FILIPOIU V. Elena Alina [302341]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA CARTOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific :

Conf. dr. DEMETER Traian

Absolvent: [anonimizat] – Alina

BUCUREȘTI

2019

[anonimizat] :

Conf. dr. DEMETER Traian

Absolvent: [anonimizat] – Alina

BUCUREȘTI

2019

Introducere

Capitolul 1 – Aspecte generale

Poziția geografică a localității

Comuna Izvoarele este o localitate situată în partea de nord a [anonimizat], pe o [anonimizat].

Localitatea se află la o distanță de aproximativ 75 km de orașul Brașov și la o distanță de aproximativ 44 [anonimizat] 1A. [anonimizat], ce se varsă în râul Teleajen.

Vecinătățile comunei Izvoarele sunt :

La nord: comunele Măneciu și Cerașu

La sud: [anonimizat]: comuna Drajna

La vest: comuna Valea Doftanei

Fig. 1 – Localizarea comunei Izvoarele în cadrul țării și județului

1.2. Situația administrativă a localității

Suprafața totală a localității este de 7370, 5407 hectare și poate fi încadrată în categoria localităților medii. [anonimizat] (sate): Izvoarele (reședință), Homorâciu, [anonimizat], Cernești și Chirițești.

[anonimizat].

Fig. 2 – Terenurile agricole din comuna Izvoarele

Localitatea Izvoarele deține 518 ha de teren arabil (20%), pășuni 1123 ha (43%), fânețe 883 ha (33%), vii 0 ha (0%), livezi 112 ha (4%).

[anonimizat]: păduri 4298 ha, ape și lacuri 422 ha, altele 14,5 ha.

Fig. 3 – [anonimizat] a comunei Izvoarele se află în domeniul public.

1.3. [anonimizat],   comuna făcea parte din plaiul Teleajen al județului Prahova și era formată din satele Izvoarele și Costeni (astăzi, în comuna Măneciu). Comuna avea 1475 de locuitori, o școală fondată la 1875 frecventată de 78 de elevi (din care 10 fete), 6 mori și 2 pive, din care o moară și o pivă pe Teleajen și restul pe Crasna. În comună era câte o [anonimizat] o mănăstire înființată în 1812. [anonimizat], Cernești, Schiulești, Homorâciu-[anonimizat]. Aceasta avea 2289 de locuitori, o școală înființată în 1842 și frecventată de 100 de elevi (din care 3 fete), două mori (una pe Crasna și una pe Teleajen) și două biserici: [anonimizat] 1842 și una în Homorâciu zidită în 1744 de căpitanul Iane și soția sa Anica.

[anonimizat] i-a fost arondat și satul Chirițești (anterior, în comuna Drajna de Jos), comuna ajungând la o populație de 2120 [anonimizat] 3120 de locuitori. [anonimizat] din plasa Văleni din județul Prahova.

În 1950, ele au fost arondate raionului Teleajen din regiunea Prahova și apoi regiunea Ploiești. În 1968, comuna Homorâciu a fost desființată și inclusă în întregime în comuna Izvoarele, iar satul Costeni a trecut la comuna Măneciu, toate acestea fiind arondate județului Prahova, reînființat.

Capitolul 2 – Cadrul natural

2.1. Geologia

Orogenul Carpatic s-a format în urma mișcării tectonice desfășurate între Triasic și Cuaternar. În acest timp au avut loc metamorfozări ale rocilor, formarea pânzelor de șariaj, exondări, subsidențe, cutări. În urma frământărilor tectonice s-au generat coborâri și înălțări pe linii de falii, ceea ce au generat fracturi profunde asupra depozitelor de fliș.

Masivul Grohotiș aparține subzonei flișului intern, subunitățile de Ceahlău și Teleajen. Flișul este format predominant din gresii și parțial din conglomerate denumite împreună “ seria de Bobu”. Unitatea de Teleajen este prezentă în stratele de Palanca și stratele de Teleajen (cretacic) formate din gresii, conglomerate și marnocalcare. Suprastructura sedimentară cuaternară pe care s-au format actualele tipuri genetice de soluri, este formată în cea mai mare parte din roci friabile cu texturi medii – grosiere ( lut, lut nisipos, nisip ).

Localitatea s-a format în Depresiunea Pericarpatică conturată la marginea Carpaților Orientali, în sectorul curburii la începutul Miocenului, în timpul mișcărilor tectonice ce au ridicat Orogenul Carpatic. Ulterior, mișcările stirice târzii au cutat fundamentul de fliș paleogen împreună cu depozitele de molasă deja sedimentate.

Cel de-al doilea ciclu se desfășoară în Sarmațian – Pliocen – Pleistocen ( Cuaternar Inferior ) timp în care se depun nisipuri, tufuri, argile, marne, pietrișuri.

Mișcările moldavice din Sarmațian separă cele două cicluri de sedimentare care au dus la încălecarea depozitelor de molasă de către flișul paleogen montan.

Părăsind zona râului Teleajen, la o distanță de mai bine de un kilometru, în curtea căminului cultural din Izvoarele găsim trovanți, care au fost găsiți în albia râului Teleajen.

2.2. Hidrografia

Rețeaua de ape curgătoare aparține bazinului hidrografic Ialomița, dar referindu-ne strict la teritoriul cercetat, principalul colector este este Teleajenul. Toată rețeaua de văi secundare îi sunt tributare și alcătuiesc un bazin de recepție foarte ramificat și extins.

