Fenomenul Migratiei Si Criza Familiala

LUCRARE DE LICENȚĂ

FENOMENUL MIGRAȚIEI ȘI CRIZA FAMILIALĂ

Cuprins

Capitolul I. Migrațiile – aspecte generale

Definiția termenului de migrație

Forme de migrație

Tipologia migrației

Imigrație/Emigrație

Scurt istoric al emigrației

Capitolul II. Evoluția fenomenului migrației în Europa

2.1. Periodizarea migrației în Europa

2.2. Caracteristicile actuale ale migrației forței de muncă în Europa

2.2.1. Preocupările Uniunii Europene privind migrația economică

2.3. Migrația românilor înainte de 1989

2.4. Fenomenul migrației românilor după 1989

2.4.1. Unde au plecat românii după 1989

2.4.2. Cine sunt cei care au plecat după 1989 din România

2.4.3. Factori care influențează fenomenul emigraționist

2.5. Etapele principale ale fenomenului emigrării în perioada de după 1990

2.6. Consecințele fenomenului migrației

Capitolul III. Criza familială

3.1. Criza. Delimitări conceptuale

3.2. Familia și rolul ei în societate

3.2.1. Familia în trecut și astăzi

3.2.2. Funcțiile și modelele parentale pentru o bună dezvoltare a copilului

3.3. Consecințele migrației asupra familiei

3.3.1. Urmările negative ale migrației asupra familiei

3.3.2. Urmările pozitive ale migrației asupra familiei

3.4. Consecințele migrației reflectate asupra copiilor

3.4.1. Abandonul familial

3.4.2. Copiii crescuți prin „corespondență”

3.4.3. Ce provoacă timpul cât stau separați copiii de părinții lor?

3.5. Consecințele psihologice reflectate asupra copiilor

3.5.1. Neglijarea copiilor

3.5..2. Lipsa controlului parental și comportamentul deviant

3.5.3. Delincvența juvenilă

3.6. Efectele directe și indirecte ale plecării părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare

3.6.1. Efectele migrației în educație

Capitolul IV. Soluții/Concluzii

4.1. Soluții/Concluzii

Capitolul V. Anexă

Studiu de caz

Rezumat

Prin prezentul demers al acestei lucrări intitulat „Fenomenul migrației și criza familială” am urmărit identificarea și evidențierea modificărilor esențiale, prin care a trecut familia și consecințele migrației părinților în străinătate pentru un loc de muncă, asupra familiei în general și asupra copilului în mod particular.

Am cuprins în partea de început câteva aspecte generale legate de termenul de migrație. În capitolele următoare am continuat cu o evoluție a acestui fenomen de migrație în Europa, în România cu perioadele de dinainte de 1989 și după 1990.

Iar în continuarea lucrării am subliniat consecințele pe care le are acest fenomen „migrația”, asupra familiei, copilului și tot ce ar ține de o bună creștere, dezvoltare și formare a unui copil, dar să nu fie împiedicat de anumite efecte pe care le răspândește fenomenul migrației în societatea contemporană. În partea de final a lucrării de licență am elaborat un studiu de caz în comuna Slatina –Timiș jud.Caraș-Severin, structurat în două etape, prima etapă cuprinzând aplicarea unor interviuri prin care am încercat sa aflu cauza migrației familiilor și a membriilor acestei comunități, în străinatate.

Iar în a doua etapă cu ajutorul studiului de caz am vrut să descoper consecințele ce se trag în urma plecării în strainatate și lăsarea copiilor acasă doar cu bunicii.

Consecintele s-au răsfrânt nu doar asupra copiilor ci și asupra întregii familii, în urma părăsirii unui membru sau doi din familie cu scopul de a munci într-o țară străină.

Cuvintele Cheie:

Migrație

Străinătae

Români

Muncă

Consecințe

Copii

Probleme

Familia

Părinții

Bunici

Migrațiile – aspecte generale

O caracteristică importantă a populației este deplasarea dintr-un loc în altul. Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de secol, prin adoptarea Declarației Universale a Omului.

Declarația stipulează în art. 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber și să-și stabilească reședința pe teritoriul oricărui stat” și „Oricine are dreptul să părăsească o țară, inclusiv cea de origine și să se întoarcă în țara sa”. (Simona, I., Stănică, p. 101)

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul migrație/migrațiune vine din francezul „migration”, latinescul „migration, -onis” și este definit ca deplasare în masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determinat de factori economici, sociali, politici sau naturali. (Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a, 1998), (Simona, Ionela Stănică, p. 106)

Capitolul I

Definirea termenilor

Vasile M. definește migrația ca un fenomen de reechilibrare a balanței demografice între zone sau localități, un mecanism de competiție și reglare, o supapă de siguranță fără de care o colectivitate se poate destructura datorită schimbării fundamentale a condițiilor ei de existență.

În funcție de modificarea echilibrului dintre populație și resurse, acest autor identifică o zonă de emigrație atunci când apare un surplus de populație și o zonă de imigrație prin apariția unui surplus de resurse.

Atunci când presiunea populației asupra resurselor naturale și sociale ajunge la o anumită limită, emigrația apare ca o necesitate. (M., V., 1978, p. 79; Tereza Bulai, p. 21). Fenomenul migrației cuprinde un complex de factori și indicatori: locul de reședință, locul de muncă, relațiile sociale, familiale, de prietenie, zonele comerciale, zonele culturale, de petrecere a timpului liber. El reprezintă o schimbare a mediului sociale, cultural, economic, afectiv. (M., V., 1978, p. 79; Tereza Bulai, p. 21)

Deplasarea în masă de pe un teritoriu pe altul, a unor popoare, determinate de factori economici, sociali, politici se referă la migrație sau migrațiune. Iar emigrantul care se deplasează dintr-o regiune în alta este acea persoană care caută condiții prielnice de a-și desfășura activitățile vieții.

Libera circulație, mijloacele moderne de transport tot mai rapide, noua economie fac ca noțiunea de spațiu să nu mai aibă o relevanță atât de mare în prezent, de aceea emigrația nu mai este importantă prin libertatea de a munci și de a trăi într-un loc sau altul, ci este doar o opțiune de schimbare temporară, permanentă a reședinței.

Plecarea unei persoane la muncă în străinătate, poate să presupună deplasarea persoanei la locul de muncă; aceasta poate fi apreciată ca o formă a migrației pentru muncă.

Forme de migrație

Un studiu de fezabilitate în domeniul migrației și al azilului realizat de Confederația Caritas Română în 2003 clasifică migranții în:

economici – acele persoane care sunt implicate într-o activitate remunerată în situația în care el nu este cetățean al țării respective;

iregulari – persoane fără documente care se deplaseaază dintr-un stat în altul (T. Bulai, p. 22)

Migrația este un fenomen cu fațete multiple, care nu poate fi înțeles dacă se face referire doar la considerațiile demografice ce constituie nu mai mult de o singură variabilă. (Simona, I., Stănică, p. 107)

Circulația oamenilor sau a animalelor dintr-o zonă spre altă zonă este definită în dicționare sau enciclopedii drept migrație. O cauză a circulației oamenilor dintr-o parte în alta sau a animalelor poate să fie și necesitatea de supraviețuire.

Călătoriile zilnice făcute către un alt loc nu pot fi numite migrații.

Un lucrător care călătoreșt în fiecare zi la locul de muncă nu aparține categoriei migranților, deși se deplasează dintr-un loc în altul, iar supraviețuirea lui poate depinde de ceea ce face.

Migrația constă în deplasarea zilnică și repetată, într-o singură zonă de operare. În conformitate cu înțelesul actual al termenului, migrația este o deplasare care durează mai mult de o zi pentru a fi completă și în general conduce la o schimbare a domiciliului persoanei. Cauzele sunt variate și includ necesitățile de supraviețuire, dar nu se reduc la ele (Simona., I., Stănică, p. 108)

În definirea migrației, Enrico Todisei ia în considerare trei filtre. Aceste filtre sunt variabile: spațiale, temporale și sociale. (Simona., I., Stănică, p. 108)

♣ Dimensiunea spațială nu ia în considerare numărul de kilometri parcurși, orele de zbor sau zilele petrecute pe mare. Niciuna dintre statisticile privind migrația nu furnizează informații despre distanța sau timpul trecut.

Deși identificarea după țara de origine nu este mai mult decât un indicator de dificultate, este mai folositoare decât o mișcare singură a distanței, deoarece furnizează informații privind complicațiile sociale vis-a-vis de migranți. (Simona., I., Stănică, p. 108)

Este mult mai relevant să spunem câți migranți sosesc într-o țară decât să spunem câți kilometri au parcurs până a ajunge la locul dorit.

♣ Variabila temporală este mult mai complexă.

Migrația este temporară, dacă o persoană renunță la statutul de migrant, se reîntoarce acasă și își redobândește statutul anterior.

Pe de altă parte, migrația definitivă apare atunci când statutul de migrant într.o țară gazdă încetează să mai fie temporar și devine permanent.

Există două tipuri de permanență:

primul tip este atunci când persoana dobândește cetățenia țării gazdă;

al doilea tip este atunci când persoana decedează acolo. (Simona., I., Stănică, p. 108)

Migrația rămâne definitivă dacă la un an după ce a migrat decedează. Pentru a obține o nouă cetățenie, se trece prin mai multe etape, cum ar fi administrative și juridice ale țării care este gazdă, anumite perioade de continuitate în țara gazdă precum și dorința de a rămâne acolo.

♣ Criteriul social, reprezintă a treia dimensiune a migrației.

Pot fi identificate două tipuri de mișcări migratorii: economice și non-economice.

Cele economice, includ deplasările legate de muncă, atât activitățile de muncă în prezent cât și unele noi. Cele non-economice includ toate tipurile de migrație legate de problemele din afara muncii, cum ar fi reuniunile de familie, internările în spitale, refugiații, prizonierii. (Simona., I., Stănică, p. 109)

Migrația economică se clasifică în două părți:

migrația calificată;

migrația în masă (Simona., I., Stănică, p. 109)

a) Migrația calificată se referă la acele persoane care au deja o calificare, cei care dețin calificări medii, superioare sau supracalificări cum ar fi doctorate. Acești migranți calificați nu se întâlnesc cu probleme cum ar fi căutarea unui loc de muncă, pentru că ei merg la sigur, banii nu sunt o problemă pentru ei, pentru a-și plăti serviciile medicale, contribuțiile față de societate sau să-și întrețină familia.

Dar rămân o problemă pentru dezvoltarea economică a țării din care pleacă, deși nu sunt foarte mulți migranți cu aceste calificări, importanța economică și socială a acestui fenomen poate fi mare pentru dezvoltarea unei națiuni.

b) Migrația de masă se referă la populația care pleacă și care este slab educată și care acceptă orice loc de muncă doar pentru a putea supraviețui și pentru a-și putea duce viața de pe o zi pe alta. Acest tip de migranți sunt respinși uneori din țara lor de origine sau din acel loc sau sunt disperați și caută cu orice preț un loc de muncă.

Aceste două clase de migranți nu acoperă toată paleta migrației. Mai sunt și alte categorii de migrație care nu au nicio legătură cu cele de mai sus.

Aceștia sunt cei care doresc să-și mai cumpere o locuință în altă țară pentru a avea în timpul vacanței sau cei care au ieșit la pensie și doresc să trăiască în altă țară, sau le este recomandat de medic o schimbare de climă, mai pot fi aceia care merg în străinătate pentru a face tratamente medicale.

Tipologia migrației

Migrația, ca eveniment sociodemografic, se referă la deplasarea unei persoane – individual sau în cadrul unui grup – în afara comunității sale de rezidență, în decursul unei perioade de referință date, pentru a schimba domiciliul stabil sau locul de muncă obișnuit.

O mulțime de evenimente de acest tip constituie un fenomen de migrație.

Această distincție dintre eveniment și fenomen, clar statuată în demografie, ar mai putea fi completată prin termenul de „proces” de migrație, în sensul de ansamblu de schimbări pe care le suportă în timp o mulțime dată de evenimente de migrație = fetru ei, pentru a-și plăti serviciile medicale, contribuțiile față de societate sau să-și întrețină familia.

Dar rămân o problemă pentru dezvoltarea economică a țării din care pleacă, deși nu sunt foarte mulți migranți cu aceste calificări, importanța economică și socială a acestui fenomen poate fi mare pentru dezvoltarea unei națiuni.

b) Migrația de masă se referă la populația care pleacă și care este slab educată și care acceptă orice loc de muncă doar pentru a putea supraviețui și pentru a-și putea duce viața de pe o zi pe alta. Acest tip de migranți sunt respinși uneori din țara lor de origine sau din acel loc sau sunt disperați și caută cu orice preț un loc de muncă.

Aceste două clase de migranți nu acoperă toată paleta migrației. Mai sunt și alte categorii de migrație care nu au nicio legătură cu cele de mai sus.

Aceștia sunt cei care doresc să-și mai cumpere o locuință în altă țară pentru a avea în timpul vacanței sau cei care au ieșit la pensie și doresc să trăiască în altă țară, sau le este recomandat de medic o schimbare de climă, mai pot fi aceia care merg în străinătate pentru a face tratamente medicale.

Tipologia migrației

Migrația, ca eveniment sociodemografic, se referă la deplasarea unei persoane – individual sau în cadrul unui grup – în afara comunității sale de rezidență, în decursul unei perioade de referință date, pentru a schimba domiciliul stabil sau locul de muncă obișnuit.

O mulțime de evenimente de acest tip constituie un fenomen de migrație.

Această distincție dintre eveniment și fenomen, clar statuată în demografie, ar mai putea fi completată prin termenul de „proces” de migrație, în sensul de ansamblu de schimbări pe care le suportă în timp o mulțime dată de evenimente de migrație = fenomenul „de migrație” din punct de vedere al volumului, intensității, sensul cauzelor, mecanismelor de producere.

Deci, „proces de migrație”, în această accepție desemnează schimbarea caracteristicilor fenomenului de migrație de la un interval de referință la altul. (Simona., I., Stănică, p. 20)

Criteriile cele mai importante pentru o tipologie a migrației derivă din definiția dată.

Raportul dintre tipurile de medii rezidențiale de la originea și destinația migrației.

Conținutul schimbărilor realizate prin migrație, din punctul de vedere al migrantului.

Migrația forței de muncă, conținutul schimbării este dat de o schimbare a locului de muncă.

Dacă se iau în considerare, în plus și durata sau ritmul de deplasare a persoanelor care schimbă locul de muncă de la o comunitate locală la alta atunci rezultă ca subtipuri:

Navetismul sau migrația alternativă (deplasări pentru munca zilnică sau de scurtă durată, în afara comunității rezidențiale proprii, cu menținerea domiciliului stabil).

Migrația sezonieră, schimbarea temporară pe durata unui anotimp a locului de muncă și a domiciliului, atunci când este deosebit de mare la locul de destinație.

Migrația ca mobilitate socială, schimbarea rezidenței sau a locului de muncă este în același timp o schimbare a poziției migrantului în spațiul social.

c) Durata schimbării, migrațiile care sunt identificate în special prin schimbarea rezidenței, dar care pot avea și un aspect de schimbare a locului de muncă.

Pot fi distinse subtipuri în funcție de durata schimbării:

migrație definitivă = plecarea din comunitate făcută cu intenția de a nu mai reveni;

migrație temporară = periodică sau neperiodică.

Unitatea de migrație poate fi persoana, familia sau un alt grup local. Între migrația persoanelor și cea a familiilor diferențele nu sunt totdeauna nete.

Dacă se ia ca unitate de migrație unitatea care decide să realizeze schimbarea migratorie, se pot întâlni situații în care întreaga familie decide să migreze, dar din motive diferite, membrii ei părăsesc localitatea de origine pe rând.

În consecință, din punct de vedere al stasticilor oficiale, se înregistrează evenimente de migrație individuală, iar din punct de vedere sociologic o migrație familială. (Simona., I., Stănică, p. 22-23)

Imigrație / Emigrație

În funcție de indicatorii zonă de plecare, zonă de primire, intensitatea migrației și natura migrației se disting două forme principale de migrație: imigrație și emigrație. (Tereza Bulai, p. 24)

Imigrațiile sunt intrările într-o localitate sau zonă a populației migrante. (Tereza Bulai, p. 25)

A imigra se referă la a intra într-o țară cu scopul de a se stabili acolo venind dintr-o altă țară.

Acțiunea de imigrare vizează sosirile în localitățile de primire (DEX, 1987) (Tereza Bulai, p. 26)

Pentru imigrant integrarea în societatea țării-gazdă constă în câteva aspecte cum ar fi: cunoașterea limbii țării respective, posibilitatea ridicării nivelului de educație și calificare profesională, accesul pe piața muncii, egalitatea de șanse în fața legii, libertatea la religia pe care o are fiecare, să respecte cultura, legile și tradițiile societății-gazdă.

În același mod pentru țara gazdă integrarea migranților presupune: acces nelimitat la informațiile legate de avantajele integrării lor; respectarea drepturilor imigranților; deschidere, toleranță; acceptul de a primi imigranți; respectul față de tradiția și cultura lor.

1.4.1 Scurt istoric al emigrației

Emigrația a avut o influență profundă în lumea secolelor al XIX-lea și al XX-lea, în special în țări precum Statele Unite ale Americii, Canada, Brazilia, Argentina, Australia sau Noua Zeelandă.

Fenomenele emigrației și imigrației nu trebuie confundate cu cel al migrației involuntară – transferurile de populație sau epurarea etnică.

Migrația popoarelor (sau invaziile barbare) este numele dat migrațiilor umane din Europa care au marcat tranziția dintre Antichitate și Evul Mediu.

Dintre toate invaziile migratorilor cu care s-a confruntat omenirea de-a lungul istoriei, cele din secolele III-VIII din Europa Occidentală au rămas în conștiința colectivă ca reprezentând „marile invazii barbare”, model prin excelență al distrugerii în toate planurile și mai ales al bulversărilor axiologice.

Pentru istoriografie problema nu se poate pune, însă, în termeni atât de generali. Migrațiile acestei perioade pot fi privite din multiple puncte de vedere, de la a cerceta resorturile care au pus în mișcare masele, până la a înțelege consecințele ultime ale fenomenului.

A emigra coincide cu a-și părăsi țara (vremelnic sau definitiv) stabilindu-se în altă țară, a se expatria. (DEX, 1987) (Tereza Bulai, p. 25)

Emigrația este un fenomen ce afectează în mod normal numai surplusul de populație din zona de plecare și nu modifică în mod esențial piramida demografică.

Se vorbește de un exod demografic atunci când în procesul migratoriu este antrenată o populație mai numeroasă decât surplusul demografic, perturbându-se piramida vârstelor și echilibrul natural. (Meftode, V., 1978, p. 80; Tereza Bulai, p. 24)

Conceptul-cheie al procesului de migrație este mobilitatea teritorială a populației sau mobilitatea geografică. Din acest punct de vedere migrațiile pot fi:

temporare, având durata mai mare de o lună și vizând căutarea unui loc de muncă;

permanente, durând peste un an. (Tereza Bulai, p. 26)

Emigrarea poate avea diferite motive, unele politice, altele economice, sau chiar personale (precum căsătoria cu un cetățean al unui alt stat). În alte cazuri, oameni în vârstă din țări bogate, dar cu o climă rece, aleg să se mute în alte țări cu o climă mai caldă, după ce ies la pensie.

Cei mai mulți emigranți politici sau economici se mută în noile regiuni sau țări însoțiți de toți membrii familiilor lor, sperând să găsească condiții mai bune de muncă, o piață a muncii mai dezvoltată sau pur și simplu un climat de pace. De-a lungul istoriei, numeroși emigranți s-au reîntors în patriile lor, după ce au reușit să strângă suficienți bani în țările de adopție. În unele cazuri, emigranții se mută în țări care se deosebesc profund de țările de origine prin tradițiile culturale, economice sau religioase. În astfel de cazuri, emigranții încearcă de cele mai multe ori să-și păstreze cultura, tradițiile sau limba, pe care de cele mai multe ori le transmit urmașilor. Conflictul dintre cultura nativă și cea a țării de adopție poate crea contraste sociale, care pot duce la neînțelegerea de către noii veniți a unor sisteme sociale sau legale pe care le găsesc ciudate. Pentru o mai ușoară integrare în țara de adopție, dar și pentru a ajuta la păstrarea tradițiilor, emigranții se organizează în comunități și asociații.

Concluzii

Este greu să tragi concluzii generale fără a degenera în truisme. Rolul barbarilor, în speță al valului germanic, a fost deosebit de important pentru această parte a lumii. Ciocnirea între „civilizația cetăților” și cea a triburilor a schimbat definitiv aspectul acestei lumi. A spune că a fost „bună” sau „rea” înseamnă a face judecări de valoare care nu își au locul în istorie și, mai mult, înseamnă să faci istorie „a ceea ce ar fi putut să fie”, pe cât de inutilă, pe atât de înșelătoare.

Cunoscuta controversă, care a animat aceste pagini, între istoricii „romaniști” și cei „germaniști”, poate fi considerată ca reprezentând teza și antiteza. Sinteza nu este decât un alt fel de a spune că adevărul rămâne undeva la mijloc. Fiecare personaj al acestei „drame” a avut geniul și scăderile sale. Meritul unora este de a fi știut să păstreze și să perpetueze o moștenire, pe când meritul celorlalți este de a fi adus un suflu nou în acest „corp” ostenit. În fond, cum această invazie nu a fost prima și, probabil, nici cea mai puternică, ne putem gândi că barbarii au fost „primiți” atunci când totul era deja copt pentru marea schimbare. (www.wikipedia.org.ro)

Capitolul II

Evoluția fenomenului migrației în Europa

Migrația a existat de la începuturile omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp, însă a înregistrat schimbări și a căpătat noi forme. Procesele migratorii se desfășoară simultan și sunt în creștere în multe țări ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale acestei evoluții ar putea fi apariția societăților multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetățeniei sau statutului național. Cele mai multe dintre țările dezvoltate au devenit societăți diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcție. (Massey et al., 1993)

Pentru cercetătorii din domeniul migrației a devenit tot mai clar că acest fenomen trebuie privit ca un element normal și structural al societății omenești de-a lungul istoriei.

Pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, libera circulație a lucrătorilor a fost unul dintre primele drepturi recunoscute în cadrul comunitar. Dacă reglementările inițiale (Regulamentul nr. 1612/1968 privind libera circulație a lucrătorilor și Directiva nr. 360/1968 privind dreptul de rezidență al lucrătorilor și membrilor de familie ai acestora) se refereau doar la cei care desfășurau o activitate economică, Actul Unic European a extins dreptul de rezidență la toți cetățenii statelor membre, independent de desfășurarea unei activități economice (Schulte, 1998).

În prezent, prevederile Tratatului asupra Comunității Economice Europene stipulează dreptul oricărui cetățean al Uniunii Europene de a circula și a stabili reședința în mod liber, pe teritoriul statelor membre, cu respectarea condițiilor stabilite în Tratatul de la Roma.

2.1. Periodizarea migrației în Europa

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, țările europene au experimentat patru perioade principale de migrație (Garson, Loizillon, OCDE, 2003).

Migrația forței de muncă și reconstrucția Europei: perioada 1950-1970

Imediat după Al Doilea Război Mondial, etnicii naționali și alte persoane care se deplasaseră au început să se întoarcă în țările de origine, generând fluxuri migratorii de masă în Europa. În același timp, însă, reconstrucția Europei postbelice necesita o mare cantitate de forță de muncă. Ca urmare, autoritățile statelor interesate, firme sau agenții private au început să recruteze lucrători străini. Aceste ample mișcări migraționiste în cadrul Europei și dinspre țările în curs de dezvoltare au contribuit la dezvoltarea și creșterile succesive economice înregistrate în Europa, în perioada 1945-1975.

Competiția cu modelul politic socialist din Europa Centrală și de Est a stimulat dezvoltarea de politici care au condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocupării dar și la ameliorarea și modernizarea sistemelor de securitate socială și, astfel, la evoluția către statele bunăstării generale din Europa de Vest.

Tratatul de la Roma din 1957, care a pus bazele Comunității Economice Europene, se fundamenta pe anumite principii printre care asigurarea liberei circulații a persoanelor între cele șase state fondatoare.

Ca urmare, în anii ’60 s-a înregistrat o creștere importantă a migrației în teritoriul Comunității, datorată în mare parte numărului important de lucrători italieni care se deplasau spre celelalte cinci state membre. Dar, chiar și după realizarea în 1968 a cadrului legal și instituțional pentru asigurarea acestei libertăți, fluxurile migratorii dinspre țările terțe au rămas cantitativ superioare migrației forței de muncă intracomunitară, conform studiului realizat de Garson și Loizillon.

