Fenomenul Imigratiei Si Implicatiile Psihosociale Si Emotionale

CAPITOLUL I

TRĂSĂTURILE SPECIFICE ȘI CARACTERELE GENERALE ALE FENOMENULUI IMIGRAȚIEI

Relația dintre individ și societate constituie obiectul de studiu și de cercetare al mai multor științe socio-umane .Omul fiind o ființă socială, toate problemele omenești fiind într-un fel sau altul de natură socială , și tot ce ține de structura și dinamica vieții sociale , afectează într-un fel oarecare viața tuturor indivizilor din care se compune societatea .Întregul puls al vieții sociale se realizează prin acțiuni omenești , iar subiecții acțiunii sociale sunt constituiți în grupuri de mărimi și feluri diferite . Esența psihopatologiei psihanalitice constă în ideea că fenomenele psihopatologice și vindecarea lor trebuie înțelese în treimi de transformare și descoperire a semnificației lor inconștiente .Cadrul de referință este constituit de principiul plăcerii , pulsiunea de viață și cea de moarte ,nivelele și instanțele psihice , deplasarea energiei psihice în cadrul sistemului psihic , mecanismele de apărare și procesele de restructurare .În cadrul psihologiei analitice , Antonia Wolf este prima autoare care dezvoltă teoria femeii în calitate de mamă . De menționat faptul că această teorie este o formă preexistentă al structurii psihice feminine care joacă un rol decisiv dacă este asumată și scoasă la lumină într-un context prielnic manifestării ei.( Mihaela Minulescu , 2009, pg.23) .

După cum se știe coținuturile inconștientului se limitează comform perspective freudiene , la tendințele infantile refulate datorită caracterului lor incompatibil .Refularea constituie un process care se inițiează în copilăria timpurie sub influența modului și persist de-a lungul întregii vieți .Prin analiză refulările sunt suprimate ,iar dorințele refulate devin conștiente .Conform acestei teorii , inconștientul ar conține doar acele părți ale personalității , care ar putea la fel de bine să fie conștiente și care sunt reprimate de fapt datorită educației primate .

Cu toate că tendințele inconștientului sunt cele mai proeminente pentru o anumită perspectivă ar fi incorect să definim sau să evaluăm întreg inconștientul în funcție de acesta. Piaget este fără îndoială , cel mai mai mare psiholog al copilului pe care l-a cunoscut secolul XX .Prin celebra sa teorie a stadiilor de dezvoltare a inteligenței , acesta a marcat profund studiul psihologiei și lumea educației a copilului (C.G. Jung , 2008, pg.82) .

Piaget a arătat că a devein intelligent înseamnă , mai întâi ,a concepe permanența obiectului ca unitate de bază a realului.După Gustav Ioung , ori de câte ori vorbim de o relație psihologică presupunem existența unui conștient .La copil , conștientul se ivește din adâncurile vieții sufletești inconștiente, la început sub forma unor insule disparate, care se unesc abia pe urmă, treptat, într-un conștient coerent.Procesul progresiv de dezvoltare spirituală înseamnă o extindere a conștientului. Din clipa formării unui conștient coerent, este dată posibilitatea unei relații psihologice. Conștientul este întotdeauna, în măsura în care ne putem noi da seama, o conștientă de sine. Spre a fi conștient de mine însumi, trebuie să mă pot distinge de ceilalți. .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.25)

Speranța unei certitudini viitoare piere și această dezamăgire îl constrînge să revină asupra lui însuși, dacă nu reușește cumva, cu mari și înzecite eforturi, să-l îngenuncheze pe celălalt, forțându-l să recunoască și convingîn-du-l că dorul său de unitate nu e decît o fantezie de copil sau de om bolnav. Dacă acest tur de forță nu-i reușește, acceptarea înfrângerii îi va face un mare bine, deoarece îi va oferi prilejul să afle că acea certitudine pe care o căutase mereu în alții, nu poate fi găsită decît în el însuși. Se regăsește astfel pe sine însuși și descoperă totodată în natura sa simplă toate acele complicații pe care cel cuprinzător le căutase zadarnic la el. Procesul de socializare a individului uman este totodată un proces de individualizare ,în dublu sens ca dobândire a conștiinței de sine și ca diferențiere de alți indivizi . .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.23)

Recunoașterea propiului eu și diferențierea subiectivității de rețeaua fenomenelor lumii înconjurătoare se realizează în procesul socializării ,prin raportarea la alți indivizi .Relația dintre individ și societate este implicată în însăși problema fundamentală a viziunii sociologice generale despre societate .Tot ceea ce se întămplă în societate este rezultatul activității omenești ,deci a activității indivizilor ,care la rândul lor ,sunt ca indivizi socializați produși ai societăți .Vorbind despre libertate ca temelie a răspunderii ,trebuie să avem în vedere în mod prioritar libertatea de acțiune , libertate ce se manifestă în sfera practicii sociale . ( Andrei Roth , 2002)

În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea că nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are. Și nu copilul, ci numai adultul poate ajunge să aibă personalitate, rod pe deplin maturizat al realizărilor unei vieți trăite cu acest scop. Căci formarea personalității nu presupune nici mai mult nici mai puțin decât dezvoltarea optimă a unei ființe individuale, particulare, în toată deplinătatea sa. In nici un caz nu trebuie să uităm ce număr nesfîrșit de condiții trebuie să fie îndeplinite aici. Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice. Personalitatea înseamnă realizarea perfectă a specificului înnăscut unei ființe vii particulare. Personalitatea e o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a ființării individuale și a adaptării celei mai reușite la ceea ce e universal dat, cu condiția maximei libertăți a deciziei proprii. (C.G. Jung , 2008, pg.83

Să îndrepți pe cineva prin educație, nu mi se pare a fi puțin , spunea Jung , în cartea sa ;, Puterea Sufletului ,,în anul 1932.Este , de bună seamă cea mai dificilă sarcină pe care și-a propus-o lumea spiritual modernă Personalitatea se dezvoltă în cursul vieții dintr-un substrat germinativ greu de deslușit sau chiar de nedeslușit și abia prin faptele noastre se va vedea cine suntem . După cum copilul trebuie să se dezvolte pentru a fi educat, personalitatea trebuie de asemenea să se desfășoare mai întîi pentru a putea fi supusă educației. Iar aici apare deja pericolul. Avem de-a face cu ceva imprevizibil, nu știm cum și înspre ce se va dezvolta personalitatea în devenire și am aflat destule despre natura și realitățile lumii pentru a fi, pe bună dreptate, cam neîncrezători. Am fost crescuți chiar în doctrina creștină a răului originar din natura umană. Dar și cei care nu mai urmează doctrina creștină sunt în mod firesc neâncrezători și temători în ce privește posibilitățile ce zac în străfundurile lor. (C.G. Jung , 2008, pg.83-84)

Chiar psihologi luminați, materialiști, ca Freud ne dau o idee foarte neplăcută despre culisele și abisurile psihice latente ale naturii umane. De aceea, să pledezi în favoarea dezvoltării personalității e deja, în sine, o faptă aproape îndrăzneață. Dar spiritul uman e plin de stranii contradicții. Avem cuvinte de laudă pentru sfânta maternitate și nici nu ne trece prin minte să o tragem la răspundere pentru toți monștri umani, bunăoară criminali, psihopați periculoși, epileptici, idioți și handicapați de tot felul, care au fost și ei născuți, totuși, în schimb sîntem cuprinși de îndoieli profunde cînd ni se cere să nu oprim dezvoltarea liberă a personalității umane. Dar atunci ar trebui să accepți orice, se spune. Sau este repusă în discuție obiecția prost inspirată a individualismului. Niciodată individualismul nu a fost o dezvoltare firească, ci o uzurpare nefirească, o poză neadecvată și neadaptată, im-pertinentă, care și-a dovedit deseori găunoșenia, chiar în fața celei mai mici dificultăți, printr-o prăbușire. Aici este vorba despre altceva. Căci nimeni nu ăși dezvoltă personalitatea pentru că I –a spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă .Inițiativa dezvoltării personalității este de fapt un act temerar, lipsit de popularitate, o deviere antipatică de la drumul comun, o excentricitate egoistă de eremit, judecind după impresia celui ce o privește din exterior .În privința personalității Jung și-a elaborat propriile teorii printre care explorarea tipurilor de personalitate. După Jung, există două tipuri de bază de personalitate care alternează în mod echilibrat, la indivizii normali: extrovertită și introvertită. C.G. Jung , 2008, pg.84) .

Simptomul și complxul .Spre deosebire de Freud , care consider că eul este central personalității, pentru Jung inconștientul precede conștiința, care este ca un fel de emanatie a masei energetice inconștiente.La început este vulnerabil și slab, simțându-se permanent amenințat de a fi înghițit în masa inconștientului, pentru ca apoi, cu timpul și experiența, prin lărgirea treptată a câmpului de conștiință și devine din ce în ce mai ferm, odată cu raționalizarea, conștientizarea și stăpânirea propriilor reacții inconștiente.Este extrem de dificil și ne dăm seama de reacțiile noastre inconștiente. Dacă, în ceea ce privește reacțiile noastre conștiente, este destul de simplu să le sesizăm, nu putem spune același lucru despre reacțiile inconștiente.În acest caz, singurul lucru pe care-l putem percepe este, ceea ce se cheamă, simptomul.Simptomul se produce atunci când pulsiunile energetice sunt perturbate în necesitatea lor de a se manifesta .O pulsiune este o forță, un puseu, un impuls nestăpânit al unei tendințe organice sau psihice.De exemplu frigiditatea sau impotența sunt simptomuri ale pulsiunilor sexuale care nu se pot elibera.Bulimia este un simptom al unor frustații afective.Simptomul este un semnal de alarmă care ne avertizează că ceva esențial nu este în regulă, sau este în dezacord, în ceea ce privește atitudinea noastră conștientă și că se impune o lărgire a câmpului de conștiință. . (C.G. Jung , 2009, pg.143)

I.1.Importanța abordării emigrării

Greutățile socio – economice îi determină pe mulți oameni să imigreze în alte țări unde consideră că este mai bine ,pentru a-și întreține familiile și a oferi o șansă de viitor pentru copii .Chiar dacă câștigurile materiale și financiare sunt importante atât pentru familie cât și pentru societate , totuși această imigrație a membrilor unei familii cu copii are și aspecte negative constituite din dezorganizarea familiei și împovărarea bunicilor sau a altor rude sau prieteni , prin simplul abandon al copiilor lăsând un impact psihologic destul de grav pentru aceștia care se va instala în timp .( Mariana Priceputu , 2005)

Se cunoaște faptul că emigrarea presupune multe procese de adaptare mai puțin plăcute .Ca orice vis , și emgrarea este însoțită de un supra optimism orb pe care le percep doar elementele propice unei astfel de decizii .Trebuie menționat faptul că emigrarea este particularizată pentru fiecare caz în, parte .În societatea democratică fenomenul migrației cunoaște valențe necunoscute în vreuna din societățile anterioare .Libertatea cugetului implică răspunderea față de sine a individului și răspunderea inabordabilă de demnitatea persoanei.

Libertatea de acțiune a omului are sens numai în raport cu necesitatea extremă ,obiectivă .Relația dintre necesitate și libertate are un important aspect etic : răspunderea morală a omului pentru acțiunile sale în tot ceea ce face sau nu face ,nu poate fi fundamentată numai pe necesitatea obiectivă .( Andrei Roth , 2002)

Din cercetările efectuate în elaborarea acestei lucrări ,am putut observa că în ultimul timp tot mai mulți copii rămân singuri deoarece părinții își caută locuri de muncă îatea pentru că I –a spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă .Inițiativa dezvoltării personalității este de fapt un act temerar, lipsit de popularitate, o deviere antipatică de la drumul comun, o excentricitate egoistă de eremit, judecind după impresia celui ce o privește din exterior .În privința personalității Jung și-a elaborat propriile teorii printre care explorarea tipurilor de personalitate. După Jung, există două tipuri de bază de personalitate care alternează în mod echilibrat, la indivizii normali: extrovertită și introvertită. C.G. Jung , 2008, pg.84) .

I.1.Importanța abordării emigrării

Din cercetările efectuate în elaborarea acestei lucrări ,am putut observa că în ultimul timp tot mai mulți copii rămân singuri deoarece părinții își caută locuri de muncă în străinătate .La început pleacă unul din părinți , urmând ca pe parcurs să plece și cel de-al doilea , membru producându-se astfel abandonul copilului la bunici , rude sau prieteni , uitând că pentru mulți dintre acești copii perioada de absență a părinților crește însă continuu determinând efecte negative .

