Federația Rusă și Marea Neagră [600574]

1
UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

Federația Rusă și Marea Neagră
-PROIECT DE CERCETARE –

Mariș Teodor -Andrei

Cluj Napoca
2017

2
Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 3
Capitolul 1. Prezentarea conflictelor din regiunea Mării Negre ………………………….. …………………… 4
Capitolul 2. Federația Rusă și Anexarea Crimeei ………………………….. ………………………….. ……………. 9
2.1 O perspectivă a Federației Ruse asupra Mării Negre ………………………….. ………………………….. 9
2.2 Anexarea Crimeei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 10
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 12
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 13

3
Introducere
Proiectul de față își propune să contureze o imagine a situației tensionate existente în
regiunea Mării Negre, iar prin prrezentarea conflictelor din regiune să ne ofere o perspectiva
mai clară asupra intereselor actorilor din zon ă, în special a Federației Ruse. Aceasta fiind și
prima direcție de cercetare a prezentului proiect. O a doua direcție de cercetare este legată de
prespectiva Federației R use asupra Mării Negre, respectiv cum vede acest actor această zonă și
ce își dorește să obțină. Iar o a treia direcție de cercetare se axează pe anexarea Crimeei de
către Federația Rusă și acțiuniile întreprinse de aceasta pentru a -și realiza acest obiect iv.
Motivul principal pentru care am ales această temă este reprezentat de dorința mea de a
continua să studiez în cadrul programului de master pe această temă sau pe alte teme care să
aibă legătura cu zona Mării Negre și implicarea Federației Ruse in acea stă zonă, iar un motiv
secundar este reprezentat de pasiunea mea pentru această zonă, fiind foarte aproape de țara
noastră și pentru acest actor care are puterea de -a influență mersul normal al lururilor din zona
Mării Negre. Un plus fiind adus și de reali zarea lucrării de licență pe o temă apropriată de
aceasta.
Obiectivul de cercetare urmărit pe parcursul acestui proiect este de a contura o imagine
mai clară a intereselor și a modului cum acționează Federația Rusă în această zonă. Acest
obiectiv încercând să fie atins prin oferirea unui răspuns la întrebările de cercetare, respectiv:
care este perspectiva Federației Ruse despre această zonă?; cum și ce a câștigat Federația Rusă
de pe urma anexării Crimeei?
Metodologia de cercetare se bazează pe o dimensiune dublă formată din cea a
narațiunii istorice și cea a analizei unui conflict. Observăm așadar influența Federației Ruse în
zona Mării Negre, prin implicarea activă a acesteia în zonă. Redactarea proiectului de față a
fost realizată pe baza a mai multor lecturi și pe realizarea unei lucrări de licență pe o temă
apropiată. Iar bibliografia necesară întocmirii acestui proiect a fost formată din cărți fizice și
analize geopolitice făcute de persoane sau instituții acreditate în domeniu.

4
Capitolul 1. Prezentarea conflictelor din regiunea Mării Negre

Acest prim capitol al prezentei lucrări își propune să facă o prezentare a conflictelor
principale din această regiune, iar prin intermediul acesteia să contureze o imagine mai clară
aspura re giunii, a actorilor prezenți și a intereselor acestor actori.
Putem caracteriza bazinul Mării Negre ca fiind un spațiu al comerțului și cooperării,
dar și o zonă marcată de confruntări militare și politice, iar din punct de vedere geopolitic
observăm exist ența unor conflicte înghețate și o stare de rivalitate între Turcia și Federația
Rusă pentru obținerea supremației navale, dar și o încercare a statelor riverane și ale Uniunii
Europene de a dezvolta o cooperare economică și de consolidare democratică.1

