Fenomenul Discriminarii pe Piata Muncii

Fenomenul discriminării pe piața muncii

CAPITOLUL I:

Definirea fenomenului de discriminare

In acest prim subcapitol voi defini conceptul de discriminare, voi prezenta formele in care se manifesta discriminarea (discriminarea directa, discriminarea indirecta, discriminarea multipla, hartuirea, victimizarea, dispozitia de discrimina); voi vorbi despre prejudecata, stigmatizare si stereotipuri, dupa care voi discuta despre teoriile explicative ale discriminarii si relatiile intergrupuri.

Etimologic vorbind, termenul „discriminare” provine de la cuvântul de origine latină „discriminare” care înseamnă a separa. În sens larg acest cuvânt nu are semnificație negativă, fiind adesea folosit în diverse domenii, spre exemplu folosirea discriminantului în domeniul matematicii.

În timp termenul de discriminare a dobândit o conotație negativă desemnând excluderi, deosebiri, restricții bazate pe vârsta, religie, sex, etnie, fapt ce a avut ca efect distrugerea sau exercitarea eficientă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în domeniile vieții publice (Banton, 1998).

Discriminarea reprezintă orice tip de deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, sex, convingeri, orientare sexuală, handicap, vârsta, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, dar și un alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, sau utilizarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților omului în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice.

Formele discriminării:

Discriminarea directă care apare atunci când o persoană are parte de un tratament mai puțin favorabil comparativ cu o altă persoană care ar putea fi într-o situație comparabilă, pe baza oricărui criteriu de discriminare prezent în legislația actuală.

Discriminarea indirectă apare în momentul în care anumite persoane sunt dezavantajate de o practică care aparent apare neutră, sunt exceptate situațiile în care aceste criterii sau practici sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acestui scop sunt adecvate și necesare. Discriminarea indirectă reprezintă orice tip de comportament, activ sau pasiv, prin ale cărui efecte favorizează sau defavorizează în mod nejustificat sau supune o persoană, un grup de persoane sau o comunitate la un tratament injust sau degradant.

Discriminarea multiplă apare atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat, într-o situație egală, pe baza a două sau mai multe criterii ale discriminării, cumulativ.

Hărțuirea reprezintă orice tip de comportament care ajuta la crearea unui cadru intimidant, ostil, ofensiv sau degradant, pe diferite criterii cum ar fi rasă, etnia, naționalitatea, limba, religie, gen, orientare sexuală.

Victimizarea este tratamentul advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în instanță sau la instituțiile competente, cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al non-discriminării.

Dispoziția de a discrimina (ordinul de a discrimina) este considerată a fi tot o formă de discriminare și reprezintă un ordin primit de o persoană sau un grup de persoane de la o altă persoană sau grup de persoane pentru a discrimina.

Discriminarea directă și indirectă pe piața muncii

Legea202/2002 este legea legată de egalitatea de șanse dintre bărbați și femei, în cadrul acestei legi discriminarea este prezentată drept situația în care o persoană pe criterii de sex este tratată în mod mai puțin favorabil față de o altă persoană aflată într-o situație comparabilă. În domeniul muncii poate fi considerat un act de discriminare o clauză dintr-un contract colectiv de muncă care folosește termeni ca femei de serviciu, cameriste, bucătărese său personal de curățenie exclusiv pentru femei, iar acestea sunt plătite mai puțin decât alte de profesii exercitate în mare parte de bărbați.

Discriminarea indirectă, conform legii 202/2002, apare în situația în care un criteriu sau o practică ar putea dezavantaja persoanele de un anumit sex comparativ cu persoane de alt sex, excepție făcând cazul în care această practică este justificată de un scop legitim, iar în ceea ce privește mijloacele acestui scop sunt și ele corespunzătoare. În cazul în care o companie ar folosi forța fizică drept un criteriu de salarizare pentru anumite funcții, constituie un act de discriminare. Un alt caz de discriminare este acela în care compania acorda sporuri ținând cont de zilele efective de lucru, iar zilele în care s-au exercitat drepturi de îngrijire a familiei sau maternitatea sunt excluse.

Prejudecata, stereotipurile și stigmatizarea

Discriminarea reprezintă un tratament nefavorabil aplicat unei persoane în pofida apartenenței acesteia la un grup social. Spre deosebire de discriminare care este definită drept o formă de manifestare comportamentală, prejudecata este o atitudine negativă față de fiecare membru al unui grup, aceasta fiind bazată pe apartenența individului la grup. Discriminarea este o componentă negativă a prejudecații și este legată de stereotipuri care ajută la păstrarea atitudinii negative și a comportamentelor diferențiate. Stigmatizarea este un de asemenea un fenomen legat de discriminare, persoanele stigmatizate sunt mult mai vulnerabile la tratamente diferențiate.

Stereotipurile sunt definite ca: „un ansamblu de convingeri împărtășite vizavi de caracteristicile personale, de trăsăturile de personalitate, dar și de comportament, specifice unui grup de persoane.” (Leyens, Yzerbyt & Schadron, 1994).

Termenul de prejudecata face referire la reacția de respingere față de un membru al unui grup la adresa caruia sunt resimăite sentimente negative. Allport (1954) a oferit o definiție a prejudecății, aceasta a fost văzută ca o atitudine negativă sau predispoziție de a avea un comportament negativ față de un grup sau membrii acestuia, iar la baza sa se află o generalizare greșită și rigidă. Prejudecățile devin o problemă atunci când acestea presupun generalizări nepotrivite față de membrii unui anumit grup, indiferent de diferențele existente în interiorul respectivului grup. Clasificarea prejudecăților se realizează în funcție de categoria socială a obiectului generalizării. Mai exact sexismul este prejudecată în privința femeilor sau bărbaților, prejudecata față de evrei se numește antisemitism, iar rasismul înseamnă prejudecata față de indivizii unei alte „rase”.

Prejudecățile sunt existente la nivel cognitiv și afectiv, iar discriminarea este prezentă, la nivelul acțiunilor, aceasta este o atitudine negativă față de membrii unui grup față de care există prejudecăți. (Dovidio & Gaertner, 1986). Relația dintre prejudecăți și discriminare este una autonomă chiar dacă discriminarea derivă din prejudecată (Pettigrew, 1993). Comportamentul fiecărui individ depinde de convingerile personale și circumstanțele exterioare care pot deveni incontrolabile. De exemplu o persoană poate avea prejudecăți față de o minoritate etnică, însă conștientizează că nu poate fi condus de către sentimentele negative deoarece astfel de comportamente discriminatorii sunt condamnate în plan social și de către lege. Un alt exemplu este acela în care o persoană este obligată să facă discriminări la adresa femeilor din cauza legilor sau regulamentelor sexiste prezente la locul lor de muncă sau în statul în care are reședința, deși nu acest individ nu are prejudecăți față de femei. La locul de muncă și în cadrul avansărilor, discriminarea se desfășoară într-un mod subtil și dăunător.

Teorii explicative asupra discriminării și relațiile intergrupuri

În domeniul științelor sociale în ceea ce privește practica discriminării au fost elaborate diferite explicații. În cadrul teoriilor care au la baza stratificarea socială discriminarea apare din cauza distribuției inegale a puteri între grupurile sociale, aceasta fiind produsul stratificării sociale. Grupurile dominante sunt cele care folosesc practicile de discriminare pentru a își păstra poziția de conducere. Membrii grupurilor dominante tind să apeleze la practici de discriminare mai mult, comparativ cu membrii grupurilor subordonate.

În cadrul teoriei conflictelor reale, (Sherif 1996) este susținută ideea conform căreia la baza prejudecăților, actelor de discriminare dintre grupuri stă de fapt competiția pentru resurse. La baza acestei teorii au stat studiile de pe teren, efectuate pe o perioadă de câțiva ani. În urma acestor studii a fost demonstrat în mod clar efectul competiției și cooperări dintre grupuri asupra prejudecăților și discriminării. Teoria conflictelor reale susține faptul că intensitatea prejudecăților, discriminării dintre grupuri depinde de cât de acerba este competiția pentru resurse (Jackson, 1993). Cercetările asupra studiilor lui Sherif (1996) au relevat faptul că competiție poate conduce la o creștere a coeziunii și solidarității între membrii grupului învingător, iar în cazul grupului învins solidaritatea și coeziunea scade (Deutsch, 1949; Stagner & Eflal, 1982). De asemenea cercetările ne arată că nu putem face o alegere în ceea ce privește grupurile sociale din care să facem parte atunci când ne naștem (sex, etnicitate, clasa socială), astfel nu toate persoanele se pot naște în clasa dominantă a unei societăți. Efectele pe care le poate avea o serie de eșecuri asupra unui grup vulnerabil sunt de diminuare a stimei de sine a membrilor grupului și de micșorarea a coeziunii sociale (Turner 1984).

Teoria identității sociale susține că unui individ îi este permis să se identifice drept membru al unor grupuri ale structurii sociale (Tajfel, 1981). Astfel individul se va identifica cu grupuri caracterizate de sex, vârsta, etnicitate, clasă socială. Tajfel și Turner (1986), sunt de părere că pentru un individ este important să își păstreze sau să ajungă la o identitate socială pozitivă ca membru al propriului grup. Identitatea socială reprezintă pentru un individ „cunoașterea propriei apartenențe la anumite grupuri sociale și semnificației emoționale și evaluative rezultată din această apartenență” (Tajfel, 1972, p. 292). Identitatea socială pozitivă este obținută atunci când grupul din care face parte un individ trebuie să fie diferit față de celelalte grupuri pe criterii importante și pozitive pentru membrul grupului. Identitatea socială negativă conduce la eliminarea grupului ca grup de referință. (Tajfel, 1978)

O comparație favorabilă față de out-group nu se realizează doar prin intermediul discriminării. Tajfel și Turner (1986) susțin că în cazul în care o comparația socială este defavorabilă membrilor in-group-ului, aceștia pot apela la diferite metode, individuale sau colective, pentru a-și reabilita imaginea proprie.

A fost demonstrat faptul că majoritatea conflictelor intergrupuri se desfășoară între grupuri minoritare și majoritare care dețin sau nu prestigiu social și relațiile dominanți/dominați sunt mai mult sau mai puțin legitime (Bourhis, 1994; Lorenzi-Cioldi, 1988; Marger, 1991).

Inegalitățile în ceea ce privește distribuția resurselor materiale și simbolice provin din inegalitățile de statut și putere ale grupurilor sociale. Toate aceste inegalități conduc la problema echiăații, a privării relative și a acțiunii colective care au ca scop o distribuție egală și corectă a puterii, resurselor între grupurile sociale.

Teoria echității susține că indivizii doresc să fie dreptate în relații lor cu ceilalți și nu doresc să fie puși în situații de nedreptate socială (Walster, Walster & Bersheid, 1978). În cadrul teoriei echității, în funcție de contribuțiile aduse de către indivizi și efectele pe care le au acestea este analizată o situație din punct de vedere al dreptății. Premisa teoriei echitații este aceea că o injustiție socială conduce la un disconfort psihologic care declanșează dorința de a readuce echitatea. Există două moduri în care se poate restabili dreptatea socială, și anume material sau psihologic (Walster1978). În cazul nedreptății sociale, aceasta este restabilită prin metode materiale care schimbă raporturile dintre rezultatele și contribuțiile grupului. Așadar, deși femeile au competențe egale cu bărbații, acestea câștiga mai puțin decât bărbații pentru același tip de muncă. Cercetările au arătat că soluția pe care o preferă femeile pentru rezolvarea acestei probleme este egalarea salariului lor , de către angajator, cu cel al bărbaților (Tougas & Veilleux, 1992; capitolul VIII).

Grupurile sociale predispuse discriminării nu dețin resursele necesare pentru a înlătura discriminarea și a restaura echitatea. Pe termen lung acest deficit duce la deformări cognitive, iar membrii grupurilor dezavantajate le acceptă și ajung să îi supraevalueze pe membrii grupului avantajat. Astfel indivizii dezavantajați ajung să accepte situația și să afirme că situația lor este una echitabilă. (Tajfel, 1984). Acesta autodepreciere are efecte negative asupra identității sociale a grupurilor vulnerabile în fața discriminării. (Tajfel & Turner, 1986). Există numeroase stereotipuri spuse la adresa grupurilor dezavantajate de către grupurile dominante. Sunt stereotipuri legate de faptul că grupurile defavorizate sunt alcătuite din oameni leneși, needucați sau care nu sunt motivați să muncească. (Marger, 1991; Taguieff, 1987; capitolul XII). Aceste stereotipuri și atitudini discriminatorii sunt folosite de către grupurile dominante pentru a-și motiva atitudinea și acțiunile discriminatorii la adresa grupurilor vulnerabile. Grupurile defavorizate ar trebui să aibă ca scop principal măsuri de combatere a discriminării, prejudecăților și stereotipurilor ce conduc la acte de discriminare.( Taguieff, 1991)

In concluzie se oate afirma ca discriminarea este un fenomen adesea intalnit care a capatat de a lungul timpului o conotatie negativa, avand repercursiuni asupra exercitarii in mod eficient a dreoturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Asa cum am prezentat mai sus dicriminarea este intalnita sub mai multe forme. Spre deosebire de discriminare care este definită drept o formă de manifestare comportamentală, prejudecata este o atitudine negativă față de fiecare membru al unui grup, aceasta fiind bazată pe apartenența individului la grup. Discriminarea este o componentă negativă a prejudecații și este legată de stereotipuri care ajută la păstrarea atitudinii negative și a comportamentelor diferențiate. Stigmatizarea este un de asemenea un fenomen legat de discriminare, persoanele stigmatizate sunt mult mai vulnerabile la tratamente diferențiat. Exista mai multe teorii care stau la baza discriminarii, iar motivul aparitiei discriminarii este reprezentat de distributia inegala a puterii intre grupurile sociale. În cadrul teoriei conflictelor reale, este susținută ideea conform căreia la baza prejudecăților, actelor de discriminare dintre grupuri stă de fapt competiția pentru resurse. Teoria echității susține că indivizii doresc să fie dreptate în relații lor cu ceilalți și nu doresc să fie puși în situații de nedreptate socială. Teoria identității sociale susține că unui individ îi este permis să se identifice drept membru al unor grupuri ale structurii sociale.

Grupurile cel mai des predispuse discriminării

In continuare voi vorbi despre grupurile care sunt supuse cel mai frecvent unor tratamente discriminatorii. Voi identifica care sunt aceste grupuri si modul in care membrii acestora sunt discriminati.

Minoritățile rasiale, etnice, religioase sau cele de emigranți constituie grupurile care sunt supuse cel mai frecvent discriminării. Femeile reprezintă o categorie aparte, deoarece acestea reprezintă un grup social predispus cu precădere fenomenului de discriminare în majoritatea sferelor vieții sociale. Aceste persoane afectate în plan social de către discriminare sunt de asemenea afectate și din punct de vedere economic, deoarece persoanele discriminate vor întâmpina probleme pe piața muncii în momentul în care vor dorii să se angajeze. Există situația în care nu vor găsii un loc de muncă potrivit calificării lor profesionale sau situația în care vor fi mai prost remunerați decât ceilalți, astfel aceasta vulnerabilitate economică îi va încadra în grupurile cu risc de sărăcie crescut.

Discriminarea este prezentă pentru grupurile defavorizate atât în procesul de obținere a unui loc de muncă, cât și în cadrul desfășurării activității la locul de muncă. Grupurile discriminate sunt alcătuite din membrii în vârstă, femei, minorități. De exemplu în cazul femeilor care devin mame acestea se confruntă cu probleme în căutarea unui loc de muncă din cauza faptului că angajatorul nu este întotdeauna dispus să accepte eventualele complicații survenite pe parcursul îngrijirii copilului.

Literatura de specialitate a prezentat două forme de discriminare asupra femeilor pe piața muncii. În primul rând exista o diferență în ceea ce privește remunerația, deoarece femeile sunt mai prost plătite chiar dacă este vorba despre același tip de muncă și efort depus, în al doilea rând este vorba de faptul că femeile nu același acces la locuri de muncă mai bine plătite.

