Familia Traditionala Vs Familia Moderna

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1: FAMILIA TRADIȚIONALĂ ȘI CEA MODERNĂ

1.1. Structura familiei

1.2. Mărimea familiei

1.3. Distribuirea rolurilor conjugale în familie

CAPITOLUL 2: ALEGEREA OCUPAȚIEI DE CĂTRE FEMEIE

2.1. Feminismul

2.2. Egalitatea femeii cu bărbatul

2.3. Conceptul de carieră profesională

2.4. Factori determinanți ai alegerii unei profesii de către femeie

2.5. Nivelul ocupării femeilor

2.6. Femeia în familie și societate. Valori personale

CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ (METODOLOGIE)

3.1.Obiectivele cercetării

3.2.Ipotezele

3.3.Variabile

3.4.Instrumentul de cercetare

3.5.Eșantionarea

3.6.Universul cercetării

3.7.Analiza datelor și interpretarea rezultatelor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

În opinia antropologului francez Claude Levi Strauss, familia este acel grup social care își are originea în căsătorie, constă din soț, soție și copii născuți din relația lor (deși acestui grup restrâns i se pot adăuga și alte rude), unit prin drepturi și obligații morale, juridice, economice, religioase și sociale.

Din perspectivă sociologică, familia poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de căsătorie, consanguinitate si rudenie, membrii grupului împărtășind sentimente, aspirații și valori comune. Din această perspectivă, familia este un grup primar în care predomină relațiile directe, informale, nemediate. Calitatea de grup primar nu semnifică absența normelor și a reglementărilor. Dimpotrivă, familia este unul din grupurile primare cu cea mai mare responsabilitate normativă.

Asupra genezei familiei, a evoluției și specificului, ca și asupra definirii ei, și-au spus cuvântul specialiști din diverse domenii de activitate.

Familia a fost denumită în literatura de specialitate ca fiind o formă superioară de comunitate care se bazează pe relații sociale și biologice.

Integrată tot mai puternic în societatea globală, familia este tot mai mult condiționată de schimbările economice și sociale și, la rândul ei influențează tot mai mult dinamismul global. Însă, recunoașterea dependenței dintre familie și societate nu exclude faptul că familia are și propriul său dinamism, datorită acțiunii unor factori specifici acestui grup social.

Relațiile dintre familie și societate se manifestă în mai multe direcții:

– familia este sursa proceselor demografice care, din punct de vedere cantitativ, determină reproducerea și dezvoltarea forței de muncă și a masei de consumatori;

– prin intermediul socializării interne, familia exercită, din punct de vedere calitativ, o influență puternică (dar nu autonomă) asupra nivelului de dezvoltare fizică, intelectuală și morală a copiilor și tinerilor, făcând ca noile generații să fie mai bune, egale sau mai rele decât generațiile precedente. Familia contribuie la dezvoltarea calitativă a populației care, din punct de vedere al dezvoltării sociale generale este mai importantă decât creșterea pur cantitativă a numărului de locuitori;familia este unul din principalii factori care asigură menținerea identității culturale naționale;politicile familiei pot acționa direct sau indirect asupra modelelor familiale, asupra dimensiunii familiei și pot favoriza menținerea sau expansiunea modelelor familiale dezirabile din punctul de vedere al societății globale.” (Mihăilescu, 1999, p.

CAPITOLUL 1

FAMILIA TRADIȚIONALĂ ȘI CEA MODERNĂ

Datorită impactului cu unii factori precum : urbanizarea, industrializarea, educația (instrucția școlară), nivelul de trai, laicizarea, difuziunea culturală și evoluția politică s-au modificat. atât dimensiunea, structura cât și funcțiile familiei. Schimbările sociale au fost atât de mari încât au condus la o desprindere față de modelele tradiționale și spre un declin al diferențierii rolurilor.

Familia tradițională este o familie extinsă care include relații relative și nonrelative între membrii care locuiesc în același spațiu și care reprezintă două-trei generații reunite și uneori colaterale (frății).

Caracteristicile ei funcționale sunt :

– conservatorismul,

– păstrarea tradițiilor și obiceiurilor,

– păstrarea stilului familial dominant.

În familia tradițională, sistemul valorilor etice, religioase și chiar culturale au un grad de inerție și transmisibilitate mai mare. Patternurile educaționale sunt mai rigide, iar așteptările întregii familii față de fiecare membru al său sunt mai previzibile și mai uniforme. Acest tip de familie trăiește după regula circularității (istoria se repetă), iar acest lucru conferă membrilor săi sentimente de apartenență și de siguranță. Familiile tradiționale sunt caracterizate ca fiind familii care se bazează pe solidaritatea mutuală și au ca scop de bază reproducerea grupului social.

Pe plan economic, familia tradițională era pe deplin autonomă, se ocupa de exploatarea agricolă și asigura existența tuturor membrilor ei prin munca în comun în gospodăria familiei. Familia producea ceea ce reprezenta necesarul membrilor ei. Toate persoanele active din familie participau în funcție de sex, vârstă și aptitudini la muncile câmpului, la treburile gospodărești sau în micile ateliere de pe lângă gospodărie.

În societățile moderne au avut loc puternice mutații economice și sociale care au dus la o serie de modificări în structura familiei. În această perioadă structurile familiale au evoluat sub influența factorilor economici. S-a constituit o clasă a muncitorilor care-și coordonează viața după cu totul alte principii decât ale clasei agricultorilor.

1.1. Structura familiei

Structura familiei este diferită de la o comunitate la alta în funcție de condițiile istorice, economice, sociale și morale, și în funcție de tradiții și norme dominante, de personalitatea soților.

Structura familiei vizează caracteristicile permanente ale familiei ca întreg, stabilizate ca proprietăți ale grupului și care nu se regăsesc la fiecare membru considerat individual.

Structura familiei pe generații variază de la tipul extins la cel restrâns, de la societățile tradiționale la cele moderne.

Într-o familie pot trăi laolaltă patru-cinci generații. Însă, coabitarea mai multor generații pot antrena o serie de probleme specifice de ordin material, cum ar fi: locuința, veniturile etc , de ordin psihic sau social concretizate în eventuale neînțelegeri, divergențe și opinii, conflicte etc. Unele din aceste tensiuni și discrepanțe pot fi explicate prin:

nivelul de instrucție și educație;

experiențe diferite de viață;

atitudini și convingeri determinate de emanciparea economică a tinerilor; dar și de

procesele de schimbare și modernizare.

În multe studii de specialitate întâlnim opinii după care unor popoare le sunt caracteristice tipul extins de familie sau, dimpotrivă, tipul conjugal, restrâns.

În familiile nucleare structura pe generații este simplă: două generații, cea a soților și cea a urmașilor lor. Această structură are un număr restrâns de persoane și o viață de familie specifică, construită în jurul acestui nucleu. Acest tip de familie, însă, a determinat apariția unor modele incomplete de structuri familiale, cum ar fi familiile monoparentale.

Familia extinsă prezintă următoarele avantaje:

capacitatea sporită de a furniza servicii sociale membrilor familiei (îngrijirea copiilor,

a vârstnicilor sau a bolnavilor);

posibilitatea de a acumula resurse mai mari;

durabilitatea și continuitatea acestui tip de familie în condițiile dispariției unuia din membrii acesteia;

influența mai mare pe care o poate exercita asupra comunității locale, mai ales în mediul rural.

Însă această formă extinsă a familiei prezintă și o serie de dezavantaje de genul:

dificultăți în conducerea acestui tip de familie;

satisfacerea limitată a cerințelor materiale ale tinerilor;

surse sporite de conflict.

„În societatea modernă, ca urmare a impactului cu fenomene și procese sociale ce antrenează și dislocă mase mari de oameni dintr-un mediu în altul, dintr-o zonă sau localitate în alta, asistăm la un proces marcat de o nuclearizare a familiei.” (M. Voinea, Sociologia familiei, pg.35)

1.2.Mărimea( dimensiunea) familiei

Componența numerică variază de la tipul larg al familiei restrânse, unde sunt reunite 30-40 de persoane într-o singură unitate familială la tipul restrâns (nuclear), alcătuit din 3-4 persoane.

În societățile tradiționale dimensiunile familiei sunt foarte mari deoarece aici nu există un control al nașterilor și nici interesul limitării acestora. În societățile moderne dimensiunile familiei sunt mai reduse datorită utilizării mijloacelor contraceptive și a planingului familial.

Maria Voinea (1998), în „Sociologia familiei” spunea că: „fiecare societate și-a format modele proprii cu privire la mărimea optimă a populației, la numărul dezirabil de copii pentru o familie, modele în care se regăsesc în forme specifice tradițiile, aspirațiile, cutumele, un întreg specific național și cultural”.

În funcție de numărul de generații, există:

familia extinsă sau lărgită, formată din mai multe familii nucleare, aparținând unor generații succesive.

Sociologul american N. Smelser aprecia că familia extinsă reprezintă o anumită continuitate, înțelegându-se prin aceasta că în aceeași casă bătrânească trăiesc mai multe generații, continuându-se tradițiile, preocupările și obiceiurile familiei respective. În acest caz, indivizii pot să dispară, sunt trecători, dar familia se menține peste generați.

Putem delimita familia extinsă patriliniară, atunci când familiile sunt legate pe linie bărbătească, și familia extinsă matriliniară, când legătura este stabilită pe linie feminină.

Familia nucleară, restrânsă sau conjugală, alcătuită din soț, soție și, dacă este cazul, urmașii lor.

Familia nucleară completă presupune ocuparea celor trei poziții- tip (tată, mamă, copil) și prin urmare existența a cel puțin trei diade nucleare: soț- soție, tată-copil, mamă-copil (precum și, eventual, un număr variabil de diade copil-copil). Familia nucleară incompletă implică ocuparea doar a uneia sau a două poziții din cele trei posibile în familia nucleară.

În ceea ce privește mărimea familiei, din baza datelor recensământului populației și gospodăriilor din 7 ianuarie 1992 observăm că forma dominantă a familiei românești este cea nucleară cu 1-2

Familia și-a redus mărimea continuu datorită modificării funcțiilor acesteia. Conform recensămintelor în anul 1996 mărimea medie era de 3,2 persoane, în 1977 de 3,16 persoane iar în 2002 de 3,07 persoane.

Însă procesul de reducere a dimensiunii familiei s-a desfășurat diferențiat în funcție de medii, categorii sociale și zone istorice. Principala modalitate a fost reducerea numărului de copii în cadrul unei familii. Însă de aici nu trebuie să înțelegem că scăderea natalității în România s-a făcut printr-o proporție mărită a femeilor, ci datorită micșorării numărului de copii pe femeie. Conform recensământului din 1992 putem observa că familiile predominante sunt cele cu 1-2 copii.

