Familia Prima Scoala a Emotiilor

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I. FAMILIA. DELIMITARI CONCEPTUALE SI TEORETICE………………………………………………………….

1.1. Familia – definire, istoric

1.2. Familia. Roluri, functii

1.3. Conceptul de familie. Tipuri de familii

CAPITOLUL II. FAMILIA – PRIMA SCOALA A EMOTIILOR

2.1. Familia – primii pasi spre cunoastere

2.2. Familia contemporana si educatia copilului

2.2.1. Familia de ieri, familia de astazi

2.2.2. Provocarile familiei contemporane

2.3. Stiluri educative parentale

2.4. Climatului familial și dezvoltarea psihică a copilului

CAPITOLUL III. ROLUL FAMILIEI ÎN SOCIALIZAREA COPILULUI

3.1. Definirea procesului de socializare

3.2. Etapele socializarii si formele ei

3.3. Socializarea copilului in sanul familiei

3.4 Comunicarea – pion principal in socializarea copilului

3.4. Socializarea copiilor prin joc

CAPITOLUL IV. MODALITĂȚI TEORETICE ȘI PRACTICE DE SPRIJINIRE A FAMILIEI ÎN CREȘTEREA ȘI EDUCAREA COPIIIOR

4.1. Educatia permanenta pilon al societatii

4.2. Eficienta educatiei parintilor in beneficiul copiilor

4.3. Educatie parentala in Romania

4.4. Parteneriatul familie – gradinita – condiție a integrării sociale a copilului

CAPITOLUL V. METODOLOGIA CERCETARII…………………………….

V. 1. Scopul si obiectivele cercetarii

V. 2. Ipotezele cercetarii

V. 3. Metodologia utilizata

V. 3.1. Esantionul

V. 3.2 Metode si mijloacele de cercetare

V. 3.3. Rezultatele cercetarii si interpretarea lor

CONCLUZII SI RECOMANDARI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Fa-ti timp pentru copilul tau pentru ca ''cei mai severi judecatori sunt copiii nostri''

proverb din Rusia

Am ales aceasta tema pentru lucrarea de licenta deoarece am ajuns in minunata postura, aceea de a fi mama unui prescolar.

Vreau sa arat modul in care se raporteaza copilul la influentele primite din mediul familial si cat de mult il influenteaza in viata sociala.

Socializarea este un proces continuu, începe din primele zile de viata si continua de-a lungul întregii existente. În primii ani de viata copilul este ajutat sa stabileasca modalitati de comunicare cu adultii din preajma sa. Mama este cea care il va ajuta sa vorbeasca, trecand de la limbajul corporal la limbajul vorbit. Astfel, se poate spune ca socializarea se realizeaza in procesul de comunicare cu ceilalti.

Familia reprezinta, de fapt, primul mediu al copilului si in acest cadru se structureaza personalitatea. Mediul familial este important, deoarece reprezinta prima scoala a vietii, unde i se va transmite copilului primele reguli sociale si culturale, precum si valorile dominante din societate, isi dobandeste cele mai importante trasaturi caracteriale si morale; familia fiind un intermediar in relatiile cu societatea.

În socializarea realizata la nivelul familiei, imitatia are un rol important, mai ales în primii ani de viata când este dominanta, deoarece copilul se identifica, de fapt, cu un model pe care-l admira. Copilul este martorul modului in care membrii familiei se comporta intre ei. El invata, pe parcursul observarii comportamentului lor, o serie de valori precum, respectul, toleranta, aprecierea etc.

Desi familiile indeplinesc functii socializatoare comune, în realitate exista numeroase diferente în modul în care fiecare familie îsi socializeaza copiii. Aceste variatii sunt in functie de tipul de societate (traditionala sau moderna), categoriile socio-profesionale ale parintilor, de rezidenta etc. Asadar, familia este o microsocietate care joaca un rol important in socializarea copiilor. Cercetarile de sociologia familiei scot în evidenta faptul ca, odata cu schimbarile sociale, cum ar fi: integrarea femeii pe piata muncii si numeroasele divorturi cauzeaza dificultati in echilibrarea vietii de familie cu cea profesionala. Copiii de astazi ajung sa fie in contact mult mai rapid ca altadata cu alti agenti de socializare îndeosebi de catre cresa, gradinita, mai apoi, scoala. Aceste cazuri sunt tot mai prezente în societatile urbane moderne, familia pierzand din importanta sa socializatoare traditionala. Mai ales în situatiile în care ambii parinti îsi desfasoara activitatea în afara menajului, iar copilul interactioneaza cu parintii doar câteva ore pe zi.  

