Familia Romana

INTRODUCERE

Cred că omul care ne-a lăsat cele mai frumoase și autocuprinzătoare cuvinte despre losif Vulcan și marea sa operă culturală, revista Familia (care se adresa tuturor românilor indiferent de țările în care aceștia trăiau) a fost Octavian Goga. în 1904 s-a numărat printre studenții români aflați la studii în toate colțurile Europei, la Budapesta, Berlin, Viena, Paris, veniți la Oradea ca să-l sărbătorească pe Vulcan și Familia. Atunci, tânărul poet sosit în capitala ungară a avut curajul să spună un mare adevăr, cu toate că risca, de față fiind și reprezentantul autorităților maghiare locale preciza că: „Familia este organul care militează pentru unirea românilor într-un singur stat . Vulcan a confirmat adevărul. A doua oară, în 1930, același Goga, fiind una dintre cele mai importante personalități ale românilor, a ținut o conferință la Oradea, care apoi a fost publicată în volumul său Precursorii (1930). Atunci „poetul pătimirii noastre” a exclamat în aplauzele unei săli pline până la refuz: Ridicați un monument lui Vulcan aici unde s-a fărâmițat truda lui, deoarece bihorenii nu ridicaseră până atunci nici un semn în bronz, piatră sau marmură lui Vulcan, Goga se referea la un astfel de monument. Dar și la altul, monumentul care să ducă mai departe drumul deschis de Vulcan prin editare de alte reviste de cultură, românești, într-un oraș în care evreii și ungurii desfășurau o activitate culturală, care de multe ori nu era favorabilă românilor. Ceea ce făcuse Vulcan pentru răspândirea gustului de citit și dezvoltarea culturii naționale trebuia continuat. Monumentul cultural începuse să se arate: era seria a ll-a a Familiei, cu toate neîmplinirile ei. Vor urma seriile a Ill-a, a IV-a și a V-a condusă de un alt bihorean, vășcăuanul, Alexandru Andrițoiu. Prin apariția acestor noi Familii, pe parcursul anilor 1926-1944, deschis de Vulcan pentru frumuseți ce aveau să se nască,

continua, Bineînțeles că nici una din seriile noi nu au egalat-o pe cea scoasă de Vulcan despre care tot Goga afirma, și tot la Oradea: „E, Doate cea mai reprezentativă figură culturală din a. doua jumătate & veacului trecut (veacul XIX) la nor. Urmașii lui Vulcan la conducerea noii serii s-au strădui să se înscrie în paginile istoriei ziaristicii românești din Transilvania. Cel puțin doi dintre ei au reușit, mă refer la Samarineanu și, mai ales la Alexandru Andrițoiu, sub a cărui conducere, seria a V-a a revistei s-a numărat printre cele mai importante publicații cuitural-literare din a doua jumătate a secolului XX.

Prima Familie, cea apărută în inima Ungariei, la Budapesta, din 1880 mutându-se la Oradea, unde viața culturală și politică românească era amorțită. Acesta fiind și motivul principal pentru care conducătorul ei a venit în capitala Bihorului, cu gândul să-l trezească la viață. Familia – Vulcan a dus o singură politică: cea națională, românească. Poate acesta a fost și gândul lui Samarineanu, macedonean de origine, cânc în 1926 a pus bazele seriei a Il-a. Dar cine oare îl putea egala pe Vulcan în acea îndrăzneață acțiune?

Am ales pentru lucrarea mea de licență un subiect care poate să ~ re. să intrige: Familia, seria a Il-a (1926/1929). Am făcut această aiegere din următoarele două motive, ambele de o importanță aparte centru Oradea și orădeni. Primul motiv constă în faptul că asemenea lui Vulcan, Samarineanu și colaboratorii săi din redacție și din afara ei a desfășurat o importantă activitate de informare a cititorului român asupra actualității culturale din Bihor. Apăreau atunci la Oradea multe ziare și reviste ungurești care nu aveau nici un interes să se adreseze publicului de limbă română, pe care de altfel îl ignora, dovadă fiind paginile revistelor străine. Al doilea motiv, pentru care Familia seria a II- a merită văzută și studiată, constă în atitudinea favorabilă pe care o adoptă față de mișcarea de apropiere culturală, în primul rând, româno- maghiară și activitatea pe care o desfășura în acest domeniu. Dovada este evidentă în paginile sale.

Cercetătorul de astăzi al revistei ar putea face dovada că din punct de vedere literar revista lui Samarineanu (seria a Il-a) nu are merite prea multe și de fel mari. Nu este acesta singurul motiv pentru care seria a Il-a nu este socotită o revistă ce merită o mare cercetare Dar cele două mari merite ale revistei arătate mai sus, mie mi-au fost a ajuns ca să aleg acest subiect pentru lucrarea de diplomă. Cu toate că făcea servicii puterii de atunci, Samarineanu nu se ferea să spună ceea ce nu-i plăcea în activitatea partidelor politice. în 1928 urma să se sărbătorească un deceniu de la marele act al Unirii, doar că pregătirile dovedeau că au intrat în joc interese meschine de partid, lată ce putem citi în numărul dublu pe lunile iulie/august 1928 al revistei în legătură cu acele pregătiri meschine: „Nu serbări de calcule de partid să marcheze deceniul de unire. Energia românească a luptat secole de-a lungul, și-a sacrificat atâția fii aleși si a făcut atâtea jertfe pentru această sfântă Ur re și după zece ani politicianismul nostru să o terfelească într-atâta icât să o schimbe în undița de prins partizani (…). Serbările Unirii vrem să fie sărbătorile neamului românesc întreg … un imn că ne-am întreg t patria". Acestea cuvinte demne de Familia lui Vulcan, cuvinte care ceteau fi scrise pe acel monument de care vorbea Octavian Goga.

2 ROLUL REVISTEI FAMILIA ÎN ISTORIA PRESEI ROMÂNEȘTI

Printre marile periodice ale secolului al XX-lea, Curier românesc (1829), Albina (1829), Foaie pentru minte, inimă și literatură (1838), Dacia literală (1840), Convorbiri literale (1867), Literatorul (1880), Contemporanul (1881), Vatra (1894), Familia ocupă, fără îndoială, unul din locurile necontestate și neignorate.

Cuvântului vorbit românii transilvăneni i-au alăturat cuvântul scris, presa. Aici, în ziare și reviste s-a manifestat plenar spiritualitatea omenească. Fiind în asentimentul gazetarilor din Transilvania, Nicolae targa scria: Istoria ziaristicii ardelene este cea mai frumoasă pagină din storia Ardealului de o sută și mai bine de ani încoace. Filele ei cuprinde gândirea și simțirea celor mai de seamă bărbați pe care i-a dat "regului neam românesc această provincie. „Presa Transilvaniei a fost de un secol laboratorul uriaș al conștiinței naționale”1.