Conform statisticilor OCDE, de la începutul anilor ’60 până la începutul anilor ’70, mai mult de 30 milioane de lucrători străini au intrat în Comunitatea Economică Europeană, incluzând lucrătorii temporari și pe cei cu intrări multiple. Până la începutul anilor ’80, numărul străinilor rezidenți în Europa de Vest s-a triplat față de anii ’50, ajungând la 15 milioane. În 2000, peste 20 milioane de lucrători străini locuiau în spațiul economic european, reprezentând 5,4% din totalul populației, cu mici variații între timp.

Perioada crizelor economice: 1970 – prima jumătate a anilor 1980

Cea de-a doua perioadă a migrației a fost marcată de crizele economice, datorate creșterii prețului petrolului din 1973 și 1979. În anii următori, schimbările din economia mondială, revoluția economică și noile modele de organizare a afacerilor au modificat natura muncii, erodând modelele de ocupare tradiționale. Ca urmare, migrația forței de muncă s-a modificat.

Unele state europene au redus sau au încercat să reducă migrația. Șomajul în creștere și escaladarea tensiunilor sociale au determinat guvernele să elimine politicile active de recrutare din străinătate. Au crescut costurile recrutării din străinătate pentru angajatori, au fost limitate categoriile de lucrători străini ce puteau fi angajați și s-au stabilit cote anuale pentru forța de muncă din străinătate. De asemenea guvernele au aplicat politici pentru încurajarea lucrătorilor migranți să se întoarcă în țările de origine.

În realitate, regresul economic din țările gazdă nu a condus la întoarcerea masivă a imigranților în țările de origine. Conform estimărilor Națiunilor Unite, doar 10% dintre lucrătorii migranți s-au întos în țările de origine în următorii doi ani după criza petrolului din 1973 combinată cu criza civică din 1974 – 1975.

Diversificarea țărilor gazdă și de origine și creșterea numărului solicitanților de azil, refugiaților și minorităților etnice

A treia perioadă a migrației, care a început la sfârșitul anilor 1980, este caracterizată de diversificarea statelor gazdă și a celor de origine. Țări de migrație tradiționale din Europa, precum Spania, Italia, Irlanda, Grecia și Portugalia, se transformă treptat în țări de imigrație. Migranții nu mai provin în majoritate din fostele colonii, ci dintr-un grup de țări mult mai diversificat.

Conform statisticilor OCDE, această perioadă se caracterizează, de asemenea, prin predominanța fluxurilor migratorii pentru reunificare familială și revenirea interesului pentru migrația forței de muncă în special pentru lucrătorii calificați și înalt calificați, spre sfârșitul anilor 1990.

De la începutul anilor ’90, aspectele referitoare la frontiere, în special cele legate de migrație, au devenit probleme de interes major în Europa. Țările terțe nu beneficiază de condiții privilegiate privind accesul și participarea la procesul de integrare europeană, dar trebuie să facă față efectelor externe ale Uniunii Externe, printre care și migrația ilegală. Pe de altă parte, state membre ale Uniunii Europene precum și statele candidate se confruntă cu noi probleme în domeniul controlului frontierei și migrației.

Migrația forței de muncă „preferențială”. Creșterea migrației ilegale

În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a migrației permanente și a migrației forței de muncă temporare ca urmare, pe de o parte, a intensității fazei de expansiune de la sfârșitul anilor ’90, iar, pe de altă parte, dezvoltării tehnologei informației și comunicației sănătății și educației, sectoare care necesită forță de muncă înalt calificată. Totodată, a crescut cererea de mână de lucru străină necalificată, în special în agricultură, construcții și lucrări publice, precum și serviciile casnice (cazul Italiei, Spaniei, Greciei și Portugaliei).

Totodată, migrația ilegală a căpătat noi dimensiuni și a devenit mai periculoasă, ca urmare a dezvoltării rețelelor de trafic internațional și creșterii rolului lor în circulația internațională a forței de muncă, politicile Statelor Membre privind migrația și angajarea străinilor au sporit măsurile represive împotriva traficanților, angajatorilor sau imigranților aflați într-o situație de ilegalitate.

2.2. Caracteristicile migrației forței de muncă în Uniunea Europeană

Statisticile OCDE privind migrația arată că, în ultimii ani numărul lucrătorilor străini a crescut în majoritatea statelor europene dezvoltate. Lucrătorii imigranți sunt, în medie, mai tineri decât restul forței de muncă și sunt distribuiți într-o gamă largă de activități în cadrul economiei: agricultură, construcții și inginerie civilă, industrie ușoară, turism, sectorul hotelier și catering, activități casnice sau diverse servicii, inclusiv informatice.

Străinii au o pondere mult mai mare în anumite sectoare decât în totalul forței de muncă. De regulă, această supraprezentare apare în sectorul secundar. În Germania și Italia, de exemplu, mai mult de un sfert din forța de muncă străină este ocupată în sectorul minier și industrial. În Austria, Belgia, Franța și țările din sudul Europei, străinii sunt preponderenți în domeniul construcțiilor.

În general, străinii sunt mult mai vulnerabili față de șomaj decât naționalii. De asemenea, străinii sunt afectați diferit de șomaj, în funcție de naționalitatea lor. Aceste diferențe se datorează tendințelor economice, dar și naturii activităților desfășurate de străini. Aceleași influențe au structura demografică a populației străine și momentul când migranții au ajuns în țara gazdă. Gradul de ocupare al migranților este determinat și de profilurile acestora. Șomajul variază în funcție de vârstă, sex, naționalitate, categorie de migranți (refugiați, membru de familie sau lucrător), aptitudini, experiență profesională și durata șederii. Cunoașterea limbii țării gazdă contribuie semnificativ la integrarea pe piața muncii și în societate.

2.2.1. Preocupările Uniunii Europene privind migrația economică

Uniunea Europeană s-a fundamentat pe o filosofie a liberei circulații a cetățenilor statelor membre în spațiul european. Tratatul de la Roma a pus bazele reglementării liberei circulații a lucrătorilor în spațiul comunitar. După 1957, numeroasele reglementări comunitare, convenții internaționale sau următoarele tratate asupra Comunității Europene au contribuit la facilitarea circulației persoanelor în Uniunea Europeană.

Migrația și azilul au căpătat un loc predominant pe agenda politică a Uniunii Europene și statelor membre după 2000. Prin Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, eforturile Comunității Europene s-au concentrat asupra stabilirii unor politici comune în domeniul azilului și migrației.

Uniunea Europeană consideră în prezent că este de dorit o abordare integrată și cuprinzătoare, pentru o mai bună gestionare a fenomenului migrației. Statele membre trebuie să stabilească exact condițiile în care cetățenii altor state pot intra și locui pe teritoriile lor, drepturile și obligațiile acestor persoane și să asigure accesul la informații al persoanelor vizate, precum și mecanismele de control funcționale.

Politicile externe și programele actuale ale Comunității Europene în sprijinul drepturilor omului, consolidării democrației, reducerii sărăciei, creării de locuri de muncă și îmbunătățirii situației economice generale din țările implicate în circulația forței de muncă, în fenomenul migrației, sunt instrumente cu rol esențial în vederea reducerii presiunii migrației. Va trebui ca utilizarea acestor instrumente să fie eficientizată pentru a da un efect de propagare rezultatelor.

Realizarea liberei circulații a persoanelor prin crearea unei piețe comune și prin armonizarea graduală a politicilor economice a statelor membre este unul dintre obiectivele comunitare prioritare. Menționarea acestui principiu în Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană susbliniază clar importanța care i se atribuie.

Însă, statele membre ale Uniunii Europene se confruntă cu situații foarte diferite în ceea ce privește migrația: istoric al migrației diferit, nivel diferit al dependenței economice față de imigrație și, nu în ultimul rând, o preocupare diferită față de tendințele manifestate de migrație în ultima perioadă. De aceea, dezideratul unei politici comune privind migrația rămâne un obiectiv ambițios.

2.3. Migrația românilor înainte de 1989

Emigrația românească de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a produs în ritmuri diferite.

Mai întâi a existat un val puternic imediat după război, urmat de o perioadă mai lentă de emigrație între anii ’50 și ’90, cu o oarecare creștere la începutul anilor ’80, după care a urmat acest val al emigrației de după 1990, care avea să schimbe radical natura migrației românești.

Cei sosiți imediat după război, în majoritatea lor covârșitoare anticomuniști sau membrii ai partidelor istorice au constituit cu multă ușurință, în ciuda disensiunilor personale, având exercițiul democratic dobândit, asociații și organizații foarte active. În contextul socio-politic al țărilor în care se exilaseră, acest lucru a apărut firesc deoarece noilor veniți, cu toate că li se dădea șansa să lucreze, nu li se ofereau prea multe facilități sociale ce le-ar fi ușurat integrarea, ci erau lăsați în voia soartei și a economiei de piață, așteptându-se din partea lor o asimilare treptată mai mult sau mai puțin completă (Silvio L., Constantin L., p.89). În S.U.A. o mulțime de organizații românești erau deja create de ardelenii emigranți către sfârșitul secolului al XIX-lea – îmceputul secolului XX.

În perioada anilor ’50 -’89, a fost dominată de două aspecte esențiale pentru evoluția comunităților românești. În primul rând, a ajuns în Occident un număr foarte mare de refugiați sau azilanți politici (în special în anii ’70 – ’80) ce nu aveau nimic în comun cu cei deja stabiliți în afară, cu excepția celor ce participaseră la mișcarea Goma. Pe de altă parte, chiar atunci când aceștia au plecat din motive politice sau pentru simplul fapt că doreau o viață mai bună pentru ei și copiii lor, ei nu au fost întâmpinați cu brațele deschise de comunitatea românească în ansamblul ei, așa cum s-ar fi așteptat. (S. Lomocă, Constantin Lomocă, p.86)

Înainte de decembrie 1989, plecarea definitivă din România era fie „înfiorată” în presa oficială, care punea periodic la stâlpul infamiei ba pe „frontieriști”, ba pe cei „vânduți” străinilor, fie obiectul unui fascinat miraj în psihicul colectiv, trezind amestecate sentimente de admirație, stupoare și invidie (Silvia Lomocă, Constantin Lomocă, p. 9)

Despre emigrarea românilor în alte țări, s-au făcut atâtea legende despre trecerea Dunării înot, sau în diverse ambarcațiuni improvizate gen anvelope de camioane, sau despre folosirea drept ascunzători a podurilor compartimentelor de tren, a boxelor audio sau containerelor care se pregătesc să iasă din România.

Mai era și modalitatea de a pleca în excursie la cine știe ce rudă, sau în interes de serviciu, sau la conferințe, competiții sportive.

Nici după decembrie 1989 nu a dispărut inventivitatea și originalitatea românilor de a trece frontiera. Întâmplările cu grupuri de români care doreau să treacă granițele țării călătorind în containere cu diferite destinații cum ar fi Australia, Anglia, sau Canada, au apărut în presa din afară dar și din România.

Numărul imigranților români ilegali îl depășește cu foarte mult pe cei ale căror plecări au fost făcute cu acte.

Dorința multor români de a pleca, și în al doilea deceniu postcomunist a rămas constantă, dintre aceștia cei mai mulți erau tineri.

În România înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare: migrarea permanentă, care avea drept principalele motivații pe cele politice și pe cele etnice și migrarea temporară pentru a studia sau lucra în străinătate care se baza numai pe acorduri interguvernamentale ale României cu alte țări (Tereza Bulai, p. 26).

2.4. Fenomenul migrației românilor după 1990

După 1989, principalele motivații ale migrării s-au transformat din cele etnice și politice în motive de ordin economic.

O consecință este faptul că migrația temporară a crescut în cifre absolute cât și ca pondere în totalul migrațiilor.

Accentul se pune pe mecanisme care se regăsesc la nivel european și anume cele prin care persoane din România migrează către țările Uniunii Europene (Tereza Bulai, p. 16).

Emigrația românească de după 1990 a schimbat prin număr, vârsta și pregătirea profesională în mod semnificativ demografic comunitățile românești (Silvia Lomocă, Constantin Lomocă, p. 88).

Privind datele statistice și studiile efectuate, privind fluxul emigraționist după anul 1990, care vizează emigrarea românilor în ultimele două decenii:

Structura după vârstă, educație, profesiile participanților pe destinație.

Numărul emigranților în anii 1980 a fost aproape egal cu cel înregistrat în ultimele decenii: 288.000 de persoane între anii 1980 -1989 și 305.000 de persoane între anii 1990 – 1999.

Repartizarea pe ani a acestui flux migrator este simetrică în cele două decenii cu maximum în anul 1990, fapt explicabil prin eliminarea bruscă a tuturor restricțiilor interne pentru deplasarea peste frontiere.

De la rata emigrației de 4,2% în 1990 s-a revenit treptat la rata de 0,6% în 1999 nivelul cel mai scăzut în ultimele două decenii (Tereza Bulai, p. 35).

2.4.1. Unde au plecat românii după anul 1989?

„Cam peste tot”. Au existat totuși câteva direcții clare în perioada anilor 1990-1991 (S. Lomocă, C.Lomocă, p. 20).

Din coroborarea datelor rezultă că între 1990-2000, 238.433 de persoane din România s-au stabilit legal în alte țări, dintre care circa 100.000, adică 42%, în Germania.

În mare parte a celor plecați s-au mai îndreptat către țările tradiționale de imigranți, țări care au ministere de resort și programe guvernamentale pentru acomodarea noilor „veniți”: S.U.A., Canada, Australia și Noua Zeelandă.

În S.U.A., emigrația românească a continuat la cote asemănătoare celor de dinainte de 1990, iar Australia și Noua Zeelandă au apărut mai clar ca post de destinații, către Canada s-a îndreptat un adevărat fluviu românesc postrevoluționar.

Italia și Spania au primit un număr covârșitor de români, comparat cu țările nordice!

Aceste țări erau cunoscute ca fiind mai puțin tolerante față de imigrație și totuși, ori printr-o lege ori printr-o amnistie, au acceptat un influx semnificativ de emigranți, românii fiind prezenți într-un procent important. (S. Lomocă, C.Lomocă, p. 21-22)

2.4.2. Cine sunt cei care au plecat după 1989 din România?

Un prim grup ar fi funcționarii, informaticienii, inginerii, profesorii sau cercetătorii, având vârste între 25 – 45 de ani care lucrează în profesii „cu guler alb”, înconjurați de respectul colegilor și încercând să-și creeze un viitor într-o lume nouă.

Al doilea grup ar cuprinde pe cei care cerșesc, vând sau se vând, încercând să-și producă un venit pentru o nouă viață într-o nouă țară.

Am putea face și o clasificare a emigranților:

Itineratul – din această categorie putem spune că fac parte cei plecați temporar, care știu că se vor întoarce, cum ar fi cei plecați cu contract de muncă sau cei plecați la studii;

Vânătorul – aici sunt incluși cei aflați cu burse în străinătate, care fac tot posibilul pentru a nu se mai întoarce, cei care au un contract de muncă, încearcă să rămână prin căsătorie sau prin găsirea unui patron pentru o perioadă mai lungă;

Romenglezul – în această categorie intră o mare parte a celor „fugiți” înainte de Revoluție sau plecați după Revoluție la rude, care acum au un statut legal în țara de adopție. Romenglezul este acela care vine în vizită în România sau când trimite fotografii, dorește cu tot dinadinsul să le arate cât de bine s-a „aranjat”, evident datorită folosirii cu iscusință a talentului unic românesc în a se „descurca”.

Poartă adesea, însemnele clasei ale noii culturi ca de exemplu pălărie de cowboy, vorbește românește cu un forțat accent englezesc, iar engleza, atunci când o stăpânește cu un puternic accent românesc.

Aclimatizatul – aici sunt incluși cei care indiferent de mijloacele prin care au emigrat, fac un permanent efort de reevaluare a propriei condiții.

Sunt cei care lucrează sau au lucrat într-un domeniu ce necesită calificare universitară, au fost sau sunt apreciați la „locul de muncă”, și-au educat copiii în noua cultura dar și în respectul celei românești. Din cauza deschiderii sale culturale, aclimatizatul este cel mai bun ambasador anonim al României.

Perdantul – din această categorie fac parte cei neadaptați și veșnic nemulțumiți, pe cei pentru care emigrarea nu a însemnat altceva decât frustrări.

Perdanții par numeroși pentru că sunt cei mai gălăgioși români emigranți. În realitate, credem că această categorie este totuși minoritară în ansamblul comunităților (S. Lomocă, C.Lomocă, p. 25, 26, 27).

2.4.3. Factori care influențează fenomenul emigraționist

În România, ca în majoritatea țărilor est-europene, tranziția spre o societate democratică este un proces lung și dureros, mai ales din punct de vedere al securității sociale.

Trecerea la o economie de piață a dus la un colaps manifestat la nivel de individ prin scăderea calității vieții. Numărul locurilor de muncă a scăzut dramatic iar rata șomajului a crescut. Acest fenomen este principala cauză a scăderii bugetului de familie, a accentuării gradului de sărăcie și degradării relațiilor inter/ intra familiale. (Cojocaru Maria, 1998); (Tereza Bulai p. 38)

Factori care influențează distribuția spațială a migrației atât în regiunile sursă cât și în cele de destinație. Aceștia pot fi factori obiectivi sau factori subiectivi, ei acționând fie asupra locului de plecare, fie asupra locului de origine, fie în contactul dintre cele două locuri. În mod normal, persoana ia decizia de a migra, fiind determinată de acțiunea unor factori repulsivi prezenți la locul de plecare și fiind în același timp atras de locul de primire. Migrantul nu părăsește ceea ce are și ceea ce nu-l satisface pentru aceleași condiții, în alt loc și în altă muncă, ci pentru ceva mai bun, sau în orice caz pentru ceva diferit. (V. Miftode, 1978, p. 89-94); (Tereza Bulai p. 38).

Oamenii trec de la o poziție socială la alta mai mult sau mai puțin voluntar.

În cazul mobilitații ¨voluntare¨, mobilul psihic al mobilității este dorința de înbunătățire a calității vieții conform modelului pe care persoana sau categoria socială mobilă îl au asupra calității vieții.

Realizarea respectivei dorințe se face fie în cadrul aceleeași comunități locale (mobilitatea socială neteritorială), fie prin schimbarea permanentă sau temporară a localității de rezidență (migrație).

Prin mobilitate se realizează dorința de a avea o calitate a vieții superioară, este un fapt elementar pentru cunoașterea mobilității sociale voluntare.

Deci, unul din factorii care au influențat emigrația este acela de îmbunătățire a calității vieții. Dar să explicăm un pic ce înseamnă ¨calitatea vieții.¨

În plan subiectiv, calitatea vieții implică atât satisfacerea unor stări interne ale indivizilor, cât și a unor condiții care se referă la raporturile interpersonale stabilite între acești indivizi. În primul caz, calitatea vieții poate semnifica, pur și simplu, satisfacția, având echivalentul filosofic de fericire sau pe cel empiric de satisfacere a dorințelor și aspirațiilor materiale. (Wingo L. Evans A. 1977, p. 20); (Grigore Lucuț, Sorin M. Rădulescu p. 60).

Noțiunea de ¨calitate a vieții¨ așa cum au observat deja numeroși analiști este foarte vagă. Semnificațiile ei sunt în general ambigue, întrucât, pe de o parte, se referă la condițiile obiective în care trăiesc indivizii, iar pe de altă parte, vizează ceea ce cred indivizii despre aceste condiții. Este vorba în acest sens atât de calitatea vieții publice, cât și de cea a vieții private. (Grigore Lucuț, Sorin M. Rădulescu p. 58).

Decizia de a migra și în cele din urmă actul migrării, constituie un răspuns la un ansamblu de cauze, incitații și motivații. Motivația nu este altceva decât un ansamblu de factori dinamici care determină conduita unui individ într-o împrejurare dată. (Miftode V. 1978, p. 94-99); (Tereza Bulai p. 39).

Factorii generali care determină fenomenul emigrării pot fi clasificați în trei mari categorii: demografici, economici, profesionali.

Alte cauze care au determinat migrația ar fi:

– Dezvoltarea căilor de comunicații care a facilitat dispersarea industriilor, ce reclamă forța de muncă și antrenează o parte a populației în fluxul migrației.

– Mișcările migratorii pot fi determinate și de motive istorice, religioase și politice.

– Eliminarea bruscă a tuturor restricțiilor interne pentru deplasarea peste frontieră.

– Compatibilitatea perfectă a pregătirii celor cu studii superioare (ingineri, arhitecți, economiști) cu cerințele de pe piața externă.

– Disponibilizarea masivă a forței de muncă ocupate și creșterea ratei șomajului.

– Nesiguranța zilei de mâine, nemulțumirea faptului că munca nu este răsplătită corespunzător, incapacitatea de a face economii în condițiile unui salariu care asigură subzistența.

– Existența oportunitățiilor economice în țările de sosire, situația pieței de muncă și prezența rețelelor (lanțuri de migrație).

– Modificări ale regimului român a frontierelor (deschiderea frontierelor după căderea comunismului) reprezintă poate cea mai importantă cauză cu privire la fenomenul migratoriu in România.

– Dezvoltările neregulate în domeniul politicilor și ale perspectivelor slabe de integrare în U. E., inclusiv libera circulație a persoanelor într-un interval de timp rezonabil.

– Experiența celor care au emigrat i-a determinat și pe alți români pentru a câștiga afară un ban cu care să-și construiască în România un trai mai bun. (Tereza Bulai p. 39-40).

Motivația principală a migrației pentu muncă este una economică, aceea de a obține un venit mult mai mare decât l-ar obține în țară, pentru o muncă cu valoare egală.

Persoanele care emigrează în străinătate pentru un loc de muncă, fac parte din comunitățile cu o mare rată la migrație. În zonele de unde unii au plecat, sigur mai pleacă și vor mai pleca și alții.

Deoarece migranții care au avut și se văd semnele succesului încă, stârnesc interes și celor din țară.

În acest mod se formează rețele de migrație, când migranții anteriori se adresează membrilor familiei, prietenilor, cunoscuților și le fac oferta de a munci în străinătate, ei sprijinindu-i în procesul de emigrare.

2.5. Etapele principale ale fenomenului emigrării în perioada de după 1990

Emigrația în perioada de tranziție a cunoscut o evoluție oscilantă dar cu tendință de reducere treptată a efectivelor totale.

În general s-a trecut de la o emigrație pe criterii etnice cu focare de concentrare atât a surselor de plecare cât si a destinațiilor, la o migrație diversificată motivațional și mult mai disipată în teritoriu, cu schimbarea preferinței destinațiilor.

În funcție de criteriile menționate, principalele etape ale emigrației pot fi următoarele:

– 1990-1993, etapa etnicității și apartenenței religioase, când plecările s-au centrat pe reîntoarcerea etnicilor germani și maghiari în țările de origine ale strămoșilor mai apropiați sau îndepărtați sau reîntregirea familiei.

– După 1994, etapa preponderenței migrației românilor. Criteriul etnic se alternează, pe de o parte datorită reducerii considerabile a populației etnice și pe de altă parte deoarece migrația definitivă este înlocuită cu migrația circulatorie, respectiv persoane care fac un du-te-vino între România și țara ¨matern㨠(Tereza Bulai p. 40-41).

2.6. Consecințele fenomenului migrației

Putem să spunem liniștiți că sfârșitul anului 1989 a însemnat un moment de răscruce, de reorientare a întregii vieți economice, politice, sociale, culturale, morale a României.

Pe perioada care a urmat, cunoscută ca tranziție către economia de piață, dacă ne referim la aspecte economice, sau către noi standarde și valori, dacă avem în vedere sfere ale vieții sociale, este marcată de numeroase provocări. Migrația internă și externă este una dintre acestea. (Nicoleta Trufan, p. 124)

Migrația românilor, ținută sub un control strict în timpul regimului comunist, a cunoscut o expansiune deosebită in anii ´90, atât ca volum al fluxurilor migratorii, cât și prin diversificarea acestora din punct de vedere al destinațiilor, motivelor și structurii de statut socio-economic a populației de migranți. Fenomenul migrației a urmat o tendință ascendentă și a implicat toate păturile societății, devenind totodată unul dintre fluxurile migratorii importante la nivel european. În ultimii ani, migrația externă s-a impus pregnant drept unul dintre fenomenele definitorii pentru societatea românească.

Acestea fiind multe și variate se fac simțite în domeniile sociale și economice. De aici se identifică consecințe asupra pieții muncii în sensul că țările importatoare de forță de muncă câștigă, și pierd țările exportatoare, asupra finanțelor publice întrucât migranții se sustrag de la plata impozitelor în țările de origine, dar sunt expuși unor taxe în țările de destinație. (Tereza Bulai p. 42).

Consecințele la nivel economic putem spune că sunt pozitive și negative. Sunt pozitive în sensul că ei finanțează o parte din deficitul balanței comerciale reducând totodată și deficitul contului curent ajutând la creșterea economică. Pe de altă parte în plan negativ partea din masa monetară nu este susținută de producție ceea ce duce la creșterea inflației.

Trimiterea regulată de bani din exterior îi determină pe membrii familiei din țară să dezvolte o cultură a dependenței. (Tereza Bulai p. 43).

