Filiera Fructelor Si Legumelor Ecologice de Import
Cuprins
Capitolul 1
Filiere agroalimentare
Definițiile filierei sunt foarte numeroase. Filiera poate fi definită ca fiind o multitudine de etape ce pot fi parcurse în vederea atingerii obiectivului ales ori ca fiind ansamblul agenților și intermediarilor uniți în derularea aceleiași activități. O filieră este ceva abstract, o reprezentare a unei realități economice care vizează măsurarea, înțelegerea, explicarea structurii și funcționării elementelor unui anumit domeniu.
1.1 Conceptul de filieră
Noțiunea de filieră este prezentă în toate sectoarele economice, spre exemplu: filieră electronică, agroalimentară etc. Acest concept se referă la o activitate prolifică în care se amestecă mai multe întreprinderi, dar într-un mod care nu este neapărat linear. În SUA, cu aceeași semnificație, există noțiunile de canal sau lanț (în crățile economistului Ray Goldberg). Începând cu anul 1985, noțiunea de filieră agroalimentară se regăsește în aproape toate documentele FAO. În raport cu noțiunile de , lanț , canal sau circuit, filiera ca și concept, deschide calea unor analize globale (la nivel atât micro, cât și macroeconomic), ce permit urmărirea întregului parcurs al produsului, cât și elaborarea unei strategii optime ce urmărește obținerea eficienței maxime pentru consumatorul final.
După definițiile francezilor, ,,filiera reprezintă un sistem economic ce este constituit din ansamblul tuturor canalelor de distribuție și aprovizionare ce sunt utilizate de către toți producătorii ce vând aceleași bunuri concurente pe piața de consum”.Din această definiție ne dăm seama că filiera nu se referă la o piață de consum dată, ci la folosirea aceleiași materii prime de către o „familie” industrială.Studiul poate conține două aspecte fundamentale: descrierea sa (produse, costuri, agenți economici, operații, fluxuri) și analiza mecanismelor reglatoare (structura și funcționarea piețelor, prognoză s.a).
O altă abordare spune că elementele ce trebuie precizate atunci când se studiază o filieră sunt: produsele, zona geografică și timpul.
Ca sferă de cuprindere, conceptul de filieră agroalimentară este mai larg decât conceptul de circuit sau de canal de distribuție:
– canalul reprezintă un subansamblu al circuitului pe care un producător poate să-l utilizeze și gestioneze în vederea vânzării produselor sale;
– circuitul cuprinde ansamblul de producători, procesatori, distribuitori și consumatori aflați pe traseul unui produs sau grupă de produse.
În perioada actuală, analiza în termeni de „filieră a produsului” a înlocuit „studiul piețelor agricole”. Până nu demult, piața apărea ca un element strategic de care depindea prețul. În prezent, o asemenea analiză nu mai este considerată operațională, deoarece nu ia în calcul diferitele schimbări ce au loc înainte ca produsul să fie pus la dispoziția consumatorului. Dacă studierea pieței favorizează schimbul, analiza filierei pune accent pe operațiile materiale ce stimulează transformările produselor și pe agenții care realizează aceste transformări.
Filiera se raportează la etapele parcurse de către un produs în interiorul sferei agroalimentare și urmărește, în ansamblu, două componente principale: agenții și operațiunile care conduc la formarea și transformarea produsului până la stadiul de utilizare, pe de-o parte, și mecanismele de ajustare a fluxurilor de produse și factorii de producție de-a lungul filierei până la stadiul final, pe de altă parte.
Identificarea se realizează sub două aspecte: funcțional și socio-economic. Identificarea agenților și operațiunilor de-a lungul filierei permite caracterizarea structurii și funcțiilor acestora.
Agenții care operează de-a lungul unei filiere pot fi: întreprinderi agricole, întreprinderi de industrie alimentară, întreprinderi care aprovizionează lanțul agroalimentar cu bunuri intermediare și echipamente cu care se exercită operații (întreprinderi de stocare, de transport, de condiționare și de ambalare, de publicitate și de promovare a vânzărilor). Aceste întreprinderi cu forme economico-sociale detin raporturi de piață și relații de diferite tipuri.
Date teoretico – metodologice despre filierele agroalimentare
Pentru o perioadă lungă de timp, rolul populației agricole a fost acela de a hrăni ansamblul populației (adică de a vinde doar o parte, apoi de a vinde toată producția obținută consumatorilor, în special celor din mediul urban).În prezent, situația este în schimbare, în sensul că populația activă agricolă scade și, încetul cu încetul, ea devine din ce în ce mai mult doar o furnizoare de materie primă. Filiera agroalimentară, când este abordată ca un „sistem”, are rolul de a introduce feed-back-ul și așează procesele specifice într-un cadru bine determinat.
Filierele agroalimentare pot fi abordate din mai multe perspective:
· optica de marketing – prin care este urmărit comportamentul agenților economici aflați pe filieră, profiturile și costurile realizate de către fiecare dintre aceștia;
· optica socio-politică – prin care sunt analizate funcțiile, rolurile, posibilitățile, conflictele și în final echilibrul filierelor.
În legătură cu atribuția acestor filiere agroalimentare, se pot menționa următoarele:
– filierele pot rezolva conflictul industrie-agricultură-comerț prin folosirea unor pârghii economice precum: subvențiile directe și indirecte, prețurile, creditele etc. și prin negocieri tripartite;
– strategia globală a filierei să nu sacrifice obiectivele pe termen lung în avantajul celor cu criteriul temporal;
In această strategie globală a filierei, politicul nu trebuie să afecteze economicul, relațiile puternice să nu acționeze asupra filierei ca întreg, iar preocupările „macro” să nu fie în opoziție cu preocupările „micro”, adică ale participanților ce compun respectiva filieră.
Avantajele filierei sunt:
– permite cunoașterea în vederea funcționării și evoluției sistemelor ce o compun, sisteme care se nasc, trăiesc și mor, sunt supuse presiunilor tehnice, economice, politice ale mediului. Filiera, privită ca întreg, depinde de elementele ce o compun; ea nu reprezintă o simplă adunare a acestora;
– permite luarea în calcul atât a unor elemente microeconomice, cât și a unor elemente macroeconomice.
Filierele agroalimentare trebuie abordate, de asemenea, într-o optică dinamică, care să integreze tot ce se referă la producție, consum, piețe determinate și timpul care se scurge de la intrarea în filieră sau în diferitele sale verigi până la ieșirea din aceasta.
Practic, analiza unei filiere agroalimentare poate fi începută, în amonte sau în aval, de către producători, consumatori, sau distribuitori.
Orice filieră are un coordonator. Rolul de coordonator este din ce în ce mai atribuit industriilor din aval sau celor din amonte adică, FNC-urile sau abatoarele și fabricile de preparate din carne, ce funcționează în cadrul filierelor pe baze contractuale.
Obiectivele principale ale unei filiere sunt:
– asigurarea securității alimentelor din cadrul acesteia;
– utilizarea rațională a resurselor agricole detinute;
– creșterea de productivitate a muncii;
– creșterea valorii adăugate (VA);
– reducerea costului pe unitatea de produs și a altor costuri la nivelul de fermă;
– creșterea profitului și creșterea rentabilității;
– creșterea pentru calitatea producției și a produselor;
– promovarea realizărilor din cadrul științei și a tehnologiei moderne,a micilor consumatoare de energie și a sterilizării în vederea asigurării sănătății oamenilor și animalelor și a protecției mediului înconjurător.
Operațiile asupra bunurilor și serviciilor din cadrul unei filiere sunt cele care ajută la formarea produsului și la drumul său parcurs până în stadiul final al filierei, și urmăresc: echipamentele, tranzacțiile comerciale, precum și operațiunile specifice legate de acestea: modernizarea sau deosebirea produselor, depozitarea, transportul, publicitatea, promovarea vânzărilor. Ansamblul acestor operațiuni, cu ajutorul strategiilor valorilor adăugate și a marjelor comerciale contribuie la formarea valorii de piață a respectivului produs.
Valoarea adăugată prin aceste operațiuni de-a lungul filierei remunerează capitalul și munca angajată în aceasta. În contradicție, valoarea adăugată este constituită din salarii, taxe și impozite etc.
Filiera poate să beneficieze, printre altele, de diverse avantaje sub formă de subvenții și de transferuri de capital care determină creșterea valorii distribuite sau creșterea acumulărilor sau a investițiilor.
De o foarte deosebită importanță pe filiera produselor este activitatea de inovație, care conduce la câștiguri de productivitate și calitate.
Operațiile financiare efectuate se raportează la activitatea de creditare, la rolul băncilor și la gradul lor de intervenție pe filieră, la gradul de control și șansele de participare ale întreprinderilor, la asigurarea devizelor ce sunt necesare importurilor, la exportul produselor intermediare sau finite, la transferul de capital și de venituri etc.
În ceea ce privește dezvoltarea filierei, aceasta rezultă din natura produsului analizat, din punctul central de analiză ales pentru filieră și din starea proceselor de integrare verticală . Astfel, anumite produse agricole sunt consumate în starea lor naturală și analiza filierei se va opri la comercializare, altfel spus la consumatorul final. Alte produse necesită una sau mai multe transformări succesive deci, analiza filierei se poate opri la prima sau la a doua etapă, cea de vânzare-cumpărare, fără a intra în detalii de aducere a acelui produs la dispoziția consumatorilor. Cercetările actuale privind „costul total al distribuției” inclină spre analiza totală a filierei.
Referitor la punctul central de analiză abordat pe filieră, se poate menționa că acesta vizează ceea ce reprezintă aprovizionare și ceea ce devine produs pus pe piață.
În cadrul anumitor filiere agroalimentare, producătorul agricol de bază apare ca un furnizor oarecare ce va fi supus unui „marketing de aprovizionare” al întreprinderii de prelucrare și va putea intra în competiție cu eventualele surse din import. Dacă, dimpotrivă, punctul central al filierei este însuși producătorul, aprovizionarea va fi tratată în amonte, înaintea exploatației agricole, restul fiind doar o problemă de vânzare a produselor, cu sau fără faze intermediare, de către procesatori și de catre comercianți (vânzare directă, circuit scurt, circuit lung).
În sfârșit, integrarea verticală, din ce în ce mai frecventă, impune extinderea filierei spre aval. Dacă această integrare se prezintă sub formă cooperatistă, producătorul agricol de bază ar trebui, teoretic, să nu mai apară ca un simplu furnizor pentru industrie sau comerț, ci ca un coparticipant al acestei activități. Astfel este necesară o analiză a structurilor social-economice ale filierei, în diferitele sale faze, pentru a arăta punctele cheie, cu ajutorul cărora este stabilită politica de ansamblu a acesteia.Este deja știut că analizarea canalelor de distribuție scoate în evidență principalele funcții și operații ale procesului de distribuție (privit în sens larg) a unor produse, ce sunt îndeplinite de o serie de întreprinderi independente, sau de agenți economici asezați în interiorul unor structuri integrate vertical.
