Finantarea Cheltuielilor de Sanatate In Romania

CUPRINS

INTRODUCERE

SISTEMUL DE SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA

Prezentare generală

Sănătatea și sitemul de sănătate în prezent

Sănătatea bun public

Factorii stării de sănătate

Evaluarea stării de sănătate

MODALITĂȚI DE FINANȚARE A SISTEMELOR DE SĂNĂTATE

2.1 Finanțarea de la bugetul de stat

2.2 Finanțarea prin asigurări de sănătate

2.3 Finanțarea prin plăti directe

2.4 Finanțarea comunitară

2.5 Organizarea sistemului de plată și a furnizării serviciilor

2.6 Finanțarea sistemului de sănătate din România

2.6.1 Finanțarea prin asigurările sociale de sănătate

2.6.2 Finanțarea de la bugetul de stat

STUDIUL DE CAZ

Finanțarea cheltuielilor de sănătate în județul Buzău

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Această lucrare are la bază analiza finanțării cheltuielilor de sănătate din România și modul în care sunt gestionate veniturile si cheltuielile pentru sistemul de sănătate. Am ales această temă deoarece consider că sistemul de sănătate are foarte multe lipsuri și am dorit să mă informez cât mai mult despre acestea. Pot spune că sistemul din România este în curs de dezvoltare și există foarte mulți factori care împiedică dezvoltarea.

În prima parte a lucrări am prezentat evolutia sistemului de sanatate din momentul in care a aparut prima lege financiara in 1874 pana in prezent. Am analizat si am dezvoltat conceptul de sanatatea bun public unde am precizat faptul ca Organizatia Mondiala a Sanatatii a definit sanatatea ca fiind o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților.

Pentru a realiza studiul de caz, m-am documentat si am realizat o descriere a factorilor care influențează starea de sănătate a populație, nevoia de asistență medicală a populației, o evaluare a stării de sănătate din România si nu în ultimul rând cererea de asistentă medico – sanitară.

După această etapa am caracterizat fiecare modalitate de finanțare si am descris modalitățile de finanțare a sănătății în România prin cele două metode: de la bugetul de stat și prin asigurările sociale de sănătate

Ocrotirea sănătații este un serviciu important oferit populației de către societate. Privite în sens larg, serviciile grupate sub denumirea de “sănătate” au ca obiectiv asigurarea sănătății populației, menținerea si refacerea capacității forței de muncă, fiind astfel implicate în crearea condițiilor materiale de existență a omului în ridicarea calității vieții.

Starea sănătății are insă un conținut complex și se află într-o relație de intercondiționare cu evolutia socială în ansamblu, cu celelate componente ale economiei și calității vieții. Ea este determinată, în măsura însemnată, de nivelul general de dezvoltare economico-socială, de structura consumului, de standardul igienei individuale, de gradul de cultură și nu în ultimul rând de serviciile de sanatate.In acest context, semnificațiile stării de sănătate pentru progresul societății, conținutul și evoluția sa sunt ilustrative pentru importanța serviciilor de asistență socială și medicală.

Astfel, o stare de sănătate bună asigură participarea eficientă a omului în procesul de producție, exercitarea capacității sale de muncă, integrarea lui în viata economică și socială, formarea și afirmarea personalității sale.

Anual s-a realizat o cartografiere a stării de sănătate a populației din România, în paralel cu prezentarea unor determinanți ai stării de sănătate. Au fost aplicate tehnici de identificare a problemelor de sănătate in profil teritorial si a inechitațiilor în fata bolii și a deceselor.

CAPITOLUL I

Sistemul de sănătate din România

1.1 Prezentare generală

Sistemul de sănătate din România are o lungă tradiție în organizarea sistemului de asistență medicală. Din totdeauna România s-a confruntat cu mari probleme în ceea ce privește sistemul de sănătate în principal din cauza factorilor determinati cât și a politicilor de sănătate.

Istoria sistemului de sănătate precizează că în anul 1874, prima lege sanitară reglementează organizarea într-o formă unitară a serviciului medical, înglobând toate noutățile aduse de Carol Devila în 1853 și de medici școliti în străinătate.

Aceasta lege ghidează serviciul sanitar până în anul 1910, când o noua lege, aduce imbunătățiri față de cea precedentă, care consfințește principiul „teritorializării”, definind dispensarul ca instituție sanitară pentru mediul rural, căruia i se stabilește un număr de 15000 locuitori pentru asistență sanitară.

Prin această lege, practic se înființează și laboratoarele regionale de igienă. Sintetizând realizările de pană la acea dată și preluând totodată elementele de organizare din noile provincii ale României reîntregite, legea din 1930 creează pentru prima dată un sistem de sănătate cu toată semnificația științifică a noțiunii de sistem bazat pe modelul de asigurări Bismarck. Angajații din întreprinderile industriale, comercianții, funcționarii și familiile lor, precum și liber profesioniștii erau acoperiți de asigurările de sănătate.

În anul 1949 a fost aprobată Legea organizării sistemului de sănătate de stat și a urmat o tradiție progresivă către sistemul Semasko, care a fost un sistem specific pentru țările din estul și centrul Europei. Acest sistem, bazat pe principiile asiguratorilor universale si accesul liber la servicii, a avut ca principale caracteristici următoarele:

Finanțarea de către stat

Planificarea centralizată

Administrarea rigidă

Monopolul statului asupra serviciilor medicale

Absența sistemului privat

Statutul de funcționari publici, al tuturor profesioniștilor din sistemul de sănătate

Statul furniza serviciile de sănătate tuturor membrilor societații, lăsând utilizatorului foarte puțină libertate de a alege, având însă ca scop atingerea unui nivel ridicat de echitate. Prin intermediul Ministerului Sănătații, s-a creat un sistem extrem de standardizat, centralizat si strict reglementat.

Asigurarea sănătații, percepută ca o responsabilitate a statului paternalist, responsabilitatea comunității sau a individului față de propria sănătate lipsind aproape complet, s-a reflectat, între altele, în frecvența mare a unor comportamente dăunătoare sănătății și implicarea scăzută a individului și a comunităților în problemele legate de starea de sănătate și factorii care o determina.

Mediul centralizat impunând pe cale administrativă norme și standarde rigide, de multe ori arbitrare, a împiedicat adaptarea serviciilor la nevoile locale ale populației, diferite de la o zonă la alta. Aceste norme au dus la un amestec ineficace si ineficientă. Deși s-a încercat cu obstinație să se reducă prin metode administrative dezechilibrate, prin uniformizarea distribuirii personalului si a infrastructurii sanitare, rezultatul a fost un eșec.

Se poate constata si astăzi că sistemul nu a reușit să readucă inechitatea teritorială, nici în nivelul stării de sănătate, nici asigurarea cu medici si paturi. Finanțarea după criterii istorice, neținând seama de nevoile sanitare diferite ale populatiei, a accentuat disparitățile dintre județe.

Practic subfinanțarea serviciilor a determinat întârzieri considerabile in ceea ce privește introducerea tehnologiilor noi necesare diagnosticului sau tratamentului patologiei actuale, iar pe la sfârșitul anilor ’80 a generat creanțe grave în asigurarea cu medicamente si materiale sanitare de uz curent.

Organizarea asistenței medicale, după principiul teritorial si mai ales al locului de muncă, a blocat ideea liberei alegeri a mediului, iar dogma principiilor socialiste de ocrotire a facut ca in Romania sistemul de stat sa fie incompatibil cu practica in cabinete private.

La sfârșitul anilor ’89, inceputul anilor ’90 a găsit România intr-o profundă criză economică, socială, și evident intr-o criză sanitară. Atunci starea de sănătate a populației era submediocră, serviciile medicale erau subfinanțate, lipseau practic factorii de motivație pozitivă a personalului, eficiența internă a sistemului sanitar era redusă.

Schimbarea politică din decembrie 1989 a avut drept primă reacție rejectarea structurilor care țineau de un stat totalitar si odata cu acestea, pentru sectorul de sănătate, principiile și organizarea unui sistem socialist de sănătate tip Semsko.

După schimbarile politice, și după criza financiară , socială si sanitară din România, la sfarșitul anului 1989, sistemul de sănătate și-a propus, ca principalele obiective ale reformelor, următoarele:

Reconstituirea cadrului legislativ si organizatoric

Introducerea sistemului de asigurări sociale de sănătate

Plata serviciilor bazată pe eficiența si calitatea actului medical

Asigurarea unei mai bune accesibilități a populației la serviciile de sănătate

Creșterea serviciilor medicale

Schimbarea centrului de greutate al îngrijirilor de sănătate către asistența ambulatorie

Descentralizarea sistemului de sănătate, prin creșterea rolului autorităților locale, asociaților profesionale, instituțiilor financiare, comunităților

Frecvența schimbarii de guvern si de miniștrii, lipsa unor strategii clare și a unor obiective definite riguros, și care să fie urmărite independent de schimbările politice care au încetinit procesul de reformă sanitară. Abia în 1997 România a adoptat un sistem de asigurări sociale de sănătate

1.2 Sănătatea și sitemul de sănătate în prezent

Nu putem vorbi despre finanțarea sistemului de sănătatate din România daca nu vorbim și despre ceea ce se intampla în prezent in România.