Există o serie de motive pe baza cărora sunt discriminate femeile în cadrul pieței muncii, printre acestea se numără: prejudecățile angajatorului cu privire la statutul femeii, pe care o consideră inferioară; preferința unui angajator, de sex masculin, de a lucra cu un colectiv masculin pe baza faptului că un bărbat este un lider mai eficient decât o femeie; un alt motiv este acela că angajatorul este sceptic în ceea ce privește randamentul unei femei deoarece în viața acesteia poate apărea căsătoria, nașterea implicit îngrijirea și educația copiilor. Acestea sunt motivele care stau la baza deciziei un angajator de a da întâietate unui candidat de sex masculin sau de a angaja o femeie pe un salariu mai mic comparativ cu al unui bărbat.

Conform barometrului de opinie privind discriminarea în România, din octombrie 2004, grupurile care sunt cel mai adesea vulnerabile la acte de discriminare sunt:

Romii (22%, sunt dispuși la acte de discriminare „foarte des sau des”

Săracii (22%)

Persoanele cu dizabilități (21%)

Vârstnicii (18%)

Homosexualii (13%)

Femeile însărcinate (10%)

Membrii unor secte religioase (9%)

Aceste grupuri predispuse discriminării se împart în două categorii, fiind clasificate în funcție de cât de des sunt supuse acestea discriminării:

Grupuri supuse discriminării în mod constant, în această categorie se încadrează homosexualii, femeile, romii, săracii și membrii unor secte religioase.

Grupuri supuse discriminării în situații particulare, este cazul femeilor însărcinate, persoanelor în vârstă, persoanelor cu dizabilități. Aceste categorii de persoane discriminate au parte de aceste acțiuni discriminatoare în mod frecvent la locul de muncă și la școală.

Romanii au într-o proporție destul de mare prejudecăți și acțiunii discriminatorii față de anumite grupuri sau persoane, statistic vorbind 40% din respondenții acestui barometru nu doresc să interacționeze cu romii, atât în spațiul privat cât și în cel public.

Asadar minoritatile rasiale, etnice, religioase sau cele compuse din imigranti sunt cel mai adesea predispuse unui tratament discriminatoriu. Femeile constituie un grup special care este predispus discriminarii, acestea fiind predispuse discriminarii atat in plan social cat si economic, un exemplu fiind accesul pe piata muncii. Femeile la locul de munca sunt discriminate fie din punct de vedere al remuneratiei fie din cauza faptului ca nu pot avea acelasi acces la locuri de munca mai bine platite. In Romania, in urma rezultatelor barometrului de opiniei grupul cel mai predispus discriminarii sunt romii.

1.3 Definirea și prezentarea discriminării de gen la locul de muncă

In acesta parte a lucrarii voi discuta problema discriminarii de gen la locul de munca. Voi prezenta formele discriminarii la locul de munca, precum si indicele decalajului de gen la nivel global.

Genul reprezintă un sistem de semnificații sociale care are la baza sociale dintre femei și bărbați reglementate ierarhic ca forme instituționalizate de dominare. Așadar genul nu este un concept legat de trup ci reprezintă conceptul cultural care definește feminitatea sau masculinitatea, sau așteptări care țin de comportamentul unei femei ce poate conține și atitudini ce nu sunt întotdeauna femine, acest lucru este posibil și în cazul unui bărbat, depinde de contextul în care se află o femeie respectiv un bărbat.

Discriminarea de gen reprezintă orice diferențiere, excludere sau restricție bazată pe sex, care are ca efect sau scop împiedicarea sau anularea recunoașterii, beneficiului sau exercitării de către femei, indiferent de statutul lor matrimonial, pe baza egalității dintre bărbați și femei, a drepturilor omului și libertăților fundamentale, în domeniile politic, economic, social, cultural, civil sau în orice alt domeniu.
Discriminarea de gen instituțională se realizează că urmare a unor aranjamente sociale, procedurale, politice sau legale aparent neutre la gen, dar care duc la tratamente nefavorabile cu efecte discriminatorii asupra femeilor pentru că sunt femei.

Indiferent de contextul în care se desfășoară, discriminarea de gen reprezintă o formă de marginalizare socială. Această formă de marginalizare socială aduce prejudicii în ceea ce privește interesele persoanelor cât și la nivelul demnității fiecărei persoane aflate în acesta situație, chiar dacă discriminarea de gen are loc în domeniul pieței muncii (condițiile de angajare sau remunerație), în domeniul educației. Modul în care discriminarea de gen se manifestă diferă în funcție de cultură, societate, epocă. În cadrul domeniului muncii se manifestă două forme de diseminare a femeilor, și anume:

segregarea profesională: accesul femeilor la anumite posturi este mai mic;

discriminare prin nivelul de salarizare: chiar dacă femeile prestează același tip de muncă, cantitativ și calitativ, acestea sunt mai prost plătite decât bărbații.

Există o serie de motive care stau la baza discriminării femeilor, cum ar fi ideile preconcepute ale angajatorului în ceea ce privește competența de muncă a femeilor și faptul că munca acestora poate fi estompată de o eventuală căsătorie, concediu maternal, îngrijirea copiilor lucru care îi nemulțumește pe mulți angajatori.

Forme de discriminare la locul de muncă:

Harțuirea sexuală, este una dintre cele mai întâlnite forme de discriminare de gen, în cele mai multe cazuri aceasta formă de discriminare s-a manifestat față de femei, sunt mai rare cazurile în care bărbații sunt victime. În general, aceasta este exercitată de persoane care ocupa funcții de conducere, superioare la locul de muncă. Juridic vorbind, hărțuirea sexuală este foarte greu de demonstrat, astfel de cazuri fiind soluționate drept situații limită dintre realitate și ficțiune, sau situații în care anumite semnale au fost percepute într-un mod eronat.

Hărțuirea profesională/morală sau mobbing-ul presupune existența unor acte de violență fizică sau psihică. Factorii care stau la baza harțuirii morale sunt: relațiile ierarhice neprincipiale, relațiile colegiale defectuoase, nesiguranța locului de muncă. Sunt foarte puține țări, până în momentul actual, care au adoptat o legislație cu privire la hărțuirea morală la locul de muncă.

Discriminarea socială pe criterii de gen apare în momentul în care asupra unor persoane ce aparțin unui anumit grup sunt manifestate anumite tratamente defavorizante, negative. Pe fondul manifestării discriminării a fost necesară o asigurare de șanse egale de gen în ceea ce privește dreptul la vot, dreptul la educație, dreptul la libera exprimare.

Discriminarea persoanelor pe criterii de gen la locul de muncă este exact opusul conceptului de acordare de șanse egale femeilor și bărbaților, în domeniul pieței muncii. Mai exact femeile sunt discriminate la locul de muncă, sau la procesul de angajare, acestea sunt mult mai dezavantajate față de bărbați.

La baza diferențierii pe criteriul genului a indivizilor stau relațiile sociale dintre cele două genuri, bazele biologice și metabolice. Preferințele angajatorilor pentru o anumită categorie (bărbați sau femei) au fost întărite de faptul că femeile și bărbații muncesc în anumite locuri de muncă ce a condus la stereotpurii sociale și culturale. Acest lucru a condus la anumite idei privind statusul social oferit de anumite locuri de muncă.

Segregarea ocupării pe genuri este o realitate socială, care are două dimensiuni:

Segregarea pe orizontală care se referă la faptul că atât femeile cât și bărbații dețin capacități psihologice și emoționale diferite, astfel feminitatea precum și masculinitatea ar putea fi potrivite pentru anumite locuri de muncă

Segregarea pe verticală se referă la distribuția profesiilor în funcție de autoritate, putere, prestigiu social, pregătirea profesională și veniturile ce survin. Statistic vorbind femeile ocupă în mare parte profesiile de la baza piramidei ocupaționale, fie din cauza educației sau a faptului că acestea trebuie să crească și să îngrijească copiii. (D. Massey, 2007) Există o serie de profesii divizate în funcție de gen. Spre exemplu femeile sunt prezente în profesii de secretare, bibliotecare, educatoare, asistente medicale, în timp ce bărbații ocupa funcții de arhitecți, ingineri, mineri, strungari. Studiile au arătat că femeile dețin funcții în domeniul serviciilor într-o proporție mai mare decât cea a bărbaților, în schimb aceștia dețin monopolul funcțiilor manageriale (C. Hurst, 2007).

Indicele decalajului de gen la nivel global încadrează problematica dimensiunii de gen și relevă modul în care agenții instituționali teoretizează sursele inegalității pe criteriul genului. Acest indicator are la baza patru piloni:

Participarea și oportunitățile economice. Sunt luați în calcul decalajul de participare la viața economică a femeilor comparativ cu bărbații; decalajul de plată pentru munca prestată; decalajul de promovare în muncă.

Decalajul de educație. Sunt monitorizați următorii indicatori analitici: rata școlarizării pentru femei/bărbați, pentru nivelul de școlarizare primar, secundar și terțiar. Acolo unde este relevant, se ia în calcul și decalajul privind rata alfabetizării pe genuri.

Reprezentarea (ponderea) în organismele de decizie politică la nivel central. Sunt monitorizați următorii indicatori analitici: ponderea femeilor și bărbaților în organismele statale ce presupun cele mai înalte niveluri de decizie politică: la președinția țării, în guvern, în parlament. De regulă, datele referitoare la președinție și postul de prim-ministru se calculează pentru ultimii 50 de ani.

Decalajul de sănătate și supraviețuire. Sunt monitorizați următorii indicatori analitici: decalajul de gen privind speranța de viață în sănătate (care ia în calcul anii de viață pierduți din cauza violenței, a bolilor, a malnutriției ș.a.); rata sexului la naștere (acest indicator are în vedere țările în care numărul fetelor care supraviețuiesc este mult mai mic decât în celelalte țări, deoarece sunt preferați băieții).

La momentul actual în legislația mai multor țări sunt caracterizate ca nefiind discriminatoare măsurile speciale pentru protecția maternității, nașterii și alăptării; acțiuni de protejare a anumitor categorii de persoane de sex feminin; diferențele de tratament bazate pe caracteristici de gen, atunci când natura specifică a anumitor activități profesionale o impune în mod obiectiv. La nivel european există mai multe direcții de acțiune în ceea ce privește eliminarea actelor de discriminare de gen la locul de muncă:

Crearea unui cadru socio-economic favorabil manifestării independenței economice egale pentru femei și bărbați;

Întărirea reconcilierii între condițiile de muncă ale femeilor și bărbaților și viața de familie;

Participarea egală a femeilor și bărbaților în procesele de decizie de la locul de muncă;

Eliminarea stereotipurilor de gen în relațiile de pe piața muncii și de la locul de muncă.

Astfel se poate afirma ca discriminarea de gen reprezintă o formă de marginalizare socială. Această formă de marginalizare socială aduce prejudicii în ceea ce privește interesele persoanelor cât și la nivelul demnității fiecărei persoane aflate în acesta situație, chiar dacă discriminarea de gen are loc în domeniul pieței muncii (condițiile de angajare sau remunerație), în domeniul educației etc. Modul în care discriminarea de gen se manifestă diferă în funcție de cultură, societate, epocă. Exista mai multe forme de discriminare la locul de munca cum ar fi hartuirea sexuala, mobbing-ul sau discriminarea pe criterii de gen.

1.4 Definirea și prezentarea discriminării etnice

Discriminarea etnica este o forma de discriminare intalnita in mod frecvent, iar in cadrul acestui subcapitol voi vorbi despre aceasta si despre modul in care apartenenta la un grup etnic influenteaza desfasurarea vietii cotidiene.

Max Weber (1978) a definit etnia ca fiind un grup la baza caruia exista un element comun datorita obiceiurilor, asemanarilor fizice, culturii comune si comportamentelo. Molard a afirmat despre etnie ca are la baza o comunitate, credinte si valori comune, limba comuna si o cultura proprie. De-a lungul timpului asupra conceptuui de etnie au fost elaborate mai multe definitii, toate cuprinzand trasaturi comune, cum ar fi: religia, cultura, limba, stramosi comuni, asemanrea fizica. Klymlicka (1995) a definit etnia ca fiind „o comunitate istorică, mai mult sau mai puțin completă instituțional, care ocupă un teritoriu dat, având în comun o limbă și o cultură distincte.”

Discriminarea etnică reprezintă tratamentul inegal aplicat unei persoane din cauza faptului că aparține unui anumit grup etnic sau național. Discriminarea poate implica plasarea unei persoane într-o poziție diferită în funcție de religie, culoarea pielii sau naționalitate. Discriminarea pe lângă tratamentul nefavorabil este caracterizată și de crearea unui mediu ostil, umilitor sau josnic sau ordinul de a discrimina.

O persoană este discriminată din punct de vedere etnic în momentul în care aceasta a avut parte de un tratament nefavorabil comparativ cu alte persoane din cauza originii sale etnice.

În cadrul modelului de discriminare propus de Welch (1967), cooperarea dintre grupuri de etnii diferite presupune un cost fix care depinde de numărul de muncitori al fiecărui grup și poate fi cauzat de preferințele pentru discriminare. Rasa minoritară este cea care plătește această cooperare. În ceea ce privește randamentul în educație acesta este mai mic pentru membrii minoritari, astfel aceștia au tendința de a lucra doar cu membrii grupului din care fac parte.

Apartenența etnică este o componentă importantă în ceea ce privește reușita în viață, 24% din respondenți au fost de acord cu acest lucru. Apartenența etnică influențează următoarele aspecte ale vieții cotidiene: dobândirea unui loc de muncă, a unei locuințe, accesul la servicii medicale, juridice, administrative, la educație. Grupul minoritar este cel care resimte prejudecățile etnice când este vorba despre ocuparea unui loc de muncă. Indiferent că aparțin unui grup minoritar sau majoritar romii sunt cu precădere ținta comportamentelor discriminatorii. Toleranța populației este mai mare față de populația maghiară sau germană comparativ cu cea roma. Studiul a arăta ca romii reprezintă etnia cu care populația majoritară vrea să interacționeze cel mai puțin. Cele mai multe interacțiuni se desfășoară în spațiul public, în cel privat sunt mult mai puține persoane care doresc să interacționeze.

Discriminarea etnica apare in momentul in care o persoana are parte de un tratament nefavorabil in comparatie cu o persoana care nu apartine aceleiasi etnii. Apartenenta la o anumita etnie poate influenta viata cotidiana in ceea ce priveste gasirea unui loc de munca, achizitia unei locuinte sau accesul la educatie. In Romania romii reprezinta grupul etnic cel mai adesea supus discriminarii, toleranta fata de aceasta etnie este mai mica comparativ cu celelalte etnii. In continuare voi discuta despre intersectia dintre gen si etnie.

1.5 Intersecția gen și etnie – discriminarea multiplă

„Discriminarea multiplă apare atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat, într-o situație egală, pe baza a doua sau mai multe criterii ale discriminării, cumulativ.”

În ceea ce privește intersecția genului cu etnia, femeile de altă etnie comparativ cu cele majoritare se consideră mai discriminate la angajare. Majoritatea persoanelor intervievate cu privire la problema discriminării au au avut răspunsuri evazive, astfel se observă o un grad redus de conștientizare și înțelegere a discriminării.

Fenomenul discriminării la locul de muncă este mai accentuat în cazul femeilor rome spre deosebire de bărbații romi. Astfel femeile de etnie romă formează un grup social predispus în mod frecvent discriminării.

Apartenența la alte etnii cauzează riscul discriminării de gen, acest lucru este relevat de intersecția genului cu etnia. Astfel femeile minoritare, etnic vorbind, sunt mult mai vulnerabile la angajare decât celelalte femei, așadar acestea sunt predispuse unei discriminări multiple.

In acest capitol am prezentat reperele teoretice ale acestei lucrari, mai exact am definit conceptul de discriminare, formele in care acestea se manifesta precum si teroriile din domeniul stiintelor sociale care stau la baza discriminarii. In a doua parte a capitolului am discutat problema grupurilor care sunt cel mai adesea supuse discriminarii. Printre aceastea am identificat minoritatile rasiale, etnice, religioase si femeile care reprezinta un grup special deoarece acestea sunt supuse unui tratament diferentiat in toate sferele vietii publice, iar ca exemplu am folosit domeniul pietei muncii. Astfel am vorbit despr discriminarea de gen la locul de munca si despre pozitia femeilor la locul de munca, dar si despre modul in care genul se intersecteaza cu etnia.