În Munții Grohotiș, versantul estic abrupt a impus pâraielor un curs rapid către Teleajen, colector intermediar fiind pârâul Crasna, care străbate median localitatea pe direcția nord vest spre sud est.

Alt curs semnificativ este Valea Mare, care delimitează granița cu Măneciu trecând prin zona colinară pe aceeași direcție cu pârâul Crasna.

O caracteristică comună a rețelei hidrografice din zona cercetată o reprezintă puterea foarte mare de eroziune în zona pășunilor de altitudine. Eroziunea în adâncime, în special în Munții Grohotiș, este impresionantă, cu diferențe de zeci de metri între interfluviu și talvegul văii. Debitele sunt influențate de cantitatea de precipitații fiind mari primăvara și vara.

Cursul Teleajenului a fost regularizat pe anumite porțiuni, astfel au apărut acumulări de apă sub forma unor lacuri, riverane de stânga și de dreapta, cu principala folosință piscicultura și reglarea cursului râului pentru prevenirea inundațiilor.

Apele freatice sunt în general situate la adâncimi ce depășesc 10 m pe interfluvii și versanți unde pot ajunge la suprafață sub forma izvoarelor de coastă destul de frecvente, fapt care poate da o indicație asupra toponimiei localității. În luncă, nivelul apei freatice poate fi cantonat în jurul adâncimilor de 2 -5 m.

2.3 Clima

2.3.1. Regimul termic

Zona studiată este străbătută de izotermele de 4°C, 6°C, 8°C și 9°C, influențate de altitudine.

Caracteristică dealurilor joase și Culoarului Vălenilor cu altitudini cuprinse între 500 – 800 m, sunt temperaturile de 8°C și 9°C.

Pentru zona de munte reprezentativă temperatura de 6°C, în general altitudinile fiind de 1000 – 1400 m și de 4°C pentru zona de creastă (peste 1400 m).

Temperaturile medii lunare ajung treptat la valori pozitive începând cu luna martie. Urmează o creștere rapidă în următoarele două luni, media crescând de circa patru ori, ca urmare a creșterii bilanțului caloric și scăderii celui radiativ, urmată de o perioadă constantă în intervalul iunie – august.

În septembrie începe procesul de răcire, însă temperaturile rămân în jurul valorii de 9 – 10°C din cauza persistenței regimului anticiclonic. De aici înainte și până în decembrie fiecare lună vine cu o zestră termică mai scăzută cu circa 4- 5 °C decât precedenta, căldura înmagazinată în timpul zilei fiind mai mică decât pierderile radiative din noapte ( bilanț radiativ pozitiv ).

2.3.2. Regimul pluviometric

Precipitațiile anuale evidențiază în ansamblu atât intensitatea proceselor atmosferice pluviogene, cât și interacțiunea lor cu condițiile fizico – geografice ale regiunii analizate.

Neuniformitatea precipitațiilor se datorează efectelor circulației unor mase de aer în anumite perioade ale anului la care se adaugă consecințele altitudinii și expunerii versanților.

Prin urmare, Valea Teleajenului primește o medie anuală de circa 800 mm/an. Pe măsura creșterii în altitudine, cresc proporțional și precipitațiile în zona de creastă ajungând la valori de 1000 mm/an. În perioada de vegetație, cantitatea de precipitații atinge valoarea de 500 mm.

Intervalul pluviometric mai – iunie – iulie se deosebește clar din punct de vedere cantitativ ( aproximativ 120 mm/an ), mediile lunare cumulate pentru cele trei luni depășind 350 mm. Precipitațiile au caracter torențial și sunt însoțite de fenomene orajoase, intensificări ale vântului ș căderi de grindină.

În restul anului, cantitatea de precipitații ce revine fiecărei luni se reduce cu aproximativ jumătate, încadrându-se în general în 60 mm. Chiar dacă există o diferență cantitativă clară între anotimpul estival și restul anului, nu există o perioadă secetoasă evidentă care să afecteze solul și vegetația.

2.3.3. Regimul eolian

Culoarul Teleajenului are un regim eolian ce determină o circulație sud – estică a vântului în secțiunea văii. În zonele de creastă domină circulația sud – vestică și vestică. Vânturile sud – estice sunt înlesnite de Valea Teleajenului care asigură comunicarea dintre Depresiunea Cheia și Câmpia Piemontană Ploiești prin Depresiunea Văleni și Depresiunea Măgurele. În zonă mai apar vânturi locale care bat între vale și interfluviu/creastă, canalizate în lungul văilor. Această mișcare este generată de diferențele de temperatură ale maselor de aer aflate la altitudini diferite.

Culoarul Văii Teleajenului prezintă trăsături climatice care alcătuiesc un topoclimat caracterizat prin temperaturi medii lunare mai ridicate cu 2 -3 ° C și precipitații mai scăzute față de zona montană înconjurătoare.

2.4. Vegetația

Haina vegetală a comunei Izvoarele aparține provinciei dacice reprezentate de o flora central – europeană ( păduri de stejar, păduri de fag, păduri mixte specific zonei noastre ). Vegetația comunei este specifică dealurilor subcarpatice.

2.4.1. Date fitoclimatice

Din punct de vedere biogeografic, teritoriul studiat se întinde ca zonalitate altitudinală pe mai multe etaje de vegetație. Aceste etaje sunt împărțite în :

Zona pădurilor de foioase (nemorală)

Subzona pădurilor de gorun și de amestec de gorun; se întinde între 300 – 700 m altitudine, ocupând culoarul Teleajenului și platourile Izvoarele și Homorăciu.