Se adaugă și creștera prețurilor pe piața imobiliară, se conturează o categorie a celor pentru care procurarea celor necesare unui nivel de trai bun este o mare dificultate, și o categorie a celor care își extind proprietățile și veniturile, fiind deținătorii unor importante construcții individuale, care exprimă un confort crescut și poate civilizat. (Nicoleta Trufan, p. 125).

O altă consecință importantă este aceea a plecării din țară a absolvenților ce constituie pentru statul român importante pierderi. Fiecare absolvent plecat care nu se mai întoarce să mai muncească în țară înseamnă pentru statul român pierderi de zeci și chiar sute de milioane de lei, reprezentând costurile școlarizării. (Tereza Bulai p. 46).

Și nu numai atât, dacă U. E. va continua să atragă capital uman din România va evolua rapid, în timp ce România va rămâne în urmă.

O reducere a ocupării în sectoarele bazate pe știință datorită emigrării celor înalt calificați, exodul creierelor. (Tereza Bulai p. 44).

O altă problemă cu care se confruntă statul român este faptul că în cele mai multe cazuri muncitorii români plecați în străinătate în mod legal rămân acolo în mod ilegal. Mai mult de jumătate din aproximativ 1,4 milioane de români care lucrează în Spania și Italia nu au forme legale, aproximativ 800.000 de români care lucrează în aceste țări nu au forme legale potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii și Afacerilor Externe.

Și nu în ultimul rând, una din cele mai importante consecințe dar și foarte grave, a emigrației este aceea ce se reflectă asupra familiei.

Capitolul III. Criza Familială

După anul 1990, în România, ca în majoritatea țărilor europene, tranziția către o societate democratică, la o economie de piață a dus la un colaps manifestat la nivel de individ prin scăderea calității vieții.

Numărul locurilor de muncă, a scăzut salariul existent de câteva ori mai mic decât media Uniunii Europene, existența ascendentă a șomajului, mai ales în rândul femeilor, nesiguranța zilei de mâine, existența oportunităților economice în țările de sosire, situația pieței de muncă, prezența rețelelor migratorii și modificările regimului român al frontierelor constituie factori care determină populația la găsirea unei soluții eficiente.

Plecarea unuia sau ambilor părinți este în strânsă relație cu găsirea și ocuparea unui loc de muncă pe piața forței de muncă externe, cu restabilirea echilibrului financiar și material din mediul familial, cu creșterea nivelului de trai, manifestându-se ca un fenomen social.

Efectele sunt resimțite atât de familia în care au loc schimbări de structură, dinamică și funcționalitate, cât și de copil care se confruntă cu o varietate de probleme. (Tereza Bulai, p. 1).

3.1. Criza, delimitări conceptuale.

Conceptul de criză a fost formulat în principal de Enrich Lindemann și Gerald Kaplan, care în anii ´40 și ´50 au studiat modul în care indivizii reacționează la situațiile psihologice ale țării.

Ei au evidențiat faptul că situația de criză este multidimensională, este un eveniment care durează un anumit timp și este marcată de faze, etape.

Ce se înțelege prin criză?

Intervențiile asistenței sociale au loc adesea în cazul unor clienți aflați în criză și totuși termenul este în general rău înțeles și utilizat într-un mod inadecvat pentru a descrie o infinitate de situații, nevoi , tensiuni și stări de urgență. (Tereza Bulai, p. 50)

Autoarea Carmen Ciofu definește criza familială ca fiind orice situație care induce apariția stresului în familie, a tensiunilor între membrii ei amenințând coerența familiei sau având ca rezultat ruperea ei.(Carmen Ciofu, 1998,p. 110), (Tereza Bulai, p. 50)

Ceea ce se întâmplă în crize este faptul că modalitățile obișnuite de a se descurca ale persoanelor nu funcționează; nu reușesc să se adapteze fie pentru că situația este nouă pentru ele, fie pentru că nu a fost anticipată sau pentru că o serie de evenimente au devenit copleșitoare, pierzându-și pentru o vreme echilibrul. (Imbrescu Gabriel, 2004) (Tereza Bulai, p. 51)

Crizele de familie depind de tipul de familie, de stabilitatea și de resursele emoționale și sentimentale.

În familie, pierderea unor legături semnificative, înlocuită cu altă relație inadecvată stă la originea stresului ducând la cele din urmă la criză. Deseori cuvântul criză a avut ca sinonim cuvântul stres, ori stresul are doar conotații negative, sub presiunea cărora oamenii pot ceda în timp, iar termenul criză nu are neapărat acest rezultat, uneori remarcându-se o creștere a maturizării. (Tereza Bulai, p. 51)

În momentele de criză, individul, familia reacționează în funcție de posibilitățile proprii de rezolvare a problemei încercând să revină la vechiul. Astfel o familie poate ieși din criză la un nivel superior învățând modalități de rezolvare și de adaptare la schimbare, putând face cu ușurință față unor situații stresante.

Faze ale crizei

Crizele se autolimitează, ele au un început, un mijloc dar și un sfârșit. Alți cercetători vorbesc de cinci faze care însă se pliază pe cele trei teoretizate de Koplan.

În stadiul întâi, de șoc ce se produce la aflarea unei vești sau la observarea unor evenimente, apar sentimente de ireal, negarea celor auzite și întâmplate.

În stadiul al doilea este cel de confuzie, clientul are tendința de a se retrage în sine și de a se izola. În această fază au loc stări de mânie, anxietate, incapacitate de a înțelege anumite comportamente.

Stadiul trei prezintă în criză ce se simte, fără speranță, fără ieșire, în acest stadiu apar sentimente de vinovăție .

În stadiul patru are loc acomodarea la schimbare, și începe reconstrucția propriu-zisă în care consilierea de criză poate oferi alternativa sau poate susține persoana în luarea unor decizii. Acest ultim stadiu este și etapa deciziilor, a planurilor pentru viitor.

3.2. Familia și rolul ei în societate

Doctrina creștină definește familia ca fiind o ¨comunitate de viață și de iubire¨. Ea este chemată să-și asume planul lui Dumnezeu în condițiile lumii noastre și sa-l realizeze. (Catehismul Bisericii Romano Catolice, 1993 nr. 2196 – nr. 2223).

Știința sociologică o prezintă ca un grup de persoane legate direct prin relații de rudenie, ai cărei adulți își asumă responsabilitatea pentru creșterea copiilor. (Tereza Bulai p. 9).

Familia este o formă superioară de comunitate care are la bază relațiile sociale și biologice în care are loc circulația eredității biologice, psihologice, având scopul de a pregăti generațiile viitoare în vederea participării la dezvoltarea societății. (Mănoiu Florica și Epureanu Viorica p. 36).

Valoarea familiei pentru societate nu poate fi neglijată pentru că:

familia influențează direct procesele demografice prin funcția sa reproductivă și astfel asigură continuitate societății;

familia este mediul în care se realizează socializarea primară a copiilor, în care aceștia învață și iau contact cu principiile de bază ale moralei, credinței, conduitelor;

familia contribuie la menținerea identității culturale naționale prin împărtășirea și exemplificarea elementelor culturii naționale.

Familia reprezintă agentul unei acțiuni pedagogice primare care ¨fixeaz㨠în individ habitusul primar de clasă, primele scheme de percepție, de gândire și de acțiune care vor funcționa ca fundament și principiu de selecție în procesul încorporării tuturor experiențelor ulterioare, astfel încât experiențele diferite de un individ, se integrează în unitatea unei biografii sistematice care se organizează pornind de la situația originară de clasă experimentală într-un timp determinat de structura familială. (Daniela Petronela Feraru, p. 47)

3.2.1. Familia în trecut și astăzi

În trecut familia mică și familia de bază erau integrate în mare parte într-o comunitate domestică și de curte mai mare, în care trăiau împreună mai multe generații. Aici aparțineau și rude necăsătorite, sclavi și servitoare sau ucenici și asociați.

Mai târziu, aceasta s-a transformat într-o familie patriarhală cuprinzând rudele de același sânge. Aici raportul dintre părinți și copii precum și relația față de bunici, rude și angajați oferă posibilitatea multor evenimente trăite împreună.

Munca și timpul liber, ziua de lucru și duminica, copilăria, vârsta mijlocie și maturitatea erau, din punct de vedere al trăirii, strâns legate una de alta.

Educația, morala aveau un loc în mare parte în această comunitate care era caracterizată de aceleași scopuri și valori. Acest mănunchi de relații pluriforme avea un rol de ușurare atât pentru părinți cât și pentru copii. (Tereza Bulai p. 10).

Familia de astăzi nu este una imensă cu foarte mulți membrii, dimpotrivă este una foarte mică compusă doar din părinți si copiii lor. Viața acestora este în mare parte separată, referindu-ne la activitățiile profesionale. Deoarece părinții lucrează, iar împreună sunt la sfârșitul zilei după terminarea programului sau la sfârșitul săptămânii și în concedii.

O altă carecteristică este poziția schimbată a femeii în societate. Angajările masive a femeilor în activități profesionale, și nu doar cum erau înainte preocupate cu creșterea și buna organizare a familiei. Familia a devenit un factor mai puțin competent și dispus să realizeze educația copiilor.

Simțindu-se depășiți de exigențele societății de astăzi, numeroși părinți abdică din funcția educativă fiind determinați să-și neglijeze copii.

Diferitele caracteristici ale familiilor de astăzi contribuie la faptul că diverse modele de familie pot sta alături. În mod corespunzător cu aceasta este diferită și relația dintre părinți și copii. Motivele de decizie pentru o formă sau alta de familie sunt diferite. Atitudini materialiste față de viață, pretenții față de propria viață, convingeri personale, modele valorice sociale, puncte de vedere privind îngrijirea și educația copiilor, viața deosebită harăzită de soartă și multe altele pot juca un rol hotărâtor în acest domeniu. (Tereza Bulai p. 11).

Schimbările prezente în familia modernă sunt vizibile cu ochiul liber. Asistăm în această perioadă la ceea ce unii numesc o nouă dezordine amoroasă care desfigurează echilibrul și armonia existentă în societate, instaurând starea de criză. Familia, deși rămâne o realitate vie care nu își pierde sensul sacru, este supusă cu violență dezordinii cotidiene a profanului, traversând criza manifestării.

Denuclearizarea familiei la care asistăm astăzi implică următoarele schimbări între sexe: egalitatea statutelor sociale prin emanciparea economică și culturală a femeii, puternicul proces de mobilitate teritorială sub forma unei migrații definitive sau temporare, care contribuie la spargerea modelelor tradiționale de viață familială. (Tereza Bulai p. 12).

3.2.2. Funcțiile și modelele parentale pentru o bună dezvoltare a copilului

Funcționalitatea normală a familiei este condiționată de realizarea armonioasă a tuturor funcțiilor biologice și sociale, economice de solidaritate familială, educative, morale și altele.

Funcția economică, are o influență deosebită asupra problemelor generale ale familiei. La baza modificărilor de funcționalitate și structură a familiei stă de multe ori lipsa părinților pe fondul fenomenului migrației externe favorizat de șomaj și sărăcie.

Funcția educativă continuă să aibă răspunderea în formarea aptitudinilor de bază ale copiilor, de a modela personalitatea lor.

Formele concrete prin care familia își exercită funcția educativă asupra copilului sunt:

În prima copilărie prin calitatea modelului lingvistic și a mediului familial ce influențează dezvoltarea gândirii.

În perioada școlarizării puterea modelului pe care părintele îl oferă în direcția dezvoltării armonioase, normale a copilului.

În cadrul educației la nivelul familial, cel mai important rol îl au părinții amândoi și anume:

Mama este pentru copil primul intermediar al său cu lumea.

Mama este pentru copil un permanent exemplu de cum să trăiască și cum să se poarte, copilul vede și înțelege lumea, așa cum o vede și cum o exprimă și mama.

Absența sau insuficiența dragostei materne face copilul nefericit.

În perioada pubertății când copilul trece prin schimbări fiziologice și psihologice profunde, prezența mamei este absolut necesară.

În adolescență când se produc numeroase modificări de valori morale, comportamentale, influența mamei este hotărâtoare.

Primele convingeri ce stau la baza caracterului, comportamentului uman se formează sub influența mamei.

Rolul tatălui, deși redus la prima copilărie merge crescând în aceași măsură în care cel al mamei scade, începând de la 7 ani cele două roluri au o importanță egală, ele descrescând paralel până când copilul atinge acea autonomie care îi permite să înlocuiască relațiile copilărești cu părinții prin relații de la adult la adult. (Tereza Bulai, p. 15), (Bătrânu Emilia, 198, p. 62 – 70).

Pentru o educație bună și eficientă copilul trebuie să simtă iubirea părintească, acest lucru contează cel mai mult, părinții să satisfacă nevoile copilului să îl facă să se simtă iubit cu adevărat.

Campbell R. spune că la baza unei educații eficiente stau patru pietre ca temelie și anume:

satisfacerea nevoilor emoționale și de iubire ale copilului;

asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar și formarea unei discipline a copilului;

asigurarea unei protecții fizice emoționale pentu copil;

explicarea și exemplificarea controlului mâniei pentru copil. (Tereza Bulai, p. 15), (Campbell R. 2001, p. 7 – 23).

Un rol important în modelarea armonioasă a personalității copilului îl are climatul familial în care acesta se dezvoltă și trăiește.

O atmosferă de familie veșnic frământată, veșnic în tensiune, uitată de ceea ce înseamnă lipsă de afecțiune reciprocă, plină doar de certuri și acte violente, aceasta reprezintă pentru un copil un mediu traumatizat și defavorizat pentru un copil în formare.

O familie în care predomină conflictele, continuate cu o agresivitate continuă și foarte ridicată, devine un focar de producere și răspândire socială a agresivității. Brutalitatea fizică este generatoare de agresivitate la copil deoarece prin durerea organică se pune în mișcare o reacție de apărare.

Cercetările realizate arată că în prima perioadă a vieții pentru a-și satisface nevoile elementare copilul depinde în întregime de părinți cu care are și primele relații sociale.

Dacă este privat de aceste relații el nu-și formează nici o deprindere, nu învață să vorbească, nivelul său mental rămâne extrem de redus.

O foarte mare importanță o are relația copilului cu mama, dacă este lipsit de îngrijirea și iubirea ei, chiar dacă continuu e alimentat normal, copilul pierde din greutate, stagnează în creștere, așa că relațiile copil-mamă sunt decisive și de neînlocuit în dezvoltarea normală a omului.

Afecțiunea de mamă este prima formă de afectivitate pe care o percepe copilul și de care depinde întreaga influență nedefinită, subtilă pe care mama o are asupra copilului și prin care îl modelează, îl educă.

Deci familia devine astfel un spațiu de educare și formare un loc al acceptării și intimității. Având exemplul părinților, copiii experimentează totodată ceea ce înseamnă concret iubire și parteneriat.

După felul în care se regăsesc părinții reciproc, se formează și atitudinea copiilor față de dragoste, fidelitate și încredere față de viață.

Acolo unde copiii sunt părăsiți sau lipsiți o perioadă lungă de timp de părinți, când sunt dați în fel și chip pe mâna mai multor persoane de legătură deja din fragedă copilărie, vor reuși cu greu să spună da propriilor lor părinți.

Iubirea care lipsește nu poate fi înlocuită cu nimic, darurile de natură materială nu pot cumpăra dragostea, respectul și cinstea. (Tereza Bulai p. 19).

3.3. Consecințele migrației asupra familiei

Cercetările recente făcute asupra familiei contemporane, arată schimbări majore în structura dinamică și funcționalitatea acesteia. Astfel, apariția și creșterea șomajului, extinderea sărăciei, scăderea generală a nivelului de trai sunt doar câteva cauze care au declanșat un proces al cărui efect este și disfuncționalitatea familiei actuale.

Pornind de la aceste situații reale putem enumera o serie de „simptome ale disfuncționalității familiei”:

conflictul conjugal;

violența fizică și verbală în familie;

neglijarea sau abandonul familiei;

divorțul emoțional conjugat cu infidelitatea unuia dintre parteneri sau a amândorura;

apariția unor deficiențe de comunicare între părinți sau între părinți și copii;

dificultăți în exercitarea dreptului parental. (Nicoleta Trufan, p. 128)

Transformările ce au marcat familia, au fost rezultatul acțiunii mai multor factori politici, economici, sociali, culturali și din acest context nu poate fi omis rolul migrației. Judecând după amploarea fenomenului migrațional și îndeosebi a migrației circulatorii pentru muncă în străinătate, se poate determina o influență reciprocă între familie și migrație.

Din acest punct de vedere, migrația trebuie privită ca rezultat al acțiunii mai multor factori, dar și ca punct de plecare pentru declanșarea și manifestarea altor procese și fenomene sociale.

Pe de o parte, dificultăți de asigurare al unui trai cel puțin decent, fără excese de găsire sau menținere a unor locuri de muncă sigure și recompensate pe măsură îi determină pe ambii membri ai unei familii sau doar pe unul dintre ei să migreze spre alte destinații, unde își pot împlini nevoile (cel puțin cele materiale). Pe de altă parte, incertitudinea este înțeleasă ca nesiguranță în plan psihologic și ca blocaj și oscilație în plan comportamental. (Nicoleta Trufan, p. 128-129)

Familia îndeplinește în societate mai multe funcții care-i asigură existența și continuitatea.

Se evidențiază următoarele funcții ale familiei: biologică, economică, pedagogico-educativă și morală și funcția de coeziune și solidaritate conjugală.

Funcția biologică

În condițiile migrației circulatorii, plecarea unuia dintre parteneri pe perioade mai mari de timp face imposibilă exercitarea acestei funcții în cadrul familiei respective. Frecvent se întâlnesc situații în care infidelitatea unuia sau a ambilor soți poate duce la destrămarea cuplului. De asemenea pot să apară și sarcini nedorite în afara cuplului conjugal, care cresc rata avorturilor.

Funcția economică

Motivația economică ocupă un loc important în ansamblul motivelor migrației.

Nevoia de bani pentru procurarea celor necesare traiului stă la baza deciziei de a migra pentru mulți dintre cei ce optează pentru această soluție. Astfel, producerea bunurilor și serviciilor se realizează în afara familiei, o parte din acestea fiind trimise familiei de către cei plecați. Acest lucru are un dublu impact: într-o anumită măsură, banii trimiși, obiectele materiale, micile atenții primite de familiile rămase în țară pot acoperi anumite nevoi, dar în același timp există și un efect negativ, în sensul că toate acestea nu pot compensa absența părinților plecați, în cazul în care au copii, iar aceștia au rămas în grija rudelor sau a vecinilor.

Funcția pedagogico-educativă și morală

Este funcția prin care se realizează socializarea primară a copiilor în cadrul relației pe care aceștia o stabilesc cu părinții, relație ce implică „atașamentul părinților față de copii și modul de inoculare a comportamentelor acestora pentru integrarea în familie și societate” (Voinea, 1978, p. 49). Familia este cea care îl învață pe copil cum să se comporte în anumite situații, îl pregătește pentru viață, îi furnizează conștient sau inconștient modele de acțiune și îi transmite valori și principii de viață, contribuind la formarea și nuanțarea personalității lui. De modul în care se realizează socializarea primară, astfel încât aceasta să nu fie în discrepanță cu normele generale ale societății, depinde evoluția viitorului adult.

În literatura de specialitate se vorbește tot mai mult despre faptul că funcția de socializare primară a copilului se restrânge sau nu se mai realizează.

Ce aspecte ale vieții familiei sunt modificate prin migrație, având în vedere această funcție? În acest sens, se apreciază că migrația poate contribui la diminuarea realizării și a rolului socializării în familie atunci când unul dintre părinți sau ambii sunt plecați în alte localități sau chiar în alte țări (în general, pentru muncă). Astfel, într-un caz „fericit”, copiii rămân în grija rudelor sau a vecinilor, însă universul educației lor, al „abc-ului” vieții furnizat de familie este bulversat.

Funcția de coeziune și solidaritate conjugală

Chiar dacă pare o condiție ideală, este întreținută de sentimentele de afecțiune dintre parteneri, de sinceritatea și intensitatea acestora. Ea este cea care contribuie la stabilitatea cuplului, asigură familiei securitate emoțională, încredere și protecție (Voinea, 2005, p. 36). Bazele acestei funcții se construiesc și se cimentează în timp și depind foarte mult de motivațiile partenerilor în momentul deciziei de a se căsători, de educația primită, de valorile față de familie (Nicoleta Trufan, p. 129-130-131).

3.3.1. Urmările negative ale migrației reflectate asupra familiei

Plecarea la muncă în străinătate a unuia sau a ambilor părinți se constituie ca un fenomen sociale ce are în timp efecte asupra familiei și copiilor.

Atunci cînd vorbim despre plecarea părinților la muncă în diferite țări în vederea asigurării unui viitor mai bun copiilor ne gândim inevitabil la mai mulți bani, mai puțină sărăcie, un serviciu bine plătit, asigurarea unei locuințe, la o egalizare a șanselor, dar ne gândim și la durere, mâhnire, abandon, stres, supărare, griji, privare afectivă, separare de persoanele dragi.

Acestea sunt diverse manifestări ale crizei prin care trece familia din cauza plecării părinților la muncă în străinătate (Tereza Bulai, p. 49-53).

Creșterea, educarea, protecția și responsabilitățile părinților reprezintă rolul fundamental al familiei în formarea descendenților săi.

Dar dacă părinții pleacă la muncă în străinătate exercită acest rol prin încredințarea copilului unui membru al familiei lărgite sau unei alte persoane spre creștere și educare.

Dezorganizarea familiei este una dintre temele dezbătute în ultimul timp de sociologi, demografi, specialiști în științe umaniste, printre cauzele ce întrețin acest fenomen fiind inclusă și contribuția migrației. Problemele cu care se confruntă familia contemporană merg de la rupturi afective, separări pe anumite perioade de timp la divorț, tot acest parcurs fiind marcat de numeroase schimbări și în privința exercitării rolurilor în familie (fie supraîncărcarea unui partener, fie degrevarea de sarcini a altuia), de scăderea afectivității, a comunicării între parteneri, deteriorarea relațiilor dintre cei doi soți prin manifestări agresive și/sau verbale, schimbarea valorilor tradiționale ale familiei.

Toate aceste efecte își amplifică influența atunci când în cuplurile respective există și copii. Nu numai că procesul de socializare a copiilor capătă o conotație negativă prin modelul parental, funcția educativă a familiei fiind greu încercată, dar evoluția psihică, morală, culturală și intelectuală a copiilor este grav afectată, existând mari șanse ca aceștia să devină continuatorii unor modele defectuoase.

Totuși, tabloul descris nu trebuie generalizat și înțeles ca o caracteristică actuală a familiei românești, dar exprimă o realitate întâlnită, comentată și analizată de numeroși specialiști. Migrația poate genera astfel de efecte sau le poate aadânci atunci când, din diferite alte cauze, au fost declanșate, dar nu orice tip de migrație determină în mod obligatoriu aceste rezultate. Se impun o serie de diferențieri în funcție de tipul migrației, de actorii implicați, de contextul socio-economic din momentul respectiv.

Migrația are efecte negative asupra familiei de necontestat, studiile asupra acestei probleme arătând faptul că cele mai multe motive ce determină migrația sunt lipsa banilor și a unui loc de muncă stabil. Totuși, persoanele care optează pentru migrație nu trăiesc într-o sărăcie absolută, fapt dovedit prin aceea că această deplasare teritorială presupune anumite costuri pe care trebuie să și le asume, iar cei foarte săraci nu-și pot permite această cale. S-a constatat că majoritatea celor care pleacă să muncească în alte țări aparțin unor familii tinere (cu vârste între 25 și 40 de ani), multe dintre ele având doi-trei copii. Sunt numeroase cazurile în care pleacă mama (femeile găsind mai ușor de lucru) sau ambii părinți, pe perioade ce pot varia între câteva luni și câțiva ani. În această situație, copiii rămân în grija bunicilor, a altor rude, a fraților /surorilor mai mari (dar poate tot minori) sau chiar a vecinilor. În funcție de vârsta copiilor rămași acasă, de perioada de absență a părinților sau a unuia dintre ei, la prima vedere, efectele sunt apreciate de copii ca fiind benefice. Se bucură de avantaje materiale (au posibilități să-și procure ce-și doresc), lipsa datoriilor și o mai mare libertate de mișcare fără controlul părinților (ceea ce poate fi însă în defavoarea lor).

Specialiștii au demonstrat că separarea copiilor de părinți pe perioade îndelungate generează sentimente de abandon, neîmplinirea unor nevoi afective și de comunicare (simplele convorbiri telefonice cu părinții plecați sunt insuficiente), ceea ce afectează negativ personalitatea prezentă și viitoare a copilului. De altfel, printre cele mai vizibile efecte ale absenței părinților asupra copiilor se remarcă: absenteismul școlar, rezultatele slabe la învățătură, actele de indisciplină, autoizolarea, trăirea sentimentelor de frustrare (mai ales în plan emoțional), etichetările și marginalizările din partea colegilor, depresiile, suicidul.

