Filatia Rezultand din Procrearea Medical Asistata
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1
FILIAȚIA ÎN DREPTUL ROMÂN
1.1. Noțiunea de filiație
1.1.1. Clasificare
1.2. Filiația față de mamă
1.3. Stabilirea filiației față de tată
1.4. Acțiunea în tăgada paternității
1.5. Acțiunea în contestarea filiației față de tatăl din căsătorie1
CAPITOLUL 2 FILIAȚIA REZULTÂND DIN PROCREAREA MEDICAL ASISTATĂ
2.1. Tehnici de reproducere umană asistată
2.2. Complicațiile tehnicilor de reproducere asistată
2.2.1. Condiții specifice pentru accesul la procedura reproducerii umane asistate
2.3. Probleme legate de stabilirea filiației
2.3.1. Convenția de a purta sarcină pentru altul – procedura surogate mother
2.4. Mijloace de reproducere umană interzise: clonarea
2.5. Efecte specifice ale filiației rezultând din procreare medical asistată
CAPITOLUL 3
REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ MEDICAL CU TERȚ DONATOR ȘI
FILIAȚIA ÎN DREPTUL ROMÂN ȘI A ALTOR STATE
3.1. Filiația în dreptul român actual
3.2. Norme aplicabile în România tehnicilor de RUAM
3.3. Confidențialitatea informațiilor
3.4. Reproducerea umană asistată medical cu terț donator în dreptul altor state
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Reproducerea umană asistată medical desemnează acele practici clinice și biologice care permit concepțiunea în vitro, transferul de embrioni și inseminarea artificială, precum și alte tehnici care fac posibilă procreația în afara procesului natural (este definiția cuprinsă în articolul 2141 al Codului francez al sănătății publice; ințelesul nu poate fi esențial diferit în contextul legislației noastre). Fără îndoială, reproducerea umană asistată medical este nu numai o tehnică medicală din ce în ce mai influentă astăzi, dar semnifică și o mare cucerire a științei umane și implicit o nouă filozofie de viață.
Un elementar simț dialectic ne invită să cercetăm și reversul problemei, întrucât, în mod implacabil, când ceva se câștigă, altceva se pierde. Mai apoi, din dorința de a nu glisa într-un triumfalism infantil și miop, analiza acestui subiect complex și incitant trebuie plasată într-un context multifațetat care reclamă și degajarea conotațiilor lui psihologice și spirituale. Acest demers se conturează ca un imperativ nu numai că omul este prin excelență o ființă multidimensională, ce presupune să-i respectăm integralitatea, fară de care cădem într-o lamentabilă și păgubitoare inconștiență de sine.
În fond, reproducerea umană asistată medical este o metodă modernă de tratament al infertilității cuplului, cuprinzând ansamblul tratamentelor și procedurilor de inseminare artificială sau de fertilizare în vitro, cu implantarea embrionilor proveniți din această fertilizare.
Fertilizarea sau procrearea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă ființă.
Când doi soți suferă de sterilitate, ei au o modalitate consacrată juridic de a-și aduce în preajma lor un copil: adopția. Știința modernă, însă, a oferit o nouă cale celor cu deficiențe reproductive pentru a-și îndeplini dorința de a avea proprii copii: reproducerea umană asistată medical. Actul presupune însă mari probleme de natură morală și juridică. El ar putea fi înțeles mai degrabă ca un tratament în cazul infertilității sau sterilității, argument foarte des invocat de cei care îl pun în aplicare.
În acest caz, intervine o a treia persoană, care este medicul terapeut și care are un rol foarte important din punctul de vedere al aplicării tehnicilor medicale.
CAPITOLUL 1
FILIAȚIA ÎN DREPTUL ROMÂN
1.1. Noțiunea de filiație
Față de conținutul normelor juridice ce-i sunt consacrate, filiația ar putea fi definită ca fiind legătura biologică și juridică sau numai juridică ce se stabilește între două persoane ca urmare a faptului concepției și al nașterii, respectiv al actului juridic al adopției și care determină nașterea între acestea a unor raporturi nepatrimoniale sau patrimoniale reglementate prin norme juridice speciale.
Noțiunea juridică de filiație poate fi abordată în cel puțin trei sensuri, și anume:
• în sens restrâns sau în sensul definit mai sus, adică de legătură de descendență sau rudenie dintre părinți și copii. Sub acest aspect, în opinia domnului profesor Teodor Bodoașcă, filiația reprezintă proximitatea rudeniei. Într-adevăr, după cum s-a demonstrat deja, cea mai apropiată legătura de rudenie exista între părinți și copii;
• în sens larg, filiația reprezintă descendența unor persoane din altă persoană;
• în sensul de instituție juridică a dreptului familiei, adică de totalitatea normelor juridice care reglementează stabilirea și efectele acesteia.
1.1.1. Clasificare
Filiația este susceptibilă de clasificare după diverse criterii, astfel:
• în raport cu originea ei, filiația este naturală sau de sânge ori firească, dacă rezultă din legătura biologică dintre părinte și copil, și filiația civilă sau din adopție, dacă rezultă din actul juridic al adopției;
• în raport cu părintele față de care se stabilește, filiația se numește maternitate, dacă privește legătura de sânge a mamei cu copilul ei, și paternitate, dacă privește legătura tatălui cu copilul acestuia. Filiația față de mamă rezulta din faptul concepției și al nașterii, iar filiația față de tată numai din faptul concepției;
• în raport cu situația părinților, filiația poate fi din căsătorie, dacă aceștia sunt căsătoriți la data concepției sau nașterii copilului, și din afara acesteia, dacă părinții nu erau căsătoriți la data concepției copilului.
Noul Cod civil cuprinde unele reglementări referitoare la filiația naturală, și anume:
• dispoziții generale (art. 408-413), și anume: modurile de stabilire a filiației, dovada filiației, posesia de stat, posesia de stat conformă cu actul de naștere, timpul legal al concepțiunii, domeniul de aplicare;
• prezumția de paternitate (art. 414);
• recunoașterea copilului (art. 415-420);
• acțiuni privind filiația (art. 421-440), cuprinzând: acțiunea în constatarea filiației, acțiunea în stabilirea filiației față de mamă, acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, acțiuni privind filiația față de tatăl din căsătorie, dispoziții comune privind acțiunile referitoare la filiație;
• reproducerea umană asistată medical cu terț donator (art. 441-447);
• situația legală a copilului (art. 448-450);
• adopția (art. 451-482).
Stabilirea filiației, constituie modalitatea prevăzută de lege prin care este consfințită juridic legătura biologică ce există între copil și părinții acestuia, iar dovedirea filiației reprezintă activitatea de identificare și justificare faptică a acestei legături.
1.2. Filiația față de mamă
Când este vorba de determinarea filiației unui copil, dovada maternității trebuie făcută înaintea oricărei alte dovezi.
Filiația maternă rezultă din faptul material al nașterii copilului de către o anumită femeie, fiind importante în această situație două elemente de fapt:
– Împrejurarea că o anumită femeie a dat naștere unui copil;
– Identitatea copilului care revendică maternitatea cu aceea a copilului născut de femeia respectivă.
Starea civilă a mamei de la data nașterii copilului nu este relevantă în stabilirea legăturii de filiație maternă.
Dovada legăturii de filiație maternă se face prin certificatul constatator al nașterii, consolidat prin folosința stării civile –posesia de stat.
În conformitate cu dispozițiile art. 411 N.C.Civ., nicio persoană nu poate reclama o altă filiație față de mamă, decât aceea ce rezultă din actul său de naștere și din posesia de stat conformă cu acesta. Nimeni nu poate contesta filiația față de mamă a persoanei ce are o posesie de stat conformă cu actul său de naștere.
În ipoteza rar întâlnită a unei substituiri de copil sau în cazul în care a fost înregistrată ca mamă o altă femeie decât cea care a născut copilul se poate face dovada adevăratei filiații cu orice mijloc de probă.
Arătam mai sus că filiația față de mamă rezultă din însuși faptul nașterii. Ea se poate stabili, însă, și prin:
A) recunoaștere în formele prevăzute de art. 415-416 N.C.Civ., dacă nașterea nu a fost trecută în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registru ca născut din părinți necunoscuți, mama îl poate recunoaște pe copil.
Recunoașterea poate fi făcută prin:
– Declarație la serviciul de stare civilă;
– Înscris autentic, caz în care o copie a actului se va trimite din oficiu serviciului de stare civilă competent pentru efectuarea mențiunilor necesare;
– Testament.
Nulitatea absolută a recunoașterii de maternitate intervine dacă:
* a fost recunoscut un copil a cărui filiație, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiația anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoașterea este valabilă;
* a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenți firești;
* a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoașterii de maternitate poate fi cerută pentru eroare, dol sau violență. Prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data încetării violenței ori, după caz, a descoperirii erorii sau dolului.
Precizăm că în reglementarea anterioara a art. 48 din C.fam. sunt urmate aceleași reguli în această materie.
B) prin hotărâre judecătorească → printr-o acțiune în contestarea filiației, în situația în care a avut loc o substituire de copil, sau a fost înregistrată ca mamă o altă femeie decât cea care l-a născut pe copil; orice persoană interesată poate contesta oricând printr-o acțiune în instanță filiația stabilită de un act de naștere ce nu este în conformitate cu posesia de stat.
Reglementarea noului Cod Civil nu diferă de anterioara reglementare din
art.50 C.fam. care utilizează principii identice de analiză.
contestarea maternității, stabilită pe cale judecătorească. În sistemul anterior al Codului familiei, maternitatea, rezultând din certificatul de naștere eliberat pe baza hotărârii judecătorești de stabilire a filiației rămasă irevocabilă, poate fi contestată de orice persoană interesată afară de cele ce au participat ca părți în procedurile judiciare. Codul familiei nu reglementa această acțiune, dar ea poatea fi dedusă din interpretarea art. 57 din Legea 119/1996, coroborat cu dispozițiile art. 23 alin. (2) din Decretul 31/1954.
Acțiunea este imprescriptibilă extinctiv. Noul Cod civil reglementează în art. 421 aceeași posibilitate de contestare oricând de către orice persoană interesată a filiației stabilite printr-un act de naștere ce nu este conform cu posesia de stat.
printr-o acțiune în stabilirea maternității în cazul în care, din orice motiv, dovada filiației față de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al nașterii , ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nașterii.
Subliniem că, în actuala reglementare a Noului Cod Civil., regulile aplicabile în această materie sunt identice.
Condiții pentru intentarea unei acțiuni în stabilirea maternității:
A) dreptul la acțiune aparține copilului și se pornește în numele său de reprezentantul său legal; ea poate fi continuată de moștenitorii săi în condițiile legii;
B) acțiunea se introduce împotriva pretinsei mame sau a moștenitorilor pretinsei mame;
C) acțiunea este imprescriptibilă, ca regulă, dacă între timp copilul a decedat înainte de introducerea acțiunii, moștenitorii săi o pot formula în termen de un an de la data decesului.
Noul Cod Civil reia practic dispozițiile editate în art. 52 din C.fam. în ceea ce privește acțiunea în stabilirea maternității.
1.3. Stabilirea filiației față de tată
Prezumția de paternitate. În conformitate cu art. 414 N.C.Civ., copilul născut sau
conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei. Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Noul Cod civil stabilește, în art. 412 alin. (1), că intervalul de timp cuprins între a 300-a și a 180-a zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal are a Noului Cod Civil., regulile aplicabile în această materie sunt identice.
Condiții pentru intentarea unei acțiuni în stabilirea maternității:
A) dreptul la acțiune aparține copilului și se pornește în numele său de reprezentantul său legal; ea poate fi continuată de moștenitorii săi în condițiile legii;
B) acțiunea se introduce împotriva pretinsei mame sau a moștenitorilor pretinsei mame;
C) acțiunea este imprescriptibilă, ca regulă, dacă între timp copilul a decedat înainte de introducerea acțiunii, moștenitorii săi o pot formula în termen de un an de la data decesului.
