Finalizarea Actiunilor DE Control Financiar

Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Stiinte Economice

Specializarea Contabiitate si Informatica de Gestiune

An de studiu: III

FINALIZAREA ACTIUNILOR DE CONTROL FINANCIAR

Privind raspunderea diciplinara, raspundererea contraventionala, raspunderea materiala, individuala, comuna, solidara, subsidiara si raspunderea penala

STUDIU DE CAZ

Student: Clotia Cristina

Indrumator : Conf. Dr. Jucan Cornel

Fagaras

2016

FINALIZAREA ACTIUNILOR DE CONTROL FINANCIAR

Privind raspunderea diciplinara, raspundererea contraventionala, raspunderea materiala, individuala, comuna, solidara, subsidiara si raspunderea penala

Controalele financiare se numără printre instrumentele pe care managerii le folosesc pentru a satisface aspectele trei si patru, legate de rolurile lor, de urmărire a progreselor și evaluarea rezultatelor, și acestea se încadrandu-se în categoria de control.

Exista si alte controale ce pot arăta progresul în alte domenii, cum ar fi cota de piață sau satisfacția clienților, insa controalele financiare sunt cele mai importante intrucat exprima o măsură obiectivă a performanțelor companiei. În planificarea strategică, managementul stabileste obiective măsurabile pentru operațiunile de control.

Controalele financiare raportează aceste obiective și în ce măsură au fost îndeplinite. In perioada de raportare, managerii pot impune măsuri corective, dacă este necesar și la sfârșitul perioadei de raportare, rezultatele facand parte din evaluare globală de succes a planului strategic.

Controlul financiar este o componentă a controlului economic și vizează modul de asigurare, distribuire și utilizare a resurselor financiare, activitățile prin care acestea serealizează, precum și cele referitoare la evidența și mișcarea patrimoniului firmei.Controlul financiar cuprinde în sfera sa relațiile, fenomenele și procesele financiare, procesul deadministrare și gestionare al patrimoniului, rezultatele activității economico- sociale, unitățile și locurile unde se gospodăresc valorile materiale și bănești și se fac cheltuieli.

O problemă deosebit de importantă în activitatea organelor de control financiar se referăși la valorificarea actelor de control. Activitatea organelor de control nu poate fi limitată numai de descoperirea lipsurilor ci trebuie privită și sub aspectul eficacității, al rezultatelor obținute în urma constatărilor făcute pe baza materialului de control. De aici decurge necesitatea ca întimpul controlului, organele de control să valorifice la maximum constatările făcute.

O acțiune de control nu este considerată încheiată până nu se lichidează toate deficiențele constatate și se stabilesc măsuri care duc la îmbunătățirea practică a activității economico-financiare. Controlul acționează pentru soluționarea concretă, operativă a problemelor, iar acolo unde sunt abuzuri, unde sunt încălcate legile, în conformitate cu prevederile și drepturile legale, controlul ia măsuri inclusiv pentru sancționarea celor vinovați.

Finalizarea acțiunilor de control financiar, respectiv valorificarea constatărilor făcute, depinde de organul de control care a exercitat controlul, de conducerea agentului economic și de aplicarea soluțiilor corespunzătoare, în funcție de natura activității și deficiențelor sau a rezervelor de îmbunătățire constatate.

Pe lângă remedierea operativă a deficiențelor constatate în timpul controlului, valorificarea se referă și la aducerea la îndeplinire de către unitatea controlată a sarcinilor trasate anterior, precum și la acordarea de către organele de control a sprijinului necesar conducerii unității, ca pe baza materialului de control să întocmească un plan concret asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru lichidarea deficiențelor a căror rezolvare nu a putut fi înfăptuită pe parcursul controlului deoarece necesită un timp mai îndelungat. Remedierea operativă a deficiențelor în timpul controlului constituie una din laturile cele mai importante ale valorificării constatărilor de către organele de control și se referă la un cerc larg de probleme ca: avansuri nedecontate la timp; lichidarea creditorilor și debitorilor; drepturi datorate bugetului de stat și nevărsate; credite nerambursate; plusuri neînregistrate; valori materiale păstrate în condiții necorespunzătoare; evidență neținută la zi; pagube și alte situații asemănătoare..

Conditia primordiala pentru a exista o forma de raspundere este existenta unui contract sau a unei prevederi intr-un act normativ, respectiv lege, Hotarare de Guvern, Ordonanta de Urgenta, ordin de decizie a conducatorului.

