Familiarizarea Copiilor DIN Invatamantul Preprimar CU Elemente DE Limbaj Plastic.metode Si Procedee

ARGUMENT

Scopul si obiectivele educației artistico plastice in invatamantul preșcolar

PRINCIPALELE ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC

METODE SI PROCEDEE DE PREDARE A ELEMENTELOR DE LIMBAJ PLASTIC LA PRESCOLARI

I .Exerciții de familiarizare cu elementele de limbaj plastic

Exerciții pentru dezvoltarea calităților motrice și suplețea articulațiilor

Exerciții de familiarizare cu instrumentele de lucru

Exerciții de obținere a punctului folosind diverse tehnici

Exerciții de grupare a punctelor

VI. Exerciții de obținere a liniei prin diverse tehnici

VII. Exerciții de combinare a liniilor și punctelor

VIII. Exerciții de dezvoltare a memoriei vizuale

IX. Exerciții de observare

TEHNICI DE LUCRU SPECIFICE ARTELOR PLASTICE

Pagini 62

=== FAMILI~1 ===

’FAMILIARIZAREA COPIILOR DIN INVATAMANTUL PREPRIMAR CU ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC.METODE SI PROCEDEE.’

ARGUMENT

Arta reprezintă un mijloc prețios de comunicare la o vârstă la care abilitățile verbale sunt încă limitate, dar și un prilej de exersare și dezvoltare a creativității, prin libertatea maximă de expresie pe care o asigură. Efectele pe termen lung ale finalităților artei plastice în grădiniță apar în sfera înțelegerii semnificației unor noi concepte, a dezvoltării sensibilității estetice, a expresivității și creativității.

Se susține, de pildă, că doar copilul mic este capabil de „minunății” geniale, dar s-a demonstrat deja că interesul lui pentru activitatea plastică nu încetează odată cu copilăria. La fel, atitudinea critică, și mai ales autocritică în procesul de creație a copilului, părea o himeră; copilul – se spunea – nu este apt să aleagă, să opteze fără a fi ajutat tot timpul. Este cunoscut faptul că există un caracter înnăscut al jocului spontan „de-a munca”, iar prin instruire specifică, tot prin joc, prin jocul „de-a creația”, oferită de educația artistico-plastică, învățarea limbajului plastic este accesibila pentru toate vârstele. În această optică, stimularea creativității plastice la fiecare individ devine una din consecințele firești ale acestei educații, cea mai importantă dimensiune socială a ei.

Dar creativitatea nu se dezvoltă în corelație directă cu coeficientul de inteligență generală. În acest sens, cele două componente ale personalității, inteligența și creativitatea, nu sunt nici separate si nici opuse; faptul că sunt complementare o demonstrează coexistența atât a gândirii convergente (reorganizatoare și reconstructivă), cât și a gândirii divergente (combinatorie, formatoare), în toate fazele și la toate nivelurile. Și totuși nivelul calitativ de creativitate încorporată în produsele activității artistico-plastice este condiționat de calitatea efortului încorporat în ele. Cu alte cuvinte, creativitatea, această „fata morgana” pentru marea majoritate a disciplinelor de studiu, cu caracter predominant explicativ-informativ, este vocația funcției plastice a cortexului uman, dar ea poate rămâne o simplă promisiune fără antrenare specifică, care s-o pună în valoare. De altfel, educația artistico- plastică, prin limbajul artei, nu poate fi o materie de studiu cum sunt acelea concepute ca serii de cunoștințe care sunt învățate ca atare (chiar dacă în forme active de genul problematizării, învățării prin descoperire, algoritmizării, modelării etc.), ci în spațiu de lucru prin excelență formativ. Renunțându-se la principiul înaintării de la simplu la complex, de la ușor la greu, ca și la acele abilități si „modele” de imitație și reproducere exactă, acest spațiu este populat cu elemente ale limbajului artei, dispuse într-un sistem de abordare care nu este nici liniar și nici concentric, ci radial .

Un copil lăsat să se descurce singur în fața unei foi albe face un efort pentru a înțelege, pe când o lămurire care vine la timpul potrivit și este dată printr-o metodă rațională previne acest efort, prin urmare nu obosește, satisfăcând o dorință a lui. Există, după cum se știe, o vârstă a marilor și aparent absurdelor întrebări, ignorată din păcate în mare măsura atât de familie, cât și de grădiniță , e perioada de viață cea mai fertilă pentru acumulări, pentru că vin din impulsuri interioare satisfăcând, înainte de toate, trebuințele biologice. Pe tot parcursul acestei perioade, dar mai ales în jurul vârstei de cinci-șase ani , copiii încearcă o bucurie la fiecare descoperire nouă pe care o fac și aceasta le dă sentimentul de satisfacție, îi încurajează să caute mereu.

Ceea ce putem numi artă la unii copii este, fie doar expresia ei voluntară, dinaintea învățării sistematice a limbajului plastic, fie rezultatul conștient al acestui efort. Dar în timp ce expresia involuntară rămâne premiza de afirmare deplină doar la cei talentați, dacă au fost descoperiți și instruiți adecvat, asimilarea, încă de la cele mai fragede vârste, a limbajului plastic – și acesta este rolul lui formativ fundamental, face posibil accesul tuturor copiilor, fără excepție, la procesele creative din oricare domeniu de activitate umană la vârstele maturității.

De altfel, se recunoaște că societatea actuală are nevoie nu numai de oameni capabili si competenți, ci și de inovatori, de inventatori, de creatori. Cercetătorii domeniului sunt de acord să considere creativitatea nu doar sub forma verbală (scrisă îndeosebi); ci, și mai ales, volițional-acțională, ca și creativitate în toate formele sale și în orice domeniu.

. Dacă alte materii pot fi pe cât de stimulative, tot pe atât de bine și inhibitive pentru că nu pot decât separat sau cu exigențe diferite să abordeze aceste sarcini, educația prin artă le poate aborda concomitent și intr-o înlănțuire logică. La rândul ei dezvoltarea creativității contribuie la asigurarea autonomiei personale, autonomia înlesnind și îmbogățind relațiile sociale, iar o bună inerție sociala stimulează în același timp responsabilitatea și gustul creației..

Dar de la creativitate la creație, la artă este doar un singur pas, un pas uriaș; îl vom face toți cei care, mai mici sau mai mari, eliberați tot mai mult de servituțile si greutățile vieții , vom adăuga bucuriei de a trăi, și de a prospera pentru alții și pentru sine, și bucuria de a face artă, cu adevărat, adică de a deveni nemuritori.

Scopul si obiectivele educației artistico plastice in invatamantul preșcolar

“Mai artist decât copilul

cred că nu e nici un artist în lume.

Să ai inimă să-l simți și minte să-l pricepi”

(I. Nisipeanu)

Mai mult decât orice activități, activitățile incluse în domeniul “educație estetică” (educație plastică și educație muzicală), constituie cadrul și mijlocul cel mai generos de activare și stimulare a potențialului creativ. Arta îl pregătește pe copil să trăiască în frumusețe, în armonie, să respecte frumosul și să vibreze în fața lui. Cuvintele, sunetele, gesturile, culorile, formele plastice sunt mijloace de exprimare, de exteriorizare a dorințelor, a așteptărilor, relațiilor cu ceilalți, a problemelor. Mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare curajoasă și cu știință a problemelor de echilibrare, de armonizare, de modelare a spațiului în care trăiește și se joacă, de automodelare.

Reluând ideea lui Gramsci, că arta este un educator pentru că este artă, profesorul I. Neacșu precizează: “Prin bucurie și prin trăire, elevul va reasimila în adâncime și înălțime frumosul și armoniosul, prezente ca paternitate și realitate, ca sensibilitate și raționalitate” [1]

Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială, dar și cea artistică și delicatețea comportamentală. Sensibilitatea artistică se construiește pe baza afectivității, intuiției și fanteziei, în funcție de măiestria educativă a adultului și de caracteristicile mediului în care se formează. Deși, determinată genetic, ea se modelează prin educație, pentru că “personalitatea copilului este rezultanta acțiunii conjugate a factorilor ereditari, de mediu și de educație, iar ea nu se poate configura adecvat prin considerarea și acțiunea lor paralelă” [2]

Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat preșcolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra și de a armoniza relațiile copilului cu natura, cu sine. Adultul nu va cere copilului să reproducă, să execute cu măiestrie asemănarea, până la identificare, cu înfățișarea naturii, care oricum este, în mod permanent, alta. Dacă ar acționa așa, ar face din copil un inapt în ceea ce privește creația artistică, l-ar îndepărta de artă și l-ar înstrăina de propriile posibilități creative.

Rolul adultului este de încurajare, de sensibilizare a copilului în fața frumosului, de instrumentare a acestuia cu limbajul și operațiile specifice artei plastice. Procedând astfel și dovedind empatie și respect necondiționat, adultul îl ajută cu adevărat pe copil să se autodescopere, să se armonizeze cu sine, să descopere și să rezolve probleme de compoziție și de tehnologie artistică. Cunoscând limbajul artei plastice, precum și particularitățile individuale, educatoarea poate acționa stimulativ în vederea dezvoltării potențialului creativ al copilului.

Educația artistico-plastica are ca scop inițierea preșcolarilor in utilizarea principalelor mijloace de expresie plastica, obținerea de expresivitati plastice cromatice si acromatice prin combinarea unor elemente plastice, urmărindu-se redarea unor idei si sentimente: descompunerea, secționarea si recompunerea in noi forme plastice a structurilor din natura, obținându-se noi expresivitati; aplicarea in toate domeniile vieții a cunoștințelor de limbaj plastic,dobândite in mod creativ.

