Filothei sin Agăi Jipei [632339]

Filothei sin Agăi Jipei
Anul nașterii lui Filothei nu se cunoaște cu exactitate, dar este aproximat că fiind
anul 1639 când tatăl său era deja Agă, ceea ce înseamnă că tatăl său deținea o
funcție importantă pe lângă domnitor. Viitorul Ieromonah Filothei face parte
dintr-o familie de români neaoși. Tatăl său fiind din Mârșa – Ilfov iar mama sa era
din Drăghinești-Teleorman. Faptul acesta ni-l certifică un zapis1 de vânzare cumpărare din
anul 1670, dat de Constantin Brancoveanu celor din satele Turcești și Berbești la 1 decembrie
1703. Cercetarea amănunțită a părintelui Sebastian Barbu Bucur dezvăluie că Filothei Jipa
avea legături de rudenie cu unii dintre domnitorii țării.
Educația pe care Filothei a avut-o în cadrul familiei a fost prielnică și roditoare,
importanța pe care o avea tatăl său i-a asigurat o situația materială destul de bună care îi permite
să dobândească o pregătire filologică, teologică, muzicală atât în țară dar și în Sfântul Munte.
În prefața Psaltichiei rumânești aflăm cu exactitate originea lui Filothei acea că era
român, chiar el o afirmă, talmacit-am pre a noastră de țară și de obște limbă”. Cu toate acestea
au existat unele confuzii în legătura cu originea să. Nicolae Iorga afirmă că „poate să fi fost un
grec de origine și unul din călugării lui Antim la Snagov”. Ipoteza aceasta pleacă de la faptul
că sunt două persoane cu același nume. A existat un Filothei, grec de origine, numit Sinaitul de
la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. În acea perioadă Mănăstirea Sfânta Ecaterina
din București era închinată Mănăstirii din Sinai. Diferența dintre cei doi era una vizibilă.
Filothei Sinaitul semnează un document în anul 1717 în felul următor, Ieromonahul
Filothei Sinaitul și egumen al mănăstirii Sfânta Ecaterina din București”. De aici observăm că
Filothei Sinaitul era egumen în timpul domniei brâncovenești, iar Filothei autorul Psaltichiei nu
era egumen ci sin Agăi Jipei său ot mitropolie (de la mitropolie). Alt argument face diferența
dintre cei doi, în nici unul din documentele care fac referire la cei care au viețuit în Mănăstirea
Sfânta Ecaterina din București, nici unul nu avea vreo preocupare literar-muzicală.
Filothei Jipa va pleca o perioadă în Sfântul Munte Athos pentru că să-și însușească limbă
elină și pentru a se desăvârși în cele ale musichiei și teologiei.
1 Arhiva Statului Bucuresti, Mitropolia Bucuresti, CCLXXII/1a
5

Locul unde a viețuit cât timp a stat în Athos este incert, fiindcă majoritatea mânăstirilor se
aflau sub patronajul domnitorilor său boierilor români. Un refugiu posibil ar fi mănăstirea
Hilandar unde se găsește un exemplar al Psaltichiei lui Filothei sin Agăi Jipei, dar un alt refugiu
îl reprezenta și mănăstirea Cutlumus unde erau foarte mulți monahi români.
Întoarcerea în țară are loc la sfârșitul secolului al XVII-lea, atunci Filothei
traduce și apoi tipărește la Snagov, în 1700, două dintre cele mai apreciate cărți ale vremii
Învățături creștinești și Floarea darurilor iar în 24 decembrie 1713 este tipărită Psaltichia
rumânească apoi în 1714 este tipărit primul Catavasier în limbă română.
Domnia lui Constantin Brancoveanu a fost o perioadă de renaștere culturală și artistică a
Țării Românești care devine un important centru cultural. Până în vremea lui Brancoveanu, în
biserici, slujbele se făceau în limbă greacă (strana stânga) și slavonă (strana dreaptă) iar cei care
participau nu înțelegeau mai nimic din serviciul divin. Dorința domnitorul a fost acea că în
biserici să se slujească în limbă română pentru că și cei prezenți să fie împliniți sufletește. În anul
1710 are loc prima slujbă în întregime în limbă românească. 2
Opera de traducere din grecește a cărților de strană era legată de dificultatea potrivirii
textului românesc la melodia bizantină, care nu putea fi schimbată. Având o temeinică cultură
teologică, filologică și muzicală el realizează o carte de Psaltichie, în limbă română: ,, Prima
carte cu neume muzicale psaltice, ín limbă română cunoscută până acum pe teritoriul României
este manuscrisul de sub cota nr.61, de la Biblioteca Academiei R. S. România, terminat de scris
la 24 decembrie 1713, autorul ei fiind Filothei sin Agăi Jipei, psalt la Mitropolia Ungro-Vlahiei,
ucenic al părintelui Teodosie din aceasta mitropolie, cum singur spune la sfârșitul prefeței
aceste cărți. 3
Manuscrisul lui Filothei are 259 de file și cuprinde 1255 de cântări așezate în următoarea
oridine: Catavasiile, troparele, condacele și cu hvalitele 4 fiecărui praznic împărătesc, rânduiala
utreniilor și a celor trei liturghii, irmoase veselitoare, urmate de polihronii și cântări în cinstea
domnitorului, mitropolitului și a marilor demnitari, Paraclisul, o gramatică a psaltichiei vechi,
foarte sumară, Anastasimata, Antologhion, Penticostar și rugăciunea lui pentru Constantin
2 Nifon Mitropolitul, Tipic bisericesc, Bucuresti 1885, volumul VIII, apud Sebastian Barbu Bucur, Cultura
Muzicala de traditie bizantina pe teritoriul Romaniei, Bucuresti 1989, Editura Muzicala, pag. 95
3 Barbu-Bucur Sebastian. Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII și începutul secolului XIX și
aportul original al culturii autohtone. București: Ed. Muzicală, 1989, pag.95
4 Hvalitele- sunt cântări principale ale rânduielii Utreniei, compuse din stihiri cu număr variabil (după importanța
sărbătorii: duminica, 8 stihiri, la praznice, 6 stihiri, la sărbători mai mici și zile de rând, 4 stihiri); aceste stihiri
alternează cu versete din Psalmii 148, 149, 150, numiți și aleluiatici sau de laudă, fiindcă se termină cu refrenul
ebraic „Alleluia“ („Lăudați pe Domnul!“). Folosirea lor e o moștenire din străvechiul cult al sinagogii. Odinioară se
cântau în întregime („Toată suflarea să laude pe Domnul!“), azi, numai în zilele care nu au stihiri la Laude (Hvalite).
Ultimele două stihiri de la Hvalite se cântă precedate nu de psalmi, ci de una din cele 11 stihiri ale Evangheliei,
numire Voscresne (slv. Înviere) sau Eotinale (gr. ἐωθινός, -ή, -όν — eothinos,-i,-on = matinal)
sau Mănecânde (lat. manico,manicare = a se scula de dimineață), vorbind de „mânecare“, adică mergerea foarte de
dimineață a femeilor mironosițe la mormânt, în ziua învierii. Ca și svetilnele, voscresnele corespund celor 11
Evanghelii ale învierii.
5

