.filiatia Fata DE Tata

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FILIAȚIA FATĂ DE TATĂ

Noțiuni introductive

Filiația1 este raportul de descendența a unei personae din parinții săi. Ea este o legatura de sânge, o legătură biologică, care izvorăste din și naștere.

Privită în raport cu mama, filiația se numește maternitate, iar privită in raport cu tatăl, ea se numește paternitate.

După cum persoana s-a născut sau a fost concepută în timpul căsătoriei ori în afara căsătoriei, filiația este din căsătorie sau din afara căsătoriei. Filiația poate rezulta și din înfiere. Aceasta rezultă, în temeiul legii, din actul de vointă al părților, încuviințat de autoritatea tutelară, în comparație cu filiația firească, care decurge, din comunitatea de sânge.

Pentru a stabili filiația unei persoane, trebuie dovedit faptul sau actul juridic, din care aceasta rezultă. Astfel pentru a stabili filiația unei persoane, față de mamă, este necesar să se dovedească faptul nașterii acelei persoane, de către o anumită femeie, ceea ce implică, atât dovada faptului nașterii, cât si a dovada identității persoanei respective cu copilul nascut de către mamă fapte materiale relative ușor de dovedit. În ceea ce privește stabilirea filiației față de tatăeste necesar să se dovedeasca faptul procreației copilului mamei din relațiile sexuale ale mamei, cu un anumit bărbat, însă, acest fapt nu poate fi dovedit cu certitudine în mod direct. Se poate uneori stabili, prin mijloace științifice faptul negativ că un copil nu rezultă din relațiile sexuale ale unei femei, cu un anumit bărbat, dar nu se poate dovedi faptul pozitiv căel a fost procreat, de către un anumit bărbat. În cazul filiației din căsatorie stabilirea paternității este ușurată de prezumțiile referitoare la paternitate prevăzute de lege potrivit cărora tatăl copilului născut în timpul căsătoriei este soțul mamei (art. 53 alin.1 C.fam.), iar tatăl copilului născut după încetarea, desfacerea sau desființarea căsătoriei, este fostul soț al mamei, dacă copilul a fost conceput în timpul căsătoriei și s-a nascut înainte de recăsătorirea mamei (art. 53 alin.2 C.fam.).

În cazul avut în vedere de cea dea doua prezumție, dacă copilul a fost conceput în timpul căsătoriei, legiuitorul prevede o a treia prezumție, absolută de această dată, potrivit căreia timpul legal al concepției este perioada cuprinsă între a treia sută și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului (art. 61 C.fam.). Filiația din căsătorie, fată de tată este ușor de stability, căci odată maternitatea, dovedită, aceasta antrenează pe cale de consecintă și stabilirea paternității, datorită prezumțiilor legale menționate care nu pot fi înlaturate decât prin tăgada paternității.

Filiația din căsătorie o putem definii indivizibilă fața de mamă și tată. Atunci când părinții uneio persoane n-au fost căsătoriți la data nașterii sau în perioada concepției acesteia, filiația nu mai poate fi invizibiliă fața de ambii părinți, căci nu mai există temeiul care să justifice în ochii legiuitorului prinderea unor prezumții de paternitate. Putem afirma despre maternitatea și paternitatea din afara căsătoriei că rămân distincte, ele fiind stabilite separat independent.

1- Expresia de „filiație” (cf. lat. Filiațio – „înrudire pe linie descendentă”) este folosită uneori si pentru a desemna întregul șir al persoanelor care descind una din alta. Filiația generează o serie de relații de rudenie cu multiple aspecte juridice, psihologice, afective.

Maternitatea se stabilește prin dovada faptului nașterii și a identității copilului, în schimb, stabilirea paternitații copilului din afara căsătoriei reclamă dovedirea faptului procreației copilului din relațiile sexuale ale mamei cu un anumit bărbat, în vederea căreia legiuitorul nostrum admite în mod liber orice fel de probe.

Spre deosebire de stabilirea filiației firești, care necesită dovada unor fapte (nașterea, identitatea copilului, relațiile sexuale ale mamei cu un anumit bărbat), stabilirea filiației din infiere, reclamă dovedirea actelor juridice pe care le implică actul de voință al parinților (adoptator, soțuladoptatorului, părinții firești ai adoptatorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani) și decizia autoritații tutelare de încuviințare a înfierii.

Filiația este izvorul rudeniei care produce numeroase și variate efecte, unele în domeniul relațiilor juridice reglementate de Codul familiei (drepturile și îndatoririle părinților față de copiiilor minori, obligația de întreținere, împiedicările la căsătorie) iar altele în domeniul relațiilor juridice reglementate de alte coduri sau legi (vocația reciprocă la succesiune;drepturile la alocațiile familiale, la pensia de urmaș, la prestațiile de securitate socială; anumite drepturi și interdicții de ordin procedural bazate pe rudenie).

Efectele filiației firești sunt aceleași, in dreptul nostrum, indiferent dacă ea rezultă din căsătorie sau din afara căsătoriei, spre deosebire de dreptul burghez în care, între cele două feluri de filiație firească, existau discriminări atât in ce privește stabilirea filiației cât și mai cu seamă cu privire la efectele ei. De exemplu potrivit codului civil de la 1864, cercetarea in justiție a paternitații din afara căsătoriei era interzisă cu singura excepție a cazului răpirii mamei copilului de către pretinsul tată, în timpul perioadei de concepție, iar paternitatea din afara căsătoriei stabilită prin recunoașterea tatălui (sau excepționalprin hotărâre judecătorească) nu producea nici unul din efectele juridice pozitive ale rudeniei, Se urmărea astfel apărarea „familiei legitime” împotriva pătrunderii în sânul ei a „copiilor naturali” considerați nedemni de a continua poziția economică, socială și politică a tatălui lor.

Codul familiei a statornicit pricipiul potrivit căruia copilul din afara căsătoriei a cărui filiație este stabilită conform legii, are fată de părinți și rudele acestuia, aceeași situație ca și situația legală a unui copil din căsătorie (art. 63 C.fam.), îlăturându-se astfel toate discriminările anterioare. Este rațional și just ca filiația din afara căsătoriei să se producă efecte ca și filiația din căsătorie, pentru că fiind o legătură de sânge, filiația există independent de împrejurarea că părintii unei persoane erau sau nu căsătoriți la data nașterii sau la epoca concepției acesteia.

Efectele filiației din înfiere sunt aceleași ca si efectele filiației firești, cu unele excepții prevăzute expres de lege sau rezultând din caracterul de legătură de sânge al filiației firești. Întinderea efectelor filiației din înfiere depinde însă de felul înfierii.

În cazul înfierii cu efecte restrânse, raporturile de filiație din înfiere se mărginesc la adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și adoptator pe de altă parte, lăsând să subziste în continuare raporturile corespunzătoare de filiație firească. În cazul înfierii cu efecte depline, care face să înceteze raporturile de filiație și rudenie firească ale adoptatului, raporturile de filiație și rudenie din înfiere se întind la toate rudele adoptatorului.

Vorbind în cele de mai sus despre filiație în general, mă voi opri la lucrarea de față asupra filiației față de tată.

CLASIFICAREA FILIAȚIEI FAȚĂ DE TATĂ

Legătura juridică dintre un copil și tatăl său se numește filiație fată de tată ori paternitate. Deosebim paternitatea din căsătorie și aceea din afara căsătoriei. Altfel vorbind, există copilul din căsătorie și cel din afara căsătoriei.

COPILUL DIN CĂSĂTORIE

Potrivit art. 532 și 573 C fam. aparțin acestei categorii următorii copii:

Cei născuți în timpul căsătoriei, adică în perioada dintre data încheierii căsătoriei și data desfacerii ori încetarii acesteia.

Copilul este din căsătorie fie că a fost conceput în timpul căsătoriei, fie că a fost conceput înaintea îcheierii ei. În această din urmă situație trebuie să admitem că acel copil de copil din căsătoriede la data conceptiei lui, deci înainte de a se fi încheiatcăsătoria (art. 7 Decretul nr. 31 din 1954)4. Situația de copil din căsătorie, în cazul la care ne referim, nu depinde de faptul că soțul mamei lui a cunoscut ori nu starea de graviditate a viitoarei soții până în momentul încheierii căsătoriei. Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este considerat din căsătorie (art. 23 alin. 2 C. fam.)5, deoarece declararea nulității căsătoeriei nu are o urmare în privința copiilor.

Cei concepuți în timpul căsătoriei și născuți după desfacerea, încetarea sau declararea nulității căsătoriei, dacă nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie. Copilul care a fost conceput după desfacerea, încetarea sau declararea nulitații căsătoriei nu este din căsătoria respectivă.

COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Potrivit art. 57 și 59C fam. 6 copilul conceput și născut în afara căsătoriei este din afara acesteia. Copilul care nu este din căsătorie este din afara căsătoriei. În acest caz se găsește copilul conceput și născut fie înaintea căsătoriei, fie după desfacerea, încetarea sau declararea nulității căsătoriei, chiar dacă părinții lui sunt căsătoriți, precum și cel conceput și născut de părinți care nu sunt căsătoriți între ei.

2- A se vedea (art. 53 alin.1) din codul familiei „Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei

(2)Copilul născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat intr-o nouă căsătorie

(3) art. 51 sunt aplicabile și situațiilor prevăyute în prezentul articol ”.

3- Art. 53 alin.1din Codul familiei „Copilul conceput și născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său;dupa moartea copilulu; acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenți firești

4- A se vedea art. 7 Decretul nr. 31 din 1954

5- A se vedea art. 23 alin. 2 C. fam

6- A se vedea art. 59(1) C. fam. „Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele său de către mamă, chiar dacă este minorăori de reprezentantul legal”

MODURI DE STABILIRE A PATERNITĂȚII DIN CĂSĂTORIE ȘI DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Modul în care se stabilește paternitatea din căsătorie diferă de cel pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei. Astfel, paternitatea din căsătorie se stabilește prin prezumția de paternitate, iar paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoașterea voluntară din partea pretinsului tată fie prin acțiune în justiție pentru stabilirea paternității. Filiația din căsătorie, este indivizibilă față de ambii părinți, căci odată căsătoria dovedită și maternitatea stabilită, paternitatea rezultă automat din aplicarea prezumțiilor legale de paternitate. În ceea ce privește filiația din afara căsătoriei, maternitatea și paternitatea nu sunt legate una de cealaltă, ele sunt independente și se stabilesc în mod separat.

Copilul din căsătorie nu poate folosi modurile pentru stabilirea paternitații puse la îndemâna copiluluidin afara căsătoriei și nici acesta din urmă nu poate folosi prezumția de paternitate. Există deci moduri specifice pentru stabilirea paternității din căsătorie și a celuia din afara căsătoriei.

CAPITOLUL 2

FILIAȚIA FATĂ DE TATĂ DIN CĂSĂTORIE

SECȚIUNEA I. Prezumția de paternitate

NOȚIUNEA

Așa cum am văzut filiația față de tată rezultă din faptul concepțiunii (zămislirii) copilului. Acest fapt nu este susceptibil de a fi dovedit, în mod direct și nemijlocit. Pentru stabilirea paternității legea prevede un mijloc de probă, potrivit căruiase pleacă de la un fapt material, usor de dovedit și cert, care este nașterea, pentru a se ajunge la un fapt necunoscut și care nu poate fi stability, în mod direct și nemijlocit și anume concepția copilului. Acest mijloc de probă este prezumția de paternitate7. Având în vedere această prezumție, pentru dovedirea filiației față de tată este suficient să se stabilească st conceput înaintea îcheierii ei. În această din urmă situație trebuie să admitem că acel copil de copil din căsătoriede la data conceptiei lui, deci înainte de a se fi încheiatcăsătoria (art. 7 Decretul nr. 31 din 1954)4. Situația de copil din căsătorie, în cazul la care ne referim, nu depinde de faptul că soțul mamei lui a cunoscut ori nu starea de graviditate a viitoarei soții până în momentul încheierii căsătoriei. Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este considerat din căsătorie (art. 23 alin. 2 C. fam.)5, deoarece declararea nulității căsătoeriei nu are o urmare în privința copiilor.

Cei concepuți în timpul căsătoriei și născuți după desfacerea, încetarea sau declararea nulității căsătoriei, dacă nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie. Copilul care a fost conceput după desfacerea, încetarea sau declararea nulitații căsătoriei nu este din căsătoria respectivă.

COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Potrivit art. 57 și 59C fam. 6 copilul conceput și născut în afara căsătoriei este din afara acesteia. Copilul care nu este din căsătorie este din afara căsătoriei. În acest caz se găsește copilul conceput și născut fie înaintea căsătoriei, fie după desfacerea, încetarea sau declararea nulității căsătoriei, chiar dacă părinții lui sunt căsătoriți, precum și cel conceput și născut de părinți care nu sunt căsătoriți între ei.

2- A se vedea (art. 53 alin.1) din codul familiei „Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei

(2)Copilul născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat intr-o nouă căsătorie

(3) art. 51 sunt aplicabile și situațiilor prevăyute în prezentul articol ”.

3- Art. 53 alin.1din Codul familiei „Copilul conceput și născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său;dupa moartea copilulu; acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenți firești

4- A se vedea art. 7 Decretul nr. 31 din 1954

5- A se vedea art. 23 alin. 2 C. fam

6- A se vedea art. 59(1) C. fam. „Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele său de către mamă, chiar dacă este minorăori de reprezentantul legal”

MODURI DE STABILIRE A PATERNITĂȚII DIN CĂSĂTORIE ȘI DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Modul în care se stabilește paternitatea din căsătorie diferă de cel pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei. Astfel, paternitatea din căsătorie se stabilește prin prezumția de paternitate, iar paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoașterea voluntară din partea pretinsului tată fie prin acțiune în justiție pentru stabilirea paternității. Filiația din căsătorie, este indivizibilă față de ambii părinți, căci odată căsătoria dovedită și maternitatea stabilită, paternitatea rezultă automat din aplicarea prezumțiilor legale de paternitate. În ceea ce privește filiația din afara căsătoriei, maternitatea și paternitatea nu sunt legate una de cealaltă, ele sunt independente și se stabilesc în mod separat.

Copilul din căsătorie nu poate folosi modurile pentru stabilirea paternitații puse la îndemâna copiluluidin afara căsătoriei și nici acesta din urmă nu poate folosi prezumția de paternitate. Există deci moduri specifice pentru stabilirea paternității din căsătorie și a celuia din afara căsătoriei.

CAPITOLUL 2

FILIAȚIA FATĂ DE TATĂ DIN CĂSĂTORIE

SECȚIUNEA I. Prezumția de paternitate

NOȚIUNEA

Așa cum am văzut filiația față de tată rezultă din faptul concepțiunii (zămislirii) copilului. Acest fapt nu este susceptibil de a fi dovedit, în mod direct și nemijlocit. Pentru stabilirea paternității legea prevede un mijloc de probă, potrivit căruiase pleacă de la un fapt material, usor de dovedit și cert, care este nașterea, pentru a se ajunge la un fapt necunoscut și care nu poate fi stability, în mod direct și nemijlocit și anume concepția copilului. Acest mijloc de probă este prezumția de paternitate7. Având în vedere această prezumție, pentru dovedirea filiației față de tată este suficient să se stabilească filiația față de mamă și căsătoria acesteia la data nașterii ori concepției copilului. Ca atare prezumția de paternitate se întemeiază pe faptul nașterii sau al concepțiunii copilului în timpul căsătoriei, legea având în vedere că soții și-au respectat obligația de fidelitate.

Înfaptuirea principiului monogamă căsătorieieste reflectată în prezumția de paternitate. Prezumția despre care vorbim se palică numai în folosul copiilor din căsătorie. Astfel, paternitatea acestor copii nu poate fi stabilită prin recunoașterea voluntară din partea tatălui și nici pe calea acțiunii în justiție pentru stabilirea paternității.

7- Unii autori au în vedere două prezumții de paternitate, nu una, idea lor este alta și anume nașterea în timpul căsătorie pentru una si concepția în timpul căsătoriei pentru alta.(I. Albu op. cit. p.230 și A. Ionașcu op. cit. p.43 – 44 fac precizări cu privire la acest lucru.

Prezumția de paternitate instituită de alin. 1 din art. 53 C. fam. se întemeiază pe faptul nașterii copilului in timpul căsătorieiși are în vedere două situații: aceea obișnuită în care

FUNDAMENTUL PREZUMȚIEI DE PATERNITATE

În stabilirea prezumției de paternitate, legea a avut în vedere, ceea ce există în regulă generală în cazul căsătoriilor, că soții au avut relații de felul acelora din care au putut rezulta copii și căci – în privința acestei prezumții interesează soția – și-au respectat obligația de fidelitate. Aceste prezumții ca fundament al paternitații copilului din căsătorie se consideră că există și în cazul separației în fapt a soților, indiferent care este mozivul acestei stări de fapt, precum și cel al dispariției soțului. În cazul în care soțul dispărut este declarat mort, prezumția de paternitate se aplică în raport de data până la care se consideră căsătoria că a existat, dată până la care copilul născut ori conceput este al soțului declarat mort. Însă în cazul copilului conceput înainte de încheierea căsătoriei, dar născut în timpul acesteia, nu se mai poate vorbi de fidelitate a viitorilor soți. De aceea, prezumția de paternitate a unui asemenea copil îsi găsește fundamentul în ocrotirea interesului copilului și a familiei. În concluzie trebuie spus că prezumția de paternitate este prevăzută, în toate cazurile în interesul copilului si al familiei. Neconcordanța dintre prezumția de paternitate și relațiile pe care se sprijină poate fi înlăturată prin acțiunea în tăgăduirea paternității din căsătorie.

copilul a fost conceput și născut în timpul căsătoriei și aceea, mai rar întâlnită în care copilul născut în timpul căsătoriei a fost conceput înainte de încheierea căsătoriei. Pentru ambele situații, prezumția legală stabilește că tatăl copilului este soțul mamei.

În prima situație, prezumția legală se justifică atât prin prezumția de fapt că soțul și soția au avut relații sexuale în timpul căsătoriei, corespunzătoare îndatoriri lor conjugale, cât și prin prezumția de fapt căsoția și-a respectat obligația de fidelitate și a avut relații sexuale numai cu soțul ei.

În cea dea doua situație, prezumția legală se justifică prin recunoașterea tacită pe care o face bărbatulcare se căsătorește cu femeia însărcinată în sensul că el este autorul sarcinii, căci este de presupus că, dacă n-ar fi așa el nu s-ar căsători cu femeia respectivă. Această recunoaștere tacită este mai puternică, decât recunoașterea expresă a paternității unui copil, din afara căsătoriei, căci pe când aceasta din urmă poate fi constestatăde orice persoană interesată și de autorul ei însuși recunoașterea tacită care justifică prezumția legală de paternitate nu poate fi contestată ci numai tăgăduită de către soț în condițiile specifice ale acțiunii în tăgadă de paternitate, iar în cazul în care soțul nu pornește acțiunea în tăgadă de paternitate în termenul de 6 luni prevăzut de lege, recunoașterea tacită este confirmată, iar prezumția legală este întărită.

Prezumția legală de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei, dar conceput înainte de încheierea acesteia, se aplică indiferent de împrejurarea că în timpul legal concepției copilului mama a fost căsătorită cu un alt bărbat care a încetat din viață sau de care a divorțat intre timp și indiferent de împrejurarea că în aceeași perioadă soțul mamei a fostși el căsătorit cu o altă femeie.

Analizând cele menționate mai sus îmi voi exprima opinia fiind de accord cu cele două prezumții justificând că temeiul uneia este nașterea în timpul căsătoriei, iar temeiul celeilalte este concepția în timpul căsătoriei ele constituind prezumții distincte cu toate că au ca elemente conume existența căsătoriei și calitatea de soție a mamei.

A se vedea în Sensul că art.53 C. fam. Instituie două prezumții legale de paternitate:

alin. (1) Copilul nascut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei;

alin (2) Copilul nascut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

COPII CARE BENEFICIAZĂ DE PREZUMȚIA DE PATERNITATE8

Potrivit art. 53 C. fam., prezumția de paternitate se aplică în următoarele situații:

Copilul este născut în timpul căsătoriei. Nu prezintă interes dacă soții trăiescsau nu despărțiți în fapt. Pentru a se aplica prezumția de paternitate este sufficient ca, la data nașterii copilului mama acestuia să fie căsătorită; soțul mamei este consideerat tatăl copilului. În această categorie se află copilul conceput în timpul căsătoriei cât și cel conceput înainte de data încheierii căsătoriei, dacă în ambelel cazuri copilul este născut în timpul căsătoriei.

Copilul este conceput în timpul căsătoriei și este născut după încetarea ori desfacerea căsătoriei, declararea nulității sau anularea căsătoriei. Copilul este conceput în timpul căsătoriei se consideră acela acela care este născut la cel mult 300 de zile de la încetarea, desfacerea, constatarea nulității sau anularea căsătoriei (art.61 C.fam.).

În această situație, dacă nașterea copilului a avut loc înainte ca mama acestuia să fi intrat intr-o nouă căsătorie, copilul are ca tată pe fostul soț al mamei. Copilul năsut după constatarea sau anularea căsătorieise consideră conceput în timpul căsătoriei deoarece în privința lui nulitatea nu produce nici un efect (art.23 C.fam.);

CUM ACTIONEAZĂ PREZUMȚIA DE PATERNITATE

Prezumția de paternitate operează independent de indicațiile actului de naștere al copilului, care ar putea să arate, de exemplu, ca tată al copilului pe altcineva decât soțul mamei sau că tatăl copilului este necunoscut. S-a decis9 că beneficiază de prezumția de paternitate copilul născut în timpul căsătoriei, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naștere și nu a introdus acțiunea în tăgăduirea paternitații.Răsturnarea prezumției de paternitate nu se poate face, numai prin introducerea acțiunii în tăgăduirea paternitații ci prin admiterea ei. Pentru identitate de motive, beneficiază de prezumția de paternitate, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naștere și copilul conceput în timpul căsătoriei, dar născut după încetarea sau desfacerea căsătoriei, iar mama lui s-a recăsătorit înainte de data nașterii.

8 – A se vedea I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, București, 1996, p. 297

9 – Tribunalul Suprem, dec civ. 899 din 4 aprilie 1973, în CD 1974, p. 257. Este greșită soluția dată în sensul că acțiunea în tăgăduirea paternitățiieste admisibilă în czul în care înregistrarea copilului (în favoarea căruia operează prezumția de paternitate) se face pe numele altei persoane dacât soțul mamei și că nu este necesară rectificarea prealabilă a actului de stare civilă. În speță, capătul principal de cerere al acțiunii în justiție este tăgăduirea paternitații si al accesoriu soluția acestuia depinzând de cererea principală, este rectificarea actului de stare civilă. În acest sens, prezumția de paternitate nu poate fi înlăturată prin înregistrarea copilului la oficiul de stare civilă pe numele concubinului mamei. De asemenea instanța nu are dreptul să stabilească o altă situație, împotriva prezumției legale de paternitate, necontrazisă de calea acțiunii în tăgăduirea paternitații, nici chiar pe baza de recunoaștere a pretinsului tată (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1045 din 9 iulie 1981 în CD 1981). Recunoașterea nu este valabilă înainte de a se fi admis acțiunea pentru tăgăduire a paternității (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 464 din 26 martie 1981p.160)

În cazul în care soțul mamei nu este trecut10 în registrul de stare civilă ca tată al copilului se poate introduce o acțiune prin care să se constate aplicabilitatea dispozițiilor art. 53 C. fam., care prevede prezumția de paternitate și să se ceară rectificarea actului de naștere.

Dimpotrivă, dacă soțul mamei copilului a fost declarat mortal o dată anterioară nasterii și concepției copilului, acesta din urmă este un copil din afara căsătoriei și în consecință, se poate introduce acțiune în contestarea filiației din căsătorie și totodată să se cearărectificarea actului de naștere în care era trecut drept tată persoana declarată moartă. S-a decis că – în sensul art. 10 Decretul nr. 278 din 1960, în present art. 57 Legea nr. 119/1996, prin rectificarea vizată de text trebuie să se înteleagă:

nu numai îndreptarea unei erori de înregistrare;

ci și îndreptarea oricăror neconcordanțe, chiar intervenite ulterior înregistrarii între datele trecute în registru și starea civilă exactă a părții la care se referă actul în ceea ce privește problema dacă copilul născut sau conceput între data stabilită ca fiind aceea a morții soțului mamei și data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte beneficiază ori nu prezumția de paternitate, deosebim:

10- Samoilă Lungu aduce o notă critică la dec. civ. Nr. 542 din 25 februarie 1960, a fostului tribunal regional Bacău, în L.P. nr 3 1961 p. 108. Legea nu arată cazurile in care intervine sancțiunea nulitații actelor de stare civilă. Nulitatea înregistrării actelor de stare civilă poate fi totală sau parțială. Când o persoană este trecută tată în actul de naștere al copilului, fără să-l fi recunoscut ori fără să existe o hotărâre judecătorească de stabilire a paternității, se introduce acțiunea în anularea în această parte, iar nu acțiune în rectificare.

A se vedea Victor I. Popescu în lucrarea „Câteva considerații in legătură cu anularea si rectificarea înregistrărilor de stare civilă”.

Tot astfel, se arată că nu se poate accepta ca în cadrul acțiunii în rectificare să se tranșeze o chestiune de fond cu privire de starea civilă a unei persoane. Despre această chestiune vorbește V. Economu în volumul său. Persoana fizică în drept …., Ed. Academiei, 1963, p. 408 a se vedea și p. 405. S-a spus că dacă actul de stare civilă cuprinde o mențiune greșită cu privire la locul nașterii, înlăturarea acestei mențiuni greșite se face pe calea acțiunii în rectificare și nu pe calea acțiunii în anulare. Acțiunea în rectificarea actului de naștere a copilului este admisibilă dacă soțul mamei și tatăl copilului a fost declarat judecătorește mort la o dată anterioară nașterii copilului și ulterior, acesta a fost recunoscut de concubinul mamei cu care, ulterior recunoașterii, s-a și căsătorit. S-a mai făcut o precizare, greșeala făcută cu ocazia eliberării unui certificate de pe înregistrarea din registrul de stare civilă nu se poate înlătura pe calea potrivit căreia anularea, rectificarea sau completarea unei înregistrări in registrul de stare civilă se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, deoarece certificatele de stare civilănu sunt înregistrăriîn actele de stare civilă; aceste certificate sunt acte administrative (autentice) și deci se modifică de către organele administrative care le-au emis sau cele ierarhic superioare.

Rectificarea poate înfățișa trei forme: corectarea unor date din actul de stare civilă cu o enunțare care nu figurează în rubricile actului; suprimarea unei enunțăridin actul de stare civilă. A se vedea Al. Silvia, în lucrarea „Obiectul și limitele acțiunii de rectificarea actelor de stare civilă”. Mai putem adăuga că rectificarea înseamnă și completarea unor mențiunice nu corespund realitații. Acțiunile de rectificare, anulare sau completare a unei înregistrări de stare civilă se soluționează de către instanța judecătorească la cererea celui interesat, a consiliului local sau a primarului localității respective ori a procuraturii, (art. 57 Legea nr. 119 din 1966).

Au dreptul la acțiune în justiție pentru înregistrarea tardivă a nașterii toți cei interesați nu numai părinții și rudele copilului. Acțiunea de stat nu se confundă cu acțiunea în anularea sau completarea unei înregistrări în registrul de stare civilă.

La cele menționate in această actiune și mai exact în cazul prezumției de paternitate voi încerca să dau soluție unei spețe enunțată astfel:

În anul1947, T. E. Căsătorită cu N. V., a născut copilul N. E. Înregistrat în registrul de stare civilă ca având tată pe soțul mamei. Print-o hotărâre judecătorească definitivă în anul 1949, soțul mamei N. V. a fost declarat judecătorește mort, pe data de 20 mai 1943.

copilul conceput în această perioadă nu beneficiază de prezumția de paternitate, deoarece el este conceput după încetarea căsătoriei;

copilul născut în aceeași perioadă beneficiază de prezumția de paternitate dacă nașterea a avut loc până la 300 de zile de la data stabilită ca fiind cea a morții soțului mamei.

