Finantarea Dezvoltarii Infrastructurii Turistice Prin P.o.r
Introducere
Această parte a lucrării de față își propune să studieze finanțarea dezvoltării turismului prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională(FEDR), respectiv a Programului Operațional Regional(POR), în cadrul regiunii Vest, analizarea potențialului turistic al Țării Hațegului, gradul de valorificare turistică, precum și sustenabilitatea proiectului realizat.
Programul Operațional Regional sprijină dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor țării, permițându-le acestor zone să-și valorifice resursele specifice pe baza nevoilor locale și a potențialului local.
Acest proiect a fost susținut de ideea dezvoltării turistice a zonei Țării Hațegului, care dispune de resurse turistice importante. S-a realizat o corelație între gradul de atractivitate turistică și gradul de valorificare turistică. Au fost studiate specificități ale turismului practicate în zonă, astfel s-a evidențiat necesitatea construirii unei noi pensiuni, care ar contribui la valorificarea resurselor turistice locale (naturale, culturale, istorice, ecumenice și umane), la creșterea numărului de turiști, precum și la dezvoltarea economiei zonei.
1. INFORMAȚII GENERALE
TITLUL PROIECTULUI: Finanțarea dezvoltării infrastructurii turistice prin P.O.R
BENEFICIARUL (APLICANTUL): SC „ADRAL ACCOMMODATION” SRL
ARIA TEMATICĂ:
programul operațional – P.O.R
axa prioritară – Axa prioritara 5- Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului
domeniul de intervenție – 5.2. Crearea/dezvoltarea/modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale și pentru creșterea calității serviciilor în turism
operațiunea – Modernizare, extindere și dotare structuri de cazare si utilități conexe.
LOCAȚIA PROIECTULUI:
regiunea – Vest
județul -Hunedoara
localitatea -Hațeg
2. DESCRIEREA PROIECTULUI
2.1. Scop și obiective
Scopul proiectului constă în construcția unei pensiuni turistice în orașul Hațeg dotată cu restaurant și piscină, pentru valorificarea potențialului turistic.
Obiectivele proiectului sunt:
-construirea unei infrastructuri de cazare cu 15 de camere;
-construirea unui restaurant de 60 mp cu 40 de locuri;
-amenajarea unei parcări cu 40 de locuri;
-amenajarea unei piscine cu o suprafață de 80 mp și adâncime de la 50 cm până la 2 m;
-crearea de noi locuri de muncă pentru 8 de persoane;
2.2. Justificarea proiectului
Proiectul investițional propus este necesar întrucât această zonă este foarte atractivă din punct de vedere turistic. Pensiunea va fi amplasată în orașul Hațeg, care se găsește în inima Țării Hațegului.
Țara Hațegului reprezintă destinația ideală de vacanță, datorită numeroaselor atracții turistice, istorice și naturale. Aceasta se remarcă prin existența unora dintre cele mai cunoscute monumente de arhitectură și vestigii arheologice din România. De asemenea, zona este cunoscută pentru fosilele și ouăle de dinozauri pitici găsite, care au fost fundamentul creării Geoparcului Țării Hațegului, fiind o arie protejată de interes național și datorită hidrocentralelor construite pe cursul Râului Mare.
Țara Hațegului este strejuită de Munții Poiana Ruscă, Munții Țarcu, masivul Șureanu și Munții Retezat. Țara Hațegului este situată în sud-vestul Transilvaniei, în județul Hunedoara. Regiunea este drenată de râurile Strei, Râul Mare și Galbena, cu afluenții lor. Centrul economic și social al regiunii este orașul Hațeg.
Accesul în Țara Hațegului se face prin trei „porți”: dinspre orașul Simeria, pe valea râului Strei; dinspre Banat, pe valea Bistrei, trecând pe la Porțile de Fier ale Transilvaniei; dinspre municipiul Petroșani, prin Pasul Merișor-Bănița.
Orașul Hațeg este punctul de plecare a numeroase trasee turistice. Orașul este și un centru cultural și istoric însemnat, care pune la dispoziție atracții turistice deosebite.
Cele mai importante locații turistice din Țara Hațegului sunt:
Parcul Național Retezat
Lcalitatea Sălașul de Sus reprezintă principalul drum de acces către Parcul Național Retezat, considerat „tărâmul fermecat cu ochi albaștri”. Parcul este foarte cunoscut pentru flora și fauna sa, pentru numeroasele lacuri glaciare, printre care se individualizează Lacul Bucura, cel mai întins lac glaciar din România.