Migrația implică numai aspecte negative implicănd în primul rând separarea .Dacă se ia în considerare un aspect , că a lăsa un copil în grija rudelor este de fapt o formă de asistență maternală în familie ( Soto , 1987 reeditată, 2005) se pot explica câteva asemănări cu alte familii de asistență maternală până la revenirea unuia sau chiar a ambilor părinți .

Făcând referire la cele relatate în rândurile de mai sus , am încercat să am o amplă viziune în ceea ce privește individul în societate .Bzându-mă pe faptul că fenomenul migrației face multe victime din punct de vedere psihosocial ,voi menționa faptul că emoțiile joacă un rol important în viața și evoluția copiilor ajutându-i la preceperea relației și la relaționarea cu acestea .

Realizarea acestei lucrării mi-a permis să identific impactul migrației asupra afectivității copiilor rămași fără îngrijirea părinților plecați la muncă peste hotare .Cercetările obținute dovedesc faptul că familia are calitatea unică de a influența cele mai multe domenii ale vieții copiilor lăsându-și amprenta negativă asupra comportamentelor de atașamente dintre părinți și copii și asupra proceselor emoționale primare care guvernează viața de familie și evoluția personalității copilului .

Copii și tinerii sunt deseori vulnerabili față de factorii de stres incluzând provocările cauzate de imigrarea unuia sau a ambilor părinți .Aceste vulnerabilități pot duce la expunerea la comportamente riscante provocând de multe ori deteriorarea sănătății mentale sau emoționale .

Primele semne de deteriorare a sănătății mentale sau emoționale care pot apare la tineri sunt schimbările de dispoziție și comportament întâlnindu-se în mod frecvent depresia .Din literatura de specialitate reiese faptul că modul de reacție al tinerilor față de migrarea unuia sau a ambilor părinți , este diferită .

Studiile au arătat că băieții , mai mult decât fetele reacționează la situațiile stresante legate de imigrația unui membru al familiei , prin violență ,fie împotriva altora , fie împotriva lor înșiși prin distrugerea atenției de la probleme prin implicarea în activități fizice sau prin a ignora și nega problemele pe care le au .Pe de altă parte unii tineri comunică de multe ori cu prietenii acordând atenție nevoilor stresante legate de imigrarea unui membru al familiei sau a ambilor .Nu trebuie uitat faptul că lipsa controlului poate determina asupra copilului efecte în planul rezultatelor școlare sau a adoptării de comportament deviante .

De asemenea lipsa afectivității parentale ca și consecință implicită a plecării părinților în străinătate , este de natură psihologică sau comportamentală .Din punct de vedere psihologic devianța de comportament apare drept o abatere variabilă , mai mult sau mai puțin evidentă , a comportamentului , gândirii și identității indivizilor de la normalitatea psihică , adesea etichetată și sancționată ( Turliuc ,2007)

Fenomenul delicvenței juvenile este larg dezbătut ,antrenând specialiștii din diverse domenii : medical ,sociologic , psihologic , pedagogic , conferindu-i acestui fenomen o investigație interdisciplinară .Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri :

*copii cu tulburări de comportament;

*tineri inadaptați;

*copii problemă;

*minori delicvenți;

Pe lângă cazurile tipice de copii părăsiți după naștere sau copii care și-au pierdut părinții în accidente apare tot mai evidentă o a treia categorie ce nu presupune neapărat absența fizică a părinților din viața copiilor , cât absența dragostei adevărate , în relațiile dintre ei întrucât fără dragoste sinceră și curată , simpla prezență fizică devine needucativă .Trebuie menționat faptul că sunt cazuri în care de cele mai multe ori copilul de vârsta adolescenței este tată și mamă , practic devine un înlocuitor extrem de important , având grijă de frații lui mai mici , uitând de multe ori că el însuși este copil fără copilărie dar cu răspunderi mari .În ceea ce privește copii separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în străinătate , trebuie menționat faptul că în cazul copiilor lăsați singuri lipsa părinților perioade îndelungate de timp poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltării acestora.

Absența unuia sau a ambilor părinți poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu nesigurarea unor nevoi ale copilului sub denumirea de neglijare .Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului .Neglijarea apare atunci cînd involuntar părinții, sau persoanele în grija cărora se află copilul nu acordă îngrijirea, educația de care are nevoie copilul și pun astfel în pericol dezvoltarea acestuia pe unul sau mai multe din planurile menționate anterior.

Neglijarea alimentară ( privarea de hrană,absența mai multor categorii de alimente esențiale creșterii , mese neregulate ) ;

Neglijarea vestimentară ( haine nepotrivite pentru anotimp ,haine mici );

Neglijare fizică .Neglijarea părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de a le asigura acestora nevoia de somn, mîncarea sau băutura necesare, de a le asigura acestora îmbrăcămintea adecvată condițiilor meteorologice și respectiv a adăpostului pentru copil, legarea sau închiderea copilului într-o camera întunecoasă sau friguroasă, lăsarea copilului nesupravegheat în casă sau pe stradă.

Neglijarea medicală (absența îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor și a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise) .Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de ai duce la consultațiile doctorilor în cazul în care observă o deteriorare a stării de sănătate a copiilor sau astfel se periclitează recuperarea abilităților copilului (de exemplu neacordarea de către părinte a posibilității de a fi îndrumat de către un specialist logoped).

Neglijarea educațională este coordonată de substimulare ,instabilitatea sistemului de pedepse și recompense ,lipsa modelelor de învățare a abilităților de viață independent ,lipsa de urmărire și supraveghere a situației școlare .Neglijare educațională este legată de interzicerea sau neasigurarea posibilității unui copil de a merge la școală. Privarea la dreptul la joacă și la recreere este tot o neglijare educațională

Neglijarea emoțională- Neglijarea emoțională apare, de exemplu, dacă persoana abuzatoare nu este receptivă la nevoile emoționale ale copilului, dacă nu îi acordă copilului în dificultate posibilitatea de a fi văzut de un psiholog, de un specialist logoped, etc.

Neglijarea igienei (lipsa igienei corporale ,mirosuri respingătoare ,paraziți

Neglijarea locuinței ( locuință prost întreținută,neâncălzită,risc de incendiu ,mobilier absent sau aflat în stare de degradare ,substanțe toxice aflate la îndemâna copilului ,etc) .

O altă mare problemă a copiilor lăsați nesupravegheați perioade lungi de timp este faptul că se confruntă cu o serie de riscuri începând cu :

a.Supraâncărcarea cu sarcini –preluarea responsabilităților de adult ( gătitul menajul ,spălatul hainelor ,plata facturilor lunare) și îngrijirea și creșterea fraților mai mici ;

b.Vulnerabilitate la abuzuri fizice ,psihice , sexual exploatare prinmuncă , traffic de copii și prostituție (agresorii sexuali , recrutorii sau traficanții de persoane , persoanele care exploatează copii prin muncă își aleg victimele din rândul copiilor neglijați sau nesupravegheați )

c.Insuficienta dezvoltare a abilităților de viață independentă necesare pentru a face față dificultăților viitoare ca adult :

-independența în luarea deciziilor

-încrederea în forțele proprii;

– abilități de management al timpului și banilor ;

– controlul și exprimarea emoțiilor ;

-relaționare și comunicare .

persoanele care exploatează copii prin muncă

d.Însușirea deficitară a normelor etico-morale :în absența unui model ,familial funcțional ,a unui mediu sigur și coerent ,copii singuri acasă pot internalize modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru al aplica mai apoi la vârsta adultă

e.Debutul precoce al vieții sexual:în special adolescenții vor căuta afecțiunea și aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci și în relațiile intime ( lipsa unei educații adecvate privind viața sexuală ,lipsa supravegherii ,supraaglomerarea cu sarcini în familie pot conduce la relații intime ,fuga de acasă ,concubinaj , comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecții cu transmitere sexual sau chiar apariția de sarcini nedorite la vârste fragede ) .Părinții plecați sunt de mai multe feluri : cei care sună des acasă ,cei care vin la teva luni și-l vizitează sau care numai trimit bani .

Încă un fapt care trebuie menționat este acela că prin plecarea părinților se dezvoltă diferite efecte negative care pot constitui piedici fizice și psihice în dezvoltarea copiilor , efecte care de multe ori sunt ignorate dar lasă urme adânci .

O consecință direct a migrației părinților este cea a privării copilului de afectivitatea parental și de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia .În condițiile plecării părinților pe perioade mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu pot oferi sprijin emoțional și educative ,aceste două consecințe pot produce la randul lor efecte negative în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.

I.2. Problemele imigranților

Majoritatea imigranților acceptă joburi refuzate de cetățenii țării respective ,de aceea pentru un trai decent pe care să îl asigure copiilor lor , unii părinți acceptă orice fel de job care se ivește neținând cont că acesta e plătit puțin .Pe de altă parte în ultimul timp ia amploare tot mai mult imigrația ilegală care din punct de vedere psihosocial aduce mari probleme , deoarece majoritatea acestor imigranți nu au o educație sau calificare dar pe lângă faptul că lasă în urmă o situație precară își lasă în urmă și proprii copii .

Lipsa accesului de ocupare a forței de muncă a fost identificată ca cea mai mare barieră în calea integrării și astfel cea mai mare barieră în calea înregistrării fiind cea mai importantă prioritate din cadrul societății .Lipsa abilităților lingvistice și dificultățile legate de recunoașterea abilităților profesionale și a calificărilor reprezintă ,de asemenea bariere extrem de semnificative .

Așa cum s-a putut observa în multe cazuri se înregistrează o serie de demersuri în vederea îmbunătățirilor consilierii privind ocuparea locurilor de muncă pentru imigranți întrucâtforța de muncă este decimată de emigrație .Deficitul de forță de muncă este real și se simte din ce în ce mai mult ,iar explicația nu stă în creșterea economică .Banii trimiși în țară reprezintă pentru familiile rămase acasă ,constituie un venit suplimentar dacă nu chiar unicul sprijin .Un alt aspect de care trebuie să se țină cont în efectele negative ale emigrației sunt acelea că se observă și asupra familiilor care de multe ori se destramă sporind numărul divorțurilor , se micșorează rata natalității se încurajează viața libertină reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor .

CAPITOLUL II

EFECTELE PSIHOSOCIALE ALE MIGRAȚIEI

II.1.Starea emoțională și afectivă a copiilor

Perspectiva psihologică a problemei deprivării emoționale demonstrează că deficitul de comunicare cu unul din părinți , în special cu mama , insuficiența contactului tactil și emoțional au o influență directă nu numai asupra dezvoltării fizice dar cauzează dereglări în dezvoltarea psihică și emoțională .Nesatisfacerea unei game de necesități specifice copiilor explică trăirile afective și negative ale copiilor rămași singuri în urma migrației .

În multe cazuri s-a observat că lipsa unui părinte sau a ambilor condiționează apariția carențelor afective deoarece relațiile cu copilul sunt rare sau provizoriu .Efectele carenței afective sunt cu atât mai grave și mai ireversibile cu cât mai precoce este lipsa părinților deoarece plecarea acestora afectează foarte mult copilul și este trăită acut de acesta .

Tristețea ,dorul și sentimental că este părăsit , abandonat și uitat sunt resimțite de copii în situații specifice și sunt condiționate de lipsa părinților ,a afecțiunii materne a asigurării mediilor securizate de către aceștia .Imigrarea părinților îi plasează pe copii într-o situație defavorabilă de privare de relația cu adulții de la care învață să fie afectivi

.Deprivarea emoțională are efect negativ asupra copiilor cu părinți plecați la muncă în alte țări manifestându-se în prim plan prin depresie ,anxietate , sentimentul de vinovăție, suspiciune negativă în relațiile cu adulții , incapacitate de a stabili relații sociale .Copii care se confruntă cu absența unuia sau a ambilor părinți trăiesc o stare de discomfort din cauza nesatisfacerii nevoilor de securitate și susținere efectivă .

Șocul inițial produs de plecarea părinților este însoțit de senbtimentul de revoltă , pentru că așa cum au demonstrat studiile de specialitate , rolul primordial al familiei și mai ales al mamei este în a ajuta copilul să se dezvolte cât mai favorabilă, ori lipsa acesteia pune accent negativ pe starea copilului din punct de vedere emoțional .

Privarea materială se exprimă prin izolare , înstrăinare , supărare,închiderea în sine fapt ce dăunează în dezvoltarea normală generând o tulburare psihică cu caracter specific în dezvoltarea sa.Separarea de părinte influențează în primul rând dezvoltarea morală și psihologică a personalității și formează în mod frecvent anxietate .Sentimentul de instabilitate și siguranță este cel mai adesea întâlnit în rândul copiilor care au trăit experiența despărțirii de un părinte sau de ambii părinții , chiar dacă aceștia iau asigurat că pleacă pentru viitorul lor.

