Finantarea Investitiilor Prin Emisiune de Actiuni

CUPRINS

Introducere

I. Modalități de finanțare a investițiilor

1.1. Finanțarea prin creditare

1.2. Finanțarea prin leasing

1.3. Finanțarea prin fonduri europene

II. Finanțarea întreprinderii prin piața de capital

2.1. Rolul pieței de capital in finanțarea firmei

2.2. Caracteristicite emisiunii de acțiuni

2.3. Finanțarea propriu-zisă a firmei prin emisiune de acțiuni

III.Studiu de caz privind finanțarea S.N.G.N. ROMGAZ S.A. prin emisiune de acțiuni

Introducere

În orice domeniu: economic, social, cultural – investițiile sunt asociate ideii de dezvoltare.

În mod logic, la nivelul economiei naționale, dezvoltarea aparatului de producție și lărgirea suportului material al activităților social-culturale sunt în dependență directă de fondurile de investiții pe care societatea iși permite sa le aloce într-o anumită perioadă.

Dar creșterea economică nu este în funcție numai de volumul investițiilor. Ea este și urmarea modului în care fondurile bănești disponibile sunt repartizate pe obiecte concrete, a manierei în care aceste fonduri sunt eșalonate în timp, a felului cum sunt gestionate. Eficiența investițiilor este o condiție la fel de importantă, daca nu chiar mai importantă, care apare in activitatea economica.

În economia de piață este caracteristică autonomia gestiunii resurselor de investiții.

Activitatea de investiții necesită resurse financiare, a căror formare este stimulată de mecanismele economiei de piață și de parghiile financiare, fiscale utilizate de stat.

Elementele ce se au în vedere la elaboararea și fundamentarea deciziei de finanțare la nivelul societăților comerciale, sunt urmatoarele:

– cheltuielile de investiții propriu-zise, destinate achiziționării imobilizărilor corporale, previzionate pentru o perioadă de 3-5 ani;

– creșterea fondului de rulment care apare în cazul extinderii capacităților de prestații;

– alte cheltuieli, care includ cheltuielile de instalare, de formare a personalului, acordarea de împrumuturi, rambursarea creditelor etc.

Investițiile pot fi finanțate prin: fondurile proprii ale intreprinderilor, surse existente pe piața de capital, surse externe și nu în ultimul rand leasing-ul- o nouă forma de finantare a investițiilor

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. este subiectul abordat , mai exact investițiile facute de această societatea cum ar fi împrumulul BIRD ( Banca Internațională pentru Reconstrucții și Dezvoltare) facut în anul 1994, în vederea reabilitării sectorului de petrol și gaze din România.

În prezent Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la Bursa de Valori din București și Bursa de Valori din Londra.

I. Modalități de finanțare a investițiilor

Finanțarea investițiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investițional, în cadrul căreia, urmare deciziei de investiții resursele financiare se înglobează în bugetul investiției și pot fi utilizate pentru plăți în vederea realizării proiectului.

Cadrul organizatoric al finanțarii investițiilor, in țara noastră, este marcat de câteva aspecte semnificative cum ar fi:

reorganizarea întreprinderilor de stat ca regii autonome sau societați comerciale;

declanșarea și evoluția privatizării și a leberei inițiative;

reconsiderarea rolului statului în procesul finanțării investițiilor;

reorganizarea sistemului bancar și adoptarea unui nou rol.

1.1 Finanțarea prin creditare

"Creditul este o operațiune economică prin care debitorul obține de la creditor resurse bănești imediat utilizabile în schimbul promisiunii ca, la date convenite, să facă rambursarea și să plătească dobânda. Creditul apare ca o relație între doi agenți economici, al cărei obiect îl constituie transferurile monetare legate de utilizarea unor sume împrumutate."

Împrumutul de tip credit bancar pe termen mediu sau lung cel care prezintă inportanță pentru investiții, trebuie să aibă un cost de renumerare interesant pentru investitorul direct petru că altfel acesta va recurge la alte surse, mai ieftine.

Creditarea investițiilor ca operațiune cu caracter financiar se integrează procesului de finanțare pe termen lung, întrucat, de regulă, creditul apare ca o resursă complementară de acoperire a unor proiecte realizate prin investiții. Firmele apelează la aceste credite bancare atunci cand resursele proprii sunt insuficiente, in cazul unora cu activități mai puțin rentabile, iar in cazul altora, cu activitate prosperă, atunci când își propun proiecte de mare anvergură. Posibilitatea contractării creditelor este determnată de activitatea întreprinderii, eficiența acesteia, precum si de experiența băncilor în lucrul cu proiectele investiționale. Datorită incertitudinilor pe care le prezintă o investiție, întreprinderile manifestă prudență în legătură cu împrumuturile bancare, căutând să le folosească în proporție cât mai mică. Schema rambursării creditelor și dobânzilor aferente acestora au o influență importantă asupra eficienței proiectului investițional. Acest indicator poate fi majorat în cazul în care se găseste o modalitate optimă de a organiza rambursarea creditelor după un grafic stabilit reieșind din disponibilul de mijloace bănesti. Experiența internațională demonstrează că la înființarea proiectelor noi ponderea creditelor bancare este de 20-30%, fapt ce semnifică ca circa 70% din necesitățile financiare trebuie să fie acoperite din alte surse. Crearea capitalului social prin emisiune de actiuni devine etapa actuală una dintre pârghiile importante de finanțare externă. Sub aspect tehnic se poate realiza fie prin emisiunea de acțiuni noi (simple sau privilegiate), fie prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente. Deoarece resursele acționarilor potențiali pot fi investite si alte proiecte sau depuse la bancă, mobilizarea acestora este posibilă numai in condițiile câd proiectul investițional este destul de atractiv din punct de vedere financiar. Totodată, capitalul acționar repreyinta una din cele mai costisitoare surse de finanțare a investiților.

Printre alte surse externe de finanțare a investițiilor sunt împrumuturile obligatare, care sunt relativ ieftine, însă destul de riscante. Prin emiterea de obligațiuni se asigură resurse financiare împrumutate generând și cheltuieli pentru plata dobânzilor aferente și pentru rambursarea ratelor scadente. Acestea sunt accesibile decât unui numar redus de întreprinderi, respectiv care oferă o garanție suficientă pentru un astfel de angajament. Printre avantajele obligațiunilor se pot menționa: rata rentabilității așteaptă de deținătorii obligațiunilor, care este mai mică decât cea a acțiunilor comune și plata dobânzii este o cheltuială deductibilă din impozit, fapt ce reduce costul efectiv. Dezavantajele finanțării investițiilor prin emisiunea de obligațiuni se referă la riscul sporit, deoarece întreprinderea ar putea să nu facă față plăților dobânzilor sau rambursării datoriilor la momentul respectiv.

Plățile determinate de împrumuturi trebuie încadrate în specificitatea acestora.În cazul împrumutului obligatar, rata dobânzii devine o rata actuarială, care se calculează ținând cont și de diferența dintre prețul obligațiunii la termenul de răscumpărare și cel de emisiune (vânzare) ca și de mărimea perioadei la limita căreia se face răscumpărarea.

Creditul bancar constituie o formă de ajutor financiar acordată de o institutie bancară sau un consorțiu bancar unei persoane fizice sau juridice aflate in dificultate financiara, ajutor plătibil la o anumită scadență fixată de bancă și pentru care acesta încasează dobânzi si comisioane. Băncile acordă întreprinderilor mici și mijloci următoarele tipuri de credite:

-credite de trezorerie;

-credite comerciale;

-credite pentru investiții;

-credite de export.

Elementele constituitive ale creditului bancar sunt: suma creditată, rata dobânzii, dobânda, rata creditului, perioada de grație, perioada de rambursat.

Creditul bancar se acordă diferențiat ca mărime, termen de scadență si dobânda, în funcție de destinație și garanțiile oferite. La acordarea unui credit, băncile verifică bonitatea solicitantului si posibilitatea acestuia de a oferi garanții.

Principalii indicatori prin care se apreciază bonitatea solicitantului de credite sunt:

-lichiditatea patrimonială;

-solvabilitatea patrimonială;

-rentabilitatea capitalului social;

-rentabilitatea capitalului propriu;

-rentabilitatea în funcție de costuri;

-gradul de îndatorare a firmei;

-viteza de rotație a activelor circulante.

În categoria creditelor pe termen scurt regăsim și creditul pentru finanțarea stocurilor.

Creditul pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare se acorda clientelei pentru finanțarea operațiunilor cu caracter temporar pe baza documentației prezentate de agenții economici din care sa rezulte situația stocurilor si chetuielilor care fac obiectul creditării si cauzele care au determinat formarea stocurilor respective (primirea de la furnizori a unor materii prime si materiale in avans față de termenele din contracte, aprovizionări in loturi optime, întreruperea producției din motive justificate, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutăți în expedierea produselor la intern sau la export).

Acestei categorii de credite fac obiectul stocurile care au fost aprovizionate deja in perioada precedenta fara a fi achitate, stocurile care urmează a fi aprovizionate de agenții economici pe baza de contracte ferme cu desfacere asigurată, cât si cheltuielile temporare aferente acestor stocuri. Creditul pentru finanțarea cheltuielilor si stocurilor sezoniere de materii prime si produse se acordă agenților economici care constituie astfel de stocuri (produse agricole, agroalimentare, de proveniență vegetală sau animală, precum si alte stocuri care nu sunt de natura celor curente si se consumă intr-o perioadă mai mare de un trimestru, fară a depăși 12 luni de la constituire.

