Fiecare țară comunistă a avut ceva de arătat colosalca de exemplu trabantul în Germania de răsărit. [306612]

-1-

Cuvânt înainte

Este o temă dificilă evocarea unei ere de aproape 50 de ani dar totodată și foarte necesară.[anonimizat], profesori universitari din țara noastră și mai ales din țările foste comuniste au subliniat necesitatea acută a înființării a unui muzeu al comunismului. Acest lucru a [anonimizat], Polonia, Ungaria unde oamenii au ales să nu șteargă 50 de ani din istoria lor.

Perioda comunistă a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], proteste, [anonimizat], a analfabetismului, instalarea dictatorilor și a cultului lor prelungit care a [anonimizat], [anonimizat].

Fiecare țară comunistă a avut ”ceva” de arătat ”colosal”ca de exemplu ”trabantul” în Germania de răsărit.

România a arătat lumii ”miracolul românesc”.[anonimizat], [anonimizat], stațiuni de turism și odihnă construite și reconstruite etc.Asta a fost prima minune dar nu a picat din cer.

A doua ”minune” românească a fost mai târziu efectuată pe vremea lui N.Ceașescu, dar nu de el ci de o [anonimizat],caracterul și eroismul sfidând marea Uniune sovietică și făcând România un erou în ochii occidentului cu ocazia revoluției ”Primăverii de la Praga” din anul 1969.Atunci, toată conducerea României s-a instalat pe balconul palatului regal din București Calea Victoriei și cu glasuri răsunătoare au condamnat intervenția brutală a statelor ”Tratatului de la Varșovia”, [anonimizat],copii,femei, [anonimizat] 1956 când 200 000 [anonimizat], executați de ruși. Alți 200 000 au părăsit țara.

Poporul Cehoslovac a [anonimizat], [anonimizat],elevi,[anonimizat].Rușii au fost facuți de râsul întregii lumi deoarece in Cehia nu a fost revoluție ci o critică blândă a nelegiurilor trupelor de ocupație și a [anonimizat], fanatici și criminali ce au demonstrat în Germania când au omorât mii de muncitori la Berlin în anul 1946 și alti zeci de mii în Ungaria 1956 la revoluția anticomunistă.

România în anul 1969 deși era membră a tratatului militar de la Varșovia în loc să trimită armata în Cehoslovacia a [anonimizat]-i [anonimizat], mincinoși,criminali,agresori. [anonimizat], făcând gărzi muncitorești înarmate și îi vor ataca pe ruși și îi vor ”nimici”.

Curajosul eveniment a [anonimizat] a devenit primul stat ”independent” [anonimizat]. [anonimizat] , Eforie ,[anonimizat],suedeză, engleză etc.

Capitalul străin a curs șiroaie în România s-au clădit uzine de mașini grele turbine uriașe de oțel, fabrici, coporații ”auto-renault” , ”ALS-Thom-Paris”, tramvaie, frigidere supermoderne, economice înlocuindu-le pe cele rusești.A sosit și SUA cu camioane ”Carpați”, ”Bucegi”, licențe Generals Motors Chicago, Marea Britanie : Aeronave British-Air-Corporation, etc.

Israelul a trimis zeci de mii de turiști români plecați ,(400 000 în anul 1959), tot ei ne-au înzestrat capitala cu autobuze moderne fără cutie de viteze.

România a devenit ”liberă”o scurtă perioada, s-a permis turismul extern, libertate în creație artistica și în arhitectură.

Aceste evenimente au fost posibile datorită unei moșteniri istorice ținând de dorința de libertate a românilor care știau că România fusese cu doar câțiva ani înainte o țară puternic occidentalizată cu un nivel mare de civilizație, având savanți cu premii nobel, autori de lucrări științifice epocale în medicină,industrie, aviație, în științe agricole, zootehnie, dar România era și putere petroliferă cu multe legături avantajoase cu occidentul.Intelectualitatea era la egal cu marile civilizații occidentale.

Regatul României, ca orice regat a prosperat. Bucureștiul a fost numit ”Micul Paris ”, Transilvania a fost aidoma imperiului austriac, un ”rai” al arhitecturii vieneze, Bucovina,Banatul se mândresc cu falnice construcții în stil neoclasic și ecletic, monumente de arhitectură foarte apreciate, trainice, adevărate capodopere.

Revoluția în viața culturală și sportivă a continuat în toți anii comunismului datorită fondurilor uriașe eliberate cu ocazia scuturării datoriei sovietice și ajutorului occidental după anii 69-70 sec xx.Dornici de viață îmbelșugată s-au umplut institutele de învățământ superior artistic cu tineri talentați în muzică,arte frumoase.

S-au cucerit zeci și zeci de medalii olimpice de aur, medalii de campioni mondiali, în București s-a organizat festivalul mondial al tineretului,campionanul mondial al universitarilor în sporturile de iarnă la Sinaia-Predeal care dovedesc legăturile României cu lumea civilizată.Aceste evenimente au dus la culmea aprecierii talentului românilor când România a câștigat 53 de medalii olimpice la olimpiada din Los Angeles.

Arhitectura românească s-a rupt de stilul stalinist tip ”Casa Scânteii” și au ”răsărit” multe edificii moderne, estetice, minunate pe care le vom trata.

Rămânând la perioda de glorie a ”independenței” relative a țării trebuie să amintesc că roadele loviturii devastatoare date Uniunii Sovietice de conducerea României în anul 1969 când familia Ceaușescu cu nevasta, ”Savant de renume mondial” și ”eroina neamului”,care au fost primiți în occident cu fast mai mult ca împărații marilor teritorii și subcontinente.”Împăratul român” cu ”perechea” a fost purtată la Londra cu caleașca de aur a reginei Elizabeta a Marii Britanii, transmisă de televiziune întregii lumi și fără îndoială au fost arătași ca eroii eroilor, mai ales că lagărul comunist în frunte cu URSS a fost pus la ”beciul” întunecat al istoriei unde conducătorii moscoviți au fost cuprinși de transpirație rece, numiți criminalii popoarelor, provocatori de foamete, nelegiuiri,temnițe, gulaguri și multe altele.

Crâșnind din dinți comuniștii ruși l-au certat urât de tot pe ”eroul” român și i-au promis îndată că dacă aruncă ”secera și ciocanul” vor veni tancurile sovietice. Desigur ”eroul” s-a speriat și renunțat la libertate, a plecat în China,s-a întâlnit cu Mao și a jurat că va construi o societate comunistă românească multilateral subdezvoltată înapoiată.Din păcate a realizat-o.

Știm cu toții ce s-a întâmplat pe urmă se pot scrie multe si foarte multe despre binele și relele comunismului din România unde în decurs de 45 de ani au suferit și ai murit mulți oameni cinstiți și drepți iar muzeul pe care doresc să-l proiectez trebuie neapărat să prezinte martirii nedreptăților unui regim monstruos, fățarnic.

Modul în care s-a produs aceste nedreptăți și fapte monstruase au ca bază manifestul partidului comunist:

1. Exproprierea proprietății funciare și întrebuințarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.

2. Impozit cu puternic caracter progresiv.

3. Desființarea dreptului de moștenire.

4. Confiscarea proprietății tuturor emigranților și rebelilor.

5. Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naționale cu capital de stat și cu monopol exclusiv.

6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mîinile statului.

7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producție, desțelenirea și ameliorarea pămînturilor după un plan general.

8. Egală obligativitate a muncii pentru toți, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.

9. Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop înlăturarea treptată a opoziției dintre sat și oraș.

10. Învățămînt public gratuit pentru toți copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, sub actuală ei formă. Îmbinarea educației cu producția materială etc., etc. 1

Ce s-a întâmplat timp de 45 de ani a fost o aberație pentru generația actuală, la fel cum astăzi trecerea de la comunism la capitalism se face intr-un mod mai puțin accelerat așa s-a făcut acum 70 de ani trecerea de la o perioadă înfloritoare la o epocă întunecată.

