Fenomene Naturale de Risc Si Hazard de pe Teritoriul Judetului Suceava

BIBLIOGRAFIE

Apăvăloaie M., Pârvulescu I., Apostol L., (1997) – Caracteristici ale cantităților de precipitații atmosferice în 24 de ore, din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], Lucr. Sem. Geogr „[NUME_REDACTAT]", nr.13-14, Universitatea „[NUME_REDACTAT] Cuza”, Iași.

Apostol L., Sfâcă L. (2004) – Considerații asupra ploilor torențiale din [NUME_REDACTAT] în perioada 1992-2002, Lucr. [NUME_REDACTAT]. „[NUME_REDACTAT]” nr.23-24, Universitatea „[NUME_REDACTAT] Cuza”, [NUME_REDACTAT] Iuliana (2006) – Risc și vulnerabilitate. Metode de evaluare aplicate în geomorfologie, [NUME_REDACTAT], București.

Băcăuanu V., Chiriac D., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. (1980) – [NUME_REDACTAT] – natură, om, economie", [NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, [NUME_REDACTAT] D. (1992) – [NUME_REDACTAT] in Romania, Rev. Roum. de Geogr. t.36.

Bălteanu D., [NUME_REDACTAT] (2001) – Hazarde naturale și antropice, [NUME_REDACTAT], București.

Bălteanu D. (2004) – Hazarde naturale și dezvoltarea durabilă, Revista geografică, Institutul de Geografie, X, 3-6.

[NUME_REDACTAT]. (1972) – Probabilitatea producerii cantităților maxime de precipitații în 24 de ore pe teritoriul României, [NUME_REDACTAT], București.

Buckle P., (1998) – [NUME_REDACTAT] and Vulnerability in the Context of [NUME_REDACTAT], in Disaster mangement [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] University, Qeensland.

Boboc, M. (2003) – Influențe antropice în evoluția alunecărilor de teren din municipiul Suceava, [NUME_REDACTAT]. „Ștefan cel Mare", secț. Geografie, an X, Suceava.

[NUME_REDACTAT] și Niculescu E. (1999) – Riscurile climatice în România, Institutul de Geografie, București.

Brânduș C., Grozavu A. (2001) – Natural hazard and risk in [NUME_REDACTAT], Revista de Geomorfologie, Asociația geomorfologilor din România, 3.

Brânduș C. și colab. (2002) – Factorii specifici și dinamica proceselor în masă de pe versantul drept al Sucevei – sectorul dintre pâraiele Șcheia și Cetății, [NUME_REDACTAT] "Ștefan cel Mare”, [NUME_REDACTAT], Suceava.

Brânduș C., Budui V., Cristea I., Mihăilă D., Oprea D. (2006) – Harta cu riscurile și hazardele naturale a județului Suceava, Universitatea „[NUME_REDACTAT] Mare„ Catedra de Geografie, Suceava (contract, beneficiar [NUME_REDACTAT] Suceava).

Brânduș C., Iațu C. (2010) – [NUME_REDACTAT], (în curs de apariție), Edit. Acad., București.

Brânduș, C., Grozavu, A. (1998) – Les facteurs decissifs dans la manifestation des processus geomorphologiques actuels dans le Plateau de la Moldavie, în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-geomorfologie, tom VIII-A, Oradea.

Ciulache S., Ionac M. (1995).- Fenomene atmosferice de risc și catastrofe climatice, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] P., Bănărescu P., Antonescu C., Călinescu R., Botoșeneanu L., Deca V., Dănilă N., [NUME_REDACTAT]., Plesa C. Tălpenu M. (1969) – [NUME_REDACTAT], Edit. Științif., București.

Cristea I.A. (2003) – Alunecările de teren – important factor de risc geomorfologic pe versantul drept al Sucevei, în intravilanul municipiului. Lucrare de licență.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (2005) – Studiu comparativ al contextului meteorologic în care s-au produs inundațiile din anii 1970 și 2005, Sesiunea anuală de [NUME_REDACTAT], CD Culegere de lucrări, 28-30 septembrie, București.

Drugescu C. (1994) [NUME_REDACTAT], Editura ALL București.

Filip T., Nicorovici V. (1971) – Diluviul sau apele lui Saturn, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] S. (2003) – Ghid practic pentru pregătirea populației în vederea protecției antiseismic, [NUME_REDACTAT] Dana și Surdeanu V. (2007) Noțiuni fundamentale în studiul hazardelor naturale, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

Grădinaru V. (2006) – Studiu geotehnic pentru două alunecări în comuna Sucevița ([NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]), județul Suceava, S.C. [NUME_REDACTAT] Proiect B S.R.L. Suceava.

Grădinaru V. (2008) – Studiu hidrogeologic pentru consolidarea versantului de NV (Zamca) în zona [NUME_REDACTAT], municipiul Suceava, S.C. [NUME_REDACTAT] Proiect B S.R.L. Suceava.

[NUME_REDACTAT] (1997) – Fenomene naturale de risc, geologice și geomorfologice, Edit. Unive. București.

[NUME_REDACTAT] (2006) – Hazarde și riscuri naturale, [NUME_REDACTAT], București.

Hociung C., Băișanu Ș.A. (2009) – [NUME_REDACTAT] – Riscuri și vulnerabilități. Fenomene excepționale de risc, [NUME_REDACTAT], Suceava.

Iațu C. (2002) – [NUME_REDACTAT] – studiu de geografie umană, Teză de doctorat.

Ielenicz M. (2004) – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București.

Mac, Petrea (2003) – Sisteme geografice de risc, în Riscuri și catastrofe.

Masure P. (1994) – [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] in Mega-Cities: A [NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (RDD), vol. 15, No. 2).

Mihăilă D., Budui V., Cristea I.A., Tănasă I. (2006) – Considerații asupra riscurilor climatice în județul Suceava, [NUME_REDACTAT] „Ștefan cel Mare" Suceava, [NUME_REDACTAT], Anul XV.

Mutihac V., (1990) – Structura geologică a teritoriului României, Edit. Tehn., București.

Mutihac V., Ionesi L. (1973) – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București.

Mutihac V., [NUME_REDACTAT]-Iuliana, [NUME_REDACTAT]-Magdalena (2004) – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Pedagogică RA, București.

Oprea D. (2000) – Riscul geomorfologic potențial în bazinul hidrografic al râului Brodina (cu privire specială asupra alunecărilor de teren), [NUME_REDACTAT] "Ștefan cel Mare”, [NUME_REDACTAT], an IX, Suceava.

Olariu P., [NUME_REDACTAT] (2006) – Sinteza privind viitura produsă în perioada 30 06/01.07.2006 pe cursurile de apă din zona Vicov – Voitinel – Horodnic – Arbore.

Olariu P. (2008) – Raport privind fenomenele hidrometeorologice periculoase și măsurile întreprinse în perioada iulie – august 2008 pentru limitarea pagubelor și normalizarea situației”. DA Bacău.

Olariu P. (2010) – Raport privind fenomenele hidrometeorologice periculoase și măsurile întreprinse în perioada iunie-iulie2010 pentru limitarea pagubelor și normalizarea situației”

Oprea D., Brânduș C., Cristea I. (2003) – Procese geomorfologice actuale în bazinul hidrografic al râului Suceava. Studiu de caz – Alunecarea „Șandru" Brodina, [NUME_REDACTAT] „Ștefan cel Mare", [NUME_REDACTAT], An. XII Suceava.

Pop G.P. (1996) – România. Geografie hidroenergetică, Edit. [NUME_REDACTAT] Clujeană.

Popp N., Iosep I. Paulescu D. (1973) – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] RSR, București.

[NUME_REDACTAT]., Popescu N., Ielenicz M. (1974) – [NUME_REDACTAT], Edit. Științ., București.

[NUME_REDACTAT]., Badea L. (1984) – România. Unitățile de relief (Regionarea geomorfologică), Ed. Științifică și Enciclopedică, București.

[NUME_REDACTAT] și colab. (1996) – Analiza cantitativă în geografia fizică, [NUME_REDACTAT] " Al. I. Cuza", Iași.

Răduianu I.D. (2009) – Resursele de apă din [NUME_REDACTAT] al râului Suceava și valorificarea lor economică. Teza de doctorat.

Sorocovschi V. (2002) – Riscuri hidrice, în Riscuri și catastrofe, I, [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, [NUME_REDACTAT].

Sorocovschi V. (2002, 2003, 2005) – Riscuri și catastrofe I,II și IV, [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, [NUME_REDACTAT].

Surdeanu V. (1998) – Geografia terenurilor degradate. Alunecările de teren. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.

Tănasă I., Mihailă D. (2005) – Variabilitatea cantităților de precipitații înregistrate la Stația meteorologică Suceava, Culegere de lucrări ,,Vremea, clima și dezvoltarea durabilă”, A.N.M.,București.

Tănasă I., Mihăilă D. (2005) – Câteva aspecte asupra unor fenomene de risc climatic din perioada rece a anului la Suceava, Culegere de lucrări ,,Vremea, clima și dezvoltarea durabilă", București, A.N.M.

Tanasă I., Mihăilă D., Budui V. (2006)-Considerations about hoarfrost and frost at Suceava, Lucr. Sem. Geogr."[NUME_REDACTAT]", nr. 6/2005, Edit. Univ. "Al. I. Cuza" Iași.

Ujvári I. (1972) – [NUME_REDACTAT] României, Editura științifică, București.

*** (1960), Studiu geotehnic privind amenajarea zonei de nord-est a Sucevei, Institutul de Studii și Proiectări, Suceava.

*** (1985), Geotehnica și problemele de sistematizare și protecție a mediului înconjurător, Institutul de Proiectări, Suceava.

*** (2002), Studiu geotehnic pentru consolidare versant nord-est în zona străzilor [NUME_REDACTAT], Petuniilor și [NUME_REDACTAT] S. C. [NUME_REDACTAT], Suceava.

*** (2009) Evaluarea și utilizarea resurselor de sol, protecția mediului și dezvoltarea rurală în regiunea de NE a României, Lucr. Conferința națională pentru știința solului (ed.a XIX – a), [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași,.

*** Rezoluția nr. 42/169, prin care s-a declarat perioada 1990-1999 „[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]” (IDNDR).

**** Legea 15/2005 pentru aprobarea OUG nr.21/ 2004 privind sistemul de management al situațiilor de urgență.

**** Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

**** Legea nr.340/2004 privind instituția prefectului, republicată.

**** Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă.

**** H.G.R nr.762/2008 pentru aprobarea Strategiei naționale de prevenire a situațiilor de urgență.

CAPITOLUL I.

I.1 Argument. Actualitatea socială și economică abundă, cu o ritmicitate dezarmantă, de evenimente cu urmări dezastroase asupra comunităților umane și a mediului.

În ultimii ani și în România se constată mărirea arealului, a intensității și a frecvenței de manifestare a unor fenomene naturale periculoase care amenință populația, mediul, valorile culturale și de patrimoniu.

În aceste circumstanțe este evident că securitatea individuală, uneori la scară națională, poate fi pusă în pericol de o serie de evenimente grave de natură geologică, geomorfologică și meteorologică ori asociate, inclusiv ca urmare a unor activități umane periculoase și iresponsabile.

Inundațiile și alunecările/prăbușirile de teren care au afectat în ultimele decenii întinse regiuni ale țării au scos în evidență vulnerabilitatea comunităților umane expuse riscului, vulnerabilitate demonstrată prin slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenelor negative și de a se reface post – dezastru.

Principalul obiectiv al lucrării de față este acela de a contribui – fără pretenția analizei exhaustive a problematicii, la identificarea, caracterizarea și evaluarea riscurilor și hazardelor naturale din județul Suceava (cu accent pe inundații și alunecări de teren), a particularităților cauzale și evolutive a respectivelor fenomene.

Consider necesară și analiza diferitelor aspecte ale managementului situațiilor de urgență generate de manifestarea contextuală a fenomenelor naturale extreme privind populația, așezările, infrastructurile, activitățile economice și bunurile materiale, prin definirea și evidențierea unor principii și proceduri moderne de gestionare eficientă a urgențelor civile.

III.2 Fenomenele de risc și hazard hidrologic. Inundațiile reprezintă unul dintre cele mai dezastruoase fenomene naturale extreme, declanșat ca urmare a relației de cauzalitate directă dintre factorii atmosferici (precipitațiile) și cei hidrici. La aceștia se adaugă în multe situații și factorii geomorfici și cei antropici (Bălteanu D., [NUME_REDACTAT], 2001; Sorocovschi V., 2002).

Inundația – ca definiție general acceptată, reprezintă acoperirea temporară cu apă a unei porțiuni de teren ca urmare a creșterii nivelului apei unui râu, lac sau o altă masă de apă. În consecință, o inundație „este provocată de un surplus de apă care depășește capacitatea de transport a albiei minore și ca urmare se revarsă în albia majoră acoperind suprafețe de teren care de regulă nu sunt afectate de creșteri ale nivelurilor medii sau mici.

[NUME_REDACTAT] inundațiile sunt posibile pe tot parcursul anului, ori de cate ori nivelul apelor depășește cotele de apărare. Aceste creșteri care exced albiile se datorează precipitațiilor abundente, scurgerilor pe versanți, formării zăpoarelor și/sau topirii stratului de zăpadă, dar și unor caracteristici fizico-geografice precum mărimea și topografia bazinului de drenaj, capacitatea de infiltrație a cantităților de apă căzute etc.

Producerea inundațiilor este rezultatul interacțiunii dintre precipitații – ca factor generator – și bazinul hidrografic, care răspunde într-un mod specific impulsului meteorologic, în funcție de parametrii lui hidrologici.

Fenomenele hidroclimatice extreme constituie factori de risc cu un mare potențial distructiv. După cum am mai precizat, între elementele hidrologice și cele climatice există o legătură de dependență, în sensul că fenomenele hidrologice extreme sunt declanșate și întreținute de cele climatice. Prin urmare, viiturile (cele de vară, specifice zonei temperate) sunt determinate în primul rând de existența unor precipitații bogate și cu caracter torențial.

Dezvoltarea economică deosebită, extinderea teritoriilor urbanizate și a celor despădurite au indus modificări radicale în evoluția fenomenelor hidroclimatice extreme, caracterul de torențialitate al precipitațiilor și al scurgerii apei fiind determinat și de efectul activităților umane.

Construcțiile și lucrările hidrotehnice (baraje, apărări de maluri, diguri etc.) proiectate și executate fără a cunoaște suficient de bine probabilitatea de apariție a nivelurilor și a debitelor maxime pun în pericol și vulnerabilizează comunități umane.

III.2.1 Condiții favorizante Pentru județul Suceava inundațiile constituie principalul hazard generator de pagube și de situații de urgență. Hazardele hidrologice sunt favorizate de marea densitate a rețelei hidrografice, de condițiile climatice specifice și de activitatea umană (construcții în zone inundabile, subdimensionări constructive ale podurilor, neîntreținerea albiilor, și podețelor etc). La acestea se adaugă unele condiții de alimentare, parametrii morfogenetici și morfometrici ai bazinelor hidrografice (suprafață, fragmentarea reliefului, altitudinea medie, forma, pantele, gradul de împădurire etc.) care determină durata, debitele și volumele maxime ale viiturilor.

Hazardele hidrologice caracteristice județului Suceava, în special viiturile și inundațiile, dar și frecventele scurgeri pe versanți se produc în contextul unor precipitații bogate care cad într-un interval scurt de timp.

Contextul sinoptic general al viiturilor din anii 2005, 2006, 2008 și 2010 este aproape identic. În primul rând masele de aer dinspre vest și sud-vest, mai umede, produc precipitații în partea de vest a României și pe versantul transilvan al [NUME_REDACTAT], care reprezintă o veritabilă barieră hidroclimatică. În al doilea rând masele de aer care traversează [NUME_REDACTAT] (culoarul dintre [NUME_REDACTAT] și Balcani) ajung în Dobrogea sărăcite de umezeală. [NUME_REDACTAT] Negre masele de aer se reîncarcă puternic cu umezeală și evoluează ciclonic (în sensul invers acelor de ceasornic) către est. Faptul că în [NUME_REDACTAT] presiunea atmosferică este de regulă mai ridicată, masele de aer umede se abat spre nord-est, apoi spre nord și spre nord-vest. În deplasarea lor spre nord-vest și vest masele de aer umede escaladează forme de relief din ce în ce mai înalte ([NUME_REDACTAT]-Podolic, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]) și odată cu această creștere bruscă și importantă a altitudinii se produc precipitații bogate.

După amplitudinea evoluției ciclonului către nord-vest și vest se identifică trei situații: arcuire largă (1969, 2006, 2008), care afectează jumătatea de nord a „Spațiului hidrografic Siret”, arcuire strânsă (2005), care afectează jumătatea de sud a spațiului hidrografic și arcuire generalizată (1991, 2010), cu influență pe toată rama de est a [NUME_REDACTAT] (Olariu P. 2008)

Intensitatea și amploarea precipitațiilor este diferită (cele care se produc ca urmare a evoluției fronturilor atmosferice afectează suprafețe întinse, în timp ce cumulizările generează viituri locale).

Pentru județul Suceava cele mai reprezentative exemple din ultimele șase decenii sunt viiturile din anii 1969, 1970, 1991, 2006, 2008 și 2010.

III.2.2 Hazarde hidrologice semnificative

În dezvoltarea acestei complexe analize este absolut necesar să precizăm faptul că nu întotdeauna anii cu scurgerea cea mai bogată implică și debite istorice, ca urmare a regimului neuniform al scurgerii, deși există și în acești ani debite foarte mari. De exemplu în județul Suceava anul cu scurgerea cea mai bogată a fost 1955, în timp ce debitele maxime excepționale s-au produs în anii 1969, 1970,1971,1991, 2006, 2008 și 2010.

III.2.2.1 Hazardul hidrologic din anul 1969

După inundațiile cvasigeneralizate din 1955 (unul dintre cei mai ploioși ani până astăzi), viitura din anul 1969 a fost cea mai mare ca debit.

În luna iulie 1969, pe sectorul superior al Siretului și pe râurile Suceava și Moldova s-au produs cele mai mari inundații cunoscute până la acea dată. Pentru sectorul râului Siret din amonte de confluența cu Suceava, viitura din 1969 rămâne încă cea mai mare (ca debit de vârf) din toată perioada de monitorizare. Cantitățile de precipitații care au generat viiturile, înregistrate la posturile pluviometrice din bazinele Suceava, Moldova și Moldovița sunt prezentate în tabelul următor.

Cantitățile de precipitații (l/m2) din lunile iunie și iulie 1969

Viitura din 13/14 iulie 1969 a provocat pagube materiale importante și victime omenești. Date oficiale relevante nu sunt consemnate în presa vremii. Informațiile despre situația morților, a sinistraților și a distrugerilor sunt puține și confuze din cauza cenzurii (în perioada iulie-septembrie 1969 se desfășurau în toată țara activități premergătoare Congresului al X-lea al PCR).

Debitele maxime înregistrate la principalele stații hidrometrice și probabilitatea acestora de depășire (P%), valori prezentate în tabelul de mai jos.

Debitele maxime înregistrate la stațiile hidrometrice în timpul viiturilor

din lunile iunie și iulie 1969.

II.2.2.2 Hazardul hidrologic din anul 1970

În anul 1970 s-au produs cele mai mari inundații cumoscute în România, în ultimii 500 de ani (Mihăilă D., Budui V., Cristea I., Tănasă I., 2006). Acestea au afectat 37 din cele 39 de județe, cuprinzând bazinele hidrografice ale râurilor care au obârșia în zona cea mai înaltă a [NUME_REDACTAT], respectiv Someș, Mureș, Olt și Bistrița, cu propagare finală pe Dunăre, ca principal colector.

Cauzele principale care au generat această catastrofă naturală sunt de origine hidrometeorologică. Astfel, pe fondul unor factori cumulativi (precipitații excedentare în prima decadă a lunii mai, umezeala mare a solului, strat de zăpadă foarte gros în zonele foarte înalte din [NUME_REDACTAT], Călimani, Harghita și Apuseni), au intervenit factorii declanșatori (încălzirea masivă din perioada 8-11 mai, urmată de topirea bruscă a zăpezii la munte, apoi de precipitații torențiale în intervalul 12-14 mai, generate de un ciclon retrograd prezent în sud-estul țării), în final rezultatul acestora constând în revărsări și inundații de amploare.

Pentru râul Bistrița și afluenții săi din sectorul superior, deși s-a produs în condiții de „albie liberă”, viitura a fost cea mai mare din ultimii 100 de ani, de când se fac măsurători și a provocat inundații grave soldate cu pagube materiale imense.

Viitura propriu-zisă din județul Suceava a fost declanșată de precipitațiile bogate căzute în zilele de 12 și 13 mai 1970 în zona înaltă a munților Suhard, Călimani, Rodna și Giumalău, ploi care au alimentat pâraiele și torenții din bazinul hidrografic al râului Bistrița.

Precipitațiile căzute în perioada 04-15 mai 1970 în zona montană înaltă

din bazinul hidrografic Bistrița (ANM)

Vizualizând valorile din tabel constatăm că pe ansamblu prima jumătate a lunii mai a fost deosebit de ploioasă și, coroborat cu existența stratului de zăpadă și umezeala solului, debitele de pe cursurile de apă din zonă au crescut foarte mult. Se observă cu ușurință că numai în două zile (12 și 13.05.1970) au căzut în bazinul râului Bistrița 50-60 l/m2.

Pentru rigoarea analizei sunt prezentate în continuare debitele maxime și probabilitatea de depășire a acestor parametri:

Debitele maxime măsurate la SH din bazinul hidrografic Bistrița în ziua de 13 mai 1970

([NUME_REDACTAT] de Apă „SIRET” Bacău)

Cronologic, în noaptea de 12/13 mai în zonele Coșna, Prislop, Suhard și Țibău a căzut grindină. Aceasta „s-a transformat într-o ploaie caldă, însoțită de un val de căldură tropicală cu totul neobișnuită” (Filip T., Nicorovici V., 1971). Pe versanții vestici ai [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] ploile liniștite, începute încă din 9 mai au devenit torențiale, pâraiele (Cormaia, Rebra ș.a) au ieșit din albii și au ocupat văile, dislocând copaci, stânci și blocuri de gheață.