Pornind de la această realitate, oamenii de știință își pun problema viitorului familiei românești. Încă din 1978 (p. 59), M. Voinea vorbea de o restructurare a dimensiunilor familiei contemporane, aceasta atrăgând după sine și o redistribuire a statusurilor și rolurilor în cadrul familiei. Adaptând acest argument la situația actuală, se pot distinge două direcții:

pe de o parte, preluând modelul occidental, tinerele familii caută o mai mare independență față de familia extinsă și se restrâng numeric;

pe de altă parte, obstacolele materiale, financiare împiedică tinerele cupluri să-și mai extindă familia (Nicoleta Trufan, p. 133-134-135).

3.3.2. Urmările pozitive ale migrației asupra familiei

Aprecierea efectelor migrației asupra vieții de familie ar înclina balanța către aspectele negative.

Este o realitate că aceste efecte și-au făcut simțită prezența într-un timp relativ scurt, iar acțiunea lor este departe de a se fi terminat.

Există însă și anumite aspecte pozitive generate de fenomenul migrației, dacă se vor stabiliza cele cu efecte pozitive sau nu rămâne de văzut.

Efectul pozitiv din perspectiva relațiilor familiei este susținut de partea materială., banii proveniți din munca în străinătate contribuind la ridicarea nivelului de trai al familiei, ceea ce determină o diminuare a neînțelegerilor dintre membrii acesteia.

Fiind motivată, în cele mai multe cazuri, de obținerea unor venituri mai mari, migrația spre alte regiuni care oferă aceste avantaje a contribuit la creșterea nivelului de trai al indivizilor implicați. Decurg de aici și efecte secundare. Studiile au arătat că investițiile românilor (cu banii proveniți din munca în străinătate) sunt orientate, în primul rând, spre procurarea unor bunuri de larg consum (aparatură casnică modernă, articole de vestimentație, aparatură electronică), iar în puține cazuri, și oricum mai târziu, în investiții pe termen lung. Toate acestea au ca scop modernizarea vieții, creșterea standardelor materiale de viață (Nicoleta Trufan, p. 135).

În cele mai multe cazuri, migrația părinților determină o creștere a nivelului de trai al copilului rămas acasă. Așa cum au arătat și alte studii, veniturile din străinătate sunt folosite în mare parte la îmbunătățirea condițiilor de locuire și la înzestrarea cu bunuri de folosință îndelungată. Se remarcă de exemplu faptul că în cazul copiilor cu părinți plecați în prezent, procentul celor care au telefon mobil este mai mare decât în cazul copiilor fără părinți plecați (telefonul mobil pare să se fi transformat într-un bun de strictă necesitate pentru copil – la nivel național 75% dintre elevii de gimnaziu au propriul lor telefon mobil). Computerele și consolele de jocuri video sunt mai frecvente în gospodăriile de migranți decât în celelalte. Și alte bunuri personale pe care le-am putea considera specifice vârstei (bicicletă, mp3 player sau Ipod, role) sunt deținute într-o pondere mai mare de copiii de migranți în comparație cu ceilalți.

Dincolo de bunăstarea materială, copiii de migranți, în special cei cu ambii părinți plecați, tind într-o pondere mai mare să aibă experiența unor călătorii în străinătate comparativ cu ceilalți copii. 34% dintre copiii cu ambii părinți migranți au călătorit în străinătate, spre deosebire de doar 14% dintre copiii de non-migranți. 20% dintre copiii cu ambii părinți plecați și-au petrecut vacanța de vară din 2006 în străinătate la părinții lor.

3.4. Consecințele migrației reflectate asupra copiilor

Unele media au adus în prim-plan situația copiilor „singuri acasă”, prezentând însă cel mai adesea cazuri extreme, dându-le puterea unor exemple general valabile și construind practic o problemă socială. Acest lucru, împreună cu caracterul semi-legal al migrației românilor pentru muncă, are o influență negativă inclusiv asupra documentării prin metode științifice a efectelor plecării părinților în străinătate, întrucât nu de puține ori investigatorii se lovesc pe teren de reticență din partea atât a celor rămași acasă, cât și a instituțiilor statului cu privire la disponibilitatea de a discuta despre consecințele negative la nivelul copiilor.

O altă consecință negativă este interesant de remarcat prin faptul că plecarea unuia dintre părinți determină în unele cazuri, o deteriorare a relației copilului cu părintele rămas acasă. Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Datele de anchetă confirmă existența unei asocieri semnificative între absența ambilor părinți sau doar a mamei și frecvența simptomelor de deprimare la copii.

Diferențele între copiii de migranți și cei de non-migranți sunt relativ mici în ceea ce privește comportamentele deviante, totuși plecarea părinților reprezintă un factor de risc. De pildă, ponderea copiilor care au avut cel puțin probleme cu poliția este ușor mai mare în rândul celor care au părinții migranți față de ceilalți (15-16% față de 10%).

Copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au un profil asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărțirii părinților sau a decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deși plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorț sau deces.

În concluzie, copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate ar trebui considerați în situație de risc. Ar trebui să se găsească soluții de a întări relațiile între școală și sistemul de asistență socială. Este important să se rezolve criza de psihologi școlari din școlile românești, mai ales din cele din mediul rural (în doar 38% din școlile generale din România există la acest moment un psiholog care să ofere consiliere elevilor).

De asemenea, ar trebui un set de servicii sociale ce pot fi oferite copiilor ai căror părinți sunt plecați temporar în străinătate. Acestea ar trebui să includă consiliere specială, ajutor în procesul de învățare, condiții de petrecere a timpului liber în activități organizate în comun cu alți copii, vizite la domiciliu (www.sfos.ro).

Instabilitatea socio-economică din România și tranziția interminabilă a determinat pe mulți dintre români să plece la muncă în străinătate pentru a-și putea întreține familia.

Desigur, câștigurile obținute sunt importante atât pentru familie cât și pentru economia românească, dar această migrație spre vest are și aspecte mai puțin dorite, cum ar fi: destrămarea familială și abandonul copiilor la bunici sau la alte cunoștințe, lăsându-se cu consecințe grave psihologice pentru copii.

Foarte mulți români, aproape două milioane lucrează în prezent în străinătate, dintre care majoritatea au unul sau mai mulți copii. Sunt cazuri în care copilul cel mare de vârsta adolescenței este și tată și mamă, având grijă de frații lui mai mici. În situații extreme, copilul rămâne total abandonat și autoritățile trebuie să aibă grijă de el.

Copilul observă momentul în care în jurul lui există două persoane cu roluri diferite. Identitatea copilului este afectată, când nu există ambele figuri parentale în preajma lui. Copilul învață să accepte limitele și disciplina pe care o impun părinții.

La vârsta de 3 ani copilul crede că este cel mai puternic, o omnipotență este o iluzie, o fantezie a copilului, părinții fiind cei care îl fac să fie cu capul pe pământ, prin educație și prin limitele impuse. În momentul când acestea nu sunt, copilul se crede puternic, că poate să facă orice, însă în momentul în care nu reușește să facă față problemelor intervine frustrarea și dezamăgirea.

De aici se țin lanț toate probleme și complicațiile, mai intervin și tulburările afective, lipsa atașamentului ș.a.

Lipsa atașamentului nu poate fi compensată în niciun alt fel, afectivitatea este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuielile nejustificate, însă banii nu pot compensa tot timpul lipsa părinților și rolul lor în dezvoltarea copilului în viața de zi cu zi.

Părinții plecați sunt de mai multe feluri: care sună des, care vin acasă la câteva luni și vizitează sau cei care trimit numai bani.

După plecarea în străinătate a părinților, după ce și-au lăsat copilul pe mâini bune, și și-au luat angajamentul de a se ține un contact permanent cu copiii, cu toate că cele mai moderne mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu țin loc de ființa umană și de un sfat de aproape cu afecțiune părintească.

Lipsa părinților sau doar a unuia poate conduce și la probleme școlare, copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniștit, abandonează școala uneori, nu are nimeni puterea să-l conducă. Copilul suferă de disciplină, de lipsă de limitare.

Din păcate, această datorie se uită când se ajunge în străinătate și dacă la început era o rămânere pentru o perioadă scurtă, aceasta se prelungește până se ajunge la instalarea unei noi atmosfere reci. Astfel, se creează la copii sentimentul abandonului și este posibil ca o dată ajunși la maturitate să abandoneze și ei pe copiii lor ca un fel de protest și ca răzbunare împotriva propiilor părinți.

3.4.1. Abandonul familial

Există situații dureroase în care părinții o dată plecați uită cu timpul îndatoririle lor față de copii, fapt ce intră în sfera abandonului familial.

Dezvoltarea socio-psiho-afectivă este influențată de realizarea atașamentului și a legăturii de afecțiune dintre copil și mamă.

Lipsa părinților și a unui mediu familial determină absența unor sentimente normale la copil, întârzieri în dezvoltarea fizică, și tulburări de comportament.

Există elemente cu importanță majoră în cazul separării: durata separării, condițiile în care a avut loc separarea și cauzele, modalitățile de îngrijire și dezvoltare oferite copilului în caz de separare.

Abandonul copilului constituie o formă extremă a separării lui de părinți. Copilul abandonat este acel copil care nu trăiește alături de părinții săi, iar responsabilitatea creșterii, educației și îngrijirii este transferată unei instituții sau unei alte persoane care nu-i este rudă. Sunt cazuri în care părinții pleacă la muncă în străinătate și lasă copiii la un prieten sau vecin, cu promisiunea că vor trimite bani pentru a-l întreține. O dată ajunși acolo uită de copil.

Practic, copilul este abandonat, chiar dacă nu este o decizie oficială care să recunoască acest lucru. În această situație a copilului abandonat, responsabilitatea părinților se diminuează, este transferată la diverse instituții (Tereza Bulai, p. 54).

Abandonul familial determină urmări deosebite asupra celor abandonați:

imposibilitatea formării și menținerea unor atașamente durabile;

imposibilitatea satisfacerii trebuințelor de securitate materială și spirituală a copilului caracteristice mediului familial;

interiorizarea și închiderea în sine datorită atașamentului față de persoana de referință cea mai importantă;

mama;

dificultăți de relaționare cu ceilalți;

comportament dificil – agresivitate.

Toate acestea își pun amprenta asupra dezvoltării integrale a copilului (Tereza Bulai, pg. 54-55).

3.4.2. Copiii crescuți prin corespondență

În marea majoritate a cazurilor, părinții care pleacă în străinătate își încredințează copiii spre creștere și educare rudelor, prietenilor sau vecinilor.

Modalitățile de comunicare pe care le au diferă de la un mediu la altul, adică cei din zonele rurale, au mai puține modalități de a comunica cu cei plecați și anume, simpla primire a banilor prin telefon, sau scrisori pachet ce trimit acasă. Iar cei din mediul urban au mai multe posibilități pe lângă cei din mediul rural cum este de exemplu internetul prin intermediul căruia părinții își pot vedea copiii rămași acasă. Iubirea care le lipsește din partea părinților sau care le este trimisă prin corespondență de aceștia nu poate fi cumpărată cu daruri de natură materială sau pecuniară și nici înlocuită cu iubirea persoanelor de îngrijire (Tereza Bulai, p. 66).

3.4.3 Ce provoacă timpul cât stau separați copiii de părinți?

Durata absenței unui membru al familiei poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului.

Nevoia de afecțiune scade o dată cu creșterea duratei absenței părinților, fiind înlocuită cu nevoia de comunicare cu aceștia. În literatura de specialitate există diferite tipuri de experiențe de separare a copilului de părinți, care pot fi grupate în trei categorii:

separări de foarte scurtă durată care decurg din îngrijirea acordată de mai multe figuri materne (bunică, soră, frate, etc);

separări temporare cu durate de cel puțin câteva săptămâni;

separări definitive (Șoitu C., 2002) (Tereza Bulai, p. 56).

Orice separare de părinți este însoțită de o diminuare a împlinirii nevoilor de bază ale copiilor cu efecte importante asupra dezvoltării integrale a acestora.

Separarea prelungită sau definitivă dintre părinți și copii în cadrul factorilor familiali are cel mai mare impact patogen asupra copiilor.

Tot din această categorie fac parte și separarea temporară a părinților prin crize conjugale sau divorț, modelele de creștere și educare ce implică abuzul fizic și moral asupra copilului, dimensiunea mare a familiei, promiscuitate și sărăcie, abandonul și privarea de mamă.

Cercetările arată că efectele separării de mamă depind de mai mulți factori: vârsta copilului în momentul separării, relația anterioară cu mama și cu tata, motivele separării.

Urmările sunt variate și pe termen lung: nerealizări educaționale și de performanță, dificultăți în prima copilărie (Mitrofan I., 2003) (Tereza Bulai, p. 56).

În urma separării de părinți copiii mai au un sentiment care îi marchează, și anume durerea.

În mod evident durerea este o reacție normală interiorizată la pierdere, ea apare atunci când are loc separarea părinților de copii, separarea de o persoană semnificativă, etc.

Durerea presupune trăiri emoționale intense și variate cum ar fi: disperare, regret, anxietate, singurătate, resentimente, dor, neîncredere, dragoste, apreciere, sentimentul lipsei de sens.

Literatura de specialitate menționează un număr de nevoi care în funcție de cum sunt împlinite dau posibilitatea copilului să-și contureze identitatea și să devină conștient de sine, responsabil și independent.

Dintre acestea sunt amintite: nevoia de încurajare, nevoia de dragoste și puritate, nevoia de noi experiențe, de responsabilități și apărare.

Autorul Rose Campbell, prezintă patru nevoi pe care, spune el, le au toți copiii și anume:

nevoile emoționale, de iubire;

nevoile de formare, disciplină;

nevoile de protecție fizică;

nevoile de explicare și exemplificare a controlului mâniei (Campbell R., 2001) (Tereza Bulai, p. 57).

Cu toate aceste nevoi ale copilului, găsim în Tratatul de drept al familiei și al copilului, obligațiile părintești cu privire la persoana copilului, și anume copilul are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

În acest scop, potrivit articolului 32 din Legea nr. 272/2004, părinții sunt obligați:

să supravegheze copilul;

să coopereze cu copilul și să îi respecte viața privată;

să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului;

obligația părinților de a crește, îngriji și educa copilul (Imbrescu Ioan, p. 413).

Dacă una din nevoile de bază de mai sus ale unui copil nu-și găsește răspunsul adecvat, dezvoltarea copilului este distorsionată.

Eșecul în a răspunde nevoilor de dragoste și securitate are ca efect sindromul de privare maternă.

Copiii proveniți din familiile cu părinții plecați la muncă în străinătate ar avea mai multă nevoie de încurajare și recunoaștere tocmai pentru că în absența acestora nu au decât un acces limitat la dragostea necondiționată de tip părintesc.

Deprivarea maternă

Vasile Miftode diferențiază în studiile sale starea de privațiune, adică de a nu avea ceva încă de la începutul stării de privare, adică pierdere sau deprivare de ceea ce a fost deja obținut de cel în cauză, de pildă, privarea de relațiile cu mama (Miftode V., 2003) (Tereza Bulai, p. 57).

Se sugerează că toți cei care suferă de orice tip de tulburare psihiatrică prezintă alternări ale capacității de a stabili relații afective strânse și apropiate care își au originea în contactul timpuriu, deficitar cu mama.

Conceptul de privare maternă a câștigat o largă recunoaștere și a fost acceptat drept cauză a unor manifestări diverse, precum: întârzierea dezvoltării mentale, delincvența, depresia, forme acute de stres, psihopatia, lipsa de afecțiune (Șoitu C., 2002, p. 223) (Tereza Bulai, p. 58)

„Dragostea mamei este la fel de importantă pentru sănătatea mentală cum sunt vitaminele și proteinele pentru sănătatea fizică”.

În lipsa unei asemenea imagini puternice dezvoltarea copilului este periclitată, iar evoluția lui spre o viață de adult firească afectiv este pusă sub semnul întrebării. Stabilirea și forța personalităților adulte își au originea în stabilirea și profunzimea sentimentelor de atașament afective în timpul copilăriei (Tereza Bulai, p. 58).

Starea de atașament vizează în fapt toate vârstele, dar manifestările cele mai clare se observă din timpul copilăriei. Relațiile de atașament au misiunea de a proteja persoana mai slabă, vulnerabilă, în raport cu factorii externi sau interni.

Despărțirea de mamă a copiilor la vârste mici determină manifestările pe care le au, devin morocănoși, deprimați sau fără chef de nimic, le dispare apetitul de joacă.

Astfel, după mai multe decenii de experimentări s-a ajuns la concluzia că cel mai bine pregătit pentru viața de adult este copilul crescut de proprii părinți, alături de frați și surori, în același mediu familial. În afara familiei, copilul este de regulă nefericit, descriminat și incapabil să se atașeze de alte persoane.

3.5. Consecințele psihologice reflectate asupra copiilor sau „Copiii singuri acasă”

O zi din viața unui copil cu părinți plecați

„Se trezește dimineața și nimeni nu i-a pregătit micul dejun, cu o mână mănâncă ce e la îndemână, cu cealaltă își îndeasă îm ghiozdan cărțile și caietele cu temele poate nefăcute. Alege din maldărul de haine ce nimerește și pleacă spre școală. Dacă are chef, ajunge și la ore. Dacă se întâlnește pe drum cu „gașca” în care a învățat să fumeze, amână pe altădată mustrările profesorilor. Oricum n-are cine să-l laude dacă ia notă mare. După ce pierde toată ziua cu nimicuri amăgitoare, se-ntoarce acasă, îi minte pe cei cu care a fost lăsat că n-are teme de făcut, mai pierde ceva vreme uitându-se poate la televizor, apoi adoarme întrebându-se când o să-l sune mama sau tata și dacă părinții lui se mai gândesc la el.”

Doi din trei copii care au părinții plecați la muncă în străinătate resimt acut lipsa dragostei acestora. Copiii respectivi, spun psihologii și sociologii, dezvoltă personalități dezarmonice și, în consecință, este posibil ca, odată ajunși la maturitate, să formeze o generație de adulți cu probleme de integrare socială.

Copiii ai căror părinți au plecat la muncă, în străinătate, orfanii cu părinți, rămân în grija unor mame sau, de ce nu, tați surogat.

Circa 10% dintre acești copii rămân singuri acasă. În cele mai fericite cazuri, primesc atenția unei rude, mai îndepărtate. Vorbim despre copii care învață de la 6-7 ani să aibă grijă de ei și, de ce nu, de frații mai mici.

Circa 30% dintre copiii ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate sunt lăsați în grija bunicilor, care de multe ori nu reușesc să suplinească rolul unui părinte. Și bunicii recunosc că vremurile sunt altele…că nu mai crești un copil astăzi, așa cum îl creșteai în urmă cu 20-30 de ani. Sute de mii de copii au măcar un părinte plecat de acasă.

În urma acestei situații de copii singuri acasă, enumerăm câteva efecte:

pericolul este mai mare la copiii mici, a căror personalitate se formează de la început dizarmonic;

mulți dintre ei au tulburări de somn, devin agresivi, nu au încredere în ei – din cauza lipsei modelului parental;

copiii din ciclul primar încep să mintă, să frecventeze grupuri stradale pentru că nu mai pot comunica bine cu ceilalți membrii ai familiei, încep să fie agresivi și labili emoțional;

elevii de gimnaziu, din cauză că rămân nesupravegheați de părintele de care obișnuiau să asculte, pot deveni agresiv verbal și fizic, din cauza frustrărilor, a anxietății și marginalizării care încep să se manifeste. Aceste nereguli pot fi recuperate cu consiliere serioasă;

un copil din zece chiulește de la școală în mod constant după plecarea părinților la muncă în străinătate, iau note mici și pot ajunge chiar la abandon școlar. E drept că o parte din copiii celor plecați duc o viață mai bună grație banilor pe care îi trimit părinții. Și totuși, spun psihologii, banii nu țin locul afecțiunii;

pe termen lung, această generație de copii lipsiți de iubirea părinților și de armonia familiei poate deveni una de adulți-problemă. Psihologii nu exclud posibilitatea ca unii să devină infractori;

agresivitatea multor copii din generația „Singur acasă”, refuzul lor de a accepta că au probleme, durerea cauzată de lipsa părinților îi transformă, la maturitate, într-o generație de adulți neintegrați social;

copilul care crește fără părinți sau numai cu unul dintre ei va deveni un adult care nu va înțelege sensul căsătoriei, nu vor avea încredere în instituția căsătoriei și, în general, în oameni;

psihologii spun că adulții care au fost în preadolescență „singuri acasă” vor dori, în general, meserii care să le aducă bani rapid: fotbalist, fotomodel, cântăreț, dansatoare. Cei care au fost abandonați de mici își doresc mai degrabă meserii prin care să împartă dreptatea, cum ar fi cea de polițist;

puțini dintre cei plecați cu lunile la muncă știu să aleagă soluții pentru copiii rămași în țară. Lipsa informațiilor este frapantă, adulții neavând cunoștință de existența consultanților, a organizațiilor non-guvernamentale de la care ar putea primi câteva sfaturi. Sunt copii care ajung în centre de plasament, pentru că părinții plecați la lucru peste hotare „au uitat” că au acasă niște suflete care au nevoie de ei.

Măsurile care ar trebui luate la nivel central, ar trebui să fie asigurarea unor venituri decente pentru familiile foarte sărace, acordarea de stimulente financiare sau în natură, dar și mai mare numărul de asistenți sociali care să se ocupe de copiii rămași aacasă astfel încât efectele emigrării asupra lor să fie în număr cât mai mic.

În Danemarca există un asistent la fiecare 240 de locuitori. În Finlanda, raportul e de 1 la 1.8. În România e relativ același, dacă numărăm diplomele, însă mai bine de jumătate din absolvenți se orientează către alte posturi.

În România sunt inspectorate școlare și organizații neguvernamentale care se ocupă de prevenirea și combaterea traficului de persoane, de micșorarea efectelor migrației asupra elevilor, de prevenirea abandonului școlar și a delincvenței printre elevii cu părinți plecați.

3.5.1 Neglijarea copiilor

Problema copiilor care au rămas acasă în supravegherea altor persoane este cum sunt educați și îngrijiți.

Există cazuri în care copilul lăsat în grijă este neglijat din toate punctele de vedere.

Neglijarea reprezintă eșecul constant în a răspunde nevoilor fizice și psihologice de bază ale copilului având efecte negative asupra dezvoltării copilului (Tereza Bulai, p. 64-65).

Neglijarea mai este considerată de unii autori ca o formă specifică de abuz și este definită ca fiind incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică precum și de limitare a accesului la educație („Organizația Salvați Copiii”).

Neglijarea mai este definită ca reprezentând condițiile în care persoana responsabilă de îngrijirea copilului, fie intenționat fie din neatenție, permite copilului să experimenteze suferințe care pot fi evitate și /sau nu reușesc să asigure una sau mai multe condiții care sunt esențiale pentru dezvoltarea capacităților fizice, intelectuale și emoționale ale unor persoane (Constantin Mădălina, 2004, p. 39) (Tereza Bulai, p. 65).

Neglijarea pune în pericol dezvoltarea normală a copilului, iar cele mai grave forme de neglijare sunt:

neasigurarea unei alimentații adecvate nevoilor de dezvoltare ale copilului;

neglijarea curățeniei și a siguranței locuinței;

neglijarea supravegherii copilului;

neglijarea stării de sănătate a copilului;

neglijarea educației școlare, insuficienta supraveghere și abandonul copilului;

privarea copilului de afecțiune și comunicare (Constantin M.; Tereza Bulai, p. 65).

Autoarea Carmen Ciofu este de părere că neglijarea copilului este favorizată de următoarele împrejurări:

atitudini parentale perturbate;

particularitățe nefavorabile ale copilului;

situații nevrotigene sau stresante;

boala afectivă a îngrijitorului;

complexele de inferioritate ale îngrijitorului;

frustrarea și anxietatea acestora.

Neglijarea fizică este cu atât mai gravă cu cât copilul este de vârstă mai mică și deci mai dependent de îngrijirea adultului.

Neglijarea emoțională constituie un alt aspect al neglijării copilului de către persoana de îngrijire, indiferent de statutul acesteia: rudă, părinte, vecin, prieten.

Aceasta constă în lipsa unor interacțiuni normale de îngrijire a copilului, cu grave consecințe pentru dezvoltarea afectivă și cognitivă a copilului.

Neglijarea emoțională își manifestă consecințele foarte precoce, încă din primul an de viață (Tereza Bulai, p. 65-66).

3.5.2. Lipsa controlului parental și comportamentul deviant

În această categorie se includ copiii și adolescenții ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, ei rămânând în grija altor persoane.

Cu privire la delincvență, un loc important îl dețin minorii și adolescenții care sunt lipsiți de siguranță, armonie și stabilitatea unei familii.

