Ferma Agroturistica Pentru Cresterea Strutilor
BIBLIOGRAFIE
[1] Anderloni G., 1995, L’allevamento dello struzzo, Ed.Edagricole, Italia.
[2] Bălășescu M., Bălțan G., Vancea I., 1980, Avicultura, Ed. Didactică și pedagogică, București.
[3] Brehm, 1964, Lumea animalelor, Ed. Științifică, București.
[4] Burlini F., 1998, Manuale practico per l’allevamento dello struzzo, Ed. L’informatore agrario, Verona.
[5] Cecacci G., Susanna V.M., 1996, Agriturismo, Ed. FAG, Milano
[6] Chiriță V., 1989, Cartea fermierului – Creșterea păsărilor, Ed. CERES, București.
[7] Gîlcă F., Hațeganu I., Martin I., 1978, Organizarea, conducerea și planificarea întreprinderilor socialiste, Ed. Didactică și pedagogică, București.
[8] [NUME_REDACTAT]., Reiner G., 2010, Struțul- împerechere, creștere și comercializare, Ed. M.A.S.T.
[9] [NUME_REDACTAT]., Damian A., 2001, Creșterea struților, Ed. CERES, București.
[10] Mateescu O.D., 2002, Ferma de struți, Ed. Cartea românească, București.
[11] Mărgulescu D., 1994, Analiza economică- financiară a întreprinderii, Ed. Tribuna economică, București.
[12] Metthew A.C., 2001, Struțul, Ed. AA.
[13] Mitrănescu E., 2001, Creșterea păsărilor – igienă, nutriție, boli, tratamente, Ed. M.A.S.T, București.
[14] Russu C., 1973, Funcțiunile întreprinderii și centralei industriale, Ed. Politică, București.
[15] [NUME_REDACTAT].A., Bălăsescu M., Severin V., 1960, Avicultura, vol. I, Ed. Agro-silvică, București.
[16] Valer C., 1995, Zootehnie generală și specială, Ed. Didactică și pedagogică R.A, București.
[17] Van I., 2000, Creșterea struților, Ghid tehnologic.
[18] Vancea I., 1978, Tehnologia creșterii intensive a păsărilor, Ed. CERES, București.
[19] Vohram P., 1992, Information on ostrich nutritional meed limited, “Feedstuffs”
[20] *** www.bizoo.ro
[21] *** www.buybooks.ro
[22] *** www.de.academic.ro
[23] *** www.euranek.com
[24] *** www.icpa.ro
[25] *** www.ideacasa.ro
[26] *** www.idrept.ro
[27] *** www.insse.ro
[28] *** www.legestart.ro
[29] *** www.maxigel.ro
[30] *** www.piczo.com
[31] *** www.regielive.ro
[32] *** www.ristochef.ro
[33] *** www.scritube.com
[34] *** www.struțibizz.tripod.com
[35] *** www.sunphoto.ro
[36] *** www.wikipedia.com
CUPRINS
[NUME_REDACTAT] 1. Ferma agricolă si agroturistică
1.1 Noțiuni generale
1.2 Funcțiunile fermei agricole
1.3 Tipologia fermelor agricole
1.3.1 Dimensiunea medie a exploatațiilor agricole comparativ cu țările UE
1.3.2 Producția vegetală
1.3.3 Producția animală
1.3.4 Agricultura ecologică
1.4 Ferma de păsări
1.4.1 Atribuțiile șefului de fermă
1.4.2 Relațiile de producție și de muncă ale șefului de fermă
Capitolul 2. Avicultura
2.1 Importanța creșterii păsărilor
2.1.1 Importanța economică a creșterii pasărilor
2.1.2 Particularitățile biologice ale păsărilor
2.2 Producțiile păsărilor domestice
2.2.1 Producția de ouă
2.2.2 Producția de carne
2.2.3 Producția de pene
2.3 Tehnologii de creștere a păsărilor
2.3.1 Creșterea păsărilor în sistem extensiv
2.3.2 Creșterea păsărilor în sistem semiintensiv
2.3.3 Creșterea păsărilor în sistem intensiv
2.4 Legislația
2.4.1 Legislația în vigoare cu privire la înființarea unei unități avicole
2.4.2 Legea și ordonanța privind igiena cărnii de pasăre
2.4.3 Ordonanța de sacrificare privind protejarea animalelor
2.4.4 [NUME_REDACTAT] privind creșterea struților
Capitolul 3. Creșterea struților
3.1 Scurt istoric
3.2 Sistematica zoologică
3.3 Noțiuni de anatomie si fiziologie
3.3.1 Oul
3.3.2 Vocea, auzul și vederea
3.3.3 Mirosul și gustul
3.4 Ciclul biologic
3.5 Padocurile de creștere
3.5.1 Împrejmuirile
3.6 Hrănirea
3.6.1 Determinarea consumului de hrană
3.6.2 Schimbarea hranei
3.7 Incubația
3.8 Produsele struțului
3.8.1 Carnea
3.8.2 Pielea
3.8.3 Penajul
3.9 Patologia specifică struților
Capitolul 4. Proiectarea fermei agroturistice
4.1 Date generale privind amplasarea fermei agroturistice
4.2 Descrierea fermei
4.3 Zona de administrație, magazie
4.3.1 Calculul hranei
4.4 Clădirea de incubație și demarare
4.4.1 Ovoscopul de tip Mustang
4.4.2 Tehnica incubatorului de suprafață
Capitolul 5. Calculul economic al investiției
5.1 Costurile directe
5.1.1 Calculul salariilor
5.2 Costurile indirecte
5.3 Analiza veniturilor
5.4 Analiza cheltuielilor
5.4.1 Cheltuielile cu investiția
5.4.2 Cheltuielile curente
5.5. [NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] agroturistica pentru cresterea strutilor
CUPRINS
[NUME_REDACTAT] 1. Ferma agricolă si agroturistică
1.1 Noțiuni generale
1.2 Funcțiunile fermei agricole
1.3 Tipologia fermelor agricole
1.3.1 Dimensiunea medie a exploatațiilor agricole comparativ cu țările UE
1.3.2 Producția vegetală
1.3.3 Producția animală
1.3.4 Agricultura ecologică
1.4 Ferma de păsări
1.4.1 Atribuțiile șefului de fermă
1.4.2 Relațiile de producție și de muncă ale șefului de fermă
Capitolul 2. Avicultura
2.1 Importanța creșterii păsărilor
2.1.1 Importanța economică a creșterii pasărilor
2.1.2 Particularitățile biologice ale păsărilor
2.2 Producțiile păsărilor domestice
2.2.1 Producția de ouă
2.2.2 Producția de carne
2.2.3 Producția de pene
2.3 Tehnologii de creștere a păsărilor
2.3.1 Creșterea păsărilor în sistem extensiv
2.3.2 Creșterea păsărilor în sistem semiintensiv
2.3.3 Creșterea păsărilor în sistem intensiv
2.4 Legislația
2.4.1 Legislația în vigoare cu privire la înființarea unei unități avicole
2.4.2 Legea și ordonanța privind igiena cărnii de pasăre
2.4.3 Ordonanța de sacrificare privind protejarea animalelor
2.4.4 [NUME_REDACTAT] privind creșterea struților
Capitolul 3. Creșterea struților
3.1 Scurt istoric
3.2 Sistematica zoologică
3.3 Noțiuni de anatomie si fiziologie
3.3.1 Oul
3.3.2 Vocea, auzul și vederea
3.3.3 Mirosul și gustul
3.4 Ciclul biologic
3.5 Padocurile de creștere
3.5.1 Împrejmuirile
3.6 Hrănirea
3.6.1 Determinarea consumului de hrană
3.6.2 Schimbarea hranei
3.7 Incubația
3.8 Produsele struțului
3.8.1 Carnea
3.8.2 Pielea
3.8.3 Penajul
3.9 Patologia specifică struților
Capitolul 4. Proiectarea fermei agroturistice
4.1 Date generale privind amplasarea fermei agroturistice
4.2 Descrierea fermei
4.3 Zona de administrație, magazie
4.3.1 Calculul hranei
4.4 Clădirea de incubație și demarare
4.4.1 Ovoscopul de tip Mustang
4.4.2 Tehnica incubatorului de suprafață
Capitolul 5. Calculul economic al investiției
5.1 Costurile directe
5.1.1 Calculul salariilor
5.2 Costurile indirecte
5.3 Analiza veniturilor
5.4 Analiza cheltuielilor
5.4.1 Cheltuielile cu investiția
5.4.2 Cheltuielile curente
5.5. [NUME_REDACTAT]
Bibliografie
INTRODUCERE
Ferma agroturistică este o locație din spațiul rural care oferă turiștilor găzduirea și servirea mesei cu produse proaspete din surse proprii, într-o ambianță țărănescă și specifică locului.
Creșterea de animale sau păsări într-o fermă agroturistică asigură pe de-o parte produse proaspete pentru servirea mesei, iar pe de altă parte reprezintă un mijloc de agrement pentru turistii sosiți la fermă.
Creșterea struților într-o fermă agroturistică este o idee profitabilă pentru proprietar, și atractivă pentru turiști, fiind încă o activitate nouă în țara noastră , la care cererea este în continuă creștere.
Struțul este o specie capabilă să concureze cu alte specii domestice, este o pasăre căutată în ultima vreme datorită numeroaselor avantaje pe care le prezintă. Are o alimentație simplă și ieftină, nu este pretențios, și este rezistent la condițiile climatice din țara noastră.
Cu toate acestea, creșterea struților într-o fermă necesită o documentare întemeiată care să i-a în calcul asigurarea tuturor condițiilor privind creșterea și îngrijirea corectă a acestora.
Prin această lucrare cu tema „Ferma agroturistică pentru creșterea struților” se propune realizarea unei documentații complete cu privire la creșterea struților care să stea la baza proiectării unei astfel de activități.
În prima parte a lucrării s-a realizat studiul privind creșterea acestor animale, din diferite puncte de vedere: speciile de struți, noțiuni generale (anatomice), modul de hrănire, de incubație, metode de bază în creșterea struților, precum și eventualele probleme care pot apărea (afecțiuni).
În cea de-a doua parte a lucrării este prezentată construcția fermei agroturistice de creștere a stuților, care cuprinde modul de amplasare al padocurilor, al utilajelor cât și funcționarea acestora, iar în ultima parte a lucrării este detaliat calculul economic care demonstrează cât de profitabilă este afacerea.
Doresc să adresez mulțumiri tuturor celor care au contribuit, în mod direct sau indirect prin ideile (recomandările) oferite la definitizarea acestei lucrări de licență.
Pe această cale aduc sincere mulțumiri domnului profesor [NUME_REDACTAT], coordonatorul științific al acestei lucrări pentru sprijinul acordat și pentru îndrumarea activității mele. Dar nu în ultimul rând, mulțumesc familiei mele pentru sprijinul moral și financiar pe care mi l-au oferit necondiționat pe tot parcursul acestei perioade.
CAP.I. FERMA AGRICOLĂ ȘI AGROTURISTICĂ
1.1.Noțiuni generale
În viața de zi cu zi și în economie și literatura de specialitate există un număr mare de noțiuni diferite în ceea ce privește fermele: ferme de familie, fermă forestieră, ferme rurale sau ferme agroturistice. În funcție de tipul producției sau serviciului există de asemenea denumiri mai specifice precum fermă de creștere a animalelor sau fermă de lapte.
Noțiunea “fermă” se referă la o proprietate dintr-o țară care include terenul și toate clădirile, care sunt construite în scopul producției.
În sens economic, ferma de familie este reprezentată de toate persoanele care locuiesc și muncesc împreună. De obicei acestea sunt toate membri ai unei familii. Fermele de familie au diferite funcții precum producția și locurile de muncă și scopul lor principal este să sprijine profitul.
Ferma rurală se referă la toate tipurile de producție rurală inclusiv agricultura, prelucrarea și lucrul de mână. În prezent fermele rurale se ocupă cu noi activități precum comerțul sau turismul.[23]
Ferma agricolă este unitatea economică de bază a agriculturii, având ca obiect de activitate, în funcție de specific, obținerea de produse agricole și, respectiv, executarea de lucrări. Aceasta este organizată în vederea realizării de produse marfă cu ajutorul mijloacelor de producție moderne, în cadrul ei oamenii muncii exercitându-și direct prerogativele ce decurg din dubla lor calitate de producători și proprietari ai mijloacelor de producție.
Fermele agricole se caracterizează prin aceea că utilizează, de regulă, ca principal mijloc de producție, pământul, precum și plantele și animalele ca mijloace biologice care prin legitățile specifice de dezvoltare, influențează modul de organizare și conducere a producției în timp și spațiu.
Întreaga activitate a fermei se desfășoară pe baza autoconducerii și autogestiunii economico-financiare, urmărindu-se permanent ca prin folosirea judicioasă a tuturor resurselor să se realizeze acoperirea cheltuielilor de producție din venituri proprii și obținerea unui beneficiu care să asigure mijloacele financiare necesare pentru finanțarea propriei dezvoltări, precum și participarea la dezvoltarea generală a societății. Astfel, ea poate fi o proprietate a fermierului, poate fi închiriată, poate fi de asemenea o parte a unei societăți, cooperative sau asociații.
Responsabilitatea fermelor agricole se concretizează prin aceea că în cadrul ei se creează condițiile manifestării depline a personalității umane, ale ridicării bunăstării materiale și spirituale a oamenilor muncii, omul putându-se realiza numai printr-o angrenare activa în viața colectivității, printr-o identificare cu obiectivele acesteia.[7]
Ferma are două sfere. Prima este una tehnică și productivă și include procesarea unui tip de produse pe cale naturală pentru obținerea altora. A doua sferă este una economică și se ocupă cu procesul producției stabilind o relație între produse și prețuri precum și o participare financiară și valorică în cadrul producției.
Terenul și resursele productive sunt proprietatea unei ferme. Proprietatea este un instrument folosit pentru a atinge scopuri productive. Tot ceea ce reprezintă proprietatea poate fi împărțit în mijloace fixe și mobile.
Mijloacele fixe folosesc creșterea prețurilor în procesul de producție transferându-și progresiv valoarea în bunurile și serviciile recent produse.
Mijloacele mobile folosesc creșterea prețurilor într-un ciclu de producție pe durata căruia își transferă valoarea în bunurile produse. Împărțirea în mijloace fixe și mobile este reglementată prin directive individuale, care determină în mod strict cărui grup mijlocul respectiv trebuie să aparțină. Mai mult, directivele stabilesc criteriile de evaluare ale mijloacelor fixe.
Mijloace fixe:
– clădiri, echipament;
– echipament de drenaj;
– utilaje, unelte, mijloace de transport;
– plantații de durată ;
– echipamente de birou și altele ;
– turma de bază.
Mijloace mobile:
– materiale;
– furaje;
– îngrășăminte;
– combustibil;
– animale tinere;
– bani lichizi;
– animale de valoare scăzută.
Structura organizării producției poate fi complicată și în acest caz ferma poate fi tradițională sau multidirecțională. De asemenea poate fi simplă și în acest caz avem ferme simple sau specializate.
Ferma tradițională este ferma în care diferite produse vegetale sau animaliere și bunurile lor procesate sunt produse de mult timp.
Fermele specializate se ocupă cu un tip de producție și furnizează pe piață o mulțime de produse din același tip.
Diversificarea fermelor pentru a evita riscul economic nu presupune o specializare limitată dar conduce la producția de înaltă calitate a acestora în două sau trei domenii.
În cadrul fermelor există anumite secții sau sectoare. Sunt secții de producție și procesare precum și secția general-economică și a serviciilor. Din cauza unei varietăți de produse în cadrul tuturor secțiilor acestea sunt împărțite în sectoare.
[NUME_REDACTAT], Asia și Africa majoritatea fermelor sunt cele de familie. Producția fermieră reprezintă adesea doar una dintre formele activităților unei ferme agroculturale.
Fermele de familie și-au răspândit activitățile și în alte domenii. Una dintre posibilități este agroturismul.
Agroturismul este activitatea de primire și ospitalitate realizată de întreprinzătorii agricoli individuali sau asociați precum și de familiile lor utilizând propria întreprindere (gospodărie, exploatație) sau una închiriată astfel încât activitatea desfășurată să fie într-un raport de complementaritate cu activitățile aferente cultivării terenului, silviculturii și creșterii animalelor, acestea trebuind să constituie și în continuare activități principale. [5]
Agroturismul cuprinde două mari laturi și anume:
– activitatea turistică propriu-zisă, concretizată în cazare, servicii de alimentație – pensiune, circulație turistică, prestarea serviciilor de bază și suplimentare;
– activitatea economică agricolă practicată de prestatorii de servicii agroturistice, concretizată în producerea și prelucrarea primară a produselor agroalimentare în gospodărie și comercializarea acestora direct către turiști sau prin diferite rețele comerciale. [31]
Ferma agroturistică reprezintă o fermă agricolă îmbogățită prin activitate agricolă. Cel mai obișnuit motiv pentru care fermele de familie recurg la activitatea agricolă este nevoia de a-și mări venitul folosind posibilitățile de adaptare existente, forța de muncă și nevoia de a obține prețuri mai bune pentru produsele fermei.
O fermă care a introdus o nouă secție în structura sa – agroturism – se numește fermă agroturistică. Un astfel de tip de fermă în afara produselor vegetale și animaliere oferă servicii de agroturism.
Secțiile agricole și cele de turism pot fi independente în cadrul unei ferme. În acest caz nu există nicio legătură între ele. Un exemplu îl poate reprezenta o fermă specializată în producția cerealieră, care este situată într-o zonă atractivă și din acest motiv oferă servicii turistice.
Secțiile unei ferme pot depinde una de cealaltă. Adesea producția fermei depinde parțial sau integral de turism, de exemplu turiștii consumă alimente produse în cadrul fermei. Măsura în care secțiile menționate depind una de cealaltă poate varia.
În cadrul unei ferme agricole 100% din profit provine din producția vegetală sau animalieră precum și din procesarea alimentelor. În cadrul unei ferme agroturistice o parte din profit provine din turism iar restul din producția agricolă. Producția fermei poate depinde integral de agroturism și în acest caz 100% din profit provine din agroturism, de asemenea.
Procentul profitului din agroturism în profitul total al fermei indică importanța agroturismului pentru acea fermă. Cu cât profitul provine din agroturism, cu atât acesta devine mai important pentru fermă.
Ferma agroturistică trebuie să aibă o infrastructură adecvată care să permită atragerea turiștilor, în timp ce fermele agricole nu au clădiri de locuit corespunzătoare deoarece fermierul poate locui în altă parte.
Ferma agricolă și ferma agroturistică diferă din punct de vedere al modurilor de administrare și al structurii producției. Înainte de toate se aplică modului de utilizare al terenului, intensității producției, administrării forței de muncă și atitudinii în ceea ce privește protecția mediului.
Scopul fermei agricole este maximizarea profitului prin intermediul producției intensive. De aceea aceste ferme utilizează tot terenul pentru producția vegetală sau animalieră, care garantează profitul. Pe de altă parte, fermele agroturistice folosesc majoritatea terenurilor pentru clădiri, parcări peluze și straturi de flori pentru a face zona mai atractivă sau terenuri de sport și altele folosite pentru agrement.
Modul de administrare al fermelor agricole este adesea foarte diferit de cel al fermelor agroturistice. De exemplu, fermele agricole încearcă să specializeze producția concentrându-se adesea pe un singur tip de producție, în timp ce în cazul fermelor agroturistice diversitatea este mai bună deoarece acest mod este mai atractiv pentru turiști.
Fermele agricole încearcă să atingă o producție intensivă bazându-se, de exemplu, pe folosirea multor îngrășăminte sau pesticide pentru protejarea plantelor sau pe adăpostirea multor animale pe un hectar. Fermele, care își măresc profitul prin introducerea produselor de curățare ecologice, sunt de asemenea dezvoltate. Aceste ferme de obicei obțin prețuri mai mari pentru producția lor.
Fermele agroturistice încearcă să își facă producția mai extensivă sau ecologică pentru că acestea vin în întâmpinarea nevoilor turiștilor. Fermele agricole încearcă să introducă cât mai mult dezvoltarea tehnică, în măsura posibilității lor. La sfârșitul secolului trecut mijloacele de producție sau schimbat radical. Scopul a fost obținerea unei mai mari productivități.
Tehnicile moderne folosite în producția agricolă nu sunt foarte atractive pentru turiști. Sunt mai mult sau mai puțin identice în diferite țări, în cele foarte dezvoltate și în cele sărace. Aceste tehnici moderne fac imposibilă participarea turiștilor în procesul de producție din cauză că utilajele complexe necesită personal calificat.
Metodele tradiționale de producție sunt de mare importanță în agroturism, în special cele folosite la sfârșitul anilor 60 în secolul XX. Acestea erau diferite în diferite țări și chiar și în diferite regiuni. Fermele agro-turistice acceptă dezvoltarea tehnică numai în domeniul îmbunătățirii serviciilor turistice.
Unghiul din care fermele privesc piața este de asemenea diferit. Piața este foarte importantă pentru fermele cu producție agricolă, în timp ce fermele agroturistice consideră oamenii drept piață. Structura producției vegetale sau animaliere depinde de aceste moduri de a privi piața.
Legătura cu societatea din țară este de asemenea privită diferit în cadrul acestor două tipuri de ferme. Modul de producție în cadrul fermelor agricole implică într-un mod destul de liber relațiile cu membrii comunității. Destul de des țara nu reprezintă piața pentru fermă, iar ferma nu este locul de angajare a populației locale. Această legătură este bazată pe cooperarea dintre ferme în domeniul utilizării utilajelor costisitoare sau ajutorarea pentru diferite activități. Pe de altă parte, o țară, arhitectura sa și comunitatea reprezintă o atracție pentru turiști, îndeosebi dacă oferă tradiții, cultură locală și propria sa limbă care o diferențiază de alte comunități. Legătura fermelor agroturistice cu țara este mult mai puternică și variată și permite o mai bună dezvoltare.
In tabelul 1. este prezentat modul de administrare al fermelor agricole și agroturistice.
Tabelul 1.1
Compararea modurilor de administrare a fermelor agricole și a celor agroturistice [23]
Legături între secțiile agroturistice și cele agricole pot fi diferite:
→ complementare
→ suplimentare
→ concurențiale
→ adverse
Legătura complementară este aceea când secția agricolă și cea agroturistică reprezintă un tot structural și creșterea importanței agroturismului generează creșterea importanței agriculturii și invers. Dacă ferma agroturistică atrage mai mulți turiști aceasta necesită o producție mai mare de alimente.
Exceptând acea piață există de asemenea noi posibilități de vânzare a produselor deoarece turiștii cumpără adesea produse care nu pot fi vândute de către fermier. Această relație funcționează invers de asemenea. De exemplu, dacă fermierul a avut o plantație mare de căpșuni, el va avea nevoie de mai mulți turiști pentru culegerea recoltei.