[NUME_REDACTAT] Rebra viitura a antrenat arbori dezrădăcinați, bușteni și bucăți de rocă. În numai 24 de ore nivelul ape în pârâu a crescut cu 7-8 metri, rupând drumurile și podurile. „Din vârf până în vale, muntele era un singur șuvoi de apă” – mărturisea ulterior șeful unei brigăzi de 350 de muncitori forestieri rămasă izolată în munți, în zona parchetului exploatat. (Filip T., Nicorovici V., 1971). Și la poalele Călimanului pâraiele veneau mari și învolburate cărând material lemnos, gheață și bolovani, distrugând drumuri și podețe.

[NUME_REDACTAT], Vulcănescu, Prislop, Șesu, și mai la sud Bârjava, Bistricioara și Tomnatec au acumulat debite foarte mari pe versanți descărcând în Bistrița cantități importante de bușteni, bolovăniș, bucăți din podurile și facilități forestiere distruse. Toată infrastructura de plutărit (barajul de la Bârjava, și stăvilarul de la [NUME_REDACTAT]) au fost distruse.

În localitatea Cârlibaba erau inundate deja 12 case, iar în Ciocănești alte 10. Viiturile au distrus 59 km de căi rutiere, 187 km de drumuri forestiere și 0,343 km de ziduri de sprijin și apărări de maluri în zona Iacobeni, pagube evaluate la circa 3000000 de lei. În 13 mai Stația meteorologică [NUME_REDACTAT] anunța în continuare ploi abundente (40 l/m2) în bazinul de recepție al [NUME_REDACTAT], Dornei, Cârlibabei și Negrei (Filip T., Nicorovici V., 1971).

Viituri spontane s-au format pe toate râurile și pe afluenții acestora. La postul pluviometric Cârlibaba s-a înregistrat cota de 150 cm, la postul Dorna – Giumalău 325 cm (față de 175 cm cota de atenție), iar pe râul Dorna 230 (față de 123 cm cota de atenție).

În aval, în orașul [NUME_REDACTAT], la confluența Bistriței cu Dorna s-a atins cota de 400 cm iar apele acoperiseră deja străzile Chiliei, Schitului, Oborului, Petreni și Dieci pe o lungime de 6,5 km. Viitura a rupt podurile [NUME_REDACTAT], Dorna – Foresta și a alte 60 de podețe, a inundat peste 100 de case și 225 ha de culturi de cartofi, legume și fânaț. Au fost spălate și distruse porțiuni mari de terasament de cale ferată.

Acțiunea de evacuare a populației în noaptea dezastrului a fost îngreunată de împotrivirea celor direct amenințați. Unul din motive a fost acela că în ziua precedentă muncitorii forestieri (care formau majoritatea comunității), primind salariile erau în mare parte în stare de ebrietate și au refuzat să se refugieze.

Viitura s-a propagat în continuare pe valea Bistriței, iar în 13 mai a fost rupt DN 17B [NUME_REDACTAT] – Broșteni la Cotu – Malului (Stânca lui Creangă). În localitatea Frasin a cedat podul și au fost distruse mai multe case.

Deși pentru multe stații hidrometrice din bazinul hidrografic Bistrița debitele maxime din anul 1970 sunt istorice, probabilitatea lor de depășire este destul de mare (peste 5%), deoarece calculele efectuate ulterior pe baza materialelor hidrometrice existente în arhive conduc la această situație. În acest context apreciez că este necesară actualizarea acestor analize.

Autoritățile locale au luat măsuri imediate de evacuare a populației, animalelor și bunurilor materiale de primă necesitate. Acțiunea s-a desfășurat pe timpul nopții, pe ploaie, într-o atmosferă de frică și confuzie. Aceleași momente traumatizante au trăit alte mii de locuitori ai județului, la sate sau în orașe.

Conform datelor oficiale (cifrele sunt mult diminuate) au fost inundate 768 de case, din care 43 s-au prăbușit sau au fost înghițite de viituri și 662 au fost avariate (fig. 7 și 8). Au rămas fără adăpost 152 de familii. dar nu s-au raportat victime omenești, iar acolo unde a fost pericol s-a trecut la evacuarea locuitorilor.

Pagubele produse în domeniile social și economic (industrie, transporturi, energie, telecomunicații, etc.) s-au ridicat la 50,8 milioane de lei, din care 17,8 reprezentau numai valoarea distrugerilor din sectorul forestier, ca urmare a avariilor la utilaje și mijloace fixe și a pierderilor de material lemnos preluat de viituri.

Pe anumite porțiuni apele au rupt digurile sau lucrările de protecție a malurilor. Au fost inundate 8612 ha de teren agricol, 3387 ha reprezentând pășunile.

Viitura de amploare din luna iulie 1991 s-a format în spațiul de la periferia estică a [NUME_REDACTAT], ca urmare a evoluției retrograde a unui front atmosferic bogat în precipitații și a existenței unei rezerve importante de apă în sol, acumulată în prima jumătate a anului. Numai în intervalul mai-iunie 1991 au căzut precipitații care au reprezentat 75-125% din valoarea medie multianuală.

În zona de podiș a județului (Păltinoasa, Sasca și Bogata) s-au înregistrat valori de 140-200 l/m2 în 24 h. Debitele maxime măsurate pe unele cursuri de apă au avut un grad de asigurare (probabilitate de depășire) de sub 1%, așa cum rezultă din tabelul de mai jos.

Debite maxime înregistrate pe unele cursuri de apă din județul Suceava

în timpul viiturii din luna iulie 1991 ([NUME_REDACTAT] de Apă „SIRET” Bacău)

În județul Suceava inundațiile din anul 1991 au provocat victime omenești (4 morți) și pagube materiale însemnate în majoritatea unităților administrativ-teritoriale.

Bilanțul distrugerilor este impresionant: au fost distruse 630 de gospodării altele 340 fiind avariate. Numai în orașul [NUME_REDACTAT] apele Moldovei și pârâului Humor au inundat 2 cartiere rezidențiale. Circulația rutieră a fost întreruptă în 6 puncte pe drumurile naționale și în 12 puncte pe drumurile județene din cauza distrugerii podurilor și podețelor și a ruperii/tasării carosabilului. În agricultură recolta a fost compromisă pe mai bine de 5000 ha, iar în sectorul zootehnic a fost raportată moartea a 20 de porci, 40 de ovine și a peste 800 de păsări de curte. Numărul animalelor sălbatice moarte nu a fost evaluat.

III.2.2.3 Inundațiile din zona „Arbore” – iunie 2006

Cele mai frecvente inundații, adeseori cu urmări catastrofale, se produc pe cursurile mici de apă datorită caracterului torențial al scurgerii, fiind soldate în unele cazuri cu pierderi de vieți omenești. Prognoza în această situație este mult mai dificilă decât în cazul râurilor mari, cu albii majore bine dezvoltate, care pot prelua volume mari de apă și unde propagarea undei de viitură poate fi mai ușor controlată.

Unul dintre cele mai semnificative hazarde hidrologice din bazinul râului Suceava îl reprezintă viitura din 30.06/01.07.2006, din arealul Arbore – Clit – Iaslovăț – Cacica – Solca, fenomen ce a presupus o complexă analiză ulterioară.

Hazard hidrologic menționat a avut loc în sectorul piemontan al râului Suceava și a fost determinat în principal de contextul sinoptic al realizării precipitațiilor de condițiile geomorfologice locale, cât și de unele intervenții antropice neraționale.

Din punct de vedere geomorfologic teritoriul afectat se suprapune Podișului piemontan, de la contactul cu [NUME_REDACTAT] și cu rama vestică a [NUME_REDACTAT], cu deschidere largă spre nord (până spre cursul superior al râului Siret), poziție geografică care a avut o importanță deosebită pentru circulația generală și locală a maselor de aer. Aici s-au întâlnit mase de aer vestice mai umede, nordice (subbaltice) mai reci și sud-estice puternic continentalizate (uscate și foarte calde). De altfel, în arealul depresionar Rădăuți se manifestă frecvent fenomene de cumulizare și de potențare a precipitațiilor.

Albiile majore ale râurilor Clit și Arbore favorizează acumularea de mari cantități de apă în timpul precipitațiilor abundente. Îngustarea pronunțată a albiei majore a râului Clit spre aval, la confluența cu pârâul Solca, permite cu greu evacuarea volumului de apă acumulat în aria depresionară amintită, cu niveluri mult mărite la viituri.

Contextul sinoptic premergător și pe timpul producerii viiturii din 30.06/ 01.07.2006, indică faptul că în ultima decadă a lunii iunie 2006 vremea a fost deosebit de caldă, temperaturile medii zilnice au depășit frecvent 18-20 0C, iar cele maxime 250-270 C. Au căzut precipitații sub formă de averse, dar cu o repartiție locală foarte diferențiată.

Pe fondul de vreme caldă, în ziua de 30 iunie, dinspre nord a pătruns cu repeziciune un front de aer rece. În condițiile de relief menționate, frontul rece a trecut peste [NUME_REDACTAT], în lungul ramei muntoase. Au căzut precipitații bogate în timp scurt (Vicov 78,6 l/m2, Horodnic 46,0 l/m2), în condițiile când la sud de valea râului Sucevița, dealurile piemontane Iederii, [NUME_REDACTAT] și Pârtești se interpun (ca niște promontorii mai înalte) în calea maselor de aer.

Escaladarea acestor promotorii a potențat și local a influențat cantitățile de precipitații, dar acestea nu au putut fi măsurate decât la Barajul de acumulare Solca (118,0 l/m2), la posturile pluviometrice Părhăuți (53,5 l/m2) și Cacica (100,0 l/m2). Valorile de la celelalte posturi sunt înscrise în tabel.

Cantitățile de precipitații măsurate în ultima decadă a lunii iunie 2006

la posturile pluviometrice din bazinul hidrografic Suceava ( l /m2/24h )

De asemenea, în microdepresiunile adăpostite și supraîncălzite s-au produs cumulizări, deosebit de active pe înălțimi foarte mari.

Totuși debitele maxime produse în [NUME_REDACTAT] nu au fost foarte mari (probabilitatea de depășire de 1-2%), dar pantele reduse de scurgere, malurile joase și despletite în brațe au fost factori agravanți care au favorizat producerea inundațiilor pe suprafețe întinse cu afectarea a numeroase locuințe.

Rezumând, se poate afirma că, în cazul viiturii din 30.06/01.07 2006 cantitățile de precipitații au fost, punctual, mult mai mari decât în alte situații, depășind probabil 200 l/m2 în bazinul pârâului Clit, iar timpul de producere a fost foarte scurt (2-4 ore). În aceste condiții, pe sectoarele superioare s-au format scurgeri torențiale și „în pânză” care au smuls arborii din maluri, au antrenat bușteni din parchetele de exploatare și au distrus lucrări de apărare (diguri de protecție, apărări de maluri, gabioane etc.). Masa lemnoasă și alte elemente dislocate din amonte au blocat secțiunile podurilor obturând albiile cu acumulări și dezacumulări locale succesive, care au condus la o scurgere în salturi a apei, cu inundări și distrugeri în zonele riverane (fig. 21-25).

Aceste elemente au caracterizat și hazardele hidrologice ulterioare, din anii 2008 și 2010 ce au avut loc în aceeași zonă.

Când facem o apreciere asupra modului de producere a viiturii din 2006 trebuie avute în vedere, în primul rând, condițiile de albie existente la data respectivă, stadiul lor de întreținere.

Atât albia naturală – prin evoluția firească de eroziune și acumulare cât și cea rezultată din activitatea antropică – exprimată prin acțiunile riveranilor de a ocupa cât mai mult teren (locuințe, anexe, curți, garduri, plantații și culturi agricole), au diminuat în final capacitatea de tranzit. După viitură albiile păreau largi și curate, dar nu aceasta era situația lor dinainte.

Condițiile naturale ale talvegurilor albiilor (materiale aluvionare cu grosimi mari) sunt de așa natură, încât lucrările de apărare nu rezistă (sau rezistă foarte greu) la frecventele viituri. Majoritatea podurilor sunt subdimensionate deoarece debitele de calcul vechi sunt depășite, iar podurile recent construite și bine dimensionate și-au pierdut din capacitatea de tranzit prin procese de aluvionare și neexecuatrea lucrărilor de decolmatare (de întreținere).

Exploatarea fondului forestier din ultimii ani, neconformă regimului silvic normal, a condus atât la diminuarea suprafețelor împădurite și la reducerea evidentă a rolului moderator și protector al pădurilor, cât și la blocarea cu deșeuri lemnoase a scurgerii apelor pe versanți. Vegetația lemnoasă și alte resturi au contribuit la amplificarea viiturilor prin obturarea unor canale de scurgere a apei, nașterea temporară a unor lacuri în spatele barajelor formate temporar în sectorul de vale cu pantă redusă care, odată cu acumularea apei din precipitații, au cedat și au contribuit la formarea unei noi viituri, cu o amploare și mai mare.

Alte consecințe deosebit de grave au constatat în afectarea gravă a circa 700 de hectare de teren agricol, colmatarea a 600 de fântâni și peste 270 de animale moarte. Au fost distruse sau avariate 31 de poduri și podețe, 12,2 km de drumuri forestiere, 8 km de drumuri județene și comunale, 1,5 km de drumuri naționale și 6,12 km de apărări de maluri.

Rețelele electrice au fost de asemenea grav afectate, pierderile E-ON Moldova ridicându-se la circa. 2,2 mld. de lei vechi. Distrugerile au constat în 17 stâlpi doborâți, peste 15 km de rețea electrică și numeroase posturi TRAFO distruse. Pagubele cele mai importante s-au înregistrat în localitățile Arbore și Clit, unde peste 400 de consumatori au rămas fără energie electrică. În urma calamităților din noaptea de 30.06/07.2006 au rămas fără energie electrică circa 50 de localități din județ.

III.2.2.4 Hazardele hidrologice din luna iulie – 2008

Ca areal de manifestare, elementul comun al viiturilor din 2008 și 2010 constă în evoluția lor transfrontalieră. În anul 2008 fenomenul a cuprins și [NUME_REDACTAT] (bazinele superioare și mijlocii ale râurilor Suceava, Siret și Prut), iar în anul 2010 inundațiile au afectat și [NUME_REDACTAT] (bazinul mijlociu și inferior al Prutului)

În zilele de 20-22 iulie 2008, o ramură a frontului atmosferic deosebit de umed care a afectat Transilvania, Crișana și Maramureșul a traversat spațiul dintre Carpați și Balcani, a ajuns deasupra [NUME_REDACTAT] și s-a reîncărcat cu umiditate. Deplasarea frontului a devenit astfel retrogradă, cu trecere de la direcția V-E către SV-NE, S-N, SE-NV, cu afectarea părții nordice a [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Moldovei și în Bucovina s-a realizat un centru de presiune minimă, în troposfera mijlocie, chiar deasupra vestului Ucrainei, cu o durată lungă de staționare, de circa 48 de ore (Olariu P., 2008 și Mărășoiu D. 2008).

În perioada 22-31.07.2008, în bazinul hidrografic Siret, în special în subbazinele Siretul superior, Suceava, Moldova și Bistrița au căzut cantități însemnate de precipitații. Volumele de apă însumate în intervalul 22-27 iulie 2008 au depășit mediile lunare (în 4 zile a plouat cu mult mai mult decât într-o lună iulie normală) și sunt acelea ce au declanșat în fapt inundațiile din regiunile nordice ale tării, cu deosebire viiturile de pe Siret – curs superior și mijlociu și de pe afluenții săi de dreapta (între care cea mai importantă a fost viitura de pe râul Suceava).

 Harta sinoptică arată un areal extins de cantități de apă de peste 150 l/m2  ce cuprinde și municipiul Suceava, iar în nordul [NUME_REDACTAT] cantitățile de apă au depășit sistematic 100 l/m2 în perioada 22-27.06.2010 (tabelul nr.15). Precipitațiile bogate căzute în aceeași perioadă în Bucovina de Nord (Ucraina), au fost estimate în jurul a 150-200 l/m2, punctiform chiar mai mult, încât putem afirma că peste viitura generată la izvoarele Siretului s-au suprapus undele de pe afluenți, conducând la debite istorice pe sectorul românesc al Siretului, în amonte de confluența cu râul Trotuș.

Evoluția hidrologică din aceste zone s-a caracterizat prin producerea, în numai 2-3 zile, a două viituri succesive extrem de violente în bazinul hidrografic Suceava. Aceste viituri s-au propagat pe râul Siret consemnându-se, pe sectorul dintre confluențele cu râurile Suceava și Bistrița debite istorice (cele mai mari cunoscute).

Într-o primă etapă au căzut precipitații bogate în bazinul superior al râului Moldova, cu inundații în zona Pojorâta – [NUME_REDACTAT] – Stulpicani, iar după 24 de ore un alt val de precipitații a afectat bazinele Suceava, Siret și Prutul superior. Precipitațiile semnificative căzute în bazinul Moldovei în perioada 23-24.07.2008 au totalizat 74,1 l/m2 la [NUME_REDACTAT], 62,8 l/m2 la [NUME_REDACTAT], 69,3 l/m2 la [NUME_REDACTAT] și 87,8 l/m2 la Pojorâta – pe râul Moldova, 66,8 l/m2 la Lunguleț și 83,2 l/m2 la Dragoșa – pe râul Moldovița și 85,8 l/m2 la Stulpicani – pe râul Suha. Cele mai mari cantități de ploaie au căzut în zona Pojorata – [NUME_REDACTAT] – Stulpicani unde au produs și inundații cu pagube materiale importante.

Cantitățile totale de precipitații care au produs viiturile – considerate pentru întreaga perioadă, respectiv 22-27 iulie 2008 au avut valori de 262 l/m2 la Brodina – pe râul Suceava, 192 l/m2 la Horodnic – pe râul Pozen, 183 l/m2 la Sucevița – pe râul Sucevița, 177,4 l/m2 la Parhauți – pe râul Soloneț, 176 l/m2 la Siret – pe râul Siret, 173,4 l/m2 la Țibeni – pe râul Suceava și în aval, 130,3 l/m2 la Lespezi – pe râul Siret, în județul Iași.

La majoritatea stațiilor hidrometrice din zona afectată s-au determinat de fapt două viituri în timp relativ scurt (24-36 ore). Ca urmare este greu de cuantificat cantitățile de precipitații care au produs fiecare viitură in parte.

Se apreciază că prima viitură s-a produs ca urmare a precipitațiilor căzute în intervalul 23.07 – 24.07, până al orele 19.00, iar cea de a doua viitură a fost efectul precipitațiilor căzute ulterior (Olariu P., 2008).

Este evident faptul că pe sectorul inferior al râului Suceava și pe cel mijlociu al râului Siret viiturile s-au produs datorită precipitațiilor și a propagării din amonte. Ploile căzute după data de 27.07.2008 nu au mai fost semnificative pentru viitură.

Și în bazinul superior al râului Bistrița s-au produs precipitații locale semnificative cu depășirea cotelor de atenție, însă fără efecte hidrologice deosebite Succesiunea precipitațiilor abundente căzute cu intensitate mare și la intervale relativ scurte a determinat producerea unor viituri de excepție, cu caracter istoric, așa cum am menționat anterior.

Pentru atenuarea debitele foarte mari, în scopul evitării unor posibile pagube, în aval de confluența Siretului cu Bistrița au fost executate pregoliri ale unor acumulări de către SC Hidroelectrica SA – SH Bistrița – [NUME_REDACTAT].

Pentru diminuarea debitelor din aval au fost necesare pregoliri la acumularea Rogojești (până la cota 297,8) și la acumularea Bucecea (până la cota 270.45), atenuându-se pe parcursul viiturii un volum de 10,9 mil. m3. S-a executat de asemenea pregolirea de siguranță a [NUME_REDACTAT] II Moara atenuându-se pe râul [NUME_REDACTAT] un volum de aproximativ 4 mil. m3. (Olaru P., 2008). Pregoliri s-au efectuat și în aval, la acumulările Hidroelectrica – Bacău II, Răcăciuni, Berești, Călimănești și Movileni. La începerea viiturii lacul Galbeni era deja golit din cauza infiltrațiilor prin dig (mal drept).

Inundațiile catastrofale din perioada 24.07- 27.07.2008 au provocat – direct sau indirect – distrugeri importante, atât în domeniile socio-economice cât și la nivelul populației și mediului. Au fost afectate 100 de unități administrative din totalul de 114. Din nefericire, în timpul viiturilor trei persoane și-au pierdut viața prin înec, iar altele au fost rănite.

Bilanțul pagubelor s-a materializat prin distrugerea totală a 203 de case și afectarea, într-o măsură mai mică sau mai mare a altor 2206. Au fost distruse sau avariate 220 poduri, 723 de podețe și 1218 km de drumuri naționale, județene, comunale și forestiere

. S-au produs avarii la unele lucrări hidrotehnice, la elemente de infrastructură rutieră și de cale ferată și au fost distruse rețelele electrice (234 km) și echipamente de alimentare cu energie electrică (85 posturi TRAFO).

S-au semnalat pagube la rețelele de telecomunicații, îndeosebi la cablurile îngropate, la joncțiuni și subtraversări de drumuri și poduri. Nu au beneficiat temporar de servicii telefonice aproximativ 3500 de abonați.

S-au produs avarii la rețelele de utilități comunale (uzina de apă a municipiului Rădăuți nu a funcționat timp de două săptămâni fiind colmatată).

De asemenea, s-au înregistrat pagube importante în agricultură (18867 ha cu diferite culturi) și în silvicultură (84,17 ha plantații și pepiniere, 451 km de drumuri forestiere, 643 de poduri și podețe, 9 de baraje de colectare torenți etc.)

Efectele indirecte sunt elocvente: au fost evacuate inițial 4943 persoane și 561au fost salvate de la înec. Localități precum Ulma, Brodina și Vicov au fost izolate total sau parțial pentru câteva zile din cauza distrugerilor, pe anumite secțiuni a căilor de comunicație rutieră și CF. La acestea s-a adăugat și întreruperea legăturilor telefonice în rețelele fixe și mobile (fig. 39).

Timp de o săptămână aprovizionarea cu alimente, apă minerală, carburanți și alte materiale de primă necesitate a comunei Ulma și a altor 9 localități din zona respectivă s-a efectuat cu elicopterele [NUME_REDACTAT] de Aviație a M.A.I.

