Fenomenologia conștiinței absurdului [609542]

1
Universitatea din București
Facultatea de Filosofie
Fenomenologia conștiinței absurdului
ca identitate a diferenței în gȃndirea lui
Emil Cioran și Eugene Ionesco
– Proiect de cercetare –
Domeniul: Filosofie
Subdomeniul: Filosofie romȃnească
Coordonator științific: Candidat: [anonimizat]. Univ. Dr. Viorel CERNICA Pavel FARCĂU
Septembrie 2019

2
1. Prezentarea temei de cercetare. Scopul cercetării
1.1Richard Rorty spunea că "f ilosofia progresează nu prin a deveni mai riguroasă, ci prin
a deveni mai imaginativă ". Despre opera lui Cioran și Ionesco s-au scris și publicat o serie de cărți
și articole, unele de factură istoric – cronologică, altele de factură istoric – ideologică, nu în ultimul
rând, de factură filosofică – tematizând concepte cheie. Personal cred că încă se mai poate construi
în jurul antifilosofiei lui Cioran și a filosofiei teatrului absurdului, a lui Ionesco. Operele celor doi
vor ființa mereu (în funcție și de contextul socio-cultural) ca surse ale deschiderii și moduri inedite
de a tematiza. Relația ființei cu sine și prin raportare la celălalt nu e una univocă, mai degrabă e
una re-flexivă, organică.
Modul de analiză și interpretare a textului cioranian și ionescian va viza o analitică
fenomenologică a dualității: ontic vs ontologic (omul în lume vs omul fără lume), lucrarea fiind
împărțită în două mari secțiuni (prefațate de o introducere – secțiunea I):
– Inautenticitatea omului în lume (modalitatea cotidiană: omul care trăiește într-o lume
prefabricată, prin sloganuri, ideologii, alienare – ca forme de manifestare a impersonalului)
– Autenticitatea omului fără lume (modalitatea ontologică: luciditatea, suferința, boala ca orizont
al deschiderii conștiinței morții, oboseala și insomnia ca analitică, ca certitudine și ca sens a lui a
fi – ca situare afectivă a ființei în orizontul atemporalității)
Conceptul de identitate a diferenței semnifica o modalitate de metamorfozare a orizontului
constiinței lucide, astfel încât, aceasta se poate manifesta (traduce) pe sine ca artă (teatru, poezie,
muzică, aforisme, literatură, filosofare). Proiectul acesta își propune o de-mascare a acestei
conștiințe absurde – o conștiință a cărei unică misiune (ratată) e uitarea lumii și a sinelui căutând
refugiu în mundan, la adăpostul impersonalului.
1.2Ceea ce urmărim în acest proiect este să arătăm că în spatele diferențelor dintre sistemul
de gandire ionescian și anti-sistemul cioranian se ascunde o asemănare de fundament în privința
viziunii sumbre și tragice asupra lumii, omului și divinității. Afinitatea aceasta ascunsă în cripticul
diferențelor externe și formale, se poate înțelege mai bine prin orizontul în care s-au născut cei doi
filosofi, prin formarea culturală și spirituală pe care au dobândit-o, fapt care i-a condus spre aceeași
perspectivă profund negativă. Lucrarea va aduce în prim plan și o serie de diferențe de optică –
vom regăsi un Cioran expansiv, excesiv, sceptic și un Ionesco sub a cărui mască teatral-butaforică,
cu înclinații profund umaniste, se ascunde într-o paralizantă și perpetuă teroare, o ființă-întru-
moarte.

