Fapte bune, fapte rele, am urmărit consolidarea, aprofundarea cunoștințelor în activitățile de povestire, am urmărit consolidarea acestor cunoștințe… [311336]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”, BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Lect.univ.dr. CÎRSTEA MIHAELA DANIELA

ABSOLVENT: [anonimizat], 2016

[anonimizat], de lumea minunată a copilăriei.

Cu toții am fost legănați de șoaptele calde ale mamei sau ale bunicii care ne povestea pentru a nu știu câta oară basmul care ne plăcea cel mai mult.

Cred că basmul este o parte a copilăriei, iar în activitățile instructiv educative din grădiniță el este un puternic mijloc de formare al preșcolarului. Acest lucru îl voi trata în această lucrare cu tema " Valențele formative ale basmului în educarea limbajului copiilor"

Noi, adulții, educatorii nu trebuie să uităm că avem copii și că avem menirea de a-i educa și a-i crește ca atare. [anonimizat], ei sunt " piticii din basme" iar noi le oferim tărâmul de poveste pe care îl caută cu tot ceea ce simt. Să-i [anonimizat], atât de plină de înțelesuri.

[anonimizat].
Lucrarea caută să dea răspuns la întrebarea esențială pentru munca educatoarelor " [anonimizat]?"

Construcția basmelor se realizează pe o stereotipie a personajelor și temelor care se repetă mereu sub o [anonimizat]. [anonimizat], schematizat, pentru puterea de înțelegere a copilului.

Formarea noțiunilor morale este un proces complex care se realizează într-o lungă perioadă de timp. [anonimizat], în cadrul căruia se analizează și interpretează experiența morală a personajelor și semnificația cu care sunt utilizate conceptele morale în vorbirea zilnică.

[anonimizat], [anonimizat].

Participarea la viața clasei are un rol decisiv pentru dezvoltarea sentimentelor morale. Grupele de copii crează reguli de comportare obligatorii pentru toți. Educatoarea antrenează activ și efectiv preșcolarii într-o activitate, iar basmul este un mijloc în acest sens. Spunându-le basmul " Scufița Roșie" de Charles Perrault educatoarea poate antrena grupa de copii în a [anonimizat]. Așa copilul acumulează o [anonimizat], [anonimizat], onoarei, memoriei, [anonimizat].

[anonimizat]ẵ și frumosul cu semnificația lui largă de estetic.

Prin marea complexitate de formẵ [anonimizat] a preșcolarului și anume: contribuie la formarea capacității de a [anonimizat] a simți și înțelege esteticul, la dezvoltarea aptitudinilor de creație și la dezvoltarea trebuințelor de a introduce frumosul în viața personală și socială.

Vârsta preșcolara este vârsta cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii puternice, pentru formarea deprinderilor de comportare, este perioada în care apar și se dezvoltẵ trăsăturile de viață și caracter în care se schițează personalitatea viitoare a omului.

De aceea efortul educatoarei trebuie să fie centrat pe realizarea educației morale.

Basmul constituie un prețios mijloc al educatoarelor care contribuie la formarea trăsăturilor morale pozitive la copii, le influențează nu numai conștiința dar și viața afectivă, deoarece dezvăluie lumea subiectivă a omului, sentimentele, gândurile, interesele, trebuințele sale.

Ipoteză de la care am plecat poate fi faptul că, deși programa instructiv-educativă este bine structurată, sunt totuși activități ce presupun creativitate din partea educatoarei și activități care valorificate cu eficiență maximă pot contribui într-o mare măsură la formarea personalității preșcolarului.

Argumentele utilizate în această lucrare pentru validarea acestei ipoteze se constituie în adevărate instrumente de dezvoltare a limbajului, a imaginației creatoare, a gândirii, a capacității de structurare și operaționalizare a reprezentărilor copilului preșcolar..

În vederea menținerii acestei ipoteze se folosesc ca mijloace de realizare basmele și diferite metode de cercetare în desfășurarea unor activități cu teme propuse de educatoare.

Obiectivele lucrării de fatẵ fac parte integrantă din obiectivele generale ale învățământului preșcolar, pe prim plan situându-se educarea limbajului copiilor, fluenṭei și originalității în gândire.

CAPITOLUL I : PROFILUL PSIHOLOGIC AL PRESCOLARULUI

1.1 Dezvoltarea copilului în perioada preșcolară

(3-6/7 ani) (a doua copilărie)

Perioada preșcolară este perioada celei mai intensive receptivități, mobilități și posibilități psihice, o perioadă de progrese remarcabile în toate planurile. Tot acum se formează și toate conduitele adaptative de bază, se constituie structurile intelectuale și creative mai importante sociabilitatea, caracteristicile comportamentelor de bază, reacțiile afectiv voliționale, Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii prin lărgirea contactului sau cu mediul social și cultural din care asimilează modele de viață, care permit și determină înțelegerea sa tot mai activă în condiția umană.

În perioada preșcolară, planul senzio-perceptiv cunoaște o dezvoltare spectaculoasă. Tactul devine un simț de control și susținere a văzului și auzului. Acest fapt face ca întregul plan perceptiv să se subordoneze acțiunilor de decodificare a semnificațiilor care se conștientizează tot mai mult. Așadar, percepția devine observație perceptivă, care este implicată în toate formele de învățare.

Sensibilitatea și percepțiile vizuale sunt ca și cele tactile antrenate în explorarea mediului înconjurător. Copilul preșcolar este capabil se discriminări vizuale mai fine, pe care acum are posibilitatea să le identifice mai precis cu ajutorul cuvântului și să le fixeze mai bine în memorie.

Sensibilitatea auditivă la vârsta preșcolara devine de două ori mai fină decât la antepreșcolar. Auzul fonematic pentru limba maternă este mai bun, în sensul că preșcolarul aude foarte bine cuvintele, dar este vorba de un auz verbal global, care " nu-i permite să distingă ușor sunetele din structura cuvântului ". Preșcolaritatea este o etapă propice pentru formarea auzului fonematic specific învățării limbilor străine, deoarece nu sunt încă stabilizate structurile specifice limbii materne, care pot limita diferențierile fonematice specifice altor limbi.

1.3 Dezvoltarea gândirii copilului preșcolar

La vârsta preșcolara mică (3-4 ani) gândirea copilului este elementară și simplista. Ea are un caracter animist, datorită faptului că preșcolarul mic considera obiectele și fenomenele din jur că fiind însuflețite.

J. Piaget arată ca până la 4-5 ani, copilul are o gândire prelogică și preoperatorie, după care se instalează gândirea concret operatorie, care se extinde în perioada vârstei școlare mici. Cea mai semnificativă trăsătură a gândirii în perioada preșcolară o constituie dezvoltarea capacității copilului de a sesiza relația dintre fenomene, care determină o structurare și o orientare nouă a atitudinii interogative a copilului.

Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea a cărei esența rezidă în faptul el " poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput". Gândirea copilului nu dispune încă de operații și nu se extinde dincolo de perceptiv. Ea operează cu preconcepte apărute încă din perioada antepreșcolară, dar acum ele câștigă în generalizare și precizie deoarece se sprijină pe o experiență perceptivă mai bogată, iar comunicarea mai intensă cu cei din jur întărește forța lor integratoare. Pre conceptele preșcolarului se constituie pe criterii mai clare, se sprijină mai mult pe reprezentare și un fel de acțiuni executate în gând.

Copilul preșcolar crede că percepe și nu simte nevoia controlului prin experiment mental. Judecățile pe care le face pe baza a ceea ce vede nu sunt integrate într-o viziune de ansamblu, ci între ele apar mai degrabă contiguități. De asemenea copilul nu formulează “ipoteze și nu sesizează contradicții intre constatarile sale" .

Toate aceste caracteristici ale comportamentului mental al copilului reprezintă încercări ale sale de a oferi răspunsuri la nenumăratele întrebări care apar în confruntarea din ce în ce mai largă cu lumea.

1.4 Limbajul copilului preșcolar

Limbajul constituie un element semnificativ pentru organizarea funcționalității psiho comportamentale a copilului preșcolar. Prin intermediul limbajului el își lărgește contactul cu cei din jur, realizează noi achiziții odată cu îmbogățirea experiențelor sale de viață și își dezvoltă capacitatea de manifestare a gândurilor și sentimentelor, iar cu ajutorul cuvântului imprima dinamism și ordine la nivelul întregii activități psihice. Limbajul copilului preșcolar se îmbogățește continuu atât sub raport cantitativ, prin creșterea volumului vocabularului, cât și sub raport calitativ, ca urmare a capacității de formare logico – gramaticale, a frazării coerente și a introducerii unor conținuturi cu sens și semnificație tot mai precise și mai bine structurate.

Se considera că vocabularul pasiv al copilului preșcolar poate să aibă între 400 și 1500 de cuvinte (minim) și între 1000-2500 de cuvinte sau chiar 3000 (maxim).

Volumul vocabularului și nivelul vorbirii copilului prezintă variațiuni individuale datorate unor factori cum ar fi: procesul de maturizare funcțională a aparatului fonator, preocuparea părinților pentru dezvoltarea copilului, prezența unor frați și surori mai mari, precum și frecventarea grădiniței”.

Ca o structurare de ansamblu, la preșcolarul mic predomina încă limbajul situativ, dar în a doua parte a perioadei preșcolare avem de a face cu limbajul contextual. Acest lucru îi permite copilului ca în comunicare să se poată referi la o arie mai largă și complexă de evenimente trăite anterior sau la cele proiectate în viitor. Crește viteza de comunicare a copilului, crește capacitatea de verbalizare a tot ce face și vede el și se consolidează o anumită flexibilitate verbală, care face posibilă vorbirea alternativă atunci când povestește sau se joacă. Foarte important pentru organizarea activității psihice și psihocomportamentale a preșcolarului mic este și apariția limbajului interior. Pe baza acestei forme de limbaj, copilul preșcolar are posibilitatea " de a-și urmări mental acțiunile pe care le desfășoară, de a introduce ajustări și de a-și regla conduitele în funcție de scopurile propuse și de situațiile ivite”.

1.5 Dezvoltarea memoriei și imaginației la preșcolari

Prima schimbare vizibilă în ceea ce privește memoria copilului preșcolar este creșterea volumului acesteia. Memoria involuntară este încă predominantă, în sensul că tot ceea ce determina interesul și plăcerea copilului este repede întipărit. Ritmicitatea și sonoritatea facilitează memorarea, adeseori cu neglijarea înțelesului celor memorate. Conținutul memorării este constituit din rezultatele observațiilor directe, din ceea ce face copilul efectiv, din dialogul cu alții, din povești, din basme, din cântece, din poezii, etc. De regulă, memoria preșcolarului este verbală, deoarece el verbalizează tot ceea ce vede și face. În ceea ce privește reproducerea, copilul preșcolar reproduce mai ușor ceea ce l-a impresionat, ceea ce are ritm și rimă, precum și ceea ce este legat de universul său. Reproducerea poveștilor și povestirilor este mult mai ușoară, deoarece copilul actualizează mai întâi sintagme de tipul " a fost odată ca niciodată"… De asemenea, preșcolarul mic are nevoie în acest scop de ajutor sub forma începuturilor de frază sau al întrebărilor succesive. Preșcolarul mare, însă, are rezultate mult mai bune în ceea ce privește reproducerea. El poate să reproducă destul de corect succesiunea evenimentelor și să restabilească ordinea imaginilor corespunzătoare. Asemenea memoriei, la vârsta preșcolara și imaginația cunoaște o mare dezvoltare, care este permisa și stimulata de următorii factori: apariția funcțiilor semiotice încă din perioada antepreșcolară, dezvoltarea memoriei care conservă din ce mai mult atât experiența personală, cât și tot ceea ce afla copilul de la cei din jurul său, gândirea intuitivă, în același timp, care îi permite copilului să exploreze lumea înconjurătoare. În același timp, imaginația preșcolarului este stimulata puternic și de trăirile sale efective. Spre exemplu, plăcerea și bucuria îl fac pe copil să-și amplifice imaginativ așteptările, să vadă păpușa să ca fiind cea mai frumoasă, să vadă cadoul său ca fiind cel mai mare, etc. La preșcolarul mic predomina imaginația reproductivă. Ea este antrenată mult în ascultarea poveștilor și povestirilor, copilul dorind să i se spună aceleași lucruri de multe ori, pentru că în acest fel el poate să își consolideze imaginile respective. Preșcolarul mare a depășit deja această fază de consolidare, el devenind stăpân pe mijloacele interne de reprezentare și vrând să audă lucruri noi. Acum se structurează elementele imaginației creatoare, care se manifestă mai ales în desen, modelaj, construcții și activitățile de joc. Desfășurarea acestor activități și plăcerea pe care o simte copilul când își încearcă propriile capacități, satisfacțiile trăite în legătură cu ceea ce reușește să facă susțin și propulsează combinările imaginative".

1.6. Dezvoltarea atenției la vârsta preșcolara

Atenția constituie una din cele mai importante condiții ale fixării și păstrării experienței personale. Atenția constituie condiția de bază pentru activitatea de învățare, deoarece ea contribuie la formarea trebuinței de cunoaștere, a deprinderilor de orientare și investigație, de concentrare și percepere. La aceasta vârsta predomina atenția involuntară, ea fiind permanent susținută de marea curiozitate a copilului preșcolar. Atenția involuntară este deosebit de activă atât în contactul direct al copilului cu ceea ce îl înconjoara, cât și față de alte surse care îi satisfac curiozitatea, cum ar fi: diapozitivele, filmele, cărțile ilustrate, povestirile, etc. Odată cu dezvoltarea atenției, copilul se poate orienta mai bine în mediul înconjurător, poate pătrunde mai adânc în cunoașterea obiectelor și fenomenelor, deoarece cu ajutorul atenției "activitatea psihică se centrează și se fixează asupra celor ce intră în câmpul reflectării”.

O altă caracteristică a dezvoltării atenției la preșcolarul mic constituie creșterea volumului atenției, copilul devenind capabil să urmărească atât propria activitate cât și unele aspecte din mediul înconjurător. Cea mai importantă schimbare produsă în perioada preșcolară o reprezintă apariția atenției voluntare. Acest lucru are loc mai întâi în cadrul jocului, iar apoi în toate celelalte activități. Atenția voluntară se instalează treptat, pe măsură ce se dezvolta funcțiile reglatoare ale limbajului. Ea este alimentata de dorințele și intențiile copilului de a finaliza activitatea. Astfel, preșcolarul mijlociu și cel mare, pe lângă faptul că răspund la comenzile exterioare, își pot fixa un scop și se pot autoregla în vederea atingerii acestuia, adeseori întârziind la alte solicitări și neîntrerupându-și acțiunea până nu își ating scopul respectiv. Pe ansamblu, în perioada preșcolară se organizează atenția complexă, antrenată în activități cu caracter intelectual. La preșcolarul de vârstă mijlocie și mare, la care s-a format capacitatea de a-și duce rolul până la capăt și de a-l îmbogăți mereu, atenția se manifestă și în condițiile de combinare spontană între rolul personal și rolul partenerilor de joc, ceea ce duce la dezvoltarea mobilității atenției și a distributivității acesteia. De asemenea respectarea regulilor jocului îl obligă pe copilul preșcolar la concentrarea atenției.

II. BASMUL NOȚIUNI TEORETICE

2.1 Conceptul de basm

Specie a epicii culte, narațiune simplă, implicând supranaturalul, fabulosul, basmul a apărut în epica populară, ulterior pătrunzând și în literatura cultă (secolul al – XIX-lea, perioada de afirmare a esteticii romantice).

"Basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință, observație morală. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci și anume ființe himerice, animale. Și fabulele vorbesc de animale, dar acestea sunt simple măști pentru felurite tipuri de indivizi. Ființele neomenești din basm au psihologia și sociologia lor misterioasă. Ele comunica cu omul, dar nu sunt oameni. Când dintr-o narațiune lipsesc acești eroi himerici, n-avem de-a face cu un basm”.

Basmele, ca și poveștile au rămas de-a lungul timpului creațiile cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până la adolescență. Întâi ascultându-le și mai apoi citindu-le, copii își însușesc din basme comoara nesfârșită a înțelepciunii populare. Basmele produc o impresie puternică asupra imaginației și sensibilității copiilor, prin morală lor pozitivă și ușor de recepționat, dar au și o deosebită însemnătate educativă.

Pentru că educatorul să poată folosi basmele cu rezultate oprime, ca mijloc puternic de educare, este necesar ca el să cunoască caracteristicile acestei specii, bază reală a basmului, originea și semnificația elementelor fantastice, personajele cu caracterele lor specifice, precum și rolul compozitei și al limbii basmelor, ca mijloace de exprimare a conținutului de idei. Între povești și basme există o deosebire pregnanta. În basme domina fantasticul atât în cadrul în care se desfășoară acțiunea, cât și în prezentarea personajelor care fie că au calități hiperbolizate, supraomenești, fie că sunt ființe cu înfățișări și însușiri supranaturale, sau obiecte care au însușiri neobișnuite.

Cadrul, subiectele și personajele poveștilor sunt mult mai apropiate de realitatea vieții de toate zilele, fantasticul ocupând un loc secundar și uneori fiind chiar înlocuit cu elemente care își au originea în superstițiile popoarelor. Deși deosebirea dintre povești și basme este vizibilă, adesea scriitori creatori de basme denumesc basmele povești. Astfel, I. Creangă denumește cunoscutul sau basm "

“Povestea lui Harap – Alb", deși cadrul, acțiunea, personajele aparțin fantasticului. De asemenea, marii creatori de basme din literatură universală își intitulează operele povesti: "Poveștile" lui Ch. Perrault; " Poveștile" fraților Grimm sau " Poveștile" lui H. Cr. Andersen.

Basmele au un puternic substrat real, deoarece au izvorât din năzuința poporului pentru o viață mai bună, din dorința de a învinge răul. Poporul a introdus în basm expresia dorinței sale de libertate, de dreptate, de bine și frumos. Din basme se desprind începuturile luptei dintre asupriți și asupritori, basmele povestesc despre saraci și bogati, despre rẵi și buni, ele arăta cum îi pedepsește colectivitatea pe răufăcători, arată lupta omului cu elementele naturii și reliefează năzuințele oamenilor de a se elibera de ignoranțẵ, de a-și alcătui instrumentele de luptă și eliberare, de a-și ușura munca și viața.

2.2 Particularitățile basmului

În basm se oglindește năzuința poporului spre libertate și optimismul sau sănătos, încrederea fermă în puterile sale proprii, în izbândă deplină a năzuințelor sale, în victoria dreptății, a binelui, a adevărului, a cinstei și a tuturor calităților apreciate de popor.

În basmul cult, autorul preia tiparul narațiunii basmului popular, dar reorganizează elementele stereotipe conform viziunii sale artistice și propriului său stil. Basmul cult imita relația de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce conferă oralitate stilului.

Particularitățile basmului cult sunt: clișee compoziționale, (formule tipice, inițiale, mediane, finale); motive narative diverse: călătoria, luptă, victoria eroului, probele depășite, demascarea și pedepsirea răufăcătorului, căsătoria și răsplata eroului, specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) și spațiale (tărâmul acesta și tărâmul celălalt), cifre magice, simbolice, stil elaborat (îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea), obiecte miraculoase, întrepătrunderea planurilor real fabulos, convenția basmului, acceptarea de la început a supranaturalului ca explicație a întâmplărilor incredibile.

Tema basmelor este lupta dintre bine și rău care se termină întotdeauna cu victoria binelui. Adeseori tema basmului se sprijină pe contactul cauzat de inegalitățile sociale, pe contrastul dintre bogăție și sărăcie, dintre hărnicie și lene, dintre modestie și îngâmfare, dintre adevăr si minciună, dintre viclenie și cinste. Afirmând victoria binelui asupra răului, basmele înfățișează plastic cele mai frumoase insusiri ale poporului. Și tocmai pentru că basmul oglindește, fie și numai în imagini simbolice sentimentele adevărate și calități reale, el trăiește de milenii fără să își piardă forța dătătoare de viață, trezind un ecou puternic în inimile multor generații.

Basmul popular creează o atmosferă de optimism. Poporul a crezut întotdeauna într-un viitor mai bun, oricât de greu ar fi fost prezentul, de aceea în basm ies învingătoare forțele binelui, care doboară forțele vrăjmașe omului.

La basmul popular predominẵ narațiunea spre deosebire de basmul cult, unde aceasta se îmbină cu dialogul și descrierea. Subiectele basmelor sunt foarte variate, atât prin diversitatea peripețiilor înfățișate, cât și prin complexitatea aspectelor de viață din care se inspiră.

Varietatea subiectelor se datorează și multitudinii însușirilor pozitive pe care le pun în luminẵ basmele, precum și diversității manifestărilor negative pe care le combat.

Motivele mai obișnuite care constituie subiectul basmelor sunt executarea unui legământ, întrecerea prin forță, dibăcie sau iscusințẵ cu elementele răului, nimicirea farmecelor unei vrăjitoare, eliberarea prizonierilor ori lupta cu asupritorii cu chip de om sau de monstru.

În basmele diferitelor popoare se găsesc subiecte sau personaje asemănătoare, fapt ce dovedește apropierea spirituală a popoarelor, identitatea lor de aspirații de-a lungul vremurilor și pe întreaga suprafață a globului. Astfel, universalitatea basmelor e dovedită prin asemănarea subiectelor și prin prezenṭa acelorași personaje în basmele diferitelor popoare.

Personajele basmelor sunt grupate pentru a ilustra tema generală a basmului și lupta dintre bine și rău. Unele reprezintă forțele binelui și altele forțele răului. În jurul lor se grupează și celelalte personaje secundare care ajutẵ la dezvoltarea acțiunii și a deznodământului basmului, victoria binelui. Eroul pozitiv al basmelor este întotdeauna Făt-Frumos pe care îl găsim sub denumiri felurite, dar întrupând întotdeauna aceleași calități. El este de obicei un om puternic, viteaz și hotărât, perseverent în realizarea țelului său: învinge toate obstacolele, acționează cu dârzenie pentru victoria binelui, a dreptății și a libertății.

Făt Frumos săvârșește fapte vitejești, dar nu din ambiție, ci pentru a apăra pe cei slabi, pentru a elibera pe cineva din robie sau pentru a salva viața cuiva. Eroina basmelor este de obicei Ileana – Cosânzeana, uneori însă poartă alt nume. Alteori, nu are nume, este fata mijlocie sau cea mică a împăratului. Fata din popor sau fiica de împărat, ea este salvată de Făt Frumos din robia zmeului sau a vreunei vrăjitoare, ca Muma Pădurii.

Eroii pozitivi din basme sunt ajutați în lupta lor pentru victoria binelui de diferite personaje cu însușiri supranaturale, create de fantezia poporului. Adeseori, Făt Frumos este ajutat de diferite viețuitoare din lumea animalelor. Prietenii și sfătuitorul sau în toate împrejurările este calul năzdrăvan, care își însoțește stăpânul tot timpul, ducându-l “ca vântul și ca gândul” și sfătuindu-l cum să iasă din încurcăturile cele mai grele sau cum să învingă piedicile ce-i stau în cale. Alături de Făt Frumos, în basmul popular, calul năzdrăvan joacă un rol important. Fără cal, faptele eroice ale lui Făt Frumos nu s-ar putea realiza. Așa cum arată G. Călinescu în studiul său “Estetica basmului”, “mitologia hipică e vastă, reducându-se în fond la ideea străbaterii fulgerătoare a spațiului”.De cele mai multe ori calul are un număr variat de aripi, care îl ajuta sa străbată cu mai multă rapiditate distanțele. În basm, calul năzdrăvan apare ca un animal dotat cu însușiri intelectuale excepționale, ca un prețios sfătuitor al omului, care vorbește cu voinicul în limba acestuia.

