Fata Ascunsa A Economiei Coruptia

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………….pag 3

CAPITOLUL I – DEFINIREA, TIPOLOGIA ȘI CAUZELE

CORUPȚIEI

Definirea fenomenului de corupție……………………………………………pag 5

Formele corupției…………………………………………………………………………..pag 8

Cauzele corupției………………………………………………………………….pag 14

Cauzele economice ale corupție……………………………………………….. ….pag 15

Cauzele politice ale corupției …………………………………………………pag 17

Cauzele instituționale ale corupției………………………………………………..pag 20

CAPITOLUL II – MECANISMELE CORUPȚIEI ȘI STRATEGII

DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A CORUPȚIEI

2.1. Dimensiunea deviației în cadrul actului de corupție………………………….pag 23

2.2. Modelele dinamicii corupției…………………………………………………………….pag 26

2.3. Strategii de prevenire și combatere a corupției………………………………….pag 31

CAPITOLUL III – "CORUPȚIA ÎN ROMÂNIA"- STUDIU DE CAZ

Apariția corupției în România………………………………………………………….pag 39

Analiza statisticǎ și percepția cazurilor de corupție în România ……….pag 41

Structuri specializate în prevenirea și combaterea corupției în România………………………………………………………………………………………….pag 53

CONCLUZII………………………………………………………………………………pag 58

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..pag 60

=== l ===

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………….pag 3

CAPITOLUL I – DEFINIREA, TIPOLOGIA ȘI CAUZELE

CORUPȚIEI

Definirea fenomenului de corupție……………………………………………pag 5

Formele corupției…………………………………………………………………………..pag 8

Cauzele corupției………………………………………………………………….pag 14

Cauzele economice ale corupție……………………………………………….. ….pag 15

Cauzele politice ale corupției …………………………………………………pag 17

Cauzele instituționale ale corupției………………………………………………..pag 20

CAPITOLUL II – MECANISMELE CORUPȚIEI ȘI STRATEGII

DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A CORUPȚIEI

2.1. Dimensiunea deviației în cadrul actului de corupție………………………….pag 23

2.2. Modelele dinamicii corupției…………………………………………………………….pag 26

2.3. Strategii de prevenire și combatere a corupției………………………………….pag 31

CAPITOLUL III – "CORUPȚIA ÎN ROMÂNIA"- STUDIU DE CAZ

Apariția corupției în România………………………………………………………….pag 39

Analiza statisticǎ și percepția cazurilor de corupție în România ……….pag 41

Structuri specializate în prevenirea și combaterea corupției în România………………………………………………………………………………………….pag 53

CONCLUZII………………………………………………………………………………pag 58

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..pag 60

ANEXE

INTRODUCERE

Motivarea alegerii acestei teme, o reprezintă dorința de a întelege și prezenta, într-un mod cât mai detaliat, un model comportamental foarte răspândit, în cadrul funcționarilor oficiali sau a reprezentanților aceleiași comunități.

Este o tema majoră, întâlnită în aproape orice domeniu, lupta împotriva corupției fiind una care datează de câțiva ani buni, rezultatele nefiind însă pe măsura așteptărilor, corupția rămânând o problemă a societăților lumii, precum și o problemă des întâlnită în societatea românească.

Corupția este un fenomen social grav, cu o amploare deosebită, cu forme variate și complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societății. Ea reprezintă o amenințare majoră pentru democrație, constituind o negare a drepturilor omului și o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială și pentru justiție, erodând toate principiile punând în pericol dezvoltarea economică și socială.

La ora actuală corupția constituie unul dintre subiectele principale de discuție în orice domeniu și la orice nivel, reprezentând una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane. Ea este prezentă atât în statele sărace și în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate, iar lupta pentru combaterea ei a devenit o problemă serioasă, cu cât aceasta se extinde foarte rapid, cuprinzând, mai întâi, câteva sectoare, câteva domenii și apoi întreaga societate, devenind un stil de viață, un labirint din care nu se mai poate ieși, o mentalitate.

Corupția pare să fie foarte extinsă, dacă nu chiar permanentă atât la nivel central, cât și la nivel local, fiind accentuată de lipsa unei definiri clare a responsabilităților, la care se mai adaugă și lipsa unui cadru legal adecvat pentru eficiența luptei împotriva corupției. Cu o istorie de mii de ani începând încă din antichitate, corupția reprezintă unul dintre modelele comportamentale dintre cele mai rare, dar în același timp foarte răspândite în cadrul funcționărilor oficiali sau reprezentanților aceleiași comunități.

În România, corupția nu este un produs nou al relațiilor sociale și economice apărute după anul 1989, ea a existat și în timpul regimului totalitar, aspect care-i conferă elemente de continuitate în evoluția sa.

• În perioada 1990-1999 a crescut numărul infracțiunilor de corupție și numărul participanților de peste 6 ori (de la 18.618 la 113.036), și a unor infracțiuni noi (evaziune fiscală, deturnare de fonduri- Conform Anuarului statistic al României, Institutul Național de Statistică ).

• În perioada 2000-2008 creșterea infracțiunilor se amplifică, ajungând ca în anul 2008, România să ocupe locul II în Europa, după Bulgaria, iar la nivel global aceasta să fie pe locul 70, alături de Columbia. Față de 2007, când se clasa pe ultima poziție, România a depășit țara vecină de la sud, după ce a obținut un indice de 3,8 puncte din 10, scor cu o zecime mai bună decât în anul precedent. Bulgaria a înregistrat în acelasi timp o scădere de 0,5 puncte în raport cu aceeași perioadă.

După cum am spus, corupția se regăsește în țările întregii lumi. Majoritatea oamenilor, și nu numai cei din lumea occidentală, sunt de acord că aceasta este o practică ascunsă (în cazul în care nu se află în rândurile celor, care profită de pe urma acesteia). Corupția este "terminator-ul" societății, săpând la radăcina concurenței și interesului public. Deplorabil este însa faptul că, în țările în dezvoltare, suferă cel mai mult, aceia care, datorită “portofelului aproape gol”, nu pot să întoarcă deciziile în favoarea lor.

CAPITOLUL I

DEFINIREA, TIPOLOGIA ȘI CAUZELE

CORUPȚIEI

Definirea fenomenului de corupție

Pornind de la realitatea că studierea acestui fenomen reprezintă o problemă a lumii moderne, în acest capitol mi-am propus să identific, în cadrul unor limite cât mai restrânse, principalele definiții ale corupției, să le particularizez, să diferențiez diferitele abordări care au condus la conturarea unui cadru conceptual complex și, mai ales, să stabilesc cauzele și consecințele acestui fenomen.

Pentru a avea o percepție globală asupra acestei problematici din perspective abordării științifice a fenomenului corupției, am procedat încă de la început, la definirea cât mai corectă și mai complexă a acestei sintagme.

Corupția constituie o formă de „poluare” a vieții sociale întrucât faptele de acest fel reprezintă un pericol pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfășurării activității statului și a tuturor sectoarelor vieții sociale. Astfel, privită ca fenomen social, corupția este expresia unor manifestări de descompunere morală și degradare spirituală; ea reprezintă o problemă socială complexă, ale cărei modalități de manifestare, consecințe sociale și căi de soluționare interesează opinia publică și nivelul instituționalizat al controlului social. Corupția reprezintă un factor de injustețe socială care întreține și amplifică sărăcia, afectând, în ultimă instanță dezvoltarea economică, aceasta fiind cea mai credibilă și temeinică sursă de securitate.

O dată cu amploarea pe care o capătă corupția pe întreg globul și cu dezvoltarea publică puternică a efectelor acesteia, corupția devine o problemă tot mai vizibilă și mai preocupantă. De-a lungul timpului fenomenul corupției a suferit și suferă modificări cantitative și calitative, manifestate prin dorința avidă a întreprinzătorilor și investitorilor particulari de a obține, în timp scurt, profituri uriașe prin utilizarea unor sume de bani, oferite ca dar funcționarilor publici. Actele de corupție au sporit considerabil, implicând funcționari din toate domeniile vieții economice și sociale, iar pericolul social concret al acestor fapte s-a localizat în cuantificarea unor prejudicii patrimoniale enorme, produse patrimoniului public, uneori cu consecințe deosebit de grave la nivelul întregii structuri economice, ireparabile sau imposibil de evaluat. Corupția, în sens larg, reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredințate, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. În sens restrâns corupția se determină prin definirea anumitor infracțiuni distincte precum: darea și luarea de mită, traficul de influență, primirea de foloase necuvenite etc.

Corupția este un fenomen complex, pluridimensional, cu cauze și efecte multiple și care, în contexte relativ similare, se dezvoltă sub forme extrem de variate. Fenomenul corupției poate porni de la un act singular de plată, interzis prin lege, prin care se urmărește obținerea unui profit, a unor avantaje sau unor bunuri materiale necuvenite din prestarea unui serviciu public sau de interes public și poate duce până la funcționarea endemică a unui sistem politic și economic. Problema corupției poate fi privită fie ca o problemă structurală a politiciilor și economiilor dezvoltate, fie ca o problemă morală, culturală sau individuală a societaților. Definiția corupției se poate extinde, de la termenii vagi ai " utilizarii greșite a puterii " și " decăderea morală ", la definițiile juridice stricte ale corupției ca " un act de mită ce implică un funcționar pentru a realiza un transfer de resurse în interes privat" .

Ca atare, studierea corupției este multidisciplinară și dispersată, mergând de la modelarea teoretică generală, la descrierile detaliate ale scandalurilor singulare de corupție. Dintr-o altă perspectivă, ea a fost studiată ca o problemă a subdezvoltării politice, economice, culturale sau morale a unei comunități aflate într-o etapă tranzitorie de dezvoltare.

Natura complexă a corupției se întâlnește în multe societăți, dar încă nicăieri în lume nu s-au identificat soluții rapide pentru eradicare.

Noțiunea de corupție a intrat în vocabularul universal din cele mai vechi timpuri, fiind astăzi un concept larg utilizat în toate societățile, indiferent de tipul de organizare. Acest termen de origine latină, vine de la cuvântul "CORUPTIO" și are semnificația de mituire a unei persoane în scopul obținerii unor avantaje sau foloase materiale. Tot prin acest termen este definită și fapta funcționarului care își comercializează exercitarea sarcinilor de serviciu și care, înșelând încrederea acordată de societate, cere bani, avantaje sau alte foloase materiale personale pentru îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea atributelor funcției.

În literatura de specialitate există o abundență de elemente definitorii pentru noțiunea de corupție, prevalența unor trăsături caracteristice, în fața altora, variind de la autor la autor și de la o școală sau curent de gândire, la altele. De regulă, acest subiect este dezbătut, atât din punct de vedere juridic, respectiv sub aspect penal, cât și interdisciplinar.

Analistul John Gardiner subliniază că „noțiunea de corupție nu poate fi definită doar într-un singur mod, pentru că acest fenomen constituie o problemă națională și internațională, cunoscând multiple forme de manifestare și, ca atare, evident, și o multitudine de accepțiuni”.

La rândul său E. Hrisch Ballin afirmă că fenomenul corupției se manifestă pe diferite căi, fiind „un monstru cu mai multe capete”. În sensul cel mai larg și mai uzual al cuvântului, corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii în avantaj propriu.

În lucrarea sa, "Criminologie teoretică", Tudor Amza consideră corupția ca pe o "abandonare a standardelor așteptate de comportament de către cei ce dețin autoritatea în vederea obținerii unor avantaje personale".

Într-o manieră asemănătoare, Ion Mogâldea, în lucrarea "Corupția în România" definește corupția ca fiind "acțiunea unei persoane asupra altei persoane sau altui grup de persoane, cu o răspundere oarecare, spre a le determina să încalce legile onoarei, ale dreptății și muncii corecte, în schimbul unor beneficii personale și/sau să înlesnească avantaje corupătorului sau corupătorilor, fie morale, fie materiale".

În cadrul Consiliului Europei, termenul corupție se referă la "faptul de a solicita, de a da sau de a accepta, direct sau indirect, un comision ilicit sau un avantaj necuvenit și care afectează exercitarea normală a funcției sau modifică comportamentul impus de prerogativele cu care este învestit beneficiarul comisionului licit sau al avantajului necuvenit, ori al promisiunii de obținere a unui asemenea avantaj necuvenit".

Există specialiști care susțin că noțiunii de corupție nu i se poate da o definiție universal valabilă pentru toate societățile și că, orice încercare de acest gen este sortită eșecului pentru că, pe de o parte, sfera de cuprindere a termenului, în sine, este extrem de mobilă din cauza multor elemente evazive și ambigue, iar, pe de altă parte, pentru că tratarea reducționistă ar însemna neglijarea unor aspecte, potențial, importante în delimitarea acestui concept.

