File DE Monografie A Țării Făgărasului

UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

Facultatea de Științe și Arte

Specializarea: Pedagogie muzicală

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Dr. Marian Boghici

ABSOLVENT:

Racleș Laura- Mihaela

Târgoviște

-2015-

UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

Facultatea de Științe și Arte

Specializarea: Pedagogie muzicală

FILE DE MONOGRAFIE A ȚĂRII FĂGĂRAȘULUI

Județul Brașov –

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Dr. Marian Boghici

ABSOLVENT:

Racleș Laura- Mihaela

Târgoviște

-2015-

CUPRINS

Argument…………………………………………………………………….

Capitolul I – Introducere…………………………………………………….

Capitolul II – Istoriografia Țării Făgărașului………………….……………… 1.1 Cadrul istoric………………………………………………………………… 1.2 Cadrul geografic………………………………………………………………… 1.3 Fauna și flora caracteristică zonei………………………………………… 1.4 Starea actuală aȚării Făgărașului…………………………………………..

Capitolul III – Administrația locală. Municipiul Făgăraș și comunele din Țara Făgărașului………………………………………………….. 2.1 Primăria…………………………………………………………………….……… 2.2 Biserici………………………………………………………………………………. 2.3 Învățământul……………………………………………………………………….. 2.4 Principalele atracții turistice ………………………………………………….

Capitolul IV – Ocupații tradiționale………………………………………………………………. 3.1 Agricultura, creșterea animalelor și păstoritul……………………….. 3.2 Cojăcăritul………………………………………………………………………… 3.3 Încondeiatul de ouă …………………………………………………………… 3.4 Icoane pe sticlă…………………………………………………………………..

Capitolul V – Ocazii folclorice zonale…………………………………………………………… 4.1 Șezătoare …………………………………………………………………………… 4.2 Portul popular…………………………………………………………………….. 4.3 Ceata de feciori……………………………………………………………………

Capitolul VI – Tradiții și credințe……………………………………………………………………. 5.1 Vârstele timpului………………………………………………………………… 5.2 Nașterea…………………………………………………………………………….. 5.3 Nunta și orațiile sale……………………………………………………………. 5.4 Înmormântarea și bocetele…………………………………………………….

Capitolul VII – Genuri vocale mari………………………………………………………………….. 6.1 Doina………………………………………………………………………………….. 6.2 Balada…………………………………………………………………………………. 6.3 Cântecul propriu-zis………………………………………………………………. 6.4 Muzica păstorească………………………………………………………………..

Concluzie…………………………………………………………………………………………………….. Glossar……………………………………………………………………………………………………….. Bibliografie………………………………………………………………………………………………….

Argument

După părerea mea, cel mai frumos dar pe care îl poți oferi zonei pe care ai vizitat-o, în care apoi ai locuit pentru o periodă de timp și care te-a impresionat, este aceea de a scrie o lucrare despre aceasta și despre locuitorii săi din vremurile vechi, până la cele prezente.

Țara Făgărașului este locul unde am lucrat prima dată timp de doi ani și unde l-am cunoscut pe prietenul meu, cel care pentru mine, acum, este bogația vieții. Această “Terra Blachorum” (Țara Românilor) m-a ajutat să realizez că sunt binecuvântată să mă nasc și să trăiesc într-o țară cu locuri și oameni sfinți.

Ținutul Făgărașului înmănunchează o multitudine de obiceiuri și tradiții care datează din străvechi timpuri , dar și o mulțime de atracții turistice ce-i minunează pe miile de vizitatori care-i trec pragul în fiecare an. Pot spune din toată inima că iubesc fiecare clipă a reîntoarcerii acolo, pe plaiurile făgărășene, alături de oameni dragi, iar acum, cu ajutorul bunului Dumnezeu și datorită colaborarii prietenoase cu doamnele bibliotecare de la biblioteca „Octavian Paler” Făgăraș”, drept răsplată pentru toate acestea, voi realiza aceast studiu în cinstea strămoșilor noștrii- cartea neiutării de popor.

Mi-am ales să scriu despre această regiune deoarece a trezit în mine dorința, dar și curiozitatea de a cunoaște cât mai multe fapte și relatări referitoare la aceasta și, totodată, pentru că m-a făcut să o iubesc din nenumărate motive cum ar fi: peisajele mirobolante, tradițiile ce încă se mai mențin, dar și oamenii frumoși ce mi-au intrat la suflet datorită caracterelor aparte, față de care am un respect deosebit.

Abordarea este importantă prin perspectiva prezentării atât din punct de vedere folcloric, cât și muzical. Pe parcursul demersului meu voi detalia informații referitoare la reperele istorice și geografice , obiceiuri, tradiții și credințele zonei, cum ar fi emblematicile Cete de feciori, voi analiza ocupațiile tradițioale, dar și genurile vocale mari.

Capitolul I

-Introducere-

MOTTO:

“Datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor.

Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat ”.

(Alecu Russo – Poezia poporală)

Folclorul și-a făurit pe parcursul timpului valori de o originalitate relevantă pe plan conceptual, estetic și chiar etic. Acesta ne transmite nouă, fiecărei generații, mesaje care oglindesc indentitatea noastră cultural- spirituală. Satul românesc dăinuiește în virtutea unei vechi tradiții, fapt ce reiese și din sintagma sociologului, filozofului și totodata etnografului Ernest Bernea “ Moștenirea din bătrâni alcătuiește însuși felul de existență al acestei comunități; tradiția este atotstăpânitoare…” . În perspectiva lui Lucian Blaga, satul este imaginea metonimică a performanțelor, a veșniciei. Satul, conservator al culturii arhaice este în imaginarul blagian, un alt tărâm, descoperit de poet dupâ traversarea vămilor timpului.

Cea mai mare cinste și recunoștiință față de ținutul, terra unui popor este aceea ca un străin să-i pomenească numele și să-l facă cunoscut și celorlalți prin el, dezvăluind ceea ce pe el l-a minunat, iar ca moștenire ce poate fi lăsată, cel puțin în cazul meu, este lucrarea despre această binecuvântată “țară” și locuitorii săi.