CAPITOLUL II

Obiectivul central al celui de al doilea capitol este reprezentat de situatia romilor pe piata muncii si a modului in care acestia sunt discriminati, cu precadere situatia femeilor rome deoarece acestea sunt dublu discriminate adica in primul rand sunt discriminate din punct de vedere al apartenentei la etnia roma si in al doilea rand ca au statutul de femei intr-o societate in care barbatii detin un rol mai important. Ambele tipuri de discriminare sunt prezente pe piata muncii. Voi incepe acest capitol prin a discuta despre evolutia pietei muncii si a excluziunii sociale de pe piata muncii si efectele acestui fenomen. In partea a doua a acestui capitol voi prezenta situatia romilor pe piata muncii (caracteristicele fortei de munca roma, procentul in care acestia sunt prezenti pe piata muncii etc.). In ultima parte voi discuta problema identitatii femeilor rome, identitatea de gen si cea etnica, precum si modul in care cele doua se manifesta in domeniul pietei muncii mai exact pe care dintre cele doua si le asuma femeile rome si in ce mod. Am ales piata muncii deoarece reprezinta un domeniu unde sunt prezente femeile rome, domenii in care sunt prezente femeile rome sunt foarte putine.

2.1 Piata muncii si fenomenul excluziunii sociale

In acest subcapitol voi discuta problema excluziunii sociale de pe piata muncii din Romania, precum si evolutia pietei. Pentru a putea vorbi despre fenomenul excluziunii sociale de pe piata muncii , voi definii fenomenul de excluziune sociala, iar in continuare voi vorbii despre factorii care stau la baza acesteia si despre tipurile de excluziune de pe piata muncii.

Termenul de „excluziune sociala” a fost folosit pentru prima data in Franta in perioada 1970, pentru a se face referire la persoanele care nu au fost incluse in sistemele de protectie sociala si anume persoanele cu handicap fizic si psihic, veteranii invalizi, copii abuzati, familii cu parinti divortati, consumatorii de droguri si alte categorii de persoane care nu se puteau adapta societatii. Excluziunea sociala a devenit un subiect principal al documentelor de politici publice, in Franta, alaturi de coeziunea sociala si integrarea sociala. La inceputul anilor ‘90 Uniunea europeana a preluat acest termen.Dacã la început conceptul a fost promovat prin intermediul programelor pentru combaterea sãrãciei, în prima parte a anilor ‘90 excluziunea si incluziunea socialã devin parte integrantã a tuturor politicilor UE (Tratatul de la Maastricht, obiectivele Fondului Social European, documentele Parlamentului European si Programele de Actiune Socialã ale Comisiei Europene). Consacrarea termenului vine odatã cu organizarea Consiliului European de la Lisabona din anul 2000 unde a fost lansatã strategia Uniunii Europene cunoscutã sub numele de Strategia Lisabona. În cadrul Enciclopediei Dezvoltãrii Sociale (2007: 241) C. Zamfir, M. Preda si A. Dan oferã o definitie a ceea ce ar însemna excluziunea socialã: ,,cu precãdere o situaþie de esec privind realizarea deplinã a drepturilor cetãtenesti, atât datoritã unor cauze structurale de naturã socioeconomicã, cât si din cauze de naturã individualã”.

Perioada de tranzitie catre un regim democratic a avut efecte directe si indirecte asupra pietei muncii si resurselor umane, au avut loc schimbari masive pe piata muncii prin modificarea raporturilor de proprietate, s-au modificat conditiile pentru afirmarea spritului concurential pe baza cererii si ofertei. Toate acestea au avut ca rezultat aparitia unor noi profesii si domenii de munca. In prezent atat economia cat si piata muncii sunt supuse unor schimbari care aduc atat noi oportunitati dar si probleme. In continuare voi prezenta evolutia pietei muncii din Romania, din perspectiva conceptului de excluziune sociala, a factorilor ce duc la aparitia acestui fenomen si a grupurilor vulnerabile. In cazul de fata este forma despre romi, cu precadecare despre femeile rome.

Nu se poate discuta despre conceptul de excluzine de pe piata muncii fara a nu vorbii prima data despre conceptul de excluziune sociala, astfel excluziunea sociala este definita „in termeni de incapacitate de integrare a individului sau grupului în unul sau mai multe (sub)sisteme dintre următoarele patru:

– sistemul democratic și legal, care presupun integrare civică;

– piața muncii, care promovează integrare economică;

– sistemul statului bunăstării, care promovează ceea ce poate fi numit integrare socială;

– sistemul familiei și comunității, care promovează integrarea interpersonală.”

Termenul de excluziune socială nu trebuie discutat ca un termen ce inlocuieste termenul de saracie, acesta reprezinta o notiune mai ampla a saraciei, unde deprivarea materiala, situatia angajarii sunt privite drept componente ale dezavantajarii. O alta abordare a excluziunii sociale este de esec in ceea ce priveste realizarea deplina a unor drepturi ale individului. Pornind de la conceptul de excluziune sociala se poate definii si conceptul de excluziune de pe piata muncii sau excluziune ocupationala, astfel acest concept eșecul, respectiv incapacitatea „sistemului” de a promova integrarea economică a indivizilor/grupurilor, manifestată la nivelul pieței muncii prin reducerea numărului de angajați, ca urmare a disponibilizărilor din economie (având drept consecință creșterea ratei șomajului înregistrat). Pe de alta parte trebuie adaugat si esecul individului de a patrunde pe piata muncii si de se mentine, la fel este si in cazul pietei muncii care poate esua in procesul de integrare si mentinere a indivizilor.

Analizand ratele de saraciei atat in randul populatiei active dar si inactive se observa ca somaju si tipuri diferite de ocupare sunt factori de risc ai excluziunii si ai saraciei. Acesti factori determina somajul prelungit, condițiile de viață cu venit redus; oferta de muncă de calitate slabă; necalificarea anumitor categorii sociale (șomeri de lungă durată); serviciile de sănătate precare pentru persoanele fără loc de muncă; abuzul de droguri și alcool în rândul persoanelor fără loc de muncă; locuirea în limitele subzistenței, lipsa de locuință sau condiții precare de locuire; riscul crescut de discriminare rasială; schimbări pe piața forței de muncă datorate globalizării și creșterilor rapide ale societății bazate pe structuri informaționale. Conceptul de ocupare ca factor al incluziunii sociale, este opus somajului, iar rolul acestuia este de a provoca independență economică, asigură participarea individului la structurile ocupaționale, fiind importantă atât pentru individ cât și pentru comunitate. Pentru a fi inteleasa in mod corect si cert excluziunea sociala de pe piata muncii, trebuie discutati factorii, sursele excluziunii precum si tipurile de excluziune de pe piata muncii.

In ceea ce priveste factorii care stau la baza excluziunii sociale de pe piata muncii, exista cinci categorii de factori, si anume: economici, sociali, educaționali, demografici și teritoriali. Fiecare categorie de factori are propriile cauze sau surse ale excluziunii. Factorii economici sunt cei care influenteaza in cea mai mare masura excluziunea sociala, fiind cei care determina cele mai multe schimbari asupra pietei muncii.

Piata muncii a suferit de a lungul ultimilor ani fenomene ca stratificarea populației active în diferite categorii, fluxuri ocupaționale și apariția muncii la negru, muncii cu timp redus (parțial) voluntar sau/și involuntar). Prin urmare au avut loc fluctuatii intre perioade de activitatea economica si perioade de somaj, astfel de alternante sunt intalnite cu precadere in perioadele de criza economică a firmelor, când apar formele de șomaj tehnic. Astfel venitul pe care il va castiga individul va fi mai mic fata de cel prevazut initial in contractul individual de munca, iar acest lucru va sporii riscul de excluziune al individului de pe piata muncii.

Exista mai multe tipuri de excluziune de pe piata muncii:

Excluziunea economică, ca tip de excluziune ocupațională, poate fi definită ca fiind incapacitatea individului sau a grupului de a se menține activ pe piața muncii, datorită nivelului scăzut al venitului.

Al doilea tip se refera la excluziunea prin specializare/calificare, in cadrul careia sunt vizate persoanele necalificate sau slab calificate, care pe piata sunt marginalizati prin venituri mai scazute si locuri de munca de proasta calitate.

Excluziunea prin timpul de lucru în activitate se referă la categoria de persoane active/ persoane active momentan care prestează o activitate economică, dar sub limita timpului de lucru normal (persoane subocupate, considerate ca fiind locuri de muncă artificiale, care oricând pot fi sursă de potențiali șomeri, sau persoane fără loc de muncă). Acest lucru este generat de tipul contractului de muncă (contract de muncă cu timp parțial – part-time) sau de activitatea sezonieră (contract de muncă temporar).

Schimbările aparute pe piata muncii (fluctuatiile, schimbarea raporturilor si cerintelor pietei) au ca efect asupra individului cresterea riscului acestuia de a iesi de pe piata muncii sau de a intampina greutati in momentul in care doreste sa patrunda pe piata muncii. Tocmai din acest motiv sunt necesare politici care sa aib aca scop sustinerea ocuparii fortei de munca precum si adaptarea politicilor adoptate la nivel european, la specificul pietei munci din Romania. Exista grupuri de indivizi care din cauza unei educatii de proasta calitate a lipsei unei calificari profesionale corecte si eficiente, nu pot accede la locurile de munca oferite de angajatori. In paralel pe piata muncii a aparut fenomenul de flexibilizare sau mobilizarea muncii care a avut ca rezultat angajarea pe timp (cu durată a timpului de muncă sub cel normal prevăzut legislativ), angajarea temporară (cu timp determinat), munca nesalarială (în asociații familiale, pe cont propriu) și activități de voluntariat. Piața muncii ar trebuie să fie orientată spre elaborarea unor principii care să vizeze incluziunea indivizilor, prin asigurarea unor locuri de muncă corespunzătoare, evitarea decapitalizării capitalului uman și crearea unor actori sociali cu anumite mentalități și comportamente, adecvate unui model de ocupare de calitate și performanță. Totodată, politica privind piața muncii trebuie să fie axată pe creșterea flexibilității pieței muncii și pe descentralizarea acordurilor colective. În același timp, trebuie flexibilizată și legislația în domeniul ocupării și șomajului (constrângerile privind angajarea sau concedierea persoanelor). Trebuie insistat pe dezvoltarea unei piețe competitive, care să încurajeze crearea unor sisteme publice și private rezonabile sub aspectul costului, astfel încât oamenii să poată lua măsuri împotriva riscurilor și să fie promovată echitatea.

Asadar termenul de excluziune sociala nu poate fi folosit cu scopul de a inlocui termenul de saracie, primul fiind un termen mai complex. Excluziunea sociala de pe piata muncii poate fi privita ca un esec al sistemului de a intretine integrarea economica a indivizilor sau esecul individului de a se integra si mentine pe piata muncii. Exista mai multi factori care stau la baza excluziunii sociale ( economici, demografici, educationali, sociali), insa cei ecomici au cel mai mare impact asupra pietei muncii.

Situatia generala a romilor din Romania

In aceasta parte voi prezenta etnia roma, aceasta minoritate etnica fiind cel mai adesea discriminata. Voi prezenta date statistice privind aceasta etnie precum si caracteristicile definitorii.

Romii sunt cunoscuti sub diferite denumiri, cum ar fi gypsy de ca britanici si americani, Zigeuner de catre germani, maghiarii ii numesc czigány, francezii – gitan/tsigane, italienii zingaro, în timp ce mare parte din romani folosesc in continuare termenul de tigani. Toate aceste cuvinte derivă din grecescul athinganoi, care înseamnă „de neatins” și desemnează o populație, de origine probabil indiană, întâlnită îndeosebi în Europa de Est. Numai că termenul de țigan, ce are cel mai adesea conotații peiorative, este folosit doar de persoanele din afara grupului etnic, membrii acestuia preferând denumirea de „rrom”, care în limba de origine – sanscrită (romani) înseamnă „bărbat”, „bărbat însurat” și, într-un sens mai larg, „persoană aparținând grupului nostru” (noi). Pe de altă parte, utilizarea cuvântului rrom are legatură și cu strategia contemporană a liderilor de opinie sau politici ai etniei în sensul mobilizării membrilor, din toate categoriile, într-o aceeași comunitate națională. Pe de altă parte, mai mulți experți, printre care și profesorul Gheorghe Sarău, consideră că „rrom” reprezintă o transcriere mai exactă a cuvântului de bază din limba romani. Descriși cel mai adesea prin termeni care țin de social și economic, decât prin trăsăturile lor culturale, rromii rămân o mare necunoscută pentru majoritatea populației României. Ei fac parte dintre minoritățile transnaționale care nu posedă un teritoriu de origine și care împrumută din culturile și caracteristicile țărilor în care trăiesc. Conștiința lor colectivă este de aceea diferită de cea a altor minorități, constând într-un mod de viață distinct și în apartenența la grupuri informale, primând așadar legăturile familiale, de vecinătate sau profesionale. Aflați mai mereu la marginea istoriei și a societăților în care au trăit, romii au beneficiat în ultimul deceniu de o atenție și grijă sporite, generate nu atât de nevoia de cunoaștere și ajutorare a „străinului”, cât mai ales de obligația României de a-și consolida capacitatea instituțional-administrativă privind protecția minorităților.

„Potrivit Constituției României, romii sunt o minoritate etnică națională recunoscută, însă la nivelul mentalului colectiv lucrurile stau altfel. Imaginea negativă a romilor datează din vremuri foarte vechi, odată cu prima atestare a romilor în spațiul românesc drept robi (Gheorghe 1990). Datorită culorii închise a pielii și aparițiilor ce nu semănau cu majoritatea populației românești dar și din Europa, romii au fost deseori asociați cu diavolul, cu magia neagră (Wipperman 1997). Kencrick și Puxon sunt de părere că, culoarea pielii a determinat inferioritatea romilor și asocierea lor cu diavolul (Kencrick și Puxon 1972). La acest lucru contribuia și originea lor străină de Europa, strămoșii lor și stilul de viață nomand. Aparția lor stranie, modul de viață au fost asociate hoției, cerșetoriei și criminalității iar drept consecință stau politicile antițigănești din spațiul românesc (Achim 1994). Însă există și o asociere pshihologică cu exotismul, fantezia, dorința de libertate sinonimă cu dezordinea socială, indisciplina, despre care Okely spune că au fost proiectate asupra romilor (Okely 1983). Aceste tipare au construit imaginea romilor în antiteză cu ceilalți prin intermediul studiilor și imaginilor promovate care îi portetizează în ipostaze negative în special în secolele 18 și 19 atât în spațiul românesc cât și cel european (Willems 1996; Gheorghe și h.arta 2010).

Imaginea negativă stigmatizează și marginalizează romii, îi oprimă și subordonează în perioada sclaviei, dezvoltând o componentă rasistă în secolul 20, în timpul celui de-al doilea Război Mondial și mai alesîn timpul Holocaustului când evreii și romii au fost ținta politicilor rasialefiind considerați inferiori ca rasă. Unul dintre cei mai acerbi promotori ai doctrinei naziste a lui Hitler, și șeful Intitutului de Cercetare a Geneticii Populației și Igieniei Rasiale, Robert Ritter, analizează rădăcinile romilor, moștenirea genetică presupusă a avea înclinații infracționale datorită primitivismului și modului de viață necivilizat pentru a propune politici rasiale. Politicile asimilaționiste implementate după anii ’60 în România și asocierea romilor cu elementele negative care îi definesc drept un grup etnic cu înclinații primitive, fără cultură și istorie proprie,needucați și considerați a fi o povară pentru stat, determină abordarea din perspectivă socială a problemelor romilor ce au nevoie să fie integrați în societate (Liegeois și Gheorghe 1995).

Dacă la nivelul societății românești imaginea romilor este omogenă, ei fiind văzuți în diferite ipostaze stereotipe asociate cu elemente negative, imaginea romilor despre ei însăși este heterogenă grupată pe mai multe neamuri definite în funcție de ocupații, regiunea de rezidență sau dialectul vorbit (Liegeois 1994).Întrucât definirea romilor s-a produs în spațiul public, în relație cu ’’celălalt’’, cultura dominantă a fost cea care a dat voce identității etnice și sociale a romilor. Acest lucru a jucat un rol extrem de important așa cum am văzut, iar pentru activiștii romi este extrem de dificil să doboare aceste pattern-uri existente de sute de ani”.