-2-

Introducere

-2.1-

Cortina de fier a memoriei

În 1989 cortina de fier de care vorbea Churchill în fraza ” De la Marea Baltică la Adriatică, de la Szczecin la Trieste, o cortină de fier a coborât peste Europa” s-a prăbușit . Europa centrală și de răsărit s-au găsit iar pe aceeași hartă cu Europa Occidentală, curând apoi a urmat procesul de integrare în Uniunea Europeană. Dar acest lucru nu a reprezentat decât o integrare a estului în Occident iar în est a urmat o occidentalizare a fostelor state comuniste. S-a creat astfel o noua ”cortină de fier”una invizibilă care constă în separare și stări de incomunicare, memorii și regimuri sufletești diferite. Noua ”cortină de fier” divizează memoria europeană.

”Oamenii de după fosta cortină de fier au alte amintiri, sunt marcați de alte traume, își amintesc diferit,suferă altfel și sunt în alt mod răniți sufletește decât oamenii din fostul Occident” 2

Partea de memorie care a durat aproximativ 50 de ani și care a avut urmări și după nu este însă comună.Există o parte nevăzută a comunismului care este dincolo de această nouă cortină invisibilă și care nu este asimilată de populația Occidentală.Europa, precum continent, prin fiecare țară a sa își formează niște amintiri care sunt mai apoi împărtășite, devin niște mărturii formând niște memorii și sensibilități.Aceste memorii și sensibilități formate în timpul cortinei de fier nu au fost încă unificate datorită faptului că această împărtășanie nu a avut loc în toate țările din Răsărit.După dispariția cortinei de fier Europa s-a identificat doar cu Occidentul, memoria europeană refugiându-se în Occident inclusiv a noastră din răsărit. Am început să resimțim că nu mai există o memorie Est- Europeană. Putem contracara aceste lucruri prin activități culturale, un muzeu dedicat victimelor comunismului poate să întâmpine aceste lucruri și să mențină memoria vie.

Se poate vorbi despre două tipuri de memorie una a europeanului occidental: hemiplegică și alta a europeanului din răsărit: rănită și ignorată. Neexistența unei memorii comune a dus la această memorie divizată a europeanului. Gestionarea memoriei comunismului, a istoriei din ultimii 75 de ani ale propriei țări este o soluție plauzibilă în regăsirea unei memorii comune.

După prăbușirea fascismului a rezultat o memorie comună prin povestirea celor întâmplate în instituții culturale. Putem urma acest model și în cazul comunismului astfel din povestirea tuturor întâmplărilor care ne-au precedat prezentul, realizând un act de împărtășanie să creăm o memorie comună.

Avem datoria de a povesti atrocitățile care au urmat în urma acestei ideologii.

”problema memoriei comunismului este o problemă centrală a unificării conștiinței europene”3

-2.2-

Necesitatea unui muzeu al perioadei comuniste

Lucrarea de fata este premergatoare proiectului ” Muzeu–Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței” și își propune să ilustreze necesitatea unui astfel de muzeu-memorial ,aceasta constând în amintirea unei ere întunecate din istoria societații românești din care s-au luat 50 de ani din viața unei țări foarte apreciată și bine plasată in Europa. Memoria comunismului este o memorie istorică de oprimare,de suferință a poporului român și o avertizare pentru generațile viitoare.

Comunismul prin nivelarea intelectualității și a valorilor duce la o însărăcire a populației curățând lumea de oameni valoroși meniți să realizeze o lume mai bună.Ceea ce a condus la timpuri întunecate are la bază ideologia materialistă care nu se prezintă numai în societățile marxiste dar și pe plan pragmatic, în majoritatea societăților omenești, aderând,în mod paradoxal, strâns la planul eficienței sociale subliniând importanța legăturii genetice și preamărind individul ”dotat”.Spre deosebire cu societățile capitaliste unde această dispunere se stabilește în cadrul unor ierarhii marcate de clasele sociale, în timp ce în societățile marxiste ea tinde către utilizarea deplină a disponibilităților genetice prin intermediul eroilor muncii și al unei ierarhii bazate pe eficiența indivizilor 4.Nazismul are ca bază stigmatizarea rasei în timp ce în comunism putem vorbi despre stigmatizarea clasei sociale, plasându-te într-o clasă diferită de cea în care în mod normal un individ aparține.

Paginile de istorie ne povestesc cum la nivel mondial a existat între anii 1947-1989 o confruntare ideologică,economică,social-politică între doua sisteme, sistemul capitalist occidental si sistemul est-comunist.Pe plan ideologic această confruntare s-a rezumat în vederea afirmării superiorității unuia față de celălalt.Derularea și consecințele celui de-al Doilea Război Mondial a fost premisa de la care s-au pornit înțelegerile dintre aliați în cadrul Națiunilor Unite, aceste înțelegeri s-au concretizat prin conferințele de la Moscova, Yalta, Potsdam și Conferința de Pace de la Paris din 1947. Instaurarea regimului comunist în România s-a realizat, după cum bine știm, pe 30 decembrie 1947 sub numele de Republica Populară Română din acest moment a început o perioda de subordonare totală față de URSS.Această perioadă s-a concretizat un an mai târziu prin semnarea Tratatului de prietenie și asistență mutuală cu URSS (pe 20 de ani) .Sunt cunoscute 2 etape in istoria comunismului din Romania etapa subordonării totale față de URSS și etapa de detașare față de politica Moscovei.

Victoria cea mai mare a comunismului în România a fost relevată dramatic abia după 1989 și a constat în crearea ”omului nou” fără memorie cu creierul spălat care nu trebuie să-și amintească cine a fost,nici ce a făcut înainte de comunism.Muzeul victimelor comunismului va fi o formă de apărare și contracarare a acestei ”victorii” și un mijloc de resucitare a memoriei colective.

”Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie,memoria singură poate fi o formă de justiție ” – Ana Blandiana

Bucureștiul este una dintre puținele capitale ale fostelor țări comuniste care nu are un muzeu dedicat perioadei comuniste.Un astfel de muzeu trebuie să asigure cunoașterea istoriei recente de către publicul larg precum și încurajarea noilor generații de a evita greșelile trecutului.

România dupa cel de al doilea război mondial, mai exact la sfârsitul războiului a fost gasită fără Basarabia, fără Nordul Transilvaniei, cu soarta pecetluită la Yalta și ocupată de către trupele Armatei Roșii. Înca dinainte de semnarea păcii sovietizarea începuse, orice urmă de rezistență a fost anihilată.Țările Baltice au cunoscut violența comunizării.Instalarea puterii s-a făcut dupa model sovietic prin trimiterea în închisori și lagăre de muncă a oricărui posibil opozant.După 1964 majoritatea lagărelor de la Canal, din Bălțile și Delta Dunării au fost distruse. Încă se caută alături de specialiști și martori urmele acestora.Sub aparența unei independențe față de Uniunea Sovietică, spre sfârșitul anilor 50 a urmat un nou val de represiune care a urmărit gândirea. Intelectualii și studenții au fost de această dată principalii vizați.După Revoluția Maghiară din 1956 puterea comunistă de la București,avertizată fiind de revoluția vecinilor, nu a riscat, tulburări de acest fel.

Refugiul și fuga au devenit principala formă de reacție împotriva agresivității regimului. În primii ani au existat oameni care au reușit să fugă din țară, alții au ales calea munților luptând cu arma în mână și sperând la un ajutor extern. Din păcate,treptat, cei din munți au fost prinși.Astfel dorința de a pleca s-a pus în inimile multor oameni.Nevoia de libertate începuse să crească dar numai datorită regimului care era bine instalat și greu crezut a fi înlăturat.Dunărea începuse să fie asemeni Zidului Berlinului, atrăgea anual sute de fugari.În anii de început ai lui Nicolae Ceaușescu deschiderea regimului a dat speranțe.Reacția oficială a României pentru revoluția de la Praga 1968 au dat o notă de optimist însă numai în câțiva ani totul se va dovedi a fi o iluzie.

Întregul mecanism creat de comunism a avut ca bază principală minciuna, astfel minciuna a ajuns politică de stat ,de sistem.Încă de la instalarea sa puterea comunistă a mințit tot timpul. La Berlin se văd cel mai bine diferențele între sistemul capitalist si cel comunist afirmația binefacerilor comunismului este cel mai bine demontată în acest oraș mai ales că diferențele dintre cele două părți ale aceluiași oraș se văd încă.Împotriva acestor minciuni trebuie să acționeze memoria ,mărturia și dovada,aceste trei lucruri se pot concretiza cel mai bine într-un muzeu.5

-2.3-

Scopul unui muzeu al perioadei comuniste

Scopul acestui muzeu este menținerea trează în memoria societății a unei ere care nu trebuia sa existe si care reprezintă o epoca întunecată .