Eroul principal are nenumărați prieteni. Adesea apar în basm uriași cu puteri supranaturale, care se leagă frați de cruce cu eroul principal. Uriașii se pot grupa în mai multe categorii. “Unii sunt întruchipări ale forțelor și anomaliilor naturii, pădurii cu copaci răsuciți de furtunii, torenți care sfărâma stâncile, gerul, seismele, întotdeauna reprezintă însă și unele limite ale puterii omului, care ar dori să poată smulge pădurea, pisa pietre, reteză munții, modifica temperatura.”

O altă categorie de personaje reprezintă fenomene meteorologice și cronologice, personificări ale vanturilor: Mama vântului turbat, Vântul turbat, Mama crivatului, Crivatul. Altele personifica zorile – Zorilă, miezul nopții – Miază-Noapte, iar amurgul Murgilă sau Serila.

În basme apare și o altă categorie de uriași care sunt de asemenea prietenii personajului principal. În unele basme apar și zânele – personaje feminine cu puteri miraculoase, frumoase la înfățișare, binevoitoare fata de eroul principal. Ele sunt o reminiscență din vechea mitologie a romanilor, unde erau denumite Parce.

Personajele negative sunt unele fiinṭe monstruoase sau cu puteri supranaturale: zmeul, balaurul, Baba-Cloanța, Muma – Pădurii, simbolizând manifestările neînțelese și înspăimântătoare ale naturii sau elemente negative din viața socială.

Zmeii sunt ființe uriașe, create de fantezia poporului care au și unele asemănări cu omul și unele aspecte de monstru. Ei sunt înzestrați cu puteri supranaturale. Eroul principal de obicei doboară pe zmeu în luptă dreaptă. Personaje feminine dușmănoase eroului principal sunt și Muma-Pădurii sau Baba-Cloanța și alte babe vrăjitoare. “Balaurul este o reptilă monstruoasă, foarte des întâlnită în basme, având trei până la douăsprezece capete, vărsând foc și smoala pe nări. El este prin definiție distrugător și rău, și, spre deosebire de zmeu și de șarpe întotdeauna este ostil omului”. În peripețiile care constituie subiectul basmului, personajele se grupează la doi poli: de o parte eroul principal, ajutat de o serie de personaje cu caractere mai mult sau mai puțin fantastice, care lupta și înving forțele răului, de altă parte dușmanii eroului principal – zmei, balauri sau alte personificări ale elementelor răului sub diferite înfățișări, simbolizând forțele neînvinse ale naturii sau pe asupritorii din viața socială. Personajele pozitive în lupta lor cu dușmanii sau pentru a putea ajunge la izbânda năzuințelor lor sunt ajutate de obiecte care au însușiri supranaturale. Dealtfel, o caracteristică a basmului o constituie și aceste obiecte cu însușiri fantastice. Aceste obiecte cu însușiri fantastice au fost create de oamenii care în decursul existenței lor, de veacuri, au năzuit să găsească mijloacele spre a putea învinge forțele naturii, ca să-și creeze condiții mai bune de viață. Omul a fost în toate timpurile creator de valori materiale, ingeniozitatea și iscusință sa și-au găsit expresie mai întâi în obiectele cu însușiri supranaturale din basme, care, în decursul veacurilor, au devenit reale.

Astăzi, oamenii pot clădi cu ușurință, în timp foarte scurt, construcții impunatoare, pot brăzda câmpiile cu canale și pot crea lacuri și mẵri, ca și eroul din poveste, care, aruncând oglinda face să apară un lac imens; ei pot planta păduri pe întinderi nesfârșite, ca și eroul în basm, care, aruncând peria, face să răsară un cadru de nestrăbătut. Elementele fantastice, personificarea animalelor și a obiectelor își au originea în animismul omului primitive, care acorda obiectelor de care avea nevoie, dupa ce le confecționa, o forță supranaturală. Astfel, apar în basme nenumărate obiecte fermecate, care acționează la porunca omului, venind în ajutorul personajului pozitiv; masa care se aseaza și se strânge și ale cărei bucate nu se termină niciodată, buzduganul și toporul care zboară și taie sau lovește singur, furcă sau vârtelnița care lucrează singură, covorul sau cimele cu care se zboară prin văzduh.

Aceste imagini ale obiectelor cu puteri miraculoase rămân din copilărie în mintea omului și pot deveni un imbold pentru noi creații în domeniul științei și al tehnicii.

Compoziția basmelor are câteva caractere specifice. Basmele se caracterizează prin formulele tradiționale, care apar în introducere, în desfășurarea acțiunii și în încheiere. Adeseori formula introductivẵ nu e legată de conținutul basmului și cu scopul să transpună pe ascultător în atmosfera feerică a basmului. Formula introductiva “a fost odată ca niciodată, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, a fost odată într-o țară…” pe care o găsim în basme aproape la toate popoarele situează acțiunea într-un timp nehotărât, vag și nu precizează locul unde se petrec faptele din poveste.

În cuprinsul basmului, se intercalează, de asemenea, formule tradiționale, care arată un nou moment al acțiunii, o nouă peripeție: “Un tăciune și-un cărbune, spune, poveste, spune…”. Uneori formula tradiționala ilustrează calea lungă pe care trebuie s-o străbată eroul: “Și merseră cu toții, merseră ca și cuvântul din poveste, cẵ înainte mult mai este.” Alteori, formula tradiționala scoate în relief greutatea unei lupte sau îndârjirea în luptă: “Se luptară, se luptară, zi de vară, până-n seara”. O caracteristică a dezvoltării subiectului basmului este repetiția, de obicei întreitẵ, eroul lupta cu trei balauri sau trece prin trei împărații ori prin trei păduri: una de aramă, alta de argint și a treia de aur. În basm apar de cele mai multe ori trei frați, trei vânturi, trei peripeții. Repetițiile creează o încetinire a acțiunii și fac să crească interesul și curiozitatea pentru deznodământ. Valoarea instructiv – educativẵ a basmelor este deosebită. Ele aduc o prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter – în general, la dezvoltarea personalității copiilor. Exprimând înțelepciunea și năzuințele poporului, necazurile și bucuriile sale, lupta cu forțele naturii, relațiile dintre oameni, basmele îi ajută pe copii să înțeleagă complexitatea aspectelor vieții. Înțelegând conflictul dintre cele două forțe care apar în basm, micii cititori își formează reprezentări și noțiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, hotărâre, perseverență, hărnicie. Ascultând sau citind basme, copiii sunt de partea dreptății, adevărului și a binelui și detesta nedreptatea, lăcomia, îngâmfarea, răutatea și minciuna.

Basmul este prețios și pentru că pune într-o lumină vie ce e bine și ce e rău, ajutându-i pe copii să-și însușească aceste reprezentări morale. Lectura basmelor prezintă o deosebită importantẵ educativaẵ ṣi prin reliefarea calităților eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat. Din faptele eroului pozitiv, ei învățẵ să fie curajoși și dârjii, perseverenți și hotărâți, modești și harnici, cinstiți și drepți, prieteni adevărați, exprimând compasiune fată de cei mai slabi, admirație fata de cei optimiști și încrezători în forțele lor. Ele contribuie, totodată și la dezvoltarea imaginației creatoare a copiilor și la înțelegerea frumosului. Basmele sunt și puternice mijloace de dezvoltarea a atenției și a memoriei. Ascultându-le sau citindu-le, copiii își exersează atenția urmărind cu încordare peripețiile narate.

CAPITOLUL III: BASMUL ÎN ACTIVITĂȚILE DE EDUCARE A LIMBAJULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARẴ

3.1. Importanṭa instructiv-educativă a literaturii pentru copii

Componentă a literaturii naționale, literatura pentru copii include totalitatea creațiilor care, prin mesajul lor, gradul de accesibilitate, imaginea și funcția artistic realizează o relație afectivă cu micii cititori.

Preșcolarii au problemele lor proprii legate de vârstă, de dezvoltare gândirii și limbajului conform cu experiența redusă de viață și din acest considerent imaginea artistic din operele literare, trebuie să reprezinte generalizarea acelor elemente, acelor fenomene ale căror caracteristici copilul le poate observa, percepe, înțelege și același timp îi influențează pozitiv întreaga dezvoltare.

Producând o impresie puternică asupra imaginației și sensibilității copiilor, prin morală lor pozitivă și ușor de recepționat, creațiile literare pentru copii au o deosebită valoare pentru educarea artistic a școlarilor, cât și pentru dezvoltarea gândirii și limbajului.

Copiii, sesizează odată cu conținutul de idei și expresiile poetice, își îmbogățesc vocabularul cu expresii din limba vie a poporului, ajutându-I să-și însușească mai bine limba maternal cu expresivitatea ei, frământările de limbă, cu expresiile literare și cele populare.

În activitatea de zi cu zi cu copiii, am constatat că genul epic este preferat de ei, pasiunea lor pentru lectura este întreținută de curiozitatea aflării faptelor.În acest en George Călinescu spunea: “Copilul se nașe curios de lume s nerăbdător de a se orienta în ea. Literatură… îi satisface această pornire, îl încântă.”

Formarea și modelarea caracterelor, deprinderea copiilor cu normele de comportare civilizată, cultivarea sentimentelor morale (umanism, curaj, perseverență, respect pentru semeni, pentru muncă, dragoste de patrie) sunt sarcini la realizarea cărora literatura pentru copii, prin specificul ei, aduce o contribuție majoră.

Orice copil, ascultând basmul lui Charles Perrault, Scufița Roșie, va înțelege consecințele neascultării sfaturilor părintești, va tremura de grijă pentru fetiță care se întâlnește cu lupul, se va bucura odată cu ea.

Spunându-le copiilor o poveste și urmărindu-I, educatoarea poate observa pe fețele lor care trăiesc pur și simplu în povești. Ei suferă când suferă eroul îndrăgit, se bucura odată cu acesta, străbate cu imaginația locuri necunoscute lor până acum, se identifică cu personajele.

Preșcolarul, care cu greu dialoghează în realitate, poate realiza o binevenită dedublare a sa atunci când se recunoaște în altul, cu ajutorul basmelor, poveștilor, ceea ce contribuie mult la dezvoltarea limbajului lui.

Marea varietate a creațiilor artistice aparținând unor genuri și specii literare diferite, care se integrează un sfera literaturii pentru copii, evidențiază marea receptivitate a copiilor pentru frumos. Copilul răspunde la frumos prin emoție, numai că pentru el frumosul apare în simboluri semnificative: culoare, voce, aspect fizic, frumusețe.

Creațiile populare: basmele, poveștile, doinele, proverbele, zicătorile, snoavele, ghicitorile, au o valoare instructiv-educativă deosebită. Ele aduc o contribuție prețioasă la dezvoltarea proceselor de cunoaștere și implicit a gândirii prin: bogatul conținut de informații pe care-l transmit – aspect din viața omului, copilăria și universul ei, aspecte din viața plantelor și animalelor, poziții ideologice, mentalități, tradiții și obiceiuri, reprezentări mitologice, noțiuni de cultură.De asemenea ele contribuie la dezvoltarea proceselor afective, la educarea trăsăturilor de voință și caracter. Înțelegând conflictul dintre cele două părți care apar în basm, copiii își formează reprezentări și noțiuni despre dreptate, cinste, curaj, hărnicie, modestie, prietenie. Ascultând basmele, ei sunt de partea dreptății, a adevărului, și a binelui și detesta nedreptatea, lăcomia, răutatea și minciună.

Prin bogăția imaginilor artistice și a expresiilor literare care abundă, basmul contribuie la dezvoltarea imaginației creatoare a copiilor, la îmbogățirea vocabularului și dezvoltarea vorbirii.

Atât prin subiect cât și prin personajele prezentate, poveștile sunt mult mai apropriate de cotidian, de realitate. Prin năzdravanul Nicẵ a lui Ṣtefan a Petrii, preșcolarul descoperă în “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, întregul univers al copilăriei cu bucurii, necazuri, reușite și nereușite, dragoste părintească.

Prin caracterul lor de ascuțită satira, poveștile combat unele deprinderi morale sau trăsături de caracter disprețuite de popor: minciună, ura, lenea, lăcomia, zgârcenia, viclenia, îngâmfarea.

Valoarea educativẵ a poveștilor constă tocmai în contribuția pe care o aduc la formarea unei atitudini de combatere a unor manifestări negative din comportamentul oamenilor.

Mult îndrăgite de copii sunt poveștile cu și despre animale. Subiectele lor sunt variate și dezvolta pe scurt întâmplări ai căror eroi sunt animalele, uneori și omul în relație cu acestea.

Poveștile cu animale au un caracter didactic dezvoltat, comunicând acțiuni în legătură cu viață și comportarea unor animale cunoscute.

Prin limpezimea prin care se înfățișează caracterele personajelor, se constituie într-un mijloc de exemplificare a unor relații dintre oameni. Altele au un caracter umoristic – legendar și încearcă să ne explice unele particularități fizice sau de comportare ale animalelor:

de ce n-are ursul coada – “Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă

De ce aleargă copoiul după iepure – “Ciuboțelele ogarului” de Cẵlin Gruia

De ce se dușmănesc câinele și pisica

Legendele, un alt gen de literatură pentru copii, au o mare însemnătate pentru cunoașterea de către copii a unor finite cu trăsăturile lor specific, obiecte și fenomene din lumea înconjurătoare, a unor locuri – denumirea acestora și fapte din istoria poporului roman, a unor însușiri morale ale poporului nostru: vitejie, curaj, înțelepciune, eroism, dragoste de patrie.

În mintea și inima tuturor romanilor, Ṣtefan Vodă, este voievodul prin excelență, câștigătorul tuturor bătăliilor, ziditorul bisericilor, marele împărțitor al dreptății – aceste aspecte le găsim în unele legende despre Ṣtefan, începând cu “O samă de cuvinte” de Ion Neculce.

Spre deosebire de genurile și speciile literare amintite până acum, poezia implica contactul direct al copilului cu “Arta cuvântului” prin funcție poetică a limbajului și prin organizarea cuvintelor în versuri ritmate.

Poezia intra în viața copilului prin asocierea jocului propriu-zis cu jocul vorbelor versificate, prin asocierea unor acțiuni lucide, afective, cu acțiunea lucidă reprezentată verbal.

Funcția poetică a poeziei este o funcție creativă foarte importantă pentru formarea copilului mic. Acesta folosește cuvintele, se delectează la auzul lor și inventează noi vocabule și sonorități necunoscute, dar armonizate.

Fără să conștientizeze, copilul are pregătit fondul perceptive prin asocierea diverselor ritmuri, sonore sau nu, cu taina cuvintelor din cântecul de leagăn și cu diverse alte refrene folosite de adulți în jocurile lor cu copiii.

Prin vastă tematica abordată: copilul și copilăria, viața plantelor și animalelor, muncă și profesiuni, patria și dragostea de țară, jocuri și jucării, anotimpuri etc. – Poeziile deschid preșcolarilor orizonturi noi de cunoaștere, îi fac să înțeleagă frumosul din natură și societate, îi deprind cu norme de comportare civilizată, le educa dragostea de muncă și învățătură, le dezvolta o vorbire corectă, coerentă și expresivă.

Marea diversitate de expresie artistic, subiectele variate, accesibilitatea, explica contribuția literaturii pentru copii la dezvoltarea personalității copilului, locul care-l ocupa în programa activităților instructiv – educative din grădiniță.

Îndrumând pe copii spre înțelegerea măiestriei artistice, prin analizarea fondului de idei și a mijloacelor de realizare artistică, ajutându-i să înțeleagă sensul tuturor expresiilor artistice, educatoarea reușește să dezvolte imaginația creatoare a preșcolarilor, sensibilitatea lor artistic.

Conținutul bogat în cunoștințe și idei al operelor literare utilizate le facilitează lărgirea orizontului cultural, aprofundarea cunoștințelor și introducerea unora noi.Pe planul dezvoltării intelectuale sunt intens solicitate atenția, memoria, gândirea.

Prin valoarea artistică a materialelor selecționate, se aduce o contribuție însemnată la formarea gustului artistic, la dezvoltarea vorbirii și îmbogățirea vocabularului, la obișnuirea copiilor de a diferenția frumosul autentic de ceea ce este inestetic.

Poeți și prozatori de valoare că: George Topârceanu, Constanṭa Buzea, Otilia Cazimir, Ion Creangă, Cẵlin Gruia, Constantin Chiriṭẵ, Nicolae Labiṣ, Charles Perrault, Frații Grimm, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, Antoine de Saint – Exupery, Vladimir Cẵlin, Octav Pancu – Iași, Barbu Delavrancea s.a. au creat opere pentru copii, continuând o veche tradiție în domeniu, conștienți fiind de faptul că pentru om, literatura se constituie în scut de apărare împotriva nedreptăților și vitregiilor soartei, în instrument de luptă și în visul – speranță care ne poartă spre viitor.

3.2. Realizarea educației intelectuale prin intermediul basmului

Educația intelectuală a copilului este una din sarcinile principale ale învățământului preșcolar contemporan, la realizarea căreia contribuie întreaga activitate desfășurată de copil în grădiniță, în mod sistematic, organizat și sub îndrumare permanentă.

În munca sa, educatoarea dispune de o gamă largă de metode și procedee adecvate particularităților de vârstă și individuale ale copiilor care pot fi utilizate cu succes în scopul realizării educației intelectuale. Printre acestea basmul ocupa un loc important.

Pentru a putea vorbi despre basm, trebuie să știm ce este basmul, să cunoaștem câteva din trăsăturile specific care-l diferențiază de alte specii literare.

În dicționarul Literaturii Romane, 1979, basmul este definit astfel: “specie a epicii populare, în proză, bazată, în general, pe element al fantastic, simbolizând lupta dintre bine și rău și biruința finală a binelui”.

“Basmul – scrie George Călinescu – este o operă de creație literară cu geneza specială, o oglindire a vieții în moduri fabuloase…”.

În popor este cunoscut pe o arie mai largă sub denumirea de poveste. Termenul basm este împrumutat din slava “băsni” cu sensul de născocire, scornire.

Transfigurarea realității cu mijloacele specific, ce țin de folosirea fabulosului, prin bogatul sau conținut, basmul reflectă problemele majore ale existenței umane. Aspirația spre dreptate și echitate socială, năzuința de a supune capriciile naturii, setea de cunoaștere sunt numai câteva din semnificațiile basmului.

Tema basmului este lupta dintre bine șir au, concretizata diferit, că lupta între dreptate și nedreptate, adevăr și minciună, curaj și lașitate, bunătate și răutate, hărnicie și lene, generozitate și egoism.

Mesajul basmului – victoria binelui asupra răului care guvernează cu rare excepții lumea închipuirii. Prin intermediul basmului, preșcolarii pătrund într-un univers imaginar, în care idealurile sunt realizabile, un univers care pe măsură ce li se dezvăluie, devine o necesitate. Ei se identifica în închipuire cu eroii (Făt-Frumos, Ileana – Cosânzeana, balauri, vrăjitoare…), visează să ajungă mari și voinici și înțeleg din desfășurarea peripețiilor că vor trebui să treacă ei înșiși prin încercări care să le verifice înțelepciunea, curajul, puterea de a se stăpâni.

Forța de atragere și convingere a basmului asupra copilului provine tocmai din caracteristicile sale.

Prin basm preșcolarul cunoaște aspect din viața oamenilor pe acest pământ cu necazurile și bucuriile lor, cunoaște limba și obiceiurile țăranilor din cele mai vechi timpuri.

Însușirea unor cunoștințe este importantă nu numai că asigură înțelegerea realității, a oamenilor, ci și pentru că prin cunoaștere se educa diferitele procese și însușiri psihice ale preșcolarilor, se dezvoltă deprinderea de a vedea, de a sesiza însușirile caracteristice ale unor obiecte, fenomene, deprinderea de a căuta și descoperi adevărurile.

De multe ori basmele sunt în general niște informații amplificate de imaginația transmițătorilor, asupra unor întâmplări a căror întâmplare împlinește o curiozitate naturală, setea de deosebit, de senzațional pe care o avem fiecare dintre noi.

Sub forma unor fapte neobișnuite, legate între ele potrivit unor reguli tradiționale, copiii își însușesc noțiuni importante, cunoștințe care vor sta la baza formării unei gândirii corecte.

În “Povestea pâinii”, sub pretextul de basm, balaurul, care s-a înțeles cu eroul să vină să-l mănânce într-o anumită zi, ni se descrie întreaga desfășurare a procesului de transformare a bobului de grâu în colac pus pe masă:

“… atuncea a sărit pâinea de pe masă în fata balaurului și a întrebat: ce vrei tu balaurule… ce ți-a făcut mirele… eu câte am răbdat… m-am semănat și am crescut, soarele m-a fript, m-a ars și m-a copt, secerătorii m-au tăiat cu secera și m-au făcut snopi… și au adus caii și m-au treierat, și caii m-au frământat în picioare… și m-a dus la moară și m-a măcinat… și m-a pus la frământat… și m-a fript și m-a ars… și iaca-ta-mă îs pâine frumoasă pe masă…”.

Înțelegerea unor legi, elementare și fundamentale, ale lumii îi este înlesnita copilului prin specificitatea confruntărilor din lumea basmelor. Caracterul simplu, liniar al personajelor receptate în cupluri opuse permite, la nivelul psihologiei infantile aceasta confruntare.

În “Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă, paralelismul contrastat dintre cele două fete, evidențiază echilibrul compozițional și facilitează înțelegerea mesajului etic al operei, numai muncă cinstită, în folosul oamenilor, oferă satisfacții deosebite și este răsplătită așa cum se cuvine.

Pentru preșcolar, ceea ce este frumos este și bun iar urâtul este legat de rău. Prin basm el poate înțelege corect aceste noțiuni, își formează reprezentări despre ce este frumos, ce este bun și în desfășurarea faptelor (drumul celor două fete) i se dezvăluie și legea aparențelor înșelătoare de care trebuie să se ferească: lădița cea umila ascunde pietre prețioase, lădița de aur – șerpi, balauri.

Basmul “Fata babei și fata moșneagului” se structurează pe o schemă generală moștenită prin tradiție, la constituirea căreia concurează personaje, procedee, acțiuni și situații – șablon.

Narațiunea se structurează într-un tipar compozițional cu: formula inițială: “Era odată un moșneag și o babă și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era sluta, leneșă, țâfnoasă și rea la inima: dar pentru că era “fața mamei”, se alintă cum s-alinta cioară-n lat, lăsând tot greul pe fata moșneagului”.

Aceste formule inițiale cunosc încă, o mare varietate de formă sau de sens – afirmative, negative, simple, complexe, sub formă de glume au parodii. Principala lor funcție este aceea de a crea o atmosferă proprie basmului.

