Filiatia In Cazul Reproducerii Umane Asistata Medical
Cuprins
INTRODUCERE
Tema aceasta am ales-o datorită actualelor probleme deosebit de importante care sunt din ce în ce mai des întâlnite legate de stabilirea paternității. Este un subiect ce crează numeroase controverse în zilele noastre. Dacă din Antichitate și până nu demult, legătura de filiație față de tată era foarte ușor stabilită, fără prea multe îndoieli puse asupra pretinsului tată, astăzi lucrurile s-au schimbat mult.
Faptul paternității, legătura de filiație dintre tată și copil nu mai e atât de evidentă ca în secolele trecute, dovada acesteia putând fi oricând răsturnată prin proba contrarie corespunzătoare, oferită de posibilitățile de verificare biologică din știința actuală. În mod corespunzător, cu emanciparea fără precedent a tatălui, chestiunea filiației față de tată a devenit o problemă juridică foarte bine conturată și adesea abordată în dreptul familiei.
În lumea modernă, căsătoria a pierdut mult din stabilitate după liberalizarea divorțului, iar descoperirile extraordinare ale medicinii au făcut posibilă fecundarea "in vitro" și însămânțarea artificială, ca urmare, o femeie poate deveni mamă chiar nefertilă fiind și chiar fără să-l fi cunoscut vreodată pe tatăl copilului. Cel mai probabil e ca acesta să rămână toată viața față de mamă și față de copil doar un donator de spermă și, în această calitate, de simplu tată biologic, să nu aibă nicicând vreun drept asupra propriului copil.
Îmi întemeiez susținerile pornind de la ideea că instituția familiei are un rol deosebit în societate, iar căsătoria stă la baza formării familiei.
Stâlpul de susținere al unei societăți echilibrate, funcționale, evolutive este familia. Aceasta se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea în drepturi și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor așa cum prevedere Constituția României.
În lucrarea de față, voi prezenta din punct de vedere juridic reproducerea umană asistată medical și filiația față de tatăl rezultat din acest procedeu, urmărind criteriile după care este analizată în sistemul legislativ românesc și ghidându-mă după punctele de reper evidențiate de literatura de specialitate și practica judiciară.
Din punct de vedere structural, lucrare cuprinde patru părți. Aceasta a fost structurată în așa fel încât să trateze cât mai multe aspecte posibile. Astfel, în prima parte, care are caracter introductiv, vom tratata noțiunile generale legate de familie, care sunt coordonatele și nevoile acesteia.
Partea a doua a lucrării se oprește la reproducerea umană asistată medical cu un terț donator, subiect ce consider că a început să creeze cele mai multe controverse, legislația română cu privire la acest subiect fiind foarte săracă.
Partea a treia va cuprinde câteva tehnici medicale de reproducere umană, printre care inseminarea artificială, fertilizarea in vitro, surogatul și reproducerea post-mortem. Aceste tehnici sunt probleme care au capătat amploare cu o rapiditate mare.
Partea a patra a lucrării este rezervată prezentării filiației în cazul reproducerii umane asistate medical. Vom vedea care este regimul juridic al filiației, care sunt condițiile pentru reproducerea umană asistată medical și cum se poate contesta filiația în aceste cazuri.
Cu cât avansează cercetarea și tehnologia, cu atât numărul copiilor pe care acestea îl vor produce va fi mai mare. Cu cât societatea primește mai mulți astfel de indivizi, cu atât mai vizibil va fi conflictul moral, etic, legal si chiar religios. Cert este că acești oameni apar și vor continua să apară în număr tot mai mare. Datoria societății este să îi primească și să îi integreze în așa fel, încât efectele negative ale acestui fenomen să fie minime.
Reproducerea umană asistată medical este o realitate tot mai prezentă și în societatea românească. Pentru ca această nouă modalitate de dobândire a calității de subiect de drept are implicații majore asupra relațiilor social-juridice actuale, trebuie identificate instituțiile juridice care sunt afectate ori se circumscriu acestei probleme. Instituții juridice, cum ar fi filiația, ceea ce ne interesează cel mai mult în acest studiu, rudenia, adopția, începutul vieții, drepturile omului. Acestea trebuie reanalizate prin prisma tehnicilor medicale de reproducere. Reproducere umană asistată medical presupune o activitate complexă de remodelare a normelor existente, prin inserarea de prevederi noi, realizarea de prevederi speciale și de excepție, readaptarea celor existente. Foarte important este ca aceste norme să nu dea statut juridic special noilor subiecți de drept, ci să realizeze un spațiu comun normativ care să nu instituie nici privilegii, dar nici discriminări.
Lucrarea are ca scop identificarea problemelor, în general de ordin juridic și cu privire la filiație, cu care se confruntă domeniul reproducerii asistate în țara noastră. O mare importanță prezintă readaptarea reglementărilor cu privire la filiație, astfel încât copiii născuți prin reproducerea umană asistată medical, în special cu terț donator, să aibă un statut juridic clar, iar familiile din care fac parte să se bucure de stabilitate și siguranță socială și juridică.
În acest context, lucrarea își propune să evidențieze cât este de importantă stabilirea paternității și cât contează aceasta pentru menținerea raporturilor de familie.
Sintetizând cele analizate pe parcursul acestei lucrări, filiația față de tată, cât și reproducerea umană asistată medical, ne-a permis să formulăm concluzii și considerații personale asupra modalităților de desfășurarea care se realizează în cadrul acestor instituții, considerații pe care le-am inclus la finalul acestei lucrări, în „Concluzii”.
CAPITOLUL I
FAMILIA – COORDONATELE ȘI NEVOILE EI
"Noi toți venim din anumite familii. Familiile sunt mici, mari, extinse, nucleare, formate dintr-o generație, multi-generații, cu un singur părinte, cu doi părinti, cu bunici. Trăim sub același acoperilș sau sub mai multe. O familie poate exista temporal sau pentru câteva săptămâni, poate fi permanentă sau pentru totdeauna. Devenim parte a unei familii la naștere, prin adopție, căsătorie, sau prin dorința de sprijin reciproc. Ca membrii ai familiei, ne hrănim, ne protejăm, și ne influențăm unii pe alții. O familie este o cultură prin ea însăși, cu valori diferite și căi unice de realizare a viselor și împreună familiile noastre devin sursa bogăției moștenirii culturale și diversității spirituale. Fiecare familie are puncte tari și slăbiciuni care variază în funcție de membrii individuali și de familie ca unitate. Familiile noastre crează vecinătatea, comunitatea, statele și națiunile." (Raportul House Memorial 5 Task Force on Young Children and families, Washington, 1990)
1.1.Familia – elemente de analiză
Familia contemporană este caracterizată de o constelație de probleme și de situații care ne provoacă să-i reanalizăm coordonatele, să căutăm soluții și să o sprijinim tot mai adecvat pentru a le rezolva.
Ca instituție inițială de formare și educație a copilului, familia se găsește de multe ori în contradicție cu școala și chiar cu comunitatea socio-culturală sau profesională.
Ca unitate/cuplu de adulți ea trăiește drama complexității situațiilor economice, culturale și de relaționare din epoca noastră.
Ca grup divers de adulți, copii și tineri care construiesc împreună valori sociale, tradiții și propria cultură, familia simte prima apăsarea problemelor legate de recesiunea economică, de criza culturii și de dificultățile de comunicare interumană din ultimii ani. Paradoxal, cu cât se perfecționează mai mult mijloacele de comunicare în masă, cu atât se simte mai mult o lipsă de comunicare interumană, în special în sensul relațiilor socio-afective. Prin toate aceste dimensiuni se extinde preocuparea de a optimiza și eficientiza relațiile dintre oamenii, comunicarea afectivă și tehnicile de apropiere, negociere, cooperare și colaborare.
Familia reprezintă una din cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituție stabilă cu rosturi fundamentale pentru indivizi și pentru societate.
Familia trebuie înțeleasă în special ca grup uman de bază și ca realitate socio-umană determinată de relațiile de cuplu, de cele parentale dar și de legăturile implicate în succesiunea generațiilor și în viața domestică în comun. Ca și concept, familia înseamnă mai mult decât grupul familial. Termenul de familie se referă și la constelația de roluri și influente, pe când termenul de grup familial are în vedere numai caracteristicile determinate de legăturile de rudenie.
Ca grup de persoane, familia este caracterizată prin:
legături de rudenie ( prin căsătorie, prin naștere, prin adopție, etc);
viața comună;
legături de sentimente;
aspirații și interese comune;
istorie comună.
Pe măsură ce societatea umană s-a dezvoltat, familia a devenit tot mai mai mult responsabilă față de următoarele aspecte care privesc creșterea și educația copiilor:
menținerea continuității biologice a individului și societății (prin procrearea, formarea și educarea copiilor);
menținerea continuității culturale prin transmiterea moștenirii culturale în procesul socializării;
satisfacerea nevoilor emoționale, a trăirilor intime, asigurând sentimentul siguranței și menținerii personalității;
integrarea socială a membrilor ei prin procesele de orientare, educare și socializare.
Familia constituie mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani ani ai existenței personale, se dezvoltă și se formează pentru viață. Ea reprezintă un prim instrument de reglare al interacțiunilor dintre copil și mediul social. Are rolul central în asigurarea condițiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiții ce stau la baza structurării personalității individului.
În familie copii sunt crescuți, socializați, protejați și își apropie valorile culturii și ale moralei. Ei se dezvoltă fizic, psihic, moral și spiritual prin amprenta mediului familial. În familie se realizează integrarea socială primară a copilului. Odată cu intrarea în școală se va începe integrarea secundară.
Iată de ce modul de relaționare din familie, climatul afectiv și modelul socio-cultural al acesteia sunt importante în construirea comportamentelor sociale și integrarea socială. Prin relațiile sale cu mama, cu tata și cu frații, copilul se integrează în relațiile sociale, se apropie de societate, își cunoaște valoarea și începe să-și formeze imaginea de sine.
Procesele de descoperire a propriei persoane, a cunoașterii de sine, a identificării persoanei, construcția imaginii de sine și a încrederii în forțele proprii au loc în primii ani de viața, ani care sunt petrecuți în familie.
Adaptarea la societate și apoi integrarea în relațiile sociale au loc la nivelul relațiilor de familie. Învățarea primelor comportamente sociale, prin imitație și prin interacțiune se produce în mica copilărie și e dependentă de tipul relațiilor din familia de origine.
Din punct de vedere al dezvoltării individuale familia oferă:
primul grup social în care copilul exersează comportamente sociale și se descoperă pe sine;
climatul de siguranță afectivă necesar dezvoltării componentelor personalității atât la vârstele mici, când este determinant, cât și mai târziu, când constituie factor de echilibru și compensare în rezolvarea problemelor sociale;
este primul mediu de creștere și dezvoltare intelectual, motivațional, afectiv, estetic, moral;
reprezintă modelul prim al comportamentelor sociale viitoare;
legătură biologică de bază a individului;
cadrul de dezvoltare a individualității și posibilitatea valorizării individuale datorită încărcăturii afective care leagă pe membrii ei;
leagă istoria între trecut și viitor.