Nodul Conflictual Caucazian
Datorită imploziei Uniunii Sovietice are loc reanimarea unui vechi nod conflictual, mai
exact cel caucazian. Acest spațiu a jucat rolul de arenă a principalelor confruntări disputate de
marile puteri pontice. Caucazul este dormat din două părți, o parte europeană și anume
Caucazul de nord și una asiatică, respectiv Transcaucazia.2
În această regiune se poate observa o stare conflictuală foarte tensionată datorită
dinamicii specifice. Primele neânțelegeri au apărut datorită deciziei președintelui rus Hrușciov
de a reabilita cecenii și ingușii în Caucaz. Aceștia au fost comasați într -o regiune urmând ca o
parte din teritoriul ingus să fie cedat în anul 1943 Osetiei Septentrionale. Aceste acțiuni au dus
la izbucnirea a două con flicte majore, respectiv cel ruso -cecen și cel setino -ingus. În cadrul
acestor conflicte se mai remarcă și confesiunea celor implicați alături de originea acestora.
Așadar avem rușii și soetinii(ca aliați naturali), fiind popoare ariene și creștine, iar pe de altă
parte, cecenii și îngușii, aceștia fiind popoare caucaziene și musulmane.3

Cecenia
Destrămarea Uniunii Sovietice a dus la obținerea independenței a mai multor state,
printre care și Cecenia. Trebiue specificat că aceasta are o populație preponder ent

1 Silvia -Alexandra MATACHE -ZAHARIA, „PARTENERIATUL ESTIC ȘI GEOPOLITICA MĂRII NEGRE:
PROVOCĂRI PENTRU SECURITATEA EUROPEANĂ”, Buletinul Universitatii Nationale de Aparare„ Carol I”, vol. 2,
nr. 2, 2015, p. 243.
2 Oleg Ser ebrian, Va exploda Estul?: geopolitica spatiului pontic , Dacia, Cluj -Napoca, 1998, p. 64.
3 Ibidem , p. 65.

5
musulmană, iar societatea este divizată în clanuri, existând astfel un risc conflictual ridicat.
Având în vedere tensiunile din zonă, un prim conflict a izbucnit între ingușii musulmani și
osetinii creștini în anul 1991 -1992. Tensiunile au continuat, iar anul 1993 -1994 a adus și
intervenția militară a Federației Ruse în Cecenia, fapt ce a fost pedepsit de Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei prin suspendarea Rusiei. Trebuie însă specificat că
Georgia și Armenia au aprobat actiunea Rusiei. Tot od ată, acțiunea militară a Federației Ruse
a dus la reacția solidară a unor state musulmane față de Cecenia și susținerea acesteia.4
Anul 1996 a adus o primă încercare de rezolvare a conflictului printr -un acord de pace
care prevedea ca Cecenia să se adminis treze singură, iar trupele rusești să fie retrase și în plus,
Federația Rusă să plătească 100 de dolari pe tona de petrol care trecea prin Cecenia. Federația
Rusă nu și -a respectat angajamentele și datorită acestor lucruri, Cecenia intră într -o criză
econo mică gravă. Astfel situația a degenerat din nou, iar de această dată conflictul a fost între
wahhabismul5 susținut de foștii militari ai războiului din anul 1994 -1996 și de partea cealaltă
se afla sufismul6 care era dominant. O nouă intervenție rusească a fost declanșată de o acțiune
cecenă în Daghestan, în anul 1999 -2000. O solicitare pentru medierea unui acord a venit din
partea liderilor separatiști ceceni în anul 2001. Astfel au avut loc în anul 2003 alegeri, acestea
fiind supravegheate de Moscova, au p ermis formarea unei conduceri loiale Federației Ruse.7

Conflictul Osetino -Inguș
Acest conflict este unul mai vechi. În anul 1936 a fost creată de către Sovietici o
Republică autonomă Ceceno -Ingușă. Câțiva ani mai târziu, repectiv 1944 -1956, ingușii au fos t
deportați în Siberia, urmând ca regiunilor Osetia de nord și Daghestanului să li se alipească
raioanele Prigorodnii și Novorosiski. Cererea de separare a Ingușetiei de Cecenia a fost făcută
de o organizație naționalistă, urmând ca în anul 1991, Ceceno -Ingușetia să se despartă de
Uniunea Sovietică. Conflictul ingușo -osetin a izbucnit în 1992 -1993, urmând ca trupele rusești
să intervină de partea Osetiei de nord și sud. Această intervenție a dus la dispariția ingușilor
din Osetia de nord.8