Predarea desenului in grădinița are ca scop formarea la copii a priceperii de a observa si de a reproduce realist diferite obiecte si aspecte din mediul înconjurător ,cultivarea simțului estetic a dragostei pentru frumos ,pentru arta. Activitățile de desen exercita o influenta multilaterala asupra copiilor. Ele aduc,in primul rând, o contribuție însemnata in domeniul educației estetice. Prin intermediul desenului se creează îndeosebi premisele perceperii frumosului din natura, din viata sociala, din arta , premisele dezvoltării simțului estetic, al gustului pentru frumos. Cu ajutorul activităților de desen, copii ajung sa dobândească unele deprinderi elementare de a reda in imagini artistice realitatea, de a îmbina linii, forme, culori, astfel incat sa obtina efecte artistice.

Desenul joaca un rol important in dezvoltarea mușchilor mici si a miscarilor diferențiate si coordonate ale mâinilor si degetelor, contribuind prin aceasta la pregătirea copilului pentru invatarea scrisului in școala obișnuind preșcolarii cu mânuirea corecta si sigura a creionului si familiarizându-i cu redarea unor elemente ale scrisului.

Un alt domeniu in care se manifesta influenta activităților artistico-plastice este acela al dezvoltării gândirii si imaginației copilului. Activitatea ii oferă posibilitatea de a efectua operații de analiza ,de sinteza, comparații si generalizări. Bunăoară, desenând un obiect oarecare copii, trebuie sa tina seama de partile lui componente si de însușirile acestuia; sa compare aceste parți intre ele, pentru a realiza imagini cat mai apropiate de realitate; sa compare lucrarea pe care o efectuează cu modelul dat(comparația are loc nu numai implicit, in tot cursul activității, ci si explicit, cu ocazia aprecierii lucrărilor); de asemenea, ei se afla in situația de a oglindi caracteristicile esențiale ale unor categorii de obiecte de ființe etc., de a generaliza. Desenul oferă copilului prilejul de a reflecta asupra unor raporturi dintre lucruri,fenomene, de a exprima corect aceste raporturi. Daca in desenele preșcolarilor mici se întâlnesc adesea îmbinări nefirești de imagini, de exemplu, un tablou de iarna cu ninsoare abundenta, in care un loc central îl ocupa soarele, acest fenomen se intalneste rar la grupele mari. Activitățile artistico-plastice influențează si dezvoltarea voinței, prin formarea calităților pozitive ale acesteia. Prin intermediul lor, copilul este ajutat in buna măsura sa treacă de la acte involuntare si intamplatoare, fara un scop definit si dinainte precizat, la reprezentarea unui scop si la canalizare a tuturor eforturilor sale in vederea realizării lui. Invatandu-l sa-si termine lucrul început, deci sa isi atingă scopul propus, chiar daca pentru aceasta el trebuie sa depună un efort mai îndelungat, ii cultivam răbdarea, perseverenta; de asemenea el trebuie sa aibă o atitudine corespunzătoare fata de munca, de produsul finit al muncii sale, fata de cei care muncesc Se impune cu obligativitate descoperirea și exersarea predispozițiilor artistice care sunt aproape generale:

simțul culorii, actualizat treptat în prezența atributelor cromatice ale naturii (culori calde, culori reci, pete fuzionate, pete vibrate, pete plate) se manifestă la toți copiii; la cei real dotați se manifestă printr-o voluptate ieșită din comun pentru culori în acorduri strălucitoare, neașteptate;

simțul formei se manifestă prin pornirea lăuntrică de a aprecia mental sau cercetând cu mâna înainte de a o fixa pe hârtie;

simțul ritmului are o nuanță de echilibru fizico-comportamentală, dar și de armonie; se manifestă prin respingerea energică a uniformității, ritmul liniilor, culorilor, formelor va deveni și reflecta ritmul demersurilor psihice.

Deși nu este artist, preșcolarul elaborează plastic cu o plăcere imensă. Lucrând cu pensula sau cu creioane colorate, manifestă o atitudine de uimire în fața propriilor produse. Este preludiul viitoarei conduite creative. Adultul îl va instrumenta pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic și îl va stimula să le reproducă, să le transforme (prin modificări, disocieri, omisiuni, deformări, alungiri, exagerări), să le asocieze (prin juxtapunere, multiplicări, asamblări, suprapuneri).

.

PRINCIPALELE ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC

LIMBAJUL ARTISTIC – PLASTIC

Limbajul artistic-plastic este un limbaj metaforic, ce introduce valori în viața spirituală a elevilor și le dezvoltă entuziasmul pentru cultura artistică, dar este totodată și un sistem de relații stabilite convențional între anumite semne. Elementele plastice: punctul, linia, forma plană, volumul, culoarea, devin semne de limbaj plastic numai în perspectiva unei semnificații și atunci când sunt structurate expresiv. Relațiile dintre semnele plastice prin limbajul lor specific definesc expresivitatea compoziției.

„Într-o pânză totul e semn. Câteva pete colorate, niște simple trăsături pot include în ele o forță expresivă egală cu a celei mai complicate și mai reprezentative figuri.”

(Gaston Diehl –citat de Rene Passeron – „Opera picturală”, București,1982, Ed. Meridiane, pag.251)

Tot ce ne înconjoară are o formă. Culoarea și forma reprezintă principalele mijloace de expresie și de comunicare artistică. Ele formează un tot unitar deși sunt relativ solitare și constituie elemente comune ale tuturor obiectelor lumii materiale.

Ca semne și stimuli , culoarea și forma au nu numai o funcție impresivă ci și o funcție expresivă. Culoarea determină efecte subiective în legătură cu specificitatea configurației și a semanticii fiecărui obiect; forma contribuie la transmiterea unor gânduri și stări psihologice atât în artă cât și în afara ei. Dacă pete de culoare provoacă pe plan subiectiv, reacții afective, forma implică participarea intelectului.

Punctul și linia definesc forma și sunt elementele care fac obiectul studiului și exercițiului în învățământul primar, sunt temelia înțelegerii artei și completarea adusă problemelor de culoare.

1.PUNCTUL

ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Caracteristici

„Punctul este un amănunt și cine stăpânește amănuntul, cucerește universul” (M. Niculae- artist plastic contemporan)

Punctul poate fi orice formă mai mică sau mai mare care are un centru. Are semnificația unui moment cosmologic, cuprinzându-i ideea de orice început, semnificație care este exprimată și prin versurile lui Mihai Eminescu (Scrisoarea I-a)

„Dar deodat-un punct se mișcă…cel întâi și singur. Iată-l! Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl…

Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii…

E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”

Punctul (etimologic de la latinescul punctus, punct, loc) este singurul element fără dimensiuni geometrice, infinit de mic.

Este cunoscut sub diferite ipostaze: semn grafic, semn de punctuație, semn muzical, punct cardinal, punct tipografic, punct de pornire, punct medical, etc..

Din punct de vedere plastic, el este un simbol. Este elementul generator din care evoluează întreaga creație ca dintr-un germen: din el se naște linia, prin simpla deplasare într-o anumită direcție, apoi suprafața prin deplasarea liniei pe grosimea ei. Orice compoziție începe cu simpla așezare a punctului pe suport, prin care se creează spațiul plastic.

O analiză a imaginilor pictate, cioplite sau modelate ale preistoriei ne arată că punctul nu se detașează de un ansamblu organic în care este inclus, fiind utilizat la diferite reprezentări: ochi, ornamente, pete pe pielea animalelor. Cultura Cucuteni include în ornamente de pe vase și idoli, pe lângă linii, puncte de diferite mărimi. Arta egipteană , cea cretană, greacă sau romană au apelat de cele mai multe ori la forme figurative în reprezentarea punctului. Acesta își va manifesta independența în mozaicul bizantin, care pune la început divizări ale suprafeței în mici zone colorate distinct. Aici punctul este material, cu o cromatică proprie, construiește linii sau suprafețe, este singular sau multiplicat.

În creațiile plastice punctele au o gamă largă de manifestare, putând reprezenta orice formă plană sau spațială, cu condiția să fie reduse dimensional și să respecte principiile compoziționale.

Când capătă forma unei suprafețe plane punctul are două dimensiuni: lungime și lățime aproximativ egale. Dacă se mărește una din dimensiuni, respectând-o pe cealaltă se obține o linie.

Punctul poate fi mic, mediu, mare, foarte mare. Forma poate căpăta un infinit de configurații. Pot fi considerate puncte figurile geometrice de bază (triunghi, pătrat, romb, cerc, etc.) atunci când au dimensiuni foarte mici; forme naturale de mici dimensiuni (semințe, pietricele, insecte, nisip, cristale, picături de ploaie, fulgi de zăpadă, etc.) precum și acele forme care par mici datorită depărtării ( păsări, vapoare, aștri, etc.).

b)Expresivități

Pentru a fi punct suprafața colorată trebuie să fie minusculă, în raport cu celelalte elemente plastice și cu suprafața, pentru a nu deveni el însuși suprafață. Mărimea punctului se corelează cu efectul de distanță, de sugerare a spațiului prin modificarea dimensiunilor. Astfel punctele mici sugerează depărtarea, spațiul, distanța și impune profunzime, iar cele mari sugerează apropierea, greutatea. De exemplu, când sunt departe, devin puncte păsările de pe cer, frunzele copacilor, fluturii, florile de pe câmp, picăturile de ploaie.

Efectul spațial poate fi mărit prin aplicarea contrastului cald-rece, deoarece nu putem despărți forma de culoare, ele fiind legate prin semnificații și expresivități.

Compozițional, punctul poate fi structurat într-o infinitate de localizări, poziționate în câteva zone importante: sus, jos, central, pe diagonala ascendentă, pe diagonala descendentă.