SECȚIUNEA II.Timpul legal al concepțiunii copilului

NOȚIUNEA

Determinarea timpului legal al concepțiunii prezintă importanță pentru stabilirea paternității. Pentru a se aplica prezumția de paternitate este necesar să se stabilească faptul că un copil a fost conceput în timpul căsătoriei. Cum nu se poate determina cu precizie data concepției unui copil, legea stabilește, pe baza datelor medicale privind durata minimă și maximă a gestațiunii, că perioada concepțiunii este cuprinsă între a 180-a zi și a 300-a zi dinaintea nașterii copilului (art.61 C.fam., art. 329 alin. 1 Cod Civil11)

Pentru a afla timpul legal al concepțiunii unui copil, se socotește de la ziua nașterii acestuia înapoi până la 180 de zile, iar de la a 180-a zi până la a 300-a zi se întinde perioada concepțiunii copilului. Copilul este conceput în timpul căsătoriei, cu toate efectele juridice care decurg din aceasta dacă această perioadă despre care am vorbit, oparte din ea sau numai o zi se sitează în timpul căsătoriei. În cazul mamei care s-a recăsătorit, prezumția de paternitate nu se mai aplică fostului său soț, căsătoria fiind încheiată, ci prezumția de paternitate se aplică numai față de noul soț (art. 53 alin. 2 C. fam. )12

Dispozițiile art. 61 C.fam. creează o prezumție absolută în ceea ce privește determinarea timpului legal al concepțiunii, iar în literatura juridică există unanimitate în această privință relatează Al. Boroi.

Ulterior, T. E. În numele copilului său N. E., a introdus o acțiune în justiție pentru rectificarea actului de naștere al acestuia, în sensul să se anuleze acea mențiune prin care s-a trecut din eroare, la rubrica „numele tatălui”, numitul N. V.

Acțiunea a fost admisă:

Dacă soțul mamei copilului a fost declarat mort la o dată anterioară concepției și nașterii copilului acesta din urmă este din sau din afara căsătoriei?

În ce privește rectificarea mențiunii din actul de naștere al copilului, soluția instanței este legală?

Soluția dată este aceea că soțul mamei N.V. a fost declarat mort pe data de 20 martie 1943, timp în care copilul N. E. Nu era conceput și nici născut, de aici rezultă faptul că N. E. Este copil din afara căsătoriei fiind conceput și născut la o dată anterioară moții lui N. V.

Instanța a admis acțiunea și soluția ei a fost una legală întrucât copilul este din afara căsătoriei și astfel se poate introduce acțiunea în contestarea filiației și totodată rectificarea actului în care era trecută drept tată persoana declarată moartă.

11- A se vedea art. 329, alin. 1, Proiectul de cod civil care precizează „Intervalul de timp cuprins între a trei suta și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepțiunii”. El se calculează zi cu zi.

12-A se vedea art. 53 alin. 2 C. Fam.

CUM SE CALCULEAZĂ TIMPUL LEGAL AL CONCEPȚIUNII COPILULUI?

Timpul legal al concepțiunii copilului se calculează pe zile și nu pe ore adică „de la zi la zi”. Acest timp legal este de 121 de zile, deoarece legea face vorbire de cea de-a 300-a zi și a 180-a zi „dinaintea nașterii” copilului, ceea ce înseamnă că ziua nașterii, care este ziua de plecare a termenului (dies a quo), nu se socotește dar se socotește ziua de împlinire (dies ad quem). Dată fiind importanța deosebită a acestei perioade pentru sănătatea fizicăși psihică a copilului după naștere, se impune cu necesitate respectarea cu strictețe a unor prescripții cum ar fi evitarea contactului sexual în stare de ebrietate, în stare de oboseală avansată sau surmenaj; relații sexuale în condiții de deplin confort fizic și psihic;respectarea unor norme igienico-sanitare.

CARACTERUL PREZUMȚIEI

Prezumția timpului legal al concepției este o prezumție absolută (iuris et iure), deoarece nici o dovadă contrară nu este admisă, pentru a se dovedi că o sarcină a durat mai puțin de 180 ori mai mult de 300 zile. Dacă în literatura juridică există o unitate de păreri în ceea ce privește caracterul absolut al acestei prezumții, situația nu este aceeași în ceea ce privește sensul care se atribuie acestui caracter.

În legătură cu acest sens, există două păreri.

Într-o părere se afirmă că timpul legal al concepției este o prezumție absolută și deci nu se poate face dovada că zămislirea copilului a avut loc într-o anumită parte din timpul legal de concepție. Totuși, dacă înăuntrul termenului de 300 de zile de la desfacerea sau declararea nulității căsătoriei, femeia naște doi copii, fără ca ei să fie gemeni, cel de-al doilea nu se consideră conceput în timpul căsătoriei chiar dacă o parte din perioada de concepție s-ar situa în timpul legal indicat de art. 61 C. fam. Prezumția, deși absolută nu se poate aplica pentru cel de-al doilea copil, deoarece datele științifice indică faptul că acesta a fost conceput după desfacerea sau declararea nulității căsătoriei și după nașterea primului copil. Astfel se consideră că prezumția nu mai are aplicabilitate, deoarece puterea ei doveditoare încetează cu prilejul nașterii primului copil.

O altă părere menționează, caracterul absolut al prezumției privind timpul legal al concepțieicare se referă la faptul că este admisibilă dovada că zămislirea copilului a avut loc într-o anumită subperioadă în anumite zile în timpul legal al concepției(omni meliore momento). Potrivit acestei păreri, în cazul concepției de mai sus explicația13 ce se dă este că nașterea primului copil dovedește în mod cert că cel de-al doilea copil a fost conceput într-o anumită parte din timpul legal al concepției și deci nu a fost conceput în acea

13- A se vedea A. Ionașcu în lucrarea „Filiația și ocrotirea minorilor” care susține „se poate face dovada că, concepția copilului a avut loc într-o anumită parte, în anumite zile, din timpul legal al concepției” căci din aceasta „nu se dovedește că gestația a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare de 300 de zile” și deci nu se înfrânge caracterul absolut al prezumției , concepția copilului rămânând „înlăuntrul perioadei de concepție”.

Tot A. Ionașcu precizează într-o speță că s-a decis că este admisibilă acțiunea în stabilirea paternității, deși prin expertiza științifică s-a stabilit că data concepției copilului se situează

parte a acestuia care se situează în timpul căsătoriei. Prezumția de paternitate față de fostul soț nu-și mai poate găsi aplicare deoarece cel de-al doilea copil a fost conceput după desfacerea sau declararea nulității căsătoriei. Și în acest caz prezumția privind timpul legal al concepției copilului are un caracter absolut, deoarece nu se dovedește că gestația a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare de 300 de zile, adică concepția copilului este înăuntrul perioadei de concepție.

Adoptându-se una sau alta din cele două păreri, se ajunge la consecințe juridice diferite în ceea ce privește filiația față de tată a copilului din căsătorie. Prezumția de paternitate poate fi răsturnată dacă ea nu corespunde adevărului, adică este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului. Cum putem dovedi acest lucru? Vom lua un exemplu. Presupunând că, într-o anumită parte din timpul legal al concepției copilului născut de o femeie căsătorită, parteîn care, potrivit expertizei medicale, a avut loc și conceptia copilului, soții nu s-au putut întâlni, dar ei s-au întâlnit în cealaltă parte a timpului legal al concepției copilului. În această situație trebuie admisă în tăgăduirea paternității copilului?

O primă părere este negativă întrucât se consideră că nu se poate face dovada că zămislirea a avut loc sau nu a avut loc într-o anumită parte din timpul legal al concepției copilului. Dacă s-ar dovedi că părințiinu s-au putut vedea în toată perioada de concepție legală a copilului, acțiunea în tăgăduirea paternitățiiar putea fi admisă.

O a doua părere susține soluție inversă aceea că acțiunea în tăgăduirea paternitățiipoate fi admisă. Să luăm în considerare o speță în care s-a admis expertiza medicală pentru a se demonstra că minorul prezintă caracterele unui copil născut la 9 luni, pentru ca apoi să se rețină că relațiile dintre soți au fost reluate cu 6 luni și câteva zile înaintea nașterii copilului și de aici să se considere că a fost imposibil ca soțul mamei să fie tatăl copilului, admițându-se acțiunea în tăgăduirea paternității copilului. Altfel spus, s-a acceptat a se dovedi că zămislirea copilului s-a întâmplat la un moment, în cadrul timpului concepției copilului, moment în care soții nu s-au întâlnit.

Tribunalul Suprem, judecând un recurs extraordinar, a decis că prin expertiză medicală ce poate stabili momentul concepției, în sensiul că el a premers cu 9 luni datei nașterii copilului, ceea ce, în speță, era de natură să determine că soțul mamei nu putea fi tatăl copilului, deoarece numai ulterior

anterior datei la care părțile au început să întrețină relații intime, dacă acestea au avut loc în perioada timpului legal al concepției stabilit potrivit art. 61 din C. Fam. Deci în sensul că nu se poate face dovada concepției într-o anumită parte din timpul legal de concepție, soluție care este criticată.

O. Ungureanu și Al. Bacaci aduc și ei precizări cu privire la admisibilitatea dovezii faptului că zămislirea a avut loc într-o anumită subperioadădin timpul legal în care legiuitorul a stabilit că ea este posibilă cu următoarele argumente:

a) stabilind timpul legal al concepției, legiuitorul a prevăzut că, în realitate, zămislirea poate să aibă loc în orice moment din această perioadă, dar nu în tot timpul ei , întrucât evident, această din urmă ipoteză apare ca fiind absurdă; b) atât copilul cât și societatea sunt interesați în stabilirea paternității reale și nu a unei paternități avute artificial; c) pentru ca acțiunea în stabilirea paternității să fie admisă trebuie stabilite nu numai raporturile intime dintre mamă și pretinsul tată, în perioada de concepție, ci și faptul că bărbatul care a avut asemenea legături este tat6ăl copilului; în concluzie dacă data concepției copilului este anterioară datei la care au început relațiile intime, chiar dacă acestea se situează în timpul legal de concepție, acțiune în stabilirea paternității din afara căsătoriei nu este admisibilă.

momentului concepției copilului avusese relații cu soția sa. Se pot pune probleme și în alte împrejurări în care este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului și anume acele împrejurări existente numai într-o anumită parte a timpului legal al concepției, parte în care se poate stabili științific că a vut loc concepția copilului. Pentru a fi mai explicită voi da un exdemplu, si anume imposibilitatea fizică vremelnică în care se află bărbatul de a avea relații, cu efecte din punct de vedere al procreerii, datorită unui accident, imposibilitatea existentă numai într-o parte din timpul legal al concepției copilului. În cele menționate s-a avut în vedere situația în care concepția și nașterea copilului au avut loc în timpul căsătoriei. Pot interveni și altfel de situații, acelea în care, după prezumția privind timpul legal al concepției, dat fiind că o parte din acest timp se situează în căsătorie, dar născut după desfacerea acesteia și să se pună problema tăgăduirii paternitații, a cărei rezolvare poate fi determinată de caracterul atribuit prezumției, privind timpul legal al concepției. Potrivit aceleiași prezumții este posibil ca un copil, să fie considerat conceput înainte de căsătorie, dar să fie născut în timpul acesteia.

Vom considera următoarele, să presupunem că un copil se naște cu câteva zile mai înainte de împlinirea a 300 de zile de la desfacerea căsătoriei prin divorț, iar expertiza medicală arată că este un copil născut la 7 luni și jumătate. Ce soluție se poate da la acțiunea în tăgăduire a paternității ce ar fi introdusă? O soluție ar fi, dovada momentului concepției, situat după desfacerea căsătoriei, dovadă care se consideră, că este legal posibilă, va trebui să aducă la admiterea acțiunii în tăgăduirea paternității, pe când o altă actiune dată ar fi, aceasta nu ar fi suficientă, ttrebuind să se demonstreze că este cu neputință ca fostul soț să fie tatăl copilului, avându-se în vedere întreaga perioada a timpului legal al concepției, adică atât partea din căsătorie, cât și partea acestui timp de după desfacerea căsătoriei prin divorț.

În cea de-a doua situație, când copilul se naște după încheierea căsătoriei, dar la mai puțin de 180 de zile de la data încheierii acesteia, copilul este conceput anterior încheierii căsătoriei, însă se bucură de prezumția de paternitate, deoarece este născut în timpul căsătoriei. Răspunsul acestei probleme este în funcție de aceeași soluție dată caracterului absolut al prezumției privind timpul legal al concepției.

Putem vorbi despre o situatie în care este cert că un copil a fost conceput în lăuntrul unei anumite perioade din timpul legal al concepțiunii.

Această situație este următoarea: imediat după desfacerea căsătoriei, femeia dă naștere unui copil, iar după aceea, mai înainte ca de la desfacerea căsătoriei să fi trecut 300 de zile, dă naștere unui al doilea copil. În această împrejurare este sigur că cel de-al doilea copil n-a fost conceput în timpul căsătoriei (care s-a desfăcut), deși o parte din timpul legal al concepției copilului se situează în timpul căsătoriei care s-a desfăcut. Dar faptul nașterii primului copil dovedește în mod cert că cel de-al doilea copil a fost conceput într-o anumită parte din timpul legal al concepției sau că n-a fost conceput într-o parte din timpul legal al concepției. Deoarece, în acest exemplu, nu se pune în discuție faptul că durata gestației celui de-al doilea copila duratz mai puțin de 80 de zile ori mai mult de 300 de zile înseamnă că nu este vorba de o răsturnare a prezumției timpului legal al concepției.

În această situație nu-și poate găsi aplicare prezumția de paternitate fată de fostul soț, căci nașterea primului copil constituie o dovadă sigură că cel de-al doilea copil a fost conceput după desfacerea căsătoriei, deși acest fapt s-a produs înăuntrul timpului legal al concepției.

Ca o concluzie la cele menționate adaug că, importanța practică a prezumției timpului legal al concepției se găseste în următoarele împrejurări:

În cazul paternității copilului din căsătorie, pentru aplicarea prezumției de paternitateinstituită de art. 53 alin. 2 C.fam., și pentru probațiunea reclamantului în cazul acțiunii de tăgada paternității;

În cazul paternității copilului din afara căsătoriei, pentru probațiunea reclamantului în cazul acțiunii în contestarea recunoașterii de paternitate si pentru probațiunea reclamantului în cazul acțiunii în stabilirea paternității;

În stadiul de dezvoltare a medicinei și a geneticii, stabilirea perioadei sau a subperioadei legale de concepție nu mai prezintă importanța de altă dată, deoarece paternitatea poate fi stabilită în mod direct și științific prin exprtiza ADN-ului. De asemenea, dacă se va practica tehnica de procreare cu embrioni congelați, nu va apărea ca rezonabilă durata sarcinii și perioada legală de concepție. De asemenea , regula consacrată de art. 53 C.fam. nu va mai avea nici un sens, dacă, în viitoarea reglementare se admite procrearea artificială post-mortem.

SECȚIUNEA a III-a.

1.PUTEREA DOVEDITOARE A CERTIFICATULUI DE NAȘTERE

Art. 53 alin. Ultim C.fam. dispune, că în situațiile prevăzute de acest text îsi găsesc aplicare prevederile art.51 din același Cod, potrivit cărora nu se poate reclama sau contesta filiația care, rezultă din certificatul de naștere conform cu folosirea stării civile. Acest lucru precizat mai sus poate fi interpretat în două sensuri:

Dispozițiile art. 51 C.fam. îsi găsesc aplicare și în situațiile prevăzute de art. 53 C.fam., dar nu numai în privința stabilirii filiației fată de mamă, care, unită cu dovada existenței căsătoriei acesteia; după caz la data nașterii sau concepțiunii copilului are drept consecință și stabilirea filiației față de tată;

Dispozițiile art. 51 C.fam. îsi găsesc aplicare și în situațiile prevăzute de art. 53 C.fam., dar numai în privința unuia din elementele filiației față de tată ci și în privința însăsi a filiației față de tată, astel că dacă un copil are certificatde naștere și folosirea stării civile care desemnează ambele drept tată pe același bărbat, paternitatea copilului nu mai poate fi pusă în discuție.

2. INTERPRETAREA CORECTĂ

Această ultimă interpretare nu poate fi acceptată, deoarece s-ar ajunge la consecințe care nu pot fi primite:

Ar însemna să se considere valabilă, deși contrară realității, mențiunea eronată făcută în certificatul de naștere al copilului cu privire la persoana tatălui, cu toate că această persoană nu a fost niciodată căsătorită cu mama copilului sau că această persoană s-a căsătorit cu mama copilului după nașterea acestuia, astfel îcât copilul nu mai este născut „în timpul căsătoriei”.

Ar însemna că prezumția de paternitate să poată fi răsturnată și asfel acțiunea în tăgăduirea paternității respectiv ar fi posibilă contestarea paternității, în cazul în care în certificatul de naștere este indicat ca tată, soțul mamei, iar folosirea stării civile este stabilită în sensul că tatăl copilului este un alt bărbat;

Ar însemna că se poate stabili paternitatea în alt mod decât prevede legea, de exemplu, în cazul în care actul de naștere și folosirea stării civile ar arăta drept tată pe un bărbat, altul decât soțul mamei, căci în acest caz filiația față de tată nu ar mai putea fi contestată de nimeni. În concluzie, urmează să ne oprim la prima interpretare menționată și deci trimiterea prevăzută de art. 53 C.fam. la dispozițiile art 51 din același Cod trebuie înțeleasă ca fiind numai la filiația față de mamă, deci numai la unul din elemente filiația față de tată.

SECȚIUNEA a IV-a.

TĂGĂDUIREA PATERNITĂȚII COPILULUI DIN CĂSĂTORIE

NOȚIUNEA DE TĂGĂDUIRE A PATERNITĂȚII

Deși în cele mai multe cazuri prezumția de paternitate exprimă caracterul real al relațiilor dintre soți, există și situații în care soțul mamei nu este tatăl copilului din căsătorie. Iată de ce lagiuitorul a permis soțului mamei să răstoarne prezumția consacrată de art. 54 C.fam.14

Acțiunea care are ca obiect răsturnarea prezumției de paternitate se numeste acțiune în tăgada paternității. Această acțiune se înscrie în categoria acțiunilor în contestare de stat, deoarece în cadrul judecării se urmărește să se stabilească faptulș că soțul nu este tatăl copilului din căsătorie, cu alte cuvinte, că nu există raportul de filiație între tatăl prezumat de lege și copilul din căsătorie. Împrejurarea că soții trăiesc despărțiți în fapt nu este suficientă pentru a se ajunge la concluzia că soțul mamei nu este tatăl copilului, ci constituie numai un indiciu care, întregit cu alte probe, poate duce la acțiunea în tagaduirea paternității.

Despărțirea în fapt a soților, reunită cu alte împrejurări, poate duce la respingerea acțiunii.

ÎN CE CAZURI NU SE POATE INTRODUCE ACȚIUNEA

Legea nu arată cazurileîn care poate fi pornită acțiunea în tăgăduirea paternității, ci stabilește numai o regulă generală în sensul că paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului. Împrejurările din care poate să rezulte imposibilitatea ca soțul mamei să fie tatăl copilului sunt diferite.

14-A se vedea art. 54 C.fam.: alin (1) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului. Prezumția de paternitate poate fi înlăturată numai în cadrul acțiunii de tăgăduire a paternității (Tribunalul Suprem, dec. Civ. Nr. 755 din 10 mai 1978, în RRD nr. 11, 1978, p 62). Pentru copilul născut în timpul căsătoriei (la mai puțin de 180 de zile de la încheierea acesteia) soțul mamei are deschisă numai calea acțiunii în tăgăduire a paternității, iar nu și contestarea recunoașterii (tribunalul jud. Bacău, dec. Civ. Nr. 68 din 19 ianuarie 1981, în RRD, nr. 19 1981, p.70)

De exemplu, acestea pot fi: imposibilitatea fizică de a procrea;importanța sexuală poate fi o incapacitate de procreare (fecundare); imposibilitatea de coabitare datorită unei detenții private de libertate, unei dispariții, unei misiuni în străinătate, unei intervenții chirurgicale, boli, accident, imposibilitatea morală de coabitare, datorită unor conflicte grave între soți în timpul legal al concepțiunii (de exemplu acțiunea de divorț era pendinte în fața instanței judecătorești).

Atunci când soții trăiesc despărțiți în fapt nu este suficient pentru a se ajunge la concluzia că soțul mamei nu este tatăl copilului, ci constituie un anumit indiciu care, completat cu alte probe, pot duce la admiterea acțiunii în tăgăduirea paternității. Despărțirea în fapt a soților unită cu alte împrejurări pot duce la respingerea acțiunii. De aici simpla împrejurare a despărțirii în fapt a soților, nu este de natură de a duce la concluzia că sotul mamei nu este tatăl copilului născut în timpul căsătoriei dacă s-a dovedit că relațiile intime au continuat chiar în perioada despărțirii în fapt a celor doi soți. Tot astfel, faptul că mama copilului a avut relații extraconjugale în timpul concepțiunii copilului cu un alt bărbat nu este suficient pentru admiterea acțiunii, fiind necesar a se recurge la probe științifice spre a se afla adevărul. În același sens simpla recunoaștere a mamei că a avut relații cu alți bărbați, din care a rezultat copilul, nu este suficient pentru a se admite acțiunea în tăgăduirea paternității. S-a decis că recunoașterea soției că nu soțul este tatăl copilului născut în timpul căsătoriei este prin ea însăși neproducătoare de efecte juridice, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că regulamentul nu a putut avea în mod obiectiv legătiri intime cu pârâta în perioada concepției. O altă situație, faptul că soțul mamei a declarat nașterea copilului la serviciul de stare civilă nu constituie un impediment pentru exercitarea acțiunii în tăgăduirea paternității, atunci când este cu neputință ca regulamentul să fie tatăl copilului.

DREPTUL LA ACȚIUNE ÎN TĂGĂDUIREA PATERNITĂȚII

Acțiunea în tăgăduirea paternității are un caracter personal. De aceea acțiunea se poate porni numai de către soț, căci este singurul în măsură să aprecieze dacă în realitate el a conceput sau nu copilul născut de soția sa (art. 54 alin. 2 C.fam.)15.

15-Cu privire la art. 54din C.fam., voi aborda unele consecințe juridice ce decurg din declararea neconstituțională a dispozițiilor acestui articol așa cum vede Curtea Constituțională prin decizia nr. 349/2001, a constatat dr. Teodor Bodoașcă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 54 alin 2 din C.fam. în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității. Într-adevăr, potrivit textului declarat neconstituțional, acțiunea în tăgăduirea paternității putea fi pornită numai de soț, iar moștenitorii acestuia puteu continua acțiunea pornită de el.

Reconsiderându-și jurisprudența, Curtea Constituțională își motivează decizia pe dispozitivele convenției pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 8), ale Constituției României (art. 16, alin.1, art.26; art.44, alin 1și art. 45, alin 1) și pe Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 octombrie 1994, dată în cazul Kronn și alții împotriva Olandei.

În esență, s-a reținut că excluderea mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, prin art 54 alin. 2 din Codul familiei, de la posibilitatea promovării acțiunii în tăgăduirea paternității constituie o încălcare a pricipiului egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 alin 1 din Constituție, deoarece și acestia sunt, în egală măsură, titulari ai unui interes legitim în promovarea acestei acțiuni.

Consecințele caracterului strict presonal al acțiunii în tăgada paternității sunt următoarele:

Moștenitorii soțului mamei nu pot introduce o astfel de acțiune, insă o pot continua, dacă au acceptat succesiunea reclamantului de cujus și dacă între timp, acțiunea nu s-a perimat sau titularul ei nu a renunțat la judecată;

Mama copilului din căsătorie, în favoarea căruia operează prezumția nu poate porni acțiunea, deși ea este prima în măsură să știe dacă soțul ei este sau nu tatăl copilului;

Concubinul mamei nu se bucură de dreptul de a seziza instanța judecătorească în vederea răsturnării prezumției de paternitate, pentru ca ulterior, să poată să recunoască paternitatea copilului.devenit din afara căsătoriei.

Nici procurorul în baza art.45 C.p. civ., nu poate să exercite această acțiune.

În concluzie, acțiunea în tăgada paternității aparține numai soțului mamei și poate fi pornită personalde către acesta sau de către reprezentantul său legal, însă cu încuviințarea autorității tutelare.

Scopul acțiunii în tăgăduirea paternității este nu numai acela de a înlătura prezumția de paternitate care nu corespunde adevărului, ci și acela de a da posibilitatea copilului de a-și stabili adevărata sa filiație Or există situații în care, deși este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului, acesta nu poate să tăgăduiască paternitatea; de exemplu a decedat înainte de nașterea copilului sau înainte de promovarea acțiunii in justiție sau refuză să-și valorifice dreptul la acțiune din motive șicanatorii sau pentru a-și proteja căsătoria și familia. Consecințele uneia din aceste situații se produce pe tărâmul dreptului subiectiv, în sensul că, pe de o parte, tatăl biologic al copilului nu are posibilitatea legală de a recunoaște paternitatea, iar pe de altă parte, copilul nu poate să-și stabilească adevărata paternitate pe cale judecătorească.

Așa fiind, copilul are o paternitate care nu corespunde adevărului biologic. În doctrina juridică16 sa susținut că se impune modificarea art. 54 alin. 2 C.fam., în sensul înlăturării caracterului exclusiv al acțiunii în tăgada paternității și recunoscând dreptul la acțiune mamei copilului, copilului însuși procurorului sau chiar curatorului ori mandatarul general, împuternicit de cel dispărut.

În literatura juridică recentă17 art. 54 alin. 18 2 C.fam. a fost supus unei analize amănunțite, în raport cu art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concluzionându-se neconcordanța dintre

S-a mai reținut că, prin consacrarea monopolului tatălui prezumtiv în promovarea acestei acțiuni, art. 54 alin 2 din C.fam. nu dă expresie exigențelor art. 26 alin. 1 din Constituție de a ocroti viața intimă, familială și privată, ci, dimpotrivă, relevă o imixtiune în aceasta în măsura în care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificație juridică unei relații biologice. Pentru mamă restricționarea prevăzută de art. 54 alin 2 din C.fam. constituie și o încălcare a dispozițiilor art. 44 alin.1 din Constituție, care consacră principiul egalității între soți în căsătorie, iar pentru copil o nesocotire a cerințelor art. 45 alin. 1 din Legea fundamentală, conform cărora copii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.

16- A se vedea P. Anca în lucrarea „Participarea părților în procesul civil” Editura „Dacia” Cluj Napoca, 1982.

17- A se vedea M. Avram „Considerații în legătură cu reglementarea actuală a acțiunii în tăgăduirea patrnității” în „Dreptul” nr.2 / 1999.

18- A se vedea art.54 alin. 2 C.fam. „Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită numai de soț; moștenitorii acestuia pot continua acțiunea pornită de el”

caracterul exclusiv al acțiunii în tăgădiurea paternității și dreptul persoanei la respectul vieții sale familiale.

Propunerile de legiferare formulate pot fi rezumate astfel:

lărgirea sferei titularilor actiunii în tăgada paternității prin includerea mamei copilului și a copilului devenit major;

consacrarea expresă a dreptului oricărei persoane de a contesta paternitatea indicată de prezumția de paternitate, dacă aceasta nu este conformă cu posesia de stat a copilului. Această propunere implică reformularea art. 51. C.fam., asfel încât acest text să se aplice nu numai filiația față de mamă, ci și filiația față de tată.

în cusul, secolului al XX-lea, sistemele juridice ale Europei continentale au lărgit treptat sfera persoanelor care au dreptul să tăgăduiască paternitatea, renunțându-se la caracterul strictpersonal și exclusivist al acțiunii, pe de o parte, și prelungind termenul de prescripție, pe de altă parte.

Astfel, persoanele care au calitatea de a promova acțiunea de a răsturna prezumția de paternitate, altele decât soțul sau fostul soț al mamei, sunt diferite, în funcție de sistemul de drept.

copilul19 (Germania art. 1600 C. Civ., Elveția art. 256 C. Civ.20, Italia art. 235 C. Civ., Spania art.137 C. Civ.);

Mama copilului din căsătorie21 (Germania art. 1600 C. Civ., Italia art. 235 C. Civ., Grecia art.1470 C. Civ.)

Părinții soțului mamei (Elveția art. 258 C. Civ.

Moștenitorii soțului (Franța art. 316 – 1 C. civ., Spania art.136 alin. 2 C.civ)

Ministerul Public, în calitatea sa de apărător al interesului general și al interesului copilului (Austria art.158 C.civ.)

4. ÎMPOTRIVA CUI SE INTRODUCE ACȚIUNEA ÎN TĂGĂDUIREA PATERNITĂȚII

Acțiunea se introduce împotriva copilului. În marea majoritate a cazurilor, acesta este minor. El va fi reprezentat, dacă este sub vârsta de 14 ani, de către mama sa, care participă la proces în dublă calitate: în nume propriuca reprezentantă legală a copilului sub 14 ani. În cazul în care mama copilului a decedat sau nu are capacitatea deplină de xercițiu copilul va fi reprezentat, 4. până la vârsta de 14 ani, de uin tutore, care poate fi ad-hoc. Copilul între 14-18 ani participă singur la proces, deoarece este vorba despre o acțiune cu caractert personal.