În Transilvania apar rând pe rând numeroase ziare și reviste, fiecare fiind instrument de luptă politică, mai mult sau mai puțin eficace. Unele dintre aceste ziare sau reviste au fost fie de scurtă durată, având o viață care se numără în câteva numere sau în câțiva ani de apariție. Așa sunt Concordia, care apare în 1861 la Budapesta avându-l redactor pe Sigismud Pop, Tutti Frutti (1861), Strigoiul (1862), Aurora română (1863) care apare tot la Budapesta sub conducerea Ion Miculescu și la care se numără printre colaboratori și losif Vulcan, Umoristul (1863), Familia 1865), Albina pentru filologie și istorie (1867), Transilvania 365 Șezătoarea (1875), Albina Carpaților (1877), Gazeta literară(1882) Noua bibliotecă română Tribuna (1884), Musa română (1888)

Vulturul (1892), revista Orăștiei (1895), Foaia literală (1897), Revista ustrată (1898). Studenții români din Viena și Budapesta simt nevoia unor reviste și atunci scot, în manuscris sau litografiate revistele Urzica (1874), Pipăruș (1878) la Viena și Roza cu ghimp (1876) la Budapesta.

Presa română al sec. XIX din Transilvania, Ungaria și Austria, contracarează atitudinea de expectativă adoptată de burghezia cu opinii politice diverse. Adeseori cititorului i se atrage atenția asupra evenimentelor social-politice din apusul Europei. Astfel, dintre ziarele și revistele românești ale vremii Gazeta de Transilvania, Federațiunea, Albina și Familia relatează cu amănunte știri despre luptele de pe baricadele Parisului, în 1871, comentându-le în favoarea comunarzilor.

Poziții tot mai clare se conturează în problemele de politică internă. Cristalizarea unei forme de rezistență prin periodice începe cu etapa înlocuirii absolutismului cu un sistem de guvernare constituțională. Aceasta este perioada când limbii române i se recunoaște dreptul de limbă oficială, când tineretul se îndreaptă spre școli toate gradele.

Programul revistelor și ziarelor mai vechi începe să se aplice abia acum în domenii diverse. În ceea ce privește valoarea lor artistică până la apariția Familiei și multă vreme după aceea, agitațiile politice,pasiunea luptelor naționale, anii de victorii și deziluzii, în loc să aibă o influență pozitivă, au intimidat adesea elanul

creator, limitând viața literară la culegeri de poezii populare și poză cu un conținut istoric.

Laudele venite de peste Carpați, se adresează, în lipsa unor merite avântului patriotic al publiciștilor din Transilvania ca George Barițiu,Andrei Mureșan, ale căror nume au devenit populare până și între românii din Muntenia și Moldova.

Nestatornicia și nesiguranța împrejurărilor politice au impus periodicelor atitudini variate. În afară de ton, de simpatii, de înfățișare materială, au fost reviste care, prin umor și satiră au atacat același obiectiv ca și ziarele de luptă deschisă,

cel mai vizat obiectiv fiind renegații, cozile de topor și oportuniștii.

Pe plan cultural, activitatea culturală s-a intensificat pe toate fronturile. Astfel studenții români din Pesta în frunte cu losif Vulcan pun bazele societătii literare Petru Maior al cărei model, era în multe privințe Societatea de leptură înființată în 1851-1852 de Alexandru Roman, la Oradea, prima de acest fel din școlile ungurești unde învățau românii.

După instaurarea dualismului, la începutul celui de-al șaptelea deceniu iau ființă o mulțime de societăți culturale și organizații cultural-naționale la Beiuș, Arad, Satu-Mare. Așa ar fi: Societatea de lectură din Cluj (1869), Reuniunea română de cântări și muzică din Lugoj (1869), Societatea literară Virtus romana rediviva din Năsăud (1870), Societatea România jună din Viena (1871). Cea mai importantă rămâne fără îndoială Societatea pentru crearea unui fond de teatru român (1870) cu sediul la Budapesta până în 1865 apoi la Brașov, societate care și-a pus amprenta asupra mișcării culturale a vremii.

losif Vulcan scria: „E un adevăr recunoscut de toți că o societate fără morală nu are durată, nu are viață. Unul din institutele binefăcătoare care au misiunea

de a dezvolta și înainta moralitatea este teatrul”.

Cele expuse succint despre presa din Transilvania, Banat ți Ungaria, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ne înfățișează rezumativ istoria luptelor pentru dreptul la viață și cultură, lupte întețite de impetuosul crez iluminist și romantic, al fericirii prin cultură și știință, al culturalizării maselor prin presă. Un colaborator al revistei lui losif Vulcan afirma mai târziu: “Ziaristica română este un arbore din ale cărui fructe poporul se nutrește continuu și dorește a se nutri”.

Factorul social-politic, în conjunctura existentă a determinat apariția unui număr tot mai mare de periodice și, între ele, unul destinat femeii din Transilvania, Banat și Ungaria. Această publicație este Familia, născută în anul dispariției Aurorei române și a Foii pentru minte, inimă și literatură și din dorința lui losif Vulcan de a redacta o revistă de durată enciclopedică, a cărei răspundere și-o va lua singur și căreia îi va dedica cele mai înălțătoare clipe din viața sa până la moarte. Familia apare ca o continuare a Foii pentru minte, inspirându-se din aceleași premise ca și înaintașa sa ideologic progresist – militantă, de orientare culturală, general românească și interes pentru patrimoniul popular.

Drumul Familiei, de când a văzut pentru prima dată lumina tiparului 5/7 iunie 1865, la Pesta, nu a fost lipsit de peripeții. Datorită calmului și tenacității redactorului și animatorului ei, losif Vulcan, Familia ocolește polemicile și conflictele.

Revista nu are articol-program, are în schimb un sumar pragmatic, fapt ce reiese din scrisoare lui losif Vulcan trimisă din Pesta ia 10 aprilie 1865 lui Georctorului și animatorului ei, losif Vulcan, Familia ocolește polemicile și conflictele.

Revista nu are articol-program, are în schimb un sumar pragmatic, fapt ce reiese din scrisoare lui losif Vulcan trimisă din Pesta ia 10 aprilie 1865 lui George Barițiu, căruia îi va solicita ajutorul în realizarea numărului de probă al revistei, număr care apare în 6 mai 1865 la Pesta.

Revista apare tot a opta zi, cu timpul o dată pe săptămână, duminica, avându-l proprietar, redactor și editor pe losif Vulcan. De ' 27 aprilie 1880 până la 31 decembrie 1906, revista se mută la Oradea. Propriu-zis aici, la Oradea, se desfășoară prima serie a revistei, serie cuprinsă între anii 1865 – 1906. După o întrerupere de 20 de ani, revista este reluată, tot la Oradea, de data aceasta în seria a ll-a, avându-l coordonator pe M.S. Samarineanu. M.S. Samarineanu va supraveghea buna desfășurare a revistei până în 1941 când se încheie seria a IV-a a revistei. Din 1941, revista va avea sediul la București, iar din septembrie 1965 va apare seria a V-a Familia la Oradea sub conducerea lui Alexandru Andritoiu.

