FILO SOFIE DEPARTAMENTUL DE ISTORIE MEDIEVALĂ, PREMODERNĂ ȘI [615335]

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA FACULTATEA DE IS TORIE ȘI
FILO SOFIE DEPARTAMENTUL DE ISTORIE MEDIEVALĂ, PREMODERNĂ ȘI
ISTORIA ARTEI SPECIALIZAREA TURISM CULTURAL

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific :
Conf. dr. Radu Mârza
Dr. Tudor Sălăgean
Absolvent: [anonimizat] 2017

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA FACULTATEA DE ISTORIE ȘI
FILOSOFIE DEPARTAMENTUL DE ISTORIE MEDIEVALĂ, PREMODERNĂ ȘI
ISTORIA ARTEI SPECIALIZAREA TURISM CULTURAL

Infrastructură muzeală pentru
vizitatorii cu deficiențe de vedere

Coordonator științific :
Conf. dr. Radu M ârza
Dr. Tudor Sălăgean
Absolvent: [anonimizat]:2017

Declarație

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul “Infrastructură muzeală pentru vizitatorii cu
deficiențe de vedere” este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau
instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele
utilizate, inclusiv cele online, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulil or de evitare a plagiatului:
− toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt
scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;
− reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți aut ori deține referința precisă;
− rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

Cluj-Napoca, data

Absolvent: [anonimizat],
Dr. Tudor Sălăgean

Cuprins:
Introducere………………………………………………… ………………… …1
I.Dizabilitatea,Handicapul și Interacțiunea ………………………. ………………………… 3
1.1. Diferența dintre Dizabilitate și Handicap……………………………………………. ..3
1.2. Atitudini generale față de persoanele cu dizabilități…. …………………………… 3
1.3. Interacțiunea………………………………………………………………….. ……………….. .4
1.4. Întâlnirea………………………………………………………………………………………… ..4
1.5. Locația………………………………………………………………………………………. …….4
1.6. Cum interacționăm?…………………………………………………………………………. .5
1.7. Sugestii…………………………………………………………………………………….. …….5
1.7.1. Limbajul………………………………………………………………………………………. .5
1.8. Capacitatea de percepție…………………………………………………………………… ..7
1.9. Ponderea la nivel global…. …………………………………………………………………8
1.9.1. Incadrarea pe piața muncii………………………………………………………………9
II. Interacțiunea în funcție de tipul dizabilițății………… ……………………..12

2.1. Dizabilitățile de vedere…………………………………………………. …12

2.2. Cum oferim ajutorul? ……………………………………………… ……………………….12

2.3. Indicații și însoțire ……………………………………………………… …13

III.Legislație ………………………………………… ……………………… ….14

3.1. România ………………………………………………………………… ….14
3.2. Declara ția drepturilor persoanelor cu dizabilități ale Organizației Națiunilor
Unite…………………………………………………………………………………………. ………… .15
IV. Expoziții dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere.. …………………………17

4.1. Începuturi……………………………………………………………. …………………………17
4.2. Exemple……… ……………………………………………………………19
4.2.1. Muzeele din Franța ………………………………………………………19
4.2.2. Muzeul Rodin……………………………………………………………21
4.2.3. Muzeul Luvru……………………………………………………. …………………………22
4.2.4. Muzeele din Belgia………………………………………………………………………. .24
4.2.5. Muzeele din Italia ………………………………………………………………………….27
4.2.6. Muzeul Național de Istorie a Naturii New Delhi………… …………………….28
4.3. Probleme întâmpinate……………………………………………………………………29
4.4. Problemele întâmpinate de sculptori,muzeografi și personalul de
conservare…………………………………………….. ……………………………………30
4.5. Percepția turistului nevăzător…………………………………………………………31
V.Bune practici și exemple de actualitate…………………………………………………33
5.1. Muzeul Luvru……………………………………………………………………………..33
5.2. British Museum…………………………………………………………………………..34
5.3. Art Institut Chicago…………… ……………………………… …………………………35
5.4. Londn Canal Museum………………………………………. …………………………36
VI.Experiența românească muzeul și persoanele cu cecita te………………….. …..37
6.1 Muzeul Etnografic al Transilvaniei………………………………………………..37
6.1.1 Palatul Reduta………………………………………………………………………………37
6.1.2 Muzeul Etnografic……………………………………………………………………….38
6.1.3 Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia ”……………………………………39
6.1.4 Expoziția de bază………………………………………………………40
6.1.5 Expoziția tactilă………………………………………………………..41
6.2 Muzeul Național de Istorie Naturală ,, Grigore Antipa ” ………………43
6.3 Muzeul Național de Artă al Romăniei ………………………………….45

1
Introducere

Lucrarea de față prezintă aspect generale ale obstacolelor cu care se confruntă turistului
cu cecitate congenitală sau dobândită, modalități de interacțiune generale, exemple de practici
menite să ajute turistul în fazele incipiente de integrare a persoanelor cu dizabilități în muzee ,
problemele întampinate de personalul muzeal și exemple curente de bune practice la nivel
glorbal, european și din România.
Am ales această temă având în vedere egalitatea de șanse și dreptul fiecarui om de a ave a
acces la cultură și viață socială precum si pentru a incerca să găsesc un răsp uns la î ntrebarea:
Ce poate oferii un muzeu unei persoane nevăzătoare ?
Tema aleasă de mine nu este unua foarte nou, dar oferirea de servicii culturale calitative
vizitatorilor cu dizabilități și în special vizitatorilor cu dizabilități de vedere este problematică
chiar și în zilele noastre .
Obiectivul principal al acestei lucrări este aducerea în lumină a unor trăsături generale a
vieții persoanelor cu dizabilități și cele mai bune exemple de expoziții și programe dedicate
nevăzătorilor.
Am utlizat cercetarea cantitativă ca metodă de lucru iar sursa materialului bibografic
principal este repre zentat de cărți în format digital, iar informațiile referitoare la muzeele
prezente în această lucrare au fost luate de pe paginile oficiale ale instituțiilor.
Primul capitol prezintă aspect generale ale vieții persoanelor cu dizabilități, capitolul doi
conține recomandări pentru interacțiunea cu persoanele cu dizabilități, capitolul trei are în
componența sa legislația României privind persoanele cu dizabilități și Declarația Drepturilor
Persoanelor cu Dizabilități a Organizației Națiunilor Unite, capitolul patru este o înșiruire a
inițiatorilor ghidajelor și a facilităților inițiale disponibile pentru turiștii cu cecitate,
problemele întâmpinate de aceștia în mu zu și problem ele întâmpinate de personalul muzeal ,
capitolul cinci cupride exemple actuale de instituții muzeale care lucrează cu turiștii cu
dizabilități, iar capitolul șase cuprinde principalele muzee romănești care fac ceva pentru
pensoanele nevăzătoare și slab văzătoare.

2
În timpul cercetării mele am constatat cu regret numărul foarte mic de instituții muzeale
care au în vedere turiștii cu dizabilități în general și cu atât mai puțin persoanele cu deficiențe
de vedere.

3
Capitolul I

Dizabilitatea, Handicap ul și I ntercțiune a

1.1 Diferența dintre Dizabilitate și Handicap

O dizabilitate este catalogată ca o limitare genetică sau dobândită în urma unor cauze
diverse: accident, boală, traumă1.
Handicapul este o constrâ ngere fizică sau legată de atitudine care ii ieste impusă unei
persoaneindiferent dacă aceasta are sau nu o dizabilitate2.
Pentru a întelege mai bine această diferență vom lua ca exemplu persoanele ce
utilizează carucioare cu rotile, acestia au o dizabilitate m otrică fie ea genetică sau
dobândită, handicapul este reprezentat de barierele c reate de socetate și mediul
înconjurător prin: lipsa rampelor de acces, lips a lifturilor, intrările înguste, prejudecăților.

1.2 Atitudini generale față de pesoanele cu bizabilități
Atitudinile oamenilor față de persoanele cu dizabilități sunt determinate, pe de o
parte, de principiile morale și etice și de comportamentele modelate de mediul lor cultural
și, pe de altă parte, de anumite instincte moștenite de la strămoșii noștri animalieri în
cursul evoluției biologice.
Din păcate, s -au făcut prea puține cercetări privind expulzarea de căt re grupurile de
animale a unor membri ai speciei lor care să se abată de la normă din cauza debilității, a
defectelor fizice sau a altor factori.

Reacțiile la animale pot varia de la agresiunea violentă la uciderea victimei. Acest tip
de comp ortament ajută procesul de selecție naturală prin care animalele cu handicap sunt,
în orice caz, lipsite de toate perspectivele de supraviețuire. Dacă acest instinct de
expulzare a rămas fixat în genotipul uman, acesta poate explica comportamentul nostru
trecut și prezent față de persoanele cu diabilități și în același timp , oferă un indiciu major
în ceea ce privește motivul pentru care este atât de dificil să se efectueze o schimbare
radicală și durabilă în acest comportament3.

Nu este suficient să facem un apel pentru a raționa pe rând, așa cum am făcut -o, dar
lucrurile s -au schimbat în prezent. Avem nevoie de o educație intensivă și continuă prin

1 Raluca,Oancea,Chris,van Maanen ,, Ghid de bune practice pentru o bun ă interacțiune cu persoanele cu
dizabilități ”,Rock solid Foundation, the Netheelands,2013,p.6
2 Ibidem.p.6
3 Hans -,Albert,Treff ,, Museum, Museums and disabled persons”, United Nations Educational, Scientific and
Cultural Organiza tion,Paris, vol XXXIII, No 3, pp. 152 -155

4
instruire și informare, pentru care ar trebui angajate toate mijloacele de informare și
facilitățile educaționale disponibile, inclusiv muzeele.

Este plăcut să remarcăm că multe istorii naturale și chiar muzee tehnologice formează
deja spațiu subiectului biologiei umane. Cu toate acestea, este foarte uimitor faptul că
atenția se concentrează aproape exclusiv asupra proceselor biologice normale și a
fenomenelor.

În expozițiile muzeului care oferă informații despre reproducerea umană, de exemplu,
singurii copii născuți sunt sănătoși și fericiți. Cu toate acestea, este absolut esențial, atunci
când descriem apariția vieții umane, să arătăm cum abaterile și defectele genetice,
prenatale și postnatale pot duce la tot felul de dizabilități.

În general, cei neinformați încearcă să le explice cu ajutorul unei imaginații plină de
prejudecăți și discriminări, care, la rândul lor, le influențează, comportamentul . Acest
exemplu, preluat din biologia reproducerii, este doar un ul din multitudinea de exem ple4.

1.3 Interacțiunea

Omul ete o ființă socială ce are nevoie de comunicare și interacțiune, simte nevoia de
afiliere și apartenență la un grup.
Însă chiar și in zilele noastre suntem multi cei care nu știm cum să interacționam cu o
persoană cu dizabilităti și mai ales cum sa o integrăm în activitățile pe care le desfășurăm.

1.4 Întâlnirea

Întalnirea cu o persoană cu dizabilități trebuie sa decurgă normal un salut, o stangere de
mână lucruri obișnuite pe care le faci în mod curent la întalnir ile cu prietenii, colegii.
Dacă te întalnești cu o persoană cu deficiențe de vedere te vei identifica vebal și dacă v –
ați mai întalnit anterior reaminteștei împrejurarile întalnirii pentru a o ajuta să te
indentifice.

1.5 Locația

O atenție mai mare trebuie acordată locației de întâlnire astfel daca te voi întâlnii cu o
persoană cu dificultăți motrice vei alege un loc ușor accesibil unde el sa poată ajunge cu
un efort minim.
Dacă te întâlnești cu o persoană cu deficiențe de auz, vedere sau care întâmpină
deficultăți de exprimare este bine șă eviți locurile aglomerate, cu mult trafic sau cu mult
zgomot deoarece acestea pot îngreuna sau chiar împiedica comunicatea.
Dacă o persoană care utilizează carucior ul cu rotile î -ți face o vizită casă sau la birou
aranjează mobilierul în așa fel încat să se poată deplasa nestingherit.
Dacă vizitatorul tău este o persoană nevăzătoare asigură cai de deplasare pentru aceste,
descrieții încăperea și posibilele obstacol e5

4 Ibidem. pp.152-155

5
1.6 Cum interacționăm?

Sentimentul de disconfort este unl din barierele ce stau în calea interacțiunii, acest
sentiment nu vine din cauza dizabilității persoanei ci din lipsa personală de experiență și
din faptul că nu știi cum să te comporți în aceas tă situație.
Eticheta este codul de reguli convenționale de comportament utilizat în societate sau
între membrii unei anumite profesii sau unui grup.
Regulile de etichetă privind persoanele cu dizabilități sunt în mare parte aceleași ca și
regulile ge nerale ale bunelor maniere, comunicarea trebuie să decurgă cât mai natural
posibil, însă există unele aspecte care trebuiesc luate în considerare pentru a evita
situațiile incomode, ofensatoare, impolitețea.
Iată câteva recomandări:

• Una din primele reguli atunci când întâlnești o persoană cu o dizabilitate fizică este: nu
privi insistent, nu te holba.

• Dacă este prima ta întâlnire cu o persoană cu dizabilități, evită să faci remarci care sunt
intruzive sau prea personale.

• Menționează deficiența unei persoane numai dacă aceasta este esențială pentru
conversație, sau în cazul în care persoana aduce în discuție subiectul sau indică faptul că
ar vrea să discute despre asta.

• Când descrii o persoană cu dizabilități, accentul trebui să cadă pe individualitatea
persoanei, nu pe deficiențele acesteia.

• Fii tu însuți – la fel ca în orice situație nouă, toată lumea se va simți mai bine dacă te
relaxezi6

1.7 Sugestii

1.7.1 Limbajul

Comunică și comportă -te normal și dacă este necesar, adaptează -ți metoda comunicării
la nevoile oamenilor.
Amintește -ți cele 4 reguli principale de comunicare: rămâi concentrat, ascultă cu
atenție, încearcă să vezi punctul de vedere al celeilalte persoane, răspunde cu empatie.
dacă ai dificultăț i în comunicarea cu o persoană cu dizabilități, găsește un alt mod: scris,
prin intermediul desenelor, prin semen.

Vorbește direct persoanei cu dizabilități, nu prin intermediul asistentului, însoțitorului,
sau interpretului, care s -ar pute a să fie pre zenți, n u vorbi despre persoana cu dizabilități ca
și cum ar fi invizibilă, nu ar putea înțelege ceea ce se spune sau nu este în măsură să
vorbească pentru ea.

5 Raluca,Oancea,Chris,van Maanen ,, Ghid de bune practice pentru o bun ă interacțiune cu persoanele cu
dizabilități ”,Rock solid Foundation, the Netheelands,2013, p .7
6 Ibidem . p.10

6

Nu ridiculiza pe cineva din cauza deficiențelor – acesta este un comportament opresiv ș i
nu trebui e tolerat în același timp, o atitudine de superioritate sau care arată un fals
entuziasm este, de asemenea, înjositoare.

Tabelul7 urma ător prezint ă moduri de adresare recomandate și fraze de evitat intr -o
conversație cu o persoana cu dizabilități .