In functie de baza juridica de referinta exista raspundere:

-raspundere disciplinara

-raspundere contraventionala

-raspundere materiala, individuala, comuna, solidara si subsidiara

-raspundere penala.

Stabilirea răspunderii ca modalitate de finalizare a controlului financiar

Răspunderea disciplinară

Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat. Prin aceasta actiune/ inactiune, au fost incalcate normele legale sau regulamentul intern, prevederile contractului individuale de munca ale contractului colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Persoanele încadrate in munca au datoria de a realiza corespunzător si la timp , obligațiile ce le revin la locurile de munca, de a respecta obligațiile ce decurg din contractele de munca,regulamente de organizare si funcționare a unităților, precum si dispozițiile primite din partea șefilor ierarhici.

Organul de conducere (consiliile de administrație) au obligația de a stabili măsuri privind:

desfășurarea normală a activității; creșterea eficienței; protecția patrimoniului; asigurarea plății salariilor; îmbunătățirea condițiilor de muncă; prevenirea producerii pierderilor de muncă și a perturbării activității; prevenirea abaterilor de la ordinea și disciplina muncii, a neglijenței și a risipei.

Încălcarea cu vinovăție de către persoana încadrata in munca a obligațiilor sale, inclusiv normele de comportare, constituie abatere disciplinara, care atrage răspunderea cu caracter administrativ.

Deci abaterea disciplinara este o fapta in legătură cu munca si care consta intr-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat.

Potrivit prevederilor din Codul Muncii, ”încălcarea cu vinovăție de către cel încadrat in

munca – indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupa – a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinara, care se sancționează , după caz, potrivit legii cu:

avertismentul scris; (singura masura ce poate fi aplicata fara efectuarea in prealabil a unei cercetari disciplinare)

retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;

reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;

desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Amenzile disciplinare sunt interzise iar pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singura sancțiune.

Oricare dintre aceste sanctiuni se comunica in scris si motivat celui in cauza. Sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa cercetarea prealabila a faptei ce se constituie abatere, numai dupa ascultarea persoanei in cauza si dupa controlul sustinerilor facute de aceasta persoana. Sanctiunea disciplinara se stabileste de Consiliul de Administratie, se comunica persoanei in cauza si nu se poate aplica mai tarziu de 6 luni de zile de la data savarsirii abaterii.

Impotriva sanctiunii disciplinare cel sanctionat poate face in scris contestatie la organul superior celui care a aplicat-o in 30 zile de la primirea comunicarii deciziei de sanctionare, iar in cazul desfacerii disciplinare a contractului de munca contestatia se face la judecatoria pe raza careia functioneaza unitatea care l-a angajat.

In cazul constatarii nevinovatiei persoanei sanctionate, aceasta are dreptul la o despagubire egala cu partea sa de salariu de care a fost lipsita. In cazul faptelor constatate de organele de control, acestea sunt consemnate in actele de control pe baza carora organele competente aplica sanctiunile disciplinare corespunzatoare. Aplicarea sanctiunii constituie o modalitate de finalizare a actiunii de control. Daca intr-un an salariatul nu a mai savarsit o alta abatere i se anuleaza sanctiunea respectiva.

Sunt situatii in care prin savarsirea unei singure fapte ilicite se incalca mai multe indatoriri de seviciu, respectiv, se produc mai multe abateri disciplinare. De exemplu, o persoana lipseste de la serviciu in ziua in care avea obligatia sa supravegheze desfasurarea unor analize de laborator, sa consemneze rezultatul lor si sa comunice organului competent datele necesare. Pluralitatea de incalcari a indatoririlor de serviciu nu atrage o pluralitate de sanctiuni disciplinare. In aceasta situatie se aplica o singura sanctiune si anume aceea corespunzatoare celei mai grave dintre abaterile savarsite. Ca atare, cumulul de abateri savarsite printr-o fapta unica nu atrage cumulul de sanctiuni disciplinare.

Raspunderea contraventionala

Contravenția este fapta săvârșită cu vinovăție, care reprezintă un pericol social mai redus

decât infracțiunea și este prevăzută și sancționată ca atare prin legi sau prin acte normative.

Contravențiile se sancționează cu avertisment sau cu amendă.

Sancțiunile se aplică persoanelor fizice care au săvârșit contravențiile. Amenzile aplicate

persoanelor juridice vor fi imputate de acestea persoanelor fizice vinovate.

