Fenomenul Consumului de Substante

CAPITOLUL I: FENOMENUL CONSUMULUI DE SUBSTANȚE

Fenomenul consumului de substanțe este larg răspândit în întreaga lume. Societatea post-modernă este definită ca fiind o societate a consumului în care pe primul loc se află nevoia de a consuma orice. În categoria produselor de consum se regăsesc atât cele benefice sănătății, cât și cele care aduc deservicii, tulburări și afecțiuni organismului uman. Cea mai importantă categorie de persoane expusă acestui consum de substanțe o reprezintă adolescenții.

Consumul unei substanțe nu are nicio semnificație clinică sau socială, adică termenul de consum semnifică simplu doar utilizare, uz, consum de o substanță fără să producă efecte medicale, sociale, familiale. În lipsa altor specificții trebuie să se înțeleagă un consum izolat, episodic, fără toleranță sau dependență.

Cele mai cunoscute substanțe de consum și care în același timp provoacă și cea mai mare dependență sunt: alcoolul, tutunul, cofeina, drogurile (cocaina, amfetamine, canabis, halucinogene, solvenți volatili).

1.1.ALCOOLUL

În anul 1849 Magnus Huss, medic sudez, a creat termenul de alcoolism pentru manifestările de boală fără nicio legătură directă cu manifestările organice ale sistemului nervos, care iau formă cronică la persoanele care au consumat băuturi spirtoase o lungă perioadă de timp.

În anul 1866 M.Gabriel a folosit termenul de alcoolism în sens modern ca reprezentând o boală manifestată prin pierderea controlului asupra consumului de alcool, această pierdere ducând la un consum exagerat. Autorul considera pentru prima oară că alcoolismul reprezintă o problemă de sănătate publică.

În secolul al XVIII și începutul secolului XX, alcoolul făcea parte din viața socială a oamenilor fiind folosit în diverse situații de viață, în diverse ritualuri religioase, dar și ca metodă de tratament.

Deși alcoolul a apărut inițial din motive practice (înlocuirea apei de băut impure, oficierea unor ceremonii religioase) utilizarea lui s-a schimbat ulterior. Oamenii au început să producă diferite tipuri de alcool, iar consumul de alcool a devenit parte din cultura europeană. Utilizarea lui a dus însă adesea la abuz. Indiferent că vorbim de consum de: bere, vin, lichior, băuturile alcoolice sunt substanțe chimice care afectează activitatea mentală, emoțională și comportamentală. Alcoolul este un drog puternic. Deoarece băuturile alcoolice sunt atât de comune și accesibile în cultura noastră, uităm că alcoolul este un drog cu efecte similare drogurilor interzise.

Deprinderea cu consumul de alcool se realizează prin imitație, prin modele comportamentale ale consumatorilor înrâiți, vechi. Copiii și adolescenții îi privesc pe consumatori, pe părinți, pe prieteni, pe cunoscuți, văd plăcerea cu care aceștia consumă alcool, euforia pe care o simt în urma consumului, iar din curiozitatea pe care le-o trezește alcoolul consumă și ei la rândul lor. Putem vorbi astfel de un comportament învățat și imitat și de formarea unei atitudini vis a vis de consumul de alcool.

Există două efecte ale consumului de băuturi alcoolice:

Efecte de scurtă durată: euforie, inhibiție care poate fi redusă sau poate dezvolta o reacție mai lentă producând unele modificări în comportamentele sociale, profesionale și familiale.

Efecte de lungă durată: consumul de alcool în cantități mari și pe perioade lungi de timp are următoarele consecințe pentru organism:ciroză, ulcer, cancer, afecțiuni grave ale creierului, afecțiuni psihice.

Alcoolul introdus în organism produce o serie de efecte directe asupra creierului, modificând fluiditatea membranelor celulare, intercalându-se el însuși în interiorul acestora și astfel influențând negativ funcționarea receptorilor, canalelor de ioni și a altor proteine membranare. Alcoolul influentează centrii plăcerii (mediați de dopamină), ceea ce explică în parte instalarea dependenței de alcool.

Consumul prelungit de băuturi alcoolice concentrate determină frecvent esofagită, gastrită și ulcer gastric, pancreatita și cancerul pancreatic reprezintă o altă suferință obișnuită a alcoolicilor. Alcoolul poate interveni și asupra procesului normal de digestie și absorbție a alimentelor care se asociază nutriției precare și contribuie la serioase carențe, mai ales în ceea ce privește vitaminele și aminoacizii.

Funcția sexuală este afectată indirect prin impactul alcoolului asupra sistemului limbic și axului hipofizo-hipotalamo-cortical. La bărbați tulburările de dinamică sexuală mergând până la impotență sunt frecvente ele generând și agravând conflictele intrafamiliale care există oricum din cauza efectelor comportamentale ale alcoolului. Femeile pot prezenta tulburări ale ciclului menstrual, modificări ale caracterelor sexuale secundare și afectarea fertilității.

Tulburările neurovegetative sunt printre cele mai frecvente și mai recunoscute efecte ale consumului îndelungat de alcool iar apariția lor semnifică existența dependenței față de alcool (alături de alte simptome); este vorba de tremorul specific alcoolicilor, un tremor fin, afectând mai ales extremitățiile distale ale membrelor superioare, prezent mai ales dimineața, imediat după trezire și ameliorându-se după ingerarea unei cantități mici de alcool.

Profesorul Florin Tudose descrie câteva complicații ale alcoolismului precum și predispozițiile și factorii de risc în consumul de alcool. Acestea sunt urmatoarele:

Urmărind toate aceste aspecte observăm cum factorii decisivi în formarea și dezvoltarea comportamentelor de alcoolism sunt: familia, mediul socio-cultural, profesional, școlar, factorii genetici. Până în prezent nu a putut fi stabilit profilul unei personalități care să-și dezvolte un comportament predicitiv spre alcool. Există anumite tulburări de personalitate (Tulburarea Bordeline, Tulburarea Antisocială) care sunt frecvent asociate cu consumul de alcool. Consumul de alcool mai este asociat și cu tulburările produse de anxietate, depresie, aproape jumătate dintre alcoolici având în decursul vieții lor episoade depresive majore.

1.1.1.Intoxicația alcoolică acută:

Denumită popular și Beție se caracterizează prin apariția simptomelor datorate ingerării unor cantități uriașe de băuturi alcoolice într-un timp mai lung sau mai scurt. Există trei faze cu particularități clinice specificie:

Faza de excitație psihomotorie-este caracterizată prin stări de euforie, logoree, creșterea fluxului ideativ, exaltarea imaginației, hiperprosexie, hipermnezie, aspectul bolnavului este hipomaniacal.

Faza embrioasă-în prim plan este lipsa de coordonare motorie, iar din punct de vedere psihic notăm:hipoestezia, dezinhibiția, incoerența verbală.

Faza de somn-somnul este de regulă comatos, urmat de trezire. Intoxicațiile severe pot conduce la stări comatoase, ireversibile, moartea apărând de obicei prin depresie respiratorie.

1.1.2.Sevrajul alcoolic:

Diminuarea cantității de alcool ingerată de un consumator sau sistarea consumului produce de multe ori o simptomatologie numită Sevraj. Simptomele sevrajului sunt: tremurăturile, uneori simptome psihotice și halucinatorii (delir și halucinație). Tremurăturile apar la 6-8 ore după întreruperea consumului, tulburările psihotice după 8-12 ore iar crizele convulsive după 12-24 de ore.

1.1.3.Delirium Tremens:

Se caracterizează prin confuzie, dezorientare, întunecarea conștienței, tulburări de percepție. Sunt frecvent întâlnite ideile delirante, halucinațiile terifiante, agitație, insomnii, febră, hiperactivitate neurovegetativă. Aceste simptome apar la 2-3 zile după încetarea unui consum important de alcool, cu o intensitate maximă în zilele 4 și 5.

La consumatorii cronici de alcool, există un tipar repetitiv de delirium tremens de-a lungul vieții. Netratat, durează aproximativ 4-5 săptămâni. Cu tratament adecvat, simptomele se ameliorează după 3 zile.

1.2.FUMATUL

Tutunul este originar din America și a fost importat în Peninsula Iberică în anul 1518. Jean Nicot, Ambasadorul Franței în Portugalia își trata migrena cu frunzele de nicotină pe care le cultiva în grădina sa și pe care le-a recomandat și Catherinei de Medicis pentru aceași suferință, efectul fiind la fel de bun. În secolul al XVII-lea a apărut pipa și obiceiul de a fuma tutun. În 1811 Napoleon a creat în Franța "Monopolul Tutunului" instituție care a adus venituri importante statului. Nicotina este o otravă puternică care aparține familiei Salonaceelor și alături de celelalte 1400 de substanțe care se obțin prin ardere produce efecte nocive și catastrofale pentru sănătate.

Fumatul este unul dintre cele mai controversate comportamente nesănătoase. Foarte mult timp acesta a fost considerat ca fiind un comportament ales în cunoștiință de cauză, că tinerii și consumatorii sunt bine informați cu privire la consecințele negative ale țigărilor, totuși studiile realizate au demonstrat ineficiența și lacunele în ceea ce privește informarea tinerilor și adolescenților cu privire la consumul de tutun. Astfel:

Adolescenții supraestimează numărul persoanelor care fumează atât în rândul lor, cât și în cel al adulților.

Subestimează ponderea persoanelor care nu sunt consumatori de tutun.

Elimină riscurile și bolile la care sunt expuși odată ce devin consumatori.

Prima țigară produce întotdeauna greață, vărsături, amețeli, cefalee, creșterea tensiunii arteriale, simptome care persistă cîteva ore. Adolescenții încep să fumeze de la o vârstă din ce în ce mai fragedă. Astfel s-a constatat că vârsta la care încep să fumeze este de 12 ani, iar în jurul vârstei de 18 ani aceștia se consideră ca fiind fumători cu experiență (înrâiți). Comportamentul de fumător se dezvoltă treptat începând cu faza de experimentare, trecând prin faza de dependență urmată de o atitudine pozitivă față de fumat.

Există câteva etape ale dezvoltării consumului la adolescenți, cum ar fi:

Consumul experimental-adolescenții experimentează consumul de substanțe (țigări) la o petrecere, într-un club sau în curtea școlii.

Consumul regulat-după etapa experimentală adolescenții și tinerii încep să fumeze regulat în cercurile de prieteni și uneori chiar și în cadrul familiei.

Consumul preocupațional- în general fumătorii devin preocupați de acele grupuri sociale și de referință în interiorul cărora își pot manifesta obiceiurile nocive și care nu îi etichetează sau nu îi exclud.

Consumul dependent-în.această etapă indivizii fumători sunt controlați de substanțele chimice ale țigărilor astfel dobândind calitatea de fumător dependent.

1.2.1.Comportamentele de risc pentru adolescenți

Tinerii și adolescenții își manifestă deschis opoziția față de autoritatea adulților și normele sociale și culturale care ghidează și reglementează viața socială și culturală a unei comunități/societăți.

Pentru a se identifica cu grupul de referință din care fac parte sau din care doresc să facă parte aceștia manifestă atitudini ostile față de școală și familie și se identifică tot mai pregnant cu grupurile de fumători. Fac lucrul acesta deoarece vor să-și dezvolte o identitate proprie și doresc să aparțină unui grup social și să se integreze acestuia.

Adoptarea unor comportamente de risc se datorează și dorinței de evadare din cotidian, din rutină, dar o pondere însemnată reprezentând-o și sentimentul de recreere, libertate, amuzament, teribilism și nerespectare a normelor impuse de societate, școală, familie.

Tinerii și adolescenții percep în mod eronat fumatul. Aceștia consideră că fumatul îi integrează cel mai bine în grupul de prieteni, că îi face atractivi, maturi, independenți, dându-le senzația de bine și că tutunul nu reprezintă un drog. În realitate fumatul îi face să fie cu mâinile și cu dinții îngălbeniți, respirație urât mirositoare, vestimentație îmbibată în mirosul de fum, toate acestea neputând să-i facă nici atractivi, nici mai inteligenți și nici mai interesanți.

O altă cauză a consumului de tutun se datorează și imitării comportamentului din cadrul familiei. S-a arătat că o parte semnificativă a fumătorilor adolescenți provin din familii dezorganizate, consumatoare atât de tutun cât și de alcool, inclusiv frații sau surorile mai mari prezentând aceste trăsături. Am putea concluziona că fumatul reprezintă un comportament învățat prin imitație în interiorul familiei.

1.2.2.Efectele fumatului asupra organismului:

Fumul de țigară este dăunător atât pentru cei care fumează direct, cât și pentru nefumători care vrând-nevrând devin fumători pasivi prin inhalarea fumului expirat de fumătorii activi. Fumul de țigară conține aproximativ 4000 de substanțe chimice dintre care 40 sunt cancerigene. Efecetele fumatului asupra organismului sunt de scurta durată și de lungă durată.

În categoria efectelor de scurtă durată se încadrează următoarele:

Creșterea frecvenței bătăilor inimii;

Creșterea pulsului și a tensiunii arteriale;

Disfuncționalități ale sistemului respirator.

În ceea ce privește efectele de lungă durată ale fumatului asupra organismului putem enumera:

Tulburări emoționale;

Tulburări de atenție;

Tulburări de memorare și învățare;

Tulburări ale dispoziției;

Cancer pulmonar,esofagian, bucal, pancreatic, renal sau afecțiuni grave ale creierului;

Boli cardiovasculare, boli pulmonare, infarct miocardic, probleme cu sarcina și alăptarea.

1.3.CONSUMUL DE ALTE SUBSTANȚE (DROGURI ȘI ETNOBOTANICE)

Dintre principalele categorii de droguri putem enumera: derivații de opiu (morfina, heroina), cocaina, canabis (hașiș, marihuana), tranchilizante (barbiturice, meprobamat, benzodiazepine), psihodisleptice=halucinogene (mescalina, silocibina, LSD, ecstasy), amfetamine, inhalanți.