Recomandat De evitat
– Persoană cu dizabilități
– Persoană care se confruntă cu
provocări – Handicapat
– A avea o dizabilitate – A suferi de, a fi afectate de ,este o
victimă a
– Persoană cu epilepsie, dislexie,
schizofrenie – Epilepticul, dislecsicul,
shizofrenicul ăla
– Alexandru are o deficiență
motorie – Alexandru e șchiop
– Persoană care utilizează scaunul
cu rotile,fotoliu rulant – Ala din căruț
– Persoană cu deficiențe de auz
– Persoană cu limitare de auz – Surd
– Persoana cu deficiență motorie – Olog
– Persoană cu sindrom Down – Molâu
– Persoană cu deficiențe de vedere
– Persoană nevăzătoare – Chior, Orb
– Persoană fără dizabilități vizibile – Normal
– Persoană cu un handicap de
lectură – Cârtiță word
– Persoană cu dizabilități mentale
sau emoționale – Handicapant mintal
– Persoană cu dizabilități de
învățare – Retardat, Imbecil
– Persoană care a experimentat
stres emoțional sau mental – Bolnav psihic
– Nu folosiți niciodată cuvântul
victimă – Este o victimă
– Persoană cu dizabilități de
vorbire – Limbă înodată, mut
– Toaletă accesibilă; toaletă pentru
persoanele cu dizabilități – Toaletă pentru handicapați
– Parcare pentru persoanele cu
dizabilități – Parcare pentru handicapați
– Autobuze adaptate pentru
persoanele cu dizabilități – Autobuz pentru handicapați

7 Tabel, Anže, Podobnik , ,,Ghid de bune practice pentru o bun ă interacțiune cu persoanele cu dizabilități ”,Rock
solid Foundation, the Netheelands,2013, p .11

7
– El/ea trăiește cu o dizabilitate – Și-a depășit dizabilitatea
– Persoană cu dizabilități
congenitale – Defect din naștere
– Nu folosi niciodată acești termeni,
deoarece aceștia sunt negativi și
întăresc stereotipurile! – Handicapat, bolnav, invalid,
anormal, nebun, sărman, sărac,
nenorocit..

1.8 Capacitatea de percepție

Persoanele nevăzătore și cele slab văzătoare care nu au capacitatea să se orienteze
folosind contactul vizual se v or baza in mare parte pe sunet8.Spațiul este definit pentru
nevăzători ca mișcarea prin spațiu, manipulare formei în spațiu și prin sunet9.

Persoanele cu dizabilități de vedere nu depint de simțul ta ctil pentru a trăi, ele
dobândesc o bună întelegere a prezenței lor în spațiu și se orientează prin sunet.10
De cele mai multe ori persoanele cu cecitate depistează obstacolele prin receptarea
suentelor de înaltă tonalitat e reflectate din acele obstaole,oni care ne bază
predominant pe ceea ce vedem nu observăm acest fenomen.
O altă modalitate de a percepe mediul inconjurător al pe nsoanelor nevăzătoare este
simtul termic astfel la atingere pot determina raceala marmurei, a bronzului sau
caldura emanată de materiile lemnoase, de asemenea pot să determina dacă un obiect
este plin sau gol printr -o bataie ușoara cu vârful degetelor.
Spre deosebire e persoanele care văd cele cu cecitate nu se pot baza pe înregistrarea și
imitarea unei acțiuni pentru a o reproduci, ci trebuie să studieze să analizeze și să facă
apel la memorie.
Simțul tactil nu este atât de eficient pe cât il consider ăm noi că este pentru o
persoană nevăzătoare de oare ce pentru a analiza tctil -kinestezic un obiect de mari
dimensiuni este nevoie de mult timp ,de o capacitate de concentrare foartemare mare
și de o capacitte imaginativă foarte devzoltată.
Obiectele mici pot fi percepute mai ușor, începe perceperea cu obiectul ca întreg și
continuă cu detaliile.
Pentru a întelege mai bine de ce simțul tactil nu este de bază pentru o persoană cu
cecitate vom lua ca exemplu un tiunghi, nevăzătorul poate să distingă forma și știe că
este triunghi pentru că are trei colțuri și trei laturi, dar nu poate să facă diferența între
tipurile de triunghiuri.
Greșala esențială pe care cei care văd o fac este să presupună că experiența vizuală
este egală cu cea tactilă și că ambel e oferă și procesează aceeași cantitate de informați
în timp egal.11

8 Phyllis McKenzie, ,, MUSEUM ACCESS FOR VISUALLY IMPAIRED VISITORS , A THESIS IN
MUSEUM SCIENCE ”, Accepted ,Texas, May,1979, p.12

9 Eastwood, S, ,, The gallery of touch. In Museums and the Handicapped, papers presented at a seminar of the
Group for Educational Services in Museums, Department of Museum Studies, and Department of Adult
Education”, University of Leiceste r, England. Leicestershire Museums, 1976, pp.37 -44

10 Calhoun, S. N, ,, On the edge of vision. Museum News” , 1974, pp. 36 -41
11 Phyllis McKenzie, ,, MUSEUM ACCESS FOR VISUALLY IMPAIRED VISITORS , A THESIS IN
MUSEUM SCIENCE ”, Accepted ,Texas, May,1979, pp.12 -17

8

1.9 Ponderea la nivel global

Disabilitatea afectează între 15% și 20% din populația fiecărei țări există cel puțin 650 de
milioane de persoane cu dizabilități la nivel mondial, iar ponderea estimată este de o presoană
din opt.

Pe baza datelor din Studiul comunitar american, în 2 009, în SUA locuiau 36.150.710 de
persoane dizabilități

În 2009, în SUA trăiau 53.151.830 de persoane cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani, din
numărul acestora 2.748.524 erau pesoane cu dizabilități relevând o rată de prevalență de
5,2%.

Persoanele cu dizabilități reprezintă 80 milioane de ctățeni din Uniunea Europeană adică
peste 15% din populație, echivalentul populației din Belgia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria
și Țările de Jos împreună.

Unul din patru europeni are un membru al f amilie cu are o dizabilitate. Șase europeni din
zece cunosc pe cineva, în cercuri apropiate sau mai îndepărtate.

Persoanele cu mobilitate redusă reprezintă mai mult de 40% din populație.

Numărul total al populației cu probleme de sănătate de lungă durată sau de invaliditate în
25 de țări europene este estimată ca reprezentând mai mult de 45 de milioane de cetățeni,
aceste statistici ale Uniunii Europene se referă numai la populația cu vârs te între 16 și 64 de
ani.

Aceasta înseamnă că unul din șase persoane 15,7% din populația cu vârstă de muncă între
16 și 64 de ani are o problemă de sănătate de lungă durată sau o dizabilitate.

9
La procwntul de 32,2%, Finlanda are cea mai mare pr evalență procentuală de invaliditate
de lungă durată din Uniunea Europeană.

Regatul Unit are a doua cea mai mare pondere a dizabilității, 27,2% din populația având o
problemă de sănătate de lungă durată sau o dizabilitate
.
În Rusia există peste 10 milioane de persoane cu dizabilități. Aproximativ 700.000 dintre
aceștia sunt copii și tineri până la vârsta de 18 ani.

În India se estimează că 60 de milioane de persoane sunt inactive.

Aproape patru milioane de australieni sau 20% din populație au raportat o dizabilitate în
2003.12

1.9.1 Încadrarea pe piața muncii

Orice persoană cu dizabilități care dorește să se integreze sau să se reintegreze în muncă
are acces gratuit la evaluare și orientare profesională, indiferent de vârsta, tipul si gradul de
dizabilității.
Integrarea socio -profesională a persoanelor cu dizabilități reprezintă o preocupare
constantă a Agentiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, care sprijină dezvoltarea
capacității de ocupare, creștere a șanselor de găsire a unui loc de muncă, prevenirea tuturor
formelor de discriminare precum și reducerea șomajului în rândul persoanelor cu dizabilități.
Din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din alte surse alocate conform prevederilor legale,
se pot subvenționa cheltuielile cu forța de muncă efectuate în cadrul unor programe care au
ca scop ocuparea forței de muncă din categoria acest or persoane.
Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, pe durata nedeterminată, absolvenți din randul
persoanelor cu dizabilitati primesc:
• Pe o perioada de 18 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentâ nd
contravaloarea unui indicator social de referință , în vigoare la data încadrarii în muncă,
pentru absolvenț ii ciclului inferior al li ceului sau ai scolilor de arte și meserii.

• 1,2 indicatori social i de referintă , în vigoare la data încadrarii în muncă , pentru
absolvenții de învătământ secundar superior sau învătămâ nt post-liceal .

12 STEP HEAR GUIDING YOUR WAY, Facts and figures about disability , http://www.step –
hear.com/accessibility -facts -figures.htm , acesat la data de 20 Iunie 2017, ora 19:50

10

• 1,5 indicatori sociali de referintă în vigoare la data încadrării în muncă , pentru absolvenții
de învățămâ nt superior .

Angajatorii au obligația de a menține raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel
puțin 3 ani de la data încheierii acestora. Î n perioada celor 3 ani, absolvenții pot urma o formă
de pregatire profesională , organizat ă de către angajator, în condiț iile legii. Ch eltuielile
necesare pentru pregătirea profe sională vor fi suportate, la cererea angajator ilor, din bugetul
asigurărilor pentru ș omaj.

Absolvenții școlilor speciale, in vârstă de minimum 16 ani, inregistrați la agențiile pentru
ocuparea forței de muncă, în situația în care se angajează cu progr am no rmal de lucru, pentru
o perioadă mai mare de 1 2 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o primă
egală cu un salariu de bază minim brut pe tară garantat în plată, în vigoare la data încadră rii.
În cazul î n care, li s -a stabil it dreptul la indemnizație de șomaj și se angajează î n perioada de
acordare a indemnizației, în condițiile sus menționate, beneficiază, din bugetul asigurărilor
pentru șomaj, de o sumă egală cu indemnizația de ș omaj la care ar fi avut dreptul, în
condițiil e legii, până la expirarea perioadei de acordare a aceste ia, dacă nu s-ar fi angajat.
Drepturile prevăzute se acordă în condițiile în care î-și mențin raporturile de muncă sau de
serviciu pentru o perioadă de cel puțin 12 luni de la data angajă rii. Pentru acordarea ace stei
prime, persoanele indreptaț ite trebuie s a se prezinte la agențiile județene pentru ocuparea
forței de muncă î n termen de 60 zile de la data angajării după absolvirea studiilor.

Angajatorii care, în raport cu numărul de angajaț i, nu au obliga ția, potrivit legii, de a
încadra în muncă persoane cu dizabilități, în condițiile în care conform legii angajează pe
perioadă nedeterminată persoane lr din această categorie și le mențin raporturile de muncă sau
de serviciu cel putin 2 ani, prime sc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană, o
sumă egală cu un indicator social de referintă î n vigoare.
NU beneficiază de aceste facilităti, angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de
muncă sau de serviciu cu persoanele pe ca re le angajează .
Poate ben eficia de orientare profesională, după caz, persoana cu deficiențe care este
școlarizată și are vârsta corespunzatoare în vederea integră rii profesionale, pers oana care nu
are un loc de muncă, cea care nu are experienț a profesiona lă sau cea care, deși incadrată în
muncă, dorește reconversie profesională .
Persoanele cu nevoi speciale au dreptul să li se creeze toate condițiile pentru a -și alege
și exerc ita profesia, meseria sau ocupația, pentru a dobândi și menține un lo c de muncă ,
precum ș i pentru a promova profesional.

11
Acest capitol însumează multe din aspectele pe care persoanele fără dizabilități nu le cunos
despre situația pesoanelor cu dizabilități, într -o socetate normală o bună parte din acest
capitol ar trbui să facă parte din cultura generală a oricărei perso ane.13

13 Pro Stem Cell Suport Pentru Via ță, Încadrarea î n mun că a persoanelor cu dizabilități,
https://www.prostemcell.ro/articole -dizabilitate/incadrarea -in-munca -a-persoanelor -cu-dizabilitati.html , accesat
la data de 20 Iunie 2017, ora 20:34

12
Capitolul II

Interacțiunea în funcție de tipul dizabilițății

2.1 Dizabilitățil e de vedere

Nu atinge sau nu te juca cu câinele -ghid care asistă o persoană cu dizabilități fără
acordul proprietarului. În acest caz, câinele nu este un animal de companie, el este
responsabil pentru siguranța proprietarului și este întotdeauna ocupat.

Atunci când comunici cu o persoană cu probleme de vedere, ia în considerare
următoarele sugestii.
Când dorești să începi o conversație cu o persoană nevăzătoare, atinge persoana ușor
pe braț sau adresează -te verbal spunându -i numele pentru a -i capta atenția.
La prima întâlnire cu o persoană cu deficiențe de vedere, prezintă -te pentru a-i
permite celeilalte persoane să afle despre cine este vorba de asemenea, prezintă și
celelalte persoane care sunt în încăpere, de exemplu: "În stânga mea se află Maria
Ionescu".
Într-o conversație de grup, clarifică verbal cui anume te adresezi: "Mari a, ai fost la
Paris?"
Vorbește pe un ton normal al vocii – de obicei, o persoană cu deficiențe de vedere
are auzul bine dezvoltat;
Anunță atunci când te deplasezi dintr -un loc în altul și cân d conversația s -a încheiat.
Când oferi locul unei persoane cu deficiențe de vedere, pune mâna persoanei pe
spatele sau brațul scaunului. Este valabil și pentru situația când oferi un obiect sau
atunci când vrei să su bliniezi unde se află un obiect.
Când intri într -o cameră cu o persoană cu dizabilități de vedere, descrie mobilierul
și locația unde se află fiecare piesă de mobi lier, distanțele între ele.
Fii specific când descrii amplasarea obiectelor, de exemplu: "Există o masă la patru
metri de tine, la ora două". De asemenea , limitează folosirea gesturilor decât dacă le
explicit.
Anunță persoana dacă pleci, astfel încât ea să nu continue să îți vorbească după ce ai
plecat.14

2.2 Cum oferim ajutorul?

– Dacă nu cunoști deja persoana, prezintă -te.
– Oferă ajutorul în mod adecvat – oferă ajutorul în modul în care oamenii au nevoie
și spun, și nu cum crezi că ar trebui făcut.
– Nu fi jignit dacă nu este nevoie de ajutorul tău.
– Întreabă cum să ajuți.
– Asistă persoanele cu dizabilități când a jutorul este necesar sau solicitat, însă nu
descuraja participarea activă a persoanelor.

