Fericirea în cuplu determinată de [600099]

UNIVERSITATEA DIN BU CUREȘTI
FACULTATEA DE SOCIOL OGIE ȘI ASISTENȚĂ SO CIALĂ
Fericirea în cuplu determinată de
sentimentele de iubire dintre parteneri

Cristina Andreea Iacob
Anul III, Sociologie
DEVC, Grupa I
iacob.cristina.andreea@gmail. com

-București, 2017 –

2
Cuprins:

1. Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 3
2. Literatura de specialitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 3
3. M etodologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 6
4. Rezultate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 8
5. Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 17

3
1. Rezumat

În această lucrare, îmi propun să arăt influența pe care o au sentimentele de iubire
dintre parteneri asupra fericirii în cuplu. Astfel, pornesc de la ipoteza potrivit căreia, dacă
sentimentele de iubire dintre parteneri sunt puternice, atunci mă aștept să o bserv faptul că
fericirea în cuplu este mai mare. Vitalitatea unui cuplu ține de prezența și consensul multor
elemente din viața acestuia, printre care și de intensitatea sentimentelor de iubire dintre
parteneri. Dragostea dintre parteneri îi determină pe aceștia să se accepte și să se respecte
reciproc, ceea ce susține și fericirea unui cuplu. Prin urmare, modelul romantic reprezintă un
pilon principal în ceea ce privește constituirea unui cuplu fericit. De asemenea, fericirea în
cuplu poate fi influențată și de durata de cunoaștere dintre parteneri, de venitul din
gospodărie, precum și de mulțumirea față de implicarea partenerului în treburile casnice.
În realizarea acest ei cercetări, m -am ghidat după așa-numita „teorie triunghiulară a
dragostei ” a lui Ro bert Sternberg (2010), precum și după studiile l ui Robert Epstein (2013),
Daniel Kahneman (2010) și Raluca Popescu (2002). În acest sens, fol osesc datele culese în
cadrul studiului despre „Viața de familie” realizat în anul 2008 de către „Fundația SOROS” p e
un eșantion reprezentativ la nivel național. Analiza de regresie relevă un efect al
sentimentelor de iubire dintre parteneri asupra fericirii dintr -un cuplu.

2. Literatura de specialitate

Fericirea depinde de alegerile pe care le facem, după cum spu ne și românul „fericirea
și-o mai face omul și cu mâna lui”. Astfel, nivelul de bază al fericirii oamenilor a continuat să
devină din ce în ce mai puternic de -a lungul timpului. Cu alte cuvinte, „există o multitudine
de lucruri pe care le putem face pentru a îmbunătăți aspe ctele de care depinde fericirea
noastră ” (Olaru, 2013). Pe de altă parte, având în vedere viteza cu care se derulează viața
cotidiană, ajungem să credem că nu vom găsi niciodată răspunsurile care ne vor face cu
adevărat fericiți. Cu toate acestea, Ruut Veenhoven arată că „stă în puterea noastră să
facem anumite lucruri în așa fel încât să ne bucurăm mai mult de viață, mai ales dacă ținem
cont de faptul că ideea fiecăruia despre fericire se schimbă în timp” (Veenhoven, 2012, p.
65). Astfel, persoanele care se declară mulțumite și fericite duc o viață activă și sunt
implicate în ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Când v ine vorba de fericirea în cuplu se remarcă faptul că aceasta a avut o evoluție
semnificativă în ceea ce privește modul în care era percepută. În societățile arhaice, fericirea
unui cuplu nu avea nicio importanță, deoarece oamenii își alegeau partenerul de viață în
funcție de avere și de dorința păstrării proprității. Ideea fundamentării unei relații fericite pe
termen lung bazată pe dragoste romantică s -a răspândit de -abia recent în societatea
noastră. În sfârșit, Anthony Giddens susține că „o relație reușită este un a lipsită de orice
putere arbitrară, constrângere sau violență” (Giddens, 2000, p. 58). De asemenea, viața în
doi presupune necesitatea împărtășirii unui set de gesturi și cuvinte comune, a tandreței,
„încercarea de a atinge un anumit prag al fericirii” (G hițulescu, 2004, p. 229).
Intensitatea sentimentelor de iubire dintre parteneri are o importanță deosebită în
consolidarea fericirii în cuplu. Astfel, Robert Sternberg sugerează un model explicativ al
iubirii, așa -numita „teorie triunghiulară a dragostei” . Teoria susține că iubirea poate fi
înțeleasă în termenii a trei componente, care decid cursul armonios și longevitatea unei