Subzona pădurilor de fag; se întinde între 800 – 1000 m altitudine, ocupând arealul limitrof al localității Schiulești.

Zona pădurilor de conifere (boreală)

Subzona pădurilor de amestec fag + brad + molid (boreo-nemorală); se întinde între 1000 – 1300 m altitudine, ocupând o parte din etajul montan.

Subzona pădurilor de molid; se întinde între 1300 – 1800 m altitudine, ocupând o parte din etajul montan.

Subzonele nu au limite spațiale clare, principalele tipuri de vegetație fiind deseori intercalate în cadrul unui etaj vegetative.

Cel mai bun exemplu pentru această diversitate o reprezintă islazul Schiulești. Cu o altitudine minima de 670 m și o altitudine maximă de 1055 m, acesta poate fi încadrat în 3 din cele 4 categorii enumerate mai sus. Astfel, această pășune prezintă o diversitate mare de specii de plante, dar, de asemenea, vegetația arboriferă este foarte bogată.

Fig. nr. – Pădure de molid (arhivă personală)

Tipuri de pajiște. Descrierea pajiștilor.

Stabilirea tipului de pajiște este foarte importantă în caracterizarea pajiștilor și a fost făcută în funcție de specia dominantă din flora pajiștii.

Pajiștile de Festuca supina (părușcă)

Cele mai mari suprafețe de pajiști de părușcă se află în etajul subalpin al jnepenișurilor, în cazul localității Izvoarele însemnând toate pășunile cu altitudini între 1400 până la 1600 m . Pajiștile sunt de origine secundară, rezultate în urma defrișarea jneapănului. În cazul acestor pajiști care fac obiectul acestui amenajament, trupurile ce pot fi încadrate în această categorie sunt: Radila Mare, Muntele Nebunu, Moașa și Trifoiașul.

Cea mai mare concentrație se găsește în pășunea Trifoi, dar în acest caz specia dominant este Nardus stricta.

Pajiștile de Agrostis capillaris (iarba câmpului)

Pajiștile de Agrostis capillaris ocupă suprafețe mari în zona de deal și zona montană inferioară, de la altitudinea de 300 m până la peste 1200 m , din subetajele fagului și al gorunului, precum și al amestecurilor acestora cu rășinoasele.

În comuna Izvoarele, pajiștile de Agrostis capillaris se regăsesc în mare parte în : Schiulești, Saivan, Siliște, Chioveanu, Gogoșari, Poduri – Punct Tei și Piscuri, Groapa Oii și Chirițești.

Agrostis capillaris sau iarba câmpului este o graminee valoroasă din punct de vedere furajer, cu grad ridicat de consumabilitate.

Pajiștile de Festuca rubra (păiuș roșu)

Arealul fitogeografic al pajiștilor de Festuca rubra, corespunde etajului pădurilor de molid (Picea abies), cunoscut și sub numele de etajul boreal, care poate atinge altitudini de până la 1800 m.

Pajiștile de Festuca rubra se întrepătrund cu cele de Agrostis capillaris la limita inferioară, coborând până la etajul nemoral la 700 – 800 m altitudine. Acest tip de pajiște se găsește in comuna Izvoarele în cadrul Plaiului lui Șerban Vodă și Poiana Lungă.

Pajiștile de Poa pratensis (firuța)

Arealul pajiștilor cu Poa pratensis este cuprins în zona dealurilor și al munților de altitudine mica. Firuța preferă soluri bogate, cultivate. Această plantă își are areal în Homorâciu, Malu

Vânăt, Pușcași, Chirițești, Lupești și Cernești.

Pajiștile de Nardus stricta (țepoșica)

Aceste pajiști au o largă răspândire în etajul molidului și al jnepenișului ( Pinus mugo) în toți munții înalți. Nardus stricta, specia dominant, are o plasticitate ecologică foarte mare, fiind adaptată la condiții de umiditate și temperature diferite, de la 300 m până la 2200 m altitudine, pe soluri acide, neaerisite. Aceste pajiști se pot găsi în cadrul Radilei Mici si Trifoi.

2.4.2. Fauna

Capitolul 3 – Factorii determinanți ai utilizării terenurilor

Utilizarea terenurilor este influențată în mod principal de trei categorii de factori, care imprimă și modelele spațiale de utilizare diferite.

3.1. Factorii naturali

Pentru arealul studiat au fost identificați o serie de factori naturali care pot constitui atractivitate sau restrictivitate pentru această zonă. Un factor important este relieful, mai ales configurația acestuia data de expoziție, pantă, înclinarea versanților, posibilități de extindere a zonelor de locuit. Comuna Izvoarele este împrejmuită de un relief montan în partea de Nord – Vest, pe care activitățile umane nu se pot desfășura datorită fragmentării reliefului din această zonă. Un alt factor natural este solul care aduce atractivitate activităților antropice în acest areal, deoarece comuna dispune de un sol fertil pe care se pot cultiva diferite specii de plante, dar și zonele de pășune în care se pot practica activități, precum păstoritul și oieritul.

Resursele de apă din localitate sunt numeroase, de la izvoare ce izvorăsc din pânza freatică până la râurile ce străbat localitatea (Teleajen și afluentul său, Crasna), în satul Homorâciu existând o hidrocentrală, pe râul Teleajen.

Factorul climă este reprezentat de către temperatură și precipitații, ale căror caracteristici determină un anumit climat în funcție de etajarea vegetației.