Între producția agricolă și cea agroturistică poate exista o relație suplimentară. Turismul agricol suplinește producția agricolă. Acest lucru se întâmplă în situația în care ferma poate oferi noi posibilități care nu au mai fost folosite până acum. În acest caz deschiderea unei secții de agroturism nu influențează producția existentă.
Secția agroturistică poate reprezenta un factor concurențial pentru alte secții ale fermei.
Concurența se poate referi la toate aspectele fermei precum terenul, munca și capitalul. De exemplu, fermierul care produce plante pentru industrie vrea să deschidă o fermă agroturistică. Din acest motiv, o parte a terenului sau a fondurilor trebuie să fie excluse din producție și transformate în agroturism. Forța de muncă suplimentară trebuie să fie transformată în agroturism.
Relația adversă este cea în cadrul căreia o activitate o exclude pe cealaltă. Cel mai bun exemplu de relație adversă între agroturism și producția agricolă este în cazul creșterii animalelor, în special creșterea porcilor.
Agroturismul în apropiată vecinătate cu fermele de porci, vite sau păsări este imposibil. Turiștii nu acceptă acest tip de producție din cauza mirosului îngrozitor și neplăcut. Toate tipurile de producție agricolă reprezentând o sursă de miros neplăcut exclud agroturismul.
În cazul fermelor complexe unde există doi sau trei porci sau alte animale turiștii nu au niciun fel de nemulțumiri și acceptă un număr redus pentru fiecare animal în parte. Mai mult alte tipuri de producție agricolă exclud de asemenea agroturismul. Este cazul anumitor chimicale folosite pentru protecția plantelor care presupun anumite restricții din motive de siguranță.[23]
În ferma agricolă se regăsesc științe și ocupații distincte, așa cum sunt:
– Acvacultura, care se ocupă cu creșterea plantelor și a animalelor care trăiesc în apă, în special în mări și oceane;
– Agrofitotehnia, care se ocupă de cultura plantelor de câmp, a plantelor furajere și a plantelor tehnice;
– Apicultura, domeniu care se ocupă cu creșterea albinelor pentru obținerea de miere și ceară, având și importantul rol de polenizare a plantelor aflate în zona de creștere a albinelor;
– Avicultura, domeniu al agriculturii care se ocupă cu creșterea păsărilor;
– Horticultura, care se ocupă cu selecționarea și creșterea legumelor, pomilor fructiferi, viei, arbuștilor fructiferi și decorativi, florilor, plantelor ornamentale, plantelor tropicale și a plantelor de seră;
– Moluscocultura, care se ocupă de creșterea moluștelor, atât terestre, așa cum sunt melcii comestibili, dar și a moluștelor acvatice, așa cum ar fi scoicile;
– Piscicultura, care se ocupă de creșterea peștilor în diferite condiții, dar și în sistem industrial;
– Sericicultura, care se ocupă de creșterea viermilor de mătase;
– Silvicultura, care se ocupă cu studiul, creșterea, exploatarea și protejarea arborilor ce formează pădurile, controlul și protecția faunei și florei din păduri;
– Zootehnia, domeniu care se ocupă de creșterea animalelor domestice, mai exact a mamiferelor de uscat domesticite, în scopul obținerii de lapte, carne, lână și piei sau blănuri.[36]
1.2. Funcțiunile fermei agricole
Cuvântul “funcțiune” derivă de la latinescul “functio”, care înseamnă efectuarea unei anumite activități.
Ferma agricolă cât și toate unitățile economice din orice domeniu de activitate și de orice profil au activitățile grupate pe următoarele funcțiuni: cercetare-dezvoltare, producție, comercială, financiar-contabilă, de personal.
Funcțiunea cercetare-dezvoltare cuprinde activități ce se referă la cercetare-proiectare (studii, documentații și proiecte privind perfecționarea tehnologiilor de producție, verificarea comportării noilor soiuri și hibrizi în condițiile fermei, dezvoltarea și modernizarea bazei tehnice, activitatea de invenții, inovații, raționalizări etc.) : investiții și construcții; organizarea științifică a producției și a muncii.
Funcțiunea de producție se concretizează în activitatea de producere a produselor și de realizare a serviciilor. Atribuțiile pe care le are de îndeplinit ferma în cadrul acestei funcțiuni pot fi grupate în activități de pregătire (tehnică, tehnologică, organizatorică) a producției, care precizează ordinea de desfășurare a proceselor de producție urmărind folosirea rațională și eficientă a tuturor resurselor; executarea și urmărirea realizării, în concordanță cu planul, a producției în condiții de eficiență ridicată; controlul tehnic al calității lucrărilor agricole și al producției; folosirea rațională, întreținerea și repararea utilajelor și echipamentelor; aplicarea normelor de protecție și igienă a muncii.
Funcțiunea comercială se realizează prin două mari grupe de atribuții: aprovizionarea tehnico-materială și desfacerea. Prin aceste activități se asigură aprovizionarea tehnico-materială (aprovizionarea cu semințe, îngrășăminte, pesticide, carburanți, piese de schimb, depozitarea, conservarea și transportul lor) în vederea realizării ritmice a producției, precum și desfacerea produselor
Funcțiunea financiar-contabilă cuprinde: planificarea financiară, efectuarea de încasări și plăti, controlul financiar intern, contabilitatea, analiza economico-financiară. Prin îndeplinirea acestor atribuții întreprinderea asigură obținerea și utilizarea rațională a mijloacelor financiare necesare desfășurării activității sale, înregistrarea și evidența în expresie bănească a proceselor economice, urmărirea modului de realizare a rezultatelor economice, întocmirea bilanțului, controlul financiar preventiv și controlul post-operativ etc. Funcțiunea de personal circumscrie un ansamblu de activități îndreptate spre asigurarea resurselor umane necesare realizării obiectivelor fermei, utilizarea rațională a acestor resurse, ridicarea continuă a nivelului de cunoștințe tehnico-profesionale, politice și culturale ale oamenilor muncii, aplicarea principiilor privind remunerarea muncii, soluționarea problemelor sociale (condiții de muncă, de cazare, de masă, de asistență socială etc.). Prin activitățile de personal se realizează legătura între fermă și colectivul de oameni ai muncii. [14]
În figura 1.1. sunt prezentate legăturile directe și inverse ce au loc între funcțiunile fermei, de la 1 la 20 realizându-se legăturile între funcțiunile întreprinderii.
Fig.1.1. Funcțiunile întreprinderii și legăturile lor [11]
1.3.Tipologia fermelor agricole
Situația actuală a agriculturii românești se caracterizează prin multiple probleme de ordin economico-social, fărâmițarea terenului în peste 40 mil. de parcele, precum și existența unor numeroase gospodării neviabile din punct de vedere economic. Modificările structurale care au avut loc în agricultura României până în perioada aceasta, având drept efect trecerea în proprietatea privată a peste 96 % din terenurile agricole și formarea de exploatații mici și mijlocii (multe din acestea neviabile din punct de vedere economic), evidențiază faptul că procesul de reformă este departe de a fi încheiat.
Forma principală de exploatație agricolă este gospodăria țărănească mică, având o suprafață medie de teren agricol și o pondere de 53 % din suprafața agricolă a țării.
Unitățile agricole cu personalitate juridică au o suprafață medie de și dețin 43 % din suprafața agricolă a țării.
Suprafața agricolă, ca și suprafața arabilă utilizată reprezintă în medie circa 94% din cea existentă la nivel național. Suprafața agricolă neutilizată a fost de 907 mii ha în anul 2002, în timp ce suprafața arabilă neutilizată a fost de 397 mii ha în anul 2002.
Principalele cauze care au dus la necultivarea întregii suprafețe au fost:
• necultivarea terenurilor de către proprietarii aflați în orașe, municipii și alte localități;
• seceta accentuată;
• situarea pe pante nemecanizabile a unor suprafețe de terenuri;
• defrișarea unor plantații pomiviticole din diferite cauze;
• ocuparea cu deșeuri și gunoaie a unor suprafețe din jurul localităților;
• litigii.
În tabelul 1.2. sunt redate exploatațiile agricole din România în anul 2002, cu numărul de unități, suprafața agricolă utilizată și dimensiunile medii.
Tabelul 1.2
Structura exploatațiilor agricole din România în anul 2002 [24]
Din datele statistice rezultă că la sfârșitul anului 2003 existau peste 4,7 milioane de gospodării țărănești individuale cu o suprafață de peste 7.,7 milioane ha teren agricol (55,4% din
suprafața agricolă a țării), revenind pe gospodărie. În aceste condiții nu este posibilă desfășurarea unei activități normale privind organizarea și managementul producției agricole.
În contextul în care există un proces continuu de organizare a unor exploatații agricole de dimensiuni moderne, se constată, în luna septembrie 2004, exista un număr de 169.336 de exploatații agricole, cu o suprafață agricolă totală de 6,2 milioane ha, reprezentând 44,6% din suprafața agricolă a țării. Suprafața medie pe exploatație este de .
Cu toate acestea în medie pe agricultură, adică pe gospodării individuale și exploatații agricole luate la un loc, suprafața este de numai , când în [NUME_REDACTAT] aceasta este de .
1.3.1. Dimensiunea medie a exploatațiilor agricole comparativ cu țările U.E.
Dimensiunea medie a exploatațiilor din U.E – crescut în ultimii 15 ani cu 25 %, dar unele țări ca Franța, Germania, Danemarca etc., practic și-au dublat suprafața medie a exploatațiilor.
În anul 2003, deși numărul gospodăriilor țărănești a crescut, s-a ajuns ca acestea să dețină numai 55,4% din suprafața agricolă, aceasta în condițiile formării unor exploatații agricole cu suprafețe medii mai mari. Acest proces este necesar să continue, având în vedere și faptul că în U.E.-25, în medie pe o exploatație agricolă, suprafața este peste , în unele țări fiind chiar de peste (Danemarca, Franța, Luxembourg, [NUME_REDACTAT]).
Referitor la structura culturilor sau la exploatații agricole, ponderea principală revine cerealelor pentru boabe, cu 68% pe total exploatații, 72 % la exploatațiile individuale și 61% la unitățile cu regim juridic. În cadrul acestei grupe, grâul și porumbul reprezintă 53% pe total exploatații, 65% la gospodăriile individuale și 50 % la unitățile cu regim juridic;
Leguminoasele pentru boabe au o pondere foarte redusă, sub 1% la toate tipurile de exploatații agricole. Din grupa plantelor tehnice, floarea soarelui reprezintă 10% din totalul suprafeței cultivate, pe total exploatații, respectiv 7% la gospodăriile individuale și 15% la unitățile cu regim juridic. Plantele de nutreț au o pondere foarte redusă – cca. 7%, ca urmare a efectivelor mici la animale în toate tipurile de exploatații.
În zootehnie numărul exploatațiilor cu efective de animale reprezintă 3585 mii unități, respectiv 80 % din totalul exploatațiilor agricole.
Pe principalele specii de animale, numărul exploatațiilor agricole care cresc animale reprezintă 38 % cu bovine, 74 % cu porcine, 18 % cu ovine și 94 % cu păsări.
Încărcătura medie de animale pe specii și exploatații agricole reprezintă:
• la bovine – 2,1 capete pe exploatație la nivel național, din care 2,0 capete pe exploatație în sectorul individual și 64 capete/exploatație în sectorul unităților cu regim juridic;
• la porcine – 3,1 capete pe exploatație la nivel național, respectiv 2,6 capete pe exploatație în sectorul individual și 535 capete/exploatație în sectorul unităților cu regim juridic;
• la ovine – 11,3 capete pe exploatație la nivel național, din care 11,0 capete pe exploatație în sectorul individual și 312 capete/exploatație în sectorul unităților cu regim juridic;
• la păsări – 25 capete pe exploatație la nivel național, din care 18,0 capete pe exploatație în sectorul individual și 17208 capete/exploatație în sectorul unităților cu regim juridic;
Cantitatea totală de îngrășăminte chimice de circa 350 mii tone anual a fost utilizată pe 3,8 mil. ha teren arabil, respectiv 40 % din suprafața existentă, la exploatațiile individuale cantitatea de îngrășăminte chimice utilizate fiind aplicată pe 30 % din suprafața existentă.
O situație asemănătoare se regăsește și la pesticide, unde proporția utilizării lor este de circa 30 % din suprafața arabilă cultivată, ceea ce reprezintă un grad total necorespunzător de protecție fito-sanitară a plantelor, cu efecte negative asupra calității produselor.
Consumurile tehnologice de îngrășăminte chimice și produse fito-sanitare, precum și alte input-uri tehnologice, arată o folosire insuficientă a factorilor de progres tehnologic, ceea ce se reflectă în mod direct în nivelul randamentelor obținute și a eficienței economice necorespunzătoare.[24]
1.3.2. Producția vegetală
În ceea ce privește structura culturilor, se constată unele modificări chiar și în această perioadă scurtă de 6 ani. Astfel, la cultura grâului suprafețele cultivate au oscilat între 28,7% în 2001 și 19,9% în 1999 din arabil, iar la orz și orzoaica au oscilat între 6,4% în 2002 și 3,7% în 2003.
Porumbul s-a menținut la un procent în jur de 35% din arabil, ajungând la 3,2 mil. ha, ceea ce este exagerat de mult pentru țara noastră. Nici o țară din Europa nu cultivă o așa mare suprafață cu porumb raportată la suprafața arabilă. Alte culturi, ca sorgul și mai ales orezul, sunt în declin ca suprafață cultivată.
Leguminoasele pentru boabe, respectiv mazărea și fasolea, se mențin ca suprafață la același nivel, dată fiind valoarea nutritivă deosebit de ridicată a acestor plante ca și rolul lor în asolament prin fixarea în sol a azotului din aer. Terenul cultivat este încă destul de redus. De asemenea, sunt extrem de reduse suprafețele cu plante textile și s-a redus simțitor suprafața cu cânepa. Aceste plante, prin produsele lor, pot avea încă un rol important prin transformarea lor în bunuri de consum.
Dintre plantele uleioase, floarea-soarelui s-a cultivat pe 10-12% din suprafața arabilă atingând ponderea de 13,4% în anul 2003. Răpită a înregistrat o creștere în anii 1999-2002 ca apoi să scadă în ultimul an la 17,1 mii ha, respectiv sub nivelul anului 1998.
Suprafața ocupată cu soia a oscilat în limite destul de mari, de la 147,3 mii ha în 1998 la 44,8 mii ha în 2001, ca apoi să crească iar la 128,8 mii ha în 2003. Cultura acestei plante extrem de valoroasă atât pentru consumul uman cât și pentru cel animal (sub formă de șroturi) ar trebui mult extinsă, îndeosebi în zonele cele mai favorabile din sud și cu posibilități de irigare, pentru a
se obține producții mari și stabile.
Inul pentru ulei este în scădere ca suprafață deși uleiul care îl produce nu este încă depășit calitativ de uleiurile sintetice. Datorită suprafețelor mici pe care se cultivă, ricinul a fost exclus începând cu anul 1999, din raportările statistice.
La plantele medicinale și aromatice, suprafețele cultivate au scăzut la mai puțin de jumătate în perioada analizată.
Cultura cartofilor înregistrează mici creșteri de suprafețe ajungând până la 282 mii ha în 2003. Această creștere a suprafeței a fost determinată de cerințele mereu crescânde ale populației din toate zonele țării, dar și de eficiența economică ridicată a acestei culturi, mai ales pentru exploatațiile cu suprafețe mici, care se situează frecvent în arealul favorabil pentru cultura cartofului.
Suprafețele cu legume au tendința de creștere la toate culturile prezentate, ceea ce constituie un aspect pozitiv. Suprafața de peste 240 mii ha cu legume ar fi suficientă pentru a acoperi nevoile de consum ale populației, dar producțiile medii sunt încă reduse și se situează sub potențialul de producție al speciilor legumicole.
În ceea ce privește suprafețele necultivate, situația acestora se prezintă in tabelul 1.3.
Tabelul 1.3
Situația suprafețelor arabile necultivate [27]
Din datele analizate rezultă că importante suprafețe de teren nu au fost cultivate, ajungând în anul 2000 până la 9,4 % din terenul arabil, ceea ce a contribuit în mod deosebit la diminuarea producției totale.[24]
1.3.3. Producția animală
Sectorul zootehnic constituie una din cele mai dificile probleme ale agriculturii noastre actuale, înregistrând un declin în ceea ce privește efectivele de animale, mai ales la principalele specii, în perioada 1998-2003.
La bovine, specia cea mai importantă dintre animale în economia agriculturii și pentru alimentația oamenilor (carne, lapte, unt, brânzeturi) numărul acestora a scăzut de la 3.143 mii capete la 2.897 mii capete, care reprezintă ca pondere 92,2% în 2003 față de 1998. Cauza principală o constituie închiderea fermelor din fostele IAS-uri, sporul de efective de la populație
neacoperind încă diferența față de 1998.
La porcine scăderea este mai severă, respectiv de la 7.194 mii capete în 1998 la 5.145 mii capete în anul 2003. Aceste efective din 2003 reprezintă 71,1% din cele realizate în 1998. Scăderea s-a datorat în principal închiderii unor complexe cu capital de stat.
Efectivele de ovine au înregistrat și ele o scădere de la 8.409 mii capete la 7.447 mii capete, respectiv cu o pondere de 88,6% față de 1998, datorită prețurilor reduse cu care se vinde
lâna.
Efectivele de păsări și de albine după o scădere în 1999, înregistrează o creștere accentuată în următorii ani, ajungându-se la păsări la 76.616 mii capete în 2003 față de 69.480 mii capete în 1998 (cu 10,3% mai mult) și la albine la 620 mii familii de albine față de 480 mii în 1998 (cu 35,5% mai mult). Factorii principali ai acestor creșteri sunt subvențiile substanțiale acordate pentru carnea de pasăre, păstrarea unor complexe de păsări și exportul la miere.
Singură specie la care efectivele au crescut continuu în perioada analizată o reprezintă cabalinele, ajungând în 2003 să reprezinte 106,9% față de 1998. Lipsa unor fonduri bănești la țărani pentru efectuarea unor lucrări mecanice și de transport, i-au determinat să mărească efectivul de cabaline.[24]
1.3.4. Agricultura ecologică
Piața internă de produse ecologice este în formare, 95% din produsele ecologice de origine vegetală au fost exportate pe piețele din Germania, Elveția, Olanda și Italia, unde cererea de astfel de produse este în creștere. Produsele exportate sunt: cereale, oleaginoase și proteice, fructe de pădure, plante medicinale, miere de albine și telemea de oaie. Pe piața internă în anul 2003 s-au comercializat legume, schweizer, cașcaval, unt și ouă.
Produsele ecologice se comercializează pe piața internă (en-gros și rețea de magazine – cașcaval, schweizer, legume, ouă) și piața externă (Germania, Grecia, Elveția și Olanda -telemea de oaie, fructe de pădure, fructe, cereale, oleaginoase și proteice, plante medicinale).[24]
1.4. Ferma de păsări
Fermele de păsări sunt de mai multe tipuri, diferențiate în funcție de specia și categoria de păsări, de tipul de hală folosit, de mărimea fermei și de sistemul de creștere.
Tipurile de ferme existente în România, se clasifică în felul următor:
1. După specia și categoria de păsări:
a) ferme pentru găini, rațe, gâște, curci;
b) în cadrul fiecărei specii, în funcție de nivelul ierarhic la care se găsește într-un program, ferma poate fi : de selecție, de bunici, de părinți sau de hibrizi ;
c) la fiecare din tipurile de mai sus, fermele pot fi de tineret, de adulte sau de pui (boboci) pentru carne (de regulă, fermele pentru adulte nu sunt prevăzute cu instalații de încălzire).
2. După tipul de hală :
a) hale-parter, hale partaj plus etaj, hale parter plus 3 etaje ;
b) hale de 810 mp, hale de 1000 mp, hale de 1620 mp, hale de 2000 mp ;
c) hale construite din cărămidă, din plăci prefabricate diferite, din lemn etc.
3. După mărimea fermei :
a) ferme de pui (boboci) pentru carne cu capacități de producție între 400 tone și 3300 tone
păsări vii pe an ;
b) ferme de găini ouătoare, cu capacități de cazare între 90000 și 200000 locuri ;
c) ferme de tineret avicol (reproducție sau înlocuire) cu capacități de cazare între 100000 și 240 000 locuri ;
d) ferme de reproducție mixte, cu sector de tineret (25000 – 72000 locuri) și sector de adulte (50000-140000 locuri) etc.
4. După sistemul de creștere :
a) ferme cu sistem de creștere pe așternut permanent ;
b) ferme cu sistem de creștere pe paturi (grătare), amplasate pe toată hala sau pe o parte din hală ;
c) ferme cu sistem de creștere în baterii de diferite tipuri (BP-3 ; BP-4 ; BR-2 ; BS-2 etc.) ;
d) ferme cu demarare în spații închise, încălzite și creștere în șoproane etc.[6]
Indiferent de diferențierile arătate, determinate de perioada în care au fost puse în funcțiune, de specificul întreprinderii, de nevoile de consum ale județului și de alte criterii, obiective sau subiective, o serie de caracteristici tehnico-economice și organizatorice sunt comune pentru toate tipurile de ferme avicole:
1. Aplică cu strictețe principiul popularii și depopulării totale ( totul plin, totul gol), pe fermă sau pe module.
2. Fac parte dintr-un flux tehnologic precis, aplicat la nivel de întreprindere, de județ și de țară, populările si depopulările făcându-se la date prestabilite. Orice întârziere a programului de populare-depopulare ar atrage după ea consecințe grave pentru întregul flux tehnologic, motiv pentru care se recurge la eliminarea fermei pentru un ciclu de producție din fluxul tehnologic.
3. Aplică o tehnologie de creștere unică pe țara, obligatorie pentru toate fermele de tipul respectiv.
4. Au plan de producție, venituri și cheltuieli care este defalcat din planul unității din care fac parte. Planul de producție este corelat cu baza materială a fermei (spații de cazare ; efective de păsări ; potențial bioproductiv ; condiții de furajare, climatizare, asistență tehnică etc.).
5. Au un teritoriu delimitat; funcționează pe principiul autogestiunii economice, având ca sarcina, în afară de realizarea producțiilor planificate, să obțină venituri care să acopere cheltuielile de producție, realizând beneficii cel puțin la nivelul planificat, în vederea consolidării fermei și a unității din care fac parte și a cointeresării materiale a oamenilor muncii din fermă.
6. Nu au personalitate juridică și nici cont propriu în bancă; operațiile de finanțare, creditare, aprovizionare cu materii prime, desfacerea produselor realizate de fermă se fac prin intermediul întreprinderii căreia îi este subordonată.