De asemenea, prin bogată paleta de expresii artistice utilizate de povestitor, prin înțelepciunea populară contribuie și la dezvoltarea limbajului copiilor, la îmbogățirea vocabularului la formarea unei vorbiri expresive, îngrijite.

Cunoaștem adevărul că, cu cât vorbirea copiilor este mai bogată în conținut, mai colorată în expresie, mai corect și logic exprimată, gândirea se dezvolta mai rapid.

Prin formulele mediane cuprinse în narațiune, basmul contribuie a trezirea curiozității ascultătorilor, la dezvoltarea atenției, prin trecerea de la o acțiune la alta, la dezvoltarea memoriei prin însușirea și reproducerea acestora

Formulele finale, au rolul de a reduce la realitate pe cei captivați de istorisire.

În această schemă pe care am prezentat-o, apar detalii individualizate, desprinse din viața obișnuință, din credințele, obiceiurile cu întreaga mentalitate a unui popor într-un anumit timp:

“… mai ușor ar putea căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă, decât să îndatorească o fată alintata și leneșă”… sau “… Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă, iar fața ei, busuioc de pus la icoane”. Baba – mamă vitregă, reprezintă o temă întâlnită atât în literatura română cât și în cea universal: Charles Perrault a reluat tema în “Cenușăreasa”, Frații Grimm în “Albă – că – zăpadă”, Andersen în “Lebedele”.

Urmărindu-i trăsăturile definitorii, putem spune că basmul îi ajută pe copii să depășească concretul și să se ridice la simboluri.De aici decurge rolul rolul acestuia pentru structurarea cadrelor mintale și pentru modelarea morală, în care însuși miraculosul, fantasticul din basm devine instrument al progresului dezvoltării copilului, devine o cale de asimilare a noului.

Acțiunea basmului se corelează și cu alți factori ai progresului intelectual. El contribuie la așezarea lucrurilor într-o ordine coerentă, prin cadrul fixat.” Urmărirea unui basm, cu itineralele lui previzibile și cu partea imprevizibilă a fiecărei acțiuni în parte, îi aduce preșcolarului satisfacția unui efort de atenție, voință și gândire. El ia parte mintal, la rezolvarea unor dileme și e încântat să fie martorul desfășurării ei”.

Prin bogatul conținut în aspect de viață, prin stilul viu, plin de mișcare și imaginație, creațiile lui Andersen influențează pozitiv dezvoltarea intelectuală a preșcolarului. Aceste creații ilustrează năzuințele poporului spre libertate și fericire, scot la iveală concepția despre artă și anume, arta adevărată e sinceră, însuflețește inimile, cultiva frumosul. Pentru exemplificare voi dezbate basmul “Lebedele”.

Tema basmului este lupta dintre bine (simboluri – Eliza, părinții) și rău (mamă vitregă, duhovnicul). Mesajul se încadrează în schema generală – triumful binelui asupra forțelor răului.

Basmul “Lebedele” este structurat în imagini și tablouri vizuale sugestive care urmăresc și descriu viața Elizei de la naștere până la momentul producerii deznodământului, locurile și călătoria.

Fantasticul, miraculosul este transpus cu multă ingeniozitate de autor prin apariția fenomenului de “Față Morgana” pe care copiii îl intuiesc sub forma cea mai simplă. Valoarea acestui basm este multiplă. Prin intermediul său, preșcolarul cunoaște manifestări negative ale caracterului uman, prin frumoasele descrieri de natură iau contact cu marea, muntele, câmpurile întin. Toate acestea copilul și le imaginează, le vede chiar dacă în realitate nu le-a văzut niciodată.

Pe de altă parte, Eliza e un model de dărnicie în muncă, de dârzenie și perseverenta în atingerea unui scop. Ea luptă pentru un ideal nobil, cel al salvării fraților săi, pentru care își pune în pericol chiar viața, riscând să fie arsă pe rug.

“… La poarta orașului se adunase lume să vadă cum au s-o ardă pe vrăjitoare… o îmbrăcaseră cu o rochie de pânză de sac, părul ei ce frumos atârna desfăcut pe umeri, obrajii îi erau galbeni, buzele i se mișcau încetișor și degetele ei împleteau firele verzi de urzica. Nici chiar pe drumul către moarte ea nu-și lasă lucrul.La picioarele ei erau zece cămăși, la a unsprezecea lucra acuma.”

Basmul “Lebedele” se constituie într-un mijloc admirabil de a cultiva copiilor sentimentul patriotic, dragoste și prețuire a țării, a pământului natal.

“… aici parcă toți copacii și toate tufișurile parcă sunt rude cu noi, aici aleargă pe câmpie caii sălbatici pe care i-am văzut în copilăria noastră… aici e patria noastră, încoace ne trage mereu inima să venim… trebuie să plecăm… într-o țară minunată, dar care nu-i țara noastră”.

Nu putem vorbi de contribuția basmului la realizarea educației intelectuală a aminti “Povestea lui “Harap – Alb” – considerat a fi cel mai realizat basm al literaturii noastre, o sinteză a mai multor episoade aparținând unor basme diferite.

Comparația cu variantele folclorice și îndeseai unitatea tematică și de compoziție dovedește că este vorba de o extindere și o complexitate firească, impuse de tem ape care o tratează – lupta dintre bine și rău, dreptate și asuprire, cinste și vicleșug.

cest basm are un puternic substrat real izvorât din exprimarea năzuinței pentru o viață mai bună, din dorința dea învinge greutățile provocate de forțele naturii, asupritori (Spân).

Aici nu sunt reliefate aspecte din relația omului cu mediul natural. Neînțelegând anumite fenomene din natură, firea omenească, poporul, cu imaginația, înțelepciunea și iscusință sa, le-a întruchipat în ființe fantastice: Gerilă, Flămânzilă, Setilẵ, Ochilẵ, Pasẵri-Lẵṭi-Lungilẵ. Figura lui Harap-Alb impresionează puternic trăirile micilor ascultători. Ei suferă de nereușită lui, se bucură când este ajutat în lupta să dreaptă, se entuziasmează de reușită acestuia.

Această urmărire a peripețiilor eroului îndrăgit, înlănțuirea faptelor constitui pentru preșcolar un exercițiu, o gimnastică intelectuală care nu este nici prea grea să-și piardă din amuzament dar nici atât de ușoară să le lase mintea neocupată.

Basmul ascunde înțelesuri mai multe și mai adânci, cunoștințe mai vaste decât cele pe care le poate desprinde copilul la prima ascultare. În acest sens reluarea aceluiași basm în mai multe activități și prin alte metode este benefică pentru copil. Sedimentarea pregătește posibilitatea că, mai târziu, sensurile să se releve, imaginarul să treacă în mod treptat la conceptualizare.

Simplă acțiune de a asculta presupune un efort din partea copilului, o concentrare a atenției care-l pregătește pentru activitatea școlară, îl aduce spre deprinderea cu munca intelectuală – citit, scris.

Așa cum Harap-Alb, care ar fi putu oricând să fie ajutat să preîntâmpine acțiunile Spânului, este silit să se supună tuturor capriciilor și nedreptăților acestuia, fapt ce-l maturizează, așa și preșcolarul este supus continuu unor influențe care tind să-I dezvolte întreaga personalitate.

Deși basmele nu sunt destinate în mod special copiilor, aceștia le iubesc și le ascultă cu pasiune pentru că răspund necesității lor de a ști, de a cunoaște, de a înțelege și a confrunta diferite împrejurări de viață, de a învăța cum se realizează binele și frumosul.

Sub picurul liniștit al vorbei se desfășoară viața fremătândă, colorată de multă fantezie, plină de învățăminte cristalizate în proverb și zicători ce oglindesc traiul oamenilor în imagini fabuloase, cu totul neobișnuite.

Exemplu: “pământul nu e mai tare ca fierul plugului? Și-l despica fierul plugului” sau “buzduganul e greu la bătrânețe, te doboară. Cârja te sprijină” sau “un împărat dacă ar ști el de la el adevărul, nu-l mai afla de la nimeni”.

Aceste expresii ilustrează cu claritate forța poporului, iscusința sa, puterea de pătrundere a realităților vieții sociale, forța de înțelegere și susținere a adevărului.

Basmul are însușiri care-l deosebesc de alte specii literare. El da mare libertate povestitorului să împletească fantezia cu realitatea, folosind tradiția folclorică. Cele două planuri, real și fantastic, se întrepătrund, iar personajele și situațiile ireale, devenite prezentări poetice, sunt aduse la nivelul posibilului fără ca basmul să capete aspect de absurditate. Aceasta se datorește faptului că basmele transmit permanenta experiența de viață a povestitorului, relațiile dintre personaje reflectă realitatea, actualitatea, deși împrejurările în care se exercita sunt neobișnuite.

Prin gradul larg de accesibilitate pe care-l au, fac posibil ca această experiență să fie ușor recepționată de preșcolari.

Deși trăiesc cu mare intensitate acțiunile, își găsesc chiar un loc în cadrul lor, totuși copiii reușesc să distingă cu mare ușurință idealul și realul, ei aleg ceea ce a place din basm, ceea ce le satisface o dorință, o trebuință.

În realizarea educației intelectuale prin intermediul basmului, educatoarea are posibilitatea de a-i pune pe cei mici nu numai în situația de a asculta sau reda ci și de a descoperi basmul.Mă refer la basmul ilustrat într-o carte.

Prin folosirea cărții, preșcolarului i se formează deprinderi de muncă intelectuală, îi sunt antrenate procesele de cunoaștere, spiritual de observație, atenția și gândirea în urmărirea logică a imaginilor.

Perceperea cuvântului simultan cu contemplarea, formează copiilor, precizia în exprimare și da imaginilor artistice coloritul lor concret, corespunzător realității. Am determinat preșcolarii să folosească termenii proprii fiecărei idei și aceasta am putut-o realiza numai în măsura în care copii stăpânesc sensurile cuvintelor.

Expresii de tipul: “… și creștea într-o zi, cât creștea altul într-un an”, “frumusețe fără pereche”, “… la soare te puteai uita dar la dansa ba…” sau “… o petrecere de se duce vestea – n lume… “au intrat în vorbirea copiilor, ei se bucură când le întâlnesc și le folosesc ori de câte ori este cazul.

Însușindu-și aceste expresii, copii își însușesc limba maternă, limba vie a poporului roman, la îmbogățirea căreia, generații după generații și-au adus aportul

În aceste activități (povestire – repovestire) se cultivă limbajul oral al preșcolarilor în strânsă legătură cu operațiile gândirii.

Pentru o mai mare eficacitate am pus accent pe dialogul liber (povestirea problema), pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor, de însușire treptată a structurii gramaticale a limbii romane, toate acestea constituind premise ale unei rodnici activități de învățare în școală. Este necesar ca toți copii să fie antrenați, stimulate și provocați să vorbească, să simtă nevoia exprimării acțiunilor și manifestărilor, mai mult ca să se facă înțeleși să înțeleagă pe altul și acest lucru se poate realiza prin basm. Pentru a asigura participarea verbală active a copiilor este necesar ca în acțiunea educativă din grădiniță, preșcolarii să fie stimulați în a deveni subiecți ai actului pedagogic, participând în cadrul activității pe plan obiectual, mental și verbal.

Drumul spre trăirea și înțelegerea unui basm, este un drum lung, anevoios și nu poate fi redus la simpla citire. Misiunea educatorului este deosebit de grea, deoarece sarcinile ce le presupune sunt multiple: formarea deprinderii de a asculta conștient, de a înțelege și de a utiliza cuvântul, limba însăși, “măsurării civilizației unui popor”, după cum spunea Mihai Eminescu, de a conștientiza copiii cu privire la existența și frumusețea basmului că operă literară, ca valoare națională tradițional.

Fiecare basm este un mijloc de formă a copilul, pentru a-I inocula priceperile și deprinderile de a citi, de a comenta, analiza și interpreta și nu în ultimul rând, de a sesiza și de a-și însuși drept ceva intrinsec firii și a fiecăruia valentele educative, pretextul demersurilor noastre didactice ce vizează obiective, sarcini și scopuri educative, însuși idealul educativ.

3.3 Însușirea basmului în grădiniță de copii pe nivele de vârstă (nivel I și II)

Procesul de îndrumare a formării capacităților de comunicare cuprinde mai multă etape care se întrepătrund: ascultarea vorbirii celorlalți, reproducerea pe baza imitației, construirea unui sistem verbal propriu, consolidarea lui prin exersarea zilnică, prevenirea unor deficient și corectarea vorbirii. Situațiile de instruire ce presupun comunicarea se diversifica în funcție de modalitățile, căile și mijloacele la care poate apela educatorul.

Povestirea este modalitatea utilizată frecvent la vârstele mici datorită caracterului ei mai colorat afectiv, mai accesibil.De multe ori conținutul basmelor sau al poveștilor reproduc propria experiență de viațẵ a copiilor, fapt ce permite reluarea ȋn diverse variante a unei teme de fiecare dată cu elemente de noutate și surpriză.

Ca metodẵ și ca mod de instruire și educație, poveștile educatoarei sunt activități de expunere orală a conținutului unor texte literare, cu caracter fantastic (povești, basme, legende). În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă corectă din punct de vedere stilistic și gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice atât limbii literare, cât și celei populare, se formează însușirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii populare. Ascultând povești sau basme, copiii nu numai că sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dar rețin și cuvintele cu care încep și se încheie basmele, ori expresii care se repetă în basme. Astfel limba literară și cea popular, cu mijloace stilistice proprii intrẵ în limbajul curent al copiilor. Preșcolarul citește după imagini, trăind scenariile poveștilor emoțional, dovedind o creștere incredibilă a gamei de nuanțe emoționale legate de personajele poveștilor și basmelor, dar și conflictul care se realizează în cadrul acestora.

Povestirea, ca metoda de învățământ expozitiva transmite prin educatoare unele cunoștințe care nu pot fi dobândite de copii prin experiența personală, ca formă de activitate organizată sau ca mijloc instructiv – educativ, povestirea este un instrument cognitiv de comunicare și expresie, cu statut de activitate obligatorie în grădiniță, cu valoare etică și estetică. Povestirile sunt împărțite în povestirile educatoarei și povestirile copiilor.

Povestirile educatoarei furnizează copiilor cunoștințe cu privire la cele mai variate aspecte de viață și în procesul ascultării unei povestiri este antrenată întreaga activitate psihică a copilului: atenția, memoria, gândirea, imaginația. Totodată, acestea contribuie în mod substanțial la exersarea vorbirii la educarea limbajului, la îmbogățirea vocabularului.

Povestirile au o deosebită valoare etică. Ele contribuie la formarea conștiinței morale, a unor trăsături pozitive.De exemplu, povestirile și basmele, expuse de educatoare, scot în evident calitățile eroilor pozitivi. Prin intermediul poveștilor și al basmelor, copiii desprind: necesitatea unor bune deprinderi igienice și de comportare civilizată (“Ce-a uitat Fanica să spună”), consecințele neascultării (“Scufița Roșie”, “Capra cu trei iezi”), dragostea nemărginitẵ și grijă părinților fatẵ de copii, bunătatea și sacrificiul lor (“Nuielușa de alun”, “Lebedele”), necesitatea de a muncii, dragostea de muncă (“Fata babei și fata moșului”, “Cenușăreasa”).

Ascultând povestirile educatoarei copiii își însușesc expresiile frumoase, plastice, observa îmbinarea armonioasă a cuvintelor în propoziție, sensul figurat al cuvintelor. Activitatea de povestire exercita o influență multilateral asupra personalității preșcolarului, contribuind la educația cognitive, etică și estetică a acestuia. Poveștile și basmele (povestirile fantastice) sunt îndrăgite de copii, preșcolari de toate vârstele (3-5 ani și 5-6/7 ani).

Pentru a realiza obiectivele operaționale, educatoarea are în vedere caracteristică activității de povestire:

Cunoașterea fiecărei specii literare accesibile preșcolarului;

Alegerea momentului potrivit pentru integrarea materialului didactic;

Înțelegerea mesajului de către preșcolari;

Calitatea exprimării;

Capacitatea de a captiva pe copii în timpul expunerii;

Accesibilizarea cuvintelor și expresiilor noi;

Dezvoltarea capacităților copiilor de a integra cuvinte și expresii specific unei povestiri în contexte noi;

Cultivarea exprimării orale, corecte, în structuri gramaticale mai ample (propoziții dezvoltate, fraze);

Selectarea celor mai semnificative fragmente;

Crearea unui climat propice acestui gen de activitate (expoziții de carte, fond musical, discul sau banda magnetică);

Deoarece actul povestirii are o deosebită valoare educativa, educatoarea va asigura:

audierea atentă a povestirii;

reținerea momentelor principale ale povestirii;

repovestirea, de către copii a conținutului povestirii în ordinea cronologică a faptelor;

povestirea acțiunii după un șir de ilustrate;

alcătuirea unor enunțuri despre personaje;

răspunsuri la întrebări privind momentele subiectului;

crearea unui alt final;

crearea unor povestiri pe teme diverse din viața cotidiană;

realizarea corelațiilor cu alte povestiri;

Originea basmului se pierde în negura timpurilor.Ca orice creație literară, și această specie a genului epic a circulat pe cale orală, din generație în generație, pe arii geografice tot mai întinse. Astfel se extinde similitudinea temelor, subiectelor, personajelor din multe basme ce aparțin diferitelor culturi, situate în zone geografice îndepărtate unele de altele.

Scriitorul clasic francez Ch. Perrault, comparând legendele și basmele din mitologia greco – romana cu basmele bretone culese din regiunea sa natală, a ajuns la descoperirea unor asemănări tematice, în desfășurarea acțiunii în conflict, în conturarea personajelor.

Basmele lui Charles Perrault se adresează copiilor începând cu vârsta preșcolara ṣi până la 10-11 ani. Cele mai cunoscute sunt: “Scufița Roșie”, “Motanul Încălțat”, “Frumoasă din pădurea adormită”, “Cenușăreasa” sau “Pantofiorul de sticlă”, “Barba – Albastră”.

Cu privire la valoarea lor educativẵ, însuși autorul a menționat că “haina plină de vrajă, de mister și de farmec a basmului“ este necesară pentru cei mici în însușirea treptată a noțiunilor de bine și de rău. Poveștile și basmele, după Ch. Perrault, insufla copiilor “dorința de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiți și, în același timp, se naște în sufletul lor teamă față de nenorocirile ce li s-ar întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi… “.

Scufița Roșie este un basm cunoscut, scris de Ch. Perrault, având un corespondent și în colecția Fraților Grimm. El este creat pentru copii, pentru a accentua ideea că, printre oameni, exista și oameni șireți (dușmani), lacomi și prefăcuți de care este bine să se ferească. Eroina este o fetiță frumoasă și iubita de părinți, cât și de bunica. Aceasta îi lucrase o “scufiță “din lana roșie, de aceea fetița primise numele de “Scufița Roșie “. Într-o zi, mama o trimise pe fetița să ducă plăcinte și unt bunicii care era bolnavă. Bunica locuia mai departe și drumul până acolo trecea printr-o pădure.La jumătatea drumului, Scufița Roșie s-a întâlnit cu un lup. Naivă și încrezătoare, ea povestește lupului că se duce la bunica să-i ducă niște “bunătăți”. Lupul a luat-o pe un drum mai scurt și a ajuns la casa bunicii, a intrat și a înghițit-o pe bunica, apoi s-a urcat în patul bunicii. Când Scufița Roșie a ajuns și a intrat în camera bunicii, s-a mirat că aceasta avea brațe, urechi și ochi atât de mari și dinți ascuțiți. Lupul a înghițit-o și pe fetiță.

Specificul acestui basm (ca și al altor basme ale lui Perrault), este arta scriitorului de a-l pune pe cititor direct și printr-un limbaj simplu în fata greșelilor personajelor sale și a urmărilor tragice ale acestor greșeli. Finalul tragic la Perrault și nu cel optimist de la Frații Grimm, conferă basmului un important mesaj moralizator, arătându-ne urmările nefaste pe care le au naivitatea, neascultarea sfatului dat de părinți. Basmul Scufița Roșie de Ch. Perrault, este foarte apreciat de copiii cu vârste între 3 și 4 ani (grupa mică, nivelul I).( vezi anexa 1)

De aceea, ei ascultă cu atenție derularea basmului de către educatoare, concomitent cu afișarea tablourilor din basm.

Educatoarea poate planifica predarea basmului la acest nivel de vârstă, cu ajutorul povestirii.

Colecția de “Povești pentru copii” a Fraților Grimm are basme cu temă și subiect de circulație universalẵ, (‘Scufița Rosie”, “Frumoasa Adormită”, “Albă ca Zăpada”, “Cenușăreasa”), basme ce reflectă realitatea socială din Germania (“Hansel și Gretel”, “Țărăncuța cea isteață”, “Croitoraṣu cel viteaz”), basme cu animale și istorioare morale (“Muzicanții din Bremen”, “Prietesugul dintre șoarece și pisica’, “Bunicul și nepotul”). “Basmele” Fraților Grimm sunt foarte aproape de modelul original. Acțiunea lor începe imediat după formula inițială (“A fost odată…”), în desfășurarea ei intervenind de multe ori formule mediane în versuri care precipitẵ acțiunea și măresc curiozitatea cititorului.

Nu totdeauna basmele se sfârșesc cu formulele finale, de multe ori ele se termină cu o concluzie moralizatoare (Scufița Rosie) sau cu o glumă care readuce bună dispoziție a micilor cititori.

Basmele din colecția Frații Grimm cultivẵ la copiii de pretutindeni dragostea de om, spiritul de dreptate socială, aspirația spre întregirea calităților care înfrumusețează portretul moral al omului. Un astfel de basm din colecția Fraților Grimm este “Cenușăreasa”. Basmul, foarte cunoscut are ca motiv persecuțiile unei fete orfane de către mama și surorile ei vitrege și răsplătirea, în cele din urmă, a bunătății și nevinovăției ei.

Mesajul etic al basmului are un caracter profund uman, ceea ce reiese și din largă să circulație la mai multe popoare.

Subiectul basmului: Un om foarte bogat, căruia îi murise nevasta s-a însurat a doua oară. El avea o fată din prima căsătorie, iar noua lui nevastă a venit cu cele două fiice ale ei. Acestea erau frumoase, dar răutăcioase. Toate trei (cele două și nevasta) priveau cu ura biata orfană, făcându-i mereu zilele amare.Au alungat-o din casă în bucătărie, unde trebuia să muncească de dimineață până seara. Noaptea ea dormea lângă vatră, deoarece n-avea pat, de aici și numele “Cenușăreasa” (era mereu plină de cenușă și murdară). Împăratul a dat într-o zi o mare petrecere, la care au fost invitate cele mai frumoase fete din împărăție. Bineînțeles că și cele două surori vitrege ale Cenușăresei au fost poftite. Cenușăreasa s-a rugat de mamă vitregă s-o lase și pe ea la petrecere, dar nici prin gând nu-I trecea acesteia ca Cenușăreasa să meargă la petrecere. Atunci Cenușăreasa a început să plângă și mama vitregă i-a aruncat în cenușă o strachină cu linte, pe care trebuia s-o aleagă bob cu bob, dacă vroia să meargă la petrecere.