Viziunea prezentată privind abordarea filierei dintr-o pozitie centrală, evidențiază faptul că agenții parteneri nu sunt la fel de importanți în cadrul filierei și nu au aceleași posibilități de a acționa în procesul de potrivire. În contextul de față, este important să fie scos în evidență punctul forte, „nodul” privilegiat al filierei, care condiționează ansamblul componentelor acesteia, în aval și în amonte. Aceste „noduri” privilegiate ale filierelor se află la „locul” de întâlnire (sau negociere), la răscrucea dintre partenerii cei mai puternici aflați în cadrul filierei, din a căror confruntare rezultă politica ce va acționa asupra sistemului fiecărei filiere și a tuturor componenților ai acesteia.
Un astfel de prim „nod” apare, de regulă, la întâlnirea dintre agricultori și procesatori sau cumpărători, când primii, prin organizarea lor, dispun de o anumită importanță (forță) în interiorul filierei, ce se utilizează în scopul negocierii. Un „nod” important al filierei poate fi întâlnit și la rascrucea dintre procesatori și distribuitori, când cei din urmă au putere și aplică un comerț modern, putând impune celor din amonte factori de calitate, de preț și de prezentare.
„Nodurile” forte prezentate urmăresc, de fapt, toatlitatea relațiilor tehnice și socio-economice care se stabilesc în locurile de întâlnire între parteneri, care implică procesarea mărfii, circulația producției (aprovizionarea și desfacerea), serviciile, fluxurile de plăți și de informații etc. De fapt, punctele de comparație cele mai importante existente pe filieră își pun amprenta în mod decisiv asupra obiceiului de marketing al acesteia.O abordare de acest gen impune particularizarea participanților consecutivi, cunoașterea importanței pe care aceștia o au în interiorul filierei și puterea lor de negociere. Această abordare este de natură socio-economică, deoarece implică atât rangul economic al partenerilor, cât și relațiile politice care au loc între ei.
Limitele filierei:
– uneori câmpul său de acțiune este limitat, neluând în calcul activitatea diversificată a unor întreprinderi;
– de cele mai multe ori nu explică raporturile între prețurile diferitelor produse;
– nu explică, în general, cauzele comportamentului consumatorilor.
Noua concepție privind filiera produsului agroalimentar pune accentul pe abordarea interdisciplinară a studierii acesteia. Argumentarea acestei abordări constă în ideea că între obținerea produsului agricol și consumul acestuia, în diferite stadii de emitere, se mijlocesc o mulțime de activități și aspecte, nu numai de natură conceptuală, dar și de natura pragmatismului perceptiv, scoase în evidență și rezolvate de o totalitate de discipline, cum ar fi: economie, sociologie, previziunile, tehnologiile agricole și de alimentație etc. Cu ajutorul acestor științe poate fi explicată funcționarea unei filiere agroalimentare.
Tipuri de filiere agroalimentare
Noțiunea de filieră este definită ca un ansamblu al activităților desfășurate și funcțiilor asumate de agenții economici implicați în cadrul unui circuit parcurs de un produs sau grupă de produse de la producatorul agricol până la consumatorul final. Principalele activități încadrate într-o filieră pot fi considerate: producția, colectarea, transformarea, distribuția și consumul.
Pentru produsele agroalimentare și din cadrul agriculturii pot fi delimitate următoarele trei tipuri de filiere (Montigaud J. C. 1995):
– filiere care funcționează cu ajutorul stocurilor intermediare, stocuri cunoscute și sub numele de stocuri de securitate sau de anticipare.
– filiere care funcționează cu stocuri previzionale existente la un nivelul teritorial cu durată limitată.
In literatura de specialitate (Istudor N. 2000), este folosit mai mereu termenul de "logistică de distribuție" în locul denumirii de "distribuție fizică". Asociația Americană de Marketing definește logistica de distribuție ca find mișcarea și manipularea bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel în care sunt consumate și utilizate.
– filiere care funcționează într-un ritm diferit și anume: cu flux lent (pe stocuri), cu flux continuu și uniform (în acest caz neexistând stocuri), fluxuri la cerere (care răspund în mod prompt la cererea de produse). Natura ritmicității fluxurilor stabilește organizarea internă a întreprinderilor economice furnizoare.
Filiera laptelui
Problematica analizării pieței laptelui și a produselor derivate ca parte componentă a piețelor ce intră în structura sistemului agroalimentar trebuie abordată luând în considerare o serie de particularități specifice sectorului românesc al produselor agricole de bază, respectiv: grad ridicat de perisabilitate; existența unei concurențe sporite și directe; niveluri diferite ale consumului în zonele urbane și rurale; generalizarea autoconsumului la nivelul producătorilor agricoli individuali; atomicitatea și dispersia teritorială a ofertei, cu mari diferențieri zonale și fluctuații sezoniere; neutilizarea întregii capacității productive de prelucrare; dezechilibrul cerere-ofertă internă care facilitat creșterea importurilor; lipsa organizării eficiente a filierelor pe produs; practicarea unui sistem de prețuri care defavorizează producătorii; disponibilități financiare investiționale reduse și slabul acces la credite, etc.
De asemenea, trebuie luate în considerare particularitățile pieței propriu-zise rezultate și condiționate prin mecanismele specifice de funcționare a raportului cerere-ofertă: oferta producției de lapte pentru consum în stare proaspătă și supus prelucrării este dispersată teritorial și neuniformă calitativ; în marile centre urbane, care sunt de obicei depărtate teritorial de zonele de producție, consumul este foarte ridicat, iar agenții economici se găsesc într-o permanentă concurență directă și indirectă (cu referire atât la lapte cât și la numeroasele sale derivate). Deficiențe în cadrul sectorului de creștere a vacilor de lapte, caprelor, oilor – lipsa banilor pentru procurarea unui material biologic de calitate și a furajelor concentrate, calitatea slabă a furajelor, lipsa posibilităților de investire în asigurarea calității și protecției mediului, etc.; neimplicarea sectorului de prelucrare în sprijinirea sectorului productiv; deficiențe organizatorice și funcționale – insuficiența mijloacelor adecvate de stocare-depozitare și transport a laptelui materie primă, insuficiența punctelor și centrelor de colectare; întârzieri frecvente în plata crescătorilor de vaci de lapte pentru laptele livrat sectorului de prelucrare, etc.
Filiera cerealelor
Filiera cerealelor este formată din: agricultura care se ocupă de producția grâului și a secarei; procesarea care asigură conservarea pe perioade lungi și în același timp le sporește calitatea prin condiționare și uscare; morăritul care asigură schimbarea grâului în produse alimentare (făină și tărâțe); panificația este procesul ce asigură fabricarea celor mai importante produse (pâinea și pastele făinoase); distribuția este ultima etapă a filierei. Cerealele sunt cultivate pe aproape tot teritoriul țării noastre, pe o întindere care se modifică de la un an la altul, având o pondere în suprafața cultivabilă cuprinsă între 62% în 2008 și 68% în 2014. Grâul este una dintre cele mai importante cereale cultivate în România și ocupă, împreună cu secara, 25.9% din suprafața arabilă cultivată în anul 2008 și 32.4% la nivelul anului 2014.
La ora actuală, oferta de cereale este schimbătoare, asigurată de sectorul privat și este rasfirată în cadrul a milioane de exploatații agricole. Consumul de cereale are la bază tradiția consumului alimentar al poporului român, consumul mediu anual pe locuitor pentru produsele din cereale, în echivalent făină, a crescut conform datelor INSSE de la 167,2 kg/locuitor în 2013 la 172.5 kg/locuitor în 2014.
Filiera Vie-Vin
Filiera vie-vin prezintă multe particularități în ceea ce privește marketingul produselor, organizarea producătorilor si agentilor, efectele economico-sociale, autoconsumul, politicile de preț și cadrul legislativ și cel instituțional:
– în România, strugurii se obțin în opt zone viticole și se prelucrează în 161 de centre;
– viticultorii pot să realizeze mai multe funcții: producția strugurilor, procesarea, depozitarea, condiționarea și comercializarea. Sectorul vie-vin este caracterizat de un grad ridicat de specializare;
– realizarea plantațiilor de vie necesită investiții importante pentru înființarea plantațiilor, nivel ridicat de forță de muncă și cheltuieli de producție mari;
– tehnologiile de cultură a viței de vie din micile gospodării țărănești sunt tradițional efectuate, contează pe munca manuală și pe tracțiune animală. Suprafețele cultivate sunt mărunțite. În societățile economice agricole specializate pe viță de vie se cultivă suprafețe mari și se folosesc tehnologii de ultimă oră. Lucrările solului se execută cu ajutorul mașinilor, iar recoltarea se execută manual;
– cultura viței de vie necesită cheltuieli foarte ridicate, în special cu acțiunile fito-sanitare și cu forța de muncă, ceea ce determină un nivel ridicat al cheltuielilor;
– promovarea tehnologiilor moderne de cultură a viței de vie este o soluție pentru reducerea consumului de muncă manuală și creșterea eficienței economice în fermele cele mai mari;
– pentru creșterea calității vinului sunt necesare măsuri de tehnologizare a plantațiilor și a sectorului de vinificație în unele societăți, cu respectarea legislației care este în vigoare și a cerințelor adaptării la exigențele comunitare.
Filiera fructelor și legumelor ecologice
O nouă categorie de produse agroalimentare și agricole ce pătrund tot mai mult în consumul de zi cu zi sunt produsele ecologice. Rezultat al exigențelor consumatorilor care devin tot mai receptivi la criterii de apreciere ale produselor precum „ecologic”, „organic”, „bio”, „natural” etc., al conștientizării opiniei publice cu privire la importanța protecției mediului, a siguranței și securității, tot mai mulți producători se adresează pieței cu produse adaptate acestor noi cerințe eco. De fapt, criteriul “ecologic” sau „eco” sau „bio”, reprezintă pentru consumatori o garanție a calității produsului, sporind astfel notorietatea producătorilor preocupați de dezvoltarea durabilă. Avantajul competitiv al acestor produse „bio” pentru consumator, respectiv pentru mediul înconjurător în toalitatea sa, este evidențiat prin amabalajul produselor cu marcarea ecologică. Legumele și fructele sunt produse cu o cerere foarte mare datorită calităților lor nutritive, psihosenzoriale, estetice; ele oferă cantități însemnate de protide și glucide și necesarul zilnic de vitamine și minerale, dar și de apă biologică. Un român consumă în medie pe an 150 kg de legume și 65 kg de fructe .
Filiera legumelor și a fructelor prezintă deci, o mare importanță din punct de vedere economic,social, alimentar. Este important de menționat că această fileră are multe plusuri datorită posibilitățior oferite de mediul înconjurător(climă, relief, soluri) ce permite cultivarea acestora pe mari suprafețe. Acest lucru poate asigura independența alimentară a României în acest sector și totuși nu se întâmplă așa.
Filiera legumelor și a fructelor este una dintre cele mai importante filiere agroalimentare întrucât aceastea acoperă o parte importantă a necesarului de proteine și glucide, prin diversitatea lor . Importanța acestui sector nu este dată doar de funcția alimentară ci și de cea economică, energetică, ecologică, social-culturală, psihosenzorială și estetică.