Punctele pot fi:

statice (puncte pătrate)

dinamice (puncte rotunde sau triunghiulare)

grupate

distanțate

ordonate

haotice

După modul de așezare, punctele pot avea diverse semnificații:

dispuse orizontal creează un efect static

dispuse vertical produc senzația de urcate

ordonate radial dau senzația de mișcare continuă sau de rotație

Punctul plastic așezat pe o suprafață poate să radieze în toate direcțiile ordinea cu care începe viața compoziției. Astfel face ca suprafața hârtiei să devină spațiu plastic. El are o valoare de centru de interes și poate reprezenta : o explozie, iradiațiuni, mișcarea de rotație. Când este așezat în centrul de simetrie el apare ferm, cu mișcare zero ( plastic-pasiv). Așezat însă ușor depărtat de centrul de simetrie, este neutru (fixează, stabilizează). Devine activ când este așezat pe diagonala hârtiei, iar prin multiplicare capătă forță expresivă.

Punctul- element decorativ

Folosit ca element de decor, punctul reprezintă un semn mic ce poate avea contur poligonal cu dimensiuni foarte reduse. Decorarea presupune repetarea după anumite reguli, dinainte stabilite, a punctului în grupări și culori variate. El apare adesea întâlnit cu alte elemente, în special linii, cu un mare efect ornamental.

Punctul ornamental poate avea formă de cerc foarte mic, pătrat, triunghi, romb. Cel mai des utilizat este punctul în formă de cerc pentru că sugerează senzația de mișcare, de rostogolire, este vesel. Se folosește pe imprimeuri de pânză, hârtie, material plastic, încălțăminte sub formă de perforații, în modele diferite. Pentru obținerea unor efecte decorative, punctul se grupează după anumite ritmuri binare:

șiruri orizontale, verticale, sub formă de linie frântă, curbă sau sinuoasă sau grupări de puncte;

șiruri orizontale, duble, având aceeași axă, prin repetarea simplă, alternanță sau suprapunere;

șiruri de puncte de aceeași mărime, dar de culori diferite, prin alternanță sau grupare de puncte mai mici în jurul unui punct mai mare;

șiruri de puncte prin gradație;

șiruri de puncte prin suprapunere;

șiruri de puncte prin alternanță de poziție;

În unele forme compoziționale, punctul este însoțit de grupări de linii simple sau duble, de alte suprafețe.

Valoroase aranjamente decorative se pot obține cu ajutorul punctului într-o așezare cu efect de iluzie optică. Pe o suprafață de culoare închisă, punctele albe par mai mici, iar pe o suprafață deschisă ele par mai mari; de asemenea concentrarea lor pe o anumită porțiune produce impresia de greutate în partea suprafeței decorate.

Punctele înșirate în anumite sensuri produc stări sau tendințe: înșiruirea punctelor pe orizontală produce efect de fugă, pe verticală urcuș, pe rotund fugă la infinit, fantezie, rostogolire.

2. LINIA

ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Caracteristici

Din punct de vedere semantic, linia ca și punctul, se prezintă în diverse ipostaze: linia de orizont, linie de ochire, linie de tramvai, linie de cale ferată, linie aeriană, etc.

În scriere, în geometrie, în desen tehnic sau alte reprezentări grafice, linia are aspect diferit, specific fiecărui domeniu și rol de semn grafic cu înțeles clar, precis, delimitat.

Mișcarea unui punct sub acțiunea unei forțe generează o linie.

„Dreaptă sau curbă, plană sau spațială, linia dispune de un arsenal extins de elemente de expresivitate plastică, stând la baza unei gramatici fundamentale a imaginii plastice.”

(Z. Dumitrescu –„Structuri geometrice, structuri plastice”, București, 1984, Ed. Meridian, pag. 77)

În desenul artistic, alături de punct, formă și culoare, se folosește ca element de limbaj plastic. Tratată în acest mod, linia ia naștere dintr-un punct care „pleacă la plimbare”. Este deci un punct în deplasare și devine mijloc de comunicare a afectivității și gândirii umane. Ea sugerează ideea de formă și spațiu prin valoare (intensitatea culorii sau a liniei de la intens la transparent), modulare (de la subțire la gros) și mișcare. Redarea volumului și a masei se poate realiza prin valorație alb-negru, prin modulare cromatică sau prin hașurare. Sugerarea volumului prin linii imaginare, trasate de formă. Dimensiunea spațiului, direcțiile liniare și mișcările de direcție diferă datorită faptului că obiectele și formele sunt diferite.

Linia capătă înțeles și grai atunci când o privim din toate punctele de vedere: formă, orientare, grosime și chiar culoare. Numai discutată din toate aceste aspecte capătă expresivitate și sensuri.

Expresivitățile liniei

După forma lor , liniile pot fi drepte, curbe și frânte.

Liniile drepte nu există direct în natură, dar ele pot fi extrase din structuri cristaline, amorfe, care dau senzația de rigid, drept, distant. Sunt folosite ca elemente de construcție sau decorative, sugerând liniștea, împlinirea și descătușarea, creează impresia de spațiu deschis, rece.

Liniile curbe oarecare sau arc de cerc, exprimă căutarea, neliniștea, tensiunea. Când curbele sunt închise dau naștere formei, volumului, spațiului tridimensional. Linia curbă are un caracter feminin, cald, lipsit de asprime. Ea creează sensibilitate și emotivitate, redă ritmul regnului viu, fiindcă sugerează creșterea, dezvoltarea, formele de relief care au luat naștere prin mișcare.

Liniile frânte sunt atât de dinamice încât uneori devin agresive exprimând caractere dure, puternice dar și neliniștea, zbucium sufletesc.

După orientare liniile pot fi : orizontale, verticale, oblice.

Liniile orizontale sugerează indiferent de formă liniștea, siguranța, cu cât sunt mai apropiate de linia dreaptă cu atât sunt mai liniștite. Îmbogățite cu expresivități de culoare și formă, construiesc suprafețe de odihnă.

Liniile verticale ascendente caută înălțimile către care tind să se înalțe. Exprimă ideea de aspirație spre înalt.

Liniile oblice exprimă dezorientarea și nesiguranța, agitația și confruntarea de forțe. Ele rup echilibrul, care poate fi restabilit prin folosirea altor linii oblice în sens opus.

După grosime liniile pot subțiri și groase. Expresivitatea sporește atunci când nu este uniformă, adică este modulată, cu diferite îngroșări. Aceasta în raport cu porțiunile subțiri dă volum și umbre.

Folosirea liniilor de un singur tip sau de mai multe tipuri dă un anume ritm compoziției. Oricare ar fi forma, orientarea sau lungimea lor, fiecare capătă expresivitate când este în raport cu altele pe aceeași suprafață, într-un ansamblu de linii.

Linia- element decorativ

Într-o compoziție decorativă două sau mai multe linii drepte pot avea pozițiile: orizontale, verticale, oblice; pot avea lungimi și grosimi egale sau să se afle în diferite contraste : subțire – groasă, lungă – scurtă, sus – jos, etc.. Gruparea și multiplicarea liniilor, raporturile de poziție ale dreptelor între ele sunt procedee ce se folosesc în rezolvarea problemelor de ornamentație în care linia este element de bază.

Linia are un rol important în obținerea chenarelor, ea putând uni, separa, susține două elemente decorative. Poate fi folosită în paralelism cu repetare, simetrie, alternanță sau îmbinări cu elemente geometrice diferite.

Linia frântă este formată din întâlnirea a două drepte oblice ; sau una verticală alta oblică; una orizontală alta verticală cu balansuri regulate, neregulate, alungite sau restrânse. Prin diverse combinații ale liniei frânte, dublată, triplată, multiplicată, cu suprapuneri, contraste și îmbinări cu alte forme geometrice se pot obține frumoase compoziții decorative.

Linia curbă poate fi convexă, concavă, compusă. Poate fi restrânsă sau alungită, șerpuită sau arcuită, poate produce la una din extremități o spirală. Pentru a obține efecte de bun gust , linia curbă trebuie supusă diferitelor procedee de grupare, multiplicare și armonizare. Este folosită conform principiilor de bază ale compoziției decorative: repetiția, alternanța, simetria, asimetria, contrastul, suprapunerea, conjugarea. Spirala este folosită în compoziția decorativă într-o construcție liberă, fără rigurozitate geometrică, dând un aspect foarte plăcut, plin de mișcare.

Linia curbă a fost folosită în ornamente cosmomorfe, larg răspândite pe țesăturile de casă, ceramică, sculptură în lemn.

3. CULOAREA

Culoarea este o însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care face ca ochiul să perceapă diferit radiațiile de pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite.

Culoarea are influență asupra omului, provocându-i impresii, sentimente sau stări psihice diferite.

Noțiunea de culoare apare numai atunci când există lumină.

Culorile pot fi clasificate în:

culori primare (de bază) : roșu (R ), galben (G), albastru (A):

culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, două câte două): R+G= oranj ( O), G+A= verde(V), R+A= violet (Vi);

culori binare de gradul II: amestecul unei culori primare cu una din culorile vecine binare de gradul I (ex R+O=roșu aprins)

culori terțiare: se obțin prin amestecul culorilor binare de gradul I, două câte două (ex. V+O=ocru , O+Vi=maro-roșcat)

culori complementare: sunt culori așezate pe cercul cromatic pe același diametru.

Galben este complementar cu violet.

Roșu este complementar cu verde.

Albastru este complementar cu oranj.

culori calde: roșu, oranj, galben;

culori reci: verde, albastru, violet;

culoarea cea mai deschisă: galben;

culoarea cea mai închisă: violet:

Contraste cromatice

1.Contrastul complementar. Rezultă din alăturarea culorilor complementare, care se cer reciproc. Juxtapuse, își măresc puterea de strălucire până la maxim.