Aceștia ajung în cele din urmă să trăiască o frică de siguranță fizică, datorată mai ales faptului că părinții nu sunt lângă ei , intervine automat sentimentul că sunt părăsiți intervenind în mod automat sentimentul de insecuritate în relațiile interpersonale cu cei apropiați .Cercetările dovedesc că viața emoțională a copiilor rămași fără îngrijire în urma migrației părinților este încercuită și marcată și de sentimental de dezamăgire că au fost trădați și mințiți , fiind părăsiți într-un colț uitat de lume .

Organismul copilului este în continuă adaptatre , dar nu trebuie uitat că unii copii s-au bucurat inițial de reducerea controlului din partea părinților care au perceput ulterior situația dificilă de separare de părinți ca rezultat al migrației acestora .Recunoașterea de către unii copii, a posibilității de a se simți mai liberi relevă tendința acestora de a găsi o explicație compensatorie la frustrările și conflictele interioare produse de separarea de părinți.

Contactele defavorabile cu adulții apropiați conduc la instituirea unei stări de discomfort manifestată prin neliniște , care creează conștientizarea pericolului că aceștia nu se pot adapta .Intervin aici amintirile emoționale care sunt supuse unei evoluții în timp . Astfel dacă la început reproducerea trăirilor emoționale este intensă , odată cu trecerea timpului sau chiar a anilor aceasta devine ștearsă , făcând copilul de multe ori să nu își mai aducă aminte cum arăta mama sau tata .Aceste constatări pot servi drept cauză pentru a explica distanțarea afectivă dintre părinții și copii supuși separării .

De aceea rezultatele din literatura de specialitate au permis punerea în evidență a câtorva propietăți ale proceselor afective trăite de copii rămași acasă fără sprijinul și atenția părinților . Nu trebuie uitat că datorită tehnologiei din ultimii ani , părinții pot comunica cu copii mult mai ușor ,dar se pare că de multe ori aceste mijloace nu sunt suficiente pentru a împiedica un copil să nu mai fie anxios sau depresiv .

Sfera emoțională a copilului este foarte importantă pentru personalitatea lui , care este însă foarte fragilă .Afectivitatea copilului este privată de rezultatul migrației părinților .Carența afectivă ,după cum reiese din literatura de specialitate se manifestă ca o condiție perturbantă ,conducând la frustrarea și rigiditatea afectiv-comportamentală .Pentru a se elibera de încărcătura emoțională provocată de referința separării ,copii recurgând la altceva ,exteriorizând emoțiile proprii .

II.2.Polaritatea proceselor affective

Această polaritate ,manifestată în tendința de a gravita fie în jurul polului pozitiv , fie în jurul polului negativ , a apărut ca urmare a satisfacerii sau insatisfacerii diferențiate a nevoilor și aspirațiilor copilului .S-a demonstrat că falsitatea s-a reliefat prin caracterul mai mult sau mai puțin plăcut al stărilor afective ale copiilor rămași fără îngrijirea și atenția părinților datorită faptului că aceștia au emigrat .

Cu toate că majoritatea copiilor lăsați fără îngrijirea membrilor familiei în urma plecării acestora la muncă peste hotare au indicat bucuria și satisfacția ca emoții trăite de ei intens la întoarcerea acasă a mamei sau a tatălui se pare că nu este de ajuns pentru a compensa lipsa acestora .Dar s-a constatat că de multe ori această întoarcere creează la unii copii emoții contrare punându-I în mare dificultate deoarece mulți dintre copii s-au dezobisnuit de a fi cu unul din părinți și preferă de multe ori să-i știe plecați .

Cercetările efectuate de-a lungul timpului au dus la constatarea slăbirii și chiar dispariția atașamentului unor copii față de părinți , obișnuința de a trăi într –un nou tip de familie –altfel de cum era vechea sa familie , nedorința sau chiar deranjarea de a primi indicații de la alți membrii dacă nu sunt părinții săi și refuzarea categorică și fermă de a-și asuma responsabilități .

În unele cazuri ,părinții sunt văzuți de proprii lor copii ca o sursă de discomfort de control sau direcționare, adică este văzut ca un factor pe care copilul dorește să îl înlăture .Păstrarea legăturii dintre părinți și copii cu experiență de separare este un process dificil întrucât sunt importante , în acest context eforturile adultului .Copii simt nevoia de a fi înțeleși , așteaptă de la mamă în special , manifestarea permanentă a empatiei și a afecțiunii ,pe care de la un străin nu o pot obține iar atunci când nu primește absolute nimic dezamăgirea lui este și mai mare.

Consecințele ruperii voluntare sau involuntare a părinților de copii lor pot fi dezastruoase și pot conduce la afectarea legăturilor afective reciproce ce se poate reflecta atât asupra copiilor cât și asupra părinților . Este foarte important de menționat faptul că aceste consecințe pot avea un impact grav și în viața de mai târziu când copilul abandonat devine adultul de mâine . Deseori adultul plecat , treptat se acomodează la mediul în care trăiește în altă țară , distanțându-se treptat de propria familie .

De-a lungul mai multor cercetări s-au pus în evidență faptul că, copiilor nu le plac schimbările bruște întrucât ele pot deteriora echilibrul psihic ,fizic și emoțional ,iar schimbările lente și prea dese nu sunt posibile din cauza plecării repetate a părinților .După datele existente ,răspunsurile unor copiii intervievați dovedesc că plecarea frecventă și de durată a căror părinți condiționează reducerea sensibilității este rezultatul afectării copiilor față de lipsa lor .

De aceea copii lăsați fără îngrijirea membrilor de familie care au emigrat se adaptează la o nouă situație și anume părinți care fac naveta și copii care nu reacționează emoțional la acest eveniment .

În unele cazuri de atașament precar ,copii manifestă mecanisme de autoapărare , raționalizând răceala emoțională față de mamă .În ceea ce privește dezvoltarea noilor relații de atașament față de cei care au grijă de copii și sunt atenți la nevoile acestora în perioada în care părinții au emigrat , această etapă de dezvoltare cuprinde tranziția de la concentrarea pe părinți ca persoane de atașament spre dezvoltarea ulterioară a altei game de relații de atașament ( alte persoane multe obiecte , spații sau locații ) .Astfel unii copii explică și chiar justifică comportamentele lor adaptative .Forța și trăirea profunzimii trăirii afective a despărțirii și singurătății ,manifestate printr-un dor continuu al copiilor , sunt percepute în majoritatea absolută a răspunsurilor copiilor .

Răspunsurile ilustrează că intensitatea trăirilor emoționale ale copiilor se manifestă în funcție atât de valoarea afectivă a părintelui pentru copil cât și capacitatea afectivă a copilului .La o cercetare mai amănunțită în rândul copiilor ai căror părinți au emigrat se scoate în relief frica de singurătate ,sentiment explicat în psihanaliză prin teama de a-și pierde părinții .

II.3.Creșterea și scăderea afectivității

Creșterea sau scăderea stărilor afective se obține prin schimbarea sentimentelor de afecțiune ale părinților sau persoanei cu care copilul este în relație .Astfel s-a putut observa ruptura evidentă dintre părinți și copii .Manifestările scăderii intensității afective a relațiilor dintre copii rămași acasă și părinții care emigrează își găsește expresie în comportamentul copiilor deoare s-a constatat că în urma separării se manifestă atât volumul cât și calitatea relațiilor cu părinții.Psihologia demonstrează că suferințele traumatice în familie stau la baza formării unui caracter deosebit al copilului ,numit fundament al îngrijorării .

În cazul dat ,copilul dezvoltă sentimental propriei inconștiențe , neajutorării, senzației de abandon , fiind predispus la frica față de pericolul de aflare în lume , deschis către ofensă,decepție ,supărare,trădare ,invidie , sentimentul că este uitat și îndepărtat din viața părintelui .Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .În relația mamă –fiu , această complexitate este accentuată de însăși faptul că din punct de vedere psihologic , între cei doi trebuie să existe o relație de comunicare permanent. Însă de multe ori ,mama fiind plecată , este derutată de atitudinea copilului și nu înțelege de ce acesta are un comportament agresiv . Cu cât copilul ascunde nemulțumirea sa față de familie cu atât mai mult își proiectează alarma în lumea exterioară ,deoarece aceasta își pierde încrederea în sine , devine agresiv ,inapt de a se apăra practice nu are încredere în forțele proprii .

Copilul compensează prin reveriile imaginare nu doar prin familia care-i lipsește dar și prin relațiile afective intrafamiliale de care este privat .Această particularitate este validă și în relația cu cel în grija căruia este lăsat , nu doar cu părinții .Maturitatea sau imaturitatea afectivă este determinată de relațiile copilului cu părinții sau cei în grija cărora este lăsat .

Posibilitățile comunicării cu părinții ,satisfacerea nevoii de securitate prin intermediul relațiilor favorabile din cadrul familiei se prezintă cu o premisă a formării unei persoane sănătoase din punct de vedere psihologic și armonios în plan psihic și social apte pentru a păstra în timp emoții pozitive față de părinți sau îngrijitorii acestora .Persoana caracterizată de imaturitate afectivă este impresionată ,vulnerabilă și înadaptată social.

II.4.Manifestări emoționale

O altă problemă resimțită de către copii vizează lipsa implicării emoționale a părinților în valorificarea eforturilor depuse de copii alienării în caz de insucces ,imposibilitatea co-participării emoțiilor a părinților în trăirea evenimentelor importante pentru copii .Copii doresc să se bucure împreună cu părinții să permită atitudine empatică, suportativă ,afectivă din partea acestora la trăirea unui success .

Copii sunt frustrați nu doar pentru că nu pot avea afecțiune ci și din cauză că nu o pot oferi ei singuri .Tristețea ,revolta și nedumerirea copiilor sunt provocate de imposibilitatea comunicării și relaționării nemijlocite , directe cu părinții .Comunicarea de la distanță are pentru copil alt conținut și altă conotație afectivă .

Studiul demonstrează că de fapt ,copii manifestă atitudine de protest în raport cu lipsa unuia sau a ambilor adulții și imposibilitatea comunicării directe .Protestul lor se manifestă prin refuzul de a comunica cu cei din jur .

Comportamentul copiilor exprimă de multe ori emoțiile și atitudineile lor raportate odată cu emigrarea părinților , dar nu trebuie uitat că fiecare protestează în felul său .

Prin unele manifestări emoționale ale copiilor se observă înregistrări negative în comportamentul lor .În primul rând gândul emigrării nu este benefic nici pentru părinți nici pentru copii .Copii erau închiși în sine ,nostalgic plângeau sau aveau ochii umezi ,își ascundeau privirea .

Aceste ezitări și constatări pot fi sesizate zilnic în activitățile copiilor ,dar trebuie menționat că reântâlnirile cu părinții sunt la fel de intense în plan afectiv .Uneori manifestări emoționale se regăsesc în comportamentele de așteptare al copiilor .Mulți copii au asociat starea părinților emigranți cu sentimental de singurătate ,izolare ,nesiguranță ,neajutătoare , neprotejate ,tristețe ,neputință ,fără ajutor ,fără apărare ,fără familie ,lăsați în voia sorții .

Stările afective ale copiilor rămași fără îngrijirea părintească în urma migrației părinților depășesc unele situații și limita echilibrului emoțional .Astfel unii psihologi au relatat că copii ai căror părinți sunt plecați peste hotare sunt foarte violenți , agresivi și au un comportament indezirabil .Este foarte frecventă starea de incertitudine,frică anxietate ,semen ce se pot descifra și în mimica feței dar și conștientizarea de către propriile lor situații în luarea deciziilor .Nevoia de support emoțional și susținerea modern este evident .Conținutul emoțiilor copiilor rămași fără îngrijire părintească ,specificul trăirilor affective cele mai importante funcții ale familiei nucleare ,esențiale pentru evoluția personalității copilului .Aici se pot aminti :

Funcția psihologică –de asigurare a suspansului emoțional , a unui climat favorabil cu efect terapeutic ,a nevoilor de securitate ,protecție incluzând ajutor reciproc bazat pe sentimental de egalitate ,respect și dragoste între parteneri ,între părinți și copii ,între frați și surori ;

Funcția identitară implicând asigurarea sentimentului apartenenței și coenziunii , construcția ,identităților personale statuare și intime ale părinților și copiilor prin transmiterea capitulărilor moștenite .

Funcția de socializare a copiilor menită să asigure îngrijirea și creșterea lor, procesul instructive –educativ familial și condițiile adecvate educației și pregătirile școlare și preferențiale a copiilor .