Dupa anul 1989 populatia roma a devenit un subiect sensibil. In ceea ce priveste numarul acestora, in urma recensamantelor, acesta variaza deoarece o mare parte dintre acestia nu se ca apartinand acestei etnii si astfel au avut loc mai mult estimari subiective fara o metodologie de. In anul 1992 s-a inregistrat un numar de 409.723 de persoane de etnie roma. In anul 1998 in urma unei cercetari realizate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții procentul populatiei rome era de 6,9% din totalul populației, mai exact putin peste un milion jumatate de persoane. In cazul in care toate persoanele de etnie roma s-ar declara ca facand parte din aceasta etnie, acestia ar fii mai multi decat populatia maghiara. In urma recensamantului din anul 2002 au fost declarati doar 535.000 de persoane rome, mult mai putine decat in realitate. Conform ultimelor cercetari se inregistreaza o cifra de 1,5 milioane de romi in Romania.

Romii reprezinta o populatie predispusa saraciei si excluziunii sociale. In ceea ce priveste saracia, de cele mai multe ori este prezenta in forma severe si este amplificata de marginalizare si excluziune sociala. O mare parte din populatia roma se confrunta cu lipsa veniturilor, conditii precare de subzistenta, lipsa educatiei, calificarii, lipsa actelor de identitate. Din cauza acestei marginalizari romii sunt mult mai des sanctionati social si predispusi discriminarii, precum si o imagine publica cu precadere negativa. Excluziunea negativa in randul populatiei rome se manisfesta cel mai des prin lipsa unei identitati legale sau situatie locativa ilegala.

Populatia roma se caracterizeaza prin:

O mare parte din populatia roma se confrunta cu lipsa identitatii legale (aproximativ 3,1% din populatia roma nu detine un act de identitate. Din cauza aceasta, acestia sunt privati de asistenta sociala, asigurari sociale, drept de participare politica, angajare într-un loc de muncă legal. Datele sugerează că populația tânără de romi este afectată semnificativ mai mult decât populația adultă și vârstnică de lipsa de identitate legală.

Se inregistreaza un deficit grav de educatie manifestat prin gradul ridicat de analfabetism ( doar un procent de 20% dintre copiii de romi de vârstă corespunzătoare sunt înscriși la grădiniță. In cazul ciclurilor de învățământ superioare situatia este mult mai gravă: dacă un sfert dintre romi nu au făcut nici o clasă și aproape jumătate dintre ei au făcut maxim 4 clase, doar 5% au terminat liceul și doar 0,2% au făcut o facultate). Din cauza modelelor traditionale care sprijina casatoria la varste mici, fetele de etnie roma sunt obligate sa abandoneze scoala nainte de finalizarea ciclului de invatamant obigatoriu

Lipsa calificarii profesionale in meserii moderne, care reprezinta baza accesului pe piata muncii in mod legal. Meseriile tradiționale ale romilor nu mai reprezinta un segment important al economiei moderne. Marginalizarea romilor pe piata muncii se datoreaza faptului ca majoritatea romilor nu detin o calificare. Tanara generatie roma comparativ cu generatia varstnica se confrunta cu un deficit mai mare de calificare.

Este limitata participarea romilor in domeniul economic. Este prezent un numar mare de persoane care nu au avut un loc de munca legal, sau au avut o participare limitata.

Veniturile permanente ale persoanelor de etnie roma sunt foarte mici, insa este mai mare frecventa veniturilor nepermanente decat permanente: 53,4% dintre gospodării au declarat venituri nepermanente în bugetul lor din ultima lună, în 1998. Mai mult, între 1992 și 1998 veniturile permanente au înregistrat o tendință de scădere a contribuției lor la bugetul gospodăriilor, ceea ce echivalează cu creșterea instabilității veniturilor romilor (Studiul ICCV, 1998).

Conditiile in care locuiesc romii sunt foarte proaste pentru o mare parte din populatie,

locuințele sunt improvizate și/ sau ilegale, unora le lipsește complet locuința personală, vagabondând sau locuind cu chirie. Doar 61% dintre romi locuiesc în locuințe pe care le au în proprietate legală. 16,5% dintre romi locuiesc «cu chirie» fapt care, în România, în prezent, constituie în general un dezavantaj (datorită prețului chiriei și a lipsei de siguranță privind păstrarea contractului pe termen mediu și lung). O situație și mai gravă o întâlnim la cei 21% dintre romi care locuiesc într-o casă pentru care nu au acte de proprietate, casă construită sau (în cazuri mai rare) ocupată ilegal (studiul ICCV, 1998).

Minoritatea roma este grupul etnic cel mai adesea predispusa saraciei si excluziunii sociale. Mare parte din acesta minoriate se afla in conditii precare de existenta, nu au acces la educatie sau exist problema lipsei de venituri sau documente de identitate. Astfel saracia romilor este prezenta adesea in forme severe si este intarita de marginalizare si excluziune sociala. In continuarea acestui capitol voi prezenta caracteristicile fortei de munca roma.

2.3 Caracteristicile fortei de munca roma

Comparativ cu perioada tranzitiei, in prezent prejudecatile fata de populatia roma sunt din ce in ce mai putine. In ceea ce priveste prezenta romilor pe piata muncii se resimte o crestere a tolerantei etnice si o diminuare a discriminarii asupra populatiei rome. Este evident faptul ca lipsa accesului romilor pe piata muncii reprezinta o cauza principala a starii sociale a acestei etnii.

Statistic vorbind, dintre cei 409.723 romi inregistrati in urma recensamantului din 1992,majoritatea nu are nici o calificare (aprox. 79,4%), mai mult de jumătate nu are un loc de muncă (aprox. 45,2%). Persoanele calificate în profesii tradiționale reprezintă aprox. 3,9%, persoanele calificate în profesii moderne reprezintă 16,1%, numărul romilor salariați, îl reprezintă aprox. 22,1%, patroni 0,8%, afacerile pe cont propriu 16,9%. Sursa saraciei romilor in viziunea multor autori o reprezinta slaba participare a acestora in domeniul economic. In ceea ce priveste meseriile moderne ale romilor acestea au fost dobandite prin intermediul sistemului de invatamant si instruire sau la locul de munca. Meseriile moderne sunt mult frecvente in mediul urban decat in cel rural deoarece populatia roa s-a adaptat specificului economic, dar si datorita faptului ca este prezenta si educatia intr-o masura mai mare.

Romilor le sunt caracteristice meseriile traditionale, care nu presupun un cadru formal de intruire si se transmite din generatie in generatie. Ponderea cea mai mare în cadrul acestor meserii o au lăutarii, căldărarii, ferarii, cărămidarii și spoitorii. Meseriile tradiționale apar cu precădere în rural. Romii din rural care practică meserii tradiționale sunt ceaunari, muzicanți și rudari, iar cei din urban sunt spoitori, argintari și lăutari. Alte două meserii sunt prezente atât în rural, cât și în urban: cărămidăritul și lăutăria.

Conform datelor ICCV, 34 % dintre romi nu au nici o calificare, (14%) sunt agricultori și 5% sunt zilieri. Calificările moderne se întâlnesc doar în 37% din cazuri iar cele tradiționale la 10 % dintre romi. Deși între mediile de rezidență nu sunt diferențe majore în privința nivelului de calificare a romilor, situația pe sexe este sensibil diferențiată: bărbații romi sunt calificați într-o proporție mai mare decât femeile, ponderea femeilor fără meserie (37%) fiind semnificativ mai mare decât a bărbaților (15%).

In ceea ce priveste ocuparea fortei de munca, conform raportului „Riscuri si inechitati sociale in Romania” intocmit de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice, in luna septembrie a anului 2009, a relevat faptul ca: „aproximativ 53% dintre barbatii romi si 23% dintre femeile rome realizeaza munca platita, doar 36% dintre barbatii romi care realizeaza munca platita sunt salariati, comparativ cu 77% dintre barbatii care nu apartin minoritatii rome. Raportat la totalul populatie adulte, doar 19%dintre barbatii romi si 11% dintre femeile rome au statut de angajati, comparativ cu 40% dintre barbatii de alte etnii, si respectiv 31% dintre femeile de alte etnii.”

În 2011, structura ocupationalã a romilor demonstreazã în continuare un grad scãzut de integrare pe piata muncii. Existã o pondere ridicatã a ocupatiilor nesigure care nu oferã permanentã sau stabilitate. Gradul de ocupare al populatiei de romi este de 35,5%6, 36% si-ar dori un loc de muncã si 28% sunt inactivi. Este un nivel scãzut al ocupãrii în comparatie cu cel national. La nivelul populatiei generale din România rata ocupãrii era în 2011 de 58%, iar rata somajului de 7,6%. Ponderea romilor care au un loc de muncã stabil este semnificativ mai micã: doar 10% dintre cei intervievati au lucrat permanent în ultimii doi ani, iar 51,5% din esantion declarã cã nu au lucrat niciodatã în ultimii doi ani. Ponderea scãzutã a populatiei cu ocupare stabilã dovedeste o vulnerabilitate crescutã si un risc ridicat de sãrãcie si excluziune socialã prin consecintele date de lipsa asigurãrilor sociale si de sãnãtate, dar si de precaritatea mijloacelor materiale. Analiza structurii pe genuri a populatiei ocupate indicã diferente semnificative, în favoarea bãrbatilor care desfãsoarã în proporþie mai mare activitãþi economice (44,3% fatã de 27,4%). Cercetãrile anterioare (având rezultate publicate în 1993, 2002 si 2010) au arãtat cã ponderea populaþiei rome care nu are nici o calificare este foarte mare în comparatie cu populatia generalã. În 1992 datele indicau o slabã calificare: 79% erau necalificati, 16% aveau calificãri în profesii moderne si 4% în meserii traditionale, în 1998, 52% dintre romi declarau cã nu au nici o meserie. În 2010, 44% dintre cei ocupati nu aveau nici o calificare.

Populatia roma reprezinta 20,6% din populatia aflata in saracie absoluta, 35,2% din persoanele aflate in saracie severa si 44,4% din populatia aflata in saracie alimentara, potrivit Anchetei bugetelor de familie efectuata de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Rata saraciei populatiei din Romania a inregistrat o scadere de la 25,1% la 4.4% in perioada 2003-2009, insa rata saraciei populatiei rome a scazut de la 76,8% la 25,4%. Planul de ocupare a fortei de munca elaborat de Stategia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca 2004-2010, are urmatoarele directii de actiune:

Cresterea gradului de ocupare a populatiei apartinand minoritatii rome

Programe pentru dezvoltarea capacitatii antreprenoriale a populatiei rome

Cresterea gradului de calificare a persoanelor apartinand minoritatii rome in conformitate cu cerintele pietei muncii.

In continuare voi vorbi despre factorii care impiedica accesul romilor pe piata muncii. Este dovedit statistic faptul ca rata somajului in randul populatiei rome este mai mare decat rata somajului populatiei majoritare. Cauzele care stau la baza excluziunii romilor pe piata muncii sunt multiple, acestea influentandu-se reciproc. Acestea sunt contextul economic nefavorabil, starea de sanatate, lipsa unor stimulente,mobilitate scăzută; angajare în munca la negru; discriminarea.

Principalul factor care impiedica accesul romilor pe piata muncii este slaba participare a acestora in cadrul sistemului educational. Conform unor studii din anul 1998, aproximativ 12% dintre copii cu varste cuprinse intre 7-16 ani au renuntat la scoala inainte de a finaliza invatamantul obligatoriu, iar 185 dintre acestia nu au fost inscrisi in sistemul de invatamant. Astfel mai bine de 80% dintre copii neinscrisi in sistemul de invatamant sunt romi, iar 38,6% dintre romi sunt analfabeti. Rata repetentiei in randul romilor este de 11,3%, de trei ori mai mare decat in cazul intregului sistem de invatamant.Incapacitatea multor copii romi de a se integra în mediul educational conduce la aparitia abandonului scolar, scderea interesului pentru invatarae. Cauzele acestui fenom pot fi: insuficienta resurselor materiale si financiare menite sa asigure un trai decent, gradul de cultura scazut al familiilor din care fac parte copii romi, migratia fortei de munca catre alte tari sau zone ale tarii, fapt ce atrage o supraveghere mai slaba a copiilor de catre parinti.

Efectele analfabetismului asupra accesului romilor pe piata muncii si de calificare profesionala sunt unele negative. Persoanele analfabete de etnie roma sunt de aproximativ 10 ori mai multi (25.6%)decat media la nivelul populatiei majoritare (2.6%). Rata analfabetismului in randul femeilor rome este de 30,8%, fata de populatia masculina (20,6%).

In momentul in care in este discutat conceptul de egalitate de sanse, nu putem lasa de o parte grupurile si subgrupurile vulnerabile din punct de vedere economic si social. Aceste grupuri pot fi plasate la marginea societatii din mai multe cauze, cum ar fi perspectiva istorica, politica sau sociala. Vulnerabilitatile acestor grupuri difera in sfera publica fata de sfera privata, insa toate aceste grupuri se aseamana prin prisma faptului ca sunt supuse frecvent unui tratament diferentiat sau discriminarii, chiar daca toate aceste actiuni nevaforabile au loc in domeniul educatiei, pietei muncii, in ceea ce priveste conditiile decente de munca sau participare la viata politica. In Romania principalele grupuri vulnerabile sunt: femeile, romii, persoanele cu varsta de peste 40 de ani, tinerii sun 25 de ani, persoanele cu dizabilitati, persoanele care provin din mediul rural. In ceea ce priveste persoanele vulnerabile exista diferite grade de vulnerabilitate, persoanele care aduna din ce in ce mai multe dezavantaje de acest fel sunt mult mai dispuse marginalizarii, discriminarii si excluziunii sociale.In lucrarea de fata grupul femeilor rome ocupa un loc important, in continuarea capitolului doi voi prezenta situatia femeilor rome pe piata muncii. Acestea pe langa dezavantajul de a face parte din etnia roma, etnie care este puternic supusa unor tratamente nefavorabile din partea societatii,dar si dezavantajul de a fi femei intr-o societate in cadrul careia femeia este pozitionata pe piata muncii in posturi mai prost platite comparativ cu barbatii.

Femeile rome aflate pe piata muncii din Romania sunt caracterizate de un grad de vulnerabilitate crescut. In mare parte aceasta vulnerabilitate se datoreaza nivelului scazut de educatie care conduce la accesul femeilor la munci necalificate si prost platite, unde drepturile sunt mai frecvent incalcate si situatiile in care o femeie este abuzata este mai usor de ascuns. Pe de alta parte multe dintre femeile rome nu isi cunosc drepturile si tind sa nu isi spuna punctul de vedere cu privire la lucrurile care le nemultumesc tocmai pentru ca se tem sa nu isi piarda locul de munca. Femeie rome mai sunt discriminate la locul de munca si prin faptul ca sunt remunerate mai prost comparativ cu alti salariati aflati la acelasi nivel. In anul 2010 aproximaiv 40% din femeile rome au intampinat dificultati la locul de munca si este socant faptul ca acestea nu au avut nici o initiativa de a-si rezolva problemele. Motivele pentru care nu au facut acest lucru sunt fie legate de teama de nu isi pierde locul de munca, fie ca nu stiu cum sa isi rezolve astfel de probleme sau asteapta pur si simmplu ca problemele sa isi gaseasca singure rezolvare. In anul 2010 femeile rome s-au confruntat cu urmatoarele probleme: au fost obligate sa indeplineasca sarcini ce nu tineau de competentele si responsabilitatile lor (26%); 23% au fost amenintate ca vor fi concediate; 20% au efectuata ore suplimentare neplatite; nu au avut posibilitati de promovare (19%); o parte dintre acestea sunt afectate de relatiile tensionate de la locul de munca (15%); si doar in proporie de 10% dintre femeile rome declara ca se vor adresa sindicatului in cazul in care vor aparea probleme la locul de munca.