Se observă cum lipsa părinților, a autorităților, a supravegherii și afecțiunii venite de la aceștia, influențează dezvoltarea psiho-socială a copilului.

Nevoile de bază ale copilului rămân într-un anume mod neîmplinite ori sunt înlocuite cu o cantitate de bani sau daruri materiale pe care le trimit părinții adesea din străinătate.

Efectele se observă în rândul copiilor și adolescenților prin acte delincvente: abandon școlar, furt, comportament de grup sau de bandă, inadaptare școlară, tulburări de conduită.

Abandonul școlar. Cei mai mulți dintre copiii ai căror părinți sunt plecați și care au rămas în grija altor persoane ajung să abandoneze școala sau să intre în anturaje periculoase.

Abandonul școlar reprezintă o formă definitivă de devianță școlară. El presupune renunțarea la sistemul educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns. O altă cauză care se mai adaugă la abandonul școlar este lipsa de supraveghere și autoritate parentală provocată de fenomenul migrației externe.

În esență devianța definește orice tip de comportament care se opune oricărui tip de comportament convențional acceptat.

Din această perspectivă, devianța cuprinde infracțiunile, delictele, abaterile și devierile.

În aceeași măsură, devianți sunt acei indivizi care refuză să trăiască în conformitate cu regulile impuse pe care le respectă majoritatea dintre noi. Ei sunt delincvenți, violenți, consumatori de droguri, sau oameni ai străzii care nu se potrivesc cu majoritatea oamenilor care au definit drept standarde normale de acceptabilitate (Giddens A., 2009) (Tereza Bulai, p. 66-67).

Teoriile care privesc mediul pornesc de la faptul că devianța nu este stare a personalității, ci o conduită care se învață în contact cu semenii.

3.5.3. Delincvența juvenilă

Cuvântul delincvență are origine etimologică latină venind de la delinquere = a fi de vină, a greși.

Dacă se mai adaugă latinescul juvenis (tânăr) atunci delincvența juvenilă reprezintă ansamblul abaterilor și încălcărilor de norme sociale sancționate penal săvârșite de un minor până în 18 ani.

Cauzele delincvenței juvenile sunt diverse, dintre ele ar putea fi lipsa de supraveghere și privarea afectivă, până la cauze de natură individuală, biologică.

Ele exercită o influență deosebită asupra minorului care nu dispune încă de mecanisme specifice de filtrare și evaluare a tuturor influențelor exterioare.

După Vasile Preda, factorii care predispun la comportament antisocial sunt de două tipuri: interni și externi.

Factorii interni țin de potențialitățile și structura neuro-psihică a copilului și tânărului, de unele particularități ale personalității în formare. Aceștia s-au format sub influența factorilor externi (de mediu, familiali).

Factorii externi sunt factori socio-culturali, economici, socio-afectivi și educaționali din cadrul micro/macrogrupurilor umane în care trebuie să se integreze copilul și tânărul începând cu familia pentru formarea pentru formarea personalității acestora (Preda V., 1981) (Tereza Bulai, p. 71).

Cele mai frecvente explicații cauzale ale comportamentului delincvent la copii se centrează în jurul factorului economic și al celui educațional: familia și școala.

După unii cercetători, cauzele delincvenței juvenile legate de familie ar fi:

un slab control exercitat asupra copilului;

lipsa de comunicare și coeziune familială;

afecțiunea mamei și disciplina impusă de tată;

modele educaționale neadecvate;

familii în derivă (consum de alcool, droguri, violență, separare);

abandonul familial.

Un alt autor, Albert Ogien, împarte cauzele în trei categorii și anume:

cauze individuale;

cauze care țin de mediu;

cauze de natură socială care includ marile instituții sociale ce contribuie la socializarea și integrarea tânărului și la asigurarea ordinii sociale: media, familia, școala, biserica și alte instituții ale statului cu o influență hotărâtoare asupra minorului (Ogien A., 2002) (Tereza Bulai, p. 72).

Toate aceste instituții au următoarele atribuții față de educația și formarea minorilor sau tinerilor lipsiți sau nu de ocrotirea părintească, și anume:

administrația publică locală – este responsabilă de serviciile de educație și sănătate; deține un buget constituit din contribuțiile membrilor comunității care îi oferă o posibilitate mai mare de soluționare a problemelor locale; cunoaște cel mai bine oamenii și evenimentele din comunitate;

biserica este unul dintre cei mai importanți subiecți comunitari. Pe contribuția acesteia se mizează din următoarele considerente: este un punct de reper în educația morală și comunitară a copilului și se implică activ în sensibilizarea populației referitor la relațiile părinte-copil, promovarea unor comportamente morale atât pentru părinți, cât și pentru copii;

având ca obiectiv creșterea unor generații sănătoase, se impune stabilirea unei colaborări dintre administrația publică locală, instituțiile școlare și instituția medicală pentru a identifica copiii rămași fără supraveghere ce necesită asistență medicală;

în dezvoltarea programelor de educație preventivă și cultivarea comportamentelor pro-sociale, este necesară participarea poliției, având ca grup țintă copiii din familii dezintegrate în vederea informării corecte asupra consecințelor comportamentului anti-social. În cazul în care copiii din această categorie sunt antrenați în acțiuni antisociale se impune implicarea tuturor actorilor comunitari întru elaborarea unui program de reabilitare și reintegrare în familia lărgită, instituțiile școlare. Analiza datelor referitoare la delincvența juvenilă relevă faptul că în ultimii ani situația la capitolul infracțiuni comise de către minori este influențată de condițiile în care cresc și sunt educați copiii. E regretabil faptul că s-au produs schimbări atât în structura cât și în modul de exercitare a rolului educativ de către familie și instituțiile comunitare;

cercetarea Respectarea drepturilor minorilor în locurile de detenție efectuată de Institutul de Reforme Penale încearcă să determine structura familiilor celor 262 de minori delincvenți intervievați. Din numărul total de minori care au săvârșit infracțiuni, 18% provin din familii dezintegrate cu unul sau ambii părinți plecați peste hotare. Copiii din familii dezintegrate simt nevoia să fie recunoscuți, acceptați și stimulați atât de către cei de o vârstă cu ei, cât și de adulți, afilierea la un grup reprezentând o posibilitate sigură de a-și manifesta și realiza dorințele și aspirațiile. Prin contactul cu respectivele grupuri, tânărul își dezvoltă capacitățile și aptitudinile, asimilând și interiorizând o serie de valori și norme specifice grupului, care nu întotdeauna sunt în concordanță cu valorile și normele sociale. Lipsa părinților și a controlului din partea lor, modul de petrecere a timpului liber este un teren fertil pentru infracționalitatea în rândul tinerilor.

Fenomenul infracționalității juvenile implică o serie de probleme complexe la nivel individual, familial și comunitar. A contribui la efortul educativ în formarea unei generații sănătoase este o responsabilitate pe care trebuie să și-o asume acești factori.

În principiu, nu există copii vinovați, ci copii și adolescenți victime ale mediului lor, care trebuie ocrotiți, reeducați și reintegrați de și în comunitate. (www.monitorulneamt.ro)

Un control parental lipsit de autoritate exacerbează la copil tendințe de agresivitate cu cele două tipuri de manifestări majore:

crizele de mânie;

negativismul.

Un astfel de control îl întâlnim fie în cazul unor părinți indulgenți, fie în cazul în care atunci când lipsesc părinții.

Crizele de mânie sunt tulburări de comportament, apărute ca urmare a conflictului dintre personalitatea copilului în plină afirmare și atitudinea permisivă a îngrijitorilor.

Negativismul se înscrie în același timp de manifestări și în cazul preșcolarului, este strâns legat de sindromul acut de separe a părinților de copii. În afară de aceasta, el exprimă dominare parentală ineficientă, permisivitate excesivă, lipsă de autoritate din partea părinților și persoanelor de îngrijire (Ciofu Carmen, 1989, p. 180-181) (Tereza Bulai, p. 72)

3.6. Efectele directe și indirecte ale plecării părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare

Migrația părinților nu acționează întotdeauna direct asupra copiilor, ci indirect prin producerea unor efecte care conduc la disoluția familiei. O categorie de copii care sunt cei mai expuși riscurilor de diverse forme sunt cei care provin din familii destrămate și în special atunci când mama este cea care pleacă la muncă în străinătate în aceste situații este cel mai probabil ca să se producă abandonul copiilor săi expunerea acestora la abuzuri din partea adulților în grija cărora rămân.

O consecință directă a migrației părinților este cea a privării copilului de afectivitatea parentală și de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia. În condițiile plecării părinților pe perioade mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu au capacitatea și/sau competența de a oferi sprijinul emoțional și educativ aceste două consecințe pot produce la rândul lor efecte negative în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.

Efectele negative identificate prin această cercetare și prezentate în această lucrare sunt probabil asemănătoare ai cele întâlnite în general în cazul copiilor care provin din familii dizolvate fie prin divorț, fie prin decesul unuia dintre părinți, astfel încât copiii cu părinți plecați în străinătate sunt o categorie suplimentară expusă unor riscuri. Atenția comunităților prin intermediul în special al școlii, dar și al instituțiilor de protecție a drepturilor copilului, trebuie să se concentreze asupra acestor categorii de copii în aceeași măsură ca și asupra copiilor proveniți din familii foarte sărace, destrămate sau în care părinții pur și simplu nu-și exercită rolurile pe care le presupune statutul de părinte.

~Devianța școlară~

Noțiunea de devianță școlară este slab precizată în literatura de specialitate. În practică, există o serie de noțiuni care se suprapun sau încearcă să se înlocuiască devianța școlară: indisciplină, rezistență școlară, inadaptare școlară, tulburări de conduită și de caracter, delincvență școlară.

Sunt o serie de conduite constante legate de adeverința școlară, absenteismul, rezultatele școlare slabe, limbaj obscen, dezinteres și lipsă de respect față de autoritatea școlară.

Câteva forma de manifestare ale devianței școlare:

fuga de la școală reprezintă o conduită de tip evazionist având o motivație precisă și putând interveni în situații tipice. Cauzele ce determină fuga de la școală apar ca manifestare a fobiei școlare, o influență mare o au caracteristicile mediului familial;

absenteismul școlar, este o consecință a unor probleme sociale. Poate fi provocat de părinți, un mediu care induce în primul rând o variabilă culturală. În cadrul familiei se amintesc factori etiologici: părinți care nu controlează și nu reacționează la absențele copiilor, părinți care controlează și nu reacționează la absențele copiilor, părinți care sunt bolnavi cronic, dependenți de alcool sau droguri, părinți hiperanxioși sau imaturi care țin copilul acasă pentru a-l proteja sau părinți care lipsesc complet de acasă și chiar nu au cum să țină evidența copilului dacă merge la școală sau nu pentru că sunt plecați din țară.

3.6.1 Efectele migrației în educație

Aceste efecte pot fi considerate mai degrabă consecințe indirecte ale plecării părinților in străinătate. Atunci când apar ele sunt produse de lipsa de supraveghere din partea familiei și pe fondul privării de afectivitate parentală.

În afară de rolul său tradițional, școala este un element important în oferirea de servicii sociale elevilor, chiar dacă de multe ori acest lucru se întâmplă mai mult tacit decât explicit. Rolul școlii este cu atât mai relevant în cazul celor ai căror părinți (unul sau amândoi) sunt plecați în străinătate. De aceea este important să analizăm cum relaționează cu școala copiii rămași acasă și obiectivul analizei cuprinsă în această secțiune este să identificăm potențialele probleme în domeniul educației ce apar ca urmare a plecării părinților în străinătate.

Parțial, succesul școlar este influențat de resursele familiei copilului (financiare, educaționale, timp liber, atenție și ajutor acordat copilului pentru munca școlară, sprijin afectiv, supraveghere).

Plecarea unui părinte sau a amândurora în străinătate pentru o perioadă mai lungă de timp poate determina apariția unor probleme în performanța școlară în măsura în care funcțiile îndeplinite de părinți nu sunt preluate de altcineva (părintele rămas singur, familia extinsă, persoana sau familia în grija căruia a rămas copilul). Pe astfel, este posibil ca efectele negative ale plecării unui părinte în străinătate să poată fi diminuate prin acțiunea altor factori incluzând efectele pozitive ale plecării cum ar fi creșterea nivelului de trai, posibilitatea mai ridicată pentru copil de a călători în afara țării și contactul cu o altă cultură. Plecarea părinților în străinătate este asociată cu un ușor impact negativ asupra rezultatelor școlare. În plus, familiile cu părinți plecați sunt caracterizate și de alte trăsături (educație și ocupație parentală scăzută, comunicare cu părinții mai proastă) care pot acționa negativ asupra performanțelor școlare. Acești factori nu afectează doar performanțele școlare ale copiilor din familii cu părinți emigranți, ci toți copiii, indiferent de structura familiei din care provin.

În aceste codiții se ridică întrebarea dacă plecarea părinților are un efect negativ direct asupra performanțelor școlare (efectul sau cel puțin o parte din efect se datorează exclusiv plecării unuia sau ambilor părinți și nu se datorează altor caracteristici ale familiei sau copilului) sau efectul negativ este doar indirect (se datorează în totalitate nivelurilor mai scăzute de educație și prestigiu ocupațional al familiei, comunicării mai proaste cu familia, etc). Pentru a răspunde la această întrebare, am estimat efectul plecării în străinătate a unuia sau ambilor părinți asupra mediei generale a copilului mai întâi fără a lua în calcul nici o altă trăsătură a familiei și apoi ținând cont de caracteristici ale familiei care pot contribui la scăderea rezultatelor școlare în orice situație (pentru orice copil, indiferent de structura familiei din care provine).

Deci, familia poate avea influențe asupra rezultatelor copilului; dar nu numai în contextul emigrării, ci și în alte modalități.

În plus, structura familiei poate avea influențe asupra rezultatelor școlare ale copiilor. Experiența morții unui părinte, a divorțului sau separării în familie pol avea consecințe pentru bunăstarea psihologică atât a copilului cât și a părintelui în grija căruia rămâne copilul, afectând negativ performanțele școlare. În mod similar, calitatea relațiilor în familie (cât de bine se înțeleg părinții și cât de bine comunică copilul cu părinții) poate contribui la crearea unui mediu stabil și nestresant pe fondul căruia copiii sunt mai înclinați și mai interesați să-și îmbunătățească performanțele școlare. De asemenea, numărul mare de copii în familie este nu numai un indicator al diluării resurselor (atât materiale cât și de atenție acordată copilului) dar și un indicator al unui statut socioeconomic mai scăzut, asociat în general cu rezultate școlare mai scăzute. Copiii din familii destrămate și din familii cu număr mare de copii sunt de asemenea expuși unui risc mai mare de comportamente-problemă și comportamente delincvente, parțial și datorită gradului mai scăzut de supraveghere. Aceste comportamente pot afecta negativ performanțele școlare.

Atitudinea copilului față de școală (plăcerea cu care merge la școală și importanța asociată școlii în general și notelor bune în special) poate contribui la motivația copilului de a avea performanțe școlare bune. Un alt factor important care poate fi influențat de caracteristicile familiei, dar este în final o trăsătură a copilului este legat de deprinderile de muncă școlară – dacă elevul are un program regulat de studiu atunci când stă acasă, dacă își face temele și cât timp alocă pentru teme și studiu școlar, și conștiinciozitate. Aceste trăsături pot fi extrem de importante pentru succesul în școală – nu numai pentru că ele contribuie la dezvoltarea cognitivă a copilului dar și pentru că acestea sunt trăsături pe care profesorii le recunosc cu ușurință, le apreciază pozitiv și drept urmare le răsplătesc cu note bune.

Capitolul IV. Concluzii. Soluții

4.1. Concluzii

… din cauza evoluției demografice a României

În prezent, problema declinului demografic al României se află pe agenda publică. Cartea Verde a Populației, elaborată de Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare în cooperare cu Fondul ONU pentru Populație atrage atenția asupra gravității problemei. Nu este vorba doar de pierderea numerică datorată migrației (care poate fi doar estimată și despre care nu se poate spune cu siguranță în ce măsură este definitivă), ci și despre sporul natural negativ înregistrat în România începând cu anul 1992. Scăderea ratei fertilității are ca efect nu doar scăderea numerică a populației, ci și modificarea structurii pe vârste a acesteia. Îmbătrânirea populației României atrage după sine probleme economice și sociale importante, dintre care poate cea mai importantă este dezechilibrul între numărul celor care vor contribui la sistemul de pensii și la cel sanitar, pe de o parte, și cei care vor beneficia de ele, pe de altă parte.

Dacă migrația se permanentizează, ea riscă să sporească declinul populației. Important este de reținut faptul că nu este vorba despre o scădere a populației pur ;i simplu, ci pe anumite categorii de vârstă, accentuând procesul de îmbătrânire a populației. Privind Grafic 5, putem observa că cea mai însemnată parte a migranților în Spania (și nu există motive pentru care să credem că lucrurile nu stau în mod similar și În același timp, observăm că aproximativ 37% dintre migranți se află în intervalul de vârstă cu fertilitatea cea mai mare (20-29 ani). Comparând aceste date cu proporția de 16% pe care o deține această categorie în România, putem înțelege că ne aflăm în fața unei probleme reale. Proporția copiilor este într-adevăr încă mică în rândul migranților față de populația României, însă ne putem aștepta la o creștere a ei fie prin reîntregirea familiilor, fie prin nașterea de copii în Spania. În anul 2005, în Spania s-au născut 6.903 de copii din mame românce, dintre care 5.252 aveau ambii părinți români. Grafic 6 arată evoluția numărului de copii născuți din mame românce în Spania.

Chiar dacă acești copii sunt cetățeni români, ei au șanse mari să devină cetățeni spanioli și să se integreze în societatea spaniolă mai ușor chiar decât în cea română. Pierderea demografică rezultată este cu atât mai gravă cu cât vine pe fondul unei situații de criză deja existente.

Grafic 5. Structura pe vârste a populației migranților români în Spania comparată cu cea a populației României. Datele reprezintă procente din populația migranților, respectiv a României (date MTAS și INSSE pentru anul 2005)

□ Migranți în Spania

■ Populația României

… din cauza migrației de revenire

Pentru migrația românilor în Spania încep deja să se pună probleme care țin de maturizarea unui flux. Migrația de revenire este un tip de migrație care merită discutat din perspectiva unei secvențe viitoare, mai lungi, de timp.

În România se discută în ultima vreme, ca și în cazul celorlalte țări nou intrate în UE, despre nevoia de forță de muncă pe piața internă, în mod particular în anumite sectoare economice. Una dintre soluțiile, deocamdată mai degrabă așteptată a se realiza de la sine, este migrația de revenire a românilor care muncesc în străinătate. Avantajele sale, strict din punct de vedere al pieței forței de muncă în raport cu alte soluții de migrație posibile, sunt destul de evidente. Probabilitatea ca acest tip de deplasare să se dezvolte, mai ales în viitor, este și ea o chestiune evidentă. Intrarea României în Uniunea Europeană și întreaga concepție legată de circulația forței de muncă (în ciuda restricțiilor temporare) în spațiul european vor favoriza probabil procesul. întrebarea este dacă în categoria celor care revin/vor reveni discutăm despre familii, și mai ales, familii cu copii? Sau dacă, dintr-o perspectivă de timp mai lungă, discutăm despre indivizi născuți și crescuți în Spania? Ce fel de copii sau tineri vor reveni? O categorie de cetățeni bilingvi care s-ar putea integra în ambele societăți (română și spaniolă) fără probleme sau mai degrabă o generație de cetățeni europeni, români sau spanioli, de limbă spaniolă/eventual „romaniolă", care își va căuta identitatea între două spații fără să aparțină nici unuia? Problemele pe care am încercat să le semnalăm discutând despre „ce fac copiii români în Spania", pornind de la cele de învățare corectă a limbii române, par să sugereze că prima variantă, cea a migranților liberi de constrângeri culturale nu este tocmai cea plauzibilă, cel puțin pentru o bună parte a actualilor copii implicați în migrație.

6: Evoluția numărului de copii născuți pe teritoriu spaniol din mame românce

2000 2001 2002 2003 2004 2005

… din cauza circulației copiilor (în care sunt implicați și copiii)

Dacă am încercat să demonstrăm că circulația adulților pentru muncă nu este tipul de deplasare care să atragă copiii în migrație, totuși nu putem să pierdem din vedere că există cazuri în care discutăm despre un alt fel de circulație, cea a copiilor. Nu putem face nici un fel de considerație asupra dimensiunii unui asemenea fenomen. Totuși, el există. Există reîntregiri temporare: fie părinții nu pot susține întreaga familie în Spania, fie copiii nu reușesc să se adapteze. Perioada de probă poate conduce la un eșec soldat cu reîntoarcerea copiilor în țară și reluarea procesului într-un moment ulterior. Nu ar fi firesc să ne întrebăm ce se întâmplă cu copiii în aceste cazuri? Plimbați între două lumi au realmente șanse de a se adapta într-una dintre ele? Cât și după ce principii se va definitiva procesul educațional în cazul acestor copii? Pentru ce societate vor fi ei pregătiți?

În mod paradoxal, întrebarea de la care am pornit, „ai cui sunt copiii?", nu are probabil un răspuns clar acum. Copiii sunt români prin naștere dar, cu siguranță, mulți dintre ei, spanioli prin adopție. Lumea în care trăiesc le dă, celor mai mulți dintre ei, dreptul de a alege dacă vor deveni ca adulți cetățeni români sau spanioli. Concluzia care ne interesează este că libertatea lor de alegere trebuie ajutată pentru a deveni una fără consecințe negative. Indiferent de opțiune, copiii români au nevoie de propria lor limbă, de propria lor cultură așa cum au nevoie de integrare în lumea spaniolă în care, pentru moment, trăiesc.

Important este să conștientizăm că migrația românilor, în formele specifice în care s-a dezvoltat a permis apariția copiilor în migrație și, mai mult decât atât, în mod probabil, fenomenul va cunoaște o creștere în viitorul apropiat. Consecințele deplasării sau apariției acestor copii sunt pentru moment puțin vizibile. Totuși, într-un viitor mai îndepărtat, cel puțin din perspectiva unei situații demografice caracterizată ca una „de criză", din perspectiva unei probabile migrații de revenire a românilor sau din perspectiva circulației între cele două spații, de origine și destinație, migrația copiilor merită atenție.

Preocuparea recentă pentru situația copiilor români din străinătate (Caseta 1), poate fi considerată un început în seria unui efort care are nevoie de susținere pe termen lung.

Educația părinților se regăsește și ea printre factorii importanți care influențează rezultatele școlare.

Gradul de supraveghere se regăsește printre predictorii mai importanți ai rezultatelor școlare – probabil pentru că este un factor important care determină comportamente responsabile ale copiilor și descurajează comportamentele delincvente dar și pentru că un grad înalt de supraveghere denotă interesul familiei față de copil și succesul părinților sau familiei în impunerea regulilor în relațiile lor cu copiii.

Analizele prezentate au arătat că plecarea a cel puțin unuia dintre părinți în străinătate este într-adevăr asociată cu rezultate școlare ale copiilor rămași acasă ceva mai slabe decât ale copiilor fără părinți emigranți, însă această performanță școlară mai slabă se datorează aproape în totalitate statutului socio-profesional în medie mai scăzut al acestor familii (niveluri medii de educație parentală și prestigiu ocupațional parental mai scăzute) și structurii acestor familii (tind să fie în proporție mai mare familii în care părinți sunt separați, divorțați sau văduvi). Aceasta nu înseamnă că elevii din familiile cu părinți emigranți nu reprezintă un grup cu risc mai mare de insucces școlar, ci pur și simplu că riscul de a avea rezultate școlare mai slabe este aproximativ același ca și în cazul copiilor care provin din familii destrămate și cu statut socio-profesional scăzut dar în care nici unul dintre părinți nu este emigrant) .Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinți are un efect negativ asupra rezultatelor școlare independent de orice alte influențe luate în calcul aici (care includ, pe lângă profilul socio-demografic al familiei, și relații de comunicare în familie, atitudinea copilului față de școală, grad de supraveghere și delincvență, și deprinderi de muncă școlară ale copilului). Acest rezultat sugerează că dintre doi copii care provin din medii identice din aceste puncte de vedere, cel care are ambii părinți plecați în străinătate va avea rezultate școlare mai slabe.

O concluzie încurajatoare este aceea că factorii care determină succesul școlar operează în aproximativ același mod și cu intensități similare atât în grupul de copii fără părinți plecați în străinătate, cât și în grupurile de copii cu părinți emigranți. Există o excepție importantă în cazul copiilor cu cel puțin un părinte plecat în străinătate: deși plecarea unui părinte tinde să sporească dotarea materială a gospodăriei, efectul acestei dotări materiale asupra rezultatelor școlare nu este la fel de mare ca cel din grupul de copii fără părinți emigranți.

În urma analizelor efectuate, s-a ajuns la următoarele puncte de vedere:

• Copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au, din punct de vedere al procesului de educație, un profil asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărțirii părinților sau a decesului dintre ei. Acest lucru arată că, deși plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale unei despărțiri pe termen lung sau definitive.