2.Contrastul închis- deschis (clarobscur) se obține prin alăturarea unor culori cu valori tonale diferite. Acest contrast mai este cunoscut și sub denumirea de perspectivă tonală.

3.Contrastul de calitate rezultă din alăturarea unor culori strălucitoare cu unele stinse. Calitatea unei culori este dată de gradul ei de puritate. Culorile se pot tulbura cu alb, negru, gri.

4. Contrastul de cantitate rezultă din alăturarea unor culori ce acoperă suprafețe de mărimi diferite.

5. Contrastul simultan și succesiv are la bază legea complementarității și se manifestă atunci când o culoare pură cere fiziologic culoarea ei complementară.

6. Contrastul culorii în sine apare prin alăturarea unor culori pure, curate.

7. Contrastul cald-rece apare în situația în care culorile calde sunt alăturate celor reci.

Semnificația culorilor

În decursul timpului, culorile au dobândit diverse semnificații care pot trezi anumite sentimente, gânduri, reacții, etc.

Galben – semnifică lumină, măreție, inteligență, gelozie, invidie, stimulează gândirea creatoare, stimulează nervul optic, influențează funcționarea normală a sistemului cardiovascular. Este culoarea cea mai veselă, exprimă spontaneitate și predispune la comunicativitate.

Oranj – simbolizează căldura, dogoarea soarelui, energia, bucuria, încordarea. Accelerează pulsațiile inimii, favorizează secreția gastrică. Degajă optimism, veselie, este o culoare sociabilă, dă impresia de sănătate.

Roșu –simbolizează iubirea, focul, lupta, puterea, pasiunea, exaltă, încurajează. Crește presiunea sangvină, activează respirația, dă senzația de căldură. Culoare caldă, stimulator general, irită, mobilizează. Este specifică tipului activ, ofensiv-agresiv, competitiv.

Violet – înseamnă tristețe, durere, sfiiciune, sinceritate. Intensifică activitatea cardiovasculară, accelerează respirația. Culoare rece, descurajatoare. Exprimă tristețe, melancolie, penitență. Dă senzația de gravitate.

Albastru – semnifică puritatea spirituală, delicatețe, răceală, credință, predispune la reflecție. Scade presiunea sangvină și frecvența pulsului, calmează respirația. Culoare rece, odihnitoare, îndeamnă la calm, concentrare și liniște interioară, nostalgie și dor. Exprimă liniște, satisfacție, iubire și afecțiune.

Verde – semnifică mulțumire, liniște, tinerețe, speranță. Scade presiunea sangvină, dilată vasele capilare. Relaxare, meditație, bună dispoziție. Culoare rece, odihnitoare, calmantă. Exprimă concentrare, siguranță, persistență, îndrăzneală. Caracterizează tipul pasiv.

Alb – simbolizează lumina, curățenia, nevinovăția, puritatea, pacea. Dă contracția pupilei și a mușchilor globilor oculari.

Negru – înseamnă moarte, doliu, mister, întuneric, solemnitate, sobrietate. Reduce activitățile metabolice, produce neliniște, depresie, înduioșare, exprimă tristețe, singurătate, despărțire.

METODE SI PROCEDEE DE PREDARE A ELEMENTELOR DE LIMBAJ PLASTIC LA PRESCOLARI

Activitățile artistico-plastice au ponderea cea mai mare in preferințele copiilor. Trebuie sa ii cunoaștem bine pe copii cu care lucram si sa le observam spiritul inventiv. Lucrările asigura comunicări,,calitati prin care receptorul încearcă sentimente si pătrunde semnificațiile lucrărilor,universul pe care ei îl reprezintă.

Intelegand prin metode de invatamant un instrument de lucru al educatoarei cu preșcolarii,prin care aceștia dobândesc cunoștințe, priceperi si deprinderi, dezvoltându-si capacitatea creatoare,distingem trei funcții ale acestora:

Funcția instrumentala:metoda ca instrument de instruire

Funcția cognitiva: metoda ca instrument de cunoaștere

Funcția formativa: metoda care formează capacitați

Procedeul constituie mijlocul prin care se aplica o metoda. In cadrul unei metode putem utiliza mai multe procedee,o metoda poate sluji drept procedeu intr-un alt tip de lecție,deci in cadrul altei metode.

După modelul in care acționează asupra copiilor metodele pot fi: verbale, intuitive si active.

Metode verbale – asupra copilului se acționează cu ajutorul cuvântului

povestirea

explicația sistematica

conversația

brainstorming-ul

problematizarea

Metode intuitive – se bazează pe observarea obiectelor si a fenomenelor.

– observația independenta

– demonstrarea

– modelarea

Metode active – se caracterizează prin participarea copiilor la elaborarea conceptelor, a noțiunilor.

metoda exercițiului

metoda lucrărilor practice

algoritmizarea

descoperirea

In cadrul activităților de educație plastica aceste metode trebuie alese in așa fel incat sa obținem scopul urmărit. Metodele interacționează intre ele ,astfel ca pe langa metodele de baza propuse in cadrul tipului de activitate, ajungem nu de multe ori sa utilizam si alte metode care la prima vedere nu au prea mare importanta dar fara de care scopul urmărit nu poate fi atins.

Povestirea – trebuie sa prezinte succesiunea logica a elementelor, ritmul trebuie sa fie cursiv, sa alterneze cu schimbări de registru, tonul afectiv. Valorificarea povestirii se realizează in lucrări tematice care pot avea la baza basme sau alte bucati literare, diferite intamplari. Compoziția poate fi executata in carioca,culoare sau ceracolor. Povestirea poate fi făcuta de câtre educatoare sau de copii.

Explicația sistematica: prin aceasta metoda copiilor li se transmit o serie de cunoștințe noi. Intr-un timp scurt li se comunica un volum de cunoștințe sistematizat, modalitati de a gândi. Având un caracter formativ si informativ, explicația trebuie sa aibă o anumita incarcatura afectiva care sa declanșeze emoții estetice copiilor. De regula se îmbina cu demonstrația audio-vizuala sau cu exercițiul.

Se adresează gândirii si pune accentul pe analiza, sinteza, compensație, inducție, deducție.

Metoda conversației sau a dialogului nu poate lipsi de la nici o lecție, indiferent de tipul acesteia. Prin aceasta metoda sunt implicați in acțiune atât educatoarea cat si copilul, ea bazându-se pe întrebări si răspunsuri.

Valoarea formativa este cu atât mai mare cu cat noile cunoștințe pot fi desprinse din materialul intuitiv prezentat,din demonstrație, analiza altor lucrări sau din experiența anterioara.

Dialogul este inca un mijloc de consolidare, repetare si sistematizare a cunoștințelor,valoarea formativa depinzând de modul in care se finalizează problemele in activitatea practica prin exerciții.

Dialogul dirijat este o varianta înnoita a metodei conversației, metoda care poate fi utilizata prin mai multe procedee folosind in acest scop diferite exerciții sau demonstrații. Pornind de la un efect obținut in lucrarea unui copil, educatoarea dirijează dialogul astfel incat sa obtina de la copii cauzele care au provocat acel efect. Cunoscând cauzele copii vor ști cum sa le producă singuri, astfel incat sa obtina rezultatul dorit. Metoda dialogului dirijat este de multe ori superioara altor metode, deoarece angajează, mobilizează activitatea psihica a copiilor. Puși in situația de a gândi, de a prelucra informațiile recepționate de la educatoare sau ceilalți colegi, copii sunt obligați sa formuleze idei proprii.

Brainstorming-ul sau asaltul de idei cum mai este denumita aceasta metoda sa înscrie in contextul metodelor model de mare eficienta si care joaca un rol deosebit in dezvoltarea simțului creator, al inventivității

Metoda cuprinde trei etape:

Bucurie roșie – stimularea gândirii copilului la anunțarea problemei plastice, căutând soluții copii se apropie de adevăr

Bucurie verde – anumite idei exprimate liber provoacă o adevărata explozie in lanț de păreri

Bucurie roșie – apare in faza a treia când copii selecționează ideile propuse in funcție de necesitatile proprii fiecare căutând sa realizeze o lucrare originala

Vom descrie în continuare câteva metode de stimulare a creativității aplicate în cadrul activităților de educație plastică, cu scopul dezinhibării copiilor în abordarea spațiului plastic și în exprimarea plastică liberă, neconvențională.

I Metoda punctelor unite cu linii (p 1)

Această metodă constă în descoperirea de către copii a unor elemente concrete din realitatea sistemului nostru de referință, dintr-o multitudine de forme aleatoare obținute la intersectarea unei rețele de linii generate de unirea mai multor puncte dispuse la întâmplare în spațiul plastic.

Metoda are ca scop dezvoltarea memoriei vizuale, dezvoltarea capacității de concentrare, dezvoltarea gândirii divergente, dezvoltă capacitatea copilului de a se adapta la sizuații plastice noi.

II Metoda petelor întâmplătoare (p 2)

Această metodă constă în găsirea de către elevi a unor elemente concrete din realitate, dintr-o mulțime de forme aleator obținute prin fuzionarea culorilor juxtapuse dispuse în spațiul plastic.

Această metodă dezvoltă capocitatea de imaginare, de realizare a diferitelor analogii, originalitatea, cultivă puterea de a combina liber, solicită imaginația, gândirea divergentă, și-l antrenează pe copil să ,,vadă și cu mintea”. Pe această cale a manifestării libere, neîngrădite de nici o convenție, de modele sau rezolvări gata făcute, elevii se pot apropia treptat fiecare în felul lui, de expresivitatea semnului plastic.

III Metota ochilor închiși (p 3)

Prin această metodă elevii trebuie să continue suprapunerile și întretăieturile obținute prin desenarea câtorva elemente figurative cu ochii închiși.