În literatura juridică, noțiunea de corupție desemnează "încalcare sau transgresiunea ilegală și normală a normelor referitoare la îndatoririle funcționarului public, agenților economici sau persoanelor care efectuează diferite operațiuni financiare sau bancare"

Formele corupției

Corupția, fiind un fenomen cu multiple fațete, care se dezvoltă prin variate și diferite practici, i-a provocat atât pe cercetători cât și pe practicieni în a clarifica formele ei de manifestare, factorii cauzali sau favorizanți în proliferarea sa, trăsăturile definitorii particularizează această infracțiune, precum și în a stabili criteriile de delimitare.

Un punct de vedere obiectiv, pertinent și bine argumentat cu privire la diferitele tipuri de acte de corupție a fost oferit de Centrul Internațional de Prevenire a Criminalității din cadrul O.N.U. prin lucrarea "United Nations Manual on Anti-Corruption policy", în care sunt prezentate și definite opt tipuri de asemenea fapte penale:

• Mita

• Delapidarea, furtul și frauda

• Escrocheria, șantajul, camăta

• Exploatarea unui conflict de interese, traficul de influență, comerțul intern

• Oferirea sau primirea unui bun sau avantaj ilegal, ori a unui comision ilicit

• Favoritism, nepotism și clientelism

• Contribuțiile politice financiare ilegale

• Spălarea de bani

Mita

Acest act implică promisiunea, oferirea sau donarea unui beneficiu, iar acest act afectează într-un mod nepotrivit acțiunile și deciziile unui funcționar public. Ea poate să vizeze și alte persoane, care nu au calitatea de funcționari publici propriu-zis, precum și pe membrii misiunilor economice și pe cei care lucrează în comitete guvernamentale.

Mita poate consta în bani și acțiuni de capital, informații interne, favoruri sexuale sau de altă natură, cadouri, vacanțe și distracții preplătite, o slujbă, promisiuni de astfel de bunuri, bani sau servicii etc.

Avantajele câștigate de funcționarii corupți pot fi directe sau indirecte. Se poate vorbi despre câștiguri indirecte atunci când beneficiile sunt obținute de prietenul, ruda, asociatul, protejatul, afacerea privată, fondurile de companie sau partidul persoanei corupte. Funcționarii din sectorul public care primesc mită sunt, de regulă, politicieni, persoane ce trebuie să aplice legea, respectiv magistrați, polițiști, judecători, dar și alte categorii de funcționari, de la simpli salariați care lucrează în domeniul relațiilor cu publicul, până la demnitari din administrația publică și de stat.

Delapidarea, furtul și frauda

Aceste infracțiuni implică furtul de resurse de la și /sau de către persoane cărora le sunt încredințate autoritatea și controlul asupra proprietății guvernului.

Se poate vorbi de delapidare, de exemplu, când angajații guvernului, delegați cu distribuția de alimente către sate, fură din produsele repartizate și le vând în beneficiu propriu, altor persoane. La fel, când proviziile medicale care sunt transportate de la o destinație la alta sunt furate și vândute unei farmacii de către transportator. Delapidarea mai include și conversia proprietății guvernului spre folosul personal. În luarea în considerare a acestui tip de corupție, provocarea cea mai mare o reprezintă dificultatea de a defini și de a încrimina, la o scară destul de largă, toate metodele necinstite prin care se pot manipula resursele publice.

Nu numai furtul fizic ar trebui pedepsit, ci și utilizarea neautorizată a muncii angajaților din sectorul public, precum și a echipamentelor și spațiilor administrației, în folos personal.

c) Escrocheria, șantajul, camăta

Acest termen semnifică actul prin care o persoană este constrânsă să plătească bani sau să ofere bunuri de valoare, ori alte favoruri personale, în schimbul unor acțiuni sau pentru a împiedica producerea acestora. Constrângerea poate sa fie sub amenințarea producerii unui rău fizic sau chiar prin supunerea de acte de violență.

Există așa-numiții "speed money" ("acceleratori de bani"), care sunt plătiți când agențiile guvernului sunt prea lente în furnizarea unor servicii, ori în aplicarea unor măsuri exprese.

Această formă blândă de extorcare nu este privită de către victime ca fiind ofensivă, de vreme ce plătitorii de bani o fac pentru a determina un funcționar să acționeze mai rapid, atunci când sunt cointeresați de intervenția oficialului. De regulă, nici plătitorii, nici cei plătiți nu privesc acestă problemă ca pe o chestiune lipsită de etică sau nepotrivită.

Exploaterea unui conflict de interese, traficul de influență, comerțul intern

Acest tip de corupție este specific funcționarilor din administrații și altor oficiali care, în executarea atribuțiilor organizează licitații cu contracte de stat, iau parte la diferite tranzacții financiare și dețin responsabilități prin care pot influența actul decizional în favoarea unor terți.

Aceștia își vând influența pentru a obține bani, bunuri materiale, avantaje ilicite, ori pentru a proteja diferite interese materiale, avantaje ilicite, ori pentru a proteja diferite interese oculte de grup, conduita lor fiind total incompatibilă cu rolul și atribuțiile lor oficiale.

Privatizarea unor proprietăți ale guvernului furnizează prilejuri abundente pentru infiltrarea corupției, mai ales în statele unde pârghiile de control sunt precare ori insuficiente.

Pentru incriminarea "conflictului de interese", criteriul că beneficiarul public a fost prejudicat sau chiar aservit unei decizii particulare nu este suficient. Probarea infracțiunii de corupție, chiar atunci când este vorba de o pierdere intenționată de avantaj public financiar, este dificil de realizat deoarece există, aproape întotdeauna, multiple interese financiare și nonfinanciare publice, afectate cu o singură decizie, dar numai câteva din ele sunt, în mod obiectiv și imediat, măsurabile.

e) Oferirea sau primirea unui bun sau avantaj ilegal, ori a unui comision ilicit Această practică reprezintă o ofensă țintită către autoritățile publice care primesc ceva de valoare, ca extracompensație pentru realizarea atribuțiilor oficiale. De exemplu, după emiterea unui pașaport sau a altui document legal, primitorul plătește funcționarului de la ghișeu un bacșiș pentru serviciul primit.

Dacă este vorba de o tranzacție financiară ilicită, iar oficialul care o realizează primește un comision, fapta sa devine un act ilegal. Oricum, această practică subminează integritatea unui serviciu public și poate să aducă la incidente de extocare,

când un cetățean nu vrea sau nu poate să ofere un bacșiș.

Favoritism, nepotism și clientelism

Sub ascpect generic intră faptele ilegale de favorizare a unor persoane prin repartizarea preferențială de fonduri, resurse, servicii, bunuri materiale sau alte avantaje, doar pentru că fac parte din aceeași familie, aparțin aceluiași grup de interese, sunt afiliați la același partid, practică aceleași cutume sau sunt membri ai aceleiași comunități religioase. Clientelismul, mai ales cel politic, este centrul corupției, un adevărat focar ce radiază spre întregul sistem și îl îmbolnăvește.

Modul în care autoritățile centrale își consolidează puterea regională, numind și eliminând funcționari într-un serviciu public situat la nivel local, doar pe baza unor relații interpersonale subiective, nu pe merite reale, reprezintă exemple clasice de favoritism, nepotism sau clientelism.

Aceste mecanisme se sprijină pe practicile de reînnoire a personalului din administrații în funcție de rezultatele din campaniile electorale. Clientelismul politic duce la o pierdere a prestigiului instituțiilor statului, iar folosirea biroului public în beneficiu privat deteriorează încrederea comunității în guvernanți.

g) Contribuțiile politice financiare ilegale

Au loc atunci când parditele politice sau guvernul la putere primește bani în schimbul non-intervenției și/sau bunăvoinței arătate unei entități sau grupului care face contribuția. Cercurile puternice de interese, în special corporațiile, oferă contribuții generoase pentru a obține anumite favoruri, mergând de la reglementări fiscale avantajoase și până la subvenții de stat sau credite preferențiale pentru dezvoltarea afacerilor sau industriilor lor.

h) Spălarea de bani

Această infracțiune gravă este un factor conex corupției, având capacitatea de a genera, favoriza sau exacerba. Spălarea banilor înseamnă " infiltrarea fondurilor ilegale,

obținute din comiterea de infracțiuni, în circuitul legal, penal a li se da aparența unor

venituri licite".

Din cauza legăturii apropiate dintre corupție și spălarea banilor, tot mai multe forumuri și organisme internaționale, conștiente de amploarea și de implicațiile grave ce decurg din comiterea acestor infracțiuni, se implică în elaborarea și aplicarea unor strategii regionale viabile de combatere.

Fenomenul corupție se bazează pe o relație de complicitate ce gravitează în jurul a doi poli: "corupător" și "corupt". În funcție de aria de incidență și de spațiul de comitere, corupția poate îmbrăca diverse forme: corupția economică, corupția administrativă, corupția politică etc.

Corupția economică, în care sunt incluse acțiunile ilicite și ilegale comise de diverși agenți economici sau de persoane particulare, se manifestă prin diferite infracțiuni distincte, cum ar fi delapidarea, abuzul de putere, înșelăciunea, frauda, contrafacerea de mărfuri și produse, falsuri în evidențele bancare și contabile etc.

Acest tip de corupție se manifestă, în principal, în patru mari sectoare: financiar-bancar, metalurgie-sidelurgie, petrolier și agricultură-sivicultură. Corupția economică se caracterizează printr-o situație asemănătoare pieței și presupune un schimb de bani sau de bunuri materiale, ca fundament pentru a corupe. Se poate afirma că acestă abordare reprezintă o definiție strictă a corupției, reflectată în legislația ce stipulează limitele cantitative ale verbului "a oferi", înainte ca acesta să devină "a mitui".

Corupția administrativă (birocratică) sau mica corupție se referă la faptele și actele imorale comise de funcționarii publici sau alți salariați, în legătură cu îndeplinirea condiționată și preferențiale a atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea normelor de deontologie profesională. Se întâlnește zi de zi, acolo unde cetățeanul are contact direct cu oficialii, inclusiv cu cei din justiție.

Primul domeniu vulnerabil pentru corupția administrativă este, evident, cel al administrației publice centrale, cu ramificațiile sale locale. La fel de vizate sunt și alte instituții ale statului, ca, de exemplu, autoritățile vamale sau structurile din compunerea Ministerului Administrației și Internelor, în fiecare din aceste sectoare existând o serie de factori de risc asociați.

Corupția politică se referă la acele comportamente care deviază moral și legal de la îndatoririle oficiale ale unui rol public sau care transgresează normele privind interdicția exercitării anumitor forme și tipuri de influență (materială și morală) în scopuri personale.

Corupția politică sau marea corupție se înregistrează în cele mai înalte niveluri ale autorității politice a statului. Ea se produce atunci când politicienii și decidenții politici (șefi de state, miniștri și oficialități din vârful ierarhiei), desemnați să formuleze, să adopte și să implementeze legile în numele cetățenilor sunt, ei înșiși, corupți. Corupția politică este definită frecvent ca fiind o deviere de la normele formale și legale, de la codurile etice, profesionale, deontologice. Marea corupție în justiție se poate manifesta în modul de numire, promovare, transferare, revocare a magistraților, în influențarea salarizării acestora și în modul de repartizare a cauzelor către aceștia. Mijlocul de garantare a protecției față de influența politicului în scopul asigurării independenței instituționale a justitiei este separarea puterilor în stat și autoguvernarea justiției, de regulă prin consilii judiciare

Cauzele corupției

Abordarea corupției prin analizarea anumitor factori cauzali independenți simplifică întelegerea și explicațiile empirice date fenomenului, iar discutarea efectelor "bunăstării" este reorientată prin relevarea influențelor independente asupra altor circumstanțe sau variabile sociale.

Cauzele dezvoltării fenomenului de corupție sunt multiple și variază foarte mult de la o țară la alta. Printre factorii care contribuie la această dezvoltare putem aminti: "managementul inadecvat al unor activități și programe, subminarea autorităților statului, săracia, salarii publice reduse,"supraglomerarea" instituțională, diferențele de venit, remunerarea slabă a funcționarilor, lipsa sistemelor eficiente de contabilitate și a transparenței în luarea deciziei,existența centrelor off-shore, monopolul și renta etc". Se pare că unele persoane privesc corupția ca pe o formă legalizată a unor guverne de a plăti mită, considerând acest comportament ca pe unul comun, practicat într-o manieră deschisă, zilnic, ca urmarea mentalității dezvoltate de unii funcționari ai statului ce pun în prim-plan, interesul personal, în detrimentul celui public.

1.3.1. Cauzele economice ale corupției

O discuție importantă privind corupția se focalizează asupra beneficiilor economice ce sunt influențate de costurile acestui fenomen. Funcțiile latente ale mașinăriei politice alimentată de corupție indică faptul că, prin mită, prin așa numita "ungere a roților", se urmărește vânzarea și cumpărarea unor favoruri politice, adică " întinderea covorului roșu" pentru a accede spre vârful ierarhiei, poziție din care obține beneficii multiple și anumite avantaje economice.

