Fenomenul Turistic din Judetul Suceava

INTRODUCERE

Dezvoltarea turismului atât ca modalitate de petrecere într-un mod plăcut și instructiv a timpului liber, cât și ca activități prestatoare de servicii solicitate în diverse etape ale unei calatorii turistice, reprezintă una dintre caracteristicile civilizației actuale, cu largi perspective de evoluție, fiind concomitent consecința și cauza unor mutații economice, sociale, culturale și de mediu. De aceea pentru a releva situația actuala a turismului românesc, importanta acestei activități în cadrul societății românești contemporane, vom aborda turismul pe plan economic, social-cultural și ecologic, încercând sa prezentam valențele multiple ale acestuia și locul ocupat de el în viata economico-sociala a României.

Caracterul de ramura de interferenta și sinteza al turismului face ca acesta sa fie impulsionat și stimulat în dezvoltarea sa de situația diverselor ramuri economice ale economiei naționale, și în același timp, face ca turismul sa exercite la rândul sau, numeroase influente pozitive, atât pe plan național cât și internațional.

Dezvoltându-se intr-un ritm lent dar sigur pana de curând, știința conducerii a cunoscut un salt valoric foarte important în ultimele zeci de ani, perioada în care i s-a și recunoscut importanta pentru toate domeniile economiei.

O data cu acceptarea ei ca o componenta esențială a fiecărei activități, s-au eliminat și mare parte din piedicile existente, ceea ce a determinat o evoluție mai rapida decât a multor alte științe moderne.

Turismul ca activitate economică se bazează pe o strânsă conlucrare a industriei
turistice cu celelalte sectoare economice ca: infrastructură, agricultură, managementul
mediului etc. Rolul economic al turismului constă atât în crearea de noi locuri de muncă și generarea de venituri pentru populație, cât și de antrenarea unor zone mai puțin dezvoltate la activitatea economică a țării.

În ansamblul unei economii naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice și indirect în stimularea producției ramurilor participante la: construirea și realizarea de noi mijloace de transport, instalații de agrement pentru sporuri de iarnă, nautice ș.a.

Prezenta lucrare de licență, cu tema Tendințe în evoluția fenomenului turistic din județul Suceava, cuprinde două capitole teoretice și un capitol de studiu de caz. Primul capitol cuprinde accepțiuni generale referitoare la turism, criterii de clasificare a acestora, istoric și rolul pe care îl au serviciile turistice.

Capitolul doi analizează evoluția fenomenului turistic național după integrarea României în Uniunea Europeană. Studiul de caz din cadrul capitolului trei prezintă tendințe în evoluția fenomenului turistic în Suceava. Acest capitol cuprinde fenomenul turistic și economia județului Suceava, piața turistică din Bucovina, promovarea și strategiile de dezvoltare a turismului.

LISTA FIGURILOR, GRAFICELOR ȘI TABELELOR

Grafic 1 Evoluția numărului de sosiri ale turiștilor în perioada 2009-2013 32

Grafic 2 Înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 34

Grafic 3 Durata medie a șederii în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 35

Tabel 1 Sosiri în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistica pe tipuri de structuri în perioada 2009-2013 32

Tabel 2 Înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 33

Tabel 3 Înnoptări turiști români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 33

Tabel 4 Înnoptări turiști români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 33

Tabel 5 Durata medie a șederii în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 35

Tabel 6 Durata medie a șederii în structurile de primire turistică (români) cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 36

Tabel 7 Durata medie a șederii în structurile de primire turistică (români) cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 36

Tabel 8 Analiza SWOT a turismului din județul Suceava 37

CAP.1 ACCEPȚIUNI GENERALE REFERITOARE LA TURISM

Concepte de bază utilizate în turism

Rolul tot mai important al turismului în cadrul economiilor naționale și, totodată, în economia globală mondială a necesitat găsirea unei definiții cât mai complete a acestui adevărat “fenomen de masă”.

Din punct de vedere etimologic, după majoritatea dicționarelor, cuvântul “turism” provine din termenul englezesc “to tour” (a călători, a colinda), având deci semnificația de excursie. Apărut în Anglia în secolul al XVIII-lea, cu sensul inițial de a voiaja în Europa, acest termen derivă, la rândul său, din cuvântul francez “tour” (călătorie, mișcare în aer liber, plimbare) fiind preluat, în mod treptat, de majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima formele de călătorie care urmăresc preponderent un scop de agrement și de recreere.

Deși considerat de cei mai mulți dintre experții în domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și ca atare, primele încercări de definire și caracterizare a lui datează di această perioadă. Preț de un secol de Ia apariție, turismul a avut o evoluție relativ lentă, ceea ce s-a reflectat și în planul clarificărilor conceptuale. După cel de-al doilea război mondial, mai exact începând cu anii ‚60, și ca urmare a profundelor transformăn din economia mondială, turismul cunoaște o expansiune deosebită . de unde și caracteristica pe care i-o atribuie numeroși autori, aceea de „fenornen specific lumii moderne” antrenând tot mai multe resurse, angrenând în mecanismele sale un număr în creștere de țări și organisme.

Turismul este considerat, în primul rând „o formă de recreere alături de alte activități și formule de petrecere a timpului liber”; el presupune ”mișcări temporare a oamenilor spre destinații situate în afara reședintei obișnuite și activitățile desfășurate în timpul petrecut la acele destinații”; de asemenea, în cele mai rnul situații, el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.

Turismul se prezintă, așadar, ca o activitate complexă, cu o multitudine de fațade, cu încărcătură economică semnificativă, poziționată la intersecția mai multor ramuri și sectoare din economie: toate acestea își găsesc reflectarea în varietatea punctelor de vedere cu privire la conținutul noțiunii de turism și a conceptelor adiacente.

Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și număr tot mai mare de țări ale lumii.

În privința turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activitățile desfășurate de persoane pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite pentru o perioadă consecutivă ce nu depăsește un an (12 luni), scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive. Se apreciază că această definiție este suficient de largă pentru a ccoperi călătoriile între diferite țări, dar și în interiorul acestora, și de asemenea pentru a include activitățile vizitatorilor de o zi (excursioniști) și ale celor care rămân în zonă cel puțin 24 de ore (turiști).

Dacă ne rezumăm doar la elementele de mai sus, rezultă că turismul exprimă acțiunea de a vizita diferite obiective de interes turistic. Această călătorie implică atât deplasarea cât și șederea temporară în localitățile alese ca destinație pentru petrecerea timpului liber. Nu putem, însă, să definim călătoria numai prin aceste două coordonate, făcând abstracție de scopul și motivația ei. A o limita doar la petrecerea timpului liber înseamnă a prezenta doar o latură a acestui fenomen economico-social foarte complex, astfel, tot mai mulți cercetători subliniază faptul că turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului înconjurător, pe apariția și dezvoltarea sentimentului de receptivitate față de frumusețile naturii (definiție dată de Guy de Freuler care datează din 1880).

Turistul este reprezentat de orice persoană ce se deplasează spre un loc situat în afara reședinței sale obșnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principele de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat.

Profesorul elvețian W. Hunziker a dat una dintre cele mai cuprinzătoare definiții unanim acceptată pe plan mondial: “Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și activitate lucrativă oarecare”.

Pornind de la premisa că turismul se referă in esență, la călătoriile oamenilor în afara reședinței obișnuite, definirea continutului acestuia aduce in dicuție aspecte cum sunt: scopul călătoriei, distanța și durata deplasării, precum și caracteristicelesubiectului călătoriei, respectiv a turismului. Ca urmare, cele mai multe din studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelată a categoriilor de turism și turist.

Turismul reprezintă de asemenea și un fenomen geografic . Călătoria turistică, de la punctul de plecare la destinație, este inerentă și constituie o caracteristică distinctă a turismului. Industriile turistice, locale și regionale, sunt, în general, organizate în interiorul granițelor zonelor geografice respective. Astfel de organizații pot fi la fel de specifice ca și un turism local sau pot să cuprindă mai multe state. Scopurile turismului deseori se bazează pe o imagine convingătoare a locului în reclamele care se fac. Imagini de plaje, de puncte de atracție culturală locală, dinamismul conturului unui oraș sau singurătatea unui șir de munți sunt concepte geografice deja familiare folosite pentru a promova puncte de atracție.

Cercetarea geografică ajută la cunoașterea turismului în mai multe feluri. Ea contribuie la identificare și analizarea existenței regiunilor funcționale de turism, informații care pot fi folosite ca bază de dezvoltare sau evaluare a zonei geografice a unei asociații de turism. Evaluarea volumului posibil de călători este un alt domeniu important al cercetării geografice. Analiza morfologiei regiunilor turistice, a localităților turistice și a coridoarelor turistice este, de asemenea, importantă pentru planificarea în turism. În general, perspectiva geografică oferă un context important pentru activitatea altor oameni de știință din domeniul social care, de asemenea, studiază turismul.

Vizitatorii sunt grupați, după rezidență, în vizitatori internaționaliși vizitatori interni, iar fiecare categoric este, la rândul ei, subdivizată în turiști (cei care petrec cel putin o noapte în locul vizitat) și excursioniști (vizitatori de o zi).

1.2. Criterii de clasificare și particularități ale formelor de turism

În activitatea turistică internă și internațională se practică o gamă largă de forme și aranjamente turistice, determinate de modalitățile de satisfacere a nevoii de turism, de condițiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularitățile organizării călătoriei. Studiind literatura de specialitate am putut constata că, în unanimitate, mai mulți autori consideră că formele de turism se clasifică în funcție de următoarele:

Primul criteriu de clasificare este după locul de proveniență al turiștilor:

turismul intern: practicat de locuitorii unei țări în interiorul granițelor naționale;

turismul internațional: este reprezentat de numărul deplasărilor cetățenilor în altă țară decât cea în care își au reședințele.

După modalitatea de comercializare a vacanțelor, se disting următoarele forme de turism:

turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă și tratament) sau a altor tipuri de înțelegere convenite între turist și agenția de voiaj sau alți organizatori de vacanțe (hoteluri, companii aeriene).

turismul pe cont propriu, numit uneori și neoganizat, nu presupune angajarea prealabilă a unor prestații turistice. Vizitatorul hotărăște singur asupra destinației, duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităților de agrement.

turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două forme deja prezentate.

În funcție de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:

turism itinerant sau de circulație, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu șederi scurte (1-2 zile) în același perimetru.

turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanței în aceeași localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la rândul lui în:

turism de sejur scurt se mai numește și turism de weekend, presupune una sau două înnoptări, de obicei în zonele limitrofe locului de reședință;

turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor (12 – 15 zile);

turism de sejur lung atunci când timpul de rămânere într-o localitate depășește, de regulă, 30 zile. Este practicat în general de turiștii de vârsta a treia care efectuează cure și tratamente medicale sau de către turiștii cu venituri foarte ridicate.

După sezonalitate se disting următoarele forme:

turismul de vară: are un rol hotărâtor în rezultatele economice ale activității turistice ale unei țări, zone, stațiuni și localități de interes turistic. Este legat de zonele împădurite, de durata strălucirii soarelui, oglinzile de apă, plajă etc. Are un pronunțat caracter de masă și se desfășoară în perioadele calde ale anului, timp de circa 120 de zile (15 mai-15 septembrie). Condiționează practicarea sporturilor nautice în aer liber (înot, surfing, caiac-canoe, croaziere, pescuit, vânătoare etc.)

turismul de iarnă: vizează în cea mai mare parte zona montană și submontană, principalele motivații la care răspunde fiind practicarea sporturilor de iarnă (schi, patinaj, săniuțe, bob), cura helioterapeutică montană (plajă de creastă), agrementul realizat prin drumeții, călătorii cu ajutorul mijloacelor de transport pe cablu, vânătoare, admirarea priveliștilor, frecventarea punctelor de belvedere și participarea la sărbătorile de iarnă (de natură religioasă sau tradițională) în zonele în care obiceiurile s-au conservat).

turismul de circumstanță: este localizat în timp și spațiu cu durată limitată, ocazionat de: vânătoare, pescuit, manifestări cultural-artistice, sportive și științifice, târguri și expoziții (interne și internaționale), hramuri, pelerinaje, expediții pe urmele unor exploratori celebri etc.