Capitolul 2
Piața fructelor și legumelor ecologice de import
Piața de legume-fructe bio, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei europene, a fost de fiecare dată un domeniu al paradoxurilor. Insuficient valorificat, segmentul fructelor și al legumelor ecologice, care este evaluat la 200 de miliarde de euro, cu o producție de 80 de milioane de tone, reprezintă doar 16% din producția agricolă a U.E. Deși consumul de alimente ecologice este promovat intens, datele prezentate de Organizația Mondială a Sănătății arată că în continuare, consumul de 500g de fructe și legume bio de la nivel european se află sub cantitatea recomandată in fiecare zi.
În România treburile nu stau deloc mai bine. Producțiile scăzute, evaziunea fiscală și lipsa unor reguli au modificat în ultimii ani piața de legume-fructe eco într-o veritabilă „Cenușăreasă” a economiei din România. Lipsa reglementărilor a determinat folosirea unor prețuri mai mari care descurajează consumatorii, iar producătorii, demobilizati de avalanșa de importuri, au renunțat să mai investească și să se strangă în asociații, pentru a valorifica o piață competentă, la standarde de UE.
Implementarea în anul 2009, de către Ministerul Agriculturii Naționale pentru programul operațional în sectorul de fructe și legume ecologice care s-a defășurat între 2009-2014, nu a dus la o organizare bună a acestui sector. Cu toate că oferta de produse ecologice este foarte diversificată, valoarea adăugată a produselor este una mică, mai ales din cauza lipsei unei rațiuni de marketing menite să asigure o atractivitate și o siguranță mai mare în fața consumatorului, a lipsei mijloacelor tehnice de ambalare, etichetare, păstrare și condiționare a producției către piață, precum și a lipsei unui sistem care planifică producția și o adaptează în funcție de cerințele pieței.
România are o balanță comercială dezechilibrată la legume și fructe bio, importul depăsind exporturile în perioada 2008-2013 cu valori cuprinse între 76 milioane Euro, în anul 2008, și 268 milioane de Euro în anul 2012.
Tabelul 1. Diferența dintre exportul și importul de fructe și legume ecologice
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
2.1 Cererea și consumul de legume și fructe ecologice de import în România
Potrivit datelor culese și prelucrate de la Ministerul Agriculturii, România a importat în ianuarie-decembrie, anul 2013 aproximativ 950.000 de tone de legume și fructe ecologice, în valoare totală de 860.262 de euro și a exportat aproximativ 250.000 de tone de legume și fructe bio. Țara noastră a importat anul trecut 410.618 tone de legume bio și 489.271 de tone de fructe bio. Potrivit datelor, 85,31% (355.469 tone) din cantitatea de legume importate și 75,53% din cantitatea de fructe (385.229 tone) au provenit din Uniunea Europeană. Legumele ecologice importate din țările terțe au reprezentat doar 16,67% (64.248 tone) din totalul importat, iar fructele 22,45% (106.041 tone).
Tabelul 2. Importul de fructe și legume ecologice
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
Consumul destul de scăzut este un alt impediment ce afectează piața de legume și fructe ecologice din România. Organizația ONU pentru Agricultură și Alimentație avertiza în 2011 că în România, furnizarea de fructe și legume bio destinate consumului se situa sub 70 kg /persoană /an, adică sub 216 g de persoană pe zi, fiind la cel mai jos nivel din Europa. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, în perioada 2009-2014, consumul mediu anual de legume pe cap de locuitor a fost de 183 de kg, iar cel de fructe de doar 68 de kilograme pe an.
„Piața de legume-fructe ecologice din România începe să arate o maturizare, a trecut vremea incercărilor, jucătorii ce sunt neserioși ce vor renunța să facă activități care nu le vor aduce plusul de bani pe care și-l doresc. În această branșă, pentru a obține un profit trebuie să iți faci un plan bine gândit pe termen mediu. Piața de legume și fructe ecologice din țara noastră va deveni stabilă și va avea mulți jucători serioși care vor avea continuitatea necesară în activitate și vor presta servicii de calitate”, este de părere Cosmin Ion, managerul Vegfruct Logistics.„Piața de legume și fructe bio evoluează de la sine”.
Chiar dacă producătorii și distribuitorii joacă un rol important pe piața de legume și fructe ecologice, consumatorii sunt cei care au ultimul cuvânt de spus. Tendințele din ultimii cinci ani arată că magazinele încep să caute din ce în ce mai multă marfă autohtonă, ceea ce reflectă dorința clienților de a consuma fructe și legume ecologice românești. Acestă tendință este contrabalansată de consumul pentru fructe și legume bio din ce în ce mai diversificat. „În ultimii ani se remarcă o dorință a consumatorului de a încerca și alte tipuri de legume sau fructe, mai puțin cunoscute și aparute noi pe piață.
Consumatorii iși doresc din ce în ce mai mult fructe și legume exotice”, a explicat Bogdan Gheorghe, directorul de logistică din cadrul Roholland.
Consumul de fructe și legume ecologice de import
În condițiile economiei de piață cererea este cea care are puterea sa decidă cât și ce să se producă și este determinată de preferințele de alimentație ale populației și de necesarul fiziologic de consum (cererea potențială), în timp ce cererea efectivă este determinată de puterea de cumpărare a indivizilor. Legumele și fructele dețin un loc important în consumul populației, fiind o sursă de vitamine și minerale. Un consum de legume rațional trebuie să aibă o structură variată, pe specii, pe întreg parcursul anului.
Evoluția consumului mediu pe cap de locuitor de fructe și legume ecologice în perioada 2009-2014 este redat în tabel . Se observă că în continuare consumul mediu de varză timpurie a crescut cu 5,3%, consumul mediu de legume în aceeași perioadă a scăzut într-o proporție nesemnificativă iar consumul de fructe a crescut cu 6,5% până în 2012.
Tabelul 3. Evoluția consumului mediu pe cap de locuitor
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
Analiza efectuată în ultimii șase ani asupra preferințelor de consum ale populației scoate în evidență o creștere a ponderii fructelor și legumelor bio în dieta zilnică.Și totuși, consumul total de fructe și legume ecoligice rămâne inferior recomandărilor nutriționiștilor cu toate beneficiile pe care un astfel de consum le are asupra sănătății, fiind o sursă importantă de vitamina C, minerale, și un factor de preventie al obezității prin reducerea aportului energetic al alimentației.
Autoconsumul este specific gospodăriilor țărănești, în care, după unele surse, acesta ajunge până la 65%. Există situații unde autoconsumul acoperă integral cerințele unor specii de legume bio. Din cercetările efectuate în sectorul legumicol din jurul Bucureștiului a rezultat că produsele din sezon sunt asigurate de gospodăriile țărănești (tomate de vară, ardei, ceapă, usturoi), o parte fiind procesate în casă pentru perioada de iarnă. Într-o gospodărie cu o suprafață de 2300 m2 și o structură diversificată pe specii de legume bio se obține o cantitate de produse suficientă care, cel puțin în sezon, asigură necesarul zilnic de consum pentru membrii familiei.
Prețul legumelor și fructelor ecologice exercită rolul de orientare și de reglare a cererii și ofertei, prin negociere între furnizori și beneficiari, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă. Cererea de legume și fructe ecologice este relativ constantă în timpul anului, față de oferta care este sezonieră. În sezon (lunile de vară și de toamnă), prețul legumelor și fructelor ecologice este redus, iar în extrasezon (lunile de iarnă și primavera timpuriu) prețurile cresc.
Tabelul 4. Prețuri medii ale principalelor legume și fructe bio vandute în hypermarketuri si supermarketuri din cateva orașe din România în anul 2014
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
În detrimentul cererii mari de fructe și legume ecologice, se constată că populația din mediul rural are o situație financiară tot mai precară. Există mai mulți factori care pot explica această situație iar unul din aceștia se referă la faptul că cererea potențială de fructe și legume ecologice din mediul urban nu se întâlnește cu oferta de fructe și legume ecologice din mediul rural.
2.2 Principalii furnizori de fructe și legume ecologice
România a importat în primele șase luni ale acestui an 174.831 tone de legume ecologice, în valoare de 82,6 milioane euro, valoare de 4,3 ori mai mare față de exporturi, respectiv 19,6 milioane de euro, arată datele Autorității Naționale a Vămilor, transmise de Ministerul Agriculturii. Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2014, România a exportat 25.952 tone de legume ecologice. Anul trecut, au fost importate 283.616 tone de legume bio (241,7 milioane euro), față de 265.776 tone în 2012, cu o valoare de 221,2 milioane euro.
Principalii furnizori ai României
Legume ecologice
Fructe ecologice
Import pe categorie de produs în anul 2014
Legume ecologice
Tabelul 5.
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
Potrivit aceleiași surse, România a importat în primele șapte luni o cantitate de 259.107 tone fructe bio în valoare de 228,7 milioane euro, valoare de zece ori mai mare în comparație cu exporturile, respectiv 21,5 milioane euro. În perioada ianuarie-iulie 2014, România a exportat 9.470 tone de fructe.
Anul trecut, valoarea importurilor de fructe bio a fost de 291.056.000 euro, în creștere cu 4,9% față de anul anterior (262.504.000 euro), însă în scădere comparativ cu anul 2012 (268.260.000 euro).
Fructe ecologice
Tabelul 6.
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
De asemenea, datele statistice transmise Agenției NewsIn arată că anul trecut au fost exportate 68.164 tone de fructe ecologice în valoare de 35,5 milioane euro, în creștere, atât din punct valoric, cât și cantitativ față de 2012 (48.166 tone – 24,3 milioane euro).
2.3 Oferta și principalii jucători
Oferta de legume și fructe proaspete, ecologice și procesate este formată din producția internă și din importuri. Dacă pentru anumite legume nivelul atât de ridicat al importurilor este explicat prin seceta din 2011 și producția foarte proastă raportată de fermieri, totuși la nivel general situația rămâne una alarmantă. România, importă, pe an ce trece mai multe legume, în timp ce, productia națională fie ajunge la export (o mică parte), fie este vândută la prețuri foarte mici samsarilor agricoli.
Anul trecut, România a importat legume și fructe ecologice în valoare de peste 653 de milioane de euro și a exportat fructe și legume în valoare de 267,5 milioane de euro. Principalele țări din care am importat legume ecologice au fost: Ungaria, Bulgaria, Spania și Olanda. In 2014, România a importat 431.424 tone de legume, față de 330.481 tone cât a importat în 2012. De cealaltă parte, exporturile au scăzut de la 88.759 tone în 2012 la 63.150 de tone anul trecut.
Oferta de legume și fructe bio procesate a înregistrat un declin în perioada 2009-2014 (a scăzut cu 45% pentru legumele bio conservate și cu 77% pentru fructele ecologice conservate). Producția de fructe și legume bio proaspete a avut de asemenea un trend descrescător , producția de legume bio a scăzut cu 44,5% din 2009 și până în 2013 iar producția de fructe ecologice a scăzut cu 17,5%.
Tabelul 7. Oferta de legume și fructe bio proaspete și procesate
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
Balanța comercială a Romaniei la legume și fructe bio este dezechibrată, importul depășind exportul. Producția internă nu acoperă din punct de vedere cantitativ, structurtal și al ritmicității aprovizionării pieței consumul intern, de aceea este nevoie de importuri.