Prin avertisment se atrage atenția contravenientului asupra pericolului faptei săvârșite și i

se recomandă ca pe viitor să se respecte dispozițiile legale. Avertismentul se aplică în cazurile în care fapta este de mică importanță și se apreciază ca acela care a săvârșit-o nu o va mai repeta chiar fără aplicarea unei amenzi. Avertismentul se poate aplica chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.

Amenda are caracter administrativ. Amenzile se fac venit la bugetul de stat. Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancționate cu amendă, sancțiunea se aplică pentru

fiecare contravenție în parte. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal,

amenzile totalizate potrivit dispozițiilor nu pot depăși dublul maximului prevăzut prin actul normativ pentru contravenția cea mai gravă. În cazul în care la săvârșirea unei contravenții au luat parte mai multe persoane, sancțiunea se aplică fiecărui participant, separat.

Fapta prevăzută de lege sau alt act normativ ca fiind contravenție se sancționează chiar daca este săvârșită fără intenție, în afara de cazul în care prin actul normativ se dispune altfel. Nu

constituie contravenție fapta săvârșită în stare de legitima apărare, din cauza unei întâmplări ce nu putea fi prevăzută sau înlăturată, precum și aceea săvârșită din constrângere, eroare de fapt sau în stare de necesitate. De asemenea, nu constituie contravenție fapta săvârșită de o persoana care din cauza stării mintale sau a vreunei infirmități nu poate răspunde de fapta imputată.

Aplicarea sancțiunii pentru contravenții se prescrie in termen de 3 luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravențiilor la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare prin efectul legii și disciplina financiară, aplicarea sancțiunii se prescrie în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei.

Executarea sancțiunii se prescrie, dacă procesul-verbal de constatare a contravenției, precum și, când este cazul, înștiințarea de plată a amenzii nu au fost comunicate celui sancționat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Executarea sancțiunii se prescrie, de asemenea, în termenul de 1 an de la data aplicării ei, chiar dacă contravenientul a exercitat calea de atac.

Contravenția se constată printr-un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin care se aplică amenda și se stabilește, în situația în care săvârșirea contravenției a pricinuit o pagubă și există tarif de evaluare a acesteia, despăgubire pe bază de tarif. Dacă agentul constatator nu este în drept să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se trimite organului competent, care aplică sancțiunea prin rezoluția de proces-verbal, stabilind și despăgubirea.

În cazul in care contravenientul achită pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârșită, iar prin contravenție nu s-a cauzat o pagubă și nu există lucruri supuse confiscării, procesul-verbal nu se mai încheie și orice urmărire încetează. Plata amenzii se face contra chitanța, în care se va specifica contravenția pentru care a fost încasată amenda.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia. Plângerea se face la organul din care face parte organul constatator.

Contraventii in legatura cu organizarea si conducerea contabilitatii.

In legatura cu organizarea si conducerea contabilitatii de catre regiile autonome, societatile comerciale, institutiile publice, unitatile cooperative, asociatiile si alte persoane juridice, precum si persoanele fizice care au calitatea de comerciant, obligate prin lege sa organizeze si sa conduca contabilitate proprie, se pot constata fapte care constituie contraventie, cum sunt:

a).- detinerea de valori materiale si banesti sub orice forma si cu orice titlu, precum si oricaror drepturi si obligatii patrimoniale, fara a fi inregistrate in contabilitate.

Conform legii, contabilitatea, ca instrument principal de cunoastere, gestiune si control al patrimoniului si al rezultatelor obtinute, trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea si pastrarea informatiilor cu privire la situatia patrimoniala si rezultatele obtinute, atat pentru necesitatile proprii ale agentului economic, cat si in relatiile acestora sau actionarii, clientii, furnizorii, bancile, organele fiscale si alte persoane juridice si fizice, precum si controlul operatiunilor patrimoniale efectuate. inregistrarea operatiunilor patrimoniale in contabilitate se face cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor justificative, dupa data de intocmire sau de intrare in unitate si sistematic, in conturi sintetice si analitice. Legea contabilitatii interzice detinerea de valori materiale si banesti sub orice forma si in orice titlu, a oricaror drepturi si obligatii patrimoniale precum si efectuarea de operatiuni patrimoniale fara inregistrarea lor in contabilitate. Nerespectarea acestor prevederi legale este fapta contraventionala;

b).- primirea si eliberarea din depozite a bunurilor de orice fel, fara documente justificative de intrare si iesire. Orice operatiune patrimoniala se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un inscris care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ. Aceste documente angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat, ori inregistrat in contabilitate;

