Finantarea Investitiilor In Domeniul Industriei Prin Fonduri Nerambrursabile

Cuprins :

Introducere……………………………………………………………………………………………………………..

Surse de finanțare la nivelul companiilor……………………………………………………………………

Organizarea companiilor românești din punct de vedere al Legii IMM-urilor…………..

Surse interne de finanțare…………………………………………………………………………………….

1.3 Surse externe de finanțare…………………………………………………………………………………

1.4 Oportunități de finanțare a investițiilor companiilor prin fonduri nerambursabile………

2. Finanțarea investițiilor companiilor prin Programele naționale de finanțare a investițiilor productive destinate IMM-urilor………………………………………………………………………………………….

Descriere a Programelor Naționale de Finanțare a investițiilor productive destinate IMM-urilor……………………………………………………………………………………………………….

Descriere a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul………. tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare – START………………………….

Finanțări nerambursabile pentru IMM-uri prin programul START………………………

Elemente financiare a planului de investiții a companiei……………………………………..

Studiu de caz – Finanțarea investitiei companiei SC SA……………………………………………..

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………….

Introducere

Investițiile reprezintă factorul esențial al dezvoltării întreprinderilor și al întregii economii. Strategia investițională ocupă un rol important în cadrul strategiilor și al politicilor firmei deoarece toate celelalte activități ale firmei sunt dependente de politica de investiții adoptată. Decizia de investiție constituie o problemă de opțiune între diferite alternative, de tipul proiectelor concurente sau a multiplelor surse de finanțare. Decizia de investiții se fundamentează pe informații complexe și exacte privind necesitatea, oportunitatea, durata de execuție și exploatare a investițiilor, volumul cheltuielilor și al resurselor financiare, fluxurile de intrare și ieșire a fondurilor pe toată durata exploatării investiției, asigurarea rentabilității și lichidității, durata recuperării capitalurilor investite, etc. Decizia de a face o investiție pe piața reală este prezentată sub forma unui proiect de investiții. Proiectul de investiții este în concepții Băncii mondiale „o activitate cu un punct de plecare și de încheiere propriu ce urmărește obținerea unui obiectiv specific, între aceste puncte realizându-se o serie de fluxuri de ieșire și intrări și care din punct de vedere economico-financiar semnifică cheltuieli și venituri’’. Mărimea unui proiect de investiții este dată de valoarea cheltuielilor de investiții sau de mărimea imobilizărilor ce fac obiectul proiectului de investiții. Într-o afacere economică, cât de mică ar fi ea, activitatea de investiții are un rol central, un rol de impuls, de element generator, care face ca aceasta să se nască, să se desfășoare și să se dezvolte. Putem afirma că investițiile reprezintă pentru economie ceea ce pentru un sistem activ reprezintă motorul. Formarea, plasarea și utilizarea investițiilor constituie, așadar o problemă crucială pentru întreprinzător. Investițiile pot fi privite și ca liant între generații, prin crearea de noi locuri de muncă pentru generația tânără, dar și prin ,, moștenirea’’ de capital fix pe care aceasta o primește de la generațiile anterioare. Finanțarea investițiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investițional, în cadrul căreia, urmare a deciziei de investiții, resursele financiare se înglobează în bugetul investiției și pot fi utilizate în vederea realizării proiectului. În fapt, prin decizia de “a investi” are loc alegerea dintre investiția internă în și investiția externă. Prin decizia de “a finanța” are loc alegerea între resursele proprii și resursele împrumutate sau atrase de finanțare. Activitatea de investiții se înscrie, în majoritatea cazurilor, pe coordonatele unei strategii de dezvoltare economico-socială și se desfășoară pe bază de programe sau proiecte. Programele de investiții, indiferent de nivelul la care au fost elaborate, au o arie de cuprindere mai largă și, de cele mai multe ori, pentru implementarea lor este nevoie să fie detaliate în unul sau mai multe proiecte de investiții. Realizarea de proiecte sau programe de investiții conduce, în principal, la creșterea stocului de capital fix. Ca atare, investițiile constituie instrumentul principal de realizare a modernizării economice, prin crearea de noi structuri, mai performante, în acord cu opțiunile strategice, de perspectivă ale societății. În plan social, investițiile joacă rolul de regulator/compensatorîn ocuparea forței de muncă, în îmbunătățirea calității vieții. Implementarea unor proiecte sau programe de investiții antrenează modificări pe piața muncii, creând o nevoie suplimentară de forță de muncă în sectoarele care pregătesc și realizează acțiuni investiționale (cercetare-proiectare, construcții, producția de echipamente și instalații de lucru, etc.) dar mai ales la beneficiarii de investiții, care exploatează noile capacități de producție.

În acest context prezenta lucrare de licență urmărește aducerea unor:,,

Lucrarea de licență propusă a fi realizată sub denumirea de: „

” reuneste probleme comune atât mediului public(Uniunea Europeană, guvernarea

națională, regională sau locală) cât și mediului privat (beneficiari, sistem bancar, etc.) a

finanțării proiectelor de investiții din Fonduri Structurale Europene, cu o semnificație majoră

în derularea de noi investiții strategice. Această lucrare își propune introducerea de aspecte

teoretice si practice mai puțin cunoscute, de aplicare a unor modele si de interpretare a unui

studiu de caz, fiind evidențiate principalele aspecte pozitive și negative care influențează

capacitatea de absorbție și accesarea fondurilor structurale europene, în România, pentru

finanțarea unor investiții în infrastructura de afaceri.

Primul capitol al acestei lucrări de licență definește din punct de vedere conceptual ajutoarele

financiare nerambursabilă, punând accentul pe elementele economice, financiare dar și pe cele

politice ale transferurilor de resurse cunoscute sub denumirea de ajutoare financiare

nerambursabile.

Cel de-al treilea capitol, al acestei teze, tratează aspecte care privesc integrarea României în

Uniunea Europeană și analizează programele europene pre-aderare și post-aderare de

finanțare structurală de care beneficiază aceasta.

Concluzii

Lucrarea de licență propusă a fi realizată sub denumirea de: „Contribuții la metodologia de

analiză, selecție și finanțare a proiectelor de investiții din fondurile structurale

europene” reuneste probleme comune atât mediului public (Uniunea Europeană, guvernarea

națională, regională sau locală) cât și mediului privat (beneficiari, sistem bancar, etc.) a

finanțării proiectelor de investiții din Fonduri Structurale Europene, cu o semnificație majoră

în derularea de noi investiții strategice atât pe plan național cât și pe plan european.

Așa cum am menționat deseori în această lucrare accesul la fondurile structurale europene a

dus la schimbarea modului de planificare a activităților economice în cadrul companiilor

private românești. Managerii sau proprietarii acestora au început să urmărească cu interes

lansările de noi linii de finanțare deoarece și-au dat seama că fondurile europene pot completa

sursele proprii în realizarea proiectelor de investiții de la nivelul companiilor. Tratarea

proiectului de finanțare și a banilor europeni drept panaceul universal pentru rezolvarea

problemelor financiar-economice și/sau sociale la nivelul beneficiarilor devine un mare

pericol subliniat chiar și de către specialiști.

