Federatia Rusa

Documentar

FEDERAȚIA RUSĂ

I. Date geografice

Federația Rusă este localizată în emisfera nordică a globului, fiind țara cu cea mai mare întindere continentală din lume având o suprafață de 17.075.200 km² și măsurând 10.000 de km de la Est la Vest pe cele două continente care o găzduiesc: Europa și Asia, respectiv Estul Europei și Nordul Asiei.

Începând de la nord-vest și continuând spre sud-est, Federația Rusă are urmatorii vecini: Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia și Coreea de Nord, iar lungimea totală a frontierelor terestre cu aceștia este de 20.241,5 km. Așadar, cu Azerbaidjan lungimea frontierei este de 284 km, cu Belarus 959 km, cu China în S-E 3.605 km, cu China în sud 40 km, cu Estonia 290 km, cu Finlanda 1,313 km, cu Georgia 723 km, cu Kazahstan 6.846 km, cu Coreea de Nord 17,5 km, cu Letonia 292 km, cu Ucraina 1.576 km, cu Mongolia 3.441 km, cu Norvegia 196 km, cu Polonia 432 km și cu Lituania 277 km, cu ultimele două având frontiere datorită statului exclavă Kaliningrad. Ca și frontiere maritime, datorită unui litoral vast de peste 37.000 km , Federația Rusă are acces la toate mările lumii, toate strâmtorile și la Oceanul Planetar. Litoralul Mării Baltice din Finlanda până în Estonia, al Mării Negre din Ucraina până în Georgia și al Mării Caspice din Azerbaidjan până în Kazahstan. Prin Nordul Oceanului Pacific are acces la mările Ohoțk, Bering și a Japoniei, la Oceanul Arctic și mările Ciukci, Laptev, Kara, Barenț și a Siberiei Răsăritene.

Caracterizarea reliefului. Relieful oferă o mare varietate de forme și unități cu altitudini ridicate în partea asiatică. Partea europeană este dominată de Câmpia Europei de Est, întreruptă de podișuri și limitată de munții Ural. Cea mai mare parte a țării este formată din câmpii vaste, atât în partea europeană cât și în cea asiatică, aceasta din urmă fiind cunoscută cu numele de Siberia. Predominante sunt stepele în sud, iar în nord sunt câmpii acoperite cu păduri și cu tundră. Permafrostul (soluri înghețate tot timpul anului din Siberia și Orientul Îndepărtat) ocupă mai mult de jumătate din teritoriul Rusiei. Lanțurile muntoase sunt întâlnite de-a lungul frontierelor de sud, așa cum sunt: Munții Caucaz (cu Muntele Elbrus, 5.633m, cel mai înalt vârf din Rusia și Europa); Munții Altai; Munții Verhoiansk și vulcanii din Peninsula Kamceatka. În zona centrală se află Munții Ural, un lanț muntos care se întinde de la nord la sud și care împarte în mod convențional Eurasia în două continente, cel european și asiatic.

Rusia are un litoral foarte extins, de peste 37.000 km de-a lungul Oceanului Arctic și a celui Pacific și de-a lungul unor mări închise sau semiînchise, precum Marea Baltică, Marea Neagră sau Marea Caspică. Cele mai importante insule rusești sunt Novaia Zemlia și Teritoriul Franz Jozef,Insulele Novosibirsk, Insula Wrangel, Insulele Kurile și Sahalin.

În Rusia se află câteva dintre cele mai mari râuri, ca lungime și ca debit din lume. Printre cele mai importante lacuri din Rusia se numără Lacul Baikal (lacul cel mai adânc, cu cel mai mare volum de apă dulce din lume), Lacul Ladogași, Lacul Onega.

Rusia are mai multe tipuri de climă, dar predominantă este cea temperat-continentală, mai umedă spre vest datorită inflenței musonilor și excesivă în Siberia. În Nord este o climă sub-polară și în insulele Oceanului Arctic este polară. Cea mai scăzută temperatură într-o zonă locuită a fost de -71 ̊ în C-Oimeakon. Temperatura medie anuală este de -5,5 ̊ Celsius. Precipitațiile sunt reduse, și anume 600-750 mm/an. Federația Rusă are 11 fusuri orare.

Porturile litoralului rusesc al Mării Baltice și Mării Negre au acces mai restrâns la alte mări decât în cazul Oceanului Pacific și Arctic, dar aceasta nu le scade importața. Marea Baltică asigură un acces imediat la porturile altor nouă țări și între Rusia continentală și exclava Kaliningrad. Prin strâmtorile dintre Danemarca și Suedia, Marea Baltică este legată de Marea Nordului și oceanele din nordul și vestul acesteia din urmă. Marea Neagră oferă posibilitatea accesului imediat la porturile altor cinci țări și, prin strâmtorile Dardanele și Bosfor și portul Istambul, asigură legătura cu Marea Mediterană, iar mai departe, prin Canalul Suez și Strâmtoarea Gibraltar, către oceanele Indian și Atlantic. Marea Caspică, cel mai întins lac cu apă sărată, este o mare închisă, fără acces la Oceanul Planetar.

Federația Rusă deține o rețea de transport pe măsura dimensiunilor sale, fiind una dintre cel mai extinse și complexe rețele din lume. Rețele de străzi naționale, de trenuri și aeriene se întind pe aproape 7.700 km de la Kaliningrad în vest până la Peninsula Kamchatka în Est. Rusia este pe locul al doilea în lume, după S.U.A în ceea ce privește rețeaua de căi ferate care au o lungime totală de 87.157 de km. De o foarte mare importanță este linia transiberiană (9.034 km) care leagă Moscova și partea europeană a Rusiei de Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, China și marea Japoniei, care pornește din Sankt-Petersburg, trece prin Moscova, Ecaterinburg, Irkutsk, Habarovsk și se oprește în Vladivostak. Aproximativ 30% din exporturile țării trec pe linia transiberiană și e folosită de mulți turiști străini și de călători ruși.

