Feminismul Ca Problema de Etica Aplicata

FEMINISMUL CA PROBLEMĂ DE ETICĂ APLICATĂ

CUPRINS:

Introducere

CAPITOLUL I

1. Feminismul, abordări conceptuale.

1.1 Feminism și politici de gen,o abordare generală

1.2 Valurile feministe

1.3 Femeile si puterea

CAPITOLUL II

2. Politici publice și interese de gen în România, după anul 2000.

2.1 Politici publice.Dimensiunea de gen

2.2 Promovarea cooperării între instituțiile statului, ONG-uri pentru implementarea politicilor de gen

2.3 Interese de gen în România, dupǎ anul 2000

CAPITOLUL III

3. Politici privind eliminarea discriminării și violenței împotriva femeilor în România.

3.1 Legislație nediscriminatorie și realități discriminatorii în România, după anul 2000

3.2. Forme de discriminare în legislația antidiscriminare

3.3 Violența de gen, strategii de prevenire și combatere a violenței.Violența împotriva femeilor

CAPITOLUL IV

4.Politici de promovare a egalității de șanse între femei și bǎrbați.

4.1 Egalitatea de șanse în România,după anul 2000

4.2 Promovarea egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați

CAPITOLUL V: Cercetarea privind violenta impotriva femeilor

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Teoriile care abordeaza problema feminismului și a politicilor de gen ne ofera un rǎspuns la urmatoarele întrebǎri: Sunt femeile discriminate de catre bǎrbați? Inca sunt femeile abuzate de bǎrbați? Este posibilǎ egalitatea de șanse în România, dupǎ anul 2000? A avut vreo influenta integrarea României, dupǎ aderarea la Uniunea Europeanǎ?

“Teoria politică feministă este o arie nouă în aria feministă apărută la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90 care susține că statul, politicile și instituțiile au un impact asupra relațiilor de gen.

În perspectiva clasică, teoriile politice s-au concentrat asupra aspectelor normative ale guvernării și statului. Politica reprezintă puterea și practica guvernării iar teoria politică este studiul acestora. A guverna „politic” (fără recurgere la violență), înseamnă a guverna prin intermediul instituțiilor și aranjamentelor publice. O astfel de înțelegere a guvernării este specifică pentru regimurile democratice. În regimurile autoritare nici politicile feministe nu au cadre de desfășurare.”

Reflecția mea asupra feminismului în România, prezinta în această lucrare, importanța feminismului și a politicilor de gen în România, după anul 2000. Dezvoltarea feminismului trebuie realizata, în primul rând, prin emanciparea bărbaților, iar apoi prin dezvoltarea politicilor feministe.

Motivația alegei acestei teme reprezintă dorința mea de a explica prin prisma studiilor mele, impactul si influenta feminsmului în România de azi.

Intr-o societate democratica drepturile femeilor trebuie sa fie egale cu cele ale barbatilor. În special, in lucrarea de fata, accentul este pus pe societatea românească cu valori democratice. În România, după anul 2000, încă ne confruntăm cu discriminări de gen.

Integrarea României în Uniunea Europeană a influentat feminismul și politicile de gen au dobândit și mai multă importanță prin prisma legislației care reglementează egalitatea de șanse între femei și bărbați în Uniunea Europeană, sprijinind programe ca : implicarea femeilor in procesul de luare a deciziilor, prevenirea și combaterea violenței domestice, prevenirea și combaterea traficului cu femei, reprezentarea femeilor în mass media și publicitate. Feminismul este un fenomen foarte puțin cunoscut. Inca sunt multe neînțelegeri, interpretări greșite și prejudecăți în privința feminismului. Femeile și bărbații trăiesc experiențe diferite, iar efectele lor nu sunt luate in considerare.

In aceasta lucrare imi doresc sa evidentiez impactul pe care feminismul îl are în societatea noastră, pe parcursul a cinci capitole care sunt asezate in functie de evolutia feminismului in Romania, dupa anul 2000.

Luând în considerare aceste lucruri, vă invit să parcurgeți următoarele pagini care vă vor introduce într-o lume a feminismului și a politicilor de gen în România după anul 2000.

Capitolul I

1.Feminismul, abordări conceptuale.

1.1. Feminism-o abordare generală.

Când vorbim despre feminism, prima dată ne gândim cu siguranță la noțiunea de femeie.

“Feminismul este mai curând o ficțiune, întrucât nu e unul, ci mai multe, cum ar spune filosofii. În istoria gândirii politice s-au articulat mai multe feminisme, unele dintre ele contrazicându-se în ceea ce privește modalitǎțile prin care femeile pot intra în posesia propriilor lor ființe, a autonomiei lor, a propriei identitǎți-identitate distinctǎ de cea a ființelor cu care se relaționeazǎ (bǎrbați, copii, pǎrinți).” Exemplu sunt contradicțiile dintre segemente ale feminismului radical timpuriu, într-o anumitǎ mǎsurǎ victimist, și power-feminismului anilor ’90 prin care se reflectǎ puterea femininǎ.

Feminismul se referǎ deopotrivǎ la mișcarea de femei pentru drepturile lor și la ideile care au fundamentat aceste acțiuni. Afirmarea lor, a adus importanțǎ în probleme cum ar fi:

“informarea publicului despre dubla zi de muncǎ a femeilor ( celor

care aveau și un serviciu și obligația muncii casnice), despre munca neplǎtitǎ și neprețuitǎ a femeilor și despre accesul inegal la locuri de muncǎ bine plǎtite;

discutarea publicǎ a chestiunii diferitelor meserii deschise doar

practicǎrii lor de cǎtre reprezentanții unui sex ( de regulǎ bǎrbaților, dar nu întotdeauna);

discutarea deschisǎ a problemei violenței în familie și încercarea

de protejare a celor afectați ( în primul rând femei și copii) prin diferite mijloace;

afirmarea dreptului femeilor la decizii propriul lor trup ( dreptul la

avort în cazul în care femeia considerǎ cǎ nu e pregǎtitǎ pentru a purta o sarcinǎ și a crește copilul);

informarea sistematicǎ a publicului privind dicrepanțele dintre

femei și bǎrbați în ce privește accesul la poziții de decizie și putere politicǎ.” Astfel, în feminism se reflectǎ drepturile femeilor din punct de vedere legal, economic și politic. Interesul feminismului este de a face femeia sǎ fie consideratǎ și sǎ se considere ea singurǎ ca o ființǎ de sine stǎtǎtoare, ci nu ca un obiect în veșnica stǎpânire a altora și veșnic condusǎ de alții.

O altǎ conceptualizare, este aceea cǎ “feminismul este o mișcare politicǎ, susținutǎ de anumite teorii, atitudini și acțiuni orientate spre afirmarea femeilor și dezvoltarea de relații parteneriale între femei și bǎrbați.” Aici, accentul se deplaseazǎ pe faptul cǎ este o mișcare politicǎ cu scopul de a influența deciziile politice într-un mod care sǎ fie profitabil aplicǎrii drepturilor femeilor și egalizǎrii șanselor între cele douǎ sexe.

De asemenea, denigrarea feminismului derivǎ dintr-o privire îngustǎ și parțialǎ a acestui fenomen. Feministe sunt toate mișcǎrile emancipatoare și eliberatoare ale femeilor din lume care s-au manifestat la un moment dat în timp. Chiar dacǎ ele nu s-au numit la acea vreme așa, retroactiv ele pot fi numite feministe.

Absența unei mișcǎri de femei în România contemporanǎ este un semn de subdezvoltare civicǎ și politicǎ în contextul în care situația femeilor s-a deteriorat în ultimul timp. Acest lucru poate reflecta lipsa de capacitate de organizare a femeilor dar, poate cel mai semnificativ, este și un indiciu al unei perioade sociale deficitare, cum ar fi: încrederea femeilor unele în altele, a organizațiilor pentru femei, în ce privește posibilitatea de a aduce schimbǎri împreunǎ și conjugatul legilor și practicilor care vizeazǎ egalitatea dintre sexe. Totuși, trecutul istoric al femeilor române oferǎ revelații în privința nivelului de înțelegere și interpretare a fenomenelor de subordonare socialǎ a femeilor.

“Toate femeile sunt feministe în inimile lor. Înlǎuntrul lor este o mare dragoste pentru femei, recunoscutǎ sau nu, o grijǎ pentru ele, o solidaritate cu ele…” Astfel, într-o formǎ sau alta, feministele sau adepții feminismului, vor sǎ facǎ câte ceva practic și teoretic, pentru ca diferitelor femei sǎ le fie mai ușor în raport cu viața lor de zi cu zi și în general în raport cu normele și cutumele culturale de gen individuale și instituționale.

În concluzie, feminismul afirmǎ ceva major, trecut cu vederea de cele mai multe ori: femeile sunt puternice și unele chiar vor sǎ caute mijloacele de a se afirma ca ființe puternice, spre beneficiul lor și a celor din jurul lor. Afirmarea femeilor ține în mare parte de esența feminismului. “Feminismul este o reacție defensivă și ofensivă față de misoginism și sexism, ambele universal răspândite în timp și spațiu. Fără misoginism, sexism și patriarhat, de bună seamă nu era necesară o ofensivă feministă în sens politic. Atâta vreme cât acestea există, feminismul nu are cum să își piardă rațiunea de a fi. în același timp, feminismul urmărește ca experiențele femeiești și feminine să fie valoric tratate la fel ca și cele bărbătești și masculine.”

1.2 Valurile feministe.

Obținerea dreptului la vot pentru anumite categorii de femei din țǎrile avansate ale lumii la începutul secolului XX a reprezentat un vârf important în lupta ulterioarǎ a femeilor din alte țǎri ale lumii.