4
relații: „pasiunea (sau atracția fizică, sexuală)”, „cunoașterea de sine și a celuilalt (care
influențează sentimentul de iubire ș i menținerea lui)”, respectiv „intimitatea (sau
sentimentul de legătură emoțională, care alimentează și impulsionează nevoia de continuare
a relației)” (Sternberg, 2010, p. 20). Dragostea romantică a început să fie cultivată odată cu
modernitatea și s -a ajuns până acolo încât acum, „căsătoria este așteptată să se bazeze
aproape exclusiv pe atracția romantică a dragostei și pe permanenta construcție a intimității
reciproce în familia nucleară” (Vlăsceanu, 2011, p. 660). Într-un studiu realizat în 2007 –
„Via ța în cuplu” – se constată că, „pentru o relație fericită, atât pe ansamblul populației, cât
și la nivelul celor mai importante categorii sociodemografice (vârsta și educația), pe primul
loc se află iubirea, fiind considerată esențială și aflându -se la o d iferență considerabilă de
restul opțiunilor . Pentru mai mult de o treime din populația investigată (38%) reprezintă cel
mai important lucru, iar peste jumătate dintre subiecți au menționat -o între primele două
aspecte importante în succesul unei relații ” (Bădescu et al., 2007, p. 7). Așadar, modelul
condițiilor pentru ca o relație de cuplu să fie fericită este unul romantic, în care iubirea
rămâne cea mai importantă.
Pe lângă influența pe care o au sentimentele de iubire, fericirea în cuplu depinde și de
durata de cunoaștere dintre parteneri. În acest sens, Robert Epstein a hotărât să testeze, în
cadrul unui studiu realizat pe Internet pe 2.201 participanți, care sunt elementele esențiale
în stimularea fericirii în relațiile romantice. Astfel, s -a ajuns la concluzia potrivit căreia
cunoașterea partenerului este unul dintre factorii importanți pentru o legătură solidă cu
fericirea în relațiile de cuplu: „o mai bună cunoaștere a partenerului poate fi obținută relativ
ușor dacă oamenii (și mai ales bărbații, c ăci ei au obținut un scor mai mic în această privință)
ar depune efortul de a afla, de a ține minte și de a aplica informații relativ simple, cum ar fi
numele rudelor partenerului, zilele de naștere și aniversările” (Epstein, 2013). În aparență,
partenerii pot crede că au ajuns la un nivel înalt de cunoaștere reciprocă însă, validarea
acestei cunoașteri se poate face cel mai bine în situațiile concrete prin care trece un cuplu.
Conform lui Iulian Apostu, „situațiile intempestive la care este supus un cuplu, dar și faptele
concrete asociate diverselor situații devin experiențe comune care pot crește nivelul de
solidaritate al partenerilor, ele devin relevatoare de informații importante pentru fiecare
dintre ei, pot evidenția elemente divergente care ulterior să fie negociate în virtutea
construirii unui set de valori comune, atât de necesare pentru o bună funcționalitate a
cuplului, așadar, pentru un tip de intimitate și iubire matură în care ceea ce este comun să
nu mai intre în contradicție cu opiniile, trăi rile și nevoile individuale de autonomie și
independență” (Apostu, 2015, p. 109). Cu alte cuvinte, în fața provocărilor vieții pot fi
observate mai ușor orientările subiective, individualiste, modalitatea în care sunt gestionate
stările de stres și nevoile partenerului, gradul în care fiecare partener se dedică celuilalt etc.
În zilele noastre, familiile sunt interesate să realizeze cât mai multe venituri care să
asigure confortul financiar necesar unui standard de viață cât mai bun. De -a lungul timpului,
funcția economică a înregistrat modificări substanțiale în funcție de tipul de comunitate la
care s -a făcut raportarea. Apostu (2015 , p. 27) menționează faptul că, dacă în spațiul
tradițional, funcția economică reprezenta „centrul atenției grupului familia l”, deoarece
familia se constituia ca „unitate autoproductivă” și toate celelalte funcții erau centrate în
jurul garantării resurselor necesare familiei, în spațiul modern, societatea își modifică
evident structura „devenind mai bine exprimată instituționa l”. Funcția economică a familiei
rezidă, în principal, în realizarea unor venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor și
organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun de venituri și cheltuieli. Așadar,
Maria Voinea afirmă că „responsabilitățile familiei private din această perspectivă par să fie