În țara noastră sunt prezente aceste forme de turism și sunt intrate de mai multe decenii atât în teoria turismului, cât și în activitățile turistice desfășurate de către unitățile prestatoare de servicii turistice. Activitatea turistică, datorită complexității și multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifica și în funcție de următoarele criterii:

a) după motivele călătoriei.

• loisir, recreere și vacanță (odihnă);

• vizite la rude și prieteni;

• afaceri și motive profesionale;

• tratament medical;

• religie/pelerinaje;

• alte motive.

c) în funcție de caracteristicile sociale și economice ale cererii:

• turismul particular;

• turismul social;

• turismul de masă.

d) după modul de angajare al prestațiilor turistice distingem:

• turismul organizat;

• turismul neorganizat;

• turismul mixt.

1.3.Scurt istoric al turismului și tendințele generate de acesta

În legătură cu apariția turismului ca activitate economică și socială nu există informații certe, dar cercetările au arătat că se poate vorbi de călătorii turistice încă din antichitate. Având în vedere conținutul noțiunii de turism, așa cum se conturează astăzi, putem aprecia călătoriile pe care grecii le făceau cu ocazia Jocurilor Olimpice, ca și pelerinajele lor la locurile de cult, ca fiind călătorii turistice. Jocurile Olimpice au dat prilejul apariției primelor activități de publicitate și organizare a călătoriilor, cunoscute fiind și călătoriile în scopuri curative, participarea la manifestări religioase, călătoriile comerciale.

Fenicienii au fost probabil primii călători de afaceri. În Grecia Antică, începând cu 776 î.e.n., oamenii călătoreau la Jocurile Olimpice. În Imperiul Roman un cetățean bogat putea călători ușor. Romanii au construit un avansat sistem de drumuri fiind posibil să călătorească în medie 150-200 km/zi, folosind stațiile în care se puteau schimba caii după 8-10 km. Existența unei singure monede în cadrul imperiului a facilitat plata cazării și a mesei. Mai mult, exista un act juridic “Pax Romana” care garanta călătorului un înalt grad de securitate.

În Asia Mică, în timpul lui Alexandru Macedon (356-323 î.e.n.), la Ephesus circa 700.000 de călători participau la diverse serbări (acrobații, lupte de animale, magicieni etc.). Încă din acele vremuri, călătorii aveau ca destinații locurile sigure, plăcute și confortabile, stabilitatea imperiului contribuind la dezvoltarea călătoriilor.

În scop turistic erau practicate și călătoriile locuitorulor vechiului Imperiu Roman. Aceștia se deplasau frecvent pentru tratarea unor boli sau de plăcere către apele termale din Italia, Galia sau Dacia Felix. Acest lucru a stimulat construcția de drumuri, unind asftel cele mai îndepărtate colțuri ale imperiului.

În Evul Mediu călătoreau comercianții, preoții și pelerinii în scopuri religioase, iar mai apoi oamenii de știință, artiști și studenți care se îndreptau spre universități și centre culturale.

Odată cu colapsul Imperiului Roman (476 e.n.), până la începutul epocii moderne (1450 e.n.), doar cele mai aventuroase persoane călătoreau. Călătoria nu mai era asociată cu plăcerea, ci cu pericolul, devenind tot mai dificilă. Ca excepție: pelerinajul religios din Evul Mediu.

Pașapoartele se consideră că au apărut în 1388 când Richard al II-lea a cerut pelerinilor (călătorilor) să aibă asupra lor permise înainte de a începe călătoria spre Franța. Motivul principal al călătoriei, mai ales pe distanțe lungi, îl constituiau afacerile.

Călătorii având o motivație apropiată de sensul modern al turismului s-au manifestat de pe la 1600. Cu toate acestea, utilizarea cuvântului turist este consemnată abia la 1800.

În ceea ce privește turismul, consacrarea lui ca activitate și evidențiere ca atare sunt localizate spre sfârșitul secolului al XIX-lea, odata cu exploatarea apelor termale în țările europene, când se vorbește de o „nouă industrie”, cu o evoluție rapidă și o importanță economică în creștere. Astfel, în 1883, în Elveția, un prim document oficial se referă la activitatea hotelieră, iar în 1896, E. Guyer Freuler publică studiul ”Contribuții la o statistică a turismului”, în care turismul este definit ca „un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate față de frumusețile naturii … rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și perfecționării mijloacelor de transport”.

Un exemplu de programe turistice – marele toururi organizat în sec. XVII-XVIII de diplomați, tineri aristocrați și savanți din Europa. Se vizitau cu această ocazie mai ales marile orașe din Franța, Italia, alte mari centre culturale ale Europei (Germania, Țările de Jos, Elveția). Ele durau câțiva ani (de regulă trei) iar la întoarcere erau cunoscute limbi străine, obiceiuri și cultura regiunilor vizitate.

În secolul al XIX-lea, erau dezvoltate sejururile în diverse stațiuni balneoclimaterice (cele din Germania, cele mai vestite) pentru tratarea diferitelor boli. Astfel, plecând de la simple resurse medicale s-au dezvoltat produse turistice complexe. În această perioadă stațiunile balneoclimaterice au devenit la modă, nu numai pentru aspectul curativ dar și pentru alte evenimente care se desfășurau acolo. Medicina și tratamentul unor boli au influențat dezvoltarea unor stațiuni turistice și a turismului.

Odată cu revoluția industrială (mijlocul secolului al XVIII-lea) s-au înregistrat importante dezvoltări ale activității de transporturi care, împreună cu evoluțiile economice și sociale intervenite, au contribuit la creșterea numărului de călători.

În societățile avansate din punct de vedere economic, călătoria pentru turism și în alte scopuri este de cele mai multe ori percepută că un "titlu al unei vieți de calitate" și este posibilă datorită unui număr de factori, cum ar fi: creșterea productivității muncii, a perioadei alocate vacanțelor anuale și a reducerii orelor lucrătoare pe săptămâna (lucru posibil datorită organizării muncii și protecției sociale).

Astăzi, companiile mari tind să se transforme în companii transnaționale sau multinaționale, solicitând călătorii în scop de afaceri aproape peste tot în lume. Deși descoperirile din telecomunicații compensează parțial nevoia pentru călătoriile de afaceri, multe tranzacții comerciale însă necesită deplasarea la partener și întâlnirile față în față. De asemenea, descoperirile din telecomunicații asistate de sateliți aduc noi oportunități pentru unele sectoare ale industriei călătoriei.

1.4. Factorii care determină evoluția turismului și clasificarea acestora

Activitatea turistică apare ca o cursă între solicitări și potențial, între cerere și ofertă. Cererea turistică este impulsionată de factori ca: motivațiile turistice, cum sunt: odihna, tratamentul, îmbogățirea nivelului de cunoștințe, sportul, vânătoarea, vizitele la rude sau la prieteni, întâlniri sau congrese, afaceri, distracții și agrement etc.; existența timpului liber din fondul de timp al individului; nivelul veniturilor personale și partea destinată pentru satisfacerea uneia sau a mai multor motivații turistice.

Creșterea spectaculoasă a circulației turistice, diversitatea implicațiilor sale, evidențiază evoluția turismului sub incidența unui complex de factori. Turismul evolueaza sub incidenta a numeroși factori, diferiți ca natura și rol, cu acțiune globală sau particulară. Acești factori participă la determinarea fenomenelor turistice în proporții variate și în funcție de conținutul lor specific, de momentul și locul impactului.

Clasificarea factorilor care influenteaza evolutia turismului dupa urmatoarele criterii:

a) din punct de vedere al continutului

factori economici: venitul, pretul, tarifele

factori tehnici: performantele mijloacelor de transport, (parametric tehnici ai unitatilor de transport, dotarile tehnice, conectarea la internet)

factorii sociali: temmperamentul, moda, timpul liber

factorii demografici: numar populatie, clasificarea dupa varsta

factorii naturali: relief, clima, pozitia geografica

factorii educativi, psihologici si de civilizatie: sfera de cultura, dorinta de cunoastere:

factorii organizatorici si politici: regimul vizelor, formalitatile la frontiera, crize, conflicte rasiale , sociale

b) din punct de vedere al duratei actiunilor:

factori cu actiune permanenta sau de durata

factorii sezonieri sau cu actiune ciclic: naturali, anotimpurile

factorii conjuncturali sau accidentali: catastrofe, confruntarea tarii armate

c) din punct de vedere al sensului de actiune

factori exogeni activitatii turistice: veniturile, miscarea populatiei

factorii endogeni: diversificarea serviciilor, lansarea de noi produse

d) dupa profilul de marketing

factori ai cererii turistice: venituri, timpul liber

factori ai ofertei turistice: pret, resurse, forta de munca, conditii naturale, diversitatea serviciilor oferite

factori ai confruntarii cererii cu oferta: sistemul legislativ,

e) după durata în timp a acțiunii lor:

factori cu influență permanentă: creșterea timpului liber; modificarea veniturilor, mișcarea naturală și migratorie a populației;

factori conjuncturali: crizele economice, dezechilibrele politice și convulsiile sociale, confruntările militare, catastrofele naturale, condițiile meteorologice etc.;

Analiza în structură a factorilor care determină evoluția turismului poate fi completată și cu alte elemente, putând fi utilizate și ale modalități de grupare, în funcție de scopul analizei.

În literatura de specialitate, analiza determinanților fundamentali ai turismului este, poate, cea mai cercetată problemă; ca urmare, abordările mai-recente se limitează la prezentarea și cuantificarea influenței celor mai importanți, de regulă agregați, și anume: creșterea economică, oferta, mutațiile demografice și timpul liber.

Diversitatea factorilor cu acțiune asupra turismului și necesitatea cuantificării influențelor lor aduc în discuție problema structurării acestora în categorii relativ omogene, având un comportament apropiat. Studiile de referință în domeniu operează cu numeroase modalități de clasificare a determinanților turismului precum și de evaluare a mărimii și sensului acțiunii lor.

1.5. Rolul și importanța turismului în economia globală

Turismul, considerat „Industria Viselor”, oferă clienților produse complexe, caracterizate prin componente tangibile și intangibile, capabile de a satisface cele mai variate și inedite motivații identificate sau generate de creatorii cererii.

Rolul turismului în economia națională este deosebit de important, prin complexitatea sa și prin anvergura activităților ce conduc la apariția, menținerea și dezvoltarea lui.

Turismul pune în valoare și exploatează din punct de vedere economic bogățiile create de natură și climat, sau cele datorate istoriei, folclorului și civilizației, având un rol important și pe plan uman, materializat într-o serie de efecte pozitive, în ceea ce privește turistul, pe de o parte, iar pe de altă parte populația din zonele de destinație turistică.

Turismul este o industrie care permite încasări în moneda națională precum și în valută, și care contribuie la dezvoltarea comunităților locale creând noi locuri de munca. El diferă de alte industrii prin aceea că clientul se deplasează în țara sau zona turistică dorită, pentru un anume produs turistic.

Dezvoltarea turismului atât ca modalitate de petrecere într-un mod plăcut și instructiv a timpului liber, cât și ca activități prestatoare de servicii solicitate în diverse etape ale unei călătorii turistice, reprezintă una dintre caracteristicile civilizației actuale, cu largi perspective de evoluție, fiind concomitent consecință și cauza unor mutații economice, sociale, culturale și de mediu. De aceea pentru a releva situația actuală a turismului românesc, importanță acestei activități în cadrul societății romanești contemporane, vom aborda turismul pe plan economic, social-cultural și ecologic, încercând să prezentăm valentele multiple ale acestuia și locul ocupat de el în viața economico-socială a României.