Numele revistei Familia este foarte sugestiv trimițându-ne cu gândul la cadrul familiar și tot ce este legat de acest codru. Această afirmație se materializează în însuși aspectul revistei, aspect care sugeră un aer de familie în care problemele apar abordate ca într-o discuție amicală. Pe frontispiciul revistei apărea încadrată sugestiv o după-amiază tihnită de familie, pe prima pagină fiind portretul și biografia bihoreanului Nicolae Jiga.

După trecerea la Oradea, formatul revistei a rămas același 20/30 cm. De remarcat ar fi totuși ca și schimbări mai importante hârtia mai bună, adoptarea ortografiei fonetice, selecționarea mai riguroasă a materialului acceptat spre publicare, un mai pronunțat interes pentri folclor și pentru activitatea dramatică, împrospătarea rubricilor cu altele, în pas cu evoluția societății. în afara aspectului grafic elegant, după modelul revistelor germane, nimic nu prevestea rolul pe care avea să-l joace Familia în publicistica vremii. Vulcan punea că tinde să scoată o revistă românească care să emuleze cu orice foaie străină.

Peste 40 de ani, cu ocazia jubileului Familiei, cărturarul bihorean afirmă că Familia este “Tribuna liberă pentru toți cei ce aveau inspirațiunea de a veni în publicistică cu vreo idee prielnică pentru răspândirea gustului de citit și pentru dezvoltarea culturii naționale. Familia a fost în toate timpurile oglinda fidelă a evoluției noastre intelectuale”.

Din 12-16 pagini, două coloane, cuprindeau studii sau proza beletristică, coloane ce încadrau portretul vreunei personalități din arta sau cultura națională sau universală, erau plasate în prima pagină. Următoarele pagini sunt destinate studiilor de istorie, lingvistică, etnografie, educație. Cu regularitate se individualizează tablouri – desene în peniță, semnate în perioada budapestană de Pollak, Rusz, ce însoțesc explicațiile bibliografice, curiozitățile din natură sau vederile panoramice cu un caracter exotic.

Pline de pitoresc și interes se mențin de-a lungul anilor rubricile familiare ce avea denumiri diverse: salon, conversație cu cititoarele, varietăți, ce e nou?, literatură și artă din străinătate.

Ultima pagină este destinată ghicitorilor, rebusurilor și contactului mai direct cu abonații și colaboratorii prin “poster redacției”, fiind însoțit de un sugestiv desen. Odată cu evoluția tehnicii, în ultima decadă a anilor de apariție la Oradea, textele erau însoțite de reproduceri fotografice.

Colaboratorii revistei Familia cei mai mulți dintre ei începători într- ale scrisului, se vor forma pe parcurs, fapt ce se va resimți în paginile revistei, cum se va resimți și faptul că intelectualitatea pe care conta ea formată, în exclusivitate în școli străine, maghiare și germane. Dinți colaboratorii revistei Familia vom menționa pe: George Bariț, Timotei Cipariu, Alexandru Roman, din țara liberă pe: Vasile Alecsandri, B.P, Hașdeu, Ion Heliade Rădulescu. Cu timpul vor colabora la Familia: Aron Densușianu, George Coșbuc, Veronica Micle, loan Slavici, Victor Eftimiu, Cezar Petrescu.

În coloanele revistei lui iosif Vulcan și-a publicat și Mihai Eminescu primele lui poezii, semnând în aceea vreme cu Eminovici, redactorul schimbându-i-l în Eminescu, nume adoptat de tânărul poet fără șovăire.

Anexându-ne exclusiv pe conținutul revistei vom găsi o varietate tematică începând cu biografii, informații cu privire la sistemul de informatizare, începând de la învățământul primar, mediu și până la cel universitar. Beletristică, studii și articole de istorie, limbă, folclor, aspecte din știința și arta contemporană, familiarizarea cu literatura universală prin traduceri, știri și informații din viața politică, social-culturală românească.

Imense sunt meritele Familiei și ale editorului ei în dezvoltarea teatrului românesc în Ardeal. încă de la începutul apariției sale, Familia se ocupă de problemele teatrului românesc, losif Vulcan luptând pentru un teatru românesc în Ardeal, inițiativă preluată de urmașii lui Vulcan în seriile ce au urmat Familiei.

Spre exemplu, seria doua a revistei este o entuziastă pledoarie centru teatru românesc în Oradea. În oraș exista o trupă de teatru maghiară și, din când în când veneau trupe românești în turnee din Cluj sau București. Poetul George A. Petre consideră această idee nesatisfăcătoare și reia ideea înființării unui Teatru de Vest la Oradea, care urma să aibă reprezentații și în celelalte orașe mărginașe.

Revista a stimulat critica literară, mai ales într-o perioadă când aceasta se afla, la început de drum. De la începutul deceniului opt revista își definește profilul. Revista cuprinde materiale critice la adresa presei care nu semnalează și nu discută noile apariții, la lacunele vieții literare, cere să fie scrise amintiri în legătură cu viața marilor noștri scriitori, în special Eminescu, precum și strângerea manuscriselor lăsate de acestea, se făcea bineînțeles referire, printre altele și la Eminescu.

Un merit aparte revine Familiei pentru îndemnul consecvent de a scrie istoria literaturii române.

De la primele ei numere, Familia a dovedit o grijă aparte pentru nstruirea femeii, pe de o parte prin ceea ce aducea în paginile ei ca material de lectură, iar pe de altă parte prin posibilitatea dată pentru afirmarea celor ce aveau talent literar. Familia este prima revistă care publică în paginile ei pe prima femeie mântuitoare de versuri românești din Transilvania Maria Bosco Suciu.

Literatura populară găsește la Familia o deosebită prețuire. Găzduiește nu numai toate speciile folclorului, dar și studii de folclor semnate de Hodoș, Sărineanu, Muzicesu, Sofia Nădejde. Va publica culegeri: Proverbe populare române, datine și moravuri române; Doine populare din Transilvania de I. Poruțiu; Cântece populare din Ardeal a lui Ion Sima. Dintre culegătorii de folclor amintim pe Ion Pop Reteganu, Ispirescu, Al. Marinescu.

Pictura românească figurează cu: Nicolae Grigorescu, Teodor Aman, Mihea Sferiodi. Laudă prima grupare a artiștilor plastici tinerimea artistică, din care vor face parte Luchian, Pătrașcu, Grant Verona, dintre pictorii străini sunt prezentați mai amplu: Murillo Gustos Dere.