Femeile rome in domeniul muncii si al ocuparii se confrunta cu probleme atat in ceea ce priveste pozitia lor pe piata muncii, descurajarea la intrarea pe piata muncii sau formarea profesionala initiala. Comparativ vorbind, femeile rome exercita munci care produc venituri regulate intr-un procent de doar 15,5% , fata de femeile ne-rome care se regăsesc într-un procent de 42.6%. Asadar aceste date statiste ne indica faptul ca actvitatile intreprinse de femeile me se plaseaza in planul secundar al pietei muncii, loc in care putem vorbii de o protectie sociala a indivizilor extrem de scazuta. Un alt lucru pe care aceste date il mai arata este faptul ca exista o posibilitate mai mare a femeilor rome de desfasura activitati in ocupatii sezoniere, temporare sau chiar de a presta activitati la „negru”.

Desi o mare parte din femeile rome se auto-declara ca fiind casnice, sau ca presteaza munci ce nu au forme legale si anume munci ocazobale sau ziliere, participarea acestora pe piata muncii nu ar trebuii sa fie neglijata deoarece la fel ca si femeile non-rome, exista femei rome care muncesc in domenii caracteristice femeilor cum ar fi ingrijire, confectii, confecții, curățenie, sănătate, educație etc., iar aceste locuri de muncă sunt mai prost plătite și mai puțin sigure. Alte domenii unde femeile rome sunt prezentve, asemenea femilor majoritare este sunt domeniul public, bugetar mai putin in cel privat.emeile ne-rome, este mai posibil să le regăsim în secto- rul public, bugetar, decât în cel privat. Bineinteles este prezenta problema salarizarii f emeilor rome, acestea fiind mai prost platite fie fata dec femeile, fie fata de barbati. Daca vorbim de rata de activitate a femeilor rome si anume (13,6%), acesta reprezinta o treime din rata de activitatea a femeilor majoritare si aproape jumatate din rata de activitatate a etnicilor romi (32,0%)7.

Divizarea pietei muncii este mai profunda pe criteriul etnic comparativ cu cel de gen. Statistic vorbind in urma recensamantului din anul 2008, rata de activitate a etnicilor romi (22,9%) reprezenta jumatate din rata de activitate a a majoritarilor (41,6%). Cum am prezentat si mai sus aceste diferente sunt cauzate de nivelul de educatie, tratamentul discriminatoriu exercitat asupra romilor pe piata muncii, accesul la piata muncii si la locul de munca. Conform aceluiasi Recensamant ne sunt dezvaluite sectoarele de munca in care etnicii romi activeaza cu precadere, acestea sunt agricultura care reprezinta domeniul „traditional” de activitate atat pentru femeile cat si pentru barbatii romi, in domeniul constructiilor barbatii romi se gasesc intr-un procent de 10%.

Comparând cu datele rezultate in urma Barometrului de incluziune sociala din anul 2010 se constata faptul ca populatiei rome ii raman caracteristice domeniile de activitate relevate de Recensamantul din anul 2008, exceptie facand faptul că accesul romilor pe piața muncii din poziția de salariat/ă a crescut datorită sectorului public.

In ceea ce priveste egalitatea de sanse la locul de munca, femeile rome în proporție de 19,1% declară că sunt discriminate / tratate diferit de către colegi și doar în proporție de 4,3% menționează etnia ca dimensiune a tratamentului diferențiat. Femeile rome menționează în proporție de 42,1% conflictele cu colegii de muncă, ca fiind cea mai recentă problemă cu care s-au confruntat la locul de muncă.

Gradul de ocupare a populatiei rome din România este inferior ratei nationale. Structura ocupationalã a romilor este una specificã etniei, caracterizatã de profesii traditionale sau slab calificate însotite de un grad redus de securitate socialã. Femeile reprezintã o categorie înalt vulnerabilã din punct de vedere ocupational, fiind în marea lor majoritate casnice, neavând nici o calificare si implicit sanse scãzute de integrare pe piata muncii. Femeile care se declarã ocupate au calificãri reduse, majoritatea fiind muncitoare necalificate. Tinerii sunt de asemenea un grup cu sanse reduse pe piata muncii, având calificare si nivel educational scãzut. Un alt grup extrem de vulnerabil îl reprezintã cel al vârstnicilor care în proportie scãzutã sunt pensionari (restul sunt beneficiari de ajutor social sau casnici), iar categoria de vârstã conduce evident la dificultatea integrãrii pe piata muncii. Categoria populatiei fãrã ocupatie este în cea mai mare mãsurã neinclusã în programe de integrare pe piata muncii neaflându-se în evidentele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncã. Cãutarea locurilor de muncã se realizeazã informal, apelând la prieteni si la cunostinte si mai puþin la organizatii sau institutii specializate. O altã caracteristicã a populatiei rome este datã de ponderea mare a casnicilor, categorie aflatã la limita ocupãrii si a inactivitãtii, dar care nu oferã securitate economicã sau socialã. Majoritatea persoanelor casnice sunt de gen feminin, au un nivel scãzut de educatie si o vârstã relativ tânãrã.

Situația ocupării la romi s-a agravat însă în 2011, conform datelor UNDP – mai precis rata de ocupare (15-64 ani) la populația de romi era de doar 30% iar la non-romi de 44%, cu o diferență extrem de mare în rata de ocupare între bărbați si femei la populația de romi: doar 19% dintre femeile rome erau angajate, în timp ce bărbații aveau o pondere de 42%. Diferențele se estompează însă în ceea ce privește rata activității, la romi fiind de 45% și la non-romi de 54% (cu diferențe semnificative între bărbați și femei). Situația ocupării tinerilor (15-24 ani) este problematică atât la romi cât și la non-romi, doar 22% respectiv 24% dintre aceștia fiind ocupați. La ambele populații există diferențe semnificative între femei și bărbați în ceea ce privește rata de ocupare în acest segment de vârstă, ponderea femeilor ocupate fiind de cca. 3 ori mai redusă comparativ cu bărbații.

Șomajul reprezintă o problemă la ambele grupuri; la populația de romi șomajul este de cca. 2 ori mai mare, atât la nivelul întregii populații active cât mai ales la nivelul tinerilor 15-24 ani. În rândul femeilor șomajul este și mai accentuat, grupul cel mai vulnerabil fiind femeile tinere rome (15-24 ani) unde șomajul atingea în 2011 o cotă de 62%. Ocuparea în sectorul informal a crescut între 2008 și 2011, puțin mai accentuat la populația de romi (15-64 ani) unde cca. 7 din 10 persoane lucrează în economia informală față de 2 din 10 în cazul non-romilor. Diferențele se acutizează însă în cazul populației cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani ocupată în economia informală. Astfel, doar 8% dintre non-romii 15-24 ani se încadrează în această categorie, în timp ce la populația de romi procentul corespunzător este de 77%.

Gradul scăzut de calificare și cel de ocupare sunt direct responsabile pentru nivelul scăzut de venit al familiilor rome. Poziția în distribuția veniturilor monetare a rămas practic neschimbată față de 1998: venitul mediu per capita reprezenta în 2010 12% din salariul mediu pe economie față de 15% în 1998, iar proporția celor care nu dobândiseră niciun venit în ultima lună a fost de 4,2% față de 4,5%.

La nivelul anului 2011, datele cercetării UNDP arată că în totalul populației de romi angajate cu vârsta între 15-64 ani, 43% erau muncitori necalificați, 9% erau semi-calificați, 18% erau muncitori calificați, 16% erau zilieri, și doar 2% reprezentau „gulerele albe”, 1% erau funcționari publici și 3% aveau o afacere pe cont propriu.

Identitatea de gen si identitatea etnica a femeilor rome

In urmatoarea parte a acestui capitol voi vorbi despre identitatea de gen si etnica a femeilor rome si despre modul in care acestea se manifesta in spatiul public, eu am ales domeniul pietei muncii. Difera experientele de discriminare ale femeilor rome in functie de culoarea pielii, nivelul de educatie, sau locul de rezidenta. Cu privire la identitatea femeilor rome exista mai multe intrebari, cum ar fi ce tip de identitate isi asuma acestea la locul de munca, care este modul in care acestea isi asuma identitatea, in cazul in care nu isi asuma identitatea care sunt motivele acestui fapt si care este importanta asumarii indentitatii. Asadar a doua parte a acestui capitol reprezinta o analiza asupra identitatii femeilor rome, mai exact a modului in care acestea isi percep identitatea la locul de munca.

Piata muncii este un domeniu potrivit de analiza din perspectiva identitatii femeilor rome deoarece se numara printre putinele domenii in care prezente femeile rome.

Invizibilitatea istorică, reprezentările stereotipale și acțiunea politică au construit identitatea femeilor rome, au generat discursuri și structuri de gândire. O lungă perioadă de timp, femeile rome au fost doar considerate ’’corpuri’’, ’’prea productive’’ lucru reflectat inclusiv în politicile de integrare pentru romi, paternaliste din punct de vedere al abordării problemelor femeilor rome.

Termenul de femeie romă, denotă o identitate dublă, a trecut prin anumite evenimente politice, fie fiindu-i refuzată identitatea etnică sau cea de gen atât în politici sau cercetare. Acest lucru ridică o serie de provocări legate de definirea lor în interiorul grupului etnic, fiind în același timp atentă la identitatea de gen și contextul în care se manifestă.

Imaginea pe care femeile rome o au in societatea este una cu precadere denigranta, acestea sunt vazute drept hoate, vrajitoare, cersetoare. Pe langa acele femei care se incadreaza in aceste categorii mai exista si femei rome care doresc sa isi depaseasca conditia, care aspira la un loc de munca pentru care sa fie rasplatite in conformitate cu munca depusa. Din cauza acestor etichete puse de catre societate multe femei rome, care nu fac parte din categoriile denigrate, nu au curajul de a-si asuma identitatea etnica din teama de a nu fi discriminate. De a lungul istoriei femeile rome alaturi de cele majoritare nu au fost luate in considerare, ele nu au avut mult timp dreptul de a-si exprima opinia. Spre deosebire de femeile majoritare, cele rome sunt predestinate sa fie doar casnice si mame ai caror copii vor face parte doar din categoria etnica roma.

Domeniul muncii este unul prin intermediul caruia se pot prezenta problemele pe care le intampina femeile rome, cum ar fi discriminarea, marginalizarea, dezavantajarea. Situatiile in care femeile rome sunt dezavantajate sau discriminate apar din cauza nivelulu de educatie, lipsa unei instruiri profesionale adecvate. Cercetarii efectuate in domeniul educatiei romilor au aratat faptul ca mare parte din fetele rome urmeaza doar cursurile ciclului gimnazial sau abandoneaza cursurile inainte de finalizarea ciclului primar sau gimnazial, comparativ cu barbatii care urmeaza o forma superioara de invatamant. O comparatie intre femeile rome si ne-rome se poate face prin prisma timpului pe care acestea il aloca muncilor casnice, astfel femeile rome petrec in medie 3 ore pe zi spre deosebire de femeile ne-rome care petrec doar o ora pe zi. Un studiu realizat din 2006 realizat cu privire la domeniile in care activeaza femeile rome a aratat ca femeile rome muncesc in agricultura( 12.6%), servivii publice (10.9%), comert si servicii (9.7%), colectare si vanzare (6.4%). Se poate observa faptul ca femeile rome lucreaza in domenii puternic feminizate care sunt slab remunerate. In ultimii ani femeile rome lucreaza intr-un procent din ce in ce mai mare in domeniul colectarii de deseuri, iar acest lucru ne arata faptul ca accesul acestor pe piata muncii este unul scazut dar si ca indeplinesc muncii precare.

In cadrul studiului „Extinderea agendei.Situatia femeilor rome in Romania”, 68% dintre femeile rome s-a declarat casnice cu toate ca acestea indeplinesc munci zilere intr-un procent de 155, acest lucru arata ca femeile rome percep munca doar in domeniile in care au carte de munca, iar munca ziliera entre ele nu reprezinta munca. Toate aceste date arata ca femeile rome sunt prezente pe piata muncii, insa este posibil ca prcentajul sa fie mult mai mare insa mare parte dintre acestea nu isi afirma apartenenta la etnia roma la locul de munca.

Problemele pe care le intampina femeile rome la locul de munca sunt: drepturile salariale, condițiile de muncă siguranța la locul de muncă și nu în ultimul rând problemele legate de discriminare și egalitatea de șanse. Criza economica a avut impact si asupra salariatelor de etnie roma prin diminuarea salariului atat in domeniul public dar si privat, siguranta locul de munca a devenit mai scazuta precum si problema platirii salariului la timp. Comparativ cu maghiarii (41%) si romanii (26.5%) doar 195 din femeile rome nu si-au primit salariul la timp. Daca vorbim de modul incare este calculat salariul precum si plata orelor suplimentare, procentul in cazul femeilor rome este mai mica comparativ cu al maghiarilor si romanilor. Nu se poate afirma acelasi lucru in legatura cu salariul egal pe pozitii similar cu al altor colegi si anume 13% femei rome spre deosebire de 9.2% barbati romi au afirmat ca primesc un salariu mai mic fapt ce a relevat o discriminare de tip salarial. La locul de munca femeile au relatii tensionate cu colegii, aceastea fiind problema cea mai des intalnita, iar procentele inregistrate sunt de 15% pentru femeile rome spre deosebire de 12% romani sau 2.2% maghiari.

In urmatoarea sectiune voi vorbi despre importanta identitati de gen si etnica la locul de munca si modul in care este manifestata. Cum am spus si mai sus pentru femeile rome este important ca mediul in care lucreaza sa fie unul placut si relatiile cu colegii sa fie unele cordiale, astfel ele fiind mult mai atente la modul in care gestioneaza relatiile cu colegii si in care isi asigura locul de munca. Pentru a pastra acest mediu dorit femeile rome ce tip de identitate isi manifesta, cea etnica sau cea de gen? Deoarece asa cum am vazut problemele cu care se confrunta femeile rome la locul de munca nu le sunt doar lor specifice. Asadar voi prezenta modul in care se manifesta identitatea la locul de munca, dar si cum este perceputa de ceilalti.

Declararea identitatii este de multe ori conditionata de culoarea pielii, accent sau locul de unde provine o persoana. In momentul in care femeile rome sunt intrebate la locul de munca daca sunt vazute ca apartinand acestei etnii au tendinta de a nega deoarece in acest fel ar putea fi stricate relatiile colegiale, chiar daca ele considera culoarea pielii o caracteristica care le releva apartenenta la etnia roma. Consideratiile negative asupra romilor afecteaza chiar si perceptiile etnicilor romilor asupra semenilor sai. Femeile rome dau dovada de aceste perceptii pri justificari ca „nu am pus mana niciodata”.

Mai exista cazuri in care asumarea identitatii se face prin raportare la ceilalti „eu nu sunt ca ceilalti”, astfel asumarea este mai usor de efectuat. Asftel identitatea etnica este asumata mai mult in situatii tensionate sau daca persoanele implicate sunt fortate de imprejurari. Majoritatea femeilor au recunoscut faptul ca isi marturisesc si asuma identitatea doar daca sunt puse intr-o situatie in care nu pot nega. In ceea ce priveste importanta identitatii la locul de munca acestea doresc sa fie intelese si apreciate pentru indeplinirea sarcinilor, nu sa fie tratate in mod diferentiat din cauza stereotipurilor.

Conteaza tipul relatiilor pe care femeile rome le au cu colegii la locul de munca, deoarece acestea isi vor asuma identitatea in functie de perceptiile celorlalti asupre lor. Daca la locul de munca, au colegi care nu tin cont de apartenenta la o anumita etnie, femeilor lor le va fi mult mai usor sa isi recunoasca identitatea spre deosebire de un mediu de lucru in care guverneaza stereotipuri la adresa romilor si sunt aplicate tratamente ostile din aceasta cauza.

Dubla identitate a femeilor rome determina situatii de inegalitate mai ample decat a femeilor romance. In ceea ce priveste constientizarea identitatii de gen acesta apare mai tarziu decat asumarea identitatii de etnice tocmai din cauza faptului ca sunt expuse de la varste fragede la tratamente discriminatoare. Asa cum am spus si mai sus identitatea femeilor rome porneste de la trasaturile fizice, comportament, apartenenta la grup.

Identitatea etnica reprezinta la locul de munca un subiect tensionat, in momentul in care colegii creeaza o situatia in care o femeie roma nu isi poate nega etnia. Asumarea identitatii conduce la o serie de dileme pentru persoanele implicate, intrebari ca de ce trebuie sa ma ascund? Sau de ce trebuie sa marturisesc adevarul? Problema etniei va ramane o problema importanta la locul de munca atat timp cat colegii persoanelor de etnie roma vor continua sa actioneze in asemenea fel. De foarte multe ori sunt purtate discutii pe tema romilor iar femeile rome nu reactioneaza tot timpul, adoptand diferite strategii de aparare de genul „ ma fac ca nu aud”.

