Fenomenul Violenței In Familie

Introducere

Violența în familie conform Legii Republicii Moldova nr 45 din 2007 este în general definită ca orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau verbal, săvârșită prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic, cauzând prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de familie contra unor alți membri de familie, inclusiv contra copiilor, precum și contra proprietății comune sau personale.

Exercitată mai ales împotriva femeilor, violența în familie este considerată ca fiind una din formele cele mai grave de încălcare a drepturilor acestora, și una din cauzele majore de distrugere a relațiilor familiale, zilnic putem enumăra, un număr mare de femei care sunt victime ale actelor de agresiune fizică, psihică sau sexuală în chiar propriile lor familie.

În Republica Moildova, violența în familie este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplul fapt că multe dintre aceste acte de violență nu sunt raportate poliției, sau de multe ori părțile ajung la mediere, ne privind la faptul că în prezent există o continuă creștere a numărului de cazuri de violență în familie, acest fenomen rămâne în cele mai multe cazuri un secret de familie.

Fenomenul violenței in familie și problematica acesteia a intrat relativ recent în atenția opiniei publice, ca urmare a soluționării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tot mai multor cazuri de agresiune asupra femeii și a altor membri de familie care sa soldat cu succes, astfel soluționarea fenomenului de înalta Curte și obligând tot mai mult Guvernul să respecte legile învigoare, a impulsionat organizațiile care activează în domeniul drepturilor omului și alți reprezentanți ai societății civile să abordeze fenomenul dintr-o nouă perspectivă și să îl impună pe agenda publică ca fiind o problemă reală, eminentă, periculoasă și foarte răspândită.

 Violența domestică asupra femeii este tema prezentei disertații în cadrul căreia voi încerca să analizez ce înseamnă violența domestică, care sunt formele violenței în familie și cauzele ce au influențat la săvârșirea acestui fenomen, care este relația dintre agresor și victimă. Nu am putut trece cu privirea la acele metode care influențează la stoparea acestui fenomen deaceia am relatat mai detaliat care sunt măsurile de prevenire a violenței în familie, în ce mod sau mai bine zis pe ce legi se bazează organele abilitate la soluționarea acestui fenomen, care sunt instituțiile și organele abilitate cu privire la sesizarea și soluționarea fenomenului de violență în familie, și nu în ultimul rând am adus și niște exemple concrete de cazuri de violență în famile.

Am ales aceasta tema din motivul că violența în familie reprezintă o acțiune violentă dusă la îndeplinire de unul din membrii familiei. Amploarea violenței în familie în prezent, constitue, una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă zi de zi societatea contemporană, printre care se numără și Republica Moldova. Deseori abuzul în familie, în special asupra femeii, poate cuprinde toate formele de agresiune care se pot exercita în cadrul căminului familial precum: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni și familie, amenințări și atacuri care, în unele cazuri, pot duce la moartea unuia din parteneri, exercitată asupra membrilor familiei fiind în relație de căsătorie cât și a celor ce se află în relație de concubinaj sau a celor care nu conlocuiesc, astfel, putem vorbi de abuzul asupra soție, abuzul în privința copiilor care poate fi realizat de părinți, frați, părinți vitregi sau alt membru al familiei, precum putem vorbi și de abuzul asupra persoanelor în etate efectuat de membrii familiei care îi au în îngrijire.

În ce privește actualitatea temei, aș putea spune că violența în familie asupra femeii este o temă actuală din motivul că în fie ce zi un număr tot mai mare de oameni întâlnim acest fenomen în stradă, școlă, locuri publice, în ziare locale și nu în ultimul rând, fiind și cea mai gravă, acasă unde este considerat drept „cuibul” fenomenului violnței în familie. Cel puțin odată în viață fiecare om din lume a fost victimă a minim unui fel de violență în familie.

Violența domestică față de femei rămâne totuși o problemă actuală în toate țările lumii în special în Republica Moldova, ne privind la faptul că există puține date statistice oficiale în privința acestui fenomen ce permite să indice proporțiile reale ale acestui fenomen, fapt ce se datorează ratelor nesemnificative de raportare a cazurilor. Mai mult, violența în familie este tradițional acceptată de multe familii din Republica Moldova și de cele mai multe ori are loc  pe tritoriul caselor proprii, nefiind considerată o încălcare a drepturilor omului, ci mai degrabă ca o probleă peronală. Un exemplu ar fi că pedeapsa corporală aplicată copiilor ca metodă de disciplinare este de cele mai multe ori considerată un drept al părinților, iar vătămarea corporal a femeilor este considerată drept o lecție dată femeii ce nu dorește să asculte de al său bărbat, aceasta fiin o măsură care nu necesită prea mult timp sau cunoștințe speciale, dar, are un efect imediat de supunere

Obiectul cercetării îl constituie descoperirea, sesizarea și soluționarea fenomenului de violență în familie prin aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a violenței în familie de organele abiliatea în domeniu

Scopul tezei: Scopul prezentei lucrări constă în informarea în masă largă a societații civile despre acest grav fenomen cu care se confruntă zi de zi, de a dezvălui drepturile și măsurile de protecție ale victimei violenței în familie pentru soluționarea cauzei, de a analiza geneza agresiunii în societatea umană, în special, factorii ce determină manifestarea violenței în diferite sisteme sociale, precum și centrele active de pe teritoriul republicii Moldova.

Obiectivele principale: Pentru atingerea acestui scop mi-am propus următoarele obiective:

Să defines conceptual de violență în familie

Să enumăr formele violenței în familie și care sunt cauzele ce au determinat la săvârșirea acetui fenomen

Să descriu cadrul legislative național, precum și să enumăr toate autoritățile abilitate cu funcția de prevenirea a violenței în familie

Să discut despre cele mai active centre din Republica Moldova

Să reamintesc primele cazuri de violență în familie care au fost soluționate de CEDO.

Importanța lucrării: O cunoaștere mai amănunțită formelor violenței în familie, care de cele mai multe ori se consumă în spațiu privat al celor doi, agresorul și victima, din motivă că informațiile despre gradul de răspândire acestui fenomen și vravitatea lui, sunt în mare parte, lacunare, iar eforturile de a preveni sau a ameliora răspândirea acestui fenomen sunt relative puține si uneori lipsite de înțele, necesare unei victim ale vilenței în familie.

Nu mai puțin importante sunt dezvoltarea servicilor sociale și serviciilor sociale pentru agresori, care ar ajuta la promovarea valorilor spirituale și atenuarea agresivității, care ar crea o anumită stabilitate și siguranță în ziua de mâine. Precum și organelor competente în domeniu, abilitate cu funcția de a atrage ma-i multă atenție cazurilor de violență în familie, și de a ajuta victimele să renunțe la o viață plină de agresiune și să beneficieze de sprijinul statului în încercarea de a-și reface viața încontinuare, de a impune sancțiuni drastice agresorilor, în același timp, acordându-le șansa de a se reabilita.

Lucrarea este structurată în mai multe capitole:

În Capitolul 1 intitulat Violența în familie aspecte generale sunt prezentate delimitările conceptuale ale termenului de violență, precum și care sunt caracteristicile și formele violenței în familie, care este relația dintre agresor și victimă, cauzele care au soldat la săvârșirea fenomenului de violență în familie

Capitolul II este denumitViolența conjugală și efectele ei asupra femeii victime sau Măsurile de protecție aplicate victimei în acest capitol am apordat o temă largă a violenței în familie și anume care sunt legile privind combaterea și stoparea violenței în familie de care se bazează organele abilitate, ce măsuri de protecție sunt luate pentru protejarea victimei violenței în familie, centrele active din Republica Moldova de care pot beneficia persoanele recunoscute victime ale ciolenței în familie, am descris și centru pentru agresori din Drochia care asigură instruirea agresorilor pentru minimizarea și stoparea cazurilor de violență în familie.

În ce privește capitolul III am adus două exemple de violență în familie care nu au putut fi soluționate de justiția Republicii Moldova , fiind primele cazuri soluționate de CEDO, și relatări din presă pe cazurile date.

În concluzie pot afirma cǎ violența este privitǎ ca fiind parte întegratǎ și indispensabilǎ a condiției umane de trai, și, deși ea trebuie percepută ca fiind ilegală încălcând drepturile omului, ea este totodatǎ considerată intrinsecǎ manifestǎrilor rațiunii în tegrându-se în geneza cunșțiinței.

Dacă e să explicăm faptul că violența din cadrul familiei, până nu demult, nu a fost privită ca o problemă socială, o putem explica prin faptul că mulți indivizii umani percepe acest fenomen, mulți considerândo și în prezent, ca fiind un comportament uman normal dintre un soț și o soție, fie că o consideră o problemățică prea intimă, prea delicată pentru a fi făcută și dezbătută în public, și de aceia hotărăsc să o rezolve în cadrul familial.  

Capitolul I Violența în familie aspecte generale

Definirea conceptului de violență domestică

Violența în familie afost și până în prezent este una dintre marile probleme ale lumii contemporane, mass-media adesea ne informează în permanență cu privire la diversele manifestări ale acestui fenomen: de la cele mai agresive – crime, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, vătămări corporale – și până la formele mai puțin agresive – violențele verbale, violență psihică toate acestea fiind susținute de o serie de imagini ale fenomenului violențe în famile. Imaginile terifiante întâlnite în ajoritatea articolelo rdin presa scrisă și cea vorbită pot constitui adevărați stimuli de publicitate care deseori găsesc adăpostire în cazul persoanelor influențabile și a celor cu un comportament deviant, însă în această categorie nu putem exclude și persoanele sau familiile social vulnerabile care sunt adesea afectate de acest fenoment devastator.

Pentru înțelegerea, delimitarea, repartizarea descoperirea și prevenirea violenței și a infracțiunilor săvârșite prin toate formele violenței în familie trebuie percepută complexitatea acestui fenomen, modalitățile de manifestare, precum și cauzele declanșatoare printre care un rol primordial îl deține tipul personalității umane.

Așa cum remarca Constantin Pletea în lucrarea sa “Violența îndreptată împotriva persoanei” “evoluția societății contemporane scoate în evidență un aspect cutremurător care afectează toate segmentele sociale și anume, creșterea fără precedent a criminalității în general, a celei cu violență în special”. Studiul asupra cauzelor care generează creșterea fenomenului de violență presupune explicații diverse în funcție de societatea în care se manifestă agresorul și victima, în funcție de zona geografică, de aria politicului, economicului, juridicului etc. De asemenea, pentr-u descoperirea cauzelor și definirea violenței trebuie să luăm în vedere și criteriile istorice, culturale, dar mai cu seamă cele normative existente la un moment dat în societate și totodată, variabilitatea acestor criterii de la o societate la alta.

Cu toate acestea definirea conceptului de “violență”, indiferent de gama largă de aplicare, este foarte greu, din motivul că poate fi ușor confundat cu conceptul de “agresivitatea”, însă prin “agresivitate” înțelegem un comportament distructiv și violent orientat spre persoane, spre obiecte sau spre sine.

Însă datorită faptului că noțiunea de “violență” este adesea corelată cu noțiunea de “agresivitate”, majoritatea analizelor ne duce cu ideea că agresivitatea ține mai mult de instinct, în timp ce violența ține mai mult de cultură, educație, de context în general.

În majoritatea literaturilor de specialitate ne arătat că prin violența este actul material prin care forța fizică este folosită pentru a pricinui o suferință sau pentru a exercita o presiune asupra unei persoane, este opusul armoniei afective, care implică impulsivitate, nestăpânire, brutalitate, forță și putere

Conform dicționarului encicloperdic de psihiatrie violența este “o acțiune umană care presupune intensitate, brutalități realizate cu ajutorul forței, aceasta fiind îndreptată împotriva unei persoane, situații, instituții, comunități sau a oricărui alt obiect, acțiune în urma căreia obiectul poate fi distrus”. În prezent, acest fenomen este numit tot mai mult violența familială. Violența în familie există nu numai pe plan național, ci și pe plan internațional, constituind una dintre preocupările importante ale Organizației Națiunilor Unite care a adoptat o serie de acte și documente în scopul prevenirii acestui fenomen. Violența continuă la nivelul organizațiilor grupale precum violența stadală sau de limbaj, urmând apoi la nivel de mass-media, pentru ca în final să ajungă la formele extreme cum sunt terorismul și crima organizată.

Dacă e să definim conceptul de violențǎ în familie, putem spune că violența are ca și rǎdǎcinǎ cuvântul “vis” echivalent cu cuvântul “forțǎ” și care face trimitere la ideea de putere, de dominație, de utilizare a superioritǎții fizice, a forței unui îndivid asupra altui îndivid.

În sensul penal al legii violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Violența în familie este un model de comportament de control venită din partea agresorului față de victimă, unele din aceste acțiuni devenind chiar criminale, care includ dar nu se limitează la atacuri fizice, atacuri sexuale, abuz emoțional, săvârșite prin izolare sau constrîngere economică, uneori fiind însoțite de amenințări, urmăriri și intimidări. Aceste comportamente sunt utilizate de agresor pentru a controla partenerul sau de viață. Comportamentul violent poate fi îndreptat atât asupra partenerului de viață precum soție sau concubină, precum și asupra altor membri ai familiei precum copii, părinții, copii adoptivi etc. cu intenția de a controla partenerul intim.

Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.

Violența în familie se manifestă sub următoarele forme:

violență fizică

violență sexuală  

violență psihologică

violență spirituală 

violență economică 

Violența în familie în marea majoritate a cazurilor afectează calitatea vieții cuplului în întregime. Ca orice fenomen de ordin social violenta in familie implică: atât „costuri” morale, caracterizate prin acele costuri care vor afecta relația dintre parteneri, de obicei destrămarea familiilor, dezorganizarea relațiilor părinți-copii, scăderea moralității, creșterea criminalității în societate etc. cât și „costuri” social-economice unde putem enumera creșterea numărului concediilor și pensiilor medicale, scăderea productivității muncii, creșterea mortalității, mărirea cheltuielilor pentru pedepsirea agresorilor și reabilitarea victimelor etc.

Conceptul de „violență în familie” este destul de amplu și cuprinde violența domestică deobicei fiind înțeleasă ca violența ce apare între parteneri, fie ei soți sau concubini, însă și violența asupra copiilor, batrânilor sau altor rude. Dacă e să vorbim despre violența domestică mai aprofundat, putem spune că aceasta reprezintă o serie repetată de comportamente coercitive și de atac fizic, sexual și psihic pe care o persoană le manifestă față de partener, în scopul controlării și dominării acestuia, utilizând forța și/sau profitând de incapacitatea victimei de aparare, ce apare în cadrul unei relații de cuplu . 

Fenomenul de violență domestică, din păcate, este prezent în viața noastră de zi cu zi, mai aproape sau mai departe de căminul nostru, de valorile noastre, de obiceiurile privind rezolvarea conflictelor și cele privind autocontrolul asupra impulsurilor. Evantaiul formelor de violență este larg, cuprinzând toate aspectele personalității .

Violența în familie a fost considerată mult timp o variantă de manifestare obișnuită în familiile social vulnerabile, dezorganizate și grupurile marginale, defavorizate social, dar s-au observat comportamente similare și în cazul familiilor cu un grad social mai ridicat, care nu sunt dispuse să le recunoască, aducând o imagine falsă, mai scăzută, a amplorii acestui fenomen.

În mare parte, victimele violenței fizice în context familial sunt supuse mai multor acte de agresiune în decursul timpului, iar rezultatele imediate ale violenței fizice sunt următoarele: vătămări corporale grave, provocarea de handicapuri sau chiar a morții victimei, dereglări psihice, comoții cerebrale, etc. însă pe parcursul timpului, victimele violenței în familie obțin afecțiuni cronice, gastrointestinale, psihosomatice, tulburări alimentare și stres post-traumatic.

Definirea noțiunii de violență, indiferent de natura sau de formele existente, reprezintǎ un proces destul de complicat în sine, care se realizeazǎ întotdeauna dupǎ anumite criterii, ce apar configurate la nivelul codurilor culturale și care au apărutdatorită unei evoluții istorice, dezvoltare ce poate diferi în dependență de la o societate la alte, precum și de la o etapă istoricǎ la alta.

Deseori când vorbim despre violența în famile este necesar de a ne referi anume la caracterul fiecărei persoane ce-și trăiește viața în prezent al acesteia, iar acest caracter se referă la doua aspecte importante și anume în divizii concret istorici pe de o parte și societǎțile determinate de cealaltă parte. 

Una dintre explicațiile violenței domestice, general acceptată, este ceea care consideră fenomenul ca fiind o remiscență a societății patriarhale în cadrul căreia loialitatea datorată “liderului” se baza pe puterea lui de a dispune de bunurile propri, în clusiv de femeie și copii. 

Din acest motiv cercetǎrile și studiile întreprinse de-a lungul timpului au relevat faptul cǎ violența se poate întâlni în multe aspecte ale vieții unei persoane, pornind de la procesul socializǎrii, în ansamblul sǎu, la nivelul discursului rațional și la nivelul formǎrii conștiinței umane, cât și la nivelul organizǎrii și funcționǎrii în instituțiilor sociale și al societǎților în ansamblul lor. 

Violența împotriva femeii în familie este un rezultat al inegalității de gen și discriminării care sunt acceptate socialmente și, astfel, rămîn a fi pe larg nesancționate, acest fapt este confirmat, atît de opiniile și de cunoștințele femeilor intervievate, cît și de participanții la interviurile de grup și celor care au fost intervievați în profunzime. major pentru realizarea egalității de gen.

Caracteristici și forme principale ale violenței femeii

Violența în relația de cuplu se traduce prin atitudini și conduite cu caracter heteroviolent ce se produc între membrii familiei, în contextul unui climat conflictual sever ce indică o deteriorare semnificativă a funcționalității familiale, deobicei termenul violență în relația de cuplu, face referire la violența dintre cei doi parteneri, unde victimă poate fi femeia sau bărbatul, asociază violența cu anumite acțiuni, precum: a sili, a constrânge, a forța, de aceia persoană violentă este caracterizată prin impulsivitate, nestăpânire, agresiune și brutalitate.

„Violența, înseamnă utilizarea voită a forței fizice, în scopul obținerii unui anumit lucru. Este vorba despre manifestarea forței, a puterii unui individ asupra altui individ. Din perspectivă juridică, violența implică „vătămarea integrității unei persoane”.

După cum am precizat anterior, conform legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, noțiunea de violență în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de familie contra unor alți membri de familie, inclusiv contra copiilor, precum și contra proprietății comune sau personale.

Din această noțiune observăm că există șase tipuri de violență, manifestate asupra femeii și nunumai,enumerate și caracterizate după cum urmează:

 violență fizică – este una dintre cele mai întâlnite forme de violență existentă, punându-se accent pe forța fizică, ea reprezintă vătămare intenționată a integrității corporale ori a sănătății persoanei prin acțiuni de lovire, îmbrîncire, trîntire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, prin otrăvire, intoxicare, alte acțiuni cu efect similar;

 violență sexuală – este întâlnit această formă de violență în cazul când victima este obligată de către agresor să întrețină un „raport sexual contrar voinței sale”, în unele cazuri această formă de violență pote fi înțeleasă și ca orice violență cu caracter sexual sau orice conduită sexuală ilegală în cadrul familiei sau în alte relații dintre persoane, cum ar fi violul conjugal, interzicerea folosirii metodelor de contracepție, hărțuirea sexuală; orice conduită sexuală nedorită uneori impusă, obligarea partenerului de cuplu în privința practicării prostituției; orice comportament sexual ilegal în raport cu un membru de familie minor, inclusiv prin mîngîieri, sărutări, pozare a copilului și prin alte atingeri nedorite cu tentă sexuală; alte acțiuni cu efect similar; 

  violență psihologică – impunere a voinței sau a controlului personal, agresorul provoacă stări de tensiune și de suferință psihică exercitate prin ofense, luare în derîdere, înjurare victimei sau insultarea ei, poreclire, șantajare, distrugere demonstrativă a obiectelor, prin amenințări verbale, prin afișare ostentativă a armelor sau prin lovire a animalelor domestice; neglijare; implicare în viața personală; acte de gelozie, izolează victima de alte persoane prin detenție, în mare parte în locuința familială, sau în unele cazuri izolare de familie, de comunitate, de prieteni; interzicere a realizării profesionale, interzicere a frecventării instituției de învățămînt; deposedare de acte de identitate; privare intenționată de acces la informație; alte acțiuni cu efect similar.  Această formă de violență mai poate fi numită și abuz emoțional, violenta psihologică este folosită pentru a manipula și controla, efectul este cumulativ în timp, cu consecințe grave pe termen lung pentru victimă.

 violență spirituală – este o subestimare sau diminuare a importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare sau penalizare membrilor de familie, prin interzicere, limitare, luare în derîdere sau pedepsire acestei persoane, la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase; impunere a unui sistem de valori personal inacceptabile, alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;

violență economică – este înțeles ca acea formă de violență care este manifestată prin privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate; abuz de variate situații de superioritate pentru a sustrage bunurile persoanei; interzicere a dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune; control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune; refuzul agresorului de a susține familia; impunere victemelor la munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv a unui membru de familie minor; alte acțiuni cu efect similar;

   prejudiciu moral – easte manifestată prin cauzare de suferințe unui membru de familie, inclusiv unui copil, în cadrul familiei sau al unor alte relații interpersonale, care duce la umilire, frică, înjosire, incapacitate de apărare împotriva violenței fizice, la sentimente de frustrare;

  prejudiciu material – săvârșită prin daune materiale, susceptibile de evaluare sau estimare financiară și sau pecuniară, rezultînd din orice act de violență în familie, în concubinaj, precum și costurile pentru instrumentarea cazurilor de violență în familie;

Dacă e să ne referim la conceptul de violență fizică asupra femeii, comform Convenție Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice “violența împotriva femeilor” este înțeleasă ca o încălcare a drepturilor omului și o formă de discriminare a femeilor și va însemna toate acțiunile de violență bazată pe gen, care cauzează sau pot cauza femeilor un rău sau o suferință fizică, sexuală, psihologică sau economică, inclusiv amenințarea cu asemenea acțiuni, forțarea sau privarea de libertate arbitrară, comisă atît în public, cît și în secret.

Violența față de femei se manifestă în diverse forme, în cadrul unui studiu a fost colectată informație privind violența psihologică, economică, fizică și sexuală, astfel încât, circa 60 la sută din femei au suportat cel puțin, odată în viață, o formă de manifestare a violenței, fiecare a doua femeie a confirmat că a fost supusă unui control cu caracter de izolare socială din partea soțului,partenerului de viață manifestat cel mai des prin insistența de a ști unde se află sau apariția furiei în momentul cînd femeia vorbește, în special, cu un alt bărbat.

Una dintre cea mai răspândită formă a violenței asupra femeii este violența fizică de aceia ar fi necesar de a o cerceta mai detaliat .

Această formă de violență în familie presupune aplicarea față de o persoană a forței fizice sau amenințarea cu aplicarea forței brutale.

Agresorul pune la baza acțiunilor sale următoarele principii :

– el are dreptul de a controla acțiunile ei , sentimentele și gândurile partenerei sale;

– el consideră că este stăpân pe partenera de viață , ea este “proprietatea “ lui ;

– partenera există doar pentru el, și nu poate fi separată de el ;

– violența este o metodă legitimă pentru descrierea controlului în relațiile unui cuplu ;

– el consideră că are dreptul de a o pedepsi pe parteneră atunci când ea îl înfurie, îl jignește sau încalcă vreo regulă stabilită de el ; – partenera sa nu ar drepturi .

Acțiunile lui sunt urmate de comportament brutal manifestat prin acțiuni de împingere , este predispus de a o lovi cu ajutorul mâinilor și a picioarelor; o mușcă, o bate peste față, o înșfacă de piept, o reține cu forța, o lovește cu pumnul, aruncă diferite obiecte în ea, o amenință că îi va provoca durere, că va recurge la armă, cuțit sau altceva de genul acesta, îi astupă gura cu mâînile, o înăbușă, o trage de păr, o urmărește inclusiv cu automobilul, etc.

