Finantarea Activitatilor Economice

Capitolul I: FINANȚAREA ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE

Reprezintă un element foarte important pentru realizarea unei afaceri. Deoarece orice antreprenor poate să-și realizeze un plan de afaceri, o strategie de afaceri, dar etapea dificilă pentru pornirea unei afaceri este finanțarea acesteia.

Odată ce a fost aleasă ideea de afacere și s-a elaboratplanul acesteia, urmează căutarea și obținerea unui capital necesar pentru finanțarea proiectului. Pentru a realiza această etapă trebuie luat în vedere următoarele aspecte: natura afacerii, localizarea acesteia, corespondența cu direcțiile de interes local, național sau regional. Odată ce ai luat în vedere aceste aspecte vei reuși să găsești diferite tipuri de finanțare și diferite surse de finanțare. Fiecare dintre ele, atât tipuri de finanțare cât și surse de finanțare, presupune o abordare diferită în căutarea și obținerea capitalului și în gestionarea ulterioară.

Costurile pentru finanțarea întreprinderii sunt suportate în moduri diferite. Sunt suportate în funcție de raportul dintre sursele și condițiile de finanțare. Astfel, antreprenorul trebuie să gestioneze cu extremă atenție schemele de finanțare ale proiectului, planului său de afacere.

1. Tipuri de finanțare

În pierioada lansării afacerii, în special în etapa căutării și obținerii unui capital necesar pentru afacere, capacitatea antreprenorului de a găsi schemele de finanțare cele mai eficinte, sporind avantajele fiecărui tip de finanțare și diminuând dezavantajele acestora. Acest aspect are o importanță majoră în pornirea unei afaceri

Principalele tipuri de finanțare a unei afaceri sunt:

Capitalul personal;

Participările în capital;

Creditul vânzătorului;

Ajutoarele sau subvențiile acordate fondatorilor de întreprinderi (de locuri de munca );

Împrumuturile de onoare (fără garanție);

Împrumuturile (creditele) pe termen mediu și lung;

Creditul fiscal

Capitalul personal

Capitalul personal provine din economiile personale ale antreprenorului și ale asociaților săi (daca este cazul).

Aportul personal este indispensabil pentru a demonstra implicarea personala în întreprindere și interesul propriu pentru proiect și a câștiga încrederea altor finanțatori.

De regula valoarea capitalului personal investit în întreprindere variază între 20% și 50% din costul total al proiectului. De obicei băncile nu oferă decât o finanțare parțială a proiectului. Participarea părților, a antreprenorului și a băncii în finanțarea proiectelor se stabilește printr-o negociere. De regulă băncile preferă o implicare a antreprenorului în finanțarea proiectelor la nivel de 20-50%.

Participările în capital

În cazul unei lansări rapide a afacerii poate fi examinată posibilitatea participării în capital a persoanelor particulare, mai ales a persoanelor apropriate a antreprenorului: rude, părinți sau prieteni. În unele țări persoanele care au efectuat o astfel de subscriere la creșterea captitalului în numerar pot beneficia de reduceri la impozitul pe venit.

Pentru atragerea capitalurilor particulare este important să se evite împrumuturile “din mână în mână”. La perfectarea contractului se vor identifica numele și datele de identificare ale părților, suma contractată, etapele și termenele rambursării și, în caz de necessitate, dobânda aplicată.

Creditul vânzătorului

În funcție de încrederea stabilită între părți și de situația patrimonială a vânzătorului (în unele cazuri se poate extinde în timp plata bunurilor vândute) se poate negocia o eventuală eșalonare pe mai multe luni sau pe mai mulți ani aplăților pentru totalitatea fondurilor cumpărate sau unele fonduri dintre fonduri.

Creditul vânzătorului poate fi des întâlnită sub forma de credit marfar. Pentru obținerea altor fonduri (de exemplu: imobile, utilaje, materii prime, etc.), contextul poate fi mai dificil, deoarece riscurile sunt mai mari pentru vânzător. Câteodată vânzătorul cere garanții ale plăților viitoare.