Valul I Acest val corespunde eforturilor în vederea câștigării unor drepturi politice de bază pentru femei începând cu mijlocul secolului al XIX-lea și până la obținerea dreptului de vot în S.U.A, 1920. De asemenea, acest val este dominat de problematica egalitǎții în fața legii. Astfel, putem deduce lipsa de importanțǎ acordatǎ aici rolurilor sociale ale femeilor și bǎrbaților. Țǎrile de avangardǎ aferente acestui val sunt: Franța, Marea Britanie și Statele Unite.

Valul II este marcat de anii ’60-’70 ai secolului XX, când feministele au trecut dincolo de revendicările inițiale, militând pentru egalitate în sens larg. Domeniile pentru care acestea militau erau: educație, loc de muncă și familie. Astfel putem spune că feminismul a recăpătat avânt abia la sfârșitul anilor 1960 si în ceputul anilor 1970, prin al II-lea val feminist. Feministele au depășit simpla dorință pentru drepturile politice, pornind o luptă pentru egalitate la nivele precum: învățământ, loc de muncă și familie. Acest val a fost îndrǎzneț în ceea ce privește schimbǎrile de rol. A fost mai dificil de acceptat social tocmai datoritǎ acestei ambiții. “De pildǎ obținerea de drepturi reproductive și controlul femeilor asupra capacitǎții lor de reproducere au fost greu acceptate.”Liderele acestui val au fost femeile din Statele Unite ale Americii. În Politica Sexelor, acest val este alcǎtuit pe trei “piloni” umani. Aceștia sunt:

“persoanele numite Comisiile pentru statutul Femeilor în diferite

administrații, începând cu cea condusǎ de John,F. Kennedy. Aceste comisii au adus laolaltǎ o serie de femei cu experiențǎ în diferite profesii.

soțiile casnice și mamele care au avut o reacție fermǎ, pozitivǎ, la

chemarea cǎrții lui Betty Friedan, Mistica Feministǎ, care expunea deschis statutul subordonat al femeilor din societatea americanǎ; Aici apar și alte scrieri influente cum ar fi Kate Millet, Sexual Politics în anul 1970, Al Doilea Sex scrisǎ de Simone de Beauvoir, care a fost publicatǎ în Franța în anul 1949 și în SUA în 1953.

srânga studențeascǎ a anilor ’60 organizatǎ în asociația Studenți

pentru o Societate Democraticǎ (SDS) care a contribuit la mișcarea de eliberare a femeilor. Prima organizație care a folosit termenul de eliberare a fost Women’s Liberation Group în 1967. “ Deasemenea tot în cadrul acestui val apar și organizațiile de femei și lupta pentru drepturile femeilor. Prima organizație de acest gen a fost Organizația pentru Femei (National Organization for Women sau NOW). Aceasta a fot înființatǎ în 1966 de cǎtre un retrâns grup de femei și bǎrbați cu scopul de a face presiuni asupra guvernului. Toatǎ aceastǎ efeverscențǎ politicǎ și socialǎ, afirmatǎ în SUA, precum și în alte țǎri dezvoltate au condus la o internaționalizare a problemelor femeilor, precum și la sensibilizarea la probleme dea cǎrții lui Betty Friedan, Mistica Feministǎ, care expunea deschis statutul subordonat al femeilor din societatea americanǎ; Aici apar și alte scrieri influente cum ar fi Kate Millet, Sexual Politics în anul 1970, Al Doilea Sex scrisǎ de Simone de Beauvoir, care a fost publicatǎ în Franța în anul 1949 și în SUA în 1953.

srânga studențeascǎ a anilor ’60 organizatǎ în asociația Studenți

pentru o Societate Democraticǎ (SDS) care a contribuit la mișcarea de eliberare a femeilor. Prima organizație care a folosit termenul de eliberare a fost Women’s Liberation Group în 1967. “ Deasemenea tot în cadrul acestui val apar și organizațiile de femei și lupta pentru drepturile femeilor. Prima organizație de acest gen a fost Organizația pentru Femei (National Organization for Women sau NOW). Aceasta a fot înființatǎ în 1966 de cǎtre un retrâns grup de femei și bǎrbați cu scopul de a face presiuni asupra guvernului. Toatǎ aceastǎ efeverscențǎ politicǎ și socialǎ, afirmatǎ în SUA, precum și în alte țǎri dezvoltate au condus la o internaționalizare a problemelor femeilor, precum și la sensibilizarea la probleme de acest gen. Însǎ în România suntem mult mai înapoiați în discutarea acestui mit. Cea mai nouǎ întruchipare a feminsimului o reprezintǎ feminismul celui de-al treilea val.

Valul III reflectă în lupta pentru egalitate. “Rolul si locul barbatului in cadrul acestei miscari se pare ca au fost destul de controversate de-a lungul dezvoltarii miscarii feministe. Acest aspect pare de inteles in conditiile in care avem de-a face cu o miscare care militeaza pentru drepturile femeilor. Insa, ar fi o eroare ignorarea din rationament a unui subiect inca “privilegiat” al “egalitatii” – barbatul – intrucat lupta pentru drepturile femeilor presupune, de fapt, egalizarea de gen, in sensul egalitatii de sanse si a egalitatii de tratament in fata normelor.”

Potrivit concepției Lilianei Popescu, toate aceste trei valuri ale feminismului au dat naștere unor controverse, manifestări și contradicții. Însă de admirat rămâne spiritul de care au fost animate aceste valuri. În aceste valuri au fost angrenați femei si bărbați, s-a dezvoltat un spirit de solidaritate în jurul valorii de dreptate socială și nediscriminare între sexe. Treptat aceste valori și atitudini s-au extins și au contagiat și alte părți ale lumii, aceastǎ mișcare fiind lipsitǎ de un sfârșit.

Astfel , aceste valuri au adus spre o emancipare a conceptului de feminism, care a adus la o sensibilizare privind problematica feminismului și la câstigarea unor drepturi esențiale pentru femei.

Deși în România nu am avut o mișcare a acestui curent, feminismul a cǎpǎtat treptat valoare prin legislația europeanǎ.

”Bărbații trebuiau să fie puternici, raționali și intelectual superiori, în timp ce femeile trebuiau să fie emotive,senzitive, și pline de compasiune. Sexualitatea bărbatilor a fost glorificată, dar sexualitatea femeilor a fost un semn al răului, pericolului și al unei moralități deteriorate.” Femeile nu au putut participa la luarea deciziilor nici în ceea ce privește societatea în care trăiau, nici în ceea ce privește propria lor viață. Aceste erau supuse dominǎrii și agresiunii, care pe alocuri incǎ mai persistǎ. Dar evoluția constǎ în legislația specificǎ, care contestǎ aceste relații de dominare și agresiune. Aceastǎ etapǎ s-a încheiat, iar România ca stat democratic și membru al Uniunii Europene, trebuie sǎ asimileze și sǎ implementeze legislația impusǎ de Uniunea Europeanǎ.

1.3 Femeile si puterea

.

De-a lungul timpului, întreaga practică a patriarhatului, nu a făcut altceva decât să transforme femeile în slugi ale bărbaților și ale dorințelor acestora. Drept consecință, atât femeile cât și bărbații, participanți activi în societate, nu pornesc de pe poziții egale.

Vladimir Pasti, în Ultima Inegalitate, pune accentul pe diferențele existente între femei și bărbați, însă analiza sa privește acele diferențe care se transformă în deficiențe.Aceste deficiențe sunt factori care defavorizează un sex și care, potrivit autorului, în România actuală mai curând tind să se accentueze decât să se atenueze.

După cum susține autorul, diferențele sunt importante deoarece societatea românească „….este alcătuită totuși din două mari grupuri – grupul bărbaților și grupul femeilor – care deși împreună alcătuiesc populația României, par a-și duce viața lor separat”. Diferențele le identifică la nivel individual, cel al familiei, al gospodăriei și al societății. Inventarierea acestora conturează două lumi în care femeile și bărbații îsi duc existența.

Aceste diferențe arată că femeile sunt clar dezavantajate în fața bărbaților, bărbații au venituri mai mari, muncesc mai puțin în gospodărie, au o poziție privilegiată în familie, au mai puține responsabilități în familie mai ales față de copii, sunt mai bine văzuți și apreciați în societate, au mai mult timp liber, sunt mai prezenți în viața publică, pot participa la procesul de luare al deciziilor într-o proporție mai mare decât femeile, sunt deserviți de femei. Problemele cu care se confruntă femeile sunt de mai multe feluri, în funcție de forma de patriarhat cu care acestea sunt asociate.

Consider că utilitatea demersului lui Pasti o constituie tocmai identificarea acestor forme diverse pe care le ia patriarhatul și accentul pus de acestea pe contestării tipurilor de inegalități „la ele acasă”.

Autorul mai afirmă că remodelarea relațiilor trebuie să fie făcută „în favoarea femeilor, astfel încât diferențele de gen să priviligieze femeile și să defavorizeze bărbații.” Însă eu consider că remodelarea trebuie să aibă în vedere eliminarea cauzelor defavorizării femeilor și responsabilizarea bărbaților. Strategiile propuse de Pasti,sunt:

1. „Egalitatea în privința mărimii salariului, în reprezentarea în pozițiile de conducere, în tratamentul aplicat de instituțiile societății și, cu atât mai mult ale statului.”

2. „Lovirea în inima patriarhatului. Aceasta pornește de la realitatea empirică conform căruia că înainte de a se manifesta în forme sofisticate în interiorul relațiilor sociale proprii unui tip de societate, patriarhatul se manifestă în câteva structuri elementare, pe care, apoi, le păstrează, și relațiile sociale specifice fiecărui societăți în parte;”

Structurile specifice patriarhatului sunt: relațiile interpersonale, sexuale, de familie, în gospodărie. Astfel nimic nu este mai comod pentru menținerea patriarhatului decât o așezare a feminismului în zona invizibilă a ochiului public, dar și a investițiilor publice. În acest sens, se perpetuează un „feminism de stat fără costuri”, adică fără altă eficeință decât existența unor legi în vitrina normativă europeană împrumutată via feminism „room service”.