Această metodă stimulează imaginația creatoare, fantezia copiilor, capacitatea de adaptare.

IV Metoda deplasării planșelor

Această metodă constă în deplasarea planșelor ritmic, la intervale scurte, regulate de timp (3’-5’), fiecare elev dând planșa colegului său din spate sau de lângă el. Aceasta se repetă până ce planșa revine la elevul de la care a plecat, acesta urmând să o finalizeze. Această metodă cultivă solidaritatea, altruismul, reglează comunicarea și în general elimină individualismul.

Scopul metodei este de a cultiva propria inițiativă și curajul. Totodată metoda antrenează tot colectivul de elevi, dezvoltă gândirea divergentă, flexibilitatea gândirii, capacitatea de a face conexiuni în situații inedite.

V Metoda ,,spălării” planșelor (p 4)

Această metodă constă în ,,spălarea” planșelor cu apă după realizarea lucrărilor plastice cu o anumită temă dată sau liberă. Elementul surpriză constă în ultimul pas al metodei, atunci când în urma ,,spălării”, prin fuzionarea culorilor, îmbinările rezultate dau planșei o notă de spontaneitate, pe care nu o pot oferi lucrările clasice.

Metoda introduce hazardul, aleator.

Toți copiii pot gusta din plin bucuria creației pentru că această metodă nu dezvoltă numai originalitatea și spiritul creator ci asigură și trăirile imense ale momentilui creator, iar în legătură cu intențiile și rezultatele inovația artistică.

VI Metoda ,,plin- gol” (p 5)

Prin această metodă elevii desenează sau pictează după obiecte expuse sau din imaginație câteva elemente ce se impun ca plin în compoziție. Apoi se cere să se modifice compoziția în așa fel încât plinul să devină gol, iar golul să devină plin (negativul).

Această metodă dezvoltă spiritul de observație, punctualitatea, inițiativa, simțul compozițional, acuitatea vizuală, sensibilitatea cromatică, atenția.

VIIMetoda rotirii planșelor în jurul centrului ei (p 6)

Această metodă constă în descoperirea unei lumi fantastice, a unei atmosfere de basm prin rotirea planșei în jurul centrului ei și continuarea desenării (picturii) subiectului dat fără să se țină seama de o anumită poziție bine determinată a planșei. Rezultă o lume ,,absurdă”, irațională, dar fascinantă și poetică.

Metoda este una dintre cele mai atractive pentru copii dezvoltând fantezia, imaginația, spiritul creativ, spiritul de observație, gândirea creatoare și capacitatea de a face conexiuni în situații inedite.

VIII Metoda ieșirii din ,,Eu” (p 7)

Este o metodă complexă care presupune mai multă concentrare și poate fi folosită și la alte obiecte de învățământ. Această metodă individuală constă în a cere elevului să se imagineze ceva anume (furnică, pisică, floare) din lumea înconjurătoare și să descrie plastic lumea așa cum o vede de la nivelul noii identități.

Metoda dezvoltă percepția sensibilă, acuitatea vizualăspiritul de observație, imaginația alocentrică prin încercarea de a se transpune în altceva decât ființa umană.

IX Metoda ,,forței care acționează”

Această metodă presupune realizarea unor modificări evidente în forma obiectelor cunoscute, modifică rezultate în urma presupunerii că asupra lor ar fi acționat o forță exterioară sau interioară de o anumită formă și cu o anumită putere.

Metoda solicită capacitatea de improvizare, fantetia, creativitatea, memoria vizuală și educă disciplina de lucru.

X Metoda oglinzilor (p 8)

Este o metodă prin care, pornind de la o formă desenată sau un fragment al acesteia se ajunge la forme noi, simetrice. Pentru realizarea metodei avem nevoie de una sau mai multe oglinzi. Oglinda se așează perpenticular pe planșa de desen la marginea unei forme pe care o dublează simetric. Se desenează sau se pictează din nou forme pe hârtie și lipită de ea forma inversă din oglindă.

Această metodă îi inițiază pe copii în noțiunile de geometrie pe care le vor învăța în clasele mai mari, se dezvoltă spiritul de observație, imaginația, capacitatea de concentrare.

XI Metoda descompunerii și aglutinării cu alte elemente

În abordare acestei metode se pornește de la descompunerea unoe elemente (ființe, obiecte, lucruri, etc) în mai multe părți componente. Apoi, aceste părți, sau o parte din ele se recompun pe rând, cu alte elemente cât mai diferite.

Aplicând această metodă se mobilizează gîndirea.copii sunt solicitați să facă conexiuni variate și asociații de idei inedite. Este educat simțul umorului și stimulată puternic imaginația.

Pe lângă stimularea creativității această metodă are ca scop dezvoltarea imaginației creatoare, a capacității de concentrare, a memoriei vizuale, dezvoltă simțul compozițional și capacitatea de a face conexiuni în situații inedite.

XII Antropomorfizare (p 9)

Această metodă constă în conferirea de trăsături umane unor elemente din spațiul înconjurător. Prin această metodă urmărim descoperirea de sensuri noi desprinse din conținuturile deja cunoscute, elevul fiind ghidat să descopere cu ochiul și cu mintea noile fețe ale realității și să confere acesteia o identitate nouă.

Aplicarea acestei metode ajută copilul în abordarea automatismelor, a gesturilor mecanice și servește pentru exprimarea unor gânduri și sentimente.

XIII Umanizarea antropomorfă (personificarea) (p 10)

Această metodă se referă la alcătuirea și redarea prin desen a figurii umane asociind detaliilor anatomice elemente diverse.

Metoda are ca scop dezvoltarea imaginației alocentrice, a percepției sensibile, acuității vizuale, spiritului de observație, a gândirii creatoare. Prin această metodă elevul își exprimă ideile proprii combinând detalii anatomice cu elemente vegetale, conturându-se personalitatea fiecăruia.

XIV Desenare figurii umane din figuri geometrice (p 11)

Această metodă constă în desenarea omului folosind figuri geometrice.

Metoda dezvoltă imaginația, spiritul creativ, gândirea și spiritul de observație.

XV Tehnica tratării cu ceară (p 12)

Este o tehnică care impune un element surpriză – folosirea unei lumânări aprinse. Tehnica constă în obținerea unor forme prin folosirea unei lumânări aprinse care se ține aplecată astfel încât din ea să se prelingă pe hârtie picături din ceară topită.

Această tehnică desprinde copilul de automatisme, rutine, acțiuni ditactice obișnuite și încorporează elementele libertății și creativității.Totodată dezvoltă imaginația, gândirea percepțiile și sentimentele estetice, gustul pentru frumos.

XVI Tehica decolorării cu pic (p 13)

Pentru realizarea acestei tehnici se acoperă suprafața unei foi de bloc cu cerneală sau tempera de culoare închisă.

Această tehnică are un mare efect de spontaneitate și de prospețime, oferă copilului posibilitatea de exprimare rapidă a unei idei sau atitudini.

XVII Tehnica pointilistică

Această tehnică are un mare impact asupra potențialului creativ al elevilor. Tehnica constă în realizarea unor desene folosind numai puncte, de diferite mărimi, culori și valori tonale.

Tehnica pointilistică este foarte eficientă deoarece antrenează în mod special imaginația creatoare, solicită permanent operațiile gândirii, precum și calitățile ei: lărgirea orizontului gândirii, rapiditatea, flexibilitatea, mobilitatea gândirii, divergența gândirii.

XVIII Tehnica folosirii liniei (p 14)

Ca și tehnica pointilistă, această tehnică dezvoltă potențialul creativ al elevilor. Prin tehnica folosiri liniei se realizează compoziții numai din linii. Un rol important în realizarea acestei teme îl au exercițiile-joc de tresare a unor linii și grupuri de linii; exercițiile-joc prin juxtapunere de linii curbe de aceeași grosime, de grosimi diferite, în sensuri diferite, sau în același sens

Această tehnică îl inițiează în arta grafică, le îmbogățește și consolidează cunoștințele geometrice, le dezvoltă într-o mare măsură imaginația creatoare, fantezia, percepțiile și sentimentele estetice.

XIX Metoda mașinăriei (p 15)

Prin această metodă elevul este pus în situația de a-și imagina un mecanism sau o mașinărie care produce “ceva”.

Această metodă dezvoltă simțul compozițional, imaginația, gândirea divergentă, capacitatea de a face conexiuni în fața unor situații inedite.

XX Tehnica modulării

Această tehnică presupune repetarea unui element “modul” după o anumită regulă. Se poate modifica poziția, culoarea, mărimea, spațiul, valoarea tonală, dar nu identitatea elementului modul.

Tehnica modulării este o metodă de mare utilitate în crearea ritmului compozițional și în pictura aplicată în scopul dezvoltării expresivității cromatice a unei suprafețe colorate. Tehnica asigură și realizează coordonarea oculomotorie, dezvoltarea sensibilității cromatice, a spiritului de observație, diferențierea formelor, a proporțiilor, orientarea spațială.

Modalitatea cea mai profundă și nobilă de funcționare a combustiei umane este creativitatea, singura formă de energie a planetei care nu cunoaște penurie.Ea reprezintă nu doar o speranță ci și un imperativ al progresului.

Prin activitatea ei, copilul are acces la patru tipuri de libertăți: cea de studiu, de cercetare, de exprimare și de a fi el însuși. Dar, creativitatea trebuie să institue ca un deziderat de referință atât pentru individ cât și pentru societate. Astfel, procesul de creativizare a societății trebuie să înceapă din miezul ei fierbinte, cel al educației în general și al educației școlare în special.