Procesele care au contribuit la scăderea natalității și la schimbarea opticii față de mărimea familiei au fost în special procesele de industrializare și urbanizare. Acestea au determinat mutații în sfera vieții de familie prin antrenarea masivă în producție a femeilor.

1.3.Distribuirea rolurilor conjugale ȋn cadrul familiei

Distribuirea rolurilor conjugale este o componentă foarte importantă a vieții de familie, care antrenează o bogată și diversificată rețea de relații sociale. Varietatea și complexitatea relațiilor sociale, direcțiile și modalitățile specifice în care îi orientează pe membrii grupului să participe efectiv la viața acestuia – asigură unitatea și coeziunea familiei.

„Rolurile conjugale sunt marcate de relațiile natural-biologice ale cuplului, de complexitatea și profunzimea celor spiritual-psihologice, morale, juridice, economice. Unele dintre acestea domină într-o anumită fază a constituirii cuplului, altele au o manifestare lentă în traiul cotidian, dobândind accente într-o direcție sau alta, în funcție de o suită de factori obiectivi și subiectivi.”( M. Voinea, Sociologia familiei, pg.37).

Viața de familie este marcată de relațiile spiritual-psihologice ale membrilor grupului întemeiate, în principal, pe componența afectivă, pe sentimente ce leagă grupul. Diversitatea acestor relații spirituale, psihologice și morale se bazează pe sentimentele de dragoste ale membrilor familiei, care pot fi stratificate în felul următor:

dragostea conjugală (dragostea erotică dintre parteneri, care poate fi întărită cu ajutorul sentimentelor de respect, stimă și încredere);

dragostea maternă și paternă (dragostea părinților față de copii);

dragostea filială (dragostea descendenților față de ascendenți);

dragostea fraternală (dragostea dintre frați și surori).

Rolurile conjugale sunt foarte complexe și antrenează o serie de gesturi, sentimente, acțiuni etc, dintre cele mai diverse, conferind astfel familiei particularități pe care nu le regăsim la alte grupuri sociale. „Partenerii dezvoltă o relație intimă care le permite să-și satisfacă trebuințele biologico-sexuale, dar și pe cele sentimental-afective, facilitând comunicarea, înțelegerea, încrederea și receptivitatea reciprocă în asumarea responsabilităților și grijilor familiale.

Încărcătura psihologică a relațiilor și rolurilor conjugale declanșează nu doar preocuparea pentru sex, ci și suportul emoțional al afecțiunii fizice și spirituale, comunicarea ca suport al viabilității grupului, al formării unui climat optim de viață, premisă a integrării sociale corespunzătoare a tuturor membrilor” (Voinea, M. 1998, pg.38).

Relațiile și sentimentele iau anumite forme de manifestare în funcție de morala și moralitatea cuplului, de tradiții, obiceiuri, interdicții.

Rolurile conjugale sunt puternic diferențiate în funcție de tipul de familie existent.

Astfel, în societățile tradiționale, familia reprezenta o unitate de producție în cadrul căreia sarcinile și responsabilitățile erau riguros precizate și atribuite în funcție de sex, vârstă și rangul nașterii. Bărbatul, soț și părinte absolut, avea un rol economic privilegiat, cu o mare responsabilitate și anume aceea de a asigura buna desfășurare a întregului mecanism economic și social al familiei.

Rolurile conjugale se manifestă diferit în plan economic:

– bărbatul are obligația de procurare a mijloacelor necesare traiului familiei și totodată va “concentra” activitățile gospodărești spre satisfacerea nevoilor familiei;

– soția are rolul de a îndeplini muncile casnice tradiționale: îngrijirea copiilor, curățenie, spălatul rufelor, pregătirea hranei, etc;

– copiii au și ei o serie de obligații casnice potrivite atât sexului, vârstei cât și rangului nașterii, dar și obligații legate de munca câmpului cât și de îngrijirea animalelor.

Schimbările sociale determinate de procesele de mobilitate, industrializare, modernizare, urbanizare au condus la o mobilitate a rolurilor familiale, la o ruptură față de vechile modele tradiționale și spre un declin al diferențierii rolurilor

În familiile moderne putem observa o modificare a rolurilor și sarcinilor în gospodarie, inclusiv în educația copiilor. Femeia are un rol nou în societate și în familie. Față de statutul social tradițional de inferioritate, femeia modernă începe să capete drepturi sociale și politice egale cu bărbatul.

Pe de altă parte, pe măsură ce mijloacele de producție devin tot mai complicate din punct de vedere tehnologic, munca copiilor începe să-și piardă din importanță. Obligați în familia tradițională să muncească de la vârste foarte fragede, copiii încep treptat să fie percepuți nu ca forțe de muncă, ci ca valori.

Istoria familiei atestă diversitatea modurilor de relaționare a partenerilor în cuplu, de satisfacere a rolurilor conjugale pe fondul varietăților tipurilor de personalitate ale indivizilor și a unor factori intra și extra familiali.

Din perspectiva rolurilor conjugale putem distinge două tipuri de familii. Familii în care rolurile conjugale sunt asumate corespunzător cerințelor și exigențelor normalității funcționale a cuplului și familii în care rolurile conjugale sunt realizate parțial și nesatisfăcător, pe fondul unei stări de indiferență sau tensiuni. În aceste familii, relaționarea interpersonală este deficitară și antrenează conflicte și manifestări violente ale căror efecte se resimt în viața profesională și socială a partenerilor.

O căsnicie reușită depinde în mare măsură de capacitatea partenerilor de a-și asuma rolurile conjugale, de a satisface aspirațiile și trebuințele specifice, de a armoniza și stabiliza unitatea grupului.

În studiile psihologice se vorbește despre dezechilibrele generate de lipsa de seriozitate și interes în asumarea rolurilor – de conflictele de rol. Specialiștii sociologi sunt și ei interesați de posibilele conflicte de rol, de discrepanța dintre manifestarea rolului și modelul așteptat și aspirat, de măsura în care acestea duc la distorsiuni în viața conjugală sau la disoluția familiei.

M.Voinea în „Sociologia familiei” ne spune că în familia conjugală se resimt și acționează influențe ale modelelor de rol din familiile de origine ale celor doi soți.

Putem identifica mai multe tipuri de familii în funcție de modul în care sunt asumate rolurile și autoritatea partenerilor:

familii în care ambii soți îndeplinesc separat și independent o serie de roluri familiale.

În aceste familii, delimitarea rolurilor stă în felul următor: soțul asigură resursele financiare și soția îndeplinește rolurile casnice gospodărești. Iar cea mai mare parte a timpului liber este petrecută separat cu prieteni, colegi și rude.

familii în care ambii soți îndeplinesc cât mai multe din treburile casnice împreună.

În aceste familii activitățile domestice sunt îndeplinite alternativ de către soți, realizându-se un schimb de roluri, iar timpul liber este petrecut împreună.

Concluzia studiului realizat de Elisabeth Bott asupra acestor două tipuri de familii este aceea că modul de efectuare a rolurilor conjugale dintr-o familie depinde de numărul de legături sociale dintre membrii rețelei sociale căreia îi aparține familia. Deci, cu cât rețeaua socială respectivă cuprinde mai multe legături între familiile din care este formată, cu atât numărul de roluri efectuate separat de fiecare soț în parte este mai mare.

O familie este cu atât mai unită cu cât sentimentul de dragoste și de încredere este mai prezent și cu cât distribuția sarcinilor și a deciziilor se împarte între parteneri. Participarea ambilor soți la activitățile casnice, la îngrijirea copiilor asigură o bună funcționare a familiei, echilibrul și armonia care de altfel, sunt indispensabile unei funcționalități normale.

CAPITOLUL 2

ALEGEREA OCUPAȚIEI DE CĂTRE FEMEIE

2.1.Feminismul

Feminismul este doctrina care preconizează ameliorarea și extinderea rolului femeilor în societate, în tot ceea ce ține de profesie, șanse, relevanță socială etc.; mișcarea care militează în acest sens. Feminismul își trage rădăcinile, istoric, din mișcările de eliberare și emancipare subsecvente Revoluției Franceze.

Feminismul este mișcarea pentru egalitate sociala, politica și economiă între femei și bărbați. Feminismul:

– se adresează dezechilibrului de putere dintre sexe care dezavantajează femeile.

– se opune subordonării femeii de către bărbați în familie și societate, ca și pretenției bărbaților de a stabili ce este cel mai bine pentru femei fără a le consulta în prealabil.

– crede în oportunități egale și susține: promovarea/ emanciparea/ progresul/ dezvoltarea femeii .

Termenul de „feminism” a început să fie folosit în sensul de convingere și pledoarie în favoarea drepturilor egale pentru femei, bazată pe ideea egalității între sexe după prima Conferința Internaționala a Femeilor (Paris, 1892). Rădăcinile feminismului sunt însă mult mai vechi.

Cel mai răspândit model de periodizare a feminismului este cel numit „în valuri”:

Valul I – mijlocul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, marcat de lupta pentru obținerea drepturilor politice.

Valul II – anii ’60 –’70, când feministele au trecut dincolo de revendicările inițiale, militând pentru egalitate în sens larg și în toate domeniile: educație, loc de muncă, familie.

Valul III – pune, în lupta pentru egalitate, un accent deosebit pe identitățile diferite constituite pe criterii de rasă, etnie, clasă socială, naționalitate, religie.

Drepturile de bază ale omului de care ne bucurăm astăzi ca fete și femei au fost obținute greu și sunt rezultatul activismului unor generații întregi de femei care au ales să se împotrivească unor sisteme sociale care le considerau indivizi de rangul doi, incapabile sa gândească, să facă alegeri, să ia decizii în privința propriilor vieți.

Printre lucrurile pe care societatea occidentală, și nu numai, le datorează feminismului (valul I) putem enumera:

– dreptul la educație

– dreptul la vot pentru femei

– dreptul de a participa la viața politică

– dreptul la munca retribuită

– salarii egale pentru muncă egală

– dreptul la proprietate

– dreptul de a divorța

– dreptul la avort (legalizare) și la politici de planificare familială etc.

Astăzi, mai puțin de 14% din pozițiile de conducere ale lumii (putere politică, strategică și economică) în Parlamentul European femeile sunt în proporție de 24,5%, iar în România doar 6%.

Conform unor studii efectuate, rezultă faptul că astăzi 2/3 din analfabeții lumii sunt femei, 30 % din gospodăriile din lume sunt îngrijite de femei, 80-90% din cele mai sărace familii depind de femei, și tot ele au de obicei responsabilitatea de a crește copiii, de cele mai multe ori fără ajutorul tatălui, al familiei sau comunității.

În toată lumea persistă inegalitățile salariale între femei și bărbați, cele mai multe țări din Europa înregistrând diferențe de până la 20% între salariile femeilor și ale bărbaților. În România veniturile femeilor în general, reprezintă doar 50% din cele ale bărbaților. Deasemenea, femeile muncesc în general cel puțin 10-15 ore pe săptămâna mai mult decât bărbații.