• În cazul copiilor ai căror părinți se află plecați la muncă în străinătate, crește riscul de a se înregistra situații ce pot conduce la probleme legate de procesul de educație: copii care vin cu mai mică plăcere la școală, au rezultate mai slabe, acumulează mai multe absențe, au mai des nota scăzută la purtare și corigențe. Strict statistic numărul celor ce ajung în astfel de situații nu este atât de mare încât să vorbim de un fenomen la scară națională, dar este clar că sunt necesare măsuri care să preîntâmpine acest risc.

• Plecarea unuia dintre părinți la muncă în străinătate are o influență pozitivă asupra perspectivelor concrete ale copiilor și ei cred în mai mare măsură că după terminarea clasei a opta vor continua studiile și mai ales că acestea vor fi la liceu. Cel mai probabil acest lucru se datorează creșterii veniturilor și contactului cu alte modele culturale, ceea ce conduce la o valorizare mai mare a educației. La nivelul dorințelor, constatăm însă că unii dintre elevi ar vrea mai degrabă să se alăture părinților în străinătate.Cei mai expuși riscului de a întrerupe studiile în favoarea părăsirii țarii sunt băieții.

• Tentația plecării în străinătate, mai ales dacă acolo se află deja un părinte sau măcar o rudă, induce un risc de întrerupere a studiilor după încheierea ciclului gimnazial, risc la care sunt expuși mai ales băieții cu rezultate mai slabe la învățătură, provenind din familii cu venituri mai mici și capital educațional mai puțin, locuind în principal în zona rurală, în orașe mici sau orașe foarte mari.

În ce măsură absența temporară a unuia sau ambilor părinți determină o diminuare a controlului asupra copiilor și favorizează apariția unor comportamente deviante la copii? O iau copiii pe căi greșite în timpul în care părinții lucrează în străinătate?

Absența părinților nu înseamnă neapărat absența controlului asupra copiilor. Ceilalți membrii adulți ai familiei sau chiar și frații mai mari pot controla ceea ce face copilul ai cărui părinți sunt plecați în străinătate la muncă.

Chiar dacă diferențele între copiii de migranți și cei de non-migranți simt relativ mici în ce privește comportamentele deviante, putem afirma că plecarea părinților reprezintă totuși un factor de risc. Controlul insuficient asupra copiilor din partea celorlalți adulți din familie, alături de problemele de natură emoțională produse de lipsa afectivității parentale și, în plus, creșterea accesului la diverse oportunități pe măsură ce veniturile din străinătate determină o creștere a bunăstării materiale, sunt în măsură să dezvolte la copii și adolescenți anumite tendințe deviante.

Este sănătos să se recunoască din start că părăsirea țării, dislocarea din mijlocul rudelor, prietenilor, amintirilor este un lucru dureros.

În acest context este bine de știut că păstrarea unei comunicări deschise cu familia este foarte importantă.

În inerentele momente de impas pe drumul către noua identitate, ea va reprezenta un foarte important punct de sprijin, de multe ori chiar unicul punct.

Experiența emigrării supune cuplul unei presiuni noi și de o amploare nebănuită, acționând fie ca un dizolvant, fie ca un liant în relațiile dintre soți sau dintre părinți și copii.

Copiii care au părinții plecați în străinătate reprezintă un grup vulnerabil aflat în situație de risc. Situația de risc este plasată la nivelul consecințelor negative cauzate de absența părinților.

Părintele plecat poate avea drept consecință un sentiment de însingurare a copilului pentru o anumită perioadă de timp. Sentimentul de deprimare poate fi atenuat dacă copilul a fost obișnuit să trăiască într-o familie extinsă.

Lipsa interesului pentru școală, cât și pentru preocupările extrașcolare poate fi o consecință directă a absenței părinților, însă interesul scăzut pentru performanță școlară nu poate fi explicat doar printr-un singur factor cauzal.

Absența unui model parental care să orienteze copilul asupra valorilor este în strânsă legătură cu vârsta pe care o avea copilul în momentul plecării părinților.

În momentul absenței părinților, rolul de socializare le revine bunicilor sau rudelor apropiate, rol care poate fi îndeplinit optim de persoanele care nu au o vârstă înaintată.

Aceste consecințe negative cauzate de absența părinților nu sunt general valabile pentru fiecare caz tratat singular și variază în intensitate în funcție de durata de timp a plecării părinților din gospodărie, gradul de afinitate existent între rude (bunicii sau alte rude până la gradul IV inclusiv) și copii care i-au fost încredințați.

Soluțiile în scopul rezolvării problemelor cu care se confruntă copii ai căror părinții sunt plecați la muncă în străinătate se plasează la nivelul identificării actorului care ar trebui să rezolve problema sau să reducă impactul fenomenului: instituțiile statului. Primul pas identificat este constituit de crearea unui cadrul legislativ în conformitate cu realitatea existentă.

Toate aceste consecințe subliniază faptul că această categorie-copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate – reprezintă un grup vulnerabil.

Dar fenomenul migrațiilor contemporane, și în special emigrația româneasca presupune cauze si consecințe multiple și diverse. De aceea măsurile și posibilitățile de prevenire si combatere a fenomenelor negative pe care le generează sunt numeroase, în funcție de fiecare caz fn parte. Cea mai buna soluție se află în fiecare dintre noi implicat în acest eveniment.

Soluții

În ultimii ani, numărul copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate a crescut simțitor. De cele mai multe ori, copiii rămân în grija rudelor sau a unor persoane apropiate, sunt bine îngrijiți și își continuă studiile. Părinții trimit banii necesari pentru întreținerea lor, comunică regulat cu ei și vin acasă de sărbători sau în concedii.

Există însă cazuri în care lipsa îngrijirii permanente a părinților sau a unuia dintre ei are efecte nedorite asupra echilibrului emoțional al copiilor și asupra performanțelor lor școlare, chiar dacă situația financiară a familiei este substanțial îmbunătățită. Alteori, persoanele în grija cărora sunt lăsați copiii nu mai pot să-i întrețină, din cauza unor neînțelegeri sau a propriilor dificultăți, și se impune stabilirea unei măsuri de protecție specială pentru copii.

De aceea, asistenții sociali din SPAS au responsabilități cu privire ia copiii aflați în asemenea situații, care au fost stabilite prin Ordinul nr. 219/2006 al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate. Ordinul se aplică copilului lipsit de grija ambilor părinți în situația în care aceștia sunt plecați la muncă în străinătate, părintelui, în cazul familiilor monoparentale, precum și copilului lipsit de grija părintelui care, prin hotărâre judecătorească, are obligația creșterii și educării acestuia.

În cazul în care identifică un copil aflat într-una din aceste situații, asistenții sociali din SPAS trebuie să întocmească un raport de evaluare inițială, urmat de un plan de servicii, dacă se constată că respectivul copil se afla în situație de risc. Planul de servicii va conține în mod obligatoriu modalitățile de menținere a relațiilor personale ale copilului cu părinții, precum și tipul de servicii de consiliere psihologică de care va beneficia copilul. Planul de servicii poate include și consilierea familiei/persoanei la care se află copilul în întreținere și îngrijire și oferirea de servicii de suport pentru aceasta.

Dacă însă apreciază că dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului este periclitată, asistenții sociali trebuie să sesizeze imediat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială asupra copilului.

În ceea ce privește posibilele soluții la problemele copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, acestea sunt localizate difuz la nivelul instituțiilor statului. Există doar două măsuri legale identificate de personalul instituțional: Legea 272 și Ordonanța 272. „Ordonanța numărul 219 ne ajută doar pentru a stabili din punct de vedere normativ câți părinți au plecat, însă nu prevede în nici un fel, modul în care se pot ajuta acești copii rămași singuri. Aceste acte normative sunt utile, însă nu sunt suficiente pentru a reglementa situația în mod real Asta ca să nu mai vorbim despre faptul ca acestea trebuie la rândul lor completate și îmbunătățite. Amploarea pe care a luat-o fenomenul migrației, i-a luat pe toți pe nepregătite. Și alte țări au avut probleme similare, dar ele au reușit ca în mare parte să le rezolve. Acum, România se confruntă la rândul ei cu aceleași probleme. Statul ar trebui să facă ceva ca oamenii sa nu mai plece…toată lumea sa aibă un salariu decent…să existe locuri de muncă bine plătite… și să existe și disciplina muncii… în cazul în care acestea nu sunt realizate, iar părinții sunt în continuare nevoiți să plece la muncă în străinătate, cred că accentul ar trebui pus pe dezinstituționalizare prin desființarea centrelor mari. Alternativa, la nivel local, ar consta în creșterea numărului de asistenți maternali profesioniști și în crearea centrelor private de plasament. Iar la destinațiile unde există un număr mare de români, ar trebui sa fie înființate școli românești.

Anexă

Cercetarea de față își propune abordarea în manieră explicativă a fenomenului migrației, în prima parte am vrut să aflu prin intermediul aplicării unor interviuri care este cauza migrației lor, iar dacă aceasta este șomajul.

În a doua parrte am studiat consecințele și urmările migrației asupra familiei rămase și asupra copiilor rămași acasă, cu ajutorul unor studii de caz.

Toate acestea, interviurile și studiile de caz, au fost aplicat asupra localnicilor comunei Slatina-Timiș din județul Caraș-Severin, situată în partea de nord-vest a țării, pe culoarul Timiș-Cerna.

Comuna Slatina-Timiș are la bază un număr de 3000 de locuitori care sunt de etnie română, doar religia îi separă în două părți, mai bine de trei sferturi sunt de religie catolică, iar restul ortodocși.

Ocupațiile celor de vârsta a treia sunt agricultura și animalele.

Dintre cei mai tineri, mai bine de trei sferturi au fost angajați în instituții și întreprinderi de stat sau particulare.

Dar în urma restructurărilor și falimentului, a fabricilor din Balta Sărată, cartier din Caransebeș, Oțelul Roșu, foarte mulți dintre localnicii comunei Slatina-Timiș, au rămas fără un serviciu devenind șomeri.

În urma acestei situații destul de grave, în care au rămas fără niciun venit lunar, cei mai mulți dintre ei au ales să-și părăsească țara pentru un loc de muncă în străinătate, lăsând acasă părinții, copiii și chiar bunicii care au murit purtându-le în suflet dorul.

În România procesul tranziției, la economia de piață cu profundele restructurări pe care le implică, a afectat nu numai indivizii dar si segmente ale comunitații,devenind

alarmante o serie de procese sociale cum ar fi:

– creșterea în masă a sărăciei.

– scăderea rapidă a veniturilor

– explozia inegalităților sociale

Restructurarea economiei naționale româneși în perioada tranziției postcomuniste a produs complexe și importante schimbări la nivelul pieței muncii, între care și apariția șomajului ca fenomen de masă.

Pornind de la faptul ca (munca este legătura cea mai puternică între individ și societate), (S.FREUD), șomajul înseamnă nu numai pierdere de venit ci și pierderea încrederii în sine, erodarea legăturilor cu comunitatea și apariția sentimentului de excludere din viata normală, fapt ce poate să constituie o adevărata amenințare pentru democrație. Șomajul este apreciat ca o expresie a unor dezechilibre atât pe piața muncii când oferta de forță de muncă este superioară cererii) cât și pe piața bunurilor și serviciilor (când producția este inferioară cererii) și se formează pe două mari procese, pierderea locurilor de muncă, creșterea ofertei de muncă.

Noțiunea de șomaj provine de la cuvântul (chomage) din limba franceză, la rândul său s-a preluat din limba greacă (cauma) care înseamnă " căldură mare " din cauza căreia se întrerupea orice activitate. Șomajul se poate caracteriza ca o stare negativa a economiei care afectează o parte din populația activa disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă.

Șomajul este caracterizat de pierderea de venit, pierderea încrederii de sine, erodarea raporturilor cu comunitatea și apariția sentimentelor de alineeare și excluderea din viața normală, ceea ce provoacă tensiuni si amenințarea stabilității sociale, se manifestă inegal pe țări, zone, perioade, sexe, vârstă, calificare profesională.

Instabilitatea socio-economică din România și tranziția interminabilă au determinat pe mulți dintre romani să plece la muncă în străinătate pentru a-și putea întreține familia. Desigur câștigurile obținute sunt importante atât pentru familie cât și pentru economia românească, însă această migrație spre vest are și aspecte mai puțin dorite.

De obicei circulă numărul, cifrei de 2 milioane și jumătate de români plecați în străinătate la lucru. Nucleul de români plecați în străinătate pe durată relativ mare se duce la aproximativ un milion optsute, dintre aceștia patru sute de mii sunt fluctuanți, cu durate foarte mici, migrație de scurtă durată.

Organizațiile valabile și în cazul românilor care au plecat peste graniță, în special în Italia sau Spania spun că un muncitor român poate câștiga de exemplu în agricultură în Spania între 600 și 1200 euro, în timp ce în țară veniturile nu depășesc 240 euro. România țară membră a U.E. dar care are în ultimii ani cea mai intensă emigrație în scopul muncii în străinătate. Drept urmare, societatea românească a resimțit atât beneficiile emigrării cât și dezavantajele. Bani trimiși acasă de românii plecați la muncă în străinătate au contribuit la reducerea sărăciei, dar familiile în care unul sau ambii părinți lucrează în altă țară suferă în urma schimbărilor din viața lor.

Fenomenul migrației reprezintă una din marile drame ale timpului, acestea sunt destrămarea familială și "abandonul " copiilor la bunici sau la alte rude, cu consecințe psihologice grave în timp pentru aceștia. Astfel în timp vor apare multe compromisiuni și tulburări afective. Intervine și lipsa atașamentului care nu poate fi compensată în niciun fel. Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuieli nejustificate și imaginea afișată, însă banii nu pot compensa lipsa părinților și rolul lor în dezvoltarea copilului și în viața de zi cu zi.

Absența părinților sau doar a unuia poate conduce și la probleme grave școlare, copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniștit, abandonează școala, uneori nu are nimeni putere să-l controleze .(Dr. Miron Itzahak, psiholog clinic).

Interviul

Echivalentul în românește ar fi cel de întrevedere. S-a impus însă cel original, din engleză, interviu (interview). Este definit drept "o întâlnire între persoane în care comunicarea are loc în vederea unui scop specific si de obicei, predeterminat" (Barker, 1991, p.l20).

Se iau interviuri pentru a culege informații în diverse scopuri, adresarea doar a unei întrebări și obținerea răspunsului încă nu înseamnă interviu. În esență, interviul este un demers de comunicare.

Definim interviul de cercetare ca o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane.

Am aplicat cinci interviuri, într-o zonă rurală, mai bine zis în comuna Slatina -Timiș, județ Caraș-Severin. Ca să vedem dacă familiile sau persoane care au cunoscut ce înseamnă șomajul, au ales să plece în străinătate pentru a-și produce un venit de subzistență pentru ei și familiile care au rămas acasă.

INTERVIUL NR.1

Data (12.03.2009)

Istoricul familiei…

O familie din comuna Slatina –Timiș, jud. C-S.Compusă din 5 membri, care locuiesc toți, în aceeași casă, soțul S.C., soția S.M., fiica S.C și doi bătrâni socrii lui S.M.

S.C. a fost angajat la Drumuri și Poduri Caraș-Severin , dar în urma unor restructurări făcute a fost dat afară.

S.M. soția lui, casnică, fără niciun venit, doar pensia tatălui lui S.C. singurul venit.

După această situație în care S.C a rămas șomer a hotărât să plece în străinătate.

Acum s-au întors acasă de Sf. Sărbători de Paști.

O să stau de vorba cu ei pentru a afla motivul plecării lor în străinătate.

1.Îmi răspunzi și mie te rog la niște întrebări, legate de situația în care te-ai aflat la un moment dat, adică atunci când ai rămas șomer.

Da cum să nu, a fost groaznic. Eram la început de viață, viață de familie mă refer, eram căsătorit de un an cu M și mai apoi am rămas fără serviciu, îți dai seama ce însemnă asta pentru mine, când eu îmi doream un copil, să îi pot oferi totul, eu nu mai aveam ce sa îi ofer nici soției.

Și nu numai, dar rămăseserăm cu un singur venit – pensia tatălui meu. Si nu puteam om la 32 de ani sa mă duc sa cer bani lui tata .Pentru că eu cum am terminat liceul mi-am câștigat singur existența.

2. Ai incercat mult să îți cauti de lucru în țară?

Da, dar nu am gasit mare lucru, pentru că aveam doar Liceul Auto. Am găsit un post ca și șofer de tir, dar soției nu i-a plăcut această meserie, pentru că o considera foarte riscantă și nu a fost de acord.

3. Ce ai hotărât mai apoi să faci?

Am un văr care e plecat în Spania de ceva timp și are o firmă de construcții acolo. L-am sunat și l-am întrebat dacă nu poate să mă ia și pe mine în echipa lui, să lucrez și eu cu el, pentru că aici în țară rămăsesem fără serviciu. Și mi-a spus că pot să merg.

4.Cum ți-a fost să iei decizia de a pleca în Spania? Te-ai gândit să o iei și pe M. sau nu?

Să stăm prea mult să gândim asupra faptului dacă să plec sau nu, nu am stat prea mult pe gânduri, pentru că noi pusesem mai din timp și în calcul varianta de a lucra în străinătate. Da, vorbisem să mergem împreună, dar prima dată am zis să merg doar eu, să-i caut și ei ceva de lucru și când îi găsesc să vină și ea.

5.Cum a fost impactul cu comunitatea de acolo, cu limba, cu serviciul?

Da am plecat, nu mi-a fost ușor deloc să-mi las soția și părinții, dar chiar nu aveam ce să facem, trebuia să o luăm într-o parte. La început nu mi-a fost greu pentru că am stat împreună cu familia vărului meu. La serviciu toți colegii erau români, dar pe parcus am început să învăț și limba pentru a mă putea descurca la cumpărături sau la telefonia fixă de unde sunam acasă fiind mai ieftin.

Dar duminica după ce veneam de la biserică și ne puneam la masă, îmi venea să mor cât de singur mă simțeam, deși eram cu familia vărului meu în jurul meu eu tot singur mă simțeam, pentu că nu aveam familia mea de acasă.

6. A durat mult timp să-i găsești de lucru și soției tale?

După 2 luni, i-am gasit și ei de lucru, într-un supermarket în care lucra și nevasta vărului meu, la casă și aveau nevoie de personal pentru a aranja marfa pe rafturi.

7. M., deci ai mers și tu în Spania după soțul tău, pentru că îți găsise și ție un loc de muncă.

Da, abia așteptam să vină ziua aceea în care să mă sune și să îmi spună să îmi fac bagajul și să merg la el.

8.Ți-a plăcut serviciul ce ți l-au găsit?

Nu mă interesa unde și cum o să lucrez, doar să pot merge și eu la el, să fim împreună.

9.M., ție ți-a fost greu cu limba?

Nu, pentru că acasă mă uitam la telenovele și spaniola nu este o limbă grea, ci dimpotrivă mie mi s-a parut chiar frumoasă. Iar când am început lucru, cu fetele de acolo imediat mi-am dat drumul.

Am stat un pic de vorba și cu părinții lui S.C., legat de plecarea lor în Spania.

10. Ce ați simțit în momentul în care C. a rămas fără serviciu și v-a spus că vrea să plece în Spania?

S.M. ce să simțim mamo, ne-a fost foarte greu, pentru că eu știam prin ce a trecut sora mea, mama lui vărul lui C. care a rămas singură aici o vreme, dar după aia au luat-o și pe ea.

Dar nu avem ce să facem noi, ei sunt tineri, își hotărăsc singuri drumul, nu îi putem noi să-i oprim dacă asta a fost soarta să rămână fără serviciu, ce să facă să lucreze la pământ, din pământ nu poți să trăiești în zilele de astăzi, nu e ca înainte vreme.

11.V-ați descurcat greu din momentul în care a plecat?

Da, pentru că el era singurul om în casă, știi de ce spun asta pentru că tata lui are un handicap, îi lipsește un picior, iar cu proteza se descurca foarte greu. Așa de bine și de rău cum era serviciul de aici, la ora 4 era acasă și ne ajuta la lucru de acasă. Dar acuma nu mai eu de una singură nu mă pot descurca cu tot.

12.Ce ați făcut în momentul în care ați rămas singuri?

Ce sa facem, ne-au zis să nu mai lucrăm pamantul, acasă să ținem doar păsări fără niciun alt animal, să dăm tot, că ei ne trimit bani și că o să ne descurcăm. Asta am și făcut, am dat tot pentru că eu nu puteam să mă descurc cu toate animalele, sunt bătrână și eu și nu sunt nici așa de sănătoasă.

Ne-a fost greu, pentru că de când mă știu, câmpul nu a rămas nelucrat și grajdul gol.

13.Dar nu v-ați gândit dacă rămânea M. acasă, poate vă era într-un fel de ajutor?

Nu puteam să o opresc, era tănără și trebuia să se țină de bărbatul ei, pentru că nu era familie, el acolo și ea aici. Căci au mai plecat și alții și au ajuns să se despartă. Doamne ferește, nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Și i-am spus cum îi găsește de lucru, să și meargă acolo și să facă și un copil.

14.Ce simțiți acum că sunt întorși acasă?

Cum să îți spun că nu cred că e nimeni mai bucuros ca noi, că s-au întors acasă, că toți suntem din nou la masă, că se aude gălăgie și la noi, de la nepoțică cum se joacă, mai vin prieteni de-ai lor pe la noi, e altă formă parcă a înviat casa, când auzi atâta vorbă. Și mă bucur pentru ei când îi văd că sunt bucuroși că au bani și își fac câte ceva pe la casă, dacă rămâneau aici nu cred că se puteau bucura de atâtea lucruri câte s-au făcut de când sunt plecați.

Îi aud că vorbesc iar de plecare de după Paști, știu că vine și asta, dar ce să facem noi dacă așa am ajuns să trăim așa vremuri în care familia să nu mai fie familie, să nu mai stăm toți duminica la masă și să ne vorbim ce o să lucrăm de luni.

Asta e mamo, noi ne rugăm la Dumnezeu, să ne țină în viață cât mai mult să îi mai ajutăm și noi cu ce putem, și când plecăm noi, să fie și ei acasă împliniți.

Interviu NR.2

Data (12.03.2009)

Istoric.

D.I din comuna Slatina-Timiș, jud. C-S., a absolvit o școală profesională, din mun. Caransebes.

A căutat de lucru mai bine de un an, iar apoi a ales să plece în străinatate la muncă. Iar acum de o vreme s-a întors acasă.

1. Poți să-mi răspunzi și mie la niște întrebări te rog, de ce ai decis să pleci în străinătate în loc să îți cauti un loc de muncă aici?

Da, cum să nu, m-am hotărât să plec pentru că îmi terminasem școala și nu îmi găsisem într-un an de zile niciun serviciu stabil.

2. Nu te-ai gandit sa iti continui scoala facand un seral ,sau sa-ti faci un curs de calificare?

Ba da, câteodată, dar știi cum e la vârsta de 18 ani, când ai permis și îți dorești de toate, bani, mașină, iar cu ce câștigam aici nu era mare lucru. Așa am decis să plec.

3. În ce țară din U.E ai fost?

În Spania…

4. Cum te-ai hotărât să mergi acolo, cunoșteai pe cineva, sau…?

Niste prieteni de familie de-ai alor mei, erau acolo la lucru, l-am rugat pe tata, să vorbească cu ei, iar apoi am plecat.

5. Prin ce metode ți-ai găsit de lucru în țara respectivă?

M-au luat cu ei în construcții , căci acolo lucrau și ei.

6. Ți se părea mai favorabil serviciul de acolo, printre străini?

Oarecum, dar și munca era muncă, veneau bani, dar ți-am zis munca era muncă, pot să spun că era foarte greu.

7. Ai întâmpinat greutăți legat de limba vorbită acolo?

La început mai greu ca la oricine, dar mai apoi am învățat.

8. Cum a fost impactul cu comunitatea de acolo? Cu un alt statut social în altă țară?

Nu mi-a fost ușor pentru început, pentru că nu cunoșteam nici limba, dar mai apoi mi-am dat drumul încet, încet, mi-am facut și ceva prieteni de acolo.

Legat de statutul social, pot să zic că acum știu, eram într-o mare de oameni, necunoscuți, nu mai eram fiul lui M., era doar I și atât.

9. Cât timp ai stat dincolo ai mai lucrat și altceva sau doar în construcții?

Nu am lucrat mult timp, cam 4-5 luni, apoi m-am mutat, într-un alt loc, că ți-am zis îmi făcusem cunoștințe știam și limba, așa că m-am mutat.

10. De ce ai plecat din construcții?

Pentru că îmi găsisem un loc de muncă mai bine plătit și eu asta aveam în cap în momentul acela, să îmi strâng ceva bani, ca să îmi iau o mașină și să mă întorc acasă.