Prin metodele propuse în lucrare, pe lângă faptul că nu se renunță la dezvoltarea abilităților manuale, sunt antrenate, solicitate și dezvoltate instanțele psihice implicate în creativitate: fluiditatea și flexibilitatea gândirii, gândirea analogică și în mod deosebit imaginația creatoare.

Stimulând astfel creativitatea copiilor, potențialul lor creativ se îmbogățește, vor da un randament superior celui precedent la majoritatea cerințelor școlare, iar scopul primordial al educației de a pregăti tânăra generație pentru cerințele societății se va realiza cu o mai mare participare afectivă din partea copiilor.

Exerciții de familiarizare cu elementele de limbaj plastic

În predarea noțiunilor despre elementele de limbaj plastic, educatoarea va organiza exerciții-joc de familiarizare a copiilor cu caracteristicile acestora.

Observând direct natura se pot extrage elemente din mediul înconjurător care pot fi redate cu ajutorul acestor elemente.

Educatoarea poate organiza exerciții-joc pentru educarea acuității vizuale:

„Observă și exemplifică”

Copiii vor selecta și vor exemplifica obiectele după criteriile:

puncte mici ( gâze, flori, insecte, nisip, semințe, etc.)

puncte grupate ordonat ( roiuri de albine, stoluri de păsări, floarea de lăcrimioară)

puncte grupate dezordonat ( pietrele de pe marginea râului, stelele)

linii orizontale(șoseaua, calea ferată, firele de telegraf)

linii verticale (cumpăna fântânii, stâlpul de telegraf, macaraua)

linii groase (tulpinile copacilor, stâlpii, coloanele clădirilor)

linii subțiri (ramurile copacilor, firele electrice).

„Ce se întâmplă dacă…?”

Jocul are scopul ca elevii să sesizeze ce se întâmplă cu grupările ordonate dacă sunt tulburate.

-Ce se întâmplă cu stol de păsări dacă sunt speriate?

-Ce se întâmplă cu albinele după roire?

-Ce se întâmplă dacă suflăm puful unei păpădii?

„Observă și grupează”

Copiii primesc un set de imagini cu animale, păsări, insecte, reptile, pe care trebuie să le grupeze după criteriile:

puncte pe piele (pene): puiul de căprioară, ghepardul, pantera, fazanul, bibilica, păunul, buburuza, păstrăvul, boa;

linii pe piele: zebra, tigrul, antilopa, pisica;

puncte mici: bibilica, buburuza, păstrăvul, etc.;

puncte mari: boa, girafa, anaconda;

puncte ochi: păunul, pantera;

puncte dispuse ordonat: anaconda, boa, vipera, nisetrul;

puncte dispuse dezordonat: girafa, pantera, ghepardul;

II. Exerciții pentru dezvoltarea calităților motrice și suplețea articulațiilor

Primele exerciții vor fi legate de acțiunea de lovire:

-lovirea ritmică a unei plăcuțe moi (de lut sau plastilină) cu pumnul de câteva ori apoi cu degetul arătător;

-lovirea ritmică cu pumnul și apoi cu degetul arătător a unei suprafețe moi (textile) care nu păstrează urmele;

Aceste lovituri se repetă pe suprafețe tari (lemn, metal),apoi pe hârtie cu degetul muiat în culoare.

Exercițiile se pot repeta la diferite intervale de timp obținându-se imagini ale punctului diferit grupate sau așezate în șiruri pe direcții cât mai variate.

III. Exerciții de familiarizare cu instrumentele de lucru

Prin aceste exerciții se urmărește ca elevii să folosească corect instrumentele de lucru (creioane, pensule):

„Bețișoare”

Exercițiul are ca scop formarea deprinderilor de a încărca corect pensula și de a trasa linii drepte în diferite poziții.

Se prezintă o planșă pe care sunt desenate linii orizontale, verticale, oblice. Se demonstrează cum se ține pensula: între degetul mare, arătător, mijlociu, de partea de sus a învelișului metalic. Elevii vor exersa trasarea liniilor cu pensula în aer, urmărind liniile de pe planșă.

Se demonstrează apoi cum se încarcă pensula. Se topește o cantitate de culoare, se moaie pensula cu latul astfel încât tot părul să fie plin. Se execută liniile pe suport, ținând pensonul înainte, fără să se ridice mâna de pe suport.

„Tufănica”

Exercițiul are ca scop formarea deprinderilor de a trasa cu vârful pensulei linii drepte.

Materiale: hârtie albă, o floare de tufănică, acuarele, pensule.

Desfășurare: Copiii vor analiza floarea cu ajutorul întrebărilor. Analiza se face după criterii simple: tufănica are o floare și o codiță; floarea este rotundă; are o codiță lungă ca un bețișor; codița pornește din mijlocul florii; floarea este compusă dintr-un miez și petale; floarea este galbenă și codița verde.

Demonstrarea modului de lucru:

Se marchează punctul central al florii. Se încarcă pensula cu vopsea galbenă și se colorează miezul printr-o mișcare circulară. Se spală pensula și se încarcă cu culoare verde. Se desenează petalele din linii drepte, dispuse radial în jurul miezului. În trasarea liniilor, pensula se ține cu vârful înainte. Codița se desenează printr-o linie oblică. Pensula va fi spălată și ștearsă după ce se va termina execuția.

„Semn de carte”

Scopul: formarea deprinderilor de a picta prin apăsarea completă a pensulei pe hârtie.

Se redă un motiv decorativ prin combinarea liniei verticale cu frunze sau petale (obținute prin apăsarea completă a pensulei) așezate simetric în ambele părți ale liniei.

Se topește o cantitate mai mare de culoare, se încarcă pensula astfel încât tot părul să fie plin, apoi acesta se culcă pe hârtie în poziția dorită, fără a fi mișcat și se apasă până la partea metalică. Se realizează o formă ovală care poate fi întrebuințată și ca frunză și ca petală stilizată. Pentru a obține acest efect decorativ, se recomandă ca pensula să fie mai groasă (6-8) să aibă vârf.

Semnul de carte se execută prin aranjarea frunzelor în mod simetric de o parte și de alta a liniei verticale. Ele vor fi pictate întâi pe o parte a tijei, apoi pe cealaltă parte a acesteia.

IV. Exerciții de obținere a punctului folosind diverse tehnici

„Flori și albine”

Scop: obținerea punctelor folosind vârful pensulei și degetele muiate în vopsea.

Suportul va fi împărțit în jumătate (pe orizontală). Se va începe prin așezarea punctelor cu vârful pensulei în partea de sus a hârtiei. Se încarcă pensula, apoi se atinge vârful se suport fără a apăsa.

În partea de jos a suportului se vor înșira puncte realizate prin muierea degetului mare în culoare, dispuse orizontal.

Copiii vor analiza punctele obținute și vor observa că cele mici realizate cu pensula au dimensiuni aproximativ egale. Ele pot fi asemănate cu insectele. Punctele obținute folosind amprenta sunt mai mari șipot fi asemănate cu florile.

„Zi însorită”

Scopul: realizarea punctelor folosind tehnica stropirii forțate.

În partea de jos a suportului uscat se desenează puncte folosind ștampile confecționate din cartof. În partea se sus se vor așterne puncte, de culori calde, cu ajutorul pensulei, folosind tehnica stropirii forțate. Se încarcă pensula cu culoare fluidizată și se lovește ușor cu degetul arătător al mâinii stângi.

Desenul realizat va fi analizat de copii, care vor observa că punctele obținute sunt diferite ca formă și mărime.

„Zi ploioasă”

Se realizează același exercițiu dar folosind un suport umed. Culorile fuzionând, vor da impresia de umiditate.

Aceste două exerciții se pot realiza pe două grupe de lucru simultan. După efectuarea lucrărilor copii vor compara rezultatele.

V. Exerciții de grupare a punctelor

„Liliac înflorit”

Scopul: formarea deprinderii de a realiza puncte cu vârful pensulei, grupate în formă de ciorchine.

Cu linii drepte se vor reprezenta crenguțele pe care sunt așezate florile. Încărcând pensula cu puțină culoare, copii vor atinge ușor cu vârful ei de suport desenând florile. Punctele vor fi grupate în formă de ciorchine.

Înainte de începerea lucrului, educatoarea poate prezenta o floare naturală, demonstrând modul de lucru.

„Strugurele”

Scopul: gruparea punctelor (semințe) în formă de ciorchine.

Pe o foaie de hârtie, copiii vor lipi semințe de dovleac, așezându-le în așa fel încât să redea forma unui ciorchine.

Modelul prezentat va avea semințe colorate ușor în verzui sau violet. După ce se fac exerciții de așezare a semințelor pe codița strugurelui, acestea se lipesc. Pentru a se lipi mai bine, se scoate miezul, folosindu-se jumătăți de semințe.

„Păstaia”

Scopul: gruparea punctelor pe baza unui ritm liniar și vertical.

Se prezintă elevilor o păstaie și se va observa cum sunt grupate punctele.

Pe un suport, copii vor ordona punctele, reprezentând semințele, le vor colora folosind vârful pensulei printr-o mișcare circulară.

„Porumbul”

Scopul: ordonarea punctelor pe baza unui ritm simetric.

După ce vor analiza modelul, copii vor așeza pe suport punctele, folosind vârful pensulei.

„Untișorul”

Scopul: ordonarea punctelor pe baza unui ritm liniar radiant.

La începutul activității se intuiește floarea naturală. Pe foaia de hârtie, copiii vor desena codița și mijlocul florii printr-o bulină galbenă. În jurul mijlocului vor lipi semințe cu vârful spre centru, având grijă ca acestea să nu se lipească între ele și să păstreze o mică distanță față de centru. Pe codiță se va lipi o frunză uscată.

