Finantarea Prin Leasing.studiu Caz Sc
Capitolul I
Aspecte generale privind leasingul
Definirea leasingului
1.2. Evoluție
1.3. Participanții la operațiunile de leasing
1.4. Posibilități de extindere în România
Capitolul 2
Studiu de caz privind derularea unei operațiuni de leasing de către SC EUROBROKERS SA
2.1. Prezentare generală a S.C. EUROBROKERS GROUP SA
2. Obiect de activitate
2.3. Structura organizatorică
2.4. Contractul de leasing
2.4.1. Conținutul contractului de leasing
2.4.2. Mecanismul contractului
2.5. Produse și servicii oferite
2.6. Situația economico-financiară a societății
2.7. Derularea unui leasing la SC EUROBROKERS S.A.
Capitolul 4
Finanțarea prin leasing
3.1. Leasingul ca operațiune de creditare
3.2. Scheme de derulare și finanțare a operațiunilor de leasing
3.3. Avantaje și limite ale leasingului
3.4. Factorii care influențează derularea operațiunilor de leasing
Concluzii
Bibliografie
Pagini 97
=== Leasingul ===
Capitolul I
Aspecte generale privind leasingul
Definirea leasingului
Cuvântul „leasing” este un neologism provenit din limba engleză care se traduce prin „ a împrumuta un drept de folosință asupra unui bun în schimbul plății unei chirii”. Definirea acestei noțiuni a fost făcută pentru întâia oară în Europa, de către juriștii din Franța sub denumirea de credit bail. Alte definiri le întâlnim în Germania, Belgia (sub denumirea de location financement), Italia (locazione finanziario) și Statele Unite ale Americii (lease financing).
Leasingul este un pas înainte în finanțarea întreprinderilor care doresc să își achiziționeze utilaje și echipamente, dar care nu au posibilități financiare.
Această tehnică de finanțare care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacție agenților economici care nu pot să obțină credite de la bănci, ori nu vor să-și greveze bunurile mobile și imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natură a afecta dinamismul domeniului comercial.
Interesul practic al leasingului este de a asigura finanțarea integrală prin fonduri împrumutate a unei investiții fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii; prin aceasta, leasingul se distinge de tradiționala creditare a investițiilor, unde întreprinderea beneficiară suportă o parte din valoarea investiției. De aceea, leasingul ca tehnică de finanțare vizează în primul rând întreprinderile care urmăresc lărgirea activității și ridicarea performanțelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic.
Termenul de leasing este necunoscut în limba română, fiind preluat din jargonul economic și comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de țările europene accidentale.
Definiția leasingului poate fi dată din punct de vedere economic, cât și juridic.
Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să obțină și să utilizeze un lucru fără a plăti imediat prețul.
Prima definiție leagală a leasingului ,în Europa continentală provine din Franța, referindu-se doar la leasingul imobiliar, operațiunea numindu-se credit-bail. Operațiunile de credit-bail sunt cele prin care o întreprindere dă în locație bunuri imobiliare în vederea unei utilizări profesionale, cumpărate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacă aceste operațiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului să devină proprietarul bunurilor fie printr-o presiune unilaterală de vânzare, fie prin achiziționarea directă ori indirectă a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobile închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprieate asupra construcțiilor edificate pentru acel locatar. O definiție mai recentă a leasingului în Franța pune în evidență funcțiile economice ale acestuia: leasingul reprezintă o finanțare, în principiu integral, a unei investiții productive garantată de beneficiar.
O definiție foarte sumară a leasingului a fost dată în Germania prin circularele fiscale din anul 1971 și respectiv 1972m stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului, durata sa fixă și perioada în care este reeșalonată restituirea capitalului investit de finanțator, Circularele menționate prevăd următoarele:
a) contractul este încheiat pe o perioadă determinată (irevocabilă), timp în care nici una din părți nu este îndreptățită a proceda la rezilierea;
b) mărimea plăților care fac de către beneficiar, cuprinde, în afara costului de achiziție ori de producție, și toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanțatoare.
În Italia, leasingul (locaziune financiaro) este prevăzută în mod expres prin Legea nr, 183 din 2 aprile 1986, care la art. 17 alin. 2 definește leasingul prin „închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care finanțatorul le dobândește, ori le confecționează, în raport cu indicațiile date de utilizator, acesta din urmă asumându-și toate riscurile pe timpul valabilității contractului, având și dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locațiune, cu condiția de a plăti prețul stabilit la data încheierii”. Nu se specifică nimic despre natura plăților și a prețului.
În legislația română operațiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operațiuni prin care o parte, denumită locatar, se angajaează la indicația unei alte părți, denumită utilizator, să cumpere sau să preia de la un terț, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil și să transmită utilizatorului posesia sau folosința asupra acestui contra unei plăți numită redevență, în scopul exploatării sau, după caz, a achiziționării bunului (Ordonanța 51/97, completată și modificată prin Legea nr. 90/28.04.1998, art. 1, alin. 1). În 1998 a apărut Legea privind regelementarea activității de leasing care a adus unele completări ordonanței inițiale. Totuși, ultimele coordonate juridice în care se desfășoară această activitate au fost stabilite în 1999 prin Legea 99.
Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operațiune de finanțare, pe baza unui contract de leasing, în care finanțatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiție. Pe toată durata contractului, închiriatorul-proprietar permite utilizatorului-chiriaș să folosească un anumit bun în schimbul promisiunii ultimmului de a efectua o serie de plăți (rate de leasing) pe durata contractului. Câștigurile obținute prin leasing sunt derivate din utilizarea bunului, nu din dreptul de proprietate asupra acestuia. O operație tipică de leasing decurge astfel: utilizatorul hotărește asupra echipamentului de care are nevoie, asupra întreprinderii producătoare, a mărcii și modelului. De asemenea, specifică clar orice însușire specială a bunului, termenele de garanție, livrare, instalare și service-ul.
Totodată, utilizatorul negociează prețul. După ce echipamentul și aspectele importante au fost specificate, iar contractul de vânzare-cumpărare negogiat, utilizatorul închieie un contract de locațiune cu finanțatorul-proprietar negociind cu acesta durata contractului, ratele de leasing, dacă taxele de vânzare, livrare, instalare vor fi incluse în prețul contractului, precum și ale considerente opționale. Termenul de leasing include o varietate de tranzacții de la cele în care leasingul reprezintă folosirea proprietății închiriate pentru o scurtă perioadă de timp, până la cele în care leasingul este, de fapt, un mijloc de finanțare a utilizatorului-chiriaș pentru a achiziționa bunul închiriat.
Privit din punctul de vedere al societății de leasing, leasingul constituie o cumpărare a unui bun cu scopul închirierii, urmată de o închieiere în scopul vânzării. Deci leasingul este o operațiune de finanțare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un bun cu posibilitatea de a-l cumpăra în finele locaței, după ce a fost chiria aferentă și ultima tranșă de plată (prețul rezidual). Prin prisma finalității, operațiunea de leasing poate fi asemănată cu cea de vânzare-cumpărare cu plata în rate, în cazul în care bunul trece în proprietatea beneficiarului. Deosebirea este acea că prin operțiunea de vânzare un anumit bun este cedat contra unei sume de bani, în timp ce prin leasing se cedează dreptul de folosință a bunului respectiv.
Din punctul de vedere al beneficiarului, leasingul reprezintă o formă de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziționării bunului se obțin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eșalonat, sub forma ratelor de leasing, și, în finele a prețului rezidual. În această situație, leasingul apare ca o vânzare în rate, în cadrul căreia dreptul de proprietate se transferă odată cu achitarea prețului rezidual, repectiv cu achitarea bunului. Diferența față de vânzarea în rate se observă la durata de rambursare a ratelor, care este de minim 75% din durata de funcționare normală a bunului, în anumite țări.
Concepția fundamentală asupra contractului de leasing este aceeași, în SUA, cât și în Europa occidentală, deoarece este destinat finanțării unei investiții destinată producției, prin sumele oferite de finanțator (și care nu au o altă garanție decât aceea a prestării de către finanțator a nudei proprietăți aupra acelei investiții). Leasingul este o operațiune de finanțare la termen, având ca suport juridic principal un contract ce conferă unei persoane posesia sau folosința unui bun.
Ca investiție, leasingul poate fi folosit de către un comerciant pentru înlocuirea echimpamentului industrial, cu menținerea potențialului productiv sau pentru extinderea activității de producție, de servicii ori modificarea activității.
Realizarea unei operațiuni de leasing implică de regulă trei părți: un potențial utilizator (lesee/le credit-preneur), persoană fizică sa juridică, un furnizor de bunuri (supplier/le fournisseur) și o societate de leasing (lessor/le credit-baileur), instituție financiară specializată.
Operațiunea se derulează în mai multe faze, fără ca părțile să respecte în mod rigid succesiunea în timp a anumitor reguli:
a) Achiziționarea bunului necesar investiției, de către societatea comercială finanțatoare, astfel, un comerciant care dorește să investească, dar nu are la dispoziție fonduri prorpii (ori deși are asemnea fonduri, și-a propus a le investi pentru alte activități), se va adresa societății comerciale de leasing. Aceasta din urmă, va cumpăra, în nume propriu, bunurile necesare plătind prețul acelui furnizor pe care l-a ales împreună cu beneficiarul utilizator. Extinderea bunurilor achiziționate în acest mod, se face de către producător, direct la benefciar. Plata bunurilor se suportă de societatea de leasing, care devine și titulara dreptului de proprietate.
b) Restituirea treptată de către beneficiar, a creditului primit, folosind resursele financiare obținute din exploatarea investiției. Această a doua fază cuprinde o durată fixă de timp (denumită și perioadă irevocabilă), care reprezintă de regulă durata în timp a funcționalității bunului finanțat de societatea de leasing. În această perioadă beneficiarul are deplină posesie și folosință asupra bunului, având totodată obligația să efectueze periodic plăți societății de leasing, astfel calculate să asigura restituirea sumei investite, a cheltuielilor ocazionate de această investiție, cât și o parte din beneficiul pe care a convenit să-l transmită finanțatorului. Pentru întreaga persoadă a locațiunii, beneficiarului de leasing își asumă prin contract totalitatea riscurilor, obligațiilor și a responsabilităților care decurg din folosirea bunului, inclusiv riscul pierderii ori a distrugerii, riscul unei rentabilități negative a folosirii investiției, întreținerea, gestionarea bunului, plata impozitelor, a taxelor, ca și toate responsabilitățile civile ori penale, decurgând din administrarea acelui bun.
c) Dreptul beneficiarului ca la expirarea contractului să-și exprime opțiunea de a achiziționa bunul investit, achitând pentru acesta valoarea reziduală, sau de a prelungi contractul ori de a înceta raporturile contractuale. Operațiunea este inițiată de firma care dorește închirierea produsului și care se adresează în acest sens societății de leasing cu o cerere de ofertă (1). Societatea de leasing, în urma acceptării cererii (2), procedează la stabilirea contractului cu producătorul bunului solicitat, în vederea achiziționării acestuia; în acest proces este implicat direct și viitorul beneficiar (3). Urmează încheierea contractului de locație (leasing) (4) și cumpărarea bunului de către societatea de leasing (5) în vederea punerii lui la dispoziția beneficiarului (6).
Pentru utilizarea bunului, beneficiarul va plăti societății de leasing costul, sub formă de rate eșalonate pe perioada de validitate a contractului (7).
La sfârșitul perioadei de închiriere, beneficiarul are o triplă opțiune: să prelungească contractul; să-l abandonoze; să cumpere bunul la valoarea reziduală.
3
1
2 4
5
Astfel, putem afirma despre contractul de leasing că este alcătuit din mai multe contracte:
– unul sau mai multe contracte de mandat pentru declanșarea negocierii unui contract de vânzare-cumpărare sau în scopul finalizării acestuia;
– un contract de închiriere (leasing) cu clauză de opțiune;
– mai multe contracte acesorii: un contract de asigurare a bunului , un contract de mandat ce conferă utilizatorului dreptul de a avea calitate procesulă în orice litigiu privind dreptul de proprietate, foosință sau viciile ascunse ale bunului.
Prin crearea unor efecte noi, distincte de cele ale contractelor clasice, contractul de leasing și-a câștigat dreptul de cetate pe țărâm juridic, fapt sprijinit și de consacrarea sa legislativă.
1.2. Evoluție
Leasingul, ca tehnică de afaceri economice, a apărut dintr-o nevoie stringentă de a soluționa o problemă. Încă din antichiate s-a observat că beneficiile sunt obținute prin folosința unui lucru, având mai puțină importanță cine deține titlu de proprietate. Prin anii 210, în orașul samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole le închiriau fermierilor, păstrând o evidență a acestui fapt pe plăci de argilă. Aristotel exprima ideea că „bogoția nu se măsuară prin titlurile de proprietate, ci prin utilizarea a unor lucruri, chiar dacă sunt proprietatea altora” – Aristotel, „Retorică”.
Leasingul își află rădăcinile în formă argaică a creditului pe care o constituia în dreptul roman „fiducia”: împrumutătorul își rezerva pentru garanția creanței sale proprietatea unui lucru. Există o mare asemănare a leasingului și în special a modalității „sale and lease-back” cu forma arhaică a gajului din dreptul roman „fiducia cum creditare”. În cadrul operațiunii „fiducia cum creditare”, împrumutul (fiduciant) trasfera proprietatea unui bun mobil sau imobil în patrimoniul împrumultului (fiduciar) cu titlu de garanție a împrumutului primit. La rândul său, fiduciarul se obligă să-i restituie bunul după înapoierea datoriei. În practică, datorită necesităților economice sau sociale, împrumutatul păstra în mod frecvent folosința bunului vândut.
În epoca modernă, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, aveau loc în S.U.A. primele operațiuni care prefigurau leasingul. În 1877 aparatele de telefon au fost închiriate abonaților, iar acest contract avea să fie denumit „lease”. În 1936, Safe Stores Inc. A cumpărat un teren pe care ulterior a ridicat super-magazinul Safewaz Store; având nevoie de capital mobil, acesta l-a vândut imediat unui grup de investitori care la rândul lor l-au lăsat spre exploatare fostului proprietar, în regim „lease” pe o perioadă îndelungată. În aceeași perioadă, o operațiune similară lease-back-ului avea loc în Ohio. Operațiunea constă în vinderea unui imobil către o bancă, cu titlu de garanție (trustee), imobil ce urma să die exploatat de vânzător în regim de „lease” timp de 99 ani, după care utilizatorul avea opțiunea cumpărării bunului.
Leasingul (lease financing) s-a folosit în S.U.A în anii 30 pentru finanțarea bunurilor imobile. La începutul anilor 50, el a început să fie folosit și ca instrument de finanțare a echipamentelor mobiliare. Operațiunile de lease financing s-au dezvoltat forarte mult după al II-lea război mondial și datorită încurajărilor pe care S.U.A. le-au dat prin facilitățile fiscale.
În 1950, peste 150 de universități și colegii americane erau angajate în tranzacții de „sale and lease-back”, beneficiind de multiple avantaje fiscale.
Principalele susținătoare ale operațiunilor de „sale and lease-back” au fost marile companii de asigurare.
Leasingul echipamentelor (finance equipment leasing) a apărut în 1952, oadată cu primele societăți specializate de leasing.
Leasingul financiar este strâns legat de numele omului de afaceri californian Schoenfeld, care a fondat în 1952, alături de câțiva parteneri, între care și D.P. Bootle Jr. „United States Leasing Corperation” – prima societate specializată în operațiuni de leasing al echipamentelor mobiliare, societate care este și astăzi una din cele mai puernice în domeniu. Schoenfeld și D.P. Bootle pot fi considerați pe drept cuvânt, părinți ai leasingului modern. Principalele susținătoare ale leasingului echipamentelor industriei au fost băncile, fie indirect, prin intermediul unor societăți specializate de leasing, fie direct după ce acestea au primit autorizația să desfășoare asemenea operațiuni.
În 1963, cea mai importantă rețea bancară, Național Banks, a primit această autorizație urmată de Bank Holdin Companies în 1970, până în anul 1975, deci în mai puțin de 15 ani, băncile fuseseră autorizate să desfășuare operațiuni de leasing în mod direct în 41 de state americane.
Dezvoltarea explozivă a leasingului în America a avut loc fondul unei economii expansive și într-un climat fiscal înconjurător.
Foarte rapid, această operațiune a fost preluată în Marea Britanie, pentru a apoi, începând cu anii 60, să se răspândească în Europa continentală (Franța, Olanda, Belgia etc.), unde au apărut reglementările juridice specifice. Ca și în Statele Unite, prima formă a leasingului care s-a răspândit în Marea Britanie a fost „sale and lease-back”.
În Marea Britanie, cele mai multe dintre societățile de leasing – „leasing companies” – sunt înființate și susținute de bănci. Ele beneficiează de un regim fiscal extrem de favorabil. Valoarea bunului, spre exemplu, poate fi dedusă până la 100% din profitul impozabil. Acest fapt a determinat ca și Marea Britanie să cunoască o dezvoltare explozivă a acestor societăți, ele finanțând un sfert din totalul investițiilor de la finele anilor 80.
În anul 1972 a luat ființă Federația Europeană a Societăților de Leasing, LEASEUROPE, care controlează aproximativ 80% din industria leasingului european. Acesta a ajuns ca până în decembrie 1993 să cuprindă 25 de țări afiliate și 1054 instituții membre. În aceș an, Franța avea cele mai multe societăți de leasing (103 în leasing mobiliar și 124 în leasing imobiliar), dar de altă parte nu avea nici o societate specializată pe ambele tipuri de leasing.