În anul 2006, Rusia a avut 933.000 de km de drumuri, din care 755.000 km pavate, iar unele din acestea fac parte din sistemul de autostradă rus, cele mai moderne șosele fiind în partea europeană. Totalul rutelor navigabile de uz general este de 101.000 km. Ca și căi navigabile interioare sunt pe Volga, Ienisei, Obi. Conform guvernului rus, în anul 2004 au fost transportate 136,6 tone de marfă și 22,8 milioane de pasageri de către 53 de companii specializate pe căile navigabile interioare ale Rusiei. În anul 2002 deținea 2.743 de aeroporturi din care 630 aveau piste pavate, iar cu piste neasfaltate erau 1887. Rusia deține și conducte de țiței pe o lungime de 48.000 de km, produse petroliere 15.000 de km și gaze naturale 140.000 km. Ca și sistem de tranzit rapid are metrouri în toate orașele mari, cum ar fi în Moscova (12 linii, 172 stații), Saint Petersburg (5 linii, 63 de stații), Novosibirsk (2 linii, 12 spații), Nizhny Novgorod (1 linie, 13 stații) etc.

Geografia populației.

Federația Rusă este pe locul nouă în lume din punct de vedere al populației cu un număr de 142.905.200 locuitori în urma recensământului din 2010. Vârsta medie a populației a fost de 38,4 ani în anul 2009, la bărbați fiind de 35,2 ani, iar la femei 41,6 ani. În ceea ce privește etniile, majoritară este cea rusă într-un procent de 80,90%, iar pe lângă aceasta sunt mai multe minorități importante, grupuri etnice și popoare indigene. Astfel, tătarii sunt într-un procent de 3,87%, ucrainieni 1,41%, bașkiri 1,15%, ciuvași 1,05%, ceceni 1,04%, armeni 0,86%, avari 0,66%, beloruși 0,38% etc.

Ca și structura confesională, majoritatea rușilor sunt creștin-ortodocși cu un procent între 15-20 %, apoi musulmani între 10-15% și 2% alte religii ca și catolicismul, iudaismul, budismul etc.  Unii dintre ruși sunt credincioși de rit vechi, un grup relativ restrâns schismatic al ortodoxiei rusești, care respinge reformele liturgice introduse în secolul al XVII-lea.

În anul 2009 sporul natural al Rusiei a fost unul negativ de -0.467%, natalitatea fiind de 11,1 nașteri la 1000 de locuitori, pe când mortalitatea a fost de 16,06 decese la 1000 de locuitori.

 În 2008, migrația a crescut cu un ritm de 2,7% cu 281,615 emigranți care soseau în Federația Rusă, din care 95% au venit din țările CSI, marea majoritate fiind ruși sau vorbitori de limbă rusă.

Numărul de emigranți din Rusia a scăzut cu 16% la 39.508, din care 66% s-au dus în alte state CSI. Există, de asemenea o valoare estimată de 10 milioane de imigranți ilegali din statele ex-sovietice în Rusia. Aproximativ 116 milioane ruși etnici trăiesc în Rusia și aproximativ 20 de milioane mai locuiesc și în alte foste republici ale Uniunii Sovietice, cea mai mare parte în Ucraina și Kazahstan.

Densitatea populației Rusiei este una scăzută, și anume 8,4 loc./km² fapt care se datorează în primul rând, din cauza dimensiunii enorme a țării.

Principalele și cele mai mari orașe ale Federației Ruse sunt Moscova, Sankt-Petersburg, Ekaterinburg, Omsk, Samara etc.

Moscova este capitala Rusiei, cu o populație de 11,5 milioane de locuitori și o suprafață de 878,7 km². Orașul Moscova este centrul economic, politic, cultural științific, religios, financiar, educațional și de transport al Rusiei, găzduind în centru Kremlinul care este sediul guvernului.  În capitală se află un număr impresionant de muzee, printre care: Galeria de Artă „Tretiakov”, Muzeul de Artă „A. S. Pușkin”, Muzeul Central „V. I. Lenin”, Muzeul Oriental al Culturii, Palatul cu Fațete din Kremlin, Tezaurul Țarilor din Kremlin, catedralele din Kremlin și biserica „Vasili Blajenâi” din Piața Roșie.

Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul orașului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Orașul, care a fost pentru mai bine de două secole centrul politic și cultural al Rusiei, este și în zilele noastre extrem de important și, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc, deseori, "Capitala Nordului". Sankt Petersburg este cunoscut ca un oraș al palatelor. Unul dintre cele mai vechi este Palatul de Vară, o casă modestă construită de Petru cel Mare în Grădina de Vară. Probabil cel mai cunoscut dintre palatele imperiale este Palatul de iarnă (1754–1762), o clădire uriașă, cu interioare de un lux orbitor, care este astăzi sediulMuzeului Ermitaj. Orașul este un important centru al industriei constructoare de mașini, echipament energetic, utilaje, al construcțiilor navale,metalurgiei feroaselor și neferoaselor, industriei chimice și tipografice. Orașul este, de asemenea, unul dintre cele mai importante porturi la Marea Baltică.

Din cauza faptului că nu au beneficiat de un regim democratic, rușii sunt în esență conservatori și nu acceptă ușor schimbările.

Toate sărbătorile religioase se țin cu sfințenie. Chiar și Anul Nou are un caracter preponderant religios. Baia are pentru ei o semnificație sacră. În mod tradițional îmbăierea se face sâmbăta, dar și în pragul unor sărbători care se nimeresc să fie în cursul săptămânii sau atunci când vreun membru al familiei se îmbonăvește. Acest tip e baie este considerat un remediu pentru toate tipurile de boli. 

Geografia economică.