Ajutoare sau subvenții acordate fondatorilor de întreprinder (locuri de muncă)

Ele sunt acordate de către stat sau de către colectivitățile locale care sunt interesate în susținerea și dezvoltarea întreprinderilor după anumite criterii stabilite. Există consilii speciale, locale sau naționale și mecanisme de selectare a proiectelor de afaceri după apartenența lor la cerințele înaintate. Scopul acestui sistem este stimularea creării de întreprinderi în domeniu de activitate de interes general.

Domeniile de finanțare acoperă cea mai mare parte a activităților economice și sociale:

Agricultură;

Cultură;

Educație;

Infrastructură;

IT;

Dezvooltarea economică regional;

Sănătate;

Servicii sociale;

Turism;

Protecția mediului

Cercetare și inovare;

Justișie, etc.;

Ajutoarele sau subvențiile pot fi considerate ca forme de cofinanțare a proiectelor care pot fi acordate în calitate de:

Credite rambursabile;

Credite parțial rambursabile;

Granturi;

În programele naționale, cât și cele regionale, se pot găsi scheme inovative de finanțare. Prin intermediul acestor programe se pot obține credite (rambursabile/ partial rambursabile) sau granturi din partea statului pentru crearea de noi întreprinderi, precum și subvenționarea unor genuri de activitate, care au o importantă majoră în economia țării.

Un exemplu de program: Programul national de abilitare economică a tinerilor (PNAET). Acest program a fost lansat în contextual Anului Tineretului pentru a susține integrarea în viața social-economică a țării. Are o aplicație națională și este lansată în toate raioanele țării (excepție Chișinău și Bălți). Scopul Programului national este susținerea și dezvoltarea spiritului de întreprinzător în rândul tinerilor din zonele rurale ale țării. Programul oferă instruire și credite comerciale rambursabile cu component de grant persoanelor tinere cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani.

Împrumuturi de onoare (fără garanție)

Oferă posibilitatea de a completa aportul personal în capitalul întreprinderii. Unele organisme extrabancare sunt deseori construite sub formă de asociații, fundații, etc., care acordă împrumuturi de onoare, fără a solicita garanții. Aceste împrumuturi sunt, de regulă, acordate în condiții avantajoase (cu dobândă mica sau nulă).

Unele organisme care acordă aceste împrumuturi ajută antreprenorii selecționați după anumite criterii ( exemplu: laureații concursului), oferindule granturi, donații sau burse special.

Unele colectivități locale, care crează regimuri favorabile antreprenorului în teritoriile date, pot oferi împrumuturi conform unor modalități specifice locale.

Împrumuturi (credite) pe termen mediu și lung

Codul civil al Republicii Moldova definește caracteristicile contractelor de împrumut și a creditelor bancare:

“Prin contractul de împrumut, o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părți (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar acesta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date” [art. 867 alin. (1)]

„În baza contractului de împrumut, părțile pot prevedea și plata unei dobânzi, care trebuie să se afle într-o relație rezonabilă cu rata de refinanțare a Băncii Naționale a Moldovei” [art. 869 alin. (1)];

„Prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziția unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se oblige să restituie suma primită și să plătească dobânda și alte sume aferente prevăzute de contract” [art. 1236 alin. (1)].

În conformitate cu Legea instituțiilor financiare din Republica Moldova nr. 550-XIII din 21 iulie 1995, „surse certe și legale de împrumut al unei sume de bani sunt instituțiile financiare – persoane juridice ce acceptă depozite sau echivalente ale acestora și care utilizează total sau parțial aceste mijloace pentru a acorda credite pe propriul cont și risc”. Împrumuturile (creditele) pot fi obținute de la instituțiile financiare reprezentate prin:

Instituții bancare (bănci);

Instituții nebancare.

Acest sistem financiar este reprezentat de instituțiile bancare (bănci).

Instituțiile nebancare sunt entități care se desfășoară cu titlu professional o activitate de creditare. Această activitate se desfășoară pe baza condițiilor stabilite de lege. Din sfera activităților premise de către lege fac parte creditarea imobiliară, finanțarea tranzacțiilor comerciale, microcreditarea.

Exemple de Instituții financiare nebancare;

Corporația de Finanțare Rurală;

ÎM “OMF Microinvest” SRL;

“Iute Credit” SRL;

“Prime Capital”.

Un tip de creditare aparte o constituie microfinanțarea, care este o activitate de creditare a întreprinderilor micro și mici. Microfinanțarea intră în sfera de oferte a băncilor și a organizațiilor de microfinanțare.