II.5. Autoaprecierea copiilor rămași fără îngrijire părintească , în urma migrației

Imaginea de sine și autopercepția copiilor rămași în grija părintească în urma migrației părinților și percepția lor social de către alții sunt interdependente .Cercetarea realizată a permis profilarea imaginii de sine a copiilor rămași fără îngrijire părintească .Deși înțeleg că au fost părăsiți , copii găsesc aspect pozitive care să le mențină autoaprecierea pozitivă .

Autoaprecierea copiilor fără îngrijire și supraveghere se realizează prin comparație cu celelalte persoane și prevede stabilitatea valorii produselor muncii proprii , a sensului comportamentelor sociale și particularităților individuale .În general copii au o părere bună despre propria lor persoană .

Unii copii se autoapreciează ca avantajați în raport cu copii ai căror părinți nu au migrat dar există și mulți copii care apreciează migrarea părinților drept avantaj .Este evident că această percepție a propiei realități lasă amprentă asupra aprecierii propriei situații de dezvoltare și asupra imaginii de sine .Imaginea de sine depinde și de felul în care subiectul este privit și apreciat de către alții .Copii rămași fără îngrijire părintească sunt apreciați de către ceilalți copii drept mai puțin ocrotiți , deprivați de posibilitatea de comunicare cu mama .

Marea problemă a copiilor cu unul sau ambii părinți emigranți se observă o serie întreagă de problem cum ar fi :

*modul de exteriorizare a emoțiilor

*starea financiară mai bună care poate constitui o problem negativă deoarece poate fi o pradă ușoară pentru ceilalți

*generarea de comportamente agresive și pseudonecesități ,care generează în stare de rău .

Psihologii au evidențiat și dorința copiilor de a se implica în munci cotidiene .

Totuși o parte nesemnificativă dintre copii fiind în situația de a alege între a avea mama alături și a avea o viață mai bună cu mai mulți bani sau mai multe lucruri , aleg prezența mamei .

Imaginea de sine a copiilor singuri fără îngrijire părintească în urma migrației părinților nu constituie doar rezultatul unei simple introspecții .Se manifestă dualitatea modului de percepție a propriei personalități .Cunoașterea de sine a copilului cu părinți migranți este dublă ; ea este una prin care el menționează propriile gânduri , sentimente , senzații ,etc și a doua cunoaștere prin care se vede pe mine trăind și acționând pe ceilalți și sub acest unghi ,el se cunoaște pe sine în același chip în care îi cunoaște pe alții .

Părinții imigranți influențează,prin plecarea lor pe perioade mai lungi sau mai scurte de timp , imaginea de sine a copiilor contribuind la modul în are copii se autoapreciează .Unii copii ai căror părinți au emigrat devin din ce în ce mai preocupați de bunăstarea și integritatea personal ,pentru că de multe ori părinții doresc și încearcă să acopere golul lăsat prin bunuri material , uitând că de fapt , nu acesta este esențialul pe care copilul îl dorește .

În cazul în care copii află că părinții se confruntă cu diverse dificultăți , au tendința de a se considera responsabili pentru situația creată și trăiesc intensive cu sentimental vinovăției ,chiar dacă cei din jur îi asigură de contrariu .

Psihologii susțin că o anumită frică de a pierde dragostea și atenția părinților de cele mai multe ori ,provoacă simțul culpabilității .În asemenea situații ,copii au regrete mari legate de comportamentul lor până la plecarea părinților .

Instabilitatea social , pierderea de către părinți a poziției sociale , neâncrederea lor în ziua de mâine ,simțul culpabilității legat de faptul că nu sunt alături de copilul lor ,sunt premise care determină tendința de a transfera toate aceste trăiri asupra propriilor lor copii .În condiții de lipsă afectivă copii își formează o imagine de sine lacunară negativă .

II.6. Relațiile cu îngrijitorii copiilor ai căror părinți au emigrat

Mulți copii rămași fără îngrijirea părintească în urma migrării părinților au o relație tensionată cu membrii familiei sau îngrijitorii în grija cărora au rămas .La o cercetare mai amănunțită ,unii copii mărturisesc că suportă mai puțin dureros plecarea părților de cât prezența în grija cărora au rămas .Trebuie ținut cont că aceste situații copii sunt privați de satisfacerea nevoilor de securitate și afecțiune .Cei în grija cărora au rămas copii , recurg uneori la gesture extreme , de violențe verbale și psihice , contribuind mult la degradarea personalității acestora , uitând că acești copii sunt vulnerabili datorită lipsei îndelungate ale părinților .

O altă problemă cu care se confruntă copii este neglijarea educației ,dezinteresul profund al acelora în grija cărora au rămas copii față de situația școlară a acestuia

Îngrijitorii sunt mult mai puțin de educația copiilor ,facându-i pe aceștia să devină niște ignoranți și analfabeți în viitor .Trebuie să admitem faptul că copii se simt adesea nânțeleși de către îngrijitori în unele situații cotidiene .

Disciplinarea prin bătaie este de asemenea ,o metodă utilizată de către unii îngrijitori .Astfel din relatările mai amănunțite ,psihologii au putut constat că erau bătuți frecvent de cei în grija cărora au rămas .

În relația cu îngrijitorul ,unii copii sunt abuzați psihologic ; trăirea abuzului emoțional se face resimțită de către copii la fel de acut ca și alte forme de abuz ,ei trăiesc trauma psihică intens .

Este paradoxal ,însă unii copii , la interviul psihologului la care ajung în cele din urmă , descriu o relație afectivă pozitivă și un climat favorabil securizat psihologic nici în cazul în care tatăl poate fi unul în grija căruia a fost lăsat .Alți copii , dimpotrivă , trăiesc situația de stress condiționată de prezența de scene de violență domestică , sau abuzuri sexuale .

II.7. Relațiile cu alți semeni ,în afară de îngrijitorii lor

Relația cu semenii constituie activitatea dominant a dezvoltării psihice și a evoluției ca personalitate .Cercetările psihologilor atestă problemele lipsei unei prietenii strânse în rândul copiilor cu părinților plecați la muncă .

La unii copii s-a manifestat chiar lipsa interesului față de stabilirea prieteniilor , ei preferând viața singuratică închisă .Trăind trauma separării de părinții care au emigrat , se explorează emoțiile negative ,după ce și-au schimbat reședința .

În cazul prieteniilor , ele nu se stabilesc în funcție de gen sau statutul copilului .Dar totuși nu trebuie uitat faptul că este foarte important care dintre părinți rămâne cu copilul .În multe cazuri lipsa mamei reprezintă o puternică destrămare ,care generează atât încetinirea educativă a copiilor cât și detașarea emoțională dintre mamă și copil .

Copii inteligenți emoțional suportă mult mai ușor stresul , ceea ce copii mai puțin inteligenți , nu pot trece peste lipsa mamei .În general ,băieții aleși par a fi mai indiferenți în cazul separării ,sunt stresați mai mult decât fetele ,devenind mai vulnerabili față de influențe cu character distructiv .

Acest lucru iese în evidență în perioadele de criză de dezvoltare sau în procesul de trăire a unor crite existențiale .La vârstele mici mici școlarității , copii stabilesc relații amiable sporadic , de scurtă durată cu schimbarea frecventă a camarazilor .

CAPITOLUL III

FACTORII PSIHOSOCIALI AI BĂTRÂNILOR ÎN URMA IMIGRĂRII COPIILOR

III.1.Noțiuni generale

Ca să putem aborda în întregime acest capitol , trebuie reliefate și puse în evidență câteva aspecte al procesului de îmbătrânire ,pentru a ne putea da seama prin ce stări psihice și emoționale trec bătrânii ai căror copii au emigrat deoarece îmbătrânirea constituie un ansamblu de transformări ce afectează ultima perioadă a vieții ,care este marcată de un process de declin și de atitudini pesimiste ale vârstnicilor .

Persoanele vârstnice aflate în dificultate sunt adesea persoane care în tinerețe au avut o viață plină ,cu multe realizări ,vârstnicii au rude ,copii mari și nepoți , dar care din cauza migrației copiilor sau a particularităților de comportament , nu mențin relații apropiate .

Persoanele vârstnice sunt cele care se află în cea de a treia sau patra perioadă a existenței, perioadă în care pierderile și declinul pe plan fiziologic, psihologic, economic și social sunt cele mai grave, aceste pierderi nefiind totdeauna datorate unei evoluții biologice, fiind implicați concomitent factorii sociali, economici și culturali.Se apreciază că denumirea de „persoanele vîrstei a treia,, este mai proprie decât aceea de persoanele în vârsta sau bătrîni (O.M.S.). În literatura de specialitate, diferiți autori au încercat să definească bătrânețea și să-i stabilească limitele.Astfel s-au elaborate mai multe definiții,mai mult sau mai puțin contestate :

*Noțiunea de vârstă înaintată se utilizează pentru perioada din viața omului care urmează după maturitate și ține până la sfîrșitul existenței sale.Această perioadă mai este numită și vîrsta a-III-a ,perioada de involuție ,perioada de bătrînețe , sau senescența .

*Dictionarul Lacrousse de psihiatrie definește bătrînețea ca fiind ultima perioadă a vieții corespunzând rezultatului normal al senescenței.Termenul se opune celui de senilitate care ar fi aspectul patologic,dar în același timp precizează că bătrânețea extremă nu se distinge prin nimic de senilitate.

Îmbătrânirea individuală realizează câteva „tipuri de îmbătrînire,,, în care se încadrează toți indivizii, tipuri care trebuie cunoscute în raport și cu implicațiile lor medicale astfel, „îmbătrânirea fiziologică,, armonioasă, în care așa-zisa vârstă cronologică se identifică cu vârsta biologică, se cheamă ortogerie sau eugerie. în opoziție cu aceasta, există îmbătrâniri nefiziologice, ca îmbătrînirea prematură, când vârsta biologică corespunde unei vârste calendaristice mai mari decât cea reală și îmbătrânirea accelerată, când ritmul de îmbătrânire se accelerează de la un moment dat, așa cum se întâmplă de pildă la unele persoane după pensionare. ( Mihaela Roco,2006. Pg.33).

Viața trebuie măsurată In funcție de gândire și acțiune, nu de timp , spunea J. Li. Averbury . În literatura de specialitate ,cunoașterea unor noțiuni generale de psihologie a îmbătrânirii se impune ca un instrument indispensabil, rațiunile acestei cerințe fiind cel puțin următoarele:

Necesitatea abordării accesibile bătrânilor, prin facilitarea unui

dialog, care să aibă la bază o cât mai completă înțelegere.

Necesitatea angajării anturajului familial în acțiunile terapeutice, familia , chiar dacă sunt plecați ,trebuind să fie informată corect și științific asupra modificărilor psihologice ale bătrânului, care nu sînt de natură patologică .

De altfel, cunoștințele de psihologie permit psihologilor o evaluare mai largă, mai completă a batrânilor, a dimensiunilor biologice, psihologice și sociologice ale acestuia, în ansamblul lor dinamic ca om total, ceea ce este . (G. Ionescu).Îmbătrânirea psihologică este rezultanta modificărilor induse de vârstă în planul biostructurilor, care constituie suportul material al vieții psihice și în acela al desfășurării propriu-zise al funcțiilor psihice ( Mihai Golu ,2010 , pg 67-72).

La baza acestor modificări stau factori interni (ereditatea, uzura sistemului vieții psihice) și factori externi, ai mediului ambiant (ecologici, sociali, culturali). Evenimente din mediul social (socio-profesional socio-cultural relațional), care intervin în mod particular în existența bătrânului, au răsunet în psihismul acestuia, afișându-se la baza unor modificări psihologice sau îmbolnăviri psihice caracteristice involuției. Între acestea:

*retragerea din activitate;

*renunțarea la unele activități;

*scăderea potențialului biologic;

*îmbolnăviri somatice, invalidări;

*scăderea numărului membrilor de familie (plecarea copiilor deveniți adulți, decesul partenerului);

*dispariția vechilor prieteni;

*imigrarea copiilor ,etc

Regresiunea senzorială, constând din diminuarea progresivă a auzului, a văzului, cu efectul scăderii influxului informațional, a restrângerii relaționale, provoacă și adâncește modificări psihologice și suferințe psihice -senzație de neputință, izolarea, ideile de prejudiciu.Un alt factor important care participă la determinismul modificărilor psihologice și tulburărilor psihice este conștientizarea îmbătrânirii, cu incertitudinile pe care le generează privind perspectivele de viitor.Ca urmare, bătrânețea integrează în primul rând ca nivel de conștiință o criză adaptativă la noile condiții bio-psiho-sociale pe care le impune perspectiva îmbătrânirii.