Rusia este un imens rezervor de materii prime, având resurse naturale precum: cărbuni, petrol (în Siberia de vest), gaze naturale(în regiunea Volga-Ural și Tiumen aduse prin conducte), resurse energetice, minereuri de fier, mangan, cupru, zinc, plumb, bauxita, nichel; lemn, săruri de potasiu,sulf, sare gema; bumbac, in, lâna. Potențialul de resurse naturale al Rusiei este de peste 20% din rezervele lumii, ceea ce o plasează pe un loc special printre țările industrializate. Este pe primul loc în lume în ceea ce privesc rezervele de gaz (32% din rezervele lumii), pe locul doi la producția de petrol și pe al treilea loc la rezervele de cărbuni. Este pe primul loc și la rezervele de minereuri de fier, pe locul doi la staniu și pe locul trei în rezervele de plumb. În anul 2005, Rusia a fost cea mai bogată țară în rezervele de aur. Exista 5 mari provincii unde se găsesc petrol și gaze naturale, localizate în partea europeană a țării și în Siberia de Vest sunt în 10 regiuni, 11 provincii și republici: Volga-Urali, Siberia de vest, Timan-Pechora, în Nordul munților Caucaz și

Produsul Intern Brut total al țării în anul 2010 a fost de 1,465,079 milioane de dolari, iar produsul intern brut pe cap de locuitor a fost de 10.437dolari conform Fondului Monetar Internațional.

Stat cu economie industrială – agrară în curs de transformare, Rusia dispune de uriașe resurse

de materii prime minerale, forestiere, agricole; valorificarea resurselor minerale este costisitoare

din cauza situării lor în regiuni greu accesibile din Siberia, slab populate și departe de principalele

zone economice si populate . Rusia se înscrie între principalii producãtori mondiali de minereuri

de fier , cãrbune , petrol ( 2/3 in Siberia de Vest ) , aur , gaze naturale , nichel, crom, bauxit,

azbest, diamante, sãruri de potasiu etc.

Industria Federației Ruse a cunoscut o dezvoltare importantă în timpul Uniunii Sovietice și este dominată de subramurile industriei grele: siderurgia, constructoare de mașini, chimică care contribuie cu ¾ la producția industrială. Siderurgia este prezentă în Ural, regiunea Moscovei, bazinul carbonifer Kuynetk, dar și în centre isolate precum Kostomuksa și Cerepovet în N-V, metalurgia neferoasă în Ural și lângă hidrocentralele din Siberia Centrală, constructoare de mașini în Ural și în partea europeană, mai ales în Moscova, Sankt Petersburg, Nijni Novgorod, industria chimică în Ural, Peninsula Kola, orașele importante din partea europeană și din sudul Siberiei. Industria textilă este concentrată în zona central a părții europene.

Agricultura se practică în jumătatea sudică a părții europene și pe zone mai restrânse în sudul Siberiei. Se cultivă grâu, secară, orz, porumb, sfeclă de zahăr, cartofi, in. În ceea ce privește viticultura și pomicultura, acestea se practică într-o pondere mai mică. Se cresc ovine, bovine și porcine și bineînțeles în extremul nordic reni. Vânătoarea este o activitate importantă in Siberia (animale cu blănuri scumpe), iar pescuitul este dezvoltat (porturi mai importante Murmansk, Nahodka, Arhanghelsk, Ohotsk).

Rusia dispune de o uriașă rețea de transporturi(aeriană, fluvială, feroviară, rutieră) cu o densitate mai ridicată în partea europeană. Valorificarea imenselor bogății ale Siberiei a impus extinderea permanentă a rețelei de transporturi, inclusive a conductelor de gaze naturale și petrol.

II. Date despre evoluția istorică.

Slavii de răsărit sunt grupul etnic din care s-au născut mai târziu rușii, ucrainienii și bielorușii astfel începând istoria Rusiei. Primul stat al slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, a adoptat creștinismul sub influența Imperiului Bizantin în 988, începând astfel sinteza dintre culturile slavă și bizantină, care avea să definească cultura rusă. In secolul al XIII-lea, zona a fost frământată de dispute interne și a fost devastată de invadatorii păgâni mongoli din Hoarda de Aur și de nomazii turcici musulmani care au jefuit cnezatele rusești pentru mai bine de trei secole. Cunoscuți și cu numele generic de tătari, acești cuceritori au stăpânit zonele sudice și centrale ale Rusiei de azi. Stăpânirea acestora a dăunat dezvoltării regiunii din punct de vedere social, cultural și economic. În ciuda tuturor acestor fapte, Rusia a rămas singura țară creștină suficient de puternică la extremitatea estică a Europei Răsăritene.

  Cnezatul Moscovei a început să-și afirme influența în zonă, iar, la sfârșitul secolului al XIV-lea, a devenit suficient de puternic pentru a scăpa de jugul invadatorilor.  În secolul al XVIII-lea, cnezatul Moscovei s-a transformat în Imperiul Rus, care se întindea din Polonia și până la Oceanul Pacific. În continuare conducătorii Rusiei au acționat cu scopul modernizării acesteia, Ecaterina cea Mare reușind să o transforme într-o putere nu doar asiatică, ci si una europeană egală cu Franța, Anglia sau Germania. În urma unor cuceriri și a războaielor ruso-turce victorioase, granițele imperiului au atins țărmurile Mării Negre.  Rusia a fost înfrântă în războiul Crimeii din 1853-1856 de către Imperiul Otoman, sprijinit de Anglia și Franța. Rusia a continuat războaiele antiturcești și, după războiul ruso-româno-turc din 1877 – 1878, a forțat Imperiul Otoman să recunoască independența României, Serbiei și Muntenegrului și să acorde autonomie Bulgariei.