4 Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Lumea 2013: enciclopedie politică și militară : studii strategice și de securitate , 2013,
p. 278.
5 Doctrină Islamică și o mișcare religioasă, înf ințată de Muhammad ibn Abd al -Wahhab.
6 Dimensiune interioară, mistică a Islamului apărută în secolul VIII, specifică Persiei.
7 Teodor Frunzeti , Vladimir Zodian, Lumea 2013 , op. cit., p. 279.
8 Ibidem , p. 280.

6

Nagarno -Karabah
Această regiune făcea parte din Azerbaidjan până în 1990 și avea o populație care
conținea 80% armeni creștini și 20% azeri musulmani. Datorită intensificării mișcărilor pentru
obținerea independenței a acestei provincii au izbucnit în anul 1989 încăierări între armeni și
azeri, atrăgând tot odată intervenția armatei ruse. După obținerea independenței de către
Armenia în 1991, următorii ani, respectiv 1992 -1993, au adus noi conflicte între aceștia,
urmân d ca armenii să primească ajutorul rușilor, iar azerii au fost susținuți de turci,
Azerbaidjan și grupări fundamentaliste islamice. Acest conflict între Azerbaidjan și Armenia
se menține până astăzi. O reglementare internațională este susținută de Statele Unite ale
Americii, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Uniunea Europeană la care se
adaugă și participarea Organizației Națiunilor Unite și Federației Ruse.9

Georgia
După obtinerea independenței de către statul Georgian, în anul 1991 au avut loc o serie
de mișcări de independență ale unor provincii. Una dintre aceste mișcări a aparținut Osetiei de
Sud, care sa lovit de declarația Georgiei, cum că această mișcare este necons tituțională și
astfel izbugnește un conflict care durează până în 1993. Datorită aderării Georgiei la
Comunitatea Statelor Independente, aceasta obține sprijinul Moscovei și în anul 1996 are loc
un Memorandum care calmează părțile. Trebuie specificat însă, că importanța strategică a
acestei regiuni este dată de o rută p rincipală care traversează Caucazul și ajunge în Marea
Neagră.10
Conflictul din Abhazia urmărește același tipar ca și cel al conflictului din Osetia de sud
și astfel, prin încercarea obținerii independenței Abhaziei, aceștia intră în conflict cu Georgia.
Acest conflict se încheie prin semnarea la 14 mai 1994 a unui acord de încetare a focului la
Moscova. Acest acord mai prevedea și dislocarea unor trupe de menținere a păcii ale
Comunității Statelor Independente, urmând ca în 1996 să aibă loc prelungirea aces tui acord.
Trebuie specificat că această regiune este de asemenea important ă, deoarece se află pe litoralul
Mării Negre, având și un port, respectiv portul Batumii.11

9 Ibidem , p. 278.
10 Paul Dobrescu, Geopolitica , Comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p. 303.
11 Ibidem , p. 304.