c).- neintocmirea balantelor de verificare. Legea contabilitatii stabileste ca pentru controlul inregistrarii corecte in contabilitate a operatiunilor patrimoniale se intocmeste lunar balanta de verificare. Persoanele fizice si juridice care utilizeaza sisteme de prelucrare automata a datelor au obligatia sa asigure respectarea normelor contabile, pastrarea sub forma suportilor tehnici si controlul datelor inregistrate in contabilitate. Unitatile de informatica poarta raspunderea prelucrarii cu exactitate a informatiilor din documente, iar beneficiarii raspund pentru exactitatea si realitatea datelor pe care le transmit pentru prelucrare;

d).- nerespectarea normelor emise de Ministerul Finantelor cu privire la: utilizarea si tinerea registrelor de contabilitate, registrul-jurnal, registrul-inventar si cartea mare. Registrele de contabilitate se utilizeaza in stricta concordanta cu destinatia acestora si se prezinta in mod ordonat si completate astfel sa permita, in orice moment, identificarea si controlul operatiunilor patrimoniale efectuate;

e).- nerespectarea normelor legale cu privire la arhivarea si pastrarea documentelor justificative si a documentelor contabile, precum si la reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse. Registrele de contabilitate si documentele justificative se pastreaza in

arhiva persoanelor juridice si fizice obligate sa organizeze si sa tina contabilitate proprie, timp de 10 ani, cu incepere de la data incheierii exercitiului in cursul caruia au fost intocmite, cu exceptia statelor de salarii care se pastreaza timp de 50 de ani. in caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, legea contabilitatii prevede obligatia de a se lua masuri de reconstituire a acestora in termen de maximum 30 de zile de la constatare;

f).- nerespectarea normelor legale cu privire la efectuarea inventarierii patrimoniului. Regiile autonome, societatile comerciale, institutiile publice, unitatile cooperative, asociatiile si persoanele fizice, care au calitatea de comerciant si organizeaza si conduc contabilitatea proprie, au obligatia legala sa efectueze inventarierea generala a patrimoniului: la inceputul activitatii; cel putin o data pe an pe parcursul functionarii; in cazul fuzionarii sau incetarii activitatii etc. Exceptii de la regula inventarierii obligatorii anuale se aproba de Ministerul Finantelor. De asemenea, evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii si reflectarea acestora in bilantul contabil, ca document oficial de gestiune, se face pe baza normelor stabilite de Ministerul Finantelor;

g).- nerespectarea normelor legale cu privire la intocmirea, verificarea, certificarea si depunerea bilanturilor contabile. Legea contabilitatii stabileste ca bilantul contabil se intocmeste obligatoriu anual, precum si in situatia fuziunii sau incetarii activitatii. Pentru regiile autonome si societatile comerciale in care statul detine cel putin 20% din capitalul social si al altor persoane juridice, Ministerul Finantelor poate stabili intocmirea si depunerea bilanturilor contabile si la alte perioade decat anual. Bilanturile contabile sunt supuse verificarii si certificarii de catre cenzori contabili autorizati sau experti contabili, in conditiile stabilite de Ministerul Finantelor. Un exem­plar al bilantului contabil anual se depune pana cel mai tarziu 15 aprilie anul urmator la Directia judeteana a finantelor publice si controlului financiar de stat. Institutiile publice si alte persoane juridice ai caror conducatori au calitatea de ordonatori de credite, depun un exemplar din bilantul contabil trimestrial si anual la organul ierarhic superior. Ministerele, departamentele si alte organe ale administratiei publice centrale, precum si ale administratiei locale, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori de credite, depun un exemplar din bilantul contabil trimestrial si anual la Ministerul Finantelor;

h).- nerespectarea prevederilor legale privind organizarea, si conducerea evidentei contabile la la sediul unitatilor patrimoniale de pe teritoriul Romaniei.

Evidenta contabila se organizeaza si conduce la sedul unitatilor patrimoniale de pe teritoriul Romaniei, in limba romana si moneda nationala, prin compartimente distincte sau de persoane juridice autorizate ori de persoane fizice care au calitatea de contabil autorizat sau expert contabil. Fac exceptie, de la regula de a organiza si conduce evidenta contabila la sediu, sucursalele si alte subunitati fara personalitate juridica, cu sediul in strainatate, care apartin unor persoane juridicce sau fizice cu sediul in Romania. Aceste unitati conduc contabilitatea in tara in care au sediul declarat, dar in conformitate cu reglementarile legale, in domeniu, din Romania.

i).- nerespectarea prevederilor legale privind pastrarea la sediul declarat a documentelor justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate si a registrelor contabile legale si punerea lor la dispozita organelor in drept in cadrul executarii atributiilor prevazute de lege.