Scopul agresorului violenței fizice este de :

– a pedepsi partenera pentru acțiunile sale;

– a-i impune prin diferite metode să se dezică de propriile dorințe , interese, scopuri etc.

– a o constrânge să acționeze după dorința lui, și sigur împotriva voinței ei ;

– a o speria folosind diverse metode;

– a se răzbuna ;

– a o înjosi ;

– a-i bara calea spre întâlniri și discuții cu oamenii care-i displac lui ;

Prevalență violenței fizice din partea soțului/partenerului curent sau cel mai recent pe parcursul vieții este raportată de circa 40 la sută din femei, iar 9 la sută au suferit și pe parcursul ultimelor 12 luni, ponderea cea mai mare revenind celora din mediul rural. De obicei se consideră că cele mai vulnerabile față de violența fizică pe parcursul vieții sunt femeile în vîrstă de 45-59 ani. În ultimele 12 luni anterioare interviului au avut de suferit mai mult femeile în vîrstă de 15-34 ani. Această constatare relevă faptul că violența fizică prevalează în primii ani de căsătorie/relație, mai probabil fiind influențată de provocările de ordin economic, apariția copiilor, schimbări în conduită, etc., dar și lipsa abilităților de a soluționa problemele apărute, abilități care, de fapt, vin odată cu timpul. De cele mai dese ori femeile sunt pălmuite, bruscate și lovite, însă nu putem exclude și cazurile cînd femeile au fost bătute cu pumnii, sugrumate sau chiar amenințate cu arme din partea soților sau a partenerilor de viață, iar o bună parte a actelor de violență fizică au fost săvîrșite în mod repetat în cazul majorității victimelor. Datorită în mare măsură stereotipurilor de gen, violența fizică nu doar este răspîndită pe larg, dar în unele cazuri este acceptată și justificată din punct de vedere socio-cultural.

Dacă este necesar de a discuta despre forma violenței psihologice asupra femeii în relația de cuplu, putem spune că, datorita vizibilității scăzute a modului de manifestare dar și a posibilităților de a identifica consecințele asociate, puțini cercetătorii au realizat studii pentru intelegerea mecanismelor violenței psihologice, comparativ cu interesul pentru studiile privind violența fizică. Cercetările asupra tipurilor de violență cel mai des semnalate de către victime sau de către persoane din anturajul victimei au arătat că nu există cazuri de semnalare a violenței psihologice în relația de cuplu, formele de violență psihologică sunt adesea identificate în cazurile semnalate de violență fizică sau sexuală, din motivul că victima nu poate face o diferență dintre violența psihologică și viața cotidiană, iar violența în familie este asociată doar ca acțiunile de violență creată prin bătăi și forță fizică.

În ultimii ani, violența psihologică a intrat în atenția specialiștilor, în urma căruia un șir de cercetări au fost orientate spre definirea și identificarea efectelor acestei forme de violență asupra victimelor, asimilândo chiar ca o violență verbală și psihică, însă este mult mai daunătoare decât violența fizică. Violența psihologică deseori este definită ca incluzând acele acte care provoacă suferință psihică însă nu a fost elaborat un registru al conduitelor care să contureze forma violenței psihologicice.

Cercetatorii în domeniul psihologiei și sănătății mentale apreciază că violența acoperă o gamă larg de comportamente, care include în multe situații formele de violență verbală și psihică. În urma interviurilor cu victimele violenței privind experiențele pe care acestea le-au trăit, au inclus în definiția violenței orice acțiune care poate dăuna fizic și psihic, cum ar fi: constrângerea sexuală, intimidarea fizică, restrângerea activităților normale sau a libertății și împiedicarea accesului la resurse.

Prin acapararea capacității victimei de a se apăra, violența psihologică pare a fie cea mai eficientă în menținerea controlului asupra victimei în comparație cu violența fizică, însă în cazul violenței fizice victima percepe clar forma de atac ce vine din partea partenerului violent și se apară prin diferite strategii, pe când vitimele abuzului psihologic percep mai greu forma de violență din actele partenerului său și deseori nu reactionează imediat sau defel. Pentru a menține controlul asupra femeii, adesea actele de violență psihologică sunt împletite cu acțiuni de iubire, ceea ce crează o confuzie a partenerului de cuplu asupra propriei persoane și asupra capacității ei de a analiza acțiunile partenerului sau în momentul abuzului.  

În ceea ce priveste violența sexuală, au fost create numeroase modificări, în ultimii ani asupra definiției și conținutului formelor abuzului sexual, până acum nu exista un consens al cercetătorilor în această problematică, la nivelul acceptării și aprecierii  violenței sexuale Eurobarometrul arată ca circa 90% dintre europeni apreciază violența sexuală asupra femeii în relația de cuplu ca fiind o problemă foarte serioasă.

Sub impactul convențiilor internaționale, majoritatea legislațiilor Republicii Moldova care recunosc violența asupra femeii în relația de cuplu, împletesc în definiția violenței forma de violență sexuală, cu toate acestea există puține țări care au mecanisme de identificare și măsurare a abuzului sexual în relația de cuplu, de aceea, se întâlnește o dificultate majoră în semnalarea cazurilor este dată de definiția și întelegerea violenței, atât de către victimă, cât și de către specialiști, din perspectiva culturală și socială.

Din păcate nu se cunoaște un număr real al cazurilor de violentă sexuală și sunt foarte puține studii care tratează tema violenței sexuale în relația de cuplu, cercetătorii s-au confruntat cu o dublă problemă în cercetarea abuzului sexual și anume: pe de-o parte există o semnalare redusă a cazurilor de abuz sexual, deoarce marea majoritate a violenței sexuale sunt identificate accidental în consultările medicale sau constatată de catre specialiști în urma semnalării abuzului fizic, pe de altă parte, separarea categoriilor de persoane care legal erau victime ale abuzului sexual, deși ele nu se considerau în acest fel.

În SUA și Mexic, spre exemplu, se estimează ca 40-52% dintre femeile victime ale abuzului fizic au fost, de asemenea, victime ale abuzului sexual. Violența sexuală apare, însă, și independent de alte forme de violență, astfel, în India, un sondaj care a inclus un numar de 6000 de bărbați arată că 22% dintre ei au declarat că foloses violența sexuală asupra partenerei, iar în Anglia , 23% dintre femei au declarat că au fost victime ale violului în relația de cuplu, prevalența cazurilor de violență sexuală în relația de cuplu arată că în Canada 8,0% dintre femei sunt victime ale violenței sexuale, în Regatul Unit (Anglia, Tara Galilor si Scotia) 14,2%, în Finlanda 5,9%, iar în Elvetia 11,6% . 

Violența sexuală ca formă a violenței în familie asupra femeii este mai puțin frecventă în Republica Moldova, însă dinpăcate se atestă cazuri. Circa 19% din femei din Republica Moldova au declarat că au suferit în urma violenței sexuale cel puțin o dată pe parcursul vieții, iar 4% în ultimele 12 luni. Femeile divorțate sau separate au raportat, comparativ cu femeile căsătorite și văduvele, cele mai multe cazuri de abuz sexual din partea soțului/partenerului. Probabil aceasta este o consecință a faptului că dînsele sunt mai deschise în raportarea incidentelor de abuz sexual din partea foștilor soți/parteneri. Cazurile de violență sexuală trebuie analizate cu precauție, dat fiind percepțiilor subiective individuale privind noțiunea de violență sexuală.

Din fericire violența economică este mai puțin răspîndită, deoarece ele mai vulnerabile femei față de această formă de violență fiind persoanele care au un salariu minim, iar marea majoritate sunt șomerele, în cazul femeilor fără un loc de muncă violența economică este determinată, din motivul de dependența economică a șomerei față de soț sau concubin iar în unele cazuri de părinți, în ce privește femeile angajate în cîmpul muncii probabilitatea survenirii cazurilor de violență economică ar putea fi influențată de o ambianță de factori precum diferența de venituri, statutul ocupațional al soților sau a partenerilor, statutul social, cheltuielile lunare ș.a.

Asemănător cu constatările altor studii din domeniul violenței față de femei, consecințele acțiunilor de violență asupra sănătății fizice și mentale ale victimei sunt diverse, de cele mai dese ori femeile au raportat dureri și vînătăi, însoțite de leziuni ale ochilor și luxații, însă există cazuri și mai grave, fiind raportate și fracturi ale oaselor, leziuni ale organelor interne.

Cauzele generale și consecințele violenței față de femei în familie

Violența domestică asupra femeii în dependență de toate tipurile de violență nu este determinată de o singură cauză, ci reprezinta un efect de interacțiune între o serie întreagă de factori. Din această cauză există anumiți factori de risc ai apariției violenței în cadrul familiei, întâlnite foarte frecvent în astfel de situații:

statut educațional scăzut;

lipsa unui loc de muncă;

dificultăți materiale, precum și financiare, precum și venituri reduse;

din motivul existenței unor abuzuri în copilăria agresorului;

martor la violența în familia de origine;

stimă de sine scăzută;

unele norme religioase;

consumul excesiv de alcool sau de substanțe nocive;

unele tradiții care favorizează poziția bărbatului în familie;

informarea scăzută a victimei violenței în famile cu privire la existența alternativelor și a posibilităților de sprijin;

toleranța femeii față de violență.

Acești factori pot fi grupați în cîteva grupuri și anume:

Factorul Social- inrădacinarea tradiției în majoritatea familiilor potrivit căreia «bărbatul este capul familiei» și de aceia el decide toate problemele legate de aceasta, la care se adaugă obiceiul educării copilului prin bătaie.

Factorul Economic- situarea a mai multor familii se află sub pragul minim de săracie, care duce la amplificarea stress-ului cotidian, de aceia nu trebuie uitat că violența domestică se manifestă la fel de des și in familiile cu un nivel ridicat de educație și bunăstare.

Factorul Politic-legislativ – considerarea familiei și a spațiului său de viețuire ca fiind de neatins chiar și pentru organele legii, din motivul inexistenței, până în 2012 , a unor prevederi legale legate de violeța domestică în Codul Penal.

Factorul Individual – personalitatea, temperamentul și caractelul indivizilor, sunt factori psihologici ai violenței in familie. De regula, in condițiile existentei a unei personalități dezechilibrate, cel puțin iși emană agresivitatea asupra celui slab, părinții asupra copiilor, tinerii asupra vărstnicilor, bărbatul asupra femeii și așa mai departe.

Gelozia rămane o cauza principală a violenței în familie din motivul că majaritatea bărbaților din Republica Moldova știind că au soții foarte frumoasae se tem să nu o peardă.

La acest ansamblul de cauze se mai adaugă:

– efectele negative ale sistemului educațional;

– menținerea de autoritate în familie si școala;

– existența unor medii de subcultură violentă.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății Factorii favorizanți, răspunzători pentru dezvoltarea și menținerea violenței dintre partenerii de viață au fost împărțiți în patru categorii:

1) factori individuali – prezența depresiei, consumul excesiv de băuturi alcoolice, vârsta, nivelul scăzut de școlarizare, tulburări de personalitate, rata scăzută a veniturilor, existența violenței în familie în perioada copilăriei;

2) facotori relaționali – derularea dominanței bărbatului asupra femeii în cuplu, existența conflictelor între parteneri, instabilitatea familială, grijile economice, funcționalitatea redusă a familiei;

3) factori comunitari – de unde fac parte sărăcia, capitalul social redus, toleranța crescută în ce privește violența în familie și în special violența asupra femeii și copilului;

4) factori sociali – valori sociale care acceptă violența dintre parteneri, normele tradiționale bazate pe gen în ceea ce privește setul de roluri ale femeii și bărbatului în relația de cuplu .

Cauzele violenței în familie sunt diferite, multiple și complexe, unii experți au constatat că în ultima vreme se descoperă tot mai multe cazuri de violență în familie, în care agresorul este dependent de alcool și, respectiv, una din cauzele violenței domestice este consumul în exces de băuturi alcoolice, în plus, în timpul regimului sovietic, statul intervenea direct cu măsuri educațional-administrative și, respectiv, fenomenul era oarecum stopat în marea majoritate.

În prezent, implicarea statului sau a autorităților cu măsuri similare este evident mai scăzut, ceea ce determină o creștere a cazurilor de violență în familie, subiectul fiind o persoană dependentă de alcool. Același argument – de implicare slabă a statului/autorităților – a fost invocat și în raport cu numărul bolnavilor psihici, aceștia de cele mai multe ori fiind violenți.

Alți experți consideră sărăcia ca una din cauzele principale.

De cele mai multe ori sărăcia reprezintă una din cauzele violenței domestice, pentru că atunci când un bărbat își bate femeia, aceasta de cele mai multe ori nu are unde să se ducă să stea în altă parte, nu are cum să se mute și să se descurce singură din punct de vedere financiar, așa că stă și îndură alături de cel care o bate, considerând că viața în doi e mult mai ieftină decât viața de unul singur, un alt argument ar fi că după o anumită vârstă, femeile își pot găsi mai greu un nou bărbat care să stea alături de ele.

De asemenea, un motiv des invocat de experți este educația patriarhală, iar în unele cazuri chiar și lipsa unei culture non-violente între soți, modelul de comportament al părinților este invocat și în privința educației copiilor, care, la rândul lor, observînd un comportament violent asupra mamei lor, devin ulterior violenți asupra propriilor soții – adică are loc replicarea modelului familiei în care a crescut.

Experții mai remarcă, de asemenea, și unele stereotipuri memorate în mintea populației din trecut care au influențat la gândirea populației din prezent, care generează comportamentul violent, fiind argumentat și prin multe zicale și proverbe populare de genul „Femeia nebătută este ca o casă nemăturată”; „Moara se bate de 3 ori, iar femeia de 6 ori pe zi”; „Unde dă mama – crește”, însă trebuie să recunoaștem că pe de altă parte există un șir de tradiții autohtone, precum educația și anumite relații sociale, care poziționează bărbatul pe o treaptă social superioară femeii.

Educația precară este din păcate o altă cauză principală a violenței domestice, deoarece ea le face pe femei să creadă că:

– e normal ca bărbatul să-și bată femeia deoarece el e stăpân pe ea,

– e normal ca femeia să stea la cratiță, fiindcă ea este responsabilă să crească popii și săși hrănească capul familie,

– e normal ca femeia să se ocupe singură de muncile casei și să crească ea copiii deoarece bărbatul aduce bani în casă, iar ea trebuie să îngrijească de toate celelalte,

– e normal ca femeia să nu sufle o vorba în fața bărbatului care o agresează fizic/verbal, din motivul că e capul familiei etc

În prezent însă violența în familie este cauzată și de migrația în masă, din motivul că atunci când un membru al familiei pleacă peste hotare, iar altul rămâne să îngrijească copiii de unul singur, acesta în multe cazuri ajunge să manifeste violență asupra lor.

Încă o cauză a violenței asupra femeii în familie este și natura biologică a omului care de obicei este una violentă, dacă este necesar să facem o comparație cel mai bun exemplu ar fi cimpanzei, care sunt cei mai asemănători cu oamenii, indiferet e cazul dacă nu credem în teoria evolutiei, putem observa că sunt foarte violenți în foarte multe situații în viața lor, exact așa sunt și oamenii, la rădăcina lor biologică, mai des întâlnită la sexul masculin. De obicei educația teoretică, în multe cazuri, ar trebui să îi ajute pe bărbați să se controleze, însă din păcate cei mai mulți moldoveni au o educație precară, bărbații se enervează și devin violenți foarte ușor manifestând violență fizică sau verbală.

Iar din motivul educației precare, marea majoritate a femeilor fiin victime al violenței în familie nu își dau seama că se află într-o situație anormală, din motivul că nu sunt în stare să găsească soluțiile de a ieși din această situație ce o afectează.

Consecințele violenței în familie

Spre marele nostru regret, consecințele violenței în familie se întâlnește atât în cadrul fiecărei familie, dar și în afara acesteia, însă din păcate femeia este cea care suferă cel mai mult, urmând ca aceasta să întâlnească unele dificultăți în cursul vieții de apoi, și anume: scade eficacitatea muncii, se înrăutățește starea sănătății, în multe cazuri scade motivația de a se implica în viața socială, iar cea mai gravă consecință este faptul că se poate ajunde până la decesul femeii sau femeia purcede la suicid.

În marea majoritate a cazurilor femeia consideră că este mai bine să nu spună nimănui despre acțiunile violente ale bărbatului sau a partenerului de viață, considerând că este umilitor și se va face de râs în fața prietenilor sau a părinților și atunci, atât pentru femeia care rabdă din mnotivu fiindcă are copii și ei au nevoie de tată), dar mai ales pentru copii, consecințele sunt de cele mai multe ori inevitabile. În cazurile datre , atunci când sexul bărbătesc vor crește mari vor urma un comportament violent în familie ca fiind un comportament bine aceptat și normal într-o viață de familie, iar în cazul sexului frumos – femeilor, ele vor accepta un asemenea comportament din partea partenerului de viață. Din acest motiv, ambii vor deveni violenți cu partenerulș saă de viață și în cel mai rău caz cu proprii copii.

În cazul în care femeile nu acceptă și nu doresc să tolereze asemenea situații, în marea majoritate a cazurilor, se ajunge la destrămarea familiei, însă aceasta nu este o decizie luată de o singură persoană, ele recurg la această soluție din motiv că în Republica Moldova, din păcate, nu există servicii pentru agresor, sau în cazul câd există nu sunt destul de dezvoltate, prin intermediul cărora agresorii vor fi puțin impuși să treacă unele cursuri de stopare a agresivității sau educați cum să-și menție acele acțiuni de furie, precum și în ce mod ar putea să prevină conflictul așa încât să purceadă la toate posibilitățile de normalizarea a situației până a purcede la procedura de divorț.

O consecință survenită în urma actelor de violență în familie este faptul că multe dintre femei, care suferă de acte violente parvenite din partea partenerului, iau decizia de a pleca la muncă peste hotare, deseori fără a duce cont de posibilele riscuri de trafic de ființe umane parvenite în urma plecării peste hotare, iar în marea majoritate a cazuriol nici nu le pasă de aceste riscuri evidente, ele având doar dorința de a scăpa de acel lanț vicios al actelor de violență pe care îl suportă acasă.

De aceea întâlnim multe cazuri când victima violenței în familie, fiin credulă în fiecare persoană care după spusele ei dorește să o ajute, devine și victimă a traficului de ființe umane, și din acest motiv consecințele devin evidente atât asupra sănătății, cât și asupra familiei în special asupra copiilor.

Raportul dintre victimă și agresor

Violența în familie din păcate nu este decît o parte a violenței împotriva femeilor și implică relații personale sau intime între agresori și victime, în cazul în care vorbim despre violență împotriva femeii, cercul vicios al violenței se lărgește, cuprinzând și acte de violență care au loc în spațiul public, în cazul în care agresorul și victima sunt cunoscuți, în special astfel de cazuri se întâlnesc la locul de muncă, în cazul cînd agresorul și victima sunt necunoscuți, situația dată este întâlnită mai ales în locuri stradale, deci cazul reprezintă o violență stradală sau în alte spații publice.

Violența săvârșită în cadrul familie este cel mai delicat aspect al violenței împotriva femeilor, dar și al violenței în general, din motivul că violența în familie sau violența domestică este un fenomen foarte răspîndit, din păcate victimele violenței în familie pot fi nu numai femeile, ci și bărbații și copiii, sau alte rude apropiate care trăiesc în conlocuire sau separat de agresor.

În baza Codului Penal al Republicii Moldova subiecții violenței în familie sînt: agresorul și victima cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni străini și apatrizii care locuiesc pe teritoriul ei.
   Dintre care subiecți ai violenței în familie pot fi caracterizați datorită a două condiții și anume:

a) în condiția conlocuirii – se numără acele persoane care se află în relații de căsătorie cu agrsorul, precum și persoanele care se află în relații de divorț, de concubinaj, persoane care se află în relații de tutelă și curatelă, rudele lor pe linie dreaptă sau colaterală, soții rudelor, alte persoane întreținute de acestea;

b) în condiția locuirii separate – în aceste condiții putem enumera persoanele victimele care se află în relații de căsătorie cu potențialul agresor, în aceste condiții nu putem exclude și copiii lor, inclusiv cei adoptivi, cei născuți în afara căsătoriei, cei aflați sub tutelă sau curatelă, fără a exclude și persoanele ce se află la întreținerea agresorului.

În cazul în care dorim să observăm relația dintre agresor și victimă, este nevoie de a studia evoluția violenței în familie în special, relațiile dintre agresor și victimă care de obicei sunt bazate pe terorizare, izolare, constrăngere, șantaj, siluire și aplicarea brutală a forței. Se întâlnesc rare cazuri atunci când, un soț despotic consideră ca el, în calitatea sa de bărbat, are anumite drepturi asupra partenerei sale de viață, acestea fiind drepturi de supremație precum dominare, întîietate, precum și de control al acțiunilor, gândurilor și sentimentelor partenerei, inclusiv, dreptul de a se crede cp e atot puternic. Iar pentru închegarea și menținerea poziției sale, agresorul poate recurge la diferite mijloace, dar în primul rând la acțiuni de violență.

Mulți dintre bărbații care purced la acțiuni de violșență față de soțiile lor provin din familii unde domină violența și au fost educați în spiritul unei astfel de atitudini față de femeie, la rândul lor, multe dintre victime au crescut, din păcate, in condiții asemănătoare și de aceea cred că violența față de femeie este ceva absolut firesc. În multe cazuri bărbații își bat soțiile din motivul că în astfel de mod ei își pot descărca furia, iar atunci când rostesc fraze de tipul: “Și atunci m-am înfuriat “ , în toate cazurile înseamnă că ei au recurs la violență fizică sau verbală împotriva partenerei de viață, adresându-i cuvinte necuviincioase sau amenințând-o.

Asemenea expresii ca: ”Mi-am ieșit din fire, mi-a sărit țandăra, m-a scos din sărite”sunt dovezi elocvente că acești bărbați minimalizează până la maximum gravitatea comportamentului lor, ba chiar o neagă.

În cazul în care, bărbatul afirmă că nu este el de vină, ci mânia nestăpânită, nu este responsabil de faptele sale, prin urmare, un astfel de bărbat nu va fi capabil să se schimbe nicicând, iar cercul închis al puterii și controlului, este un model conceptual dintre violență fizică și tactica aleasă de agresor pentru a-și păstra dominația.

Dacă este necesar de a discuta despre comportamentul agresorului, Donald Dutton (1997/1998), a compus trei mari tipologii care au ca scop să caracterizeze comportamentul și justificările principale care stau la baza motivațiilor:

din primul tip fac parte indivizii violenți cei antisociali, caracterizați, prin actele sale de violență fizică, fiind buni manipulatori și predispuși către consumul excesiv de băuturi alcoolice sau droguri;

cît despre tipul doi putem spune că acești indivizii sunt caracterizați printr-o personalitate fără limite, având un comportament impulsiv, emanând furie excesivă;

iar în al treilea tip de comportament întâlnim indivizii instabili din punct de vedere emoțional, cu un comportament care duce în eroare victima.

Din perspective riscurilor la care victim este supusă, Healy și colaboratorii săi (1998) au împărțit agresorii ținând cont de următoarele aspect „:

1) agresorul cu risc scăzut – este vorba de individual care nu a avut antecedente și care nu prezenta un comportament disfuncțional;

2) agresorul cu risc mediu – individual care-și abuzează destul de des soția și copiii, care a avut tentative de a-și abandona familia, având relații multiple și pasagere, cu antecedente penale,

3) agresorul cu risc înalt – un individ cu probleme medicale de ordin psihic, multiple antecedente penale, tentative de suicid, refuzul de și elibera partenera abuzată, consum excesiv de bauturi alcoolice sau alte substanțe cu effect narcotic, gelozie și posesivitate excesivă.”