Potrivit rezultatele sondajului Barometrului de gen 2000 se confirmă prezența continuă a modelului patriarhal în societatea româneascǎ. Astfel, cercetarea atestă că principala responsabilitate a femeii rămâne familia și gospodăria.

În linii mari majoritatea respondenților atât bărbați, cât și femei sunt de acord cu afirmații precum: „este mai mult datoria femeilor decât a bǎrbaților sǎ se ocupe de treburile casei”,63% sunt de acord cu aceastǎ afirmație, “este mai mult datoria bǎrbaților decât a femeilor sǎ aducǎ bani în casǎ”, au afirmat 70%, “femeia trebuie sa-și urmeze bǎrbatul”, în proporție de 78%, “bǎrbații pot crește copii la fel de bine ca femeile”, au afirmat doar 26%, “bǎrbatul este capul familiei”, 83% dintre respondenți au afirmat acest lucru, “femeia este stǎpâna casei”, au afirmat 61% “. Rezultatele barometrului atestǎ prezența modelului patriarhal în România.

Eliminarea patriarhatului și a gândirii patriarhale, trebuie înainte de orice să se producă în conștiința femeilor. În acest fel, vor avea forța și posibilitatea de a fi independente economic și vor găsi puterea de a se dezvolta și de a nu trăi în frică și dependență.

Perceperea intereselor și ale bǎrbaților ca fiind divergente în cadrul tranziției este întǎritǎ și de relația care, considerǎ Mihaela Miroiu, ar trebui sǎ existe între femei și putere. “Puterea asupra puterii”, întoarcerea la “sensurile primare ale feminismului”, în care “ceea ce este politic este personal” este sugestia pe care o face teoreticiana, deoarece “o limitare a abordǎrii feministe la capacitare menține status quo-ul în relațiile de gen”, iar “în iluzia cǎ micropoliticile capacitǎrii sunt calea cea mai semnificativǎ pentru feminism”. Prin preluarea de la Vladimir Pasti, a surselor prin care bǎrbații și-au asigurat dominația asupra femeilor, Mihaela Miroiu accentueazǎ caracterul actual divergent al intereselor politice ale femeilor și ale bǎrbaților.

Stereotipurile de gen constituie un nucleu tare al reprezentǎrilor de gen.. Pentru societatea româneascǎ acestea se subsumeazǎ unui model cultural tradițional, de tip patriarhal. Efectele normative ale tradiției se regǎsesc în procesul de socializare, de la fazele inițiale pânǎ la socializarea permanentǎ. Astfel, persoanele de sex feminin sunt îndreptate spre sex-roluri concordante cu reprezentǎrile asupra feminitǎții, iar persoanele de sex masculin sunt direcționate spre însușirea de sex-roluri conforme modelului masculinitǎții. Conform Barometrului de gen, la afirmațiile “bǎrbatul este capul casei iar femeia este stǎpâna casei”, se poate identifica atribuirea de gen, conform cǎreia femeilor le sunt atribuite pǎrți însemnate din activitǎțile desfǎșurate în spațiul privat, legate de îngrijirea și oferirea de suport afectiv, iar bǎrbaților le sunt atribuite roluri de gen importante, care oferǎ prestigiu, acces la resurse, preponderent în spațiul public. Stereortipurile de gen sunt replici funcționale social care reiau dualitatea masculinitǎții și feminitǎții clasice.

Componenta afectivǎ este mai pregnantǎ în stereotipuri care le identificǎ pe femei ca persoane ce vorbesc tot timpul, șofeazǎ prost, petrec mult timp la cumpǎrǎturi, iar asta pentru cǎ la nivelul simțului comun, aceste caracteristici sunt conotate negativ, ca ținând de un comportament superficial. Astfel, unei persoane cǎreia îi sunt atribuite astfel de caracteristici va avea de suportat un coeficient de adversitate mai ridicat din partea celorlalți decât o persoanǎ cǎreia nu i se asociazǎ astfel de determinǎri.

Prejudecǎțile sunt deasemenea prezente pretutindeni, de la aspectele cele mai banale de viațǎ cotidianǎ, la modul cum sunt prezentate la nivel academic diverse teorii privind ordinea socialǎ.

Spațiul românesc politic și cultural de tranziție se caracterizeazǎ printr-o deteriorare a relațiilor de gen, reflectatǎ și printr-un acces redus al femeilor la pozițiile de putere.

Revenirea modelelor culturale tradiționale legitimeazǎ atribuirea unui caracter prin excelențǎ masculin politicului, “modelele comportamentale politice” fiind proiectate drept “comportamente masculine”. Astfel, se poate vorbi despre o masculinitate instituționalizatǎ în politicǎ, instituțiile politice fiind formate și fundamentate de bǎrbați. Discursul politic românesc rǎmâne dominat de violențǎ și agresivitate. Sfera politicii este consideratǎ nepotrivitǎ pentru femei din cauza perceperii acesteia ca un mediu corupt și murdar.

În România, antifeminismul era și continuǎ sa fie pe alocuri mai acceptat și mai popular decât feminismul. L-am întâlnit de multe ori, așa cum de multe ori îl mai întâlnim și azi, rǎpândit prin atitudinile bǎrbaților asupra femeilor.

Cu toate aceste înclinǎri patriarhale, femeile intrǎ treptat în sfere de decizie la niveluri diferite. Actualul Guvern și Parlament sunt un progres în implicarea femeilor în decizie. Se practicǎ, statistic vorbind o educație a femeilor spre cooperare, comunicare, responsabilitate directǎ.

În concluzie, România, dupǎ anul 2000 continuǎ sǎ conținǎ pe alocuri, modelul patriarhal prin care puterea femeii este diminuatǎ în comparație cu cea a bǎrbatului care crește, iar drept consecințǎ, femeile continuǎ sǎ sufere o serie de discriminǎrii și atitudini negative.

Cercetarile arata ca femeile sunt supuse unor actiuni discriminatorii in domeniul profesional, in mediul familial cat si din punct de vedere religios. Femeile sunt vazute ca responsabilele cu privire la intretinerea caminului, realizarea treburilor gospodaresti cat si cu cresterea copiilor. Din punct de vedere profesional femeile sunt orientate catre profesiile “tipic feminine”( coafeze, secretare, croitorese), iar aceasta orientare implica o inegalitate intre femei si barbate (femeia asistenta a doctorului barbat). Din punct de vedere politic femeia este eliminata, barbatul fiind preferat de public.

Lipsa feminismului in societatea democrata se datoreaza si faptului ca femeia nu a reusit sa inlocuiasca rolul traditional cu un alt rol.

Cercetăr

Capitolul II

2.Politici publice și interese de gen în România, după anul 2000.

2.1 Politici publice. Dimensiunea de gen.

„Inegalitățile existente trebuie să ia în calcul raporturile între grupul femeilor și grupul bărbaților din societate în diversele zone și arii pe care la investighează. În zona și aria studiilor de gen, continuă să existe o prejudecată conform căreia acesta este un domeniu care nu merită să fie investigat. “

Acest lucru este posibil deoarece simțul comun al experienței personale în calitate de femeie sau bărbat, poate oferi răspuns la cele mai multe probleme. O astfel de formă de cunoaștere a fost identificată și criticată în cadrul studiilor feministe de gen. Ea este, însă, în continuare utilizată pe scară largă, deși lipsită de legitimitate. Responsabilitatea politică este și ea limitată dacă acceptă o astfel de perspectivă si dacă acceptă ca acțiunile și politicile să fie în continuare, dezvoltate.

Înainte de toate , menționăm că “politicile publice nu se rezumă la dimensiunea de gen, ci la politici publice adresate atât femeilor, cât și bărbaților, care au interese, nevoi comune și diferite, deopotrivă.” Alături de schimbarea instituționlă, politicile publice reprezintă instrumentul prin care România se apropie de standardele europene în domenii economice, politice și sociale, prioritare de reformă.

Egalitatea de șanse este un principiu care este tot mai mult abordat pe agenda instituțiilor guvernamentale, esențialmente la nivel programatic și strategic.

Egalitatea de șanse reprezintă o arie de intervenție care s-a instituționalizat și a obținut vizibilitate în ultimii ani, perspectiva de gen devenind un factor lipsit de ignoranță odată cu devenirea României, stat membru al Uniunii Europene.

“Politicile publice se referă la acel lanț decizional privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor și a resurselor alocate pentru atingerea lor în situații specifice”. Leslie Pal susține că o politică publică constituie “acea direcție de acțiune sau lipsă a acțiunii aleasă de autoritățile publice ca răspuns la o anumită problemă sau la un set de probleme interconectate.” Ambele abordări presupun o analiză a valorilor în politicile publice dincolo de analiza instrumentală sau tehnică.

Dimensiunea de gen nu trebuie să fie lipsită de importanță. Ea trebuie să însoțească întregul proces de elaborare a politicilor publice pentru ca egalitatea de gen să nu mai fie percepută drept o cerință prost înțeleasă sau ridiculizată a Uniunii Europene, promovată de acel “feminism room-service” care efectuează doar o transpunere mecanică a legislației. Un obiectiv important al Uniunii Europene îl constituie promovarea egalității de șanse între femei și bărbați.

Principiul egalității de șanse atrage atenția asupra nevoilor și situaților diferite în care se regǎsesc bărbații și femeile și asupra faptului că egalitatea formală nu conduce automat la egaliatatea reală. Politicile de egalitate de șanse între femei și bărbați sunt instrumente esențiale pentru creșterea economică, prosperitate și competivitate sporită.

Pentru utililizarea potențialului de productivitate al forței de muncă europene, esențial este promovarea participării și rămânerea femeilor pe piața muncii și să elimine diferențele între barbați și femei în toate domeniile. Principalele domenii pentru care considerăm că introducerea dimensiunii de gen în politicile publice din România este prioritară sunt: educație, piața muncii, reconcilierea dintre muncă, familie și viață privată, excluziune socială și bugetarea de gen. Aceste domenii funcționează independent, dar se intersectează.