Din puctul meu de vedere, sistemul de sănătate din România, este unul dintre cele mai proaste sisteme de sănătate, atât din punct de vedere strategic, organizațional cât și la nivelul conducerii. În prezent singurii care pot să facă o schimbare majoră în sănătate sunt politicienii, dar nu trebuie să uităm populația cât și nivelul de educație a acestora.

Zahal Levy, președintele MediHelp International, a precizat faptul că “România este pe primul loc în topul bolnavilor de cancer cervical și pe locul 69 în topul investițiilor în sănătate, o reformă fundamentală este singura metodă prin care poate fi creat un sistem de sănătate sustenabil.”

Ceea ce zice, Zahal Levy, este complet adevărăt deoarece, lipsa investițiilor, nivelul ridicat de birocrație, lipsa facilităților fiscale și subdezvoltarea sistemului privat sunt principalele probleme ale sistemului național de sănătate actual.

Situația pare a fi însă pe cale de a se schimba. Cel puțin dacă luăm în calcul faptul că Ministerul Sănătății a anunțat o posibilă reformă a sistemului de sănătate bazată pe ideea de privatizare a asigurărilor medicale. Astfel, ce ni se propune este înlocuirea unui sistem de sănătate aproape complet etatizat cu alt sistem, doar parțial etatizat. Un plan ce lucrează prin urmare doar cu jumătăți de măsură, lipsindu-i curajul de a propune o liberalizare adevărată.

Noul sistem ar avea la bază urmatoarele caracteristici:

Existența unor case private de asigurări de sănătate (asiguratori privați care oferă pachete de asigurare de sănătate plătite de la stat)

Obligativitatea contribuabilului de a alege una dintre casele de asigurare de sănătate

Obligativitatea casei de asigurare de a asigura pe oricine o alege

Limitare artificială a concurenței pe piața caselor de asigurare de sănătate prin cerința legală de a avea minim 1 milion de asigurați ceea ce se traduce printr-un număr maxim de 22 de case de asigurare de sănătate posibile la orice moment în timp

Un plafon maxim de 300 de euro virați pentru fiecare asigurat de către stat

Un pachet de servicii de bază obligatoriu oferit de casele de asigurare

Actorii care se prefigurează în noul sistem sunt: pe de o parte clienți-contribuabili care sunt obligați să participe la sistem deoarece li se preiau obligatoriu sumele aferente asigurării și care sunt obligați să-și aleagă un asigurator, pe de altă parte furnizori de servicii de sănătate (spitale, clinici, cabinete, medici, etc.) și în final asiguratorii care primesc sumele colectate de stat în contul persoanelor care i-au aleson de asigurați ceea ce se traduce printr-un număr maxim de 22 de case de asigurare de sănătate posibile la orice moment în timp

Un plafon maxim de 300 de euro virați pentru fiecare asigurat de către stat

Un pachet de servicii de bază obligatoriu oferit de casele de asigurare

Actorii care se prefigurează în noul sistem sunt: pe de o parte clienți-contribuabili care sunt obligați să participe la sistem deoarece li se preiau obligatoriu sumele aferente asigurării și care sunt obligați să-și aleagă un asigurator, pe de altă parte furnizori de servicii de sănătate (spitale, clinici, cabinete, medici, etc.) și în final asiguratorii care primesc sumele colectate de stat în contul persoanelor care i-au ales.

Concurența dintre asiguratori pentru a fi aleși de către contribuabil ca destinație a contribuției sale de sănătate poate ameliora pachetul de servicii care este oferit consumatorului. Aceasta ar fi singurul motiv pentru care putem avea speranța la schimbarea sistemului.

Zahal Levy, președintele MediHelp International, a declarat într-un interviu pentru Forbes România a declarat; “Doar privind atent și obiectiv în interiorul structurii existente vom putea identifica ce trebuie cu adevărat schimbat în sistemul de sănătate din România. Nu există o soluție magică pentru rezolvarea tuturor problemelor sistemului de sănătate, dar pot fi luate măsuri graduale care să prevină colapsul întregului sistem”, și a concluzionat spunând; “Reforma nu este niciodată ușoară, dar în acest moment guvernul nu poate decât să remedieze situația din aproape în aproape, lucrând cu oameni competenți. În mod cert trăim vremuri extrem de grele și avem nevoie de cât mai multă protecție. Trebuie să urmăm exemple internaționale, pe care să le adaptăm și localizăm pentru piața națională astfel încât să obținem un sistem funcțional și profitabil pentru toți cei implicați: cetățeni, guvern și furnizori privați”

Practic, Zahal Levy, printre propunerile pentru această reformă se numără: descentralizarea sistemului de sănătate, finanțarea (creșterea cheltuielilor guvernamentale pentru acest sector, perceperea de taxe și contribuții, etc), privatizarea și oferirea unui suport semnificativ investitorilor privați din domeniul asigurărilor private de sănătate și al serviciilor medicale.

1.3 Sanatatea bun public

În 1946 Organizația Mondială a Sănătății a propus urmatoare definitie prin care descrie sănătatea ca fiind “o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților” ulterior a fost introdusă în această definiție și “capacitatea de a duce o viață productivă social și economic”

Tema sănătății a reprezentat întotdeauna, atât în cadrul academic și în cel științific, cât și în realitatea sociala, un subiect delicat prin prisma relației pe care fiecare persoană o are cu sănătatea personală sau cu lumea medicală. Sensul și importanța sănătății necesită o atenție specială, deoarece, pentru a se bucura de elementele vieții în ansamblu, sănătatea este fundamentală pentru orice individ.

Bazele politice ale drepturilor universale ale omului au apărut odată cu Revoluțiile Franceză și Americană, dar nu au fost incluse și dreptul la sănătate. Primul text reglementar la nivel internațional, în care sănătatea este un drept analog cu justiția, rezultă din preambulul Constituției Organizației Mondiale a Sănătatii din 1946.

Dreptul la sănătate a fost inclus și in Declarația universală a Drepturilor Omului, care a fost adoptată în anul 1948 care a prevăzut: „ca oricine are dreptul la un nivel de trai adecvat, la sănătate si bunăstare pentru sine și familia sa, incluzând alimentație, îmbrăcăminte, locuință, asistență medicală și servicii sociale necesare.

Prin prisma impactului pe care îl are asupra capacității de producție a capitalului uman, sănătatea este sau ar trebui sa fie percepută ca o importantă investiție.

Banca Mondială a adoptat în 1993 un document de o importanță crucială, și anume, Raportul referitor la Dezvoltarea Mondială: investiții în sănătate, în care sănătatea, la fel ca educația, este considerată o contribuție esențială pentru dezvoltarea economica a oricărei națiuni.

Indiferent cum privim lucrurile, sănătatea este un activ social, care necesită un control permanent din partea acesteia, prin structurile sale instituționale și prin corelația care se stabilește între acestea și sistemul medical, conservarea, apărarea si dezvoltarea valorii sănătații la nivel individual, dar mai ales social, se realizează în cadrul unor instituții specializate, care în totalitate lor alcătuiesc complexul instituțional al practicilor medicale, respectiv sistemul îngrijirii de sănătate.

Pentru a întelege mai bine fenomenul sistemului de sănătate, se pune accentul pe câteva elemente esențiale, în primul rând pe evaluarea sănătații din perspectiva calității vieții, deoarece modul în care este vazută sănătatea depinde de politicile și tipurile de intervenție sanitară. Sănătatea ar trebui să implice o profundă determinare din partea tuturor actorilor societății pentru eliminarea celor mai evidente constrângeri, asistență medicală fiind doar unul dintre factorii care asigură sau mențin sănătatea.

În al doilea rând accentul este pus pe recunoașterea importanței sănătații pe plan internațional sub aspect legislativ și normativ, obiectivele și țintele programelor de sănătate vizate în decursul timpului si acțiunile întreprinse pentru imbunătățirea stării de sănătate în Uniunea Europeană.

Astfel plecând de la ideea că dezvoltarea durabilă și creșterea economică mondială nu pot fi atinse în contextul unor ample inechitații de natura economică și socială, Organizația Mondială a sănătații și-a propus obiectivul general intitulat Sănătatea pentru Toți, la care au aderat toate statele membre.

După ce am analizat sistemele de ingrijire de sănătate din Uniunea Europeană, cât și din România, am considerat că ar fi utilă o prezentare detaliată a unor sisteme sanitare sub aspect micro si macroeconomic, evidențiind astfel piața serviciilor de sănătate și necesitatea raționalizării acestora, atât pe plan intern cât și pe plan extern.