Din motivul că violența domestică și violența intimă sunt introduse într-o categorie mai largă a violenței împotriva persoanei și recunoscând că victimizarea predilectă este feminină, trebuie să luăm în considerație concepția profană despre violența împotriva femeilor. Multe persoane consideră că femeile sunt acelea care provoacă agresorul și că agresorul de regulă este sexul masculin trebuie iertat și scuzat atunci cînd este stresat, fie în stare de ebrietate sau bolnav. Ne privind la faptul că alcoolul este asociat cu violența, el nu este cauză directă a violenței, se cunosc agresori care sunt abuzivi ne fiind în stare de ebrietate, la rândul său sunt și persoane în stare de ebrietate care nu manifestă comportament abuziv față de partenerul de viață. Folosirea violenței presupune o alegere, iar streotipul de bărbat violent este considerat inexact și periculos.

Violența împotriva femeii este săvârșită în cele mai multe cazuri de bărbați , în special de parteneri și rude, însă nu putem exclude și cazurile de violență parvenite între agresori și victimă sau necunoscuți, având drept scop să exercite control, iar cauzele sale sunt istorice, avîndu-și origina în inegalitatea de gen. Unii autori se întreabă “de ce discutăm unilateral chestiunea violenței împotriva femeilor” acest lucru se întîmplă “pentru că există o asimetrie evidentă între proporțiile agresiunilor reciproce între femei și bărbați. Cu sau fără statistici, femeile suportă sistematic și simptomatic violențe de diferite tipuri, de la cele fizice la cele subtil psihologice. Fără îndoială că și bărbații sunt ținte ale violențelor, dar în cele mai multe cazuri ei sunt ținta agresiunii altor bărbați”. Explicația rezidă în “perpetuarea paradigmei dominației masculine, care se manifestă în fiecare societate, mai primitiv sau mai rafinat, în funcție de datele și condițiile respectivei societăți “

Având o etiologie complexă și un spectru larg de comportament, violența reprezintă “acele acte antisociale ce lezează viața, demnitatea, integritatea corporală și sănătatea persoanei, iar mijloacele de înfăptuire sunt: constrângerea, panica etc.”

Așa cum s-a susținut în literatura de specialitate violența implică în mod necesar trei elemente, și anume:

a- făptuitorul (agresorul) care exercită violența în diverse modalități, fie în mod individual, fie sub forma unui grup sau organizație;

b- persoana vătămată (victima) asupra căreia se exercită acțiunea violentă în scopuri diferite;

c- acțiunea violentă care lezează drepturile și libertățile altor persoane.

Se cunosct doi subiecți ai violenței în familie, primul subiect este denumit victima din această categorie fac parte persoanele ucise, cu vătămată corporal, persoane violate etc., iar persoanele care au ucis, au creat acțiuni vătămătoare sau a violat, apare în calitate de agresor, infractor. Conform dreptului penal victima reprezintă subiectul principal al infracțiunii, subiectul activ este reprezentat de infractor, din acest motiv infractorul și victima sunt subiecți ai infracțiunii, în acest context este necesar să nu confundăm cu subiecții de drept penal, care au o sferă de cuprindere mai largă.

Majoritatea studiilor efectuate asupra victimei precum și scopul acesteia în geneza infracțiunii, și limitele în care activitatea ei a contribuit la savârșirea faptei antisociale sunt de dată relativ recentă.

Noțiunea de “cuplu penal” a fost introdusă de B.Medelsohn și este compusă din cuplul “criminal-victimă” aflat într-un permanent conflict și adversitate. Acest cuplu penal prezintă câteva trăsături, și anume: dacă în faza preinfracțională elementele cuplului sunt fie indiferente, fie se atrag reciproc, în faza postinfracțională cele două elemente ale cuplului penal ajung să se respingă reciproc, devenind elemente antagoniste.

Dacă este necesar să privim relația dintre infractor și victimă din planul psiho-social,putem observa că relația lor scoate în evidență următoarele aspecte:

– victima dese ori este considerată cauza delictului;

– victima este pretextul infracțiunii,

–victima este rezultatul unui acord între ea și agresorul, unde putem exemplifica prin cazul sinuciderii în doi;

– victima este rezultatul unei confuz de persoane, agresorul urmărind o persoană din confundare o lovește pe o persoană relativ străină.

Toate cercetările efectuate până în prezent au arătat faptul că în marea majoritate a cazurilor victima joacă un rol mai mult sau mai puțin activ în săvârșirea infracțiunii, de unde și o parte din vină ce cade asupra ei.

Hans von Hentig sublinia în lucrarea sa “Criminalul și victima sa” (1948) că relațiile interpersonale dintre elemente cuplului infractor-victimă converg către o formă de influențare în care victima constituie elementul care îl “formează pe infractor”. Comportamentul infracțional propriu-zis este determinat de personalitatea victimei, de unde rezultă că, direct sau indirect, și victima poartă o parte din vină în desfășurarea acțiunii infracționale. Toate aceste aspecte l-au determinat pe H.von Hentig să introducă noțiunea de “victimă activantă” prin care înțelege rolul victimei în declanșarea mecanismelor latente ale infractorilor.

În cadrul relațiilor conflictuale a cuplului penal agresorul și victima rareori își cunosc cu exactitate rolurile legătura dintre agresor și victimă ne demonstrează faptul că în săvârșirea unei infracțiuni de violență în familie o implicație directă o are însăși victima. Din acest punct de vedere au fost elaborate mai multe clasificări în încercarea de a delimita cât mai strict rolurile celor două elemente ale cuplului penal. Astfel, B.Mendelsohn utilizând acest criteriu, distinge între următoarele categorii de victime:

total nevinovată – comiterea infracțiunii se datorează în mare parte de totalitate agresorului, victima fiind victimă doar datorită jocului împrejurării;

mai puțin vinovată decât criminalul – agresiunea poate fi atribuită într-o oarecare măsură comportamentului sau atitudinii victimei;

tot atât de vinovată ca și criminalul – în această situație, se poate spune că există două victime și doi criminali, delimitarea făcându-se de către instanța de judecată;

mai vinovată decât criminalul – finalitatea victimală a infracțiunii este rezultatul, practic, acțiunilor de precipitare, facilitare comise de către victime

total vinovată – victima este cea care a declarat conflictul fiind, în realitate, victima propriei agresivități;

simulantă sau confabulatoare – în acest caz este vorba de o falsă victimă, o persoană care pune în seama alteia o anumită faptă fie pentru a “proteja” pe altcineva, fie mânată de răzbunare.

Implicarea activă sau pasivă pe care o poate avea victima la săvârșirea infracțiunii, prezintă o importanță hotărâtoare în calificarea juridică a unei anumite fapte, în cazul în care au fost depășite limitele legitimei apărări, atribuțiile celor doi se inversează, atunci când în perioada incipientă o persoana emană agresivitate, poate ajunge la finalul infracțiunii drept victimă. „Putem enumera cazuri în care între victimă și agresor ca actori ai cuplului penal nu existată nici o legătură anterioară, însă există și situații în care au existat anumite legături între membrii cuplului penal adică victimă și agresor indiferent de forma de legătură fie că sunt partenri de viață fie nu. În aceea ce privește prima situație, privită prin prisma psihologică nici o victimă nu poate fi absolvită integral de o anumită răspundere legată de actul infracțional: de exemplu, victima, aflată într-un mijloc de transport în comun cu poșeta uitată deschisă, poartă vina ignorării potențialelor pericole pe care le presupune o asemenea neglijență. În cea de-a doua situație, pornind de la cunoașterea victimei, a modului ei de viață, se poate “reconstitui” relația interpersonală infractor-victimă, și în acest fel, se poate identifica autorul faptei penale.” Această situație este valabilă pentru cazul în care victima este o persoană decedată.

În cazurile în care nu are loc decesul victimei problema principală este măsura în care victima este dispusă să-l denunțe pe agresorul violenței în familie. Dacă teama de reacțiile acestuia este foarte mare, există posibilitatea ca victima să evite complet în a-l demasca pe intractor, ori este posibil să încerce să găsească alte “explicații” sau pur și simplu să nege comiterea infracțiunii. Dar modul în care reacționează victima, structura ei psihologică poate oferi “informații” valoroase cu privire la trăsăturile psihice și comportamentale ale infractorului.

În cazul infracțiunilor ce privește violența în familie, putem enumera un șir de posibilități, de relații dintre agresor și victăma violenței în familie, care de regulă se finisează tot cu acele forme ale violenței, însă este necesar de a exclude relația dintre acțiuni violente cu moartea violentă ele fiind două noțiuni diferite din motivul că, acțiunilor de violență sunt săvârșite pentru a controla sau stăpâni victimă, deși uneori poate conduce la moartea din imprudență a victimei, pe când motivul infracțiunii morții violente este de a priva o persoană de viață prin intermediul acțiunilor violent, de tortură, deci scopul este evident de a lipsi peroana de viață.

În dependență de atitudinea victimei după comiterea infracțiunii, „unii autori pot diferenția mai multe variante posibile:

–victime dispărute, sesizarea fiind făcută de persoane cunoscute sau chiar de către infractor;

–victime ce nu supraviețuiesc agresiunii, dar care reușește să ofere informații asupra infractorului;

–victime care supraviețuiesc agresiunii, dar nu pot identifica agresorul din motive obiective;

–victime ce supraviețuiesc agresiunii și care cunosc infractorul, dar nu îl denunță din teama de răzbunare a acestuia;

–victime ce supraviețuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar nu îl denunță din motive ce țin de viața particulară;

–victime ce supraviețuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar în loc să-l denunțe îl protejează în mod deliberat;

–victime care supraviețuiesc agresiunii, dar deși cunosc agresorul adevărat, acuză o altă persoană pe care vrea să se răzbune;

–victime ce supraviețuiesc agresiunii, care cunosc infractorul adevărat, însă profitând de situație, încearcă să pună în seama acestuia și faptele pe care nu le-a comis;

–victime care se folosește de o anumită situație declarând despre săvârșirea asupra ei a unei forme de violență în familie, având intenția de a sancționa o persoană sau de a profita de pe urma ei.”

Acțiunile agresionale asupra stării de psihic a victimei acționează și cauzează pe lângă trauma fizică și o traumă psihologică care se poate săvârși prin mai multe forme începând de la o stare de șoc îndelungată, izolare socială, panică, disperare, ajungând la grave tulburări de personalitate, precauție și suspiciune în relațiile cu partenerul și alte persoane, pecând asupra societății, efectele actului agresional se manifestă sub forma panicii și a fricii, a suspiciunii și precauției, prin refuzul de a ajuta alte persoane sau victimele unor infracțiuni de loviri și alte violențe ori tentative de omor de teama de a nu fi sancționați de către organele de cercetare sau de urmărire penală în cazul unui ajutor, necorespunzător.

Ne privind la faptul că nimeni nu încearcă să susțină că violența face parte dintre fenomenele sociale noi, putem observa că apariția și amplificarea acestui fenomen, influențează direct asupra problemelor din cadrul societăților democratice, din păcate fenomenul violenței în familie nu a putut și nici nu va putea fi vreodată eliminat din societățile umane, din motivul că este omniprezent în lumea cotidiană fiind întâlnită pe stradă, în familie, la locul de muncă, mass-media, locuri publice etc.

Din păcate, fiecare societate se combate cu fenomenul infracțional care în prezent înregistrează o accentuată tendință de creștere, în special după 1989, atunci când acțiunile infracționale a avut drept rezultat moartea victimelor, acest caz a determinat orientarea strategiilor și a măsurilor de prevenire a violenței atât în Republica Moldova, cât și în celelalte țări ale lumii.

În multe țări ale lumii, o atenție deosebită se acordă asupra violenței împotriva femeiilor precum și asupta copiilor, și din acest motiv sau creat un număr mare de programe orientate spre stoparea fenomenului de violență în familie, deoarece de acest grav fenomen ține întreaga mentalitate a populației și este considerat ca unul dintre cele mai grave infracțiuni orientate asupra populației.

Capitolul II Măsurile de protecție aplicate victimei

2.1. Sistemul național de prevenire și combatere a violenței în familie.

Cadrul legislativ național

Guvernul Republicii Moldova și-a luat drept răspundere să diminueze și să combată acest grav fenomen din societate prin confirmarea tratatelor internaționale existente și armonizarea legilor adoptate și politicilor naționale cu standardele internaționale.

Din acest motiv, perntru micșorarea numărului de infracțiuni ale actelor de violență domestică, a fost adoptată Legea nr.45 din   01.03.2007 cu privire” la prevenirea și combaterea violenței în familie”, care definește noțiunea de violență în familie și tipurile acesteia, precum și enumără atribuțiile fiecărei instituții abilitate în domeniul combaterii violenței în familie. Legea mai stabilește, ceia ce este destul de important, rolurile și responsabilitățile organelor de stat în special cele locale în ceea ce privește prevenirea și acordarea de asistență cazurilor de violență în familie, din motivul că majoritatea cazurilor de violență în familie se produc în mediul rural și de aceia multe din victime nu cunosc informații necesare privind drepturile ei, iar odată cu instruirea persoanelor din administrația publică locală victimele vor putea mai usor de a se adresa la aceste organe pentru soluționarea cauzei .

În conformitate cu articolul 10 din lege, serviciile de reabilitare a agresorilor trebuie să dispună de următoarele competențe:

să ofere programe specializate de dezalcoolizare, dezintoxicare, tratament psihoterapeutic;

să acorde asistență psihologică, socială agresorului, să realizeze programe corecționale;

să colaboreze cu autoritățile teritoriale specializate în vederea promovării unui mod sănătos de viață, plasării în centre medicale a presoanelor predispuse la alcoolism sau narcomaniei, colaborarea cu centre medicale pentru verificarea periodică a persoanelor predispuse la infectarea cu boli sexual transmisibile;

să colaboreze cu instituții, întreprinderi, organizații neguvernamentale pentru organizarea și participarea la cursuri de instruire și reabilitare și reintergrarea agresorilor în mediul înconjurător, pentru plasarea lor în câmpul muncii;

să anunțe obligatoriu autoritățile abilitate în domeniu despre ridicarea măsurii de protecție și de reintegrare în familie a agresorului;

să cerceteze și generalizeze cauzele și condițiile producerii actelor de violență în familie.

Articolul 15 din Legea numărul 45 „cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie” stipulează că instanța de judecată emite, în termen de 24 de ore de la primirea cererii,o ordonanță de protecție prin care poate oferi asistență victimei, aplicând agresorului următoarele măsuri:

obligă agresorul să părăsească temporar locuința comună, sau de a sta departe de locuința victimei, fără a putea hotărâ asupra modului de proprietate asupra bunurilor;

obligarea agresorului de a sta departe de locul aflării victimei;

interzice agresorului să nu contacta victima, copiii acesteia sau copii comuni, alte persoane dependente de ea;

agresorului îi este interzis să viziteze locul de muncă și de trai al victimei;

până la soluționarea cazului, este obligat de a contribui la întreținerea copiilor pe care îi are în comun cu victima;

obligă agresorul achite toate cheltuielile și daunele cauzate prin actele sale de violență, precum și cheltuielile medicale și cele de înlocuire sau reparare a bunurilor distruse sau deteriorate în urma ctelor de violențe săvârșite;

limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;

obligă agresorul să participe la programe speciale de tratament sau de consiliere în cazul în care o asemenea acțiune este determinată de instanța de judecată ca fiind necesară pentru micșorarea violenței sau dispariția ei;

stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;

interzicerea, în dependență de caz „ serviciu”, să păstreze și să poarte armă.

Șefului de post în colaborare cu asistentul social sunt responsabili să informeze agresorului în ce privește ordonanța de protecție și aplicarea acesteia, aceste măsuri de protecție sunt aplicate pentru o perioadă de până la trei luni și pot fi stopate atunci când dispare pericolul care a condus la aplicarea unor astfel de măsuri, iar în cazuri necesare poate fi extinsă ordonanța de protecție atunci când victima se adresează cu încă o cerere de prelungire a acestei ordonanțe sau în cazul în care agresorul nu respectă ordonanța de protecție emisă, iar respectarea măsurilor fixate se face de afacerilor interne și organelor sociale, fiind împuternicite de instanța de judecată ține de responsabilitatea organelor.

Din motivul că fenomenului violenței în familie a fost abordat ca domeniu politic și activități practice, precum și din motivul multiplelor probleme ce țin de modalitatea de aplicare a legilor în vigoare, a fost necesară să fie abordate noi proiecte de legi care vor putea modifica sau completa unele acte legislative.

Un proiect de lege ce a avut un rezultat de micșorare și stopare a cazurilor de violență în familie a fost aprobarea Legii nr.167 din 3 septembrie 2010 care a modificat și completat Legea nr. 45 al Republicii Moldova , respectivpe baza proiectelor de legi au fost propuse și ulterior efectuate unele completări și modificări în legislația națională și anume:

În Codul penal:

– Aprobarea unui articol nou privind membrii de familie,

– Introducerea unui nou concept violența în familie,

– Sa inclus o nouă infracțiune cea de hărțuirea sexuală,

– Pentru a include violul matrimonial săvârșit de regulă asupra soției a fost introdusă agravanta la infracțiunea de viol

– Includerea unei noi infracțiuni privind încălcarea ordonanței de protecție.

În Codul de procedură penală:

– A fost introdus un nou articol privind aplicarea măsurilor de protecție victimei violenței în familie

– Obligarea instanței de judecată și a procurorului să cerceteze cazul de împăcare și ulterior să ia o hotărâre corectă, dacă voința de împăcare a victimei violenței în familie este liber exprimată.

În conținutul Codului de procedură civilă sau făcut următoarele modificări:

– A fost introdus un nou capitol care prevede procedura specială de aplicare a măsurilor de protecție în cazurile violenței în familie

– A fost reglementă procedura de depunere a cererii privind aplicarea măsurilor de protecție, ce trebuie să conțină cuprinsul cererii, cum este examinată cererea, procedura de emitere a ordonanței de protecție, în ce mod și în ce condiții poate fi cerută prelungirea și revocarea ordonanței de protecție și contestarea ei.

Cu suportul comunității donatorilor, Guvernul a realizat un set comprehensiv de activități întru combaterea violenței împotriva femeilor, începînd cu elaborarea și aprobarea Programului național de asigurare a egalității de gen pe anii 2010–2015, în care unul din obiective se referă în mod specific la violența împotriva femeilor, inclusiv violența în familie. Programul nominalizat, pentru a realiza obiectivele propuse, include acțiuni întru consolidarea programelor sociale, măsurilor de reabilitare pentru victimele și agresorii violenței în familie.

Strategia Sistemului Național de Referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane pentru 2009 – 2016 și Planul de Acțiuni pentru anii 2009-2011, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 257 din 05.12.2008 și eforturile în derulare pentru a extinde acest sistem și asupra fenomenului de violență în familie, care reprezintă un alt angajament al Guvernului pentru asigurarea securității și protecției femeilor.

Un pachet comprehensiv de documente de ordin legislativ emise de Parlament, Guvern, Organele centrale de specialitate ale administrației publice au creat suportul pentru elaborarea unui sistem eficient de acordare a asistenței victimelor și agresorilor:

Hotărârea Guvernului nr.129 din 22.02.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului Cadru pentru organizarea și funcționarea centrelor de reabilitare a victimelor violenței în familie;

Ordinul MMPSF nr. 55 din 12.06.2009 cu privire la mecanismul de referire a cazurilor în sistemul de asistență socială: îndrumări practice Ordinul MMPSF Nr. 99/2008 cu privire la mecanismul de supervizare în asistența socială;

Legea nr.713 din  06.12.2001 privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope;

Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne nr. 372/388 din 03.11.2009 „Cu privire la măsurile de îmbunătățire a conlucrării dintre organele ocrotirii sănătății și afacerilor interne”;

Ordinul MMPSF nr.54 din 10.06.2009 cu privire la Serviciul de asistență socială comunitară;

Hotărârea Guvernului nr.1200 din 23.12.2010 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind serviciile sociale prestate victimelor violenței în familie.

Au fost elaborate Instrucțiunile privind intervenția secțiilor/direcțiilor asistență socială și protecție a familiei, instituțiilor medicale și organelor afacerilor interne în cazurile de violență în familie, aprobate prin Ordinele ministrului muncii, protecției sociale și familiei nr. 22 din 09.02.2012 și respectiv Ordinul ministrului sănătății nr. 155 din 24.02.2012, fiind în curs de aprobare de către MAI. Instrucțiunile în cauză reprezintă un instrument operațional pentru fiecare din specialiștii implicați în prevenirea și combaterea violenței în familie. Necesitatea elaborării acestor instrucțiuni s-a bazat și pe recomandările experților care au realizat analiza cadrului legislativ național în contextul asigurării procesului de armonizare a acestuia cu prevederile legii sus-menționate.

În această ordine de idei menționăm că a fost elaborat și proiectul Instrucțiunilor privind modul de exercitare, de către administrația publică locală, a atribuțiilor legale în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. Documentul evidențiază rolul primordial al administrației publice locale în procesul de combatere a fenomenului violenței în familie, conform Legii nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Instrucțiunile prevăd atribuțiile primarului în soluționarea cazurilor de violență în familie, precum și funcțiile comisiei pentru probleme sociale.

Existența unui cadru legislativ ajustat alături de un mecanism instituțional eficient, capabil să intervină pentru a stopa și preveni actele de violență, capacitățile consolidate ale diverșilor colaboratori în acest domeniu, colaborarea între instituțiile guvernamentale centrale și cele locale, societatea civilă și agențiile internaționale, dar și o finanțare eficientă vor permite obținerea unor rezultate reale în prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie în Republica Moldova.

Conform Legii nr 45 al R. Modova cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, autoritatea publică centrală abilitată cu funcții de elaborare și de promovare a politicilor de prevenire și de combatere a violenței în familie și de asistență socială a victimelor și agresorilor este numit Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Pe lîngă Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei funcționează Consiliul coordonator interministerial în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, în componența căruia intră cîte un reprezentant al autorităților centrale, cu competențe în domeniu de prevenire și combatere a violenței în familie, reprezentanții societății civile și alte părți interesate. Consiliul coordonator interministerial este responsabil de asigurarea coordonării și colaborării dintre ministere și alte autorități administrative centrale cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. Regulamentul Consiliului coordonator interministerial a fost aprobat prin hotărîrea Guvernului nr. 72 din  07.02.2012.

Ne privind la faprul că în Republica Moldova există un cadru legislativ larg compus din un număr mare de legi, coduri, și acte normative, există din păcate și unele „goluri” ce țin de cadrul regulatoriu al problemei violenței în familie acestea ar fii:

Cu toate că Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie a fost aprobată și atestată, nu există din păcate o anumită procedură de aplicare reușită a ei în spațiu, respectiv, din motivul că nu sunt create instrumentele regulatorii corespunzătoare, ce ar permite diferitelor categorii ale grupurilor profesionale să desfășoare acțiuni concrete în domeniu, și care vor răspunde de aplicarea ei.

Nu există o experiență reușită de coordonare a activităților care se organizează în domeniu prevenirii violenței domestice, de aceia este necesar de a ne orienta anume la coordonarea activităților între organizații la nivel local, dacă la nivel central, în cazul finanțatorilor, a organizațiilor internaționale există o coordonare a activităților desfășurate, atunci la nivel de agenții de implementare de multe ori acest lucru nu are loc. Mai mult chiar, se resimte un spirit de competiție/concurență între diferite ONG-uri în paguba unei cooperări pentru asigurarea unui impact mai mare și a durabilității activităților.

În mass media din În Republica Moldova, ne privid la faptul existenței unui număr imens de ziare de prese, în mass media se observă lipsa unor articole de sensibilizare a factorilor de decizie despre problema violenței domestice, precum și articole ale experților care ar explica prevederile din actele normative în domeniu.