7. Sunt încadrate în mod obligatoriu cu un șef de fermă și un responsabil economic de fermă. În funcție de mărimea și complexitatea fermei, aceasta poate fi încadrată cu personal TESA suplimentar. Încadrarea cu personal muncitor se face conform normelor de muncă în vigoare și este prevăzută în planul anual de producție al fermei, atât ca număr de personal cât și ca fond de retribuție.
8. Activitatea fermelor se desfășoară după programele de lucru anuale, trimestriale, lunare, săptămânale și zilnice. Fiecare categorie de oameni ai muncii își desfășoară activitatea conform programului specific categoriei de încadrare.
9. Organizarea muncii în cadrul fermelor se face pe echipe, conduse de câte un șef de echipă. Pentru că echipele să-și îndeplinească rolul pentru care au fost concepute, ele trebuie să fie conduse de șefi de echipă cu bune rezultate în muncă, având cunoștințe profesionale la nivel de cadru tehnic mediu, experiență, calități organizatorice deosebite, prestigiu și autoritate în rândul muncitorilor. Numai în aceste condiții șeful de echipa devine colaborator apropiat și util șefului de fermă. Prin atribuțiile ce i se dau și activitatea pe care o desfășoară, șeful de echipa trebuie să îndeplinească rolul “farmer”-ului din cadrul companiilor avicole americane, “chef d’elevage” din Franța sau “capo picolo” din Italia, oameni care conduc foarte precis tehnologia de creștere, care sunt respectați și ascultați de către personalul în subordine, tocmai pentru că lucrează alături de aceștia.
10. Retribuția oamenilor muncii din fermele avicole de stat și cooperatiste se face în acord global. Aplicarea echilaterală a acestui mod de retribuire asigură, prin cointeresarea materială, realizarea și depășirea producțiilor planificate, sporirea productivității muncii, reducerea cheltuielilor materiale pe unitatea de produs, precum și venituri sporite oamenilor muncii din fermă.[6]
1.4.1. Atribuțiile șefului de fermă
Factorul hotărâtor de care depind rezultatele tehnico-economice superioare ale unei ferme este șeful acesteia, specialistul, care trebuie să conducă cu competență profesională, cu autoritate, hărnicie, pricepere și discernământ, activitatea tehnico-economică a importanței gestiuni care i s-a încredințat.
Atribuțiile foarte importante ale fermierului avicol și mijloacele care trebuie folosite pentru exercitarea acestora sunt următoarele:
1. Elaborarea, împreună cu economistul de fermă, a planului anual de producție, bugetului de venituri și cheltuieli și a planurilor de perspectivă. Pentru a avea garanții de realizare și depășire a sarcinilor de plan, este necesar ca:
a) Baza materială a planului anual trebuie să fie asigurată cu mult timp înainte de primirea cifrelor de plan, halele fiind populate la întreaga capacitate cu efective sănătoase, mai ales dacă este vorba de păsări adulte.
b) Întreg colectivul de oameni ai muncii din fermă să fie realmente conectat la responsabilitățile individuale și de echipă. Orice om al muncii care își cunoaște sarcinile personale, baza materială și remunerația prevăzută devine mai responsabil și mai conștiincios în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
c) Șeful de fermă trebuie să cunoască precis până la ce limită poate întreprinderea de care aparține să rezolve acele probleme de fermă care intră în atribuțiile întreprinderii (popularea cu păsări, asigurarea furajelor, a celorlalte materiale, a energiei etc.). O evaluare corectă, lucidă, a acestor elemente permite șefului de fermă să elimine factorii de risc, prin adoptarea de variante optime pentru situațiile conjuncturale nefavorabile.
2. Răspunde de realizarea producțiilor stabilite prin plan, cantitativ și calitativ, inclusiv a indicatorilor financiari, în condițiile respectării disciplinei de stat, aplicării legilor și celorlalte acte normative.
După întocmirea planului și asigurarea condițiilor tehnico-materiale optime, șeful de fermă are ca prim obiectiv realizarea sarcinilor de plan. Principalele măsuri pe care trebuie să le ia șeful de fermă pentru atingerea acestui obiectiv sunt:
a) Totul trebuie început de la munca cu oamenii. Colectivul de oameni ai muncii cu care lucrează șeful de ferma este relativ restrâns (30-40 muncitori). Selectarea, educarea, pregătirea și mobilizarea acestora trebuie să fie principala preocupare a șefului de fermă. Șeful de fermă trebuie să fie un bun pedagog și psiholog. El trebuie să dea dovadă de fermitate și autoritate față de personalul în subordine, dar în acelaș timp să fie receptiv la toate problemele, inclusiv cele personale ale oamenilor muncii din fermă. Prin comportamentul său ca specialist și ca om, el trebuie să-și atragă stimă și încrederea subalternilor. Fiecare om are personalitatea distinctă, pe care șeful de fermă trebuie să i-o cunoască și să i se adreseze pe canalele accesibile realizării potențialului productiv.
Policalificarea oamenilor muncii din fermă este de mare importanță, ea lărgind orizontul de cunoaștere, permițând muncitorilor să abordeze o gamă mai mare de probleme, să muncească mai bine. În toate țările dezvoltate avicultorul își rezolvă singur defecțiunile mecanice și electrice, face mici reparații, apelând la specialiști numai în cazuri mai complicate. Un muncitor priceput la toate devine mai sigur pe sine, mai încrezător în forțele proprii și, în consecință, dă randament superior.
b) Tehnologiile trebuie strict respectate. Ele trebuie să fie cunoscute foarte bine de către șefii de echipă, dar și de către muncitori. Este mai ușor de condus și de controlat oameni care cunosc tehnologia decât oamenii cărora trebuie să li se spună zilnic ceea ce au de făcut. Șefii de fermă cu experiență cunosc faptul că, de numeroase ori, în ziua când un lot de păsări este preluat de un zilier sau chiar de către îngrijitorul de schimb, producția de ouă scade iar procentul de pierderi prin mortalitate crește. Este mai ușor să îi învățăm pe oameni să cunoască și să respecte tehnologia de creștere, prin calificarea, policalificarea și educarea lor, decât să instituim un stil de muncă greoi în care, așa cum se spune, unul singur comandă iar ceilalți execută.
c) Pentru punerea în valoare a potențialului productiv al păsărilor în condiții de maximă eficiență economică, șeful de fermă trebuie să-și utilizeze întreaga capacitate tehnico-organizatorică, dând prioritate următoarelor direcții majore de acționare:
– aprovizionarea ritmică cu furaje și alte materii prime, materiale și obiecte de inventar de primă importanță; controlul calității nutrețurilor combinate prin examinarea organoleptică și de laborator; completarea nutrețurilor combinate cu suplimentele prevăzute în tehnologie sau cu ingrediente de completare (cantitativă sau calitativă) a furajelor primite de .C;
– controlarea zilnică sau săptămânală, după caz, a nivelelor de producție și a greutății corporale a păsărilor, raportarea acestora la normele tehnologice și luarea imediată de măsuri pentru normalizarea situației, dacă se constată abateri de la norme;
– funcționarea permanentă, în condiții optime, a întregului echipament tehnologic cu care ferma este dotată, atât pentru asigurarea confortului tehnologic al păsărilor, cât și pentru evitarea unor eforturi suplimentare din partea muncitorilor;
– fiecare om al muncii din fermă trebuie să aibă un program de lucru precis, pentru fiecare meserie în parte, pe ore și minute, ceea ce e posibil în condițiile în care tehnologia de creștere și fluxul tehnologic sunt perfect corelate. Șeful de fermă trebuie să fie intransigent în respectarea de către toți oamenii muncii a programelor zilnice. Păsările sunt stresate dacă li se schimbă orele de efectuare a unor anumite lucrări, acesta fiind un motiv în plus de menținere a disciplinei și ordinii de la fiecare loc de muncă;
– împreună cu responsabilul economic al fermei, trebuie să acționeze cu fermitate pentru stoparea cheltuielilor neeconomice. Ordinul de lucru săptămânal trebuie elaborat și aplicat cu strictețe, zilnic analizând echilibrul financiar al fermei prin reducerea cheltuielilor, realizarea de producții maxime și de bună calitate, protejarea producției de la degradare sau înstrăinare, valorificarea superioară a producției obținute etc.
3. Șeful de fermă trebuie să fie receptiv la nou, să fie tot timpul la curent cu noutățile din literatură de specialitate din țară și de peste hotare, nu numai în legătură cu profilul fermei în care lucrează, ci în toate problemele aviculturii: genetică, tehnologie, nutriție, probleme sanitar-veterinare, echipamente, marketing. Nu există nici o contradicție în aplicarea strictă a tehnologiei și în același timp a noilor cuceriri ale științei în avicultură. Tehnologia ne obligă la respectarea unor parametrii, noile cunoștințe ne pot oferi soluțiile realizării acestor parametrii ( de exemplu, este necesară o anumită temperatură în hală, dar sursele energetice sunt insuficiente; un sistem nou de climatizare, utilizând surse neconvenționale, poate oferi soluția pentru atingerea parametrilor tehnologici).
4. O obligație esențială a șefului de fermă este asigurarea de condiții optime de muncă și de viață, oamenilor muncii din fermă. Trebuie pretins muncitorului să vină la serviciu cu o ținută exterioară care impune respect. Camera de schimbare a îmbrăcămintei de stradă cu echipamentul de lucru trebuie să fie mobilată și dotată corespunzător. Camera de odihnă și de servire a mesei trebuie să fie frumos mobilată, caldă, curată, atractivă. Muncitorii trebuie să beneficieze de o bună mâncare caldă, de ceaiuri, răcoritoare, accesibile ca preț și servite în condiții corespunzătoare. Locurile de muncă trebuie dotate corespunzător iar muncitorii instruiți să execute cu maximum de randament și minimum de efort operațiile zilnice, în special acelea cu mare pondere în programul zilnic (recoltatul ouălor, igienizarea adăpătorilor, întreținerea așternutului etc.). Șeful de fermă trebuie să discute astfel cu muncitorul încât acesta să se simtă respectat și apreciat, iar observațiile trebuie făcute pe un ton și cu o argumentare convingătoare, nejignitoare. Cei mai respectați șefi de fermă sunt cei care știu să îmbine autoritatea cu omenia în relațiile lor cu personalul în subordine. Numai în acest mod se poate imprima un climat favorabil de muncă absolut indispensabil nu numai pentru rezultate corespunzătoare în muncă, dar și pentru a imprima atașament față de locul de muncă, bună dispoziție atât la intrarea, cât și la ieșirea din program.
5. Șeful de fermă organizează și răspunde de aplicarea prevederilor în vigoare referitoare la protecția muncii, apărarea avutului obștesc, paza contra incendiilor și protecția la îmbolnăviri a păsărilor prin măsuri sanitar-veterinare de profilaxie generală și specifică.
Realizarea acestor multiple și complexe sarcini și atribuții ale șefului de fermă presupune calități profesionale, politico-sociale, economice și morale deosebite. El trebuie să fie conștient de faptul că i s-a încredințat o gestiune economică foarte importantă de care răspunde total și permanent, fie că se află sau nu în ferma. El trebuie să-și formeze mentalitatea de conducător care are îndatoriri atât față de stat prin realizarea sarcinilor de plan și apărarea avutului obștesc, cât și față de familiile oamenilor muncii în subordine, a căror bună stare este strâns legată de rezultatele tehnico-economice ale fermei.[6]
1.4.2. Relațiile de producție și de muncă ale șefului de fermă
Șeful de fermă avicolă întreține relații complexe de producție și de muncă atât de autoritate (ierarhice, în plan vertical), cât și de cooperare ( în plan orizontal, cu alte locuri de muncă similare).
Relațiile de autoritate (ierarhice) pot fi exercitate fie de la nivele ierarhice superioare șefului de fermă, fie către personalul în subordinea șefului de fermă.
Datoria șefului de ferma este de a cultiva relații de subordonare activă cu conducerea întreprinderii. Se înțelege că șeful de fermă nu are calitatea de a lua măsuri care să contravină hotărârilor adunării generale, a celorlalte organisme de conducere colectivă, chiar dacă în aceste organisme din care face parte, punctul său de vedere a fost altul decât al majorității. Un bun șef de fermă trebuie să aibă discernământul necesar prentu a subordona interesele fermei la interesele generale ale întreprinderii.
Șeful de fermă este supus și altor forme de subordonare: organe locale ale puterii de stat, organe zooveterinare de control din centrală, minister etc., însă este corect ca acestea să fie exercitate prin intermediul întreprinderii de care aparține ferma.[6]
CAP. II. AVICULTURA
Avicultura reprezintă una din principalele ramuri ale zootehniei, având ca obiect de studiu elaborarea principiilor de alimentație, a tehnologiilor de creștere, de îngrijire, de îmbunătățire și de înmulțire a raselor de păsări precum și de exploatarea lor și de valorificarea produselor obținute în relație indisolubilă cu condițiile de existență a acestora.[2]
Numărul mare de specii (peste 10 specii) cu particularitățile lor biologice de creștere și întreținere foarte diferite unele de altele (găini, curci, bibilici, rațe, gâște, porumbei, fazani, prepelițe, păuni, lebede, struți, canari etc.), caracterul complex al producțiilor și în special al producției de ouă obținute de la păsări, tipurile de alimentație și metabolism intens al acestora care face ca păsările să reacționeze deosebit de repede la cea mai neînsemnată modificare a condițiilor de viață, ca și modul caracteristic de reproducție necesită aplicarea conjugată a cunoștințelor oferite de biochimie, fiziologie, genetică, zootehnie generală, alimentație, fizică, meteorologie, statistică, matematică, organizare etc.
Acestor particularități li se adaugă, în condițiile de creștere intensivă care impun un înalt grad de mecanizare și automatizare, necesitatea aplicării practice a cunoștințelor de genetică, mecanizare, electrotehnică, patologie veterinară și construcții.
O atare concepție privind avicultura, duce implicit la posibilitatea creșterii unor efective cu densități de 10-20 de capete pe metru pătrat, întrucât factorii de microclimat creați, controlați și dirijați artificial oferă condiții optime desfășurării proceselor de incubație, aplicării tehnologiilor de creștere a puilor și bobocilor pentru carne, creșterii tineretului pentru înlocuire, exploatării găinilor pentru producția de ouă, creșterii găinilor pentru reproducție, ameliorării, hibridării și selecției.
Creșterea păsărilor (avicultura) este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omului, care a căutat de-a lungul timpului să domesticească, să crească, să înmulțească și să perfecționeze diferite specii de păsări, creând rase, linii, populații și hibrizi tot mai buni și mai performanți.[18]
2.1. Importanța creșterii păsărilor
Unul din indicatorii cei mai sugestivi ai creșterii nivelului de trai al populației îl reprezintă alimentația. Paralel cu ridicarea standardului de viață și cu diversificarea alimentelor folosite de om, statisticile înregistrează o descreștere a consumului de calorii pe locuitor și o sporire a consumului de proteine, vitamine, oligoelemente etc.
În ceea ce privește consumul de proteine se remarcă nu numai o creștere cantitativă dar și o îmbunătățire calitativă, reflectată mai ales în tendința de a spori continuu proporția proteinei de origine animală.
În acest context, producția avicolă a ajuns în deceniile 7 și 8 să aibă o pondere însemnată: producția de ouă și carne a anului 1977 asigura aproape 25 000 t proteină zilnic, cu probabilitatea ca în actualul ritm de dezvoltare a ramurii să ajungă la o cotă de acoperire de peste 12 % din totalul necesar de proteină, indiferent de proveniență.
Dată fiind această cotă deosebit de mare de participare la aprovizionarea omenirii cu proteină de cea mai înaltă valoare biologică, la care se adăugă conținutul ridicat în vitamine și săruri minerale al oului (aliment indispensabil), ca și contribuția la satisfacerea cerințelor de diversificare a alimentației umane, precum și datorită unor particularități biologice ale păsărilor, importante pentru economia de ramură, producțiile avicole s-au dezvoltat în ultimele decenii într-un ritm deosebit de rapid. [2]
2.1.1.Importanța economică a creșterii păsărilor
Importanța economică a creșterii păsărilor se datorează atât valorii ridicate a produselor lor, cât și a unor paticularități biologice care fac din avicultură un sector rentabil al zootehniei.
Produsele principale obtinute de la păsări sunt: ouăle, carnea, ficatul gras, alături de unele produse secundare, ca: puful, grăsimea, precum și unele subproduse, ca: fulgii, penele mari, dejecțiile și așternutul permanent; deșeurile din abatoare.
Oul, prin valoarea lui nutritivă, prin conservabilitatea, maniabilitatea și larga sa utilizare, este unul din cele mai valoroase produse de origine animală, fiind ca și laptele, un aliment de bază complet. Din punct de vedere al compoziției chimice și al valorii biologice generale, oul este superior laptelui (tab.2.1), lucru explicabil prin faptul că substanțele conținute sunt menite să asigure, în cele mai potrivite proporții, tot ceea ce este necesar dezvoltării embrionare, precum și ca rezerve în organismul puiului (bobocului) necesar pentru a rezista la eventualele carențe nutritive în primele zile de viață postembrionara.
Tabelul 2.1.
Conținutul în principalele substanțe nutritive din oul de consum și laptele de vacă [15]
De asemenea, oul este unul dintre cele mai importante alimente, datorită unor însușiri specifice dintre care mai importante sunt: digestibilitatea oului în alimentația omului este comparabilă cu cea a laptelui, respectiv la gălbenuș 100% și la albus 97 %; conservabilitatea vitaminelor în ou este remarcabilă atât la fierbere, cât și la depozitare îndelungată în spații frigorifice; ouăle pot fi utile în medicina umană datorită ușurinței cu care sunt îmbogățite în vitamine și microelemente prin tehnologii de alimentație adecvată a păsărilor (ouă vitaminate, iodate, bromate etc.). [15]
În industria alimentară ouăle se folosesc la prepararea diferitelor produse (peste 1000 de rețete de mâncăruri și prăjituri), precum și la limpezirea vinurilor. De asemenea ouăle se folosesc în industria farmaceutică, chimică, a tăbăcăriei etc. Consumul de ouă a crescut mult pe plan mondial în ultimele decenii. Se consideră că un consum optim este de un ou pe cap de locuitor/zi. [16]
Carnea de pasăre reprezintă produsul principal al majorității raselor de păsări domestice și este mult solicitată de consumatori, datorită însușirilor gustative deosebite, a costului redus de producție, faptului că se pregătește cu ușurință în foarte multe și variate rețete culinare, a digestibilității deosebite și a valorii nutritive superioare (tab.2.2) cât și a randamentului ridicat la tăiere.
Tabelul 2.2
Compozița chimica a cărnii diferitelor specii de păsări și mamifere domestice [15]
Ficatul gras. Considerat că produsul zootehnic de cea mai mare valoare, ficatul gras obținut de la unele rase de gâște îndopate, ca și ficatul mare produs de hibrizii rasei Leșești, reprezintă materia primă unică pentru producerea renumitului produs francez “pateul de ficat gras”.
Puful și fulgii. Materie primă valoroasă pentru industrie, dar și pentru nevoi familiale, puful și fulgii, mai ales când se recoltează prin jumulire pe viu, sunt foarte solicitați și asigură o rentabilitate sporită creșterii gâștelor și rațelor.
Subprodusele avicole. Tot mai eficient utilizate, pe măsura concentrării și specializării producției, subprodusele avicole ocupa un loc important în economia de ramură: resturile din abator sunt utilizate, în stare proaspătă sau după transformare în făină animală, în alimentația animalelor de blană carnivore, prin cantitatea și constanta în care se obțin, putând determina apariția unei ramuri anexe (creșterea animalelor de blană carnivore); dejecțiile, pure sau în amestec cu materialul pentru așternut, au o valoare deosebită ca îngrășământ, dar din ce în ce mai eficient sunt utilizate în hrana altor animale (bovine și ovine); cojile de ouă obținute în cantități mari în instalațiile pentru producerea oului-praf ( coji la 1 t ou-praf) pot reprezenta un furaj și chiar aliment mineral cu mare digestibilitate. [2]
2.1.2. Particularitățile biologice ale păsărilor
Prolificitatea. De la o pasăre de reproducție, într-o perioadă de ouat de 30-46 săptămâni, se obține un număr mare de produși pentru carne, astfel că o pasăre poate produce anual, prin produșii ei, 150- carne.
Precocitatea. Păsările “specializate” pentru producția de ouă de consum încep ouatul la vârsta de 20-22 săptămâni, realizând o producție maximă la vârsta de 28-32 săptămâni. Exploatarea tineretului pentru carne se caracterizează printr-o viteză de creștere mare, care permite ca în 7-9 săptămâni să se ajungă la o greutate vie de 1.5- la găină, la rata sau 4- la curcă și gâscă.
Puterea de adaptare la diferite sisteme de întreținere. Păsările din majoritatea speciilor au o mare putere de adaptare la diferitele sisteme de exploatare, suportând chiar condiții de captivitate strânsă, astfel încât să permită producții eficiente chiar la densități de 20-25 găini/m², respectiv 10 găini/m3.
Particularitățile biologice ale păsărilor sunt, însă, legate și de un dezavantaj care se referă la consumul cerealelor, produse care intră în alimentația omului. Din acest punct de vedere, una din preocupările de bază ale specialiștilor este reducerea consumului specific pe kg masă ou și pe kg spor în greutate. [16]
2.2. Producțiile păsărilor domestice
Producțiile principale ale păsărilor sunt ouăle și carnea.
În urma aplicării tehnologiilor moderne de creștere și exploatare a păsărilor, și îndeosebi în condițiile când producția se realizează la scară industrială, sectorul avicol asigură pe deplin cerințele de ouă, carne, grăsime și ficat gras, precum și obținerea unor produse secundare valoroase ca penele și puful, valorificarea dejecțiilor etc.
2.2.1. Producția de ouă
La unele specii, și în cadrul lor la unele rase, ouăle reprezintă producția principală, caz în care se pot face referiri atât la ouăle pentru consum, cât și la cele pentru incubație.
Producția de ouă, prin care se înțelege numărul total de ouă depuse de o pasăre într-o anumită perioadă de timp, se exprimă fie prin producția numerică, fie prin producția de masă-ou.
În funcție de perioada luată în considerare, producția de ouă se poate exprima zilnic, săptămânal, decadal, bilunar, lunar, trimestrial, anual etc. Producția de ouă se raportează cel mai adesea la anul biologic (intervalul de timp dintre obținerea primului și a ultimului ou înaintea năpârlirii), sau la perioada de exploatare (în tehnologiile din țara noastră 59 săptămâni la exploatarea găinilor pentru ouă de consum și 42 săptămâni la exploatarea găinilor pentru ouă de incubație). Producția se raportează fie la pasăre furajată, fie la pasăre “introdusă”.[2]
Însușirile și calitățile oului
Părțile componente. Conținutul oului este reprezentat prin sistemele coloidale (albuș-apă, galbenuș-apă), ca și prin coaja minerală, părți componente care sunt în raporturi diferite, variabile în funcție de specie, iar în cadrul aceleiași specii în funcție de vârstă, de poziția oului în ciclu de ouat, greutatea oului, sezon etc.