Problemele familiei bătrânului , sunt rareori abordate dintr-o perspectivă medicală ( geriatric ),fiind de obicei lăsate în seama psihologiei și sociologiei .Este stabilit că familia influențează prin comportamentul ei ,prin poziția ei față de vârstnic ,sănătatea acestuia ; influențele pot fi positive ,favorabile sau negative .

Cercetările psihosociale au constat o mai bună stare de sănătate a bătrânului care își petreace duminicile în mijlocul unei familii compusă din trei generații ,decât a aceluiași care trăiește departe de ai săi ( la propiu și la figurat) .

Deficitul bătrânului în plan somatic,ca și în plan psihic ,influențează în primul rând relația acestuia cu lumea ,prin modificarea atitudinii acesteia față de el.Restrângerea câmpului de activitate înseamnă restrângerea câmpului relațional și ,ca , urmare , bătrânului în general și bătrânului bolnav în special se centrează ( ca motivație,afectiv și relațional) pe familie .Acest așa –zis conflict are repercursiuni negative asupra procesului de îmbătrânire ;deoarece capacitatea adaptivă a bătrânului se reduce progresiv armonizare relațiilor ar trebui să aibă în vedere :

*adaptarea celorlalți membri ai familiei la modificările de conduit ale bătrânului și nu invers ;

*valorificarea însușirilor positive date de vîrstă ;

*atitudinea înțelegătoare față de notele negative ale îmbătrînirii ;

*să se țină seama că îmbătrînirea este greu suportată și de subiectul care îmbătrînește ,nu doar de cei din jurul său .Un alt aspect îl constituie atitudinea familiei față de bătrân

*în general,în majoritatea cazurilor,familia nu mai respectă statutul

anterior al acestuia ;

*angajarea relațiilor cu acestea tinde să devină conflictuală, ceea ce are rezonanțe afective negative asupra bătrânului , determinându-l la izolare .Însingurarea socio-familială ,abandonul și semiabandonul sunt situații ale existeței bătrânului,în cauzlitatea care contribuie la conduita familiei . Conduita firească și logică este :

*păstrarea unui anumit câmp de inițiative în cadrul familiei pentru vârtsnic

*să i se ia în considerație opiniile să participle la inițiativele celorlalți ;

*să i se solicite bătrânului în cadrul familiei să încerce să suplinească frustrările specific vîrstei ;

*familia să încerce o antrenare motivațională a bătrânului în activități care să dea acestuia sentimentul utilității .

Familia trebuie să cunoască și să înțeleagă psihologia bătrânului; ea trebuie să-I ofere acestuia un climat protector ,de echilibru ,prin evitarea conflictelor ,a traumelor psihoafective ,a carențelor și frustrărilor affective ,precum și a factorilor de supra și subsolicitare .Contactele consilierului cu familia în care există bătrâni ,sau cu familiile de bătrîni ,se caracterizează printr-o frecvență progresiv crescândă ,în raport cu deteriorările somatic și psihice pe care le adduce înaintarea în vârstă .

Pentru familii plasarea bătrânului într-o unitate sanitară este singura soluție a problemelor sociale și familial ale bătrânului .Familia consideră că datoriile ei s-au încheiat din momentul internării bătrînului și se dezinteresează de soarta acestuia .Se invocă adesea obligațiile profesionale, depărtarea de unitatea sanitară și în general ,uneori se lasă impresia că există o stânjenire de a avea în familie un bătrân suferind pudoarea generată de această situație determinînd internarea și păstrarea bătrânului.

Familia își face reproșuri sincere , dându-și seama că rațiunile medicale nu au justificat suficient internarea ,care s-a făcut cu ușurință ,din comoditate ,ca urmare a slăbirii legăturilor affective tratamentul putând fi urmat și la domiciliul bătrînului cu rezultate superioare .Chiar și atunci când există ,motivație medicală,unele familii se socotesc vinovate,identificând spitalizarea sau oricare instituție sanitară cu o părăsire ,cu înstrăinare și se întreabă dacă nu s-ar fi putut găsi și alte soluții . Anxietatea este o reacție care apare aproape totdeauna la copiii care trăiesc în strânsă legătură cu părinții lor , a căror îmbătrânire sunt îmbolnăvirile îi surprinde ,îi sperie ,ei nefiind pregătiți și pentru acestă evoluție .Spitalizarea reactivează un fel de sindrom al cordonului ombilical .

Reacția de anxietate a familiei poate fi declanșată și de instalarea mai mult sau mai puțin bruscă ,dar surprinzătoare a unor tulburări pe membrii familiei cu propiul lor viitor pe care –l trăiesc anticipat .Toate aceste conduite ale familiei se răsfrâng asupra psihismului bătrânului ( în special dacă știe că membrii familiei au emigrat ),comportamentul și reacțiile acestuia nefiind adesea decât reflectarea mediului familial. Resentimentele pe care bătrânii au față de situație precară și față de apropiații lor îi fac să fie dificili în comunicare , ostili ,deprimați ,insensibili la problemele altora cu manifestarea unui comportament infantile și încăpățânat .Starea afectivă a bătrânilor este dominată de depresie , răceală psihică și proastă dispoziție.Acest fapt duce în general la un comportament irascibil .

Simptomele depresiei și melancoliei sunt manifestate prin suferințe somatic, tulburări de somn , sentimente de vinovăție că nu au putut face mai mult pentru copilul lor și nu în ultimul rând intervine sentimental de inutilitate și autoacuzare .Migrația copiilor condiționează de multe ori trăirea de către bătrâni a unei game diverse de emoții , sentimente neexperimentate și stări affective bazate pe singurătate și sentimental de neputință și neajutorare .

III.2.Imaginea de sine și autopercepția

Intensitatea proceselor affective trăite de bătrânii cu copii aflați la muncă în alte țări , diferă de la o stare la alta în funcție de gradul de risc al propriei situații estimate de ei înșiși, de faptul că au rămas singuri cu soțul sau soția sau cu nepoții , pe care de multe ori simt că nu pot să-și assume în totalitate grija și educația lor .În cazul în care se simt ajutați și protejați , bătrânii manifestă echilibru emoțional și încearcă mereu să facă ceva util pentru a-I ajuta pe cei din jur .

Din literatura de specialitate a reieșit faptul că sursa principal de trăire a emoțiilor de bucurie de către bătrâni ai căror copii au imigrat , o constituie comunicarea cu copii , comunicare pe care cei mai mulți o fac prin intermediul telefoanelor .

Bătrânii cu copii imigranți au manifestat bucuria trăită ca rezultat al comunicării cu aceștia din mai multe motive :

*asigurarea că aceștia sunt sănătoși

*bucuria revederii de sărbători și succesele nepoților

*comunicarea nemijlocită și necondiționată cu aceștia

*bucuria foloaselor material și bănești cu care copii îi ajută .

Conform psihologilor ,atât bătrânii din azile cât și cei care locuiesc acasă se bucură atunci când primesc telef de la copii și își arată mulțumirea în cazurile când aceste convorbiri telefonice cu copii imigranți sunt rare sau de scurtă durată .

Liniștea lor psihică și starea lor sufletească sunt asigurate de atenția copiilor față de ei și constatarea faptului că aceștia sunt bine . Bătrânii cu copii imigranți conștientizează responsabilitățile autoasumată în legătură cu creșterea și educarea nepoților , și recunosc că situația respectivă îi bucură și le asigură compensarea sentimentului de singurătate și inutilitate .Psihologii pun în evidență faptul că trăirea emoției de tristețe derivă ca și bucuria din comunicarea bătrânilor cu copii imigranți .Trebuie menționat faptul că mulți bătrâni spun că atunci când vorbesc cu copii lor care au imigrat se întristează din mai multe cause .Una din cauze fiind :

*regretul că familia ,în prezent ,nu este unită

*sentimental de insecuritate și nesiguranță

* constatarea că au plecat pentru a viață mai bună dar nu s-a dovedit contrariu și dorul de nepoți .

De multe ori ,unii bătrâni descriu propriile manifestări comportamentale care exprimă intensitatea emoțiilor trăite în legătură cu plecarea copiilor .Trauma separării de copii este trăită intens de unii bătrâni care nu suportă această descoperire , deși sunt conștienți că dacă copii lor nu emigrează , nu le va fi mai bine dacă vor rămâne acasă .

Unii bătrâni își manifestă sau își ascund durerea prin diferiți preocupați mai mult sau mai puțin benefice .Deși de multe ori mulți bătrâni au posibilitatea să se mute alături de copii lor imigranți , ei refuză idea și nu vor să se rupă de ceea ce îi înconjoară refuzând să își părăsească casa și bunurile .O altă problemă majoră emoțională a bătrânilor cu copii imigranți o constituie frica separării definitive de copii , neîntoarcerea acestora acasă .

Unii psihologi specializați în problemele bătrânilor au remarcat teama că aceștia se vor pierde sau o să plece și nu se vor mai întoarce poate niciodată.Sunt cazuri semnalate de psihologi în care,datorită accentului pus în cultura acestora pe faptul că copii trebuie să fie sprijin la bătrânețe .Separarea de copii oferă oamenilor un simț substanțial al pierderii .

Imigrarea copiilor , de acasă pe termen lung , slăbirea sau dispariția contactelor cu copii proprii ,implică deplasarea de la statutul paradefinit la unul care este necunoscut .Teama de necunoscut îi sperie pe bătrânii și este alimentată de discuțiile altor personae din anumite în ceea ce privește dispariția copiilor .Faptul că acești imigranți nu-I contactează timp îndelungat condiționează apariția la bătrâni a reprezentărilor negative cu privire la starea acestora .

Starea ,frica , teama , așteptările îndelungate ale unor semen de viață din partea copiilor migranți determină sentimentul de singurătate, părăsire , uitare și izolare .Trăirea internă a acestei frici pentru pierderea copiilor imigranți este confirmată de bătrâni în diferite moduri :insomnia ;gînduri ;teamă și frică .O altă sursă de emoții negative o constituie situația de risc în care se află bătrânii cu copii imigranți , care sporește vulnerabilitatea acestora Psihologii au scos în evidență faptul că comunicarea și relaționarea bătrânilor cu membrii familiei biologice sau membrii familiei extinse sunt marcate frecvent de violență și alimentează trăirea emoțiilor negative .

Conform literature de specialitate ,emoțiile negative produse de situația de abuz sunt însoțite de trăirea de către bătrâni a stării de frustrație , condiționată de faptul că agresorii sunt personae apropiate .Furtul ,jaful ,escrocheriile provoacă psiho-traumatisme de durată pentru bătrânii rămași singuri acasă ,în urma migrației copiilor .Aceste experiențe alimentează trăirea stărilor de stress ,frustrație,teamă și o gamă variată de resentimente în legătură cu comiterea acestor delicate de către membrii de familie .

Trăirile affective negative ale bătrânilor ai căror copii au emigrat, sunt de multe ori exteriorizați, nu comunică cu cei din jur, dar cred că procesul consilierii psihologice este o component important a ritualurilor religioase .Una din problemele puse în evidență de rezultatele psihologilor , este trăirea acută de către bătrâni ai căror copii au emigrat manifestată prin anxietate și frică față de un eventual abuz .Starea de stress este trăită de bătrânii care au copii plecați pentru că de multe ori aceștia au fost victime ale unei forme de abuz , dar și de către cele care experimentează doar în calitate de martori aceste practice abusive.

Șocul emoțional, abuzul fizic alimentat de durere , sentimente de insecuritate , umilință și lipsa totală sau parțială de protecție , sunt specific bătrânilor rămași singuri în urma migrației copiilor .Defavorizarea emoțională și dezechilibrul afectiv al bătrânilor sunt condiționate de dorința acută de a-și satisface nevoia de a trăi sau a deceda .Psihologii au demonstrat că bătrânii cu vârste înaintate , ai căror copii au emigrat de fapat de mult timp fără intenția de a se mai întoarce , se simt timizi , fricoși , bolnăvicioși , ceea ce înseamnă că de multe ori nu au nici o așteptare , nu au un țel și încetează să mai spere la ceva bun .

Psihologii au pus în evidență faptul că există diferențe între bătrânii care au rămas fără suportul copiilor din cauză că au emigrat ,și bătrânii ai căror copii au rămas acasă .Modificările psihologice produse în viața bătrânilor sunt rezultatul schimbărilor induse de vârstă , la baza lor existând factori interni, cum ar fi ereditar și modificările hormonale ,precum și factori externi,cum ar fi pensionarea ,scăderea potențialului biologic , patologia asociată ,scăderea numărului membrilor de familie ,decesul unor rude sau prieteni de vârste apropiate .