Fenomenului feminist i se pot da interpretări multiple, iar caracterizările, cel mai adesea într-o notă negativă, depinde ceea ce înțelege sau alege să înțeleagă fiecare prin acest curent. Feminismul liberal promovează principiul egalității între sexe și ideea că reprezentanții celor două sexe sunt diferiți, dar egali și trebuie să beneficieze de șanse egale în viață.

Feminismul liberal nu respinge familia ca structură socială; din contră, o sprijină si mai mult și cere respectarea egalității între soți. În general, feminismul analizează modul în care femeile sunt privite în societate și relațiile de putere între bărbați și femei. Feminismul ne învață să tratăm toți oamenii mai intâi ca pe individualități și ne atrage atenția asupra nerespectării personalității indivizilor.

Primele societăți ale femeilor au fost fondate în anii 1850. Nu aveau obiective politice, ținta lor fiind ajutorarea femeilor în vederea educației astfel încât femeile să devină soții, partenere și mame mai bune. Sute de astfel de organizații ofereau sprijin financiar pentru fetele sărace în vederea studiului în străinătate, înființau grădinițe și promovau o gamă variată de cursuri în domeniul educației.

Femeile profesor au început să joace un rol din ce în ce mai important deoarece reprezenta una dintre puținele profesii prestigioase pe care societatea le considera adecvate pentru femei, cel puțin pentru cele necăsătorite.

În opiniile despre participarea femeilor și bărbaților la treburile casnice se poate depista un paradox. Paradoxul se generează între recunoașterea nevoii de a participa în mod egal la aceste activități (deci între acceptarea unor modele de comportament care ies din tiparele tradiționale ale „feminității”, „masculinității” și despărțirii tranșante a lor).

Soluția la acest paradox trăit se găsește de multe ori în definirea participării bărbaților la treburile gospodărești. în termenii „ajutorului” pe care soțul îl dă soției, și nu în termenii definirii acestor activități ca fiind adecvate bărbaților.

Dintr-un alt punct de vedere, sintagma „acasă soții trebuie să-și ajute soțiile” reproduce convingerea de bază conform căreia, în fond, treburile gospodărești țin de obligațiile naturale ale femeilor care pot fi cel mult asistate de către bărbați în aceste activități. Mai mult, de multe ori această gândire se reflectă și se reproduce prin argumentele aduse în favoarea copiilor fete: „este bine să ai fată, pentru că ea își poate ajuta mama”. În aceste condiții, rolul definiției relației între soț și soție, ca unul de ajutor dat de către soț soției, este de a menține de fapt granițele între roluri.

Privind condițiile materiale în care se ia decizia ca femeia să lucreze în afara familiei, putem identifica două ipostaze extreme:

femeii cu un statut socio-economic scăzut i se impune să lucreze, argumentul adus accentuează că fără banii aduși de ea în casă, familia nu s-ar descurca (în aceste situații „șansa” femeii de a lucra este definită în termenii nevoii materiale, a obligației economice față de familie);

– femeii cu un statut socio-economic ridicat i se recunoaște dreptul să lucreze doar de dragul de a lucra, importanța câștigului material fiind uneori chiar banalizată.

Oricum ar fi privită șansa și dreptul femeii de a lucra în afara familiei, faptul că bărbatul nu se ocupă mai mult de treburile casnice este adeseori „explicat” prin faptul că soția are un „spirit mai pragmatic”, are „mai multă îndemânare”, sau „nu te lasă să te bagi”, de aceea, trebuie „să-i dai mână liberă, să ai încredere în ea în treburile casei”.

Deci, chiar dacă există un consens cu privire la principiul conform căruia se realizează diviziunea muncii în familie („dacă femeia și bărbatul lucrează la fel în afara casei, atunci femeii nu i se poate pretinde să facă toate muncile casnice precum a făcut bunica sa care a stat acasă”), există oarecare dubii referitoare la natura pozitivă a schimbării vieții de cuplu tradiționale:

– „sunt cazuri în care femeia aduce mai mulți bani în casă și dictează în casă, deci ea poartă pantaloni în casă și sunt bărbații care nu au ce face, deci dacă ei nu-s capabili să aducă mai mult, să fie în competiție, nu au ce face, deci ei trebuie să tacă, să accepte, și asta întoarce lumea pe dos”;

– „femeia trebuie să fie supusă bărbatului, cum scrie și în Biblie, dar supunere așa, să nu o transformi pe ea în roaba casei, dar totuși, să cedeze la nevoie … iar bărbatul să aducă cât mai mulți bani și totuși să țină cont de minimele pretenții feministe și să înțeleagă că femeia, pe lângă părți materiale, mai are nevoie și de spirit, să nu o blocheze în a-și face micile tabieturi”;

– „femeile care lucrează au putere, în sensul că stimații bărbați nu mai pot să-și aroge că eu te țin, eu te fac și de aici cred că și ambiția femeii de a fi egală cu partenerul ei, ca să scape de reproșurile acestea”;

– „soțul meu este capul familiei și trebuie să își asume mai multe responsabilități pe care chiar și le asumă … e firesc să fie mai dificilă viața lui și prin munca pe care o desfășoară

programul lui e mai încărcat … invers n-ar fi bine, femeia trebuie să aibă mai mult timp liber decât bărbatul, cred că este firesc și pentru casă, și pentru sine, și pentru copii”. (MAGYARI-VINCZE E. 2001).

Conceptul de feminism vehiculat în epocă a cunoscut diferite interpretări concretizându-se, în esență, în emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau instituțional, care să ducă la egalitatea cu bărbatul în școală, familie, în viața civilă și socială. Feminismul presupunea emanciparea intelectuală a femeii, ridicarea nivelului de educație și instrucție, accesul la știință, la învățământ, artă și cultură în proporție egală cu bărbații.

2.2. Egalitatea dintre femei și bărbați

În ultimii 30 de ani statutul juridic al femeii în Europa s-a ameliorat fără încetare, dar egalitatea între sexe este încă departe de a fi o realitate. Femeile continuă să fie marginalizate în viața politică și publică, să fie mai puțin plătite decât bărbații pentru o muncă de valoare egală, să fie adesea victimele șomajului, sărăciei, să fie mai expuse violenței.

Munca este în continuare discriminatoare față de sexe, chiar daca nu în mod declarat. De exemplu, cu toate că nivelul de activitate al femeilor a crescut considerabil începând cu anii 1970, acestea sunt în mai mare măsură victimele șomajului, ale joburilor precare și ale angajării sub nivelul lor de competențe, comparând cu situația bărbaților. Iar toate aceste inegalități se răsfrâng și asupra vieții conjugale. De exemplu, chiar dacă ele și-au câștigat mai multă autonomie și independență în relațiile conjugale datorită școlarizării și a participării masive în câmpul muncii, se regăsesc din ce în ce mai multe femei celibatare sau divorțate.

Motivele sunt multiple. Unul ar putea fi faptul ca acestea pur și simplu nu mai au timp de o viață personală. Altul ar putea fi legat de bărbați: unii dintre ei se simt intimidați de calitățile femeilor și atunci le ocolesc cu desavârșire pe cele care le par puternice și superioare.

Totodată, compatibilitatea fragilă și dificilă dintre maternitate și activitate profesională au trimis în timp la compromisuri, cum ar fi politicile familiale care le încurajează pe femei să se retragă din câmpul muncii atunci când fac un copil. Astfel, femeile sunt puse în situația de a renunța la cariera și de a se dedica cu prioritate unei vieți domestice. În felul acesta, ele rămân tot inegale cu bărbații, însă inegalitatea implică în aceasta situație și suprimarea independenței.

Chiar și asumarea unei vieți de familie fără a avea și copii înseamnă pentru femei un compromis. Este firesc ca puține dintre reprezentantele feminine ale societății să aibă forța necesară pentru a avea atât o cariera de succes cât și o viață de familie împlinită. Atribuțiile domestice ale femeii sunt pre-stabilite în a fi mult mai numeroase decât cele ale bărbaților, în timp ce egalitatea dintre femei și bărbați presupune ca toți să muncească 8 ore pe zi, 5 zile pe săptamână. De aici apare o alta inegalitate, dacă privim situația în ansamblu. De exemplu, doi oameni căsătoriți care muncesc în același loc și au aceleași activități.

Însă seara, când ajunge acasă, femeia se apucă de gătit, spălat rufe, călcat și facut curățenie, în timp ce barbatul se relaxează în fotoliu la televizor. Este o imagine des intalnită printre cuplurile ce locuiesc împreună. Apoi, a doua zi, la serviciu, amândoi ar trebui să aibă același randament, însă nu este așa, întrucât femeia este mult prea obosită pentru a "funcționa la parametri optimi". Iar aceste situații se produc tot din cauza stereotipurilor primite prin educație…

Chiar dacă noi considerăm lumea secolului XXI modernă și deschisă în gândire, trebuie să știm că mentalitatea vis-a-vis de patriarhat se menține încă la mare valoare, astfel marea majoritate a bărbaților încă mai gândesc în termenii caracteristici acestui model social.

Distanțele și divergențele care existau între feminitate și masculinitate au fost reduse

prin:

cucerirea unor drepturi egale cu ale bărbaților;

accesul femeilor la școlarizare și cultură;

exercitarea unor profesii care erau destinate exclusiv bărbaților;

asumarea unor roluri care aparțineau bărbaților etc.

Astfel, feminitatea a câștigat și căștigă în continuare pe linia unor caracteristici fundamentale, cum ar fi:

îndrăznelă;

independență;

inițiativă;

spirit de organizare;

atitudini;

aptitudini de conducere etc.

În prezent, în cele mai multe țări civilizate, este recunoscută egalitatea femeii cu bărbatul. Această egalitate însă, funcționează numai în alegerea și exercitarea unor profesii, în drepturi politice etc, pentru că această egalitate este valabilă pană în momentul căsniciei, când se formează o dependență strictă față de bărbat.

Motivul pentru care unele femei acceptă situația de inferioritate față de bărbat/soț și chiar uneori suportarea brutalizării, este faptul că, încă de copil divergențele de principii educative dintre băieți și fete, dar și dependența economică și cea social-morală față de bărbat, o fac pe femeie să fie tolerantă față de diferitele forme de abuz ale bărbaților. În multe dintre colțurile lumii și nu numai în păturile marginalizate, unele acte precum: înșelarea femeii, înjurăturile și chiar bătăile sunt la ordinea zilei.

În unele studii efectuate în Germania, se evidențiază faptul că de foarte multe ori, femeia rabdă brutalizările bărbaților (care uneori sunt săvârșite și asupra copiilor lor, cu predilecție asupra fetelor).