Această lucrare va lua în discuție rolul parintelui, în socializarea copilului prescolar. Vom demonstra în această lucrare rolul pe care îl are familia din acest punct de vedere, prin prezentarea a două studii de caz cu subiecți puși în situații educaționale familiale diferite.

CAPITOLUL I. FAMILIA. DELIMITARI CONCEPTUALE SI TEORETICE

1.1. Familia – definire, istoric

'' Familia este cea mai veche dintre toate societatile si singura naturala.'' Jean Jacques Rousseau

Termenul familie s-a schimbat de-a lungul vremurilor, capatand conotatii diferite. Derivand din latinescul ”famulus”(servitor), care insemna potrivit „ Dictionarului etimologic al limbii latine”, „ansamblul sclavilor si al servitorilor ce traiau sub acelasi acoperis”. Familia ajunge sa cuprinda agnati, rudele pe cale paterna, cognati, rudele pe cale materna, devenind in cele din urma gens (comunitatea formata din rudele de acelasi sange).

Familia, ca nucleu social, inregistreaza o evolutie continua, existand in forme diferite de-a lungul istoriei.

Familia este un grup ce are anumite atribute organizationale, cum ar fi: isi are originea in casatorie, este alcatuita din sot, sotie si copii nacuti din casatoria lor, cu toate ca si alte rude isi pot gasi un loc aproape de grupul nuclear, iar grupul e unit prin drepturi si obligatii morale, legale, economice, religioase si sociale. (Coser Laub Rose, apud Pescaru Baran, 2004, p.13).

Chiar daca de-a lungul timpului relatiile in familie au suferit unele modificari, familia ramane o institutie sacra, in care isi gasesc adapost si fericire parinti si copii, un refugiu din fata singuratatii si un spatiu al perpetuarii valorilor, al transmiterii lor din generatie in generatie.

1.2. Familia. Roluri, functii

Aparținând unor orientări conceptuale diverse, sub aspectul analizei specificului și

funcțiilor familiei, au fost întreprinse numeroase cercetări privind rolul de soț și soție.

Toate aceste cercetări încearcă să explice modul de funcționare a familiei, care sunt

etapele prin care trece un cuplu, care sunt rolurile soțului și ale soției, care sunt relațiile

ce se stabilesc între membrii ei. Cercetătorii români Iolanda Mitrofan, Maria Voinea și

Petru Iluț au efectuat o serie de studii privind viața de familiei. Ei arată că rolurile din

cuplul conjugal format din soț și soție se extind în cadrul familiei continuând cu cele de

tată și mamă, ceea ce presupune urmărirea îndeplinirii unor obiective precum: asumarea

responsabilității de împărțire și distribuire a aceluiași buget de timp, material și afectiv

în vederea creșterii copilului. Această sarcină a fost și rămâne o dominantă a familiei,

chiar dacă metodele diferă de la o societate la alta. Problema rolurilor educaționale ale

părinților în familie este o funcție esențială care se răsfrânge asupra copilului pe

întreaga perioadă pe care acesta o petrece în cadrul grupului familial.

Rose Vincent în “Cunoașterea copilului” (1972) vizează trei aspecte principale ale

rolului parental privind socializarea copilului:

Afecțiunea, prezența sa alături de familie;

Protecția, sprijinul material, deciziile tatălui în momente dificile;

Inițierea în viața socială devenind un model pentru imitare și identificare,

exercitarea controlului prin autoritatea sa;

Functiile familiei, conform lui Tischler 1986 (apud Ilut, 1995), sunt:

– functia sexuala si de reproducere, relevata de faptul ca , prin setul ei de reguli formale si informale, familia monitorizeaza acest tip de comportament. Se promoveaza o anumita conceptie despre divort, recasatorire, se incurajeaza/descurajeaza reproducerea, se permit/ interzic anumite forme de mariaj;

-organizarea productiei si a consumului este o functie de baza in societatile industriale si postindustriale; prin aceasta, familia propune o anumita organizare a bugetului sau a consumului;

– socializarea copiilor vizeaza procesul de educare a acestora, de control, de impunee a unor norme si reguli, obiceiuri si traditii;

– functia socioafectiva exprima capacitatea familiei de a asigura membrilor ei suport material si spiritual; in familie se „consuma” atat bucuriile, cat si necazurile;

– garantarea unui statut social prin apartenenta la o anumita familie: se pot mosteni atat valori materiale, cat si spirituale.