Funcționarea normal a unui bătrân cuprinde echilibrul fizic ,psihologic și social ,iar atunci când copii au emigrat , acest echilibru se degradează .Cele mai semnificative modificări psihologice se referă la modificările atenției sau scăderea capacității de concentrare , diminuarea atenției voluntare și modificarea gândirii care au drept caracteristică definitorie reducerea spontaneității flexibilității , apariția tulburărilor de adaptare rapidă și a stereotipurilor .Autoaprecierea unor bătrâni crește datorită faptului că imigrarea copiilor îi lipsește de sentimentul că prezența lor deranjează .

CAPITOLUL IV

CONSILIEREA ȘI LIMITELE CONSILIERII

ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PERSOANELE CARE IMIGREAZĂ

Indiferent sub ce denumire ar fi întâlnită (sfătuire ,psihoterapie îndrumare,orientare) consilierea este recunoscută ca fiind procesul prin care o persoană, numită consilier ,parcugând procedura de investigare ,conceptualizare , soluționare și implementare ,oferă uneia sau mai multor persoane numite clienți , pachete de soluții pentru problemele specific ( sub formă de proiecte , de programe noi component sau structure de programe) împreună cu asistența tehnică necesară implementării acestora și trainingul de specialitate pentru asigurarea viabilității ,perenității și derulării în continuare a programului sau proiectului de către clienți prin forțe proprii .Pentru a înțelege în ce constă sarcina specifică a asistenței sociale ,trebuie să pornim de la considerentul că omul nu dispune de -o viață biologică și psihică,ci devine om printr-o viață în plan social și cultural.Pe de altă parte , el este un organism biologic ,dotat cu un anumit grad de energie și sănătate ,cu o viață psihică și o pregătire intelectuală diferită .

Totodată ,el devine ființă socială prin integrarea într-un sistem de relații și raporturi sociale :este membru al unei familii , angajat sau specialist cu activități și răspunderi diferite,dar el este în același timp ,cetățean al unei societăți civile și democratice .De aici rezultă că orice dereglare în plan individual atrage după sine o dereglare a încadrării sociale a individului ,iar orice încercare de a trăi în condiții sociale de tip deviant se răsfrânge asupra vieții individuale .Consilierea constă într-o serie de întâlniri față în față în timpul cărora au loc discuții între client și consilier (intervirui, completarea unor teste de evaluare a intereselor, valorilor, trăsăturilor de personalitate, atitudinilor, sunt discutate rezultatele obținute în urma aplicării testelor etc), au loc exerciții de simulare a situațiilor reale etc, cu scopul de a clarifica situațiile problematice pe care persoana respectivă le întâmpină, pentru a identifica soluțiile posibile și pentru a sprijini clientul în adoptarea celei mai potrivite decizii.

Principiile fundamentale ,care au schimbat realitățile din domeniul calității vieții ,educației și integrării, persoanelor care imigrează în viața socială au ca fundament drepturile omului .Beneficiarii consilierii și psihoterapiei sunt persoanele specializate care primesc serviciile specializate ale ,psihologilor, și asistenților sociali în centrele specializate pentru această activitate .Consilierea, în înțelesul său clasic, se rezumă la o triplă perspectivă: psihologică, pedagogică si socială asupra activitătilor cu valențe etice pe care le va întreprinde consilierul în scopul ajutării beneficiarilor săi în vederea angajării în acel tip de comportament care să-i conducă la solutionarea optimă a propriilor probleme.Munca asistentului social este o muncă de echipă, caracterizată de pluridisciplinaritate, în încercarea unei abordări a persoanelor care doresc să imigreze ,în contextul familiei sale, al comunității din care face parte și al relațiilor interpersonale construite de acesta.

Specificitatea se referă la complexul de vulnerabilități asociate cu plecarea acestora știind că lasă în urmă familia și în mod special copii care necesită modalități de evaluare, intervenție și monitorizare specifice. Intervenția profesioniștilor vizează obiective specific (menținerea legăturii cu părinții și fomarea unor abilități de viață.Una dintre problemele esențiale cu care se confruntă cel mai adesea persoanele care doresc să imigreze în străinătate o reprezintă rămânerea grija că bătrânii sau copii rămân fără atenția lor sau fără o persoană responsabilă de supravegherea, creșterea și îngrijirea copilului sau cu putere de reprezentare legală a acestuia.Luând în considerare că în aceste situații o prioritate importantă o reprezintă rezolvarea problemei responsabilității privind supravegherea, creșterea, îngrijirea și reprezentarea copilului, inclusiv prin luarea unei măsuri de protecție specială, respectiv plasamentul (în familia lărgită etc.), măsură aplicabilă atunci când,după acordarea serviciilor prevăzute în planul de servicii, se constată că menținerea copilului alături de părintii săi nu este posibilă ,o cauză important constituind-o migrarea acestora .

Implementarea acestei măsuri, având în vedere numărul foarte mare de copii privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate, poate părea de multe ori dificilă deoarece migrarea îi face pe mulți să uite de responsabilitățile pe care le au acasă . Asistentul social va evalua situația fiecărui copil și va cuprinde în demersul său serviciile destinate asigurării protecției copilului aflat în dificultate, inclusiv cele referitoare la de semnarea unui reprezentant legal sau cele destinate menținerii relațiilor cu părintele de care este despărțit.În cadrul demersurilor sale, profesionistul trebuie să țină cont de o serie de teorii psihologice și sociologice care clarifică anumite contexte sau care explică anumite reacții ale subiectului evaluării .

IV.1. Relațiile de consiliere

Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere putând fi centrate pe aspecte ale dezvoltării , pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice ,luarea unor decizii ,controlul stărilor de criză , dezvoltarea unui instinct personal ,pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne ,ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți facilitând ,prin demersuri repetate ,ca persoana să facă față mai eficient stresurilor și sărăciilor vieții cotidiene și contribuie la îmbunătățirea calității vieții .Relația dintre consilier și persoana consiliată trebuie să fie una de alianță ,de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă ,oferind ,totodată ,sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale ,indentificarea unor partternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții .

IV.2. Relația dintre consilier și persoana consiliată

Relația dintre consilier și persoana consiliată trebuie să fie o alianță, de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă, oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, înidentificarea unor patternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții.În literatura de specialitate Baerban A identifică principalele tipuri de consiliere și anume :

Informațională care constă în oferirea de informații specific ;

Educațională oferă repere psihoeducaționale pentru sănătatea mintală ,emoțională ,fizică, socială și spiritual a copiilor și adolescenților ;

De dezvoltare personală , contribuie la formarea abilităților și atitudinilor care permit o funcționare personal și social flexibilă și eficientă în scopul atingerii stării de bine ;

Suportivă ,care constă în oferirea de support emoțional ,apreciativ și material celor aflați în situații de risc ;

Vocațională ,vizează dezvoltarea capacității de planificare a carierei ;

De criză , oferă asistență psihologică persoanelor aflate în dificultate .

IV.3.Abilități fundamentale

Ascultarea poate fi :

*reală și pseudoreală;

*evaluarea modalităților prin care ascultarea este blocată ;

*ascultarea activă ;

*ascultarea empatică ;

*ascultarea deschisă ;

*ascultarea totală.

Autodezvoltarea sunt :

*recompensele dezvăluite prin autodezvăluire ;

*identificarea blocajelor în autodezvăluire ;

*nivelurile optime ale autodezvăluirii .

Exprimarea :

cunoașterea regulilor eficiente ;

discriminarea între mesaje totale și mesaje contaminate .

Abilități speciale

Limbajul corporal :

*interpretarea corectă a expresiilor faciale ;

*interpretarea corectă a gesturilor ;

* interpretarea corectă a posturii și relațiilor spațiale .

Paralimbajul :

*detectarea elementelor de paralimbaj ( frecvența , rezonanța ,articulare , tempo , volum ,ritm);

*identificarea mesajelor și capacitatea de a le face față .

O altă limitare a consilierii este dată uneori de folosirea inadecvată ,deficitară ,a curriculumului adaptat .Etichetările ,generalizările rejectările din planul concepției colective ,îngreunează ,deasemenea ,de multe ori ,procesul de consiliere a persoanelor care doresc să imigreze .

IV.4.Observația

Ca metodă științifică ,observația constă în înregistrarea sistematică prin simțuri a caracteristicilor dar și transformarea obiectului studiat .Observația nu este un act pasiv ci ea se prelungește printr-un comportament de reflex , de clasificare și sistematizare.Observația are ca scop înțelegerea.Observația științifică întotdeauna confirmă sau infirmă o teză anterioară (deci are la baza anumite întrebări și ipoteze; clinicianul va limita observațiile variabile care intră în formularea ipotezelor sau a întrebărilor sale.). Așadar observația are un caracter organizat sistematizat.Astfel există observația directă ( prin simțuri) care se face asupra comportamentului. Dar psihologul trebuie să-și situeze observația la un nivel care integrează organizarea și finalitatea comportamentului (astfel mai utilizat este termenul de conduită).O dată cu dezvoltarea tehnicilor cognitiv-comportamentale se utilizează termenul de comporament, nu doar cu referire la manifestări motorii direct observabile, ci și cu referire la gânduri (comportament cognitiv), emoții (comportament psiho-emotional) .Observația indirectă este o serie de ipoteze și inferențe sau informații culese de la alte persoane. Observația clinică vizează descrierea unui subiect prin inindividualitatea lui .

IV.5.Întâlnirea

Implică o relație cu psihologul, care prin prezența și ascultarea sa, este un catalizator al emoțiilor, reprezentărilor.Atfel, studiul de caz ilustrează metoda clinică și se poate sprijini pe diverse metode de culegere a datelor:

*observația;

*interviul ;

*teste psihometrice ;

*teste proiective.

Anzieu (1974) consideră că metoda clinică are la bază trei principii:

* Postulatul dinamicii ;

* Postulatul totalității ;

*Postulatul genezeicare aduce trei obiecții majore privind valoare științifică a studiului clinic al indivizilor:

*Nu permite predicții;

*Lipsa obiectivitatii ;

*Nu permite generalizări

Același autor enumeră resursele studiului clinic:

a. Înțelegerea personalităților excepționale sau plasate în situații excepționale;

b. Oferă ocazia modificării unor teorii;

c. Plasarea individualui în contextual său ;

d. Permite evidențierea complexității personalității ;

e. Înțelegerea schimbării și dezvoltării personalității ;

f. Accentul pus pe procesele ce se desfășoară în interiorul personalității.

IV.6.Interviul

Interviul este o situație socială de schimb conversațional între două persoane cu scopul înțelegerii de informații într-un cadru specificat .Pentru a fi psihologic,interviul trebuie să aibă obiective psihologice și să fie purtat după anumite reguli impuse de psihologia persoanei. Interviul psihologic presupune, în general, următoarele elemente:

Intâlnirea a două persone, intervin procese psihologice, comunicaționale specifice. Se vorbește despre lipsa de putere a psihologului (evidențiată în psihologia clinică);

De exemplu medicul decide tratamentul;psihologul consiliază, nu ia decizii. Lipsa de putere a psihologului este cea care face posibilă redarea puterii pacientului. Un context specific se poate baza pe :

*Mediul fizic (distanța spațială, biroul, scaunele etc pot apropria sau distanța interlocutorii) ;

*Cadrul temporal (40-60 min) ;

*Contextul psihosocial (fiecare intră în relație de comunicare cu toată istoria sa: valori,credințe, experiențe, coduri de comunicare etc.)

Un joc de relații emotive și afective .Convorbirea antrenează un joc al emoțiilor si sentimentelor, jocuri ale puterii, ,rivalității, opoziției etc. Discuția va fi influentată de perceptțiile reciproce ale celor doi participani:

*fenomenele proiecției ;

* fenomenele interpretării;

*identifcarea cu interlocutorul. De asemenea,relația de comunicare poate fi marcată de ambivalențe, ambiguități și contradicțiile afectivității.

Are obiective:

*psihodiagnoza ;

*selecție și recrutare,

*consiliere și psihoterapie.

În funcție de obiectivele vizate vor fi utilizate demersuri și tehnici diferite. Interviul este un schimb structurat și tactic de informații .

CAPITOLUL V

CONSILIEREA COPIILOR ȘI BĂTRÂNILOR AI CĂROR MEMBRII AU IMIGRAT

Pentru a consilia copii și bătrâni ai căror membrii au imigrat , trebuie să specificăm faptul că ,consilierea este un proces de scurtă durată, prin care un specialist consilier oferă sprijin unei alte persoane (client) pentru a depăși o serie de obstacole sau care țin de viața personală și pot avea efecte în cea profesională (lipsa de organizare, neâncredre în sine, dificulăți în luarea deciziilor etc).

