Finantarea Prin Emisiune de Obligatiubni Realizata de S.c. International Leasing S.a
Cuprins
Capitolul 1Obligațiunile – instrument de finanțare a agenților economici ………..2
Obligațiunile- valori mobiliare primare……………………………………………2
Agenții economici de pe piața obligațiunilor………………………………………3
Emisiunea obligațiunilor – detalii tehnice………………………………………….4
Randamentul și ratingul obligațiunilor……………………………………………5
Capitolul 2 Tranzacționarea obligațiunilor pe piața bursieră din România………11
Condiții specifice de admitere la tranzacționare a obligațiunilor…………………11
Structura pieței obligațiunilor din România………………………………………14
Piața obligațiunilor în 2009 ………………………………………………………30
Capitolul 3 Studiu de caz
Finanțarea prin emisiuene obligațiuni realizată de SC International Leasing SA 33
3.1. Prezentare emitent…………………………………………………………………33
3.2. Analiza emisiunilor de obligațiuni lansate de International Leasing………………34
Concluzii ………………………………………………………………………………………….40
Bibliografie…………………………………………………………………………….44
Capitolul 1
Obligațiunile – instrument de finanțare a agenților economici
Obligațiunile- valori mobiliare primare
Obligațiunile sunt valori mobiliare reprezentând creanța deținătorului asupra emitentului, rezultată în urma unui împrumut, pe care acesta din urmă îl lansează pe piața, asumându-și obligația de a plăti o dobândă și de a răscumpăra titlul emis la o data viitoare. Obligațiunea este o modalitate de plasament a capitalurilor disponibile care permite obținerea unor venituri viitoare, a căror mărime depinde de nivelul ratei dobânzii și de durata de viată a obligațiunilor. Obligațiunile pot fi emise în formă materializată, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont. În conformitate cu reglementările legale în vigoare, valoarea nominală a unei obligațiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei, iar obligațiunile din aceeași emisiune au o valoare egală și confirmă posesorilor lor drepturi egale.
Obligațiunile reprezintă o altă formă de atragere a capitalului, pe lângă acțiuni și împrumuturi bancare, dar spre deosebire de acestea prezintă unele dezavantaje. Ratele dobânzii la obligațiunile pe care emitentul le plătește investitorului sunt mai mici decât cele pe care le-ar datora unei bănci comerciale în cazul unui împrumut. Iar pe de altă parte, acțiunile reprezintă titluri de participație la proprietate, deci cumpărătorul deține cotă din capitalul social. Din acest punct de vedere, în cazul obligațiunilor, cumpărătorul doar împrumută emitentului bani, fără a avea vreun drept de proprietate.
Obligațiunile reprezintă o bună investiție pentru investitorii în acțiuni pe piața de capital din România, în condițiile în care evoluția unora din acțiunile cotate a fost sub așteptări. Completarea unui portofoliu de acțiuni cu obligațiuni va duce la reducerea riscului portofoliului prin diversificarea, dar și creșterea performanțelor prin asigurarea unui venit stabil sub forma dobânzii.
Obligațiunile se recomandă și investitorilor începători, care nu dețin un portofoliu de acțiuni, dar se pot familiariza cu mecanismele pieței de capital în condiții de risc redus, prin cumpărarea de obligațiuni. De asemenea, investiția în obligațiuni este recomandată și investitorilor instituționali (fonduri de investiții, bănci, societăți de asigurări), acestea putând asigura o rentabilitate superioară instrumentelor utilizate în prezent în aceste instituții (titluri de stat, plasamente interbancare) în condiții de risc redus.
Emisiunea de obligațiuni se realizează în funcție de nevoile de creditare și de condițiile pieței. Emisiunea se face pe baza unui prospect ce include toate detaliile creditului: cine emite, pe ce perioadă, cupiurile puse în circulație, dobânda, modalitățile de rambursare, prima de rambursare, numărul de titluri emise. Modalitățile de emisiune sunt similare emiterii acțiunilor și presupun o susținută campanie publicitară. Retragerea obligațiunilor presupune răscumpărarea lor de către emitent la scadență strict la valoarea nominală.
Obligațiunile sunt emise cu scopul obținerii pe termen mediu și lung a unor resurse financiare sub formă de credit rambursabil. Emisiunea poate fi făcută de o autoritate publică, de o instituție publică, de o societate comercială, în principiu cu o bună reputație în afaceri și cu o mare putere economico – financiară.
Obligațiunile au o durată de viață limitată. Drepturile și obligațiile aferente acestor valori mobiliare iau naștere la emisiune și încetează la scadență. Obligațiunile se cotează la bursă pentru a permite libera transferabilitate a acestora. Au un curs de piață stabilit pe baza cererii și ofertei la bursă. Cursul de piață va duce la posibilități suplimentare de câștig prin specularea diferențelor de curs. Obligațiunile reprezintă un contract prin care unui emitent i se cere să ramburseze investitorului suma luată cu împrumut, plus dobânda de-a lungul unei perioade convertite.
În forma sa cea mai simplă, o obligațiune are patru componente, care o identifică. Aceste componente sunt :
emitent – organizația responsabilă pentru garantarea faptului ca plățile în contul dobânzii și capitalului de bază sunt făcute în favoarea deținătorului obligațiunii, de regulă prin intermediul unui agent plătitor ;
capital de bază – este suma denominată într-o anumită monedă ,pe care emitentul dorește să o ia cu împrumut și pe care este de acord să o restituie investitorului ;
cupon – este rata dobânzii pe care emitentul este de acord să o plătească investitorului. Aceasta poate fi sub forma unei sume fixe, ca procent din valoarea nominală a obligațiunii sau sub forma unei rate flotante în raport cu un indice. Frecvența plăților în contul ratei dobânzii este stabilită, de regulă, pe o bază anuală sau semestrială ;
scadența – este data la care emitentul unei obligațiuni trebuie să ramburseze capitalul de bază datorat, precum și plata finală în contul dobânzii.
Deținătorii de obligațiuni, denumiți și obligatari, creditează societatea emitentă pe o perioadă determinată motiv pentru care au dreptul de a cere dobânda promisă și restituirea sumei împrumutate. Scopul urmărit de investitori este cel al unei valorificări cât mai avantajoase a activelor financiare atrase prin emisiunea de obligațiuni. Obligatarii nu au calitatea de acționari, ci calitatea de creditori ai societății, pentru suma reprezentând valoarea obligațiuni subscrise și dobânda aferentă. Prin urmare ei au drept de vot în problemele societății. În schimb, au dreptul de a se întruni în adunări generale pentru a delibera asupra intereselor lor.
Agenții economici de pe piața obligațiunilor
Diferitele organizații au nevoie să se împrumute cu bani pentru diferite scopuri și pentru durate diferite. Piețele financiare oferă o întreagă gamă de instrumente de angajare de împrumuturi pe termene de la scurte la lungi. Există trei tipuri principale de jucători implicați în activitatea de pe piețele de obligațiuni.
Acești jucători de pe piața sunt: emitenții; investitorii și intermediarii.
1. Emitenții sunt organizațiile care prezintă suficientă siguranță și bonitate pentru a atrage pe investitori. Investitorii trebuie să se simtă încrezători în ceea ce privește faptul că banii lor sunt siguri, că li se va plăti dobânda datorată și că li se va rambursa capitalul de bază la sfârșitul împrumutului acordat. Principalele patru categorii de emitenți sunt : bănci și alte instituții financiare ; corporații; organisme guvernamentale și cvasiguvernamentale Și organizații supranaționale.
Firmele emit obligațiuni, mai degrabă decât să împrumute bani prin utilizarea împrumuturilor negociabile, deoarece:
sumele de bani procurate de pe piața de obligațiuni sunt de regulă mai mari decât în cazul în care o singură bancă ar fi pregătită să acorde împrumutul respectiv;
împrumutații sunt de regulă în căutarea celor mai competitive rate de finanțare, ceea ce nu este întotdeauna disponibil la o bancă;
ei pot dori să angajeze împrumuturi pe o perioadă mai lungă decât cea pentru care o bancă este pregătită să acorde împrumutul;
banii pot fi procurați rapid pe piețele de obligațiuni, uneori în decursul a numai 24 ore;
2. Investitorii acordă împrumuturi de capital în cadrul emisiunii respective. Ca o recompensă pentru utilizarea banilor lor, investitorii se așteaptă ca împrumutul să fie rambursat la o anumită dată stabilită, în viitor. Nivelul recompensei este strâns legat de nivelul riscului asumat. Există două tipuri principale de investitori: instituții și persoane fizice. Instituțiile, incluzând fondurile mutuale, fondurile de pensii, companiile de asigurări de viață și instituțiile de economii, sunt cei mai mari investitori de pe piețele de obligațiuni, deținând o pondere de piață de circa 80 %. Aceste instituții dispun de manageri de fonduri care sunt în căutare de sume mari, în contul investitorilor individuali, care investesc indirect pe piața de obligațiuni prin cumpărarea de polițe de viață sau de pensii.
3. Intermediarii cum sunt bănci merchant, bănci de investiții, brokeri, creatori de piață, consultanți financiari, fac posibilă compatibilitatea dintre cumpărători și vânzători, asigurând o tranzacție care este benefică pentru toate părțile. Intermediarii sunt răspunzători pentru administrarea întregului proces de emitere și tranzacționare de obligațiuni.
Emisiunea obligațiunilor – detalii tehnice
Emisiunea de obligațiuni constituie forma principală de împrumut prin apel direct la economii, chiar dacă aceasta este rezervată numai societăților pe acțiuni care îndeplinesc anumite condiții. Principiul acestui tip de operațiune constă în fracționarea împrumutului într-un număr mare de părți, numite obligațiuni. Această fracționare permite să se realizeze o centralizare financiară mai eficace, prin mobilizarea de multiple contribuții cu sume eventual limitate. Fiecare obligațiune constituie deci pentru împrumutător un titlu de creanță și pentru împrumutat o recunoaștere a datoriei.
Obligațiunile sunt transmisibile prin negociere. Tradițional, renumerarea obligațiunilor este fixă. Dar pot exista și obligațiuni a căror renumerare variază după rezultatul întreprinderii, precum și obligațiuni cu dobândă variabilă.
Oferta publică de vânzare de obligațiuni se derulează similar cu cea de vânzare de acțiuni. Ca și în cazul acțiunilor, obligațiunile se emit prin ofertă publică numai prin intermediul unei societăți specializate de intermediere numită Societate de Servicii de Investiții Financiare (SSIF). Aceasta se ocupă de coordonarea tuturor operațiunilor legate de finanțarea prin obligațiuni: elaborarea prospectului de emisiune pe baza parametrilor stabiliți de comun acord cu firma emitentă și a datelor primite de la aceasta; relația cu autoritățile pieței de capital; coordonarea operațiunilor de vânzare a obligațiunilor; elaborarea raportului de închidere a ofertei; listarea obligațiunilor.
Firma emitentă a obligațiunilor stabilește, prin consultare cu societatea de intermediere și pe baza nevoilor proprii de finanțare, parametrii emisiunii fiind: valoarea totală a împrumutului obligatar, valoarea nominală și numărul obligațiunilor, dobânda la care se oferă obligațiunile, durata de viață și frecvența plăților, perioada de vânzare a obligațiunilor, tipul acestora, modalitatea de garantare, listarea pe o piață organizată.
Societatea de intermediere poate oferi consultanță emitentului în ceea ce privește parametrii emisiunilor de obligațiuni precedente din țara noastră, structura cererii de asemenea instrumente pe piața.
Pe baza acestor parametri și a informaților primite de la emitent SSIF elaborează un document oficial de prezentare a firmei emitente și a obligațiunilor puse în vânzare numit prospect de emisiune. Printre elementele incluse în prospectul de vânzare a obligațiunilor se numără: prezentarea firmelor și persoanelor ce au participat la elaborarea prospecului; informații despre obligațiunile puse în vânzare și drepturile conferite de acestea; informații despre emitent; activitatea emitentului; situații contabile; informații referitoare la management, perspectivele viitoare, factori de risc.
Prospectul trebuie avizat de către CNVM, procedură de care se ocupă SSIF. Obligațiunile nu pot fi oferite spre vânzare înainte de această procedură.
1.4. Randamentul și ratingul obligațiunilor
Scopul urmărit de învestitori este cel al unei valorificări cât mai avantajoase a plasamentului atât prin dobândă, cât și prin intermediul prețului de piață al obligațiunilor. Recuperarea investiției în obligațiuni se poate efectua înainte de scadență, la prețul pieței, ce diferă de prețul plătit în momentul plasării capitalului în obligațiuni.
Principalii factori care determina revînzarea obligațiunilor pe piața secundară sunt:
modificarea ratei dobânzii pe piața bancară;
modificările legate de condițiile creditului obligatar;
variațiile în nivelul cererii și al ofertei pe piața obligațiunilor.
Când se tranzacționează obligațiunile pe piața secundară, se analizează randamentul sub trei aspecte:
din punct de vedere al cuponului de dobândă;
ca randament curent;
ca randament la maturitate .
Randamentul cuponului este raportul procentual dintre venitul anual din dobândă și valoarea nominală a obligațiunii.
η ,
unde: η – randamentul produs de dobândă;
V – venitul anual din dobândă;
VN – valoarea nominală a obligațiunii.
Randamentul curent reprezintă cea mai simplă măsură a randamentului unei obligațiuni, în cazul în care un investitor este mai puțin interesat dacă veniturile obținute la maturitate sunt mai mari sau mai mici decât costul inițial.
În calculul randamentului curent se utilizează prețul net (clean price) deoarece se consideră că dobândă acumulată inclusa în prețul brut este primită înapoi în momentul când investitorul primește cuponul respectiv.
η = ,
unde: η – randamentul curent;
RD – rata cuponului de dobândă;
Pc – prețul „curat” (clean) exprimat ca procent din valoarea nominală.
Randamentul curent reprezintă cea mai simplă măsură a randamentului unei obligațiuni, în cazul în care un investitor este mai puțin interesat dacă venitul obținut la maturitate sunt mai mari sau mai mici decât costul inițial. În calcul randamentului curent se utilizează prețul net deoarece se consideră că dobândă acumulată inclusă în prețul brut este primită înapoi în momentul când investitorul primește cuponul respectiv.