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&ved=0CB8QFjAA&url=http%3A%2F%2F193.231.20.119%2Fdoctorat%2Fteza%2Ffisier%2F571&ei=owGQVbbIJYmuUf2EgLgN&usg=AFQjCNGpX5RHU6JtKFOABR8kew3jsnMqHA&bvm=bv.96783405,d.bGg

CAPITOLUL 1

SURSE DE FINANȚARE LA NIVELUL COMPANIILOR

Structura financiară se caracterizează prin multiplele posibilități de combinare a surselor utilizate de către o firmă pentru finanțarea activității sale, reprezentând unul dintre cele mai utilizate concepte în finanțele corporative dar și în managementul financiar. Activitatea de investiții are nevoie de resurse financiare, a căror formare să fie stimulată atât de mecanismele economiei de piață cât și de pârghiile financiare, fiscale utilizate de stat. IMM-urile au început și continuă să utilizeze portofolii cât mai diversificate de surse de finanțare, structura portofoliului fiind mult diferită de la un sector la altul de activitate. Resursa cea mai importantă se atribuie resurselor proprii, creditelor bancare și a surselor din asistența financiară nerambursabilă, provenite din alocații bugetare și din granturi ale UE. Ponderea surselor de pe piața de capital este una mică. În general, sursele din care pot fi finanțate investițiile sunt fondurile proprii ale întreprinderilor,emiterea de acțiuni, credite bancare pe termen lung sau pe termen mijlociu, alocații de la bugetul de stat, sponsorizări, iar din exterior, pot fi împrumuturile bancare, investițiile directe de capital, etc. Obiectivul finanțelor întreprinderii și necesitatea de prim ordin este dată de asigurarea la timp a resurselor pentru acoperirea financiară a investițiilor. O folosire eficientă a resurselor, cu condiția certitudinii formării lor la timp este ca resursele financiare să se formeze paralel și corelat cu procesul efectuării cheltuielilor. Așadar, investitorii nu trebuie neaparat să dispună, încă de la început, de întreaga sumă ce urmează să acopere cheltuielile de investiții. Indiferent de categoria de mărime, firmele folosesc aproape în egală măsură, atât resursele proprii, cât și împrumuturile bancare. Diferențele înregistrate la aces tcapitol de către micro-întreprinderi, față de firmele mici și, respectiv, față deîntreprinderile mijlocii sunt de câteva procente. În schimb, accesarea fondurilor publice și a asistenței financiare nerambursabile furnizată de UE este mai ridicată încazul firmelor mijlocii (3,5% si respectiv 6,2%) față de micro-întreprinderi (0,8% sirespectiv 3,7%). În mare parte, succesul activității investiționale, este determinat de asigurarea financiară a acesteia. Finanțarea investițiilor utilizează resursele în corelație cu tehnica de constituire și de mobilizare a lor, având un conținut unitar, dar complex. Resursele generate în cadrul finanțării interne, precum și o parte din resursele din finanțarea externă, se regăsesc sau se mobilizează în contul investitorului pe măsura generării lor. Cealaltă parte din resursele externe (de natura împrumuturilor, creditelor bancare etc.) comportă o tehnică specifică de integrare a lor în vederea finanțării investițiilor.

Mecanismul finanțării investițiilor implică acțiuni corelate privind:

determinarea necesarului de finanțare;

stabilirea structurii corespunzătoare a capitalului;

evaluarea costului resurselor de finanțare pe termen mediu și lung.

Planul de finanțare alcătuit din portofoliul de proiecte de investiții ce urmează a fi înfăptuite,resursele de care investitorul dispune si investițiile sunt puse într-un raport de balanță. Esențial este dacă investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanțare internă sau din finanțare externă. Astfel, problema atragerii resurselor de capital trebuie cercetată sub două aspecte interdependente: după sursele și metodele de finanțare. Întreruperea realizării investițiilor, prelungirea termenului de dare în folosință, precum și pierderile efective concretizate în imobilizări de capital în investiții începute și neterminatepoate apărea în cazul întârzierii formării resurselor în raport cu apariția obligațiilor de plată. În general, o firmă are posibilitatea de a alege între mai multe structuri financiare alternative. În această circumstanță, stabilirea semnificației, alături de termenul general de structură de capital, a unui concept conex, precum cel de structură optimă a capitaluluiapare ca relevantă. În modul acesta, o firmă poate alege oricare dintre surse sau poate să le combine în diferite forme pentru un proiect de investiții, dar se pune problema care sursă sau ce combinație este mai bună pentru a maximiza obiectivul final,valoarea firmei.Așadar, structura capitalului va trebui examinată din punct de vedere al impactului asupra valorii firmei.

Organizarea companiilor românești din punct de vedere al Legii IMM-urilor

O entitate se poate califica drept IMM daca este considerată în primul rând întreprindere.În concordanță cu noua definiție, formularea definiției întreprinderii care reflectă terminologia folosită de Curtea Europeană de Justiție în deciziile sale este următoarea:,,o întreprindere este orice entitate angajată într-o activitate economică, indiferent de forma sa legală". Fiind inclusă formal în recomandare, scopul noii definiții pentru IMM este acela că persoanele fizice autorizate, asociațiile familiale, parteneriatele si asociațiile angajate într-o activitate economică pot fi considerate întreprinderi.Factorul determinant nu este forma legală ci activitatea economică. O întreprindere nu poate fi considerată IMM dacă: 25% sau mai mult din capitalul sau drepturile de vot ale acesteia sunt controlate direct sau indirect, individual sau în comun, de una sau mai multe organisme publice. Motivul pentru această stipulație este că parteneriatul public poate oferi acestor întreprinderi avantaje, în special de natură financiară. De asemenea, uneori este imposibil de calculat datele privind numărul de salariați si cele financiare relevante ale întreprinderilor publice. Întreprinderile mici și mijlocii și microîntreprinderile (IMM-urile) constituie motorul economiei europene. Acestea sunt o sursă importantă de locuri de muncă, contribuie la dezvoltarea spiritului antreprenorial și inovativ la nivelul Uniunii Europene, având astfel un rol crucial în creșterea competitivității și a gradului de ocupare a forței de muncă. Noua definiție a IMM-urilor, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, reprezintă un pas înainte în procesul de îmbunătățire a mediului de afaceri pentru IMM-uri și are ca obiectiv să încurajeze inițiativa antreprenorială, investițiile și creșterea economică. Această definiție a fost elaborată după larga consultare a factorilor implicați în activitatea IMM-urilor, ceea ce dovedește că ascultarea IMM-urilor constituie un factor cheie pentru realizarea cu succes a obiectivelor de la Lisabona. Așadar, ,,categoria microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) este alcătuită din întreprinderi care angajează mai puțin de 250 de persoane și care au o cifră de afaceri anuală care nu depășește 50 de milioane de euro și/sau un bilanț contabil anual care nu depășește 43 de milioane de euro.’’

Se disting mai multe c ategorii de întreprinderi :

Întreprinderea autonomă este întreprinderea care nu este parteneră sau legată cu altă întreprindere, mai exact:

– Este în totalitate independentă, mai exact, ea nu deține capital social și nici drepturi de vot în nicio altă întreprindere și invers, nicio altă întreprindere nu deține capital social sau drepturi de vot în întreprinderea respectivă. – O altă situație ar fi atunci când aceasta deține în una sau mai multe întreprinderi mai puțin de o pătrime din drepturile de vot (din factorul mai mare) sau din capitalul social și/sau în întreprinderea respectivă o altă întreprindere nu deține mai mult de o pătrime din capitalul social sau din drepturile de vot (din factorul mai mare).

Întreprinderea legată este întreprinderea care ține contabilitate consolidată sau care este inclusă în situațiile financiare consolidate ale altor întreprinderi.Pentru acest gen de întreprinderi se formează un grup de întreprinderi care este controlat direct sau indirect de acționarii principali dintr-o altă întreprindere din interiorul grupului sau prin capacitatea de a exercita o influență dominantă asupra întreprinderii respective. Astfel de cazuri sunt rar întâlnite. Mai exact, două sau mai multe întreprinderi sunt legate dacă cel puțin una dintre relațiile următore este îndeplinită :

O înteprindere deține majoritatea acțiunilor a unei alte înteprinderi cât și drepturile de vot, dreptul la demiterea sau numirea majorității din administrația înteprinderii, poate să domine activitatea întreprinderii și poate controla acțiunile și majoritatea dreptului de vot din întreprinderea respectivă.

Întreprinderea parteneră este întreprinderea care nu este nici autonomă, nici legată una de cealaltă. Acest tip de întreprindere se refera atunci cand se face un parteneriat intre intreprinderi majore,iar cele doua intreprinderi sa nu aiba control una asupra. O întreprindere este parteneră dacă :

Capitalul social sau drepturile de vot sunt deținute de ambele firme în proporție de 25% sau mai mult.

Drepturile de vot deținute să nu fie mai mari de 50% ale ambelor întreprinderi, mai exact o întreprindere să nu fie legată de altă întreprindere.

Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) au un rol foarte important în economia europeană. Cu toate că IMM-urile se confruntă de cele mai multe ori cu imperfecțiunile pieței, acestea reprezintă o sursă importantă de abilități antreprenoriale, de inovație și de creare de locuri de muncă. De asemenea, IMM-urile au frecvent dificultăți în obținerea de finanțări sau credite, în special în faza de IMM-uri nou înființate (start-up) iar resursele financiare reduse pot astfel îngreuna accesul la noile tehnologii, investiții și inovații.Din această cauză, una dintre prioritățile Comisiei în materie de creștere economică este prijinirea IMM-urilor care reprezintă creare de locuri de muncă și coeziune economică și socială. Un IMM se distinge de celelalte tipuri de întreprinderi prin următoarele criterii: numărul de angajați, cifra de afaceri și/sau bilanțul contabil total anual.

Sursa : http://www.aippimm.ro/articol/imm/legislatie-imm/definitie-imm

IMM-urile sunt împărțite în trei categorii :

Micro-întreprindere – întreprinderea care dispune de mai puțin de 10 angajați, iar cifra de afaceri și bilanțul contabil nu trebuie să depășească 2 milioane de euro.

Întreprindere mică – întreprinderea care dispune de mai puțin de 50 de angajați, cifra de afaceri trebuie sa fie mai mică sau egală cu 10 milioane de euro, iar bilanțul contabil mai mic sau egal cu 2 milioane de euro.

Întreprindere mijlocie – întreprinderea care dispune de mai puțin de 250 de angajați, cifra de afaceri trebuie să fie mai mică sau egală cu 50 milioane de euro, iar bilanțul contabil mai mic sau egal cu 43 milioane de euro.

Sursa : http://www.aippimm.ro/articol/imm/legislatie-imm/definitie-imm

Aceste plafoane se aplică numai în cazul întreprinderilor autonome. Noua definiție oferă opțiunea ca un IMM să poată alege între a respecta fie plafonul referitor la cifra de afaceri dintr-un an, fie cel referitor la bilanțul total, dar respectarea plafoanelor referitoare la numărul mediu de salariați este obligatorie cu precizarea că nu este necesară satisfacerea celor două criterii și se poate depăși unul dintre ele fără pierderea statutului de IMM.Prin natura lor, întreprinderile din sectorul de comerț și distribuție au cifre de afaceri mai mari decât acelea din producție, iar oferirea posibilității de a alege între acest criteriu și cel al bilanțului total, care indică bonitatea unei întreprinderi, asigură un tratament egal IMM-urilor angajate în diferite tipuri de activități economice.

Criteriul numărului de salariați este necesar pentru a stabili în ce categorie se încadrează fiecare IMM.El acoperă personalul permanent, cel cu normă parțială și cel temporar și include următoarele:

• Salariații,

• Persoanele care lucrează pentru întreprindere fiind subordonate acesteia și care sunt considerate drept angajați în conformitate cu legislația națională,

• Proprietarii-administratori,

• Partenerii angajați în activitățile obișnuite ale întreprinderii și care beneficiază de avantaje financiare din partea întreprinderii.

Numărul mediu de salariați este exprimat în unități de muncă anuale (UMA). Persoanele care lucrează cu normă întreagă într-o întreprindere în decursul unui an se calculează ca fiind o unitate iar categoria celor care lucrează cu jumătate de normă este considerată ca fracțiune din această unitate. Tot aici sunt incluși muncitorii sezonieri și cei care au lucrat doar câteva luni pe parcursul unui an. În ceea ce privește cifra de afaceri anuală netă, aceasta se stabilește prin calcularea tuturor veniturilor din vânzări și servicii doar după ce au fost plătite toate datoriile realizate de o întreprindere într-un interval de un an calendaristic, cu specificarea că TVA-ul sau alte taxe indirecte sunt total excluse, iar în ceea ce privește bilanțul total, acesta la rândul său face referire la valoarea principalelor active ale societății.

Asocierea reprezintă o provocare din ce în ce mai ridicată pentru obținerea de finanțare prin intermediul fondurilor de sprijin ale Uniunii Europene, în cazul unui IMM, a identifica parteneri de proiect din țară sau din străinătate pentru a participa la anumite proiecte commune cu finanțare nerambursabilă reprezintă un rol foarte important.

Potrivit unui studiu realizat de Fundația Post-Privatizare, România ar ocupa locul 17 în Uniunea Europeană în ceea ce privește valoarea adăugată totală a firmelor mici și mijlocii și ultimul loc după numărul de IMM-uri active. Potrivit studiului, în România sunt 426.295 de IMM-uri active în economia nefinanciară, cea mai mică densitate de IMM-uri din UE28, acestea având 2,71 milioane de angajați. România ocupă astfel, locul 8 în Uniunea Europeană ca pondere în totalul angajaților din IMM. De asemenea, valoarea adăugată realizată de IMM-uri este de 25,8 miliarde de euro. Autorii studiului estimează însă reluarea creșterii consecutive în 2014 și 2015 pentru indicatorii de performanță ai IMM, cu ritmuri mai înalte față de media europeană. În acest sens, pentru rata de creștere a valorii adăugate este prognozat un avans de 6,5% în 2014/2013 și de 7,8% în 2015/2014, în timp ce rata de creștere a numărului de angajați este estimată la 2,9% în 2014/2013 și la 2,8% în 2015/2014. Referitor la ponderea microîntreprinderilor din România în totalul de IMM-uri, aceasta se situează în jur la 88 %, având un procent mai mic decât media de 92 % din UE 28 dar în același timp categoria întreprinderilor mici are un procent mai ridicat: 10,4 % decât în Uniunea Europeană, unde procentul este de 6,4 %. Comerțul, ca ramură de activitate vine cu un procent de aproximativ 40 % din numărul total de firme, reprezentând domeniul de activitate cel mai important pentru IMM-urile românești, media din Uniunea Europeană fiind de 28 %. IMM-urile au devenit din ce în ce mai importante în societatea noastră, ca furnizori de oportunități de angajare și elemente cheie pentru bunăstarea comunităților locale și regionale. Prin urmare, Legea privind întreprinderile mici pentru Europa propune, pentru prima oară, instituirea unui cadru de politici cuprinzător pentru Uniunea Europeană și pentru statele sale membre. Diferențele privind modul de finanțare al activității microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel de țară sunt mai expresive din motive care țin în cea mai mare parte de factori specifici întreprinderii precum: profitabilitatea, tangibilitatea activelor, oportunitățile de dezvoltare, volumul vânzărilor, costurile de faliment etc. Dacă o firmă ar avea posibiliatatea de a dispune de mai multe oportunități de finanțare pentru activitatea pe care o desfășoară, clar că aceasta ar alege pe cele care se prestează cel mai bine nevoilor sale, ceea ce înseamnă că înțelegerea modelelor de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii și a modului în care acestea se modifică o dată cu dezvoltarea instituțională are implicații politice importante. Așadar, sectorul IMM-urilor aduce un aport semnificativ la PIB și la creșterea numărului de locuri de muncă, fiind un sector dinamic, cu mare capacitate de adaptare la schimbările structurale ale economiei și la cerințele pieței. Totodată, pentru contracararea dificultăților care apar în cazul firmelor cu potențial de dezvoltare precum și a start-up-urilor în momentul în care doresc finanțare pentru ideile lor inovative este pusă competitivitatea IMM-urilor pe piață, care presupune facilitarea accesului la finanțare.