„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” — Nicolae Iorga

Uitarea trecutului este o negare a existenței, singurul mod de apărare contra atrocităților realizate în trecut este prin cultură și menținerea vie a memoriei colective.Astfel acest muzeu trebuie să fie precum o capsulă a timpului care să transmită un mesaj legat de condiția de libertate și să fie o lecție de libertate pentru generațiile viitoare.

Muzeul se defineste ca fiind "institutia de cultura de drept public sau de drept privat, fara scop lucrativ, aflata in serviciul societatii, care colectioneaza, conserva, cerceteaza, restaureaza, comunica, expune, in scopul cunoasterii, educarii si recreerii, marturii materiale si spirituale ale existentei si evolutiei comunitatilor umane, precum si ale mediului inconjurator.„6

Un muzeu- memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței ar avea rolul crucial în conservarea și transmiterea unor pagini de istorie din ultimii 70 de ani și mai ales de a aduce în atenția contemporaneității. Menirea acestui muzeu ar fi de a prezenta rădăcinile societății actuale.

-3-

Despre arhitectura comunistă în România

-3.1-

Introducere în arhitectura comunistă românească cu priviri și conexiuni în contextul interrelațiilor cu modelul sovietic. Originea arhitecturii comuniste în România

În decembrie 1947 regatul României a încetat să mai existe, regele Mihai a fost silit să abdice și lăsat să plece cu o mică avere în occident unde domnea o atmosferă de confuzie ideologică.Regele românilor s-a angajat muncitor la o fabrică de avioane unde a ținut secret că este rege iar tovarășii săi glumeau și râdeau pe seama faptului că ”unde o să ajungă toți regii”. În România domnea triumfător arhitectura stalinistă, s-au construit case de cultură încărcate pe fațadă cu frontoane grele din piatră la fiecare fereastră, cu cornișe, pervazuri,arcuri în plincintru, cu interioare ”somptuase”chenare de uși cu baghete,mese de piatră grele ornamentate cu cerculețe în friză,tavane cu rozete ”rococo”și alte rozete la fiecare lustră comunistă de tinichea.Scena era încadrată într-un chenar eliptic cu profil octoetajat cu palmete ionice iar deasupra într-un cadru de steaguri domnea stema R.P.R.

Opera română moștenită de la Stalin a fost decorată cu ornamente culese din lada de rebuturi a stilurilor. Coloanele din ghips cornișat ,arcuri cu profiluri ”multilaterale” coexistă cu reliefuri realizate în stil ”realist socialist”. Interioarele sunt încărcate cu ornamente cumpărate de la ipsosari isteți care fabricau și vindeau ”marfă” care nu știu ce este. (stilul sovietic) Mai târziu s-a practicat la scară largă și la snagov și la sediile locale P.C.R. aplicate pe rozete pe tavane în jurul becurilor cu lustre din tablă galvanizată, populară.

”Regina” arhitecturii în stil stalinist în România a fost și este clădirea ”Casa Scânteii” care a înghițit multe resurse, care ar fi putut fi folosite în alte scopuri, nu pentru propagandă care provăduia ”superioritatea comunismului asupra capitalismului”.

Arhitectura sovietică de comunism cu ambiții de superioritate a încercat naiv și pueril să arate ”viitorul luminos” și ”visul omenirii”, comunismul încărcând o parte din clădirile publice cu ornamente ”frumoase” dar în lipsa meșterilor occidentali au realizat niște ”amalgane” fără stil chiar caricaturi care apoi au fost răspândite în republicile sovietice ca șablon și în Europa de răsărit.

Arhitectura comunistă din Rusia seamănă izbitor cu cea românească în perioada stalinistă, universitatea ”Lomonosov” Moscova este de 3 ori mai mare ca Palatul Presei dar seamănă până la cel mai mic amănunt cu fratele său mai mare care are 300 de m înălțime.

Am ales câteva foto-ilustrații din biblioteca mea de familie care demonstrează ”rudenia perfectă unor clădiri staliniste din U.R.S.S. și România.exemplu: unele stații de metrou precum cea de la Politehnică sau Titan . Dar cea mai elocventă asemănare este între clădirile sovietice din anii 1933-1947 cu măreața clădire a parlamentului, fosta ”Casa a poporului”.În exterior domină ornamente de relief înalt. În interior scările de marmură monumentale sunt funcționale dar fără stil și foarte reci . Coloanele de marmură sunt mai mult stâlpi greoi și imenși. Lustrele colosale sunt mari dar nu emană lumină și nici un stil.

Generația mea dar și copiii noștri trebuie să cunoască originea ”minunilor” staliniste și să cunoască fățărnicia comunismului care este asociată cu foametea, robia, dictatura,temnița,duplicitarismul,minciuna, crime, lipsa de libertate, etc. În comunismul românesc a existat o scurtă perioadă de libertate relativă când în arhitectură s-au născut opere valoroase, edificii publice de cultură, clădiri pentru turism pe litoralul românesc, ex : hotel ”Europa”-Eforie Nord, restaurantul ”Perla mării”estetic, modern,plăcut cu volume echilibrate , decorațiuni cu mozaicuri colorate.

Casele de cultură au fost individualizate în diferite orașe frumos desenate cu holuri elegante cu exterioare deseori de inspirație folclorică (Suceava).

Este lăudabilă tendința de a crea edificii în stil autentic românesc în exterioare.Intercontinental-hotel- București, televiziunea Română, Aeroportul Henry Coandă,Circul de stat București și o serie de case- palate de cultură sunt exemple lăudabile. Arhitecții au reușit să îi convingă pe activiștii partidului că și noi avem stilul brâncușian, un folclor bogat și nu trebuie să copiem copia rusă a palatului de la Versailles sau Universitatea Lomonosov din Moscova care a fost inspirată după schițele Farului din Alexandria din Grecia Antică.

Noile edificii de cultură sunt originale ca de ex. Teatrul Național din Târgu Mureș sau Palatul culturii din Suceava și alte lucrări noi diferă de gustul important din Moscova.Stilul Sovietic dispăruse aproape definitiv, revenind apoi la Casa Poporului în mod rușinos și la bulevardul ”Victoriei socialismului”(utopic, falimentar) unde s-a prăbușit definitiv.

Arhitectura este o artă vizuală , concretă, tridimensională chiar sculpturală la un moment dat și de aceea am simțit nevoia să prezint câteva clișee deosebit de semnificative care reprezintă epidemia stalinistă în țările ocupate de Rusia Sovietică în ce privește arhitectura.

Comunismul a făcut ravagii și în Rusia deși unii spun că a trecut în 70 de ani de la trecerea de la plugul de lemn la o țară dezvoltată,mare ”putere industrială” da, dar la industrie înapoiată.

Un popor mare, puternic, ingelabil în multe privințe nu trebuia să fie decimat și maltratat de comunism. Ilustrațiile foto reflectă grandoarea arhitecturii comuniste dar această grandoare merge numai spre mărime nu și calitate.

Progresul Rusiei sovietice și al tuturor țărilor satelite a fost numai de licență adică de ”second-hand”. Arhitectura sovietică în schimb a fost cu mici exceptii doar o jalnică nostalgie a mărețelor comori din Petrograd, o arhitectură cu clădiri noi dar înapoiate ca gust și stil.

1.Poarta Sovietului Suprem- din Petrograd, copiată dupa Ermitage, izbutită dar nepotrivită la o închisoare comunistă (fundal)

2. Un ”cocktail hall” de la un bloc de locuințe- o stângace copie a unor elemente din ”Ermitage” , această imagine era folosită ca unealtă de propagandă care ar fi pretins că fiecare bloc muncitoresc ar avea uriașe coloane de marmură,capiteluri cu frunze comuniste aurite,scări în spirale de marmură, lustre gigantice cu aplicații de aur, mobilier sculptat din mahoiv și stejar. Totuși în Moscova majoritatea blocurilor de locuințe sunt cu pereți goi, în cazul casei planșei respective se dovedește un coeficient de discernământ arhitectural în urmă cu minimum 150 de ani.