Caracterul de ramură de interferență și sinteza al turismului face ca acesta să fie impulsionat și stimulat în dezvoltarea sa de situația diverselor ramuri economice ale economiei naționale, și în același timp, face ca turismul să exercite la rândul său, numeroase influențe pozitive, atât pe plan național cât și internațional. Pentru a reliefa importanță economică a turismului românesc, ca ramura distinctă a economiei naționale, încadrata în sectorul terțiar, vom folosi criteriile precizate de literatură de specialitate:

– ponderea populației ocupate în unitățile și instituțiile cu profil turistic în totalul populației ocupate a țării;

– contribuția turismului la crearea produsului intern brut;

– investițiile în turism

Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un rol important în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului de forță de muncă din alte sectoare, contribuind la atenuarea șomajului. Numărul mare al celor care lucrează în domeniul turismului are ca explicație faptul că posibilitățile de mecanizare- automatizare a operațiunilor turistice sunt limitate.

CAP.2. TENDINȚE ÎN EVOLUȚIA FENOMENULUI TURISTIC NAȚIONAL DUPĂ INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN UE

2.1. Turismul în țările Uniunii Europene

Faptul că tot mai mulți români aleg să petreacă vacanțele în străinătate este un subiect controversat pentru instituțiile care se ocupă de turismul în România. Lucru cert este că românii au visat mult timp să vadă și alte locuri, iar ofertele externe au devenit destul de accesibile, un element cheie fiind aducerea avioanelor charter. Putem spune că excursiile în străinătate s-au ieftinit, nu neapărat datorită scăderii prețurilor hoteliere din țările respective, ci datorită optimizării de către agenții românești a transportului.

Turismul este parte integrantă a comerțului invizibil alături de transporturi și telecomunicațiile internaționale, activitatea de servicii, documentația tehnică, proiectarea, montajul și asistența tehnică, comerțul cu licențe, know-how etc. Așadar, putem observa structura eterogenă a comerțului invizibil, precum și implicațiile sale în toate domeniile vieții economice și sociale.

Turismul este unul dintre canalele prin care sensuri, oameni și bunuri se mișcă în jurul lumii. Infrastructuri globale, cum sunt cele transport și comunicații, și politicile globale de comerț liber au creat o situație în care oameni și afaceri pot accesa cu ușurință resurse naturale și culturi situate departe. În consecință, un călător poate decide astăzi să meargă la Polul Nord și să ajungă deja acolo mâine.

În conformitate cu recomandările Organizației Națiunilor Unite cu privire la statisticile în domeniul turismului, conceptul de turism cuprinde activitățile persoanelor care călătoresc către o anumită destinație pentru a staționa în afara mediului lor obișnuit nu mai mult de un an consecutiv de agrement, de afaceri și alte scopuri.

Acest concept poate fi aplicat la diferite forme de turism. În funcție de tipul călătoriei efectuate din punctul de vedere al țării de origine,se disting următoarele forme:

sosiri de turiști: implică nerezidenți primiți de către o țară destinație din punctul de vedere al acesteia.

turismul extern: implică rezidenți care călătoresc în altă țară din punctul de vedere al țării de origine;

turismul intern: implică rezidenții dintr-o anumită țară care călătoresc în interiorul acesteia.

Inegalitățile în distribuția geografică regională a turismului internațional se reflectă și în orientarea consumului turistic pe țări receptoare. Fluxurile sunt concentrate în țările dezvoltate ale Europei occidentale.

Vocația turistică a Elveției este îndelungată, această țară bucurându- se de o situație geografică de excepție, precum și de resurse turistice deosebite, atât naturale, cât și antropice. Munții Alpi rămân principalul produs de atracție al Elveției, dar turismul urban și cel de congrese au căpătat o importanță considerabilă în ultimii ani. În Elveția, turismul se află pe locul al treilea, între primele sectoare exportatoare ale economiei și are o influență importantă asupra creșterii economice și asupra creării de locuri de muncă.

Astfel, în anul 2000, încasările totale din turism reprezentau peste 50% din PIB, iar încasările din turismul internațional au fost de 7 milioane de dolari SUA, adică aproximativ 10% din totalul exporturilor. Elveția este totodată una dintre țările în care cheltuielile legate de turism în străinătate sunt dintre cele mai ridicate.

Consiliul Europei a lansat o campania pentru "Lumea Rurală" care a avut cu siguranță o incidență puternică asupra dezvoltării turistice a acestor regiuni. Raportul Adunării Parlamentare cu privire la turismul rural și integrarea sa într-o politică globală, invită toate statele membre să promoveze turismul rural care –prin protejarea mediului și a identității culturale locale – poate contribui la realizarea unui contract social care va garanta, într-o politică europeană integrată, echilibrul eco–cultural și social dintre oraș și sat.

Turismul a început să nu se mai adreseze indivizilor, ci turiștilor ca grup, cumpărătorilor de pachete turistice, care se îmbarcau și debarcau în grup rămânând indiferenți la mediu sau la cultura locală. Față de această formulă, Elveția a început adaptarea sectorului de ski, care a înregistrat o creștere spectaculoasă.

Industria turistică a Elveției se confruntă cu o serie de probleme, cum ar fi:

Concurența acerbă a altor țări ofertante de turism – datorită creșterii ofertei de sejururi tot mai diversificate, concurenței puternice făcute de țările U.E. și creșterii exigenței turiștilor.

Imaginea de “țară a lui Heidi”, o țară unde puține evenimente fac să-ți crească tensiunea, iar trenurile sunt de o punctualitate Swatch. Realitatea însă arată că Elveția este suficient de diversificată pentru a merita să revii.

Supraaglomerarea în sezoane și stațiuni în dauna extrasezoanelor și altor stațiuni – turiștii sunt concentrați astfel: schiorii în februarie-martie și turiștii estivali în iulie-august; 80% din aceștia preferând doar 10 din cele 200 de stațiuni elvețiene (în special Geneva, Interlaken, St. Mortiz, Lucerna, Montreaux).

Supradezvoltarea și urbanizarea – telefericele, telescaunele, teleskiurile, extinerea “caselor de vacanță” și a cabanelor, construirea de aeroporturi, drumuri, parcări, pârtii de ski îi revoltă pe toți adepții ocrotirii mediului.

Ecologia – în Elveția, respectul față de mediu sunt a doua natură. Elveția nu a încurajat turismul de masă care există pe coastele spaniole. Finanțarea protecției mediului este făcută chiar de turism.

Criza de ospitalitate – a apărut fenomenul de “oboseală a ospitalității” (numărul mare al turiștilor fiind ceea ce determină acest fenomen).

În plus la aceste motive se adaugă fapul că Elveția nu are ieșire la mare; deci în aceste condiții turiștii elvețieni care doresc un sejur pe litoral sunt nevoiți să iasă din țară, cel mai apropiat litoral fiind în Italia.

Tocmai din acest motiv una din cele mai căutate destinații de către turiștii elvețieni este Italia. Alte destinații turistice preferate de elvețieni sunt: Spania, Thailanda, Republica Dominicană, Brazilia, Africa de Sud sau Asia. De asemenea turiștii elvețieni nu se feresc nici de insulele din Oceanul Pacific și de cele din Oceanul Indian. Toate aceste informații ne arată că practic turiștii elvețieni sunt foarte atrași de excursiile exotice.

Zurich, situat în nord, capitala cantonului Zurich, este cel mai mare oraș din Elveția, fiind totodata și un important centru comercial și industrial și capitala financiară a țării. Deși este o metropolă modernă, Zurich are un șarm istoric aparte. Acest oraș prezintă importante puncte de interes ca: Romanesque Grossmunster, o biserică protestantă, Muzeul Rietberg – unde sunt adunate importante vestigii de artă asiatică, africană, americană și Muzeul Național Elvețian, cu exponate datând din epoca preistorică și pțnă în prezent; Grădina Botanică și Universitatea. Geneva este situată în extremitatea vestică a Lacului Geneva, la gurile Ronului.

În materie de turism, elvețienii au făcut un pionierat în a inventa o nouă formă de ospitalitate de înaltă clasă, care le-a adus într-un secol reputația de a fi “hotelierii regilor și regi ai hotelurilor”. Elveția era refugiul capetelor încoronate și a elitei intelectuale și culturale a mișcării romantice. “Suisse” devenise sinonim cu “superior” în cercurile internaționale. Aici a trăit Wagner pentru a compune, William Turner pentru a picta, Goethe sau Byron pentru a scrie. Marile hoteluri erau adevărate palate, edificii victoriene cu turnuri, la Montreaux, Lucerna, Interlaken, pe insula Brissago pe lacul Maggiore.

Austria este țara ghețarilor și a lacurilor montane cristaline, este foarte bine cunoscută de drumeți, alpiniști, cicliști pe munte și schiori. În Austria activitatea de turism rural datează de mai bine de 150 de ani, când cazarea turiștilor se făcea fie în pensiunea țărănească, fie în hanuri.

Iar începând cu două decenii în urmă, au apărut două noțiuni: “satul turistic de recreație” și “stațiunea de odihnă”. Zona rurală este reprezentată de orașele și satele care au mai puțin de 10.000 de locuitori. Austria rămâne în continuare cea mai atrăgătoare destinație de iarnă, iar costurile pachetelor în stațiunile de schi din această țară pornesc de la 125 de euro pentru o persoană, pentru șapte nopți de cazare.

Turismul internațional este unul dintre cei mai activi promotori ai relațiilor economice dintre țări. Manifestarea sa sub forma circulației turistice internaționale îl circumscrie în sfera circuitului mondial de valori.În ultimii ani, contribuția medie a serviciilor la formarea produsului mondial brut, a fost de aproximativ 60%, comerțul internațional cu servicii devansând în ultimii cinci ani de 1,4 – 1,5 ori dinamica "producției" mondiale de servicii, ceea ce determină majorarea continuă a ponderii comerțului cu servicii internaționale în produsul mondial brut.

2.2. Schimbări de poziție în turism și sectoarele complementare impuse de doctrina europeană

Turismul internațional a crescut cu 5% în prima jumătate a anului 2013 și a înregistrat cea mai mare creștere în Europa Centrală și de Est (+9%) și în Europa Mediteraneană (+6%).

În ciuda crizei economice, Europa rămâne destinația de vacanță preferată de către turiștii din toată lumea. În timpul primelor șapte luni ale anului, Spania a rămas cea mai populară destinație turistică, urmată de Italia, Franța, Austria, Germania, Grecia și Marea Britanie. Cu toate acestea, câteva țări, precum Lituania, Slovacia și Letonia, au înregistrat creșteri substanțiale în domeniul turismului.

Zeci de mii de locuri de muncă sunt disponibile în Europa în sectorul turistic, la care ar putea spera o parte dintre cei 26 de milioane de șomeri din întreaga Uniune Europeană. Astfel de locuri de muncă sunt extrem de atractive pentru tineri, care se confruntă cu o rată medie a șomajului de 23,5% în Europa și chiar cu o rată a șomajului de 50% în anumite state. Cu toate acestea, deși companiile din sectorul turistic sunt dispuse să facă angajări, adesea este dificil pentru manageri să găsească oamenii potriviți pentru anumite caracteristici ale locului de muncă și ale companiilor în care activează. Pentru a stimula ocuparea forței de muncă și mobilitatea în domeniul turismului, Comisia Europeană a pus în aplicare proiectul EURES, primul portal de job-uri pan-european care oferă, în prezent, multe oportunități de angajare în sectorul turistic.

Pentru a exploata imensul potențial turistic european, Comisia Europeană intenționează să simplifice și să îmbunătățească procedurile de obținere a vizelor pentru cetățenii țărilor aflate în curs de dezvoltare, precum Rusia sau China, încercând, totodată, să mențină la parametri optimi gradul de securitate pentru cetățenii europeni. În ultimii patru ani, numărul turiștilor ruși și chinezi care au ales să viziteze statele Uniunii Europene s-a dublat, iar creșteri semnificative sunt raportate și în cazul turiștilor indieni.