III.2.2.5 Hazardele hidrologice din luna iunie – 2010.

Pentru județul Suceava precipitațiile căzute în intervalul 18-27 iunie 2010 depășesc semnificativ cantitățile medii lunare multianuale, fiind comparabile cu cele măsurate în intervalul cu ploi abundente din iulie 2008. De data aceasta, intensitatea ploilor a fost mai mare în intervalele 21-24 și 26-29 iunie 2010, ceea ce a determinat pe râul Siret și pe afluenții săi de dreapta două serii de viituri. În această zonă s-au consemnat (datorită scurgerilor torențiale pe versanți), viituri rapide în bazinele mici.

Harta sinoptică din perioada 18.06-27.06.2010 arată un areal extins de precipitații cu peste 100 l/m2 în tot județul și areale ceva mai reduse de 150-200 l/m2 in zona [NUME_REDACTAT], dar cu un impact maxim asupra formării scurgerii.

Cantități însemnate de apă, comparabile cu cele menționate anterior, au căzut în aceleași zile și în Bucovina de nord (Ucraina), acolo unde este bazinul superior al Siretului conducând la debite ridicate ale acestui râu la intrarea în județul Suceava, peste care s-au suprapus viiturile formate pe afluenții din nordul României.  

Din punct de vedere meteorologic, ploile abundente s-au datorat combinării a doi factori sinoptici: pe de o parte menținerea dorsalei [NUME_REDACTAT] deasupra [NUME_REDACTAT] (ceea ce a asigurat aportul deasupra României a aerului rece polar pe o circulație predominant nordică) și pe de altă parte advecția aerului tropical pe deasupra [NUME_REDACTAT] către regiunile situate la est de [NUME_REDACTAT], inclusiv în acea aflată în vestul Ucrainei.

În zilele în care fronturile atmosferice astfel formate au fost alimentate suplimentar cu umezeala preluată de deasupra bazinului [NUME_REDACTAT], ploile căzute în zona de interes au fost cele mai mari. La scara sinoptică s-a putut observa transformarea ciclonilor cu evoluție directă (care inițial urmau o traiectorie sud-vest către nord-est) în cicloni retrograzi, înaintând dinspre vestul [NUME_REDACTAT] către nordul Moldovei și Bucovinei de Nord. Situația agravantă din punct de vedere pluviometric pentru județul Suceava a fost determinată de blocajul sistemelor noroase, datorate prezenței unei dorsale anticiclonice foarte puțin mobile în troposfera mijlocie și care se prezenta foarte bine dezvoltată deasupra vestului [NUME_REDACTAT].

În intervalul 27.06-28.06.2010 masele de aer încărcate cu umezeală au pătruns prin nord-estul extrem al țării (județul Botoșani) generând precipitații importante (163 l/m2/24 h) în bazinele hidrografice Prut, Siret, Suceava și Jijia. Cantitățile mari de apă căzute într-un interval scurt de timp au produs imediat viituri pe afluenții acestora, viituri formate inițial din scurgerile pe versanți. Instabilitatea s-a manifestat în cea mai mare parte a Moldovei, însă cea mai afectată zonă fost nordul extrem al regiunii, respectiv județele Botoșani și Suceava.

Precipitațiile bogate din prima parte a zilei de 28.06.2010 au provocat inundații în sud-estul județului Suceava, în localitățile Dolhasca, Liteni și Udești. In unitățile administrativ teritoriale amintite Șomuzurile și afluenții acestora au inundat peste 100 de gospodării, sectoare importante de drumuri județene și comunale și secțiuni de cale ferată.

În a doua parte a zilei, către seară, formațiunile noroase (4 nuclele) care afectaseră cu câteva minute mai devreme municipiul Dorohoi au descărcat odată cu deplasarea lor către sud-vest cantități deosebite de precipitații (ruperi de nori) în localități din nord-estul județului Suceava (Zamostea, Zvoriștea, Grămești, Dărmănești, Dornești, Pătrăuți, Șerbăuți ș.a). În scurt timp fenomenul s-a generalizat în aproape tot județul. Debitele măsurate la stațiile hidrometrice din județ, comparativ cu cele din perioada anterioară și cu cele din anul 2008 și 2010 sunt prezentate în tabelul nr. 16.

Urmare a numeroaselor avertizări și atenționări hidrologice transmise cu operativitate de ANM, INMH și SGA, reprezentanții administrației județene s-au deplasat în teren pentru a evalua situația și a coordona acțiunile de intervenție. Evoluția rapidă a viiturilor a surprins în deplasare atât echipele operative cât și administrațiile locale care primiseră avertizări anterior. S-au produs aproape instantaneu adevărate ruperi de nori, cantitatea de precipitații măsurată la unele posturile pluviometrice indicând valori de 150-200 l/m2 în numai 2 ore (fig. 43). De exemplu, în urma măsurătorilor pentru reconstituirea debitelor maxime pe pârâul Ruda din localitatea Dornești a rezultat că viitura produsă în 28.06.2010 a avut un debit de 290m3/s, depășind asigurarea normală de 1% care era de 175 m3/s. De asemenea s-au efectuat măsurători la secțiunea podului pe același pârâu și a rezultat că acesta putea asigura scurgerea unui debit de circa 60-70 m3/s, fapt ce a dus la inundarea gospodăriilor din Dornești. Podul în această situație s-a comportat ca un baraj. Practic în jurul orelor 19.00, în estul județului erau inundate peste 20 de localități iar viiturile se propagau rapid în aval cu debite cumulate.

Zeci de poduri și podețe s-au prăbușit, rând pe rând, din cauza forței de izbire a apei, iar porțiuni însemnate din căile de comunicație au fost distruse sau avariate. Elemente din infrastructura de distribuție a energiei electrice (linii de transport, posturi de transformare, stâlpi de susținere a rețelelor) au fost scoase din funcțiune astfel încât zeci de localități au rămas în beznă. Telefonia fixă și GSM au funcționat cu sincope majore, aspecte ce au redus posibilitățile de comunicare cu autoritățile din zonele afectate. Circulația pe unele tronsoane de cale ferată a fost oprită, terasamentele și căile de rulare inundate prezentând avarii grave (Dornești).

Rapoartele din teren din noaptea de 28/29.06.2010 prezentau o situație sumbră. Existau deja 4 morți și 4 dispăruți luați de viitură, iar distrugerile creșteau de la o oră la alta. Evaluările ulterioare ale pagubelor au atins cifra de 85 de milioane de euro.

III.2.2.6 Hazardele generate de zăpoare și de poduri de gheață.

În bazinul hidrografic al râului Bistrița un factor important de risc pe timp de iarnă îl reprezintă inundațiile provocate de formarea unor structuri de gheață (năboi, zăpoare, poduri de gheață).

Primele formațiuni de gheață care apar toamna târziu pe râul Bistrița sunt „acele de gheață”, „gheața de fund” sau „gheața la mal”. Fenomenele încep în formațiuni înglobate în apa suprarăcită (acele de gheață și gheața de fund) din cauza vitezei mari de scurgere care întârzie formarea gheței la mal.

Pe afluenții mici (Dorna, Teșna, Negrișoara) debitele sunt reduse, iar suprarăcirea cuprinde rapid întreaga masă de apă. Din această cauză, de cele mai multe ori formațiunea care apare inițial este gheața la mal sau chiar podul de gheață”.

Urmând succesiunea fenomenelor de îngheț se constată apoi că, după câteva zile de la apariția lor se formează podul de gheață (formațiune foarte stabilă și de durată). [NUME_REDACTAT] Dornelor această stabilitate poate fi uneori întreruptă de formarea zăpoarelor.

În aceeași perioadă se formează poduri de gheață și pe cursurile superioare al Moldovei și Sucevei, iar în a doua jumătate a lunii decembrie în zonele mai joase.

În luna ianuarie se înregistrează, de regulă, temperaturile cele mai scăzute, zona montană fiind cuprinsă între izotermele de -3˚C și -8˚C, valorile minime extreme coboară adesea sub -30˚C, mai ales în depresiunile Rădăuți și Dorna.

Zona montană înaltă care delimitează [NUME_REDACTAT] și intensitatea inversiunilor termice atenuează nuanțele de adăpostire. Numai în extremitatea sa vestică, în zona Dornișoara și [NUME_REDACTAT] influențele vestice atenuează oarecum răcirile excesive. Adeseori aceste influențe pot declanșa producerea zăpoarelor, fenomene cu un mare potențial de risc.

Datorită föehnizării care are loc pe versanți și a menținerii unor temperaturi mai scăzute prin inversiuni termice, în culoarele depresiunilor Cârlibaba – [NUME_REDACTAT], Dornișoara – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Broșteni, în anumite perioade mai calde ale iernii încep dezghețuri din amonte spre aval. Se formează sloiuri și blocuri de gheață care sunt antrenate spre aval odată cu scurgerea apei. Sloiurile și blocurile de gheață se blochează adesea în porțiunile mai înguste, la coturi sau în secțiunile podurilor provocând zăpoare.

Riscurile specifice zăpoarelor sunt inundațiile, care se produc în amonte (în spate) de barajele de gheață și distrugerile provocate în aval, prin forța de izbire, după ce aceste baraje se rup.

Influența formațiunilor de gheață asupra nivelurilor și a debitelor este importantă, dar se manifestă diferit de la un sector de râu la altul. Astfel, în ceea ce privește nivelurile (excluzând zăpoarele), pe majoritatea cursurilor de apă acestea cresc în condițiile prezenței fenomenelor de îngheț cu 20 – 80 cm (uneori chiar mai mult) într-o gamă foarte largă de variație. Creșterilor de nivel nu le corespund însă și creșteri ale debitelor, deoarece alimentarea scurgerii se face preponderent din resursele subterane.

O analiză efectuată asupra condițiilor de formare și evoluție a zăpoarelor din [NUME_REDACTAT] și de pe culoarul mijlociu al râului Bistrița, până la coada lacului [NUME_REDACTAT] de către N. Berindean și P. Olariu scoate în evidență multe dintre particularitățile morfologice și morfometrice ale cursurilor de apă din zonă. Zăpoarele se formează uneori și pe râurile din subbazinele hidrografice ale râurilor [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] datorită traversării versanților sudici ale masivului Călimani de către masele de aer vestice. La cele menționate mai trebuie adăugate și influențele antropice în porțiuni de albie îngustate sau blocate artificial.

Ramele muntoase mai înalte care delimitează [NUME_REDACTAT] favorizează numeroase inversiuni termice cu diferențe mari munte-vale, fapt ce conduce (iarna) la fenomene de îngheț deosebit de intense. Pe râurile Dorna, Teșna, Dornișoara și chiar pe [NUME_REDACTAT] grosimea gheții depășește 50 – 60 cm și chiar 1 m.

Unele influențe vestice, mai calde și mai umede pătrund iarna și pe culoarele [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT] formând și pe aceste râuri zăpoare (mai frecvente și de amploare mai mare pe [NUME_REDACTAT]).

Deschiderea spre vest, spre zone cu influențe oceanice mai calde și mai umede nu este singura condiție pentru formarea zăpoarelor. În cazul [NUME_REDACTAT] și a sectorului superior al văii râului Moldova zonele de obârșie sunt înalte, fără deschidere spre vest și totuși zăpoare se formează și pe aceste cursuri de apă. Aici intervin fenomenele de föhnizare generate de circulația vestică (mai caldă) la coborârea versantului cu expunere estică al [NUME_REDACTAT] (în cazul [NUME_REDACTAT]) și a [NUME_REDACTAT] (în cazul Moldovei).

Așezările umane și infrastructura sunt cele mai vulnerabile la producerea acestor aglomerări de ghețuri. Dacă fenomenul ia amploare și se dezvoltă pe o porțiune mare a albiei poate crea distrugeri importante.

Principalele măsuri de evitare sau eliminare a blocajelor se concentrează în zona podurilor rutiere și C.F., la prizele de apă și pentru evacuarea apei din incinte. Acțiunile de intervenție se axează pe avertizarea și alarmarea populației, evacuarea cetățenilor, animalelor și bunurilor materiale dacă situația o impune și, în ultimă instanță pe intervenția cu mijloace pirotehnice pentru distrugerea zăpoarelor și deblocarea albiei.

III.3 Hazardele geomorfologice.

III.3.1 Condiții favorizante

Hazardele geomorfologice pot fi definite ca “schimbări naturale sau induse de om ale formelor de relief care afectează sistemele umane” (Schumm, 1988). [NUME_REDACTAT] et al. (1994) hazardele geomorfologice pot fi privite ca „grupuri de amenințări asupra resurselor umane ce rezultă din instabilitatea formelor suprafeței Pământului. Amenințările derivă din răspunsul proceselor geomorfologice, chiar dacă procesele respective își au originea la mare distanță de forma de relief afectată.

Impactul alunecărilor de teren asupra societății este caracterizat atât prin efectele directe, ce vizează în general declanșarea și evoluția fenomenelor, cât și prin urmările indirecte, legate de formele de relief create. Efectele practice directe ale alunecărilor de teren constau în distrugerea construcțiilor, avarierea infrastructurii critice (rutiere și CF, rețele de utilități publice, rețele de telecomunicații, de alimentare cu energie electrică și a magistralelor de transport produse petroliere și gaze naturale).

Deplasările de teren se situează, alături de inundații și cutremure, printre cele mai importante dezastre naturale ale căror consecințe se exprimă prin distrugeri de bunuri materiale și pierderi de vieți omenești, atât la nivel internațional cât și național.

În funcție de modul în care se produce mișcarea, deplasările în masă sunt foarte variate. Între acestea, alunecările de teren sunt cele mai importante, ele pot schimba aspectul morfologic al unei regiuni, cu efecte majore asupra activității umane. Sunt cele mai răspândite fenomene de deplasare în masă pe versanți, produc mari pagube materiale și pierderi de vieți omenești și întrunesc o gamă largă de forme de manifestare.

III.3.2 Principalele alunecări de teren din județul [NUME_REDACTAT] factori ai declanșării și evoluției alunecărilor de teren de pe teritoriul județului Suceava sunt de ordin geologic (un substrat litologic argilos în alternanță cu roci friabile), morfologic (versanți cu pante mai mari de 3-5%), climatic (precipitații medii anuale peste 500 mm) și antropic (utilizarea nerațională a terenurilor în general și a versanților în special).

Alunecările de teren, în diferite stadii de evoluție, active și relativ stabilizate, afectează peste 30-40 % din suprafețele de versant ale văilor ce drenează Unitatea deluvială de podiș a județului și, de asemenea, suprafețe apreciabile din Unitatea montană, carpatică și subcarpatică.

Ca hazard geomorfologic ele au cunoscut o recrudescență de amploare, determinată în mare măsură de intensificarea activității umane (desțeleniri și defrișări, construcții de șosele pe versanți cu măsuri precare de consolidare, alte construcții edilitare și industriale).

Având în vedere rolul apei la declanșarea și recrudescența alunecărilor, schimbările climatice din ultimele decade (precipitații bogate, în averse) au condus la extinderea arealelor cu alunecări și reactivarea deluviilor vechi.

Cantitățile mari de precipitații căzute în luna iunie 2010 au declanșat noi alunecări și prăbușiri de teren și au reactivat altele mai vechi. Dacă în 2008 erau inventariate peste 130 de alunecări, dintre care circa 60 reprezentau riscuri majore directe pentru populație (Hociung C., Băișanu S.A., 2009), în anul 2010 fenomenul s-a manifestat în alte 32 de perimetre locuite.

III.3.3 Exemple semnificative de hazarde geomorfologice.

III.3.3.1 Alunecările de teren de pe teritoriul [NUME_REDACTAT].

Substratul geologic pe care este amplasat municipiul Suceava și regiunile sale limitrofe aparține formațiunilor argilo-marnoase și nisipo-grezoase voliniene (sarmațian inferior).

Depozitele mai recente (cuaternare) care stau pe cele marine, voliniene, sunt reprezentate prin materiale aluviale și deluvial-proluviale de vârstă Riss, Würm și holocen, cu grosimi ce pot atinge și peste 10 metri. (Brânduș, C., Grozavu, A. 1998).

Coloana litologică a depozitelor voliniene, ce însumează o grosime de circa 500 m, este reprezentată printr-o succesiune de complexe argilo-nisipoase, în care domină uneori argilele, alteori nisipurile, separate de structuri calcaro-grezoase.

Morfologia actuală a [NUME_REDACTAT] este rezultatul acțiunii unui complex de factori, într-o perioadă relativ îndelungată, din postsarmațian până în prezent. În cadrul paleoevoluției un rol esențial a revenit instalării rețelei hidrografice. Procesul a fost facilitat de alcătuirea geologică și de oscilațiile climatice din cuaternar. [NUME_REDACTAT] face parte din prima generație de văi, cu caracter consecvent, datorită dezvoltării ei în sensul înclinării stratelor (Cristea I. 2003). Se menționează însă că, în evoluția sa, valea Sucevei capătă pe alocuri sectoare cu aspecte de subsecvență, în stadiul actual putând fi socotită doar în ansamblu o vale consecventă (Argeșel I.P., 1972 preluat de Cristea I., 2003).

Cunoscut sub numele de „[NUME_REDACTAT]" (Emandi E, Ceaușu I., 1988), versantul drept al râului Suceava dintre pâraiele Șcheia și Cetății reprezintă, din punct de vedere al intensității proceselor geomorfologice actuale, unul din cele mai active areale cu alunecări de teren de pe teritoriul municipiului Suceava. Zona este afectată de alunecări (în diferite stadii de evoluție) pe o lungime de peste 2 km. Cu toate lucrările de stabilizare din ultima jumătate de secol, pericolul declanșării unor noi deplasări de teren este încă mare, iar implicațiile socio-economice sunt importante.

Versantul face racordul dintre platoul structural Zamca și lunca râului Suceava între confluența cu pârâul Șcheia și pârâul Cetății. Structural este o cuestă, tip de relief care favorizează apariția și dezvoltarea alunecărilor (Brânduș și Grozavu, 1998), cu panta generală mai mare 15o.

Un prim segment de alunecare este localizat pe versantul de nord-est al orașului fiind delimitat între străzile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], între intersecția lor (în zona fostului [NUME_REDACTAT]) și strada [NUME_REDACTAT].

Al doilea areal se desfășoară pe versantul de nord-vest (platforma orașului Suceava) și cuprinde zona festonată dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], în baza căreia curge pârâul Șcheia.

Un al treilea perimetru este pe versantul de est, situat spre Cetatea de Scaun, între străzile Cetății și Mirăuți.

Din anul 2006 s-a reactivat și extins pe teritoriul municipiului Suceava o altă alunecare, în [NUME_REDACTAT] – Teodoreni, cartierul Burdujeni, pe versantul stâng al râului Suceava.

Expunerea generală a Platoului structural Zamca către nord-est a condiționat o evapotranspirație potențială mai redusă și, în consecință, o umectare mai accentuată a substratului. Aceste condiții topoclimatice, în corelație cu particularitățile substratului litologic (luturi loessoide ce stau pe argile și nisipuri sarmațiene), cu deplasarea râului Suceava către sud-vest, care a cauzat subsăparea bazei versantului, au favorizat deplasările în masă și activarea lor periodică (Cristea I., Brânduș C., 2002).

Urmare a evoluției îndelungate, morfologia de detaliu a arealului este caracterizată printr-o alternanță de cornișe secundare de versant de 2 m până la 10 m, cu pseudoterase și monticuli. În raport cu structura, alunecările sunt de tip insecvent și asecvent (cele care se produc în deluviu), iar ca mod de producere se poate considera că inițial au fost de tip delapsiv, pentru ca în prezent să domine caracterul detrusiv.

În afara cauzelor amintite, un important rol a avut pânza freatică, al cărei nivel hidrodinamic a fost puternic influențat de pierderile de apă din rețeaua urbană de alimentare cu apă și de evacuare a apelor reziduale sau din precipitații. Acțiunea acestor factori a generat la un moment dat la o alunecare de teren masivă, pusă în evidență de existența cornișei superioare și de forajele efectuate pe versant.

III.3.3.2 Alunecările de pe versantul de nord – est al municipiului [NUME_REDACTAT] sunt localizate între străzile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], între intersecția lor, în zona fostului [NUME_REDACTAT] și strada [NUME_REDACTAT].

Pe versantul de nord-est al platoului Sucevei, ca urmare a evoluției îndelungate a proceselor de deplasare gravitațională, se pot evidenția cel puțin două de cornișe, care însoțesc versantul pe toată lungimea sa (a se vedea harta pantelor din fig. 58).

Prima se găsește la partea superioară a versantului, la limita cu platoul Zamca. Prezintă două sectoare, cu pante accentuate între 25-90°, despărțite în dreptul intersecției străzilor Cărămidarilor, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] de porțiune cu pante mai reduse, 10-15°.

Primul sector, cu începere din dreptul [NUME_REDACTAT], se desfășoară paralel cu [NUME_REDACTAT] Rareș și este intersectat de străzile [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Tăbăcarilor. Această cornișă a fost afectată de reactivări repetate în ultima jumătate de secol: zona intersecției străzilor Cernăuți, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] în 1939-1940 și anii 1960-1970, zona din spatele pieții agroalimentare, garajelor de la capătul sudic al străzii [NUME_REDACTAT] până la [NUME_REDACTAT] în anii 1996-1997. Din acest motiv s-au executat aici mai multe lucrări de drenaj, concretizate prin apariția pe cornișă sau la baza sa a unor aliniamente de chesoane.

Cel de-al doilea sector al cornișei principale se conturează începând din intersecția străzilor [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Linia de desprindere a deluviului urmărește în acest sector aproximativ izohipsa de 380 m și are un caracter continuu până dincolo de capătul de nord al străzii [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și scările din capătul străzii Mărășești, cornișa cu înclinări de peste 25° și circa 4 m înălțime este înierbată iar copacii nu trădează posibile reactivări. Către nord însă, din dreptul casei cu numărul 5 de pe Strada M. Sadoveanu devin evidente semnele unor recrudescențe recente, în plină desfășurare. Această zonă este în continuare afectată de procese de alunecare începute din 2001 și dezvoltate în anii 2002 și 2003.