Consider că, lucrarea File de monografie a Țării Făgărașului, devine un act necesar petru cunoașterea și aprecierea la adevărata valoare a peisajului natural și antropic, a ocupațiilor, a faptelor culturale, sociale și economice, dar în același timp, și la a face un apel la nevoia de valorificare a plaiurile mioritice, dăruite de Dumnzeu. Scopul acestui demers este cu atât mai important cu cât schimbările din viața locuitorilor sunt ireversibile, iar spectatorii purtători a unei lumi rătăcite, tot mai puțini.

Lucrarea prezintă o punte peste timp, un act de regenerare a ținutului, prin care generațiile viitoare își pot cunoaște trecutul și prezentul, pentru a cuveni să își schițeze viitorul. În perspectiva europeană, cunoașterea adevărurilor din viața comunității o constituie o preocupare sporită, cu multiple implicații științifice și civice. Sacru îți este pământul! Cred că a te apleca asupra rădăciniii nemului tău, a localnicilor sau a zonei în sine este nu numai un act de deplină politețe, ci și una dintre datoriile ce-ți stau în maini atunci când, la un anumit moment, ai un anumit loc și rol de unde toate acestea ți le poți îndeplini.

Studiul științific coordonat de domnul profesor Marian Boghici, la o primă vedere, poate fi interpretat ca o prezentare a ținutului din punct de vedere istoric, geografic, economic, social și cultural, dar devine și un ghid al atracțiilor turistice de pe meleagurile Țării Făgărașului, un ghid etnografic al viații oamenilor cu ocupațiile și priceperile lor.

Așa cum este și firesc, voi cuprinde în lucrare o monografie a Țării Făgărașului, structurată într-o formă cât mai eficientă, deținând cele mai importante aspecte astfel încât să nu depășească un timp prea mare pentru informare, servind atât unui turist străin, cât și curiozității cititorului de rând.

Capitolul II

Istoriografia Țării Făgărașului –

Cadrul istoric

Este cunoscut faptul că cele mai vechi scrieri cu privire la Țara Făgărașului au fost facute cu aproximație, în perioada primei jumătăți a secolului al XIII- lea. Săpăturile arheologice executate de către cercetătorii M. Macrea, Ghe. Bichir, K. Horedt, Fl. Costea, M. Mercu și mulți alții, au scos la iveală că existența umană pe meleagurile acestea au început în urmă cu 600.000 de ani.

În satele Țării Făgarașului (Beclean, Cincu, Comana de Jos etc.) din perioada Epocii Bronzului, s-au descoperit topoare, fragmente ceramice, pandative, seceri, cuțite, lănci, spade cu lamă în formă de flamă, cupe de bronz și multe alte obiecte arheologice, descoperiri ce demonstrează că aparțineau traciilor ce erau sistematizați în triburi mari fie de păstori, fie de agricultori cu așezări naturale, fortificate, în dealuri înalte sau văi adânci.

Fig.1 Ceramică dacică

Încă din timpurile străvechi, bărbații aveau ca preocupare aratul, păduritul, seceratul și confecționarea de vase din lut, de seceri, topoare sau spade, ceea ce dovedește că tracii apar în două ipostaze: cea de cavaleri războinci și cea de plugari. În cazul femeilor, ocupația principală era cusutul și țesutul, unele din ele întâlnindu-le și-n ziua de azi.

Fig.2 Vase de lut – ceașcă și strachină

Cu ajutorul descoperirilor, arheologii au ajuns la ideea că în Țara Făgărașului din perioada Epocii Dacice, au existat patru categorii de așezări: cetăți, sedii ale unor garnizoane militare, capitale fortificate și sate dacice nefortificate.

În anul 106. d. Hr., după cucerirea Daciei de către împăratul Traian, s-au construit de către romani, castre foarte rezistente, ca de exemplu cel mai mare de la Hoghiz, din S-E Transilvaniei. După anul 271 d. Hr. întregul teritoriu este asaltat de popoarele migratoare. La o perioada de aproape două secole, în anul 1150 românii din Țara Făgărașului, simțindu-se amenințați de către regatul maghiar, se constituie într-un voievodat condus de voievodul Radu Negru, fapt ce reiese din “ Letopisețul Cantacuzinesc” – anul 1290, renumitul întemeietor al Țării Romnești.

Începând din secolul XIII-lea până la anul 1730, cu aproximație, Țara Făgărașului a trecut prin stăpânirea domnilor munteni (Nicolae Alexandru Basarab, Vladislav, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș ș.a), în stăpânirea principilor ardeleni și a regilor unguri, iar mai târziu sub cea a dinastiei Habsburgice, moment în care se face trecerea unui număr de români făgărășeni de la religia de ortodocși, la cea de greco-catolică , mișcare inițiată de către împăratul Leopold I.

Revoluția de la 1844 s-a instigat și în Făgăraș, ca în întreaga Transilvanie, unde făgărășenii au participat la adunarea de la Blaj din 3-15 mai, iar la izbucinrea războilui civil ( revoltele de la Drăguș, Sâmbăta de Jos, Voievodeni și Arpașul de Sus, ca urmare a acțiunilor represive a autoritățiilor), în Țara Făgărașului a luat naștere o legiune militară. După perioada revoluției , Imperiul Austriei înființează un regim absolutism, însă acesta a fost înlocuit în 1860 cu un regim liberal ceea ce face să se instaureze la Făgăraș ca limbă oficială, limba română, motiv dat de majoritatea numărului de locuitori de români de 55.000 din 60.000.

Din păcate acest lucru nu ține prea mult, deoarece în 1867 se infiltrează dualismul austro-ungar, iar Transilvania își pierde libertatea, limba oficială devenind limba maghiară.

După mari lupte, în ciuda unei istorii atacante, făgărășenii au avut puterea și ambiția de a-și păstra obiceiurile de la debut, elementele modernismului fiind înglobate de-a lungul timpului.