Noul Cod Civil reia practic dispozițiile editate în art. 52 din C.fam. în ceea ce privește acțiunea în stabilirea maternității.
1.3. Stabilirea filiației față de tată
Prezumția de paternitate. În conformitate cu art. 414 N.C.Civ., copilul născut sau
conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei. Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Noul Cod civil stabilește, în art. 412 alin. (1), că intervalul de timp cuprins între a 300-a și a 180-a zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepțiunii, termen ce se calculează zi cu zi.
Între aceste două texte de lege se realizează conectarea pentru stabilirea în concret a paternității reale a unui copil, generând o abordare diferită a paternității din căsătorie, față de paternitatea din afara căsătoriei.
Noul Cod civil preia, astfel, din Codul familiei, regulile consacrate de art. 53 alin. (1) privind prezumția de paternitate și art. 61 C.fam. privind timpul legal al concepțiunii.
Ca și un aspect de noutate, art. 412 alin. (2) din N.C.Civ. Prevede că „Prin mijloace de probă științifice se poate face dovada concepțiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval”. Aceasta înseamnă că noul Cod civil consacră expres caracterul relativ al prezumției timpului legal al concepțiunii, atât în ceea ce priveste durata minimă și durata maximă a gestației, cât și în ceea ce privește posibilitatea de a face dovada că, în realitate, copilul a fost conceput într-o anumită perioadă din timpul legal al concepțiunii.
Filiația față de tată se poate realiza prin:
A. recunoașterea copilului în condițiile prezentate în art. 415 alin. (2) N.C.civ.
Astfel, recunoașterea se poate realiza în formele prevăzute de art. 415-416 N.C.civ., respectiv copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenți firești.
Recunoașterea poate fi făcută prin:
– Declarație la serviciul de stare civilă;
– Înscris autentic, caz în care o copie a actului se va trimite din oficiu serviciului de stare civilă competent pentru efectuarea mențiunilor necesare;
– Testament.
Nulitatea absolută a recunoașterii de paternitate intervine dacă:
* a fost recunoscut un copil a cărui filiație, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiația anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoașterea este valabilă;
* a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenți firești;
* a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoașterii de paternitate poate fi cerută pentru eroare, dol sau violență. Prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data încetării violenței ori, după caz, a descoperirii erorii sau dolului.
Arătăm că noul Cod civil preia regulile preexistente în C.fam. (art. 56 și urm.), pornind de la aceeași limitare a posibilității de recunoaștere numai la copiii din afara căsătoriei.
B. Pe cale judecătorească în cadrul:
– Unei acțiuni în stabilire de paternitate din afara căsătoriei;
– Unei acțiuni în tăgadă de paternitate în situația unei filiații deja stabilite față de tatăl din căsătorie;
– Pe calea unei acțiuni în contestarea filiației față de tatăl din căsătorie.
Vom detalia în cele ce urmează condițiile impuse de lege pentru fiecare dintre acțiunile în justiție care vizează filiația față de tată.
Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei
Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaște pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească în următoarele condiții:
– Acțiunea aparține copilului și se pornește în numele lui de către mamă sau de reprezentantul lui legal; ea poate fi pornită sau continuată și de moștenitorii copilului; anterior, art. 59 din C.fam. utiliza aceleași reguli de lucru, fiind condiționată de calitatea de copil din afara căsătoriei a titularului dreptului.
– Acțiunea se introduce împotriva pretinsului tată ori a moștenitorilor acestuia;
– Acțiunea nu se prescrie în timpul vieții copilului. În situația în care copilul a decedat înainte de a introduce acțiunea, moștenitorii săi o pot introduce în termen de un an de la data decesului.
Art. 426 N.C.civ. instituie o prezumție de filiație față de pretinsul tată în ipoteza în care se dovedește că pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepțiunii.
Această prezumție poate fi înlăturată dacă pretinsul tată dovedește că este exclus ca el să-l fi conceput pe copil.
Reglementarea noului Cod civil vine să tranșeze o dispută îndelungată în doctrină și practică, determinată de reglementarea din art. 60 alin. (1) C.fam., conform căreia acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei putea să fie pornită de mamă în termen de un an de la nașterea copilului. În acest fel, se realiza un conflict cu normele din art. 60 alin. (4) C.fam. și art. 59 C.fam., din perspectiva rolului mamei ca parte în această procedură (atât în nume propriu, cât și ca reprezentantă legală a copilului). Noul Cod civil stabilește în mod clar termenii în care doar copilul poate porni această acțiune și faptul că ea nu este supusă unui termen de prescripție.
Codul civil nou vine cu o reglementare specială privind recunoașterea pentru mama copilului a unui drept de a fi despăgubită cu cheltuielile ce țin de perioada de sarcină și naștere.
Ea poate solicita și obține de la pretinsul tată:
– Jumătate din cheltuielile nașterii și ale lehuziei;
– Jumătate din cheltuielile făcute cu întreținerea ei în timpul sarcinii și în perioada de lehuzie.
Această acțiune în despăgubiri:
se intentează în termen de 3 ani de la nașterea copilului;
se poate formula și în situația în care copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunțarea hotărârii privind stabilirea paternității;
nu poate fi admisă dacă mama nu a formulat și acțiune pentru stabilirea paternității.
1.4. Acțiunea în tăgada paternității
Prezumția instituită de art. 414 N.C.civ. indică faptul că un copil născut sau conceput în timpul căsătoriei îl are ca tată pe soțul mamei, paternitatea putând fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Dacă prezumția se regăsește în termeni identici și în anterioara reglementare a art.54 din Codul familiei, trebuie să subliniem că noul Cod civil vine cu o abordare mult mai largă a categoriilor de subiecți ce pot formula acest tip de acțiune în fața instanțelor de judecată.
Acțiunea în tăgada de paternitate se poate intenta în următorii termeni:
– Se pornește de:
→ soțul mamei;
→ mamă;
→ tatăl biologic;
→ copil;
→ moștenitorii acestora.
Observăm că noile dispoziții ale Codului Civil extind sfera persoanelor care pot formula acțiunea în tăgada paternității, dând această posibilitate chiar copilului și tatălui biologic. Prezența tatălui biologic în sfera titularilor acestei acțiuni reprezintă, din punctul nostru de vedere, un element inovator care va genera în practică dezvoltări și interpretări din punctul de vedere al probatoriilor administrate.
se introduce de soțul mamei:
împotriva copilului;
împotriva mamei copilului, dacă respectivul copil este decedat.
Dacă soțul este pus sub interdicție, acțiunea poate fi pornită de tutore sau curator.
Mama sau copilul pot introduce acțiune:
împotriva soțului;
împotriva moștenitorilor soțului, dacă soțul este decedat.
tatăl biologic poate introduce acțiune:
împotriva soțului mamei și a copilului;
împotriva moștenitorilor acestora, dacă soțul și copilul sunt decedați.
Acțiunea în tăgadă de paternitate se formulează cu respectarea strictă a termenelor prevăzute de lege:
• soțul mamei poate introduce acțiunea în tăgada paternității în termen de 3 ani de la:
dată la care a cunoscut că este prezumat tată al copilului;
dată când a aflat că prezumția nu corespunde realității;
data ridicării interdicției, dacă soțul fusese pus sub interdicție judecătorească, iar acțiunea nu a fost pornită de tutore.
Dacă soțul a murit înainte de împlinirea termenului de 3 ani, fără a porni acțiunea în tăgada paternității, aceasta poate fi pornită de moștenitori în termen de un an de la data decesului.
• mama poate porni acțiunea în tăgada paternității în termen de 3 ani de la:
→ data nașterii copilului;
→ data ridicării interdicției, dacă mama fusese pusă sub interdicție judecătorească, iar acțiunea nu a fost pornită de tutore.
Dacă mama a murit înainte de împlinirea termenului de 3 ani fără a porni acțiunea în tăgada paternității, aceasta poate fi pornită de moștenitori în termen de un an de la data decesului.
• pretinsul tată biologic poate introduce acțiunea în tăgada paternității pe toată durata vieții lui. Ea poate fi admisă numai dacă pretinsul tată biologic face dovada paternității sale față de copil.
Dacă pretinsul tată biologic a murit fără a porni acțiunea în tăgada paternității, aceasta poate fi pornită de moștenitori în termen de un an de la data decesului.
• copilul poate introduce acțiunea (prin reprezentantul său legal pe perioada minorității) pe toată durata vieții lui.
Dacă respectivul copil a murit fără a porni acțiunea în tăgada paternității, aceasta poate fi pornită de moștenitori în termen de un an de la data decesului. Dispozițiile art. 429 alin. (3) N.C.civ. se aplică în mod corespunzător.
În sistemul Codului familiei, și cu precizările aduse de Legea 288/2007, acțiunea în tăgăduirea paternității se prescria în termen de 3 ani:
– De la data nașterii copilului, pentru mamă și pentru copil;
– Pentru soțul mamei termenul curgea de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului;
– Pentru copil de la data majoratului său, dacă acțiunea nu a fost introdusă în timpul minorității sale.
1.5. Acțiunea în contestarea filiației față de tatăl din căsătorie
Acțiunea în contestarea filiației față de tatăl din căsătorie poate fi formulată de orice persoană interesată, oricând.
În fața instanței se va solicita să se constate că nu sunt întrunite condițiile pentru ca prezumția de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.
În Codul Familiei această posibilitate nu era clar reglementată, doctrina și practica judiciară fiind cele care au creat o cale de acțiune în așa numită contestare a paternității copilului aparent din căsătorie. Prin acțiunea în contestarea paternității copilului aparent din căsătorie, se urmărește exclusiv înlăturarea prezumției de paternitate greșit aplicate datorită înregistrării greșite a copilului, ca fiind din căsătorie. Lipsa acestei reglementări în Codul familiei a determinat introducerea unor reguli clare în noul Cod civil – art. 434.
Pentru toate categoriile de acțiuni referitoare la filiație, noul Cod civil stabilește o serie de dispoziții procedurale aplicabile în mod general:
– Părinții vor fi citați în toate cauzele referitoare la filiație, chiar și când nu au calitatea de reclamant sau pârât;
– Copilul va fi citat în toate cauzele referitoare la filiație, chiar și când nu are calitatea de reclamant sau pârât;
– În acțiunile privitoare la filiație nu se poate renunța la drept;
– În acțiunile privitoare la filiație nu se poate renunța la judecată atunci când acțiunea este introdusă în numele unui copil sau al unei persoane puse sub interdicție judecătorească, ori este formulată de copilul minor singur, potrivit legii;
– Prin hotărârea pronunțată, în caz de admitere a acțiunii, instanța va dispune obligatoriu cu privire la:
→ numele copilului;
→ exercitarea autorității părintești;
→ obligația de întreținere a părinților față de copil.
După caz, instanța poate stabili și modul în care copilul păstrează legături personale cu acela care l-a crescut.
– În cazul în care acțiunea privitoare la filiație vizează o moștenire vacantă, acțiunea poate fi introdusă împotriva comunei, orașului sau municipiului de la locul deschiderii succesiunii; citarea în proces a renunțătorilor, dacă ei există, este obligatorie;
– În cazul infracțiunilor a căror calificare presupune existența unui raport de filiație care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronunțată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiație.
CAPITOLUL 2.
FILIAȚIA REZULTÂND DIN PROCREAREA MEDICAL ASISTATĂ
A treia formă a filiației, apărută relativ recent (ultimele 2-3 decenii), în comparație cu filiația rezultând din procrearea naturală, sau cu filiația rezultând din adopție, tinde să infirme multe lucruri de mai demult cunoscute, sau altele mai puțin cunoscute, dar acceptate, ca ceva normal și tratate ca atare.