Pe lângă cornișa superioară, un alt abrupt important de desprindere se conturează în partea mediană a versantului, care începe să se evidențieze din dreptul garajelor de pe strada [NUME_REDACTAT], unde are dimensiuni modeste, cu înălțimi de 2-3 m și pante de 20-25°. Cornișa este înierbată iar vegetația (specii de salcâm, soc, măceș etc.) trădează deplasări ale terenului. Către nord, din dreptul străzii Șipotelor, înălțimea cornișei crește până la 10-15 m, iar panta atinge pe alocuri 45°. Se pare că această zonă a fost afectată de alunecări încă din 1912. Dincolo de artera de legătură dintre centrul civic și zona industrială, această cornișă este puternic împădurită (cu specii de alun, mesteacăn, molid, plop, salcâm, anin, tei etc.) și înierbată. Înălțimea sa este aici de circa 6-7 m, iar în partea superioară apar luturi loessoide la zi. Către nord, pe cornișă se găsește o livadă de meri în care copacii prezintă deformații.

Spre aval de această râpă de desprindere mai prezintă importanță cornișa secundară din amonte de strada [NUME_REDACTAT], mai ales în sectorul acestei străzi. Cornișa are circa 5-6 m de la nivelul străzii, este înierbată și sprijinită cu un zid de piatră în spatele caselor cu numerele 10, 12, 14, 16. Zona prezintă și în prezent trăsături de instabilitate evidențiate de copacii înclinați (pomi fructiferi cu diametrul sub 20 cm) și de fisurarea zidului de sprijin amintit (în dreptul caselor cu numerele 10 și 12).

Se consideră că alunecările au debutat cu desprinderea unor mase importante de pământ de la nivelul platoului, linia de desprindere fiind aproximativ paralelă cu strada [NUME_REDACTAT]. Aceasta linie se întinde între extremitatea nord-vestică a străzii [NUME_REDACTAT] și până în apropierea [NUME_REDACTAT] Gheorghe (Mirăuți).

Așa cum rezultă din forajele executate, deluviul desprins (de la un nivel de 80-90 m față de lunca actuală a Sucevei) s-a deplasat mult spre aval, depășind piciorul versantului și acoperind și o parte a luncii (așa cum reiese din primul raport geotehnic privind versantul studiat, întocmit în anul 1960). Fruntea alunecării a format un val alungit care astăzi corespunde zonei înalte dintre strada [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Maria. Aspectul tipic de frunte de alunecare e vizibil și în modelul digital de elevație (fig. 60).

Ținând cont de faptul că această frunte acoperă depozite de luncă, holocene, se poate trage concluzia că cele mai vechi forme de alunecare de pe versant sunt de vârstă holocenă (Cristea, I., Brânduș C., 2002).

În spatele frunții alunecării s-a format o arie depresionară care a fost treptat colmatată cu material provenit din alunecările ulterioare (material deluvial) și cu material provenit din eroziunea în suprafață (coluvial). Datorită lipsei de scurgere, se pare că în această zonă apele au băltit mult timp, fapt pus în evidență de foraje, care la o adâncime de 8,70 m au întâlnit un strat de argilă neagră, moale, cu aspect mâlos, prezent până la adâncimea de 10,40 m. Deasupra acestui strat (de la 2,5 m până la 8,70 m) a fost întâlnit un praf argilos galben-cafeniu, plastic moale, ce reprezintă materialul deluvio-coluvial.

Pe lângă formele de relief amintite, această deplasare de teren masivă a dus și la formarea, în partea superioară a versantului, a unei pseudoterase situată cu circa 30-40 m mai jos față de nivelul platoului Zamca. Pe această treaptă, cu pante mai reduse se află situată astăzi strada [NUME_REDACTAT].

Versantul de pe dreapta Sucevei a continuat să fie afectat succesiv de procese de alunecare ce au pus în mișcare diverse porțiuni ale deluviului vechi și au determinat retragerea cornișei, începând din 1912 și ulterior în 1939-1940, 1963-1966, 1968-1970, 1996-1997.

Alunecările produse 1912, în urma unor ploi abundente, au afectat zona de la nord-vest de [NUME_REDACTAT], linia de desprindere apărută în cadrul vechiului deluviu fiind cornișa ce se întinde în aval de str. [NUME_REDACTAT], spre Ițcani. Următoarele alunecări semnificative pentru morfologia de detaliu a versantului s-au produs în anii 1939-1940, când în zona intersecției străzii [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT] a luat naștere o cornișă cu o lungime de circa 400-500 m. Ulterior primelor alunecări, procesul a continuat atât prin fragmentarea și mobilizarea maselor alunecate anterior, cât și prin noi desprinderi de la nivelul platoului superior. Procesul este întreținut și uneori amplificat de factori noi, de natură antropică, cel mai important fiind acela al pierderii unor cantități însemnate de apă în subteran din rețelele hidro-edilitare. Fenomenul a condus, într-un timp relativ scurt, la ridicări importante ale nivelului apelor subterane (Grădinaru V., 2004). În sprijinul acestei afirmații stau mărturiile localnicilor care declară că anterior realizării rețelei stradale de apă ei se alimentau de la izvorul situat în strada [NUME_REDACTAT], în zonă fântânile fiind foarte rare datorita nivelului coborât al apelor subterane. Una dintre aceste fântâni există și astăzi la imobilul cu nr.4 de pe strada [NUME_REDACTAT], în apropiere de intersecția cu strada [NUME_REDACTAT] are o adâncime de 16,20 m, iar acum nivelul apei este ridicat la 2,50 m.

Același proces de ridicare în timp a nivelului hidrostatic este semnalat și în imediata apropiere a cornișei platoului Zamca. În zona [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, situată la intersecția străzii [NUME_REDACTAT] cu bulevardul [NUME_REDACTAT], nivelul hidrostatic se situa în anul 1977 (anterior construirii ansamblului de blocuri Zamca) la adâncimi de 10-11 m, pentru ca în anul 1991 el să se situeze la 4-5 m (niveluri hidrostatice întâlnite în foraje).

În linii mari, următoarele reactivări ale proceselor de versant nu au făcut decât să contribuie la retragerea cornișelor formate anterior. Procesul de mișcare a deluviului a continuat în căutarea echilibrului, acest proces având, până în toamna anului 2001, un caracter lent, martori fiind deformațiile (fisuri, înclinări) ce puteau fi observate la anumite imobile (ex. strada [NUME_REDACTAT] nr.13)

În afara treptei principale de desprindere de la nivelul cornișei, în zona amonte de strada [NUME_REDACTAT] se mai evidenția o treaptă secundară de desprindere, marcată printr-o linie paralelă cu cornișa, curbată la extremitatea sa nord-vestică, linie ce depășește spre sud-est strada Mărășești.

Dacă inițial caracteristicile substratului geologic, ale apei subterane și geomorfologiei zonei au reprezentat factorii favorabili, care au îngreunat masa deluviului, factorul declanșator al recrudescenței din 2001 l-a constituit precipitațiile abundente din vara acelui an.

Drept urmare, în noaptea de 2-3 octombrie 2001 s-a produs desprinderea din cornișa platoului și deplasarea spre aval a unei mase de pământ cu o lungime de circa 70-80 m, grosimea de 70 m și cu o lățime maximă de 7-8 m. Volumul de material pus în mișcare, calculat cu ajutorul unei expresii matematice propuse de D. Cruden a fost de circa 10000 m3.

Cunoașterea concretă a litologiei și proprietăților fizico-mecanice ale depozitelor afectate de alunecare a fost posibilă numai în urma efectuării unor foraje. Observațiile din teren efectuate de către Cristea I., și Brânduș C. în intervalul octombrie 2001 – aprilie 2003 au permis identificarea și caracterizarea elementelor morfologice ale alunecării de teren: cornișa, deluviul, fruntea alunecării.

Alunecările din toamna anului 2001 au afectat zona de la nivelul platoului superior Zamca (extremitatea nord-estică a străzii [NUME_REDACTAT]) până în strada [NUME_REDACTAT], în apropierea Turnului de apă Zamca, pe o lățime de aproximativ 100 – 150 m (pe direcția nord vest – sud est). Trebuie menționat că în perioada 1977-1978, zona aval de strada [NUME_REDACTAT] a fost consolidată prin lucrări de drenaj de adâncime (chesoane cu drenuri radiale vibroforate), lucrări de susținere și de sistematizare pe verticală. Aici s-a construit ulterior și o arteră rutieră importantă, care leagă cartierul de locuințe Zamca cu zona industrială din valea Sucevei.

Cornișa rezultată în urma recrudescenței din 2001 are o înălțime de 7-8 m și o pantă de circa 800-900. Luturile loessoide în care s-a dezvoltat sunt străbătute de numeroase fisuri și afectate de surpări (mai ales sectorul nordic), proces care contribuie secundar la retragerea cornișei. Pachetele de luturi loessoide desprinse ating dimensiuni mari, au caracter de prisme triunghiulare sau de paralelipiped, cu înălțimi de până la 1,5 m și volume de până la 0,5 m3 (Cristea, I., Brânduș C., 2002). Procesul de surpare a anumitor porțiuni din cornișă este lent și reprezintă un rezultat al lărgirii continue a fisurilor existente în cadrul rocii. Astfel, observațiile efectuate în octombrie 2002 au pus în evidență existența la partea superioară a cornișei a unei fisuri transversale care măsura 12 cm lățime și care în noiembrie s-a lărgit cu peste 60 cm, în final blocul desprins prăbușindu-se.

Talpa de alunecare, așa cum rezultă din foraje, a fost interceptată la circa 5 m adâncime, în cadrul unor strate în care predomină materialul prăfos-nisipos. Deluviul este alcătuit dintr-un material neomogen, cu caracter frământat datorită deplasării terenului. Deplasarea are un aspect vălurit, mai evident în partea sa inferioară (fig. 63), unde se pot sesiza mai multe valuri de alunecare (Cristea, I., Brânduș C., 2002). Pe fondul topirii zăpezilor, în primăvara 2002 au putut fi observate numeroase fisuri transversale care indicau – la acea dată – că procesul de stabilizare în zonă nu s-a încheiat. Faptul avea să fie confirmat de evoluția ulterioară.

Măsurătorile efectuate în toamna anului 2002 asupra fisurilor din apropierea bazei cornișei au indicat adâncimi de peste 1,4 m și lărgiri față de primăvară, de la 10 cm până la peste 100 cm. În același timp au fost identificate noi fisuri cu caracter transversal în partea mediană a deluviului (cu valuri de alunecare), a căror adâncime depășea 70 cm și a căror lățime era de circa 10 cm (fig. 64).

Formarea lor a fost pusă pe seama eforturilor de compresie-distensie exercitate în cadrul corpului alunecării, datorită diferenței de altitudine și deplasării spre aval a părții superioare a deluviului. Același tip de fisuri, probabil cu aceeași geneză, au fost identificate și în nordul deluviului, către strada [NUME_REDACTAT] (fig. 65).

Măsurătorile efectuate pe data de 20 noiembrie 2002 de SC [NUME_REDACTAT] au arătat că acestea erau mai înguste spre amonte (circa 7 cm) și mai largi spre aval (circa 20 cm) și prezentau o evidentă tendință de accentuare. În urma acestor observații s-a concluzionat că mișcarea terenului se propagă dinspre amonte spre aval (detrusiv), pe fondul pantei, printr-o succesiune de compresii și distensii ale deluviului. Fruntea alunecării domină suprafața de teren neafectată printr-o denivelare de 0,3-0,5 m.

În perioada 2002-2003 s-au manifestat tendințe evidente de înaintare spre strada [NUME_REDACTAT], ca urmare a propagării alunecării dar și a acțiunii de subminare a frunții exercitate de către apele unui pârâu. În urma observațiilor făcute s-a estimat că față de situația din toamna 2002, fruntea a înaintat până în primăvara anului 2003 cu 0,5-1 m.

Fenomenul din octombrie 2001 a continuat să se manifeste și în anii imediat următori. Pe data de 15-16 noiembrie 2002, pe fondul unei veri ploioase, alunecările s-au extins și mai la sud, în dreptul caselor cu numerele 13 și 11 de pe strada [NUME_REDACTAT]. A rezultat o cornișă activă cu înălțimi de 4-5 m, în care apar luturi loessoide la zi, un deluviu frământat, cu numeroase fisuri, iar fruntea alunecării a ajuns să amenințe câteva locuințe din zonă (Cristea, I., Brânduș C., 2002).

În aprilie 2003, ca urmare a topirii zăpezilor și infiltrării apelor rezultate pe fisurile din marginea cornișei create în 2001, s-a produs o reactivare a acesteia pe o lungime de circa 220 m. S-au conturat astfel două noi trepte de desprindere, situate cu cca. 1,5 m, respectiv 2,5 față de noua cornișă. Această reactivare a cornișei demonstra faptul că procesul de stabilizare nu s-a încheiat și era de așteptat ca zona afectată de alunecări să se extindă regresiv, treptat, spre centrul civic al orașului. Erau puse astfel în pericol construcțiile situate pe platou, în apropierea cornișei (ansamblul de blocuri [NUME_REDACTAT] și circa 60 de locuințe particulare), Hala agro-alimentară, [NUME_REDACTAT] Județean, rețelele de termoficare și alimentare cu apă și DN 2.

În aceste circumstanțe administrația locală, în baza unor studii geotehnice aplicate pentru consolidarea versantului nord-est, în zona străzilor [NUME_REDACTAT], Petuniilor și [NUME_REDACTAT] și în zona străzilor [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], a promovat și finanțat noile proiecte de consolidare a versantului. Lucrările s-au executat în perioada 2004-2006. Actualmente alunecarea este considerată parțial stabilizată, însă supă cantitățile mari de precipitații din lunile iunie-iulie 2010 fenomenul s-a reactivat.

III.3.3.3 Alunecările de teren de pe versantul de NV al platoului superior al mp.Suceava.

Obiectivul principal predispus riscului din acest perimetru este [NUME_REDACTAT] Filadelfia, unitate de învățământ gimnazial și liceal situată pe strada Narciselor. Această cale de comunicație face legătura cu partea superioară a platoului Zamca.

Regiunea este situată în partea de nord-vest a municipiului și este încadrată în interfluviul Suceava-Șomuz, pe un nivel de terasă superioară a râului Suceava. Relieful este de tip acumulativ, de vârstă [NUME_REDACTAT] mediu al municipiului Suceava (în zona de cercetare) este racordat în trepte la platoul superior Zamca și la platouri inferioare, căderea generală fiind spre sud-est. Nivelurile de platou ale municipiului pot fi asimilate cu terase vechi, cu suprafețe în general orizontale, racordate prin pante line (Grădinaru V., 2008).

Pe versant și la baza acestuia se întâlnesc și depozite de origine deluvială sau proluvială, provenite în general prin antrenarea gravitațională și depunerea acestora (în principal a celor provenite din depozitele cuaternare, iar subordonat și din cele sarmațiene). Formațiunile menționate sunt acoperite de un strat continuu de sol vegetal, cu grosimi cuprinse între 0,60 și 1,20 m.

Litologic, terenul cuprinde formațiuni cuaternare și formațiuni voliniene. Formațiunile voliniene sunt de natura unor argile și argile marnoase oliv și cenușii, cu filme și incluziuni de nisip. Apar, de asemenea, și strate metrice de nisip, nisip argilos, cu permeabilitate ridicată. În sarmațian apar mai multe niveluri de gresie de 0,30…0,50 m grosime. În zona alunecării, stratele cuaternare provin din alterarea formațiunilor sarmațiene și prezintă o litologie asemănătoare, argilos-nisipoasă. Pe versantul neafectat, apare un cuaternar argilos-argilos-prăfos cu origine loessoidă.

Apele subterane au caracter de permanență, cu regimul scurgerii de "tip terasă" și provin din cele căzute pe platoul înalt al municipiului Suceava și care prin infiltrare ajung în terase, drenându-se apoi spre sud-vest. Stratul freatic este alimentat discontinuu, acumulându-se în depozitele fine ale versantului, în zonele nisipoase din argilele cuaternare, sau în lentilele de nisipuri, localizate în argilele marnoase. O acumulare se produce și în rocile puțin permeabile, argile, argile prăfoase, însă circulația și cedarea apei din acestea are un caracter foarte lent din cauza permeabilității scăzute.

Din punct de vedere al direcției de evoluție pe versant, alunecarea este de tip detrusiv și s-a declanșat în anul 2004, în prelungirea frontului de desprindere de pe versantul de nord-est, din zona [NUME_REDACTAT]. Fenomenul s-a dezvoltat între anii 2005 și 2008, producând importante pagube prin pierderea unui hectar de teren (baza sportivă), preluat în corpul alunecării.

În aceste condiții s-a impus realizarea unui studiu geotehnic, însă lucrările de consolidare a versantului și de stopare a fenomenului au fost amânate din lipsa fondurilor S-au produs izvorâri a apelor pluviale și băltiri pe versant, cu zone de șiroire cu trasee haotice, și s-au format curgeri noroioase.

III.3.3.4 Alunecarea de teren Teodoreni – [NUME_REDACTAT] din cartierul Burdujeni – municipiul Suceava.

[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] se găsește pe versantul drept al pârâului Velnița, între [NUME_REDACTAT] și Stația de Transformare 110 KV Burdujeni.

Din punct de vedere geomorfologic arealul este situat în [NUME_REDACTAT] (subunitate a [NUME_REDACTAT]), în nord-estul municipiului Suceava și este încadrat în interfluviul Suceava-Siret, pe un nivel de terasă medie a râului Suceava, relief de tip acumulativ și de vârstă Pleistocen-Holocen.

[NUME_REDACTAT] se prezintă ca un platou, asimilabil unei terase superioare a râului Suceava, cu căderi sudice ușoare și medii. Acesta prezintă un profil asimetric, cu pante line pe partea sa dreaptă și pante foarte accentuate pe versantul stâng (zona alunecărilor).

Apele subterane au caracter de permanență, cu regimul scurgerii de „tip terasă” și provin din precipitațiile căzute pe versantul stâng al văii Sucevei ș care prin infiltrație ajung în aluvionarul terasei drenându-se spre râu. Curgerea subterană generală este pe direcția nord-sud și este tributară râului Suceava. Stratul freatic este alimentat continuu de sursele menționate, acumulându-se în depozitele grosiere ale terasei (prundișuri și nisipuri), în zonele nisipoase din argile sau în lentilele de nisipuri localizate în argilele marnoase (Grădinaru V., 2009). Apa subterană se acumulează și în rocile puțin permeabile (argile și argile prăfoase), însă circulația și cedarea apei din acestea este foarte lentă din cauza permeabilității scăzute.

În zona pe care o studiem se distinge o alunecare veche și alunecarea nouă, declanșată în vara anului 2006. Actualmente, alunecarea veche are o energie de relief destul de mică și are un caracter de curgere noroioasă, in special în perioadele ploioase.

În baza suprafeței de desprindere, în apropiere de zona de contact cu alunecarea nouă, s-a instalat un iaz natural, care are o descărcare naturală spre pârâul Velnița. De asemenea, se întâlnesc zone de mlaștină și unele mișcări rupturale, fisuri și planuri de încălecare.

În vara anului 2006, spre sud de aceasta alunecare, în lungul liniei de creastă a platoului superior, s-a declanșat o nouă alunecare de mari dimensiuni, cu o lățime, pe linia de nivel, de circa 250 m și o lungime, pe înclinare, de circa 110 m. În porțiunea superioară a alunecării, imediat sub suprafața de desprindere, s-a creat o fisură orizontală.

Alunecarea nouă prezintă unele caracteristici deosebite față de alunecările cunoscute din Suceava. Astfel, corpul alunecării a funcționat inițial ca un bloc unitar, iar ulterior, cu o mișcare ușor rotațională și prin crearea unei fisuri orizontale în zona suprafeței de desprindere s-a fragmentat în câteva blocuri mari (fig.73 și74).

[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] amenință o serie de locuințe de pe strada [NUME_REDACTAT] Grigorescu.

Evoluția alunecării pune în pericol și Stația de Transformare 110 kV Burdujeni situată pe platoul înalt al [NUME_REDACTAT], deoarece cornișa platoului este afectată prin dezvoltarea retroregresivă a alunecării (Grădinaru V., 2009)

Pentru înlăturarea riscurilor, în iulie 2008 au fost executate primele ridicări topografice în vederea demarării lucrărilor de stabilizare. Alunecarea a evoluat rapid iar în luna octombrie, o echipă mixtă de specialiști solicitată de către autoritățile administrației publice locale a evaluat situația și a propus luarea măsurilor de urgență pentru executarea unor lucrări de remodelare, matarea fisurilor, terasarea fundului grabenului cu asigurarea de pante de scurgere și a unui strat protector impermeabil, construirea de drenuri, canale și alte lucrări de preluare a apei drenate prin foraje și evacuarea la emisar. Din motive financiare promovarea și realizarea lucrărilor recomandate este anevoioasă.

Fenomenele de mișcare continuă și în prezent, semnalându-se noi fisuri și ebulmente în zonele de emergență a apei subterane în apropierea proprietăților Negrea, Simioneasa, Rotaru, Cosmâncă ș.a. Fisura existentă a evoluat, constituind o zonă de infiltrare a apelor pluviale Se observă noi izvorâri și băltiri pe versant, cu zone de infiltrare, ape de șiroire cu trasee de curgere haotice, noi „semiluni de desprindere” cu eroziuni. Se constată noi fisuri transversale și longitudinale pe suprafața alunecată în blocuri mari. S-au format alunecări locale în baza alunecării generale, manifestate prin curgeri noroioase plasate pe emergențele concentrate de apă din corpul alunecării in zona proprietăților Negrea, Simioneasa, Rotaru și Cosmâncă.

Fenomenele de mișcare s-au accentuat la baza alunecării, formându-se o suprafață de desprindere de 60 de metri în amonte de locuința Negrea (fig.82). Terenul din proprietate este puternic afectat și prezintă zone de exfiltrații de apă.

În dreptul locuinței Simioneasa se produc împingeri ale terenului, cu degradări în zona garajului și a casei scărilor. În amonte de proprietatea Cosmâncă sunt deplasări de teren cu formarea de ebulmente.

Lucrările preventive executate până în luna iunie 2010 s-au rezumat la descărcarea parțială a zonei superioare a versantului, însă ele nu au fost finalizate. Nu s-a creat o pantă continuă de curgere a apelor pluviale, conform recomandărilor proiectantului în anul 2008, nu au fost efectuate rigole de intercepție și canale de evacuare a apei și nici lucrări de matare a fisurilor.