Cadrul geografic

Din punct de vedere geografic, Țara Făgărașului se află la Nord de cel mai înalt lanț muntos și anume cel al Carpațiilor Merdionali. Aceasta mai este denumită de multe ori și Țara Oltului, nume dat de râul Olt ce o traversează. Denumirea de “țară ” este data din două motive: primul motiv este de la faptul că se prezintă sub formă de unitate geografică a unui “ ținut închis de granițe naturale și separat de cele vecine ”, iar cel de-al doilea motiv este dat de transformarea istorică particulară.

Este desfășurată sub forma unei fâșii, pe o axă de la Est la Vest, cu o lungime de 82 km. și lățime fluctuantă între 12 și 19 km. În anul 1876, regiunea Țării Făgărașului numește orașul Făgăraș ca district al acestei zone, de unde încă și-n zilele de astăzi este numit municipiu, acesta fiind cuprins între județul Brașov, de care și aparține, și județul Sibiu.

Fig. 3 Hartă Țarii Făgărașului

Din punct de vedere al modului de așezare a locuințelor, majoritatea localitățiilor din Țara Făgărașului, aproximativ 65% , au optat pentru amplasarea vatrelor la altitudini medii, cuprinse între 377 și 662 m cum ar fi: câmpia piemontană făgărășeană, urmată de podișul Ticușului, podișul Cincului și podișul Rodbavului.

Din punct de vedere al populației, în intervalul anilor 1990 – 2009, populația regională s-a manifestat în scădere cu -8,7%, densitatea generală medie înregistrând o scădere atât la nivel regional, de la 132,4 locuitori/km2 până la 103,7 locuitori/km2, cât și pe medii rezidențiale. În mediul urban media densității generale a populație diferă de cea a mediul rural, aceasta din urmă având valori mult mai scăzute.

Rata medie a natalității din Țara Făgărașului, pentru aceeași perioadă este de 12‰, iar în ceea ce privește rata medie a mortalității, la nivel regional s-au înregistrat valori în creștere, puțin peste 15‰. Foarte important este faptul că la nivelul Țării Făgărașului se înregistrează un indice mediu de îmbătrânire demografică de 78% valorile cele mai ridicate fiind în mediul rural (80,1%) față de mediul urban, în care se înregistrează valori de 60,5%.

Din punct de vedere al structurii etnice, populația este reprezentată de etnie română cu peste 90%, restul fiind de etnie romă și alte etnii.

Această întindere este înălțătoare ca atracție turistică din motivul valoriilor peisagistice, a unităților de relief întâlnite în teritoriu și datorită principalelelor tipurilor de relief: glaciar (crestele și vârfurile montane, văile glaciare și circurile glaciare de pe versantul nordic al Masivului Făgăraș), relieful dezvoltat pe roci vulcanice, relieful dezvoltat pe bazalte și relieful pe calcare.

Din punct de vedere al climei, regiunea se caracterizează prin temperaturi medii anuale de la aproximativ 9º C la Făgăraș la 2º C la Bâlea Lac, iar ca medie multianuală de precipitații 638,5 mm în partea joasă a regiunii și 1451 mm în zona înaltă. În timpul iernii grosimea medie a stratului de zăpadă variază între 0,6 și 4 cm în depresiune și între 2,5 și 234,3 cm la munte. Circulația maselor de aer este predominant nord-vestică și nord-estică.

După origine, lacurile existente în Țara Făgărașului se divid în două categorii: lacuri naturale și lacuri artificiale. Lacurile de origine glaciară s-au dezvoltat în munții Făgăraș (lacul Urlea, Podragu, Podrăgel, Doamnei, Avrig, Bâlea). Caracteristic întâlnim ape minerale sărate reprezentate la Băile Rodbav și la Băile Perșani care dispun de o bază de cazare și o bază de tratament și corpurile de apă subterană: corpul de apă Depresiunea Făgăraș și corpul de apă Munții Perșani.

Fauna și flora caracteristică zonei

Fauna reprezentată de Masivul Făgăraș, este cunoscută ca cea mai exponenițială zonă din țară, unde întâlnim un regat al nevertrebatelor, peste 1400 de specii de gândaci și 800 de specii de fluturi.

Specifice sunt și sopârlele de munte, năpârca, șarpele de pădure, vipera neagră, salamandra broasca de pădure și păstrăvul care crește în apele repezi ale lacurilor alpine.

Prezente sunt și mamiferele, din care amintim: căprioara, cerbul, râsul, pisica sălbatică, jderul de copac și capra neagră a căreia nu-i cad niciodată coarnele.

Fig.4 Capra neagră

Păsările caracteristice zonei sunt: cinteza, mierla, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, șoarecul comun, vulturul pleșug, acvila de stâncă, ierunca și fisa de pădure.

Fig.5 Ierunca

Din punct de vedere al florei, vegetația diferă în funcție de altitudine, formând astfel zone distincte și anume: la poalele masivului Făgăraș, întâlnim etajul pădurilor gorum, reprezentat de stejar, iar între 600 și 1350 de m, de la un capăt la altul, întâlnim etajul pădurilor de fag. Printe acestea mai întâlnim pe alocuri brebenei de munte, tufe de năpraznic cu flori roz: liliachii și galbinele de munte.

Fig.6 Tufă de năpraznic

În trecut, Țara Făgărașului a fost acoperită în totalitate cu păduri, stejarul ocupând suprafețe extinse din depresiunea Făgărașului și podișul Hârtibaciului, însă, în prezent, terenurile arabile și pășunile ocupă suprafețe considerabile în detrimentul celor împădurite. Munții Făgăraș se disting prin apartenența puținelor păduri virgine respective, cvasi-virgine.

În ceea ce privește cultura plantelor, cele mai ridicate valori aparțin cerealelor precum grâul și porumbul, urmată de plantele industriale: in, cânepă, floarea-soarelui și sfeclă de zahăr, restul terenului arabil fiind cultivat cu legume, cartoful predominând cel mai mult. O altă ocupație ce a căpătat încă de le începuturi o arie de dezvoltare mare și pe care oamenii din mediul rural o practică este aceea a creșteri animalelor, ca de exemplu: porcine, bubaline, cabaline și ovine.