Surse interne de finanțare

Sursele interne de finanțare sunt rezultate din autofinanțare (amortizări + profit) și din dezinvestiri (cesiuni) de active fixe și circulante. Finanțarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic investitor, și anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea și cesiunea unor imobilizări. Autofinanțarea reprezintă acumularea de capital degajată în cursul exercițiului contabil încheiat, fiind cea mai eficientă soluție de finanțare a nevoilor permanente. Capitalul, ca sursă de finanțare internă disponibilă, este alocat sub formă de active imobilizate și circulante. Spre exemplu, activele imobilizate, cum ar fi : construcții, echipamente și utilaje, care sunt utilizate pentru crearea de valoare adăugată, pot fi gestionate, de obicei, pe termen lung, de cele mai multe ori având un potențial redus de optimizare. Politica de autofinațare a unei întreprinderi este sinteza căilor de producție, comerciale și financiare, care orientează activitatea sa. Fluxul surselor de autofinanțare rezultă din performanțele economice și financiare, fiind grupate însă în funcție de posibilitățile repartizării beneficiilor, amortizării și de politica de îndatorare. Previziunile de finanțare internă joacă rolul principal în politica financiară a întreprinderii. Pe lângă celelalte căi de finanțare, autofinanțarea are un rol foarte important deoarece creează avantaje atât pentru societatea comercială ca persoană juridică, cât și pentru acționari.În primul rând, aceștia din urmă sunt avantajați deoarece odată cu capitalizarea unei părți din profit va rezulta o creștere a valorii bursiere a întreprinderii, așadar, va crește cursul acțiunilor deținute de ei, prin urmare va crește avuția lor. În al doilea rând, profitul reinvestit va fi exonerat de la plata impozitului pe profit sau se pot aplica reduceri mari de impozit, ceea ce va determina posibilități mai mari de reinvestire. În ceea ce privește întreprinderea, ca persoană juridică, ea va fi avantajată deoarece nu mai este nevoie să apeleze la acționari sau la piața financiară pentru a obține fondurile de care are nevoie pentru a se dezvolta. Acestea duc la creștere autonomiei financiare a întreprinderii față de bănci. Autofinanțarea are la bază capacitatea de autofinanțare disponibilă după plata dividendelor. Autofinanțarea = CAF – Dividende plătite Capacitatea de autofinanțare (CAF) este generată de mărimea amortizărilor și provizioanelor care urmează a fi utilizate precum și de mărimea profitului net care urmează a fi repartizat (rezervele). Trebuie însă să nu se exagereze pe direcția de autofinanțare, chiar dacă aceasta reprezintă o politică financiară sănătoasă deoarece nu este indicat ca întreprinderea să nu mai aibe legătură cu piața financiară și pentru o mobilitate mai mare de capital.Trebuie subliniat faptul că nu trebuie să se scape din vedere costul capitalului propriu în comparație cu costul capitalului de împrumut, atunci când nevoile de creștere economică din surse interne sunt acoperite integral, deoarece se poate duce la confuzia că primul ar fi oarecum gratuit. Realitatea economică și financiară pune în evidență însă că, indiferent de proveniență, costul capitalurilor se egalează dar în multe cazuri, costul capitalului propriu este mai ridicat decât al celui împrumutat. Procesul de finanțare internă (autofinanțarea) nu ține neaparat de voința întreprinderii, a acționarilor, ci și de anumite condiții externe și interne : de fiscalitate și alte reglementări juridice, de politica dusă de bănci față de creditarea agenților economici, de costul creditelor și, desigur de gradul de rentabilitate ce se obține și intențiile de creștere economică ale întreprinderilor. În altă ordine de idei, finanțarea internă se bazează pe resursele care sunt generate în economia agentului economic investitor, cum ar fi : o parte din profitul net destinat a fi investit, reserve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea și cesiunea unor imobilizări. Înmajoritatea cazurilor, acoperirea nevoilor de finanțare a investițiilor se sprijină pe sursele interne (autohtone), care provin din activitățile productive ale întreprinderilor.Fondurileproprii ale întreprinderii sau autofinanțarea exprimă de fapt capacitatea acesteia de a produce resurse de investiții din activitatea de exploatare precum și din alte activități. Sursele destinate autofinanțării sunt formate în cadul întreprinderii reprezentând surse interne. Aceste surse provin din diferența dintre fluxurile financiare pozitive și negative, mai exact dintre încasări și plăți, ceea ce reprezintă excedentul monetar creat din operațiuni economice și financiare. Activitatea de dezinvestire a capitalurilor alocate anterior în activele întreprinderii sunt de fapt vânzări de active fizice și financiare, în scopul oferirii unei surse interne de finanțare a investițiilor viitoare. Această sursă se degajă doar dacă valoarea de vânzare este mai mare decât valoarea neamortizată reevaluată, mai exact, dacă vânzarea activelor se realizează cu un câștig de capital.

Finanțarea realizată cu ajutorul surselor interne prezintă o serie de avantaje și dezavantaje:

Avantaje ale surselor interne:

Nu este nevoie ca acțiunile întreprinderii să fie controlate de cineva, determinând astfel un grad mai mare de independență și control asupra întreprinderii;

Fondurile investite nu trebuie neaparat rambursate;

Pot acoperi cu ușurință necesitățile financiare ale întreprinderii;

Nu creeaă obligații suplimentare, menținând independența și autonomia financiară asocietății, etc.

Dezavantaje ale surselor interne:

Volumul resurselor financiare este limitat;

Poate restrânge capacitatea întreprinzătorului de a-și dezvolta afacerea în orice moment;

Nu prezintă posibilități de extindere pentru activitatea investițională;

Datorită faptului că nu dispune de resurse financiare la momentul oportun, există posiblitatea de a pierde anumite facilități de investiții;

Investitorul trebuie să conștientizeze și să accepte faptul că este prezent un nivelul sporit de risc personal, etc.

Surse externe de finanțare

Resursele financiare interne ale țării sunt insuficiente în raport cu nevoile mari de investiții, determinate de cerința restructurării economiei, îndeosebi pe plan tehnologic. Odată cu soluționarea problemei resurselor, prin atragerea de capital străin, este facilitat accesul la tehnologie. În fond, apelarea la surse externe pentru investiții reprezintă import de capital. Atragerea capitalului străin are loc atât prin credite (împrumuturi) cât și prin investiții directe de capital. Sursele externe de procurare a capitalului bănesc se referă la dotări, finanțări, acțiuni în ,,echitate” și împrumuturi. Acestea se eșalonează în timp în așa fel încât să se beneficieze la maximum de aspectele conjuncturale ale piețelor capitalului. Însă prevederea trebuie să spună care este raportul dintre acțiuni și împrumuturi. De regulă, activitatea de investiții este cea mai importantă ,,consumatoare” de resurse externe. În momentul în care, capacitatea de autofinanțare se situează sub nivelul programului de investiții, finanțarea externă este cea mai benefică pentru investitori, aceasta avându-și asigurarea în instituții de investiții, bănci, precum și organe ale sectorului public, dar și a celui privat. Sistemul resurselor de finanțare externă este format din :

resurse atrase:

aportul în numerar al acționarilor ca urmare a emisiunii de acțiuni simple și privilegiate pentru creșterea capitalului;

aportul în natură al acționarilor din țară sau celor străini la creșterea patrimoniului societății în active fixe și deci la creșterea capitalului social;

resurse împrumutate:

credite bancare;

împrumuturi de la alte persoane fizice sau juridice;

împrumuturi obligatare reflectate în emisiunea de obligațiuni;

finanțări din bugete locale sau bugetul de stat, contractate în condiții de rambursabilitate;

subvenții pentru investiții, acordate de la buget, în cazuri speciale pentru anumite structuri de investiții și pentru anumite categorii de investitori;

împrumuturi externe contractate direct sau cu garanții guvernamentale;

resurse specifice de finanțare: leasingul, capitalul de risc (venture), factoringul, forfeitingul etc.