În cazul în care copilul moare în timpul procesului, acțiunea poate fi continuată împotriva reprezentantului său legal, dacă are vârsta sub 14ani, ori a unui tutore ad-hoc. În cazul copilului decedat între 14-18 ani, acțiunea va fi continuată împotriva unui tutore ad-hoc22.

19- În Austria și Olanda nu se recunoaște copilul în căsătorie cu astfel de drept.

20-Condiția impusă de legiuitorul elvețian pentru promovarea acțiunii în tăgadă a paternității de către copilul din căsătorie este ca viața conjugală a soților să se fi interupt în timpul minorității acestuia

21-Interzis în Austria, Elveția, Ungaria

22-A se vedea P. Anca, care are vo altă părere aceea că acțiunea poate fi continuată împotriva moștenitorilor copilului. Acțiunea nu poate fi introdusă împotriva copilului conceput, dar însă nenăscut, deoarece, pede altă parte, copilul conceput poate avea numai drepturi, nu și obligații (art. 31 Decretul nr. 31 din 1951), derptul la tăgăduire aparținând tatălui împotriva copilului și, pe de altă parte termenul pentru introducerea cațiunii se calculează în mod obișnuit, de la data cunoașterii de către soțul mamei a nașterii copilului (art. 55 alin. 1 C.fam),

Se poate pune problema dacă soțul mamei poate introduce acțiunea după ce copilul a decedat. Răspunsul pare să fi afirmativ, acțiunea putând fi pornită împotriva mamei copilului ori a unui tutore ad-hoc, deoiarece în cast sens pot exista interese personale și patrimoniale.

5. CITAREA MAMEI

Cererea de chemare în judecată este supusă dispozițiilor art. ???????????? În cuprinsul ei, reclamantul solicită instanței de judecată să constate că este cu neputință ca el să fie tatăl copilului din căsătorie și, în cazul admiterii acțiunii, săse comunice serviciului de stare civilă competent o copie a hotărârii judecătorești, pentru a se face cuvenitele mențiuni pe marginea actului de naștere a copilului.

Cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 53-55 C.fam. și ale art. 8., raportat la art. 44 alin. a. Din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Acțiunea în tăgăduirea paternității se judecă în contradictoriu cu mama copilului, care va fi citată, fiind cea mai în măsură să apere interesele copilului și să ajute instanța la stabilirea adevărului (art. 5423 alin. ultim C.fam)

La cererea de chemare în judecată24, reclamantul anexează o copie pentru comunicare, o copie legalizată a certificatului de naștere al copilului a cărui paternitate se tăgăduiește, alte înscrisuri (de exemplu, certificatul de căsătorie, hotărârea de divorț sau de desființare a căsătoriei mamei), dovada achitării taxei de timbru și timbrul judiciar în valoare de 3000 lei.

6. TERMENUL ACȚIUNII

Acțiunea în tăgăduirea paternității se prescie în termen de 6 luni de la data când soțul mamei a cunoscut paternitatea copilului.

Art. 55 alin. 1.C.fam. 25 prevede acest lucru.

Consecința admiterii acțiunii în tăgăduirea paternității este pierderea statutului de copil din căsătorie, cu toate urmările ce decurg din situația de copil din afara căsătoriei. Având în vedere ocrotirea intereselor copilului, fără a se neglija interesul soțului mamei de a înlătura prezumția de filiație față de tată, care nu corespunde realității, legiuitorul a stabilit un termen de 6 luni în care poate fi verificat dreptul la acțiune, termen care începe să curgă de la data când tatăl a cunoscut despre nașterea copilului.

ceea ce arată că acțiunea se introduce după nașterea copilului. De asemenea, acțiunea nu se poate introduce în cazul în care copilul se naște mort, deoarece el nu are calitate de subict de drept și în consecință, nu există un raport de filiație care să poată fi tăgăduit de către soțul mamei. Cererea de intervenție principală a unui terț, în procesul pornit prin acțiune în tăgăduire a paternității care este interesat ca soții să nu obțină prin fraudă ori conivanță o soluție datorită căreia se poate porni ulterior o acțiune de stabilire a paternității, împotriva lui (a terțului), este inadmisibilă (cererea de intervenție) datorită caracterului strict personal al acțiunii în tăgăduire a parenității. Mama copilului nu poate introduce acțiune în tăgăduire a paternității din căsătorie (Tribunalul jud. Tulcea, dec.civ. nr. 343 din 12 august 1976, în R.R.D., nr. 8,1977)

23-A se vedea art. 54. C.fam. alin. 4, În toate cazurile, mama copilului va fi citată.

24- Acțiunea în tăgada paternității este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului (art. 5.C.p.civ.)

Așadar, din punc de vedere al naturii sale juridice, termenul este de prescripție, deci susceptibil de întrerupere, suspendare și răspundere în termen. Termenul de prescripție curge de la data când soțul mamei a cunoscut despre nașterea copilului. Data luării efective la cunoștință a faptului nașterii se poate dovedi prin orice mijloc de probă.

Când acțiunea în tăgăduirea paternității se introduce de către soțul mamei, termenul de 6 luni se calculează astfel: (art.55 C.fam.) 26

de la data când acesta a luat cunoștință despre nașterea copilului27, împrejurarea că, anterior despărțirii în fapt a soților, soțul a știut că soția este însărcinată, nu are o relevanță în stabilirea datei paternității;

dacă filiația față de mamă s-a stabilit după nașterea copilului, de la data când soțul mamei a luat la cunoștință despre stabilirea filiației față de mamă, deoarece numai de la această dată, el este pus în situația de a putera acționa în sensul tăgăduirii paternității;

Dacă tutorele soțului mamei pus sub interdicție nu a introdus acțiunea în tăgăduirea paternității, tatăl poate introduce acțiunea, după ridicarea interdicției, în termen de 6 luni de la data când a cunoscut efectiv nașterea copilului.

Conform Dreptului comun acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi dovedită prin orice mijloace de probă, inclusiv probele științifice, ca de exemplu analiza probelor sangvine ori serologice (TMB, S.civ., dec.nr. 150/1991;dec.nr.124/1992) și se introduce la instanța locului unde domiciliază reprezentantul legal al copilului. În cazl în care este admisă acțiunea, copilul este considerat ca fiind din afara căsătoriei, cu excepția situațiilor de conflicte de paternitate din căsătorie, când copilul rămâne tot din căsătorie, dar nu cea în care se află soțul care a introdus acțiunea.

Când acțiunea în tăgăduirea paternității se introduce de către tutore, termenul se calculează astfel: (art.55. alin. 2.C.fam.)

dacă termenul în care soțul putea să introducă acțiunea a inceput să curgă, dar, mai înainte de împlinirea lui, soțul a fost pus sub interdicție, termenul se calculează la data când tutorele a cunoscut efectiv nașterea copilului (dacă tutorele a cunoscut aceasta înainte de numirea sa ca tutore, termenul se calculează de data numirii);

dacă la data nașterii copilului soțul mamei se găsea sub interdicție, deci nu putea introduce acțiunea, termenul se calculează de la data de când tutorele a luat cunoștință de nașterea copilului.

Pe lângă cele menționate mai sus, pot fi avute în vedere și altele, mai puțin obișnuite, în care urmează a se determina data de la care se calculează termenul de 6 luni in care este posibilă introducerea acțiunii în tăgăduirea paternității.

Soțul mamei este pus sub interdicție, iar, în acest timp, se stabilește filiația copilului față de mamă, pe calea recunoașterii sau prin hotărâre judecătorească și, prin intermediul prezumției de paternitate, față de tatăl pus sub interdicție. Reprezentantul legal al soțului poate introduce acțiunea în termen de 6 luni, calculat de la data la care ia cunoștință despre stabilirea filiației copilului față de mamă și tată. Soluția se impune deoarece, juridic, numai de această dată se poate introduce acțiunea28

Dacă tutore al soțului interzis este soția acestuia, potrivit art. 132 și 147.C.fam. trebuie să se numească un curator, iar termenul de 6 luni se calculează, în această situație, de la data la care curatorul ia cunoștință despre stabilirea filiației copilului. În cazul în care curatorul avea cunoștință de acest lucru înainte de numirea sa, termenul se calculează de la data numirii curatorului;

Reprezentantul legal al soțului mamei (tutorele sau curatorul) nu a introdus acțiunea în condițiile arătate mai sus.

În această situație, soțul poate introduce acțiunea intr-un nou termen de 6 luni, calculat de la data cunoașterii stabilirii filiației față de mamă prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească29.

În aplicarea acestei distincții se pot distinge două cazuri:

Soțul mamei cunoaște, la data ridicării interdicției, actul prin care se stabilește filiuația copilului fată de mamă, adică recunoașterea sau hotărârea judecătorească. În această situație, termenul se calculează de la data ridicării interdicției asupra soțului mamei;

Soțul mamei cunoaște actul prin care se stabilește filiația copilului față de mamă, ulterior ridicării interdicției. În acest caz, termenul se calculează de la data cunoașterii acestui act;

Soțul mamei ia cunoștință despre actul prin care copilul își stabilește filiația fată de mamă, adică recunoașterea sau hotărârea judecătorească, și, înainte de a se împlini termenul de 6 luni, calculat de la această cunoaștere, el (soțul mamei) este pus sub interdicție. Acțiunea în tăgăduirea paternității se poate introduce într-un nou termen de 6 luni, calculat de la data cunoasterii de către reprezentantul legal, după caz, tutore sau curator, potrivit precizării mai sus făcute, a actului prin care s-a stabilit filiația față de mamă30.

Termenul se calculează de la data numirii, dacă reprezentantul legal a cunoscut actul stabilirii filiației față de mamă a copilului, mai înainte de numirea sa ca tutore, respectiv curator.

Dacă acest reprezentant nu introduce acțiune, soțul mamei poate introduce acțiunea intr-un nou termen de 6 luni, calculat de la data ridicării interdicției.

Cele despre care am vorbit mai sus își pot găsi aplicare și în situații asemănătoare, situații care prezintă unele particularități astfel: un copil din afara căsătoriei își stabilește paternitatea prin recunoaștere; după aceea, copilul își stabilește filiația de mamă, prin hotărâre judecătorească, iar mama, fiind căsătorită prin intermediul prezumției de paternitate și față de soțul ei, care este altul decât bărbatul care îl recunoscuse; acest conflict aparent între paternitatea din căsătorie și cea din afara căsătoriei se rezolvă în favoarea primei paternități;

Aceasta deoarece stabilirea filiației față de mamă indeplinește funcția de contestare a recunoașterii de paternitate, căci, fiind vorba de un copil din căsătorie, nu se poate stabili paternitatea sa din afara căsătoriei, iar dacă aceasta din urmă s-a stabilit înaintea paternității din căsătorie, nu poate avea efecte după ce același copil este în situația de a beneficia de prezumția de paternitate. În concluzie copilul este din căsătorie.

Dar soțul mamei poate tăgădui paternitatea unui asemenea copil, în termen de 6 luni, calculat de la data la care a luat cunoștință de stabilirea filiației copilului față de mamă și, implicit, prin intermediul prezumției de paternitate,. Față de el (tatăl din căsătorie) 31.

Soțul este declarat mort prin hotărâre judecătorească și la peste 300 de zile de la data stabilită ca fiind aceea a morții sau născut copilul32.

Presupunem că el nu are încă stabilită filiația față de mamă. Fiind un copil din afara căsătoriei, acesta este recunoscut de un bărbat ca fiind al său. După aceea, apare soțul declarat mort și se anulează hotărârea declarativă de moarte. Căsătoria se consideră că nu a fost desfăcută. Dacă, ulterior, se stabilește filiația față de mamă a copilului, mama fiind soția celui reapărut, aceasta beneficiază de prezumția de paternitate. Dar, soțul mamei poate tăgădui paternitatea copilului în termen de 6 luni, calculat la data cunoașterii stabilirii filiației față de mamă și implicit, a filiației față de tată, adică față de el, prin intermediul prezumției de paternitate a copilului.

Conflicte de paternitate. Uneori există conflicte între paternitpți din căsătorie. În aceste situații, conflictul se rezolvă în favoarea soțului din cea de-a doua căsătorie. Dacă soțul din această căsătorie înlătură paternitatea copilului pe calea acțiunii în tăgăduirea paternității: în ce termen? El poate introduce acțiunea în tăgăduirea paternității în termen de 6 luni, calculat de la data cunoașterii înlăturării prezumției de paternitate față de el ca soț din prima căsătorie. Este vorba de cnoașterea efectivă a acestei împrejurări, și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a admis tăgăduirea paternității sau da la data efectuării mențiunii despre aceasta pe marginea actului de naștere a copilului. Cu alte cuvinte ”cunoașterea” despre art. 55 C.fam. trebie înțeleasă în sensul de cunoaștere a noii filiații de tată a copilului, în privința soțului mamei din prima căsătorie.

Din cele menționate rezultă că acțiunea în tăgăduirea paternității nu poate fi introdusă în timpul concepțiunii copilului. De asemenea acțiunea nu se poate introduce în cazul în care copilul se naște mort, deoarece acesta nu are capacitate de folosință. Dacă însă copilul se naște viu, dar apoi moare, acțiunea se poate introduce, așa cum s-a arătat mai înainte.

Proba. Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv probele științifice, ca, de exemplu, analiza grupelor sangvine33. S-a decis că, dovada după care, soțul nu este tatăl copilului nu poate fi făcută nimai pe baza simplei recunoașteri a mamei, deoarece prezumția de paternitate nu se poate înlătura în acest fel.

7. INSTANȚA COMPETENTĂ

Acțiunea în tăgăduirea paternității se introduce la instanța locului unde domiciliază reprezentantul legal al copilului.

8. ADMITEREA ACȚIUNII. EFECTE

Admiterea acțiunii de tăgăduirea paternității soțului mamei produce modificarea statutului civil al copilului care devine copil din afara căsătoriei, excepție făcând situațiile de conflict de paternitate, când, înlăturându-se prezumția de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei, devine incidentă prezumția de paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei anterioare34.

Tăgăduirea paternității copilului din căsătorie produce următoarele efecte:

Vorbind despre numele copilului35, deosebim situațiile:

Copilul s-a născut în timpul căsătoriei.

Dacă soții au nume comun, copilul rămâne cu numele dobândit la nașterea sa, adică cel comun al soților. Acest nume comun poate fi cel al soțului dinaintea căsătoriei, cel al soției dinaintea căsătoriei, ori format din unirea numelor avute de soți inaintea căsătoriei (art. 27 C.fam.). În oricare din aceste cazuri, copilul cu numele luat la naștere, ca fiind cel al mamei, în cael moment ( art.64. C.fam.), ceea ce înseamnă că tăgăduirea paternității nu produce efecte în privința numelui copilului. În majoritatea cazurilor, numele comun al soților este cel avut de bărbat înaintea încheierii căsătoriei. În această situație, deși s-ar reuși în tăgăduirea paternității copilul va purta același nume ca soțul respective. De aceea, s-a exprimat și părerea că, în această situație, copilul ar urma să dobândească numele propriu de familie al mamei sale, ca un copil din afara căsătoriei, cu mama cunoscută.

Dacă soții nu au nume comun deosebim:

Copilul a luat la naștere numele soțului; în această situație, copilul va lua numele mamei sale, pe care l-a avut la naștere;

Copilul a primit la naștere numele mamei sale; în această situație, copilul rămâne, după tăgăduirea paternității din căsătorie, cu același nume;

Copilul a luat la naștere un nume format din reunirea numelor soților; el rămâne în continuare cu acest nume.Printr-o interpretare extensivă a art. 62 alin. 2 și art. 64 alin.1 C.fam., s-ar putea, totuși, considera că acel copil va vaea numele mamei sale din momentul nașterii lui.

Copilul va avea un nume, în mod corespunzător celor arătate mai înainte, deosebindu-se după cum soții au nume comun ori nu și în cazul tăgăduirii paternității din căsătorie, în urma încetării căsătoriei, ceea ce presupune că soțul a introdus acțiunea, dar a decedat înainte de data la care hotărârea prin care s-au admis tăgăduirea paternității din căsătorie a rămas definitivă, procesul fiind continuat de moștenitorul soțului mamei. Cu această situație nu trebuie confundată aceea în care copilul se naște după încetarea căsătoriei, când dat fiind caracterul strict personal al acțiunii în tăgăduire a paternității nu se poate tăgădui paternitatea copilului la care ne referim.

Copilul a fost conceput în timpul căsătoriei, dar s-a născut după desfacerea ori desființarea căsătoriei.

În cazul desfacerii căsătoriei, mama copilului poate rămâne cu numele dobândit prin căsătorie, în condițiile art. 40 C.fam. sau revin la numele pe care îl are mama sa la nașterea lui, care este ulterioară desfacerii căsătoriei. În cazul desființării căsătoriei, soția nu poate rămâne cu numele dobândit prin căsătorie, ceea ce înseamnă că revine la numele pe care l-a avut înainte de încheierea căsătoriei. Copilul va lua același nume, deoarece el este născut după desființarea căsătoriei, iar mama lui este primul părinte față de care are stabilită filiația (art. 64 alin. 1 C.fam.).

Conflictul de paternitate

Dacă se tăgăduiește paternitatea unui copil aflat în această situație, reapare de drept cealaltă paternitate, copilul fiind considerat tot din căsătorie, adică aceea în care a fost conceput. În consecință, numele copilului urmează a se stabili în raport de prima căsătorie. De cele mai multe ori, soțul din prima căsătorie și soția din cea de-a doua căsătorie au nume deosebite. Copilul va numele în conformitate cu art. 62 alin. 2 C.fam., deoarece este un copil din căsătorie. În mod practice, el ia numele mamei, din momentul nașterii lui, deoarece părinții nu se vor înțelege de cele mai multe ori, cu privire la numele copilului. În cazul în care soțul din prima căsătorie și soția din cea de-a doua căsătorie au același nume, și anume când soția a rămas în urma încetării ori desfacerii căsătoriei cu numele soțului, copilul ia numele commun al părinților.

Dacă în cazul conflictului de paternitate, după ce s-a tăgăduit paternitatea din cea de-a doua căsătorie, s-a făcut același lucru și cu paternitatea din cea de-a doua căsătorie, copilul devine din afara căsătoriei, luând numele în conformitate cu cele arătate înainte pentru copilul care, în urma tăgăduirii paternității din căsătorie, devine din afara căsătoriei.

Conflictul de paternitate aparent.

În cazul în care un copil își stabilește paternitatea prin recunoaștere și după aceea își stabilește filiația față de o femeie care este căsătorită, prin prezumția de paternitate, își stabilește paternitatea față de soțul mamei, care este un alt bărbat decât cel care a recunoscut pe copil. În această situație, copilul se consideră din căsătorie, iar paternitatea lui față de tată din căsătorie nu poate fi înlăturată decât de acesta din urmă prin tăgăduirea paternității. Dacă se face aceasta, copilul devine din afara căsătoriei, dar cu filiația față de amândoi părinții, deoarece recunoașterea de paternitate este valabilă, dispărând cauza ei de nulitate. Ar urma deci ca, în conformitate cu art. 64 C.fam., copilul să ia numele tatălui din afara căsătoriei, deoarece față de aceasta și-a stabilit mai întâi filiația, instanța judecătorească putând, potrivit art. 64 alin. 2 C.fam., să încuviințeze pe copil să poarte numele mamei, deoarece aceasta este cea de față de care și-a stability ulterior filiația.

Totuși, în momentul în care se pune întrebarea de a ști ce nume ia copilul, el are filiația din afara căsătoriei stabilită de ambii părinți.De aceea, s-ar putea aplica, prin asemănare, art. 64 alin 3 C.fam., în sensul că instanța judecătorească ce a admis acțiunea în tăgăduire a paternității să decidă, având în vedere interesul copilului, ce nume va putea purta acesta, adică numele unuia din părinți sau numele lor reunite. Numele se poate stabili, în aceste condinții de instanță judecătorească, și nu de autoritatea tutelară, deoarece stabilirea filiației copilului nu s-a făcut, dacă ar fi vorba de recunoaștere, concomitent față de ambii părinți, ci în mod succesiv.

În cazul în care soțul mamei este declarat mort prin hotărâre judecătorească și, la peste 300 de zile de la data stabilită ca fiind aceea a morții, mama naște un copil, acesta este din afara căsătoriei. Dacă acest copil este recunoscut de un bărbat și, după aceea, soțul declarat mort reapare, se anulează hotărârea declarativă de moarte, ceea ce înseamnă că acea căsătorie se consideră că n-a încetat niciodată, copilul este din acea căsătorie, beneficiind de prezumția de paternitate.

Dacă soțul mamei tăgăduiește paternitatea unui asemenea copil, acesta din urmă devine din afara căsătoriei. În ceea ce privește numele copilului, pentru identitate de motive, soluția este corespunzătoare situației precedente.

Cazuri speciale.

Să presupunem că o femeie, al cărui soț este dispărut, naște un copil. Acesta din urmă beneficiază de prezumția de paternitate. În consecință, recunoasterea de paternitate a acestui copil este lovită de nulitate absolută. Dacă, însă, după recunoașterea de paternitate, soțul mamei este declarat mort, iar data decesului este stabilită prin hotărâre judecătorească respective ca fiind anterioară concepției copilului, acesta este din afara căsătoriei, deoarece hotărârea produce efecte retroactive, căci a dispărut cauza de nulitate. Această recunoaștere poate reveni din nou nevalabilă, dacă soțul mamei copilului reapare și anulează hotărârea declarativă de moarte. În cazul în care acum soțul mamei tăgăduiește paternitatea copilului, acesta din urmă devine din afara căsătoriei, iar recunoașterea de paternitate ar putea fi considerată iarăși validă. Numele copilului care va fi? Acesta se găsește într-o situație, în ceea ce privește numele, asemănătoare cu cea a copilului de la conflictul apparent de paternitate care devine din afara căsătoriei și deci, pentru identitate de motive, soluția în privința numelui urmează a fi același.

Un alt caz este acela când se recunoaște un copil născut de o femeie căsătorită. Asemenea recunoaștere este nulă. Dacă însă paternitatea copilului este tăgăduită și se consideră că recunoașterea este valabilă, deoarece a dispărut cauza de nulitate, înseamnă că acel copil are filiația stabilită față de ambii părinți. În consecință soluția va fi ca și în situațiile precedente.

La o situație asemănătoare se ajunge în cazul copilului conceput și recunoscut de către un bărbat care se pretinde că este tatăl lui, iar mama se căsătorește. În această situație se apălică prezumția de paternitate, iar dacă se tăgăduieste paternitatea copilului, acesta este din afara căsătoriei, însă cu paternitatea stabilită, deoarece recunoașterea urmează a se considera valabilă, căci a dispărut cauza ei de nulitate. Cât privește numele copilului se vor aplica cele arătate mai înainte.

Într-o altă situație, soțul este declarat mort prin hotărâre judecătorească și la peste 300 zile de la data stabilită ca fiind a morții s-a născut copilul. Presupunem că acest copil nu are însă stabilită filiația față de mamă. Un bărbat recunoaște copilul ca fiind al lui. După aceea, apare soțul și anulează hotărârea declarativă de moarte ceea ce înseamnă că acea căsătorie se consideră că nu încetat niciodata. În cazul în care după această anulare, copilul își stabilește filiația față de mamă, care este soția celui reapărut, copilul beneficiază de prezumția de paterniate față de soțul mamei, iar prezumția face ca recunoașterea să-și piardă valabilitatea, deoarece se referă la un copil din căsătorie. Dacă se tăgăduiește apoi paternitatea copilului, se va pune întrebarea de a ști ce nume va lua acesta, față de dispariția ulterioară a cauzei de nulitate a recunoașterii. Soluția este în sensul celor deja arătate.

O altă situație asemănătoare cu aceasta este aceea când, după hotărârea declarativă de moarte, intervine o nouă hotărâre prin care se rectifică data morții stabilită prin prima hotărâre, iar în raport cu noua dată a morții, copilul s-a născut până la 300 zile. După rectificarea hotărârii declarative de moarte intervin aceleași împrejurări ca cele arătate mai înainte.

Schibarea numelui mamei pe cale administrativă.

Mama copilului poate să-și schimbe numele de familie în timpul căsătoriei36. În această situație, dacă ea are la data nașterii copilului a cărei paternitate se tăgăduiește un nume dobândit pe cale administrativă, atunci copilul va lua același nume, în conformitate cu art. 64 alin. 1 C.fam., deoarece primul părinte față de care s-a stability filiația față de mamă37. Dacă însă mama copilului și-a schimbat numele pe cale administrativă, înainte de incheierea căsătoriei respective, pe care-l poartă la data nașterii copilului a cărui paternitate se tăgăduiește, fie ca nume propriu, fie comun cu soțul ei, atunci copilul la care ne referim va lua același nume, ca fiind al primului părinte față de care și-a stabilit filiația.

Dacă masma si-a schimbat numele pe cale administrativă după nașterea copilului, dar înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternității, soluția ar fi, în actuala reglementare, ca acel copil să ia numele mamei din momentul nașterii lui, dar pe care, chiar dacă acea căsătorie nu se desface, nu-l mai are nici mama. De aceea, ar părea, în asemenea situație că ar fi indicată soluția în sensul ca acel copil să ia loc după rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternității copilului, el ar putea lua același nume tot numai pe cale administrativă, iar aceasta fără a deosebi după cum s-ar admite că ar lua numele mamei din momentul nașteri lui ori numele mamei sale prin filiație.

Dacă mama și-a schimbat numele pe cale administrativă după nașterea copilului, dar înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternității, soluția ar fi, în actuala reglementare, ca acel copil să ia numele mamei dobândit pe calea administrativă. În cazul în care această dobândire a avut loc după rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternității copilului, el ar putea lua același nume tot numai pe cale administrativă, iar aceasta fără a deosebi după cum s-ar admite că ar lua numele mamei din momentul nașterii lui ori numele mamei sale prin filiație.

Cu privire la ocrotirea prin părinți a copilului.

În urma tăgăduirii paternității din căsătorie, copilul are filiația stabilită numai față de mamă. În consecință ocrotirea copilului se realizează numai prin mamă (art.98 alin.2 C.fam.). Copilul poate să-și stabilească ulterior filiația și față de tată. În caeastă situație, potrivit art. 65 C.fam., în ceea ce privește încredințarea copilului și contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională, se aplică, prin asemănare, dispozițiile art. 42-44 C.fam., părinții din afara căsătoriei fiind asimilați, din acest punct de vedere, cu părinți divorțați, ceea ce înseamnă că ocotirea poărintească nu revine în mod egal ambilor părinți.

Copilul din afara căsătoriei poate fi încredințat unei alte personae decât părintele său ori unei instituții de ocrotire, în aceleași condiții cași copilul din căsătorie în cazul divorțului ( art.65. C.fam.), ceea ce înseamnă, în această situație, că ocrotirea părintească revine numai în parte părinților.

În ceea ce priveste copilul din afara căsătoriei, cu filiația stabilită numai față de mamă ori față de ambii părinți, se pot ivi și alte cazuri, care interesează din punct de vedere al ocrotirii părintești. Asfel, în prima situație, mama poate fi decăzută din drepturile părintești pus sub interdicție sau, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-și manifesta voința (art.98. alin.2 C.fam.). Înseamnă că acel copil nu este ocrotit de părinți, punându-se problema ocrotiri prin tutelă (art. 113 C.fam.) ori prin mijloacele puse la îndemână de Legea nr.3 din 1970 privind ocrotirea unor categorii de minori. În cea de-a doua situație, filiația este stabilită față de ambii părinți, este posibil ca unul ori amândoi părinții să fie decăzuți din drepturile părintești, puși sub interdicție ori în imposibilitatea, din orice împrejurare, de a-și exprima voința. După caz, ocrotirea părintească va reveni numai unuia dintre părinți ori copilul va fi ffără ocrotire părintească.

Cu privire la domiciluiul copilului.

În situațiile privind ocrotirea copilului se stabilește și domiciliul acestuia. Atunci când, copilul are stabilită filiația numai față de mamă, el are, de obicei, domiciliul la aceasta. În cazul în care copilul își stabilește filiația și față de tatăl din afara căsătoriei, iar părinții au domicilii separate, sunt aplicabile dispozițiile art. 100 C.fam. și cele ale art. 14 Decretul nr.31 din 1954 privind persoanele fizice și juridice. Părinții vor decide de comun acord la care dintre ei are copilul domiciliul, iar în caz de dezacord va decide instanța judecătorească.

În cazul în care copilul este încredințat de instanța judecătorească unei alte personae decât părintele său ori unei instituții de ocrotire, părinții se vor înțelege la care din ei va avea copilul domiciliul, iar în caz de dezacord va decide instanța de judecată.