Persoanele juridice sunt obligate sa pastreze, la sediul declarat, documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate, precum si registrele contabile legale si sa le puna la dispozitia organelor in drept in cadrul exercitarii atributiilor lor legale.

Raspunderea materiala

Persoanele încadrate în muncă răspund pentru pagubele aduse patrimoniului agentului

economic din vina și în legătură cu munca sa.

Răspunderea materială prezintă unele trăsături specifice și anume:

– este proprie persoanelor încadrate în muncă;

– este, de regulă, limitat la paguba efectivă, neincluzând foloasele nerealizate în unitate;

– se întemeiază exclusiv pe culpă (vinovăție);

– presupune o procedură specială;

– nu poate funcționa în comun cu răspunderea agentului economic.

Pentru ca răspunderea materială să aibă loc trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiții:

a) între autorul pagubei și unitatea păgubită să fi existat un raport juridic de muncă la data

săvârșirii faptei cauzatoare de pagubă; contact de muncă, contact de ucenicie, eventuale contracte de muncă în formă nescrisă;

b) fapta cauzatoare a pagubei să aibă caracter ilicit, să fie personală și în legătură cu munca;

c) prin fapta ilicită, autorul să fi produs o pagubă materială, de regulă, localizată în patrimoniul localității în care a încadrat. Existența pagubei este elementul characteristic al răspunderii materiale, întrucât fapta ilicită este un element comun și al altor răspunderi (penală, disciplinară, contravențională). Inexistența pagubei face imposibilă stabilirea răspunderii materiale.

d) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și pagubă; fapta ilicită precede și determină paguba care apare ca un efect al faptei ilicite. Paguba unității este cauzată în mod nemijlocit de fapta celui încadrat. Sunt însă situații în care paguba unității reprezintă efectul indirect al faptei ilicite;

d) persoana să fi săvârșit fapta cu vinovăție, sub formă comisivă sau omnisivă. Vinovăția implică conștiința încălcării unor relații sociale și se întemeiază pe discernământul autorului, pe posibilitatea acestuia de a prevedea consecințele propriei sale fapte.

Formele răspunderii materiale sunt: individuală, comună, solidară, subsidiară.

Răspunderea individuală impune persoanei încadrate obligația de a repara singură și în întregime paguba cauzată unității prin fapta sa personală și din vinovăția proprie.

Răspunderea comună se stabilește atunci când există o singură pagubă și mai mulți autori. Paguba se fracționează între coautori în funcție de contribuția fecăruia la producerea ei, adică de faptele personale și vinovăția proprie. În situațiile în care gradul de participare al fiecărui

coautor la producerea pagubei nu poate fi determinat, răspunderea fiecărei persoane se stabilește proporțioal cu salariul de la data constatării pagubei și dacă este cazul, pentru pagubele din gestiuni, și în funcție de timpul lucrat de al ultima inventariere a bunurilor.

Răspunderea solidară constă în obligația mai multor persoane de a executa aceeași datorie, fiecare pentru totalitatea datoriei. Prin acest procedeu este înlăturată posibilitatea divizării unei datorii între debitori, astfel încât fiecare dintre ei rămâne obligat pentru întreaga datorie.

Răspunderea solidară nu se prezumă, ea este rezultatul vinovăției părților, deci o răspundere

convențională.

Răspunderea solidară se caracterizează prin aceea că:

– fiecare debitor poate fi constrâns pentru totalitatea datoriei;

– plata făcută de unul dintre debitori anulează obligațiile celorlalți față de unitatea păgubită;

– unitatea poate urmări pe oricare dintre debitorii solidari, fără ca acesta să poată opune beneficiul de diviziune;

– urmărirea unui debitor solidar întrerupe prescripția în contra tuturor codebitorilor;

– codebitorul solidar, în contra căruia unitatea a pornit acțiunea, poate opune toate excepțiile care îi sunt personale și acelea care sunt comune tuturor debitorilor, în afara celor strict personale;

– obligația solidară se împarte de drept între debitori, fiecare dintre ei nu este dator unul

față de altul decât numai pentru partea sa.

Răspunderea subsidiară se stabilește atunci când paguba este produsă de mai multe persoane, dar gradul lor de participare nu este identic sau similar ori unele dintre acțiunile deficitare nu constituie o cauză nemijlocită a pagubei ci numai un prilej.