Iar motivele principale pentru care acestea nu anunță autoritățile desprea situațiile existente sunt atât dependența fiananciară față de soț sau concubin, cât și rușinea de a-și etala nenorocirea în public, teama de a nu fi arătate cu degetul.

„Tragicul acestor situații de victimizare cerște odată cu faptul că, în asemenea conflicte, atât autoritățile medicale cât și cele judiciare – unde sunt în majoritate bărbați – evită să se amestece sau să ia măsuri energice. De-abia cândvictimizările repetate ajung la un deznodământ fatal se pornește mașinăria medico-judiciară și se pedepsesc făptașii.” (IACOBUȚĂ, I.A. 2005, p 295).

Timp de secole, femeile au trăit într-o lume a bărbaților, neavând nici un drept, ci doar datoria de a fi soții și mame bune. Fiind reprezentanții sexului tare, bărbații au reușit să profite timp de secole de slăbiciunea femeii, de inferioritatea sa din punct de vedere fizic și de finețea și sensibilitatea acesteia.

Inegalitatea dintre bărbați și femei nu se reduce însă doar la galanterii și comportamente de prost gust. Ea este în esență o inegalitate de putere care se manifestă în nenumărate moduri cum ar fi: violență împotriva femeilor, plata inegală pentru muncă egală, limitarea accesului la luarea deciziilor, muncă dublă pentru femei în sensul responsabilităților unui loc de muncă adăugate celor ce țin de gospodărie și creșterea copiilor etc. De-a lungul vremii, multiplele transformări și modificări în plan etno-cultural au acționat atât asupra feminității cât și asupra schimbării rolului femeii în societate, precum și a raporturilor dintre feminitate și masculinitate.

2.3. Conceptul de «carieră profesională»

Conceptul de «carieră profesională» a devenit uzual abia la mijlocul secolului al IX -lea. Acesta se referă la cursul unei vieți profesionale sau ocupaționale, care oferă avansare sau recunoaștere socială.

Cariera poate fi definită ca o succesiune de profesii, îndeletniciri și poziții pe cere le are o persoană în decursul perioadei active de viață. Cariera acoperă și identifică roluri diferite în care individul este implicat (elev, părinte, membru al comunității, etc.), modul în care acționează în familie, școală, societate și suita de etape prin care poate trece în viață (căsătorie, pensionare, etc).

Cariera profesională reprezintă evoluția profesională a unui individ pe parcursul întregii sale vieți. În cadrul aceleiași profesii, în cariera unei persoane se pot înscrie specializări, perfecționări sau promovări profesionale. Dar cariera poate fi privită atât sub aspect economic cât și sociologic sau psihologic.

Sub aspect economic, cariera constă într-o secvență de poziții profesionale, ocupate de o persoană, ca urmare a pregătirii și meritelor sale profesionale. Sub aspect social, cariera reprezintă o succesiune de roluri jucate de o persoană, fiecare dintre ele stând la baza celui care urmează.

Sub aspect psihologic, cariera reprezintă alegerea de roluri. Iar succesul în exercitarea lor depinde de aptitudinile, valorile, trebuințele, interesele, experiența anterioară și aspirațiile persoanei în cauză.

Cariera poate fi înțeleasă în mai multe feluri:

– poate fi un mijloc pentru individ de a-și asigura veniturile;

– posibilitatea de a deține puterea în organizație;

– posibilitatea de a obține posturi tot mai înalte care să-i confere diverse avantaje;

– posibilitatea de avansare.

Conceptul de carieră profesională a început să fie popularizat mai mult o dată cu dezvoltarea feminismului. Practic, la nivelul simțului comun, o dată cu intrarea masivă a femeii pe piața muncii s-a generalizat și s-a afirmat acest concept, chiar dacă există opinia potrivit căreia «cariera profesională» este o sintagmă independentă de variabila «sex».

Din această perspectivă, problema carierei nu exista în familia tradițională, pentru că femeia era închisă în universul îngust al familiei și nu avea o profesie, în exterior. «Secolul al XIX – lea exilase femeia în viața privată, în cel mai brutal mod, așa cum nu se mai întâmplase până atunci, pentru că industrializarea permitea femeii să se definească doar în acel spațiu» (HUNT, L. 1985, p. 41).

Doar femeile văduve sau celibatarele puteau intra in afaceri în nume propriu însă prețul pe care îl plăteau pentru asta era foarte mare : ele nu puteau cunoaște promovarea socială prin muncă decât sacrificându-și viața privată.

Astfel, ele nu mai puteau să-și re(întemeieze) o familie, fiind practic obligate să renunțe la dorința de intimitate familială și conjugală. În schimb, în familia modernă, majoritatea femeilor care au o familie au și o carieră profesională. Familia modernă nu mai este indiferentă la ce se întâmplă în societate. Noile valori care influențează astăzi viața conjugală se centrează pe cariera profesională a fiecăruia.

Cariera profesională este legată indisolubil de viața individului, iar realizările sau nerealizările sale afectează și sfera particulară a vieții individului. Întreaga existență a unui individ își pune amprenta asupra carierei sale, de aceea se stabilește frecvent o prioritate între cele două componente importante ale vieții individului: familia și profesia.

2.4. Factorii decisivi ai alegerii unei profesii de către femeie

În urmă cu câteva decenii, munca aparținea predominant sferei masculine însă, pe parcurs această situație s-a schimbat în mod radical, din ce în ce mai multe femei alcătuind forța de muncă. Activitatea profesională a devenit pentru femei o aspirație legitimă, condiția normală a existenței feminine.

Deschiderea spre universul social a făcut-o femeia, interesată să obțină independența materială și să se implice totodată în viața publică. Femeile au început să conștientizeze că pot fi nu numai mame, soții și gospodine(cum se întâmpla în familiile și societățile tradiționale), ci că pot realiza multe din lucrurile considerate la un moment dat ca aparținând sferei masculine.

În urmă cu câteva zeci de ani era de neconceput ca o femeie să lucreze și să contribuie astfel la veniturile familiei. Lucrurile s-au schimbat în preajma celui de-al doilea război mondial, atunci când forța de muncă masculină era mobilizată pe front.

Însă, nici atunci munca femeii nu a fost acceptată ca fiind ceva firesc. Era doar o soluție temporară. Tinerelor care proveneau din familiile tradiționaliste și care de altfel nu erau puține la număr, li se spunea că rolul lor este acela de mamă și soție, de veniturile familiei ocupându-se exclusiv soțul.

Odată cu revoluția industrială, separarea între muncă și nemuncă a fost clarificată. Munca era echivalentă cu munca plătită și în cea mai mare parte era depusă de bărbați. Nemunca era echivalentă cu munca neplătită și anume îngrijirea copiilor, spălat, gătit, curățenie.

Însă, în ultimele trei decenii ‘mitul lumilor separate‘ (munca și nemunca) a început să se clatine. Unul dintre cei mai mari catalizatori ai acestei provocări este creșterea numărului de femei (mai ales a celor cu copii mici) încadrate în muncă. (Lipovetsky, 2000).

Odată acceptate în diverse instituții și firme, femeile au realizat că sunt la fel de competente ca și bărbații, fapt ce le-a redat încrederea în forțele proprii, și respectul de sine. Însă, nu numai familiile lor nu erau pregătite să accepte schimbarea, dar nici societatea. După un început promițător, femeile au început să-și pună tot felul de întrebări și să dorească să fie acceptate. Unele au reușit, altele nu.

Până de curând activitatea profesională a femeii căsătorite era asimilată unei activități suplimentare, impusă de condițiile materiale dificile.

„Chiar de la începutul anilor ’60, femeile invocau rațiuni economice pentru a-si motiva activitatea profesională: a spori bugetul familiei, a permite copiilor să-și termine studiile. Doar un număr mic de femei recunosc că lucrează de plăcere sau pentru a fi cu adevărat independente. Munca feminină nu mai apare ca răul cel mai mare din lume, ci ca o exigență individuală și identitară, un mijloc de a se realiza în viață, o condiție a afirmării profesionale” ( Lipovetsky, 2000, p. 77).

Femeile au încercat să echilibreze munca cu responsabilitățile familiale, și li s-a părut imposibil să separeu cele două domenii, fiind din ce în ce mai interesate de calitatea muncii lor și a vieții de familie, de capacitatea lor de a menține echilibrul între cele două lumi.

Pentru a înțelege mai bine cum privește femeia cariera ei profesională este bine să

pornim de la studiul efectuat de A.Adams în anul 1986, în care autorul a încercat să identifice motivele care stau la baza deciziei femeii de a se angaja. Astfel, el a descoperit patru motive de bază :

dorința de a obține un statut asemănător cu cei din jur;

atingerea unor standarde superioare de viață;

dorința de putere și de creștere a influenței asupra acțiunilor celorlalți;

necesitatea de afiliere și menținerea conexiunilor emoționale cu cei din jur.

Necesitatea de afiliere a femeii contemporane pornește și din relativa izolare de alți adulți, caracteristică nuclearității familiei. În familia tradițională, «casnicile făceau parte dintr-o rețea suportivă de rude, care le atenuau singurătatea, anxietatea și sursele de insatisfacție».

Dar sentimentul de izolare era amplificat și de lipsa de recunoaștere pentru munca făcută. Faptul că munca în gospodărie nu se termină niciodată îngreunează sentimentul de împlinire. Iar acest sentiment începe să fie căutat în exterior, societatea oferind astfel femeii recunoașterea pe care familia tradițională nu putea să i-o ofere.

Pe de altă parte, femeia vrea ca prin profesie să devină independentă economic, să-și organizeze viața după bunul plac, nemaifiind constrânsă să se mărite cu un bărbat pentru a găsi un suport material sau să nu poată divorța din teama lipsei veniturilor care să-i asigure o existență ulterioară decentă. Totodată, independența economică permite femeii să-și caute intimitatea personală, conjugală și familială de pe aceleași poziții cu bărbatul.

Un alt motiv pentru care femeile își doresc carieră profesională este creșterea sentimentului de competență. Femeile luptă pentru a dovedi bărbatului și societății că sunt competente în meseriile și profesiile în care activează, că pot ajunge în vârful piramidei sociale.

2.5. Nivelul ocupării femeilor

Nivelul ocupării femeilor depinde de mai mulți factori:

– numărul femeilor care au o calificare;

– numărul locurilor de muncă oferite de societate;

– dorința de promovare și participare socială a femeilor;

– nivelul veniturilor soțului (dacă veniturile soțului sunt suficient de mari, motivația economică a ocupării soției poate fi diminuată );

– atitudinea soțului față de promovarea socială a femeii;

– atitudinea societății față de promovarea socială a femeii.

În ciuda dificultăților întâmpinate, femeile au reușit să mențină o rată destul de ridicată a participării pe piața muncii. Însă, după 1990 s-a înregistrat o scădere dramatică a participării economice a femeii.