Tabelul 8. Balnța import-export
Sursa: www.MADR.ro
Principalii jucători
Structura tipurilor de producători de legume și fructe ecologice cuprinde o gamă variată la nivel național și zonal. Principalii producători sunt :
• gospodăriile individuale- activitatea de cultivare a legumelor și fructelor se completează cu alte activități agricole și neagricole ; se cultivă diverse specii de legume și fructe , în special pentru consumul în familie, iar surplusul este destinat pieței; există însă și gospodării specializate în cultura legumelor, mai ales în zonele preorășenești și în zonele consacrate;
• legumicultori și pomicultori amatori, care cultivă pentru consumul familial;
• legumicultori și pomicultori specializați, care cultivă gamă mai restrânsă de specii , producția fiind destinată prioritar pieței;
• asociații de legumicultori și pomicultori, specializate în producerea legumelor și fructelor care se cultivează în stare proaspătă și pentru prelucrare industrială;
• ferme proprii ale fabricilor de conserve de legume și fructe;
• ferme ale societăților agricole pe acțiuni;
Ungaria
AYKUT FRUIT – www.aykutfruit.com
Cele mai multe produse alimentare aduse din import vin din Ungaria, adică mai mult de jumătate din mâncarea consumată. De la vecini aducem multe legume bio. Urmează Germania și Polonia, de unde cumpărăm carne. Din Ungaria, România importă anual legume și alte alimente ecologice în valoare de 719 mil. euro.
VITÁL,ZRT,LÁNYCSÓK-http://www.hu.all.biz/ro/vitl-zrt- e1498#.VXSYB8_tmko
Belgia
ARDO- http://www.maresifoodbroker.com/rou/ro/brand-detail/rou/ardo
Ardo are 14 unități de producție și ambalare în 8 țări din Europa, în care se produc anual peste 600.000 de tone legume și fructe congelate, vâdute mai apoi în 54 de țări. Venind în întampinarea cererii de legume ecologice, ca urmare a creșterii gradului de conștientizare a consumatorilor, Ardo este lider de piață pe acest segment, toate produsele sale Bio respectând normele stricte ale organismelor ecologice internaționale.
BEL'EXPORT- http://www.belexport.com/index_en.html
BEL'EXPORT este un producător și exportator belgian de fructe și legume ecologice. Produsele sale principale sunt merele, perele, cireșele, căpșunele și roșiile.
Bulgaria
TIVAN STOYANOV, ET, KYUSTENDIL- http://kyustendil.all.biz/ro/fructe-bio-bgg1063580/ivan-stoyanov-et-k18226
Este un producător și exportator de fructe bio din Bulgaria și principaele sale produse sunt: Prunele, prunele japoneze, cireșele și vișinele.
Gimel Organic- http://gimel.bg/
Domeniul de lucru: cultivarea legumelor și fructelor în conformitate cu metodele de agricultură organică, ambalare și comercializare. Un partener de nutriție bun și de încredere. Produsele BIO – o sursă naturală de vitamine și minerale fără elemente chimice.
– Producție – cultivarea legumelor și fructelor BIO în conformitate cu toate cerințele agriculturii organice.
– Ambalare – ambalarea produselor BIO într-o sală de ambalare construită special în acest scop, conform celor mai înalte standarde europene.
– Comerț – organizarea și realizarea independentă a vânzărilor și livrărilor în Bulgaria și Europa sub marca înregistrată Gimel Organic. Produsele sunt oferite în marile lanțuri de supermarketuri din toată țara și în magazinele companiei – Zona de sănătate.
Olanda
GREENERS BAKKER OLANDA- http://www.gradinabakker.ro/
Bakker este cel mai mare comerciant de produse bio de gradină, prin poștă, din Europa. Organizația internațională are peste 700 de angajați și 70 de ani experiență în expedierea prin poștă a produselor și accesoriilor de gradină. Reputația acestei firme este clădită pe furnizarea constantă de bulbi de cea mai bună calitate, plante, semințe și articole ecologice de gradină.
Exportul de produse ecologice constă în special din morcovi, roșii, și cereale. Cea mai mare creștere la export a fost la legumele ecologice produse în sere, care a crescut de la 43 la 50 milioane de euro.
2.4 Perspectivele dezvoltării pieței de fructe și legume ecologice de import
Figura 2.4.1
Sursa:prelucrare date www.INSSE.ro
Conform datelor de la Ministerul Agriculturii, țara noastră a importat între ianuarie-decembrie, în anul 2013 aproximativ 950.000 de tone de fructe și legume ecologice, în valoare totală de 460.262.000 de euro și a exportat aproximativ 250.000 de tone de legume și fructe eco. Țara noastră a importat anul trecut 410.718 de tone de legume bio și 479.261 tone fructe. Potrivit datelor, 85,32% (345.469 tone) din cantitatea de legume bio importate și 75,53% din cantitatea de fructe (385.239 tone) provin din Uniunea Europeană.
Figura 2.4.2
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
Oferta de legume și fructe bio procesate a înregistrat un declin în perioada 2009-2014 a înregistrat un declin (a scăzut cu 43% pentru legumele ecologice și cu 67% pentru fructele ecologice).
Figura 2.4.3
Sursa: prelucrare date www.INSSE.ro
Analiza efectuată în ultimii șase ani asupra preferințelor de consum ale populației scoate în evidență o creștere a ponderii fructelor și legumelor bio în dieta zilnică a populației. Și totuși, consumul total de fructe și legume ecoligice rămâne inferior recomandărilor nutriționiștilor cu toate beneficiile pe care un astfel de consum le are asupra sănătății, fiind o sursă importantă de vitamine, minerale, microelemente și un factor de prevenire a obezității prin reducerea aportului energetic al alimentației.
Concluzie
In concluzie putem spune că deși în cererea de legume și fructe ecologice, a existat o creștere semnificativă, retailerii nu cumpară fructe și legume românești provenite din agricultura ecologică autohtonă. Din datele prezentate mai sus putem observa foarte clar cum importul a crescut de la an la an fiind invers proportional cu producția și cu exportul.
Capitolul 3
Filiera legumelor și fructelor ecologice
3.1 Agricultura
Agenții economici identificați în această etapă sunt : fermierii, zilierii, băncile, agenți economici furnizori de seminte și îngrășăminte, organizații legate de producție, producătorii amatori, fermele proprii, fermele cu activități de cercetare.
Operațiile identificate în această etapă se rezumă la acele activități ce conduc la obținerea producției de legume și fructe ecologice : recoltarea , plantarea, planificarea producției.
Tehnologia de producție
Tehnologiile de producție presupun un ansamblu de activități desfășurate cu scopul obținerii de produse necesare satisfacerii nevoilor oamenilor. In cazul tehnologiilor de producere a legumelor și fructelor ecologice, în urma aplicării lor rezultă produsele care se pot consuma în stare proaspătă sau se prelucrează industrial. Tehnologiile de producție diferă în funcție de particularitățile și cerințele biologice ale speciilor de legume și pomi fructiferi cultivate dar și de etapa în care se află pe filiera de produs.
Deși foarte variate, tehnologiile de producere a legumelor și fructelor ecologice au și caracteristici comune, cum ar fi:
-sunt tehnologii cu grad mai redus de mecanizare și automatizare comparativ cu cele ale cerealelor și plantelor tehnice, ceea ce le face, să fie mari consumatoare de forță de muncă specializată;
-sunt tehnologii mari consumatoare de apă și săruri minerale;
-sunt tehnologii energo-intensive deoarece utilizează materii prime și materiale obținute cu consum ridicat de energie cum sunt ingrășămintele chimice, pesticidele, sticla, oțelul, betonul armat, etc;
-pentru aplicarea tehnologiilor de producere a legumelor și fructelor ecologice, pe lângă forța de muncă manuală este nevoie și de utilaje și masini puternice, care adesea sunt foarte specializate, ceea ce face ca utilizarea lor sa nu aibă loc pe toată perioada unui an de zile;
-în general, tehnologiile de producere a legumelor și fructelor ecologice sunt încă destul de mult dependente de utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor chimice, ceea ce face ca să fie incluse în randul tehnologiilor cu risc crescut de poluare a mediului înconjurător;
-tehnologiile de cultură pentru speciile legumicole și pomicole din câmp au un accentuat caracter sezonier iar aplicarea lor depinde de factorii meteorologici, care nu pot fi controlați.
-tehnologiile de producere a legumelor și fructelor ecologice sunt tehnologii cu grad ridicat de risc și cu un pronunțat caracter probabilistic deoarece se desfășoară sub impactul unor factori cu manifestări greu de anticipat și aproape imposibil de controlat ( grindină, înghet, brumă ).
-sunt tehnologii ale căror costuri de producție sunt cu mult mai ridicate decat ale unor culturi vegetale din afara sectorului horticol;
-tehnologiile de înființare și întreținere a culturilor pomicole și legumicole perene, până la intrarea pe rod, se desfășoară pe o perioadă de câțiva ani și necesită investiții specifice foarte mari care se recuperează într-o perioadă îndelungată de timp, în unele cazuri chiar în 15-30 ani de zile;
În concordanță cu prevederile noii reforme a Politicii Agricole Comune, în perioada 2008-2014 se va pune un accent deosebit pe introducerea și promovarea unor tehnologii ecologice și în sectoarele de producere a legumelor și fructelor ecologice.
Tehnologia de producție a legumelor ecologice
• Alegerea terenului
Terenul pentru legume trebuie ales în funcție de specia cultivată, modul și sistemul de cultură adoptat în fermă. Astfel pentru legumele timpurii și târzii se vor alege terenuri plane, adăpostite de vânturi și curenți reci de aer. Sunt indicate și terenurile cu pante mici, orientate spre sud, sud-est sau sud-vest. O condiție esențială pentru cultivarea legumelor este alegerea terenului în apropierea unei surse corespunzătoare de apă pentru irigație, cu debit asigurat în tot timpul anului. De asemenea, terenurile destinate legumelor trebuie să fie amplasate cât mai aproape de căile de comunicație pentru a realiza o valorificare optimă a produselor perisabile.
• Organizarea terenului
Pentru folosirea largă a irigației se aplică o serie de lucrări pregătitoare. Astfel, comasarea terenului trebuie făcută, în cât mai puține parcele, legate între ele și de centrul unității prin căi de comunicații accesibile mijloacelor rutiere. Terenul comasat se repartizează pe categorii de folosință, in funcție de planul de producție al unității. La aceasta repartizare se tine seama de speciile cultivate, particularitățile lor biologice și cerințele agrotehnice. Se vor stabili tipurile de asolamente legumicole și împărțirea pe sole a terenului neprotejat.
• Asolamentul
În ferma legumicolă constituie un mijloc eficient prin care se pot organiza, folosi și dirija științific măsurile agrotehnice și economico-organizatorice care condiționează producția de legume pe o perioadă mare de timp. Asolamentele permit organizarea în sole a terenului destinat cultivării legumelor, repartiția și rotația culturilor în timp și spațiu, la care se adaugă sistemul cel mai corespunzător de lucrare a solului, de îngrășare a plantelor, de combatere a buruienilor, bolilor, dăunătorilor pentru proiectarea și punerea în funcțiune a unui asolament se au în vedere o serie de criterii agrobiologice, tehnologice și economice.