Fiecare dintre țările membre ale UE, și-a conceput și a dezvoltat propriul sistem de îngrijiri de sănătate, in contextul cadrului politic, social, cultural si economic, fiind influențată și de experiența internaținală în domeniu.

Sistemul de îngrijiri de sănătate din România, sub aspectul coordonatelor evolutive, al particularităților sale, dar și al unei analize critice a situației actuale de perspectivă, este prezentat având în vedere momentul actual, al schimbărilor de logică dominantă și al tranziției de la un model în esență falimentar , la altu adaptat mecanismelor de piață, și de faptul că modificările structurale ale sistemului sanitar din România nu pot fi înfăptuite făra acordul și participarea principalilor actori, personalul medical și beneficiarul direct interesat, respectiv populația.

Nevoia de sănătate se numară printre nevoile umane vitale, alterarea sau deteriorarea ei reprezintă un pericol care amenință nu numai bunăstarea membrilor unei societați, ci însași funcționarea și dezvoltarea acesteia.

În România metoda de calcul al eficienței economice a măsurilor sanitare propusă permite prioritizarea acestora, în funcție de dimensiunea previzionată a efectelor.

Statele membre ale Uniunii Europene, și România și-a asumat urmatoarele principii ce stă la baza politicilor de sănătate:

Eficientizarea macroeconomică: costurile asistenței de sănătate nu trebuie să depășească o proporție rezonabilă din resursele țării (7 – 9% din PIB)

Eficientizarea microeconomică: gama serviciilor oferite trebuie să garanteze, pentru un cost minimal, rezultate superioare în planul sănătații și al satisfacției pacienților

Libertatea de alegere din partea pacienților

Autonomia furnizorilor de servicii de sănătate

Protecția veniturilor: pacienții nu trebuie să plătească servicii medicale prea scumpe în raport cu veniturile lor

Implicarea statului în piața serviciilor de sănătate si responsabilitatea sa, în diferite proporții, pentru asistență medicală a propriiilor cetățeni.

Ca si o concluzie generală referitor la principiile asumate de statele membre ale Uniunii Europene, niciun sistem de îngrijiri de sănătate nu a reușit performanța, cel puțin până în prezent, să realizeze toate obiectivele propuse la un nivel maxim.

Fiecare se confruntă cu mari dificultăți, ramânând la latitudinea fiecărei țari să stabilească ponderea și prioritățile unuia sau altuia dintre obiective, în funcție de cadrul său economic, social și politic.

1.4 Factorii stării de sănătate

Sănătatea unei populații trebuie percepută și examinată în raport cu factorii săi determinanți, direcți sau indirecți. Determinantul stării de sănătate reprezintă un „factor sau orice care are efect asupra sănătații, sau în termeni cantitativi măsurabili are un efect asupra stării de sănătate”

Succesul medicinei științifice, atât în privința îmbunătățirii stării de sănătate, cât și în plan economic, a determinat o reexaminare mai atentă a influenței reale a serviciilor medicale asupra sănătații. Principalii factori care au provocat tranziția către etapa „medicinei contstate” au fost:

Imposibilitatea serviciilor medicale curative de a stăvili singure decesele și incapacitatea cauzate de boli cronice, cum ar fi cancerul sau bolile cardiovasculare.

Evoluția cercetării știintifice, care semnala existența unor factori diverși aflați în directă legătura cu aparțtia unor boli. Cel mai concret exemplu este rolul fumatului în apariția cancerului pulmonar.

Internalizarea rezultatelor unor studii asupra eficacității, eficienței și variabilității serviciilor medicale.

Determinanții stării de sănătate pot fi modificați prin promovarea sănătații și prevenție, la care se adaugă implicarea comunității, al cărei rol este esențial. De asemenea, factorii care influențează ingrijire de sănătate pot fi modificați prin diagnostic precoce, screening, readaptare, dar și prin implicarea pacienților sau a comunității.

Cei mai importanți factori care influențează sănătatea sunt:

Sărăcia

Factorii sociali

Stilul de viața

Somajul

Locuințele nesănătoase

Poluarea mediului

Nivelul de educație.

Acești factori necesită o abordare la nivel național însoțită de intervenții la nivelul comunității, care ar trebui să dezvolte proiecte cu implicarea unor surse publice si private din comunitatea respectivă. Pentru aceasta, este important ca indivizii să-și asume responsabilitatea pentru menținerea sau ameliorarea sănătații.

Determinanții stării de sănătate pot fi distribuiți in patru grupe, si anume:

Determinanți macroeconomici

Factori de mediu

Sociodemografici

Educaționali,

Fiecare grupă include determinanți direcți și indirecți.

În grupa determinanților direcți cu importanță majoră sunt incluși: nutriția, fumatul, alcoolul, utilizarea drogurilor legale/ilegale, accesul la apă potabilă, locuința, violența – mai ales in familie, accesul la îngrijiri de sănătate.

În grupa determinanților indirecți, o importanța aparte pentru starea de sănătate o au următorii factori: produsul intern brut (PIB), distribuția veniturilor între regiuni, sărăcia, evoluțiile climatice, factorii sociodemografici, educația, situațiile de criză.

Cunoașterea relațiilor dintre acești determinanți și boala este importantă pentru managementul serviciilor sanitare, pentru elaborarea programelor naționale pentru sănătate și implicit a măsurilor de intervenție țintite. Relația permite influențarea concomitentă a tuturor acestor factori implicați în producerea bolii; de aceea ar trebui să stea la baza strategiilor preventive axate pe factorii de risc comuni mai multor boli.

Modelul de sănătate include 3 niveluri:

Determinanții sănătații

Starea de sănătate

Consecințele problemelor de sănătate

Conform informațiilor furnizate de Centrul Național pentru organizarea și asigurarea sistemului informațional și informatic în domeniul sănătații, în România, sectorul serviciilor de sănătate intervine direct peste media europeană, ceea ce arată că sănătatea nu este conștientizată ca importanță individuală și colectivă. În ceea ce privește însă satisfacerea nevoilor medicale ale bolnavilor, aportul sectorului medical la diagnostcarea, tratamentul, vindecarea, ameliorarea sau recuperarea bolilor este evident maxim.

1.5 Evaluarea stării de sănătate

Nu putem vorbi despre sănătate, despre sistemul de sănătate sau despre sistemul sanitar, daca nu facem o evaluare a stării de sanatate.

Această evaluare a stării de sănătate se poate realiza prin diverse metode, importantă fiind cercetarea relațiilor dintre factorii de risc si de boală, analiza prin intermediul anchetelor și apelarea la instrumente specifice de măsurare, standardizate.

Aprecierea sănătății unei populații se bazează pe acumularea unui ansamblu de date și observații provenind din diverse surse, precum și pe interpretarea acestora, prin comparare cu standardele sau indicii internaționali, naționali si regionali.

Aprecierea sănătății comunitare începe cu identificarea indicilor sanitari majori, fiind necesară colectarea de informații referitoare la starea socioeconomică, resursele sanitare disponibile, modul lor de distribuire și utilizare, pentru compararea sau descrierea stării de sănătate a populației.

Indicii sanitari reflectă modul in care asistenta medico – sanitară este acordată, monitorizată, precum si responsabilitatea sistemului sanitar pentru serviciile lui componente.

Starea de sănătate este susținută sau afectată de o mulțime de factori sociali si economici, starea generală a sănătații populației unei țări poate fi apreciată utilizând, de regulă indicii medico – sanitari.

Un exemplu de factori si de indici ar fi urmatorul: factorul geografic are ca subiect principal, clima, topografia, localitatea sau economia și ca exemplu au indici ca distanța până la instituțiile medicale, clima tropicală, temperată.

Un alt exemplu ar fi factorii demografici, ca și subiect au statistica vitală si indici ar fi dimensiunea populației/vârsta si sexul, urban/rural.

Un alt factor esențial îl reprezintă resursele financiare, subiectul principal ar fi personalul, medicii, asistentele, cheltuielile per capita, paturi de spital per capita și ca indicii includ cheltuielile dupa tipul de servicii – preventive, curative, spitalicești, paturi de asistentă acută la 1000 loc.

Principalii indici medico – sanitari ai stării de sănătate:

Indicii mortalitați

Mortalitatea infantilă

Mortalitatea maternă

Mortalitatea brută

Indicii morbidității

Incidența bolilor evitabile prin vaccinare

Incidența bolilor transmise prin apă

Incidența toxiinfecțiilor alimentare

Indicii fiziologici

Factorii de risc (fumat, alcool, utilizarea stupefiantelor)

Starea nutrițională (indici de creștere și dezvoltare a sugarilor, și copiilor)

Indici funcționali

Absența de la lucru și școală

Funcția psihomotorie

Capacitatea de lucru

Reușita școlară

Testul de performanță fizică

Activitățile vitale

Cererea in serviciile medicale apare atunci când individul consideră că necesită asistența medico – sanitară și este gata să cheltuiască mijloace financiare, timp, energie, să absenteze de la serviciu și să suporte o serie de inconveniente pentru a primi această asistență.