Cenușăreasa, cu ajutorul păsărilor cerului, care au venit să o ajute, termina într-un timp foarte scurt alegerea lintei din cenușa. Cu toate acestea tot nu a mers la petrecere. După plecarea la petrecere a mamei vitrege și a celor două surori, Cenușăreasa s-a dus să-și plângă durerea la mormântul mamei sale. Aici auzind-o, o porumbiṭa i-a aruncat din alun pe mormânt, o rochie și o pereche de conduri numai din aur și argint. Fata s-a gătit și a plecat și ea la bal în toate cele trei seri cât a durat petrecerea. Ea era mai frumoasă dintre toate fetele și prințul a îndrăgit-o și voi să vadă cine este, dar ea dispărea de fiecare dată. Prințul poruncii atunci ca scările să fie unse cu smoală pentru ca prințesa cea mai frumoasă să nu mai poată dispărea. Cenușăreasa a dispărut iar, dar și-a pierdut un condur, care rămăsese prins în smoală.Cu ajutorul condurului, care se potrivea numai pe piciorul ei, fata cea frumoasă este descoperită că fiind “Cenușăreasa”. Astfel, fiul împăratului o ia de soție, așa încât ea devine împărăteasă, spre ciuda și necazul surorilor haine.

Mesajul basmului are o mare valoare etică în ciuda suferințelor și a vieții grele dusă de Cenușăreasa, adevărul iese la lumină, răutatea și minciuna surorilor și a mamei vitrege sunt înlăturate, pedepsite. Deducând trăsăturile de caracter din faptele și comportările eroilor, copii învață să cunoască oamenii așa cum sunt în realitate și să-i aprecieze la buna lor valoare. Pentru calitățile ei frumoase, Cenușăreasa este ajutată de forțele naturii să învingă răutatea oamenilor: de alunul cu însușiri miraculoase și păsările cerului.

Finalul basmului le transmite celor mici emoții și satisfacții morale. Basmul contribuie la educarea copiilor în spiritul dreptății, al cinstei, al perseverentei în muncă, în spiritul urei și disprețului față de minciună, viclenie, faṭẵ de oamenii care îi asupresc pe alții.De aceea, acest basm se poate povesti preșcolarilor de grupă pregătitoare (nivel II) deoarece intriga este simplă, foarte accesibilă acestora. (vezi anexa 2)

3.3. Rolul basmului în educarea limbajului copiilor

“Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșind din întuneric, nespus de nouă și proaspătă și uluitoare”

Eugen Ionesco

Copilăria, cea mai fascinantă etapă din viața omului, acel tărâm al gingășiei, dragostei și fericirii este și a fost evocate atât de clasici ai literaturii pentru copii cât și de scriitori contemporani.

Încă de la cea mai fragedă vârstă, părinții și bunicii încep a povesti copiilor, urmând ca acest proces să fie continuat în grădiniță de către “dna educatoare”.

Grădiniță, că prima formă de organizare a învățământului, acorda o atenție deosebită dezvoltării capacității de comunicare verbală pentru că exprimarea verbală este condiția de bază în formarea, fixarea, diferențierea noțiunilor și în transmiterea informațiilor. Urmare a strategiilor didactice utilizate în grădiniță, copilul depășește forma limbajului situativ și se dezvoltă capacitatea de a folosi limbajul contextual.

Atenția și memoria voluntară fac un important salt calitativ în procesul dezvoltării psihice.Pe măsură acumulării cantitative și calitative ale gândirii și imaginației, este relevant rolul limbajului în formarea intelectuală și în dezvoltarea facultăților sale creatoare.

Astfel noțiunile se îmbogățesc și se precizează pe măsură gândirii și a experienței de viață a copilului. “Limba cea de toate zilele este o unealtă și o formă a spiritului”, spunea Blaga.

Treptat, se observă un interes crescut pentru lumea basmelor, a poveștilor, copiii transpunându-se cu ușurință în rolul eroilor din basme, iar rolul imaginației este pregnant în narațiunile copiilor, adesea ei dând un final neașteptat unor povestiri sau basm, motivând “Așa am vrut eu…”.

Literatura creează o atmosferă permisivă de manifestare a abilitaților creative ale preșcolarilor, literatura pentru copii fiind cea mai apropriata formă de comunicare cu universal “colorat” al copilăriei, fiind astfel asigurat aspectul motivațional și afectiv în următoarele demersuri ale procesului instructiv – educativ.

Basmele ocupă un loc aparte prințe cărțile pentru copii specific din literatură pentru copii; apoi, deși sunt atât de diverse, fiind creații ale unor culturi diferite, în ele se regăsesc deseori aceleași teme, aceleași personaje, aceleași personaje, aceleași simboluri. Basmele corespund anumitor adevăruri sau temeri, ori vizează să răspundă la întrebări ascunse foarte adânc în orice ființă umană, indiferent de epoca sau țara de origine. Fiecare basm conține o parte de supranatural, dar, răspunzător unei logici interne, nu-I șochează pe copil.

Fie că au fost create de Andersen, de Perrault, de Grimm sau de alți scriitori, basmele abordează conflicte interne pe care copiii le cunosc bine și pe care astfel le rezolva mai ușor: suferința, bătrânețe, moarte, gelozie, ura, răutatea…

Basmele se sfârșesc întotdeauna într-un mod diferit. Copilul înțelege că va avea și el niște încercări de traversat, dar că va ști să ajungă cu bine la capăt.

În basme, personajele reușesc pentru că sunt puternice și bogate. Binele triumfa întotdeauna. Basmele sunt așadar absolute indispensabile copilului.

Basmul este important și în educarea limbajului, Copiii sesizează odată cu conținutul de idei și expresiile poetice, și, însușindu-le, își îmbogățesc vocabularul cu expresii din limba vie a poporului ajutându-I să-și însușească mai bine limba maternal cu expresivitatea și bogăția ei, cu figurile poetice, cu zicătorile pline de înțelepciune care aduc o însemnată contribuție la dezvoltarea personalității copilului. Citind sau ascultând basmele, copiii întâlnesc mereu expresiile care le sunt cunoscute și se bucură atunci când le știu. Ei memorează cuvintele care încep și se încheie basmele, precum și acelea care se repetă, astfel expresiile proprii limbii poporului intra în limbajul lor. Basmul e un minunat mijloc de educare a gestului pentru frumos, prilejuind copilului puternice emoții estetice. Admirând întreaga comoară de înțelepciune pe care o cuprind basmele – creații specific ale poporului cu o complexă și multiplă valoare – copiii învață să prețuiască poporul pentru înaltele și deosebitele sale calități.

Prin conținutul lor, basmele furnizează cunoștințe privitoare la cele mai variate aspect de viață.În procesul ascultării unui basm este antrenată întreaga sa activitate psihică. Copilul iese din starea de pasivitate, urmărește cu atenție cele povestite, memorează, compara și analizează materialul, face legături de cauzalitate, stabilește relații între fapte și personaje, se familiarizează cu frumusețea și expresivitatea limbii: expresii poetice, epitete, formulări stereotipe, formule flexionare sau grupuri sintactice. Toate acestea dacă sunt înglobate corect în vocabularul copilului contribuie la educarea limbajului acestora. Înțelegerea unor legi elementare sau fundamentale ale lumii, i se înlesnește copilului prin natura specifică a confruntărilor din lumea basmelor. Acestea se întemeiază pe ciocnirea dintre esență și aparenta, dintre ascultare și neascultare, adică pe ciocnirea dintre virtuți și defecte, dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună.

Copilul învăța din basme să disprețuiască lăcomia, zgârcenia, răutatea, lașitatea și alte trăsături urâte de caracter întâlnite la personaje negative.În același timp admira bunătatea, cinstea, curajul, perseverenta personajului principal, pe care-l îndrăgesc și de care se bucura sau se interesează, pentru a cărui soarta suferă sau sunt satisfăcuți. Acțiunea educatoarei care înțelege bine rosturile povestirii, trebuie să tindă să valorifice, pe toate planurile nevoile și posibilitățile preșcolarului.

Copilul nu va putea să înțeleagă conținutul unui basm atât timp cât el nu are capacitatea de a asculta și nu poate ascultă dacă nu are auzul fenomatic format, dacă nu este capabil să distingă sunetele. El nu va putea să exprime gândurile și sentimentele sale dacă n-a fost pus în mod organizat să povestească, să răspundă la întrebări. Pentru realizarea acestor obiective în procesul instructiv educativ din grădiniță se impun respectarea factorilor individuali de comportament și a factorilor educaționali.

Ce-l determină pe copil să asculte o poveste? Este capabil să asculte, să urmărească un șir de acțiuni?

Basmul își află funcția deplină și continuă în momentul în care copilul intra la vârsta prescolaritatii este apt să devină destinatarul unui mesaj din complex.Cu și fără ajutorul unor ilustrații copilul începe să poată recepta un text epic, o întâmplare sau un șir de peripeții. Valoarea instructiv – educative a basmului constă, așadar, în calitatea de a stimula și dezvolta personalitatea copilului în mod complex: în plan intelectual, în plan afectiv, plan moral și comportamental. Astfel, în plan moral – comportamental, copilul de vârsta preșcolara mică nu are o motivație internă asupra comportărilor sale. El ascultă și se supune datorită autorității câștigate de educatoare său părinte, însă pe măsură ce pătrunde în împărăția basmelor se conturează și modelele pe care acesta le poate copia.

Cu toate că în vremurile contemporane nu întotdeauna învinge binele sau adevărul nu iese repede la iveală, noi, educatoarele, trebuie se demonstrăm copiilor că binele pe care–l face celor din jur, prin valentele lui pozitive se va răsfrânge și asupra noastră, iar muncă făcută cu perseverență și profesionalism ne va ajuta să învingem.

Povestirile sunt un mijloc instructiv – educativ cu eficiența în grădiniță de copii. Ele contribuie la lărgirea orizontului copiilor, la dezvoltarea tuturor proceselor psihice (gândirea, memoria, imaginația și atenția), a limbajului sub toate aspectele sale, la educația morală și estetică a copiilor. Cunoașterea la nivelul povestirii este confruntată permanent cu cea din planul cunoașterii senzoriale, individuale. Copiii asociază experienței lor capacitatea de a transforma realitatea pe plan imaginar, iar elementele familiare se întâlnesc cu alte necunoscute.

Povestirile și basmele pe care le adresam copiilor, prin conținutul lor sunt pline de învățăminte. Ele scot în evidență calitățile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni) și influențează pe această cale formarea personalității copiilor, purtarea și atitudinea lor în diverse situații, precum și limbajul lor.

Din povești că “Sorțulețul”, “Ce-a uitat Fẵnuca să spună” copiii desprind cu ușurință necesitatea unei bune deprinderi igienice și de comportare civilizată și își formează astfel convingerea că trebuie să le respecte.

În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de vedere stilistic și gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specific, atât ale limbajului literar cât și a celui popular (“La cireșe”, “La scăldat”, “Pupăză din tei”) se favorizează însușirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odată cu acestea se fac cunoscute și sunt asimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult ascultând povestiri, copii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dar și memorează cuvintele cu care încep și se încheie basmele (A fost odată ca niciodată… și-am încălecat pe-o să și v-am spus povestea așa). Astfel limba literară și cea populară, cu mijloace stilistice proprii intra în limbajul curent al copiilor.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizați cu structura limbii romane, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii și a gândirii lor.

el mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea, înțeleg evenimentele din jur și învață din ele este, fără îndoială jocul. Utilizarea și dezvoltarea limbajului fac parte integrantă din acest proces. Jucându-se, copilul exersează înțelegerea prin comunicare, își dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează și formulează verbal atât realul cât și imaginarul. Prin jocuri cu subiecte din basme și povești, prin jocurile de rol, și mai ales prin cele didactice, copilul preșcolar își dezvoltă exprimarea orală înțelege și utilizează corect semnificațiile structurilor verbale orale, iar ca obiective preșcolarul participa la activitățile de grup la cele de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor, înțelege și transmite mesaje simple. Astfel, prin diferite jocuri structurate, în esență, pe căutarea unui obiect ascuns pe baza unor indicații, observăm imediat din comportamentul copiilor, dacă ei au înțeles sau nu mesajul. Obiectul poate fi o cutiuță, iar copiii vor trebui să caute “cutia magică” a zânelor ori a Babei – Cloanța, ori a lui Stătu palmă – Barba – Cot, sau a lui “Făt – Frumos”.În aceste jocuri, copiii își “educă” limbajul prin utilizarea corectă a semnificații; or verbale orale, își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte și expresii noi, cu care apoi formulează propoziții.

După audierea basmelor, spuse sau citite de educatoare, pot fi planificate activități că: “Personajul preferat”, în care se discută cu copiii despre personajele preferate.

Pentru a le ușura expunerea și explicarea, educatoarea întreabă copiii; “Cum este personajul care-ți place?” Este vesel sau trist? Cu ce/cu cine seamănă el? Personajul tău preferat este o persoană, un animal, un lucru? Unde locuiește? Are personajul tău familie? Dar prieteni? Are și dușmani? Este un personaj negative său pozitiv? (bun sau rău?). Aici fiecare copil vorbește despre personajul său preferat; deoarece într-o grupă sunt mulți copii, activitatea se poate desfășura pe parcursul mai multor zile. O variantă și o continuare a acestei activități se va putea numi “Personajul preferat al zilei”. Câte o zi din săptămâna poate fi numită după personajul preferat ales de copii, de exemplu: “Ileana Cosânzeana”.În această zi copiii vor audia o poveste sau fragmente din basmele cunoscute în care apare personajul respective, iar copiii vor trebui să spună de ce au ales acel personaj, să răspundă la întrebări despre cartea sau povestea din care provine personajul, să l caracterizeze.

Sarcinile cele mai simple pe care le pot îndeplini copiii pentru dovedi că au înțeles textul sunt reținerea numelor personajelor din text și reproducerea unor replici ale acestora. Copiii rețin și numele personajelor dar și replicile acestora. Într-un basm simplu, având personaje Scufița Roșie și lupul, fiecărui copil îi va fi ușor să o interpreteze pe fetița spunând “Vai, bunicuța, de ce ai urechile atât de mari?” sau replică lupului: “Ca să te aud mai bine”.

Pe măsură ce copiii cresc, replicile devin mai dificile.De exemplu, educatoarea îi întreabă pe copii “Ce cântă cocoșul?” din povestea punguța cu doi bani?” – orice copil va reda cu plăcere ce cântă cocoșul. Ce le spune capra iezilor? (din “Capră cu trei iezi”)- orice copil va reda cu plăcere ce spune capră când își anunța iezii că a venit acasă.

Pentru activitatea de povestire, a unui basm educatoarea folosește imaginile care ilustrează textul acesteia. Chiar dacă preșcolarul nu se poate încă exprima verbal corect (din punct de vedere logic), el poate manipula 2-3 jetoane cu desene pentru a indica secvențele și succesiunea lor. Pentru copiii mici va fi suficientă manevrarea a două imagini reprezentând basmul “Scufița Roșie “.De exemplu; “Fetiță este îmbrăcată în roșu “, (primul jeton – “Scufița Roșie “.” Ea merge la bunicuța “, (al doilea jeton) – fetița are coșul pe mână și merge prin pădure.

În funcție de particularitățile de vârsta ale copiilor, dar și de nivelul de dezvoltare a deprinderilor de comunicare verbală, textul devine mai complex, și se mărește numărul imaginilor. Ordonarea secventelor unor evenimente nu este o sarcină ce privește doar dezvoltarea vorbirii, dimpotrivă, trebuie pregătită cu mult înainte prin alte activități.

Prin conținuturile lor, basmele furnizează copiilor cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare.

Prin varietatea, bogăția și noutatea ideilor pe care le cuprind, dar, mai ales prin felul lor în care scriitorul și apoi povestitorul le prezintă reușesc să-l emoționeze și să-l convingă pe ascultător, povestirile contribuind la cunoașterea mai adâncă a vieții. Un rol deosebit de important îl au în dezvoltarea vorbirii.Pe lângă faptul că oferă copilului posibilitatea de a învăța să înțeleagă gândurile și sentimentele oamenilor, povestirile, prin folosirea cuvântului și a imaginii artistice, îi familiarizează cu structura limbii, cu bogăția formelor gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii contribuind astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii lui.

În concluzie se poate reține că rolul și importanta povestirilor – că activități organizate – consta în valoarea lor cognitiva, etică și estetică, prin care se exercita o puternică influența asupra întregii personalități a copiilor.

În cadrul activităților de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă.

3.4. Valentele moral – estetice ale basmului la preșcolari

Valoarea educativẵ a basmelor este imensă. De-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea gustului artistic al maselor, au canalizat ideea de rezistență împotriva nedreptăților; au fost de mare ajutor în susținerea credinței oamenilor în forță nemuritoare a binelui și a dreptății pe pământ; i-a ajutat pe oameni să viseze și visul lor să prindă aripi.

Basmele nu cunosc nici îngrădire și puterea lor de reprezentare a numeroaselor aspect de viață ale complexului social – economic, cu toate forțele sale creatoare și contradicțiile existente, nu este limitată decât de felul în care acestea se oglindesc în mentalitatea colectivității respective și de puterea de combinare sau de talentul povestitorului sau creatorului.

În basme, situațiile și relațiile dintre personaje sunt dezvoltate potrivit unei poziții clare a poporului față de multiplele aspecte de viață, potrivit unei etici populare, unei rațiuni izvorâte din gândirea selective.

Prin audiția basmelor, copiii sesizează că drepturile și datoriile omului față de societate sunt dirijate de legi nescrise. Acestea sunt ilustrate cu ajutorul metaforei, iar relațiile dintre: părinți – copii, soț – soție, frați între ei, prieteni și cunoscuți, stăpân și slugă, bogat și sărac, sunt raportate la relațiile locale din aceea perioadă.

Basmele au talc social. Prin largă generalizare a personajelor și situațiilor, în oponenta bun – rău, se adresează simțului etic.

Prin oponenta bogat – sărac se înlesnește formarea unei conștiințe și a unei atitudini de clasă.

Cu ajutorul reprezentărilor metaforice se conturează estetic concepțiile populare despre moral și imoral, se deosebește dreptatea de nedreptate, se vorbește despre umanitate și asuprire, despre egalitate, cinste și înțelepciune, despre cunoștință și nerecunoștința.

Urmărind cele arătate mai sus, pot afirma că basmul este un instrument prețios și valorificarea lui în grădinițe conduce la formarea caracterului uman, la formarea atitudinii corecte față de oameni, muncă și realitatea înconjurătoare, la însușirea normelor morale de conduită.

Pentru a susține cele afirmate, voi utiliza spre exemplificare basme din programa instructiv – educativa a grădinițelor de copii.

“Cenușăreasa” de Frații Grimm

Motivul basmului – persecuțiile unei fete orfane de către mama ei și surorile ei vitrege și răsplătirea, în cele din urmă a bunătății și nevinovăției Cenușăresei.

Intriga este simplă, foarte accesibilă înțelegerii copiilor de vârsta preșcolara. Cunoscând nevinovăția Cenușăresei, pe care mama ei, înainte de a muri, o îndeamnă să rămână întotdeauna bună și cu suflet curat, și sunt impresionați și revoltați de nedreptatea ce i se face orfanei.

Cenușăreasa este harnica, ascultătoare, modestă.Cu toate acestea ea este batjocorita, umilită și chinuită de maștera și fiicele sale, care sunt rele, mincinoase, orgolioase.

Obrăznicia și arogantă celor două surori este prezentată copiilor prin modul care acestea vorbesc, i se adresează Cenușăresei, din modul din care acționează.

Mamă vitregă este rea, sadica și incorectă; ea amesteca lintea în cenușă și o obligă pe orfană s-o aleagă, știind bine că nu-și va ține promisiunea de a o lua la petrecere. Cenușăreasa însă, crede în cuvântul dat și în cinstea altuia, deoarece ea însăși este cinstită.

“Ei, hai, dacă până-ntr-un ceas ești în stare să-mi alegi din cenușa două străchini de linte, să știi că te iau și pe tine. “

Dar în gândul ei maștera își zicea: “Las’ că n-o să poată să facă ea asta, nici în ruptul capului! “

Observând trăsăturile de caracter din faptele și comportările eroilor basmului, copiii învață să cunoască oamenii așa cum sunt în realitate șiș a-I aprecieze la justa lor valoare.

Preșcolarii confunda bunul cu frumosul, raul cu urâtul. Pentru ei ceea ce este bun este frumos, cinstit, corect și invers. Din acest basm ei desprind adevărul potrivit căruia nu tot ce este frumos este și bun, cinstit, corect. Surorile vitrege erau frumoase, dar “pe cât de luminos le era chipul, pe atât de întunecat și plin de răutate le era sufletul”.

Mesajul basmului este de o mare valoare etică: în ciuda vieții grele și a suferințelor cumplite ale Cenușăresei, nedreptatea nu poate dăinui la infinit, adevărul iese la lumină, răutatea și minciuna surorilor și ale mamei vitrege sunt înlăturate, pedepsite.

Acest mesaj coincide cu năzuința de totdeauna a celor mulți și asupriți, cu optimismul viguros al omului din popor, care a știut în cele mai grele împrejurări să-și păstreze nealterată încrederea în dreptate.

Deznodământul provoacă celor mici emoții și satisfacții morale. El contribuie la educarea copiilor în spiritul dreptății, al cinstei, al perseverentei în muncă.

Basmul “Cenușăreasa “are o încărcătură afectivă, emoțional puternică. Preșcolarii se bucura mult că bunătatea și răbdarea Cenușăresei au fost răsplătite, s-a făcut dreptate, maștera și fetele ei și-au primit pedeapsa pe măsură răutății lor, a sadismului de care au dat dovadă.

Cu mijloace verbale simple, prin comparații sugestive, ascultătorilor (copiilor) li se sugerează că niciodată nu trebuie să te descurajezi în fața greutăților, să încerci prin stăpânire de sine, prin efort, inteligenta, încredere și bunătate să ieși din impas, să-ți folosești toate forțele pentru a reuși.

Aceste imagini preșcolarii le realizează conform temperamentului, sensibilității fiecăruia dintre ei.

În basme orice impas în care se afla personajul principal este întotdeauna rezolvat în mod favorabil. Eroul, de obicei Făt – Frumos foarte iubit și îndrăgit de preșcolari, este cinstit, viteaz, harnic, curajos, inteligent, perseverent și prin toate acțiunile pe care le întreprinde face că dragostea să triumfe, adevărul să iasă la lumină și să-și ocupe locul meritat.

În aceasta constă caracterul optimist al basmelor. Copiii trăiesc cu maximă intensitate fiecare episod dintr-un basm și prin optimismul degajat, moralul lor este susținut și le da posibilitatea de a se compara cu eroul, îi face să creadă că și ei trebuie să aibă o comportare asemănătoare personajului îndrăgit. Ei ajung să creadă că forțele dușmănoase: zmei, balauri, vrăjitoare personajelor cunoscute sunt tot atât de dușmănoase și pentru ei și că trebuie să lupte împotriva lor pentru a reuși tot prin inteligență, răbdare, bunătate, dragoste de om, prietenie.

Aici intervine foarte mult talentul celui care povestește, care poate da culoare și viața personajelor prin intonație, mimica și gest. Povestitorul devine astfel creator, regizor și actor în același timp.