Alegerea oricărei surse externe de finanțare trebuie să aibă o argumentare serioasă, investitorul trebuie să previzioneze consecințele stingerii datoriilor formate și influența acestui fapt asupra rezultatelor finale ale activității sale. Una din cele mai importante surse externe de finanțare a investițiilor este creditul bancar. Creditarea investițiilor ca operațiune cu caracter financiar se integrează procesului de finanțare pe termen lung, întrucât, de regulă, creditul apare ca o resursă complementară de acoperire a unor proiecte realizate prin investiții.Firmele apelează la aceste credite bancare atunci când resursele proprii sunt insuficiente, în cazul unora cu activități mai puțin rentabile, iar în cazul altora, cu activitate prosperă, atunci cînd își propun proiecte de mare anvergură. Posibilitatea contractării creditelor este determinată de activitatea întreprinderii, eficiența acesteia, precum și de experiența băncilor în lucrul cu proiectele investiționale. Datorită incertitudinilor pe care le prezintă o investiție, întreprinderile manifestă prudență (precauție) în legătură cu împrumuturile bancare, căutând să le folosească în proporție cât mai mică. Schema rambursării creditelor și dobânzilor aferente acestora au o influență importantă asupra eficienței proiectului investițional. Acest indicator poate fi majorat în cazul în care se găsește o modalitate optimă de a organiza rambursarea creditelor după un grafic stabilit reieșind din disponibilul de mijloace bănești. Crearea capitalului social prin emisiune de acțiuni devine la etapa actuală una dintre pârghiile importante de finanțare externă. Sub aspect tehnic se poate realiza fie prin emisiunea de acțiuninoi (simple sau privilegiate), fie prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente. Deoarece resursele acționarilor potențiali pot fi investite și în alte proiecte sau depuse la bancă, mobilizarea acestora este posibilă numai în condițiile când proiectul investițional este destul de atractiv din punct de vedere financiar. Totodată, capitalul acționar reprezintă una din cele mai costisitoare surse de finanțare a investițiilor. Printre alte surse externe de finanțare a investițiilor sunt împrumuturile obligatare, care sunt relativ ieftine, însă destul de riscante. Prin emiterea de obligațiuni se asigură resurse financiare împrumutate generând și cheltuieli pentru plata dobânzilor aferente și pentru rambursarea ratelor scadente. Acestea sunt accesibile decât unui număr redus de întreprinderi, respectiv care oferă o garanție suficientă pentru un astfel de angajament. Printre avantajele obligațiunilor se pot menționa: rata rentabilității așteptată de deținătorii obligațiunilor, care este mai mică decât cea a acțiunilor comune și plata dobânzii este o cheltuială deductibilă din impozit, fapt ce reduce costul efectiv. Dezavantajele finanțării investițiilor prin emisiunea de obligațiuni se referă la riscul sporit, deoarece întreprinderea ar putea să nu facă față plăților dobânzilor sau rambursării datoriilor la momentul respectiv. O altă sursă importantă pentru finanțarea investițiilor o constituie alocările din bugetul de stat,carereprezintă acele sume de bani pe care agenții economici cu capital de stat le primesc pentru finanțarea unor cheltuieli privind lucrările de investiții, retehnologizarea capacităților de producție, cercetare, pregătirea de cadre și, în mod excepțional, subvenții.Alocările din bugetul de stat sunt destinate și pentru investițiile din domeniile de importanță națională, strategice, cum ar fi, spre exemplu: exploatarea resurselor naturale, producerea și distribuția energiei electrice, infrastructura etc.Finanțarea investițiilor din bugetul de stat, în limitele aprobate de organele de decizie politică ale țării, se realizează și în domeniile: învățământ, sănătate, cultură și artă, protecție socială, securitate națională, protecție ecologică. Subvențiile se acordă în cazuri justificate și se administrează de guvern sau de organele locale, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora; subvențiile pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate. Finanțarea prin leasingeste o formă de creditare cu o specializare înaltă, care are consecințe importante pentru lichiditatea și impozitarea locatarului. Aceasta permite societății comerciale exploatarea unui bun fără a fi nevoită să recurgă la împrumuturi sau să cheltuiască din start capitaluri proprii importante, ci plătind o chirie. Finanțarea operației este realizată de către societatea de leasing sau banca comercială. Leasingul se referă la activele cu termen mediu și lung (automobile, mașini, utilaj, avioane, construcții, terenuri etc.). O importantă sursă de finanțare sau de cofinanțare o constituie alocările din fondurile internaționale: IMF, EBRD, PHARE, etc. Aceste alocări de capital sunt destinate, în principal, pentru achiziționarea de echipamente și tehnică de calcul, softuri, utilaje, în scopul creării unui potențial tehnic comparabil cu cel al țărilor din Uniunea Europeană și pentru lucrări de infrastructură, acestea din urmă fiind impetuos necesare în țara noastră. Sursele externe pot fi: aporturi noi de capital, subvenții de la bugetul statului. Aporturile noi de capital sunt mobilizate pentru creșterea capitalului social. Alături de acestea, majorarea capitalului social, poate îmbrăca și alte forme, între care: încorporarea rezervelor, fuziunea și absorbția, conversia datoriilor. Dintre toate aceste forme, o operațiune de finanțare directă este doar majorarea capitalului prin aporturi noi în numerar, deoarece ea procură întreprinderii lichidități suplimentare. Celelalte sunt doar conversii ale posturilor de pasiv fără a determina creșterea surselor de finanțare. Majorările de capital prin aporturi noi în numerar pot fi realizate la o valoare majorată în funcție de valoarea bursieră a vechilor acțiuni (cel mai frecvent utilizată) sau prin emisiunea de noi acțiuni la valoarea nominală a vechilor acțiuni (mai rar utilizată) dar și prin majorarea valorii nominale a acțiunilor vechi (cel mai puțin utilizată). Majorările de capital prin încorporarea rezervelor, a primelor de emisiune și a profitului nerepartizat reprezintă una dintre operațiunile de finanțare indirectă (fără aport nou). Modalitățile de încorporare a rezervelor în capitalul social sunt următoarele: – emisiunea de noi acțiuni care se împart gratuit acționarilor vechi, cu precizarea că se iau la aceeași valoare nominală cu cele existente; – creșterea valorii nominale a vechilor acțiuni. Aceasta este mai puțin practicată. Prin creșterea numărului de acțiuni emise, dreptul de atribuire, care este atașat fiecărei acțiuni vechi, recompensează pierderea de valoare de piață a acțiunilor vechi. Datorită faptului că dreptul de atribuire este negociabil, el poate fi vândut de acționarul vechi atunci când acesta refuză să-l folosească pentru primirea unui număr de acțiuni noi gratuite proporțional cu cele deținute anterior. Se poate preciza faptul că, situația financiară deținută de acționari rămâne neschimbată prin atribuirea de acțiuni gratuite, modificându-se doar numărul de titluri care repartizează bogăția pe mai multe acțiuni. Această modificare duce la întărirea puterii și controlului acționarului asupra societății, ca efect al majorării numărului de titluri deținute. Așadar, acționarul nu riscă reducerea profitului ci doar repartizarea acestuia pe un număr mai mare de acțiuni. În cadrul subvențiilor guvernamentale dar și a programelor de finanțare nerambursabilă publice sau private este păstrată independența și autonomia financiară a organizației și pot primi finanțări pentru activități fără a se consuma resurse proprii sau contractări de credite. Cu toate acestea, ele prezintă și o serie de dezavantaje precum: accesul dificil (fondurile se acordă periodic, de regulă pe baza unor licitații), controlul strict al modului de utilizare a fondurilor de către finanțatori, inclusiv prin colaborare cu alte instituții de specialitate precum Curtea de Conturi. În politica de finanțare, sursele externe, respectiv atragerea de capitaluri din afara întreprinderii (economisirea publică, capitaluri bancare, etc.) pot fi la rândul lor proprii (atragerea de capitaluri noi de la acționari sau de la asociați) și împrumutate (de la bancă sau de la împrumutătorii publici, aceștia din urmă putând fi cumpărători de obligațiuni ale întreprinderii).

Oportunități de finanțare a investițiilor companiilor prin fonduri nerambursabile

Se vorbește din ce în ce mai mult despre fonduri europene nerambursabile destinate dezvoltării afacerilor dar pentru puțină lume procedura prin care aceste fonduri pot fi obținute este cunoscută, și foarte puțini sunt aceeia care știu dacă au vreo șansă reală pentru obținerea unei finanțări în vederea dezvoltării afacerii pe care o au deja sau vor să o pornească. În luarea deciziei de investiții, o însemnătate deosebită o prezintă studiul de oportunitate și de eficiență, realizat pe baza mai multor variabile de proiect, din care urmează să se aleagă cea care asigură rezultate minime cu minimum de efort. Oportunitatea poate fi privită în strânsă legătură cu eficiența, necesitatea și timpul optim de realizare și de dare în funcțiune a capacității de producție dar și cu formarea resurselor financiare și condițiile de aprovizionare și desfacere. ( Sursele potențiale de finanțare nerambursabilă sunt : programele Uniunii Europene, cele ale Guvernului României, donații, etc. Principalelefonduri nerambursabile sunt fondurile europene publice, care reprezintă o formă de finanțare nerambursabilă acordată de către Uniunea Europeană în scopul diminuării diferențelor economice între anumite domenii sau regiuni. România a beneficiat de fonduri neramburasabile din partea Uniunii Europene și înainte de aderare, acestea fiind fonduri de preaderare. După aderarea la Uniunea Europeană, țara noastră a beneficiat de fonduri structurale, de coeziune sau de fonduri post-aderare.