Cererea in domeniul sănătății este determinant de așteptările individuale și comunitare referitoare la asistența medico – sanitară

Cererea este indusă și de asigurarea sau furnizarea asistenței medico – sanitare. Un număr mare de paturi spitalicești poate duce la utilizarea nejustificată a acestora sau se poate solda cu creșterea așteptărilor/cererilor pacienților și ale familiilor lor în ceea ce privește durata spitalizării. Furnizarea gratuită a unor servicii poate duce la utilizarea lor in exces, depașind necesitățile obiective, conforme cu standardele acceptate

Cererea in domeniul medical poate fi evaluate pornind de la unul dintre cele mai utilizate modele ale cererii economice, respectiv cel descris de Grossman. Acesta privește sănătatea ca parte componentă a funcției de producție, în care starea sănătății (creditul) esta rezultatul activitățiilor medico – sanitare (debitul) exercitate de individ sau de sistemul de sănătate.

Cererea individului în asistența medico – sanitară este influențată de numeroși factori:

Barierele socioeconomic

Educaționale

Culturale

Vârsta

Determinanții sănătății

CAPITOLUL II

Modalități de finanțare a sistemelor de sănătate

În „Raportul asupra sănătății în lume – 2000”, Organizația Mondială a Sănătății definește sistemul de sănătate prin „totalitatea organizațiilor, instituțiilor și resurselor consacrate ameliorarii sănătății”.

Conform Robert G. Evans, finanțarea unui sistem de sănătate se referă la modul în care sunt colectate fondurile necesare desfășurării activității în sectorul sanitar, precum și la modalitatea în care aceste fonduri sunt alocate și apoi utilizate.

Modalitatea de finanțare aleasă, combinată cu tipul de organizare a sistemului sanitar, determină cine are acces la îngrijirile de sănătate, costul acestor îngrijiri, eficiența productivă și nu în ultimul rând calitatea serviciilor ferite.

Capacitatea unei țări de a mobiliza fonduri, folosind diferite modalități de finanțare, este strâns legată de venitul acesteia pe cap de locuitor. Acesta determină capacitatea fiecărei gospodării de a plăti pentru sănătate și implicit cererea pentru aceste servicii.

Există o multitudine de factori corelați cu mărimea fondurilor care pot fi disponibile pentru sănătate:

baza de impozitare,

numărul angajaților în sectorul oficial,

numărul gospodăriilor sărace care trebuie subvenționate.

Există cinci modalități principale de finanțare a sistemelor de sănătate:

finanțarea de la bugetul de stat;

finanțarea prin asigurările sociale de sănătate;

finanțarea prin asigurările private de sănătate;

finanțarea prin plăți directe;

finanțarea comunitară.

Fiecare dintre aceste modalități de finanțare au avantaje cât și dezavantaje practice

Trebuiesc urmarite doua aspect importante, si anume:

doar cateva țări folosesc o singură metodă de finanțare, de cele mai multe ori sunt mai multe surse de finanțare a cheltuielilor pentru sănătate

nu există o metodă ideală care să rezolve problemele cu care se confruntă finanțarea sănătății.

Criteriile folosite pentru a selecta cea mai potrivită modalitate de finanțare a unui sistem de sănătate tind să se concentreze asupra capacității metodei vizate de a realiza șase obiective importante:

capacitatea de a genera veniturile necesare;

echitatea;

risk pooling;

eficiența;

calitatea serviciilor;

sustenibilitatea.

Finanțarea de la bugetul de stat

Această modalitate reprezintă colectarea fondurilor de la bugetul de stat apoi alocate sectorului sanitar.

Există mai multe surse de proveniență a fondurilor:

Impozite generale, care provin din trei surse, si anume:

taxe de import/export;

impozite aplicate agenților economici;

impozite pe salarii, precum și pe venitul global.

taxe cu destinație specială pentru sănătate;

alte venituri bugetare.

Trebuie precizat faptul că aceste fonduri colectate nu alcătuiesc o sursă de finanțare a sănătății. Există totuși o explicație pentru acest lucru, deoarece unele guverne nu acorda o prioritate domeniului de sănătate, iar acest lucru combinat cu instabilitate economică a țărilor în tranziție, duce la o criză a fondurilor pentru sănătate.

Sistemul politic joacă un rol decisiv în ceea ce privește distribuirea fondurilor către sănătate.

Indiferent de tipul de sistem de sănătate, bugetul de stat reprezintă o sursă de finanțare. Atunci când aceasta este însă principala metodă de finanțare, vorbim despre sisteme naționale de sănătate.

Finanțarea prin asigurări de sănătate

Asigurările de sănătate îndeplinesc două roluri importante: pun împreună riscurile individuale ale unui număr mare de persoane, fiecare având o probabilitate mică a unui eveniment nedorit, iar cel de al doilea rol, oferă capacitatea fiecărei persoane incluse de a-și transfera riscul financiar asupra societații de asigurare.

Există două tipuri de asigurare de sănătate, și anume:

Asigurarea socială de sănătate, care are două caracteristici importante:

Asigurarea socială este obligatorie, fiecare persoană trebuie să se înscrie și să platească prima corespunzătoare

Primele și beneficiile prevăzute prin asigurarea socială sunt stabilite prin legislația în vigoare, motiv pentru are acestea pot fi modificate cu mai multă ușurință

Deoarece asigurarea socială este obligatorie ar putea genera confuzii legate de diferențele dintre sistemul asigurărilor sociale de sănătate și sistemul finanțării prin fonduri guvernamentale.

Există doua tipuri de asigurări sociale de sănătate:

asigurări sociale de sănătate administrate de către guvern, prin agenții guvernamentale – în cazul acesta, guvernul este cel care stabilește nivelul contribuției, precum și pachetul de servicii oferite. Dezavantajul major al acestui tip de sistem ar fi legat de presiunile politice la care este supus.

asigurări sociale de sănătate administrate de către casele de asigurări, publice sau private (modelul Bismarck) – În cadrul acestui tip de sistem, rolul guvernului este acela de a declara asigurarea obligatorie pentru toate persoanele eligibile

Asigurarea privată de sănătate este oferită de companii de asigurare non-profit sau for profit, pe baze individuale sau de grup.În ceea ce privește asigurarea privată individuală, prima este actuarială, calculată în funcție de riscul propriu de boală. Mărimea contribuției depinde, de asemenea, de pachetul de servicii care vor furnizate, la care se adaugă cheltuielile administrative, precum și marginea de profit.

Ultimele două reprezintă aproximativ 40-50% din valoarea primei de asigurare. Costurile administrative mari se explică, în principal, prin costurile de marketing foarte ridicate, necesare pentru a vinde asigurarea cât mai multor indivizi.

Asigurarea privată poate fi oferită și unor grupuri de persoane, de obicei salariați ai aceluiași angajator, sau membri ai unor sindicate. În scopul minimizării selecției adverse, companiile de asigurări adesea solicită ca un procent minim de indivizi (~75%) să intre în asigurare.

Finanțarea prin plăti directe

Există mai multe tipuri de plată directă:

plata în totalitate a serviciilor;

co-plata (o sumă fixă pentru fiecare vizită medicală);

co-asigurarea (un anumit procent din costul vizitei).

Plata directă, în totalitate, a serviciilor medicale se realizează de regulă în sectorul privat, în timp ce co-plata și co-asigurarea sunt întâlnite cu precădere în sectorul public al furnizării serviciilor medicale.

Efecte pozitive ale acestor modalități de plată ar putea fi:

reducerea serviciilor non-necesare, prin responsabilizarea atât a pacienților, cât și a medicilor;

creșterea calității servicilor;

creșterea eficienței alocative.

Finanțarea comunitară

Această metodă se aplică în general comunităților rurale. Aceasta presupune ca cetățenii unei comunităti să plătească în avans, o contribuție în scopul obținerii unui pachet de servicii medicale.

Contribuția acoperă o parte a costurilor, restul fiind acoperit de către guvern. Contribuțiile se pot obține și din industria locală, acolo unde aceasta există. Finanțarea comunitara acopera costurile îngrijirilor primare, costurile cu medicamentele, precum și o parte din cheltuielile de spitalizare.

Această modalitate de finanțare are la bază două principii:

Cooperarea între membrii comunității

Increderea dintre aceștia

Finanțarea comunitară poate fi susținută și încurajată de guvern prin inițiative legislative, asistență tehnică și financiară.

Organizarea sistemului de plată și a furnizării serviciilor

Calea prin care o țară își organizează sistemul de plată și furnizare a serviciilor poate avea un efect asupra celor implicați, că sunt pacienți sau manageri de spitale, medici sau farmaciști,comportamentul acestora determinând în final rezultatele sistemului de îngrijiri ales.