Din categoria creditelor pe termen lung face parte si creditul pentru investiții. Creditele pentru echipament (investiții) se acordă în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul de stat si/sau bugetele locale si din fondurile speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevazute in proiectele de investiții aprobate, pentru :

• realizarea de noi capacități de productie, precum si dezvoltarea celor existente;

• modernizarea și/sau retehnologizarea capacităților de producție, a utilajelor, masinilor, instalațiilor, clădirilor si construcțiilor existente ;

• realizarea de investiții prin : cumpărarea de mașini, utilaje, mijloace de transport; asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivelor si capacitaților noi sau existente; cumpararea de caldiri, constructii, unitati de productie; cumpararea de materiale, piese de schimb; achizitii de licente, brevete, softuri informatice; procurarea de animale de productie; plantatii viticole, pomicole ;alte investitii.

Finanțarea investițiilor costituie o finanțare pe termen lung. Ea nu constituie doar un proces de mobilizare și alocare a fondurilor pentru obiective deja definite in sfera funcțiilor întreprinderii, ci reprezintă efectul complex al deciziei de investiții prin prisma dimensiunilor sale: tehnico-economica, strategică și financiară.

În fapt prin decizia de a investi are loc alegerea între investiția internă în active fizice (corporale) și investiția financiară în valori mobiliare.Prin decizia de a finanța are loc alegerea între resursele proprii și resursele împrumutate sau atrase de finanțare.

1.2 Finanțarea prin leasing

Leasing-ul constituie în opinia unor autori o formă de finanțare hibridă, iar în opinia altora o formă de investiție sau un credit-contract de încheiere.

În contractul de leasing, partea ce oferă banii se angajează să închirieze întreprinzătorului, pentru exploatare, pe o durată determinată, obiectul investiției. Întreprinzătorul se obligă să realizeze obiectul de investiție, să-l exploateze și să plătească anual o sumă de bani în beneficiul părții care i-a pus la dispoziție capitalul pentru finanțarea investiției. Contractul de leasing se încheie pentru o perioadă egală cu cea necesară pentru amortizarea integrală a investiției și nu poate fi reziliat în acest timp de nici una dintre părți. La scadență contractul se poate încheia în trei variante:

• cedarea obiectului către proprietarul lui;

• vânzarea obiectului la valoarea rămasă, cu drept de preempțiune pentru întreprinzător;

• reînnoirea contractului între cele două părți.

Leasingul este o metodă de finanțare care, în esență, se poate asimila împrumutului, fiind utilizat de firmele care nu pot să obțină credite de la bănci sau nu doresc să-și greveze bunurile mobile sau immobile prin instituirea unor gajuri sau a unor ipoteci. Firma utilizatoare a obiectivelor de investiții ce se dobîndesc nu are calitatea de proprietar ci de uzufructier, chiriaș în acest contract. Deci, din punct de vedere contabil, debitorul nu are calitatea de proprietar, bunul neapărând în activul său bilanțier. Însă, angajamentele de leasing figurează obligatoriu în datorii extrabilanțiere.

Plățile efectuate de debitor acoperă atât amortizarea împrumutului cât și costul acestuia respectiv remunerarea normală a capitalului adus de societatea de leasing (dobânda, comisionul și o primă de risc).

Costul de finanțare crește pe măsură ce se extinde perioada de achitare a ratelor și avansul achitat de firma solicitantă este mai mic.

Finanțarea în sistem leasing implică anumite avantaje:

-firma utilizatoare poate să-și canalizeze resursele proprii pentru alte scopuri, evitând imobilizarea acestora în active de folosință îndelungată și să acceseze tehnologiile noi din domeniu, întrucât, la sfârșitul perioadei stabilită prin contractul de leasing, poate returna bunul societății de leasing și poate încheia un nou contract de leasing pentru un bun cu parametric tehnico-funcționali superiori;

-bunul obținut constituie și garanție pentru operația respectivă, capitalul propriu al firmei rămânând neangajat legal;

-locatarul poate efectua plata taxelor vamale la finalul contractului în cazul bunurilor din import, la valoarea reziduală;

-se înregistrează facilități fiscale (în cazul contractului de leasing financiar bunurile care fac obiectul acestuia se înregistrează ca mijloace fixe în contabilitatea utilizatorului acesta, deducând cheltuielile cu amortizarea lui, iar din rata de leasing cheltuielile cu dobânda; în cazul contractului de leasing operațional, bunul se înregistrează ca mijloc fix în contabilitatea societății de leasing, iar valoarea ratei de leasing este în totalitate cheltuială deductibilă pentru utilizator);

-procedura de obținere a unei finanțări în sistem leasing cât și derularea unui asemenea contract sunt mult mai facile decât în cazul creditării bancare;

-societatea de leasing poate să ofere anumite servicii efectuate legate de instalare, punere în funcțiune ș.a.

Această modalitate de finanțare determină și dezavantaje, legate în primul rând de costul de finanțare ridicat (ceea ce impune obținerea unei rentabilități cel puțin acoperitoare) precum și de faptul că afectează autofinanțarea viitoare datorită obligațiilor periodice de plată, iar neachitarea unei rate atrage după sine pierderea bunului și obligația de plată a tuturor ratelor restante (în perioada actuală foarte multe firme sunt puse în imposibilitatea de a-și achita ratele la bunurile achiziționate în sistem leasing).

De asemenea, spre deosebire de creditul bancar, în cazul leasingului, transferul dreptului de proprietate se realizează după achitarea ultimei rate.

"Organismul de leasing pare a fi supus riscurilor operațiunilor respective, și anume riscul de faliment al utilizatorului, el rămânând în contiuare propietarul bunului. Pentru serviciul oferit el primește un comision și, în plus revinde utilizatorului bunul la termenul și prețul covenit recuperând astfel din suma angajată anterior."

Ultimele măsuri legislative adoptate în domeniul fiscal afectează însă și această modalitate de finanțare în cazul achizițiilor de autoturisme.

Astfel, nu se mai acordă deducerea TVA la achiziționarea de mașini noi de către persoane juridice și firme de leasing, fapt ce-i va determina pe mulți agenți economici să se reorienteze spre alte modalități de finanțare.

Opțiunea pentru o modalitate sau alta de finanțare trebuie să se fundamenteze și pe dimensionarea costului marginal al capitalului utilizat. Altfel spus, nu este suficientă o comparare a costului specific fiecărei surse de finanțare, ci și o analiză a costului fiecărei unități suplimentare de capital alocat, astfel încât să se poată realiza o comparație între efectele generate de procesul de finanțare prin diferite modalități.

Costul marginal trebuie comparat cu rata de rentabilitate marginală, iar costul capitalului propriu trebuie stabilit în raport de rata de rentabilitate financiară cerută de acționari.

Ori, un agent economic ce nu a remunerat în mod constant capitalurile acționarilor se poate confrunta cu dificultăți în convingerea acționarilor sau a unor investitori străini pentru alocarea sau investirea de capitaluri suplimentare.

Îmbunătățirea climatului de afaceri este o cerință fundamentală în realizarea unor economii eficiente pe piață, dar și în construirea unui sistem democratic.

Este de apreciat faptul că, în ultima perioadă, oprtunitățile de finanțare a întregii activități economico-sociale, au constituit o preocupare de bază a politicii economice.

Agenții economici din țara noastră s-au orientat cu preponderență spre finanțarea prin îndatorarea bancară și leasing și mai puțin spre emisiunea de acțiuni sau obligațiuni. Totuși, datorită apariției pe piață a unei diversități de instrumente de finanțare și a diminuării riscurilor s-a înregistrat o tendință de orientare spre o structură financiară variată, care permite înregistrarea unui raport optim între rentabilitatea determinată de resursele utilizate și riscul generat de utilizarea lor.

Structura financiară și opțiunea pentru o anumită structură reprezintă o decizie importantă a politicii de finanțare, întrucît echilibrul financiar al firmei și independența în gestionare sunt condiționate de acestea. Opțiunea pentru raportul capitaluri proprii/capitaluri împrumutate nu trebuie să fie determinată doar de dorința de obținere a unei rentabilități ridicate, ci și de riscul pe care consimte să și-l asume managerul.

În fundamentarea deciziei de finanțare se impune optimizarea intereselor acționarilor, creditorilor, statului precum și analiza influenței exercitată de factorii financiari și indicatorii macroeconomici.

Astfel, putem concluziona că decizia de a opta pentru leasing sau de a cumpăra un bun prin apelarea la creditul bancar trebuie fundamentată prin compararea costurilor de finanțare ale celor două alternative și alegerea acelei surse de finanțare cu cel mai mic cost. Înregistrarea unor condiții mai dificile în utilizarea emisiunilor de acțiuni și accesarea creditelor bancare a determinat creșterea interesului investitorilor pentru obligațiuni, ca urmare a faptului că sunt generatoare de venituri sigure, neafectate de trendul economiei și al situației financiare a firmei emitente. De asemenea, se impune o analiză a efectului de îndatorare, respective a impactului îndatorării asupra rentabilității financiare, astfel încât, rezultatul final să fie maximizarea valorii întreprinderii.