In ceea ce priveste identitatea de gen aceasta este este constientizata mult mai tarziu in familiile de romi unde lipseste o figura masculina spre deosebire de familiile unde sunt prezente figuri masculine deoarece in cadrul acestora femeile observa tratamentul inegal dintre femei si barbati. Se poate spune ca femeile rome nu formeaza o ierarhie a identitatilor, ci cele doua identitati, de gen si etnica, sunt inseparabile si difera doar modul in care cele doua se manifesta. In familiile rome identitatea etnica este traita, fiind specifica familiilor rome, iar identitaea de gen este prezenta prin intermediul rolurilor si sarcinilor pe care femeile le detine.

Identitatea de gen este construita prin intermediul normelor sociale, iar identitatea etnica este influentata de factori politici, istorici care ajuta la identificarea vizibilitatii sau nu a femeilor rome in spatiul public. Identitatea de gen nu este una bine definita, dar experientele femeilor rome sunt etnicizate nu sunt pe baza genului, astfel femeile rome simt nevoia sa gaseasca puncte comune cu femeile ne-rome. Interesele femeilor rome sunt manifestate si reprezentate in functie de identitatea lor, deoarece pentru a nu isi pierde locul de munca sau pentru a nu fi sitgmatizate acestea vorbesc despre cat de importanta este imaginea unei femei si cat de imortant este sa realizezi un lucru mai bine decat oricine altcineva. In ceea ce priveste relatia dintre locul de munca si identitatea etnica si de gen se poate spune ca romii care nu au caracteristicile specifice etniei rome, de exemplu culoarea pielii, pot fi invizibili din punct e vedere al identitatii etnice, dar aceasta modalitate nu este folosita cu precadere de catre femeile rome.

In acest capitol am discutat problema romilor pe piata muncii, mai exact am vorbit despre excluziunea lor de pe piata muncii, despre factorii care stau la baza acesteia. In ceea ce priveste femeile rome am vorbit despre dubla identitate a acestora, identitatea de gen si cea etnica, despre modul in care acestea isi asuma identitatea si modul in care o fac. Tipul de relatie pe care o femeie roma il are la locul de munca cu colegii conteaza foarte mult in ceea ce priveste asumarea identitatii, deoarece aceasta isi va asuma cu usurinta identitatea daca exista colegi care nu au perceptii negative in legatura cu populatia roma. Majoritatea femeilor rome isi declara identitatea etnica in situatii tensionate si prin raportare la alte persoane. Cele doua tipuri de identitati, de gen si etnica, sunt inseparabile, difera doar doar modul in care acestea se manifesta. Identitatea etnica este traita , fiind una specifica familiilor rome, iar in ceea ce priveste identitatea de gen aceasta se manifesta prin prisma sarcinilor pe care femeile rome le indeplinesc.

Capitolul III

In capitolul trei al acestei lucrari voi analiza strategiile Uniunii Europene cu privire la incluziunea romilor in domeniul muncii. Mai exact voi analiza modul in care acestea au fost implementate, eficienta precum si rezultatele obtinute. Voi incepe analiza prin a prezenta situatia romilor la nivelul UE, cadrul legislativ privind incluziunea romilor, acest proces fiind un obiectiv central pe agenda UE si modul in care politicile europene privind ocuparea fortei de munca si populatia roma se intersecteaza.

3.1 Situatia romilor la nivelul Uniunii Europene

În ultimii ani, situația romilor a devenit tot mai mult o prioritate politică centrală pentru Europa. Romii – minoritatea cea mai numeroasă din Europa, cu o populație de aproximativ 10-12 milioane de persoane – sunt foarte adesea victime ale rasismului, ale discriminării și ale excluziunii sociale și trăiesc în sărăcie extremă, fără acces la asistență medicală și la locuințe decente. Numeroși romi, femei și copii, sunt victime ale actelor de violență, ale exploatării și ale traficului de ființe umane, inclusiv în cadrul propriilor comunități. Mulți copii romi trăiesc pe străzi, în loc să meargă la școală. Din cauza nivelului redus de educație și a discriminării de pe piața forței de muncă, în rândul romilor se înregistrează rate ridicate de șomaj și de inactivitate sau aceștia ocupă locuri de muncă de calitate inferioară, cu un grad scăzut de calificare și slab plătite. Acest fapt determină o pierdere de potențial, ceea ce îngreunează eforturile de asigurare a creșterii. Prin urmare, o mai bună integrare a romilor reprezintă atât o obligație morală, cât și un imperativ economic, fapt care, în plus, va necesita o schimbare a mentalității majorității populației, precum și a membrilor comunităților de romi.

Statele membre au responsabilitatea principală și competențele de a schimba situația populațiilor marginalizate și, prin urmare, lor le revine în primul rând sarcina de a acționa în vederea sprijinirii romilor. Pentru a le susține în acest demers, UE a pus la dispoziție o gamă largă de instrumente juridice, de politică și financiare. Cu toate că împrejurările naționale specifice, nevoile și soluțiile necesare variază considerabil în Europa, valorile comune ale liberei circulații și ale drepturilor fundamentale, precum și obiectivele comune de stabilitate politică, prosperitate economică, coeziune socială și solidaritate între statele membre pledează în favoarea unei acțiuni la nivel european în ceea ce privește politicile privind integrarea romilor. În plus, caracterul persistent al provocărilor legate de integrarea deplină în societate a romilor care sunt cetățeni ai UE are un impact direct asupra relațiilor mai ample ale UE cu țările terțe, de exemplu în ceea ce privește cerințele în materie de vize pe care unele dintre acestea le aplică în cazul resortisanților din anumite state membre.

Acesta este motivul pentru care, la 5 aprilie 2011, Comisia Europeană a adoptat un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020, invitând statele membre să elaboreze strategii naționale de integrare a romilor sau să le revizuiască pe cele existente pentru a aborda mai eficient provocările legate de incluziunea romilor în vederea îmbunătățirii concrete a situației până la sfârșitul acestui deceniu. Aprobarea cadrului de șefii de stat sau de guvern din UE a indicat faptul că incluziunea romilor devine o prioritate importantă pentru toate statele membre, în ciuda crizei economice și financiare.

Obiectivul cadrului UE este acela de a sprijini statele membre să aducă schimbări concrete în viața romilor printr-o modificare a modului de abordare a incluziunii acestora. Discriminarea pe criterii de rasă sau origine etnică în domenii ca educația, ocuparea forței de muncă, sănătatea și locuințele, precum și în alte sectoare este deja interzisă de dreptul UE, însă nu este suficient să existe doar dispoziții legislative: statele membre trebuie să elaboreze și să pună în aplicare o abordare integrată și durabilă care să reunească eforturile din diferite domenii, printre care educația, ocuparea forței de muncă, sănătatea și locuințele.

Cadrul UE abordează pentru prima dată incluziunea romilor la nivelul UE și stabilește o legătură clară între aceasta și Strategia Europa 2020. Marginalizarea economică și socială persistentă a romilor are o relevanță directă pentru această strategie. Trei din cele cinci obiective principale ale Strategiei Europa 2020 sunt direct legate de obiectivele cadrului UE pentru incluziunea romilor: lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale, creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă și reducerea abandonului școlar, simultan cu creșterea gradului de participare la învățământul terțiar. Pentru a înregistra progrese suficiente în vederea îndeplinirii obiectivelor Strategiei Europa 2020 în domeniul ocupării forței de muncă, al incluziunii sociale și al educației, statele membre cu o populație romă mai numeroasă vor trebui să adopte măsuri explicite și rapide în scopul ameliorării situației romilor.

Fondurile UE (în special fondurile structurale) ar putea fi un instrument important pentru îmbunătățirea situației socioeconomice a grupurilor defavorizate, precum romii, însă din cele 26,5 miliarde EUR alocate pentru perioada 2007-2013 în vederea sprijinirii eforturilor statelor membre în domeniul incluziunii sociale, comunitățile rome defavorizate beneficiază de un procent prea redus.

Comisia Europeană s-a angajat să evalueze strategiile naționale de integrare a romilor și să prezinte, pe această temă, Parlamentului European și Consiliului un raport, care face obiectul prezentei comunicări. În evaluarea sa, Comisia ia în considerare, de asemenea, gama largă de contribuții primite din partea societății civile și a altor părți interesate, precum și contribuțiile aduse în cadrul reuniunii extraordinare a Platformei europene pentru incluziunea romilor, care a avut loc la Bruxelles, la 22 martie 2012.

Adoptarea strategiilor naționale de integrare a romilor va contribui la producerea unei schimbări reale în viața populației rome. În etapa următoare, eforturile trebuie să se concentreze asupra punerii în aplicare pe baza unor planuri de acțiune care să conțină măsuri specifice, adaptate obiectivelor de incluziune a romilor, însoțite de un calendar clar și de o finanțare corespunzătoare.

3.2 Cadrul legislativ al UE privind incluziunea romilor

Procesul de elaborare si implementare a politicilor care au scop incluziunea sociala a populatiei de etnie roma reprezinta o responsabilitate esentiala a statelor membre UE. Uniunea Europeana are rolul de a oferi politici si cadre financiare pentru astfel de masuri in cadrul politicii de coeziune si in ceea ce priveste fondurile sociale. Statele membre intervin in rezolvarea problemei prin intermediul strategiilor nationale de integrarea a romilor care trebuie sa fie in conformitate cu principiile UE si cu Cadrul Comisiei Europene pentru strategiile nationale de integrare a romilor adoptat in aprilie 2011. Sunt oferite de catre Uniunea Europeana trei tipuri de instrumente pentru rezolvarea problemei romilor si anume: instrumente juridice, instrumente politice si instrumente financiare.

Instrumentele juridice ale Uniunii folosite in acest scop sunt evidente deoarece aceasta este fondata pe principiul respectarii drepturilor fundamentale, egalitatea si respectul pentru drepturile omului asigurate de sistemele judiciare nationale si de catre Curtea de Justitie UE. Romii fiind un grup etnic minoritar au parte de protectie speciala. In cadrul Tratatului de la Lisabona au fost extinse competentele UE in ceea ce priveste tratament egal si nediscriminarea. In Cartea Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene sunt prezente sase tipuri de drepturi si anume demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, dreptul la justitie, toate acestea fiind folosite in procesul de elaborare de politici si interventii care vizeaza incluziunea sociala a persoanelor etnie roma. Anumite directive europene confirma drepturile fundamentale ale populatiei de etnie roma, cum ar fi Directiva Egalitatii Rasiale care a avut urmatoarele obiective: prezinta in mod separat discriminarea directa si discriminarea indirecta, care se poate dovedi folositoare in cazul romilor; mai propune tutror statelor membre sa organizeze organisme care sa aiba rolul de a primi si trata plangerile cu privire la acte de discriminare. Decizia privind combaterea rasismului si a xenofobiei adoptata in 2008 asigura ca un comportament rasist si xenofob este incriminat in toate statele membre. Acest lucru este vital pentru comunitatile rome deoarece in perioada de criza economica este foate probabil ca actiuni rasiste si sentimente impotriva romilor sa creasca.

In ceea ce priveste instrumentele politice acestea ofera cadrul necesar dezvoltarii politicilor care vizeaza incluziunea romilor. In cazul populatiei rome, la nivel european, exista cateva instrumente politice cele mai importante fiind Cadrul European al strategiilor nationale de integrare a romilor; Deceniul de incluziune a romilor (2005-2015) si Platforma UE pentru incluziunea romilor. Deceniul de incluziune a romilor a fost initiat de catre Banca Mondiala si Fundatia pentru o Societate Deschisa sia reprezentat primul angajament politic explicit si solid al Comisiei Europene si guvernelor europene de a-si concentrat atentia asupra incluziunii sociale a populatiei rome. Acest angajament reuneste douasprezece guverne din tari in care prezenta populatiei rome este una semnificativa, organizatii interguvernamentale si non-guvernamentale si initiative ale populatiei rome pentru a revizui si a redefini actiunile cu privire la incluziunea sociala a romilor in patru domenii esentiale; educatia, ocuparea fortei de munca, sanatate si locuinte. Planul este pus in practica prin intermediul planurilor nationale ale statelor membre participante. Fiecare dintre aceste tari au dezvoltat un plan de actiune care identifica obiectivele si indicatorii din cele patru domenii. Guvernele participante trebuie sa realoce resursele pentru a obtine rezultatele specificate in cadrul domeniului si in planurile nationale de actiune. În 2008, Parlamentul European a invitat Comisia să elaboreze o strategie europeană pentru incluziunea romilor și a dedicat resurse financiare pentru realizarea acestuia. Cadrul a fost adoptat în aprilie 2011. Acest document a invitat statele membre să pregătească și să revizuiască strategiile naționale de integrare a romilor, în scopul de a aborda în mod eficient provocările de incluziune a romilor. Aprobarea Cadrului de către șefii de state și guverne au indicat că incluziunea romilor devine o prioritate pentru toate statele membre, în ciuda crizei economice și financiare. Cadrul UE abordează incluziunea romilor pentru prima dată la nivelul UE și se leagă în mod clar cu Strategia Europa 2020. Cadrul invită statele membre să aloce un sprijin substanțial pentru incluziunea romilor în bugetele lor și de a dezvolta intervenții strategice și cadre metodologice. Statele membre trebuie să elaboreze și să pună în aplicare o abordare durabilă care combină eforturile din diferite domenii, inclusiv în educație, ocuparea forței de muncă, sănătatea și locuințele. Statele membre au prezentat strategiile naționale de integrare a romilor până în martie 2012, iar Comisia Europeană sa angajat să evalueze strategiile naționale de integrare a romilor și să raporteze Parlamentului European și Consiliului. Aceasta strategia lasand deciziile la nivelul statelor membre furnizeaza un cadru si indicatii statelor membre si ofera indrumare si supraveghere guvernelor in ceea ce priveste eforturile lor de a realiza incluziunea sociala a populatiei de etnie roma.Platforma UE pentru incluziunea romilor este un forum care are scopul de a face schimb de experiență și de bune practici între statele membre cu privire la politicile și intervențiile de incluziune a romilor. Acesta este un forum util pentru schimbul de informații, iar participarea societății civile și a sectorului ONG-urilor este esențială aici.

Uniunea Europeana dispune de o serie de instrumente financiare care pot fi utilizate pentru integrare a socială a romilor și pentru sprijinul cu privire la strategiile naționale de integrare a romilor, în special în domeniul educației, ocupării forței de muncă, cultură, agricultură, locuințe și dezvoltare economică. Aceste bugete nu sunt alocate romilor in special pe criteriu etnic, ele sunt alocate domeniilor si prioritatilor relevante pentru situatia defavorizanta a populatiei rome. Cea mai mare parte a bugetului este disponibila prin intermediul fondurilor structurale. Insa Comisia prin intermediul Comunicarii din anul 2011 a invitat statele membre sa modifice programele operationale co-finantate de fondurile structurale cu scopul de a sprijinii mai bine proiectele ce vizeaza romii si de a-le pune pe aceasi directie cu strategiile nationale de integrare a romilor. Două dintre fondurile structurale trebuie să fie menționae când sunt puse in discutiei instrumentele financiare si anume: Fondul Social European poate fi folosit pentru a dezvolta proiecte de incluziune socială, integrarea pe piața muncii și educație pentru populația defavorizata social, printre care si romii. Fondul European de Dezvoltare Regională poate fi folosit pentru a completa investițiile în infrastructură și locuințe care vizeaza populatia care trăieste în zone defavorizate economic, printre care si romi.

3.3 Politicile UE privind ocuparea fortei de munca

Politicile privind ocuparea fortei de munca sunt prezente in diferitele state membre. Uniunea Europeana a stabilit anumite documente care au rol orientativ pentru statele membre. Unul dintre cele mai imporatnte documente in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca este Strategia Europeana de Ocupare care reprezinta o parte importanta a Strategiei de la Lisabona. Directivele Strategiei de la Lisabona in ceea ce priveste cresterea locurilor de munca a definit urmatoarele domenii principale: atragerea și menținerea mai multor persoane pe piața muncii; modernizarea sistemelor de protecție socială;îmbunătățirea adaptabilității lucrătorilor; îmbunătățirea nivelului și calificarea forței de muncă de învățământ. Deși romii nu sunt menționate în mod explicit, dar sunt mentionati in document in cadrul "grupurilor dezavantajate, inclusiv minorităților etnice".