Fără nicio îndoială că brandul național se bazează pe dezvoltarea turismului românesc, dar acesta nu poate exista fără o strategie de lungă durată și o colaborare eficientă între structurile private și cele publice. Chiar dacă sectorul privat este destul de activ, turismul nu se poate dezvolva numai prin prisma inițiativelor private, și are nevoie de asemenea de suportul instituțiilor publice. Statul poate oferi o mână de ajutor în trei direcții: infrastructură , promovare și facilități fiscale inteligente.

Măsurile stabilite vizează în principal valorificarea sustenabilă a patrimoniului cultural și a resurselor naturale cu potențial turistic precum și îmbunătățirea calității infrastructurii turistice de cazare și agrement în vederea creșterii atractivității regiunilor, dezvoltării economiilor locale (comerț, construcții, transporturi, alimentație publică, industria mică și artizanat) și creării de noi locuri de muncă. În acest fel regiunile, zonele și localitățile își identifică și consolidează o identitate proprie și își îmbunătățesc avantajele competitive în sectoare cu valoare adaugată mare și conținut calitativ și cognitiv ridicat, atât pe piețele tradiționale cât și pe cele noi, în formare. O parte însemnată a locurilor de muncă nou create oferă oportunități sporite pentru ocuparea forței de muncă feminine și a unor categorii defavorizate.
Turismul poate reprezenta o componentă importantă a unei strategii de dezvoltare economică comunitară. Dacă o comunitate dispune de atracții naturale importante, de anumite avantaje istorice sau culturale, de baze sportive, facilități pentru diverse evenimenteși alte bunuri similare, atunci marketingul turistic poate atrage mai mulți vizitatori în comunitatea respectivă, care vor petrece timp și cheltui bani pentru a beneficia de aceste avantaje.

Dispunând de un potențial turistic bogat și variat, România s-a situat de-a lungul
timpului între destinațiile turistice recunoscute și apreciate atât la nivel european, cât și la nivel mondial (în anii '70, România figura între primele 20 de destinații turistice ale lumii).
Acest lucru s-a concretizat în importante fluxuri de sosiri de turiști, conferind țării noastre statutul de receptor. În ultimii 25 de ani, România a pierdut treptat din renumele pe care 1-a avut pe piața turistică datorită, în principal, absenței preocupărilor privind modernizarea și diversificarea produselor oferite și dezvoltării mfrastructurii. Această tendință a fost accentuată de imaginea negativă a țării noastre (generată de regimul dictatorial sau de comportamentul inadecvat al unora dintre conaționalii noștri după 1990).

Țările recent integrate în Uniune au parte de mai mulți vizitatori, iar România este o țară care merită a fi văzută datorită bogatului patrimoniu național. Curiozitatea străinilor este un factor important în turismul țării noastre. Conform raportului Ministerului Turismului, turismul rural și eco-turismul vor reprezenta fundația acestei ascensiuni, elementele unice ale patrimoniului național urmând a fi primordial valorificate.

Industria turistică include o gamă largă de activități în care sunt implicați diverși factori ce se implică în buna desfășurare a activității turistice. Aceștia pot fi din sectorul privat sau public, societăți comerciale sau asociații profesionale, organisme locale, regionale, naționale sau internaționale. Aceste organisme îndeplinesc mai multe roluri: coordonare a activității turistice în plan național; elaborarea strategiei de dezvoltare a turismului; îndrumarea și controlul agenților economici specializați; promovarea turismului intern și internațional; formarea profesională; reprezentarea în organismele internaționale, etc.

Industria turistică din Italia se află sub autoritatea unui ministru delegat și este poziționat în structura Ministerului Turismului, Sportului și Spectacolelor. Administrația centrală este reprezentată de un Secretariat de Stat al Turismului. Pentru activitatea de promovare turistică, la nivel național funcționează Oficiul Național de Turism, cu 26 de birouri în străinătate. La nivel teritorial, organizarea turismului este realizată prin:Delegația Regională Pentru Turism – pentru fiecare din cele 20 de regiuni; Oficiul Provincial de Turism – la nivelul celor 97 de provincii; Oficii de Turism Locale sau, în marile orașe, Agenții Autonome de Sejur și Turism și Sindicate de Inițiativă. Acestea sunt reunite în Uniunea Națională a Oficiilor de Turism.

În Grecia Administrația centrală este asigurată de Ministerul Turismului atașat Ministerului Economiei care are un rol limitat datorită suprapunerii activității cu cea a Oficiului Elen de Turism (EOT). Acesta din urmă este un organism public cu atribuții de gestionare a unei baze materiale proprii (de stat) și cu rol esențial în promovarea turismului. La nivel regional, în structura EOT funcționează 7 direcții regionale, corespunzător împărțirii administrative, însărcinate cu gestiunea bazei turistice proprii , coordonarea și controlul activității zonale. În plan local există oficii regionale și departamentale precum și centre municipale de turism și birouri de informare turistică.

În Germania administrația centrală este asigurată de un Secretariat de Stat aflat în structura Ministerului Afacerilor Economice ce are ca atribuții crearea condițiilor pentru dezvoltarea turismului, elaborarea strategiei în domeniu, încurajarea cooperării internaționale specifice, promovarea turismului german pe piețele externe, etc. De activitatea de promovare se ocupă Comisia Germană pentru Turism care dispune de15 birouri în străinătate și 11 delegații în reprezentanțele externe ale companiei aeriene Lufthansa. La nivel regional fiecare land are propria politică turistică coordonată de un Comitet compus din reprezentanții ministerelor economice locale. În plan local se mai întâlnesc oficii de turism și birouri de informare turistică.

2.3. Obiective strategice privind dezvoltarea turismului în România – Orizont 2020

Privit în corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului global. În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării turismului în România, așa cum este prevăzut în strategia de dezvoltare, rezultă din următoarele aspecte:

1. resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul reprezintă unul din sectoarele
economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

2. exploatarea și valorificarea complexă a resurselor turistice însoțite de o promovare
eficientă pe piața externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului, contribuind astfel la echilibrarea balanței de plăți externe;

3. turismul reprezintă o piață sigură a forței de muncă și de redistribuire a celei
disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate;

4. turismul, prin efectul său multiplicator, acționează ca un element dinamizant al
sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri și servicii care antrenează o creștere în sfera producției acestora, contribuind în acest mod, la diversificarea structurii sectoarelor economiei naționale;

5. dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creșterea
economică și socială și la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind și o sursă importantă de sporire a veniturilor populației. Politica de dezvoltare regională urmărește în principal:

– diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată);

– preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

– îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene și de acces la instrumentele financiare de asistență pentru țările membre (fonduri structurale și de coeziune);

– corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperării
interregionale, interne și internaționale, care contribuie la dezvoltarea economică și care este în conformitate cu prevederile legale și cu acordurile internaționale încheiate de România.

6. turismul reprezintă un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale, prin extinderea ariei
ofertei specifice și crearea de locuri de muncă în mediu rural, altele decât cele tradiționale, ameliorând condițiile de viață și sporind veniturile populației locale;

7. în condițiile respectării și promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul
constituie un mijloc de protejare, conservare și valorificare al potențialului cultural, istoric, folcloric și arhitectural al țărilor;

8. prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă și impunerea unor
măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenței umane (apă, aer, floră, faună, ecosisteme etc), turismul are în același timp și o vocație ecologică;

9. pe plan social, turismul se manifestă ca un mijloc activ de educare și ridicare a
nivelului de instruire și civilizație a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației.

Având ca termen de referință dotările factoriale și dinamica economico-socială,
principalele obiective generale ale strategiei de dezvoltare a turismului românesc sunt:
– crearea unei oferte turistice diversificate și competitive prin susținerea dezvoltării investițiilor interne și internaționale, care să conducă la creșterea volumului activității turistice și, respectiv, a circulației turistice;

– stimularea dezvoltării ofertei turistice de calitate care să permită creșterea încasărilor – în lei și valută – a contribuției sectorului turistic în PIB și a veniturilor nete ale populației, precum și sporirea gradului de absorbție a forței de muncă;

– crearea condițiilor de integrare a turismului din România în tendințele de dezvoltare mondiale și europene etc.

Între obiectivele specifice se pot menționa:

– creșterea numărului de turiști străini cu 10% anual;

– creșterea anuală a numărului de turiști români cu 5%;

– crearea unui număr de peste 350 mii de noi locuri de muncă în sectorul turistic, în perioada 20014-2020.

Într-o mai mare sau mai mică măsură, aceste acțiuni trebuie aplicate în toate
segmentele turismului românesc – produse, destinații, servicii etc. Acestea includ: turismul de litoral, City breaks, tururi și geoturism, turism balnear, turism activ și turism de tineret, turism cultural, turism de afaceri, turism rural și ecoturism, educație și pregătire în turism, cazare, atracții, transport, informare turistică, marketingul destinațiilor, controlul calității, planificare, mediu, cadrul juridic, promovarea investițiilor și servicii de consultanță.

În baza cercetării potențialului piețelor turistice internaționale și a situației/perspectivei în legătură cu principalele produse turistice ale României au fost identificate 20 piețe turistice de interes major pentru România. Urmare a analizei principalelor piețe turistice internaționale, Autoritatea Națională pentru Turism a grupat piețele turistice potențiale în trei categorii majore:

a. Piețe turistice de prioritate maximă: Germania, Marea Britanie, Ungaria, Olanda,
Belgia, Țările Scandinave, Statele Unite ale Americii, Austria;

b. Piețe turistice de prioritate medie: Franța, Italia, Israel, Polonia, Cehia, Spania,
Rusia, Turcia; c. Piețe Turistice de Perspectivă: Ucraina, Canada, China, Japonia.

Viziunea este să transformăm România într-o destinație turistică de calitate pe baza patrimoniului său natural și cultural care să corespundă standardelor Uniunii Europene privind furnizarea produselor și serviciilor până în 2020 și să realizăm o dezvoltare durabilă din punct de vedere al mediului a sectorului turistic într-un ritm de dezvoltare superior altor destinații turistice din Europa.

Obiectivele planului pentru dezvoltarea turismului național redactate de către World Tourism Organization, sunt:

• crearea unei imagini nuanțate atât la nivel intern cât și la nivel extern privind avantajele României ca destinaȚie turistică și imaginea mărcii sale turistice

• asigurarea unei dezvoltări durabile a turismului într-o manieră în care bogățiile sale de mediu, culturale și de patrimoniu să fie în egală măsură apreciate în prezent și păstrate pentru generațiile viitoare

• conștientizarea populației din România cu privire la bogățiile turistice ale țării noastre și dorința de a le împărtăși oaspeților

• dezvoltarea și implementarea anuală a planurilor de marketing a destinației turistice prin colaborarea dintre sectorul public și cel privat, vizând toate piețele principale cu potențial pentru România

• asigurarea mecanismelor de sprijin coordonat pentru organizațiile de turism regionale și locale în dezvoltarea politicii turismului zonal

• crearea unei rețele de centre de informare turistică coordonate în toate principalele zone turistice, pentru a extinde mesajul de ospitalitate față de oaspeți, oferind acestora informații corecte pentru a-i asista în orientarea, plăcerea și aprecierea destinației lor.

• realizarea unei baze de date la nivel național a produselor, unităților, evenimentelor și serviciilor atât în industria turistică, cât și în ceea ce privește accesul publicului

• consolidarea cadrului legal pentru turism astfel încât acesta să asigure o bună aplicabilitate și să garanteze standarde ridicate fără existența unei birocrații inutile

• încurajarea autorităților municipale, județene și regionale în dezvoltarea planurilor integrate de dezvoltare a turismului, inclusiv a tuturor elementelor de infrastructură pentru a evita dezvoltarea lipsită de coordonare.