La calculul randamentului curent nu se ia în considerare faptul că obligațiunea ar fi putut fi cumpărată cu prima sau discount. În consecință, se impune calcularea și a randamentului ajustat după relația:
η = η,
unde : η – randament curent ajustat;
η – randament curent;
P – preț curat;
n – numărul de ani până la scadența obligațiunii
Randamentul curent ajustat nu oferă o imagine completă pentru învestitor, deoarece nu ia în considerare momentul încasării fluxurilor de numerar.
Inconveniente în utilizarea randamentului curent:
randamentul curent ia în considerare numai cuponul și ignoră alte surse de venit care afectează randamentul investitorului;
se ignoră dobândă compusă rezultată prin reinvestirea cuponului.
Randamentul la maturitate reprezintă rata dobânzii a cărei valoare face posibil ca valoarea actualizată a cash flow-urilor să fie egală cu prețul brut.
Randamentul se calculează ori de câte ori se cumpără o obligațiune, la un moment dat pe durata de viață, la un preț diferit de valoarea nominală.
Unul dintre factorii majori luați în considerație în procesul de evaluare a obligațiunilor este bonitatea organizației care emite respectiva obligațiune .
Agențiile de investiții în obligațiuni evaluează calitatea obligațiunilor și le ierarhizează în funcție de riscul pe care îl prezintă. Investitorii trebuie să stabilească riscul legat de posibilitatea ca emitentul să nu-și îndeplinească obligațiile referitoare la plata dobânzii sau rambursarea capitalului de baza.
Noțiunea de rating este înțeleasă prin prisma unui proces de evaluare în cadrul căruia se identifică riscurile și a cărui finalizare se concretizează într-o notă. Ratingul nu constituie o recomandare de a cumpăra, de a vinde sau de a deține un instrument financiar, ci, prin funcția sa de evaluare a riscului, reprezintă doar un element al deciziei de investire. Totuși, pentru cea mai mare parte a cumpărătorilor ratingul este utilizat drept criteriu de achiziție.
Agențiile disting două tipuri de noting:
Notare tradițională – care se aplică împrumuturilor pe termen scurt, mai mici de un an, sau pe termen lung, emise pe piață;
Notare de referință (în absența emisiunii) pe termen scurt și pe termen lung care măsoară riscul de contrapartidă care reprezintă împrumutătorul pentru un investitor
Moody`s utilizează numere pentru stabilirea ratingurilor între Aaa și C, în timp ce Standard & Poor`s recurge la un sistem de notare cu semnele plus și minus între AAA și C. Unele agenții de rating utilizează și litera D pentru a indica acei emitenți care nu-și îndeplinesc obligațiile. Obligațiunile sigure au calificativul sau gradul de investiție AAA/ Aaa, Aa/AA, A și Baa/BBB; iar obligațiunile riscante au calificativele Ba, B, sau D. Managerii fondurilor de investiții sunt ,în general, restricționați la a investi în obligațiuni cu calificative ridicate.
Agențiile de rating cu cea mai largă răspândire pe plan internațional sunt Moody`s și Standard & Poor`s, alături de ele mai sunt cunoscute Duff & Phelps, Fitch și Mikuni. Un aspect deosebit care trebuie analizat este modalitatea în care ratingurile acordate de agențiile specializate influențează rata dobânzii pe care emitentul de titluri debitoare trebuie s-o plătească pentru a atrage investitorii. Agențiile de rating încasează comisioane pentru ratingurile de credit pe care le elaborează, în funcție de mărimea emisiunii și de volumul de analiză necesitat.
Ratingul de credit stabilit de o agenție reprezintă o indicație a puterii financiare a unui investitor sau a riscului de neîndeplinire de către acesta a obligațiilor asumate. Joacă un rol important în stabilirea cuponului pe care emitentul va trebui să-l plătească. Nu toate obligațiunile sunt evaluate de către agențiile de rating. Obligațiunile emise de companii mici și cele distribuite prin plasament privat nu sunt evaluate.
Tabel 1 : Stabilirea ratingului pentru îndatorarea pe termen lung
Sursa : Gabriela Anghelache – Piata de capital
Această opinie se bazează pe o serie de criterii incluzând:
localizarea geografică a emitentului; chiar și un emitent de cea mai bună calitate va fi considerat ca fiind mai puțin sigur, sub aspectul riscului ,dacă este situat într-un climat politic instabil;
tipul de afaceri;
perspectivele pentru domeniul de activitate al emitentului;
poziția de clasament a respectivei organizații pe propria piață internă;
managementul organizației;
conturile de profit și pierdere;
lichiditate și cash flow;
planurile de viitor ale organizației;
tipul de instrument emis.
Tabel 2 : Stabilirea ratingului pentru îndatorarea pe termen scurt
Sursa : Gabriela Anghelache – Piata de capital
Obligațiunile care sunt evaluate se regăsesc aproximativ în aceeași categorie de risc, indiferent de agenția care a făcut evaluarea. Foarte rar există divergențe între agențiile de rating, iar când acestea există, ele sunt minime. Ratingul stabilit de aceste agenții reprezintă o opinie asupra abilității unui emitent de a-și rambursa datoria, ceea ce depinde nu numai de riscul de credit al respectivului emitent, ci și de tipul instrumentului de datorie emis. Ratingul nu rezolvă totuși problemele investitorilor, nerealizând o ierarhizare evidentă a obligațiunilor în funcție de riscuri. În general, aproape 90% dintre obligațiunile evaluate se găsesc în primele patru categorii de rating (cele mai valoroase), deci nu se poate face o selecție ușoară.
În al doilea rând, cu toate că evaluările societăților de rating diferă rar, totuși uneori ele diferă. Iar în al treilea rând, ratingul obligațiunilor se modifică relativ încet. Aflate sub observație permanentă, obligațiunile sunt retrogradate doar când apar suficiente date care să facă necesar acest lucru.
În funcție de natura emitentului, elementele care se iau în calcul în procesul de rating al obligațiunilor pe termen lung sunt:
Situația debitorului – debitorul trebuie să îndeplinească anumite condiții în relațiile sale cu creditorii, și anume: menținerea unui anumit nivel al profitului reinvestit; al activelor; al nivelului datoriilor în raport cu nivelul activelor. Debitorul este limitat în a contacta noi împrumuturi și este restricționat în vânzarea directă sau în leasing a activelor sale.
Rezultatele financiare – evaluarea profitabilității companiei este vitală pentru a analiza situația acesteia, deoarece: ilustrează cel mai bine „sănătatea” financiară a emitentului; constituie o bază a dezvoltării ulterioare, deoarece profitul reinvestit permite relizarea investițiilor viitoare; este indicatorul care ilustreaza cel mai bine rezultatele managementului emitentului.
Lichiditatea – este unul dintre indicatorii cei mai importanți ai companiei. O companie are în permanență nevoie de lichidități pentru a efectua plăți, iar în momentul în care nu mai are posibilitatea de a onora aceste plăți intră în faliment.
Managementul – se acordă o mare importanță analizei managementului, care este diferențiată în funcție de natura companiilor.
Figura 1 : Rata dobanzii influentata de rating
sursa: revista Capital
În graficul de mai sus se observă cum ratingul obligațiunilor influențează rata dobânzii. Astfel comparând obligațiuni cu aceeași maturitate, cu cât ratingul este mai mare cu atât este mai mică rata dobânzii pe care o plătește deci și randamentul. Similar obligațiunile cu un rating mic trebuie să plătească dobânzi ridicate, oferind randamente înalte, pentru a ademeni investitorii care ar putea fi îngrijorați în legătură cu plata la timp a dobânzii și a principalului.
Rata dobânzii variază de la 4,75 % la obligațiunile cu rating AAA, 4.89 % AA, 4,95 % pentru cele A, 5,13 % pentru cele de tip BBB, la cele de tip BB 5,30 %, rata dobânzii pentru cele de tip B este 5,45 %, obligațiunile din grupa CCC. CC, C au rata dobânzii de 5,50 %, 5,63 %, 5,89 % , la obligațiunile care sunt catalogate drept slabe rata dobânzii este de 6 %.
Utilitatea agențiilor de rating pentru participanții pe piețele de capital este legată în ultimă instanță de precizia cu care acestea măsoară riscul de nerespectare al angajementelor diferiților emitenți.
În general cu cât este mai scăzut ratingul și mai lungă perioada de deținere, cu atât este mai ridicată rata de neîndeplinire. Ratingurile se concentrează asupra riscului pierderilor înregistrate la credite ca urmare a unei neplăți sau întârzieri la plată.
CAPITOLUL 2
Tranzacționarea obligațiunilor pe piața bursieră
Piața obligațiunilor nu cunoaște o dezvoltare foarte mare în țara noastră la acest moment, numărul de tranzacții fiind în general destul de redus, comparativ cu țările dezvoltate. Însă este clar ca lucrurile sunt într-o dinamică pozitivă. Numărul de emisiuni de pe piață și valoarea tranzacțiilor la bursă este mult mai mare decât cu numai 1-2 ani in urmă. Când sunt tranzacționate, obligațiunile pot fi cumpărate și vândute între investitori, atât individuali cât și instituționali. Prețul obligațiunilor nu se exprimă ca și valoare absolută în lei, ci ca și procent din valoarea nominală a obligațiunii. Ordinele de tranzacționare pentru obligațiuni sunt similare ordinelor pentru acțiuni, cu mențiunea ca prețul este exprimat ca procent din valoarea nominală. Datorită caracterului de instrumente cu venit fix, obligațiunile prezintă o serie de parametri care trebuie evaluați înainte de luarea unei decizii de cumpărare din piață.
Veniturile aduse de obligațiuni vin din două direcții: din cupoane de dobândă și, eventual, din variația prețului în piață. Prețul net al obligațiunilor care este și cel afișat în sistemul de tranzacționare nu este însă prețul pe care cumpărătorul îl va plăti vânzătorului. Prețului net ii se adaugă în mod automat dobânda scursă de la data ultimei plăți de dobândă de câtre emitent până la data scadentă. În practică, la obligațiunile tranzacționate prin BVB, trebuie ținut cont și de perioada de decontare a tranzacțiilor care este de trei zile lucrătoare. Valorile mobiliare (acțiuni și obligațiuni) aflate la cota bursei îndeplinesc cerințe mai stricte și trec printr-o procedură de evaluare și avizare din partea Bursei de Valori; obligațiunile tranzacționate pe piața valorilor mobiliare necotate nu se supun acelorași cerințe stricte de transparență și informare din parte emitenților.
Condiții specifice de admitere la tranzacționare a obligațiunilor
Pentru ca obligațiunile emise de societățile comerciale, autoritățile publice și organismele internaționale sa fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată, este necesar ca emitentul să fi înființat și să își desfășoare activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Obligațiunile care fac obiectul admiterii la tranzacționare trebuie sa fie liber negociabile și integral plătite. În situația unei emisiuni obligațiuni adresată publicului, care prevede admiterea la tranzacționare, admiterea poate avea loc numai după încheierea perioadei de subscriere.
Solicitarea la admitere la tranzacționare pe o piața reglementată trebuie să acopere toate obligațiunile de aceeași clasă care au fost deja emise. Valoarea minimă a împrumutului nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei a 200.000 euro. Această prevedere nu se aplică în cazul emisiunilor continue , dacă suma împrumutului nu este determinată.
Obligațiunile convertibile pot fi admise la tranzacționare pe o piață reglementată, numai dacă valorile mobiliare în care pot fi convertite sunt listate la rândul lor pe o piață reglementată.
Pentru a putea fi admise la BVB obligațiunile corporatiste din categoria 1 trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
a) dacă s-a încheiat o ofertă publică de vânzare de obligațiuni, efectuată în baza unui prospect de ofertă aprobat de C.N.V.M. în vederea admiterii la tranzacționare la B.V.B.;
b) valoarea împrumutului obligatar este de minim, echivalentul în lei a 200.000 EURO, sau când este mai mică de 200.000 EURO să existe o aprobare a CNVM de admitere la tranzacționare.
Obligațiunile care fac obiectul admiterii la tranzacționare în Categoria 1 obligațiuni corporative trebuie să fie înregistrate la C.N.V.M. si să fie liber transferabile, plătite integral, emise în formă dematerializată și evidențiate prin înscriere în cont. Trebuie să fie distribuite la cel putin 1.000 de deținători. Emitentul obligațiunilor care fac obiectul admiterii la tranzacționare în Categoria 1 obligațiuni corporative trebuie să:
depună la B.V.B. toate documentele cerute de aceasta;
plătească tarifele B.V.B. în conformitate cu regulile acesteia și să nu aibă datorii față de B.V.B.;
numească două persoane care vor menține legătura permanentă cu B.V.B.;
adere la condițiile și termenii angajamentului de admitere și menținere la tranzacționare a obligațiunilor.
Pentru a realiza admiterea obligațiunilor la tranzacționare la B.V.B. în Categoria 1 obligațiuni corporative, emitenții acestora trebuie să depună la B.V.B., prin intermediul unei societăți inițiatoare, următoarele documente:
cererea de admitere la tranzacționare a obligațiunilor;
prospectul redactat într-o limbă acceptată, în conformitate cu reglementările C.N.V.M., precum și traducerea legalizată în limba română a rezumatului prospectului;
rezumatul prospectului de ofertă publică tradus în limba engleză în formă legalizată întocmit pe responsabilitatea emitentului și purtând semnătura reprezentantului legal al emitentului și al societății inițiatoare;
decizia C.N.V.M. de aprobare a prospectului de oferta, după caz;
notificarea intermediarului privind rezultatele închiderii ofertei publice;
certificatul de înregistrare a obligațiunilor la C.N.V.M. (copie);
declarația emitentului privind publicarea prospectului de ofertă publică;
decizia organelor de conducere ale emitentului cu privire la admiterea obligațiunilor la tranzactionare la B.V.B. (copie);
angajamentul de admitere si mentinere la tranzactionare la B.V.B. a obligațiunilor;
dovada plății tarifului de procesare (copie);
declarația de reprezentare a emitentului la B.V.B., de către societatea inițiatoare, în vederea îndeplinirii procedurilor de admitere la tranzacționare;
declarația emitentului privind persoanele de legătură cu B.V.B. desemnate, formularul cu date personale și cazierele judiciare ale acestora;
aprobarea C.N.V.M. de admitere la tranzacționare în cazul în care împrumutul obligatar este mai mic de echivalentul în lei a 200.000 euro. Cu aprobarea C.N.V.M. se pot admite pe o piață reglementată obligațiuni pentru care nu este îndeplinit ca imprumutul sa n fie mai mic de 200 000 euro, dacă se apreciază că pentru respectivele obligațiuni va exista o piață ordonată;
oricare alte documente pe care B.V.B. le consideră necesare.