De aici rezultă ansamblul exigentelor pe care le implica actul povestirii. Copiii sunt oricând dornici să asculte o poveste și de aceea programul zilnic al grădiniței trebuie să-i rezerve acesteia un loc corespunzător, fără a o transforma într-o obligație. O poveste ascultată fără să fie dorită nu-și atinge efectul scontat.

Cum am văzut, lumea de ficțiune a basmului inițiază preșcolarul în legi ale relațiilor umane “Copilul trăiește, într-un plan imposibil, o problematică fundamentală reală, care confrunta exigent și valori. “

Prin ecourile sale afective, basmul este menit să-l ancoreze pe copil în realul însuși, să nu rămână în țara zânelor decât pentru a privi spre lumea care-l înconjoară dintr-o perspectivă mai largă și mai accesibilă lui.

Se știe că eficiența muncii educative în grădiniță de copii se bazează pe faptul că vârsta preșcolara este vârsta cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii puternice, pentru formarea deprinderilor de comportare, este perioada în care apar și se dezvoltă trăsăturile de voință și caracter în care se schițează personalitatea viitoare a omului.De aceea, eforturile educatoarelor trebuie să se înscrie în cadrul general de eforturi sporite pe această linie, realizarea educației morale.

Basmul constituie un prețios auxiliar al educatoarelor care contribuie la formarea trăsăturilor morale pozitive la copii, îi influențează nu numai conștiința, dar și viața afectivă, deoarece dezvăluie lumea subiectivă a omului, sentimentele, gândurile, interesele, trebuințele sale. Dacă psihologia copilului îl învăța pe adult să cunoască copilul, basmul ajuta pe copil să devină om.

Ascultând basmul “Față de fum “de Vladimir Colin, preșcolarul își pune întrebarea:

De ce a dorit față de fum să devină om?

De ce pentru a fi om, trebuie să îndeplinești numite condiții?

Ce calități trebuie să posede un om?

Educatoarea poate merge mai departe chiar, și să adauge:

Ce trebuie să facem să rămânem oameni?

Cum ne putem păstra calitatea de om?

Bineînțeles că acest basm nu da răspunsuri ample la toate aceste întrebări, însă este un bun pretext pentru o convorbire cu tema “Omul și omenia “. Este un mijloc prin care copiii cunosc sufletul uman cu toate problemele sale: griji, necazuri, bucuri, dragoste, luptă, milă, fericire.

Prin acest basm, copiii descoperă bucuria de a fi om, de a putea să-ți ajuți aproapele ceea ce contribuie la formarea unei conștiințe colective, a conștiinței de apartenența la un grup.

“Față de fum “dezvăluie copiilor și alte înțelesuri: și anume că în viață sunt oameni drepți, cinstiți și demni și oameni lași, necinstiți, criminali. Basmul îi ajută pe preșcolari să înțeleagă aceste noțiuni, să ia atitudine împotriva acelora care se depărtează de condiția umană.

De asemenea ei înțeleg că bogăția nu se confunda cu dreptatea, cu cinstea și că sărăcia nu este același lucru cu urâțenia, neputință, prostia.

“… Fata… privi în ochii vrăjitorului și în ochii lui văzu deodată oameni, mulțimi de oameni trecând în șiruri dese. Erau oamenii cei mai mulți ai pământului, oamenii colibelor,… unii duceau o faptă bună, alți i-și înălțau mâinile pătate de sânge… “ (“Față de fum “de Vladimir Colin)

Deci, sărac fiind poți fi om demn și bun sau un răufăcător, un criminal. Acest lucru este valabil și pentru cei bogați.

Pornind de la acest aspect, educatoarea poate întrebă:

Ce este o faptă bună? Sau

Când spunem că facem o faptă bună?

Căutând răspunsuri la aceste întrebări, exprimându-și părerile, concluziile lor, preșcolarii dau dovadă că au pătruns sensul noțional a acestor cuvinte, iau o atitudine corectă, apreciind pe cei ce săvârșesc fapte bune, dezaprobându-i pe cei care nu trăiesc corect, cinstit și demn.

Conduita Fetei de fum este foarte sugestivă în ale arata copiilor că suferința, grijile, durerile nu trebuie să-l oprească pe om, să-l înrăutățească, să-l depărteze de semenii săi, ci dimpotrivă, el trebuie să trăiască printre oameni, să se bucure de viață și să spere în mai bine.

Mesajul etic al basmului sugerează că fericirea este trăită din plin numai atunci când ai luptat pentru ea, când ți-ai dorit-o cu ardoare și ai făcut sacrificii ca să o obții.

“– Fii fericită, fata mea de fum! Ți-ai câștigat cu trudă fericirea, doar singură fericire adevărată este aceea câștigată cu trudă “.(“Față de fum “– Vladimir Colin)

Ascultând acest basm și nu numai acesta, copiii fac comparații și din această confruntare apare atitudinea personală, critică față de situațiile din povestire și apoi față de situațiile ieșite în viața sa de zi cu zi.

Din faza de uimire de la început, copilul trece la a doua fază, aceea de meditație care coincide cu confruntarea pe plan mintal, unde se stabilesc legături generale, asocierea întâmplărilor noi cu altele mai vechi, găsirea unor soluții și de aici trece la luarea atitudinii, acordul său dezacordul cu acțiunea, cu faptele și situațiile în care se afla eroii, pozitivi sau negativi.

Prezentând copiilor eroii curajoși, neînfricați, dârzi, cinstiți, cărora nu le este teamă de nimic și care obțin prin eforturi proprii ceea ce și-au propus, se educa încrederea în sine, puritatea sufletească, generozitatea.

Încetul cu încetul, atitudinea personală va fi subordonată, întâi cerințelor anumite norme etice, desprinse de copil din morala întâmplărilor din poveste și apoi acestea, la rândul lor, vor fi subordonate normelor de conduită socială.

Posibilitatea basmului de a contribui la descoperirea altuia, de a se autoaprecia, apreciind pe altul, este minunat ilustrată de Bianca Bratu în “Preșcolarul și literatură “.

“Imaginarul pornit din această bucurie de “a face că “, de a trăi o experiență care nu e a ta, contribuie la treptată dizolvare a egocentrismului infantil. El ajuta pe copil să-și “descentreze “viziunea, să se pună în locul altuia, să se închipuie un alt eu, să realizeze perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea umană “.

Construcția basmelor se realizează pe o stereotipie a personajelor care se repetă sub o altă formă artistică, față de care preșcolarul își manifesta simpatia sau antipatia, de care își leagă modelele etice sau își exprimă respingerile. Văzute astfel, basmele sunt un adevărat univers al criteriilor morale, schematizat, pentru puterea de înțelegere a copilului.

Formarea noțiunilor morale este un proces complex care se realizează într-o lungă perioadă de timp. Un rol important îl are activitatea de grădiniță, audiția unui basm, în cadrul căruia se analizează și se interpretează experienta morală a personajelor și semnificația cu care sunt utilizate conceptele în vorbirea zilnică.

Pe de altă parte creșterea intelectuală continuă, aplicată asupra unei experiențe morale din ce în ce mai veche, face posibilă însușirea unei concepții morale.

Înțelegerea corectă a noțiunilor morale, nu aduce în mod automat la o comportare morală. Observația curentă arata că sunt oameni care cunosc foarte bine normele de comportare, dar conduita lor nu este în concordanță cu acestea. Aceasta înseamnă că regulile de purtare pe care le cunosc nu au devenit motive interioare ale conduitei lor, nu s-au transformat în convingeri morale. Acestea determina trăiri, atitudini, comportări. Pentru omul cu convingeri ferme nu există decât un drum de urmat, fără abateri și fără compromisuri – cel indicat de convingerile lui. Este un drum construit din cerințe raționale, din idealuri înalte de viață, principal și just.

Un asemenea drum este recunoscut de copii în drumul fiului de împărat din basmele lui Petre Ispirescu. Fie că se urmărește salvarea Ilenei Cosânzene sau a grădinii cu mere de aur personajul principal este convins că drumul său este cel drept, căile alese, sunt cele care-l vor conduce în cele din urmă să obțină ceea ce și-a dorit. Nimic nu-l poate opri. Suferința, piedici, greutăți, toate apar, parcă spre a ne convinge de hotărârea feciorului și anume de scopul acțiunilor sale, el este nobil, demn și merită toate eforturile. Experiența afectivă trăită de erou devine un stimulent. Sentimentul susține un interes viu care mobilizează și dinamizează la acțiune, concentrează întreaga energie spre a asigura reușita.

Un mijloc de seamă pentru dezvoltarea sentimentelor morale îl are participarea la viața clasei. Grupe de copii creează reguli de comportare obligatorii pentru toți.

Educatoarea are această posibilitate de a antrena afectiv preșcolarii într-o activitate, iar basmul constituie un mijloc în acest sens. Spunându-le copiilor “Scufița Roșie “de Charles Perrault, educatoarea poate antrena grupa de copii în a găsi un alt sfârșit, un alt deznodământ povestirii. Prin aceste activități, copilul acumulează o bogată experiență socială care se constituie și într-un izvor de sentimente trainice – cel al datoriei, al răspunderii, onoarei, mândriei, se formează, se dezvoltă și se consolidează.

Clasificarea preșcolarilor asupra sensului și frumuseții morale a regulilor de conduită, impresionarea și sensibilizarea lor față de realizarea practică a acestora, constituie un ghid în orientarea copilului la această vârstă. Opțiunile lui nu vor avea la baza numai propriile dorințe și necesități, ci el va deveni receptiv, va înțelege și va lua în considerare și interesele celorlalți, va începe să trăiască bucuriile și necazurile celor din jur.

În cele arătate până acum am văzut cum basmele, contribuie la cultivarea valorii, de bine și adevăr în conștiința copiilor preșcolari, dar ele cultiva și frumosul – cu semnificația largă de estetic.

Deoarece omul este impresionat mai mult de ceea ce este frumos, noțiunea “estetic “iar educația estetică a fost definită ca educație prin frumos și pentru frumos.

Omul, în general și copilul preșcolar, în special, a resimțit și resimte nevoia de frumos tot atât de impetuos, cum simte nevoia trebuințelor biologice, nevoia însușirii cunoștințelor, a însușirii normelor și deprinderilor de comportare civilizată.

Obiectele și fenomenele estetice din natură, din arta și din viața socială au constituit întotdeauna pentru om sursa de bucurii înalte. Orice om are dreptul să devină părtaș la asemenea bucurii. Basmul îl influențează profund pe copil, îi trezește o gamă largă de sentimente și emoții, îl determină să reflecteze, să mediteze, îl îndeamnă la acțiune.

Prin marea complexitate de forma și conținut, basmul contribuie la realizarea educației estetice a preșcolarului și anume: contribuie la formarea capacității de a simți și înțelege esteticul, la formarea capacității de a aprecia frumosul, la dezvoltarea aptitudinilor de creație și la dezvoltarea trebuințelor de a introduce frumosul în viața personală și socială.

S-a afirmat uneori că receptarea frumosului ar fi o calitate înnăscută. Afirmația aceasta este greșită. Există o sensibilitate estetică a omului, copilului de la natură, dar aceasta trebuie îndrumata și dezvoltată spre a fi ridicată la nivel superior, spre a deveni un instrument pentru formarea gustului estetic și pentru trăirea unor emoții estetice intense, profunde și elevate.

Lăsați singuri, fără îndrumare, preșcolarii nu ar sezisa frumosul din natură, din viața socială, din arta, ar trece indiferenți pe lângă aceste aspecte. Educatoarele trebuie să-i pregătească, să le atragă atenția, asupra aspectului estetic, să îndrume percepția lor prin indicații verbale, prin prezentarea unui material ajutător sugestiv, să creeze atmosfera propice pentru perceptarea și contemplarea frumosului, să organizeze condiții în care audiția unui basm ar putea produce cele mai puternice impresii.

Prin intermediul basmului, preșcolarii descoperă frumusețea sufletului uman, frumusețea chipului uman, frumusețea naturii, frumusețea comportamentului, frumusețea limbii romane.

Uneori, preșcolarul apreciază că frumos un obiect pentru că îi place, satisface gustul sau, preferințele sale; alteori el raportează obiectul estetic la un model, la o imagine care întruchipează perfecțiunea. Este de datoria noastră a cadrelor didactice de a influența capacitatea copiilor de a argumenta și motiva preferințele și aprecierile estetice, pe baza unor criterii de volarizare.

Cu ocazia prezentării unui basm, educatoarea antrenează copiii la analiza acestuia, dându-le criterii de apreciere la nivelul lor de înțelegere. Astfel, basmul poate avea o valoare estetică prin întregul conținut, prin forma artistică: folosirea unor cuvinte și expresii literare deosebite, prin personajele pe care ni le prezintă: Ileana Cosânzeana este frumoasă nu numai la chip ci și la suflet, iar frumusețea ei este pregnant subliniată de frumusețea acțiunilor pe care le întreprinde.

La preșcolari se pune accent pe reproducerea basmului ca mijloc de înțelegere mai adânc a mesajului estetic, ca mijloc de apreciere mai corect.

Basmele înfățișează plastic cele mai frumoase însușiri umane.Și pentru că oglindește fie și numai în imagini simbolice, sentimente adevărate și calități reale, poate fi folosit cu eficiența în activitatea din grădiniță, trezind un ecou puternic în inimile tuturor copiilor.

Iată spre exemplificare basmul “Floriṭa din codru “de Ioan Slavici, care pune în evidență pe lângă ideea etică, aceea a eficacității exemplului bun, a blândeții și gingășiei în reeducarea unor hoți și o idee estetică și anume frumusețea chipului dublată de cea a sufletului, a comportamentului.

“Floriṭa… are fata ca zorile dimineții, ochii ca și câmpul cerului și trup ca raza soarelui… ea era fata ca mărul, ochii ca și căprioară și trup ca și cornișorii… “.

Floriṭa îi tratează pe hoți că pe niște oameni obișnuiți. Comportamentul său este același și într-un palat, și într-o casă sărmana și în casa hoților. Tocmai acest comportament plin de înțelegere și blândețe constituie forța moralizatoare a basmului.

Pentru Florita, oameni rămân în orice împrejurare, chiar dacă sunt hoți iar exemplul pozitiv poate rezolva în bine o situație pe care viața a generat-o.

După cum afirma chiar autorul, Floriṭa “întruchipează virtutea și bunătatea feciorelnică, ea este un adevărat duh al binelui, care moralizează, prin frumusețea și puritatea ei, până și umanitatea cea mai de jos. Tâlharii înfricoșători devin, datorită ei, înduioșător de umani “.

Floriṭa se afirmă prin frumusețea ei deosebită, prin hărnicia și curajul cu care înfrunta viața. Ea reprezintă simbolul binelui și este înzestrată cu cele mai alese calități.

Determinând preșcolarii să înțeleagă mesajul estetic al acestui basm, le canalizam gândurile și trăirile spre descoperirea frumosului autentic nu numai din basm ci și din viață. Îi ajutăm să descopere în acest fel, că viața nu poate fi trăită decât dacă ceea ce este mai bun, mai frumos acoperă celelalte aspecte.

L a întrebarea “V-a plăcut povestea? “copiii răspund că da, puși în situația de a spune de ce, ei nu reușesc decât să spună: “Pentru că e frumoasă “.

Observându-le chipurile, educatoarea constată bucuria și satisfacția lor, încântarea pe care ei n-o pot reda cu ușurință în cuvinte.

Copiii trăiesc puternic cele redate, dar vor mai trebui multe exerciții până când vor putea spune cu ușurință ceea ce simt, ce stări emoționale le creează audiția unui basm. Dacă puși în fața unei jucării superbe, copiii afirmă cu ochii lucind de bucurie: “Ce frumoasă e! “la fel și după ce au ascultat un basm remarcă: “Ce frumos a fost! “. Urmând acel moment de relaxare, în care copiii nu mai trăiesc cu mintea cele auzite ci cu sufletul, rămân impresiile care-și pun amprenta asupra întregii sale personalități.

Nimic nu este mai simplu pentru un copil de vârsta preșcolara, decât să treacă într-o altă lume, în care se lăsă purtat de imaginație, de culoare și senzațional. Așa cum trece cu ușurință de la starea de râs la cea de plâns, așa trece și în lumea basmelor cu ochii deschiși, dar visând un vis care se aseamănă prea mult cu realitatea ca să nu-i poată sesiza consecințele, să nu-și formeze o atitudine personală, un vis frumos care prin elementele fantastice se deosebește prea mult de viață, ceea ce îl face să vibreze la contactul cu necunoscutul, îl face dornic să cunoască mai mult, iar stările prin care trece îi fac o deosebită plăcere.

La vârsta preșcolara, afectivitatea copilului se caracterizează printr-o bogăție de emoții pozitive dar și printr-un conținut sărac al sentimentelor estetice. Explicația constă în faptul că la această vârstă, copii nu pot să înțeleagă decât în mică măsură frumosul, ori, sentimentele estetice presupun aprecierea obiectivă, adecvată, a frumosului în diferitele sale forme, compararea și ierarhizarea diverselor sale trepte, pornind de la frumosul cotidian spre culmile sublimului.

Educatoarea, înțelegând bine rolul basmului în viața copilului, trebuie să-l valorifice în așa fel încât să răspundă tuturor nevoilor și posibilităților acestuia.

Prin basm, educatoarea “… îi antrenează pe copii la o viață imaginativă care prelungește, colorează sau transfigurează faptele, domeniu al viselor și al entuziasmului încărcat de emoții împodobit cu ficțiuni și simboluri… sub influența acestuia, sensibilitatea fiecărui copil se deschide în fiecare clipă, sentimentele se dezvoltă și se exprima mai clar.

La această trezire a sensibilității, imaginația copiilor contribuie în mod constant. Oricine a trăit în preajma lor știe cu câtă dezinvoltură răstoarnă ei barierele strânse ale realității, pentru a-și găsi libertatea într-o lume fără de stavile… “.

CAPITOLUL IV. EVALUAREA ÎNSUȘIRII BASMULUI PRIN ACTIVITĂȚILE DE EDUCARE A LIMBAJULUI

4.1. Repere teoretice ale evaluării

Evaluarea este o componentă esențială a activității de învățământ în general, a procesului didactic în special. Ea este “punctul final într-o succesiune de evenimente “, considera R. Ausubel, care cuprinde următorii “pași “: stabilirea scopurilor pedagogice, prin prisma comportamentului dezirabil al elevilor; proiectarea și executarea programului de realizare a scopurilor propuse; măsurarea rezultatelor aplicării programului.

Într-un cuvânt, problematică pe care o generează acțiunea de evaluare face parte din ansamblul teoriei educației, mai precis teoria evaluării, ca și sistem de concepții, principii și tehnici referitoare la măsurarea și aprecierea rezultatelor școlare și a tehnologiei didactice.

Pentru realizarea cu rezultate pozitive a proceselor evaluative o însemnătate deosebită o are delimitarea, în cadrul acestora, a cel puțin două operații distincte, care alcătuiesc totuși o unitate – măsurarea rezultatelor și aprecierea acestora. Actul evaluativ implica operații de măsurare a fenomenelor pe care le vizează, precum și de interpretare și apreciere a datelor obținute.

Uneori, evaluarea este raportată numa la una din aceste operații, îndeosebi la cea de-a doua. Acest lucru se explică prin faptul că relativ târziu a fost recunoscut faptul că activitatea de învățământ, cu tot caracterul precumpănitor “calitativ “pe care îl au cele mai multe din acțiunile și rezultatele ei și cu toate dificultățile de cuantificare a acestora, sunt posibile măsurători pe baza cărora să se facă aprecieri mai exacte asupra aspectelor evaluate.

Măsurarea – consta în utilizarea unor procedee prin care se stabilește o relație funcțională între un ansamblu de simboluri (cifre, litere, expresii) și un ansamblu de obiecte și subiecte sau evenimente, conform unei caracteristici observabile pe care acestea o posedă în diferite grade, “ea este lipsită de orice judecată de valoare”. (R. Girard)

Aprecierea – sau, evaluarea presupune emiterea unei judecăți de valoare asupra rezultatului unei măsurări, acordând o semnificație unui rezultat pe baza unui cadru de referință, a unui criteriu sau a unei scări de valori. După modul de integrare în desfășurarea procesului didactic se conturează trei forme de evaluare: evaluarea inițială, evaluarea cumulativă (sumativa) și evaluarea continuă (formativa).

Evaluarea inițială – se realizează la începutul unui program de instruire și stabilește nivelul de pregătire al elevilor, condițiile în care aceștia se pot integra în programul pregătit, ea este, totodată, una din premisele conceperii programului de instruire. Cunoașterea capacităților de învățare ale elevilor, a nivelului de pregătire de la care pornesc și a gradului în care stăpânesc cunoștințele și abilitățile necesare asimilării conținutului etapei care urmează, constituie o condiție hotărâtoare pentru reușita activității didactice.

Evaluarea cumulativă (sumativẵ) – este realizată prin verificări parțiale pe parcursul programului și o estimare globală, de bilanț a rezultatelor pe perioade lungi, în general corespunzătoare semestrelor școlare sau anului școlar.

Evaluarea continuă (formativẵ) – presupune verificarea rezultatelor pe parcursul procesului didactic, realizată pe secvențe mai mici. Verificându-i pe toți “din” toată materia, ea permite cunoașterea, după fiecare secvență de instruire, a efectelor acțiunii, identificarea neajunsurilor, a punctelor critice și, în consecință, adoptarea unor măsuri de recuperare față de unii elevi și de ameliorare a procesului. Acțiunile de evaluare a cunoștințelor însușite de elevi privesc cu deosebire volumul informației acumulate, cu referire la informația esențială, nivelul de însușire a acestei informații, concretizat în tipuri de comportamente care dovedesc învățarea lor (de la memorarea unor date, fapte, evenimente) și capacitatea de ale reproduce, continuând cu comportamente dovedind capacitatea de aplicare, de transfer, până la comportamente corespunzătoare capacității de a efectua operații logice asupra conținutului asimilat: analiza, sinteză, comparații clasificări, caracterul structurat, precis și durabil al cunoștințelor însușite.

4.2. Modalități de evaluare a basmului la preșcolari

Deoarece activitatea din grădiniță are preponderent un caracter formativ educativ, cu finalitẵṭi de perspectivẵ ce nu se pot concretiza pe termen scurt într-o viziune de construcție pas cu pas, în colaborare cu alți factori (familie, societate, media, scoală) evaluarea este fragmentarẵ, în incompletă, unele rezultate apărând mai târziu în școală sau la finele ei.

Evaluarea însușirii cunoștiințelor se realizează mai ușor decât a atitudinilor, sentimentelor, capacităților cognitive și a trăsăturilor de voință și caracter.

Învățământul preșcolar are caracter oral, nu existẵ teme pentru acasă, copii nu pot păstra „în scris rezultatele cunoașterii și prin urmare și evaluarea se face oral” sau prin probe (fise) de evaluare grafice (desene, imagini).

Rezultatele evaluării se traduc în priceperi și deprinderi fizice și intelectuale, trăsături de voință și caracter, conduita civilizată. Dar, evaluarea se extinde și la activitatea de predare și măiestria educatorului de a realiza obiectivele propuse, de a individualiza învățarea, de a facilita achiziția noilor cunoștințe, dar mai ales de a forma, de a educa tânăra generație în vederea integrării într-o societate dinamică și solicitantẵ.