3.”Restauranul de la hotel Moscova”- mare greu, inalt, scump,încărcat, excentric, cu coloane de marmură ultramarine spre smarald, plante de seră, pardoseală din granituri colorate – o relicvă adusă din secolul XVll

4.”Hol de palat cultural ” al uzinei de automobile Moscova, construit „ultra-modern”, fără stil pentru Stalin nu pentru muncitori

5.”Metro Moscova Stația Kievskya”-secvență de arhitectură comunistă, firma încadrată într-un chenar de piatră din arta romană (arcul lui Titus) ,

6.Stație de metrou exterioară – pentru sovietul ”suprem” compusă din elemente ”supreme”: coloane duble cu capitel pătrat, așezate direct pe un platou lustruit iar ”arhitrava” rotundă cu friza și cornișa susține un arc semicerc cilindru casetat mărunt pentru 10 perechi de coloane .Bogăția este ”mare”:pe cornișele ovale s-au așezat litere ”trafor” care stau ca soldații.

7. Deși se aseamănă cu B-dul Victoriei Socialismului, nu este b-dul Victoriei Socialismului ci șos. Entuziaștilor (Blocuri). Este din 1938 ,voind a fi considerată modernă, se remarcă lipsa de ornamente excesive.

8. Fațadă de bloc cu un relief aplicat ce reprezintă o superbă moscovită cu 2 copii, entuziaștii au scos ornamentele dar tot au rămas câteva precum câteva console și o cornișă la etajul 2

-3.2-

Reflecții asupra arhitecturii comuniste în România

Pe durata regimului totalitar comunist, arhitectura a avut un important rol de propagandă prin intermediul căreia mesajul politic a fost exprimat cel mai bine.Diferența dintre realitate și propagandă era foarte mare . Discursul oficial propagandistic , cu privire la scopurile arhitecturale suna cât se poate de frumos :

"Bucurestii se transforma pe zi ce trece într-un oras modern, capitala a unui stat în care se desavârseste constructia socialismului. Maretele constructii ale socialismului se înalta în fiecare colt al orasului. Largile bulevarde luminate fluorescent, cartierele moderne muncitoresti ridicate în ultimii ani, ritmul impresionant al înnoirilor dau Bucurestilor de azi o înfatisare cu totul diferita de orasul din anii regimului burghezo-mosieresc, în care mizeria cartierelor marginase de cocioabe locuite de muncitori contrasta dureros cu cartierele luxoase, construite pentru exploatatori" .7

Realitatea era cu mult mai diferită, ceea ce s-a întâmlat a fost de fapt dezrădăcinarea locuitorilor prin mutarea acestora în imense cartiere de blocuri de locuit (adevărate ”colhozuri urbane”). Această acțiune avea în vedere mai multe obiective precum : alienarea, omogenizarea , nivelarea locuitorilor și transformarea lor în ”automate ale modernității” pentru a putea crea în final ”omul nou” de tip socialist.

Al doilea lucru care a fost înfăptuit a vizat construcțiile instituționale megalomanice, specifice regimurilor totalitare, acestea voind să arate prosperitatea și bunăstarea statului.

Cel de al treilea lucru pus în practică de acest regim totalitar a fost distrugerea monumentelor de valoare istorică ce serviseră drept sursă de memorie pentru popor, cu scopul de a șterge memoria unei perioade anterioare regimului din mintea oamenilor .

De-a lungul celor 45 de ani dintre 1947 și 1989 putem identifica trei perioade diferite de a aborda discursul arhitectural perioada de început ( de la preluarea puterii până spre a doua jumătate a deceniului 60), perioada de mijloc (1960-1970 ) și perioada terminală (anii 80 ).

-3.3-

Perioada de început

Perioada dintre sfârșitul deceniului al 5-lea și inceputul deceniului al 7-lea este caracterizat de o dependență totală, politică, administrativă și ideologică, de puterea sovietică .Acest lucru se poate vedea foarte ușor în București unde se încearcă transformarea acestuia într-o copie a Moscovei. Exemplul cel mai concludent este Casa Scânteii( 1952-1957) care este copia fidelă a Universității M. V. Lomonosov din Moscova.

Modelul moscovit este fidel respectat pentru construcțiile instituționale. În ceea ce privește construcțiile funcționale, în această perioadă începe să se aplice modelul cartierelor de locuit. Acestea erau construite la marginea orașului pe terenuri virane centrul istoric al Bucureștiului rămânând neafectat.

-3.4-

Perioada de mijloc

Perioada anilor 60-70 este cea în care regimul comunist a avut o totală subordonare a administrației și economiei statului. Pe plan politic s-a afișat o așa-zisă ”independență” datorită îndepărtării propagandistice față de Moscova.

S-au construit construcții exponențiale al căror mesaj ”metaforic” era apropirea de Occident (ex : Hotelul Intercontinental, Centrul de televiziune, Aeroportul Otopeni ).

Modelul sovietic de blocuri este înlocuit cu cel francez . Construcțiile încep să beneficieze de un set de norme tehnice , elaborat la jumătatea deceniului al 7lea.

Multitudinea de blocuri comuniste are un scop dorit de a atrage cât mai mulți locuitori din mediul rural în mediul urban. Pe data de 29 octombrie 1974 este adoptată legea 58 privind ”sistematizarea teritoriilor și localităților urbane și rurale”. Acesta spunea :

"Sistematizarea are drept scop organizarea judicioasa a teritoriului tarii, judetelor si comunelor, a localitatilor urbane si rurale, zonarea functionala privind modul de folosinta a terenului, stabilirea regimului de înaltime, a densitatii construite, precum si a densitatii locuintelor, a spatiilor plantate si de agrement, echiparea cu dotari social-culturale, cu lucrari tehnico-edilitare si cai de comunicatie si transport, pastrarea si îmbunatatirea mediului înconjurator, punerea în valoare a monumentelor istorice si de arta si a locurilor istorice, cresterea eficientei economice si sociale a investitiilor si îmbunatatirea continua a conditiilor de munca, de locuit si odihna pentru întreaga populatie" 8

Un lucru ce sună foarte frumos în teorie. În practică însă a însemnat cu totul și cu totul altceva.Pe lângă distrugerea sistematizată a mii de sate , distrugerea aproape totală a construcțiilor urbane tradiționale și înlocuirea lor cu blocuri de apartamente. S-a încercat mutarea a întregii populații rurale din locuințele unifamiliale, proprietate privată, în apartamente la blocuri în calitate de chiriași .

Au existat patru alternative ale modificării centrului istoric propus la începutul anilor 70: demolare și reconstruire, renovare pe arii întregi, restructurare prin păstrarea construcțiilor adecvate, înlăturarea celor inadecvate și inserarea de construcție plombă, modernizarea conform standardelor contemporane. Prima dintre acestea început să fie folosită sub motivul că ” vechile orașe , cu structura lor specifică și rețeaua stradală nu pot fi adaptate la cerințele vieții cotidiene” 9

-3.5-

Perioada finală

În plan politic se vine cu o nouă ideologie , cea a național comunismului, aceasta fiind impusă de dictatorul N. Ceaușescu.

Există două dimensiuni ale planului urbanistic din această perioadă: pe de o parte distrugerea centrului istoric și pe de cealaltă parte proiectele cu mesaj totalitar grupate în jurul centrului civic.

În ceea ce privește avem de-a face pe lângă demolările a cartiere întregi (Cartierul Uranus, de pe Dealul Spirii), cu dărâmarea deliberată de monumente , în special religioase, sau mutarea lor cu scopul de a fi ascunse între blocuri. O listă a clădirilor distruse în această perioadă ( 89-87) ar cuprinde: Mănăstirea Cotroceni( datând din 1679 , dărâmată în 1984), mănăstirea Sf Spiridon Vechi ( din secolul al XVll-lea ,dărâmată în 1987)

Proiectele exponențiale majore ale perioadei sunt Casa poporului, Muzeul Muzeelor, Biblioteca Națională, Complexul instituțiilor muzicale reunite, Sala Congreselor . Acestea au fost influențate de modelul oferit de capitala Coreei de Nord în uma vizitei făcute acolo de către N. Ceașescu. În 1985 a trimis o delegație de arhitecți și specialiști români la Phenian pentru a vizita palatul rezidențial , o sală a congreselor și o sală de sport , în vederea construirii unora similare la București.