1.3 Finațarea prin fonduri europene

Din bugetul UE se finanteaza initiativele din domeniile in care toate statele membre au hotarat sa actioneze la nivelul Uniunii, pentru implementare politicilor europene comune. Avand in vedere ca multe dintre astfel de demersuri ale UE se desfasoara pe o perioada mai mare de un an se foloseste " perspectiva financiara multi anuala" ( de regula 7 ani ).

Fondurile structurale si de coeziune: Principiul care stă la baza unei implementări cu succes a acestei politici este parteneriatul dintre toți actorii implicați: administrațiile naționale, regionale si locale, societatea civilă, mediul de afaceri, unităti de cercetare si

dezvoltare, etc. Pentru perioada 2007-2013 o treime din bugetul UE (aproximativ 840 miliarde euro) va fi alocat politicii de coeziune care va fi finanțată prin trei instrumente financiare:

-Fondul Europen de Dezvoltare Regională (FEDR) – destinat reducerii dezechilibrelor între diferitele regiuni ale UE. Este cel mai important fond structural în termeni de resurse, acordând ajutoare financiare zonelor defavorizate, fiind astfel un important instrument de corecție a dezechilibrelor regionale. FEDR va sustine prioritățile Comunitătii, în special întărirea competitivității si inovării, crearea de locuri de muncă pe termen lung si asigurarea dezvoltării durabile.

-Principiile alocării acestui fond sunt:

concentrarea pe obiective si regiuni (pentru maximizarea efectelor),

parteneriatul între Comisia Europeană, statele membre UE si autoritățile locale si regionale (pentru planificarea si punerea în practică a intervenției structurale),

programarea intervenției si adiționalitatea contribuției comunitare (care nu trebuie să se substituie celei naționale).

– Fondul Social European (FSE) – principalul instrument al politicii sociale a Uniunii Europene. Se acordă susținere financiară acțiunilor de formare si reconversie profesională ca si celor vizând crearea de noi locuri de muncă.

– Fondul de Coeziune (FC) –trebuie sa contribuie la întărirea coeziunii economice si sociale a Comunității, în vederea promovării unei dezvoltări durabile. Obiectivele politicii de coeziune pentru 2007-2013 sunt:

Convergentă (80% din buget) – regiunile din Statele Membre care primesc finanțare sub acest obiectiv sunt cele care au un Produs Intern Brut(PIB)/capital < 75% din media comunitară

Competitivitate regionalã si ocuparea forței de muncã (15% din buget) Cooperare teritorială europeanã (5% din buget)

Principalele domenii de finanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) :

-Cercretare și dezvoltare tehnologică, inovare, antreprenoriat, inclusiv întărirea capacităților de cercetare și dezvoltare tehnologică și integrarea acestora în Zona Europeană de cercetare.

-Societatea informațională inclusiv dezvoltarea infrastructurii de comunicații electronice, îmbunătățirea accesului și dezvoltarea serviciilor publice on-line.

Mediu, inclusiv investiții legate de furnizarea de apă și managementul deșeurilor, tratamentul apelor reziduale, calitatea aerului, prevenirea, controlul și lupta împotriva secetei, prevenția și controlul integrat al poluării.

-Prevenirea riscurilor, inclusiv dezvoltarea și implementarea planurilor pentru prevenirea și lupta cu riscurile naturale și tehnologice,

Activități turistice, inclusiv promovarea valorilor naturale ca potențial pentru dezvoltarea unui turism durabil.  

-Investiții în cultură, inclusiv protecția, promovarea și prezervarea moștenirii culturale.

-Investiții în transport.

-Investiții în energie. 

-Investiții în educație inclusiv training vocațional.

-Investiții în infrastructură de sănătate și socială.

Principalele domenii de finanțare prin Fondul Social European (FSE):

Accesul la angajare și incluziune sustenabilă pe piața muncii a persoanelor inactive, prevenirea șomajului, în special a celui pe termen lung și în rândul tinerilor, încurajarea îmbătrânirii active și prelungirea duratei de activitate.

Incluziunea socialpă a categoriilor dezavantajate în vederea integrării durabile a acestora pe piața muncii și combaterea tuturor formelor de discriminare pe piața muncii.

Reforme ale sistemelor de educație și training pentru dezvoltarea angajării.

Crearea de rețele informative între instituțiile de învățământ superior, centre de cercetare-dezvoltare și întreprinderi.

Efectuarea de reforme în domeniul angajării și incluziunii, în special prin promovarea start-up-urilor și implementarea parteneriatelor și a inițiativelor prin crearea de rețele între principalii actori implicați cum sunt partenerii sociali, ONG-uri la nivel național, regional și transnațional.

Întărirea capacității instituționale și eficienței administrațiilor publice și a serviciilor publice la nivel național, regional și local și acolo unde este cazul, a partenerilor sociali și a ONG-urilor pentru promovarea bunei guvernări și a unei mai bune reglementări.

Principalele domenii de finantare prin Fondul de Coeziune(FC) :

-Rețele transeuropene de transport, în special proiecte prioritare de interes european

-Proiecte de mediu conform priorităților identificate de politica de protecție a mediului comunitară și în planul de acțiune pentru mediu

-domenii legate de dezvoltarea durabilă care prezintă în mod evident beneficii pentru mediu, respectiv energie regenerabilă iar în domeniul transporturilor sisteme de transport intermodale, management rutier și al traficului aerian și maritim, transport public și urban curat.

Condiții pentru a beneficia de fonduri structurale (autoritate publică locală inițiind un proiect de investiții privind reabilitarea și modernizarea infrastructurii județene și locale de drumuri)

Autoritațile sustin ca poate fi beneficiar eligibil cine îndeplineste criteriile stabilite in Programul Complement pentru fiecare domeniu major de interventie (Programele Complement trebuie prezentate pe paginile de internet ale ministerelor in care se află Autoritățile de Management). De asemenea, eligibili sunt si cei care respecta eventuale cerinte specifice stabilite de Autoritatea de Management la momentul lansarii „cererii de proiecte"sau in Ghidul Solicitantului.În acelasi timp solicitantul trebuie sa aiba o forma de organizare conformă legislației romane si sa fie înregistrat in România.

Cum este proiectul eligibil?

– este dezvoltat si implementat pe teritoriul României;

– se regaseste pe lista operațiunilor eligibile prezentate in Programul Complement, pentru fiecare domeniu major de intervenție;

– se adresează unei zone sau grup ținta (daca este cazul), asa cum este prezentat in Programul Complement sau in Ghidul Solicitantului;

– durata si valoarea finanțării solicitate se incadreaza in limitele stabilite in „cererea de proiecte";

– respecta politicile si normele comunitare și naționale in ce privește ajutorul de stat, achizițiile publice, respectiv egalitatea de șanse, dezvoltare durabilă.

Ce cofinanțare trebuie pentru un proiect realizat cu fonduri structurale?

Din costul total al proiectului, beneficiarul trebuie sa acopere cheltuielile neeligibile, precum si cofinanțarea. Cofinanțarea poate fi reprezentată și de contribuția în natura a beneficiarului, așa cum este prezentată in Manualul privind eligibilitatea cheltuielilor și in Ghidul Solicitantului. De asemenea, cheltuielile eligibile pentru fiecare proiect in parte vor fi stabilite de catre Autoritatile de Management in conformitate cu regulile naționale de eligibilitate. Astfel, în momentul lansării unei „cereri de proiecte", Autoritatea de Management va face cunoscută si lista cu cheltuielile eligibile pentru acele proiecte.

Ce hartii sunt necesare pentru depunerea unui proiect?

-Analiza economico-financiară;

-Analiza de risc;

-Studiul de fezabilitate;

-Proiectul tehnic, acolo unde este cazul;

-Autorizația de construcție;

-Aviz de mediu;

-Evaluarea strategica de mediu;

-Documente de confirmare a cofinanțării;

-Detalii privind contribuția in natură;

-Titlul de proprietate/ Act de concesiune;

-Documente contabile ale firmei;

-Cazierul fiscal al persoanei autorizate să depună cererea de finanțare si al persoanei responsabile de proiect;

-Adeverință că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat (obținută de la Administrația Financiară)

Cum se obține finanțarea?

Pasul 1: Beneficiarii eligibili completeaza cererea de finanțare si anexele solicitate de Autoritatea de Management. Exista un model unic de cerere de finanțare pentru toate cele trei instrumente structurale, cu anexe diferențiate pe fiecare fond in parte.

Pasul 2: Cererea de finanțare este transmisă Organismului Intermediar / Autorității de Management.

Pasul 3: Se verifică conformitatea administrativă a cererii de finanțare, in conformitate cu procedurile interne ale fiecarei AM.

Pasul 4: Dupa verificarea conformitații administrative urmează verificarea eligibilității proiectului. Criteriile de eligibilitate a proiectelor sunt prezentate in Programul Complement si trebuie aprobate de catre Comitetul de Monitorizare.

Pasul 5: Evaluarea tehnica si financiara a proiectului.

Pasul 6: Selectarea proiectului conform criteriilor aprobate de Comitetul de Monitorizare.

Pasul 7: Aprobarea proiectului si semnarea contractului de finanțare.

II.Finanțarea întreprinderii prin piața de capital.

Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital -investitorii – către cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) și prin intermediul unor operatori specifici (societățile de servicii de investiții financiare).