Parcul Național Retezat este prețuit pentru frumusețea și misterul său.
Cascada Lolaia
Cascada Lolaia este una dintre atracțiile naturale de pe suprafața Muntiilor Retezat. Este situată la altitudinea de 1050 m, în Valea Nucșoara. Peisajul creat de revărsarea cu putere a apei amuțește orice privitor.
Sarmizegetusa
Sarmizegetusa reprezintă o perlă a Țării Hațegului, și chiar a României. Situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa este o atracție turistică, fosta capitală a Daciei Romane, fondată între anii 108-110.
Rezervația de Zimbri Hațeg
Se află pe dealul Silvuț, la doar 3 km de orașul Hațeg și este cea mai renumită rezervație de creștere a zimbrilor. Ea atrage în mod inevitabil orice curios, dornic să vadă cele mai grele animale europene de uscat, rare și maiestuoase. Zimbrul a fost clasificat ca specie în pericol în anul 1996. Rezervația se mândrește cu faptul că este primul loc din România, în care și-a făcut apariția zimbrul european.
Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului
Geoparcul se întinde pe o suprafață de 102.392 ha și cuprinde 11 localități. Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului este o arie naturală protejată de interes național. Dinozaurii pitici din Țara Hațegului au fost larg mediatizați atât în plan național, cât și internațional, fiind unici în lume. Atractivitatea lor este crescută prin descoperirea de cuiburi cu ouă, ale unor mamifere mici contemporane dinozaurilor.
Castelul Kendeffy din Sântămărie-Orlea
Castelul Kendeffy din Sântămărie-Orlea este un loc de o frumusețe aparte, ridicat în anul 1782, de către familia cu același nume.
Cetatea și Mănăstirea Colț
Cetatea Colț este unul dintre cele mai importante vestigii din zonă, despre care se presupune că ar fi inspirat celebrul roman al lui Jules Verne, Castelul din Carpați.
Cetatea se află pe teritoriul satului Suseni, la fel ca și Mănăstirea Colț, care este situată la poalele dealului.
Cetatea Răchitova
Pe dealul vulcanic din localitatea Răchitova, este situat turnul medieval de la Răchitova, împrejmuit cu un șanț și cu un val de pământ cu palisadă.
Biserica Sf. Nicolae din Densuș
Biserica din Densuș este ridicată la sfârșitul secolului al XIII-lea, fiind un amestec de stiluri și materiale, piatră, cărămizi romane și bucăți de monumente antice. Biserica se află pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.
Mănăstirea Prislop
Mănăstirea Prislop se află la 13 km de orașul Hateg, fiind înconjurată de un peisaj de poveste. Ea reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicată în a doua jumatate a secolului al XIV-lea de către Parintele Nicodim. Mănăstirea Prislop este singura construită în stil triconc din Transilvania.
Al doilea ctitor al mănăstirii a fost Domnița Zamfira. Se spune ca Domnița Zamfira era foarte bolnavă cand a venit la Mănăstirea Prislop și s-a vindecat bând apă din izvorul cu puteri tămăduitoare din curtea mănăstirii.
Avutul cel mai de preț al mănăstirii este icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, dăruită tot de domnița Zamfira in 1580, cand s-a incheiat reconstruirea bisericii.
Părintele Arsenie Boca este considerat al treilea ctitor al mănăstirii pentru ca, timp de 41 de ani cât a fost stareț și, apoi, duhovnic al mănăstirii, a reorganizat-o, a reconstruit-o și a pictat-o, dându-i stralucirea de astazi.
Din 1976, Prislopul este mănăstire de maici.
În prezent, atrage mulțimi de credincioși și turiști, atât din țară, cât și de peste hotare.
Întrucât există atât de multe locuri frumoase de vizitat, apare necesitatea unor noi spații de cazare. Numărul turiștilor este unul foarte mare, în special în perioada verii, atunci când se dorește, în special, vizitarea Parcului Național Retezat, dar și a numeroaselor obiective turistice ale zonei.
Construirea unei pensiuni turistice în zona Hațeg, ar însemna punerea în valoare a patrimoniul natural, cultural, istoric și ecumenic, pe care zona le deține.
Proiectul care se dorește a fi realizat, va contribui la satisfacerea unei palete largi de motivații precum:
odihnă și recreere;
cunoașterea culturală;
apropierea de Divinitate;
cunoașterea trecului istoric al zonei;
practicarea înotului, și a traseelor turistice;
cură de aer.