Misiunea microcreditărilor este de a susține crearea și dezvoltarea IMM-urilor prin a le oferi credite în condițiile cele mai avantajoase. Aceste credite nu reprezintă sume mari, iar termenul de examinare a cererilor pentru microcreditări nu sunt mari. Ele pot fi și de o singură zi.

Creditul fiscal

Reprezintă o formă de scutire temporară de plată în buget a impozitului pe venit. Acordarea acestuia este prevăzută în Codul fiscal al Republicii Moldova nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (art.49 alin. (3)-(9)) și reglementată de Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, acțiune și reziliere a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit a agenților micului business și a gospodăriilor țărănești (de fermier), aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 4 din 3 septembrie 2002. Prevederile acestui act normativ se extind asupra:

întreprinderilor al căror număr mediu anual de salariați constituie de la 1 până la 19 persoane inclusiv, iar suma vânzărilor nete anuale a producției proprii și/ sau a serviciilor prestate nu depășește 3 mil. lei;

gospodăriilor țărănești (de fermier), indiferent de numărul mediu anual de salariați și de suma vânzărilor nete anuale a producției proprii și/sau a serviciilor prestate.

2. Sursele de finanțare

Principalele surse de finanțare a afacerii pot fi:

Capitalul propriu și capitalul împrumutat de la familie și prieteni;

Creditul bancar;

Emiterea de acțiuni și obligațiuni;

Programele speciale de finanțare;

Fondurile de capital de risc;

Leasingul;

Creditele de la furnizori și clienți

Creditele pe efectele de comerț

Capitalul propriu și capitalul împrumutat de la familie și prieteni

Reprezintă cel mai frecvent punct de plecare în cazul afacerilor mici și noi. Instituțiile financiare nu sunt foarte deschise firmelor aflate la început așa cum sunt celor care au o istorie bine conturată (mai ales în perioadele de instabilitate economică).

Această sursă oferă avantajul unei siguranțe mai mari, adică nu se retrage atunci când situația financiară se va înrăutăți, așa cum face creditul bancar. Nu este necesar nici expunerea detaliată a planului de afaceri în fața partenerilor externi și nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante.

Așa dar această sursă de finanțare are flexibilitate, siguranță și independență. Iar în perspectiva atragerii de surse de finanțare exterioare, angajarea unor fonduri proprii reprezintă o garanție a motivației întreprinzătorului pentru asigurarea succesului afacerii.

Dezavantajele sursei de finanțare sunt:

Capitalul propriu este destul de limitat și poate pune în pericol dezvoltarea afacerii;

În caz de eșec, toată pierderea va fi suportată de întreprinzător;

Firma va fi puțin cunoscută de instituțiile financiare și va întâmpina greutăți în acumularea de fonduri în situații special.

Creditul bancar

Reprezintă o sursă principală de finanțare, mai ales pentru firmele mici și mijlocii. Pentru firmele noi. Pentru firmele noi sau mici accesul la credite este mai dificil față de firmele mari sau cu o istorie bine conturată

Avantaje:

Obținerea de fonduri suplimentare;

Stabilirea unor relații de încredere cu instituțiile financiare și accesul mai ușor la alte servicii furnizate de bănci;

Lansarea de semnale pozitive pentru alți potențiali investitori, care să ofere susținere financiară;

În cazul anumitor forme de credit, existența unui grad de flexibilitate privind sumele angajate, termenii de creditare, dobânzile și termenele de rambursare;

Dezavantaje:

Atitudinea sceptică și reținută a băncilor în ceea ce privește finanțarea noilor firme, banca având nevoie de siguranța că va primi înapoi banii acordați drept credit, în timp ce firmele nou-înființate nu oferă această garanție din diferite motive;

Riscul de a pierde garanțiile depuse pentru obținerea creditului sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii creditului;

Implicarea unui factor extern în managementul firmei, apariția unor restricții;

Expunerea proiectului la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobânzii;

Riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.

Emiterea de acțiuni și obligațiuni

Reprezintă o sursă importantă de finanțare pentru firmele mari, însă este mai pu- țin accesibilă firmelor aflate la început de activitate.