Obligațiunile care fac obiectul admiterii la tranzacționare în categoria 2 și 3 obligațiuni corporative trebuie să respecte aceleași condiții. Singura diferență fiind ca aceste obligațiuni trebuie sa fie distribuite a 100 de deținători.
Obligațiunile municipale pentru a fi admise la tranzacționare în categoria obligațiuni municipale trebuie să îndeplinească condițiile de amitere pentru obligațiunile corporatiste. Emitentul obligațiunilor municipale care solicită admiterea la tranzacționare în această categorie trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile pe care le îndeplinește și emitentul obligațiunilor corporatiste. La admitere se folosesc aceleași documente ca și în cazul obligațiunilor corporatiste.
Titlurile de stat sunt de drept admise la tranzacționare în categoria titluri de stat, la primirea de către B.V.B. a documentului de emisiune și a celorlalte documente cerute de B.V.B. Documentele care trebuie depuse la B.V.B., prin intermediul unei societăți inițiatoare, în vederea admiterii la tranzacționare în categoria titluri de stat vor fi documentele :
cererea de admitere la tranzacționare a obligațiunilor;
certificatul de înregistrare a obligațiunilor la C.N.V.M. (copie);
angajamentul de admitere și menținere la tranzacționare la B.V.B. a obligațiunilor;
dovada plății tarifului de procesare (copie);
documentul de emisiune.
Obligațiunile admise la tranzacționare în categoria 1, 2, 3 obligațiuni corporative și obligațiuni municipale trebuie să respecte cerințele ce le-au fost impuse la admitere pentru a se mentine la tranzactionare. Emitenții care au obligațiunile admise la tranzacționare în categoria 1 obligațiuni corporative trebuie să achite tariful de menținere la tranzacționare și să realizeze furnizarea informațiilor cerute de B.V.B., informând permanent și pe deplin publicul atât despre evenimentele importante, c6t și despre deciziile ce pot afecta prețul obligațiunilor.
Ședința de tranzacționare corespunzătoare pieței principale poate fi formată dintr-o singură etapă „tranzacționarea continuă”, sau din trei etape „pre-deschidere, deschidere și tranzacționare continua” astfel:
în etapa de pre-deschidere se introduc ordine, se administrează ordine și nu se încheie tranzacții;
în etapa de deschidere se calculează prețul de deschidere pe baza algoritmului de fixing și se execută tranzacții la acest preț;
în etapa de tranzacționare continuă se introduc ordine, se administrează ordine și se încheie tranzacții.
Structura pieței obligațiunilor din România
Obligațiunile listate la cota bursei sunt de trei feluri: corporatiste, de stat și municipale. Piața obligațiunilor s-a dezvoltat lent, esențial fiind în acest caz sprijinul autoritățilo rpublice locale și centrale care au decis finanțarea prin emisiune de obligațiuni și cotarea obligațiunilor pe piața reglementată de capital. In prezent, cel mai puternic segment al pieței obligațiunilor este cel al obligațiunilor de stat, având în vedere riscul redus pe care îl prezintă aceste obligațiuni.
Tabel 1 : Obligațiuni tranzacționate în ultimii 8 ani la BVB
Sursa: www.bvb.ro
Sistemul de tranzacționare a obligațiunilor la bursă se numește Arena și este diferit de cel al acțiunilor. Din punctul de vedere al investitorilor, însă, relația cu brokerul și procedura de tranzacționare este aceeași ca și pentru acțiuni; de detaliile tehnice se ocupă angajații societății de intermediere. Diferența apare la nivel de comisioane, care ar trebui sa fie mult mai mici decât cele pentru acțiuni. Un nivel prea mare de comision la tranzacțiile cu obligațiuni poate diminua foarte mult randamentul acestora.
Piața obligațiunilor de stat
Emisiunile de stat sunt realizate de state suverane și sunt denominate în moneda proprie a respectivelor state. Instrumentele sunt emise în scopul procurării de capital de bază pentru finanțarea proiectelor guvernamentale, pentru plata datoriei ajunse la scadență și pentru plata dobânzii la datoria existentă.
Dezvoltarea pieței românești de capital a dus la apariția și tranzacționarea diverselor valori mobiliare, de la acțiuni la obligațiuni, contracte futures și options. În principal, piața românească de capital este o piață a acțiunilor, piața obligațiunilor fiind în formare. Deși prevederile legale privind obligațiunile existau încă din 1990, primele obligațiuni au apărut destul de târziu, interesul emitenților pentru piața de obligațiuni intensificându-se începând cu anul 2001.
În luna decembrie 1992 s-a realizat prima emisiune de obligațiuni de stat după 1989, prin ordonanța guvernului nr. 7 din 4 august 1992 emisă de guvernul Stolojan. Destinația acestei emisiuni de obligațiuni de stat era piața internă. Emitentul, Ministerul Finanțelor, cu sprijinul intermediarului, Casa de Economii și Consemnațiuni, a reușit să mobilizeze prin împrumutul obligatar 89 miliarde de lei, prin două feluri de obligațiuni :
la purtător – cu valori nominale de 2,5 lei și 5 lei ;
la purtător cu parolă – cu valori nominale de 2,5, 5 și 10 lei.
Scadență obligațiunilor a fost stabilită la doi ani în cazul obligațiunilor la purtător și de trei ani de la data emiterii în cazul celor la purtător cu parola.
Întrucât, la data emisiunii, nu exista o piață secundară organizată de negociere a obligațiunilor emise, prin normele metodologice stabilite de C.E.C s-a prevăzut atât posibilitatea rambursării anticipate a valorii obligațiunilor, dar nu mai devreme de șase luni de la data subscrierii lor pe piața primară, cât și posibilitatea rambursării valorii nominale timp de un an după data scadenței.
Emisiunea de obligațiuni a fost adresată exclusiv persoanelor fizice, iar rata dobânzii minimum garantată de 50% pe an, cu posibilitatea indexării în funcție de un indice de referință, folosindu-se în acest sens, rata dobânzii de refinanțare a societăților bancare, practicată de BNR. Emitentul, statul a acordat și două facilități semnificative pentru a face emisiunea de obligațiuni mai atractivă, și anume :
dobânzile au fost neimpozitabile, facilitate frecvent acordată titlurilor împrumutului de stat ;
posesorii titlurilor, obligatarii, beneficiau de posibilitatea de decalare cu până la șase luni, în cadrul aceluiași an financiar, a termenelor de plată pentru unele impozite și taxe datorate bugetului de stat.
Între cauzele ce au determinat insuccesul singurei emisiuni de obligațiuni făcută de statul român după 1989, putem enumera :
Lipsa de atracție reală, din punct de vedere financiar, a emisiunii
Deși dobânda minim garantată a fost de 50%, obligațiunile aveau de concurat în acel moment pe piața nu doar cu alte plasamente alternative, inclusiv în valută, mai lichide și mai bine renumerate, ci și cu o rată mare a inflației. Nu trebuie uitat faptul că emisiunea s-a realizat la sfârșitul anului 1992, în mijlocul unei perioade cu inflație ridicată și asistam la fenomenul de dolarizare a economiei. Deși orientarea populației spre valută era în aceea perioadă oarecum încetinită de restricțiile oficiale la cumpărare, totuși, ea se manifesta, atractivitatea valutei fiind dată de gradul anual de devalorizare a leului față de dolarul american, mai mare decât rata medie a dobânzilor bonificate la depozitele persoane fizice în sistemul bancar.
Lipsa de educație financiara a populației
Emisiunea a fost binevenită, însă „austeritatea” financiară, lipsa de atractivitate a emisiunii au făcut ca impactul ei să fie relativ redus, poate chiar nefavorabil, întrucât investitorii în obligațiuni au pierdut prin diluarea capitalului subscris, dobânda bonificată fiind indexată întotdeauna cu întârziere și fiind aproape tot timpul inferioară ratei inflației și deprecierii monedei naționale, uneori chiar și dobânzii la depozitele bancare.
Lipsa unei piețe secundare pentru negocierea obligațiunilor
Deși a existat posibilitatea răscumpărării obligațiunilor, aceasta nu a suplinit lipsa bursei de valori, unde să fie tranzacționate titlurile împrumutului de stat.
Cel puțin două inconveniente au rezultat în acest context :
lipsa de lichiditate a obligațiunilor în primele șase luni de la emisiune, perioadă în care nu s-au acceptat răscumpărări de obligațiuni de către C.E.C. ;
pierderea dobânzii pentru o anumită perioadă în cazul răscumpărării anticipate, întrucât cuponul care nu era ajuns la scadentă se anula. S-ar fi putut obține o sumă mai mare, printr-o vânzare pe piață, dacă aceasta ar fi existat, care să țină cont de perioada deținerii titlului, de la ultima plată a dobânzii până la momentul vânzării. Avantajul ar fi fost și pentru stat, care nu ar fi nevoit sa ramburseze prin C.E.C unele sume înainte de scadență.
Lipsurile înregistrate pe plan juridic
Din punctul de vedere al cadrului legislativ necesar creării unei piețe de negociere. Legea pe baza căreia s-a constituit Bursa de Valori București a fost promulgată abia in anul 1994, iar bursa de valori s-a deschis efectiv în 1995.
Guvernanții dar și administrația locală ar putea avea în vedere, pentru atragerea de surse financiare, și împrumutul obligatar, acum sprijinit și de existența bursei de valori. Trebuie recunoscut însă că titlurile de stat pe termen scurt, emise din abundență în primii ani după 1989, au suplinit, din punctul de vedere al statului, lipsa obligațiunilor de pe piață.
Obligațiunile de stat (publice), pe 30 de ani sunt licitate în cea de-a doua săptămână a lunilor februarie și august și sunt emise în zilele de 15 ale acestor luni. În scopul procurării banilor de care au nevoie, guvernele emit obligațiuni și certificate. Investitorii sunt dispuși să cumpere instrumente emise de guverne, deoarece acestea sunt considerate a fi lipsite de riscul de neexecutare, ceea ce înseamnă că statul poate să-și îndeplinească întotdeauna obligațiile asumate, chiar dacă, pentru a putea sa plătească dobânzile sau să ramburseze împrumuturile, trebuie să recurgă la majorarea impozitelor si taxelor.
Emisiunea obligațiunilor de stat de tip benchmark
Pe piata prima a obligațiunilor de stat Banca Națională a României organizează și conduce activitatea de plasare/vânzare a emisiunilor de titluri de stat, cu respectarea principiilor referitoare la:
transparența pieței și a condițiilor de acces;
metodele și procedurile folosite în derularea operațiunilor de vânzare a emisiunilor de titluri de stat;
protecția investitorilor;
tratamentul nediscriminatoriu al participanților.
Vânzarea prin licitație sau subscripție publică a titlurilor de stat, se realizează de către Banca Națională a României, în calitate de agent al Ministerului Finanțelor Publice. Data și locul desfășurării licitației sau subscripției publice, precum și elementele de identificare ale emisiunii ce urmează a fi plasată sunt stabilite de Ministerul Finanțelor Publice prin prospectul de emisiune și sunt făcute publice de Banca Națională a României. Ministerul Finanțelor Publice își rezervă dreptul ca suma împrumutată aferentă unei serii să fie majorată, micșorată sau anulată, în funcție de necesitățile de finanțare și/sau de nivelul randamentului rezultat în urma licitației.
Condiții de acces pe piața primară a titlurilor de stat pentru dealerii primari:
1. existența unei autorizații în baza căreia poate presta următoarele servicii:
tranzacționarea titlurilor de stat în cont propriu și/sau în contul clienților;
intermedierea în oferta de titluri de stat prin subscrierea și plasamentul acestora;
păstrarea în custodie și administrarea titlurilor de stat;
2. îndeplinirea criteriilor de acces stabilite prin regulile sistemului de depozitare și decontare a titlurilor de stat SaFIR;
3. existența unei structuri organizatorice distincte, spații specifice necesare derulării operațiunilor cu titluri de stat, dotări tehnice pentru activități de tranzacționare și custodie;
4. reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienții, a mijloacelor de evidență a deținerilor clienților, precum și a procedurilor privind controlul intern al activității cu titluri de stat;
Instituțiile solicitante trebuie să depună la Banca Națională a României o cerere în vederea dobândirii calității de dealer primar, împreună cu documentația din care să rezulte îndeplinirea condițiilor de acces. În termen de 30 de zile Banca Națională a României va aproba cererea sau o va respinge motivat, cu notificarea instituției solicitante.
Ministerul Finanțelor Publice stabilește prin prospectul de emisiune:
a) categoriile de investitori care pot depune oferte de cumpărare necompetitive;
b) limita maximă privind ponderea ofertelor de cumpărare necompetitive în valoarea totală a emisiunii; și/sau
c) limite minime și/sau maxime pentru valoarea unei oferte de cumpărare necompetitive.
Prospectul de emisiune al obligațiunilor de stat de tip benchmark cuprinde următoarele:
valoarea nominală totală a emisiunii de obligațiuni de stat de tip benchmark poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia;
valoarea nominală individuală a unei obligațiuni de stat de tip benchmark este de 10.000 lei;
dobânda (cuponul) se plătește anual, și va fi determinată conform formulei:
unde: D – dobânda (cuponul);
VN – valoarea nominală;
f.a – frecvența anuală a cuponului,
r – rata cuponului.
metoda de vânzare este licitația, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preț multiplu. Cotația de preț va fi exprimată sub formă procentuală, cu patru zecimale;
Metoda prețului multiplu presupune alocarea titlurilor de stat pentru ofertele adjudecate la prețul sau rata dobânzii pe care fiecare dintre ofertanții câștigători l-a oferit, până la adjudecarea emisiunii. În baza ofertelor de cumpărare adjudecate la prețuri sau rate ale dobânzii diferite se calculează un preț sau o rată a dobânzii medii de adjudecare.