Turismul care are la bază activități recreative este o formă de turism care valorifică resursele turistice locale (naturale, culturale, istorice, ecumenice și umane), dotările și echipamentele, oferite de pensiunile și hotelurile turistice.
Turismul se constituie ca unul din principalele puncte tari ale regiunii Țării Hațegului, capabile să asigure împreună cu alte activități dezvoltarea necesară acestei zone în viitorul apropiat.
Astfel, construirea unei pensiuni turistice în zona Hațeg, apare ca o necesitate atât pentru dezvoltarea zonei în viitorul apropiat, prin crearea de venituri suplimentare și crearea de locuri de muncă, cât și pentru nevoile tot mai crescute ale turiștilor români de a se întoarce la natură, unde activitățile recreative sunt cele mai bune remedii pentru creșterea nivelului de calitate al vieții.
2.3. Contextul proiectului
Datorită poziției sale geografice, România are un potențial turistic cu resurse naturale de o mare varietate și armonios dispuse, care oferă posibilitatea practicării tuturor formelor de turism, începând cu cele clasice cum ar fi: cel balnear, litoral, cultural, montan, și terminând cu noutățile de cerere în oferta turismului rural, de aventură și al ecoturimului.
Pentru dezvoltarea turismului, țara noastră dispune de avantaje competitive care îi oferă totodată unicitate:
– diversitatea formelor de relief și așezarea simetrică și în trepte a acestora, din centru către margini (munte, dealuri, mare și deltă);
– climatul temperat continental cu influențe mediteraneene în sud-vestul României cu floră și faună unică;
– cea mai mare suprafață de pe continent de de pășuni ecologice și pădure virgină în structură naturală;
– bogăția resurselor de ape minerale. În România există o treime din resursele de ape minerale din Europa.
– prezența cursului inferior al Dunării, a Deltei Dunării și ieșirea la Marea Neagră cu partea mare de litoral;
– zone rurale care păstrează și în prezent tradițiile culturale locale în viața de zi cu zi.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în perioada ianuarie-iulie 2014 s-a înregistrat o majorare a procentului de turiști români și străini care au înnoptat în structurile de cazare din România, cu 4,8% față de aceeași perioadă a anului precedent. Numărul acestora fiind de 4,5 milioane de turiști. De asemenea, numărul de nopți de cazare, s-a majorat cu 5,8%, acest procent însemnând peste 10,5 milioane.
Din întregul număr de turiști, români au fost 77%, restul de 23%, reprezentând străini.
Cea mai mare pondere din numărul turiștilor străini, este formată din turiști din Europa, procentul este de 77,8%.
Sosirile în hoteluri înregistrează o pondere de 75,3% din totalitatea sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în creștere cu 5,2% față de anul precedent.
Durata medie de ședere a fost de 2,5 zile în cazul turiștilor români și de 2 zile în cazul turiștilor străini.
Sosirile turiștilor străini în perioada ianuarie-iulie, înregistrate la punctele de frontieră au înregistrat o creștere cu 2,2%, față de aceeași perioadă a anului precedent.
Din totalul numărului vizitatorilor străini, un procent de 61%, provin din statele Uniunii Europene.
Conform Institutului Național de Statistică, în luna februarie a anului 2015, s-a înregistrat o majorare a procentului de turiști români și străini, în structurile de cazare din România, cu 9,1%, față de aceeași perioadă a anului 2014.
Din numărul total de turiști, români au fost 79,5%, iar străini au fost 20,5%.
Cea mai mare pondere din numărul turiștilor străini, este formată din turiști din Europa, un procent de 77,3%, iar dintre aceștia 84,8% provin din țările Uniunii Europene.
Specificități ale turismului în România și în Țara Hațegului
Turismul cultural-religios.
România are un patrimoniu etno-folcloric și cultural-istoric de o atractivitate turistică și o valoare impresionantă. Sunt prezente foarte multe valori de patrimoniu cultural de interes național și internațional care s-au alcătuit ca valori ale Patrimoniului Universal sub egida UNESCO (bisericile din lemn din Transilvania și Maramureș, parcurile arheologice, cetățile dacice, cetățile săsești fortificate, etc.)
În Țara Hațegului, turismul cultural-religios este valorificat prin existența numeroaselor biserici si obiective turistice importante cum ar fi: situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Castelul Kendeffy din Sântămărie-Orlea, Cetatea și Mănăstirea Colț, Cetatea Răchitova, Biserica Sf. Nicolae din Densuș, Mănăstirea Prislop.