2.2. Serviciile disponibile victimelor violenței în familie

Trebuie de mențioat faptul că, la capitolul acordării sprijinului victimei violenței parvenită din partea partenerului de viață, există o infrastructură “săracă” și adesea “neputincioasă” în acoperirea cererii și ridicarea la standardele europene. Aceste servicii, fie că aparțin de stat sau sunt nonguvernamentale, acreditate de stat, nu sunt suficiente pentru a răspunde pe măsura solicitărilor. În ce privește serviciile destinate agresorului, în Republica Moldova, există un singur astfel de Centru de Reabilitare a Agresorilor, aflat în orașul Drochia. Pentru a concluziona, Republica Moldova se află într-un stadiu incipient în privința acordării ajutorului calificat destinat victimelor și agresorilor familiali. Ca un argument ar fii că de și din 2007 a fost adoptată Legea nr. 45 din  01.03.2007 ” cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie”, abia în 2012 cînd în Codul Penal al Republicii Moldova a fost introdus art. 2011 intitulânduse “ Violența în familie”, au început pedepsirea agresorilor infracțiunii violenței în familie, și anume de atunci a început creșterea numărului de infracțiuni a violenței în familie

2.2.1. Autoritățile și instituțiile abilitate  cu funcții de prevenire și de combatere a violenței în familie

Pentru a fi combătută violența în familie asupra femeii în Republica Moldova, au fost introduse în Legea nr 45 al R. Moldova autorități și instituții abilitate cu funcții  de prevenire și de combatere a violenței în familie, ele fiind :

a) Cele mai principale instituții abilitate cu funcția de prevenire și de combatere a violenței în familie sunt autoritățile administrației publice centrale de specialitate din care fac parte : Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției;

b) dintre autoritățile administrației publice locale de specialitate fac parte: 

– secțiile sau direcțiile de asistență socială și de protecție a familiei;

– direcțiile generale de învățămînt, tineret și sport;

– organele ocrotirii sănătății;

– organele afacerilor interne;

c) comisiile pentru probleme sociale de pe lîngă autoritățile administrației publice locale;

d) centrele/serviciile de reabilitare a victimelor și agresorilor;

e) precum și alte organizații cu activități specializate în domeniu.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei este abilitat cu funcțira de elaborare și de promovare a politicilor de prevenire și de combatere a violenței în familie și de asistență socială a victimelor și agresorilor în Republica Moldova . 

Iar pe lîngă Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei sa creat și Consiliul coordonator interministerial în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, în componența căruia intră cîte un reprezentant al autorităților centrale, și cîțiva reprezentanții ai societății civile și alte părți interesate.

Consiliul coordonator interministerial este aprobat prin hotărîre de Guvern, avînd drept responsabilitatea de a asigura coordonarea și colaborarea în domeniu dintre ministere și alte autorități administrative centrale abilitate în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.

   Secția/direcția raională de asistență socială și protecție a familiei este autoritatea publică locală care are funcții de implementare a politicilor de prevenire a violenței în familie și de asistență socială a victimelor și agresorilor, care este condus de un specialist desemnat responsabil de domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.

Servicii publice de nivel local existente în Republica Moldova, vor alege una sau mai multe persoane, responsabile de coordonarea activităților specifice în cadrul instituției sale și de colaborarea în desfășurarea activităților comune la nivelul teritoriului administrativ, și de conlucrare în ce privește prevenirea și combaterea cazurilor de violență în familie.

  Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, sunt autoritățile administrației publice central, care în limitele competenței lor:

a) asigură elaborarea și promovarea politicii de consolidare a familiei, de prevenire a violenței în familie, de acordare a protecției și asistenței victimelor și agresorilor; 

b) coordonează activitatea în domeniu a structurilor descentralizate/ desconcentrate; 

c) coordonează, evaluează și monitorizează activitatea centrelor/serviciilor de reabilitare a victimelor și agresorilor;

d) stabilesc procedurile de identificare, de înregistrare și de raportare a cazurilor de violență în familie, conform principiilor statistice, dezagregate pe sexe; 

e) consolidează capacitățile resurselor umane din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie;

f) conlucrează cu organizații neguvernamentale, cu persoane fizice și juridice implicate în activități de prevenire și de combatere a violenței.

În competențele autorităților administrației publice locale se includ:

a) crearea comisiilor pentru probleme sociale, precum și ele pot organiza la nivel local, în dependență de caz, activitatea acestora;

b) formează la necesitate echipe multidisciplinare în domeniu violenței domestice;

c) organizează centre/servicii de reabilitare a victimelor și agresorilor în conformitate cu standardele internaționale;

d) în dependență de cauză și necesitate, organizează campanii de informare, studii și alte acțiuni privind prevenirea violenței în familie;

e) pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, dezvoltă parteneriate sociale cu organizații neguvernamentale, inclusiv cu fundații, sindicate, patronate, cu organisme internaționale după posibilitate,

   f) în urma aplicării măsurilor de protecție, în dependență de cauză, prin decizia comisiei pentru probleme sociale, constată existența sau dispariția pericolului pentru viața și sănătatea victimei.

Din competențele secțiilor/direcțiilor de asistență socială și de protecție a familiei, fiind reprezentat de specialistul care este responsabil de domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie fac parte: 

        a) conlucrarea cu organele afacerilor interne, pentru a identifica persoanele predispuse la comiterea actelor de violență în familie;

b) la nivel teritorial, în caz de necesitate, actualizează baza de date;

c) plasează, victima la cererea acesteia, în centrul de reabilitare, oferindu-i asistența corespunzătoare;

d) pentru a micșora consecințelor actelor de violență în familie, desfășoară activitate de consiliere psihologică și psihosocială a victimelor, apelând la mijloace proprii sau redirecționând cazul către specialiști din centrele de reabilitare;

e) la indicarea organelor de drept, împuternicește accesul agresorului la programele de reabilitare, contra plată; 

f) apără drepturile și interesele legitime ale victimelor;

g) realizează,diverse programe informaționale în vederea prevenirii, și micșorării cazurilor de violenței în familie, conlucrînd cu alte autorități abilitate și colaborînd cu organizațiile neguvernamentale din domeniu;

h) în cazul unui număr mare de cereri, determină necesitatea creării de centre/servicii de reabilitare a victimelor și a agresorilor, iar pentru activitatea acestor centre le oferă sprijin metodologic și informațional; 

i) supaveghează și controlează activitățile profesionale ale asistenților sociali din cadrul primăriilor de prevenire a violenței în familie, de sprijinire/ consiliere a victimelor și de resocializare a agresorilor;

j) semestrial prezintă Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei rapoarte despre activitățile care au fost efectuate în teritoriu de secții/direcții, asistenți sociali;

k) supraveghează victimele și le acordă asistență după ce au părăsit centrele de reabilitare, în cazul în care aceste victime ale violenței în familie neceită.

Direcțiile generale de învățămînt, tineret și sport are următoarele atribuții :

a) pentru a delimita acele acte de violență în familie, vor îndeplini toate măsurile necesare pentru a informa și instrui toate cadrele didactice, în ce privește metodele și mijloacele de prevenire a actelor de violență domestică și care sunt modalitățile de sesizare a autorităților abilitate, încazul depistării victimei violenței în familie;

b) pentru asigurarea combaterii și prevenirii violenței în familie,periodic realizează programe educaționale pentru părinți și copii, în comun cu alte autorități abilitate și cu organizațiile neguvernamentale din domeniu,

c) asigură desfășurarea activităților de consiliere în vederea ameliorării crizelor psihologice și psihosociale a copiilor victime ale violenței în familie;

d) comunică autorităților abilitate, prin intermediul cadrelor didactice, cazurile de violență în familie, fiind obligate să sesizeze de îndată autoritatea tutelară și poliția,.

Abilitățile instituțiilor medicale de toate tipurile și nivelurile sunt:

a) în caz de necesitate, organizează  campanii de informare persoanelor privind violența în familie;

b) iar în cazul depistării unei victime a violenței în familie, cu ajutorul cadrelor medicale, comunică poliției și autorității tutelare despre acest caz;

c) odată depistată victima violenței în familie, îi asigură asistență medicală, după necesitate;

d) după posibilitate poate iniția și realiza programe și servicii adresate agresorilor violenței în familie, precum și asigură realizarea programelor de dezalcoolizare, dezintoxicare, de tratament psihoterapeutic, după caz, cu suportul cheltuielilor din mijloacele abuzatorului sau, după caz, din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală;

e) inițiază parteneriate durabile cu toate programele care vizează sănătatea mamei și a copilului;

  f) încheie contracte de prestare a serviciilor medicale cu centrele sau serviciile care au ca sarcină reabilitare a victimelor și agresorilor.

Organele afacerilor interne, la nivel de structură specializată are ca atribuții:

a) să identifice, să înregistrarea și șă raportarea cazurilor de violență în familie cunosute;

b) să asigure evidența nominală a agresorilor;

c) să sesizeze autoritățile tutelare, în cazul copiilor victime ale violenței în familie,

d) să examineze toate cererile și sesizările fără excepții parvenite din partea cetățenilor, instituțiilor medicale, direcțiilor generale de învățământ și a altor autorități în ce privește conflicte familiale, actele de violență, amenințările cu moartea sau existența unui pericol eminent de realizare a acestui fenomen; 

e) vizitează familiile ai căror membri sînt luați la evidență, și efectuează diverse lucrări de prevenire a comiterii repetate a actelor de violență în familie;

f) efectuează, în situații de criză, reținerea agresorului, în funcție de gravitatea cazului;

g) se adresează către autorități judecătorești pentru obținerea ordonanței de protecție în situație de criză în baza cererii depuse de victimă sau a autosesizării, și nu în ultimul rînd asigură executarea ordonanței de protecție; 

  h) în cazul comiterii actului de violență în familie, explică victimei drepturile ei, iar la cererea acesteia, îi acordă ajutor spre a fi plasată în centrul de reabilitare;

i) informează victima despre dreptul ei de a beneficia de asistență juridică gratuită;

j) asigură agresorilor, accesul la serviciile de reabilitare, pentru a micșora riscul de repetare a fenomenului de violență în familie; 

k) asigură securitatea, paza și ordinea publică în centrele de reabilitare a victimelor,

  l) supraveghează și instrumentează, în comun cu echipa multidisciplinară, cazurile de violență în familie din teritoriul deservit, precum și actualizează baza de date cu informații din domeniu;
    m) precum și conlucrează cu autoritățile abilitate în domeniu,în dependență de caz, cu societatea civilă în vederea prevenirii și combaterii violenței în familie. 

În ceia ce privește competența Departamentului Instituțiilor Penitenciare, putem spune că de ea ține:

a) în caz de necesitate poate organiza servicii și programe de reabilitare și resocializare pentru agresorilor în penitenciare;

b) conlucrarea în parteneriat cu alte autorități abilitate în domeniu, pentru a stopa cazurile e violență în familie.

Centrul de reabilitare a victimelor violenței în familie, este o instituție specializată care oferă cazare, hrană, asistență juridică, socială, psihologică și medicală de urgență, pază și protecție, precum și asistență pentru contactarea rudelor.

În cazul unui număr mare de cereri ale victimelor violenței în familie, centrele pentru reabilitarea victemelor pot fi create:

a) de Guvern, cînd vine propunerea din partea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei;

b) de autoritățile administrației publice locale, la propunerea comisiei pentru probleme sociale;

c) de organizațiile internaționale și organizațiile neguvernamentale, fiin anunțat Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei;

d) de autoritățile administrației publice și organizațiile neguvernamentale sau private, în baza unei colaborări activie comune.

Victima cu familia ei, o dată plasată la centru pentru reabilitatrea victimelor violenței în familie ea primește din parte centrului protecție și cazare, asistență psihologică, pedagogică, socială și juridică, îngrijire medicală în caz de necesitate, pînă la rezolvarea situației familiale, însă nu poate acorda asistența, cazare și sprijin mai lult de 3 luni.

În cazul în care accesul agresorului este interzis în baza ordonanța de protecție, va asigura să nu fie încălcată această măsură, iar în cazul în care se săvîrșește careva acte de violență în familie, este obligat să anunțe de îndată organele de resort, în urma cărei va examina și generaliza cauzele și condițiile producerii actelor de violență în familie.

În baza unui regulament-cadru, aprobat prin hotărîre de Guvern Republicii Moldova, fondatorii vor aproba regulamentul de funcționare a centrelor, iar cheltuelile efectuate în activitatea acestor centre le suportă de asemeni fondatorii din bugetul lor, sau poate fi susținute material și financiar și de agenți economici și întreprinzători. Iar pentru a menține securitatea și liniștea, centrele beneficiază de o pază din partea poliției gratuită.

Pentru a stopa și micșora cazurile de violență în familie sau creat și centre pentru agresori care acordă servicii de reabilitare agresorilor prin acordarea de programe de tratament în ce privește dezintoxicarea, dezalcoolizare, tratamente psihoterapeutice, precum și în caz de necesitate oferă agresorului asistență psihologică, socială, și realizează programe de corecție a comportamentului agresorului.

În vederea respectării unui mod sănătos de viață colaborează cu autoritățile teritoriale specializate, prin includerea tratamentului de alcoolizare, a bolilor venerice trensmisibile și a tratamentului de alcoolism.

Iar cu organizațile neguvernamentale precum și cu instituții, întreprinderi, colaborează ca pe viitor să poată fi inclus agresorul, după reabilitare, în cîmpul de muncă.

La finisarea programului de reabilitare va fi nevoit să anunțe autoritățile abilitate despre finisarea reabilitării și ridicării măsurii de protecție, pentru a putea fi reintegrat cu succes în familie.

Activitatea acestor centre, servicii de reabilitare a victimelor și agresorilor, sunt controlate și monitorizate de Guvernul Republicii Moldova, care îi stabilește și procesul de funcționare.

Pe teritoriul Republicii Moldova funcționează mai multe centre care oferă zi de zi servicii adresate victimelor violenței în familie, unele dintre aceste centre sînt finanțate de la bugetul de stat, precum fiind: Centrul pentru Asistență și Protecție din Chișinău, Centrul Consultativ municipal pentru Familii și Copii din municipiul Bălți; Centrul de informare și consiliere pentru victimele violenței în familie din orașul Cahul; Centrul Maternal „Ariadna” din Drochia; Centrul Maternal „Încredere” din orașul Cahul care este finanțat și de țările Europene; Centrul Maternal „Pro Familia” din Căușeni; Centrul Maternal “Pro Femina” din Hâncești care la moment întîmpină greutăți; Centrul familial de criză “SOTIS” (Bălți); Centrul de plasament temporar pentru copii în situație de risc “Drumul spre Casă” din Bălți.

Pe lîngă aceste centre în Republica Moldova putem enumera și un șir de ONG-uri care se bucură de o popularitate, printre care : Refugiul „Casa Mărioarei” din municipiul Chișinău; Centrul de Asistență Psiho-socială a Copilului și Familiei "Amicul" tot din municipiul Chișinău; ONG La Strada: Serviciul de mediere pentru copiii abuzați sexual de cetățenii străini, unul din cele m-ai de succes ONG-uri din Republica Moldova; Centrul de drept din Căușeni.

Astfel, putem observa că au crescut considerabil posibilitățile victimei violenței în familie de a se putea adresa și primi ajutor și susținere în cazul cînd este maltratată, înjosită sau bătută în cadrul relșației de familie.

2.2.2 Măsurile de protecție aplicate victimei

În baza legislației Republicii Moldova, victimei i se asigură apărarea drepturilor conform legii, de aceia persoanele cu funcție de răspundere, precum și alte persoane care sunt la curent cu existența  unui real pericol pentru viața și sănătatea potențialelor victime, sunt nevoiți să comunice despre acest fapt autorităților abilitate cu funcții de prevenire și combatere a violenței în familie, precum autoritățile abilitate din administrația publică locală de specialitate, din secțiile sau direcțiile de asistență socială și de protecție a familiei, din direcțiile generale de învățămînt, tineret și sport, a organelor ocrotirii sănătății, organele afacerilor interne, comisiile abilitate în probleme sociale din autoritățile administrației publice locale, centrele și serviciile de reabilitare a victimelor și agresorilor, alte organizații cu activități specializate în domeniu, care vor efectua acțiunile principale pentru a reduce și a combate violența în familie.

Dacă este cazul să vorbim despre femei ca victimă a violenței în familie, putem spune că are dreptul la asistență pentru recuperare fizică, psihologică și socială prin acțiuni speciale medicale, psihologice, juridice și sociale. Prestarea serviciilor de protecție și asistență nu este creată de dorința victimei de a face declarații asupra sgresorului și ulterior de a participa la un procese de urmărire penală în justiție împotriva agresorului, neprivind la faptul că dreptul la viața privată și confidențialitatea informației privind victima violenței în familie sînt garantate comform legii.

Autoritățile abilitate cu funcții de prevenire și combatere a violenței în familie în baza legii Republicii Moldova sunt obligate să reacționeze imediat la orice sesizare, și nu în ultimul rând să informeze victimele despre drepturile lor, și despre autoritățile și instituțiile abilitate cu funcții de prevenire și combatere a violenței în familie, precum și despre tipul serviciilor la care poate apela după ajutor, este necesar de a informa victrima și despre asistența disponibilă pentru ele, unde și în ce mod pot depune o plîngere împrivința agresorului sau împotriva organelor abilitate în domeniu care nu au dorit să acorde ajutor, sau nu sau implicat în cazul dat, precum și despre procedura ce urmează după depunerea plîngerii și rolul lor după asemenea procedure, astfel după depunerea plîngerii cum poate ea obține protecție, în ce condiții au acces la consultanță sau asistență juridică, dacă există un pericol pentru viața sau sănătatea lor în cazul eliberării unei persoane reținute sau condamnate; dacă a fost anulată ordonanța de protecție.

În toate aceste condiții victim violenței în familie este ea aceia care hotărăște etapele care vor urma în urma violenței, iar în unele cazuri, violența în familie pot fi supusă medierii, la cererea părților. Medierea se efectuează de către mediatori atestați, iar în lipsa acestora, de către comisiile pentru probleme sociale, cu participarea, după caz, a asistentului social.

Victima are dreptul la asistență juridică primară și calificată gratuită conform legislației cu privire la asistența juridică garantată de stat, astfel ei i se acordă asistență medicală de instituțiile medico-sanitare în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medical.

Viața privată și identitatea victimei sunt protejate, iar înregistrarea, păstrarea și utilizarea datelor cu caracter personal privind victima se efectuează în conformitate cu prevederile Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

Cerere despre comiterea actelor de violență în familie asupra femeii, pentru a opține ordonanță de protecție, poate fi depusă nu numai de victim, dar și de:

a) în situație de criză, membrii de familie; 

b) persoanele cu funcție de răspundere și profesioniștii care vin în contact cu familia;

c) autoritatea tutelară;

d) alte persoane care dețin informații despre pericolul eminent de săvîrșire a unor acte de violență sau despre săvîrșirea lor.

Victima sau persona cu drep de a efectua astfel de acțiune vor depune cererea despre comiterea actelor de violență în familie, fără a achita careva taxe de stat, în dependență de cauză, la :

a) organul afacerilor interne, care va examina cererea conform procedurii prevăzute de legislația în vigoare;

b) instanța de judecată;

c) organul de asistență socială și de protecție a familiei și copilului;

d) sau la autoritatea administrației publice locale.

Iar locul depunerii cererii despre comiterea actelor de violență în familie și aplicarea măsurilor de protecție, la organele compentente, va fii ales de către victim sau acele personae care sunt în drept de a efectua astfel de acțiune, în dependență de situație, la locul:

a) de domiciliere al victimei;

b) temporar de reședință al victimei dacă aceasta a părăsit domiciliul pentru a evita continuarea violenței directe;

c) de reședință al agresorului;

d) în care victima a căutat asistență;

e) sau în locul care a avut loc actul de violență.

În cazul în care cererea a fost depusă de către victim violenței în families au de o altă persoană împuternicită la sediul organul afacerilor sau în instanța de judecată, această cerere va fi examinată conform Codului de procedură civilă al republicii Moldova precum și Codului de procedură penală al Republicii Moldova.

Odată depusă cererea privind aplicarea măsurilor de protecție, în orice autoritate abilitată cu funcții de prevenire și combatere a violenței în familie ea este readresată conform competenței în decursul unei zile lucrătoare.

În cazul depunerii cererii la organul de urmărire penală sau la procuror, aceștia vor înainta imediat, printr-un demers, cererea în instanța de judecată pentru a fi examinată.

 Cererea privind aplicarea măsurilor de protecție se depune la instanța judecătorească de către victima violenței în familie sau de reprezentantul ei legal, iar în cazul minorului – de organul de tutelă și curatelă. În caz de imposibilitate de depunere a cererii de către victimă, la solicitarea ei, cererea poate fi depusă de către procuror, organul de asistență socială sau poliție.

În cererea înaintată privind aplicarea măsurilor de protecție se indică circumstanțele actului de violență domestică, intensitatea, durata, consecințele suportate și alte circumstanțe care indică necesitatea aplicării măsurilor de protecție.

După primirea cererii, instanța de judecată contactează imediat poliția de sector de la locul aflării agresorului și solicită informarea acestuia despre procedura inițiată privind obținerea masurilor de protecție.

Instanța mai poate solicita organului de asistență socială sau poliției, după caz, prezentarea unui raport de caracterizare a familiei vizate și a agresorului. Instanța de judecată poate solicita și alte acte necesare pentru examinarea cererii.

Neprezentarea agresorului la ședința de judecată nu împiedică instanța să examineze cererea în lipsa lui.

După aceasta instanța de judecată emite, în termen de 24 de ore de la primirea cererii privind aplicarea măsurilor de protecție, o încheiere prin care admite sau respinge cererea.

În cazul în care cererea este admisă, instanța emite o ordonanță de protecție prin care aplică agresorului la solocitarea victimei una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

a) obligarea de a părăsi temporar locuința comună ori de a sta departe de locuința victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;

b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanță ce ar asigura securitatea victimei;

c) obligarea de a nu contacta victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea;

d) interzicerea de a vizita locul de muncă și de trai al victimei;

e) obligarea, pînă la soluționarea cazului, de a contribui la întreținerea copiilor pe care îi are în comun cu victima;

f) obligarea de a plăti cheltuielile și daunele cauzate prin actele sale de violență, inclusiv cheltuielile medicale și cele de înlocuire sau reparare a bunurilor distruse sau deteriorate;

g) limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;

h) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;

i) interzicerea de a păstra și purta armă.

Măsurile de protecție se aplică pe un termen de pînă la 3 luni, pot fi retrase odată cu dispariția pericolului care a condiționat luarea acestor măsuri, și poate fi prelungită la aplicarea repetată a cererii privind obținerea măsurilor de protecție, pe o durată de încă 3 luni.

Instanța remite de îndată ordonanța de protecție poliției și organului de asistență socială spre executare imediată.

Ordonanța privind măsurile de protecție obținută, se transmit spre executare imediată executorului judecătoresc în a cărui competență teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătorești, se află domiciliul agresorului.

După cum am precizat termenul măsurilor de protecție, poate fi prelungit de instanța de judecată la cererea repetată ca urmare a comiterii faptelor de violență în familie sau ca rezultat al nerespectării condițiilor prevăzute în ordonanța de protecție.

La solicitarea întemeiată a victimei, instanța de judecată poate anula măsurile de protecție aplicate, asigurîndu-se că voința victimei este conștientă și liber exprimată și nu a fost supusă presiunilor din partea agresorului.

Încheierea privind admiterea sau respingerea cererii de aplicare a măsurilor de protecție și încheierea privind aplicarea ordonanței de protecție pot fi atacate, de aggressor sau victim în dependență de situașie, cu recurs la instanțele competente.