Ofertele de cumpărare prin licitație pot fi oferte de cumpărare competitive (concurențiale) și oferte de cumpărare necompetitive (neconcurențiale). Ofertele de cumpărare, indiferent de tipul acestora, trebuie să indice o valoare care să fie multiplu al valorii nominale a unui titlu.
Oferta de cumpărare competitivă este oferta prin care participantul indică, pe lângă valoarea pe care dorește să o adjudece, și prețul maxim (exprimat ca rată minimă a dobânzii) pe care este dispus să îl plătească.
Oferta de cumpărare necompetitivă este oferta prin care participantul indică numai valoarea pe care dorește să o adjudece. Ofertele de cumpărare necompetitive sunt executate cu prioritate, la prețul mediu ponderat sau rata medie ponderată a dobânzii ofertelor de cumpărare competitive acceptate în licitațiile adjudecate pe baza metodei prețului multiplu sau la prețul final sau rata dobânzii finale a licitațiilor adjudecate pe baza metodei prețului uniform.
numărul cotațiilor de preț nu este restricționat;
fiecare tranșă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 10.000 lei;
ofertele de cumpărare se depun la Banca Națională a României, ce acționează în calitate de administrator al pieței primare și secundare a titlurilor de stat și al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitației, până la ora 12.00;
rezultatul licitației se va stabili în aceeași zi, la sediul Băncii Naționale a României, de către Comisia de licitație constituită în acest scop și va fi dat publicității;
dacă data la care trebuie efectuată una dintre plățile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situație rămân în proprietatea deținătorului înregistrat și nu pot fi tranzacționate.
Titlurile de stat rămase nesubscrise până la ora 12,00 a ultimei zile din perioada de subscriere se anulează și emisiunea se închide la valoarea subscrisă.
Rezultatele licitației sau subscripției publice, după caz, sunt transmise sistemului de depozitare și decontare a titlurilor de stat SaFIR.
Decontarea operațiunilor cu titluri de stat derulate pe piața primară a titlurilor de stat și plata obligațiilor financiare ale emitentului se efectuează în conformitate cu Regulile sistemului de depozitare și decontare a titlurilor de stat SaFIR, ale sistemului cu decontare brută în timp real ReGIS, precum și cu celelalte reglementări ale Băncii Naționale a României în domeniu.
Pentru a putea participa la piața secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României, o instituție de credit sau o societate de servicii de investiții financiare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) existența unei autorizații în baza căreia poate presta următoarele servicii:
– tranzacționarea titlurilor de stat în cont propriu și/sau în contul clienților;
– intermedierea în oferta de titluri de stat prin subscrierea și plasamentul acestora;
– păstrarea în custodie și administrarea titlurilor de stat;
b) existența unei structuri organizatorice distincte, spații specifice necesare derulării operațiunilor cu titluri de stat, dotări tehnice pentru activități de tranzacționare, astfel cum se va stabili prin normele tehnice emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentului regulament;
c) dotări tehnice specifice activității de custodie;
d) îndeplinirea criteriilor de acces stabilite prin regulile sistemului de depozitare și decontare a titlurilor de stat SaFIR;
e) reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienții, a relației cu alți intermediari ai pieței, a mijloacelor de evidență a deținerilor clienților, precum și a procedurilor privind controlul intern al activității cu titluri de stat.
Piața secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României funcționează, pe principiul negocierii directe între intermediari. Participanții la piața secundară pot derula operațiuni în nume propriu numai prin contul deschis în evidențele sistemului de depozitare și decontare a titlurilor de stat SaFIR.
Operațiunile cu titluri de stat se efectuează în moneda în care au fost emise. Operațiunile derulate pe piața secundară a titlurilor de stat se vor efectua în interiorul termenului de scadență, în conformitate cu regulile sistemului de depozitare și decontare a titlurilor de stat SaFIR. Marja dintre prețurile de vânzare și cele de cumpărare va fi determinată liber de raportul cerere-ofertă pe piața secundară a titlurilor de stat.
Participanții pe piața secundară administrată de Banca Națională a României pot desfășura operațiuni de vânzare-cumpărare, contracte repo/reverse repo, operațiuni de transfer fără plată și contracte de garanție cu titluri de stat.
Banca Națională a României va stabili prin norme proprii formulele de calcul și convențiile utilizate în tranzacționarea titlurilor de stat pe piața secundară administrată de aceasta.
Toți participanții pot să afișeze cotații informative pentru orice emisiune de titluri de stat. Participanții vor afișa cotațiile ferme și/sau informative în paginile de contribuție Reuters sau în orice alte mijloace agreate de administratorul pieței. Intermediarii pieței secundare au obligația de a afișa cotațiile ferme și/sau informative și la ghișeele lor de lucru cu clienții.
Formatorul de piață va putea introduce o singură cotație fermă pentru seria de titluri de stat pentru care s-a înregistrat. Prețul de vânzare din cadrul unei cotații trebuie să fie mai mare decât prețul de cumpărare. Este interzisă introducerea unei cotații sau modificarea uneia deja existente dacă noua cotație ar avea ca rezultat una dintre următoarele situații:
prețul de cumpărare este mai mare sau egal cu prețul de vânzare al oricărei alte cotații existente în piață la momentul introducerii;
prețul de vânzare este mai mic sau egal cu prețul de cumpărare al oricărei cotații existente în piață la momentul introducerii.
Toate cotațiile ferme vor conține cel puțin următoarele, prețul exprimat ca randament; emisiunea cotată exprimată ca ISIN; valoarea nominală cotată; termenul de valabilitate; termenul de decontare.
Pentru fiecare emisiune Banca Națională a României stabilește și comunică cantitatea minimă de titluri de stat pentru care se va afișa o cotație fermă.
Pentru obligațiunile de stat de tip benchmark licitațiile vor fi organizate în prima săptămână a lunii, având ca dată de licitație ziua de joi și dată de decontare ziua de luni. Până la lansarea din 1 februarie 2007 a trecut mai mult de un an fără obligațiuni de stat, statul a amânat în mod repetat emisiunile programate în calendarul oficial. Principala motivație viza excedentele înregistrate în trezorerie.
Potrivit legii, statul roman nu poate emite obligațiuni în perioada de excedent bugetar. Ministerul Finanțelor făcând demersuri pentru a schimba această lege.
Ministerul Finanțelor a emis în data de 1 februarie 2007 o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, ca urmare a prospectului de emisiune lansat in data de 26 ianuarie 2007, la o rată a cuponului de 6%, scadența obligațiunilor fiind 25 octombrie 2010, iar maturitatea fiind de 3 ani. Suma anunțată prin prospectul de emisiune de 1.000.000.000 lei, a fost contractată de Ministerul Finanțelor Publice, iar valoarea totală a ofertelor prezentate de către dealerii primari fiind de 207.371. Prețul mediu al emisiunii a fost de 97,9994%.
Emisiunea de obligațiuni de tip benchmark putea fi redeschisă pe parcursul anului, la datele anunțate prin calendarul anual de emisiuni de titluri de stat, la același nivel al cuponului, suma emisiunii putând astfel să fie mărită în scopul creșterii lichidității obligațiunilor cu scadența de 3 ani, a mai precizat secretarul de stat în Ministerul Finanțelor.
În martie 2007 s-a aprobat prospectele de emisiune ale obligațiunilor de stat în sumă de 180.000 lei. Finanțelor au programat pentru 1 martie o licitație cu obligațiuni de stat pe 5 ani în sumă de 1.500.000.000 lei. Obligațiunile au scadența în martie 2012, iar valoarea nominală este de 10.000 lei. Rata cuponului este de 6.5 %, dobânda aferentă se va plăti anual la data de 5 martie, începând cu anul 2008.
Ministerul Finanțelor a vândut în aprilie 2007 obligațiuni de stat cu scadența la 5 ani, în valoare de 1.000.000.000 lei, cu 500.000.000 lei sub nivelul anunțat anterior și cu un randament mediu anual de 7,21%. Randamentul anual maxim acceptat de Finanțe a fost de 7,41%. Obligațiunile au o rată a cuponului de 6,5%. O altă licitație a avut loc pe 19 aprilie, scadența acestor obligațiuni fiind la 3 ani și o rată a cuponului de 6%, iar valoarea emisiunii anunțată a fost de 100.000.000 lei.
Ministerul Finanțelor au lansat în mai 2007 două emisiuni de obligațiuni de stat cu scadentă la 3 ani și respectiv 5 ani, în valoare de 800.000.00 lei. Prima emisiune de obligațiuni a avut scadența la 5 ani și era în valoare de 700.000.000 lei, iar cea de-a doua emisiune a avut scadența la 3 ani și era în valoare de 100.000.000 lei. Datele de licitație pentru obligațiunile de stat au fost pe 3 mai și respectiv pe 17 mai 2007.
În iunie 2007 Finanțele au lansat alte două emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu scadențe de 10 ani si respectiv 3 ani a cate 100.000.00 lei. Datele de licitație au fost de 7 și 21 iunie 2007, datele emisiunii 11 și 25 iunie 2007, iar datele scadenței 11.06. 2017 pentru obligațiunile cu scadentă de 10 ani și în 25.06.2010 pentru obligațiunile ce au scadența de 3 ani. Pentru prima emisiune rata cuponului este de 6,75 % , iar pentru a doua emisiune rata a fost de 6%.
Ministerul Finanțelor a plasat în iulie 2007 două emisiuni de obligațiuni de stat având scadențe la 3 ani și 10 ani. Pentru emisiunea de obligațiuni cu scadența la 3 ani data licitație a fost pe 5 iulie 2007, data emisiunii pe 9 iulie 2007, iar data scadenței pe 25 octombrie 2010, rata cuponului a fost de 6%, iar valoarea nominală 500.000.000 lei. Pentru emisiunea cu scadență la 10 ani data licitație fiind pe 19 iulie, cea de emisiune în 23 iulie, iar data scadenței în 11 august 2017, rata cuponului de 6,75%, valoarea nominală de 10.000 lei.
Pentru luna august 2007 Ministerul Finanțelor a lansat două emisiuni de obligațiuni de stat a câte 100.000.000 lei. Obligațiunile au avut scadențe la 3 ani și respectiv 10 ani. Rata cuponului fiind de 6% și 6,75%. Datele scadenței sunt la 25 noiembrie 2010 și la 11 august 2017.
Finanțele au lansat, în septembrie 2007, două emisiuni de obligațiuni de tip benchmark cu scadențe de 10 și 3 ani a câte 100.000.000 lei. Prima emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, din luna septembrie, a avut scadența la 10 ani, rata cuponului de 6,75%, iar valoarea de 100.000.000 lei. Cea de-a doua emisiune are scadența la 3 ani, rata cuponului de 6% și suma atrasă a fost de de 100.000.000 lei.
În octombrie 2007, Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni de stat de tip benchmark în valoare nominală totală de 600.000.000 lei. Prima licitație a fost organizată pe 4 octombrie 2007, iar Ministerul Finanțelor a respins, în totalitate, ofertele de cumpărare depuse de băncile comerciale, pe care le-a considerat la un nivel inacceptabil al prețului ofertat. Ministerul Finanțelor a încercat să plaseze titluri de stat tip benchmark, cu scadența la 10 ani, în valoare de 500.000.000 lei. Cea de-a doua licitație este programată pentru 18 octombrie 2007, iar data emisiunii este 22 octombrie 2007. Valoarea emisiunii este de 100.000.000 lei, iar titlurile au scadența în martie 2012. Dobânda este de 6,5%. Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 10.000 lei. Valoarea nominală totală a emisiunii de obligațiuni de tip benchmark poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia. Dobânda se plătește anual.
Ministerul Finanțelor a lansat, în noiembrie 2007 două emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, în valoare de 300.000.000 lei fiecare. Finanțele au programat, două emisiuni de obligațiuni de tip benchmark. Datele de licitație pentru aceste obligațiuni vor fi 1 și 15 noiembrie 2007. Prima emisiune va avea scadența la 3 ani și rata dobânzii de 6%, iar cea de-a doua va avea scadența la 10 ani și o rată a dobânzii de 6,75%. Valoarea nominală individuală a unui certificat, respectiv a unei obligațiuni, este de 10.000 lei.
Pentru luna decembrie 2007 au fost lansate tot două emisiuni de obligațiuni de stat de tip benchmark cu scadențe de 3 ani și 10 ani. Datele licitației au fost pe 6 și 20 decembrie 2007, iar datele scadenței pe 25 noiembrie 2010 și 11 august 2017. Ratele cuponului au fost de 6% și 6,75 %, iar valoarea nominală a câte 300.000.000 lei. Obligațiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate de dealerii primari, care vor depune oferte atât în cont propriu cât și în contul clienților.
Anul 2008 a inceput cu o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, in luna februarie si martie s-au lansat cate doua emisiuni de obligațiuni de tip benchmark conform datelor de mai jos:
Tabel nr. 2 : Emisiunile obligațiunilor de stat de tip benchmark
sursa : www.mfinante.ro
unde : Dob ac = dobândă acumulată ;
VN = valoarea nominală.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a plasat joi 19 noiembrie 2009 obligațiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la trei ani, in valoare de 264,11 milioane de lei, la un randament mediu anual de 10%, potrivit datelor bancii centrale. MFP a atras cu 69% mai putin decat valoarea de 850 milioane de lei anuntata initial. Cele 13 banci care au participat la licitatie au depus oferte de 1,35 miliarde de lei.