Operațiuni de leasing desfășoară și corporații transnaționale, cum ar fi: GATX Leasing Corporacion cu filiale în mai multe țări, sau „Orient Leasing Companz LTD” cu filiale în Japonia, ,Malaiesia, Filipine, Inodonezia, Thailanda, Brazilia, Chile, SUA etc. Compania „Haarmann, Hemmelrth and Partenr” activează în mai multe orașe: Bruxells. Paris, Milano și Singapore, în prezent, intenționează să se extindă și în Londra și Moscova. Începând cu anul 1998, activează și în București. Majoritatea experților sunt cetățeni români. Această companie își propune să ajute clienții săi să proiecteze și să structureze contracte de leasing pentru a obține profituri mai mari. De asemenea, această companie oferă consultații juridice, servicii de audit și contabilitate.
1.3. Participanții la operațiunile de leasing
Pornind de la definiția leasingului care presupune transferul dreptului de utilitate al unui bun sau utilaj de la o parte (finanțator) către alta (utilizator), ne confruntăm cu acești termeni și cu alți, care vor fi explicați în cele ce urmează.
Furnizorul – poate fi producătorul bunului sau o societatea comercială care l-a achiziționat de la producător.
Finanțatorul (locatarul) – poate fi o companie financiară, un holding, o bancă de investiții sau comercială, societate de asigurare, o societate de leasing sau chiar furnizorul.
Sunt situații în care aceasta atrage și alte companii la finanțarea operațiunii, dacă valoarea bunului este ridicată (în cazul avioanelor sau a instalațiilor complexe).
În cazul în care finanțatorul este o bancă, acesta nu are controlul asupra întreținerii exploatării bunului, ea încasând doar contravaloarea ratelor restante din împrumutul acordat (dacă la sfârștul locației bunul reintră în posesia furnizorului).
Prin urmare, bunul va trebui protejat printr-un colateral (garanție). În acest caz ratele de leasing vor fi mult mai ridicate întrucât băncile, spre deosebire de societățile de asigurare, nu urmăresc profituri din manevrarea unor bunuri, ci din manevrarea banilor care sunt mai scumpi deoarece, fiind lichizi, au o rotație mai mare.
Beneficiarul (locatarul) de regulă este unic. Doar în anumite situații, stipulate prin contractul de leasing, este posibil exploatarea bunului în asociere cu un alt beneficiar adică subînchirierea acestuia.
Societatea de asigurare are următoarele atribuții:
încheie contractul de asigurare cu proprietarul bunului;
emite polița de asigurare;
achită contravaloarea poliței în caz de necesitate.
1.4. Posibilități de extindere în România
Economia românească, care se află în fața unor cerințe de restructurare, modernizare și orinentare spre o diversitate de tehnici manageriale de afaceri economice, bazate pe eficiență, poate folosi leasingul atât în export și import, ca o operațiune comercială ce poate întregi evantaiul larg de tehnici comerciale contemporane, cât și ca o formă accesibilă de privatizare, de valorificare a competențelor și responsabilităților uneo manageri pregătiți care nu dispun de capital.
Leasingul ar aduce o serie de avantaje în domeniul importului: a) perimite aducerea unui volum sporit de utilaje printr-un efort valutar inițial mai mic și eșalonarea acestuia pe o perioadă mai îndelungată; b) dă posibilitatea plății din exportul produselor realizate cu utilajele respective; c) sporește modalitatea adaptării proceseor de fabricație în funcție de varietățiile cereri pe piața externă; d) în cooperarea internațională, achiziționarea utilajelor prin leasing dă posibilitatea creșterii dimensiunii acțiuni, fără creșterea corespunzătoare a efortului financiar.
Principalele efecte pe care le-ar produce leasingul la export sunt:
– leasingul poate constitui și o vriantă de comercializare pentru exportul românesc, o modalitate eficientă de suplimentare a acestuia;
– promovarea exportului de mașini și utilaje și lărgirea ariei de penetrare pe piațele externe;
– exportul unor utilaje cu plata chiriei în bunuri produse de către acestea (de exeplu, țițeiulextras cu ajutorul petroliere provenite din exportul românesc ce asigură satisfacerea nevoilor economiei cu această mterie primă);
– determină diversificarea exportului de mașini și utlaje și, deci, sporește eficiența comerțului exterior;
– există posibilitatea practicării unor exporturi prin leasing prin înființarea unoe societăți mixte în care firma producătoare românească să asigure mașinile, pisele de schimb, service-ul, asistența tehnică, personal calificat pentru punerea în funcțiune a mașinilor, iar societatea specializată de leasing din străinătate (de regulă, instituție financiară) să aducă fondurile necesare pentru creditarea viitorilor clienți.
Leasingul ca metodă de privatizare prespune închierea ,unui contract de leasing între un operator particular și stat, contract ce presupune închirierea unor bunuri aflate în proprietatea statului unui locatar particular, presupunând în final posibilitatea unei achiziționări ulterioare, ce îl determină pe utilizator să folosească bunurile închieiate în mod rațional. Leasingul ca metodă de privatizare ar putea fi aplicat nu numai pentru marile întreprinderi producătoare, ci și alte sectoare economice precum turismul și comerțul. Utilizarea leasingului în societățile comerciale de stat este preferabilă locației de gestiune, având în vedere posibilitatea cumpărării bunului la valoarea rămasă.
Întreprinderile românești care nu dispun de suficiente resurse financiare pot iniția constituirea unor societăți mixte între societatea românească și societăț specializate de leasing, bancare sau financiare din străinătate.
Capitolul 2
Studiu de caz privind derularea unei operațiuni de leasing de către SC EUROBROKERS SA
2.1. Prezentare generală a S.C. EUROBROKERS GROUP SA
EUROBROKERS GROUP S.A., societate de brokeraj Romano-Americană, a fost înfințată în februarie 2000, prin fuziunea unor firme de intermediere în asigurări, cu o experiență de peste 7 ani în domeniu. Capitalul social inițial de 500.000.000 lei a fost majorat recent la 2.000.000.000 lei.
EUROBROKERS GROUP S.A., ca firmă de brokeraj în asigurări în reprezentarea și apărarea intereselor clienților săi în raporturile cu societățile (Casele) de asigurări este în măsură să negocieze cele mai avantajoase oferte pentru prodeusele de asigurări existente în prezent pe piața asigurărilor din România. În acest sens, EUROBROKERS GROUP S.A. colaborează cu cele mai reprezentative Case de Asigurări, care operează pe piața asigurărilor din țara noastră și din Europa: Allianz Țiriac Asigurări, AIG Life, AIG România, Omniasig, Generali, ARDAF, AGI, ASTRA ASIBAN, ASIROM, BCR ASIGURĂRI.
Cunoscând specificul și amploarea afacerilor/instituțiilor cu care colaborează, specialiștii EUROBROKERS GROUP S.A. le stau la dispoziție pentru a le acorda consultanță tehnică de specialitate, soluții pertinente și adaptate intereselor clienților, în domeniul asigurărilor. Această consultanță nu presupune un efort financiar suplimentar din partea clienților EUROBROKERS GROUP.
Calitatea și securitatea serviciilor oferite de compania EUROBROKERS GROUP sunt garantate de plasarea principalelor riscuri cu care colaborează societatea de intermediere. Partenerii de reasigurare sunt companii în topul inernațional al societăților de asigurări-reasigurări: Allianz Munich, Assigurazioni Generali, American Internațional Group, Llozd’s Szndicates, Gothaer Re, Dansish Re, St. Paul Re, New Re, Swiss Re, Munich Re, General & Cologne Re, Muenchener Re, ERC Frankona, Gerling Global Re, SCOR, Sirius, Bavarian Re, Transatalntic Re, Hannover Re, Mutuelles Du Mans Re, Chiyoda Fire & Marine, QBE Europe.
2. Obiect de activitate
Obiectul de activitate al societății, conform contractului și statutului, îl reprezintă serviciile de intermediere în asigurare pentru clasele de asigurări generale, de viață și de persoane, diferite de asigurările de viață: asigurarea de accidente pentru persoane; asigurarea pentru deces cu acumulare de capital; asigurarea de deces cu risc; asigurarea clădirilor și/sau altor construcții; asigurarea bunurilor, altele decât construcțiile; activitatea de consultanță financiară, în marketing, investiții în fonduri, titluri de valoare, tranzacții de bunuri imobiliare, acordate de credite instuțiilor cu profil bancar; organizarea și susținerea de concursuri de specialitate în domeniu pentru formarea și perfecționarea cadrelor proprii și/sau ale terților; desfășurarea de consultanță și vânzări prin rețea de agenți a produselor proprii și/sau ale terților; intermedierea, prin rețea de consilieri financiari de produse competente ale celorlalți oferanți de asigurări de pe piața românească.
Principalele coordonate ale activității EUROBROKERS GROUP au în vedere următoarele activități:
– Oferta de servicii financiare pentru clienți individuali și instituționali. Grupul oferă servicii financiare în cele mai multe țări, unde se prefigurează posibilitatea unei cooperări optime între operațiunile de asigurare, cele bancare și de investiții;
– dezvoltarea și extinderea operațiunilor de intermediere în asigurări pe piețele în dezvoltarea pe baza experienței acumulate;
– exinderea canalelor de distribuție și concentrarea pe cele mai eficiente dintre acestea, folosind avantajele generale de Internet, vânzare electronică, marketing direct etc.;
– consolidarea poziției Grupului în domeniile comercial-bancar, bancar-investițional și în cel al investițiilor;
– folosirea eficientă a oportuniăților de creștere a veniturilor și de reducere a costurilor de operare;
– asigurarea unui management eficient și dispersia riscurilor – incerte în activitățile din acest sector.
2.3. Structura organizatorică
EUROBROKERS GROUP S.A. este organizată ca societate pe acțiuni cu subscriere de capital.
Adunarea generală a acțiunilor. Conform statutului, EUROBROKERS GROUP S.A. este o societate comercială pe acțiuni cu subscriere de capital. Acțiunile, la purtător, conferă deținătorului drept de vot în Adunarea Generală a Acțiunilor, forul suprem de conducere.
Cosiliul de administrație. Consiliul de administrație este alcătuit din 3 membri aleși pe o perioadă de 4 ani. Președintele consiliului de administraței este și directorul general al societății. Membrii consiliului de administrație sunt:
Președinte; 2 Vicepreședinți
Direcțiunea societății este compusă din: Director general, Director executiv, Contabil șef.
Departamenele și compartimentele. Activitatea societății este structurată pe două divizii (departamente): divizia de brokeraj și divizia administrativ. Departamentul de brokeraj este compus din: marketing și imagine; contracte; despăgubiri; evaloare risc și audit; calcul actuarilal; plasamente; reasigurări; colaborări externe și documentare. Departamentul administrativ este structurat pe următoarele compartimente: financiar-contabil resurse umane; procesare date; administrarea patrimoniului; administrativ; oficiul juridic și contencios.
Structura organizatorică a companiei
EUROBROKERS GROUP S.A. – Head Office
Grupul este format din cinci centre de management care asigură cooperarea și sinergia diferitelor tipuri de activități financiare dezvoltate de componentele grupului: două dintre ele au la bază criteriul geografic, iar celelalte trei au la bază criteriul funcțional. O echipă managerială de experți, români și americani, coordonează întreaga activitate desfășurată de EUROBROKERS GROUP S.A. cu excepția cumulată pe piețe internaționale, managerii americani colaborează îndeaproape cu colegii lor români- specialiști recunoscuți pe piața asigurărilor din România, și nu numai. Excelența și dăruirea întrgului personal sunt motive în plus în consacrarea companiei între prmii brokeri (poziția 11 la nivelul anului 2005, conform ultimul Raport CSA publicat) din România.
2.4. Contractul de leasing
Leasingul este un instrument de finanțare a invențiilor pe termen mediu și lung, care s-a dovedit foarte eficient, atât în tranzacțiile naționale, cât și în cele internaționale. Alături de clauzele generale ale contractului de leasing, contractul internațional de leasing va cuprinde și clauze specifice tranzacțiilor internaționale. Contractul internațional de leasing va trebui să prevadă cărei legislații îi va reveni misiunea, în caz de litigiu, să guverneze raporturile dintre părți și care va fi instanța competentă. O asemena clauză este permisă și de legea română privind raporturile de drept internațional, privat – Legea nr. 105/1992, care, prin art. 73 dă posibilitatea contractanților ca, de comun acord, să aleagă legea competentă în contract.
Părțile convin ca regulă, să desemneze prin contract ca autoritățile și legislația statului dintre contractanți să fie competente în soluționarea oricăror litigii. Este posibil, de asemenea, ca părțile să opeze pentru o altă soluție, desemnând o altă autoritate judecătorească și o altă legislație. De multe ori sunt preferate curțile de arbitraj, fie cele de pe lângă camerele de comerț și industrie națională, fie cea de lângă Camera de Comerț Internațional de la Paris, UNCITRAL. În 1965 a fost instituit Centrul Internațional pentru reglementarea diferentelor legate de investiții (ICSID), care este un mecanism specializat pentru litigiile internaționale referitoare la investiții. Centrul funcționează în baza unei convenții semnate de 139 de state, din care 126 sunt membre ICSID.
Dacă părțile provin din state care au încheiat între ele acorduri de promovare și protejare reciprocă a investițiilor, atunci părțile vor ține seama și de prevederile referitoare la soluționarea litigiilor cuprinse în aceste acorduri bilaterale.
La 28 mai 1988, s-a încheiat la Ottawa, Convenția UNIDROIT asupra Leasingului Financiar Internațional. În preambulul Convenției se arată că rațiunile pentru care statele părți au înțeles să încheie această convenție sunt:
a) Importanța eliminării anumitor inpedimente juridicedin calea leasingului financiar internațional pentru echipamente și menținerea echilibrului între interesele diferitelor părți implicate în tranzacție;
b) necesitatea de a da leasingului financiar internațional mai multă acesibilitate;
c) regimurile juridice care guvernează contractul tradițional de încheiere trebuie să fie adaptate relațiilor tripartite caracteristice, care apar în cadrul operațiunilor de leasing financiar;
d) utilitatea stabilirii anumitor reguli uniforme legate în principal de aspectul dreptului comercial și civil al operațiunilor de leasing financiar internațional.
În conformitate cu art.4, Convenția guvernează operațiunile de leasing financiar referitoare la toate echipamentele, cu excepția acelora care trebuie să fie utilizate în principal de către locatar cu titlul persoanl, familial sau casnic. Cât privește subiectele contractului de leasing, Convenția se aplică atunci când locatarul au sediul în state contractante sau atunci când atât contractul de furnizare, cât și contractul de leasing sunt guvernate de legea statului contractant. Convenția consacră principalele drepturi și obligații pw care le au părțile, în virtutea unui contract de leasing. Prevederile Convenției au caracterul de regulă, ele aplicându-se tuturor contractelor de leasing, dacă prin acestea nu s-a renunțat în mod expres la beneficiile Convenției. Art. 5 alin. 2 arată care sunt clauzele obligatorii de la care nu s epoate deroga, la fel și art 8 alin 3 privitor la garanția pentru evicțiune. Prevederile generale ale Convenției referitoare la descrierea de leasing, la obligațiile părților, la opozabilitatea drepturilor ori la sancțiunile posibile se suprapun în mare măsură prevederilor corespunzătoare din Ordonanța nr. 51/1997.
Convenția instituție numai cadrul juridic pe baza căruia să se deruleze operațiunile de leasing și să se soluționeze litigiile apărute, lăsând pe seama „dreptului comun” determinarea compentente în soluționarea litigiilor.
În situația în care părțile contractante doresc să beneficieze de posibilitatea ca eventualele litigii să fie soluționate prin arbritraj, ele trebuie să închieie separat o convenție în acest sens, ori să introducă în contract o clauză compromisorie. Deși clauza compromisorie poate fi inserată în contractul internațional de leasing, ea este o convenție de sine stătătoare.
Pentru a evita riscurile decurgând din fluctuațiile monetare, părțile unui contract internațional de leasing pot introduce în contract o clauză de impreviziune, ori un pact de menținere a valorii. Asemenea clauze nu se referă decât la prestațiile monetare.
Astfel, societatea de leasing își rezervă dreptul de a indexa redevențele datorate de utilizator în raport de fluctuațiile monedei în care se efectuează plățile. De asemenea, conform clauzei de impreviziune, în situația în care obligațiile unei părți devin imposibil de executat, ori executarea lor ar duce la falimentarea părții contractul va înceta.
O asemenea posibilitate este recunoscută numai atunci când situația extraordinară a contractului este cauzată de un factor extern și independent de voința sa. Se rețin în acest sens crize economice și socieale, grave etc. Această clauză nu se identifică cu un pact de nerăspundere; așa cum am văzut, în contractul de leasing utilizatorul răspunde pentru distrugerea bunului, în mod obiectiv, chiar și în caz de cutremur, grave politice și de forță majoră.
Dacă ulterior angajării unor acorduri preliminare un furnizor de bunuri, beneficiarul primește o ofertă din partea altui furnizor, însă în condiții mai favorabile, beneficiarul se poate preleva de avantajul „clauzei de ofertă concurentă”.