Putem sintetiza că familia este unicul grup social caracterizat de determinările naturale și biologice, singurul în care legăturile de dragoste și consanguinitate capăta o importanță primordială prin interacțiunile multiple și determinante între toți membrii ei. În aceste relații, valori și sentimente copilul primește forța și imboldul principal al dezvoltării sale.
1.2.Contextul schimbărilor în viața familiei actuale
Familia are o istorie care se confundă cu dezvoltarea civilizației umane. Familia de azi este familia timpurilor actuale, se confruntă cu provocările ei și cu căutările efervescente ale modelelor și practicilor sociale moderne.
Familie-societate. Primul element al analizei este tipul de relație stabilită între familie și societate. Familia modernă este considerată ca un barometru al schimbărilor multiple și complexe existente în lume.
“Familiile din societățile contemporane, fie ele dezvoltate sau în curs de dezvoltare, au suportat în ultimele decenii transformări profunde (……)Termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzând să acopere astăzi realități diferite de cele caracteristice generațiilor precedente…..Opinia curentă, preluată deseori și în discursul politic și științific, afirmă că familia este cea mai fidelă păstrătoare a tradițiilor, a valorilor naționale, că este unul dintre cele mai conservatoare (în sensul bun al termenului) segmente sociale. Contrar acestor opinii, familia este mai puțin depozitară și mai curând barometru al tuturor schimbărilor sociale. Ea a devenit tot mai sensibilă la toate principalele transformări petrecute în societate”.
Fără această perspectivă realistă și comprehensivă nu putem interveni adecvat în sprijinul familie. Se cunoaște din literatură de specialitate faptul că în esență, dinamica familiei este interdependentă cu dinamica societății. Relațiile dintre familie și societate se manifestă în mai multe direcții:
familia este sursa proceselor demografice care, din punct de vedere cantitativ, determină reproducerea și dezvoltarea forței de muncă și a masei de consumatori;
prin intermediul socializării interne, familia exercită, din punct de vedere calitativ, o influență puternică (dar nu autonomă) asupra nivelului de dezvoltare fizică, intelectuală și morală a copiilor și tinerilor, din generațiile respective, ceea ce le face mai bune, egale sau mai rele cu generațiile precedente;
familia este unul din principalii factori care asigură menținerea identității culturale naționale;
inegalitățile în nivelul moral, educațional și cultural al familiilor au repercusiuni directe asupra fixării și reproducerii, chiar asupra inegalităților sociale, asupra apariției de noi pături sociale.
Familie-diversitate și complexitate. Al doilea element al analizei este reacția familiei la diversitate și complexitate, ca și caracteristicile lumii actuale.
Așa cum am prezentat mai sus literatura de specialitate definește locul și determinările familie în raport cu societatea în dinamica și complexitatea ei. În același timp e nevoie să identificăm și cum reacționează familia la diversitatea și complexitatea vieții sociale moderne.
Desigur este evident că viața contemporană este caracterizată de o mare diversitate. Aceasta produce nenumărate provocări pentru găsirea unor soluții optime de schimbare. Pe de altă parte face să crească anxietatea, insecuritatea și instabilitatea vieții de familie moderne.
Chiar termenul de familie a început să fie înțeles de specialiști mai larg decât grupul compus doar de părinți și copiii lor. Se ia în seama gradul de rudenie, grupul domestic, etc.
Toți autorii converg azi în a evidenția evoluția familiei și rolurilor ei în contextul socio-cultural și economic contemporan. În grijă pe care o manifestă societatea multiculturală pentru păstrarea și îmbogățirea identității umane și pentru promovarea diversității ca resursă a grupului, familia se înscrie cu identitățile sale naționale, locale și umane.
Acceptarea socială descoperă domenii care până mai ieri erau un tabu: coabitarea, sexul înainte de căsătorie, copii născuți în afara căsătoriei. Schimbările în legislație recunosc, în toată lumea schimbările sociale, așa cum este divorțul, avortul, drepturi și oportunități egale, reproducerea umană asistata medical. Se schimbă conceptele vechi și practicile discriminatorii sunt tot mai mult interzise. Valorile și atitudinile familiei sunt influențate de schimbările de tehnologie, de la contracepție la computere, studii genetice și bioetică.
A fi părinte nu mai este doar o calitate dată de vârstă și înțelepciunea acesteia, ci devine tot mai mult o responsabilitate care cere cunoștințe și competențe. Factorul economic și piața muncii tind tot mai mult să influențeze așteptările și paternitatea vieții de familie. De multe ori, femeile, mame și fiice, pot primi mai ușor o slujbă în anumite domenii, decât bărbații, tați și fii.
Creșterea copiilor nu poate fi izolată de numeroasele influențe și modele ale vieții actuale de familie. O serie de fenomene tind să devină provocări majore pentru calitatea de părinte și calitatea îngrijirii și educației în familie: paternitate și maternitatea în adolescență, căsătoriile nelegalizate, familii monoparentale, separarea părinților și divorțul, noile căsătorii și alți parteneri ai părinților naturali, șomajul și noile paternuri ale pieței muncii, sărăcia și legislația, locuințele și lipsa locuințelor, etc.
Toate mutațiile actuale din mediul socio-economic au impact asupra familiei. Criza economică a anilor 1970 din țările occidentale este recunoscută ca având o influență deosebită asupra situației sociale. S-au manifestat și agravat fenomene ca: șomajul, școlarizarea și formarea profesională a tinerei generații, dificultățile de integrare a emigranților, probleme legate de aglomerările urbane, disproporțiile între populația bogată și cea săraca. Ca urmare a crizei economice și sociale în câmpul școlar au loc procese și schimbări negative cum ar fi: eșecul școlar masiv, analfabetismul, abandonul, violențele, discriminarea și marginalizarea tuturor categoriilor defavorizate. În viața familiei s-au produs de asemenea o serie de mutații importante.
Situația actuală a familiei poate fi prezentată pornind de la o triplă transformare petrecută în următoarele sfere:
formele vieții conjugale;
modelele de gestiune a natalității;
împărțirea rolurilor parentale.
Formele vieții conjugale prezintă modificări semnificative putându-se vorbi de o dezinstituționalizare a relațiilor conjugale.
Modelele de gestiune a natalității au în vedere educația sexuală și planningul familial. În toate țările occidentale este recunoscută scăderea natalității. Se poate vorbi de stăpânirea natalității prin dezvoltarea generalizată a tehnicilor de contracepție completată, în majoritatea țărilor, de liberalizarea avorturilor.
Evoluția rolurilor parentale înregistrează de asemenea mari schimbări. Se vorbește despre estomparea diferențelor dintre cei doi părinți și de creșterea rolului tatălui în familie. Deși numărul de copii a scăzut se constată investițiile crescute în creșterea și pregătirea acestora pentru viața.
Referitor la importanța și sprijinul acordat copilului în familie, dacă în familia tradițională copilul era considerat ca valoarea centrală și toate eforturile și funcțiile îndeplinite de familie se subsumau creșterii, dezvoltării și educării tinerei generații, azi se petrece o "detronare a copilului" și se pune tot mai mult accent pe parteneriatul din interiorul familiei și pe rolurile pe care le joacă interrelațiile dintre membrii ca și colaboratori și parteneri de viața și reușita socială.
Sprijin, soluții din partea societății și responsabilizarea familiei. Al treilea element este cel care se referă la răspunsul societății la transformările și nevoile identificate ale familiei.
În contextul descris celula familială are o evoluție rapidă în special de la sfârșitul anilor 1960. Examinând politicile sociale cu precădere din țările occidentale, se observa transformări majore în relațiile dintre familie și stat, ceea ce determină existența și natura acțiunilor conduse în direcția membrilor grupului familial cu precădere asupra părinților. Mutațiile recunoscute în planul social evidențiază familia ca un mediu în dinamică și transformare.
Societatea actuală nu mai poate lăsa la nivel individual răspunsul la toate aceste provocări: politicile sociale se organizează tot mai clar în direcția sprijinului legislativ, economic, socioprofesional și educațional pentru familie, spre a-și îndeplini rolurile privitoare la creșterea și educarea copiilor.
Se identifică valoarea familiei, dar și nevoia ca aceasta să fie recunoscută și sprijinită în rolurile sale cele mai importante: în primul rând, în modul în care îngrijește, crește și educă tânăra generație. Se simte tot mai mult nevoia unor intervenții interdisciplinare cu rezonanță în formarea și dezvoltarea relațiilor din familie. Se evidențiază tot mai pregnant însă că familia trebuie “ajutată pentru a învăța să se ajute singură”. Este nevoie de autonomizarea acestei, de crearea condițiilor ca familia să își perceapă identitatea, să se construiască și să își rezolve cât mai eficient problemele. Responsabilizarea, împuternicirea, întărirea familie constituie obiectivele majore ale sprijinului social.
Referitor la funcția educativă a familie, preocuparea este azi pentru crearea unor mecanisme care să identifice resursele familiei, să le întărească și să le dezvolte. Autonomia funcțională a familie constituie reperul de calitate a societății. Se elimină tot mai mult ideea unui dependențe totale de mecanismele de sprijin social și se evidențiază autonomia și libertatea de decizie în favoarea valorilor unanim acceptate la nivelul societății. Altfel spus, familia este sprijinită dar, învață să sprijine pentru că este nevoie de autodeterminare și de model noi de practici sociale.
Familia în Europa sfârșitului de mileniu XX este o instituție complexă aflată într-o lume complexă.
Din perspectiva sociologică în Europa există actual cel puțin patru modele de familie. Aceste modele caracterizează zone largi ale continentului legat de contextele socio-economice și culturale diferite.
Analiza fenomenelor care se petrec la nivelul familiei de azi în Europa, prin intermediul studiilor sociologiei familiei, are o influență profundă asupra deciziilor politice actuale, atât în sfera socială, cât și în cea educațională.
Familiile europene se confruntă azi cu o serie de probleme foarte grave: sărăcia și sensurile acesteia care influențează întreaga dezvoltare a familiilor, scăderea calității vieții, copiii străzii, emigranții, discriminarea pe criterii sexuale, etnice și intelectuale, etc. Aceste probleme se regăsesc în grade diferite în toate țările.
Rolul statului în sprijinirea familiei: modelul statului protector/supraprotector tinde să se devalorizeze, vădind chiar "efecte perverse" ale protecției substitutive (discriminare pozitivă).
Funcțiile familiei sunt azi aceleași cu cele tradiționale: asigurarea ordinii sociale între generații; transmiterea morală, solidaritatea și susținerea între membrii.
Elementul central în analiza determinantelor familiei în Europa îl constituie cunoașterea și analiza contextului socio-cultural și abia după aceea a celui economic și politic.
Referitor la locul și rolul copilului în familia europeană de azi, este avansată. Deși mama rămâne polul afecțiunii, tatăl este perceput ca un partener numai în măsura în care educația presupune încă de la începuturile ei o altă viziune asupra rolurilor masculine. Băiatul trebuie învățat de mic că este "viril" să facă treburi gospodărești, casnice. Apar între membrii familiei o serie de conflictele de rol (nevoia de lărgire a rolurilor tatălui, între copii și părinți, etc). Devine obligația statului de a oferi posibilitatea medierii acestor conflicte și de construire a unor relații armonice pozitive.