• Pregătirea terenului
Cercetările efectuate arată că speciile legumicole cresc și se dezvoltă în bune condiții când solul în care se cultivă este bine asigurat cu apă și substanțe nutritive. Sistemul radicular este diferit la diversele specii legumicole existente în cultură, el diferențiindu-se din punct de vedere arhitectonic și al adâncimii la care pătrunde în sol. Întreaga nutriție a speciilor legumicole este în mare măsură condiționată de activitatea rădăcinilor plantelor, care au posibilități de cuprindere a unui volum mare de substrat nutritiv.
Pentru speciile legumicole care se cultivă primăvara timpuriu terenul se pregătește din toamnă, prin arătură la adâncimea de 28-30 cm. Primăvara, înainte de plantare, se execută grăparea, frezarea sau discuirea terenului în funcție de starea lui. În
cazul când unele terenuri se tasează datorită precipitațiilor din toamnă și iarnă, primăvara se practică o arătură superficială la 16-18 cm adâncime, pentru a crea un pat nutritiv cât mai profund. Acest lucru se impune mai ales pentru specii cu
sistemul radicular la suprafață ca: ceapa, usturoiul, castraveții sau specii care reacționează bine la afânarea adâncă a solului ca: tomate, ardei, vinete.
Pentru speciile legumicole care se cultivă în succesiune, în a doua cultură terenul se pregătește cu multă atenție într-un timp scurt. În acest caz după recoltarea plantelor premergătoare, se aplică numai o arătură superficială la adâncimea de 15-18 cm, urmată de o lucrare cu cultivatorul sau cu freza.
Specifică terenurilor legumicole este lucrarea de îndepărtare a resturilor de plante după recoltare. La unele specii ca mazărea și fasolea, vrejurile se vor îngropa odată cu arătura, iar celelalte resturi se adună în vederea compostării lor.
Pentru culturile extratimpurii de varză, conopidă, cartofi din prima epocă de plantare, care vor fi protejate cu plastic, modelarea terenului se poate face din toamnă. Avantajul acestui procedeu constă în faptul că biloanele înălțate se încălzesc repede primăvara , o dată cu apariția primelor zile însorite, ceea ce permite plantarea mai devreme cu 5-10 zile și deci o mărire a precocității producției.
Consumul de forță de muncă și de combustibil variază în funcție de planta cultivată, starea terenului, atacul de boli și dăunători, în fine de tehnologia aplicată.
În legumicultură se folosește toată gama de îngrășăminte organice și minerale, acestea din urmă îndeosebi sub formă de soluții sau de granule. Se administrează tot mai mult îngrășăminte naturale lichide pe frunzele plantelor, cu rezultate deosebite.
• Producerea răsadului
În sistemul legumicol de producție cultivarea legumelor se face și prin răsad, adică prin plante tinere, la începutul vegetației, care pot avea vârsta de 35-55 zile. Folosirea plantelor tinere asigură o prindere perfectă, grăbirea vegetației și fructificării, producții timpurii. În spațiile închise, sere și răsadnițe, cultura se poate practica numai prin răsad plante tinere cu 2-6 frunze și cu sistem radicular bine dezvoltat.
Tehnologia de producție a fructelor ecologice
• Amenajarea terenului.
În cadrul pepinierei pomicole se delimitează sectoarele constitutive. Suprafața acestor sectoare se calculează în funcție de sarcina de producție – pomi altoiți – bazată pe randamentul la altoire. Se efectuează trasarea drumurilor, stabilirea zonelor de întoarcere pentru mijloacele mecanizate, precum și trasarea rețelei de irigare. Pentru ca lucrările să poară fi mecanizate, parcelele vor fi, de preferință, dreptunghiulare și vor avea o lungime de 200-250 m pentru școala de puieți și de 100 20 m pentru marcotiere, școala de vițe și școala de pomi.
• Pregătirea terenului
După amenajarea teritorială se trece la nivelarea terenului, folosind nivelatorul: NT – 2,8 cu tractorul U-650 sau NT 4,25 cu tractorul A-1300. Fertilizarea se face cu 30-35t/ha gunoi de grajd și îngrășăminte minerale 60-90 kg/ha s.a. fosfor și 40-50 kg/ha ș.a. potasiu. Înainte de desfundat se face dezinfectarea terenului destinat diferitelor sectoare ale pepinierei. Desfundatul se face la adâncimi diferite: în școala de puieți la 40-45 om, iar în câmpul de altoire la 50-60 cm.
• Pregătirea răsadului
De cu seara, înainte de a fi scos din sere sau răsadnițe, răsadul se udă bine cu stropitoarea, pentru a-l putea folosi cu cât mai mult pământ pe rădăcini și pentru a evita ruperea acestora, ușurându-se în același timp și operația de plantare. Cu cât răsadul va avea un număr mai mare de rădăcini întregi, cu atât prinderea sa la plantare va fi mai sigură.
• Organizarea terenului pentru plantare
Prin pregătirea terenului pentru plantare se caută obținerea celor mai bune condiții pentru prevenirea degradării solului, realizarea condițiilor pentru executarea lucrărilor de îngrijire a pomilor și cresterea producției. În acest sens, proiectul de organizare trebuie să cuprindă o gamă largă de lucrări de îmbunătățiri funciare, parcelare, trasarea drumurilor, a rețelei de irigație, precum și o amplasare a construcțiilor cat mai bună.
• Parcelarea terenului. Parcela este definită ca o unitate teritorială de bază din componența unei livezi. Pentru terenurile înclinate, mărimea parcelei este variată în funcție de mărimea pantei și de gradul de farămițare a terenului. În general, se accepta și situații în care o parcelă are o suprafață de până la 3 hectare. Pentru plantațiile de pomi pitici, mărimea unei parcele poate ajunge până la 6 hectare. Cea mai bună imagine a parcelelor este cea dreptunghiulară.Dar acolo unde configurația terenului o cere, parcelele pot avea și altă formă.
• Amenajarea terenului. În funcție de zona asezării livezii sunt necesare lucrări de amenajare diferite. În zonele cu livezi înclinate și ploi abundente se fac amenajări pentru a combate eroziunea pamantului și pentru evacuarea apei.
• Terasele sunt principalele amenajări anti eroziune și se construiesc pe pante uniforme cu înclinare mai mare de 16-19%. Pe lângă combaterea alunecării, ele asigură condiții pentru mecanizarea lucrărilor. Lățimea teraselor este invers proporțională cu panta terenului și variază între 7 și 14 m. Pe aceste pante, în funcție de specie, se pot planta 3-4 rânduri de pomi.
Amenajarea spatiilor destinate pomiculturii și parcelarea terenurilor asigură efectuarea lucrărilor în livadă ordonat și la timp, având în vedere următoarele criterii:
• pe terenurile cu o textură ceva mai grea și cu panta de până la 6 la sută, lucrările solului se pot face în orice direcție, fără pericol de alunecare, în cazul solurilor mai ușoare, pericolul eroziunii apare la o pantă de 5 la sută; aceste indicații se referă la plantațiile de pomi pitici.
• pe terenurile cu inclinarea cuprinsă între 5,6 la sută și 14 la sută, în funcție de soiul solului, procesul de eroziune se poate combate numai prin executarea lucrărilor obligatorii în direcția curbelor de nivel;
• denivelările create din cauza lucrării solului sunt suficiente pentru a stăvili procesul de eroziune.
• pe pantele cuprinse între 14% – 19% se recomandă crearea de benzi înierbate pe distanțele dintre rândurile cu pomi, în concordanță cu benzi de câmp permanent în raport de 2: 3: 4 sau 5, în funcție de pantă și de distanța dintre rânduri:
• pe pantele mai mari de 15-20% apare obligatoriu operația de terasare.
În concepția nouă privitoare la sistemele de întreținere a solului pentru livezi, folosind sistemul de „terasare în timp”, este recomandabil ca terasarea să înceapă de la pantă cu înclinație de 10%.
• Combaterea bolilor și dăunătorilor la legumele ecologice
Combaterea bolilor și dăunătorilor este absolut obligatorie în cultura legumelor ecologice. Plantele legumicole prin specificul lor, cu tesuturi suculente și bogate în elemente nutritive, constituie un mediu foarte favorabil pentru atacul bolilor și dăunătorilor. Acest atac este favorizat în spațiile acoperite (răsadnițe, sere, solarii) și în condiții de irigare, când se formează exces de umiditate. De asemenea atacurile sunt favorizate și de rotația necorespunzătoare a culturilor mai ales cand se practică monocultura. Pentru combatere este necesară identificarea bolilor și dăunătorilor și apoi cunoașterea mijloacelor de combatere.
Prezintă de asemenea o mare importanță și cunoasterea mijloacelor de prevenire a apriției bolilor și dăunătorilor. Ca măsuri preventive cu aplicație largă sunt: evitarea terenurilor infectate, tratarea semințelor înainte de semănat, rotația culturilor, distrugerea buruienilor, etc. Dintre mijloacele curative, cea mai întrebuințată este tratarea culturilor cu diferite produse chimice sub formă de soluție, în raport cu atacul produs și plantele cultivate.
Combaterea bolilor și dăunătorilor se face prin metode preventive și curative, ținând seama de biologia plantelor, sortimentele de pesticide, biologia agenților dăunători. Combaterea are în vedere pragul economic de dăunare (PED), prin care se înțelege nivelul de pagube de la care este necesar să se aplice tratamente corespunzătoare. Aplicarea pesticidelor trebuie să conducă obligatoriu la recuperarea recoltei și costului tratamentelor. Eficiența acțiunilor de protecție este condiționată de aplicarea unui complex de măsuri și mijloace de combatere a atacurilor.
Protecția culturilor de legume contra bolilor și dăunătorilor trebuie să aibă un pronunțat caracter ecologic și integrat, ce se încadrează într-un sistem ce îmbină armonios toate metodele de luptă, cu accentul din ce în ce mai mare pe folosirea largă a procedeelor agrotehnice și metodelor biologice. Pe această cale se limitează efectul nociv al pesticidelor, diminuându-se poluarea mediului înconjurător (plante-sol-cultivator).
Combaterea paraziților vegetali se face conform avertizării oficiale, preventiv sau curativ, cu MSPP 3-300 sau MSPV-900 în agregat cu tractorul U-650 n sau
L-445 și desigur manual, folosind pompa de spate specială.
• Combaterea bolilor și dăunătorilor la fructele ecologice
Viespea semințelor de prun – Larvele consumă conținutul sâmburilor.Fructele nu se mai dezvoltă normal, au o culoare albastră-violacee și cad. Viespea are o generație pe an și iernează ca larvă în sâmburul fructelor. Se recomandă adunarea fructelor atacate și distrugerea lor. Gărgărița florilor de măr – Insecta atacă în primul rând mărul, iar, uneori poate fi atacat părul . Adulții hibernați rod bobocii florali iar larvele consumă pistilul, staminele și partea internă a petalelor. Gărgărița florilor de măr are o generație pe an și iernează ca adult în sol.Adulții apar la sfârsitul lunii martie-începutul lunii iunie. Larvele se dezvoltă în decurs de 15-30 zile. Pentru combatere se recomandă tăierea ramurilor uscate, răzuirea tulpinilor și ramurilor groase, scuturarea dimineața pe prelate a pomilor, aplicarea de inele capcane.