Deși nivelul mediu de cultură pe pământ s-a ridicat considerabil față de perioadele de ceva timp apuse, nu puțină lume nu înțelege cum este posibilă clonarea umană, cum pot fi făcute experimente genetice pe oul uman, cum este posibilă influențarea și modificarea sexului copilului înainte de a se naște.
Evoluția, poate mult prea accentuată a geneticii, a medicinei – a științei în general – face ca valorile tradiționale, normele etice și religioase care au stat la baza unor principii fundamentale să fie de multe ori bulversate. Dacă la 1633 Galileo Galilei a fost ars pe rug pentru că ar fi susținut printre altele și teoria coperniciană a rotației pământului, oare ce ar fi pățit dacă ar fi susținut faptul că modificarea genomului uman este posibilă, dacă ar fi susținut că omul poate să se substituie Creatorului dând naștere unei vieți și asta nu prin procedura cvasi-cunoscută a acelor vremuri?
Comunitatea juridică internațională devine tot mai conștientă de faptul că dezvoltarea biologiei și medicinei, creează premisele pentru degradarea demnității umane și integrității omului. De aceea este necesar un cadru juridic adecvat pentru protejarea ființei umane.
Faptul că majoritatea țărilor dezvoltate au o reglementare specială a procedurilor medicale de procreare artificială (fertilizare în vitro, inseminare artificială, transfer de embrioni), și nici faptul că asemenea proceduri se realizeaza în România “după ureche” deocamdată, nu au sensibilizat legiuitorul să adopte o astfel de lege.
2.1. Tehnici de reproducere umană asistată
Legislația romană nu definește deloc aceste practici medicale. Trecând peste tăcerea legiuitorului român, legiuitorul francez – după care de-a lungul timpului s-a inspirat nu de puține ori de-a lungul ultimelor două secole- în art. 152 al Legii nr. 94-654 din 29 iunie, inclusă în Codul sănătății publice din Franța defineste aceste tehnici medicale ca fiind: “practicile clinice și biologice permițând concepția în vitro, transferul de embrioni și inseminarea artificială, precum și orice tehnică având un efect echivalent și permițând procrearea în afara procesului natural”.
Din definiția de mai sus rezultă faptul că sunt considerate metode de procreare medicală asistată toate procedurile medicale având ca efect procrearea în afara procesului natural. Cu titlu de exemplu sunt amintite: inseminarea artificială, transplantul de embrioni și concepția în vitro. Enumerarea are doar caracter exemplificativ și nu limitează numărul tehnicilor la cele trei amintite. Astfel și clonarea este o metodă de procreare medical asistată, pentru că îndeplinește în principiu condițiile generale impuse de lege, deși nu este cuprinsă în enumerarea făcută.
Deși s-a considerat că legea aplicabilă acestor proceduri ar fi legea cu privire la prelevarea și transplantul de organe, aceasta lege are ca obiect de reglementare acele proceduri medicale care au loc în cadrul operațiilor în care se înlocuiesc acele țesuturi și organe compromise morfologic și funcțional, la procedurile de reproducere umană asistată nefiind îndeplinite strict aceste condiții.
Tehnicile folosite pot fi de mai multe feluri. Se face distincție între: inseminarea artificială (care poate fi cu sperma soțului sau a concubinului denumită și I.A.C. sau insemination artificielle homologue-inseminare artificială în interiorul cuplului sau cu sperma unui donator- I.A.D.- insemination artificielle heterologue-inseminare artificială cu intervenția unui donator), implantul de ovule (după ce a fost fecundat în laborator) în corpul femeii de la care a fost prelevat sau în corpul unei alte femei, denumite generic și mama purtătoare, fecundarea în vitro, transferul de embrioni.
Dacă o definitie legală nu există, din punct de vedere medical acestea au fost descrise ca fiind acele tehnici sau metode de laborator care permit obținerea unui ou uman cu ajutorul unor metode artificiale, dezvoltarea sa în primele zile, până la implantul sau în uterul matern, ajungându-se la o sarcină ce poate fi dusă la termen sau cât mai aproape de termen.
Inseminarea artificială constă în introducerea materialului genetic în uter unde va avea loc fecundarea ovulului. Aceasta este cea mai simplă metoda.
Transferul de embrioni este printre ultimele forme de R.U.A. puse în practică de catre medici. Transferul presupune în prealabil fertilizarea în vitro a materialului genetic feminin.
2.2. Complicațiile tehnicilor de reproducere asistată
Reproducerea umană asistată ridică numeroase probleme juridice, etice, sociale și de ce nu chiar medicale. În aceste condiții se pune pentru început întrebarea cine poate beneficia de aceste proceduri medicale? Apoi care sunt și mai ales cum se stabilesc legaturile de filiație între copil și părinți pe de o parte și între copil și donatori pe de altă parte, ținându-se seama de faptul că în mare parte reproducerea medicală asistată iese din tiparul reproducerii naturale, clasice?
Există în doctrină, în cea străină mai ales , și unele probleme controversate cum ar fi de pildă analizarea caracterului juridic al depozitului de material genetic, determinarea moralității sau imoralității procedurii în care se apelează la mama purtatoare, analiza reproducerii post mortem.
2.2.1. Condiții specifice pentu accesul la procedura reproducerii umane asistate
Prima condiție – o condiție de fond – este aceea ca tehnica să fie realizată de către medici de specialitate și doar în spitale autorizate de Ministerul Sănătății și Familiei. Dar nu este de ajuns doar atât, mai este nevoie și de respectarea unor elementare norme de securitate sanitară. S-a remarcat în literatura de specialitate că e necesară o verificare prealabilă a materialului genetic folosit, pentru a nu fi infectat cu diferite boli transmisibile ereditar. În acest sens a fost interzisă inseminarea artificială cu material genetic “proaspăt” prelevat sau cu amestecuri de materiale genetice. De asemenea un donator nu poate face mai mult de cinci donații de material genetic în timpul vietii.
O altă condiție este în legătură cu cuplurile care pot apela la o procedura medicala asistată. Noțiunea de cuplu a fost inteleasă în general ca fiind alcătuită dintr-o persoana de gen masculin și una de gen feminin. Au existat însă și unele opinii contrare. Astfel aducându-se în sprijinul acestor teorii articole din Convenția Europeană a drepturilor omului, unde în întelesul de cupluri sunt asimilate și uniunile de transexuali sau cele din pesoane de acelasi sex, s-a susținut că și acestea ar fi indreptațite la un asemenea ajutor medical. Prin legile naționale însă se admite doar înțelesul clasic al termenului cuplu.
În sprijinul legislațiilor naționale sunt aduse ca argumente scopul și finalitatea procedurilor medicale. Acestea sunt utilizate pentru a-i ajuta pe cei care nu pot să procreeze datorită unor disfuncții de ordin patologic cum ar fi sterilitatea sau infertilitatea. În cazul cuplurilor de acelasi sex condiția existenței unor probleme de ordin patologic la nivelul aparatului reproducător nu este îndeplinită, sau nu este îndeplinită în sensul cerut de lege.
Legislația unor țări impune pe lângă condițiile generale legate de cuplu, să se facă dovada conviețuirii unui anumit timp, să aibă vârsta necesară pentru a putea procrea din punct de vedere biologic, să fi încercat alte metode de atenuare sau de remediere a problemelor legate de infertilitate.
O a treia condiție specială pentru efectuarea unei asemenea proceduri medicale este cea legată de consimțământul necesar unei asemenea proceduri. Acesta trebuie să fie dat, atât de către donator cât și de către cuplul care se supune interventiei medicale.
Donatorul trebuie să-și exprime consimțământul în scris, și să fie dat de o persoană capabilă. În concluzie consimțământul trebuie să indeplinească toate condițiile din dreptul comun.
Pe lângă consimțământul donatorului mai este necesar și consimțământul membrilor cuplului. De obicei cuplul beneficiază de o pregătire anterioară intervenției medicale. Face parte din pregătiri informarea celor doi viitori părinți asupra riscurilor ridicate de aceste proceduri, șansele de reușită, și chiar consimțământul dat în fața echipei medicale care va efectua procedura.
Consimțământul trebuie să exprime clar față de care dintre procedurile medicale cei doi membri ai cuplului și-au dat acordul și să reiasă măcar din respectivul act că procedura este făcută pentru a avea copii și că își asumă responsabilitățile și obligațiile strâns legate de calitatea de părinte.
Deși în principiu donația este irevocabilă, donarea materialului genetic ce va fi folosit pentru procrearea medicală asistată este revocabilă până în momentul începerii procedurii. Revocarea poate fi făcută indiferent de motive, în definitiv putând fi și abuzivă, donatorul nefiind obligat să dea explicații asupra motivelor ce l-au determinat să o revoce.
Gratuitatea este un principiu recunoscut tuturor donațiilor de organe, țesuturi, produși naturali, material genetic. În sprijinul acestei opinii se aduc argumente de ordin moral și social, încercându-se astfel protejarea corpului uman de a fi transformat într-o marfă.
De asemenea donarea materialului genetic se face sub anonimat. Acest lucru este important mai ales în acele țări în care sistemul legislativ nu permite nici o legatură între copilul născut cu ajutorul unei asemenea proceduri medicale și donator.
2.3. Probleme legate de stabilirea filiației
Filiația rezultată din reproducerea medicală asistată ridică unele probleme mai ales în ceea ce privește stabilirea ei. Se pun adesea câteva întrebări cum ar fi: “Care este statutul juridic al donatorului de material genetic: e părintele copilului sau este doar un străin față de copil, neavând nici o obligație față de el?” Problema cea mai dificilă este de a stabili filiația unui copil născut prin procedura numită “surogate mother”. În acest caz este mai dificil de stabilit ce drepturi are și ce obligații incumba persoanei care -și “închiriază” în acest fel corpul.
Totuși trecând peste aspectele problematice este de menționat că în cazul în care se reușește prin diferite metode medicale remedierea infertilității, reușindu-se conceperea unui copil exclusiv cu materialul gentic al cuplului, iar sarcina este purtată de soție, problema stabilirii filiației este ușor de rezolvat. Nașterea determină filiația maternă, iar prezumția de paternitate este reactivată. În acest caz se adoptă sistemul stabilirii filiației de sânge.
Dificultăți în stabilirea filiației apar însă o dată cu intervenția donatorului. În acest caz femeia care vrea să devină mamă este obligată să poarte sarcina. Ei i se poate implanta un embrion conceput în laborator, într-un mediu artificial asemanator mediului uterin. În acest caz embrionul poate fi și rezultatul fecundării ovulului unei alte femei – mama genetică.
Problema rezultă din faptul că un copil conceput printr-o astfel de procedură are în fapt două mame – una genetică și una care a purtat sarcina și l-a născut. Bineînțeles că dreptul nu poate recunoaște decât pe una, față de care se stabilește și legătura de filiație. Dreptul comun în legatura cu filiația maternă este aplicabil și aici. Astfel faptul nașterii va determina și legătura de filiație.
Totuși s-ar putea aduce unele critici acestei soluții făcând doar o scurtă comparatie a acestei proceduri cu adopția cu efecte restrânse, caz în care copilul devenea rudă doar cu adoptatorii, rămânând pe mai departe rudă și cu părinții firești. Și în acest caz copilul avea doua mame, doi tați, și se pune problema dacă nu este în interesul copilului o astfel de soluție. Mai mult este de principiu că orice copil are dreptul de a-și cunoaste adevarata sa origine și adevărații săi părinți. Problema în discuție rămane deschisa.
În aproape toate țările europene, majoritatea practicilor sunt recunoscute și permise de către autorități. Există totuși anumite practici care sunt permise doar în unele tări, în altele fiind interzise. Cele mai importante proceduri interzise în unele state și cu relevanța în practica stabilirii maternității sunt tehnicile: ,,mamei de substituție" și clonarea.