7

Axa Conflictuală Bucovina -Basarabia -Transnistria
Această axă conflictuală reunește Român ia, Republica Moldova și Ucraina și este
formată din trei segmente. Un prim segment este cel Bucovinean, la acest segment participând
România și Ucraina, mai puțin Republica Moldova. Un al doilea segment este cel Basarabean,
acesta reușește să implice Ucra ina, România și Moldova în egală măsură. Iar un ultim segment
este cel Transnistrean, în care sunt implicați mai mult ucrainienii și moldovenii. În cadrul
acestei axe conflictuale sunt implicați și alți actori, cum ar fi Turcia, Rusia, Statele Unite ale
Americii și Bulgaria.12
Segmentul Bucovinean
Totul a început o dată cu anexarea nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică după
anul 1940. Din fericire acest conflict este considerat unul pasiv, astfel se poate considera ca
fiind un litigiu de frontieră între România și Ucraina. Având în vedere că acest conflict este
înghețat, Bucureștiul poate fi interesat doar de problema minoritățiilor românești din ținut. Ca
să fim mai specifici în legătură cu regiunea la care facem referire, aceasta este regiunea
Cernăuți.13
Segmentul Basarabean
În cadrul acestui segment aveam de-a face cu trei noduri conflictuale, și anume, nodul
Basarabiei de nord, sud și cel al Republicii Moldova.
Totul a început în anul 1940 odată cu transformarea Republicii Autonome
Moldovenești î n Republică Unională și când Ucrainei i -a fost alipită regiunea Basarabiei de
sud. Trebuie să avem în vedere că această regiune, respectiv Basarabia de sud are o structură
etnică extrem de complexă, așadar avem raionul Remi, acesta având o populație prepon derent
românească, raionul Bolgrad, un sfer din populație fiind bulgari. O altă comunitate etnică este
cea a germanilor basarabeni, care au fost mutați din regiunea Bugeak în raioanele Arciz,
Tarutino și Sărata, aceștia fiind înlocuiti de ucrainiei. Acest teritoriu care este situat între
râurile Prut și Nistru, a reprezentate pentru Principatul Moldovei, un scut fața de armatele
tătarilor și ale turcilor.14

12 Oleg Serebrian, Va exploda Estul? , op. cit., p. 110.
13 Ibidem , p. 112.
14 Ibidem , pp. 113 -116.

8
Problemele erau legate de transformarea Molfovei în republică unională, de cele de
limbă și cele ale m inoritățiilor. Trebuie specificat că minoritățile reprezentau în anul 1989
36% din populația țării. Există și anumite diferențe între minorități, de exemplu minoritatea
rusă, deși locuia în orașe, iar cea ucraineană în sate, ambele vorbeau limba rusă. Unel e
minorități se diferențeau de celelalte prin compactitatea de care dădeau dovadă, dintre acestea
dac parte minoritățiile turco -găgăuze și bulgare. Acestea mai aveau și rolul de gestionare a
traficului de influență din zonă.15

Conflictul Transnistrean
Migr ația majoră a populației moldovene în Transnistria a început din secolul XVIII,
acest lucru fiind dovedit prin faptul că după trecerea regiunii la Rusia în anul 1792, populația
sedentară moritară era formată din moldoveni. După trecerea Transnistriei la Ru sia a început o
perioadă de colonizare masivă, moldovenii devenind minoritari. Trebuie specificat că prima
formațiune statală românească în Transnistria, a fost Republica Autonomă Moldovenească.16
Conflictul Transnistrean a început după proclamarea independ enței a teritoriului de la
est de Nistru, îna nul 1990. Acest lucru a declanșat conflicte violente cu forțele Republicii
Moldova și tot odată intervenția militară rusă, a cărei presiune a dus la finalizarea acestui
conflict în anul 1992. Specificăm că aces t conflict a rămas un factor destabilizator în această
regiune.17
Moscova a fost învinuită pentru acest conflict, iar Ucraina a încercat să profite de pe
ruma acestu ia, deoarece știa că prin acest conflict putea să țină Moldova ocupată și să îi
distragă ate nția de la pretențiile asupra sudului și nordului Basarabiei. Acest conflict are și o
Importanță geopolitică pentru Rusia și respectiv Kiev, deoarece prin intermediul acestuia se
împiedică unirea Moldovei cu România, iar Moldova devine manevrabilă.18

15 Ibidem , p. 120.
16 Ibidem , p. 121.
17 Teodor Fru nzeti, Vladimir Zodian, Lumea 2013 , op. cit., p. 277.
18 Oleg Serebrian, Va exploda Estul? , op. cit., pp. 123 -124.