Știrile despre muzică și muzicieni abundă. Era o practică jinduită de mica burghezie, cu un apanaj al nobilimii. Cunoașterea muzicii se infiltra cu rapiditate în clasa de mijloc din Transilvania. Numele figurilor 'Muzicale era numeros în Familia: Wagner, Verdi, Offenbach, Berlioz. Joii compozitori români vor fi colaboratori ai revistei. Se cuvine menționat numele lui George Enescu pe care losif Vulcan îl va considera încă din 1890 un Mozart român. Va vorbi despre reuniunile muzicale din Sibiu, Lugoj, Orșova, Reșița, despre marele concerte date ce Arenele Române din București, despre corurile “Hilaria” din Oradea ș Lyra” din Beiuș.

Traducerile din literatura universală constă un alt merit al revistei. Literatura lumii a fost prezentă în paginile revistei în toți anii de apariție. În 1865 sunt prezentați cu biografii Victor Hugo și Heine.

S-au publicat traduceri din scriitori antici și moderni, evantaiul larg desfășurat acoperind aproape toate școlile literare ale lumii, din toate secolele.

Din Vergiliu, Terențiu, a tradus Coșbuc; din Ovidiu, Hașdeu; din Oscar Wilde, Emil Isac. S-au mai făcut traduceri din Pușkin Fata căpitanului, Voltaire, Eschil, Horațiu, Dante, Petrarca, dintre reprezentanții clasicismului și iluminismului francez: Corneille, La Fontaine, Rousseau, apoi romantici de talia lui Goethe, Schiller, Byron, Lamartine, scriitori ai realismului în frunte cu Balzac, Ibsen, Twain. Este tradus mult Al. Dumas – tatăl, apoi Anatole France, D’Annunzio, Geoga Land, Zola, Musset, Macedonski. Printre traducători se mai găsesc și Traian Demetrescu, I. Heliade Rădulescu, I.C. Fundescu, D.C. Clănescu, Sextil Pușcariu, iar dintre cei ale căror opere se traduc amintim polonezul Sienkiewicz și englezul Dickens, maghiarii Aranz, Endre și Worosmarthy.

În 1904, pentru prima dată într-o publicație românească, Leonid Ardreev apare în traducerea unui important om de cultură al vremii, Horia Petra Petrescu.

Teatrul universal apare și el tradus în paginile Familiei, începând 1871, când în 7 numere consecutiv, Vulcan publică Gramatica, comedia lui Lahiche și A. Hollz, atât de apreciată în epocă. Emil Isac – încheie acest capitol în 10 numere, traducând piesa Evantaiul doamnei Wîndermeane în 1905. Din Faust apare un mic fragment, la fel Sora Beatrice de Maeterlinch, Lessing cu Emilia Galatti.

O cercetare a dramaturgiei străine din revista Familia ne-ar dovedi că multe din piesele publicate aici vedeau pentru prima dată _a tiparului în limba lui Eminescu.

Gazetar, editor, scriitor, animator cultural, losif Vulcan a fost pentru Transilvania ceea ce, în alte condiții istorice a reprezentat I. Heliade Rădulescu pentru Muntenia și Gheorghe Asachi pentru Moldova.

Pentru activitatea care a desfășurat-o, Vulcan a fost unul din oamenii cultură cei mai iubiți și stimați în epocă.

Încercând să-l caracterizeze M.G. Samarineanu cel care a condus Familia seriile II – IV scria: “ losif Vulcan e o operă?

Nu,

O acțiune?

Da.”

losif Vulcan e o muncă intensă, pe cât de multilaterală pe atât de necesară atunci. Un fundament, nu un postament. A netezit cu trudă, a scâncit temelia pe care s-a ridicat apoi ceea ce s-a realizat astăzi.

Publicistica română încrustează prin losif Vulcan una din cele mai însemnate epoci5.

În articolul încheiere, autentic epitaf al revistei Familia cuvintele impresionante semnate de losif Vulcan, vorbesc de la sine: „ Etatea înaintată, sănătatea slăbită, mă silesc să mă retrag de la masa redacțională și să sistez această revistă. Este un moment de mare importanță acesta pentru mine căci schimbă toată viața mea […]

Recunosc că revista aceasta pornită atunci când nu prea erau scriitori și era singura făclie literară română în Ungaria, de multe ori s-a prezentat cu lucrări de ale începătorilor, dar am și bucuria că unii din aceștia au devenit căpeteniile literaturii noastre […]. Știu bine că am rămas departe de succesul pe care îl doream, dar sufletul meu e liniștit că am '-reouințat tot ce am avut la dispoziție pentru ridicarea culturii naționale.

Constatând toate acestea, înfășur cu liniște flamura Familiei, salutând cu bucurie tinerimea noastră, menită a confirma cu succes mai mare activitatea literară căreia i-am închinat și eu toată viața mea. Mulțumesc tuturor care mi-au dat ajutorul lor ”.

Familia și losif Vulcan nu și-au găsit până acum cercetătorul care să scoată la iveală toată bogăția activității lor. Studii aprofundate despre revistă și redactorul ei principal nu s-au mai scris. De aceea este foarte bine venită acțiunea dusă în 1964 -1965 la Oradea, unde aproape 20 de profesori, cercetători literari au studiat, și au scris despre diferite probleme discutate decenii de-a rândul în miile de pagini ale Familiei.

Cele mai frumoase gânduri închinate până acum lui losif Vulcan 5 Familiei rămân cele ale lui Octavian Goga: “ e, poate, cea mai reprezentativă figură culturală din a doua jumătate a veacului trecut la noi. Cincizeci de ani au apărut cărțile lui, patru decenii încheiate a pâlpâit revista Familia, sfios, dar fără încetare”.

5. Samarineanu, în Familia, 1941, nr. 4-5, p. 103-109.

Cercetătorii vieții și activității lui losif Vulcan vor trebui să se oprească îndeaproape la rolul pe care acesta l-a jucat în strângerea relațiilor culturale ale românilor și maghiarilor, ce trăiau împreună. Bun patriot, Vulcan, a fost departe de tot ceea ce se poate numi șovinism.

3. REVISTA FAMILIA, SERIA A IlA (1926-1929)

3.1. Prezentarea generală

Mult îndelungată vreme cuvântul Dincolo a fost geografic. Pentru România, Dincolo era Transilvania, iar pentru ardeleni, Dincolo însemna, patria, România. Ei fuseseră înstrăinați.

Lupta cu mintea, graiul și condeiul, armele adevăratei culturi cu ambele ținuturi ale românismului au dus pe dincolo, dincoace. Azi, ambele adverbe contopite înseamnă aici, la noi și acasă. Carpații care au despărțit dușmănește poporul s-au mutat în mijlocul României întregite.

Ce se aude din depărtare de pe vâlcele? îl auziți? E fluierul ciobănesc. Ce se citește din condeiele oilor negre pe câmpiile albe ale hârtiei? S-au împlinit o sută de ani, românii au citit revista lui losif Vulcan Familia în 1865! Familia lui, a familiei românești strânsă ca să asculte acasă la ea Crișana, Timișoara, Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, cu provinciile divizionare îmbrățișându-le laolaltă cu sărutarea frunții au întors o horă, cântând imnul Unirii, și la plug aceeași plângătoare doină pentru trecut.