Revoltele țărănești și înăbușirea tendințelor revoluționare ale intelectualilor cu vederi liberale au fost probleme care nu și-au găsit rezolvarea. La sfârșitul Primului Război Mondial, soarta țarului Nicolae al II-lea și a dinastiei Romanovilor a fost definitiv pecetluită de înfrângerile repetate ale armatei rusești, de deteriorarea stării economice, de numeroasele dezordini publice din marile orașe, provocate de lipsurile alimentare. Țarul a fost detronat în 1917, în urma mișcării revoluționare bolșevice.

La sfârșitul Revoluției bolșevice din 1917, fracțiunea marxistă a bolșevicilor condusă de Vladimir Ilici Lenin a cucerit puterea în Petrograd și în Moscova. Partidul Bolșevic și-a schimbat numele în Partidul Comunist. A urmat un război civil, care a opus Armata Roșie comunistă unei confederații de forțe antisocialiste, monarhiste și naționaliste, cunoscute sub numele de Armata Albă. După victoria Armatei Roșii, în 1922, s-a proclamat Uniunea Sovietică, Rusia fiind cea mai importantă țară a noii federații.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a fost dușmanul Germaniei Naziste până în anul 1939 când au semnat Pactul Ribentrop-Molotov, are a fost un pact de neagresiune între cele două și totodată își împarțeau sfereșle de inflență. La 17 iunie 1940, Armata Roșie o ocupat țările baltice – Estonia, Letonia și Lituania și a instalat aici guverne noi, prosovietice. La 26 iunie 1940, Uniunea Sovietică a prezentat un ultimatum guvernului României prin care pretindea cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, regiuni pe care le-a ocupat patru zile mai târziu, după retragerea în pripă a armatei și administrației românești. Germania și aliații săi europeni (Italia, România, Ungaria, Croația, Finlanda și Slovacia) au invadat Uniunea Sovietică în 22 iunie 1941. Armatele germane au fost respinse din fața Moscovei, pentru ca, mai apoi, ofensiva germană să fie stopată în 1943 și în Stalingrad, unde Armata Roșie a obținut o victorie zdrobitoare. Bătălia de la Stalingrad s-a dovedit a fi punctul de cotitură al războiului din URSS. Din acest moment, sovieticii nu au mai pierdut inițiativa strategică în timpul războiului, împingându-i pe germani înapoi prin toată Europa Răsăriteană și Centrală până la Berlin, pe care Armata Roșie l-a cucerit în mai 1945. În timpul războiului, Uniunea Sovietică a pierdut aproximativ 27 de milioane de cetățeni, inclusiv 18 milioane de civili, cea mai mare parte a lor fiind etnici ruși. Sovieticii au pretins și au primit importante despăgubiri de război din Germania răsăriteană, cât și din partea altor țări, precum Ungaria, Finlanda, Italia sau România. URSS și-a consolidat controlul asupra blocului răsăritean. Statele Unite, în schimb, au ajutat la reinstaurarea regimurilor democratice în Europa Occidentală, (înclusiv în Germania Apuseană), și a participat la refacerea economică a zonei.

Cele două superputeri au început o luptă pentru dominarea din punct de vedere economic, politic și ideologic a lumii a treia, într-un conflict care a devenit cunoscut ca Războiul rece, care a transformat în inamici pe foștii aliați din cel de-Al Doilea Război Mondial. În aprilie 1949, Statele Unite au fost inițiatorii NATO, o alianță defensivă în care părțile semnatare se angajau să considere atacul asupra oricăreia dintre aliați ca un atac împotriva alianței. Ca răspuns, Uniunea Sovietică a înființat în 1955 Pactul de la Varșovia, o alianță care să asigure o contrapondere militară și politică la NATO. 

După scurtele perioade în care au fost la putere Andropov și Cernenko, în fruntea statului sovietic a venit reformistul Mihail Gorbaciov. Reformele acestuia au dus la dorința îndepărtării lui de la putere care s-a încheiat defapt cu destrămarea URSS în 25 decembrie 1991, conducerea fiind preluată de președintele Boris Eltîn, astfel începând istoria Federației Ruse.

Începând cu momentul proclamării independenței, Rusia a depus eforturi neîncetate pentru edificarea unui sistem politic democratic și a unei economii de piață, pentru înlocuirea sistemului controlului centralizat din domeniile social, politic și economic din era sovietică.

III. Date despre stat, regim politic

Federația Rusă este o Republică federală semi-prezidențială care are la bază Constituția Federației Ruse, adoptată prin vot popular la 12 decembrie 1993. Constituția stabilește principiul separării puterilor în cea legislativă, executivă și judecătorească.

Președintele Federației Ruse, în prezent Vladimir Putin  este ales pentru un mandat de șase ani, prin vot direct de toți cetățenii ruși cu drept de vot. Este șeful statului, garantul Consituției, al dreputurilor și libertăților omului și cetățeanului. Ia măsuri pentru apărarea suvernității statului, a independenței și a integrității sale teritoariale, asigură funcționarea coerentă între puterile statului.Este de asemenea comandantul supreme al Forțelor Armate Ale Federației Ruse. Acesta formează Cabinetul de Miniștrii, iar cu acordul Dumei de Stat numește prim-ministrul.

Puterea executivă o deține Guvernul Federației Ruse care este condus de un prim-ministru, în prezent fiind Dimitri Medvedev și pe lângă acesta mai sunt viceprim-miniștrii și miniștrii federali. Guverul renunță la atribuțiile sale în fața președintelui nou ales.

Puterea legislativă o deține Parlamentul, organul reprezentativ și legislativ sau Adunarea Federală, organism permanent. Adunarea Federală este format din două camere: Cosiliul federației și Duma de Stat. Consiliul Federației include doi reprezentanți de la fiecare entitate din Federația Rusă: câte unul de la organul reprezentativ și executiv ale puterii de stat. Duma de Stat este formată din 450 de deputați și este aleasă prin vot deschis, pentru o perioadă de 4 ani.