Drepturile copilului sunt încă o aspirație pentru majoritatea statelor. Cel mai mult apare nevoia de a se cerceta drepturile copilului la alegere liberă și la decizie personală în cadrul familiei, cercetări care pot aduce soluții educative viabile și necesare tuturor.
Europa de mâine se caracterizează prin rapiditatea mutaților socio-culturale și individualizarea familiei în contextul sau socio-cultural.
1.3.Nevoile familiei
După analiza realităților complexe contemporane, identificăm în planul general uman doua nevoi fundamentale ale familiei:
nevoia de autonomie și responsabilizare socială;
nevoia de sprijin.
Fiecare familie trăiește într-o continuă dependență de societate, de relațiile cu celelalte familii și are nevoie de sprijin pentru a-și găsi sensul și locul în comunitatea din care face parte. În același timp este evidențiată nevoia de autonomie, de identitate și independență manifestată de toate familiile. În planul social este esențial să legăm independența de responsabilizare și afirmare socială. Fiecare familie are locul și rolul ei în mersul societății. Din dinamica relațiilor care se instituie între familii și între familii și societate se conturează cerințele sociale ale familiilor, dar și răspunsurile instituționale la aceste nevoi.
Indiferent de identitatea sa, fiecare familie manifestă o serie de cerințe fundamentale pe care le putem defini ca nevoi de bază. În plan particular cercetările în domeniul sprijinirii familiei identifică următoarele nevoi de bază ale familiei: informaționale, afective, educative, culturale, economice, de sănătate și medicale, de orientare (în sfera socială, individuală și a interrelațiilor).
Evaluarea și intervenția centrate pe familie consideră că fiecare familie are rolul de jucător principal în deciziile privitoare la intervenție și în focalizarea activităților necesare acesteia. Există o diferență foarte mare în acest mod de a evidenția nevoile familiei și modul tradițional în care acestea erau percepute și analizate.
De aceea se presupune că orice familie trebuie să aibă necesarul de informație pentru a lua decizii bine informate, inteligente, să aibă ocazii să-și folosească capacitățile existente și să învețe noi competențe necesare pentru a-și exercita alegerile.
1.4.Intervențiile sociale în sprijinul familiei și a copilului
Amploarea politicilor familiale este variabilă de la țară la țară. Există preocupări în sprijinirea cu precădere a persoanelor și familiilor aflate în dificultate. Pentru toate aceste nevoi identificate de direcțiile de cercetare și de practicile familiale trebuie găsite forme de intervenție și sprijin eficient.
De foarte mult timp este recunoscut și înțeles faptul că grupul familial crește copiii și realizează cu aceștia legături de filiație, de alianță. Istoric vorbind, părinții au fost primii educatori ai copiilor, înainte de a împărtăși această responsabilitate cu preoții și mai târziu cu profesorii. Pe măsură ce s-a identificat nevoia de educație și sprijin a unor categorii vulnerabile de copiii, societatea a retras din familie pe aceia care prezentau dificultăți grave și i-a încredințat unor familii de adopție sau unor instituții/internate care să exercite responsabilitățile educative în locul părinților.
Azi se constată o dezvoltare considerabilă a acțiunilor în sprijinul familiilor pentru a determina limitarea plasării copiilor în instituțiile care înlocuiesc familia. Se vorbește în ultimii ani de dezinstituționalizare ca de o acțiune complexă care înseamnă:
reținerea copiilor în familiile de origine;
sprijinirea familiilor să facă față socio-educațional și economic sarcinilor de creștere și educare a copiilor;
dezvoltarea serviciilor de sprijin a copiilor în diversitatea situațiilor de risc și dificultate.
S-au dezvoltat servicii de sprijin pornind de la situațiile cele mai dificile cu care se confruntă copiii și familiile. Eșecul școlar, dificultățile de adaptare, riscurile unor comportamente parentale violente, etc. Când un copil are o deficiență și aceasta se transformă într-un handicap fizic sau mental grav, creșterea și educarea lui devine tot mai mult o problemă care trebuie rezolvată de profesioniști (împreună cu părinții) și nu prin plasarea într-un internat specializat (cămin spital, cămin școală) cum era până nu demult.
Se accentuează azi ideea de a sprijini părinții și nu de a-i substitui. Se identifică tot mai clar nevoia unor intervenții, în primul rând asupra părinților, în cadrul familiei, atunci când ne referim la sarcinile educative, pentru a-i forma, susține și sprijini.
Niciodată familia nu a fost mai solicitată, și rolul său nu a fost niciodată atât de mare ca azi.
CAPITOLUL II
REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ MEDICAL
CU UN TERȚ DONATOR
Interdependența om-societate este tot mai pregnantă în zilele noastre: omul creează societate și, de ce nu, astăzi și societatea creează omul. Neajunsurile suferite de individ sunt satisfăcute acum prin proces științific. Unul dintre cele mai mari neajunsuri este incapacitatea de a procrea, problema care persistă din ce în ce mai mult în epoca noastră.
Știința a promovat diverse tehnici și tehnologii prin care medicina poate rezolva acest neajuns, “însă întotdeauna noul se lovește de vechi”. Tehnologia modernă permite trecerea unor granițe bune definite în evoluția omului, provocând tulburări ideologice de ordin moral, social, psihologic și chiar juridic. Astfel, Biserica Ortodoxă Română consideră reproducerea uamană etică doar când este vorba de o donație din partea soțului mamei, considerând că atunci când intervine o a treia persoană problema devine foarte delicată și conduce la destrămarea familiei.
Biserica a fost și este întotdeauna aproape de acei părinți care își doresc, dar nu pot avea copii din pricina infertilității, și înțelege suferința lor. Totodată Biserica dorește să amintească faptul că darul neprețuit al maternității și paternității nu se obține cu orice preț. Copilul rămâne mereu o persoană umană și nu poate fi socotit un produs de laborator.
Printr-o scrisoare adresată Guvernului, Biserica Ortodoxă susține că „Respectarea unității căsătoriei și a fidelității conjugale cere zămislirea copilului în familie; legătura existentă între cei căsătoriți atribuie soților, în mod obiectiv și inalienabil, dreptul exclusiv de a deveni tată și mamă numai unul prin celălalt. Recurgerea la gameții unei terțe persoane, pentru a avea la dispoziție sperma sau ovulul, constituie o violare a îndatoririi reciproce a soților și o lipsă gravă față de acea proprietate esențială a căsătoriei, care este unitatea sa. Fecundarea artificială heterologă lezează drepturile copilului, îl lipsesc de relația filială cu originile sale părintești și poate stăvili maturizarea identității sale personale. În plus, constituie o ofensă adusă vocației comune a soților, care sunt chemați la paternitate și maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea și integritatea sa; creează și manifestă o ruptură între legătura de sânge din zămislire, legătura de sânge din sarcină și datoria educației. Astfel de alterare a relațiilor personale în interiorul familiei are repercusiuni și asupra societății civile: ceea ce amenință unitatea și stabilitatea familiei este izvor de disensiuni, de dezordine și de nedreptăți în întreaga viață socială”.
Prin urmare, Biserica din România consideră că „Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terț donator” este un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei și implicit la echilibrul vieții sociale.
Noul Cod civil reglementează, în mod cu totul inovator pentru legislația românească, situația copiilor născuți în urma unor operațiuni de reproducere umană asistată medical, în care este utilizat material genetic de la terți donatori.
Art. 441 noul Cod civil stabilește că reproducerea umană asistată medical cu terț donator nu determină nicio legătură de filiație între copil și donator. În acest caz, nicio acțiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului.
Pornind de la situații concrete aduse spre soluționare în ultimii ani în fața Curții Europene de Justiție, noul Cod civil precizează în mod clar că: părinți, în sensul dat de prezența secțiune, nu pot fi decât un bărbat și o femeie sau o femeie singură. Sunt, astfel, curmate orice posibilități de discuție legate de cuplurile de tip homosexual și de posibilitatea de a discuta în calitate de părinți despre un cuplu format din persoane de același sex.
Consider de bun augur reglemetările cu statut de norme generale introduce în Noul cod civil. Din păcate acestea se rezumă doar la reproducerea umană asistată medical cu un terț donator.
Legea privind reproducerea umană asistată medical trebuie să aibă o structură clară și logică, articolele trebuind grupate pe capitole și secțiuni. Astfel, propunem, ca model, urmatoarea structură a legii – anexa nr. 1.
2.1.Noțiuni generale
Reproducerea umană asistată medical cu terț donator este reglementată în coordonatele sale generale prin art. 441- 447 din noul Cod civil, urmând ca legea specială să detalieze regimul său juridic, precum și aspectele care țin de asigurarea confidențialității informațiilor privitoare la reproducerea umană asistată cu terț donator și modul de transmitere a acestora.
Condițiile în care părinții care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terț donator, vizează:
existența consimțământului prealabil, în condiții care să asigure deplina confidențialitate, în fața unui notar public;
notarul public să le explice, în mod expres, consecințele actului lor cu privire la filiație.
Consimțământul rămâne fără efect:
în cazul decesului;
al formulării unei cereri de divorț;
al separației în fapt, survenite anterior momentului concepțiunii realizate în cadrul reproducerii umane asistate medical.
El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în față medicului chemat să asigure asistență pentru reproducerea cu terț donator.
În ceea ce privește filiația copilului astfel conceput, interesează numai paternitatea sa, întrucât maternitatea rezultă, la fel ca în cazul copilului conceput pe cale naturală, din faptul nașterii.
Mijlocul de stabilire a paternității diferă după cum viitorii părinți erau sau nu căsătoriți la data concepțiunii sau la data nașterii copilului.
În situația părinților căsătoriți care și-au dat consimțământul în vederea realizării procedeului medical, soțul mamei este prezumat tată al copilului, cu singura și esențiala deosebire față de prezumția de paternitate a copilului conceput pe cale naturală, că nimeni nu poate contesta filiația copilului, nici însuși copilul, din rațiuni ce țin de caracterul medical-asistat al concepțiunii.
Doar soțul mamei are la îndemâna o așa-numită acțiune în tăgăduirea paternității, pentru motive limitativ prevăzute ce nu au legătură cu filiația biologică a copilului:
soțul mamei nu a consimțit la reproducerea umană asistată potrivit art. 442 alin. (1) noul Cod civil;
se contestă faptul concepțiunii medicale a copilului. Astfel, potrivit art. 443 alin. (1) și (2) noul Cod civil „Nimeni nu poate contesta filiația copilului pentru motive ce țin de reproducerea umană asistată și nici copilul astfel născut nu poate contesta filiația sa. Cu toate acestea, soțul mamei poate tăgădui paternitatea copilului, în condițiile legii, dacă nu a consimțit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui terț donator”.
2.1. Principiile procreării umane
Din art. 447 Cod civil, putem spune că se aplică mai multe principii (reguli) fundamentale ale materiei.