Un raport de politici al Comisiei Europene din anul 2008 a identificat mai multe instrumente in cadrul Strategiei Europene de Ocupare care ar putea fi aplicate pentru a avea un accent mai puternic pentru unul dintre cele mai vulnerabile grupuri si anume romii din Europa.

Fondul Social European are un rol important în finanțarea acțiunilor care vizează îmbunătățirea performanței ocupării forței de muncă în statele membre UE. Regulamentul Fondului Social European declară că sprijinul Fondului Social European ar trebui să se concentreze în special pe "consolidarea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate … si combaterea discriminării" (Comisia Europeana, 2006). Fondul Social European subliniază ca o prioritate promovarea incluziunii sociale, pentru a sprijini accesul pe piața muncii a persoanelor dezavantajate și de a reduce disparitățile teritoriale în ocuparea forței de muncă (atât între și în cadrul statelor-membre).

Articolul 3 din Directivele pentru creșterea locurilor de muncă, spune că "consolidarea incluziunii sociale a persoanelor defavorizate în vederea integrării lor durabile în ocuparea forței de muncă și combaterea tuturor formelor de discriminare pe piața muncii, este posibila în special prin promovarea:

Căii de integrare și reintrare pe piata muncii pentru persoanele defavorizate, precum persoanele confruntate cu excluderea socială, care părăsesc timpuriu școala, minoritățile [….], deși măsuri de inserție profesională, inclusiv în domeniul economiei sociale, accesul la educație și formare profesională și acțiuni de însoțire și de sprijin, care îmbunătățesc posibilitățile de angajare;

Acceptarii diversității la locul de muncă și combaterea discriminării în accesul și progresul pe piața muncii;

Cresterea participarii migranți în ocuparea forței de muncă și, prin urmare, consolidarea integrării sociale a acestora.

Asadar strategia UE este foarte generala si vorbeste in termeni generali cu privire la o gama larga de factori care pot produce o pozitie defavorabila in cadrul pietei muncii; nu sunt stipulati romii sunt stipulati doar migrantii, tipurile de interventie si masurile propuse sunt de asemenea foarte generale, combaterea discriminarii este tratata ca un aspect distinct. Insa Fondul Social European ar putea pune accent pe sprijinirea integrarii romilor pe piata muncii atat ca persoane defavorizate social; minoritate; persoane care traiesc in zone defavorizate geografic sau ca persoane care sufera de discriminare la scara larga.

In continuare voi vorbi despre modul in care doua domenii de politici ale Uniunii Europene si anume, ocuparea fortei de munca si populatia roma, se intersecteaza. Politicile UE nu vizeaza populatia roma in toate aspectele. Minoritatea roma este prezenta prin intermediul documentelor cu privire la populatia dezavantajata si somerii pe termen lung. Cele mai importante strategii cu privire la romi se refera la domeniul ocuparii fortei de munca la actiuni privind incluziunea pe piata muncii a romilor. un factor important care contribuie la saracia si excluziunea sociala este excluderea romilor de pe piata muncii si accesul limitat la un venit satisfacator. Acest lucru este cauzat n mare parte de nivel scazut de educatie, asadar domeniile importante de interventie sunt ocuparea fortei de munca si educatia. Strategia UE pentru incluziunea romilor cuprinde un subcapitol in cadrul caruia este vorba despre ocuparea fortei de munca si in care este descris modul in care statele membre ar putea sprijini o mai bună integrare a forței de muncă a romilor pe piața muncii. Cadrul UE are o abordare integratoare: somerii romi ar trebui sa aiba parte de programe si masuri actice ale pietei muncii prin intermediul politicilor care vizeaza somerii pe termen lung, cu nivel scazut de educatie. Acesta atrage atentia asupra faptului ca romii traiesc de obicei in zone rurale defavorizate economic, astfel politicile de ocuparea fortei de munca si de dezvoltare ar trebui sa ia acest factor in considerare. Cu toate acestea cadrul UE propune cateva masuri specifice cum ar fi locuri de munca adaptate si servicii de munca; suport pentru prima experienta de munca; eliminarea discriminarii; suport pentru scheme de lucrari publice combinate cu educatia; acces la microcredite; ocuparea fortei de munca cu functionari publici calificati. Strategii naționale individuale acorda importanța îmbunătățirii situației romilor pe piața muncii, cadrului instituțional și financiar în urma unor astfel de acțiuni și politicile individuale și măsurile pe care le au în vedere pentru a ajunge la acest obiectiv.

In urmatoare parte a acestui capitol voi analiza documnetele privind incluziunea romilor pe piata muncii dar si capacitatea institutionala de implementare a acestora.

Incluziunea populatiei rome precum si integrarea acesteia pe piata muncii si in procesul decizional sunt procese pe care Uniunea Europeana doreste sa le realizeze, incluziunea fiind vazuta atat ca datorie politica, da si morala. La nivelul Uniunii Europene, in ceea ce priveste situatia romilor se doreste o imbunatire a situatiei economice, a conditiilor de trai, a conditiilor si oportunitatilor de angajare. Atat Uniunea Europeana cat si statele membre au ca scop comun incluziunea etnicilor romi si astfel folosesc politici si instumente legale in acest sens, cum ar fi legislatia comunitara, politicile nationale, si fondurile UE care au ca scop implementarea politicior nationale.

In ultima perioada proiectele Uniunii Europene si ale statelor membre au vizat adoptarea unei legoslatii anti-discriminare, dar si o eficientizare a fondurilor europene destinate incluziunii romilor, combaterii discriminarii, violentei rasiale si initierea programelor care combat saracia, marginalizarea sociala precum si rata scazuta in ceea ce priveste educatia. Cadrul legislativ european care a avut ca obiectiv integrarea grupuriolr marginalizate si protectie impotriva rasismului si discriminarii, a avut urmatoarele acte normative:

Decizia-cadru 200879137JAI a Consiliului din data de 28 noiembrie 2008 , privind combaterea anumitor forme si expresii ale rasismului si xenofobiei prin intermediul dreptului penal, prin care se stabileste cã un astfel de comportament constituie o infractiune în toate statele membre si este pasibilã de pedeapsã; ƒ

Directiva Consiliului 2000/43/CE, 29 iunie 2000, cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea rasialã sau etnicã (transpusã, pânã în anul 2009, în legislatia nationalã a tuturor statelor membre); ƒ

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2007/C 303/01), din 7 decembrie 2000, care încorporeazã drepturile fundamentale si reafirmã angajamentul UE de a promova non-discriminarea si egalitatea de tratament (a intrat în vigoare odatã cu Tratatului de la Lisabona, ca parte integrantã a acestuia).

Pe langa toate aceste obiective cu privire la combaterea discriminarii, au fost derulate si alte actiuni care au avut ca scop incluziunea populatiei de etnie roma.

In martie 2000 a fost implementata Strategia Lisabona prin intermediul careia s-a dorit optimizarea politicilor comunitare pe fondul globalizarii si dezvoltarii societatii informationale. Globalizarea presupune cresterea concurentei in domeniul economiei, iar in ceea ce priveste dezvoltarea societatii informationale este vorba despre o optimizare profunda a sistemului educational european. Scopul cel ami important al Strategiei Lisabona a fost acela de a face din Uniunea Europeana cea iportanta, dinamica s competitiva economie a lumii pana in anul 2010. Cu prilejul evaluarii intermediare din anul 2005 acest plan conceput la Lisabona a fost relansat si din acel moment s-a dorit ca Uniunea Europeana sa devina un spatiu in cadrul caruia sa se efectueze investitii in domeniul muncii precum si o inovare si o creare de noi locuri de munca.

Fiecare stat membru a trebuit sa formuleze o strategie cu privire la incluziunea sociala a minoritatii de etnie roma. Strategia de la Lisabona a avut ca obiectiv o crestere economica focusata pe ocuparea fortei de munca si nu pe investitii. Desi Strategia de la Lisabona a fost un plan bine elaborat, cu obiective precise nu se poate afirma acelasi lucru si despre rezultatele finale. O cauza care a impiedicat rezultatele in domeiul ocuparii fortei de munca sau in ceea ce priveste cresterea economica este criza economica care a inceput in 2008. Desi nu au fost inregistrate rezultate dorite cu privire la cresterea economica, Strategia de la Lisabona a ajutat economia statelor membre sa faca fata crizei economice.

Strategia Europa 2020, este o strategie care are ca obiective o crestere economica favorabila incluziunii. Prioritatile Strategiei Europa 2020 au ca scop ajutorarea Uniunii Europene precum si a statelor membre sa atinga un nivel crescut de ocupare a fortei de munca , productivitate si coeziune sociala. Astfel Uniunea Europeana va implementa politici in domeniul ocuparii fortei de munca,inovare, educatie, incluziune sociala si mediul care se doresc atinse pana in anul 2020. La randul lor, statele membre, au elaborat planuri de actiune in aceste domenii. In ceea ce priveste romii acestia sunt mentionati in cadrul Strategiei Europa 2020 printre grupurile care sunt expuse unui grad de risc major, iar statele membre au rolul de initia si de a pune in practica initiative care sa ajute aceste grupuri. In cadrul derularii Strategiei Europa 2020 subiectul reluarii cresterii economice si crearii unor noi locuri de munca nu a mai reprezentat un subiect important pe agenda programelor nationale.

Sub presiunea UE de a îndeplini criteriile Copenhaga 1993, Guvernul României a inițiat programe și mãsuri de îmbunãtãțire a situației generale a romilor, inclusiv programe care au vizat creșterea ocupãrii. În procesul de aderare România a avut în vedere consolidarea mediul politic, legislativ si economic legat de vulnerabilitatea minoritãtii romilor. Utilizarea instrumentelor financiare ale UE în etapa de pre-aderare a pregãtit calea pentru o utilizare ulterioarã a fondurilor structurale în domeniul promovãrii incluziunii romilor. Începând cu anul 2000, România a adoptat mãsuri specifice pentru solutionarea problemelor cu care se confruntau comunitãtile de romi. Astfel, Strategia de îmbunãtãtire a situatiei romilor din România 2001 – 2010 a reprezentat un angajament politic asumat de executiv ca premisã a deschiderii procesului de negociere a aderãrii României la UE. Strategia este un document umbrelã care stabileste cadrul general – definirea problemelor, grupul tintã, obiectivele generale, prioritãtile principale, structurile de implementare, indicatori de atins, implicatii bugetare, implicatii juridice, elemente de monitorizare si evaluare etc.

De la elaborarea sa initialã mediul în care a functionat s-a schimbat, acum existã noi actori si instrumente care vizeazã direct problemele romilor (de exemplu mecanismul de Incluziune Socialã, mecanismul Fondurilor Structurale ale UE, Planurile de Actiune din cadrul Deceniului Incluziunii Romilor etc.) de care trebuie sã se tinã seama în cadrul Strategiei si în implementarea sa viitoare. Asa cum a fost prezentat anterior, existã opinia conform cãreia aceastã Strategie nu a fost materializatã în rezultate pozitive pentru populatia romã: multe dintre organizatiile neguvernamentale ale romilor au semnalat neîncrederea lor în politicile publice guvernamentale, care nu au dus la efecte vizibile în situatia economicã si socialã a comunitãtilor dezavantajate de romi. La zece ani de la adoptarea primei Strategii destinate îmbunãtãþirii situatiei romilor s-au constatat progrese inconsistente, iar adoptarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetãtenilor români apartinând minoritãtii romilor pentru perioada 2011 – 2020 este perceputã ca un document programatic care repetã slãbiciunile anterioare, având multiple probleme de constructie. Structurile institutionale create reprezintã dovada eforturilor pe care România le-a depus împreunã cu reprezentantii minoritãtilor si societãtii civile pentru a oferi condiþii adecvate ºi drepturi egale minoritãþii romilor. Îmbunãtãþirea cadrului instituþional este un proces care nu se încheie, activitãþile de consolidare a cadrului de protecþie este un proces continuu deoarece instituþiile reprezintã una dintre pârghiile esenþiale prin care se pot preveni ºi combate actele de intoleranþã care persistã în fiecare societate. Înfiinþarea ANR a reprezentat o importantã realizare în ceea ce priveºte vizibilitatea ºi creºterea interesului pentru îndeplinirea angajamentelor Guvernului României, referitoare la procesul de îmbunãtãþire a situaþiei romilor ºi reducerea decalajelor dintre minoritatea romilor ºi societate, în ansamblu. De când a fost înfiinþatã, ANR a reuºit sã încheie parteneriate cu structurile care implementeazã politici publice în domeniu, cu ministerele de resort, cu instituþii guvernamentale ºi neguvernamentale, naþionale ºi internaþionale (protocoale ºi memorandumuri de colaborare etc.). De asemenea, ANR a reuºit sã implementeze o serie de programe (PHARE, IDF Grant, BIRD etc.) scopul fiind de a întãri capacitatea instituþionalã a ANR ºi a autoritãþilor centrale ºi locale, care dezvoltã ºi implementeazã programe de incluziune socialã. Guvernul României, ministerele vizate la nivel central, precum ºi autoritãþile la nivel judeþean ºi local au fãcut o serie de paºi cãtre implementarea Strategiei pentru îmbunãtãþirea situaþiei romilor. Totuºi, o coordonare eficientã nu s-a realizat între structurile implicate la nivel central, regional ºi local. Funcþionarea instituþionalã a fost de la bun început problematicã ºi a avut un efect negativ asupra eficienþei Strategiei, în ansamblu. Dificultãþile cu care instituþiile adeseori se confruntã provin din complexitatea problemelor care constituie domeniul lor de activitate, din cauza problemelor tehnice sau din lipsa infrastructurii ºi a resurselor umane.

Remanierile ºi schimbãrile guvernamentale au avut un efect negativ. Frecventele schimbãri ale statutului instituþiei au determinat o încetinire a implementãrii politicilor pentru romi. Au existat dificultãþi în partajarea responsabilitãþilor între nivelul central ºi cel local al administraþiei publice. Nivelul local al administraþiei este caracterizat de lipsã de expertizã ºi competenþã în luarea deciziei, având drept rezultat utilizarea ineficientã a fondurilor alocate. Trebuie subliniat faptul cã ANR, organismul administraþiei publice centrale responsabil de monitorizarea ºi coordonarea implementãrii Strategiei pentru îmbunãtãþirea situaþiei romilor ºi a Deceniului de Incluziune a Romilor, precum ºi de abordarea integratoare a politicilor pentru romi, nu dispune de capacitatea instituþionalã necesarã responsabilizãrii ministerelor cu atribuþii în domeniile de intervenþie ale Strategiei.”

Procesul de incluziune a romilor reprezinta o necesitate economica si interes financiar al statelor membre. Pe langa celelalte obiective, strategia UE ar trebui sa cuprinda si problemele femeilor rome, iar rezolvarea acestor ar fi implicarea in politici a femeilor rome si stoparea casatoriilor copiilor, precum si sprijnul oferit educatiei fetelor.

Strategiile naționale de integrare a romilor înaintate Comisiei pot fi acceptate numai ca schițe preliminare, ca documente în lucru. Documentele sunt pline de puncte slabe deja evidențiate în cadrul Planurilor naționale de acțiune pentru decada următoare. Analizele incluse în unele dintre strategii sunt perspicace și se constituie într-o dovadă a felului în care gândirea la nivel guvernamental a evoluat pe parcursul ultimilor ani în problema incluziunii romilor. Bunele intenții trebuie să fie sprijinite prin intermediul unor ținte și calendare de implementare concrete, bugete alocate, genul de date care să permită o "monitorizare robustă" a progresului înregistrat și o recunoaștere a faptului că strategiile naționale de integrare nu pot fi încununate de succes fără acțiuni decisive și lipsite de echivoc de combatere a rasismului și discriminării.