https://finantari.wordpress.com/category/finantari-nerambursabile/finantari-nerambursabile-pentru-imm/

Uniunea Europeană acordă finanțare sub formă de grant-uri pentru proiecte sau activități din cadrul diferitelor politici europene. Beneficiarii pot fi organizații publice sau private și, în cazuri excepționale, persone fizice, alese pentru capacitatea lor de a duce la bun sfârșit proiectul sau activitatea respectivă. ` În contextul actual, capitalul reprezintă principalul factor de producție, dezvoltarea afacerilor devenind practic imposibilă fără a lua în considerare piața financiară și resursele pe care aceasta le pune la dispoziția agenților economici. Orice afacere, indiferent de gradul său de dezvoltare, implică un contact direct cu piața financiară, mai exact cu instituțiile care intermediază mobilizarea resurselor de capital și cu serviciile oferite de acestea. Înțelegerea modului de funcționare a sistemului financiar, a mecanismelor financiare specifice prin care capitalurile economisite sunt alocate pentru susținerea investițiilor precum și a costurilor și riscurilor implicate devine esențială pentru dezvoltarea pe baze solide a unei afaceri. Sistemul financiar este la rândul său supus schimbărilor permanente, adaptându-se la noile cerințe ale agenților economici, oferind resursele financiare de care aceștia au nevoie în condiții de eficiență maximă în termeni de risc și cost. (Un suport financiar important pentru dezvoltarea unei afaceri în România este cel acordat de Uniunea Europeană țărilor candidate în cadrul unor programe de asistență financiară create în scopul diminuării decalajelor dintre aceste țări și țările UE. Aceste fonduri sunt publice, au de regulă o destinație specifică și o importantă componentă nerambursabilă (nu toate sunt integral nerambursabile).  În schimb,cele mai importante scheme de finanțare oferite de Uniunea Europeană sunt cele din cadrul programelor PHARE, ISPA și SAPARD. PHARE (Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy) s-a axat pe trei domenii majore de intervenție: dezvoltarea instituțională, sprijinirea infrastructurii în vederea adoptării și aplicării legislației comunitare, investiții în coeziune economică și socială. Implementarea programului PHARE respectă memorandumul de finanțare încheiat anual între autoritățile române și Comisia Europeană. Conform memorandumurilor de finanțare, proiectele finanțate în cadrul programului PHARE prevăd o perioadă de implementare de până la 3 ani. SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development) sprijină implementarea măsurilor de pre-aderare în domeniul dezvoltării rurale. Obiectivul principal al programului SAPARD în România a fost transformarea agriculturii într-un domeniu performant bazat pe eficiență și dezvoltare durabilă. Domeniile principale de intervenție ale programului SAPARD au fost: îmbunătățirea calității produselor agricole și piscicole, îmbunătățirea infrastructurii rurale și agricole, dezvoltarea economică a zonelor rurale și dezvoltarea resurselor umane. ISPA (Instrument for Structural Policies for Pre-Accession) a finanțat proiecte din domeniul mediului și transporturilor în vederea alinierii României la standardele de infrastructură din Uniunea Europeană. În domeniul mediului, ISPA finanțează: tratarea apelor reziduale, întreținerea rezervelor de apă potabilă, administrarea deșeurilor solide și prevenirea poluării aerului. În domeniul transporturilor, programul ISPA a urmărit reabilitarea și dezvoltarea de căi ferate, drumuri (autostrăzi), porturi și aeroporturi. In principiu vor exista 2 programe mari care finantează afacerile dezvoltate de IMM-uri, unul fiind dedicat mediului rural, iar cel de al doilea mediului urban. Cei care vor să obtină o finantare pentru dezvoltarea unei afaceri agricole sau non-agricole in mediul rural trebuie să se orienteze către Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, iar cei care vor să dezvolte o afacere in mediul urban trebuie să se orienteze către Programul Operational Competitivitate (POC) 2014-2020. Programul Operațional Competitivitate (finanțat prin FEDR) susține creșterea inteligentă, promovarea economiei bazate pe cunoaștere și inovare, prin investiții în:

consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării

Sporirea utilizării, calității și accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor

Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020(finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) susține dezvoltarea strategică a spațiului rural prin abordarea strategică a următoarelor obiective:

Restructurarea și creșterea viabilității exploatațiilor agricole

Gestionarea durabilă a resurselor naturale și combaterea schimbărilor climatice

Diversificarea activităților economice, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor pentru îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale.

http://www.afaceripublice.ro/media/diverse/Raport%202007%20AMP&APD.pdf

 http://www.academia.edu/5427112/Finan%C5%A3area_afacerilor._Oportunit%C4%83%C5%A3i_de_finan%C5%A3are_%C3%AEn_contextul_integr%C4%83rii_europene._-SUPORT_DE_CURS

http://www.aippimm.ro/articol/situatie_necesitati/planuri_de_dezvoltare

http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/po/Prezentare.POC.2014-2020.pdf

CAPITOLUL 2

FINANȚAREA INVESTIȚIILOR COMPANIILOR PRIN

PROGRAMELE NAȚIONALE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR PRODUCTIVE DESTINATE IMM-URILOR

Integrarea europeană a venit cu noi provocări pentru întreaga societate românească, în special pentru promotorii proiectelor de investiții : companiile private dar și autoritățile publice locale, regionale și centrale. Oportunitățile majore pentru companiile din fostele țări candidate provin din libertatea operării pe Piața Comunitară Europeană și din posibilitatea de accesare a Fondurilor Structurale Europene. Companiile din România precum și autoritățile publice s-au reformat în vederea adaptării la cerințele noilor legislații europene similar companiilor private și autorităților publice locale, regionale și centrale din alte țări candidate cu scopul de a accesa cu succes programele de finanțare europene create special pentru ele. Odată cu Aderarea României la Uniunea Europeană au venit și oportunitățile suplimentare de sprijinire financiară a micului întreprinzator. Cu toate acestea, în momentul de față, o parte din întreprinderile mici și mijlocii din România nu sunt pregătite pentru a răspunde misiunii lor de motor al economiei. Această lipsă de competitivitate poate fi provocată, în cea mai mare parte, de situații de neadaptare a acestora la standardele europene dar și datorită incapacității lor de a accesa surse de finanțare destinate investițiilor în tehnologii noi și în implementarea sistemelor de calitate. De asemenea, întreprinderile ar putea beneficia de servicii de consultanță care să le ofere orientarea adecvată pe piață. Sprijinirea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) constituie coloana vertebrală a oricărei economii moderne, fiind categoria cea mai numeroasă de agenți economici , mai dinamici și mai flexibili decât societățile mari și în același timp o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național.

2.1 Descriere a Programelor Naționale de Finanțare a investițiilor productive destinate IMM-urilor

În principiu, pentru anul 2015 au fost alocate șapte Programe Naționale care primesc finanțare de la Bugetul de Stat, pe baza unor scheme de ajutor de minimis, care au ca obiectiv stimularea realizării de investiții de către întreprinderile mici și mijlocii și crearea de noi locuri de muncă.Ajutorul de minimis reprezintă un ajutor de stat care nu depășește plafonul prevăzut de reglementările dreptului Uniunii Europene în vigoare. Programele Naționale care primesc finanțare de la Bugetul de Stat pentru anul 2015 suntdupă cum urmează:

Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare – STARTcare, stimulează și încurajează înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii. Programul START este derulat de Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, fiind o schemă de ajutor de minimis, având ca obiectiv, pe lângăstimularea înființării de noi întreprinderi mici si mijlocii și pe acela de a îmbunătăți performanțele economice ale celor existente, creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.

Programul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață,implementat de către Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (MEIMMMA), prin Directia Politici Antreprenoriale și Implementare Programe pentru IMM (DPAIPIMM)este un program multianual de stimulare și de încurajare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Programul în sine esteo schema de ajutor de minimis, care urmărește adaptarea la cerințele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin crearea și menținerea locurilor de muncă, sporirea protecției consumatorilor și securității alimentare și creșterea nivelului de competitivitate. În același timp, programul are ca obiectivsprijinirea operatorilor economici, societăți și societăți cooperative, prin facilitarea accesului la finanțare, în scopul îmbunătățirii performanțelor economice și tehnice ale operatorilor economici.