Contestarea încheierii privind aplicarea ordonanței de protecție nu suspendă executarea măsurilor aplicate .

Responsabilitatea de informare a agresorului despre ordonanța de protecție și de aplicare a acesteia revine inspectorului de sector în conlucrare cu asistentul social.

Aplicarea măsurilor de protecție nu împiedică inițierea procedurii de divorț, partajării averii comune, decăderii din drepturile părintești, luării copilului fără decădere din drepturile părintești și altor acțiuni.

Supravegherea îndeplinirii măsurilor de protecție stabilite de instanță, ține de competența organelor afacerilor interne, sau organelor de asistență socială și altor organe, după caz.

Instanța de judecată poate retrage măsurile de protecție la cererea întemeiată a victimei. În cazul victimelor copii și persoane aflate în stare de neputință, examinarea de către instanță a cazului este obligatorie.

2.3. Centre și ONG-uri active în Republica Moldova

2.3.1 Serviciile disponibile Agresorului

”Violența în familie a fost și, cu regret, mai este un fenomen dezastruos care se atestă în cadrul mai multor societăți și culturi din lumea întreagă, precum și în Republica Moldova. Violența împotriva femeii reprezintă o manifestare a relațiilor istorice de putere inegală între bărbat și femeie, care a dus la dominarea și discriminarea femeilor, precum și la limitarea avansării depline a acestora, reprezentînd o încălcare universală a drepturilor omului și un obstacol major pentru realizarea egalității de gen. 

În mod tradițional, încercările de a interveni în cazurile de violență în familie se axau pe lucrul cu femeile victime și copiii acestora. Totuși, pe parcursul ultimilor ani s-au produs unele schimbări, fiind acordată atenție și bărbaților care au comis abuzuri în familie – „agresorilor”. Această schimbare în perspectiva de gîndire a abordat, atît problema, cît și intervenția care pune accentul pe bărbatul violent. 

Cel mai important este faptul că o siguranță reală pentru femei și copii trebuie să includă și tragerea la răspundere a bărbatului agresor pentru acțiunile sale, responsabilizarea acestuia pentru a-l schimba și a-l implica în activități și munci care-l vor împiedica să mai abuzeze de partenera de viață sau de copii.

Guvernul Republicii Moldova și-a asumat angajamentul să abordeze această problemă și să găsească soluții pentru a reduce violența în familie, întreprinzînd pași concreți spre realizarea acestui obiectiv. Pentru a complementa aceste eforturi și recunoscînd faptul că serviciile pentru agresorii familiali trebuie să dispună de o bază metodologică relevantă și extindere pe întreaga țară,  Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a elaborat conceptul Serviciilor de reabilitare pentru agresorii familiali, și actualmente se află în process de elaborare cadrul normativ al acestui tip de serviciu (Regulamentul-cadru și Standardele minime de calitate), iar începînd cu anul 2011 afost planificat în Bugetul de Stat resurse financiare cu destinație specială pentru deschiderea Centrului în raionul Drochia.

Astăzi suntem martorii unui eveniment deosebit din republic, funcționarea centrului, care dă mari speranțe că va contribui la diminuarea acestui fenomen rușinos pentru societatea contemporană – violența față de femei – și va ajuta la direct însăși bărbatul de ași remodela comportamentul, atitudinile, viziunile asupra rolului său adevărat pe care trebuie să-l îndeplinească în această viață: de fiu și tată iubitor, soț respectuos, partener responsabil de comportamentul său, profesionist, și nu agresor.

Centrul de Reabilitare pentru Agresori din Drochia a fost deschis în perioada  Campaniei Internaționale „16 zile de acțiuni împotriva violenței în bază de gen” din 2011, acordînd o semnificație și o atenție mai mare motoului acestei campanii „BĂRBAȚII ADEVĂRAȚI NU BAT FEMEILE”. Acest mesaj vine să evidențieze cu adevărat anume acele trăsături ale unui bărbat care îl reprezintă în calitate de persoană capabilă să construiască niște relații interpersonale și sociale axate pe stimă, înțelegere, respect, dragoste și  parteneriat constructiv.

De serviciile de reabilitare a agresorilor beneficiază atât bărbații obligați prin hotărâre judecătorească să frecventeze Centrul de Reabilitare pentru Agresori, cât și agresorii familiali referiți de poliție, medicii de familie, asistenții sociali sau bărbații care se vor adresa benevol. Beneficiarii au parte de asistență psihologică, psiho-neurologică,  juridică și medico-socială. Centrul își propune, de asemenea, să instituie măsuri de protecție specială a membrilor familiei în raport cu agresorul familial. Pentru activitatea Centrului din bugetul local, anual, vor fi alocați 370 mii de lei.

În prezent Centrul de Reabilitare pentru Agresori din orașul Drochia prestează servicii contra plată la 16 agresori ai victimei violenței în familie, printre care se numără și o femeie, mamă a 6 copii minori care sa adresat singură la acest centru în urma unui comportament abuziv față de copii ei. Procesul de reabilitare a agresorilor durează în medie de la șapte la nouă luni. Lucrul cu beneficiarii începe de la monitorizarea stării psihice a abuzatorului timp de o lună de către un psihiatru și un neuropatolog. Apoi, specialiștii stabilesc un program de reabilitare individualizat. La sfârșitul cursului, agresorul va trece o evaluare finală pentru a aprecia gradul de schimbare a stării lui.

Potrivit datelor statistice, pe parcursul anului curent, la nivel de republică, în domeniul violenței domestice au fost înregistrate 268 de infracțiuni, dintre care 11 omoruri, 7 vătămări corporale grave și 250 de infracțiuni prevăzute de art. 2011 “Violența în familie” al Codului Penal al Republicii Moldova.

De către subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, conform prevederilor Legii nr. 45 din 01 martie 2007 “Cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie”, au fost întreprinse acțiuni de prevenție pentru 4691 de persoane, care au manifestat comportament violent în relațiile familiale.

De aceaia crearea Centrului pentru reabilitarea agresorilor este o șansă de minimizare a numărului de agresori din Republica Moldova.

Literatura de specialitate ne oferă trei teorii principale cu privire la consilierea psihologică a agresorilor familiali.

1. Abordarea centrată pe societate și cultură, derivă din înțelegerea că abuzul domestic este cauzat de structuri sociale, norme culturale și alți factori, care susțin sau tolerează utilizarea controlului și abuzului de către bărbați împotriva partenerelor lor. Acest model de intervenție încearcă să reeduce bărbații, informîndu-i despre impactul conduitelor abuzive, ajutîndu-i să vadă importanța egalității și non-violenței în relațiile maritale și similare celor maritale.

2. Abordarea axată pe familie se bazează pe structura familiilor individuale și interacțiunile interpersonale în cadrul familiei, ca o cauză a violenței în familie. Programul de pe comunicări sănătoase în cadrul familiei și, de obicei, implică consilierea sau metode similare.

3. Abordările axate pe indivizi se bazează pe teoriile psihologice, care dau vina pe tulburările de personalitate, predispunerile biologice sau tulburările de atașament, cauzate în fragedă copilărie. Intervențiile sunt fie psihoterapeutice sau comportamental-cognitive.

Programele pot utiliza diverse metode de intervenție și tehnici pentru a realiza scopul primar, de a influența agresorul în măsura în care acesta să înceteze să aplice violența. Curriculumul educațional trebuie să includă, cel puțin:

Identificarea și confruntarea comportamentelor abuzive și de control față de victime, inclusiv față de parteneri și copii,

Identificarea și discutarea efectelor violenței și abuzului asupra victimelor, inclusiv copiilor care sunt martori ai acestor abuzuri.

La nivel mondial, există trei modele de intervenție principale de lucru cu agresorii. Niciunul din acestea, însă, nu și-a demonstrat întîietatea în reducerea recidivismului de violență, vis-a-vis de celelalte modele. Alegerea unui model oarecare depinde de resursele disponibile, specificul național de abordare, bazat pe practica acumulată pe acest segment, existența unui serviciu specializat și a rețelei de referire.

1. Modelul Duluth presupune organizarea a 2 sau 3 sesiuni pentru agresori, în timpul cărora se abordează opt subiecte de bază: non-violența, comportament neamenințător, respect, susținere și încredere, onestitate și responsabilitate, respect, parteneriat și negociere. Acest model pune accent pe faptul că asistența pentru agresori trebuie să fie oferită în contextul unor eforturi comunitare coordonate împotriva violenței în familie.

2. Modelul EMERGE presupune desfășurarea sesiunilor pe parcursul a 48 de săptămâni, divizate în două etape: 8 săptămâni de orientare, timp în care se discută despre definiția violenței în familie, negativul versus pozitivul, consecințele violenței în familie, tipurile de violență, comunicarea; și 40 de săptămâni pentru lucru în grup. Deseori, sunt utilizate exerciții pentru dezvoltarea respectului și empatiei față de victimă.

3. Modelul AMEND se bazează pe o perioadă lungă de asistență, care variază de la 36 de săptămâni până la cinci ani (pentru cele mai dificile cazuri). În fond, acesta constă din terapie în grup, dar include și unele sesiuni de consiliere individuală.

Modelul cel mai adecvat pentru o anumită țară ar trebui să includă:

Identificarea influențelor culturale și sociale care contribuie la alegerea utilizării comportamentului abuziv. Aceste influențe nu trebuie tratate ca scuze sau justificări pentru actele de violență.

Identificarea și practicarea formelor de comportament non-violent și lipsit de amenințări.

Aceasta presupune ca agresorii să se deprindă, și să învețe modalități non-abuzive și responsabile de tratare a femeii victime violenței în familie.

Reieșind din aceste abordări centrele care prestează servicii pentru agresori mrea majoritate adaptează diferite modele, cumulînd în programele sale cele mai eficiente activități, care din practica acestora dau rezultate înalte.

Intervențiile individuale se referă la setul recomandat de servicii pentru reabilitarea agresorilor și constau din:

consilierea psihologică;

evaluarea psihiatrică;

consilierea juridică;

asistența socială;

facilitarea accesului la servicii specializate pentru alcoolism sau dependență;

medierea între victimă și agresor (numai cu acordul victimei, și nicidecum ca o metodă impusă obligator);

reabilitarea și reintegrarea socială.

Intervenția de consiliere psihologică se axează pe abilitarea agresorului, evaluarea lui psihologică, suportul psihologic în identificarea și soluționarea problemelor de către agresor.

Consultarea juridică presupune prezentarea drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege, descrierea impactului acțiunilor agresorului asupra altora și a consecințelor încălcărilor date.

Asistența socială își propune drept scop să identifice necesitățile reale ale beneficiarilor, să stabilească un plan individual de asistență prin intermediul căruia în comun cu agresorul să se inițieze procesul de resocializare și re-educare a acestuia în stabilirea relațiilor pierdute atît din societate, cît și cu membrii familiei sale.

O altă modalitate de intervenție ar trebui să fie intervenția în grup. Sesiunile individuale pot fi oferite pentru scopuri de evaluare inițială până la admitere și pot crește efectele intervenției în grup. Sesiunile individuale nu vor fi substituite cu sesiuni în grup, decît în cazurile speciale, când indivizii au disfuncții medicale sau mentale, tulburări acute de ordin psihiatric sau bariere lingvistice semnificative, care nu-i permit participarea în grup. Pentru a promova servicii de calitate și interacțiune maximă, mărimea optimă a grupului este de 3-15 participanți. În scopul modelării relațiilor egale și sănătoase, și pentru a monitoriza procesul în grup, grupele ar trebui să fie co-facilitate de un facilitator-bărbat și un facilitator-femeie, atunci cînd se poate aplica un astfel de aranjament. Pentru a aborda în mod eficient problemele de gen și violență, grupurile pentru agresori nu trebuie să includă femei ca participanți. Grupurile mixte ar putea pune în pericol participanții-femei sau să le dezavantajeze, deoarece ar putea să se confrunte cu probleme de victimizare din partea partenerilor bărbați.

Serviciile pentru agresori nu pot „să vindece” bărbații violenți sau să garanteze schimbări drastice, deoarece schimbările comportamentale reprezintă un proces complex și de durată. Totuși, cercetările demonstrează că o parte din agresorii, care finalizează programul încetează să aplice violența și își schimba semnificativ conduita lor abuzivă. Unii nu mai folosesc violența, dar continuă să aibă un comportament de control și intimidare. Sunt și dintr-acei care continuă să fie violenți. Deși nu toți bărbații încetează să fie abuzivi, în majoritatea cazurilor, serviciile pentru agresori pot reduce pericolul, iar lucrul în același timp cu victimele duce la sporirea nivelului de siguranță a acestora.

Programele vor promova responsabilitatea și responsabilizarea, faptul precum că abuzul este alegerea și responsabilitatea agresorului. Abuzul nu este justificat niciodată. Unii bărbați agresori cred în dreptul lor de a-și controla femeia, sau chiar au fost educați să utilizeze violența. Este la fel adevărat că există șanse ca agresorii să învețe să-și asume responsabilitatea și să adopte căi non-violente de stabilire și menținere a relațiilor. Unii bărbați care solicită asistență întru încetarea utilizării violenței, au avut și ei parte de violență și ar putea să utilizeze acest fapt drept justificarea pentru propria lor violență în familie.

2.3.2. Asociația obștească „La Strada”

Asociația obștească La Strada a fost fondată în februarie 2001 și tot în 2001 pe data de 23 august a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Asociația Obștească fiind numit și Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” a efectuat multe schimbări în viața socială a Republicii Moldova , în urma căreia a obținut o experiență deosebit de bogată și obținând competențe distincte în ce privește educarea și instruirea potențialilor migranți, și anume printr-o migrație sigură și evitând pericolului traficului de ființe umane în urma migrației.

Centrul Internațional „La Strada” oferă pentru legislația națională cît și cea internațională informațiiutile, sprijin și concluzii expertize legislative în domeniul prevenirii și contracarării traficului de ființe umane, astfel contribuind la crearea unui Plan Național Anti-trafic, și a actelor sub-normative ce asigură reabilitarea în viață a diferitelor eforturi anti-trafic ale Guvernului Republicii Moldova.

În același timp, Centrul Internațional „La Strada” efectuează diverse cercetări și studiază cu amanuntul fenomenele  traficului de ființe umane și de migrațiune, prin monitorizarea acestor fenomene în vederea micșorării riscurilor și găsește asistente necesare victimelor traficului, consolidării mecanismelor de apărare a drepturilor omului.

Pentru a informa potențialii migranți și alte categorii de cetățeni interesați, Centrul Internațional „La Strada” dispune de o Linie Fierbinte Națională  0 800 77777  care putem beneficia de o consultație gratuită pe tot teritoriul Republicii Moldova și dispune de asemenea de o linie ferbinte pentru cetățenii de peste hotar deasemeni gratuită 022 23.33.09, precum și Asociația Obștească „La Strada” oferă consultații cu ajutorul rețelelor de socializare precum skype sau email, acestea fiind instrumente menite să pună la dispoziția populației informație adecvată situației și cazurilor privind migrația în siguranță și riscurile traficului de ființe umane. Periodic Centrul Internațional „La Strada”  desfășoară campanii sociale care au ca tematici diferite aspecte ale migrației securizate, munca ilegală, drepturile lucrătorilor migranți, riscurile și prevenirea traficului de ființe umane, tematici care unt strîns legate cu cetățenii Republicii Moldova, care se confruntă cu aceste cazuri de cel puțin de două ori în viață.

În ce privește facilitarea accesului victimelor traficului la asistența adecvată printre principalele acțiuni de facilitare a accesului victimelor traficului de persoane se numără:

identificarea cazurilor de trafic și stabilirea statutului de victimă și acțiuni asociate prin: evaluarea riscurilor și necesităților, menținerea contactului cu beneficiarii, prin organizații-parteneri, identificarea cazurilor și stabilirea statutului de victimă a exploatării sexuale comerciale a copiilor la cererea reprezentanților organelor de drept sau la sesizarea rudelor, la apelul victimelor însele, precum și identificarea nevoilor urgente și eventualelor riscuri;

oferă asistență în organizarea recuperării din locul exploatării;

asigură asistență pre-repatriere pentru victimă și copilul ei, în cazul nașterii acestuia în țara de destinație, în acest caz victimei violenței în familie în special femeilor li se vor acorda următoarele servicii: cazare imediată, servicii medicale și consiliere psihologică de urgență, aprovizionarea cu produse alimentare, haine, medicamente, locuri de muncă etc.;

acordă asistență în repatriere prin: facilitarea perfectării și acumulării actelor necesare, organizarea însoțirii pe durata călătoriei spre țara de origine în cazul minorilor sau în care starea beneficiarului solicita aceasta, aranjamente de călătorie etc.;

asigură asistenta post-repatriere prin însoțire socială, organizarea serviciilor de cazare temporară, asistență medicală, psihologică, ajutor material, asistență psiho-socială de reintegrare în familie, consiliere și asistență juridică, orientare și instruire profesională etc.;

oferă asistență informațională indirectă prin intermediul Liniei Fierbinți prin căutarea persoanelor dispărute, bănuite a fi traficate familiilor victimelor traficului, suport informațional pentru victimele traficului de ființe umane, care refuză temporar asistența, suport informațional victimelor traficului care solicita statut de rezident într-o țara de destinație.

acordă asistență în cadrul audierii minorilor întru stabilirea elementelor infracțiunii, inclusiv serviciile Camerei de audiere a copilului.

asigură monitorizare situației în domeniul traficului de ființe umane din Republica Moldova și optimizarea resurselor naționale de prevenire a lui;

acordă asistență factorilor de decizie naționali în elaborarea politicilor și strategiilor anti-trafic;

asigură consiliere psihologică prin intermediului telefonului, prin skype etc. consiliere și asistență juridică primară, servicii de mediere pentru persoanele ce suferă de violență în familie și referire către servicii de asistenta specializata 

oferă asistență victimelor exploatării sexuale comerciale a copiilor și asistență juridica specializata, asigurând audierea minorilor victime-martori intr-un mediu prietenos copilului și anume în Camera de Audiere a Copilului, asigură consiliere și evaluare psihologică, fără a afecta starea acestuia;

promovează studiul și prevenirea fenomenului turism sexual cu implicarea copiilor și siguranța copiilor on-line.

Asociația Centrul Internațional „La Strada” a fost format pentru a asigura și a promova protecția drepturilor și intereselor legale ale victimilor și potențialilor victime, precum și categoriilor de persoane social vulnerabile de toate nielele fie individual, legislativ sau executiv.

Pe durata activității lui de la formare pînă în prezent Centrului Internațional „La Strada” a dobindit un renume care este bine cunoscut atât în societatea civilă din Republica Moldova, cît și pe plan internațional, fiind considerată una dintre organizațiile internaționale cele mai puternice care fac parte dintr-o rețea europeană anti-trafic.

Asociația obștească „La Strada” este cunoscută în cele 8 state de origine cu destinație a traficului de ființe umane din Europa Centrală și de Est, ele fiind Moldova, Ucraina, Bulgaria, Cehia, Macedonia, Polonia, Olanda și Belarus, care activează pentru a asigura o lume fără trafic de ființe umane prin promovarea principiului de prețuire drepturile omului.

Ca rezultat al schimbărilor politice și economice, programul „La Strada” apare odată cu căderea cortinei de fier din 1989, în acea periaodă țările Uniunii Europene au descoperit că fenomenul traficului de ființe umane în Europa Centrală și de Est și Comunitatea Statelor Independente a luat amploare, înregistrînd un număr de proporții mari a victimelor

În primul an de ființare Centrul Internațional „La Strada” se axa pe trei direcții de activitate:

a)prevenirea traficului de ființe umane și informarea populației despre migrația în siguranță,

b) asistența victimelor traficului și (re)integrarea lor socială 

c) activități de advocacy și lobby.

Astfel aceste direcții cu timpul în 2002 au fost transformate în 3 departamente: Centrul de Resurse, Centrul de Contact și Centrul de Analiză și Lobby. Completată din 2005 cu un serviciul Relații cu Publicul și mass media, această structură este valabilă și în prezent.

Iar în 2009 în cadrul Centrului Internațional „La Strada” a fost creat un nou serviciu național dedicat persoanelor care nu pot fi prezente la centru însă care necesită ajutor , fiind intitulat „Telefonul de Încredere”, dând astfel curs unei noi direcții de activitate: prevenirea violenței în familie. Una din cea mai recentă direcție de activitate, creată în 2010, presupune „prevenirea exploatării sexuale comerciale a copiilor și siguranța copiilor pe Internet”.

În conformitate cu Statutul său, Centrul Internațional „La Strada” a influențat mult viață socială a Republicii Moldova, astfel actualmente dispune de o experiență unică și competențe ample în direcția apărării drepturilor și intereselor legale ale persoanelor social vulnerabile, în special femei și copii. Luînd în considerare aceste obiective, activitatea centrului se axează pe promovarea și protecția drepturilor civile, economice, sociale, culturale personale și a libertăților femeii și ale copilului, pe implementarea și promovarea principiului de egalitate a șanselor pentru femei și bărbați pentru menținere și protejarea valorilor și statutului femeii, pentru a o încuraja și sprijini în toate sferele precum profesionale, sociale și familiale care sunt legate de studierea și respectarea legislației Republicii Moldova la principiile ce guvernează drepturile femeii și ale copilului, pentru a le aplica în realitate

Toate aceste atribuții, obiective sunt implementatde de o echipă de compusă din 18 angajați cu o vîrstă între 25-30 ani care activează înm bază de voluntariat, în cadrul Programului „De la egal la egal”.

Activitatea centrului o putem contura prin 10 campanii de sensibilizare a publicului privind riscul traficului de ființe umane care au fost elaborate ce centru ele fiind intitulate „Tu nu ești marfĂ” din anul 2002;  „Lilya for-ever” care a activat pe durata anilor 2003-2004;  în 2005-2006 a fost promovată campania „Și mie îmi pasă „ sau „Ce poți face tu?”; în 2007-2008 „ Noi tendințe ale traficului de ființe umane”, „ Dreptul la protecție pentru fiecare persoană traficată” în 2013, campania privind migrația sigură din 2009 denumită „Vulnerabilitatea migranților, în special femei, la exploatare și trafic de ființe umane” , în 2009-2010 campania „Familia sănătoasă este o familie fără violență” ; „ Zero toleranță față de violența în familie” care a activat dea lungul anilor 2010-2011,campania pentru prevenirea și contracararea exploatării sexuale comerciale a copiilor și a escaladării turismului sexual cu implicarea copiilor intitulată „Să protejăm copiii de exploatarea sexuală” din 2010-2011; precum și „Călătorește cu grijă. Grijă față de copii” din perioada anilor  2011-2012, centrul internațional „La Strada” se bucură și de un șir de alte activități, conferințe internaționale, seminari și treininguri privind grupurile profesionale, tematici dedicate schimbului de experiență la nivel internațional, care au fost menite să axeze diverse entități profesionale și sociale în ce privește pericolul traficului de ființe umane, precum și posibilitatea migrației în siguranță, securitatea copiilor on-line ș.a.).