Puterea judecătorească este independentă și funcționează independent de puterile legislative și executive, justiția efectuându-se de către instanțele judecătorești. Sistemul judiciar rusesc este format din curți federale, consituționale și magistrați. Acesta este condus de Curtea Constituțională a Federației Ruse, Curtea Supremă a Federației Ruse și Curtea Supremă de Arbitraj a Federației Ruse.

Curtea Constituțională a Federației Ruse este organul judiciar de revizuire constituțională. Acesta este conceput pentru a proteja bazele regimului constituțional, drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului, pentru a asigura supremația și efectul direct al Constituției Federației Ruse pe teritoriul Rusiei.

Curtea Supremă a Federației Ruse este organul suprem judiciar pentru cauzele civile, penale, administrative și de altă natură, de jurisdicție generală. Aceasta efectuează controlul judiciar asupra activității instanțelor de jurisdicție generală, inclusiv instanțele militare și instanțele federale specializate. Este nemijlocit instanța supremă de judecată în raport cu instanțele supreme ale republicilor, instanțele regionale (de ținut – krai), instanțele orașelor de importanță federală, instanțele regiunilor autonome (oblast) și instanțele districtelor autonome (okrug), tribunalele militare ale districtelor militare, de flote, de tipuri și grupuri de forțe.

Curtea de Arbitraj Supremă a Federației Ruse este cel mai mare organ judiciar de soluționare a litigiilor economice și de altă natură, examinate de instanțele de arbitraj, efectuează controlul judiciar, prevăzut de formele procesuale ale legii federale, a activităților lor și oferă explicații cu privire la practica judiciară.

Sistemul electoral al Rusiei garantează tuturor cetățenilor exprimarea liberă a voinței la alegeri și referendum, precum și protecția principiilor democratice și a normelor de drept electoral și dreptul de a participa la referendum.

În conformitate cu Constituția în Federația Ruse sunt recunoscute diversitatea politică, sistemul multipartid. Reieșind din acest principiu constituțional statul garantează egalitatea partidelor politice în fața legii, indiferent de ideologia, scopurile și obiectivele expuse în documentele sale constitutive și de program.

Principalele partide politice ale Federației Ruse sunt: Rusia Unită, Partidul Comunist al Federației Ruse, Partidul Liberal Democrat al Rusiei, Rusia Justă.

Primul Președinte al Rusiei (la acea vreme încă RSFSR (Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă), B.N. Elțîn, a fost ales la 12 iunie 1991 prin vot universal și a continuat să fie până în anul 1999. După acesta a urmat V.V.Putin care a fost ales în decursul alegerilor prezidențiale anticipate din 26 martie 2000, iar pe 7 mai 2000 a avut loc ceremonia de investire a acestuia în funcția de Președinte al Rusiei.

După votul de la alegerile din 14 martie 2004, Președinte al Rusiei a fost ales V.V. Putin, pentru un al doilea mandat. Pe 7 mai 2004, în Kremlin, a avut loc ceremonia de investire a sa în funcție.

Apoi a urmat la conducerea statului, Dmitri Medvedev  care a fost ales pe 2 martie 2008 în cadrul celui de-al cincilea proces de alegeri prezidențiale normale.

Investirea Președintelui actual al Rusiei, Vladimir Putin (ales pe 4 martie 2012 în cadrul celui de-al cincilea proces de alegeri prezidențiale normale) a avut loc la 7 mai 2012.

Serviciul Federal de Securitate (FSB) este principalul serviciu de securitate națională al Federației Ruse, unul din organele federale care este sub jurisdicția imediată a președintelui statului. Printre funcțiile acestui organ se află contra-spionajul, securitatea internă și a frontierelor, mijloace antiteroriste și de combatere a acestuia. Serviciul Federal de Securitate este considerat un serviciu militar la fel ca și Forțele Armate, FSO (Serviciul federal de protecție), FSKN (Serviciul federal de control al drogurilor) etc. Serviciul Federal de Securitate (FSB) este succesorul KGB-ului care a fost agenția de securitate națională a Uniunii Sovietice din 1917 până în anul 1991. Acesta a fost considerat un service militar și a fost guvernat după legi și reglementări militare. Directorul Serviciului Federal de Securitate este Alexander Bortnikov.

Serviciul Federal de Protecție (FSO) este un organ executiv federal responsabil cu elaborarea și punerea în aplicare a politicii guvernului și reglementările legale, controlul și supravegherea în domeniul serviciilor de pază și protecție, precum și protejarea prezidențială, guvernamentală și alte tipuri de comunicații speciale și informații furnizate agențiilor guvernamentale (federale, regionale sau de alte tipuri) și este condus de Yevgeny Murov.

Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse este format din mai multe agenții speciale de stat și este o parte vitală pentru sistemul de securitate care are ca scop protecția individuală, a societății și a statului de amenințări din exterior folosindu-se de mijloace și resurse stipulate în Legea Federală. Este condus de Mikhail Vradkov.

Serviciul Federal de control al drogurilor (FSKN) este un organ federal al autorității executive care are ca și atribuții elaborarea politicii de stat, reglementarea legală, control și monitorizare în sfera de droguri, combaterea traficului de substanțe psihotrope și precursori ai acestora. Este special autorizat în abordarea și rezolvarea problemelor din sfera traficului de droguri, subastanțe psihotrope și precursori ai acestora, precum și în domneiul combaterii traficului ilicit al lor.