Clauza de ofertă concurentă este o prevedere distinctă ce poare fi înscrisă într-un contract ori poate fi semnată la începutul negocierilor contractuale. Clauza de ofertă concurentă dă posibilitatea părții care a primit o asemenea ofertă mai favorabilă de a cere celeilalte părți reconsiderarea înțelegerilor anterioare și modificarea condițiiloe contractului, ori poate cere rezilierea contractului.
2.4.1. Conținutul contractului de leasing
Elementele contractului
Definiția generală a noțiunii de leaisng în Europa continentală are la bază noțiunile contractului de leasimg.
Astfel:
Obiectul. Leasingul este o operațiune financiară de creditare pentru:
bunuri mobile pentru utilizare profesională;
imobile care se utilizează în mod profesional de persoane particulare sau instutuții publice.
Particularității:
o instituție specializată pentru operațiuni financiare de creditare prin leasing;
utilizatorul, care este o întreprindere, o colectivitate sau chiar o persoană particulară.
Modalități de realizare a raporturilor contractuale:
Finanțatorul, care păstrează dreptul de nudă proprietate lasă aceste valori mobiliare ori imobiliare în posesia și folosința utilizatorului, acestuia din urmă revenindu-i și riscurile privind integritatea și funcționarea bunului și anume:
– pentru o durată fixă, stabilită în raport cu durata de viață economică a bunului ori cu durata de timp în care are loc amortizarea fiscală ori financiară a acelui bun (perioada irevocabilă);
– pentru o durată de timp cărei este eșalonată restituirea fondurilor investite de către finanțator, la care se adaugă cheltuielile financiare cât și orice ale cheltuieli convenite, dar și o anume parte determinată din profitul obținut de utilizator, prevăzându-se și eventualitatea ca la încetarea contractului să fie achitată și valoarea reziduală.
d) Desfășurarea contractului
la data când a expirat perioada comercială, utilizatorul are la dipoziție dreptul de a opține pentru a cumpăra bunul, cu condiția de a plăti valoarea reziduală.
Cu toate acestea:
– dreptul utilizatorului de a deveni proprietar al bunului în leasing poate fi prevăzut, de la început, prin contract;
– altă modalitate care poate fi convenită este fie prelungirea contractului, dacă utilizatorul solicită aceasta, sau acceptă propunerii finanțatorului ca utilizatorul să cumepere bunuri, fir împărțirea între finanțator a sumei care se obține cu ocazia vânzării, la prețul de piață, a bunului care a format obiectul leasingului..
Elementele ce alcătuiesc contractul de leasing sunt reglemetate în Capitolul II din ordonanță, intitulat „Contractul de leasing”, Acestea sunt
părțile: locatarul / finanțatorul și utilizatorul. Utilizatorul poate fi „orice persoană fizică sau juridică, română sau străină” (art. 3 alin. 2).
Finanțatorul, în conformitate cu art. 3 alin. 1, poate fi o societate de leasing persoană juridică română sau străină”.
b) descrierea exectă a bunului care face obiectul contractului de leasing; (denumirea, descrierea tehnică, precizarea gradului de uzură).
c) valoarea totală a contractului de leasing;
d) valoarea ratelor de leasing și termenul de plată a acestora;
e) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
f) clauza privind obligația asigurării bunului (finanțatorul este obligat „sa asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferote în leaisng” art. 9 lit. f).
Alte elemente ale contractului de leasing:
data și locul unde se face predarea bunului, de către furnizor, utilizatorului, precum și a instrucțiunilor de exploatare;
necesitatea încheierii unui proces-verbal de recepție, din care să rezulte starea bunlui la data predării;
necesitatea încheierii unui proces-verbal, după punerea în funcțiune, spre a constata modul de funcționare;
prețul estimativ al bunului, iar în unele cazuri și prețul la care bunul resepectiv ar putea fi cumpărat, după expirarea termenului de închiriere;
obligația utilizatorului de a fixa, pe una din piesele (părțile) bunului închiriat, o inscripție din care să rezulte numele proprietarului (în scopuri publicitare);
rata de leasing pe care utilizatorul se angajează să o plătească proprietarului, cu precizarea monedei în care aceasta urmează să fie efectuată și a modalității de plată;
obiecția utilizatorului de a întreține bunului și de a-l repara, asumându-și răspunderea prejudiciilor cauzate;
se poate stipula dreptul utilizatorului de subînchiriere, cu acordul prealabil al proprietarului;
se inserează obligațiile furnizorului de a răspunde de evicțiune și vicii ascunse, precum și pentru neconformitatea bunului cu clauzele contractului;
se vor stipula penalizări pentru întârzierea în livrare, instalarea și punerea în funcțiune, în măsura în care furnizorul și-a asumat o asemena obligație, precum și necesiatatea judecării litigiilor la o instanță internațională de arbitraj, după încetarea soluționării ei pe cale amiabilă;
în partea finală a contractului se va preciza obligația utilizatorului de a restitui bunul în stare de funcționare. Părțile mai pot prevedea și posibilitatea reînchirierii sau vânzării bunului respectiv utilizatorului, la prețul consemnat în acest scop în contract.
Se vor preciza evenimentele fortuite și cele de forță majoră care exonerează părțile de obligații.
Întârzierea în plata ratelor atrage beneficiarului d eleasing de a plăti o penalitate stabilită de părți (5 procente) pe zi întârziere din valoarea ratei scadente
2.4.2. Mecanismul contractului
Operațiunile de leasing presupun o succesiune de etape. Majoritatea specialiștilor consideră necesare 3 etape succesive de realizare, dacă nu survine vreun eveniment care să întrerupă operațiunile. Prima etapă este etapa de formare a contractului (I), uramtă de etape de realizare a locațiunii (II) și apoi etapa de finalizare a contractului (III). Contractul de leasing se va supune regulilor generale din dreptul comun care guvernează încheierea contractelor.
Astfel, și contractul de leasing se încheie prin întâlnirea cererii cu oferta, fiind aplicabile dispozițiile art. 35-39 din C. Com. Privitoare la fomrarea contractelor.
Etapa de formare a contractului
Conturarea contractului de leasing se poate face pe mai multe căi aflate la îndemâna părților. În doctrină au fost analizate trei situații, în funcție de scopul urmărit. Este vorba de leasingul mobiliar (1), leasingul imobiliar (2) și de cesiunea leasingului (3).
Formarea contractului în cazul leasingului mobiliar
Realizarea unui contract de leasing mobiliar presupune adesea un timp îndelungat pentru ca raporturile dintre cele trei părți (finanțator – utilizator – producător de bunuri) se poate închega și a se ajunge la un acord de voință. În mod obișnuit, se începe procesul prin inițiativa utilizatorului de a contacta furnizorul de bunuri (a) apoi caută o societate de leaisng dispusă a finanța (b) și care cumpără bunul de la furnizor (c); procesul se termină prin realizarea măsurilor de publicitate (d).
a) Înțelegerea dintre utilizator și furnizor. Viitorul utilizator, de regulă, caută printre furnizorii de bunuri pe calea care produc ori comercializează bunurile ce îi sunt necesare. El solicită furnizorului caracteristicile tehnice, termenul de livrare și prețul – funcție de care va lua o hotărâre. Practic, viitorul utilizator acționează ca și când ar urma să cumpere bunul, deși societatea de leasing îl va achiziționa și astfel va deveni proprietară.
În funcție de preferințele viitorului utilizator privitoare la caracteristicile bunului, termenul de livrare și prețul, furnizorul va stabili dacă le poate satisface. În cazul unui răspuns pozitiv, furnizorul își ia angajamentul față de utilizator de a livra bunul în condițiile de vânzare, cu stipulația că rezilierea promisiunii poate fi făcută în beneficiul oricărei persoane desemnate de viitorul utilizator. Dacă utilizatorul transmite furnizorului o comandă în urma tratativelor purtate, acestea nu semnifică încheierea contractului de vânzare-cumpărare și nici închirierea contractului de leasing. Comanda utilizatorului ar putea avea semnificația acceptării ofertei numai în situația contrasemnării sau acceptării de către societatea de leasing. De astfel, acea comandă, fără finanțarea necesară, ar rămâne fără finalitate deoarece furnizorul nu va trece la executarea ei decât dacă are certitudinea plății contravalorii bunurilor livrate.
b) Închirierea contractului de leasing. Dacă problemele tehnice privitoare la caracteristicile bunului, termene de livrare și preț au fost rezolvate, viitorul utilizator urmează să le rezolve și pe cele financiare, adesea mult mai dificile. În acest scop, utilizatorul se adresează unei societăți de leasing cu o „ofertă fermă însoțită de lista cuprinzând bunurile care vor constitui obiectul contractului de leasing, precum și de acte din care să rezulte situația sa financiară.” (art. 4). Informațile furnizate vor fi însoțite de dovezi (analize tenhnice și financiare, confirmări din partea unor specialiști în materie etc.).
În cazul contractelor de leaisng care au ca obiect bunuri cu destinație comercială sau industrială, bonitatea comerciantului se va stabili pe baza a două elemente: primul, un curriculum vitae al societății (comerciantului) din care să reiasă serioyitatea acestuia în raporturile economice anterioare, precum și stabilitatea situației sale financiare; al doilea, un plan al afacerii care să arate perspectivele de exploatare eficientă a bunului achiziționat.
Toți acești factori de risc se transformă în indici obiectivi care vor sta la baza de calcul al prețului finanțării. În general, leasingul este considerat o formă de finanțare cu risc scăzut. Leasingul ca formă de finanțare comportă la rândul său diferite variante cu grad de risc diferit. Ordonanța nr. 51/1997 reglementează o variantă de leasing cu cel mai scăzut grad de risc. Acest tip de leasing este cunoscut în SUA ca bond-lease. El se caracterizează prin aceea că în cazul distrugerii bunului în perioada derulării contractului, utilizatorul va continua să plătească redevanțele până la achitarea integrală a valorii contractului conform art. 10 lit. din ordonanță. Gradul de risc concret al investiției este stabilit, în final, prin considerarea bonității utilizatorului, luându-se în calcul cele două aspecte: activitatea anterioară și planul de exploatare al bunului.
Informațiile privind activitatea anterioară a utilizatorului sunt adunate din acte și fapte precum: ultimele bilanțuri contabile, ultimele contracte și modul de derulare al lor, planul general de dezvoltare, litigiile anterioare, informații furnizate de Camera de Comerț și Industrie, ori de alte asociații profesionale, ori de catele și de toate operațiunile cuprinse de Registrul Comerțului. În cazul unor invenții de amploare, se va cere și părerea unui expert financiar (audit). De asemenea, pot fi folosite și scrisori bancare relative la seriozitatea firmei.
Însă „profilul moral” al firmei nu este factorul exclusiv de determinare a deciziei de investiție și a valorii contractului; celălalt element de analizat, la fel de important, este planul de exploatare a bunului. Acest plan trebuie să convingă finanțatorul de faptul că, utilizatorul este capabil să asigure rentabilitatea investiței și să deruleze contractul normal, plătind la termenele fixate redevențele convenite.
„Valoarea contractului” este o noțiune consacrată în cuprinsul investiți în acest plan, cât și condițiile de realizare a investiției. Valoarea contractului este dată de suma tuturor redevanțelor, iar în cazul achizieției bunlui, se adaugă și valoarea reziduală a acestuia.
Ordonanța nu face referire la un element des întâlnit printre clauzele contractului de leasing referitoare la valoarea contractului – avansul. Avansul reprezintă o sumă de bani pe care utilizatorul o plătește la începutul derulării contractului de leasing. Suma se calculează procentual din valoarea bunului achiziționat, înscriindu-se în contract și stabilind efectele principale asupra derulării contractului. Plata unei sume de bani cu titlu de avans are consecințe asupra comportamentelor variabile in valoarea redevanțelor:
– scade valoarea de amortizat astfel încât plățile făcute cu titlu de amortizări vor fi mai mici.
– scade valoarea totală a creditului și, ca atare, vor scădea și sumele din redevanță datorată ca preț al creditului.
– scade procentul de risc al creditului fapt ce determină, de asemnea, scăderii prețului creditului.
În ce privește societatea de leasing, plata unei sume de bani cu titlu de avans poate constitui elementul determinat în luarea deciziei de a investi într-o anumită afacere, atunci când utilizatorul și planull de afacere nu reprezintă o bonitate suficientă pentru o finanțare integrală.
Ce regulă, avansul se poate situa în intervalul 10-40% din valoarea bunului. La stabilirea sa, se va ține seama de interesele ambelor părți.
Bunurile exploatate în leaisng se amortizează ca regulă, în funcție de tablele oficiale ale amortizării fiscale, bazate pe regula uzurii. Se poate opta între o amortizare lineară sau degresivă, specificând că pentru o amortizare lineară sau degresivă, specificând că pentru o amortizare accelerată este nevoie de aprobarea Ministerul Finanțelor.
Acordul intervenit între societatea de leasing și utilizator înainte de stabilirea furnizorului bunului și clauzele referitoare la valoarea și durata contractului de leasing are valoarea unui antecontract sau a unui contract prealabil. Acest acord este un veritabil contract având forța obligatorie pentru părți. În cadrul operațiunilor de leasing, acesta este primul contract care dă naștere la drepturi și obligații pentru părți.
Ordonanța nr. 51/1997, deși nu face referire expresă asupra încheierii acestui prim contract, arată care sunt efectele izvorâte din el, precizând obligațiile părților. Cea mai importantă obligație este cea reglementată de art. 9 lit. c, care prevede că societatea de leasing este obligată să încheie cu utilizatorul un contract de leasing (Pentru că acest acord izvorât de obligații este un act distinct de contractul de leasing propriu-zis, Cap. III al Ordonanței nr. 51/1997 se intitulează „Obligațiile părților în cadrul unei operațiuni de leasing”, deci nu doar cele născute din contractul de leasing propriu-zis. Pe de altă parte, imperativele logicii ne obligă să constatăm că obligația de „a încheia un contract de leasing” nu poate izvorî dintr-un contract de leasing).
În cazul operațiunilor de leasing în care societatea de leasing are și calitatea de furnizor, această fază nu există, părțile trecând direct la negocierea clauzelor contractului de leasing, inclusiv cele referitoare la durata și valoarea acestuia (numărul și cuantumul redevențelor și valoarea reziduală).
Pot fi asociați de leasing conform Legii nr. 90/1998, societățile comerciale de leasing, constituie în una din cele două modalității prevăzute expres de acest text.
Deși ca regulă, operațiunile de leasing presupun o ofertă fermă formulată de utilizator, în cazul în care societatea de leasing vrea să valorifice bunurile proprii, contractul de leasing poate avea ca bază o ofertă publică formulată de către societate. Societatea de leasing va fi obligat să mențină oferta pe perioadă în care a fost formulată, ori dacă nu are termen, ea trebuie menținută un timp rezonabil. Societatea de leasing va răspunde pe baza delictelor pentru retragerea intempestivă a ofertei, dacă aceasta a cauzat vreun prejudiciu.
În cazul contractului sale and lease-back operațiunile de leasing încep prin oferta de vânzare de către utilizator către societatea de leasing. Dacă contractul de vânzare-cumpărare se încheie înaintea contractului de leasing, părțile trebuie să prevadă încă de la momentul vânzării, obligații societății de leasing de a încheia un contract de leasing cu vânătorul având ca obiect chiar bunul vândut. Dreptul de opțiune în cazul lease-backului se mai numește și dreptul de răscumpărare a bunului.
Transmiterea cererii către societatea de leasing nu este suficientă pentru formarea contractului de leasing. Cererea constituie doar o ofertă de a contracta pe care societatea de leasing poate să accepte sau să refuze, în funcție de interesele sale. Dacă cererea este acceptată, societatea de leasing și utilizatorul vor semna contractul de leasing precizând în clauzele contractuale obligațiile reciproce pe toată durata contractului și la finalul acestuia.
La semnarea contractului de leasing, bunul ce urmează a fi utilizat nu este încă proprietatea societății de leasing care finanțează ,operațiunea, deoarece încă nu s-a realizat achiziția bunului de la furnizor. Înțelegerea dintre societatea de leasing și utilizator își are întemeierea în convenția închieată anterior între furnizor și utilizator privitoare la caracteristicile bunului, timpul de livrare și preț, ceea ce va permite societății de leasing să negocieze cu furnzorul în condițiile deja stabilite. În consecință, până la achiziția bunului de către societatea de leasing, contractul de leasing trebuie considerat sub condiția dobândirii dreptului de proprietate de către finanțator.
c) Încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Deoarece furnizorul a tratat cu utilizatorul încă înainte de semnarea contractului de leasing, el are deja avansată o ofertă de vânzare adresată societății de leasing aleasă de utilizator. Pentru a se realiza contractul de vânzare-cumpărare este suficient deci ca o societate să se adreseze furnizorului cu o comandă prin care să-și manifeste intenția de a achiziționa bunul ales de utilizator. De regulă, înainte de a fi transmisă comanda la furnizor, societatea de leasing o supune spre abordare utilizatorului, ca o măsură de precauție pentru a nu se comanda ale buuri cu alte caracteristici decât cele solicitate de utilizator. După primirea comenzii, furnizorul – de regulă – solicită societății de leasing un acont din preț pentru a avea certitudinea încheierii și realizării contractului de vânzare-cumpărare.