5
extrem de importante, asigurând cadrul material indispensabil vieții, satisfacerea
corespunzătoare a tuturor trebuințelor membrilor familiei, dobândirea unor bunuri și valori
care să permită siguranța, b unăstarea și confortul indivizilor și grupului” (Voinea, 2005, p.
26).
Cu toate acestea, în studiul „Enigma experienței și a memoriei” realizat de Daniel
Kahneman, se remarcă ideea conform căreia „cu cât venitul unei persoane crește, cu atât și
satisfacți a crește, însă, în cele din urmă, factorul social și fizic sunt cele care dau nota
generală: dacă acea persoană are dureri de cap sau își petrece singură ziua, acești factori ar
putea fi hotaratori” (Kahneman, 2010). Cu alte cuvinte, pe seama banilor poate fi pusă o
parte din satisfacția generală, însă tot ce este peste o anumită sumă nu face decât să strice
acest echilibru. De exemplu, în cadrul unui sondaj Gallup, SUA, deși o națiune relativ bogată,
s-a clasat pe locul 26 din 132 în ceea ce privește feric irea locuitorilor săi. Astfel, s -a
descoperit că „dacă o persoană câștigă mai mult de 75.000 de dolari pe an, timpul nu -i mai
permite să petreacă vreme în compania familiei și a prietenilor, de unde și o existență mai
puțin fericită; dacă mai intervin și d urerile de cap, bolile sau singuratatea ori un adult avut în
grijă, nivelul de satisfacție al vieții scade simțitor” (ibidem). Totodată, Kahneman susține că
„nu ar trebui să ne gândim la fericire ca un substitut pentru bunăstare, fiind o noțiune
complet di ferită” (ibidem). E clar că banii nu aduc fericirea, dar lipsa lor aduce nefericire.
Kahneman a constat că „sub un venit de 60.000 de dolari pe an, pentru americani, oamenii
sunt nefericiți, și devin progresiv mai nefericiți pe măsura ce devin mai săraci” (ibidem).
În România, satisfacția față de viața de familie este foarte ridicată și relativ constantă
în timp. În studiul realizat de ICCV – „Diagnoza calității vieții” – în 2010, peste 85% din
populație se declară mulțumită și foarte mulțumită de viața d e familie, categoriile celor
nemulțumiți și foarte nemulțumiți abia însumând 5% în fiecare an. „Analizele de tip
longitudinal privind calitatea vieții în România arată că familia face parte din Clasa a II -a de
calitate a vieți i percepute, denumită simbolic relații um ane de suport și reprezentând
suportul fundamental și o valoare deosebit de importantă pentru români” (Mărginean, 2010,
p. 68).
Tradiționala diviziune a muncii în familie este în proces de modificare, observându -se
o mai mare flexibilitate într e parteneri. Când vine vorba despre treburile casnice, majoritatea
dintre ele revin femeii. În general, femeia se ocupă de gătit, spălat, călcat, curățenie,
creșterea și îngrijirea copilului, în timp ce bărbatului îi rămâne să se ocupe de reparațiile din
casă și ale automobilului . În studiul realizat de Raluca Popescu (2002), se remarcă faptul că
femeile petrec în gospodărie și pentru îngrijirea copiilor un număr considerabil mai mare de
ore, comparativ cu bărbații („o dată și jumătate”): „diferențele sunt admise de ambii
parteneri, femeile declarând o medie de 29 de ore săptămânal, iar bărbații o medie chiar mai
ridicată pentru partenerele lor (30 de ore)” (Popescu, 2002, p. 23). De asemenea, pe lângă
implicarea crescută în treburile casnice, femeia are și o putere de decizie ușor mai ridicată în
administrarea acestor sarcini: „femeia este <<stăpâna casei>>: nu numai că face mai multe
în casă și în privința copiilor, dar ea și decide într -o mai mare măsură ce trebuie făcut”
(ibidem, p. 75). O distribuție ech itabilă între parteneri a treburilor casnice, le asigură
acestora probabilitatea unui nivel ridicat de fericire în cuplu, evitând eventualele conflicte
conjugale.

6
3. Metodologie

În prezenta lucrare, voi folosi următoarele concepte:
 „fericirea în cup lu” – aceasta reprezintă variabila dependentă, fiind măsurată în
chestionar prin: „Luând în considerare toate aspectele, cum ați descrie cuplul dvs.?” cu
variantele de răspuns: „1. foarte nefericit, 2. nu prea fericit, 3. destul de fericit, 4. foarte
fericit ”.
 „sentimentele de iubire dintre parteneri” – variabilă independentă principală ,
măsurată în chestionar prin: „Cum ați descrie sentimentele dvs. de iubire față de
partenerul/partenera dvs.?” cu variantele de răspuns: „1. foarte slabe, 2. destul de slabe, 3.
destul de puternice, 4. foarte puternice”. În acest sens, mă aștept să observ faptul că, dacă
sentimentele de iubire dintre parteneri sunt puternice, atunci fericirea în cuplu este mare.
 „durata de cunoaștere dintre parteneri” – variabila indepe ndentă, măsurată în
chestionar prin: „În urmă cu câți ani v -ați cunoscut partenerul/partenera?”, având ca
variantă de răspuns numărul de ani: „|__|__| ani”. Astfel, mă aștept să observ faptul că, cu
cât durata de cunoaștere a partenerului crește, cu atât f ericirea în cuplu este mai mare.
Variabila a fost recodificată în: „1. 1 -20 ani, 2. 21 -40 ani și 3. peste 40 ani”. Motivul pentru
care am ales să efectuez această recodificare are în spate un criteriu empiric, astfel încât să
pot avea suficiente cazu ri pentru toate variantele de răspuns. Variabila recodificată va fi
folos ită doar în realizarea tabelului de contingență, în cadrul statisticilor descriptive și a
analizei de regres ie utilizând variabila în forma sa inițială.
 „venitul din gospodărie” – variabilă independentă, măsurată în chestionar prin: „În
luna trecută (martie), suma totală de bani obținută de către toți membrii gospodăriei dvs.
incluzând salarii, dividende, chirii, vânzări etc., a fost cam de …?”, având ca variante de
răspuns: „|__|__|__| mili oane lei și 0. niciun venit”. De asemenea, mă aștept să observ
faptul că, cu cât venitul din gospodărie crește, cu atât fericirea în cuplu este mai mare.
Variabila a fost recodificată în: „1. niciun venit, 2. 0,9 – 5 milioane, 3. 5,1 – 10 milioane, 4.
10,1 – 17 milioane, 5. 17,1 – 20 milioane și 6. peste 20 milioane”. Motivul pentru care am ales
să efectuez această recodificare are în spate un criteriu empiric, astfel încât să pot avea
suficiente cazuri pentru toate variantele de răspuns. În realizarea tabe lului de contingență
voi folosi Variabila recodificată , în timp ce pentru statisticile descriptive și pentru analiza de
regresie voi utiliza variabila în forma originală .
 „mulțumirea față de implicarea partenerului în treburile casnice” – variabilă
indepen dentă, măsurată în chestionar prin: „Cât de mulțumit(ă) sunteți de măsura în care
partenerul / partenera se implică în treburile casnice?” cu variantele de răspuns: „1. deloc
mulțumit, 2. nu prea mulțumit, 3. destul de mulțumit, 4. foarte mulțumit”. Astfel , mă aștept
să observ faptul că, dacă individul este mulțumit de măsura în care partenerul de cuplu se
implică în treburile casnice, atunci fericirea este mai mare.
Pentru a putea obține mai multe date statistice ce mă vor ajuta să observ relația
dintre v ariabile, voi realiza în cadrul cercetării următoarele:
 statistici descriptive – voi calcula procentele pentru variabilele categoriale precum și
media și abaterea standard pentru variabilele metrice. De asemenea, voi realiza un grafic
care să prezinte dist ribuția variabilei dependente.
 tabele de contingență – folosind tabelul de contingență, voi analiza relația dintre
variabila dependentă și variabilele independente. Prin aplicarea testului Chi -square, voi
identifica care este nivelul de semnificație rezult at. Dacă valoarea nivelului de semnificație
statistic este mai mică decât nivelul de semnificație teoretic (p <0.05) , atunci relația dintre