În cazul în care se ivesc situații speciale care determină ocrotirea minorului prin tutelă, atunci el are domiciliul la tutore.

În mod corespunzător celor arătate mai sus se determină domiciliul minorului când s-au aplicat măsurile prevăzute de Legea nr.3 din 1970 privind ocrotirea anumitor categorii de minori.

Cu privire la pensia de întreținere.

În cazul tăgăduirii paternității legătura de filiație este înlăturată nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, astfel că soțul mamei copilului se consideră că nu a fost niciodată tatăl acestuia38. De aceea, se pune întrebarea dacă pensia de îmtreținere prestată de soțul mamei anterior tăgăduirii paternității este ori nu supusă restituirii. Într-o altă părere, soluția este în sens afirmativ, dacă s-a stability judecătorește că soțul mamei nu este tatăl copilului. În sprijinul acestei păreri se invocă următoarele argumente: 1) prin admiterea tăgăduirii paternității, dispare titlul legal al obligației de întreținere; 2) sumele plătite nu corespund unei contraprestații; 3) obligația de întreținere nu depinde de existența unui regres împotriva altei persoane, adică a mamei ori a tatălui din afara căsătoriei, față de care se va stabili filiația.

Temeiul juridic al cererii către copil pentru restituirea pensiei de întreținere prestată este plata nedatoritului. Dacă se cere pensia de întreținere prestată de la mamă sau de la cel ce avea obligația de întreținere, temeiul juridic este îmbogățirea fără just motiv. Într-o altă părere, pensia de întreținere prestată nu este supusă în condițiile arătate restituirii pentru următoarele motive: 1) obligația de întreținere cu prestație succesivă; 2) minorul nu ar avea de la cine să ceară suma de bani pentru a restitui; 3) pensia de întreține nu poate fi solicitată decât soțului mamei până la admiterea tăgăduirii patenității.

Aplicarea strictă a principiilor duce la prima soluție, soțul mamei care a reușit tăgăduirea paternității având dreptul să ceară restituirea pensiei de întreținere fie de la copil, fie de la cei obligați la întreținere, adică mama și tatăl din afara căsătoriei. Dar această soluție trebuie să presupună, în prima soluție, când restituirea se cere de la copil, că aceasta poate solicita pentru trecut suma corespunzătoare de la cei obligați la întreținere, pentru ca la rândul său să poată restitui soțului mamei lui.

Este vorba deci despre solicitarea pensiei de întreținere pentru trecut, pe perioada pentru care soțul mamei a cerut restituireade la copil. În cea de-a doua situație, când restituirea se cere de la cei obligați la întreținere, este necesar deasemenea să se admită solicitarea pensiei de întreținere, pentru trecut, ori existența unei asemenea obligații pentru trecut, în vederea ajungerii la îmbogățirea fără just temei. Dar, în majoritatea cazurilor vor fi dificultăți, deoarece cuantumul obligațiilor de întreținere depinde, între altele, de veniturile debitorului. Dacă soțul mamei a avut venituri mai mari decât ale celui obligat la întreținere, înseamnă că aceasta din urmă să fie obligat la o sumă peste cuantumul obligației de întreținere pe care o avea și, invers, dacă soțul mamei a avut, venituri mai mici decât cele ale celui obligat la întreținere, ultimul ar urma să restituie o sumă mai mică decât cea la care era obligat. Chiar dacă s-ar trece peste dificultăți, ar urma totuși, să se ajungă la alte procese, care nu sunt în interesul moral al copilului.

Într-o altă părere39 se propune următoarea distincție: când întreținerea a fost prestată într-un timp în care, după toate probabilitățile soții erau despărțiți în fapt, restituirea pensiei de întreținere este admisibilă, ea nefiind decât consecința unei situații diferite de cea stabilită prin hotărârea judecătorească în baza căreia s-au făcut reținerile împotriva voinței pretinsului debitor, când nu a existat o hotărâre judecătorească de obligare la întreținere în epoca în care a fost întreținut copilul, soții continuând să conviețuiască, în același cămin cu copilul, în condiții proprii relațiilor de familie, nu se datorează restituirea întreținerii prestate.

CAPITOLUL III. CONFLICTE DE PATERNITATE (DUBLĂ PATERNITATE)

SECȚIUNEA I. CONFLICTE DE PATERNITATE

1. NOȚIUNEA

În cazul de față problema dublei paternități se pune deoarece prezumția de paternitate se întemeiază uneori pe faptul nașterii copilului în timpul căsătoriei, iar alteori pe faptul concepțiunii copilului în timpul căsătoriei, iar alteori pe faptul concepțiunii copilului în timpul căsătoriei. Ca atare se pot ivi situații în care unui copil I se pot atribui două paternități (conflict de paternitate)40, când un copil este conceput în timpul căsătoriei și este născut în timpul celei de-a doua căsătorie (I. P. Filipescu).

2. CÂND EXISTĂ CONFLICTE DE PATERNITATE?

Situațiile în care poate exista dublă paternitate sunt următoarele:

După încetarea ori desfacerea căsătoriei, femeia se recăsătorește și la mai puțin de 300 de zile de la încetarea ori desfacerea primei căsătorii ea naște un copil. Acesta ar putea avea ca tată pe soțul mamei din prima căsătorie sau pe soțul mamei din cea de-a doua căsătorie.

Soțul este declarat mort prin hotărâre judecătorească, apoi soția se recăsătorește și, la mai puțin de 300 de zile de la încheierea celei de-a doua căsătorii, naște un copil, iar soțul declarat mort reapare și anulează hotărârea declarativă de moarte. Conflictul se rezolvă în favoarea celei de-a doua căsătorii, în temeiul aceluiași text (art. 53 alin 2 C.fam.).

O altă situație este aceea în care soția, cu încălcarea dispozițiilor legale ce prevăd principiul monogamiei, se află în același timp, în două căsătorii și naște un copil. Desigur, cea de-a dua căsătorie este lovită de nulitate absolută (art.19 C.fam.), dar nulitatea căsătoriei nu are nici o urmărire în privinta copiilor care își păstrează situația de copii din căsătorie (art.23 alin 2 C.fam.). Dacă soluția dată de art. 53 alin.2 C.fam. constituie sistemul legii noastre cu privire la soluționarea conflictelor de paternitate, înseamnă că tatăl copilului este soțul mamei din cea de-a doua căsătorie. Se consideră, uneori, că aceasta este singurul caz de conflict de paternitate în dreptul nostru.

3. TĂGĂDUIREA PATERNITĂȚII ÎN CAZ DE CONFLICT DE PATERNITATE

În situații de conflict de paternitate, dacă se înlătură paternitate rezultând din cea de-a doua căsătorie a mamei pe calea acțiunii în tăgăduire, trebuie să se admită, în interesul copilului, că renaște deplin drept prima prezumție și deci tatăl copilului este soțul mamei din prima căsătorie.

Între paternitatea din căsătorie și cea din afara căsătoriei nu poate exista conflict de paternitate. Soluția se impune deoarece prezumția de paternitate – care rezultă din căsătorie și nu a fost tăgăduită de soțul beneficiar – nu poate fi înlăturată prin stabilirea unei alte filiații.

Situațiile în care se impune asemenea problemă si când deci dubla paternitate este numai aparentă sunt:

Față de un copil născut în timpul căsătoriei – care beneficiază de prezumția de paternitate – se tinde la stabilirea filiației în privința unui alt bărbat decât soțul mamei, fie prin recunoașterea voluntară41, fie prin acțiune în justiție pentru stabilirea paternității42.

Acest lucru nu este posibil, deoarece prezumția de paternitate, câtă vreme nu a fost răsturnată prin acțiunea în tăgăduire, nu poate fi înlăturată prin stabilirea unei alte filiații față de tată. Dubla paternitate este deci aparentă.

Se stabilește paternitatea din afara căsătoriei în privința unui copil prin recunoașterea voluntară, iar, ulterior, același copil își stabilește filiația față de o femeie care este căsătorită și, în virtutea prezumției de paternitate, îsi vede stabilită paternitate față de soțul mamei care este un alt bărbat decât cel care a recunoscut copilul.

În această situație, stabilirea filiației față de mamă și, respectiv, față de soțul acesteia înseamnă contestarea recunoasterii de paternitate, deoarece, fiind vorba de un copil din căsătorie, acesta nu poate fi recunoscut de un bărbat, iar prezumția de paternitate nu poate fi înlăturată decât de tată. Astfel fiind, copilul are stabilită paternitatea din căsătorie.

Soțul este declarat mort prin hotărâre judecătorească și, la peste 300 zile de la data stabilită prin hotărâre ca fiind aceea a morții, mama naște un copil, fiind din afara căsătoriei, este recunoscut de un bărbat, iar după aceea soțul declarat mort reapare și anulează hotărârea judecătorească declarativă de moarte și, în acest fel, căsătoria se consideră că nu a fost niciodată desfăcută, copilul beneficiind de prezumția de paternitate și având deci ca tată pe soțul mamei. Soluția este corespunzătoare, pentru identitate de motive, situației precedente.

Dubla paternitate nu se poate pune numai cu privire la filiația din afara căsătoriei. Situațiile în care s-ar putea pune problema conflictului între paternități din afara căsătoriei sunt:

Un copil din afara căsătoriei își stabilește paternitatea prin recunoaștere, iar ulterior își stabilește paternitatea prin hotărâre judecătorească față de un alt bărbat. Această hotărâre judecătorească îndeplinește și funcția de contestare a recunoașterii, astfel că rămâne valabilă ultima paternitate stabilită.

În situația inversă, când paternitatea copilului din afara căsătoriei se stabilește prin hotărâre judecătorească, iar, ulterior, un alt bărbat recunoaște pe același copil, nu se poate pune problema unui conflict, deoarece această recunoaștere nu are efecte juridice, căci hotărârea judecătorească intervenită este opozabilă tuturor celor care nu au participat la proces, până la dovada contrarăfăcută pe cale judecătorească (art.23 Decretul nr. 31 din 1954 și art. 11 Decretul nr. 278 din 1960).

4. DOVEDIREA NEPATERNITĂȚII

Imposibilitatea ca soțul mamei să fie tatăl copilului constituie un simplu fapt, ceea ce face ca în principiu nepaternitatea să poată fi dovedităprin orice mijloc de probă.

„Față de lipsa unor prevederi legale, din care să rezulte cazurile în care poate fi admisă acțiunea în tăgăduire a paternității și mijloacele de probă pot fi folosite, urmează că reclamantul poate invoca orice împrejurări obiective și să folosească orice mijloc de probă admisă de lege, prin care să se stabilească, în mod cert că nu este tatăl copilului nascut în timpul căsătoriei”.

Dintre precizările care s-au făcut în legătură cu dovada nepaternității în cadrul acțiuniiîn tăgăduirea paternității, maintim în continuare pe cele mai semnificative.

Dovada imposibilității de coabitare nu poate fi dedusă din simpla despărțire în fapt a soților în timpul legal al concepției, ci este necesar să se dovedească, în mod neîndoielnic, că ei nu s-au întâlnit deloc în acst timp43.

Faptul că soția a avut relații sexuale în timpul legal al concepției și cu alți bărbați nu este îndestulător pentru admiterea tăgadei de paternitate, întrucât, ceea ce interesează pentru soluționarea corectă a litigiuluieste stabilirea, pe bază de probe certe, că soțul reclamant nu este tatăl copilului rezultat în timpul căsătoriei, iar nu stabilirea cine este tatăl acestuia.

În măsura în care, se stabileste în mod certcă reclamantul nu este tatăl copilului, acțiunea în tăgăduirea paternității trebie admisă, indifferent de faptul că între soți au existat relații sexuale în perioada concepției.

Acțiunea în tăgăduirea paternității nu poate fi dovedită numai prin mărturisirea mamei că în timpul legal al concepției n-a avut relații sexuale cu soțul său, deoarece o asemenea recunoaștere ar putea fi „rezultatul unei înțelegeri între soți”44.

Acțiunea trebuie considerată ca admisibilă chiar dacă soțul reclamanta fost acela care a declarat nașterea copilului la serviciul de stare civilă45. O asemenea declarare nu poate fi considerată ca o recunoaștere a paternității copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei, ea constituind o obligație impusă ambilor soți prin dispozițiile legale referitoare la actele de stare civilă, iar recunoașterea privește numai pe copiii din afara căsătoriei. Cum actul de nastere nu poate face pe deplin dovada filiației față de tată, aceasta poate răsturna prezumția de paternitateprin acțiunea in tăgăduire, introdusă la instanță în termenul prevăzut de art. 55 C.fam., chiar dacă el a fost acela care a declarat, la serviciul de stare civilă, nașterea copilului, fărăa face, cu acea ocazie, vrea obiecțiune46.Acțiunea în tăgăduirea paternității trebuie admisăca fiind vădit cu neputințăca soțul mamei să fie tatăl copilului, dacă acesta este de o altă rasă decât aceea a mamei sale și a soțului ei47.

5. CONCLUDENȚA EXPERTIZELOR MEDICO-JUDICIARE LA DOVEDIREA NEPATERNITĂȚII

Progresele deosebite pe care biologia și medicina le-au realizat, mai ales în secolul nostru, în domeniul transmiterii caracterelor ereditare de la părinți la copii promit soluționarea în viitor a stabilirii cu certitudine a paternității48.

Cunoștintele medico-medicale actuale ne pot furniza date certe numai asupra nepaternității, datele despre paternitate fiind încă aproximative.

De aceea expertizele medico-judiciare în materie de paternitate se calificădin punct de vedere probator, după felul expertizei, fie ca probe de paternitate, fie ca indicii de paternitateprobabilă49.

Expertiza antropologică. Este cea care se referă la transmiterea ereditară a unor caractere anatomice – ca fizionomia feții, particularitățile nasului și urechilor, malformațiile congenitale, bolile ereditare s.a. – care face cât mai probabilă paternitatea cu ??????? între copil și tatăl prezumat sau pretinsul tată există mai multe asemenea semene anatomice comune și îndeosebi din cele care lipsesc la mamă.

Expertiza dactiloscopică. Este cea care se referă la transmiterea desenelorpapilare și a cărei valoare probatorie este tot de indicare probabilă a paternității.

Expertiza serologică. Este cea care se referă la transmiterea grupelorsangvine și care arată dacă grupa sangvină a copilului a putut sa nu să fie moștenită de la tatăl său prezumat, în cazul copilului din căsătorie sau de la pretinsul său tată, în cazul copilului din afara căsătoriei.

Metoda serologică este cea mai uzitată în protecția medicală, este aceea a sistemului de grupă A, B, 0, potrivit căruia există 4 grupe sangvine, în care se încadrează toți oamenii I(o), II(A) – cu subgrupele (A1, A2, A3), III(B-cu subgrupele B1, B2 și B3) și IV (AB). Aceste gruipe se moștenesc astfel: dacă părinții aparțin grupei I (0), ei nu pot avea copiii decât din grupa I(0); dacă părinții au grupa II(A) sau III(B), ei pot avea copii din toate cele patru grupe; dacă unul dintre părinți aparține grupei I(0), este imposibilă nașterea unui copil din grupa IV(AB), și invers50.

Alături de sistemul de grupă A, B, 0, în practica medicală se mai folosesc sistemele Se-se (secritor), MN, Ch,Hp.

Potrivit tuturor acestor metode serologice, ceea ce se poate dovedi cu certitudine este excluderea de la paternitate pe când în privința stabilirii paternității, ele pot indica clar posibilitatea acesteia. Este ceea ce instanța noastră supremă si-a însușit când a statuat expertiza medico-judiciară de excludere de la paternitate are o forță probantă absolută, ea neputând fi înlăturată decât printr-o probă de egală valoare științifiocă și că, dimpotrivă la stabilirea paternității, o asemenea expertiză are o forță probantă doar relativă.

Expertiza capacității de procreare. Această expertiză constituie o probă absolută de excludere a paternității când se constată medical cu certitudine starea de impotență sau de sterilitate.

43- A se vedea dec. civ.a fostului Tribunal Regional Craiova, nr. 4107/1958, în L.P., nr. 10/1958 p.97; V.A. Zlătescu. Semnificația și consecințele juridice ale unor situații de fapt ivite între soți în lumena legislației privitoarela întărirea familiei, op. cit., p 50 – 51

44- Dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr. 343/1964, în J.N., nr. 11/1964, p. 172.

45- A se vedea dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr. 1571/1963, în C.D., 1963, p.148 – 149.

46- A se vedea C. Lungu op. cit., p. 123.

47- A se vedea P. Anca op. cit., p. 70.

48- A se vedea Z. Ander, I. Bibgan, V. Molnar, Medicina legală, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1966, p. 166.

49- A se vedea dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr.912/1966 în C.D.,1966,p. 179 – 183;J.B. Iancondescu, Stabilirea paternității și proba grupului sangvin în J.N., nr. 4/1957, p. 647 – 653; C. Mihăilescu, I.N. Oprescu, Nota de practică judiciară, în J.N., nr. 12/1964, p. 103 – 104;

50- A se vedea Z. Ander, I. Bibgan, V. Molnar, op. cit., p.162 – 164.

SECȚIUNEA II. CONTESTAREA FILIATIEI DIN CĂSĂTORIE

NOȚIUNEA

Actiunea în tăgăduire a paternității nu trebuie confundată cu acțiunea în contestare a filiației din căsătorie.

După părerea lui I.P. Filipescu, în cazul ultimei acțiuni se tinde a se dovedi că nu-și găsește aplicare prezumția de paternitate, deoarece nu corespunde cu realitatea. Prezumția de paternitate nu-și poate găsi aplicare în cazul în care se dovedește că părinții copilului nu au fost niciodată căsătoriți sau când copilul a fost născut anterior căsătoriei, ori după 300 de zile de la încetarea sau desfacerea căsătoriei. Prezumția de paternitate se răstoarnă în cazul în care se dovedește că acel copil s-a născut în timpul căsătoriei sau mai înainte de trecerea de 300 de zile de la încetarea sau desfacerea căsătoriei, dar este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.

CINE POATE INTRODUCE ACȚIUNEA

Acțiunea în contestare a filiației din căsătorie se poate introduce de către orice persoană interesată, pe când acțiunea în tăgăduirea paternității se poate introduce numai în condițiile restrictive prevăzute în art. 54 C.fam.

TERMENUL INTRODUCERII ACȚIUNII

Acțiunea în contestare a filiației din căsătorie se poate introduce oricând, legea neprevăzând nici un termenpentru introducerea acțiunii care interesează starea civilă, pe când acțiunea în tăgăduire a paternității se poate introduce numai în termenul prevăzut de lege (TMB., S. Civ. Dec. Nr. 150 / 1991; C.A. Bacău, dec. Nr. 927 / 1966).

Așa cum arată Fl. Emese, spre deosebire de tăgăduirea paternității prin care se urmărește răsturnarea prezumției legale de paternitate, contestarea paternității tinde la constatarea greșitei aplicări a uneia din prezumțiile de paternitate prevăzute de art. 53, alin. 1 și 2 C.fam.

Acțiunea în contestarea paternității din căsătorie nu este consacrată în mod expres prin dispozițiile Codului familiei; cu toate acestea, posibilitatea promovării unei asemenea acțiuni nu este pusă la îndoială de vreme ce se urmărește înlăturarea unui raport de filiație ce nu corespunde realității. Admiterea acțiunii în contestarea filiației paterne înlătură cu efect retroactiv calitatea de copil din căsătorie; paternitatea copilului devenit din afara căsătoriei se va stabili fie pe cale de recunoaștere voluntară, fie pe cale judecătorească.

CAPITOLUL IV. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Prezumția de paternitate se aplică numai în favoarea copiilor din căsătorie. Filiația față de tată din afara căsătoriei se poate stabili prin recunoaștere voluntară de paternitate sau prin hotărâre judecătorească în urma acțiunii introduse de copil (art. 56 C.fam.). Aceste două moduri de stabilire a paternității din afara căsătoriei nu-și pot găsi aplicare în privința unui copil care se bucură de prezumția de paternitate.

În cazul filiației din afara căsătoriei, maternitatea și paternitatea sunt independente, pe când în cazul filiației din căsătorie stabilirea maternității duce, prin intermediul prezumției de paternitate la stabilirea și a filiației față de tată. Prin urmare, între copilul din căsătorie și cel din afara căsătoriei, există deosebire în ceea ce privește modul de stabilire a paternității.

SITUAȚII SPECIALE

În următoarele două situații există particularități în ceea ce privește stabilirea filiației din căsătorie:

Stabilirea filiației din afara căsătoriei se poate face altfel de cum prevede Codul familiei. În cadrul procesului penal, proba filiației poate fi făcutăși cu mijloacele procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, nu numai în condițiile înscrise în Codul familiei. În speță, inculpatul ucisese o fiică din afara căsătoriei; în recurs s-a susținut că stabilirea filiatiei nu se poate face decât în conformitate cu prevederile Codului familiei, și nu prin alte probe, iar inculpatul nu a recunoscut pe acea fiică și nici o hotărâre judecătorească de stabilire nu există.

Stabilirea filiației din afara căsătoriei nu se poate face în condițiile Codului familiei. Aici, recunoasterea copilului din afara căsătoriei făcută în cadrul procesului penal nu este suficientă (nu valorează recunoaștere prin înscis autentic, respectiv hotărâre judecătorească). Într-adevăr, recunoașterea ar putea fi făcută sau de inculpat – dar declarațiile acestuia pot fi probă în justiție numai în condițiile art. 138 C. proc. penal (coroborate cu alte împrejurări de natură a face convingerea că ele sunt expresia adevărului sau de victima în procesul penal, caz în care simpla sa declarație nu poate agrava situația inculpatului) când acesta depinde de existența raportului de filiație între inculpat și victimă).

Cine are interes în stabilirea paternității din afara căsătoriei

Copilul din afara căsătoriei are aceeași situație cu cel din căsătorie, dar numai dacă are filiația stabilită.

Primul interesat în stabilirea paternității din afara căsătoriei este colilul, pentru ași vedea precizată astfel situația juridică față de tată și rudele acestuia (ocrotirea părintească, obligația de întreținere, dreptul la nume, succesiunea etc.)

Părintele din afara căsătoriei poate avea și el interesul în stabilirea filiației față de tatăl din afara căsătoriei a copilului.

Pot fi interese nepatrimoniale, familiale ori de ordin patrimonial (dreptul la întreținere, succesiune etc.)

SECȚIUNEA I. RECUNOAȘTEREA PATERNITĂȚII.

Noțiune. Recunoașterea este actul prin care un bărbat că un anumit copil este al său. Potrivit art. 57 alin 1 C.fam. poate fi recunoscut numai copilul din afara căsătoriei52. Aici intră aceea categorie de copil din căsătorie, dar căruia i s-a tăgăduit paternitatea, deoarece el devine astfel copil din afara căsătoriei.

Putem vorbi de o situație specială acea în caz de conflict de paternitate, când copilul devine din afara căsătoriei numai după ce i s-a tăgăduit paternitatea de către fiecare dintre cei doi bărbați împotriva cărora a putut opera prezumția de paternitate.

Recunoașterea de paternitate are o natură mixtă ca și recunoașterea de maternitate, fiind exprimată sub forma unui act juridic din care se desprind următoarele caractere juridice:

Recunoașterea de paternitate, chiar realizată prin testament este irevocabilă53;

Recunoașterea paternității are caracter declarativ retroactiv până la data nașterii copilului;

Consecințele recunoașterii sunt erga omnes;

Recunoașterea de paternitate constituie un act personal al tatălui;

În consecință dreptul de a recunoaște filiația aparține exclusiv tatălui și nu este transmisibil moștenitorilor acestuia;

Recunoașterea este un act juridic unilateral;

Actul juridic al recunoașterii nu este susceptibil de modalități, respectiv termeni sau condiții,

Recunoașterea de paternitate este un act juridic solemn, deci trebuie exprimat într-una din formele prevăzute expres de lege.

FORMELE RECUNOAȘTERII DE PATERNITATE

Recunoașterea paternității copilului din afara căsătoriei este un act solemn, care se poate exprima într-una din cele trei forme prevăzute de lege54, astfel:

Prin declarație la Serviciul de Stare Civilă odată cu înregistrarea nașterii sau ulterior acestei înregistrari;

Prin înscris autentic. Conform legii civile55 înscrisul anterior este acel act întocmit cu solemnitățile cerute de lege de un functionar public care are dreptul de a-si exercita atribuțiile în locul unde s-a încheiat actul. Pe lângă înscrisurile autentificate de un notar public, se bucură de caracter autentic și înscrisurile întocmite de funcționarii publici în limitele competenței lor, ca de exemplu cele încheiate în fața instanței de judecată.

Recunoașterea de paternitate fiind producătoare de efecte juridice prin ea însăși, poate fi făcută în cadrul oricărui litigiu printr-o declarație a tatălui din care să reiasă cert mărturisirea raportului de filiație și identitatea copilului recunoscut.

Prin testament, în oricare din formele reglementate de lege: olograf autentic, mistic, precum și în formele speciale ale testamentelor privilegiate prevăzute de legea civilă56 pentru împrejurări excepționale, precum starea de război, izolarea în caz de epidemie etc. La fel ca recunoașterea de maternitate, recunoașterea de paternitate cuprinsă într-un testament este irevocabilă și va produce efecteimediat retroactiv până la data nașterii copilului.

Definite succind cele trei forme ale recunoașterii mă voi opriasupra înscrisului autentic dezbătândul pe larg.

Acesta se poate face în fața notariatului de stat, fie prin primăriile comunale sau orășenești din localitățile unde nu funcționează notariate de stat (art. 4 și 9 Decretul nr. 377 din 1960, modificat prin Decretul nr. 28 din 1970).

Recunoașterea făcută în fața instanței judecătorești, în cursul unui proces, este o recunoaștere făcută în înscris autentic57.

Totuși, instanța judecătorească are îndatorirea de a verifica recunoașterea, căci s-ar putea ca acel copil să beneficieze de prezumția da paternitate și deci să nu poată fi recunoscut.

Constatând recunoașterea pârâtului făcută la interogatoriu și deci paternitatea este astfel stabilită, instanța are obligația să dispună înregistrarea recunoașterii la serviciul de stare civilă. Astfel, s-a decis că recunoasterea de paternitate făcută în fața instanței de judecată, în cursul unui proces este o recunoaștere făcută prin înscris autentic58 instanța de judecatăare îndatorirea de a verifica recunoașterea, căci s-ar putea ca acel copil să beneficieze de prezumția de paternitate și deci să nu poată fi recunoscut Având în vedere și alte soluții ale instanțelor judecătorești se poate considera că recunoașterea făcută, în condițiile arătate, prezintă unele particularități față de recunoașterea făcută prin înscris autentic. În acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, introdus după împlinirea termenului de prescripție, dacă recunoașterea pârâtului la interogatoriuare carcterul unei declarații autentice, se pune întrebarea de a ști cum se termină acțiunea.

O părere este aceea că, instanța de judecată ar trebui numai să ia act de recunoașterea pârâtului carer produce efecte directe și independente, să nu se admită acțiunea, ci să se dispună închiderea dosarului. Într-o altă părere, instanța de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a recunoscut un copil din afara căsătoriei urmează să se dea o hotărâre de admitere a acțiunii în stabilirea paternității. Tribunalul Suprem s-a pronunțat în sensul că, dacă pârâtul recunoaște la interogatoriu că este tatăl copilului, nu este necesar să se judece acțiunea în stabilirea paternității, ci instanța să constate numai recunoașterea și să dispună înregistrarea la srviciul stării civile a recunoașterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului. Rezultă că în cazul menționat, un prim interes este acela de a ști dacă stabilirea paternității s-a făcut prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, în speță acțiunea fiind precisă. Se pune întrebarea dacă recunoașterea făcută în cadrul unui proces de stabilire a paternității poate fi contestată.