11. Ce te făcea să îți dorești să te întorci așa repede acasă?

Era foarte greu, îmi imaginam eu că nu e Spania floare la ureche, dar nici chiar așa cum a fost.

12. De ce spui asta?

În primul rând eram singur, nu aveam pe nimeni, doar telefonul era singurul meu prieten, când mi-era dor de ai mei îi sunam. Românii până la urmă nu erau prieteni între ei, dacă îți găseai un loc de muncă mai bine plătit, imediat, începea invidia.

Asta în loc să fim uniți că eram în minoritate, din contră și acolo se mâncau românii între ei.

În al doilea rând, locul al doilea de muncă, a fost groaznic, acolo mi-am terminat și sănătatea, lucram doar noaptea, încărcam tiruri cu pui congelați, dar era plătit foarte bine ,iar ziua mai făceam și altceva, pe la câmp.

13. Cât de repede te-ai întors în țară ?

Dar repede, au trecut aproape 4 ani, tot am amânat de la o lună la alta, ba îmi făcusem acte, apoi mi-am luat mașină, după aceea acum să vin să nu aduc și ceva bani pentru ai mei și uite așa s-au făcut 4 ani printre străini. Și tot așa până la un moment dat, când mi-am găsit și pe viitoarea mea soție D.

14. Când te-ai hotărât cu adevarat să te întorci.

Am zis la un moment dat gata, la fel și prietena mea a hotărât că se întoarce să își dea licența la facultate și să își caute și un serviciu. Iar eu să îmi termin liceul să-mi caut și un post, să ne căsătorim și să formăm o familie acasă în România.

Interviu NR.3

Data (13.03.2009)

Istoricul familiei intervievate….

Sunt o familie din comuna Slatina-Timiș, jud.C-S.căsătoriți de 18 ani, cu doi copii (un băiat major și o fată care este minoră). Și mai au și doi bătrâni care sunt socrii lui J.M.

Soțul J.P. muncitor în uzina din mun. Caransebeș, soția casnică J.M., băiatul a terminat liceul Mecanic Auto Caransebeș, iar fata în curs de absolvire a liceului.

În urma unor restructurări, făcute la uzina din mun.Cs., J.P.a rămas șomer. Veniturile erau scăzute, bani trebuiau săptămână de săptămână pentru școală. Atunci J.M., a hotărât să plece la muncă în străinătate, mai bine zis în Germania la căpșuni.

Am stat de vorbă prima dată cu J.P.

1. Vă rog îmi puteți răspunde la niște întrebări legate de șomaj, dacă vi s-a schimbat viața în vreun fel atunci când ați rămas în șomaj?

Da, pot să spun, chiar că mi-a schimbat viața momentul în care, într-o dimineață era cam vreo 9, cred, ne-a chemat directorul în birou și ne-a spus că o să se facă restructurări.Nu la mult timp după această ședință, am fost înștiințat că sunt dat afară.

2. Care credeți că sunt urmările disponibilizării d-voastră de la locul de muncă?

Ce să zic, credeam că o sa-mi găsesc altundeva, dar eram conștient că o sa fie greu, pentru că aveam deja 38 de ani. Și nu știu dacă la anii aceștia te mai angajează cineva, dar speram. Și tot am sperat că o să-mi găsesc timp de aproape 2 ani de zile și tot nimic. Nici un venit nu aveam la copii le trebuia și nu mai știam ce să facem.

3. Ce ați făcut, după această perioadă de căutare și de așteptare a unui loc de muncă?

Am luat o hotărâre foarte grea pentru viața mea, de tată, soț și cap al familiei, care de ceva timp, nu produceam nimic pentru a-mi întreține familia.

M-am vorbit cu soția mea și am zis să meargă ea cu contract în Germania la cules de căpșuni. Mi-a fost greu că a trebuit să o las pe ea să plece, să muncească în altă țară, dar eu nu puteam pleca, pentru că avem în casă doi batrani părinții mei și nu puteam să las casa și câmpul doar în grija lor.

În al doilea rând sezonul căpșunelor este chiar atunci când trebuie să punem în pământ și asta e muncă de bărbat să lucrezi cu tractorul și nu avea cine să plece la camp dacă plecam eu în locul ei. Asa că mai greu, mai ușor ne-am împărțit și am ales să plece ea să facă un ban.

4. Cum ați simțit impactul șomajului asupra familiei, după ce soția a plecat să lucreze în strainatate?

Groaznic a fost pe lângă că eram învățat, să plecăm împreună la câmp, eram singur, apoi mai veneau nunți ,botezuri, la care eram chemați, nu mai plecam niciunde, pentru că de unul singur eram ca un prost. Ce să îți mai spun, fata mea, a fost un dezastru pentru mine, plecarea ei.

Plecam la biserica sau altundeva, nu știam de unde să îmi iau un lucru, ce să mai zic, parcă eram un om fără cap.

5. Cum ați considerat, plecarea soției la muncă, ca pe un venit substanțial sau o pierdere de alta parte?

Da, bună întrebare venea un ban , dar și eu fără soția mea eram un om pierdut.

6. Cum ați vazut ieșirea din această problemă? (singur acasă/soția plecată)

Am dus-o cam 2 ani așa, cu plecat /venit, dar îmi era din ce în ce mai greu, și mie și ei și la copii, pentru că aveau nevoie de o mamă, nu doar de banii ce îi trimitea.

Așa că după ce am mai pus ceva deoparte, mi-am făcut acasă o covăcie și m-am apucat să le fac la oameni porți, uși din fier, pentru că eu în uzină am fost sudor, și au început să vină bani, încet, încet……

Am stat de vorba și cu nevasta lui J.P, cu J.M. și mi-a răspuns și ea la câteva întrebări.

7. Cum a fost momentul în care ați aflat că soțul nu mai lucrează?

Greu, foarte greu, cum să îți zic, mă gândeam doar la copii pentru că ne trebuiau bani să îi ținem în școala, acasă cum te intorci tot bani, iar dacă nu vin, de unde să tot dai. Și mi-era greu când îl vedeam cum se consumă în el, pentru că nu găsea nimic, unde mergea nu îl opreau.

8. Credeți că a meritat sacrificiul făcut, că ați stat atâta timp fără copii, pentru un venit?

Mă gândeam atunci că sunt mari și ne înțeleg și cred că au și făcut-o. Doar un singur lucru mă doare și acum și nu știu dacă am greșit eu sau el, mă refer la băiatul meu cel mare, că a plecat să muncească în Italia și nu ne-am întâlnit deloc, pentru că eu eram in Germania când el a plecat. Și acum e tot acolo și nu l-am văzut de atâta timp și nu ne-am luat nici rămas-bun, mai ales că eu i-am zis să nu plece, să își caute ceva de lucru în țară. Dar nu m-a ascultat și uite așa eu și acum mă macin în mine că poate dacă eram acasă nu pleca.

Interviu NR.4.

Data (13.03.2009)

Istoric Intervievat…..

N.I.din comuna Slatina -Timiș, absolventă a Facultății de Agronomie din TM.

Nu și-a găsit niciun loc de muncă în țară, după care a plecat în Germania. Acum a venit pentru o scurtă vacanță de Paști acasă.

Și am stat și eu de vorbă cu ea să îmi spună ce părere are că după ce a terminat o facultate, în loc sa aibă un serviciu, a fost șomeră.

1. De ce ai hotărât să mergi să lucrezi în Germania și nu ai rămas în țară?

Am vrut să rămân acasă, în țară, de fapt nici nu aveam de gând să plec vreodată. Mi-am căutat de lucru mai aproape de ai mei, prin Caransebeș, dar nimic.

2. În Tm nu ai găsit nimic de lucru?

Nu am găsit nimic nici acolo, pentru că vroiam să fac ceva legat de facultate și să fiu plătită mai bine, pentru că meserii din celelalte, nu aveau nici un rost, pentru că aveau salarii de nimic, să mai plătesc și chiria, cheltuielile, ce mai totul, doar aerul nu îl cumpăram. Și atunci cu ce mai rămâneam, vorba aia…..

Pentru că mă gândeam că după ce termin facultatea, să îi pot ajuta și eu pe ai mei cu ceva. Căci ei mi-au oferit timp de 5 ani de zile tot ce au putut să termin o facultate.

3. Prin ce metode ai gasit oferta de lucru in țara respectivă?

Când eram la facultate, mergeam ca într-un fel de practica, în Germania, avea Facultatea încheiate contracte cu ei, iar mai apoi, când am terminat, i-am contactat eu și i-am întrebat dacă pot să îmi ofere un loc de muncă.

4. Nu ai avut probleme cu limba germană?

Nu, pentru că în liceu ca limbă străină am făcut germana, la facultate la fel, iar acum o vorbesc la perfecție și chiar nu am considerat acest lucru o problemă.

5. Dar te-ai confruntat cu vreo problemă acolo?

Probleme nu pot să zic, doar ca mi-e greu că sunt departe de ai mei și îi știu aici singuri și fără niciun ajutor.

6. Cum e că nu ești lângă ei?

Mi-e foarte greu, dar mă consolez că sunt încă amândoi în viață și eu pot să le ofer ceva, cât de puțin, dar e ceva, dacă rămâneam în țară poate că și acuma, tot ei îmi mai trimiteau ceva la TM., dar așa le trimit eu lor, ce pot.

Sunt conștientă că nu o să mă achit niciodată de datoria pe care o am față de ei, că m-au ținut atâta timp în școală, dar măcar am satisfacția că puținul venit de la mine se duce către ei.

7.Te-ai gândit vreodată dacă să rămâi acolo?

Sincer da, de multe ori, pentru că am impresia că acolo se merită totul , în schimb aici nimic. Mai vorbesc și acum cu colegi de facultate care îmi spun că nu au un serviciu și dacă au câte unul te miri pe ce bani.

8.Te gândești la părinții tăi, că ești singura lor fiică, dar și singurul sprijin și nu te au lângă ei? Consideri asta o consecință a șomajului?

Ce să fac, eu vorbesc cu ei și le explic tot timpul când vin acasă despre situația aceasta. Și eu cred că ei m-au înțeles, de fapt sunt sigură că m-au înțeles, pentru că chiar dacă le este lor greu, se gândesc că îmi este mie bine.

Clar că e o consecință a șomajului pe care o trag eu pentru că dacă aveam de lucru în țară cine mai pleca să mai bată pe la uși străine.

9.Te așteptai să îți termini o facultate, un masterat și să nu îți găsești de lucru în țară?

Nici vorbă, doar știi și tu, că de aia plecăm de aici să ne facem o școală, ca să avem un venit mai bun, nu să lucrăm ca și părinții noștri la pământ. Dar ce să facem asta e România în care ne-am născut, faci de toate și de fapt nu primești nimic.

Interviu NR.5

data(13.03.2009)

Istoric familiei intervievată….

Sunt o familie din comuna Slatina-Timiș, jud.C-S.compusă din 5 membri, soțul C.M., C.L soția și doi copii un băiat și o fată și o bunică, care nu de mult a decedat. Sunt plecați de 9 ani în Spania, motivul pentru care au plecat a fost acela că C.M.a rămas șomer, era singurul care aducea un ban în casa, era muncitor forestier, soția casnică.

Acum întorși acasă i-am întrebat dacă vor să stăm un pic de vorbă despre situația în care s-au aflat în urmă cu 9 ani, aceea în care și singurul venit le-a fost luat.

Dar cum să nu, a fost o perioadă neagră pentru noi, când am rămas somer(C.M.).

1. Pot să-ți pun pun câteva întrebări, despre situația limită în care v-ați aflat la un moment dat, când ați fost dat afară de la locul de muncă?

Chiar că a fost o situație limită, îmi amintesc că și astăzi parcă a fost, că ne-a zis că de mâine să nu mai venim la lucru. Am mai continuat eu pe cont propriu să lucrez, să aduc lemne, pentru oamenii din sat, dar asta era, doar pe sezonul de toamnă iarnă, în rest niciun profit.

2. Nu ai încercat să îți cauti altceva de lucru?

Nu aveam ce, eu nu am decât 8 clase, eu nu sunt de aici din sat, sunt venit din Moldova, tot asta am fost de când am venit aici, muncitor forestier.

3. Dar nu te-ai gândit să faci un curs de calificare?

Nu, chiar nu, nu aveam atunci informații de ce înseamnă un curs de calificare.

4. Cum ați ajuns să decideți să plecați în străinătate?

Cumnatul meu, era acolo de ceva vreme și ne-a tot zis să ne ducem și noi. Dar ne gândeam la copii cum să îi lăsăm, doar cu soacră-mea. Dar până la urmă, ne-am hotărât și am plecat în Spania.

5. Acolo cum ați găsit locul de muncă?

Eu m-am dus cu cumnatul meu, să lucrez în construcții, iar L. a mers în câmp la roșii.

6. Nu ți-a fost greu cu limba spaniolă?

E…, sigur că da, dar cu timpul am învățat, cu greu, dar a trebuit.

7. Ați avut vreodată în timpul petrecut acolo sentimentul de marginalizare pentru că sunteți români?

Nu, depinde…, uneori…., ne mai priveau unii câteodată cu o oarecare indiferență, sunt și acolo oameni răi ca peste tot.

8. V-ați întors acum acasă și rămâneți pentru totdeauna?

Nu, am venit să luăm copiii, pentru că acum 2 săptămâni a decedat soacră-mea, care avea grijă de ei.

9. Ce o să faceți, copiii nu o să aibă probleme la școală dacă lipsesc, nu mai bine să rămâneți voi?

Nu, pentru că nu o să mai fie aici la școală pentru că îi luăm cu noi acolo definitiv.

10. Nu credeți că o să le fie greu la copii acolo cu școala?

Îți dai seama că o sa le fie foarte greu, dar asta e, noi am zis că îi lăsăm aici până ce termină școala, dar dacă s-a întâmplat așa, ce să facem, trebuie să îi luam cu noi.

11. V-ați gândit cât timp mai vreți să stați acolo?

Să ne întoarcem noi, niciodată, pentru că am pus casa la vânzare. Am cumpărat acolo un apartament, în rate, ce mai luăm și de la casă o să mai acoperim din datorii.

12. Nu aveți niciun regret, pentru ceea ce faceți, că doriți să plecați definitiv?

Noi nu, copiii poate, dar ce să facem aici, să venim acasă, cu ce să trăim, acolo de bine de rău lucrăm amândoi, avem acte, avem un venit, dar aici ce sa facem….?

13. V-ați gândit la copii, că acolo o sa le fie mult mai bine, nu?

Acum pentru început, nu, dar mai apoi cu siguranță că o să aibă un alt viitor decât în țară.

14. Nu v-ați pus întrebarea că e posibil să fie copiii marginalizați sau tratați cu o oarecare indiferență la școală pentru că nu au unele cunoștințe?

Nu cred, mai sunt copii de români acolo la școală și nu am auzit a fi vreunul marginalizat.

Am stat de vorbă și cu unul dintre copii, cu băiatul că era mai mare.

15. Poți sa-mi spui, te rog, ce părere ai de faptul că plecați cu toți în Spania?

Da, eu mă bucur, pentru că suntem cu ei tot timpul, nu mai stăm doar cu bunica, care nu mai e în viață.

16. Îți place acolo?

Da, îmi place foarte mult…

17. De ce?

Îmi place, marea e aproape, mergem vara foarte des la plajă, au atâtea obiceiuri, cu tauri, e frumos.

18. Dar de școală ce poți să îmi spui?

Cu școala o să îmi fie un pic mai greu, că o să trebuiască să o luăm de la capăt cu tot mă gândesc.

19. Nu o să-ți fie dor de colegi, prietenii tăi de aici din țară?

Ba da, dar nu am ce să fac, dacă acolo e mama, tata și sora mea, cu ei trebuie să merg mai departe.

20. Ce o să iei cu tine de aici, în gandul tău, în Spania?

În primul rând casa în care am crescut, prietenii cu care mă jucam pe stradă, pe bunica și atât.

Studiul de caz ca strategie de cercetare

Studiul de caz este doar una dintre diferitele metode de a efectua cercetări în domeniul științelor sociale.

Folosirea studiilor de caz în scopuri de cercetare rămâne unul dintre cele mai provocatoare eforturi depuse în domeniul științelor sociale.

Ca strategie de cercetare, studiul de caz este de multe ori folosit pentru a contribui la cunoștințele noastre cu privire la indivizi, grupuri, organizații, societate, politică și alte forme înrudite. Deloc surprinzător, aceasta a fost o strategie comună de cercetare în psihologie, sociologie, științe politice, asistență socială.

Pe scurt, metoda permite cercetătorilor să extragă caracteristicile evenimentelor din viața reală, cum ar fi ciclurile din viața individuală, procesele organizaționale și manageriale, schimbările din vecinătăți, relațiile internaționale și maturizarea industriilor.

Pot exista studii de caz :

-explorative

-descriptive

-explicative

Formularea întrebărilor de studiu este poate cel mai important pas într-un studiu de cercetare, astfel încât trebuie să aveți răbdare și să-i acordați suficient timp. Cheia se află în conștientizarea faptului că întrebările au atât substanța (despre ce este studiul meu?), cât și forma ( pun o întrebare cu “cine”,” ce”/” care” , “de ce” ,sau “cum”?).

Definiția tehnică începe cu sfera de interes a studiului de caz:

Un studiu de caz este o investigație empirică prin care:

se investighează un fenomen contemporan în contextual sau din viața reală, în special atunci cand

granițele între fenomen și context nu sunt foarte bine delimitate.

În al doilea rând, din moment ce fenomenul și contextual nu sunt întotdeauna diferențiabile în situațiile din viața reală, o întreagă serie de alte caracteristici tehnice, inclusiv strategiile de colectare și analiză a datelor, constituie a doua parte a definiției noastre:

Investigația studiului de caz

se ocupă de situația tehnică distinctă în care variabilele de interes vor fi mult mai numeroase decât punctele de date, iar ca prim rezultat,

se bazează pe resurse multiple de dovezi, existând necesitatea ca datele să conveargă conform unui proces de triangulare, și ca al doilea rezultat,

beneficiază de elaborare anterioară a unor ipoteze teoretice, în scopul de a dirija colectarea și analiza datelor.

Astfel spus, ca strategie de cercetare, studiul de caz presupune o metodă atotcuprinzatoare, care include logica designului, tehnicile de colectare a datelor și abordările specifice pentru analiza acestora.

Astfel, studiul nu este nici o tactică de colectare a datelor și nici o simplă caracteristică de design, ci o strategie cuprinzătoare de cercetare.

.

Studiu de caz 1.

Date de identificare:

Nume și prenume: V. I.

Vârsta:14 ani

Sexul: masculin

Adresa: Com. S-T. Județ CS. Nr. 119.

Nivelul de studii: a absolvit Școala Generală cu clasele I-VIII din comuna Slatina-Timiș în anul 2009

Profesie –

Religia: catolică

Etnie: română

Prezentarea problemei

În urma plecării în străinătate (Spania, Toreblanca) a părinților, lui V. I. A rămas acasă în grija bunicilor în vârstă de 57 de ani bunica și bunicul în vârstă de 68 de ani.

V.I. a rămas în grija bunicilor pentru a-și termina școala, acolo părinții considerând că îi este mult mai greu din cauza limbii necunoscute. Părinții au plecat V.I. avea 8 anișori. Crezând, că îi va fi mult mai bine în și având și condiții pentru a creștere mult mai bună au dat greș.

Deoarece a crescut fără autoritatea părintească, bunicii oferindu-i doar iubire și foarte multă libertate ´´cum să-l certăm că e doar un copil´´, până la un moment dat când a crescut și le-a scăpat de tot din mână.

Ajungând la vârsta de 14 ani, neavând niciun control asupra vieții lui, el fiind singurul care își coordona dezvoltarea, luând-o pe căi greșite, cum ar fi mersul la discotecă, folosirea băuturilor alcoolice, limbajul vulgar și fără niciun fel de respect față de nimeni.

Neștiind niciodată ce înseamnă punerea la punct, o pedeapsă, la primirea unei note slabe din partea profesorului de limba română, a intrat fraudulos în casa acestuia și i-a provocat stricăciuni, răzbunându-se pentru că l-a certat și i-a dat o notă slabă.

Istoricul familiei

V. I. este singurul copil la părinți, mama sa V.M., fostă suplinitoare în cadrul școlii generale 1-4 din satul Sadova Veche, rămânând apoi casnică, iar tatăl V.V. a fost angajat la fabrica de mobilă din Balta Sărată.

Starea de sănătate fizică:

V.I. nu are probleme de sănătate fizică.

Starea de sănătate mintală:

V.I. nu are probleme de sănătate mentală.

Consecințele plecării părinților asupra copilului

Tulburările de comportament predomină.

Neajunsurile pentru el sunt tot mai mari, chiar dacă merită sau nu, el are pretenții de la părinți la aparate telefonice de ultimă oră, calculatoare și tot felul de aparatură electronică, pentru că spune el „de asta au plecat de acasă să îmi ofere tot ce nu au alții”.

Situația economică a familiei de acasă

Primesc bani lunar de dincolo de la cei plecați și pensia bunicului.

Condiții de locuit

V.I. locuiește cu bunicii, într-o casă proprietate dotată și întreținută corespunzător plus anexele gospodărești.

11. Recomandări din perspectiva asistenței sociale:

– sprijin acordat clientului și familiei acestuia rămasă în țară pentru a putea redresa situația lui V.I.;

consilierea individuală dar și familială, pentru a reface comportamentul dar și educația, afectivitatea părintească de care duce atâta lipsă.

Evaluarea familiei afectate de șomaj

Le-a fost milă de el să-l certe că era mic când au plecat părinții, de aceea niciodată nu l-au refuzat cu nimic și nu i-au pus limite la nimic.

Componența familiei

Tatăl: V.V.

Data și locul nașterii: 24 ianuarie 1969, Sadova Nouă

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: ortodoxă

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: Liceul Industrial Forestier Caransebeș

Ocupația actuală: constructor

Mama: V.M.

Data și locul nașterii: 15 iulie 1971, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolică

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: Liceul Pedagogic Caransebeș

Ocupația actuală: în agricultură (în Spania)

Fiul: V.I.

Data și locul nașterii: 18 noiembrie 1995, Caransebeș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolic

Cetățenie: română

Starea civilă: necăsătorit

Studii: Școala Generală cu clasele I-VIII din comuna Slatina-Timiș

Ocupația actuală: în agricultură (în Spania)

Bunicul: B.I.

Data și locul nașterii: 13 august 1941, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolică

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: 4 clase

Ocupația actuală: pensionar

Bunica: B.M.

Data și locul nașterii: 12 iulie 1948, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 119

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolică

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: 4 clase

Ocupația actuală: casnică

Venitul familiei: venitul net 300 lei/lună.

Sursele venitului: pensia bunicului (B.I.) și alocația copilului (V.I.)

Alte persoane care contribuie la buget: părinții trimit lunar bani în jur de 100 de euro.

Locuința: proprietate privată a familiei.

Număr camere: 4 camere.

Număr persoane: 3 persoane.

Observații medicale

Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente

Contactul cu sistemul de sănătate mintală: inexistent.

Judecată practică (rezolvarea problemelor și abilităților de a se descurca).

Studiu de caz 2.

Istoric social

Date de identificare:

Nume și prenume: B.A. și B.T.

Vârsta:12 ani și 11 ani

Sexul: feminine și masculin

Adresa: Com. Slatina-Timiș. Județ CS. Nr. 119.

Nivelul de studii: în școala generală clasele a V-a și a VI-a din comună

Profesie –

Religia: catolică

Etnie: română

Prezentarea problemei

B.A. și B.T. sunt doi frați, fata în vârstă de 12 anișori și băiatul de 11 ani. Ambii fac școala în comuna Slatina-Timiș și sunt crescuți doar de bunici, părinții fiind plecați la muncă în străinătate (în Spania).

Părinții au ales să plece dincolo pentru că și-au dorit doar o casă a lor și neavând niciun venit, doar ce lucrau la câmp, au decis să plece, ca să poată reuși să strângă un ban.

Copiii i-au lăsat acasă în grija bunicilor, sperând că va fi bine.

Dar nu este deloc așa, bunicii sunt foarte exigenți cu ei, lor lipsindu-le afectivitatea și căldura mamei s-au închis cu totul în ei și nu comunică cu nimeni și sunt foarte speriați, retrași de lume și de copii.

De ce zic doar de copii, pentru că ei nu au voie să iasă să se joace cu copiii pe stradă, dar oare de ce?

„Nu așa ne-am făcut noi oameni, jucându-ne, ci am mers la câmp și am muncit cot la cot cu părinții noștri de mici”, spune bunicul.

Când merg pe stradă ducându-se la școală, nu îi vezi decât ținându-se de mână și nescoțând nici măcar un cuvânt sau un zâmbet pe chipul lor.

B.A. și B.T. sunt singur la părinții lor, nu au frați mai mari, B.M. mama lor a fost casnică, iar tatăl la fel se ocupa cu munca câmpului.