Educația “este un domeniu al politicilor publice pentru care importanța integrării dimensiunii de gen a fost semnalată prin numeroase studii în domeniu.” Relevanța genului în educație este determinată de trei paliere: stereotipurile de gen din cadrul programelor școlare, consecințele pe piața muncii ale alegerilor gen-izate, conturate prin educație și componența de gen a personalului didactic din învățământ.

“Politicile din domeniul piața muncii au, în acest moment, atât la nivel european , cât și românesc, prevederi specifice privind integrarea dimensiunii de gen.” Însă, potrivit studiului Dimensiunea de gen a pieței muncii, abundența legislativă și instituțională nu a reusit să micșoreze diferențele de venit din diferite domenii de activitate. De asemenea, există în continuare discrepanțe semnificative între șansele de promovare ale femeilor si bărbaților.

Pașii următori și necesari în acest domeniu, îi constituie implementarea legislației în vigoare, precum si elaborarea de politici publice sensibile la gen, care sa ia în considerare atât obstacolele cu care se confruntă femeile din România pe piața muncii, cât și diversitatea femeilor și a problemelor specifice ale acestora pentru realizarea unei egalități reale între femei și bărbați.

Reconcilierea dintre muncă, familie și viață privată “reprezintă un alt domeniu important să se intervină prin politici sensibile la gen deoarece joacă un rol important în susținerea egalității dintre femei și bărbați.” Politicile de reconciliere nu trebuie să se adreseze exclusiv femeilor, ci trebuie să îi includă și pe bărbați. Armonizarea vieții private cu familia permite femeilor să intre și să rămână pe piața muncii și, în același timp contribuie la incluziunea socială, reducând riscul de sărăcie.

Excluziunea socială “constituie o arie a politicilor publice în care necesitatea introducerii dimnesiunii de gen poate fi justificată pe mai multe coordonate”. Excluziunea socială este un domeniu extins cuprinzând problematica sărăciei, a unor pensii echitabile și a accesului la servicii de sănătate adecvate. Un exemplu poate fi, grupurile de femei care sunt vulnerabile în fața unui risc crescut de sărăcie și au un acces redus la servicii de sănătate. De asemenea , femeile în general, sunt dezavantajate în cadrul sistemului de pensii actual ( reforma în domeniu nefiind în măsură să adreseze problema decalajului dintre veniturile femeilor și ale bărbaților aflați la vârsta pensionării). Această situație reflectă lipsa unor politici publice sensibile la gen.

Bugetarea de gen “reprezintă analiza din perspectiva de gen a oricărui tip de cheltuieli și venituri, atrăgând atenția ca atât interesele femeilor cât și interesele bărbatilor trebuie luate în considerare în stabilirea bugetelor naționale și locale.” Bugetarea de gen nu presupune construirea unor bugete separate pentru femei, ci realizarea unui buget în care dimensiunea de gen să fie integrată. Construirea unui buget reflectă modul în care guvernele își stabilesc prioritațile, cum îsi implementează și elaborează politicile.

2.2 Promovarea cooperării între instituțiile statului, ONG-uri pentru implementarea politicilor de gen.

“ Participarea partenerilor sociali în procesul de elaborare a politicilor publice constituie un element esențial pentru asigurarea eficacității, corectitudinii și a unor legitimități crescute ale acestora.”Această relație funcționează în sistem de reciprocitate. Dacǎ parteneriatele dintre experții pe probleme de gen(inclusiv ONG-uri) și instituțiile guvernamentale sunt aproape invizibile la nivel local și foarte slabe la nivel central, în ceea ce privește transferul de know-how dinspre experți pe probleme de gen cǎtre organizațiile sindicale și patronale, se poate spune cǎ aceasta lipsește cu desǎvârșire.

Cooperarea inter-instituțională și dezvoltarea unor relații strânse între instituțiile statului și organizațiile de femei este un element vital al formulării de politici publice care să includă dimensiunea de gen.

Pentru a verifica gradul de implicare a instituților și a actorilor relevanți în formularea, implementarea și evaluarea politicilor publice trebuie urmărit dacă au fost consultați:

“Persoane care răspund de implementarea dimensiunii de gen din alte ministere sau departamente;

Reprezentanți , femei si bărbați, ai intereselor sectorului privat;

ONG-uri sau o organizație umbrelă care reprezintă diferite grupuri de femei și activează în domeniul egalității de gen;

Organizații care reprezintă interesele bărbaților;

ONG-uri cu activitate in domenii importante pentru dimensiunea de gen sau cu interese în problematica de gen;

Grupuri și oraganizații de advocacy pentru drepturile omului;

Cercetători si analiști politici, din mediul academic.”

Cu toate acestea, de cele mai multe ori, aceste analize au fost realizate o singurǎ datǎ, reflectând în fapt realitatea existentǎ la un moment dat, fiind imposibilǎ trasarea unor evoluții sau estimarea unor tendințe viitoare. Mai mult decât atât, chiar dacǎ putem spune deja cǎ existǎ studii exhaustive, realizate de ONG-uri, pe eșantioane reprezentative la nivel național, acestea nu permit surprinderea diversitǎților, având o aplicabilitate redusǎ la nivel regional și local.

2.3 Interese de gen în România, după anul 2000.

În România există diferențe între statusul femeilor și al bărbaților și după anul 2000. Din diferite cercetări, reiese asimetria de gen, fie legată de participarea și reprezentarea politică, fie de accesul pe piața muncii, fie salarizarea în cadrul diferitelor sau acelorași domenii de activitate.

O teoreticiană care a discutat în analizele sale despre interesele politice ale femeilor și despre absența lor de pe agenda politică este Mihaela Miroiu, în Drumul către Autonomie.Teorii Politice Feministe, lucrare apărută în 2004. Mihaela Miroiu pornește de la premisa conform căreia femeile au în comun interese. Ea subliniază de ce este important să fie menținută “noțiunea de intrese ale femeilor, deoarece societățile sunt patriarhale într-un grad diferit, iar pentru că suntem femei ni se pot întâmpla lucruri ce nu ar fi putut avea loc sau ar fi avut o probabilitate mult mai mică să se petreacă dacă ne nășteam bărbați”. Dar e important și dacă ești bărbat, deoarece „ți se întâmplă lucruri care nu i se întâmplă unei femei, sau nu la fel de mult (războiul, conducerea,responsabilitățile sociale, violența, competiția publică..)” Din contextele în care femeile se regăsesc, rezultă că este important dacă ești femeia sau bărbat, dar este important și dacă aparții unei anumite etnii.

Mihaela Miroiu identifică o tipologie clară, care contribuie la formularea unor interese specifice, particulare ale femeilor, întrucât realitatea imediată spune că subiecții teoriilor politice sunt femei și bărbați, nu oameni la modul general, destupați și asexuați.Educația, vârsta, mediul de rezidență și etnia sunt factorii care determină aceste interese specifice.

Interesele de gen cuprind problemele cu care se confruntă femeile și bărbații, și astfel se extrag implicații politice ale acestor asimetrii și abordări ideologice menite să le diminueze. „Dualismul femei-bărbați este important, deoarece există diferențe între agendele lor. „ Aceste diferențe trebuie avute în vedere, deoarece creează asimetrii de acces la putere (politică) și la resurse întrre femei și bărbați. În această situație, diferențele sunt „sinonime inegalităților”. Astfel, pentru a analiza interesele de gen prin raportare la societatea românească, trebuie avuți în vedere mai mulți factori, printre care și faptul că problemele femeilor nu și-au făcut loc pe agenda politică și pe cea a Uniunii Europene.

Importanța intreselor comune pe care le au femeile, relevă în România, după anul 2000, că democrația este „servită în continuare în regim de bufet suedez, din care partidele aflate la putere, aleg doar ce le place”.

Capitolul II

3. Politici privind eliminarea discriminării și violenței împotriva femeilor dîn România.

3.1 Legislație nediscriminatorie și realități discriminatorii în România după anul 2000.

Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel și în orice situație, este din păcate un fenomen încă prezent în societatea româneascǎ, democratică. În toamna anului 2000, guvernul a adoptat Ordonanța 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar începând cu noiembrie 2001, printr-o Hotărâre de Guvern s-au stabilit regulile de funcționare ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Ulterior a devenit operațională.

Ca urmare, România are o lege care sancționează discriminarea, Lege nr.48/2002, Consiliul Național de Combatere a Discriminării funcționează din anul 2003, iar Hotărârea cu nr. 1258/2004 se referă la aprobarea Planului Național de acțiune pentru combaterea discriminării.

Rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este de a informa și de a forma societatea românească în vederea eliminării oricărei forme de discriminare, de a investiga și de a sancționa actele de discriminare, contribuind astfel la crearea unui climat general de încredere, respect și solidaritate, definitoriu pentru o societate democratică și europeană.

Alături de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării acționează și alte autorități publice cu responsabilități sectoriale în domeniu, precum: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Național al Audovizualului, Secretariatul General al Guvernului.

În ultima perioadă, un interes special este acordat discriminării minorităților sexuale, discriminării dintre sexe și a persoanelor cu handicap. Femeile au fost și încă mai sunt discriminate în raport cu bărbații. În ceea ce privește discriminarea femeilor, în toate țările lumii, acestea sunt în general implicate în activități profesionale mai puțin calificate și deci, mai slab remunerateÎn cadrul oricǎrei manifestǎri de sorginte feministǎ se aratǎ cât de puține femei sunt în politicǎ, cât de multe femei sunt victime ale violenței domestice, cât de multe trǎiesc sub pragul de sǎrǎcie, cifre și informații reale care aratǎ dezechilibre de gen persistente în societatea româneascǎ. Vârsta, etnia, locația geograficǎ, toate acestea la un loc creeazǎ diferențieri și discriminǎri care fac ca anumite femei sǎ fie dezavantajate în raport cu alte femei sau cu alți bǎrbați.