Brancoveanu.
Psaltichia românească a fost promovată de Filothei, apoi de către alți psalți care au fost în
Mitropolia Ungro-Vlahiei în vremea lui Constantin Brancoveanu.
Am menționat mai sus că în Psaltichia românească se află o gramatică a psaltichiei vechi,
de observat este faptul că pe lângă cântările de strană acesta vine în ajutorul celor care vor să se
îndeletnicească cu studiul psaltichiei. Părintele Sebastian Barbu Bucur menționează faptul că ar
fi prima și cea mai completă propedie 5 în limbă română. Traducere din propedie:, Începutul
semnelor meșteșugului psaltichiei, al glasurilor celor suitoare și pogoratoare, al trupurilor și al
duhurilor și a toată darea îndemâna și urmare, care s-au alcătuit într-însa, de cei vechi și noi
făcători, carii după vremi s-au arătat.’’ 6
La Filothei lipsesc exercițiile de paralaghie, dar are apihmele pe care Filothei le
numeșteglăsuire după fiecare glas. După apihme urmează troparul către ucenici a lui Hrisafi în
care se specifică dificultatea învățării muzicii psaltice.
Expresia „pre glas rumânesc”, exprimată pentru momentul scrierii Psaltichiei, a
dat de gândit cercetătorilor, aceștia căutând să-i descifreze valențele. Împreună cu
specularea terminologică specificul muzical al Catavasiilor deschide parantezele,
aducând explicația necesară. În cazul de față prin „glas” se subînțelege nu atât un
sistem sonor aparte cu angrenaju-i particular, cât expresia melosului, definită de
mersul treptat, suitor și coborâtor, ritmul parlando, formulele sugerând inflexiuni de
doină său baladă. „Evident, un asemenea profil melodic este mai lesne și mai frumos,
5 propedie (Biz.) (‹ gr. προπαιδεία [propaideia] de la προπαιδεύω [propaidevo] „a da o învățătură pregătitoare, o
instrucție preliminară”), „introducere” în teoria și practica psaltichiei (v. bizantină, muzică); carte cuprinzând
denumirile și semnificația neumelor (semnelor) muzicale [v. notație (IV)]. Prima p. în lb. română este ms. rom. 61
BAR, scrisă de Filothei Jipa la 1713. La sfârșitul sec. 17 și în sec. 18 aceste manuale aflate în unele mss. gr. din
BAR poartă diferite denumiri ca: Introducere asupra semnelor muzicale bisericești (102); Introducere în muzica
bisericească (622); Introducere în muzica psaltică (1096); Introducere asupra semnelor psaltice (648 și
661); Scurtă introducere despre muzica bisericească (649). Uneori aceste manuale sau mici gramatici muzicale sunt
intitulate Γραμματιϰὴ τῆς μουσιϰῆς (Gramatică muzicală), Γραμματιϰὴ τῆς ψαλτιϰῆς τέχνης (Gramatică a artei
psaltichiei) etc. În sec. 19-20, p. au luat diferite alte denumiri ca: Didascalia teoretică și practică a muzicii
bisericești (Dionisie Fotino); Eἰσαγωγὴ εἰς τόν θεορητιϰόν ϰαì πραϰτιϰόν τῆς μουσιϰῆς τέχνης (Introducere în
teoria și practica muzicii bisericești de Chrisant de Madit, Paris 1821), Theoriticon sau privire cuprinzătoare a
meșteșugului musichiei bisericești (Macarie Ieromonahul, Viena, 1823); Θεωρητιϰόν μέγα τῆς μουσιϰῆς (Marele
theoreticon al muzicii de Chrisant, Triest, 1832); Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Grammatica
melodică (A. Pann, Buc, 1845); Prescurtare din bazul muzicii bisericești (A. Pann, Buc., 1847); Mică gramatică
muzicală teoretică și practică (A. Pann, Buc., 1857); Principii elementare ale muzicii bis. […] (Oprea
Dumitrescu, Buc., 1859); Gramatica […] (Neagu Ionescu și I.B. Sburlan, Buzău, 1875); Scurtă teorie
elementară (Gh. Ionescu, 1891); Gramatica muzicii bis. (Neagu Ionescu, Buc., 1897); Idem (N. Ionescu și N.
Severeanu, Buc., 1897); Teoria principiilor elementare de muzică bis. […] (Lazăr S. Ștefănescu, Buc., 1897); Curs
elementar de muzică orientală (N. Severeanu, Buzău, 1900); Extract din teoria muzicei eclesiatice […] (I.
Zmeu, Buc., 1903); Gramatica […] (Dimitrie C. Popescu, Buc., 1908); Principii de muzică bis. orientală(I.
Popescu-Pasărea, Buc., 1942); Gramatica muzicii psaltice (Gr. Costea, I. Croitoru și N. Lungu, Buc., 1951); Notație
și ehurile muzicii bizantine (Grigore Panțâru, Buc., 1971). Aceste „gramatici”*, „introduceri”, „propedii”,
„enhiridii” sau „teoreticoane” s-au bucurat de largă răspândire și întrebuințare pe întreg teritoriul României.
V. papadichie (1).
6 Sebastian Barbu Bucur, Cultura Muzicala de traditie bizantina pe teritoriul Romaniei, Bucuresti 1989, Editura
Muzicala, pag. 70
5