14 Raluca,Oancea,Chris,van Maanen ,, Ghid de bune practice pentru o bun ă interacțiune cu persoanele cu
dizabilități ”,Rock solid Foundation, the Netheelands,2013, p p.12-19

13
– Nu presupune că o persoană cu dizabilități are mereu nevoie de ajutor. Dacă dorești
să oferi ajutorul, întreabă mai întâi dacă este necesar.
– Uneori o persoană s e poate simți suficient de con fortabil pentru a cere ajutorul.
– Nu te oferi de prea multe ori să ajuți, uneori acest obicei poate dev eni enervant.
– Respectă întotdeauna demnitatea persoanei cu dizabilități, individualitatea și
dorința sa de independe nță. Dacă consideri că ajutorul tău ar putea fi necesar într -o
anumită situație, nu asista fă ră a cere permisiunea mai întâi.
– Fii răbdător atunci când oferi asistență!
– Dacă ști că o persoană are o deficiență de vedere, și crezi că ar putea avea nevoi e de
ajutor, nu o brusca sau nu o apuca de braț din senin. În primul rând, identificăte, apoi
întrebă dacă dorește să ia brațul tău pentru a putea primi asistență. Ulterior, descrie
locul în termeni clari, astfel încât persoana să înțeleagă cum este terenu l, care sunt
barierele sau parametrii.

2.3 Indicații și însoțire

– Când asiști o persoană cu dizabilități nu -ți asuma nici un risc, de exemplu: nu
traversa drumul în grabă, nu alerga.
– Când ți se solicită indicații de către o persoană care folosește un scaun cu rotile,
oferă -i informații cu privire la elemente precum distanța și calitatea drumului,
condițiile meteorologice, locația rampelor sau a accesibilizărilor și a posibilelor
obstacole fizice: scări, praguri, denivelări abrupte.
– Când conduci o persoană cu deficiențe de vedere, folosește termeni exacți, cum ar
fi "o sută de metri la stânga" sau "zece pași la dreapta".
– Când ești rugat să ghidezi pe cineva cu un handica p de vedere, niciodată nu
împingeți sau trageți persoana. De asemenea, este periculos să lași persoana să meargă
înaintea ta.
– Permite -i să te ia de braț și mergi ușor înaintea persoanei. Menționează ușile,
scările, sau bordurile, pe măsură ce vă apro piați de ele.
– Când însoțești sau ajuți o persoană cu dizabilități, ia în calcul un timp suplimentar
de care acea persoană are nevoie pentru a face sau a spune ceva. Lasă persoana să
decidă ritmul/ viteza mersului și al vorbirii15.

Prezentul capitol aduce în atenția cititorului modalități de relaționare necesare pentru o
interacțiune normală și în liniile corectitudinii politice, dar cel mai important în limitele bunei
educații.

15 Ibidem . pp.12 -19

14
Capitolul III

Legislație

3.1 România

LEGE A Nr. 448 din 6 decembrie 2006 *** Republicată
Capitolul 2
SECȚ IUNEA a 4 -a
Cultur ă, Sport, Turism

ART. 21

(1) Autoritățile competente ale administrației publice au obligaț ia sa faciliteze
accesul persoanelor cu handicap la valorile culturii, la obiectivel e de p atrimoniu,
turistice, sportive ș i de petrecere a timpului liber.

(2) În vederea asigurarii accesului pe rsoanelor cu handicap la cultură, sport si
turism, autoritățile administrației publice au obligația să ia urmă toarele masuri
specifice:

a) să sprijine partic iparea persoanelor cu handicap ș i a familiilor acestora la
manifestă ri culturale, sportive și turistice;

b) să organizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoane juridice , publice ori
private, manifestări și activităț i culturale, sporti ve, de petrecere a timpului liber;

c) să asigure condiț ii pentru practicarea sportului de catre persoanele cu
handicap;

d) să sprijine activitatea organizaț iilor sportive ale persoanelor cu handicap.

(3) Copilul cu handi cap, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de
gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice ș i sportive.

(4) Adulții cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee,
manifestări artistice ș i sportive, astfel:

a) adultul cu handi cap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește
beneficiază de gratuitate;
b) adultul cu handicap m ediu și ușor beneficiază de bilete de intrare în aceleaș i
condiții ca pentru elevi ș i studenti.

(5) S umele aferente drepturilor prevăzute la alin. (3) și (4) se suportă din bugetul
de stat, prin bugetul Ministerulu i Culturii si Cultelor, al Agenției Naț ionale pentru

15
Spor t, din bugetele locale sau, după caz, din bugetul or ganizator ilor publici ori
privaț i16.

3.2 Declara ția drepturilor persoanelor cu dizabilități ale Organizației
Națiunilor Unite

1. Termenul "persoană cu dizabilități" se referă la orice persoană care nu este în
măsură să -și asigure, în întregime sau parțial, necesitățile unei vieți normale
individuale și / sau sociale, ca urmare a unei deficiențe, fie congenitale, fie
capacității sale fizice sau psihice.

2. Persoanele cu dizabilități se vor bucura de toate drepturile enunțate în prezenta
Declarație. Aceste drepturi se acordă tuturor persoanelor cu handicap fără nici o
excepție și fără discriminare sau diferențiere din motive de rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinii politice sau de altă natură, de origine națională sau socială; Stare
materială, locul naș terii sau orice altă situație care se aplică fie persoanei cu handicap,
fie familiei acesteia.

3. Persoanele cu dizabilități au dreptul inerent la respectarea demnităț ii umane.
Persoanele cu dizabilități , indiferent de originea, natura și gravitat ea dizabilității și
obstacolelor lor, au aceleași drepturi fundamentale ca și cetățenii lor de aceeași
vârstă, care presupune în primul rând dreptul de a se bucura de o viață decentă,
așa cum este normal.

4. Persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi civile și politice ca toate ființele
umane.

5. Aliniatul (7) din Declarația privind drepturile persoanelor cu retard pe plan
mentalse aplică oricărei posibile limitări sau suprimări a acestor drepturi pentr u
persoanele cu dizabilități mintale.

6. Persoanele cu dizabilități au dreptul la măsuri menite să le permită să devină cât
mai independenți posibil.

7. Persoanele cu dizabilități au dreptul la tratament medical, psihologic și funcțional,
inclusiv aparate protetice și ortetice, la reabilitarea medicală și socială, educație,
formarea profesională și reabilitare, ajutor, consiliere, servicii de plasament și alte
servicii care le vor permite să -și dezvolte capacitățile și abilitățile la nivel maxim
și va grăbi procesul integrare sau reintegrare în socetate.

16 CAMERA DEPUTAȚILOR , LEGEA Nr. 488 din 6 Decembrie 2006***Republicată, Capitolul 2, SECȚIA a 4 -a,
Cultură, Sport, Turism, http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339&idl=1&par1=2, accesat la data de 9 Iunie
2017, ora 11 :30

16

8. Persoanele cu dizabilități au dreptul la securitate socio -economică și la un nivel
decent de viață. Ei au dreptul, în funcție d e capacitățile lor, de a dobândi și de a
menține un loc de muncă, s au să se angajeze într -o ocupație utilă, productivă și
remunerată și să se alăture sindicatelor.

9. Persoanele cu dizabilități au dreptul să le fie luate în considerare nevoile speciale
în toate etapele planificării economice și sociale.

10. Persoanele cu di zabilități au dreptul să locuiască împreună cu familiile lor sau cu
părinții adoptivi și să participe la toate activitățile sociale, creative sau recreative.
Nici o persoană cu dizabilități nu va fi supusă, în ceea ce privește reședința sa,
unui alt tratam ent diferențiat decât cel cerut de starea lui sau de îmbunătățirea pe
care ar putea să o obțină. În cazul în care șederea unei persoane cu dizabilități într-
o unitate specializată este indispensabilă, mediul și condițiile de trai trebuie să fie
cât mai apr opiate de cele ale vieții normale al unei persoane de vârsta ei.

11. Persoanele cu dizabilități trebuie să fie protejate împotriva oricărui tip de
exploatare, toate reglementările și orice tratament de natură discriminatorie,
abuzive sau degradante.

12. Persoanele cu dizabilități trebuie să poată beneficia de asistență juridică calificată
atunci când acest ajutor se dovedește indispensabil pentru protecția persoanelor și
a bunurilor lor. Dacă sunt intentate proceduri judiciare împotriva lor, procedura
juridică aplicată trebuie să țină seama pe deplin de starea lor fizică și psihică.

13. Organizațiile persoanelor cu dizabilități pot fi consultate în mod util în toate
aspectele legate de drepturile persoanelor cu dizabilități.

14. Persoanele cu dizabilități, fam iliile și comunitățile din care fac parte trebuie să fie
pe deplin informate, prin toate mijloacele adecvate, cu privire la drepturile
conținute în prezenta Declarație.

Această declarația a fost adoptată la data de 9 Decembrie 1975, în cea de a 2433
ședin tă plenară, a celei de -a treicecea sesiuni a Rezoluției numarul 344717.

În acest caplitol observăm reglementările legale și normele ce protejează persoanele
cu dizabilități și partea teoretică al respectului de care din nefericire persoanele cu
dizabilități nu se pot bucura în multe cazuri datorită dezinteresului și ignoranței.

17 Assen Jablensky, ,, MUSEUM ACCESS FOR VISUALLY IMPA IRED VISITORS, A THESIS IN
MUSEUM SCIENCE”, Accepted,Texas, May,1979, p.130

17

Capitolul IV

Expoziții dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere

4.1 Î nceputuri

În continoare voi prezenta câteva exemple utilizate dea lungul timpului pentru a
încerca facilitarea accesului persoanelor cu cecitate18 congenitală sau dobândită la
patrimoniul muzeal și întelegerea pe cât posibil a operelor vizuale și sculpturilor.

În ceea ce privește persoanele cu defi ciențe de vedere experiențele lor în muzee de
cele mai multe ori sunt limitate sau inexistente, pentru a descoperii exponatele expuse
persoanele cu dizabilități de vedere au nevoie fie de un suport audio sau redactat în
braille, fie să li -se permită explor area tactil -kinestezică.

În cazult prsoanelor cu cecitate dobândită de exemplu după vasta maturității
capacitatea de a exlora tactil -kinestezic, nu ese suficient de dezvoltată și nu le permite
acestora decat o cunoștere primară, acastă abilitate treb uie educată ca oricare alta
pentru a ajuta vizitatorul.

Conform Profesorului Stephen M. Kosslyn imaginea mentala joacă un rol foarte
important în percepție fiind utilizată cu mai multe scopuri :

a) Pentru a completa informațiile rezultate în urma percepției fragmentate.
b) Pentru a genera formele pe parcursul recunoașterii obiectelor.
c) Pentru a pregătirea sistemului perceptiv atunci când se speră că se va vedea
sau pipăi un anumit obiect.
d) Pentru memorarea rezultatelor unor mișcări specifice .

Aceste c aracteristici îi conferă imagisticii mintale un loc preponderent de legătură
între percepție și memorie, precum și între percepție și controlul motor.

Atât persoanele cu deficiențe de vedere cât și cele văzătoare i -și formează o inmagine
mentală asupra u nui obiect, tablou, exponat diferența majoră o reprezintă nivelul
detaliilor.
O persoană cu cecitate congenitală care explorează pentru prima dată o pictură tactil –
kinestezic nu va putea să descifreze culorile sau să interpreteze mesajul operei doar
dcacă aceste caracteristici le sunt transmise de către personal sau alți vizitatori.

18 Cecitate – Absență a vederii datorită unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor
nervoase sau ale centrilor vederii; ablepsie, orbire.

18
Un prim pas spre crearea unor materiale, albume, ghiduri muzeale benefice turistilor
nevăzători il constituie delimitatrea acestora în funcție de gradul dzabilității :

a) Vizitat ori cu vedere slabă .

b) Vizitatori nevăzători.

c) Gradur de instruire, educație.
d) Vârsta

Modalitățile actuale de realizare a albumelor de artă pentru nevăzători au două
moduri de a se materializa .

Astfel avem albumul de tip informativ -educative cae pun accent pe valoarea
informației ca materie primă pentru cunoaștere și oferă detalii despre utilitatea a ceea
ce este reprezentat în detrimentul aspectuli și al esenței reprezentării.

Un tip secundar de album are ca scop principal transmiterea emoțiilor și trairilor
artistuui însă există îndoieli în ceea ce privește capacitatea publicului nevăzător de a –
și acesa emoțiile estetice.

O categorie separată de albume și ghiduri pentru persoanele cu deficiențe vizuale
este reprezentată de ghidurile audio, acestea de obicei sunt utilizate ca material
auxiliare sau de asistență pentru albume sau texul scris.

Aici putem enumere cateva din problemele întâmpinate de persoanele cu
dizabilități de vedere în explorarea ș i întelegerea albumlor și a ghdurilor:

a) Aceste albume de artă nu sunt consultate cu eficiență de o persoană
nevăzătoare decât în prezența și cu ajutorul unui văzător, care îi ghidează
explorarea tactil -kinestezică a operei de artă redată în relief.

b) Utilizarea hârtiei gofra te reduce eficacitatea tactilă, mulți nevăzători spun că
pe această hârtie nu pot citi braille -ul.

c) Absența comentariilor descriptive din unele albume îi lasă nedumeriți pe
lectorii neavizați, iar nonstilizarea traseelor conduce la o înțelegere anevoioasă
și limitată a picturilor redate prin imagini tactile. 19

19 Vasile, Preda , ,,VALENTELE FORMATIVE ȘI COMPENSATORII ALE ACEESULUI PERSOANELOR CU
DEFICIENTE VIZUALE LA OPERELE DE ARTĂ DIN MUZEE ", Universitatea Babes -Bolyai Cluj -Napoca, 29
Septembrie 2009, pp.1 -3.

19
4.2 Exemple

4.2.1 Muzeele din Franța20

Direcția muzeelor din Franța a realizat o sinteză referitoare la istoricul
inițiativelor și politicilor educaționale privind accesul la cultură a persoanelor cu
diferite deficiențe, prin vizite la muzee, prin participarea la ateliere și conferințe .

Astfel, între 1946 și 1979 s -au realizat câteva initiative d e exemplu, la Muzeul
Luvru, la colecțiile egiptene, au avut loc primele vizite tactile, pentru grupuri mici de
persoane cu deficiențe vizuale .

În 1977 s -a creat o expoziție denumită "Mâinile care văd", destinată persoanelor
nevăzătoare, în cadrul atelierului pentru copii de la Centrul Pompido u. Această
expoziție a devenit itinerantă în Franța și în alte țări europene.
În 1979 s -a creat un spațiu special pentru deficienții de vedere la "Cite des
Sciences et de lTndustrie" din Paris.

După 1980 politica educațională privind egalit atea acesului la cultură a
persoanelor cu disabilități a devenit tot mai coerentă și mai eficientă astfel că în 1980
s-a creat Fondul de Intervenție Culturală, care a reunit la Centrul Pompidou din Paris
două mese rotunde privind practicile culturale ale n evăzătorilor și persoanelor cu
deficiențe de auz.
Odata cu anul 1980 a început transcrierea în braille a unor broșuri în care se
prezi ntă muzeele naționale franceze în 1981 se deschid primele expoziții tactile la
muzeu l Denon din Châlons -sur-Saone.

În perioada 1982 -1986 au fost creat expoziții tactile temporare la Paris, de către
departamentul sculpturilor din muzeul Luvru la Palatul Tokyo, cu opere de artă din
Evul Mediu, secolul al XIV -lea și secolul al XIX -lea.