Principiul mater in iure semper certa est . Maternitatea copilului născut prin concepțiune medical asistată se stabilește ca și cea a copilului născut natural. Femeia care i-a dat naștere este mama acestuia, de plin drept și se dovedește prin certificatul de naștere întocmit în registrul de stare civilă, precum și prin certificatul de naștere eliberat pe baza acestuia. Conform art. 411 alin. (3) Cod civil, maternitatea poate fi contestată dacă a fost înregistrată o altă femeie în actul de stare civilă al copilului, filiația dovedindu-se prin orice mijloc de probă.
Ceea ce nu se știe întotdeauna e tatăl biologic. Cu toate acestea se prezumă că soțul mamei (chiar dacă există posibilitatea să nu fie tatăl natural) e tatăl copilului.
Cu toate acestea, femeile care dau naștere pot să nu fie mame genetice a copiilor. Este cazul mamei surogat care în cazul în care se declară ca mamă al copilului, poate fi în competiție cu mama biologică și atunci ne punem întrebarea: cine are prioritate la recunoașterea filiației materne?
Surogatul este o opțiune pentru persoane sau cupluri infertile, ca și pentru bărbații homosexuali care doresc să aibă copii. Dacă este permis, se realizează în urma unui contract între părți anterior realizării procedurii. Această înțelegere angajează o femeie să poarte sarcina și să nască un copil pe care a consimțit ulterior să-l predea după naștere părții beneficiare.
Filiația artificială nu este reglementată în România. Cu toate acestea, România a ratificat Convenția europeană pentru drepturile omului și biomedicină în 1997, 4 aprilie prin Legea nr. 17/2001 și Protocolul adițional la Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologice, referitor la interzicerea clonării ființelor umane, semnat la Paris, la 12 ian. 1982. De aceea singura filiație valabilă față de mamă e cea stabilită conform principiului mater in jure semper certa est.
Principiul confidențialității oricăror informații referitoare la reproducerea umană asistată. Acest principiu așa cum apare și în art. 445 Cod civil, are rolul de a proteja dreptul la viață privată garantat prin art. 8 din CEDO și art. 26 din Constituția României. Fiind un act medical, reproducerea umană asistată intră sub incidența dreptului pacientului la confidențialitatea informațiilor medicale conform art. 21 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.
Secretul profesional este un drept legal statuat pentru pacienți și o obligație a personalului medical, obligație etică și în același timp legală. Numeroase articole de lege reglementează secretul profesional (Codul penal, Legea 95/2005, Codul de deontologie medicală, Legea drepturilor pacientului), dar obligația este de regulă ignorată de cele mai multe ori de medici, iar pacienții nu sunt în cunoștință de cauză cu privire la dreptul lor la confidențialitate, situație deosebit de delicată și cu consecințe imprevizibile când actul medical se desfășoară în domeniul sănătății sexuale și reproductive.
Deși obligația confidențialității e reglementată de lege există și situații în care ea poate fi depășită de o altă obligație, de interes public sau general.
În mod excepțional doar, se poate permite autorizarea accesului la informații: pentru prevenirea unui prejudiciu grav pentru sănătatea persoanei astfel concepute sau a descendenților acesteia ori pentru sănătatea persoanei astfel concepute.
Autorizarea e de competența instanței de tutelă, beneficiarii sunt medicul sau o autoritate, iar transmiterea datelor are loc în conditii de confidențialitate.
Principiul excluderii legăturii de filiație între copil și donator (art. 441 alin (1) Cod civil.) În cazul reproducerii umane asistate medical nu se va stabili vreo filiație între copilul conceput și donator. Acest lucru se impune datorită principiului confidențialității informațiilor privind reproducerea umană, inclusiv a datelor referitoare la identitatea donatorului.
Principiul asimilării situației juridice a copilului astfel conceput copilului născut prin concepțiune natural. Copii rezultați în urma Reproducerii Umane Asistate Medical, dobândesc același statut legal ca și copiii firești. Acesta va avea față de tatăl care a consimțit, aceleași drepturi și obligații ca și cum ar rezulta din filiația firească.
În raporturile dintre copil și tată, drepturile și obligațiile sunt aceleași și au conținut identic (art. 446 Cod civil).
Principiul caracterului necontestabil al filiației. Filiația nu poate fi contestată pentru motive ce țin de reproducerea asistată medical și nici copilul nu poate să își conteste filiația.
Realitatea biologică trebuie să rămână ascunsă datorită principiului confidențialității. Acest principiu acoperă atât legătura de filiație maternă cât și legătura de filiație paternă.
Regula caracterului incontestabil cunoaște două excepții prevăzute de art. 443 alin. (2) și (3) Cod civil, ambele referindu-se la filiația paternă prezumată a copilului care poate fi tăgăduită în condiții speciale.
2.3. Fenomenul procreării umane
“Fertilizarea reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă ființă”. Atunci când un cuplu suferă de infertilitate sau sterilitate, legea română îi conferă în prezent o posibilitate de a-și satisface neajunsul fizic: adopția. Însă, știința modernă o oferit o nouă cale celor cu astfel de deficient reproductiv pentru a-și îndeplini dorința de a avea copii: reproducerea umană asistata medical. Actul acesta presupune mari probleme de natură morală și juridică cu care ne confruntăm tot mai mult de când știința a evoluat. Astfel, el ar putea fi înțeles ca un tratament medical pentru problema sterilității sau infertilității, argument ce este invocat de către cei care apelează la acest procedeu. În acest caz, intervine și o a treia persoană, medicul terapeut, care are un rol foarte important din punct de vedere al tehnicilor medicale.
Asupra reproducerii umane asistată medical există numeroase controverse datorită diverselor domenii implicate: drept, medicină, teologie, etică și bioetică. Nici măcar definirea conceptului nu cunoaște o acceptare generală. De aceea, consider că denumirea de reproducere umană asistată medical ar trebuie văzută în sensul restrâns al acesteia, deoarece nu implică doar latura medicală.
“Reproducerea umană asistată medical reprezintă ansamblul tehnicilor și practicilor clinice sau biologice care permit procrearea în afară procesului natural (lipsind actul sexual), prin intervenția și la indicația medicului”.
Tehnicile reproducerii umană asistate medical sunt folosite atunci când tratamentele obișnuite hormonale, medicamentoase sau chirurgicale nu dau niciun rezultat. Biotehnologiile de ultimă generație, specifice ingineriei genetice, depășind limitele îmbinării firești a celor două celule umane reproductive, transformă actul de procreare într-unul de fabricare. Aceste înclinații îl conduc uneori pe om la acte imorale, care aduc atingere demnității persoanei umane. În aceste condiții, fiind depășite anumite frontiere ce pun în pericol identitatea genetică a speciei umane și dezvoltarea sa naturală, se impune intervenția statului. În acest sens, statul și societatea au rolul de a controla și limita utilizarea noilor tehnologii pentru a evita devierea cursului firesc al proceselor naturale.
Există mai multe metode de reproducere umană asistată medical și practice asociate acestora:
inseminarea artificială;
fertilizarea in vitro;
transferul de embrioni;
mama purtătoare sau de substitutie.
Diferențele dintre aceste procedee fiind date de numărul persoanelor implicate în realizarea acestor tehnici, cât și de locul unde are loc fecundarea.
Aceste practice au luat amploare, deoarece rata sterilității și infertilității cuplurilor este în creștere, 10-15% din cupluri nemaiputând avea copii pe cale naturală (sterilitatea este incapacitatea de a obține o sarcină, iar infertilitatea este incapacitatea de a aduce pe lume copii, adică de a păstra sarcina și a naște viu copilul).
Creșterea infertilității și sterilității se datorează în principal poluării și stresului, care duc la oligospermie. Atât infertilitatea, cât și sterilitatea pot fi tratabile și netratabile.
Reproducerea umană asistată medical are, în majoritatea țărilor unde se practică, scop terapeutic pentru infertilitate sau pentru evitarea bolilor genetice ereditare grave și este admisă de obicei la cuplurile heterosexual, căsătorite sau nu (dar în unele țări și în cazul femeilor singure sau al cuplurilor de lesbiene) și numai în baza unui consimțământ scris, cu păstrarea anonimatului donatorului, uneori și față de copilul rezultat și excluderea profitului.
Totuși, în realitate, scopul terapeutic al acestor tehnici este nerealizat, neoferind soluții sau tratamente pentru înlăturarea sterilității sau infertilității. Reproducerea umană asistată medical nu vindecă, ci doar permite o portiță de a ocoli problemele respective și atingerea scopului prin alte mijloace. Astfel, consider că reproducerea umană asistată medical nu vindecă și nici nu prelungește viața, ea nu reprezintă o terapie, ci un serviciu medical la care se apelează tot mai des.
2.4.Dreptul de a procrea
Pentru a putea veni în sprijinul celor care nu pot avea copii pe cale naturală, adepții reproducerii umane asistate au inventat un nou drept, cel de a procrea. Acest fapt poate duce la reglementarea și protejarea drepturilor acestei minorități.
Garantarea acestui drept fundamental al omului, va putea permite oricui să se adreseze științei pentru a putea să aibă urmași. Problema care se pune este câtă libertatea se poate acorda în acest domeniu. Beneficiarul acestui drept este copilul rezultat din acest procedeu, iar statutul acestuia trebuie bine fundamentat. Copilul are o serie de drepturi și libertăți fundamentale, care adesea intră în conflict cu doleanțele părinților săi. Unul dintre cele mai importante drepturi ale copilului este filiația, care implică stabilirea de legături juridice cu părinții, obligațiile părintești, numele și multe altele.
“Instituționalizarea reproducerii trebuie să se răsfrângă și asupra părinților”. Dacă pentru părinții care concep pe cale naturală acest proces se lasă la voia întâmplării, pentru cei care concept pe căi artificiale este necesar o pregătire de specialitate a viitorilor părinți. Una dintre componentele informării este cea juridică, în special cu privire la filiație, drepturile copilului, obligațiile părintești.
Dreptul de a procrea are două laturi tăioase, deoarece implică o obligație corelativă, care trebuie asumată încă înainte de a concepe: obligația de a asigura viitorului copil toate aceste cerințe cunoscute sub denumirea de drepturile copilului.
Procrearea este modalitatea prin care apare persoana fizică, ceea ce înseamnă că trebuie să implice un nivel înalt de responsabilitate atât din partea părinților, cât și din partea societății. Legătură de filiație trebuie să aibă și un astfel de fundament.
Pentru evitarea unor consecințe negative și periculoase pentru societate, trebuie să facem distincția între dreptul la procreare naturală și dreptul la procrearea asistată. Multe discuții se poartă pe marginea calificării actului procreației ca fiind un drept sau o libertate sau chiar un privilegiu. Trebuie precizat că accesul la reproducerea umană asistata medical nu se poate face în urma dreptului de a procrea, ci prin instituirea unui drept special la reproducere asistată, care nu aparține persoanelor sănătoase, ci persoanelor cu dizabilități sexuale. Aceste persoane trebuie incluse în marea categorie a persoanelor cu dizabilități și în programul de protecție socială. În acest sens, dreptul la reproducerea asistată nu trebuie să depășească limitele dreptului de a procrea, adică “trebuie să suplinească – pe cât posibil – dizabilitatea, fără a permite mai mult decât ar fi posibil a se realiza de către o persoană sănătoasă”.