Soluția tehnică de primă urgență (și cea mai puțin costisitoare) o reprezintă executarea a 5 chesoane cu drenuri suborizontale poziționate la limita superioară a proprietăților enumerate anterior executarea unor lucrări de terasamente, canale și înierbări care să atenueze infiltrația apelor în partea superioară a versantului, monitorizarea versantului pe durata lucrărilor și ulterior execuției lor și promovarea etapelor ulterioare de consolidare.

Se poate presupune in mod întemeiat ca, in lipsa unor măsuri de consolidare, alunecarea va evolua, afectând tot ce se află în aval, locuințe și infrastructură.

III.3.3.5 Alunecarea de teren „Șandru” din comuna Brodina, 2002 – 2004

Alunecarea se situează in zona montană a [NUME_REDACTAT], pe versantul stâng (numit [NUME_REDACTAT]). Fenomenul s-a declanșat pe versantul drept al râului Brodina, la aproximativ 2 km de confluența cu râul Suceava, în bazinul torențial al pârâului Șandru, sub cota 972 m din dealul cu același nume.

În acest sector valea Brodinei, la nivelul albiei majore și al teraselor inferioare, are o lățime de cea 250 m și prezintă dinspre versantul stâng, la baza căruia s-a instalat actuala albie minoră, o succesiune de patru nivele de terasă a căror altitudine relativă este de 2 m, 4 m (trepte de luncă, frecvent inundate), respectiv 6-8 m și 10 m (trepte de versant). Ultimul nivel este parazitat de conul de dejecție al pârâului mai sus amintit.

Structural și petrografic, arealul se încadrează faciesului vestic al Pânzei de Tarcău, care se caracterizează printr-o tectonică complexă de cute-solzi, imbricate și deversate către nord-est, scoasă în evidență printr-un relief de hogback.

Formațiunile litologice sunt speciile „Stratelor cu Inocerami", de vârstă senoniană, reprezentate prin marne și marno-calcare verzi și vinete-albicioase, cu intercalații de orizonturi subțiri calcaro-grezoase (Oprea. D., Brânduș C., Cristea I., 2003).

Materialul alunecat reprezintă un deluviu vechi, de 4-6 m grosime, alcătuit dintr-o matrice argiloasă ce înglobează blocuri colțuroase grezoase. Datorită apariției la zi, pe flancul drept al alunecării, a rocii „in situ” (marne verzui) și a unor blocuri de gresie de 20-30 cm grosime, proaspete în spărtură, nealterate, prinse în corpul alunecării, se poate admite că alunecarea a afectat și roca în loc pe o grosime de pană la 2 m.

[NUME_REDACTAT] are un curs orientat de la sud către nord, aproape consecvent la structura geologică. Valea torențială afluentă pe care se găsește alunecarea are cursul cu direcția de la est către vest, orientat aproape transversal față de structura geologică (Grădinaru V., 2002).

Din studiul geotehnic pentru stoparea alunecării Brodina, executat de SC [NUME_REDACTAT] SA în 2002, reiese faptul că alimentarea apelor de suprafață este predominant superficială (> 60% din ploi și zăpezi), aportul subteran fiind moderat (20-40%) și manifestându-se în principal în perioada de iarnă. Scurgerea medie specifică are valori în jur de 10 litri/s/km2. Scurgerea maximă se manifestă în perioada martie-noiembrie, scurgerea maximă specifică având valori de 1000-1200 litri/s/km2.

Din punct de vedere hidrogeologic, în zonă se separă acviferul freatic continuu, cantonat in depozitele aluvionare permeabile și semipermebile din terasele inferioare, care se continuă cu nivelul liber al apei din pârâu, și patul cvasiimpermeabil constituit din formațiunile senonian-paleocene.

Nivelul hidrostatic din terasa inferioară este legat direct de nivelul apei din pârâu (Studiu geotehnic SC [NUME_REDACTAT] – 2004).

În versanți, curgerea subterana urmărește scurgerea de suprafață și alimentează cursurile cu caracter temporar ale afluenților torențiali. Curgerea subterană este reglată de permeabilitatea foarte scăzută a formațiunilor cuaternare locale (argilă tilloidă, grohotișuri cu liant). În consecință, nivelul hidrostatic are în versanți un caracter probabil discontinuu, în unele zone putând apărea sezonier (Studiu geotehnic SC [NUME_REDACTAT] – 2004).

Până în prezent s-au succedat patru etape în desfășurarea alunecării aceasta remodelând versantul drept al pârâului Șandru pe o lungime de aproximativ 1250 m, o lățime cuprinsă între 80 și 150 m, o energie de circa 300 m și o pantă medie de 200. Fruntea corpului de alunecare a acoperit în totalitate conul proluvial al pârâului, înaintând și pe podul terasei de 10 m a râului Brodina (614 m altitudine absolută). Alunecarea are cornișa superioară la 900 m altitudine, corpul fiind fragmentat de o serie de cornișe secundare, care marchează diferite momente în cronologia alunecării.

Investigațiile, bazate și pe informații oferite de către localnici, evidențiază existența unor mișcări inițiale ale deluviului, în anii 1974-1975, în urma cărora a apărut un corp deluvial cu valuri de alunecare, în spatele cărora s-au creat areale de băltire. De asemenea, caracterul detrusiv al alunecării (evoluție dinspre amonte spre aval), cât și faptul că în unele lucrări au fost întâlnite trunchiuri într-un stadiu avansat de putrefacție (Gradinaru V., 2002), pledează pentru un istoric mai îndelungat al mișcărilor de teren în zonă, de cel puțin câteva decenii.

Mișcarea s-a reactivat în iunie-iulie 2002, când pe fondul unui exces de umiditate creat de cantitățile mari de precipitații căzute în acest interval în corpul alunecării din 1975 s-a inițiat, într-o primă etapă, o glisare cu caracter detrusiv. Desprinderea deluviului s-a produs la 780-800 m altitudine, corpul alunecării acoperind partea inferioară a conului proluvial. Alunecarea propriu-zisă s-a produs in majoritate în materialul cuaternar, care este o argilă cu blocuri și grohotiș,

După declanșarea alunecării au apărut condiții ca deluviul să afecteze delapsiv o porțiune semicirculară largă din jurul suprafeței de desprindere și a flancurilor acesteia, în special flancul drept, cu energie de relief mai mare. În acest sens s-au observat fisuri situate la 150-200 m sud de suprafața de desprindere și alte serii de fisuri paralele cu ambele flancuri. Interesant este faptul că alunecarea produsă pe versantul drept al organismului torențial nu a afectat canalul de scurgere decât la debușarea peste con. Cornișa rezultată este dispusă în semicerc pe o lungime de cea 100-110 m și are o înălțime de circa 5 m, iar fruntea corpului de alunecare se dispune în arc de cerc pe o lungime de 140 m.

Într-o a doua etapă s-a constatat declanșarea unei deplasări cu aspect de curgere noroioasă pe flancul stâng al alunecării care antrenează în mișcare atât material deluvial, cât și roca în loc (argile și marne vineții) (Oprea. D., Brânduș C., Cristea I.,2003).

Curgerea poate fi rezultatul acumulării și drenării apelor din spatele corpului alunecării din 1975, dar și umidității ridicate determinate de cantitățile însemnate de precipitații căzute în respectivul interval. Noul deluviu acoperă aproape în totalitate conul proluvial. Partea medie a versantului suferă modificări de stabilitate ca urmare a dezechilibrului creat de primele două etape. Apar numeroase fisuri transversale, care brăzdează deluviul din amonte de cornișa alunecării, situată la 800 m altitudine. Acestea au lungimi ce depășesc pe alocuri 20-30 m, lărgimi cuprinse între 10-25 cm și adâncimi de 50-60 cm. S-au identificat și numeroase zone de băltire.

Dacă primele două etape s-au derulat într-un interval de aproximativ două săptămâni, în octombrie 2002 s-a observat creșterea în dimensiune a fisurilor pe toate cele trei axe.

Vara anului 2003 marchează declanșarea celei de a treia etape, deluviul evoluând delapsiv în urma ruperii stabilității acestuia, urmare a mișcărilor inițiale. S-a generat o nouă cornișă, de 6-8 m înălțime, la circa 880 m altitudine, iar în spatele corpului alunecării apare o mică acumulare de apă. Deplasările centrale favorizează desprinderi laterale rotaționale.

A patra etapă s-a manifestat prin producerea unei mici alunecări delapsive, care mută partea centrală a cornișei superioare cu 20 m diferență de nivel (900 m altitudine absolută) față de poziția celei inițiale.

Deluviul se află într-o continuă mișcare. În prezent fruntea alunecării parazitează podul terasei de 10 m, la 4-5 m de fruntea acesteia.

Se poate aprecia că aceasta s-a deplasat din iulie 2002 până în octombrie 2004 cu aproximativ 40 m. [NUME_REDACTAT]-Brodina este rezultatul conjugat al mai multor factori locali: litologie, structură, grosimea deluviului, precipitații, orizont freatic, pantă, deplasări inițiale (Oprea. D., Brânduș C., Cristea I.,2003). Ca urmare a declanșării acestei alunecări a fost distrusă o suprafață de 14 ha de pădure de conifere din administrarea [NUME_REDACTAT] Brodina, (N.P. II u.a. 58-59) și a fost afectată rețeaua de înaltă tensiune.

Continuarea procesului poate bloca drumul comunal și devine un factor de risc pentru cele 4 gospodării aflate în raza de mișcare a deluviului, la distanțe cuprinse între 30 și 60 m.

Astfel de alunecări, din punct de vedere cauzal (al factorilor specifici) și evolutiv sunt caracteristice pentru [NUME_REDACTAT] și în general pentru munții flișului din [NUME_REDACTAT].

III.3.3.6 Alunecarea din comuna Brodina – 2008.

Respectivul hazard geomorfologic s-a produs în versantul stâng al râului Suceava, la circa 200 m in amonte de podul ce traversează râul și la 350 m de centrul localității Brodina.

Declanșarea alunecării a avut loc în data de 28.07.2008, urmare a precipitațiilor abundente căzute in perioada 24-26.07.2008, precipitații care au înregistrat un maxim de 120 l/m2.Caracterul alunecării a fost inițial liniar, manifestându-se ca o curgere noroioasă de grohotiș, care a ocupat cursul unui pârâu torențial. Acest pârâu debușa în râul Suceava cu circa 300 m în amonte de primărie, în zona podului rutier peste Suceava (Coman M., 2008). Curgerea noroioasă a avut o lungime de circa 600 m pe linia de cea mai mare pantă și o lățime variabilă între 10-20 m, cu o lățire de 80-100 m, în zona casei familiei Apostol.

Deplasarea deluviului s-a realizat în trepte (trei trepte majore) și numeroase alte micro trepte intermediare.

S-a estimat că talpa de alunecare în zona sa cea mai profundă se găsește la adâncimi mai mari de 15 m. Ulterior, în aceeași zi a fost instabilizat versantul dezgolit stâng al curgerii noroioase. Aici alunecarea afectează 3 terase ale râului Suceava, mișcarea producându-se in blocuri mari. A doua zi, 29 iulie la orele 04.00 s-a manifestat alunecarea versantului drept al curgerii noroioase, mișcarea având inițial caracter de blocuri mari, ulterior din cauza eforturilor mari blocurile s-au mărunțit.

În data de 30 iulie s-a produs o curgere noroioase amplasată pe fisura laterală dreapta a alunecării.

O parte din apa reținută în corpul alunecării și-a creat un canal natural de evacuare în râul Suceava pe traseul acestei curgeri noroioase.

O amenințare suplimentară a curgerii noroioase și a porțiunii de versant cu alunecare în blocuri medii-mici o reprezintă și astăzi blocarea râului Suceava, cu formarea temporară a unui lac de acumulare.

Alunecarea afectează numai materialul cuaternar pozat pe fundamentul de fliș. Grosimea cuaternarului variază între 2-3 m în partea superioară a versantului, și până la 7-8 m în partea inferioară. Alunecarea este de tip detrusiv, produsă în deluvii de pantă mai vechi cu energie de relief mare. Lateral de alunecarea principală s-au produs si alunecări secundare de tip delapsiv prin antrenarea terenului marginal, adiacent.

Fenomenul s-a produs aproximativ pe zona de contact dintre două culmi și a antrenat zona de legătură, precum și versanții celor două pante. Zona de ebulment (intre piciorul alunecării și baza acesteia) este de aproximativ 30 m (Coman, M. 2008).

Un factor agravant l-a constituit faptul că porțiunea superioară a vechiului pârâu, cu un debit de 2-3 l/s debușa în corpul curgerii noroioase.

Albia minoră a râului Suceava a fost obturată pe aproximativ 2/3 din deschidere. Dacă în urma unor ploi puternice ce pot cădea în viitorul apropiat s-ar obtura albia minoră a râului Suceava, temporar scurgerea se va asigura printr-un „canal pionier” realizat pe lângă baza alunecării.

Se estimează ca alunecarea este încă activă (dar cu o viteză extrem de mică), în condiții favorizate (precipitații abundente) crescând pericolul măririi vitezei de alunecare.

Fenomene de mai mică amploare, dar comparabile ca mecanism cu cel major, se pot observa și în amonte de alunecarea principală.

Alunecarea este de tip detrusiv, produsă în deluvii de pantă cu energie de relief mare. Lateral de alunecarea principală s-au produs alunecări secundare de tip delapsiv, prin antrenarea terenului marginal, adiacent. Forma alunecării este „gât de sticlă”, aceasta având la bază o deschidere de cca.70 m.

La nivelul ultimei trepte există contrapante și zone de glimee. Aici s-au identificat acumulări de apa din izvoare, pentru care s-a efectuat evacuarea parțiala printr-un sistem de șănțulețe de drenaj.

Treptele de alunecare evidențiază fisuri si crăpaturi in corpul alunecat. În procesul de alunecare a fost antrenata inclusiv roca de bază, stâncoasă. Drept urmare materialul alunecat este in cea mai mare parte un amestec de piatra mare si pământ .

Lucrările provizorii de captare și evacuare a apelor din corpul alunecat executate în anul 2008 pot fi menținute în stare de funcționare până la finalizarea lucrărilor de consolidare propriu-zise.

Lucrările definitive de consolidare vor face obiectul unor studii topo, geo, și hidro, precum și a unei documentații tehnice de specialitate (proiect de consolidare).

În concluzie, la podul de peste râul Suceava sunt necesare lucrări de apărare de mal în amonte de culeea mal drept și refacerea terasamentului la rampa de acces. De-a lungul traseului DJ 209G, ce străbate zona, există văi torențiale ce pot produce blocarea drumului prin obturarea podețelor și deversarea materialului aluvionar peste platforma drumului. În acest scop se impun și lucrări de amenajare a torenților.

III.3.3.7 Alunecările de teren din comuna Straja – 2008.

În comuna Straja s-au produs multe alunecări, dar de mici dimensiuni.

Alunecarea de teren din zona numită „Poieni” s-a declanșat în cursul lunii iulie 2008, pe fruntea terasei inferioare a râului Suceava, în formațiuni deluviale, pe contactul cu roca de bază grezoasă (Coman M., 2008). Pământul alunecat s-a așezat gravitațional în doua trepte majore antrenând în partea de jos și o livadă de pomi fructiferi. Deluviul s-a oprit în spatele unei case particulare, la circa 4 m față de aceasta.

Cauza producerii alunecării o constituie izvoarele existente în versant, supraalimentate de apa din ploile căzute în luna iulie 2008 .

O altă zonă din comuna Straja unde s-au produs alunecări de teren este zona [NUME_REDACTAT], în nordul localității, care pune în pericol locuința lui [NUME_REDACTAT]. În acest perimetru a apărut o alunecare cu săritura mare pe verticală la suprafața de desprindere de 15 – 20 m. Grosimea alunecării este de 8-10 m la suprafața de desprindere, cu o lățime pe nivel de 60 – 80 m și o extindere pe linia de cea mai mare pantă de cca. 150 m (M. Coman, 2008). Au fost antrenate în mișcare și formațiunile precuaternare, care în zonă au caracteristici mecanice reduse (argile și conglomerate cu liant argilos). Distanța dintre fruntea alunecării și locuință este de circa 5 m. În vecinătate, la locuința [NUME_REDACTAT], s-a declanșat o curgere de grohotiș cu material noroios. Grosimea deluviului (cuaternar) este de 1-2 m la suprafața de desprindere, cu o lățime pe nivel de 70-100 m și o extindere pe linia de cea mai mare panta de cea 50 m. Distanța dintre fruntea curgerii si hambar este de circa 40 m. Prin centrul curgerii se curge un pârâu neclasificat, cu debit redus. Locuința si anexele gospodărești nu au fost afectate, amenințarea este redusă. Cetățeanul a executat în regie proprie un canal pentru dirijarea apei din frontul curgerii. Se recomandă ramificarea drenului la fruntea curgerii și monitorizarea fenomenului.

III.3.3.8 Alunecările de teren din orașul Frasin – [NUME_REDACTAT], cartierul Bucșoaia – 2010.

În urma precipitațiilor excepționale de la finele lunii iunie 2010 s-a activat alunecarea de teren din cartierul Bucșoaia, din perimetrul orașului Frasin, fenomen care amenință 8 gospodării.

Alunecarea de pe versantul de nord-vest al dealului Văratecu, în dreptul locuințelor Grosar și Moroșan, pornește dintr-o suprafață cvasicirculară de desprindere (cornișă de desprindere), cu pereți abrupți, cu înălțime de 3-4 m și cu scurgerea gâtuită. În aval de acest „circ” s-a instalat în principal o scurgere noroioasă și subordonat o curgere în blocuri.

Deluviul de alunecare este compus din material cuaternar (scoarță de alterare), degradat în blocuri și curgere noroioasă, din argilă tiloidă (numită și „argila cu blocuri”), constituită din procente variabile de grohotiș și material argilos sau argilos-nisipos. Fundamentul este alcătuit din strate de Hangu, de vârstă cenomaniană, constituite din alternanțe decimetrice de calcare silicioase cenușii-verzui, șisturi marnoase și șisturi argiloase cenușii. De menționat că șisturile argiloase și marnoase se degradează rapid în prezenta aerului și apei. Grosimea deluviului cuaternar se estimează la 4 – 5 m (așa cum apare în cornișa de desprindere) și este mai mare în amonte și mai redusă în aval. Pârâul existent deversează actualmente în masa alunecată.

Dintre factorii favorizanți ai alunecării putem menționa: energia de relief (pantă de 10-15%), prezenta apei subterane în apropiere de suprafața terenului, drenajul insuficient în condițiile unui surplus de alimentare cu apă, întreruperea cursului natural al pârâului existent pe amplasament și instabilizări locale prin lucrări de terasament, instabilizare prin eroziune în condițiile unor scurgeri de suprafață excepționale ca volum și intensitate, neîntreținerea evacuărilor precum și existenta în amonte a unor depresiuni naturale ale reliefului (relief periglaciar), depresiuni cu contrapanta spre aval și nedrenate.

Existența unei vechi captări de alimentare cu apă a „Taberei pentru tineret Bucșoaia”, a cărei evacuare din tuburi ceramice a fost întreruptă prin mișcări ale terenului, constituie un alt factot favorizant.

Măsurile urgente luate pentru oprirea alunecării s-au concretizat în săparea unor canale de evacuare a apei din masa noroioasă care aluneca și evacuarea parțială a apei din pârâu și din circul de alunecare prin montarea unor tuburi flexibile.

III.3.3.9 Alunecările de teren din Voievodeasa, comuna Sucevița – 2010.

Teritoriul afectat aparține geologic flișului oligocen din [NUME_REDACTAT] și se află pe versantul stâng al râului Sucevița, pe teritoriul localității omonime.

Din punct de vedere litologic, materialele cuaternare din zona de studiu cuprind grohotișuri și blocuri fără liant (în baza vârfurilor, aflorimentelor stâncoase și pe văile torențiale), grohotișuri cu argilă tilloidă (pe majoritatea suprafeței versanților), formațiuni detritice rulate, bolovănișuri, pietrișuri și nisipuri (în albia majoră a râului), argile eluviale și sol vegetal. Deluviul de pantă conține mult material nerulat (colțuros), format în climat periglaciar, iar liantul argilos provine prin transformarea naturală (alterare fizico-chimică) a complexului flișoid argilo-marnos.

Dintre procesele geomorfologice care afectează zona menționăm: procese de alunecare (versanții sunt acoperiți cu o scoarță de alterare care formează deluviul de pantă); pluviodenudarea (ablația) care au ca rezultat eroziunea de suprafață, efectele fiind diminuate de prezența vegetației; eroziunea torențială, manifestată intens pe versanți în perioada topirii zăpezilor și a ploilor intense, apărând forme specifice (ogașe, ravene, văi torențiale etc); solifluxiuni, care afectează o pătură superficială, cu caracter sezonier (îngheț-dezgheț); surpări și rostogoliri; eroziune fluvială în albia minoră.

În declanșarea și evoluția alunecărilor de teren intervin următorii factori favorizanți: alternanța litologică a rocilor, panta versantului, apa freatică și izvoarele de coastă, excesul de umiditate, precipitațiile și apa subterană, ca și intervenția antropică. Energia reliefului și înclinarea versanților determină o eroziune puternică și o instabilitate a deluviului, frânată sau accelerată de structura geologică, litologie, vegetație, sol și acțiunea antropică. Apele de suprafață și cele subterane joacă un rol esențial în dinamica deluviului.

Alimentarea apelor de suprafață este predominant superficială (>60% din ploi și zăpezi), aportul subteran fiind moderat (20-40%) și manifestându-se în principal în perioada de iarnă. Scurgerea medie specifică are valori în jur de 10 l/s/km2. Scurgerea maximă se manifestă în perioada martie-noiembrie, scurgerea maximă specifică având valori de 1000-1200 litri/s/km2.

În ceea ce privește mecanismul alunecării de la Voievodeasa ([NUME_REDACTAT]), acesta s-a produs la contactul dintre cuaternar și fundament. Corpul alunecării (argila tilloidă cuaternară) și-a păstrat structura, apărând o fragmentare în lambouri mari, care prin deplasare tind să se fărâmițeze. Suprafața afectată de alunecări este destul de mare, la fel și extinderea pe pantă.