3.1.1. Relieful ( morfometria și morfografia )

Pentru analiza cantitativă a reliefului acestei zone, elementele principale ale reliefului sunt altitudinea, densitatea fragmentării reliefului, adâncimea fragmentării reliefului, energia de relief și panta reliefului. Acești factori poti fi restrictivi sau factori ce favorizează atât procesele geomorfologice curente, cât și dezvoltarea activităților socio- economice. Elementele morfometrice influențează modul de utilizare al terenurilor, amenajarea teritoriului prin dispunerea locuințelor și a întreprinderilor din zonă, cât și construcția căilor de comunicație.

3.1.1.1. Hipsometria

Hipsometria localității Izvoarele este cuprinsă între 400 și 1551 de metri. Din punct de vedere altitudinal, cea mai joasă altitudine este de 400 de metri conform curbei de nivel ce trece în apropierea râului Teleajen în satul Malu – Vânăt. Cea mai mare altitudine este de 1551 de metri, în vârful …. , iar ecartul altitudinal este de 1151 metri (1551-400).

În harta hipsometrică de mai jos se pot observa că altitudinile cresc începând din zona satului Schiulești. Din acest loc în peisajul actual se pot observa etajul pădurilor de foioase, etajul pădurilor de conifere și etajul subalpin.

Rețeaua hidrografică este de tip linear, ceea ce rezultă că regimul de scurgere al râurilor este linear. Pârâul Crasna în toată curgerea lui de la vest la est, spală pe malul stâng satul Izvoarele, iar pe malul drept satul Homorâciu. Pârâul îsi are obârșia din Vârful Radila și se înfrățește cu un alt afluent al său, Crăsnuța.

Vârfurile care domină și care delimitează bazinul hidrografic al pârâului Crasna sunt: Radila Mare (1551 m), Moașa (1430 m), Trifoi (1375 m), Plaiul lui Șerban Vodă (1090 m), Gogoșari (650 m).

Comuna s-a dezvoltat pe teresa înaltă de pe dreapta Teleajenului (satele Homorâciu, Izvoarele, Malu – Vânăt) și pe versantul stâng înclinat spre râu de pe poalele dealurilor (satele Cernești și Chirițești). Satul Schiulești este amplasat pe terasa înaltă a pârâului Crasna. Din punct de vedere geologic, zona comunei Izvoarele face parte din marea unitate geologică a Carpaților Răsăriteni care, în acest sector, este reprezentată prin depozite de fliș paleogen, puternic cutate.

În imaginea de mai sus este reprezentat Vârful Nebunu Mare ce intră în alcătuirea Munților Grohotiș care delimitează parte superioară (nord-vestică) a localității. Se pot observa suprafețe de eroziune în etajul subalpin, apoi coborând cu altitudinea observăm etajul pădurilor de conifere.

3.1.1.2. Geodeclivitatea

Geodeclivitatea reprezintă o caracteristică morfometrică ce exprimă gradul de înclinare a suprafeței topografice care intră în componența formelor de relief. Factorii naturali (geologie, soluri, vegetație), dar și factorii antropici influențează gradul de înclinare al acestei zone prin modelarea versanților de către activitățile oamenilor.

Panta (inclusive valoarea acesteia) nu este o componentă de natură geomorfologică, adică o parte distinctă care intră în alcătuirea formelor de relief, ea îndeplinește funcția de noțiune geometrică, fiind e expresie cantitativă (ca valoare matematică materializată pe teren printr-un potential dynamic, care între anumite limite asigură deplasarea materialelor care sunt mobile), dai și cantitativă (în sensul transformărilor pe care le condiționează, rezultând procese și forme distincte în peisajul geografic). În ansamblul lor, suprafețele care alcătuiesc formee de relief prezintă anumite trăsături morfografice care sunt considerate că aparțin pantelor. (M. Grigore, 1979)

În figura de mai jos este reprezentată Harta geodeclivității a localității Izvoarele, hartă realizată pe baza Modelului Numeric al Terenului (MNAT), ce a fost obținut pe baza nivelmentului (curbe de nivel și cote altimetrice) de pe Harta Topografică a României.

Conform hărții de mai sus, pantele au fost împărțite în cinci clase, cărora li s-au atribuit procesele specifice. Clasele sunt umătoarele :

Sub 5° (versanți cu înclinare foarte mică) – procese de denudație foarte slabă, curgeri noroioase, șiroiri difuze;

5,1 – 10° (versanți cu înclinare mică) – procese de denudație, solifluxiuni, curgeri noroioase;

10,1 – 15° (versanți cu înclinare medie) – procese de denudație;

15,1 – 20° (versanți cu înclinare mare) – eroziune lineară, solifluxiuni;

Peste 20° (versanți cu înclinare foarte mare) – eroziune lineară accentuată, procese de alunecare, formări de grohotișuri.

Comuna este acoperită în cea mai mare parte de pante între 0 și 20°, ce generează procese de pluviodenudație și eroziune lineară mai redusă. O dată cu creșterea pantei, procesele sunt mai intense și rapide. Sunt prezente numeroase alunecări de teren datorită rocilor susceptibile acestor riscuri. Cele mai abrupte pante se regăsesc în cadrul Vârfului Cetățuia, dar și în cadrul Muntelui Nebunu .

În figura alăturată se poate observa Dealul Cetățuia surprins din zona Barajului de acumulare Măneciu. Dealul Cetățuia se încadrează conform hărții prezentate mai sus în jurul valorii 15,1 – 20 . Pantele sunt abrupte, așadar construcțiile și drumurile comunale din această zonă lipsesc, existând doar câteva drumuri forestiere.