Fig.7 Bubaline

Starea actuală a Țării Făgărașului

Având în vedere cercetările înaintașilor noștri, Țara Făgărașului este una dintre cele mai importante și vechi zone de locuire masivă românească din Transilvania, ea făcând parte din “șireagul de țări’’ românești subcarpatice ce-au inițiat istoria poporului nostru român. Aflată în centrul teritoriului românesc de locuire, este cunoscut faptul că Țara Făgărașului a deținut un loc corespunzător în istoria societății evului mediu. Totodată, aceasta a constituit încă din trecut, ca și Țara Bârsei, o zonă de refugiu față de dușmani, datorită poziției geografice favorabile.  

Locuitorii trăitori acestei zone, din vechile vremuri și până în cele noi, sunt creatorii unei noi civilizații, a unei istorii și culturi remarcabile, fapt care îi face pe oameni pentru a-și câștiga existența, pe lângă ocupația de creștere a animalelor și cultivarea diferitelor plante, să construiească hoteluri și pensiuni în zonele favorizate, motiv pentru care turiștii sunt tot mai mulți.

Țara Oltului așa cum mai este numită, cuprinde 51 de localități, dintre care Făgăraș. Acesta este considerat centrul urban al acestui ținut, motiv pentru care cercetarea mea, mă va face să fac referiri îndeosebi la această zonă. Îl consider ca un miez al pâinii, fără de care nimic nu poate sta în picioare.

Capitolul III

-Administrația locală. Municipiul Făgăraș și comunele din Țara – Făgărașului

2.1 Primăria

Municipiul Făgăraș este centrul urban al Țării Făgărașului ce face parte din Județul Brașov, Transilvania, România cu o populație de aproximativ 30.700 de locuitori, dovadă fiind recensământul din anul 2011. Majoritatea populației este reprezentată de români, urmată de o minoritate de etnie romă și maghiară și un procent mic la care nu se cunoaște proveniența etnică. Țara Făgărașului este înconjurată de 51 comune, iar în lucrarea mea voi vorbi despre cele ce sunt cel mai bine reprezentate.

Sediul primăriei se află pe strada Republicii, zona centrală a orașului. În perioada anului 2013, aceasta a implementat proiectul de actualizare a Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Făgăraș, în urma căruia s-a pregătit un set de propuneri și proiecte concrete ce reflectau nevoile comunității locale și pentru care “Primăria Municipiului Făgăraș” să poată mobiliza finanțări guvernamentale sau europene, în perioada următoare de finanțare (2014-2020).

Fig.8 Primăria Municipiului Făgăraș

 În prezent, din conducerea municipiului fac parte următorii:

Constantin Sorin Mânduc, primar încă din anul 2008, s-a născut în orașul Făgăraș, la data de 26 Decembrie 1973. A urmat ca studii Grupul Școlar Av. Dr. Ioan Șenchea Făgăraș, promoția 1988-1992, profilul economic, atestat profesional ca planificator, contabil și statistician. La șapte ani mai târziu, și anume în 1999 până în 2003, s-a înscris la Universitatea Româno-Canadiană Brașov- Facultatea de Jurnalism, totodată fiind licențiat al Universității de Vest din Timișoara. A mai continuat masterul la Școala Națioală de Studii politice și Administrative- specializarea Comunicare și relații publice, din Brașov și masterul la Facultatea de Drept a Universității Bogdan Vodă, din Cluj-Napoca, cu absolvirea specializării “Administrația și relațiile de muncă în dreptul intern și dreptul comunitar’’. Domnul primar se remarcă și prin aptitudinile și competențele sale cum ar fi: simțul responsabilității, stăpânirea de sine, capacitatea de impunere prin propriul exemplu, seriozitatea la locul de muncă, abilități de comunicare etc.;

Fig.9 Primarul actual al Municipiului Făgăraș

Viceprimarul Cîrje Cătălin George, considerat și mâna dreaptă a primarului, s-a născut la 25 Martie 1977, în Făgăraș, Jud Brașov, aflându-se în funcție tot din anul 2008 până la ora actuală;

Fig.10 Viceprimarul Municipiului Făgăraș

Secretar- Giunca Laura Elena;

Director economic- Prescure Victoria;

Șef serviciu Venituri Bugetare- Boeriu Maria;

Șef serviciu S.A.P.P- Bica Adrian;

Șef Serviciu S.P.A.S- Taflan Bogdan;

Architect- Boer Liliana;

Șef birou proiecte, achiziții și investiții- Micu Florina;

Șef birou economic, financiar- Dima Lucreția;

Șef birou- Șipoș Camelia;

Șef birou horticol- Vaida Maria;

Director executive poliția locală- Binig Ioan;

Șef serviciu S.P.C.L.E.P- Avram Adriana-Carmen.

Consiliul local al Municipiului Făgăraș este alcătuit din:

Comportimentul de Autoritate Tutelară- serviciului Asistență socială este reprezentat de asistentul șef social, Bogdan Taflan.

Fig.11 Asistent șef social- Bogdan Taflan

Pe sectorul Autorizări- domeniul agricol se ocupă doamna Viorica Jiga.

Fig.12 Viorica Jiga

2.2 Biserici

"Ca să vezi și să înțelegi ce a fost și ce este Făgărașul, cetatea, orașul și împrejurimile, trebuie să urci pe Dealul Calborului sau pe Dealul Galațiului. Priveliștea ce ți se desfășoară în față e de neuitat…".

Din punct de vedere religios, în trecut, mai exact în perioada anului 1930, din locuitorii zonei, 34,9% erau ortodocși, 19,7% greco-catolici, 14,4% reformanți, 13,5% romano-catolici, 9,9% luterani, 2,3% unitarieni ș.a. Însă, în prezent, majoritatea este data de credincioșii ortodocși 83,12%, urmată de reformanți 1,85% și roman-o catolici 1,37%. Pentru restul de 8,53% din procentul populației nu se cunoaște apartenența confesională.