2.3.1. Convenția de a purta sarcina pentru altul – procedura surogate mother
Curtea de Casație din Franța a condamnat practica medicala a mamei de substituție, considerându-se că nu interesează că este în interesul copilului, sau că este făcută fără nici un interes material. De asemenea s-a statuat că “este dreptul natural al unui cuplu în stare să procreeze de a-și fonda o familie, acest lucru fiind denunțat prin aceasta metodă realizându-se o perversiune a dreptului subiectiv, fiind inacceptabil ca un copil să fie un simplu obiect de drept”.
S-a mai arătat în decizia Curții că dacă se incheie un contract între mama purtatoare și cuplu din care să rezulte faptul că după naștere copilul îi este luat mamei, nu se va putea da o hotărâre judecătorească în acest sens, ba mai mult un asemenea contract este lovit de nulitate absolută ab initio, intervenind și sancțiunea penală a intermediarilor.
O altă problemă era legată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să încuviințeze adopția. Au existat argumente în favoarea admiterii adopției cu efecte restrânse. Totuși concluzia a fost că adopția ca instituție ramâne aceeași indiferent de efectele produse de ea.
Legislația română nu reglementează o astfel de situație. Nereglementând un atare caz, nu se poate trage concluzia nici că ar permisă nici că ar fi interzisă. După o analiză mai atentă se poate constata faptul că un contract-in sensul propriu al cuvântului- care ar avea ca obiect o convenție de a purta sarcina pentru altul ar fi nul ab initio pentru imoralitatea cauzei acelui contract. În acest caz nu se va putea cere instanței să încuviințeze adopția pe baza unui asemenea înscris deoarece după cum se stie doar “convențiile legal făcute au putere de lege între parțile contractante”.
Totuși în practică ar fi greu să se demonstreze existența unei astfel de convenții în cazul în care s-ar cere instanței încuviințarea adoptiei exclusiv pentru orice alte motive decât convenția sus numită, dar dacă s-ar constata existența unui astfel de act instanța ar respinge cererea de încuviințare a adopției.
Femeia înseminată se numește și mamă de substituție, iar cea care primește copilul este cea recunoscută de drept ca fiind mama copilului. Din punctul de vedere al legii, mama purtatoare este considerată și mama juridică a copilului, deși materialul genetic nu-i aparține. Pe lângă această mamă juridică, acel copil mai are o mamă biologică.
Recurgerea la mamă purtătoare se face pentru realizarea interesului celeilalte femei, nepurtătoare de sarcină, de a deveni mamă, deoarece ea este în imposibilitatea biologică de a purta o sarcină până la termen, sau din motive medicale purtarea unei sarcini îi este interzisă.
Fără nici un dubiu filiația copilului născut astfel este dată în cadrul legal actual, de faptul nașterii, indiferent de materialul genetic care a stat la baza concepției, femeia care a purtat sarcina și a născut fiind considerată mamă.
Pentru a se atinge scopul pentru care s-a realizat maternitatea de substituție după naștere mama purtatoare va ceda copilul spre adopție cuplului care își dorește copilul. În stadiul actual al legislației se consideră că adopția este singura metodă prin care se poate concretiza înțelegerea între cuplu și femeia care a purtat sarcina. Consimțământul părinților – în spetă al “mamei purtatare” – fiind un element necesar încuviințării adopției, cuplul va putea să adopte copilul doar dacă mama își va da acordul pentru adopție, iar în caz că este căsătorită doar dacă și soțul mamei va consimți la adopție.
Dacă mama refuză să-și dea acordul, ea nu va putea fi obligată în nici un fel să dea copilul spre adopție, deci cei care încheiaseră un acord cu mama purtatoare nu pot să “rupă” în nici un fel legatura de filiație între copil și mama sa.
Astfel în doctrina românească se încearcă- în lipsa unei reglementări în domeniu-acoperirea acestor carențe legislative prin apelarea la instituții juridice cum ar fi adopția.
Ar urma ca efectele adopției să fie aceleași cu cele rezultate din filiația clasică. Astfel copilul are dreptul la nume, întreținere, domiciliu, are vocație succesorală, etc.
Deși interzisă expres în Franța, Germania și Israel convenția de a purta sarcina pentru altul este permisă în Anglia.
În Anglia din 1990 a fost legalizată această procedură mixtă între filiația sociologică și filiația de sânge prin Human Fertilisation and Embryology Act. Totodată legea impune câteva condiții: copilul să aibă genele cel puțin ale unui membru al cuplului, care neaparat trebuie să fie căsătorit, fecundarea ovulului urmând a se realiza în eprubeta, introducerea procedurii se va face în cel mult 6 luni de la nașterea copilului, mama putându-și da consimțământul în procesul de transfer de parentate doar după 6 săptămâni de la naștere. Consimțământul mamei trebuie să fie autentificat, să fie liber, clar, neviciat și să rezulte că va renunța la toate drepturile și obligațiile ce incumbă unui părinte și că nu va mai avea nici o legatură juridică cu copilul. Același lucru se cere și tatălui în caz că mama era căsătorită în momentul nașterii.
Cererea treansferului de parentate este de competența jurisdicțiilor familiale, procedura fiind reglementată de “The children act” (1984) și se introduce la locul său rezidența celor care au făcut cererea.
Copilul nu va putea fi integrat în cuplu decât după autorizarea dată de justiție. Obiectivul judecății este în principal protecția minorului. Judecătorul are obligația de a verifica mercantilitatea procedeului, consimțământul mamei, acordul dat în fața instanței, controlul oportunității transferului de parentate.
Deși în principiu nu se pot primi bani pentru o asemenea închiriere de organe, în 1996 s-a autorizat retroactiv plata unei sume consistente mamei de substituție, care a fost făcută după transferul drepturilor părintești.
Publicitatea transferului de parentate se face prin intermediul registrelor de stare civilă. Un registru se ține la Greffe Central, unde în conformitate cu directivele Curții se intocmește un nou act de stare civilă.
Copilul poate obține o copie după actul original odată ce a ajuns la majorat, cu obligația pentru el de a se supune consilierii psihologice.
Condițiile în principiu sunt aceleași ca și la adopție cu unele mici diferențe cum ar fi: cele referitoare la cuplu-care trebuie să fie căsătorit, iar la adopție, adoptatorul poate să fie și celibatar. O altă diferenta este aceea ca în dreptul englezesc copiii născuți prin această tehnică spre deosebire de copiii născuți prin alte mijloace de reproducere umană asistată, ei își păstreaza priviligiile și titlurile nobiliare.
2.4. Mijloace de reproducere umană interzise: clonarea
În anul 1997 o veste venită din Marea Britanie a șocat întreg mapamondul: o echipă de cercetători scotieni din Edimburg a reușit să cloneze un mamifer. Un studiu asupra succeselor obținute în domeniul clonării a fost publicat la 26 februarie 1997 în revista “Nature”.
Conform studiului pulicat în revista englezească, procedura constă în extragerea unei celule din glanda mamară. Nucleul din celula a fost scos și transferat într-un ovul de unde s-a eliminat AND-ul. Nucleul a fost cultivat și implantat în final (ca un embrion) în uterul matern. După perioada normală de gestație se va naște un copil care nu a avut nevoie de un tată biologic.
Majoritatea țărilor lumii au criticat experimentele de clonare a omului. În Franța, încă din 1994 se interzice orice experiment pe embrionul uman, precum și obținerea de astfel de embrioni pentru a fi folosiți ca material experimental. În Statele Unite în primă fază au fost interzise folosirea fondurilor federale în scopul cercetării și perfecționării clonării, iar în a doua fază s-a adoptat o lege care interzice expres clonarea umană.
Pe aceeași linie și Consiliul Europei de la Oviedo a adoptat la 4 aprilie 1997 Convenția pentru protejarea drepturilor omului și demnității ființei umane, fața de aplicațiile biologiei și medicinei: Convenția asupra drepturilor omului și biomedicinei.
Toată lumea a fost de acord că interesul ființei umane trebuie să prevaleze asupra interesului stiinței și societății, admițandu-se desfașurarea unor teste și experimente biologice menite a descoperi și trata maladiile genetice, sau alegerea sexului copilului în cazul existenței unor maladii ereditare grave.
Totuși în “The Independent” se scria că:” dacă ideea este realizabilă se va realiza”. Instinctul omului îl indeamnă să exploreze și să experimenteze și nu va putea fi oprit de nici o comisie, biserica ori legiuitor […]. Mai târziu va trebui să ne obișnuim cu clonarea așa cum ne-am obișnuit să trăim cu bomba atomică”
România a adoptat în 9 ianuarie un memorandum pentru interzicerea clonării ființelor umane, aprobat de catre Președintele Republicii. Acest prim pas făcut în calea stopării clonării a fost urmat prin ratificarea de către țara noastră a Convențiilor de la Oviedo și a protocolului adițional la Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, referitor la interzicerea clonării ființelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998, prin legea nr. 17/2001.
2.5. Efecte specifice ale filiației rezultând din procreare medicala asistată
Efectele reproducerii umane asistate prezintă unele diferențe față de efectele procreării naturale. Așa sunt: stabilirea forțată a filiației copilului născut astfel și interdicția de a contesta filiația stabilită astfel, disimularea filiației biologice în cazul intervenției unui donator, responsabilitatea angajată de cadrele medicale care realizează intervenția.
Pe lângă aceste efecte specifice, ca orice fel de filiație și aceasta dă dreptul copilului la nume, la domiciliu, la ocrotire părinteasca, la întretinere, vocația succesorala, etc.
Stabilirea forțată a filiației
Ținând cont de faptul că la toate procedurile medicale se are în vedere doar intervenția într-un cuplu, iar cei doi trebuie să-și exprime consimțământul expres și neechivoc asupra intervenției medicale, ar fi o constatare de bun simț ca cel care și-a dat acordul să fie obligat să-și asume toate responsabilitățile ce decurg din statutul de părinte, iar dacă nu și le va indeplini să fie obligat chiar la plata de daune și interese față de mama și copil.
Interdicția de a contesta în orice fel filiația astfel stabilită
Acest caz se circumscrie mai mult situației în care se stabileste filiația paternă, deoarece filiația maternă se stabileste în aceste cazuri doar prin faptul nașterii, sau în unele cazuri prin încuviințarea adopției. Astfel contestarea filiației, materne, sau chiar paterne ar fi greu de imaginat mai ales datorită faptului că ambii părinți și-au dat consimțământul pentru a avea un copil cu ajutorul tehnicilor medicale, caz în care atât concepția cât și nașterea sunt chestiuni certe. Acest lucru este admis în doctrina juridică mai ales în cea franceză.
Disimularea filiației biologice
În cazul donației de material genetic este greu de stabilit ulterior filiația biologică deoarece în marea majoritate a cazurilor, donația se face sub anonimat. În asemenea cazuri când copilul nu-și poate cerceta pe cale judiciară filiația pe nici una dintre linii, iar donatorul nu poate face o recunoastere valabilă, copilul nu-și va putea afla adevaratele origini.
Responsabilitatea medicală
Responsabilitatea care se angajează este aceeași ca și în orice procedură medicală. Dat fiind faptul că se realizează în cadrul unui centru medical autorizat și se execută de către medici specialiști, poate fi angajată în condițiile dreptului comun o astfel de răspundere dacă sunt îndeplinite cel puțin condițiile răspunderii juridice generale.
Poziția bisericilor vis-à-vis de mijloacele de procreare umană asistată
Biserica, sau mai bine spus religiile în general, reticente la orice este nou, la orice descoperire a stiinței, a încercat și în mai multe rânduri a reușit să se opună și să stopeze dezvoltarea. Însă firea umană se pare că este în așa fel concepută încât ceea ce este interzis îi pare omului mai frumos, mai interesant, mai folositor.