VI. Exerciții de obținere a liniei prin diverse tehnici

„Trasează și compară”

Scopul: formarea deprinderii de a trasa linii folosind creionul, penița, pensula, degetul, bucăți de cauciuc, muchii de hârtie.

Pe un suport alb, elevii vor trasa linii verticale folosind instrumentele prezentate. Se va începe cu creionul, apoi trasează cu vârful pensulei, cu un bețișor, cu degetul muiat în vopsea, cu o bucată de cauciuc, cu o hârtie muchiată.

După ce au obținut liniile, copii le vor observa, analiza, compara și le vor grupa după criteriile: linii groase, linii subțiri și linii brute.

„Privește și compară”

Scopul: trasarea liniilor folosind vârful pensulei.

Pe un suport colorat și uscat copii vor trasa linii orizontale folosind vârful pensulei. Pensula va fi încărcată cu o culoare densă și se vor trasa linii cu vârful înainte.

Efectul contrastant pune în valoare liniile. Se vor compara liniile obținute precizând care dintre ele sunt mai clare, mai calde, mai luminoase.

„Ghemul”

Scopul: formarea deprinderii de a desena linii curbe închise, prin mișcarea circulară strânsă, folosind pensula.

Pe un suport se așterne o pată care se înconjoară cu linii. Se umple pensula, se ține cu latul și se trasează fără să se apese și fără să se ridice de pe suport.

„Bradul”

Scopul: formarea priceperii de obține linii prin suflarea printr-un tub a jetului de aer peste puncte de culoare fluidizată.

Crenguța bradului va fi desenată cu vârful pensulei. De fiecare parte a ei se vor așeza puncte de culoare fluidizate. Printr-un tub se va sufla aer peste aceste puncte, dirijându-le spre linia trasată.

După demonstrarea modului de lucru de către educatoare, copii execută desenul.

„Baloane colorate”

Scopul: conturarea petelor de culoare.

Pe un suport se vor așeza pete de culoare. Foaia se va îndoi și se vor presa aceste pete. Apoi se desface și cu ajutorul pensulei se vor contura figurile obținute. Din fire de ață se pot realiza sforicelele cu care sunt legate baloanele.

„Frunza”

Scopul: formarea deprinderii de a contura o imagine obținută prin amprenta unei frunza pe suport.

Copii vor fi îndrumați să acopere cu vopsea suprafața unei frunze. Aceasta se va presa pe suport apoi se va îndepărta. Cu ajutorul unei pensule cu vârf subțire se va contura forma obținută și se vor trasa nervurile frunzei.

Frunza obținută se va compara cu cea naturală.

„Ne jucăm cu lumânarea”

Scop: formarea deprinderii de a obține linii folosind lumânarea.

Copii vor realiza un desen cu ajutorul lumânării (un copac, o floare, un fruct). Peste acest desen se aștern culori de apă. Pe conturul desenat cu lumânarea nu se prinde culoarea și astfel desenul apare alb. Locurile pe care s-a trasat cu lumânarea pe lungimea sa (apăsându-se ușor) apar albe.

„Suntem magicieni”

Scopul: însușirea tehnicii decolorării cu soluție pic.

Educatoarea nu va demonstra modul de lucru ci va îndruma copii cum să descopere singuri această tehnică. Îi va îndruma să coloreze suportul cu cerneală. Cu ajutorul unui bețișor muiat în soluție pic copii vor desena diferite figuri. Surpriza va fi imediată, când urma trasată cu bețișorul începe să se decoloreze.

„Valurile mării”

Scopul: realizarea unui colaj de hârtie decupată care să reflecte rolul constructiv al liniei.

Educatoarea explică copiilor modul de lucru: din benzi de hârtie colorată, mai înguste sau mai late se vor realiza prin lipirea de un suport valurile mării. Benzile sunt de aceeași culoare, dar având valori sau nuanțe diferite pentru a se distinge.

„Bărcuțe cu pânze”

Scopul: realizarea unei bărcuțe folosind tehnica „țesăturii de păianjen”.

Demonstrarea modului de lucru : tehnica constă în trecerea unui fir de ață de la un cui la altul, într-un singur sens, fără întorsături. Pe o planșă de lemn, îmbrăcată sau nu în pânză colorată, se bat cuie mici , cu floarea rămasă afară, la distanțe mici. Numărul cuielor trebuie să fie egal pe cele două laturi. Firul colorat, în contrast cu fondul, se trece întins de la un cui la altul, urmărind același sens. Suprapunerea creează optic efectul liniei curbe. La începutul și sfârșitul lucrului, firul se înnoadă dublu. Se lipește apoi pe suport bărcuța realizată din hârtie glasse sau din material textil.

„Căsuța cu pomi”

Scopul: formarea deprinderii de a realiza din bețișoare imagini schematice.

Se vor folosi bețișoare de chibrituri sau scobitori. Se va prezenta modelul în care chibriturile sunt lipite pe o hârtie sau carton de culoare contrastantă. Se vor da explicații. Copiii vor așeza bețișoarele pe masă, construind modelul și obținând forma căsuței și a pomului. După ce s-a stabilit modul de așezare, se vor lipi pe carton.

VII. Exerciții de combinare a liniilor și punctelor

„Semn de carte”

Scopul: formarea priceperii de a trasa linii șerpuite cu vârful pensulei; formarea deprinderii de a reda un model decorativ prin alternarea simetrică a unui element repetat de o parte și de alta a unei linii șerpuite.

Linia șerpuită se va picta cu vârful pensulei folosind o culoare, iar frunzele cu altă culoare, prin apăsarea pensulei. Nu e absolut necesar să se demonstreze. Se va arăta modelul, se va analiza și se vor da explicații verbale asupra modului cum trebuie să se procedeze.

„Desaga”

Scopul: formarea deprinderii de a desena un model decorativ format prin alternarea a două elemente dispuse în șiruri succesive între linii.

Se arată și se analizează modelul. Se demonstrează modul de lucru: se vor trage mai întâi pe un rând liniile oblice folosind vârful pensulei și apoi se vor desena buline folosind capătul neascuțit al creionului muiat în culoare. De asemenea se pot desena toate bulinele și apoi toate liniile.

„Perdeaua”

Scopul: formarea priceperii de a reda un model decorativ prin combinarea liniilor orizontale cu linii verticale, cu frunze sau petale.

Se vor picta liniile folosind latul pensulei, petalele prin tehnica de apăsare a pensulei și la urmă franjurile folosind vârful pensulei. Se va demonstra modul de lucru.

„Fluturele”

Scopul: formarea priceperii de a decora cu linii și puncte o imagine obținută prin presarea unei pete de culoare.

Învățătorul va demonstra modul de lucru: în mijlocul foii se vor desena pete de diferite culori, alăturate. Foaia se va împături în două și apoi se vor presa petele de culoare. După despăturire se va obține o reprezentare asemănătoare cu un fluture. Cu ajutorul pensulei subțiri se va contura imaginea, apoi se vor suprapune grupări de puncte și linii peste aripi, apăsând pensula pe suport. Punctele se pot realiza și cu degetul muiat în culoare sau cu ajutorul unei ștampile confecționate din diferite materiale.

VIII. Exerciții de dezvoltare a memoriei vizuale

1.”Ghicește mirosul – desenează floarea”

Scopul: formarea deprinderii de a asocia mirosul unei flori cu imaginea acesteia.

Indicații: Învățătorul va prezenta diferite flori – de tei, de mușetel, de lăcrămioare. Fiecare elev le va mirosi și va analiza structura acestora. Câte un elev de la fiecare grupă va fi legat la ochi, va mirosi o floare apoi va ghici care dintre ele este. Grupa pe care o reprezintă va trebui să deseneze această floare.

Grupa I va desena floarea de tei. Folosind latul pensulei va desena frunzele, apoi folosind vârful pensulei va desena florile mici, grupate.

Grupa a II-a va desena floarea de mușețel. Va contura cu vârful pensulei petalele și va reprezenta codița printr-o linie șerpuită.

Grupa a III-a va desena lăcrămioara. Va trasa cu vârful pensulei codița, apoi va dispune de o parte și de alta a acesteia flori mici sub formă de clopoței, cu vârful pensulei.

Se vor compara desenele cu florile naturale prezentate.

2. „Ghicește obiectul – desenează forma lui”

Scopul: formarea deprinderii de a asocia imaginea obiectului pipăit cu imaginea mentală a acesteia; aplicarea celei mai potrivite tehnici pentru desenarea acestuia.

Indicații: Se solicită elevilor să introducă mâna într-un săculeț în care se găsesc mai multe obiecte. (o cheie, o bucată de blană, o papiotă, un măr, un burete, un creion). Elevii trebuie să le pipăie și să le identifice în gând, fără să le vadă și apoi să le deseneze forma și textura așa cum și le amintesc. Vor alege tehnica cea mai potrivită pentru redarea lor (ex: cheie –contur cu vârful pensulei; bucata de blană – lovirea frontală a suprafeței (tuflire); măr – contur cu vârful pensulei; buretele – amprenta degetului mare; papiota – penița stiloului; creionul – latul pensulei). Cine va desena mai multe obiecte în așa fel încât să fie recunoscute, câștigă. Surpriza se produce când obiectele sunt confruntate cu desenele. Ei trebuie să observe modul de asemănare, diferențele, cum a fost redată textura lor.

IX. Exerciții de observare

„Taie și observă”

Mărul

Scopul: secționarea unor fructe și observarea modului de așezare a semințelor.

Indicații: Elevii vor secționa mai întâi mere, pe verticală. Vor studia modul cum sunt așezate semințele (simetric, de o parte și de alta a axei de simetrie). Vor tăia apoi mărul pe orizontală. Vor observa că semințele sunt dispuse radial în jurul unui punct. Tăind o felie de măr vor observa că sâmburele se află situat în mijlocul ei, spre linia de tăiere.