S-a decis că recunoașterea de paternitate făcută în cadrul procesului de stabilire a paternității, admisă prin hotărâre judecătorească, trecută în puterea lucrului judecat, nu se poate contesta potrivit art. 58 alin. 1 C.fam., deoarece acest text se referă la recunoașterea judiciară, iar împotriva unei hotărâri judecătorești se pot folosi numai căile de atac ordinare și extraordinare. Se poate deci observa că, în privința primului aspect menționat se precizează că instanța ia act de recunoașterea făcută în cursul procesului de stabilire a paternității, de unde ar rezulta că se poate contesta recunoașterea făcută, deoarece această recunoaștere nu dobândește caracterele actului autentic prin care este făcută, tot așa cum recunoașterea făcută prin testament nu dobândeste caracterele acestuia (de exemplu, să fie revocabilă), recunoașterea fiind distinctă de testamentul prin care a fost făcut, astfel că și recunoașterea făcută în cadrul procesului de stabilire a paternității este distinctă de hotărâre judecătorească ce se pronunță, nerezultând de nicăieri că o asemenea recunoaștere dobândește caracterele hotărârii judecătorești, căci ele sunt distincte, nu fac corp comun. Datorită acestei distincții între cele două acte, când actiunea în stabilirea paternității s-a introdus după împlinirea termenului de prescripție, instanța nici nu respinge, nici nu admite acțiunea, ci numai ia act de recunoașterea intervenită dispunând recunoașterea de către serviciul de stare civilă. Dacă recunoașterea făcută în cadrul procesului de stabilire a paternității nu poate fi contestată decât în cadrul căilor de atac ordinare și extraordinare, înseamnă că avem două feluri de recunoaștere: aceea din cadrul procesului de stabilire a paternității; aceea intervenită în toate celelalte cazuri. În prima situație, recunoașterea se poate contesta limitat în timp, pe când în situația a doua ea se poate contesta nelimitat în timp. În plus, hotărârea judecătorească produce efecte relative, între părțile cauzei, pe când contestarea recunoașterii o poate face orice persoană care are un interes, chiar dacă nu a fost parte în procesul civil de stabilire a paternității. Pe de altă parte, hotărârile judecătorești în material stării civile au effect absolut, fiind opozabil și terților, dar numai cu titlul de prezumție relativă, căci terții pot să înlăture efectele hotărârii judecătorești dacă reușesc să facă, în justiție, dovada contrară. Dacă aceasta este soluția când starea civilă rezultă din hotărârea judecătorească, de ce soluția este diferită când recunoașterea de paternitate este distinctă de hotărârea judecătorească, aceasta numai constatând-o, iar recunoașterea ține de starea civilă a persoanei, având ca efect stabilirea paternității din afara căsătoriei? Deci, se poate pune întrebarea dacă terții care nu au participat la procesul de stabilire a paternității pot exercita căile de atac ordinare și extraordinare împotriva hotărârii judecătorești care cinstată numai recunoașterea intervenită. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, atunci care este calea și în ce termini pot terții să conteste recunoașterea? În plus, este posibil ca recunoașterea intervenită în cursul procesului să nu fie corespunzătoare adevărului sau să fie făcută fără ca autorul ei să fi fost eroare, știind că recunoasterea o face, nu este adevărată. S-a decis ca autorul unei recunoașteri de paternitate neconformă cu realitatea este îndreptățită să o conteste, chiar dacă la data recunoașterii el nu s-a găsit în eroare, împrejurarea ca mama copilului recunoscut a renunțat la acțiunea pentru stabilirea paternității față de tatăl firesc al copilului fiind neconcludentă, deoarece soluția se justifică prin aceea că datele de stare civilă interesează nu numai persoana respectivă, ci și societatea însăși61.

NATURA RECUNOAȘTERII DE PATERNITATE

Fiind o mărturisire a tatălui asupra filiației copilului, pe care-l declară că-i aparține, recunoașterea apare ca un mod de probă, care, dacă nu corespunde adevărului, poate fi contestată prin acțiune în justiție. Recunoșterea produce efecte declarative, deci retroactive din momentul existenței faptului mărturisit, adică nașterea copilului și chiar mai înainte de la concepția acestuia. Dar recunoașterea de paternitate este și un act juridic, care creează legătura de filiație dintre tată și copil.

De aceea, recunoașterea de paternitate, ca act juridic, este supusă normelor aplicabile acesteia, afară de cazul când legea dispune astfel. Rezultă deci că recunoașterea de paternitate are o natură complexă, fiind nu numai un mod de probă, ci și un act juridic. Având această figură juridică, înseamnă că din fiecare din cele două caractere (mod de probă, act juridic) se pot deduce consecințe corespunzătoare, menționând mai jos numai unele din acestea.

EFECTELE RECUNOAȘTERII DE PATERNITATE

Recunoașterea are ca principal efect juridic stabilirea paternității copilului față de acel bărbat. Ca și înainte de recunoaștere, copilul rămâne tot din afara căsătoriei, dar cu paternitate stabilită nu numai de la data recunoașterii, ci și pentru trecut, de la naștere, chiar de la concepție. Această schimbare în stare civilă a copilului poate determina, în condițiile legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea acestuia prin părinți, obligația de întreținere, succesiunea.

2. COPIII CARE POT FI RECUNOSCUȚI62

Se recunoaște copilul din afara căsătoriei care este născut. Art.57 alin.2C.fam, care prevede că recunoașterea se face prin declarație făcută la serviciul de stare civilă, fie o dată cu înregistrarea nașterii copilului, fie după această dată;

Copilul conceput. Se poate face recunoașterea unui copil conceput, dar încă nenăscut, dar recunoașterea este sub condiția suspensivă ca la nașterea acesta să aibă situația juridică de copil din afara căsătoriei.

De exemplu: recunoașterea unui copil nenăscut făcută de un bărbat, prin testament, care ar deceda ulterior, dar înainte de nașterea copilului este valabilă dacă acesta la naștere are condiția juridică de copil din afara căsătoriei;

Copilul decedat. Copilul din afara căsătoriei poate fi recunoscut după ce a decedat, numai dacă acel copil a lăsat descendenți firești.

Copilul deja recunoscut63

Se pune întrebarea, dacă un copil a fost deja recunoscut poate fi recunoscut de un alt bărbat, care pretinde acel copil este al său?

copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de adevăratul său tată, deoarece nimic nu se opune la aceasta, iar delegatul de stare civilă nu poate refuza înregistrarea celei de-a doua recunoașteri64; situația neclară a paternității copilului va fi soluționată de îndată ce primul interesat va introduce o acțiune în contestarea uneia din cele două recunoașteri;

copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de către un alt bărbat, dacă acesta nu a avut cunoștință de existența primei recunoașteri, dar delegatul de stare civilă poate refuza înregistrarea acesteia, câtă vreme recunoașterea anterioară nu a fost înlăturată, pe calea contestației ca fiind necorespunzătoare adevărului65.

Posibilitatea acestui refuz este întemeiată pe interesul copilului, a cărui paternitate ar fi, în cazul contrar, în funcție de capriciile persoanelor care fac asemenea recunoașteri. În concluzie putem spune că un bărbat nu poate recunoaște un copil deja recunoscut de către un alt bărbat, dacă această recunoaștere este cunoscută, câtă vreme nu a fost înlăturată pe calea contestației recunoașterii;

-copilul care și-a stabilit paternitatea pe calea recunoașterii nu mai poate fi recunoscut de un alt bărbat66. Recunoașterea de către tată nu este posibilă nici atunci când se pretinde în registrul de stare civilă nu figurează numele adevăraților părinți, cele menționate fiind false, ori atunci când registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, deoarece, în primul caz, va trebui ca cel ce vrea a recunoaște să dovedească, în prealabil, în justiție, falsul, iar în al doilea caz să ceară reconstituirea actului de naștere spre a dovedi apoi, în justiție, că el nu cuprinde numele tatălui sau că numele pe care-l cuprinde este fals. În același sens, se precizează că prima recunoaștere trebuie să-și producă efectele până în momentul, în care bărbatul se pretinde și el tatăl copilului din afara căsătoriei va dovedi că prima recunoaștere nu corespunde adevărului.

-un copil deja recunoscut poate fi recunoscut de către un alt bărbat care se pretinde tatăl copilului, mai ales dacă cel ce face ultima recunoaștere nu are cunoștință de către prima recunoaștere, dar delegatul de stare civilă, constatând acest lucru, este îndreptățit să refuze înregistrarea recunoașterii ulterioare câtă vreme cea anterioară nu este înlăturată pe calea contestației, ca fiind necorespunzătoare adevărului. Următoarele argumente sunt aduse în sprijinul acestei soluții:

nu există un text care să interzică recunoașterea unui copil deja recunoscut, cum există în material filiației față de mamă; singura condiție pe care legea o are este aceea că acel copil să fie din afara căsătoriei;

interesul copilului nu numai că nu se opune la admiterea acestei soluții, ci, dimpotrivă, deoarece situația neclară cu privire la paternitate în asemenea situație, va fi soluționată de îndată ce primul interesat va introduce acțiune în contestare a uneia din cele două recunoașteri, iar dacă acțiunea se introduce de către mama copilului, de acesta sau de descendenții lui, dovada paternității este în sarcina autorului recunoașterii sau a moștenitorilor săi.

3. CONFLICTUL APARENT ÎNTRE PATERNITĂȚILE DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Copilul recunoscut poate introduce acțiune în stabilirea paternității față de un alt bărbat decât cel ce a făcut, recunoașterea deoarece nu există un text care să oprească aceasta. Hotărârea judecătorească prin care se stabilește paternitatea din afara căsătoriei îndeplinește și funcția de contestare a recunoașterii anterior făcută, astfel că rămâne valabilă ultima paternitate stabilită. Această soluție se justifică prin aceea că pe de o parte, hotărârea judecătorească intervenită este opozabilă tuturor celor care nu au participat la proces, dacă ar fi cazul cu cel ce făcuse recunoașterea, până la dovada contrară pe cale judecătorească iar dacă a participat la proces, hotărârea judecătorească își produce efectele în ceea ce-l privește, cu autoritate de lucru judecat68 pe de altă parte, reclamantul în acțiunea pentru stabilirea paternității nu are obligația să administreze vreo probă în contestarea recunoașterii, astfel că hotărârea judecătorească înseamnă contestarea recunoașterii anterior săvârșită. În literatura juridică se admite că, în cazul pe care-l avem în vedere, este valabilă numai paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească, deși ulterioară recunoașterii de paternitate69.

Ce se întâmplă în cazul în care cel ce a recunoscut pe copil reușește să facă dovada contrară hotărârii judecătorești de stabilire a paternității? Soluția dată este că, hotărârea judecătorească nemaifiindu-I opozabilă, recunoașterea este valabilă. De altfel, dovada contrară hotărârii judecătorești de stabilire a paternității implică o nouă recunoaștere în fața instanței judecătorești.

În situația inversă copilul care și-a stabilit paternitatea prin hotărâre judecătorească nu poate fi recunoscut ulterior de un bărbat care se pretinde că este tată copilului, deoarece hotărârea îi este opozabilă până la proba contrară făcută pe cale judecătorească. În asemenea situație pentru ca recunoașterea să fie valabilă, trebuie ca mai întâi să se facă dovada contrară hotărârii judecătorești de stabilire a paternității și apoi să se recunoască acel copil70.

4. SITUAȚII SPECIALE

Recunoașterea de paternitate poate prezenta particularități în unele cazuri. Să presupunem astfel că un copil este născut de o femeie căsătorită soțul fiind dispărut. Copilul beneficiază de prezumpția de paternitate. Recunoașterea de paternitate a acestui copil este lovită de nulitate absolută. Dacă după recunoașterea de paternitate, soțul mamei este declarat mort, iar data decesului stabilită prin hotărâre judecătorească este anterioară concepției copilului, acesta este din afara căsătoriei, deoarece hotărârea își produce efectele retroactive, până la data amintită. În această situație, recunoașterea de paternitate a copilului, deși inițial a fost nulă, acum este valabilă deoarece a dispărut cauza de nulitate. Dacă soțul mamei copilului reapare și se anulează hotărârea declarativă de moarte, înseamnă că acel copil e considerat din căsătorie, astfel că recunoașterea de paternitate este din nou lovită de nulitate absolută. În cazul în care soțul mamei ar tăgădui paternitatea copilului, acesta se consideră din afara căsătoriei, iar recunoașterea este iarăși valabilă71. În situațiile amintite recunoașterea ce ar fi intervenit constatând nu numai după caz, nulitatea ori valabilitatea recunoașterii.

Putem vorbi de o altă situație, asemănătoare cu cea precedentă, când se recunoaște un copil născut de o femeie căsătorită. Este nulă absolut recunoașterea de paternitate a acestui copil. Însă, dacă ulterior paternitatea copilului este tăgăduită, copilul fiind considerat din afara căsătoriei, aceasta cu effect retroactive de la concepția sa, recunoașterea este valabilă deoarece a dispărut cauza de nulitate. În această situație, nu este necesară o nouă recunoaștere pentru a stabili paternitatea copilului. Dacă ea intervine, este binevenită.

După cum am arătat, copilul conceput poate fi recunoscut de către un bărbat care pretinde că este tatăl lui, însă recunoașterea își produce efectele numai dacă, la naștere copilul este din afara căsătoriei.

După recunoaștere, dar înainte de nașterea copilului să presupunem că mama acestuia se căsătorește. Acesta este un caz aparent de dublă paternitate. Dacă soțul mamei tăgăduiește paternitatea copilului, acesta este din afara căsătoriei, iar recunoașterea care a fost făcută înainte de naștere este valabilă, copilul având paternitatea stabilită, deoarece a dispărut cauza de nulitate a recunoașterii.

SECȚIUNEA A II-A

CONTESTAREA RECUNOAȘTERII DE PATERNITATE

1. Noțiunea.

Recunoașterea de paternitate poate fi contestată atunci când nu corespunde adevărului (art.58, alin.1Cfam.) deși aceasta este irevocabilă. Prin urmare, a contesta înseamnă altceva decât a revoca72.

2. Cine poate contesta recunoașterea paternității?

Acțiunea în contestare a recunoașterii de paternitate se poate face de către orice persoană care dovedește un interes patrimonial sau nepatrimonial (art.58 Cfam.):

Copilul recunoscut;

Moștenitorii copilului recunoscut;

Mama copilului recunoscut;

Bărbatul care a făcut recunoașterea;

Moștenitorii acestuia;

Bărbatul care a recunoscut anterior pe acel copil;

Moștenitorii acestuia;

Procurorul care poate acționa în temeiul art.45 și art.47 Decretul nr.32/1954 C.prod.civ. Contestarea recunoașterii de paternitate, despre care vorbește art. 58 alin. 1 C.fam., dacă este făcută de către autorul ei, este tocmai revocarea mărturisirii făcute prin eroare de fapt, la care se referă art. 1206 C. civ. Contestarea recunoașterii se poate face chiar dacă autorul ei nu s-a găsit în eroarede fapt.

3. Mijloace de probă

Pentru dovedirea acțiunii în contestarea recunoașterii de paternitate se pot folosi orice mijloace de probă. Sarcina probei incumbă reclamantului. Când acțiunea în contestarea recunoașterii de paternitate se introduce de către mamă, de către cel recunoscut sau de către descendenții acestuia, sarcina probei este răsturnată, în sensul că dovada paternității revine autorului recunoașterii ori moștenitorilor săi (art. 58, alin. 2, C.fam.).

În acțiunea de contestare a recunoașterii de paternitate pornită de mamă, declarația pârâtului că recunoașterea făcută de el nu corespunde realității nu este o dovadă a temeiniciei acțiunii, care deci să ducă la admiterea ei deoarece mărturisirea este o probă obișnuită lăsată la aprecierea judecătorului, putându-se dispune ca o parte sau alta să propună probe pentru combaterea sau completarea acesteia ori să se ordone, în acest sens și probe din oficiu73.

Când contestarea recunoașterii de paternitate s-a făcut de către mamă, de către cel recunoscut sau de către descendenții acestuia tatăl se găsește în situația, că trebuie să stabilească judecătorește, paternitatea copilului, ca și când el ar fi introdus acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, deși nu are dreptul la o asemenea acțiune. Poziția tatălui, este deci, în această situație, asemănătoare reclamantului, din punct de vedere al probelor, în acțiunea pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei.

Atunci când autorul recunoașterii decedează și acțiunea este continuată împotriva moștenitorilor săi, bineînțeles exceptând copilul recunoscut, sarcina probei revine acestor moștenitori.

Imprescriptibilitatea acțiunii

Acțiunea în contestarea recunoașterii de paternitate este imprescriptibilă, căci legea nu prevede nici un termen în care trebuie introdusă.

Efecte.

Dacă această acțiune este admisă, se înlătură, cu efect retroactiv, filiația stabilită prin acea recunoaștere. Această schimbare în starea civilă a copilului poate determina, în condițiile legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea părintească, obligația de întreținere, succesiunea, etc.

Cu privire la numele pe care îl va avea copilul în cazul contestării recunoașterii de paternitate se pot distinge mai multe situații:

Copilul nu are stabilită filiația față de mamă, în acest caz, copilul urmând a reveni la numele avut anterior celui dobândit ca urmare a recunoașterii de paternitate, adică la numele stabilit de autoritatea tutelară74;

Copilul are stabilită filiația față de mamă, în acest caz, copilul urmând a reveni la numele mamei, pe care l-a dobândit potrivit art. 64, alin. 1, din C.fam.

Există posibilitatea ca în timp, mama copilului să-și fi schimbat numele pe cale administrativă sau să și-l fi modificat ca urmare a schimbării stării civile (s-a căsătorit, a divorțat). În prima situație copilul nu poate să ia numele mamei schimbat, deoarece numai acesteia i s-a- încuviințat să poarte acest nume iar admiterea contestării recunoașterii de paternitate excluide posibilitatea pentru copil de a purta în continuare numele celui ce îl recunoscuse și nu ar putea constitui un temei pentru copil de a lua același nume , afară dacă i s-ar încuviința, tot pe cale administrativă, pentru împrejurarea amintită, să aibă același nume cu mama lui.

Dacă mama copilului s-ar căsători nu ar putea să ia numele actual al mamei, adică numele soțului sau un nume format din numele reunite ale celor doi soți. În cazul în care copilul își va stabili ulterior paternitatea, el va putea să ia numele de familie al tatălui său, în condițiile art. 64, alin. 2, din C.fam.

SECȚIUNEA a III-a

NULITATEA SAU ANULAREA RECUNOAȘTERII PATERNITĂȚII

Nulitatea absolută.

Declarația de recunoaștere a filiației față de tată este o manifestare unilaterală de viață, pentru a cărei eficiență trebuie respectate anumite condiții de valabilitate, sub sancțiunea nulității absolute.

Nulitatea absolută are efecte în următoarele situații:

Recunoașterea se referă la un copil care beneficiază de prezumția legală de paternitate75.

Recunoașterea se referă la un copil născut din afara căsătoriei, decedat fără descendenți firești76.

Recunoașterea emană de la un bărbat fără voință conștientă;

Recunoașterea a fost făcută într-o altă formădecât cele reglementate de lege77 (declarație la Serviciul de Stare Civilă, în scris și testamentar) ori condițiile de formă ad. Validitatem ale acestor acte au fost încălcate. În acest sens putem vedea art. 334 din codul de procedură civilă.

Nulitatea relativă

În privința anulabilității recunoașterii de paternitate, sililar cu recunoașterea de maternitate, există opinii controversate.

Într-o părere78, recunoașterea de paternitate nu poate fi anulată pentru viciu de consimțământ, ea putând fi numai contestată dacă nu corespunde adevărului. Într-o altă părere, recunoașterea de paternitate poate fi anulată, pentru dol sau violență, iar în ceea ce priveste eroarea se face următoarea distincție: dacă eroarea se produce asupra identitățiipersoanei recunoscute, acțiunea în nulitatea relativă va fi primită; dacă eroarea privește însăși filiația, acțiunea în nulitate relativă se confundă cu acțiunea în contestarea recunoașterii făcute.

Pentru motivele arătate în privința acțiunii în anularea recunoașterii de paternitate, pentru vicii de consimțământ, credem că trebuie făcută aceeași deosebire:

când recunoașterea corespunde adevărului, nu există interes pentru introducerea acțiunii în anulare, deoarece ar urma în cursul procesului să se facă o nouă recunoaștere;

când recunoașterea nu corespunde adevărului, nuar trebui refuzată acțiunea în anulare, deoarece, pe de o parte, regimul juridic al acțiunii în contestare și cel al acțiunii în anuilare sunt diferite și pe de altă parte, legea nu interzice acțiunea în anularea recunoașterii filiației79.

În cursul procesului pornit prin acțiunea în anulare se va pune în discuție și problema conformității recunoașterii cu realitatea. Dar aceasta înseamnă admiterea acțiunii în anulare, deci posibilitatea introducerii ei.

În sfârșit, posibilitatea acțiunii în anulare decurge din figura juridică a recunoașterii, care nu este numai o mărturisire, ci și un act juridic, supus dreptului comun, în măsura în care nu se prevede în lege altfel. Dovada viciilor de consimțământ se face potrivit dreptului comun.

În concluzie, pentru efectuarea recunoașterii de paternitate nu se cere capacitatea de exercițiu necesară săvârșirii actelor juridice, ci numai discernământul necesar pentru a face o mărturisire. Astfel nu se pune problema nulității relative a recunoașterii pentru incapacitatea de exercițiu.

Trebuie precizat că este posibilă acțiunea în anulare a recunoașterii de paternitate în cazul în care autorul acesteia nu a avut o voință conștientă când a făcut-o. Cu privire la nulitatea relativă a recunoașterii putem vedea art. 335, Codul de procedură civilă.

Efectele nulității ori anulării recunoașterii de paternitate

Atât nulitatea relativă cât și cea absolută produc aceleași efecte. Aceste efecte au loc nu numai pentru viitor (ex nume), ci și pentru trecut(ex tunc) până la data când recunoașterea s-a produs. Astfel, recunoașterea lovită de recunoașterea absolută sau relativă se consideră că nu a avut loc, copilul având aceeași situație juridică pe care a avut-o înainte de data recunoașterii, adică fără paternitate stabilită. În condițiile legii se pot introduce consecințe cu privire la numele copilului, ocrotirea părintească, obligația de întreținere, succesiune, etc.

CAPITOLUL IV. Stabilirea paternității prin hotărâre judecătorească.

SECȚIUNEA I. Acțiunea în justiție pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei.

1. Noțiunea de acțiune în justiție.

Dacă paternitatea copilului din afara căsătoriei nu a fost recunoscută voluntar, stabilirea raportului de filiație paternă se poate face forțat prin hotărâre judecătorească pronunțată în cadrul acțiunii în stabilirea paternității.

Potrivit art. 63, C.fam., copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, are față de părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și situația legală a unui copil din căsătorie. Astfel acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei este prevăzută în interesul copilului.

În ceea ce prevede art. 53, C.fam., copilul conceput sau născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei, respectiv pe fostul soț al mamei.

De aceea, copilul în favoarea căruia se aplică prezumția de paternitate nu poate introduce acțiunea în stabilirea paternității împotriva unui alt bărbat dacât soțul mamei. Acțiunea este inadmisibilă, fie că tatăl este trecut în actul de naștere al copilului, fie că în acest act este trecută o altă persoană decât tatăl, fie că actul nu este completat la rubrica privind pe tată. Prezumția de paternitate nu poate fi răstunată decât prin acțiunea în tăgăduirea paternității introdusă de soțul mamei.

2. În ce cazuri se poate porni?

Legea nu determină cazurile în care se poate stabili prin acțiune în justiție filiația față de tatăl din afara căsătoriei.

Ca atare, acțiunea în justiție pentru stabilirea paternității se poate introduce în toate situațiile în care este vorba de un copil din afara căsătoriei, atât celui minor cât și celui major (I. Condor).

Copilul din căsătorie nu poate introduce această acțiune, deoarece el beneficiază de prezumția de paternitate.

Atunci când prin hotărâre judecătorească se respinge prima acțiune în stabilirea paternității pe motivul că acel copil se bucură de prezumția de paternitate, ulterior, după tăgăduirea paternității, acesta poate introduce din nou acțiune în stabilirea paternității, împotriva aceleiași persoane ca prima dată, fără ca hotărârea judecătorească anterioară să aibă autoritate de lucru judecat80.

Atunci când la data introducerii cereri privind stabilirea paternității din afara căsătoriei, nu există introdusă o acțiune în tăgăduirea paternității copilului conceput în timpul căsătoriei, acesta nu conduce la inadmisibilitatea acelei cereri, dacă, pe parcursul judecării sale după repunerea pe rol a procesului suspendat la cererea reclamantei s-a- depus copia hotărârii prin care s-a stabilit că fostul soț al mamei nu este tatăl copilului conceput în timpul căsătoriei, întrucât, la adata reintrării cererii prin petiția de repunere pe rol, cert și și la cea a soluționării pricinii, dispăruse impedimentul din cauza căruia cererea de stabilire a paternității din afara căsătoriei nu ar fi putut să fie luată în considerare.

Titularul dreptului la acțiune

Acțiunea aparține copiulului minor și celui major . există aici întrebarea dacă acțiunea în stabilirea paternității aparține numai copilului minor din afara căsătoriei sau aparține și copilului major din afara căsătoriei?

Apar diferite păreri în această privință:

Acțiunea în stabilirea paternității aparține numai copilului minor din afara căsătoriei81. Se invocă aici următoarele argumente:

Art. 59 C.fam., textul prevede că acțiunea aparține copilului și se pornește în numele său de către mamă ori de către reprezentantul legal, ceea ce ar arăta că se are în vedere numai copilul minor;

Art. 60 C.fam. prevede că acțiunea ce o avem în vedere se poate introduce în termen de un an de la nașterea copilului;

Termenele foarte scurte în care se poate introduce acțiunea în celelalte cazuri decât cele din art. 60 C.fam., ar duce la concluzia că acțiunea în stabilirea paternității aparține numai copilului minor.

Aceste cazuri sunt:

Când un copil din căsătorie își pierde această calitate prin admiterea acțiunii în tăgăduirea paternității. Această ultimă acțiune se poate introduce într-un termen de 6 luni (art. 55 C.fam.), iar în termen de un an de la data de când hotărârea prin care s-a admis acțiunea în tăgăduirea paternității a rămas definitivă se poate introduce acțiunea în stabilirea paternității, de unde ar rezulta că se are în vedere copilul minor;

Când mama copilului a conviețuit cu pretinsul tată sau când acesta din urmă a prestat copilului întreținere, termenul pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității este de un an de la încetarea conviețuirii ori a întreținerii (art. 60 alin. 3 C.fam.), din care s-ar desprinde aceeași concluzie;

Nu există nici o rațiune pentru a se recunoaște și copilului major acțiunea în stabilirea paternității, căci acesta are posibilitatea să-și asigure singur existența, nemaiavând nevoie de sprijinul material al părintelui său;

Acțiunea în stabilirea paternității aparține atât copilului minor cât și celui major82.

Aici avem ca argumente precizate următoarele:

Art. 59 C.fam., interpretat în sensul acestei păreri, anume se spune că textul prevede că acțiunea aparține copilului, fără a distinge între cel minor și cel major, de unde rezultă că art. 59 C.fam., trebuie interpretat în sensul că acțiunea aparține copilului, dar pe timpul cât este minor acțiunea se pornește în numele copilului, de către mamă sau reprezentantul lui legal;

Faptul că pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei este foarte scurt, nu poate fi un argument în sprijinul tezei că acțiunea aparține numai copilului minor, deoarece există unele cazuri în care acest termen nu curge de la nașterea copilului a devenit major.

Asfel:

În cazul în care un copil din căsătorie își pierde această calitate prin efectul unei hotărâri judecătorești, termenul de un an pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă (art. 60, alin.2, C.fam.).

Această dată poate fi situată după ce copilul a devenit major, deoarece acțiunea în tăgăduirea paternității se poate introduce în termen de șase luni de la data de când soțul mamei a luat cunoștință de nașterea copilului, ceea ce poate avea loc chir după ce copilul a devenit major (de exemplu, când soțul mamei fusese declarat dispărut sau mort);

Tot astfel, termenul de șase luni pentru introducerea acțiunii în tăgăduirea paternității curge de la data când soțul mamei a cunoscut actul juridic prin care copilul și-a stabilit filiația față de mamă, precum și prin intermediul prezumției de paternitate, față de tată. Or, copilul major poate fi recunoscut de mama lui, după cum se poate introduce acțiunea în stabilirea filiației față de mamă (art. 48 și 52 C.fam.);

În sfârșit, tatăl pus sub interdicție este îndreptățit, uneori, să pornească acțiunea în tăgăduirea paternității în termen de șase lunide la data ridicării interdicției, împrejurare care poate avea loc la o epocă în care copilul este major (art. 55, alin.3 C.fam.);

În cazul în care mama copilului a conviețuit cu pretinsul tată sau când acesta din urmă a prestat copilului întreținerea, termenul de un an pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei curge de la data încetării conviețuirii ori întreținerii (art.60, alin. 3, C.fam.). Aceste împrejurări pot înceta la o dată când copilul este major.