Tezaurul focloric și etnografic din România este original și viu – încă mai sunt comunități de oameni care trăiesc respectând tradițiile în activitatea cotidiană, fiind ilustrat prin:
– arhitectura specifică satelor din provinciile istorice românești din Banat, Transilvania, Bucovina, Moldova, Oltenia și Muntenia;
– arta decorării obiectelor de utilitate cotidiană, prelucrarea lemnului, portul popular;
– manifestări etnoculturale;
– comunități cu viață rurală tradițională;
Dezvoltarea turismului cultural impune soluționarea problemelor asociate cu:
– infrastructura de acces învechită la obiectivele turistice;
– lipsa spațiilor speciale de campare pentru turismul de pelerinaj;
– lipsa spațiilor de parcare dotate cu puncte de informare și promovare a obiectivului turistic cultural.
Tezaurul etnografic și folcloric se regăsește în satele din Țara Hațegului, oamenii păstrând obiceiurile și tradițiile vii. La Muzeul Țării Hațegului se pot vedea costume populare, oale tradiționale din lut, vase sculptate din lemn și multe alte obiecte specifice tradiției locului.
Turismul rural, agroturismul și silvoturismul
Aceste forme de turism oferă posibilitatea cunoașterii tradițiilor poporului român, bucătăria tradițională specifică fiecărei regiuni istorice cu produse alimentare ecologice, ospitalitatea și creează premisele realizării de venituri suplimentare semnificative de către populația din zona rurală.
Turismul rural se poate practica pe întrega durată a anului, implică un grad scăzut de risc și investiții reduse, reprezintă o alternativă ocupațională pentru forța de muncă rurală și o modalitate de ramificare a activităților economice din mediul rural.Turismul rural are și o puternică alcătuire ecoturistică. Unele gospodării țărănești pot fi autorizate să presteze servicii turistice având calitatea de pensiuni sau ferme agroturistice.
Cu toate acestea, turismul rural nu este sporit la nivelul cererii pieței turistice și internaționale.
Țara Hațegului reprezintă inima turismului rural din întreg județul Hunedoara. În această zonă, turimul rural și agroturismul se aplică prin existența pensiunilor rurale, în care sunt servite mâncăruri tradiționale și naturale, sunt prezente ospitalitatea, tradițiile și ritualurile sătești. Turiștii care preferă turismul rural, simt nevoia de a se întoarce la natură, de a simți aerul curat, pe care un oraș nu îl poate oferi, de a se odihni în liniștea satului și de a consuma alimente și băuturi proaspete și cu un gust deosebit.
Ecoturismul
România are un avantaj competitiv, comparativ cu alte destinații turistice consacrate, avantajul păstrării mediului natural nealterat de activitățile omului.
Așadar, în cadrul rezervațiilor naturale există specii de plante și animale endemice sau monumente ale naturii. România păstrează și acum, mediul natural virgin, exemplare de floră și faună care nu mai pot fi văzute decât în captivitate sau care nu mai există deloc.
Principalele atracții ecoturistice ale României sunt ariile protejate, cu statut de parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații ale biosferei (dintre care Delta Dunării ocupă o suprafață însemnată), rezervații naturale și monumente ale naturii.
Prin promovarea ecoturismului, România s-a impus ca o destinație turistică competitivă pe această formă de turism.
În Țara Hațegului, ecoturismul este valorificat prin existența unor arii naturale protejate precum: Parcul Național Retezat, Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului.
Turismul montan
Resursele turistice montane naturale din România, oferite de Munții Carpați, ajută la practicarea turismului montan. Dintre tipurile de turism montan, turismul pentru schi dispune de un potențial natural de dezvoltare pentru toate categoriile de turiști.
Pentru ca România să devină recunoscută pe plan internațional, drept o destinație turistică competitivă pentru practicarea sporturilor de iarnă este necesară îmbunătățirea infrastructurii generale, refacerea și dezvoltarea infrastructurii turistice pentru turismul montan, repectiv instalații de producere a zăpezii artificiale, amenajarea de noi pârtii de schi, diversificarea ofertei pentru sporturile de iarnă, precum și dezvoltarea și modernizarea structurilor turistice de primire.
În Țara Hațegului, turismul montan este practicat în stațiunea Râușor, fiind singura stațiune din Parcul Național Retezat unde se poate schia.