CAPITOLUL III
TEHNICI MEDICALE DE REPRODUCERE UMANĂ ASISTATĂ
Tehnicile de reproducere umană asistată medical sunt acele procedee medicale prin intermediul cărora se realizează recoltarea, prelucrarea și conservarea gameților, fecundarea, realizarea, diagnosticarea genetică, transferul și reducțiunea embrionară. Aceste tehnici au în general scop medical, ele fiind utilizate atunci când sarcina nu poate să apară sau să fie menținută pe cai natural din cauza unor disfuncții biologice.
Tehnicile de reproducere umană asistată medical pot fi clasificate după mai multe criterii, acestea având importanță deosebită cu privire la statutul natural, social și juridic al copilului rezultat:
1.După locul unde se produce fecundarea, aceste tehnici pot fi endogene și exogene. Tehnicile endogene (fertilizarea are loc în interiorul corpului femeii) sunt:
inseminarea artificială;
transferul intrafalopian de gamete;
Tehnicile exogene (fertilizarea are loc în exteriorul corpului femeii) sunt:
fertilizarea “in vitro” cu transfer de embrion;
transferul tubal de embrion;
transferul intrafalopian de zigot;
injecția intracitoplasmica de spermatozoid.
2.După materialul genetic folosit¸ tehnicile de reproducere asistată sunt omogene și eterogene.
Tehnicile omogene (fertilizarea se realizează doar cu gameții cuplului beneficiar) sunt:
inseminarea artificială cu gameții cuplului;
fertilizarea în vitro cu gameții cuplului.
Tehnicile eterogene (fertilizarea are loc cu gamete de la donator de spermă, ovule sau embrion) sunt:
inseminarea artificială cu donator de spermă;
transferul de zigot sau embrion obținut prin fertilizarea in vitro cu donator de spermă, de ovule sau ambele, separate sau sub formă de zigot sau embrion.
În lucrarea de față, mi-am propus să tratez numai câteva tehnici care sunt cele mai abordabile și cele mai des utilizate în zilele noastre, nedorind să creez dificultăți de înțelegere a unor termeni medicali care nu interesează domeniul juridic foarte mult, nefiind specialitatea acestuia.
3.1.Inseminarea artificială
Când cauza fertilității este bărbatul, iar femeia este sănătoasă ori fertilizarea naturală a ovulului nu se poate realiza din alte probleme, se poate recurge la procedee medicale pentru suplinirea lipsurilor acestuia. Atunci când bărbatul suferă de impotență ori sperma lui nu are calitatea și cantitatea de spermatozoizi necesare fecundării, se trece direct la inseminarea artificială a femeii cu sperma prelucrată a partenerului său, după caz, a unui donator.
Inseminarea artificială este cea mai răspândită tehnică de reproducere umană asistată medical. Lichidul seminal este tratat, congelat și transferat mecanic în vaginul sau uterul femeii. Atunci când se utilizează sperma unui donator, acestuia, înainte de a dona, i se vor efectua analize medicale, inclusiv genetice, pentru a fi depistate eventualele boli care se pot transmite ereditar.
Inseminarea artificială este de două feluri: intravaginală și intrauterină. Cea intravaginală este rar folosită datorită ratei mici de succes.
Procedeul inseminării artificiale. Tehnica constă în introducerea în căile genital feminine a spermatozoizilor colectați de la partener sau donator. Spermatozoizii sunt concentrați și tratați corespunzător, pentru a-și dobândi proprietățile de fecundare. Clinicile medicale recurg și în acest caz la stimularea ovulației prin tratamente hormonale, pentru a crește șansele de succes.
Inseminarea artificială, privită chiar prin prisma celor care o susțin, nu este o metodă care să ofere multe reușite. Se cer a fi îndeplinite condiții stricte că șansa de reușită să sporească. Succesul depinde de vârsta soților, de cunoașterea ciclului lor biologic, de starea psihologică conștientă sau inconștientă a femeii, de materialul seminal ș.a.
Aplicarea tuturor metodelor implică serioase probleme de natură etică. În ceea ce privește asigurarea prezenței soților, nu s-a găsit o soluție acceptabilă în legătură cu obținerea materialului seminal bărbătesc. Se bucură de o anumită legitimitate morală doar cazul prelevării spermei printr-un act sexual propriu-zis, de la soț. Este condamnată, bineînțeles, masturbarea, căci scopul nu justifică modul de realizare.
Problemele se înmulțesc în cazul prezenței a celei de-a treia persoane, a donatorului de spermă. Codul Penal român, rămas neschimbat la acest capitol din 1964, sancționează adulterul, adică intruziunea unei a treia persoane în interiorul unui cuplu. Acest tip de familie nu mai este monogamică. Pe de altă parte, câtă vreme nu tatăl este donator, avem de-a face cu sexualitate, nu cu procreare. Iar faptul că donatorul rămâne necunoscut, condiție respectată în majoritatea țărilor, face să apară dificultăți în legătură cu opțiunile copilului. Este încălcat dreptul său natural de a-și cunoaște proprii părinți. Nu pot fi rezolvate, de asemenea, unele probleme de natură psihologică. Tatăl copilului știe că nu este și tatăl biologic, ci doar tată din punct de vedere juridico-afectiv. În același timp, apar dezechilibre la celălalt partener. Femeia își dezvoltă narcisistic funcția de mamă, defavorzându-l firește pe tată.
Folosirea spermei depozitate în bănci ridică problema “eugeniei”. Pentru a spori gradul de reușită, există tendința de a însămânța mai multe ovule cu spermă depozitată în bănci, ceea ce creează pericolul însămânțării mai multor femei cu sperma aceluiași bărbat. Problemele juridico-morale și genetice planează și în jurul acestora dificultăți. Copiii rezultați pe această cale pot fi frați și nu se pot căsători. Apar, de asemenea, consecințe cu caracter ereditar.
3.2.Fertilizarea in vitro
Fertilizarea “in vitro” nu este în sine o modalitate de reproducere umană, ci doar un procedeu științific prin care se fecundează ovulul, extracorporal, într-un mediu corporal (de obicei laborator). Fertilizarea trebuie urmată de un alt procedeu, numit transferul de (pre)embrion în uterul femeii pentru că actul reproducerii medicale să fie complet.
Fertilizarea “în vitro” este tehnica de reproducere umană asistată medical în care fecundarea are loc în afara organismului uman, formându-se zigoți (ovule fecundate) care, atunci când ajung la cel puțin 48-72 de ore de dezvoltare, o parte dintre ei sunt selectați și transferați în uterul pregătit pentru gestație.
Fertilizarea “in vitro” se poate efectua:
cu gameții soților;
cu donare de gamete.
Este cea mai cunoscută metodă folosită în cazul infertilității din diverse cauze (absența trompelor, obstrucție tubară, endometrioză, căușe imunologice etc.).
În România, după 17 ani de la primele experimente ale fertilizării în vitro, totuși, nu există încă o legislație clară în domeniul procreării asistate. Până acum s-a mers după principiul deja consacrat că atât cât nu există o lege, nimic nu este în afara legii. “Din păcate, tehnicile de procrearea asistată medical nu au un suport juridic adecvat și nu s-au pus frecvent în discuție, datorită, în special, unor omisiuni medico-juridice”.
Aplicarea tehnicilor de fertilizare in vitro ridică o întreagă gamă de probleme, de la cele care țin de știința biologică aplicată, până la cele de natură etică, sociologică sau de drept. Începând cu prelevarea ovulului matur și până la naștere, o mare parte din embrionii creați în acest scop se pierde în diferite stadii ale evoluției lor dificile. De fapt, am putea conchide că marea majoritate a ființelor umane, create prin metoda FIV, mor înainte de naștere.
În cazul în care ovocitul și spermatozoizii provin de la părinții biologici, problemele de natură etică apar din felul cum este protejată viața embrionului și din inexistența raportului sexual dintre soți. În marea majoritate a cazurilor, sunt creați mai mulți embrioni în eprubetă, căci, ținând cont de procentul redus de reușită, nu se poate cunoaște de la început numărul necesar. Un embrion sau, în alte cazuri, mai mulți embrioni sunt transferați în uterul mamei, în speranța că cel puțin unul din ei se va implanta cu succes. Necesitatea transferului de embrioni multipli duce la apariția sarcinilor multiple. Sarcinile multiple, realizate prin această metodă artificială, implică și reducția embrionară. Asta înseamnă că mulți embrioni sunt eliminați, ca să se îmbunătățească șansele de supraviețuire ale unuia sau doi embrioni. Actul de eliminare din organism, în mod programatic, a unor embrioni, reprezintă un avort, un homicid.
3.3.Surogatul
Surogatul este o opțiune pentru persoane sau cupluri infertile, ca și pentru bărbații homosexuali sau singuri care doresc să aibă un copil. Atunci când este permis, surogatul se realizează în urma încheierii unei convenții între părțile implicate, anterior realizării procedurii. Această înțelegere angajează o femeie să poartă sarcina și să nască un copil pe care a consimțit anterior să îl predea după naștere părții beneficiare, care își asumă toate drepturile și îndatoririle părintești.
Din punctul meu de vedere, surogatul nu este o procedură sau tehnică de reproducere umană asistată medical, ci mai degrabă o convenție, un contract cu executare succesivă.
Surogatul se poate caracteriza și după natura financiară a sa, putând fi, altruist sau comercial. Surogatul altruist apare atunci când între cele două femei există o relație de rudenie sau prietenie, sarcina fiind purtată din aceste motive, nu cu scop financiar.
Problemele nerezolvate se înmulțesc, când se recurge la o mamă de împrumut, atunci când mama poate fi fertilizată, dar nu reușește, din motive de sănătate, să-și ducă sarcina până la capăt. Sau, în altă variantă, gameții proveniți de la un cuplu, care-și dorește un copil, sunt transferați în uterul altei femei, rezultând un embrion, care se va dezvolta în burta mamei „de împrumut”. În toate aceste cazuri, mai întâi, statutul cuplului, ai cărui membri nu pot concepe copii sau susține o sarcină, este pus în pericol de interferența unei a treia persoană: mama surogat.
Mama surogat sau de împrumut, după naștere, trebuie să abandoneze copilul, permițând astfel părinților biologici să-l înfieze, după ce aceștia l-au luat în îngrijire, ca asistenți sociali. Abandonul, însă, este restrictiv, se pedepsește după lege, iar o femeie, sau cu atât mai mult un bărbat, dacă nu sunt căsătoriți, nu-l pot înfia. Nu avem date despre felul în care sunt rezolvate aceste dileme în România, pe fondul unei lipse totale a legislației în domeniul fertilizării artificiale. “În prezent, chiar și dispozițiile referitoare la adopție sunt concepute în așa fel încât nu pot masca într-o formă sau alta asemenea contracte”.
3.4.Reproducerea post-mortem
“Reproducerea post-mortem este acea procedură prin care se poate realiza apariția unui copil după ce unul dintre părinții donator e decedat, folosindu-se gameții crioconservați ai acestuia”.
