Figura 2- Reglarea activității secretorii [609051]

UΝӀVΕRЅӀΤΑΤΕΑ „DUΝĂRΕΑ DΕ ЈОЅ” GALAȚI FΑСULΤΑΤΕΑ DΕ ΜΕDӀСӀΝĂ ȘӀ FΑRΜΑСӀΕ TIROIDA ASPECT MICROSCOPIC Referat Histologie, Semestrul al II-lea Medicină Generală Anul II, grupa 2 Profesor coordonator: Prof. Univ. Dr. Mihaela Mehedinți Student: [anonimizat], nepereche care se găsește la nivelul gâtului, anterioar și inferioar față de laringe. Cei doi lobi, stâng și dreapt sunt conectați de un istm.
Figura 1- Imagine de ansamblu a glandei tiroide și paratiroide Scopul principal al acestui organ este acela de a produce, depozita și secreta hormoni pe bază de iod triiodotironină (T3) și tiroxină (T4). Acești hormoni au efecte diverse asupra metabolismului grăsimilor, proteinelor și carbohidraților, precum și asupra dezvoltării, în special a sistemului nervos central și a creșterii generale. Hormonii tiroidieni sunt reglați de axa hipotalamus-hipofiză-tiroidă prin hormoni de reglare a tiroidei (TRH- de la hipotalamus) și hormon de stimulare a tiroidei (TSH- din glanda pituitară).
Figura 2- Reglarea activității secretorii

Embriologie Glanda tiroidă este de origine endodermică. Aceasta se dezvoltă din diverticulul tiroidian care apare ca o proliferare epitelială la baza faringelui. Capătul lingual al canalului tireoglos se obstruează și va forma gaura oarbă (forammen caecum). Ulterior tiroida descinde în fața mugurelui faringian ca un diverticul bilobat. Pe măsură ce tiroida este formată, ea coboară anterior față de pungile faringiene ca un diverticul bilobat, menținând totodată o atașare la limbă prin ductul tireoglos. Acest canal dispare de obicei, dar poate persista și se poate prezenta sub forma unui chist tireoglos. La sfârșitul celei de-a șaptea săptămâni intrauterine, tiroida este antero-inferior legată de trahee, care este destinația finală și are forma sa bi-lobulară clasică. Tiroida începe să funcționeze la sfârșitul lunii a treia când se formează primii foliculi care conțin coloid ce reprezintă o sursă de tirozină și tri-iodotironină. Anatomie Tiroida este o glandă endocrină, mediană, simetrică și nepereche, situată în regiunea cervicală anterioară, la unirea 1/3 inferioară cu cele 2/3 superioare, corespunzător proiecției anterioare a vertebrelor C5-C7 și T1. Tiroida prezintă o capsulă proprie, fibroasă, subțire, dar foarte rezistentă, netedă și lucioasă care aderă intim de parenchimul tiroidian Fiind acoperită numai de piele, un strat subțire de țesut gras și de mușchiul pielos al gâtului, glanda, poate fi explorată prin palpare, iar în caz de hipertrofie, proemină în regiunea anterioară a gâtului când poartă numele de gușă. Pe marginea superioară a istmului ce unește cei doi lobi, inconstant, pornește cranial o prelungire glandulară în formă de piramidă, numită piramida lui Lalouette, corespondent al extremității inferioare a tractului tireoglos. Greutatea medie variază în funcție de vârstă, sex, regiune geografică între 20-30 g. Culoarea tiroidei este roșie-brună. Glanda tiroida este foarte vascularizată pentru a facilita accesul rapid al hormonilor la nivelul fluxului sanguin. Aprovizionarea sa arterială se realizează în principal din arterele tiroidiene superioare și inferioare. Ramurile acestor artere formează multe anastomoze pentru a asigura perfuzia adecvată.
Figura 3- Vederea anterioară a glandei tiroide