Programe speciale de finanțare

După ce se examinează tipurile de finanțare se poate remarca și sursele de obținere a acestora – statul sau colectivitățile locale, care, prin intermediul programelor speciale de finanțare (rambursabile partial rambursabile sau granturi) stimulează crearea întreprinderilor în anumite domenii de activitate de interes general.

Prin aceste programe se pot evidenția următoarele surse de finanțare:

Bugetul statului (prin programe naționale de finanțare);

Bugetele locale (prin programe regionale și locale de finanțare);

Fondurile structural (prin finanțări nerambursabile);

Fondurile de garantare (garanții bancare);

Organismele nebancare (microfinanțări, credite).

Obținerea unor astfel de finanțări presupune:

Informarea permanent asupra programelor existente;

Studierea criteriilor de eligibilitate, a documentației necesare, a termenelor de depunere a cererilor de finanțare, a condițiilor de derulare a finanțării și de evaluare a proiectului;

Selectarea variantelor potrivite cu portofoliul de activitate al firmei;

Perfectarea documentației necesare și depunerea proiectului.

Fondurile de capital de risc

Sunt surse de finanțare specializate în cadrul proiectelor investiționale, ale căror risc de eșec este mai mare, dar cazurile de success fiind totuși suficiente pentru a compensa pierderile.

Avantaje:

Primirea unei infuzii de capital pentru o perioadă îndelungată, timp în care nu trebuie plătite dobânzi;

Primirea unei sume care nu figurează în evidențele firmei ca datorii, ci ca surse financiare proprii;

Păstrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei;

Existența unui semnal privind viabilitatea firmei pe termen mediu.

Dezavantaje:

Dificultatea de obținere a acestor fonduri;

Necesitatea de a participa cu aceste fonduri proprii considerabile la afacere;

Implicarea unui partener extern în managementul firmei;

Necesitatea unor fonduri suplimentare privind prezentarea regulată a situației firmei către fondul de investiții;

Necesitatea găsirii unei surse alternative de finanțare în momentul retragerii fondului de risc și posibilitatea interpretării acestei retrageri ca un semnal negativ privind activitatea firmei.

Leasingul

Este o formă specială de realizare a unei operații de creditare pe termen mediu și lung, care se aplică pentru obținerea de echipament industrial. Echipamentul este procurat de către societatea de leasing și este închiriat ulterior solicitantului.

Formele speciale de leasing sunt lease-back și time-sharing:

Lease-back – când posesorul echipamentului are nevoie urgent de bani, acesta își vinde echipamentul unei societăți de leasing, pe care îl poate închiria înapoi.

Time-sharing – când mai mulți solicitanți vor să achiziționeze același echipament, li se acordă la fiecare o perioadă de timp pentru utilizarea echipamentului.

Indiferent de forma leasingului, la sfârșitul perioadei stabilite solicitantul are mai multe opțiuni:

Încetarea contractului;

Continuarea lui pentru o nouă perioadă de timp;

Cumpărarea utilajului la prețul prestabilit.

Creditele la furnizori și clienți

Se aplică la momentul plății furnizorului, care este suportată de către întreprinzător, după ce au fost livrate bunurile și serviciile de către furnizorul respective. Acest lucru mai poate fi numit credit din partea furnizorulu. Acest tip de finanțare se aplică în condițiile de încredere, sumele antrenate nefiind foarte mari, dar suficiente pentru a optimiza fluxul de numerar al unei firme pe o perioadă scurtă de timp.

3. Tipurile de garanții

Gajul – este un drept real în al cărui temei creditorul poate pretinde satisfacerea creanțelor sale cu preferință față de ceilalți creditori, inclusive statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj, în cazul în care debitorul nu execute obligația garantată în gaj.

Fidejusiunea – Prin contractual de fidejusiune, fidejusorul se oblige față de creditor să execute partial sau integral gratuity sau oneros debitorului. Contractul se încheie în scris.

Garanția bancară – este intrumentul prin care banca emitentă se oblige irevocabil la plata unei anumite sume de bani în caz de nonperformanță contractuală a unei părți. Este parte separate și independent de obligația debitorului principal sau de relația contractuală dintre creditorul și debitorului principal.

Contractul de asigurare – Prin contractual de asigurare, asiguratul se oblige să plătească asiguratorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terț (beneficiarului asigurării) suma asigurată sau despăgubirea, în limitele și în termenele stabilite.