Stabilirea filiației față de tată din afara căsătoriei se face nu numai în considerarea de a acorda întreținere copilului până la majorat ci și în considerarea altor drepturi, cum sunt cele personale, nepatrimoniale (de exemplu, dreptul la nume), drepturile succesorale etc. Or, copilul major din afara căsătoriei poate avea aceleași interese. Aceasta se poate găsi în situația de a avea dreptul la întreținere, de a-și verifica drepturile succesorale, de a avea folosința drepturilor personale, nepatrimoniale, etc. Toate acestea justifică acordarea acțiunii în stabilirea paternității copilului major din afara căsătoriei;

Nu există o dispoziție legală care să interzică acțiunea în stabilirea paternității copilului major din afara căsătoriei, după cum nu există o dispoziție legală expresă care să acorde această acțiune numai copilului minor din afara căsătoriei;

Nu se vede de ce copilul major din afara căsătoriei, ar putea să-și stabilească filiația față de tată pe calea recunoașterii și nu ar putea face același lucru pe cale judecătorească;

Dacă nu se admite copilului major din afara căsătoriei dreptul de a introduce acțiune în stabilirea paternității înseamnă că i se îngrădește capacitatea de folosință, fără ca un text expres de lege să o permită (art. 6 Decretul nr. 31 din 1954).

Aceste argumente sunt convingătoare și trebuie deci să admitem ultima părere. De altfel și Tribunalul Suprem s-a pronunțat în cele din urmă, în sensul că acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține și copilului major83.

Introducerea acțiunii

Acțiunea în stabilirea paternității aparține copilului din afara căsătoriei el fiind titularul acțiunii. Cu privire la introducerea acțiunii, deosebim următoarele situații:

Copilul nu are capacitatea de exercițiu, caz în care acțiunea se introduce, în numele copilului, de către mama sa chiar dacă aceasta este minoră, iar în lipsa acesteie de către reprezentantul său legal (art. 59, alin. 1 C.fam., vezi și T.S., S. civ. Dec. Nr. 1181 / 1970).

Mama poate introduce acțiunea în numele copilului ei, fără a avea nevoie de vreo încuviințare, fie că are între 14–18 ani, fie că are sub 14 ani84.

În sprijinul acestei soluții se invocă, pe de o parte, art. 59, alin.1, C.fam. și pe de altă parte, caracterul personal al acțiunii.

Mama poate introduce acțiunea, chiar dacă este decăzută din drepturile părintești85.

Acțiunea introdusă de mamă în nume propriu este lipsită de legitimare procesuală. Introducerea acțiunii în numele copilului se poate deduce din conținutul întregului dosar (motivarea acțiunii, actele depuse, concluzii), nefiind obligatorie, folosirea unor formule anume stabilite ori să se arate în mod expres acest lucru;

Copilul are capacitatea de exercițiu restrânsă, în care caz86 s-a susținut că un asemenea copil poate introduce acțiunea singur, fără să aibe nevoie de vreo încuviințare ……………, dacă legea nu prevedeastfel pentru acțiunile cu caracter patrimonial (I.P. Filipescu, A. Ionașcu, R Petrescu)

Se pune întrebarea dacă mama copilului poate introduce acțiunea singură, fără vreo încuviintare, când nu are capacitatea de exercițiurestrânsă, de ce nu ar putea face același lucru copilul cu capacitatea exercițiu restrânsă?

Ceea ce poate face mama cu capacitatea de exercițiu restrânsă poate face și copilul cu aceeași capacitate de exercițiu.

S-a pus problema dacă mama copilului sau reprezentantul acestuia, care au inrodus acțiunea în stabilirea paternității în numele copilului pot renunța la acțiune87.

Avem aici două păreri menționate:

Mama sau reprezentantul legal al copilului pot renunța la acțiune dar cu încuviințarea autorității tutelare, deoarece renunțarea depășește dreptul de a administra88. Instanțele de judecată vor verifica dacă renunțarea la acțiune este licită, adică dacă nu este făcută cu rea credință sau în detrimentul copilului, situație în care vor refuza să ia act de desistare și vor dispune continuarea procesului, în care procurorul va interveni și va pune concluzii în apărarea intereselor celui reprezentat;

Mama sau reprezentantul legal al copilului nu pot renunța la acțiune datorită caracterului său personal, legea prevăzând, în interesul copilului, numai introducerea acțiunii, nu și renunțarea la acțiunea introdusă89. Într-adevăr, acțiunea aparține copilului. Ea are un caracter personal.

În lipsa unui text care să prevadă expres posibilitatea renunțării la acțiune de către mamă ori de reprezentantul legal al copilului, această renunțare nu poate fi admisă (P. Anca, S. Șerbănescu, I. Deleanu)

Copilul are capacitatea deplină de exercițiu, în care el va introduce singur acțiunea. Copilulu din afara căsătoriei adoptat, poate introduce și el acțiunea în stabilirea paternității. În cazul adopției cu efecte restrânse soluția se impunea, deoarece, raporturile dintre părinții firești și copil coexistă cu raporturile izvorâte din adopție, acțiunea fiind admisibilă de asemenea și în cazul adopției cu efecte depline din vechea reglementare. Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei se introduce, în mod firesc, împotriva pretinsului tată. Dacă acesta a decedat, acțiunea poate fi introdusă și împotriva moștenitorilor pretinsului tată (art. 59, alin. Ultim. C.fam., Vz. Și T.S., Ș.av., dec. nr. 171/1956). În măsura în care se admite că Statul culege succesiunea vacantă în calitate de moștenitor, înseamnă că acțiunea poate fi introdusă împotriva acestuia.În cauzele în care se judecă acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, nu este necesară citarea. Autorității tutelare, dar care se impune în cazul în care, după ce s-a stabilit față de ambii părinți, și se pune problema încredințării copilului, contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățătură, etc. Judecarea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei este de competența instanței judecătorești de la domiciliul pârâtului (art. 5, pro. Civ.)

Împotriva cui se pornește acțiunea.

Acțiunea in stabilirea paternității din afara căsătoriei se introduce, în mod normal împotriva pretinsului tată90. Dacă acesta a decedat, acțiunea poate fi introdusă și împotriva moștenitorului pretinsului tată (art. 59, alin. 3, C.fam.). Acțiunea poate fi introdusă împotriva acestor moștenitori chiar dacă ei au renunțat la moștenire, deoarece se tinde la stabilirea unei legături de filiație, independent de orice aspect patrimonial, ceea ce înseamnă, că acțiunea continuă să aibă caracter personalși în această situație. Textul se referă la „moștenitorii” pretinsului tată de unde rezultăcă acțiunea în stabilirea paternității nu poate fi introdusă împotriva rudelor care nu au această calitate, adică de mostenitori91. În măsura în care se admite că statul culege succesiunea vacantă în calitate de moștenitor, înseamnă că acțiunea poate fi introdusă împotriva acestuia.

6. Citarea autorității tutelare

În procesele în care se judecă acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei nu este necesară citarea autorității tutelare, căci prevederile art. 65 C.fam., care fac trimitere la art. 42-44 din același cod (ce prevăd ascultarea autorității tutelare), își găsesc aplicație numai după ce a fost stabilită filiația față de ambii părinți. Citarea autorității tutelare este necesară în cazul în care, după ce s-a stabilit filiația față de ambii părinți se pune problema încredințării copilului, stabilirii contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățătură, precum și în alte situații asemănătoare.

7. Instanța competentă pentru soluționarea acțiunii

Judecarea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei este de competența instanței judecătorești de la domiciliul pârâtului (art. 5 C.proc. civ.). Dacă se cere pe lângă stabilirea paternității din afara căsătoriei, și pensia de întreținere în favoarea copilului, instanța competentă este, de asemenea, aceea de la domiciliul pârâtului, căci pricipal al acțiunii este stabilirea paternității, iar acordarea pensiei de întreținere are un caracter accesoriu92.

8. Termenul introducerii acțiunii

Art. 60 alin. 1, C.fam., prevede că acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei pote fi pornită în termen de un an de la nașterea copilului. Aceasta spre deosebire de acțiunea în stabilirea filiației față de mamă, care este imprescriptibilă. Existența acestui termen așa de scurt, care constituie, excepția de principiul că o acțiune de stare civilă este imprescriptibilă, se justifică prin următoarele93:

Pentru a nu lipsi pe copilul respectiv de întrebuințarea ce i se cuvine căci unul din principalele efecte ale acțiunii este acordarea întreținerii, iar aceasta nu se poate cere mai înainte de a se stabili paternitatea;

Pentru a nu se pierde probele prin scurgerea unui termen mai mare;

Pentru a evita eventualele scandaluri și șantaje

Termenul de un an nu se calculează de la nașterea copilului, ci după cum urmează:

Copilul s-a născut în timpul căsătoriei, iar soțul mamei a introdus acțiunea în tăgăduirea paternității care a fost admisă.

Termenul se calculează de la data când hotărârea judecătorească prin care s-a admis tăgăduirea paternității a rămas definitivă (art. 60, alin. 2, C.fam.)

Mama copilului a conviețuit cu pretinsul tată termenul se calculeazăde la data încetării conviețuirii (art. 60, alin. 3, C.fam.).

Pretinsul tată a prestat întreținere copilului. Termenul se calculează de la data încetării prestării întreținerii (art. 60, alin. 3, C.fam.). Termenul se calculează de la data încetării conviețuirii ori a întreținerii, fără a deosebi dacă aceste împrejurări intervin în timpul minorității copilului ori după ce acesta a devenit major deoarece art. 60, alin. 3, C.fam. nu face o diferențiere între copilul minor și cel major și nici nu instituie obligația pentru copilul devenit major de a introduce acțiunea în stabilirea paternității în termen de un an de la împlinirea vârstei majoratului.

S-a declarat nulitatea recunoașterii ori s-a contestat recunoașterea de paternitate. În aceste două cazuri, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a admis acțiunea în nulitate sau acțiunea în contestare a recunoașterii94. În ambele cazuri recunoașterea de paternitate să fi intervenit în termen de un an de la nașterea copilului. Dacă recunoașterea a intrervenit după un an de la nașterea copilului, care apoi este declarată nulă ori se contestă, atunci nu mai este posibilă, introducerea acțiunii în stabilirea paternității, după declararea nulității recunoașterii ori contestarea recunoașterii, deoarece a operat prescripția dreptului de a introduce acțiunea.

Pentru identitate de rațiune trebuie să considerăm că în cazul în care se contestă recunoașterea de paternitate, termenul pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a admis contestația recunoașterii. Ar fi deci o nouă situație, în care se pune problema datei de la care se calculează termenul introducerii în stabilirea paternității, alta decât aceea a nașterii. S-a arătat însă că soluția presupune că recunoașterea de paternitate a intervenit în termen de un an de la nașterea copilului, termen în care se putea porni acțiunea în stabilirea paternității, fiind apoi contestată. Dacă recunoașterea, ulterior contestată, a intervenit după trecerea termenului menționat, atunci nu mai este posibilă introducerea acțiunii în stabilirea paternității, după contestarea recunoașterii, deoarece a operat prescripția dreptului de a exercita acțiunea.

Întreținerea trebuie să îndeplinească următoarele cerințe pentru a justifica întârzierea în introducerea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei.

Să fie benevolă95iar nu prestată cu obligație ca de exemplu în temeiul unei clauze contractuale ori ca executare a unei sarcini, în cadrul unei donații cu sarcini sau ca urmare a unei stipulații pentru altul;

Să fie substanțială și să aibe un caracter de continuitate pentru a satisface nevoile copilului96. În practica judecătorească, noțiunea de întreținere a fost înțeleasă nu numai de întreținere materială ci în sensul de întreținere morală, prin grija și atenția acordată copilului, scotindu-l ca atare. Tribunalul Suprem a decis în sensul că întreținerea trebuie să fie voluntară, substanțială și continuă, astfel că trebuie să fie prestată material, în natură sau prin echivalent, pentru a putea duce la amânarea datei care se calculează termenul prescriptei. În general, întreținerea se acordă copilului, prin mama acestuia, direct de către pretinsul tată. Este însă posibilă acordarea întreținerii și prin intermediul unei terțe persoane, care primește mijloacele respective din partea pretinsului tată și le transmite apoi copilului.

Codul familiei nu arată care este caracterul termenului înlăuntrul căruia se poate introduce acțiunea în stabilirea paternității. Din prevederile art.24 Decretul nr.32 din 1954 reiese că acesta este un termen de prescripție.

Instanța este obligată să ridice din oficiu problema prescripției acțiunii în stabilirea paternității, independent de faptul că partea interesară o ridică ori nu. Instanța nu poate însă hotărî că acțiunea este prescrisă dacă partea în favoarea căreia curge termenul nu se prevalează de împlinirea prescripției.

9.Natura prestării întreținerii și conviețuirii pretinsului tată cu mama copilului.

S-a pus problema dacă prestarea întreținerii copilului și conviețuirea pretinsului tată cu mama copilului constituie ori nu o cauză de întrerupere a prescripției.

Într-o părere, aceste împrejurări nu sunt cauze de întrerupere a prescripției, ci cazuri distincte ale unei noi prescripții97. Într-o altă părere, acestea sunt împrejurări de natură a întrerupe cursul prescripției, prevăzut de lege, care începe a curge la data nașterii copilului98.

Dacă se acceptă prima părere, înseamnă că în cazul în care a trecut de la nașterea copilului mai mult de un an și apoi a început conviețuirea sau prestarea întreținerii se poate introduce acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei într-un nou termen de un an care începe să curgă de la data încetării conviețuirii sau a acordării întreținerii, pe când dacă se adoptă cea de-a doua părere înseamnă, în aceeași situație, că nu se mai poate introduce acțiunea, deoarece s-a prescris.

În sprijinul ultimei păreri precizăm următoarele argumente:

Pentru reglementarea celor trei situații prevăzute de art. 60, C.fam.situația când copilul și-a pierdut calitatea de copil din căsătorieprin efectul unei hotărâri judecătorești, situația când pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului și situația când pretinsul tată a acordat întreținere copilului trebuie dată aceeași soluție. Soluția pentru prima situație nu poate fi decât în sensul că se poate porni acțiunea pentru stabilirea filiației din afara căsătoriei, chiar dacă hotărârea de tăgăduire a paternității a rămas definitivănumai după împlinirea prescripției care curge de la data nașterii;

Soluția în sensul primei păreri constituie o regulă excepționalăfață de principiile dreptului comun, dar nu are un caracter cu totul singular, de vreme ce sistemul tranzitoriu al Decretului nr. 32 din 1954 (art. 8) se întemeiază și el pe ignorarea termenelor de prescripție expirate;

Voința pretinsului tatăde a relua prestarea întreținerii este suficientă și înlătură orice termen de prescripție ce s-ar fi împlinit;

Prestarea întreținerii înfățișează un început de recunoaștere a filiației, o mărturisire constantăcare întrunește în mare măsură, elementele însăși, pe baza cărora s-ar putea invoca chiar folosirea stării civile respective;

Soluția se impune în virtutea principiului ocrotirii intereselor copilului.

Se invocă următoarele argumente, în sprijinul celei de-a doua păreri:

Dispozițiile cuprinse în art. 60 alin. 2, C.fam., nu mai furnizează argumente în favoarea tezei potrivit căreia este posibilă introducerea unei acțiuni în stabilirea paternității copiluluinăscut în afara căsătoriei după trecerea unui anumit număr de ani de la nașterea sa, sub cuvântul că pretinsul tată ar fi început să conviețuiască cu mama copilului sau I-ar fi acordat acestuia din urmă întreținere. În cazul copilului, din căsătorie, care își pierde această calitate prin hotărâre judecătorească, termenul de prescripțiede un an pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de tăgăduire a paternității, pentru că numai în acest momentcopilul își pierde calitatea de copil din căsătorie și numai în acest moment se naște posibilitatea ca un alt bărbat să recunoascăcopilul ca fiind al său;

Dispozițiile cuprinse în art. 8 Decretul nr. 32 din 1954 nuconstituie o excepție de la regula cuprinsă în art.60 C.fam. Aceste dispoziții tranzitorii nu constituie altceva decât expresia preocupării legiuitorului de a reglementa situațiile vechi în raport cu Codul Familiei potrivit cu noua lege. Necesități de ordin practice și imperative de ordin social politicau impus crearea unui alt sistem decât cel prevăzut de Codul Familiei. Fiind vorba de copii născuți la data intrării în vigoare a Codului Familiei, în mod firesc momentul curgerii termenului de prescripție nu putea să-l constituie data nașterii copilului din afara căsătoriei ci dimpotrivă data intrării în vigoare a Codului Familiei;

Termenul de prescripție de un an pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei începe să curgă de la nașterea copilului, iar conviețuirea pretinsului tată cu mama sau prestarea întreținerii interupt cursul prescripției și astfel fiind, aceleași împrejurări nu pot avea în același timp efectul de a fi izvorulueni noi prescripții;

Ocrotirea și apărarea intereselor copilului terbuie să se facă întotdeauna pe calea respectării legalității, iar nu în afara acesteia.

Ne oprim la ultima părere, căci un drept material la acțiunea prescrisănu poate reapare în lipsa unui text care să prevadă expres aceasta. După cum s-a arătat99, un drept subiectiv este însoțit de un singur drept la acțiune. Cursul prescripției drptului la acțiune poate fi suspendat sau interrupt. Dacă dreptul la acțiune s-a stins prin împlinirea termenululi de prescripție, un al doilea drept la acțiune nu poate exista fără o dispoziție expresă și neîndoielnicăa legii. Titularul dreptului la acțiune poate fi repus în termen de instanța judecătorească dacă a fost împiedicatsă acționeze din acuze temeinic justificate.

În practică, s-a stability întreținerea și conviețuirea au același affect de a prelungi termenul de prescripție a dreptului la acțiune, din care rezultă că este vorba de acuze care întrerup prescripția.

De asemenea, s-a decis atât conviețuirea cât și întreținerea au ca effect întreruperea prescripției, dacă au început în termen de un an de la nașterea copilului.

10. Repunerea în în termen

Art.19 Decretul nr.16 din 1958, care se aplică, de obicei pentru repunerea în termen în acțiunile cu caracter patrimonia, își găsesc aplicare și în acțiunile cu caracter personal, nepatrimonial100.

După cum am spus101,instituția repunerii în termen este aplicabilă și acțiunilor cu caracter personal, nepatrimonial, care intră în domeniul de aplicare al prescripției extintive.

11. Calculul termenului de prescripție al acțiunii pentru stabilirea paternității

Acest calcul se face potrivit art. 101, alin. 3, C.proc. civ., și art. 1887-1889 C. civ., din care rezultă că la termenul socotit pe ani, ziua în cursul căreia prescripția începe sau intră în calcul dar nu se împlinește după trecerea completă a celei de pe urmă zi a termenului prevăzut de lege. În această privință Tribunalul Suprem a decis102 că numai termenele fixate pe zile se calculează pe zile libere, iar la celelalte termene calculul se face cu împlinirea termenelor în ziua corespunzătoare a săptămânii, lunii sau anului.

12. Acțiunea în stabilirea paternității nu se poate porni mai înainte ca respectivul copil să se fi născut103.

Deși drepturile acestuia îi sunt recunoscute de la concepțiune potrivit art. 7, Decretul nr. 31, din 1954, soluția se impune, totuși, pentru următoarele motive:

acțiunea aparține numai copilului din afara căsătoriei, ceea ce nu se știe dacât la nașterea copilului, căci s-ar putea ca până la această dată mama să se căsătorească;

termenul în care se poate introduce acțiunea se socotește de la data nașterii copilului (art. 60, aliun. 1, C.fam.) și tot în raport de această dată se poate determina epoca de concepție a copilului.

13. Ce trebuie dovedit?

Pentru admiterea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei trebuie să se dovedească următoarele împrejurări:

nasterea copilului, iar nu numai concepția lui;

legăturile intime dintre pretinsul tată și mama copilului în perioada concepției104;

stabilirea în mod cert că bărbatul care a avut asemenea legături este tatăl copilului.

S-a decis că pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei ester necesar să se dovedească, prin orice probe admise de lege, nu numai legăturile intime dintre mama copilului și presupusul tată în epoca de concepție a copilului, ci și că bărbatul care a avut asemenea legături este tatăl copilului105.

14. Admiterea tuturor mijloacelor de probă.

Aceste împrejurări arătate se pot dovedi cu orice mijloace de probă. Pot fi folosite înscrisurile, indifferent de forma în care au fost întocmite, din care să rezulte că pârâtul este tatăl copilului reclamant. Actul de naștere al copilului, chiar dacă ar cuprinde mențiunea că pârâtul este tatăl copilului, nu se poate constitui o dovadă a paternității acestuia afară de cazul în care tatăl a făcut o recunoaștere voluntară a acestuia106.

Mărturisirea pârâtului este proba cea mai puternică a acțiunii în stabilirea paternității. Mărturisirea poate fi făcută cu ocazia interogatoriului sau într-un alt act opozabil pârâtului.

Dacă mărturisirea este făcută în fața instanței judecătorești aceasta constituie o recunoaștere voluntară de paternitate făcută în formă autentică107.

Obligația instanței de judecată este aceea de a verifica recunoasterea făcută, deoarece s-ar putea ca acel copil să beneficieze de prezumția de paternitate și să nu poată fi recunoscut.

Trebuie știut cum se consideră stabilită paternitatea prin recunoașteresau prin hotărâre judecătorească.

Într-o soluție, s-a spus108 că instanța de judecată ar trebui numai să ia act de recunoașterea pârâtului, care produce efecte directe și independente să nu se admită acțiunea, ci să se dispună închiderea dosarului. O altă soluție, instanța de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a recunoscut un copil din afara căsătoriei, urmează să dea o hotărâre de admitere a acțiunii în stabilirea paternității109 Tribunalul Suprem s-a pronunțat110, și anume, în cazul în care pârâtul recunoaște la interogatoriu că este tatăl copilului, nu mai este necesar să se judece acțiunea în stabilirea paternității, ci instanța să constate numai recunoașterea și să dispună înregistrarea la serviciul stării civile a recunoașterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului.

În speță, acțiunea în stabilirea paternității fusese introdusă după împlinirea termenului de prescripție.Considerându-se că recunoașterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei declarații autentice, s-a decis că, în speță, problema prescripției acțiunii nu mai era hotărâtoare.

Martorii pot fi folosiți pentru dovedirea acțiunii în stabilirewa paternității. Rudele cu excepția descendenților sunt admise ca martori (art.190, C.proc.civ.). în același sens, inclusive pentru afinii până la gradul trei s-a pronunțat și Tribunalul Suprem111.

De asemenea pot fi folosite prezumțiile, din care ar rezulta că pârâtul este tatăl copilului112. S-a considerat că faptul conviețuirii unui bărbat cu o femeie sau cel al prestării intreținerii copilului sunt suficiente pentru a deduce paternitatea copilului, deoarece tatăl recunoaște implicit, prin aceste fapte, paternitatea copilului.

Relațiile sporadice, întâmplătoare, dintre părți, nu pot duce la o singură concluzie, în mod necesar, cu privire la faptul dacă pârâtul este ori nu tatăl copilului113.

Un mijloc de probă ce poate fi folosit în stabilirea paternității, din afara căsătoriei este expertiza medico-judiciară, în primul rând aceea privind analiza grupelor sangvine (seriologică). Din compararea grupei de sânge a copilului cu grupa de sânge a mamei și pretinsului tată pot rezulta două situații:

Copilul are aceeași grupă de sânge cu pretinsul tată.

Această probă nu poate duce la stabilirea directă a paternității deoarece acea grupă de sânge se poate găsi și la alți bărbați care nu a avut nici o legătură cu mama copilului;

Copilul are altă grupă de sânge decât acea a pretinsului tată, în sensul că este exclusă paternitatea.

Este concludent faptul că bărbatul este tatăl copilului deoarece între acestia nu există nici o legătură de sânge114.

În afară de analiza sângelui sangvine se pot utiliza diferite expertize, în care ar putea rezulta elemente pentru stabilirea paternității cum ar fi cele privind caracteristicile conformării corpului, pigmentația pielii formatul părului, diverse semnalmente transmisibile ereditar etc., adică expertiza antropologică. Investigațiile antropologice se pot face numai când copilul are cel puțin trei ani, deoarece atunci sunt posibile comparații antropologice.

Un alt mijloc de probă este expertiza dactiloscopică. În dovedirea actiunii în stabilirea paternității se mai pot folosi expertize privind substanța M.N, Rh, hepatoglobina etc., existente în sânge. Proba antropologică, dactiloscopică sau privind existența unor substanțe in sânge sunt simple indicații, care unite cu alte mijloace de probă, pot duce la stabilirea paternității115. în concluzie s-a decis că stabilirea paternității trebuie să se facă în mod obligatoriu prin expertiza medico-legală dacă din problemele dosarului rezultă că, în perioada concepțiunii copilului, mama acestuia a avut relații intime cu mai mulți bărbați. Pentru a înlătura orice dubiu, în acest caz, cu privire la paternitatea copilului, instanța este obligată să dispună din oficiu efectuarea expertizei medico-judiciare, chiar dacă pârâtul nu a solicitat-o.

15. Apărarea pârâtului împotiva acțiunii în stabilirea paternității.

Pârâtul poate folosi orice mijloc de probă pentru a demonstra că nu el este tatăl copilului. Astfel, el poate invoca expertiza impotenței sexuale, inexistența raporturilor de coabitare sau a relațiilor intime cu mama copilului în epoca de concepție a acestuia (datorită unor împrejurări obiective, de exemplu misiune în străinătate, internare în spital). Faptul că mama a avut în timpul concepțiunii copilului relații și cu alți bărbați (excepțio plurium concubetium) nu este sufficient prin el însuși să ducă la respingerea acțiunii, dacă din ansamblul probelor administrate se poate ajunge la concluzia paternității116. De aceea, această excepție ridicată de pârât nu poate fi primită în prealabil, ci numai ca o apărare în fondul procesului, fiind cercetată împreună cu ansamblul probelor administrative. Dacă se dovedește că la epoca de concepție mama copilului a avut relații cu mai mulți bărbați, în lipsa altor probe nu se poate admite acțiunea, căci ar însemna că aceasta să aibă dreptul să aleagă pe tatăl copilului117.

SECȚIUNEA a II-a. CHELTUIELI DE JUDECATĂ

Se consideră118 că dispozițiile nu se aplică în cazurile privind pensile de întreținere și cele pentru stabilirerea paternității, unde întotdeauna se vor acorda cheltuieli de judecată pe baza art. 274, din același Cod.

Se mai consideră că aceste dispoziții nu se aplică acțiunilor privind pensia de întreținere și pentru tăgăduirea paternității, dar se aplică acțiuniilor pentru stabilirea paternității, dacă pârâtul recunoaște pretențiile la primul termen de înfățișare și nu a fost pus în întârziere, prin scrisorile mamei copilului, din care să rezulte că-I aducea la cunoștință nașterea copilului119.

S-a susținut că dispozițiile art. 275 nu operează în acțiunile pentru stabilirea paternității, deoarece, potrivit art.56, C.fam., pârâtul putea recunoaște în mod voluntar copilul, iar dacă nu a făcut acest lucru este în culpă procesuală de a fi provocat litigiul, estfel că va fi obligat întotdeauna la restituirea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274,C. proc. civ. Pârâtul poate beneficia, în această opinie, de dispozițiile art. 275, C.proc. civ. Numai dacă face dovada că nu a făcut recunoașterea copilului din cauze obiective120.

În practica judecătorească s-a decis că dispozițiile art. 275, C.proc.civ., nu sunt aplicabile în acțiunile pentru stabilirea paternității, deoarece pârâtul avea posibilitratea să recunoască pe copil, iar nu să provoace pornirea procesului. Astfel, s-a decis că dacă pârâtul recunoaște la termen, că este tatăl copilului și este de acord cu admiterea acțiunii el va fi, totuși, obligat la plata chetuielilor de judecată, la cererea reclamantei, deoarece nu poate spune că nu a cunoscut nașterea copilului și avea posibilitatea să evite poernirea procesului121.

În acțiunile pentru tăgăduirea paternității, unde recunoașterea mamei copilului nu se poate face înainte de process, iar cea făcută în timpul procesului produce efecte dacă se coroborează cu alte probe, cheltuielile de judecată se acordă, întotdeauna, pe baza art.274 C.proc.civ.

Înregistrarea hotărârii.

Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea din afara căsătoriei se înscrie, prin mențiune, pe marginea actului de naștere al copilului, căruia I se eliberează un alt certificat de naștere (art. 19 Decretul nr. 278 din 1960).

Hotărârea judecătorească produce efecte și pentru trecut, până la concepția copilului, astfel că pe toată acestă perioadă copilul este considerat ca fiind al tatălui. Hotărârea judecătorească este opozabilă erga ommes (are efecte absolute). Poate fi invocată de către oricine împotriva copilului. Terții, care nu au participat la procesul pentru stabilirea paternității, pot face proba contrară hotărârii in fata instanței de judecată.

Efectele stabilirii paternității din afara căsătoriei.