9

Capitolul 2. Federația Rusă și Anexarea Crimeei

Acest capitol își propune să facă o scurtă prezentare a percepției Federației Ruse în
ceea ce privește Marea Neagră și să încerce să ofere o motivație pentru anexarea Crimeei de
către acest actor.
2.1 O perspectivă a Federației Ruse asupra Mării Negre
În ceea ce privește Rusia, trebuie să avem în vedere urmările pe care le -a avut implozia
Uniunii Sovietice, și anume, dispariția unui dictator spațial în regiunea pontică și apariția unui
mecanism geopoliti c trilateral, format din Federația Rusă, Ucraina și Turcia. Având în vedere
strict regiunea Mării Negre, putem să luam în considerare afirmația politologuilui englez Alan
Macfarlane cum că factorul care susține expansionismul rus în spațiul pontic este leg at de
ideea că Rusia se consideră protectoarea națiuniilor ortodoxe.19
Federația Rusă consideră această regiune ca făcând parte din sfera sa de influență,
oferindu -i o zonă tampon, posibilitatea de a -și controla resursele energetice din zona
Caucazului, o i mportantă cale de acces spre Europa și mai multe rute comerciale
transcontinentale. Alt factor la fel de important în regiune este deținerea Crimeei care
reprezintă un punct strategic de care Federația Rusă are nevoie pentru consolidarea sistemului
său de apărare în Regiunea Extinsă a Mării Negre. Tot odată consolidarea controlului Mării
Negre, respectiv al frontierei vestice a sferei sale de influență îi este necesară pentru a se putea
concentra asupra obiectivelor sale strategice din Orinetul Mijlociu și Asia Centrală.20
Având în vedere intervențiile militare ale Federației Ruse în Ucraina și Georgia și
acțiuniile economice și politice asupra Republicii Moldova, trebuie să specificăm că acestea
arată o teamă a Moscovei de o îmbunătațire a relațiilor statelo r riverane cu Uniunea Europeană
și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, percepând chiar, aceste apropieri de occident ,

19 Ibidem , pp. 18 -19.
20 Silvia -Alexandra MATACHE -ZAHARIA, „PARTENERIATUL ESTIC ȘI GEOPOLITICA MĂRII NEGRE”, pp. 246 –
247.

10
ca o amenințare la adresa securității sale. Tot cu ostilitate au fost privite și acțiunile
Organizației Atlanticului de Nord de amplasare a scuturilor antirachetă din România și
Bulgaria, plus consolidarea forțelor militare din regiune. Astfel, Federația Rusă a ajuns să
recurgă chiar la amenințări îndreptate spre unele țări precum România, Polonia și alte țări
baltice.21
2.2 Anexarea Crimeei
Pentru început, trebuie specificat că Ucraina este foarte importantă pentru Moscova,
deoarece dacă ar reușii să o atragă total de partea sa acest lucru ar însemna oprirea definitivă a
extinderii Organizației Nord Atlantice și a Uniunii Eur opene către est. Moscova și -a pus tot
odată speranțe în președintele ucrainean Viktor Ianukovici, crezând că acesta o să ofere
Ucrainei o orientare înclinată spre proectele politico -militare regionale inițiate de către
Federația Rusă, astfel atingându -și scopul.22
Dar evenimentul neașteptat care a avut loc pe 22 februarie 2014, respectiv înlăturarea
de la putere a președintelui ucrainean a constituit din perspectiva lui Vladimir Putin, o
schimbare critică în vecinătatea apropiată a Federației Ruse, care pute a să pună probleme de
securitate pentru Moscova. Reprezentând tot odată și o situație favorabilă pentru declanșarea
evenimentelor care aveau să urmeze.23
Evenimentele care aveau să urmeze au fost derulate foarte rapid, reușind să surprindă
Occidentul. Astfe l că, sub pretextul unor exerciții militare, Federația Rusă a comasat la granița
de est a Ucrainei în jur de 30.000 -40.000 de militari, având ca scop exercitarea unei presiuni
suplimentare asupra Kievului. Urmând ca din 28 februarie, forțele armate locale prezente în
Crimeea să ocupe obiectivele strategice și clădirile guvernamentale din peninsulă. Iar toate
aceste acțiuni au fost dublate de atacuri informaționale din partea Moscovei, care să justifice
oarecum separarea Crimeei de Ucraina și să înlăture par țial bănuielile internaționale, cum că
Moscova ar fii agresorul.24
Pentru a -și argumenta acțiuniile, Moscova a mediatizat puternic evenimentul de la
Kiev, susținând că înlăturarea președintelui Ianukovici nu a fost legitimă, fiind o lovitură de
stat și că a cesta este în continuare președintele legitim, plus că evenimentul a creat o criză