3
2. Motivarea alegerii temei. Experiența personală în domeniul temei alese
2.1Motivele care stau la baza alegerii temei sunt:
– motivația teoretică: deoarece modul de analiză, interpretare, organizare a ideilor celor doi mari
ganditori, din perspectiva fenomenologică a dualității inautentic vs autentic, ar putea deschide un
context nou al interpretării
– motivația personală: deoarece stilul excesiv al lui Cioran sau absurdul-comic al teatrului lui
Ionesco pe un fond de disoluție interioară (care transpare din jurnalele sale) sunt irezistibile – în
acest caz, motivația este una de factură afectivă.
2.2Din punct de vedere al experienței personale în domeniul temei alese, cred că dețin cunoștințe
temeinice și prin faptul că am absolvit cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității din
București, specializarea Istoria filosofiei și filosofia culturii, pe de altă parte, proiectul acesta
reprezintă continuarea firească a tematicii lucrării de licentă pe care am susținut-o în anul 2004:
Conștiința ca fatalitate – despre cum nu e cu putință uitarea în filosofia lui Emil Cioran și a
tematicii lucrării de masterat, pe care am susținut-o în anul 2005: Cele două vieți ale lui Ivan Ilici
în interpretare cioraniană . (ambele teze au fost evaluate cu nota 10)
3. Metode de cercetare
Metoda comparativă – în exercițiul comparativ a temelor expuse de catre Ionesco și Cioran
Metoda analitică – ca analiză detaliată și diferențiată a conceptelor care formează
corpusul lucrării de cercetare
Metoda hermeneutică – ca tehnică de interpretare, comprehensiune și critică a conceptelor și a
interacțiunii lor, urmărind avansarea unei perspective de interpretare
proprii, cu caracter original.
Metoda fenomenologică – ca tehnică de cercetare și analiză a stucturilor existenței (ontologice),
ca metodă de a des-crie și conceptualiza relația sine-lume-sine, un
quid proprium al ființei.

4
4. Structura (revizuibilă)
I. Eternitatea pozitivă: autenticitatea în spațiul paradisiac al copilăriei
1. Rășinari și La Chapelle-Athenaise ca locuri-ale-deschiderii ființei
2. Transcendența ca luminozitate: Berenger în Cetatea luminoasă
3. Impulsul reîntoarcerii la casa maternă
II. Temporalitatea: Inautenticitatea omului în lume
1. Starea-de-aruncare: a fi e totuna cu a-fi-în-timp
2. Istoria ca proiect irațional al voinței de putere
3. Hermeneutica mutației (delirului) în conștiința colectivă
4. Comunicarea ca automatism al impersonalului
5. Scrisul ca mască a exacerbării eului
III. Eternitatea negativă: Autenticitatea omului fără lume
1. Luciditatea ca viciu al diferețierii
a) Luciditatea unui insomniac
b) Însinguratul ionescian
c) Apocatastaza: măntuirea unui sceptic (Cioran) și a unui agnostic (Ionesco)
2. Despre singurătatea în viață și despre moartea în singurătate
a) Singuratatea ca situare afectivă a ființei în mundan
b) Moartea ca ultim orizont al ființei
3. Teoretizarea sinuciderii ca modalitate de a supraviețui
4. Scrisul: formă de terapie și umanizare
5. Deconstrucția filosofiei cu ajutorul limbajului filosofic

5
Secțiunea I
Prima parte a lucrării va fi dedicată interpretării conceptului de ignoranță paradisiacă ,
caracterizată prin naivitate și iluzie. Prima etapă a conștiinței e una pre-conștientă, modelată în
deplină armonie cu universul, fiind definită de către Cioran – eternitatea pozitivă. Situarea
individului în acest spațiu e condiționată de cȃteva trăsături psihologice: ignoranță, naivitate, o
stare de sănătate a-spirituală marcată de absența conflictului interior.
Rășinari și La Chapelle–Anthenaise au constituit pentru cei doi gȃnditori locurile
ascunderii ființei în afara timpului; Ionesco, în jurnalele sale, evocă acest spațiu ca fiind unul
luminos, pur, necontaminat. Lumina poate fi asociată cu iluzia ca fapt-de-a-privi-necritic, cu visul
copilăriei, în opoziție cu “lumea-i o temniță”.
Secțiunea II
Acest capitol va aduce în prim plan situația omului inautentic care se raportează la sine ca
exterioritate, înțelegȃnd sau măcar avȃnd pretenția că înțelege lumea exterioară, a obiectelor și a
relațiilor; o analiză critică a celui care crede că ceea ce are sens și coerență în exterior poate fi
tradus și în interior, ca modalitate de raportare la sine, rămȃnȃnd în orizontul ființei-laolaltă care
este pentru el însuși încă o enigmă în acest univers obiectual – omul dezorientat caută refugiu în
religie, politică: într-o autoritate imanentă (partid politic, organizație) sau transcendentă (D-zeu),
căutȃnd, dacă nu starea de grație, măcar iluzia că nu este singur. Omul inautentic se situează în
convenabil, ceea ce este non-excepțional: în mulțime, eul se dizolvă în impersonal: istoria este
oglinda inautenticului ființării, este realitatea ontică, concretă și specifică a desfășurării
evenimentelor.
Istoria impune raporturi de forță între oameni și națiuni, în aceste condiții umanismul este
o pură absurditate – oamenii încetează să mai gȃndească în mod liber, ajung manipulați de sistem,
să debiteze sloganuri, clișee. În acest context, vom analiza limbajul ca automatism, ca mecanism
de deformare. Limbajul ca mod de exprimare a absurdului, a irealului acestei lumi, limbajul ca
truism.
Secțiunea III
Într-o lume în care aproape că este un păcat în a nu fi fericit, unii, se strecoară în afara
evenimentelor – sunt cei fără-de-lume, cei care își consumă propria dez-rădăcinare: vorbim despre
o metafizică a exilului și o absență ca mod de situare relațional-afectivă-față-de-sine-însuși.
Individul autentic este acela care manifestă o rezistență de a fi înghițit de orice formă de colectiv.