Dreptul de a negocia și recepționa bunul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre furnizor și finanțator comportă și o serie de riscuri pentru utilizator. Astfel, conform art. 14 alin. 2 „Finanțatorul nu răspunde dacă bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat utilizatorului”, desigur, cu excepția cazului în care societatea de leasing are și calitate de furnizor. În acestă situație utilizatorul se va vedea nevoit să plătească reevențele convenite, fără ca el să se poată bucura de folosința bunului contractat, sfârșind prin a plăti întreaga valoare a contractului. Legiuitorul a prevăzut în art. 12 lit. o instituire expresă a unei acțiuni directe împotriva furnizorului, în favoarea utilizatorului. Lipsa acestei acțiuni directe face ca utilizatorul să nu aibă nici o pretenție în fața furnizorului, de care nu îl leagă nici un raport contractual.
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare, părțile contractante își execută obligațiile asumate: furnizorul pune la dispoziție bunul și garantează contrac evicțiunii și viciilor ascunse, ia societatea de leasing achită prețul convenit.
Specificitatea operațiunii de leasing se relevă și privitor la executarea obligației furnizorului de a pune la dispoziție bunul, în sensul că își execută valabil îndatorirea prin predarea bunului direct utilizatorului, iar nu societății de leasing care este proprietatea bunului. În acest sens sunt și prevederile art. 9 lit. c din ordonanță, potrivit cărora societatea de leasing are obligația ca la încheierea contractului de leasig cu utilizatorul să confere acestuia, în temeiul contractului „toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție”. Furnizorul și utilizatorul vor semna cu această ocazie un proces verbal de livrare cu referire la contractul de leasing pentru a constata starea exterioară a bunului livrat. Potrivit art. 10 lit. a din ordonanță, utilizatorul se obligă „să efectueze recepția și să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing”.
În această fază a operațiunii de leaisng se poate vorbi de un mandat acordat utilizatorului de societatea de leasing – proprietatea bunului – respectiv de a lua în primire bunul de la furnizor. Mandatul poate fi stipulat în mod expres în contractul de leasing.
b) Publicitatea operțiilor de leasing. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din ordonanță, operațiunile de leaisng sunt supuse publicității în scopul ca terțele persoane să cunoască situația reală a bunurilor ce face obiectul leasingului. În acest sens, se dispune ca la judecătoria în raza căruia își are sediul principal (real) societatea de leasing, se va deschide un registru special pentru încheierea contractului de leaisng având ca obiect bunuri mobile.
O altă modalitatea de publicitate, trebuie considerată cea efectuată de către utilizatori pe cale contabilă, în sensul că acesta are obligația să evidențieze în mod distinct leasingul în actele contabile și bilanțuri, acte care sunt transmise către Registrul Oficiului Comerțului.
Art. 21 alin. 1 din ordonanță instituie obligația de a fi înscrise contrctele de leaisng care au ca obiect realizarea bunului imobiliar, în Cartea funciară – partea a III-a din Registrul cadastral de publicitatea imobiliară de la biroul judecătoriei din a cărei rază teritorială de activitate este situat terenul respectiv.
De asemnea sunt supuse publicității schimbările survenite, în ce privește sediul utilizatorului sau al locatarului, ori cu privire la situația juridică reală abunului. „publicitatea care se realizează prin mențiuni de rectificare în Cartea Funanciară și la Registrul Comerțului” (art. 21 alin. 2).
O dată construcția terminată, contractul de leasing este semnat, dacă nu a fost semnat încă, și poate începe perioada de locație.
Din corelarea celor două texte citate, se constată că publicitatea rectificărilor are o sferă mai largă decât publicitatea leasingului. Dacă privitor la sediul contractanților, orice modificare se înscrie la Oficiul Registrului Comerțului, în cea ce privește situația juridică a bunului aflat în leasing apare ca firesc, și propunem de legea ferenda ca publicitatea contractelor de leasing să se facă prin Registrul Comerțului.
2. Formarea contractului de leasing imobiliar
Un prim aspect spcific privește modul în care societatea de leasing imobiliar dobândește proprietatea imobilului:
– prin achiziționarea imobilului de la un terț, în caz în care se parcurg etapele de formare a contractului de leasing, menționate anterior;
– prin achiziționarea ori construirea imobilului de către o societate de leasing denumită „societate pentru comerț și industrie – S.I.C.I.”.
Această societate nu are calitate de antreprenor deoarece își realizează pentru sine construcția, însă modalitatea de construcție – în regie proprie sau prin subcontracte – rămâne la latitudinea sa.
Leasingul imobiliar se complică prin două probleme specifice: cea a achiziției terenului și cea a edificării construcției.
Achiziția terenului prespune folosirea de fonduri prealabile de către S.I.C.I.; terenul este achiziționat în numele și pentru viitorul utilizator, însă construcțiile sunt edificate în contul S.I.C.I. și rămân proprietatea acestuia pe toată durata leasingului. Rezultă că S.I.C.I.., pe toată durata contractului, are folosința terenului fără a dobândi proprietatea; de aceea trebuie considerat că viitorul utilizator a consimțit ca S.I.C.I. să construiească pe terenul său, ceea ce face ca S.I.C.I. să aibă calitatea de superficiar.
Această soluție, deși logică după regurile clasice referitoare la dezmembrămintele dreptului de proprietate, pare totuși curioasă prin rapoarte la operațiunile de leasing unde societate de leasing S.I.C.I. și utilizatorul la operțaiunile de leasing unde societatea de leasing S.I.C.I. și utilizatorul convin, în reglarea raporturilor lor juridice privitoare la teren, înainte ca utilizatorul să dobândească proprietatea.
Cea de-a două problemă specifică privitoare la derularea construcției imobilului este legată de timpul îndelungat de realizare a construcției, ceea ce determină părțile să încheie un protocol de definire a modalităților de construcție, de colaborare pe durata realizării construcției.
Aceste societăți au fost denumite în Franța Societés Immobilieres pour le Commerce et L’Industrie (SICOMI). PENTRU A DEVENI sicomi o societate de leasing trebuie să îndeplinească o serie de condiții precizate printr-o circulară ministerială. Activitatea lor trebuie să fie limitată în mod exclusiv la „încheierea de imobile pentru foosința profesională”. Aceste imobile nu trebuie să fie echipate, această restricție are ca scop evitarea oricăror confuzii între leasingul pentru bunuri mobile și cele imobile. Calificarea unei societăți ca SICOMI este îndeosebi de ordin fiscal.
3. Formarea contractelor de leasing în cazul cesiunii
În cazul în care părțile sunt de acord, se poate proceda la transmiterea drepturilor și obligațiilor utilizatorului către o terță persoană agreată de societatea de leasing. Terțul se subrogă în locul utilizatorului, după ce în prelabil au fost purate negocieri pentru stabilirea conținutului clauzelor de cesiune.
a) Modalitatea de cesiune. Cesiunea leasingului se prezintă ca o soluție convenabilă părților și, în special, utilizatorului care poate obține un preț compensator, dar și cesionarului care va avea un bun deja existent, depășind fazele preliminare de realizare a leasingului. Elementul esențial îl constituie prețul cesiunii care, de principiu, exprimă stadiul derulării leasingului. Transferul bunului la cesionar poate avea loc inclusiv cu o parte din activul cedentului. Cesiunea se realizezază printr-un contract care să cuprindă următoarele clauze; identificarea părților; motivația cesiunii și acordul finanțatorului; prețul cesiunii și obligațiile care revin cesionarului.
Obligațiile cedentului față de finanțator trebuie preluate de cesionar în integritate, fără a le putea modifica decât cu acordul prealabil al finanțatorului, în caz contrar cesiunea fiind lovită de nulitate.
Cesionarul va lua bunurile ce formează obiectul leasingului în starea în care se aflau la data intrării în vigoare a convenției și va trebui să trateze direct cu cedentul. De asemnea, el va plăti finanțatorului redevanțele și va împlini celelalte obligații asumate de cedent, fără să poată a pune în discuție conținutul acestor obligații.
Cesionarul va plăti toate cheltuielile, drepturile și onorariile cesiunii, inclusiv costul prilejuit de perfectarea actului. Cesionarul va plăti amortismente deja plătite în schimbul transferului dreptului la operațiunea de a achiziționa bunurile la sfârștul contractului. Cu toate acestea, cesionarul nu va putea fi obligat și la plata francțiunilor de redevențe care reprezintă chiria plătită de utilizator pentru folosința bunurilor și nici la plata către cedent a marjelor de profit primite de finanțator. Părțile pot conveni ca primele de asigurare plătite de cedent să fie incluse în prețul plătit de cesionar.
Finanțatorul va trebui să-și manifeste voința în mod expres privitor la cesiune, în sensul de a accepta noul utilizator și a dispensa pe cedent, cu singura rezervă de a-și putea exercita dreptul de garanție și asupra acestuia, ceea ce are semnificația unei solidarități pasive între cedent și cesionar. De asemenea, este necesară a fi inclusă și o clauză rezolutorie, respectiv un pact comisoriu de gradul IV- rezilierea de plin drept – în cazul respectării, de către cesionar a obligațiile asumate.
b) Garanțiile de plată a ratelor de leasing. În contractele de leaisng cesionat, urmează a se insera potrivit căreia cedentul garantează pe cesionar pentru plata ratelor de leasing, creându-se astfel o solidaritate ce își are originea în cesiunea fondului de comerț. O asemenea statuare este deosebit de importantă pentru finanțator care își vede satisfăcuti interesele și face ca cedentul să aibă un comportament diligent în alegerea și stabilirea solvabilității cesionarului. Mai trebuie precizat că regula solidarității funcționează și în cazul cesiunilor succesive, toți cedenții răspunzând solidar față de finanțator. În reglementarea noastră nu se face vreo referire asupra cesiunii leaisngului și nici asupra solidarității cedenților față de finanțator. Pe cale de consecință, problema urmează a fi rezolvată prin convenția părților, ori în lipsă se va face aplicarea dispozițiilor art. 42 C. Com. Privitoare la solidaritatea pasivă.
c) Controlul cesiunii de către utilizator. Leaisngul având un caracter intuituu personae permite finanțatorului să aibă puteri depline de apreciere și de dispoziție asupra realizării operațiunii.
În Ordonanța nr. 51/1997 nu se face refeire la situația menționată, astfel că este necesară convenția expresă a părților relativă la posibilitatea de a transmite frepturile și obligațiile contractuale.
Având în vedere executarea uno ictu a contractului de cesiune, cedentul garantează în baza art. 1392 C. Civ. Numai existența drepturilor la data încheierii convenției, însă nu și îndeplinirea obligațiilor de către finanțator. De aceea cesionarul poate să pretindă finanțatorului, printr-o acțiune directă executarea contractului sau rezilierea cu daune-interese.
Dovada cesiunii se face după regurile contractului de vânzare-cumpărare a creanței.
B. Etapa de realizare a locașiunii
1. Durata
Etapa locațiunii bunurilor aflate în leaisng începe din momentul punerii lor la dipoziția utilizatorului și durează pe timpul stabilit prin contract. Durata este un element de esență al contractului de leasing, fiind de neconceput o executare uno ictu. Durata prezintă importanța pentru interpretarea convențiilor cuprinzând operațiuni de leasing și pentru dobândirea dreptului de proprietate.
Legiuitorul a prevăzut o limită minimă (art. 7: „Contractul de leasing nu se poate încheia pe un termen mai mic de un an”). Dacă părțile au stipulat durate sub limita minimă, operațiunea nu este considerată de leasing, ci un contract de vânzare-cumpărare. Limita minimă marchează și momentul de la care se poate dobândi proprietatea într-un contract de leaisng, respectiv exercitarea dreptului de opțiune al beneficiarului de leasing de a cumpăra bunurile.
Limita maximă este prevăzută în art. 27 alin. 5: „Termenul în cadrul căruia bunurile urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinație vamală este cel convenit între părți prin contractul de leasing, dar nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în țară a bunului”. Nici limita maximă nu trebuie depășită, caz în care operațiunea este o închiriere.
Stabilirea limitelor a fost necesară și sub aspectul fiscalității, precum și al evidenței contabile a operațiunilor de leasing. Beneficiarul nu datorează impozit pe proprietatea asupra bunurilor, ceea ce îi asigură o lichiditate sporită, cu posibilitatea utilizării sale cât mai eficiente.
Durata amortizării fiscale este egală cu durata normală de funcționare a bunurilor, stabilită prin acte normative. Bunucrile ce fac obiectul contractului de leasing sunt înregistrate în activul societății de leasing și amortizate potrivit reglementărilor în materie.
2. Efectele contractului de leasing
a) efectele între finanțator și utilizator
pe durata locațiunii, finanțatorul și utilizatorul au drepturi și obligați specifice stabilite pe cale legală și pe cale convențională. Astfel, potrivit art. 9 din ordonanță, finanțatorul are următoarele obligații:
– să respecte dreprul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesităților;
– să încheie contrcat de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, în condițiile expres formulate de către acesta;
– să încheie contract de leasing cu utilizatorul și să transmită acestuia, în temeiul contractului de leaisng, toate derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție.
– să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului, care constă în posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau pentru achiziționarea ori restituirea bunului;
– să garanteze utilizatorului liniștea folosință a bunului, în condițiile în care acesta a repstectate toate clauzele contractuale;
– să asigure printr-o societate de asigurare bunurile oferite în leasing;
alte obligații at mai fi: de a garanta pe utilizator contrar evicțiunii din partea oricăror persoane fizice sau juridice care ar pretinde un drept de proprietate, sau alt drept real aupra bunului.
Utilizatorul are următoarele obligații:
– să efectueze recepția și să primească bunul la termenul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare și contractul de leasing;
– să exploateze bunul conform instrucțiunilor elaborate de către furnizor și să asigura instruirea personalului desemnat să îl exploateze;
– să nu guverneze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fără acordul finanțatorului;
– să efectueze plățile cu titlul de rata de leasing în cunatumul valoric stabilit și la termenele prevăzute în contractul de leasing
– să suporte cheltuileile de întreținere și alte cheltuieli care decurg din contractul de leasing;
– să își asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, și continuitatea plăților cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasig;
– să permită finanțatorului verificarea perioadică a stării și modelului de exploatare a bunului care face obictul contractului de leasing;
– să îl informeze pe finanțator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venită din partea unui terț;
– să nu aducă modificări bunului fără acordul finanțatorului;
– să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului.
La obligațiile legale menționate, părțile pot să adauge și alte obligații. Astfel art. 11 prevede: „În cadrul operațiunilor de leasing drepturile și obligațiile părților vor fi stipulate în contract și nu vor fi limitate la prevederile art. 9 și 10.”
Astfel, din prevederile legii rezultă existența a două categorii de obligații:
Obligații specifice proprietarului:
de a contracta cu furnizorul un bun determinat;
de a obșine livrarea bunului de către furnizor;
de a recepționa bunul;
de a răspunde pentru deficiențele bunului;
de a menține bunul într-o stare corespunzătoare folosineți sale;
de a suporta riscurile bunului.
Obligații specifice beneficiarului;
de a folosi bunul conform destinației sale ori celei convenite de părțile contractante;
de a menține valoarea economică a bunului, mai puțin deprecierea datorată folosinței și trecerii timpului;
de a nu modifica bunul fără autorizația finanțatorului;
de a nu ceda folosința unor terți, fără acordul finanțatorului;
de lăsa finanțatorul să verifice în orice moment starea bunului
Ricurile suportate de beneficiar sunt următoarele:
– riscul economic legat de exploatarea bunului, întrucât beneficiarul s-a obligat să-și aleagă bunul prin negociere directă cu furnizorul, l-a recepționat și întreținut, situație în care are o responsabilitate exclusivă; dacă pe perioada exploatării bunului s-au cauzat pagube, fie din cauza unor vicii de fabricație, fie a deficiențelor de întreținere și folosință, responsabilitatea revine beneficiarului care va trebui să-l indemnizeze pe finanțator;
– riscul peririi și deteriorării bunuli urmare unui caz fortuit. Situație în care datorează finanțatorului toate redevanțele neachitate, inclusiv prețul opțiunii.
Cheltuielile suportte de beneficiar sunt următoarele:
– cheltuielile de menținere a bunului în stare de folosință, respectiv toate cheltuileile de întreținere, atât cele curente, cât și cele capitale;
– cheltuileile privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat pentru bun, pe toată durata leaisngului; dacă finanțatorul a achitat impozitele și taxele, beneficiarului are obligația să-i remită suma plătită;
– cheltuielile de asigurare a bunului sub aspectul răspunderii pentru pagubele cauzate de lucru, a pieririi acestuia, ori a altor evenimente convenite de părțile contractante.
Drepturile părților sunt următoarele:
– utilizatorul are dreptul de acțiune directă asupra furnizorului, în cazul reclamțiilor privind livrarea, calitatea, asistența tehnică, serviciul necesar în perioada de garanție și post garanție;
– de a exercita acțiunile posesorii față de terți.
Drepturile finanțatorului sunt prevăzute în art. 13: „(1) Drepturile reale ale finanțatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situația în care utilizatorul se află în reorganizarea judiciară și/sau faliment, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 64/1995, republicată; (2) dacă utilizatorul se află în dizolvare și / lichidre, dispozițiile alineatului precedent se aplică și lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată”.
b) Raporturile finanțatorului și utilizatorului cu furnizorul bunului
Potrivit principiului relativității efectelor contractelor, acestea își produc efectele directe asupra societății de leasing și utilizatorului fără a crea drepturi ori a stabili obligații în sarcina celorlalte persoane. Cu toate acestea, contractul de leasing încheiat poate conduce la influențe aupra terților. Printre terți pote figura furnizorul bunului. Asemenea raporturile există în leasingul clasic, nu însă și în șease-back unde finanțatorul cumulează și calitatea de furnizor urmare a achiziționării prealabile a bunului. Furnizorul nu este un terț în sensul consacrat al termenului, având în vedere că cel mai adesea voința sa este consemnată în înscrisul constatator al operațiunilor de leasing. Totuși, față de caracterul esențial financiar al leaisngului, rolul furnizorului este secundar, obligațiile sale limitându-se la a garanta calitatea bunului.