Bisericile creștine (catolică, ortodoxă, protestantă) s-au opus decenii de-a rândul ideii de concepere și procreare medicala asistată, perceptandu-le ca un mijloc de substituție în procesul Divin al Creației. Cu timpul s-a acceptat inseminarea artificială în interiorul cuplului, intervenția unui donator fiind considerată ca o violare a legămantului sacru dintre soți.
Religia Budista consideră destinul omului deja scris. În aceste condiții este intolerabilă intervenția omului în crearea s-au distrugerea a ceea ce destinul a stabilit deja.
Musulmanii consideră ca tot ceea ce primește omul este dat de la Dumnezeu, chiar dacă este vorba de sterilitate-in spetă. Astfel a remedia ceea ce este dat de Dumnezeu este incompatibil cu învățătura lăsată pe Pământ de Profet.
Iudaismul-religia care a dat lumii primul caz de “surogat mother” – acceptă mai nou intervenția medicală, cu condiția ca ambii viitori părinți să-și dea acordul. Nu se mai cere ca donatorul să fie evreu.
Deși nu au o reglementare specifica aceste probleme (și altele) ridicate de mijloacele de reproducere umană asistată, par să-și găseasca rezolvarea în sistemul juridic actual. Este greu de spus în ce măsura ele sunt s-au nu echitabile, acest lucru revenindu-i în general legiuitorului în cazul legiferării și în special judecătorului odată cu rezolvarea unui litigiu.
În unele cazuri de reproducere umană asistată e avantajoasă luarea în considerare a sistemului de stabilire a “filiatiei de sange”, în altele va trebui luată în considerare ori soluția adoptiei ori cea a transferului de parentate, sau de ce nu crearea unei soluții originale care să indeplinească toate rigorile cerute în asemenea cazuri.
În concluzie s-ar putea spune că legiuitorul român ar trebui să reglementeze cât mai repede și acest domeniu, și ar fi cu atât mai bine cu cât s-ar lăsa influențat de lucrurile bune din alte legislații.
CAPITOLUL 3
REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ MEDICAL CU TERȚ DONATOR ȘI
FILIAȚIA ÎN DREPTUL ROMÂN ȘI A ALTOR STATE
3.1. Filiația în dreptul român actual
Până la 1 octombrie 2011 când Noul Cod Civil a intrat în vigoare, reproducerea umană asistată medical constituia o realitate, însă aceasta se realiza doar pe baza jurământului lui Hypocrates și a dispozițiilor Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Titlul VI – care se referă la prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule umane se aplică și tehnicilor de fertilizare în vitro, neexistând încă o lege specială care să reglementeze toate problemele de ordin juridic pe care o astfel de tehnică le ridică. Astfel, Legea nr.95/2006 permite procrearea asistată medical prin tehnica fertilizării în vitro în mod expres prin dispozițiile Art.142 lit. e, însă ea nu oferă cadrul legal referitor la consecințele acestei tehnici de procreare asupra filiației copilului astfel conceput.
Legiuitorul, în mod întemeiat, a consacrat caracterul gratuit al prelevării de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană prin art.158 alin.1 din lege care dispune: “organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obținerii de profit material pentru donator sau organizator, constituie infracțiunea de trafic de organe (…).”
Legiuitorul, în mod just, a stipulat expressis verbis, caracterul gratuit al prelevării de “(…) țesuturi și/sau celule de origine umană “, atât donatorul, cât și organizatorul prin actele lor neputând obține foloase materiale. În cazul în care s-ar urmării obținerea de profit de către donator sau organizator atunci actul încheiat de aceștia nu ar fi unul de donație. Ope legis, donația, actul de donație este unul cu titlu gratuit. Dacă finalitatea actului medical ar fi obținerea profitului, cel dintâi dintre subiecți și-ar pierde calitatea de donator iar actul încheiat ar fi unul cu titlu oneros.
Au existat încercări de reglementare a reproducerii umane asistate medical și aici mă refer la Legea privind sănătatea reproducerii și reproducerea umană asistată medical din 2004 ce a făcut obiectul controlului de constituționalitate la sesizarea Președintelui României iar Curtea Constituțională prin decizia nr.418/2005 a constatat că mai multe articole din acestă lege sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că legea examinată conține dispoziții contradictorii și inexacte care nu răspund cerințelor de tehnică legislativă impuse prin dispozițiile art.7 din Legea nr.24/2000 Republicată.
Prin adoptarea Noului Cod Civil la 1 Octombrie 2011, acesta fiind un instrument modern de reglementare a aspectelor fundamentale ale existenței individuale și sociale, cuprinzând totalitatea dispozițiilor privitoare la persoane, relații de familie, relații comerciale și chiar relațiile de drept internațional privat, se aduc o serie de noutăți prin consacrarea expresă a drepturilor personalității și prin stabilirea principiilor generale în materia reproducerii umane asitate medical instituind regimul filiației, răspunderea tatălui copilului, condițiile acțiunii în tăgada paternității, confidențialitatea informațiilor, în cadrul unei secțiuni întregi intitulată “De asemenea, în Noul Cod Civil, sunt reglementate intervențiile asupra caracterelor genetice în art.63. Dat fiind faptul că acest gen de intervenții conțin în sine amenințări grave pentru individ, dar și pentru specia umană, legiuitorul a fost preocupat mai ales de interzicerea celor mai periculoase. În același timp au fost reglementate și situațiile în care asemenea intervenții sunt permise. Criteriul distincției între cele două intervenții (permise și nepermise) îl constituie scopul urmărit pentru realizarea lor. Sunt astfel interzise orice intervenții medicale asupra caracterelor genetice ale unei persoane, care au ca scop modificarea descendenței acesteia (art.63 alin.1, teza I NCC); orice intervenție care ar avea ca rezultat clonarea ființelor umane (art.63 alin.2, teza I NCC); creareea de embrioni umani în scopuri de cercetare (art.63 alin.2, teza a II-a NCC); utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical pentru alegerea sexului viitorului copil (art.63 alin.3, teza I NCC), însă prin excepție în cadrul aceluiași alineat, folosirea acestor tehnici în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia, este permisă.
Protocolul adițional la Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, referitor la interzicerea clonării ființelor umane din data de 12 ianuarie 1998 articolul 1 stipulează: “Este interzisă orice intervenție având drept scop crearea unei ființe umane genetic identice unei alte ființe umane vii sau moarte”, articolul 2 precizând că” (…) prin expresia „ființă umană genetic identică unei alte ființe umane” se ințelege o ființă umană care are în comun cu o altă ființă umană ansamblul genelor nucleare”. Acest protocol a fost transpus în legislația internă în art.63 alin.2, teza I NCC care prevede: “Este interzisă orice intervenție având drept scop crearea unei ființe umane genetic identice unei alte ființe umane vii sau moarte (…)”.
Care ar fi motivele pentru care am putea fi de acord cu clonarea?
Un prim motiv ar fi unul egoist, din narcisism, din dorința de proprie perpetuare. Urmează apoi motive, considerate, mai întemeiate: pentru înlocuirea unui copil decedat pentru a atenua astfel durerea produsă de pierderea acestuia sau, prin clonare, s-ar putea oferi șansa cuplurilor ce suferă de infertilitate să dea naștere la copii care să poarte moștenirea genetică măcar a unuia dintre părinți.
Cuplurile de homosexuali sau lesbiene ar putea avea posibilitatea clonării unuia dintre parteneri, putând devenii, astfel, "părinți".
Persoanele care suferă de boli genetice rare (exemplu: hemofilie) și care își doresc să devină părinții unor copii sănătoși ar putea rezolva această problemă. Prin clonarea partenerului sănătos dintr-un cuplu supus riscului de a avea copii afectați de o boală ereditară s-ar elimina riscul nașterii unor copii bolnavi.
O altă posibilitate de aplicație a clonării terapeutice umane ar fi clonarea pentru țesuturi și organe necesare transplantului. Având în vedere lipsă acută de organe pentru transplant și încercările disperate ale specialiștilor de a găsi noi surse, organele și țesuturile obținute prin clonare umană ar putea rezolva o parte din aceste probleme.
Toate aceste motive privesc numai “partea plină a paharului “însă efectele negative și repercusiunile acestor lucruri ar fi mult mai grave decât toate efectele relativ pozitive. Specia umană ar avea de suferit în mod ireversibil iar problemele în primul rând legate de descendenții unei astfel de “persoane” sunt necunoscute și periculoase.
3.2. Norme aplicabile în România tehnicilor de RUAM
Primele norme aplicabile în România tehnicilor de RUAM sunt cuprinse în Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Activitatea de prelevare și transplant de țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic este reglementată în titlul VI al legii (intitulat Efectuarea prelevării și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană, în scop terapeutic). Reglementările cuprinse în lege se adresează inclusiv tehnicilor de fertilizare în vitro (art. 142 lit. e). Prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană se fac în scop terapeutic.
După cum se poate observa, legea în cauză încearcă să acopere legislativ și spațiul complex și controversat al RUAM, însă o face într-un mod marginal și incomplet. Există în acest act normativ prevederi generale privind condițiile prelevării și transplantului, donatorul și consimțământul necesar, dar nu există reglementări despre tehnicile de RUAM, raporturile juridice ce decurg din acestea, regimul juridic al celulelor sexuale și al (pre) embrionilor, raporturile de filiație. În aceste condiții, considerăm că singurele reglementări aplicabile regimului filiației rămân tot cele cuprinse de Noul Cod Civil și legea adopțiilor.
Atunci când, indiferent de tehnică (IA, FIV-TE), se folosesc celulele viitorilor părinți, nu se ridică nici o problemă cu privire la filiație, acestia fiind atât părinți biologici, cât și părinți beneficiari. Singura condiție este ca acestia să-și fi exprimat consimțământul în condițiile legii. Însă, o problemă se ridică cu privire la obiectul exprimării consimțământului. Legea 95/2006 cere exprimarea acestuia pentru prelevare și transplant, nu și pentru recunoasterea și acceptarea copilului.
Considerăm că în acest caz se pot aplica regulile din Noul Cod Civil privind copilul din căsătorie și copilul din afara căsătoriei.
Trebuie punctate înainte de toate principiile în conformitate cu care se vor stabili raporturile de filiație în cazul RUAM. Cu privire la mamă legea este clară, filiația se stabileste prin faptul nasterii conform principiului „mater în iure semper certa est” (art.408 NCC/art. 47-52 C.Fam.). Nu se poate stabili altfel filiația fată de mamă în dreptul românesc. Singura excepție este filiația adoptivă, însă nici legislația în acest domeniu nu conține prevederi privind cazul RUAM.
Filiația față de tată este prevazuta Noul Cod Civil , art.429 pentru stabilirea filiației fată de tatăl din căsătorie, și art.424-428 pentru stabilirea filiației fată de tatăl din afara căsătoriei. La fel mai sunt aplicabile prevederile din domeniul adopției. În ambele cazuri, însă , sunt aplicabile prohibițiile ce țin de legăturile de sânge (adevărul biologic) – cum ar fi impedimentele la căsătorie, incestul – și dreptul copilului la cunoasterea originii. Acest fapt ne îndreptățeste să afirmăm că în dreptul român actual nu poate fi vorba de donator anonim de celule sexuale în vederea procreării.
Inseminarea artificială nu ridică probleme cu privire la stabilirea filiatiei fată de mamă, fiind aplicabil art. 422 N.C.Civ.: rezultă din faptul nasterii (tehnica presupunând folosirea ovulului mamei biologice, ovul ce parcurge evoluția și traseul naturale, iar concepția având loc în interiorul corpului acesteia).
În privința tatălui, problema va fi soluționată diferit, după cum mama este căsătorită sau nu și se cunoaste ori nu bărbatul de la care provine materialul genetic. Considerăm că nici în întelesul legii 95/2006 tatăl donator nu poate fi ferit de îndeplinirea obligațiilor părintești, atâta timp cât copilul nu are stabilită legătura de filiație cu alt bărbat.