3.1.1.3. Expoziția / orientarea versanților

Expoziția versanților este im factor geomorfoogic care la aceeași altitudine determină condiții climatice diferite. Prin aceasta se creează condiții diferite dee creștere a vegetației forestiere, comparabile cu cele care, pe aceeași expoziție, se realizează la diferențe apreciabile de altitudine. Aceste schimbări sunt rezultatul modificării unghiului dintre razele solare și suprafața topografică, funcție de care, suprafața topografică, primește o cantitate mai mare sau mai mica de căldură. (Elroza M. G., 2008)

În localitatea Izvoarele orientarea versanților este împărțită în patru clase: versanți nordici, versanți sudici, versanți estici și versanți vestici. (fig.

Versanții nordici (umbriți) au o pondere de 19,45% fiind caracterizați de prezența umidității ce este prezentă și crescută tot timpul anului. Sunt favorizate procesele de solifluxiune și procesele de denudare, vegatația fiind mai redusă, mai ales vegetația forestieră. Pe acești versanți zăpada rămâne conservată mult mai timp, deoarece unghiul de incidență al radiației solare este mai mic pe aceste suprafețe.

Versanții sudici (însoriți) ocupă 35,33% din suprafața localității, aceștia fiind favorabili pentru dezvoltarea rețelei rutiere, dar și devoltării agriculturii, deoarece versanții sudici primesc o cantitate mai mare de radiație solară, temperatura fiind mai crescută cu un grad Celsius față de versanții nordici.

Versanții vestici au o pondere de 19,45%, fiind caracterizați printr-un plus de căldură în comparație cu versanții estici, deoarece insolația găsește un mediu mai cald după ora 12, în timp pe cei estici, energia calorică este mică pentru că versanții sunt mai reci dimineața și o parte din energie este folosită pentru evaporație.

3.1.1.4. Energia de relief

Energia de relief este expresia numerică a capacității de adâncire a proceselor denudative în opoziție cu tendința de înălțare a scoarței terestre, sau mai bine zis a raportului dintre agenții interni și cei externi.. Energia de relief se măsoară în m/km2 și se împarte în mai multe zone în arealul studiat.

Zonele cuprinse sub 50 m/km2 ocupă aproximativ 10 % din suprafață, acestea fiind favorabile pentru construcțiile antropice datorită înălțimilor joase, dar și pentru că relieful este neted și uniform.

Zonele cuprinse între 50 și 150 m/km2 ocupă aproximativ 25 % din suprafața totală fiind localizate în arealele deluroase, ușor ondulate, în jurul altitudinilor de 700 de metri.

Zonele cuprinse între 150 și 250 m/km2 sunt mai reduse în localitate, fiind mai puțin favorabile amenajărilor omenești, dar favorabile pentru activităților pastorale.

Zonele cuprinse între 250 și 300 m/km2 se suprapun peste arealele cele mai înalte, unde geodeclivitatea este cuprinsă între 15 și 20 de grade. Rețeaua stradală și așsezările lipsesc în aceste zone, existând doar drumuri forestiere favorabile pentru activitățile forestiere.

Zonele cu peste 300 m/km2 nu au o pondere foarte mare, dar este un indicator ce indică zonele montane cu abrupturi și pante mari. Aceste zone sunt restrictive pentru amenajările antropice, procesele de eroziune în adâncime fiind mai intense.

3.1.1.5. Adâncimea fragmentării reliefului

Adâncimea fragmentării reliefului sau fragmentarea verticală reprezintă diferența dintre punctul cu altitudinea cea mai mare și punctul cu altitudinea cea mai mică de pe unitatea de suprafață. Adâncimea fragmentării indică gradul de adâncire al văilor și se măsoară în m/km2.

În cazul arealului nostru predomină valori ridicate între 100 și 300 m/km2 de-a lungul văii pârâului Crasna. Suprafețele cu valori mai mari de 200 m/km2 ale fragmentării reliefului vor induce restrictivitate pentru construcția și dezvoltarea căilor de comunicație dar și de amenajări antropice.

În figura de mai sus putem observa că valorile cuprinse între 0 și 150 m/km2 sunt favorabile construcției de așezări, mai exact satele Malu Vânăt, Cernești, Chiritești s-au dezvoltat în lungul văii Teleajenului, iar satele Homorâciu, Schiulești și Izvoarele s-au dezvoltat de-a lungul văii Crasnei datorită adâncimii scăzute a fragmentării reliefului.

Valori mici se pot observa în zona montană, mai exact pe platourile montane ale Muntelui Nebunu și Trifoiu, unde activitățile antropice lipsesc sau sunt aproape neînsemnate, zone exploatate în principal pentru activitățile de păstorit.

Valorile cuprinse între 200 și 300 m/km2 sunt localizate în zonele montane și în zone deluroase înalte, unde suprafețele sunt afectate de procesele geomorfologice de eroziune liniară.

În concluzie, zonele înalte (mai mari de 800 de metri altitudine) sunt mult mai afectate de eroziunea lineară, procesele geomorfologice fiind mai intense, dezvoltarea așezărilor antropice și a căilor de comunicație lipsind, în timp ce zonele cuprinse între 400 și 700 metri altitudine sunt favorabile pentru construcții, deoarece adâncimea văilor nu este atât de mare, procesele geomorfologice fiind mai reduse în aceste zone.