Răspunderea subsidiară este acea formă de răspundere materială în care persoana vinovată a produs paguba în mod indirect, a înlesnit – o, prin nerespectarea unor obligații de serviciu. Răspunderea subsidiară este precedată și condiționată de răspunderea directă. În toate cazurile însă persoana răspunde în subsidiar pentru o faptă proprie. Dacă răspunderea principală, directă este anulată, dispare și răspunderea subsidiară corelativă.

Răspunde subsidiar persoana încadrată în muncă care prin fapta sa ilicită:

a) a înlesnit păgubirea unității de către o altă persoană în mod direct. Această situație de răspundere se referă la pagubele produse în gestiuni;

b) a determinat plata unei sume nedatorate, predarea unui bun ori restaurarea unui serviciu necuvenit, către o altă persoană, ce are calitatea de beneficiară, iar recuperarea de la aceasta nu mai este posibilă din cauză că este insolvabilă, a dispărut, a decedat fără a lăsa avere urmăribilă, s-a prescris dreptul la acțiune sau la executare silită etc. Beneficiarii plăților nedatorate, a bunurilor primite sau serviciilor prestate pot fi persoane încadrate în aceeași unitate cu cel care a determinat plata, remiterea sau prestația nelegală sau terțe persoane fizice sau juridice;

c) a dovedit neglijență datorită căreia unitatea a fost păgubită prin furt comis de alte persoane, numai dacă paguba nu a putut fi recuperată de la autorul infracțiunii.

Raspunderea penala

Apare atunci cand faptele care contravin legii sunt prevazute de catre acesta ca fiind infractiuni.

Infractiunea reprezinta fapta cu caracter ilicit care prezinta un grad de pericol social ridicat si este prevazuta ca atare in acte normative cu caracter de lege.

Sanctiunile pentru infractiuni sunt:

– amenda penala

– inchisoarea

– amenda penala si inchisoarea.

Sanctiunile pentru infractiuni se pot aplica numai de catre instantele de judecata si se aplica numai persoanelor fizice. Decizia in legatura cu faptul daca o anumita abatere de la lege constituie sau nu o infractiune nu revine controlului financiar, ci numai organelor de justitie. In situatia in care care controlul financiar constata faptul ca potrivit legii, o fapta ar putea fi considerata infractiune de catre organele competente, el trebuie sa intocmeasca procese verbale de control separat pentrufiecare fapta de acest fel, avand obligatia de a le transmite de indata organelor de cercetarepenala. Controlul financiar trebuie sa descrie in procesul verbal de control in mod detaliat,concret si concis, fapta care contravine legii penale, actul normativ incalcat, persoanele raspunzatoare, cauzele producerii faptei si sa se anexeze la procesul verbal documentele in original care dovedesc producerea abaterii descrise. Evaziunea fiscala reprezinta sustragerea sub orice forma de la plata catre stat a impozitelor, taxelor si contributiilor. Este de 2 feluri:

a. Frauduloasa – care apare atunci cand sustragerea de la plata obligatiilor catre stat se faceprin incalcarea atributiilor pe care o persoana fizica sau juridica le are in ce privestecalcularea, evidentierea si plata datoriilor catre stat

b. Legala – consta in sustragerea de plata catre stat a obligatiilor luand in considerareinterventiiloe legislative sau chiar existenta unor acte normative.

Infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale, al obligării făptuitorului la suportarea pedepsei. Infracțiunile sunt săvârșite printr-o anumita desfășurare in timp si in spațiu, denumita de regula “activitate infracționala”, alcătuita la rândul sau din mai multe etape sau faze, fiecare cu semnificații juridice proprii, atât obiective cat si subiective.

Principiile răspunderii penale sunt cuprinse in Codul Penal.

Raspunderea penala sau materiala nu exclude raspunderea disciplinara pentru fapta savarsita, daca prin aceasta s-au incalcat si obligatii de munca.

Concluzie

Controlul este acțiunea de stabilire a exactității operațiunilor materiale, care se efectuează anticipat executării acestora, concomitent sau la scurt interval de la desfășurarea operațiunilor. Controlul constă în a verifica dacă totul a fost efectuat în conformitate cu programul fixat, dupa ordinele date și principiile stabilite.De asemenea, pot fi considerate o acțiune de control,supravegherea sistematică și continuă a unei activități. Controlul se poate exercita personal sau cu ajutorul unor aparate speciale de control.

Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reperezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficiențelor și de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea legalității.