Pornind de la Casa Poporului a fost realizat proiectului Centrului Civic , o axă majoră traversând orașul pe direcția E-V până la piața Alba-Iulia, în fronturi continue , rezervate unor ” clădiri de locuit cu magazine la parter” , cu inserții de clădiri monumentale , cu funcție publică (o galerie comercială compactă, biblioteca națională , complexul instituților muzicale reunite). Acest program ar fi trebuit să fie purtătorul mândriei naționale, expresia potențialului nelimitat al ”socialismului multilateral dezvoltat” și capitala ”omului nou” și a liderului providențial. 10

În eseul Limbajul totalitar în arhitectura, arhitectul Mariana Celac face următoarele afirmații: "Cu o volumetrie inconsistenta si cu o exuberanta decorativa ce trimite la toate stilurile arhitectonice prin interpretarea eclectismului de sfârsit de secol al XIX-lea, ce urmareste sa trimita un mesaj eroic, al mândriei nationale, al victoriei noii ordini, arhitectura din perioada finala a regimului comunist, reprezentata cel mai bine de Casa Poporului, nu face decât sa transmita impresia de ludic, carnavalesc, ridicol"11.

Datorită distrugerilor de monumente istorice, alienarea locuitorilor și caracterul intenționat al acestuia demersul arhitectural comunist în România este condamnabil.

-4-

Comunismul si crestinismul

„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

porunca a X-a

Crestinismul vorbeste despre iubirea aproapelui ca pe sine insusi pe cand comunismul prin manifestul sau indruma catre urarea aproapelui ca pe sine insusi ajungand astfel sa saraceasca o populatie intreaga pe toate planurile (material, intelectual, cultural) pe motiv ca nu ai voie sa ai mai mult decat celalalt de langa tine.Conform bibliei omul este alcatuit din trup, suflet si duh sfant pe cand conform comunismului datorita ideologiei materialiste doar din trup.

Tinta acestui muzeu o reprezinta „omul nou” care a fost creat in perioada comunismului .

Filosoful Mircea Vulcanescu a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus in inchisoarea de la Aiud. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn: "Să nu ne răzbunați!".Consider ca acest muzeu trebuie sa aibe o atitudine „ortodoxa” si sa caute frumosul, sa raspunda atrocitatilor care au avut loc in trecut cu intelepciune si sa lase in gandul vizitatorului dragostea fata de aproapele sau indiferent de ideologia pe care acesta o are.

Comunismul a respins in mod categoric orice valoare si utilitate a religiei pentru ca in societatea viasata de marx si discipolii lui,religia nu avea ce cauta.Pentru dansul era o consecinta „naturala” strict determinta cum ca toti oamenii ar trebui sa fie atei.

Ideologii au fost chemati inca de la inceput sa scrie diverse carti despre ateism si combaterea religiei. Cea mai importanta a fost publicata la Moscova in 1961 sub numele de Calauza ateistului. Aceasta spune: „Stiinta si religia sunt legate de doua conceptii despre lume diametral opuse. Baza ideologica a dezvoltarii stiintei este filozofia materialista.Esenta conceptiilor religioase despre lume este insa in intregime idealista.” 12

Alan Besancon afirma despre comunism ca acesta este o pseudognoza, un construct pur ideologic care-si fundamenteaza teoriile, chipurile, pe stiinta. In fapt, din amalgamul de ipoteze stiintifice de la sf secolului 19, comunistii au ales numai ce li se parea util pentru propria constructie doctrinala. In URSS era la putere nu stiinta, ci o ideolofie cladita pe presupozitii stiintifice depasite, ideologia transformata intr-o politie a „gandirii corecte”. Acest lucru a condus la esecuri rasunatoare in domeniul tehnico-stiintific si la numeroase victime omenesti.

Luptand cu vigoare idealismul, materialismul dialectic se gasea el insusi in cel mai fantasm plan cu putinta. Trebuia demonstrat ca religia nu este numai „neadevarata” ci si inutila si periculoasa pentru societate.

Invinuirile la adresa moralei crestine erau: caracterul individualist, desconsiderarea muncii si faptul cum ca poruncile divine nu ar fi impiedicat uciderea, furtul si comiterea altor pacate, iubirea aproapelui ( inclusiv a dusmanului: „intransigența față de vrăjmașii poporului nostru, față de dușmanii păcii și ai socialismului. Dar ea este cu totul străină spiritului de răzbunare josnică sau cruzimii absurde față de dușmanul doborât. Înaltul umanism al moralei noastre se manifestă în faptul că suntem gata să luăm o atitudine îngăduitoare față de foștii dușmani, cu condiția, bineînțeles, ca ei să fie reeducați și să înceteze de a mai săvârși acțiuni dușmănoase împotriva țării noastre“- acesta a fost premisa ideologica a unor experimente monstruoase cum ar fi experimentul pitesti in cazul romanesc) .

Ideologii atei au ajuns la concluzia că „morala comunistă opune mizeriei spirituale și morale proslăvite de religie fizionomia unui om multilateral dezvoltat, bogat spiritualicește, capabil să-și însușească orice cunoștințe, să pătrundă cu ajutorul lor în adâncurile pământului și în cosmos, în stare să supună forțele naturii și să transforme viața socială în interesul maselor largi populare“.13

Religia, fiind lipsită de adevăr, inutilă și periculoasă, trebuia combătută prin toate modalitatile. În locul ei trebuia pus „materialismul dialectic“ și ateismul comunist, care a devenit în timp o religie sui generis, mai intolerantă decât toate celelalte.14

http://ziarullumina.ro/nimic-cu-dumnezeu-de-ce-au-luptat-comunistii-impotriva-religiei–37741.html

http://www.procesulcomunismului.com/

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm

-5-

Despre muzeu

„depozitar de amintiri”

Muzeul este arsenalul cel mai puternic cu care un popor își apără originie, identitatea și tot ce a moștenit de la străbuni.

Programul de arhitectură care se ocupă cu păstrarea memoriei a unei societați/ comunitate o reprezintă muzeul, care la rândul său reprezintă un act de memorare dar in același timp un act de uitare. Se poate spune ca memorie este alcatuită dintr-o serie de secvențe care redau o temporarizare intr-un spațiu vid.

Funcțiile unui muzeu sunt: aceea de achiziționare,de constituire și de dezvoltare a patrimoniului și cea mai importantă funcție care privește păstrarea și conservarea patrimoniului deținut.

Obligațiile cele mai imortante ale unui muzeu sunt: colectarea ( îmbogățirea patrimoniului), păstrarea ( conservarea preventivă) cercetarea și investigarea științifică a patrimoniului, punerea în valoare prin mijloace specifice patrimoniului, documentarea de muzeu ( are ca scop studierea și identificarea eventualelor surse pentru noi achiziții).15

În afară de cercetare și conservare , scopul esențial al unui muzeu este educarea, în cazul unui muzeu de istorie aducerea aminte a unor fapte care au fost. Această activitate a muzeului este una foarte complexă, contribuind la informarea publicului larg cât și la dezvoltarea imaginației și sensibilității lui. Prin modul de organizare al unei expoziții,muzeul poate contribui la stimularea gândirii, spiritului de observație , deducției logice etc.

Muzeul prin expozițiile sale exercită asupra individului o influență mai puternică decât orice altă instituție, care stimulează facultățile individului ,îmbogățind astfel cunoașterea dar și sensibilitatea și imaginația. Numai simplul contact direct cu mărturia istorică sau opera de artă trezește în vizitator sentimentul de respect și admirație față de adevăr și perfecțiune . În aceeași măsură un muzeu cu profil istoric joacă un rol de primă importanță în educația patriotică și cetățenească a vizitatorilor , relevându-le prezentul și trecutul țării. Muzeul este o institutie de mare valoare si se bucura de mare pretuire in toata lumea, deoarece joaca un rol important in educarea oamenilor și spiritul respectului față de valorile spirituale și materiale create de-a lungul istoriei. Depozitar principal al valorilor materiale si spirituale, factor de educatie care ar trebui sa aiba un impact hotarator in formarea unei atitudini de respect fata de valorile nationale.
Muzeul are de îndeplinit funcția de etalare și de concentrare a unor valori culturale și spirituale cu care se identifică comunitatea, funcția acestuia este și de conținut semnificativ.