În povestiri, repovestiri sau convorbiri se apelează la recunoașterea unor scene din povești, ordonarea lor cronologică, recunoașterea unor personaje (negative, pozitive), recunoașterea unor obiecte, lucruri, ființe (lada, calul, zmeul, mărul, iezii, etc.).

În dramatizare, evaluarea se face prin organizarea de scenete în cadrul serbărilor, spectacolelor pentru părinți. (exemplu „Hansel și Gretel”, „Scufița Rosie”, etc.).

Educatoarea, înțelegând bine rolul basmului în viața copilului, trebuie să-l valorifice în așa fel astfel încât să răspundă tuturor nevoilor și posibilităților acestuia.

Nimic nu este mai simplu pentru copilul de vârstẵ preșcolara decât să treacă într-o altă lume în care se lasă purtat de imaginație de culoare ṣi senzațional. Asa cum trece cu ușurință de la starea de râs la cea de plâns, așa trece și în lumea basmelor cu ochii deschiși, dar visând un vis care se aseamănă prea mult cu realitatea ca să nu-și poată sesiza consecințele, să nu-și formeze o atitudine personală, un vis frumos care prin elementele fantastice se deosebesc prea mult de viață, ceea ce îl face să vibreze la contactul cu necunoscutul, îl face dornic să cunoască mai mult, iar stările prin care trece îi fac o deosebită plăcere.

Valorificarea eficientă a tuturor tipurilor de activități (jocuri, activități alese desfășurate cu întreaga grupă, cu grupuri mici sau individual, activități comune) conduce la un stadiu superior în dezvoltarea copiilor preșcolari. Se evidențiază astfel un nou aspect metodologic și anume acela ca valorificând eficient basmele, educatoarea va poseda un instrument principal de lucru și un mijloc de cunoaștere și tratare diferențiată a copiilor.

Este deosebit de important modul cum educatoarea integrează basmele în sistemul de acțiuni educative ce privește viața întregii grupe de copii.

Evaluarea concretă a predării-învățării basmului în grădinița de copii se realizează prin: jocuri de creație cu subiectele din basm, dramatizări, joc didactic, convorbire, desen, povestiri, repovestiri, vizionări, lectura educatoarei, audiții, serbări.

Jocurile cu subiecte din basme și povești sunt o variantă a jocurilor de creație pentru ca la baza lor stă reproducerea creatoare a imaginii artistice și a acțiunilor personajului. În felul acesta, copilul pătrunde mai adânc în lumea sentimentelor și a trăirilor eroului din basm. El pătrunde mesajul etic al basmului, înțelege conținutul atât de bogat în semnificații.

Preșcolarilor le este caracteristic faptul că iau atitudine, gândesc, simt și acționează la fel cu personajele din basm.

Atitudinea lor se manifestă ca în fața unor persoane reale, concrete. Ei trăiesc sentimente de compasiune fată de eroi, căuta să-i ajute la nevoie. În aceasta constă caracterul activ și creator și jocurile cu subiecte din povesti. Desfășurarea acestor jocuri oferă educatoarei posibilitatea să verifice și să tragă concluzii asupra calității muncii sale, iar copiilor prilejul de a aplica în mod independent cele asimilate în activitățile comune și de a-și completa și consolida priceperile și deprinderile formate.

La grupa mijlocie (nivelul I) aceste jocuri urmăresc în principal redarea acțiunii din basm; nu același lucru se poate spune la grupa mare (nivelul II) unde copii sunt interesați mai mult de redarea aspectului moral al personajelor, iar jocul este mai complex, mai nuanțat.

Exemplu: „Punguță cu doi bani” de I. Creangă.

După ce au stabilit tema jocului copiii și-au distribuit rolurile, au aranjat cadrul în care urmează să se desfășoare acțiunea, au precizat locul pentru căsuța moșului și a babei, pentru casa boierului, pentru fântâna, cuptor.

Fiecare participant și-a procurat cele necesare rolului (accesorii pe care educatoarea le-a așezat în sala de grupa cu alte obiecte care nu folosesc acestui joc). Copiii trebuie să își aleagă ceea ce este specific rolului pe care îl interpretează: baba o broboadă, găinușa o mărgică, cocosul o jachetă rosie, o punguță cu doi bani.

În desfășurarea jocului accentul a căzut pe interpretarea rolului – timbrului vocii, mimica și pe sublinierea atitudinii personajelor.

Respectând imaginile artistice din basme, trăirile personajelor, copiii se transpun în atmosfera lor, devin mai comunicativi, li se dezvoltẵ sociabilitatea, timiditatea dispare și capătă încredere în puterile proprii.

În activitatea mea cu copii, am considerat că este deosebit de important să organizez și să desfășor jocuri de creație cu subiecte din basme pentru ca fiecẵrui copil antrenat în joc să i se ofere posibilitatea de a-și arăta potentele sale intelectuale, afective și voliționale și totodată el este ajutat sa selecteze și să ordoneze cunoștințele dobândite prin cunoaṣterea conṭinutului unui basm.

Jocurile cu subiecte din basme se adresează grupurilor mici de copii, grupei întregi și se desfășoară în anumite momente ale zilei. Ele exersează vorbirea și gândirea copiilor, dezvolta memoria voluntară, indiferent de nivelul de dezvoltare intelectuală al copiilor.

În programarea acestor jocuri, am ținut cont în primul rând ca ele să răspundă particularităților de vârstẵ ale copiilor, să consolideze și să sistematizeze cunoștințele.

Educatoarea are rolul în aceste jocuri de a îndruma atent, de a întreține basmul afectiv, de a antrena copii în redarea acțiunii sau a dialogurilor.

În jocurile de creație cu subiecte din basme, copiii pot reda în joc numai un episod din poveste, sau doar aceste acțiuni care i-au impresionat mai mult.

Deoarece cunosc conținutul și ordinea cronologică a basmului, preșcolarii pot să includă în joc și punctul de vedere personal legat de acest basm. Îi pot schimba sfârșitul, pot adăuga alte personaje, pot realiza dialogul dintre personajele basmului prin cuvintele lor proprii spre deosebire de jocul – dramatizare în care preșcolarii au obligația să respecte textul literelor.

Un alt mijloc de evaluarea a basmelor, îl constituie dramatizarea, care reprezintă punerea în scenă a poveștilor și basmelor cunoscute de copii, cu scopul de adânci impresiile dobândite, de a retrăi viața și frământările personajelor. Dramatizarea are un rol important în dezvoltarea vorbirii, deprinzându-i pe copii să folosească limba, să-și exteriorizeze sentimentele, să exprime intențiile și acțiunile caracteristice unui anumit personaj.

Putem spune că influența educativẵ a unui basm este apreciată, în mare parte de măsura în care acesta îl stimulează pe copil să reproducă în cadrul jocului dramatizare conținutul basmului, în măsura în care trezește în copil dorința de a-l retrăi. În activitatea noastră, a educatoarelor, am constatat că influența pe care o are un basm asupra viitorului comportament al copilului, este cu mult mai pronunțată atunci când acest basm este reluat de către copii în cadrul jocului, dramatizării.

Important este să stimulăm preșcolarii să transpună basmele în planul jocului. Este o tendință a copilului de a imita pe eroii basmelor care le-au plăcut cel mai mult, care i-au impresionat.

Basmele sau poveștile alese pentru dramatizare vor avea un conținut simplu, dar acțiune multă, și dialoguri simple și expresive, dar suficiente. Educatoarea are sarcina de a organiza desfășurarea dramatizării, de a pregătii materialul, locul desfășurării dramatizării, discuta cu copiii referitor la conținutul basmului, distribuie rolurile, și nu în ultimul rând poate să dea indicații scurte cu privire la punerea în scenă.

În felul acesta, educatoarea conștientizează acțiunea ce se va desfășura, stimulează comportamentul creativ al copiilor, le da ocazia de a se manifesta liber, de a acționa conform gândirilor și ideilor sale, conform comportamentului lor.

Formarea reprezentărilor morale la preșcolari nu este simplul rezultat al unui proces de întipărire în memoria copilului a unor situații și comportamente la care se atașează calificative: bun, rău, harnic,… date de educatoare, ci este un rezultat al unui proces de ridicare treptată a copilului de la posibilitatea de a acționa doar în plan concret, la posibilitatea de a construi pe plan mintal.

Din acest punct de vedere, dramatizările sunt o necesitate prin desfășurarea lor, iar preșcolarii practicẵ efectiv sistemul de reguli de comportare transmis de educatoare.

În dramatizare copiii practicẵ o diversitate de comportamente, îi pune în fața a numeroase situații problematice, concrete ce solicita un anumit mod de comportare, le oferă multiple ocazii de a acționa efectiv, pe baza unor norme și reguli de comportare umană, civilizată.

Dacă dramatizarea cuprinde secvenṭe în care actorii sunt politicoși, harnici, ea contribuie la interiorizarea acestor comportamente, îi obligẵ pe participanți să fie politicoși, harnici, Ea constituie, deci, etapa actiunilor concrete, absolut necesare în vederea interiorizării lor la nivelul de reprezentări și noțiuni morale.

Prin dramatizări, preșcolarul are posibilitatea de a pătrunde în lumea basmelor, în viața personajelor, de a se contopi cu acestea. In rolul diverselor personaje (pozitive sau negative), copiii "trăiesc clipa", se rup de realitate și pătrund în lumea mirifică a basmului. Contopindu-se cu personajul, cu decorul, el "valorifica" la maximum esența, mesajul moral al basmului.

Astfel, și la dramatizările din cadrul activității din tura II, după activitatea de predare învățare, a unui basm, dar și în cadrul serbărilor pe care le-au desfășurat copiii, am observat un deosebit interes al copiilor pentru acest gen de activitate.

Un exemplu în acest sens îl constituie dramatizarea basmului " Hansel și Gretel", din cadrul serbărilor cu grupa mijlocie de la sfârșitul anului școlar trecut.( vezi anexa 3 )

Împreună cu copii am pregătit decorul necesar, iar reușita dramatizării a fost pe măsură. Astfel, părinții au fost plăcut impresionați de "micii actori", de decorul scenei, de mimica și dialogul acestora.

Mărturie în acest sens stau fotografiile și imaginile filmate cu această ocazie, redate într-o mică parte, în cele ce urmează. ( vezi anexele 4, 5, ṣi 6 )

Valoarea instructiv-educativă a basmelor depinde atât de conținutul sau, de forma sa artistică, de mesajul pe care îl transmite cât și de modul cum acestea sunt valorificate în grădiniță.

Jocul didactic este un mijloc de valorificare a basmului, care poate fi desfășurat cu întreaga grupẵ de copii, cu grupuri mici sau individual. Jocul didactic contribuie la dezvoltarea gândirii preșcolarilor prin prisma cerințelor de rezolvare independentă și creatoare a problemelor care se pun în fața copiilor.

Prin organizarea și desfășurarea acestor jocuri cu copiii, educatoarea verificẵ gradul în care aceștia și-au însușit basmul (prezentat anterior), cum au înțeles cuvintele și exprimările noi, cum le aplică în practică, gradul de răspundere al sensului unor noțiuni: bunătate, lașitate, cinste, corectitudine, înțelepciune, răbdare.

Jocurile didactice, ca modalitate de evaluare a însușirii basmelor, ne arată cum se poate valorifica potențialul instructiv și moral al basmelor și au drept conținut dezvoltarea vorbirii la preșcolarii din grupa mare (pronunțarea corecta a sunetelor și cuvintelor, îmbogățirea și activizarea vocabularului, însușirea structurii gramaticale a limbii, stimularea intercomunicații și a cooperării in activitate, dezvoltarea capacităților intelectuale și formarea unor însușiri ale personalității copilului.

Jocuri didactice. Exemple:

„A cui este?” (personaje din poveștile cunoscute și obiecte care le aparțin). Acest joc are ca obiective generale formarea deprinderii de a alcătui propoziții în care să existe substantive în cazul genitiv, dar și în consolidarea conținutului de idei al unor basme prin folosirea elementelor acestora în exemplele date, activizarea vocabularului cu cuvinte întâlnite în povești ca: „Cenușăreasa”, ‚bonete”, „pușca”, „vânător”, „pitici”, „vrăjitoare”, „otrăvitor”, dezvoltarea capacităților intelectuale: percepția, memoria (amintirea conținutului de idei al poveștii), gândirea (realizarea unor legături între elementele din poveste), spiritul de observație, imaginația dar și cultivarea sentimentelor de dragoste și prețuire fata de frumusețea și armonia limbii romane.

Ca obiective operaționale, jocul are alcătuirea de propoziții simple și dezvoltate cu substantive în cazul genitiv, pe baza materialului intuitiv, recunoașterea obiectelor prezentate în imagini, denumirea lor și recunoașterea poveștii din care fac parte, selectarea și exprimarea cuvintelor care ilustrează obiectele aparținând aceluiași personaj, transformarea propozițiilor simple în propoziții dezvoltate.

Jocurile didactice produc o mare plăcere copiilor și se bazează pe acțiunea de mânuire a unor jetoane care reprezintă aspecte variate din lumea basmelor, iar copiii își însușesc prin calea basmului o serie de priceperi și deprinderi.

Astfel, în cadrul jocurilor didactice de evaluare din cadrul DLC ( Domeniul Limba si Comunicare ), a basmelor și poveștilor predate, avem jocul "Recunoaște personajul", iar la sfârșitul acestuia copii lucrează fise individuale; ( anexele 7, 8 )

Ca sarcini de lucru copii trebuie să recunoască personajele, să numească basmele, poveștile, din care fac parte personajele, să unească cu o linie personajele din aceeași poveste.

Într-o altă fisa individuală (anexa 8), copii au ca sarcini să recunoască personajele și basmul din care acestea fac parte, dar și să spună ce personaj le-a plăcut mai mult și de ce?, copii motivând această alegere. De asemenea micuții trebuie să recunoască personajele pozitive și cele care fac fapte rele, evidențiindu-le prin încercuirea cu roșu, respectiv albastru.

Prin activitățile integrate (DLC+DS) (activitate de educare a limbajului și activitate matematică), tot în cadrul evaluării activității de predare – învățare a basmului, prin jocuri didactice matematice, copiii învață numărul și cifra 7, recunoscând povestea din imagine (anexa 9), spunând câți pitici sunt în poveste, câte farfurii și ceșcuțe sunt pe măsuță.

Folosirea unor metode și procedee diverse în realizarea jocurilor (explicația, exercițiul, conversația, mânuirea materialelor, elementul surpriză) conduc la trezirea interesului copiilor pentru activitate, pentru cunoaștere, mărirea sensibilității receptive, la susținerea curiozității, a atenției.

În jocurile cu imagini din basme, funcțiile limbajului: de comunicare, de fixare a experienței cognitive, a celei de organizare a activității sunt amplu exersate, cu o sporită eficienta în planul exprimării logico – afective și în planul gândirii.

În grădiniță de copii, conversația ca metodă este folosită în scopul de a stimula pe copii, să-și însușească cunoștințe noi, să-și actualizeze cunoștințele dobândite, sẵ și le fixeze, să le aprofundeze și să le sistematizeze, uneori să tragă concluzia și să facă generalizări pe baza materialului perceput. Conversația este folosită ca metoda principală în activitățile de convorbire.

În mare măsură, basmele pot deveni pretexte pentru convorbire, pot furniza un material sugestiv în activitățile de dezvoltare a vorbirii și comunicării copiilor.

Exemplu: Prin activitatea de convorbire cu tema: „Fapte bune, fapte rele”, am urmărit consolidarea, aprofundarea cunoștințelor în activitățile de povestire, am urmărit consolidarea acestor cunoștințe prin repetarea lor într-o structură nouẵ, am determinat copiii să-și valorifice și să-și ordoneze anumite reprezentări: bunătate – răutate, fapta bună-faptă rea, înțelepciune – prostie, cinste – necinste, curaj – lașitate, răbdare-nervozitate.

Solicitându-i să răspundă întrebărilor, am contribuit la actualizarea voluntară a basmului, iar copiii au selectat conștient numai anumite aspecte legate de tema convorbirii.În realizarea temei „Fapte bune, fapte rele” am pornit de la basmul lui Ion Creangẵ „Fata babei și fata moșneagului”, basmul cel mai sugestiv în ilustrarea temei. Paralelismul dintre cele două fete și deci, intre faptele lor este destul de evidenta.

Pentru a putea da răspunsuri adecvate, copiii trebuie să se concentreze pentru a asculta ce se discută, pentru a înțelege conținutul și sensul întrebării, trebuie să își reamintească basmul, să selecteze numai acele acțiuni care dau răspunsul direct la întrebarea educatoarei.În acest mod, convorbirea are un rol important în stimularea și intensitatea activității intelectuale a preșcolarilor, în consolidarea reprezentărilor și sentimentelor morale.

Desenul ocupẵ un loc important ca modalitate de exprimare la preșcolari. Prin desen, copilul exprima o mare cantitate de relații, de trăiri pe care este imposibil să le descrie sau să le formuleze.

Sub pretextul jocului cu creioanele colorate sau cu acuarelele, preșcolarul redẵ simboluri, ceea ce a văzut, ceea ce dorește și simte, iar basmul din acest punct de vedere oferă copiilor o lume plină de culoare, un univers de emoții și sentimente pe care aceștia le reflecte în desenele lor.

Copiii recepționează cu interes și plăcere frumosul din basme, sunt profund impresionați de calitățile morale ale personajelor, de acțiunile curajoase ale acestora și acest lucru îl redau în desenele lor cu multă exactitate.

Programând tema „Fata babei și fata moșneagului” și anume „personajul îndrăgit”, am constat că fata babei este redată prin pete de culoare maron și negru, iar fata moșneagului prin culori ca: galben, portocaliu.

Întrebați, copiii au răspuns că au folosit aceste culori deoarece ele exprima uratul și frumosul: Uratul (răutatea) – prin negru și maron, frumosul (bunătatea) – prin galben și portocaliu. Deși în poveste fata babei nu este prezentată ca urâta la înfățișare, copiii exact asta ii redau prin desen: urâțenia sufletească prin trăsăturile chipului.

Aceasta înseamnă că prin desen, copiii redau ceea ce au reținut din basm, ceea ce le-a plăcut mai mult, ce i-a impresionat în mod plăcut sau neplăcut. Prin desen iau atitudine împotriva unor personaje negative (redarea prin desen cu culoarea negru și maron pe fata babei) și ca o pedeapsă pentru faptele rele.

Asemănarea cu realitatea este mare și preșcolarii trăiesc o experiență cu multe implicații pe plan afectiv prin intermediul basmului. Astfel, după basmul „Scufița Rosie”, copiii au redat o scenă din basm. Un copil (o fetiță) a desenat-o pe „Scufița” în brațele mamei. Întrebată, fetița a spus că nu este „Scufița”, ci chiar ea cu mama,” Eu o ascult pe mama nu o supăr”. Acest fapt ne arată încă o dată că situațiile întâlnite de preșcolarii în basme, capăta noi corespondente în viața cotidiană.

Educația estetică se bazează pe iscusința educatoarei de a-i învăța pe copii să le placă ce este frumos, pe măiestria de a-i face să fie atrași de ceea ce într-adevăr are valoare. La baza acestei măiestrii stẵ cunoașterea profundă a copilului și a artei autentice, dar și priceperea alegerii metodelor adecvate încât să atragă, să stimuleze interesul copilului și să-i amplifice posibilitatea de receptare a frumosului.

Prin culoare, forma, dimensiune, compoziție, imaginea din basme stimulează interesul copilului și îi cultiva receptivitatea pentru frumos, îl pregătește pentru a ști să se bucure de creațiile muncii sale, să guste frumusețea valorilor oamenilor, să aducă frumosul în viața socială și individuală.

În activitatea desfășurată în grădiniță de copii, povestirile ocupẵ un loc important prin dezvoltarea comunicării și limbajului preșcolarilor, în educarea morala și estetică a copiilor.

Povestirile educatoarei, ca modalitate de evaluare a basmului, prin conținutul lor contribuie la formarea conștiinței morale, a unor trăsături pozitive de voință și caracter. Prin povestirile spuse de educatoare, copilul se familiarizează atât cu limba cultă cât și cu cea folclorica, dar și cu expresii frumoase, literare. Povestirile contribuie și la educația estetică, influențând puternic vorbirea copiilor și estetica comportării lor.

Rolul și importanță acestor povestiri, constẵ așadar în valoarea cognitivă, etică și estetică, în influența pe care o exercită asupra personalității copilului.

Povestirea textului permite selectarea unor fragmente ce îi par mai potrivite nivelului grupei, înlocuirea unor expresii și unor cuvinte din text cu expresii și cuvinte mai cunoscute copiilor, dar poate neglija respectarea ordinii fixe a basmului cu formulele stereotipice ce le plac copiilor.

Lectura textului îl aduce pe copil într-o lume imaginara fixată prin organizarea artistică a materialului verbal, și prin funcția poetică, pregătindu-l pe copil în receptarea diverselor stiluri ale textelor.

Lectura textului este mai greu de urmărit pentru copii decât povestirea orală liberă.De aceea, selecționarea textelor se va face corespunzător particularităților de vârsta a copiilor, și a grupei cu care se lucrează.

Ca metoda de evaluare a basmelor predate se pot utiliza fișele individuale de lucru, în care copii au sarcina să recunoască povestea ghidându-se după imagini, să povestească ce se întâmplă în fiecare imagine, iar prin integrarea activităților (DLC+DEC) aceștia pot să scrie peste linia punctată și să afle sunetul cu care începe titlul poveștii, să scrie în continuare litera respectivă și să reprezinte prin desen finalul poveștii (anexa 10).

Tot aici o altă fisa individuală de lucru în care copiii trebuie să recunoască povestea după imagini, să denumească personajele din poveste după imagini, să interpreteze un rol din povestea " Punguță cu doi bani", să-și spună părerea față de comportamentul babei, acțiune eficienta în activitatea de predare a poveștii respective și a cultivării laturii morale a preșcolarilor.(anexa 11)

Prin programarea basmelor în activitatea din grădinițe, se evidențiază acele texte care prin tematica, întindere și stil, sunt potrivite cu nivelul mediu al uneia sau alteia din grupele de grădiniță.

Principalul scop al repovestirilor este acela de formare a deprinderii de a expune cursiv și logic povestiri, povești sau basme si exercitarea vorbirii sub toate aspectele: fonetic, lexical și gramatical. De aceea, repovestirile sunt considerate a fi modalitatea cea mai eficientă de evaluare a basmului la preșcolari. Prin repovestiri, educatoarea constata dacă preșcolarii au reținut basmul, cum l-au reținut, dacă valoarea morală a acestuia a fost recepționatẵ și cum, verificẵ cât din cele transmise și asimilate de copii au fost înțelese corect. Tot prin intermediul repovestirilor, educatoarea urmărește vorbirea copiilor, corectitudinea limbajului, bogăția vocabularului, modul și gradul de însușire a limbii romane și poate lua în urma celor constatate decizii importante care să conducă la perfecționarea muncii ei pe linia formarii și dezvoltării personalitatii copilului. Activitățile de repovestire pot fi realizate în forme diferite, în funcție de scopul urmărit și de mijloacele folosite. Așadar pot fi organizate: repovestiri după un șir de tablouri reprezentând episoadele principale ale basmului, poveștii, repovestiri după un plan verbal (ce împarte povestirea în fragmente logice), repovestiri libere (din memorie), repovestirea unui text citit, repovestirea problema.