2.4. Activitățile proiectului
1.Managementul de proiect este format dintr-un manager de proiect, care coordonează întrega echipă și căruia îi revine în totalitate răspunderea pentru îndeplinirea obiectivelor, un responsabil de construcție, un responsabil financiar și un responsabil de marketing.
2.Activitatea de construcție presupune construirea unei infrastructuri de 200 mp, cu 15 de camere, un restaurant de 60 mp cu 40 de locuri, o parcare cu 40 de locuri și o piscină cu o suprafață de 80 mp și adâncime de 50 cm până la 2 m.
3.Activitatea de informare și publicitate: presupune crearea unui site de prezentare cu scopul de a atrage potențiali clienți, de a genera un volum mai mare de vânzări și cât mai mulți oameni interesați de produsele și serviciile oferite; plasarea unei pancarte, cu scopul de a anunța clienții de existența pensiunii și a distanței până la locul respectiv; organizarea a două conferințe de presă, la lansarea proiectului și la încheierea sa; realizarea de flyere, ca un instrument de marketing și promovare a pensiunii.
4.Activitatea de achiziții presupune următoarele dotări:
2.5. Rezultatele proiectului
Managementul de proiect are ca rezultat o echipă de proiect constituită, care planifică, organizează, gestionează sarcinile și resursele care contribuie la realizarea proiectului.
Activitatea de achiziții are ca rezultat următoarele dotări achiziționate: 15 paturi duble cu saltea și 2 noptiere, 15 dulapuri, 15 seturi mese cu 2 scaune, 17 televizoare, 15 cabine duș, 17 seturi mobilier baie, 17 vasuri wc, 1 canapea cu 2 fotolii pentru recepție, 10 seturi mese restaurant cu 4 scaune, 1 aragaz cu 6 arzătoare și cuptor, 1 aparat de fiert paste, 1 toaster&grătar 2în1, 1 masă de lucru, 1 mașină de spălat vase, 1 hotă, 1 chiuvetă bucătărie, 1 frigider, 2 vitrine frigorifice, 1 expresor de cafea, 30 seturi șezlong&umbrelă, 1 sistem automat de tratare a apei din piscină, 2 mașini de spălat, 2 uscătoare de rufe, 2 aspiratoare, 17 aparate de aer condiționat achiziționate.
Activitatea de publicitate are ca rezultat un site de prezentare creat, o pancartă amplasată, două conferințe de presă organizate, flyere realizate.
Activitatea de construcție are ca rezutat o infrastructură cu o suprafață de 200 mp construită, un restaurant de 60 mp cu 40 de locuri, o parcare de 40 de locuri amenajată și o piscină de 80 mp realizată cu 30 de șezlonguri și umbrele.
2.6. Beneficiarii proiectului
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt Societatea Comercială ”ADRAL ACCOMMODATION” Societate cu Răspundere Limitată și grupul țintă constituit din: potențialii turiști și clienți care vor avea parte de un mediu de cazare recreativ și de servicii de calitate.
Beneficiarii indirecți ai proiectului sunt furnizorii de echipamente și produse necesare pentru pensiune și pentru restaurant, cetățenii prin crearea de noi locuri de muncă și în acest fel reducerea ratei șomajului din zonă, populația din orașul Hațeg și din împrejurimi prin dezvoltarea economiei zonei datorită atragerii turiștilor, primăria orașului datorită creșterii bugetului local.
3. MANAGEMENTUL PROIECTULUI
3.1. Echipa de proiect
3.2. Metodologia de implementare
Managementul prin proiecte este aplicat în proiectul ce urmează a fi realizat, prin respectarea tuturor etapelor: precizarea obiectivelor urmărite și amploarei proiectului, întocmirea listei cu principalele competențe, sarcini și responsabilități, desemnarea managerului de proiect, implementarea managementului prin proiecte, stabilirea modalității de control, evaluarea periodică a stadiului în care se află proiectul.
Management prin obiective este aplicat în proiect prin fixarea obiectivelor, astfel încât activitățile realizate să contribuie la îndeplinirea acelor obiective.
Management prin bugete este aplicat în proiect prin ținerea evidenței și urmărirea operativă a costurilor și prin respecatarea structurii organizatorice cu obiectivele stabilite.
3.3. Riscuri
Riscul natural reprezintă un fenomen extrem, natural sau antropic, cu probabilitate mare de manifestare într-un anumit teritoriu și într-o perioadă dată, cu grave consecințe pentru mediul înconjurător și societatea umană, depășind măsurile de siguranță pe care aceasta și le impune.