O anchetă refer itoare la "muzeele fară exclusivitate" din 1992 a scos în evidență
faptul că 24 de muzee primesc vizitatori cu deficiențe vizuale, pentru ca o nouă
anchetă, din anul 1996, să demonstreze accesul tot mai larg la muzee a persoanelor cu
deficiențe de vedere, astfel încât 117 muzee au avut vizitat ori nevăzători și slab –
văzători, în anul 2000, numărul unor astfel de muzee din Franța a ajuns la 127, dintre
care un număr de 124 au aparatură specială pentru facilitarea vizitelor realizate de
persoanele cu deficienț e vizuale.

Începând din 1991 s -au organizat stagii de formare pentru personalul din
serviciile culturale ale muzeelor, în colaborare cu Școala Națională a Patrimoniului,

20 Vasile,Preda , ,,VALENTELE FORMATIVE ȘI COMPENSATORII ALE AC EESULUI PERSOANELOR CU
DEFICIENTE VIZUALE LA OPERELE DE ARTĂ DIN MUZEE ", Universitatea Babes -Bolyai Cluj -Napoca, 29
Septembrie 2009, pp. 6-9

20
iar în 1992 s -a editat și difuzat manualul Muzeele pentru toți, referitor la accesul la
muzee a persoanelor cu disabilități, destinat profesioniștilor din muzee .

Reuniunea Națională a Muzeelor a hotărât asigurarea gratuității pentru intrarea
în muzee a persoanelor cu disabilități, posesoare a unui certificat de inval iditate, și a
însoțitorilor acestora, precum și un tarif redus e pentru vizitele -conferințe, la 34 de
muzee n aționale.

În 1995 s -a desfășurat proiectul Toulouse/ Barcelona cu tema: "Cecitatea și
experiența estetică", prin colaborarea unor muzee, instituții pentru deficienții de
vedere și universități.
Tot în 1995 s -a deschis la muzeul Luvru spațiul tactil în cadrul departamentului
de sculpturi, iar la muzeele din zona Nord -Pas-de-Calais s -a creat o rețea de muzee
care a u organizat vizi te tactile la colecțiile de sculpturi. Anchetele întreprinse pe plan
European privind accesul la muzee a persoanelor cu deficiențe de vedere au surprins
următoarele probleme esențiale:

a) Noțiunea de accesibilitate presupne mai ales ansamblu de dispozitive tehnice
specifice diferitelor deficiențe, care să faciliteze accesul la muzee și
desfășurarea vizit elor, participarea la ateliere și conferințe.

b) Accesibilitatea implică și o d imensiune simbolică , care se referă la
recunoașterea existenței persoanelor cu disabilități și a drepturilor acestora,
afirmându -se importanța și va loarea participării lor sociale.

c) Ideea necesității confortului în muzee, care s e impune a fi mereu
îmbunătățit.

d) Ideea aportului cultural al accesibilității se referă la faptul că personalul din
muzee recunoaște dreptul persoanelor cu disabilități de a avea acces la
patrimoniul cultural comun, dar și a faptului că pentru aceasta se impune un
demers psihopedagogic și metodic .

Muzeele trebuie să ofere deficienților d e vedere, ca și altor persoane cu cerințe
speciale datorate unor disabilități, cele mai bune condiții de primire și de efectuare a
activitățil or, pentru a facilita întâlnirea cu operele de artă, perceperea și înțelegerea mesajelor
acestora .
Muzeele , trebuie să creeze un conf ort fizic, intelectual și afectiv , distingându -se
patru momente -cheie:

I. Invitația la muzeu.

II. Vizitatorul ajunge la muzeu.

III. Vizita propriu -zisă.

21
IV. Revenirea la muze.

4.2.2 Muzeul Rodin21

După anul 1990, Muzeul Rodin a organizat "vizite tactile" pentru elevi și adulți
nevăzători, în zilele de luni, când muzeul era închis pentru publicul larg în cadru l acestor
vizite s-a derulat și proiectul "clasă -sculptură", care viza cicluri de "vizite t actile" și ateliere
de modelaj, inițiind elevii deficienți vizuali în domeniul principiilor fundamentale ale
sculpturii .

Aceste vizite se derulau pe parcursul a cinci ședințe pentru fiecare clasă,
analizându -se progresiv expresiile fețelo r, poziția și mișcarea corpului și compoziția
grupurilor sculptate.
Trei dintre aceste ședințe au fost urmate de activități de modelaj într -un atelier din
cadrul muzeului. Animatorii plasticieni din muzeu au ofereau elevilor informații refe ritoare la
istoricul și tehnica sculpturilor, precum și la diversele aspecte ale istoriei artei, ale curentelor
artistice și informații generale despre artă .

Etapele vizitelor de instruire:

a) Prima ședință a constat în evocarea marilor etape ale istoriei sculpturii, pornind
de la mulajele prezente. Astfel, după prezentarea elevilor și animatorilor
plasticieni, s -a trecut la prezentarea istorică a operelor și la inițierea fiecărui elev
în explor area tactil -kinestezică a unei sculpturi.

b) A doua ședință a avut ca obiectiv cunoașterea generală de către elevi a muzeului
și a operei lui Rodin, inițiindu -i în explorarea tactilă a sculpturilor din bronz,
selectându -se între șase și opt opere. S -a prez entat, mai întâi, hotelul Biron, pe
baza unui pliant tactil și a reperării localizării în spațiu. Apoi s -a insistat asupra
faptului că vizitele "tactile" trebuie să corespundă unei logici a parcursului
muzeal, care este necesară pentru a permite descoperir ea și înțelegerea operei.
Au fost antrenate procedeele specifice explorării tactil -kinestezice a bustului
sculpturilor, a corpului în întregime și apoi a grupului sculptat. Printre operele
explorate tactil -kinestezic au fost: Jean -Baptiste Rodin ,Eustache de St. Pierre ,
Gânditorul.

c) A treia ședință din cadrul vizitei "tactile" a avut ca scop descoperirea de către
elevi a expresiilor fețelor, prin studierea câtorva busturi, precum: Jean -Baptiste
Rodin, Mignon, Capul Sfântului loan Botezătorul, Strigătul.

21 Vasile,Preda , ,, VALENTELE FORMATIVE ȘI COMPENSATORII ALE ACEESULUI PERSOANELOR CU
DEFICIENTE VIZUALE LA OPERELE D E ARTĂ DIN MUZEE ", Universitatea Babes -Bolyai Cluj -Napoca, 29
Septembrie 2009,pp.9 -11

22

d) A patra ședință a constat în explorarea tactil -kinestezică a corpului în întregime
și a operelor fragmentate, urmărindu -se descoperirea de către elevi a proporțiilor
și echilibrului corpurilor umane sculptate și că, de fapt, corpul este un alt vector
al exprimării sentimentelor. Pentru aceasta s -au explorat tactil: Toaleta lui
Venus, Martirul, G ânditorul, Jean d'Aire și alte sculpturi. Pornind de la
explorarea tactil -kinestezică a unor asemenea sculpturi, această ședință s -a axat
pe studierea operelor c u scopul de a se analiza diferite poziții ale corpurilor și ale
diverselor părți ale corpurilor.

Astfel, s -a urmărit:
– Recunoașterea tactilă a axelor de reper pe întreg ul corp

– Analiza poziției corpului, evocându -se pozițiile co rpurilor din sculpturile
clasice c omparativ cu cele din perioada Renașterii .

– Noțiunea de echilibru în raport cu poziția corpului, ele vii urmând să înțeleagă
cum se realizează echilibrul corpului prin punctul sau punctele de sprijin.

– Descoperirea repartizării volumelor și noțiunea de cont rabalansare, pentru
păstrarea echilibrului.

– Găsirea centrului de gravitație și i mportanța piciorului de sprijin.

– Problemele de echilibru, importanța armăturii.

– Rolul soclului ca punct de sprijin.

– Descop erirea și perceperea, ,,tensiunilor ” , a torsiunilor corpului, pentru a
înțelege cum exprimă Rodin un sentiment, o acțiune în curs de desfășurare, elevii interpretând
mișcarea, semnificația unei poziții, a unei atitudini.

e) În cadrul celei de a cincea ședințe, în maximum 30 de minute, treb uie să se
realizeaze de către fiecare elev recunoașterea tactil -kinestezică a unei opere pe
care a ales -o, studiind cu animatorul principiile sculpturii respective.

4.2.3 Muzeul L uvru

Prin crearea „spațiului tactil” prin vizite și prin atelierele destinate persoanelor cu
deficiențe vizuale în cadrul Muze ului L uvru se urmărește facilitarea accesului la cultură a
acestor persoane.
Colecțiile permanente și expozițiile temporare sunt accesibile slab -văzătorilor, intrarea
fiind liberă pentru aceștia și pentru însoțitor.

23
Vizitele sunt organizate pentru grupuri mici, în zilele de marți, când muzeul este închis
pentru publicul general.
Spațiul tactil este organizat în departamentul sculpturilor din aria Denon, prin oferirea
spre explorare tactil -kinestezică a unui număr de douăzeci de mulaje ale unora dintre cele mai
celebre opere sculpturale franceze și italiene din cadr ul muzeului L uvru, opere realizate în
secolele XI – XIX.
Persoanelor nevăzătoare li se pun e la dispoziție, spre a fi explorate tactil, eșantioane din
materialul din care sunt realizate sculpturile originale, precum și dosa re de prezentare a
sculpturil or, scrise în braille sau cu caractere mărite.

Fiecare fișă conține o descriere a operei, punând accent pe aspectele cele mai semnificative
ale acesteia, urmată de scurte note referitoare la plasarea operei în contextul istoric,
subliniindu -se importan ța ei pentru istoria artei.
De asemenea, nevăzătorilor li se oferă și un audio -ghid cu claviatura în braille, dându -li-se,
astfel, posibilitatea audierii comentariilor asupra operelo r explorate tactil.22

22 Ibidem, pp.11-12

24
4.2.4 Muzeele din Belgia

Începând din anul 1970, Muzeul Regal de Artă și Istorie din Bruxelles a lansat în cadrul
serviciilor educaționale așa -numitul Muzeu pentu nevăzători.
Spațiul Muzeului pentru nevăzători, în care sunt expoziții temporare, este
accesibil tuturor vizitatorilor. Primirea în muzeu a vizitatorilor nevăză tori și slab -văzători a
stârnit un real interes, atât din partea personalului educativ, cât și a cel ui științific .
Pentru o mai bună organizare a activitățilo r, mai ales a vizitelor tactile, s -a constatat că
este mai indicat să se repartizeze vizitatorii în raport cu gradul și cu specificul deficienței
vizuale, colaborându -se cu însoțitorii acestora.
Este important să se cunoască tipul vederii slabe ,iar în cazul nevăzătorilor dacă este
vorba de cecitate congenitală sau dobândită.

Toate aceste informații permit adaptarea comentariilor și a modalitățile de explorare a
operelor de artă și a altor obiecte din muzeu, pentru ca fiecare vizitato r să le descopere în ritm
propriu.
Această flexibilitate și contactul direct care se stabilește cu ghidul, recunoașterea vocii
acestuia, de la o expoziție la alta, erau preferate în locul comentariilor preînregistrate pe
bandă magnetică.
Serviciile educative și culturale francofone și flamande din cadrul muzeului organizează
în fiecare an expoziții temporare, cu durata de câteva luni, organizează vizite tactile, ateliere
și conferințe.
Independent de expozițiile temporare au fost amenajate două spații speciale în cadrul
colecțiilor permanente cu obiecte din India și din Orientul Apropiat.

Pentru vizitele la expozițiile temporare, în decurs de un an, serviciul educativ francofon
organizează aproximativ 50 de vizite, ce ea ce înseamnă că la muzeu vin aproximativ 200 de
vizitatori cu deficiențe vizuale, echipa ghizilor rezervându -și pentru acest tip de vizite 25 de
zile.
Activitatea se organizează și se desfășoară inclusiv pentru o singură persoană, dar cel
mai adesea pentru grupuri mici, formate din patru sau cinci persoane. Pentru facilitarea
înțelegerii obiectelor percepute de persoanele cu deficiențe vizuale și a explicațiilor oferite de
ghid, se poate recurge la machete, mulaje, planșe în relief realizate du pă procedeul Minolta .

Obiectele de mici dimensiuni sau cele foarte valoroase, aflate în vitrine, sunt puse pe o
masă spre a fi explorate tactil -kinestezic de grupuri mici, formate di n trei până la cinci
persoane ,o perele de dimensiuni mari sunt prezent ate în diferitele săli ale muzeului, a vând
etichete scrise în braille , iar pentru slab -văzători sunt puse la dispoziție lupe.

Problemele întâmpinate :

1 Operele care tre buie selectate pentru explorare.

2 Materialul didactic complementar.

25
3 Mijloacele de mediere necesare.

4 Amenajarea spațiilor muzeale.

Explorarea directă tactil -kinestezică este permisă pentru unele piese din Egipt, cu ar fi
mobilierul din secolul al XV -lea și al XVI-lea și ceramicile europene .

Conservarea p atrimoniului necesită o atingere sensibilă și limitată a operelor, explorarea
tactil -kinestezică și manipularea acestora fiind rezervată doar persoanelor cu deficiențe
vizuale, în special nevăzătorilor.

Toate piesele pol icrome, cele din pietre poroase ș i cele din lemn fragil sunt excluse de la
explorarea tactil -kinestezică, pentru a putea fi conserva te în condiții bune.

Un criteriu important al selectării operelor care urmează să fie expuse expluatării tactil –
kinestezic este "lizibilitatea tactilă" a acestora.
Un prim aspect îl r eprezintă dimensiunile operei, v izitatorul nevăzător trebuie să poată
descoperi opera atât global, cât și în detaliu, stând într -o poziție confortabilă.
Se exclud, deci, operele foarte mari sau foarte mici dacă nu i se oferă vizitatorului
posibilitatea unei descoperiri tactil -kinestezice progresive a mărimii reale a obiectului, făcând
apel la secvențe le exploratorii intermediare.
Etapele intermediare propuse pentru descoperirea unei opere impun apelarea la un material
didactic specifice : machete, mulaje, imagini tactile , precum și la o documentare anexată
tematicii v izitei, documentare din cataloage, pliante și etichete în brai lle sau cu caractere
mărite și casete audio.

Prin vizitarea expozițiilor, persoanele cu deficiențe de vedere iau cunoștință despre două
metode fundamentale de creare a unei opere sculpturale în trei dimensiuni:

a) realizarea operei dintr -un bloc de piatră, marm ură sau lemn în mărime naturală.

b) elaborarea prin diferite tehnici a unei f orme dintr -un material maleabil, cum ar fi
lutul, sau din diferite metale.

După ce constată că este achiziționată cunoașterea materialelor, organizatorii expozițiilor se
orientează spre teme specifice istoriei artei, în derularea cronologică și în dive rsitatea
geografică.

Un alt punct ineresant este studierea chipului uman a ceastă abordare complexă este posibilă
deoarece fața umană este prezentată în diversitatea sa geografică, precum și în evoluția sa
istorică, muzeul dispunând de 60 de opere de pe cinci continente.