• dezvoltarea sistemului de educație prevocațională și vocațională pentru sectorul hotelier astfel încât programa să includă satisfacerea necesităților pieței și asigurarea calificării unui număr de personal suficient pentru a respecta criteriile de angajare / pentru completarea posturilor vacante

• facilitarea dezvoltării unui centru convențional național care să permită capitalului și țării să concureze pentru realizarea de întruniri la nivel internațional

• dezvoltarea stațiunilor balneare din românia pentru a asigura gama de tratamente, centre și servicii necesare pentru un număr de clienți într-o rapidă creștere

• asigurarea faptului că cerințele turiștilor sunt luate în considerare cu prioritate în dezvoltarea sistemului de transport național inclusiv a rețelei de drumuri și căi ferate, a infrastructurii de aeroporturi și portur

• extinderea sistemului de marcare a obiectivelor turistice de interes național în conformitate cu standardele UE și introducerea de rute turistice tematice

• sprijinirea dezvoltării ecoturismului din delta dunării, a parcurilor naționale, a rezervațiilor și a zonelor rurale

• instruirea și pregătirea personalului muzeelor și monumentelor naționale majore în îmbunătățirea facilităților oferite de către acestea oaspeților, în special a facilităților ospitaliere, de interpretare și de marketing, ca un exemplu pentru toate aceste monumente

• crearea unei baze de date a evenimentelor culturale pentru a facilita promovarea artelor vizuale și auditive, în special a festivalurilor tradiționale și a evenimentelor folclorice.

2.4. Dezvoltarea brandului de țară și păstrarea valorilor tradiționale românești

România nu se bucură de o imagine foarte buna pe piața internațională. Schimbarea acesteia se poate realiza pe baza transformărilor pozitive din economia internă, dar și prin eforturi specifice de îmbunătățire a imaginii. În acest sens, promovarea unui brand de țară ar avea o contribuție importantă și ar trebui să reprezinte o prioritate în politica turistică națională.

Se impune, așadar, promovarea unei imagini pozitive, realiste, reprezentative pentru România ca destinație de vacanță în cadrul unor campanii de marketing sau cu prilejul unor evenimente internaționale specializate (festivaluri, târguri de turism etc.), evident susținută de o diversificare a produselor și o îmbunătățire a calității acestora.

Un alt aspect foarte important vizează promovarea regională și individuală în mod unitar „sub umbrela" imaginii naționale; regiuni ca Bucovina sau Transilvania care se bucură deja de apreciere internațională ar putea să-și realizeze propriul brand ce ar susține și imaginea generală a țării ca destinație turistică.

Brandul turistic poate fi definit drept: „Crearea, dezvoltarea și menținerea unei relații reciproc avantajoase între România (și comerțul turistic) și o serie de consumatori de produse turistice (piețe-țintă), cu un mesaj convingător care să fie transmis constant în timp".

Formarea brandului implică identificarea, crearea și comunicarea componentelor
identității care sunt favorabile anumitor grupuri-țintă: se adresează emoțiilor, actelor
introspective și constante, are mai multe aspecte, se referă la active/valori, cu sentimente și ia în considerare preferințele. Destinațiile întâmpină probleme specifice în crearea de branduri deoarece acestea nu pot schimba resursele de bază și istoria țării.

Ceea ce reprezintă o provocare pentru România este stabilirea unui parteneriat strâns între guvern și sectorul privat care va fi esențial pentru utilizarea eficientă a brandului de țară.
Brandul turistic al României trebuie să fie o „activitate națională" realizată în colaborare cu o serie largă de factori de răspundere – atât în turism, cât și în alte sectoare de comerț exterior a căror funcționare poate fi afectată de imaginea pe plan internațional generată de către țară.
Principalele urgențe pentru România sunt:

1. să identifice și să dezvolte un brand de destinație pe baza atributelor principale ale
resurselor sale turistice, ale atracțiilor și facilităților proprii;

2. să comunice componentele brandului pe piețele sursă de turism — atât internă, cât și
internațională – folosind o serie de tehnici și instrumente de marketing și de promovare în concordanță cu gradul de dezvoltare a pieței și segmentului respectiv;

3. să construiască și să definească percepția României ca destinație turistică, capabilă
să satisfacă nevoile și interesele multor piețe și segmente de piață.

În definirea brandului, pentru a obține beneficii maxime în dezvoltarea turismului din România, este imperios necesar să se aleagă cu atenție elementele definitorii pentru România; acestea ar putea fi: natura, oamenii, valorile, tradițiile, aptitudinile, realizările – care pot fi prezentate în combinație într-un mod coerent și convingător.

Cercetările și analizele au indicat clar faptul că printre factorii-cheie care disting
România de destinațiile de turism concurente, se regăsesc cei asociați cu Transilvania care, la rândul său, este un nume care trezește emoții multora dintre străini. Acești factori includ: patrimoniul reprezentat de orașele și bisericile fortificate, obiectivele de cultură și de patrimoniu asociate comunității sașilor, existența a numeroase carnivore mari în pădurile și parcurile naționale, existența continuă a comunităților rurale care au un stil de viață tradițional.
Deși numărul de turiști atrași exclusiv de acești factori nu este mare, imaginile asociate acestora pot fi foarte importante pentru brandul țării ca un mod de diferențiere a identității României. Un mod de abordare poate fi, prin urmare, contrastarea noțiunii „vechi sau tradițional" în Europa cu „noua" Europă (care reflectă aderarea țării la UE).

Așa cum am arătat, este necesară o dezvoltare a turismului și o abordare strategică a marketingului în două etape. Aceasta este o recunoaștere a faptului că:

– oportunitățile curente sunt, în general, în zona turismului de afaceri, al turismului
legat de obiectivele de cultură și de patrimoniu din Transilvania, Maramureș și Bucovina și vizitele de scurtă durată în București;

– există oportunitatea de a crea un produs turistic amplu și variat în următorii cinci ani,
prin recomandările privind dezvoltarea și diversificarea ofertei litoralului Mării Negre,
actualizarea și repoziționarea stațiunilor balneare din țară pentru diferitele categorii ale
segmentului de piață de turism balnear, și expansiunea continuă a geoturismului (pe baza potențialului natural și a comunităților rurale). Această analiză sugerează că pe termen scurt – în următorii trei ani – accentul se va pune pe programele corespunzătoare de redezvoltare, diversificare și repoziționare a produselor și facilităților turistice ale Mării Negre și stațiunilor balneare. Se impune o strategie de marketing care să pună accentul pe:

– o construirea imaginii și crearea unui brand;

– o sprijinire a atracțiilor și produselor existente care să îndeplinească cerințele pieței,
precum turismul de afaceri, tururile în Transilvania, Maramureș și Bucovina și vizitele scurte.

Scopul pe termen mediu și lung va fi îmbunătățirea percepției pieței și a situației
României până la nivelul la care turiștii vor dori să se laude în cercul lor de prieteni cu faptul că și-au petrecut vacanța în România. Stabilirea României ca o destinație spirațională trebuie să reprezinte obiectivul strategic de bază pentru sectorul turistic al țării.

Necesitatea creării brandului turistic al României care să reprezinte o „umbrelă" pentru o serie de tematici individuale sau branduri regionale la nivel național a fost explicată. Deși există numeroase teorii cu privire la cea mai bună abordare a dezvoltării brandului și imaginii turistice a țării, aceasta reprezintă o aptitudine foarte specializată și se recomandă contractarea pentru acest obiectiv a unei agenții de branding și promovarea imaginii conceptuale cu o înaltă calificare și experiență. Astfel, așa cum se arată în Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Național 2007-2026 (MIMMCTPL, 2007), crearea brandului pentru România trebuie sa parcurgă următoarele etape:

– desemnarea unei agenții internaționale specializate în crearea de branduri, pentru a analiza și a defini imginea brandului turistic al României;

– definirea unei strategii de lansare;

– implementarea.

Mai mult, pentru conturarea mixului de marketing și de promovare pentru turism, sarcinile prioritare de marketing, imediate și pe termen, scurt, sunt :

– a stabili imaginea României pe piața turistică drept o destinație care oferă o gamă variată de atracții naturale și culturale remarcabile, cu amenajări și servicii de bună calitate și concentrarea pe atragerea clientelei potrivite pentru aceste atracții și amenajări;

– a înțelege mai bine nevoile și interesele acelor segmente ale piețelor surse de turiști primare, secundare și de oportunitate, care ar putea să fie atrase de gama de produse turistice oferite de România;

– a conștientiza și a atrage interesul atât pentru segmentul călătoriilor, cât și pentru segmentul – țintă al consumatorilor-cheie de pe piețele regionale, ale UE și a celor cu tradiție îndelungată și cărora România, prin produsele și amenajările turistice, le poate oferi experiențe turistice stimulatoare și satisfăcătoare;

– a iniția dezvoltarea strategiilor de marketing și de promovare și a programelor de activități, pentru a transforma această conștientizare și acest interes în turism de afaceri pentru România.

Destinațiile turistice cu resurse financiare limitate pentru activitățile de marketing se confruntă cu mari dificultăți în a produce un impact pe piața turistică.În consecință, este vital pentru România să adopte o politică de marketing de tipul „punct ochit, punct lovit", direcționându-și astfel eforturile spre ținte bine definite și utilizând cele mai eficace instrumente de marketing.

Următoarele principii de derulare au fost stabilite prin programul de cercetare al
Planului pentru Dezvoltarea Turismului Național:

– comunicare eficientă și direcționată — fiecare țară emițătoare de turiști necesită un plan de marketing adaptat, deoarece ele răspund în mod diferit la diferitele tipuri de activități de marketing;

– captarea persoanelor din sectorul călătoriilor – cele mai directe și mai durabile mijloace de informare și de influențare a sectorului călătoriilor sunt seminariile/atelierele de lucru, organizate ca destinație pentru personalul din sectorul călătoriilor (ex. realizate în centre majore sub forma activităților itinerante), și călătoriile de familiarizare;

– informarea sectorului consumatorilor – în toate piețele, consumatorii află despre destinații prin mijloace comune, cum ar fi: prin viu grai de la prieteni/rude/colegi care au vizitat destinația, din articole scrise în mass-media, din programe TV de călătorie și din filme speciale, din reclamele apărute în publicațiile consumatorilor și din materialele promoționale ale touroperatorilor și ale țărilordestinații;

– atragerea segmentelor de interes special ale pieței – segmentele mai specializate ale pieței turismului de tratament și de întreținere, a turismului de aventură și a ecoturismului, fiind cele mai relevante pentru România; pot fi abordate în cel mai eficient mod prin pagini web special dedicate lor și prin broșuri, prezentând aspectele-cheie și amenajările/facilitățile.

Creșterea numărului de ghiduri turistice produse independent reprezintă căi pentru diseminarea informației despre destinație. Prin cooperarea cu autorii unor astfel de ghiduri în timpul cercetării de teren, se pot obține multe beneficii aproape fără niciun cost. Din câte se știe, Bradt Travel Guides se află în curs de elaborare a unui ghid turistic pentru Transilvania.
Este posibil ca acesta să devină referința definitivă a regiunii și de aceea ar trebui să se acorde sprijin deplin personalului în timpul vizitelor de cercetare.

De asemenea, participarea țării noastre la târgurile internaționale de turism ar trebui revizuită. Alegerea și participarea la anumite târguri trebuie să fie în concordanță cu obiectivele strategice, să se bazeze pe examinarea performanței din trecut în ceea ce privește generarea de noi activități comerciale, contacte cu mass-media și fluxuri turistice, pe nivelul vizitatorilor standului și a informațiilor solicitate ulterior.

Pe o piață internațională tot mai competitivă se impune promovarea unui puternic brand național, capabil să concentreze într-un tot unitar interesele sectorului public și privat, naționale și regionale sau locale, să asigure valorificarea eficientă a resurselor și să capteze atenția turiștilor.

CAP.3. TENDINȚE ÎN EVOLUȚIA FENOMENULUI TURISTIC DIN JUDEȚUL SUCEAVA

3.1. Fenomenul turistic și economia județului Suceava

Județul Suceava este situat în partea de Nord-Est a României și ocupând 3,6% din teritoriul țării este al doilea că mărime din țară. Județul se învecinează la nord cu Republica Ucraina (frontiera de stat), la sud cu județele Mureș, Harghita, și Neamț, la vest cu județele Maramureș și Bistrița Năsăud, iar la est cu județele Botoșani și Iași.