De la fondare pînă în anul 2014 centrul internațional „La Strada” a înregistrat peste 41.000 de apeluri telefonice la Linia Fierbinte a Centrului, datele fiind înregistrate începînd cu 01.09.2001 și pînă la 31.03.2014, și altele peste 6.000 (octombrie 2009 – 31.03.2014) la Telefonul de Încredere pentru femei; peste 500 de persoane-cazuri de trafic de ființe umane, identificate și asistate (circa 400 adulți și peste 100 copii), precum și peste 300 seminare pentru grupurile profesionale (cadre didactice, psihologi, asistenți sociali, reprezentași ai Administrației publice locale, organelor de drept și ONG), la care au participat peste 8.000 de beneficiari, circa 5.000 de seminare și acțiuni de informare a grupurilor de risc (aproximativ 200 mii de tineri din instituții de învățământ preuniversitar și universitar privind riscul traficului de ființe umane, cultivarea toleranței zero față de orice tip de violență și siguranței pe Internet, susținute de voluntarii Centrului în cadrul Programului „De la egal la egal”), dar și peste 400.000 exemplare producție tipografică (broșuri, studii, publicații metodice și materiale informative ce vizează fenomenele ce alcătuiesc obiectul de activitate a Centrului), numeroase expertize ale actelor normative și legislative, caravane de sensibilizare a populației, discoteci și concursuri tematice de creație (desen, eseuri, poezii etc.). Absoluta lor majoritate se circumscriu unui scop bine definit: Centrul Internațional „La Strada”-Moldova aspiră la o societate sensibilă la fenomenul trafic de ființe umane și exploatare sexuală comercială a copiilor, la orice alt tip de violență față de femei și copii, societate în care există condiții favorabile pentru (re)integrarea victimelor, femei și copii abuzați, la o societate bazată pe principiul respectării drepturilor omului.

2.3.3. Centru maternal „ Încrederea” din or. Cahul

Centrul maternal „Încrederea” din orașul Cahul a fost fondat în octombrie 2007, fiind unicul centru care asigură securitate și protecție mamelor și copiilor acestora.

Centrul „Încrederea” a fost fondat cu susținerea Guvernului Statelor Unite ale Americii, fiind lansat în cadrul proiectului "Oportunități mai bune pentru tineri și femei",avînd drept obiective să acorde beneficiarelor găzduire și servicii de asistență pentru o viață independentă și fără lipsuri.

După inaugurarea Centrului a avut loc un forum „Parteneriatul societatea civilă – administrația publică locală în raionul Cahul: realizări și perspective”. La acest forum reprezentanți ai societății civile și ai administrației publice locale au pus în discuție cooperării între ONG-urile locale și APL și căile de eficientizare a acestei cooperări.

Centrul maternal „Încredere”, în prezent are o capacitatea de cazare depînă la 10 beneficiari, cu condiții de cazare apropiate de căminul familial, astfel personalul are o atitudinea grijulie față de beneficiari pentru a contribui la păstrarea și fortificarea relației dintre mamă și copil. În cadrul Centrului, tinerele mame beneficiază de asistență medicală și asistență psiho-socială, precum și de diverse programe de instruire și cursuri de calificare profesională, care ulterior le va folosi pentru căutarea unui posat de muncă.

Dintre serviciile care sunt acordate beneficiarilor putem enumera:

Asistență socială – prin intervenția asistentului social, și anume evaluarea cazului, stabilirea cauzei social și a planului necesar de intervenție, în conlucrare cu beneficiarul, în caz de necesitate încheie contracte de prestare de servicii și de responsabilitate reciprocă, efectuiază servicii de medierea cu structurile locale.

Asistență psihologică și psihopedagogică – efectuiază evaluări psihologice la momentul cazării în centru și periodic pînă la integrarea în societate, elaborează unu plan de intervenție în funcție problemele psihologice identificate, și implementează strategii de rezolvare a problemelor prin dobândirea unor abilități de autocontrol, rezolvarea conflictelor de natură emoțională, și acordă consiliere psihosocială individuală.

Asistență pedagogică – este creat acest serviciu în cazul în care în centru maternal este cazat beneficiarul cere nu a finistat 9 clase, precum și pentru copiii care la moment nu sunt încadrați în procesul educativ.

Asistență profesională – asigură formarea profesională, și de reprofilarea profesională în special în cazul în care persoana are deja o calificare pentru a putea fi reintegrată în cîmpul de muncă.

Activități de dezvoltare a Deprinderilor de Viață Individuală – este srviciul prestat de centru ce constă în pregătirea beneficiarilor pentru viața autonomă, fiind desfășurtă de specialiști calificați din cadrul centru și din organizațiile partenere, realizate în baza unor metodologii specifice, luând în considerație vârsta, nivelul de dezvoltare, opinia și aspirațiile beneficiarului, iar fiecare activitate este concentrată pe o anumită deprindere de viață, astfel favorizând experiența socială și deprinderea autonomă către comunitate și anume experimentarea, învățarea prin acțiune. Deasemeni Centru beneficiază și de un psiholog profesional care acordă sprijin și informații acelor mame care solicită și necesită, pentru a fi reintegrate ulterior în societate.

Centrul a fost creat pentru a micșora numărul de abandonuri de copii de către mamele acestora precum și a asigura cazare tinerlor mămici aflate in situații de crizi și femeilor însărcinate care nu au un adăpost, astfel el asigură, pe parcursul zilei, un spațiu sigur și prielnic pentru dezvolarea copilului care ajută, astfel, la prevenirea abandonului copilului în masă. Pe lângă hrana de zi cu zi, cărți, jocuri, copiilor le este asigurat și diverse programe de consiliere și de activități de dezvoltare al capăcității. Specialiștii Centrului Maternal “Încrederea” evaluează cu diamănuntul fiecare caz în parte pentru a descoperi pricina acestui fenomen și pentru a putea interveni în mod profesional pentru a găsi soluții în beneficiul copilului.Pentru o evaluare reușită ei merg în fiecare familiile asistate sau la reprezentantul legal al copilului, pentru a obține informațiile privind toate opțiunile de asistență de care pot beneficia, împreună cu autoritățile administrației publice locale, încearcă să soluționeze anumite probleme cu care se confruntă familia în cauză.    

     Astfel se asigură fiecărei mame șansa de a rămâne alături de copilul ei, iar copilului – șansa de a avea o familie. Centru a fost organizat după modelul “ cămin familial” care oferă găzduire temporară și sprijin femeii însărcinate și mamei cu copil ce nu depășește vârsta de 3 ani, însă fac excepție cazurile de frați, când mama în dificultate mai are un copil de vârsta mai mare de 3 ani, care se află într-o situație de risc,pe o perioadă de pînă la 6 luni, iar în caz de necessitate termenul se prelungește pînă la soluționarea cauzei de risc a mamei și a colilului, în cadrul centrului mama și copilul sunt ajutați de specialiști pentru a rămâne împreună și înlesnește, în cazul în care nu prezintă pericol pentru mamă și copilul ei, posibilitatea reintegrării în familie.

Dintre grupurile de beneficiari care se bucură de aceste servicii putem enumera cuplu mamă-copil care se află în risc de ruptură a legăturii familiale precum: mame cu copii nou-nascuți cu intenție de abandon (în general mame singure, mame minore, mame provenind din familii marginalizate,sărace etc. sau acea mamă cu copii care temporar nu are unde locuință și care se confruntă cu mari probleme financiare, fiind în imposibilitate de a asigura copiilor un trai decent. Precum și cuplu mamă-copil care este abuzat sau maltrata fizic sau psihic în familie sau cînd copilul a fost victima unui abuz din partea tatălui sau a altui membru al familiei, precum și gravide aflate în dificultate pe parcursul ultimului trimestru de sarcină, nu în ultimul rînd cazuri în care femeile, victime ale traficului după ce au trecut de faza inițială de recuperare.

Centrul maternal are drept obiective pentru mamă:

Să asigure consiliere psihologică acesteia;

Să asigure posibilitatea de a-și îngriji copilul 24 din 24 ore;

Să asigure cunoștințe și deprinderi de îngrijire a copilului, în cazul în care este tînără mămică;

Să asigure consultațiile și ajutorul medicului, psihologului, juristului, asistentului social, pentru a cerceta și evalua cauza mai detaliat;

Să asigure sprijin în restabilirea legăturilor cu familia;

Să asigure sprijin pentru reintegrarea profesională și socială, pentru continuarea sau obținerea studiilor;

Să asigure posibilitatea de a comunica cu rudele, prietenii, de a le face vizite;

Să asigure posibilitatea de a comunica cu alte mămici;

Să asigure instruirea mamicilor pentru a găsi un loc de muncă.

  Iar pentru copil are drept obiective:

Să asigure îngrijirea și dragostea mamei 24 din 24 de ore;

Să asigure siguranță fizică într-o cameră amenajată pentru el și mama lui;

Să asigure copilul cu toate cele necesare precum hrană, haine și jucării;

Să asigure asistență medicală, tratament și recuperarea fizică.

Putem spune că centrului maternal „Încrederea” activează în baza cîtorva funcții și anume

Funcția de protecție și îngrijire – asigurându-se aici pază și securitate, precum și hrană și cazare și, iar în caz de accident sau îmbolnăvire asigură primul ajutor;

Funcția de educare-orientare – mămicile tinere ne experimentate sunt învățate să acorde o îngrijire corespunzătoare copilului său, precum și în caz de necesitate se organizează ședințe de psihoterapie, se apelează la un consilier juridic, pentru ca mama să-și cunoască drepturile de care dispune și să primească careva idei, îndrumări de specialitate;

Funcția de mediere – specialiștii centrului asigură medierea relației dintre beneficiar și serviciile existente în comunitate, sau cu eventualii angajatori, instituții de învățământ, direcțiile asistență socială etc.,astfel asigurînd utilizarea maximală a potențialului existent în localitate, cât și în afara ei;

Funcția de monitorizare-evaluare – această luncție realizează evaluarea primară și amănunțită a cazului;

Funcția de reintegrare familială și socială – se asigură activități de educație, consiliere și îndrumare corespunzătoare care favorizează dezvoltarea autonomiei mamei și pregătirea ei pentru întoarcere ulterioară în familie și în comunitate, de asemenea se fac demersuri din partea centrului sa din partea administrației publice locale pentru găsirea unui loc de munca corespunzător, de asemenea se realizează anchete sociale și se efectuează vizite la familia în cauză sau rudele mamei dacă acestea există, se încearcă dacă este posibil și vizitarea în centru de către membrii familiei sau rudelor, prin organizarea ședințelor de consiliere, psihoterapie pentru membrii familiei.

Centrul maternal „Încredere” din orașul Cahul este gestionat de asociația obștească care este intitulat cu același nume și care face parte dintr-un program de activitate a proiectului intitulat "Oportunități mai bune pentru tineri și femei", fiind implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova avînd sprijinul financiar al Guvernului Statelor Unite prin Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională la Inițiativa Președintelui Bush pentru Programul Antitrafic.

La ceremonia de inaugurare a Centrului maternal de la Cahul au fost prezenți Excelența Sa Michael D. Kirby, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Moldova, reprezentanți ai PNUD Moldova și ai administrației publice locale, mass-media. „Lipsa oportunităților de angajare în câmpul muncii în Moldova și exodul masiv al forței de muncă au condus la o creștere alarmantă a traficului de ființe umane” a menționat Excelența sa în cuvîntarea rostită la inaugurare. „ Eu cred că Centrul maternal deschis astăzi constituie un pas mic, dar important spre diminuarea acestei tendințe”.

Centrul maternal „Încredere” este deja a șaptea instituție de reformare socială, care este lansată în cadrul proiectului "Oportunități mai bune pentru tineri și femei", care asigură și activitatea unui Centru maternal la Drochia și încă a cîteva Centre de reintegrare socială pentru tineri la Ungheni, Cărpineni (Hîncești), Soroca, Edineț și Călărași.

Capitolul III Studiu de caz

De la apariția Legii nr 45 din  01.03.2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie și până în anul 2014 cazurile de violență în familie au crescut, comform unui articol publicat în ziarul „Jurnal de Chișinău” cazurile ce privesc violența în familie au ajuns până la 7338 de adresări ce vizează conflictele în cadrul relațiilor familiale și în cazul relațiilor de conlocuire separat. Cel mai mult au suferit copiii, 116 la număr. Însă avem și bărbați victime ale violenței, astfel, 283 de persoane de gen masculin sunt declarate ca victime, pentru 17 dintre ei sunt emise ordonanțe de protecție de către instanțele judecătorești, iar 72939 de adresări sunt înregistrate cazuri de violență în familie asupra femeii. Cei mai mulți agresori muncesc în folosul societății pentru a-și ispăși pedeapsa, alții plătesc amenzi și doar câțiva sunt judecați, cel mai des în cazuri de omor.

3.1. Violența în familie: cazul Eremia Alexandru, colaborator de poliție și agresor familial

Relatarea succintă a situației

La data de 16 ianuarie 2011 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost depusă o cerere de către cet. Lilia Eremia născută în anul 1973 și ficele acesteia Doina Eremia nascută în anul 1995 și Mariana Eremia născută în anul 1997, toate trei reclamante fiind locuitoare satului Vălcineț, raionul Călărași, Republica Moldova, în urma căreia sa inițiat un proces de judecată înpotriva Republicii Moldova

Din cauza inițiată putem deduce că reclamanta Lilia Eremia era căsătorită cu dnul. Eeremia, el fiind ofițer de poliție la Comisariatul de poliție din Călărași,după nașterea ficelor lor, o perioadă anumită de ani își permitea să vină a casă deseori în stare de ebrietate, în urma căruia o agresa fizic și verbal pe prima reclamantă, în prezența fiicelor sale. În urma căruia, cele două fiice au fost afectate psihologic.

În iunie 2010 dna Eremia a înaintat acțiune de divorț solicitînd examinarea cauzei în mod de urgență însă, de data aceasta fără succes. Dnul Eremia a fost sancționat administrativ cu o amendă în sumă de 200 Lei modovenești (MD) și avertizat de autoritățile responsabile, însă a devenit mai violent urmând ca în noiembrie 2010 să încerce să-și stranguleze soția.

Dna Eremia a înaintat încă o dat o cerere la colaboratorii de poliție pentru ai fi acordată protecție ei și ficelor acesteia, urmînd ca la data de 9 decembrie 2010, să fie emisă o ordonanță de protecție în scopul protejării reclamantelor, prin care dnului Eremia i s-au impus următoarele restricții și obligații:

– de a părăsi temporar locuința comună,

– de a sta departe de locul de trai al reclamantelor la o distanță de cel puțin 500m,

– de a nu contacta reclamantele,

– de a nu aplica violență fizică și psihică față de reclamante.

Supravegherea executării măsurilor de protecție stabilite, dlui Eremia, o asigura organele de poliție, neprivin la acesta pîrîtul continua să-și agreseze soția și a revenit în locuința comună de câteva ori, astfel încălcând ordonanța de protecție. În urma acesteia, în aprilie 2011, instanțele naționale au admis cererea de recurs a dlui Eremia, revocând parțial ordonanța de protecție, stabilită

La data de 14 decembrie 2010 dnul Eremia a fost avertizat și informat de poliția cu privire la comportamentul său violent și i s-a solicitat să confirme în scris că înțelege seriozitatea ordonanței de protecție, în urma aceasta pîrîtul Eremia s-a mutat din casa lor proprie și locuia temporar într-o locuință oferită de autorități locale.

Iar la data de 16 decembrie 2010 dnul Eremia mergînd pe stradă a observat-o pe prima reclamantă și a urmărit-o, discutînd cu ea pe un limbaj insultător și jignitor, el continuând să o hărțuiască într-un magazin în care ea a încercat să găsească un adăpost.

Nu peste mult timp 19 decembrie 2010, dnul Eremia a intrat în casa familiei fără a ține cont de ordonanța de protecție, în cadrul ședinței de la CEDO Guvern Republicii Moldova a reclamat că, reclamantele i-au permis să se întoarcă pînă la 16 ianuarie 2011, ceia ce nu au susținut reclamantele, astfel odată revenit a agresat-o pe prima reclamantă, a distrus unele lucruri și nu a ezitat să o insulte pe a treia reclamantă. La 23 decembrie 2010 prima reclamantă a raportat poliției despre incidentele din 16 și 19 decembrie 2010, iar plîngeri adresate diferitor autorități au fost redirecționate Procuraturii Călărași.

În decembrie 2010, dna Eremia a înaintat o plîngere organelor de poliție despre comportamentul violent al soțului dlui Eremia. Din cele redate de dna Eremia, ea a fost impusă să-și retragă plângerea, motivul fiind că un dosar penal și pierderea locului de muncă de către soțul ei s-ar reflecta negativ asupra perspectivelor educaționale și profesionale ale fiicelor ei. Deja în luna ianuarie al anului 2011, organul de urmărire penală al Comisariatului de poliție din raionul Călărași au hotărît să inițieze o cauză penală pe faptul aplicării violenței în familie de către dl Eremia. Ne privind la faptul că, au existat suficiente probe privind comportamentul violent a lui Eremia, precum expertize medico-legale și declarații ale martorilor, la data de unu aprilie 2011, cauza penală în inițiată dlui Eremia a fost suspendată condiționat pe un termen de un an, avind drept condiția că nu o să săvârșească alte infracțiuni sau contravenții.

În urma aceasta la 13 aprilie 2011, reclamanta și ficele ei au contestat ordonanța procurorului din 1 aprilie 2011, în urma căreia la 18 aprilie 2011, procurorul ierarhic superior a respins cererea, motivind faptul că suspendarea urmăririi penale împotriva lui Eremia ar asigura o mai bună protecție și sprijin reclamantelor.

Derularea situației

Reclamantele au înaintat cererea sa în fața Curții, din motivul că autoritățile la care au apelat nu au fost suficient de active în vederea stopării și protejării reclamantelor împotriva violenței domestice prin neatragerea la răspundere a făptuitorului, precum și neaplicarea corespunzătoare a legislației naționale menită să protejeze victimele violenței domestice, astfel fin încălcate articolele 3, 14 în combinare cu articolul 8 din Convenție.

Astfel a fost încălcat și articolul 17 din Convenție, deoarece din cauza refuzului de a aplica legislația națională în vederea protejării reclamantelor împotriva violenței domestice, autoritățile încalcă în mod direct drepturile garantate de Convenție.

La cele spuse Guvernul a susținut că autoritățile abilitate au reacționat la orice plângere înaintată de către reclamante și au întreprins un șir de măsuri în vederea protecției lor de fenomenul violenței domestice și prevenirii pe viitor a unor astfel de cazuri.Motivând că a fost emisă o ordonanță de protecție, a fost intentat un dosar penal împotriva dnului Eremia, care a demonstrat vinovăției acestuia, în urma căreia șia recunoscut vina în ce privește cele săvârșite și de aceia sa hotărât suspendarea condiționată a urmăririi penale cu posibilitatea liberării ulterioare de pedeapsă în cazul respectării obligațiilor impuse, inclusiv abținerea de la comiterea unor noi infracțiuni sau contravenții.

După cercetare cuzei Curtea a constatatcă în privința primei reclamante a fost violșlat articolului 3 din Convenție, motivând prin faptul că la 09 decembrie 2010 instanțele naționale au decis că situația a fost destul de serioasă pentrua putea fi eliberată o ordonanță de protecție în privința reclamantei Eremia, de-asemenea frica de viitoarele posibile agresiuni este suficient de gravă pentru a-i cauza suferință și anxietate atingând plafonul minim al unor tratamente inumane necesar pentru a pune în aplicare articolului 3 din Convenție.

Mai mult Curtea a menționat că obligațiile pozitive prevăzute în articolului 3 includ, pe de o parte, „elaborarea unor prevederi legale cu scopul de a preveni și pedepsi relele tratamente de către persoanele particulare, iar pe de altă parte, atunci când autoritățile sunt conștiente de un pericol iminent al aplicării relelor tratamente din partea unei persoane identificate sau dacă relele tratamente deja au avut loc, este necesar să se aplice prevederile corespunzătoare efectiv în practică, astfel oferind protecție reală victimelor și pedepsind persoanele responsabile.

Curtea a menționat existența unui cadru normativ național și a sancțiunilor penale pentru comiterea actelor de violență împotriva membrilor propriei familii, deci legislația națională prevede unele măsuri de protecție pentru victimele violenței domestice și sancțiuni pentru persoanele care nu se conformează deciziilor judecătorești.

Curtea a considerat că autoritățile au fost conștiente de comportamentul violent al lui Eremia, care a devenit și mai evident în urma adoptării ordonanței de protecție din 09 decembrie 2010, însă ne privind la măsurile aplicate în ordonanța de protecție, la 19 decembrie 2010, dnul Eremia și-a permis să revenă în locuința reclamantelor, încălcînd în acest mod ordonanța de protecție. Deși Guvernul a susținut că aceasta s-a întâmplat cu acordul primei reclamante, nu au fost prezentate dovezi pentru a confirma acest fapt, mai mult după încălcarea ordonaței de protecție prima reclamantă s-a plâns imediat autorităților competente despre acest fapt.

Ne privind la faptul că autoritățile nu au reacționat suficient de rapid, se poate spune că autoritățile nu au rămas totalmente indiferente din momentul în care Eremia a fost amendat și a primit un avertisment formal. Însă, nici una din măsuri nu a fost eficientă și ne privind la încălcările repetate a ordonanței din partea lui Eremia, a continuat să-și exercite funcția de ofițer de poliție, fără a fi luată vreo măsură pentru a asigura siguranța reclamantelor. Absența unor acțiuni hotărâtoare din partea autorităților este și mai indignantă, luân în considereare că Eremia era ofițer de poliție, unde cerințele profesionale includeau protecția drepturilor altora, prevenirea criminalității și protecția ordinii de drept.

Nu în ultimul rând Curtea a găsit destul de confuz faptul că procurorul a constatat că Eremia nu prezintă pericol pentru familia lui și mai ales din ce motiv a fost suspendată condiționat urmărirea penală împotriva acestuia. Într-u final, suspendarea urmăririi penale a avut ca efect exonerarea de la răspundere penală a lui Eremia, dar nu prevenirea comiterii altor acte de violență.

Astfel, Curtea considerat că omisiunea autorităților de a lua careva măsuri  eficiente împotriva lui Eremia, care prezenta pericol pentru societate, a constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție în ceea ce privește plângerile dnei Eremia.

În ceia ce privește încălcarea articolului 8 din Convenție putem spune că prin faptul că, însăși instanțele naționale au recunoscut faptul că fiicele primei reclamante au fost afectate psihologic de actele de violența repetată asupra mamei lor, constituind astfel o ingerință în drepturile garantate de Articolul 8 din Convenție.

Putem menționa și faptul că autoritățile au fost conștiente de faptul că ingerințe, dar nu a luat măsurile necesare de protecție pentru a le preveni. Iar prin ordonanța eliberată la 09 decembrie 2010 unde i s-a interzis lui Eremia să o contacteze, insulte sau să o maltrateze nu doar pe dna Eremia, dar și pe copii acesteia, dna Eremia a cerut tot o dată ca fiicele sale să fie recunoscute oficial ca victime ale violenței domestice, din perspectiva urmăririi penale împotriva lui Eremia, deoarece reclamantele s-au plâns de faptul că, în timpul unei vizite în casa în care locuiau, dnul Eremia a agresat-o pe soția sa, dar nu a ezitat să o abuzeze verbal și pe una din fiice.

Corespunzător, autoritățile au fost la curent cu încălcările efectuate de către dnul Eremia a ordonanței de protecție și despre comportamentul abuziv acestuia în privința reclamantelor Totuși, acțiunile privind prevenirea acestui comportament fie au fost insuficiente fie au lipsit totalmente, motivînduse prin faptul că, în pofida unor abuzuri grave săvârșite în 2011, dnul Eremia a fost eliberat de orice răspundere penală. Respectiv a fost constatată o încălcare a Articolului 8 din Convenție.

În această speță putem observa și încălcarea articolului 14, motivânduse prin aceia că, dna Eremia a fost supusă în mod repetat violenței din partea soțului, deși autoritățile au fost deja conștiente de situația respectivă. Totuși, autoritățile au refuzat să decidă asupra divorțului în mod prioritar, așa cum a solicitat reclamanta. Ea a pretins că a fost presată de poliție să-și retragă plângerile sale. În continuare, autoritățile au recunoscut că nu s-au conformat ordonanței de protecție până la 15 martie 2011, din cauza unei erori de redactare. De asemenea, se pretinde că reprezentanții autorităților ar fi insultat-o pe dna Eremia, sugerându-i împăcare și spunându-i că ea nu este prima și nici ultima femeie care este bătută de soț. În final, deși dl E. a recunoscut că și-a bătut soția, acestuia i-a fost suspendată urmărirea penală, fiind exonerat de orice răspundere.