La sedinta similara din 22 octombrie 2009, Ministerul Finantelor a atras 594,36 milioane de lei prin obligațiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la trei ani, pentru care plateste un randament mediu anual de 10%.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a plasat joi 3 decembrie 2009 obligațiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la cinci ani, in valoare de 1,23 miliarde de lei, la un randament mediu anual de 10%, potrivit datelor bancii centrale. MFP a atras cu aproape 30% mai mult decat valoarea de 950 milioane de lei anuntata initial. Cele 13 banci care au participat la licitatie au depus oferte de 1,96 miliarde de lei. La sedinta similara din 5 noiembrie, Ministerul Finantelor a respins toate ofertele pentru obligațiunile de stat de tip benchmark, cu maturitate la cinci ani.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a plasat joi 4 martie 2010 obligațiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la cinci ani, in valoare de 368,9 milioane de lei, pentru care plateste o dobanda medie de 7,08% pe an, potrivit datelor bancii centrale. MFP a atras cu aproape 38% mai putin decat valoarea de 600 milioane de lei anuntata initial. Cele 13 banci care au participat la licitatie au depus oferte de 2,11 miliarde de lei.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a plasat joi 18 martie 2010 obligațiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la trei ani, in valoare de 500 milioane de lei, pentru care plateste o dobanda medie de 6,63% pe an, potrivit datelor bancii centrale. Valoarea anuntata a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar dobanda maxima acceptata a fost de 6,84% pe an. Bancile au depus cereri de cumparare de 1,28 miliarde de lei. La sedinta similara din 4 februarie, Ministerul de Finante a atras 340 milioane de lei, la o dobanda de 7,65% pe an.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a plasat joi 1 aprilie 2010 obligațiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la trei ani, in valoare de 498,72 milioane de lei, pentru care plateste o dobanda medie de 6,80% pe an, in crestere fata de licitatia anterioara, potrivit datelor bancii centrale. Valoarea anuntata a emisiunii a fost de 900 milioane de lei, iar dobanda maxima acceptata a fost de 6,85% pe an. Bancile au depus cereri de cumparare de 1,50 miliarde de lei. La sedinta similara din 18 martie, Ministerul de Finante a atras 500 milioane de lei, la o dobanda de 6,63% pe an.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a plasat în 15 aprilie 2010 obligațiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la cinci ani, in valoare de 900 milioane de lei, pentru care plateste o dobanda medie de 6,89% pe an, potrivit datelor bancii centrale. Dobanda maxima acceptata a fost de 6,99% pe an. Bancile au depus cereri de cumparare de 1,58 miliarde de lei. La sedinta similara din 4 martie, Ministerul de Finante a atras 368,9 milioane de lei, la o dobanda de 7,08% pe an.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras, în mai 2010, 700,9 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark cu maturitate la 11 iunie 2017, pentru care plateste un dobanda medie de 7,00% pe an, potrivit datelor BNR. Aceasta este o redeschidere a emisiunii din 11 iunie 2007. Valoarea anuntata initial a emisiunii era de 700 milioane de lei, iar bancile au depus joi cereri de cumparare de 1,58 miliarde de lei.
In primul trimestru din 2010, MFP a atras 12,7 miliarde de lei, peste nivelul de 10-12 miliarde de lei estimat initial, iar in cel de-al doilea trimestru autoritatile si-au propus sa atraga 11-13 miliarde de lei. In luna aprilie, Ministerul de Finante intentioneaza sa atraga 4,5 miliarde de lei. Totodata, in luna martie, Romania a plasat pe piata externa un miliard de euro, prin obligațiuni cu maturitate la cinci ani.
Cei mai importanti dealeri primari sunt: ABN Amro Bank, Alpha Bank România, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, Citibank Romania, Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC), ING Bank, MKB Romexterra, Raiffeisen Bank și UniCredit Tiriac Bank.
Piața obligațiunilor municipale
În România, până la cotarea titlurilor de stat la BVB, cele mai căutate valori mobiliare erau obligațiunile emise de municipalități, care ofereau o siguranță superioară, prin garanția unei autonomi locale. Obligațiunile municipale sunt instrumente financiare emise de diferitele unități administrativ teritoriale pentru finanțarea nevoilor proprii. Pe lângă obligațiunile emise de autoritățile publice centrale, se emit obligațiuni municipale, care sunt înscrisuri purtătoare de dobânzi, fiind emise de autoritățile locale (județe, orașe, comune). Aceste autorități pot împrumuta fonduri de pe piață la dobânzi favorabile, în condițiile în care în numeroase țări aceste investiții beneficiază de un tratament fiscal preferențial.
Principalele obligațiuni ale autorităților publice locale sunt obligațiunile municipale generale și obligațiunile cu venit. Obligațiunile generale sunt garantate de veniturile municipalității. In cazul nerambursării împrumutului, creditorul poate face apel la colectarea de impozite și taxe sau alocarea de fonduri pe cale legislativă de către emitent. Obligațiunile cu venit sunt rambursate dintr-o sursă de venit specificată, în condițiile în care proiectul de investiții realizat cu aceste fonduri este generator de profit.
Principalele surse de rambursare sunt :
veniturile bugetului local, considerate în ansamblul lor, ceea ce înseamnă că subscriitorul acestui împrumut poate să întrevadă o sporire în viitor a impozitelor și taxelor locale ;
depozitele special create, oferind informații indirecte atât asupra creșterii scopului în care va fi folosit împrumutul, cât și asupra creșterii fiscalității locale pe seama unor impozite speciale ;
profiturile viitoare, obținute ca urmare a utilizării productive a împrumutului obligatar ;
veniturile din chirii, caracteristice împrumutului pentru construcția de locuințe, spații comerciale, birouri. Acestea urmează a fi închiriate, iar chiriile vor fi folosite pentru acoperirea împrumutului.
Autoritățile publice locale emit obligațiuni pe termen scurt pentru a acoperi deficitul temporar dintre veniturile și cheltuielile locale. Înscrisurile incluse în această categorie sunt :
notele anticipative de impozite (taxe), emise pentru finanțarea unor cheltuieli locale înaintea colectării impozitelor ;
notele anticipative de venit, avându-se în vedere pentru rambursare de venituri viitoare ;
notele anticipative de obligațiuni, când municipalitatea va avea finanțare pe bază de obligațiuni.
Avantajele obligațiunilor municipale :
sunt mai profitabile decât depozitele bancare;
– sunt instrumente scutite de impozit ;
obligațiunile garantate au prioritate la plata față de orice revendicări ale terților indiferent dacă aceste persoane cunosc ori nu acordul de garantare ;
– în prezent comisionul de tranzacționare perceput pe piețele reglementate este redus ;
– pentru emitent costurile sunt mai mici decât costurile angajării unui credit bancar ;
– activitatea autorității administrativ teritoriale este supusă verificării Curții de Conturi în anumite situații : dacă autoritatea administrației publice locale nu își rambursează toate obligațiile de plată pe termen scurt până la sfârșitul anului bugetar în care au fost angajate împrumuturile ; dacă, la un anumit moment pe durata anului bugetar, datoriile pe termen scurt ale autorității administrației publice locale depășesc 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului bugetar în care se face împrumutul ;
Anul 2001, a adus o premieră pe piața românească de capital, și anume emisiunea obligațiunilor de tip municipal. Astfel orașul Predeal este primul emitent de obligațiuni municipale din istoria modernă a pieței de capital. Au fost puse în vânzare 50.000 de obligațiuni nominative, dematerializate și neconvertibile, cu o valoare nominală de 10 lei. Destinația fondului a fost extinderea fondului schiabil al orașului, prin amenajarea unei noi pârtii de schi. Prețul de vânzare al obligațiunilor a fost egal cu valoarea nominală, de 10 lei.
Alte orașe care au preluat inițiativa Predealului au fost :
Mangalia – destinația fondurilor fiind amenajarea aleii pietonale aferente falezei în zona sudică și demararea construirii Sălii de sport a liceului Callatis ;
Sebeș – care intenționau să extindă și să reabiliteze alimentarea cu apă și canalizare ;
Bacău – împrumutul fiind utilizat pentru consolidarea, modernizarea si amenajarea Teatrului Bacovia ;
Alba-Iulia – obiectivul finanțat fiind reabilitarea unei parti a sistemului de canalizare ;
Zalău – destinația fondurilor fiind realizarea proiectului de investiții „modernizarea rețelei de apă”;
Cluj-Napoca – obligațiunile fiind lansate pentru suplimentarea fondurilor existente pentru modernizarea străzii Maramureșului și a podului peste pârâul Lombului și modernizarea pieței publice „Mihai Viteazul”;
Târgu-Mureș – destinația fondurilor fiind pentru finanțarea proiectului de investiții „Modernizarea străzii Gheorghe Doja”.
Marea majoritate a acestor împrumuturi obligatare au avut același consultant, și anume VMB Partrnes, motiv pentru care există similitudini privind termenii prospectelor de ofertă:
obligațiunile sunt nominative, dematerializate și convertibile ;
emitentul garantează cu întreaga sa putere fiscală și de impozitare conform legii și prospectului de emisiune ;
emitentul se obligă să ramburseze datoria și să plătească dobânzile și comisioanele aferente acestei datorii numai din veniturile autorității administrației publice locale, fără ca guvernul să aibă vreo obligație de plată si fără ca credibilitatea sau capacitatea de impozitare a guvernului să fie folosite pentru garantarea rambursării datoriei unității administrativ-teritoriale, a plăților dobânzilor și comisioanelor aferente ;
valoarea nominală este fie de 10 de lei, fie de 100 lei ;
emisiunea este al pari, adică prețul de vânzare este egal cu valoarea nominală ;
suma minimă subscrisă este de 100 lei ;
împrumutul obligatar se rambursează în rate trimestriale sau semestriale egale ;
termenul de scadență a fost inițial redus, fiind în general, de 18-24 luni, dar acum a ajund la peste 20 de ani;
rata dobânzii este variabilă;
după data încheierii ofertei primare, obligațiunile sunt listate și tranzacționate la Bursa de Valori București;
registrul de evidență și valori va fi ținut de Bursa de Valori București ;
vânzarea obligațiunilor s-a realizat în general, prin intermediul băncilor BRD și BCR ;
răscumpărarea obligațiunilor are loc la valoarea nominală.
Obligațiunile municipale sunt considerate titluri atractive pentru investitori ,ele oferind randamente superioare obligațiunilor de stat cu 2-3%. În plus acest randament ridicat este însoțit și de un risc redus având în vedere tipul emitentului și garanțiile oferite prin prospectul de emisiune. Cea mai mare parte a obligațiunilor a fost subscrisă de persoane juridice, fie de către bănci, fie de către fondurile mutuale. Interesul redus exprimat de investitori persoane fizice poate fi explicat de lipsa culturii econimice dar și prin lichiditatea redusă a acestor titluri, care se manifestă în ciuda listării lor la Bursa de Valori București.
Obligațiunile se încadrează din punct de vedere al randamentului oferit între plasamentele efectuate pe piața monetară (titluri de stat, depozite bancare) și cele de pe piața de capital (investiții în acțiuni la bursă); pe piața românească randamentul obligațiunilor municipale este în general cel mai mare randament ce poate fi obținut de pe urma instrumentelor cu venit fix accesibile publicului larg.
Obligațiunile municipale asigură randamente mai mari decât randamentele majorității emisiunilor de obligațiuni corporative; diferența față de randamentul obligațiunilor bancare (Raiffeisen Bank, BRD) este de 1-2 puncte procentuale în favoarea celor municipale, în ideea că pe piața românească riscurile emitenților bancari sunt puțin mai mici decât cele ale administrațiilor publice locale.
Piața obligațiunilor corporative
Emisiunile de obligațiuni corporatiste sunt instrumente emise de organizații interne în monedă internă. De regulă, acestea sunt emise de către un sindicat al băncilor interne.
În prezent, în România, creditul obligatar este prea puțin dezvoltat nu numai față de posibilități, dar și prin comparație cu fostele țări socialiste din zonă.
Avantajele obligațiunilor corporative :
sunt o variantă mai ieftină de finanțare, presupunând un împrumut pe termen lung ;
prin inserarea unei clauze de răscumpărare se poate realiza un împrumut cu rata dobânzii eficientă ;
costurile pentru emisiunea primară sunt reduse ;
pentru tranzacționarea secundară costurile sunt zero ;
dobânda de emisiune poate fi stabilită în urma unei licitații ;
pot fi emise chiar și în situația în care acțiunile subscrise nu au fost integral eliberate ;
dobânda plătită obligatarilor se deduce din profitul social impozabil.
Între sursele de finanțare externe întreprinderii, ponderea cea mai mare o dețin creditele bancare. În ultimii ani nu s-au realizat prea multe măriri de capital prin emisiune de acțiuni și societățile au apelat doar sporadic la finanțarea prin împrumuturi obligatare, înregistrându-se doar câteva emisiuni de obligațiuni.
Siderca S.A. Călărași a fost prima societate care a efectuat o ofertă publică de obligațiuni de tip corporatist în România, anul 1997. Prin emiterea a 350.000 de obligațiuni societatea a reușit să mobilizeze 6.300.000.000 lei. Obligațiunile erau garantate (cu active ale societății ), normative și convertibile (patru acțiuni pentru o obligațiune ), însă nu au fost cotate pe nici o piață reglementată de capital. Scadența obligațiunilor era de 3 ani. Prețul de vânzare a fost stabilit la 18.000 lei în condițiile unei valori nominale de 20.000 lei, egală cu valoarea de rambursare. Dobânda, de 57% pe an era plătibilă semestrial.
Pe parcursul duratei de viață a obligațiunilor, situația financiară a emitentului s-a înrăutățit, acesta nereușind să plătească la timp dobânzile, iar la scadență, în 2000, fiind în imposibilitate să răscumpere la timp toate obligațiunile.
În aproprierea scadenței, nici conversia obligațiunilor în acțiuni, facilitate oferită de emitent, nu a prezentat prea multă atractivitate, în condițiile în care, de la data de 15 mai 1998, acțiunile fuseseră retrase de la listare de pe RASDAQ.
Intenția de a le cota la BVB, fiind motivul delistării de pe RASDAQ, alături de obligațiuni nu a mai fost dematerializată.
Obligațiunile Siderca, deși fuseseră și ele admise la cota BVB, nu au fost niciodată tranzacționate, explicația fiind situația financiară dificilă a societății emitente la momentul admiterii la cotă.
Între timp societatea a intrat în lichidare prin vânzarea activelor, încheierea operațională făcându-se în anul 2000, din cauza unor datorii de peste 1.000 miliarde de lei, însă existând speranțe pentru reluarea activității într-o nouă formă.