Factorii implicați în consumul de droguri:

Dizarmonii ale structurii personalității: pasiv-dependentă, bordeline, antisocială;

Insuficiența controlului vieții pulsionale;

Lipsa capacității volitive , abulie;

Stări afective particulare: anxietate, depresie, hiperemotivitate, timiditate;

Stări de decepție și nemulțumire;

Monotonia vieții, lipsa valorilor;

Obișnuința socială;

Influența grupului de prieteni;

Influențe sociale nocive (modele culturale, vagabondaj);

Incapacitatea de inserție în grup;

Inserția în grupuri anomice.

O categorie aparte de substanțe apărute relativ recent pe piața consumatorilor o reprezintă etnobotanicele. Etnobotanicele denumite generic și spice (în engleză "condimente"), sunt droguri psihoactive, constând din amestecul de ierburi uscate și diverse părți ale plantelor (frunze, tulpini, rădăcini). După ce au devenit cunoscute, spice-urile au intrat rapid pe piața consumatorilor de droguri, iar etnobotanicele au devenit după "iarbă" cele mai cunoscute droguri în rândul tinerilor. Ele conțin, în funcție de producător, diferite amestecuri de ierburi (anumite specii de salvie, coriandru, coadă de leu, floare de lotus albastră, zorele și multe altele). Inițial, când au intrat pe piața drogurilor la începutul anilor 2000, s- a crezut că este vorba doar de un amestec de plante legale, dar analize repetate de laborator au arătat că, pe lângă aceste plante, amestecurile conțin agenți chimici canabiomimetici, adică niște compuși ce mimează efectele canabisului.

Plantele etnobotanice halucinogene pot acționa asupra organismului în diverse moduri:

Dintre sutele de mărturii existente pe internet și pe rețelele de socializare ale consumatorilor de plante etnobotanice, vom ilustra cu secvențe dintr-un interviu realizat în Spitalul Clinic de Psihiatrie Al. Obregia, secția pentru toxico-dependenți, în noiembrie 2010 cu un tânăr A., de 25 de ani.

"Ruptura s-a produs în momentul în care a luat contact cu așa zisele droguri legale. A vrut să experimenteze. A început să consume Pure Magic. La început, nu a simțit efecte grave. Însă, în decurs de două luni, A. ne-a spus că s-a transformat într-un neom. Halucinațiile vizuale pe care le avea l-au făcut să înceapă să spargă orice găsea la îndemână prin casă. Avea idei persecutorii, i se părea că cineva îl urmărește necontenit. De asemenea, ideile delirante cuprindeau și teme erotice. A. locuiește cu prietena sa. Ne-a spus că drogul îl făcea să simtă că nimic nu mai există pe acest pământ decât iubirea. Iubirea pentru iubita sa. Vrând să-și demonstreze iubirea, a început să distrugă o casă întragă. De la spart obiecte până la scos faianța. I se părea că ˂cuțitul nu mai este din metal, ci din plastic. Că toate obiectele încep să se topească.˃ A ajuns să aibă insomnii, să nu mai mănânce și să delireze. Așa l-a găsit poliția, alertată fiind de familia tânărului."

În România, legea privind substanțele etnobotanice a fost adoptată în mai 2010. Potrivit legii, comercializarea de produse etnobotanice va fi sancționată cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar dacă în urma consumului sunt înregistrate decese, durata pedepsei se ridică de la 10 la 20 de ani. Activitatea acestor magazine va fi interzisă, conform proiectului de lege, până la emiterea de noi autorizații. Acestea se vor da doar după ce analizele vor demonstra că produsele respective nu fac parte din categoria etnobotanicelor. De asemenea, Ministerul Comunicatiilor va putea bloca site-urile care promovează publicitatea pe internet a acestor produse. În ciuda prevederilor enunțate, există încă numeroase pagini web dedicate vânzării acestor substanțe.

CAPITOLUL II: CONSUMUL DE SUBSTANȚE DIN PERSPECTIVA TEORIILOR ȘI MODELELOR EXPLICATIVE

2.1.TEORII PSIHOLOGICE:

Consumul de substanțe este un comportament deviant care se abate de la normele sociale ale unei societăți și care nu se conformează anumitor exigențe și acțiuni compatibie cu regulile, interesele și valorile grupului social.

Atât în secolul trecut, cât și în perioada contemporană au existat diverse explicații și teorii ale diverșilor autori și cercetători cu privire la tulburările de comportament, de personalitate, devianțe. Concepția lui Freud a reprezentat și mai reprezintă încă o importantă contribuție în ceea ce privește modelul psihiatric al comportamentelor deviante.

Principala sa teorie împarte structura persoanei în trei mari componente:

Sinele este locul unde se nasc instinctele și reprezintă izvorul principal de energie al psihicului uman.

Supraeul are rolul unei instanțe psihice care cenzurează manifestarea impulsurilor venite dinspe inconștient.

Eul reprezintă sistemul de conducere și control conștient al conduitelor. De asemenea el are și rolul de mediator între sine si supraeu.

Consumatorii de substanțe sunt identificați ca aparținând diverselor categorii ale societății. Astfel, s-au putut identifica diferite categorii de consumatori. De obicei bărbații consumă mai multe substanțe decât femeile. De asemenea s-a identificat o tendință crescută a consumului de substanțe în rândul persoanelor necăsătorite în comparație cu cele căsătorite. Din punct de vedere psihologic cea mai mare parte a explicațiilor privind consumul de substanțe au ca elemnt de bază personalitatea.

Robert R. Bell diferențiază între dependență și deprindere, deprinderea are un caracter mental și emoțional (este caracteristică, de exemplu, pentru dorința unui fumător de a aprinde o țigară), iar dependența are un caracter fizic, fiind manifestat printr-o dorință de neînfrânt, imperioasă de a consuma substanța.

Cercetând o populație de tineri toxicomani, Peter Laurie desprinde trei condiții necesare pentru apariția dependenței de substanțe: un deficit psihologic cu caracter predispozant, o criză care apare în cursul vieții și o ofertă oportună de a consuma substanțe. Unele teorii pun accentul pe noțiunea de toleranță, în sensul că toleranța este elementul esențial care determină și domină comportamentul individului dependent, caracterizând cel mai adecvat natura și evoluția fenomenului de dependență.

Diferite studii statistice indică predominanța personalităților psihopatice și frecvența destul de mare a structurilor psihotice la persoanele dependente de droguri. Conform opiniei lui Sivadon, nu poate fi conturat un "portret robot" al toxicomanului, de obicei fiind vorba despre o multitudine de aspecte care pot fi grupate în trei pattern-uri:

Toxicomani cu personalitate premorbidă echilibrată;

Toxicomani cu personalitate premorbidă de tip psihopatic, dintre care tipul impulsiv determină o toxicomanie majoră, cu prognosticul cel mai grav;

Toxicomani cu personalitate premorbidă de tip nevrotic, cum ar fi tipul compulsiv care recurge la consumul de substanțe pentru a-și învinge starea de angoasă care îl caracterizează.

Portretul toxicomanului este dominat de o descriere negativă, devalorizată a propriei persoane, în care domină pasivitatea. Toxicomanii au puțini prieteni, prezentând tendința de a se replia asupra lor înșiși. Având în vedere aceste aspecte putem spune că toxicomanul percepe în mod sumbru viitorul, având o viziune fără speranță, fără proiecte, plăceri sau dorințe. Se evidențiază un număr de trăsături ale personalității toxicomanilor: depresia cu devalorizare narcisiacă, impulsivitatea latentă sau manifestă, slăbiciunea Eului cu tulburări de identificare, dificultatea de a accede la relații amoroase și sexuale stabile. În opinia lui Sigmund Freud, consumul de substanțe apare ca un substitut, un amortizor al conflictelor, responsabil de o economie de energie psihică. Această idee este reluată de Fenichel care consideră toxicomania o tentativă de a controla experiențele traumatice. Astfel, impulsivitatea este trăită în sintonie cu Eul, slăbiciunea Eului obiectivându-se în relațiile subiectului supuse unui sistem pulsional și realității. Asemănarea dintre toxicomanie și psihopatie se evidențiază în momentul trecerii la act, atunci când se produce transformarea dorinței în plăcere. Trecerea la act se realizează fără refularea pulsiunilor, cu ignorarea exigențelor impuse de realitate.

Cea mai mare parte a psihanaliștilor constată existența unei stări depresive la toxicomani. Rado, adept al psihanalizei, remarca faptul că farmacotimia (necesitatea de a consuma substanțe) este o formă de înlăturare a depresiei care apare în timpul perioadelor frustrante, consumul de substanțe apărând ca o modalitate de a înlătura starea de tensiune. Căutarea beatitudinii narcisice prin consumul de substanțe a fost atribuită, din perspectiva psihanalitică, absenței interiorizării imaginii materne, în această situație consumul de substanță reprezentând o "mamă" securizantă și discretă.

Psihologul american Di Mascio și colaboratorii săi au evidențiat existența a două tipuri de personalitate care diferă în mod semnificativ prin răspunsurile la administrarea de substanțe psihotrope: Tipul A- practic, sociabil, extrovertit, cu nivel redus de anxietate și constituție atletică și Tipul B- introvertit, obsesiv, nivel ridicat al anxietății, tendința de inhibare chiar atunci când își exprimă propriile sentimente, constituție astenică. Experimentele pe care cercetătorii le-au efectuat asupra indivizilor având unul dintre aceste tipuri de personalitate au condus la ideea că modul în care reacționează o persoană la efectele substanțelor psihotrope depinde de personalitatea sa și, în special, de introversie/extroversie și nivelul de anxietate. De exemplu, toleranța la droguri deprimante, cum ar fi barbituricele, depinde de cât de extrovertită este persoana implicată, ce nivel de anxietate și neuroticism posedă. Persoanele anxioase, introvertite, obsesive, vor avea nevoie de doze mai mari de barbiturice pentru a atinge pragul de sedare în comparație cu persoanele extrovertite.

Teoriile behavioriste pun accentul pe comportamentul de căutare a substanțelor, mai degrabă decât pe instalarea dependenței fizice față de substanțe. Se considera că în inducerea comportamentului de căutare a substanțelor sunt implicați unii factori comportamentali ca:

Efectele de întărire pozitivă (starea de euforie, înlăturarea anxietății, prevenirea sau dispariția sindromului de abstinență, creșterea performanțelor fizice și psihice) care accentuează comportamentul de căutare a substanțelor;

Efectele adverse ale substanțelor, care slăbesc comportamentul de căutare.

La acești factori se adaugă unele variablie modulatorii cum ar fi: contextul social, factorii genetici, istoricul comportamental, antecedentele farmacologice, mecanismele neuronale care au la bază unele neuropeptide endogene și monoamine, toate acestea contribuind la efectele de întărire pozitivă ale substanțelor.

Deniker, în anul 1973, a susținut existența unui sindrom al toxicomanilor, caracterizat prin: deficit de activitate (mai accentuat la consumatorii de opiacee), ce consta în faptul că individul nu mai face decât efortul de a-și procura substanța respectivă;deficit de funcționare intelectuală, caracterizat prin ideație lentă, cu referiri vagi și neclare la concepții mistice orientale, tulburări ale memoriei de scurtă durată; deficit de bună dispoziție și afectivitate, care stau la baza dezinserției familiale, sociale și aderării la grupuri culturale, marginale, în care fiecare individ este izolat, iar afectivitatea este îndreptată doar spre substanță.

Copiii și adolescenții consumatori de substanțe prezintă o serie de aspecte particulare ca urmare a lipsei trăsăturilor definitorii de personalitate, ceea ce determină creșterea gradului de vulnerabilitate a acestora în condițiile unei inducții negative socio-familiale. O parte dintre copii și adolescenți trăiesc un fenomen de inadaptare psihogenă, tradus prin: instabilitate afectivă, sugestibilitate crescută, manifestări discomportamentale tranzitorii. În cazul instalării unor nevrotice reactive, se produce o desincronizare între dezvoltarea normală, biologică, psihologică și socială indispensabile conturării adecvate a viitoarei personalități. Traumele afective trăite de către copii și adolescenți creează condițiile favorabile recurgerii la consumul de substanțe, în special la cei care provin din familii în care există consumatori de substanțe. Chiar dacă substanța este consumată ocazional, reacțional, aceasta poate reprezenta elementul trigger al apariției toxicomaniei.

TEORII SOCIOLOGICE:

TEORIA DEZORGANIZĂRII SOCIALE:

Expansiunea urbană și creșterea demografică a generat modele de comportament care au dus la accentuarea izolării și marginalizării diferitelor categorii sociale. Punctul de pornire al acestei teorii se găsește în studiul "dezorganizării sociale" efectuat de către sociologii care aparțin Școlii de la Chicago avându-i ca reprezentanți pe C.R.Shaw și H.D. Mckay. Promotorii acestei teorii au încecat să evidențieze efectul organizării metropolelor asupra fenomenului devianței.

F.M. Thrasher în lucrarea sa "Banda" evidențiază zone care sunt populate de emigranți, persoane cu comportament imoral și ilegitim (alcoolism, consum de droguri, prostituție, homosexualitate), de persoane "desocializate". Izolarea ecologică este complementară cu izolarea culturală conducând la apariția unor subculturi care reprezintă modalități de "supraviețuire și adaptare" a indivizilor marginalizați în raport cu o societate ostilă.

"Subculturile" apar ca o reacție de protest față de normele și valorile grupului dominant, din dorința de îndepărtare a barierelor și de anihilare a anxietăților și frustrărilor.

