Finanatarea Actiunilor de Promovare a Roduselor Agroalimentare In U.e

Politica Agricolă Comună (PAC) este printre primele politici comune adoptate de Uniunea Europeană – pe atunci, Comunitatea Economică Europeană. Aparitia ei a fost o reacție la problemele alimentare care au urmat dupa cel de-al doilea război mondial.

PAC a fost conturată în anul 1958 la Conferința de la Stressa,și a fost pusă în aplicare la începuturile anilor 1960 de către Comisia Europeana și guvernele celor șase țari membre ale Comunității Economice Europene:Germania,Franța,Italia,Belgia,Olanda,Luxemburg.

După cel de-al doilea război mondial,s-a realizat pentru prima data necesitatea unificarii economice si politice a tarilor Europei Occidentale intr-un mod generos,in scopul solutionarii critice a crizei economice si a politicii generale care cuprinsese intreaga Europa.

Politica Agricolă Comună (PAC) A Europei a fost creată pentru a ajuta fermierii din Europa să ofere aceste beneficii publice.

De la lansarea ei în 1962, PAC a făcut progrese în abordarea provocărilor globale care ne afectează pe toți. În iunie 2013, instituțiile U.E au căzut de acord asupra unei direcții noi pentru PAC, cu scopul de a-i ajuta pe fermieri să facă față mai bine acestor provocări. Reforma a fost modelată de o dezbatere publică integrală cu cetățenii și părțile interesate.

Comisarul UE pentru Agricultură, Dacian Cioloș ,spune că :

“În Uniunea Europeană, spațiul rural prezintă o importanță majoră atât din punct de vedere economic, cât și social, ca urmare și necesitatea elaborării unor politici comune coerente în domeniu. Politica Agricolă Comună (P.A.C.) reprezintă cea mai veche dintre politicile comune și a fost gândită ca un parteneriat între fermierii din spațiul comunitar și Uniunea Europeană, principalul său obiectiv fiind acela de a spori productivitatea sectorului agricol european, dar și de a susține o dezvoltare rurală sustenabilă, concept care a presupus reorientarea dinspre dimensiunea economică spre cea a bunăstării sociale și umane. În cele ce urmează, ne propunem o analiză a potențialului P.A.C. de a contribui la atingerea acestor obiective în contextul noului Cadru de Finanțare Multianual al UE pentru perioada 2014-2020.”

Interesul manifestat in aceiasi masura de S.U.A , cat si de Uniunea Sovietica asupra germaniei incepea sa reprezinte un pericol pentru stabilirea si siguranta in Europa, dar mai ales pentru Franta.

In cea ce priveste acest lucru trebuia gasit un numitor comun intre Franta si Germania care sa se exemplifice intr-o actiune imediata la nivelul integrarii.

Solutia de intelegere intre cele doua rivale Franta si Germania a fost instaurata de Jean Monet, seful Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta , care impreuna cu Robert Schuman, Ministrul de Externe al Frantei,sugereaza ca productia de carbune si otel a celor 2 tari sa fie administrata si organizata de un organism comun supranational.Aceasta sugestie a fost deschisa si altor tari ale Europei Occidentala.

Asadar , la 9 mai 1959 , Robert Schuman,Ministrul francez al afacerilor externe , a propus constituirea Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului(CECO) prin care asamblul productiei franco-germane de carbune si otel urma sa se plaseze sub inalta autoritate comuna, o organizatie deschisa si altor Tari Europene candidate.

In perioada de inceput,PAC avea un pilon unic privind productia Agricola,care avea ca obiectiv principal sa creasca productivitatea muncii in agricultura ,iar rezultatul esential sa asigure securitatea alimentara pentru consumatorii din tarile membre la preturi accesibile tuturor buzunarelor si sa stabileasca veniturile fermierilor.

PAC a fost realizata ca un sistem format din trei elemente:

Sprijinirea preturilor de piata la produsele agricole,

Desfiintarea taxelor vamale in comertul dintre tarile membre si,

Introducerea unui tarif vamal comun fata de tarile terte.

Mecanismele pentru sustinera agriculturii s-au utilizat trei instrumente:

Sistemul preturilor interne garantate de sprijinire a pietei;

Protectia importului prin licente,taxe vamele,preturi minime de import;

Subventii la export

Politica agricola a fost solutia pentru a atinge trei categorii de obiective:

– Economice : promovarea progresului ethnic,cresterea produsctiei agricole si aocarea optima a resurselor;

– Politice : garantarea securitatii alimentare

– Sociale : nivel de viata echitabil pentru agricultori,preturi rezonabile pentru consumatori.

Tarile membre,prin politica agricola comuna,au dorit sa atinga anumite obiective,cum ar fi:

Cresterea productivitatii in agricultura,promovarea progresului tehnic asigurand utilizarea optima a factorilor de productie indeosebi a muncii si dezvoltarea rationata a productiei agricole;

Asigurarea unui nivel de viata echitabil populatiei agricole,in special fermierilor;

Stabilizarea pietelor;

Garantarea securitatii in aprovizionare;

Asigurarea preturilor rezonabile pentru consumatori.

Principiile Politicii Agricole Comune au fost adoptate la Conferinta ministrilor agriculturii ai statelor membre,care a avut loc la Stressa (Italia) in anul 1958.PAC se bazeaza pe trei principii fundamentale:

1.”Unicitatea pietei si a preturilor”- o singura piata in care produsele circula liber;

2.”Preferinta comunitara” – Importurile se taxeaza,in comertul cu produse agricole cumparatorii si-au manifestat preferinta pentru produsele din interiorul Uniunii Europene,iar din aceasta cauza platesc mai mult decat pentru cele comunitare;

3.”Solidaritatea financiara” – statele membre participa la costituirea resurselor financiare si beneficiaza de finantare petru aplicarea masurilot PAC.

Aceste trei principii sunt interdependente,nu pot fi aplicate separat.ele au ramas valabile si in present,dar mecanismele de aplicare si instrumentele folosite au suferit modificari ca urmare a procesului de reforma a PAC.