În conformitate cu art.63, C.fam., copilul din afara căsătoriei, care și-a stabilit filiația prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească definitivă, are aceeași situație legală fațăde părinte și rudele acestuia ca și copilul din căsătorie. Admiterea acțiunii pentru stabilirea paternității poate produce, în condițiile legii efecte cu privire la numele copilului, domiciliul acestuia, exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, încredințarea copilului122, obligația de întreținere.

În sistemul Codului familiei nu este posibilă acordarea pensiei de întreținere fără ca, în prealabil, să fi fost stabilită paternitatea copilului din afara căsătoriei.

În reglementarea Codului civil, căutarea paternității prin justiție. În afara cazului de răpire, era oprită (art.307). Practica judecătorească a căutat să atenueze duritastea acestui system și a admis următoarele soluții:

În caz de seducție a mamei prin manopere dolcesive, s-a îngăduit acesteia să pornească împotiva bărbatului o acțiune în despăgubire pentru fapta ilicită săvârșită;

Bărbatul putea fi obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea copilului din afara căsătoriei.

Legea nr. 445 din 10 iulie 1945 a modoficat art. 307, C.civ., în sensul admiterii stabilirii paternității din afara căsătorieiși în alte cazuri.

Decretul nr. 130 din 2 aprilie1949 pentru reglementarea condiției juridice a copilului natural s-au extins cazurile în care se putea căuta prin justiție paternitatea (art. 8 și 9).

Acest decret mai acordă copiilor minori dreptul de a introduce oricât acțiunea în justiție prin care să ceară pretisului tată să fie obligat la întreținere, sub singura condiție de a dovedi faptul coabitării pretinsului tată cu mama copilului în timpul concepțiunii (art.14). obligarea pretinsului tată la cheltuielile de întreținere a copilului se putea face independent de stabilirea judecătoreascăa paternității din afara căsătoriei.

Codul familiei a părăsit acest sistem. Nu se mai limitează cazurile de cercetare a paternității din afara căsătoriei, iar odată stabilită această paternitate copilul are aceeași situație legală fată de tatăl său și rudele acestuia ca și copilul din căsătorie (art.63, C.fam.)123 în al doilea rând obligația de întreținere poate să ia naștere numai dacă s-a stabilit, în prealabil, filiația dintre pretinsul tată și copil print-unul din modurile prevăzute de lege, adică recunoșterea voluntară și hotărârea judecătorească124. în acest sens, prevederile art. 65 C.fam. sunt categorice.

Cu titlu de măsură tranzitorie, Decretul nr. 32 din 1954 dispune prinart. 10, alin 2, că pensile de întreținere stabilite, în baza art 14 Decretul nr. 130 din 2 aprilie 1949, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivămai înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei, rămăn în ființă.

Aceasta pentru a înlătura eventualele procese. În aceste condiții, nu mai sunt posibile acțiuni bazate pe dispozițiile art. 998 C.civ. împotriva pretinsului tată pentru acordarea copilului din afara căsătoriei125. nu se poate acorda despăgubiri femeii seduse, pentru prejudiciile suferite de ea din cauza seducției (cheltuieli de naștere, de creștere și educarea copilului126.

CAPITOLUL VI. CONFLICTE DE LEGI ÎN MATERIA FILIAȚIEI

SECȚIUNEA I. SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR DE LEGI

Caracteristici generale.

Clasificarea raporturilor dintre părinți și copii în sfera statutului personal. Filiația din căsătorie, din afara ei sau stabilită prin înfiere, ca și efectele corespunzătoare, precum ocrotirea părintească și obligația de întreținere, implică atât raporturi personal nepatrimoniale între părinți și copii. Este însă neîndoielnic că ponderea precumpănitoare revine relațiilor de ordin personal, existente fie în cadrul familiei, fie în afara ei. Astfel raporturile dintre părinți și copii se înglobează în categoria de drept internațional privat a statutului personal127. Legiuitorul identifică această noțiune generică prin expresia „starea civilă și capacitatea persoanelor” (art. 2, alin. 2, C.civ.). Prin conținutul ei larg, categoria juridică la care ne referrim include pe lângămateria noastră instituții înrudite prin natură, precum numele, domiciliul, căsătoria și divorțul. Din sfera statutului personal nu face însă parte, dobândirea cetățeniei rămâne prin filiație firească sau prin înfiere, fiind o chestiune de drept constituțional, reglementată în modexclusiv de legea română128 nu poate să formeze obiect de cercetare în cadrul acestui capitol consacrat coliziunilor de legi. În cele ce urmează, considerăm, cu alte cuvinte, ca prestabilă și în afară de dubiu cetățenia copilului și a părinților în cauză.

Principiul aplicării legii naționale.

Raporturile dintre părinți și copii sunt guvernate, la fel cu celelalte materii componente ale statutului personal, de legea naționalăa subiectelorde drept în cauză (lex patriae), așa cum prevede explicit art.2, alin.2, C.civ.129. această soluție de principiu își găsește aplicarea fără dificultăți de câte ori toate persoanele interesate au aceeași cetățenie130.

Orice raporturi dintre părinți și copii cetățeni români cad sub incidența legii române, legea lor națională comună, chiar dacă ar avea domiciliul în alt stat. Tot astfel, în cazul în care atât copii, cât și părinții sunt cetățeni străini, ai aceluiași stat, li se aplică în principiu, în România legea lor națională comună. Putem arăta următorul exemplu, un minor, cetățean francez, a fost încredințat, în conformitate cu dispozițiile legii franceze, spre crestere și educare a mamei, de către o instanță din țară, sesizată cu acțiunea de divorț131.

Legea aplicabilă raporturilor dintre părinți și copii de naționalitate diferită. Pe plan mondial, s-au promovat soluții conflictuale care po ocroti cel mai bine interesele legitime ale minorului. În acest sens instanțele aplică uneori „legea cea mai favorabilă pentru copil”132. Orientatrea citată pare rațională și echitabilă. Totuși în practică poate să dea loc la dificultăți, din cauza evaluării foarte diferite pe care o comportă comparația dintre două legi complexe, cuprinzând atât reglementări avantajoase copilului, cât si altele severe pentru el, precum îndeosebi decăderile din drepturi.

Așadar, devine necesar să se concretizeze prin criterii mai precise legea efectiv aplicabilă (lex causae). Din acest punct de vedere nu pare posibil să se aplice invariabil aceeași lege tuturor categoriilor de raporturi juridice dintre părinți și copii de națiuonalitate diferită, independent de originea lor. Anumite diferențieri, cel puțin în fază inițială, a stabilirii legăturii materne sau paterne între filiația din căsătorie, din afara căsătoriei și înfiere nu credem că ar putea fi înlăturate, asftel cum se va preciza în continuare.

SECȚIUNEA II. LEGEA APLICABILĂ PENTRU STABILIREA FILIAȚIEI FIREȘTI

Determinarea legii aplicabile potrivit dreptului comun.

Filiația din căsătorie. Limitând discuția la dreptul nostru actual, constatăm că pentru soluționarea conflictelor de legi referitoare la stabilirea filiației firești în raporturile dintre părinți și copii de naționalitate diferită, se atribuie calitatea de lege chemată să guverneze (lex cause) fie legii române, fie legii naționale a copilului, fie legii efectelor căsătoriei.

Aplicarea în toate cazurile a legii române de către instanțele din țară, teză susținută de către o parte din doctrină133, prezintă desigur avantajul simplității.

Ni se pare însă că practica judiciară care își bazează soluțiile pe legea română o face omissomedio. Cu alte cuvinte, din motivarea hotărârilor respective lipsesc de multe ori tocmai argumentele care conferă, cu deplină îndreptățire, calitatea de lex causae reglementărilor din dreptul roman în acele spețe, precum naționalitatea copilului sau statutul efectelor căsătorieipărinților săi. Incumbăînsă interpretului să deslușească titlul juridic care legitimează incidența legii române, în funcție de punctele de legătură semnificative ale litigiului. Fără acest process de reconstituire a premiselor implicite ale silogismului judiciar, acceptarea ca atare a concluziei, competența legii române, se reduce la o formulă comodă, constatatoare care nu ne oferă o explicație valabilă de drept internațional privat.

În favoarea legii naționale a copilului militează argumenteputernice134 și înainte de toate ideea că el este principalul interesatîn stabilirea filiațieiatât față de mamă, cât și față de tată.

Aplicarea legii sale naționale prezintă și avantajul că asigură statutului său juridic deplină unitate, oricare ar fi modalitățile folosite pentru ocrotirea copilului (prin părinți, tutore, etc.)

Ne întrebăm prin urmare dacă în faza incipientă de constituire a legăturii de filiație, material nu ar urma să fie cârmuită de legea care realizează coeziunea dinbtre toți membrii familiei în raporturile dintre ei, și anume legea efectelor căsătoriei, cu alte cuvinte, în lipsa cetățeniei a soților, legea domiciliului conjugal sau, în ultim subsidiar, legea forului sesizat135. Ni se pare că îndeosebi prezumțiile de paternitate, esențiale pentru stabilirea filiației din căsătorie, nu ar putea fi supuse în mod adecvat unei alte legi. Față de copil interesează legea de la data nașterii sale deoarece filiația, raportată la anumiți părinți căsătoriți, este o calitate originară, decurgând din starea civilă de soți, pe care tatăl și mama o aveau în acel moment136

Filiația din afara căsătoriei. În materie se aplică legea națională a copilului137. Îndreptățirea acesteia de a cârmui stabilirea legăturii de filiație, atât față de mamă, cât și față de tată , se justifică în temeiul argumentelor arătate mai sus, cât și pentru rațiunea că se asigură astfel copilului unitatea de statut juridic, chiar dacă părinții au cetățenii diferite (ipoteză desigur mai frecventă decât în cadrul căsătoriei). Practica judiciară confirmă în genere soluția conflictualămenționată138.

Reguli de competență internațională. În lipsa unor dispoziții speciale de drept internațional privat, competența aparține în orice acțiune cu elemente extrancitate, care au de obiect filiația din căsătorie sau din afara căsătoriei, jurisdicției din statul de domiciliu al pârâtului, cum rezultă din art. 5 C.proc. civ.139

Dacă pârâtul locuiește în străinătate, fără să aibă nici domiciliu nici reședință în țară, cererea poate fi introdusă, potrivit textului arătat, la instanța domiciliului în România al reclamantului (de obicei copilul).

Determinarea legii aplicabile potrivit tratatelor de asistență judiciară.

Caracteristici generale.

Dispoziții de drept internațional privat referitoare la filiație cuprind numai tratatele de asistență juridică încheiate de România cu celelalte state140.

Între aceste convenții bilaterale există în genere o similitudine accentuată. Ele consacră în materie atât norme conflictuale, cât și dispoziții referitoare la competența internațională. Unele tratate reglementează distinc filiația din căsătorie și cea din afara căsătoriei, pe când altele le contopesc într-o singură normă de drept internațional privat, fără ca însă de aici să decurgă, pe fond, vreo deosebire de regim juridic.

Unele tratate instituie, în completarea regulilor de principiu care le sunt comune, anumite derogări, indicate deopotrivă în continuare, care le diferențiază.

Legea aplicabilă filiației din căsătorie.

Potrivit regulii de principiu, înscrisă în toate tratatele de asistență juridică, pentru stabilirea nașterii, ca și pentru determinarea, contestarea sau tăgăduirea paternității sau maternității din căsătoriese aplică legea statului contractant al cărui cetățean este copilul. Unele dintre tratate consacră și o regulă adițională, derogatorie, potrivit căreia, când copilul domocoliază pe teritoriul celuilalt stat contractant, se aplică legislația acestuia, dacă este mai favorabilă intereselor copilului.

Legea aplicabilă filiației din afara căsătoriei.

Potrivit reglementării unitare, prevăzute de toate tratatele de asistență, raporturile juridice dintre copilul născut în afara căsătoriei și mama sau tatăl acestuia se stabilesc potrivit legii statului contractant al cărui cetățean este copilul.

Domeniul de aplicare al legii personale.

Delimitarea față de domeniile altor legi competente. Regimul juridic al filiației firești, din căsătoriei sau din afara căsătoriei, formează în cea mai mare parte domeniul legii personale.

Ea determină îndeosebi modurile de stabilire a maternității sau a paternității, fie în temeiul unei prezumții legale, fie pe bază de recunoaștere emanată de la părintele în cauză, fie pe cale judiciară, precum și condițiile ce trebuie îndeplinite în acest scop.

Stabilirea hotarului despărțitor dintre legea personală a filiației și celelalte legi menționate interesează deopotrivă regimul de drept comun, ca și cel întemeiat pe dispozițiile tratatelor de asistență juridică, dacă acestea nu prevăd criterii proprii de delimitare.

Domeniul legii procedurale a forului. De câte ori stabilirea sau contestarea legăturii de filiație are loc pe cale juridică, îndreptățirea legii procedurale de a se aplica în tot ce privește activitatea jurisdicțională a instanței sesizate (ordinatoria litis) este neîndoielnică.

Unele materii par susceptibilesă se clasifice atât în categoria fondului, guvernat de legea personală, cât și în categoria formelor cârmuite de legea procedurală. Astfel sunt îndeosebi legi ……………procesuală în acțiunile ce ne preocupă, termenele de sesizare a instanței pentru stabilirea filiației din afara căsătoriei sau prntru contestarea paternității, ori, probele ce se administrează în cauzele respective. Delimitarea dintre cele două legi, cea procedurală și cea personală prezintă unele particularități în aceste materii.

Legitimarea procesuală141, deși afectează vădit acțiunea în justiție, intră totuși în sfera legii personale, care decide cui aparține dreptul de a se adresa instanței pentru stabilirea filiației față de mamă (art.52, C.fam.) sau pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei (art.59, C.fam.).

Termenele de intentare a acțiunii în justiție, care au ca obiect stabilirea filiației sau tăgăduirea ei, scapă deasemenea de sub imperiul legii procedurale, revenind legii personale a filiației îndreptățirea să le fixeze (precum art.55 și art.60, C.fam.).

În domeniul probelor142, legea procedurală a forului prezidează administrarea lor. În rest, li se aplică legea filiației.

Se stabilește mai întâi ce probe sunt admisibile (deexemplu, certificatul constatator al nașterii potrivit art. 47 C.fam. sau orice mijloc de dovadăîn cazurile prevăzute de art. 50, C.fam.).

Tot legea filiației arată cui îi revine sarcina probei sau instituie o serie de prezumții precum cea de paternitate (art53, C.fam.) dispersând astfel pe reclamant (copilul) de obligatia de a-și dovedi descendența față de tatăl căsătorit.

Obiectul probei și puterea ei doveditoare sunt deopotrivă guvernate de legea personală a filiației. Aceasta se bucură astfel, in detrimentul legii procedurale a forului, de un domeniu mai larg de aplicare decât în alte acțiuni judiciare, in care puterea doveditoare a probei depinde în principiu de legea judecătorului sesizat. Extinderea incidenței legii personale în acțiunile referitoare la filiație se explică prin influența nemijlocită pe care reglementările procedurale o pot avea asupra fondului dreptului (de exemplu, puterea doveditoare atribuită de legiuitor posesiunii de stat, prin art.51 și 53 C.fam., condiționează însăși stabilirea filiației materne sau paterne).

Domeniul legii aplicabile formelor exterioare ale înscrisurilor. În regim complex de drept internațional privat cunoaște și actul juridic al recunoașterii voluntare a copilului de către mamă sau tatăl său (art.48 și 56 C.fam.). Pe fond i se aplică reglementările din sfera legii personale a filiației, care decide dacă și în ce condițiireconstituirea este admisibilă. Sub raportul formei exterioare, înscrisul se întocmește în conformitate cu legea locului unde tatăl sau mama a făcut declarația de recunoaștere a copilului.

Condițiile de formă sunt deci guvernate de lex loci actus potrivit normei conflictuale înscrisă în art.2, alin. 3, C.civ. dintre tratatele de asistență juridică, numai cel încheiat cu R.D.G. prevede că „forma recunoașterii paternității este cârmuită de legea statului contractant pe al cărui teritoriu are loc recunoașterea”(art. 27. pct. 2). În rest, se aplicăsoluțiile de drept internațional privat al forului (instituției) sesizat.

Domeniul legii aplicabile incheierii căsătoriei părinților. Legea menționată devine aplicabilă în anumite condiții, în aczurile, desigur rare, de alunare a căsătoriei din care s-a născut copilul a cărui filiație se discută.

În asemenea situații se pune problema dacă acesta își menține sau nu în continuare statutul juridic, de copil al unor soți sau urmează să fie considerat ca născut în afara căsătoriei.

Răspunsul depinde de efectele pe care le produce anularea legăturii conjugale dintre părinți, cu alte cuvinte de admiterea sau de refuzul caracterului putativ al căsătoriei desființat. Legea care decide este cea nesocotită și anume însăși dispoziția pe care viitorii soți trebuiau să o respecte dar au încălcat-o la data eliberării căsătoriei144.

Regimul juridic al nulității în discuție și al efectelor ei depinde prin urmare de legea care a cârmuit formarea căsătoriei (legea națională a fiecărui soț). În temeiul ei se poate ști dacă situația copilului este sau nu afectată de anularea uniunii conjugale a părinților. Caracterul putativ al căsătoriei excede prin urmare domeniul legii personale a filiației.

Intervenția ordinii publice. Legea străină pe care normele conflictuale examinate până acum o declară aplicabilă într-un caz concret poate cuprinde anumite reglementări incompatibile cu ordinea publică din dreptul internațional privat român. În asemenea situații, ele sunt înlăturate și li se substituie dispozițiile corespunzătoare ale legii forului, )deci ale legii de fond române);

Înlocuirea arătată constituie însă o excepție destul de rară. Spre a exemplifica totuși cele arătate, credem că o lege străină care ar interzice stabilirea paternității din afara căsătoriei pe cale judiciară încalcă o concepție fundamentală a dreptului nostru. Tot astfel, o lege străină care ar refuza copilului beneficiul decurgând din caractzerul putativ al căsătorieianulatese învederează și ea inaplicabilăîn România, fiind potrivnică ordinii publice.

25- A se vedea (art. 55 alin.1) din Codul familiei „Acțiunea în tăgăduirea paternitățiise prescrie în termen de șase luni de la data când tatăl a cunoscut nașterea copilului”

26- în ceea ce privește calcularea termenului în care se poate introduce acțiunea în tăgăduire a paternității de către tatăl dispărut care se întoarce, a se vedea P. Anca, în volumul „Persoana fizică în dreptul…………. ”, București, Edit. Academiei, 1963, p.60., care consideră că termenul de șase luni începe să curgă de la data când tatăl dispărut, întors a aflat despre nașterea copilului, dar nu mai înainte de data reapariției sale.

T. Mandrea și Sc. Sorbănescu au și ei o opinie aceea că, termenul în discuție trebuie calculat de la data de când tatăl dispărut a aflat de nașterea copilului, chiar dacă aceasta este anterioară reapariției.

27- Există aici aceeași soluție, fără a deosebi dacă mama a ascuns (cu viclenie) nașterea copilului ori nu. Însă în cazul căsătoriei nule termenul se calculează tot de la data când soțul a cunoscut nașterea. Termenul de șase luni se calculează de la data când tatăl a cunoscut nașterea copiluluiiar nu de la data când a aflat de infidelitatea soției.

28- Această situație este distinctă de aceea în care acțiunea se introduce de soțul mamei, în termenul de șase luni, calculate nu de la data cunoasterii nașterii copilului, ci la data cunoașterii stabilirii filiației față de mamăpe calea recunoașterii sau a hotărârii judecătorești, și, prin intermediul prezumției de paternitate a filiației față de tată.

29- Situația prevăzută este destinată de cea de la art. 55, C.fam., care are în vedere cunoașterea nașterii copilului, ceea ce presupune că acesta are de la naștere stabilită filiația față de mamă;

30- Dacă la data stabilirii filiației copilului față de mamă prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească soțul mamei este pus sub interdicție suntem în situația arătată mai sus la litera a);

31- Este distinctă problema dacă, în această situație, recunoașterea făcută dar ulterior considerată, poate ori nu să producă efecte, desigur, după tăgăduirea paternității din căsătorie a copilului;

32- Situația este asemăbătoare dacă după hotărârea declarativă de moarte, intervine o nouă hotărâre prin care se rectifică data morții, copilul s-a născut la peste 300 de zile, deși în raport de vechea dată a morții, el s-a născut până la 300 de zile, ceea ce înseamnă că noua dată a morții este anterioară celei vechi. Aceasta înseamnă că acel copil se consideră din căsătorie pâna la data rectificării datei morții și din afara căsătoriei după asemenea rectificare. După această rectificare, intervin împrejurările arătate în text astfel încât situația devine asemănătoare cu cea din text;

33- A se vedea I.B. Iacovescu „Stabilirea paternității și proba grupului sangvin”, înJ.N.nr. 4, 1957. Recunoașterea mamei nu este suficientă pentru a se considera dovedită acțiunea în tăgăduirea paternității ea putând fi rezultatul unei înțelegeri între soți (art. 54, C.fam).

Trebuie dovedit că este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului. în aceeași expertiyă eredobiologică, ce se compune din trei categorii de examene și anume serologică, dermatoglifică și antropometrică, precum și pentru valoarea științifică de necontestat a expertizei dermatoglifice. Aici a se vedea I. Enescu. Valoarea probatorie a expertizei dermatoglifice în cercetarea filiației, în R.R.D., nr.3, 1981. Imposibilitatea ca soțul mamei să fie tatăl copilului, pentru tăgăduirea paternității copilului, este o stare de fapt a cărei dovadăse poate face cu orice mijloc de probă. Vechimea sarcinii în momentul nașterii copilului se poate stabili și după lungimea fătului, după greutatea acestuia și după greutatea placentei, precum și alte caractere morfologice.

34- Copii născuți înainte de punerea în aplicare a Codului familiei. Acțiunea în tăgăduirea paternității privind pe acești copii este supusă dispozițiilor Codului familiei.

35- A se vedea I.P. Filipescu „Efectele tăgăduirii paternității din căsătorie cu privire la numele copilului”, în R.R.D., nr.12, 1972. În cazul admiterii tăgăduirii paternității, copilul urmează să poarte numele pe care mama l-a avut în momentul nașterii acestuia. În cazul admiterii acțiunii de tăgăduire a paternității, copilul păstrează numele pe care mama l-a avut în momentul nașterii lui (soții au nume comune, iar căsătoria nu s-a desfăcut până la data tăgăduirii).

36- A se vedea Tr. Ionașcu „Drept civil pentru facultățile de științe juridice”, partea a II-a, Persoanele, București, 1959.

37- În timpul căsătoriei, schimbarea se face în condițiile art. 28, C.fam. și cele ale Decretului nr. 975 din 23 octombrie 1968.

38- Pe timpul judecării acțiunii în tăgăduire a paternității din căsătorie nu se suspendă drepturile și îndatoririle părintești ce decurg din prezumția de paternitate (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1398 din 23 octombrie 1970, în I.G. Mihuță, Repertoriu……1969 – 1975, p.41). De aceea avem în vedere efectele tăgăduirii definitive a paternității din căsătorie. În cazul tăgăduirii paternității copilului înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de stabilire a pensiei de întreținere urmează a se admite recursul soțului împotriva hotărârii de stabilire a paternității (Tribunalul jud. Hunedoara, dec. civ. Nr. 597 din 7 iunie 1979 în R.R.D., nr.2, 1980, p.58). Dacă soția și concubinul ei realizează venituri iar soția a recunoscut în instanță, deși a expirat termenul de tăgăduire a paternității, că soțul ei nu este tatăl copilului, neobligarea soțului la întreținerea copilului, neexistând o cerere în acest sens a mamei, nu contravine interesului copilului (Tribunalul jud. Brașov, dec. civ. Nr. 1317 din 9 noiembrie 1983 în R.R.D., nr.4, 1984, p.65).

39- A se vedea A. Lesviodax, Obligația legală de întreținere, București, Edit. Științifică, 1971, p. 156;

40- A se vedea P. Anca, op. cit., p.42 și urm.; Tudor R. Popescu, op. cit., vol. II, p.67 și urm. Vz. Și I. Bohotici „Propuneri de lege ferenda referitoare la soluționarea unor probleme privind conflicte de paternitate, în R.R.D., nr. 2, 1977, p. 30 și urm.”

41- Dacă tatăl copilului conceput în timpul căsătorieinu a tăgăduit paternitatea, recunoașterea altui bărbat că este tatăl copilului nu are o eficiență neputând înlătura prezumția legală de paternitate (Tribunalul Suprem, col. civ.dec. Nr. 1571 din 1 noiembrie 1963, în J.N.,1984, p.165). În același sens Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 755 din 10 mai 1978, în R.R.D., nr.11, 1978, p.62. Tot astfel s-a decis că, în cazul stabilirii altei filiații, împotriva prezumției legale de paternitate necontrazisă pe calea acțiunii în tăgăduire a paternității, chiar în prezența unei recunoașteri, instanța nu poate încuviința o altă filiație (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 732 din 2 iunie 1970, în C.D.,1971, p.189).

42- Nu se poate admite acțiunea în stabilirea paternității unui copil în favoarea căruia joacă prezumția de paternitate, căci aceasta poate fi răsturnată numai la cerea soțului mamei (colectiv, op. cit., în J.N., nr.11, 1964, p. 55). Copilul din căsătorie, nu poate introduce acțiune în stabilirea paternității din afara căsătoriei, după ce i s-a tăgăduit paternitatea, el poate introduce acțiune în stabilire a paternității din afara căsătoriei (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 573 din 28 martie 1985, în R.R.D., nr.1, 1986, p.70).

51- În cazul acesta este vorba de acțiunea în contestare a paternității copilului înregtistrat greșit ca fiind din căsătorie și care are deci ca tată pe soțul mamei, deși părinții săi nu au fost niciodată căsătoriți împreună sau au fost căsătoriți împreună, dar copilul nu s-a născut și nici nu a fost conceput în timpul acestei căsătorii, copilul născându-se fie înaintea încheierii căsătoriei, fie după trecerea a 300 de zile de la încetarea, desfacerea sau desființarea acesteia. Deși legea nu reglementează acțiunea, posibilitatea introducerii ei nu este pusă la îndoială (I.Albu, op. cit., p.257); A. Ionașcu, op. cit., p.64. Efectul admiterii acțiunii este înlăturarea calității de copil din căsătorie a copilului pârât și considerarea lui de la data nașterii ca fiind copil din afara căsătoriei. Copilul păstrează numele pe care mama l-a avut în momentul nașterii (Tribunalul Bacău, dec. civ. Nr. 849 din 24 iulie 1978, în R.R.D., nr.2, 1949, p.61 – 62). În consecință acțiunea în contestare a paternității este distinctă de acțiunea în tăgăduire a paternității din căsătorie. De asemenea , nu se poate confunda cu acțiunea în contestarea recunoașterii de paternitate.

52- Recunoașterea copilului din căsătorie nu produce efecte juridice. Prezumția legală de paternitate poate fi înlăturată numai prin tăgăduirea paternității (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 775 din 10 mai 1978, în R.R.D., nr.12, 1978, p.63 și Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1045 din 9 iulie 1981, în R.R.D., nr.2, 1982, p.64) I. Filipescu, Probleme în legătură cu recunoașterea și contestarea paternitățiiîn R.R.D. nr. 1, 1985.

53- A se vedea în acest sens art. 57 alin. 3 C.fam., „Recunoașterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca”.

54- A se vedea art. 57 alin. 2, C.fam. sau art. 332 alin. 1, Cod civil.

55- A se vedea art. 1171 Cod civil.

56- A se vedea art. 868 – 886 Cod civil.

57- Fostul Tribunal Regional Craiova, col. civ., dec. nr. 5334 din 8 octombrie 1957, în L.P., nr. 8, 1958, p. 97, cu notele N. Schipu și Sc. Șerbănescu.

58- Fostul Tribunal Regional Craiova, col. civ., dec. nr. 5334 din 8 octombrie 1957, în L.P., nr. 8, 1958, p. 97; Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 2147 din 15 decembrie 1967, în R.R.D., nr.5, 1968, p.159; Tribunalul jud. Dâmbovița, dec. civ. Nr. 3 din 12 martie 1968, în R.R.D., nr.10, p.142). În sensul că recunoașterea de paternitate se poate face în fața instanței judecătorești, și Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 2306 din 22 decembrie 1971, în I. Gh. Mihuță, Repertoriu ………… , 1969 – 1975 , p.42).

59- Sc. Șerbănescu, notă, în L.P. nr. 8, 1957, p. 99.

60- R. Petrescu, Acțiunile de stat, București, Edit. Științifică și Enciclopedică, 1977, p. 103

61- Tribunalul jud. Hunedoara, dec. civ. Nr. 1303 din 20 decembrie 1979, în R.R.D., nr.7, 1980, p.52. Vezi și nota 3 la p.195.