Histologie Din punct de vedere histologic, tiroida este formată din două componente: parenchimul glandular și stroma. La rândul său, parenchimul glandular reprezintă componenta majoră a glandei, fiind formată din foliculii tiroidieni și celulele interfoliculare. Foliculii glandei tiroide sunt considerați unități morfo-funcționale ale parenchimului tiroidian. Acestea apar la microscopul optic ca formațiuni sferice, ovoidale sau poligonale, cu diametrul cuprins între 0,1–0,8 mm. Pereții sunt alcătuiți dintr-un singur strat de celule epiteliale cubice ce delimitează o cavitate plină cu o substanță gelatinoasă denumită coloid tiroidian. Produsul secretor conține hormonii tiroidieni T4 și T3 într-o formă inactivă, legată de glicoproteină. Înălțimea epiteliului poate varia. Crește odată cu creșterea activității secretorii, în hiperfuncție devenind cilindric sau scade, devenind aplatizat în hipofuncție.
Figura 4- Glanda tiroidă, aspect general Epiteliul tiroidian este format din două tipuri de celule: celule foliculare (tireocite) și celule parafoliculare (celulele C). Celulele foliculare sunt cele mai numeroase, iar la microscopul optic au formă cubică cu nucleul rotund, normocrom, dispus central. Citoplasma este bazofilă, bogată în organite celulare cu răspândire neuniformă. Sunt celule cu o polarizare evidentă, prezentând un pol apical în contact cu coloidul tiroidian și un pol bazal în contact cu membrana bazală. Celulele foliculare sintetizează și secretă hormonii tiroidieni. Coloidul tiroidian are un aspect vâscos putând fi acidofil sau bazofil în funcție de starea fiziologică sau patologică a glandei. Acesta este format din tiroglobulină și alte elemente iodate și neiodate. Celulele parafoliculare sunt celule globuloase, cu citoplasmă slab colorată și nucleu mare dispus excentric. Acestea se găsesc răspândite difuz printre celulele principale ale epiteliului tiroidian, dar ele nu participă la delimitarea lumenului folicular deoarece sunt dispuse între membrana bazală și celulele foliculare. Celulele paraficululare sintetizează și secretă hormonul calcitonină. Celulele interfoliculare se găsesc dispuse între foliculii tiroidieni. Acestea sunt celule izolate sau grupate sub formă de insule în jurul vaselor de sânge. Unele dintre acestea au caracter embrionar, iar la o stimulare intensă generează noi foliculi tiroidieni.

Stroma tiroidiană este alcătuită din travee conjunctive care se desprind din capsula glandei și se ramifică printre foliculii tiroidieni fără a împărți glanda în lobuli. Septurile conjunctive sunt formate din fibre de colagen, fibre de reticulină, fibrocite, rare limfocite, plasmocite și rare macrofage.
Figura 5- Glanda tiroidă, elemente de identificare, colorație HE Sinteza hormonilor tiroidieni și reglarea activității secretorii Tiroglobulina, precursorul celor doi hormoni tiroidieni (T4 – tetraiodotironina și T3 – triiodotironina) este o glicoproteină cu moleculă mare, fiind majoritară în coloidul intrafolicular. Aproximativ 75% din masa glandei tiroide o reprezintă această proteină. Tiroglobulina umană conține aproximativ 110 reziduuri ale aminoacidului tirozină care prin iodare formează hormonii tiroidieni. Numai o mică parte din cantitatea de tirozină este iodată, cea care se află la suprafața tiroglobulinei, astfel încât o moleculă de tiroglobulină va avea aproximativ 7 molecule de monoiodtirozină (MIT) și 5 de diiodtirozină (DIT); prin cuplarea a două molecule de DIT va rezulta o moleculă de T4 (tetraiodtironină), iar prin cuplarea unei molecule de DIT cu una de MIT, va rezulta hormonul T3 (triiodotironină). Sinteza tiroglobulinei are loc în celula foliculară și urmează procesul de sinteză obișnuit pentru orice glicoproteină. Iodarea sa are loc la polul apical (folicular). Ocazional, mai pot fi iodate și alte proteine, cum ar fi albumina, care neavând însă structura terțiară a tiroglobulinei, ce permite moleculelor de DIT și MIT să se cupleze, nu poate avea ca rezultat obținerea hormonilor tiroidieni. Sinteza tiroglobulinei și exocitoza în lumenul foliculilor sunt procese reglate de TSH (hormonul de stimulare tiroidiana). Activitatea celulelor foliculare este influențată în principal de axul hipotalamo-hipofizar. Asupra tireocitelor, TSH-ul hipofizar determină accelerarea captării iodului plasmatic, accelerarea formării de tiroglobulină și a unor cantități crescute de hormoni tiroidieni activi (T3 și T4); accelerează procesul de captare pentru coloidul tiroidian din cavitatea foliculară și de proteoliză a tiroglobulinei; stimulează sinteza de acizi nucleici (ADN, ARN) și sintezele proteice. La rândul lor, hormonii tiroidieni în cantitate mare acționează printr-un mecanism de feedback negativ asupra celulelor tireotrope din adenohipofiză, reducând secreția de TSH și asupra unor neuroni hipotalamici scazând sinteza și eliberarea de TRH.

Figura 6- Structura moleculara a T3, T4 și sinteza hormonilor tiroidieni

Bibliografie 1. Mogoantă L, Hîncu CM, Mehedinți T, Bold A. Histologie medicală, Ed. Aius; 2. Felig P, Baxter J, Frohman L. Endocrinology and Metabolism – Thyroid Disease, Third Edition, 1995; 3. Netter FH. Atlas de anatomie a omului, editia a 5-a, Callisto, 2012; 4. Eroschenko VP. diFiore’s Atlas of Histology with Functional Correlations, Lippincott, 11th Edition, 2005; 5. Kuehnel W. Color Atlasof Cytology, Histology and Microscopic Anatomy, Thieme, 4th Edition, 2003; 6. Arrangoiz R, Cordera F el al. Comprehensive Review of Thyroid Embryology, Anatomy, Histology and Physiology for Surgeons, Scientific Research Publishing, 2018 7. Rosol TJ, Grone A. Endocrine Glands, Jubb, Kennedy & Palmer's Pathology of Domestic Animals: Volume 3, 2016