Se pune în noi termeni în cadrul programului și spațiului muzeistic polarizarea conținut –formă și preponderența funcției în detrimentul unor conotații spirituale, care trimit la altceva decât ceea ce trebuie să fie clădirea.

Muzeul este un punct nodal de dialog al comunității respective cu alte comunități culturale. Acesta este gândit să poată satisfacă funcțiunea de reprezentativitate și de adunare a valorilor cuturale ale comunității cu care se identifică, de reflectare a unui filon tradițional , de reflectare a replicilor la tradiție, de reflectare a inventarului în cultură și în artă sau de trimitere de punți către alte comunități culturale sau spații culturale.

Comunismului nu a reprezentat o perioada infloritoare din punct de vedere al programului muzeal acest lucru reflectând o dezvoltare aproape inexistenta a culturii memoriei poporului român.

Exemple: Danemarca, Olanda,Franta, Marea Britanie,Ermitaj (Rusia) – aici programul muzeal este foarte dezvoltat.

Consider un bun exemplu de rememorare Muzeul National «Dimitrie Gusti ».Înghetarea ansamblurilor de gospodării binevoiește a ne aduce aminte de modul de viata al strămoșilor noștri.Încapsularea unei perioade de timp arată respectul fata de strămoșii nostri iar in acelasi timp reprezinta o imensa sursa de cunoaștere și inspiratie pentru generațile următoare.

-6-

Dezbatere pentru un muzeu al comunismului în România

Proiectul ”dezbaterile CSIC” își propune să pună pe agenda publică subiecte de istorie contemporană, tratate cu o manieră obiectivă, oferind o platformă de discuție pentru experți și instituții publice din România relevante în domeniu.

Unele din principalele întrebări din cadrul acestei dezbateri au fost:

Avem nevoie sau nu de un astfel de muzeu? Există consens pe această temă?Cui ar mai ajuta astăzi?

La această dezbatere au participat actorul și regizorul Ion Caramitru, criticul literar Dan C. Mihăilescu, președintele Colegiului Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, Dragoș Petrescu, și Președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Radu Preda.Toți au dat răspunsul ”da” primei întrebări. Argumentele au fost umătoarele: pentru a prezenta această istorie traumatică de 45 de ani generaților de dupa 89, transmițând în continuare memoria. Un astfel de muzeu ar ajuta la studierea trecutului și a crea o perspectivă asupra trecutului și viitorului.

Printre temele care au fost propuse in cadrul dezbaterii se numără : În ce măsură este oportună inițiativa construirii unui muzeu al comunismului în România? Care ar trebui sa fie resursele financiare pentru un astfel de proiect ? În ce cadru instituționalizat să fie muzeul realizat? Care ar fi tipologia muzeală adecvată? Care ar putea fi tematica expozitiilor din cadrul muzeului?

Obiectivul dezbaterii a fost să se construiască un cadru viabil pentru dialog, atât între societatea civilă și instituțile statului. Cât și între instituții și personalitățo publice ce pot avea viziuni diferite.16

Tema înființării unui muzeu al comunismului a fost excesiv politizată, iar România nu a găsit instrumentul juridic pentru a condamna responsabilitatea indirectă a întregului lanț care a dus de la ideologie la crimă a explicat președintele executiv al IICCMER, Radu Preda în cadrul acestei dezbateri.

Privind locul în care ar trebui făcut acest muzeu s-a discutat rezultatul unui sondaj realizat înaintea evenimentului care cuprindea: 88 de voturi pentru a se face în Palatul Parlamentului ( într-o parte a corpului clădirii), 39 de voturi pentru Fortul 13 Jilava, 32 de voturi pentru fosta închisoare Pitești, un proiect nou în București 26 de voturi, 16 voturi fostul penitenciar Malmaison, 10 voturi fostul Comitet central din piața revoluției și 8 voturi Casa Scânteii ( un corp de clădire).

Locația din București trebuie sa fie într-un punct ușor de încadrat în circuitul turistic. Există o masă critică foarte importantă în susținerea acestui proiect și câteva piste importante în realizarea proiectului.

În cadrul acestei dezbateri nu au existat obiecții la adresa înfințării muzeului ci dimpotrivă s-au dat numai răspunsuri pozitive și s-a dovedit că preocuparea există. Noul muzeu trebuie să aibă grija foștilor deținuti politic și a victimelor sale și să asigure împăcare cu trecutul.

Ion Calamitru , fostul ministru al culturii, a afirmat în cadrul dezbaterii: ”Este limpede pentru toată lumea, comunismul nu a dispărut din România. Un muzeu al comunismului ar trebui să aibe două camere una până în 1989 , una după 1989 populată cu exemplare vii”.

De asemnea s-a afirmat că trebuie lucrat la convingerea clasei politice că acest muzeu este absolut necesar. Acest muzeu trebuie să fie o entitate aparte.

-7-

Despre proiect ca un loc al memoriei

Memoria noastră se asociază, fie că vrem fie că nu, cu locuri- calde sau reci, locuri familiare sau străine, locuri deschise sau închise. Obiectul de arhitectură este întruparea fizică a unei memorii existente sau vitoare, iar spațiul este alătuit dintr-o arhivă a experiențelor individuale și colective care îi oferă sens și semnificație .

Calitatea unei experiențe arhitecturale autentice nu poate fi totuși camuflată așa cum trăirea în sine nu poate fi sustrasă. Toate acestea se întâmplă deși contextul arhitecturii se află într-o continuă schimbare,deși este aparent imposibilă conturarea unei teorii de arhitectură într-o societate preocupată numai de imagine și monetizarea fiecărei experiențe.

Înfăptuirea arhitecturii feomenologice /materiale/ tectonice, creează un cadru de viață ale cărui spații pot deveni capsule ale timpului/ fragmente de memorie autentică.

Tema de arhitectură aleasă (Muzeu-Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței) est produsul unei caracteristice realități culturale, sociale, și politice. Aceasta nu este generică deși este prezentată sub o formă standard divizată, simplificată și incompletă. În prezența gândului la adevăratul utilizator al spațiului, tema capătă conotații unice . Încerc să extrag ceea ce se află în inconștient , dincolo de stereotipuri și clișee colecționând diferite fragmente de atmosferă. De la un detaliu aparent minor poate să se dezvolte un proiect foarte complex , precum o amintire foarte elaborată care pleacă de la retrăirea unei senzații de moment, un parfum, un material, o umbră etc.

La începutul acestui proiect s-a format o idee care are rolul de a ordona totul. Ideea trebuie să fie răspunsul la întrebarea CE, dar nu și la întrebarea CUM. Acel ceva care structurează fiecare proiect , ideea care stă la baza acestuia, sintetizează într-un cuvânt sau o frază fragmentele de memorie și detaliile apărute în urma discuților cu oamenii, relația cu contextul (nu contextul fizic în mod special), materialitatea și tectonicitatea construcției. Ideea este precum un dirijor de orchestră, confirmând eforturile de conceptualizare ce vor urma , anulând orice încercare care contrazice în mod fundamental demersul stabilit.

Odată este stabilită ideea care dă curs proiectului, începe o nouă etapă :construcția unui concept nou care să explice cum această idee se materializează. Se face ponind de la un detaliu , de la material și modalitatea naturală de punere în operă , de la structură și capacitatea acesteia de expresie , de la modul în care lumina sculptează volumul și de la modul în care este parcurs și descoperit spațiul. Forma de plecare este una ideală, platonică, primară, complexitatea apare din scobirea din interior a acesteia , nu prin adunarea mai multor forme. În construcția conceptului există un element ordonator care este cel mai important. Conceptul se adresează tuturor aspectelor enumerate mai sus: nu există lumină fără structură, nicio modalitate de parcurgere a spațiului fără materialitate. Un fragment de memorie este compus din toate aceste aspecte ale realității.