TEORIA ANOMIEI SOCIALE:

În forma sa clasică această teorie îl are ca fondator pe Emil Durkheim. Autorul definește anomia ca fiind acea stare obiectivă a mediului social caracterizată printr-o dereglare a normelor sociale, ca efect al unei schimbări bruște. Ea apare ca urmare a "ruperii" solidarității sociale la nivelul instituțiilor sociale mediatoare (familie, școală, comunitate), al neputinței de a asigura integrarea normală a indivizilor în colectivitate, deoarece nu mai au norme clare. Nu este vorba de o absență totală a normelor, ci de o suspendare temporară a funcționalității lor având drept consecință multiplicarea comportamentelor deviante.

Anomia afectează un grup social, prin ruperea echilibrului ordinii sociale, prin sentimentul de dezorientare rezultat din confruntarea cu noua situație.

Schimbarea are loc ca urmare a unei modificări bruște care pot fi dezastre economice sau creșteri rapide ale bunăstării.

Teoria Anomiei este preluată în accepțiunea modernă de R. Maclver care o interpretează ca pe o resfrângere a modificărilor sociale la nivelul psihicului uman. Astfel, autorul consideră că individul uman percepe decalajul dintre aspirații și norme sociale cu un sentiment de indispoziție și anxietate, pierzându-și simțul coeziunii și al solidarității sociale, iar acțiunile sale sunt impulsionate de propriile trăiri, fără a mai cunoaște autoritatea normelor sociale dominante.

TEORIA REACȚIEI SOCIALE:

Conform acestei teorii reacția socială apare ca răspuns la comportamentul unui individ sau al unei categorii sociale. Pentru explicarea mecanismului definirii și etichetării, adepții acestei teorii analizează interacțiunea dintre norme și comportamente sociale considerând că, în orice societate, sunt indivizi care încalcă normele și indivizi care se pronunță asupra conduitelor celor care violează normele. Norma reprezintă, de fapt, etalonul în funcție de care conduita individului este valorizată pozitiv sau negativ. Ele impun sau interzic anumite acțiuni evaluând la modul impersonal în ce măsură un individ poate sau nu să îndeplinească un anumit rol social, în funcție de poziția lor socială. Normele prescrise nu stipulează cum trebuie să acționeze indivizii, ci doar mijloacele ce trebuiesc folosite în acest scop. Astfel, în societate apar diverse tipuri de comportament. În funcție de modelul normativ care întruchipează faptele tradiționale, de sistemul de valori al unei societăți, de rolurile prescrise prin norme și de rolurile efective jucate, grupurile vor aprecia și sancționa diferite comportamente ca fiind legitime sau ilegitime. Teoreticienii etichetării sociale concep astfel "reacția socială" ca pe o apărare de anumite grupuri.

PARADIGMA LUI ROBERT KING MERTON CU PRIVIRE LA MODURILE DE ADAPTARE ȘI LA ANOMIE:

Concepția despre anomie elaborată de către Emil Durkeim a fost reluată de către sociologii americani care au dezvoltat semnificațiile subiective și individuale ale termenului. O idee importantă dezvoltată, în acest sens, a reprezentat-o asocierea acestei stări cu perioadele de schimbare și criză sociale, care suspendând temporar caracterul funcțional al normelor, dezorganizează acțiunea indivizilor, privându-i de indicații și repre clare de orientare. Asemenea indivizi sunt ei înșiși anomici, în sensul că nu se mai pot orienta în câmpul acțiunii, trebuind să aleagă diferite forme de comportament adaptativ, de cele mai multe ori cu carcater deviant.

Robert King Merton a fost sociologul american care a contribuit cel mai mult la elaborarea conceptului de anomie, într-un mod diferit de varianta Durkeimiana. În concepția sa noțiunea de anomie este strâns legată de noțiunea de devianță.

În timp ce teoriile biologice și psihologice tind să pună accentul pe factorii individualității, sociologii sunt cei care tind să facă din factorii structurali apogeul teoriilor lor. Printre alte teorii sociologice putem enumera și Învătarea socială, Controlul Social și Interacțiunea Selectivă/Socializarea.

ÎNVĂȚAREA SOCIALĂ:

Teoria învățării sociale propune ca și explicații pentru consumul și abuzul de substanțe diferita expunere a grupurilor în care consumul este premiat. Aceste grupuri asigură mediul social în care are loc expunerea la definiții, imitații a modelelor și reîntărirea socială a consumului sau a abstinenței pentru o anumită substanță. Definițiile sunt învățate prin imitație și sunt reîntărite social prin intermediul membrilor grupului cu care cineva este asociat. Teoria învățării sociale propune ca dimensiunea cu care substanțele vor fi folosite sau nu depinde de nivelul la care comportamentul a fost reînforțat în mod diferențial asupra comportamentului alternativ și care este definit ca dezirabil.

TEORIA CONTROLULUI:

O teorie majoră în sfera criminologiei și a comportamentului deviant este teoria controlului. Teoria controlului social are mai multe similarități cu teoria subculturii, dar sunt și multe diferențe. În timp ce teoria subculturii ia în discuție consumul de substanțe din punctul de vedere al felului în care grupul facilitează consumul acestora, teoria controlului social urmărește factorii care îi împiedică pe oameni să adopte un comportament deviant. Astfel, ceea ce cauzează consumul de substanțe, ca cele mai multe comportamente deviante, este absența controlului social care generează conformarea. Cei mai mulți dintre noi nu manifestăm acte deviante sau criminale din cauza unor strânse legături cu instituțiile sociale convenționale. Dacă aceste legături sunt slăbite sau rupte, vom fi eliberați de regulile societății și vom interprinde acțiuni deviante-inclusiv consumul de substanțe. Nu atât legăturile consumatorilor de substanțe cu o subcultură neconvențională îi atrage către consumul de substanțe, ci lipsa legăturilor cu cultura conformatoare care îi lasă liberi către consumul de substanțe.Principala ipoteză a teoriei controlului social este aceea că cu cât esti mai atașat de o societate convențională, cu atât mai puțin este posibil să săvârșești un comportament care violează valorile și normele unei asemenea societăți.

TEORIA INTERACȚIUNII SELECTIVE/SOCIALIZĂRII:

Termenul de "interacțiune selectivă" se referă la faptul că consumatorii potențiali de substanțe nu cad la întâmplare în cercurile sociale ale consumatorilor. Ei sunt atrași de anumiți indivizi și cercuri-grupuri subculturale-pentru că valorile și activitățile lor sunt compatibile cu ale acelora care sunt actuali consumatori. Există un element dinamic al consumului: chiar înainte ca cineva să consume un dorg pentru prima dată, el sau ea este "pregătit" pentru sau "inițiat" în consumul acestuia sau, într-un fel, socializat anticipativ pentru că valorile sale sunt deja în concordanță cu acelea ale subculturii drogurilor. Ca rezultat, cineva își alge prieteni care împărtășesc aceleași valori și care este foarte posibil să fie atrași de consum și de actualii consumatori. Când cineva care își face prieteni care sunt consumatori de substanțe, acesta devine socializat de grupul subcultural al consumatorilor, atât în valorile compatibile cu consumul, cât și cu valorile ce constau în consum.

În urma mai multor cercetări s-a ajuns la mai multe idei care susțin că cu cât adolescenții sunt mai izolați și alienați de subcultura parentală și cu cât ei sunt mai implicați în relații cu subcultura adolescenților de aceeași vârstă, cu atât sunt șansele mai mari ca ei să experimenteze și să consume o varietate de diferite substanțe. Subcultura celor de aceeași vârstă determină tranziția dintre subcultura parentală și cea a substanțelor. În cea mai mare parte, generația parentală este convențională și antidrog și de asemena se opune altor activități neconvenționale și "deviante". Adolescenții care sunt puternic atașați și influențați de subcultura parentală tind să adere mai aproape de valorile ei și să-i urmeze normele de conduită. Ca o consecință, ei sunt mai predispuși să se abțină de la droguri decât adolescenții care sunt izolați de părinții lor și sunt în legătură strânsă cu cei de vârstă asemănătoare, care sunt înclinați mai mult spre normele neconvenționale și astfel este mai probabil să accepte forme ale consumului de substanțe.

Influența parentală asupra consumului la adolescenți este scăzută dar semnificativă. Părinții care folosesc substanțe legale (alcool, țigări și droguri prescrise medical) sunt mult mai probabili de a crește copii care de asemenea vor bea băuturi spirtoase sau vor consuma droguri ilegale decât părinții care se abțin de la droguri complet. Influența persoanelor de aceeași vârstă asupra adolescentului este mult mai mare. Adolescenții, în special cei de o vârstă mai mare, tind să se asocieze cu ceilalți în parte pe similarități de stil de viață, valori și comportament și consumul sau lipsa consumului de substanțe este una dintre aceste similarități. Totuși adolescenții nu-și aleg prieteni la întâmplare, ei sunt, într-un sens, socializați cu anticipație pentru participarea în anumite grupuri, ei aleg și sunt aleși de anumite grupuri din cauza acestui proces de socializare și participarea în acele grupuri îi socializează către sau împotriva consumului ilicit de substanțe.

FACTORI DE RISC

VÂRSTA:

În procesul dezvoltării sale din punct de vedere fizic, psihic, social, adolescentul se confruntă cu situații și tentații către consum de la vârste tot mai fragede. Lipsa de experiență coroborată cu inconștiența actelor, specifică vârstei, cu necunoașterea consecințelor consumului de alcool, tutun, halucinogene, droguri, îi determină pe adolescenți să se inițieze în astfel de practici dăunătoare sănătății fizice și psihice. Acestora li se mai adaugă și lipsa de informație din partea părinților, profesorilor, adulților.

2.3.2.SEXUL:

Prin constituție băieții sunt mult mai puternici, mai robuști decât fetele. Datorită hormonului testosteron băieții sunt mult mai agresivi decât fetele. Din punct de vedere genetic băieții sunt mai predispuși la moștenirea genetică negativă în comparație cu fetele, prin urmare, aceștia prezintă un grad mai ridicat de a deveni potențiali consumatori de alcool și substanțe interzise.

2.3.3 FAMILIA:

Climatul familial dezorganizat, atitudinea fie rigidă și tiranică, pe de o parte, fie superficială și delăsătoare, pe de altă parte a membrilor familiei se pot constitui in factori de risc privind consumul de substanțe.

Există familii care deși sunt "organizate" (nedezmembrate) își structurează climatul familial în jurul unor stări conflictuale care pot fi de intensitate diferită și generate de diverse cauze. Astfel, starea conflictuală în familie poate îmbrăca forme multiple de la forme benigne cum este cearta, contrazicerile ascuțite, refuzul unor obligații familiale, ajungând la forme mai complexe cum ar fi: agresivitate fizică, alungarea de la domiciliu, relații adulterine. Climatul conflictual poate fi generat și întreținut în cele mai dese cazuri de alcoolism, promiscuitate morală, antecedente penale.

În condițiile în care conflictele intraconjugale, sub raportul conținutului intensității, frecvenței, formei de manifestare, cresc, ele capătă forță dezorganizatoare pentru familie, devenind un simptom al sindromului disfuncțional al familiei Consecința principală a relațiilor intramaritale conflictuale este devalorizarea modelului parental, învățarea prin imitare a unor conduite deviante nocive pentru evoluția copilului, starea psihică conflictuală a acestuia,frustarea care poate îmbrăca formele dintre cele mai grave până la fugă și vagabondaj. Prin organizarea și modelul educativ promovat de părinți, influența fundamentală se resfrânge la nivelul socializării și integrării morale a tinerilor.

Existența unor disfuncții în organizarea vieții de familile conduc treptat la disoulția familiei, la diminuarea aportului ei social și la apariția unor manifestări și deprinderi negative. Asemenea familii au un stil educativ deficitar, având ele însele probleme de adaptare și integrare socială. Aceste familii oferă modele negative care sunt internalizate de către copii transformându-se treptat în comportamente deviante (fumat, consum de alcool, de droguri, furturi).

2.3.4. ABANDONUL ȘCOLAR:

Pe fondul destrămării relațiilor intrafamiliale atât între partenrii conjugali, cât și între copii și părinți următorul pas în procesul socializării negative al copilului îl constituie abandonul școlar. Etichetarea de către profesori a unor copii cu termeni precum "copil problemă", "vagabond", "infractor", "golan", "huligan", îl determnă pe acesta să abandoneze instituția de învățământ. Lipsa unor metode și mijloace adecvate în procesul și în conținutul programelor de educație, neatractivitatea celor prezentate, se constituie într-o serie de factori care îi determină pe copii să abandoneze școala și să se "înroleze" în așa zise "bande".Acestea sunt organizate la periferia societății, sunt marginale și sunt organizate în jurul unor lideri carismatici. Ele condamnă și resping valorile morale, culturale, sociale, educaționale, juridice ale unei societăți promovând propriile lor valori ce constau în agresivitate, delicvență, consum de substanțe, violență, nerespectarea legilor și a societății. Liderii le impun prin forță sau prin exploatarea slăbiciunilor celorlalți din grup regulile bandei.

MODELE DE CONSUM:

MODELUL PARENTAL:

Consumul de substanțe este întâlnit în structura dezorganizată a următoarelor familii:

Concubinaj;

Familie dezmembrată în urma divorțului sau a părăsirii căminului conjugal de către unul dintre soți;

Familia de tip "cămin gol"- cei doi soți trăiesc împreună cu copiii lor, dar nu interacționează emoțional între ei;

Familia aflată în criză datorită absenței unuia dintre soți (boală, închisoare, plecat în altă țară), situație care generează anxietate, depresie, climat nefavorabil socializării;

Familia conflictuală în interiorul căreia membrii ei consumă substanțe, părinții neinterzicându-le copiilor consumul acestora, dimpotrivă îi încurajează în aceste conduite nocive.

GRUPUL DE PRIETENI:

Odată cu adolescența grupul de prieteni se constituie în acel grup de referință și de apartenență în detrimentul familiei și școlii. În interiorul acestui grup de referință există un schimb de non-valori condamnate de către societate, dar foarte apreciate de către grupurile de tineri. Printre acestea enumerăm:opoziția față de autoritatea școlii, opoziția față de autoritatea familiei, opoziția față de celelalte autorități existente, deprinderile cu consumul de substanțe, vagabondaj, lipsitul de la ore. Toate acestea în funcție de manifestările lor pot conduce la formarea unor conduite deviante în urma cărora adolescenții pot ajunge în Centre de reeducare.