Verdictul din partea inițiativei Fundației pentru o Societate Deschisă intitulată “Folosirea la maximum a fondurilor UE pentru romi” este unul clar: toate strategiile eșuează în două privințe: în primul rând, nu reușesc să descrie cum vor fi mai bine utilizate fondurile UE pentru incluziunea romilor și, în al doilea rând, nu reușesc să îndeplinească criteriile stabilite prin intermediul Cadrului UE și reglementărilor UE aflate în stadiu de proiect. Comunicatul cadru nu a plasat un accent prea mare pe egalitatea de gen și nu este o surpriză reflectarea acestui lucru în eșecul Strategiilor naționale de integrare a romilor în a aborda în mod adecvat discriminările multiple cu care se confruntă femeilor rome. În timp ce strategia maghiară a fost apreciată pentru includerea unei analize solide și a unor idei generale în legătură cu îmbunătățirea situației femeilor rome, ceea ce lipsesc sunt măsurile specifice, termenele limită și resursele pentru rezolvarea problemelor identificate. Propriul raport al Comisiei pe tema Minoritatea etnică și femeile rome în Europa a statuat: "Investiția în femeile rome … pune bazele unei incluziuni eficace și pe termen lung a viitoarelor generații rome." Este imperativ ca principiul egalității de gen să fie pe deplin încorporat în strategii într-o manieră consecventă în toate statele membre.

3.4 Programele la nivel national

Prin programele finanțate din fonduri structurale rezultatele se dovedesc mai favorabile integrării pe piața muncii a populației de etnie romă pentru că, cele mai multe astfel de programe prevăd un set complex de intervenție: educație, calificare profesională, stabilirea unor parteneriate cu potențialii angajatori și înființarea unor micro-întreprinderi în care sunt angajați beneficiarii programelor.

Luând în calcul că integrarea/incluziunea minorității romilor solicită pe lângă abordarea documentelor programatice și a instituțiilor destinate implementării acestora și prezentarea unor bune practici, în continuarea capitolului vor fi prezentate studii/proiecte realizate în domeniul incluziunii romilor în câmpul muncii la nivel național. Studiile și proiectele prezentate au rolul de a reliefa modalități diferite abordate în proiectele implementate, pentru a crește gradul de ocupare a forței de muncă având în vedere atât nevoile pieței muncii, cât și integrarea socială a romilor. O atenție sporită se acordă descrierii factorilor de succes sau bunelor practici care au asigurat o bună implementare a proiectelor, precum și sustenabilitatea acestora. Practicile pozitive din domeniul ocupării prezentate, vizează creșterea angajabilității și a ratei de angajare a persoanelor de etnie romă cu profiluri diferite (tineri, adulți, meșteșugari tradiționali, persoane din mediul rural, femei). Au fost identificate proiecte ce îmbină mai multe domenii într-o abordare integrată, complexă.

Studiile/proiectele au avut ca obiectiv general evidențierea situației romilor pe piața muncii, identificarea nevoilor acestora în acord cu cerințele pieței muncii actuale, cu accent pe creșterea ratei de ocupare a cetățenilor de etnie romă, creșterea nivelului lor de trai și diminuarea discriminării care îi afectează.

Studiul cel mai recent: Romii din România. De la țap ispășitor la motor de dezvoltare, realizat de către Agenția Împreună (martie 2013) a fost realizat în cadrul proiectului „Observatorul pentru Romi” Studiul evidențiază cauzele reale ale excluziunii sociale a unei părți semnificative din minoritatea romă, punând accent pe interconexiunile dintre probleme din domenii diferite (printre care și ocuparea), într-o abordare teoretică integrată ce are drept scop oferirea unei perspective largi asupra problematicii incluziunii romilor. Raportul redă într-o notă bine creionată, atât rezultatele analizei statistice a unei serii de indicatori de incluziune socială privind minoritatea romă din România, cât și analiza cauzalităților dintre fenomenele pe care politicile publice, spre beneficiul romilor, trebuie să le combată. Sunt prezentate rezultatele cercetării în domeniile locuirii și infrastructurii, ocupării, sănătății, educației și migrației, analiza menționează sistematic în fiecare dintre domenii, legătura dintre fenomenele observate, amploarea acestora și cauzelor lor. Studiul este motivat prin poziția conform căreia, romii din România nu trebuie să mai fie percepuți ca povară a societății și ca țap ispășitor, ci ca o resursă de a cărei dezvoltare depinde însăși bunăstarea României și parcursul său economic, politic și social în Europa. Rezultatele cercetărilor derulate de către Agenția „Împreună" pe indicatorii de incluziune socială a minorității rome din România apar într-un moment-cheie, când se redefinește Strategia Națională de Incluziune a Romilor, când se stabilesc prioritățile perioadei de finanțare 2014-2020 pentru Fonduri Europene, Decada Incluziunii Romilor se apropie de evaluarea finală, iar comunitatea internațională pregătește obiectivele de dezvoltare de după anul 2015.

Proiectul Observatorul pentru romi: de la date la progres implementat de către Agenția de Dezvoltare Comunitară ”Împreună” (2012) are ca scop colectarea de date referitoare la indicatorii de incluziune socială a romilor pentru a sprijini decidenții politici în formularea politicilor adaptate și eficiente de incluziune socială a romilor. Obiectivul general l-a constituit generarea de date privind indicatorii de incluziune socială a romilor. Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului îl reprezintă identificarea unor practici pozitive la nivel european în domeniul incluziunii sociale a romilor și diseminarea acestora la nivel național, în scopul replicării intervențiilor de succes și a asimilării unor lecții din experiența altor state. În cadrul proiectului se identifică practici pozitive și se furnizează recomandări referitoare la politici, cu ajutorul participării directe a comunității rome, a societății civile și a experților în domeniul incluziunii sociale. Prin furnizarea datelor fiabile, Observatorul contribuie la formularea unor strategii și politici de incluziune sustenabile și bine direcționate. În acest mod, proiectul răspunde unei reale nevoi resimțite deopotrivă de decidenții politici și de analiști, se identifică noi arii de interes pentru aceștia în ceea ce privește romii din România.

Proiectul Centre Comunitare de Resurse, instrumente strategice în procesul de îmbunătățire a situației grupurilor vulnerabile din mediul rural a fost implementat în perioada 2010-2013 de Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate SASTIPEN, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” și Centrul de Resurse și Formare în Profesiuni Sociale „ProVocație”. Printr-o abordare integrată și o targetare explicită, dar nu exclusivă a populației de etnie romă din mediul rural, inițiatorii proiectului și-au propus intervenții integrate în domeniile ocupării, antreprenoriatului, asistenței sociale și sănătății în 15 comunități rurale din trei regiuni de dezvoltare (Nord-Est, Centru și Sud-Est), prin furnizarea de servicii integrate prin intermediul centrelor de resurse înființate. Proiectul a inclus de asemenea și o componentă esențială, cea de lobby și advocacy prin care să se asigure, după terminarea finanțării, preluarea centrelor de către autoritățile publice locale și continuarea activităților pe termen lung.

Obiectivele proiectului au vizat: crearea centrelor, ca furnizoare de servicii de sprijin integrate pentru populația din mediul rural; valorificarea potențialului antreprenorial și dezvoltarea competențelor specifice acestui domeniu, cu focalizare pe persoanele de etnie romă; crearea unei rețele a centrelor care să promoveze, susțină și dezvolte, la nivel local, regional și național, modelul de stimulare a ocupării în mediul rural.

Activitățile desfășurate în cadrul centrelor s-au axat pe două tipuri de servicii: pe de o parte, consilierea individualizată, formare profesională, consiliere pentru integrarea pieței muncii, asistență pentru dezvoltarea unei activități antreprenoriale, iar pe de altă parte servicii integrate de asistență socială și medicală menite să îmbunătățească starea de sănătate a beneficiarilor și să crească motivația lor de a se integra piața muncii sau a demara activități antreprenoriale. Proiectul a vizat de asemenea, creșterea nivelului resurselor umane de la nivel local, prin implementarea unui program de mentorat și formare profesională pentru crearea unui grup de persoane resursă în comunitate (mediator școlar, mediatoare sanitară, asistent și facilitator comunitar), menite să asigure inclusiv continuarea activităților în beneficiul comunității după terminarea proiectului. Activitățile de sprijin, consiliere și formare au vizat atât includerea pe piața muncii a unor persoane formate în meserii de actualitate, cât și demararea unei afaceri folosind resursele existente la nivel local.

Programul de mediere sanitare chiar dacă vizează în mod prioritar domeniul sănătății, contribuie inclusiv la creșterea angajabilității și a ratei de angajare a femeilor rome în poziția de mediator sanitar. Programul de mediere sanitară are o istorie lungă, fiind inițiat de organizația Romani CRISS în anii nouăzeci, pentru a deveni apoi politică publică preluată de către autoritățile centrale și implementată la nivel local inclusiv prin strategia de îmbunătățire a situației romilor. Programul a fost de nenumărate ori definit ca practică pozitivă în domeniul sănătății, însă ne vom referi la componenta sa de formare și angajare a femeilor rome în poziția de mediator sanitar. Studiile anterioare referitoare la impactul acestui program au evidențiat efectele pozitive ale acestuia în ceea ce privește promovarea femeilor rome pe piața muncii și în roluri de leadership în rândul comunităților de romi, contribuind la schimbarea raportului de putere în familie și în comunitate și la promovarea femeilor rome în afara sferei private. Programul de mediere sanitară, implementat de Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate SASTIPEN, urmărește creșterea ratei de ocupare în rândul femeilor de etnie romă și facilitarea accesului lor pe piața muncii, prin înființarea unui mecanism sustenabil, constituit dintr-un Centru de Formare și Certificare a Mediatorilor Sanitari, dezvoltarea unei Unități de Asistență Tehnică, Monitorizare și Evaluare a activității mediatorilor sanitari și derularea unei campanii cu scopul creșterii ratei de ocupare în rândul femeilor rome formate ca mediatoare sanitare.

Studiul Fundației Soros România, Incluziunea romilor din România. Politici, instituții, experiențe, lansat în luna august 2012 în cadrul proiectului „EU Inclusive. Transfer de date și experiențe privind integrarea pe piața muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia și Spania” analizează situația incluziunii romilor din perspectiva instituțiilor și a politicilor publice adresate aceste minorități.

Principalele arii de analiză din cadrul studiului sunt: instituțiile și documentele programatice, măsurile de politici publice pentru incluziunea socială, integrarea minorității rome pe piața muncii, migrația romilor și serviciile sociale adresate acestora. Se analizează datele statistice existente, politicile naționale și cadrul programatic succesiv precum și cadrul legislativ european și cel programatic pe problematica ocupării, incluziunii sociale, serviciilor sociale, administrației publice și migrației. De asemenea, pentru fiecare domeniu s-au identificat unele proiecte/inițiative, atât cu efecte benefice, dar și din categoria celor care nu au avut succes, proiecte care s-au prezentat sintetic în raport. Studiu se constituie ca o sursă valoroasă de informare privind politicile publice și cadrul instituțional adresate romilor și permite viitoare cercetări care să aprofundeze impactul pe care politicile le-au avut în rândul grupurilor cărora li se adresează.

Obiectivul proiectului „EU Inclusive. Transfer de date și experiențe privind integrarea pe piața muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia și Spania” a fost dezvoltarea practicilor de cooperare în domeniul incluziunii romilor, prin transferul transnațional de date și experiențe locale, pentru promovarea incluziunii acestui grup vulnerabil pe piața europeană a muncii și creșterea capacității organizațiilor care se ocupă de integrarea romilor din România, Spania, Italia și Bulgaria. În cadrul proiectului au fost elaborate o serie de studii, printre care: Incluziunea romilor din România: politici, instituții, experiențe.

Un alt studiu realizat în cadrul proiectului „EU Inclusive. Transfer de date și experiențe privind integrarea pe piața muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia și Spania” îl reprezintă Populația romă din Spania și din Estul Europei. Ocuparea forței de muncă și integrarea socială – 2011 – studiu comparat. Studiul a permis cunoașterea și actualizarea la cinci ani distanță, a datelor care evidențiază cum a evoluat situația populației rome și modul în care s-a schimbat în acești ani, precum și compararea acestei situații cu aceea a populației spaniole în general. Acest exercițiu analitic permite identificarea situațiilor de inechitate, motiv pentru care se constituie ca un element fundamental pentru reorientarea și trasarea politicilor publice și programelor de intervenție menite să îmbunătățească condițiile de viață ale populației rome și, în ultimă instanță, să concretizeze oportunitățile de scădere a decalajului dintre populația romă și întreaga populație spaniolă. În cadrul studiului se evidențiază modul în care s-au produs schimbări în structura populației rome în funcție de sex și vârstă. Realizarea studiului coincide cu criza economică, fapt pentru care se analizează datele și măsura impactului crizei asupra acestei populații. Studiul permite o bună abordare a activităților desfășurate de administrațiile publice și entitățile sociale care își direcționează toate eforturile în sensul integrării populației rome și al întăririi coeziunii sociale. Rezultatul final al studiului a răspuns obiectivelor propuse: oferirea unei serii cuprinzătoare de informații ce oferă posibilitatea trasării realității socio-profesionale a persoanelor rome din Spania și din Estul Europei care trăiesc în România.

In perioada 2010-2012 s-a realizat proiectul “Tineri romi competitivi, cu șanse egale pe piața muncii” implementat de Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi Cluj în parteneriat cu Fundația Roma Education Fund și Centrul de Dezvoltare pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Maramureș, finanțat din Fondul Social European, Programul Dezvoltarea Resurselor Umane. Proiectul a avut ca obiectiv „facilitarea accesului pe piața muncii a tinerilor de etnie romă, în scopul reducerii excluziunii sociale, discriminării și riscului de sărăcie a tinerilor de etnie romă din regiunile de dezvoltare Centru, Nord-Vest și București-Ilfov”. Activitățile proiectului au fost orientate atât către tinerii de etnie romă, cât și către angajatori. Printre obiectivele specifice ale proiectului se enumeră: promovarea unei societăți incluzive către 3500 angajatori/angajați, urmărindu-se schimbarea atitudinii sociale privind grupurile vulnerabile pentru creșterea șanselor de ocupare și integrare durabilă pe piața muncii a tinerilor romi; dezvoltarea unui program pilot inovativ de combatere a stereotipurilor și prejudecăților a 300 angajatori/angajați față de persoanele de etnie romă, în vederea facilitării accesului acestora pe piața muncii, care să conducă la inserția în viața profesională a tinerilor romi supuși riscului marginalizării sociale; dezvoltarea abilităților de planificare a carierei, căutare și menținere a unui loc de muncă a 700 tineri romi prin dezvoltarea unor trasee profesionale personalizate, flexibile, dedicate sprijinului psihologic și social. Rezultatele proiectului au răspuns cu succes obiectivelor propuse în cadrul proiectului: s-au oferit programe de training profesional adaptate nevoilor a 120 de tineri romi; suport în găsirea unui loc de muncă pentru 120 de tineri romi. S-a reușit integrarea a 80 de tineri romi în câmpul muncii; promovarea unei societăți incluzive pentru 3500 de angajați/ angajatori în vederea schimbării atitudinii societății românești față de grupurile vulnerabile precum minoritatea romă; realizarea unui program de combatere a stereotipurilor și prejudecăților privind minoritatea roma pentru 300 de angajați/ angajatori, în vederea facilitării lor pe piața muncii. Campania adresată în special angajatorilor, dar și angajaților, cu privire la stereotipurile la adresa romilor, a fost complementară activităților de includere pe piața muncii, vizând astfel creșterea șanselor tinerilor romi de a fi incluși pe piața muncii pe termen mediu și lung.

Analiza studiilor și proiectelor care vizează integrarea pe piața muncii a populației de etnie romă demonstrează că drepturile social-economice ale acestei minorități se recomandă să fie transpuse în practică, adică să egalizeze șansele lor de a avea acces de facto la muncă decentă. Programele și politicile – integrate în politici guvernamentale, trebuie să se bazeze pe o abordare integratoare, acestea să fie concepute în așa fel încât să acționeze asupra mai multor cauze care generează și susțin dezavantajele persoanelor de etnie romă în poziționarea lor pe piața muncii. Se impune ca politicile de ocupare să fie analizate din punctul de vedere al impactului lor asupra grupurilor dezavantajate, iar decizia asupra definirii și implementării acestora să ia în considerare și această analiză.