Consecințele plecării părinților asupra copiilor

închidere în ei;

izolare de lume și de copii prin educația severă pe care o primesc:

copilăria le trece fără afecțiunea părintească șă fără căldură de mamă;

maturizarea și efortul pe care îl fac la muncă mult prea devreme.

Situația economică a familiei de acasă

Pensia bunicului, venitul din partea părinților plus alocațiile copiilor.

Condiții de locuit. B.A. și B.T. locuiesc în prezent cu bunicii, într-o casă proprietate privată a familiei, alcătuită din 6 camere dotate și întreținute corespunzător, plus anexele gospodărești.

Recomandări din perspectiva asistenței sociale:

– Trebuie făcută o consiliere cu ambii copii, dar și cu bunicii lor, explicându-le că nu așa se procedează pentru o bună creștere și o bună formare și dezvoltare a copiilor.

– Copiilor oferindu-le mai mult timp de joacă și comunicare în care să se cunoască și să se împrietenească cu copiii vecinilor lor sau cu colegii de școală.

– Bunica să încerce să treacă peste cuvântul bunicului și să le ofere mai multă căldură de mamă și un cămin cald care acum le lipsește întru totul.

Evaluarea familiei afectate de plecarea celor tineri

Bunicii spun că nu le este ușor să le poarte de grijă, de aceea îi țin mereu după ei la câmp.

Componența familiei

Tatăl: B.T.

Data și locul nașterii: 11 noiembrie 1975, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolic

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: Școala Profesională

Ocupația actuală: constructor în Spania

Mama: B.M.

Data și locul nașterii: 3 august 1977, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolică

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: 10 clase în comuna Slatina-Timiș

Ocupația actuală: casnică

Fiica: B.A.

Data și locul nașterii: 12 septembrie 1997, Caransebeș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolică

Cetățenie: română

Starea civilă: necăsătorită

Studii: Școala Generală…

Ocupația actuală: –

Fiul: B.T.

Data și locul nașterii: 16 februarie 1998, Caransebeș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolic

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: Școala Generală…

Bunicul: B.I.

Data și locul nașterii: 9 martie 1945, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolic

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: 8 clase

Ocupația actuală: pensionar

Bunica: B.I.

Data și locul nașterii: 13 februarie 1942, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 250

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: catolică

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: 4 clase

Ocupația actuală: casnică

Venitul familiei: Venit net 600 lei

Sursele venitului: pensia bunicului, 600 lei și alocația copiilor

Alte persoane care contribuie la buget: părinții plecați în Spania

Locuința: proprietate privată

Număr camere: 6

Număr persoane: 4 persoane

Observații medicale………………………

Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente

Contactul cu sistemul de sănătate mintală: inexistent.

Judecată practică (rezolvarea problemelor și abilităților de a se descurca)

Studiu de caz 3.

Date de identificare:

Nume și prenume: D.M.

Vârsta: 11 ani

Sexul: masculin

Adresa: Com. Slatina-Timiș Nr. 44.

Nivelul de studii: în curs de absolvire a liceului sportiv din Timișoara

Profesie –

Religia: ortodoxă

Etnie: român

2. Prezentarea problemei

D.M. este un băiat în vârstă de 11 ani din comuna Slatina-Timiș, care a rămas acasă doar cu bunicii, părinții fiind nevoiți să plece la muncă în străinătate pentru a-l putea ține în liceu în Timișoara.

Tatăl a lucrat ca și tehnician veterinar la cabinetul din sat, dar mai pe urmă nu a funcționat și a rămas fără serviciu. Mama a fost casnică, dar a plecat de aproape 5 ani în Austria, să îngrijească bătrâni.

Tatăl, în urmă cu trei ani, rămânând fără venit, a plecat și el tot în Austria să muncească în agricultură.

Iar D.M. a rămas doar cu bunicii, bunica fiind foarte bolnavă, suferind de o bolaă necruțătoare.

D.M. fără grija părinților și fără controlul lor, a luat-o pe urme greșite, cum ar fi nefrecventarea școlii, ajungând la un pas de repetenție, înhăitându-se în găști de prin Timișoara, nemaiajungând sâmbăta și duminica acasă, trecând doar în scopul de a cere bani de la bunici.

Internatul nu a mai dorit să-l țină pentru neplata cazării și a cantinei, bunicul fiind anunțat prin telefon de către pedagog.

Acum locuiește cu un așa-zis coleg de-al lui în apartamentul aceluia, acel coleg fiind un fiu de primar dintr-o anume localitate „plin de bani și cu mașină, iar ei îmi dau mie doar 2 milioane pe săptămână, ăia sunt bani?!”

Neajunsurile sunt pentru el la ordinea zilei, sâmbăta când vine acasă ia mașina tatălui său și pleacă cu ea, el neavând permis și uneori chiar și sub influența alcoolului.

„Nu mai are nimeni ce să-i facă”, spune bunicul, „l-am luat pe toate părțile și nu are nicio ieșire, doar de taică-su a avut frică”.

Bani pentru el nu au fost o problemă niciodată, a primit și de la părinți și de la bunici. Dar totuși la un moment dat, nu i se mai ajungeau. De ce? Jocurile de noroc au ajuns unul din marile lui vicii de care nu se poate lăsa spune el și nici nu vreau pentru că vine banul fără să-l muncească. Voind să-i ofere un viitor fără lipsuri și fără griji, părinții i-au oferit bani la discreție, iar D.M. a uitat limita la ceea ce înseamnă bani și cum se câștigă de greu.

3. Istoricul familiei

D.M. este singurul copil la părinți, mama sa D.I., a fost casnică, în prezent lucrând în Austria, iar tatăl D.M. a fost angajat ca și tehnician veterinar, iar mai apoi șomer, iar în cele din urmă a plecat și el în Austria să lucreze în agricultură.

Bunicii pe lângă casă cu câmpul.

4. Consecințele plecării părinților în străinătate

Ca să-i poată procura un viitor mai bun, să poată urma un liceu într-un oraș de viitor, au ales să își părăsească țara, pentru a produce un venit să poată avea de toate singurul lor fiu D.M.

Iar în schimb, au primit doar eșecuri, D.M. este la un pas de repetenție, acasă nu mai ajunge decât când e vorba de bani, băieții, ieșirile, băuturile sunt la ordinea zilei, iar neajunsurile și banii cât mai mulți sunt singura prioritate.

5. Situația financiară: venitul financiar provine din ceea ce trimit cei plecați, iar mai apoi contribuie și bunicul cu pensia lunară.

6. Condiții de locuit. D.M. locuiește împreună cu bunicii, într-o casă, proprietate privată a familiei, alcătuită din 4 camere dotate și întreținute corespunzător, plus anexele gospodărești.

7. Recomandări din perspectiva asistenței sociale:

– verificarea din partea altor rude dacă bunicii nu mai pot parcurge drumul până la Timișoara pentru analizarea situației școlare

– comunicare și consiliere individuală cu clientul pentru a explica situația venirii banilor, la nesfârșit și fără număr pentru că la un moment dat se poate întrerupe și atunci ce se poate face pentru bani?

– oferirea unei explicații clientului, că fericirea nu constă întru totul doar în bani.

– părinții să nu îi mai trimită banii pe care îi solicită el pentru că numărul acestora va crește de la o zi la alta și nu va fi niciodată îndeajuns.

Componența familiei

Tatăl: D.M.

Data și locul nașterii: 11 aprilie 1964, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: ortodoxă

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: Liceul Agricol din Lugoj

Ocupația actuală: lucrător la câmp (Austria)

Mama: D.I.

Data și locul nașterii: 9 mai 1968, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: ortodoxă

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: 10 clase absolvite

Ocupația actuală: menajeră bătrâni (Austria)

Fiul: D.M.

Data și locul nașterii: 28 iulie 1992, Caransebeș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: ortodoxă

Cetățenie: română

Starea civilă: necăsătorit

Studii: în curs de absolvire a liceului sportiv din Timișoara

Bunicul: D.M.

Data și locul nașterii: 21 iunie 1936, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: ortodoxă

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorit

Studii: școala profesională

Ocupația actuală: pensionar

Bunica: D.A.

Data și locul nașterii: 17 mai 1940, Slatina-Timiș

Domiciliu: comuna Slatina-Timiș nr. 44

Localitate: comuna Slatina-Timiș

Religia: ortodoxă

Cetățenie: română

Starea civilă: căsătorită

Studii: 4 clase

Ocupația actuală: casnică

Venitul familiei: venit net – 9000 lei

Sursele venitului: bunicul pensionar.

Alte persoane care suplimentează venitul: părinții trimit săptămânal bani.

Locuința: proprietate privată.

Număr camere: 4 camere

Număr persoane: 3 persoane

Observații medicale

Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente

Contactul cu sistemul de sănătate mintală: inexistent.

Judecată practică (rezolvarea problemelor și abilităților de a se descurca)

Concluzii

D.M. a scăpat cu totul din mâna bunicilor și a părinților care sunt plecați în străinătate.

Dar în cazul lui nu mai trebuia să spun că a scăpat că este un copil în vârstă de 17 ani este aproape un major, dar totuși pot să mă pronunț și așa pentru că a scăpat un pic de la drumul pe care ar trebui să-l urmeze un băiat de vârsta lui.

Și unde e problema, banii, în număr mult prea mare și de la o vârstă mult prea mică iau curs în număr mare, părinții și bunicii nu au știut niciodată cât e cazul să primească, el cât a cerut atât a primit.

Se afla la liceu în , un oraș cu foarte multe găuri negre pentru un băiat cu mulți bani în buzunar și fără o supraveghere părintească.

Distracțiile cu prieteni, băuturile alcoolice și jocurile de noroc au ajuns un program zilnic pentru el.

Școala nemaiavând niciun interes, doar pentru părinți a fost și a rămas unul din interesele majore ale lor pentru care au ales să și plece la muncă în străinătate, pentru a-l putea ține pe D.M. în școală.

Drumul ales de D.M. nu este deloc unul bun, pentru că problemele la școală nu întârzie să apară, alcoolul îi dă curajul să ia mașina noaptea și să conducă fără permis, riscându-și viitorul și chiar viața, putând să facă un accident din lipsă de experiență sau să i se facă dosar, fiind prins la volan fără permis.

Părinții au vrut să facă un lucru bun din el, dar nu a ieșit, dar nu este prea târziu niciodată pentru a se îndrepta unele lucruri. Doar că trebuie stat de vorbă D.M. cu un consilier, și explicat că ceea ce face el cu banii și din el nu este un lucru tocmai bun. Și părinții ar trebui să vorbeasca cu el, chiar și cu un consilier pentru a le explica că nu doar banii fac totul pe lume și nu țin locul și de părinți atunci când este nevoie de ei.

Bibliografie

Abraham Frois, G. – Șomaj și inflație, Economie Politică, Humanitas, București, 1994

Adumitrăcesei, I.D., Niculescu, N. G. (coord) – Piața forței de muncă, Editura Tehnică, Chișinău, 1995

Băduleșeu, A. – Șomajul în România, Editura Treira, Oradea, 1997

Bulai, T., Fenomenul migrației și criza familială, Editura Lumen, Iași, 2006

Burloiu, P. Economia muncii – Probleme actuale, Lumina Lex, București, 1993

Buzărnescu, Șt., Introducere în sociologia organizațională și a con ducerii, Editura Didactică și pedagogică, București, 1998

Buzărnescu, Șt., Practica managerială în învățământul superior, Editura Univers Enciclopedia, 2004

Buzărnescu, Șt., Sociologia civilizației tehnologice, Editura Polirom, Iași, 1999

Cojocaru, M. – Dimensiunea socio-psihologică a managementului industrial, Moldavia-Bacău, 1999

Cojocaru, M, – Probleme ale -asistenței sociale a șomerilor m România, în Acțiunea socială perspectivă inter disciplinară, coord. Miftode, V., Rahmania, N., Editura Proema, Baia Mare, 1998

Cojocaru, M. — Șomajul Protecția și Asistența Socială a șomerilor în România, Editura Moldavia-Bacău, 2000

Costin, A.E., Tufan, M., Garcea, G. -Medierea muncii, Fiman, București, 1996

Costin, A.E., Tufan, M., Garcea, G- Centrul de mediere a muncii, FIMAN; București 1996

Creițoiu, Gh., Cornescu, V. – Economie politică, Editura Tempus, București, 1992

Demeziere, D.-Experiența șomajului în Franța: procese de excludere și construcția identității în Minoritari, marginali, excluși – coord. Neculau, A, Ferreol, G., Editura Polirom, lași., 1996

Dicționarul explicativ al limbii române

Dumitru, S., Fluxul de migrație în România, Editura Academiei R.S.R., București, 1984

Epureanu, V., Mănoiu F., Asistența socială în România, Editura All, București

Feraru, D. P., Costurile sociale ale migrației externe din România, Editura Lumen, Iași, 2007

Franc, IV. – Clubul șomerilor, Editura Expert, București, 1997

Ghiță, T.P. – Șomajul, în Economie Politică, Agenția de Consulting Universitar -Eficient SRL, București, 1993

Imbrescu, I., Tratat de dreptul familiei, Editura Luminalex, București, 2006

Keynes, J.M. – Teorie generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor și a banilor, Editura Științifică, 1970

Le Bras, F. – 50 de modele de scrisori pentru găsirea unui loc de muncă, Editura Teora, București, 1999

Le Bras, F. – Secretele unui bun Curiculum Vitae, Editura Teora, București, 1997

Lomacă, S., Lomacă C., Emigrarea (foaie de parcurs), Editura Enciclopedia, București, 2004

Lucuț G., Rădulescu M. Sorin, Calitatea vieții și indicatori sociali, Editura Luminalex

Maniac, E. -Șomajul, Editura Călăuza, Deva, 1998

Mănoiu, FI., Epureanu, V. – Asistența socială în România, Editura ALL, București, 1996

Manolescu, Gh. (coord ) -Politici economice – concepte, instrumente, experențe, Editura Economică, București 1997

Miftode, V. – Dimensiuni ale Asistenței Sociale, Editura Eides, Botoșani, 1995

Miftode, V. – Fundamente ale Asistenței Sociale, Editura Eminescu, Iași, 1999

Miftode, V. – Metodologia sociologică, Porto-Franco, Galați, 1995

Miftode, V. (coord ) – Populații vulnerabile și fenomene de automarginalizare, Editura Lumen, Iași 2002

Miftode, V. – Tratat de metodologie sociologică, Editura Lumen, Iași 2003

Neamțu, G., Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003

Niculescu, MG, — Conținutul, trăsăturile și corelațiile pieței forței de muncă în Piața forței de muncă. Editura Tehnică, Chișinău, 1995

Pașa, F. -Asistența socială în România, în Raporturi de muncă, nr. 6, 1999

Pohoață, I – Șomajul, în Economia Politică, voi. I, Editura Porto-Franco, , 1991

Perț, S. – Reflecții cu privire la ocuparea forței de muncă în perioada de tranziție la economia de piață în România, Revista Română de Economie nr.l / 1991, Institutul de Economie Națională, București

Pitariu, H., Baciu, D. – Centrul de Informare și Documentare pentru piața muncii, FIMAN, București, 1997

Prelici, V., Aspecte metodologice și abordări în asistența socială, Editura Mirton, Timișoara, 2002

Revista de asistență socială, nr. 3-4, 2005

Revista de sociologie românească, vol. V, nr. 4, „Simona Ionela Stănică”, Editura Polirom, Iași, 2007

Revista „Rolul și responsabilitatea asistentului social în protecția și promovarea drepturilor copilului”

Revista sociologie românească, vol. VI, nr. 1, Editura Polirom, București, 2008

Smărăndache, F., America-Paradisul diavolului, Editura Aius, Craiova, 1994

Stănescu, I. – Piața forței de muncă superior calificată, Tribuna Economică, nr. 34, 27 august 1993

Stănescu, N. S. – Economia Românească – de la ficțiune la realitate, Editura Humanitas, București, 1991

Stegăroiu, D. – Șomajul -prezent și perspective, Universitatea "Babeș Bolyai" Cluj-Napoca, 1993

Todosia, M. – Doctrine Economice, Editura Universității „Al. I. Cuza" Iași, 1992

Todorov, Ț., Omul dezrădăcinat, Institutul European, Iași, 1999

Tofler, A. -Previziuni. Premise, Editura Antet, Oradea, 1996

Zamfir, C, Vlăseeanu, L. coord – Dicționar de sociologie, Editura Babei, București, 1993

Zamfir, C. (coord.) – Politici sociale în România, Editura Expert, București 1999

Wallraff, G., La marginea societății, Editura Humanitas, București, 1993

Winkelmam, M., Ethnic Sensitivity in Social Work, Eddie Bowers Publishing, Dubuque, 1999

*** – Legea nr. 76/1 Martie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Webografie

Ciocan Vicențiu, Migrațiile: aspecte generale în http://www.cronicaromana.ro/index.php?editie=1487&art=77957 accesat în data de 17 decembrie 2008

C.N.A. HotNews, România și Italia trebuie să rezolve împreună situația imigraților în http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1004631-romania-italia-trebuie-rezolve-impreuna-situatia-imigratilor.htm accesat în data de 20 decembrie 2008

Dicționarul on line Wikipedia, Emigrare, în http://ro.wikipedia.org/wiki/Emigrare accesat la data de 15 ianuarie 2009

Dinu Adrian, Fermitate și reguli, nu xenofobie în http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc accesat în data de 30 februarie 2009

Mitea Oana, Populația României – efectele emigrației în scop de muncă în http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc accesat în data de 28 martie 2009

www.muncainstrainatate.anofm.ro

www.hotnews.ro/stiri

www.wikipedia.org

www.cronicaromana.ro

www.sfos.ro

www.singuracasa.ro

www.euroactiv.ro

www.ectap.ro

www.fonduri-structura-european.ro

Bibliografie

Abraham Frois, G. – Șomaj și inflație, Economie Politică, Humanitas, București, 1994

Adumitrăcesei, I.D., Niculescu, N. G. (coord) – Piața forței de muncă, Editura Tehnică, Chișinău, 1995

Băduleșeu, A. – Șomajul în România, Editura Treira, Oradea, 1997

Bulai, T., Fenomenul migrației și criza familială, Editura Lumen, Iași, 2006

Burloiu, P. Economia muncii – Probleme actuale, Lumina Lex, București, 1993

Buzărnescu, Șt., Introducere în sociologia organizațională și a con ducerii, Editura Didactică și pedagogică, București, 1998

Buzărnescu, Șt., Practica managerială în învățământul superior, Editura Univers Enciclopedia, 2004

Buzărnescu, Șt., Sociologia civilizației tehnologice, Editura Polirom, Iași, 1999

Cojocaru, M. – Dimensiunea socio-psihologică a managementului industrial, Moldavia-Bacău, 1999

Cojocaru, M, – Probleme ale -asistenței sociale a șomerilor m România, în Acțiunea socială perspectivă inter disciplinară, coord. Miftode, V., Rahmania, N., Editura Proema, Baia Mare, 1998

Cojocaru, M. — Șomajul Protecția și Asistența Socială a șomerilor în România, Editura Moldavia-Bacău, 2000

Costin, A.E., Tufan, M., Garcea, G. -Medierea muncii, Fiman, București, 1996

Costin, A.E., Tufan, M., Garcea, G- Centrul de mediere a muncii, FIMAN; București 1996

Creițoiu, Gh., Cornescu, V. – Economie politică, Editura Tempus, București, 1992

Demeziere, D.-Experiența șomajului în Franța: procese de excludere și construcția identității în Minoritari, marginali, excluși – coord. Neculau, A, Ferreol, G., Editura Polirom, lași., 1996

Dicționarul explicativ al limbii române

Dumitru, S., Fluxul de migrație în România, Editura Academiei R.S.R., București, 1984

Epureanu, V., Mănoiu F., Asistența socială în România, Editura All, București

Feraru, D. P., Costurile sociale ale migrației externe din România, Editura Lumen, Iași, 2007

Franc, IV. – Clubul șomerilor, Editura Expert, București, 1997

Ghiță, T.P. – Șomajul, în Economie Politică, Agenția de Consulting Universitar -Eficient SRL, București, 1993

Imbrescu, I., Tratat de dreptul familiei, Editura Luminalex, București, 2006

Keynes, J.M. – Teorie generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor și a banilor, Editura Științifică, 1970

Le Bras, F. – 50 de modele de scrisori pentru găsirea unui loc de muncă, Editura Teora, București, 1999

Le Bras, F. – Secretele unui bun Curiculum Vitae, Editura Teora, București, 1997

Lomacă, S., Lomacă C., Emigrarea (foaie de parcurs), Editura Enciclopedia, București, 2004

Lucuț G., Rădulescu M. Sorin, Calitatea vieții și indicatori sociali, Editura Luminalex

Maniac, E. -Șomajul, Editura Călăuza, Deva, 1998

Mănoiu, FI., Epureanu, V. – Asistența socială în România, Editura ALL, București, 1996

Manolescu, Gh. (coord ) -Politici economice – concepte, instrumente, experențe, Editura Economică, București 1997

Miftode, V. – Dimensiuni ale Asistenței Sociale, Editura Eides, Botoșani, 1995

Miftode, V. – Fundamente ale Asistenței Sociale, Editura Eminescu, Iași, 1999

Miftode, V. – Metodologia sociologică, Porto-Franco, Galați, 1995

Miftode, V. (coord ) – Populații vulnerabile și fenomene de automarginalizare, Editura Lumen, Iași 2002

Miftode, V. – Tratat de metodologie sociologică, Editura Lumen, Iași 2003

Neamțu, G., Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003

Niculescu, MG, — Conținutul, trăsăturile și corelațiile pieței forței de muncă în Piața forței de muncă. Editura Tehnică, Chișinău, 1995

Pașa, F. -Asistența socială în România, în Raporturi de muncă, nr. 6, 1999

Pohoață, I – Șomajul, în Economia Politică, voi. I, Editura Porto-Franco, , 1991

Perț, S. – Reflecții cu privire la ocuparea forței de muncă în perioada de tranziție la economia de piață în România, Revista Română de Economie nr.l / 1991, Institutul de Economie Națională, București

Pitariu, H., Baciu, D. – Centrul de Informare și Documentare pentru piața muncii, FIMAN, București, 1997

Prelici, V., Aspecte metodologice și abordări în asistența socială, Editura Mirton, Timișoara, 2002

Revista de asistență socială, nr. 3-4, 2005

Revista de sociologie românească, vol. V, nr. 4, „Simona Ionela Stănică”, Editura Polirom, Iași, 2007

Revista „Rolul și responsabilitatea asistentului social în protecția și promovarea drepturilor copilului”

Revista sociologie românească, vol. VI, nr. 1, Editura Polirom, București, 2008

Smărăndache, F., America-Paradisul diavolului, Editura Aius, Craiova, 1994

Stănescu, I. – Piața forței de muncă superior calificată, Tribuna Economică, nr. 34, 27 august 1993

Stănescu, N. S. – Economia Românească – de la ficțiune la realitate, Editura Humanitas, București, 1991

Stegăroiu, D. – Șomajul -prezent și perspective, Universitatea "Babeș Bolyai" Cluj-Napoca, 1993

Todosia, M. – Doctrine Economice, Editura Universității „Al. I. Cuza" Iași, 1992

Todorov, Ț., Omul dezrădăcinat, Institutul European, Iași, 1999

Tofler, A. -Previziuni. Premise, Editura Antet, Oradea, 1996

Zamfir, C, Vlăseeanu, L. coord – Dicționar de sociologie, Editura Babei, București, 1993

Zamfir, C. (coord.) – Politici sociale în România, Editura Expert, București 1999

Wallraff, G., La marginea societății, Editura Humanitas, București, 1993

Winkelmam, M., Ethnic Sensitivity in Social Work, Eddie Bowers Publishing, Dubuque, 1999

*** – Legea nr. 76/1 Martie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Webografie

Ciocan Vicențiu, Migrațiile: aspecte generale în http://www.cronicaromana.ro/index.php?editie=1487&art=77957 accesat în data de 17 decembrie 2008

C.N.A. HotNews, România și Italia trebuie să rezolve împreună situația imigraților în http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1004631-romania-italia-trebuie-rezolve-impreuna-situatia-imigratilor.htm accesat în data de 20 decembrie 2008

Dicționarul on line Wikipedia, Emigrare, în http://ro.wikipedia.org/wiki/Emigrare accesat la data de 15 ianuarie 2009

Dinu Adrian, Fermitate și reguli, nu xenofobie în http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc accesat în data de 30 februarie 2009

Mitea Oana, Populația României – efectele emigrației în scop de muncă în http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc accesat în data de 28 martie 2009

www.muncainstrainatate.anofm.ro

www.hotnews.ro/stiri

www.wikipedia.org

www.cronicaromana.ro

www.sfos.ro

www.singuracasa.ro

www.euroactiv.ro

www.ectap.ro

www.fonduri-structura-european.ro