Hotărâre emisă Penalitate

Articolul 41 din Convenție prevede: “Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

În dependență de cele relatate prima reclamantă a solicitat drept prejudicii pentru suferința cauzată ei, în deosebi pentru umilirea și maltratările sistematice, fiind urmate de omisiunea autorităților de a-i acorda siguranță prin executarea ordonanțelor de protecție, suma de 20 000 euro. Mai mult dna Eremia s-a referit la experiențele sale de a fi agresată, amenințată și insultată de soțil ei dnul Eremia, și umilită de colegii lui de serviciu și din partea diferitor autorități pentru începerea procedurii de divorțului cu dnul Eremia și pentru că “era o soție rea care merita să fie bătută”.

În ce privește ficele reclamantei au solicitat cîte 5 000 EUR drept prejudiciu moral, din motivul că au fost martori la violența sistematică asupra mamei lor, precum și ele înseși au fost umilite și maltratate la școală și de către asistenții sociali.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat cite 5 00 euro pentru fiecare reclamantă în parte, ținând cont de seriozitatea violărilor constatate asupra reclamantelor, și consider că o compensație pentru prejudiciul moral este justificată în prezenta cauză.

În ce privește costurile și cheltuelile putem spune că reclamantele au solicitat 8 737,50 EUR și 29 463,25 lei moldovenești pentru cheltuieli de judecată, fiind anexată o listă cu privire la timpul utilizat de ia cu avocatul său în mărime de 87.95 ore estimate cu 335 lei mldovenești pe oră pentru orele de munca efectuată la nivel național și 58.25 de ore la estimate cu 150 EUR pentru o oră de lucru în fața Curții Europene a drepturilor Omului.

Guvernul însă a considerat extreme de excesive numărul de ore lucrate de avocet asupra cauzei precum și tarifele solicitate de avocet pentru aceste ore, repectiv Curtea a acordat suma de 2 150 EUR destinată să acopere costurile sub toate aspectele, motivând faptul că un reclamant are dreptul săi fie rambursate costurile și cheltuielile numai numai în cazul când a demonstrat că acestea au fost reale, necesare și rezonabile în cantitate, iar în prezenta cauză, ținînd cont de documentele de care dispune.

Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului declară plîngerile înaintate de dna Eremia și ficele ei drept admisibile, în temeiul articolelor 3, 8 și 14 din Convenție Drepturilor Omului, hotărând că existat o violare a articolului 14 coroborat cu articolului 3 din Convenție în privința primei reclamante și o violare a articolului 8 din Convenție în privința celei de-a doua și a treia reclamantă, și că nu este necesar să examineze separat plîngerea în temeiul articolul 14 coroborat cu Articolul 8 din Convenție;

Întrun final Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că “ Statul pîrît trebuie să plătească reclamantelor în comun, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:

15 000 EUR (cincisprezece mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută cu titlu de prejudiciu moral;

2 150 EUR (două mii una sută cincizeci euro) plus orice taxă care poate fi percepută cu titlu decosturi și cheltuieli;

și de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

Respinge restul pretențiilor reclamantelor cu privire la satisfacție echitabilă”

3.2. Violența în familie: cazul Mudric V.

Cauza a fost începută în baza cererii nr. 74839/10 depusă la 21 decembrie 2010 împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în baza articolului 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de cetățeanca Republicii Moldova, de către dna Lidia Mudric născută în anul 1939 locuitoare a orașului Lipcani .

Relatarea succintă a situației

Reclamanta informează că după divorțul cu soțul său cet. A.M cu o vechime de mai mult de 22 de ani pînă la evenimentele relevante, reclamanta locuia în propria sa casă situată în imediata apropiere de casa care aparținea fostului său soț, A.M. La data de 31 decembrie 2009 A.M. și-a permis fără permisiunea victimei să intre cu forța în casa ei în urma căreia a agresato fizic. Același lucru sa repetat și l-a data de 19 februarie 2010, și începînd cu acea data a rămas permanent să locuiască în casa reclamantei, în urma căreia reclamanta uneori a solicitat refugiu la vecinii să din apropierei.

În urma nenumăratelor agresiuni fizice reclamanta a obținut un raport medical prin care se confirma că a fost bătută la 19 februarie 2010. Reclamanta și avocatul său au depus numeroase plîngeri la organul de poliție local, procuratură și alte autorități, solicitînd protecție pentru reclamantă și pedepsirea lui A.M. , astfel prima plîngere a fost depusă de către reclamantă la data de 18 martie 2010 fiind adresată organului de poliție local, care era dejala current despre situația în cauză. Reclamanta, de asemenea, s-a plîns altor autorități că organul de poliție local cunoștea despre situația sa, însă nu a întreprins nicio acțiune pentru a o proteja. 
   Orgamul de poliție local a fost anunțat și pe data de 30 martie 2010 despre abuzul din data de 27 martie 2010 a fost dinou bătută de A.M. la rândul sau organul de poliție a informat-o că evenimentele de care s-a plîns au fost confirmate, însă A.M. nu putea fi pedepsit, din motive că suferea de o boală psihică. 

La 9 iunie 2010 Comisariatul de poliție din Ocnița a pornit urmărirea penală împotriva lui A.M. pentru violarea domiciliului reclamantei, fiind-ui aplicate la 24 iunie 2010 o măsură preventivă de a nu părăsi localitatea. 

A urmat apoi la 22 iunie 2010 emiterea unei ordonanțe de protecție, prin care a dispus evacuarea lui A.M. și obligarea acestuia de a sta departe de casa reclamantei. Totuși ne privind la acestea, ordonanța de protecție nu a fost executată, urmând ca la 17 iulie 2010 reclamanta să fie din nou agresată de A.M. în curtea casei sale, fiind confirmat de raportul medical. Reclamanta a depus a nouă plîngere, iar la 23 iulie 2010 o altă ordonanță de protecție a fost eliberată, similar celei din 22 iunie 2010, care de asemenea nu a fost executată.

La 16 august 2010, au fost inițiate și o procedură penală împotriva lui A.M. pentru omisiunea de a se conforma cu ordonanța de protecție eliberată la data de 22 iunie 2010, acest set de proceduri a fost ulterior conexat cu cele inițiate la 9 iunie 2010. 

Însă la data de 26 august 2010 pe parcursul procedurilor penale, A.M. a fost supus unui examen psihiatric, în urma căreia Comisia medicală a stabilit că el suferea de schizofrenie paranoidală și i s-a recomandat internare pentru tratament psihiatric.

Un procurer, la 7 octombrie 2010 a remis cauza împotriva lui A.M. în instanța de judecată în vederea determinării dacă A.M. ar trebui să treacă un tratament psihiatric obligatoriu. Iar în ordonanța eliberată, procurorul a specificat, că din fișa medicală a lui A.M. se indică că în 1965 a suferit de o lovitură la cap, care ulterior începînd cu 1981 el a început să creadă că soția sa intenționa să-l otrăvească și a început să o bată, pentru a ameliora situația a fost internat și tratat într-un spital psihiatric fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidală începînd cu iunie pînă în septembrie 1987 , și a fost supus unei supravegheri psihiatrice începînd cu 1988 și a trecut un tratament psihiatric avînd de 5 ori același diagnostic, iar ultimul tratament s-a sfîrșit la 25 decembrie 2004, fiind supravegheat de autorități fiind diagnosticat ca bolnav psihic și periculos pentru societate.

La 5 decembrie 2010 reclamanta a fost din nou maltratată și bătută de A.M., care la 16 decembrie 2010, reclamanta a obținut deja a treia ordonanță de protecție, similară celor două deja emise. Instanța de judecată a notat, că la 5 decembrie 2010 A.M. din nou a bătut-o pe reclamantă și că poliția a venit la ea acasă în ziua următoare și i-a aplicat o sancțiune administrativă pentru distrugerea intenționată a proprietății reclamantei.

La 24 decembrie 2010 în fața colaboratorilor de poliție din Ocnița, vecinul reclamantei, E.C., a depus mărturii, unde a povestit de numeroasele conflicte pe care le-a avut A.M. cu reclamanta și cu vecinii, precum și despre vizitele numeroase ale poliției acasă la reclamantă pentru a-l avertiza pe A.M. să nu comită acte de violență față de reclamantă și faptul că șeful organului de poliție local deseori contacta cu ea despre situația de acasă. 

A.M. a fost declarat, la 4 ianuarie 2011 de către Judecătoria Ocnița, vinovat de violarea domiciliului reclamantei, luând în considerare constatările comisiei medicale, instanța de judecată l-a absolvit pe A.M. de răspundere penală, deoarece el a comis crima în stare de iresponsabilitate. Și a dispus, că A.M. să fie internat pentru un tratament psihiatric obligatoriu.
    La 14 ianuarie 2011 avocatul reclamantei a solicitat o copie a sentinței din 4 ianuarie 2011, afirmînd că nu a fost informată despre ședința de judecată. Mai mult, clientul ei nu cunoștea de aceasta pînă în dimineața zilei de 14 ianuarie 2011, cînd a fost invitată în instanța de judecată de poliția locală, rezultatul fiind încălcarea drepturile procedurale ale reclamantei, avocatul a solicitat organului de poliție local și serviciului de asistență socială, informații despre măsurile întreprinse în vederea executării sentinței instanței de judecată.

În urma acesteia, reclamanta a fost informată de faptul că în competențele Comisariatului de poliție Ocnița nu se numără evacuarea unei persoane și de aceia acest lucru trebuia să-l efectueze executorul judecătoresc.  Urmând ca la 24 ianuarie 2011 colaboratorii de poliție din Ocnița săl escorteze pe A.M. la un spital specializat psihiatric pentru tratament medical. 
    Iar la 31 ianuarie 2011 Procuratura Ocnița a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva colaboratorilor de poliție din Ocnița V.V. și R.P. în privința alegației reclamantei că ei au fost complici la violența domestică din partea lui A.M. 

Derularea situației / În Drept

Reclamanta s-a plîns că Statul a omis să execute obligațiile sale pozitive în temeiul Articolului 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în vederea ocrotirii ei de violență domestică și să stopeze repetarea violenței, mai mult reclamanta era o persoană vulnerabilă, luând în considerație vîrsta ei de 72 ani, care după 22 ani de divorț ea trebuia să suporte agresiune fizică și verbală.

Mai mult reclamanta a afirmat că autoritățile cunoșteau despre violența aplicată asupra ei de către A.M. Acest fapt fiin confirmat și de vecinul ei, E.C., care susține că ea contacta frecvent cu șeful organului de poliție local în vederea raportării oricăror incidente de violență domestică din partea lui A.M., însă, unica măsură efectivă de a o proteja de viitoarele acte de violența domestică a fost întreprinsă abia la data de 24 ianuarie 2011, la un interval mai mult de 1 an după prima sa plîngere depusă. Deci se deduce că, reacția autorităților nu a fost promptă, în pofida situației urgente și nu i-a fost oferită protecție imediată pentru viitoarele acte violente.

Se confirm și faptul că Statul fiind responsabil de executarea legislației a omis să asigure executarea în timp a Legii nr 45 care a fost adoptată special pentru a proteja victimele violenței domestice, în pofida încălcării repetate a ordonanțelor de protecție de către A.M. Guvernul a continuat să trateze cazul său ca un fapt neînsemnat în care ea trebuia să se justifice pentru nedepunerea – sau retragerea – plîngerilor sau pentru că nu putea să prezinte careva probe.

Cu toate acestea, natura violenței domestice este astfel că ea este deseori nesesizată; chiar atunci cînd infracțiunea era sesizată, victima putea fi intimidată de agresorul său și a fost mai puțin hotărîtă de a continua acuzarea. Omisiunea de a ține cont de aceasta și obligarea victimei de a iniția sau continua proceduri penale în vederea executării ordonanțatelor de protecție a subminat eficacitatea legislației adoptată pentru ocrotirea victimelor. Reclamanta a afirmat că, astfel, Statul respondent l-a încurajat pe A.M. să continue maltratarea în condiții de impunitate, în timp ce autoritățile s-au bazat pe boala lui psihică ca o justificare pentru neexecutarea diferitor măsuri de protecție adoptate în favoarea reclamantei.

Drept argument Guvernul a susține că autoritățile au întreprins toate măsurile rezonabile în vederea ocrotirii reclamantei de riscul violenței și prevenirii repetării unor asemenea acțiuni de violenței, fiind emis de instanțele judecătorești naționale mai multe ordonanțe de protecție și organul de poliție, împreună cu organele de asistență socială, au efectuat cercetări, evaluări repetate prin controlarea și monitorizarea agresorului la domiciliul reclamantei, și pentru a-l avertiza de a nu agresa reclamanta.

Au fost pornite două investigații în privința lui A.M. și au fost aplicate mai multe sancțiuni administrative, iar în cele din urmă el a fost internat pentru tratament psihologic medical obligatoriu. Guvernul, s-a referit la omisiunea reclamantei de a se adresa la un medic specialist după atacurile repetate din 31 decembrie 2009 pentru a obține o confirmare în scris a alegațiilor sale, precum și contradicțiile între descrierea evenimentelor în plîngerile sale depuse la nivel național și cele prezentate Curții.

A mai adăugat că reclamanta a omis să obțină probe medicale în legătură cu pretinsa sa agresiune fizică din 27 martie 2010, acest fapt fiind imposibil pentru Guvern de a comenta alegațiile cu privire la violență pînă la 22 iunie 2010.

În ce privește perioada după 22 iunie 2010, cînd a fost emisă o nouă ordonanță de protecție, autoritățile din nou au reacționat prompt prin avertizarea lui A.M. de a nu agresa reclamanta și prin impunerea unor restricții asupra contactării cu ea. De asemenea, asupra lui a fost aplicată măsura preventivă de a nu părăsi localitatea. Iar din cauza bolii psihice de care suferea A.M. alte măsuri de protecție nu puteau fi aplicate.

În prezenta cauză, CEDO menționează că reclamanta de 2 ori a obținut probe medicale că a fost bătută de A.M., chiar dacă se pare că reclamanta nu a obținut în continuare probe medicale, atît organul de poliție local și instanțele judecătorești au stabilit că A.M. a agresat-o de cîteva ori, iar frica de agresiunea fizică ulterioară din partea lui A.M., sunt suficient de serioasă pentru a cauza reclamantei suferință și anxietate care a condus la tratament inuman în sensul Articolului 3 din Convenție.

În asemenea circumstanțe, Curtea constată că Articolul 3 din Convenție este aplicabil prezentei cauze. Urmează astfel să se determine dacă acțiunile autorităților ca răspuns la plîngerile reclamantei au fost compatibile cu cerințele acelei prevederi, căci autoritățile s-au conformat cu obligațiile sale pozitive în temeiul Articolului 3 din Convenție, iar obligațiile pozitive ale Statelor în temeiul Articolului 3 include pe de o parte adoptarea unui cadru legal cu scopul de a preveni și pedepsi maltratarea din partea persoanelor private și pe de altă parte, aplicarea legilor în practică, atunci cînd se cunoaște de un risc iminent de maltratare a unei persoane identificate sau cînd maltratarea a avut deja loc, astfel acordînd protecție victimelor și pedepsind pe cei responsabili de maltratare.

Din diverse acte din dosar se constată faptul că autoritățile cunoșteau despre perioada îndelungată a problemelor de sănătate psihică a agresorului care era supravegheat de un medic psihiatru și era considerat periculos pentru societate, și că el avea, periodic, sentimente negative puternice față de fosta sa soție, reclamanta, suspectînd-o că vrea să-l otrăvească

Riscul asupra sănătății fizice a reclamantei a devenit foarte evident atunci cînd A.M. a pătruns cu forța în casa ei și a bătut-o, o circumstanță pe care autoritățile o cunoșteau.

Mai mult Curtea menționează că reclamanta era o femeie singură, în vîrsta de 72 ani și ea este deosebit de vulnerabilă față de agresiunile lui A.M., care manifestată un comportament violent timp de o perioadă îndelungată .

El a intrat în casa ei fără permisiune și a rămas mai mult de 1 an, astfel el a avut posibilitatea s-o maltrateze în orice timp, iar reclamanta a fost nevoită să caute adăpost la vecini, Curtea consideră că riscul asupra sănătății fizice și psihice a reclamantei a fost iminent și suficient de serios pentru a solicita autorităților să acționeze prompt, care ar fi putut să-l acuze pe A.M. de 3 diferite infracțiuni încă din decembrie 2009: vătămare corporală și amenințarea cu astfel de vătămare prevăzute la Articolele 152 și 155 din Codul Penal, mai mult ținînd cont de faptul că A.M. nu mai era membru de familie al reclamantei și că astfel Articolul 2011 din Codul Penal nu era aplicabil, violarea de domiciliu Articolul 179 din Codul Penal al R Moldova și omisiunea de a se conforma cu decizia instanței de judecată prevăzuă în Articolul 320 din Codul Penal, care ar fi permis instanțelor judecătorești să întreprindă o acțiune fermă, fie prin sancțiuni sau, cum în cele din urmă s-a întîmplat, prin constatarea oficială că A.M. suferea de o boală psihică și prin obligarea de a urma un tratament psihiatric obligatoriu.

Cu toate acestea, acțiunile lor au fost ineficiente, permițândui cet. A.M. să locuiască în casa reclamantei pentru mai mult de 1 an după ce a depus plîngerea. În timp ce autoritățile în cele din urmă au pornit urmărirea penală, a durat aproximativ 6 luni pentru a iniția procedurile referitoare la violarea de domiciliu și respectiv 8 luni pentru a iniția proceduri referitoare la omisiunea de a se conforma cu ordonanța de protecție emisă în favoarea reclamantei. Deci nu a fost pornită nicio urmărire penală în privința violenței propriu-zise.

Cu adevărat A.M. a fost până la urmă recunoscut bolnav psihic, însă, instanțele judecătorești ar fi putut dispune tratamentul obligatoriu cu mult mai devreme dacă procedurile penale ar fi fost pornite. Nu există o explicație acceptabilă în dosar sau în observațiile Guvernului în legătură cu tergiversarea cu mai mult de 1 an a acestor acțiuni.

Deci Curtea consideră că modalitatea în care autoritățile au tratat cauza, în special perioada îndelungată și inexplicabilă întru executarea ordonanțelor de protecție ale instanței de judecată și supunerea lui A.M. la tratamentul medical obligatoriu, a condus la omisiunea de a se conforma cu obligațiile pozitive în temeiul Articolului 3 din Convenție. Prin urmare, a existat o violare a acestei prevederi în prezenta cauză.

În temeiul Articolului 14 din Convenție care prevede “Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.” coroborat cu Articolul 3 și 8, reclamanta s-a plîns, de asemenea că autoritățile au omis să aplice legislația națională adoptată pentru a oferi protecție contra violenței domestice, urmare a ideilor preconcepute referitoare la rolul femeilor în familie.

Autoritățile au omis să acționeze adecvat în vederea prevenirii violenței domestice, protejării de la efectele ei, investigării plîngerilor și pedepsirii făptașului, promovând astfel violența ulterioară din partea lui A.M., care s-a simțit imun la orice acțiune a Statului, în acest caz violența a fost bazată pe gen și a condus la discriminare contrar Articolului 14 din Convenție.

La aceste afirmații Equal Rights Trust a invocat că există probe bine-stabilite că violența domestică are un impact disproporționat și diferit asupra femeilor. Dacă ar fi fost abordată efectiv, o astfel de violență a impus o reacție particulară, care includea tratarea unei astfel de violențe ca o formă de discriminare bazată pe gen. Omisiunea de a realiza aceasta a dus la omisiunea de a recunoaște importanța problemei și impactul său asupra demnității femeilor. Ei s-au referit la Recomandarea Generală nr. 28 cu privire la obligațiile esențiale ale Statelor Părți în temeiul Articolului 2 din Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor adoptată de Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor, în conformitate cu care “Statele părți au obligația să prevină, investigheze, intenteze un proces și să pedepsească … acțiunile de violență bazate pe gen”.

În prezenta cauză, Curtea se referă la constatările sale în ce privește faptul că reclamanta a fost supusă violenței din partea lui A.M. de mai multe ori și autoritățile au știut despre aceasta, care nu au întreprins nimic pentru a proteja reclamanta, prin faptul că i s-a permis să locuiască în casa reclamantei mai mult de 1 an, precum și că 3 ordonanțe de protecție trebuiau să fie emise de instanța de judecată și care nu au fost executate pe parcursul întregii aceste perioade. Mai mult, pe parcursul acelei perioade, A.M. a opus rezistență organului de poliție local și asistenților sociali locali, refuzînd să confirme în scris că a fost înștiințat să nu agreseze reclamanta și să nu repete acțiunile sale violente față de ea, iar în pofida cîtorva prevederi legale care permit autorităților să pornească proceduri penale în privința lui A.M. și astfel, să-l supună la un examen psihiatric în vederea hotărîrii cu privire la tratamentul psihiatric obligatoriu, a durat aproximativ 1 an ca autoritățile să facă acest lucru.

Prin urmare, în circumstanțele particulare ale prezentei cauze, Curtea constată că a existat o violare a Articolului 14 coroborat cu Articolul 3 din Convenție, precum și Articolului 17 din Convenție prin motivul că autoritățile au omis posibiliatea de a stopa comportamentul violent al lui A.M. ținînd cont de boala sa psihică, care îi permitea să încalce drepturile reclamantei în condiții de impunitate, în cele din urmă încălcînd drepturile sale garantate de Convenție Articolul 17 care prevede următoarele:

“Nici o dispoziție din prezenta Convenție nu poate fi interpretată ca implicînd, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta Convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decît acelea prevăzute de această Convenție.”

Hotărâre emisă Penalita

În dependență de cele relatate prima reclamantă a solicitat drept prejudicii pentru suferința cauzată ei, în deosebi pentru umilirea și maltratările sistematice, fiind urmate de omisiunea autorităților de a-i acorda siguranță prin executarea ordonanțelor de protecție, suma de 20 000 euro.

Curtea consideră că o compensație cu titlu de prejudiciu moral este justificată în prezenta cauză, și ținînd cont de seriozitatea violării constatate, Curtea acordă reclamantei 15 000 EUR.

În ce privește costurile și cheltuelile putem spune că reclamantele au solicitat 7 500 EUR și 20 686,25 lei moldovenești pentru cheltuieli de judecată, fiind anexată o listă cu privire la timpul utilizat de ia cu avocatul său în mărime de 61,75 ore estimate cu 335 lei mldovenești pe oră pentru orele de munca efectuată la nivel național și 50 de ore la estimate cu 150 EUR pentru o oră de lucru în fața Curții Europene a drepturilor Omului.

Guvernul însă a considerat extreme de excesive numărul de ore lucrate de avocet asupra cauzei precum și tarifele solicitate de avocet pentru aceste ore, repectiv Curtea a acordat suma de 2 150 EUR destinată să acopere costurile sub toate aspectele, motivând faptul că un reclamant are dreptul săi fie rambursate costurile și cheltuielile numai numai în cazul când a demonstrat că acestea au fost reale, necesare și rezonabile în cantitate, iar în prezenta cauză, ținînd cont de documentele de care dispune.

Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului declară plîngerile înaintate de reclamanta Mudric drept admisibile, în temeiul articolelor 3, și 14 din Convenție coraborat cu articolul 3 și 8, hotărând că existat o violare a articolului 3 și a articolului14 din Convenție și nu este necesară examinarea separată plîngerea în temeiul Articolului 14 coroborat cu Articolul 8 din Convenție.