Viermele prunelor – Atacă mai ales prunul, dar și cireșul, piersicul, caisul.Fructele atacate se recunosc dupa picăturile cleioase ce se scurg prin orificiul de pătrundere al larvelor.Fructele atacate cad și putrezesc.Larvele de 10-14 mm lungime au corpul roz, cu capul brun până la negru. Viermele prunelor are două generații pe an și iernează ca larvă învelită în cocon mătăsos sub scoarța pomilor sau alte locuri.Fluturii generației hibernante apar în mai iar cei din generația a doua la începutul lui iulie.Ouăle sunt depuse pe jumătatea inferioară a fructelor.Pagube mari se produc la generația a doua, mai ales pe soiurile semitârzii sau târzii.
Musca cireselor – Atacă cireșul, vișinul și unii arbuști.Preferă soiurile semitârzii și târzii.Fructele coapte atacate prezintă pete brune, moi.La apăsare asupra locului brunificat, pulpa cedează.Larvele se hrănesc cu pulpa fructului din jurul sâmburelui.Fructele atacate putrezesc și cad.Musca are 4-6 mm lungime.Aripile cu patru benzi întunecate,larva este apodă, albă, de 5-6 mm.Musca cireșelor are o generație pe an și iernează ca pupa în sol în stratul superficial.Adulții încep să apară eșalonat în a doua jumătate a lunii mai, în decurs de 14-28 de zile. Femela introduce ouăle sub pielița fructului.Stadiul de larvă durează 10-20 de zile. Se recomandă săparea solului în jurul pomilor toamna sau primavara devreme.Recoltarea fructelor trebuie să se faca la timp.Tratamentele chimice se execută la avertizare la o saptamană de la apariția muștelor, cand soiurile timpurii sunt în pargă.
3.2 Funcțiile fizice (Recoltare,condiționare, sortare-calibrare)
Organizarea recoltării se face în funcție de condițiile fermei, iar gradul de mecanizare al lucrării se cere să fie cât mai ridicat. Astfel, se va recolta dimineața, după ce se ridică roua și nici într-un caz, imediat după ploaie. Operațiunea de desprindere a organelor comestibile de pe plantă se execută cu multă atenție, ca și introducerea în recipientele de recoltare, pentru a se evita vătămarea plantelor sau produselor.
Momentul recoltării este dat de gradul de maturare (coacere) și momentul optim de recoltare, în funcție de destinația producției și modul de consum agreat de cumpărător:
• maturitatea de consum (tehnică sau industrială), corespunde momentului în care produsele legumicole au realizat însușirile cerute pentru consum imediat sau pentru prelucrare, ca de exemplu dovleceii în floare, mazărea și fasolea păstăi cu boabe erbacee;
Toate produsele se recoltează în conformitate cu standardele în vigoare și cerințele pieței și pentru a putea fi valorificate, trebuie să îndeplinească următoarele condiții de calitate: să fie întregi, fără lovituri și vătămări mecanice, fără crăpături, sănătoase, proaspete, turgescente, fără urme de pământ sau substanțe chimice, zvântate, fără gust sau miros străin.
SECTOR LEGUME ECOLOGICE
Tabelul 9. Suprafața recoltată și productia totală
Sursa: Date INS-date operative MADR 2014 – suprafața recoltată
Din datele prezentate se observă că din anul 2011 până în 2014 producția de legume ecologice a scăzut. Putem vedea ca o creștere a producției ce a avut loc în anul 2013 când producția crește de la 3535,3 mii tone în 2012, la 3961,0 mii tone în 2013, ceea ce a fost benefic pentru țara noastră.
Recoltarea fructelor
Procesele de maturare a fructelor se caracterizează printr-o serie de modificări fizico-chimice ale însușirilor acestora. Pe măsură ce se apropie de maturitate fructele cresc mult în mărime, amidonul se transformă în zaharuri și aciditatea fructelor scade. Gradul de maturitate la care se face recoltarea fructelor este determinat de modul de valorificare a acestora și anume: în stare proaspătă, pentru consumul intern imediat, depozitarea lor pentru export, pentru transformări în produse diverse.
În raport cu destinația lor, fructele se vor recolta mai timpuriu, maturarea lor având loc în timpul transportului, depozitării sau chiar printr-o maturare forțată. Este necesar să avem în vedere că maturitatea de recoltare se referă la momentul în care fructele au ajuns la greutatea specifică, pigmentația și gustul caracteristice soiului, iar maturitatea de consum reprezintă momentul în care fructele realizează un raport armonios între diferitele componente ale fructului, moment în care densitatea pulpei, gustul și aroma imprimă fructului maximum de calități gustative. În funcție de destinația ce urmează să se dea fructelor, se iau în considerație următoarele elemente: culoarea fructelor, ușurința detașării de ramură, culoarea semințelor, duritatea pulpei, prezența amidonului, substanța uscată în suc, transformarea substanțelor tanoide, dezvoltarea cerii. Orice pomicultor este convins că recoltarea fructelor constituie una din lucrările de maximă importanță.
Toate eforturile depuse de cultivator de la înființarea plantației, ca și cele din fiecare an, sunt răsplătite în măsura în care se acordă atenția cuvenită recoltării fructelor. Aceasta nu trebuie privită ca o simplă operație mecanică de adunare a fructelor, ci ca un complex de operațiuni, care hotărăsc în cele din urmă calitatea, valoarea comercial-alimentară, durata de păstrare în stare proaspătă a fructelor.
SECTOR FRUCTE ECOLOGICE
Tabelul 10. Producție totală și suprafața cultivată
Sursa: INS- Anuarul Statistic al României,2011- 2014 cu pepiniere
Transportul este un factor important, chiar determinant, al logisticii de distribuție a legumelor și fructelor în stare proaspătă. Pentru a ajunge în condiții optime la beneficiari (consumatori finali sau intermediari), este necesar ca produsele să fie transportate de la producător la unitățile de comerț cu amănuntul sau la cele de procesare în cea mai bună stare posibilă și în timpul cel mai scurt. Pentru aceasta, trebuie ca legumele și fructele bio să fie ambalate corespunzător și optim încărcate în vehicule dotate cu instalații speciale pentru a putea fi prevenite pierderile mecanice și cele datorate încingerii produselor. Transportul legumelor și fructelor din câmp se realizează cu camioane sau tractoare cu remorci, iar în complexele de sere cu electorstivuitoare și remorci pe care se așează paletele cu lădițe.
• Sortare- calibrare
Sortarea- calibrarea are rolul de a separa legumele și fructele ecologice pe mărime și culoare, grad de sănătate, formă, integritate conform normelor în vigoare pentru fiecare categorie de legume și fructe. Sortarea legumelor și fructelor este necesară pentru a prezenta produsele cât mai uniform ca dimensiuni, sanatoase, fără urme de boli sau dăunători, atrăgătoare pentru consumatori. Sortarea se execută în plantațiile de legume sau în livezi, sau în halele de sortare.
Calibrarea, sau așezarea legumelor și fructelor pe unități omogene de dimensiune, se execută manual, mai ales în camp, și mecanizat la serele de legume.
Instalațiile de calibrare pot fi mecanice, electronice sau optoelectronice. Ele pot sorta fructele și legumele bio în funcție de mai mulți parametrii, cum ar fi: dimensiunea, culoarea, greutatea, forma sau calitatea.
Calibrarea este făcută de un sistem complex, gestionat de calculator, dotat cu camere video ce filmează fiecare unitate de produs, căruia îi este calculat apoi diametrul și îi este identificată culoarea fiind apoi eliberat pe o ieșire conformă cu caracteristicile sale. Pot fi dotate cu una sau mai multe canale, productivitatea ajungând la 6-8 tone/oră, în funcție de produs.
• Ambalarea
Această componentă a filierei este specifică oricarui tip de produs. Ambalarea legumelor și fructelor ecologice este o activitate indispensabilă unui comerț modern, scopul ambalării este acela de a menține integritatea cantitativă și calitativă a produselor ambalate, precum și de a prezenta superior produsul potențialului consumator din cadrul procesului de valorificare. Ambalajul are scop dublu de a proteja produsele, facilitând manipularea pe timpul transportului și de a le oferii o prezentare atrăgătoare.Tipurile de ambalaje în care se așează legumele sunt numeroase. Astfel, se utilizează lădițele de lemn cu folosință universală. Pentru export se utilizează lădițe din lemn, carton sau plastic.
In ultimul timp s-au extins din ce în ce mai mult ambalajele din plastic pentru tomate, castraveti, rădăcinoase și verdețuri. Legumele cu frunze se vând în vrac fără un ambalaj special. Ciupercile se ambalează în pungi de polietilenă sau coșulețe speciale.
Ambalarea legumelor și fructelor bio în cantități mici, de exemplu în pungi de 0,5 kg , 1kg, 2kg etc. are avantajul de manipulare rapidă, igienă estetică, conferă un aspect plăcut ce determină vânzarea rapidă în condiții avantajoase pentru producători.
Produsele în partizi mari destinate comerțului de gros trebuie să fie ambalate în recipient de capacitate uniformă pentru a utiliza eficient mijlocul de transport și a limita pierderile în timpul manipulării, transportului și depozitării.
3.3 Procesarea
Această componentă a filierei se studiază din punct de vedere economic, analizând agenții economici care acționează la acest nivel al filierei și performanțele economice înregistrate de industria de procesare a fructelor și legumelor ecologice.
Figura 3.3.1 Evoluția numărului de întreprinderi de procesare
Sursa:prelucrare date www.INSSE.ro
Aproximativ 80% din capacitățile actuale de producție au fost modernizate atât prin fonduri proprii cât și prin SAPARD. Valoarea investițiilor făcute în fabricile de procesare în ultimii doi ani au fost de peste 40 milioane €. Mare parte din unitățile de procesare au implementat sistemul HCCP permițând pătrunderea pe piața comunitară și internațională. În acest moment cca. 60% din producția de conserve are ca destinație principală lanțurile de super market-uri din România și UE dar producția românească ajunge și în state ca Israel, Canada sau SUA.
Produsele realizate prin conservare sunt dominate de cele pe bază de legume: roșii în bulion, mazăre, amestecuri de legume, fasole păstăi și conserve în oțet. Murăturile și legumele fermentate lactic sunt în plină ascensiune pe piață în special în vechile state comunitare.
Tabelul 11.Evoluția producției de conserve din fructe și legume bio
Sursa: http://www.madr.ro/pages/vegetal/strategia-nationala-fructe-legume.pdf
Producția internă de conserve de legume în anul 2014 era de 46,4 mii tone, evoluția acesteia fiind una descrescătoare, a scăzut cu 42,85 % din 2008 până în 2014.