Impact S.A. București, cotată la BVB, a intenționat să emită obligațiuni în anul 1999. Ar fi fost prima societate cotată la BVB care ar fi emis obligațiuni și cea de-a doua din țară, după Siderca S.A. Călărași.
Cu toate că la începutul anului 1999 era cea mai mică dintre societățile cotate la BVB din punctul de vedere al capitalului, doar 2,3 miliarde lei, Impact București își propusese mobilizarea a 10 miliarde de lei prin emisiunea de obligațiuni. Pentru aceasta însă era necesară mai întâi mărirea capitalului, prin aport în numerar, prin reevaluarea activelor și prin încorporarea unor rezerve, pentru a atinge un nivel de 14 miliarde, strict necesar din punct de vedere legal pentru o emisiune de obligațiuni de o asemenea amploare.
Emisiunea Impact a fost concepută într-un mod mai aparte:
scadența era la 3 ani;
valoarea nominală de 10 USD, plătibili în lei la cursul BNR în ziua încheierii ofertei publice;
valoarea de răscumpărare tot de 10 USD, plătibili în lei la cursul BNR în ziua răscumpărării;
dobânda de 8 % pe an, plătibilă semestrial în lei la cursul BNR din ziua plății;
iar garantarea emisiunii se făcea prin ipotecă asupra unor proprietăți imobiliare și asupra veniturilor obținute de societate.
Pentru a conferi atractivitate plasamentului, emitentul mai avea în vedere, și oferirea următoarelor facilități subscripților :
posibilitatea răscumpărării anticipate, la sfârșitul anului ;
posibilitatea utilizării obligațiunilor la plata locuințelor construite de firmă, beneficiind de o reducere a prețului ;
demararea demersurilor presupuse de cotarea obligațiunilor la BVB.
Din diverse motive proiectul nu a fost finalizat. Evoluțiile ulterioare ale societății, triplarea profitului în anul 2000, sugerează că emisiunea de obligațiuni ar fi avut succes.
S.C. International Leasing S.A. a emis o emisiune de obligațiuni de tip corporatist care s-a derulat cu succes în luna mai a anului 2000, în perioada 2-21 mai. International Leasing o societate privată închisă a luat ființă la sfârșitul anului 1995, cu un capital de 2.952.400.000 lei. Societatea a mobilizat prin ofertă publică autorizată de CNVM suma de 2.090.000 lei, plasând cu succes 88.000 de obligațiuni garantate, nominative, dematerializate, cu valorea nominală de 25.000 lei. Dobânda era fixă, 60 % pe an, cu plata trimestrială, iar durata împrumutului de 18 luni (între 1 iunie 2000 si 30 noiembrie 2001).
Avantajele următoare s-au oferit pentru a face obligațiunile mai atractive :
emisiunea a fost asigurată contra riscului financiar de Grupul de Asigurări Roman „Grup AS”. Prețul de emisiune fiind de 23.750 lei, inferior valorii nominale;
obligațiunile sunt convertibile la scadență în acțiuni, cinci acțiuni pentru fiecare obligațiune deținută;
emitentul s-a angajat ca în cel mai scurt timp după încheierea perioadei de subscripție va efectua demersurile necesare pentru cotarea obligațiunilor la BVB, un protocol în acest sens fusese semnat cu conducerea BVB dinaintea emisiunii la 27 octombrie 1999;
la scadentă, posesorii a cel puțin 400 de obligațiuni pot opta pentru utilizarea sumelor aferente obligațiunilor ca plăti pentru un contract de leasing încheiat cu emitentul, beneficiind astfel și de o reducere de 3% din valoarea contractului.
Structura sindicatului de intermediere era format din SVM-uri din zone diferite, pentru a asigura acoperirea teritorială necesară: SVM Intercapital Invest București, SVM Transilvania Capital Invest Cluj-Napoca si SVM Valmob Intermedia Pitești. Necesitatea sindicatului de intermediere, chiar în condițiile unui plasament considerat de mici dimensiuni, este explicabilă prin faptul că este dificil de găsit o societate de valori mobiliare care să aibă o structură teritorială acoperitoare pentru întreaga țară pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a avea siguranța găsirii investitorilor dispuși să cumpere obligațiunile emise.
După încheierea cu succes a ofertei publice, chiar înainte de termenul legal, Comisia de înscriere la cota BVB a refuzat cotarea obligațiunilor și emitentul a încercat, tot fără succes, cotarea pe RASDAQ.
Explicația refuzului BVB de a accepta cotarea obligațiunilor International Leasing S.A. ar putea fi legată de teama unei lichidități scăzute pe piața secundară, obligațiunile fiind subscrise de doar 73 de investitori instituționali și persoane fizice.
Coroborat cu numărul mic de obligațiuni emis, 88.000, și dobânda extrem de atrăgătoare, mult peste cea existentă pe piață la acel moment, probabil autoritățile BVB nu au dorit un eșec de la prima emisiune cotată.
Prin dimensiunile sale reduse, emisiunea de obligațiuni a societății International Leasing nu este o reușită cu greutate.
În anul 2002, International Leasing a lansat o nouă emisiune de obligațiuni garantate, dar neconvertibile. Valoarea nominală a rămas aceeași, dar prețul de emisiune a fost mai mare, 24.375 lei. Emisiunea a fost asigurată de către BCR Asigurări, iar rata dobânzii de 42 % pe an, fiind plătibilă semestrial. Scadența obligațiunilor era de doi ani.
In anul 2005, societatea a procedat la o nouă finanțare prin emisiune de obligațiuni, acestea fiind admise la tranzacționare la piața reglementată administrată de BVB.
Unele societăți comerciale au întâmpinat dificultăți în vânzarea obligațiunilor emise. Astfel, Bachus S.A. Buzău, societate privatizată în procesul privatizării în masă,a fost listată de RASDAQ (BVB de azi în urma fuziunii), a încercat fără succes în perioada 4 septembrie – 10 octombrie 2000, efectuarea unei oferte publice de vânzare de obligațiuni.
Intenția a fost de a plasa 155.000 obligațiuni garantate, nominative, dematerializate, neconvertibile, pe termen de doi ani, dar cu opțiunea de răscumpărare după un an. Valoarea totală dorită a împrumutului preconizat era de 15.500.000.000 lei, în obligațiuni cu valoare nominală de 100.000 lei. Rata dobânzii oferite a fost de 20 % peste media aritmetică a randamentelor medii oferite de Ministerul de Finanțe la titlurile pe termen scurt.
Emisiunea era garantată printr-o poliță de risc financiar emisă în comun de Garanta S.A., Grupul de Asigurări Roman „Grupul AS” S.A. și Asigurări Global S.A..Ca un avantaj suplimentar, emitentul s-a angajat la cotarea emisiunii de obligațiuni la BVB sau pe RASDAQ.
În cazul Prefab S.A. Călărași, problemele au fost generate de suma minimă de subscris care era destul de mare, 50.000.000 lei, iar societatea de brokeraj care intermedia emisiunea, Get Invest nu era cunoscută, ea fiind autorizată de CNVM doar cu câteva luni înainte de lansarea împrumutului obligatar.
Emisiunile de obligațiuni corporatiste au urmat și prin oferte lansate de societăți ca BCR Leasing, BRD Societe Generale.
BCR Leasing a lansat obligațiunile corporatiste în data de 1 aprilie 2004, emisiune ajunsă la maturitate în 1 aprilie 2007. Numărul obligațiunilor emise a fost de 75.000 la o valoare nominală și un preț de vânzare de 100 lei. Obligațiunile au fost nominative, dematerializate și neconvertibile. Rata dobânzii a fost stabilită ca fiind rată fixă de 6 % / an la EUR. Fondurile au fost folosite cu scopul măririi resurselor de finanțare. Obligațiunile au fost listate la BVB, având simbolul BCL07.
BRD Societe Generale au emis obligațiuni corporatiste care au făcut parte din categoria II, obligațiuni dematerializate, nominative și neconvertibile. Data emisiunii 20 aprilie 2004 iar data maturității 20 martie 2007. Numărul de obligațiuni emise a fost de 20.000 la o valoare nominală de 2.500 lei și un preț de vânzare tot de 2.500 lei. Rata dobânzii a fost calculată după formula BUBOR6M. Fondurile obtținute au constituit necesități de finanțare. Obligațiunile au fost listate la BVB, simbolizate BRD07A.
Alte emisiuni de obligațiuni corporatiste au fost lansate de Banca Europeană de Investiții, Banca Mondială, ProcreditBank, Hexol, Raiffeisen Bank, Banca Comercială Carpatica, Avicola București, Banca Transilvania, FinansBank, TBI Leasing.
Analizând riscurile pe care emitenții de obligațiuni corporative le-au inclus în prospectele de emisiune, se observă apariția riscului legat de cursul valutar. Emitenții obligațiunilor corporative au limitat acest risc prin prevederea care stipulează că suma rambursată pe o obligațiune la maturitate va fi cel puțin egală cu valoarea nominală a acesteia.
Alte riscuri precizate de emitenți în prospectele de emisiune sunt riscuri comune ale obligațiunilor corporative:
riscuri politice și economice, cum ar fi riscul de instabilitate;
riscuri legate de creșterea ratei inflației;
riscuri legate de lichiditatea redusă și de volatilitatea ridicată a obligațiunilor tranzacționate pe piața românească;
riscuri legate de maturitatea pieței de capital românești;
riscul datorat instabilității legislative;
riscuri specifice activității desfășurate de emitentul de obligațiuni corporative.
2.3. Piața obligațiunilor în 2009
Principalul eveniment al anului legat de instrumentele cu venit fix a fost reprezentat de admiterea la tranzacționare a unei emisiuni de obligațiuni a Băncii Europene pentru Reconstrucție si Dezvoltare (BERD), emisiune listata simultan si la Londra. Emisiunea are o valoare nominala de 130 milioane lei, maturitatea in februarie 2019 si o rata a cuponului fixa de 11,25%/an. Din păcate, emisiunea nu a înregistrat nicio tranzacție la BVB până la sfârșitul anului.
In 2009 nu au existat oferte publice de vânzare de obligațiuni corporative in România (emisiunea BERD s-a vândut internațional). Procredit Bank a publicat un prospect cadru pentru emisiuni publice de obligațiuni in transe (cu o valoare totala de 91,25 milioane lei), insa acestea nu au mai fost lansate. Flamingo International a lansat o oferta de obligațiuni convertibile adresata intr-o prima etapa acționarilor companiei, iar intr-o etapa ulterioara, ce urma a se derula la începutul anului 2010, adresata publicului. Valoarea ofertei era de 29 milioane lei, rata dobânzii era de 37,97%/an pentru obligațiunile convertibile si de 10,00%/an pentru cele neconvertibile, iar durata împrumutului obligatar era de 5 ani. Prospectul de oferta prevedea faptul ca nu se intenționa listarea obligațiunilor ulterior închiderii ofertei. Oferta a fost suspendata de CNVM la sfârșitul anului 2009 datorita cererii de intrare in insolvență a emitentului.
După ajungerea la maturitate in 2009 a multora dintre emisiunile de obligațiuni corporative listate la BVB, la sfârșitul anului mai erau prezente la cota bursei numai trei astfel de emisiuni (dintre care cea a International Leasing urmează să ajungă la maturitate la începutul lui 2010).
Tabelul nr. 3 Piața obligațiunilor corporatiste
Sursa: www.bvb.ro
In anul 2009 s-au tranzacționat prin sistemele BVB 10 emisiuni de obligațiuni de stat dintr-un total de 26 de emisiuni listate :
Tabelul nr. 4 Piața obligațiunilor de stat
Anul 2009 a fost un an bun din punct de vedere al listarilor noi de emisiuni de obligațiuni municipale. Numărul acestor emisiuni tranzacționate la sfârșitul lui 2009 era 31, fata de 20 in 2008, 16 in 2007, 11 in 2006 si 15 in 2005 (numarul de emisiuni raportat este pentru sfârșitul fiecarui an).
Tabelul nr. 5 Piața obligațiunilor municipale
Rata medie a dobânzilor anuale ale obligațiunilor municipale era de 10,78% la șfarșitul lui 2009, fata de 15,5% la sfârșitul lui 2008, 8,5% în 2007, 9,8% in 2006 și 8,1% in 2005.
Valoarea totală a tranzacțiilor cu obligațiuni a crescut la 1,28 miliarde lei in 2009 (303 milioane EUR), cea mai mare valoare de la lansarea tranzacțiilor cu obligațiuni de către BVB în 2001. Creșterea s-a bazat pe tranzacțiile cu obligațiuni de stat, introduse la tranzacționare in 2008. Un număr de 30 de intermediari dintr-un total de 71 au intermediat tranzacții cu obligațiuni la BVB in 2009, fata de 24 in 2008 si 16 in 2007.
Capitolul 3Studiu de caz
Emisiunile de obligațiuni realizare de SC International Leasing SA
3.1. Prezentare emitent
International Leasing este prezentă pe piața leasing-ului din șara noastră încă din anul 1995, fiind înființată ca prima companie independentă de leasing cu capital integral românesc. Societatea se remarcă în peisajul firmelor de leasing românești printr-o flexibilitate ridicată în satisfacerea cererilor primite din partea clienților.
International Leasing este orientată în special pe segmental de leasing auto, incheind atat contracte de leasing operational cat si contracte de leasing financiar. Societatea a derulat pana in prezent in jur de 3.800 de contracte in valoare de 45 mil Eur. Aproximativ 65% din contractele incheiate sunt de leasing financiar, iar restul de leasing operational.
In totalul valoric al contractelor în derulare, 77,46% sunt pentru autoturisme și autoutilitare, restul fiind contracte pentru echipamente industriale, echipamente medicale, birotica sau tehnica de calcul. Firma oferă și servicii de sale and lease-back, project finance and development si leasing secondhand. International Leasing detine o cota de piata in functie de numarul de contracte incheiate de 3,37%.
Printre clienții societății se numară: Coty Cosmetics, Vinarte Distribution Group, Alcedo, Farmexpert, Expand Health Romania, Dorna Farm, Academia Cațavencu, Oversease Trading, Trustul Nord-Est, Ana Electronic, Rompetrol, etc. Ca si furnizori amintim: Trust Motors (importartator Peugeut), Porsche Romania, Daewoo Automobile Romania, Renault Romania, Hyunday, Automobile Bavaria.