Dinamica populației feminine active / ocupate

Sursă: Raportul dezvoltării umane: România 1999.

În anul 2001, femeile reprezentau aproape 46,5% din totalul ocupației ocupate, dintre persoanele ocupate cu program complet reprezentând 45,4%, iar cele ocupate cu program parțial 52,2%.

Tot datele ne mai indică și faptul că femeile au o participare relativ mare în activități economice secundare. În ciuda faptului că se așteaptă ca femeile să lucreze mai mult pentru casă, iar bărbații să câștige și să aducă mai mulți bani, proporția femeilor care erau angajate în activități economice secundare în anul 1997 era de 35,5% din totalul celor angajați în astfel de activități.

Femeile sunt angajate prioritar în domeniul educației, sănătății, asistenței sociale și comerțului, locuri în care ofertele salariale sunt mai mici, dar care oferă o mai mare siguranță a locului de muncă.

Creșterea ocupării femeilor a avut loc îndeosebi pe seama dezvoltării serviciilor sociale. În totalul activității de servicii, cea mai mare parte a populației ocupate este formată din femei. Activitățile cu un pronunțat grad de feminizare a populației ocupate din România sunt cele de sănătate și asistență socială (79,1 %), învățământ (71,6 %), hoteluri/restaurante (62,2 %), comerț (55,5 %), poștă și telecomunicații (52,4 %), agricultură (50 %).

Structura populației feminine ocupate, după statutul profesional

și pe grupe ocupaționale

a) După statutul profesional :

b) După grupa ocupațională :

Sursă : Raportul dezvoltării umane: România 1999.

Deși sunt la fel de instruite și deși lucrează în paralel cu bărbații, în funcțiile de conducere femeile se regăsesc într-o proporție mai mică. Din totalul populației ocupate în posturi de conducere și funcționari superiori, 3,4% sunt bărbați, iar numai 1, 3 % femei.

Din datele Comisiei Naționale pentru Statistică 2002, se pot observa următoarele :

– procentul femeilor patron este jumătate față de al bărbaților patron, bărbații reprezentând 1, 2 % din totalul populației ocupate, iar patronii femei doar 0,6 %.

– sunt mult mai puține femei în postura de mic întreprinzător (lucrător pe cont propriu) 15,1 % în raport cu bărbații (22 %).

– în general, veniturile obținute de femei reprezintă între 75-80 % din veniturile obținute de bărbați.

(Există însă și studii care susțin că, venitul mediu al femeii din România ajunge în realitate la 53 5 din cel al bărbaților.)

– conform studiului „Femei de afaceri în mileniul III” referitor la femeile implicate în

afaceri, deși femeile reprezentau 31,8 % din numărul total de asociați, acționari și administratori, valoarea capitalului social subscris de femei, se cifrează la 3.627,7 miliarde lei, adică doar 12,4 % din valoarea totală a capitalului social subscris.

– din totalul de peste 810.000 de firme înregistrate în perioada decembrie 1990- decembrie 2000, aproape 50 % au ca acționari sau administratori femei. Totuși, valoarea capitalului subscris de aceștia este de doar 12,4 %din valoarea totală a capitalului. Chiar și așa, peste 80 % din ele dețin controlul propriei investiții, ca asociat unic sau asociat majoritar.

Deși la sfârșitul anului 2000 existau aproximativ 520.000 de femei implicate în afaceri, întreprinzător, administrator sau cu o profesie liberală, dacă ne raportăm la totalul populației (23 de milioane) asta înseamnă doar 22 % din populația României și doar 6,5 % din totalul de 7,8 milioane de persoane active ocupate, conform recensământului din 2002.

Mai interesant este faptul că ponderea cea mai mare din numărul total de femei implicate în afaceri o constituie femeile cu vârste cuprinse între 30 – 49 de ani (69 %).Doar 3,5 % din femeile cu vârste până la 25 de ani au o afacere pe cont propriu. Domeniile de interes sunt comerțul (aproximativ 69 %) și serviciile (aproximativ 14 %)

Conform „Barometrului de Gen” realizat de Fundația Soros pentru o Societate Deschisă în august 2000, majoritatea românilor(58 %) consideră că sexul nu are o importanță relevantă atunci când vine vorba de o funcție de conducere, fie că este vorba de locul de muncă, de politică sau de administrație. Trei sferturi dintre persoanele cu studii superioare, din mediul urban sunt de această părere, în schimb, doar două procente consideră că femeile sunt cele care ar trebui să țină frâiele vieții publice.

2.6. Femeia.Valori personale

În marea majoritate a societăților dezvoltate s-au produs modificări semnificative în ceea ce privește rolul femeii în cadrul familiei și în afara acesteia. În ultimele decenii a avut loc un proces de « emancipare » a femeii, proces ce include fenomene foarte diverse cum ar fi :

– creșterea numărului femeilor care au o profesie ;

– creșterea duratei de școlarizare a femeilor ;

– egalizarea statutului social al femeilor și bărbaților ;

– o tendință de egalizare a statutului soților în cadrul familiei;

– creșterea numărului femeilor care dispun de independență economică în raport cu părinții și cu soții lor ;

– independența culturală și comportamentală a unui număr tot mai mare de femei în raport cu modelele familiale ale părinților ;

– laicizarea relațiilor dintre parteneri ;

– schimbarea atitudinii unui număr tot mai mare de femei față de nupțialitate și față de fecunditate ;

– schimbarea atitudinii unui număr tot mai mare de femei față de stabilitatea familiei și scăderea rolului femeii în asigurarea stabilității familiei.

Ponderea femeilor în totalul lucrătorilor de o anumită profesie depinde de acțiunea factorilor specifici fiecărei societăți. Cercetările ne arată că în țările din Europa de Est, femeile dețin o pondere mult mai mare în totalul muncitorilor, față de țările din Europa de Vest. În schimb, ponderea femeilor în totalul funcționarilor este mult mai mare în țările din Europa de Vest.

Accesul femeilor ocupațiile intelectuale diferă de la o societate la alta și se află în strânsă legătură cu emanciparea femeilor, dar mai ales cu permisivitatea socială față de promovarea lor (atitudinea soțului și a societății).

În urma unor anchete efectuate a reieșit faptul că femeile se așteaptă ca în viitor să aibă mult mai multe șanse de promovare socială, un acces mult mai larg la posturile de conducere. Ele consideră că societățile vor fi mai permisive în ceea ce privește promovarea lor socială.

Același lucru cred și bărbații, însă ei își doresc într-o mai mică măsură ca femeile să aibă un acces mai mare la posturi de conducere. În unele țări cum ar fi: Cehia, Slovacia, Polonia bărbații anchetați își doresc chiar ca în viitor femeile să aibă un acces mai redus la posturi de conducere decât în prezent.

Această situație contravine cu ceea ce promovează aceste țări și anume: egalizarea șanselor între bărbați și femei. Pe ansamblul țărilor cercetate s-a constatat o strânsă legătură între atitudinile bărbaților față de promovarea socială a femeii și gradul de ocupare a femeilor în activități extrafamiliale :cu cât ponderea femeii care are o carieră profesională este mai mare, cu atât atitudinea bărbaților este mai puțin favorabilă față de promovarea femeilor.

Majoritatea bărbaților privesc cariera profesională a femeii ca fiind o sursă de conflict. Pentru ei, ieșirea femeii din carapacea familiei înseamnă, în primul rând neglijarea atribuțiilor pe care le îndeplinea în mod tradițional. Dacă femeia și-ar efectua aceste atribuții la același nivel, cariera ei profesională aproape că nu ar mai conta.

Totuși, bărbații sunt conștienți că exercitarea unei profesii cere timp, energie, pasiune dar și stres, frustrare și oboseală. Ei sunt puși în situația de a accepta și de a înțelege stările emoționale diverse prin care trec femeile, stări care sunt generate de cariera profesională a acestora, de unde până mai ieri doar bărbații erau îndreptățiți să fie înțeleși și acceptați.

Ei nu mai pot folosi comportamentul tradițional (vin acasă, citesc ziarul, li se pune masa, se odihnesc și apoi pleacă din nou la muncă), pentru că femeile, fizic nu au cum să facă față unei atitudini așa de pasive. Din acest punct de vedere, cariera profesională îi dezavantajează clar pe bărbați.

Pe de altă parte, ieșirea femeii din carapacea familiei înseamnă emanciparea ei socială și culturală, dobândirea unor atribute considerate până nu demult ca aparținând bărbaților. Acest lucru implică modificarea raportului de autoritate și de putere dintre cele două sexe și deteriorarea imaginii bărbatului ca fiind singurul aducător de venit și singurul care este capabil să organizeze și să conducă familia.

Ieșirea femeii din carapacea familiei implică o întrecere cu bărbații, întrecere pe care aceștia nu sunt atât de siguri că o vor câștiga, în ciuda prejudecăților care apasă asupra carierei unei femei (de exemplu, dacă are copii își va neglija munca).

Însă, cariera profesională a femeii nu aduce numai dezavantaje ci și avantaje. Faptul că femeia a devenit aducătoare de venit are repercusiuni asupra calității vieții familiale și asupra confortului. Totodată, femeia asigură, fără să vrea, o mai mare libertate de acțiune a bărbatului, iar ea devine mai fericită datorită autoîmplinirii și autorealizării (Ciupercă, C. 2000, p.146-153).

Creșterea gradului de ocupare a femeii are consecințe și asupra relațiilor dintre soți. În primul rând există tendința ca femeia să ignore viața de familie și să se concentreze foarte mult asupra carierei. Iar această situație poate deveni critică pentru funcționalitatea familiei ca instituție socială.

În al doilea rând în familiile cu dublă carieră, când soțul și soția și-au început carierele profesionale în același timp, succesul rapid al unuia dintre soți poate deveni o problemă majoră pentru celălalt. În al treilea rând, accentul pus de femeie pe viața profesională și diminuarea implicării conjugale și familiale, pot induce apariția relațiilor extraconjugale, cu consecințe mai mult sau mai puțin grave, mergând de la revalorizarea proprie, relații interpersonale, până la divorț.

Relațiile extraconjugale pot apărea, fie în cazul lui care tânjește după pasiune și afectivitate, dar timpul acordat de soție este prea mic pentru nevoile erotico-sentimentale ale acestuia, fie în cazul ei, când soțul nu-i înțelege aspirațiile profesionale și atunci găsește la alt bărbat aprecierea de care are nevoie.

Destul de multe cupluri se destramă, nu pentru că nu ar exista o comuniune afectiv-sexuală bună între parteneri, ci pentru că timpul petrecut împreună este considerat nesemnificativ.

Deseori se ajunge într-un moment în care unul dintre parteneri (de regulă bărbatul) nu înțelege de ce, dacă relația lor « merge » mai este necesar ca celălalt să se concentreze asupra carierei profesionale abandonând sau diminuând o armonie existentă cel puțin până în momentul respectiv.