Având în vedere variația de religie a populației făgărașene, în Municipiul Făgăraș întâlnim mai multe tipuri de biserici unde credincioșii, cu frică de Dumnezeu, le trece pragul săptămânal.

O primă biserică este Biserica Evanghelică din Piața Republicii. A fost ridicată în perioada anilor 1842- 1843, sub o manieră neoclasică, după ce ziduri din aceasta au ars într-un incendiu, la inițiativa lui Andreas Wellmann (părtaș la revoluția burghezo-democratică), însă ctitorul adevărat este Cari Brukenthal. Aici, cu mulți ani în urmă s-a descoperit o biblie foarte valoroasă, scrisă în limba germană care se pastrează și-n zilele de astăzi. La pătrunderea în biserică se regăsesc trei monumente funerare ce aparțin primei jumătăți din secolul XIX.

Fig.13 Biserica Evanghelică

Biserica Sf. Treime s-a ridicat de către făgărășenii ortodocși, în urmă ce cea inițială, înființată de Brâncoveanu, le-a fost răpită. Proiectul acesteia a început în anul 1782, pe un teren dat de Gheorghe Corodi, de pe strada Ion Codru Drăgușan și a fost finalizat în anul 1783, însă turnul acesteia a fost terminat abia la 8 ani diferență, în 1791. Biserica Sf. Treime este una plină de valori artistice (datorită celor două icoane pictate în ulei ale lui Erei Bucur, din anul 1725). Lângă această biserică se află și una din școlile cele mai vechi ale Făgărașului, anume Școala “Radu Negru”.

Fig.14 Biserica Sf. Treime

Biserica reformată a fost reconstruită în anul 1721, după ce vechea biserică a fost distrusă. Aceasta găzduiește la intrare două coloane valoroase, iar în interior se găsește o orgă veche și un mic balcon pe care este sculptat o declarație.

Fig.15 Biserica reformată

Mănăstirea franciscanilor și Biserica romano-catolică se află pe strada Vasile Alecsandri. Această mânăstire cu biserică romano-catolică datează din perioada secolului al XV-lea și se află pe curenta stradă 6 Martie. Construcția a fost terminată în anul 1737, însă din păcate incendiul din 31 mai 1760, când a ars întregul oraș a distrus și acoperișul acestei biserici. După un an, de la această nenorocire, în 1761 lucrările reîncep la noua construcție in stil rococo, lucrări care se întind pînă în anul 1782.  În biserică se regăsesc o orgă din 1895, două manuale și 18 registre. Curtea interioară a mânăstrii este închisă de coridoare cu arcade atât la parter, cât și la etaj. Totodată această biserică este declarată ca și monument de arhitectură.

Fig.16 Mânăstirea franciscanilor și Biserica romano-catolică

Biserica „Sfântul Nicolae", ctitorită de Constantin Brâncoveanu, de pe strada Tudor Vladimirescu este cel mai vechi dintre monumentele de arhitectură din oraș care s-a păstrat în picioare până și-n ziua de astăzi. Aceasta fost înălțată cu donațiile domnitorului și ale soției acestuia, Doamna Marica, după cum demonstrează și inscripția de la intrare, între anii 1697- 1698. S-a construit la insistențele și rugămințile oamenilor din Făgăraș ce-au rămas fără un lăcaș de cult din cauză că cel vechi arsese. Pictura din naos și altar a fost creată de către Preda Zugravu, din Câmpulung, picturi murale ce se regăsesc și-n prezent încă din anul 1721, iar pictura din pronaos s-a efectuat după anul 1772.

Modelul acestei biserici este capela Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, ridicată în 1688. La rândul ei, biserica din Făgăraș a fost un prototip după care meșterii satelor din jur s-au inspirat la ridicarea altor monumente din împrejurimi. Casa Domnului are un plan dreptunghiular alungit, cu pridvor, pronaos și altar și se incheie cu o absidă semicirculară în interior și poligonală în exterior, iar asupra pronaosului este ridicat turnul clopotniței.

“În altar s-a păstrat semnătura autorului picturii: Preda zugrav sin Predii zugrav ot Dolgopole”. Biserica a fost renovată în 1921-1922, iar în prezent este declarată monument de arhitectură.

Fig.15 Biserica Sf. Nicolae

2.3 Învățământul

Se știe că în trecut, cu mult timp în urmă, școala era strâns legată de biserici deoarece, fără acestea din urmă haosul și-ar fi spus cuvântul. Învățământul a luat naștere din necesitățile profunde ale societății, care a inventat școala, determinându-i caracterul.

La noi, la români se vorbește despre apariția procesului educativ încă de prin epoca străveche, dovadă dată de descoperirile de la Bugiulești, Jud. Vâlcea care dovedesc prezența pe pământurile patriei noastre, în urmă cu peste 2 milioane de ani, a ființelor umane care foloseau ca unelte, obiectele luate de-a gata din natură. Lucru care dovedește existența înțelegerii necesității de a le folosi, învățarea mânuirii lor.

În perioada neolitică, educarea și instruirea copiilor era făcută oral, subiectul educației fiind dat de experiențele și preocupările oamenilor. Se defineau cunoștiințe cu privire la viața practică și anume: la ridicarea locuințelor, asigurarea hranei, a sănătății, a producerii de îmbrăcăminte sau încălțămite, a diferitelor unelte metalurgice ș.a.

Dacă ne gândim la faptul că pe ținutul Țării Făgărașului au fost descoperite urme ale unor vieți omenești din timpuri cele mai vechi, ne justificăm faptul că educația a pătruns până și asupra strămoșilor făgărășenilor.

Mai târziu, în perioada epocii metalelor, tot ceea ce era pe plan religios, moral și practic suferă transformări, deoarece odată cu apariția noilor ocupații este nevoie și de elemente proaspete în cuprinsul învățării acestora. Este logic faptul că în mediul urban, nivelul de pregătire era și este mult mai ridicat decât cel din mediul rural. Un rol foarte important pentru dezvoltarea și risipirea științei, unde scrisul și cititul erau de învățat obligatoriu, îl aveau sediile militare. Metodele pedagogice nu erau dezvoltate ca-n ziua de astăzi, acestea se fundamentau pe capacitatea de memorare, imitare și constrângere.