Având în vedere că suprafața precuaternarului (caracterizată prin continuitate și înclinare ridicată) reprezintă o suprafață potențială de alunecare, există tendința ca alunecările apropiate să se unească pe linia de cea mai mare pantă și să rezulte un fenomen devastator, care să afecteze, printre altele, cursul râului Sucevița, prin blocarea acestuia.

Rezumând, putem afirma că alunecările de teren din localitatea Sucevița sunt determinate de existenta unui aport de apă subterană la contactul dintre cuaternar și fundament, de structura geologică și energia de relief favorabile alunecării, de granulozitatea, caracteristicile fizice și tăietoare ale pachetului cuaternar și factorul seismic.

Cauza determinantă a alunecării este legată de prezența unui aflux de apă subterană pornind din amonte, dar și ape din infiltrații în perioadele ploioase, cum s-a întâmplat și în luna iulie 2010.

CAPITOLUL IV. MANAGEMENTUL INTEGRAT AL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ

GENERATE DE MANIFESTAREA HAZARDELOR.

IV.1 Managementul dezastrelor – concepte, evoluție și repere legislative

IV.1.1 Concepte și evoluția acestora în timp.

Deși au existat încă din anii `60 preocupări privind vulnerabilitatea comunităților la manifestarea hazardelor naturale sau tehnologice, o direcție clară de cercetare s-a definit în urma observației faptului că „amenajarea unor teritorii instabile are drept consecință o accentuare a potențialului de risc (…) prin creșterea densității de locuire” (White, 1958).

Studii sistematice asupra evoluției fenomenelor naturale globale și a consecințelor catastrofale ale acestora, precum și definirea conceptuală au fost realizate în anii `80, de [NUME_REDACTAT] de Științe a SUA. Rezultatele cercetărilor au fost dezbătute în [NUME_REDACTAT] a ONU, care a adoptat în anul 1987 „Rezoluția nr. 42/169”, document prin care s-a declarat perioada 1990-1999 „[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]” (IDNDR).

Obiectivul inițial al IDNDR de a reduce pierderile cauzate de dezastrele naturale prin acțiuni internaționale a fost amplificat în anul 1994, când peste 120 de țări participante la [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Dezastrelor de la Yokohama au adoptat o declarație comună pentru o „strategie de construire a unei culturi a prevenirii”. În urma acestui eveniment peste 150 de țări au stabilit comitete naționale IDNDR.

În același an s-a înființat și în [NUME_REDACTAT] Guvernamentală de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] anul 2005, ca rezultat al reorganizării sistemului de management al situațiilor de urgență, structura poartă denumirea de [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență. S-a intensificat astfel cooperarea internațională științifică și organizatorică deși la nivel național, cercetările au fost îndreptate cu precădere numai către prognozarea riscurilor și hazardelor.

[NUME_REDACTAT] și Social al ONU adoptă, la 30.06.1999 „Rezoluția E/199/L44”, care prevede continuarea activităților legate de reducerea efectelor dezastrelor naturale, în cadrul unui nou program internațional ISDR ([NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT]). În etapa ISDR cooperarea internațională se axează pe realizarea unor programe științifice specifice și complexe. Cercetarea fundamentală a fenomenelor pre-dezastru a devenit astfel prioritară.

În scopul folosirii unui limbaj științific unitar, sub egida ONU și a secretariatului IDNDR, a fost editat de către [NUME_REDACTAT] Umanitare (DHA) de la Geneva (1992, 1993, 1996) „Glosarul internațional al termenilor de bază, specific managementului dezastrelor”. Acest dicționar de termeni (în limbile engleză, franceză și spaniolă) a fost adoptat în legislația statelor membre ale [NUME_REDACTAT] și implicit în legislația românească.

Practica mondială cât și cea națională a demonstrat faptul că fenomenele naturale extreme nu pot fi întotdeauna evitate, însă acestea pot fi gestionate, efectele lor fiind reduse printr-un proces sistematic, ce implică stabilirea de strategii, de măsuri și acțiuni menite să contribuie la diminuarea riscurilor asociate acestor evenimente generatoare de situații de urgență.

[NUME_REDACTAT], analiza oarecum sistematică a cauzelor și efectelor dezastrelor specifice a debutat odată cu manifestarea cutremurului din 1940 și s-a amplificat după inundațiile din 1970 și după cutremurul din 1977.

Evaluarea vulnerabilității teritoriale la riscuri hidrologice și geomorfologice a reprezentat o constantă în cercetarea geografilor români (în special între 1980 și 1985). Până în 1990 a lipsit însă posibilitatea de corelare efectivă a rezultatelor studiilor românești (Bălteanu, Coteț, Posea, Surdeanu ș.a.) cu cele obținute pe plan mondial.

După anul 1990, în cercetarea românească s-au făcut eforturi concrete, nu numai pentru alinierea la conceptele și metodologia mondială, dar și pentru dezvoltarea noilor direcții de abordare, printr-o implicare activă a geografilor români în viața științifică internațională (participări constante la întruniri de specialitate, prezența în organisme internaționale, dezvoltarea unor parteneriate între universități și centre de cercetare, publicații etc.).

Cartarea și regionarea vulnerabilității și a riscului alunecărilor de teren a impus și în țara noastră unificarea conceptuală pe principiul fâșiilor funcționale de versant și a unei legende unitare, în acord cu realizările internaționale (Bălteanu, 1997; Dinu, 1996, 2000; Grecu și Cruceru, 2000; Mac, 1997; Surdeanu, 1996, 1997, 1998, Surdeanu 1998; Sorocovschi, 2005, Armaș 2006 etc.

IV.1.2 [NUME_REDACTAT] de Management al Situațiilor de Urgență – organizare și funcționare.

[NUME_REDACTAT] de Management al Situațiilor de Urgență ([NUME_REDACTAT]) s-a înființat și funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea, prin mecanisme manageriale perfecționate, a resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură, necesare apărării vieții și sănătății populației, a mediului înconjurător, a valorilor materiale și culturale importante, pe timpul producerii unor situații de urgență, precum și restabilirii stării de normalitate.

Constituirea, organizarea și operaționalizarea SNMSU au presupus identificarea și analiza riscurilor teritoriale specifice, înființarea de structuri specializate de răspuns, elaborarea cadrului legislativ unitar, stabilirea responsabilităților și a competențelor precum și alocarea de resurse.

[NUME_REDACTAT] este organizat de către autoritățile administrației publice centrale și locale, se compune dintr-o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în managementul situațiilor de urgentă, se constituite pe niveluri sau domenii de competență și dispune de infrastructura și resursele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor.

[NUME_REDACTAT] subsumează următoarele structuri:

a) comitete pentru situații de urgență

– [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență (CNSU),

– comitetele ministeriale și ale altor instituții publice centrale pentru situații de urgență (CMSU),

– comitetele județene (al municipiului București) pentru situații de urgență (CJSU),

– comitetele locale pentru situații de urgență (CLSU).

Prin componență și atribuții comitetele pentru situații de urgență sunt organisme interinstituționale de sprijin al managementului situațiilor de urgență. Aceste structuri sunt conduse, în funcție de nivelul la care se organizează, de către șefii autorităților administrației publice centrale și locale: primul ministru, miniștrii, prefecții și primarii, după caz..

Comitetul județean pentru situații de urgență este constituit sub conducerea prefectului. Din comitetul județean fac parte președintele consiliului județean, șefi de servicii deconcentrate, descentralizate și de gospodărie comunală si alți manageri ai unor instituții si societăți comerciale de interes județean care îndeplinesc funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgentă, precum și manageri ai agenților economici care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență.

Comitetele locale pentru situații de urgență

La nivelul municipiilor, orașelor și al comunelor se constituie, sub conducerea primarului, comitete locale pentru situații de urgență.

Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orașului sau municipiului, după caz, și reprezentanți ai serviciilor publice și ai principalelor instituții și agenți economici din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum și manageri sau conducători ai agenților economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență

b) [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență (IGSU) este organul de specialitate din subordinea [NUME_REDACTAT] și Internelor (MAI) și asigură coordonarea unitară și permanentă a activităților de prevenire și de gestionare a situațiilor de urgentă, și asigură cooperarea și reprezentarea la nivel național în acest domeniu.

c) serviciile publice comunitare profesioniste pentru situații de urgență sunt constituite ca servicii deconcentrate, care funcționează ca inspectorate județene (al municipiului București) pentru situații de urgență (ISUJ). Ele sunt subordonate ierarhic IGSU și asigură în zonele de competentă coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.

[NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență asigură, potrivit competentelor legale, cooperarea în domeniile protecției civile, apărării împotriva incendiilor și gestionarii situațiilor de urgență. De asemenea instituția asigură coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență în zona de competență.

IV.1.3 Managementul situațiilor de urgență la nivel național.

În termeni legislativi situația de urgență definește un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate (OUG. nr.21/2004 modificată și completată de Legea nr.15/2005).

Managementul situațiilor de urgență definește ansamblul activităților desfășurate și a procedurilor utilizate de către factorii de decizie, de instituțiile și serviciile publice abilitate pentru identificarea și monitorizarea surselor de risc, evaluarea informațiilor și analiza situației, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acțiune si implementarea acestora în scopul restabilirii situației de normalitate.

[NUME_REDACTAT] managementul în domeniul situațiilor de urgență se realizează atât prin măsuri generale, de natură economică, socială și politică, cât și prin măsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Toată această construcție se articulează legislativ și procedural pe normele europene, păstrându-se și elemente de specific național (implicarea instituțiilor statului, complementaritatea organizațională și logistică etc.).

Din analiza evenimentelor naturale, tehnologice și biologice negative manifestate în ultimii 20-25 de ani pe teritoriul României și a consecințelor acestora se observă o menținere a vulnerabilității comunităților și scăderea capacității de rezistență a acestora la producerea unor dezastre, deși capacitatea de răspuns a instituțiilor specializate a crescut.

IV.1.3.1 Principiile managementului situațiilor de urgență.

Principiile de bază ale managementului situațiilor de urgență sunt:

a) Previziunea și prevenirea, rezultă din predictibilitatea producerii fenomenelor extreme, ceea ce impune identificarea tipurilor de risc, depistarea și eliminarea pe cât posibil a cauzelor care le determină și, pe cale de consecință, posibilitatea aplicării unor măsuri de limitare și diminuare a efectelor negative ale acestora. În acest scop sunt elaborate prognoze privind amploarea și intensitatea manifestării unor riscuri specifice și planuri de acțiune (de răspuns).

b) Prioritatea protecției și salvării vieții oamenilor, consacră apărarea vieții omului și salvarea sa din fața pericolelor, ca sarcină primordială a managementului situațiilor de urgență. Principiul relevă caracterul umanitar al acțiunilor.

c) Respectarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului este principiul universal, statuat în [NUME_REDACTAT] și legile organice, potrivit căruia măsurile de restrângere a drepturilor omului nu ser iau decât în condiții excepționale și în beneficiul apărării vieții acestora. Legislația românească prevede că pe durata situațiilor de urgență se pot declara „starea de alertă” sau „starea de urgență”. Pe timpul instituirii acestor stări se pot dispune, în baza [NUME_REDACTAT], măsuri de restrângere a unor drepturi și libertăți fundamentale, referitoare la inviolabilitatea domiciliului, libera circulație, interzicerea muncii forțate etc. Aceste măsuri vor avea întotdeauna un raport de cauzalitate cu situația de urgență creată și vor fi proporționale cu situațiile care le-au determinat.

d) Asumarea responsabilității gestionarii situațiilor de urgență de către autoritățile administrației publice. Potrivit acestui principiu responsabilitatea asigurării prevenirii și acțiunii de răspuns la producerea unor situații de urgență revine autorităților centrale și locale, prin constituirea la nivelul acestora a unor structuri și organisme specializate.

e) Cooperarea la nivel național, regional și internațional cu organisme și organizații similare. Solidaritatea în acțiunile de limitare și înlăturare a urmărilor dezastrelor trebuie să fie asigurată într-un cadru instituționalizat prin planuri de colaborare și cooperare menite să asigure o reacție de răspuns rapidă și eficientă.

f) Transparența activităților desfășurate pentru gestionarea situațiilor de urgență, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse.

g) Continuitatea și gradualitatea activităților de gestionare a situațiilor de urgență, de la nivelul autorităților administrației publice locale pană la nivelul autorităților administrației publice centrale, în funcție de amploarea și de intensitatea acestora.

h) Operativitatea, conlucrarea activă și subordonarea ierarhică a tuturor componentelor [NUME_REDACTAT].

IV.1.4 [NUME_REDACTAT] de Prevenire a Situațiilor de Urgență.

Strategia națională de prevenire a situațiilor de urgență asigură planificarea pe termen lung și mediu a activității în acest domeniu. Documentul evaluează starea actuală de prezență și manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul României, formulează principiile și direcțiile prioritare de acțiune și prevede resursele necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Obiectivul fundamental al strategiei îl reprezintă consolidarea capacității instituțiilor specializate și a autorităților administrației publice locale și naționale pentru prevenirea producerii situațiilor de urgență, precum și pentru gestionarea acestora.

Activitatea de prevenire are ca obiectiv fundamental cunoașterea caracteristicilor și formelor de manifestare a riscurilor, realizarea în timp scurt, în mod organizat și într-o concepție unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste și adecvate de protecție a populației în cazul apariției situațiilor de urgență, în scopul eliminării sau limitării pierderilor de vieți omenești, valorilor materiale și protecția mediului. Obiectivele strategiei de prevenire a situațiilor de urgență sunt de ordin economic, social și de mediu.

Obiectivele economice urmăresc protecția infrastructurii economice existente și garantarea satisfacerii oportunităților economice ale generațiilor viitoare.

Obiectivele sociale au în vedere protecția populației și a comunităților umane împotriva situațiilor de urgență, prin asigurarea unui nivel de educație preventivă, instruire și protecție a populației.

Obiectivele de mediu urmăresc ca prin realizarea strategiei să se atingă obiectivele socio-economice, cu păstrarea unui echilibru între dezvoltarea economico-socială și protejarea mediului.

IV.2 Managementul situațiilor de urgență la nivel județ

Sistemul de management al situațiilor de urgență acționează ca un ansamblu integrat de măsuri tehnico-organizatorice, de activități specifice și sarcini operative cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor materiale și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate. Activitatea are caracter permanent și se bazează pe îndeplinirea obligațiilor ce revin, potrivit legii, autorităților administrației publice centrale si locale, celorlalte persoane juridice de drept public și privat române, precum și persoanelor fizice.

IV.2.1. [NUME_REDACTAT] de Conducere și Coordonare a [NUME_REDACTAT] asistarea decizională a [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență și coordonării acțiunilor de intervenție asociate situațiilor de urgență produse sau care au efect pe teritoriul unui județ se organizează [NUME_REDACTAT] de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI), structură cu caracter interinstituțională.

a) Organizarea CJCCI

Pentru facilitarea modului de realizare a pregătirii, structurile din cadrul [NUME_REDACTAT] de Conducere și Coordonare a Intervenției vor fi asociate pe următoarele funcțiuni:

S1 – [NUME_REDACTAT] (din cadrul structurii „Operații”)/Evaluare

S2 – Centralizare, [NUME_REDACTAT] și Raportări (din cadrul structurii „Operații”).

S3 – [NUME_REDACTAT] și Resurse (din cadrul structurii „Opearții”)

S4 – Logistică

S5 – Centru de Comunicare și [NUME_REDACTAT]

S6 – Comunicații și IT

Încadrarea funcțiunilor CJCCI

Încadrarea CJCCI se face în limita posturilor prevăzute pentru structura organizațională (50 de specialiști/tură), iar procedurile de activare/ revenire/ luare a deciziei puse în aplicare de centru sunt aprobate la nivelul MAI.

În funcție de faza de activare a CJCCI, determinată de amploarea și complexitatea situației de urgență produsă, funcțiunile includ personal provenit de la serviciile profesioniste pentru situații de urgență, de la instituțiile deconcentrate și descentralizate cu atribuții în managementul situațiilor de urgență și din cadrul celorlalte instituții care asigură funcții de sprijin la nivelul județului.

Încadrarea prezentată de mai jos are în vedere activarea totală a CJCCI (faza de activare cod ROȘU).

În general managementul situațiilor de urgență cuprinde acțiuni organizate și desfășurate pe trei faze (etape): faza pre-dezastru, faza manifestării dezastrului și faza post-dezastru. Astfel, diminuarea pagubelor și a pierderilor de vieți omenești ca urmare a dezastrelor nu depinde numai de acțiunile de răspuns întreprinse în timpul evenimentelor, acțiuni abordate uneori separat, sub denumirea de managementul situațiilor de urgență. Limitarea și înlăturarea consecințelor hazardelor este rezultatul unei combinații ample dintre măsurile și acțiunile premergătoare producerii fenomenului, cele de management din timpul manifestării acestuia și cele întreprinse post-dezastru (de reabilitare/ reconstrucție).

Ca urmare, la nivel mondial se utilizează noțiunea mai completă de management al dezastrelor, care include atât managementul riscului cât și managementul situațiilor de urgență generate de dezastre.

IV.2.2 Etapele managementului situațiilor de urgență.

IV.2.2.1 Acțiuni planificate, organizate și desfășurate în etapa pre-dezastru. Această etapă este caracterizată de activitatea componentei preventive a sistemului de management a situațiilor de urgență, În această etapă se desfășoară, în general, următoarele activități:

1). Identificarea, delimitarea și monitorizarea surselor de risc.

a) Identificarea surselor de risc implică cunoașterea amănunțită a zonei de competență (de regulă județul respectiv), atât din punct de vedere al cadrului natural (geologie, relief, hidrologie, sol, vegetație, faună) cât și al elementele socio-economice specifice (populație, industrie, agricultură, infrastructură critică, cultură, patrimoniu). Pe această bază, [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență întocmește Catalogul local al riscurilor Acest document cu prinde clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile în funcție de tipurile de riscuri inventariate în județ (zona de competență).

Riscurile care se iau în calcul pentru această clasificare sunt:

– riscuri naturale: cutremure, alunecări și prăbușiri de teren, inundații, fenomene meteorologice periculoase, avalanșe și incendii de pădure.

– riscuri tehnologice: accidente chimice, accidente nucleare, incendii în masă, accidente grave pe căi de transport și eșecul utilităților publice.

– riscuri biologice: epidemii, epizootii/zoonoze.

Unii autori propun și o a patra categorie – riscurile sociale – ca rezultat al manifestării complexe, interdependente a celorlalte tipuri de riscuri.

b). Delimitarea surselor de risc se referă la imaginea dispunerii spațiale în teritoriu a perimetrelor sau a obiectivelor sursă de risc, precum și a amplasamentelor și zonelor care pot fi afectate de un eventual dezastru.

c) Monitorizarea surselor și a factorilor de risc reprezintă procesul de supraveghere sistematică a dinamicii parametrilor unei situații create, a cunoașterii tipului, amplorii și intensității fenomenului sau evenimentului, a evoluției și implicațiilor sociale ale acestuia, precum și a modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situației de urgență. Scopul monitorizării situațiilor de urgență rezultă din necesitatea cunoașterii permanente a situației operative din zona de competență (raionul de intervenție), notificarea dezastrelor și altor fenomene sau procese distructive.

La toate nivelurile (național, județ, localitate, obiectiv, amplasament, punct de lucru etc.) monitorizarea presupune desfășurarea unor acțiuni specifice referitoare la: notificarea evenimentului, informarea complexă, elaborarea de studii și prognoze privind natura, frecvența și magnitudinea unor situații de urgență manifestate anterior, identificarea și evaluarea tipurilor de riscuri specifice unității administrativ – teritoriale, cunoașterea caracteristicilor zonei de competență și situația îndeplinirii criteriilor de performantă privind structura organizatorică și dotarea serviciilor profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență.

Din această perspectivă, consider că monitoringul riscurilor și hazardelor are în esență următoarele atribute:

– obiectivitatea – se referă la evaluarea cât mai apropiată de realitate a riscului/evenimentului/fenomenului/pagubelor etc.

– oportunitatea – presupune primirea / transmiterea în timp util a informațiilor / măsurătorilor etc., pentru evaluarea situației și pregătirea acțiunilor de răspuns.

– continuitatea – implică desfășurarea permanentă a acțiunii de supraveghere a factorilor de risc naturali, antropici sau remanenți (reziduali).

– selectivitatea – presupune identificarea și prelucrarea numai a acelor parametri necesari, reprezentativi și utili pentru diagnoza evenimentului.

– interdisciplinaritatea – incumbă colaborarea între structuri, exploatarea datelor și informațiilor din toate domeniile conexe, în sprijinul managementului situațiilor de urgență.

– eficiența – presupune exploatarea operativă și completă a informației în sprijinul pregătirii, (planificării) imediate a intervenției forțelor și mijloacelor specializate.

Eficiența acțiunii de monitorizare se reflectă în următoarele domenii:

– cunoașterea permanentă a situației din zona de competență

– organizarea sistemului de răspuns

– pregătirea (planificarea) intervențiilor

– dimensionarea eficientă a forțelor și mijloacelor pentru intervenție

– elaborarea unor decizii corecte și oportune

– intervenția operativă

– coordonarea eficientă a acțiunilor în timp și spațiu.

Monitorizarea situațiilor de urgență trebuie să fie susținută tehnic de echipamente moderne pentru comunicații audio-video, de soft-uri specializate de prelucrare, procesare și stocare a informațiilor și de rețele sigure și rapide pentru diseminarea informărilor, avertizărilor și a deciziilor. Toate aceste facilități, dispuse în dispeceratele instituțiilor și operatorilor economici au eficiența maximă numai dacă sunt interconectate în centrele operaționale județene și în [NUME_REDACTAT] Național.