Căile de acces în județul Suceava sunt:

– aeriene: Aeroportul Internațional”Ștefan cel Mare” (în curs de modernizare) situat la 14 km de orașul Suceava, cu posibilități pentru traficul internațional și asigurare, la cerere, a serviciilor de vamă-graniță; Aeroportul Floreni situat la 10 km de orașul Vatra Dornei; 4 helioporturi în localitățile Putna, Voroneț, Vatră Moldoviței și Sucevița.

– rutiere: Drumul european E 85 București-Suceava-Cernăuti și drumul European E58 Halmeu-Suceava-Sculeni.

– feroviare: Magistrala București-Suceava-Vicșani-Kiev-Varșovia-Moscova și caleaferată Cluj-Suceava-Iași.

Județul Suceava prezintă importante bogății ale solului și subsolului, cum sunt: întinse suprafețe de păduri, minereuri polimetalice, zăcăminte de mangan, sulfuri complexe, baritina, precum și izvoare de ape minerale care au influențat nemijlocit dezvoltarea economică a acestei zone.

Principalele ramuri industriale ale regiunii Suceava sunt: industria alimentară, exploatarea și prelucrarea lemnului, industria celulozei și hârtiei, industria construcțiilor de mașini, industria ușoară, industria extractivă și prelucrătoare a minereurilor neferoase, industria chimică.

Mediul rural este predominant în județul Suceava, iar orașele mari sunt doar 35% din totalul acestuia, astfel principalele ramuri ale economiei exploatate sunt agricultura, piscicultura, silvicultura și exploatările forestiere, turismul ocupând doar locul 4 în interesele populației.

3.1.1. Particularitățile economiei județene în contextul economiei de piață

Ramurile industriale reprezentative în județul Suceava sunt: industria de exploatare și prelucrare a lemnului-dezvoltată în corelație directă cu suprafață mare a fondului forestier, industria celulozei și hârtiei (cea mai mare societate de profil-S.C. “Ambro”S.A. Suceava), industria alimentară bazată în principal pe producția de carne și lapte, industria construcțiilor de mașini – producătoare de mașini-unelte, scule, rulmenți, industria ușoară, industria minieră – exploatarea minereurilor neferoase, industria textilelor și a pielăriei – filaturi de lână, tricotaje, confecții, încălțăminte.

Activitatea în industria alimentaa este organizată pe 10 subramuri principale, numărul agenților economici fiind în creștere, putând fi enumerate în acest sens unități representative de valorificare superioară a producției agricole: SC”LaDorna”SĂ Vatra Dornei, SC”Raraul”SĂ Câmpulung Moldovenesc, SC”Facos”SĂ Suceava etc.

Sub impactul aplicării legii fondului funciar, al privatizării și restructurării unităților economice de pe teritoriul județului Suceava, în structura populației ocupate s-au produs inseminate procese de redistribuire a forței de muncă.

Județul Suceava dispune de o infrastructură dezvoltată și diversă, însă nu suficientă dacă se face referire la numărul de mașini ce este în deplină creștere:

– lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare – 455 km;

– lungimea simplă a liniilor de cale ferată electrificate – 201 km;

– lungimea drumurilor publice total – 2481 km;

3.1.2. Aspecte generale referitoare la turismul din județul Suceava

3.1.2. Caracteristicile (particularitățile) fenomenului turistic din Bucovina

3.2. Piața turistică din Bucovina – o analiză în dinamică

3.2.1. Oferta și atracțiile turistice ale județului Suceava

Județul Suceava este un pământ al legendelor, locul de naștere a unei vechi civilizații, cunoscut sub numele de Bucovina, un loc unde istoria este prezentă în pământul îmbibat de glorie.

A. Turismul natural

Județul Suceava prezintă două importante unități de relief – regiunea muntoasă și regiunea de podiș.  Regiunea muntoasă este alcătuită din masive, grupe de masive și complexe de culmi, separate între ele prin culoare adânci astfel: Masivele Suhard și Călimani; Munții Pietrosu Bistriței, Grințiesu Broștenilor, Stânișoarei; Masivele Giumalău – Rarău; Obcinile Feredeului și Mestecăniș. Între acestea, culoarul depresionar Dorna – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului.

Regiunea de podiș este mai coborâtă cu 200 m față de cele mai joase culmi muntoase. Cele mai importante subunități de relief din această regiune sunt: Dealurile piemontane Marginea – Ciungi, Depresiunea Rădăuți, Podișul Suceava – Fălticeni, Podișul Dragomirna, Depresiunea Liteni, Câmpia premontană Baia, Culoarul Văii Siretului.

Toate apele care drenează teritoriul județului sunt tributare râului Siret. Cele mai importante acumulări antropice sunt cele 6 lacuri din lungul Șomuzului Mare, între care și vestitul lac "Nada Florilor". În Depresiunea Dornelor există peste 40 de izvoare minerale, renumite fiind deja cele din Vatra Dornei, Șaru Dornei, Poiana Negri etc.

Fondul forestier din județul Suceava reprezintă aproximativ 50% din suprafață. Pădurile de foioase sunt formate din arbori de fag, stejar, carpen, frasin, tei, mesteacăn și o mare diversitate de arborișuri. În amestec se găsesc plopul, paltinul, sorbul, mălinul, scorușul și, mai rar, tisa. Există și câțiva arbori ocrotiți: Stejarul din Cajvana (500 ani), Stejarul din Botoșana (350 ani), Ulmii din Câmpulung Moldovenesc (500 ani).

Fauna este diversă, putând fi întâlnite diverse specii cu valoare cinegetică ridicată precum: ursul și cerbul carpatin, căpriorul, râsul, lupul, vulpea, jderul, hermina, dihorul, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, fazanul, corbul, diverse specii de acvile, vulturi, bufnițe. Râurile de munte adăpostesc specii rare de pești – lostrița, păstrăvul curcubeu, lipanul, mreana, cleanul, scobarul ș.a.

Pe teritoriul județului Suceava se află un număr de 22 rezervații naturale cu suprafața de 4457,20 ha, dintre acestea putem aminti: Rezervația Fânețele seculare de la Frumoasa, Rezervația Fânețele Montane de pe plaiul Todirescu, Rezervația Făgetul Dragomirna, Rezervația Codrul Secular Giumalău, Rezervația geologică Piatra Pinului și Piatra Șoimului, Rezervația Cheia Dracului, Rezervația 12 Apostoli, Rezervația Pietrele Doamnei Rarău, Rezervația Cheile Zugrenilor.

B. Potențialul turistic antropic este unul complex, iar cele mai reprezentative resurse ale județului Suceava cuprinzând:

Biserici și troițe din lemn: Biserica ”Sfântul Dumitru” (Adâncata-1794), Biserica ”Sfinții Voievozi” (Bogdănești-1778), Biserica ”Sfântul Nicolae” (Forăști-1703), Biserica ”Sfânta Cruce” (1487),etc.

Mănăstiri: Mănăstirea Arbore, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Humor, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Bogdana, Mănăstirea Dragomirna, Mănăstirea Slatina, Mănăstirea Zamca, etc.

Case Memoriale: Casa Memorială ”Ciprian Porumbescu”, Casa Memorială ”Eusebiu Camilar” (Udești – secolul XIX), Casa Memorială ”Mihail Sadoveanu” (Fălticeni), Casa Memorială ”Nicolae Labiș” (Malini), Casa Memorială ”Ion Creanga”, etc.

Muzee: Muzeul ”Arta Lemnului” (Câmpulung Moldovenesc), Muzeul etnografic ”Tehnici populare bucovinene” (Rădăuți), Muzeul Orășenesc Fălticeni, Muzeul ”Ciprian Porumbescu”, Muzeul de Științele Naturii etc.

Colecții etnografice: colecția Toader Hrib (Arbore), colecția Căminului Cultural (Boroaia), colecția scolii generale (Moldovița), colecția saline (Cacica), etc.

Instalații tehnice: piua sumane (comuna Bila), steaza (comuna Dorna Arinii), moara cu apă (sat Ortoaia), moara și fierăstrău de apă (comuna Iaslovot), steaza, moara și fierăstrăul de apă (comuna Sasu Dornei).

Sate specializate: Cojocărit (comunele Vama, Fundu Moldovei, Dorna Arinii), Dogărit (satul Pleșca, comuna Mănăstirea Humorului), Olărit (satul Marginea), Stucătura (satul Ciocănești), încondeiere de ouă (comunele Breaza, Brodina, Izvoarele Sucevei, Moldovița, Ulma, Vatra Moldoviței), Țesături și port popular (satul Mănăstirea Humorului), vărărit (comuna Broșteni).

C. Principalele trasee turistice din zonă sunt:

1. Vatra Dornei – Pasul Mestecăniș – Câmpulung Moldovenesc – Slătioara – Mănăstirea Humorului – Cornu Luncii – Malini – Slatina – Baia – Fălticeni – Suceava – Dragomirna – Gura Humorului – Voroneț – Ostra – Broșteni – Zugreni – Vatra Dornei

2. Suceava – Dragomirna – Rădăuți – Putna – Marginea – Sucevița – Vatra Moldoviței – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Zugreni – B – Pasul Tarnița – Voroneț – Mănăstirea Humorului – Stupca – Suceava (380 km)

3. Gura Humorului – Mănăstirea Humorului – Cacica – Solca – Arbore – Rădăuți -Putna – Marginea – Sucevița – Vatra Moldoviței – Vama – Voroneț – Gura Humorului.

4. Fălticeni – Rașca – Baia – Malini – Slatina – Voroneț – Mănăstirea Humorului – Stupca – Suceava – Fălticeni (200 km)

Aceste trasee turistice sunt orientative pentru o raza mai largă de vizitare a județului Suceava

3.2.2. Forme de turism practicate

Principalele tipuri de turism care se pot practica la nivelul județului Suceava sunt:

Turismul Montan – Practicarea turismului montan în județul Suceava este favorizată de potențialul oferit de relieful regiunii ce oferă condiții pentru practicarea de drumeții montane, escaladă, alpinism, echitație, vânătoare, pecsuit, mountain bike, via–ferrata, river rafting, zbor cu parapanta, sporturi de iarnă, ș.a.

b) Turismul Balnear este prezent în județul Suceava și este utilizat de o largă categorie de turiști. Aceștia beneficiază de tratamente balneare prin intermediul apelor minerale carbogazoase, hipotone, atermale, bicarbonatate sodice, calcice și feruginoase din Vatra Dornei (stațiunea balneoclimaterică inclusă în circuitul internațional), cât și cele din Bazinul Dornelor, apele minerale sulfuroase din zona Iacobeni.

c) Turismul Cultural – Suceava deține un patrimoniu cultural-istoric și etnofolcloric de mare valoare și atractivitate turistică: obiective cu caracter istoric-militar (Cetatea Șcheia, Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Zamca), construcții civile (Curtea Domnească și Hanul Domnesc din Suceava), precum și peste 25 de unități muzeale, printre care: Muzeul de Istorie din Suceava, cu „Sala tronului”, o realizare de excepție, unicat în România, Muzeul Satului Bucovinean din Suceava, Muzeul de Științe Naturale din Suceava, Muzeul Etnografic Suceava, Muzeul „Tehnici populare bucovinene” din Rădăuți, Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, „Galeria Oamenilor de Seamă”, Muzeul Apelor și Pădurilor din Fălticeni, Casa – muzeu de la Solca etc.