S.C. International Leasing S.A. București s-a constituit ca societate pe acțiuni subscripție simultană și este o persoană juridică română. Conform statutului societății și a actelor adiționale de modificare a acestora, obiectul de activitate al societății este :
comerț cu ridicata și amănuntul de produse agroalimentare, industriale și bunuri de larg consum ;
import – export de produse agroalimentare, industriale și bunuri de larg consum ;
servicii de leasing sau închirieri financiare, respectiv activități de creditare pe baza de contract ;
servicii de leasing, respectiv închirierea de mașini și echipamente fără operator și a bunurilor personale sau gospodărești ;
servicii de leasing sau închiriere și subînchiriere a bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, inclusiv a fondului locativ și a fondului imobiliar nelocuibil particular sau închiriat ;
servicii de import – export, comision, barter, compensații, report, know – how, switch, lohn, consulting ;
negocierea și închirierea de contracte de asigurare și reasigurare pentru societățile de asigurare și/sau reasigurare, precum și prestarea altor servicii privind închirierea și executarea unor asemenea contracte.
Capitalul social la înființare a fost de 100.000.000 lei împărțit in 100.000 acțiuni în valoare nominală de 1.000 lei / acțiune. La data de 29.09.1998, s-a consemnat, majorarea capitalului social de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei constituit prin aport în numerar. Urmare a hotărârii Adunării Generală Extraordinară din data de 07.05.1999 s-a majorat capitalul social de la 500.000.000 lei la valoarea de 2.952.400.000 lei. Capitalul social al societății, subscris și vărsat, în momentul primei emisiunii de obligațiuni, a fost în valoare de 2.952.400.000 lei, divizat în 2.952.400 acțiuni nominative având valoarea nominală de 1.000 lei fiecare.
Structura capitalului social este următoarea :
500.000.000 lei ;
894.400.000 lei contravaloare aport în natură ;
1.558.000.000 lei, prelevare la capital prin diferențe din reevaluare.
Societatea are un fond de rezervă de 4.700.000 lei, în conformitate cu bilanțul contabil de la data de 31.12.1999.
La data de 06.05.2001 s-a hotărât majorarea capitalului social al societății cu 2.248.856.000 lei, de la 2.952.400.000 lei la 5.201.256.000 lei prin emisiunea de noi acțiuni. În Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 24.05.2001 s-a hotărât majorarea capitalului de la 5.201.256.000 lei cu 16.091.979.000 lei la 21.293.235.000 lei prin prelevare din fonduri de rezervă constituit din diferențe favorabil rezultate din reevaluarea patrimoniului ; emiterea de obligațiuni în valoare maximă de 10 miliarde lei. Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a aprobat în 20.08.2001 majorarea valorii maxime a unei emisiuni ulterioare de obligațiuni de la 10 miliarde lei la 75 % din valoarea capitalului social.
Structura capitalului social devine :
subscris 21.293.235.000 lei din care 25.000 USD ;
aport în natura 894.400.000 lei;
prelevare fond rezervă 1.012.316.000 lei ;
diferențe favorabile din reevaluarea patrimoniului 16.091.979.000 lei.
Societatea are un fond de rezervă de 95.833.000 lei, în conformitate cu raportarea de la data de 30.11.2001 și alte fonduri 59.235.000 lei.
3.2. Analiza emisiunilor de obligațiuni lansate de International Leasing
Societatea comercială International Leasing S.A. București a efectuat trei emisiuni de obligațiuni corporative ajunse la scadență, prima în mai 2001 sub numele de International Leasing A 2000, cea de-a doua în martie 2003 cu numele de International Leasing B 2002, și a mai lansat în decembrie 2005 o emisiune de obligațiuni corporative la scadență la sfârșitul anului 2009 , numită International Leasing C 2005.
Emisiunea International Leasing A2000 a fost prima emisiune de obligațiuni corporative încheiată cu success în Romania. Prin intermediul acesteia s-au pus în vânzare 88.000 obligațiuni cu o valoare totalăde 220 mii RON. Maturitatea acestora a fost de 18 luni, iar rata dobânzii (fixa) de 60%/an. Dobânzile și principalul au fost plătite la timp, fără intarzieri.
După doi ani a fost lansată emisiunea B2002 prin care s-au pus în vânzare 600.000 obligațiuni cu o valoare totală de 1,5 milioane RON. Maturitatea obligațiunilor a fost de 24 de luni, iar rata dobanzii (fixa) de 42%/an. Si în cazul acestei emisiuni, ajunse la scadență in 2004, toate plățile au fost facute la timp, fara intarzieri.
Ca urmare a primei emisiuni de obligațiuni garantate și convertibile în acțiuni societatea devine societate deschisă. La maturitatea obligațiunii, deținătorii acestora își pot exercita opțiunea de convertire o obligațiunilor în acțiuni ale societății, rata de conversie fiind de 5 acțiuni pentru fiecare obligațiune deținută. Obligațiuni pot fi dobândite plătindu-se prețul de vânzare în lei, în forma viramentului sau a numerarului.
Persoanele care puteau solicita obligațiuni erau: orice persoană fizică sau juridică rezidentă sau nerezidentă poate solicita cumpărarea obligațiunilor, care fac obiectul prezentei ofertei publice primare; persoana care solicită obligațiuni în numele altei persoane fizice trebuie să prezinte o procură specială în formă autentificată din partea persoanei pe care o reprezintă; persoana care solicită obligațiuni în numele unei persoane juridice trebuie să prezinte o împuternicire in original din partea persoanei juridice pe care o reprezintă, în cazul în care aceasta nu este reprezentantul legal al societății.
Tabelul nr. 1 Principalele caracteristici ale celor trei emisiuni
sursa : Prospecte de emisiune
Cele trei emisiuni au emis obligațiuni nominative, convertibile, în formă dematerializată, evidențiate prin înscriere în cont. În prospectul de emisiune a obligațiunilor A 2000 este și rata de conversie reprezentată de schimbarea a 5 acțiuni cu valoare nominală de 1.000 lei pentru o obligațiune la 25.000 lei. Tot în acestw prospect mai sunt precizate că nici o persoană fizică sau juridică, nu poate dobândi obligațiuni emise de societate dacă drept rezultat al unei astfel de dobândiri respective persoana fizică sau juridică deține mai mult de 30 % din totalul obligațiunilor emise și nerăscumpărate de emitent.
Suma minimă ce a putut fi subscrisă de investitor a fost de 100 lei. La primele două emisiuni, mumărul minim de obligațiuni ce puteau fi cumpărate era de 40 de obligațiuni, iar limita maximă nu există. La a treia emisiune, numărul minim de obligațiuni era de unu.
Destinația fondurilor celor trei emisiuni. Fondurile ofertei publice vor fi folosite în special
pentru dezvoltarea activității societății prin lărgirea bazei de clienți și diversificarea ofertei de leasing ;
pentru încheierea de noi contracte de leasing ce se vor reflecta în dezvoltarea activității și creșterea cifrei de afaceri ;
pentru dezvoltarea activității de service auto prin Stop Service SA în vederea integrării activității și reducerea costurilor societății.
Răscumpărarea obligațiunilor s-a realizat de către emitent la termenul de maturitate, la valoarea nominală în cazul în care nu se optează pentru conversia obligațiunilor în acțiuni, pentru obligațiuni A 2000, si răscumpărarea tot la valoarea nominală, odată cu plata ultimei tranșee de dobândă, pentru B 2002 și C2005.
Perioada de subscriere este de 20 de zile calendaristice cu posibilitatea de prelungire, respectiv închidere anticipată astfel :
pentru A 2000 – data de deschidere este la 10 zile calendaristice de la data autorizării de către CNVM, iar data de închidere la 30 zile de la data autorizării de către CNVM ;
pentru B 2002 – data de deschidere este la 7 zile calendaristice de la data anunțului publicitar al ofertei, iar data de închidere la 27 de zile de la data anunțului publicitar al ofertei.
pentru C 2005 – data de deschidere este la 7 zile calendaristice de la data anunțului publicitar al ofertei, iar data de închidere la 27 de zile de la data anunțului publicitar al ofertei.
Tabel 2 : Împrumutul obligatar, rate, dobânzii pentru emisiunea A 2000 (mii lei)
sursa : Prospect de emisiune
Modalitatea de efectuare a ofertei publice este plasamentului intermediat folosită în cele trei emisiuni de obligațiuni corporative, iar metoda de intermediere este metoda celei mai bune execuții.
Riscul de nerambursare de către societate a creditului și a dobânzii aferente datorate deținătorilor este acoperit de S.C. Grupul de Asigurare Roman „Grup AS”.
Comisioanele de intermediere sunt:
taxa fixă egală cu 75.000.000 lei pentru managerul sindicatului de intermediere si 75.000.000 lei pentru co-managerul sindicatului de intermediere;
comision de distribuție egal cu 375 lei pentru fiecare obligațiune subscrisă și alocată închiderii ofertei. Din acesta comisionul BCR este de 100.000.000, iar diferențele se împart proporțional între manager si co-managerul sindicatului de intermediere.
Tabel 3 : Împrumutul obligatar, rate, dobânzii pentru emisiunea B 2002 (mii lei)
sursa : Prospect de emisiune
Scadența împrumutului este de 730 zile de la data confirmării de către CNVM a raportului privind rezultatul ofertei.
Perioada de rambursare era de 15 zile calendaristice începând cu prima zi lucrătoare după a 730-a zi de la data confirmării de către CNVM a raportului privind rezultatul ofertei.
Distribuția obligațiunilor s-a făcut prin Bursa de Valori București.
Managerul sindicatului de intermediere, respectiv S.V.M. Intercapital Invest S.A., se va ocupa de transferul obligațiunilor de la emitent la Membrii de sindicat, de centralizarea si transferul sumelor, obținute ca urmare a subscrierilor, de la Membrii de sindicat la S.C. International Leasing S.A., de centralizarea subscrierilor si de completarea Registrului de obligațiuni de la S.C. International Leasing S.A.; Registrul de obligațiuni va fi ținut la Bursa de Valori București, având în vedere cotarea ulterioară a obligațiunilor pe piața respectivă.
Dobânda obligațiunilor este variabila si se calculeaza astfel:
Rata anuala a dobanzii: (BUBOR6M+2.25%)
Valoarea BUBOR6M (rata medie a dobanzii pe piata interbancara pentru sumele plasate de banci pe termen de 6 luni) este afișata zilnic in presa financiară româneascăa si pe pagina Bancii Nationale a Romaniei (www.bnro.ro). Rata de dobândă a primului cupon este de 10,75%/an
Rambursarea principalului s-a facut în RON, în patru tranșe anuale egale, în termen de 10 zile lucrătoare de la datele cupon pentru rambursarea principalului.
Tabelul nr. 4 Modalitatea de rambursare a împrumutului C2005
Sursa: www.kmarket.ro
International Leasing este cel mai vechi emitent de obligațiuni prin ofertă publică de pe piață, și in acelasi timp, cel mai activ. Societatea este și unul din puținii emitenți care este prezent atât pe piața acțiunilor cât și pe piața obligațiunilor tranzacționate în țara noastră. Societatea și-a construit un istoric și a dovedit până acum ca își poate onora obligațiile asumate în fața investitorilor. In plus, asigurarea emisiunii de catre BCR Asigurări și valoarea mică a împrumutului obligatar raportata la activul bilantier total al International Leasing (sub 5%) și la veniturile totale anuale (sub 10%) prezintă garantii suplimentare pentru investitori.
Randamentul este unul atrăgator. Dobânda medie acordată la depozite de cele mai mari bănci (5,33%), dobânda medie a cupoanelor curente pentru obligațiunile corporative tranzactionate la bursă (6,89%) și cea pentru obligațiunile municipale tranzactionate (8,06%) prezintă toate valori semnificativ mai mici decât cuponul curent al obligațiunilor International Leasing:
In ultima emisiune International Leasing a renuntat la dobânzile fixe pentru obligațiuni (utilizate în cazul emisiunilor precedente), dar oferă în continuare randamente interesante. Modalitatea de calcul a dobanzii raportata la BUBOR (si nu la media BUBID,BUBOR ca majoritatea emisiunilor aflate acum in derulare), precum și marja de 2,25%, mai mare decat marjele utilizate în alte emisiuni, au asigurat pe întreaga perioada de existență a obligațiunilor un randament peste cel obținut în mod uzual în piață. Insa investitorii trebuie să analizeze și rambursarea în tranșe anuale egale a principalului, atunci când evaluează performantele obligațiunilor.
Experiența emisiunilor precedente ale International Leasing (caracterizate si ele prin randamente generoase pentru investitori) a arătat căobligațiunile lansate generează un interes ridicat și emisiunile sunt supra-subscrise în perioada ofertei publice. Acest lucru, alături de distribuția printr-un grup de talia Băncii Comerciale Romane, prezintă perspective favorabile în ceea ce privește încheierea cu succes a emisiunii și plasarea tuturor obligațiunilor puse in vanzare. Desi emisiunile precedente nu au fost listate, întrucat la momentele respective Bursa de Valori nu era încă pregatită pentru tranzactionarea unor asemenea instrumente, ultima emisiune a fost cotată la BVB.
Riscurile emisiunilor de obligațiuni
Riscuri legate de insuficienta dezvoltare a pieței de capital din Romania
BVB este o bursă relativ recent înființată cu un volum de tranzacționare redus ca urmare atât a numarului mic de emitenți admiși la tranzacționare, cât și al lichidității scăzute a acțiunilor acestora. Ca o particularitate, piața secundară a obligațiunilor are una dintre cele mai scăzute lichidități din Europa Centrală si de Est. Ulterior admiterii oligațiunilor la tranzacționare pe BVB, nu se poate da nici o garanție privind lichiditatea sau valoarea lor de tranzacționare pe piața secundara. In acelasi timp, procedurile de decontare, compensare si inregistrare a tranzactiilor cu valori mobiliare nu a atins incă nivelul de dezvoltare al piețelor de valori mature.
Riscul legat de emisiunea de obligatiuni:
Piața emisiunilor de obligatiuni din Romania este inca in faza de dezvoltare si din acesta cauza exista riscul de lichiditate redusă a obligațiunilor tranzactionate pe o piață organizată.