Problema cu legislația actuală este că, în momentul în care femeia se hotărăște să acționeze împotriva celui care o hărțuiește sau discriminează, trebuie să aducă probe prin care să dovedească acuzațiile. Astfel este indicat ca, înainte de a începe orice acțiune, să strângă dovezi, casete, scrisori, martori care să îi susțină acuzațiile sau să depună o plângere în prealabil la poliție, prin care să obțină sprijin pentru obținerea unor astfel de probe. Acest fapt poate fi cauza pentru care femeile ezită încă să întreprindă orice acțiune legală împotriva acestor discriminări.

Guvernanții români nu au fost prea preocupați de această problematică. Aceștia o considerau în cel mai bun caz, secundară altor probleme presante ale societății românești. De aceea se poate aprecia că influența Uniunii Europene asupra politicii românești în acest domeniu este considerabilă și este probabil ca această situație să continuie pe termen scurt și chiar mediu.

Lipsa unui activism intern corespunzător pentru politici în domeniul șanselor egale contribuie la această situație. Deși acquis-ul comunitar a fost aproximativ atins prin actele normative adoptate în România după anul 2000, aplicarea lor, este mult mai problematică decât adoptarea lor.

Conform Raportului Comisiei Uniunii Europene din 2002, în România “legislația antidiscriminatorie a fost adoptată dar nu este încă operațională” În concepția Lilianei Popescu, “România este departe de a întruni standarde europene în ceea ce privește absența discriminărilor și soluționarea pe cale instituțională a plângerilor în acest sens”. Ceea ce denotă o problemă în implementarea legislației în domeniul șanselor egale, care constituie sau ar trebui să constituie un motiv de îngrjorare.

Introducerea prevederilor europene în legislația românească a generat existența în cadrul normativ românesc a două pachete legislative care reglementează egalitatea de șanse între femei și bărbați pe de-o parte și discriminarea, pe de altă parte.

Există însă o distincție fundamentală care apare între modalitatea de reglementare a celor două teme în România și Uniunea Europeană. Aceasta din urmă, a optat pentru crearea a două linii separate de legislație: una dedicată exclusiv problematicii de gen, ( cele 10 directive privind egalitatea de șanse pentru femei și bărbați) și alta dedicată celorlalte tipuri de discriminare (alte două directive).

Factorii de decizie din România, atât Guvernul, cât și Parlamentul au manifestat nehotărâre în implementarea în legislația naționalǎ a acestor capitole din acquis-ul comunitar. Astfel încât problematica discriminării de gen se intersectează în cele două pachete legislative.

Practic, discriminarea de gen este reglementată atât de legislația anti-discriminare, cât și de legislație specifică. În acest fel, în România există proceduri care funcționează în paralel având la bază acte normative diferite pentru aceeași problematică.

Cadrul legal antidiscriminare are următoarele atribuții:

“prezintă principiile ce sunt garantate prin lege în exercitarea drepturilor și definește conceptele de discriminare;

interzice discriminarea în domenii specifice de aplicare;

prevede că, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea națională care investighează și sancționează contravențional faptele sau actele de discriminare;

Cea mai frecventă discriminare de gen este întâlnită pe piața muncii.

Principiul de plată egală pentru muncă de valoare egală este explicit prevăzut în Constituția României (articolul 41,alineatul 4). Cercetările arată că cetățenii percep discriminarea de gen ca fiind o realitate a pieței muncii. Astfel un studiu realizat în 2005 a arătat că, după opinia majoritară referitoare la situația bărbaților pe piața muncii, aceasta este mai bună decât a femeilor, 48% dintre români afirmând acest lucru. Mai exact, 25% dintre respondenți consideră că situația este în mod clar mai bună și 23% că este doar puțin mai bună, în timp ce două cincimi din populație susțin că femeile și bărbații din România beneficiază de un tratament egal pe piața muncii.

Percepția unei situații mai bune a bărbaților în raport cu femeile o întâlnim în mai mare măsură în rândul persoanelor cu studii superioare 63%, la tineri 52%, și la rezidenții în urban 55%.

Întrebați în legătură cu motivele discriminării de gen pe piața muncii, respondenții au indicat fie cauze atribuite structurii individuale a angajaților ( de exemplu “femeile lucrează mai mult acasă”, opinie exprimată de aproape jumătate dintre intervievați), fie persistența unor atitudini tradiționaliste manifestate sub forma unor prejudecăti de tipul: “femeile nu pot practica anumite profesii” 40%, “există diferențe bilogice între femei și bărbați și femei” 35%, “morala creștină face diferența între bărbați și femei”24%. Aceste date pot fi interpretate ca având un impact major în dezvoltarea și implementarea politicilor de gen în România, după anul 2000.

3.2 Forme de discriminare în legislația antidiscriminare.

Dupa anul 2000, in Romania, care este un stat democrat, s-au stabilit anumite legi care definesc si interzic anumite comportamente.

“ Ordonanța de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, definește și interzice:

Discriminarea directă.

Dispoziția de a discrimina.

Discriminare indirectă

Hărțuirea

Victimizarea “

Discriminarea directă “survine cand o persoana beneficiaza de un tratament mai putin favorabil decat o alta persoana care a fost, este sau ar putea fi intr-o situatie comparabila, pe baza oricarui criteriu de discriminare prevazut de legislatia in vigoare.”

Un exemplu al acestui caz de discriminare ar fi: doua persoane din cadrul unei intreprinderi, care ocupa aceeasi functie, insa sunt tratate diferit de un superior din cadrul aceleiasi intreprinderi.

Dispoziția de a discrimina “persoanele pe oricare din temeiurile de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenență la o categorie defavorizată este considerată discriminare.”

In Romania, inca sunt cazuri de discriminare a persoanelor dupa criteriile mai sus mentionate. De pilda, la interviul de angajare, unii dintre participanti sunt exclusi datorita acestor criterii, lucru care este foarte gresit si nu ar mai trebui sa fie practicat intr-o societate democrata.

Discriminarea indirectă “survine atunci cand o prevedere, un criteriu, o practica aparent neutra dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute de legislatia in vigoare, cu exceptia cazurilor in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate si necesare. De asemenea, discriminarea indirecta este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de altele care se afla in situatii egale.”

Hărțuirea “reprezintă orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apatenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat, azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant sau ofensiv.”

La locul de munca poate aparea aceasta forma de discriminare, din pacate foarte des, in special in domeniul privat, insa se pedepseste conform legii.

Victimizarea “este orice tratament advers, venit ca reactie la o plangere sau actiune in instanta sau la institutiile competente, cu privire la incalcarea principiului tratamentului egal si al nediscriminarii. .”

Un bun exemplu este: “Noi am gresit, dar seful putea sa ne-o spuna mai frumos.” Spunand noi , nu ne asumam intreaga greseala ( si de multe ori aceste persoane o fac singure ) . Este mult mai usor sa spui noi deoarece mai reduce din greutatea greselii si nu ne pune intr-o situatie atat de negativa ca fiind singurul care a gresit . 

De reținut este faptul că nu constituie discriminare măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități.

Acest fapt vizează asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate. Deși formele de discriminare în legislația antidiscriminare sunt generale, ele se încadrează exact în ceea ce privește discriminarea de gen. 3.3 Violența de gen, strategii de prevenire și combatere a violenței. Violența împotriva femeilor.

Actele de violență rezultă într-o vătămare sau suferință fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv amenințările cu asemenea acte, coerciția sau privarea arbitrară de libertăți, indiferent dacă acestea apar în viața publică sau privată.

Violența împotriva femeilor din România are o lungǎ istorie. Suferințele și moartea femeilor din avorturi ilegale erau fapte intrate în normalitatea vieții cotidiene ceaușiste, 10 000 de mame au murit în acest mod între 1967-1989, ca sǎ nu mai aminitm și nenumǎratele cazuri de femei judecate și reținute pentru “vina” de a dispune de propriul lor corp. Astfel, cu o asemenea “moștenire”, peste care se suprapun mituri care consacrǎ jertfa femeii ca valoare fondatoare și practicile uzuale mai ales în mediul rural, susținute de zicale precum: “azi o bați și mâine o pupi”, sau “bǎtaia e ruptǎ din rai”, proporțiile fenomenului violenței împotriva femeilor în spațiul domestic este de înțeles.

Potrivit Lilianei Popescu, “violența împotriva femeilor este o reflectare a relațiilor de putere inegale dintre femei și bărbați și servește la perpetuarea acestor raporturi dezechilibrate.” Agresiunile asupra femeilor constituie o modalitate specifică de perpetuare a dominației. Impactul agresiunilor are o importanță majoră asupra femeilor. Agresiunile au potențialul de a distruge o femeie ca ființă umană, de a-i distruge capacitatea ei de a iubi și de a se încredere în semeni.

Modelul patriarhal care era persistent mai ales în perioada comunistă, îl mai întâlnim din păcate și în zilele noastre. Femeile continuă să fie maltratate, amenințate, și abuzate atât fizic, cât și psihic.Cea mai frecventă formă de violență, este cea în cadrul familiei.

Violența în familie nu e doar problema femeilor, ci și a noastrǎ a tuturor. Trebuie sǎ constatǎm periculozitatea fenomenului și sǎ tragem un semnal de alarmǎ asupra seriozitǎții problemei violenței împotriva femeilor în România și sǎ arǎtǎm cǎ este problema întregii societǎții.

Legislația împotriva violenței în cadrul familiei a fost inițiată în Parlamentul României în noiembrie, 2001 și a fost adoptată în 2003.