În cazul când păsările sunt mai expuse influenței mediului exterior, în sezonul de iarnă proporția de gălbenuș este mai mică și crește în sezonul de primăvară, în timp ce albușul rămâne constant, prezentând oarecare reduceri numai în sezoanele de vară sau toamnă.
În ce privește coaja, greutatea ei crește în lunile reci și scade în lunile călduroase. Scăderi în greutate a cojii se întâlnesc și în cazul alimentației deficitare în săruri minerale sau vitamina D.
Compoziția chimică. Oul este un produs biologic complex, cu un conținut bogat în substanțe nutritive, având un ridicat coeficient de digestibilitate și o mare valoare alimentară. Compoziția chimică a oului întreg (tab.2.3) și a părților componente (tab.2.4.) diferă în funcție de specie, fiind caracterizat în general printr-un conținut în substanță uscată de 27-30%.
Tabelul 2.3.
Compoziția chimică a oului întreg [2]
Tabelul 2.4.
Compoziția chimică a parților componente [2]
Se remarcă procentul ridicat de protide (la găină 13.3 % pentru oul întreg și 16.2% pentru gălbenuș) și conținutul deosebit de ridicat în lipide, mai ales la palmipede. Este de reținut proporția mare de substanță uscată (49.2%) și conținutul în lipide (31.7%), în cazul gălbenușului.
Protidele din gălbenuș sunt reprezentate de ovovitelina (78%) și ovolivetina (22%), iar cele din albuș de ovalbumina (75%), ovoconalbumina, ovoglobulina, ovomuvina și ovomucoidina, ultimele două, în proporție de 10%, intrând în componență șalazelor.
Elementele minerale din ou variază din punct de vedere cantitativ în limite foarte largi, evidențiind influența unui număr mare de factori. De asemenea, variază conținutul în vitamine (tab.2.5), acesta fiind influențat în special de alimentație.
Tabelul 2.5
Conținutul în vitamine al oului de găină [2]
În ceea ce privește valoarea energetică (tab.2.6), determinată mai ales de conținutul în lipide, aceasta este mai ridicată la oul de palmipede, iar în cazul componentelor oului, de peste 8 ori mai mare la galbenuș, decât la albuș.
Tabelul 2.6
Valoarea calorică a oului la principalele specii [2]
Potrivit culorii cojii calcaroase, ouăle de găină se clasifica în două categorii: ouă albe și ouă pigmentate.
Culoarea cojii prezintă importanță în practica controlului biologic al incubației și în valorificare, fiind un criteriu al preferințelor consumatorilor.
Grosimea cojii este puternic influențată de alimentație și în special de metabolismul calciului; ea prezintă importanță în procesul de incubație, în legătură cu folosirea unor echipamente cum ar fi cuibarele metalice cu benzi colectoare, containerele de colectare și transportul ouălor, bateriile, instalațiile de sortat etc., precum și în cazul ambalării, transportului și comercializării acestora.
Petele de sânge sunt nedorite atât în cazul ouălor pentru incubație, cât și în cazul ouălor pentru consum, petele de sânge din albuș sau de pe gălbenuș se detectează prin ovoscopie.
2.2.2. Producția de carne
Păsările, prin producția de carne, contribuie la asigurarea proteinei necesare alimentației omului.
La păsări, prin “carne” se înțelege atât masa musculară cât și pielea, care la păsări este consumabilă. Mușchii cei mai dezvoltați sunt cei pectorali, ai coapsei și gambei.
Producția cărnii de pasăre în ultimele decenii este obținută în mod prioritar pe seama tineretului de găină din rase “specializate”; în prezent, este evidentă tendința creșterii ponderii cărnii produse pe seama tineretului obținut și de la alte specii de păsări, respectiv curci, rațe, bibilici, gâște, porumbei, fazani și prepelițe.
Producția de carne se poate exprima prin greutatea vie la sfârșitul anumitor perioade, viteza absolută și relativă de creștere, intensitatea și energia de creștere, greutatea carcaselor, randamentul la sacrificare, greutatea și proporția părților tranșate etc.
Însușirile și calitățile cărnii
Culoarea și aspectul. Culoarea carcasei este determinată de culoarea pielii, putând fi frecvent galbenă, albă sau, excepțional, neagră, cum este cazul la “găina de mătase”. Intensitatea culorii galbene diferă după categoria de vârstă, starea de îngrășare și alimentație. Astfel, în cazul găinilor de rase ușoare, la sfârșitul perioadei de ouat culoarea este galbena-pal, în cazul găinilor grele este un galben evident, datorat stratului de grăsime subcutanat, iar în cazul includerii în amestecul de nutrețuri a porumbului roșu, a făinii de lucernă sau a polenului de porumb administrat ca biostimulator la puii broiler, culoarea este galbenă-intens.
În zonele secționate culoarea poate varia de la roz până la roșu, în funcție de specie, categoria de vârstă, regiune anatomică etc. În producția avicolă întâlnim frecvent, în cazul găinilor și curcilor, termenii de “carne albă” și “carne roșie”, corespunzător diferenței de culoare dintre mușchii pectorali și ceilalți mușchi.
Aspectul carcasei este determinat de integritate, culoare și grad de dezvoltare a penajului etc. În general, carcasele care rezultă în urma sacrificării păsărilor cu penajul colorat prezintă urme ale pigmenților penelor sau, dacă penajul este incomplet dezvoltat, prezintă pene în creștere sau aciculare, care impietează asupra calității carcaselor.
Mirosul și gustul. Aceste însușiri sunt specifice, având caracteristici legate mai ales de specie. Astfel, carnea palmipedelor are un miros și gust propriu, deosebit de carnea galinaceelor. Este de menționat că anumite ingrediente din amestecul de nutrețuri, precum și unele condiții de mediu improprii sau tratamente specifice în preajma sacrificării pot imprima cărnii miros și gust străine, degradându-i calitatea.
Proporția de țesut conjunctiv. La păsări, procentul de țesut conjunctiv este mai mic decât în cazul mamiferelor, însă calitatea cărnii scade comparativ cu proporția crescută de țesut conjunctiv.
Compoziția chimică (tab.2.7). Referitor la componentele substanței uscate, valorile prezentate de diferiți autori subliniază diferențe în funcție de specie, rasă, sex, vârstă, grad de îngrășare etc.
Tabelul 2.7.
Compoziția chimică a cărnii de pasăre (mușchii pectorali, coapse și gambe) [15]
Factorii care influențează direct producția de carne sunt : greutatea corporală, intensitatea de creștere și randamentul la tăiere.
2.2.3. Producția de pene
Penele se obțin prin jumulirea păsărilor pe viu sau după sacrificare, fiind utilizate atât în industrie cât și în gospodăriile populației. Penele, și în special puful de gâscă și rață, reprezintă un prețios articol de export, îndeosebi când sunt sortate pe culori, calități, grad de curățenie, umiditate etc.
Producția de pene și valoarea lor (tab.2.8) diferă în funcție de specie, categoria de vârsta etc., fiind influențată, în principal, de modul de recoltare și tehnologia de creștere și exploatare. Cantitativ, de la o pasăre adultă sacrificată se pot recolta circa 250- pene la gâște, 300- la curci, 120- la rațe și 90- la găini și bibilici. Cele mai apreciate sunt penele de gâscă, fiind mai elastice, mai moi și cu un conținut mai ridicat de puf; urmează cele de rață, destul de elastice dar mai grele și cele de curcă, găină și bibilica, mai aspre și mai rigide.
Tabelul 2.8
Producția de pene și valoarea penelor [2]
2.3. Tehnologii de creștere a păsărilor
Tehnologiile de creștere și exploatare a păsărilor reprezintă diferitele moduri de asigurare la nivel optim a complexului condițiilor de mediu care se realizează pentru a satisface cerințele reale ale păsărilor în vederea mobilizării potențialului lor productiv.
Aceasta concordanță dintre cerințele păsărilor și complexul condițiilor de mediu se realizează cu destul de mare dificultate, datorită mai multor cauze dintre care mai importante sunt următoarele: numărul mare de specii, rase și hibrizi, care manifestă cerințe deosebite față de diferitele condiții de mediu și, respectiv, de complexul acestora; particularitățile diferitelor specializări ale producției, care pretind nivele diferite ale multora dintre condițiile de mediu; posibilitățile tehnice și economice de realizare a diferitelor condiții de mediu, care nu totdeauna permit asigurarea tuturor acestora la nivelul cerințelor; interrelațiile existente între diferitele condiții de mediu care impun că modificarea uneia dintre condiții să atragă modificarea corespunzătoare a altora; cereri diferite ale pieții fără de calitatea produselor, ceea ce determina modificări operative ale nivelurilor de asigurare a unora din condițiile de mediu etc.
În avicultură nu se poate vorbi de o “tehnologie a creșterii păsărilor” universală, ci de un număr foarte mare de tehnologii care, indiferent dacă se referă la o specie sau la alta, la o producție sau la alta de o calitate sau alta, poate fi caracterizată prin nivelul la care satisface cerințele păsărilor față de condițiile de viață, prin modul cum realizează optimizarea diferitelor condiții de întreținere și prin măsura în care răspunde cerințelor economice specifice epocii sau chiar situațiilor de conjunctura.
Numeroasele tehnologii de întreținere a păsărilor în perioada de creștere sau de exploatare pot fi grupate în trei sisteme: extensiv, semiintensiv și intensiv. Din acest punct de vedere, sistemele de întreținere pot fi caracterizate mai ales prin următoarele: întreținerea păsărilor se face în libertate la sistemele extensive, în semilibertate la sistemele semiintensive și în captivitate la sistemele intensive.[2]
2.3.1. Creșterea păsărilor în sistem extensiv
În trecut, atât la noi în țară, cât și în alte țări, păsările se creșteau numai în sistem extensiv. Acest sistem de creștere presupune existența unor suprafețe mari de teren de care păsările să beneficieze din plin. Cerințele biologice ale păsărilor în condițiile acestui sistem sunt departe de a fi satisfăcute și, ca atare, producțiile lor sunt mai mici. Acest sistem se utilizează astăzi mai mult în gospodăriile mici, când păsările au la dispoziție curtea, și uneori grădinile. Puii se obțin, de cele mai multe ori, prin incubație naturală sau, mai rar, sunt obținuți de la stațiunile de incubație și crescuți cu mijloace improvizate.
Deși consumul de muncă este redus, creșterea păsărilor în acest sistem nu este rentabilă, de multe ori fiind chiar păgubitoare când apar mortalități. Totuși, creșterea tineretului în acest sistem duce la realizarea de economii de furaje și la întărirea rezistenței organismelor.
2.3.2. Creșterea păsărilor în sistem semiintensiv
Față de sistemul extensiv, sistemul semiintensiv a constituit un pas înainte în exploatarea păsărilor. În cazul practicării acestui sistem, păsările sunt ținute în semilibertate, ele fiind adăpostite în construcții special amenajate cu padocuri mari, iar procesele de muncă decurg diferit în funcție de sezon.
Puii sunt crescuți artificial în “puiernițe” încălzite cu ajutorul eleveuzelor și în puiernițe de tranziție până la vârsta de 18-22 săptămâni, când sunt introduse în halele pentru găini ouătoare.
În interiorul halei, principalul mobilier este format din păturile de dormit, din stinghii și platforma pentru colectarea dejecțiilor, din cuibarele pentru ouat, automatele pentru hrană și vasele pentru apă.
Platforma de excremente se face din scânduri. Este o platformă obișnuită, care se așează la dedesubtul stinghiilor și se instalează cu scopul de a ușura curățenia adăpostului (pe ea se presara nisip sau cenușă).
Pentru ouat se construiesc cuibare simple în fermele de producție sau cuibare- “capcană” în fermele unde se face controlul individual al producției. Cuibarele simple sunt cuști paralelipipedice cu adâncimea de , înălțimea de și lățimea de , din scânduri de brad la care peretele anterior lipsește. Pentru găini, cuibarele simple se pot așeza pe un singur rând sau etajate, câte 2-3 rânduri. Pentru curci, cuibarele sunt mai mari (50 x 50 x ). Pentru palmipede se fac cuibare neetajate. Cuibarele – capcană utilizate pentru controlul individual al producției sunt cutii închise având o ușiță care se închide automat, numai după ce găina a intrat înăuntru; găina care a intrat nu mai poate ieși singură ci numai dacă îngrijitorul îi dă drumul.
Hrana se administrează în hrănitori simple pentru amestec umed și rădacinoase, sau în hrănitori semiautomate pentru amestec uscat și automate pentru hrană minerală.
Adăpătorile automate pot fi metalice sau din pământ ars, smăltuit.
În halele de ouat se mai prevăd și cuști pentru prins păsările, cuști pentru desclocit, băi de cenușă și cuști de izolare.
2.3.3. Creșterea și exploatarea păsărilor în sistem intensiv
Sistemul de exploatare intensiv presupune satisfacerea cât mai completă și mai economică a cerințelor organismului păsărilor și, ca urmare, realizarea unui volum maxim de producție cu un preț de cost scăzut. Introducerea în ultimele decenii a sistemelor intensive de creștere și exploatare a păsărilor se datorează, pe de o parte, cercetărilor științifice, care au dus la cunoașterea aprofundată a fiziologiei acestei specii, realizărilor în producerea furajelor proteice, minerale, vitaminice și enzimelor. Un rol deosebit în progresele realizate l-a avut și cunoașterea aprofundată a cerințelor păsărilor față de factorii de microclimat, introducerea mecanizării complexe, realizarea unor constructii ieftine și care asigură maximum de confort. Producții mari și rentabile nu pot fi obținute decât de un material biologic valoros, creat prin dezvoltarea cercetărilor de genetică și ameliorare, în special a celor legate de producerea hibrizilor de înaltă productivitate – cercetării încununate de succes.
Prin introducerea sistemelor intensive de creștere și prin hrănirea cu furaje combinate, s-a reușit să se ridice substanțial producția de ouă în unitățile avicole până la 240-250 ouă pe cap de găină anual, iar puii pentru carne realizează până la vârsta de 60-90 de zile greutatea de 1600- cu un consum de 2.0- concentrate pe un kg greutate vie. Astfel se explică și prețul de cost mai scăzut al produselor avicole.
La noi în țară s-au investit sume însemnate pentru introducerea sistemului intensiv de creștere, astfel încât producția avicolă de mare consum se realizează în complexe moderne dotate cu tehnică avansată, dispunând de toate construcțiile necesare, de la incubație, până la abatoare.
În sistemul intensiv creșterea se face în hale mari, fără padocuri în special a efectivelor de reproducție și în baterii, efectivele crescute pentru producția de ouă de consum și pui pentru carne.
Acest sistem de întreținere, în funcție de modul de amenajare al pardoselii, prezintă următoarele trei forme de aplicare în practică:
a) pe așternut;
b) pe plasă de sârmă sau cu șipci;
c) combinat:40-60% din suprafața așternut permanent și 60-40% pat de dormit tip buncăr, cu sau fără fosa de colectare a dejecțiilor.
În adăpostul pentru găini și curci sunt absolut necesare stinghiile. Ele sunt grupate sub formă de “paturi de dormit” deasupra unei lăzi tip buncăr pentru colectarea dejecțiilor sau deasupra unor fose în care sunt prevăzute benzi transportoare cu racleti pentru îndepărtarea gunoiului. Nu se folosesc stinghii pentru puii broiler care se valorifica la vârsta tânără.
2.4. Legislația
2.4.1. Legislația în vigoare cu privire la înființarea unei unități avicole
Distanța față de drumuri trebuie să asigure o zonă de protecție care să prevină contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport și praf. Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea și sistematizarea obiectivelor zootehnice și de industrie alimentară, aprobat prin Ordinul nr. 76 / 1979 al [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], prevede că perimetrul fermei de animale să nu fie mai aproape de de la drumurile naționale, europene și liniile de cale ferată, de la șoselele județene și de la drumurile comunale.
Distanțele dintre diferitele unități zootehnice trebuie să asigure prevenirea transmiterii bolilor prin curenții de aer și insectele vectoare.
Sunt stabilite oficial următoarele distanțe minime: – între fermele avicole cu pui de carne; – între stația de incubație și diferite ferme avicole; – între fermele avicole cu păsări adulte și fermele avicole cu tineret; – între fermele (sectoarele) de păsări cu linii pure și cele cu bunici; – între fermele avicole și abatorul de păsări; 100 – – între unitățile cu animale de blană și celelalte unități zootehnice; – între fermele de porci/păsări de reproducție și celelalte ferme zootehnice.[26]
Distanțele față de unitățile industriale și față de locurile publice de odihnă și recreație se stabilesc în baza prevederilor Legii de protecție a mediului nr. 137/1995 și a Ordinului ministrului Pădurilor și protecției mediului nr. 125/1996. Conform acestor reglementări, inițierea unei lucrări de construcții și montaj, la un obiectiv nou, este permisă numai după obținerea acordului de mediu, iar acesta se poate obține, de regulă, după efectuarea unui studiu de impact asupra mediului. Studiile de impact asupra mediului se solicita pentru toate obiectivele și activitățile pentru care este obligatorie obținerea autorizației de mediu: creșterea animalelor; industrializarea produselor agricole și zootehnice; epurarea și evacuarea apelor uzate etc.[31]
Normele UE pe care producătorii din țara noastră trebuie să le respecte se referă la trei domenii importante și anume:
– siguranța alimentară;
– confortul păsărilor;
– protecția mediului.
Legislația cu privire la aceste norme s-a implementat în România și producătorii au obligația s-o aplice:
Legislația cu privire la siguranța alimentară:
Legea 150/2004 – Legea siguranței alimentelor;
Ordin 5/2005 – Trasabilitate pui carne;
Ordin 73/2005 – Trasabilitate găini ouă consum;
Ordin 23/2006 – Agenți zoonotici și Salmonella (Reglementarea UE 2160);
Legea 28/2006 – Măsuri ca urmare a suspiciunii de influența aviară;
Ordin 148/2005 – Program acțiuni supraveghere, prevenire și control;
HG 173/2006 – Trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic;
HG 415/2004 – Ordin privind comercializarea ouălor;
OM 461/2005 – Norme de aplicare a HG 415/2004;
Ordinul 206/447/86/2002 – privind comercializarea cărnii de pasăre;
HG 106/2002 – etichetarea produselor agro alimentare.
Legislația cu privire la confortul păsărilor:
– Ordinul 462/2001 – privind standardele minime pentru protecția găinilor.
Legislația cu privire la protecția mediului:
– Ordinul 860/2002 – proceduri de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu.[31]
Tipul de construcție și organizare a fermelor, împreună cu legislația internă armonizată cu legislația UE privind supravegherea stării de sănătate a efectivelor, fac parte din protejarea stării de sănătate a efectivelor de păsări. O sănătate bună a păsărilor înseamnă implicit o carne sănătoasă și sigură pentru consumator.
În ceea ce privește performanțele genetice ale păsărilor, există standarde foarte precise de hrănire, conforme cu cerințele nutriționale.
Un furaj corect pentru pui de carne trebuie să fie bine echilibrat din punctul de vedere al conținutului în energie și proteine, vitamine și minerale, precum și în nivelul de aminoacizi.
Exploatațiile avicole comerciale funcționează numai dacă sunt autorizate sau aprobate sanitar-veterinar, în următoarele condiții:
a) asigurarea asistenței sanitar-veterinare permanente a exploatației și a dotării necesare pentru activitatea medicului veterinar;
b) asigurarea următoarelor condiții de biosecuritate:
1. asigurarea spațiilor de cazare bine delimitate, etanșe, sectorizate pe categorii de exploatare, și a condițiilor în concordanță cu reglementările privind protecția și bunăstarea păsărilor;
2. împrejmuirea compactă a adăposturilor în scopul prevenirii accesului animalelor și al persoanelor străine, cu verificarea periodică a integrității acestora;
3. asigurarea mijloacelor de protecție pentru interzicerea accesului și contactului cu păsările sălbatice;
4. asigurarea dezinfectorului rutier sau covorului cu substanța dezinfectantă;
5. amenajarea și funcționarea filtrului sanitar-veterinar compartimentat corespunzător pe sexe, care să asigure schimbarea îmbrăcăminții de stradă (haine, încălțăminte), separat de echipamentul de lucru;
6. asigurarea echipamentului de protecție pentru personalul de serviciu și vizitatori, precum și a condițiilor pentru decontaminarea acestuia;
7. asigurarea grupului sanitar dotat corespunzător pentru igienizarea corporală a personalului propriu și a vizitatorilor;
8. asigurarea sursei curente de apă caldă și rece, fiind interzisă alimentarea prin surse de apă deschise;
9. asigurarea dezinfectoarelor pentru dezinfecția încălțămintei și a unui sistem pentru spălarea și dezinfecția mâinilor, plasate la intrarea în spațiile de creștere și exploatare;
10. asigurarea respectării principiului totul plin totul gol, a vidului sanitar și a repopulării spațiilor de exploatare după cel puțin 7 zile;
11. asigurarea substanțelor necesare efectuării decontaminării tuturor obiectivelor existente în exploatația avicolă;
12. respectarea igienei ouălor pentru incubat și a procedurilor de decontaminare microbiană a acestora;
13. asigurarea amenajărilor necesare pentru eliminarea dejecțiilor și a apelor reziduale după inactivarea acestora;
14. încadrarea de personal atestat profesional și asigurarea utilajelor necesare efectuării decontaminării, dezinsecției și deratizării spațiilor de creștere a păsărilor și a tuturor obiectivelor existente în exploatația avicolă, pentru pregătirea introducerii unor noi serii de păsări;
15. încheierea unor contracte cu societăți comerciale autorizate sanitar-veterinar pentru efectuarea acțiunilor de decontaminare, dezinsecție și dezinfecție;
16. asigurarea controlului eficienței decontaminării de către laboratoare sanitar-veterinare autorizate sanitar-veterinar;
17. asigurarea aprovizionării cu furaje prin transbordare sau prin FNC propriu, separat funcțional de restul activităților;
18. asigurarea decontaminării mijloacelor de transport al păsărilor în spații aflate în afara perimetrului exploatației;
19. asigurarea mijloacelor de transport pentru transferul păsărilor în incinta fermei, separate de cele necesare efectuării livrărilor la abator sau pentru alte scopuri tehnologice;
20. respectarea în mod obligatoriu a carantinei profilactice pe o perioadă de 30 de zile, perioada în care se efectuează supravegherea sanitar-veterinară necesară stabilirii statusului de sănătate al efectivului de păsări nou-achizitionat;
21. prelungirea perioadei carantinei profilactice se face când statusul de sănătate al păsărilor nou-achiziționate nu a fost precizat pe perioada celor 30 de zile;
22. respectarea prevederilor Programului acțiunilor de supraveghere, profilaxie și control al bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului;
23. asigurarea formațiunilor de lucru necesare efectuării decontaminării, a dezinsecției și a deratizării în toate obiectivele din exploatația avicolă;
24. obligativitatea schimbării hainelor de stradă cu echipamentul de protecție de către șoferii care asigură aprovizionarea cu furaje;
25. colectarea și eliminarea zilnică a păsărilor moarte și a deșeurilor de la stația de incubație și dirijarea acestora la o unitate de profil tip Protan (în baza unui contract încheiat cu aceasta) sau distrugerea acestora în incineratorul propriu;
26. amenajarea rampei pentru livrarea ouălor de consum din depozit;
27. depozitarea gunoiului de grajd separat de cadavre, în platforme amenajate, batale speciale și împrejmuite, pentru o perioadă care asigura sterilizarea;
28. înscrierea în contractul de muncă a prevederii referitoare la interdicția creșterii de către angajații din exploatațiile avicole a păsărilor în gospodăriile proprii, precum și a desfășurării de activități similare în alte exploatații avicole;
29. întocmirea evidentelor sanitar-veterinare și zootehnice obligatorii:
registrul de fermă;
registrul mijloacelor de transport al păsărilor, furajelor și al diverselor materiale;
registrul de consultații și tratamente;
registrul imunologic;
evidențe privind efectuarea decontaminării spațiilor cu echipe specializate proprii;
registrul cuprinzând pierderile prin moarte, fișele de lot;
registrul pentru efectuarea necropsiilor;
evidența privind necesarul consumului de hrană și apă;
interzicerea comercializării păsărilor vii și a ouălor pentru incubație direct de la
poarta exploatației avicole către persoanele fizice;
existența evidentelor privind certificarea competentei profesionale a managerilor și
îngrijitorilor și a programului de control pentru certificarea sănătății angajaților; [28]
Procedura privind mișcarea păsărilor vii, a produselor, subproduselor și a gunoiului de la păsări:
1. Mișcarea ouălor, a păsărilor domestice și/sau a păsărilor ținute în captivitate din zonele de protecție și de supraveghere stabilite în jurul unității epidemiologice infectate în cazul evoluției influenței aviare se supune prevederilor art. 9 alin. (3) și (6) și ale art. 10 din anexă președintelui [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT] nr. 87/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind diagnosticul, profilaxia, supravegherea și combaterea influenței aviare, cu modificările și completările ulterioare.