Capitalul este un disponibil financiar ( necorporal ) sau material (corporal ), utilizat într-o activitate lucrativă ( creatoare de bunuri destinate schimbului cu scopul de a aduce profit ).

2.1. Rolul pieței de capital in finanțarea firmei.

"Piața de capital este o piață a tramsferurilor pe termen mediu si lung. Cu excepția instrumentelor pieței monetare, toate celelalte tipuri de instrumente financiare primare si derivate fac obiectul pieței de capital, fiind emise și/sau tranzacționate."

Se poate afirma despre piața de capital că este specializată în efectuarea de tranzacții cu active financiare cu scadențe pe termene medii și lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate către agenții economici naționali sau sunt atrase de pe piețele altor țări, unde resursele de capital depășesc necesitățile financiare interne de acoperit sau autoritățile monetare impun anumite restricții privind accesul la resursele financiare-interne.

Aceste definiții nu acoperă în întregime activitatea de pe piața de capital, ținând cont de locul și rolul pieței de capital în ansamblul, mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare strictă între piața de capital și piața financiară, cele doua noțiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciprocă, în funcție de reglementările fiecărei țări în parte.

"Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin intermediul carora capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate catre orice entități publice și private solicitatoare de fonduri."

Se poate afirma despre piața de capital ca este specializată în efectuarea de tranzacții cu active financiare cu scadențe pe termene medii si lungi. Prin inermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate catre agenții economici naționali sau sunt atrase de pe piețele altor țări, unde resursele de capital depășesc necesitîțile financiare interne de acoperit sau autoritățile monetare impun anumite restricții privind accesul la resersele financiare inerne.

Alte definiții ale pieței de capital sunt:

– totalitatea tranzacțiilor cu titluri financiare pe termen lung;

-În literatura americana : totalitatea tranzacțiilor cu active financiare nebancare;

-În lieratura franceză: totalitatea operațiunilor cu active financiare ;

Aceste difiniții nu acoperă în întregime activitatea de pe piața de capital, ținând cont de locul și rolul pieței de capital în ansamblul mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare stricta între piața de capital și piața financiara, cele doua noțiuni fiind inerdependente, prin includerea sau completarea reciprocă, în funcție de reglementările fiecarei țări în parte.

"Teoria si practica internațională nu realizează întotdeauna o delimitare foarte strictă privind aria de cuprindere a pieței de capital , totuși de-a lungul evoluției acesteia s-au conturat două sisteme:

sistemul european care consideră că , în prezent ,sistemul financiar de piață este dominat de lumea bancară și prin urmare piața de capital cuprinde piața monetară-ce vizează atragerea capitalurilor pe termen scurt, piața ipotecară- destinată mobilizării fondurilor necesare îndeosebi pentru construcția de locuințe și piața financiară- ce vizează emisunea, plasarea și negocierea titlurilor pe termen lung;

sistemul anglo-saxon care se bazează pe manifestarea liberă a cererii și a ofertei și care consideră că piața de capital este o componentă a pieței financiare alaturi de piața monetară."

Existența pieței de capital este determinată de cererea de capital pentru necesități curente de trezorerie și pentru investiții și totodată, este condiționată de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital.

Fluxuril de capital dintre emitenți li investitori sunt puse în evidență de emisiunea și tranzacționarea unor instrumente specifice , de tipul valorilor mobiliare. Ca orice piață , piața de capital poate fi definita formal ca "loc de întâlnire" a vânzătorilor și cumpărătorilor de instrumente financiare.

Trăsaturile pieței de capital sunt urmatoarele:

× Este o piță deschisă, in sensul ca plasamentul este efectuat de marea masă a investitorilor, iar tranzacțiile cu instrumente financiare au caracter public;

×Produsele pieței sunt instrumente pe termen mediu si lung. Pe pița de capital, banii sunt investiți în general pe o perioadă mai mare de un an ,în timp ce pe piața monetară, resursele sunt utilizate pentru finanțări pe tremen scurt;

×Valorile mobiliare, ca produse ale pieței se caracterizează prin negociabilitate si transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului posibilitatea dea a vinde oricând produsul respectiv la un preț specific condițiilor pieței sau care rezultă din negociere la un moment dat;

× Tranzacționarea valorilor mobiliare nu este directa, ci intermediată. Inermediarii au un rol important în ceea ce privește punerea în contact a emitenților cu investitorii sau a investitorilor , ce dețin valori mobiliare în portofoliu, cu cei care doresc sa le cumpere.

Piața de capital oferă modalități de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. Ca o alternativă la construirea depozitelor bancare , investitorii pot achiziționa valori mobiliare, iar emitenții, pentrua nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin emisiunea de acțiuni și obligațiuni.

În masura în care acțiunile si obligațiunile reprezintă forme de investire fiabile și relativ sigure cu un venit atractiv pe termen lung, ele îndeplinesc două funcții:

– Acțiunile generează u stimulent de a econimisi li de a investi, spre deosebire de consum, ori de a cumpara terenuri și pripietăți imobiliare sau de a căuta alternative de investiții mult mai profitabile in străinătate.

-Obligațiunile concurează cu depozitele bancare, ce pot fi subiect al controlului ratelor dobânzii. Acest lucru exercită o presiune dea menține ratele "controlate" ale dobânzii mai aproape de ratele "de piață", ceea ce este posibil sa reflecte inflația si penuria de fonduri.

Piețele de capital eficiente obligă companiile să concureze pe o bază egală pentru fondurile investitorilor. Prețurile pot fi privite ca etichetă pentru valoarea pe care investitorii o asociza investiției lor. Deciziile necorespunzatoare ale conducerii companiilor genereaza, pe termen lung, nemunțumiri în rândurile investitorilor. În timp ce companiile Închise pot ascunde performanțe slabe , cel puțin pentru un timp, companiile ale căror acțiuni sau obligațiuni sunt tranzacționate pe piețe reglementate nu pot să își permita acest lucru.

2.2 Caracteristicile emisiunii de acțiuni.

Acțiunile reprezintă instrumente financiare care conferă deținătorilor calitatea de coproprietari asupra capitalului social al societății emitente.

În raport cu forma în care sunt emise, acțiunile pot fi :

-emise în forma materializată (spre exemplu, certificatele de acționar emise în formă fizică) ;

-emise în formă dematerializată și evidențiate prin înscriere în cont, în această categorie se regăsesc toate acțiunile tranzacționate pe o piață reglementată de capital.

Din punct de vedere al modului de identificare a deținătorului, există :

-acțiuni la purtător (nu oferă informații despre deținătorul acestora, astfel încât orice persoană aflată în posesia lor, este considerată proprietarul de drept. Această categorie de acțiuni sunt înstrăinate prin simpla tradițiune)

-acțiuni nominative (indică proprietarul lor, urmând ca actul de transfer să fie menționat ca atare în registrul acționarilor societății emitente, respectiv la Depozitarul Central în cazul societăților deținute public).

"Posesia acțiunior este în sine purtătoare de bogăție, ceea ce motiveaza pe deținătorii de capital să cumpere asemenea titluri.Bogăția unui acționar va creste o data cu valoarea de piața a acțiunior deținute, adică pe masura cresterii prețului respectivelor titluri. "

În funcție de natura drepturilor conferite acționarilor, identificăm:

1.acțiuni comune (obișnuite sau ordinare), asigură deținătorilor următoarele categorii de drepturi și obligații:

Dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor anuale ale companiei (dreptul la încasarea de dividende), în condițiile legii societăților comerciale , prin exprimarea voturilor fie prin:

-metoda proporționalității – conform căreia o acțiune conferă un drept de vot, dacă actul constitutiv nu prevede altfel,

– metoda votului cumulativ- aplicată în mod obligatoriu la cererea unui acționar semnificativ (care deține cel puțin 10% din drepturile de vot sau din capitalul social al emitentului), atunci când pe ordinea de AGA(Adunarea Generală a Acționarilor) figurează un punct distinct privind numirea administratorilor unei societăți deținute public (minim 5 administratori).

Aceasta metodă de exercitare a dreptului de vot, este menită să apere interesele acționarilor minoritari prin faptul că fiecare acționar are dreptul de a-și atribui voturile cumulate (voturile obținute în urma înmulțirii voturilor deținute de către orice acționar, potrivit participării la capitalul social, cu numărul administratorilor ce urmează să formeze consiliul de administrație) uneia sau mai multor persoane propuse pentru a fi alese în consiliul de administrație.

Dreptul de preemțiune (de subscriere preferențială) -intervine în cadrul unei operațiuni de majorare a capitalului social al unui emitent prin emisiune de noi acțiuni cu subscriere în numerar și constă în dreptul conferit acționarilor (existenți la data de înregistrare) de a subscrie cu prioritate acțiuni nou emise, proporțional cu cota de deținere (procentul de participare) în capitalul social și la un preț de emisiune inferior valorii de piață a acțiunilor.

Dreptul de subscriere preferențială constituie o categorie aparte a valorilor mobiliare prin faptul că poate fi tranzacționat (dacă AGEA hotărește astfel) pe o piață reglementată de capital, astfel încât doar deținătorii drepturilor de subscriere, la finele perioadei de tranzacționare, au dreptul să participe la operațiunea de majorare a capitalului social. (v. exemplul SSIF Broker SA sau SNP Petrom SA, societăți cotate pe Bursa de Valori București).