Consilierea constă într-o serie de întâlniri față în față în timpul cărora au loc discuții între client și consilier (intervirui, completarea unor teste de evaluare a intereselor, valorilor, trăsăturilor de personalitate, atitudinilor, sunt discutate rezultatele obținute în urma aplicării testelor etc), au loc exerciții de simulare a situațiilor reale etc, cu scopul de a clarifica situațiile problematice pe care persoana respectivă le întâmpină, pentru a identifica soluțiile posibile și pentru a sprijini clientul în adoptarea celei mai potrivite decizii.

Asistența socială – activitatea profesională de ajutorare a oamenilor, grupurilor sau comunităților pentru a-și restaura sau mări capacitatea lor de funcționare socială existentă și de a crea condiții (de către societate), care să favorizeze acest scop. Nu este numai o disciplină și o activitate, ci și o metodă și o practică.Asistența socială practică aplicarea valorilor umane la munca socială, ca și aplicarea principiilor și tehnicilor la unul din ajutarea oamenilor de a obține, consiliere în familie și grup pentru a depăși momentul despărțirii de membrii care au emigrat ;

Consilierea personalității de tip afectiv al persoanelor ai căror membrii au imigrat ,funcționează pe baza stabilirii unei relații interpersonale între client și psiholog sau psihoterapeut.Consilierea are în atenție situația prezentă și problemele actuale ale subiectului, propunându-și să ajute clientul să rezolve anumite probleme de ordin psihologic, și să înlăturare anumite simptome. In acest context, ambele utilizează trăsăturile pozitive de personalitate și resursele actuale ale clientului în scopul compensării celor mai slab reprezentate având ca scop stimularea autoânțelegerii și autocunoașterii, importante în îmbunătațirea percepției și a imaginii de sine .

Consilierea personală sau terapeutică se ocupă de problemele relaționale, adaptative și afective. In funcție de domeniu și problematică există mai multe tipuri de consiliere:

*familială ;

*privind probleme afective ;

*relații interpersonale,

*probleme adaptative datorită cărora persoana prezintă un risc crescut de

îmbolnăvire (consiliere personală sau consiliere terapeutică )

In timp ce consilierea adoptă un model educațional al dezvoltării ființei umane, adresîndu-se unor structuri de suprafață ale personalității, psihoterapia adoptă un model medical. Aceasta are ca scop realizarea unor modificări profunde în structura personalității, în special în sfera afectiv-motivațională și volițională, urmărind întărirea personalității și a sentimentului de sine .Eficiența psihoterapiei se poate dovedi mai mare decît a farmacoterapiei, acolo unde factorii cauzali sunt prezenți de o manieră evidentă și sunt greu de depășit de copil prin resursele proprii.Psihoterapiile folosite în mod curent în tratamentul depresiilor sunt:

*La bătrân cheia unei consilieri reușite este ca el să vrea cu adevarat să își rezolve problema. Surprinzător, există mulți bătrâni care vin la psiholog fără să vrea să schimbe cu adevărat ceva, ci caută mai degrabă să își plângă de milă sau să îi schimbe pe ceilalți. In acest caz, șansele de reușită sunt foarte scăzute.

Cu cât implicarea și dorința de schimbare cresc, cu atât cresc și șansele unei consilieri eficiente.Alte caracteristici ale consilierii psihologice este consilierea proactivă în sensul că se focalizează pe activități de prevenire a comportamentelor problematice sau indezirabile ale clientului, pe îmbunătățirea unor aspecte din viața lui, cum ar fi comunicarea efcientă tânăr–vârstnic, imaginea de sine, , modalități de a face față stresului etc.;

*se ghidează după anumite teorii și după metode specifice domeniului Proiectul pentru abordarea comportamentală și abordarea psiho-dinamică

este :

*electivă din punct de vedere al procedurilor de intervenție, pentru că integrează și aplică principii și strategii specifice mai multor orientări teoretice, în funcție de problema clientului, pregătirea și stilul consilierului;

*este formativă, vizând mai ales prevenția unor comportamente neadaptative și învățarea acelor strategii care să faciliteze adaptarea efcientă la situațiile de viață;

*este informativă, deoarece furnizează vîrstnicului datele necesare pentru a lua decizii informate și responsabile;

*este suportivă, oferind vârstnicului cadrul adecvat pentru a-și exprima emoțiile, confictele, dilemele legate de sine, lume, trecut, prezent sau viitor;

*este un proces ce facilitează identifcarea resurselor proprii vîrstnicului pentru adaptarea la mediu și de soluționare a situațiilor problematice și potențează validarea resurselor clientului în lumea reală;

*implică principiul dezvoltării personale, astfel încât cei care participă la procesul de consiliere, specialiști sau vârstnici, vor accesa multiplele resurse ale personalității lor: calități, puncte tari, puncte slabe, interese, aptitudini, abilități, aspecte de îmbunătățit, strategii de a face față confictelor etc.;

*abordează emoțiile, cognițiile și comportamentele care împiedică dezvoltarea și adaptarea optimă a persoanei la cerințele cu care se confruntă

CAPITOLUL VI

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

VI.1.Motivația lucrării

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează atât consilierilor și psihologilor , cât și tutror celor care sunt implicați în activitatea de îngrijire și recuperare și, în egală măsură, studenților de la psihologie întrucât aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate în ceea ce privește migrarea unui membru sau chiar a ambilor părinți proveniți dintr-o familie unde de multe ori există și copii .

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,întrucât , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei consilieri profesionale și satisfacția subiecților pentru atenția acordată ,aceștia nemaiconsiderându-se pentru moment vinovați , datorită fenomenului migrării .

O altă motivație a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care tratează acest subiect și a da un concept nou noțiunii de consiliere pentru persoanele care doresc să emigreze dar le încearcă sentimentul de vinovăție că lasă acasă în urma lor copii și pe cei dragi . .Motivul acestei lucrări este :

*studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a consilia copii rămași singuri în urma migrării unuia sau chiar a ambilor părinți ;

*gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în consilierea persoanelor care au emigrat déjà sau sunt pe punctual de a emigra ;

*realizarea evaluării inițiale,;

*prelucrarea statistică a rezultatelor obținute;

*analiza diferențelor existente între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu ;

*alcătuirea lotului martor și a lotului experimental format din persoane care doresc sau nu doresc să emigreze

VI.2.Actualitatea temei

Actualitatea temei este o problemă ce ține de consilierea persoanelor care au emigrat sau sunt pe punctul de a emigra fiind considerați ca fiind o categorie a populației cu o poziție evident dezavantajată față de problemele majore și poate fi soluționată numai prin efortul comun al tuturor factorilor de răspundere .

Gradul de civilizare a societății în mare măsură este determinată de atitudinea față de aceste persoane care sunt nevoite din punct de vedere financiar și material să emigreze lăsându-și în urmă copii sau pe cei dragi asumându-și propriile răspunderi și consecințele ce rezultă din emigrare . Crearea condițiilor pentru educație ,învățământ ,și de adaptare socială a persoanelor care au emigrat ,constituie și un obiectiv principal al oricărui stat și al comunității în general.

Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul abordării inedite a metodelor de culegerea datelor din literatura de specialitate și consiliere fiind structurată în 5 capitole:

*în primele trei capitole este prezentată partea teoretică pentru aprofundarea pe larg a cunoștințelor ;

*al-IV-lea capitol se implică în dezbaterea pe larg a intervențiilor profesionale din punctul de vedere al psihologului și consilierului ,pentru a acorda servicii de calitate datorită cunoștințelor pe care aceasta le are și le aplică ;

*capitolul V este premergător cercetării , prezintă rezultate , discuții și o serie de concluzii susceptibile de a oferi o analiză pertinetă asupra rezultatelor și încercării de abordare socio-profesională a persoanelor care au emigrat deja sau își fac din asta un obiectiv .

Partea finală,este complexă prin analiză și încheie lucrarea .

VI.3.Scopul cercetării

Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.Scopul a fost de a arăta cum se prezintă imaginea și stima de sine în rândul persoanelor care doresc să emigreze sau au emigrat déjà și s-au rântors acasă pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp , prin comparație cu un lot de persoane provenite din familii normale, care nu au cunoscut fenomenul migrației sub o formă sau alta și nici nu doresc în viitor să emigreze .

Așa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în repetate rânduri importanța legăturii afective primare între copil și părinți (în special mamă), a cărei lipsă va avea mai târziu repercursiuni în structurarea, maturizarea și dezvoltarea personalității copilului, pe toate palierele ei în lipsa acesteia datorită migrării ,afectându-l pe termen lung sau scurt.

Privarea copilului de nevoile afective datorită faptului că unul din părinți sau chiar ambii sunt plecați , îi va crea un handicap în plan emoțional și în planul structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă o componentă principală dar nu trebuie uitat faptul că această privare poate fi valabilă și în cazul persoanelor care au emigrat sau care se pregătesc să emigreze .O altă nevoie fundamentală a oricărei persoană care migrează este dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine.

Persoanele care doresc să migreze vor întâmpina dificultăți în structurarea unui Eu armonios și capabil de adaptare la status-rolurile cerute oricărui individ, întrucât mediul migrării nu îi ajută în formarea unei reprezentări de sine complete și coerente (lipsesc reperele evaluative, așa cum se întamplă în cazul persoanelor care rămân acasă lângă cei dragi .

Ținând cont de observațiile de mai sus, am pornit de la presupunerea că persoanele care migrează vor prezenta o stimă de sine deficitară, acest aspect datorându-se în primul rând lipsei satisfacerii unor nevoi fundamentale pentru dezvoltarea ontogenetică a oricărui individ uman .

VI.4.Obiectivele lucrării

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece atât consilierea persoanelor care migrează cât și a copiilor ai cărui părinți sunt plecați , joacă un rol deosebit de important în viața socială și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare .În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :

*consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

*stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

*redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu.

*îmbunătățirea statusului emoțional;

*o bună inserție familială și socială ;

*ameliorarea funcției de coordonare și control ;

*identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea și stima de sine a persoanelor care migrează ;

*administrarea instrumentelor pe două loturi de indivizi care migrează

și indivizi care , în pofida greutăților material și financiare refuză să migreze ;

*cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor, realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, în rândul persoanelor care migrează , precum și a celor care nu doresc să migreze aducând în discuție natura acestora , în ceea ce privește imaginea de sine și nivelul stimei de sine;

*pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe îmbunătățirea imaginii de sine și pe creșterea nivelului respectului de sine la persoanele care sunt cuprinse de fenomenul migrării .

VI.5.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

* Persoanele care migrează au o imagine de sine negativă, mai accentuată

comparativ cu persoanele care nu concept să pună în discuție fenomenul migrației preferân să rămână acasă chiar dacă situația material impune plecarea.

*Conștientizarea celor care migrează,de ceea ce lasă acasă

*Asumarea răspunderii unui eventual eșec atunci când își propun să migreze

*Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor participanților au fost:

* Persoanele care migrează vor obține, în medie, scoruri semnificativ mai mari la chestionarul destinat evaluării imaginii de sine, comparativ cu persoanele care nu vor să migreze și preferă să stea acasă chiar dacă condițiile de viață impun migrarea ;

* Lotul persoanelor care migrează va obține o medie a scorurilor la stima de sine semnificativ mai scăzută, comparativ cu lotul de persoanelor care nu doresc să migreze considerând că prezența lor este mult mai important pentru cei rămași acasă în special pentru copii ;

*Scăderea nivelului de trai general și creșterea sărăciei populației ,fapt pentru care părinții sunt nevoiți să plece ;

*Număr mare de familii cu venit redus și cu locuințe improprii;

* Izolare și marginalizare din cauza diferențelor sociale ( intervine diferența dintre copii cu părinți care au o situație modestă și copii ai căror părinți au migrat );

*Dependența unei categorii de persoane care doresc să migreze dar sunt dependente de sistemul de sprijin și asistență socială;

*Implicarea redusă a societății civile în problema persoanelor care migrează poate constitui o altă ipoteză elocventă ;

*Percepțiile societățiii civile și reacția la reformă ;

*Identificarea locațiilor pentru noile servicii ;

Datorită faptului că, apelând la un experiment cu un singur subiect, am putut stabili mai clar relația cauzală dintre atitudinea cadrelor didactice și randamentul școlar al elevilor ai căror părinți au migrat , am efectuat un al treilea studiu, care arată importanța însușirii unor strategii de abordare a acestor elevi, în funcție de specificul lor.Având în vedere cele de mai sus, am postulat următoarele ipoteze:

*Există diferențe semnificative între satisfacția în viață a persoanelor care migrează față de cei care rămân acasă și nu concep idea de a migra vreodată ;

*Există diferențe semnificative între gradul de fericire autopercepută a persoanelor care agreează idea de a emigra față de persoanele cărora ideea de emigrare li se pare ceva ciudat care nu este vital ;

Există diferențe semnificative în ceea ce priveste acceptarea persoanelor care acceptă fenomenul migrației și persoanele care nici măcar nu vor să aducă în discuție că acest fenomen ar exista ;

Există diferențe semnificative între persoanele care au migrat și sunt obișnuite cu acest fenomen și persoanele care se gândesc să migreze dar sunt conștiente de ce implică acest fenomen .