Raportându-se la termenii de creștere economică, Samuel Huntington aprecia că adoptarea unor modele economice ineficiente are la bază corupția sistematică și o birocrație excesivă. Argumentele care susțin ideea că rezultate economice pozitive se obțin prin corupție, sunt bazate pe ipoteza că există costuri economice ale serviciilor publice extensive ce pot fi reduse sau evitate prin mită. Kaufmann și Wei, utilizând informațiile statistice rezultate din trei cercetări asupra firmelor din întreaga lume, au examinat relația dintre plata mitei, timpul pierdut cu formalitățile birocratice în detrimentul activității manageriale și costul capitalului. Aceștia au descperit că, în contradicție cu teoria eficienței "ungerii", firmele care plătesc mai multă mită cheltuiesc mai mult, pierd timpul alocat managementului pentru a negocia cu oficialii și se confruntă cu un nivel mai ridicat al costurilor.

Susținerea atât a punctelor de vedere funcționale cât și cele disfuncționale privind corupția, a efectelor pozitive și negative, sunt poziții ce pot fi valide și plauzibile, dar Goldsmith opina că fără o analiză sistematică a probelor nu există un fundament solid pentru a identifica cele mai bune argumente și a găsi cele mai potrivite soluții.

Experții americani propun o altă abordare referitoare la competiție, lobby și corupție, observând că în timp ce guvernele creează legi și reglementări, nu se generează și mecanismele de a supraveghea consecințele lor și a-i controla pe cei care au venituri supradimensionate. Aceasta are ca efect faptul că inexitența unei forțe consistente care să direcționze sistemul organizatoric, dublată de lipsa unor obiective clar definite sau naivitatea în înțelegerea intereselor, accentuează ideea conform căreia impunerea unor noi reglementări nu se raportează la alocarea eficientă a resurselor în societate.

În consecință, focalizarea pe profituri artificial create de aceste tipuri de organizare limitează nivelul competiției și, prin urmare, părțile private vor investi în activitățile de lobby, fiind organizate campanii costisitoare și angajați avocați, pentru a crește șansele de a câștiga oportunități corupte.

Pierderea identificată de teoria tradițională a căutarii profitului poate fi de fapt numai o formă a costului inevitabil al tranzacției din procesul politic al luării deciziei. Semnificativ de remarcat este faptul că, în mod contrar și bizar, teoria căutării profitului afirmă că nu se înregistrează nici o scădere a bunăstării în caz de mită și în situația în care există forme de monopol ale căutării profitului. În primul caz, cheltuielile pentru lobby nu sunt risipite, ci sunt considerate a fi utilizate pentru a crește beneficiile corupătorului, în timp ce, în al doilea caz, lipsa competiției permite monopolului să

evite cheltuielile suplimentare pentru a menține în fruntea rivalilor.

O asemenea atitudine face ca profiturile create de interferența politicii de tip autoritar în relațiile economice să permită părților private să concureze pentru obținerea tratamentului preferențial, care este, de regulă, apanajul birocraților. Activitatea de lobby de pe pozițiile beligerante implică risipirea resurselor publice, dar se poate dovedi de ajutor pentru agenții economici corupți, prin folosirea, de exemplu, a donațiilor pentru finanțarea campaniilor electorale în interes personal sau pentru hărțuirea rivalilor.

Competiția pentru obținerea puterii provoacă apariția unui vacuum de putere, ceea ce conduce la rivalitatea fățișă și, deseori, agresivă, susținută prin activitatea de lobby. O guvernare ce permite acest tip de pierdere poate fi considerată o conducere puternică, însă, cu siguranță, cu cât ponderea problemelor economice generale rezolvate de către un conducător este mai mare, cu cât impactul asupra bunăstării publice va fi mai mare.

Dacă fenomenul corupției este caracterizat de absența proiectelor, eficiente pentru cetățeni, efectele asupra bunăstării pot fi mult mai severe decât prognozează teoreticienii care iau în considerare sintagma "căutarea profitului", ca cea mai explicită și mai sugestivă definiție.

1.3.2. Cauze politice ale corupției

În pofida faptului că majoritatea autorilor afirmă că cele mai importante cauze de corupție sunt cele politice, s-a constatat că fenomenul este mai frecvent la încheierea unor contracte comerciale. Pentru a obține tranzacția dorită, mai ales dacă afacerile internaționale sunt derulate într-o țară în curs de dezvoltare, se oferă mită politicienilor sau oficialilor guvernamentali.

Analiza interesului politic exprimă în mod clar faptul că bunăstarea și puterea nu merg întotdeauna mână în mână. În societățile unde corupția a penetrat multe instituții publice, existența unui lider corect, care sa-și exercite întreaga putere, este lipsita de realism. Liderii care controlează cadrul juridic și diferite operații ale guvernului nu sunt imuni la corupție.

Legislația, aplicarea sa și impunerea sancțiunilor pot suferi după urma corupției, iar rolul conducătorului, în acest caz, poate fi cel al liderului binevoitor sau al celui care emană putere. În prima variantă, controlul este limitat și șansele de a limita nivelul corupției sunt diminuate, iar a doua alternativă reprezintă învestirea cu autoritate în scopul satisfacerii intereselor proprii și de grup.

O abordare care definește corupția în funcție de pierderile suferite de public este conturată de opinia că grupurile de lobby și politicienii impun reglementări pentru a-și crea oportunitatea identificării profitului și promovării propriilor interese individuale sau de grup. Argumentul major al acestor analiști constă în faptul că nici o formă a ineficienței nu are consecințe asupra bunăstării generale și, de aceea, nu pot fi considerate importante și relevante. Astfel, în opinia acestora, ineficiența este asociată cu sistemul organizațional, iar disfuncțiile apar ca urmare a stabilirii unor categorii de obiective prin care protecționismul se materializează în subsidii, cote de import, tarife, scutiri de taxe și tratament preferențial pentru grupurile de interes care plătesc aceste servicii. În consecință guvernele pot opera cu o eficință rezonabilă în vederea atingerii unor obiective ineficiente, ceea ce nu este de preferat în nici o împrejurare.

Minimalizarea influenței guvernării a fost considerată de mulți economiști ca fiind o soluție viabilă în crearea unui mijloc puternic de reducere a impactului negativ al corupției. Cu toate acestea, se conturează anumite dezavantaje pentru această strategie, o guvernare slabă putând determina cheltuieli inutile caracteristice satisfacerii profitului tacit, iar mult doritele servicii guvernamentale oferite sunt insuficient structurate. Solicitarea de a diminua dimensiunea guvernului este problema dezbătută public frecvent, dar nu este convingătoare în a limita eficient un lider orientat către profit.

Un guvern corupt poate restricționa eliberarea autorizațiilor și licențelor, astfel încât să creeze o criză artificială și să stimuleze corupția. Evident că, prin aceasta, politicienii urmăresc să creeze necesitatea de a da bani în schimbul aprobării contractelor.

Un exemplu elocvent în acest sens ar putea fi acela că, în ciuda abuzului de putere din

Indonezia, "Siemens și PowerGen au convenit să construiască o nouă instalație de furnizare a energiei, Paiton II, în 1995. Biamatra, o firmă controlată de fiul președintelui Suharto, a primit 15% din afacere, în schimbul aranjării unui contract pe termen de 30 ani cu autoritatea guvernamantală indoneziană care se ocupa de utilități, desigur, la un preț mult mai mare decât cel aplicat consumatorilor domestici". De asemenea, în acest sens sunt vizibile acțiunile unor organisme internaționale aflate unele chiar sub egida Națiunilor Unite, relevantă fiind operațiunea petrol contra hrană din Irak, cercetarea acestor acțiuni nefiind finalizată. În România, pe aceleași coordonate se înscriu cazurile intens mediatizate din domeniul transporturilor, petrolului, privatizărilor frauduloase, etc.

O concluzie interesantă a fost aceea că asemenea afaceri pot fi ilegale în anumite cazuri, dar guvernul poate să reziste cu succes cererii publice de a le anula, cu toate că va crește prețul pentru serviciile respective.

O altă formă de manifestare a corupției politice identificată de cercetători constă în lipsa interesului unor societăți comerciale private de a investi, din cauza unor lideri corupți, în special, atunci când, după o licitație publică, câștigătorul desemnat nu este cel mai bun ofertant, ci cel care a fost cel mai lipsit de scrupule în achitarea mitei, ori a avut cele mai multe relații la nivel foarte înalt în mediul politic.

Evident că formele de manifestare ale corupției politice pot fi mult mai numeroase, cum ar fi de exemplu, luarea voită a unor decizii administrative slabe. Astfel, în Indonezia, Cambodgia și Filipine, de ani de zile se distruge pădurea tropicală, deoarece oamenii de afaceri profită din vânzarea cherestelei sau ard pădurea pentru a folosi pamântul în scop agricol. Încercările statului de a proteja mediul au fost diminuate de mituirea oficialilor publici însărcinați cu aplicarea interdicțiilor sau de mituirea oficialilor care acordau concesiunile. Din punct de vedere politic, se afirmă foarte frecvent și invariabil că practicile de corupție reprezintă mijloace caracteristice sferei "normalității" pentru integrarea oamenilor în sistemul politic. În acest sens, fenomenul creșterii și descreșterii "baronilor locali" în România reprezintă cel mai concret exemplu al comunității de interese ilicite fără deosebire de etnie, religie ori crez politic.

Ipoteza că fenomenul corupției este definitoriu și generalizat în politică, este promovată de Johnston, care "considera corupția ca fiind un factor perturbator major, uneori chiar dezintegrator pentru societate".

1.3.3. Cauze instituționale ale corupției

Studierea modului în care instituțiile determină proliferarea actelor de corupție a ridicat multe semne de întrebare asupra influenței determinante pe care o au reglementările interne, extinse sau difuze, asupra acestui fenomen, pe considerentul că asemenea reglementări pot fi rezultatul unei strategii deliberate a funcționarilor publici de a crește solicitarea clienților de a plăti mită.

Explicarea rezistenței birocraților pentru aplicarea de reforme în sectorul public se axează pe faptul că aceștia sunt conduși de motive raționale auto-protective și, din acest motiv, vor căuta mai multe modalități de a crea întârzieri producătoare de mită.

Administrațiile publice locale sunt acuzate de management defectuos și de alocarea ineficientă a fondurilor, conturându-se o serie de acuzații aduse municipalităților:

Mita conduce la alocare preferențială a ajutoarelor și compensațiilor pentru gospodăriile cetățenilor;

"Atențiile" acordate funcționarilor însărcinați cu achizițiile conduc la atribuirea unor contracte publice către firme neperformante;

Structurile de poliție locale și cele de cercetare interpretează faptele penale în raport de circumnstanțe;

Proprietatea publică este utilizată de oficialitățile locale în scopuri private;

Acordarea permiselor și licențelor este facilitată de transferul de bani;

În situațiile limită, mita îi determină pe cetățeni să încalce regulile și să creeze grave probleme sociale;

Serviciile orașelor pot să fie indisponibile dacă nu se manifestă transparență în încheierea și derularea contractelor;

Serviciile de încasare a taxelor obligă cetățenii la plata unor sume exorbitante și îi împing pe oamenii de afaceri să recurgă la evaziunea fiscală;

Deciziile de urbanizare sunt influențate de corupție.

În majoritatea statelor lumii, instituțiile publice care funcționează la nivel central și local au adoptat multe dispoziții în cadrul eforturilor de a limita corupția, dar numai o parte dintre ele au înregistrat succese.

Totuși, s-a constatat o covariație între corupție și mărimea dispozițiilor, dar în acest caz lanțul cazual pornește de la corupție spre sistemul organizatoric.

O situație a exercitării unei poziții de putere prin ignorarea performanței este prezentă și în instituțiile publice unde propulsarea unui lider onest poate să nu conducă în mod automat la motivarea subordonaților în a servi publicul. Tipul de ineficiență rezultat se aplică, în special, în cazul unui conducător de vărf care nu a mai fost ocupată de oameni cu idei noi.

În perimetrul public, se recunoaște faptul că autoritățile nu au creat oportunitatea de a testa noi tipuri de lideri, totul fiind subordonat clientelismului politic, ceea ce nu diminuează inovația organizațională și, în consecință, nu mai conduce la conștientizarea alternativelor care se pot dovedi superioare.

Rigiditatea pozițiilor ierarhice superioare îi determină pe subordonați să realizeze că poziția lor este în mod similar incontestabilă, teama de a-și pierde slujba este diminuată, iar eschiva și lenea pot fi trecute cu vederea. Astfel, se întregește un tablou instituțional

ce arată că lipsa de performanță colectivă nu provoacă falimentul structurii lor.

De aceea, generarea sentimentului responsabilității prin politici corelate bunăstării și motivarea pentru atingerea unui scop comun, alături de eforturile colegilor, sunt cerințe

greu de implementat. La fel de dificil este să se identifice protagoniști în cadrul unui guvern care să nu fie apoi contestați. Într-un asemenea cadru, guvernele par a fi foarte puțin motivate să acorde atenție comportamentului funcționarilor care servesc publicul. În referire strictă la corupție, cu cât liderul sigur de poziția lui va evita efortul necesar controlării subordonaților, cu atât mai mult el va avea o percepție extrem de pozitivă a autorității sale.