2. Conform prevederilor art. 10 alin. (2) din anexă președintelui [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT] nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea sanitară veterinară teritorială competentă stabilește planurile care să îi permită să identifice circulația ouălor, a păsărilor domestice și a păsărilor ținute în captivitate.
3. Prezența procedură stabilește cadrul în care autoritățile sanitare veterinare teritoriale își vor întocmi propriile planuri stabilite la art. 10 alin. (2).
4. Se interzice circulația ouălor, a păsărilor domestice și/sau a păsărilor ținute în captivitate, provenite din exploatații neautorizate sanitar-veterinar, inclusiv din gospodarii ale populației.
5. Circulația ouălor, a păsărilor domestice și/sau a păsărilor ținute în captivitate din exploatațiile autorizate sanitar-veterinar din zonele de protecție și de supraveghere stabilite în jurul unității epidemiologice infectate poate avea loc pe baza unei cereri documentate a proprietarului exploatației, adresată direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, aprobată de acestea și de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT].
6. Cu aprobarea direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București și a [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT], circulația ouălor, a păsărilor domestice și/sau a păsărilor ținute în captivitate din exploatațiile autorizate sanitar-veterinar din zonele de protecție și de supraveghere stabilite în jurul unității epidemiologice infectate se poate efectua în cadrul aceluiași județ sau în alte județe, în scopul:
– tăierii imediate a păsărilor într-un abator desemnat de autoritatea sanitară veterinară teritorială competentă; carcasele sunt identificate printr-un marcaj de salubritate care să asigure trasabilitatea (ștampila cu o cruce);
– transferului puilor de o zi și al puicuțelor spre o exploatație desemnată de autoritatea sanitară veterinară teritorială competentă, cu aprobarea [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT];
– dirijării ouălor de incubat către o stație de incubație desemnată de autoritatea sanitară veterinară teritorială competentă, cu decontaminarea prealabilă a ouălor și ambalajelor.
7. Certificarea sanitar-veterinară a fiecărui transport este obligatorie și este făcută de medicul veterinar împuternicit, pe baza rezultatelor examenelor de laborator efectuate anterior livrărilor pe loturile ce urmează a fi transportate și a buletinelor de analiză ce atestă aceste examene.
8. Exploatațiile avicole de tip comercial care solicită transportul ouălor, al păsărilor domestice și/sau al păsărilor ținute în captivitate trebuie să îndeplinească strict măsurile de biosecuritate stabilite de normativele sanitar-veterinare în vigoare și să poată face dovada existenței acestor măsuri.
9. Transportul ouălor, al păsărilor domestice și/sau al păsărilor ținute în captivitate, pentru care a fost obținută aprobarea, trebuie să se facă în condițiile stabilirii de către direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București a planurilor de rută, cu dovada efectuării dezinfecției mijlocului de transport autorizat sanitar-veterinar și cu respectarea normelor privind protecția și bunăstarea păsărilor pe timpul transportului și în toate etapele de manipulare.
10. În cazul în care păsările sunt transportate, în scopul repopulării altor exploatații comerciale, la destinație, acestea vor fi în mod obligatoriu monitorizate zilnic în privința evoluției stării lor de sănătate pe o perioadă de 21 de zile de la data achiziției și cu respectarea procedurilor legale prevăzute în programul strategic.
11. Proprietarul exploatației în care au fost introduse astfel de păsări este obligat să anunțe medicul veterinar împuternicit asupra oricăror modificări intervenite în starea de sănătate a păsărilor și să nu introducă în aceeași fermă păsări provenite din alte achiziții.
12. În aceeași perioadă de 21 de zile de la data achiziției, medicul veterinar împuternicit va controla personal evoluția stării de sănătate a loturilor nou-introduse.
13. Vehiculele folosite pentru transportul păsărilor și al produselor provenite de la acestea trebuie să corespundă normelor de biosecuritate și de protecție a animalelor și vor fi supuse decontaminării înainte de încărcare și trecerii prin dezinfectoare rutiere atât la părăsirea incintei fermei, cât și înainte de pătrunderea în ferma de destinație.
14. Transporturile aprobate de către direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București vor fi înregistrate într-un registru special, iar la plecare vor fi verificate de medicul veterinar împuternicit.
15. Păsările achiziționate în urma unor astfel de mișcări comerciale nu se pot recomercializa către alte exploatații avicole.
16. În cazul transporturilor interjudețene, direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București de origine vor prenotifica prin fax direcției sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București de destinație datele referitoare la plecarea transportului, împreună cu certificatul sanitar-veterinar de transport, buletinul de analiză, planul de rută și procesul-verbal de dezinfecție a mijlocului de transport. [28]
2.4.2. Legea și ordonanța privind igiena cărnii de pasăre
Cel care dorește să vândă struți ca animale de sacrificare, trebuie să respecte prevederile legii privind igiena cărnii de pasăre. în ediția din 17 iulie 1996, struții sunt considerați păsări de sacrificare. Carnea de pasăre care provine de la păsările de sacrificare poate fi pusă în circulație doar dacă animalele au fost examinate de către autoritatea competentă în locația de producție și în locația de sacrificare înainte de sacrificare, și au fost propuse pentru sacrificare, apoi au fost sacrificate în locații de sacrificare permise de autoritatea competentă, iar după sacrificare au fost din nou examinate și catalogate ca fiind corespunzătoare. Pe lângă acestea trebuie luată în considerare obligația legală a producătorului de a înregistra în documentație condițiile de creștere și criteriile de estimare pentru starea de sănătate, precum și obligația de se înregistra pentru controlul autorităților.
În ordonanța privind igiena cărnii de pasăre se menționează, printre altele, și ferma agricolă cu producție redusă de carne de pasăre și supravegherea acesteia: la o producție anuală de maxim 250 de struți (august 2003), producătorul are permisiunea de a sacrifica singur prin respectarea anumitor norme de igienă și a legii de protecție a animalelor sau de a desemna o persoană calificată pentru acest lucru. Carnea care provine de la această sacrificare poate fi vândută de producător direct consumatorului prin comercializarea pe o piață săptămânală apropiată sau printr-un magazin. Este de asemenea menționat faptul că astfel de ferme trebuie controlate cel puțin de două ori pe an de autoritatea veterinară.
2.4.3. Ordonanța de sacrificare prin protejarea animalelor
Prin această ordonanță se reglementează printre altele tipul eutanasierii, puterea curentului în cazul eutanasierii electrice și tăierea pentru scurgerea sângelui. Această lege este importantă pentru crescător, doarece din aceasta reies cerințele pe care trebuie să le îndeplinească sacrificarea în abator sau sacrificarea de urgență. În acest caz, trebuie de asemenea luat în considerare faptul că, pentru sacrificarea unui animal trebuie dovedite cunoștințele de specialitate în acest domeniu. Dacă crescătorul nu a adus dovada acestor cunoștințe, sacrificarea trebuie efectuată doar de o persoană competentă (de exemplu măcelarul).[21]
2.4.4. [NUME_REDACTAT] privind creșterea struților
Din cauza faptului că struțul este unicul și noul animal domestic de sute de ani, a complicat viața multor legislatori. Este de fapt un animal dificil de încadrat în lege, este o pasăre, dar mănâncă iarba și fân precum ierbivorii, are pene dar este jupuit, face ouă, dar carnea o are rosie, etc. Toate aceste contradicții au pus în criza legislatorii care au dorit integrarea struțului în normele legislative prezente.
Cele mai importante norme relative ale crescătoriilor de struț sunt :
-Directiva 92/116/CCEdin 17 Decembrie1992.
Modificarea și actualizarea directivei 71/118/CCE privind problemele de sănătate care afectează comerțul cu carne proaspătă de păsări de curte.
-Directiva 91/495din 27 Noiembrie 1990.
Abordarea provocărilor din domeniul sănătății animalelor și comercializarea cărnii de iepure și de vânat de crescătorie.
-Directiva 92/65 din 13 Iulie 1992.
Stabilirea cerințelor de sănătate care reglementează comerțul și importurile de animale în interiorul comunității , inclusiv ratițe.
-Decizia consiliului96/659/CEdin 22 Noiembrie1996.
Stabilirea măsurilor de protecție cu privire la febra hemoragică din Congo și din Crimeea, în Africa de Sud.
-Decizia consiliului 97/183/CE din 25 Februarie 1997.
Modificarea deciziei 96/659/CE.
Articolul 727 din codul penal,modificat de legea 22/11/1993n.473. [4]
Nerespectarea acestor condiții și rele tratamente față de struți,în afara faptului că este un comportament indecent din punct de vedere moral este și contraproductiv pentru producție,este de asemenea o infracțiune gravă și ca atare trebuie să cerem intervenția forțelor de ordine,poliției,protecția animalelor.
CAP. 3. CREȘTEREA STRUȚILOR
3.1. Scurt istoric
Struții cutreieră fața planetei de milioane de ani. Oamenii de știință plasează vârsta acestei specii undeva între 95 și 150 de milioane de ani, existând un consens general în jurul valorii de 120 de ani. Se poate afirma cu certitudine că struții sunt o relicvă a erei dinozaurilor, reprezentând singură specie cu două picioare a perioadei, care a supraviețuit până în zilele noastre. [12]
Deși struții au fost dintotdeauna vânați pentru carnea, pielea și penele lor foarte valoroase, există dovezi că ținerea în captivitate (sau chiar domesticirea struților) nu este o preocupare relativ nouă a oamenilor.
Încă din timpuri străvechi, struții au stârnit interesul oamenilor. Fără a fi vorba neapărat de vânătoarea lor pentru carne și pene, struții erau ținuți în captivitate și chiar domesticiți încă de vechii egipteni, greci sau romani. [9]
Primele mențiuni istorice referitoare la aceste păsări inapte de zbor din familia ratițelor le localizează în sudul Europei, pe întregul teritoriu al Mesopotamiei,Siriei, nordul Indiei și pe vaste întinderi din China.
[NUME_REDACTAT] sunt făcute numeroase referiri la aceste păsări și Pliniu, marele filozof și zoolog care a trăit în primul secol după Hristos a făcut numeroase referiri la uleiul de struț și la valoarea sa terapeutica deosebită în tratamentul durerilor în general și a celor de cap în special.
Abia către mijlocul secolului al XIX- lea struțul a început să fie crescut în scopuri comerciale, dar nu pentru carne sau piele, ci pentru penajul său cu totul deosebit, care era folosit în scop decorativ, iar în [NUME_REDACTAT] reprezenta un simbol al justiției. De altfel, penele de struț au ajuns să fie culmea modei în Europa, iar creșterea struților a devenit o adevărată industrie, care a explodat în Africa de Sud în anii 1860. Penele acestor păsări sălbatice erau exportate din Senegal, Maroc, Algeria, Sudan, Tripoli și Egipt.[17]
[NUME_REDACTAT] era un spațiu excelent pentru vânătoarea struților, doar pentru penajul acestora. Datorită faptului că de la distanță silueta unui struț se aseamănă cu cea a unei cămile, arabii îl numeau „pasărea-cămilă”.[34]
În industria penelor de struț se făceau averi miraculoase peste noapte și această situație a continuat, fiind chiar amplificată de inventarea incubatorului în anii 1880. Incubatoarele imaginate la vremea respectivă permiteau ouălor fertile să se dezvolte mult mai repede și în condiții mult mai bune decât climatul deșertic. Primul succes în creșterea struților a avut loc în Europa, din Marsillia.
Strutii au fost importați pentru prima dată de Germania, în 1906. Ei se adaptează rapid oricărui mediu și s-au înmulțit cu succes chiar și în timpul unor ierni aprige, în [NUME_REDACTAT], lângă Hamburg. [34]
La izbucnirea [NUME_REDACTAT] Mondial, odată cu inventarea automobilului, industria aceasta s-a prăbușit la fel de spectaculos cum s-a ridicat. Între 1915 și 1918, populația de struți din Africa de Sud a scăzut de la 250.000 de păsări la circa 40.000. Abia după cel de-al [NUME_REDACTAT] Mondial sud-africanii au început să-și îndrepte din nou atenția asupra struțului din punctul de vedere al creșterii intensive, începând să crească din nou struți, dar de această dată pentru pielea de o calitate excepțională de pe spatele struțului.[8]
Având o textură unică, pielea de struț este o încântare pentru ochi și și-a câștigat și reputația de a fi cea mai rezistentă piele comercializată actualmente în lume.
Tehnicile de prelucrare puse la punct de către sud-africani între 1950 și 1970 le-a permis acestora să aibă astăzi cele mai bune metode pentru tăbăcirea pieilor de struț, pentru finisarea și vopsirea acestora, chiar și astăzi Africa de Sud fiind lider mondial în exportul de produse de pielărie realizate din piele de struț.
Trebuie precizat faptul că pentru foarte multă vreme Africa de Sud a deținut 95% din piața mondială de produse obținute din struț.
Între 1970 și 1980, un număr de struți vii au fost importați în Israel, ducând la nașterea unei industrii înfloritoare (în ciuda faptului că religia mozaică exclude folosirea cărnii de struț în alimentație) astfel încât astăzi, Israelul deține locul doi în lume la numărul de capete de struți, după Africa de Sud.
Între anii 1980 și 1990, [NUME_REDACTAT] au început să fie interesate de această industrie și date fiind posibilitățile de testare a pieței și posibilitățile investiționale ale americanilor, imediat s-au întrevăzut imensele beneficii care puteau fi obținute din creșterea intensivă a acestor păsări fascinante. După aceasta, primul pas a fost un program de import direct din Africa de Sud, fiind totodată construite centre de carantină adecvate pentru adăpostirea animalelor importate, înaintea obținerii avizului de intrare pe teritoriul [NUME_REDACTAT].
Importurile au continuat ulterior, până în 1988, când guvernul sudafrican a emis o lege prin care era complet interzis exportul de struți, sub sancțiunea unor pedepse drastice. Urmărind să mențină poziția de lider mondial a Africii de Sud în domeniul exportului produselor obținute din struți, Africa de Sud nu avea altă posibilitate decât să impună acest embargou pe exportul de animale vii și ouă, iar importatorii erau forțați astfel să caute în altă parte struți.
În 1989, importurile americane de struți au încetat cu totul, dar dintr-un alt motiv s-a descoperit că struții importați reprezentau originea unei boli numite febra Heartwater, care se dovedise mortală pentru vite. Prin urmare, guvernul [NUME_REDACTAT] a interzis importul de struți.
Odată cu căderea apartheid-ului, Africa de Sud și-a deschis din nou granițele pentru exportul de struți și în același timp, cu asigurarea unor condiții de carantină foarte stricte, struții au devenit din nou accesibili pe piața americană. De această dată, crescătorii americani aveau dubii serioase în privința cumpărării acestor animale.
Obiectivele actuale vizează creșterea struților: 60% pentru piele, 14% pentru carne, 11% pentru pene și 15% pentru altele (exemplare vii, ouă și turism). Aceasta reprezintă o bună parte din veniturile industriei Sud-Africane.[3]
În prezent, struții se cresc în țări precum: SUA, Canada, Israel, Olanda, Anglia, Germania, Australia, Cehia, Ungaria, iar din anul 1997 și în România.
3.2. Sistematica zoologică
Despre struți există foarte multe informații în România. Receptat ca o pasăre exotică, struțul a fost prezentat doar în câteva grădini zoologice din țară, iar informațiile, de cele mai multe ori urmărind senzaționalul ieftin, nu au fost în măsură să satisfacă necesarul de cunoștințe practice, utile, pentru cei care și-au manifestat un interes profesional față de această pasăre.
Așadar, struțul face parte din clasa Aves, subclasa Palaeognathae, iar această subclasă cuprinde struții, nanduii și casuarii, precum și micile păsări kiwi din [NUME_REDACTAT], toate fiind alergătoare, dar nu și zburătoare.
[NUME_REDACTAT]- struții
Acestui ordin îi aparține numai o familie- Struthionidae- reprezentată printr-o singură specie actuală, Struthio camelus (fig.3.1.), care a dat naștere la diferite rase geografice, ce populează regiunile de stepă și semideșert ale Africii și unele regiuni ale Asiei.
Fig.3.1. Struthio camelus [36]
Struțul, cea mai mare specie de păsări actuală, atinge o înălțime de la spate, iar la creștetul capului de , o greutate corporală de peste . Neputința lui de zbor este compensată de cele două picioare puternice, prevăzute numai cu două degete (fig.3.2.), care îi permit nu numai să alerge foarte repede, dar să le folosească și ca temute arme de apărare. Sub fiecare deget se află câte o perniță elastică, ce împiedică înfundarea piciorului în nisip.
Fig.3.2. Picioarele struțului camelus [36]
Pasul măsoară în plină fugă , iar viteza poate ajunge la aproape pe oră. Sexele sunt diferit colorate: masculul este negru, cu remige și rectrice albe, transformate în pene de podoabă minunate; penajul femelei este de culoare cenușie-maronie, cu remigele și restricele de un alb-murdar. Puii seamănă la culoare cu femelelele. De cele mai multe ori, struțul este întâlnit în grupuri mici, în timpul clocitului, însă stau perechi-perechi. Femela depune 12-20 de ouă netede, cu coaja groasă, de culoarea fildeșului, într-o groapă-cuib făcută de mascul în nisip. Un ou cântărește circa 1600 grame. Ambii părinți clocesc. Femela clocește în timpul zilei, masculul noaptea. Puțin înainte de a se termina depunerea tuturor ouălor, începe clocitul, care durează 40-42 de zile.Femelele ating maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani și jumătate, masculii la 4 ani.
[NUME_REDACTAT]- struții [NUME_REDACTAT] (fig.3.3.) reprezintă struții din America de Sud. Se deosebesc de struțul african prin aceea că sunt mai mici, prin aripile mai puțin regresate și prin prezența a trei degete la picioare. Numele lor, dat de indieni, își are originea în sunetul pe care îl scoate masculul în timpul împerecherii.
Fig.3.3. [NUME_REDACTAT] [36]
Singura familie, Rheidae, cuprinde numai două specii: a struților de pampas (Rhea americană), răspândită din Brazilia și Argentina până în [NUME_REDACTAT], și pe cea a struților lui Darwin (Rhea pennata), care este răspândită în stepele înalte ale Anzilor și până în Peru de Sud-Est.
Ca păsări alergătoare tipice, struții nandu sunt locuitori ai stepelor, iubesc însă și regiunile cu tufișuri rare. Hrana lor este formată cu precădere din frunze verzi fragede, pe care le pasc de pe sol, dar și din diferite semințe, insecte și alte animale mici.
Cele două sexe sunt aproape la fel colorate totuși femelele sunt ceva mai deschise la culoare și ceva mai mici. Aripile prevăzute cu niște pene lungi, moi, care atârnă, joacă un rol important în atracția sexelor. Ele servesc, de asemenea, la ușurarea alergării prin aceea că sunt depărtate de corp. Cuibul pentru clocit poate fi format din 16-50 de ouă (de culoare galbenă-albicioasă), clocite exclusiv de mascul care preia și conducerea puilor. Perioada de clocit durează 35-45 de zile. Cuiburile sunt ascunse în iarbă înaltă din savane.
Puii nandu ies, de regulă, din ouă la începutul lunii februarie. Penajul lor stufos prezintă dungi longitudinale de culoare închisă. Prima lor hrană constă din muștele care se adună pe ouăle crăpate și aflate în stare de putrefacție în jurul cuibului. Puii cresc uimitor de repede; în a treia sau a patra zi a vieții lor nici un om nu este în stare să-i ajungă din urmă când fug. Aproape cinci săptămâni puii își urmează numai tatăl;după aceea, treptat, familiei i se alătură din nou și femelele.
[NUME_REDACTAT] – casuarii
Cuprinde două familii: casuarii (Casuaridae) și păsările emu ( Drumidae) care trăiesc în [NUME_REDACTAT] și Australia. Ele se caracterizează printr-un regres foarte accentuat al aripilor, care se prezintă ca niște cioturi scurte (fig.3.4). Pe ele se află remigele primare. Rectricele lipsesc complet.
Casuarii sunt reprezentați prin cel puțin cinci specii, răsândite în [NUME_REDACTAT], Jobi, insulele Aruin, Queeslandul de Nord și Seran din Australia.
Fig. 3.4. [NUME_REDACTAT] [22]
Caracteristicile generale ale Ratițelor sunt prezentate pe scurt în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1.