6
Omul fără lume este unul resemnat, unul care a capitulat și împăcat cu lipsa de sens și
înțelegere: lucidul cioranian și însinguratul ionescian, sunt cei-fără-de-lume, neputând fi
intrumentul altora, deoarece, fiind în afară de lume, nu se pot proiecta pe sine în afara sinelui, ci
doar dinspre-înspre-sine, într-o lucidă și futilă reflexivitate, una a-fazică .
La nivelul vieții interioare apar intermitent moduri cu caracter interogator și/sau negator
care pun ființa în relație de reflexivitate față de posibilul trecut și nevalorificat: pierderea ființei –
se naște astfel sentimentul de vinovăție, sentimentul faptului că prezentul nu e decât o himeră a
ceea-ce-ar-fi-putut-să-fie dacă conștiința ar fi fost integrată eficient-funcțional în mundan, fără să
cadă pradă ispitei transcendentului, astfel, scrisul a reprezentat o formă de terapie și de umanizare,
opendulare între imanentul ca loc al im-propriului și transcendentul ca loc al im-posibilului .
Cioran se situează într-o filosofie a refuzului instinctiv al certitudinii. Trebuie să ne
raportăm la lume afectiv, nu cognitiv, o relație autentică cu lumea trebuie construită în interiorul
lumii, nu de pe marginea ei, teoretizând-o, reducând-o la legi și principii de funcționalitate. Aici
Cioran susține perspectivismul lui Nietzsche: totul este interpretare, adevărul și aparența sunt doar
perspective , moduri de a privi și a te situa în lume.
Ca o concluzie, trebuie să ne situăm în orizontul filosofiei doar ca modalitate de a o depăși. Filosof
e doar acela care face acest ultim pas.
Bibliografie Eugene Ionesco
1. Eugene Ionesco – Teatru I, Ed. Humanitas, București, 2003
2. Eugene Ionesco – Teatru II, Ed. Humanitas, București, 2003
3. Eugene Ionesco – Teatru III, Ed. Humanitas, București, 2003
4. Eugene Ionesco – Teatru V, Ed. Humanitas, București, 2004
5. Eugene Ionesco – Teatru VI, Ed. Humanitas, București, 2005
6. Eugene Ionesco – Teatru VII, Ed. Humanitas, București, 2005
7. Eugene Ionesco – Teatru VIII, Ed. Humanitas, București, 2006
8. Eugene Ionesco – Teatru IX, Ed. Humanitas, București, 2008
9. Eugene Ionesco – Teatru X, Ed. Humanitas, București, 2007
10. Eugene Ionesco – Teatru XI, Ed. Humanitas, București, 2010
11. Eugene Ionesco – Note și contranote, Ed. Humanitas, București, 1992
12. Eugene Ionesco – Între viață și vis (convorbiri cu Claude Bonnefoy), Ed. Humanitas, București,
1999