4) Tipuri de credite

După statutul institutional al debitorului:

Persoanelor fizice – atât pentru consum, cât și pentru desfășurarea activităților economice legale;

Presoanelo juridice – pentru desfășurarea activității economice legale.

Conform termenului de acordare:

Pe termen scurt – mai puțin sau egal cu 1 an;

Pe termen mediu – mai mult de 1 an și mai puțin sau egal cu 5 ani;

Pe termen lung – mai mult de 5 ani.

Conform destinației creditului:

Credite investiționale;

Credite ipotecare;

Credite de consum.

În funcție de valuta în care sunt acordate:

În valuta națională;

În valuta străină;

În funcție de modul de acordare:

În numera;

Fără numerar.

Capitolul II: LEASING

Introducere

Leasingul începe să fie cunoscut de o sferă largă a societăților comerciale și de un segment important al populației, care ajunge în contact cu această noțiune, fie ca producător/furnizor, locatar sau utilizator de leasing din magical triunghi de relații al afacerilor de leasing. Ca instrument de investiții și finanțare, a devenit alternative preferată de 80% dintre firmele europene și 90% dintre firmele americane. Sub raport continental, în cee ace privește rata echipamentelor achiziționate prin acest instrument de finanțare și investiții, pe primul loc se află America de Nord ci 13%, urmată de Europa cu 12% și Australia cu 10%. În aceste condiții nu este de mirare că în primele două locuri ale volumului de afaceri în leasing de pe piața concurențială mondială se situează la ora actuală operațiunile de leasing cu computer și automobile, care depășesc 50% din totalul valoric al acestui instrument de finanțare modern și foarte solicitat de utilizatorii de leasing ai timpurilor noastre.

Termenul de Leasing provine de la cuvântul englezesc “lease”, care într-o traducere mai simplistă înseamnă “încheiere-arendare”. Dar leasingul modern propriu-zis, în interpretarea economică și juridică se situează pe undeva între operațiunile de cumpărare și încheiere în afacerile reglementate de principiile de drept.

În concepția uzuală de multe ori leasingul este considerat în mod simplist numai un instrument de finanțare. După o apreciere și analiză științifică se poate constata că leasingul în forma lui perfecționată este cu mult mai mult decât un simplu instrument de finanțare și întrunește un complex de funcțiuni. Dintre acestea cele mai principale sunt:

Funcția de finanțare;

Funcția de investiții;

Funcția de servicii.

Leasingul – o alternativă de finanțare

Încercările întreprinzătoriale din ultimii 10 ani de a găsi tot mai multe metode și instrumente de finanțare s-au amplificat și au generat variante de finanțare tot mai perfecționate și eficiente.

Progresul tehnic din a doua jumatate a secolului XX a impus necesitatea retehnologizării capacităților de producție, revoluționând formele clasice de procurare și finanțare a celor mai moderne mașini, utilaje și tehnologii. Rapiditatea cu care funcționează uzura fizică și morală a mijloacelor de producție este fără precedent în istoria omenirii și, în acest scop, se caută permanent noi forme de finanțare colaborare pentru modernizarea și înlocuirea acestora cu echipamente complexe și moderne ale tehnologiilor de vârf, contribuind la dezvoltarea economiei naționale și asigurând competitivitate pe piața națională și internațională, prin nivelul tehnic și calitativ al producției obținute. În acest context de dezvoltare și perfecționare se înscrie și leasingul, care prin ritmul său de evoluție a creat o adevărată industrie de finanțare pe piața operațiunilor de leasing.

În literatura de specialitate sursele de finanțare sunt clasificate după diferite principii determinative, care prezintă într-o logică economică și financiară diverse modalități de asigurare a fondurilor necesare. Sistemul surselor de finanțări conține două mari grupe de constituire de instrumente de finanțare:

Finanțări interne;

Finanțări externe.

Din cele prezentate anterior s-a conturat forma de capital și sursa de finanțare a operațiunilor de leasing în contextul activităților economice și financiare ale investițiilor și în operațiunile de procurare și de folosire a bunurilor materiale imobile și mobile. În această privință privință se evidențiază un aspect de ordin calitativ de selectare a formei de finanțare cu capital extern.

Volumul în limba germană