7
variabile este semnificativă. În caz contrar, dacă valoarea nivelului de semnificație statistic
este mai mare decât n ivelul de semnificație teoretic (p >0.05) , atunci relația dintre variabile
este nesemnificativă. Totodată, valorile reziduurilor ajustate standardizate care nu sunt în
intervalul [-2, +2 ] ne indică faptul că există o asociere între variabile la nivel de cel ulă.
Semnul „+” ne arată existența unei asocieri pozitive la nivel de celulă, în timp ce semnul „ -”
determină existența unei asocieri negative la nivel de celulă.
 tabel de regresie multiplă – voi explica relația existentă între variabila dependentă și
variabilele independente. Coeficientul de regresie nestandardizat (B) ne arată în ce sens este
relația (pozitiv sau negativ) și valoarea cu care se modifică variabila dependentă atunci când
variabila independentă se modifică cu o unitate. Coeficientul de regre sie standardizat ( β)
este folosit pentru a spune care dintre predictori are contribuția cea mai importantă la
explicarea variabilei dependente. Valoarea p calculată indică dacă între variabila dependentă
și cele independente există o relație semnificativă statistic. Dacă acesta este mai mic decât
pragul 0.05, pe care am decis să îl utilizez ca referință, atunci variabilele independente vor
influența fericirea în cuplu (variabila dependentă). De asemenea, voi raporta valoarea
coeficientului de determinare ( ) care explică variația variabilei dependente în funcție de
variabilele independete, volumul total al eșantionului și volumul eșantionului pe care este
realizată analiza.
Cercetarea care a stat în spatele datelor a fost realizată de „Fundația SOROS” în
cadrul studiului despre „Viața de familie” din anul 2008. Datele au fost culese în perioada 15 –
30 aprilie 2008 de către IMAS SA. Studiul despre „Viața de familie” (Popescu et al. 2008, p. 2 )
are la bază un sondaj de opinie cu un eșantion reprezentativ la nivel național. Volumul
eșantionului a fost de 1.400 de persoane și este reprezentativ pentru populația adultă,
neinstituționalizată a României în vârstă de 18 ani și peste, cu o marjă de eroare de 2,8%, la
un nivel de încredere de 95% (nivelul de semni ficație teoretic = 0,05).

8
4. Rezultate

Tabel 1. Statistici descriptive

Variabilă Procente
(%) Medie
( ̅) Abatere
standard
(S)
„Fericirea în cuplu”1
1. foarte nefericit
2. nu prea fericit
3. destul de fericit
4. foarte fericit
1%
7%
58%
34%

3

1
Total % 100%
Total n 875
„Sentimentele de iubire dintre
parteneri”
1. foarte slabe
2. destul de slabe
3. destul de puternice
4. foarte puternice

1%
4%
56%
39%

Total % 100%
Total n 861
„Durata de cunoaștere dintre
parteneri”
___ ani

25
16
Total n 907
„Venitul din gospodărie”2
___ milioane
12
9
Total n 1203
„Mulțumirea față de implicarea
partenerului în treburile
casnice”
1. deloc mulțumit
2. nu prea mulțumit
3. destul de mulțumit
4. foarte mulțumit

3%
9%
38%
50%
Total % 100%
Total n 867

Volumul eșantionului = 1400

1 Pentru variabila dependentă „fericirea în cuplu” (variabilă ordinală de tip Likert) am
calculat media și abaterea standard, însă acestea nu sunt relevante pentru obiectivul
cercetării.
2 Pentru variabila independentă „venit” am raportat media și abaterea standard după
eliminarea valorilor extreme.