Riscul de neplată în cadrul ultimei emisiuni este acoperit prin contractul de asigurare a emisiunii de obligațiuni emise de SC International Leasing SA, Contract RFO 004, inregistrat cu nr. 26057 din 21.12.2004 incheiat intre SC BCR ASIGURARI SA în calitate de Asigurator si SC International Leasing SA în calitate de Asigurat. Prin contractul de asigurare, Asiguratul se obligă să platească o primă de
asigurare Asiguratorului, iar acesta se obligă ca, în caz de neplata a principalului sau a dobânzilor împrumutului obligatar, cu respectarea tuturor condițiilor contractului, să îndeplinească obligațiile de plata asumate de Asigurat, în limite și la termene cuvenite. Contractul de asigurare este valabil numai împreună cu Prospectul de emisiune de obligațiuni avizat de C.N.V.M., completat cu dovada primirii notificării cu privire la rezultatele ofertei de catre C.N.V.M.
Obiectul asigurării îl reprezintă garanția financiară pe care Asiguratorul, o constituie prin plata in locul Asiguratului a principalului și a dobânzilor împrumutului obligatar conform Prospectului de emisiune. Acoperirea se referă numai la riscurile definite mai sus și care pot să apară în relațiile cu de ]inatorii de obligațiuni nominalizati în Registrul de obligatiuni. Suma asigurată este valoarea împrumutului principal și a dobânzilor aferente.
.
Riscul de natură economică
România se află în tranziție spre economia de piață iar mediul macroeconomic este încă instabil datorită performanțelor scăzute ale economiei naționale, asociat cu fenomene ca hiperinflația, șomajul, deficitul bugetar, deficitul balanței de plăți.
Riscul datorat instabilității legislative
Perioada de tranziție în care se află România se caracterizează și prin instabilitate și o oarecare incoerență legislativă, cu efecte în plan economic. Legislația privind constituirea și activitatea societăților comerciale și cea referitoare la piața de capital este într-un continuu proces de schimbare.
Risc legat de convertibilitatea monedei naționale
Obligațiunile sunt nominalizate în moneda românească. În consecință, valoarea investiției va fi influențată de rata de schimb valutar a leului față de orice valută convertibilă.
Risc aferent standardelor de raportare financiara
Cadrul legislativ romanesc privind auditarea și raportările financiare este diferit, și în multe privințe mai puțin strict decât cel din țările dezvoltate.
Concluzii
Finanțarea prin emisiuni publice de obligațiuni este un mecanism prea puțin utilizat în țara noastră. Instabilitatea cadrului legislativ, blocajul financiar, profitabilitatea redusă în economie și rate ale dobânzilor și inflației au făcut ca până la acest moment numărul emisiunilor publice de obligațiuni derulate în România să fie foarte redus.
Un avantaj al finanțării prin obligațiuni este acela, că această finanțare se dorește mai ieftină decât un credit bancar sau o emisiune de acțiuni, care implică și listare. Costurile unei oferte inițiale de obligațiuni pot ajunge la maximum 2% din valoarea sumelor atrase, în timp ce oferta de vânzare a acțiunilor este mai costisitoare.
Pentru slaba dezvoltare a pieței obligatare în România sunt puși în vedere următorii factori:
Mediul economic nefavorabil – caracterizat de o inflație nestăpânită și de o politică a dobânzilor real pozitive, ceea ce ar fi impus o rată a dobânzii la emisiunea de obligațiuni destul de mare și, eventual, alte costuri presupuse de demersul de a face emisiunea mai atractivă. Nu este de neglijat nici concurența făcută de stat, prin emisiunile sale de titluri pe termen scurt. Explicația nu este suficientă, în condițiile în care totuși societățile comerciale s-au împrumutat de la bănci în toată această perioadă.
Anticipările optimiste (până la declanșarea crizei financiare) în privința reducerii substanțiale a ratei inflației, nematerializate – care în unele cazuri este posibil să fi determinat amânarea deciziei de a emite obligațiuni în speranța reducerii costului capitalului împrumutat.
Lipsa unor emitenți de prestigiu –care să beneficieze de încrederea populației și care să fi fost interesați de această formă de împrumut.
Inexistența unor societăți românești de rating de notorietate – care să evalueze riscul plasamentului. Apelarea la un evaluator străin ar ridica mult costurile.
Lipsa de familiarizare a investitorilor – cu alte instrumente de investiții decât acțiunile.
Inexistența unui tratament fiscal preferențial – mai favorabil, care să încurajeze deținerea de obligațiuni de către public.
Cele câteva emisiuni de obligațiuni realizate până în prezent în România de societăți comerciale ne arată că acest lucru este posibil și poate fi chiar avantajos în anumite condiții, atât pentru emitent, cât și pentru subscriptori.
Pentru a concura cu alte investiții alternative, obligațiunile trebuie să fie concepute cât mai atractive. Datele tehnice ale unei emisiuni de succes par să fie:
durata împrumutului să fie cât mai mică ;
plata dobânzii la intervale scurte, preferabil trimestrial, nu semestrial sau anual;
valoarea mică a emisiunii, pentru a asigura succesul subscrierii. Pe de altă parte, dimensiunile reduse ale emisiunii ar putea fi mai apoi un impediment pentru negocierea pe piața secundară și pentru acceptarea cotării unui asemenea împrumut;
dobânda superioară celei oferite de piața bancară și de stat la titlurile pe termen scurt;
pentru a evita problema inflației, soluția poate fi cea a denomizării împrumutului de dolari, cu efectuarea plăți în lei, și deci legarea de cursul BNR (protejarea principalului de inflație, legând valoarea nominală a obligațiunii de o valută);
garantarea emisiunii, a rambursării împrumutului la scadentă contra riscului financiar, prin ipotecare sau printr-o asigurare de risc financiar, pentru diminuarea neîncrederii publicului în emitent ;
emitentul se poate angaja la realizarea demersurilor presupuse de cotarea obligațiunilor pe o piață secundară organizată, BVB, care ar conferi subscriptorilor lichiditate pana la scadență;
posibilitatea răscumpărării anticipate a obligațiunilor de către emitent, la cererea subscriptorilor;
în funcție de profilul firmei, oferirea unor avantaje posesorilor de obligațiuni, la scadentă, legate de prestarea unor servicii sau obținerea unor produse în domeniul de activitate al emitentului;
firma emitentă trebuie să se bucure de o oarecare notorietate, să aibă profit în ultimii trei-cinci ani, un nivel de îndatorare acceptabil și preferabil să fie cotată la BVB;
plasamentul trebuie făcut printr-un sindicat de intermediere care să asigure o acoperire teritorială națională;
oferta publică să fie sprijinită printr-o publicitate corespunzătoare;
o eventuală convertibilitate a obligațiunilor în acțiuni ar putea creste atractivitatea emisiunii, mai ales în condițiile în care și acțiunile emitentului ar fi cotate și ar avea o evoluție pozitivă;
valoarea de emisiune (prețul de vânzare) inferioara valorii nominale, sub-pari, și o valoare de rambursare superioară valorii nominale, supra-pari, ar fi de natură să crească randamentul emisiunii;
rata dobânzii preferabil variabilă, pentru a preveni riscul de dobândă.
Respectând elementele tehnice ale unei emisiuni de succes, există șanse mari ca emisiunea de obligațiuni să fie apreciată favorabil de către piață. S-ar putea pune problema însă asupra costurilor din punct de vedere al emitentului, dacă acestea nu fac emisiunea extrem de costisitoare și nu se găsesc alternative de finanțare mai convenabile.
Lipsa de aderență a emisiunilor de obligațiuni (corporatiste, de stat sau ale colectivităților locale) în țara noastră este parțial explicabilă, prin aceleași motive care explică slaba dezvoltare a pieței primare de acțiuni.
Investiția în România presupune și riscuri specifice, care țin în primul rând de tranziția la economia de piață și, al doilea rând, de unele aspecte comune piețelor bursiere în formare.
Riscul, în cazul unui plasament în obligațiuni se manifestă sub diverse forme, ținând în primul rând de aspecte macroeconomice, la nivelul economiei naționale. Aspectele macroeconomice care influențează întreg mediul de afaceri românesc își pun amprenta și asupra întreprinderii emitente. În acest sens, trebuie avute în vedere :
existența unei inflații persistente la un nivel relativ ridicat în ultimii ani;
rata ridicată a șomajului;
nivelul deficitului bugetar;
deficitul balanței de plăți;
nivelul blocajului financiar.
În condițiile unei inflații ridicate și a unei devalorizări a monedei naționale imprevizibile, există pericolul unor pierderi de substanță din valoarea principalului pe parcursul duratei de viață a obligațiunilor.
Instabilitatea legislativă, uneori se poate vorbi de incoerență legislativă și insuficiență legislativă, este un alt factor de risc cu care se confruntă și întreprinderile și care se reflectă în ultimă instanță asupra investitorilor.
Investitorii în obligațiuni trebuie să țină cont și de riscul de lichiditate, dacă obligațiunile vor fi introduse la tranzacționare efectiv pe o piață secundară organizată și dacă vor fi apoi tranzacționate efectiv, ținând cont și de dimensiunile actuale reduse ale volumului de tranzacții cu acțiuni la BVB.
Un factor deloc de neglijat ține și de concurența plasamentelor alternative, mai ales titlurile de stat pe termen scurt, pentru care statul bonifică dobânzi extrem de atractive, pentru un risc destul de scăzut. Din punctul de vedere al obligațiunilor emise de către stat, situația este diferită.
Obligațiunile municipale reprezintă și ele instrumente așteptate de multă vreme pe piața de capital, iar autoritățile locale și-au anunțat de ani de zile intențiile de a emite asemenea titluri. Dacă într-o perioadă principalele impedimente ale unor emisiuni făcute de colectivitățile locale țineau de partea legislativă asigura cadrul juridic necesar, iar împrumuturile vor fi de drept admise la Cota Bursei de Valori București.
În condițiile în care împrumuturile obligatare pot fi surse suplimentare de finanțare pentru autoritățile publice locale, care se confruntă în mod evident cu constrângerile generate de un buget de austeritate, aparent este inexplicabilă întârziata apariție a emisiunilor de obligațiuni municipale din peisajul financiar românesc.
Această întârziere ar putea avea următoarele explicații:
inexistența unui precedent și lipsa de experiența a celor în drept în a pune în practica o asemenea emisiune;
rata încă ridicată a inflației și așteptările de scădere a acesteia, mergând pe un raționament similar celui făcut în cazul emisiunilor de obligațiuni de stat;
concurența făcută de titlurile de stat pe termen scurt;
existența încă a unor constrângeri de ordin juridic.
Agenția Naționala pentru Locuințe, este un alt emitent potențial de obligațiuni, care poate juca un rol important pe această piață. Prin legea de funcționare, ANL este abilitată să atragă resurse și prin emisiunea de obligațiuni, intenție pe care au anunțat-o, de altfel, în câteva rânduri, fără să o finalizeze.
Pe măsură atingerii stabilizării economice, este de așteptat ca și piața obligatară din România să se revigoreze și să capete dimensiuni comparabile cu cele înregistrate deja în celelalte țări din Europa Centrală și de Est, unde contribuie substanțial la volumul tranzacțiilor la bursa.
Tot mai multe companii au ales finanțarea prin emisiuni de obligațiuni față de listarea la Bursă pentru că este o forma de a atrage sume importante mai avantajos. Dar piața secundară a acestor instrumente, deși exista din 2001, este încă în stadiul incipient, tranzacțiile cu obligațiuni fiind scăzute comparativ cu media din Europa Centrală și de Est.
Piața de obligațiuni este de-abia la început în țara noastră, iar în acest sector sunt foarte multe lucruri de făcut. Totuși, startul a fost dat, iar viitorul nu poate aduce decât o evoluție spre normalitate a acestei piețe atât de necesare economiei naționale.
Obligațiunile, instrumente atractive pentru investitorii care doresc diversificarea portofoliului și diminuarea riscurilor pentru expunerea pe acțiuni, sunt mult prea rare la Bursa de Valori București, comparativ cu situația existentă la bursele din regiune. Chiar dacă în România capitalizarea pieței obligatare s-a dublat, de la 90-100 milioane euro la începutul anului 2006 la peste 250 milioane euro, în urma emisiunii de bonduri lansate de Banca Mondială, decalajul față de țările europene este încă accentuat.
Prin comparație, la bursa de la Budapesta sunt listate 111 emisiuni de obligațiuni, cele mai multe dintre acestea fiind bonduri ipotecare (59), iar 18 sunt emise de companii private; la bursa din Cehia sunt listate 109 obligațiuni, iar la bursa din Varșovia 66.
Bibliografie
Anghelache Gabriela – Piața de capital, editura Economică, București 2004
Badea Leonardo și Mocanu Florina, Piețe de capital – Analiza și gestiunea plasamentelor financiare , editura Economică, București 2007
Matei Mirela – Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Editura UPG, Ploiești 2005
Mirela Matei (coord), Burse de mărfuri și de valori, Editura UPG, Ploiești 2008
Stoica Victor ,Piețe de capital și produse bancare, editura Universitară, București 2006
Stoica Ovidiu ,Mecanisme și instituții ale pieței de capital, editura Economică, București 2002
Vancea Diane ,Relații financiar – valutare internaționale, editura Universitatea Ovidius, Constanța 2004
Robert Zipf,Piața obligațiunilor – ediția a doua – editura Hrema, București 2000;
Introducere în studiul piețelor de obligațiuni – editura Economică, București 2002
Site–ul pieței de capital din România: www.Kmarket.ro ;
Pagina Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare: www.cnvm.ro ;
Site–ul Ministerului Finanțelor publice : www.mfinante.ro ;
Site–ul Bursei de Valori București : www.bvb.ro .
Legea numărul 297/2004 privind piața de capital ;
Legea numărul 32/2006 privind obligațiunile ipotecare ;
Regulament nr.11 din 29 septembrie 2005 privind piața primară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României ;
Regulament nr.12 din 29 septembrie 2005 privind piața secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Finantarea Prin Emisiune de Obligatiubni Realizata de S.c. International Leasing S.a (ID: 140283)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.