VI.7.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile persoanelor care au migrat .

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației persoanelor care doresc să migreze sau a persoanelor care au migrat déjà ,consultării fișelor și discuțiilor purtate ;

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei;

Metoda experimentlă .Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul presupune o stare activă a subiectului și implică o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .

VI.8.Descrierea persoanelor cercetate

În cercetarea acestei lucrări am investigat două loturi de persoane , din care 47 de personae doresc să emigreze și 55 de persoane care nu doresc să emigreze .În total, au fost investigați 102 persoane implicate în fenomenul imigrației (47 bărbați și femei), cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani . Dintre persoanele care doresc să emigreze 20 au fost de sex feminin și 27 au fost bărbați, cu vârste cuprinse între 20 de ani și 40 de ani . Motivele migrării au fost :

*lipsa resurselor financiare ;

*speranța pentru o viață mult mai bună decât cea pe care o au acasă;

*gîndul de a le oferi copiilor o viață decent;

*speranța de a oferi copiilor dreptul la o educație mult mai bună decât au avut ei ;

*posibilitatea materială de a-și construi o locuință fără alte ajutoare care cred ei că pot implica obligații ,etc ;

*situații familiale precare din punct de vedere socio-economic ;

*familii dezintegrate .

Pe lângă simptomele specifice migrării , unele persoane implicate în studiu de cercetare prezentau o serie de tulburări de comportament specific migrării aici contribuind și teama de necunoscut .

Dintre persoanele provenite din familii care nu doresc să emigreze , 24 au fost de sex feminin și 31 au fost bărbați. Vârstele acestora au variat între 22 și 48 ani, fiind persoane cu venit minim dar nu doreau să se integreze în fenomenul migrării considerând ei că este mult mai benefic să rămănă alături de familii și în special de copii lor pentru a le asigura o educație decentă .

Persoanele din lotul celor care doreau să emigreze au completat chestionarele care le-au fost administrate în grupuri mici (5-6 subiecți), în mai multe zile diferite, pe perioada a două săptămâni. Am acordat o atenție specială supravegherii acestora, pentru a se evita situația contaminării răspunsurilor prin influență reciprocă. Culegerea datelor a fost realizată în luna mai a acestui an.

VI.9.Rezultatele obținute și interpretarea lor

Am comparat mediile obținute de lotul de persoane care doreau să emigreze comparativ cu mediile obținute la lotul de persoane care nu doreau sub nici o formă să emigreze ,bazându-mă pe chestionarul pentru evaluarea imaginii de sine, respectiv scala pentru evaluarea stimei de sine a acestor persoane

Toate prelucrările au fost efectuate, utilizându-se opțiunile aplicației SPSS 10.00 for Windows. Tabelul 1 prezintă datele obținute.

Variabile măsurate Adolescenți Medii Abateri

* p < 0.05; ** p < 0.01; *** p < 0.001; ns – diferențe nesemnificative din punct de vedere statistic

Datele obținute au indicat o diferență semnificativă statistic (t = 4.91; p < 0.001) între media notelor la chestionarul pentru autoaprecierea imaginii de sine obținute de persoanele care migrează și media notelor obținute depersoanele care nu doresc să migreze .Lotul persoanelor care migrează au obținut note, în medie, semnificativ mai mari la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu persoanele care nu doresc să migreze .

Media de autoapreciere a imaginii de sine

Conform observațiilor lui Carl Rogers, cu cât nota la chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine este mai ridicată, cu atât discrepanța dintre Eul actual și cel ideal, percepută subiectiv de o persoană, este mai ridicată. Analizând datele din tabel, rezultă clar tendința persoanelor care doresc să migreze de a prezenta o discrepanță mai mare între Eul actual și Eul ideal, comparativ cu persoanele care nu doresc să emigreze .Așadar, datele pe care le-am obținut au confirmat prima dintre ipotezele generale (și de lucru) de la care am pornit. Acest rezultat confirmă observațiile din literatura de specialitate, care arată dificultățile pe care le întâmpină persoanele care migrează în ceea ce privește formarea reprezentării despre propria persoană.

Acestor persoane le lipsesc reperele (părinți, frați, prieteni), despre care știm că joacă un rol foarte important în formarea imaginii de sine, prin judecățile de valoare pe care le emit referitor la persoana unui individ (judecăți referitoare la: conduită, competențe, capacitate de interrelaționare, etc.).Comparațiile între mediile obținute de persoanele care migrează și mediile obținute de persoanele care nu doresc să emigreze la scala ETES, destinată evaluării stimei de sine globale și a componentelor acesteia, au indicat diferențe semnificative statistic pentru următoarele patru dimensiuni legate de stima de sine:

sine emoțional (t = – 2.72; p < 0.01),

sine social (t = – 2.39; p < 0.05),

sine școlar (t = 2.50; p < 0.05)

sine proiectiv (t = – 2.04; p < 0.05)

Cele două loturi de persoane nu s-au diferențiat semnificativ, în ceea ce privește nivelul global al stimei de sine, deși lotul de persoane care doresc să emigreze a obținut o medie mai scăzută, comparativ cu lotul persoanelor care nu doresc să emigreze .Pentru prima dimensiune legată de stima de sine, diferența a fost semnificativă în favoarea lotului de persoane care nu doresc să emigreze , care au obținut o medie mai mare, comparativ cu persoanele care doresc să migreze .Acest rezultat trebuie interpretat din perspectiva lipsei de afectivitate și a carențelor în planul conduitei emoționale, specifice în cazul acestor persoane

Legăturile afective slabe sau chiar absente, pe care persoanele care doresc să migreze le are cu familia sa își pun amprenta asupra capacității acestora de gestionare a emoțiilor, asupra maturității în planul conduitei emoționale. Și pentru cea de-a doua dimensiune a stimei de sine, a persoanelor care nu doresc să emigreze au obținut o medie mai mare, comparativ cu cei care deja au emigrat .

Acest rezultat trebuie privit din perspectiva dimensiunii sociale, specifice dezvoltării persoanelor care doresc să emigreze . Într-adevăr, o caracteristică a mediului socio-economic o constituie sărăcia relațiilor interpersonale și a celor afective, persoanele care doresc să emigreze având un cerc restrâns de prieteni și de persoane semnificative, precum și competențe slab dezvoltate, în ceea ce privește interrelaționarea.

Este normal ca autopercepția acestor persoane , legată de această stare, să influențeze nivelul stimei de sine, legată de competențele în plan social .Rezultatul obținut ar putea constitui expresia unei reprezentări nerealiste în rândul persoanelor care doresc să migreze , cu privire la propriile lor competențe, aceștia manifestând tendința de a-și percepe propriile lor competențe cu mult peste nivelul real la care se situează.La fel de plauzibilă este și ipoteza potrivit căreia, persoanele care doresc să migreze ,manifestă voluntar tendința de a exagera dimensiunile legate de propriul sine, reușind astfel să se autoprezinte într-o lumină care să le fie favorabilă.Mai remarcăm o diferență în favoarea persoanelor care doresc să migreze, în ceea ce privește sinele fizic, însă diferența față de persoanele care nu doresc să migreze nu a fost semnificativă statistic.

În schimb, lotul persoanelor care doresc să migreze a obținut o medie a notelor la dimensiunea stimei de sine, legată de sinele proiectiv, semnificativ mai scăzută, comparativ cu lotul de persoanelor care nu doresc să migreze .Acest rezultat trebuie legat de perspectiva sumbră a viitorului, așa cum aceasta tinde să apară, probabil, în percepția persoanelor care doresc să migreze, care sunt lipsiți de sprijinul emoțional, moral și material al familiei, necesar orientării acestora în ceea ce privește cariera profesională și planurile legate de propriile lor familii.

Observăm că datele obținute, în urma efectuării comparațiilor, exprimă tendința persoanelor care doresc să migreze de a avea reprezentări mai slab structurate cu privire la propriile competențe în plan emoțional, precum și cu privire la propriul viitor. Beneficiind de o educație adecvată și de sprijinul afectiv și material al familiei, persoanele care doresc să migreze manifestă tendința de a avea o mai mare încredere în oferta anilor care vor urma, comparativ cu persoanele care nu doresc să migreze ,neavând astfel posibilitatea de a-și forma o imagine clară despre propriile lor resurse, precum și un plan coerent de dezvoltare personală.Așadar, datele pe care le-am obținut, în urma efectuării comparațiilor între mediile obținute de persoanele care doresc să migreze și cele obținute depersoanele care nu doresc să migreze , au confirmat parțial și cea de-a doua dintre ipotezele generale (de lucru) de la care am pornit .

Înaceastă lucrare, datele obținute au confirmat prima ipoteză generală de la care am pornit și parțial pe cea de-a doua. Persoanele care doresc să au obținut o medie semnificativ mai mare a notelor la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu ceicare nu doresc să migreze , ceea ce semnifică o discrepanță mai accentuată între percepțiile cu privire la propriul Eu actual și expectanțele legate de devenirea Eului (Eul ideal).

În schimb, diferența între media notelor la stima de sine globală, obținută de lotul persoanelor care doresc să migreze și media notelor, obținută de lotul persoanelor care nu au tendința de a emigra a fost nesemnificativă statistic. Cu toate acestea, persoanele care doresc să plece au obținut, în comparație cupersoanele care nu doresc să migreze , medii semnificativ mai scăzute la dimensiunile stimei de sine legate de sinele emoțional, sinele social, respectiv de sinele proiectiv.

Cercetarea a evidențiat o discrepanță între Eul actual, perceput de persoanele care migrează și Eul ideal – ceea ce ar dori aceștia să ajungă. Această discrepanță este expresia unor dificultăți, pe care persoanele care migrează le întâmpină în cunoașterea de sine.

De aceea, consider că un program pentru cunoașterea de sine și îmbunătățirea imaginii de sine le poate ajuta pe persoanele care doresc să migreze să poată trece mai ușor peste stresul emoțional pe care îl implică migrarea .

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că diferitele procese asociate globalizării au accentuat mișcarea în spațiul internațional. Pentru migrație sunt importante nu numai distanța geografică și distanța tehnică (distanța influențată de mijloacele disponibile de transport și comunicare) ci și de distanța socială.

Întotdeauna natura proiectului de migrațiune este în relație cu situația de viață individual-familială, experiența de migrațiune, valențele contextului comunitar-regional și capitalul disponibil. Fenomenul migrației a stârnit multe controverse nu numai în cercurile politice, ci și în straturile societății, adică la nivel interpersonal, divizând fizic si emoțional prieteni, familii și comunități. Efectele negative ale emigrării se observă și asupra familiilor care, de multe ori, se destramă, se micșorează rata natalității, se încurajează viața libertină reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor. Deplasarea unuia dintre membrii familiei pentru o perioadă în străinătate poate să ducă la modificări de roluri și funcții în familie: unul dintre membrii familiei rămași în țară preia funcția de cap de familie. Efortul membrilor familiei de a îndeplini sarcinile celui plecat este adesea resimțit negativ.

BIBLIOGRAFIE

1. Allport, G. W. – Structura și dezvoltarea personalității (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București , 1991.

2. Chelcea, S. -Dicționar de psihosociologie, Editura Institutului Național de Informație, București , 1998.

3. Crăciun, A. – Stima de sine – vector al schimbărilor adaptative. În Anuarul Universității ,,Petre Andrei”. Tom VIII – Științe Socio-Umane, Fundația Academică ”Petre Andrei”, Iași, 1998.

4. Dafinoiu, I. -Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, Iași , 2002.

5. Dumitrana, M. -Migrația fenomen social de amploare , Editura Didactică și Pedagogică, București 2000.

6. Florescu, L., Frățiman, L. – Ontogeneza dezvoltării în situații de migrare Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța , 2000.

7. Golu, M. – Dinamica personalității, Editura Geneze, București , 1993.

8. Hayes, N., Orrell, S. -Introducere în psihologie (trad.), Editura All, București,2007.

9. Macavei, E. -Familia și migrarea părinților , Editura Litera, București ,2008.

10. Mihăilescu, I. -Famila în societățile europene, Editura Universității, București, 2009.

11. Munteanu, A. -Psihologia copilului și adolescentului, Editura Augusta, Timișoara, 1998 .

12. Pop, O. Copilul abandonat ,- Editura Ando Tours, Timișoara ,2008.