Prima etapă a învățământului, la nivelul proviincilor romane, era redată de școlile cu grad rudimentar sub îndrumarea unui magister, care preda scrisul, cititul, noțiuni fundamentale ale matematicii și recitare, iar cea de-a doua etapă secundară era dată de școlile gramaticale din orașele mari, sub ghidarea unor particulari.

În cursul secolului al IV-lea d. Hr., inițiativa față de învățământ aparținea comunității de creștini, care prin intermediul textelor religioase implementa elementele de educație.

Ca principal mediu de educație orală este mediul familiar, la care se alătură satul sau orașul, prin păstrarea și respectarea obiceiurilor, tradițiilor, a principiilor de conduita etc., iar apoi instituțiile de învățământ.

Din scrierile Țării Făgărașului, reiese că, în trecut, se construiau fie școli ortodoxe de limbă slavonă, fie școli catolice de limbă latină pe lângă mănăstiri, lucru care pe domnii Țărilor Române îi face să creeze și mânăstiri ortodoxe pe suprafața pământurilor locuite de români. În Transilvania, în zona Făgărașului este atestată documentar, încă din secolul al XIV- lea mănăstirea de la Scorei.

Ca și sursă de învățare în primul rând, erau folosite cărțile bisericești și cărțile populare. Totodată, prin aceași perioadă, cu precădere în Țara Făgărașului apăruseră școlile unice de zugravi, unde copii erau instruiți pe domeniile scrisului, respectiv al cititului, iar cei mai buni, în domeniul picturii.

Una dintre școlile românești ortodoxe a fost înființată la sfârșitul secolului al XVII- lea având ca drept menire lupta împotriva cultului greco- catolic și protejarea ortodoxismului. Aceasta avea sediul lângă mânăstirea de la Sâmbăta de Sus și rolul de îî avea sub pregătire pe dascălii și preoții ortodocși. Alte școli de pe lângă mânăstiri făgărășene, ce-au luptat împotriva catolicismului sunt cele din Arpașu de Sus, Viștea de Jos, Arpașul de Jos, Viștea de jos și Comana de Sus.

Fig.16 Academia Sâmbăta de Sus

Municipiul Făgăraș avea și el sub stăpânire școli ortodoxe românești. Printre acestea amintim: cea situată în fața bisericii Brîncovenești, pe ulița Brașovului, “într-o casă cu ferestrele către grădină și curtea către drumul țării”.; cea de-a doua, întemeiată de principesa Suzana Lorantffy, o școală de stagiu elementar cu un internat, motiv pentru care tot mai mulți tineri erau atrași.

În prezent, odată cu trecerea timpului, învățământul ocupă un rol foarte important in viața individului, astfel că numărul și diversitatea instituțiilor de învățământ a crescut foarte mult. Referindu-mă strict la zona orașului Făgăraș, din cadrul Țării Făgărașului, numărul cu aproximație a unitățiilor de învățământ este de șase instituții, aproape fiecare din ele având atașată câte o școală generală. Cea mai renumită și veche instituție de învățământ secundar din oraș este Colegiul Național “ Radu Negru”, înființat în anul 1869 de către cărturarul și subrefectul din acea perioadă, Ion Codru Drăgușanu.

Fig.17 C.N. „Radu Negru”

2.4 Principale atracții turistice

Fig.18 Cetatea Făgărașului

Cetatea Făgărașului – este principala atracție turistică a Făgărașului și în același timp, cel mai bine conservat monument din întreaga țară sau chiar Europă. “Săpăturile arheologice efectuate aici nu au avut darul doar să contureze etape în evoluția arhitectonică, ci au pus în evidență și o altă realitate- existența unei fortificații de lemn și pământ, datată din secolul XII-XIII, care a fost baza fortificației de piatră din secolele XIV- XV.”

Proiectul cetății este extins și continuat timp de două secole înainte, într-un stil al renașterii transilvanice, fiind considerată alături de Deva cele mai prestigioase fortificații din Transilvania. În perioada anilor 1599- 1600, aceasta s-a aflat sub conducerea rudelor lui Mihai Viteazu.

În prezent, Cetatea Făgăraș își păstrează foarte bine arhitectura, poate și datorită restaurării recente. Aceasta făgăduiește întru-na din “aripi” două alte instituții: Biblioteca Municipală și Muzeul de Istorie și Etnografie al Țării Făgărașului-Valer Literat

Muzeul “Valer Literat”- se află în interiorul Cetății, a fost întemeiat în anul 1923 cu ajutorul colecției etnografice a dascălului Valeriu Literat, nume care însuși muzeul il poartă. Profesorul Valeriu a fost la vremea aceea o mare personalitate a vieții culturale din orașul Făgăraș. Este cunoscut faptul că nu de la început muzeul a fost dat sub acest nume, ci până în perioada anului 1981 se chema Muzeul “Cetatea Făgăraș”, în 2004 Muzeul „Țării Făgărașului” , iar de atunci și până la ora actuală poartă numele de Muzeul “Țării Făgărașului Valer Literat”.

Acesta cuprinde o mare diversitate de colecții a trei mari profiluri: etnografic, artistic și istoric, motiv pentru care a muzeul a fost divizat pe trei secții: Etnografia Țării Oltului, galerie de sculptură din Sala Dietei a lui Virgil Fulicea (poet, sculptor și profesor universitar) și istoria Țării Făgărașului.

Fig.19 O ilustrație din Muzeul „Valer Literat”

Statuia ”Doamnei Stanca„ – este defapt statuia soției voievodului Mihai Viteazu. Aceasta se află în “apărarea” cetății și aparține sculptorului Spiridon Georgescu. Pe soclul Statuii Doamnei Stanca se pot citi și astăzi următoarele rânduri:  „Aici a suferit toate umilințele și amenințările, pentru că a cerut dreptate neamului său, chinuită și apoi veșnic nemângâiată, soție a lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca”. Cu același nume mai există închinat memoriei doamnei, o stradă și un liceu.