Manifestările artistice și sărbătorile populare tradiționale din tot cursul anului aduc în atenția publicului larg spiritul viu, autentic al meleagurilor bucovinene, prin portul popular, cântece și dansuri, obiceiuri străvechi – festivaluri de artă plastică, de folclor, de datini și obiceiuri.

d) Turismul Religios (turism de pelerinaj) există de secole și care mai păstrează încă unele trăsături în privința pelerinajului propriu-zis, turismul religios este astăzi un fenomen complex care se află în continuă transformare și diversificare, păstrându-și însă elementul de bază care l-a consacrat: religia. Existența celor opt mănăstiri și biserici incluse pe lista patrimoniului UNESCO: Moldovița, Sucevița, Voroneț, Humor, Probota, Arbore, Pătrăuți, Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, ș.a.

e) Ecoturismul este acea formă de turism în care principala motivație a turistului este observarea și aprecierea naturii. Acțiunile turistice conduc în mod obligatoriu la conservarea și protejarea naturii și au un impact negativ minim asupra mediului natural și socio-cultural.

f) Turismul Rural și Agroturismul permite turiștilor atrași de posibilitatea descoperirii mediului, de schimbarea modului de viață, precum și de activitățile sportive din natură.Oferta de agrement în turismul rural este reprezentată de echitație , drumeții pedestre, cicloturism, pescuit și vânătoare, vizite la stâne, degustarea unor produse specifice bucătăriei țărănești.

g) Turismul de afaceri și evenimente este principala sursă de venituri pentru industria hotelieră autohtonă. Unitățile hoteliere sunt dotate cu facilități pentru organizarea de conferințe, simpozioane și training-uri. Pe lângă organizarea congresului sau a conferinței, beneficiarii au parte de un întreg pachet de servicii: cazare, transferuri de la aeroport la hotel, bilete de avion, servicii de secretariat, servicii de traducere simultană, vizite pentru participanți, programe de divertisment și mese festive.

3.2.3. Evoluția cererii și a consumului turistic din Bucovina

13622 p 106-116

Ca parte componentă a pieței, cererea, în sens generic, reprezintă „dorința pentru un anumit produs, dublată de posibilitatea și decizia de a-l cumpăra”. Prin cererea turistică înțelegem: cantitatea de servicii pe care o persoană dorește și este capabilă să o cumpere, la un anumit preț și într-o perioadă dată de timp.

Două concepte, aparent similare, caracterizează cererea turistică. Pe de o parte este vorba despre cererea turistică propriu-zisă, iar pe de alta, consumul turistic.

Cererea turistică este formată din cheltuielile efectuate de cererea turistică pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația turistică.

Consumul turistic reprezintă ansamblul cheltuielilor făcute de subiecții cererii pentru cumpărarea de bunuri și servicii cu motivație turistică. Astfel, consumul este rezultatul interacțiunii dintre cerere și ofertă; el are caracteristicile unui indicator agregat, iar exprimarea sa în termeni monetari evidențiază că volumul său depinde de nivelul veniturilor consumatorilor și prețul produselor turistice.

În foarte multe țări, cererea turistică se caracterisează printr-o sezonalitate accentuată: perioadele vacanțelor școlare, perioadele concediilor de odihnă, evenimente sportive, evenimente culturale și religioase. 4, 16139 p 65-75, 16138 p 103-114

Dezvoltarea turismului, integrarea sa în structura economiilor moderne, în sfera necesitaților și consumului populației se reflecta într-o îmbogățire continua a conținutului său și o diversificare a formelor de manifestare.

Cunoașterea modalităților de concretizare a cererii turistice, a conținutului și particularităților fiecărei forme, prezintă o importanță deosebită pentru definirea strategieiin dezvoltarea turismului, pentru crearea cadrului unitar de circulație a informațiilor și luare a deciziilor, pentru integrarea în sistemul categorial internațional.

În activitatea turistică internă și internațională se practică o gamă largă de forme și aranjamente turistice, determinate de modalitățile de satisfacere a nevoii de turism, de condițiile de realizare a echilibrului oferta-cerere, de particularitățile organizării călătoriei.

Indicatorii cererii turistice și consumului turistic

Tabel 1 Sosiri în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistica pe tipuri de structuri în perioada 2009-2013

Evoluția numărului de sosiri ale turiștilor în perioada 2009-2013

Grafic 1 Evoluția numărului de sosiri ale turiștilor în perioada 2009-2013

După cum se poate observa în graficul 1 numărul de sosiri în județul Suceava ale turiștilor în perioada 2009-2013 prezintă o scădere a acestor sosiri în 2010 de la 209.725 la 194.365, apoi în următorii ani prezintă o creștere a sosirilor până la 241.629 în 2013.

Tabel 2 Înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013

Total înnoptări -număr înnoptări-

Tabel 3 Înnoptări turiști români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013

Total innoptari turisti romani -numar înnoptări –

Tabel 4 Înnoptări turiști români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013

Total innoptari turisti straini -numar înnoptări –

Grafic 2 Înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013

Conform graficului 2 înnoptări în structurile de primire turistică din județul Suceava cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013 prezintă și o creștere sau o scădere a acestora. Hotelurile prezintă o evoluție de înnoptări de la 479402 în 2009 la 577232 în 2013. În hosteluri înnoptările au avut o scădere în 2010 față de 2009, apoi o evoluție până la 367725 înnoptări în 2013. În cazul motelurilor, înnoptările au avut o mică scădere în 2010 față de 2009, de la 4311 la 3920 înnoptări, în anul 2011 au crescut numărul înnoptărilor până la 11305, apoi scazant până la 5374 de înnoptări în 2013. Vilele turistice și popasurile turistice au avut înnoptări în scădere din 2009 până în 2013. Pensiunile turisitce, cabanele turistice și pensiunile agroturistice prezintă înnoptări în creștere din 2009 până în 2013.

Tabel 5 Durata medie a șederii în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013

Grafic 3 Durata medie a șederii în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013

După cum se poate observa în graficul 3, durata medie a șederii în structurilor de primire turistică în perioada 2009-2013 a avut o mică evoluție de la 2,3 zile la 2,4 zile, turiștii români având o durată mai evolutivă de la 2,4 la 2,5, iar turiștii străini au o staționare pe această perioadă de 1,8 zile durata medie de ședere în structurile de primire turistică în județul Suceava.

Tabel 6 Durata medie a șederii în structurile de primire turistică (români) cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013

Structuri de primire turistică (români) -număr zile-

Tabel 7 Durata medie a șederii în structurile de primire turistică (români) cu funcțiuni de cazare turistică pe tipuri de structuri în anii 2009-2013

Structuri de primire turistică (străini) -număr zile-

3.2.4. Analiza SWOT a turismului din județul Suceava

În vederea promovării atracțiilor turistice din Suceava trebuie să pornim de la realizarea analizei SWOT a turismului.

Tabel 8 Analiza SWOT a turismului din județul Suceava

3.3. Promovarea și dezvoltarea turismului în județul Suceava

Un mare înțelept spunea că Dumnezeu a lăsat oamenilor locuri binecuvântate pentru a le reaminti că raiul există. Veniți în Bucovina și veți pleca spunând: “Cu adevărat există!”.

Bucovina a fost promovată intens în anii '80 când oficialitățile de atunci au finalizat restaurarea majorității mănăstirilor Mușatinilor (zidărie, pictură, acoperișuri, incinte, muzee locale, infrastructura – drumuri, moteluri, facilități). Rezultatul a fost obținerea trofeului „Mărul de Aur” pentru patru dintre mănăstirile lui Ștefan cel Mare. În anul 1990 aceste atracții ale Bucovinei figurau într-un ghid de călătorie japonez unde se spunea că pictura de la Voroneț rivalizează cu Capela Sixtină.

Promovarea brandului turistic Bucovina a devenit o prioritate a oficialităților din județul Suceava mai ales după intrarea României în Uniunea Europeană. Prefectul Sucevei, Orest Onofrei, a propus chiar ca regiunea pe care o administra să se numească „județul Bucovina” deoarece acest brand cunoscut în străinătate și, în consecință, mai ușor de promovat în vederea atragerii de turiști și investitori în zonă.

Direcțiile de dezvoltare și promovare a turismului în Bucovina vor trebui să țină seama de faptul că județul Suceava va deveni pentru mulți ani de aici înainte județ de graniță al Uniunii Europene și poate deveni un „cap de pod” între țările vest-europene și cele din spațiul ex-sovietic.

Printre organizațiile implicate în promovarea turismului din Bucovina se numără: Centrul Județean de Informare Turistică Infoturism Suceava, Asociația pentru Turism Bucovina, Centrul de informare și marketing turistic Bucovina

În ceea ce privește brandul turistic, acesta reprezintă acel element de imagine care identifică produsele sau serviciile turistice ale unei zone, generează sentimentul de mândrie al locuitorilor regiunii, recunoaștere și satisfacție în rândul consumatorilor.

În jurul unui brand se țese un sistem complex de legături ce contribuie la comunicarea valorilor create. Un brand se construiește plecând de la un logo și un slogan dar puterea acestuia rezultă din toate suporturile pe acesta este comunicat și promovat: direct, prin spoturi audio-video, ad print-uri, bannere online, postere, cataloage, corespondență directă.

Brandingul turistic reprezintă procesul de creare și de întreținere a unui brand din industria ospitalității, totalitatea metodelor prin care o organizație sau un produs comunică, simbolizează și se diferențiază către audiențele sale.

Brandingul turistic constă în identificarea și/sau crearea apoi exploatarea unor avantaje competitive sustenabile, în cazul nostru fiind vorba de punctele tari ale produsului / zonei turistice Bucovina.

Prin aspectul său de astăzi, Bucovina este o zonă plăcută și interesantă, un important obiectiv turistic, în special prin vechile monumente ce amintesc de glorioasa Cetate de Scaun a Moldovei precum și prin numeroasele mănăstiri și biserici din secolele XIV – XV, unele dintre ele fiind incluse în patrimoniul UNESCO.

Cadrul natural deosebit și patrimoniul cultural recomandă Bucovina ca o destinație turistică importantă pentru N-E României. .

Adoptarea unor măsuri pentru promovarea la nivel național și internațional a zonei precum și identificarea unor surse de finanțare sau a unor parteneri externi pentru dezvoltarea turismului reprezintă una dintre prioritățile Primăriei Municipului Suceava.

3.4. Strategii de dezvoltare a turismului din județul Suceava

Considerăm că se impune conceperea unei oferte unitare personalizate a Bucovinei. Aceasta trebuie să includă programe turistice proprii, care să permită reținerea turiștilor 6 nopți în zonă. O astfel de ofertă ar trebui să cuprindă propuneri combinate, o diversitate de programe de vânătoare și pescuit, drumeții, plimbări cu cai, mountain-bike, vizite la stână, alpinism, parapantă etc. În vederea facilitării conceperii unor programe turistice unitare pentru Bucovina este necesară existența unei comunicări eficiente între reprezentanții agențiilor de turism și ai structurilor de primire (hoteluri, vile, pensiuni etc.).

Inițiative în acest sens există. Astfel, o serie de agenții din Suceava au conceput programe pentru turismul de aventură, oferte care însă nu au trezit până în momentul de față interesul. Relativa lipsă de interes a unor agenții prezente la târgurile internaționale de turism față de oferta Bucovinei poate fi explicată prin faptul că, în majoritatea lor, acestea prezintă programe de incoming, fiind astfel interesate în principal să-și vândă propriile produse turistice.

Problema identificării priorităților dezvoltării strategice, respectiv a palierelor funcționale din turismul presupune o cercetare laborioasă care să includă comensurarea a cât mai multor factori și indicatori exogeni și endogeni. În sfera investițională de exemplu, stabilirea priorităților la nivelul stakeholderilor turistici se realizează cu ajutorul principiilor metodice generale ale fundamentării eficienței proiectelor investiționale.

Rolul strategiilor de dezvoltare, ca parte integrantă a strategiilor de turism, este de a valorifica eficient baza materială în funcțiune, potențialul turistic existent și resursa umană, apelând la tehnici promoționale și de marketing performante.

Strategiile de dezvoltare sunt cele care impun anumite condiții de ordin material și financiar de natură a favoriza și menține pe termen lung echilibrarea balanței ofertă – cerere pe piața turistică. Sub aspect spațial, strategia de dezvoltare a turismului unei destinații trebuie să aibă în vedere, în principal, aspecte ce țin de:

– identificarea exactă a gradului de atractivitate zonală;

– care sunt „porțile” de intrare turistică;

– distanța față de principalele arii emițătoare precum și coridoarele interioare din cadrul regiunii.