deoarece atinge zone adânci ale folclorului, conferindu-i un caracter direct, sincer și
apropiat mediului autohton. […] Că atare, Filothei pringlas rumânesc are în vedere
muzica de esență românească, având un specific propriu, individualizat”.7
Atât în Catavasii, cât și în celelalte piese în care aportul lui Filothei este
considerabil, se vădește predilecția pentru stilul sobru și concis, contururile melodice
clare, fără excese ornamentale, că și pentru expresia esențializată și interiorizată. După
cum afirmă O. L. Cosma, „troparele, condacele, stihirile sale sunt adevărate capodopere
ale genului, de o simplitate și limpezime serafică”8. Dar nu numai că aspect muzical, ci
și că aspect lingvistic Psaltichia rumânească este o operă cu totul și cu totul remarcabilă.
,, Autorul Psaltichiei apelează la variantă cea mai cizelată a limbii literare
românești de la răspântia secolelor XVII–XVIII, în plus, el se dovedește a fi un excelent
mânuitor al metaforelor, comparațiilor, subtilităților conotative ale cuvintelor și
expresiilor”9.
Înscriindu-se pe linia făuririi repertoriului de cântări sacre în limbă vorbită de
popor, mai având și o certă valoare artistică, opera lui Filothei sin Agăi Jipei s-a bucurat
de o largă circulație în toate cele trei provincii românești. Demersul acestui înaintaș este
de neprețuit prin faptul că el reprezintă prima tentativă conștientă și sistematică de
orientare a muzicii psaltice din arealul românesc pe un făgaș autohton.
7 Cosma Octavian Lazăr, Hronicul muzicii românești, vol. 1. București: Ed. Muzicală, 1973, pag.260
8 Ibidem, pag.262
9 Barbu-Bucur Sebastian. Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII și începutul secolului XIX și
aportul original al culturii autohtone. București: Ed. Muzicală, 1989, pag. 202
5

Referințe bibliografice:
1. Barbu-Bucur Sebastian. Cultură muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României în secolul
XVIII și începutul secolului XIX și aportul original al culturii autohtone. București: Ed. Muzicală,
1989
2. Cosma Octavian Lazăr. Hronicul muzicii românești, vol. 1. București: Ed. Muzicală,
1973.
3. https://dexonline.ro/definitie/propedie, 02.02.2017
4. https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=168639,03.02.2017
5. http://ziarullumina.ro/considerente-despre-canonul-botezului-domnului-din-
manuscrisul-romanesc-61-bar-108430.html, 03.02.2017
6. http://altarul-banatului.ro/wp-content/uploads/2013/02/EDI%C8%9AIILE-
ROM%C3%82NE%C8%98TI-ALE-ANASTASIMATARULUI.pdf, 05.02.2017
5