Fig.20 Statuia “Doamna Stanca”

Catedrala Ortodoxă “Sfântul Ioan Botezătorul”- a cărei ridicare de ziduri a început în urmă cu 20 de ani, dar din păcate a ars. Este cunoscută de multe ori și sub denumirea de catredala poleită cu aur se află în centrul orașului, lângă cetate și are ca ocrotitori pe: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Părinți Ioachim și Ana, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfinții Martiri Brâncoveni și pe Părintele Arsenie Boca.

Fig.21 Catedrala „ Sf. Ioan Botezătorul”

Capitolul IV – Ocupații tradiționale

3.1 Agricultura, creșterea animalelor și păstoritul

Ocupația predominantă din Țara Făgărașului este agricultura, urmată de creșterea animalelor și păstoritul. În trecut, se cultiva meiul, secara, cerealele, hrișca, sfecla de zahăr și cânepa, cultivate și astăzi, dar la care se adaugă, după anii 1800 și cultivarea de cartofi, roșii și ardei. Înainte de a fi sădit, terenul este arat, curățat și cultivat cu îngrășământ natural. Semănatul păioaselor se făcea manual, prin răsfirare, ceea ce necesita o bună îndemânare, iar recoltatul fie cu secera, fie cu ajutorul coasei manuale. Treieratul grânelor, care cu mulți ani înainte se realiza prin călcat, cu ajutorul calului, astăzi se utilizează o mașinărie mecanică cu motor. Cartoful și porumbul se plantau tot manual, chiar dacă era vorba de suprafețe mai mari. Bineînțeles că, în prezent, lucrurile s-au schimbat, deoarece majoritatea gospodăriilor dețin pluguri moderne, tractoare și tot felul de mașinării agricole.

Oamenii sunt atrași foarte mult și de creșterea animalelor, a vitelor care înainte ocupa o mare răspândire, în anul 1632, numai Cetatea Făgărașului avea 16.984 de oi, iar în 1640, în 46 de sate se numărau 24.719 oi și capre. Turmele mergeau și în transhumanță, peste Carpați.

Păstoritul a avut o dezvoltare foarte intensă, produsele rezultate având un impact bun asupra economiei de la vremea secolelor XIV- XVIII, dar cum niciodată vremea bună nu ține prea mult, din păcate, în urma secetei și foametei din anii 1717- 1718, numărul oilor suferă o scădere considerabilă, motiv pentru care dezechilibrul se înfățișează.

A avut ca loc de inițiere, unul dintre cele mai distincte sate ale Țării Făgărașului- Drăguș. O știre din anul 1549, precizează că angajarea ciobanilor se făcea de la Sf. Gheorghe până la Sf. Dumitru, perioadă pentru care ciobanii primeau 2 oi din 200, de două ori haine și pieile de la oile moarte, o cîblă de grîu, lapte întimpul verii și brânză pe timpul iernii. Aceștia erau îndatorați ca pe zi să facă un caș, iar după ce se înțărcau miei, numărul de bucăți pe zi, de caș trebuia să fie de trei.

Această practicare a avut un rol mare la apariția și totodată, dezvoltarea industriei țărănești și meșteșugurilor, prin prelucrarea lânii și a pieilor, ceea ce duce la profesarea cojocăritului( despre care chiar voi vorbi), tăbăcitului și pielăritului.

3.2 Cojocăritul

Documentele strămoșilor noștri, atestă că ocupația oamenilor pentru cojocărit este încă din anii 1640-1680, treptat acoperind aproape majoritatea așezărilor din Țăra Făgărașului. Fiecare dintre practician avea maniera sa, astfel obiectul obținut distingându-se de la un individ la altul. Tot procesul era manual, folosindu-se ca unelte tradiționale: cuțitul de cărnuit, gripca, scaunul cu coasa pentru ras și întins piei, fără a utiliza tot felul de mașinării ce ușurează munca omului, întălnite în zilele noastre. Caracteristic zonei pe care o studiem sunt cele trei variante de pieptare, confecționate din pielea tăbăcită a oilor. Erau purtate de copii, bunici sau părinți atât în gospodărie și câmp, cât și-n zilele de sărbătoare, pe când în ziele prezente, acestea fie sunt lăsate zestre viitoarelor mirese ce pornesc spre un nou drum, fie sunt purtate cu ocazia diverselor spectacole.

Din punct de vedere al croielii, cele mai bătrânești pieptare făgărășene sunt cele înfundate, mai exact cele care se închid sub mână, pe o parte, cu ajutorul unor “bunghi” împletiți din piele: doi pe umăr și cinci sau patru într-o parte, fiecare dintre aceștia trecând printr-o încheietoare împletită tot din piele tăbăcită. Sunt făcute doar din piele albită cu ajutorul cromului și accidul sulfuric. La început aveau un singur buzunar pe partea stângă, însă odată cu trecerea anilor și dezvoltarea preferiințelor, numărul buzunarelor pieptarelor se înmulțește, ajungându-se la patru buzunare suprapuse, două câte două. Și tematica evoluează: broderia cusută este centrată pe zona pieptului de forma unui trunghi sau romb la bărbați sau motive florare la pieptarele pentru femei.

Fig.22 Pieptar bărbătesc-înfundat și pieptar femeisc

Cu ani în urmă, sub influențele cojocăritului din Sibiu, i-a naștere pieptarul “crepat” sau pieptarul ardelenesc. Acesta se încheie în față, cu ajutorul unor copci de metal, vopsite în diverse culori și are atașat aplicații din piele tăbăcită care sugerează diferite ornamente florale în funție de localitatea din care provine.

Fig.23 Ornamente pieptare Drăguș și pieptar femeiesc zona Transilvaniei

Cel de-al treilea model este “cheptarul văcsit” cu sau fără mâneci sau cu guler din lână împletită și mâneci. Acesta include motive și piese ale meșteșugului, ceea ce-l face să se distingă mai ușor de celelalte două.