Dar iată că Familia de acum o sută de ani întinerește. Ne găsim în ajunul reapariției acestei mari biblioteci a gândirii și scrisului, dascălului și ucenicilor lui Vulcan.

E jubileul de afirmare a personalității în cultură și naționalitate a unui popor strălucit înzestrat pentru înălțare și frumusețe. El si-a făcut cultura singur ca un mare autodidact, învățat de codrii și de spicele grâului, știind să rabde, să îndure, să înțeleagă și să-și trimită basmul poeziei lui peste hotarele lumii.

Victorioasa îndrăzneală a lui losif Vulcan, pornită în folosul nteligenței românilor pentru dezrobirea lor politică și socială îl așează lângă Bălcescu.

în a doua jumătate a secolului trecut în țara celor trei Crișuri se dezvolta o amplă mișcare culturală românească. Contopită cu oroblematica contemporaneității și pe măsura posibilităților concrete, această mișcare culturală este expresia aspirațiilor și luptei poporului român din Transilvania pentru eliberare națională, pentru unitate și orogres social.

Începuturile ei coincid cu înființarea la Oradea, în anul școlar 1551-1852 a primei catedre de limbă și literatură română din Monarhie. Alexandru Roman din Aușeu, este întâiul profesor titular al acestei catedre. Stăpân pe vaste cunoștințe, entuziasm și bun organizator, Alexandru Roman înființează Societatea de lectură, menită să grupeze tinerii veniți de la trudele rurale să admire pe Cipariu cum dezgroapă și deslușește dulcea noastră limbă românească”6. Până în 1875 societatea își va împlini misiunea pentru care a fost creată: cultivarea gestului pentru citit și scris în limba română, chiar dacă literatura “lepturiștilor” va fi vehement criticată de Maiorescu, este grea de platitudini, prin culegerile de poezii pe care le publică: Viorele și Sentimente filiale, și prin almanahurile Versuiții români, Dioriile Bihorului, Muguri, Fenice, creează o atmosferă prielnică folosirii limbii noastre în literatură, stimulează condeie, atrage și entuziasmează tineretul.

Dintre membrii Societății de leptură se vor desprinde inițiatorii și conducătorii mișcării culturale bihorene, între care se numără și losif Vulcan, sufletul revistei Familia.

Revista Familia apare în vechea Monarhie Austro-Ungară, în perioada constituțională. Deși scurtă și zgârcită în înlesniri, această perioadă prilejuiește un

6 în Dioriile Bihorului, 1854, p. 6.

reviriment în dezvoltarea culturii poporului român din Transilvania.

Revista Familia, prin linia pe care o adoptă este solidară cu platforma României literare și poate fi socotită ca o coborâtoare directă și un fidel continuator al programului revistei lui Kogălniceanu, Dacia literară. De la ea moștenește strădania de a strânge în jurul ei scriitori pentru trecutul istoric al neamului nostru, menționându-se pe tot parcursul apariției ca un stâlp al limbii și tradiției românești din Transilvania. Familia va reflecta toate frământările epocii, dar își netrăda și limitele. A avut însă avantajul de a fi găsit în losif Vulcan un conducător devotat și perseverent, abil și receptiv la elementul nou progresist, aprehensiv față de direcțiile urmărite de cultura vremi,, raportându-le la posibilitățile cititorilor ei, condiție care a asigurat Familiei popularitate, prețuirea contemporanilor și mobilitate.

Mai mult ca orice altă publicație periodică, Familia nu poate fi studiată decât pe serii. Apărută la Budapesta în anul 1865 (cu un număr de probă în luna mai), sub entuziasta conducere a cărturarului losif Vulcan, ea a devenit hrana spirituală a cititorilor transilvăneni, timp de 41 de ani, până în anul 1906, după ce redacția fusese mutată la Oradea, în 1880.

A doua serie a revistei a apărut între anii 1926 – 1929, condusă de M. G. Samarineanu “un macedonean de treabă”, cum l-a caracterizai Victor Eftimiu, seria a treia în intervalul 1936 – 1940, a patra serie între' 1941 – 1944 având aceeași conducere redacțională, iar cu ocazia centenarului din 1965 a apărut actuala serie a V-a, sub conducerea lui Alexandru Andritoiu.

Îndată după întregirea hotarelor firești ale țării, în anul 1918, s-a discutat de mai multe ori despre apariția unei reviste literare la Oradea. S-au făcut diverse proiecte mai mult sau mai puțin importante, care nu s-au putut materializa decât în primăvara anului 1926, când reapare Familia, la Oradea, ca o revistă de cultură din inițiativa unui grup de intelectuali, dornici de a lupta pentru cultura românească.

Și-a menținut apariția până în 1929, când a căzut jertfă dificultăților financiare ale crizei momentului, dar și lipsei de colaboratori statornici, ca și de organizare.

în primul rând revista nu a pornit la drum cu o concepție unitară despre rosturile ei, în condițiile noilor stări de lucruri. Grupul de colaborare care o redacta era divergent în opinii, concepții și orientare artistică. O parte dintre ei militau pentru rămânerea la profilul vechii publicații a lui losif Vulcan, în tip ce redactorul M. G. Samarineanu împreună cu George A. Petre, se străduiau s-o modernizeze, în acord cu exigențele timpului. Această dualitate și opoziția tacită, câteodată mărturisită, de grupul modernizator, a ros temeliile revistei.

M.G. Samarineanu a abordat de mai multe ori problema revistelor de provincie, depășind vederile regionalismului dogmatic: “E greșită oărerea de a considera revista de provincie un fel de pompă care să tragă numai sevă din pământul provinciei. Căci mai puțin ca oricare alt organ, revista din provincie nu are numai menirea să informeze publicistica de ceea ce este de valoare și caracteristic în sufletul local. Ea trebuie să formeze o școală. Ea trebuie să smulgă raze din soarele culturii neamului și să le răsfrângă asupra masei locale”.

Și partea adversă, încrezătoare într-un regionalism salvator, își afirmă idealul “Ani de zile am căutat să conving pe cei cu care pornisem la drum de acest adevăr; am fost înțeles: Am fost aprobat, dar nu cu toți mergem pe același drum, fiindcă nu toți eram legați de acelea. gânduri”9.

Hotărât, Familia nu putea continua, în deceniul al patrulea, cu asemenea directive contradictorii și cu tipărirea mai departe a unei depășite literaturi semănătoriste.

Totuși revista își are meritele ei, care ne sunt puține la număr. Rosturile programatice au fost cedate unui jurist “Hotărâți a contribui și noi prin modestele noastre puteri la marea operă de luminare și întărire prin cultură a acestui popor, ne-am decis a scoate această revistă, prin care ne vom strădui a aduce aportul nostru la cultura românească”10. Accentul cădea pe ideea națională și mai puțin pe realizarea unei literaturi originale, losif Vulcan, fondatorul primei serii, este mereu comemorat în spiritul credinței lui Octavian Goga, după care Familia este certificatul de intrare în literatură al animatorului și precursorului.