62- A se vedea I.P. Filipescu , op. cit. p. 324

63- A se vedea I.P. Filipescu, Aspecte noi privind paternitatea copilului din afara căsătoriei, în A.U.B., S. sj., nr. 1, 1972, p. 41 – 43;

64- A se vedea T.R. Popescu , op. cit. p. 67

65- A se vedea Sc. Șerbănescu, op. cit. p. 177

66- A se vedea P. Anca, op. cit. p. 104

67- A se vedea I.P. Filipescu , op. cit. p. 173

68- A se vedea, în ceea ce privește acest aspect, P. Anca op. cit. p. 105

69- A se vedea T.R. Popescu , op. cit., vol. II, p. 57; I.P. Filipescu , op. cit. p. 170; P. Anca op. cit. p. 105

70- A se vedea I.P. Filipescu , op. cit. p. 43 – 44

71- Problema este aceeași când se rectifică data morții soțului femeii care a născut copilul recunoscut, în urma rectificării, copilul nemaibeneficiind de prezumția de paternitate iar apoi se anulează hotărârea de declarare a morții

72- Se poate contesta numai recunoașterea de paternitate făcută prin declarație la serviciul stării civile, act authentic și testament. Paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească nu poate fi contestată. (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 764 din 11 mai 1978, în R.R.D., nr.11, 1978, p.62)

73- A se vedea Corneliu Livu Guiaș, notă Tribunalul jud. Bihor, dec. Nr. 809 din 28 iunie 1974, în R.R.D., nr.5, 1975, p.545

74- Copilul din afara căsătoriei dobândește numele de familie al aceluia dintre părinți față de care și-a stability mai întâi filiația (art. 64, alin. 1, C.fam..). Prin ipoteză, copilul a luat numele de familie al tatălui care l-a recunoscut. Înainte de recunoaștere, numele copilului a fost stabilit de autoritatea tutelară, deoarece avea ambii părinți necunoscuți (art. 2, Decretul nr. 975 din 23 octombrie 1968 cu privire la nume)

75- A se vedea art. 56 și art. 57 C.fam.

76- A se vedea art. 57, alin. 1, C.fam.

77- A se vedea art. 57, alin. 2, C.fam.

78- A se vedea Al. Oproiu. Dacă se poate introduce acțiune în anularea recunoașterii filiațiunii pentru incapacitate sau vicii de consimțământ, în L.P., nr. 9, 1961, p.48. De asemenea, nulitatea relativă a recunoașterii de paternitate pentru violență este admisă de Ilie Stoenescu, S. Zilberstein, op. Cit., p. 341.

79- În aceste sens, I.P. Filipescu , op. cit. p. 152 – 153

80- A se vedea, Teodora Pamblica, cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârii de stabilire a paternității, în J.N., nr. 10, 1964, p. 78, care citează în același sens, dec. civ. Nr. 2598 din 30 decembrie 1963, a fostului Tribunal regional Brașov. Copilul din căsătorie nu poate introduce acțiune în stabilirea paternității din afara căsătoriei, după admiterea tăgăduirii paternității din căsătorie, el poate introduce acțiune în stabilirea paternității, deoarece este copil din afara căsătoriei (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 573 din 28 martie 1985, în R.R.R.D., nr.1, 1986, p.70). În cazul introducerii acțiunii în stabilirea paternității,- copilul fiind din căsătorie-, aceasta este admisibilă, dar dacă, până la soluționarea acțiunii în recurs, s-a admis acțiunea în tăgăduirea paternității, atunci acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, devine admisibilă (Tribunalul Suprem, dec. civ. nr. 573 din 1985, în R.R.D., nr.1, 1986, p.70 și Tribunalul jud. Hunedoara, dec. Nr. 682 din 17 iulie 1987, în R.R.D., nr. 2, 1988, p.74).

81- A se vedea N. I. Șchiopu, Unele considerații în legătură cu acțiune stabilirii paternității în L.P., nr. 7, 1955, p.745 și urm.; Al. Bacaci, Aspecte noi sau controverse ale stabilirii paternității prin hotărâre judecătorească, în R.R.D., nr. 1, 1988, p.18. și urm., precum și I. Filipescu, Aspecte din practica judiciară referitoare la acțiunea pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei în R.R.D., nr. 10, 1984

82- A se vedea P. Anca, Stingerea dreptului la acțiunea în stabilirea paternitățiidin afara căsătoriei în L.P., nr. 3, 1958, p.16 și urm.; I. Condor, Admiterea acțiunii în stabilirea paternității pentru copilul major din afara căsătoriei, în L.P., nr. 9, 1957, p.1060; Tudor R. Popescu op. cit., vol. II, p. 73 și urm.; S. Șerbănescu op. cit., p. 184.

83- Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1181 din 7 iunie 1960, în C.D., 1960, p.300

84- A se vedea P. Anca, op. cit. p. 93; Tudor R. Popescu op. cit., p. 75; I. Filipescu, op. cit., p. 180;

85- A se vedea Tudor R. Popescu op. cit., p. 75; I. Filipescu, op. cit., p. 180; Titularul acțiunii pentru stabilirea paternității este copilul din afara căsătoriei. Dacă el este lipsit de capacitate de exercițiu, acțiunea se introduce, în numele copilului, de către mama lui, chiar dacă aceasta este minoră. În regulă, mama copilului este necăsătorită (celibatară, văduvă ori divorțată). Există următoarele situații în care aceasta este căsătorită, însă copilul este din afara căsătoriei: a) când paternitatea din căsătorie a fost tăgăduită de soțul mamei, acesta va introduce, de regulă, acțiunea în numele copilului; b) când mama s-a căsătorit după nașterea copilului, astfel că el nu beneficiază de prezumția de paternitate. Copilul născut sau conceput în perioada separației în fapt a soților beneficiază de prezumția de paternitate. Copilul născut sau conceput în perioada separației în fapt a soților beneficiază de prezumția de paternitate, astfel încât el poate introduce acțiunea prin mama lui, după ce soțul mamei a tăgăduit paternitatea din căsătorie.

86- A se vedea I. Filipescu, op. cit., p. 180. În sensul că un copil de 14 – 18 ani având capacitatea de exercițiu restrânsă poate introduce singur acțiunea cu încuviințarea mamei sau a ocrotitorului legal; S. Șerbănescu op. cit., p. 183; R. Petrescu op. cit., p. 73 – 74; A. Ionașcu s.a., op. cit., p. 75. Acești din urmă autori fac propunerea ca, în viitorul Cod al familiei să se prevadă expres dreptul copilului cu capacitate de exercițiu restrânsă de a introduce singur acțiunea în stabilirea paternității (p. 75, notă 88)

87- Dreptul la acțiune are două sensuri: material și procesual. Această clasificare nu se confundă cu cea din art. 246 și 247 C.proc.civ. (renunțarea la judecată și renunțarea la drept). Noi avem în vedere dreptul la acțiune în sens material. Ni se pare că soluțiile diferite se datorează faptului că termenul de acțiune este folosit în sens diferit.

88- A se vedea M. Mazo, Stabilirea judecătorească a paternității din afara căsătoriei , în J.N., nr. 5, 1961, p. 51; Tudor R. Popescu op. cit., p. 75 – 76; Tribunalul Suprem, col. civ. dec. Nr. 1280 din 1957, în C.D., 1957, p.193; Tribunalul Suprem, col. civ. dec.Nr. 740 din 1961, în J.N., nr.1, 1965, p.164.

89- A se vedea Sc. Șerbănescu, op. cit. p. 185; I. Filipescu, op. cit., p. 93; A. Velescu, O excepție de la stingerea procesului prin perimare bazată pe ocrotirea intereselor copilului minor , în R.R.D., nr. 2, 1967, p.97. În același sens, Tribunalul Suprem, dec.civ.Nr. 1077 din 1990, în D., nr.4, 1990, p.72, și C.S.J. dec.civ. Nr. 74 din 1990, în D., nr.9 – 12, 1990, p.241,).

90- Pârâtul care recunoaște la prima zi de înfățișare, într-o acțiune în stabilirea paternității copilului, datorează cheltuieli de judecată ( I. Gherghizan, notă, în J.N., nr.11, 1964, p.134 – 136 ., la Tribunalul popular Turda, sent. civ. Nr. 3361 din 4 noiembrie 1963, care a decis contrariul), deoarece se află în culpă procesuală, el fiind pus în întârziere prin efectul legii. Vezi și M. Enache, Aspecte ale stabilirii paternității, , în D., nr.9 – 12, 1990, p.89, și urm.

91- În sens contrar, în vol. Rudenia în dreptul ……, București, Edit. Academiei, 1966, p. 96. Situația juridică a moștenitorilor este diferită după cum ei sun tai copilului care are dreptul la acțiune sau sun tai pretinsului tată împotriva căruia se poate introduce acțiunea. Astfel, în primul caz, se consideră că se intervertește caracterul acțiunii pentru stabilirea paternității pornită de copil, deoarece legea a considerat că sunt demne de ocrotit nu atât interesele de stare civilă, cât cele de ordin patrimonial, întrucât dreptul de a continua acțiunea aparține tuturor moștenitorilor, legali și testamentary, chiar dacă acestia din urmă nu au uneori nici o legătură de familie cu copilul defunct și deci nu pot invoca interese de stare civilă (P.Anca, op. cit., p.54). De aceea, creditorii moștenitorilor copilului pot continua, în numele acestora, acțiunea.

92- Tribunalul Suprem, col.civ., dec.Nr. 31 din 15 mai 1962, în J.N., nr.4, 1963, p.160. În cazul acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei când nu s-a cerut și încredințarea copilului și stabilirea pensiei de întreținere, instanța are dreptul și obligația să pună în discuție și să statueze ea, din oficiu, și asupra acestor chestiuni (art. 65, C.fam.). Vezi D. Rizeanu și L. Bogdanovici, Despre unele particularități ale obligațieide întreținere în cadrul acțiunii în stabilirea paternității copiluluidin afara căsătoriei, în J.N., nr.10, 1964, p.80 – 81. Tribunalul Suprem, col.civ., dec.Nr. 92 din 14 ianuarie 1963, în C.D., 1963, speța 64.

93- A se vedea D. Rizeanu și L. Bogdanovici, Despre unele particularități ale obligației de întreținere în cadrul acțiunii în stabilirea paternitățiicopilului din afara căsătoriei, în J.N., nr.10, 1964, p.80 – 81; Tribunalul Suprem, col.civ., dec.Nr. 92 din 14 ianuarie 1963, în C.D., 1963, speța 64.

94- A se vedea T. Pop, Termenul în care poate fi introdusă acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, în cazul nulității actului de recunoaștere în: R.R.D., nr. 11 / 1968, p. 81 – 83; Corneliu Liviu Guiaș, În legătură cu posibilitatea stabilirii paternității după admiterea acțiunii în contestare a recunoașterii paternității, în: R.R.D., nr. 6 / 1977, p. 26.

95- Tribunalul Suprem, col.civ., dec.Nr. 408 din 18 aprilie 1961, menționată în colectiv. Problema de drept din practica de casare a tribunalelor regionale raportată la practica Tribunalului Suprem, în J.N., nr.7, 1962, p. 62.

96- A se vedea I. Mihuță, op. cit., în R.R.D., nr. 2 / 1979, p. 31., pentru noțiunea de întreținere în sensul că nu urmează a fi înțeleasă că trebuie prestată lună de lună, ci în raport de intenția celui ce o prestează și de alte elemente de fapt. Folosirea averii pretinsului tată nu este întreținere în sensul art. 60 C.fam. (Tribunalul jud. Hunedoara, dec.civ., Nr. 1011 din 22 octombrie 1985, în R.R.D.,nr. 6, 1986, p. 72.) C.S.J., dec. civ. Nr. 749, 1990, în D. Nr. 9 – 12, 1990, p. 241.

97- A se vedea P. Anca, Stingerea dreptului la acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, în L.P., nr.3,1958, p.11 și urm.; T.R. Popescu , op.cit., vol.II, p.82 și urm.; S Șerbănescu op. cit., p. 197.

98- M. Popa, Considerații cu privire la exercitarea dreptului la acțiune în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei, în J.N., nr.1, 1962, p. 101.

99- A se vedea A. Ionașcu, Data începerii cursului prescripției dreptului la acțiune în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei, în S.U.B. B.,s.j. 1965, p.70.

100- A se vedea C. Opreșan, Cu privire la aplicabilitatea art. 19 din Decretul nr. 167 din 1958 în acțiunile cu character personal nepatrimonial în J.N., nr.2, 1961, p. 358. Tribunalul jud. Timiș, dec. civ., Nr. 1527 din 1989, în D., nr. 9 – 12, 1990, p.241.

101- A se vedea R. Petrescu, Acțiunile privind statutul civil al persoanei, București, Editura Științifică, 1968, p. 87 – 88. În același sens I. Albu, op. cit., p. 242 și A. Ionașcu op. cit., p. 80.

102- Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 2132 din 1955, cit. de I. Stoenescu, Gr. Porumb, în Tratat de drept procesual civil român, București, Editura didactică și pedagogică,1966, p.226, nota 3.

103- A se vedea P. Anca op. cit., p. 45; T.R. Popescu , op. cit., vol. II, p. 24; S Șerbănescu op. cit., p. 197; în sens contrar: Al. Oproiu, op. cit., p. 133.

104- C.S.J., dec. civ. Nr. 13, din 13 ianuarie 1991, în D. Nr. 1, 1992, p. 111.

105- Faptul că părțile se îmbrățișau în incinta unității în care ambii lucrau și că se plimbam pe stradă împreună sau că odată mama copilului a ieșit de pe scara blocului unde locuia pârâtul pot constitui indicii care trebuie coroborate cu alte probe pentru stabilirea adevărului (Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 696 din 25 aprilie 1978, în R.R.D. nr. 11, 1978, p. 63. Dovada relațiilor intime în epoca de concepție a copilului, nefăcându-se proba că mama copilului a avut relații intime cu un alt bărbat, iar expertiza medico-legală, neexcluzând posibilitatea ca pârâtul să fie tatăl copilului, justifică stabilirea paternității (Tribunalul jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 769 din 6 iulie 1978, în R.R.D., nr.11, 1978, p.63). Dovada că un bărbat a avut relații intime cu mama copilului în epoca legală de concepție a acestuia, chiar dacă rezultă și din recunoașterea bărbatului, nu este suficientă, pentru determinarea paternității, trebuind să fie completată și de alte probe (în pricipal nu este suficientă, pentru determinarea paternității, trebuind să fie completată și de alte probe (în principal, nu este suficientă, pentru determinarea paternității, trebuind să fie completată și de alte probe (în rpincipal, expertiza serologică, dactilografică) din care să rezulte că această concepție este consecința relațiilor intime respective (Tribunalul jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 866 din 17 august 1979, în R.R.D., nr.2, 1980, p.59).

106- A se vedea Sc. Șerbănescu, op. cit. p. 186; M. Mayo, op. cit. p. 55.

107- Tribunalul jud. Dâmbovița, dec.civ.nr. 3 din 12 martie 1968, în R.R.D., nr.10, 1968, p.142; Tribunalul regional Craiova, dec. civ. nr. 5334 din 8 octombrie 1957, în L.P., nr.8, 1958, p.97, cu nota Nic. I. Șchiopu, Sc. Șerbănescu.

108- A se vedea Sc. Șerbănescu nota în L.P., nr.8, 1957, p.99 – 103;

109- A se vedea R. Petrescu, op. cit. p. 103;

110- Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 962 din 10 aprilie 1973, în C.D., 1974, p. 259. Când este vorba de problema dacă recunoașterea de paternitate făcută în cadrul acțiunii de stabilire a paternității poate fi ori nu contestată, soluția este deosebită, considerându-se că asemenea recunoaștere nu poate fi contestată împotriva hotărârii judecătorești respective fiind deschise numai căile ordinare și extraordinare de atac.

111- Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 670 din 18 aprilie 1985, în R.R.D. nr. 1, 1986, p. 70.

112- Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 1347 din 20 iunie 1955, în C.D. 1955, vol. I, p. 230.

113- A se vedea M. Mayo, op. cit., în J.N., nr. 1, 1965, p. 54; Sc. Șerbănescu op. cit., p. 180;

114- Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 912 din 14 septembrie 1966, în R.R.D. nr. 1, 1967, p. 151. În același sens Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 646 din 13 mai 1970, în I.G. Mihuță, op. cit., p. 41; J.B. Iancovescu op. cit., p. 647;

115- A se vedea I. Enescu, Valoarea probatorie a expertizei dermatoglifice în cerecetarea filiației, în R.R.D. nr. 3, 1981, p. 24 – 27; C. Surdu, Orientări noi în practica judiciară și literatura de spacialitate privind expertiza medico-legală a filiației, în R.R.D. nr. 1, 1983, p. 37; Z. Ander, I. Bilegan, V. Molnar, Medicina legală, București, Edit. Didactică și pedagogică, 1966, p. 134; I. Guai, M. Terbancea, V. Mărgineanu, L. Popa, Introducere în teoria și practica medico-legală, vol. III, Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1977, p. 147. În ceea ce privește examenul serologic, se arată că, în mod curent, în expertizele de stabilire a paternității, se efectuează testări numai în patru sisteme ABO, Rh, MN, Hp, deși, datorită progreselor stiințifice, numărul sistemelor cunoscute a crescut, printre acestea fiind: sistemul Lewis, sistemul Lutheran, sistemul Duffy, sistemul Kull – Cefano, sistemul P, sistemul Kidd, transferinele, pseudocolinesterazaserică, sistemul Gm, fosfatoza alcalină, sistemul secretor, gustator, Yg(C. Surdu, op. cit., p. 38).

116- Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 665 din 6 aprilie 1956, în C.D., 1956,vol. I, p. 423.

117- Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 47 din 11 ianuarie 1966, în R.R.D. nr. 1, 1967, p. 151.

118- A se vedea I. Cerchizan, notă la dec. nr. 3361 din 1963. a Tribunalului regional Turda, în J.N., nr. 11, 1964, p. 134 / 136;

119- A se vedea C. Marica, Exonerarea de plata cheltuielilor de judecată a pârâtului care a recunoscut pretențiile reclamantului, în R.R.D. nr. 3, 1969, p. 118 – 121.

120- A se vedea Al. Toader, Obligația la plata cheltuielilor de judecată în cazul acțiunilor având ca obiect paternitatea și pensia de întreținere, în R.R.D. nr. 19, p. 90 – 94.

121- În sensul obligării pârâtei la cheltuieli de judecată în procesul de tăgăduire a paternității, chiar dacă în timpul procesului minorul a decedat, iar acțiunea a fost admisă, a se vedea Tribunalul jud. Hunedoara, dec.civ. nr. 257 din 18 martie 1986, în R.R.D. nr. 10, 1986; Tribunalul jud. Timiș, dec.civ. nr. 1457 din 9 noiembrie 1971, în R.R.D. nr. 5, 1972, p. 156.

122- În privința încredințării copilului și a obligației de întreținere se aplică, prin asemănare dispozițiile din material divorțului, adică art. 42, C.fam. (respectiv art. 65, C.fam.)

123- Se poate cere, concomitent, prin acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, și pensia de întreținere în favoarea copilului. Pensia de întreținere este exigibilă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de stabilire a paternității (D. Rizeanu și L. Bogdanovici, op. cit., p. 79). Pensia de întreținere se datorează cu începere de la data introducerii acțiunii în stabilirea paternitățiidin afara căsătoriei, dacă a fost solicitată, iar nu de data pronunțării hotărârii, deoarece hotărârea judecătorească are effect declarative (Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 375 din 5 martie 1971, în I. G. Mihuță, op. cit. p. 42; Tribunalul Suprem, dec. de indrumare nr. 19, din 23 decembrie 1965, în C.D. 1965, p. 52).

124- A se vedea Teofil Pop, Probleme ivite în practica judecătorească în legătură cu obligația de întreținere a minorului, în J.N., nr. 3, 1964, p. 62 – 63;

125- În sens contrar, D. Bărbieru, notă la dec. nr. 2957 din 5 iulie 1957, a fostului Tribunal regional Cluj, în L.P., nr.11, 1957, p. 1382;

126- Copilul din afara căsătoriei care a beneficiat de întreținere în condițiile art. 14 Decretul nr. 130 din 1949 nu poate să beneficieze de dispozițiile art. 64 C.fam., în sensul de a solicita să poarte numele;

127- A se vedea I. Filipescu, Raporturile dintre părinții firești și copiii lor minori în dreptul internațional privat, în R.R.D. nr. 4, 1967, p. 55.I. Filipescu, Drept internațional privat, vol. 2, București, Tipografia Universității, 1984, p. 175;

128- A se vedea art. 5, 8, 9 și 16 din Legea nr. 24 din 17 decembrie 1971 a cetățeniei române; I. Deleanu, Cetățenia română, Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1976, p. 75 – 95 și p. 104 – 115;

129- A se vedea I. Nestor și O. Căpățână, Legea aplicabilă statului personal al străinilor potrivit dreptului internațional privat roman, în R.R.D. nr. 9/1967, p 33 – 43;

130- În cazul în care un cetățean roman este considerat de legea unui stat ca având cetățenia acelui stat, prevederile legii străine sunt fără efect față de dispozițiile legii române, potrivit art. 3, alin.2 din 2 nr. 24/1971; (A se vedea O. Căpățână, La determination de la nationalite des bipatrides en droit roumain: R.R.E.J., nr. 4/1973, p. 135 – 149).

131- Tribunalul Craiova, sent.civ. nr. 7189 din 10 noiembrie 1965, în J.N. nr. 10, 1966, p. 142

132- Tribunalul jud. Cluj, dec.civ. nr. 361 din 15 martie 1971; vezi și O. Căpățână și D. Ianculescu, Examen theoretic de parctică judiciară privind raporturile cu elemente de extraneitate dintre părinți și copii, în: S.C.J., nr. 4/1984, p. 341.

133- A se vedea M. Jacotă, op. cit., p. 228;

134- A se vedea I. Filipescu, op. cit.,vol. 2, p. 228;

135- De exemplu, sent. civ. Nr. 2896 din 12 noiembrie 1969 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în Clunet, nr. 3/1971, p.662. Cât privește alte criterii care determină legea efectelor căsătoriei a se vedea în acest sens I. Filipescu, op. cit., vol. 2, p. 166 – 167.

136- A se vedea, H. Batiffol și P. Lagarde, Droit international prive, ed. 5, vol. 2, Paris, 1971, nr. 267, p.92.

137- A se vedea I. Filipescu, op. cit.,vol. 2, p. 175;

138- De exemplu, Judecătoria sectorului 4 din Municipiul București, sent. civ. nr. 3515 din 25 iulie 1974, care a admis în baza art. 56, 59 și 61 din C. fam. Acțiunea copilului, cetățean roman, împotriva tatălui cetățean al Vietmanului. Astfel, Judecătoria Vișeul de sus (Maramureș), sent. civ. nr. 2430 din 4 decembrie 1978, copilul fiind cetățean roman, iar tatăl cetățean al Republicii Congo. Dar judecătoria sectorului 7 din Municipiul București a aplicat C.fam. ca lege națională a tatălui, în acțiunea introdusă de un copil de cetățenie vest-germană, soluție desigur susceptibilă de reserve (sent. civ. nr. 1790 din 28 martie 1979, în: ibidem).

139- A se vedea I. Stoenescu și S. Zifberstein, Drept procesual civil, vol. I, ed. 2, București, Editura didactică și pedagogică, 1983, p. 166 – 168.

140- Prin Excepție, tratatul încheiat cu, Cuba și ratificat prin D. nr. 67 din 27 martie 1981 nu include asemenea reglementări.

141- A se vedea, H. Batiffol și P. Lagarde, op. cit., vol. 2, nr.470 – 474, p. 92 – 95.

142- A se vedea, A Huet, Les conflits de lois en matoere de preuve, Paris, 1965, nr. 146 – 148, p. 183 – 190.

143- A se vedea, I. Filipescu, op. cit.,vol. 2, p. 69 – 73;

144- H. Batiffol și P. Lagarde, op. cit., vol. 2, nr.429, p. 57; Y. Loussouarn și P. Bourel, Droit international prive, ed. II, Paris, 1980, nr. 310, p.404. În opinia lui P. Mayer (op. cit., nr.557, p. 444), legea menționată are ca obiect numai efectele generale ale nulității căsătoriei părinților.

FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ

Noțiuni introductive.

Clasificarea filiației față de tată.

2.1. Copilul din căsătorie.

2.2. Copilul din afara căsătoriei

Moduri de stabilire a paternității din căsătorie și din afara căsătoriei

CAPITOLUL II. FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ DIN CĂSĂTORIE

SECȚIUNEA I. Prezumția de paternitate.

SECȚIUNEA a II-a. Timpul legal al concepțiunii copilului.

Noțiunea privind timpul legal al concepțiunii copilului.

Cum se calculează timpul legal al concepțiunii copilului?

Caracterul prezumției.

SECȚIUNEA a III-a. Puterea doveditoare a certificatului de naștere.

Noțiune.

Interpretare.

SECȚIUNEA a IV-a. Tăgăduirea paternității copilului din căsătorie.

Noțiunea de tăgăduire a paternității.

În ce cazuri se poate introduce acțiunea în tăgăduirea paternității.

Dreptul la acțiune în tăgăduirea paternității.

Împotriva cui se introduce acțiunea în tăgăduirea paternității.

Citirea mamei.

Termenul acțiunii. Probă în materia tăgăduirii paternității.

Instanța competentă în materia tăgăduirii paternității.

Admiterea acțiunii tăgăduirii paternității.

Efectele acțiunii tăgăduirii paternității.

CAPITOLUL III. CONFLICTE DE PATERNITATE (Dubla paternitate)

SECȚIUNEA I. Conflicte de paternitate – considerații generale privind conflictele de paternitate.

Noțiune.

Când există conflicte de paternitate.

Tăgăduirea paternității în caz de conflict de paternitate.

Dovedirea nepaternității.

Concludența expertizelor medico-judiciare la dovedirea nepaternității.

SECȚIUNEA a II-a. Contestarea filiației din căsătoriei.

Noțiune.

Cine poate introduce acțiunea.

Termenul introducerii acțiunii.

CAPITOLUL IV. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ DIN AFARA CĂSĂTORIEI

SECȚIUNEA I. Recunoașterea paternității

Noțiune. Caracterele, formele și efectele recunoașterii.

Copii care pot fi recunoscuți.

Conflictul aparent între paternitățile din afara căsătoriei.

Situații speciale.

SECȚIUNEA a II-a. Contestarea recunoașterii de paternitate.

Noțiune.

Cine poate contesta recunoașterea paternității.

Mijloace de probă.

Imprescribilitatea acțiunii.

Efecte.

SECȚIUNEA a III-a. Nulitatea sau anularea recunoașterii paternității.

Nulitatea absolută. Nulitatea relativă.

Efectele nulității sau anulării recunoașterii de paternitate.

CAPITOLUL V. STABILIREA PATERNITĂȚII PRIN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ

SECȚIUNEA I. Acțiunea în justiție pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei.

Noțiunea de acțiune în justiție.

În ce cazuri se poate porni acțiunea în justiție pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei.

Titularul dreptului la acțiune.

Introducerea acțiunii pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei.

Împotriva cui se pornește acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei.

Citarea autorității tutelare.

Instanța competentă pentru soluționarea acțiunii înstabilirea paternității din afara căsătoriei.

Termenul introducerii acțiunii înstabilirea paternității din afara căsătoriei.

Natura prestării întreținerii și conviețuirii pretinsului tată cu mama copilului.

Repunerea în termen.

Calculul termenului de prescripție al acțiunii, pentru stabilirea paternității.

Acțiunea în stabilirea paternității nu se poate porni mai înainte ca respectivul copil să se fi născut.

Ce trebuie dovedit?

Admisibilitatea tuturor mijloacelor de probă.

Apărarea pârâtului împotriva acțiunii în stabilirea paternității.

SECȚIUNEA a II-a. Cheltuieli de judecată.

Înregistrarea hotărârii.

Efectele stabilirii paternității din afara căsătoriei.

Acordarea pensiei de întreținere conform Codului familiei.

CAPITOLUL VI. CONFLICTE DE LEGI ÎN MATERIA FILIAȚIEI.

SECȚIUNEA I. Soluționarea conflictelor de legi.

Caracteristici generale.

SECȚIUNEA a II-a. Legea aplicabilă pentru stabilirea filiației firești.

Determinarea legii aplicabilepotrivit dreptului comun.

Determinarea legii aplicabile potrivit tratatelor de asistență juridică.

Domeniul de aplicare al legii personale.

CAPITOLUL VII. REGLEMENTAREA FILIAȚIEI FAȚĂ DE TATĂ DE PROIECTUL DE COD CIVIL.

Comcluzii:

Bibliografie: