Fenomenul administrativ [600415]

1 Capitolul I
Fenomenul administrativ

Sectiunea 1 . Dreptul administrativ

Subsectiunea 1.1 Definitie. Obiect

Definirea dreptului administrativ
Dreptul administrativ se poate defini ca fiind totalitatea acelor n orme
juridice care reglementează raporturil e sociale ce for mează obiectul administr ației
publice, activitate ce este îndeplinită conform normelor juridice de organele
administraț iei publice 1. Rezultă deci , că dreptul administrativ cuprinde două
categorii sau două elemente . Primul element constă î n aceea că dreptul administrativ
este constituit dintr -o totalitate de norme juridice. Acest prim element constituie un
sistem de norme proprii administrației publice făcâ nd parte din categoria normelor
de drept public.
Al doilea element al definiț iei dre ptului administrativ constă în aceea
că normele juridice care constituie dreptul administrativ sunt numai acelea care

1 Alexandru Negoiță, Drept administrativ și știința administrației, Editura Atlas Lex, București, 1993, p. 14 -29.

2 reglementează o anumită categorie de raporturi sociale, respectiv acele raporturi care
formează obiectul administrației publice realizată conform nor melor juridice de
autoritățile administraț iei publice 1.
În opinia Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, dreptul administrativ
reprezintă ,, ramura dreptului public care reglementează raporturile din sfera
administrației publice active, raporturile acesteia cu celelalte autorități publice, cu
particularii, cele care privesc organizarea și funcționarea ei, precum și pe cele de
natură conflictuală, dintre administrație, pe de o parte, și cei vătămați în drepturile
sau interesele lor legitime, pe de alt ă parte ”2.
Obiectul dreptului administrativ
În general, obiect ul dreptului administrativ se aseamănă cu cel al
administrației publice, dar nu se confundă cu el. Administrația publică constă în
organizarea executării în concret a legilor și celorlalte acte ale autorităților de stat
bazate pe lege. În principiu această activitate este îndeplinită aproape în întregime de
autoritățile administrației p ublice. Cu toate acestea și cele lalte categorii de aut orități
ale statului, respectiv autoritățile judecătoreșt i care realizează fiecare formă
deosebită a puterii de stat, pot îndeplini o activitate administrativă dar numai în
măsura realizării activității lor specifice. Chiar autoritățile legislative ( Senat și
Camera Deputaților) pot îndeplini forme ale activităț ii administrative, cum ar fi spre
exemplu comisiile de anchetă ale Parlamentului sau activitatea președinților de
instanțe cu privire la funcționarea instanțelor de judecată în special în ceea ce
privește atribuțiile lor de supraveghere a organelor admini strative de pe lângă
instanța respectivă.

1 Iulian M. Nedelcu, Drept administrativ și elemente de știința administr ației, Editura Universul Juridic , București
2009, p. 128.
2 Verginia VEDINAȘ, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, București 2012, p. 41.

3 În consecință, nu există o suprapunere perfectă între activitatea
administrativă a statului și activitatea desfășurată de autoritățile administrative,
deoarece prima are o sferă mult mai largă.
Dreptul administrati v reglementează unele raporturi sociale care ar
putea face obiectul și altor forme de activitate a statului cum ar fi de exemplu
soluționarea actelor administrative jurisdicționale care prin procedural or pot face și
obiectul activității justiției 1.
Se po ate spune deci, că raporturile sociale care formează obiectul
dreptului administrativ sunt acele raporturi care constituie obiectul administrației
publice înfăptuită potrivit normelor juridice de către autoritățile administrației
publice 2.

Subsectiunea 1 .2 Normele de drept administrativ
Norma de drept administrativ este ,,regula de conduită general –
obligatorie al că rei scop este acela de a organiza executarea ș i de a executa concret
legile, de a asigura ordinea publica și de a satisface nevoile de interes general , regulă
care poate fi adusă la îndeplinire, la nevoie, prin constrângere’’ 3.
În ceea ce privește o clasificare a normelor de drept administrativ,
avem4:
-norme de drept material și norme de drept procedural, în funcție de
obiectul de reglementar e;

1 Iulian M. Nedelcu, Drept administrativ și elemente de știința administrației, Editura Universul Juridic , București
2009, p. 127.
2 Iulian M. Nedelcu, Drept administrativ și elemente de știința administrației, Editura Universul Juridic , București
2009, p. 128.
3 Ioan Alexandru, Mihaela Carăușan, Sorin Bucur, op. cit., p. 83.
4 Verginia VEDINAȘ, Drept admi nistrativ, Editura Universul Juridic, București 2012, p. 74.

4 – norme imperative și norme permi sive, din punct de vedere al
caracterului normelor;
– norme cuprinse în Constituție, în legi organice și ordinare ș.m.d, din
punct de vedere al izvoarelor de drept care le consacră.
Normele juridice de d rept administrati v reglementeaz ă, în scopul de a
ordona ș i de a organiza raporturile sociale c are constituie obiectul activității
administrative a statului și a colectivităților locale, cu excepț ia rap orturilor sociale
care se nasc î n procesul realizării activităț ii financ iare 1.
În ceea ce privește sancțiunea normei de drept administrativ , ea
reprezintă consecințele, respectiv urmările care intervin în situația nerespectării
dispoziției normei juridice. De specificat faptul că aceste măsuri care se iau
împotriva celui care nu a respectat norma, nu presupun întotdeauna intervenția forței
de constrângere statală.
Exemple de sancțiuni privind obietul la care face referire2:
a) sancțiuni cu privire la acte juridice (anulări, suspendări);
b) sancțiuni cu privire la personae, insituții ( amendă, avertisment);
c) sancțiuni cu privire la bunuri (demolarea unei construcții ilegale);
d) sancțiuni mixte ( destituirea și anularea actului emis de un organ
public).
Exemple de sancțiuni privind temeiul obiectiv:
a) sancțiuni administrativ -disciplinare;
b) sancțiuni administrativ -contravenționale;

1 Alexandru Negoiță, Drept administrativ și știința administrației, Editura Atlas Lex, București 1993.
2 Verginia VEDINAȘ, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, București 2012, p. 73.

5 c) sancțiuni administrativ -patrimoniale.

Subsectiunea 1.3 Raportul de drept administrativ
Raporturile de drept administrativ sunt relații sociale care se
formează, în principal, în legătură cu organizarea și exercitar ea competenței de către
alcătuirile sociale care formează administraț ia publică, relaț ii soc iale care sunt
supuse reglementă rii prin norme de drept administrativ 1.
În funcție de subiectele care participă la raportul de drept
administrativ pot fi identifi cate mai multe tipuri d e astfel de raporturi, pentru că un
raport de drept administrativ se poate stabili î ntre:
a) două entități din administrația publică ;
b) o entitate din administrația publică și o altă antitate publică( cu
observația că raporturile dintre P arlament și administraț ia publică sunt, de regulă,
raporturi de drept constituț ional) 2;
c) o entitate din administrația publică și un organism
neguvernamental;
d) o entitate din administrația publică și o persoană fizică 3.
Definițiile care sunt formulate în l iteratura juridică din România, deși
diferite ca formă, în fond nu pot exprima decât aceeași părere, anume că într -un
raport de drept administrativ cel puțin unul din subiecți este o autoritate, o instituție

1 Alexandru Negoiță, Drept administrativ, Editura Sylvi, București, 1996, p. 40.
2 Ioan Alexandru, Alexandru Negoiță, Ioan Santai, Dumitru Brezoianu, Ioan Vida, Stelian Ivan, Ioan Popescu
Slăniceanu, Drept administrativ, Editura Omnia, Brașov, 1999, p. 55.
3 Iulian M. Nedelcu, Drept administrativ și elemente de știința administrației, Editura Universul Juridic , București
2009, p. 135.

6 sau un serviciu public, sau un serviciu de inter es public. De asemenea, raporturile
de drept administrativ sunt relații sociale ce se formează în legătură cu organizarea și
exercitarea competenței organelor administrației publice, relații sociale ce sunt
supuse reglementării normelor dreptului administ rativ”1. Mai recent aceste raporturi
au fost definite ca fiind „tocmai relațiile sociale care au fost reglementate, direct sau
indirect, adică prin intervenția unor fapte juridice, de către normele dreptului
administrativ”2.
Sectiunea 2. Stiinta administra tiei
Subsectiunea 2.1 Definitie. Obiect
Definirea științei administrației
Literatura de specialitate reținea că „știința administrației cercetează
fenomenul administrat iv în întreaga să complexitate”3 , este o știință nejuridică, de
sinteză, autonomă, cu o biect și principii, metode specifice de cercetare recunoscută
la nivel științific internațional”, concluzionează profesorul Antonie Iorgovan, încă
din anul 1980 .
Susținem 4 ideea de știință a administrației, ca știință de sinteză ce
reunește și utilizează creator bogăția de idei din totalitatea „științelor
administrative”, înțelegând prin acest termen științe ca: filozofia administrației,
sociologia administrației,psihologia administrației, tehnica administrației, politica
administrației, istoria administra ției etc., cu precizarea că toate aceste științe sunt
nejuridice. Deci, știința administrației o înțelegem ca pe o știință socială nejuridică,

1 Alexandru NEGOIȚĂ, Drept administrativ și știința administrației , Ed. Atlas Lex SRL, București, 1993, pag. 34, 35.
2 Anton ie Iorgovan, op.cit ., pag. 149.
3 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ed. a II -a, Curs, Ed. All Beck, 2001, p. 237 – 241.
4 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 242. În literatura de specialitate știința administrației a fost caracterizată de unii autori
ca fiind știință interdisciplinară, iar de alții ca fiind știință multi sau pluridisciplinară.

7 de sinteză, care valorifică bogăția, personalul component, principiile de organizare și
funcționare, funcția admi nistrativă, ca și aspectele tehnice privitoare la funcționarea
administrației.
Tocmai de aceea, unii autori din doctrina definesc stiința
administrației ca fiind ”stiința care cercetează activitatea si structura autoritaților
administrative in vederea perf ecționarii lor continue, in funcție de valorile politice si
cerințele socio -economice, in scopul realizării eficiente a sarcinilor sale si a nevoilor
si intereselor generale ale cetățeanului ” 1.
Obiectul științei administrației
Într-adevăr, în cursurile t radiționale de drept administrativ, relația
administraț ie de stat -drept se reducea la cercetarea problematicii dreptului
administrativ , de regulă, spunându -se că obiectul administrației publice, în sensul de
sferă de relaț ii sociale, coincide cu obiectul d reptului administrativ 2.
În literatura franceză de la sfârșitul secolului XX, sunt cunoscute
studii ale unor autori consacrați în drept administrativ care recunosc necesitatea
delimitării celor două științe: drept administrativ și știința administrației, tocmai
luând în considerare obiectul acestora de studiu 3.
În lucrarea „Traite des sciences administrative” din 1966, autorii
Pierre Bandet și Lucien Mehl definesc ca obiect al șiinței administrației „Faptul
administrativ”.

1 C. Manda, op.cit., pag.23.
2 La noi, în literatura juridică postbelică, acest punct de vedere a fost susținut îndeosebi de Prof. R. Ionescu, op. c it. p.
23-24.
3 Charels Debbasch, op. cit., p. 7 și urm.

8 Subsectiunea 2.2 Reglementarea juridica in administratie
Admini trația publică, luată ca fenomen (fapt) social, implicit ca
specie a activității publice, se află, ca orice complex de relații sociale, sub incidența
unor norme juridice. Ansamblul normelor juridice care reglementează relaț iile
sociale ce formează obiectul administrației publice reprezintă dreptul aplicabil
administrației publice1.
Este nesemnificativ să spunem că administrația este supusă unei
reglementări juridice – remarcă un autor contemporan – deoarece greu poate fi altfe l. ,,
Din moment ce există instituții administrative diferențiate – ceea ce este probabil
inerent naturii însăși a statului – este de neconceput ca ele să nu comporte un
minimum de reglementare juridică, atât pentru a defini structurile, cât și pentru a
stabili principiile și modalitățile subordonărilor față de puterea politică: o
administrație nonjuridică ar fi un nonsens ’’.2
O regulă elementară de cunoaștere a naturii umane ne îndeamnă să
credem că o formă organizatorică pentru realizarea unei anumite com enzi chiar și
numai în ceea ce privește aprovizionarea grupului uman a existat. Această minimă
formă de organizare, de realizare a comenzii sociale era necesară pentru coeziunea
grupurilor sociale 3.

Capitolul II
Sectiunea 1 Evolutia stiintei administrati ei

1 Antonie Iorgovan, Tratat de drept adiministrativ, vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, p. 93.
2 J.M. Auby, Le milieu juridique, în Traite de science administrative, op. cit., p. 177.
3 Ion Corbeanu, Știința administrației , pag. 25 și urm.

9 Subsectiunea 1.1 Originea si evolutia stiintei administratiei

Așa cum se arată și în literatura de specialitate 1, în literatura juridică
românească, asemeni celor petrecute în întreaga Europă de Est după cel de -al doilea
război mondial și până la 1989 , discuțiile cu privire la noțiunea de administrație de
stat au fost concentrate pe următoarele direcții principale:
a) corelația dintre formele fundamentale de realizare a puterii de stat
și categoriile de organe de stat;
b) calificarea activității econo mice (implicit a structurilor care o
realizează) în raport cu activitatea administrativă;
c) raportul dintre caracterul de activitate juridică al administrației de
stat și caracterul acesteia de activitate politică;
d) obiectul de cercetare al dreptului administrativ, respectiv al
științ eiadministrației.
Termenul administrație, într -o opinie, era definit prin 2 „totalitatea
organelor administrative ale unui stat” sau „secție a unei instituții însărcinată cu
administrarea acelei instituții”. Deși definiția este cuprinsă într -un dicționar apărut în
Editura Academiei, sintagma „administrație publică” nu este definită (deși literatura
juridică din perioada interbelică și cea din perioada de după cel de -al doilea război
mondial a tratat pe larg semnificațiile a cestei noțiuni), ci singura noțiune căreia i se

1 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol. I, Ed. Nemira, București, p. 7.
2 Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R., 1975, p. 12.

10 încearcă o definire este aceea de „administrație de stat”. Prin acest concept,
dicționarul recomanda cititorilor să înțeleagă o „formă de activitate (executivă sau de
dispoziție) a statului pentru realizarea funcțiilor sale” sau „totalitatea organelor de
stat prin care se desfășoară această activitate” 1.
Henri Fayol , inginer, creatorul termenului de doctrină administrativă,
a considerat că știința administrației este știința conducerii întreprinderilor, unde prin
a administra se înțelegea a prevedea , în sensul de a aprecia evoluțiile viitoare și a
elabora programe de acțiune, a organiza , adică a constitui structura materială și
socială a întreprinderii, a comanda și a controla , în sensul de a veghea să fie
respectate ordinele date și regulamentele stabilite 2. Această concepție izvora din
optica lui Henri Fayol care considera că în orice întreprindere au loc șase categorii
de operațiuni:
– operațiuni tehnice (producție, fabricație, transformare);
– operațiuni comerciale (cumpărări, vânzări, schimburi);
– operațiuni financiare (căutarea și girarea capitalurilor);
– operațiuni de securitate (protecția oamenilor și a persoanelor);
– operațiuni de contabilitate (inventar, bilanț, statistică);
– operațiuni administra tive (prevedere, organizare, comandament,
coordonare și control) 3.

1 Idem .
2 V.F. Blanccpain, Les cahiers inedits de Fayol, Bull. I.I.A.P. 1974, nr. 28, p. 16 și urm., nr. 29, p. 101 și urm.
3 Antonie Iorgovan, op. cit ., p. 163.

11 În S.U.A .1, știința administrației, întâlnită sub denumirea „Public
administration”, s-a impus încă de la începutul secolului al XX -lea, ca disciplină
didactică, trecând prin diverse etape de evoluție, etape caracterizate de diverse
curente de gândire .
Fondatorul acestei științe în Statele Unite ale Americii este
considerat profesorul Woodrow Wilson, care a publicat în 1887 „The Study of
Administration” .
În România, știința administrației s -a dezvoltat paralel și în strânsă
legătură cu dreptul administrativ. Profesorul Constantin C. Dissescu, profesor de
drept public, este primul autor român care se referă la obiectul științei administrației
și la delimitarea acesteia față de știința dreptul ui administrative 2.

Subsectiunea 1. 2 Știința administrației în perioada interbelică

În perioada interbelică se poate vorbi despre o Școală românească de
știința administrației, al cărei conducător era profesorul Paul Negul escu, care în
Tratatul de drep t administrative 3 din 1906 face primele considerații cu privire la
știința administrației, arătând că aceasta se ocupă cu organizarea diferitelor autorități

1 Antonie Iorgovan, op. cit ., p. 176 -182.
2 Constantin G. Dissescu, Curs de drept public român , vol. III, Dreptul administr ativ, București,
1981, p. 822 și urm.
„Știința administrației stabilește principiile raționalizării administrației de stat; ea are caracter
dinamic, fiind în permanentă evoluție și căutând soluții noi pentru viitor, precum și un caracter larg, cercetând
diferite domenii de activitate sociale, pe când dreptul administrativ formeză numai o parte a științei
administrației”.
3 Paul Negulescu, Tratat de drept administrative , vol. I, ed. a II -a, București, 1906.

12 administrative, cu atribuțiile și modul lor de funcționare, cu ierarhia în cadr ul
acestora, în tim p ce dreptul administrativ reprezintă totalitatea regulilor ce
„guvernează drepturile și datoriile reciproce ale administrației și ale administraților”
1.
Profeso rul Paul Negulecu, la fel ca toți autorii româ ni de drept public
din perioada interbelică , a aceeptat divizarea d reptului în public ș i privat 2, precizând
că ,, dreptul administrativ se ocupă de activitatea unei puteri a statului. Or , statul este
o colectivitate așezată pe un anumi t teritoriu, organizat sub formă de guvernanți și
guvernaț i” 3.

Subesctiunea 1. 3 Știința administrației în perioada 1944 -1989

La o analiză sintetică și profundă privind evoluția științei
administrației, profesorul Antonie Iorgovan 4 a apreciat că aceasta cuprinde patru
mari etape:
– prima etapă, cuprinsă între anii 1944 -1948, este consacrată, cu
prioritate, continuării cercetărilor sub conducerea Institutului de Științe
Administrative, prin eforturile căruia, se publică și multe lucrări, studii, privind
aplicarea științei administrației la realitățile practice din țara n oastră;

1 Idem , p. 36.
2 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Edi ția 4, Editura All Beck, București 2005, p. 43.
3 Paul Negulescu, op cit, p. 38 .
4 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol. I, Ed. Nemira, București, 1996, p. 215 -235.

13 – a doua etapă, este aceea în care cercetările capătă tot mai pronunțat
character juridic, fiind marcată chiar de înființarea, în anul 1954, a Institutului de
Cercetări Juridice;
– etapa a treia este cuprinsă între anii 1968 -1989 și se caracterizea ză
printr -o revigorare a activității de cercetare și aprofundare a fenomenului
administrativ din perspectiva științei administrației;
– a patra etapă, cuprinde evoluția de după anul 1990.
La 30 iunie 1925, Paul Negulescu înființează, ,, fără niciun sprijin
official sa u subvenț ie din partea statului” 1 , Institutul de Științe Administrative al
Româ niei, al că rui coordo nator a fost până la sfârșitul vieții (1946), deș i formal, a
deținut doar funcț ia de ,, Secretar general” 2.
Prin anul 1948, Institutul de Știin țe Administrative își încetează
activitatea( este vorba de încetarea în fapt a activității, deoarece actul normative de
desființare expresă a Institutului a fost adoptat în 1950), efect al orientărilor
ideologice din acei ani, orientări care au avut consec ințe negative în foarte multe
sfere ale cercetării științifice, ale culturii în general. Este suficient să reamintim că
operele unor oameni de mare forță spirituală, adevărați clasici, au fost interzise( ca
să ne referim numai la literatură, amintim pe O. Goga, T. Arghezi și L. Blaga), iar
reforma învățământului din 1948 a lăsat fără catedre universitare o serie de mari
oameni de știință și de cultură, alții au fost înlăturați fizic, cum a fost cazul Prof.
George Alexianu, iar alții închiși in beciuri, lagă re sau pușcării. Toate acestea au

1 Paul NEGULESCU , Răspuns la sărbătorirea sa pent ru 35 de ani de activitate profesională, în R.D.P., NR. 3 -4/1935,
P. 404.
2 Conform Legii nr. 21/1924, constituirea Institutului a fost autentificată de Tribunalul Ilfov, Secția notariat(nr.
17185) , și acesta autorizat să funcționeze prin Decizia nr. 36/19 25 a secției I civilo -corecțională a aceluiași tribunal,
publicată în M. Of. din 21 ianuarie 1926, p. 762. Institutul a fost recunoscut ,, stabiliment de uitilitate publică” printr -o
lege expresă , publicată în M. Of. din 28 martie 1928.

14 avut un efect catastrofal asupra Institutului de Științe Administrative, ducând nu
numai la desființarea în fapt, apoi în drept a acestuia, dar, și mai grav, la distrugerea
imensei sale biblioteci, una din cele mai valoroa se din lume 1.

Subsectiunea 1. 4 Știința administrației, după anul 1990

Una dintre primele măsuri privind învățământul din România după
Decembrie 1989 a fo st desființarea faimoasei Academii ,, Ș tefan Gheorghiu’’ , care
ținea direct de conducerea superioară a fostului PCR. În felul acesta , s-a deschis
posibilitatea regândirii învățământului din sfera științelor sociale, între care și
invățămâ ntul administrativ , dincolo de ideologii ș i programe ale vreunui partid
politic. Primul pas se face prin H.G. nr . 183/ 1991 privind organizarea Ș colii
Naționale de Studii Politice și Administrative 2, ca instituție de învățătmâ nt
postun iversitar de 2 ani. Este de menționat că î n perioada 1990 -1991 se
reorgan izează, sub forma de învățământ universitar, și fosta școală de pr egătire a
ofițerilor de interne , apărâ nd Academia de Politie ,,Alexandru Ioan Cuza’’ ; ulterior a
fost înființat ș i un institut academic pentru viitori i ofițeri din serviciile de informaț ii
ale statului 3.
Tot în această perioadă, la o serie de facultăți di n învățământul de
stat, mai ales nou înființate, s -a reintrodus vechea specializare ,, Drept economic
administrativ’’ în cadrul profilului juridic, între acestea și la Facultatea de Științe

1 Antonie IORGOVAN , Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, p. 223.
2 M. Of., nr. 75 din aprilie 1991.
3 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, p. 225.

15 Juridice de la Sibiu. Adoptarea legilor privind exercitarea profes iei de avocat 1,
respectiv de notar public 2, grație unor decizii ale Curții Constituționale 3, a pus
capăt disputei bolnăvicioase cu privire la statutul absolvenților specializării în
administrația publică din cadrul profilului juridic, acestora stabilind u-li-se aceleași
drepturi ca la ceilalți absolvenți din cadrul profilului juridic. Se poate spune că cele
două acte normative, așa cum au fost acceptate ca fiind constituționale prin deciziile
Curții mai sus citate, au reprezentat un moment de clarificare nu numai legislativă și
jurisprudențială, dar și teoretico -conceptuală4.
Prin H.G. nr. 542/1995 5 se reorganizează Școala Națională de Studii
Politice și Administrative, care absoarbe Institutul Român de Management – din
subordinea Ministerului Muncii și Pr otecției Sociale – și centrul de perfecționare a
funcționarilor din administrația publică locală, din ubordinea Departamentului
pentru Administrație Publică Locală, integrându -se în sfera cursurilor
postuniversitare , la care s -au mai adăugat cursurile univ ersitare de lungă și de scurtă
durată. Astfel, se înființează Facultatea de Științe Politice și Facultatea de
Administrație Publică (cu durata de 4 ani), precum și un număr de cinci Colegii de
Administrație Publica (cu durata de 3 ani), în București, Iași, Cluj-Napoca, Sibiu,
Craiova 6.
Această hotărâre de Guvern, care simbolizează triumful spiritului
științific asupra dogmatismului, asupra mentalității de tipul vechiului activist cu

1 Legea pentru or ganizarea și exercitarea profesiei de avocat, Legea nr. 51/ 1995, a fost publicată în M. Of., nr. 116 din
9 iunie 1995 și republicată în M. Of., nr. 113 din 6 martie 2001.
2 Legea notarilor publici și a activității notariale, Legea nr. 36/ 1995 a fost publ icată în M. Of., P. I, nr. 92 din 16 mai
1995.
3 Este vorba de Decizia nr. 44/ 1995, cu privire la constituționalitatea art. 16 lit. b) și g) din Legea notarilor publici și a
activității notariale (publicată în M. Of., nr. 92/ 1995) și de Decizia nr. 45/ 1 995, cu privire la constitțonalitatea unor
prevederi din Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat ( publicată în M. Of., P. I, nr. 90/ 1995).
4 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, Bucureșt i 2005 , p. 225 .
5 Publicată în M. Of., nr. 166/1995.
6 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, p. 226.

16 probleme de cadre, nu ar fi apărut niciodată dacă ,,echipa ” ce a format Școala
Națională de Studii Politice și Administrative nu ar fi avut renumele de echipă de
elită, multe dintre aceste cadre didactice au devenit, ulterior, demnitari în funcții
cheie ( de exemplu Ion Alexandru, Mircea Pascu) 1.
O data ,,breșa” creată, a urmat ,, o avalanșă de facultăți și secții de
administrație publică în noul profil științe administrative, adevărat însă, toate sunt
supuse procedurii Legii nr. 88/1993, privind acreditarea instituțiilor de învățământ
superior și recunoașterea d iplomelor 2.
Dacă la aceste structuri din învățământul de stat le mai adăugăm și pe
cele din învățământul privat, ne formăm o imagine clară asupra schimbării de
mentalitate care s -a produs dupa Decembrie 1989. Desigur, simpla existență a
centrelor, a coleg iilor, a facultăților sau a departamentelor de studii aprofundate nu
înseamna și o mai buna adminitrașie, dar măcar sunt create premise în acest sens.
Mai ales, dacă avem în vedere că, în anul 2001, s -a înființat, în subordinea
Ministerului Administrației Publice, Institutul Național de Administrație 3.
Având în vedere implicarea autorităților locale din județul Sibiu,
problema reînființării Institutului de Științe Administrative al României s -a pus la
Simpozionul național ,, Constituționalitate și legalita te în administrația locală și
județeană” din 21 -22 octombrie 1994, organizat de Univesitatea Sibiu prin
Facultatea de Științe Juridice, împreună cu Prefectura și Consiliu județean. În
comunicatul Simpozionului s -a reținut hotărârea participanților de a se reînființa
Institutul de Științe Administrative al României, ca instituție independentă,
neguvernamentală și apolitică, sub patronajul științific al Facultăților de Drept din

1 Idem.
2 Idem.
3 Idem.

17 București și Sibiu, iar primul Consiliu Știintific să fie desemnat de către consi liile
celor două facultăți. Acest Consiliu științific provizoriu s -a constituit cam în 3
săptămâni de la Simpozion, trecând imediat la întocmirea Statutului și la declanșarea
procedurii de înregistrare legală a Institutului ca asociație, în baza Legii nr. 21/1924,
așa cum a făcut, altfel, și Paul Negulescu cu ceilalți în anul 1925 1.
Autentificarea la Notariatul de stat județean Sibiu s -a făcut prin
Încheierea nr. 19380 din 23 decembrie 1994, pe data de 3 februarie 1995 s -a obtinut
avizul Ministerului Cerce tării și Tehnologiei, iar pe data de 16 februarie 1995 s -a
pronunțat Sentința civilă nr. 1260/ 1995 a Judecătoriei Sibiu 2.
Comitetul Executiv al Institutului Internațional de Științe
Administrative, cu ocazia Congresului de la Dubai, pe baza documentelor care i -au
fost prezentate de delegația României, a hotărât ca Institutul de la Sibiu să fie
recunoscut ca secție națională a Institutului Internațional de la Bruxelles, intrând,
astfel, în circuitul official al mișcării mondiale de idei cu privire la doctr ina
administrativă, la doctrina juridică privind statul și administrația publică 3.
La Congresul Jubiliar din 27 -28 octombrie 1995 al Institutului s -a
hotărât ca la numele său tradițional să se mai adauge și ,, Paul Negulescu”, spre a
cinsti memoria primul ui fondator 4.
Din anul 1999, Institutul a adăugat publicației sale de tradiție,
Revista de Drept Public, o publicație anuală, care reunește lucrările științifice

1 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, p. 227.
2 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, p. 227.
3 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, p. 228
4 Idem.

18 prezentate în cadrul sesiunilor sale științifice. Sub titulatura Caietele Științifice,
editat e pe secțiuni 1.
În perioada 2001 -2002, în colaborare cu Univeritatea ,, Lucian
Blaga” din Sibiu, Universitatea Româno – Germană din Sibiu, Consiliul județean și
Prefectura Sibiu, Universitatea Eberhardt – Karls din Tuebingen ( Germania) și
Rennes I ( Franța ) , Institutul a realizat un proiect European, intitulat Centru de
instruire prin cicluri de scurtă durată a funcționarilor publici 2 .
Anul 2004 a marcat recunoașterea oficială a importanței activităților
științifice desfășurate în sfera administrației pu blice și a dreptului public din
România de către Institutul de Științe Administrative ,, Paul Negulescu”, în primul
deceniu al existen ței sale cu sediul la Sibiu. Astfel, prin H.G. nr. 1323/2004 se
conferă Institutului statutul de asociație de utilitate pu blică 3. Primul raport a nual al
activităților I.S.A. ,,Paul Negulescu” în virtutea statutului său consolidate a fost
publicat în Monitorul Oficial al României în anul 20054.

Sectiunea 2. Evolutia dreptului administrativ
Dreptul administrativ este o știin ță relativ nouă, formată alături de administrație în
procesul apariției societății moderne. Dreptul administrative datează de la revoluția
franceză din anul 17895.
Dreptul administrativ modern a apărut ca urmare a aplicării principiului separației
puterilo r în stat , în specia în ceea ce privește separarea autorității

1 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, P. 231
2 Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck, București 2005, P. 231
3 Publicată în M. Of ., nr. 780 din august 2004.
4 Raport al activităților din anul 2004 ale Institutului de Științe Administrative ,, Paul Negulescu” – asociație de utilitate
publică, extras publicat în M. Of., nr. 1265 din 19 aprilie 2005, p. 1 -3.
5 Jacques Chevalier, Science administrative, P.U.F ., Paris, 1994, p. 126.

19 executive(administrative) de cea judiciară. Acest principiu a apărut în Franța, prin
Legea de organizare judiciară din 16/24 august 1790 ( art. 13).
În concluzie, nașterea dreptului administrat iv este considerată odată cu apariția
statului modern și instaurarea democrației, care, dupa 1789, are la bază principii de
valoare universala, cum sunt: principiul suveranității naționale, principiul drepturilor
și libertăților fundamentale și principiul legalității1.

1 Erast Ditti Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernăuți, 1994, Tipografia Glasul Bucovinei, pp. 3 -5.

20

CAPITOLUL IV

Relatia dintre dreptul administrative și știința administrației
Sectiunea 1. Notiunea relației dintre dreptul administrati v și știința
administrației
Reinstaurarea statului de drept, afirmarea principiilor democrației și crearea
cadrului legislativ pentru materializarea acestora au determinat multe schimbări în
plan social, economic, politic, schimbări cu puternice efecte în planul psihologiei
individului și psihologiei maselor astfel încat tot mai multe concepte, noțiuni
necesită clarificări și chiar redefiniri.

21 Complexitatea fenomenului administrativ a făcut ca din secolul al XVIII -lea și
în special al XIX -lea să apară din ce în ce mai necesară structurarea unei științ e cu
obiect și metode proprii de studiu în măsură să aprofundeze acest fenomen .
Din acest motiv în majoritatea statelor cu tradiție în studiul fenomenului
administrativ se observa o abordare a acestui fenomen p rin prisma a două științe : pe
de o parte, știința dreptului administrativ ca o știință juridică chemată să facă o
abordare a fenomenului din punct de vedere al dreptului public cu aplicare în special
asupra drepturilor și obligațiilor, asupra raporturilor juridice specifice dintre
administratori și administrați și asupra răspunderii administrative a acestora, iar pe
de altă parte, știința administrației ca o stiință socială.
De remarcat este faptul că și una ș i alta, din punct de ve dere al obiectului de
studiu, își propun să examineze și să clarifice fenomenul administrativ , să
stabilească participanț ii la raporturile administrative ș i efectele acestora, principiile
care guvernează raporturile dintre guvernanți și guvernați etc.
Indiferent că din punct de v edere al succesiunii temporale sau î n funcție de
sistemul social în care ne propunem să o examinăm, știința administrației sau științ a
dreptului administrativ au fost abordate una cu prioritate față de cealaltă sau una în
lipsa alteia, ambele științe și -au manifestat î ntotdeauna utilita tea și oportunitatea î n
contextul sistemului de drept în care au aparut și au evoluat. Întrepătrunderea acestor
două științ e a condu s în anumite țări la dizolvarea uneia î n alta cu toate că au
unghiuri de a bordare a obiectul ui de studiu ș i metode, respectiv domenii distincte de
cercetare.
De altfel, cele prezentate nu exclud posibilitatea de a folosi ș i termenul de
,,științ e administrative, , dar cu un alt sens sau altă accepț iune.

22 Astfel, Jerzy Sta rosciak, arăta că termenul ,,științ e administrative’’ poate
desemna întregul grup de științe care studiază ansamblul organizării și activităț ii
organelor administrative, adică grupu l de stiințe care cuprinde î ntreaga problematică
a dreptului administrativ și teoria lui , întreaga problematică a diferitelor ramuri ale
politicii administrative, întreaga știință a administrației, precum și capitolele
corespunzatoare ale sociologiei, psihologiei…
Cu alte cuvinte, această denumire ar cuprinde cercul larg al stiințelor
privitoare la adminis trare. Acest cerc de stiințe este atât de larg, încat ar fi greu sa i
se stabilească în mod precis limitele.
Dintr -o analiză comparativă a mai multor sisteme de drept din Europa și a
celui din SUA se poate observa că raportul dintre cele două șt iințe- a administrației
și a dreptului administrativ – este un raport de complementaritate. A mbele stiințe
examinează prin metode proprii fenomenul administrativ , organe le administraț iei,
competenț a acest ora, principiile de organizare și funcționare și problemele de
eficiență a activităț ii executive. Toate aceste a conduc la concluzia că diferența dintre
cele două științe nu este dată de obiectul de studiu , care îl reperezintă administrația,
ci ,,de optica diferită a cercetării’’.
Aceste două științe nu se opun, dimpot rivă, chiar privite din perspectiva că
una este o știință juridică, iar cealaltă o știință socială, vom avea imaginea de ce ele
nu pot exista una fără cealaltă. Orice activitate examinată din punct de vedere al
condițiilor de eficiență sau de organizare și funcționare a organelor administrației,
din punct de vedere al competenței acestora nu poate fi ruptă sau independentă de
principiile de drept sau de reglementarile legale care determiă cadrul de funcț ionare.

23 Așadar, știința administrației este cea care o feră științ ei dreptului administrativ
principiile de bază ș i permite individualizarea particularităț ilor a cestei ramuri de
drept. Totodată , cercetarea strict juridicaă a activității administrative nu poate fi
realizată izolat de mediul social, economic, politic în care aceasta se desfasoară, fără
înțelegerea modului de exprimare la un moment dat. Aceste două ramuri ale științei
se completează reciproc, prin urmare sarcina fundamentală a științei administrației ,
spre deosebire de aceea a științei dreputul ui administrativ, constă în ,, a raspunde la
întrebarea de ce raporturile juridice din sfera administrativă trebuie să se prezinte
tocmai așa cum se prezintă și nu altfel, și de a indica în ce fel să fie folosite
posibilitățile pe care le creează dreptul î n vederea obținerii unor efecte economice
sau sociale optime’’.
Privit dintr -o perspective istorică, raportul dintre cele două științe ne permite a
distinge două orientă ri:
– o tendință potrivit căreia suntem în fața a două științ e cu obiect de
studiu diferi t(pe de o parte, cea care studiază raportul dintre stat și cetățean, iar pe de
altă parte știința administrației redusă doar la o simplă știință ce studiază sarcinile
administrației). Această tendință caracteriz ează perioada cuprinsă înainte de al doilea
război mondial.
– cea de a doua tendință, resimțită mai ales după al doilea război mondial
sub influența ideologică Americană, se axa în studiile sale pe problema eficienței
organizării activității executive, recunoscând coexistența celor două științe cu obi ect
și metode proprii de studiu care, așa cum preciza Charles Debbasch, ,,coexistă
rațional’’.
În România primul care a realizat o delimitare a celor două științe a fost
profesorul Constantin Dissescu. Acest autor a apreciat că ,,știința administrației

24 stabilește principiile raționalizării administrației de stat având un caracter dinamic în
permanență evoluție și căutând soluții noi pentru viitor, precum și un caracter larg
cercetând diferite domenii de activități sociale, pe câ nd dreptul administrativ
formează numai o parte a științei administraț iei’’.
Continuator al acestuia, Paul Negulescu și -a dedicat toată activitatea didactică
demonstrării trăiniciei celor două științe, necesității creării unei orientări proprii,
unitare în România și a unui învățămân t de specialitate, respectiv a unui Institut de
cercetare. Potrivit științelor politice, cu caracter practic,care tinde mai mult să
formeze administratori, pe când dreptul administrativ, studiind, normele după care se
conduce activitatea administrativă deg ajă în mod științific principiile care
guvernează raporturile dintre administrație ș i administratori.
Chiar înainte de începutul acestui secol școala românească se înscria între cele
mai progresiste curente ideologice și doctrinare ale vremii îmbogâțind te oria
cunoașterii cu ideile sale privind necesitatea recunoașterii celor două științe
interdependente cu obiect și metode proprii de cercetare, dar indisolubil legate prin
fenomenul socio -juridic analizat, respectiv fenomenul (faptul) administrativ.
Așa cum se arată în literatura de specialitate,, Știința dreptului administrativ
este, în anumite situații , ,,închisă’’ în obiectul științei administrației, iar în alte
situații știința administrației este ,,închisă’’ în obiectul dreptului administrativ. În alț i
termeni, între aceste două ramuri ale științelor sociale are loc o permanentă inversare
de roluri, ele completându -se reciproc, dar păstrându -și fiecare propria sa fizionomie
și autonomie: știința dreptului administrativ de ramură a științei juridice, ia r știința
administrației de știința socială de sinteză ce nu are, ca esență caracter juridic’’.

25 Complementaritatea dintre cele două știinte se observă și practic în necesitatea
ca specialistul în știința administrației și funcționării din administrația pub lică să
aibă o formație profesională preponederent juridică.