De aceea, în general femeile care optează pentru carieră profesională tind să rămână în concubinaj o perioadă mai îndelungată de timp sau tind să se căsătorească cu bărbați interesați la rândul lor de carieră. Și asta pentru că aceștia le pot înțelege mai bine și nu le cer o implicare atât de puternică în viața conjugală și familială.

Natalitatea va avea și ea de suferit deoarece cariera profesională împiedică ca femeia să-și dorească mai mult de unul sau doi copii. Iar de cele mai multe ori are loc o amânare a primei nașteri și o spațiere a nașterilor următoare.

Scăderea fertilității este cu atât mai mare cu cât intenția de continuare a activității profesionale extrafamiliale este mai puternică.

Studiile ne arată că atât în țările din Vest cât și în cele din Europa de Est, ocuparea femeilor care exercită profesiuni intelectuale este afectată într-o măsură mai mică de natalitate decât ocuparea femeilor care exercită profesii de muncitori..

O explicație în acest sens ar putea fi faptul că numărul de copii dintr-o familie de intelectuali este mai mic decât într-o familie de muncitori, iar problemele legate de creșterea copiilor nu sunt aceleași în amândouă situațiile.

În raport cu femeile care exercită profesii de muncitori, femeile cu profesii intelectuale se pot ocupa mai mult timp de copii lor, deoarece unele activități intelectuale pretind un timp mai scurt de muncă sau pot fi chiar făcute parțial și la domiciliu.

În cuplurile în care soțiile nu lucrează și nici nu intenționează să lucreze, numărul nașterilor este ridicat, iar nașterile au loc la interval scurt de timp. În cuplurile în care soția nu lucrează, dar intenționează să lucreze are loc o concentrare a fertilității pe o perioadă de timp scurtă. Iar în cuplurile în care soția lucrează încă de dinaintea căsătoriei are loc o amânare a primei nașteri și o spațiere a nașterilor următoare.

Alături de vechile valori care stăteau la baza formării și menținerii unui cuplu, fie el conjugal sau nu, valori care si-au diminuat sau mărit importanța în timp, a apărut o nouă condiție care influențează decisiv armonia sau dizarmonia relațiilor dintre parteneri, și anume respectul față de cariera profesională a fiecăruia. Pe lângă încredere, comunicare, capacitate empatică sau relaționare sexuală, cariera profesională a devenit o cerință importantă atât la bărbați cât mai ales la femei.

CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ

3.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

1). Obiective generale:

1. Descrierea familiei tradiționale și moderne.

2. Identificarea importanței contextului socio-politic în determinarea unui model familial.

3. Identificarea modelului familial predominant în societatea romanească.

4. Identificarea împărțitii rolurilor în familie, planificării profesionale și familiale de către femei.

2). Obiective specifice:

1.1. identificarea elementelor specifice de tip traditional.

1.2. identificarea elementelor specifice de tip modern.

2.1. identificarea factorilor sociali, politici și economici care conduc la modificarea tipului de familie din societatea noastra ( difuziunea culturala, mobilitatea sociala, etc).

3.1. identificarea proporției in care se întâlnesc elemente de tip tradițional sau modern in segmentul de populatie vizat.

4.1. identificarea prioritătilor in viata femeii: familie, copii, profesie.

4.2. descrierea organizarii vieții de familie.

3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Pe baza obiectivelor generale și specifice descrise mai sus s-au stabilit următoarele ipoteze, ce urmează a fi verificate cu ajutorul cercetării practice:

1. Este de așteptat ca in general, în Romania să predomine mai degrabă un model familial tradițional.

2. Modelul familial se află in schimbare in societatea românească.

2.1. În eșantionul cu vârsta cuprinsă intre 25-40 predomină modelul de familie modern.

2.2. In eșantionul cu vârsta cuprinsă între 40-55 predomină modelul de familie tradițional.

3. 1. La femeile ce au un model de familie tradițional ocupația reprezintă un loc secundar, pe primul loc fiind familia.

3.2. La femeile ce au un model de familie modern profesia ocupa un loc prioritar.

3.3. Femeile din grupul cu vârsta cuprinsă între 25-40 de ani, vor aloca mai mult din timpul liber profesiei decât femeile din grupul celalalt.

3.4 . În grupul de vârstă 40-55 ani sarcinile familiale vor fi mai numeroase decat în grupul de vârstă 25-40 ani.

3.3. VARIABILE

Variabile independente: – modelul familial;

– vârsta;

– statut socio-economic;

– nivelul studiilor.

Variabile dependente: – organizarea vieții profesionale și cea de familie;

– împartirea rolurilor în familie;

– împartirea timpului liber între familie și obligații profesionale;

– satisfacția profesională și familială.

3.4. INSTRUMENTUL DE CERCETARE

Instrumentul ales pentru verificarea ipotezelor emise mai sus este chestionarul. Construcția chestionarului s-a făcut urmărindu-se următoarele domenii:

Modelul familial, pentru descrierea căruia s-au construit următorii indicatori:

acceptarea uniunilor consensuale

relații intergeneraționale

acceptarea divorțului

excluderea copiilor din forța de muncă

acceptarea îngrijirii copilului de către persoane străine

mărimea familiei

distribuirea rolurilor în cadrul familiei

delimitarea clară a rolurilor

Organizarea vieții de familie și a celei profesionale

Gradul de mulțumire ocupațională și familială

Orientarea planurilor de viitor

Împărțirea timpului între profesie și fammilie.

3.5. EȘANTIONAREA

Eșantionarea este un proces de selecție a unităților din populație care vor fi efectiv studiate (de la care se vor culege date).

Tipul de eșantionare pe care l-am ales pentru acest studiu este eșantionarea neprobabilistă a cazului tipic, deoarece aceasta presupune selectarea unui număr de cazuri pe care logica sau experiența anterioară le demonstrează ca permițând într-o anumită măsură generalizarea.

3.6. UNIVERSUL CERCETĂRII

Unitatea de înregistrare: familia.

Unitatea de analiză:

Grup1: 30 de femei căsătorite din orașul Focșani cu vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani, cu media de vârstă de 30,87 ani. Femeile din aceasta grupă au între 0 și 3 copii, media fiind de 1,10 copii.

Grup 2: 30 de femei căsătorite din orașul Focșani cu vârsta cuprinsă între 40 și 55 de ani, cu media de 47,57 ani. Femeile din aceasta grupă au între 1 și 3 copii, media fiind de 1,93 copii.

Statul socioeconomic mediu predomină în ambele grupuri: 77% dintre persoanele primului grup și 73% din persoanele celui de al doilea grup.

Figura 1: Statut socio-economic

Între cele două grupuri există diferențe în ceea ce privește nivelul de studii. Jumatate din persoanele primului grup au studii superioare, în timp ce 20% din persoanele celui de al doilea grup au absolvit o instituție superioară de învățământ. Majoritatea persoanelor din grupul de vârstă 40-55 de ani au absolvit liceul.

Figura 2: Nivelul de studii

3.7. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Modelul de familie

Conform teoriilor despre tipurile de familie, în familia tradițională, idealul de familie îl reprezintă familia cu cel puțin 2 copii, copii reprezentând mai degrabă o formă de capital economic și o sursă de ajutor la batrânețe.

În urmatoarele tabele sunt perezentate răspunsurile obținute în procente (tabelul1) și media obținută pentru fiecare item (tabelul2).

Tabelul 1: Modelul de familie

După cum se vede, în mare măsură ipoteza conform căreia modelul de famile se transfomă de la cel tradițional înspre cel modern se confirmă, pentru majoritatea indicatorilor aleși.

Procentul femeilor din grupa de vârstă 25-40 de ani care resping divorțul este numai de 13,8 % , pe când al celor din grupa de vârstă 40-55 este de 37,8 %. Uniunile consensuale sunt de asemenea mai acceptate în primul grup decât în cel de al doilea. (Figura 1).

Acceptarea uniunilor consensuale

Figura 3: Acceptarea uniunilor consensuale

Relațiile intergeneraționale sunt mai strânse în grupul de vârstă 40-55 de ani (media = 2,57) decât în grupul de vârstă 25-40 ani (media = 1,97).

În ce privește mărimea familiei, rezultatele sunt reprezentate vizual în diagramele de mai jos. Nici una din persoanele din al doilea grup nu au ca model de famile , familia cu copil unic, pe când în primul grup aceasta este prezentă la 6,7 % din femeile chestionate.

Dorința tinerelor cupluri de a-și limita numărul de copii și stabilirea unui model familial cu 1 sau cel mult 2 copii a contribuit la reducerea continuă a numărului de copii născuți vii. Dacă femeile din grupul 2 au în medie 1,93 copii, cele din grupul 1 au doar 1,10 copii.

Figura 4: Numărul ideal de copii

Analiza răspunsurilor la întreabarea deschisă despre motivele de a avea copii arată că există diferențe între cele doua eșantioane. Cele mai frecvente motive de a avea copii au fost identificate ca fiind urmatoarele: ajutor la bătrânețe, împlinire, dorința de a avea urmași, frica de singurătate, consolidarea căsniciei sau a familiei, dragoste, iubire față de copii, pentru că așa e dat.

Tabelul 2: Motive de a avea copii

Cel mai frecvent motiv pentru a avea copii care a fost numit de către femeile din primul grup este cel al împlinirii, pe când în cel de al doilea grup este cel de a avea un ajutor la bătrânețe.

Rezultate contare așteptărilor apar la ultimul indicator, delimtarea clară a rolurilor în familie – ceea ce este caracteristic pentru o familie tradițională – este acceptat în aceași măsură în ambele eșantioane. Procentul femeilor care acceeptă o delimitare clară a rolurilor este în ambele grupe foarte mic, de 10 %.

Tabelul 3: Modelul de familie (Media aritmetică)

Din cele de mai sus reiese că în grupul de vârstă predomină într-o măsură mai mare modelul tradițional de familie decât în grupul de vârstă 40-55 de ani. După cum s-a vazut, cele două grupuri diferă și în ceea ce privește nivelul de educație, ceea ce ar putea avea o influență asupra modelui de familie. De aceea în cele de mai jos vor fi analizați itemii 1,2,3,5,6,7,8 în funcție de nivelul de studii. Cele 6 categorii folosite inițial: 8 clase, 10 clase, școală profesională, liceu, postliceală, studii universitare, vor fi grupate în 3 categorii:

nivel de studii scăzut (8 clase, 10 clase, școală profesională)

nivel mediu ( liceu, școală postliceală)

nivel înalt (studii superioare).