Reflectându-ne la prezent în aniteză cu trecutul, modul de prelucare a acestor pieptare este mai accesibil, folosindu-ne de diverse materii tehnici sau prime, imitându-le pe cele originale, însă elementele cheie se păstrează, folosindu-le ca punct de plecare.

3.3 Încondeiatul de ouă

Măestria încondeierii ouălelor, din Țara Făgărașului se practică încă din vremurile vechi și se distinge foarte bine de alte zone ale țării noastre, de la modul de aplicare până la motivele decorative, motiv pentru care foarte mulți străini sunt curioși. Acestă paralelă reiese și din volumul de studiu comparativ, în urma unor cercetări inițiate în 1997, lansat de către dascălul Silvia Tatual, denumit „ Ouă încondeiate din Țara Făgărașului și Țara Bârsei” găsit la Muzeul Etnografic-Brașov.

Cea mai remarcantă zonă este Comuna Șercaia, din Municipiul Făgăraș, unde anual, în perioada sărbătorilor Pascale, atât copii cât și adulți participă la “Festivalul Ouălelor Închistrate” desfășurat în incita căminului cultural.

Tehnica închistririi este veche de sute de ani. La prima vedere, tehnica încondeierii ouălor cu ceară în relief pare mai simplă, însă presupune tot atâta migală, răbdare și creativitate din partea meșterilor. "Oul închistrit cu ceară în relief poate fi gata în 2-3 ore, în funcție de model. Ceara de culoare neagră se obține prin arderea celei naturale, ceara maro tot prin ardere, dar la un foc mai mic, iar ce vedem galben este chiar ceară naturală. Celelalte culori le obținem prin adăugarea de coloranți", ne explică meșterul. Înainte de toate însă, oul trebuie golit de conținut cu ajutorul unei seringi și spălat bine-bine, atât prin interior, cât și prin exterior, cu apă sărată sau cu apă cu detergent. Altfel culoarea nu se va ține de coajă.

Etapele de lucru la încondeierea ouălor în baie de culori continuă cu "pusul la uscat". "După ce se usucă bine, cu ceară de albine curată, fierbinte, se face primul model, după care introducem oul în baia de vopsea galbenă; lucrăm apoi pe galben ce dorim să rămână galben, apoi îl cufundăm în baia de vopsea roșie. Și, iarăși, se lucrează pe roșu ce dorim să rămână roșu, apoi introducem oul în baie de vopsea neagră. Sub lucrătură rămâne ce rămâne – întărește doamna Zinici -, apoi încălzim ceara, ștergem cu o pânză, și… oul este gata realizat în diferite culori.

Asta se numește tehnica de încondeiere în baie de culori succesive. Dacă înainte foloseam vopsele naturale, obținute din plante, acum folosim în special aneline, adică vopsele cu care se colorează lână, care, spre deosebire de cele naturale, care se prindeau mai bine de ou, acestea au o aderență mai bună", subliniază Maria Zinici.

3.4 Icoane pe sticlă

Supranumit și “Paradisul iconografie țărănești”, Țara Făgărașului reprezenta

-Glossar-

Castre- lagăr, tabără romană întarită;

Bubaline- vite cornute înrudite cu taurinele;

Cabaline- denumire științifică generică dată cailor;

Gheorghe Corodi- “cel bătrân” primul ctitor și fondator al bisericii Sf. Treime;

Erei Bucur- pictor în ulei;

Absidă- încăpere semicirculară în bisericile creștine, destinată altarului;

Magister- titlu științific între cel de diplomat universitar și cel de doctor;

Soclu-  suport sau postament din piatră care susține o statuie;

Transhumanță- animalele care sunt mutate dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei necesare;

Cîblă- vadră, măsură de capacitate pentru grîne, folosită în sec. XV-XVIII, egală cu o găleată;

-Bibliografie-

Gheorghe Sofonea, “Monografia satului Drăguș-Făgăraș”, Ed. Negru Vodă, Făgăraș, 2010;

Alecu Russo, “Poezia poporală”

Bernea Ernest, “Spațiu, Timp și Cauzalitate la Poporul Român”, Ed. Humanitas, București, 1997;

Ion Funariu, Alexandru Bușilă, “ Junii lui Crăciun”, Ed. Orientul Latin, Brașov, 1998;

Gheorghe Roșculeț, “Țara Făgărașului – Istorie și cultură- “, Ed. Negru Vodă, Făgăraș, 2002;

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Administrația Națională, Apele Române”, 2008;

Ioan Esan “ Vulturii Carpațiilor”;

“Făgăraș 700 de ani 1291-1991” Pagini de istorie, Ed. Arta grafică, cap. I;

“Țara Făgărașului. Istorie și cultură”. vol I., Gheorghe Roșculeț, Editura Negru Vodă, Făgăraș, 2002;

Pascu, St. ”Istoria învățământului din România”, Vol. I, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1983;

Aron, N., “Monografia bisericilor, școalelor și reuniunilor române din Făgăraș”, Tipografie Jer. Preda, Făgăraș, 1913;

Cornel Irimie, “Portul popular din Țara Oltului- zona Făgăraș”, Ed. De stat pentru literatură și artă;

CVMIDAVA VI, “Culegere de studii și cercetări a muzeului județean Brașov”, Brașov, 1973;

CVMIDAVA V, “ Muzeul Județean Brașov și Muzeul Bran”, Brașov, 1971, pg. 615.

http://primaria-fagaras.ro

http://www.dictionardesinonime.ro;

http://www.dictionarroman.ro

http://www.radunegru.ro/istoric.html;

http://www.looms.ro/brasov/fagaras/turism/obiective-turistice/monumente/statuia-doamnei-stanca/;

http://www.bzb.ro/stire/oua-incondeiate-din-tara-fagarasului-si-tara-barsei-a85334;

http://www.doxologia.ro/societate/traditii/ouale-inchistrite-se-fac-cu-sufletul