Principalele produse pe bază de fructe rezultate în urma procesării în România sunt: compotul, dulceața, sucurile naturale, fructele uscate și magiunul. Producția internă de conserve de fructe în anul 2014 era de 6,4 mii tone, evoluția acesteia fiind una descrescătoare, a scăzut cu 85,28 % din 2008 până în 2014.
Figura 3.3.2 Evoluția producției de conserve din fructe și legume bio
Sursa:http://www.madr.ro/pages/vegetal/strategia-nationala-fructe-legume.pdf
Fluxul tehnologic de prelucrare industrială a legumelor și fructelor cuprinde o serie de etape comune tuturor tehnologiilor, cărora li se adaugă cele specifice fiecărei tehnologii de prelucrare:
– recepția cantitativă și calitativă a materiilor prime,
– depozitarea provizorie – se face până la introducerea pe fluxul de fabricație,
– transportul intern al materiilor prime, al celor auxiliare, al ambalajelor, al semifabricatelor,
– condiționarea- constă într-o serie de operații premergatoare prelucrării industriale, cum sunt: sortarea, spălarea și curățirea.
– prelucrarea materiei prime: fragmentarea, zdrobirea, opărirea, prăjirea, răcirea, sulfitarea.
Instalațiile de depozitare folosite sunt : depozite ventilate, silozuri, depozite frigorifice ( depozite în atmosfere controlate), etc.
In țara noastră, depozitarea legumelor și fructelor în regim controlat se realizează pentru o mică parte a producției, principalele cauza fiind lipsa infrastructurii și a personalului calificat, costurile ridicate cu întreținerea acestora în depozite la anumiți parametrii de temperatură, umiditate, etc.
3.4 Distribuția
Agenții economici identificați în această fază a filierei sunt : detailiștii, engrosiștii, HoReCa, marile hipermarketuri, supermarketuri.
• Comerțul intern
Distribuția legumelor și fructelor ecologice, parte integrantă a comercializării produselor agricole, reprezintă o problemă deosebit de complexă. Factorii biologici, tehnici tehnologici, organizatorici care se interpun între producție și consum, se află în interdependență. Acest drum de la producător la consummator, direct sau prin intermediul unor verigi comerciale, trebuie să fie cât mai scurt pentru ca legumele și fructele să sufere cât puține pierderi și deprecieri și să poată fi consumate cât mai proaspete.
Agenții economici care operează la nivelul comercializării legumelor și fructelor sunt producătorii agricoli, întreprinderile de industrie alimentară care dețin magazine proprii de desfacere, angrosiști, detailiștii, speculanții din piețe și operatorii specifici pieței de gros.
Pornind de la structura producției de legume și fructe pe forme de proprietate, în care preponderent este sectorul particular, luând în considerare criteriile de selectare a structurilor de producție (dimensionarea canalelor, volumul vânzărilor, costurile distribuției, viteza de deplasare a mărfurilor) se întâlnesc următoarele canale de distribuție:
Canalul de distribuție cuprinde pe de o parte producătorul( punctul de intrare ) iar pe de altă parte consumatorul ( punctul de ieșire)
– Distribuția directă (producător – consumator) constituie forma de distribuție clasică practicată, în cea mai mare parte, de către producătorii particulari. Este varianta de distribuție care presupune transport al produselor, în ambalaje inadecvate, cee ce duce la ineficiența acestui gen de comerț. Această formă de distribuție, cunoscută sub denumirea de “comerț la tarabă” este o formă dezorganizată de comerț.
– Distribuția prin canal scurt (producător- intermediar – consumator) este caracteristică magazinelor de desfacere cu amănuntul care preiau legumele și fructele bio direct de la producători (sistem puțin întâlnit în România), cât și speculanților din piețe care cumpară legume și fructe de la producători și se autonumesc ,,producători agricoli’’ pentru a nu intra în categoria comercianților și a fi obligați să platească taxe. De multe ori modul de stabilire a prețului pe piețele țăranești este dictat de reprezentanții acestui comert ilegal, contribuindu-se, în acest fel, la creșterea artificial a prețurilor de vânzare;
– Distribuția prin canal lung ( cu cel puțin doi intermediari) este practicată de marile societăți comerciale producătoare de legume și fructe bio și de asociații de producători a caror producție este preluată de către engrosiști și de către unitățile de prelucrare a legumelor și fructelor ecologice.
– Distribuția prin piețele de gros este considerată ca fiind caracterizată printr-un număr mare de intermediari (cel puțin trei intermediari), ceea ce dă naștere unui canal de distribuție lung, creat cu scopul de a aproviziona orașele de mărime medie și mare și fiind capabil să stabilească fluxuri regulate de legume și fructe bio, în condițiile unei concurențe libere. În România acest sistem de distribuție se desfașoară începand cu anul 1998, când a fost inființată Piața de gros de legume și fructe și alte produse agricole perisabile din București.
În prezent comercializarea produselor prin piața de gros, deși puternic dezvoltată în alte țări, prezintă unele deficiențe, printe care enumeram:
– Lipsa centrelor de colectare a legumelor;
– Lipsa unor loturi mari și omogene din punct de vedere al sortimentelor și al calității;
Structura de marketing pentru legume și fructe eco este foarte fragmentată. Se apreciază că mai mult de jumătate din cantitatea de legume și fructe comercializată este vândută unui numar mare de mici comercianți care cumpără.
Fructele și legumele bio pot ajunge la consumatori prin prin mai multe canale:
Canalul 1 . Producător – consumator. Acest tip de canal este specific îndeosebi serviciilor date fiind particularitățile acestora, actul de vânzare-cumpărare realizându-se de regulă o dată cu producția și consumarea lor.
Canalul 2. Producător – piețe țăranești- consummator. acest tip de canal este un canal scurt cu un singur intermediar, este specific bunurilor de consum dar și a unor mijloace de producție.
Canalul 3. Producător – piață de gros – detailiști – consumator. acest tip este cu un producător și mai mulți intermediari. Acest canal e alcătuit din două verigi intermediare succesive. Este un canal lung specific pieței bunurilor de consum și îndeosebi mărfurilor de sortiment complex, celor cu cerere sezonieră, mărfuri ce reclamă o serie de operațiuni prealabile punerilor în vanzare, ansamblare, preambalare, etichetare.
Canalul 4. Producător – fabrică de conserve – detailiști – consummator
Canalul 5. Producător – comerțul stradal – consumatori.
• Comerțul extern
România este un importator net de legume și fructe. Deși detine suprafețe mari cultivate cu legume și plantații de pomi fructiferi, producția internă nu satisface, din punct de vedere cantitativ structural și al ritmicității aproviziionării pieței, consumul intern de legume și fructe ecologice. Din punct de vedere cantitativ, producția de legume pe locuitor este de 190 kg, iar consumul este de 180 kg, iar consuml de fructe este de 83,2 kg. Scăzând pierderile de producție rezultă decalaje între producție și consum care se asigură prin importuri.
Din punct de vedere structural, România nu are conditți climatic pentru cultivarea tuturor speciilor legumicole și pomicole, drept pentru care, pentru completarea producției interne de legume și fructe, se apelează la importuri de astfel de produse: banane, portocale, grapefruit, kiwi etc.
Din punct de vedere al ritmicității aprovizionării pieței sezonalitatea producției de legume și fructe eco determină o aprovizionare neritmică și necesitatea completării ofertei interne cu importuri în perioada de iarnă. Comerțul exterior de legume și fructe ecologice al României se realizează cu parteneri tradiționali din Europa , Asia, Africa și America de Sud. Dintre legume, tomatele bio se importă în cantități mari, iar legumele uscate se exportă în cantități ridicate. Dintre fructe, bananele , portocalele și lamâile se importă în cantități mari, iar nucile se exportă.
Înainte de 1989, România exporta cantitați importnte de legume și fructe, în principal ciuperci, tomate, vinete, ardei, capșuni, mere, pere, struguri, prune, caise, etc., balanța comercială de legume și fructe era pozitivă. După anul 1990, exporturile au scăzut foarte mult. Cauzele reducerii exportului sunt numeroase: fragmentarea producței de legume și fructe, nivelul ridicat al autoconsumului .
Legumele au ca destinații principale Franța, Germania, Italia și Elveția, iar fructele se exportă în Olanda, Germania, Italia, Austria, Ungaria, Federația Rusa, Slovacia, Croația și Bosnia-Hertegovina. Merele se exportă în Olanda, Germania și Austria.
Legumele se importă în principal din Olanda , Grecia, Spania, Belgia, Turcia, Polonia, Ungaria, Serbia si Muntenegru, Egipt, Siria si China. Fructele se importa din Italia, Grecia, Spania, Turcia, Polonia, Bulgaria, Egipt, Africa de Sud, Guatemala, Costa Rica, Columbia, Ecuador, Argentina și Iran
România importă banana din Ecuador (88%), Guatemala, Costa Rica și Columbia și portocale din Italia, Grecia, Spania, Turcia, Egipt, Africa de sud și Argentina. Ponderea importurilor de mere din Polonia în totalul importurilor de mere este 43%.
3.5 Evaluarea eficienței pe filieră
Eficiența economică este o categorie complexă aștiințelor economice, care presupune abordări sistemice în legătură cu cheltuielile de factori de producție și cu rezultatele aferente acestora, la nivelurile micro, mezo și macroeconomic.
Indicatorii de eficiență economică au practic o formă de exprimare individual-specifică pentru fiecare domeniu sau tip de activitate economică.
Valoarea adaugată (VA) este unul dintre indicatorii semnificativi ai activității, ce permite aprecierea capacității întreprinderii de a produce valoare nouă și de a-și relua activitatea la nivele de performanță superioară. Analiza valorii adăugate prezintă o bună evaluare a performanțelor și a eficienței folosirii factorilor de producție. Se poate spune astfel că valoarea adăugată exprimă, mult mai bine decât orice alt indicator, eficacitatea combinării factorilor de producție muncă și capital.
In verificarea valorii adăugate, din punct de vedere metodologic, se folosește pe langă mărimea absolută și mărimea relativă și alte rate ale valorii adăugate care permit verificarea performanțelor întreprinderii.Această apreciere este realizata in general pe baza comparației între ratele calculate de întreprindere și ratele de referință care sunt exprimate de norme semnificative, interne sau externe. Dacă această confruntare se face prin raportarea la normele interne comparația poate fi între valorile prezente și valorile trecute, pentru a identifica și justifica evoluțiile ce afectează performanțele.
VA = marja comercială (Mc) + producția exercițiului (Qex ) – consumuri intermediare (CI). Astfel:
– pentru firmele cu activitate de comerț, valoarea adăugată este reprezentată de marja comercială, determinată ca diferența între veniturile din vânzarea mărfurilor (Vmf) și cheltuielile privind mărfurile (Chmf).
VA= Vvzmf – Cmf – Ci= Mc- Ci unde:
Vvzmf : venituri din vânzarea mărfurilor
Cmf : costul mărfurilor vândute
Ci : consumuri intermediare legate de activitatea de comerț
Pentru a evalua eficiența filierei pe fiecare verigă, voi calcula valoarea adăugată pentru salata verde și tomatele bio importate din Bulgaria precum și valoarea productivității din cadrul firmei Gimel Bulgaria.