Scopul proiectului este de a face un obiect de arhitetură și spații care ”vorbesc” , care sunt apte să transmită istoria trăită. Un proiect este alcătuit ca o carte în care străbaterea spațiului poate fi echivalată cu ordinea planurilor narative. Dialogul arhitecturii în timp și spațiu cu personajele care o animă și cu alte arhitecturi îmbogățește cultural și permite conservarea memoriei individuale sau colective.

Ideea – amalgam/ casete de amintiri

Concept – sculpturalitate

Materialitate – beton alb

Anatomia –diafragme

Atmosfera – camere dintr-o casă burgheză

-8-

Studii de caz

-8.1-

Arhitectura românească în perioada de libertate și independență relativă. – Opere autentice românești în contextul arhitecturii universale moderne de la a ll-a jumătate a secolului xx

Edifici publice deosebit de valoroase sunt cunoscuteși apreciate atât prin aspect cât și în funcționalitate.

Hotel ”Europa” Eforie Nord- așezat în peisaj foarte plăcut, dotat cu piscine într-o grădină de vis . Este o capodoperă de confort și estetică. Anul 1970

Gara din Predeal – Clădire modernă, idilică , o bijuterie mică dar spațioasă, luminată feeric prin oțel, sticlă și beton. Numai din interior se vede cât este de elegantă și monumentală.

Palatul Circulului de Stat –București – Are o formă de nufăr, operă de artă și arhitectură dar și sculptură în aer liber. Puține țări din lume au o sală de spectacole atât de modernă, funcțională și estetică. Este o comoară a copiilor din București și din România, uriașă,înaltă, spațioasă plină de lumină.

-8.2-

Arhitectura socialistă românească din perioada anilor 70, secolul xx

Hotelul ”Suceava”- ”Fagure de miere” în formă de T răsturnat cu colonade și tavane ondulate în contrast prezintă un echilibru corect și multă gravitate.

Spitalul din Bacău – armonie de volume, două prisme înalte animate de ”dantelării”. Pe acoperiș sunt înconjurate de un ”brâu” luminat cu ferestre continue. Tot complexul înconjoară aerul și sănătatea. Este un complex modern din oțel și sticlă.

Palatul culturii Baia Mare- Frumos complex monumental. Arată o coexistență a elementelor de la ” Coloana Infinitului” de Brâncuși cu formele ondulate ale clădirii teatrului național din București , contraste de linii convergente și divergente care invită publicul într-un templu , impregnează masele cu darul culturii și artei. Este o clădire modernă , echilibrată , gravă, monumentală.

-8.3-

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței – Sighetul Marmației

Obiectivul acestui monument a fost redescoperirea istoriei recente și dreptul de aflare a adevărului nedeformat de propaganda politică.Tematica este axata pe rasturnarea politică de după război pe abuzurile puterii și reprimarea dizidenților.

În 1993 ruina fostei închisori de la Sighetul Marmației a fost preluată în vederea transfomării ei într-un muzeu care are ca scop reconstituirea și păstrarea memoriei poporului român,căruia timp de jumătate de secol i s-a indus în conștință o istorie falsă.

Clădirea a fost construită în 1897 de către administrația austro-ungară ca închisoare de drept comun,în 1948 a devenit unul din locurile de detenție pentru un grup de studenți,elevi și țărani maramureșeni.În 1950 au fost aduși la Sighet peste 100 de demnitari din întreaga țară,mulți dintre ei au fost condamnați la pedepse grele fără ca măcar să fie judecați.Deținuții erau ținuți în condiții insalubre, hrăniți mizerabil, opriți de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire.Umilință și batjocura faceau parte din programul de exterminare.

În 1995 în urma preluarii de către Fundația Academia Civică în vederea transformării ei în memorial, fiecare celulă a devenit o sală de muzeu în care , în ordine cronologică, au fost amplasate obiecte fotografii,documente creând astfel ambianța și documenția unei săli de muzeu.Într-una dintre cele 2 curți interioare a fost construit în 1997 un Spațiu de Reculegere și Rugăciune,după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu care îmbină stilu antic , sugestia tholosului grec și a catacombei creștine cu o viziune modernă. Pe pereții rampei de coborâre în spațiul subpamântean au fost gravate numele a aproape 8000 de morți din închisorile ,lagărele și locurile de deportare din România.Operația de strângere a numelor morților a necesitat 10 ani de muncă iar cifra este de departe a acoperi adevărata amploare a represiunii.

Fiecare sală are o temă specifică.Memorialul este alcătuit din 82 de camere în fostele celule ale închisorii unde se povesteste în mod cronologic istoria în mare .Adesea cronologia este întreruptă de celule în care au stat foști deținuți politici.Toate spațiile clădirii inclusiv spațiile comune și cele administrative au fost transformate în spații expoziționale. Accentul din cadrul expoziției este pus pe regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, perioada legată de istoria închisorii, ”epocii de aur”fiindu-i rezervată o secțiune mai restrânsă.

Pereții holului de acces către sala celularului sunt acoperți cu chipurile tuturor victimelor închisorii după modelul memorialelor Holocaustului.Cele 2 curți ale închisorii primesc la rândul lor câte o reinterpretare.În spațiul de plimbare al deținuților s-a adăugat ”Cortegiul Sacrificaților” o sculptură din bronz care reprezintă un grup de oameni care se îndreaptă spre un perete orb la ordinele unui lider fără cap .În a doua curte de dimensiuni mai mici din aproprierea intrării în holul închisorii se găsește Spațiu de Reculegere și Rugăciuneca re se află în interiorul unei ridicături de pământ.Imaginea exterioară este arhietipală ea este alcătuită dintr-un tumul de pământ acoperit cu iarbă pe care sunt plantați arbuști.Aceasta poate fi privită ca un mormânt al victimelor care nu au avut parte de o ceremonie religioasă.Spațiul capelei este acoperit de o boltă având o mică deschidere de forma unei cruci grecești deasupra unei mese pentru lumânări, rotundă amplasată central fiind luminată de către golul în formă de cruce greacă.17

-8.4-

Muzeul Holocaustului Ierusalim

Arhitecți : Safdie Architects

Locație : HaZikaron, Jerusalem, Israel

Situat pe un dea cu vedere spre Ierusalim, in Ein Kerem Valley,noul muzeu de istorie al holocaustului este punctul culminant al unui proiect ce a durat 10 ani în Yad Vashem și clientul fiind Autoriatatea Eroii Memoriei și Martirii Holocaustului. Muzeul de istorie al holocaustului este componenta esențială a proiectului care înlocuiește Muzeul de istorie a Yad Vashem și servește ca un nou centru complexului.

Clădirea parcă explodează în direcția Nord ca o erupție vulcanică de lumină și viață. Majoritatea corpului muzeului este din beton și sticlă și este ascuns în Muntele Memoriei, unde campusul Yad Vashem este situat, coloana vertebrală unghiulară a clădirii transmite un sentiment a scării ei adevărate. La sfârșitul acestei coloane vertebrale aproape de intrarea în muzeu și centrul vizitatorilor , o mare prismă pare să plutească în spațiu. La capătul opus pereți subțiri explodează din dealul în care se află muzeul, pentru a forma perechea de aripi curbată care marchează ieșirea muzeului. O rețea de galerii, luminată printr-un luminator central,este localizată de-a lungul căii de evacuare centrală parțial scufundată odată cu muzeul . Galeriile ascunse privirii când intri în muzeu, prezintă holocaustul capitol cu capitol de-a lungul cursului său istoric și tematic. La sfârșitul acestei narațiuni istorice se află ”Hall of names” formând finalul și dramaticul spațiu de expunere. Acest spațiu de expunere este alcătuit drintr-un con structural deschis către cer, conține recorduri personale a milioane de evrei, victime ale holocaustului. Un con reciproc, scos din roca de bază naturală, onorează cu portrete acele victime ale căror nume nu vor fi cunoscute. Noul centru cultural , educațional și instituția școlară reafirmă statutul lui Yad Vashem ca un important centru internațional al cercetării Holocaustului și memoriei.18

-8.5-

Unitated States Holocaust Memorial Museum

Este memorialul oficial al Holocaustului din Statele Unite. Acest memorial furnizează documentație, studii și interpretări pentru istoria holocaustului. Este dedicat în a ajuta liderii și cetățenii lumii să confrunte ura , să prevină genocidul, să promoveze demnitatea umană și să fortifice democrația.19

Este proiectat de James Ingo Freed din cadrul Pei Cobb Freed & Partners. Exteriorul clădirii se aseamănă cu neoclasicismul, stilul georgian și arhitectura modernă din Washington DC. Încă de la intrare fiecare componentă arhitecturală devine un element care face aluzie la holocaust. Clădirea muzeului și expozițiile au intenția să evoce decepția, frica și solemnitatea în contrast cu comfortul și grandoarea care sunt în general asociate cu clădirile din Washington DC.