Ca atare, România are Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Însǎ în pofida faptului, femeile continuǎ sǎ fie “disciplinate”

dupǎ bunul plac al bǎrbaților. Adopatarea acestei legi a fǎcut posibilǎ și înființarea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei. Obiectul de activitate al acesteia, îl reprezintǎ violența în familie. Agenția Naționalǎ pentru Protecția Familiei coordoneazǎ punerea in aplicare a mǎsurilor de prevenire și combatere a violenței în familie. Aceasta este în colaborare cu o serie de ONG-uri care sprijinǎ prevenirea și combaterea violenței în familie. Situațiile statistice ale Agentiei Naționale pentru Protecția Familiei aratǎ cazurile de violențǎ în familie, în România pentru perioada 2004-2009 din care au rezultat decese și victime.

Situația victimelor în perioada 2005-2009:

“2005- 9537 de victime, din care 4000 de sex feminin, iar 1624 de sex masculin, restul nu au vârsta și sexul precizate;

2006- 9372 de victime, din care 5160 de sex feminin, iar 1922 de sex masculin, restul nu au vârsta și sexul precizate;

2007- 8787 de victime din care 5794 de sex feminin, iar 2271 de sex masculin, restul nu au vârsta și sexul precizate;

2008- 11534 de victime, din care 5978 de sex feminin, iar 2609 de sex masculin, restul nu au vârsta și sexul precizate;

2009- trimestrul I, 3270 de victime, din care 1553 de sex feminin, iar 567 de sex masculin, restul nu au vârsta și sexul precizate.”

Aceste statistici trebuie sǎ reprezinte un semn de alarmǎ în rândul tuturor. Numǎrul de victime e imens pentru un stat democrartic și membru al Uniunii Europene, a cǎror valori contestǎ în totalitate acest fenomen.

Consider cǎ impactul violenței, dupǎ cum se reflectǎ in aceste statistici este ucigǎtor și poate avea repercursiunii asupra psihicului și fizicului uman, care uneori se finalizeazǎ în moarte.

Pentru victime existǎ o serie de centre de consiliere pentru femei abuzate, cum ar fi: la Cluj, ARTEMIS, la Pitești și București, GRADO, în Timișoara, SCOP și APFR,și ȘEF, la Iași. În 2001, ȘEF era singura organizație din țarǎ care dezvoltase un serviciu telefonic de consiliere pentru femeile victime ale violenței. Finanțǎrile acestora au venit în mare parte de la Fundația pentru o Societate Deschisǎ, dar și de la Uniunea Europeanǎ(PHARE LIEN), din Olanda, Germania și alte surse din strǎinǎtate.

Organizațiile menționate, împreunǎ cu altele axate pe problematica drepturilor omului, inițiazǎ acțiuni relevante de colaborare cu autoritǎțile locale pentru o sensibilizare și o mai bunǎ intervenție a poliției și a magistraților în soluționarea cazurilor particulare de violențǎ. Ar fi necesarǎ creșterea numǎrului de femei polițiste, dar și educarea întregului corp polițienesc privind modul de abordare a cazurilor de violențǎ împotriva femeilor.

Cel mai elaborat studiu privind violența în familie și la locul de muncǎ aparține Centrului Parteneriat pentru Egalitate și a fost realizat în vara lui 2003 și lansat înspre sfârșitul aceluiași an. Studiul a reunit cercetǎtori din diferite domenii, oferind date și perspective interdisciplinare asupra fenomenului. Printre cele mai semnificative rezultate ale studiului se numǎrǎ constatarea cǎ peste 80% dintre victime nu au apelat la instituțiile statului pentru a încerca soluționarea situaților violente din familie. Aceastǎ cercetare este un instrument fudamental pentru creatorii de politici și programe în domeniul violenței în familie și la locul de muncǎ.

Victimizarea femeilor nu este prea acceptatǎ în România, chiar dacǎ fenomenul de violențǎ le face pe unele, sǎ fie victime. Recunoașterea faptului cǎ existǎ agresiuni și violențǎ de mari proporții împotriva femeilor în România este altceva decât victimizare.Unele femei au suportat politca comunistǎ și suportǎ în prezent soți agresivi, duc în spate familii și educǎ copii. Având atâta putere și îndurare, ar putea schimba atitudinile și acțiunile bǎrbaților fațǎ de ele. Cheia acestei schimbǎri ar putea fi mobilizarea și solidaritatea femeilor.

4.Politici de promovare a egalității de șanse între femei și bǎrbați.

4.1 Egalitatea de șanse în România, dupǎ anul 2000.

Egalitatea de șanse presupune „asigurarea participarii depline a fiecarei persoane la viata economica si sociala, fara deosebire de origine etnica, sex, religie, varsta, dizabilitati sau orientare sexuala. Se are in vedere luarea in considerare a capacitatilor, nevoilor si aspiratiilor diferite ale persoanelor de gen masculin si respectiv feminin, si tratamentul egal al acestora.” Vizibilitatea, autonomia, puterea de a lua decizii, sunt caracteristici ale egalitǎții de șanse. Faptul cǎ diferitele comportamente, aspirații și necesitǎții ale femeilor și bǎrbaților sunt luate în considerare, evaluate și favorizate în mod egal, înseamnǎ cǎ femeile și bǎrbații se bucurǎ de aceeași libertate de a-și realiza aspirațiile.

Rapiditatea impusǎ ca pseudoeficiențǎ a procesului de armonizare a cadrului legislativ și instituțional, fǎrǎ consultarea specialiștilor și/sau a organizațiilor neguvernamentale active în domeniu, pe fondul unei atitudini generale de respingere a ideologiilor, a determinat, în ultimǎ instanțǎ, lipsa oricǎror demersuri de implementare a legislației proaspǎt adoptate. Adoptarea cadrului legislativ nu este necesar și suficient în rezolvarea problemelor și dezechilbrelor existente la un moment dat în societate.

„Avem astfel o lege „bunǎ ca orice lege” și (ne)aplicatǎ și (ne)monitorizatǎ, ca multe altele” Lipsa acutǎ a acțiunilor concertate de aplicare a prevederilor legale face în fapt imposibilǎ evaluarea eficienței funcționǎrii mǎsurilor elaborate.

Legislația României garanteazǎ drepturile egale ale cetǎțenilor de a participa la viața economicǎ și socialǎ, de a se pregǎti și forma într-o anumitǎ profesie, de a se angaja, de a promova și participa la distribuirea beneficiilor și de a se bucura de protecție socialǎ în anumite situații. Cu toate acestea, segregarea profesionalǎ a femeilor persistǎ încǎ și este demonstratǎ prin existența modelelor de ocupare diefrențiate pe sexe, ceea ce determinǎ disparitǎțile între venituri, chiar dacǎ principiul la muncǎ egalǎ salariu egal este consacrat juridic.

„Așa cum femeile sunt mai pricepute la activitǎțile casnice, creșterea și îngrijirea copiilor, așa ele, par a fi mai bune în cadrul instituțiilor publice de aceastǎ datǎ, în aceastǎ problematicǎ atât de titratǎ și dezirabilǎ în contextul post-aderǎrii la Uniunea Europeanǎ”. Prin urmare, atât bǎrbații cât și femeile cunosc multe despre egalitatea de șanse, precum și despre importanța aducerii pe agenda publicǎ și despre soluționarea unor probleme sensibile la gen; cu toate acestea însǎ, problematica în ansamblu pare mai degrabǎ toleratǎ, fiind plasatǎ într-o zonǎ de umbrǎ în ceea ce privește importanța sa în ansamblul problemelor actuale ale societǎții și economiei românești.

„Atunci când se cere transferul discursului din sfera cunoașterii comune în cea a punctǎrii explicite a demersurilor instituționale de a asigura egalitatea de șanse, apare și o primǎ, mare problemǎ: lipsa cunoașterii la toate nivelurile managerial, dar și în rândul marii majoritǎți a “experților instituțiilor, a prevederilor legale, a terminologiei, a pârghiilor pe care cadrul legislativ le considerǎ esențiale în asigurarea egalitǎții de șanse și de tratament între femei și bǎrbați.” Plasarea veșnicǎ a problematicii în zona ”mofturilor” politice ale unei minoritǎți acre o susține și/sau promoveazǎ are astfel drept primǎ consecințǎ necunoașterea în fapt a politicilor existente, a mecanismelor pe care acestea le construiesc și, ulterior așa cum deja observǎm, lipsa oricǎror demersuri de aplicare.

Ne aflǎm astfel în fața unui cerc vicios în care personalul instituțiilor, indiferent de poziția managerialǎ, se considerǎ suficient de instruit în problematica egalitǎții de șanse, datoritǎ cunoașterii comune la care cu toții avem acces, nu acordǎ importanțǎ problematicii și nu inițiazǎ demersuri ferme de aplicare a prevederilor legale.

Pornind de la principiul egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați, așa cum este definit în Legea cu nr. 202/2002, care presupune luarea în considerare a diferitelor capacitǎți, necesitǎți și aspirații ale bǎrbaților și ale femeilor precum și tratamentul egal al acestora, în prezent este esențial pentru România, ca femeilor sǎ li se asigure în mod real egalitatea de șanse. În ceea ce privește accesul la educație, la formare profesionalǎ, la un loc de muncǎ, la întemeierea unei familii și la participarea de luare a deciziilor publice și politice.

Agenția Naționalǎ pentru Egalitatea de șanse între femei și bǎrbați a fost înființatǎ la 1 ianuarie 2005 și funcționeazǎ din 1 martie 2005, fiind o instituție publicǎ de interes general care promoveazǎ principiul egalitǎții de șanse și asigurǎ integrarea activǎ a perspectivei de gen în toate politicile și programele naționale. Înființarea ANES a reprezentat un obiectiv prioritar integrǎrii României la Uniunea Europeanǎ. Principalele atribuții ale ANES reprezintǎ fundamentarea și elaborarea strategiei și politicilor guvernului în domeniul egalitǎții de șanse, precum și armonizarea cadrului legislativ național cu reglementǎrile Uniunii Europene.