Principalele modalitati de plată a serviciilor medicale:

Plată per capita (capitație) – fiecare medic primește o sumă fixă pentru fiecare persoană înscrisă pe lista sa, indiferent dacă acesta se va imbolnăvi sau nu

Plată per act – medicii sunt platiți pentru fiecare activitate medicală prestată cu o sumă de bani prestabilită

Plată pentru serviciu – presupune achitarea contravalorii fiecarui serviciu medical prestart (de exemplu, consultații sau intervenții chirugicale).

Plată prin salariu – personalul este plătit în funcție de numărul de ore lucrate.

Coplată – presupune participarea pacientului la acoperirea costurilor asistentei medico – sanitare, respectiv coparticiparea.

2.6 Finanțarea sistemului de sănătate din România

Așa cum am precizat și în prima parte a lucrării, în România până în 1997 a funcționat un sistem de sănătate bazat prin colectarea fondurilor din impozite.

În anul 1997 s-a adoptat Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate (L.A.S.S), acest moment marcând practic trecerea la un nou sistem, adica la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, practic a început să funcționeze în 1999.

Conform acestei legi în România existau două surse principale de venituri pentru sănătate și anume fondurile asigurărilor de sănătate, complementate cu banii de la buget.

2.6.1 Finanțarea prin asigurările sociale de sănătate

Constituirea fondurilor A.S.S. este reglementată prin L.A.S.S., la capitolul Finanțare și constă în principiu din contribuția în procente egale (7% ) din partea angajaților și a angajatorilor. Fondurile sunt destinate plății furnizorilor de servicii medicale, deși în ultima vreme s-a constatat și o tendință de împovărare a asigurărilor de sănătate cu obiective care ar trebui să fie finanțate de la bugetul de stat (programe naționale de sănătate, plata unor drepturi salariale).

2.6.2 Finanțarea de la bugetul de stat

Suplimentar față de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, funcționează în continuare și un sistem al impozitării directe (pe venit, pe profit) și indirecte (T.V.A., accize). Banii de la buget alocați sănătății sunt administrați de către Ministerul Sănătății, a cărui organizare și funcționare sunt reglementate prin H.G. nr. 244/1997. În această hotărâre sunt stipulate și unitățile sanitare bugetare.

Destinația sumelor provenite de la buget, conform L.A.S.S. :

construcția sau repararea unităților sanitare;

achiziționarea de aparatură medicală performantă;

activitatea de diagnostic, curativă, reabilitare de importanță națională, recuperarea capacității de muncă.

Tot la capitolul finanțare de la buget este firesc să includem și creditele externe. România a contractat, prin Ministerul Sănătății, două împrumuturi de la Banca Mondială. Primul credit, în valoare de 150 milioane $, rambursabil de către guvernul român într-o perioadă de 20 de ani, a fost contractat în 1992. În anul 2000 a fost semnat acordul de deschidere a unei a doua linii de credit, în valoare de 40 milioane $, în decurs de 3 ani, plus alte 20 de milioane $ în decurs de alți 2 ani, în funcție de atingerea obiectivelor propuse. Creditul urmează să fie rambursat în 20 de ani, cu o perioadă de grație de 5 ani.

Valoarea totală a programului este de 70 milioane $, restul de 30 de milioane $ urmând a fi alocați de către statul român. Banii sunt destinați în principal modernizării asistenței medicale de urgență din 329 capitală și din 20 de județe, precum și reabilitării asistenței medicale rurale. 10 milioane $ sunt destinați susținerii unor programe naționale de sănătate.

Sumele reprezintă doar o mică parte a necesarului, ținînd cont de faptul că, conform estimărilor specialiștilor români și străini, pentru satisfacerea tuturor necesităților în materie de dotare cu aparatură medicală modernă, România ar trebui să cheltuiască cel puțin 1,5 miliarde $.

Pe lângă aceste două modalității principale de colectare a veniturilor pentru sănătate (asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat ), mai pot exista și alte surse de bani :

plăți directe ale pacienților către furnizorii de servicii medicale (clinici private, costuri ale unor servicii ce nu sunt decontate de către casele de asigurări și care sunt prevăzute în Contractul Cadru) ;

coplăți ;

contribuții voluntare, în viitor, odată cu apariția caselor de asigurări private.

Problemele care apar în sistemul românesc sunt legate în principal de dificultățile intervenite în colectarea fondurilor. Pe fondul absenței unor prevederi legale clare, casele județene de asigurări întâmpină mari greutăți în strângerea banilor, dat fiind faptul binecunoscut al existenței unor mari întreprinderi de stat, în mod tradițional datoare, atât la bugetul de stat, cât și la fondul asigurărilor sociale de sănătate .

Astfel, la data de 29.02.2000 existau în evidență C.N.A.S un număr de 64.248 de agenți economici, ale căror datorii însumează peste 5.243 miliarde lei, după cum urmează :

angajatori : 1.976 miliarde lei;

asigurați : 1.488 miliarde lei ;

majorări : 1.714 miliarde lei ;

penalități : 65 miliarde lei .

O altă problemă cu care se confruntă sistemul asigurărilor sociale de sănătate o constituie obligativitatea depunerii fondurilor la Trezorerie, cu o dobândă de numai 10%. Această imposibilitate de a obține o dobândă rezonabilă, la nivelul pieței bancare, corelată cu o inflație ridicată, conduc de asemenea la o diminuare a sumelor reale care ajung la sectorul sanitar. Mai trebuie amintit de asemenea și de o alta sursă de pierderi pentru veniturile destinate sănătății, și anume, economia subterană.

Unul dintre obiectivele urmărite în prezent de România, ca stat membru UE, constă în dezvoltarea unui sistem de finanțare a sănătății care să garanteze tuturor cetățenilor accesul la servicii de sănătate în mod universal și echitabil și, totodată, să îi protejeze pe aceștia de dificultatile financiare care se asociază plății serviciilor medicale.

În urma redactării acestei lucrări putem concluziona ca modul în care un sistem de sănătate este finanțat determină cantitatea de bani disponibilă, cine suportă povara financiară, cine controlează fondurile, precum și dacă inflația costurilor poate fi controlată; capacitatea unei țări de a mobiliza fonduri este strâns legată de venitul acesteia pe cap de locuitor; aceeași structură de finanțare nu poate fi aplicată tuturor țărilor. Sistemele de sănătate diferă categoric de la o țară la alta, în funcție mai ales de dezvoltarea socio-economică a fiecăreia;

CAPITOLUL III

Studiu de caz –

Finanțarea cheltuielilor de sănătate în județul Buzău

În prezenta lucrare, studiul de caz va aborda o desfăsurare a finanțării sănătății în România, cât și o comparație a acesteia pe ultimii 4 ani!

Așa cum am menționat în primul capitol al acestei lucrări, finanțarea sănătății în Romînia se realizează prin două modalități, și anume:

Finanțarea de la bugetul de stat

Finanțarea prin asigurările sociale de sănătate

Următoarele date referitoare la realizarea cheltuielilor pentru sănătate cât și realizările unor venituri mi-au fost furnizate de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău

Analiza execuției bugetare pe baza bilanțului, a creantelor si a finantarii sănătății în județul Buzău perioada 2010 -2013

În perioada 2009 – 2012, CJAS Buzău și-a desfășurat activitatea economico – financiară pe baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobate pentru intervalul anual 2009 – 2012 de ordonatorul principal de credite, în conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.

Realizarea veniturilor sunt prezentate pe fiecare an dupa cum urmeaza:

Veniturile pentru anul 2009, anexa 1, tabelul 1

Veniturile pentru anul 2010, anexa 2, tabelul 1

Veniturile pentru anul 2011, anexa 3, tabelul 1

Veniturile pentru anul 2012, anexa 4, tabelul 1

In urma analizei a tuturor veniturilor realizate in cei 4 ani, putem realiza o scurta sinteza a veniturilor, prin tabelul prezentate mai jos:

În anul 2009, veniturile totale (în care este inclus și fondul de rezervă constituit pentru anul 2009, în suma de 1.436,22 mii lei) s-au realizat în procent de 82,07 % fața de prevederea bugetara anuala și au fost utilizate potrivit destinațiilor legale. Menționăm că fondul de rezerva constituit pentru anul 2009 a fost virat la Casa Națională de Asigurari de Sănătate (CNAS), conform metodologiei legale privind închiderea anului financiar 2009.

Veniturile din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate s-au realizat în procent de 88,64 %. Per total, procentul relativ scăzut al realizării veniturilor totale (82,07%) se datorează, în mare parte, neevidentierii în contul de execuție a veniturilor, întocmit la nivelul caselor județene de asigurări de sănătate, a sumelor provenind din “Subventii” (respectiv, “subventii primite de bugetul FNUAS” și “sume alocate din veniturile proprii ale MS”), pentru care prevederea bugetara anuala a fost de 12.143,65 mii lei.