9
Analizând Tabelul 1, procentele ne arată că românii au ales:
 cel mai frecvent nivel de fericire în cuplu este „destul de fericit„ (58%);
 cele mai frecvente sentimente de iubire dintre parteneri sunt „destul de puternice”
(56%)
 cel mai frecvent nivel de mulțumire față de implicarea partenerului în treburile
casnice este „foarte mulțumit” (50%)
De asemenea, durata de cunoaștere dintre parteneri este, în medie, de 25 ani. Media
calculată pentru venitul din gospodărie al respondenților este de 12 milioane. În ceea ce
privește abaterea standard, pe care am calculat -o pentru variabilele metrice independente
(„durata de cunoaștere dintre parteneri” și „ven itul din gospodărie”), ne indică faptul că
grupul este suficient de omogen, răspunsurile indivizilor fiind asemănătoare deoarece,
diferențele dintre medie și abatere standard, calculate pentru fiecare variabilă în parte, nu
sunt foarte mari.

Grafic 1. Di stribuția variabilei dependente

Graficul de tip bară ne arată că majoritatea românilor erau destul de fericiți în cuplu
(58%) în anul 2008 conform cercetării despre „Viața de familie” (Popescu et al.) , în timp ce
doar 1% se declarau foarte nefericiți în relație.

10
Tabel 2. Tabel de contingență între fericirea în cuplu și sentimentele de iubire dintre
parteneri

Sentimentele de iubire dintre parteneri
1.
foarte
slabe 2.
destul
de
slabe 3. destul
de
puternice 4. foarte
puternice Total

Fericirea
în cuplu 1. foarte
nefericit 50% 3% 0 1% 1%
2. nu prea
fericit 25% 50% 6% 2% 6%
3. destul
de fericit 13% 44% 77% 34% 58%
4. foarte
fericit 12% 3% 17% 63% 35%
Total % 100% 100% 100% 100% 100%
Total (N) 8 38 482 333 861

Chi-square = 550, p = 0.001 (rotunjit)
Valorile îngroșate (cu bold) sugerează o valoare pozitivă pentru reziduurile ajustate
standardizate.
Valorile subliniate sugerează o valoare negativă pentru reziduurile ajustate standardizate.
Volumul eșantionului = 1400

Analizând tabelul de contingență între fericirea în cuplu și sentimentele de iubire
dintre parteneri, se constată că nivelul de semnificație calculat (0.001) este mai mic decât
nivelul de semnificație teoretic (0.05), ceea ce înseamnă că relația dintre cele două variabile
este semnificativă statistic. În acest sens, vom respinge ipoteza de nul a independenței celor
două variabile, potrivit căreia sentimentele de iubire dintre parteneri nu influențează
fericirea în cuplu. Totodată, accept ipoteza alternativă, existând probabilit atea ca între
sentimentele de iubire dintre parteneri și fericirea în cuplu să fie o asociere. Cu alte cuvinte,
există probabilitatea mai mare ca indivizii care au sentimente de iubire mai intense să aibă o
relație de cuplu mai fericită decât cei aflați la polul opus. Așadar, ceea ce mi -am propus să
observ cu privire la faptul că, dacă sentimentele de iubire dintre parteneri sunt puternice,
atunci fericirea în cuplu este mare, se potrivește cu informațiile oferite de cercetători pe
această temă . Potrivit st udiului „Viața în cuplu”, pentru o relație fericită, „atât pe ansamblul
populației, cât și la nivelul celor mai importante categorii sociodemografice (vârsta și
educația), pe primul loc se află iubirea, fiind considerată esențială și aflându -se la o difere nță
considerabilă de restul opțiunilor ” (Bădescu et al., 2007, p. 7). Prin urmare, iubirea este o
condiție importantă pentru ca o relație de cuplu să fie fericită.

11
Tabel 3. Tabel de contingență între fericirea în cuplu și durata de cunoaștere dintre p arteneri

Durata de cunoaștere dintre parteneri
1. 1-20 ani 2. 21 -40
ani 3. peste
40 ani Total

Fericirea în
cuplu 1. foarte
nefericit 2% 1% 1% 2%
2. nu prea
fericit 4% 8% 9% 6%
3. destul de
fericit 51% 64% 63% 58%
4. foarte
fericit 43% 27% 27% 34%
Total % 100% 100% 100% 100%
Total (N) 380 328 163 871

Chi-square = 30, p = 0.001 (rotunjit)
Valorile îngroșate (cu bold) sugerează o valoare pozitivă pentru reziduurile ajustate
standardizate.
Valorile subliniate sugerează o valoare negativă pe ntru reziduurile ajustate standardizate.
Volumul eșantionului = 1400

În urma analizei tabelului de contingență între fericirea în cuplu și durata de
cunoaștere dintre parteneri, se remarcă faptul că nivelul de semnificație calculat (0.001) este
mai mic d ecât nivelul de semnificație teoretic (0.05), ceea ce sugerează că relația dintre cele
două variabile este semnificativă statistic. În acest sens, vom respinge ipoteza de nul a
independenței celor două variabile, potrivit căreia durata de cunoaștere dintre partenerei nu
influențează fericirea în cuplu. Totodată, accept ipoteza alternativă, existând probabilitatea
ca între durata de cunoaștere dintre parteneri și fericirea în cuplu să fie o asociere. Cu alte
cuvinte, există o probabilitate mai mare ca parten erii care se cunosc de o perioadă mai
îndelungată de timp, să fie mai fericiți în cuplu decât ceilalți care se află la polul opus.
Literatura de specialitate confirmă acest lucru, astfel încât ceea ce mi -am propus să observ
cu privire la faptul că, cu cât durat a de cunoaștere a partenerului crește, cu atât fericirea în
cuplu este mai mare, se potrivește cu informațiile oferite de cercetători pe această temă :
„cunoașterea partenerului este unul dintre factorii importanți pentru o legătură solidă cu
fericirea în relațiile de cuplu” (Epstein, 2013) . Prin urmare, cunoașterea partenerului
presupune o legătură solidă cu fericirea în relațiile de cuplu.