Cu această ocazie, vizitatorii au avut prilejul să compare concepțiile plastice ale marilor
civilizații ale lumii: din Egipt până în Extremul Orient, trecând prin etapa greco -romană c are
a pus accentul pe realism și umanism , în timp ce d in America precolumbiană până în Africa
și Oceania portret ul este îmbogăți cu simboluri sau c u ritualuri , prin maniera de realizare a
fețelor umane se exprimă o atitudine față de societate, față de zeități și față de moarte.

26
Tot o abordare complexă istorică, antropologică, sociol ogică, psihologică și estetică
s-a realizat și cu prileju l expoziției "Trilogia Femeii" din 1982, e xpoziția a avut ca scop
reliefarea diverselor reprezentări plastice ale femeii și analiza evoluției acestor a, atât pe plan
estetic, cât și pe plan istoric, în legătură cu diferitele statut uri și roluri sociale pe care le -a
avut femeia, din preistorie până în zilele noastre.

Expoziția a urmărit trei obiective majore care derivă din particularitățil e biologico –
morfologice ale femeii: femeia mamă, femeia curtezană și femeia ca persoană.
De la aparitia omunlui pe pamant , femeia simboliza fecunditatea, ca mărturie fiind
accen tuarea șoldurilor și a sânilor ca simboluri ale acestei fecundități. Operele realizat e în
Grecia, în care este reprezentată femeia, în mare parte pun accentul pe contrastul dintre
această ființă care este privită ca fiind "sexul slab" și bărbat, care este redat ca reprezentant al
unei societăți în care acesta are statusuri și roluri sociale dominante.

Dar creațiile plastice din Grecia exprimă și lungul drum parcurs de femeie pentru
dobândi rea unor drepturi, i lustrat în artă, acest drum este redat prin accesul tot mai evident al
corpului femeii la conceptul de frumusețe plastică, rezervat mult timp bărbatului. Corpul
feminin simbolizează tot mai frecvent și mai relevant delicatețea, suplețea, bogăția stărilor
afective, în timp ce redarea plastică a corpului masculin exprimă noțiunea de forță, tensiune
musculară, nervozitate.

O dificultate a realizării cu succes a vizit elor tactile constă în dinamica redusă a explorării,
precum și în absența cunoștințelor de istoria artei pentru cea mai mare parte a vizitatorilor, în
absența re ferințelor necesare înțelegerii mesajului cognitiv și emoțional -estetic al operelor.

Experiența dobândită a arătat că spațiul sălilor în care se amplasează expozițiile are o
mare importanță pentru buna desfășurare a vizitelor. Persoanele cu defici ențe de vedere
apreciază modul de expunere a obiectelor în cadrul respectivelor spații muzeale.
S-a constatat că vizitele efectuate cu slabvăzătorii pot fi, adesea, derutante pentru ghid
pentru că , este dificil să știe ce au perceput slab -văzătorii și în ce condiții ar percepe mai bine
obiectele explorate prin punerea în lucru a resturilor de veder e de care acești dispun .

Mai ales la începutul vizitelor, unii slabvăzători refuză să apeleze și la explorarea tactil –
kinestezică a obiectelor, pent ru a-și completa info rmațiile culese pe cale vizuală, p entru a
conduce explorarea tactil -kinestezică, ghidul va utiliza noțiuni spațiale ca "la stânga, la
dreapta, înainte, înapoi, sus, jos". Se va insista asupra necesității ca mai întâi să se exploreze
global obiectul de artă și apoi pe detalii, propunându -se o explorare continuă a obiectului.

Vizitele tactile cer din partea nevăzătorilor o concentrare maximă a atenției, u nele
persoane invocă limitele capacităților proprii de explorare tactil -kinestezică, ma nifestând o
stare de oboseală, pentru evitarea acestei situații se recomandă să nu se exploreze prea multe
obiecte în cadrul unei singure vizite tactile și, de asemenea, să nu existe o monotonie a
suprafețelor și a materialelor. Pentr u a se face apel la memorie, dacă tema vizitei tactile
permite, se va relua explorarea unui obiect expus în vizita anterioară. Vizitele ghidate sunt
concepute astfel încât un animator să lucreze cu un grup mic, de aproximativ cinci persoane,

27
astfel încât, cu prilejul fiecărei vizite, persoanele cu deficiențe de vedere să obțină un
maximum de beneficiu din descoperirea operelor de artă.23

4.2.5 Muzeele din Italia

Muzeul tactil de pictură antică și modernă "Anteros" din cadrul Institutului pentru
nevăzători "Francesco Cavazza" din Bologna, vizitele tactile din cadrul unor muzee, precum
muzeul "Homer" din Ancona și muzeul "Egizio" din Torino precum și inițiat ivele demarate în
Torino de Asociația "Tactile Vision Onlus" și proiectul "Veneția pentru toți".

a) Muzeul "Anteros" din cadrul Institutului pentru nevăzători "Francesco Cavazza"
din Bologna a pus la dispoziția nevăzătorilor itinerarii didactice, prin vizite tactile,
pentru cunoașterea unor picturi antice și moderne. Pentru perceperea tactil -kinestezică a
picturilor s -a realizat, prin tehnici speciale, redarea acestora prin basoreliefuri
tridimensionale. Redarea prin basoreliefuri a picturilor permite nevăzătorilor ca prin
explorarea tactilă să realizeze o bună percepție a formelor, fară să se pi ardă viziunea de
ansamblu. Pentru fiecare operă este prevăzută o explorare dirijată, astfel încât să îi
permită nevăzătorului să înțeleagă sensul și semnificația elementelor componente ale
picturii. Astfel, există și posibilitatea sesizării valorii estetic e a diferitelor părți
componente ale picturii reproduse prin basorelief, punându -se accent pe capacitățile
integrative și pe imaginația persoanelor nevăzătoare.

b) Muzeul tactil "Homer" din Ancona are trei colecții: o colecție conține
reproduceri în gips ale unora dintre cele mai celebre sculpturi din toate timpurile, o altă
colecție cuprinde opere originale ale unor artiști contemporani, iar a treia conține
modele ale unor opere arhitecturale, ușor accesibile pe baza simțului tactil -kinestezic.
Muzeul este prevăzut cu un sistem de orientare sonoră, pentru a permite nevăzătorilor
să efectueze vizite autonome, în grup sau individual, în medie, într -un an sunt 3.000 de
vizitatori cu deficiențe de vedere. Responsabilii muzeului au încercat să facă pos ibile în
mai mare măsură vizitele individuale, pentru că cele în grup sunt, în general, rapide și
nu permit vizitatorului o cunoaștre amanunțită datorită timpului limitat.

c) Muzeul "Egizio" din Torino oferă publicului o colecție de mare interes pri vind
arta și civilizația egiptenilor antici. Primele inițiative referitoare la accesul nevăzătorilor
la statui din Egiptul antic datează din 1988, când s -a inaugurat un itinerariu tactil,
însoțit de o carte cu imagini tactile, realizate pe hârtrie cu micro capsule, ale fiecăreia
dintre statuile care puteau fi explorate tactil -kinestezic. De asemenea, li se pun la
dispoziție i nformații înregistrate pe casete audio, despre statuile respective. Nevăzătorii
pot explora, individual sau în grup, circa 10 statui, f iind conduși de muzeografi
specializați pentru vizitele tactile, care îi ajută să exploreze tactil -kinestezic părțile din
statui care au maximă valoare informațională și le oferă explicațiile necesare.
d) Proiectul "Veneția pentr u toți" a pornit de la ideea că Veneția un adevărat oraș –
muzeu, cu numeroa se edificii cultural -artistice , să poată fi vizitată și de persoanele cu
disabilități, inclusiv de cei cu deficiențe vizuale. Pentru aceștia din urmă au fost
realizate cărți cu desene în relief, reprez entând diferite zone ale Veneției, cărți ce se pot

23 Ibidem , pp.12-15

28
procura de la agențiile de turism. De asemenea, s -a asigurat accesul la cele mai
renumite muzee, prin vizite tactile, ateliere și conferințe destinate nevăzătorilor și slab –
văzătorilor.24
4.2.6 Muzeul Național de Istorie a Naturii
New Delhi , India

Unula din primele zone de interes ale Muzeul Național de Istorie a Naturală din New
Delhi, India, la scurt timp după inaugurarea sa în iunie 1978, a fost dezvoltat un program de
care să beneficieze copii cu cecitate. Această preocupare reflectă îndeaproape politicile
guvernului indian de a oferi oportunități persoanelor cu deficiențe fizic. În termen de șase
luni de la deschiderea muzeului a fost instituit program lunar numit ,,Touch, Feel and Learn ”.
Copiii din cele cinci școli pentru persoane cu dizabilități de vedere din Delhi acum profită de
această activitate în mod regulat. Alte programe ocazionale pentru acști copii includ activitate
de creație sub formă de modelare animală.

Programul ,,Touch , Feel and Learn”

Această expunere programată la învățarea tactilă pentru deficienții de vedere este efectuată
o dată pe lună, timp de două ore, limitat în mod normal la douăzeci sau treizeci de copii, care
primesc o atenție individuală. Se compune atât din programul de galerie, cât și din activitatea
de descoperire.

Programul Galeriei.

Galeriile muzeale, deși nu sunt concepute special pentru a satisface nevoile copiilor
nevăzători, au mai multe exponate ce pot fi explorate tactil -kinestezic și suport audio car e pot
fi folosite în beneficiul lor. Muzeul este îmărțit în zone sau unități care sunt folosite pentru a
oferi experiențe tactile și auditive, cestea includ o unitate care se ocupă de originea
pământului și evoluția vieții, prezentată în mod dramatic cu co mentarii sincronizate.

O stâcă de dimensiuni mari care este montată pe fosile și este reconstruită din fibră de
sticlă, stânca de șase metri poate fi explorată de copii cucecitate, oferindu -le o experiență
tactică care îi ajută să î -și formeze o idee despre fosilele și rocile pe care stânca le
conție.Personalul educațional al muzeului depune eforturi deosebite pentru a explica
exponatele și pentru ai determina pe copii să atingă, să simtă și să înțeleagă importanța
fosilelor ca indicii pentru evoluție . Restul galeriilor au exponate expuse predominant în
vitrine și copii cu cecitate nu au acces la ele, însă acest neajuns este depășit de cea de -a doua
parte a programului desfășurat în ,,Camera de Descoperire”.

Activitatea de descoperire.

Camera de descoperire a muzeului este o zonă de activitate cu un număr mare de facilități,
cum ar fi ,, cutii de descoperire” care conțin obiecte și exemplare care trebuie manipulate și
examinate, colțuri vii, animale și zone de creație , pentru copii în general .

24 Ibidem, pp. 15 -16

29

Programe speciale pentru copii nevăzători la Muzeul Național de Istorie Naturală, New Delhi.

Șaptezeci și cinci de animale, forme de pești, reptile și păsări, sunt scoase exemplare și
exponate din colecțiile de rezervă ale muzeului și puse la dispoz iția copiilor. Astfel ei pot
examina astfel un crocodil, un tigru, un cerb, un pelican, o pasăre comună sau pot distinge
între piei de animale.

În timpul sesiunii de expunere pentru copiii nevăzători din sala Discovery se folosesc srieri
în afabetul B raill precum și materiale audio. Iepurii din colțul viu sunt scoși pentru a oferii
copiilor șansa să ia contact cu un animal viu, această experiență le permite să î -si acceseze
anumite emoții pe care nu le pot avea în momentul explorării exponatelor.

Activități creative

Programul creative presupune deplasarea personalului muzeal la școlile pentru copii cu
dizabilități de vedere unde împreună cu aceștia modelează animale din clei și plastilină.
Personalul muzeal asistă copii la redarea formei și modelului, pe parcursul acestei
experiențe personalul a remarat că mulți dintre copii au o capacitate de modela dezvoltată de
asemenea rezultatele modelajelor relevă imaginea mentală pe care aceștia o au atunci când i –
și reprezintă animalele.25

4.3 Probleme întâmpinate

Vederea și simțul tactil -kinestezic joacă u n rol important în interacțiunea omului cu lumea
exterioară și în cunoașterea acesteia. Modalitatea vizuală de receptare a informațiilor îi
permite persoanei să își reprezinte direct și global mediul apropiat și cel îndepărtat.
Privată de vedere, persoana nevăzătoare recurge în mod preponderent la modalitatea tactil –
kinestezică pentru receptarea informațiilor despre mediul înconjurător. Aceast ă modalitate de
receptare este mai lentă decât cea vizuală și aduce informații parcelare, relativ separate despre
obiecte și dintr -un câmp perceptiv limitat.

Transferurile intermodale, care implică și văzul, au un rol adaptativ major, permițănd o
învățare mai eficientă, mai economică, și asigură o cunoaștere coerentă și unificată a lumii. In
absența vederii, transferurile intermodale sunt limitate și, mai puțin eficiente. Persoanele cu
cecitate congenitală sau dobândită timpuriu fac apel la alte căi p entru a ajunge la aceeași
organizare spațială ca persoanele văzătoare. Construirea relațiilor spațiale ale unui obiect, în
absența vederii, presupune punerea în lucru a unor mecanisme distincte, bazate pe tratarea
informațiilor culese pe cale tactil -kinest ezică din mediul apropiat și pe cale auditivă – din
mediul îndepărtat. Pentru coordonarea informațiilor culese tactil -kinestezic, persoanele
nevăzătoare trebuie să facă apel la învățarea verbală pentru a surprinde și a înțelege relațiile
spațiale și chiar pentru identificarea unor o biect . Persoana nevăzătoare este obligată să
desfășoare o activitate mintală laborioasă pentru a reconstrui, pe cale tactil -kinestezică, puțin
câte puțin, imaginea perceptivă în pofida caracterului său secvențial, explorarea tact il-

25 S.,M., Nair , ,, MUSEUM ACCESS FOR VISUALLY IMPAIRED VISITORS, A THESIS IN
MUSEUM SCIENCE”, Accepted,Texas, May,1979, pp. 174 -175

30
kinestezică îi poate permite nevăzătorului să obțină reprezentări mintale relativ adecvate,
grație punerii în lucru a unor tehnici și strategii specifice de învățare.

Dar, persoanele nevăzătoare au nevoie de referințe verbale pentru a se orienta î n
explorarea tactil -kinestezică și pentru a -și forma reprezentări despre obiectul pe rceput prin
această modalitate.Accesibilitatea materială a sculpturilor, în general a operelor
tridimensionale, ne -ar putea face să credem că prezentarea lor pentru a fi pe rcepute de
nevăzători nu ar necesita nici o adaptare specială. Dar practicile muzeale de acest gen au
evidențiat două categorii mari de probleme: unele puse de sculptori, de muzeografi, de
responsabilii cu conservarea operelor, iar alte probl eme puse de ne văzătorii înșiși.26

4.4 Problemele întâmpinate de sculptori,
muzeografi și personalul de conservare

Unii sculptori sunt reticenți în a lăsa operele lor să-și piardă din ceea lumina aduce în plus
perceperii creațiilor lor, în acest sens, menționăm, de exemplu, limitarea evidentă a receptării
mesajului și a emoției estetice prin perceperea tactil -kinestezică a unei sculpturi. Unele
sculpturi fiind realizate să capteze lumina sau să fi e complementate de aceasta în evidențierea
mesajului artistic și a semnificației astfel în lipsa contactului direct a vizitatorilor cu
dizabilități de vedere cu acestea ei nu pot percepe nici măcar aspectele de bază cum ar fi :
forma, elementele component e sau materialul din care este realizat.