În cazul femeii căsătorite, în conformitate cu prezumțiile statuate în art. 414 alin.1 N.Cod Civil, soțul mamei devine de drept tatăl copilului. Dacă soțul și-a exprimat consimțământul în conditiile legii 95/2006 cu privire la inseminare și nu l-a retractat până la realizarea tehnicii, considerăm că i se aplică prezumțiile legale menționate și va rămâne tatăl din căsătorie al copilului. O problemă delicată apare în situația în care inseminarea artificială are loc fără consimțământul soțului. În mod firesc se aplică prezumțiile de paternitate, soțul mamei devenind tatăl din căsătorie al copilului în baza principiului adevărului biologic.
În cazul în care mama foloseste sperma unui donator fără consimțământul soțului acțiunea în tăgada paternității poate fi admisă, nepaternitatea soțului putând fi ușor dovedită cu înscrisuri medicale.
Dacă s-a folosit sperma unui donator, apreciem că, în condițiile reglementărilor actuale, soțul mamei poate tăgădui cu succes paternitatea copilului conceput astfel, un simplu test medical exonerându-l pe soț de răspundere, chiar dacă și-a dat în prealabil consimțământul său, exprimarea acestuia neavând ca efect interzicerea dreptului la acțiune în tăgada paternității, iar legislația română nici nu prevede un astfel de impediment. Și chiar dacă recunoaste că și-a dat consimțământul, soțul sau partenerul tot nu poate fi obligat să devină părintele copilului altuia împotriva voinței lui.
În cazul donatorului, anonim sau nu, la care a apelat cuplul căsătorit, raporturile dintre acesta și copil sunt similare cu cele dintre părintele biologic și copilul adoptat de un cuplu, în sensul că nu există nici un raport de filiație între aceștia, însă cu respectarea impedimentelor legale ce decurg din legăturile de sânge.
În cazul femeii necăsătorite, există două situații: când se cunoaste identitatea donatorului și când nu se cunoaste identitatea donatorului. Dacă nu se cunoaste identitatea bărbatului donator, filiația fată de tată nu poate fi stabilită. Dacă, în temeiul art. 425 N.CC. , copilul promovează actiunea în justitie pentru stabilirea paternitătii, aceasta va fi respinsă pentru motivul că tatăl nu e indicat de reclamant.
Dacă donatorul este cunoscut, acțiunea în stabilirea paternității poate fi promovată sau chiar donatorul poate să recunoască un astfel de copil. Totuși, pentru promovarea cu succes a acțiunii în stabilirea paternității, în doctrină se mai pune și condiția ca bărbatul donator să-și fi dat consimțământul în fața medicului pentru realizarea inseminării artificiale.
În caz contrar, bărbatul de la care s-a recoltat materialul biologic, chiar dacă este cunoscut, rămâne numai un tată biologic, adică nu și un tată de drept. Deși acest raționament ar fi cel firesc, considerăm că legea română nu face distincție între tatăl care a intenționat să procreeze și cel care nu a intenționat să procreeze, astfel că existența sau inexistența consimțământului nu trebuie să fie o conditie pentru admiterea acțiunii. Crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare este prohibită. Nu pot fi generați embrioni umani decât în cadrul unui „proiect parental”. Se cuvine precizat, totodată, că principiul „non-instrumentalizării” ființei umane justifică interdicția reținută de legiuitorul român în cuprinsul art. 63 alin.2 din Noul Cod Civil, privitoare la cercetarea asupra embrionilor umani:” Este interzisă (…) creearea de embrioni umani în scopuri de cercetare “. Aceștia nu pot fi în nici o situație folosiți ca simplu material de studiu sau reduși la statutul de obiect de cercetare, în prezent fiind interzisă crearea în scop științific de embrioni umani. Existența unui proiect parental este singura care poate justifica inițierea de practici genetice pentru crearea de embrioni umani.
În dreptul medical român devine permisă alegerea sexului viitorului copil cu ajutorul medicinii predictive în măsura în care este practicată „în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia” (art. 63, alin. 3). Existența excepției legale citate confirmă caracterul de principiu etic condiționat al regulii potrivit căreia sexul viitorului copil nu poate fi ales prin intervenții medical predictive.
Nu numai în legislația internă există dispoziții care protejează embrionul, astfel legislația franceză dispune “un embryon humain ne peut être conçu ni utilisé à des fins commerciales ou industrielles”, precum și “toute expérimentation sur l’embryon est interdite”.
Deasemenea, intervențiile medicale asupra caracterelor genetice prin care se modifică descendența persoanelor, dacă acestea privesc prevenirea și tratamentul maladiilor genetice (art.63 alin.1, teza ÎI NCC), sunt permise. În efectuarea oricarei intervenții care este permisă de lege trebuie avut în vedere principiul interesului și binelui ființei umane. Consimțământul scris al pacientului informat este esențial așa cum acesta este reglementat de art.649-650 din Titlul XV al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: “Pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament cu potențial de risc pentru pacient (…) pacientului i se solicită acordul scris “.
Reglementările cu caracter general cuprinse în art.441-447 NCC și reunite în secțiunea a 2-a, Capitolul II, “Filiația” din Cartea a II-a, “familia” – reproducerea umană asistată medical cu terț donator, regimul său juridic, asigurarea confidențialității informațiilor care țin de aceasta, precum și modul de transmitere a lor urmând a fi stabilite prin lege specială, art.447 NCC – se referă exclusiv la reproducerea umană asistată medical cu terț donator, adică la forma exogenă a procedeului medical, în cadrul căreia concepțiunea se realizează cu ajutorul materialului genetic exterior cuplului parental, sub forma donării de gameți sau a transferului de embrioni; în cadrul formei endogene, adică a reproducerii medicale asistată medical care se “rezumă” la fertilizarea extracorporală materialul genetic al cuplului parental, practic nu există consecințe asupra filiației pentru că aceasta, ca legatură de sânge, există între copil și ambii părinți, astfel încât sunt pe deplin aplicabile regulile de drept comun privitoare la stabilirea filiației firești.
Ceea ce oferă specificitate regulilor privitoare la filiație cuprinse în această secțiune este nu atât faptul că se face recurs la unul din procedeele, tehnicile medicale de reproducere umană, ci împrejurarea că înfăptuirea acestora implică un terț donator.
Potrivit art. 441. Alin. 1 NCC:” Reproducerea umană asistată medical cu terț donator nu determină nici o legătură între copil și donator “. Insă cu toate aceasta, filiația, văzută ca legatura biologică dintre donator și copil, ramâne o realitate faptică, dar, după cum legea o spune, nu ca stare de drept.
Apoi, legătura dintre părinte (desemnat de lege) și copil se numește filiație, caz în care vorbim despre un raport juridic, anume relația recunoscută și reglementată în drept, și, prin care, mai departe, se determină rudenia privită la rându-i ca fiind acea legătură juridică dintre persoanele care, prin faptul nașterii sau, după caz, al adopției, descend una din alta ori dintr-un autor comun.
Prin urmare, ne întrebăm în cazul paternitații, filația mai este (cum doctrina arată) întotdeauna legătura biologică ce rezultă din procreație? Cu siguranță, în cazul reproducerii asistate cu terț donator, filiația față de tatăl desemnat în formele prevazute de lege nu se poate fonda pe faptul procreațiunii.
Nestabilindu-se o legătură între donator și copil (din punct de vedere legal), “nici o acțiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului “(art.441 alin.2 NCC).
Pornind de la situații concrete aduse spre soluționare în ultimii ani în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, Noul Cod Civil precizează în mod clar în articolul 441 alin.3 că” părinți, în sensul dat de prezența secțiune, nu pot fi decât un bărbat și o femeie sau o femeie singură “. Sunt astfel curmate orice posibilități de discuție legate de cuplurile de tip homosexual și de posibilitatea de a discuta în calitate de părinți, de un cuplu format din persoane de același sex.
Părinții care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terț donator trebuie să își dea consimțământul în prealabil, în condiții care să asigure deplina confidențialitate, în fața unui notar public care să le explice, în mod expres, consecințele actului lor cu privire la filiație. Consimțământul rămâne fără efect în cazul decesului, al formulării unei cereri de divorț sau al separației în fapt, survenite anterior momentului concepțiunii realizare în cadrul reproducerii umane asistate medical. El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în fața medicului chemat să asigure asistența pentru reproducerea cu terț donator (art.442 alin.1 și 2 NCC).
Din interpretarea art.442 NCC, putem considera că, cel puțin față de tată, în cazul reproducerii asistate cu terț donator, actul de acord al consimțământului exprimat în prealabil ce trebuie a “fi dat în fața unui notar public” va fi cauza raportului juridic de filiație ce se va stabili între acesta și copil, evident fiind exprimat ab initio va fi condiționat de reușita operațiunii medicale de fecundare.
Salutăm instituirea de către legiuitor a formei autentice pentru manifestarea consimțământului, urmărindu-se prin aceasta: atenționarea părinților asupra importanței deosebite pe care o are acest act juridic, asigurarea libertății și certitudinii consimțământului, exercitarea unui control al societății, prin organele statului, cu privire la actele juridice care prezintă o importanță ce depașește cadrul strict al intereselor părinților.
Consimțământul anticipat dat de soțul mamei echivalează cu o recunoaștere anticipată a paternității copilului ce urmează a se naște, el fiind în imposibilitatea de a mai formula o acțiune în tăgada paternității copilului. Rezultă aceasta din interpretarea prevederilor articolului 443 din NCC.
Bărbatul necăsătorit, care a consimțit la reproducerea asistată cu terț donator este obligat să recunoască paternitatea copilului, în caz contrar fiind antrenată răspunderea sa în condițiile articolului 444 din NCC.3
3.3. Confidențialitatea informațiilor
Orice informații privind reproducerea umană asistată medical sunt confidențiale. Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel de informații, există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendenților acesteia, instanța poate autoriza transmiterea lor, în mod confidențial, medicului sau autorităților competente. De asemenea, oricare dintre descendenții persoanei astfel concepute poate să se prevaleze de acest drept, dacă faptul de a fi privat de informațiile pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea să ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată (art.445 alin.1,2 și 3 din NCC).
Tatăl are aceleași drepturi și obligații față de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terț donator ca și față de un copil născut prin concepțiune naturală (art.446 din NCC).
Articolul 447 din NCC precizează că reproducerea umană asistată medical cu terț donator, regimul său juridic, confidențialitatea informațiilor (…), se stabilesc prin lege specială.
În prezent, în dreptul românesc, donatorul anonim care participă la conceperea unui copil prin inseminare artificială nu este ocrotit de lege și se poate stabili filiația fată de acesta, chiar în contra consimțământului său, atâta timp cât odată cu aflarea identității lui nimic nu-l mai împiedică pe copil să-și stabilească filiația față de acesta.
Chiar dacă donatorul cunoscut ar fi protejat față de orice pretenții din partea copilului conceput astfel, ar fi în avantajul copilului (care nu are filiația stabilită față de alt bărbat) posibilitatea ca donatorul să-l poată recunoaște, ori, chiar dacă nu îl recunoaste legal, să poată participa la întreținerea lui.
Fertilizarea în vitro este o tehnică de RUAM mai complexă decât inseminarea artificială și cu o problematică etică și juridică mai complicată. Actul concepției are loc în afara corpului viitoarei mame și la acesta participă propriu-zis doar personalul medical. În cazul fertilizării în vitro există mai multe probleme și cu privire la raporturile de filiație, deoarece aici poate interveni și donația de ovule și cea de zigoți sau (pre) embrioni. Pentru analiza acestor raporturi trebuie să se tină cont de mai multe situații decât la inseminarea artificială. Dacă în cazul IA femeia este întotdeauna mama biologică a copilului, în cazul FIV-TE femeia poate avea mai multe calități: donator și beneficiar al tehnicii, doar donator, doar beneficiar. Pe lângă aceste situații, femeia mai poate fi căsătorită sau necăsătorită. La fel este și situația bărbatului, însă acesta poate avea aceleasi calități și în cazul IA.