USHMM conține două expoziții care au fost deschise în continuu din 1993 și numeroase expoziții temporare care au legătură cu holocaustul și drepturile omului.

În cadrul muzeului se găsește ca memorial sala Memoriei care este o cameră hexagonală cu pardoseala roșie , pereți de calcar și panouri negre. Aici se găsește o flacără care arde în continuu așezată pe o cutie neagră care conține cenușă din lagărele europene de concentrare. Acesta este memorialul oficial al victimelor și supraviețuitorilor Holocaustului. Vizitatorii se pot reculege aici prin a aprinde o lumânare,vizitând flacăra eternă și reflectând în liniște în camera hexagonală.

Expoziția permanentă conține mai mult de 900 de artefacte, 70 de monitoare, 4 teatre arătând filme istorice. Ea este cea mai vizitată din cadrul muzeului. De la intrarea în niște lifturi mari industriale de la parter vizitatorii primesc câte un card de identificare fiecare spunând o altă poveste a unei victime din cadrul holocaustului. De la etajul 3 vizitatorii parcurg în mod cronologic istoria holocaustului, începând cu debutul naziștilor , reprezentat de Adolf Hitler 1933-1938, mai include subiecte precum ideologia aeriană, Kristallnacht, Antisemitism și răspunsul american în privința naziștilor germani. Vizitatorii continuă să meargă către etajul 2 unde le sunt prezentate lagărele și soluția finală. Expoziția permanentă se termină la etajul 1 cu eliberarea victimelor din lagărele de concentrare de către forțele aliate.20

-8.6-

Muzeul memoriei Andaluzia Spania

”Ne-ar fi plăcut să facem cea mai frumoasă clădire pentru acest muzeu”

Acest muzeu dorește să transmită întreaga istorie a Andaluziei. Totul este organizat în jurul unei curți centrale de formă eliptică unde rămpi circulare se ridică, conectând cele trei nivele și creând o foarte interesantă tensiune spațială. Dimensiunile curții în formă de elipsă au fost luate după curtea palatului lui Charles al v-lea din Alhambra. O piesă puternică îsi face prezența având aceleași dimensiuni precum clădirea Caja Granada.

Noua clădire silențioasă în formele ei, răsună în elementele ei pentru a comunica mesajul noului mileniu în care ne aflăm. Uriașul volum de beton impunător al Muzeului Memoriei din Andaluzia formează o poartă monumentală și adaugă la marginea orașului un puternic sentiment de apartenență la loc. Clădirea subțire și verticală având aceeaș înălțime și lățime precum clădirea principală a Caja Granada, dă iluzia unei Poarte a Orașului. Dialogul dintre cele două clădiri este accentuat și datorită utilizării aceluiași tip de beton. Pentru a se avea acces la MA se intră prin deschiderea din clădirea verticală apoi se continuă pe o scară largă de la intrarea principală. Imobilul podium este format din trei nivele, acces, primul etaj și nivelul cu grădină două dintre ele sub pământ .Curtea centrală eliptică conectează cele trei nivele cu niște rampe circulare.

Intrarea principală a clădirii este la parter unde recepția , administrația , workshopurile și cafeneaua se găsesc. Primul etaj este pentru expoziții temporare și de asemenea un acces independent către teatru. Partea de clădire care este alcătuită dintr-un volum subțire și vertical, este formată din 10 etajem, al treilea și al patrulea nivel cu dublul înălțimii mezaninului face conxiunea dintre rampă și circulația verticală. Un restaurant cu o priveliște magnifică se găsește la etajul opt. Câmpul liber dat de clădirea MA , o mare platformă orizontală îndreptată către râu servește ca spațiu public pentru noua zonă a Granadei. 21

-9-

Concluzie

În concluzie doresc să proiectez un muzeu-memorial care să spună povestea celor 45 de ani întunecați din istoria României, să spună povestea miilor de oameni care au avut de suferit de pe urma comunismului. De aceea proiectul va fi plin de arhive care să povestească fiecare destin care a fost pecetluit datorită atrocităților comunismului. Va fi un obiect locuit de aceste povești, el va fi întru totul un memorial, un obiect sculptural care se va întrepătrunde cu arhitectura în momentul în care vizitatorul intră în contact cu memorialul, cu poveștile oamenilor . Clădirea va fi un memorial care se intersectează cu funcțiunile unui muzeu pentru a istorisii un amalgam de amintiri.

Un obiect memorial este modalitatea de a vindeca rănile istorice ce au rămas în urma comunismului.

Am studiat arhitectura comunistă rusească dintr-o carte din biblioteca familiei pentru a afla originile arhitecturii comuniste din România. Am aflat că arhitectura comunistă rusească a influențat perioada de început a arhitecturii comuniste românești. Aceasta s-a făcut datorită unor motive care țineau de politică,adică de dictatura proletariatului, arhitectura devenind un obiect de propagandă, ignorând progresele arhitecturii occidentale și negându-le valoarea pe niște motive care țineau de lupta dintre cele doua sisteme politice, capitalismul și comunismul.

Arhitectura comunistă rusească își are bazele în arhitectura țaristă (ex: Muzeul Ermitage) de unde au fost luate în concordanță cu cerințele regimului comunist. Arhitectura comunistă rusească pune bazele în România pentru o arhitectură tip instrument propagandistic.

În ciuda presiunii politice care s-a pus ani de-a rândul asupra arhitecților români există și edificii frumos realizate de către arhitecții români care au reușit să ”trișeze” sistemul și să își găsească inspirația în ce este specific românesc.

În prezent după 45 de ani de introducere a unei ideologii forțate în memoria poporului român și alti 25 de ani de tranziție existența unui astfel de memorial este incontestabilă pentru memoria românilor.

În cadrul dezbaterii ”Muzeu al Comunismului în România ” s-a vorbit despre importanța tratării și cinstirii victimelor comunismului. Demersul doamnei Ana Blandiana și domnului Romulus Rusan este incredibil. Muzeul de la Sighet reprezintă pentru proiectul meu un adevărat model. Acest muzeu nu trebuie să rămână izolat într-un colț al țării ci trebuie adoptat și adus în inima Bucureștiului pentru a povesti istoria destinelor victimelor și pentru a apăra identitatea și demnitatea românului și evident riscul repetării istoriei.

După 1989 România a început să cunoască occidentul, dar se prezenta ca o țară cu memoria ștearsă, plină de blocuri pline de oameni cărora li s-a dorit ștergerea memoriei pentru formarea ”omului nou”. Acum după cum a spus domnul Patapievici există pericolul adoptării memoriei occidentale care este total diferită față de memoria dinspre răsărit .

Acest muzeu – memorial va trebui să resusciteze memoria actuală. De aceea am căutat în București diverse locuri pentru amplasarea obiectului sculptural locuit de amintiri. Am început astfel căutarea unui loc ideal pentru amplasarea acestuia. Printre primele locuri se numără închisoarea Jilava, Palatul Parlamentului, închisoarea Uranus, închisoarea malmaison. Locul cel mai ideal era în inima Bucureștiului într-un loc înconjurat de case vechi care au reușit să se salveze de demolările masive ale anilor 80. Astfel am găsit pe calea Victoriei, în inima unei insule urbane un loc potrivit pentru amplasarea ”sculpturii” locuite de amintiri.

Proiectul va cuprinde funcțiunile specifice unui muzeu dar în asamblul său prin formă, concept și material va fi un memorial care să cinstească memoria victimelor comunismului și rezistenței.

Prezentarea acestuia va trebui să fie obiectivă și cu aspecte sumbre, condamnabile și înfierate, dar și cu aspecte de curaj, eroism și talent de care au dat dovadă victimele regimului comunist.