Responsabilii cu patrimoniul și conservarea operelor de artă consideră că pentru o mare
parte din sculpturi, datorită caracteristicilor materialului din care sunt realizate, există
pericolul alterării prin explora rea tactilă, datorită efectelor transpirației. Reticențele respective
au condus la găsirea unor soluții, astfel încât și nevăzătorii să aibă acces la operele
sculpturale. Dintre acestea le amintim pe cele mai uzuale. Astfel, mai ales î n unele muzee
regional e, cum ar fi muzeele etnografice, s au propus itinerarii speciale, jalonate prin ghiduri
în braille pentru nevăzători sau scrise cu caractere mărite pentru sl ab-văzători.

Dar, totodată, au fost amenajate și așa -numite "spații tactile", respectiv săli speciale pentru
nevăzători și slab -văzători, în numeroase muzee de artă, precum: Metropolitan Museum of
Art din New York, Muzeul Luvru, Muzeul Rodin, Muzeul Regal din Bruxelles, Muzeul
Ciudad din Barcelona, Muzeul de Egiptologie din Torino, Muzeul Anteros din Bologna,
Muzeul Omero din Ancona, British Museum din Londra, Muzeul Memorial Regal Albert din
Exeter , Muzeul Național din Scoția , în unele dintre muzee, cum este, de exemplu, Muzeul de
Egiptologie din Torino, accesul nevăzătorilor la cunoașterea sculpt urilor este direct,
permițându -li-se explorarea tactil -kinestezică a acestora, în original, dar în alte muzee sunt
explorate tactil copii ale operelor originale, realiza te din gips sau rășini speciale.

Informațiile culese de nevăzători prin explorarea tactil -kinestezică a acestor produse
sculpturale sunt completate de cele obținute, pentru fiecare operă, prin intermediul

26 Vasile,Preda , ,, VALENTELE FORMATIVE ȘI COMPENSATORII ALE ACEESULUI PERSOANELOR CU
DEFICIENTE VIZUALE LA OPERELE DE ARTĂ DIN MUZEE ", Universitatea Babes -Bolyai Cluj -Napoca, 29
Septembrie 2009,pp. 16-17

31
comentariilor din ghidurile scrise în braille sau cu caractere mărite, precum și pri n
comentariile audio, receptate prin căști. în alte cazuri, precum cel al "Frizelor din Parthenon",
explorarea reproducerilor acestora se poate realiza alternativ cu explorarea imaginilor tactile
ale fiecărei frize, în care se redau elementele cu maximă va loare informațională, precum și
comentarii scrise în braille. Imaginile tactile și comentariile facilitează receptarea mai
adecvată a fiecărei copii a frizelor.27

4.5 Percepția turistului nevăză tor

Oricât de dezvoltat ar fii simțul tacli al unui nevazător sau slab văzător acesta nu poate
percepe în totalitate forma cu care ia contact și nici dimensiunile ei. Pentru nevăzători, o
primă problemă o ridică perceperea texturii și înțelegerea semnificațiil or sculpturilor. In unele
muzee li se impune nevăzătorilor să poarte mănuși fine pentru protejarea sculpturilor
explorate tactil, ceea ce limitează mult perceperea texturii, a specificului acesteia.

Dar și explorarea directă a reproduce rilor din g hips sau rășini ridică probleme pentru
perceperea și înțelegerea unor elemente semnificative ale sculpturilor.În cadrul unei
investig ații prin care s -a propus explorarea tactilă a unor statui galo -romane, s -a constatat
dificultatea persoanel or cu cecitate congenitală sau dobândită timpuriu de a accepta că
aceeași textură ar putea reprezenta fața, părul și îmbrăcămintea, chiar dacă formele
sculpturale sunt specifice.

Aprehensiunea tactilă a formelor ridică, de asemenea, multe pr obleme, deoarece simțul
tactil -kinestezic este mai puțin adaptat acestei proprietăți a sculpturilor decât vederea.
Dificultățile percepției pot prov eni și din tehnica artistului, s culpturile în care diferite detalii,
ce nu servesc înțelegerii formei, sunt suprimate facilitează explorarea tactil -kinestezică și
înțelegerea semnificațiilor sculpturii.

Dar, în numeroase cazuri, persoanele nevăzătoare abandonează explorarea unei
sculpturi în momentul în care, încercând să descifreze detaliile, conștientizează că nu pot
realiza sinteza necesară pentru înțelegerea semnificației sculpturii.

De exemplu, unii nevăzători care vizitează Muzeul Rodin abandonează explorarea
sculpturilor lui Cămile Claudel în momentul în care încearcă să descopere diferite detalii,
conștientizând imposibilitatea receptării acestora prin pipăit, având senzația că degetele
mâinilor s -ar pierde în aceste detalii. Astfel de dificultăți pot fi atenuate prin intermediul unor
informații inițiale despre sculpt ură, în ansamblu, și despre anumite detalii ale acesteia.
Informațiile inițiale contribuie la descoperirea semnificației diferitelor elemente ale sculpturii,
precum postura personajului redat, expresia feței, semnificația gesturilor în raport cu poziția

27 Vasile,Preda , ,, VALENTELE FO RMATIVE ȘI COMPENSATORII ALE ACEESULUI PERSOANELOR CU
DEFICIENTE VIZUALE LA OPERELE DE ARTĂ DIN MUZEE ", Universitatea B abes-Bolyai, Cluj-Napoca, 29
Septembrie 2009,pp.17 -19

32
mâinilor etc. Persoanele nevăzătoare au, de asemenea, dificultăți în recunoașterea busturilor
din operele gal o-romane, ceea ce presupune depunerea unor eforturi mari în explorarea
sculpturilor și în formarea unor imagini mintale unitare.
În ceea ce privește calitatea descrierilor, rezultatele, luate global, nu au evidențiat diferențe
semnificative între loturile de subiecți în ceea ce privește numărul elementelor descrise vebal,
pentru cele două secțiuni ale expoziției. În pofida marii diversități de opere ex puse, nu s -au
observat diferențe în ceea ce privește frecvența diferitelor elemente descriptive redate de cele
trei loturi.

Persoanele nevăzătoare au nevoie de referenți verbali pentru a se orienta în explorarea
tactilă și pentru a -și facilita reprezentarea mintală a sculpturilor. în pofida caracterului
secvențial, explorarea tactil -kinestezică permite, totuși, acestor persoan e să -și formeze
imagini mintale relativ adecvate ale sculpturilor explorate pe baza unor strategii tactil –
kinestezice eficiente, dobândite prin exercițiu, prin învățare. Majoritatea informațiilor privind
operele de artă sunt dobândite pe parcursul școlariz ării, în cadrul unor discipline precum
istoria artei, desenul, prin activități de modelaj, precum și în cadrul unor ateliere de artă și
prin vizite efectuate în muzee.

Aceste cunoștiințe se îmbogățesc și prin schimburile de informații dintre persoanele
văzătoare și cele cu deficiențe vizuale. Desigur, și în cadrul expozițiilor tactile se pot realiza
schimburi de informații și experiențe în domeniul artelor plastice în c adru u nui tandem
văzător -nevăzător. O persoană văzătoare ghidează explorarea și descrie sculptura care este
explorată tactil -kinestezic de persoana cu deficiență vizuală.28

Acest capitol înglobează încercările incipiente ale țărilor dezvoltate de a sprijini
persoanele cu dizabilități și de ai încuraja să participe la expoziții și să le faciliteze accesul la
cultură și artă în acelaș timp încurajândui șă î -și depășească barierele psihologice

28 Joel,Pearson, Stephen,M., Kosslyn , ,, MENTAL IMAGERY ”, Frontiers Media S.A., Juie 2013.

33
Capitolul V

Bune practici și exemple de actualitate

5.1 Muzeul Luvru

O vizită la Luvre și a colecțiile sale oferă vizitatorilor șansa să descopere arta occidentală
din Evul Mediu până în 1848, precum și un număr mare de civilizații antice. Palatul mare ce
găzduiește muzeul, care datează de la sfârșitul secolului al XII -lea, este o adevărată
capodoperă arhitecturală: între anii 1200 și 2011, cei mai inovativi arhitecți au construit și au
dezvoltat Luvru. De-a lungul timpului , această re ședință regală a servit ca domici liul șefilor
de stat francezi până în 1870 și este unul dintre simbolurile istoriei Parisului și a Franței.

De-a lungul anilor,muzeul a avut ca prioritate facilitarea accesului persoanelor cu
dizabilități. În conformitate cu legislația Franței din 2005 privind persoanele cu dizabilități,
Louvre își propune să se asigure că toți vizitatorii pot avea acces la muzeul în condiții de
siguranță și confor.

Muzeul pune la dispoziția turiștilor cu dizabilități planul clădirii și programul de
deschidere și i-și actualizează permanent informațiile și broșurile, iar vi izitele speciale și
atelierele sunt disponibile pentru toate tipurile de vizitatori și sunt adaptate la nevoile
specifice ale acestora.

Un grup este format din minim 7 vizitatori însoțiți sau nu, în cazul grupurilor cu persoane
care utilizează carucioaele cu rotile, acestea pot fi rezervat gratuit cu o lună inainte de vizită
și sunt limitate la 8 cărucioare pe grup.

De asemenea grupul nu poate dpășii 25 de persoa ne cu tot cu însoțitor , în cazul unei vizite
de grup neinsoțită o rezervar trebuie făcută cu cel puțin două luni înainte iar intrarea grupului
este gratuită, rezervările pentru un atelier sau o vizită de grup condusă de un membru al
personalului muzelui trebuie făcută cu cel pu țin 3 luni în avans, iar costul este de 38 de euro
pentru un grup de vizitatori cu d izbilități și adulți însoțitori și durata unei vizite variază între
90 de minute și două ore și jumătate în funcție de activitatea selectată.

Pentru vizitatorii cu ceci tate congenitală sau cei slab văzători muzeul pune la dispoziție
excursii ghidate în care sunt descrise operele de artă, pot participa la vizitele tactile în care
explorarea tactil -kinestezică a exponatelor selectate este permisă în cazul acestor grupuri d e
turiști numaru maxim de participanți este de 8 pe grup.29

29 Louvre, Colections & Louvre Place /History of the Louvre, Accessibility
http://www.louvre.fr/en/histoirelouvres/history -louvre accesat la data 19 iunie 2017, ora 13:58

34
5.2 British Museum

British Museum a fost fondat în 1753, primul muzeu public național din lume. De la
început, a acordat libertate tuturor pe rsoanelor curioase și dornice de cunoaștere . Numărul
vizitatorilor a crescut de la aproximativ 5.000 pe an în secolul al optsprezecelea la aproape 6
milioane de astăzi.

British Museum a luat ființă datorită mediculuin, naturalistului și colecționarului Hans
Sloane acesta a adunat dea lungul vieții sale peste 71.000 de obiecte pe care dorea să le
păstreze intacte după moartea sa așa că a încredințat întreaga sa colecție regelui George al II –
lea în schimbul sumei de 20.000 de lire ce avea să fie plătită moștenitorilor săi, propunerea
lui Sloan e a fost acceptată, iar la data de 7 Iunie 1753, un Act al Parlamentului a declarat
instituirea Muzeului Britanic.

Colecțiile donată de Hans Sloane a constat în mare parte din cărți, manuscrise și specimene
naturale și materiale etnografice acesteia i -se adaugă în 1757 vechea bibliotecă regală a
suveranilor Angliei împreună cu drepturile de auto donată de regele George al II -lea.

La începutul secolului al XIX -lea, au existat o serie de achiziții de profil ce au inclus
includ Piatra Rosetta, colecția Townley a sculpturii clasice și sculpturile Parthenon -ului.
În ceea ce privește vizitatorii cu deficiențe de vedre muzeul are pregatite 5 sali tactile care au
program zilnic și personal gata să răspundă la întrebările zcestora și să le ofere asist ență în
explorarea exponatelor.

Muzeul acceptă numai animalele ghid care însoțesc persoanele cu cecitate și le permite
accescul gratuit lor și însoțitorilor lor precum le oferă posibilitatea de a parca în apropierea
muzeului pentru a le înlesni deplasarea la și de la muzeu.30

30 British Museum , About us/The museums story/General History, Visiting/Access, Visiting/Planning your
Visit/Object Handling/Sessions, www.britishmuseum.org, accesat la data de 19 Iunie 2017 ora 16:10

35
5.3 Art Instiute Chicago

Institutul de Artă din Chicago oferă turiștilor cu dizabilități de vedere tururi ghidate gratuite
cu ghid al Institutului, acceptă grupuri mici și programarea trebuie facută cu cel puțin două
saptămâni în avans.
De asemenea persoanele cu deficiențe de vedere au ocazia în cadrul galeriei Touch care
oferă spre explorare patru sculpturi din diferite perioade de timp și locuri de origine, însoțite
de panouri de text și etichete prezentate atât în format mare, cât și în Braille. Etichetele au
fost scrise cu ajutorul unui consultant cu cecitate, din cadrul Breslei Catolice pentru
Nevăzători care a explorat operele de artă, în timp ce personalul și -a înregistrat observațiile.
Etichetele fur nizează informații istorice și se concentrează pe o descriere detaliată a operei de
artă pentru a ghida vizitatorul în explorarea exponatului.
Fabricat din bronz și marmură și reprezentând perioade diferite, sculpturile din galerie
reprezintă fețe umane , prin atingere vizitatorii pot descoperi expresia facială, accesoriile și
stilul de îmbrăcăminte, precum și pentru a discerne forma, scara, temperatura și textura unei
lucrări de artă în moduri pe care v ederea nu le poate oferi.
Sculpturile din această galerie au fost tratate cu atenție cu o ceară protectoare, astfel încât
vizitatorii să le poată atinge, î n mod normal, vizitatorilor nu li se permite să atingă picturile și
sculpturile din muzee pentru a proteja lucrările de artă î mpotriva daunelor. Mâinile ca re par
curat ar putea avea pe ele mici cantități de săruri corozive, uleiuri, umiditate și parti cule de
murdărie microscopice, dacă sunt transferate opere lor de artă, acești compuși se vor dezvolta
de-a lungul timpului și pot î n cele din urmă să distrugă obiectele.
Tot în cadrul I nstitutului de artă Chicago vizitatorii cu deficiențe vizuale se bot bucura de o
nouă experiență numită Tac Tiles, aceste truse se compun dintr -o serie de capodopere din
colecția Institutului reprezn tate pe țigle ce au fost proiectate pentru a fi explorate manual.
Plăcile reproduc compozițiile și texturile operelor de artă, făcându -le lizibile prin vârful
degetelor, f iecare Ta cTile se potrivește într -un spațiu, într-o cutie de transport special
concep ută care include o fotografie color, o descriere tipărită cu fond mare și o descri ere
braille a fiecărei lucrări.
Aceste țigle tactile sunt versiuni 3D printate dupa poze ale operelor de artă din Institut ,
acestea se pot achiziționa de către vizitatori.31

31 Art Instiute Chicago, Exhibition/Elizabeth -Morse -Touch -Gallery, http:// www.artic.edu, aceesat la data de 19
Iunie 2017, ora 16 :52

36
5.4 London Canal Museum

Vizitatorii cu cecitate sunt bine veniți, deși muzeul are două etaje toate scările de acces la
etajul superior au balustrade pe ambele părți și sunt prevăzute cu covorașe tactile din cauciuc
și pentru turiștii slab văzători sunt maontate la fiecare treptă nișe de culoare alba, scara
principal are întreaga suprafață anti -alunecare, iar ușa de la intrre se deschide automat sau
prin apăsarea unui buton.
Muzeul oferă viitato rilor și posibilitatea unui tur ghidar audio gratuit astfel vizitatorii se pot
deplasa prin muzeu având cu ei o mica unitate audio care detectez ă poziția vizitatorului și
redă automat p rezentarea și o pereche de căști ,pentru vizitatorii care nu se simt c onfortabil
utilizând căș tile muzeul pune la dispoziție turul în format pdf pentru descărcare acasa de către
însoțitor.
Exponatele acestui muzeu pot fi toate explorate tectil -kinestezic întrucât acestea sunt : bărci,
șalupe sau ambarcațiuni de mici dimensiuni ce au fost utilizate pentru transportul pe canalele
Londrei.
Din nefericire penru situația actuală exemplele selectate în acest capitol sunt printer cele
mai bune modele de practici ,, optimiste” pe car e le-am descoperit în activitatea muzeală
curentă ce vizează persoanele cu dizabilități.32

32 London Canal Museum, Visit/Visually -Impaired, http://www.canalmuseum.org.uk, acessat la data de 19 Iunie
2017, ora 17:44

37

Capitolul VI
Experiența românească muzeul și persoanele cu cecitate
6.1 Muzeul Etnografic al Transivaniei

6.1.1 Palatul Reduta
Clădirea în care se află sediul administrativ al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a luat
numele principalei săli din incinta edificiului, denumită „Reduta” .