Programul național pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatuluieste un program multianual de stimulare și de încurajare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, implementat de către Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri.Constituie o schemă transparentă de ajutor de minimis care are ca obiectivprotejarea meseriilor care presupun un număr mare de operații executate manual în practicarea lor și relansarea serviciilor și a produselor realizate de aceștia, în special a celor cu specific tradițional, inclusiv obiecte de artă populară și artizanat, promovarea acestor produse și servicii pe piețele naționale și internaționale dar și stimularea dezvoltării meșteșugurilor și a micii industrii din România, stimularea dezvoltării meșteșugurilor și a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meșteșugari și artizani, care își desfășoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociațiilor ori al altor organizații, în special în localitățile rurale, dar și în cele urbane.

Programului național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri prezintă o schemă de minimis, având ca obiectiv general dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din România, prin înființare de noi incubatoare de afaceri în apropierea unei întreprinderi mari, precum și prin dezvoltarea incubatoarelor de afaceri deja existente.Liniile directoare de dezvoltare a prezentului Program sunt trasate și dezvoltate de Ministerul Energiei Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. Implementarea Programului, este efectuată de Oficiile Teritoriale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, și administratorii de incubator, care au rolul de agenții de implementare, conform atribuțiilor și responsabilităților stabilite prin această procedură.

Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afacerieste la rândul său un program de stimulare și de încurajare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, implementat de către Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (MEIMMMA), prin Direcția Politici Antreprenoriale și Implementare Programe pentru IMM (DPAIPIMM) fiind o schemă transparentă de ajutor de minimis. În acest caz, obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor debutanți în afaceri în scopul implicării acestora în structuri economice private, dar și stimularea înființării de noi microîntreprinderi și creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare.

Programul UNCTAD/EMPRETEC–România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlociieste de asemenea un program de stimulare și de încurajare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, implementat de către Ministerul Energiei Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, denumit în continuare MEIMMMA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.EMPRETEC este acel program integrat de pregătire, care oferă întreprinzătorilor un cadru instituțional pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale și creșterea competitivității pe piața locală și internațională a întreprinderilor mici și mijlocii dar și instruire și asistență tehnică.De asemenea, EMPRETEC este un program internațional care susține și sprijină dezvoltarea antreprenorilor, fiind desfășurat sub sprijinul Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD – Geneva). Acest program este operațional în 32 de țări din America Centrală, America Latină, Africa și Orientul Mijlociu, România fiind prima țară din Europa în care se implementează acest program.

Și în ultimul rând, Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii.În contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și al prejudecăților existente la nivel local, obiectivul principal al schemei de minimis prevăzutăîn cadrul acestui programîl constituie creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare și facilitarea accesului femeilor antreprenor la sursele de finanțare, precum și stimularea și sprijinirea demarării și dezvoltării structurilor economice private înființate de către femei prin facilitarea accesului acestora la finanțare.

Așadar, fondurile externe nerambursabile sunt alocate prin intermediul unor programe, care în majoritatea cazurilor au cerințe specifice : termen lung sau scurt de derulare, un număr mai mare sau restrâns de beneficiari eligibili și pot conține elemente de cofinanțare, fiind gândite în așa fel încât să poată fi accesate prin proiecte specifice domeniului pentru care au fost elaborate. De asemenea, accesarea cu succes și dar și implementarea unei finanțări externe neramburasabile depinde într-o mare măsură și de caracteristicile bancabile ale proiectului, dar și ale beneficiarului de proiect.

2.2 Descriere a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare – START

Precum am specificat în subcapitolul anterior, Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare – START stimulează și încurajează înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii. Programul START este derulat de Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism.

Prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul Programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de Regulamentul CE nr. 1.407/2013 privind aplicarea art.107 și 108 din Tratatul privind ajutoarele de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L352/24.12.2013. Obiectivul principal al schemei de minimisîl constituie,pe lângă stimularea înființării de noi întreprinderi mici si mijlocii și pe acela de a îmbunătăți performanțele economice ale celor existente, creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private. Ajutoarele de minimis nu se însumează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie. Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie. Doar societățile comerciale (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii), care sunt înființate conform legii în urmă cu cel mult doi ani și care deține capital privat și fără dificultăți financiare sau datorii la bugetul de stat, pot beneficia de Progrsmul START. Există însă și o categorie de agenți economici care nu pot beneficia de alocații financiare nerambursabileîn cadrul Programului. Din această categorie fac parte operatorii economici care au primit ajutoare de minimis (din surse publice naționale, sau din surse comunitare) în valoare totală de 200.000 euro, echivalentul în lei, cumulat, pe parcursul ultimilor 3 ani fiscali (2 ani fiscali precedenți și anul fiscal în curs). Pentru ca un proiect să obțină finanțarea, trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categoriile eligibile:

a) Echipamente tehnologice – mașini, utilaje și instalații de lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfășurării activităților pentru care a solicitat finanțare, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, instrumentelor și automatelor muzicale;
b) Aparate și instalații de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale; 
c) Mijloace de transport marfă (autoutilitare din categoria N1, N2, N3) sau microbuz pentru transport persoane, în strictă legătură cu activitatea/activitățile pe care s-a accesat programul; 
d) Investițiile în active necorporale referitoare la brevete, licențe, mărci comerciale și alte drepturi și active similare (francize), etichetare ecologică, software pentru comerțul on-line, software-uri necesare desfășurării activității pentru care se solicită finanțare;
e) Echipamente IT – tehnica de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă / copiator / multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, sisteme audio-video,etc.); Se precizează faptul că nu se pot achiziționa mai multe echipamente IT, din fiecare tip, decât numărul total de angajați după implementarea investiției cu componenta nerambursabilă cu excepția activităților care necesită acest lucru (Ex: Internet café, instruire în domeniul calculatoarelor, etc.)

f)Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț (clădiri, hale de producție, spații amenajate pentru activități de prestări servicii și comerț, inclusiv din elemente prefabricate). Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă, trebuie să fie puse în funcțiune la locul implementării proiectului, la momentul decontului; 

g) Achiziționarea de bunuri prevăzute la subgrupele mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu completările și modificările ulterioare; 

h) Realizarea unui site pentru prezentarea activității solicitantului și a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting), pentru operatorii economici care nu dețin alt site și care trebuie să fie funcțional la data depunerii cererii de eliberare a AFN, în limita maximă a10.000 lei;

i) Achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse  regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare;

j) Achiziționarea de instalații deîncălzire sau climatizare aferente spațiului de comerț sau servicii;
k) Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale – pentru asociatul/administratorul societii aplicante, curs organizat de către un organism autorizat recunoscut de educație antreprenorială, în limita a maxim 4.500 lei. Furnizorii de servicii de instruire eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de instruire autorizate care vor prezenta documente justificative privind calificarea persoanelor ce realizează instruirea în domeniul respectiv;

l) Comisionul de garantare aferent anului acordarii garanției, datorat F.N.G.C.I.M.M. în cazul garanțiilor acordate pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care asigură aportul propriu din credit;
m) Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului program și implementarea proiectului (nu mai mult de 4% din valoarea eligibilă/decontată a proiectului). Furnizorii de servicii de consultanță eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de consultanță autorizate, având ca activitate autorizată a fi desfășurată una dintre activitățile incluse în cod CAEN clasa 70. Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcțiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziționate, nu sunt eligibile.