Cea mai frecventă situație este dorința femeii de a recurge la reproducerea umană asistata medical folosind materialul genetic crioconservat al soțului decedat. Materialul genetic poate fi prelevat de la soț și crioconservat chiar în acest sens, existând astfel consimțământul soțului pentru efectuarea tehnicii după moartea sa. Acest fapt ar da copilului toate drepturile unui copil conceput în timpul vieții soțului. Probleme apar atunci când nu există un astfel de consimțământ exprimat de soț înainte de moarte sau prin testament, iar legislația din România nu conține niciun fel de prevederi referitoare la astfel de situații.
Normal ar fi să se aplice regulile comune privind timpul legal de concepție. Dacă soții au recurs la conservarea spermei, actul concepției ar interveni după moartea soțului, deci, în cazul dreptului românesc, nu se poate aplica regula timpului legal al concepției pentru a stabili legătura de filiație față de soțul decedat. Copilul ar fi din afara căsătoriei. În conformitate cu principiul adevărului biologic, copilul își poate stabili însă filiația față de fostul soț al mamei. Paradoxul dreptului românesc actual în această privință este că, deși se dovedește că copilul este al persoanei decedate (printr-un test ADN), nu se poate dovedi timpul legal al concepției, deoarece în acest interval tatăl biologic era deja decedat.
Datorită problemelor și complicațiilor ce rezultă din recurgerea la aceste procedee, mai ales pentru copii, majoritatea țărilor interzic reproducerea post-mortem.
3.5.Rezultatele și riscurile medicale de reproducere umană
Rata de succes pe care le are aceste tehnici este aceeași cu a unui cuplu sănătos, fără nicio problemă reproductivă.
Tehnica cu cel mai mare grad de risc este fertilizarea in vitro embriotransfer. Riscurile la care pot fi supuși mama și copilul pot fi diverse: complicații datorate suprastimularii ovariene, avortul spontan, sarcini multiple sau extrauterine, mortalitatea ridicată a embrionului sau fătului, nașteri premature, riscul transmiterii unor boli.
În cazul fertilizării in vitro cu transfer de embrion se întâlnesc și o serie de efecte secundare: femeia căreia i s-a aplicat această procedură are un risc crescut de chisturi ovariene, iar stimularea artificială a ovulației poate duce la o menopauză precoce. Sarcinile multiple sunt mai numeroase decât în cazul sarcinilor obținute pe cale naturală, deoarece practicienii sunt tentați să implanteze cât mai mulți (pre)embrioni; familiile care se așteaptă doar la un copil pot fi nepregătite din punct de vedere economic, psihologic sau social pentru mai mulți copii. Efectul negativ al sarcinilor multiple se poate manifesta și în starea de sănătate a copiilor, care se pot naște cu malformații.
În cazul în care se prind toți (pre)embrionii, se poate face – dacă părinții solicită – așa numita reductivă embrionară. Prin puncție vaginală sau abdominală ghidată ecografic se injectează în unul sau mai mulți dintre sacii embrionari, ceea ce implică un risc de avort și de aceea nu se face decât de la trei embrioni în sus.
De asemenea, se ajunge la situații exagerate, ce depășesc limitele naturii umane. Astfel, se practică această formă de reproducere și femeilor la menopauza, ajungându-se, printre altele, ca femeile de peste 60 de ani să aibă copii.
Probleme etice apar și din cauza faptului că foarte mulți (pre)embrioni mor la decongelare.
O serie de riscuri există cu privire la sănătatea copiilor născuți prin reproducerea umană asistată medical. Au existat cazuri când s-au născut copii afectați de autism, cu deficiente senzoriale, imunitate scăzută, o serie de boli genetice.
O altă problemă este lipsirea copilului de un mediu familial normal. În ultimii ani, numărul femeilor singure care au conceput datorită fertilizării in vitro a crescut simțitor.
3.6. Critici aduse reproducerii umane asistate medical
Marile provocări ale bioeticii contemporane gravitează în jurul începutului vieții umane. Dezvoltarea tehnicilor de intervenție la nivelul actului procreativ uman, cât și posibilitățile crescânde de manipulare a embrionilor au ridicat și continuă să ridice numeroase întrebări cu privire la normalitatea acestor biotehnologii. Și pe măsură ce tehnicile vor evolua problemele se vor adânci. Prin urmare, se impune neapărat o evaluare a lor din punct de vedere moral.
Dezbaterile actuale privind stabilirea unui eventual statut al embrionului oscilează între a-l considera pe acesta ca fiind o persoană umană reală și refuzul acestei calități.
Prin urmare, embrionul uman, dacă din primul moment al existenței sale este o ființă umană, este și trebuie să fie considerat drept persoană. De altfel, una dintre problemele spinoase ale dezbaterilor în bioetică s-au canalizat și în această direcție, întrucât există opinii care susțin că embrionul uman, în primele stadii de dezvoltare nu ar avea nici măcar calitatea de ființă umană. Ei își fundamentează afirmațiile lor, între altele, pe totipotența celulelor embrionare din primele zile de după singamie, precum și pe posibilitatea scindării embrionare care poate duce la apariția gemenilor.
Însă cercetările genetice în domeniu infirmă clar aceste poziții, afirmând că încă din primul moment al constituirii genomului zigotic, prin unirea materialului genetic provenit de la mamă cu cel masculin, avem de-a face cu o ființă realmente umană, care are un program genetic propriu după care se derulează toate fazele succesive ale dezvoltării sale biologice. Așadar este vorba de o natură umană în sens propriu. Chiar și în stadiul unicelular embrionul respectiv este o ființă umană, întrucât nu avem de-a face cu o simplă celulă ca parte a unui organism, ci este vorba de o celulă care are un program genetic unic, original ce îi imprimă un proces de dezvoltare îndreptat către constituirea unui organism uman.
Prin urmare, dacă din punct de vedere biologic nu există îndoieli cu privire la calitatea de ființă umană a embrionului, potrivit celor expuse anterior referitor la conceptul de persoană, în mod logic putem deduce că embrionul uman încă din prima clipă a existenței sale poate fi considerat persoană.
Însă ar fi un mod simplist și reducționist dacă am aborda lucrurile numai din punctul acesta de vedere. Căci potrivit bioeticii, conceptul de persoană implică mult mai multe aspecte.
Așadar, din primul moment al existenței, orice ființă umană este creată după chipul lui Dumnezeu și inițiază un nou dialog divino-uman, îmbogățind comuniunea dintre oameni și Dumnezeu. Mai mult, fiecărui om îi este adresată chemarea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Iar pentru a ajunge la asemănare, fiecare trebuie să parcurgă un drum care înseamnă de fapt o apropiere și o deschidere tot mai mare față de Dumnezeu. Iar această apropiere de Dumnezeu o putem percepe și ca o tot mai deplină manifestare a omului ca ființă personală.
Prin urmare, persoana umană, ca o continuă actualizare a potențelor firii umane, este într-un continuu proces de manifestare. Dar nu își manifestă niciodată toate potențele deodată și nici de la începutul existenței sale. Ci este o manifestare gradată. Ca atare, în orice moment al manifestării personale, natura umană posedă încă însușiri personale neactualizate sau nemanifestate. Prin urmare, putem vorbi și de o natură umană nemanifestată deplin. Iar cel mai elocvent exemplu în acest sens este chiar embrionul uman.
Încă din primul moment al existenței sale el este o ființă umană și prin urmare o persoană, însă nu în toată plenitudinea manifestării sale personale. Lui i se poate aplica chiar conceptul de persoană nedeplin actualizată încă. Dar întrucât întreaga viață a omului este de fapt un proces de evoluție a manifestării sale personale, stadiul embrionar nu este altceva decât o perioadă în dezvoltarea personală umană care merge paralel cu cea biologică.
După cum vedem, orice raportare la teologia patristică nu lasă loc echivocităților în demersul de stabilire a unui statut al embrionului uman.
Mai mult, faptul că el nu este simplul rezultat al capacității de procreare umană, ci este rodul conlucrării divino-umane, statutul său nu poate fi supus unui reducționism biologic ce poate aluneca spre utilitarism. Afirmarea sacralității și demnității vieții echivalează cu opoziția față de orice formă de manipulare și instrumentalizare a ființei umane.
Însă orice demers referitor la procrearea umană asistată nu poate face abstracție de concepția patristică referitoare la vocația familiei creștine. Și aceasta întrucât familiile care recurg la reproducerea umană asistată medical, atât de mediatizate astăzi, o fac din dorința arzătoare de a avea un fiu, deoarece au transformat sterilitatea lor într-o adevărată dramă.
Tocmai de aceea Biserica trebuie să vină în acest sens cu unele clarificări care sunt așteptate cel puțin de familiile creștine practicante. Și accentul cade în primul rând pe redescoperirea scopului căsătoriei. De la început trebuie specificat faptul că finalitatea acesteia nu constă în dobândirea de copii, ci este de natură eshatologică. Prin urmare, cununia face parte integrantă din scopul general al creării omului, anume comuniunea veșnică cu Dumnezeu. Ea nu se reduce doar la conviețuirea soților în viața aceasta și cu atât mai puțin la un simplu rol de perpetuare a neamului omenesc. Căsătoria este cale spre mântuire chiar și când este lipsită de prezența copiilor, dacă aceștia au fost doriți cu adevărat dar sterilitatea a împiedicat acest lucru. De altfel, mijlocul obișnuit de împlinire a vocației de părinte a fost înfierea și rămâne și astăzi unul dintre îndemnurile pastorale cele mai viabile pentru familiile lipsite de copii.
Însă nu trebuie să acredităm ideea că Biserica s-ar opune mijloacelor medicale de remediere a sterilității. Întrucât este o boală, orice remediu curativ al acesteia este binevenit și demn de încurajat. Dar ceea ce creează probleme de ordin moral este faptul că mijloacele tehnice de procreare asistată propuse în mod obișnuit ca o soluție impotriva sterilității, nu o vindecă de fapt, ci obiectivul lor este doar obținerea unui copil. În principiu, ele urmăresc obținerea unei sarcini prin ocolirea piedicilor fiziopatologice care nu permit realizarea acesteia pe cale naturală. Însă cuplul rămâne steril în continuare și după ce a obținut copilul.
Totuși, având în vedere cazurile în care cuplurile nu agrează soluția înfierii unui copil, ci doresc să apeleze la reproducerea umană asistată medical, se impun anumite observații.
Prin urmare, încă de la început trebuie să menționăm că implicarea unei terțe persoane în cadrul actului procreativ afectează intimitatea dintre soți nu numai în sens fizic ci mai ales la nivel psiho-afectiv. Și de această problemă se lovesc toate procedeele de procreare asistată care presupun diferite nivele de intervenție a unei persoane străine în intimitatea celor doi soți, în funcție de natura și complexitatea tehnicii abordate.
Spre exemplu, fertilizarea in vitro presupune în plus și manipuarea embrionilor umani, care sunt creați în afara corpului uman. Iar marile probleme apar în privința embrionilor supranumerari, criocongelați, care nu mai sunt utilizați după ce s-a reușit obținerea unei sarcini, fiind un lucru obișnuit în cadrul acestei tehnici.