În evul mediu, pe acest loc existau trei clădiri, de la una dintre acestea păstrându -se un
ancadrament renascentist de la începutul secolului al XVII -lea. În secolul al XVIII -lea, aici a
funcționat cel mai important han al Clujului, care purta numele „Calul alb”. Împăratul Iosif al
II-lea a schimbat destinația clădirii, transformând -o într -o școală de ofițeri.

Orașul a redobândit clădirea în anul 1794, efectuând în deceniile următoare ample lucrări
de renovare, finalizate după 1830. Aceste lucrări au fost realizate după planurile celor mai
importanți arhitecți ai epocii: Joseph Leder, M ihály Kindt, Georg Winkler, Anton
Kagerbauer.

Sala „Reduta” a găzduit, în secolul al XIX -lea, nenumărate evenimente importante din
istoria politică și culturală a Transilvaniei, aici s -au desfășurat mai multe sesiuni ale Dietei
Transilvaniei, în cursul cărora au fost adoptate hotărâri extrem de importante pentru istoria
Marelui Principat al Transilvaniei.

În această sală au concertat câțiva dintre marii muzicieni ai lumii: Franz Liszt, Johannes
Brahms, Bela Bartok, George Enescu. Aici au luat ființă Societatea Muzeului Ardelean și
Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania. În 1872, în sala „Reduta” s-a desfășurat
congresul Asociațiunii Transilvane pentru Cultura Poporului Român , în cursul căruia
președinte al organizației a fost ales Vasile Ladislau Pop.

În 1894, în aceast ă sală s -a desfășurat proces ul politic cunoscut sub numele de „Procesul
memorandiștilor”, intentat de autoritățile maghiare ale epocii fruntașilor mișcării naționale
românești. În cursul acestui proces, lide rul Partidului Național Român, D r. Ioan Rațiu, a rostit
istoricele cuvinte: „Existența unui popo r nu se discută, ea se af irmă!”

În anul 1897, în sala „Reduta” a avut loc prima proiecție cinematografică din istoria
orașului. Clădirea a găzduit congrese și întruniri ale partidelor politice și asociațiilor
culturale, campionate de scrimă, baluri mascate. În anul 1925, clă direa a fost împrumutată de
municipalitate Armatei române, pentru o perioadă de 25 de ani. În această perioadă, în clădire
a funcționat un cazino ofițeresc.

38
6.1.2 Muzeul Etnografic
Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din România. A fost
constituit în anul 1922 și a început să funcționeze, oficial , din 1 ianuarie 1923. Este primul
muzeu românesc înființat pe baza unui program științific, la a cărui alcătuire au contribuit
mari specialiști ai epo cii.
Inițiativa înființării Muzeului Etnografic a aparținut Consiliului Dirigent al Transilvaniei
care, prin inspectorul general al muzeelor, Coriolan Petranu, a făcut primele demersuri în
acest sens.

După dizolvarea Consiliului Dirigent, proiectul o rganizării muzeului a fost dus la bun
sfârșit de Fundația Culturală „Principele Carol”. La 1 mai 1922, Fundația a constituit o
comisie însărcinată cu organizarea muzeului, din care făceau parte ilustre personalități ale
epocii: Sextil Pușcariu, George Vâls an, Alexandru Lapedatu, George Oprescu și Romulus
Vuia, acesta din urmă devenind primul dir ector al instituției .
Primele campanii de cercetare, realizate în anii 1922 -1923, au fost finalizate prin
achiziționarea unui număr 1230 de obiecte și pri n realizare a a 160 fotografii, a ceste materiale
etnografice au constituit suportul primei expoziții etnografice permanente, deschise în
primăvara anului 1923.

Până în anul 1925, muzeul a funcționat, provizoriu, în clădirea fostului Muzeu de Arte și
Meserii de pe strada George Barițiu. Cel dintâi sediu permanent al muzeului s -a aflat în Piața
Mihai Viteazul, într -o clădire care adăpostise în trecut, printre altele, Muzeul de Relicve. Aici
a fost inaugurată , la 17 iunie 1928, o expoziție permanentă de excepție, or ganizată pe
următoarele sectoare tematice: culesul din natură, vânătoarea, pescuitul, agricultura, creșterea
animalelor, industria casnică textilă, cojocăritul, olăritul, mobilier, elemente de construcție,
bucătăria, portul popular, cusăturile și țesăturil e, cartografie etnografică.

Între 1935 și 1957, cu o întrerupere în anii 1940 -1945, muzeul a funcționat în clădirea
Cazino din Parcul public al orașului. Aici a fost inaugurate oficial , la 17 iulie 1937, în
prezența Regelui Carol al II -lea, cea de a treia expoziție permanentă , cuprinzând aceleași
sectoare tematice prezentate în expoziția din 1928.

Între 1940 și 1945 muzeul s -a aflat în refugiu la Sibiu. Aici, la inițiativa lui Romulus
Vuia, au fost puse bazele unui nou muzeu etnografic în aer liber. După revenirea Muzeului
Etnografic al Transilvaniei la Cluj, în iulie 1945, Sibiului i -a rămas moștenire acest nucleu
expozițional care s -a dezvoltat, în timp, până la actualul Muzeu al Civilizației Tradiționale.

În anul 1957, Muzeului Etno grafic la Transilvaniei i -a fost atribuit actualul său sediu,
clădirea istorică „Reduta” de pe strada Memorandumului nr. 21, iar începând cu anul 1958 au
început lucră rile de restaurare a clădirii, m uzeul funcționează în această clădire până astăzi,
transf ormându -se astfel într -unul dintre cele mai importante repere de pe harta culturală a
României.

39
6.1.3 Parcul Etnografic ,, Romulus Vuia”

Primul muzeu în aer liber din România, a fost înființat la 1 iunie 1929, ca secție a
Muzeului Etnografic al Ardealului, prin hotărârea Ministerului Cultelor și Artelor ,Parcul
Național a fost recunoscut oficial prin Legea privitoare la organizarea Muze ului Etnografic al
Transilvaniei și a Parcului Național din Cluj, publicată în Monitorul Oficial din 5 aprilie
1932.

Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în
care unele gospodării rurale originale urmau s ă fie locuite de țărani, antrenați în activități
economice tradiționale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare.

În perioada 1929 -1940 au fost transferate în Parcul Etnografic următoarele construcții: Casa
din Vidra, o stână din Poiana Sibi ului împreună cu ciobanul și 75 de oi, Troița din Lupșa ,
Gospodăria din Telciu care a fost donația locuitorilor comunei Telciu și Șura maghiară din
Stana.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a construcțiilor din Parc ul
Etnografic au fost distruse. La întoarcerea la Cluj, în 1945, dintre unitățile transferate în
cadrul Parcului Național se mai păstrau doar casa moțului văsar din Vidra, comuna Avram
Iancu, și restaurantul muzeului, Gaudeamus.

În 1956, Teodor Onișor și Valer iu Butură au restructurat planul tematic al parcului,
stabilind criteriile științifice pe baza cărora urmau să fie transferate construcțiile în Parcul
Etnografic, precum și zonarea etnografică a Transilvaniei. Au fost proiectate, cu această
ocazie, pa tru sectoare tematice: un sector cu tipuri zonale de gospodării și cu monumente de
arhitectură, un altul cu instalații și ateliere țărănești, un sector etnobotanic, cu culturi
tradiționale și construcții aferente din hotarul satului și un sector etnozoolog ic, cu construcții
pastorale și animale de rasă locală.
Această viziune inovatoare, adoptată ulterior în majoritatea muzeelor europene de profil, a
fost abandonată din cauza unei conjuncturi nefavorabile, realizându -se, printr -o ajustare a
planului ini țial, doar sectorul tehnic și cel al gospodăriilor zonale, organizate spațial pe numai
16 hectare, într -o rețea aerată ce sugerează structura unui sat tradițional răsfirat.

Primul sector include instalații tehnice și ateliere țărănești databile în perioa da secolelor
XVIII -XX, care ilustrează tehnicile tradiționale de prelucrare a lemnului și a fierului, de
obținere a aurului, de prelucrare a țesăturilor de lână, a lutului, a pietrei, de măcinare a
cerealelor și de obținere a uleiului comestibil.

Al doil ea sector conține gospodării țărănești tradiționale reprezentative pentru zone
etnografice distincte din Transilvania, cuprinzând construcții datate în perioada secolelor
XVII -XX, echipate cu întregul inventar gospodăresc necesar.

40
Selectate riguros, c u discernămân t și probate științific , în urma unor îndelungate campanii
de cercetare, de către trei generații de muzeografi etnografi, stimulați de devotamentul
profesional al unor personalități marcante, de talia regretatului Valeriu Butură, construcțiile
expuse, majo ritatea datate prin inscripții se numără printre cele mai vechi și mai valoroase
monumente de arhitectură din patrimoniul etnografic al României.

6.1.4 Expozița de bază

În accepțiunea contemporană curentă, Transilvania cuprinde atât spațiul intracarpatic al
Transilvaniei medievale, cât și Maramureșul, Crișana și Banatul, ținuturi împreună cu care a
alcătuit și alcătuiește, sub aspectul culturii rurale, o arie relativ unitară. Dimensiunea
interculturală definește fundamental această arie, în care elemente culturale mediteraneene,
est-europene și vest -europene au coexistat, parte mixată într -o existență cotidiană comună,
paărți delimitate conștient, printr -un demers ide ntitar țintit.

Sistemul social -economic rigid, care a menținut structurile feudale, în mediul rural, până la
jumătatea secolului al XIX -lea, a generat în Transilvania un puternic contrast între mediul
orășenesc, conectat în bună măsură la valorile ci tadine central și vest -europene, și mediul
sătesc, menținut într -o relativă autarhie, ce a favorizat conservarea, până târziu, a unor tehnici
și mentalități arhaice.

Actuala expoziție permanentă, intitulată „Cultura populară din Transilvania – sec. XV III–
XX, vernisată în anul 2006, încearcă să reconstituie, prin exponate, acest univers rural,
caracterizat prin organicitate, evidențiind complexitatea sa nebănuită și coerența funcțională a
componentelor sale.
Expoziția abordează – în maniera devenită cla sică în muzeografia etnografică principalele
domenii ale culturii materiale și spirituale din Transilvania rurală, ilustrate prin exponate
reprezentative, selectate din cele peste 40.000 de artefacte existente în colecțiile instituției
noastre.
Expoziția debutează cu reprezentarea ocupațiilor tradiți onale, începând cu cele arhaice și
continuând cu cele principale.
Pieselor simple, dar extrem de ingenioase, caracteristice ocupațiilor din prima categorie sunt
urmate de uneltele diversificate, cu gr ad de complexitate superior, utilizate în activitățile
agricole și pastorale și care sunt expuse în ordinea dictată de desfășurarea proceselor
tehnologice specifice.

Fotografiile de arhivă relevă aceste procese și contribuie la reconstituirea atmos ferei
caracteristice satului traditional, î ntregul ansamblu de obiecte și imagini ilustrează profilul
ocupațional mixt al țărănimii transilvănene, esențial în cadrul unei economii de subzistență.

Sectorul meșteșugurilor tradiționale este organizat în f uncție de materia primă supusă
prelucrării și conține atât piese realizate de meșterii țărani, cât și piese realizate în cadrul
breslelor, evidențiindu -se astfel faptul că meșterii din prima categorie utilizează unelte și

41
tehnici simple și apropiate de nat ură, pe când breslașii dezvoltă aceste tehnici, întemeind pe
vechea bază o tradiție product ivă proprie .

O atenție specială s -a acordat în cadrul acestui sector meșteșugului prelucrării în
gospodărie a fibrelor textile și a lânii, meșteșug atât de dez voltat în satele transilvănene, încât
a fost ridicat la nivelul unei veritabile industrii casnice textile. Pe lângă întreg setul de unelte
necesare prelucrării fibrelor, sunt expuse în acest sector produsele finite: țesături și cusături
românești, maghiare și săsești, utilizate cu funcție practică sau decorativă în interioarele
țărănești tradiționale.

Diferitele categorii de piese textile expuse ilustrează concepția asemănătoare a celor trei
etnii transilvănene în privința organizării interiorului rura l tradițional, în timp ce diferențele
apărute la nivelul ornamenticii și cromaticii evidențiază în unele cazuri o opțiune pentru surse
de inspirație din alt orizont cultural, surse care, prelucrate, au potențat amprenta etnică.