Caracteristici generale ale marii familii a Ratițelor [1]
3.3.Noțiuni de anatomie si fiziologie
Struthio camelus este pasărea cu cea mai mare înălțime, anvergură a aripilor și greutate corporală din lume. Înălțimea masculului adult în poziția de „gât întins” este de 2.60- (fig.3.5), avengura aripilor de 2.70- cu aripile întinse, iar greutatea la 14-18 luni este de 150-.
Femela este puțin mai mică și mai ușoară. Ciocul este bont și plat, cu vârful rotunjit. Ochii mari și proeminenți sunt protejați de către trei pleoape. Ghearele sunt formate pe extremitățile inferioare, cu care calcă pe sol, cu două degete îndreptate înainte.
Fig.3.5.Talia la diferite tipuri de struți [9]
Struțul adult prezintă dimorfism sexual, pus în evidență, la mascul, de penajul negru al cozii și alb-curat al aripilor, ciocul și suprafețele anterioare ale picioarelor roșii; în timp ce femelă se caracterizează printr-un penaj gri-maroniu, cu aripile și coada cu penaj alb-murdar.
Struțul , în ciuda faptului că posedă aripi, este o pasăre inaptă de zbor. La partea anterioară a pieptului, struțul prezintă un os lat, care este defapt un stern modificat, extins, care are rolul de a proteja organele interne vitale, inima și ficatul. Nu posedă însă o cutie toracică propriu-zisă, motiv pentru care mușchii aripilor nu au un punct solid de inserție, fapt care îi face ineficienți pentru zbor.[12]
Inima, plămânii și ficatul se află în spațiul corespunzător cutiei toracice (fig.3.6.).
Fig.3.6. Secțiune laterală toraco-abdominală la struț [9]
Cutia toracică a struțului cuprinde următoarele:
– S-stern;
– Co-inima;
– Po-pulmon;
– F-ficat;
– V-ventricul;
– Pr-proventricul;
– R-rinichi;
– Ce-cecum;
– Re-rect;
– Cl-cloacă.
Struțul nu posedă vezică biliară, bila secretată de ficat vărsându-se într-un stomac glandular cu pereți subțiri, denumit proventricul. Acest stomac se continuă cu un stomac muscular, numit ventricul.(fig.3.7).
Fig.3.7.Stomacul struțului [9]
Stomacul struțului este reprezentat prin următoarele: AB-verticala trecând în partea terminală a toracelui; C-intrarea din esofag; D-stomacul glandular sau proventricul; D1- zona glandulară; E- stomacul muscular sau ventricul; F- duoden
În ventricul se găsește nisip, fragmente mai mari de pietriș și alte materiale înghițite de struț în timpul vieții, care ajută la prelucrarea mecanică a alimentelor , după care acestea trec în intestinul subțire. Deoarece struțul are un intestine subțire foarte lung, timpul necesar alimentelor pentru al parcurge este de asemenea destul de lung , circa 36 de ore. La fel ca toate păsările, struțul prezintă o cloacă, în care se deschide atât tractul digestiv, cât și tractul urinar.
Aparatul respirator al struțului este format din plămâni și un sistem de saci cu aer care încep în toarace și se extind în oasele goale la interior, caracteristică specifică de altfel păsărilor, aceste oase numindu-se oase pneumatice. Nu toate oasele care alcătuiesc scheletul struțului sunt oase pneumatice, de exemplu oasele picioarelor, care au miezul solid. Struțul își poate folosi sistemul de saci cu aer pentru reducerea temperaturii corpului prin intesificarea respirației. Ritmul respirator normal, în repaos, al struțului, este de 7-12 respirații pe minut.[12]
Scheletul picioarelor se întinde de la centura pelviană (unde există diferențe mari față de celelalte specii de păsări și există asemănări evidente cu mamiferele, inclusiv prin prezența simfizei ischio-pubiene) și se continuă cu oasele lungi (femur, tibie, tarsiene, metatarsiene, degete), formate dintr-un țesut foarte dens. Oasele posedă la extremitățile proximale și distale condili și troclee, care permit diferitelor articulații mișcări postero-anterioare foarte ample și antero-posterioare mult mai limitate (fig.3.8).
Fig.3.8. Scheletul struțului [4]
Scheletul struțului, după cum se observă și în fig.3.8, este format din :
1 – vertebre cervicale
2 – ultima vertebră cervicală
3 – prima vertebră toracică
4 – vertebre sacrale
5 – osul ischiatic
6 – osul pubian
7 – humerus
8 – radius
9 – ulna
10 – osicioarele mâinii
11 – oasele degetelor
12 – sternum
13 – coracoid
14 – scapula
15 – coastele
16 – femur
17 – menisc
18 – tibia
19 – articulația intertarsială
20 – tarsometatarsus
21 – degete
3.3.1. [NUME_REDACTAT] momentul maturării, ovulul se desprinde din foliculul ovarian și cade în porțiunea superioară a oviductului.
Maturarea oricărui folicul are loc pe parcursul a 48 ore (față de cca 24 ore la găină), de unde și ciclul de ouat la femelă de struț, care este de un ou la fiecare două zile și care poate asigura, practic, o producție anuală de 120-140 ouă. “Celula-ou” va fi completată treptat cu celelalte componente ale oului, pe parcursul trecerii sale prin oviduct. Imensa cantitate de ouă produsă anual de către o femela-strut, având în vedere numărul și greutatea acestora, este prezentată în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2.
Date privind caracteristicile fizice ale ouălor de struț [9]
Compoziția chimică a oului de struț, luând în considerare toate cele trei părți constitutive ale acestuia (coaja, albuș și gălbenuș), este foarte asemănătoare oului de găină.
Coaja, de culoare alburie sau gălbuie-închis-murdar, are o suprafață cu o lejeră asemănare cu o coajă de portocală, care marchează numeroși pori. Grosimea cojii variază între 2 și . Albușul este constituit dintr-o masă unitară de culoare gălbuie transparentă. Ca și la ouăle altor specii, există cele două șalaze de albuș concentrat care susțin gălbenușul în centrul oului, nepermițându-i să se deplaseze și să se lipească de coajă.
3.3.2. Vocea, auzul și vederea
Struțul adult nu are coarde vocale. În anumite perioade ale vieții emite niște sunete particulare;abia eclozionați și până la sfârșitul primei luni de viață (și până când se simte suficient de independent) emite fluierături și gâgâituri, care dau senzația unei chemări către părinți. Ca adult, masculul, în timpul “curtării” care precede acuplarea, emite sunete surde dar și intense, mugete sau răcnete. Pentru restul vieții, masculul nu emite sunete, iar femela nu emite sunete niciodată în viață.
În schimb, auzul, la struț este foarte dezvoltat, ceea ce îi permite să perceapă și zgomotele cele mai mici, emise de la mari distanțe. Cu toate că are deschiderile auriculare îndreptate înapoi, struțul reușește să localizeze rapid proveniența acestor zgomote, determinând un control și o reacție rapidă cu privirea.
Vederea este, de asemenea, foarte dezvoltată, dar nu este dotată cu capacitatea de a percepe pe o întindere mare. Percepe mai ales culorile clare și strălucitoare. Dacă nu intervine un semnal auditiv perceptibil care să-i provoace o deturnare a privirii către locul de origine a sunetului, nu este în măsură să mute privirea către obiectul interesului sau, mai ales dacă acesta se deplasează foarte rapid. Este un foarte bun vânător de muște, însă numai dacă acestea emit zgomote sesizate de struț, caz în care insectele sunt urmărite în zbor și prinse cu ciocul.
3.3.3. Mirosul și gustul
Mirosul și gustul la struț sunt imperfecte, specifice păsărilor. Cât privește mirosul, se poate spune că struțul are o foarte scurtă rază de acțiune, fiind, practic, inexistent. Aceasta explică de ce struțul înghite aproape toate obiectele pe care le întâlnește în cale și, în special, pe cele lucitoare, care îi atrag atenția.
3.4. Ciclul biologic
Viața economică lungă a struțului pledează pentru înființarea unei ferme integrate pe verticală, în care să fie parcurse toate fazele din ciclul biologic al struțului, adică:
1. Reproducția și producția de ouă pentru incubație;
2. Incubarea ouălor și obținerea puilor de o zi ;
3. Creșterea tineretului de carne și de reproducție;
4. Dezvoltarea până la faza matură sau de livrare pentru carne, în care se închide ciclul biologic.
Acest ciclu existent și în sălbăticie, a fost îmbunătățit considerabil în creșterea domestică a struțului, în special în ceea ce privește ameliorarea genetică prin selecție, creșterea producției de ouă și de spor în greutate prin crearea unui mediu artificial favorabil și printr-o nutriție adecvată, precum și prin creșterea rezistenței fizice la îmbolnăviri, inclusiv prin instituirea unor programe sanitar-veterinare corespunzătoare.
Un exemplu de ciclu biologic al struților este prezentat în fig.3.9.
Fig.3.9. Ciclul biologic la struți [9]
Acest ciclu poate fi menținut pentru întreaga viață a reproducătorului femel, sau poate fi întrerupt total, dacă puii sunt destinați de la început sacrificării, sau întrerupt parțial, dacă dintre puii destinați pentru reproducție, o parte sunt considerați mai puțin corespunzători și sunt sacrificați pentru carne (inclusiv masculii excedentari pentru reproducție).
După părerea specialiștilor autorizați, demarările posibile în creșterea struților pot fi următoarele:
a) Prin achiziționarea de ouă de incubație, riscul fiind ca ouăle să fie mai mult sau mai puțin fertile. Pentru a începe afacerea de la această fază trebuie să avem o stație de incubație de dimensiunile dorite, aparatura necesară, precum și spațiul de demaraj, încălzit pentru puii care vor ecloziona și vor trebui cazați într-un spațiu corespunzător. Este deci necesar, mai întâi, să luăm informații de la producătorul de ouă pentru a fi siguri că acestea sunt corespunzătoare, atât ca fecunditate și eclozionabilitate, ca stare de sănătate a reproducătorilor pentru a avea garanția că viitori pui obținuți nu vor suferi de boli transmise pe verticală, de la părinți precum și asupra valorii biologice, productive, a acestor părinți de la care provin ouăle. Altfel, vom avea surpriză că multe ouă să fie “limpezi” sau cu embrioni morți în coajă.
b) Prin achiziționarea de tineret în vârstă de 3-5 luni, este un început de ciclu care necesită o investiție relativ economică, mai ales dacă tineretul introdus în fermă la această vârstă va fi reținut pentru reproducție proprie. Odată ajuns la vârsta de reproducere, acest tineret, crescut într-un mediu la care se adaptează treptat, inclusiv cu personalul îngrijitor, va produce ouă foarte bune pentru incubație (și din acestea, pui de carne), închizându-se astfel ciclul biologic de producție pentru o lungă perioadă de timp.
c) Începerea activității cu struți de o vârstă intermediară, preferabil a primei maturități sexuale. În acest caz investiția (doar pentru struții adulți) de asemenea este relativ mică. Având în vedere iminenta producere a ouălor pentru incubație, trebuie grăbită punerea în funcțiune a celorlalte construcții și echipamente, în special a stației și aparaturii de incubație și a pregătirii spațiilor de demaraj.
d) Achiziționarea încă de la început a uneia sau mai multor familii de struți aflați la maturitatea sexuală, gata deci de începerea ouatului. În acest caz, având în vedere foarte apropiată introducere la incubație a ouălor, a eclozionarii acestora și a popularii spațiilor de creștere, trebuie să dispunem, la data achiziționării struților mături, de toate capacitățile necesare unui flux complet de producție la dimensiunile prevăzute.
e) O extindere a acestui din urmă sistem de demarare a activității este posibilă dacă am populat ferma cu reproducători testați, cu o bună valoare biologică. Sunt considerați reproducători “testați” aceia care au cel puțin un an în plus, ca vârstă, față de vârsta la care sunt la începutul maturității sexuale.[9]
3.5. Padocurile de creștere
Struții au nevoie de o mare suprafață de teren plat, de câmpie, posibil, dar nu necesar a fi acoperit cu vegetație furajeră, cu o arborescentă săracă, unde poate alerga, face ritualuri curtezane de nuntă sau cuiburi de clocit. Struțului îi displac apa și ternurile ude, morciloase.
3.5.1. Împrejmuirile (țarcurile)
Fiecare pereche de struți trebuie să fie tratată în mod distinct, dar următoarele recomandări pot să fie folosite ca linii generale pentru realizarea împrejmuirilor, a cuiburilor și a adăposturilor pentru struți.
În primul rând, pentru a se evita accidentele produse din cauza prinderii gâtului său a picioarelor în garduri, este necesar ca împrejmuirea terenului destinat unei familii de struți să fie făcută cu plasă metalică.[10]
De asemenea , trebuie să se țină seama de faptul că struții cu gâturile roșii și albastre sunt destul de violenți, lovesc cu picioarele și cu ciocurile, chiar apucă și ciupesc cu acestea, deci împrejmuirile pentru aceste subspecii trebuie să fie făcute ținând seama de aceste obiceiuri ale păsărilor. Pe de altă parte , struțul African negru domestic este blând și rareori are ieșiri violente.[10]
O schemă generală privind organizarea întregii crescătorii este redată în figura 3.10., iar unele detalii asupra acestei scheme se regăsesc în figura 3.11.
Fig.3.10.Schema privind organizarea unei ferme de struți[9]
Sectoarele acestei scheme sunt următoarele:
– A- gardul exterior al fermei;
– B- zona de administrație, magazii, incubație, demarare I; demarare II;
– C- boxe exterioare de demarare;
– D- boxe exterioare creștere faza I;
– E- padocuri creștere faza II;
– F- padocuri reproducție;
[///]- zona de furajare și adăpare
Fig.3.11.Schema detaliată a unei ferme de struți [9]
Zonele privind desfășurarea activităților creșterii struților sunt:
-B.1- administrație, magazii;
– B.2- incubație;
-B.3- hală de demarare, climatizată (demarare I);
-B.4- hale de demarare II, cu deschidere către:
-B.5- boxele exterioare pentru demarare II
În ceea ce privește gardul exterior, care împrejmuiește întreaga incinta a fermei, se recomandă ca acesta să aibă o înălțime suficient de mare (), iar în partea inferioară plasa să fie ancorată la pământ, pentru a se evita (prin spațiul de sub gard) pătrunderea în gospodărie a diferitelor animale, păsări, care ar putea tulbura liniștea struților.[10]
Toate țarcurile trebuie astfel organizate încât să lase între ele spații (coridoare) cu lățimea de , pentru ca struții să poată fi transferați cu ușurință în spațiile de creștere astfel formate, în cadrul rotațiilor făcute la împlinirea anumitor vârste sau pentru odihna padocurilor utilizate și apoi supuse recondiționării. Aceste coridoare pot fi, de asemenea, folosite pentru inspectarea fiecărui grup de struți de către fermier sau îngrijitori. [10]
Formarea unui astfel de coridor este redată în figură 3.12.
Fig.3.12.Coridor între două incinte [9]
Este recomandabilă forma dreptunghiulară a padocurilor, după formula 0.8:6 sau 1:10, această formă permițând o bună amenajare interioară, iar struților să efectueze lungi curse, precum și masculului dansul curtenitor dinainte de acuplare.
Unele tipuri de rame pentru confecționarea gardurilor de la padocuri sunt redate în figura 3.13., iar construirea unor garduri din grilaje este prezentată în figură 3.14.
Fig.3.13.Diferite tipuri de gardulețe[9]
Fig.3.14. Gard de padoc din grilaj [9]
Pentru protejarea hrănitorilor și adăpătorilor împotriva ploilor, ca și pentru protecția struților de ploi și arșiță, în fiecare padoc există câte un șopron amplasat la unul din cele două capete. Înălțimea acestuia la streașină trebuie să fie de minimum , pentru ca struțul să poată intra în șopron cu capul ridicat, fără a se lovi. La 5- de șopron, va fi prevăzut un strat de nisip, care asigură condiții favorabile pentru depunerea ouălor, în cazul reproducătorilor, și pentru odihnă și curățenia corporală a altor categorii de struți (fig 3.15)
Fig.3.15.Padoc cu șopron, hrănitor și strat de nisip[9]
Nisipul poate fi mentinut cu usurinta uscat si formeaza chiar si in perioadele reci, umede, un pat uscat, capabil sa evite posibilele “inghetari” ale articulatiilor lipsite de pene ale picioarelor.
3.6. [NUME_REDACTAT] preferă să aibă o hrană variată, formată în special din material vegetal divers. Important de știut este că pentru orice animal nu este importantă denumirea, forma, culoarea, aspectul său proveniența unei plante, ci constituenții săi nutritivi, fiecare specie având nevoie de un raport specific al acestor nutrienți.[19]
Substanțele nutritive necesare struțului sunt:
1. Carbohidrați
2. Proteine și aminoacizi
3. Vitamine
4. Minerale
5. Grăsimi și uleiuri
6. [NUME_REDACTAT] aspect foarte important de care trebuie să țină seama fiecare crescător de struți este acela că struțul refuza să bea apă dintr-un recipient murdar, după cum refuză să bea apă murdară.
Concentrațiile acestor nutrienți diferă în mod considerabil de la o plantă la alta, crescătorul putând foarte bine să recurgă la administrarea unui amestec de plante pentru ca fiecare clasă de nutrient să fie bine reprezentată.
Puii de struț până la vârsta de șase luni agreează foarte bine un amestec cât mai bogat de plante furajere: trifoi, lucernă, păioase, tulpini de floarea-soarelui, porumb, măcinate și omogenizate.
În hrana struților trebuie neapărat să fie cuprins și pietriș, între 0,5 și , care se acumulează în proventricul, ajutând la digestia mecanică a hranei. În nici un caz nu se vor administra în acest scop carapace de scoici, deoarece pe de o parte sunt tăioase și pot produce răni, iar pe de altă parte se dizolvă rapid, modificând echilibru de calciu – fosfor al animalului ducând la apariția unor îmbolnăviri.[19]
3.6.1. Determinarea consumului de hrană
Poate că unul dintre mijloacele cele mai simple de evaluare a evoluției animalelor este determinarea consumului de hrană. De regulă, se știe că înainte să apară manifestările instalării unor boli, struțul își modifică obiceiurile alimentare.
Urmărirea consumului de hrană este importantă, indifferent câți struți trăiesc într-un țarc. În acest caz , variațiile în consumul total este un indicator sigur că cel puțin unul dintre struți nu se hrănește suficient. Struții sănătoși se vor grăbi să mănânce din momentul în care au la dispoziție hrana. Cei care nu se grăbesc sau nici nu se aproprie de locul în care li se pune hrana trebuie urmăriți cu mai multă atenție, pentru că în mod sigur ceva este în neregulă cu ei.
Nu există o rație standard pentru strui. Rația consumată de fiecare struț variază în funcție de sezon, de sex, de nivelul de activitate etc. Încetul cu încetul, se va putea stabili cu siguranță care este rația unei familii, la început punându-le mai multă hrană și pe urmă reducând-o până se observă că nu mai rămâne nimic.
În privința hranei trebuie să se aibă în vedere următoarele două aspecte :
1. Animalul trebuie să aibă hrana suficientă, pentru ca la tăiere să aibă greutatea optimă
2. Nu trebuie să se facă risipă, pentru că furajele costă și aceste costuri afectează venitul net care poate fi realizat cu fiecare struț la tăiere.[19]
3.6.2 .Schimbarea hranei
În cazurile în care schimbarea hranei este absolut necesară – la schimbarea anotimpurilor, premergător începerii perioadei de împerechere – se va proceda în modul următor: se vor face amestecuri progressive, de 25%, 50%, 75% hrană nouă în hrana veche, astfel încât, pe parcursul a câteva zile, struțul să treacă pe nesimțite la noua hrană, fără să apară manifestări de inadaptabilitate. [12]
3.7. [NUME_REDACTAT] ouălor de struț se aseamănă cu cea a ouălor altor specii de păsări, dar cu unele particularități care trebuie să fie foarte bine cunoscute.
Se poate spune că oul de struț parcurge procesul de incubare în trei faze distincte.
Prima fază se referă la evoluția embrionului din cele două zile când străbate oviductul și când la temperatura corporală a struțului, se începe procesul de dezvoltare al acestuia. Urmează apoi perioada de depozitare până la introducerea oului la incubat, dar, datorită mărimii oului, dezvoltarea embrionului începe abia când oul, în totalitate, a putut fi încălzit la temperatura favorabilă reînceperii dezvoltării.
Faza a doua, de incubație propriu-zisă, se termina atunci când puiul iese din ou și începe să respire prin plămânii proprii. Această fază durează 38 – 42 zile și se desfășoară, fie numai în incubator, fie în incubator și eclozionator, dacă aceste două etape se realizează în aparate diferite.
Cea de-a treia fază, care este caracteristică doar incubației struților, este reprezentată de o perioadă de 7 zile (prelungind procesul de incubație la 45 – 49 zile) în care puii sunt menținuți în stația de incubație fără mâncare și fără apă, așteptând resorbirea totală a vitelusului ( vittelus = nume dat citoplasmei oului, din care se formează și se hrănește embrionul) și completarea formațiunii distale a membrelor inferioare (fig.3.16).
Fig.3.16. Schema dezvoltării embrionului [9]
Abia după cea de-a treia fază a incubației se poate considera că puiul de struț a devenit “pui de o zi”, care-și poate continua creșterea în spațiile speciale.
După 48 de ore de la producere, se poate identifica la ce capăt al oului este camera de aer, însemnându-se cu un creion negru.
În mod succesiv, între 9 și 12 zile de incubație, oul fecund va pune în evidență, la ovoscop, modul de dezvoltare a embrionului (fig.3.17). La sfârșitul săptămânii a cincea trebuie neapărat ca oul să fie pus în poziția cu camera de aer în sus, și, în acelaș timp, cu ciocul puiului în sus, pentru ca ecloziunea să-l prindă în poziția corectă.
Fig.3.17. Dezvoltarea embrionului [4]
Examinarea la lumină cu ajutorul ovoscopului (fig.3.18) se poate face după o săptămână de incubație dar pentru crescătorii mai puțin experimentați este de preferat să se faca dupa 2 săptămâni.
Fig.3.18.Ovoscop[4]
Ovoscopul este format din :
– A- marginea din cauciuc sau alt material moale, rezistent la căldură;
– B- partea interioara este de culoare albă sau argintiu;
– C- găuri pentru dispersie de căldură;
– D- bec de 150-200 W
Ouăle nefertile sunt „limpezi”,lumina emisă de lampă trece prin ou și se poate vedea doar o mică umbră în jurul gălbenușului de ou ,deoarece din cauza pierderii de apă devine ușor mai opac (mat),decât oul proaspăt (3.19).