Mai mult, practica reducției embrionare, atât de uzitată în cadrul fertilizarea in vitro atunci cand se implantează mai mulți embrioni iar cuplul nu dorește decât un copil, nu este altceva decât un avort premeditat, o denigrare și un atentat la viața nenăscută.
În consecință, singura soluție viabilă, acceptabilă din punctul de vedere al bioeticii este crearea numai a cel mult doi sau trei embrioni care să fie transferați în pântecele matern, iar în cazul în care toți embrionii se nidează, cuplul să accepte să se nască toți cei trei copii, primind evenimentul ca pe un dar și o binecuvântare de la Dumnezeu.
Prin urmare, cuplurile sterile incurabile ar trebui să fie îndrumate cu precădere să-și împlinească vocația părintească prin adopția unui copil. Iar în cazul în care acestea doresc cu ardoare paternitatea biologică, mijloacele prin care o obțin nu trebuie să încalce valorile creștine referitoare la taina unirii conjugale și la sacralitatea vieții umane.
CAPITOLUL IV
FILIAȚIA ÎN CAZUL REPRODUCERII UMANE ASISTATĂ MEDICAL
Stabilirea filiației înseamnă probarea faptului juridic sau a actului juridic din care decurge raportul de descendență dintre copil și fiecare dintre genitorii săi.
4.1.Regimul juridic
Potrivit art. 442 noul Cod civil privind regimul filiației. (1) Reproducerea umană asistată medical cu terț donator nu determină nicio legătură de filiație între copil și donator. (2) În acest caz, nicio acțiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului. (3) Părinți, în sensul dat de prezenta secțiune, nu pot fi decât un bărbat și o femeie sau o femeie singură. Rezultă din acest articol o regulă general acceptată de legislațiile țărilor ce permit un astfel de procedeu medical. Se observă că nu se instituie o regulă de excepție privind legăturile de rudenie dintre copil și donator. În aceste condiții, raporturile de rudenie dintre copil și donator trebuie să fie similar cu raporturile de rudenie dintre copilul adoptat și părinții săi firești, cu care nu mai are nicio legătură de filiație.
4.2.Condițiile pentru reproducerea umană asistată medical
În ceea ce privește condițiile pentru reproducerea umană asistată medical, rezultă din articolul 442 Cod civil că este vorba despre condiții de valabilitate a consimțământului, și nu de condiții de acces, care sunt lăsate în seama unei reglementări speciale. Legislația română permite revocarea consimțământului oricând. Aceasta înseamnă, în interpretarea logică a textului, că se poate face revocarea și pe timpul sarcinii și chiar după naștere. Toate legile în domeniu din alte țări instituie regula revocării consimțământului până în momentul inseminării spermei sau embriotransferul, și nu oricând, soluție foarte bună. Se pare că legiuitorul permite femeii să își revoce consimțământul și să avorteze oricând, chiar să abandoneze copilul după naștere prin revocarea consimțământului, iar tatălui îi permite să își revoce la fel consimțământul și să capete calitatea de terț donator, iar partenera sa să devină femeie singură care apelează la reproducerea umană asistată medical cu terț donator.
4.3.Contestația filiației
Între copil și părinții săi există o legatură care este considerată un fenomen complex, care se bazează pe elemente de ordin biologic, social și juridic. Până acum legătura de filiație a fost bazată exclusiv pe adevărul biologic, adopția și tehnicile medicale moderne permit implicarea voințelor persoanelor în crearea acestei legături.
De asemenea, contestația filiației (art. 443 noul Cod civil) este “un artificiu juridic creat pentru a ocroti o ficțiune juridică”. Deși există legătura de sânge între copil și terț, deci în mod natural ei sunt descendent și ascendent direcți, legea le impune să se ignore șiș a se comporte ca doi străini, datorită dorinței altora de a fi părinți. În realitate, unul sau ambii părinți sunt terți în raporturile genetice cu copilul. Între aceștia nu se stabilește decât o legătură social-juridică, fictivă, bazată pe instinctul matern și/sau patern. Codul civil nu face precizări cu privire la noile raporturi de rudenie. Se vorbește doar de rudenia firească și rudenia civilă. Consider că trebuie consacrată o reglementare specială pentru cazul copilului apărut datorită reproducerii umane asistate medical cu terț donator. Nu se poate suprima legătura de sânge, atâta timp cât existența ei produce efecte juridice precum impedimentul la căsătorie.
Ca urmare, efectele pe care le naște filiația artificială sunt:
stabilirea legăturii de filiație între copil și ambii părinti. Cei doi membrii ai cuplului sunt obligați să recunoască și să accepte legatura de filiație cu copilul dacă și-au exprimat consimțământul în condițiile legii, iar el nu a fost revocat înainte de realizarea tehnicii medicale sau nu a devenit caduc în condițiile art. 442 alin. (2) Noul cod civil;
interdicția de a stabili legătura de filiație între terțul donator și copil sau de a porni o acțiune în răspundere împotriva lui;
interdicția de a contesta filiația pentru motive ce țin de reproducerea umană asistată medical. Interdicția vizează orice persoană, inclusiv pe părinți și pe copilul astfel conceput și născut.
4.4.Valabilitatea consimțământului donatorului
Se pune în discuție valabilitatea consimțământului donatorului. Dacă a fost exprimat împotriva voinței soțului, atunci acesta poate tăgădui paternitatea. Legea nu face distincția între terț donator cunoscut și terț donator anonim. În cazul terțului donator anonim, vina nerespectării consimțământului soțului ar trebui să revină medicului sau instituției care pune la dispoziție materialul genetic. Cum bărbatul nu are dreptul la avort – deși împotrivirea la folosirea tehnicii sau retractarea consimțământului înaintea efectuării ei putând echivala cu un avort juridic (nerecunoașterea vreunei legături cu viitorul copil) – copilul se va naște și va putea revendica un statut juridic. Cine poate fi obligat la întreținerea legală a copilului apărut în urma încălcării legii: medicul, donatorul, instituția medicală, statul? “Apreciem că nicio sancțiune penală sau administrativă nu ar fi în interesul copilului. Singura sancțiune utilă copilului ar fi obligarea la întreținere a celui responsabil de nesocotirea lipsei consimțământului sau împotriva tatălui”.
Noul Cod civil interzice convențiile. Astfel, “orice convenție având drept scop procrearea sau purtarea sarcinii pentru altă persoană este lovită de nulitate absolută”.
Deși tendința internațională este de a se elimina anonimatul în acest domeniu, asigurându-se astfel dreptul copilului de a-și cunoaște trecutul genetic și realitatea existenței sale, legiuitorul român încearcă să sprijine anonimatul donatorul, consacrând în art. 445 noul Cod civil că “orice informații privind procrearea asistată medical sunt confidențiale”.
CONCLUZII
Filiația față de tată este reglementată diferit de Noul cod civil spre deosebire de stabilirea filiației față de mamă care se face după același reguli, indiferent după cum copilul este născut din căsătorie sau din afara căsătorii.
Filiația față de tată pentru copilul provenit din căsătorie se stabilește în temeiul prezumției legale potrivit căreia copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei, iar copilul născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea sa a avut loc înainte ca mama să fi încheiat o nouă căsătorie.
Filiația față de tată pentru copilul născut în afara căsătoriei se poate stabili prin recunoașterea făcută de tată ori pe baza hotărârii judecătorești pronunțată în acțiunea de stabilire a paternității. Recunoașterea se face prin declarație la serviciul de stare civilă odată cu înregistrarea nașterii sau ulterior înregistrării. De asemenea, recunoașterea poate fi făcută și prin înscris autentic sau prin testament. Recunoașterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.
Acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei aparține copilului și este pornită de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de către reprezentantul legal al copilului. Moștenitorii copilului nu pot porni acțiunea în stabilirea paternității, însă pot continua acțiunea pornită de către acesta. Acțiunea în stabilirea paternității poate fi pornită și împotriva moștenitorilor pretinsului tată.
În ceea ce privește reproducerea umană asistată medical, din păcate, în România nu există reglementări clare. Acești copii, rezultați în urma acestor tehnici tot mai avansate, sunt victimele unei societăți inumane și fără valori. Astăzi, în țara noastră, copii se pot comanda pe internet sau prin mica publicitate, iar notarii, sub impulsul clinicilor private și al clienților acestora, autentifică acte prin care consfințesc practici incluse în sfera traficului de ființe umane, a abandonului de copii și nu numai.
Se poate recurge la această modalitate de reproducere în cazul în care, părinții doresc un copil și își dau consimțământul pentru o astfel de procedură care implică o deplină confidențialitate. Consimțământul va fi dat în formă autentică, în fața unui notar public care le va explica viitorilor părinți consecințele actului lor cu privire la filiație.
Consimțământul rămâne fără efect în cazul decesului, al formulării unei cereri de divorț sau al separației în fapt, survenite anterior momentului concepțiunii realizate în cadrul reproducerii umane asistate medical. Poate fi oricând revocat, în scris, inclusiv în fața medicului chemat să asigure asistență pentru reproducerea cu terț donator.
Filiația copilului nu poate fi contestată pentru acest motiv. Acest fapt nu poate fi făcut nici de copilul ajuns la vârsta majoratului. Există și o excepție de strictă interpretare, introdusă în favoarea soțului mamei care poate tăgădui paternitatea copilului, în condițiile legii, dacă nu a consimțit la reproducerea asistată medical cu ajutorul unui terț donator.
Dacă cel care și-a dat consimțământul pentru această modalitate de reproducere, nu recunoaște copilul născut în afara căsătoriei, acesta răspunde față de mamă și copil, paternitatea stabilindu-se, în acest caz pe cale judecătorească.
Filiația, desemnează într-un înțeles, legătură biologică dintre tată (cel de la care provine materialul genetic, gameții) și copilul rezultat. Iar, într-un alt înțeles, desemnează acea relație dintre tată și copil, reglementată de lege.
Filiația, odata stabilită, determină rudenia, care la rându-i este privită ca o legătură juridică dintre persoane, fondată nu exclusiv pe faptul nașterii, ci acela al filiației.
Totuși, în acest zbucium mondial, România rămâne un paradis al libertății procreative și o destinație pe harta turismului procreativ. Doar din când în când țara noastră mai atrage atenția în acest domeniu, și anume atunci când uimește întreaga lume prin activitățile pe care nici cele mai liberale legislații nu și le permit: părinți septuagenari, trafic și export de ovule sub 18 ani în scopul comercializării. Legiuitorul nostru a rămas imparțial la aceste scandaluri politico-diplomatice în care a intrat România și a reacționat greu din punct de vedere legislativ pentru a opri aceste activități ce ne pun într-o poziție și mai proastă în fața lumii.
Scopul social al legalizării reproducerii umane asistată medical este de a ajuta cuplurile heterosexuale care nu pot procrea din motive medicale obiective să obțină o sarcină prin fecundarea nonsexuală, prin intermediul tehnicilor medicale. În mod natural, prin esența ființei umane, actul reproducerii este destinat cuplului heterosexual. Acesta este un principiu absolut pe care legiuitorul nu trebuie să îl schimbe. Chiar dacă într-o zi se va permite conviețuirea legală a cuplurilor homosexual, în mod cert această uniune nu poate avea scop reproductiv.