În 2010, s-au realizat în procent de 57,83% față de prevederea bugetară anuală și au fost utilizate potrivit destinațiilor legale.Veniturile din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate s-au realizat în procent de 79,66%.

Per total, procentul relativ scăzut al realizării veniturilor totale se datorează, în mare parte, neevidențierii în contul de execuție a veniturilor – întocmit la nivelul caselor județene de asigurări de sănătate – a sumelor provenind din “Subvenții” (respectiv, “subvenții primite de bugetul FNUAS”- 63.617,06 mii lei și “sume alocate din veniturile proprii ale MS” – 6.306,30 mii lei), pentru care prevederea bugetară anuală totală a fost de 69.923,36 mii lei.

În anul 2011, veniturile totale s-au realizat în procent de 81,29% față de prevederea bugetară anuală și au fost utilizate potrivit destinațiilor legale.Veniturile din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate s-au realizat în procent de 101,07%.

Per total, procentul relativ scazut al realizarii veniturilor totale se datorează, în mare parte, neevidențierii în contul de execuție a veniturilor – întocmit la nivelul caselor județene de asigurări de sănătate – a sumelor provenind din “Subventii” (respectiv, “subventii primite de bugetul FNUAS”- 28.793,51 mii lei si “sume alocate din veniturile proprii ale MS” – 5.964,92 mii lei), pentru care prevederea bugetară anuală totală a fost de 36.429,67 mii lei.

În anul 2012, veniturile totale s-au realizat în procent de 72,40% față de prevederea bugetară anuală și au fost utilizate potrivit destinațiilor legale.Veniturile din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate s-au realizat în procent de 98,11%.

Per total, procentul relativ scăzut al realizării veniturilor totale se datorează, în mare parte, neevidențierii în contul de execuție a veniturilor – întocmit la nivelul caselor județene de asigurări de sănătate – a sumelor provenind din “Subvenții” (respectiv, “subvenții primite de bugetul FNUAS” – 17.601,23 mii lei și “sume alocate din veniturile proprii ale MS” – 9.957,73 mii lei), pentru care prevederea bugetară anuală totală a fost de 27.558,96 mii lei.

Analizând și cheltuielile suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate, situația acestora se prezintă astfel:

Cheltuieli pentru anul 2009, anexa 1, tabelul 1.1

Cheltuieli pentru anul 2010, anexa 2, tabelul 2.1

Cheltuieli pentru anul 2011, anexa 3, tabelul 3.1

Cheltuieli pentru anul 2012, anexa 4, tabelul 4.1

Din grafic reiese faptul că în anul 2012 s-au realizat cele mai mari cheltuieli față de anul 2009 care se află la polul opus

Plățile efectuate din bugetul fondului asigurărilor sociale de sănătate s-au încadrat în creditele bugetare aprobate în anul 2009, cu respectarea destinației aceastora. Angajarea cheltuielilor s-a efectuat în limita prevederilor maxime de cheltuieli aprobate prin buget, pe baza documentelor legale, vizate pentru control financiar-preventiv propriu.

La finele perioadei raportate, execuția bugetului fondului de asigurari sociale de sănătate, la nivelul C.J.A.S.Buzău, înregistrează un deficit de 75.628,41 mii lei.

Conform datelor ce mi-au fost furnizate în totalul plăților nete, ponderea cea mai mare o dețin cheltuielile aferente prestărilor de servicii cu caracter medical, respectiv 94,5 %, urmate de cheltuielile privind asistența socială (4,7 %), în timp ce cheltuielile de administrare a fondului nu reprezintă decat 1,2%.

În cadrul cheltuielilor pentru servicii cu carater medical, ponderea cea mai mare o detin serviciile medicale spitalicești (53,0%), urmate de cheltuielile pentru medicamentele cu și fară contribuție personală în ambulatoriu (18,4%) și de cheltuielile pentru asistență medicală primară (10,9%).

În cursul anului 2009, au fost deschise credite bugetare în suma de 219.248,44 mii lei, gradul de utilizare a creditelor fiind de 99,61 %.

Referitor la cheltuielile suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate, sunt prezentate în tabelul 2.1, anexa 2. Plațile efectuate din bugetul fondului asigurărilor sociale de sănătate s-au încadrat în creditele bugetare aprobate în anul 2010, cu respectarea destinației aceastora.

Angajarea cheltuielilor s-a efectuat în limita prevederilor maxime de cheltuieli aprobate prin buget, pe baza documentelor legale, vizate pentru control financiar-preventiv propriu.

La finele perioadei raportate, execuția bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate, la nivelul C.J.A.S.Buzău, înregistrează un deficit de 109.695,64 mii lei.

Referitor la cheltuielile suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate, sunt prezentate în tabelul 2.1, anexa 2. Plațile efectuate din bugetul fondului asigurărilor sociale de sănătate s-au încadrat în creditele bugetare aprobate în anul 2010, cu respectarea destinației aceastora.

Angajarea cheltuielilor s-a efectuat în limita prevederilor maxime de cheltuieli aprobate prin buget, pe baza documentelor legale, vizate pentru control financiar-preventiv propriu.

La finele perioadei raportate, execuția bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate, la nivelul C.J.A.S.Buzău, înregistrează un deficit de 109.695,64 mii lei.

Se poate observa că, în totalul plăților nete, ponderea cea mai mare o dețin cheltuielile privind prestările de servicii cu caracter medical, respectiv 94,2 %, urmate de cheltuielile privind asistența socială (4,7 %), în timp ce cheltuielile de administrare a fondului nu reprezintă decat 1,1%.

În totalul plăților efectuate pentru servicii cu carater medical, ponderea cea mai mare o dețin plătile aferente serviciilor medicale spitalicești (56,4%), urmate de plațile pentru medicamente cu și fară contribuție personală în ambulatoriu (19,5%) și de cele pentru asistență medicală primară (9,5%).

În cursul anului, au fost deschise credite bugetare în suma de 246.069,04 mii lei, gradul de utilizare a creditelor fiind de 99,98 %.

Plățile efectuate din bugetul fondului asigurărilor sociale de sănătate s-au încadrat în creditele bugetare aprobate în anul 2011, cu respectarea destinației aceastora. Angajarea cheltuielilor s-a efectuat în limita prevederilor maxime de cheltuieli aprobate prin buget, pe baza documentelor legale, vizate pentru control financiar-preventiv propriu.

La finele perioadei raportate, execuția bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate, la nivelul C.J.A.S.Buzău, înregistrează un deficit de 82.070,75 mii lei.

În totalul plăților nete, ponderea cea mai mare o dețin cheltuielile privind prestările de servicii cu caracter medical, respectiv 95,0 %, urmate de cheltuielile privind asistența socială (3,9 %), în timp ce cheltuielile de administrare a fondului nu reprezintă decat 1,2%.

În totalul plătilor efectuate pentru servicii cu carater medical, ponderea cea mai mare o dețin plățile aferente serviciilor medicale spitalicești (43,0%), urmate de plățile pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu (30,4%) și de cele pentru asistența medicală primară (9,5%).

În cursul anului 2011, pentru “Sănătate” au fost deschise credite bugetare în suma totală de 230.072,51 mii lei, gradul de utilizare a creditelor fiind de 99,87 %.

Cheltuielile suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate sunt reprezentate în tabelul 4.1, din anexa 4, de unde reiese faptul că plățile nete nu au depășit prevederile, ceea ce a dus la un grad de realizare a plăților efective de 99,79%.

Plătile efectuate din bugetul fondului asigurărilor sociale de sănătate s-au încadrat în creditele bugetare aprobate în anul 2012, cu respectarea destinației aceastora. Angajarea cheltuielilor s-a efectuat în limita prevederilor maxime de cheltuieli aprobate prin buget, pe baza documentelor legale, vizate pentru control financiar-preventiv propriu.

La finele perioadei raportate, execuția bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate, la nivelul C.J.A.S.Buzău, înregistreaza un deficit de 116.760,13 mii lei.

Se poate observa că, în totalul plaților nete, ponderea cea mai mare o dețin cheltuielile privind prestările de servicii cu caracter medical, respectiv 95,28 %, urmate de cheltuielile privind asistența socială (3,71 %), în timp ce cheltuielile de administrare a fondului nu reprezintă decat 1,1%.

În totalul plăților efectuate pentru servicii cu carater medical, ponderea cea mai mare o dețin plățile aferente serviciilor medicale spitalicești (42,84%), urmate de plățile pentru medicamente cu și fără contributie personală în ambulatoriu (29,34%) și de cele pentru medicamente și materiale sanitare specifice, utilizate în cadrul programelor naționale de sănătate (9,24%).

În cursul anului 2012, pentru “Sănătate” au fost deschise credite bugetare în suma totală de 264.945,58 mii lei, gradul de utilizare a acestora fiind de 99,82 %.