Leasingul reprezintă o instituție juridică cu tresături specifice, nereductibile la cele ale altor contracte reglementate – deși o parte se regăsesc la mandatul pentru interes comun – deoarece finanțatorul și beneficiarul fac front comun față de furnizor, mai ales de început a operațiunii de leasing când urmăresc achiziționarea de la furnizor a unui bun în cele mai avantajoase condiții. Furnizorului îi sunt opozabile efectele leasingului pe temeiuri contractuale, iar nu ca fapt juridic, avându-se în vedere conținutul manifestării sale de voință și colerație cu voințele finanțatorului și beneficiarului.
c) Drepturile finanțatorului în cazul înstrăinării bunului de beneficiar ori a falimentului beneficiarului.
Înstrăinarea bunului de beneficiar:
Finanțatorul se implică total în operațiunea de leasing, asigurând finanțarea integrală bunului având convingerea că va primi suma investită de beneficiar, cu un beneficiu superior ratei dobânzii – fie prin executarea de bunăvoie a prestației de către beneficiar, fie printr-o executare forțată, pe baza unei garanții eficace, mai puternică decât garanțiile clasice, care să-i perimită recuperarea creanței în condiții discreționare.
Garanția specifică a finanțatorului constă în deținerea proprietății supra bunului, în timp ce beneficiarul are folosința acestuia. Fiind în situația executării unei puteri materiale asupra bunului (iar nu juridiciare) beneficiarul poate crea terților și creditorilor săi convingerea că ar fi adevărat proprietar, cu consecința fraudării finanțatorului.
Efectele garanției finanțatorului se apreciează diferit după natura bunului care formează obiectul leasingului:
– în cazul bunurilor imobile, drepturile finanțtorului sunt deplin garantate față de terți prin îndeplinirea publicității potrivit regurilor dreptului civil încât beneficiarul nu are posibilitatea înstrăinării ori gravării lor;
– pentru situația bunurilor mobile există o publicitate de natura celei privind imobilele, potrivit art. 20 din ordonanță. De aceea, în acest caz, nu se aplică regula cuprinsă în rt. 1909 C. Civ, prin care se instituie prezumția iuris tantum potrivit căreia posesorul unui bun este considerat proprietar. De asemenea, este de observat că transmiterea dreptului de proprietate se află sub incidența principiului consensualismului, respectiv strămutarea proprietății are loc la momentul realizării acordului de voință între părțile contractante.
Publicitatea leasingului mobiliar asigură protecția drepturilor finanțatorului față de terți care vor evita dobândirea proprietății ori a unor garanții reale asupra acestora, în caz contrar fiind prezumția de rea credință și suportând consecințele specifice. Pe calea unei acțiuni justiție, finanțatorului are posibilitatea de anulare a actului fabulos, cu consecința repunerii părților în situația anterioară. De asemnea, subzistă riscul ca bunul mobil să fie transferat în străinătate și astfel publicitatea să devină ineficientă din cauza caracterului teritorial al normelor de publicitate.
Falimentul beneficiarului:
În cazul falimentului beneficiarului, situația sa este reglementată de dispozițiile Legii nr. 64/1995 privind procedura reoraganizării judiciare și a falimentului, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice. Potrivit art. 50 alin.1 din legea menționată, dacă debitorul falit deține un bun aparținând altuia la data înregistrării cererii de declanșare a procedurii, expirării termenului pentru contestarea de către debitor a cererii creditorului de declașare a procedurii sau a respingerii contestației împotriva acestei cereri, „proprietarul va vea dreptul să-și recupereze bunul, dacă este îngăduit așa ceva prin contract, în afară de cazul debitorul are un drept de garanție valabil asupra bunului”.
Practic, finanțatorul are dreptul să adreseze o cerere judecătorului sindic desemnat în cauză, pentru s-și recuperea bunul; după verificarea corectitudini pretențiilor, judecătorul sindic are de ales două variante de soluție: fie va dispune restituirea bunului, fie să continue contractul de leasing cu executarea obligațiilor asumate. Ultima variantă își găsește suportul legal în dispozițiile art. 46 alin. 1 Legea nr. 64/1995 potrivit cărora „în vederea creșterii la maximum a valorii debitorul sindic poate să mențină sau să rezilieze orice contract „atât timp cât aceste contracte nu vor fi dost executate în totalitate ori substanțial de către părțile contractante”. În acest scop, la cererea celeilalte părți (creditorul) „judecătorul sindic trebuie să răspundă în termen de 30 de zile” dacă alege „menținerea sau rezilierea contractului”; dacă judecătorul sindic nu răspunde sau răspunde tardiv, el „nu mai poate cere executarea contractului și acesta va fi socotit reziliat”.
Dacă judecătorul sindic își asumă obligația să mențină un contract prevăzând plăți periodice – în speță un contract de leaisng – în art. 46 alin. 6 din lege se specifică următoarele: „asumarea contractului nu va obliga pe judecătorul sindic sau pe administrator să facă plăți restante pentru perioadele anterioare începerii procedurii. Pentru astfel de plăți restante pot fi formulate cereri împotriva averii debitorului”.
Dacă bunul nu este în posesia debitorului la data declanșării procedurii și el nu îl poate recuperea de la deținătorul actual, potrivit art. 50 alin. 2 din lege, „proprietarul va fi îndreptățit să aibă creanța înregistrată în tabelul de creanțe”, cu valoarea bunului la acea dată. La fel se va proceda și în situația pierderii posesia bunului, ulterior declanșării procedurii (art. 50 alin.2, faza a doua). Din taxele menționate se constată precaritatea garanției proprietarului unui bun mobil aflat în detenția beneficiarului falit pentru situația când a procedat la înstrăinare, el fiind tratat ca un creditor chirografar. Și pentru acest motiv se impune publicitatea leasingului mobiliar, dar și pentru a înfrânge manoperele dolosive ale beneficiarului.
d) Înstrăinarea bunului de către finanțator. Având nuda proprietate asupra bunului aflat în leasing, finanțatorul are dreptul de dispoziție judiciară care îi permite să îl înstrăineze cu titlu oneros sau gratuit către terțe persoane.
Pentru a-l proteja pe utilizator, legiuitorul a prevăzut în art. 17 următoarele: „Dacă în timpul derulării contractului de leasing finanțatorul vinde bunul care face obiectul contractului unui alt finanțator, noul finanțator este legat de aceleași obligații contractuale ca și vânzătorul, care rămâne garant al îndeplinirii obligațiilor față de utilizator.” Dacă finanțatorul nu respectă dreptul de opțiune recunoscut beneficiarului prin dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 16 din ordonanță, „acesta datorează daune-interese în cuantum egal cu valoarea reziduală bunului sau cu valoarea sa de circulație, calculată la data expirării contractului de leasing.”
e)Insolvența finanțatorului
Falimentul finanțatorului se poate datora managementului defectuos ori insolvenței beneficiarului de leasing care nu-și achită obligațiile. Într-o asemenea situație, potrivit dispozițiilor legale referitoare la faliment, contractul de leasing poate fi continuat sau reziliat de către judecătorul sindic. În caz de continuare, interesele beneficiarului nu sunt afectate. Dimpotrivă, dacă judecătorul sindic respinge contractul de leasing, având în vedere că finanțatorul falit este proprietar, bunul va fi redus în averea falitului, iar beneficiarul se va înscrie în tablou de creanțe ca un creditor chirografar. Soluția este distuctibilă deoarece nesocotește dreptul de opțiune al beneficiarului. De legea ferenda, ar trebui ca judecătorul sindic să îi acorde beneficiarului posibilitatea de a opta, după care să ia măsurile specificate.
C. Etapa de finalizare a contractului de leaisng
Durata de folosință a bunului de către utilizator este variabilă, părțile contractante având deplina libertate de a o determina. În practică însă, libertatea judiciară este limitată de necesități economice, durata de locațiune corespunzând perioadei de amortizare conform legislației în materie. Contractul de leasing poate înceta la termenul convenit de părți sau înainte de acel termen, urmare intervenției unor cauze care țin de voința părți sau de un eveniment.
1. Încetarea contractului înainte de termen. Rezilierea anticipată a contractului de leaisng este o sancțiune la îndemâna societății de leasing, pentru situațiile stabilite prin ordonanța, însă părțile contractante pot conveni și rezilierea în favoarea utilizatorului. Societatea de leasing poate solicita rezilierea anticipată în următoarele situații prevăzute în ordonanță:
– în cazul în care utilizatorul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leaisng (art. 14 alin 1);
– în situația în care utilizatorul se află în stare de reorganizare judiciară și/sau faliment.
– în situația în care nu își execută obligați de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în contract nu se prevede astfel (art.15).
Normele cuprinse în art. 15 alin. 1 art. 15 au o formulare și permit societății de leaisng „rezilierea unilaterală a contractului de leasing”, nemaifiind necesară includerea printre clauze a unui pact comisoriu, în lipsa unui pact comisoriu, contractul de leasing se întregește cu prevederile ordonanței.
În unele contracte se poate întâlni o clauză care permite locatarului să ceară rezilierea contractului, chiar în cazul de executare voluntară a acestuia, când continuarea contractului poate deveni periculoasă pentru acesta, cum ar fi reorganizarea judiciară a acestui sau falimentul utilizatorului, cesiunea activității utilizatorului ori diminuarea garnțiilor inițiale. Toate aceste clauze sunt valabile de la momentul acceptării lor de către utilizator.
Privitor l clauza de reziliere, dacă acestea reia unul din cazurile reglementate de ordonanță, este un pact comisoriu de la gradul unu, care presupune a fi constatată de instanța de judecată, potrivit regurilor de drept comun. Societate de leasing va trebui să se dreseze tributului cu o acțiune privind rezilierea contractului de leasing. Constând că suntem în prezența unor raporturi juridice comerciale, vom precia că și fața unui pact comisoriu de gradul unu, instanța nu poate să dispună un termen de grație în favoarea debitorului, iar punerea sa în întârziere se face de drept de la data la care creanța a devenit exigibilă.
Legiuitorul mai prevede o altă situație de încetare a contractului îaninte de termen în art. 1 partea finală: „Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârșitul perioadei de leasing, dacă părțile convin astfel și dacă utilizatorul achită obligațiile asumate prin contract.”
2. Încetarea contractului de leasing la termen. Utilizatorul are trei posibilități: să achiziționeze bunul, să îl restituie, ori să continuie contractul de leasing.
Achiziția bunului. La expirarea perioadei de locațiune, utilizatorul își poate exercita dreptul de opțiune de a cumpăra bunul folosit la valorea reziduală. Utilizatorul devine proprietarul bunului folosit urmare promisiunii unilaterale de vânzare făcută de societatea de leasing, însă manifestarea de voință a societății presupune ca și utilizatorul să exprime intenția de cumpărare. În contractele de leasing imobiliar este utilizată și o altă tehnică de achiziție pentru situația în care terenul pe care se află construcția este proprietatea utilizatorului care îi permite societății de leasing să construiască. În această situație, proprietatea aupra construcției este transmisă utilizatorului în conformitate cu o clauză expresă din acel contract.
Restituirea bunului. Dacă utilizatorului nu își manifestă intenția de a achiziționa bunul ori de a prelungi contractul de leasing, el este obligat de restitui bunul folosit la momentul expirării contractului ori o altă dată convenită între părți. Lucrul trebuie restituit în starea în care se află, dar fără depășirea gradului de uzură normală de folosință. Deteriorările care exced uzurii normelor sunt imputabile care datorează despăgubiri societății de leasing. Asupra nivelului de uzură și a deteriorărilor aduse bunului urmează a decide instanța de judecată sau arbitrii. Pare firesc a considera că arbitrajul furnizorului este cel mai indicat. Sub acest aspect, o clauză de arbitraj trebuie inclusă în contractul de leaisng sau poate obiectul unei înțelegeri aparte. Restituirea bunului este o soluție neconvenabilă pentru societatea de leaisng, având în vedere că aceasta are în obiectul de activitatea operațiuni financiare, iar nu folosirea în concret de bunuri materiale. O situație și mi dificilă este aceea în care bunul utilizat este uzat moral, ori fizic iar societatea de leasing nu-l mai pote exploata. Considerăm că pentru această situație societatea de leasing va acționa în baza legii amortizării și va casa acele bunuri.
Prelungirea contractului de leasing. Utilizatorul poate să ceară socierății de leasing reînoirea contractului de leasing, sens în care îi va adresa o cerere înainte de expirarea contractului. Contractul de leaisng este un contract cu termen, ceea ce face să nu fie posibilă o prorograre a termenului, însă se poate înoi contractul de leasing care va cuprinde dispoziții diferite de cele din vechiul contract privitore la modul de derulare a acestuia. Acest lucru este necesar pentru că bunul se află într-un anumit stadiu de uzură de folosință anterioară, iar redevanța va trebui să fie determinată de acesta. Considerăm că negocierile dintre părți vor avea în vedere valoarea reziduală a bunului. Reînoirea contractului de leaisng are ca temei juridic promisiunea unilaterală de înoire făcută de societatea de leasing în primul contract, iar în lipsă, în temeiul art. 9 lit. d din Ordonanța nr. 51/1997.
2.5. Produse și servicii oferite
Produsele pe care le oferă EUROBROKERS GROUP S.A. clienților săi sunt:
A. sigurări de viață: asigurări de viață, asigurări mixte de viață cu acumularea de capital, programe de economii (pensii private), programe de economii pentru copii, asigurări de grup.
B. Asigurări de bunuri: asigurarea clădirilor aparținând persoanelor fizice, asigurarea clădirilor și conținutului aparținând persoanelor juridice, asigurarea bunurilor casabile, asigurarea complexă a gospodăriilor aprținând persoanelor fizice, asigurarea de avarii accidentale a mașinilor, utilajelor, echipamentelor și instalțiilor aparținând persoanelor juridice, asigurarea echipamentelor electronice, asigurarea bnilor și/sau valorilor aprținând persoanelor juridice, asigurarea lucrărilor de construcții-montaj și răspunderii constructorului etc.
C. sigurări de persoane: asigurarea de accidente a persoanelor, asigurarea elevilor și studenților, asigurarea medicală și de ccidente a cetățenilor străini aflați temporar în România, asigurarea personalului medical pentru riscul de îmbolnăviri dobândite în timpul practicii profesionale, asigurarea medicală pentru călătorii în străinătate, asigurare medicală suplimentară.
D. Asigurarea de răspundere: asigurarea de răspundere civilă legală, asigurarea de răspunderi profesionale ș.a.
E. Asigurări auto: asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor, asigurarea de accidente a conducătorilor auto și a altor persoane flate în autovehicule, asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor cu valabilitate în afara teritoriului României (Cartea Verde), asigurarea de răspundere a transportului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate (CMR), asigurarea de răspundere a transporturilor în calitate de căruș, pentru mărfurile transportate cu autovehicule, numai pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule (RCA)
F. Asigurări maritime, de aviație și transport: asigurare facultativă a nvelor maritime și fluviale, a instalațiilor și utiliajelor plutitoare asimilate navelor, asigurarea navelor în construcție, materialelor ce se folosesc pentru construcția acestora, pe întreaga perioadă când șantierul naval poartă răspunderea în calitate de constructor, asigurarea răspunderii șantierelor navale pentru riscuri de pierdere sau avariere a navelor aflate în custodia și controlul șantierelor pe timpul reparațiilor etc.
G. Asigurări specifice în domeniul agricol și mecanizarea agriculturii
H. Asigurări riscului financiare
2.6. Situația economico-financiară a societății
Evoluția volumului de prime brute încasate din intermedierea asigurărilor de către societățile ce activează pe piața de brokeraj din România sunt prezentate în nexele 1-3, datele fiind furnizate de Raportul CSA pe anul 2004. După volumul primelor brute subscrise din asigurări directe pe clase de asigurări generale în 2004, EUROBROKERS GROUP S.A. ocupă locul 11.
O analiză de piață serioasă din perspectiva cantitativă trebuie să ia în considerare complexitatea principiilor după care au ajuns să opereze în zilele noastre societățile de asigurări pentru a surprinde diversitatea tipologică a ofertei de servicii și produse intermediare de aceste instituții. Realitate este că actuale standarde după care funcționează înțelegerile contractuale dintre brokeri, asiguratori și clienții lor depășesc cu mult tiparele principiilor clasice care au stat la baza apariței polițelor de asigurări. Se vorbește tot mai mult de „servicii financiare integrate”, iar siguratorii se numără printre cei mai frecvenți promotori ai acestui concept. Pentru operatorii care au în spate capitaluri și experiență locală este evident faptul că acesștia își găsesc tot mai greu loc pe o piață a asigurărilor de viață în care legea este dictată de substanțiale resurse internaționale.