Reproducerea umană asistată medical de un terț donator va fi reglementată și printr-o lege specială care va detalia regimul său juridic, asigurarea confidențialității datelor care țin de acest procedeu, precum și modul de transmitere a tuturor datelor generate în astfel de cazuri.
ANEXE
Anexa nr. 1
Consider de bun augur reglemetările cu statut de norme generale introduse în Codul civil, dar din păcate acestea se rezumă doar la reproducerea umană asistată medical cu un terț donator.
Legea privind reproducerea umană asistată medical trebuie să aibă o structură mai clară și mai logică, articolele trebuind grupate pe capitole și secțiuni. Astfel, propunem, ca model, urmatoarea structură a legii.
PROPUNERE LEGE FERENDA
Capitolul I. Dispoziții generale
Art. 1. Scopul și obiectul legii. (1) Prezenta lege reglementează regimul juridic al reproducerii umană asistate medical. Aceste practici au doar scop medical-reproductiv, respectiv remedierea sterilității/infertilității patologice diagnosticate medicală sau evitarea transmiterii la copil a unei boli grave netratabile.
(2) Legea instituie înființarea Autorității Naționale a Reproducerii Umane Asistate Medical.
Art. 2. Principii fundamentale garantate. (1) Legea garantează și ocrotește demnitatea umană, persoană și familia, interzicând folosirea abuzivă a biotehnologiei și a ingineriei genetice.
(2) Legea urmărește respectarea interesului superior al copilului.
(3) Legea garantează dreptul fiecărei persoane de a decide asupra propriului corp.
(4) Legea garantează principiul prezervării speciei umane, individualitatea și diversitatea umană, precum și integritatea genomului uman.
(5) Legea garantează principiul nediscriminarii, permițându-se accesul egal al tuturor persoanelor la RUAM, în condițiile prezenței legi.
Capitolul II. Reproducerea umană asistată medical
Secțiunea 1. Cadrul general de aplicare
Art. 4. Prevederi generale. (1) Prin prezenta lege se recunoaște dreptul oricărei persoane de sex feminin sau masculin de a beneficia de RUAM atunci când femeia singură sau cuplul format este declarat infertil, indiferent de starea civilă.
(2) RUAM se realizează doar atunci când există șanse reale de succes, nu prezintă un risc medical evident pentru sănătatea părinților sau a viitorului copil și după semnarea voluntară și cu discernământ a consimțământului informat.
Art. 5. Tehnici și proceduri autorizate. (1) Prin prezenta lege se autorizează folosirea procedurilor RUAM de bază: inseminarea artificială și fertilizarea în vitro cu embriotransfer și a procedurilor conexe procedurilor de bază.
(2) O tehnică sau tehnologie nouă nu poate fi folosită decât după ce a fost autorizată de Ministerul Sănătății.
(3) Procedurile/Tehnicile aferente RUAM cuprind:
a) investigații medicale preliminare, efectuate asupra ambilor membrii a cuplului sau asupra femeii singure;
b) tratamentul preimplantator;
c) tehnici preimplatatoare;
d) tehnici implantatoare.
Art. 6. Suportarea cheltuielilor din fonduri publice. (1) Sprijinul financiar asigurat prin Programul Național de Reproducere Umană Asistata Medical va putea acoperi:
a)o procedură completă care va include: diagnosticul preimplantator, maxim 4 proceduri de inseminare;
b) costul crigenarii în cazul în care a intervenit o situație medicală în condiția mamei, situație care a provocat întreruperea temporară a procedurii.
Secțiunea a 2-a. Acte premergătoare
Art. 7. Consimțământul informal. (1) Înainte de a se recurge la una dintre tehnicile RUAM , clinica medicală de specialitate trebuie să informeze solicitanții asupra șanselor de reușită, asupra riscurilor medicale la care sunt supuși tatăl, mama și copilul, asupra efectelor juridice ce decurg din realizarea tehnicilor și apariția copilului și asupra posibilităților existente în materie de adopție.
(2) Informarea trebuie făcută atât la început, pentru darea consimțământului, cât și înainte de realizarea fiecărei proceduri în parte, astfel încât beneficiarul tratamentului să fie permanent în cunoștință de cauză.
Art. 8. Acordul Notarial Prealabil. (1) Beneficiarii care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la RUAM cu terț donator sau care vor să recurgă la subrogat trebuie să își dea Acordul Notarial Prealabil.
Art. 9. Contractul de Asistenta Reproductivă. (1) Contractul de Asistenta Reproductivă este un act voluntar și personal, formal și confidențial, încheiat între beneficiar și centrul medical.
(2) Beneficiarul poate fi o femeie singură sau un cuplu, cu respectarea prevederilor prezenței legi.
(3) Contractul de Asistenta Reproductivă poate fi revocat numai anterior inseminării sau transferului, la solicitarea oricărui membru al cuplului beneficiar sau la inițiativa medicului.
Art. 10. Contractul de Donație. (1) Contractul de Donație este un act voluntar și personal, formal și confidențial, încheiat între beneficiar și centrul medical sau banca de celule sexuale.
(2) Contractul de Donație este irevocabil.
Art. 11. Contractul de Surogat. (1) Contractul de Surogat este contractul de asistenta reproductivă încheiat între cuplul beneficiar, mama surogat și soțul acesteia, dacă este căsătorită, și clinica medicală.
(2) Contractul de Surogat se încheie în fața unui notar public anterior demarării procedurilor/tehnicilor RUAM.
(3) Întreruperea voluntară a sarcinii se poate face, în condițiile legii, de către mama surogat sau la cererea oricăruia dintre soții beneficiari, cu suportarea prejudiciului cauzat.
Capitolul III. Reguli privind protecția și drepturile copilului născut
în condițiile prezenței legi
Art. 12. Situația legală a copilului. (1) Copilul rezultat din tehnicile omologe are situația legală a unui copil firesc.
(2) Copilul rezultat din tehncile eterogene are statut de copil firesc pentru părintele ale cărui celule reproductive au fost folosite și un statut similar celui adoptiv față de părintele neprocreativ care a consimțit la realizarea reproducerii asistate cu donator, fără posibilitatea desfacerii legăturii de filiație.
Art. 13. Rudenia. Reglementările privind rudenia firească și rudenia civilă sunt aplicabile și în cazul RUAM.
Art. 14. Filiația copiilor proveniți din RUAM. (1) Filiația maternă și paternă între părinții de la care provin celulele reproductive, pe baza consimțământului informat prealabil, și copilul rezultat se stabilesc în conformitate cu prevederile dreptului comun.
Capitolul IV. Sancțiuni
Art. 15. Producerea și dezvoltarea abuzivă a embrionilor. (1) Fecundarea ovulelor și dezvoltarea acestora în afară corpului unei femei în orice alt scop decât pentru inducerea sarcinii prin realizarea unei tehnici de RUAM se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Transferul în corpul unei femei de gameți sau ovule fecundate aflate în diferite stadii de dezvoltare, asupra cărora s-au derulat activități de cercetare științifică, se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 16. Surogatul ilegal. (1) Orice persoană care încheie Contractul de Surogat în scop de profit, beneficiu material sau alt beneficiu se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează intermedierea, facilitatea sau încurajarea încheierii unui Contract de Surogat în scop de profit, beneficiu material sau alt beneficiu.
Art. 17. Clonarea, himerele și hibrizii. (1) Realizarea unei persoane sau ovul fecundat prin clonare se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Obținerea de embrioni prin orice formă de realizare de hibrizi sau himere se pedepsește cu aceeași închisoare prevăzute de alineatul precedent.
Art. 18. Lipsa consimțământului sau autorizației. (1) Realizarea RUAM fără consimțământ se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice practică RUAM fără autorizația necesară.
Art. 19. Traficul ilegal și comercializarea de gameți și embrioni. (1) Traficul și comercializarea de gameți și ovule fecundate, aflate în diferitele stadii de dezvoltare, se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Gameții prelevați în mod ilegal și ovulele fecundate, aflate în diferite stadii de dezvoltare, realizate în mod ilegal, se vor distruge.
Art. 20. Încălcarea confidențialității. (1) Nerespectarea confidențialității datelor protejate în condițiile legii se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Contactarea donatorului sau a rudelor sale ori a copilului său rudelor sale fără acordul acestora se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea unor drepturi.
BIBLIOGRAFIE
Legislație
Legea nr. 453/2013 – Propunere legislativă privind reproducerea umană asistată medical din data de 18.07.2013;
Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicat în Monitorul Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011;
Noul Cod civil, “Comentarii pe articole”, editura C. H. Beck, București, 2012;
Recomandarea nr. 1046/1986 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind folosirea embrionilor umani și a fetușilor în scopuri terapeutice, știițifice, industrial și comerciale;
Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 03/02/2003;
Tratate, manuale
Ander Z., Bilegan I., Molnar V., “Medicină legală”, editura Didactică și Pedagocică, București, 1966;
Boutin G., During F., “Les interventions aupres des parents”, editura Privat, Paris, 1994;
Ciochina Larisa, Eftime Constantin, “O viziune asupra vieții”, editura Provita Media, București, 2003;
Dunst Carl, Trivette Carol, „Enabling and empowering families. Principles and guidelines for practice”, Cambridge, MA, Brookline Books, 1988;
Emeșe Florian, „Dreptul familiei”, editura C.H.Beck, București, 2011;
Hageanu Cristina Codruța, “Dreptul familiei și actele de stare civilă”, editura Hamangiu, București, 2012;
Lupașcu Dan, Crăciunescu Cristina Mihaela, “Dreptul familiei”, editura Universul Juridic, București, 2011;
Mihăila Ioan, “Familia în societățile europene”, editura Universității București, 1999;
Părintele Juvenalie, “Teroriștii uterului. Teorism științific și etica începuturilor vieții”, editura Anastasia, București, 1997;
Protopopescu Denisa Mariana, “Infertilitatea. Fertilizarea in vitro și reproducerea asistată”, editura Meteora Press, București, 2001;
Pugh Gilia, De Ath Erica, Smith Celia, “Confident Parents”, Confident Children, NBE, London , 1999;
Roudinesco Elisabeth, „Familia în dezordine”, editura Trei, București, 2000;
Scripcaru Gheorghe, “Bioetica, științele vieții și drepturile omului”, editura Polirom, Iași, 1998;
Vârtej Petrache, “Ginecologie”, editura All Beck, București, 2002;
Voinea Maria, “Psihosociologia familiei”, Universitatea București, București, 1996;
Reviste
Bohotici I., “Propuneri de „lege ferenda” referitoare la soluționarea unor probleme privind conflictele de paternitate”, în „Revista Română de Drept”, nr. 2/1977;
Dobozi Veronica, “Filiația în cadrul asistenței medicale a procreării”, în Revista Dreptul, nr. 9/2001;
Răducă Vasile, „Bioetica, familia și morala creștină”, în Studii teologice. nr. 3 -4, 1999;
Referințe internet
http://www.bloomsburyacademic.com;
www.medicinareproductiva.ro;
www.bioetica.ro;
www.lege-online.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Filiatia In Cazul Reproducerii Umane Asistata Medical (ID: 156732)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.