– Cea mai simplă situatie este aceea când pentru FIV-ET se folosesc gameții soților.
Raporturile de filiație se stabilesc ca în cazul copilului natural din căsătorie. Astfel, față de mamă se aplică art.408 NCC., iar pentru soțul acesteia art.434 NCC.
– O situatie intermediară este cea în care se foloseste ovulul soției și sperma unui donator.
Situația este similară cu IA cu donator, în sensul că soțul mamei va fi considerat tatăl copilului în virtutea prezumțiilor legale. Apreciem că, chiar dacă acesta și-a exprimat consimțământul cu privire la realizarea tehnicii, soțul are posibilitatea de a tăgădui cu succes paternitatea copilului. De altfel, art. 1500 din legea 95/2006 cere pentru transplant doar consimțământul primitorului, nu și al soțului acestuia. În aceste condiții, soțul nu este legat de consimțământul dat prin puterea legii.
– Există și situația în care se foloseste sperma soțului, însă ovulul este donat de o altă femeie.
Trebuie precizat că legea 95/2006 nu pomeneste nimic despre donarea de ovule, ci doar de donarea de spermă (art. 146, alin. 6). Tot ce se poate ca legiuitorul să aibă intenția de a interzice prelevare și folosirea ovulelor în acest scop sau suntem din nou în fața unei greseli de legiferare.
În cazul în care ovulul sau embrionul este donat, filiația față de mamă va fi stabilită în virtutea art.408 NCC prin faptul nasterii. Există posibilitatea unui litigiu între mama donatoare (mama biologică) și mama care a născut (mama adoptivă). În mod firesc, faptul nașterii nu poate fi răsturnat, astfel că mama biologică nu va putea obține în instanță vreun drept asupra copilului, deoarece principiul mater in iure semper certa est este absolut și nu presupune niciun fel de excepție. În aceste condiții, copilul va putea fi adoptat de mama sa biologică, mama firească fiind considerată cea care l-a născut. Această regulă se aplică și în cazul surogatului.
În cazul soțului, acesta va fi tatăl copilului din căsătorie în virtutea prezumțiilor din art. 414 N CC.
– Ultima posibilitate în cazul cuplului căsătorit este conceperea unui copil cu ovul și spermă sau (pre) embrion de la terți donatori. În acest caz nici unul din părinții beneficiari nu va fi rudă de sânge cu copilul, stabilindu-se doar o legătură juridică. Astfel, faptul că soția naște copilul va duce la stabilirea filiației materne între ea și copil. La fel, soțul acesteia va deveni tatăl copilului din căsătorie, în virtutea prezumțiilor legale. Deoarece maternitatea nu poate fi tăgăduită, în nici un caz femeia care a născut nu poate cere desfacerea legăturii de filiație fată de copil. Însă, conform art. 422 NCC. , se poate contesta realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nașterii, putându-se dovedi filiația față de mamă în fața instanței prin orice mijloc de probă. Asta înseamnă că expertiza ADN ar putea răsturna faptul nașterii cuprins în certificat, dovedindu-se astfel legătura de sânge între copil și o femeie care nu l-a născut. Va fi dificil pentru orice instanță din țara noastră să stabilească astfel filiația, chiar dacă dovezile stiințifice sunt clare, deoarece argumentele juridice în favoarea femeii care naște sunt mult prea puternice, iar cele care ar susține mama donatoare nu au nici un sprijin legal.
Problema filiației în cazul surogatului este și mai complexă, având în vedere că, pe lângă părinții beneficiari și terți donatori de gameți, mai intervine o persoană – mama care poartă sarcina și naște copilul. Situația se complică deoarece femeia care naște copilul nu dorește stabilirea unei legături de filiație cu acesta, deși este singura pe care legea o poate desemna ca mamă naturală.
În acest proces se pot întâlni mai multe situații cu privire la raporturile dintre participanți:
– Cea mai simplă ipoteză este folosirea gameților părinților beneficiari pentru fertilizarea în vitro și transferul embrionului în corpul mamei surogat. Copilul este înrudit genetic cu părinții beneficiari, având din acest punct de vedere statutul unui copil natural.
– O altă situație este folosirea doar a spermei soțului cu care se realizează inseminarea mamei purtătoare sau fertilizarea în vitro a unui ovul al acesteia, embrionul rezultat fiind transferat în uter. În acest caz copilul este înrudit genetic cu mama purtătoare și cu soțul părinte beneficiar. Mama beneficiară nu are nici o legătură de sânge cu copilul.
– Un alt caz poate fi folosirea de gameti de la terți donatori, ulterior nașterii copilul fiind adoptat de părinții beneficiari.
– Se mai pot întâlni situații precum: femeia beneficiară nu este căsătorită, cuplul homosexual.
În toate cazurile faptul nasterii este crucial pentru stabilirea filiației față de mamă.
Stabilirea filiației față de altă femeie decât cea care a născut copilul se poate face pe calea adopției. Această regulă se aplică chiar și atunci când ovulul a fost donat de mama beneficiară.
Filiația față de tată se va stabili în sarcina soțului mamei purtătoare dacă aceasta este căsătorită sau se va căsători până la nașterea copilului. Dacă nu este căsătorită copilul poate fi recunoscut de orice bărbat, inclusiv de către donatorul materialului fertilizator masculin.
Așadar, pentru viitorul tată stabilirea filiației față de copilul astfel rezultat se face mai ușor, doar prin recunoaștere, fără a fi necesară derularea procedurii adopției. Mama beneficiară însă nu are altă posibilitate decât să urmeze procedurile adopției.
3.4. Reproducerea umană asistată medical cu terț donator în dreptul altor state
Pe plan internațional se regăsesc preocupări pentru protecția embrionilor, instituționalizarea producerii și manipulării acestora, crearea de reguli privind RUAM, clonarea.
Pe baza reglementărilor și recomandărilor internaționale, statele au elaborat acte normative pentru reglementarea RUAM. Trebuie precizat că nu toate statele în care se desfăsoară astfel de activități dispun de legislație în domeniu, cum este și cazul României. În lucrare am analizat legislatia din unele state europene (Franța, Elvetia, Italia, Germania, Anglia, Spania, Belgia,) pentru a forma un orizont cât mai larg asupra fenomenului cercetat.
Franța a reglementat domeniul în 1994 printr-o lege de modificare a Codului Civil și a Codului Sănătății Publice. S-a promovat un sistem destul de restrictiv, permițând accesul doar cuplurilor heterosexuale, ca ultimă metodă terapeutică. Donarea de embrioni se permite ca excepție, doar pentru cupluri căsătorite, embrionii trebuind să provină de la alt cuplu. Se promovează anonimatul donatorului, copilul neavând dreptul să cunoască identitatea acestuia.
Sistemul filiației în Franța a suferit un proces de reformare îndelungat, ce încă nu s-a finalizat. S-a renuntat la filiația napoleoniană (legitimă și ilegitimă, în functie de statutul marital al părinților) și s-a introdus un sistem general pentru toate cazurile (filiația legal stabilită). În cazul RUAM filiația se stabilește prin reguli speciale, fiind foarte important consimțământul informat și prealabil al părților. Este interzis surogatul, filiația în acest caz stabilindu-se după regulile de drept comun.
Elveția are o reglementare mai vastă, începând cu Constituția (art.119), Codul Civil și legea specială (1998). Are un sistem și mai restrictiv decât cel francez, tehnicile cu donator de spermă fiind permise doar pentru cupluri căsătorite. Se interzice donarea de ovule și embrioni.
În aceste condiții, sistemul filiației nu a suferit modificări, ci doar adaptări pentru soțul care nu a participat cu material genetic. Acesta este considerat tată în urma consimțământului exprimat, fără posibilitatea răsturnării paternitații în justiție. Deși legea protejează donatorul, nu garantează dreptul la anonimat, dreptul la informare și la cunoasterea originii fiind superior. Viitorul copil va putea accede la dosarul său, la vârsta de 18 ani, însă donatorul nu poate fi contactat fără acordul său, în virtutea dreptului la viață privată.
Italia a adoptat legea în 2004, fiind foarte restrictivă. Sunt interzise tehnicile heterologe, nefiind admisă folosirea de material genetic care nu aparține cuplului. Accesul este permis doar cuplurilor heterosexuale. Copiilor născuți astfel, fiind rude de sânge cu părinții, li se aplică regulile de drept comun pentru stabilirea filiației, iar acțiunea în tăgada paternității este interzisă în acest caz.
Germania, având experiența tragică a rasismului din vremea nazismului, a preferat o legislație restrictivă. Se permite accesul cuplurilor heterosexuale și doar donarea de spermă. Se impune consimțământul, acesta având ca efect direct stabilirea filiației față de copil. Embrionii sunt considerați persoane umane din momentul concepției, aceștia neputând fi creați decât în scopul de a fi folosiți la reproducere. Donatorul nu este protejat din punct de vedere al identității, datorită consacrării constituționale a dreptului cunoașterii originii. Filiația se stabileste față de părinții care și-au exprimat consimțământul. Există posibilitatea de a se stabili filiația față de donator, ca părinte biologic, acesta nefiind protejat de lege, dar obligațiile părintești rămân în sarcina bărbatului care și-a exprimat consimțământul pentru conceperea copilului.
Anglia este unul din puținele state europene cu o legislație permisivă. Există legi speciale pentru surogat și RUAM, ultima fiind radical modificată în noiembrie 2008. Se permite accesul cuplurilor heterosexuale, cuplurilor de femei și femeilor singure. Se permite donarea de gameți și de embrioni, însă, prin noua lege din 2008, donarea nu mai este anonimă, existând dreptul copilului la cunoasterea originii. Pentru copii proveniți din tehnici cu donatori se impune prin lege trecerea în certificatul de naștere a mențiunii „cu donator”.
Pentru cuplurile de femei s-a creat un sistem special de filiație (primul părinte și al doilea părinte). Mai mult, în școli nu mai este permisă folosirea cuvintelor de mamă și tată, ci doar cel de părinte, pentru a se evita discriminarea copiilor cu părinți de acelasi sex. Sunt permise atât surogatul, cât și reproducerea post-mortem.
Spania este altă țară cu legislație permisivă, având reglementări apropiate de cele din
Anglia.
În Spania donarea se face sub anonimat, copiii concepuți astfel fiind ca și cei naturali. Este interzis surogatul, dar este permisă reproducerea post-mortem.
Belgia are o reglementare recentă (2007) constând în lege specială și o secțiune consacrată în Codul Civil. Legislația este permisivă, având acces cuplurile heterosexuale, cuplurile de femei și femeile singure. Este permisă donarea de gameți și embrioni, sub anonimat. Se păstrează intacte regulile de filiație de drept comun. Prin legea specială se creează cadrul juridic prin care filiația de drept comun se poate aplica (legăturile de filiație se stabilesc în exclusivitate în sarcina părinților beneficiari, în urma consimțământului exprimat, rupându-se definitiv orice legătură de filiație între copil și părinții biologici donatori).
În general, RUAM ridică probleme juridice cu privire la manipularea gameților și embrionilor, drepturile și obligațiile părților implicate, drepturile copilului, filiația.
RUAM reprezintă o problemă de bioetică din următoarele motive:
– Separarea sexualității de procreație este o tehnică ce ridică frontiere de ordin etic, biologic, științific;
– Atinge problema statutului embrionului și a drepturilor sale, mai ales pentru că în aceste practici se produce o rezervă mare de embrioni congelati;
– Permite unele derapaje eugenice;
– Disocierea maternității și paternității genetice de cea socială;
– Pot surveni derapaje privind comercializarea embrionilor, care se practică în ciuda faptului că a fost interzisă prin Convenția privind Drepturile Omului și Biomedicina din 1997.