Situația sumelor finanțate pentru programele naționale de sănătate in perioada

2009 – 2012

C.J.A.S. Buzău a finanțat următoarele programe naționale de sănătate cu scop curativ:

În urma datelor furnizate de către C.J.A.S.Buzău și analizate, putem trage concluzia că în anul 2012 suma de finanțat este cea mai ridicată, ceea ce înseamnă că țara noastră atrage fonduri și a început sa gestioneze cu mai multă atenție sistemul de sănătate

Situatia creantelor pe parcursul anilor 2009 – 2012 se prezinta astfel:

Conform tabelului 1.2, din anexa 1, Creanțele neîncasate la FNUASS au crescut la sfîrșitul anului 2009 cu 85% față de sfîrșitul anului 2008, ca urmare a unui grad mai mic de încasare a veniturilor .

Creanțele neîncasate la FNUASS au crescut la sfârsitul anului 2010 cu 20,5% față de sfârșitul anului 2009. În tabelul 2.2, anexa 2, sunt prezentate situația creanțelor.

Conform anexei 3, tabelul 3.2, La sfârșitul anului 2011, creanțele neîncasate la FNUASS au crescut cu 21,1% față de sfârșitul anului 2010. Se estimeaza ca probabila încasare a acestor creanțe în cursul anului 2012

Conform anexei 3, tabelul 3.2, La sfârșitul anului 2011, creanțele neîncasate la FNUASS au crescut cu 21,1% față de sfârșitul anului 2010. Se estimeaza ca probabila încasare a acestor creanțe în cursul anului 2012.

În anul 2011, s-au întocmit 2.814 titluri executorii. La data de 31.12.2011 exista în evidență CJAS Buzău 5.660 titluri executorii, ajungându-se la o pondere de 75% titluri executorii emise din numărul total al debitorilor la FNUASS (respectiv, 5.660 titluri executorii din 7.514 debitori ). Din punct de vedere al încasărilor din executare silită, este de remarcat creșterea substanțială a sumelor încasate în trim IV/2011, comparativ cu anul 2010 și chiar cu anul 2009.

Exemplificăm în acest sens 565,93 mii lei încasări din executare silită în perioada octombrie, noiembrie, decembrie 2011, comparativ cu întregul an 2010, când suma totala a încasarilor din executare silita a fost de 814,79 mii lei, constatându-se astfel o dublare a încasarilor la fondul de sănătate pe calea executării silite.

La data de 31.12.2011, în evidențele CJAS Buzău exista un număr de 11.210 persoane fizice care sunt înregistrate ca plătitori la FNUASS, din care 3.331 persoane fără venituri și 7.879 liberi-profesioniști, totalul debitelor la FNUASS fiind de 14.766,3 mii lei.

În cursul anului 2011, au fost înregistrați în evidența CJAS Buzău 4.600 persoane care figurau cu venituri impozabile în protocolul ANAF/CNAS în perioada 2006-2010, iar pentru aceea dintre ei care nu au achitat obligația de plată s-a început procedura de executare silita.Valoarea sumelor încasate urmare înregistrarii protocolului este de 822,78 mii lei, iar din executare silita este de 1.185,85 mii lei.

Situația creanțelor – persoane fizice autorizate

Situația creanțelor la sfâșitul anului 2012 este reprezentată șn tabelul 4.2, din anexa 4, unde putem vedea că acel grad de recuperare a creanțelor a fost de 75.54%.

În ceea ce privește activitatea de urmărire si recuperare a creațelor la FNUASS, în anul 2012, aceasta a constat în stabilirea obligațiilor de plată la FNUASS prin emiterea în primul semestru al anului 2012 a unui număr de 5.685 decizii de plată, precum și 1.067 de titluri executorii. Tot în primul semestru al anului 2012, au fost achitate 1.080 titluri executorii.

Situația creanțelor la sfâșitul anului este reprezentată șn tabelul 4.2, din anexa 4, unde putem vedea că acel grad de recuperare a creanțelor a fost de 75.54%.

În ceea ce privește activitatea de urmărire si recuperare a creațelor la FNUASS, în anul 2012, aceasta a constat în stabilirea obligațiilor de plată la FNUASS prin emiterea în primul semestru al anului 2012 a unui număr de 5.685 decizii de plată, precum și 1.067 de titluri executorii. Tot în primul semestru al anului 2012, au fost achitate 1.080 titluri executorii.

În semestrul II al anului 2012, s-a pus în aplicare Ordinul comun MS/MFP/CNAS nr.806/608/934/2012 privind procedura de predare-primire a documentelor si informațiilor în vederea administrării de către ANAF a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice, prevăzute la cap.II si III din Titlul IX al Codului fiscal.

Activitatea de predare-primire s-a desfășurat începând cu data de 1 iulie 2012 până la data de 30 septembrie 2012, în doua etape:

etapa I – predarea datelor ăi informațiilor existente în evidența CJAS la data de 30 iunie 2012, în format electroni, până cel tarziu în data de 3 iulie 2012;

etapa II – predarea înscrisurilor în care sunt individualizate creanțele datorate și neachitate pana la data predării-primirii și care reprezintă titluri executorii, până cel târziu 30 septembrie 2012

La nivelul CJAS Buzău s-a întocmit “Procesul verbal de predare-primire” transmis, înregistrat și semnat de conducerea DGFP Buzău pentru un număr de 6.015 contribuabili, urmare aplicarii protocolului mai sus menționat.

În luna noiembrie 2012, s-au întocmit 2.615 decizii referitoare la obligațiile de plată la FNUASS pentru toți debitorii înregistrați în evidența CJAS Buzău cu debite restante,la data de 30 iunie 2012, în vederea transmiterii acestora la DGFP Buzău.

La întocmirea machetei ”Situația creanțelor nerecuperate la termen de la persoane fizice, altele decat cele pentru care colectarea contribuțiilor se face de către ANAF la data de 31.12.2012” numărul de debitori a fost completat ca și în macheta trimestrului II, luând în considerare cele mai sus prezentate, neavând de la ANAF o situație clară în acest sens.

Situatia datoriilor in perioada 2009 – 2012

La sfârșitul anului 2009, obligațiile de plată față de furnizorii de servicii medicale erau în suma totala de 42.407,64 mii lei, după cum este reprezentat în tabelul 1.3, anexa 1.

Datoriile sunt înregistrate la valoarea nominală și reprezintă contravaloarea serviciilor medicale, pe tipuri de asistență medicală, urmând a fi lichidate în cursul trimestrului I/2010.

Datoriile au crescut la finele anului 2009, comparativ cu anul 2008, în cazul furnizorilor de medicamente compensate și gratuite, precum și la medicamentele utilizate în cadrul programelor naționale de sănătate, ca urmare a aplicarii prevederilor OUG 1088/2009 potrivit cărora termenul maxim de decontare a medicamentelor compensate și gratuite este de 180 de zile, iar pentru medicamentele din cadrul programelor naționale de sănătate este de 90 de zile.

La sfârșitul anului 2010, obligațiile de plată față de furnizorii de servicii medicale sunt în suma totală de 68.762,13 mii lei, conform tabelului 2.3, anexa 2:

Datoriile sunt înregistrate la valoarea nominală și reprezintă contravaloarea serviciilor medicale, pe tipuri de asistență medicală, urmând a fi lichidate în cursul anului 2011.Cuantumul acestora a crescut la data de 31.12.2010 – față de sfârșitul anului 2009 – la furnizorii de medicamente compensate și gratuite (cu 85,82%), la furnizorii de medicamente utilizate în programele naționale de sănătate (cu 9,12%) și la furnizorii de servicii medicale spitalicești (cu 14,45% ).

La sfârșitul anului 2011, obligațiile de plata față de furnizorii de servicii medicale și medicamente sunt în suma totală de 89.228,51 mii lei, prezentate în anexa 3, tabelul 3.3.

Datoriile sunt înregistrate la valoarea nominală și reprezintă contravaloarea serviciilor medicale, pe tipuri de asistență medicală, urmând a fi lichidate în cursul anului 2012. Cuantumul acestora a crescut la data de 31.12.2011 cu 20.466,38 mii lei, față de sfârșitul anului 2010, astfel: la furnizorii de medicamente compensate și gratuite – cu 9.110,9 mii lei, la furnizorii de dispozitive medicale – cu 37,57 mii lei, la furnizorii de medicamente utilizate in programele naționale de sănătate – cu 10.021,67 mii lei, la furnizorii de materiale sanitare utilizate în programele naționale de sănătate – cu 735,77 mii lei, la furnizorii de asistență medicală primară – cu 13,68 mii lei, la furnizorii de asistență medicală ambulatorie de specialitate – cu 0,75 mii lei și la furnizorii de servicii medicale spitalicești – cu 591,0 mii lei.

Obgligațiile de plată față de furnizori de servicii medicale si medicamente, la sfârșitul anului 2012, au fost în suma totală de 79.511,56 mii lei, repartizarea fiind realizată ca în tabelul 4.3 din anexa 4.