3.1.1.6. Densitatea fragmentării reliefului

Analiza densității fragmentării reliefului sau aprecierea fragmentării în suprafață a reliefului, se face prin calcularea tuturor formelor negative de relief create de procesele geomorfologice de eroziune de pe o suprafață anumită și raportarea lor la aceasta. Expresia matematică a raportului dintre lungimea formelor de relief create de eroziune și suprafața luată în considerare devine astfel unul din indicatorii de bază în definirea potențialului morfodinamic al reliefului. (Posea G., Cioacă A., 2003)

Relieful din comuna Izvoarele nu este foarte fragmentat, deoarece densitatea fragmentării reliefului este cuprinsă între 0 și 2 km/km2 . Cele mai ridicate valori se înregistrează în zona montană și în dealurile înalte.

Suprafețele cu indicele mai mare de 2 km/km2 vor induce restrictivitae pentru dezvoltarea căilor de comunicație, de așezări antropice sau cultivarea plantelor pentru scop agricol.

Valoarea mare a densității fragmentării reliefului se localizează în zona montană, mai precis în zonele cu fragmentare accentuată sau poate fi corelată cu zonele cu declivitate mare a reliefului care favorizează procesele geomorfologice (solifluxiue, ravenație).

Valorile cuprinse între 1,5 – 2 km/km2 sunt prezente și în lungul pârâului Crasna și râului Teleajen ceea ce ne arată că aceste zone nu sunt tocmai favorabile construirii de locuințe sau cultivarea plantelor.

Valoarea mică a densității fragmentării reliefului este cuprinsă între 0 și 1 km/km2 și este localizată în zonele mai joase, unde activitățile antropice relevă aspect contrastante, zone exploatate în principal în scop pastoral, de agrement sau touristic.

În concluzie, factorii hipsometrie, geodeclivitate, energia de relief, densitatea fragmentării reliefului, expunerea versanților și adâncimea fragmentării reliefului influențează relieful, deoarece prin fiecare indice generat de fiecare factor în parte putem să ne dăm seama care sunt zonele afectate de anumite procese geomorfologice (alunecări de teren, solifluxiuni, eroziune lineară), dar și zonele cu favorabilitate și restrictivitate în cazul construirii de locuințe, drumuri comunale, întreprinderi, spații amenajate în scop touristic și de agrement.

3.1.2. Clima

3.1.3. Hidrografia

Caracteristici generale

După numele localității Izvoarele putem deduce că acest areal are o mulțime de izvoare. Rețeaua hidrografică se încadrează în întregime în bazinul hidrografic al Teleajenului. Râul Teleajen străbate comuna de la nord la sud și trece prin satele Izvoarele, Chirițești, Cernești, Homorâciu și Malu Vânăt. Pe direcția mediană NV – SE, comuna este străbătută de pârâul Crasna, cel mai mare afluent al Teleajenului de pe partea dreaptă.

Teleajenul izvorăște din masivul Ciucaș, izvorul fiind Sfântul Ioan, traversând Valea Berii, ajungând în localitatea Măneciu formând un baraj de acumulare alături de afluentul său Telejenelul. Barajul a fost construit în 1976 pentru a regulariza cursul râului evitând inundațiile, pentru alimentarea cu apă a satelor Homorâciu și Malu Vânăt, dar și pentru pescuit. În satul Homorâciu, la poalele Cetățuii a fost construit un sistem de hidrocentrale pentru a asigura energie localității.

Crasna izvorăște de sub vârful Radila, iar principalul său afluent este Crăsnuța, izvorând și el la rândul lui de sub vârful Sfântul Ilie. Crasna străbate satele Schiulești, Homorâciu și Izvoarele, iar întinderea bazinului hidrografic este de 52 km2 .

Bazinule hidro

Bazinul hidrografic reprezintă suprafața totală de teren de pe care un curs de apă principal își colectează apele alături de afluenții săi.

Bazinele hidrografice de pe teritoriul comunei sunt următoarele: Crasna, Teleajen, Valea Mare, Vărbilău, Tăriceanca, Slănic. Bazinul hidrografic al Teleajenului adună apele de pe tot teritoriul comunei, afluenții cel mai importanți fiind Crasna și Valea Mare. Cel mai mare bazin este cel al Crasnei care adună aproximativ 70 % din apele comunei, deoarece acesta are cel mai lung traseu, izvorând din Radila Mare (în NV) și vărsându-se în râul Teleajen (în SE). Râul Valea Mare se află la limita dintre satele Izvoarele și Măneciu – Pământeni trasând granița arealului studiat, afluent de dreapta al Teleajenului.

3.1.3.1. Susceptibilitatea și analiza riscului la inundații

Susceptibilitatea se referă la o predispoziție pentru anumite mecanisme și reprezintă probabilitatea spațială de manifestare a unor procese.

Analiza susceptibilității constă în observarea și concluzionarea riscului la inundații în arealul comunei Izvoarele, comună ce se bucură de râul Teleajen, cel mai important râu ce străbate Valea Teleajenului, dar și afluentul său Crasna ce adună apele de pe tot teritoriul comunei.