Valoarea adăugată pentru tomate se va calcula după următoarea formulă:
VA= Vvzmf – Cmf – Ci= Mc- Ci
In anul 2013 Gimel Bulgaria a exportat în Romania 500 de tone de Tomate bio, kg de Tomate bio fiind 1 euro. De aici rezultă că veniturile din vânzarea mărfurilor ajung la 500.000 euro.
Cheltuielile privind mărfurile ajung la 100.000 euro mai exact în dotările fermelor de câmp sau în construcțiile de solarii. Consumurile intermediare legate de activitatea de comerț pot ajunge până la 100.000 de euro.
Valoarea adăugată pentru Tomate bio este:
VA=500.000-100.000-100.000=300.000 de euro pentru 500 de tone de Tomate bio exportate în România.
Tot în anul 2013 Gimel Bulgaria a exportat în România 400 de tone de Salată verde, kg de salată bio fiind 0.5 euro.De aici rezultă că veniturile din vânzarea mărfurilor ajung la 200.000 de euro.
Cheltuielile privind mărfurile ajung la 30.000 euro mai exact în dotările fermelor de câmp sau în construcțiile livezilor . Consumurile intermediare legate de activitatea de comerț pot ajunge până la 20.000 de euro.
Valoarea adăugată pentru Salata verde este:
VA=200.000-30.000-20.000=150.000 de euro pentru 400 de tone de salată verde bio exportată în România.
Productivitatea firmei Gimel Bulgaria pentru Tomate bio
500 mii euro
W= —— =1250 euro pe persoană W=Productivitatea
400
Productivitatea firmei Gimel Bulgaria pentru Salata verde bio
200mii euro
W= —— =1000 euro pe persoană W= productivitatea
200
Rezultate Tomate bio pentru anul 2013
Figura 3.5.1
Rezultate Salată verde bio 2013
Figura 3.5.2
Pentru anul 2014 Gimel Bulgaria a exportat în România 580 de tone de Tomate bio, kg de Tomate bio fiind 1.2 euro. De aici rezultă că veniturile din vânzarea mărfurilor ajung la 696.000 euro.
Cheltuielile privind mărfurile ajung la 150.000 euro mai exact în dotările fermelor de câmp sau în construcțiile de solarii. Consumurile intermediare legate de activitatea de comerț pot ajunge până la 100.000 de euro.
• Valoarea adăugată pentru Tomate bio este:
VA=696.000-150.000-100.000=446.000 de euro pentru 580 de tone de Tomate bio exportate în România.
Tot în anul 2014 Gimel Bulgaria a exportat în România 500 de tone de salată verde, kg de salată bio fiind 0.68 euro.De aici rezultă că veniturile din vânzarea mărfurilor ajung la 340.000 de euro. Cheltuielile privind mărfurile ajung la 40.000 euro mai exact în dotarile fermelor de câmp sau în construcțiile livezilor . Consumurile intermediare legate de activitatea de comert pot ajunge până la 40.000 de euro.
• Valoarea adăugată pentru Salata verde bio este:
VA=340.000-60.000-40.000=240.000 de euro pentru 500 de tone de salată verde bio exportată în Romania.
• Productivitatea firmei Gimel Bulgaria pentru Tomate bio
696mii euro
W= —— =1514 euro pe persoană
460
W=Productivitatea
• Productivitatea firmei Gimel Bulgaria pentru Salata verde bio
340mii euro
W= —— =1360 euro pe persoană W=Productivitatea
250
Rezultate Tomate bio pentru anul 2014
Figura 3.5.3
Rezultate Salată verde bio 2014
Figura 3.5.4
3.6 Analiza SWOT
Etapa de producție
Funcții fizice
Etapa de distribuție
Concluzii
In momentul în care este pus să aleagă între un fruct mare, bogat colorat și foarte plăcut la aspect și un fruct mai bătut, plin de pete, dar ecologic, de cele mai multe ori clientul alege fructul atrăgător ca aspect și mai ales la preț. In lipsa unui obicei al consumului de produse bio ,fructe legume, ecologice și a lichidităților pentru a le cumpăra, acestea fiind puțin mai scumpe, produsele agroalimentare obținute prin metode și producții ecologice au o cerere foarte mică în țara noastră. Aceasta este principala problemă cu care se confruntă producătorii de fructe și legume ecologice de pe meleagurile românești.
Piața legumelor și fructelor ecologice este supusă unei puternice presiuni concurențiale în interiorul fiecărei țări membre UE. Adaptarea agriculturii românești la cerintele și evolutia pieței agricole comunitare se poate realiza prin diversificarea soiurilor în funcție de cerințele pieței, prin modernizarea mijloacelor tehnice și respectarea standardelor de comercializare. Trebuie luate în considerare și probleme cu care se confruntă sectorul legume și fructe în ceea ce privește producția, legate de fărămițarea terenurilor agricole, lipsa asocațiilor de producătrori, lipsa specializării culturilor, materialul săditor puțin productiv .
O altă mare problemă legată de ruptura dintre producător și piață, prețul de la poarta producătorului este incomparabil de mic cu cel care ajunge la consumator, în condițiile în care cea mai mare parte a profitului ajunge la distribuitori. De cele mai multe ori producătorii nu reșesc să își acopere cheltuielile iar raportul muncă – profit este foarte mare , rentabilitatea fiind foarte mică. De asemenea nu prea există sprijin din partea statului pentru producători și nu există un preț fix, de multe ori aceștia sunt nevoiți să-și vândă marfa la prețuri foarte mici ca să nu rămână cu ea pe stoc.
Sectorul egumelor și fructelor ecologice este unul dintre cele mai importante sectoare din agricultură. Pentru ca producția să crească de la an la an, trebuie perfecționate următoarele procese: tehnologia de producție, combaterea bolilor și dăunătorilor și toate operațiile necesare din timpul creșterii legumelor și fructelor bio.
Datele statistice indică faptul că principalele legume bio produse în România, în ordinea cantității, sunt cartofii, care ocupă prima poziție, urmați de varză, roșii, sfeclă de zahăr, ceapă și castraveți. Producția acestor soiuri de legume a înregistrat scăderi sau staționări din 1999 și până în prezent, cea mai mare creștere fiind înregistrată de roșii, cu o medie de 2,5% pe an.
Analizând din punct de vedere comparativ România cu Uniunea Europeană se observă din datele analizate că România este cu mult sub media europeană la sectorul legume și fructe ecologice,fiind foarte clar că este preferat importul.
Situația sectorului legume-fructe ecologice în România necesită abordări noi în contextual conectării la piața unică. Declinul accentuat al sectorului legume-fructe bio necesită măsuri de reorganizare radicale. Apartenența la piața unică poate oferii României avantajul unei mai bune protecții la import în ceea ce privește prețurile la legumele și fructele proaspete, față de situația existentă înainte de aderare. Dacă avem în vedere tendința de creștere a cererii de legume și fructe ecologice și nivelul scăzut al costurilor există șanse de relansare și de apropiere a cererii de nivelul ofertei interne. La aceasta se adaugă și faptul că Uniunea Europeană este un importator tradițional de fructe și legume ecologice la unele sortimente pentru care România are o veche tradiție.
Importul de fructe bio se concentrează pe cele care nu se cultivă local, cele mai mari cantități fiind raportate pentru banane, urmate de citrice, mere, pere și gutui. Bananele și citricele laolaltă reprezintă circa 70% din volumul importurilor. În schimb, importul de legume bio se face mai degrabă din motive de suplinire a cererii decât pentru a aduce ceva ce nu se cultivă local. Astfel, cel mai des importate legume bio sunt roșiile, cartofii și ceapa, care împreună constituie 50% sau mai mult din importul de legume al țării.
Produsele agroalimentare eccologice câstiga teren și pe teritoriul țării noastre, chiar dacă se prestează prețuri mai mari, deoarece tot mai mulți oameni doresc să mănânce și să aibă un stil de viață cat mai sanatos. Diferența dintre produsele bio și cele obisnuite este marcată de substanțele folosite în timpul producerii acestora, la produsele agroalimentare ecologice fiind utilizate resturile tradiționale din grajd (bogate foarte mult în fosfor și azot), pe cand la celelalte sunt întrebuințate substanțele chimice, adică ingrășăminte chimice , ierbicide și pesticide. Pentru a deveni furnizori, oamenii din mediul rural atestă faptul că nu folosesc îngrășăminte chimice sau ierbicide, chiar dacă nu dețin un certificat ecologic de la autorități, iar consumatorii pot verifica personal, prin vizitele în gospodării, cum sunt produse alimentele ecologice pe care le pot cumpăra.
Sunt de părere că România are un potențial agricol fantastic datorat condițiilor favorabile de mediu, lipsa unei chimizări accentuate, forță de muncă disponibilă, suprafața arabilă și cu livezi forte mare. Este necesar în schimb să se investească și sa se sprijine fiecare sector în parte, cu accent deosebit asupra preproducției și producției.
Bibliografie
Filiere Agroalimentare, Prof.univ.dr.Victor Manole, Conf.univ.dr. Dan Boboc, Asist.univ.drd.Raluca Andreea Ion,Editura ASE,2005;
Economia și filiera produselor agroalimentare, Ștefan Gavril, Dan Bodescu, Adrian Dinu Toma, Radu Lucia Pânzaru,Editura Alfa,2008;
Agromarketing – ediția a II – a, Prof.univ.dr. Victor Manole, Lect.univ.dr. Mirela Stoian, Prep. Raluca Andreea Ion,Editura ASE,2005;
Raluca Andreea Ion-„Filiere Agroalimentare ,Teoria filierelor”(Lucrare Doctorat);
Tehnologia laptelui și a produselor derivate, Marius-Giorgi Usturoi, Editura: Alfa,2008;
Competitivitatea pe filiera cerealelor panificabile/Adrian Turek (coord.), Letiția Zahiu, Cecilia Alexandri,– Ed.a 2-a, rev.– București: Ars Academica, 2009;
Mănescu, Bujor; Ștefan, Marcela -Sisteme horticole comparate, editura ASE, București, 2005;
Diaconecu ,Ion – Merceologie Alimentară. Calitate și Siguranță, Editura Universitară, București 2007;
Turek, A și colab– Analiza filierei sectorului legume-fructe în România Editura Cartea Universitară, București, 2008;
Voinea, Lelia – Mărfuri alimentare și securitatea consumatorului, Curs Universitar, 2007;
Website-uri:
http://www.intermodal-logistic.ro/piața-de-legume-fructe-din-Romania-la-ora-adevărului;
www.gazetadeagricultura.info;
www.recolta.eu;
http://gimel.bg/;
http://www.naturaliabio.ro/22_gimel;
http://xa.yimg.com/kq/groups/22130333/533334780/name/factori,+principii,+organizare+plantatie.docx;
http://www.rasfoiesc.com/business/management/ANALIZA-VALORII-ADAUGATE-ELEME25.php ;
http://www.INSSE.ro;
http://www.MADR.ro ;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Filiera Fructelor Si Legumelor Ecologice de Import (ID: 121245)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.