IV. Potențial militar și de apărare.

Armata Rusă este impresionantă, având aproximativ 1.300.000 de militari activi, fiind în curs de trecere la serviciul militar profesionist. Armata Rusă este împărțită pe districte militare, precum: Moscova (2 corpuri de armată; Divizia Motorizată de Gardă nr.2 “Taman”; Divizia Blindată nr.4 –“Kantemirov”; Divizia Aeropurtată nr.98; Brigada Mecanizată nr.27; Regimentul de Asalt Aerian, nr.119; Regimentul Spetsnaz, nr.45; Brigada Specială de Securitate, nr.23; Corpul Aerian nr.16, cu două regimente de aviație de vânătoare și unul de transport mixt), St. Petresburg –Districtul militar Nord (acesta are Divizia Aeropurtată de Gardă, nr. 76, formată numai din militari profesioniști, și include Armata 6 Aeriană), Districtul Militar Caucaz –Rostov, ce are în componenta sa Armata 4 Aeriana, Districtul Militar Volga-Urali – Ekaterinburg, ce include și Armata 5 Aeriana, Districtul Militar Siberia –Novosibirsk, cu Armatele 23/11 Aeriană. Toate aceste districte militare au în componența lor divizii blindate, regimente antitanc, divizii motorizate, regimente SAM, regimente de elicoptere de atac/mixte, Spetsnaz, etc.

Armata Rusă Terestră are în dotare următoarele: aproximativ 3500 tancuri T-80, 9000 T-72, peste 100 T-90 și o multitudine de T-62/64/54/55; peste 2000 de mașini blindate BRDM; peste 50000 de AIFV( vehicule blindate de luptă) și APC (aproximativ 25000 BMP-1/2, peste 700 BMP-3, peste 25000 de BTR-50/60/70/80/152, 2000 BMD si 4000 de MTLB); peste 40000 de piese de artilerie de diferite calibre: 122/130/152 mm, incluzând aici și tunuri autopropulsate, mortiere și aruncătoare de mine (peste 14000, de 82/120/160/240 mm);MRLS(lansatoare de rachete), peste 7500, de 122/140/220/240/300 mm; peste 8000 de tunuri antitanc, de 57/76/85/100; sisteme de rachete antitanc, într-un numar nedefinit, de tipul: AT-2 SWATTER, AT-3 SAGGER, AT-4 SPIGOT, AT-5 SPANDREL, AT-6 SPIRAL, AT-7 SAXORN, AT-8 SONGSTER, AT-10, AT-11 KORNET; rachete operativ-tactice, peste 600 de SS-21 TOCHKA și ISKANDER-M; peste 2000 de sisteme SAM, precum: SA-4 (500), SA-6 (400), SA-8 (400), SA-9 (200), SA-11 (250), SA-12 (100), SA-13 (350), SA-15/16/18/19 (probabil peste 100).

Marina Rusă dispune de peste 100.000 de oameni, fiind împărțită în mai multe flote: Marea Neagră–Sevastopol; Marea Baltică –Kaliningrad; Marea Nordului –Severomorsk; Oceanul Pacific –Vladivostok, plus o flotilă în Marea Caspică. Marina Rusă are în inventarul său câteva zeci de nave cu diferite destinații și tonaje, inclusiv submarine–nucleare și cu propulsie conventională. În inventarul Marinei Ruse se găsesc: un portavion din clasa ADMIRAL KUTZNETSOV, un crucișator cu propulsie nucleară –PYOTR VELIKIY, la care se adaugă 3 din clasa MOSKVA (fosta SLAVA) și unul din clasa KARA; un distrugător din clasa UDALOY II –ADMIRAL CHEBANENKO, 7 din clasa UDALOY +unul în rezervă și cinci din clasa SOVREMENNY + cinci în rezervă; 2 fregate din clasa NEUSTRASHIMY, 3 din clasa KRIVAK I/II/III + 4 în rezervă, cel puțin una din clasa TATARSTAN.

Marina Rusă are o flotă masivă de submarine, din care fac parte integrantă și cele nucleare, purtătoare de rachete de croazieră. Rusia dispune de următoarele tipuri de submarine: SSBN –unul din clasa TYPHOON, 4 din clasa DELTA IV, 5 din clasa DELTA III, SSGN -3 din clasa OSCAR II, 2 din clasa SIERRA I/II, SSN -9 din clasa AKULA I/II+ 6 în rezervă, 4 din clasa VICTOR III fiind retrase și stocate; submarine de patrulare cu propulsie convențională, unul din clasa St.Petersburg (Proiect 677, clasa LADA).

Forțele Aeriene Ruse, dispun de aproximativ 180.000 de oameni, având patru mari centre destinate antrenamentului și formării piloților. Aviația Rusă are în inventar un număr foarte mare de aeronave de diferite tipuri și destinații. La aviația de vânătoare dispun de aproximativ 900 de avioane –peste 260 de MIG-29, 340 de SU-27/27SM, peste 220 de MIG-31. 

Forțele nucleare ale Rusiei au în inventar aproximativ 2700 de ogive nucleare și 610 platforme purtătoare. Operaționale sunt cam 375 de rachete dintr-un total de 1259, ce include: 58 R-36 MUTTH si R-36M2 (SS-18 SATAN, cu 580 de ogive); 70 UR-100 (SS-19 STILETTO, cu 420 de ogive), 48 RS-12M2 TOPOL-M (SS-27, fiecare racheta purtatoare avand o singura ogiva de 550 kilotone), 171 RS-12M TOPOL (lansatoare mobile), aproximativ 12 RT-12M2 TOPOL-M (lansatoare mobile), 6 RS-24 (avand 4 ogive de 550 kilotone).

Apărarea antirachetă a Rusiei dispune de sistemul A1 GALOSH ABM (36 de rachete GORGON si 64 GAZELLE; sistem ce recent a fost modernizat. Au în înzestrare sistemele mobile cu rachete interceptoare de distanță mare, S-300 PMU-2 (peste 750 de sisteme), S-300V (aprox. 200 de sisteme)  și S-400 (minim 40 de sisteme).