CAPITOLUL II

MECANISMELE CORUPȚIEI ȘI STRATEGII DE

PREVENIRE ȘI COMBATERE A CORUPȚIEI

2.1. Dimensiunea deviației în cadrul actului de corupție

Inspirate, în principal, de indexul CPI al Transparency Internațional, cercetările a ceea ce prezintă problemele radiale generate de corupție în cvasi-totalitatea domeniilor, la nivele perceptibile de impact, cum ar fi: corupția și creșterea economică, mărimea PIB-ului și corupția, sistemul juridic, de control și alte mecanisme de stat și corupția, aproape că au explodat în peisajul analizelor contemporane. Cu toate acestea, nu se poate spune că dimensiunile reale ale fenomenului de corupție pot fi aproximate cu o marjă de eroare acceptabilă, deoarece valorile corupției la nivel microeconomic sunt dificil de cunoscut și de corelat.

Situațiile studiate sunt foarte diverse, promovând diferite tipuri de modele investigative, ceea ce duce la obținerea unor rezultate mai mult sau mai puțin apropiate, importante în multitudinea de cercetări, dar greu acceptabile ca universal valide. În aceste cazuri de poate vorbi de o perceptibilitate limitată obiectiv, pentru că, oricât de temeinice și de minuțioase sunt abordările, concluziile desprinse corespund în mod necesar fiecărei situații în parte și nu pot avea forța generalizatoare a unui model standard.

Din considerente bazate pe diversitatea ariilor de impact ale corupției, desigur, nu este posibil să se acopere toate punctele de vedere în această secțiune. Ca atare, principalul criteriu utilizat în selectarea cercetărilor l-a constituit importanța domeniului studiat și gradul de progres înregistrat. Deasemenea , majoritatea analizelor s-au concentrat asupra

situațiilor în care membrii organizațiilor au reguli și legi de urmat bine definite, precum

și asupra cazurilor în care exponenți ai societății îi plătesc pe aceștia pentru a încălca regulile. În acest mod, ambele părți își urmează propriile interese economice, într-o manieră precisă, dar, în același timp, într-o formă structurată.

În general se afirmă că maximizarea intereselor economice private nu conduce la rezultate dezirabile din punct de vedere social. Mai mult această maximizare a profitului privat ilicit, fiind plătită cu bani publici, diferă de maximizarea profitului de pe piața muncii, studiată în mod obișnuit de economiști prin analizarea deciziilor organizațiilor, în funcție de fluctuațiile pieției. Cu toate acestea, în problema corupției, se poate vorbi și de existența unui raport special și între profitul ilicit de pe piața muncii și cel licit și, raportat la acesta, despre bunăstarea socială.

Analiza corupției ca fenomen deviat presupune, evident, studierea modului în care individul ajunge să săvârșească acest act, pentru că dincolo de importanța acordată până în prezent mijloacelor de combatere, depistare și prindere a vinovaților, este mult mai important să se prevină acest fenomen.

La modul concret, acest lucru nu este posibil decât prin ințelegerea mecanismelor individuale și sociale care duc la producerea fenomenului de corupție. Apoi, în concordanță cu acestea, este necesar să se elaboreze o strategie de intervenție care să edifice un sistem de măsuri socio-economice adecvate. Din păcate, în realitate, nici un stat nu a reușit să construiască un eșafodaj impermeabil la conduite corupte, însă dificultatea oricărui demers de acest gen nu poate justifica lipsa de reacție sau toleranța față de astfel de manifestări.

Pentru a înțelege modul în care un individ normal poate ajunge să fie corupt, în primul rând este necesar să se studieze mecanismul de formare a normelor sociale și de conformare a indivizilor la acestea. Întelegerea lor, în strictă interdependență cu agenții socializării și cu influența acestora la nivel macro-comunitar, precum și în conexiune cu exercitarea controlului social asupra membrilor săi sunt elemente ce trebuie luate în mod serios în considerare. Este cunoscut faptul că societatea este compusă din diferite

grupuri de interese economice și nu numai, iar concepțiile acestora despre cum ar trebui

reacționat în raport cu diferite comportamente sunt foarte variate. Fiecare grup încearcă să-și maximizeze propriile interese prin crearea și impunerea unor legi. În legătura cu explicațiile modului în care normele devin legi, există trei modele principale:

• modelul "vătămării sociale" ("social injury") consideră legile ca fiind principalele elemente de protecție a societății și membrilor ei față de comportamentele ce pot fi nocive și periculoase, prin forța și exemplul pedepsei în acest caz, reducerea devianțelor se fundamentează pe latura prevenției determinată de reacția socială "post-factum".

• modelul "consensului", potrivit căruia normele devin legi pentru că reflectă acceptarea generală a unui comportament a cărui importanță necesită formalizarea unor tipuri de reacții standard în caz de încalcare.

• modelul "conflictului", în care scopul principal al legilor este susținerea intereselor claselor dominante.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că toate modelele prezentate anterior acționează în interiorul unei culturi și că ele reflectă, într-o măsură semnificativă, încercările respectivei comunități de a supraviețui și de a-și atinge scopurile, printre care și menținerea coeziunii indivizilor care o alcătuiesc. Cu toate acestea, accesul la elementele generale ale unei culturi este diferit de la un sub-grup la altul, fapt reflectat de existența numeroaselor sub-culturi. Ramificațiile astfel apărute au la bază o serie de deosebiri cu privire la valori, norme și credințe, prevalente în diferitele sub-grupuri ale societății.

În acest context, contracultura reprezintă un stil de viață alternativ pentru cei care nu se conformează la normele general acceptate. Când această nonconformare generează reacții de respingere, ostilitate sau pedepsire din partea comunității, apare comportamentul deviant.

Mulți sociologi susțin ideea că sub-culturile derivate sunt o consecință a incapacității culturii majoritare de a asigura bunăstarea tuturor membrilor ei.

De alfel, însăși limita dintre normalitate și devianță este o variabilă care depinde de o multitudine de elemente, ilustrativă și sugestivă fiind, de exemplu, atitudinea majoritară față de o anumită religie și, de aici, acceptarea sau respingerea unor sub-culturi.

Dincolo de fluctuanța limitelor dintre normalitate, anormalitate și devianță, problema de bază a comportamentelor sociale rămâne deschisă, iar comunitatea, indiferent de scara culturală pe care se află, de cutume, morală și alte valori, are nevoie de rigoare, de stabilitate și de echilibru pentru a se dezvolta armonios.

2.2. Modelele dinamicii corupției

Modelele dinamicii corupției sunt studiate tot mai intens, mulți analiști fiind preocupați de relațiile logice ce există în cadrul mecanismelor vizibile ale corupției. În acest context, deosebit de interesante și de bine argumentate sunt concluziile la care a ajuns Richard Dudley, de la Universitatea Oregon din Statele Unite (Richard Dudley, The Rotten Mango: The effect of Corruption on International Development Projects, Working Paper), care, pentru a aduna informații relevante despre fenomen, a oferit publicului, spre dezbatere, lucrările sale despre corupție.

Discuțiile cu persoane din medii sociale și organizaționale diferite l-au ajutat să decripteze mecanismele dinamicii sistemului corupt, iar concluziile care s-au conturat au fundamentat cele patru modele de Dudley și care au un caracter mult mai analitic.

Aceste modele reprezintă analize sistemice ale variabilelor prezente în fenomenul corupției, raportate la diferite nivele de referință, după cum urmează:

• Modelul "birocratic"- se referă la imaginea macroeconomică a corupției;

• Modelul "probabilitații mitei"- structurează, în detaliu, factorii prezenți în oferta și cererea mitei;

• Modelul "patron-angajat"- descrie problemele de inter-relaționare din cadrul birocrației corupte;

• Modelul "puterii și controlului"- se focalizează pe consolidarea puterii și exploatarea ei de către personajul cheie și acoliții lui.

Modelele dezvoltate încearcă să explice cauzele corupției și motivele persistenței acestui fenomen, concentrându-se, în special, asupra proiectelor finanțate cu fonduri externe, pentru că sunt cele mai ilustrative.

Evident, modelele teoretice au valențe limitate pentru că reproduc numai într-o anumită măsură comportamentul similar, identificat în sistemele corupte din viața reală, dar oferă un suport valoros pentru înțelegerea mecanismelor de propagare a corupției sistemice și pentru prevalența unora sau altora dintre măsurile de intervenție uzitate.

Modelul standard de comportament al unui sistem corupt poate avea urmăroarele caracteristici:

• dimensiunea corupției este relativ stabilită și dificil de diminuat;

• corupția poate crește și se poate stabiliza la un nivel relativ de înalt, iar măsurile anticorupție se pot dovedi ineficiente și să producă rezultate temporare;

• creșterea corupției conduce la amplificarea birocrației, în timp ce deschiderea economică și puterea sistemului judiciar vor intra în declin.

În ceea ce privește proiectele de dezvoltare din sistemele corupte, se apreciază că se pot observa următoarele caracteristici:

• proporția fondurilor utilizate eficient se va reduce de-a lungul timpului;

• beneficiile proiectului pe unitate de cost vor scădea, atingând un nivel minim stabil;

• cererile pentru împrumuturi de dezvoltare vor crește simultan cu așteptările exagerate pentru solicitări de continuare a proiectelor;

• creșterea ineficienței poate fi detectabilă în întărzierea proiectelor, eșecul în atingerea obiectivelor și în creșterea complexității elaborării și administrării proiectului;

• creșterea fondurilor proiectului va fi însoțită de un management definit de metode netransparente.

Modelul "birocratic"

Un prim model observabil în țări în tranziție sau în curs de dezvoltare se bazează pe corelarea fenomenului corupției cu deschiderea economică și complexitatea birocratică a sistemelor. În aceste contexte, creșterea corupției este însoțită de amplificarea birocrației.

Ipostaza care stă la baza acestui model este simplă și pornește de la ideea că amploarea confuziei birocratice este un adevărat pavaj pentru drumul urmat de indivizii care, pentru a obține beneficii personale și facilitățile de care au nevoie pentru afacerile lor, pot plăti cu ușurința mită oficialilor. La rândul lor, în astfel de situații, oficialii care au dobândit mai mult control și pot determina schimbări ridică și mai multe obstacole birocrației și creează bariere artificiale care trebuie depășite prin plata mitei.

Prin creșterea birocrației, se determină și o scădere a deschiderii economice, situație care mărește disponibilitatea pentru profituri excesive, ceea ce va duce la încurajarea și adâncirea fenomenului corupției.

Pe de altă parte, pentru că situația birocratică devine din ce în ce mai confuză prin multiplicarea regulilor și a dispozițiilor, dar și prin sufocarea sistemului cu prea multe reglementări, puterea instituțiilor judiciare va fi slăbită.

Aceasta disfuncție încurajează o corupție mai mare, care afectează în mod direct sistemul legal, o dată cu mărirea numărului oficialilor corupți și cu descreșterea deschiderii economice.

Modelul birocratic se construiește pe patru coordonate: corupție, birocrație, deschidere economică și puterea sistemului judiciar. Fiecare dintre aceste cooronate este structurată cu valori cuprinse între 0 și 10: valoarea 10 este cea mai bună posibilitate în ceea ce privește deschiderea economică și puterea sistemului judiciar, în timp ce aceeași notă acordată festivismului și corupției reprezintă extrema negativă pentru acest tip de model.

Modificând valorile celor patru coordonate, se ajunge la un alt model de corupție, proiectat pentru o altă situație de echilibru.

Ca să descrie o țară coruptă la nivel mediu, valoarea acordată este 5, iar în funcție de diferitele modificări ale variabilelor, pentru a servi ca reprezentări rezonabile ale realității, se schimbă și diagrama corupției.

Modelul "probabilității mitei"

Modelul probabilității mitei are la bază factorii care influențează probabilitatea plătirii mitei, reflectând mărimea corupției deja existente, disponibilitatea altor surse ale aceluiași serviciu de mită și eficiența măsurilor anticorupție în raport de intercondiționare proporțională cu mărimea mitei cerute.

Probabilitatea că o mită să fie plătită depinde de probabilitatea ca ea să fie cerută și, în egală măsură, de probabilitatea ca ea să fie oferită. În acest ultim caz, plătitorul este cel care se gândește la această alternativă și la valoarea bunului oferit, respectiv mărimea mitei.

Probabilitatea achitării mitei crește mărimea corupției, iar dimensiunea medie a mitei crește o dată cu creșterea probabilității ca aceasta să fie plătită.

Efectul sancționării corupției este exprimat de o rezultantă între severitatea pedepsei, mărimea corupției și dimensiunea medie a mitei plătite. Dacă dimensiunea corupției este mai mare, sistemul de sancționare este deficient și pedepsele devin mai puțin severe. Scăderea probabilității de sancționare conduce la o corupție și mai mare.