În general modalitățile de monitorizare sunt determinate de specificul activităților sau proceselor de producție din instituțiile și operatorii economici respectivi, de structura și densitatea punctelor (posturilor) de măsurare, de periodicitatea determinărilor și nu în ultimul rând de posibilitățile de transmitere rapidă a informației. Din acest punct de vedere monitorizarea se va desfășura:

permanent – de regulă la instituții și operatori economici cu activitate permanentă/în flux continuu (instituții ale administrației publice, operatori care produc și transportă energie electrică, centrale nuclear-electrice, termocentrale, rafinării, rețele magistrale de transport produse petroliere și gaze naturale, transporturi C.F. și aeriene operatori de telefonie fixă și mobilă, sisteme informatice, unități din rețeaua sanitară – departamente U.P.U. și serviciile de ambulanță, S.M.U.R.D), precum și la instituții din domeniul siguranței și ordinii publice (servicii profesioniste pentru situații de urgență, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră).

periodic – pe timpul situațiilor de urgență, prin puncte/posturi pluviale, stații hidrometeorologice, laboratoare pentru măsurarea parametrilor factorilor de mediu ș.a.

Monitorizarea se execută și prin observare directă (pe timpul intervențiilor, activităților de control și asistență tehnică, cu prilejul recunoașterilor în teren și a studiilor tactice), utilizând tehnică și echipamente specializate, prin exploatarea informațiilor provenite din diferite domenii de activitate sau prin informații indirecte, de la cetățeni și din mass-media.

Reprezentând un proces de maximă importanță, monitorizarea situațiilor de urgență vizează atât riscurile specifice (producerea și evoluția fenomenelor perturbatoare) cât și consecințele asupra componentelor socio-economice (populația, administrația, industria, agricultura, infrastructura critică etc.).

2). Evaluarea informațiilor, analiza situației și elaborarea de prognoze.

Informația reprezintă fiecare din elementele noi, în raport cu datele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini sau indicația unui instrument). Cu alte cuvinte informația este fundamentată pe date care au dobândit prin prelucrare semnificație, scop sau utilitate. Informația este determinată structural de părțile mesajului și de relația dintre ele. Inteligibilitatea este maximă atunci când mesajul este lipsit de noutate. Este util să se facă o legătură mentală rapidă între informațiile noi de cele știute, ținându-se seama de capacitatea de comprehensiune a receptorului (Păunescu A,, 2000). Fiecare receptor „trebuie să exprime rapid, cu propriile mijloace ceea ce a recepționat și să poată lua hotărâri și atitudini adecvate față de mesajul primit”, să acționeze conform atribuțiilor sau în funcție de situație să transmită mesajul persoanei competente (Știrbu L.,1997).

Informația este utilă dacă îndeplinește cumulativ următoarele atribute:

– consistență – este suficient de cuprinzătoare încât să poată furniza cât mai multe date (locul, sursa, cauza, efecte imediate, victime etc).

– relevanță – să furnizeze acele elemente care lipsesc, în vederea luării deciziei (amploarea, pericolul pentru populație, evoluția probabilă a fenomenului / evenimentului).

– exactitate – prin conținutul ei să reflecte situația reală a fenomenului.

– oportunitate – să fie furnizată în timp util.

– accesibilitate – să fie clară, ușor de înțeles și de interpretat.

Analiza situației în domeniul urgențelor civile presupune experiență și o pregătire pluridisciplinară a personalului care are asemenea atribuții. Este vorba de capacitatea de înțelegere a contextului spațio-temporal de manifestare a factorului de risc, a cauzalității și condiționalității producerii evenimentului (situație hidrometeorologică, viitură, incendiu, accident, avarie, explozie, mișcări seismice), a cunoașterii efectelor probabile asupra populației, infrastructurii critice și mediului, precum și a posibilităților tehnice și tactice de răspuns.

3). Pregătirea structurilor de intervenție, îndrumarea, controlul și evaluarea acestora.

4). Prevenirea producerii situațiilor de urgență generate de riscuri naturale presupune un efort conjugat și multidisciplinar și implică resurse umane și materiale deosebite. Cum împiedicarea manifestării acestor riscuri nu este posibilă, activitatea de prevenire are în vedere influențarea caracteristicilor legate în primul rând de vulnerabilitatea populației, bunurilor materiale și proprietății, prin măsuri și acțiuni de apărare.

Obiectivele activităților preventive sunt:

a) identificarea și delimitarea zonelor expuse riscului

b) întreținerea lucrărilor și amenajărilor de apărare și realizarea unora noi în zonele expuse riscului

c) implementarea sistemelor de prognoză, avertizare și alarmare

d) întocmirea planurilor de apărare în vederea unei gestionări eficiente a situațiilor de urgență determinate de manifestarea riscului specific:

1. planuri de intervenție

2. planuri de înștiințare-alarmare a populației

3. planuri de evacuare a populației în cazul situațiilor de urgență

e). logistica în cazul situațiilor de urgență

f. elaborarea hărților de risc pentru localitățile vulnerabile

g. elaborarea politicilor de amenajare a teritoriului (PUG-uri) în concordanță cu hărțile de risc

h. implementarea unor sisteme de asigurări obligatorii

i. pregătirea populației și a autorităților privind responsabilitățile și modul de acțiune în fazele pre-dezastru, dezastru și post-dezastru

j. elaborarea unor programe naționale și locale care să vizeze strămutarea comunităților din zonele de risc major, în care nu se pot aplica alte măsuri de reducere a riscului sau acestea nu sunt viabile din punctul de vedere al costurilor.

IV.2.2.2 Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea și alarmarea în situații de urgență se realizează în scopul evitării surprinderii și a luării măsurilor privind protecția, evacuarea sau adăpostirea populației, bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Înștiințarea reprezintă activitatea de transmitere a informațiilor autorizate despre iminența producerii sau producerea dezastrelor către autoritățile administrației publice centrale sau locale. Înștiințarea la nivel județ se realizează de către serviciile de urgență profesioniste, pe baza informațiilor primite de la structurile care monitorizează sursele de risc sau de la populație, inclusiv prin [NUME_REDACTAT] Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Mesajele de înștiințare despre iminența producerii sau producerea unor dezastre vizează iminența declanșării sau declanșarea unor tipuri de riscuri.

Avertizarea constă în aducerea la cunoștința populației a informațiilor despre iminența producerii sau producerea unor dezastre și se realizează de către autoritățile administrației publice centrale sau locale, după caz, pe baza înștiințării transmise de către structurile abilitate (ANM, INHGA etc).

Prealarmarea reprezintă activitatea de transmitere către autoritățile administrației publice centrale și locale a mesajelor/semnalelor/informațiilor despre probabilitatea producerii unor dezastre. În județ prealarmarea se realizează pe baza informațiilor primite de la structurile abilitate, care monitorizează sursele de risc.

Alarmarea populației reprezintă activitatea de transmitere a mesajelor despre iminența producerii unor dezastre și se realizează de către autoritățile administrației publice locale prin mijloacele de alarmare, pe baza înștiințării de la structurile abilitate. Alarmarea este eficientă dacă întrunește în același timp următoarele cerințe: oportunitatea, autenticitatea, stabilitatea și asigurarea în bune condiții a prevenirii populației.

Criteriul oportunității este îndeplinit dacă alarmarea asigură prevenirea populației în timp scurt și se realizează prin mijloace și sisteme de alarmare care să poată fi acționate imediat la apariția pericolului producerii unor dezastre.

Autenticitatea transmiterii semnalelor destinate prevenirii populației este asigurată dacă se realizează prin mijloace specifice, de către personalul stabilit prin decizii ale președinților comitetelor pentru situații de urgență.

Stabilitatea este realizată dacă prevenirea populației și operatorilor economici surse potențiale de riscuri se realizează în orice situație creată. Aceasta se obține prin menținerea mijloacelor de alarmare în permanentă stare de funcționare, folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare a căror funcționare să fie asigurată de cel puțin trei surse energetice diferite (rețea industrială, grupuri electrogene, acumulatoare, aer comprimat, abur, carburanți și altele asemenea). verificarea periodică a dispozitivelor de acționare a mijloacelor de alarmare. readucerea în timp scurt la starea de funcționare a sistemelor și mijloacelor de alarmare afectate. Pentru a fi percepute auditiv, intensitatea acustică a semnalelor de alarmare trebuie să fie cu cel puțin 6-10 dB mai mare decât zgomotul de fond.

Mesajele de avertizare și alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate și gratuit prin toate sistemele de telecomunicații, posturile și rețelele de radio și de televiziune, inclusiv prin satelit și cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea președinților comitetelor pentru situații de urgență, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu operatorii de comunicații.

IV.2.2.3 Acțiuni desfășurate pe timpul producerii dezastrului.

Pe timpul dezastrului, în funcție de hazardul manifestat se desfășoară activități pentru:

a) avertizarea populației, instituțiilor și operatorilor economici din zonele de pericol.

b) declararea stării de alertă, în cazul iminenței amenințării sau producerii situației de urgență.

c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și de protecție specifice tipurilor de risc și, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parțial afectată.

d) intervenția operativă cu forțe și mijloace special constituite, în funcție de situație, pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative.

e) acordarea ajutoarelor de urgență.

f) instituirea regimului „stării de urgență” (în condițiile art. 93 din [NUME_REDACTAT]).

g) solicitarea sau acordarea de asistență internațională.

Pe timpul producerii dezastrului și imediat după încetarea manifestări luii se acționează cu prioritate pentru:

– salvarea (prevenirea si protecția) populației, animalelor, bunurilor materiale și valorilor de patrimoniu, de acțiunile distructive ale dezastrelor prin înștiințare, alarmare și evacuare sau dispersare temporară, adăpostire, descarcerare.

– decontaminarea chimică radioactivă a personalului, terenului, clădirilor, instalațiilor și echipamentului, în cazul producerii unor accidente nucleare sau chimice.

– limitarea și înlăturarea avariilor la rețelele de utilități publice.

– izolarea focarelor epidemiilor sau epizootiilor.

– acordarea primului ajutor, trierea și evacuarea răniților la formațiunile medicale fixe sau mobile cele mai apropiate.

– acordarea asistenței medicale specializate și spitalizarea persoanelor rănite, arse, iradiate, contaminate, intoxicate.

– amenajarea unor spații de locuit improvizate sau specializate, inclusiv a unor tabere de sinistrați, pentru persoanele ramase fără locuințe.

– paza și supravegherea zonelor calamitate.

– colectarea, depozitarea, transportul și distribuirea ajutoarelor umanitare de strictă necesitate pentru populația rămasă fără locuințe.

– paza și însoțirea convoaielor umanitare.

– înlăturarea urmărilor dezastrelor și participarea la refacerea condițiilor pentru reluarea activităților sociale și economice.

Toate acestea se pot desfășura succesiv sau simultan, în faza de producere a dezastrului precum și după producerea acestuia (post-dezastru). În acest ultim caz misiunile sunt împărțite în misiuni post-dezastru pe termen scurt, pe termen mediu, respectiv pe termen lung.

Evacuarea este măsura de protecție civilă luată înainte, pe timpul sau după producerea unei situații de urgență sau la declararea stării de alertă, și constă în scoaterea din zonele afectate sau potențial a fi afectate, în mod organizat, a populației, a unor instituții publice, operatori economici, animalelor, bunurilor materiale și dispunerea lor în zone sau în localități care asigură condiții de protecție și supraviețuire.

În situații de urgență acțiunea de evacuare începe imediat după identificarea pericolului ori după producerea acestuia, acordându-se prioritate evacuării populației.

În funcție de situația creată, evacuarea se execută din:

a) localitățile prevăzute în hotărârea [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență.

b) localitățile dispuse în zonele de planificare de urgență, de accident chimic sau in aval de construcțiile hidrotehnice, în cazul producerii unor dezastre.

c) alte localități/zone/obiective în care viața și sănătatea locuitorilor și a animalelor sau/și siguranța bunurilor materiale sunt puse in pericol in cazul unor situații de urgență.

Localitățile în care se execută evacuarea trebuie să asigure legături de comunicații, condiții de cazare, hrănire și asistență medicală, precum și pentru continuarea activității social – economice, funcționarea instituțiilor și operatorilor economici, desfășurarea procesului de învățământ, menținerea ordinii public etc.

În funcție de evoluția situației de urgență și de gradul de asigurare cu mijloace de transport, evacuarea dintr-o zonă/localitate se poate efectua in totalitate sau parțial, simultan ori succesiv.

Pe baza experienței românești în gestionarea situațiilor de urgență, în planificarea și desfășurarea evacuării trebuie avut in vedere aspectul autoevacuării populației. Derularea acestei activități impune intervenția organelor specializate ale autorităților administrației publice pentru evitarea confuziei, panicii, aglomerației și blocajelor pe căile de comunicații, precum și a dezordinii și actelor antisociale.

Evacuarea se execută, de regulă, pe teritoriul județului respectiv.

Localitățile/zonele din/în care se execută evacuarea în situații de urgență se stabilesc de comitetele județene și locale, cu avizul șefului inspectoratului pentru situații de urgență județean.

Organizarea evacuării se realizează astfel:

a) instituțiile publice locale, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de șeful inspectoratului pentru situații de urgență județean și aprobate de ministrul sub a cărui coordonare se află.

b) autoritățile administrației publice locale, pe baza planurilor de evacuare proprii, întocmite de personalul cu atribuții in domeniu, avizate de vicepreședintele comitetului pentru situații de urgență (viceprimarul) și de șeful inspectoratului pentru situații de urgență județean și aprobate de președintele comitetului (primarul).

c) inspectoratele pentru situații de urgență județene, pentru evacuarea populației și a unor bunuri materiale, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de vicepreședintele comitetului pentru situații de urgență (președintele consiliului județean) și aprobate de președintele comitetului (prefectul).

d) operatorii economici, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de șeful inspectoratului pentru situații de urgentă județean și aprobate de președintele comitetului pentru situații de urgență local (primarul).

Populația și bunurile materiale care se evacuează, gradul de urgență și ordinea în care se execută evacuarea, forțele și mijloacele destinate și sprijinul logistic al evacuării se stabilesc pentru fiecare situație de către personalul cu atribuții în domeniu din cadrul autorităților administrației publice locale, se avizează de inspectoratele pentru situații de urgență județene și de vicepreședintele comitetului pentru situații de urgență și se aprobă de președintele comitetului.

La întocmirea planurilor de evacuare:

a) se stabilesc localitățile, instituțiile, operatorii economici, precum și numărul și structura populației/salariaților care se evacuează.

b) se stabilesc natura și cantitatea bunurilor ce urmează a fi evacuate.

c) se stabilesc zonele și localitățile în care se executa evacuarea.

d) se stabilesc gradul de urgență și eșalonarea evacuării, precum și mijloacele de transport și itinerarele pe care se execută evacuarea.

e) se execută recunoașterea zonelor și a localităților în care se dispune evacuarea.

f) se analizează posibilitățile de cazare, de aprovizionare și hrănire a evacuaților, de depozitare a bunurilor și de funcționare a instituțiilor;

g) se identifică posibilitățile de asigurare a acțiunilor de evacuare.

Planificarea, gestionarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare sau de altă natură se realizează de comitetele pentru situații de urgență, pe baza planurilor de evacuare întocmite pe timp de normalitate

Ordinul de evacuare în cazul situațiilor de urgență se emite de către președintele [NUME_REDACTAT] (MAI). În baza acestuia, comitetele pentru situații de urgență ministeriale și județene emit ordine de evacuare și primire/repartiție, la propunerea centrelor operative sau operaționale.

Comitetele pentru situații de urgență locale, instituțiile și operatorii economici emit decizii de evacuare și primire/repartiție către structurile subordonate, respectiv celule.

Pentru executarea acțiunilor de evacuare se organizează următoarele elemente:

a) centre de conducere și coordonare a evacuării.

b) posturi de observare și posturi de înștiințare și alarmare.

c) puncte de adunare a populației și de depozitare a bunurilor evacuate.

d) puncte de îmbarcare și puncte de debarcare.

e) puncte de primire/repartiție a populației și a bunurilor evacuate.

Măsurile de ordine și siguranță publică în punctele de adunare, îmbarcare, debarcare, primire și repartiție., paza bunurilor, evidența populației și salariaților care se evacuează și fluidizarea circulației pe timpul evacuării se realizează de structurile MAI.

Un aspect deosebit de important îl constituie logistica evacuării (asigurarea fondurilor, mijloacelor de transport, bunurilor de consum și serviciilor necesare în cantitățile și în locurile prevăzute în planurile de evacuare).

Logistica acțiunilor de evacuare presupune:

a) aprovizionarea cu produse alimentare, farmaceutice și industriale de strictă necesitate.

b) asigurarea mijloacelor de transport și efectuarea transporturilor.

c) asigurarea medicală și sanitar-veterinară.

d) cazarea evacuaților, depozitarea bunurilor și adăpostirea animalelor.

e) asigurarea financiară.

Logistica evacuării în situații de urgență se asigură astfel:

a) structurile administrației publice centrale și alte instituții, pentru personalul propriu.

b) consiliile județene și locale, pentru populație și angajații proprii.

c) operatorii economici, pentru personalul încadrat.

Logistica evacuării se asigură, la solicitarea autorităților administrației publice, de firme de stat sau private, pe baza de convenții de prestări de servicii încheiate din timp.

Sursele de aprovizionare sunt: economia națională, rezervele de stat, rezervele de mobilizare și ajutoarele umanitare.

În situații de urgență deosebite necesarul se poate completa și cu bunuri și servicii rechiziționate, în condițiile legii.

Aprovizionarea cu produse alimentare și industriale de strictă necesitate se realizează de către comitetele pentru situații de urgență județene/locale, în sistem raționalizat, astfel:

a) în primele 72 de ore de la evacuare sau la instituirea stării de alertă, prin rețeaua comercială locală.

b) ulterior primelor 72 de ore, până la încetarea evacuării sau a situației de urgentă, de la [NUME_REDACTAT] a Rezervelor de Stat.

c) articolele de igienă personală, textile, încălțăminte și alte produse industriale, în funcție de sezon.

Autovehiculele, carburanții și bunurile materiale necesare acțiunilor de evacuare se asigură de către comitetele și celulele pentru situații de urgență.

Pe timpul evacuării, precum și în localitățile de dispunere, măsurile de asigurare medicală și sanitar-veterinară se asigură de către direcțiile de sănătate publică, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, serviciile de ambulanță și medicină de urgență, precum și de filialele [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și de inspectoratele pentru situații de urgență județene.

Fondurile financiare pentru pregătirea și desfășurarea acțiunilor de evacuare la nivel județean, al orașelor și comunelor se asigură, după caz, din bugetul de stat și bugetele locale, precum și din alte fonduri legal constituite din timp de normalitate. La instituții publice si operatori economici fondurile se asigură din bugetele proprii și din alte fonduri legal constituite.

În anumite situații evacuarea se poate executa în tabere de sinistrați, dispuse în zone apropiate localităților afectate.

IV.2.2.5 Gestionarea situațiilor de urgență generate de manifestarea hazardelor naturale de către serviciile profesioniste

Planificarea, pregătirea, organizarea, desfășurarea și conducerea acțiunilor de intervenție.

Elaborarea concepției de acțiune presupune luarea în calcul a caracteristicilor operative ale zonei de competență astfel:

– Inventarierea tipurilor de risc generatoare de situații de urgență și evaluarea consecințelor manifestării acestora asupra populației, bunurilor, mediului și valorilor de patrimoniu (cf. Catalogului local și a Schemei riscurilor teritoriale).

– Criteriile de performanță ale construcțiilor, instalațiilor și altor amenajări din județ.

– Densitatea, mărimea și comportarea la foc sau la alte tipuri de risc a construcțiilor.

– Caracteristicile fizico-geografice ale județului.

– Capacitatea de acțiune a forțelor proprii și a serviciilor de urgență voluntare și private.

– Specificul intervențiilor, în funcție de natura situațiilor de urgență .

– Nivelul susținerii logistice a acțiunilor de intervenție.

Misiunile specifice se organizează pe baza planurilor de acțiune/ intervenție și/sau de cooperare, după caz, precum și în baza ordinelor de misiune primite.

Organizarea pentru intervenție a teritoriului unui județ se realizează prin împărțirea zonei de competență în raioane de intervenție, fiecare raion fiind acoperit de câte un detașament/gardă de intervenție și un număr variabil de C.L.S.U. care au în subordine servicii voluntare și private pentru situații de urgență.

Cooperarea constă în organizarea și coordonarea în timp și spațiu, într-o concepție unitară, a eforturilor și acțiunilor tuturor forțelor participante la acțiunile de intervenție.

Organizarea cooperării între forțele profesioniste cu serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, precum și cu celelalte forțe care participă la acțiunile de intervenție și menținerea neîntreruptă a acesteia are un caracter centralizat și unitar și se realizează de câtre centrul operațional, pe baza elementelor stabilite în decizia comandantului acțiunii.

Desfășurarea intervențiilor presupune în primul rând definirea obiectivelor, crearea de scenarii pe baza acțiunilor de dezvoltare, a premiselor referitoare la condițiile viitoare, selectarea cursului optim de acțiune și stabilirea dispozitivului de intervenție, luarea deciziei și precizarea /transmiterea acesteia la structurile proprii și cele de cooperare.

În urma manifestării unor situații de urgență se creează, după caz: raionul (zona) de distrugere, raionul (zona) incendiat (incendiată), raionul (zona) contaminat (contaminată) chimic, raionul exploziei nucleare și /sau zona contaminat /contaminată radioactiv, raionul (focarul) contaminat biologic, zona de inundații, zona de înzăpeziri.

Conducerea acțiunilor de intervenție. Inspectoratul pentru situații de urgență al județului este serviciul de urgență profesionist care, prin organul său de specialitate – centrul operațional – asigură conducerea fermă, neîntreruptă și directă a subunităților de intervenție.

Sistemul de conducere este structura decizională cu rol de a asigura continuitatea acțiunilor de intervenție. Sistemul de conducere este alcătuit din subsistemul decizional, subsistemul operațional, subsistemul informațional, subsistemul logistic, subsistemul de securitate și subsistemul relațiilor funcțional-organizatorice.

Comandantul intervenției /acțiunii este conducătorul subsistemului decizional respectiv. Comandantul intervenției/acțiunii ia decizii privind desfășurarea acțiunilor de intervenție, dă misiuni structurilor subordonate și asigură controlul îndeplinirii acestora.

Subunitățile inspectoratului pentru situații de urgență județean împreună cu grupurile de suport tehnic formează subsistemul operațional care ajută în luarea deciziilor și materializează actul de conducere în documente de conducere și pentru informare.