Întrun final Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că “ Statul pîrît trebuie să plătească reclamantelor în comun, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 și articolul 2 al Convenției, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:

– 15 000 EUR (cincisprezece mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută cu titlu de prejudiciu moral;

– 2 150 EUR (două mii una sută cincizeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută reclamantei cu titlu de costuri și cheltuieli;

și de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

Respinge restul pretențiilor reclamantelor cu privire la satisfacție echitabilă”

3.3. Moldova este complice la violența în familie. Relatări din presă

Publicată la 18 martie 2007 și în vigoare din 18 septembrie 2008, Legea Nr. 45 este acea lege specială care reglementează prevenirea și combaterea violenței în familie. Deși a devenit funcțională abia din anul 2010, odată cu adoptarea prevederilor privind mecanismul de implementare a Legii, în ultimii patru ani numărul infracțiunilor calificate ca violență în familie practic s-a dublat de la an la an.  Vladimir Cazacov,

O dată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie în Republica Moldova s-au efectuat foarte multe schimbat, în special în abordarea acestui fenomen pe plan național, tot o dată legea prevede și un șir de instituții, organe ale statului cărora le-au fost atribuite anumite sarcini în acest domeniu, astfel, observăm că nu numai poliția a devenit responsabilă de activitatea de prevenire și combatere a violenței în familie pe teritoriul Republicii Moldova, în urma căruia cetățenii au dobândit mai multe cunoștințe despre fenomenul dat, care a rezultat ca doamnele să devină mai emancipate, fiindcă nu mai tolerează fenomenul dat în relațiile lor de familie. 

Referindu-ne la datele statistice, acordate de organizația non-gruvernamentală Promo-Lex menționează că numărul infracțiunilor de violență în familie este în creștere. Acest fenomen se datorează nu numai faptului că au apărut mai multe cazuri de violență în familie, dar și faptului că majaritatea populației a devenit mai informată, sesizează organelor de poliție aceste fapte de violență, și nu în ultimul rând polițiștii au devenit mult mai informați, aplicând corect legislația la documentarea faptelor de violență în familie, fiind exclusă din ce în ce mai des răspunderea contravențională. Toate faptele de violență în familie, sunt interpretate la moment ca infracțiuni, din acest motiv și statisticile efectuate ne arată o creștere semnificativă în ultimii ani. Spre exemplu în anul 2014 creșterea criminalității la general s-a datorat fenomenului violenței în familie.

Sigur de la începutul implementării legislației au apărut multe probleme, neexistând acel mecanism de implementare a Legii. După adoptarea Legii 167 din 09.07.2010 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în baza căreia au fost făcute mai multe modificări a legislației, inclusiv în Codul penal, Codul de procedură penală, Codul de procedură civil, au apărut mecanisme clare și concrete de aplicare a legislației, și a Ordonanțe de protecție, de apărare a victimelor violenței în familie prin apariția articolului 201¹ din Codul Penal intitulat – violența în familie în baza căruia se documentează în prezent toate faptele de violență în familie.

Mai multe date statistice pentru anii 2010-2014, privind numărul infracțiunilor de violență în familie, a ordonanțelor de protecție supravegheate, victime care au beneficiat de ordonanță de protecție, dar și numărul sancțiunilor aplicate pentru încălcarea ordonanțelor de protecție o putem vedea din sondajul efectuat de organizația Promo-Lex, astfel încât, în anii 2008-2014 numărul de infracțiuni grave contra vieții și sănătății înregstrate de poliție în baza articolului 201¹ din Codul Penal a fost de pînă la 2270 de cazuri în 2014, în 2013- 1328 cazuri, în anul 2012 sau înregistrat -789 cazuri , 2011 -458 iar în 2010 sau înregistrat doar 63 cazuri,deci se observă o creștere considerabilă a infracțiunilor săvârșite.

Numărul victimelor care au beneficiat de ordonanță de protecție au crescut astfel în cât în anul 2011 sau acordat 224 ordonanțe de protecție femeilor victim ale violenței în familie, 165 ordonanțe au fost eliberate femeilor cu copii acestora și 14 ordonanțe au fost eliberate bărbaților victim ale violenței în familie, în anul 2013 sau înregistrat 291 ordonațe femeilor victim ale fenomenului de violență în familie, 105 ordonanțe femeilor și copii acesteia fiin victim ale violenței în familie, 46 ordonanțe au fost eliberate bărbaților și 6 ordonanțe de protecție au fost eliberate copiilor, în 2014 sau înregistrat 654 de ordonanțe eliberate femeilor, 239 ordonanțe femeilor și copiilor acestora și circa 17 ordonanțe au fost eliberate bărbaților și 10 ordonațe copiilor ca victime ale violenței în familie.

Violența în familie în Republica Moldova a existat încă din timpul regimul comunist care pe atunci nu se considera drept infracțiune, aceste acte violente se efectuau pentru a invăța femeia pentru ași cunoaște locul, sau pentru a o învăța să respecte bărbatul și din păcate acest fenomen predomină și până în prezent, find pedepsit de lege ca fiind o infracțiuneю Dintre cele mai principale acte de violență în famili unde soluționarea acetor infracțiuni în baza legislației moldovenești nu sa soldat cu succes sunt cazurile cet. Eremia și a cet. Mudric care au fost printre primele cazuri soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în urma căruia aplicarea Legislației cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie în Republica Moldova a luat amploare, fiin incluse un șir de articole atât în codul penal cât și în codul de procedură penală , precum și în diverse legi care prevăd combaterea violenței domestice.

Despre aceste cazuri sau redactat și discutat în mai multe ziare locale și internașionale, aceste două subiecte au fost abordate pe diverse saiutri oficiale ale diverselor organizații non-guvernamentale. Aceste două cauze de violență în familie sunt primele care au fost comunicate Guvernului Republicii Moldova și a ridicat întrebări importante privind aplicarea eficientă a Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, deoarece organele de poliție nu iau în considerație plângerile care se referă la violența domestică și deseori învinuiesc însăși victimele pentru acțiunile agresorului.

Implementarea legislației privind combaterea și prevenirea violenței în familie, în cele mai multe cazuri în partea executării ordonanțelor de protecție, este neuniformă uneori deficientă și deseori ignorată de organele de poliție, asistența socială precum și de procuratură care pun accentul pe comportamentul victimei, și nu pe acțiunile de violență survenite din partea agresorilor, iar dreptul agresorului la domiciliu este considerat ca fiind mai presus de dreptul victimei de a trăi o viață fără violență în familie.

Avocata acestor cazuri de violență în familie din Republica Moldova Doina Ioana Străisteanu a comunicat că „Prin intermediul acestor dosare dorim să obținem hotărâri ale Curții Europene care să explice Guvernului Republicii Moldova că din moment ce statul cunoaște, este sesizat verbal sau în scris de către victimă sau de către avocat despre violență în familie și nu întreprinde nimic, statul devine complice la maltratarea victimelor violenței în familie. În al doilea rând, sperăm și vom depune eforturi pentru a obține o hotărâre de la Curtea Europeană în care să se recunoască faptului că violența în familie este un fenomen bazat pe genul victimei. În marea majoritate a cazurilor de violență în familie, victimele sunt femei, iar nereacționarea la plângerile despre violența în familie constituie discriminare în bază de gen”

Consultantul principal al Direcției politici de asigurare a egalității de gen și prevenirea violenței, din cadrul ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei dna Ecaterinei Berejan, a declarat că „Guvernul a recunoscut că în Republica Moldova violența în familie nu este o problemă a familiei, dar este o problemă socială, a statului.” În ceea ce privește fenomenul violenței domestice „În cadrul ministerului au fost elaborate, împreună cu un grup de experți, o serie de instrucțiuni de intervenție în cazuri de violență în familie, urmând ca ele să fie aprobate de ministerele de resort și expertizate de ministerul de Justiție devenind un instrument suplimentar de lucru în cazul violenței în familie

Mai mult la data de 23 martie 2011 în cadrul Asociației Promo-LEX, precum și organizată de ea a avut loc Conferința de presă „Moldova este complice la violența în familie”, în cadrul căreia au fost prezentate cele două cauze cu privire la violența domestică: cauza Mudric v Moldova și cauza Eremia v Moldova, comunicate de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului Guvernului Republicii Moldova, precum și sa discutat subiectul violenței domestice ca și fenomen social.

Cauzele Mudric v Moldova și Eremia v Moldova au fost reprezentate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului de către avocata Doina Ioana Străisteanu care a fost delegată în cadrul proiectului “Consolidarea Protecției Juridice și Sporirea Nivelului de Conștientizare cu privire la aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană” creată de Asociația Promo-LEX, fiind un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile Omului și de  Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Moldova în cadrul „Proiectului Comun al Agențiilor ONU din Republica Moldova pentru Promovarea și Protecția Drepturilor Omului”.

Având drept obiectiv consolidarea protecției juridice a victimelor în cauzele de aplicare e relelor tratamente pe motiv de discriminare.

Tot despre aceste două situații sa publicat în cea mai citită și populară revistă din Republica Moldova “Jurnal de Chișinău” unde sa redactat succind despre cazul Eremia și Republica Moldova și despre cazul Mudric și Republica Moldova, în special sa acsat pe cazul Eremia deoarece in acest caz este implicat un colaborator ale politiei, care este considerat om al legii având ca atribuții asigurarea ordinii în stat.

Putem spune că articolul din revistă este unul special deoarece este redactat în baza unui interviu efectuat de reporterii revistei atit cu victim violenței în familie cât și cu agresorul acestui caz.

În revistă re descrie precum că o femeie din Republica Moldova în urma multiplelor acte de violență în familie s-a plâns Înaltei Curți de la Strasbourg precum că a fost maltratată sistematic de fostul ei soț, iar statul neasigurându-i accesul la protecția împotriva violenței, a devenit complice la aceste acțiuni, din motivul că au fost exercitate de un om al legii. Această situație a fost deja, de-a doua cerere ajunsă la CEDO în care Guvernul Republicii Moldova are posibilitatea de a fi condamnat într-un caz de violență în familie.

Lilia și Alexandru Eremia au fost o familie timp de 18 ani, pe parcursul căreia au crescut și educat împreună trei copii și au construit o casă, din cele redactate de agresor, problemele au început când acesta a revenit de la muncă din Federația Rusă, în urma căreia a aflat că soția îl înșeală sistematic de câte ori este plecat la muncă.

În apararea sa victim violenței în familie susține că problemele familial au început mult mai devreme, atunci când bărbatul se întorcea târziu acasă, iar uneori nu venea deloc, iar atunci cînd sosea acasă nu dădea nici o explicație,mai mult își permitea să ridice mâna asupra ei. „Dacă de la început opuneam rezistență, după aceea nu mai spuneam nimic. Eram ca un obiect, îmi spunea cuvinte jignitoare, iar eu tăceam. Mă lovea ca să nu lase urme – în cap, peste urechi, cădeam, arunca cu diverse obiecte în mine”, ne spune femeia, precizând că scandalul avea loc în prezența copiilor și că pe moment suferă de hipertensiune intracraniană din cauza bătăilor. „Eram dependentă de el. Acum simt că pot să mă apăr și nu sunt dispusă să cedez”, ne mai spune ea.

Pentru a se apara soțul a venit cu următoarele argument „Nu am maltratat-o. De altfel, îi dădeau lacrimile când ne despărțeam. Când m-am întors de la Moscova, copiii mi-au spus că ea se întâlnește cu un alt bărbat. Lilia mi-a recunoscut în față acest lucru. Atunci ne-am certat, dar am decis s-o iert și să nu divorțăm. A fost de acord. La scurt timp după aceea, mă aflam la locul inundațiilor de la Hâncești, fiul mi-a telefonat și m-a informat că soția e iarăși în compania amantului său. După acest caz, am luat decizia să divorțăm”, ne spune, Alexandru Eremia.

Soții au divorțat în luna iulie 2010, în urma căreia fiul lor în vârstă de 17 ani, a rămas să locuiască cu agresorul într-o casă pe care acesta a moștenit-o de la mătușa sa, iar cele două fiice minore ambii soți au hotărât că ar fi mai bine să locuiască împreună cu mama lor în casa pe care au construit-o împreună.

Despre acest caz sa discutat și cu avocata reclamantei, Doina Ioana Străisteanu,care ne comunică că neprivind la divorț, Alexandru Eremia a continuat să o viziteze sistematic și să o maltrateze pe fosta soție deseori în prezența fiicelor minore, în pofida acestui fapt, plângerile depuse la comisariatul de poliție din localitate și la procuratură nu i-au oferit protecție. Mai mult, Procuratura raionului Călărași a emis o ordonanță de eliberare de răspundere penală pe numele dnului Eremia, venind cu argumentul că învinuitul nu are antecedente penale, precum și are la întreținere trei copii minori, este caracterizat pozitiv de cătrer administrația public șocală și din partea colegilor de serviciu precum și în societate. Înșă la data de 9 decembrie 2012, bărbatul a încălcat ordonanța de protecție eliberată, fapt care a determinat judecătorul locală să emită o nouă ordonanță de protecție la data de 14 martie 2011, confirmând pri aceasta că colaboratorul de poliție Eremia Alexandru, în continuare prezință un pericol sporit pentru membrii familiei sale. Din acest fapt, aprecierea procurorului în privința învinuitul că în acel moment, nu prezintă pericol social semnifică o sfidare a sentimentului de justiție pentru copii minori și fosta lui soție, precum și o privare de remediu efectiv.

Alexandru Eremia a mai concretizat că, după divorț, a dormit un timp îndelungat la serviciu, apoi în incinta grădiniței din sat, iar la data de 9 decembrie, a încălcat ordonanța judecătorului, informându-și din timp soția că dorește să vină după haine și să-și facă o baie, însă la acestea soția a adăugat că fostul soț are unde dormi însă a dorit ca toți din jur să știe de situația data precum că a rămas pe drumuri, pentru a o face și de această dată de râs în fața întregii localități.

Atunci câd a fost întrebat despre ce crede despre faptul că fosta soție sa adrsat cu o cerere la CEDO dnul Eremia comunică: ”Am mers împreună cu Lilia până acasă, i-am dus sacoșele, ca peste câteva zile să mă pomenesc iarăși cu cerere precum că eu aș fi urmărit-o și aș fi insultat-o”, precizând că de atunci nu se mai apropie de fosta soție. „M-a mirat când am aflat că s-a adresat la CEDO. Consider că dorește să câștige un ban în acest mod”, ne spune polițistul. Aceeași părere o împărtășesc mai mulți consăteni. „Dacă aș fi dorit, și eu aș fi ajuns la CEDO, din cauza soției, dar și ea ar fi putut iniția un proces din cauza unor neînțelegeri cu mine. Pe când despre familia Eremia putem spune că a fost o familie exemplară. Dacă s-a ajuns la divorț, cred că putea fi pus punct aici scandalului. Ne miră ceea ce se întâmplă. Azi toți vor să facă bani din nimic”, ne spune un angajat al primăriei care refuză să-și dea numele în ziar.”

Plîngerile despre săvârșirea fenomenului de violență în familie sunt înregistrate și soluționate în prezent în număr considerabil, fiin datorate cauzei de informare a populației despre acest fenomen, deci femeia nu își mai permite să fie torturată, amenințată și violată fizi sau verbal de partenerul de viață, ceia ce este un plus pentru sociatate ca pe viitor să nu mai existe cazuri de acest gen.

CONCLUZII

Violența în familie a fost și, cu regret, mai este și până în prezent un fenomen care se întâlnește în cadrul mai multor societăți și culturi din întreaga lumea, precum și Republica Moldova nu este o excepție. Violența asupra femeii este o problemă veche în societate, dar a fost abordată relativ recent în cercetările științifice și inclusă în agenda politică a multor programe de guvernare din lume.

Multe secole la rând s-a considerat drept efectivă și necesară aplicarea forței fizice a supra femeii precum și pedepsirea severă a femeii care, după spusele bărbaților, deveneau neascultătoare de soții lor.

Așa cum ne este cunoscut, familia este cea mai conștientă și funcțională formă de comunitate umană, care în baza funcțiilor sale existente contribuie deseori la întărirea spiritului de solidaritate socială, astfel orice familie pe lângă funcția ei de reproducere biologică, contribuie la o continuitate a structurilor sociale a modelelor culturale caracteristice unei societăți, în acest mod permite membrilor ei să evite agresiunile aparute în public pentru a-și crea o viață cu adevărat comunitară întrun spațiu privat, fiind caracterizat de relații primare, afectivitate, siguranță și protecție personală.

Ducerea unui mod de viață sănătos, liniștit depinde în cea ami mare parte de modalitatea de funcționare a vieții sociale, astfel orice problemă cu care se confruntă o familie este dependentă la rândul său de problemele societății globale, de oarece violențe în familie nu este altceva decât produsul unei violențe generalizate la scară socială, având ca urmare creșterea agresiunii în societate.

Deseori despre fenomenul de violență în familie se poate spune că apare doar în familiile defavorizate atit material cât și social, fiin cauzată de lipsa mijloacelor necesare pentru un trai decent precum și a stresului enorm cauzat din diferite motive apărute pe parcursul vieții, însă acest fenomen îl putem întâlni și în familiile ce nu duc lipsă matereală dar unul dintre membrii familie, mai des se intâlnește la bărbați, suferă de o boală psihică sau este dependent de alcool sau droguri.

Atunci când se discută de fenomenul violența în familie dendată fiecare din noi gândul se duce la violența fizică ce constă în bătăi, zgârieturi, tragere de păr și alte acțiuni specifice acestei forme de violență însă nu mulți din noi își poat da seama că acest fenomen cuprinde o arie destul de vastă, iar alții violența sexuală nici nu o clasifică în rândul formelor de violență, considerând că nu este o violență, dar o obligație a femeii față de bărbatul ei.

Acest lucru se întâmplă din cauza necunoașterii amănunțite a fenomenului dat, deși despre acest fenomen se scrie foarte des în ziare locale, iar în cazul în care persoana înțelege că a devenit victimă a violenței în familie, majoritatea victemelor nu denunță agresorul cu teamea de a nu fi agresată din nou, sau cu teama de a nu fi luată în derâdere de vecinii săi.

Violența împotriva femeii reprezintă o manifestare a relațiilor istorice de putere inegală între bărbați și femei, care a dus la dominarea și discriminarea femeilor de către bărbați, precum și la limitarea avansării depline a femeilor, reprezentînd o încălcare universală a drepturilor omului și un obstacol.

Această atitudine a început să se schimbe pe parcursul timpului și anume în secolul XX cînd au fost timpul schimbărilor sociale a cruciadelor prin companii pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale femeilor, pentru sprijinirea celor fără case și a delor șomere.

O schimbare spre bine a fost crearea centrelor, care a acordă sprijin, ajutor moral și protecție oferindule un loc de trai victimelor violenței în familie și a copiilor acesteia pe o durată de până la 3 luni, cu posibilitatea de a fi prelungită până la ameliorarea situației de risc pentru viața victimei, ajutândule prin metode speciala la reabilitarea victimei și reintegrarea ei în societate.

Tot în această perioadă au apărul un șir de legi și articole în Codul Penal și Procesual Penal al Republicii Moldova care contribuie la prevenirea, stoparea și soluționarea fenomenului violenței în familie.

Sa mărit și numărul autorităților și instituțiilor abilitate cu atribuții de prevenire și combatere a acestui larg răspândit fenomen, ceia ce a creat accesibilitatea victimelor de a se putea adresa pentru ajutor în acest caz, iar la rându lor după înregistrarea plângerilor sunt obligate să sesizeze organul competent pentru obținerea unei ordonanțe de protecție.

În ce privește gadul de răspândire a violenței domestice asupra femeii, putem spune că de el depinde de un șir de factori, printre care putem enumera normele și valorile sociale, relațiile dintre sexe, normele culturale și tradițiile a diferitor popoare, gradul de cultură, modalitatea de organizare și funcționare a autorităților și instituțiilor abilitate în domeniu preveniri și combaterii violenței domestice prin neinformaea populației despre acest fnomen, drepturile victimei și modalitățile de a depune o cerere la organul competent, care sunt acele organe, și nu în ultimul rând gradul de civilizație care este și el foarte important în săvârșirea acestui fenomen.

Astfel, orice încercare de a soluționa sau elimina violența în cadrul familiei trebuie să fie lute în considerare atât structurile sociale cât și mentalitățile culturale al fiecăreui individ în parte.

De aceia o cunoaștere mai amănunțită a acestei forme specifice de violență, care în cea mai mare parte este consumată în spațiul privat, este absolut necesară, pentru a putea oferi o indicație obiectivă organismelor în măsură să asigure securitatea în mediul familial, dar și pentru a mobiliza diverse resurse cu scopul de a preveni acest fenomen .

RECOMANDĂRI

După cele relatate recent putem spune că fenomenul de violență domestică este prezent în realitatea noastră de zi cu zi, mai aproape sau mai departe de căminul nostrum familial, de valorile noastre, de obiceiurile privind rezolvarea conflictelor și cele privind autocontrolul asupra impulsurilor personale.

Sortimentul formelor de violență este destul de larg, cuprinzând toate aspectele personalității.

Cadrul legislativ din Republica Moldova referitor la violența în familie este destul de amplu și de bine articulat, însă este necesară crearea unui plan de implementare pentru aplicarea cu succes a acestor legi, precum și de realizare a unei strategii de informare, conștientizare și educație a societatii civile cu privire la această problema spinoasă a societății moldovenești actuale, de aceia voi încerca să enumăr careva recomandări pentru micșorarea cazurilor de violență în familie și preântâmpinarea acestui fenomen, ele fiind următoarele:

Informarea populației despre fenomenul de violență în familie,

Asigurarea susținerii emoționale a victimei,

Respectarea confidențialității a fiecărei cauze în parte

Crearea adăposturilor mai sigure în fiecare raion al Republicii Moldova pentru mama- victimă și copii ei, deoarece, toate centrele, Ong-urile și serviciile  existente în Republica Moldova, destinate victimelor și agresorilor, sunt concentrate de obicei în cele mai mari orașe precum sunt Chișinăul și Bălțul iar în localitățile mici și în sate fenomenul violenței în familie rămîne sub responsabilitatea administrației locale și uneori de asistentului social.

Ridicarea nivelul de calificare a tuturor spcealiștilor din localitățile rurale, precum și educarea primarilor ca aceștea să ridice nivelul de autonomie a localităților.

Găsirea persoanelor cointeresate să facă donații centrelor ong-urilor ce prestează servicii victimelor în familie.

Petrecerea mai multor seminarii cu tematica violenței în familie pentru ca victim să poată apela cu încredere pentru a primi ajutor la instituțiile și persoanele care le pot ajuta, precum Poliție, Ong-uri, linia ferbinte, centre de adapost, medic, psiholog, administrației publice locale, asistentului social, prieteni etc., fără teamă și fără a-și ascunde suferința, de care, în multe cazuri, se consideră tot ele vinovate.

Asigurarea victimei violenței în familie cu informații clare și pe înțeles tuturor despre drepturile ei;

Aplicarea agresorilor unor sancțiuni cât mai severe , pentru a înțelege gravitatea faptelor sale,

Crearea condițiilor optime pentru victim violenței în famiie și pentru copii acesteia, în special pentru grupurile vulnerabile fenomenului și a celor din mediul rural,

Ajutarea victimei să-și recapete sentimentului de control asupra vieții personale

Crearea unor școli speciale pentru pregătirea cadrelor care vor presta servicii persoanelor afectate de fenomenul violenței în familie,

Planificarea în școli a orelor obționale dedicate violenței în familie, ca orice coplii să cunoască despre fenomenul violenței în familie cel puțin formele și informații elementare cei poate ajuta fiind într-o situație de acest gen.

Republica Moldova, ca orice altă țară care se aflată în proces de tranziție, la momentul dat se confruntă cu o gamă largă de probleme sociale, iar din acest motiv sistemul de protecție nu a fost suficient pregătit, de aceia aceste recomandări va îmbunătăți, într-o oarecare măsură, condițiile de dezvoltare, informare și protecție a tuturor persoanelor asupra cărora s-a produs cel puțin o formă de violență în familie.