Dreptul de atribuire gratuită- intervine cu ocazia operațiunilor de majorare a capitalui social prin încorporarea rezervelor (altele decât rezervele din reevaluarea activelor care nu au fost realizate, rezervele legale, statutare sau orice altă categorie de rezerve care nu poate fi capitalizată), a primelor legate de capital și a altor structuri ale capitalurilor proprii care pot fi capitalizate.

Un astfel de eveniment corporativ nu presupune un flux de numerar veritabil între companie și acționarii săi, ci mai degrabă o restructurare a elementelor de capitaluri proprii. Acțiunile nou emise în urma majorării de capital social prin capitalizarea elementelor menționate anterior, se distribuie cu titlu gratuit tuturor acționarilor existenți la data de înregistrare, proporțional cu cota de participare la capitalul social. (v. exemplul Banca Transilvania SA- Cluj Napoca).

Dreptul de recuperare a capitalului investit- este un drept de natură reziduală, întrucât acționarii unei companii participă la distribuirea masei falimentare, pe poziții inferioare în raport cu creditorii chirografari (lichidatorul, angajații, instituțiile statului, instituții de credit, creditori comerciali, etc.)

Dreptul de valorificare a acțiunile deținute, se poate exercita fie prin încheierea unui contract de cesiune (contract de vânzare-cumpărare de acțiuni), cu acordarea dreptului de preemțiune pentru ceilalți acționari, în cazul societăților pe acțiuni de tip închis, fie prin încheierea unei tranzacții de vânzare pe piața secundară de capital (Bursa de Valori București sau un sistem alternativ de tranzacționare).

Dreptul de a fi informat asupra poziției și performanțele financiare ale societății emitente: este asigurat în virtutea principiilor codului de guvernanță corporativă la care trebuie să adere emitenții de valori mobiliare și este transpus în fapt prin intermediul rapoartelor periodice (anuale, semestriale, trimestriale sau curente) pe care companiile admise la cota bursei sunt obligate să le întocmească și să le pună la dispoziția reglementatorului pieței de capital (CNVM), operatorului de piață (Bursa de Valori București), în vederea diseminării informațiilor către publicul investitor.

Dreptul de preluare a pachetelor deținute de către acționarii minoritari, printr-o operațiune de “squeeze-out” : Urmare a derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile acestora, ofertantul (acționarul care a inițiat oferta publică de cumpărare) are dreptul să solicite acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă respectivele acțiuni, la un preț echitabil, dacă acesta se află în una din următoarele situații:

-deține acțiuni reprezentând mai mult de 95% din capitalul social;

– a achiziționat, în cadrul ofertei publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile acestora, acțiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul ofertei.

Dreptul acționarilor minoritari de a se retrage dintr-o societate deținută public.Urmare a unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor deținătorilor și pentru toate deținerile acestora, un acționar minoritar are dreptul să solicite ofertantului care deține mai mult de 95% din capitalul social să-i cumpere acțiunile la un preț echitabil.

De asemenea, prin Dispunerea CNVM nr. 8/2006 este garantată acordarea către acționarii care nu sunt de acord cu hotărârea Adunării Generale a Acționarilor privind retragerea de la tranzacționare a unei societăți deținute public, a dreptului de a se retrage din societate și de a obține contravaloarea acțiunilor deținute, la un preț/acțiune determinat de către un evaluator extern independent, pe baza standardelor internaționale de evaluare (IVS). Dreptul de a participa la adoptarea unor decizii strategice privind operațiuni corporative constând în înstrăinări sau achiziții de active, contractare de datorii financiare, fuziuni, achiziții de companii sau divizări.

Obligația de a participa la eventualelor pierderi înregistrate în activitatea societății.

2. acțiuni preferențiale

Potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, o societate comercială pe acțiuni poate emite acțiuni preferențiale cu dividend prioritar și fără drept de vot, ce conferă titularului:

– dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări;

-drepturile recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa la Adunarea Generală a Acționarilor, cu excepția dreptului de vot.

De reținut faprul că acțiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot, nu pot depăși o pătrime din capitalul social și vor avea aceeași valoare nominală ca și acțiunile ordinare.

Administratorii, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și cenzorii societății sau auditorii interni nu pot fi titulari de acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot.

În caz de întârziere a plății dividendelor, acțiunile preferențiale vor dobândi drept de vot, începând de la data scadenței obligației de plată a dividendelor ce urmează a fi distribuite în cursul anului următor sau, dacă în anul următor Adunarea Generală a Acționarilor hotărăște că nu vor fi distribuite dividende, începând de la data publicării respectivei hotărâri, până la plata efectivă a dividendelor restante. – Acțiunile preferențiale și acțiunile ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

Principalele elemente ce caracterizeaza valoarea unei acțiuni sunt:

Valoarea nominală, care este o valoare convențională;

Prețul de emisiune, la care se vând pentru prima dată de către emitent acțiunile nou emise si care este cel putin egal cu valoarea nominală;

Valoarea intrinsecă, determinată ca raport între capitalul propriu și numărul acțiunilor emise. Acest indicator reflectă in orice moment dreptul acționarilor la activele emitentului.

Cursul acțiunilor, respectiv prețul de piață la un moment dat. Nivelul cursului este influențat de situația financiara a emitentului și de interesul publicului investitor pentru a achiziționa și a păstra in portofoliu respectiva acțiune.

Emisiunea de actiuni se realizează la momentul constituirii capitalului social, precum și în timpul funcționării respectivei societăți comerciale, ori de câte ori se decide majorarea capitalului social.

Efectele emisiunii sunt diferite în cele două situații enunțate. Astfel, la momentul constituirii capitalului social, emitentul îsi procură resurse pe termen lung prin vânzarea de acțiuni, iar investitorii intră în posesia drepturilor conferite de detinerea acestora.

În cazul emisiunii efectuate în scopul majorării capitalului social, investitorii existenți pot fi dezavantajați daca nu li se asigură dreptul de a participa la noua emisiune. Orice emisiune de noi acțiuni poate să genereze efecte nefavorabile asupra acționarilor existenți, adică sa conducă la diminuarea drepturilor acestora cu privire la capital, profit si la luarea deciziei.

Indicatorii care măsoară efectele de dilutie sunt: valoarea intrinsecă, profitul net al exerci țiului si modificarea ponderii deținerilor de acțiuni:

-Diluția capitalului este pusă in evidență prin diferența dintre valoarea intrinsecă după majorarea capitalului social și valoarea intrinsecă înainte de majorare.

-Diluția profitului se masoară ca diferență între profitul net al exercițiului după și înainte de majorarea capitalului social.

-Diluția dreptului de vot exprimă reducerea ponderii acțiunilor deținute după majorarea de capital social in totalul acțiunilor existente în circulație.

Pentru a preîntampina situațiile în care sunt dezavantajați acționarii existenți, emitentul calculează și acordă dreptul de preferință, potrivit căruia acționarii existenți pot să subscrie cu prioritate la noua emisiune pentru a-si păstra nemodificată deținerea în capitalul social al emitentului. Mărimea dreptului de preferită se determină teoretic ca diferență între valoarea acțiunilor vechi (inainte de majorare) si prețul tuturor acțiunilor vechi si nou emise.

DP = C – (NC + np)/( N+n) = (C – p)n/(N+n),

N = numărul acțiunilor vechi,

n = numărul acțiunilor nou emise,

C = cursul acțiunilor vechi,

p = prețul de emisiune al noilor acțiuni.

Dreptul de preferința este un produs bursier, deci o valoare mobiliară atașată acțiunilor, a carei durată de viață este limitată la un număr de zile stabilit de Adunarea Generală a Actionarilor, timp în care dreptul de preferință cotează la bursă putând fi tranzacționat. Prețul dreptului de preferință este dat de raportul dintre cererea și ofertă înregistrate în fiecare moment al zilei de tranzacționare.

Evaluarea fundamentală sau financiară a acțiunilor se bazeaza pe un set de indicatori care dau o imagine financiară a societatii emitente, asupra valorii acțiunii în funcție de rezultatele:

-Profitul pe acțiune = Profitul net al exercitiului/numărul acțiunilor emise;

-Dividendul pe acțiune = Profitul net de repartizat/numărul acțiunilor emise;

-Rata de distribuire a dividendului = ( Dividend pe acțiune/profit pe acțiune)*100;

-Randamentul curent al acțiunii = (Dividend pe acțiune /curs)*100;

-Randamentul total = [(Dividend pe acțiune + C1 – Co)/Co]*100;

-Valorile de rentabilitate: valoarea financiară (Dividend/rata medie a dobanzii de piață) și valoarea de randament (Profit net pe acțiune/rata medie a dobanzii de piață);

-Multipli de preț;

-Indicatorul PER (price to earning ratio), calculat ca raport între cursul mediu al zilei de tranzacționare și profitul net pe acțiune;

-Indicatorul PBV (price per book-value), determinat ca raport între cursul mediu al zilei de tranzacționare și valoarea capitalurilor proprii (active – datorii);

-Indicatorul PS (price to sales), calculat ca raport între cursul mediu al zilei de tranzacționare și cifra de afaceri pe acțiune;

-Indicatorul PCF (price to cash-flow), ca raport între cursul mediu al zilei de tranzacționare și cash-flow-ul pe acțiune (profit net + depreciere + amortizare). Cash flow-ul pe acțiune este mai stabil și puternic corelat cu evoluția cursului bursier.