De asemenea, se precizează faptul că nu se permite achiziționarea de bunuri în sistem leasing dar nici a bunurilor second-hand sau care au constituit obiectul unei subvenționări/finanțări nerambursabile din alte surseiar schema proiectului se poate aplica pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

2.2 Finanțarea investițiilor companiilor productive prin intermediul START (Finanțări nerambursabile pentru IMM-uri prin programul START)

Programul START beneficiază în anul 2015 de un buget alocat schemei de minimis de 20.000.000 de lei, din care18 milioane pentru acordarea de alocații financiare nerambursabile și 2 milioane la dispoziția Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri pentru cheltuieli aferente serviciilor de redactare a programelor de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii, serviciilor de conducere a programelor și cele complementare acestora, de monitorizare, evaluare și control.Prin implementarea programului, banii ar trebui să ajungă pentru finanțarea unui număr de minim 150 de beneficiari dacă toate proiectele ar solicita ajutor maxim, cu precizarea căProgramul START acordă finanțare nerambursabilă de cel mult 120.000 de lei pentru fiecare solicitant, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. Acest program este adresat IMM-urilor care au un obiect de activitate care să se încadreaze în categoriile eligibile, au minim 1 angajat în momentul înscrierii online și au drept acționari debutanți în afaceri. O societate trebuie să obțină un punctaj de cel puțin 50 de puncte din totalul de 100 de puncte posibile pentru a putea fi acceptată de principiu, în vederea verificărilor și trebuie să fie întreprindere nou-înființată, mai exact să aibă cel mult 2 ani de la înregistrare la Registrul Comerțului la data completării online a planului de afaceri. Beneficiarul finanțării primește un sprijin de până la 90 % din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, acesta necesitând să contribuie cu diferența de 10 %, cu precizarea că el va trebui să acopere în întregime valoarea neeligibilă a proiectului, cu precizarea că bunurile achiziționate trebuie să fie noi și amortizate liniar. De asemenea, beneficiarul este obligat să asigure bunurile ahiziționate în favoarea finanțatorului pentru o perioadă de 4 ani (1 an de implementare + 3 ani de monitorizare). Se subliniază faptul că prin Programul START se acordă finanțare nerambursabilă o singură dată. Prin Program se finanțează implementarea Planurilor de Afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în urmatoarele condiții:

Alocație Financiară Nerambursabilă – maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 120.000 lei/beneficiar;

Contribuție proprie – minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.

Termen-limita

Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanțare și completarea planului de afaceri în vederea obținerii finanțării se fac on-line pe site-ul www.aippimm.ro,îincepand cu 22 iunie 2015, ora 10.00. Aplicația va fi activă pânăîn data de 1 iulie 2015, orele 20.00.

Pentru participarea la program, fiecare solicitant trebuie sa se inregistreze cu user și parola. Dupa crearea contului de inscriere aplicatia va trimite automat pe adresa de e-mail a solicitantului un mesaj si un link de confirmare.

Dupa confirmare, aplicatia de inregistrare a planului de afaceri va deveni activapentru completarea on-line a planului de afaceri si incarcarea in aplicatie a documentelor solicitate conform anexei nr. 1 la prezenta procedura. In vederea inscrierii in cadrul Programului, operatorul economic va completa si transmite on-line planul de afaceri incepand cu ora 10.00 a primei zile de inscriere, timp de 10 zile calendaristice de la demararea inscrierii in Program, pana la ora 20.00 a ultimei zile de inscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului pana laepuizarea bugetului.

In cazul in care nu sunt completate coerent si cu detalii toate punctele si subpunctele din cadrul fiecarei sectiuni a planului de afaceri, aplicantul va primi scrisoare de respingere.

Calcularea punctajului planului de afaceri se face in timp real si transparent la transmiterea de catre aplicanti a sectiunilor din aplicatia software conform grilei de evaluare anexate planului de afaceri, punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu in vederea evaluarii administrative si al eligibilitatii  fiind de 50 de puncte din maxim 100 de puncte posibile.

Admiterea in Program se va face in ordinea punctajului obtinut la evaluarea planurilor de afaceri on-line. La punctaje egale va prevala numarul de locuri de munca ce urmeaza a fi create in cadrul Programului, activitatea pe care acceseaza programul (productie/servicii/comert), locatia implementarii proiectului (urban/rural) si data si ora inregistrarii, conform principiului „primul venit-primul servit”, in aceasta ordine.

Cei selectati vor transmite in termen de 10 zile lucratoare, la OTIMMC de care apartine, cererea de finantare insotita de documentele specificate in Procedura anexata.

În situația în care se constată că informațiile declarate de solicitant în planul de afaceri on-line nu sunt coerente/reale/corecte adică se constată neconcordanțe în momentul în care s-a analizat planul de afaceri completat integral, generând sau nu un punctaj diferit de cel generat de aplicație.

Solicitantul trebuie să primească scrisoare de înștiințare a respingerii planului de afaceri dacă în urma analizei planului de afaceri integral completat se constată neconcordanțe sau că informațiile declarate de solicitant în planul de afaceri on-line nu sunt corecte/reale/coerente, ele generând sau nu un punctaj diferit de cel generat de aplicație.

2.3 Elemente financiare a planului de investiții a companiei

Planul de investiții reprezintă documentul care cuprinde lista activelor corporaleamortizabile aferente investiției, cu indicarea denumirii activului, cantității, prețului unitar și a valorii totale, precum și a calendarului de efectuare a cheltuielilor aferente. Cel mai adesea, planul tau financiar tine de un plan de afaceri, pe care vrei sa-l intocmesti din diverse motive. In alte cazuri, acest plan financiar ca element al unui plan de afaceri serveste, exclusiv, pentru scopuri interne ale firmei. Desi majoritatea il vad doar ca pe un instrument de atragere a finantarii, un bun plan de afaceri este folosit pentru a defini obiectivele, strategia, pasii-cheie si mijloacele intrebuintate pentru a ajunge la obiectivele propuse. Nu exista o structura fixa a planului de afaceri, aceasta poate varia in functie de cerintele informationale carora trebuie sa le raspunda planul de afaceri – de exemplu, in functie de:

destinatarul final: proprietarii afacerii sau investitorii potentiali;

vechimea firmei: planul de afaceri pentru o firma noua va fi diferit de cel pentru un proiect al unei firme existente; 

specificul activitatii firmei; 

amploarea proiectului de afaceri. 

Exista insa elemente de baza care se regasesc in majoritatea planurilor de afaceri: Rezumat: o trecere in revista a celor mai importante aspecte ale afacerii. Desi este prezentat primul, aceasta este sectiune care se scrie ultima. Ofera o imagine de ansamblu a afacerii si trebuie sa prezinte cateva elemente cheie.

Descrierea companiei: viziune, misiune, valori, scurta descriere a industriei in care activeaza, istoricul companiei, aspecte de ordin legal.

Produse & Servicii: descriere, caracteristici, beneficii, aspecte de cercetare dezvoltare, preturi, productie, livrare, brevete, etc.

Marketing & Vanzari: definirea pietei, profilul consumatorului, segmentarea pietei, analiza SWOT si analiza a competitivitatii, aspecte privind strategiile de promovare si vanzari, pozitionarea.

Strategie si implementare: politica de resurse umane, furnizori, parteneriate strategice, aspecte legale, managementul riscului, locatie, facilitati, asigurari necesare, termene limita, responsabili pe fiecare activitate. Aceasta parte trebuie sa fie cat mai exacta, sa includa date certe, responsabilitati, bugete. Obiectivele sa fie SMART si sa permita evaluarea pe parcurs a rezultatelor obtinute. Management: descrierea pozitiilor cheie, descrierea responsabilitatilor, descrierea echipei de management, organigrama, planul de recrutare si instruire, consultanti externi (daca este cazul).

Financiar: costuri start-up, necesar de finantare, surse potentiale de finantare, profit & pierdere, cash flow, balante, indicatori de performanta, datorii si planificarea platii acestora, analize cost-beneficiu, analiza pragului de rentabilitate, previziuni ale vanzarilor.

Nu exista o regula generala in ceea ce priveste ordinea in care trebuie scrise aceste capitole, cu exceptia rezumatului care, desi este prima piesa a planului de afaceri este documentul care se realizeaza ultimul.http://www.plandeafacere.ro/cum-sa/cum-sa-scrii-un-plan-de-afacere/structura-generala-plan-de-afacere/

https://finantari.wordpress.com/category/finantari-nerambursabile/finantari-nerambursabile-pentru-imm/

http://www.afaceripublice.ro/media/diverse/Raport%202007%20AMP&APD.pdf

 http://www.academia.edu/5427112/Finan%C5%A3area_afacerilor._Oportunit%C4%83%C5%A3i_de_finan%C5%A3are_%C3%AEn_contextul_integr%C4%83rii_europene._-SUPORT_DE_CURS

http://www.aippimm.ro/articol/situatie_necesitati/planuri_de_dezvoltare

http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/po/Prezentare.POC.2014-2020.pdf

http://www.aippimm.ro/articol/situatie_necesitati/planuri_de_dezvoltare

http://www.aippimm.ro/articol/comunicate/sprijin_mediu_afaceri