21 Ibidem , p. 247.
22 Liviu IONIȚĂ, „DIMENSIUNEA HIBRIDĂ A CONFLICTULUI RUSO –UCRAINEAN”, Buletinul Universitatii
Nationale de Aparare„ Carol I” , vol. 2, nr. 3, 2015, p. 17.
23 Ibidem .
24 Ibidem .

11
umanitară pentru etnicii ruși, amenințând totodată drepturile și libertățiile acestora și
integritatea militarilor dislocați în Crimeea. Astfel că, autoritățiile din Moscova erau
îndreptățite, datorită cererilor de asistență militară ale președintelui Ianukovici, să intervină
pentru restabilirea ordinii. Urmând ca în 16 martie să fie organizat un referendum pentru a se
decide dacă populația prezentă în Crimeea dorește alipire a la Federația Rusă. Referendumul a
fost finalizat cu o decizie pro alipirii de Federația Rusă, iar pe 18 martie a fost semnată legea
de alipire a Crimeei și mai apoi, un amendament constituțional care să consfințească anexarea
acesteia.25
Trebuie specifica t că acțiuniile care au dus la anexarea Crimeei au fost realizate mai
ușor datorită forțelor armate ucrainiene, care erau staționate în Crimeea, deoarece acestea
aveau instrucțiuni clare să nu i -a măsuri militare împotriva forțelor rusești, să evite escala darea
conflictelor și să provoace o intervenție mai aspră a Federației Ruse. Astfel că, în această
regiune a avut loc un război hibrid, care a reprezentat o combinație de măsuri militare și
acțiuni acoperite, iar în paralel a fost utilizată o propagandă ag resivă și dezinformarea. Fiind
folosite si forțe de operațiuni speciale care purtau uniforme nemarcate. Toți acești factori au
avut rolul de a crea confuzii și de a împiedica luarea unor măsuri de contracarare.26
Având în vedere anexarea Crimeei, se poate o bserva că această acțiune a avut efecte și
asupra echilibrului de putere din regiune, ducând la militarizarea zonei, creând astfel tensiuni.
Mai exact, Crimeea s -a transformat întrun „port -avion”, iar deținătorul acesteia fiind capabil să
își proiecteze fo rța în întreaga regiune a Mării Negre , precum și în Mediterană.27
În urma anexării Crimeei de către Federația Rusă, aceasta a câștigat: o întindere de
țărm mai mare, deoarece înainte de martie 2014, avea o posesie de aproximativ 570 km de
țărm la Marea Azov , făra porturi destul de dezvoltate pentru a menține sau a transporta o flotă
între strâmtoarea Kerch și granița Georgiei, plus 300 km de țărm Abhazian, aflat sub control
militar Rusesc, începând cu august 2008. Astfel Crimeea oferă Federației Ruse o parte
adițională de țarm și cel mai important port, Sevastopol. Obținând Sevastopolul, Moscova este
capabilă să aducă vase, inclusiv de artilerie, să construiască baze pentru forțele terestre și
avioane de luptă. Moscova a obținut și controlul asupra gazului și petrolului de lângă

25 Ibidem, pp. 17 -18.
26 F. Stephe n Larrabee, Peter A. Wilson, John Gordon, The Ukrainian crisis and European security: implications for the
United States and U.S. Army , Rand Corporation, Santa Monica, Calif, 2015, p. 6.
27 Silvia -Alexandra MATACHE -ZAHARIA, „PARTENERIATUL ESTIC ȘI GEOPOLITICA MĂRII NEGRE”, op. cit., p.
256.