Redactorii nu și-au fixat obiectivele literare prea vaste. “Ar fi fost absurd să credem că o revistă de la Oradea este chemată să dea tonu' genera! literar pentru întreaga Românie”11, scrie unul dintre conservatorii, după un an de apariție, cu ferma hotărâre de a continua. Același redactor, în preajma apariției anului al treilea, constată, nu cu puțină amărăciune, că situația se înrăutățește.

Politicianismul făcuse mari ravagii în opinia publică și în provinciile alipite păreau peste tot “samsari ai culturii, cu scopul de a se îmbogăți rapid prin mijloace necinstite.” Gândul îl poartă spre fericitul climat din vremea lui losif Vulcan: “Atunci o revistă, o gazelă și orice tipăritură românească era un steag, în jurul căruia românii se adunau împăcați între ei, sub razele nădejdii seculare; azi frații găsesc că e timpul potrivit să se certe între ei, să se alăture la curentul dușmanilor seculari”.

Revista Familia, seria a doua, are în primul rând merite de ordin cultural, legate direct de viața orașului Oradea. Problemele teatrului interesau,

10 Dr. V. Cotruș, Cuvânt înainte, în Familia, 1926, nr. 1, p.

11. G. Bota, Al treilea an, în Familia, 1926, nr. 1-2, p. 1-2.

cum era și firesc, pe intelectuali.întreaga colecție este o entuziastă pledoarie pentru înființarea unui teatru românesc în Oradea.

În oraș exista o trupă de teatru maghiară și din când în când,1 veneau trupe românești în turnee din Cluj sau București. Poetul, George A. Petre, consideră această stare de lucruri nesatisfăcătoare și reia ideea înființării unui Teatru de vest, cu sediul la Oradea, care ar avea sarcina să joace și în celelalte orașe mărginașe. Nu-i mai puțin adevărat că și teatrul maghiar condus de Ladislau Grof, un actor cult, cu studii de specialitate la Viena, prieten a lui George M, Zamfirescu la Satu – Mare, între anii 1922 – 1924, trecea printr-o acută criză materială.

în acea vreme publicul nu era suficient de educat artisticește, ca să poată susține o echipă de teatru.

Tibor Albani, gazetar la vechea generație a Unirii, consemnează ragica situație în articolul intitulat Criza teatrului maghiar în Oradea12.

Lupta pentru înființarea Teatrului de Vest din Oradea a continuat însă. Ideea a fost anterior concepută, în redacția ziarului Vestul românesc, de către câțiva gazetari însuflețiți, sprijiniți de artistul St. Mărsuș, (originar din Satu-Mare): “O problemă veche pare a rezolva astăzi. Lupta de cinci ani a intelectualilor din această regiune începe sâ dea rod. Teatrul de Vest se înfiripă. Zi de zi vezi cum ia ființă, înciuda tuturor greutăților, care se interpun”13.

Proiectul Teatrului de Vest a fost redactat și cu documente istorice. Evocă lupta pentru un teatru românesc din Transilvania pornită de către Ștefan Mărcuș și susținut cu competență de A. P. Bănuț, în fața autorităților oficiale. Amândoi, acești iubitori ai teatrului își motivează afirmațiile cu argumente de logică, dar și din coloanele Familiei vechi, ajungând la concluzia că Teatrul Național din Cluj nu poate satisface, cerințele întregii provincii transilvănene:

12 Tibor Albani, Criza teatrului maghiar din Oradea, în Familia, 1926, nr. 2, p. 14-15.

13. M. San-Marino, Teatrul de Vest, în Familia, 1927, nr. 8-9, p. 1.

Aici este motivul principal pentru care Oradea a luptat de mai înainte și luptă și astăzi să-și aibă acasă teatrul său românesc. Și, mai departe în același articol: Nu ne râmâne altceva, decât, după 60 de ani de la începuturile teatrului românesc, să tragem unele concluzii și ă mergem drept înainte coborând orice obstacol al neputincioșilor14.

Teatrul de Vest ar prezenta spectacole pe scenele din Arad, Satu- Mare, Sighetul Marmației, Beiuș, Cluj. El ar fi încadrat cu elemente tinere, iar repertoriul ar fi similar teatrelor naționale.

Într-adevăr, în luna octombrie 1928 s-a ridicat cortina teatrului având ca director pe A. P. Bănuț. în felul acesta a biruit o idee, o inițiativă particulară, pe care oficialitatea culturală a căutat s-o îngrădească.

A fost un frumos efort care a aplicat o palmă Ministrului artelor ce se tot rânduiește, de zece ani să-i dea viață15.

Înfăptuirea acestei idei este un prim merit ala Familiei.

Oradea fiind și un oraș al pictorilor a acordat o deosebita importanță și artelor plastice. Pe coperta fiecărui număr al Familiei se reproduce o pictură, iar un număr a fost închinat lui Tibor Erno, artist talentat, cu experiență modernistă în atelierele occidentale. El este acela care a pictat portretele scriitorilor de la revista orădeană Aholnâp: penelul său foarte productiv înfloresc din împrejurimea Oradiei și de ze . a ea Crișului, pline de soare și de culori somptuoase16.

Reproducerile de pe copertă și în interior sunt semnate de către Fr. Sirato, Șt. Dumitrescu, Teodorescu Sion, Augustin Pali, în general ,vădind un gust eclectic.

Cum era și natural, pe redactorii revistei îi interesau și organizarea presei, deoarece toți erau și ziariști. Români și maghiari, slujitori ai condeiului în Oradea,

14. Ștefan Mărcuș, Teatrul românesc, în Familia, 1928, nr. 7-8, p. 15.

15 Pe marginea actualității în Familia, 1929, nr. 1-2, p. 1.

16 Cronica artistică în Gazeta Tabery, 1928, nr. 1-2, p. 20.

se considerau factori culturali, după cum și erau. Pentru realizarea acestor deziderate s-au constituit într-o organizație profesională și au întemeiat Cercul ziariștilor din Oradea17, ai cărui reprezentanți erau: G. Tulbure, Tabeny Geza, George A. Petre, M. G. Samarineanu, Katona Bela, Hegeduș Șandor. Aceștia își înțelegeau reciproc dificultățile. S-au depus multe eforturi pentru apariț Ziarului Gazeta de Vest care a început să se tipărească din anul 1929 sub conducerea lui George A. Petre și cu sprijinul material al episcopului greco-catolic Valeriu Trăian Frențiu, mecenatul care a asigurat imprimarea pe o perioadă de 6 luni. Valeriu Trăian Frențiu a suportat cheltuielile înființării Teatrului de Vest din Oradea.