Surprinzător, creșterea severității pedepsei generează creșterea dimensiunii medii a mitei, pentru că acceptarea unei mite devine tot mai riscantă. Mita mai mare atrage și asumarea unui risc tot mai mare, iar pe măsură ce valoarea ei crește, severitatea pedepsei și agravanțele suplimentare cresc și ele. Deasemenea, creșterea dimensiunii medii a mitei va mări probabilitatea pedepsei și, ca urmare, va genera restrâgerea ariei corupției. Această schimbare va determina mărimea valorii medii a viitoarei mite.

Modelul "relației patron-angajat"

Al treilea model proiectat de Richard Dudley pune în evidență relațiile care se stabilesc între angajați și patroni într-un sistem corupt. Astfel, conform acestui model, un angajat poate fi tentat să adopte practici corupte, din nevoia de a-și crește venitul, dar acest comportament se înregistrează în funcție de mărimea venitului curent.

De altfel, nivelul corupției, atât pintre angajați, cât și la nivelul patronilor, este influențat de nivelul general al corupției, ce afectează puterea oricărui sistem judiciar. Orice slăbire a sistemului judiciar, sau descreștere a probabilității de pedepsire, conduce la creșterea mărimii corupției printre angajați și patroni.

Potrivit acestui model, cel mai important factor este influența corupției asupra angajaților, atunci când ea este caracteristică pentru patron. O creștere a numarului de angajați corupți va amplifica, în general, corupția și va descrește puterea unui sistem judiciar.

Astfel, Dudley apreciază faptul că, în general, corupția angajaților se amplifică în funcție de gradul de dependență al acestora față de patron și se referă la importanța, pentru angajați, de a-și securiza slujba, pentru că șomajul ridicat va face dificilă sarcina de identificare a unei alte slujbe.

Astfel, se acționează pe principiul conform căruia, dacă angajații se tem pentru slujbele lor, atunci ei sunt foarte dependenți și în bune relații cu șefii lor. În acest caz, comportamentul șefilor devine o componentă primară, ce influențează comportamentul angajaților. Astfel, dacă șefu este corupt, atunci angajatul va trebui, în mod necesar, să sprijine corupția. Patronul corupt va încuraja corupția angajaților.

Modelul "puterii și controlului"

Așa cum am menționat în primul model al dinamicii corupției abordat de către Dudley, unul dintre cele mai importante aspecte ale corupției îl reprezintă rolul jucat de cei mai puternici birocrați, respectiv cei aflați la vârful unui sistem public. Din cauza comportamentului incorect asociat mărimii acestei puteri, nivelul corupției în structurile

ierarhice superioare ale guvernărilor se reflectă și în controlul exercitat. Acei indivizi corupți care au suficientă putere, au și capacitatea de a crește oportunitățile lor de control asupra proiectelor existente și, totodată, să le planifice pe cele noi, astfel încât să

își realizeze prin metode ilicite scopul îngust propriu.

Suplimentar, patronul își amplifică puterea administrativă și vizibilitatea în cadrul birocrației, iar pentru a-și consolida puterea, el se asociază cu diferiți indivizi dubioși, aflați pe poziții adiacente. Personalul cheie, care deține puterea și controlul se raportează la sprijinul promis, atât de la subordonați, cât și de la superiori.

În timp ce subordonații vor sprijinii șeful din motivele prezentate mai sus, superiorii vor fi disponibili să sprijine un coleg, eventual mai tânar, care are puterea de a controla noi proiecte, personalul aferent și fluxurile financiare. Aceiași factori întăresc motivațiile de a fi corupți ale subordonaților.

Persoanele care îi sprijină pe cei corupți vor acționa în sensul limitării factorilor ce ar putea controla puterea benefică lor, cu toate că acest sprijin poate fi dificil de administrat, în anumite circumstanțe, în special când există personalități aflate în situații conflictuale sau atunci când sunt implicați indivizi care nu sunt corupți.

Strategii de prevenire și combatere a corupției

Fenomenul corupției nu poate fi neutralizat și analizat în afara criminalității private global, deoarece actul în sine este conexat, de regulă, cu atâtea infracțiuni, de exemplu, delapidare, gestiune frauduloasă, înșelăciune, trafic de droguri, abuz în serviciu. Este categoric faptul că atunci când corupția subminează drepturile asupra proprietății, legea și interesele în domeniul investițiilor, dezvoltarea economică și politică sunt blocate. Anticorupția a devenit un bun public, o necesitate stringentă, promovată prin organizarea de măsuri menite să identifice căile și modalităile de sancționare.

Acest fapt este sesizat și de Marshall, care afirma că" fiecare este conștient de tendința unei creșteri a dimensiunilor afacerilor private, în consecință de o transferare a autorității și responsabilității de la proprietarii oricărei afaceri, la manageri și oficiali. Aceasta ar fi fost imposibilă fară o îmbunătățire radicală a moralității și verticalității omului obișnuit". Chiar și expertul în științe politice, Samuel Huntington, susține că" o societate în care corupția este atotpătrunzătoare este puțin probabil a se dezvolta printr-o și mai mare corupție".

Corupția reprezintă simptomul unor cauze economice, politice și instituționale fundamentale, motiv pentru care, pentru a putea combate cu eficacitate acest fenomen, trebuie atacate aceste cauze. Este indicat să se sancționeze, în principal, prin reforme asupra politicilor economice și a instituțiilor, în vederea îmbunătățirii aplicării legislației anticorupției și aplicării ei cu consecvență.

Principalele reforme de politică economică care ar putea reduce ocaziile de corupție se localizează la nivelul următoarelor acțiuni:

• micșorarea taxelor vamale și a altor bariere pentru comerțul intenațional;

• unificarea prețului de schimb și de profit determinat de piață;

• eliminarea subvențiilor pentru întreprinderi;

• reducerea obiligațiilor de licență și a altor obstacole la înființarea unor antreprize noi

• desființarea monopolurilor și privatizarea activelor publice;

• aplicarea transparentă a regulamentelor bancare și a normativelor de verificare și de contabilitate.

Reforma instituțiilor de stat trebuie să vizeze: restructurarea funcțiilor publice, îmbunătățirea bugetului, a gestiunii financiare și a administrației fiscale, dar și consolidarea sistemelor juridice și judiciare. Aceste reforme ar trebui să modifice structurile și procedurile statale, promovând concurența din sectoarele publice. Pentru a completa această listă, ar trebui adăugată și aplicarea adecvată și transparentă a legii, prin aducerea în fața justiției a marilor personaje corupte, lucru ce ar putea fi deosebit de util.

Evident că o importanță deosebită o are și existența unei prese libere, sens în care instituirea și menținerea legilor restrictive cu privire la demascarea politicienilor și funcționarilor ar trebui combătute, pentru a permite exprimarea liberă și informarea cetățenilor.

Păstrarea secretului i-a ajutat pe politicieni să mențină tăcerea în legătură cu actele de corupție din numeroase țări. Analizarea, prezentarea și difuzarea metodică de date ce pot contribui eficient la sensibilizarea populației, la crearea unei dinamici în favoarea reformelor și a înțelegerii limitelor cu privire la lupta împotriva corupției, trebuiesc promovate cu consecvență.

În prezent, se poate observa faptul că cercetarea fenomenului corupție s-a focalizat într-o măsură prea mare pe studierea cauzelor vulnerabilității sistemelor de guvernare și a piețelor, resimțindu-se nevoia de a învăța mai mult și de a face mai mult în domeniul activităților anticorupție.

Corupția sistematică manifestă o mare putere de regenerare, cu toate că s-au intensificat eforturile de conștientizare și s-a manifestat deschis voința politică de adoptare și implementare a unor strategii eficiente anticorupție. Experiența anticorupție este relativ insuficientă pentru a aprecia tipul de model care s-a dovedit a fi cel mai eficient, rezultatele fiind și mai bune și mai slabe. În unele țări, după lansarea unor ambițioase campanii anticorupție, reformele structurale au fost blocate de puternice interese de grup și s-au împotmolit în stadiul de declarații publice.

În alte țări, politicienii au folosit lupta împotriva corupției ca modalitate de a-și regla conturile față de adversarii politici, iar în țările aflate în tranziție s-au adoptat măsuri de întărire a instituțiilor represive față abordarea fenomenului în sine.

Obstacolele în calea realizării unor reforme cu adevărat eficiente au fost relevante la nivelul fiecărei campanii inițiate și derulate de fiecare țară în parte, dar există un set de impedimente care s-au constatat în toate încercările de schimbare. Astfel, Transparency International, analizând comparativ eforturile a diferite state, atât sărace cât și bogate, a

enunțat: ”limitele desfășurării campaniilor anticorupție”.

• rezistența puterii ierarhice superioare este dată de persistența unui mecanism guvernamental corupt ce poate zădărnici cele mai bune intenții ale unui lider onest și animat de cele mai sincere intenții;

• lista de angajament a nivelurilor superioare de conducere prin afirmarea unei hotărâri clare de schimbare și reformare pot deruta și crea confuzie în rândul personalului de rang secundar, care se află în poziția de a nu ști cum să interpreteze decizia șefilor lor;

• creșterea unui orizont de așteptare vast prin promisiuni nerealiste ce nu vor fi îndeplinite va conduce la pierderea credibilității celor ce le-au făcut și a încrederii celor ce așteaptă de la ei măsuri eficace;

• derularea unor reforme fără a avea un program riguros și în termeni prea lenți determină cetățenii să considere că eforturile de reformare nu au un lider care să fie implicat prin personalitatea sa în opera de transformare în practică și finalizarea efectivă;

• accentuarea forței cadrului legislativ s-a dovedit o tactică ce nu conduce nici la schimbarea comportamentului cetățeanului și nici la democratizarea societății, dimpotrivă, existănd riscul ca represiunea exagerată să se transforme în apariția bazelor unor sisteme autoritare și mai corupte;

• focalizarea atenției organelor abilitate asupra cazurilor mici de corupție prin ignorarea sau păstrarea în libertate a " peștilor mari".

• lipsa unor scopuri precise, realizabile și măsurabile generează sentimente de neîncredere în rândul populației, care nu va percepe schimbările înregistrate și își va pierde încrederea, esențială pentru succesul reformei;

• mecanismele instituțonale sunt construite fără a avea durabilitate, existând riscul să dispară sau să fie înlocuite de noua putere politică, ceea ce conduce la ideea că fiecare regim își definește după propriile interese cadrul juridic, spre a-i servi propriilor interese.

Adoptarea unor strategii eficiente presupune un larg consens din partea societății, prin forțele sale politice cele mai active și inovatoare, ceea ce va conduce la crearea, adoptarea și implementarea unor politici anticorupție prin care se evite greșelile trecutului.

Strategiile anticorupție pot fi diferențiate potrivit următoarelor criterii:

după tipul instrumentelor politice sugerate, de exemplu dacă se focalizează pe monitorizare și control sau se concentrează pe motivarea agenților corupției;

după motivația campaniei, de exemplu dacă obiectivul său major este îmbunătățirea eficienței guvernării sau rectificarea actelor de injustiție sau pentru a scăpa oponenții politici;

după poziția agenților vizați, de exemplu dacă ei sunt concentrații în câteva sectoare sau sunt în poziții mai înalte sau mai joase;

după efectul probabil al politicii;

după tipul organizării inițiate prin strategia anticorupție.

De asemenea, în legătură cu tipul E, patru mari niveluri sau tipuri de strategii anticorupție pot fi identificate a opera în țările în curs de dezvoltare:

• internaționale (Politicile Băncii Mondiale și Fondul Monetar Internațional, Eforturile OECD de a incrimina mituirea transnațională, Politicile UNDP și ONU, Intervențiile Transparency International);

• naționale (Proceduri de pregătire în cazul instituțiilor statului și din sectorul public, Abordările "serviciului cultural", Agenții anticorupției, Supraveghere parlamentară și de audit, Cooperare polițienească și inter-agenții, Abordării juridice, inclusiv finanțarea statală a întâlnirilor partidelor și patronatului);

• locale și cetățenești (Minimalizarea micii corupții prin protecția împotriva naturii arbitrare și jefuitoare a statului, Reforme structurale, de exemplu descentralizarea și reorganizarea, Noi proceduri administrative, de exemplu suprapunerea juridiscțiilor, comercializarea servicilor publice și anchete privind oferirea de servicii, Reclamații și sugestii, Supraveghere comunitară, Media , etc);

• populiste (Epurare, de exemplu, a funcționarilor publici, Oferirea de exemple: umilințe și exerciții publice, tribunale cvasi-oficiale, Campanii de reactivare publică și promovarea " noilor cetățeni").

Fiind un fenomen universal, corupția are un impact direct asupra dezvoltării economice și sociale, iar desemnarea corupției ca o problemă mondială poate prezenta avantajul unificării forțelor și conștientizării unicității scopului.