Măsurile de atenuare a riscurilor naturale sunt instruirea tuturor oamenilor cu regulile de comportare în cazul unui risc natural, realizarea din timp a investigațiilor necesare stabilirii condițiilor de apariție și de dezvoltare a riscurilor, realizarea unor lucrări destinate să rețină și să întârzie scurgerea apelor de pe versanți, aplicarea unor măsuri de proiectare care permit clădirilor și altor construcții civile ori industriale să reziste la creșterea nivelului apelor și la viteza de deplasare a acestora,etc.
Riscurile naturale care pot apărea în zona Țării Hațegului și care ar afecta activitatea proiectului pot fi: alunecările de teren, seisme, inundații.
Riscul tehnic sau tehnologic reprezintă posibilitatea producerii unui evenimennt nedorit, specific sistemului tehnic sau tehnoologic.
Măsurile de atenuare a riscurilor tehnologice constau în achiziționarea de echipamente mai performante, precum și în specializarea personalului.
Riscul tehnic sau tehnologic poate apărea în cadrul spațiului destinat pensiunii și spațiului exterior prin explozii, incedii, scăpare de gaze inflamabile sau alte gaze, spre exemplu clorul, atât în timpul activităților de întreținere, reparații, cât și momentul neutilizării echipamentelor.
Riscul economic reprezintă orice element de incertitudine care poate afecta activitatea unui întreprinzator sau derularea unor anumite operații.
Măsurile de atenuare a riscurilor economice sunt adaptarea continuă a costului (in sensul micșorării) și adaptarea firmei la mediul economic.
Riscul economic poate apărea în cadrul proiectului prin apariția unor competitori care ar putea să preia o parte din posibilii clienți și turiști, prin scăderea puterii de cumpărare a clienților, prin incapacitatea de a atrage turiști către pensiune.
4. DURATA ACTIVITĂȚILOR
(grafic Gantt)
5. SUSTENABILITATEA PROIECTULUI
Sustenabilitatea proiectului este menținută cu ajutorul veniturilor din încasările aferente tarifelor percepute pentru serviciile prestate către clienți.
6. PUBLICITATEA PROIECTULUI
7. CONCORDANȚA CU POLITICILE UE ȘI LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ
Principiul “poluatorul plătește” are în vedere suportarea, de către poluator, a cheltuielilor legate de măsurile de combatere a poluării stabilite de autoritățile publice- altfel spus, costul acestor măsuri va fi reflectat de costul de producție al bunurilor și serviciilor ce cauzează poluarea.
În urma construcțiilor desfășurate, pentru evitarea poluării mediului, deșeurile vor fi preluate de o firmă de colectare și reciclare, pentru evitarea poluării fonice, activitățile se vor desfășura între orele 8-13 și 16-21, se vor utiliza carcase la mașini și utilaje în timpul funcționării, se vor îmbunătăți caracteristicile tehnice ale utilajelor ce poluează fonic, se va utiliza protecția individuală cu antifoane și se vor achiziționa echipamente care respectă normele de poluare.
Dezvoltarea durabilă este acel proces de dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a periclita capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi, scopul acesteia fiind îmbunătățirea continuă a calității vieții și a bunăstării generațiilor prezente și viitoare, printr-o abordare integrată între dezvoltarea economică, protecția mediului și justiție socială.
Proiectul respectă princpiul dezvoltării durabile prin îmbunătățirea calității vieții cetățenilor datorită dezvoltării economiei și prin posibilitatea clienților de a beneficia de servicii de calitate.
Principiul egalitatea de sanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viața economică și socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dizabilități sau orientare sexuală.
Pentru a se putea garanta egalitatea de sanse vom anula discriminarea, prejudecățile și stereotipurile la selecția și angajarea personalului, repectiv la selecția clienților și a turiștilor.
8. BUGETUL PROIECTULUI
9. SURSE DE FINANȚARE
În care:
I Valoarea totală a proiectului = Valoarea neeligibilă a proiectului + Valoarea eligibilă a proiectului + TVA
II Contribuția proprie în proiect = Contribuția solicitantului la cheltuieli eligibile + Contribuția solicitantului la cheltuieli neeligibile + Autofinanțarea proiectului*
*Autofinanțarea proiectului se va calcula numai în cazul proiectelor generatoare de venit
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Finantarea Dezvoltarii Infrastructurii Turistice Prin P.o.r (ID: 121253)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