12
Tabel 4. Tabel de contingență între fericirea în cuplu și venitul din gospodărie

Fericirea în cuplu
1. foarte
nefericit 2. nu
prea
fericit 3. destul
de fericit 4. foarte
fericit Total % Total
(N)

Venitul din
gospodărie 1. niciun
venit 14% 14% 43% 29% 100% 7
2. 0,9 – 5
milioane 2% 18% 55% 25% 100% 133
3. 5,1 – 10
milioane 1% 4% 65% 30% 100% 236
4. 10,1 –17
milioane 0 6% 58% 36% 100% 174
5. 17,1 –
20
milioane 1% 7% 54% 38% 100% 77
6. peste 20
milioane 0 2% 54% 44% 100% 136
Total 1% 7% 59% 33% 100% 763

Chi-square = 61, p = 0.001 (rotunjit)
Valorile îngroșate (cu bold) sugerează o valo are pozitivă pentru reziduurile ajustate
standardizate.
Valorile subliniate sugerează o valoare negativă pentru reziduurile ajustate standardizate.
Volumul eșantionului = 1400

În urma analizei efectuate pe baza tabelului 4, constatăm că nivelul de semni ficație
calculat (0.001) este mai mic decât nivelul de semnificație teoretic (0.05), relația dintre cele
două variabile fiind semnificativă statistic. În acest sens, vom respinge ipoteza de nul a
independenței celor două variabile, potrivit căreia venitul din gospodărie nu influențează
fericirea în cuplu. Totodată, accept ipoteza alternativă, existând probabilitatea ca între
venitul din gospodărie și fericirea în cuplu să fie o asociere. Cu alte cuvinte, există
probabilitatea ca cei care au un venit în gosp odărie mai mare să fie mai fericiți în cuplu decât
celelalte grupuri. Prin urmare, ceea ce mi -am propus să observ cu privire la faptul că, cu cât
venitul din gospodărie crește, cu atât fericirea în cuplu este mai mare, se potrivește cu
informațiile oferite de cercetători pe această temă. Astfel, cuplul conjugal se focalizează pe
realizarea unor venituri suficien te pentru satisfacerea nevoilor: funcția economică a familiei
rezidă, în principal, în „realizarea unor venituri suficiente pentru satisfacerea nevo ilor și
organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun de venituri și cheltuieli” (Apostu,
2015, p. 27). Cu toate acestea, așa cum a descoperit și Daniel Kahneman (2010) , fericirea, în
funcție de venit, crește până la un anumit punct, după care se va menține constantă.

13
Tabel 5. Tabel de contingență între fericirea în cuplu și mulțumirea față de implicarea
partenerului în treburile casnice

Mulțumirea față de implicarea partenerului în treburile casnice
1. deloc
mulțumit 2. nu prea
mulțumit 3. de stul de
mulțumit 4. foarte
mulțumit Total

Fericirea în
cuplu 1. foarte
nefericit 17% 2% 1% 1% 1%
2. nu prea
fericit 37% 27% 5% 2% 7%
3. destul de
fericit 42% 67% 71% 47% 58%
4. foarte
fericit 4% 4% 23% 50% 34%
Total % 100% 100% 100% 100% 100%
Total (N) 24 78 327 439 868

Chi-square = 255, p = 0.001 (rotunjit)
Valorile îngroșate (cu bold) sugerează o valoare pozitivă pentru reziduurile ajustate
standardizate.
Valorile subliniate sugerează o valoare negativă pentru reziduurile ajustate stand ardizate.
Volumul eșantionului = 1400

Pe baza analizei tabelului 5, se observă că nivelul de semnificație calculat (0.001) este
mai mic decât nivelul de semnificație teoretic (0.05), relația dintre cele două variabile fiind
semnificativă statistic. În ac est sens, vom respinge ipoteza de nul a independenței celor două
variabile, potrivit căreia mulțumirea față de implicarea partenerului în treburile casnice nu
influențează fericirea în cuplu. Totodată, accept ipoteza alternativă, existând probabilitatea
ca între mulțumirea față de implicarea partenerului în treburile casnice și fericirea în cuplu să
fie o asociere. Cu alte cuvinte, probabilitatea este mai mare ca cei care sunt mulțumiți de
implicarea partenerului în treburile casnice să fie mai fericiți în relația de cuplu față de
celelalte grupuri. Literatura de specialitate confirmă acest lucru, astfel încât ceea ce mi -am
propus să observ cu privire la faptul că, dacă individul este mulțumit de măsura în care
partenerul de cuplu se implică în treburile cas nice, atunci fericirea este mai mare, se
potrivește cu informațiile oferite de cercet ători pe această temă: „o distribuție echitabilă
între parteneri a treburilor casnice, le asigură acestora probabilitatea unui nivel ridicat de
fericire în cuplu, evitând eventualele conflicte conjugale” (Popescu, 2002, p. 23). Prin
urmare, diviziunea treburilor casnice în cuplu asigură nivelul de fericire dintre parteneri.