Generalizarea problemei o poate depersonaliza, iar banalitatea ei excesivă o poate transforma în problema nimănui. Deși nu există o rețetă unică a succesului în elaborarea și aplicarea unor strategii de combatere a corupției, se poate distinge patru tipuri majore de strategii anticorupție: strategia în planul dezvoltării economice și democratice, stategii instituționale, strategii la nivel societal, strategii de drept penal/ non-penal.

1. Srategii în planul dezvoltării economice și democratice

Sistemele integrate de management, libertatea informației și a media sunt private ca precondiții în lupta anticorupției sau ca garanții ai promovării unei guvernări democrate. Lupta împotriva corupției trebuie sa fie integrată unei guvernări transparente. Este indiscutabil că impunerea unui proces electoral transparent și corect, respectarea drepturilor minorităților și prezentarea publică a activității parlamentului pot reduce oportunitățile de corupție.

Același lucru îl pot face și reformele legislative privind imunitatea oficialilor guvernamentali și impunerea unor sisteme de control în sectorul public, în zone resurselor umane și finanțelor. Lupta anticorupție cere deschidere la toate nivelurile, de la lideri până la omul de pe stradă,dar mai ales în planul celor care reprezintă modele în societate, prin atitudinea cărora putem întelege că fenomenul corupție este o preocupare Dezvoltarea economică și democratică poate reprezenta o condiție necesară în reducerea corupției, însă nu una autosuficientă. Aceasta se impune a fi corelată cu ideea clasică privind constituționalizarea statului în instituțiile sale. De asemenea, sunt necesare strategii care presupun existența unor instituții de contracarare.

2. Strategii instituționale

De foarte multe ori s-a vehiculat ideea conform căreia lupta internațională și națonală împotriva corupției depinde de calitatea sistemului național de integritate al țărilor (reguli, legi, organizații care sa diminueze corupția). Sistemul ar trebui să conțină instituții de informare, de prevenire și de sprijin, de investigare și protecție.

Totodată, un sistem juridic independent reprezintă cerința absolută a oricărei strategii anticorupție, iar independența acestuia ar trebui introdusă în constituție și ar trebui menținută de judecători. Sistemul juridic are responsabilitatea creării unui sistem de control intern care îi garantează integritatea. Acuzarea, reprezentată de procuror, ar trebui să se plaseze la distanță față de puterea executivă. În vederea investigării cazurilor grave de corupție sunt necesare unități speciale de poliție și o colaborare strânsă între acestea și procurori. Pentru a preveni transformarea investigațiilor cazurilor de corupție în instrumente ale puterii politice, se impune luarea de măsuri evitare a interferenței politice în justiție.

3. Strategii la nivel social

Evoluția fenomenului corupție se află în strânsă legătură cu dinamica întregului ansamblu social, constituind o reflectare a carențelor și disfuncționalităților acestuia. Pentru a fi eficientă și pentru a se bucura de succes, lupta împotriva corupției trebuie să țină cont de managementul resurselor umane, inclusiv coduri de comportament, de supunere în fața reglementărilor.

În acest sens, pot oferi ca exemplu China, unde se acordă o atenție deosebită educației celor tineri. Pregătirea specială se realizează la toate nivelurile la care au fost identificate cazuri de corupție, acestea din urmă fiind evidențiate în campaniile de promovare anticorupție.

Măsurile interne și externe de supervizare se adresează și ofițerilor care sunt implicați în lupta anticorupție. Un alt instrument al managementul resurselor umane ar trebui să fie rotirea, replasarea celor care lucrează în zonele cu risc înalt, care utilizează tehnologia informațională pentru reducerea oportunităților de corupție.

Capacitatea publicului larg (conștientizarea la nivelul publicului) poate fi accelerată prin circulația liberă a informației, prin politici active de diseminare care pot conduce la dezvăluiri.

Sprijinul financiar este esențial în realizarea activităților menționate. Resursele sunt necesare salarizării adecvate a angajaților civili, însă și pentru a acoperii cheltuielile administrative relaționate cu instrumentele aplicate. Autoritățile publice din sectorul privat și societatea civilă ar trebui să se sprijine reciproc în efortul concentrate de promovare a transparenței de folosire a resurselor publice.

4. Strategii de drept penal/ non-penal

Încriminarea corupției în domeniul public și privat la nivel național ar trebui să respecte standardele internaționale. Sistemul anticorupție ar trebui să fie apt să lucreze cazurile mari, însă și corupția în planul cetățenilor obișnuiți. Acuzarea și adjudecarea ar trebui să se bazeze pe principiile egalității care presupune că "cei care dau și cei care primesc", "cei mici și cei mari" să fie tratați conform unor standarde comune.

Există însă și părerea că pedeapsa să fie aplicată exclusiv funcționarilor corupți dar nu și subiecților care nu dau bani, chiar și atunci când aceștia au acționat din proprie inițiativă, căci se presupune că se simțeau obligați sa procedeze astfel.

CAPITOLUL III

" CORUPȚIA ÎN ROMÂNIA"− STUDIU DE CAZ

Corupția în România

Corupția este un fenomen mondial care se regăsește la toate nivelele societății și în toate domeniile de activitate. Însă ea are un caracter destul de relativ din punct de vedere social: ceea ce într-o societate constituie act de corupție, în alta poate fi acceptat și permis. De aceea actele de corupție nu sunt universal valabile, ci ele diferă de la o societate la alta. Cu toate acestea, în ultimii ani acest fenomen a devenit tot mai îngrijorător și mai greu de controlat, el dezvoltându-se și specializându-se permanent. Aproape că nu mai există domeniu de activitate în care să nu existe corupție, fie că este vorba despre mica corupție, fie că este vorba despre marea corupție.

Corupția, ca fenomen social, a atras atenția spre studiul ei încă din antichitate. Conform Dicționarului Limbii Române, cuvântul "corupție" derivă din latinescul "coruptio- onis" și înseamnă starea de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.

În materia dreptului penal, termenul caracterizează o anumită comportare a funcționarului care își comercializează, își vinde atributele funcției și încrederea acordată de societate, primind în schimb bani ori alte foloase. Reprezintă un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfășurării activității statului și a tuturor sectoarelor vieții sociale.

Modificarea de-a lungul timpului, a tradițiilor, a condițiilor istorice și geografice influențate de factori de natură socială, au transformat percepția opiniei publice referitoare la fenomen, sensibilizând-o în evaluarea gravității acestor fapte și în incriminarea lor.

Criza social-economică, concurența neloială, slăbirea autorității statului, degradarea nivelului de trai pentru majoritate, neadaptarea legislației la condițiile economice și sociale, ceea ce face ca starea de fapt să meargă cu mult înaintea stării de drept precum și dorința individului de a se îmbogăți rapid și prin orice mijloace, în condițiile în care lipsurile generează specula iar prohibițiile de tot felul influențează consumul, conturează în principal, tabloul cauzelor concrete care generează acest fenomen antisocial.

În prezent, majoritatea oamenilor este de părere că fenomenul corupției este cea mai gravă problemă cu care se confruntă țara noastră. El a început să ia amploare o data cu revoluția din 1989, când transformările socio-economice au adus un dezechilibru între nevoile indivizilor și posibilitățile de a le satisface oferite de societatea în tranziție. Astfel, creșterea prețurilor, starea de nesiguranță, dificultatea de a găsi un loc de muncă sau o locuință etc, au condus la adoptarea de practici ilegitime pentru satisfacerea nevoilor.

În România, corupția s-a răspândit în toate domeniile și în toate ramurile activității. Putem vorbi astfel despre corupție economică (acțiunile ilicite ale agenților economici sau ale unor persoane participante, constând în: fraudă în gestiune, înșelăciune, abuzul de putere, falsuri în acte etc), corupție profesională (acțiunile imorale și ilegale ale funcționarilor publici sau ale altor salariați care își îndeplinesc atribuțiile de serviciu în mod preferențial sau condiționat) sau corupție politică (folosirea influenței și a puterii de către oamenii politici în scopuri personale). Tocmai din acest motiv sunt tot mai multe forme și dimensiuni ale corupției. În prezent, putem vorbi de următoarele dimensiuni ale acestui fenomen: dimensiunea statistică (înregistrarea infracțiunilor de corupție pentru a măsura amploarea fenomenului), dimensiunea normativă (legislația existentă privind corupția), dimensiunea sociologică (conține informații privind cauzele corupției și modalitățile de prevenire), dimensiunea psihologică (conține informații privind profilul psihologic al indivizilor care participă la acte de corupție), dimensiunea

economică (constă în evaluarea și estimarea costurilor sociale și economice ale actelor de corupție) și dimensiunea prospectivă (conține date privind evoluția fenomenului).

3.2. Analiza statistică și percepția cazurilor de corupție în România

Tendințele de creștere a diverselor fapte de corupție în societatea românească reprezintă un fenomen real, ale cărui mecanisme de producere, consecințe sociale și moduri de soluționare interesează atât factorii cu rol de prevenire și control social, cât și opinia publică interesată de diminuarea acestui "flagel" în diferite sectoare de activitate economică, politică, socială și administrativă. Pentru acest motiv, specialiștii consideră că, un element important care trebuie avut în vedere în evaluarea fenomenului de corupție îl reprezintă percepția socială și reacția opiniei publice față de definirea diferitelor acte de corupție și a mecanismelor lor de producere și manifestare. Cercetarea și-a propus:

– să identifice percepția populației cu privire la intensitatea și gravitatea problematicii corupției, a cauzelor, consecințelor și evoluției sale în viitor;

– să estimeze nivelul corupției experimentate de către subiecții intervievați și a atitudinilor acestora față de diferite acte de corupție;

– să evalueze credibilitatea instituțiilor implicate în prevenirea și controlul acestui fenomen;

– să estimeze eficiența măsurilor legislative, economice, sociale și politice pentru prevenirea și combaterea sa.

Corupția este percepută ca fiind cea mai gravă problemă socială a României, situându-se înaintea altor probleme sociale cu care se confruntă populația, cum ar fi: sărăcia, lipsa locuințelor și a locurilor de muncă, birocrația excesivă etc.

Corupția este definită de populație ca având o amploare și intensitate deosebite în momentul de față. Ea afectează interesele particulare și generale ale societății prin însușirea și folosirea resurselor publice în interes personal, darea, luarea de mită și traficul de influență exercitate de persoane cu funcții publice sau politice, derularea unor afaceri și tranzacții ilegale, ca și ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale.

Corupția este percepută de populația chestionată din mai multe perspective. Perspectiva normativă este predominantă și identifică acest fenomen cu obținerea unor avantaje materiale sau morale din exercitarea unor funcții publice. Perspectiva politică este prezentă datorită implicării în acest fenomen a unor persoane care exercită funcții politice sau publice, obținând avantaje substanțiale de pe urma acestora.

Din perspectiva socială corupția este considerată ca fiind principalul factor care a determinat polarizarea societății românești la două extreme: cei săraci – care formează marea majoritate a populației României și care continuă să creadă în virtuțile moralității și respectării legalității și cei bogați sau în curs de a se îmbogăți – între care se numără cei favorizați de putere sau autorități ori care se identifică cu acestea. Aceștia ignoră moralitatea sau legalitatea, utilizând pentru satisfacerea intereselor lor tot felul de mijloace ilicite între care, corupția și frauda.

Între cauzele principale ale corupției estimate de populație se numără cele care privesc factorii politici și economici precum: dorința celor de la putere de a se îmbogăți rapid asociată cu lipsa de interes a acestora de a lupta efectiv împotriva corupției ca și nivelul scăzut al salariilor celor care lucrează în sectorul public.

Majoritatea subiecților consideră că guvernele care s-au succedat în perioada de tranziție nu au reușit să reducă simțitor corupția, ea fiind considerată o adevărată maladie socială care afectează nivelul de viață al oamenilor. Populația se simte cel mai mult afectată în mod personal de faptele de corupție în relația pe care o are cu unele instituții publice, cum ar fi cele din sănătate, administrație publică, vamă, școală, poliție, barou de avocați etc. Subiecții investigați evidențiază că fenomenul de corupție se manifestă și în realizarea actului de justiție prin presiunile politice și de altă natură asupra magistraților, încercările de corupere a unor magistrați și traficul de influență exercitat de unii avocați pe lângă magistrați.

În ceea ce privește prevenirea și controlul corupției, cele mai eficiente instituții sunt percepute de subiecți ca fiind: Parchetul Național Anticorupție, mass-media, justiția și poliția. Ca soluții propuse pentru prevenirea și controlul corupției subiecții consideră ca fiind mai importante :

înăsprirea sancțiunilor pentru faptele de corupție;

adoptarea unor legi anticorupție eficiente și care să se aplice indiferent

de persoană sau statutul acesteia;

– publicarea corectă a declarațiilor de avere ale politicienilor ;

– reforma în justiție ;

– respectarea deontologiei profesionale de către funcționarii publici.