Situația realǎ existentǎ în ceea ce privește inechitǎțile de gen în România nu este suficient de clar acoperitǎ prin studii, statistici și cercetǎri cu toate cǎ numeroase organizații active pe drepturile femeilor și în ceea ce privește studiile de gen au depus eforturi considerabile în aceastǎ privințǎ.

România este caracterizatǎ de lipsa voinței politice la nivelul fiecǎrei instituții investigate. Strânsa legǎturǎ dintre necesitatea colaborǎrii între experți pe problematica egalitǎții de șanse din diferite domenii și instituții nu fac decât sǎ creascǎ exponențial ineficiența în implementarea unui cadru legislativ complex și menținerea cercului vicios în care se aflǎ deja aceastǎ problematicǎ.

4.2 Promovarea egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați.

Conform Strategiei Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bǎrbați, ariile de intervenție pentru implementarea și armonizarea legislației naționale privind egalitatea de șanse sunt:

Cadrul legislativ, obiectivul principal al acestuia constǎ în armonizarea legislației naționale cu cea internaționalǎ și în special cu cea europeanǎ în domeniul egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați.

Capacitatea instituționalǎ, constǎ în:

1. Consolidarea capacitǎții instituționale ANES.

2. Specializarea resurselor umane implicate în implementarea la toate nivelurile a principiului egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați.

3. Dezvoltarea relațiilor cu organismele internaționale în domeniul egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați;

Viața economicǎ, are la bazǎ:

1. Îmbunǎtǎțirea cunoașterii situației femeilor pe piața muncii.

2. Sprijinirea accesului egal al femeilor și bǎrbaților pe piața muncii.

3. Concilierea vieții de familie cu cea profesionalǎ.

4. Respectarea principiului egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați în promovarea profesionalǎ.

5. Facilitarea inserției pe piața muncii a femeilor aflate în situație de risc sau marginalizare;

Viața socialǎ, constǎ în:

1. Promovarea participǎrii egale a femeilor și bǎrbaților în comunitate și familie.

2. Implicarea bǎrbaților în promovarea principiului egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați.

3. Susținerea mǎsurilor de prevenire și combatere a traficului de femei și a violenței de gen, precum și prevenirea hǎrțuirii sexuale.

Participarea la luarea deciziei are la bazǎ :

1. Reglementarea participǎrii echilibrate a femeilor și a bǎrbaților la procesul decizional.

2. Stimularea participǎrii echilibrate a femeilor și a bǎrbaților la toate nivelurile procesului decizional.

Rolurile și Stereotipurile de gen; constǎ în:

1. Abordarea integratoare a pespectivei de gen în programarea, elaborarea, implementarea și evaluarea tuturor politicilor publice.

2. Combaterea stereotipurilor și rolurilor sexiste din sistemul de învǎțǎmânt.

3. Promovarea principiului egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați în culturǎ și mass-media.

Monitorizarea și evaluarea Planului General de acțiuni pentru implementarea Strategiei pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bǎrbați are la bazǎ:

1. Creearea unui set de indicatori de evaluare.

2. Raportarea anualǎ a stadiului îndeplinirii acțiunilor cuprinse în Planul General de acțiuni pentru implementarea Strategiei pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bǎrbați de cǎtre fiecare autoritate sau instituție publicǎ responsabilǎ.

3. Evaluarea stadiului implemnetǎrii acțiunilor cuprinse în Planul General de acțiuni pentru implementarea Strategiei pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bǎrbați.

4. Recomandǎri privind implementarea Planului General de acțiuni pentru

implementarea Strategiei pentru Egaliatatea de Șanse între Femei și Bǎrbați.

5. Evaluarea finalǎ a Planului General de acțiuni pentru implementarea

Strategiei pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bǎrbați.

Finanțarea constǎ în:

1. Fonduri de la bugetul de stat prin bugetele ministerelor și instituțiilor responsabile, cu atribuții în domeniu.

2. Venituri proprii, potrivit legislației în vigoare.

3. Fonduri externe rambursabile și nerambursabile, în condițiile legislației în vigoare.

4. Donații și sponsorizǎri, cu respectarea dispozițiilor legale.”

Aceste obiective sunt de o importanțǎ majorǎ dar și de o consistențǎ financiarǎ pe mǎsurǎ. Implementarea acestor obiective trebuie sǎ facǎ ca toate instituțiile și autoritǎțile publice sǎ includǎ în fundamentarea propriilor planuri de acțiune, toate aceste obiective. Toate aceste obiective fac viabilǎ egalitatea de șanse, care trebuie sǎ se regǎseascǎ în acestea.

Problematica egalitǎții șanselor în viața socialǎ pentru ambele sexe, constituie o cerințǎ esențialǎ pentru societatea româneascǎ, fiind consideratǎ o componentǎ de bazǎ a preocupǎrii pentru respectarea drepturilor fundamentale ale oamenilor. De aceea, stimularea în egalǎ mǎsura a contribuției femeilor și bǎrbaților la dezvoltare durabilǎ și la progresul societǎții a cǎpǎtat o importanțǎ deosebitǎ în România.

Problematica feminismului și a politicilor de gen în România, dupǎ anul 2000, încǎ se confruntǎ cu diferențieri semnificative în ceea ce privește egalitatea de șanse. Asta, deși legislația României garanteazǎ drepturile egale ale cetǎțenilor de a participa la viața economicǎ și socialǎ, de a se pregǎti și forma într-o anumitǎ profesie, de a se angaja, promova și participa la distribuirea beneficiilor și de a se bucura de protecție socialǎ în anumite situații.

Promovarea egalitǎții de șanse între femei și bǎrbați trebuie sǎ se realizeze prin armonizarea obiectivelor amintite mai sus dar și prin comportamentul și atitudinea fiecǎruia dintre noi.

.

Cercetare privind violența domestică împotriva femeilor

OBIECTIVELE CERCETĂRII:

Identificarea percepțiilor și atitudinilor oamenilor față de formele de violență împotriva femeilor;

Aproximarea gradului de violența împotriva femeilior în familie;

Identificarea modului în care reacționează femeile la actul de violență împotriva lor;

Stabilirea posibililor abuzatori;

Identificarea perceptiei si atitudinilor oamenilor fata de agresivitate – ca si comportament dobandit;

Analiza factorilor de influenta a comportamentului agresiv asupra femeilor;

Evaluarea increderii in autoritatile statului roman raspunzatoare de prevenirea cazurilor de violenta impotriva femeilor.

METODOLOGIE: Instrumentul de cercetare utilizat a fost chestionarul. Acesta a fost aplicat on-line.

LOCAȚIE: București

EȘANTION: Femei cu varsta cuprinsă intre 18-51 ani, căsătorite si necăsătorite.

Interpretarea rezultatelor:

Peste 50 % dintre respondenți care au răspuns intrebărilor din chestionar au descris violența impotriva femeilor, ca fiind un fenomen firesc la nivelul unei familii.

Conform cercetării reiese ca 70 % dintre respondenți nu manifestă o preocupare foarte mare față de fenomenul violenței impotriva femeilor.

80 % dintre respondenti (fara diferente semnificative de varsta analizate) considera ca primele victime ale abuzului in familie sunt femeile ( categorie evaluata in mod repetat ca fiind categoria cea mai vulnerabila la nivelul actelor de violenta domestica).

La nivelul respondentilor cuprinsi in esantion s-a conturat o perceptie oarecum uniforma cu privire la sensibilitatea oamenilor la abuzul asupra unei femei, acestia fiind de accord cu faptul ca sensibilitatea privind abuzul este mai mare cand este vorba despre femei, decat cand este vorba despre barbati.

Cu afirmatia conform careia femeile abuzate ascund/mascheaza traumele suferite, au fost de acord cei mai multi respondenti ( 90%).

75 % dintre respondenti au fost de acord cu faptul ca violenta este un act invatat, in comparativ cu restul de 25 % care nu sunt de acord cu aceasta afirmatie.

Exista o imagine puternic structurata in sensul lipsei de incredere in autoritatile statului roman care sprijina victimele de sex feminine. 85 % au declarat ca nu au incredere.

80 % dintre respondenti apreciaza ca femeile care locuiesc impreuna cu un partener ajung sa fie cel putin o data victime ale violentei fizice exercitate de catre acesta.

70 % dintre respondenti apreciaza ca la baza actelor de violenta sau omor savarsite de femei sta agresiunea permanenta la care au fost supuse.

60 % dintre respondenti afirma ca autorii actelor de violenta sunt persoane apropiate, in timp ce restul de 40 % nu au fost de acord cu aceasta afirmatie.

Concluziile cercetării:

Tinerii nu manifesta o preocupare foarte mare fata de fenomenul violentei domestic. O explicatie ar putea fi “tocirea” receptorilor care inregistreaza aceasta forma de violenta.

Reactia sociala este mai puternica atunci cand victim este o femeie. Astfel, o concluzie foarte importanta este ca femeile se bucura de o sustinere sociala mai puternica decat barbatii fiind perceputa ca o categorie vulnerabila in cadrul actelor de violenta.

Cercetarea arata faptul ca femeile nu comunica actele de violenta la care sunt supuse, preferand sa pastreze tacerea. Lipsa comunicarii actelor de violenta duce la un control mai scazut asupra dimensiunilor fenomenului agresivitatii impotriva femeilor.

Se constata inca o data perceptia avuta asupra femeii ca victima a atacurilor agresive. Chiar si atunci cand este in ipostaza de agresor, aceasta este o urmare a actelor de violenta la care a fost supusa.

Un procent majoritar a fost de acord cu faptul ca agresivitatea este un comportament pe care il invatam.

De asemenea, din cercetare reiese faptul ca femeile nu dispun de incredere fata de autoritatile statului roman, ceea ce inseamna ca acestea nu se simt in siguranta, in cazul in care apeleaza la autoritati.