Fig.3.19. Ou examinat[17]
Ouăle fertile în schimb sunt întunecate și se poate observa un cerc întunecat format ca un scut în jurul gălbenușului de ou. Aceasta trebuie evidențiată și marcată cu un creion pentru a fi mai ușor de identificat, și data de incubare de asemenea trebuie să fie marcată în corespondență cu camera de aer.
3.8. Produsele struțului
În mai puțin de un secol crescătoriile de struți au cunoscut trei importante evoluții productive. Boierii sudafricani la jumătatea secolului trecut, obosiți să vâneze struții, au început să-i crească, singurul scop erau penele, pentru a satisface vanitatea doamnelor din epoca victoriană.
Au dispărut trăsurile iar penele lungi și vaporoase erau incomode pentru mașini, atunci au renunțat la ele, iar în anii ‘20 crescătoriile de struți au intrat în criză. Din fericire, struțul produce și o piele foarte bună și așa crescătoriile, cu urcușuri și coborâșuri au continuat.
Acum suntem la începutul celei de-a treia fază: crescătoriile pentru producția de carne.
3.8.1. [NUME_REDACTAT]-un struț de viu se obține cu ușurință 35- de carne din care 60% pentru friptură, 40% alte bucăți din care se pot face frigărui, tocană, ciorbe, în plus se poate folosi și gâtul, ficatul sau inima. În ultimi ani s-a înregistrat un consum crescut la carnea de struț în mai multe țări, deoarece caracteristicile sale sunt inconfundabile în afara faptului că este foarte bună și tânără este și dietetică.
[NUME_REDACTAT] cei mai mari consumatori sunt elvețienii urmați de francezi, unde carnea de struț este consumată și în spitale fiind recomandată de cardiochirurgi ca aliment principal înaintea unei operații de inimă și în timpul recuperării. Mai este indicată și tinerilor mai ales domnișoarelor, femeilor gravide și a celor care alăptează, persoanelor care au anemie și sportivilor (cicliști,atleți etc). Motivele pentru care este aleasă carnea de struț sunt multe, are un mare conținut în vitamina E, care este un bun antioxidant, este scăzută în colesterol și sodiu și are un nivel crescut de fier.
Carnea de struț este de culoare roșie, foarte moale, cu o aromă intensă și puțin dulceagă, are gust de carne de vită, un conținut minim de calorii, cholesterol și grăsimi.(fig.3.20)
Fig.3.20. Carnea de struț [4]
3.8.2. [NUME_REDACTAT] este un animal cu triple aptitudini productive. Pe lângă producția de carne, de pene și ouă, mai poate fi folosită și pielea acestuia care este foarte scumpă, rezistentă , moale și frumoasă. În comparație cu pieile exotice, cea de struț este cea mai mai scumpă și apreciată piele, bineînțeles după cea de crocodil. Principalul motiv este originalitatea și este ușor de recunoscut. Pielea de struț se deosebește cu ușurință de alte piei prin caracteristicile sale.
Pielea de pe spate în majoritate de 60% este acoperită de pene, de aceea este foarte căutată și denumită”diamant”și este în formă de romb. În unele țări precum Japonia consumatorii doresc doar produse din pielea “găurită”ceea ce face că produsul să fie foarte scump, iar dintr-o singură piele se poate face doar o geantă.(fig.3.21)
Fig.3.21. Genți realizate din piele de struț[4]
3.8.3. [NUME_REDACTAT] puful și penajul struțului pot fi realizate obiecte decorvative extrem de atrăgătoare pentru casă, birou, petreceri sau pot fi folosite pentru realizarea unor accesorii pentru toaletele doamnelor. Penele de struț pot fi colorate într-o gamă foarte variată de culori și sunt foarte appreciate deja în numeroase țări occidentale.
De remarcat este faptul că la vârsta tăierii, struțul are unu și două kilograme de pene și puf, cu lungimi de 18-60 centimetri.
De-a lungul timpului, penele și puful de struț au fost folosite ca accesorii vestimentare, din antichitate, când intră în alcătuirea panașului coifurilor de luptă ale războinicilor și până în timpurile moderne.
Astăzi , puful de struț este folosit în domenii strict modern, cum ar fi industria electronică, datorită proprietăților lor electrostatice excelente, fiind folosite pentru ștergerea prafului de pe componentele electronice. Penele de struț au proprietatea cu totul remarcabilă de a absorbi praful și de a elimina concomitent sarcinile electrice electrostatice.
Penele se recoltează fie prin tăiere, o dată pe an, din vârfurile aripilor masculilor, de pe cozi și piept, sau se pot smulge, fie de la păsările adulte, fie de la puii de struț cu vârstele cuprinse între opt și paisprezece luni.
Metoda cea mai larg utilizată este tăierea penelor. În acest scop, struțul este imobilizat și eventual i se pune o glugă pe cap , astfel încât să nu vadă, fapt care îl lasa imobil, iar la tăierea penelor se folosește un clește de tăiat sârmă, de mici dimensiuni, cu care se retezeaza penele la circa cinci sau șase centimetri de piele. La circa două luni după tăierea penelor, se intervine din nou, scoțându-se resturile penelor tăiate anterior, cu ajutorul unui clește.
3.9. Patologia specifică struților
În general struțul este o pasăre rezistenta la îmbolnăviri. Cu toate acestea se înregistrează câteva afecțiuni specifice:
a) Fracturi la nivelul aripilor. Tratamentul constă în aplicarea pe aripa fracturată a unei scândurici și bandajarea cu o fașă care se încrucișează prin spate
b) Ruptura de pană de la nivelul aripii sau cozii. În locul în care s-a produs ruptura de pană se efectuează dezinfecția locului cu tincture de iod și struțul afectat se separă pentru a se evita canibalismul.
c) Rănile cutante se curăță. Se dezinfectează imediat după producerea lor și se tratează local cu anibiotice. Dacă rana este într-o zonă corporală în care se poate aplica bandajul atunci se va aplica acesta (aripi,picior).
d) Maladia cronică respiratorie. Boala este mai frecventă la struții tineri. Cauzele bolii sunt: stresul, supraîncălzirea, aglomerația, condiții necorespunzătoare de microclimate. Semnele clinice constau în prezența mucozităților nazale la nivelul căilor respiratorii anterioare la început, apoi leziunile și traheea, plămânii și sacii aerieni, cu dificultăți în respirație, penajul ciufulit, abatere. Tratamentul constă în aplicarea pe calea parental a antibioticelor.
e) Aspergiloza. Este produsă de Aspergillus. Cauzele îmbolnăvirii sunt: așternutul mucegăit folosit în adăpost și folosirea în hrană a furajelor mucegăite. Semenle bolii sunt asemănătoare celor din boala respiratory(dispnee, cianoza, pneumonie). Boala ,odată apărută nu poate fi tratată, ea se previne folosind așternut și furaje corespunzătoare. Ca tratament se utilizează antimicotice, Nistaron.
f) Enterita colibacilara. Este produsă de [NUME_REDACTAT] , care, în condiții de stress , se transformă în bacteria patogenă. Boala se caracterizează printr-o enterită inflamatorie cu evoluție rapidă și moarte. Pentru a preveni apariția infecțiilor digestive, trebuie să se respecte măsurile de profilaxie generală. Pentru protecția tubului digestiv, conform practicii americane, se utilizează, încă din primele zile de viață a struților, probioticele în apă de băut sau în furaje.
g) Malnutriția. Este o disfuncționalitate digestivă caracterizată prin încărcarea excesivă cu hrană a tractusului median digestive (proventricol și ventricol) urmată de o afecțiune similară a intestinului. Boala se manifestă prin: mers clătinat, lipsa apetitului, constipații; la palpare se constată abdomen dur. Se întâlnește la orice vârstă și diagnosticul se pune prin examen radiologic. Tratamentul constă în administrare de laxative (meleasa) amestecate cu câteva picături de ulei de ricin și obligând pasărea să se miște foarte mult; de altfel, lispa mișcării și o alimentație necorespunzătoare sunt principalele cauze ale apariției bolii. [24]
Dintre bolile infecțioase întâlnite mai frecvent la struți, amintim influența aviară, boala Newcastle și febra hemoragică.
Tratamentul și prevenirea bolilor amintite sunt la fel ca la celelalte păsări.
CAP. IV. PROIECTAREA FERMEI AGROTURISTICE
4.1. Date generale privind amplasarea fermei agroturistice
Ferma agroturistică pentru creșterea struților este amplasată pe strada Spicului din [NUME_REDACTAT] la doar de orașul Brașov, într-o locație bine selectată, neafectată de zona industrială și cu acces la strada Câmpului numită și centura Sacelelui.(fig.4.1.)
Fig.4.1. Zona de amplasare a fermei agroturistice
În această zonă nu există vânturi puternice dominante, astfel struții sunt crescuți în cele mai bune condiții, într-un mediu nepoluat, foarte bun atât datorită terenului, cât și datorită liniștii de care aceștia au nevoie.
Terenul pe care sunt crescuți struții este unul de câmpie, plat, sărac în vegetație, dar totodată permite struților o ocupație împotriva plictiselii, prin smulgerea smocurilor de iarbă existente în padoc.
Spațiul de activitate are o suprafață totală de 4.184 mp și se întinde pe un teren de 6700 mp, unde sunt construite țarcurile struților, adăposturile necesare cât și pensiunea destinată turiștilor.
Turiștii cazați în această pensiune nu sunt atrași doar de obiectivele turistice din apropierea zonei, ci și de posibilitatea vizitării struților și cunoașterii metodelor de creștere a acestora.
În fig. 4.2 este prezentată schema generală a fermei agroturistice pentru creșterea struților.
Fig.4.2. Schema generală a fermei agroturistice
În fig.4.3. este prezentată o vedere de sus a fermei agroturistice pentru creșterea struților.
Fig. 4.3. Vedere de sus a fermei agroturistice pentru creșterea struților
4.2. Descrierea fermei
Ferma de struți are ca obiect de activitate creșterea struților și comercializarea acestora cât și a produselor derivate, cum ar fi: ouăle. Aceasta este dotată cu tehnologie de ultimă oră: incubatoare, sisteme suplimentare de încălzire, iluminare și ventilație pentru pui.
De asemenea ferma deține 2 familii de struți formate din 2 femele și un mascul, la care se adăugă puii de diferite vârste rezultați în urma incubării ouălor.
Struții achiziționați fac parte din specia “struțul negru african domestic” fiind un hibrid obținut prin încrucișări selective din speciile: albastră și roșie. [NUME_REDACTAT] negru domestic are talia și greutatea mai redusă față de rudele sale sălbatice și are penajul de o culoare mai închisă. Pielea este mai slab pigmentată și reprezintă subspecia cea mai docilă.
O familie de struți, este crescută într-un padoc de , urmând ca o dată la maxim 4 luni de zile aceștia să fie mutați în altul, pentru reconstituirea terenului. De aceea, ferma deține 4 padocuri destinate struților pentru reproducție și 8 padocuri pentru creșterea puilor. Această mutare a struților dintr-un țarc în altul, pentru a nu produce un stres sau pentru a nu avea o influență negativă asupra comportamentului, a stării de sănătate sau a producției (ouat), se face într-un țarc cu aceeași suprafață sau poziționare ca puncte cardinale și aceeași amplasare a șopronului și a echipamentului de hrănire și adăpare ca în țarcul din care struții au fost transferați.
În cele 4 padocuri pentru struții de reproducție există un șopron amplasat la unul din cele două capete, cu scopul de a proteja hrănitoarele și adăpătorile împotriva ploilor. În cazul puilor, țarcul lor este legat de clădirea “creșei”, astfel încât să poată fi adăpostiți și protejați în interiorul acesteia pe vreme defavorabilă și pe timpul nopții. Acest spațiu închis este climatizat, cu creștere pe o pardoseală lavabilă și echipat cu hrănitori și adăpători.
În timpul iernii, struții vor fi adăpostiți în spațiile special amenajate cu posibilitatea recreerii acestora în funcție de condițiile meteorologice și dotate de asemenea cu adăpători și hrănitori.
Hrănirea păsărilor se face doar cu produse naturale: porumb, grâu, secară, orz, șroturi de floarea-soarelui și soia la care se adăugă zilnic lucerna verde și uscată care nu trebuie să lipsească sub nici o formă dintr-un regim alimentar echilibrat. Pentru o hrănire completă a păsărilor, iarna sunt hrănite cu lucernă uscată măcinată la care se mai adăugă varză, dovleci și sfeclă.
În fig. 4.4. se pot observa cele 7 sectoare ale fermei de struți împreună cu dimensiunile acestora.
Fig.4.4. Schema dimensională a fermei pentru creșterea struților
Cele 7 sectoare ale fermei sunt următoarele:
B: zona de incubație (77.9 mp);
B2: zona de administrație, magazie (203.51 mp);
C: boxe de demarare (2×16.85 = 33.7 mp);
D: boxe creștere fază I (42.5 mp);
E: padocuri creștere fază II (60 mp);
F: padocuri reproducție (500 mp);
G: adăpostul struților pe timp de iarnă;
[///] – zona de furajare și adăpare.
4.3. Zona de administrație, magazie
Zona de administrație B2, are o suprafață de 203.51 mp și este necesară atât pentru depozitarea și prepararea hranei struților cât și pentru medicamente sau produse de igienizare – dezinfectare.
4.3.1. Calculul hranei
Hrana struților diferă în funcție de vârsta acestora, existând diferite rețete pentru fiecare vârstă în parte.
Rețeta de amestec unic de nutrețuri pentru puii de struți în vârstă de 0-3 luni este formată din: 27 % orz, 24% ovăz, 7% șrot soia, 14 % faină carne, 21 % porumb, 4 % faină oase. La această rețetă se mai adaugă și un premix vitamino-mineral 3%.
Consumul mediu de furaj uscat este de 0.30 kg/zi pentru fiecare pui. Astfel, pentru 89 de pui sunt necesare .
0.30 kg/zi x 89 pui =
Prin regulă de 3 simplă se calculează cantitatea de hrană necesară puiului de struț pentru un anumit furaj:
27% porumb………………………100%
X cantitate porumb……………..26.7 kg
=> x = 27 x 26.7/100 = porumb necesar pentru 89 de pui.
La fel se va proceda cu fiecare furaj în parte.
În tabelul 4.1. sunt prezentate materiile prime, cantitățile și costurile acestora necesare celor 89 de pui cu vârsta cuprinsă între 0-3 luni.
Tabelul 4.1.
Necesar hrană pentru puii de 0-3 luni
Rețeta de amestec pentru tineretul în vârstă de 3-10 luni este formată din: porumb 42 %, șrot soia 7%, faină carne 5%, tărâțe grâu 4%, faină lucernă 34%, faină oase 2% și de asemenea se mai adaugă și un premix vitamino-mineral 6%.
Consumul mediu de furaj este de 2 kg/ zi pentru fiecare pui, iar pentru 9 pui vor fi necesare de furaje.
furaj/zi x 9 pui =
În ferma cca. 9 pui/an ajung la vârsta de 6 luni, ceilalți fiind vânduți la vârsta curpinsa între o săptămână și 3-4 luni. Așadar, cantitatea de hrană pentru fiecare furaj se va calcula în felul următor:
42% porumb…………………..100%
X cantitate porumb………….18 kg
=> x = 42 x 18/100 =
În tabelul 4.2. sunt redate materiile prime, costurile și cantitățile acestora necesare celor 9 pui cu vârsta de până la 6 luni.
Tabelul 4.2.
Necesar hrană pentru puii cu vârsta de până la 6 luni
Struții de reproducție au următoarea rețetă de nutreț: porumb 27%, orzoaică 10%, șrot soia 15%, șrot floarea-soarelui 7%, tărâțe grâu 10 %, faină lucernă 10%, faină carne 6 %, faină oase 4%, carbonat de calciu 5%, premix mineralo vitaminic ST6 6%.
Cantitatea de hrană consumată de un struț matur este de 2.5 kg/zi, iar pe lună este de . Luând în considerare că ferma deține 6 struți, rezultă că aceștia consumă furaj uscat pe lună.
În tabelul 4.3. sunt prezentate materiile prime, cantitățile și costurile acestora necesare celor 6 struți timp de 30 de zile și timp de 1 an.
Tabelul 4.3.
Necesar hrană pentru struții de reproducție
Cantitatea de hrană consumată de struț a fost calculată prin regula de 3 simplă astfel:
27% porumb………………………….100%
X cantitate porumb…………………450 kg de furaj uscat/lună
=> x = 27×450/100 = porumb/ lună
Această formulă a fost utilizată pentru fiecare furaj în parte.
În tabelul 4.4. sunt prezentate materiile prime, cantitățile și costurile acestora necesare unui struț timp de 30 de zile.
Tabelul 4.4
Necesarul de hrană pentru struți timp de o lună
În tabelul 4.5. sunt prezentate materiile prime, cantitățile și costurile acestora necesare unui struț timp de 1 zi.
Tabelul 4.5.
Necesarul de hrană pentru struți timp de o zi
4.4. Clădirea de incubație și demarare
Clădirea de incubație și demarare cuprinde sectoarele : B, C și D, după cum se observa și în figura 4.5. , cu o suprafață totală de 196.6 mp.
Fig.4.5. Schema clădirii de incubație și demarare
Utilitățile necesare dotării acestor sectoare sunt:
1 – cuvă spălare/dezinfecție
2 – masă din inox
3 – masă de lucru tip dulap;
4 – ovoscop;
5 – coș de gunoi;
6 – frigider;
7 – incubator;
8 – cărucior;
9 – hrănitor;
10 – adăpător;
11 – țarc pentru creșterea puilor de la 1 săptămâna la 3 luni;
12– baterii pentru creșterea puilor până la o săptămână.
Cele două mese de spălare/dezinfecție (fig.4.6) sunt confecționate din inox și au următoarele date tehnice:
– Dimensiuni (LxAxH): 1800x700x850mm;
– Dimensiuni cuvă (LxAxH): 500x400x250mm;
– Grosimea mesei de lucru: ;
– Prevăzută cu rebord de ;
– Picioare ajustabile: ;
Acestea au fost achiziționate la prețul de 1200 lei buc.
Fig.4.6. Masă cu spălător[32]
Masa de lucru tip dulap cu rebord, uși batante și 3 sertare verticale (fig.4.7), amplasată lângă mesele cu spălător este necesară pentru depozitarea cârpelor, dezinfectantului și a altor materiale sau ustensile folosite pentru hrănirea puilor sau curățarea ouălor.
Date tehnice :
– Dimensiuni : 1200x800x850 mm ;
– Greutate : 86 kg ;
– Grosime suprafață de lucru: ;
– Înălțime rebord: ;
– Picioare reglabile pe înălțime: 45mm;
– 2 polițe intermediare;
– Polița inferioară poziționată la de pământ;
– Capacitate sertar: GN1/1;
– Confecționată din inox AISI 304 și AISI 430.
Preț: 1720 lei
Fig.4.7.Masă de lucru tip dulap[32]
Coșul de gunoi dreptunghiular (fig.4.8) are dimensiunile de 500x300x700 și a fost achiziționat la prețul de 110 lei.
Fig.4.8.Coș de gunoi[25]
Frigiderul dublu cu 2 compartimente (fig.4.9) necesar pentru depozitarea ouălor are următoarele date tenice:
– Dimensiuni(mm):1950x850x1990;
– Suprafața de încărcare(mp) : 3,5
– Volum util (litri) : 1200
– Putere de refrigerare(W) : 780
– Interval de refrigerare: (+1/+15)˚C
– Temperatura mediului ambiant : (+16 – +25)˚C
– Umiditatea aerului(%) : 60%
– Culori standard : Alb
– Agentul de refrigerare : R507/R404a
– Tensiune alimentare 235/50(V/Hz); Lățimea rafturilor ; Două compartimente cu două uși compacte; Rafturi metalice; Exterior vopsit cu praf alb; Pereții izolați cu poliuretan ecologic ; Uși cu deschidere normală; Ușă cu geam SCH 2000/S ; Sistem de dezghețare și evaporare automată; Control digital al temperaturii; Răcire ventilată.
Preț: 2200 lei.
Fig.4.9. Frigider dublu[20]
Căruciorul (fig.4.10) se utilizează pentru a transporta puii în zona C imediat după ce au eclozionat, având următoarele caracteristici tehnice:
– 2 polițe inox;
– lungime: ;
– structură: oțel inox;
– roți pivotante;
– dimensiuni: 850x500x950 mm.
Preț: 160 lei.
Fig.4.10. Cărucior cu 2 polițe [29]
Bateriile în care vor fi introduși struții de până la o săptămână au dimensiunea de 1000 x , achiziționate la prețul de 80 lei buc.(fig.4.11)
Fig.4.11.Baterii[35]
Incubarea ouălor și creșterea struților până la vârsta de 3 luni se face în felul următor:
Înainte de introducerea în incubator a ouălor, acestea vor fi spălate la prima cuvă 1 și dezinfectate la a-2-a cuvă cu o soluție de cloramină, urmând a fi șterse cu o cârpă umedă și apoi cu altă uscată și depozitate în frigiderul 6 timp de 7 – 10 zile la o temperatură de 13-15˚°C pentru a le crește fertilitatea.
Ouăle care prezintă pe coji pete de noroi și de materii fecale nu vor fi introduse în nici un caz în incubator. De asemenea, ouăle din care picura un lichid sau care prezintă un miros specific vor fi scoase din incubator.
Monitorizarea dezvoltării ouălor pe parcursul incubației se face cu ajutorul ovoscopului 4, de tip Mustang 11, care poate detecta ouăle infectate datorită apariției de pete întunecate pe membranele cojii. Ouăle sunt ovoscopate (cercetate cu o sursă puternică de lumină) după 14 zile, iar dacă în acest timp aspectul lor nu s-a schimbat, se presupune că sunt infertile. Un ou infertil va începe să se descompună și va fi o potențială sursă de infecție pentru toate celelalte ouă. De aceea, ovoscoparea trebuie efectuată o dată pe săptămână timp de 40 de zile.
Incubatorul 7 utilizat este unul de suprafață numit și “[NUME_REDACTAT]”. În acest incubator vor fi introduse cca. 5 ouă la 10 zile. Eclozionarea va avea loc în acelaș incubator, astfel parametrii generali de incubație nu se vor modifica, pentru a nu afecta celelalte ouă din incubator, mult mai numeroase decât cele din seria care urmează a ecloziona. Se poate realiza creșterea umidității (concomitent cu o scădere a temperaturii), scoțând sitele de ouă ce urmează a ecloziona de 3 sau 4 ori pe zi și stropindu-le.