14
Tabel 6. Regresie multiplă

Variabile Coeficientul
nestandardizat
(B) Coeficientul
standardizat ( β) P
(Constant) 1,19 0,00
Sentimentele de iubire dintre parteneri 0,40 0,40 0,00
Durata de cunoaștere dintre parteneri 0,00 -0,01 0,73
Venitul din gospodărie 0,01 0,09 0,01
Mulțumirea față de implicarea partenerului
în treburile casnice 0,20 0,25 0,00

Volumul total al eșantionului = 1400
Volumul pe care este realizată analiza = 735
R Square = 32%
Valorile colorate cu roșu evidențiază variabile semnificative statistic.
Valorile colorate cu galben evidențiază variabile nesemnificative statistic.

Analizând tabelul de regresie prezentat mai sus, observăm ce se întâmplă cu fericirea
în cuplu atunci când controlăm sentimentele de iubire dintre parteneri, respectiv durata de
cunoaștere dintre parteneri, venitul din gospodărie și mulțumirea față de implica rea
partenerului în treburile casnice. Ipoteza mea este că toate variabilele independente au un
efect semnificativ statistic asupra fericirii în cuplu.
Pentru variabila independentă principală, și anume sentimentele de iubire dintre
parteneri, se observă faptul că influențează fericirea în cuplu, întrucât valoarea p calculată
este mai mică decât nivelul de semnificație teoretic, pe care am decis să îl utilizez ca
referință (0,001 <0,05), ceea ce confirmă așteptările mele și corespunde cu literatura de
spec ilitate. Astfel, potrivit literaturii de specialitate, intensitatea sentimentelor de iubire
dintre parteneri are o importanță deosebită în consolidarea fericirii în cuplu. Conform
studiului „Viața în cuplu” , pentru o relație fericită, „atât pe ansamblul po pulației, cât și la
nivelul celor mai importante categorii sociodemografice (vârsta și educația), pe primul loc se
află iubirea, fiind considerată esențială și aflându -se la o diferență considerabilă de restul
opțiunilor ” (Bădescu et al., 2007, p. 7). Coef icientul de regresie nestandardizat (B) ne arată
faptul că relația dintre fericirea în cuplu și sentimentele de iubire dintre parteneri este
pozitivă și atunci când sentimentele de iubire cresc cu o unitate, fericirea în cuplu crește cu
0,40 puncte pe scal ă. De asemenea, se observă faptul că sentimentele de iubire dintre
parteneri contribuie cel mai mult la explicarea fericirii în cuplu, fiind cel mai important
predictor potrivit coeficientului de regresie standardizat (β = 0,40).
În ceea ce privește durat a de cunoaștere dintre parteneri, lucrurile sunt diferite. Se
pare că această variabilă independentă nu influențează fericirea în cuplu, întrucât valoarea p
calculată este mai mare decât nivelul de semnificație teoretic pe care am decis să îl utilizez
ca referință (0,73 >0,05). Astfel, vom accepta ipoteza de nul a a independenței celor două
variabile, potrivit căreia durata de cunoaștere dintre parteneri nu influențează fericirea în
cuplu. În acest sens, datele statistice nu sunt conform așteptărilor mele, c ontrazicând de
altfel și literatura de specialitate care susține ideea conform căreia „cunoașterea
partenerului este unul dintre factorii importanți pentru o legătură solidă cu fericirea în
relațiile de cuplu ” (Epstein, 2013). Relația nesemnificativă stati stic dintre fericirea în cuplu și

15
durata de cunoaștere dintre parteneri poate fi explicată prin faptul că: a) mediile populațiilor
sunt diferite; b) efectul duratei de cunoaștere dintre parteneri este de fapt mai mic sau
inexistent atunci când controlăm ce lelalte variabile; c) poate fi o relație iluzorie. Pentru a
demonstra cele susținute anterior, voi realiza un tabel de regresie simplă pentru a observa
relația dintre fericirea în cuplu și durata de cunoaștere dintre parteneri.

Tabel 7. Regresie simplă

Variabile Coeficientul
nestandardizat
(B) Coeficientul
standardizat (β) P
(Constant) 3,41 0,00
Durata de cunoaștere dintre parteneri -0,01 -0,15 0,00
R Square = 2%
Valorile colorate cu roșu evidențiază variabile semnificative statistic.