Conform Barometrului Global al Corupției lansat la începutul anului 2009 de Transparency International, românii percep în continuare măsurile luate în lupta anticorupție ca ineficiente. Situația se înscrie, de altminteri, în trendul crescător pe care România l-a înregistrat și în anii anteriori: în 2009, 59 % din populatie, cu 8 procente mai mult decât în barometrul precedent, apreciază că eforturile anticorupție ale guvernanților sunt ineficiente. Convingerea tot mai acută cu privire la lipsa de eficiență a măsurilor anticorupție, asa cum sunt percepute de opinia publica roâanească, este, din nefericire, consecința firească a unei vădite lipse de rezultate în ceea ce privește reformele anticorupție. Alături de Indicele de Percepție a Corupției, care plasează România pe penultimul loc în rândul țărilor membre, după Bulgaria și țările membre U.E și Europei de Vest, Barometrul subliniază problemele grave pe care România le are în parcursul luptei împotriva corupției.( graficul 3.1)

Concluzia Barometrului Global al Corupției, prezentat de Transparency International, este aceea că România este codașă în ceea ce privește măsurile de luptă împotriva corupției. Țara noastră este depășită la acest capitol și de țara vecină de la sud, Bulgaria (graficul 3.2)

EVOLUȚIA ACȚIUNILOR GUVERNAMENTALE ANTICORUPȚIE ÎN 2008, ÎN ROMÂNIA, BULGARIA ȘI TURCIA

Graficul Nr: 3.1.

Sursa: Transparency International 2008

EVOLUȚIA ACȚIUNILOR GUVERNAMENTALE ANTICORUPȚIE ÎN ROMÂNIA , EUROPA DE VEST + U.E (2008)

Graficul Nr : 3.2.

Sursa : Transparency International 2008

Dincolo de toate aceste estimări, în mare parte pesimiste, privind amploarea și gravitatea corupției în România, majoritatea populației este optimistă în privința evoluției viitoare a acestui fenomen considerând că el se va diminua sensibil, dacă va fi contracarat cu fermitate și eficiență de factorii specializați de control social și prin implicarea tuturor cetățenilor care au cunoștință sau care se confruntă cu fapte de corupție.

După cum a declarat directorul executiv al Transparency International România, Victor Alistar, cele mai corupte instituții și sectoare de activitate din România sunt : partidele politice și parlamentul, legislativul și sistemul vamal, urmate de sistemul judiciar, sanitar, poliție și sistemul afacerilor.(grafic 3.3)

INSTITUȚIILE CELE MAI AFECTATE DE CORUPȚIE LA ÎNCEPUTUL ANULUI 2009, ÎN ROMÂNIA

Graficul Nr: 3.3.

Sursa: Transparency International, Barometrul Global al Corupției 2009

Partidele politice și Parlamentul, ocupă în continuare primele poziții în topul instituțiilor cele mai afectate de corupție, în ambele cazuri înregistrându-se un scor de 4,3 puncte, locul trei fiind ocupat, la o diferență de numai 0,1 puncte, de justiție – scara de notare este de la 1 la 5, 1 însemnând deloc corupt și 5 total corupt. Spre deosebire de ediția precedentă a Barometrului, în acest an punctajul obținut este în creștere și în valoare absolută, observandu-se o creștere de nu mai puțin de jumatate de punct atât în cazul partidelor și Parlamentului, cât și în cazul justitiei.(grafic 3.4)

Nici mediul de afaceri nu se află într-o situație mai fericită, sectorul privat ocupând locul patru în acest clasament, cu un scor de 3,8 puncte, în timp ce media înregistrează cea mai mare creștere de 0,6 puncte, ajungând la 3,4 puncte în acest an. Amplificarea percepției negative a populației cu privire la instituțiile cele mai afectate de fenomenul corupției se datorează lipsei de rezultate concrete și în lupta anticorupție, simptom al ineficienței peremptorii a corpurilor anticorupție, care nu mai poate fi camuflată de mediatizarea abundentă a cazurilor investigate.

Directorul executiv al Transparency Internațional România, spune la prezentarea Barometrului Global al Corupției 2009, că experiența corupției din Romnânia (14%), este o dată alarmantă pentru raportul CE, mai ales că media europeană este de 5%, procent în care se încadrează și Bulgaria.

CELE MAI CORUPTE INSTITUȚII DIN ROMÂNIA ÎN ULTIMII 4 ANI

Graficul Nr: 3.4.

Sursa : Transparency International, Barometrul Global al Corupției 2009

În Uniunea Europeană, primele locuri ocupate de corupție sunt asemănătoare țării noastre: partidele politice cu o cota de 3,7 %, fiind urmate de Parlament și de mediul de afaceri cu o cota de 3,4%.(tabelul 3.1)

CELE MAI CORUPTE INSTITUȚII DIN ROMÂNIA ȘI UNIUNEA EURPEANĂ

Tabelul Nr: 3.1.

Sursa : Transparency International, Barometrul Global al Corupției 2009

Potrivit barometrului, pe o scara de la 1 la 5, viața politică românească este afectată de corupție în proporție de 3,2%, mediul de afaceri este, de asemenea, marcat de fenomenul corupției în procent de 3,2%, în timp ce viața privată este în proporție de 2,5% afectată de corupție. În ceea ce privește creșterea nivelului de corupție în următorii trei ani, aproximativ 36% dintre cetățenii României spun că acesta va stagna, în vreme ce 31% consideră că acest fenomen va cunoaște o descreștere mică. De asemenea, 9% apreciază că fenomenul corupței va îregistra o creșere mare, 5% – o creșere mică și 5%- o descreștere mare. România este singura țară din grupul său regional (denumit UE+, care include statele UE plus Islanda, Norvegia, Elveția și Israel) care indică în proporție atât de mare Parlamentul drept cea mai coruptă instituție, Lituania și Israelul înregistrând 23% păreri negative, Bulgaria 21%, Cehia 12%, iar restul țărilor europene sub 10%. Cele mai vizate instituții sau sectoare, din punctul de vedere al corupției, au fost, în Europa, sectorul de afaceri (indicat de opt țări) și partidele politice (sapte țări). În ceea ce privește sectorul privat, cele opt țări sunt: Olanda – 58%, Danemarca – 63%, Norvegia – 62%, Luxemburg – 43%, Islanda – 55%, Portugalia – 33%, Spania – 29% și Elvetia – 38%.(tabel 3.2) Cele sapte țări care au nominalizat partidele politice drept cele

mai corupte sunt: Austria – 35%, Finlanda – 39%, Grecia – 58%, Ungaria – 42%, Israel – 40%, Italia – 44% și Marea Britanie – 30%. În schimb, Bulgaria este singura țăra din Europa care indică Justitia drept cel mai corupt sector, cu o proportie de 38% dintre persoanele chestionate, fiind urmată de Lituania (23%), România (18%), Portugalia (14%), Spania (12%), iar restul țărilor având sub 10 procente.

CELE MAI CORUPTE ȚĂRI DIN EURUPA ÎN SECTORUL PRIVAT

Tabelul Nr: 3.2.

Sursa: Transparency International, analiza celor mai corupte țări din Europa în 2008

La nivel mondial, politica este în continuare în topul sectoarelor afectate de corupție, clasificand partidele politice pe primele locuri în topul corupției. În România, 32% din populație consideră că viața politică este afectată de corupție. Românii condideră că prin corupție se exercită un impact major în primul rând asupra vieții politice și asupra mediului de afaceri, viața privată fiind într-o măsura mai mică afectată de corupție.
  Interesant este că dacă în Europa de Vest, partidele politice sunt percepute ca cele mai corupte instituții, în Europa Centrală și de Est acest loc este ocupat de poliție, 11 dintre cele 14 țări din regiune considerând îndoielnică integritatea acestei instituții, în spatele acestora aflându-se mita. Cu ajutorul Barometrului Global al Corupției 2008, Transparency International oferă informații despre darea de mită din țările europene (România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Grecia, Luxemburg, etc).(graficul 3.5)

EVOLUȚIA ȚĂRILOR DIN EUROPA CARE DAU MITĂ

Graficul Nr: 3.5.

Sursa : Transparency International, Barometrul Global al Corupției 2008

Conform unui studiu realizat de Transparency International, românii dau de cinci ori mai multă mită decât vecinii din Bulgaria, ajungând la un procent de 33%. Asta în timp ce, media europeană a plătitorilor de mită este de cinci procente. Medicii s-au bucurat de cele mai multe "atenții" din partea românilor, 22% dintre cei chestionați au recunoscut că au dat mită. Locul doi este ocupat de polițiști, 13% dintre români i-au îmbunat astfel pe reprezentanții Ministerului de Interne. Locul trei revine justiției (8%) în topul celor care au primit mită de la români,fiind urmat de educatie (7%), de birouri de eliberare a documentelor (6%) și de servicii imobiliare (4%). (graficul 3.6)

PIAȚA MITEI ÎN ROMÂNIA LA ÎNCEPUTUL ANULUI 2009

Graficul Nr: 3.6.

Sursa: Transparency International, Barometrul Global al Corupției 2009

Pentru a realiza o imagine cât mai precisă a nivelului corupției în România, sunt analizate mai întâi cele mai recente rapoarte ale unor reputate organizații non-guvernamentale (Transparency International, Global Integrity) și apoi mă voi referi la raportul de activitate pe anul 2007 al Direcției Naționale Anticorupție. Cel mai elaborat instrument pentru percepția corupției este indexulanual al Transparency International. Rapoartele anuale Transparency International privind percepția corupției sunt edificatoare sub aspect sociologic, analizând în ce măsură corupția afectează viața cetățenilor de rând.

În acest scop, TI chestionează periodic publicul larg în legătura cu părerea lor despre corupție. Interesează, în mod special, în ce măsura cetățenii sunt de părere că fenomenul corupției există in instituțiile publice, ce experiențe au avut cu mica corupție și cum estimează ei evoluția corupției în România. În ultimii ani, România a obținut punctaje modeste, însă constant crescătoare. Astfel, în raportul TI din anul 2004, cu un punctaj de 2.9, România făcea parte din cele 60 de tari a căror corupție era perceputa drept generalizata.

S-a apreciat că autoritățile au dovedit cea mai mare opacitate in ceea ce privește folosirea banilor publici prin procedurile de achiziții publice; de asemenea s-a relevat tendința autorităților locale de a folosi proceduri de achiziții publice de o minimă transparență (cererea de oferte,negocierea cu o singură sursă, cumpărarea directă). S-a considerat, de asemenea, că legislația anticorupție și instituțiile competente nu ofereau garanții suficiente ca problema corupției să fie ameliorată.

Raportul de țară publicat în 2006 nu releva o îmbunătățire spectaculoasă a percepției corupției în România. Un punctaj de 3.1 ne situa pe ultimul loc in Europa, însă cei intervievați erau optimiști. Conform ultimului sondaj, România se află pe primul loc în ceea ce privește cazurile de dare de mită : 33% dintre respondenți au recunoscut că au dat deja mită pentru diverse servicii publice.

Potrivit Indicelui de Percepție a Corupției (IPC) realizat de TI în septembrie 2007, care precizează gradul estimat de corupție din punctul de vedere al populației, România este în continuare pe ultimul loc între țările Uniunii Europene. Ceea ce putem observa este faptul că acest indice spune multe despre starea de spirit și mai puțin despre starea de fapt.

Politologul Michael Johnston remarca și el faptul că indicii de percepție nu reflecta cu acuratețe amploarea reală a fenomenului. O țară care se angajează într-o ofensivă serioasî împotriva corupției, poate să descopere că rezultatele bazate pe percepția cetățenilor au de suferit, din moment ce acțiunile în justiție, probele îndelung ascunse și reacția publică fată de ele încep sa apară pe prima pagina a ziarelor. Efectul pervers poate fi acela că tocmai guvernele care luptă cu corupția să se delegitimeze, pentru că, cu cât un guvern este mai activ cu atât cazurile în sine sunt mai dezbătute și mai controversate și acest fapt nu face decât să crească vizibilitatea corupției.

Potrivit raportului dat publicității la începutul anului 2007, România se situează, cu 86 de puncte, în categoria Strong Rating, alături de SUA, Israel și Africa de Sud. Explicația este aceea că, în plan formal, România a făcut remarcabile progrese în ultima

perioadă. Evident, nici acest indicator nu reflectă în mod fidel realitatea, deoarece existența unor instrumente instituționale și legale nu constituie o garanție. Indicele Percepției Corupției (IPC) pentru România este de 3.7 puncte pe o scara de la 1 la 10, unde 1- corupție totală, iar 10- lipsă corupție, atingând o creștere și în 2008 cu 0.1 puncte(graficul 3.7). Transparency International, cu ajutorul IPC 2008 formează o analiză a celor mai corupte țări din lume. Numărul țărilor incluse în clasament sunt în jur de 180, România aflându-se pe poziția 70, alături de Columbia cu 3,8 puncte. (Anexa 1)

2.3. Structuri specializate în prevenirea și combaterea corupției în România

Corupția constituie o amenințare pentru democrație, pentru supremația dreptului, echității sociale și a justiției, erodează principiile unei administrații eficiente, subminează economia de piață și pune în pericol s tabilitatea instituțiilor statale.