Ceapa

Indicații: după secționarea mărului, elevii vor studia cum sunt așezate foițele cepei. Vor tăia pe orizontală și vor observa că acestea au forma unor cercuri concentrice. Tăind pe verticală, se observă că au forma unor linii curbe, dispuse simetric față de o axă imaginară.

Portocala

Portocala se poate secționa în același mod ca mărul și ca ceapa. Structura ei este alcătuită din linii și din puncte. Tăiată orizontal se observă că liniile pornesc din punctul central și sunt dispuse radial. Între două linii se află câte un sâmbure. Tăiată vertical se observă linii situate la intervale foarte mici, simetrice față de mijlocul fructului.

Stilizate, aceste structuri se vor folosi în compoziții ample, decorative.

Elevii vor fi stimulați să încerce, să descopere și să devină conștienți de toate posibilitățile constructive și de expresie pe care le oferă fiecare instrument și fiecare material utilizat în raport cu celelalte. Numai așa dreptul de a alege ceea ce este mai potrivit pentru a aborda o compoziție cu un anumit subiect devine singura cale de stimulare a disponibilităților de un tip sau altul de viziune.

TEHNICI DE LUCRU SPECIFICE ARTELOR PLASTICE

“Inca din cele mai vechi timpuri omul si-a exprimat gandurile, sentimentele si creativitatea prin desen.”

TEHNICI DE LUCRU

Prin folosirea diversificata a tehnicilor de lucru in activitatile practice,copiii isi dezvolta capacitatea de expunere artistica-plastica, avand posibilitatea de a comunica prin mijloace diverse propriile idei, trairi si sentimente.

Folosirea tehnicilor de lucru nu trebuie sa fie un scop in sine, ci o modalitate de realizare a unor subiecte in concordanta cu temperamental si sensibilitatea fiecaruia.

In tehnicile plastice de lucru elevii folosesc materiala ca: acuarela, tempera, guasa, tusurile colorate, materiale cu texturi diferite,hartii colorate,ceara, solutii pentru decolorat, carioca, creioanele de toate tipurile,ceracolor.

TEHNICA ACUARELEI

Acuarela se fluidizeaza cu apa, obtinandu-se un lichid colorat si care asternut cu pensula pe hartie, nu se sterge prin atingere, dupa uscare.Ea se poate folosi pe hartie umeda sau uscata.

Pe suprafata umeda fuzioneaza cu usurinta obtinandu-se amestecuri diverse de culoare, cu efecte neasteptate si expressive.Principiile acuarelei constau in transparenta,prospetime,luminozitate si puritate.

TEHNICA TEMPEREI SI A GUASEI

Tempera si guasa sunt culori opace si dense.Ele se deschid numai in combinatii cu alb, spre deosebire de acuarela, care se poate deschide prin transparenta si diluare cu apa.

TEHNICA COLAJULUI SI DECOLAJULUI

Colajul este un procedeu de organizare a unei forme sau compozitii plastice cu ajutorul unor materiale diverse:hartie coloarta, plante, fire.

Colajul se realizeaza prin taierea sau ruperea formelor intregi, a unor parti ale acestora din hartie, materiale textile etc. si lipirea totala sau partiala pe suportul unei compozitii plastice.Decolajul este procedeul prin care efectele expressive se obtin prin dezlipirea, prin ruperea fragmentara a unor materiale lipite in prealabil pe un suport de hartie,panza, lemn, carton.

TEHNICA MONOTIPIEI

Acest procedeu face parte din tehnicile grafice, prin el obtinandu-se anumite efecte ce dau elevilor posibilitatea unor compuneri libere.Tehnica are un caracter de unicat cu efecte coloristice si decorative compozitionale.Lucrarile prin tehnica monotipiei presupun foloisrea ca support a unor materiale ca sticla, metalul, linoleumul, pe care se realizeaza imaginile propuse.Se pot folosi mai multe metode de lucru:

Acoperirea suportului cu cerneala tipografica, culori de ulei subtiate, tempera pe care se deseneaza,prin zgariere,cu un varf de bat,pasla,deget,imaginile propuse.Deasupra se aseaza coala de harti si apoi se preseaza cu ruloul intreaga

suprafata.Se ridica cu grija hartia care va avea imprimata pe verso compozitia cu linii deschise pe fond colorat.

Peste suportul acoperit cu cerneala tipografica cu ruloul,se pune usor coala de hartie[care poate fi si divers colorata] peste care se va transpune,cu un creion prin conturare, hasurare sau prin apasare cu degetul in anumite portiuni,compozitia plastica[partea colorata a hartiei se va aseza cu fata spre support].Se vor imprima numai zonele care au fost presate cu creionul sau cu degetul.Ridicandu-se plansa de pe suport,aceasta va avea un aspect grafic in culoarea cernelei de imprimare.Dupa uscare, se mai poate intervine cu acuarela transparenta in zonele neimprimate pentru a mari expresivitatea ansamblului.

Desenarea sau pictarea pe suport a compozitiei cu pensula folosind una sau mai multe culori[tempera,guasa,ulei, tusuri] combinate sau nu, peste care se suprapune coala de hartie presandu-se apoi pe toata suprafata.

Prin tehnica monotipiei al doilea exemplar imprimat apare mult mai slab colorat,culoarea cu intregile ei calitati expressive,transpunandu-se doar pe primul exemplar.

TEHNICA LONOGRAVURII

Se folosete ca suport de lucru o suprafata de linoleum[suprafata lucioasa se va inlatura cu o hartie abraziva]pe care se schiteaza compozitia plastica cu creionul sau pixul.Avand in vedere ca se vor imprima numai suprafetele nescobite ale suportului,se vor inlatura cu ajutorul unor daltite de un anumit tip, toate suprafetele care nu dorim sa fie imprimate[scobirea nu este profunda].

Peste linoleumul gravat se transpune o pelicula subtire de cerneala tipografica cu ajutorul unui rulou, apoi se pune peste acaesta suprafata coala de hartie care va fi presarata bine in final.Specific linogravurii esre aspectul grafic, linia avand un rol preponderant.

TEHNICA DESENARII CU CEARA

Se deseneaza cu ceara bruta, solida, formele plastice pe hartie,dupa care se astern culorile de apa[acuarela guasa diluata]in functie de subiectul compozitiei, sau in prima faza se realizeaza un fond colorat peste care se deseneaza cu o bucata de ceara,apoi acoperindu-se cu o culoare intreaga suprafata.

TEHNICA DECOLORARII CU PIC

Se acopera intreaga suprafata a hartiei cu cerneala apoi cu varful unei pensule subtiri sau a unui betisor ascutit inmuiat in solutia de pic, se deseneaza deasupra o compozitie plastica.Solutia de pic decoloreaza cerneala si desenul apare deschis, aproape alb,pe fondul acesteia.

Se poate folosi picul si sub forma de pulbere presarata neuniform peste cerneala umeda cu care afost acoperita o compozitie mai veche.

TEHNICA IMPRIMARII CU TESATURI RARITE

Se aseaza pe o coala de hartie materialul textile, dupa ce in prealabil a fost imbibat in culoare si apoi stors,peste care punem alta foaie de hartie pe care o presam.Aceste foi imprimate pot constitui fondul unor compozitii cu subiecte diferite.

TEHNICA PICTURII PE STICLA

Se realizeaza desenul pe hartie, peste care se aseaza sticla,transpunand desenul cu tus negru prin intermediul unei pensule fine,al penitei cu toc,sau a altor instrumente.Tusul se fixeaza,dupa caz.Culoarea de tempera in amestec cu aracet sau de ulei mai diluat va acoperii la inceput detaliile,peste care,dupa uscare,se va suprapune peste intreaga lucrare.

In picture pe sticla se folosesc culori vii,armonioase,cu aspect decorative,acestea devenind placute si atragatoare.Trebuie sa tinem cont de faptul ca imaginea pictata apare pe spatele sticlei,inversata dreapta- stanga fata de desenul de pe hartia model.

TEHNICA FROTAJULUI

Este tehnica imprimarii dupa suprafetele unor structuri din natura. Se imprima prin suprapunea foii de hartie peste structura aleasa, usor denivelata, cu ajutorul creionului negru moale sau al creioanelor colorate, cu care se freaca atent hartia.

Se poate freca si cu minele colorate asezate pe lat.

TEHNICA AMPRENTEI SI A STAMPILEI

Stampilele se confectioneaza din diferite materiale cum ar fi :plastilina,guma de cauciuc, cartof,pluta,prin gravarea desenului pe suprafata materialului respective.Stampila se acopera cu culoare umeda, dupa care se aseaza pe suprafata de hartie prin presare urmarind anumite retele compozitionale.

Tehnica amprentei se refera la imprimarea unor structuri usor denivelate din natura.Suprafata structurata se acopera cu un amestec fluid de culoare si apoi se preseaza cu fata colorata pesta foaia de desen,urmarind intentia compozitionala.

TEHNICA MODELAJULUI

Prin aceasta tehnica se realizeaza prelucrarea artistica a unor materiale maleabile cum ar fi:lutul,argila,plastilina.Modelarea se realizeaza cu ajutorul palmelor sau al degetelor.Pentru obtinerea unor forme in aceasta tehnica, se folosesc si instrumente speciale,numite ebosoare,care au diferite profile si forme[semirotunde,triunghiulare].Se pot realiza:

-basoreliefuri (gen de modelaj in relief putin profilat fata de suprafata de fundal );

-altorelief(gen de modelaj in relief, puternic profilat fata de suprafata plata de fundal);

-rond-bosse(forma care poate fi vazuta de jur imprejur,forma in sine ce poate reprezenta diferite obiecte,portrete, pasari).