Această analiză are drept scop introducerea elementelor de dinamică actuală a teritoriului, a elementelor de vulnerabilitate ale zonei, cât și a pagubelor rezultate în urma unui hazard, dar și alți factori ce se răsfrâng asupra reliefului și a spațiului construit. În urma analizei, am evaluat toate zonele inundabile din localitate, iar cartografierea proceselor s-a bazat pe următoarele analize:

Analiza susceptibilității la inundații in funcție de geodeclivitate

Analiza susceptibilității la inundații in funcție de geologie

Analiza susceptibilității la inundații in funcție de utilizarea terenurilor

Analiza susceptibilității la inundații in funcție de geodeclivitate

Riscul de inundații este reprezentat ca o curbă a probabilității prejudiciului sau curba riscului de inundații, informațiile din această curbă fiind folosite pentru a calcula prejudiciul anual de așteptat.

Pentru această analiză a fost ales factorul geodeclivitate (pantele). În urma realizării hărții pantelor (valori cuprinse între 0 și +/- 20 grade), acestea au fost clasificate în trei clase (1,2,3). În harta de mai jos se pot observa cele trei clase cărora li s-au atribuit diferite culori (roșu – susceptibilitate mare, galben – susceptibilitate medie și verde – susceptibilitate mică).

Susceptibilitatea cea mai mare este localizată în zona satelor Malu – Vânăt, Homorâciu și Izvoarele, în lungul râului Teleajen. Riscul la inundații este ridicat, deoarece în această zonă pantele sunt mai mici de 5 grade. Datorită înclinării mici a pantelor au loc procese de denudație foarte slabă, curgeri noroioase și șiroiri difuze. În timpul ploilor râul își mărește debitul și poate inunda anumite porțiuni care nu sunt bine amenajate, dar cel mai mare risc de inundații poate fi devărsarea barajului Măneciu pe cursul râului, mai ales că pantele sunt mici. Susceptibilitatea medie se poate observa în arealul satelor Malu – Vânăt, Izvoarele, Schiulești și Homorâciu, unde pantele sunt cuprinse între 5 și 15 grade. Pârâul Crasna este cel care poate declanșa un asemenea risc în aceste zone. În zonele montane susceptibilitate este mica, deoarece pantele sunt mai mari de 20 de grade, debitul râurilor fiind unul nesemnificativ.

Conform hărții de mai sus s-a realizat o diagramă cu ponderea susceeptibilității, svând următoarele valori: 50% susceptibilitate mica, 35% susceptibilitate medie și 15% susceptibilitate mare. Pentru arealul nostru riscul la inundații nu este unul foarte mare, chiar dacă pantele nu au valori mari.

Analiza susceptibilității la inundații in funcție de geologie

În funcție de structura și compoziția lor, rocile influențează structura reliefului. Permeabilitatea este proprietatea pe care o au rocile de a permite circulația apei prin golurile lor. Trecerea apei se face prin capilarele acestora când rocile sunt poroase (argile) sau prin curgere gravitațională când golurile sunt mari și forțele de tensiune sunt reduse (nisip, pietriș).

Pentru realizarea hărții susceptibilității la inundații în funcție de geologie s-a reclasificat factorul geologie în trei clase (5,7,9) cărora li s-a atribuit culori diferite: verde – susceptibilitate mică, galben – susceptibilitate medie și roșu – susceptibilitate mare.

Susceptibilitatea mare este localizată în zona cursurilor de apă, unde sunt roci permeabile ce lasă apa să pătrundă în straturile poroase. Pietrișurile și nisipurile sunt roci sedimentare constituite din fragmente de roci, de dimensiuni mici, ce se formează pe albia râurilor curgătoare.

Susceptibilitatea medie se situează în straturile de argiă, loess, gresii argiloase, acestea având o permeabilitate medie. Loessul este o rocă sedimentare, neconsolidată, de culoare galbenă, rareori cenusie cu un aspect poros și formată din praf silicios și argilos, în timp ce argila este o rocă sedimentară, cu granulație fină, alcătuită dintr-un amestec de silicați, fragmente de mica și cuarț.

Susceptibilitatea mică este localizată în zona montană, unde rocile sunt reprezentate de

conglomerate, marne și șisturi. Acestea sunt roci sedimentare consolidate, formate din sfărâmăturile rotunjite ale unor roci vechi legate printr-un ciment natural de origine calcaroasă, silicioasă sau argiloasă.

Ponderea susceptibilității a fost împărțită astfel: 45% susceptibilitate mică, 35% susceptibilitate medie și 20% susceptibilitate mare, ceea ce relevă faptul că ponderea de pietrișuri și nisipuri este mica și că acestea sunt situate de-a lungul râurilor.

Analiza susceptibilității la inundații in funcție de utilizarea terenurilor

Clasificarea terenurilor se reazlizează în diferite scopuri în funcție de capacitatea de producție, favorabilitatea pentru culturi, pretabilitate la irigație. Inundațiile pot afecta culturile, deoarece în funcție de pantă și structura rocii, apa poate să rămână cantonată în stratele acestora și crească umiditatea solului.

În harta de mai jos categoriile de folosință ale terenurilor au fost împărțite în trei clase (13, 17, 19) asociate fiecare cu un tip de susceptibilitate: verde – susceptibilitate mică, galben – susceptibilitate medie, roșu – susceptibilitate mare.

Cu o pondere de 20 %, susceptibilitatea cea mai ridicată se situează în zona cursurilor de apă și a construcțiilor, 35 % – susceptibilitate medie pentru zonele de culturi, terenuri agricole și arabile, iar 45 % o valoare scăzută pentru pădurile de foioase, păduri mixte, pășuni și pajiști.