Strategia de turism a municipiului Suceava include ca obiective:

– dezvoltarea de parteneriate de tip public – privat;

– editarea de materiale informative (pliante, hărți turistice);

– includerea orașului Suceava în oferta de circuite turistice care cuprinde obiective din nord–estul Romaniei;

– organizarea anuală de evenimente culturale;

– organizarea unor evenimente, conferințe, seminarii, stagii de pregătire cu participare internațională;

– participarea alături de partenerii din sectorul privat la târguri internaționale de turism;

– montarea unor indicatoare rutiere care să faciliteze accesul către principalele obiective turistice locale și promovarea unor trasee turistice principale;

– amenajarea unui centru de informare turistică la nivel local (posibil în sediul Primăriei) și a unor centre de informare în unitățile de cazare, spații publice;

– facilitarea accesului direct de pe pagina de internet a Primăriei pentru site–uri care sunt destinate promovării locale și dezvoltării turismului;

– identificarea unor surse de finanțare europene pentru proiecte comune de promovare a valorilor locale și dezvoltare a turismului;

– acțiuni de ecologizare în zona monumentelor istorice și în parcurile de pe teritoriul orașului;

– amenajarea în parcul dendrologic Șipote a unui centru turistic multinațional cu spații de cazare, restaurante și activități de divertisment;

– organizarea de evenimente în zona Cetății de Scaun a Sucevei și în incinta Muzeului Satului Bucovinean;

– organizarea de campanii de promovare a Sucevei în România și în străinătate;

– sprijinirea și stimularea operatorilor de turism în vederea promovării turismului local;

– stimularea turismului de afaceri ca sursă semnificativă de venituri la nivel local.

Obiectivele de dezvoltare pot fi realizabile numai în condițiile unei strategii care să stabilească cu claritate alternativele de dezvoltare ale zonei și, în funcție de aceastea, să evidențieze în mod explicit principalele direcții de acțiune. Deși din punct de vedere practic opțiunile de dezvoltare ale unei destinații sunt relativ limtate există anumite pârghii economice – în principal investițiile și inovația – care pot atenua disparitățile din teritoriu contribuind în ultimă instanță la sporirea atactivității destinației.

Cele mai multe dintre destinațiile ce își fundamentează dezvoltarea turistică pe strategii de creștere au următoarele elemente distinctive:

– sunt destinații cu o anumită notorietate, superioară mediei naționale;

– beneficiază de un potențial turistic de excepție, judicios valorificat în plan intern, dar care, printr-o promovare profesionistă în plan extern poate întruni condițiile necesare transformării zonei în destinație internațională de prestigiu;

– autoritățile publice susțin turismul zonal, prin alocarea de sume importante pentru dezvoltarea infrastructurii și a bazei materiale atât specifice cât și generale;

– prezintă o rată de creștere comparabilă piețelor pe care își comercializează produsele turistice;

– autoritățile locale încurajează investițiile directe atât în industria ospitalității cât și în domeniile conexe;

– prezintă tendința de a crea cererea pentru produsele sale, în loc să se adapteze cerințelor pieței;

– manifestă o anumită flexibilitate în privința stabilirii prețurilor serviciilor turistice;

– activitatea turistică se concetrează, cu precădere, în jurul afacerilor mici și mijlocii fără a minimiza însă importanța marilor lanțuri și corporații turistice; existența unui număr considerabil de IMM-uri pe piața turistică implică o mai mare adaptabilitate la fluctuațiile cererii;

– au o atitudine generală orientată spre valorificarea sustenabilă a resurselor locale;

– au la bază produse turistice bine conturate, susceptibile a fi îmbunătățite cu ajutorul inovației sociale specializarea angajaților și promovare focusată pe segmente turistice clar delimitate.

Esența planificării strategice se regăsește în planul strategic, care împreună cu planul tactic, constituie instrumentul central de direcționare și coordonare a efortului de gestionare strategică al destinației, de orientare în perspectivă a activității turistice.

Programul de promovare a brandului Bucovina trebuie să aibă în vedere două obiective principale: prezentarea într-un mod cât mai atrăgător a avantajelor vizitării de către turiști a zonei și crearea unei bune reputații pentru serviciile turistice din această regiune.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Bucovina se include în aria turistică din Nordul Moldovei și este foarte accesată de către turiștii ce doresc să ajungă într-o arie deosebit de diversificată și obiective valorice.

Pe tot parcusul Bucovinei se pot practica o multitudine de forme de turism. Puritatea a fost păstrată prin tradițiile populare românești, chiar și aerul e unul mai curat, deoarece este o zonă foqarte împădurită.

Turismul face parte din secțiunea serviciilor celor mai dezvoltate ce poate realiza și venituri considerabile pentru populație și economic țării. Există deci un cerc în care se învârt la nesfârșit cei doi factori importanți:

realizarea calității în servicii din turism pentru atragerea vizitatorilor;

investiții pe măsură pentru a avea cu cei atrage.

Dacă acești factori ar fi realizați, atunci putem spune că turismul ar constitui o sursă de bani continuă, fără să o mai numim sezonieră. Bazându-ne pe acest principiu, toți factorii în drept investesc în „industria turismului” pentru a deveni una dintre cele mai prospere zone ale României.

Formarea imaginii în turism se realizează și prin intermediul turiștilor și prin transmiterea informațiilor, a valorii lor, influențând alți cinci turiști potențiali pentru a-și petrece, în viitor, vacanța la locul respectiv de sejur, în timp ce un turist nemulțumit de calitatea serviciilor mai ales de personalul din turism, influențează zece turiști potențiali. Astfel se poate crea o imagine pozitivă sau negativă a zonei turistice, a obiectivului turistic sau a centrelor de informare turistică.

Bucovina este una din zonele cele mai importante în ceea ce privește potențialul turistic prin monumentele istorice și de arhitectură, artă populară, cadrul natural de care dispune, factorii terapeutici, aici trăind oameni primitori, gospodari, buni păstrători ai unor tradiții multiseculare și, dacă, la acestea se adaugă creșterea calităților serviciilor oferite, împreună cu susținerea acestei activități printr-o campanie publicitară eficientă, atât în țară, cât și în străinătate prin toate aceste se speră la dezvoltarea cât mai puternică a turismului în Bucovina.

Turiștii vin în Bucovina să vadă minunile acestei zone încărcate de istorie, să pipăie piatra, să absoarbă atmosfera fermecată a unei țări de basm.

Privitor la valorificatrea potențialului turistic al județului Suceava propun următoarele aspecte principale:

modernizarea Aeroportului Salcea și includerea acestuia în circuitul aerian internațional;

utilizarea și mediatizarea celor 5 helioporturi existente pe teritoriul județului, pentru asigurarea legăturilor între manăstirile și Aeroportul Suceava, pentru zboruri de afaceri, utilitare, agreement;

realizarea autostrăzii București – Râmnicu Sărat – Focșani – Adjud – Bacău – Suceava – Siret, pe o lungime de 460 km, din care 99 km pe teritoriul județului Suceava (va contribui la un trafic rapid și fluent și va asigura legătura între Sudul, Estul și Nordul țării, cu Ucraina și țările din Est);

reabilitarea, dezvoltarea și promovarea bazei turistice și de tratament de la Vatra Dornei;

posibilitatea dezvoltării mediului de afaceri, ca rezultat al realizării centrului economic bucovina; constituirea parcului național regional al manăstirilor din bucovina; dezvoltarea imm-urilor în domeniul serviciilor; existența unor programe cu cofinanțare internațională orientate direct spre protecția mediului și a naturii (life, ecolinks, rec, gef și altele);

dezvoltarea unor noi stațiuni turistice, încurajarea dezvoltării unor noi forme de turism (științific, de aventură), turismul extreme se poate desfășura într-un mediu în care condițiile geogafice sunt favorabile (peisaje naturale atractive, obiective naturale originale).

Personal consider că Suceava are resurse suficient de multe pentru un turism diversificat, dar necesită și strategii de bază (infrastructură), venituri decente a populației pentru a-și permite oricine cel puțin o vacanță, inovație în servicii turistice și clădirea unui brand mai bine structurat.

BIBLIOGRAFIE

Balaure Virgil, ș.a., Marketing turistic, Editura Uranus, București, 2005;

Baron, P., Neacșu, N., Snak, O., Economia turismului, Editura Economică, București, 2001;

Bran Florina, Marin Dinu, Simon Tamara, Economia turismului și mediul înconjurător, Ed. Economică, București, 1998

Boghean Carmen, Economia turismului-curs, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, 2014;

Catoiu Iacob, ș.a., Marketing turistic, Editura Uranus, București, 2005;

Cosmescu Ioan, Turismul – fenomen complex contemporan, Ed. Economică, București, 1998;

Cristoreanu Cristiana, Economia și politica turismului international, Ed. Casa Editorială pentru Turism și Cultură Abeona, București, 1998;

Erdeli, George, Amenajări turistice, Ed. Universității din București, 1996;

Glăvan Vasile, Turismul în România, Ed. Economică, București, 2000;

Hapenciuc, V., Elemente de analiză și prognoză în turism, Ed. Junimea, Iași, 2004;

Holloway J. Ch., The business of tourism, Ed. IV, Pitman Publishing, London, 1994;

Kotler Philip, Managementul marketingului, Ed. Teora, București, 1997;

Lanquar R., Le tourisme international, 5e éd., PUF, Paris, 1992, citat în Minciu Rodica, Economia turismului, Ed. Uranus, București, 2005;

Minciu Rodica, Economia turismului, Ed. Uranus, București, 2005;

Nedelea Alexandru, Turismul în România: prezent și perspective, Editura ”Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureș, 2005;

Nedelea Alexandru, ș.a., Turism, teorie și practică, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2014;

Neagu V., Servicii și turism, Ed. Expert, București, 2000;

Nicolescu Lazăr Imaginea României în presa străină, Imaginea României sub lupă! Branding și rebranding de țară, Editura ASE, București, 2008;

Postelnicu G., Economia turismului, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” Cluj Napoca, 1996;

Roman, C., Stanciu, P., Hapenciuc, V., Different Conceptual Perceptions Regarding Tourism Developing Strategies in Bukovina and Lapland, Zoloti Lytavry Cernivtsi, Ucraina, 2008;

Roșca R. Elisabeta, Economia turismului, notite de curs, Universității ”Ștefan cel Mare”, Suceava, 2014;

Stanciu Pavel, Minciu Rodica, Perspectivele turismului bucovinean – o abordare strategică;

Stănciulescu Gabriela, Micu Cristina, Economie și gestiune în turism, Ed. C. H. Beck, București, 2009;

Stăncioiu, A., Strategii de marketing în turism, Editura Economică, București, 2000;

Turcu Daniela, Economia turismului, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008;

***Anuarul Statistic al Județului Suceava, Institutul National de Statistica Bucuresti, Directia Judeteana de Statistica Suceava, 2013;

***Breviarul Turistic al Judetului Suceava, Institutul National de Statistica Bucuresti, Directia Judeteana de Statistica Suceava, Editia 2014;

*** OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unies, Ney York, 1993;

*** Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, Guvernul României Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, București 2008;

*** www.anat.ro;

*** www.biblioteca.regielive.ro;

*** www.creeaza.com;

*** www.cjsuceava.ro;

*** www.documentareonline.ro;

*** www.take-shape-share.fenc.org.uk;

*** www.klevertravel.ro;

*** www.insse.ro;

*** www.infotravelromania.ro;

*** www.mturisrn.ro;

*** www.primariasv.ro;

*** www.qreferat.com;

*** www.rtsa.ro;

*** www.scribd.com;

*** www.scritub.com;

*** www.tourisminbucovina.ro;

*** www.turism-suceava.ro

*** www.unwto.org;

*** www.usv.ro;

*** www.zf.ro;