În sala dedicată instru mentelor muzicale tradiționale sunt expuse vechi inst rumente de
semnalizare și acompaniament pentru evenimentele majore din timpul vieții, iar în sectorul ce
ilustrează alimentația tradițională este prezentat inventarul casnic utilizat pentru gătit, la vatra
liberă în casele țărănești transilvănene de la sfârșitul secolului al XIX -lea.
Existența seculară a unor anumite conjuncturi social -economice și culturale zonale a creat
în Transilvania, treptat, zone etnografice cu personalitate distinctă, ale căro r mărci identitare
au fost evidențiate prin aspectul aparte al costumului popular loca l, deși aveau o structură de
bază unitară, costumele zonale aparținând aceleiași etnii conțineau trăsături particu lare, care
le diferențiau în măsura în care puteau deven i suport identitar pentru comunități le care își
cultivau personalitatea distinctă. În cazul unor etnii diferite, care au coexistat timp de secole
într-un teritoriu anume, tendința de a se defini prin diferențiere a fost mai puternică și s -a
manifestat prin sublinierea elementelor specifice din structura costumului, cărora li se atribuia
o energie identitară deosebită.

Costumele țărănești expuse datează de la sfârșitul secolului al XIX -lea și sunt
reprezentative pentru Țara Făgărașului, Mărginimea Sibiului, Secuime, Oaș, Maramureș,
Năsăud, zona sașilor bistrițeni, Mocănimea Arieșului, Călata, pentru zonele Beiuș și Ineu ,
Cărbunari și Pădureni.

6.1.5 Expoziția tactilă

„Atinge și înțelege – mesajul tactil al obiectelor țărănești tradiționale” a fost realizată în
anul 2009, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, în cadrul
proiectului „Șanse egale în accesul la cultură” .

Expoziția este destinată în primul rând vizitatorilor cu deficiențe de vedere, oferind în
același timp, o experiență aparte și viz itatorilor obișnuiți, mai ales unei anumite categorii de
vârstă: copiilor dornici să atingă și să manipuleze asemenea obiecte neobișnuite.
Expoziția este integrată tematic în actuala expoziție de bază, să prezinte aceleași domenii
importante ale culturi i tradiționale, dar prin intermediul unei percepții aparte.

42
S-au selectat, în funcție de spațiul disponibil, acele domenii reprezentative din expoziția
permanentă, care se pretează la transpunerea în variantă tactilă: culesul din natură, pescuitul
tradițional, agricultura, creșterea animalelor, fierăritul, olăritul, cojocăritul, industria casnica
textilă și portul tradițional.
Am încercat să selectăm în cadrul fiecărui domeniu acele exponate, care nu prezintă un
pericol la o investigare tactilă, și p ermit conturarea universului țărănesc ca un întreg organic,
apropiat de natură. Replicile după obiectele de patrimoniu au fost executate în tehnici
tradiționale, de meșteri populari din diferite regiuni ale Transilvaniei.

Expoziția este dotată cu ben zi podotacti le, marcând punctele de interes facilitând
orientarea indiv iduală în spațiul expozițional, iar t extele informative su nt redate atât în formă
scrisă b raille și în tipăritură convențională cu font mare pentur slab văzători , informația este
dispon ibilă și în format audio . De asemenea, accesul la informații este facilitat și de desene
executate în relief.
Amenajarea a două colțuri de joacă la debutul și finalul expoziției tactile oferă tuturor
copiilor posibilitatea de a experimenta contactul c u jucăriile tradiționale.33

33 Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Ro/Scurt -Istoric, Palatul -Reduta/Istoric -cladire, Parcul -Etnografic –
national -Romulus -Vuia/istoric, Palatul -Reduta/Expozitia -de-baza, Palatul -Reduta/expozitia -tactila,
http://www.muzeul -etnografic.ro, accesat la data de 2 0 Iunie 2017, ora 12:14

43
6.2 Muzeul Național de Istorie Naturală ,, Grigore Antipa ”

Muzeul a fost înființat la 3 noiembrie 1834, la inițiativa fratelui domnitorului Alexandru
Ghica, Marele Ban Mihalache Ghica, care a donat colecții importante, incluzând monede
grecești, romane și bizantine, colecții de minerale, fosile, moluște, pești , păsări și mamifere,
precum și opere de artă.
Primul director al secției de zoologie și mineralogie a fost Carol Wallenstein, în timpul său
muzeul a avut un caracter preponderent didactic. Carlo Ferrerati care i -a urmat la conducerea
muzeului a contr ibuit substanțial la îmbogățirea colecțiilor, atât prin achiziții, cât și prin
obținerea de donații din țară și străinătate.
Cele mai importante donații au fost primite de la dr. Hilarie Mitrea, în perioada în care era
director profesorul Gregoriu Ștef ănescu. Acestuia din urmă i se datorează și descoperirea
celei mai importante piese din colecțiile muzeului, scheletul de Deinotherium gigantissimum.
Pe parcursul timpului, muzeul a fost găzduit în diferite clădiri din București. Sediul actual
a fost proiectat și construit prin eforturile Dr. Grigore Antipa. Muzeul realizat de marele
savant era modern atât prin modul de expunere, cât și prin rolul și activitatea sa.
De asemenea, prin eforturi susținute Grigore Antipa a îmbogățit substanțial cole cțiile
instituției cu piese valoroase din toate colțurile lumii. Tot lui Grigore Antipa i se datorează și
realizarea în București a primelor diorame biogeografice, model extins apoi la marile muzee
ale lumii.
În anul 1933 Regele Carol al II -lea a decis ca muzeul să poarte numele organizatorului său,
Grigore Antipa ca recunoastere a eforturilor acestuia.
În perioada postbelică muzeul a continuat să se dezvolte, iar activitatea de cercetare
științifică a luat amploare, începând cu perioada în care la c onducerea sa a fost Acad. dr.
Mihai Băcescu.
În ceea ce privește acesul publicului cu bizabilităț, î ncepân cu data de 1 octobrie 2012,
Muzeul ,, Antipa ” facilitează accesul persoanelor cu cecitate la parimoniul cultural prin
intermediul proiectului , , Muzeul Tuturor ”.
Astfel c ă spațiul expozițional permanent dispune de covor tactil pentru a facilita deplasarea
în siguranță a vizitatorilor , în ceea ce priveste informația aceasta este disponibilă sub forma
unui ghid de prezentare în alfabet Braille sub forma unui c atalog cu ilustrații tipărite în relief
și explicații și este primul produs cultural de acest gen din România.
Vizitatorii au de asemenea acces la 21 de bazoreliefui cu explicații în Braille, printer
acestea numărându -se 17 carora le -a fost adăugat suport audio și reproduce sunetele
animalelor reproduce, la două cataloage cu blănuri și pene, șase cutii cu piese dedicate

44
elxorării tactil -kinestezice și patru rafturi pe care sunt expuse: co chilii de moluște , tipuri de
pene și eșantioane d e blană aparținând unor specii autohtone și din fauna mondială.
În cardul proiectului ,, Muzeul Tuturor ” Muzeul ,, Grigore Antipa ” organizeaz ă expoziții
temporate, numită ,, În întuneric ”, însoțită de explicații audio dedicată predominant
vizitatorilor cu dizabilități de vedere.
Tot în cardul acestui proiect muzeul va organiza sesiuni de audiții a sunetelor din natură
pentru vizitatorii cu cecitate congentală și vedere slabă.34

34 Muzeul Național de Istorie Naturală ,, Grigore Antipa ”, DISCOVER / PROJECTS / MUZEUL TUTUROR ,
HTTP://ANTIPA.RO, A CCESAT LA DATA DE 2O IUNIE 2017, LA ORA 13:20

45
6.3 Muzeul Național de Artă al Romăniei
1837 – Domnitorul Alexandru Ghica transformă în palat de ceremonie casa construită în
1820 de Dinicu Golescu pe Podul Mogoșoaiei, pe locul ocupat acum de aripa de sud a clădirii
muzeului. Clădirea modestă ca dimensiuni și aspect, continuă să îndeplinească rolul de palat
domnesc, fiind locuită de Alexandru Ioan Cuza.
1866 – Nicolae, fiul lui Dinicu Golescu, general și membru al Locotenenței Domnești,
conduce și instalează în această casă pe principele Carol de Hohenzollern, care o va modifica,
amplificînd -o substanțial în timpul dom niei sale , palatul regal din Bucureși beneficiază de
prima instalație de iluminat electrică.
1882 -1906 – Carol I îi angajează succesiv pe arhitecții Paul Gottereau și Karel Liman
pentru l ucrări de extindere a palatului pînă în 1906, palatul capătă o dispunere spațială
asemănătoare cu cea actuală.
1914 – Regele Carol I moare, lăsând în testamentul său dispoziții speciale privind palat ul
și colecția sa de artă: " Sper că apartamentele din Palatul Regal de la București, ocupate astăzi
de Regină, vor rămâne la dispoziția sa. Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în
catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna și în întregul
său în țară, ca proprietate a Coroanei României."
1926 – Cu puțin timp înainte de moartea regelui Ferdinand, etajul superior al părții
centrale a palatului regal este distrus de un incendiu. La indicațiile reginei Maria, arhitecții
N.N. Nenciulescu și Karel Liman întocmesc planurile de refacere a palatului.
1930 -1937 – Carol II inițiază lucrări de reconstrucție și amplificare a palatului, apelând la
arhitectul Arthur Lorentz; se încheie lucrările de refacere a corpului central al palatului; este
demola tă vechea casă a lui Dinicu Golescu, iar pe locul ei se construiește aripa de sud a
palatului, numită Kretzulescu datorită apropierii de biserica omonimă. În acest scop este
reangajat arhitectul N.N. Nenciulescu, responsabil de aspectul actual al clădirii; acest nou
corp al palatului include pentru prima oară spații destinate unei expuneri muzeale, pentru
prezentarea colecției de artă a Coroanei României. Soluțiile constructive pentru corpul central
și aripa Kretzulescu sunt furnizate de inginerul Emil Prag er, a cărui antrepriză are dirigenția
șantierului.

46
1938 -1940 – Sunt întocmite planurile pentru o nouă aripă a palatului, în partea de nord,
înspre strada Știrbei Vodă, care va fi finalizată în doi ani.
1944 – Această aripă este distrusă parțial în timpul bombardamentului din aprilie.
1948 – Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, pa latul regal din Calea Victoriei trece în
administrarea și folosința Ministerului Artelor și Informațiilor, în perspectiva deschiderii unui
muzeu național de art ă. Sălile de recepție din corpul central sunt atr ibuite Consiliului de
Miniștri.
1950 – Este inaugurată prima galerie a muzeului, cea de de artă națională; în anii următori
vor fi inaugurate succesiv galeria de artă universală și cea de artă veche rom ânească. Muzeul
va funcționa neîntrerupt pînă în 1989.
1989 – În timpul evenimentelor din decembrie, clădirea este distrusă și avariată în
proporție de 80% , peste 1000 de lucrări fiind și ele degradate sau distruse.
1990 – Printr -o hotărîre de g uvern, întreaga clădire a fostului palat regal este atribuită
Muzeului Național de Artă al României.
1990 – 2000 – Muzeul este închis pentru ample lucrări de renovare și reamenajare,
interval în care, pentru a -și valorifica patrimoniul, organizează n umai expoziții temporare,
atât la sediul său cât și în străinătate.
Începând cu luna mai 2000 , se deschid succesiv Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă
Românească Modernă și Galeria de Artă Veche Românească .
Muzeul organizează, la cerere, tururi multisenzoriale pentru persoane cu deficiențe de
vedere și de auz, în Galeria de Artă Europeană.
Îndrumați de un specialist al muzeului, participanții pot explora diferite lucrări din galerie, cu
ajutorul unor aplicații multimedia și de realitate augmentat ă, al unor replici tactile și mostre
textile, precum și al „bibliotecii de sunete” și al „bibliotecii olfactive”.
Lucrările accesibilizate prin intermediul tehnologiei digitale sunt reprezentative pentru
colecțiile muzeului și permit conexiuni cu alte lucrări expuse. Produsele multimedia au fost
dezvoltate în cadrul proiectului ARTtouch , finanțat de Fundația Orange România.

47
Acest capitol are ca prim exemplu cea mai bună expunere romănesc în ceea ce privește
expozițiile pentru persoanele cu cecitate .35

35 Muzeul Național de Artă al Romăniei, Inva ță/grupuri -de-persoane -cu-nevoi -speciale, http://www.mnar.arts.ro,
accesat la data de 20 Iunie 2017, ora 13:00

48
Concluzii

Când am ales această temă de licență mă așteptam să descopăr mai multe exemple pozitive
de bune practici și eforturi de atragere a persoanelor cu dizabilități la muzee dată fii nd
evoluția socetății, însă am constatat cu regret că pe masură ce socetatea evoluează îgnoranța
crește.

Multe din paginle de internet ale instituțiilor consultate nu erau complet accesibile nici
măcar persoanelor fără dizabilități fiind realizate doar ca necesitate curentă pentru a fi
numărate ca prezente în mediul virtual.

Socetaea curentă nu ete pregătită în momentul de față să accepte persoanele cu dizabilități
deși drepturile sunt aceleași pentru toți membri socetății și sunt considerați din punct de
vedere constituțional egali în fața legii.

Această temă poate fi abordată în viitor ca ans amblul dizabilităților cunoscute și direcții
viitoare de urmat pentru a le puta oferi servicii culturale de calitate tuturor persoanelor cu
limitări.

49
Bibliografie

Bibliografie prinipală

Chris, van Maanen , Raluca, Oancea , Anže , Podobnik, Ghid de bune practice pentru o
bună interacțiune cu persoanele cu dizabilități , Editura , Rock solid Foundation, the
Netheelands, 2013.

Hans -,Albert,Treff ,Museum, Museums and disabled persons, United Nations Educational,
Scientific and Cultural Organization,Paris, vol XXXIII, No 3 .

Assen , Jablensky , Phyllis , McKenzie, S.,M., Nair , MUSEUM ACCESS FOR
VISUALLY IMPAIRED VISITORS, A THESIS IN MUSEUM SCIENCE”, Editura
Accepted ,Texas, Mai,1979.

Eastwood, S . ,The gallery of touch. In Museums and the Handicapped, papers presented at
a seminar of the Group for Educational Services in Museums, Department of Museum
Studies, a nd Department of Adult Educatio , University of Leicester, England. Leices tershire
Museums, 1976.

Calhoun, S. N. , On the edge of vision. Museum News” , 1974.

Vasile, Preda , VALENTELE FORMATIVE ȘI COMPENSATORII ALE ACEESULUI
PERSOANELOR CU DEFICIENTE VIZUA LE LA OPERELE DE ARTĂ DIN MUZEE ,
Universitatea Babes -Bolyai Cluj-Napoca, 29 Septembrie 2009 .

Joel, Pearson , Stephen, M. ,Kosslyn , MENTAL IMAGERY, Frontiers Media S.A., J ulie,
2013.

Bibliografie secundară

Louvre – http://www.louvre.fr
British Museum – www.britishmuseum.org
Art Instiute Chicago – http://www.artic.edu
London Canal Museum – http://www.canalmuseum.org.uk
Muzeul Etnografic al Transilvaniei – http://www.muzeul -etnografic.ro
Muzeul Național de Istorie Naturală – http://antipa.ro
Muzeul Național de Artă al Romăniei – http://www.mnar.arts.ro
CAMERA DEPUTAȚILOR – http://www.cdep.ro

50
Pro Stem Cell Suport Pentru Via ță- https://www.prostemcell.ro
STEP HEAR GUIDING YOUR WAY – http://www.step -hear.com