În tabelul 4 și 5 sunt prezentate rezultatele:

Tabelul 4: Modelul de familie în funcție de nivelul de studii (media aritmetică)

Tabelul 5: Modelul de familie în funcție de nivelul de studii (procente)

Conform așteptărilor, nivelul de studii influențează în cateva privințe modelul de familie. Astfel, cu cât este nivelul de studii mai înalt cu atât este mai pozitivă atitudinea față de divorț. Deasemenea, o deosebire apare în ceea ce privește mărimea ideală a familiei: 95% din femeile cu studii superioare au ca model familia cu 2 copii , pe când modelul familei cu 3 copii este prezent într-o proporție mai mare la femeile cu nivel mediu și scăzut de studii.

Nici una din femeile cu nivel scăzut de studii nu are ca model familia cu copil unic. Persoanele cu nivel scăzut acceptă într-o mai mare măsură decât femeile cu nivel mediu și înalt de studii ca, copii să contribuie, în măsura posibilităților la întreținerea casei.

b) Împărțirea sarcinilor și rolurilor

Ca și mai sus am efectuat o analiză a frecvențelor separat pentru cele două grupuri ale cercetării. În tabelul 3 sunt prezentate rezultatele acestei analize.

Tabelul 6: Împărțirea rolurilor în familie

c) Împărțirea rolurilor

În familiile persoanelor cu vârsta cuprinsă între 40-55 de ani există pentru aproximativ 50 % dintre ele o bine delimitare a atribuțiilor și rolurilor în cadrul familiei, ceea ce indică exitența unui tip tradițional de familie. În eșantionul de vârstă 25-40 doar 30 % accepta o delimitare a sarcinilor și rolurilor în familie.

Delimitarea clară a rolurilor în familie

Figura 5: Împărțirea rolurilor în familie

În ce privește luarea deciziilor în familie, nu există o diferență foarte mare între cele două grupuri, în ambele deciziile fiind luate împreună în aproximativ 80 % din cazuri. O diferență apare în ce privește restul cazurilor, în care în luarea deciziilor fiind răspunzător unul din soți. În cazul celui de al doilea grup, femeia fiind cea care ia deciziile privind viața de familie, probabil și datorită faptului că aceasta ocupă un loc mai important în prioritățile sale.

În ambele eșantioane, pricipalul aducător de venit este bărbatul: în 50 % din familiile din primul eșantion și în 40% din familiile din cel de al doilea eșantion. În schimb în ce privește administrarea bugetului apar diferențe între cele două eșantioane. În grupul de vârstă 40-55 de ani, în 43,3 % din cazuri femeia și în 43,3% din cazuri ambii parteneri administrează begetul. În grupul de vârstă 25-40 de ani, administrarea bugetului este facută în aproape 70% din cazuri de către ambii parteneri. (Figura 6)

Figura 6: Administrarea bugetului

La fel sarcina educației copiilor revine într-o măsura mult mai mare femeilor din cel de al doilea grup, decât în primul grup, ceea ce vine în sprijinul ipotezei conform căreia pentru femeia din grupul de vârstă 40-55 de ani familia ocupă un loc principal, de aici și numărul mai mare de sarcini și atribuții ce revin femeii.

Figura 7: Educația copiilor

Deciziile legate de educația copiilor sunt luate în ambele eșantioane în 66,7 % din cazuri de către ambii parteneri.

În concluzie se poate spune că există diferențe în cele două eșantioane în ceea ce privește împarțirea rolurilor în familie. În eșantionul de vârstă 40-55 de ani, predomină modelul delimitării rolurilor în familie. Femeia este cea care se ocupă prioritar de educația copiilor și de administrarea bugetului. În grupul de vârstă 25-40 de ani există tendința de realizare a sarcinilor împreună de către cei doi parteneri.

d) Ocupație și viața de familie

Analiza mediilor obținute pentru fiecare întrebare, arată că în ambele grupe cel mai de dorit este îmbinarea în mod egal a vieții de familie cu cea profesională.

Tabelul 7: Viața de familie și profesională

Ceeea ce reise din analiza rezulatelor este că între cele două grupuri există mai multe asemănări decât deosebiri: în ambele predomină o atitudine moderată. Doar un procent foarte mic își dorește fie numai familie, fie numai carieră.

Doar 6,7 % din personele din grupul cu vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani pune pe primul loc profesia, în timp ce nici o perosană din grupul 2 nu-și dorește o viață concentrată exclusiv pe carieră. Contrar așteptărilor, procentul femeilor care își doresc numai familie este mai mare în grupul de vârstă 25-40 ani (13,3%) decât în grupul 40-55 de ani (3,3%).

Analiza mediilor obținute pentru fiecare item arată că între cele două grupuri nu există diferențe. (Tabelul 8). La itemul despre importanța egală a viețiide familie și cea profesională s-a obținut valoarea cea mai mare în ambele grupuri (4,23 și respectiv 4,07). La ceilalți patru itemi, media aritmetică fiind aproape 2,50.

Tabelul 8: Viața de familie și profesională (Media aritmetică)

e) Petrecerea timpului liber

Tabelul 9: Petrecerea timpului liber

O analiză a modului în care femeile își împart timpul liber între familie și profesie ne arată că femeile din grupul de vârstă 25-40 în comparație cu celalalt își petrec mai puțin timp în familie și mai mult ocupându-se de probleeme de serviciu.

În ceea ce privește petrecerea timpului liber cu prietenii, se observă că în ambele grupuri, aceasta ocupă un loc secundar. Totuși, persoanele din grupul de vârstă 25-40 ani își petrec ceva mai mult timp cu prietenii.

Un rol important pare să-l aibă de numărul de copii și vârsta acestora. Analiza răspunsurilor arată că într-adevar, numărul de copii pare să aibă un rol decisiv în împărțirea timpului liber între familie și problemele profesionale. (Tabelul 10).

Tabelul 10: Petrecerea timpului liber în funcție de numărul de copii

Pentru a compararea timpului liber dedicat familiei și timpul liber dedicat profesiei s-a calculat media aritmetică pentru fiecare item. (Tabelul 8). În timp ce în familiile fără copii timpul dedicat familiei este la fel de mare ca timpul dedicat sarcinilor de serviciu, în familiile cu copii timpul dedicat familiei crește în proporție directă cu numărul de copii, iar timpul dedicat sarcinilor de serviciu descrește.

Tabelul 11: Petrecerea timpului liber în funcție de numărul de copii (media aritmetică)

f) Satisfacția cu viața de familie și cu viața profesională

Cu ajutorul itemilor 13.1 – 13.4 s-a măsurat și gradul de mulțumire în următoarele patru planuri: viața de familie, ajutor din partea partenerului, profesie și venit, obținându-se următoarele rezultate:

Tabelul 12: Gradul de satisfacție în diferite domenii (procente)

Gradul de mulțumire al celor două grupuri nu prezintă mari diferențe, cu o singură excepție, și anume în ce priveste viața de familie. În general se poate afirma că gradul de multțumire se situează undeva între “nici mulțumit, nici nemulțumit” și “mulțumit”.

O analiză a mediilor celor două grupuri ne arată că persoanele chestionate sunt în general mulțumite cu viața lor, media pentru cele 4 întrebari fiind de 3,6. După cum se observă, cea mai mare sursă de mulțumire provine din viața de familie, cea mai mică fiind determinată de venit.

Tabelul 13: Gradul de satisfacție în diferite domenii (media aritmetică)

g) Planuri de viitor

Prin itemii 19.1 – 19.3 s-a urmărit identificarea scopurilor predominate pentru femeile din cele două eșantioane. După cum arată rezultatele prezentate în tabelul 11, succesul în carieră este dorit în măsură moderată. 30 % din femeile din primul grup își doresc foarte mult stabilitate materială.

Tabelul 14: Planuri de viitor (Procente)

Analiza mediilor aritmetice arată că există mici diferențe între cele două grupuri: în primul grup succesul în carieră și stabilitatea materială sunt mai dorite decat în cel de al doilea grup, pe când dorința de a se dedica vieții de familie este mai pregnană în cel de al doilea grup în comparație cu primul.

Tabelul 15: Planuri de viitor (Media aritmetică)

CONCLUZII

În urma rezultatelor obținute se poate spune că ipotezele cercetării au fost confirmate în mare parte și anume că modelul familial se află în schimbare în societatea românească, fapt confirmat prin faptul că în eșantionul cu vârsta cuprinsă între 25-40 predomină modelul de familie modern, iar în cel cu vârsta cuprinsă între 40-55 predomină modelul de familie tradițional.

În stransă legatură cu modelul familial se află organizarea vieții de familie, preluarea și îndeplinirea sarcinilor în familie, petrecerea timpului liber, satisfacția pe plan profesional și familial și fixarea scopurilor de viitor. Nu numai atitudinea față de viața de familie și față de viața profesională diferă între cele două eșantioane de vârstă, ci și nivelul de studii, care poate fi socotit atât cauza cât și efect al modelului familial.

Astfel, se poate afirma că în eșantionul ales pentru aceasta cercetare se poate vorbi de existența unei transformări, ce-i drept nu foarte pronunțată, a modelului de familie tradițional spre cel modern și a unor schimbări în planificarea vieții de familie și a celei profesionale de către femeie.

Controlul mai precis a unor factori ca nivelul de educatie, dezvoltarea socioculturală a orașului de proveniență, experiența și valorile personale ar putea explica mai bine condițiile, direcția transformării modelului de familie și a influenței pe care acesta le poate avea asupra altor domenii din viața de familie a indivizilor.

Construcția chestionarului:

Primii itemii: 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 au fost construiți cu scopul de a deduce tipul de familie predominant (tradițional sau modern). Persoana trebuie să-și exprime dezacordul sau acordul pe o scala de la 1 la 5, unde 1 = dezacord puternic, 5 = acord puternic cu afirmațiile prezentate. În plus au mai fost folosite două întrebări deschise, una referindu-se la motivele pentru care oamenii vor să aibă copii și una la numărul ideal de copii pe care ar trebui să-l aibă o familie.

Prin itemii 9 – 15 s-a încercat să se scoată în evidență dacă există o delimitare clară a rolurilor în familie și de către cine sunt îndeplinite rolurile legate de administrarea bugetului și de educația copiilor.

Cu ajutorul itemilor 13.1 -13.4 s-a măsurat și gradul de muțumire în următoarele patru planuri: viața de familie, ajutor din partea partenerului, profesie și venit.

Prin itemii 17.1 pana la 17.5 am încercat să evaluez prioritățile pe care le au femeile din cele două eșantioane și modul în care ele reușesc să îmbine viața de familie cu cea profesională. Rezultatele analizei de frecvență sunt prezentate în tabelul 4.

Prin itemii 18.1- 18.3 am urmărit să descopăr dacă timpul liber este acordat familiei sau este folosit și pentru rezolvarea problemelor de serviciu.