Compania și-a proiectat încă de la finele anului trecut bugetul pentru 2007, propunându-și realizarea unei creșteri reale a volumului de prime brute subscrise de 17,4% în temeiul reali, ceea ce corespunde emiterii de polițe în valoarea de aproximtiv 3 milioane Euro. Foarte ambițioase sunt și obiectivele pe termen mediu, respectiv situarea în primele 5 societăți de brokeraj în domeniul asigurărilor (această țintă urmând a fi cu siguranță atinsă, în condțiile respectării programelor bugetare).
Veniturile din prime realizate în anul 2006 s-au majorat de peste trei ori față de cel din 2004. Cota de piață crescut de la 10,44% în anul 2005 la 14,9% în anul 2006. Capitalul social și surplusul din revaloare rămas același pe perioada celor trei ani anlizați, doar rezultatul reportat s-a modificat de la an la an în senul scăderii acestuia.
Ponderea veniturilor din prime în total venituri
Se poate observa că ponderea veniturilor în total venituri a crescut de la an la an. Veniturile din prime subscrise au crescut de la an la aproape dublânduse, deoarece societatea căpătat foarte multă încredere în rândul populației și și-a diversificat foarte mult oferta.
Ponderea daunelor în total dune
Ponderea daunelor în total dune a crescut și ea, ca și în cazul veniturilor din prime, d ela un an, aproape dublându-se, deoarece sunt foarte multi clienți asigurați la această societate și este practic imposibil ca cel puțin un client să nu aibă nici o daună, și tunci foarte mulți clienți există și foarte multe daune, societatea onorându-și plățile.
Ponderea cheltuielilor în total cheltuieli
Cheltuielile cu comisioanele au crescut de la an la an pentru că societatea a încheiat foarte multe contracte de colaborare cu agenți de asigurări, alți brokeri sau agenții de intermediere. Cheltuielile generale și administrative au crescut și ele pentru că societatea a deschis noi sucursale sau agenții în mai toate orașele țării și astfel a înregistrat noi costuri. De asemenea, a crescut și numărul personalului prin deschiderea noilor sucursale și astfel au apărut cheltuielile cu noii salariați.
Structura volumului de prime intermediate pe pricipalele categorii de asigurări este următoarea:
Structura portofoliului de prime pe principalele categorii de asigurări este reprezentată în următorul grafic:
Ponderea volumului de prime intermediate pentru fiecare tip de asigurare în total prime încasate:
Ponderea cea mi mare în total prime încasate aparține în fiecare an asigurărilor de autovehicule, urmate de aisgurările de bunuri. Răspundere civilă, accidente. Celălalte tipuri de asigurări au o pondere de până la 10% din total prime încasate, dar în total ele contribuie an de an la creșterea volumului de prime încasate.
Volumul total de prime: un alt indicator ce participă la analiza eficienței activității de asigurare.
Volumul total de prime încasate a crescut foarte mult în fiecare an datorită diversificării ofertei societății și datorită serviciilor oferite de angajații societății.
2.7. Derularea unui leasing la SC EUROBROKERS S.A.
Obiectul contractului de leasing este un echipament a cărui valoare este de 10.000 euro, cu o durată utilă de viață de 5 ani. Contractul este încheiat pe o perioadă de 24 luni, avansul este de 1.000 euro.
Dobânda este de 10% pe an.
Valoarea reziduală este de 20% din valoarea echipamentului.
Taxele vamale sunt de 10%.
Pe perioada contractului de leasing, gradul de îndatorare al firmei este pozitiv (mai mic decât 1).
Calculul ratei de leasing
Valoarea echipamentului 10.000 euro
Avansul 1.000 euro
Valoarea finnțată 9.000 euro
Valoarea reziduală 2.000 euro
Dobânda lunară 0,80%
Perioada de leaisng (lunii) 24
Rata lunară de leaisng 338 euro
Dacă prețul de vânzare al bunului este de 30 miliarde lei și este egal cu valoarea sa comestibilă netă la momentul vânzării către societatea de leasing. Bunul obiect al tranzacției este un echipament a cărui perioadă de viață rămasă este de 3 ani. Momentul vânzării echipamentelor și al preluării imediate în leasing îl constituie sfârșitul anului. Valoarea finanțată a contractului de leasing financiar este egală cu valoarea de cânzare a echipamentelor: 30 miliarde lei.
Dobânda este de 35% pe an.
Plățile de leasing (rata și dobânda) sunt constante și în sumă de 16.251.947 mii lei fiecare.
Valoarea reziduală prezintă 20% din valoarea de vânzare.
Utilizatorul își va amortiza echipamentul pe perioada de leasing, după metoda liniară (nu au fost luate în considerare facilitățile fiscale aplicabile investițiilor în mijloace fixe care fac obiectul operațiunilor de leasing financiar conform legii privind impozitul pe profit în vigoare):
În contractul de leasing încheiat între S.C. EURIAL INVEST S.A, în calitate de finanțator (locatar) și S.C. EUROBROKERS S.A. în calitatea de utilizator (locatar), se cunosc următoarele:
valoarea de intrare (cost de achiziție pentru societatea de leasing): 39.000 EURO (36.000 EURO + 3.000 euro asigurarea);
valoarea contractului de leasing: 36.000 EURO;
obiectul contractulkui: autoturism Peugeut 307;
data încheierii contractului: 01.11.2005; curs valutar 40.000 LEI/EURO;
data livrării: 01.11.2005;
comision de administrare contract: 400 EURO;
durata contractului: 12 luni;
rata lunară egală de: 2.500 EURO
durata normală de utilizare: 5 ani;
valoarea avans: 10.000 EURO, curs valutar plata avans 41.000 LEI/EURO;
dobândă: 1.302 EURO;
valoarea reziduală: 7.000 EURO
Contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul lesingului către utilizator la mometul expirării contractului.
PROCES VERBAL DE PREDARE – PRIMIRE și VERIFICARE REHNICO-FUNCȚIONALĂ
A echipamentelor care au făcut obiectul
contractului de leasing nr. ……………
încheiat astăzi 1.11.2005
Având în vedere următoarele:
Contractul de leasing nr……………………, încheiat între SC …., în calitate de Locatar, și SC………., în calitatea de Utilizator, a încetat prin expirarea termenului pentru care fost încheiat;
Utilizatorul nu și-a manifestat opțiunea de achiziționare a bunului, sens în care ar fi trebuit să achite valoarea reziduală a acestora;
SC…., cu sediul în….., înmatriculat la ORC al Municipiului București sub nr. ….., Cod fiscal R…….., reprezentată prin ……, în calitatea de Primitor-Locatar, și SC. ….., cu sediul în …………. au încheiat prezentul proces-verbal de predare – primire și verificare tehnico-funcțională a echipamentelor care au făcut obiectul Contractului de leasing nr……………..
Totodată, Locatarul returnează Utilizatorului…….. Bilete la Ordin, nefolosite, care au fost emise de către Utilizator pentru garantarea plății ratelor de leasing.
RRIMITOR, PREDARE,
SC SC
Nume…………………………………………………………
Nume…………………………………………………………
BI……………………………………………………………..
BI……………………………………………………………..
Semnătura………………………………………………….
Semnătura…………………………………………………
Capitolul 4
Finanțarea prin leasing
3.1. Leasingul ca operațiune de creditare
Potrivit art. 19 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 „Societățile de leasing, persoane juridice române, se înființează și funcționează potrivit Legii nr. 31/1990, republicată”, cu aprecierea că este necesar să se obțină un aviz conform din partea Ministerului Finanțelor, în vedere desfășurării operațiunilor de leasing. În cadrul Ministerului Finanțelor s-a înființat o structură instituționalizată, numită pentru operațiuni de leasing, unde societățile de leasing trebuie să se înregistreze în termen de 15 zile de la data la care au obținut certificatul de înmatriculare. La finele fircărui an financiar contabil se transmite la acest Oficiu câte o copie a bilanțului financiar-contabil, cât și a contului de profit și pierderi.
Societățile de leasing nu pot fi constituite sub formă de societăți cu răspundere limitată. Datorită importanței economice și volumului de tranzacții care se află în corelație cu activitatea de creditare în siste de leasing, legiuitorul a prevăzut în art. 19 alin. 2 volumul minim al capitalului social astfel: „Societățile de leasing sunt societăți comerciale care au în obiectul de activitate desfășurarea operațiunilor de leasing și un capital social minim, subscris vărsat integral la înființare, de 500 milioane lei”.
Publicitatea actelor privitoare la societățile de leaisng trebuie realizată prin Oficiul pentru operațiuni de leasing. Leasingul este o operațiune de credit, garantată prin păstrarea de către finanțator a dreptului de proprietate asupra bunului. Creditorul de leasing își investește fondurile într-o operațiune prin care nu-și asumă nici un risc, altul decât riscul ce derivă în mod esențial din creditare, deci riscul insolvabilității beneficiarului. Societățile de leasing nu investesc deci capitalurile lor în bunuri de echipamente ori în imobiliale, ci plasează aceste capitaluri sub formă de credite care sunt garantate de însuși bunurile de echipament sau de imobile. Alte riscuri inerente creditului sunt:
– riscul unei insuficiente garanții, astfel încât bunurile, care constituie garnția creditorului, nu asigură decât parțial rambursarea fondurilor finanțate;
– riscul de modificare dobânzii în legătură cu care societatea de leasing se poate apăra prin includerea în contract a unei clauze de revizuire a dobânzii;
– riscul deprecierii monetare, ceea ce face uneori, în contractele de leasing, să fie înscrisă clauza de revizuire a dobânzii.
Societatea de leasing nu va intra în posesia bunurilor decât după ce ia sfârșit termenul irevocabil, motiv pentru care nu participă nici la profiturile și nici la riscurile care ar putea rezulta din aceasta investiție. De asemnea, societățile de leasing rămâne străine de gestionarea și exploatarea bunurilor pe care le finanțează. În prezența unei cereri de finanțare, societatea de leaisng ține cont de două criterii: garanția reprezentată de proprietatea asupra bunului finanțat, și baza financiară a întreprinderii cliente. Societatea de leasing nu se poate limita numai la garanția reală prezentată de bunurile pe care le-a finanțat integral, ele având la dispoziție și măsurile uzuale de garnție constând în gaj ori ipotecă.
Operațiunea de finanțare nu va fi convenită decât dacă beneficiarul poate să demonstreze că va avea o bună rentabilitate și că are la dispoziție suficiente mijloace financiare, pentru a le folosi în perioad de efectuare a restituirilor, cu mențiunea ca aceste restituiri să acopere și amortismentul capitalului investit.
3.2. Scheme de derulare și finanțare a operațiunilor de leasing
Prezentăm în continuare câteva scheme de derulare și finanțare a operațiunilor de leasing pentru evidențierea situațiilor posibile în practică.
A. Schema clasică este aceea în care finnțatorul dispune de resurse financiare proprii, pe care le antrenează în finanțarea achiziției bunului care va face obiectul contractului de leasing. Schematic, acest lucru poate fi reprezentat astfel:
Figura 1.1. Schema clasică a operațiunilor de leasing
În acest caz, bunul este achiziționat din surse financiare proprii, iar în structura ratelor de leasing va apărea dobânda pe care beneficiarul ar plăti-o unei bănci, dacă ar achiziționa un credit, dobânda care trebuie să fie atractivă pentru acesta. Această dobândă va acoperi riscul de plasament al sumelor antrenate. Adeseori dobânda percepută acoperă și profitul vizat de finanțator din operațiune.
B. O altă schemă este accea reprezentată în figura următoare, în care societatea de leasing finanțeză operațiunile pe baza unor surse financiare atrase (de regulă de la bănci).
Figura 1.2. Schema operațiunilor de leasing cu finanțare externă
În acest caz, dobânda de bancă este transferată beneficiarului în cadrul ratelor de leasing. Aceasta este schema cea mai întâlnită în parctică, întrucât volumul operațiunilor de leasing depășește potențialul financiar al societăților specializate în operațiuniile de leasing.
C. Există o formă de leasing denumită „leasing leveraj”, utilizată frecvent în tranzacțiile cu echipamente de mare valoare, cum ar fi avioanele, în care societatea de leasing finanțează doar o parte din valoarea bunului, restul fiind acoperită de diferiți creditori (societatea de finanțare) care, contra unei dobânzi, își va recupera sumele avansate din ratele de leasing încasate de la beneficiari. Acești creditori nu vor solicita societății de leasing rambursarea sumelor în afara clautelor prevăzute în contractul de leasing, asumându-și astfel riscurile operțaiunii. Garanția rambursării sumelor o reprezintă garanțiile oferite în cadrul contractului de leasing de către beneficiarii societății de leasing.
Figura 1.3. Schema operațiunilor de leasing „laveraj”
D. Sunt situații în care furnizorul livrează bunul pe credit, urmând a recupera contravaloarea lui pe măsura încasării ratelor de leasing de la beneficiar.
Figura 1.4 Schema leasingului cu credit furnizor
E. O altă situație posibilă este aceea în care furnizorul este producătorul bunului efectuează operațiunea de leasing. Lucrurile în acest caz se simplifică, întrcât nu sunt necesare fonduri pentru achiziția bunului de către societatea de leasing, care este aceeași cu cea a furnizorului.
Închiriează bunul
Figura 1.5. Schema leasingului „furnizor”
F. În practică pot apărea situații în care beneficiarul să nu aibă bonitatea solicitată de finanțator pentru a putea beneficia de facilitățile contractării în leasing a unui bun. De aceea se poate apela la o societate comercială care să devină titularul contractului de leasing și cu care să se asocieze în participațiune pentru a derula contractul. În astfel de situații, beneficiarul poate juca rolul unui operator de leasing.
În acest caz, contractul de leasing va fi încheiat de societatea care deține garanțiile necesare derulării operațiunii și se va stipula posibilitatea subîncheierii sau exploatării în comun cu alte societăți comerciale a bunului care face obiectul contractului.
Figura 1.6. Schema leasingului cu operator intercalat
G. Există o schemă de derulare a operațiunilor de leasing specifică lese-bck-ului, în care intervin doar beneficiarul și societatea de leasing (finanțatorul). Relația dintre aceștia se reduce la următoarele; beneficiarului trimite scrisoare de intenție societății de leasing în vederea solicitării unui credit. Societatea de leasing acceptă sau respinge solicitarea beneficiarului. În cazul acceptului beneficiarul vinde bunuri aflate în proprietatea finanțatorului care le închiriează în baza unui contract de leasing. La finele locației bunurile revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii lor reziduale.
Vinde bunuri aflate în proprietate
Închiriează bunurile cumpărate
Figura 1.7 Schema operațiunii de lease-back
H. Analog cu mecanismul de derulare a lease-back-ului este cel al leasingului acționar. Deosebirea apare în faptul că beneficiarul nu vinde bunuri, ci acțiuni ale societății unui fond de investiții care le va lua în locație în schimbul unei chirii stipulate în contractul de locație. Așadar, în acest caz beneficiarul vinde acțiuni pe care le preia în locație urmând a le răscumpăra la finele perioadei de locație.
O variantă de generalizare a leasingului acționar este aceea în care emitentul este diferit de beneficiar, adică emitentul de acțiuni nu reintră în posesia acțiunilor, ei jucând rolul furnizorului. Acțiunile subscrise vor fi data în locație unui beneficiar care va deveni proprietarul lor la finele perioadei de locație.
3.3. Avantaje și limite ale leasingului
Societățile de leasing au nevoie, în vederea negocierii în cunoștiință de cauză de o serie de date care să explice, între altele, motivul ce-l determină pe partener să solicite închirierea unui anumit produs sau bun de investiție. Odată determinat motivul, specialistul să-și pregătească argumente susținătoare ale unei închirieri de contract de leasing. În același timp, trebuie cunoscute și eventualele obiecții pe care partenerul de tratative le-ar putea ridica pentru a găsi modalități să le contra-argumenteze.
Argumentele pentru încheierea unui contract de leasing pot fi:
1. Prin leasing se economisește capitalul lichid. Astfel, leasingul favorizează concentrarea resurselor întreprinderii asupra activităților specifice direct profitabile, simplifică gestionarea investițiilor și în general aduce un element de suplețe politicii de investiții. Anume leasingul permite realizarea unei economii de fonduri la întărirea puterii financiare a întreprinderii, întrucât aceasta nu mai este nevoită a renunța la dezvoltarea infrastructurilor sale.
Leasingul este o finanțare determinată nu numai în sensul că acoperă exact costul investiției respective, dar și în sensul că are prestabilită durat și modalitatea de restituire a utilajului. De asemenea, leasingul este o formulă care dă o imagine precisă asupra tuturor fluxurilor financiare, relative la investiție și care sunt încorporate în plățile pe care le face societatea de leasing, astfel că se poate determina costul și durata investiției, în considerarea profitului prestabilit.
Asigurând în totalitate finanțarea unei investiții, leasingul favorizează și luarea acestor decizii necesare pentru a face posibile investiții neprevăzute dar urgente, fără ca prin aceasta să fie tulburate programele financiare ale întreprinderii, luate pe perioadă medie ori pe lingă durată. Povara financiară a investiției este desfășurată în timp, iar plățile pe care trebuie să le suporte beneficiarul utilizator pot fi corelate cu veniturile obținute prin exploatarea valorilor finanțate prin leasing. Prin leasing este mai ușor să procuri instalații care să aducă la raționalizarea sau la extinderea capacităților de producție, prin analiza veniturilor. Analiza este valabilă numai în condițiile în care este posibilă exploatarea bunului în toată perioada de închiriere. Înaintea încheierii contractului de leasing trebuie examinat dacă obținerea unui credit în vederea plății cash nu este mai avntajoasă decât costul operațiunii leasing.