12
strâmtoarea Kerch, estimat la 120 milioane de metri cubi de gaz și 12 milioane de tone de
petrol.28

Concluzii
Având în vedere capitolul 1 al prezentei lucrări care face referire la conflictele din zona
Mării Negre, putem observa o im plicare directă sau îndirectă a Moscovei în această regiune,
încercând astfel sa obțină o poziție cât mai favorabila și să iși consolideze controlul și
influența în regiune cât mai mult posibil. Iar prin acest control, să împiedice extinderea
Organizației Nord Atlantice și a Uniunii Europene spre granițele sale, apărându -și astfel
interesele și păstrând o poziție dominantă.
Pe baza acestui pro iect putem spune că regiunea Mării Negre este o zonă foarte
tensionată și instabilă, dar de o importanța mare pentru țările riverane și Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord și Uniunea Europeană. Fiind a stfel, un punct de întâlnire al celor mai
importanți actori mondiali și a intereselor acesto ra.
Totuși Federația Rusă a reușit prin anexarea Crimeei să obțină controlul asupra
portului Sevastopol, care este un important avampost în regiune, iar prin intermediul acestuia
să își transpună puterea militară în Marea Neagră și să exercite presiuni uri așe asupra statelor
riverane. Reușind și să își marească considerabil țăruml pe care îl deține, plus importante
resurse energetice. Și nu în ultimul rând, a reușit sa ocupe o poziție dominantă în regiune prin
realizarea unei zone anti acces.
Drept concluzi e finală asupra acestu proiect, considerăm că Federația Rusă a reușit
destul de bine să își atingă obiectivele în această regiune și înca joacă un rol important în
această zonă.

28 Janusz Bugajski, Peter Doran, „Black Sea Rising Russ ia’s Strategy in Southeast Europe”, p. 8.

13

Bibliografie

Carți și Enciclopedii:
1. DOBRESCU, PAUL, Geopolitica, Comunicare.ro, Bucuresti, 2003.
2. FRUNZETI, TEODOR; ZODIAN, VLADIMIR, Lumea 2013: enciclopedie
politică și militară : studii strategice și de securitate, 2013.
3. LARRABEE, F. STEPHEN; WILSON, PETER A.; GORDON, JOHN, The
Ukrainian crisis and European security: implications for the United States and
U.S. Army, Rand Corporation, Santa Monica , Calif, 2015.
4. SEREBRIAN, OLEG, Va exploda Estul?: geopolitica spatiului pontic , Dacia,
Cluj-Napoca, 1998.

Documente:
1. BUGAJSKI , JANUSZ ; DORAN , PETER , „BLACK SEA RISING Russia’s Strategy in
Southeast Europe”. Centre for European Policy Analysis, 2016

Articole de revistă :
1. IONIȚĂ, LIVIU, „DIMENSIUNEA HIBRIDĂ A CONFLICTULUI RUSO –
UCRAINEAN”, Buletinul Universitatii Nationale de Aparare„ Carol I” , vol. 2, nr.
3, 2015, pp. 14 –22.
2. MATACHE -ZAHARIA, SILVIA -ALEXANDRA , „PARTENERIATUL ESTIC ȘI
GEOPOLITICA MĂRII NEGRE: PROVOCĂRI PENTRU SECURITATEA
EUROPEANĂ” , Buletinul Universitatii Nationale de Aparare„ Carol I ”, vol. 2, nr.
2, 2015, pp. 243 –259.