MASS MEDIA:

Mijloacele de comunicare în masă au un rol foarte important dacă nu chiar decisiv în formarea și socializarea adolescenților. Promovarea unor programe TV al căor conținut cuprinde îndemnuri, instigări, emisiuni cu carcater preponderent violent și a unor videoclipuri sau piese muzicale în care apar artiști sau vedete cunoscute național și internațional al căror comportament mimează consumul de substanțe, poate constitui o socializare negativă în rândul tinerilor.

Dacă în cazul televiziunilor acestea mai pot fi cenzurate într-o oarecare măsură de către organizații guvernamentale cum este CNA-ul sau de către alte organizații ale societății civile, în cazul folosirii internetului adolescenții dețin controlul pe deplin. Libertatea de comunicare în mediul online nu cunoaște cenzura, neexistând nici controlul din partea părinților, dar nici din partea unei surse aflate în mediul virtual. De asemenea prin intermediul internetului pot să-și achiziționeze diverse substanțe interzise pe care nu le pot cumpăra sau comercializa la colț de stradă.

CAPITOLUL III: CONSUMUL DE SUBSTANȚE ÎN RÂNDUL POPULAȚIEI

TABAGISMUL (FUMATUL):

Friedman (2000) descrie asocierile de pe durata vieții dintre personalitate și sănătate la trei niveluri: "dinamismele" (tipare ale personalității și ale sănătății care încep să se dezvolte în copilărie), "mecanismele" (personalitatea în relație cu comportamente legate de sănătate, care la rândul lor, afectează sănătatea) și "tropismele" (interacțiuni persoană-situație ce implică fie apropierea de medii sănătoase, fie îndepărtarea de ele). Fumatul și consumul de alcool pot fi implicate în toate cele trei niveluri, de exemplu, factorii dinamici includ temperamentul copilului și trăirile în cadrul familial. Sunt părinții fumători? Ce exemple îi oferă copilului vecinii, școala și prietenii? Copilul are o fire extrovertită, care caută senzații și sunt multe șanse să se apuce de fumat?

Comportamentul de fumător, odată instalat, poate deveni apoi un mecanism atât comportamental cât și biologic, care duce la o stare proastă a sănătății fizice și poate chiar a celei psihice. În fine, atât în copilărie, cât și în viața adultă, un tropism ar putea fi o înclinație rebelă care duce la o alegere nocivă pentru sănătate, cum este fumatul; acest tipar este întărit apoi de noua situație creată de statutul de "fumător" și de noile influențe ale mediului.

Organizația Mondială a Sănătății apreciază că fumatul este principală cauză de morbiditate și mortalitate din lume. Tabagismul ucide 6 persoane pe minut, iar un fumător din patru moare dintr-o maladie legată de tutun. Fumatul contribuie la scăderea speranței de viață de patru ori dacă e început la vârsta de 25 de ani și de opt ori dacă e început la 15 ani.

Un clasament efectuat pe populația din Uniunea Europeană care surprinde procentual numărul fumătorilor este de aproape 50% în Danemarca, și asemănător în țări precum Grecia, Olanda, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Luxemburg, Italia, Portugalia. În SUA, ca urmare a unor campanii agresive contra fumatului, prevalența tabagismului a scăzut de la 40% în 1965 la 26% în 1990.

Fumatul în România:

Din statisticile Agenției Naționale Antidrog care conțin studii realizate de Abraham în anul 2005 pe un eșantion reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, de 3500 de persoane, între 15-64 de ani, s-au concluzionat următoarele:

Fumatul în România înregistrează al doilea nivel de prevalență al consumului de droguri: 31,3% fumează zilnic, 62,1% au fumat cel puțin odată în viață.

Raportul între bărbați și femei este de 2:1.

Comportamentul se întâlnește cel mai des la grupa 25-34 de ani, apoi la 35-44.

Consumul de tutun crește o dată cu educația (cel mai mult fumează cei cu studii superioare).

Este mai frecvent în mediul urban.

Clasamentul regiunilor în funcție de prevalența fumatului de-a lungul vieții este descrescător: București, Transilvania, Banat-Crișana, Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea.

Fumatul crește proporțional cu venitul.

94,5% dintre minori reușesc să-și procure singuri țigarile, chiar dacă legea interzice acest lucru.

Vârsta de debut în ce privește fumatul este în scădere.

În anul 1994 Ministerul Sănătății raporta următoarele date:

În 1994, 15% dintre femei fumau.

47% dintre bărbați fumau.

36% din total s-au declarat fumători.

În comparație cu anul 1993, în 1999 s-a înregistrat o creștere cu 35% la populația feminină în grupa de vârstă 15-49, cel mai mult înregistrându-se la grupa de vârstă 15-24-cu 50%.

Raportul Starea de Sănătate a Populației din România al Institutului Național de Statistică din anul 2000 prevede:

Din totalul fumătorilor 47,5% dintre fumători au început să fumeze între 15-19 ani.

33,8% dintre fumători au început să fumeze între 20-24 de ani.

În grupa de vârstă 15-24 de ani: 18,8% dintre bărbați fumau și 8,8% dintre femei fumau.

10,4% au început să fumeze înainte de 15 ani.

71,4% au început să fumeze între 15 și 19 ani.

Programul European de Studiu pentru Alcool și Droguri (ESPAD)- condus de Institutul pentru Managementul Serviciilor de Sănătate și The County Departments for Health Promotion and Health Education după studiul efectuat pe eșantioane de elevi a ajuns la următoarele date:

În 1999 dintre 2394 de elevi în clasa a IX-a de liceu (aproximativ 16 ani):

57,1% au fumat;

13,6% au început să fumeze de la 16 ani sau mai puțin;

54% au început să fumeze până la vârsta de 15 ani;

17% fumează zilnic;

Doar 33,3% dintre băieți și 49,1% dintre fete au reușit să rămână departe de tutun până la 16 ani;

În 2004 în România, 64% dintre cei sub 16 ani fumează, înregistrându-se o creștere de 11% față de studiul din 1999 simultan cu scăderea vârstei de debut a fumatului.

32% dintre elevi au fumat prima țigară înainte de 14 ani.

Doar 13% cred că fumatul din când în când este dăunător dar cred în proporție de peste 75% că fumatul de 1-2 pachete pe zi aduce cu sine riscuri pentru sănîtate.

Un studiu efectuat în anul 1999 pentru Consumul de tutun în rândul medicilor revelează următoarele:

43,2% dintre medici sunt fumători.

62,6% dintre medicii specialiști fumau.

60,5% dintre bărbați și 40% dintre femeile pneumolog fumează.

27% dintre medicii de familie (40% dintre bărbați, 19% dintre femei) fumau.

19% dintre medicii de familie erau fumători pasivi.

45,8% dintre chirurgi fumau.

21,9% dintre farmaciști fumau.

8,9% erau fumători pasivi.

ALCOOLISMUL:

Termenul de alcoolism se referă la o boală cronică datorită pierderii controlului asupra consumului de alcool, cu consecințe fizice, psihice și sociale. Există un model moral ce spune că excesul de alcool este rău și prin extensie, persoana care afce abuz de alcool este "rea". Și există un model medical, potrivit căruia persoana este mai degrabă bolnavă, datorită căruia abordarea dependenței de alcool s-a schimbat radical, punându-se accent pe tratament și nu pe blamare și marginalizare. Lucrările de specialitate nu recomandă utilizarea termenului de alcoolism, ca fiind nespecific, ci a unor termeni mai preciși:

Consum excesiv de alcool- ingurgitarea zilnică sau săptămânală de alcool, peste o anumită cantitate.

Efectele nocive ale alcoolului- orice efect nociv mintal, somatic sau social, rezultat din consumul excesiv.

Consumul problemă- atrage după sine efecte nocive, dar nu este încă dependență de alcool.

Dependența de alcool- stare în care apare sindrom de perturbare mintală sau somatică la întreruperea consumului.

Se apreciază că 50% din cantitatea de alcool consumată revine la circa 10% din populație, dintre care marea majoritate sunt persoane de sex masculin. În ce privește grupele de vârstă, pubertatea reprezintă în multe cazuri debutul obiceiului de a bea alcool. Și suicidul este mai frecvent printre adolescenții băutori. Vârstnicii consumă mai mult alcool decât tinerii. În schimb combinația alcool-medicamente este mai frecventă la vârstnici. Consumul de alcool în rândul femeilor este în creștere

Cum putem recunoaște persoana alcoolică? Recunoașterea băutorului problemă se poate face prin următoarea formulă CAGE (băutorul este un "om într-o cușcă"):

Consumul de alcool în România:

Din statisticile Agenției Naționale Antidrog care conțin studii realizate de Abraham în anul 2005 pe un eșantion reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, de 3500 de persoane, între 15-64 de ani, s-au concluzionat următoarele:

Consumul de alcool înregistrează cel mai înalt nivel de prevalență în România (36,7% din respondenți au consumat băuturi alcoolice de-a lungul vieții cu inducerea stării de ebrietate, 66,6% dintre bărbați și 18,3% dintre femei).

Consumul de alcool corelează pozitiv cu sexul (bărbații consumă de 3, 4 ori mai mult și au cu 8,8 mai multe șanse ca femeile să se afle în stare de ebrietate), cu educația și cu nivelul socio-economic.

Valorile consumului sunt similare în zona urbană și rurală.

În ce privește prevalența consumului de-a lungul vieții, clasamentul regiunilor în ordine descrescătoare este: Moldova, Banat-Crișana, Transilvania, București, Dobrogea, Muntenia, Oltenia.

Există o legătură intens semnificativă între vizionarea de reclame TV la băutură și consumul de alcool.

Locațiile în care se consumă de obicei alcool sunt (în ordine descrescătoare): acasă 53,1%, la restaurant 18,8%, în locuința altei persoane 17,4%, la discotecă 9,1%, fără o locație anume 6,8%, pe stradă, în parcuri 1,1,%.

Pe primul loc în preferințele românilor se află berea 49,4%, apoi băuturile tari 18,7%, vinul 17,5% și vinul spumos 2,7%.

Motivele cele mai frecvente pentru concumul de alcool sunt: schimbarea dispoziției (ca să fiu mai vesel) 30,9%, relaxarea 29,6%, uitarea problemelor, necazurilor 22%, pentru că așa se obișnuiește în grup 16,1%.

La femei, consumul de alcool în ultimul an și în ultimele 30 de zile este aproape dublu la femeile tinere, comparativ cu cele adulte.

Consumul compulsiv (mai mult de 6 pahare consecutive) este mai frecvent în cadrul grupei de vârstă 35-64 de ani, iar în rândul tinerilor este mai frecvent la sfârșitul săptămânii.

6,2% din totalul consumatorilor sunt consumatori de risc, adică băutori ce vor dezvolta probleme cronice din cauza alcoolului.

CONSUMUL DE DROGURI:

Există mai multe tipuri ale abuzului de droguri:

Consum experimental: în acest caz se manifestă mai degrabă curiozitatea individului, dorința unei noi experiențe.

Consum recreațional: drogul este folosit în mod voluntar, în general într-un grup, dar individul nu e încă dependent de drog.

Consum circumstanțial: consumul de drog are ca scop rezolvarea unor situații sau probleme stresante.

Consum intensiv: utilizarea drogului este zilnică și e motivată de probleme personale sau de situații foarte stresante. În acest caz nu se mai poate vorbi de capacitatea de detașare a individului față de drog. Individul rămâne însă integrat societății.

Consum compulsiv: frecvența ridicată a utilizării drogului, dependență fizică și psihică față de drog. Indivizii își pierd locul în societate.

Clasamentul țărilor în ceea ce privește prevalența consumului de canabis și cocaină de-a lungul vieții, în populația generală, vârsta 15-64, este următorul:

Consumul de droguri în România:

Din statisticile Agenției Naționale Antidrog care conțin studii realizate de Abraham în anul 2005 pe un eșantion reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, de 3500 de persoane, între 15-64 de ani, s-au concluzionat următoarele:

Sedative și hipnotice:

86,6% au consumat cel puțin o dată sedative sau tranchilizante.

Consumul este mai frecvent pentru mediul urban, grupa de vârstă 45-54 de ani, pentru cei cu venit ridicat, cu studii superioare, și cei din București.

Prevalența consumului de-a lungul vieții este de 15%, jumătate din consumatori obținându-și tranchilizantele fără prescripție medicală.

Femeile consumă astfel de medicamente de două ori mai mult.

Persoanele cu studii primare nu consumă deloc astfel de substanțe.

Droguri ilegale:

Drogurile cunoscute de populație sunt: heroina 91,1%, cocaina 89%, canabisul 77,9%, ecstasy 57,6%, solvenții 53,7%.

Prevalența consumului de-a lungul vieții este următoarea: canabis 1,7%, cocaina 0,4%, ecstasy 0,3% și heroină 0,2%.

Consumul predomină mai ales în rândul tinerilor.

Canabisul se consumă în toate regiunile țării, cel mai mult în București, Transilvania, Oltenia.

Ecstasy se consumă doar în București, Oltenia, Transilvania.

Amfetamine doar în Transilvania și București.

LSD doar în Transilvania.

Heroină în București, Moldova, Muntenia.

Cocaină în București, Muntenia, Oltenia, Transilvania.

Consumul de substanțe în rândul adolescenților:

Dependența, trup și suflet, a copilului de părinți este benefică dezvoltării sale. Dar depășirea ei este un proces necesar la adolescență, pentru a nu deveni un handicap și un pericol. Dificultatea de a accede la o independență psihologică și afectivă este la originea conduitelor adictive, atât de frecvente în rândul adolescenților. Adicția caracterizează dependența față de o substanță implicând consumul acesteia și nevoia imperioasă de a repeta gestul.

Într-o stare de adicție, libertatea este alienată și existența se fundamentează pe o relație față de un produs sau comportament. Anumite produse au capacitatea de a facilita instalarea unei dependențe. Dependența este la rădăcina unei adicții. Dar nu orice consum al acestor produse este o adicție. Experiențele unice sau limitate sunt frecvente în adolescență. Se face astfel deosebirea între o persoană care bea ocazonal, în mod excesiv, și un alcoolic. Comunitatea științifică internațională desemnează 3 tipuri de consum de produse susceptibile să inducă o dependență: uzajul, abuzul și dependența. Uzajul este ocazional sau regulat; este vorba de consumul unei substanțe psihoactive, dar într-o cantitate care nu provoacă complicații sau prejudicii. Abuzul înseamnă consumul unei substanțe psihoactive cu efecte nocive asupra sănătății, fizice sau mentale, incluzând consecințe psihoafective, profesionale sau socioeconomice. Dependența este riscul principal, având consecințe nefaste asupra stării de sănătate. Diferă de la un produs la altul, dar, pentru o aceeași substanță, adolescenții prezintă deosebiri în privința dependenței. Astfel, dependența depinde de factori precum constituția fizică, personalitatea și starea psihoafectivă din momentul primelor doze. Dependența merge adesea mână în mână cu negarea: adolescentul dependent îi minte pe ceilalți și se minte pe sine.

Produsele care creează o stare de dependență sunt tutunul, alcoolul, diferitele droguri ilicite, medicamentele împotriva angoasei și insomniei. Fiecare dintre acestea are efecte specifice asupra corpului și psihismului. Dar au în comun, la un grad mai mult sau mai puțin ridicat, și pe un termen mai lung sau mai scurt, provocarea unei acutumanțe, adică nevoia de a repeta priza. Cu timpul, o toleranță la un produs antrenează necesitatea de a mări dozele pentru obținerea efectului inițial. O întrerupere a prizelor, după un uzaj repetat, aduce cu sine simptome neplăcute: este vorba de fenomenul de obișnuință. Acutumanță, toleranță și obișnuință constituie trepiedul dependenței pe care o induc aceste produse. Dependența este fizică și psihică. Se instalează la o viteză variabilă. Astefel, dependența de heroină este extremă, neputând fi comparată cu cea de tutun sau de hașis, pentru că, foarte repede, individul și produsul devin un tot. Pe plan individual, plăcerea de a fuma, ca accea de a consuma alcool, este și ecoul unei reactivări a pulsiunilor orale. Țigara din gură evocă primele plăceri ale sugarului și primele tipuri de schimburi centrate pe sânul matern sau pe biberon. Fumul cald ajunge în bronhii așa cum laptele cald ajunge în stomac. Fixarea pe pulsiunile orale, puțin amenințătoare la adolescență, este și un mijloc de compensare a reactivării altor tipuri de pulsiuni mai incomode, în special agresive-sexuale: "Fumatul mă calmează" este principalul răspuns pe care îl dau tinerii când sunt întrebați despre motivațiile fumatului.

Studii de caz efectuate pe adolescenți consumatori de tutun, alcool și alte substanțe psihoactive:

Adolescenții își pun adesea întrebări semnificative, cum ar fi: În ce sens să-și orienteze viața? De cine să se atașeze? În ce direcție să o ia? În fața unor asemenea întrebări evaderea în consumul de tutun, alcool și alte substanțe nocive este văzută ca fiind unica posibilitate de a face față cerințelor adolescenței și mai târziu ale maturității. Într-un interviu oferit de Michael, 16 ani, care urma o terapie pentru stări de beție frecvente, acesta declara: "Când mă îmbăt, nu-mi mai pun întrebări. Nu mă mai chinuie nimic. Viața mi se pare mult mai simplă".

Consumul de alcool:

Statisticile arată că tinerii preferă berea și băuturile alcoolice tari consumate în mod neregulat sau la sfârșit de săptămână. Aproape 80% dintre tinerii între 12 și 19 ani au consumat deja alcool, aproxiativ un sfert dintre ei făcând acest lucru o dată pe săptămână. Ca și în cazul drogurilor, băieții consumă mai mult alcool. Dar mai mult de o fată din cinci spune că s-a îmbătat. Fetele consumă mai ales băuturi alcoolice tari. La 18 ani, două treimi din adolescenți, indiferent de sex, s-au îmbătat, vârsta medie fiind 15 ani și jumătate. Primul "acces de beție" are și o valoare inițiatică. O priză unică sau ocazională nu duce la dependență, numai repetarea lor duce la patologia calificată drept adictivă. La adolescenții dependenți de alcool, prima ingerare de alcool a avut loc în medie în jurul vârstei de 10-12 ani. Însă se pare că vârsta debutului consumului este din ce în ce mai mică, uneori încă de la 7 sau 8 ani.Steven, în vârstă de 14 ani mărturisește:"Când beau mult, am încredere în mine".

În cazul consumului de alcool influența parentală este decisivă. Dacă riscul pentru adolescent este de 1,5 ori mai mare în cazul unui tată care bea mult, el este de 3 ori mai mare dacă mama este cea dependentă de alcool. Premisivitatea părinților joacă și ea un rol în acest proces, astfel încât, în cadrul categoriilor socio-economice instruite, acest risc este mai mare, ceea ce ar explica faptul că, în ciuda așteptărilor, consumul de alcool este mai important în rândul adolescenților ai căror părinți sunt profesori decât al celor cu părinți muncitori.

Consumul de canabis (iarbă):

În anumite licee, un tânăr din cinci consumă canabis cel puțin o dată pe săptămână. Însă fără îndoială cifrele sunt subevaluate din cauza inconfortului de a mărturisi o conduită ilicită. Băieții sunt mai vulnerabili decât fetele în privința consumului de canabis, fiind solicitați mai mult și acceptând cu mai multă ușurință. Chiar dacă fetele experimentează acest consum la fel de mult ca băieții, tot într-un context inițiatic, ele repetă în medie mai rar prizele. Tinerii care locuiesc în zonele urbanizate sunt mult mai solicitați, ei consumând cea mai mare cantitate de canabis. La fel se întâmplă și cu cei din mediile socio-economice favorizate. Permisivitatea parentală sporește riscul de priză (sau facilitează mărturisirea în cazul anchetelor realizate în rândul tinerilor). Totuși, trei sferturi din consumatorii ocazionali declară că părinții le ignoră conduita. Consumatorii obișnuiți sunt de asemenea și cei mai puțin satisfăcuți de orientarea școlară și se simt cel mai puțin bine în liceul în care învață. Lipsesc mai mult de la ore, ies mai des seara în oraș și sunt mai emancipați sexual, dar fac mai puțin sport decât ceilalți. Două treimi din tinerii care sunt în grija Protecției judiciare a tinerilor recunosc că au consumat deja acest produs.

Uneori, consumatorul obișnuit de canabis prezintă tuse, dureri de cap sau crize de astm în caz de alergie la produs. Efectul urmărit e o stare de destindere, de ușoară euforie, sentimentul că timpul se oprește în loc, o impresie cu totul subiectivă de facilitate în mecanismele intelectuale și artisitice, o mai mare sensibilitate la percepțiile vizuale, auditive și tactile. De obicei, canabisul nu antreneaza o conduita agresivă, dar, amestecat cu alcool, antrenează starea de ebrietate care poate fi un factor de violență. Consumat între prieteni, cu ocazia reuniunilor săptămânale, are valoare de semn de recunoaștere. Însă canabisul are o altă semnificație dacă consumul este regulat și solitar:

"Este cazul lui Remi, 17 ani, care consumă canabis în fiecare zi. În urma unui control al poliției, a fost descoperită asupra lui o cantitate de canabis care dovedea că era «dealer». După acest episod tatăl lui, un om de afaceri foarte ocupat, l-a adus cu forța la cabinet. Contactul bun stabilit în urma întrevederii inițiale face posibilă terapia. Prima priză de canabis a avut loc la 15 ani, fiindu-i propusă de doi prieteni de aceeași vârstă. Următoarele prize au fost neregulate, cu ocazia reuniunilor între prieteni. Dar de 6 luni au fost mai frecvente și mai solitare, devenind în cele din urmă cotidiene. Părinții lui Remi s-au despărțit când el avea 2 ani. De la 14 ani Remi trăiește singur cu tatăl lui, fiindcă nu se mai înțelegea deloc cu noul partener de viață al mamei. A fost foarte apropiat de mamă dormind în același pat cu ea până la 7-8 ani, dar acum relația lor este tensionată. În urmă cu câteva luni, după o decepție amoroasă aparent banală, au apărut semnele unui dezinteres total pentru școală, tulburări ale somnului, stare de tensiune interioară întreruptă de momente de tristețe intensă. Canabisul era folosit în încercarea de a suprima aceste stări depresive."

Consumul ocazional de canabis nu are în sine caracter de periculozitate fizică sau psihologică cu excepția folosirii de către tineri anxioși care pot prezenta crize subite și puternice de angoasă, sau sentimente de persecuție, sau a folosirii unor diferite varietăți de canabis cu efecte puternice, acestea putând fi la originea unor halucinații vizuale sau auditive. Un consum regulat trebuie să alerteze părinții. Nu este vorba atât de a prevenii efecte psihologice pe termen lung (pasivitate), cât de a descoperi o eventuală stare de neliniște care duce la o formă de automedicație și de a conștientiza necesitatea unei susțineri psihlogice.

Droguri vechi și noi:

Celelalte droguri (cocaina, heroina, ecstasy, solvenți, crack) antrenează mai multă dependență și au consecințe grave în plan fizic și psihologic. Consumul acestor produse este, din fericire, mai rar. În cadrul populației tinere dintre cei care vor consuma substanțe ilicite 99% vor consuma canabis și numai 1% un alt drog. Heroina, care are efecte dramatice recunoscute de toată lumea, pierde teren, ca de altfel toate produsele injectabile. Se pare că 1-2% dintre tineri au consumat cel puțin o dată heroină. În 2 din 3 cazuri consumatorii prezintă în prealabil tulburări grave de personalitate. Însă orice adolescent care traversează o perioadă depresivă sau anxioasă intensă poate, cu ocazia unei întâlniri nefaste, să fie tentat de acest produs. Unui indice de 7% dintre tineri li s-a propus cel puțin o dată să consume un drog ilicit, altul decât canabis.

Printre drogurile energizante, cocaina (consumată de 2% dintre adulți) este puțin utilizată de către adolescenți din cauza prețului ridicat. Este de obicei "prizată" (inhalată pe nas) sub formă de pudră albă. Mult mai rar, este injectată intravenos sau absorbită pe cale anală. Efectul urmărit este o îmbunătățire a stării de vigilență și o stimulare euforizantă a dispoziției. Adolescentul luptă astfel împotriva unei trăiri depresive și împotriva pasivității. Se simte omnipotent, având impresia că are capacități intelectuale, motrice și sexuale neobișnuite. Nu mai simte oboseala, loviturile fizice și nu-i mai este foame. "Ascensiunea" este foarte rapidă după "priză". "Coborârea" asociază epuizare fizică, crampe și frisoane. Dependența fizică este extremă. Există riscul instalării unei stări anxioase și depresive majore.

Ecstasy este un dorg vechi. Face parte din familia amfetaminelor, dar adesea este consumat ca amestec cu diverse substanțe (cafeină sau atropină). Administrată sub formă de cașetă, ecstasy provoacă o stare de excitație, un sentiment de fericire care face din această substanță drogul noctambulilor. Consumul de ecstasy este în creștere în rândul tinerilor. După trecerea efectului drogurilor, apar următoarele simptome: o stare de oboseală puternică, neliniște, leșinuri, depresie. Priza de ecstasy poate fi ocazională, dar există și tineri care consumă în fiecare seară acest produs când ies cu prietenii. La persoanele vulnerabile pot apărea și stări de panică.

Solvenții:

Solvenții se regăsesc în adezivi (adeziv pentru mochetă, vopsea), aerosoli, benzină sau eter. Facilitatea accesului a făcut din el drogul săracilor și al celor mai tineri. Produsul se prizează dintr-un recipinet sau cel mai adesea impregnat într-o bucată de material pusă la nas (amintid de jucăria preferată de pluș a copilului care, fără îndoială, le-a lipsit consumatorilor). Tinerii se reunesc în grup pentru a priza acest produs sau o fac singuri.

Efectele solvenților seamănă într-o primă etapă cu cele ale alcoolului: o impresie de beatitudine, de euforie, de beție apare în câteva minute. Sunt posibile și halucinații vizuale foarte colorate, care duc cu gândul la imagini de caleidoscop. Mai rar, tânărul consumator poate fi victima unui sentiment de pierdere a contactului cu realitatea. Nu mai știe unde se află și face cu dificultate distincție între ceea ce este și nu real. Aceasta poate determina un comportament de fugă, cu un risc de agresivitate față de propria persoană (autoagresivitate) sau față de ceilalți. Modificările psihologice și senzoriale pot fi însoțite de vomismente și de tulburări ale stării de echilibru. Pe termen lung, îmbolnăviri ale diferitelor organe pot să apară.

Acest tip de consum este întâlnit mai ales în mediile defavorizate, în special în cadrul marilor ansambluri urbane izolate social. Are la bază carențe importante și afectează preponderent adolescenții. S-ar părea că 4% dintre tineri au utilizat deja un solvent cel puțin o dată, dar probabil că cifrele sunt subevaluate, dat fiind faptul că tinerii cei mai sensibili la acest consum sunt cu greu accesibili studiilor statistice:

"Kevin are 13 ani. A fost prins de o patrulă de polițiști în timp ce se droga cu solvenți, împreună cu copii mai mari decât el. A fost încredințat brigăzii minorilor, părinții lui au fost convocați și îndrumați spre dispensarul de psihiatrie a copilului.

Tatăl, tehnician, este șomer de 2 ani și mama este funcționar în administrație. Ea are un discurs negativ la adresa fiului. Rezultatele școlare au fost dintotdeauna slabe. Este "insuportabil" acasă și la școală, de unde este adesea dat afară. De altfel, el este singur vinovat pentru aceasta, fiindcă preferă să chiulească decât să meargă la ore. Mama se plânge și de minciunile și atitudinile lui provocatoare. El are un frate mai mare și unul mai mic. Kevin se înțelege destul de bine cu acesta din urmă, cu condiția să fie ascultat, și este într-o relație de rivalitate cu fratele mai mare, luându-se aproape zilnic la bătaie cu acesta. De asemenea, se bate adesea și cu alți tineri. "Ceilalți o caută cu lumânarea", comentează el. Chiulește de la multe ore:"Nu este vina mea că nu pot să stau mai multe ore cuminte în bancă". Comporatmentul său agresiv și incapacitatea de a respecta regulile au antrenat eliminarea lui din clubul de fotbal municipal.

Tatăl lui Kevin consideră că problema este generată de școală:"Nu mai știu să educe copiii". Dar recunoaște că fiului său "nu-i mai pasă de nimic". El însuși, spune el, a renunțat "să-l mai pună la punct" fiindcă "aceasta nu mai ducea la niciun rezultat". "Soțul meu nu se mai ocupă deloc de fiul nostru, se plânge soția lui. Se uită tot timpul la meciuri și bea bere cu prietenii lui".

Kevin are coșmarurui alternate cu vise fericite:"Am visat ieri că eram cu Djamel pe niște cămile în Maroc. Ne amuzam de minune și ne era foarte bine împreună. Cei care ne urmăreau erau foarte departe de noi. Dar, la un moment dat ne-a surprins o furtună de nisip care ne-a înghițit. Când m-am trezit am crezut că eram mort."În legătură cu solventul care îl prizează cu prietenul său, Kevin spune următoarele: "Când prizez, uit de toate. Văd viața în roz. Este ca și cum aș fi în vacanță."

Mama mărturisește că fiul i-a creat mereu dificultăți: "Pe perioada sarcinii am avut probleme cu tensiunea. Când era un bebeluș plângea tot timpul. Nu mânca cum trebuie, mă săturasem, deoarece fratele lui mai mare fusese foarte cuminte, eram prea obosită ca să mai am un al doilea copil. La început am vrut să avortez, dar mama mea vitregă m-a cnvins să păstrez sarcina. De altfel, ea a fost aceea care s-a ocupat de el, pentru că după trei luni eram epuizată și i l-am încredințat. Kevin se înțelege bine cu ea. Dar, când a împilinit 2 ani, ea a murit și a trebuit să-l iau din nou cu mine. Kevin dormea la fel de prost fiind nevoită să-i pun un somnifer în sirop. Nu i-a plăcut niciodată școala, cu excepția ultimilor doi ani de grădiniță, ca urmare a faptului că educatoarea avea un fiu pe care îl chema la fel ca pe el și se atașase de el. Probabil că și el a simțit acest atașament, fiindcă îi spunea «mami». Educatoarea se simțea ciudat dar mie nu-mi păsa. Este leit tatăl său. Nu are un fond rău, dar îi place numai să se distreze."

Kevin este un copil deprimat. Nefiind investit de mama sa, este înscris simbolic în descendența paternă, dar nu este susținut la acest nivel. Bunica, figura maternă primordială, «a plecat» și tatăl, fără îndoială fragilizat de șomaj, nu și-a mai asumat responsabilitatea de tată."

Se constată că 90% din adolescenți au consumat cel puțin o dată alcool, tutun sau canabis. Și unu din patru le-a încercat cel puțin pe toate trei. Dintre cei 10% rămași, unii au luat medicamente psihotrope. Se pare că experimentarea unor astfel de produse face parte din criza specifică. Funcția inițiatică pare evidentă. Dar vulnerabilitatea adolescenților facilitează apariția, la această vârstă, a unei conduite de adicție, care nu mai are nimic în comun cu riturile de trecere. Bagatelizarea parentală este cel mai mare complice al conduitelor de dependență.

CAPITOLUL IV: PROFILUL PSIHOLOGIC AL ADOLESCENȚEI

4.1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE:

Dezvoltarea ființei umane este reprezentată de modificările secvențiale ce apar în organism pe măsură ce acesta parcurge complexul traseu de la concepere până la moarte. Există trei mari tipuri de dezvoltare:

Dezvoltarea fizică;

Dezvoltarea cognitivă;

Dezvoltarea psiho-socială.

Dezvoltarea fizică:

În cadrul acestei dezvoltări avem de a face cu modificări în lungime și greutate, modificări ale scheletului și musculaturii, modificări ale structurii și funcțiilor: creierului, inimii, a altor organe interne.

Dezvoltarea cognitivă:

În cadrul acesteia sunt modificate funcțiile cognitive precum: gândirea, memoria, limbajul, imaginația; toate acestea fiind legate de dezvoltarea motorie și emoțională.

Dezvoltarea psiho-socială:

Presupune modificări care apar în structura personalității manifestate prin emoții, afecte, trăiri în relațiile cu cei din jur.

4.2. DEZVOLTAREA ONTOGENETICĂ:

Caracteristică perioadei școlare mijlocii, 14-15 ani (pubertate), preadolescența corespunde stadiului operațiilor formale atunci când preadolescentul construiește mult mai ușor raționamentele. Această perioadă este caracterizată de ample transformări biologice, fiziologice și psihologice. O puternică schimbare apare în relația preadolescenților cu familia, în special cu părinții, care îl consideră ca fiind o persoană capabilă să analizeze singur situațiile în care se găsește. Preadolescentul face greu față acestor situații cu atât mai mult cu cât părinții tratează problemele cu care se confruntă de pe o poziție fermă, de unde rezultă un comportament care poate degenera în agresivitate verbală și fizică, comportamente deviante, înrolarea în grupuri sau anturaje nonconformiste față de regulile și normele societății și comunității, consum de droguri, alcoolism, suicid.

Odată cu sfârșitul acestei perioade începe procesul de erotizare al puberului, care nu de puține ori, se petrece pe fondul unor puternice conflicte interne rezultate din relațiile deficitare cu familia si care determină o serie de tulburări precum: izolare, agresiune, autoagresiune, nevroze, psihoze, depresii. În aceste situații familia trebuie să avite atitudinile extreme pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie să evite și tutelarea, protecția excesivă combinată cu amestecul brutal în viața lor, cu intenția susținută de a-i ajuta printr-un control riguros.

Adolescența, caracteristică perioadei 15-19 ani se caracterizează prin dezvoltarea fizică și intelectuală armonioasă, spirit de observație dezvoltat și o gândire independentă și creativă. Inteligența adolescentului îi permite acestuia să emită judecăți de valoare, să-și pună probleme din ce în ce mai complexe, efectuând raționamente de toate categoriile. Idealuri de viață se conturează tot mai precis, tendința de a-și afirma personalitatea la fel, viața afectivă este din ce în ce mai tumultoasă. Datorită experineței limitate de viață adolescentul are nevoie de consiliere și susținere. În adolescență refuzul de a se supune, revolta, respingerea a tot ceea ce este impus, clișeele verbale, expresii parazite în limbaj, vestimentația specifică, interiorizarea, indisciplina, comportamentele cu grad mare de risc sunt întâlnite frecvent. Dacă aceste manifestări au o constanță în timp și se transformă în obișnuințe pot deveni un pericol asupra personalității adolescenților cu efecte negative asupra activității școlare și integrării sociale.

4.3. PERSONALITATEA ADOLESCENTULUI:

Definită ca și structură complexă și dinamică de disponibilități generale și caracterisitce pe care le exprimă o persoană în raport cu cei din jur și care conturează identitatea ei specifică, personalitatea se caracterizează prin stabilitate, integrare, plasticitate.

Într-o viziune structural sistemică, personalitatea include mai multe subsisteme:

Subsistemul de orientare al personalității care cuprinde motivația și afectivitatea;

Subsistemul bioenergetic în care sunt incluse cele patru temperamente: coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic;

Subsistemul instrumental în care sunt cuprinse deprinderile și aptitudinile;

Subsistemul relațional și reglator în care este inclus caracterul;

Subsistemul creativ care include creativitatea;

Subsistemul cognitiv și comunicațional care include: gândirea, memoria, limbajul, imaginația;

Subsistemul acțional volitiv care include voința.

În lucrarea intitulată Psihopedagogia dezvoltării școlarului cu handicap, Radu subliniază că un aspect foarte important ce are în vedere relația învățare-dezvoltare la elevii cu dizabilități, în perspectiva recuperării acestora, se referă la faptul că diversele afecțiuni sau tulburări, care influențează structura și dinamica personalității lor, se plasează într-o anumită ierarhie, unele dintre ele având un caracter primar, ca rezultat nemijlocit al lezării organismului, iar altele un caracter derivat (secundar sau terțiar) care se adaugă ulterior, ca rezultat al interacțiunii dintre organismul afectat primar și factorii de mediu. Dereglările derivate reprezintă, de fapt, tulburări dobândite în condițiile specifice ale dezvoltării, adică în prezența unor factori perturbatori.

Atunci când ne referim la persoanele cu dizabilități, anumite elemente care intră în structura personalității lor, cum ar fi imaginea de sine și stima de sine capătă o importanță deosebită și influențează în mare măsură raporturile cu cei din jur și acceptarea de sine.

Imaginea de sine:

Reprezintă evaluarea mentală pe care adolescenții o realizează asupra lor având o structură organizată și care le ghidează comportamentul social. În cadrul ei facem distincția între cele trei Euri ale adolescenților: Eul real, Eul Viitor și Eul ideal.

Eul real este rezultatul experiențelor cotidiene pe care adolescentul le are în școală, familie și comunitatea în care trăiește. El cuprinde:

Eul fizic- în cadrul său adolescentul își structurează, dezvoltă, interiorizează și acceptă propriul său corp. Imaginea corporală este determinată de gradul în care el se simte bine și confortabil în propriul corp.

Eul cognitiv- se referă la modul în care adolescenții operează cu structurile conținuturilor infornaționale dintre ei și ceilalți. Unii adolescenți rețin și reactualizează doar evaluările negative, alții le reprimă, unii le ignoră și fac atribuiri interne, se autoculpabilizează permanent, în timp ce alții fac atriburi externe pentru întărirea imaginii de sine.

Eul emoțional- reprezintă o sinteză a sentimentelor, emoțiilor, afecțiunilor, atât față de sine, cât și vis a vis de lumea exterioară și de viitor. Aici avem de a face cu introspecția adolescenților care nu își dezvăluie sinele emoțional decât persoanelor foarte apropiate; în această situație profesorii trebuie să-i ajute să se exprime într-o manieră potrivită situației fără teama de a părea ridicoli.

Eul social- este acea "vitrină" pe care adolescenții vor să o expună celor din jur. Cu cât discrepanța dintre eul emoțional și cel social este mai mare, cu atât gradul de maturizare al adolescenților este mai mic.

Eul spiritual- reflectă valorile, convingerile, ideile adolescenților care pot fi pragmatice, idealiste, religioase, altruiste, pacifiste.

Eul viitor cuprinde aspirațiile, motivațiile, scopurile pe termen mediu și lung pe care adolescenții vor să le atingă, de asemenea el încorporează și posibilele dimensiuni neplăcute pe care aceștia nu vor să le dezvolte în timp.

Eul ideal este ceea ce și-ar dori să fie dar în același timp sunt conștienți că nu au resurse să ajungă unde își propun. Când adolescenții se apropie sau chiar ating așa numitul ideal realizează că de fapt își doreau altceva sau se pot confrunta cu situații în care eul ideal nu poate fi atins niciodată. Dacă un adolescent se va cantona în decalajul dintre eul real și cel ideal, are mai multe șanse să trăiască o permanentă stare de nemulțumire, frustrare și depresie. Dominarea imaginii de sine de către eul ideal este un fenomen destul de frecvent la adolescenți, ei dorind să devină personaje celebre conform idolilor pe care îi au în mass media sau în muzică, filme și simțindu-se total dezamăgiți de propria personalitate și viață.

Stima de sine:

Se află în strânsă legătură cu imaginea de sine și se referă la modul în care adolescenții se evaluează pe ei înșiși comparativ cu propriile expectanțe sau cu alții. Stima de sine pozitivă este sentimentul de auto apreciere și încredere în forțele proprii. Elevii cu stimă de sine scăzută se simt incapabili, trăiesc emoții negative, de cele mai multe ori cauzate de diverse traume. Sursa de formare a stimei de sine o constituie evaluările părinților; mesajele transmise de către aceștia sunt interiorizate de adolescenți formând astfel o stimă de sine pozitivă sau negativă. Elevii cu stima de sine pozitivă își asumă responsabilități, sunt independenți, se mândresc cu propriile realizări, rezolvă fără probleme sarcini, își exprimă atât emoțiile pozitive, cât și pe cel negative, oferă ajutor și sprijin celorlalți colegi. Elevii cu o stimă de sine scăzută sunt nemulțumiți de felul lor de a fi, evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi, se simt lipsiți de valoare, îi blamează pe ceilalți pentru nerealizările lor, sunt intoleranți la frustrare, sunt ușor influențabili, nu își asumă responsabilități, sunt nepăsători.

4.4. RELAȚIA DINTRE PERSONALITATEA ADOLESCENTULUI FAMILIE ȘI ȘCOALĂ

Familia, prin tonalitatea și atmosfera sa afectivă, prin dimensiunea sa culturală și gradul ei de integrare socială, constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri și tensiuni existente în mediul familial vor genera în conștiința copilului îndoieli, reticențe sau reacții inadaptabile. Dintre factorii familiali care pot genera tulburări comportamentale la adolescenți menționăm:

Deficit de climat familial și de structură familială-familia reprezintă "un soi de personalitate colectivă" a cărei armonie generală influențează echilibrul psihologic al fiecăreia dintre părți. Faptele de viață arată, în acest sens, că diferitele însușiri moral-volitive ale adolescentului, cum ar fi, de exemplu, inițiativa și fermitatea în acțiuni, curiozitatea epistemică, spiritul obiectiv de autoevaluare, depind de o serie de trăsături pe care familia le posedă. De asemenea există familii integrate social, sigure de ele, care prezintă un grad ridicat de receptivitate socială, și familii la limita integrării, nesigure, închistate, refractare la tot ce apare nou pe plan social. Nu mai puțin interesante sunt așa numitele familii active și pasive. În cazul familiilor active, principala însușire este aceea de a se afirma, de a lupta cu greutățile, de a se impune, în sensul bun al cuvântului în societate. Ele încurajează dinamismul, încrederea în sine, motivația și voința adolescenților. Familiile pasive, indiferente, indolente, generează sentimentul de eșec, de neîncredere în forțele proprii, de descurajare în lupta cu obstaolele întâlnite în viață. Părinții formează, se știe, miezul grupului familial. Absența temporară a unuia dintre părinți, situația de deces a unuia sau a ambilor părinți reprezintă un dezechilibru psihic în personalitatea adolescenților. În familiile divorțate, deseori cei doi părinți, deși despărțiți, revendică în aceeași măsură, copilul, fiecare dintre ei căutând să-l atragă de partea lui și să-l instige împotriva celuilalt, pentru a-l compromite. Impresionanate sunt, în această privință, cazurile acelor adolescenți deveniți confidentul unuia sau altuia dintre părinți: aflați în postura de consolator, "de suport afectiv" al unuia dintre părinți, acești copii își dau seama până la urmă de prăbușirea condițiilor securității vieții lor de familie, ceea ce îi face să devină blazați și neîncrezători în oameni. În cazul copiilor orfani sau abandonați, care se află în grija asistenței publice, cu toată atenția care li se acordă aici, le lipsește tocmai mediul afectiv familial. De aceea, din rândul acestora se detașează, uneori, copilul depresiv, descurajat, aflat în continuă căutare de afectivitate, de încredere și de înțelegere din partea celor din jur. O situație specială o reprezintă acele familii cu o ambianță a căminului apăsătoare, ca rezutat al unor certuri continue dintre părinți. Aceste familii crează un mediu nefavorabil dezvoltării psihice normale a copilului: o atmosferă familială prea tristă sau prea agitată, caracterizată de certuri, injurii, brutalități, se resfrânge în sens negativ asupra psihicului copilului provocându-i tulburări emoționale puternice (Banciu, D., Rădulescu, S.M., Voicu, M., 1987).

Adolescentul și divergențele educative dintre membrii adulți ai familiei-este știut că mediul familial nu se limitează strict la membrii grupului familial nucleal (adică numai la părinți și copii). Cel mai adesea și alți adulți, cum ar fi: bunici, unchi, veri, prieteni, vecini iau parte, în mod permanent sau doar din când în când, la viața familiei respective. Sunt familii în care cea mai mică măsură de ordin educativ stârnește strigătele de indignare ale bunicilor, unchilor, prietenilor care își prezintă opiniile, se contrazic, reproșează severitatea sau indulgența, sugerează sisteme și soluții salvatoare.

Factori psihopedagogici de ordin școlar-mediul școlar reprezintă alături de familie o instanță de socializare și formare a personalității adolescenților, dar poate reprezenta și o influență psihopedagogică negativă care să determine fenomene de dezadaptare școlară cu efecte și influențe negative. Un factor deosebit de important al reușitei școlare îl reprezintă încrederea adolescentului în forțele lui proprii. Această încredere este însă, în mare măsură, ecoul aprecierii profesorului, al încrederii pe care el o acordă elevului. Există medii familiale sau școlare care impun o disciplină excesiv de autoritară, întemeiată pe măsuri severe de constrângere. Scopul fundamental al disciplinei în aceste medii constă, pe de o parte, în impunerea forțată a unor cerințe și reguli, iar pe de altă parte, în obținerea din partea adolescenților a unei conduite de respectare și îndeplinire necondiționată a acestor regului, în virtutea fricii și a supunerii. Alte medii familiale sau școlare sunt, dimpotrivă, excesiv de liberale (permisive), membrii adulți respectivi declarându-se împotriva constrângerilor întemeiate pe teamă și severitate prin amenințări și prescriptii paralizante pentru evoluția normală a adolescentului. Asemenea intervenții brutale conduc, spun ei, la deformarea vieții interioare, prin instaurarea încăpățânării, a sentimentului de culpabilitate, a complexului de inferioritate. Drept urmare, educația încetează a fi, în aceste medii, o intervenție și dirijare, rolul ei rezumându-se doar la prevenirea și înlăturarea eventualelor obstacole ce s-ar opune libertății de manifestare și dezvoltare a ființei umane. Evident că, într-un asemenea context, disciplina își pierde sensul ei pedagogic, încetând să mai fie un mijloc sau instrument de educație.

O problemă deosebită cu care cadrele didactice se confruntă este aceea a puberilor și adolescenților cu tulburări de învățare, la care, pe lângă deficiențele generatoare de eșec școlar, se mai adaugă întreaga paletă de frământări și căutări specifice redefinirii eu-lui la această vârstă. Nevoia de apartenență la grup, de afirmare a personalității și de contestare a normelor și valorilor adulților amplifică tabloul disfuncționalităților care afectează performanțele școlare.

4.5. Considerații teoretice și studii asupra consumului de substanțe:

În articolul initulat "Social Anxiety and Cigarette Smoking in Adolescents: The Mediating Role of Emotional Intelligence"-"Anxietatea în mediul Social și Fumatul la Adolescenți: Rolul de mediere al Inteligenței Emoționale", studiu efectuat de Școala pentru Sănătate Mentală, autorii susțin că fumatul reprezintă o amenințare asupra societății care poate fi prevenită și rămâne o cauză serioasă de deces în întreaga lume. Prin urmare, trebuie să ne documentăm în ceea ce privește atitudinea pe care o au adolescenții (în principal liceeni) cu privire la fumat. Prezentul studiu își propune să examineze asocierile dintre anxietatea socială, inteligența emoțională și atitudinea cu privire la fumat, în același timp și rolul de mediere dintre inteligența emoțională și anxietatea socială. Participanții sunt reprezentați de un eșantion de 950 de liceeni care au completat Testul de Anxietate Liebowitz, Testul de emotivitate și Testul cu privire la atitudinea către fumat. Analiza a rezultat că inteligenței emoționale ridicate îi corespunde o atitudine negativă cu privire la fumat, în timp ce anxietatea socială este corelată cu o atitudine pozitivă către fumat. Inteligența emoțională ocupă un rol parțial în procesul de mediere între anxietatea socială și atitudinea către fumat. Aceste relații variază în funcție de sex.

Anxietatea socială este caracterizată de frici permanente cu privire la una sau mai multe situații sociale la care o persoană se expune și se așteaptă să fie etichetată. În conformitate cu definiția, anxietatea socială include simptome ca rușinea, umilirea, o grijă exacerbată cu privire la evaluările negative pe care le primește din partea altora în cazul socializării, reflectare cu privire la relațiile sociale și o tendință de retragere din activitățile sociale. Un studiu a arătat că 31,5% din indivizii anxioși erau fumători (Lasse et al, 2000). Există câteva motive probabile ale fumatului în cazul persoanelor anxioase față de cele care nu prezintă astfel de simptome. De exemplu, indivizii anxioși fumează pentru a face față stresului asociat cu expunerea la situații sociale față de indivizii care nu sunt anxioși. Pe de altă parte indivizii anxioși pot fuma datorită faptului că fumatul le oferă o sursă de confort. Astfel, anxietatea socială ar putea juca un rol important în menținerea și dezvoltarea comportamentului de fumător.

Studiile anterioare au arătat o gamă diversă de variabile reprezentând factori de risc pentru fumat (de exemplu, părinți fumători, structura familiei, numărul de frați) și printre acești factori sexul reprezintă cea mai importantă variabilă. Sexul face diferența cu privire la fumat, la inteligența emoțională și la nivelul anxietății sociale. De exemplu se arată că femeile sunt mai anxioase decât bărbații. Pe de altă parte se arată că femeile dețin o inteligență emoțională mult mai ridicată decât bărbații. De asemenea s-a arătat că bărbații sunt de 5 ori mai mult predispuși să fumeze decât femeile.

Ipoteze: Prezentul studiu dorește să examineze următoarele ipoteze: (1) existența unei relații pozitive între anxietatea socială și o atitudine pozitivă către fumat la liceeni; (2) o relație negativă poate fi observată între inteligența emoțională și o atitudine pozitivă către fumat în rândul liceenilor; (3) inteligența emoțională are un rol de mediere între anxietatea socială și atitudinea cu privire la fumat a liceenilor; (4) sexul moderează relația dintre variabilele exogene și atitudinea cu privire la fumat a liceenilor

Participanți: Un total de 950 de liceeni din 10 licee din Teheran, bărbați 47%, femei 53%. Vârsta variază de la 16 la 19 ani. Din cei 950 de liceeni, 30% (adică 285) erau în clasa a noua, 23% (adică 218) erau în clasa a zecea, 25% (adică 238) erau în clasa a unsprezecea și 22% (adică 209) erau în clasa a douăsprezecea. Concluzie: în concluzie, se pare că liceenii care prezină nivele ridicate de anxietate socială dovedesc o atitudine pozitivă către fumat față de aceia care prezintă un nivel scăzut de anxietate. În plus, inteligența emoțională joacă un rol important în relația dintre anxietatea socială și atitudinea cu privire la fumat a liceenilor.

Într-un alt articol de specialitate purtând denumirea "Nicotine dependence symptoms among young never-smokers exposed to secondhand tobacco smoke", "Simptomele dependenței de nicotină printre tinerii nefumători expuși la fumul de țigară", studiu efectuat de Mathieu Belanger, Jennifer O'Loughlin, Chizimuzo T.C.Okoli, Jennifer J.McGrath, Maninder Setia, Louis Guyon, Andre Gervais și publicat în revista Addictive Behaviors Nr. 33 din anul 2008 se arată că pentru a extinde observațiile anterioare cu privire la faptul că fumatul pasiv este asociat cu dependența de nicotină apărută la copii, s-a investigat dacă fumatul pasiv poate influența apariția simptomelor de dependență de nicotină la tinerii care nu au fumat niciodată

Metoda: Se colectează date cu privire la persoanele care fumează în locuințele personale, cu privire la numărul de zile în care au fost expuși la fumatul pasiv într-o mașină în ultima săptămână, numărul de părinți, frați și prieteni care fumează și apariția simptomele dependenței de nicotină. Eșantionul va fi format din copii cu vârste de 10-12 ani care au completat chestionare. Rezultatele au arătat că 69 din 1488 de subiecți care nu au fumat niciodată (5%) au raportat existența unuia sau a mai multor simptome de dependență de nicotină. După ce s-a analizat existența fraților și a prietenilor fumători și posibilitatea de a fi expuși la fumatul pasiv într-un vehicul s-a concluzionat că 95% dintre subiecți prezintă simptome de dependență la nicotină. Rata de simptomatologie pentru cei care sunt expuși la fumul de țigară în casă a fost de 0,9-1,4%. S-a concluzionat că expunerea la fumul de țigară într-un vehicul poate fi asociată cu apariția simptomului de dependență de nicotină la copiii care nu au fumat niciodată

În conformitate cu înțelegerea convențională, o persoană care nu fumează nu poate să experimenteze simptome de dependență de nicotină. Cu toate acestea în acest studiu, 5% din copiii care nu au fumat niciodată o țigară au raportat cel puțin un simptom al dependenței de nicotină. Mai mult, expunerea la fumul de țigară a fost asociată cu o posibilitate mai mare de a raporta astfel de simptome. Această descoperire ar putea reflecta faptul că, deși nu este detectabil la analize cu privire la indicatorii de nicotină, fumatul pasiv a fost asociat cu probabilitatea de a raporta astfel de simptome ale dependenței de nicotină. Este posibil ca participanții la chestionar să fi interpretat greșit întrebările referitoare la dependența de nicotină sau modelul social sau așteptările cu privire la ceea ce participanții ar trebui să experimenteze (mai degrabă decât ceea ce au experimentat) au influențat datele despre dependența de nicotină. Oricum s-a luat în calcul acest inconvenient. În ansamblu, aceste date sugerează o ipoteză interesantă și probabilă că expunerea la fumul de țigară poate potența simptome ale dependenței de nicotină în rândul tinerilor care nu au fumat niciodată

Robert J. Wellman, Joseph R.DiFranza și Jennifer O'Loughlin arată în articolul "Recalled first reactions to inhaling nicotine predict the level of physical dependence", "Primele reacții la inhalarea nicotinei pot să prevadă nivelul de dependență fizică", Drug and Alcohol Dependence, Nr. 143, 2014, că nivelul de dependență fizică este în corelație cu schimbările survenite la nivelul creierului. Se dorește să se demonstreze că vârsta la care a avut loc prima inhalare de nicotină și reacțiile inițiale sunt corelate cu dependența fizică la adolescenți.

Metoda folosită este un eșantion de 312 persoane, cu bărbați având vârsta de 24 de ani și cu femei în proporție de 51% care au fumat cel puțin o dată în ultimele trei luni și care au completat chestionare. S-a măsurat nivelul de dependență fizică prin folosirea a trei itemi cum ar fi "dorința", "pofta", "nevoia" în momentul în care sunt privați de nicotină. Rezultatele arată că după ce se experimentează relaxarea, ritm cardiac crescut sau palpitații, amețeală și bâzâit aceste simptome indică faptul că la prima inhalare de nicotină este foarte mare posibilitătea să se și creeze dependență fizică.

Obiectivul a fost să se determine dacă vârsta la care se inhalează pentru prima dată nicotină poate să prevadă nivelul de dependență fizică. În timp ce vârsta la prima inhalare de nicotină nu s-a putut relaționa cu dependența fizică, primele reacții la inhalarea nicotinei au putut fi relaționate. Fumătorii care au experimentat relaxare, bâzâit, agitație, amețeală, creșterea ritmului cardiac sau palpitații prima dată când au inhalat nicotină se regăseau la cele mai mari nivele de dependență fizică față de cei care nu au experimentat astfel de simptome

Dezvoltarea adolescenților la grupa de vârstă 14-18 ani

Dezvoltare fizică:

Băieții și fetele traversează schimbări fiziologice dramatice;

Creștere explozivă în înălțime și greutate;

Dezvoltare semnificativă a musculaturii și scheletului;

Dezvoltarea și maturizarea organelor reproductive;

Caractere sexuale secundare.

Dezvoltarea cognitivă:

Adolescenții ating stadiul Piagetian al operațiilor formale;

Au capacitatea de gândire abstractă;

Fac raționamente ipotetico-deductive;

Pot aborda mult mai flexibil diferite probleme și pot testa ipoteze.

Dezvoltarea socială:

Agresare verbală a celorlalți;

Crize de furie;

Apartenența la un grup sau "gașcă necorespunzătoare";

Căutarea unor modele altele decât părinții;

Nevoia de intimitate;

Experimentarea ocazională a fumatului, consumului de alcool și droguri;

Influența sporită a grupului de prieteni;

Preocupare pentru propria imagine

Într-un studiu coordonat de Open-I Research și efectuat în perioada septembrie-octombrie 2015 despre consumul de tutun și droguri în rândul adolescenților din România la inițiativa Educația Azi, s-a folosit un eșantin reprezentativ național urban de 357 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14-18 ani.

Rezultatele cercetării au evidențiat că 22% dintre adolescenții cu vârste între 14-18 ani fumează regulat tutun, iar 8% au consumat cel puțin o dată marijuana. Mai mult, probabilitatea de a deveni fumători crește în funcție de influența părinților și a problemelor pe care le au în familie, dar și de modelele sau exemplele de comportament pe care le aleg din jurul lor.

Adolescenții cu probleme în familie sunt mult mai expuși riscului de a deveni fumători. Aproape jumătate din tinerii care fumează în mod regulat au părinți absenți (43%) sau un tată mai puțin implicat în relația cu ei (47%).

Mai mult decât atât, relațiile disfuncționale între părinți și prezența unor situații traumatice în familie sunt legate în proporție de 35%, respectiv 43% de consumul de tutun la adolescenți. Dacă adolescenții au cel puțin un părinte fumător, mai bine de jumătate dintre aceștia (61%) ajung să fumeze regulat. În ceea ce îi privește pe cei care nu fumează, doar 36% au părinți fumători.

Studiul Open-I arată că nevoia adolescenților de experimentare, curiozitatea, dorința de exploatare reprezintă principalul motiv pentru care aceștia încep să fumeze regulat. Un alt motiv este și influența grupului de egali (28%). Majoritatea adolescenților fumători (70%) au cel mai bun prieten fumător, spre deosebire de o mică parte din tinerii nefumători (20%) ai căror prieten cel mai bun este fumător.

"Nevoia de stimulare și experimentare este specifică perioadei adolescenței și este amplificată de creșterea vizibilă a stimulilor la care sunt expuși tinerii odată cu toate progresele economice. Mai mult decât atât, adolescenții își doresc să socializeze mai ușor și caută aprobabare din partea modelelor pe care le au- fie că acestea sunt din grupul de egali, fie că sunt adulți. Astfel comportamentul lor de consum de tutun sau droguri poate fi întărit atât de recompense sau aprecieri primite de la modele, cât și de dezaprobări primite de la anti-modele. În plus, tinerii percep tutunul și drogurile ca având efect de reducere a anxietății și a stărilor emoționale negative"(Adina Nica, Managing Director Open-I Research).

"Adolescenții fac totul pentru a fi acceptați de către cercul de prieteni, chiar dacă acest lucru presupune comportamente față de care nu ar simți o atracție deosebită în mod normal. Mai mult decât atât, adolescența este ultima perioadă de remodelare masivă a creierului, iar, ca urmare, tinerii sunt permanent sub imperiul emoțiilor , dat fiind că ambele duc la eliberarea de dopamină în circuitul recompensei din creier" (Dragoș Cîrneci, Senior Consultant Open-I Research).

Spre deosebire de consumul de tutun, tinerii români consumă droguri mai degrabă în mod experimental și ocazional, majoritatea celor care au răspuns studiului spunând că nu au consumat droguri în ultima lună. Cea mai mică vârstă la care tinerii încep să consume marijuana este de 12 ani, iar numărul acestora crește după 15 ani. Mai mult, 32% din fumătorii de marijuana consumă în casele prietenilor, iar 18% preferă să facă acest lucru pe stradă sau în baruri. Deși cea mai mare parte a tinerilor nu consumă droguri de niciun fel, 98% dintre aceștia susțin că au printre cunoscuți pe cineva care a consumat droguri cel puțn o dată.

Asemeni consumului de tutun, printre problemele în familie care cresc probabilitatea ca adolescenții să consume marijuana ocazional sau experimental se numără: lipsa de implicare a tatălui în creșterea tânărului ( 50% dintre fumători au un tată puțin implicat în relația cu ei, pe când 28% dintre nefumători au un tată slab implicat în relația cu ei), diferențele de opinie (43% dintre fumători au păreri contrare față de părinți față de 24% dintre nefumători care au opinii diferite față de părinți), relațiile disfuncționale dintre părinți (58% dintre fumători au părinți care se ceartă frecvent, pe când 20% din nefumători au părinți care se ceartă des) și prezența unor situații traumatice în familie (54% dintre fumători, față de doar 27% din nefumători).

PARTEA A II-A: METODOLOGIA CERCETĂRII

CAPITOLUL V: SCOPURILE CERCETĂRII. OBIECTIVELE CERCETĂRII.IPOTEZELE CERCETĂRII. EȘANTIONAREA. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE. INSTRUMENTE UTILIZATE. ANALIZA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

5.1. Scopurile cercetării:

Evidențierea factorilor de risc care determină consumul de substanțe în rândul adolescenților, modul în care familia și grupul de prieteni influențează comportamentele adictive;

Consilierea în situații de criză și stabilirea programelor de intervenție pentru ameliorarea consecințelor datorate consumului de substanțe.

5.2. Obiectivele cercetării:

Fundamentarea științifică a problemei consumului de substanțe (alcool, tutun) la adolescenți prin sistematizarea și conturarea premizelor epistemologice, teoretice și metodologice din literatura de specialitate.

Conturarea dimensiunilor teoretice ale prevenirii consumului de substanțe la adolescenți prin analiza și interpretarea conceptelor, teoriilor și modelelor teoretice din literatura de specialitate.

Analiza și evaluarea formelor de dependență ce pot apărea ca urmare a instalării unor consumuri cu risc.

Evaluarea cauzelor și a condițiilor care conduc la fenomenul fumaului juvenil.

Influența grupului asupra comportamentelor de risc ale adolescenților.

Analiza factorilor care conduc la apariția și consolidarea comportamentelor de risc în perioada adolescenței.

Proiectarea unui program educațional de prevenție și combatere a comportamentelor de risc.

5.3. Ipotezele cercetării:

Se prezumă că adolescenții care provin din familii destrămate și dezorganizate sunt foarte vulnerabili în fața comportamentelor de risc.

Dacă părinții adolescenților sunt consumatori de substanțe (alcool, tutun) atunci și copiii acestora vor dezvolta astfel de comportamente adictive.

Presupunem că nivelul socio-cultural scăzut al familiilor de proveniență conduce la un consum ridicat de substanțe.

Se presupune că presiunea grupului de prieteni îi determină pe mulți dintre adolescenți să consume substanțe.

Eșantionarea:

Eșantionul folosit va fi unul neprobabilistic de intenționalitate. Numărul de subiecți este de 30 de elevi aparținând mediului gimnazial din Centrul pentru Educație Incluzivă Făgăraș și Brădet-Săcele.

Cercetarea s-a desfășurat în trei etape în decursul anilor școlari 2013-2014;2014-2015 și 2015-2016.

În prima etapă a fost analizată și sistematizată literatura științifică referitoare la problematica abordată.

În a doua etapă s-a realizat cercetarea experimentală propriu-zisă.

În a treia etapă au fost analizate, interpretate, descrise și generalizate rezultatele obținute și formulate concluziile cercetării.

Prezentarea metodelor și tehnicilor de cercetare:

Metodele și tehnicile de cercetare folosite: teste proiective (testul arborelui, ,testul omulețului), chestionare privind consumul de substanțe.

Vom folosi pentru analiza statistică programul SPSS.

Chestionarele privitoare la consumul de substanțe (fumat, alcool, droguri) au fost alcătuite ținându-se cont de particularitățile individuale și de capacitățile intelectuale ale fiecărui elev în parte. Formularea întrebărilor a fost una simplă, pe înțelesul unor elevi cu deficiență mintală ușoară. Am utilizat scala Likert cu 5 itemi, de asemenea i-am asigurat pe elevi de confidențialitatea testelor , aceștia participând cu încredere la ancheta pe bază de chestionar.

Testul arborelui a fost elaborat de Charles Koch. Am solicitat copiilor să deseneze pe o foaie albă de hârtie un copac. Aveau nevoie doar de un creion, o masă tare și gumă de șters. Simbolostica arborelui: forma schematică a arborelui se reduce la cea a crucii. Arborele reprezintă un simbol al fecundității.

Arborele face parte din simbolurile primitive ale umanității. Este primul și ultimul dintre simbolurile Sfintei Scripturi, din care derivă întreaga lui semnificație spirituală în Creștinism.

Istoria arborelui cosmic este larg răspândită în Evul Mediu, ca variantă cea mai cunoscută a simbolizării Centrului Lumii, după părerea lui Mircea Eliade;India Vedică, China Veche, Mitologia Germană, ca și alte religii primitive cunosc, sub diferite forme acest arbore cosmic, ale cărui rădăcini plonjează spre Iad și ramurile se înalță spre Cer (în simbolistica Asiatică, cele șapte-nouă ramuri sunt cele șapte-nouă niveluri celeste, adică cele șapte cercuri planetare).

Semnificații particulare ale arborelui:

Rădăcina:

reprezintă arhetipul, imaginea primară, raportul lumină-întuneric (Bachelard);

trăsăturile de caracter cel mai puțin identificabile și personale;

fixarea imaginii magice asupra lumii, ce-și are originea în inconștient;

după Hegel, rădăcina e "lemnul absolut", ceea ce e durabil în arbore, ceea ce-l stabilizează, este simbol al sursei vieții, dar și viața subterană, invizibilă.

Trunchiul:

reprezintă separarea Eu-Altul, Eu-Lume. Baza trunchiului este simbolul tenacității, al solidității, al imobilului. Deformările trunchiului sunt rodul experienței subiective. Ele traduc: dificultăți adaptative resimțite profund; prezența unor traumatisme, boli grave, accidente.

Linia solului simbol al graniței dintre viața conștientă și cea inconștientă;

Scoarța trunchiului reprezintă elementul de protecție, zona de contact între interior și exterior, între Eu și Lume, raportul între Ființa Interioară și Comportamentul Exterior.

Florile:

Reprezintă cel mai frumos și atrăgător ornament al arborilor, dar durata lor e scurtă, cu o simbolistică foarte bogată.

Frunzele:

Reprezintă componenta arborelui cea mai plină de semnificație. După Koch aceste semnificații sunt: spirit de observație al fenomenelor externe; vivacitate, aptitudini de expresie și exteriorizare, intuiție și sete de experiențe, complacere în superficial, bun gust, manieră juvenilă, bună concentrare a atenției, simț al detaliului, gust al decorului, nevoia de apreciere, de a fi distins, dependent de succes, vanitate, mare capacitate de dăruire trup și suflet, credință naivă în fericire, imaginație reală, capacitate de a vedea lucrurile în roz, exaltare, irealitate , reverie.

Fructele:

Încheie procesul de maturație, fiind savuroase, agreabile, utile.

Coroana și în special extremitățile acesteia formează zona de contact cu mediul, de relație reciprocă interior-exterior, de asimilație, de respirație. Astfel, prin expresia grafică a coroanei vom obține informațiidespre modul de relaționare și gradul de inserție al subiectului în mediul înconjurător.

Testul omulețului:

Ca o probă proiectivă testul omulețului se bazează pe interpretările unor siluete (masculine și feminine) ce sunt desenate de către subiecți. Instructajul este simplu și poate fi redus la o singură frază: "Te rog să desenezi o persoană!"

Semnificațiile desenului:

Capul, gura, ochii, urechile:

Este sediul imaginii de sine, al Eului, iar ochii, urechile înregistrează informațiile despre lumea exterioară.

Servește la exprimarea agresivității, prieteniei, emoțiilor, manifestărilor de frustrare, aspirații intelectuale, se pune în evidență strălucirea prin detaliere facială iar disprețul, agresivitatea este redată prin ochi întunecoși.

Hipersensibilitatea și suspiciunea se redau prin detalierea urechilor.

Mâinile, brațele, umerii și pieptul reprezintă unitatea funcțională executorie. Se apreciază mărimea, forma, puterea, extinderea spre exterior, agresivitatea și semnele conflictuale.

Trunchiul: prezintă semnificația unor caracteristici de putere similare zonei anterioare.

Picioarele și labele picioarelor: semnifică autonomia (picioarele lungi), automișcarea, autodirecția și echilibrul. O fugură echilibrată (sau simetrică) arată stabilitatea emoțională, una care se clatină (sau asimetrică) denotă instabilitate.