Problemele de ridicare culturală a orașului Oradea au sta în atenția revistei Familia scrise de altfel în programul ei inițial. Se cer șezători literare cu participarea scriitorilor bucureșteni și a celor localnici, iar redactorul responsabil depune eforturi mari de a câștiga colaborarea prozatorului Cezar Petrescu, a lui Victor Eftimiu și Tabery Geza.

Dezvelirea unor busturi ale lui George Coșbuc sau losif Vulca rețin atenția paginilor revistei. Tot familia este cea care militează pentru un monument al lui Mihai Eminescu la Oradea, realizat însă mai târziu.

Accente polemice manifestă revista față de anumite aspecte negative ale propagandei culturale locale sau centrale. Colonelul Bacaloglu, directorul revistei Cele trei Crișuri, este admonestat pentru lipsa de talent. Atunci când Radu Cosmin devine responsabil cultural al regiunii bihorene, Familia redactează un vehement protest.

De simpatia coloanelor Familia s-a bucurat Universitatea populară “Em. Gojdu”, ale cărei conferințe erau mult gustate de către public. Dările ei de seamă au fost publicate în revistă fiind pozitiv comentate. Se insistă în repetate rânduri, asupra propagandei noastre culturale, în străinătate,

17 Vechi gazetari ai Tribunei și ai Românului din Arad.

prin alese traduceri din operele scriitori români reprezentativi; se discută despre criza cărții literare; vor fi consemnate principalele evenimente culturale; un număr al revistei este închinai liceului Samuil Vulcan, din Beiuș.

Se scriu pagini despre problemele Astrei bihorene; revista Familia nu este străină de chestiuni școlar, de educație și învățământ.

M. G. Samarineanu a publicat mai multe poezii în paginile reviste, fără să reușească a-și impune un prefix liric distinct. Poezie de valori □iscriptive, cu semne retorice, de atmosferă macedo-română, cu oarecare înclinare spre meditația existențială. Ea a rămas totuși îngropată între filele revistei, neadunată în volum.

Până în apropierea morții I. Ciorăscu a semnat versuri ce utilizau simbolul, înrâurit de lirica franceză din care a și tradus competent.

Frecvent colaborator cu versuri devine Victor Eftimie, sustinător al Publicației orădene.

Un alt colaborator este Al. T. Stamatiad, în acea vreme era la conducerea revistei Salonul literar din Arad, contribuie la realizarea acestei rubrici, aducând o viziune modernistă prin poezia Simfonie tristă18, tot în cuprinsul Familiei, găsim și sonetele lui Artur Enășescu mereu modificate. Unele poezii erau de o reală sensibilitate lirică. Așa sunt poeziile lui Justin llieșiu: Cântec, Femeea, meditațiile lui G. Goran și Emil Isac cu poezia Căderea frunzelor. O singură dată este prezent N. Davidescu, urmat de versurile lui Ion Marin Sadoveanu din Cântec pentru un schit.

Cam acestea sunt poeziile Familiei care ar putea prezenta un oarecare interes astăzi. Trebuie menționat faptul, că paginile revistei sunt pline de poezii sămănătoriste (George Bota, Volbură Poiană Năsturaș, Constantin D. Psalta) în vădită concordanță cu exigențele .eacului contemporan.

18 Stamatiad Al. T., Simfonie tristă, în Familia, 1926, nr. 4, p. 5.

Proza literară a beneficiat în primul rând de colaborarea lui Cezar Petrescu, mici schițe de critică socială, schițe care ulterior vor fi introduse în volum. Nici una dintre ele nu au adus faima prozatorului.

Poeme în proză a publicat Z. Sandu, un amestec de lirism mistic, cu un stil simplu.

Povestiri despre popor a tipărit G, tulbure, iar Gilb. I. Mihăescu își publică narațiunea din nou.

Spre sfârșitul apariției seriei apar doi tineri talentați: Georghe Acsinteanu și Savin Constantin, primul cu povestiri fantastice, iar celăla.i a reușit să facă dovada unui bun umorist. Colaborări sporadice au avut: I. Peltz, Emil Isac. Traducerile revistei, atât în poezie cât și în proză, nu sunt rezultatul unui plan atent conceput, ele tipărindu-se la întâmplare, din autori și literaturi diferite, de la poemele persane și până la Charles Baudelaire și Ady Endre.

Revista Familia din această serie nu s-a bucurat de prezența unui adevărat critic literar. Aceasta a fost încă o cauză pentru care revista nu a supraviețuit vreme mai îndelungată. Un critic literar este pentru o revistă coloana ei vertebrală, care-l orientează mersul artistic, și o apără de primejdii și alunecări.

Cât de nereușită concepție a avut redacția despre cronica literară se poate observa din parcurgerea ei atentă, recenzându-se tot felul de imprimate administrative, împreună cu unele creații beletristice.

Desprindem însă și câteva aspecte pozitive. Este menționată poezia de energie și vigoare a lui Aron Cotruș, perspectivă clară asupra literaturii române contemporane a lui E. Lovinescu, se recunosc calitățile analitice ale prozei Hortensiei Papadat-Bengescu din Concert din muzică de Bach, Ciuleandra lui Liviu Rebreanu “e scrisă într-un stil vioi și captivează”, se subliniază talentul lui Gib. I. Mihăescu din La Glandiflora, scrisul lui Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Ion Minulescu, D. D. Pătrașcu.

O notă măruntă vorbește despre gândirea Iui Lucian Blaga din Ferestre colorate, iar Tudor Vianu este prezentat ca o nădejde a criticii literare românești.

Din rândul cadrelor didactice au sprijinit revista Teodor Nes, directorul Liceului Emanuil Gojdu și George Bota, pe atunci inspector șef al Regiunii școlare Oradea.

Prelucrările de fabule, epigramele publicate, precum și pseudonimul folosit de G. A. Petre, Seneca, arată predilecția sa spre literatura critică moralizatoare.

Revista Familia s-a arătat interesată și de probiemele politice a, „ vremii, încadrându-se cu fermitate în curentul de opinie antirevizionist, din ce în ce mai puternic spre sfârșitul deceniului trei, pe măsură ce ideea reviziunii prevederilor tratatelor de pace după primul război mondial se agita cu tot mai mult zgomot.

Sarcina de a se face purtător de cuvânt, în deplină cunoștință de cauză, al opiniei antirevizioniste locale, și-a asumat-o Alexandru Olteanu, avocat și ziarist orădean, care și-a adăugat numelui său și pe acela de Kereszbury. De la critica unor lucrări cu un conținut revizionist, la demascarea propagandei iredentiste maghiare, desfășurată cu tot mai multă amploare dincolo de hotarele Ungariei, la evoluția problemei continuității daco-române în contextul științific și politic interbelic, A! Kereszbury și-a expus părerile cu perseverență în paginile Familiei p- tot parcursul anilor 1927- 1929.