Pentru realizarea analizei susceptibilității la inundații s-au înmulțit cele trei hărții, unde a rezultat Harta susceptibilității la inundații a localității Izvoarele, rezultând în final trei clase de susceptibilitate (verde – susceptibilitate mică, galben – susceptibilitate medie și albastru – susceptibilitate mare). Putem observa că inundațiile pot avea loc în zona satelor Izvoarele, Homorâciu, Chirițești, Cernești și Malu Vânăt provocând pagube însemnate, distrugerea culturilor și a vegetației locale.

Pentru a rezulta în final Harta riscului la inundații a localității Izvoarele se vor adăuga și satele

unde au loc aceste fenomene. Inundațiile pot avea loc în timpul viiturilor în urma ploilor

torențiale, prin devărsarea râurilor sau în urma topirii zăpezii. Aceste hărți au fost realizate în

scopul conștientizării unor astfel de riscuri asupra comunei, dar și combaterea lor prin

construirea de baraje, diguri, canale de drenaj pentru ca râul să nu iasă din matcă în timpul unor

astfel de fenomene.

Așadar, autoritățile vor putea lua în calcul aceste analize asupra riscurilor la inundații și vor

investi în construirea unor diguri de protecție pentru a combate pagubele lăsate de devărsarea

râurilor Teleajen și Crasna.

3.1.4.Vegetația

Caracteristici generale

Vegetația din Izvoarele este foarte complexă reprezentată printr-o floră central europeană, de la fânețe și pășuni la păduri de foioase și de amestec.

Pe vârfurile montane există o vegetație de pajiști și tufișuri. La altitudini mai joase se trece la etajul pădurilor de fag care predomină în suprafață, la păduri de amestec de fag, molid și brad. Dealurile subcarpatice sunt acoperite cu petice de pădure de fag în alternanță cu gorun și alte specii de foioase. Luncile sunt acoperite cu răchitișuri presărate cu petice de păduri de anin.

Fondul funciar agricol constituie sursa naturală principală a teritoriului comunei, funcția dominant fiind economico – socială cu cele două ramuri pentru dezvoltarea agriculturii: creșterea animalelor și cultura vegetală.

Utilizarea terenurilor

Terenurile din localitatea Izvoarele sunt specifice unei zone subcarpatice, cu dealuri înalte acoperite de pășuni și fânețe, zone montane de altitudine medie îmbrăcate de zone alpine, stâncării și păduri.

Pentru a putea observa mai bine utilizarea terenurilor s-a realizat o hartă utilizând datele CLC 2012 (Corine Land Cover), datele fiind preluncrate conform standardelor de utilizare a terenurilor impuse de CNGCFT (Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție).

Conform hărții de mai sus, cele mai multe terenuri sunt acoperite de pădurile de foioase și cele mixte (păduri de brad, fag, gorun) în partea nordică.

Din punct de vedere al terenurilor agricole, Izvoarele se bucură de câteva hectare de teren arabil în zona Poieni. Zona a permis dezvoltarea agriculturii datorită solului bun, pantelor și altitudinilor. În ultimii doi ani, terenurile sunt mai puțin cultivate, deoarece culturile au fost distruse de către urși și porci mistreți, oamenii fiind nevoiți să le transforme în fânețe.

Defrișările din păcate nu lipsesc, fiind simbolizate cu verde deschis (vegetație de tranziție), acestea distrugând multe ecosisteme.

O parte din terenuri sunt ocupate de construcții și locuințe ale fiecărui sat din întreg arealul.

3.1.5. Solurile

3.1.5.1. Caracteristici generale

În utilizarea terenurilor solurile au cel mai important rol, deoarece aceste ne arată care tip de sol este favorabil pentru culturi agricole și care sunt fertile pentru păduri, pășuni și fânețe.

În comuna Izvoarele

Potențialul morfodinamic al solurilor

Rocile care constituie suportul pedogenetic se alterează în mod diferit, în funcție de alcătuirea lor mineralogică. Aceasta condiționează direct procesul de solificare și tipul de sol, prin particulele minerale pe care roca le eliberează și care participă la formarea profilului de sol. Așașdar, partea minerală a solului rezultă în urma unui proces îndelungat de dezagregare și alterare în primul rând a rocilor metamorfice, iar în al doilea rând a rocilor sedimentare, rezultate pe seama celor dintâi prin procese diagenetice. (L. Tîrlă, 2011)

Pentru analiza potențialului morfodinamic al solurilor comunei s-a luat în considerare textextura solului, deoarece aceasta reprezintă cel mai important factor în scurgerea și infiltrarea apei.

Textura sau compoziția granulometrică a solului reprezintă proporția în care particulele de sol de diferite mărimi participă la alcătuirea solului.

În figura de mai jos s-a introdus textura solului având următoarele tipuri de texturi:

Argiloasă

Lutoargiloasă

Lutoargiloasă – argiloasă

Lutoasă

Lutonisipoasă

Lutonisipoasă – lutoargiloasă

Textură variată

Fiecare dintre aceste texture conține argilă, praf, nisip fin și nisip grosier.

Argila reține foarte bine apa, devine plastic și lipicioasă, prin uscare devenind compactă, are putere mare de absorbție a elementelor nutritive și este locul unde au loc reacțiile chimice din sol.

Praful reține apa și permite apei să intre prin capilarele mici care formează spații lacunare.

Nisipul grosier este afânat, foarte permeabil ce are o reținere slabă a apei și substanțelor nutritive.

Nisipul fin este ușor permeabil pentru apă și aer, ce este uțor de străbătut de rădăcinile plantelor.

3.2. Factorul antropic