2. Prin leasing se rezolvă problemele de finanțare. Dacă investițiile sunt făcute prin leaisng, rezultă o eliberare de capital. Capitalul eliberat poate fi folosit la cupărări cash ale altor produse, pentru campanii publicitare, pentru organizarea exportului etc. Dacă capitalul inteligență (cunoștințe, idei) este mai mare decât capitalul bani, atunci, prin leaisng, se realizează o mai rapidă transformare a inteligenței tehnice și câștiguri. Pentru a trece peste dificultățile lipsei de capital sau pentru facilitarea unor planuri de extindere lease-back-ul oferă o sursă suplimentară de investiții.
Prin leasing se elimină pătrunderea influenței cpitalului străin în propria firmă. Există posibilitatea extinderii întreprinderii fără a atrage capital străin.
Obligațiile care decurg din operațiunea de leasing nu se reflectă în bilanț. De aceea posibilitățile de creditare ale chiriașului rămân disponibile pentru a fi folosite în alte scopuri.
3. Leaisng-ul promovează raționlizarea. Necesitatea mecanizării și raționlizării, în condițiile în care munca fizică este înlocuită cu mașinile, se concretizează mai ușor prin leasing deoarece nu este necesară prezența capitalului. Acest argument este valabil pentru întreprinderi solide, deoarece chiar în condiții favorabile nu au sume infinte la dispoziți lor. Dacă o mașină închiriată nu corespunde parametrilor tehnici ea poate fi înlocuită într-un termen scurt cu o mașină nouă. Cheltuielile de întreținere pentru instalații sunt mai reduse, deoarece societățile sigură cea mai mare parte a pieselor de schimb necesare și pot asigura și personal de înaltă calificare pentru exploatarea mașinilor.
4. Prin leasing se obțin avantje în ce privește impozitul. Ratea de leasing pot fi înregistrate la cheltuieli. Legiuitorul a prevăzut următoarele scuturi de impozite:
– „Cheltuielile de asigurare a bunului care face obiectul unui contract de leasing sunt deductibile fiscal de către partea obligată prin contract să plătească primele de asigurare. „(art.26).
– „Bunurile mobile care sunt introduse în țară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exponerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale” (art. 27 alin. 1). Același facilități sunt prevăzute și în favoarea finanțatorului în art. 27 alin 2.
– În cazul achiziționării bunurilor, „utilizatorul este obligat să achite taxa vamlă calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care nu poate fi mai mică de 20 procente din valoarea de intrarea a bunului.”
„Subansamblurile și componentele introduse în țară de societățile de leasing în scopul producerii de bunuri care vor face obiectul unor contracte de leasing sunt exceptate de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adaugată” (art.27 alin 6).
5. Prin leasing se pot controla riguros cheltuielile viitoare. În contractul de leasing se prevede cât va trebui plătit pe unitatea de timp sau pe produs. În cazul full service leasing se include în rate și cheltuielile de întreținere și reparții.
Alte avantaje ale contractului de leasing:
– Leasingul este foarte avantajos când dorește utilizarea unui activ pe termen scurt, uneori chiar cu caracter de unicat. Alternativa cumpărării implică prospectarea pieței, negocierea cumpărării, asigurarea precum și operațiunile corespunzătoare scurt necesar un leasing operațional. Nu este întodeauna avantajos sau posibil, îndeosebi pentru echipamente extrem de scumpe.
– Înlocuirea operativă a echipamentelor depășite moral;
– Posibilitatea de a anula în orice moment contractul este extrem de importantă pentru echipamente cu o viteză mare de îmbătrânire tehnologică.
– Standardizarea contractelor;
– Contractele de leasing sunt standardizate pe anumite tipuri de active. În consecință, formalitățile administrative și legale pot fi reduse la un minim.
– Finanțarea prin leasing pare cel mai bine adaptată întreprinderilor beneficiare unei rentabilități ridicate, unde diferența dintre costurile rentabilității și costul leasingului este de natură a se adăuga la profit și de a îmbunătăți astfel și randamentul fondurilor proprii.
Leasingul prezintă anumite limite și comportă unele riscuri
Limitele și riscurile pe care leaisngul le prezintă pentru client:
– este suficient numai în condițiile în care s epoate exploat obiectul contractului de leasing în toată perioada de închiriere;
– adeseori este mai costisitor decât cumpărările pe credit, iar o astfel de opțiune se justifică numai dacă sumele eliberate pot fi investite în alte domenii reantabile;
– leasingul are limite în ceea ce privește posibilitățile de a oferi importatorului avantaje economice certe. În condițiile folosirii leasingului ca metodă de privatizare acestei limite, în general, nu mai apar. În condițiile folosirii leasingului ca metodă de privatizare acestei limite, în general, nu mai apar.
Pentru finanțarea leaisngu-ul comportă următoarele riscuri și limite:
– înstrăinează numai folosința, conservând proprietatea, deci bunurile furnizorului pot fi deteriorate prin utilizarea necorespunzătoare a mașinilor de către beneficiar, iar cauzele, adeseori sunt greu de stabilit;
– după prima închiriere e posibil ca utilajul să nu-și mai găsească utilizatorii.
3.4. Factorii care influențează derularea operațiunilor de leasing
Creșterea uluitoare a utilizării operațiunilor de leasing arată ce puțină importanță acordă oamenii de afaceri conceptului legal de proprietate. Pentru omul de afaceri, ceea ce contează este substanța și nu forma. Din această perspectivă, clientul este proprietarul. Dar atunci se ridică întrebarea: dacă tot este obligat la plata integrală a obiectului de leasing, de ce nu caută să obțină titlul de proprietar printr-un contract de vânzare-cumpărare? Spre exemplu, taxele suportate de client pot fi închiriate. Leasingul este opțiunea aleasă pentru un contract, în general pentru avntajele pe care le prezintă atât pentru client cât și pentru furnizor. Aceste avantaje se măsoară prin eficiența operațiunii de leasing, așadar însăși eficiența sa. Aceasta se determină atât pentru client cât și pentru furnizor, implicând, la rândul său, o serie de factori.
Astfel, pentru societatea de leasing, eficiența rezultă din încasarea taxelor de leasing, a căror nivel este de regulă ridicat: nivelul ridicat este justificat, în mare măsură, de riscurile pe care le comportă aceste operațiuni. Totodată, leasingul antrenează exportul, prin vânzarea de mașini și utilaje iar după expirarea perioadei de valabilitate a contractului de leasing piesele de schimb necesar și alte servicii, care au o rentabilitate ridicată, în paralel cu operațiunea de leasing.
În cuantificarea cât mai exactă a rentabilității exportului prin leaisng este necesar să fie luați în seamă o serie de alți factori, cum ar fi perioada de închiriere, eșalonarea ratelor de leasing, calculate pe diferite etape ale acesteia, facilitățile fiscale de care se bucură circulația internațională a mărfurilor prin leasing în comparație cu cea prin vânzare-cumpărare, valorificarea finală a mărfii etc.
Pentru beneficiari, determinarea eficienței operațiunii de leasing (absolut necesară în vederea fundamentării deciziei în politica de investiții, a opțiunii către leasing) se face, de regulă, prin comparație cu alte operațiuni, ca de pildă, cumpărarea cash sau pe credit. În condițiile penuriei de capital, leasingul apare, oricum, ca alternativă cea mai potrivită pentru cumpărătorii care nu dispun de capital propriu suficient pentru a realiza investițiile inițiale. De asemnea, recurgerea la leasing poate genera o serie de efecte pozitive sub forma unor factori de antrenare, cum ar fi: obținerea de Know-how aferent, exploatării optime a unor mașini, instalații și echipamente moderne, pregătirea persoanalului și ridicarea nivelului de calificare fără cheltuieli suplimentare, scurtarea perioadei de execuție a unor operațiuni și realizarea lor la nivel calitativ superior, îmbunătățirea organizării proceselor economice și creșterea gradului de integrare a producției etc.
Continuând ideea că factorul determinat al operațiunii de leasing îl constituie însăși eficiența sam încercăm să prezentăm în continuare, subfactorii care, antrenați, conduc la operațiune eficientă, sau după caz, ineficientă.
Eficiența operațiunii de leasing poate rezulta dintr-o abordare comparată a avantajelor și limitelor pe care le prezintă realizarea unei operațiuni de leasing, părțile realizante iau în considerare factori precum: chiria (rata de leasing), perioada de închiriere, prețul real al bunului, cotele de amortizare, modalități de plată etc.
Rata de leasing presupune următoarele
1. Determinarea prețului real de achiziție a echipamentului ce va fi închiriat, la cre se daugă cheltuielile efectuate cu transportul, plata taxelor de cumpărare și alte cheltuieli legate de achiziționarea echipamentului;
2. Determniarea comisionului ce revine societății de leasing, al cărui nivel depinde de prețul echipametului și cheltuielile generale ale societății. Unele societăți stabilesc o taxă, altele percep comisioane care variază între 5% și 20%;
3. Stabilirea cotelor de amortizare a echipametelor, care sunt exprimate procentual și aplcate asupra cheltuielilor de capital; cotele de amortizare asigură recuperarea de la client a părții din valoarea echipamentului ce corespunde perioadei de închiriere;
4. Determinarea profitului;
5. Pe baza acestor elemente, stabilirea chiriei.
Pentru client, plata în sistem leasing, constituie un avantaj prin economisirea, în faz inițială, a capitalului propriu, plata unui avans nefiind obligatorie. În derularea operțaiunii de leasing, chiria e considerată o cheltuială a întreprinderii și nu o investiție, astfel că, bilanțul firmei nu se modifică deoarece atât mașinile închiriate, cât și obligațiile ce decurg din plata chiriei nu apar în bilanț. Tot chiria influențează o operațiune, și prin aceea că, mărimea sa constantă falicitează programarea mai riguroasă a cheltuielilor. De asemnea, un alt factor îl reprezintă, după cum am spus, perioada de închiriere. Pentru client, un avantaj este acela că, perioada de închiriere cele mai moderne și cu cel mai bun randament. Un alt avantaj care decurge din acești factori este acela că într-o perioadă relativ scurtă de utilizare a mașinilor pentru care nu se justifică cumpărarea, se poate realiza o economie importantă. De asemenea, se poate conveni cu furnizorul să înlocuiască utilaj închiriat, cu altu mai modern, clientul fiind astfel ferit de efectele uzurii morale, foarte intensă în condițiile revoluției tehnico-științifice actuale. Ca o rezultantă a acțiunii factorilor de influență a operațiunii de leasing este și aceea că furnizorii de leasing pot permite folosirea și în continuare după închirierea perioadei contractuale, a bunurilor cu perceperea unor chirii mai reduse.
Pentru furnizor, toți acești factori se materializează în avantaj, astfel:
Furnizorul are posibilitatea să realizeze exportul tradițional și pe cel în leasing, al cărui mecanism contribuie efectiv la extinderea cererii pentru o serie de mărfuri de valoare ridicată;
Atragerea de noi beneficiari care nu pot plăti prețul întreg, în cazul vânzărilor cash, sau avansul în cazul vânzărilor pe credit;
Câștigarea de noi clienți și ca atare rolul promoțional al leaisngului se realizează, de asemenea, prin faptul că un anumit echipament este mai întâi închiriat, pentru a-l convinge pe client de randamentul său, iar apoi în cazul unui rezultat pozitiv, acesta poate achiziționa echipametul (leasingul experimental);
Asigurarea obțineri unor câștiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea mașinilor și utilajelor care au fost returnate după expirarea perioadei de închiriere de bază;
Bilanțul nu este afectat de datorii, în ciuda refinanțării, deoarece vânzarea creanțelor nu presupune o cerere de credit și permite realizarea unor câștiguri de închiriere, câștiguri care n-au ajuns însă la scadență.
Leasingul poate constitui și o formă de privatizare, prezentând numeroase avantaje atât pentru stat, deoarece conservă proprietatea asupra unităților economice respective, ele putând fi definitiv privatizate numai după ce clientul și-a dovedit calitățile manageriale, cât și pentru clienți, pentru că în această acțiune de mare complexitate social-economică pot fi atrași mngeri capabili care, neavând capital, nu ar fi putut realiza asemenea afaceri economice pe cont propriu.
Am prezentat până acum avantajele ce decurg din acțiunea factorilor de influență, atât pentru client cât și pentru furnizor. Pentru ambele părți, însă leasingul comportă unele riscuri și prezintă anumite limite tot ca o rezultantă a acelorași facatori. Printe limitele pe care leasingul le prezintă pentru client, menționăm:
Este suficient numai în condițiile în care se poate exploata obiectul contractului de leaisng în toate perioada de închiriere;
Adeseori este mai costisitor decât cumpărăturile pe credit, iar operațiunea pentru o astfel de operațiune se justifică numai dacă sumele eliberate pot fi investite în alte domenii foarte rentabile;
Operațiunea devine realmente rentabilă în situații numericește limitate (avem în vedere în special leasingul financiar). Cu alte cuvinte leasingul are limite în ceea ce privește posibilitățile de a oferi importatorului avantaje economice. Pentru furnizor (exportator) leaisngul comportă anumite riscuri:
Înstrăinează numai folosința, conservând proprietatea; uneori bunurile pot fi deterioarate prin utilizarea necorespunzătoare, iar cauzele sunt greu de stabilit;
După prima închiriere este posibil să nu se mai găsească alți utilizatori.
Decizia asupra folosirii leasingului și mai apoi desfășurarea operațiunilor trebuie să țină cont de numeroși factori, dintre care unii au o acțiune contradictorie, după cum am văzut. În ansamblu, însă, leasingul se dovedește o formă modernă de finanțare și circulație a mărfurilor cu perspective însemnate de extindere în comerțul internațional.
Extinderea utilizării operațiunilor de leaisng a fost însoțită de o diversificare a modalităților concrete de realizare a acestui tip de tranzacții, prin delimitarea unor forme spcifice de organizare, comercializare și finanțare.
Astfel, în funcție de tipul de management practicat leasingul s epoate desfășura sub diverse forme.
Dacă furnizorul dorește să realizeze intrarea pe piață a unor produse noi în condițiile în care aceasta (piața) este deja acoperită (chiar saturată) cu produse d ebună calitate, atunci el va recurge la leasingul direct (sau exeprimental).
Producătorul oferă mai întâi produsele noi spre testare, spre încercare, contractul de leaisng având un rol simbolic (îndeosebi rata de leaisng este foarte mică); după expirarea contractului inițial utilizatorul putând opta pentru:
– restituirea produsului;
– prelungirea contractului de leaisng (evident de data aceasta rata de leasing va fi cea normală);
– cumpărarea (dacă este posibil) a bunului respectiv.
Decizia de management este deci cea care influențează forma operațiunii de leasing.
În funcție de conținutul ratei de leasing rportată la prețul de export, distingem leasing financiar și leasing funcțional.
La produsele la care cererea este scăzută (și deci posibilittea apariției celui de-al doilea client mică) atunci furnizorul va apela l prim formă: leaisngul financiar. Acesta presupune că în perioada de închiriere de bază (prima închiriere) să se amortizeze întregul preț de export al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum și un beneficiu. Contractul de leasing financiar se încheie.
În funcție de modalitatea de plată, leasingul financiar să aibă două variante: cu plata integrală și cu plat parțială. În prima vriantă, ratele sunt astfel calculate încât după încheierea perioadei de bază întreprinzătorul să își poată acoperi cheltuielile de producție și cele comerciale, plus alte cheltuieli suplimentare și să realizeze valorificarea capitalului investit plus un anumit beneficiu care sporește pe măsura creșterii duratei de închiriere. În cea de a doua variantă, dacă apare deci un al doilea client, la sfârșitul perioadei de închiriere se determină valorea reziduală a echipamentelor folosit iar clientul va plăti diferența dintre prețul de achiziție și valoarea reziduală plus dobânzile aferente.
Dacă furnizorul (societății de leasing sau producători) dispune de mărfuri foarte căutate pe piața mondială, atunci va alege o altă formă de desfășurare a operațiunilor de leasing, și anume, leasingul funcțional. Acesta presupune ca în perioada de bază să se realizeze doar o parte din prețul de export al obiectului contractual. În acest tip de leasing, accentul cade pe serviciile furnizate de societatea de leasing, neexistând, de regulă, o relație directă între prețul la care a fost achiziționat echipamentul de către societatea de leaisng și chiria percepută. Societatea de leaisng își asumă, de obicei, riscurile uzurii morale și răspunde de furnizarea pieselor de schimb,efectuarea reparațiilor, asigurarea echipamentelor și plata diverselor taxe și impozite. Leasingul funcțional este realizabil, la cererea beneficiarului, formulată în avans față de dat expirării contractului. Ambele părți au dreptul, după terminarea perioadei de bază, să prelungească închirierea, fpt ce are de regulă în mod tacit.
Un alt factor de influență al operațiunilor de leasing este conțintul ratelor percepute. Astfel, leasingul poate fi brut și net.
Eficiența operațiunilor de leasing este dependentă de modul în care sunt cuantificate ratele de leasing. Spre exemplu dacă furnizorul dorește crearea unor permise pentru exploatarea cât mai rațională a mașinilor, atunci poate asigura și instruirea și specializarea personalului clientului. Acest tip de management funcționează cu leasingul brut. Leasingul brut cuprinde în ratele sale, pe lângă prețul de vânzare al mărfii (total sau parțial) și cheltuielile de întreținere, service și reparații.