Ceea ce nu l-a împiedicat, alături de George A. Petre și de Tabery Geza, să se pronunțe cu sinceritate pentru apropierea culturală româno-maghiară, dându-și seama cu toate acestea că, față de primii ai de după Unire, susținătorii inițiativelor entuziaste, situația și atmosfera erau mai puțin propice.

Revista Familia a publicat totuși numeroase traduceri din literatura maghiară: Jokai Mor, Ady Endre, Karinthz Frigyes, Rakosi Victor.

4. CONCLUZII

Revista Familia a apărut în plină dezvoltare capitalistă, reflectând aspirațiile poporului român din Transilvania.

Pe toată perioada sa de apariție, Familia a fost și este o tribună a scriitorilor români de pretutindeni, ale căror sentimente și idei au putut fi împărtășite cititorului de slavă românească, oriunde s-ar fi aflat el.

Atribuind literaturii, ca artă a cuvântului, funcția de cunoaștere, social-educativă și estetică, redactorul ei s-a străduit să transforme publicistica și creațiile literare într-un mijloc de emancipare națională.

Multora dintre scriitori, revista lui losif Vulcan le-a fost: “leagăn literar” (Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian Goga, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu), pentru alții, un îndrumător perseverent în perioada începuturilor. Numele celor mai însemnați poeți și prozatori din literatura clasică se întâlnesc în coloanele revistei. Din acest punct de vedere și nu numai, revista Familia poate fi socotită pe drept cuvânt, coborâtoarea Daciei Literare, precum și un fidel executor al programului acesteia.

Concomitent cu eforturile creatoare din beletristică, în Familia se cultivă intens tradiția culturii autohtone, așa cum se plămădise ea în conștiința personalităților de seamă din istoria poporului nostru, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, V.A. Ureche, Mihail Kogălniceanu.

În sectorul criticii, la răscrucea celor două veacuri, Familia și-a definit locul în politica și lupta de idei a epocii, alternând astfel critica estetică, cu rădăcini în estetica lui Hegel, receptată prin filieră maioresciană, cu cea determinată, de tip gherist, din izvoare franceze.

În materialul variat, ca într-un magazin istoric, publicat în revistă, s-au remarcat evenimente din istoria lumii, istoria fiind interpretată ca un rezultat al marilor spirite, al marilor transformări, al amestecului divin și rareori ca o consecință a acțiunilor de luptă și victorii ale adevăraților creatori de istorii, ale popoarelor.

Răsfoind astăzi, colecția revistei Familia, cititorul descoperă date revelatorii în legătură cu preocupările intense ale publicației lui Vulcan.

Unele rubrici pot suscita zâmbete îngăduitoare, altele trezesc și astăzi interes prin ineditul lor, prin aerul de arhivă seculară, dar și prin anticipări îndrăznețe, prin varietate, dar și printr-un constant efort de a instrui, de a educa.

Expresie a unui ideal înălțător, legată prin fire durabile de via:, agitată a unui popor care își crea locul sub soare, Familia s-a identificat prin țelurile și mijloacele ei de luptă cu năzuința mulțimilor, fiind nu numai o publicație de o neobișnuită longevitate, ci și o revistă mult citită, deci o revistă care a înrâurit conștiințele, aruncând în pământ bun sămânța unei culturi noi, lucru care s-a și întâmplat. Este vorba despre dorința urmașilor lui Vulcan de a-i cinsti munca, reluându-l revista după o absență de 20 de ani și îngrijindu-se de bunul mers al acesteia generație, de generație, astfel că acum la începutul mileniului trei, Familia ne delectează cu apariția sa trimestrială, apariție care nu ar fi fost posibilă fără eforturile unui grup de intelectuali însetați de cultură, grup care constituie de altfel corpul redacțional al acesteia. Se cuvine să menționăm numele celor care compun consiliul editorial și anume prof. univ. dr. ing. Teodor Maghiar, rectorul Universității din Oradea, conf. univ. dr. loan Țepelea, Academiei de Științe, literatură și arte din Oradea, lect. univ. dr. Constantin Mălinaș, directorul Bibliotecii Județene George Șincai Bihor, Fundația Culturală Familia română Eminescu Oradea.

Poate că Familia nu a inițiat o nouă epocă, nici un curent nou, nu a avut o ideologie literară originală, dar a cimentat legături prețioase, fapt ce se materializează în numărul foarte mare de prieteni și susținători ai revistei Familia.

5. BIBLIOGRAFIE

ANTONESCU, NAE. – Reviste din Transilvania. Biblioteca revistei Familia. în curs de apariție la Oradea. 330 p.

Centenar Familia 1865-1965. Apare sub îngrijirea Muzeului Regional Crișana. Editura: Crișana. Oradea. 1967, 213 p.

Contribuții culturale bihorene. Comitetul de Cultură și Educație al Județului Bihor. Editura: Crișana. Oradea. 1974, 377 p.

CRIȘAN, ALEXANDRU. – Familia. Contribuții monografice 1865-1906. Editura: Facla. Oradea 1973, 233 p.

DRIMBA, LUCIAN. – Eminescu la Familia. Editura: Crișana. Oradea. 1974, 317 p.

Familia. – Seria a ll-a (1926-1929). / M.G. Samarineanu. Redacția: Take lonescu, No. 42. Oradea. Colecția se găsește la Biblioteca Centrală Universitară Cluj.

FAUR, VIOREL. – Presa românească din Crișana. Editura: Facla. Oradea 1983, 250 p.

VASILESCU, STELIAN. – losif Vulcan. Publicistică: Facla. Timișoara, 1983, 320 p.

6. ANEXE

Figura 1 – Primul număr al revistei „Familia” apărut la Pesta la

5/17 iunie 1865

5. BIBLIOGRAFIE

ANTONESCU, NAE. – Reviste din Transilvania. Biblioteca revistei Familia. în curs de apariție la Oradea. 330 p.

Centenar Familia 1865-1965. Apare sub îngrijirea Muzeului Regional Crișana. Editura: Crișana. Oradea. 1967, 213 p.

Contribuții culturale bihorene. Comitetul de Cultură și Educație al Județului Bihor. Editura: Crișana. Oradea. 1974, 377 p.

CRIȘAN, ALEXANDRU. – Familia. Contribuții monografice 1865-1906. Editura: Facla. Oradea 1973, 233 p.

DRIMBA, LUCIAN. – Eminescu la Familia. Editura: Crișana. Oradea. 1974, 317 p.

Familia. – Seria a ll-a (1926-1929). / M.G. Samarineanu. Redacția: Take lonescu, No. 42. Oradea. Colecția se găsește la Biblioteca Centrală Universitară Cluj.

FAUR, VIOREL. – Presa românească din Crișana. Editura: Facla. Oradea 1983, 250 p.

VASILESCU, STELIAN. – losif Vulcan. Publicistică: Facla. Timișoara, 1983, 320 p.