Concluzii

Problematica politicilor de gen în România, dupǎ anul 2000 a cunoscut o evoluție remarcabilǎ în ceea ce privește feminismul și a dezvoltat organizații feministe precum Societatea de Analize Feministe, Centrul de Parteneriat pentru Egalitate, ȘEF sau Agenția Naționalǎ pentru Egalitate de Șanse.

De asemenea, literatura feministǎ româneascǎ a cunoscut și ea o dezvoltare puternicǎ, printre exponenții cei mai importanți aflându-se Mihaela Miroiu, Laura Grunberg, Vladimir Paști, Oana Bǎluțǎ, Liliana Popescu și mulți alții. Teoriile acestora privind evoluțiile feminismului românesc, relațiile de putere dintre femei și bǎrbați, rolul femeilor în procesul de democratizare, politicile publice referitoare la gen, și egalitatea de șanse s-au alǎturat în aceastǎ lucrare și au completat teoriile feministe deja existente în spațiul european sau pe continentul american, reflectând evoluția conceptului de feminism și a politicilor de gen în România, dupǎ anul 2000.

Totuși în pofida existenței unei literaturi feministe, a unor organizații, agenții sau legislație corespunzǎtoare, femeile continuǎ sa fie discriminate, abuzate și considerate ca fiind inferioare bǎrbaților.

Premisa de la care am pornit în aceastǎ lucrare era aceea cǎ în societatea româneascǎ imaginea femeilor a fost și continuǎ sa fie denigratǎ, fiind încǎrcatǎ de prejudecǎți și stereotipii. Sistemul politic românesc care se dorește a fi o democrație liberalǎ, este semnificativ mai puțin dmeocratic pentru femei decât pentru bǎrbați.

Drepturile civile ale femeilor sunt mai puțin apǎrate decât cele ale bǎrbaților, în primul rând în exercitarea drepturilor de cǎtre bǎrbați este mai precarǎ, cum ar fi cea a exercitǎrii rolului de tatǎ. Dar privirea de ansamblu, relevǎ cǎ discriminarea femeilor este mult mai accentuatǎ. Legislația pare a fi neutrǎ în domeniul drepturilor politice. În schimb, exercitarea drepturilor politice de cǎtre femei este evident deficitarǎ în comparație cu exercitarea lor de cǎtre bǎrbați.

Lucrarea de fațǎ și-a propus sǎ analizeze evoluțiile politicilor feministe dar și repercursiunile cauzate de diferențele de tratament între femei și bǎrbați în România, dupǎ anul 2000. Astfel, raporturile de putere dintre femei și bǎrbați sunt clare în acest caz. Bǎrbații continuǎ sǎ deținǎ conducerea și de cele mai multe ori banii, dar mai presus de orice încǎ dețin puterea de convingere. Acest lucru fiind posibil datoritǎ promovǎrii unei imagini tradiționale sau, din contrǎ infantilǎ și degradantǎ a femeilor. Pentru a se produce, schimbarea consider cǎ trebuie sǎ fie susținutǎ prin politici publice promovate de clasa politicǎ, dar și cu ajutorul ONG-urilor și a presei.

Bibliografie

1..Băluță,Oana, Gen și Interese Politice.Teorii și practici, Editura Polirom,

București,2007.

2. Băluță, Oana (coordonatoare),Parteneri Egali.Competitori Egali – Integrarea dimensiunii de gen în procesul de elaboarare a politicilor publice, Editura Maiko,București,2007.

3. Bǎluțǎ, Oana (editoare),Gen și Putere,Partea leului în politica româneascǎ,

Editura Polirom, București,2006.

4.Grunberg,Laura,biONGrafie.AnA-istoria trǎitǎ a unui ONG de femei,Editura Polirom,Iași,2008.

5. Miroiu Adrian, Mirelle Rădoi și Marian Zulean, Politici publice,Politeia-SNSPA,2002,București.

6. Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie.Teorii politice feministe, Editura Polirom,Iași.2004.

7.Miroiu,Mihaela,Neprețuitele femei.Publicisticǎ feministǎ., Editura Polirom,

Iași,2006.

8. Mungiu Alina Pippidi, Sorin Ioniță (coordonatori),Politici publice:teorie și practică, Polirom,Iași,2002.

9. Pasti,Vladimir, Ultima inegalitate-Relațiile de gen în România,Editura Polirom, Iași, 2001.

10. Popescu,Liliana, Politica Sexelor, Editura Maiko,București,2004.

11.Radu Teianu, Sfera politicii articolul De la modelul patriarhal la modelul partenerial . Rationalitatea ingradita a unui barbat in schimbare.

12. Rueschemeyer,Marilyn,Women in the Politics of Postcommunist Eastern Europe,Editura M.E. Sharpe Inc.,New York,1998.

Rapoarte și Strategii

1. Raportul Comisiei către Consiliu, Parlamentul European,Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind egalitatea între femei și bărbați-2007,Bruxelles,7.02.2007.

2. Strategia Naționalǎ pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bǎrbați pentru perioada 2006-2009.

Studii

1.Studiul Percepții și atitudini față de fenomenul de discriminare,,Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS-SA, beneficiar Consiuliul Național pentru Combaterea Discriminării, decembrie 2005.

Webografie

http:// www.anes.ro.

http://www.cncd.org.ro.

http://www.cpe.ro/romana/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=49.

http://www.legi-internet.ro

http://www.hanuancutei.com

http://www.anpf.ro

http://artemis.com.ro

http://femeiptviitor.ro

Anexa

CHESTIONAR PRIVIND VIOLENTA IMPOTRIVA FEMEILOR

Violenta impotriva femeilor este un fenomen firesc la nivelul unei familii.

DA NU

Manifestati interes deosebit fata de programele ce vizeaza violenta impotriva femeilor?

DA NU

Credeti ca femeile sau barbatii sunt primele victime ale abuzurilor in familie?

femeile barbatii

Va sensibilizeaza mai mult drama unei femei abuzate sau a unui barbat abuzat?

A unui barbat A unei femei

Femeile abuzate mascheaza/ascund traumele suferite in urma violentelor.

DA NU

Sunteti de parere ca actul de violenta asupra femeilor este invatat?

DA NU

Daca ati fi abuzata ati avea incredere sa prezentati cazul dvs. autoritatilor competente?

DA NU

In conditiile in care o femeie locuieste cu un partener ajunge sa fie victima unui abuz cel putin o data

DA NU

Femeile care ajung sa comita acte de violenta sau omor au la baza agresiunea permanenta la care au fost supuse.

DA NU

Autorii agresiunilor sunt persoane:

Apropiate Necunoscut

Bibliografie

1..Băluță,Oana, Gen și Interese Politice.Teorii și practici, Editura Polirom,

București,2007.

2. Băluță, Oana (coordonatoare),Parteneri Egali.Competitori Egali – Integrarea dimensiunii de gen în procesul de elaboarare a politicilor publice, Editura Maiko,București,2007.

3. Bǎluțǎ, Oana (editoare),Gen și Putere,Partea leului în politica româneascǎ,

Editura Polirom, București,2006.

4.Grunberg,Laura,biONGrafie.AnA-istoria trǎitǎ a unui ONG de femei,Editura Polirom,Iași,2008.

5. Miroiu Adrian, Mirelle Rădoi și Marian Zulean, Politici publice,Politeia-SNSPA,2002,București.

6. Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie.Teorii politice feministe, Editura Polirom,Iași.2004.

7.Miroiu,Mihaela,Neprețuitele femei.Publicisticǎ feministǎ., Editura Polirom,

Iași,2006.

8. Mungiu Alina Pippidi, Sorin Ioniță (coordonatori),Politici publice:teorie și practică, Polirom,Iași,2002.

9. Pasti,Vladimir, Ultima inegalitate-Relațiile de gen în România,Editura Polirom, Iași, 2001.

10. Popescu,Liliana, Politica Sexelor, Editura Maiko,București,2004.

11.Radu Teianu, Sfera politicii articolul De la modelul patriarhal la modelul partenerial . Rationalitatea ingradita a unui barbat in schimbare.

12. Rueschemeyer,Marilyn,Women in the Politics of Postcommunist Eastern Europe,Editura M.E. Sharpe Inc.,New York,1998.

Rapoarte și Strategii

1. Raportul Comisiei către Consiliu, Parlamentul European,Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind egalitatea între femei și bărbați-2007,Bruxelles,7.02.2007.

2. Strategia Naționalǎ pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bǎrbați pentru perioada 2006-2009.

Studii

1.Studiul Percepții și atitudini față de fenomenul de discriminare,,Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS-SA, beneficiar Consiuliul Național pentru Combaterea Discriminării, decembrie 2005.

Webografie

http:// www.anes.ro.

http://www.cncd.org.ro.

http://www.cpe.ro/romana/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=49.

http://www.legi-internet.ro

http://www.hanuancutei.com

http://www.anpf.ro

http://artemis.com.ro

http://femeiptviitor.ro

Anexa

CHESTIONAR PRIVIND VIOLENTA IMPOTRIVA FEMEILOR

Violenta impotriva femeilor este un fenomen firesc la nivelul unei familii.

DA NU

Manifestati interes deosebit fata de programele ce vizeaza violenta impotriva femeilor?

DA NU

Credeti ca femeile sau barbatii sunt primele victime ale abuzurilor in familie?

femeile barbatii

Va sensibilizeaza mai mult drama unei femei abuzate sau a unui barbat abuzat?

A unui barbat A unei femei

Femeile abuzate mascheaza/ascund traumele suferite in urma violentelor.

DA NU

Sunteti de parere ca actul de violenta asupra femeilor este invatat?

DA NU

Daca ati fi abuzata ati avea incredere sa prezentati cazul dvs. autoritatilor competente?

DA NU

In conditiile in care o femeie locuieste cu un partener ajunge sa fie victima unui abuz cel putin o data

DA NU

Femeile care ajung sa comita acte de violenta sau omor au la baza agresiunea permanenta la care au fost supuse.

DA NU

Autorii agresiunilor sunt persoane:

Apropiate Necunoscut