-Dividendele asteptate în viitor, calculate prin actualizarea fluxurilor de trezorerie reprezentând fructificarea viitoare prin dividend a plasamentului.

-Randamentul în dividend al acțiunii (dividendul în anul l/curs);

-Rentabilitatea pretinsa de acționari. Daca se consideră o dezvoltare regulată a societații emitente, astfel încat dividendele cresc de la un an la altul cu o ratî medie “g”, acționarii pot pretinde o fructificare egală cu g+Dl/C, in care Dl este dividendul in anul l, iar C este cursul acțiunii. Presupunând o politică de dividende regulate, creșterea dividendelor va fi egală, pe termen mediu cu cea a profitului pe acțiune.

2.3 Finanțarea propiu-zisă a firmei prin emisiune de acțiuni.

Firmele își pot satisface nevoile de resurse pe termen lung alegând calea emisiunii de acțiuni. În cazul firmelor mari acestea se orienteaza catre piata

primară de capital in timp ce firmele mici încearcă să se finanțeze prin vânzarea de acțiuni persoanelor fizice dispuse sa "intre" in afacerea respectivă.

Finanțarea investiților și a activelor circulante acoperă în mare măsură sfera cerințelor de finanțare la nivelul unei firme și are în vedere atât sursele proprii și pe cele împrumutate, cât și sursele permanente și temporare.

Firmele mari intră în general pe piața primară de capital prin intermediul băncilor de investiții care se ocupa de aranjamentele necesare și apoi de vânzarea propriu-zisa a titlurilor pe piață.

Conceptul de capital se referă, din punct de vedere economic – la bogăția care creează bogăție, contabil – la capitalul social al unei firme, poate însemna activele fizice ale firmei sau poate viza instrumente financiare pe termen lung, cum sunt: obligațiunile, acțiunile preferentiale sau acțiunile obișnuite.

Banca de investiții (BI) (investment banking firm) este un intermediar financiar angajat în procesul de mobilizare a fondurilor pe termen lung, clienții săi fiind firme sau guvernul, prin vânzarea de titluri financiare investitorilor.

  Funcțiile Băncilor de Investiții :

– inițiază emiterea titlurilor;

– oferă un angajament ferm (underwriting) in privința vânzării titlurilor, garantând vânzarea lor:

– se ocupă și gestionează vânzarea titlurilor catre investitorii finali;

-acordă consultanță firmelor asupra problemelor legate de fianțarea pe termen lung.

Etapele procesului de emisiune:

A.Inițierea

Aproape toate emisiunile de acțiuni încep cu o discuție între managementul firmei emitente și BI. Negocierile încep imediat după ce managementul a luat o decizie in privința mărimii fondurilor care trebuie atrase pe termen lung.

B.Discuțiile inițiale

Discuțiile inițiale – servesc la stabilirea sumei a carei atragere este urmarita, a tipului titlurilor și a altor caracteristici specifice emisiunii.

Importanța acestei faze derivă din foarte buna cunoaștere a pieței de capital pe care o are BI și care îi permite să evalueze în ce masură piața poate satisface respectiva cerere de fonduri. In cazul emisiunii de acțiuni, BI va aproxima in cadrul acestei faze numărul de acțiuni care vor fi emise, prețul pe acțiune, comisionele de intermediere (underwrites' fees) precum si alte condiții specifice emisiunii.

C.Analiza firmei emitente

În cazul în care discuțiile inițiale au o evoluție favorabilă și se ajunge la hotărârea ca se face emisiune, BI va incepe analiza situatiei firmei emitente si va evalua titlul pe care aceasta doreste sa-l vânda pe piață.Aceasta fază are două scopuri:

– primul urmărește menținerea bunei reputații a BI pe piață, prin asigurarea că titlurile emise nu vor dezamăgi așteptările investitorilor

-al doilea urmărește culegerea de informații care vor fi utile în momentul înregistrării acțiunilor la Comisia Valorilor Mobiliare.

Această fază implică o serie de specialiști, inclusiv contabili autorizați, care verifică contabilitatea firmei și pregătesc documentele financiare necesare. Avocații analizează aspectele legale ale emisiunii și pregătesc documentele aferente. În cazul în care prin emisiune se urmărește finanțarea unui proiect industrial sunt angajați ingineri care să analizeze și să se exprime asupra fezabilității proiectului. Proiectele care vizează resursele minerale vor fi analizate de geologi care au sarcina de a aprecia în ce măsură scopurile propuse pot fi atinse. BI va analiza condițiile financiare, rezultatele exploatarii și oportunitățile viitoare ale firmei.

D.Negocierea

După încheierea discuțiilor preliminare și a analizei, în cazul în care conducerea firmei și BI au convenit că emisiunea va avea loc, conducătorii firmei emitente si BI vor negocia termenii ofertei – ceea ce presupune determinarea sumelor precise. În cazul obligațiunilor sunt stabilite: scadenta, garanțiile, modul de răscumparare și toate celelalte clauze ale contractului de emisiune. Este stabilita si marja brută a BI adica diferența dintre prețul la care vor fi vândute pe piață titlurile și suma primită de emitent.

Managerul financiar al firmei emitente trebuie să înțeleagă că BI in calitate de intermediar financiar va cauta: sa introduca anumite clauze care să micsoreze riscul pe care investitorii și-l vor asuma și să maximizeze marja brută a intermediarului. Procesul de negociere, deți se desfasoară intr-o admosferă de colaborare, nu exclude diferențe de opinie ale celor două parți asupra diferitelor clauze. Prețul la care se va face oferta nu este cunoscut în aceasta fază, determinarea lui va fi întarziata până după închiderea pieței de capital în ziua precedenta celei în care va avea loc oferta.

Încheirea negocierilor este urmată de semnarea unei "Întelegeri temporare de intermediere" (tentative underwriting agreement) – care contine o clauza care permite parților să se retraga în cazul unor evoluții ulterioare care ar pune în pericol oferta.

E.Înregistrarea la Comisia Valorilor Mobiliare.

F.Garantarea.

Procesul de garantare în acest caz presupune asumarea unui risc. În cazul unei emisiuni de titluri BI, prin garantare, acceptă să plătească firmei emitente o sumă (net proceeds) reprezentând diferența dintre prețul de vânzare pe piață si marja burtă a intermediarului la cateva zile dupa ce declaratția de înregistrare intra în vigoare și oferta începe. Astfel, intermediarul financiar (BI) iși asumă riscurile ce apar la vânzarea emisiunii, presupunâd că aceasta va avea succes.

G.Distribuția

Membrii sindicatului care au capacități de distribuire de titlruilor – precum casele de brokeraj – vând, în general, toate tilurile pe care le-au garantat. Alți membrii ai sindicatului care au putere financiară mare formează un grup de vaânzare (selling group) prin care încredințează vânzarea titlurilor altor intermediari financiari.

H.Câștigul băncilor de investiții

În cazul unei emisiuni de 10 milioane banca de investiții conducătoare a sindacatului negociază o marja brută de 4% ceea ce înseamna că se angajează să plătească companiei emitente suma de 9,6 milioane. Banca de investiții inițiatoare primește 50.000 drept compensație pentru conducerea sindicatului și inițierea operațiunii, ceea ce lasă 350.000 (3,5%) pentru compensarea sindicatului proprotional cu partea din emisiune pe care o garanteaza fiecare membru.

Un membru al sindicatului care a garantat 500.000 și a vândut toate titlurile va primi 17.500 = 500.000 x 3,5%.

Costul emisiunii de titluri scade pe masură ce suma pe care emitentul doreste să o atraga de pe piață este mai mare. Companiile mari suportă cheltuieli reprezentând în medie 0,5% din valoarea emisiunii, în timp ce în cazul companiilor mici cheltuielile induse de o emisiune pot ajunge le 5-6% din suma atrasă.

I.Consultanță

Banca de investiții rămane consultantul companiei emitente în probleme financiare pe temen lung. Serviciile de consultanță nu se rezumă numai la mobilizarea de capitaluri pe termen lung dar și la achizitii, fuziuni, refinanțare, etc.

J.Alte metode de plasament

Nu toate emisiunile de titluri se desfasoară urmând pașii prezentați mai sus. Sunt folosite și alte metode prin care este urmărita atragerea de resurse pe termen lung de pe piața de capital.

Companiile care emit acțiuni noi oferă vechilor acționari dreptul de a subscrie. O companie care are 100.000 acțiuni și care emite 10.000 acțiuni va oferi vechilor acționari dreptul de a subscrie o acțiune nouă la 10 acțiuni vechi deținute.

În acest caz, compania emitentă este supusă riscului ca pe parcursul perioadei în care poate fi exercitat dreptul de subscriere prețul acțiunilor sale să scadă sub prețul de subscriere, caz în care nu va mai vinde acțiuni. Pentru a-l proteja  pe emitent împotriva acestui risc o bancă de investiții poate aranja o garantare standby. 

Sindicatul de garantare acceptă să platească emitentului un preț mai mic decât prețul de subscriere pentru toate acțiunile nesubscrise prin mecanismul exercitării drepturilor de subcriere.