7
13. Eugene Ionesco – A rupe tăcerea (convorbiri cu Andre Coutin), Ed. Humanitas, București, 2008
14. Eugene Ionesco – Antidoturi, Ed. Humanitas, București, 2003
15. Eugene Ionesco – Însinguratul, Ed. Albatros, București, 1990
16. Eugene Ionesco – Jurnal în fărâme, Ed. Humanitas, București, 2010
17. Eugene Ionesco – Prezent trecut, trecut prezent, Ed. Humanitas, București, 2003
18. Eugene Ionesco – Căutarea intermitentă, Ed. Humanitas, București, 2004
Bibliografie Emil Cioran
1. Emil Cioran – Pe culmile disperării, Ed. Humanitas, București, 1990
2. Emil Cioran – Cartea amăgirilor, Ed. Humanitas, București, 1991
3. Emil Cioran – Schimbarea la față a României, Ed. Humanitas, București,1998
4. Emil Cioran – Lacrimi și sfinți, Ed. Humanitas, București, 1998
5. Emil Cioran – Amurgul gîndurilor, Ed. Humanitas, București, 1998
6. Emil Cioran – Îndreptar pătimaș, Ed. Humanitas, București, 1991
7. Emil Cioran – Tratat de descompunere, Ed. Humanitas, București, 1996
8. Emil Cioran – Istorie și utopie, Ed. Humanitas, București, 1997
9. Emil Cioran – Căderea în timp, Ed. Humanitas, București, 1996
10. Emil Cioran – Demiurgul cel rău, Ed. Humanitas, București, 1995
11. Emil Cioran – Despre neajunsul de a te fi născut, Ed. Humanitas, București, 1998
12. Emil Cioran – Mărturisiri și anateme, Ed. Humanitas, București, 1994
13. Emil Cioran – Silogismele amărăciunii, Ed. Humanitas, București, 2002
14. Emil Cioran – Singurătate și destin, Ed. Humanitas, București, 1991
15. Emil Cioran – Ispita de a exista, Ed. Humanitas, București, 1997
16. Emil Cioran – Sfîrtecare, Ed. Humanitas, București, 1998
17. Emil Cioran – Caietul de la Talamanca, Ed. Humanitas, București, 2000
18. Emil Cioran – Caiete I, Ed. Humanitas, București, 1999
19. Emil Cioran – Caiete II, Ed. Humanitas, București, 1999
20. Emil Cioran – Caiete III, Ed. Humanitas, București, 2001
21. Emil Cioran – 12 scrisori de pe culmile disperării, Revista Apostrof, Cluj-Napoca, 12/1995
22. Emil Cioran – Scrisori către cei de acasă, Ed. Humanitas, București, 2004

8
Bibliografie secundară
1. Viorel Cernica – Filosofie românească interbelică, Ed. Institutul European, Iași, 2006
2. Viorel Cernica – Despre două sensuri originare ale gândirii cioraniene (Analele Universității
București, Filosofie, volumul I, 2011)
3. Marta Petreu – Ionesco în țara tatălui, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj Napoca, 2001
4. Ion Vartic – Cioran naiv și sentimental, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj Napoca, 2002
5. Ion M. Tomuș – Pitoresc și absurd în dramaturgia lui Eugene Ionesco, Ed. Casa Cărții de Știință,
Cluj Napoca, 2011
6. Nicolae Turcan – Cioran sau excesul ca filosofie, Ed. Limes, Cluj Napoca, 2008
7. Eugen Simion – Tânărul Eugen Ionescu, Ed. Univers enciclopedic gold, București, 2012
8. Marta Petreu – Despre bolile filosofilor. Cioran, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj Napoca, 2008
9. Marian Diaconu – Pro și Contra (Emil Cioran, între idolatrie și pamflet), Ed. Humanitas, București,
1998.
10. Willian Kluback / Michael Finkental – Ispitele lui Emil Cioran, Ed. Universul Științific și
Enciclopedic, București, 1999.
11. Fernando Savater – Eseu despre Cioran, Ed. Humanitas, București, 1998.
12. Convorbiri cu Cioran, Ed. Humanitas, București, 2004