Repovestirile după un număr de tablouri și repovestirile după un plan verbal se folosesc la început, pentru a-i învăța pe copii să respecte momentele povestirii, succesiunea logică a lor. Ele sunt specifice preșcolarilor mai mici, și se desfășoară pe baza unui material intuitiv, punct de sprijin pentru copilul neformat încă.

Repovestirile libere, repovestirea unui text citit, repovestirea problema sunt mult mai complexe, presupun un exercițiu din partea copiilor, o cunoaștere amănunțită a basmului, o atenție sporită, memorie reproductivă, imaginația și antrenarea susținută a proceselor gândirii și se realizează la grupele mari.

Vizionările reprezintă o altă modalitate prin care copilul pătrunde în lumea minunată a basmului. Ele apelează concomitent la văz, auz și la întreaga experiență senzorială anterioară. Valoarea deosebită a vizionẵrilor constẵ în ridicarea nivelului cultural al preșcolarilor, educarea estetică și morală, formarea unor deprinderi și atitudini pozitive.

Lectura unui basm pe micul ecran sau pe diafilm trebuie să fie pregătită de educatoare, în așa fel încât, copiii să asocieze ceea ce știau cu ce cunosc prin aceste mijloace, să realizeze legături între cunoștințe, să observe bine, să compare ceea ce văd cu ceea ce cunoșteau deja. Vizionarea unor basme pe diafilm, ajuta preșcolarii să înțeleagă mai bine conținutul, semnificația basmului. Asociind cuvântul cu imaginea, copilul percepe fiecare secventă în amănunțime, noțiunile capătẵ înțelesuri reale.

Spectacolele de teatru sunt o modalitate eficientă de evaluare a basmului. Formă deosebită prin care actorul prezintă viața personajelor, trăsăturile de caracter, are rolul de a provoca o senzație de încântare în rândul preșcolarilor, asigurând din partea lor o participare afectivă deosebită.

Fie că sunt desfășurate sub diferite forme: teatru de păpuși, de marionete, teatru de umbre, spectacole de teatru, ele îi atrag pe copii, îi aduc în lumea minunată a basmului, iar dacă urmează unor dramatizări, atunci fixarea basmului este evidentă.

Lectura educatoarei se desfășoară în grădiniță în momentele de odihnă, prin care educatoarele valorifică conținutul unor basme și poveṣti. Forma simplă și atractivă sub care se desfășoară, influențează pozitiv însușirea cunoștințelor, iar valoarea artistică a materialului utilizat formează gustul estetic, îl familiarizează pe copil cu frumosul, îl ajutẵ să diferențieze moralul de imoral.

Valoarea educativă a lecturilor constẵ în faptul că emoțiile de bucurie comună contribuie la închegarea colectivului de copii, la întărirea relațiilor de prietenie, iar acestea au consecințe pozitive în disciplina copiilor, în modul de adaptare la viața de colectiv din grădiniță.

Audițiile sunt forme de amuzament prin care se contribuie la repetarea unei povesti (sau basm) hazlii în scopul destinderii copiilor. Poveștile sau basmele propuse spre audiție trebuie să fie cunoscute anterior de copii, iar noutatea constẵ în modul de interpretare sau îmbinarea cu muzica.

La audierea basmelor și poveștilor, copiii pot să acompanieze cu cântecele cunoscute (exemplu: cântecul piticilor din basmul „Albă ca Zăpadă” sau să imite mișcările unor personaje din poveste; mersul ursului, bătăi din palme, tropăitul calului, etc.). Ele au un caracter de joc, dar dau întregii audiții un colorit distractiv care mărește caracterul lor atractiv și capacitatea de a recrea pe copii.

Audițiile au o importanță deosebită în formarea unei vorbiri corecte și mai ales expresive, nuanțate, prin aceea ca la interpretarea poveștii participa actori profesioniști cu experiență în acest domeniu.

Șezătorile, reuniunile cu caracter cultural educativ în care sunt antrenați toți copiii, au o valoare deosebită ce consta în participarea activă a tuturor participanților la desfășurarea ei, dar și în conținutul educativ al materialului utilizat și de calitatea artistică a acestuia. Prin șezători verificam însușirea basmelor, consolidând astfel și perfecționând calitatea păstrării și reproducerii acestora.

Copiii își înving emoțiile la șezătoare, își exprima sincer dar și artistic sentimentele, fiind un preambul în pregătirea copiilor pentru serbare. Educatoarea se preocupă ca, în timpul unei șezători să animeze copiii, să mențină o atmosferă de destindere și să realizeze satisfacția tuturor copiilor, atât ca spectatori cât și ca interpreți.

Șezătorile valorifica mult valoarea morală și artistică a basmului, deoarece în cadrul lor se pot reda anumite pasaje, anumite episoade ce răspund scopului propus de educatoare.

V . CERCETAREA PEDAGOGICĂ

5.1. Conceptul de cercetare

La vârsta preșcolară, când are loc lărgirea și dezvoltarea raporturilor dintre copil și realitatea înconjurătoare, în grădiniță, copilul devine obiectul unor variate influențe, complexe și mai bine organizate, în comparație cu cele din perioadele precedente. Formele și conținutul comunicării devin mai ample și mai variate. Practic din grădiniță începe vorbirea limbii, căci înainte de orice copilul trebuie învățat să rostească, cu participare sufletească, afectivă și intelectuală cuvintele limbii materne.

După Al. Rosetti ,, limbajul aparține și individualului și socialului, pentru că se dezvoltă odată cu dezvoltarea creierului uman și cu dezvoltarea societății.” Nouă educatoarelor , ne revine nobila misiune și răspundere de a- i învăța pe copii să vorbească, de a le dezvolta limbajul, pe fondul dezvoltării fenomenului educațional în special și al societății în genere, apelând atât la generalizarea metodelor tradiționale care au dat rezultate foarte bune în timp, cât și la experimentarea unor metode moderne, atractive. Nichita Stănescu sublinia foarte convingător faptul că ,, între inima copilului și limba lui nu e nici o diferență. Limba lui are cinci degete, ca și mâna lui, și apucă la întâmplare cu ea orice obiect abstract, cu aceeași dibăcie cu care apuci un fruct sau o surcea.” Prin urmare, educatoarelor le revine sarcina de a organiza și planifica, observa, corecta și dezvolta experiențele de limbaj ale fiecărui copil, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare, limbajul dezvoltându-se ca un continuum pentru fiecare dintre ei. Un rol însemnat în acest sens revine și cercetării pedagogice, pentru că cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional.

Nu toate fenomenele educaționale pot fi supuse unei experimentări riguroase (de exemplu, formarea sentimentelor morale). Îmi propun astfel în capitolul 5.8 să întreprind o cercetare cu privire la valențele formative ale basmului în educarea limbajului copiilor și în educarea comportamentului lor. Voi încerca să demonstrez că practica educativă constituie, într-adevăr, pentru cercetător, o sursă de cunoaștere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. În același timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de învățământ și de educație.

Voi menționa în continuare câteva aspecte teoretice importante referitoare la cercetarea pedagogică ( etapele proiectului de cercetare, modul de formulare a temei de cercetare, tipuri de cercetare, metode de cercetare, funcțiile cercetării, formularea ipotezei de lucru ) , necesare în realizarea demersului nostru aplicativ.

Inovarea pedagogică este o mișcare de la tradiție la modernitate, prin introducerea unor schimbări, în scopul creșterii eficienței procesului de instruire și formare a personalității omului contemporan. Inovațiile în domeniul învățământului pot fi realizate sub forma unor schimbări de concepție privind sistemul de organizare, programele, manualele școlare și metodele de învățământ, schimbări referitoare la relațiile interpersonale, ca spre exemplu relația profesor-elev, sau schimbări de natură materială, dacă ne referim la mijloacele de învățământ și la laboratoarele de tehnologie didactică.

Proiectul de cercetare este o sinteză a organizării cercetării pe etape și poate să aibă următoarea structură:

tema (problema) de cercetat: importanță și actualitate;

motivarea alegerii temei: scopul și modul de evaluare;

istoricul cercetării problemei; stadiul actual;

ipoteza generală de lucru , ipoteze parțiale și obiectivele cercetării;

metodologia cercetării: durata cercetării, locul, echipa de cercetare, etape, variabile dependente și independente, eșantion, metode, tehnici și mijloace de învățământ, instrumente de cercetare (teste, proiecte didactice);

verificarea ipotezei de cercetare prin teste finale sau alte modalități;

finalizarea cercetării și valorificarea ei (elaborarea unei lucrări științifice, implementarea concluziilor etc.)

Formularea temei (a problemei de cercetat) trebuie să respecte mai multe condiții:

să aibă caracter original; să fie de actualitate sau de perspectivă;

prin rezolvare să contribuie la ameliorări sau la progresul teoretic sau practic;

să fie aleasă cu rigurozitate și să fie precis delimitată;

să fie importantă sub aspect teoretic sau practic;

să fie integrată într-un domeniu mai larg teoretico-metodologic;

să servească unor priorități teoretico-metodologic sau practico-aplicative;

să poată fi verificată în situații educaționale;

să asigure cunoașterea științifică a fenomenului educațional și să propună soluții de ameliorare a lui.

În urma studierii unui număr mare de basme de către preșcolari, de – a lungul anilor de grădiniță, ( de exemplu: Albă ca zăpada, Cenușăreasa, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe, Scufița Roșie etc. ) Voi proceda la o cercetare pedagogică aplicativă – cu tema ,,Binele și răul din lumea imaginară în lumea reală – influențe asupra limbajului și comportamentului copiilor”, după cum se va vedea în subcapitolul 5.8 al prezentei lucrări – ,, Desfășurarea cercetării pedagogice – metode implicate în valorificarea valențelor formative ale basmului în educarea limbajului copiilor”.

5.2. Tipuri de cercetare pedagogică:

Cercetarea pedagogică poate fi fundamentală și aplicativă, observațională sau experimentală, spontană sau științifică.

Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente.

Cercetarea pedagogică fundamentală ( de dezvoltare , de perspectivă) este chemată să abordeze ( investigheze) problemele educative cu caracter teoretic pe termen lung, în viitor. Acest tip de cercetare concepe și proiectează educația, învățământul, grădinița și școala viitorului.

Cercetarea pedagogică aplicativă trebuie să rezolve problemele educației curente, imediate, pe termen relativ scurt, în strânsă legătură cu reforma învățământului, asigurându- i restructurarea, modernizarea și perfecționarea în condițiile societății contemporane.

5.3. Clasificarea metodelor de cercetare în grădiniță:

metoda studiului de caz;

experimentul pedagogic;

eșantionarea;

metoda testelor;

interviul și chestionarele scrise;

metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentale;

metoda scărilor de opinii și atitudini;

jocul didactic;

metoda observației;

Facem o scurtă prezentare teoretică a acestor metode folosite în grădiniță, cu excepția metodei observației și a jocului didactic pe care le prezentăm mai amplu, întrucât le-am folosit în cercetarea noastră, conform cerinței subcapitolul 5.8. ,, Desfășurarea cercetării pedagogice – metode implicate în valorificarea valențelor formative ale basmului în educarea limbajului copiilor”.

1. Metoda studiului de caz cuprinde:

prezentarea cazului;

analiza cazului;

propunerea de soluții și testarea acestora;

aplicarea soluției mai eficiente.

2. Analiza produselor activității școlare care sunt: planificări, proiecte didactice, cataloage, lucrări efectuate de elevi la disciplinele opționale.

3. Experimentul pedagogic constă în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali – spre exemplu: introducerea instruirii cu calculatorul. Experimentul se desfășoară folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală și de control), având aproximativ același nivel de cunoștințe și tehnica rotației factorilor, când grupa de control devine grupă experimentală, iar aceasta grupă de control.

4. Eșantionarea reprezintă alegerea unui număr de subiecți din populația preșcolară ce urmează a fi supuși experimentării sau controlului cercetării. În aceste cazuri, se folosește numai eșantionul experimental, testându-se înainte de experimentare, situația de la care se pornește.

5. Interviul și chestionarele scrise, convorbirea individuală sau în grup, ancheta psihopedagogică și studiul documentelor școlare constituie tehnici eficiente pentru culegerea și interpretarea datelor necesare cercetării pedagogice. În aceste cazuri, se precizează problema de cercetat, eșantionul și indicatorii la care ne raportăm răspunsurile.

6. Metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentale, prin clasificarea și ordonarea acestora, folosind calculul statistic, curbele statistice de mărime, de distribuție și de corelație, al cărei coeficient exprimă gradul de legătură între șiruri de măsuri corespunzătoare – spre exemplu, între inteligență și randamentul școlar s-a constat că există un coeficient de corelație de 0,50.

7. Metoda scărilor de opinii și atitudini, în care rezultatele se distribuie pe o scară cu mai multe intervale. De exemplu, opinii sau atitudini: corecte, incorecte, mai puțin corecte etc. Rezultatele la învățătură la o grupă/clasă pot fi distribuite pe o scară cu 4 intervale de câte 5 puncte fiecare sau pe o scară de calificative: foarte bine, bine, suficient, insuficient.

8. Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie , prin care copilul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur. Ca metodă de cercetare pedagogică , jocul ,,spune multe” despre personalitatea copilului antrenat în joc. Substratul psihologic al jocului îl reprezintă capacitatea omului de a transfigura realul în imaginar, capacitatea de a opera frecvent cu simboluri, cu semne atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor care semnifică altceva decât în realitate, capacitatea omului de a acționa în spirit creativ în diferite situații concrete de viață. Noțiunea de activitate ludică nu este sinonimă cu jocul, ci cu categoria de activitate instructiv – educativă, specifică învățământului preșcolar, centrată pe promovarea spiritului jocului. Jocul prin natura lui are valori formative: dezvoltă spiritul de observație și de investigație, dezvoltă gândirea logică, creativă, cultivă imaginația, dezvoltă memoria, exersează și îmbogățește exprimarea, activizează vocabularul, corectează unele deficiențe, formează conduita morală. Activitățile ludice sunt condiționate de cunoștințele, priceperile și abilitățile copiilor dobândite în situații educaționale variate. Lărgirea repertoriului ludic, introducerea unor elemente de noutate în jocurile obișnuite ale copiilor depind de competența , de creativitatea și de vocația cadrelor didactice.

Jocul didactic este o activitate de învățare dirijată, dar și o metodă didactică. În jocul didactic sunt implicate ca procese psihice: gândirea cu operațiile ei – analiza, sinteza, comparația, generalizarea, memoria, atenția și spiritul de observație, voința, imaginația, limbajul. Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă. Structura jocului constă din: conținutul jocului, sarcina didactică ( de preferat interdisciplinară), regulile jocului și acțiunile de joc.

Conținutul jocului reprezintă cunoștințele deja asimilate , dar presupune și achiziționarea de cunoștințe noi. Conținutul jocului didactic are tematică variată: omul și viața socială, natura, limbajul ( jocuri de exersare a vorbirii), exersarea capacităților și a proceselor psihice.

Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve. Sarcina didactică declanșează operații intelectuale precum: descriere, reconstituire, comparație.

Regulile jocului concretizează sarcina didactică, arată căile de organizare a acțiunii ludice. Indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor și relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanților la joc.

Acțiunile de joc antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei efort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și favorizează obținerea performanțelor.

Jocul didactic are și valoare educativă – realizând o formă de socializare a relațiilor. Impune putere de stăpânire, spirit disciplinat, respect, spirit de fairplay, spirit critic și cooperant.

În subcapitolul 5.8 se va vedea modul în care am conceput și aplicat un joc didactic interdisciplinar, pentru grupa mare – Vă feriți de vânător ? ( aplicat copiilor după studierea basmului ,, Scufița roșie” de Frații Grimm). Am realizat de asemenea și interpretarea jocului potrivit temei de cercetare.

9. Metoda observației este utilizată pe scară largă pentru investigare și culegere a datelor experimentale, respectându-se unele cerințe: formularea unui scop precis al observării, alcătuirea unui plan de observare, înregistrarea fidelă a datelor (video, audio sau clasică), clasificarea, compararea, raportarea și interpretarea datelor. Observarea poate fi spontană, științifică, de explorare și de experimentare.

Orice observare presupune un scop precis , pe linia unei teorii, o organizare sistematică a activității de urmărire, precum și instrumente de evaluare. Este vorba de un plan în care concretizăm obiectivele observării, direcțiile pe care le Voi urma și strategiile ce vor fi folosite. Observarea nu se poate opri la simpla constatare, ci ea trebuie să fie profundă, ajungând până la explicații. Simpla observare a comportamentului copilului nu ne spune nimic asupra naturii procesului al cărui rezultat este , deoarece poate fi vorba de o imitație care poate să dispară repede, sau de învățarea unei conduite care poate dispărea în mod progresiv dacă nu este întărită permanent, sau de o achiziție care face parte din structura subiectului și care devine stabilă. Achiziția, spune Jean Louis Chancerel, este ,, orice competență care devine o a doua natură a subiectului și care , datorită acestui fapt, devine conduită interiorizată , cu caracter stabil, fără a mai fi necesar să fie întărită.” ¹

În cunoașterea psihologică ne ridicăm de la fapte la ipoteze și generalizări pe care le verificăm apoi cu ajutorul unor date și informații , conturând pe parcurs concluzii verificate. Așadar observația se îmbină cu interpretarea și explicația. A observa nu înseamnă pur și simplu a privi, ci a surprinde și corelațiile importante, a genera noi direcții de cercetare , a stabili concluzii de niveluri diferite. Trebuie notate multiplele și diversele manifestări ale copiilor în timpul jocurilor, mai ales al jocurilor libere, în cadrul cărora ei își stabilesc regulile, își repartizează rolurile și apoi desfășoară în modul cel mai serios și responsabil activitatea ludică. Cele consemnate sunt însoțite de unele explicații, care merg până aproape de originile trăsăturilor de personalitate care se structurează și devin tot mai evidente.

În același subcapitol 5.8 Voi prezenta un protocol de observație, constituit pentru grupa mare. Acesta a fost utilizat de către educatoare pentru notarea aspectelor esențiale, pe parcursul unui an de activitate cu copiii, după care concluziile au fost folosite pentru realizarea portretului personalității copiilor ce aveau să meargă la școală.

5.4. Funcțiile cercetării pedagogice sunt:

funcția explicativă;

funcția praxiologică;

funcția sistematizatoare;

funcția referențial-informațională;

funcțiile de evaluare și control științific a procesului de instruire și

formare a personalității, raportate la cerințele sociale;

funcția de perfecționare și inovare a învățământului și educației;

funcția predictivă.

Funcția explicativă este specifică cercetării pedagogice fundamentale, orientată spre noutate științifică, ce conduce la elaborarea unor modele teoretice explicative, necesare cunoașterii legităților fenomenelor educaționale.

Funcția praxiologică in sensul că, cercetarea aplicativă, prin investigațiile empirice contribuie la creșterea eficienței acțiunilor educaționale și la inovarea practicii preșcolare și școlare, prin introducerea de noi modele acționale.

Funcția sistematizatoare – cercetarea pedagogică oferă baza logică de sinteză, de organizare și prelucrare a datelor experimentale.

Funcția referențial-informațională asigură culegerea informațiilor cu privire la funcționalitatea procesului instructiv-educativ, raportând datele cercetării pedagogice la un sistem teoretic general, cu valoare explicativă.

Funcția de perfecționare și inovare a învățământului și educației, în raport de cerințele dezvoltării științei, tehnicii, culturii și economiei de piață.

Funcția predictivă, adică de anticipare a unor modele educaționale, cerute de perspectivele dezvoltării social-economice.

5.5 Formularea ipotezei de lucru – specifică temei

stabilite pentru cercetare.

Ipoteza de lucru este o presupunere sau o predicție privind desfășurarea în perspectivă a unui proces sau fenomen educațional conceput și proiectat în condiții naturale sau provocate , în scopul obținerii unor date teoretice și a unor rezultate practice noi, menite să ducă atât la îmbogățirea tezaurului științific al pedagogiei, cât și la optimizarea fenomenului sau procesului educațional studiat

Ipoteza trebuie să respecte mai multe cerințe:

să anticipeze soluția sau soluțiile;

să fie corect formulată și să se bazeze pe date reale;

să dirijeze întregul proces de cercetare;

să poată fi completată pe parcursul cercetării;

să fie verificabilă în procesul educațional;

să poată fi confirmată prin cercetare.

etapa experimentală, când se aplică instrumentele de cercetare (proiecte didactice etc.);

etapa finală când se aplică teste finale.

Formularea ipotezei de lucru :

Dacă în procesul educațional se valorifică în mod constant valențele etice si estetice ale basmului, prin metode diversificate, atunci preșcolarii își vor putea reda bagajul de cunoștințe într-o limbă corectă din punct de vedere gramatical .

5.6. Obiectivele cercetării

Cercetarea pedagogică, în grădiniță, își propune să găsească cele mai potrivite căi , mijloace, metode prin care preșcolarul să – și dezvolte în primul rând comunicarea orală, să – și formeze anumite deprinderi, să – și dezvolte anumite capacități și să – și descopere anumite aptitudini, să se descopere pe sine prin intermediul basmului.

Dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale

În cadrul acestui obiectiv cadru , vorbim de următoarele obiective de referință:

copilul va putea să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât ca vorbitor, cât și ca auditor

să înțeleagă și să transmită mesaje simple

să audieze cu atenție un text epic ( basmul) sau liric, să rețină ideile acestuia și să demonstreze înțelegerea lui

Educarea unei exprimări verbale corecte gramatical

Obiective de referință:

copilul va putea să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunțe corect

copilul va putea să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității sale sau a relațiilor cu ceilalți

copilul va putea să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral

copilul va putea să recepteze un text care i se citește ori i se povestește, înțelegând intuitiv caracteristicile expresive, estetice, morale ale acestuia

să creeze el însuși ( cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elemente expresive.

5.7. Tematica cercetării și descrierea eșantionului

În urma studierii mai multor basme de către preșcolari, de – a lungul anilor de grădiniță, tema cercetării noastre aplicative este, după cum am menționat mai sus: ,,Binele și răul din lumea imaginară în lumea reală – influențe asupra limbajului și comportamentului copiilor”, ( se va avea în vedere ca conținutul basmului ,, Scufița Roșie” pentru jocul didactic interdisciplinar, dar și alte basme studiate pentru protocolul de observație din subcapitolul 5.8.

Voi aplica metodele de cercetare asupra unui eșantion de 28 de preșcolari de la grupa mare. Prescolarii au vârsta cuprinsă între 5-6 ani. Grupa reuneste prescolari cu abilitati si tipuri de inteligente predominante distincte.

5.8. Desfășurarea cercetării – metode implicate în valorificarea valențelor formative ale basmului în educarea limbajului copiilor

După studierea basmului ,,Scufița Roșie” de Frații Grimm în cadrul activității – Povestirea educatoarei – activitate de formare de priceperi și deprinderi, urmează o activitate incitantă – cu caracter experimental – și anume un joc didactic, activitate desfășurată chiar după metoda jocului.