După ieșirea puilor din ou, aceștia vor fi transportați cu ajutorul căruciorului 8 în zona C de demarare I, cu o suprafață de 16.85 mp. În această zonă, puii de struți nu vor fi hrăniți timp de o săptămână ci li se vor administra doar antibiotice și vitamine. De asemenea puii de struți abia eclozionati vor fi introduși în bateriile 12, cu pardoseala din grilaj corespunzător cu “ochiuri” mici și frecvente, amplasate la o distanță de 60- de la pardoseală. În acest fel se izolează puiul de fecale, acestea căzând printre “ochiurile”grilajului. O temperatură de 28-30˚°C va fi asigurată de un generator de aer cald.
După vârsta de o săptămână, puii vor fi transferați în zona D (creștere faza I), cu o suprafață totală de 42.5 mp. În această zonă se începe hrănirea puilor.
4.4.1.Ovoscopul de tip Mustang 11
Cu ajutorul acestui ovoscop Mustang 11 (fig.4.12) se elimină pierderile, ouăle necorespunzătoare pentru incubat fiind ușor depistate.
Fig.4.12. [NUME_REDACTAT] 11[30]
Datele tehnice ale ovoscopului MUSTANG 11:
– Tensiunea de alimentare: 230 volți
– Sursă de lumină cu bec E27: 100 wați
– Lumină reglabilă poz. 0: 100 lx.
– Lumină reglagilă poz. 1: 80 lx.
– Lumină reglabilă poz. 2: 60 lx.
– Lumină reglabilă poz. 3: 40 lx.
– Dimensiuni de gabarit: 290 x 270 x 201 x 140 x .
– Greutate: aprox. .
– Culoare: alb.
– Carcasă plastic: PVC.
Preț: 250 lei/buc.
Punerea în funcțiune se face în felul următor:
Se introduce ștecherul cablului de alimentare într-o priză de 220 Volți. Ventilatorul trebuie să funcționeze, dacă nu funcționează se încearcă rotirea manuală a paletelor introducând mâna prin orificiul de așezare al oului.
Se va apăsa pe axul potențiometrului (roșu) până la maxim și se va auzi un clic, moment în care becul va trebui să se aprindă (dacă becul nu se aprinde înseamnă că s-a scuturat filamentul în timpul transportului, sau nu face contact în dulie).
Din rotația axului potențiometrului se reglează intensitatea luminoasă a becului, intensitate necesară studierii interiorului oului. Se așează oul cu vârful în jos sau culcat și apoi se reglează lumina după dorință. De preferat ca în locul unde se face ovoscoparea să fie întuneric.
Puterea becului nu trebuie modificată, ea nu trebuie să depășească 100 Wați.
4.4.2.Tehnica incubatorului de suprafață
[NUME_REDACTAT] (fig.4.13.) se caracterizează prin repartiția naturală a căldurii, fără ajutorul ventilatoarelor. La această categorie de incubatoare sitele sunt dispuse în același plan. Sursa de încălzire este amplasată la partea superioară a incubatorului, iar căldura se repartizează de sus în jos.
Circuitul aerului se realizează cu ajutorul orificiilor de ventilație. În aparat există straturi de aer cu temperaturi diferite, mai mari la nivelul superior și mai mici la cel inferior. Datorită acestei stratificări, între partea superioară a oului (care este așezat orizontal pe sitele de incubație) și cea inferioară vor fi diferențe de +1++, motiv pentru care temperatura măsurată la partea superioară a oului (este considerată temperatura de lucru) va fi mai ridicată (+38++) decât cifra medie indicată anterior.
Fig.4.13.[NUME_REDACTAT] Cremat [33]
Părți componente:
1 – rezervor pentru apă;
2 – coșul de tiraj al lămpii;
3 – pâlnie pentru apă;
4 – conducta de apă caldă;
5 – calorifer ;
6 – orificii de ventilație;
7 – întrerupător cu mercur;
8 – capsulă termostatică ;
9 – jgheab de apă;
10 – sursa de încălzire;
11 – conducta de revenire a apei în rezervor;
12 – orificii de aerisire;
13 – clapeta de reglare a orificiilor de ventilație;
14 – sertar pentru ouă;
15 – sertar de uscare a puilor eclozionați;
16 – tăviță cu apă pentru umidificare
Capacitatea: 60 ouă de struț
Consum: 650 W
Preț: 7500 ron
· Construcție: cutie cu pereți dubli din lemn de brad, căptușiți cu material termoizolant, prevăzută cu picioare de susținere. Este prevăzut cu mai multe compartimente, în funcție de capacitate. În fiecare compartiment se introduce pe suportul superior sita de incubație, iar pe suportul inferior sita de ecloziune.
· Gabaritul: 3.374×904×1.017 mm.
[NUME_REDACTAT] de încălzire este format dintr-un rezervor pentru apă (cu pereți dubli, confecționat din tablă) și dintr-un cadru dreptunghiular confecționat din țeavă cu diametrul de 4-, montat în partea superioară a compartimentelor, sub tavan.
Conducta de alimentare cu apă caldă a acestui ,,calorifer" pleacă de la partea superioară a rezervorului. Conducta de revenire a apei în rezervor ajunge la partea inferioară a rezervorului. La partea superioară, rezervorul are un orificiu cu pâlnie pentru alimentarea cu apă.
Sursa de căldură, amplasată sub rezervorul de apa poate fi o lampă cu petrol, un arzător cu gaz sau o rezistență electrică.
Fiecare compartiment al incubatorului are la partea superioară un orificiu de evacuare al aerului, prevăzut cu un căpăcel. Acesta se ridică numai când capsula termostatică a compartimentului respectiv acționează asupra lui printr-un sistem de pârghii. Când temperatura depășește regimul optic de incubație, amestecul de alcool și eter din capsulă fierbe, trece în stare gazoasă, destinde pereții capsulei, iar tija acesteia acționează sistemul de pârghii. O capsulă termostatică suplimentară este prevăzută pentru sursa de încălzire. Prin sistemul propriu de pârghii, ea închide capacul coșului de tiraj al rezervorului de apă caldă, atunci când se depășește temperatura optimă de incubație. Dacă temperatura scade sub normal, deschide acest capac, intensificând arderea.
Când încălzirea se face cu rezistența electrică, capsula acționează un întrerupător basculant cu mercur, integrat în circuitul rezistenței.
În partea inferioară a fiecărui compartiment al incubatorului se află un orificiu de evacuare al aerului viciat, prevăzut cu o clapetă reglabilă (manual). Pe peretele posterior al compartimentelor sunt prevăzute orificii de admisie a aerului proaspăt.[33]
[NUME_REDACTAT] timpul incubației, umidificarea se realizează prin evaporarea din două jgheaburi de tablă, care sunt fixate în partea superioară a pereților laterali ai compartimentelor.
În timpul ecloziunii se suplimentează umidificarea prin evaporarea apei introduse în tavă de tablă așezată pe podeaua compartimentului, sub sita de ecloziune.[33]
[NUME_REDACTAT] aerului se efectuează prin orificiile de admisie de pe peretele posterior al cutiei incubatorului, iar evacuarea prinorificiul de evacuare din tavan și orificiul de evacuare din pardoseală. Fiecare compartiment are asemenea orificii de ventilație, a căror deschidere este corelată cu temperatura din compartimentul respectiv.[33]
Așezarea ouălor pe sită și întoarcerea
Pe sita de incubație (formată din rama d lemn de brad și șipci longitudinale pentru susținerea ouălor), ouăle se așează în poziție orizontală, cu camera de aer în aceeași direcție.
Când puii eclozionează, cad printre aceste șipci, pe sita de ecloziune, așezată pe suportul inferior și rămân acolo până la uscarea pufului. Sita de ecloziune are rama din lemn de brad și este din plasă de sârma.
Întoarcerea ouălor se face manual, de 3 ori pe zi, la un unghi de 180°, adică de pe o fată pe alta.[33]
CAP.V. CALCULUL ECONOMIC AL INVESTIȚIEI
Calculul economic se va realiza luând în considerare investiția totală cu costurile directe și indirecte, profitul, venitul, cheltuielile cât și perioada de amortizare a investiției.
5.1. Costuri directe
În categoria costurilor directe intră costul de achiziție a materiei prime, costul de achiziție a materiei auxiliare precum și costurile aferente salariilor.
Materiile prime necesare cât și costul acestora sunt prezentate în tabelul 4.1 Tabelul 4.1.
Materiile prime
Materialele consumabile împreuna cu costul acestora sunt prezentate în tabelul 4.2.
Tabelul 4.2.
Materiale consumabile
5.1.1.Calculul salariilor
În vederea calculării salariilor se vor lua în considerare taxele aferente acestora și anume:
– CAS – 20.8%
– CASS – 5.2 %
– Șomaj – 0.5 %
– Fondul de risc – 1.5 %
– Fondul de garantare creanțe – 0.85 %
– Fondul de concedii și indemnizații ( CCI) – 0.5 %
Totalul taxelor aferente salariilor este de 29.35 %
Valoarea salariilor :
– Contabil : salariul brut = 1400
29.35 % x 1400 = 410 => total cost salarial = 410 + 1400 = 1810 lei
– Administrator : salariul brut = 1100
29.35 % x 1100 = 322 => total cost salarial = 1422 lei
– Îngrijitor 1 : salariul brut = 500
29.35 % x 500 = 146 => total cost salarial = 646 lei
– Îngrijitor 2 : salariul brut = 500
29.35% x 500 = 146 => total cost salarial = 646 lei
Total salarii/lună = 4524
Total salarii/an = 54288
În tabelul 4.3 sunt prezentate cheltuielile salariale atât pe lună cât și pe an:
Tabelul 4.3.
Cheltuielile salariale
5.2. Costurile indirecte
Costurile indirecte sunt cheltuielile suportate de către unitate, privind achiziția utilajelor si echipamentelor, cu amenajarea și întreținerea unității, cheltuielile de publicitate, cheltuielile cu apa, salubritatea, energia electrică pentru iluminat, precum și alte nevoi administrativ gospodărești.
Costurile tuturor materialelor necesare amenajării sectorului de creștere a struților pentru reproducție se regasesc în tabelul 4.4
Tabelul 4.4
Investiția struților pentru reproducție
Terenul necesar pentru creșterea struților de reproducție este de 1000 mp pentru 2 familii (L = , l = ), la care se mai adaugă și cele 2 padocuri de rezervă de aceeași suprafață.
Gardul pentru delimitarea incintei în care vor fi crescuți struții este format din stâlpi metalici cu înălțimea de și plasă de sârmă cu grosimea de , L = și h = . Stâlpii metalici vor fi amplasați la distanța de unul de celălalt.
Astfel prețul total al stâlpilor necesari pentru construcția padocurilor se calculează astfel:
gard : distanța dintre stâlpi = 190 buc
=> 190 buc x 22 lei/buc = 4180 lei
Prețul total al plasei de sârmă se calculează astfel:
: L buc.plasa = 76 buc.
76 buc x 60 lei plasa = 4560 lei
Tabla acoperișului are grosimea de și lungimea țiglei de 35 de cm, iar o placă ocupa 2.5 mp. Pentru a afla câte plăci sunt necesare acoperirii suprafeței de 67.4 mp am calculat astfel:
67.4 mp : 2.5 mp = 27 plăci
Prețul unui mp de tablă este de 20 lei, iar pentru 67.4 mp (suprafața necesară acoperirii cu tablă) va fi de :
67.4 mp x 20 lei = 1348 lei
Luând în considerare că 1348 lei reprezintă costul de construcție pentru acoperirea unui adăpost cu 2 tarcuri, atunci pentru 4 țarcuri va fi de 2696.
Costurile tuturor materialelor necesare amenajării sectorului de creștere a puilor de struț se regăsesc în tabelul 4.5:
Tabelul 4.5
Investiția puilor de struți
Terenul necesar pentru creșterea puilor de struț este de 600 mp cuprinzând cele 8 padocuri împreună cu adăposturile acestora.
Gardul țarcurilor în care vor fi crescuți puii este format din stâlpi metalici cu înălțimea de la prețul de 16 lei stâlpul și plasă de sârmă cu grosimea de , L = și h = , la prețul de 30 lei bucata.
Pentru de gard sunt necesare 34 buc. de plasă la prețul de 1020 lei.
: L plasa = 34 buc.
33.6 buc x 30 lei buc. = 1008 lei
Prețul total al stâlpilor necesari pentru construcția padocurilor se calculează în felul următor:
gard : distanța dintre stâlpi = 84 stâlpi
84 stâlpi x 16 lei = 1344 lei
Valoarea mobilierului, echipamentelor și instalațiilor necesare fermei pentru creșterea struților, este redată în tabelul 4.6.
Tabelul. 4.6.
Valorea mobilierului, echipamentelor și instalațiilor
Obiectele de inventar necesare sunt: cântarul, calculatorul, imprimanta, mătura și fărașul, costul acestora fiind prezentat în tabelul 4.7.
Tabelul 4.7.
Valorea obiectelor de inventar
Valorea utilităților prezentate în tabelul 4.8. se calculează în felul următor:
Consum de apă : 5.86 lei m3 apă
=> apă/an x 5.86 lei = 1465 lei/an
: 12 (luni) = apă/lună
=> apă/lună x 5.86 lei = 122.06 lei/ lună
Consum energie electrică: 0.5 ron/kwh x 4.934 kwh/an = 2.467 lei/an
Luminile interioare consumă : 300 kwh/an
Luminile exterioare : 2.500 kwh/an
Incubatorul: 1384 kwh/an
Alți consumatori: 750 kwh/an
Tabelul 4.8.
Valorea utilităților
5.3. Analiza veniturilor
Cele mai mari venituri în procesul de creștere a strutilor se încasează de la realizarea ouălor si din vânzarea puilor rezultați.
Sezonul de ouat durează 7 luni, începând din luna martie până în septembrie inclusiv, timp în care o femelă de struț depune 70-100 de ouă. Productivitatea medie de ouă a unei femele de struț pe an este de 80 de ouă, pentru 2 femele de 160 de ouă, iar pentru 4 femele de 320 de ouă, care pot fi comercializate la prețul de 90 lei bucata.
Femela de struț depune un ou la 2 zile în serie de 10-15 ouă timp de o lună, astfel de la 4 femele se vor strânge cca 60 de ouă pe lună.
În acest caz, într-o săptămână se vor obține 3 ouă de la o singură femelă și 12 ouă de la 4 femele.
15 ouă…………….30 zile
X ouă……………..7 zile
=> x = 15 x 7/30 = 3 ouă/sapt (1 struț)
Din 12 ouă pe săptămână, 6 vor fi introduse în incubator pentru a obține puii de struți, iar 6 vor fi date spre vânzare la prețul de 90 lei, rezultând un venit de 540 lei/săptămână.
Din 60 ouă pe lună, de asemenea doar jumătate din ele sunt introduse la incubator, iar celelalte 30 sunt date spre vânzare, rezultând un venit de 2100 lei/lună
30 ouă x 90 lei = 2700/lună
Din 320 de ouă obținute pe an de la cele 4 femele de struți, 160 se introduc la incubator, iar altele 160 se vor vinde rezultând venitul de 14400/an
Prețul de vânzare al puilor de struț în funcție de vârstă este redat în tabelul 4.9.
Tabelul 4.9
Prețul puilor de struț
Pentru obținerea puilor de struț, considerăm că din 6 ouă pe săptămână introduse în incubator, doar din 5 se vor obține pui.
Într-o lună de zile, din 30 de ouă introduse în incubator, doar de la 21 de ouă vor rezulta pui.
Într-un an de zile din 160 de ouă introduse la incubator, considerăm în medie 114 ouă eclozionate.
Din cei 114 pui rezultați pe an:
– 25 de pui se vând între vârsta de 1 zi și o săptămână la prețul de 401 lei, rezultatul venitului fiind de 10025 lei/an
– 45 de pui se vând la vârsta de o lună, cu prețul de 500 lei, rezultatul venitului fiind de 22500 lei/an
– 35 de pui se vor vinde la vârsta de 3 luni, cu prețul de 750 lei, venitul fiind de 26250 lei/an
– 9 pui cu vârsta de 6 luni se vor vinde la prețul de 1500 lei, rezultând venitul de 13500 lei/an
Astfel, venitul total pe an rezultat din vânzarea puilor va fi de 72275 lei
Venitul total din vânzarea ouălor și a puilor de struț este redat în tabelul 4.10.
Tabelul 4.10
Venitul total
5.4. Analiza cheltuielilor
5.4.1. Cheltuielile cu investiția
Totalul cheltuielilor privind investiția este prezentat în tabelul 4.11
Tabelul 4.11
Cheltuieli investiție
5.4.2. Cheltuielile curente
Din cheltuielile curente fac parte: materiile prime, materialele consumabile, salariile, obiectele de inventar și utilitățile. Totalul acestor cheltuieli este redat in tabelul 4.12.
Tabelul 4.12
Cheltuieli curente
5.5. [NUME_REDACTAT] cu care se poate calcula amortizarea este următoarea:
A = Tinv / 5 [ani]
Unde : A = amortizarea;
Tinv = totalul investiției.
Înlocuind ne va da:
165683 / 5 ani = 33136 lei / an
Astfel, pe lună va rezulta o valoare de:
33136/12 luni = 2761 lei/lună
Pofitul brut se va calcula cu formula :
Pb = V – [NUME_REDACTAT] : V = venitul;
Ch = cheltuielile.
Înlocuind ne va da: Pb = 86675 – 74135 = 12540 lei
Plecând de la datele prezentate anterior, investiția pentru creșterea struților într-o fermă agroturistică, în valoare de 165683 lei este amortizată într-o perioadă de 5 ani, liniar, cu o valoare anuală de 33136 lei, respectiv o amortizare lunară de 2761 lei.
Cheltuielile curente lunare de funcționare sunt în sumă de 74135 (2761+71374), iar veniturile obținute aferente cheltuielilor înregistrate sunt în valoare de 86675 lei. Societatea înregistrează astfel după prima lună de funcționare un profit brut de 12540 lei, la care se aplică conform legislației în vigoare un procent de 16% – cuantum impozit pe profit – respectiv 2006 lei, rezultând astfel un profit net de 10534/lună.
Analizând toate aceste date, putem concluziona că veniturile înregistrate pe an vor fi în valoare de 1040100, iar cheltuielile aferente înregistrării acestor venituri sunt în sumă de 856488 lei, exclusiv cheltuielile cu recuperarea investiției în valoare de 33132 lei, rezultând astfel un profit brut anual de 150480 lei și un profit net anual de 126408 lei.
CONCLUZII
Cercetarea privind modul de creștere al struților cu tot ce implică înființarea unei astfel de ferme, poate stârni un interes deosebit pentru persoanele dornice să înceapă o afacere cu animale sau păsări.
Pe tot parcursul acestei lucrări s-a urmărit o documentare cât mai aprofundată pentru înființarea unei ferme de struți, dar și demonstrarea faptului că această afacere este una rentabilă în cazul în care există o bună organizare și orientare. Cu toate că investiția inițială este destul de mare, rezultatatele ulterioare sunt pe măsura așteptărilor.
În ultima vreme, această afacere este privită ca o modalitate de îmbogătire, și asta datorită numeroaselor avantaje pe care acest animal le aduce crescătorilor. Struțul este o pasăre complexă de pe urma căreia se obțin o mulțime de produse foarte apreciate pe piața internațională în special , dar și în țara noastră.
Carnea de struț este apeciată datorită faptului că este foarte gustoasă dar și dietetică în același timp, la fel putem spune și despre ouăle acestuia. Pe lângă aceste aptitudini productive multiple, pielea struțului este la mare căutare în industria textilă datorită originalității pe care o are.
Ținând cont de toate aceste privilegii, afacerea privind creșterea struților este o opțiune care merită luată în calcul, cu atât mai mult cu cât, în același timp se pot oferi și servicii sau produse turistice, îmbinând armonios alimentația, turismul și agrementul.
În concluzie, privind investiția totală a fermei agroturistice pentru creșterea struților, în valore de 165683 lei, amortizarea acesteia se va face într-o perioadă de 5 ani de zile, rezultând un profit brut anual de 150480 lei și un profit net de 126408 lei. Astfel, obiectivul propus a fost atins, prin demonstrarea faptului că o fermă pentru creșterea struților este o afacere profitabilă.
BIBLIOGRAFIE
[1] Anderloni G., 1995, L’allevamento dello struzzo, Ed.Edagricole, Italia.
[2] Bălășescu M., Bălțan G., Vancea I., 1980, Avicultura, Ed. Didactică și pedagogică, București.
[3] Brehm, 1964, Lumea animalelor, Ed. Științifică, București.
[4] Burlini F., 1998, Manuale practico per l’allevamento dello struzzo, Ed. L’informatore agrario, Verona.
[5] Cecacci G., Susanna V.M., 1996, Agriturismo, Ed. FAG, Milano
[6] Chiriță V., 1989, Cartea fermierului – Creșterea păsărilor, Ed. CERES, București.
[7] Gîlcă F., Hațeganu I., Martin I., 1978, Organizarea, conducerea și planificarea întreprinderilor socialiste, Ed. Didactică și pedagogică, București.
[8] [NUME_REDACTAT]., Reiner G., 2010, Struțul- împerechere, creștere și comercializare, Ed. M.A.S.T.
[9] [NUME_REDACTAT]., Damian A., 2001, Creșterea struților, Ed. CERES, București.
[10] Mateescu O.D., 2002, Ferma de struți, Ed. Cartea românească, București.
[11] Mărgulescu D., 1994, Analiza economică- financiară a întreprinderii, Ed. Tribuna economică, București.
[12] Metthew A.C., 2001, Struțul, Ed. AA.
[13] Mitrănescu E., 2001, Creșterea păsărilor – igienă, nutriție, boli, tratamente, Ed. M.A.S.T, București.
[14] Russu C., 1973, Funcțiunile întreprinderii și centralei industriale, Ed. Politică, București.
[15] [NUME_REDACTAT].A., Bălăsescu M., Severin V., 1960, Avicultura, vol. I, Ed. Agro-silvică, București.
[16] Valer C., 1995, Zootehnie generală și specială, Ed. Didactică și pedagogică R.A, București.
[17] Van I., 2000, Creșterea struților, Ghid tehnologic.
[18] Vancea I., 1978, Tehnologia creșterii intensive a păsărilor, Ed. CERES, București.
[19] Vohram P., 1992, Information on ostrich nutritional meed limited, “Feedstuffs”
[20] *** www.bizoo.ro
[21] *** www.buybooks.ro
[22] *** www.de.academic.ro
[23] *** www.euranek.com
[24] *** www.icpa.ro
[25] *** www.ideacasa.ro
[26] *** www.idrept.ro
[27] *** www.insse.ro
[28] *** www.legestart.ro
[29] *** www.maxigel.ro
[30] *** www.piczo.com
[31] *** www.regielive.ro
[32] *** www.ristochef.ro
[33] *** www.scritube.com
[34] *** www.struțibizz.tripod.com
[35] *** www.sunphoto.ro
[36] *** www.wikipedia.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ferma Agroturistica Pentru Cresterea Strutilor (ID: 1579)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.