Subsistemul informațional cuprinde totalitatea informațiilor, circuitelor și fluxului informațional, precum și mijloacele de prelucrare automată a informațiilor. Toate informațiile despre situațiile de urgență provenite de la sursele proprii sau de la alte surse trebuie dirijate către punctul de comandă al I.S.U.J./CJCCI. Pentru realizarea fluxului informațional se folosesc atât mijloacele de înzestrare proprii și ale terților, cât și circuitele de telecomunicații din sistemul teritorial.

Sistemul logistic este format din elementele specializate și din teritoriu care realizează condițiile materiale necesare I.S.U.J. pentru exercitarea actului de conducere și desfășurare a intervenției.

Subsistemul de securitate cuprinde totalitatea măsurilor și activităților care să asigure protecția sistemului de conducere.

La nivelul județului relațiile funcțional-organizatorice reprezintă raporturile care se stabilesc între inspectoratul județean și comitetele locale pentru situații de urgență.

IV.2.2.5.1 Gestionarea situațiilor de urgență specifice județului Suceava.

Prin frecvența de manifestare, prin amploare, prin numărul victimelor și prin volumul mare al pagubelor provocate în ultimii 20 de ani, inundațiile și alunecările de teren reprezintă principalele riscuri naturale generatoare de situații de urgență în județul Suceava. Acest argument impune – credem noi – abordarea unor soluții manageriale aplicate exclusiv riscurilor menționate anterior.

A) Gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale.

Managementul inundațiilor este un subansamblu al managementului integrat de cercetare a apelor și se adresează interdependenței dintre aspectul benefic al inundațiilor, pe de o parte, și riscurile provocate de evenimente extreme asupra dezvoltării durabile în zone inundabile, pe de altă parte. Din categoria de riscuri la inundații fac parte:

– inundații, prin revărsările naturale ale cursurilor de apă, datorate creșterii debitelor sau blocajelor de ghețuri, plutitori, aluviuni și avalanșe de zăpadă și prin scurgeri de pe versanți.

– inundații provocate de accidente sau avarii la construcțiile hidrotehnice.

– fenomene meteorologice periculoase: ploi torențiale, ninsori abundente, furtuni și viscole, depuneri de gheață, chiciură polei, înghețuri timpurii sau târzii, grindina, seceta (hidrologică).

– poluările accidentale ale resurselor de apă de suprafață și subterane.

Sunt expuse direct sau indirect acestor tipuri de risc:

– populația, precum și bunurile sale mobile și imobile.

– obiectivele sociale.

– capacitățile productive (societăți comerciale, platforme industriale, centrale electrice, ferme agrozootehnice, amenajări piscicole, ș.a).

– barajele și alte lucrări hidrotehnice care reprezintă surse de risc în aval, în cazul producerii de accidente.

– căile de comunicații rutiere și feroviare rețelele de alimentare cu energie electrică, gaze, sursele și sistemele de alimentare cu apă și canalizare, stațiile de tratare și de epurare, rețelele de telecomunicații și altele.

– mediul natural (ecosisteme acvatice, păduri, terenuri agricole, intravilanul localităților).

Prin gestionarea situațiilor de urgență generate de aceste riscuri se înțelege identificarea și monitorizarea, înștiințarea factorilor interesați, avertizarea populației, evaluarea, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc.

Experiența a arătat că siguranța absolută față de inundații nu este nici fezabilă din punct de vedere economic, nici dezirabilă din punct de vedere al mediului înconjurător. Una dintre cele mai bune metode de a reduce expunerea la riscul rezidual la inundații și de a adopta o strategie bazată pe ideea de a trăi cu inundațiile o constituie implementarea efectivă a planurilor de apărare împotriva inundațiilor. Totodată, planificarea funciară participativă, care reunește toate părțile implicate de la diferite nivele este esențială. Este de la sine înțeles că mecanismul de reacție în caz de urgență necesită cooperarea între diverse sectoare și nivele administrative, planuri de pregătire aprobate, mobilizarea resurselor și un flux informațional continuu, la timp și exact.

În managementul inundațiilor se conturează câteva principii de bază:

abordarea bazinală a managementului inundațiilor

abordarea multidisciplinară a managementului inundațiilor

reducerea riscului și vulnerabilității datorate inundațiilor

participarea comunității

conservarea ecosistemelor

Având în vedere particularitățile managementului situațiilor de urgență generate de tipurile de risc specifice, desfășurarea activităților ce se impun și organizarea conducerii, coordonării și cooperării se asigură prin:

– Centre operative pentru situații de urgență cu activitate permanentă constituite la nivelul [NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]", Administrațiilor bazinale de apă și Sistemelor de Gospodărire a Apelor.

– Grupuri de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale, care se constituie în cadrul fiecărui Comitet județean, din specialiștii cooptați cu responsabilități în acest domeniu, fiind conduse de directorii Sistemelor de Gospodărire a Apelor.

Sistemul informațional meteorologic și hidrologic constă în observarea, măsurarea, înregistrarea și prelucrarea datelor meteorologice și hidrologice, elaborarea prognozelor, avertizărilor și alarmărilor, precum și în transmiterea acestora factorilor implicați în managementul situațiilor de urgență generate de riscurile specifice, conform schemei fluxului informațional definit în planurile de apărare, în vederea luării deciziilor și măsurilor necesare. În zonele amenajate cu lucrări hidrotehnice, sistemul informațional cuprinde, de asemenea, date și măsurători privind manevrele de exploatare care au ca efect modificarea regimului natural de scurgere. Transmiterea acestor informații constituie obligație a organelor de exploatare a lucrărilor hidrotehnice, indiferent de deținător și se realizează în conformitate cu schema fluxului informațional, aprobată prin planurile de apărare respective.

Comitetele locale pentru situații de urgență și deținătorii de construcții hidrotehnice au obligația să asigure instalarea și exploatarea dispozitivelor meteorologice, hidrologice sau hidrometrice necesare cunoașterii și urmăririi mărimilor caracteristice locale de apărare și asigurarea corelației acestora cu cele zonale, iar transmiterea datelor și măsurătorilor se asigură de către deținători.

Pentru asigurarea fluxului informațional decizional operativ între Comitetul județean și comitetele locale pot fi folosite și mijloacele de telecomunicații ale posturilor de poliție, unităților militare și alte mijloace de telecomunicații disponibile.

Pentru avertizarea obiectivelor situate în aval de baraje, se elaborează de către unitățile care dețin aceste baraje, planuri de avertizare-alarmare a populației și obiectivelor economice și sociale situate în aval de lacurile de acumulare, în caz de accidente la construcții hidrotehnice.

Planurile de apărare împotriva inundațiilor, […] constituie documentații tehnice, care se întocmesc de către unitățile care dețin obiective periclitate, de către comitetul județean și comitetele locale, cu consultarea tehnică și coordonarea SGA și Administrațiile bazinale de apă, pentru bazinele hidrografice aferente. Aceste planuri se reactualizează o data la 4 ani din punct de vedere al elementelor tehnice și atunci când este necesar, în urma modificărilor organizatorice.

Elaborarea planurilor de apărare se va face cu luarea în considerare a planurilor de amenajare a teritoriului și a restricționării regimului de construcții în zonele inundabile.

Planurile de avertizare-alarmare, se întocmesc de către deținătorii de baraje, se avizează de către Administrațiile bazinale de apă și de [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență și se aprobă de Comitetul ministerial. Aceste planuri se reactualizează o dată la 10 ani sau în funcție de modificările survenite la obiective și la dotările cu mijloace de alarmare și de intervenție

. Planurile de apărare ale localităților și obiectivelor din aval de baraje, din zona de influență, se corelează cu elementele aferente din planurile de avertizare-alarmare.

Informațiile, prognozele și avertizările se transmit de la Centrul operativ al [NUME_REDACTAT] de Apă la comitetele județene pentru situații de urgență și la obiectivele hidrotehnice prin centrele operative ale S.G.A. Așadar în situații meteorologice deosebite sau la prognozarea acestora, [NUME_REDACTAT] de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și [NUME_REDACTAT] de Meteorologie transmit avertizări de inundații sau de fenomene meteorologice periculoase la Centrul operativ al [NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]" și la Centrele operative ale [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] avertizări sunt transmise de către Centrele operative ale Direcțiilor de Ape la Centrele operative ale Sistemelor de Gospodărire a Apelor pentru diseminarea lor la obiectivele hidrotehnice și la comitetele locale pentru situații de urgență prin centrele operaționale ale Inspectoratelor județene pentru situații de urgentă și la Comitetele județene pentru ca acestea să intre în dispozitiv de apărare, în timp util.

Avertizările prezintă succint fenomenul, intensitatea, efectele posibile, zonele care pot fi afectate, momentul probabil al începerii acestuia și durata. În funcție de evoluția reală a fenomenelor se fac actualizări ale prognozei.

După declanșarea ploilor sau încălzirea bruscă a vremii [NUME_REDACTAT] de Hidrologie și Gospodărire a Apelor – [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și serviciile hidrologice din cadrul Direcțiilor de Ape elaborează prognoze pe cursurile de apă și stațiile hidrometrice din bazin, din care să rezulte situația la zi, prognoza pentru 24 de ore și valorile culminației raportate la cotele de apărare, pe care le transmit la Centrele operative ale S.G.A. pentru a fi diseminate la obiectivele hidrotehnice și la Comitetele locale prin Inspectoratele județene pentru situații de urgență.

În cazul pericolului de blocare a ghețurilor pe râuri se vor indica zonele cele mai periclitate și amploarea posibilă a fenomenelor de iarnă. În caz de accidente la construcții hidrotehnice se prezintă situația acestora, cu măsurile necesare în situații deosebite: descărcarea unor debite mari, pericol de avarii și alte abateri de la regulamentele de exploatare.

În derularea activităților de reducere a riscului în perioada pre-dezastru se disting două abordări: prevenirea inundațiilor și a impactului negativ și starea de pregătire

Pe timpul producerii inundațiilor, și în cazul prognozării atingerii pragurilor critice sau la atingerea intempestivă a acestora, se iau următoarele măsuri:

Comitetele locale pentru situații de urgență:

– asigură permanența la sediul primăriei în vederea primirii prognozelor și avertizărilor hidrometeorologice, a deciziilor Comitetului județean și pentru transmiterea informațiilor privind evoluția fenomenelor periculoase, efectelor lor, măsurilor luate și măsurilor suplimentare necesare;

– folosesc toate mijloacele existente pentru avertizarea cu prioritate a populației și obiectivelor aflate în zonele de risc la inundații din revărsări de cursuri de apă, scurgeri de pe versanți și accidente la construcții hidrotehnice, așa cum sunt ele delimitate în planurile locale de apărare, precum și a populației aflate în zonele de risc pentru producerea fenomenelor meteorologice periculoase și a poluărilor accidentale;

– declanșează acțiunile operative de apărare în zonele periclitate, în conformitate cu prevederile planurilor de apărare aprobate, constând în principal din:

• supravegherea permanentă a zonelor de risc;

• dirijarea forțelor și mijloacelor de intervenție;

• supraînălțarea și consolidarea digurilor și a malurilor, în funcție de cotele maxime prognozate;

• evacuarea preventivă a oamenilor și animalelor și punerea în siguranță a bunurilor ce nu pot fi evacuate, prin ridicare la cote superioare sau prin ancorare;

– iau măsuri de evitare sau de eliminare a blocajelor cu plutitori și ghețuri, în special în zonele podurilor rutiere și de cale ferată, prizelor de apă, de evacuare a apei din incinte;

– asigură participarea forțelor de intervenție alcătuite din localnici la acțiunile operative desfășurate de specialiștii unităților deținătoare de lucrări cu rol de apărare împotriva inundațiilor;

– localizează apele revărsate, precum și pe cele provenite din infiltrații și scurgeri de pe versanți și le dirijează în albiile cursurilor de apă, gravitațional sau prin pompare;

– asigură surse suplimentare pentru alimentarea cu apă a populației în perioadele deficitare.

Conducerea activităților de intervenție se realizează prin rețeaua centrelor operative sau a punctelor de comandă existente la autoritățile administrației publice locale, la instituțiile publice precum și la operatorii economici.

Grupa operativă se constituie, prin dispoziția primarului, din personal cu putere de decizie și specialiști ai serviciilor de urgență ale autorităților administrației publice locale, ai operatorilor economici și instituțiilor implicate în gestionarea inundațiilor.

Până la sosirea la fața locului a comandantului acțiunii, conducerea operațiunilor se asigură de comandantul sau de șeful formațiunii de intervenție din serviciul de urgență, cu sprijinul reprezentanților autorității administrației publice locale sau al patronului, după caz.

a) Acțiunile de protecție – intervenție

Conducerea nemijlocită a operațiunilor de intervenție se asigură de comandantul acțiunii, împuternicit potrivit legii, care poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă și punctul operativ avansat.

Forțele de intervenție specializate acționează conform domeniului de competență pentru:

1. Salvarea și/sau protejarea oamenilor, animalelor și bunurilor materiale, evacuarea și transportul victimelor, cazarea sinistraților, aprovizionarea cu alimente, medicamente și materiale de primă necesitate.

2. Evacuarea, salvarea și/sau protejarea persoanelor, animalelor și bunurilor se execută concomitent cu operațiunile de localizare și limitare a efectelor evenimentului de către personalul stabilit și pregătit în acest scop .

Aceste acțiuni se execută distinct și prioritar în situațiile când:

– evenimentul amenință direct viața sau încăperile în care se găsesc persoane ori animale, iar căile de evacuare sunt blocate .

– există pericol de explozie sau prăbușire a unor elemente de construcții sau instalații.

– există persoane care sunt în imposibilitatea de a se evacua din locurile afectate de eveniment.

– s-a produs panică în rândul persoanelor ca urmare a situației de la locul acțiunii.

3. Acordarea primului ajutor medical și psihologic și participarea la evacuarea populației, instituțiilor publice și a operatorilor economici afectați. Manevrele și procedurile se execută numai de către personalul specializat pe timpul acțiunilor de salvare – evacuare, la locul evenimentului și după încetarea acțiunilor, atât victimelor cât și forțelor de intervenție.

Evacuarea și salvarea persoanelor se execută în toate situațiile, cu sprijinul persoanelor din obiectivul afectat, în funcție de specificul obiectivului și categoria de persoane.

Evacuarea animalelor se execută cu ajutorul îngrijitorilor sau a altor forțe, în funcție de specie.

In primă urgență se evacuează materialele și substanțele cu pericol de explozie precum și bunurile de valoare. Bunurile evacuate se depozitează în locuri ferite de efectele apei, focului etc.

Acțiunile de evaluare pe timpul situațiilor de urgență la nivelul localităților se desfășoară în mod organizat, în baza Planurilor de evacuare întocmite din timp.

4. Aplicarea măsurilor privind ordinea și siguranța publică pe timpul producerii situațiilor de urgență. Structurile specializate ale poliției, jandarmeriei, poliției comunitare și firmelor de pază și protecție vor acționa conform atribuțiilor legale, a planurilor și procedurilor specifice, în funcție de evoluția în timp și spațiu a evenimentului.

În faza post-dezastru se acționează pentru:

a) refacerea, reabilitarea și înlăturarea efectelor dezastrului.

b) aprovizionarea și distribuirea ajutoarelor de primă necesitate, cazarea sinistraților/evacuaților și asistența sanitară.

c) reconstrucție și restaurare.

La acțiunile de inspecție postdezastru participă și structurile specializate din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice locale, precum și ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale cu atribuții și responsabilități în domeniu, care își desfășoară temporar activitatea în localitățile respective.

Primarii municipiilor, orașelor și comunelor informează operativ Comitetul județean, asupra situației constatate, estimând victimele și pagubele materiale, precum și necesarul de mijloace și forțe de intervenție.

Comitetul județean, întrunit de urgență evaluează situația pe baza informărilor operative ale comitetelor locale și constatărilor structurilor specializate din subordinea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice locale și stabilește măsuri de intervenție de urgență pentru:

a) asigurarea condițiilor pentru efectuarea manevrelor de forțe și mijloace necesare desfășurării acțiunii de intervenție, în raport de evoluția situației.

b) concentrarea și organizarea intrării în dispozitivele de acțiune a forțelor și mijloacelor stabilite prin planurile de apărare.

c) stingerea incendiilor.

d) deblocarea – salvarea persoanelor și acordarea primului-ajutor.

e) transportul și spitalizarea persoanelor accidentate.

f) inspectarea post-dezastru a construcțiilor avariate și evaluarea rapidă a acestora.

g) evacuarea clădirilor care nu mai prezintă siguranță în exploatare.

h) protecția – adăpostirea persoanelor sinistrate și acordarea asistenței necesare.

i) paza și protecția bunurilor materiale și restricționarea circulației în zonele afectate.

j) formularea, potrivit legii, a propunerilor cu privire la utilizarea rezervelor materiale și a mijloacelor pentru intervenție.

k) informarea populației prin mass-media și asigurarea comunicării cu aceasta.

l) supravegherea factorilor de mediu, a surselor de pericol complementare și neutralizarea acestora, după caz.

Prefectul informează operativ [NUME_REDACTAT] pentru Situații de Urgență asupra efectelor produse de situația de urgență specifică și a măsurilor întreprinse, dispune declararea stării de alertă la nivel județean și propune, după caz, președintelui [NUME_REDACTAT] declanșarea procedurii, potrivit legii, pentru instituirea stării de urgență pentru zona afectată.

B) Gestionarea situațiilor de urgență generate de alunecări de teren.

În etapa I (Pre-dezastru) se realizează următoarele activități:

– elaborarea regulamentelor și reglementărilor privind prevenirea, intervenția și înlăturarea efectelor alunecărilor de teren.

– se stabilește și se asigură funcționarea permanentă a sistemului informațional pe plan local pentru alarmarea în caz de dezastre.

– întocmirea planurilor de apărare împotriva dezastrelor și a studiilor de caz pentru alunecările de teren la nivelul tuturor organismelor cu atribuții și răspunderi pe această linie.

– informarea opiniei publice prin mass-media asupra zonelor de risc potențial, iminenței producerii alunecărilor de teren, a efectelor acestora, precum și asupra măsurilor luate.

– întocmirea și punerea în aplicare a unor programe de cercetare, studii și teme în domeniul prevenirii și apărării împotriva efectelor alunecărilor de teren.

– elaborarea de materiale necesare educației sociale în ceea ce privește prevenirea și apărarea împotriva efectelor alunecărilor de teren.

– se inventariază și supraveghează sursele potențiale de producere a alunecărilor de teren;

– alocarea fondurilor necesare pentru executarea lucrărilor specifice de prevenire:

– modificarea geometriei

– drenaje

– lucrări de susținere

– lucrări de ranforsare internă

În etapa II-a (după declanșarea alunecărilor de teren) se realizează măsuri și acțiuni de protecție individuală, familială și de grup, precum și unele acțiuni posibile de evitare a apariției unor efecte complementare (incendii, explozii).

În etapa III-a ( post-dezastru) se desfășoară acțiuni de intervenție și se continuă aplicarea unor măsuri de protecție și realizarea unor acțiuni de prevenire a apariției unor accidente complementare.

În etapa a IV-a (acțiuni pe termen lung) se realizează acțiunile pe termen lung prin finalizarea acțiunilor de intervenție și desfășurarea unor acțiuni de consolidare, curățare-neutralizare, reabilitare și refacere-restabilire a infrastructurii economice și sociale afectate.

IV.2.2.5.2 Evaluarea in gestionarea situațiilor de urgență

Evaluarea, în contextul producerii unei situații de urgență cuprinde trei etape:evaluarea factorilor și tipurilor de risc, evaluarea intervenției operative și evaluarea pierderilor și distrugerilor.

Activitatea de evaluare are și un important rol statistic. Informațiile pot fi inventariate, sortate, analizate, interpretate și apoi stocate în baze de date pentru a fi accesate la nevoie.

Totodată evaluarea are și un rol de autoreglare a sistemului național /local de răspuns în situații de urgență, constituind un punct de plecare în reevaluarea procedurilor de intervenție și redimensionarea organizatorică și a dotării.

CONCLUZII

Hazardele hidrologice și geomorfologice reprezintă principala cauză a pierderilor de vieți omenești și pagubelor materiale rezultate în urma dezastrelor naturale care se produc pe teritoriul județului Suceava.

Obiectivul fundamental al acestei lucrări este acela de a analiza, pe baze științifice, cauzele și modul de manifestare a hazardelor naturale specifice, amploarea, intensitatea și evoluția fenomenelor, precum și managementul integrat al situațiilor de urgență generate de acestea.

Până în prezent abordarea problematicii privind apărarea la inundații și alunecări de teren s-a făcut din perspectiva adoptării unor măsuri structurale (îndiguiri, lucrări de îmbunătățire a condițiilor de scurgere a apei, retenții, amenajări complexe, matare a fisurilor, evacuarea populației).

Experiența a arătat, însă, că pe lângă faptul că sunt foarte costisitoare astfel de măsuri nu rezolvă decât în mică măsură problemele de apărare și, în plus, sunt însoțite de efectele secundare negative (fenomene de dezatenuare, colmatarea acumulărilor, intensificarea locală a degradării albiilor, reactivarea proceselor de alunecare).

În ultima vreme se consideră că apărarea împotriva hazardelor naturale specifice este mai eficientă dacă se aplică mai puține măsuri de „constrângere” a cursurilor de apă și a versanților și dacă se acordă o atenție mai mare tendințelor naturale de evoluție a acestora.

Se impune o integrare corectă și bine fundamentată științific a lucrărilor de apărare cu caracter structural existente deja sau care se vor mai construi, în contextul noilor modele de aplicare a măsurilor de prevenire și a acțiunilor de apărare împotriva inundațiilor.

Atât în cazul măsurilor structurale cât și a celor nestructurale sistemul informațional reprezintă un element de bază în gestionarea acestor fenomene și este imperios necesar ca toate verigile sale să funcționeze ireproșabil.

În cazul râurilor mici și al torenților rolul esențial revine prognozelor hidrologice cantitative locale. Stațiile hidrometrice și posturile pluviometrice din capetele de bazin hidrografic nu pot decât să constate o stare de fapt care, de cele mai multe ori, în plan local este târzie. Aceste informații sunt însă deosebit de utile spre aval, urmărindu-se propagarea viiturilor, informarea și avertizarea celor interesați.