Forțele terestre ruse doresc o modernizare generală a brigăzilor mecanizate prin dotarea cu noi transportoare blindate Boomerang, noi vehicule specializate, de support și un nou tanc T-99 care le va înlocui pe modele mai vechi ca T-80 și T-90. De asemenea Kurganets-25 va înlocui BMP, BMD sau MLTB.

Aviația Rusă este în curs de introducere în înzestrare a sistemelor de apărare aeriană S-400 TRIUMPH (până în 2015 se intenționează ca 15 escadrile sa fie deja operaționale) și PANTSIR-S, sistem combinat tun-rachete.

Ministerul Apărării civile, a situațiilor de urgență și dezastre este un organ federal executive responsabil cu elaborarea și punerea în aplicare a politicii guvernului și reglementările legale, de control și supraveghere în domeniul apărării civile și protecția cetățenilor și a teritoriilor de dezastre naturale sau provocate de om.

Exporturile de arme rusești au crescut cu 14% în prima jumătate a anului 2012, până la 6,5 miliarde de dolari. Rusia a vândut armament Siriei în valoare de 1 miliard de dolari, iar cu Irak a semnat contract de vânzare de aramament în valoare de peste 4,2 miliarde de dolari.

În prezent Rusia are trupe militare în Transnistria și în Ucraina prin menținerea flotei de la Marea Neagră în Crimeea.

V.Alianțe din care face parte, orientarea acestora

Federația Rusă face parte din mai multe organizații internaționale precum: Organizația Națiunilor Unite, Comunitatea Statelor Independente, FMI, OSCE, Parteneriatul pentru Pace, Uniunea Rusia-Belarus. Organizația Națiunilor Unite s-a înființat în anul 1945, după Al Doilea Război Mondial prin semnarea Cartei Organizației Națiunilor Unite. Aceasta are ca misiune să asigure menșinerea păcii mondiale, respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional. În prezent are 192 de state member, iar Federația Rusă este unul din membrii fondatori.

Comunitatea Statelor Independente este o alianță formată din 11 foste republici ale Uniunii Sovietice, excepția făcând-o tările baltice și Georgia. În 1993 s-a alăturat și Georgia, dar în 2008 s-a retras din nou din cauza intervenției trupelor rusești în Georgia pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osetine și abhaze. CSI este una dintre cele mai mari producătoare de cărbuni din lume.

Uniunea Rusia-Belarus s-a înființat pe 2 aprilie 1997 prin asocierea a două tratate: Tratatul Uniunii Bielorusei și Rusiei și Tratatul Uniunii Slave cu scopul de a armoniza diferențele politice și economice dintre cele două tări.

Fondul Monetar Internațional este o organizație internațională cu 186 de state membre și a fost înființată în urma Tratatului de la Breton Woods din anul 1944, având ca scop principal promovarea unei economii mondiale bune și funcționabile. Federația Rusă cotizează pentru FMI într-un procent de 2,50 din total și are drept de vot într-un procent de 2,39%.

VI. Analiză din perspectivă geopolitică.

Sistemul geopolitic actual este unul unipolar în care SUA este principala putere geopolitică, acesteia adăugându-i-se anumite state care reprezintă vectori geopolitici regionali sau zonali. Printre aceștia se află și Federația Rusă alături de Uniunea Europeană, Japonia, China etc.

Faptul că Federația Rusă se întinde pe două continente (Europa și Asia) cu o suprafață de 17 milioane km² pe două și o populație de aproape 150 de milioane de locuitori reprezintă un atuu în ceea ce privește poziția sa geopolitică în raport cu celelalte state. Cu toate acestea, datorită întinderii teritoriale mari Rusia are și anumite probleme cum ar fi diversitatea etnică și religioasă care au dus la conflict, punând în pericol integritatea teritorială a statului.

Având o diversitate a formelor de relief, Rusia dispune de un imens rezervor de resurse naturale cum ar fi petrol, carbuni, gaze naturale, minereuri feroase și neferoase care susțin țara din punct de vedere economic.

Rusia dorește să obțină hegemonia din punct de vedere energetic, cel puțin pe plan regional și să dețină monopolul asupra pieței energetice europene. Ea încercă să influențeze politic statele de tranzit ce nu urmăresc linia impusă de Moscova, dar și statele membre ale UE  prin acorduri privitoare la construirea de noi gazoducte. Dependența energetic a Europei față de Federația Rusă adduce în discuție unele proiecte care să reducă din această independență, chiar daca nu poate fi eliminață. Un asemenea proiect este cel intitulat NABUCO și are în vedere construirea unei rute care să ocolească Rusia pe direcția Ayarbaidjan, Georgia, Turcia, Marea Neagră, Bulgaria, România, Ungaria, Austria.

Valoarea geopolitică a Mării Negre a crescut datorită amplasării ei geopolitice nord-sud și a faptului ca este vecină cu regiunea caspică care adăpostește mari rezerve de hidrocarburi, astfel crescând și interesul Uniunii Europene și a Rusiei asupra ei. Cu toate acestea, în această zonă au avut loc o serie de conflicte cum ar fi cele din Transnistria, Crimeea, Cecenia, Abhazia, Osetia de Sud etc. Protagonistul celor mai multe conflicte de aici este Federația Rusă. Federația Rusă joaceă un rol extrem de important în zona Mării Negre. Aceasta vede bazinul Marii Negre ca un o zonă de interes strategic, deoarece oferă Rusiei controlul direct al rutelor de transport energetic dinspre Asia către Europa. Faptul că Rusia nu cedează poziția deținută în regiune este dovedit de interesul sporit arătat în continuare pentru menținerea puternicei flote rusești din Marea Neagră.

În condițiile împuținării resurselor energetice actuale, statele lumii riverane Oceanului Arctic sunt interesate de exploatearea resurselor din această zonă, printre acestea aflându-se și Rusia care are un avans semnificativ în revendicarea unui teritoriu cât mai mare, datorită faptului că în 2007 a plasat pe fundul Oceanului Arctic, la Polul Nord un steag al Federației Ruse din titan inoxidabil.