Anumite emisiuni, mai ales cele ale firmelor mici aflate în dezvoltare care ies pentru prima oară pe piața de capital sunt atat de riscante încat băncile de investiții nu doresc să le garanteze la o marjă rezonabilă. În asemenea caz emitenții pot alege varianta vânzarii în cele mai bune condiții (best-efforts distribution) prin care banca de investiții se obligă să facă toate eforturile pentru a vinde titlurile emise la un preț stabilit investitorilor și să plătească emitentului o sumă mai mică pentru fiecare titlu vândut. Uneori marja poate atinge 10-20% deoarece titlurile sunt greu de vândut.

Aceasta metodă este folosită de companiile care nu au alternativă pentru a patrunde pe piața de capital.

Pe măsura instituționalizării piețelor de capital a devenit posibilă plasarea unor emisiuni de titluri de  mare amploare direct unuia sau mai multor investitori cu putere financiară foarte mare.

Cumpărătorii instituționali cuprind: companiile de asigurare, fondurile de pensii, fundații caritabile,etc. În plus, companiile plasează emisiunile de actiuni direct propriilor investitori oferind mecanismul drepturilor de subscriere, evitând procesul plasării prin intermediul băncilor de investiții.

III. Studiu de caz privind finanțarea firmei S.N.G.N. ROMGAZ S.A. prin emisiunde de acțiuni.

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România.

  Compania are o experiență vasta în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909, când a fost descoperit primul zăcământ de gaze naturale în Bazinul Transilvaniei, la Sarmasel. Actuala formă juridică de organizare a ROMGAZ datează din anul 2001. Sediul social al companiei este la Mediaș, județul Sibiu, România.

  Activitatea companiei se desfășoară prin intermediul a 7 sucursale, respectiv:

–   două sucursale de producție gaze la Mediaș si Targu Mureș;

–   o sucursală de înmagazinare subterană a gazelor naturale la Ploiești;

–   două sucursale de servicii: o sucursală de intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde la Mediaș (SIRCOSS) și o sucursală de transport tehnologic și mentenanță la Targu Mureș (STTM);

–   o sucursală de producție energie electrică la Iernut (SPEE);

–   o sucursală la Bratislava, prin care se derulează operațiunile din Slovacia.

  Principalele segmente de activitate ale ROMGAZ sunt: explorarea, producția si furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea subterană a gazelor naturale si producția de energie electrică.

  În prezent, compania efectuează operațiuni petroliere de dezvoltare-exploatare în 9 perimetre, în care detine o cotă de participare de 100% și în 4 perimetre, în care are calitatea de cotitular. În România, la momentul de față, ROMGAZ are în producție 143 de zacăminte comerciale, amplasate în Bazinul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Oltenia. În plus, ROGAZ deține drepturi de explorare in Slovacia si Polonia.

De asemenea, ROMGAZ este cel mai mare operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România. Compania deține și operează 6 depozite subterane cu o capacitate de înmagazinare totală de 3,925 mld.mc și un volum de lucru de 2,760 mld.mc.

  Începând cu anul 2013, ROMGAZ și-a extins domeniul de activitate prin preluarea centralei termoelectrice de la Iernut, cu o capacitate totală de 800 MW, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică.

  Aditional, ROMGAZ efectuează  intervenții, reparații capitale, probe de producție și operații speciale la sonde, transporturi de mărfuri și persoane, transport tehnologic specific și mentenanță în interesul societății și pentru terți.

  ROMGAZ se dezvoltă prin implementarea de tehnologii de ultima oră în toate domeniile sale de activitate, finanțate integral din surse proprii. Poziția economică și financiară a companiei este caracterizată prin stabilitatea profitului și lichiditate. Astfel, ROMGAZ se numără printre companiile care au indeplinit toate condițiile de crestere economică, devenind una dintre cele mai mari companii din România.

Un eveniment important în istoria recentă a companiei este listarea duala a acesteia în data de 12 noiembrie 2013. Începând cu aceasta dată, acțiunile emise de ROMGAZ sunt tranzacționate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București . Totodată, acțiunile societății sunt suport pentru certificate globale de depozit (GDR-uri) emise de The Bank of New York Mellon, GDR-uri care se tranzacționează pe Bursa de Valori din Londra.

 Acționar principal al companiei este Statul Român prin Ministerul Economiei, cu o participatie de 70,0071%.  

ROMGAZ este o societate administrată în sistem unitar, organismele corporative ale companiei fiind: Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Administratie si Directorul General. 

Misiunea ROMGAZ: Performanță, competitivitate și crestere continuă a valorii ROMGAZ atât pentru noi cât și pentru acționari, printr-o mai bună valorificare a potențialul uman și a activelor deținute, cu afaceri predictibile și profitabile precum și o mai bună gestionare a riscurilor.

Structura acționariat

Tabelul nr. 1

Sursa informatiei: ASF  Din data:  11.11.2013

Tabelul nr. 2

Sursa informatiei: DEPOZITARUL CENTRAL  Din data:  31.12.2013

Tabelul nr. 3

Sursa informației: DEPOZITARUL CENTRAL  Din data:  30.06.2014

Tabelul nr.4

Sursa informației: DEPOZITARUL CENTRAL  Din data:  31.12.2014

ANALIZA INVESTIȚIILOR

Programul anual de investiții pentru anul 2012, în conformitate cu Bugetul de Venituri si Cheltuieli rectificat aprobat si prin HG nr.1254/2012, a fost în sumă de 531.506 mii lei din care, 526.146 mii lei pentru investițiii și 5.360 mii lei pentru rambursări rate aferente creditelor. Cheltuielile de investiții realizate în anul 2012 au fost de 519.053 mii lei. Finanțarea programului s-a facut exclusiv din sume proprii și anume din amortizare, cota de dezvoltare și sume destinate finanțării investițiilor alocate din profitul net.

Valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune la 31.12.2011 a fost de 517.702 mii lei reprezentând 79.62 % din valoarea mijloacelor fixe programate sa fie puse în funcțiune până la sfârșitul anului 2012. Investițiile puse în funcțiune includ și proiecte începute în anii anteriori și finalizate în anul 2012.

Cheltuielile de investiții la 31.12.2012 cuprinse în programul pentru anul 2012 sunt reprezentate în tabelul de mai jos:

Tabel nr.5

Sursa informație: Raportul administrațiilor 2012

Defalcarea pe sucursale a realizărilor cuprinse în programul de investiții, este redată in tabelul următor:

Tabelul nr.6

Sursa informație : Raportul administratiilor 2012

Împrumutul de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (“BIRD” – RO 3723) a fost acordat în vederea reabilitării sectorului de petrol și gaze din România, în cadrul unui Acord de Împrumut semnat la 1 iunie 1994. Împrumutul a fost exprimat în USD (sold la 31 decembrie 2011: 2.010.348 USD, echivalentul a 6.714 mii RON, sold la 31 decembrie 2010: 4.075.312 USD, echivalentul a 13.060 mii RON) și a fost purtător al unei dobânzi de 0,5% peste costul imprumuturilor calificate așa cum prevede BIRD. Rata dobânzii aplicabilă în 2011 a fost de aproximativ 7,97% (2010: aproximativ 7,67%). La 31 decembrie 2010, Societatea nu a îndeplinit toate condițiile financiare conform contractului încheiat, iar împrumutul a fost prezentat pe termen scurt. În anul 2012 creditul a fost rambursat în întregime.

Investițiile joacă un rol deosebit în menținerea declinului producției, atât prin descoperirea de noi rezerve cât și prin îmbunătățirea gradului de recuperare actual prin reabilitarea, dezvoltarea și modernizarea facilităților existente.

Pentru anul 2014 Romgaz și-a programat investiții în valoare de 1.341,38 milioane lei și a realizat 1.085,5 milioane lei, cu 28 % mai puțin. Comparativ cu realizările anului 2013, s-au realizat cu 237,2 milioane lei mai mult, acestea fiind finanțate exclusiv din surse proprii.

Valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune în perioada anului 2014 a fost de 569 milioane lei.

Pentru anul 2013 Romgaz și-a programat investiții în valoare de 900 milioane lei și a realizat 848 milioane lei, cu circa 63 % respectiv 329 milioane lei mai mult decat investițiile realizate în anul 2012.

Valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune în cursul anului 2013 a fost de 384 milioane lei.

Societatea a realizat în perioada 2012-2014 investiții în valoare de circa 2,45 miliarde lei, astfel:

Tabelul nr.7

Sursa informației: Raportele Administrațiilor 2012,2013,2014

Programul de investiții pentru anul 2013 a fost aprobat de Consiliul de Administratie prin:Hotărârea nr.1 din 29 ianuarie 2013, iar bugetul aferent, sub forma Anexei nr.5, la bugetul de venituri și cheltuieli cu Hotărârea Adunării Generale a Actionarilor nr.10 din 15 i nr.924/27.11.2013).

Direcțile prioritare ale programului de investiții au vizat, în principal, proiecte privind:

-continuarea lucrărilor de cercetare geologică prin noi foraje și prospecțiuni geologice pentru descoperirea de noi rezerve de gaze naturale;

-dezvoltarea potențialului de producție prin asigurarea de noi capacități de pe structurile existente;

-Îmbunatățirea performanțelor instalațiilor și echipamentelor aflate în dotare și creșterea siguranței în exploatare;

-creșterea capacității de înmagazinare subterană a gazelor, a flexibilității și securității depozitelor existente;

-asigurarea de noi utilaje sau modernizarea celor existente, necesare susținerii activității de producție;

-elaborarea de studii și proiecte necesare dezvoltărilor viitoare ale societății.