Leasingul net cuprinde în ratele sale numai prețul de export al obiectului de închiriat (respectiv cota de amortizare aferentă perioadei de închiriere).
Din cele prezentate din prima parte a lucrării se știe că din punct de vedere al tipului de management practic, operațiunile de leasing pot îmbrăca și alte forme, și anume: lease-back sau time-sharing.
Dacă proprietarul are dificultăți financiare temporare va recurge la lease-back. Acesta cuprinde operațiunile prin care proprietrul își vinde întreprinderea unor societăți de leasing și, simultan, o închiriează de la acestea. Scopul acestor operațiuni, este, deci, transformarea fondurilor imobilizate în fonduri disponibile. După expirarea perioadei primei închirieri, în timpul cărei societatea de leasing reintră în posesia fondurilor investite, proprietarul inițial are dreptul să răscumpere întreprinderea la un preț dinainte stabilit, în general relativ scăzut. Acest tip de operațiuni se utilizează, de regulă, pentru bunurile imobiliare, dar uneori și pentru bunuri mobile, ele permițând o finanțare pe termen lung în condiții simple decât prin precedentele, cum ar fi emisiunile de valori mobiliare sau împrumuturi ipotecare.
Valoarea obiectului contractual poate prezenta o foarte mare importanță determinând alegerea unei alte forme de desfășurare a operațiunilor de leasing. În cazul în care, costul unor utilaje este prea ridicat și capacitatea lor (de producție) mult mai mare decât nevoile normale ale unui singur client: echipamentele electronice de calcul, avioane moderne de trensport, uzura morală rapidă acestora, atunci se va recurge la sistemul time-sharing, adică sistemul închirierilor pe timpi partajați, simultan de către mai multe întreprinderi.
Sistemul reprezintă două avantaje: pentru client, îi permite să-și acopere nevoile plătind o rată de leaisng mai mică (de câteva ori) decât rata normală și pentru societatea de leasing, prin utilizarea cât mai completă a bunului se obține o rată totală de leasing mult mai mare decât cea care s-ar putea percepe de la un sigur beneficiar.
Leasingul poate fi, de asemenea, o soluție optimă de import, când utilajele care fac obiectul acestor operațiuni corespund unor necesități temporare, uneori unor utilități cu caracter de unicat. Avantajele care decurg din această formă de leasing sunt asemănătoare celor prezentate inițial, și nume pentru furnizor: promovarea exportului, obținerea de câștiguri suplimentare prin revânzarea bunului la expirarea perioadei etc.
Pentru importator, avntajele se prezintă astfel: poate folosi utilaje costisitoare, de mare randament, cu eforturi financiare minime; utilajele depășite moral pot fi înlocuite operativ; obținerea de consultanță în domeniul managementului etc.
Aam spus despre leasing că poate fi atât o formă de comerț cât și una de finnțare, că se poate desfășura sub diferite forme în funcție de factorii care îl influențează, sau că el poate avea o formă de import. Dar, nu în ultimul rând, leasingul combinat cu facilități fiscale adecvate poate fi un mijloc eficient de dezvoltare regiunilor subdezvoltate.
Cea mai completă formă a regiunilor vamale suspensive o reprezintă zona vamală liberă. Prin lege, se prevede ca într-un perimetru (zonă) zonă bine delimitat a teritoriului național să poată fi introduse mărfuri în vederea prelucrării și comercializării lor, în principiu pe terțe piețe, fără aplicarea restricțiilor tarifare și netarifare ale regimului vamal în comprație cu teritoriul național, corespunzător zonei vamale libere.
În practica internaționlă, facilităților de natură vamală le sunt asociate facilități de natură fiscală, zonele respective purtând denumirea de zone libere. Scopul înființării unei zone libere este de a favoriz dezvoltarea economică prin atragerea de investiții de capital străin. Accesul liber al mărfurilor în zonă, coroborat cu regimul mai liber al impozitelor asupra profitului realizat în zona respectivă, reprezintă premise favorabile tragerii de capital străin în zonă. Din punct de vedere al desfășurării operațiunilor de leasing, aceste premise constituie un avantaj extraordinar pentru furnizor (exportator). Acestea sunt condiții necesare stimulării investițiilor străine în zonă, însă nu și suficiente.
Pentru ca o firmă comercială să decidă o investiție trebuie ca aceasta să estimeze o fructificare superioară a capitalului, ceea ce prespune o punere în balanță din nou a avantajelor și limitelor ce decurg din desfășurarea operațiunilor de leasing. În consecință, pentru asigurarea succesului, pe lângă facilitățile acordate zonei libere trebuie să existe condiții avntajoase combinării capitalului cu ceilalți factori (forța de muncă, materii prime etc.) precum și o infrastructură corespunzătoare.
În cadrul leaisngului internațional există posibilitatea apariției dublei impuneri (supunerea la impozit a aceleiași mteii impozabile și în aceeași perioadă de timp de către două autorități fiscale din două țări diferite). Apariția acesteia trebuie în strânsă legătură cu particularitățile politice, fiscale și ale sistemului de impozite întâlnite într-o țară sau alta. De asemenea, pot conduce la apariția dublei impuneri și interesele unor state de a utiliza impozitele pentru stimularea activității producătoare de venituri impozabile sau, dimpotrivă, pentru frânarea acestora.
Dubla impunere internațională poate fi evitată prin măsuri legislative unilterale (mai greu de realizat), ca de exemplu: acordarea de reduceri sau scutiri de impozite pentru veniturile obținute de rezidenții unui stat în străinătate sau prin scăderea din impozitul datorat în țara de reședință a impozitelor plătite de rezidenții unui stt în străinătate, sau prin acorduri bilaterale sau multilaterale între diferite state.
În ceea ce privește impunerea venituriloe, prin convențiile încheiate între diferite state au fost mai multe soluții dintre care enunțăm, cu referire la subiectul nostru soluția referitoare la categoria ce include și taxa de leasing adică venituri realizate sub forma redevanțelor. Acestea se impun de regulă, în ambele state contrctante, în propozițiile stabilite de comun acord. Statului de origine a redevenței i se limitează cota de impozit pe care poată să o perceapă.
Creșterea utilizării operațiunilor de leaisng se explică atât prin eficiența lor cât și prin faptul că, în condițiile actualei revoluții tehnico-științifice, când înoirea produselor și uzura morală a mșinilor sunt deosebit de accelerate, leasingul se dovedește a fi o alternativă avantajoasă pentru obținerea unor utilaje costisitoare necesare extinderii și modernizării producției.
Concluzii
În orice societate, economiile și investițiile au jucat un rol deosebit de important, atât la nivel macroeconomic cât și la nivelul fiecărei persoane sau agent economic. Desigur, există un ansamblu de factori care influențează deciziile fiecărei persoane sau agent economic de a renunța la un câștig sau avntaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile în prezent) în favoarea unui avantaj viitor (determinarea de economisirea sau investirea acestor fonduri, pentru a fi utilizate în viitor), însă procesele de economisire sunt prezente într-o măsură mai mare sau mai mică, pe termene mai lungi sau mai scurte și moduri foarte variate la nivelul fiecărei persoane, fizice sau juridice. Aceste procese de economisire au însă un rol important și la nivelul întregii economii naționale.
Desigur, alegerea căilor celor mai potrivite de economisire și investiție se poate dovedi a fi un proces dificil, vând în vedere o serie de factori precum multitudinea instrumentelor disponibile, instalarea pe care o trversează anumite piețe, recesiunea economică etc. În aceste condiții se pune problema alegerii unui instrument de economisire adecvat, care oferă o păstrare în siguranța cea mai deplină a acestor economii, dar și multiplicarea unul de investire. Multimplicarea economiilor trebuie nu numai să asigure acestora o producție la inflație, ci și să ducă un câștig real, în condițiile unui risc acceptabil.
Decizia reprezintă un proces dinamic de interacțiune a tuturor participanților confruntați cu o politică de alegere, un proces de selecție a unui răspuns dintr-un ansamblu de răspunderi potențiale.
Specificitatea deciziei constă în procesul din care ea rezultă și care este reprezentat de înfruntarea dintre dimensiunile prezente și viitoare, proces care simplifică evaluarea câștigurilor/pierderior posibile, reprezentând o încercare de a investi cu atributul realității obiecte porefigurte susceptibile de a satisface trebuințele.
Desfășurarea activității oricărui agent economic în scopul obținerii unui profit cât mai mare trebuie să se bazeze pe o teorie economică solidă, corectă, care are menirea să orienteze gândirea, ca și eforturi materiale, financiare și umane ale întreprinzătorului. Una din problemele cele mai importante o reprezintă luarea deciziilor care să asigure un rezultt cât mai bun, în concordanță cu scopul urmărit de agentul economic.
Se consideră că, în condițiile unei piețe cu concordanță perfectă, toți producătorii și toți consumatorii dispun de o cunoaștere perfectă a cererii și a ofertei, astfel încât pot obține cel mai bun preț. Piața este caracterizată deci de transparenț perfectă, ceea ce însemnă că deciziile se iau în condițiile de deplină certitudine și fără risc.
Tipul de piață care caracterizează realitatea economică este însă pița cu concurență imperfectă, dominantă de risc și incertitudine și care impune agențiloe economici să-și urmărească și să realizeze obiectivele propuse prin luarea celei mai bune decizii, ținând cont de lipsa unor informații complete și sigure.
Așadar, investițiile constituite instrumental principal de realizare a modernizării economice, prin crearea de noi structuri mi performante, în acord cu opțiunile strategice, de perspectivă ale societății.
Investițiile pentru dezvoltare, considerate ca totalittea cheltuielilor făcute pentru costruirea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente, reprezintă o cheltuială certă un viitor cre conține elemente de incertitudine (diminuarea cererii pentru produsele finite, creșterea costurilor pentru materia primă, apariția unor produse mai performante etc). De acea strtegiile investiționale au un rol deosebit de important, pentru că toate celelalte activități depind de investiții și în primul rând de politica de decizie asupra investițiilor adoptate.
Se pune problema alegerii modalității optime de investire, care să corepundă cel mai bine scopurilor și așteptărilor celui ce investește. Pentru acestea, asociem fircărui tip de investiție (sau plasament) souă noțiuni: rentabilitatea și risc. Prin rentabilitatea înțelegem nivelul câștigului asigurat de către o investiție. Spre exemplu, rentabilitatea unui depozit bancar va fi determinat de nivelul dobânzii acordate de banc deponentului.
Cel mai răspândit mod de exprimare a rentabilității este exprimarea procentuală, întrcât aceasta ne oferă o imagine comparabilă a rentabilități diferitelor instrumente de investiție.
Riscul este un indicator foarte important d eluat în considerare la momentul luării deciziei pe piața de capital. Orice investitor consideră că veniturile mari sun un lucru pozitiv și riscul este un lucru rău. Problema este că de obicei, riscul și veniturile merg în tandem, putem spune că sunt chiar direct proporționale (cu cât riscul este mai mare, cu atât posibilitatea de a câștiga este mai mare). Riscul reprezintă probabilitatea de obținere a unei anumite nenumerați factori ce pot afecta performanțele unei anumite investiții. Există o legătură direct proporțională între riscul și rentabilitatea unei investiții. Astfel, cu cât riscul este mai mic, cu atât rentabilitatea investiției este mai redusă; cu cât riscurile sunt mai mari, cu atât crește și rentabilitatea ce poate fi asigurată de o investiție.
Concluzia care se desprinde este că trebuie acel tip de investiție care asigură un raport optim între rentabilitate și risc, raport ajustat în funcție de așteptările, posibilitățile și nu în ultimul rând aversiunea față de risc a fiecărui investitor.
Un concept ce trebuie anlizat în elaborarea unei strategii de investiții este divesrificarea investițiilor. Aceast înseamnă plasarea sumelor disponibile în mai multe instrumente diferite de economisire și investire, și/sau în diferite variante ale aceluiași tip de instrument (în mai multe acțiuni diferite cotate la bursă sau în titluri la mai multe fonduri mutuale).
Este stiut că investițiile pe piața de capital sunt investiții riscante, dar alcătuind un portofoliu echilibrat se poate limita riscul. Principala cale de a diminua riscul este divizarea investițiilor.
În absența unei piețe financiare perfecte, decizia de investiție nu poate fi privită separat de cea de finanțare. Se impune identificarea resurselor necesare pentru procurarea bunurilor de care este nevoie pentru creșterea potențialului firmei.
Tranziția la economia de piață reprezintă un lung proces de transformare fundamentală pe baza principiilor economici de piață. Perspectiva tranzației o reprezintă edificarea unei economii moderne de piață. Se pune problema utilizării eficiente a cpacității de producție din toate sectoarele de activitate; ele reprezintă o imensă resursă economică cre se impune a fi valorificată simultan cu potențialul de forță de muncă ridicat existent în toate domeniile de activitate. O bună valorificare a resurselor interne de capitl (aflat în diferite forme de proprietate) și de muncă nu este greu de realizat datorită înaltului grd de adaptabilitate a poporului român.
Pe lângă factorii interni trebuie luați în considerare și cei externi, atât de ordin economic, cât și politic. Factorii de ordin economic se referă, într-un termen sintetic, la afluxul de investiții în întreprinderi de tot felul, de la diferite cooperări privind cercetări, proiecte mixte și terminând cu cumpărări de acțiuni al firmelr românești. Acest lucru depinde, în mare măsură, de impulsul economic intern, de stabilitatea socio-poilitică internă a țărilor cu economie de piață dezvoltată. Procesul de restructurare rapidă a economiei actuale necesită elaborarea unor programe de dezvoltare la toate nivelurile organizatorice și alegerere lor pe baza unei analize atente secondate de sisteme de asistare a deciziei.
Bibliografie
1. Alexa Constantin, „Transporturi și expediții internaționale”, Editura All Beck, București, 1995
2. Alexa Constantin, Ciurel Violeta, „Asigurări și reasigurări în comerțul internațional”, Editura All Beck, București, 1992
3. Alexa Constantin, Pencea R., „Transporturi, expediții și asigurări internaționale de mărfuri”, E.D.P., București, 1980;
4. Bădescu Gh., Dragnea Eugen, Ghiță Claudia, „Valoarea în vamă a mărfurilor de import – reglementări și comentarii, Editura Lumina Lex, București, 1998;
5. Belu Magdo, Mona Liza, „Contracte Comerciale tradiționale și moderne”, Editura Tribuna Economică, București, 1998;
6. Garaiani Gheorghe, „Transporturi și expediții internaționale de mărfuri”, Editura Independența Economică, București, 1998;
7. Garaiani Gheorghe, „Vămuirea în exportul și importul de mărfuri”, Editura Economică, București, 1996;
8. Garaiani Gheorghe, „Legislația internă și internaționlă privind vămuirea mărfurilor”, Editura Lumina Lex, București, 1997;
9. Căpățână Octavian, „Contractul de transport”, Editura Lumina Lex, București, 1995;
10. Căpățână Octavian, Ștefănescu Brândușa, „Tratat de drept al comerțului internațional”, București, 1987;
11. Cărpenaru, Stanciu D., „Drept comercial român”, Editura CH Beck, București, 2007
12. Cernăianu Ion, „Contractul comercial internațional de leasing”, Revista de drept comercial nr. 3/1993;
13. Chitescu S., „Organizarea transporturilor auto”, Editura Tehnică, București, 1976;
14. Cistelecan Lazăr, „Asigurări comerciale”, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mureș, 1997;
15 Clocotici O., „Operațiuni de leasing”, Editura Lumina Lex, București, 1998;
16. Coras M., Voiculescu D., „Leasing”, Editura Științifică și Enciclopedică”, București, 1989;
17. Dorota Sorin, „Transporturi rutiere internaționale”, Editura Transport rutier, București, 1994;
18. Georgescu P. s.a. „Tehnologii moderne de transport”, Editura Tehnică, București, 1974;
19. Ionescu Adela Marioare, „Leasingul – tehnic de afaceri economice și privtizare: operațiuni de folosire în economia românească”, Editur ASE, București, 1996;
20. Iosif Gheorghe, Gherasim Al., Crișan N., „Sistemul asigurărilor în România”, Editura Tribuna Economică, București, 1997;
21. Manolache Octavian, „Dreptul transporturilor”, Editura Ceres, București, 1992;
22. Negruș M., „Finanțarea schimburilor internaționale. Politici Tehnici.”, Editura Humanitas, București, 1991;
23. Petrecu Raul, „Principalele contracte de drept comerciale”, Editura Oscar Print, București, 1999;
24. Popa Ioan, „Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1997;
25. Popescu Doinița Liliana, „Transporturi și asigurări internaționale”, Editura ASE, București, 2000;
26. Stoian Ion, „Comerțul internațional, tehnici de procedură”, Editura Caraiman, București, 1997;
27. Suța N., „Curs de comerț internațional și politici comerciale”, Editura, Bucureși, 1992;
28. Văcărel Iulian, Bercea Florian, „Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București, 1998;
29. Voiculescu D. Coras M., „Leaisng, teorie și practică”, Editur Didactică și Pedagogică, București, 1995;
30. Voinica, Romul Petru, „Drept comercial – partea specială”, Editura Lumina Lex, București, 2000.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Finantarea Prin Leasing.studiu Caz Sc (ID: 130901)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.