Una din cele mai dezbătute probleme este cea a condițiilor de acces la RUAM.
Cerințele pot fi de ordin medical, social, economic, etic, juridic. De la țară la țară acestea diferă, pornind de la îngrădirea la maxim a accesului (doar cuplurilor căsătorite heterosexuale) și până la o permisiune largă (cupluri căsătorite sau în concubinaj, heterosexuale și chiar cupluri de femei, femei singure). Cele mai mari restricții sunt în privința cuplurilor de bărbați și bărbaților singuri, care nu pot apela decât la mama purtătoare. Interzicându-se surogatul, aceștia sunt excluși din start.
CONCLUZII
În concluzie, reproducerea asistată medical a generat la nivelul societății nu doar entuziasm și satisfacție față de progresul științelor medicale, ci și multe controverse de natură, etică, religioasă și mai ales juridică, discuțiile pe marginea acestei teme, fiind inepuizabile. Până de curând, de și în țara noastră s-au născut copii prin aceste noi tehnici, totuși ne lipsea un cadru normativ corespunzător.
În urma numeroaselor semnalări venite în special din mediul doctrinar și din practică, astăzi există o reglementare legală sub aspect medical a „tehnicilor de fertilizare în vitro” (art. 142 lit. e din Legea nr. 95/2006) și o serie de dispoziții generale referitoare la consecințele reproducerii umane asistate medical cu un terț donator asupra filiației (art. 441-447 din noul Cod civil), însă suntem încă în așteptarea unei legi speciale care să stabilească regimul juridic aplicabil acestor tehnici de reproducere umană. Aceste norme sunt preluate din sistemul de drept francez, împreună cu noul sistem de filiație (se renunță la filiația din căsătorie și filiația din afara căsătoriei). De vreme ce legiuitorul francez a constatat o serie de erori în aplicarea acestui sistem, demarând un nou proces de reformare, este de așteptat ca și în țara noastră să se producă o astfel de situație.
Este greșită abordarea și datorită faptului că francezii au renunțat la sistemul napoleonian pentru că se nasc mai mulți copii din afara căsătoriei decât din căsătorie. În țara noastră, însă, căsătoria este agreată de majoritatea populației.
Revenind la motivul care a dus la elaborarea multor proiecte privind reproducerea umană asistată: infertilitatea . In ziua de azi cuplurile preferă sa iși dezvolte o carieră , să iși construiească un drum in viață amanand procesul concepției unui copil. Din pacate multe dintre aceaste cupluri realizează in momentul in care iși doresc să devină părinți , că nu pot face asta de vină fiind ori el ori ea. In societatea zilelor noastre infertilitatea s-a accentuat in egală masură și femeilor si barbaților. Sunt multiple cauze care agraveaza aceasta infertilitate . Pe plan mondial la femei pe primul loc in cauze de infertilitate este obezitatea . Reproducerea umană asitată medical este o șansa prin care atat medicina cat și legislatia permit cuplurilor cu probleme de fertilitate să devină părinți.
Din punctul meu de vedere in legislația noastră actuală incă sunt carențe in ceea ce privește regimul adopției iar cele mai multe cupluri sunt puse in dificultate in momentul in care vor să adopte un copil. Birocratia este principalul inamic al tuturor cetățenilor acestei țări. Pe langa birocrație ne lovim și de partea materială a formalităților deoarece pentru a putea beneficia de RUAM trebuie indeplinite anumite condiții de ordin medical, conditii ce se obțin in urma unor analize iar aceste analize nu sunt in totalitate suportate de casa de asigurări iar daca sunt durează foarte mult pana sa ajungi să beneficiezi de ele.
Incă exista destul loc pentru imbunatațirea serviciilor medicale și juridice care să vină in ajutorul cuplurilor cu probleme de fertilitate.
BIBLIOGRAFIE
Adrian Pricopi, Rudenia în dreptul roman, Editura Lumina Lex 2000, București.
A.T. Moldovan, Dreptul medical, ramură distinctă de drept, în Dreptul nr. 7/2006.
Al. Bacaci, V. Dumitrache, Cr. Hageanu, Dreptul familiei, ed. A 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2005;
ANDORNO, Roberto, La distinction juridique entre le persones et le choses, L.G.D.J., Paris, 1996
Aniței, N.C., Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2012
AVRAM, Marieta, Filiația. Adopția națională și internatională, Editura All Beck, Bucuresti, 2001
Apetrei, G. Lupușan, Procrearea medical asistată și implicațiile ei juridice în materia filiației, în Anuarul Universității „Petre Andrei”, Iași, 1998, pp. 145-153.
Boroi, G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2008
Berney, M.M., Vérité de la filiation e procreation assistee, Ed. Denoël, Geneva, 1993
Chelaru, E., Drept civil. Persoanele, Ediția 3, Ed.C.H.Beck, București, 2012
CUTAS, Daniela, Genetica reproducerii, Editura Ideea Europeană, Bucuresti, 2007
D. Cuisine, New Reproductive Technologies, Dartmouth, 1990, p. 245.
D. Lupașcu, Dreptul familiei, ed. A 3-a, Ed. Universul Juridic, 2008; T. Bodoașcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2005.
D. Tițian, A. Constantin, M. Cîrstea, Codul familiei adnotat, Ed. Hamangiu, București, 2008
D.M. Protopopescu, Fertilizarea în vitro și reproducerea asistată, Ed. Meteor Press, București, 2001.
Dan Lupașcu, Dreptul familiei ediția a-IV-a, emendata și actualizată, Editura Universul Juridic 2009, București D. Lupașcu, Dreptul familiei, ed. A 3-a, Ed. Universul Juridic, 2008; T. Bodoașcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2005.
Dan Lupașcu, Dreptul familiei ediția a-IV-a, emendata și actualizată, Editura Universul Juridic 2009, București;
E. Aziza-Shuster, Ethics and Society: A child at all costs: posthumous reproduction and the meaning of parenthood, Oxford Journals, Medicine, Human Reproduction, Vol. 9, nr. 11/1994, pp. 2182-2185.
Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck 2010, Bucuresti
Emese, F., Dreptul familiei, Ediția 4, Ed.C.H.Beck, București, 2011
FILIPESCU, Andrei I., Filiația firească și filiația din adoptie, Edititura All Beck, Bucuresti, 2002
Galileo Galilei (1564-1642)-inventator, fizician, matematician, a rostit celebra alegatie: “Eppur si muove!” la iesirea din Tribunalul Inchizitiei, la puțină vreme după ce jurase să retrcteze teoria cu privire la miscarea pământului în jurul propriei axe;
I.P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2006; I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2001;
I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2001
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a-VIII-a revăzută și completată, Editura Universul Juridic 2006, București,
LUPULESCU, D., LUPULESCU, A.-M., Dreptul Familiei, Edit. C.H. Beck, Bucuresti, 2006
MOLDOVAN, Aurel Teodor, Tratat de drept medical, Editura All Beck, Bucuresti, 2002
Related Nations and the Influence of Național Identity, Social Cultural, and Demographic Differences, Degree of Doctor of Philosophy, University of North Texas, UȘA, 2002
S. Guțan, Reproducerea umană asistată medical, teză de doctorat sub conducerea prof. Univ. Dr. Al Bacaci, susținută la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în anul 2009.
Terre, D., Les questions morales du droit, Ed. Presses Universitaire de France, Paris, 2007
TOMESCU, Milena, Dreptul familiei. Protectia copilului, Edit. All Beck, Bucuresti, 2005
UNGUREANU, Ovidiu, JUGASTRU, Călina – Drept civil. Persoanele, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003
WILLEMIN, Vincent, Insemination artificielle avec donneur, IDS, Neuchâtel, 1996
WUNDERLIN, Beverly J., The Regulation of Medically Assisted Procreation în Europe and
BIBLIOGRAFIE
Adrian Pricopi, Rudenia în dreptul roman, Editura Lumina Lex 2000, București.
A.T. Moldovan, Dreptul medical, ramură distinctă de drept, în Dreptul nr. 7/2006.
Al. Bacaci, V. Dumitrache, Cr. Hageanu, Dreptul familiei, ed. A 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2005;
ANDORNO, Roberto, La distinction juridique entre le persones et le choses, L.G.D.J., Paris, 1996
Aniței, N.C., Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2012
AVRAM, Marieta, Filiația. Adopția națională și internatională, Editura All Beck, Bucuresti, 2001
Apetrei, G. Lupușan, Procrearea medical asistată și implicațiile ei juridice în materia filiației, în Anuarul Universității „Petre Andrei”, Iași, 1998, pp. 145-153.
Boroi, G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2008
Berney, M.M., Vérité de la filiation e procreation assistee, Ed. Denoël, Geneva, 1993
Chelaru, E., Drept civil. Persoanele, Ediția 3, Ed.C.H.Beck, București, 2012
CUTAS, Daniela, Genetica reproducerii, Editura Ideea Europeană, Bucuresti, 2007
D. Cuisine, New Reproductive Technologies, Dartmouth, 1990, p. 245.
D. Lupașcu, Dreptul familiei, ed. A 3-a, Ed. Universul Juridic, 2008; T. Bodoașcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2005.
D. Tițian, A. Constantin, M. Cîrstea, Codul familiei adnotat, Ed. Hamangiu, București, 2008
D.M. Protopopescu, Fertilizarea în vitro și reproducerea asistată, Ed. Meteor Press, București, 2001.
Dan Lupașcu, Dreptul familiei ediția a-IV-a, emendata și actualizată, Editura Universul Juridic 2009, București D. Lupașcu, Dreptul familiei, ed. A 3-a, Ed. Universul Juridic, 2008; T. Bodoașcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2005.
Dan Lupașcu, Dreptul familiei ediția a-IV-a, emendata și actualizată, Editura Universul Juridic 2009, București;
E. Aziza-Shuster, Ethics and Society: A child at all costs: posthumous reproduction and the meaning of parenthood, Oxford Journals, Medicine, Human Reproduction, Vol. 9, nr. 11/1994, pp. 2182-2185.
Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck 2010, Bucuresti
Emese, F., Dreptul familiei, Ediția 4, Ed.C.H.Beck, București, 2011
FILIPESCU, Andrei I., Filiația firească și filiația din adoptie, Edititura All Beck, Bucuresti, 2002
Galileo Galilei (1564-1642)-inventator, fizician, matematician, a rostit celebra alegatie: “Eppur si muove!” la iesirea din Tribunalul Inchizitiei, la puțină vreme după ce jurase să retrcteze teoria cu privire la miscarea pământului în jurul propriei axe;
I.P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2006; I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2001;
I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2001
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a-VIII-a revăzută și completată, Editura Universul Juridic 2006, București,
LUPULESCU, D., LUPULESCU, A.-M., Dreptul Familiei, Edit. C.H. Beck, Bucuresti, 2006
MOLDOVAN, Aurel Teodor, Tratat de drept medical, Editura All Beck, Bucuresti, 2002
Related Nations and the Influence of Național Identity, Social Cultural, and Demographic Differences, Degree of Doctor of Philosophy, University of North Texas, UȘA, 2002
S. Guțan, Reproducerea umană asistată medical, teză de doctorat sub conducerea prof. Univ. Dr. Al Bacaci, susținută la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în anul 2009.
Terre, D., Les questions morales du droit, Ed. Presses Universitaire de France, Paris, 2007
TOMESCU, Milena, Dreptul familiei. Protectia copilului, Edit. All Beck, Bucuresti, 2005
UNGUREANU, Ovidiu, JUGASTRU, Călina – Drept civil. Persoanele, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003
WILLEMIN, Vincent, Insemination artificielle avec donneur, IDS, Neuchâtel, 1996
WUNDERLIN, Beverly J., The Regulation of Medically Assisted Procreation în Europe and
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Filatia Rezultand din Procrearea Medical Asistata (ID: 156731)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.