Prin itemii 19.1 – 19.3 s-a urmărit identificarea scopurilor predominante

BIBLIOGRAFIE

BECA, E. 2002, Dezvoltarea comunităților, Ed. Semne

BOLOGA, D., ISTRATE G., PASCAL C. 2000, Femeile și bărbații în România, PNUD România, București

CĂRȚÂNĂ, C. 2000, Mobilitatea socială în România. Aspecte cantitative și calitative la nivel național și în profil teritorial

CHELCEA, S. 2001, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Ed. Economică, București

CHELCEA, S. 1975, Chestionarul în investigația sociologică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

CHIPEA, F. 2000 Femeia în contextul schimbării: statusuri, roluri, identități, Ed. Universității din Oradea

CIUPALĂ, A. 2003, Femeia în societatea românească a secolului al IXX-lea, Ed. Meridiane, București

CIUPERCĂ, C. 2000, Cuplul modern – între emancipare și disoluție, Ed. Tipoalex, Alexandria

CIUPERCĂ, C. Modificarea rolurilor în cuplul modern contemporan, Sociologie Românească, nr. 4, București

COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU STATISTICĂ ȘI PROGRAMUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE ÎN ROMÂNIA 2000, Femei și bărbați în România, Ed. Ari Press, București

DEAC, L. 2000, Femeile și puterea, Ed. 100+1 Gramar, București

DRĂGAN, I. 1992, Modernizare și dezvoltare, Ed. Universității din București

GHEBREA, G. 1994, Familia și adaptarea la tranziția la economia de piață, în „Calitatea vieții”, anul 4, nr. 2-3

GHEBREA, G. 1995 Familia și politica familială în românia în perioada de tranziție, București: Universitatea București, Facultatea de Sociologie

GHEBREA, G. 2000 Regim social-politic și viața privată ( Familia și politica familială în România), Ed. Universității din București

GHEBREA, G. 1994, Tinerele cupluri și coabitarea intragenerațională în „Calitatea vieții”, anul 6, nr. 1

GIDDENS, A. 2000, Sociologie, Ed. All, București

LIICEANU, A. 1999, Privat-public în viața femeilor în România

LZOTARD, J.F. 1997, Fenemenologia, Ed. Humanitas, București

MĂRGINEANU, I. 2000, Proiectarea cercetării sociologice, Ed. Polirom, Iași

MIHĂILESCU, I. 1999, Familia în societățile Europene, Ed. Universității București, București

MIROIU, M., POPESCU L. 1999, Condiția femeii din România între tradiție și modernizare

MITROFAN, I., CIUPERCĂ C. 1998, Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Ed. Press Mihaela, bucurești

MAGYARI-VINCZE, E. 2001, Condiția femeilor și bărbaților în clujul multiethnic, Volumul 1-3, Cluj: Desir

NEIL, M. 1998, Drama eliberării femeii, Ed. Polirom

POPESCU, L. 2004, Politica sexelor, Ed. Maiko, București

POPESCU, L. 1999, Gen și politică. Femeile din România în viața publică

PUWAK, H. 1995, Încetinirea ireversibilității, Ed. Expert

ROTARIU, T. 2003, Demografie și sociologia populației – fenomene demografice, Ed. Polirom, Iași

ȘERBĂNESCU, R. 1997, Emanciparea profesională a femeii în România

TOFFLER, A. 2000, Al treilea val, Ed. Antet, București

VLĂSCEANU, L. 1986, Metodologia cercetării sociale. Metode și tehnici, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

VLĂSCEANU, G. 1998, Problemele actuale ale populației și politicii familiale în România, în „Problemele economice”, nr. 11-14, C.I.D.E., București

VOINEA, M., BULZAN C. 2004, Sociologia drepturilor omului, Universitatea din Bucuresti

ZAMFIR, C. 1998, Participarea femeii pe piața muncii și implicațiile ei asupra îngrijirii copilului, Banca Mondială, București

ZAMFIR, C., VLĂSCEANU L. 1998, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București

ZAMFIR, E. 1998, Situația copilului și a femeii în România, Ed Alternative

ANEXA

CHESTIONAR

“MODEL FAMILIAL, PALNIFICAREA VIEȚII PROFESIONALE ȘI FAMILIALE"

În primul rând vă mulțumesc că ați acceptat să completați acest chestionar. Mai jos sunt prezentate câteva întrebări legate de viața dumneavoastră profesională și cea de familie.

Aș dori să răspundeți la aceste întrebări cât mai simplu cu putință. Răspunsurile pe care le voi obține vor fi anonime. Nu există răspunsuri corecte sau greșite, ceea ce ne interesează este opinia dumneavoastră.

1. Sunteți de acord cu uniunile consensuale? □ da

□ nu

□ NR

2. În ce măsură ați accepta ca în casă la dumneavoastră să

locuiască și părinții dumneavoastră? □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură □ deloc

3. Sunteti de acord cu divorțul? □ da

□ nu

□ NR

4. Enumerați trei motive pentru care oamenii

vor să aibă copii: 1.________________________________________ 2.________________________________________ 3.________________________________________

5. În ce măsură considerați că, copii trebuie să contribuie

în măsura posibilităților lor la întreținerea casei? □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

6. Sunteți de acord cu îngrijirea copilului de către

persoane din afara familiei? □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

7. Care credeți că este numărul cel mai potrivit de

copii pe care ar trebui să îl aibă o familie? ____________________

8 . Considerați că anumite roluri în familie trebuie îndeplinite

strict numai de către unul din membrii familiei? □ da

□ nu

□ NR

9. La dvs. în familie sarcinile (rolurile) sunt

clar împărțite? □ da

□ nu

□ NR

10. Cine considerați că are cel mai important rol în

luarea deciziilor în familie? □ soțul

□ sotia

□ amândoi

□ alții

□ NS/NR

11. Cine este principalul aducător de venit

în familia dvs.? □ soțul

□ sotia

□ amândoi

□ alte surse

□ NS/NR

12. Cine administrează bugetul familiei stabilind

cheltuielile? □ soțul

□ sotia

□ amândoi

□ alții

□ NS/NR

13. Cât de mulțumită sunteți de …

13.1. ocupația dvs.? □ foarte mulțumită

□ mulțumită

□ nici mulțumită, nici nemulțumită

□ nemulțumită

□ foarte nemulțumită

13.2. venitul familiei dumneavoastră dvs.? □ foarte mulțumită

□ mulțumită

□ nici mulțumită, nici nemulțumită

□ nemulțumită

□ foarte nemulțumită

13.3. ajutorul soțului dumneavoastră privind

îndeplinirea treburilor gospodărești? □ foarte mulțumită

□ mulțumită

□ nici mulțumită, nici nemulțumită

□ nemulțumită

□ foarte nemulțumită

13.4. de viața de familie pe care o aveți? □ foarte mulțumită

□ mulțumită

□ nici mulțumită, nici nemulțumită

□ nemulțumită

□ foarte nemulțumită

14. Cine se ocupă prioritar de educația copiilor? □ soțul

□ sotia

□ amândoi

□ alții

□ NS/NR

15. Cine ia decizii privind educația copiilor? □ soțul

□ sotia

□ amândoi

□ alții

□ NS/NR

16. În ce măsură considerați că următoarele afirmații vi se potrivesc?

16.1. Mi-am organizat responsabilitățile familiale astfel

încât să dispun de mai mult timp liber pentru activitatea

profesională. □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

16.2. Viața de familie îmi influențează negativ

activitatea profesională. □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

16.3. Viața profesională îmi influențează negativ

viața de familie. □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

17. Exprimați-vă acordul sau dezacordul cu următoarele afirmații:

17.1.O femeie trebuie să plaseze familia pe locul întâi în

prioritățile ei, chiar să renunțe la slujba dacă este nevoie. □ acord puternic

□ acord

□ nici acord, noici dezacord

□ dezacord

□ dezacord puternic

17.2. O femeie trebuie să aibă o slujbă, dar să renunțe

la aceasta pentru a-și crește copilul și să-și realizeze

obligațiile gospodărești. □ acord puternic

□ acord

□ nici acord, noici dezacord

□ dezacord

□ dezacord puternic

17.3. O femeie trebuie sa aibă o slujbă, sa vrea ca

responsabilitățile de a fi soție și mamă sa fie împărtite

egal cu sotul ei. Ea trebuie sa lucreze pentru a avea

succes în profesia ei cât și în viața de familie. □ acord puternic

□ acord

□ nici acord, noici dezacord

□ dezacord

□ dezacord puternic

17.4. O femeie trebuie să trateze succesul profesional

ca pe o prioritate. Munca trebuie sa-i dea satisfacție,

chiar dacă familia sa suferă. □ acord puternic

□ acord

□ nici acord, noici dezacord

□ dezacord

□ dezacord puternic

17.5. O femeie trebuie sa trăiască o viață independentă

(de a fi singura), de a permite să-și urmarească propriile

interese. □ acord puternic

□ acord

□ nici acord, noici dezacord

□ dezacord

□ dezacord puternic

18. În ce măsură vă petreceți timpul liber:

18.1.În familie □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

18.2.Cu prietenii □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

18.3.Ocupându-vă de problemele de serviciu □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

19. În ce măsură planurile dvs. de viitor sunt orientate către:

19.1.Succes în carieră. □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

19.2.Dorința de stabilitate materială. □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

19.3.Dorința de a vă dedica vieții de familie □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

20. Profesia pe care o exercitați reprezintă:

20.1. o sursă de venit □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

20.2. o sursă de împlinire personală □ foarte mare masură

□ mare măsură

□ potrivit

□ mică măsură

□ deloc

20.3. Altele: ____________________________________

____________________________________

21. Care sunt principale dificultăți pe care le poate întâlni o femeie care iși dorește în egală măsură să aibă o familie fericită și să aibă succes pe plan profesional?

_______________________________________

_______________________________________

_______________________________________

Acum aș dori mai multe date referitoare la dvs.:

1. Sunteți căsătorită? □ da

□ nu

□ NR

2. Dacă da, de cât timp? □ 1-5 ani

□ 6-10 ani

□ 11-20 ani

□ 21-30 ani

□ peste 30 de ani

3. Aveți o slujbă? □ da

□ nu

□ NR

5.Ultima școală absolvită : □ 8 clase

□ 10 clase

□ Școala profesională

□ Liceul

□ Postliceală

□ Studii superioare

6. Vârsta dumneavoastră: ………………………………………………………..

7. Vârsta partenerului dumneavoastră: ………………………………………

8. Ocupația dumneavoastră: ……………………………………………………..

9. Ocupația partenerului dumneavoastră: …………………………………..

10. La ce varstă ați avut primul copil:………………………………………..

11. La ce vârstă v-ați căsătorit: …………………………………………………

12. Nr de copii: ………………………………………………………………………

13. Vârsta copiilor dumneavoastră: …………………………………………..

14. Localitatea ……………………………………………………………………..

15. Statul socioeconomic: □ foarte scăzut

□ scăzut

□ mediu

□ ridicat

□ foarte ridicat