Fostele state sovietice din Europa de Est ca Ucraina, Belarus sau Republica Moldova au un rol important pentru Rusia din mai multe motive, cum ar fi poziția geografică sau relațiile economice. Localizarea geografică a Republicii Moldova este importantă pentru Rusia deoarece este o rută tradițională de invazie dinspre sud-vest și statele balcanice. Aceasta este situată în apropiere de portul strategic Odessa și Peninsula Crimeea, unde Rusia își staționeză flota la Marea Neagră și face parte din rețeaua de tranzit de energie care leagă Rusia de Europa și Turcia. Un lucru important este că Moscova subvenționeză conducerea regiunii separatiste Transnistria. Moscova are aproximativ 1.100 de militari în zonă, iar Republica Moldova depinde 100% de Rusia în privința gazelor, în timp ce 20% din exporturile sale merg pe piața rusă. Dependența economică a Transnistriei față de Rusia este și mai mare aceasta beneficiind de asistență financiară și subvenții rusești.

Conflictul ruso-georgian din 2008 se înscrie în contextual mai larg al războaielor energetic care au caracterizat istoria Caucazului în ultimele două decenii. Regiunea este una dintre cele mai importante zone geostrategice ale lumii. Centralitatea acesteia în afacerile mondiale a început să crească după prăbușirea Uniunii Sovietice, când insurgența cecenă și posibilitatea dezintegrării în continuare a spațiului eurasiatic păreau să deschidă noi rute de petrol și gaze naturale din Marea Caspică spre Europa, care, ocolind Rusia, ar fi dat companiilor americane control complet asupra celei mai mare părți de resurse de hidrocarburi ale bazinului, și ar fi fimpus victoria definitivă a Washington-ului asupra Moscovei.

Rusia a jucat un rol important în medierea unor conflicte internaționale, fiind implicată în mod deosebit în eforturile pentru reglementarea procesului de pace din Kosovo. Este cosponsor al procesuilui de pace din Orientul Mijlociu și sprijină activ eforturile ONU în Golful Persic, Cambodgia, Angola, fosta Iugoslavie și Haiti. A contribuit cu trupe la forța de stabilizare (condusă de NATO) din Bosnia și și-a afirmat public sprijinul pentru respectare dreptului internațional și a principiilor OSCE.

Rusia a acceptat implicarea ONU sau OSCE în zonele de conflict din țările vecine, inclusiv prin plasarea de observatori în Georgia, Republica Moldova, Tadjikistan și Nagorno-Karabah.

Federația Rusă încearcă să întărească legăturile de securitate și apărare cu unele state membre CSI, cu scopul de a-și păstra influența în zonă.

Federația Rusă este un actor global important care se luptă cu SUA pentru dominația mondială. Este o țară cu o putere influentă în zona euro-asiatică și nu numai, deținând monopolul resurselor energetice, cu o imensă rezervă de resurse naturale, aceasta ajutând-o să se impună pe plan internațional și să aibă un rol hotărâtor în luarea unor decizii, totodată ea deținând forță militară.

Cuprins

Date geografice

1 localizare

2. suprafata

3. vecini

4. lungimea frontierelor

5. caracterizarea reliefului, climei

6. accesul la oceanul planetar, rute importante de transport (comunicații)

7. Geografia populației:

– numărul total al populației

– structura etnică

– structura confesinala

– spor natural

– emigrare/imigrare

– densitatea populației

– principalele localități

– viața socială, obiceiuri, mentalități, trăsături generale

8. Geografie economica

– principalele resurse naturale si localizarea acestora

– PIB; PIB/capita

– accesul la resurse

– structura economica: industrie, agricultura etc

– export / import

– cercetare stiintifica/ acces la tehnologii

II. Date despre evoluția istorica (vor fi abordate elemente care țin de formarea statului, evolutia structurii etnico/confesionale, relațiile cu statele vecine si apropiate si alte state cu influenta in regiune, participarea la conflicte armate

III. Date despre stat, regim politic

Tipul statului

Tipul de regim politic

Principalele institutii ale statului: seful statului, guvern, legislativ, puterea judecatoreasca

Principalele partide politice

Partide extremiste

Succesiunea la guvernare

Institutii responsabile cu securitatea: aparare, interne servicii de informatii/contrainformatii

IV. Potential militar si de aparare:

Fortele armate:

Armata nationala: efective la pace/razboi; structura (forte terestre, aeriene, navale), inzestrare, principalel e unitati /baze dispunere, conducere, etc

Armament nuclear

Efective dispuse in afara teritoriului national

Efective straine dispuse pe teritoriul national ca forte aliate

Structuri ale ministerului de interne (politie, jandarmi, ISU etc)

Structuri speciale , agenții de intelligence /CI

Industria de aparare

Programe de inzestrare

Vanzari de armament

Linii/raioanefortificate

Pregatirea populatiei pentru aparare

V. Alianțe din care face parte, orientarea acestora

VI. Analiza din perspectiva geopolitica:

Statul in cadrul marilor teorii geopolitice

Pozitionarea statului in cadrul regiunii, spatiului geopolitic,

ambiții teritoriale sau de acces la unele resurse vitale/cai de comunicatii,

frustrari legate de nedesavarsirea unitatii nationale

analiza relațiilor internaționale

Biliografie

Jean-Syilvestre Mongrenier “Rusia, amenință oare Occidentul”, Editura Cartier

Oleg Serebrian, “ Despre Geopolitica”, Editura Cartier, 2009

http://www.advantour.com/russia/economy/natural-resources.htm

http://eng.state.kremlin.ru/

http://www.cssp.ro/state/federatia-rusa/

http://www.un.org/en/

http://www.rumaniamilitary.ro

http://government.ru/eng/power/