Observăm că va loarea p calculată este mai mică decât nivelul de semnificație
teoretic, pe care am decis să îl utilizez ca referință (0,001 <0,05), ceea ce presupune că durata
de cunoaștere dintre parteneri pare să influențeze fericirea în cuplu. Cu toate acestea,
remarcă m că valoare este foarte mică, indicând faptul că doar 2% din variația fericirii în
cuplu pare să fie explicată de durata de cunoaștere dintre parteneri. Astfel, atunci când am
adăugat și celelalte variabile independente, acestea au contribuit ca fa ctor pentru explicarea
variabilei dependente și anume, fericirea în cuplu. Mai mult decât atât, întrucât în științele
socio —umane regresia presupune o analiză riguroasă, deoarece variabilele analizate au o
mare încărcătură subiectivă, se impune existența m ai multor studii de specialitate pentru a
putea confirma/infirma la modul absolut o anumită teorie, cu atât mai mult cu cât în cazul
de față vorbim despre fericirea în cuplu, un concept relativ.
Cea de -a treia variabilă independentă – venitul din gospodăr ie – influențează fericirea
în cuplu, astfel încât valoarea p calculată este mai mică decât nivelul de semnificație teoretic,
pe care am decis să îl utilizez ca referință (0,01 <0,05), ceea ce confirmă așteptările mele și
corespunde cu literatura de specili tate. Conform studiilor, funcția economică a familiei
rezidă, în principal, în „realizarea unor venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor și
organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun de venituri și cheltuieli ” (Apostu,
2015 , p. 27). Cu to ate acestea, Daniel Kahneman remarcă ideea conform căreia „cu cât
venitul unei persoane crește, cu atât și satisfacția crește, însă, în cele din urmă, factorul
social și fizic sunt cele care dau nota generală: dacă acea persoană are dureri de cap sau își
petrece singură ziua, acești factori ar putea fi hotaratori” (Kahneman, 2010). Coeficientul de
regresie nestandardizat (B) ne arată faptul că relația dintre fericirea în cuplu și venitul din
gospodărie este pozitivă și cu cât venitul din gospodărie crește c u o unitate, cu atât fericirea
în cuplu crește cu 0,01 puncte pe scală. De asemenea, potrivit coeficientului de regresie
standardizat, se observă faptul că venitul din gospodărie contribuie cel mai puțin, dintre
toate variabilele independente alese, la exp licarea fericirii în cuplu (β = 0,09).
Mulțumirea față de implicarea partenerului în treburile casnice este a patra variabilă
independentă aleasă, care influețează și ea fericirea în cuplu, deoarece valoarea p calculată
este mai mică decât nivelul de semn ificație teoretic, pe care am decis să îl utilizez ca
referință (0,001 <0,05), ceea ce confirmă așteptările mele și corespunde cu literatura de
specilitate. Conform teoriei, „o distribuție echitabilă între parteneri a treburilor casnice, le

16
asigură acestora probabilitatea unui nivel ridicat de fericire în cuplu, evitând eventualele
conflicte conjugale ” (Popescu, 2002 , p. 23). Coeficientul de regresie nestandardizat (B) ne
arată faptul că relația dintre fericirea în cuplu și mulțumirea față de implicarea part enerului
în treburile casnice este pozitivă și cu cât mulțumirea față de implicarea partenerului în
treburile casnice crește cu o unitate, cu atât fericirea în cuplu crește cu 0,20 puncte pe scală.
Totodată, tabelul de regresie ne arată că β (coeficientul de regresie standardizat) are
valoarea de 0,25.

17
5. Bibliografie

Apostu, I. (2015). Căsătoria între stabilitate și disoluție. București, Tritonic
Bădescu, G., Kivu, M., Popescu, R., Rughiniș, C., Sandu, D. și Voicu , O. (2007). Viața în cuplu .
Fundația SOROS România [Online] Disponibil pe:
http://www.fundatia.ro/sites/default/files/BOP_Viata%20de%20Cuplu.pdf [Accesat la data
de: 14.11.2016]
Epstein, R. (2013). The Key to Happy Relationships? It’s Not All About Communication.
[Online] Disponibil pe: http://healthl and.time.com/2013/08/16/the -key-to-happy –
relationships -its-not-all-about -communication/ [Accesat la data de: 27.10.2016]
Ghițulescu, C. (2004). În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara
Românească a secolului al XVIII -lea. București, Humanitas
Giddens, A. (2000). The Transformation of Intimacy: Love, Sexuality and Eroticism in Modern
Societies. Cambridge, Polity
Kahneman, D. (2010). Enigma experienței și a memoriei. [Online] Disponibil pe:

uage=ro#t -50190 [Accesat la data de: 14.11.2016]
Mărginean, I. (2010). Calitatea vieții în România. București, Expert
Olaru, M. (2013). Cum atingem fericirea? O perspectivă științifică asupra modului în care
învățăm să ne bucurăm . [Online] Disponibil pe: http://www.descopera.ro/cultura/10897546 –
cum -atingem -fericirea -o-perspectiva -stiintifica -asupra -modului -in-care -invatam -sa-ne-
bucuram [Accesat la data de: 04.02.2017]
Popescu, R. (2002). Situația familiei și a copilului în societatea românească . În Mărginean, I.
și Balașa, A. (coord.) (2002). Calitatea Vieții în România . București, Expert
Popescu, R., Ștefănescu, M., Tufiș, P., Voicu, O. și Sa ndu, D. (2008). Viața de familie – raport
preliminar . Fundația SOROS România [Online] Disponibil pe:
http://datedeschise.fundatia.ro/wp -cont ent/uploads/2014/11/viata -de-familie -raport –
preliminar.pdf [Accesat la data de: 14.11.2016]
Sternberg, R.J. (2010). Săgeata lui Cupidon. București, Trei
Veenhoven, R. (2012). Happiness, Also Known as „Life Satisfaction” and „Subjective Well –
Being” . În Lan d, K. C., Michalos, A. C. și Sirgy, J. M. Sirgy (coord.) (2012). Handbooks of Social
Indicators and Quality of Life Research . Dordrecht, Springer
Vlăsceanu, L. (coord.) (2011). Sociologie . Iași, Polirom
Voinea, M. (2005). Familia contemporană. Mică enciclo pedie. București, Focus