Datoriile sunt înregistrate la valoarea nominală și reprezintă contravaloarea serviciilor medicale, pe tipuri de asistență medicală, urmând a fi lichidate în cursul anului 2013. Cuantumul acestora a scazut cu 9.716,21 mii lei la data de 31.12.2012, față de sfârșitul anului 2011, astfel:

la furnizorii de medicamente cu și fără contribuție personală – 2.524,68 mii lei,

la furnizorii de dispozitive medicale – 45,05 mii lei,

la furnizorii de medicamente pentru boli cronice incluse în programe naționale de sănătate – 3.230,67 mii lei,

la furnizorii de materiale sanitare pentru boli cronice incluse în programe naționale de sănătate – 445,59 mii lei,

la furnizorii de asistență medicală ambulatorie de specialitate – 3,59 mii lei,

la furnizorii de asistență medicală stomatologică – 0,96 mii lei,

la furnizorii de investigații paraclinice – 8,94 mii lei,

la furnizorii de asistență medicală de recuperare – 3,08 mii lei,

la furnizorii de servicii medicale spitalicești – 3.997,50 mii lei,

la furnizorii de îngrijiri la domiciliu – 2,0 mii lei.

CONCLUZII

În urma realizării studiului de caz cat și a stadiului cunoașterii în domeniu, concluzia generală este aceea că sistemul de sănătate din România are foarte multe minisuri deoarece sumele alocate pentru ocrotirea sănătății nu acoperă în totalitate nevoile medico – sanitare ale populației.

Așa cum am precizat in stadiul cunoașterii sistemul de sănătate din Romania este finanțat de la bugetul de stat, banii alocați sănătății sunt administrați de către Ministerul Sănătății, a cărui organizare și funcționare sunt reglementate prin H.G. nr. 244/1997. Pentru realizarea finanțării sănătății Ministerul Sănătații a contractat două împrumuturi de la Banca Mondială. Valoarea totală a acestui program realizat de catre Ministerul Sănătătîi este de de 70 milioane $, restul de 30 de milioane $ urmând a fi alocați de către statul român. Banii sunt destinați în principal modernizării asistenței medicale de urgență din capitală și din 20 de județe, precum și reabilitării asistenței medicale rurale. 10 milioane $ sunt destinați susținerii unor programe naționale de sănătate. Trebuie precizat că aceste sume acoperă doar o mica parte a necesarului, deoarece România ar trebui să cheltuiască cel puțin 1,5 miliarde $ în urma unor estimări realizate de specialiștii români cât și cei străini.

Cea de a doua modalitate de finanțare a sănătății în România, este din asigurările sociale de sănătate care constă în principiu din contribuția în procente egale (7% ) din partea angajaților și a angajatorilor. Fondurile sunt destinate plății furnizorilor de servicii medicale, deși în ultima vreme s-a constatat și o tendință de împovărare a asigurărilor de sănătate cu obiective care ar trebui să fie finanțate de la bugetul de stat (programe naționale de sănătate, plata unor drepturi salariale).

Pe lângă aceste două modalității principale de colectare a veniturilor pentru sănătate (asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat ), mai pot exista și alte surse de bani :plăți directe ale pacienților către furnizorii de servicii medicale (clinici private, costuri ale unor servicii ce nu sunt decontate de către casele de asigurări și care sunt prevăzute în Contractul Cadru) ; coplăți ; contribuții voluntare, în viitor, odată cu apariția caselor de asigurări private.

Problemele care apar în sistemul românesc sunt legate în principal de dificultățile intervenite în colectarea fondurilor. Pe fondul absenței unor prevederi legale clare, casele județene de asigurări întâmpină mari greutăți în strângerea banilor, dat fiind faptul binecunoscut al existenței unor mari întreprinderi de stat, în mod tradițional datoare, atât la bugetul de stat, cât și la fondul asigurărilor sociale de sănătate .

O altă problemă cu care se confruntă sistemul asigurărilor sociale de sănătate o constituie obligativitatea depunerii fondurilor la Trezorerie, cu o dobândă de numai 10%. Această imposibilitate de a obține o dobândă rezonabilă, la nivelul pieței bancare, corelată cu o inflație ridicată, conduc de asemenea la o diminuare a sumelor reale care ajung la sectorul sanitar.

Una dintre problemele majore ale sectorului sănătății din România o constituie lipsa de acces. Multe dintre persoanele care declară că necesită îngrijiri de sănătate nu solicită astfel de îngrijiri. Acest lucru este valabil pentru aproape jumătate din populația săracăcomparativ cu doar 20% din populația înstărită.Acest decalaj între cei bogați și cei săraci este în mod particular mai mare în tratamentul afecțiunilor cronice: 42%din populația săracă comparativ cu 17% din populația înstărită.

Decalajul real este probabil mai mare, deoarece mare parte din populația săracă ce suferă de afecțiuni cornice nici măcar nu este conștientă de faptul că necesită îngrijire de sănătate.

Din punctual meu de vedere sistemul de sănătate din România necesita o reformă, pentru a se putea dezvolta rapid si să ajungem la un nivel cu cel al multor state din Uniunea Europenă. În schimb sunt multi factori care influențează această dezvoltare, deoarece statul Român are dificultati în a colecta fonduri, birocrația cat si interesele multor persoane opresc acestă dezvoltare a sistemului de sănătate. Exista totuși si excepții care uneori resuscitează sistemul de sănătate care dă semene că intra pe o linie stabilă. Ca de exemplu, mobilizarea si interesul de care au dat dovadă autoritățle române cât și medicii români în cazul accidentului din Muntenegru.

Pentru a îmbunătății sistemul de sănătate, trebuie să păstram valorile în țara și să se investească în vitorii medici, nivelul de coruptie să scadă și cei care nu își îndeplinesc datoriile de contribuabili să fie trași la răspundere.

În urma redactării acestei lucrări putem concluziona ca modul în care un sistem de sănătate este finanțat determină cantitatea de bani disponibilă, cine suportă povara financiară, cine controlează fondurile, precum și dacă inflația costurilor poate fi controlată; capacitatea unei țări de a mobiliza fonduri este strâns legată de venitul acesteia pe cap de locuitor; aceeași structură de finanțare nu poate fi aplicată tuturor țărilor. Sistemele de sănătate diferă categoric de la o țară la alta, în funcție mai ales de dezvoltarea socio-economică a fiecăreia.

BIBLIOGRAFIE

Hensher M.,2001, Geneva, “Financing Health Systems through Efficiency”

Major, D. “Asigurările sociale în România”, Cluj-Napoca, 2009

Mihaela Cristina Drăgoi, 2010, “Sistemul de sănătate din România in context european”

Mihaela Narcisa Murgea, 2010, „Modalități de finanțare a sistemelor de sănătate”

Legea nr. 264/2007

Robert G. Evans, 2011, „Financing Health Care: Taxation and the Alternatives”

Vlădescu Cristian, 2011, “Politici de sănătate in Uniunea Europeană”

www.ms.ro – Ministerul Sănătății – Rapoarte anuale privind programele naționale de sănătate publică

www.worldbank.org – Indicatori de Sănătate

ANEXE

Anexa 1

Tabelul 1

Tabelil 1.1

Tabelul 1.2

Tabelul 1.3

Anexa 2

Tabelul 2

Tabelul 2.1

Tabelul 2.2

Tabelul 2.3

Anexa 3

Tabelul 3

Tabelul 3.1

Tabelul 3.2

Tabelul 3.3

Anexa 4

Tabelul 4

Tabelul 4.1

Tabelul 4.2

Tabelul 4.3

BIBLIOGRAFIE

Hensher M.,2001, Geneva, “Financing Health Systems through Efficiency”

Major, D. “Asigurările sociale în România”, Cluj-Napoca, 2009

Mihaela Cristina Drăgoi, 2010, “Sistemul de sănătate din România in context european”

Mihaela Narcisa Murgea, 2010, „Modalități de finanțare a sistemelor de sănătate”

Legea nr. 264/2007

Robert G. Evans, 2011, „Financing Health Care: Taxation and the Alternatives”

Vlădescu Cristian, 2011, “Politici de sănătate in Uniunea Europeană”

www.ms.ro – Ministerul Sănătății – Rapoarte anuale privind programele naționale de sănătate publică

www.worldbank.org – Indicatori de Sănătate

ANEXE

Anexa 1

Tabelul 1

Tabelil 1.1

Tabelul 1.2

Tabelul 1.3

Anexa 2

Tabelul 2

Tabelul 2.1

Tabelul 2.2

Tabelul 2.3

Anexa 3

Tabelul 3

Tabelul 3.1

Tabelul 3.2

Tabelul 3.3

Anexa 4

Tabelul 4

Tabelul 4.1

Tabelul 4.2

Tabelul 4.3