Investițiile realizate comparativ cu cele programate, pe principalele capitole, sunt reprezentate în tabelul de mai jos:

Tabelul nr.8

Sursa informației: Raportul administrațiilor 2013

Încă de la începutul anului, 56,3% din buget a fost asigurat cu contracte de execuție/livrare, incluzând și valoarea obiectelor executate în regie proprie.

Asigurarea cu contracte încheiate în anul 2012 a constituit o primă premisă pentru înregistrarea celor mai mari realizări din ultimii 4 ani.

Nivelul indicat al realizărilor valorice a însemnat și înregistrarea unor însemnate realizări fizice.

Pe parcursul anului au fost încheiate contracte de achiziții la un nivel valoric de 1.130.000 mii lei, incluzând și lucrările în regie proprie, cea ce creează premize pentru realizarea investițiilor din anii următori.

Până la sfârșitul anului au fost puse în funcțiune investiții însumând 384.000 mii lei, din care principalele sunt:

compresoare de câmp Sângiorgiu de Pădure;

compresoare de câmp Bogata;

compresoare de câmp Bordosiu;

compresoare de câmp Ludus;

depozit Ghercești;

modernizare sonde Bilciurești;

foraj sonda 205 Alunu;

foraj sond 654 Jugureanu;

sonda 301 Nades;

sonda 303 Nades;

sonda 181 Cusmed;

sonda 34 Porumbeni;

unitate compresoare gaze;

dotări, echipamente;

modernizare instalație T50-Pn-08ULF;

modernizare grup motopompa 3 PN 300;

autocontainer ciment;

instalație de frezare industrial;

scule măsurători sonde.

Aspecte deosebit de complexe, cu influențe mari asupra realizării planului de investiții, regăsim în etapa de promovare a investițiilor , respectiv, obținerea de terenuri, avize, acorduri și autorizații necesare execuției lucrărilor. Pentru rezolvarea acestora societatea face în permanență demersuri pe lângă instituțiile statului pentru simplificarea și scurtarea aplicării procedurilor de obținere a aprobărilor necesare.

Menționăm faptul că societatea nu a efectuat cheltuieli de investiții de natura cheltuielilor de cercetare dezvoltare.

Societatea nu a înregistrat probleme legate de dreptul de proprietate asupra activelor corporale ale societății.

Prin HG nr.831 din 4 august 2010 privind aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică a Societății Nationale de Gaze Naturale " Romgaz" – S.A. Medias și a mandatului instituției publice implicate în derularea acestui proces, s-a aprobat "vânzarea de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participanțiilor Statului și Privatizării în Industrie, prin ofertă publică secundară initială,a unui pachet de acțiuni administrativ la Societatea Natională de Gaze Naturale Romgaz- S.A. Medias, reprezentând 15 % din capitalul social al acestei societăți naționale".

Punctul de plecare al acestui proces poate fi considerat semnarea de către Ministerul Economie, Comerțului și Mediului de Afaceri (actual Ministerul Economiei), prin OPSPI-în calitate de vânzător al pachetului de acțiuni, a Contractului de intermediere cu Sindicatului de intermediere format din : Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română SA, Goldman Sachs Internațional și Raiffeisen Capital&Investment SA.

Înaintea derulării propriu zise a procesului de ofertă, prin HG nr.811 din 18 octombrie 2013 a fost modificată și completată HG nr.831/2010, stabilindu-se totodată principalele caracteristici ale procesului de ofertă și listare, dintre care amintim:

-vânzarea pachetului de acțiuni se face prin oferirea de acțiuni sub formă de acțiuni și/sau certificate de deposit (GDR) având la bază acțiuni suport pe piața de capital reglementată național și internațional;

-structurarea ofertei în două tranșe:

tranșa investitorilor institușionali: 85% din numărul total de acțiuni;

tranșa investitorilor mici : 15% din numărul de acțiuni, cu posibilitatea suplimentării numărului de acțiuni cu înca 5%;

-stabilirea intervalului preț la care se realizează subscrierile : 24-32 lei/acțiune;

-acordarea unor discounturi investitorilor mici: 5% pentru primele 10.000 de acțiuni subscrise în primele 5 zile din cadrul perioadei de ofertă și 3% pentru primele 10.000 de acțiuni subscrise în primele celelalte zile din cadrul perioadei de ofertă;

-luarea măsurilor nencesare în vederea admiterii acțiunilor societății la tranzacționare pe piața operată de Bursa de Valori București și a admiterii de tranzacționare a certificatelor de depozit având la bază acțiuni suport la Bursa de Valori Londra;

-apobarea unor măsuri de stabilizare în cayul unei evoluții descendente a prețului de vânzare după admiterea la tranzacționare a acțiunilor.

Sinteza investiiilor realizate, pe principalele capitole pe perioada anului 2014, sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabelul nr.9

Sursa informației: Raportul administrațiilor 2014

Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acțiunile societății sunt tranzacționate pe piața reglementată administrată de BVB (Bursa de Valori Bucuresti), sub simbolul “SNG”, iar GDR-urile pe piața reglementată administrată de LSE (London Stock Exchange), sub simbolul “SNGR”. La sfârșitul primei zile de tranzacționare, acțiunile Romgaz erau cotate la 34,5 lei, cu 15% peste prețul la care au cumpărat investitorii instituționali, iar prețul de închidere a GDR-urilor a fost de 10,4 USD, cu 13,66% mai mare decât prețul de subscriere.

În vederea realizării scopului principal, prin utilizarea eficientă a resurselor materiale, financiare, umane și informaționale, societatea și-a stabilit următoarele obiecte strategice:

Creșterea portofiliului de resurse și rezerve de gaze, prin descoperirea de resurse noi și prin dezvoltarea și îmbunătățirea recuperării resurselor deja descoperite;

Consolidarea poziției pe piețele de furnizare a energiei;

Optimizarea, dezvoltarea și diversificarea activității de înmagazinare subterană, prin reconsiderarea importanței acesteia, pentru asigurarea siguranței, continuității și flexibilității în aprovizionarea cu gaze naturale;

Cresterea performanțelor societății;

Identificarea unor oportunități noi de creștere și diversificare;

Îmbunătățirea structurii organizatorice a societății;

Reorganizarea funcției de audit intern.

Până la sfârșitul anului 2014, au fost încheiate contracte de achizișii cu execuție în anii 2014 și 2015 la un nivel valoric de 750.000 mii lei, incluzând și lucrările în regie proprie.

În perioada analizată au fost puse în funcțiune investiții însumând 569.070 mii lei, din care principalele sunt:

foraj: 28 sonde;

instalații tehnologice la sonde: 28 instalații;

modernizări sonde: 147 sonde;

reparații capitalizabile sonde: 136;

modernizare utilaj tubing flexibil;

modernizare utilaj de cimentare;

utileje independente.

Un aspect deosebit de complex, cu influențe importante asupra realizării planului de investiții, îl regăsim în etapa de promovare a investițiilor, respectiv, obținerea de terenuri, avize, acorduri și autorizații necesare execușiei lucrărilor. Pentru rezolvarea acestora societatea face în permanență demersuri pe lânga instituțiile statului pentru simplificarea și scurtarea aplicării procedurilor de obținere a aprobărilor necesare.

BIBLIOGRAFIE

Botnari Nadejda . Finanțele întreprinderii. F.E.-P "Tipologia centrală" 2006

Brezeanu Petre. Gestiunea financiara Vol I: Elemente inspirate din teoria si practica financiară a Uniunii Europene. Ed Cavallioti 2009

Brezeanu Petre. Gestiunea financiară Vol II: Situațiile financiare.Reglementări naționale și internaționale. Ed Cavallioti 2009

Dardac Nicolae, Teodora Cristina. Instituțiile de credit. Ase 2012

Dayan Armand, Bouquerel Fernard. Studiile de piață. C.H.Beck 2008

Ene Sebastian. Piața de capital.Managementul tranzacțiilor pe piața de capital. Independenta Economica 2010

Marinescu Cosmin. Economia de piața,fundamentele instituționale ale prosperității. Ase 2007

Moldovan Ioana-Andra. Sistemul financiar- factor mobilizator sau inhibitor in economia de piață. Ase 2012

Mosteanu Narcisa Roxana. Finanțe publice. Ed Universitară 2011

Panoiu Laura. Managementul pieței de capital. Independența economică 2008

Prisacaru Maria,Ursu Silviu, Andries Alin. Piețe și instrumente financiare. Ed Univ "Al. Ioan Cuza" 2008

Roman Constantin, Mosteanu Tatiana. Finanțele instituților publice. Ed economică 2011

Socol Adela. Relatii financiar monetare instituționale. Univ"1 Dec 1918" 2009

Soros George. Noua paradigma a piețelor financiare. Criza creditelor din 2008

Turliuc Vasile, Cocris Vasile,Roman Angela. Monedă si credit. Ed Univ " Al. Ioan Cuza " 2008

Zait Dumitru. Evaluarea si gestiunea investițiilor directe. Sedcom Libris 2008.

www.biblioteca-digitală.ase.ro

www.bvb.ro

www.romgaz.ro