Model de joc didactic interdisciplinar pentru grupa mare: ,, Vă feriți de vânător?”

Scopul jocului:

Dezvoltarea imaginației creatoare în susținerea unei vorbiri monologate sau dialogate

Dezvoltarea deprinderii de exprimare orală corectă, în structuri gramaticale dezvoltate

Dezvoltarea capacității de a aprecia situațiile concrete din punct de vedere moral și civic

Dezvoltarea spiritului de echipă și a capacității de a comunica

Dezvoltarea deprinderii de a desena aspecte ale realității înconjurătoare sau imaginare

Obiective operaționale

1. să dea sinonimele unor cuvinte/ expresii din basmul studiat

2. să recunoască acele cuvinte care denumesc obiecte mărite și cuvinte care denumesc obiecte micșorate

3. să formuleze propoziții/ enunțuri cu cuvinte/ expresii date din basmul studiat

4. să creeze un dialog cu un coleg pornind de la o situație din basm

5.să grupeze imaginile reprezentând acțiuni, în funcție de un criteriu dat ( fapte bune – fapte rele având în vedere acțiunea din basmul studiat Scufița Roșie de Frații Grimm )

6. să motiveze gruparea acestora

7. să aprecieze faptele bune ale personajelor din basm, dar și ale colegilor sau prietenilor

8. să aibă grijă de spațiile verzi, de mediul înconjurător

9. să redea plastic un peisaj, folosind culori reci și calde

Sarcini didactice:

Formularea de propoziții/ enunțuri cu cuvinte/ expresii din basm: a – i ședea bine, a – și veni în puteri, rariște, stejar, a lua în seamă, cu luare aminte, clopoței, a păși, a se repezi glonț, tustrei, a o lua la sănătoasa, a da ortul popii

Găsirea de sinonime pentru cuvintele:odată, scufiță, zăpușeală, a făgădui, defel, șiret, ochioasă, codru, coșcogeamite, tolănit, a hoinări, mieros, zglobie, povață.

Recunoașterea de cuvinte care denumesc obiecte mărite și obiecte micșorate: fetiță, scufiță, casă, bunicuță, pietroaie, căscioară

Crearea unui dialog privind aprobarea sau dezaprobarea faptelor și acțiunilor care sunt sau nu în concordanță cu normele morale, civice, ecologice

Redarea plastică, expresivă a unui tablou de natură , a unei situații etc.

Reguli de joc:

Grupa este împărțită în două echipe. Educatoarea solicită pe rând fiecărei echipe să rezolve sarcinile de lucru , într – o atmosferă relaxantă, pe un fond muzical discret care să imite cântecul păsărelelor într-o pădure. Pentru fiecare răspuns corect, echipa primește o bulină verde care este lipită pe un panou de copilul care a răspuns corect. Dacă un copil nu poate da răspunsul corect , poate fi ajutat de un coechipier pentru a nu pierde bulina, dar el merge la vânător, de la care primește o pedeapsă hazlie.

Echipa câștigătoare este premiată de vânător. Acesta îi invită pe copii la un dialog util despre cum să protejăm natura.

Apare apoi un invitat surpriză ( o elevă de la profilul pedagogic, aflată în practică, costumată într-un personaj îndrăgit ) care îi invită pe copii să privească anumite imagini din poveste și să – și spună propria părere despre faptele bune/ rele ale personajelor ( mama, Scufița, bunica, lupul, vânătorul), acordul sau dezacordul. Cei care doresc pot vorbi și despre faptele lor, bune sau rele. Copiii se străduiesc să formuleze corect întrebări și răspunsuri și primesc recompense.

Cel mai talentat copil din grupă va desena un tablou din natură sau o situație din basm sau din sala de grupă care i-a plăcut mai mult și va explica celorlalți ce reprezintă compoziția sa.

Elemente de joc:

Mișcare, surpriză, întrecere, recompensă

Material didactic:

Buline verzi , flori din carton, coșuleț din nuiele, o pușcă – jucărie

Silueta unui vânător în spatele căruia stă un copil, silueta unui lup

Panoul pentru buline, panoul cu imagini, diplomă

Șevalet, acuarele, pensule

Desfășurarea jocului:

Jocul se desfășoară mai întâi pe grupe, iar apoi individual.

Grupa este împărțită în două echipe. Educatoarea solicită pe rând fiecărei echipe să rezolve sarcinile de lucru ( să construiască o propoziție/ enunț cu expresia sau cuvântul indicat pentru fiecare echipă, să găsească sinonimele cuvintelor indicate etc). Pentru fiecare răspuns corect, echipa primește o bulină verde , ca și culoarea pădurii pe care trebuie să o protejeze; bulina este lipită pe un panou de copilul care a răspuns corect. Dacă un copil nu poate da răspunsul corect , poate fi ajutat de un coechipier pentru a nu pierde bulina, dar el merge la vânător, de la care primește o pedeapsă hazlie: să sară într-un picior, vesel ca Scufița Roșie prin pădure, să imite strigătul lupului din poveste care a fost pedepsit pentru fapta sa, să meargă ca o bunicuță bolnavă, să imite un vânător cu pușca urmărind un lup, să sugereze prin gesturi cum se plantează un copac sau o floare etc. Dacă nu răspunde nimeni, echipa respectivă primește doar o floare desenată pe care o pune într- un coșuleț, care este chiar al Scufiței Roșii.

Cine are cele mai multe buline verzi în urma efectuării tuturor sarcinilor didactice înseamnă că a plantat cei mai mulți copaci , pe care îi lipește pe un panou formând astfel o pădure mai frumoasă și decât cea din basm. Echipa este premiată de vânător cu diploma ,, Micii ecologiști”. Acesta îi invită pe copii la un dialog util despre natură, dându-le câteva sfaturi despre cum trebuie să protejeze spațiile verzi (ex. Să nu rupem florile!).

Apare apoi un invitat surpriză – chiar Scufița Roșie ( o elevă de la profilul pedagogic aflată în practică ) care îi invită pe copii să privească anumite imagini din poveste și să- și spună propria părere despre faptele bune/ rele ale personajelor ( mama, Scufița, bunica, lupul, vânătorul). La invitația educatoarei și a Scufiței Roșii, cei care doresc vor vorbi și despre faptele lor bune sau rele. Copiii vor încerca să formuleze corect din punct de vedere logic și lingvistic întrebări, răspunsuri și vor primi de la Scufița la sfărșitul discuției cozonac adus ,,chiar de la bunica”, iar copiii la rândul lor îi dăruiesc fetei coșul cu flori.

Cel mai talentat copil din grupă va desena un tablou din natură – de câmpie sau de munte – sau o situație din basm sau din sala de grupă care i-a plăcut mai mult și va explica celorlalți ce reprezintă compoziția sa, ce culori a folosit, de ce a folosit acele culori etc. Va primi calificative și aplauze asemenea oricărui artist.

În încheiere educatoarea îi solicită pe copii să recapituleze împreună tot ce au învățat în urma jocului desfășurat și le propune să reunească toate regulile și lucrurile bune despre care au învățat într- un așa-zis ,, decalog” al grupei mari, care le va folosi și mai departe, după terminarea grădiniței.

Toți participanții la activitate hotărăsc ca în week-end să facă o drumeție în pădurea de la marginea orașului pentru a da o mână de ajutor în acțiunea comunitară de protejare a mediului înconjurător.

La întrebarea educatoarei , toți vor răspunde dacă le-a fost sau nu frică de vânător.

Interpretarea jocului

Jocul a fost structurat interdisciplinar cu scopul de a valoriza cele 8 tipuri de inteligență (verbală, logico-matematică, spațială, kinestezică, interpersonală, intrapersonală, muzicală, naturalistă).

Date fiind achizițiile preșcolarilor, dar și maleabilitatea psihică specifică vârstei, am avut posibilitatea de a interveni educativ sub aspect formativ și informativ.

S-a stimulat gândirea critică și imaginația preșcolarilor prin punerea în act a unor situații specifice ( secvența Micii ecologiști), limbajul verbal și non-verbal (improvizația- îndeplinirea pedepselor), afirmarea de sine (Să vorbim despre faptele noastre !), comunicarea asertivă, cooperarea în joc, competiția loială și ajutorul reciproc.

Construcția și desfășurarea jocului a permis transmiterea de idei și dispoziții afective, iar cel mai potrivit mijloc de a ajunge la acest rezultat a fost mișcarea liberă, neîngrădită a copiilor. Prin intermediul actelor motrice s-au transmis și receptat permanent sentimente și emoții. Prin jocul didactic, ecourile basmului l-au ancorat pe copil în real, pentru a nu rămâne în țara basmului ci pentru a privi lumea din jurul său dintr-o perspectivă mai largă și mai accesibilă lui. Considerăm extrem de util ca noi, educatorii, să spunem întotdeauna educabililor că tot ce învață ei în grădiniță, în școală le va folosi dincolo de zidurile vârstei respective sau ale înstituției în care învață la un moment dat. Iar dacă facem lucrurile în așa fel încât ei să conștientizeze importanța acestui lucru înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea sfântă de educator, de dascăl și că educația mai are astăzi o șansă în țara noastră.

În ceea ce privește atingerea obiectivelor propuse referitor la dezvoltarea capacității de exprimare acestea au fost în general atinse. Preșcolarii sunt capabili să alcătuiască enunțuri cu cuvinte sau expresii date. Am reținut uimirea lor când au conștientizat diferența dintre sensul cuvântului sănătoasă  și sensul aceluiași cuvânt în expresia a luat-o la sănătoasa sau faptul că un cuvânt precum clopoței poate avea două sensuri total diferite. Au fost impresionați de expresivitatea cuvântului rariște, deși inițial au întâmpinat greutăți în relizarea enunțului cu acest cuvânt. S- au jucat apoi verbal cu cuvinte asemănătoare precum porumbiște, dovedind inventivitate. Copiii și- au îmbogățit vocabularul atât cu termeni neologici precum sinonimele cuvintelor date ( a promite, viclean, caniculă etc. Dar și cu regionalisme precum coșcogeamite . Am observat că preșcolarilor le plac mult diminutivele, ceea ce ni se pare un lucru firesc, pentru vârsta lor.

Majoritatea știu să realizeze acordul în propoziții și sunt în stare să poarte un dialog corect din punct de vedere gramatical. Dramatizarea exemplificată prin prezența Scufiței Roșii s-a bucurat de un real succes. Copiii sunt capabili să-și exprime propriile păreri privind faptele bune ale personajelor din basm : grija mamei pentru bunica, dorința fetiței de a –și ajuta mama și bunica , salvarea fetei și a bunicii de către vânător, pedepsirea lupului celui rău etc. sau faptele rele : neascultarea fetei privind sfatul mamei, întârzierea în pădure, ruperea florilor ( unii au spus că putem rupe flori pentru cei dragi ), încrederea în străini etc.

Decalogul rezultat a fost contribuția fiecăruia și a tuturora. Regula cea mai importantă, stabilită, cu care toți au fost de acord, a fost că trebuie să ne ascultăm părinții.

Peisajul realizat de colegul talentat a primit numai calificative foarte bune, spiritul de fairplay funcționând deplin.

A fost relizată și drumeția la pădure, preșcolarii dovedind spirit civic și ecologic, contribuind la acțiunea de curățenie a zonei verzi de la marginea orașului.

Concluzia jocului a fost aceea că dacă ești atent, dacă gîndești, dacă înveți, dacă vorbești corect și dacă te comporți frumos cu ceilalți și cu natura , nu trebuie să-și fie frică nici de vânător, nici de altcineva.

5.9 Protocol de observație

1. Contextul observațional

Observația are loc pe parcursul semestrului al doilea, în cadrul activităților de educarea limbajului precum și în timpul jocurilor tematice care vizează exersarea comunicării.

2. Descrierea participantilor supuși observației

Participanții sunt 22 de preșcolari cu vârsta cuprinsă între 5 și 6 ani. Grupul, neomogen din punct de vedere al abilităților și tipurilor de inteligență ale preșcolarilor, se caracterizează totuși printr-un nivel crescut al formării prerechizitelor cognitive si emoționale necesare pentru adaptarea la cerințele clasei I.

3. Detalii despre observator

Observatorul este cadrul didactic de la grupă. Aceasta conduce grupa de 3 ani.

4. Specificul acțiunilor participanților

Acțiunile observate se desfășoară în cadrul activităților de educare a limbajului și

presupun comportamente verbale și non-verbale, incidente, modalități de intervenție;

5. Semnificațiile comportamentelor

Se urmărește interpretarea situațiilor, găsirea de semnificații comportamentelor urmărite, semnificații care pot deriva din comportamentul participanților, din experiența observatorului sau din proiecția experienței observatorului;

Interpretări alternative

Acestea pot fi oferite și de alți observatori ca de exemplu: altă educatoare, părinți, practicanți.

Interpretarea observațiilor

În urma completării fișelor de observație pe parcursul semestrului I, s-au obtinut următoarele date:

1. Participarea activă pe parcursul jocurilor din timpul activităților de educarea limbajului

a) un sigur copil are un joc solitar pe parcursul a mai mult de jumătate din jocurile în care este implicat;

b) 3 preșcolari se joacă frecvent cu ceilalti copii, dar nu sunt antrenați în activități particulare;

c) 4 preșcolari se joacă alături de ceilalți copii, dar nu interacționează decât parțial;

d) 14 copii se joacă în grup, împart sarcinile și jucăriile sau participă la activități de joc organizate de către alți copii.

2. Competențe cognitive și de limbaj

a) niciun preșcolar nu întâmpină dificultăți cu privire la conceptul de conservare a cantității;

b) 16 preșcolari răspund la realitatea inferențială văzând lucrurile în contextul altor sensuri;

c) 19 de preșcolari dovedesc frecvent abilități de clasificare prin recunoașterea trăsăturilor comune ale obiectelor;

d) 17 copii au achiziții de limbaj și abilități de comunicare în concordanță cu nivelul de dezvoltare.

3. Competențe emoționale

a) 12 copii manifestă frecvent interes pentru lucruri în echipă, solicitând acest lucru;

b) 10 preșcolari relaționează ușor atât cu colegii din grupă cât și cu ceilalți copii din grădiniță și părinții acestora;

c) în secvențele de activitate centrate pe autocunoaștere și comunicare despre sine toți copiii au comunicat aspecte personale și au manifestat interes pentru cunoașterea celorlalti;

d) 6 preșcolari demonstrează abilități de conducere a jocurilor și grupurilor de copii.

4. Capacitatea de exprimare orală

a) 6 preșcolari dovedesc o capacitate de exprimare aleasă;

b) 11 – o exprimare corectă din punct de vedere al limbii literare, realizând acordul gramatical, sesizând greșelile, intenționat strecurate de educatoare în anumite enunțuri.

c) 5 preșcolari sunt interesați să învețe cuvinte și expresii noi,

d) 4 să realizeze dialoguri pe diverse teme,

e) 15 preșcolari sunt vizibil încântați de calitățile personajelor pozitive din basme, considerându-le pe acestea modele

e) iar unora ( 6 la număr) le place să povestească, fie fapte reale, fie imaginare, spre surprinderea și încântarea colegilor.

Anexa nr. 1

PROIECT DE ACTIVITATE

Grădinița nr.1 Pantelimon

Grupă: mică

Educatoare: CONSTANTIN MIHALE GABRIELA

Aria curriculară: Limba și comunicare

Tema săptămânii: “În lumea poveștilor”

Subiectul activității: “Scufița Roșie” de Charles Perrault

Tipul activitatii: povestirea

Scopul:

asimilarea conținutului poveștii

Îmbogățirea vocabularului cu următoarele cuvinte și expresii: Scufița,

Consolidarea deprinderii de comunicarea orală

Dezvoltarea proceselor și calităților psihice (atenția voluntară, flexibilitatea și fluiditatea gândirii, memorarea rapidă, corectă)

Formarea atitudinilor pozitive fata de o anumită conduită (personaj)

Observații operaționale: La sfârșitul activității, copiii trebuie:

Să reproducă cu ajutorul întrebărilor educatoarei și pe baza tablourilor, momentele principale din poveste.

Să formeze cel puțin o propoziție cu cuvintele noi, cunoscând semnificația lor

Să se exprime corect în propoziții respectând regulile gramaticale

Să asculte cu atenție conținutul poveștii (basmului)

Strategii didactice:

Formă de învățare prin receptare;

Metode: – povestirea, conversația, explicația, problematizarea

Materil didactic:

Imagini reprezentând momentele principale ale poveștii

Recompense – medalioane cu personaje din poveste

Modul de intervenție– permanent

Evaluare – orală

Locul activitatii – sala de grupă

Durata: 20-25 minute

Bibliografie:

“Programa activităților instructiv educative în grădiniță de copii”

“Basme și povești pentru copii” de Ch. Perrault

DESCRIPTORI DE PERFORMANTA TEST 2

DESCRIPTORI DE PERFORMANTA TEST 3

CENTRALIZAREA REZULTATELOR GRUPULUI SUPUS EXPERIMENTULUI-etapa inițială

CENTRALIZAREA REZULTATELOR GRUPULUI DE CONTROL-etapa inițială

Anexa

Fișa individuală de lucru1 – “Recunoașteți personajele”

Fișa individuală de lucru2 – “Recunoașteți obiectele din poveste”

Anexa

Fișa individuală de lucru 3- “Numărul și cifra 7”

FIȘĂ DE EVALUARE FINALĂ

(orală, individuală)

1. Spune mai departe și recunoaște din ce poveste fac parte următoarele expresii:

– Fată frumoasă și harnică,…………………………………………………

(fie-ți milă de mine și mă grijește, că ți-oi prinde și eu bine vreodată!)

– Oglindă, oglinjoară,…………………………………………………

(Cine-i cea mai frumoasă din țară?)

Trei iezi cucuieti……………………………………………………………………..

(Ușa mamei descuieți)

2. Eu spun una, tu spui mai multe:

fată oglindă pitic

3. Care este semnificația următoarei expresii: “Avea părul negru ca abanosul”.

4. Alcătuiți propoziții cu următoarele cuvinte pitic, prințesă, curea, condur.

. Evaluarea se face aplicând descriptorii de performanță din tabelul următor (vezi tabel 12):

Tabel 12: Descriptori de performanță

După verificarea modului de rezolvare a testului de către preșcolari, au reieșit următoarele calificative acordate pentru fiecare item în parte:

NIVEL DE PERFORMANȚĂ:

MAJORITATEA C.A.- NIVEL MAXIM

MAJORITATEA C.D. – NIVEL MEDIU

MAJORITATEA S – NIVEL MINIM

Am întocmit și utilizat o fișă de observare, drept instrument de evaluare. Am consemnat în scopul organizării activităților de povestire, repovestire, lectură după imagini, dramatizare sau teatru de păpuși, evenimentele cele mai importante ale comportamentului copiilor lotul de 22 preșcolari de la grupa mare.

FIȘĂ DE OBSERVARE

Tabel 15: Evaluarea în etapa finală

Pentru a evidenția rezultatele celor două grupuri am realizat următorul grafic comparativ

histograma 3: Grafic test final- grupul experimental versus grupul de control

Tabelul 16: Progresul realizat de grupul supus experimentului

Concluziile cercetării

Dincolo de obiectivul prioritar privind valențele formative ale basmului în educarea limbajului, cercetarea pedagogică a avut ca obiect de investigație fenomenul educativ în toată complexitatea sa.

Am considerat relevantă observația comportamentelor preșcolarilor în diferite etape și activități ale procesului de educație, urmărirea achizițiilor cognitive și de limbaj ale acestora cu scopul de a adapta stilul didactic și de a ameliora relațiile psihologice dintre educator și educabili.

Unul dintre scopurile atinse în cercetare – formarea unor deprinderi de relaționare eficientă – a condus la conștientizarea de către educabili a beneficiilor pe care un comportament dezirabil le poate aduce în contextul mediilor educogene din care aceștia fac parte.

O persoană plăcută prin limbajul său, prin cultura sa, prin comportamentul său civilizat, prin întregul ei va fi întotdeauna o prezență agreabilă la orice vârstă și în orice împrejurare.

Metodele adecvate studiului cuprins în această lucrare, au făcut posibilă configurarea unui caracter prospectiv al cercetării întreprinse, care vizează dezvoltarea personalității preșcolarului în perspectiva exigențelor dezvoltării sociale și proiectează tipul de personalitate necesar în viată.

Intervențiile modelatoare ale metodelor – jocul didactic, observația – au condus la optimizarea actului pedagogic și îmbunătățirea domeniului explorat.

Noile modalități de a face educație viitorilor școlari vor ține cont de caracteristicile personale ale acestora, de abilitățile, deprinderile și nivelul de cunoștințe în diferite domenii; vor include metode noi exersate pe parcursul cercetării și tehnici diferențiate de lucru.

S-a vorbit și se va vorbi mult despre basm, dar niciodată nu se va spune totul. La început basmul a apărut ca o modalitate de reprezentare a realității, a vieții, iar astăzi, basmul este reluat ca o necesitate a sufletului uman, ca o „evadare” dintr-o lume pe care fiecare o visăm, o dorim, o lume în care absolut totul este posibil. Prin această lucrare am încercat să privesc basmul prin ochii copiilor și a celei care prin munca de zi cu zi contribuie la dezvoltarea și formarea personalității copilului.

Basmul, cred eu, într-o mare măsura este un mijloc de instruire și educare a preșcolarilor, o activitate foarte plăcută, utilă cu multe conotații in plan estetic, intelectual, dar și moral. Din această lucrare se desprind următoarele concluzii:

Prin intermediul basmelor, preșcolarii își îmbogățesc experiența de viață, sfera de reprezentări și descoperă o altă lume decât cea în care ei trăiesc;

Ascultând un basm, copilul preșcolar caută legături între ceea ce i se spune și ceea ce trăiește în fiecare zi, basmul satisfăcând curiozitatea, setea de a știi, de a cunoaște, de a întâlni necunoscutul prin formele lui miraculoase.

Copiii caracterizează personajele, le compară, descriu acțiunile basmelor; în acest nivel dezvoltându-se gândirea copilului.

Copii își îmbogățesc vocabularul, prin însușirea unor noi cunoștințe, a unor cuvinte și expresii noi întâlnite în basm.

Prin redarea conținutului basmelor, preșcolarii își exersează memoria și pronunția, dar și formarea deprinderilor de exprimare corecta, stimularea valorii coerente și expresive

Dezvoltarea fluentei și originalității în gândire, a creativității verbale se realizează stimulând imaginația acestora în interpretarea unor roluri, a unor scene din basm, în crearea unor povestiri noi pornind de la cele cunoscute.

Prin învatarea basmelor, preșcolarii își însușesc structurile gramaticale specifice limbii romane, limba maternă cu bogăția și frumusețea ei, cu expresivitatea ei.

În basm, preșcolarii regăsesc o parte a copilăriei lor.

Valoarea morală promovată de basm prin trăsături specifice omului: curaj, hărnicie, dragostea față de om și munca, omenie, etc.

Prin basm preșcolarii cunosc și înțeleg frumosul, încep să diferențieze valorile, li se dezvolta dragostea pentru literatură și învățătură.

BIBLIOGRAFIE