Experiența românească, din ultimul deceniu, ca și a altor țări din Europa Centrală și de Est, demonstrează că majoritatea acțiunilor anticorupție s-au concretizat, în principal, în măsuri de combatere, punitive, al căror efect nu a fost, nici pe departe, cel scontat. Civilizația mileniului trei este pusă, și în acest domeniu, într-o dilemă: să continue o politică a controlului social represivă sau să amplifice practicile consensuale și multisectoriale de prevenire a corupției.

Aria tot mai largă, complexitatea și continua diversificare a formelor de manifestare a acestui fenomen, împreună cu tendințele de globalizare, impun conceperea și elaborarea unor strategii adecvate, care să abordeze științific și sistematic sursele criminogene și efectele criminalității și să ofere instrumentele eficiente pentru prevenire și control social.

Guvernul României are înscrisă printre prioritățile programului de guvernare, combaterea corupției prin măsuri radicale, care să determine o reducere efectivă a ariei de manifestare a acestui fenomen.

Această voință politică clară susține necesitatea declanșării unei ofensive pe frontul prevenirii corupției și urmărește reducerea oportunităților de comitere a faptelor de corupție și oprirea evoluției extrem de riscante a corupției spre formele sale cele mai grave prin care persoane, grupuri de persoane, entități publice sau private ar putea influența, prin acte de corupție, procesele de guvernare și de adoptare a legislației în scopul obținerii unor profituri ilicite.

În România, fiecare minister sau institutie are un compartiment care vizează politicile de combatere și prevenire a corupției, întru-cât mi-am propus să amintesc principalele ministere care ajută statul român să împiedice actele de corupție:

• Secția de Combatere a Corupției și a Criminalității Organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă – structură specializată în acest domeniu la nivel national – coordonează și controlează activitatea structurilor teritoriale specializate în acest domeniu, înfiintate prin Legea nr. 78/2000, respectiv, servicii în cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și birouri în cadrul parchetelor de pe lângã tribunale. În scopul efectuării cu celebritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate acestora, legea prevede obligația organelor care au competente legale în descoperirea și urmărirea acestor infracțiuni de a delega, pe timp de un an, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justitie, numărul necesar de persoane specializate în acest domeniu, pentru a îndeplini sub directa conducere, supravegherea și controlul nemijlocit al procurorilor din structurile specializate actele procesuale conferite de lege. Aceste prevederi au fost transpuse în practică prin constituirea de echipe mixte, în baza protocoalelor semnate cu Ministerul de Interne și Ministerul Finantelor Publice, din acestea făcând parte ofițeri de poliție și specialiști în

INDICELE PERCEPȚIEI CORUPȚIEI 2008, TRANSPARENCY INTERNATIONAL (Sursa : Transparency International- IPC% 2008 )

Graficul Nr : 3.7.

domeniile financiar, bancar si vamal.

• La nivelul Inspectoratului General al Poliției functionează Directia Poliției Economico – Financiare, în căreia există un serviciu specializat de combatere a coruptiei. De asemenea, la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție functionează servicii ale poliției economico – financiare, în cadrul cărora există birouri de combatere a coruției. În cadrul Ministerului de Interne functionează și Directia Generalã de Informații și Protecție Internă care are atribuții de prevenire și combatere a corupției în rândul cadrelor ministerului.

• Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție acționează în direcția cunoașterii și prevenirii fenomenului corupției. În acest sens sunt avute în vedere următoarele categorii de informații:

Acte de corupție ce au în vedere neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu ce pot duce la producerea unor evenimente în sistemul penitenciar.

Orice alte informații obținute accidental, care se referă la acte de corupere, a unor persoane din domeniile: administrației de stat, justiție, parchet, medici aparținând IML etc.

• Directia pentru relația cu Ministerul Public și de Prevenire a Criminalității și a Corupției asigură legătura funcțională cu Ministerul Public privind activitatea de urmărire penală a parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești precum și coordonarea acțiunilor de prevenire a criminalității.

Politica globală anticorupție se exprimă, în modul cel mai eficient, printr-un program național de prevenire a corupției, articulat în strategii sectoriale de prevenire orientate spre cele mai vulnerabile ținte: politica, administrația și justiția.

Succesul implementării unui astfel de program depinde de conjugarea demersurilor instituțiilor statului, precum și de realizarea unui parteneriat permanent cu societatea

civilă, cu O.N.G.-urile, în vederea diminuării surselor criminogene și consecințelor corupției la toate nivelele și în toate sectoarele. Prin Hotărârea de Guvern nr. 763 din 26 iulie 2001, s-a înființat Comitetul Naional de Prevenire a Criminalității, cu rolul de elaborare, integrare, corelare și monitorizare a politicii Guvernului de prevenire a criminalității la nivel național. Grupul Central de Analiză și de Coordonare a Activităților de Prevenire a Corupției, constituit în cadrul Comitetului, va asigura implementarea și monitorizarea Programului Național de Prevenire a Corupției precum și a Planului Național de Acțiune împotriva Corupției.

Guvernul României va aplica o strategie națională de combatere a corupției printr-o abordare de tip integrat. Strategia se va axa pe politici de prevenție, aplicarea efectivă a legilor și asigurarea monitorizării și evaluării acestor politici, având ca suport cooperarea între puterea executivă pe cele doua nivele Președinție-Guvern, puterea legislativă, puterea judecătorească, puterile locale și societatea civilă.

Politicile anticorupție vor fi elaborate ținând cont de recomandările GRECO și de Manualul Anticorupție elaborat de Națiunile Unite în 2003. Ele vor fi aplicate pornind de la respectarea următoarelor condiții și principii:

– evaluarea instituțională, pentru a putea identifica, defini și aplica în mod corect măsurile de combatere a corupției și nu doar pentru a introduce în mod haotic noi reglementări, sub presiune externă;

– asigurarea neutralității politice a aplicării măsurilor anticorupție, precum și instituirea mecanismelor independente de monitorizare și evaluare;

– transparența activității autorităților publice în elaborarea politicilor și în procesul aplicării lor, inclusiv prin accesul neîngrădit la informații cu caracter public;

– realizarea parteneriatului cu societatea civilă, prin elaborarea mecanismelor instituționale care asigură o participare cât mai largă a cetățenilor la evaluarea dimensiunii corupției care îi afectează în mod direct, precum și prin participarea organizațiilor civice;

CONCLUZII

Este dificil să abordezi fenomenul corupție atâta timp cât persoanele care au recurs la această practică vor avea ca primă grijă să verifice dacă se regăsesc în “cazierul” acestei lucrări, dar nu am putea să nu observăm, când se vede cu ochiul liber, că ne plasăm undeva în subsolul european. Această apreciere nu este într-un totul o opinie personală, ci este o concluzie ca urmare a înregistrării statistice a mai multor indicatori ce se relevă din studiile comparative asupra statelor din Europa, dar mai ales din studiile percepute de pe teritoriul României. Nu ar folosi la nimic acest demers dacă nu s-ar înțelege că este depășită abordarea de a folosii spațiul public în interes privat. Corupția este o manifestare a slăbiciunii instituționale care reflectă într-un eșec generalizat al statului și în diminuarea legitimității politice a guvernului. Ea este influențată într-o mare măsură de nivelul de prosperitate și de nivelul libertății economice care caracterizează o țară. La rândul ei, corupția are repercursiuni negative asupra performanțelor macroeconimice și structurale ale sistemului economic, asupra eficienței economice și egalității sociale. Mitele plătite reprezintă un cost inutil, care amplifică povara asupra economiei. Din aceste considerente, o politică anticorupție viabilă nu poate fi imaginată decât în contextul mai larg al unei strategii de eradicare a sărăciei și de liberalizare economică.

În România, corupția este un fenomen endemic, sistematic, profund integrat în țesutul relațiilor sociale. Eradicarea lui este deosebit de dificilă ți probabil va lua mult timp. Cel mai dificil va fi de preluat sub control fenomenul de capturare a statului. Eradicarea fenomenului de corupție, în România se bazează pe mai multe abordări teoretice și în anumite limite, este posibilă combinarea diferitelor norme de conduită. Astfel, poate fi îmbinat un control penal și administrativ mai mare cu abordarea

“guvernării minime”. Reforma sistemului administrativ și a sistemului de finanțe publice poate fi însoțit de modernizarea cadrului legislativ, inclusiv cu elaborarea și votarea în Parlament a asemenea legi, cum ar fi : Legea cu privire la activitatea de lobby, Legi cu privire la conflictul de interese, Legi cu privire la combaterea corupției și actelor ilicite care se întâlnesc într-un stat.

În epoca în care trăim, corupția se propagă la nivel global, prin urmare la fel trebuie să o facă și instrumentele de combatere a ei. Eradicarea corupției este imposibilă fără o cooperare internațională adecvată. Multitudinea de abordări anticorupăie reprezintă un efort apreciabil al multor instituții, dar se constată că punerea în practică a eșuat de foarte multe ori din aceleași cauze: limitele puterii ierarhice superioare, lipsa de angajament a nivelurilor de conducere, crearea unui orizont de așteptare vast prin promisiuni nerealiste, derularea unor reforme fără a avea un program riguros, accentuarea ineficientă a forței cadrului legislativ, focalizarea atenției organelor abilitate asupra cazurilor mici de corupție prin ignorarea sau păstrarea în libertate a “ peștilor mari”, lipsa unor scopuri precise, realizabile și măsurabile, mecanismele instituționale construite fără a avea durabilitate.

Cu toate că este negată de cele mai multe ori, corupția și percepția acesteia reprezintă aspecte ignorate de guvernanți și constituie “urma” socială pe care sociologii și economiștii o înregistrează prin aplicarea a diferite sondaje de opinie sau alte măsurători, dar fără a se produce mutații pozitive în limitarea sa. Nivelul ridicat al corupției, înregistrat în toate anchetele de specialitate, creează mai degrabă sentimente frustrante, accentuate de dimensiunea minoră a celor care au primit efectiv sancțiuni din partea sistemului de impunere a legii și de administrare a justiției în România.

BIBLIOGRAFIE

1. Abraham Corupția.Cauze-mecanisme-efecte-soluții. Ed. Detectiv,

Pavel București, 2005

2. Amza Tudor Criminologie teoretică. Ed. Lumina Lex, București, 2000

3. Baciu Dan, Corupția în România. Realitate și percepție socială. Ed.

Ioan Dorinică, Lumina Lex, Bucureșri, 2005

Rădulescu Sorin

4. Baciu Dan, Corupția și crimă organizată în România. Ed. Continent

Rădulescu Sorin XXI, București, 1994

5. Bari Ioan Probleme globale contemporane. Ed. Economică,

București, 2003

6. Brian Mastyn Probleme globale ale omenirii. Starea lumii 2004- HalWeil

Lisa Ed. Tehnica, București, 2004

7. Craiu Nicolae Economia subterană între "DA" și "NU", Ed. Economică,

București, 2004

8. Cucu Adrian Economia subterană și spălarea banilor. Ed. Expert,

Popa Ștefan București, 2000

9. Drăgan Gheorghe Spălarea banilor și finanțarea terorismului- amenunțări

Popa Ștefan planetare pe rute financiare, Ed. Expert, București, 2005

10. Melinescu Investigațiile financiare îi domeniul spălării banilor.

Ioan Ed. Imprimeria Națională, București, 2004

11. Mogâldea Ion Corupția în România. Ed. Majadahonda, București, 1999

12. Mrejeru Theodor Infracțiuni de corupție. Aspecte teoretice, Ed All Beck,

București, 2000

13. Popescu A. Organizații secrete- Cartea a 3-a. Ed. Lumina Lex,

București, 2001

14. *** Războiul total împotriva corupției în România I.Parlamentul

României, Camera Deputaților și Comisia pentru Cercetarea

Abuzurilor, București, Ianuarie-2003

15.*** Războiul total împotriva corupției în România II. Parlamentul

României și Camera Deputaților, București, Martie-2004

16.*** Corupția la români în perioada de tranziție/Nicolae Belli –

Probleme Economice, 2000, nr 40 (articol)

17.*** Dicționarul Limbii Române Moderne, Ed: Academiei,

București, 1958

18.*** www.infoeuropa.org

19.*** www.imolin.org (Org. Nat. Unite- oficiul contra drogurilor și

crimei. Grupul de luptă contra spălării banilor)

20.*** www.europa.ru.int (Uniunea Europeană)

21.*** www.coe.int. (Consiliul Europei)

22.*** www.fatf.gafi.org (Gafi- Fatf)

23.*** www.unctad.org

24.*** www.transparency.org.ro, Indicele de Percepție al Corupției

2008(raport)

25.*** www.capc .md.ro

26.*** www.bursa.ro

27.*** www.ziare.com

28.*** www.revista22.ro

29.*** www.money.cnn.com