Pornind de la aceste funcții a educa un copil înseamnă a-i permite să se apropie

de multiple identități, de a îndeplini multiple roluri și funcții. De asemenea, înseamnă

a-i da posibilitatea să găsească o unitate în acțiune, cât și în scop, de a se conforma și

imita fără a se limita la o copie fidelă sau reflectare socială, dar și de a se delimita, de a

fi autonom fără să cadă în individualism, revoltă sau izolare.

Aceste trei funcții s-ar însuma în funcția – familia în dezvoltarea copilului la modul general.

Astfel, rolul familiei în dezvoltarea copilului este foarte importantă din următoarele puncte de vedere:

– Din punct de vedere fizic reprezintă preocupare pentru dezvoltare fizică armonioasă: hrană, îmbrăcăminte adecvată, planificarea corectă și judicioasă a timpului pentru joacă, învățare, activități extrașcolare, odihnă), sănătate, deprinderi igienice personale și sociale corecte, folosirea corectă a factorilor naturali pentru bunăstarea organismului (soare, apă, aer), schimbări fiziologice în perioada pubertății, etc.

– Din punct de vedere intelectual reprezintă însușirea limbajului (volum, precizia vocabularului și corectitudinea exprimării; 90% din cunoștințele uzuale (plante, animale, fenomene naturale, activitatea omuluietc.); dezvoltarea unor procese intelectuale (spirit de observație, memorie și gândire) prin explicații corecte, exacte și pentru nivelul lor de înțelegere: la vârsta școlară mică, părinții sunt aceia care trebuie sa-i susțină în procesul de învățare, să le cultive “gustul pentru citit”, să ajute școala la stimularea curiozității copilului de a căuta răspunsuri în cărți sau în alte surse informaționale (punerea bazei unei biblioteci pentru vârsta lor). Rezultatele școlare obținute de copil sunt în concordanță cu implicarea părinților în procesul de invățare. Desigur, ajutorul dat copiilor în acest sens trebuie să fie limitat la sprijin și îndrumare. Mai târziu, este important ca implicarea părinților în controlul și interesul pentru comportamentul și atitudinea copilului față de școală și față de dezvoltarea sa personală să nu scadă (colaborare cu școala).

– Din punct de vedere moral, putem spune că în familie se formează cele mai importante deprinderi comportamentale (respect, politețe, cinste, onestitate, sinceritate, decență în atitudini și vorbire, cumpătare etc.). Modelul parental este foarte important (puterea exemplului). Noțiunile de bine/rău, drept/nedrept, frumos/urât în comportamente, învățate în familie îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său și al celor din jur. Tot familia este aceea care-l ajută pe copil să socializeze, să fie sociabil, să relaționeze corect cu cei din jur.

– Estetic. Familia are un rol important în educația estetică a copilului (frumusețea naturii, a vieții sociale – obiceiuri, tradiții). Abundența de informații la care copilul ar putea avea acces prin intermediul mass-media poate duce la cultivarea sau deformarea simțului estetic al său. De aceea, părinții trebuie să controleze atât timpul pe care copilul îl petrece în fața T.V., cât și emisiunile vizionate.

Este bine știut că nu toate familii reprezintă un bun mediu educativ. Vom specifica trăsăturile unei familii cu un bun mediu educativ:

– relații sănătoase între membrii ei (înțelegere, respect, armonie, întrajutorare, cinste, onestitate);

– colectiv sănătos din punctul de vedere al componenței sale;

– convergență în opiniile privitoare la copil;

– exemplul dezirabil al părinților (spirit imitativ al copilului);

– autoritate asupra copilului (exigență, dar și respect față de copil, dragoste);

– situație economică decentă.

Trăsăturile unei familii cu un mediu educativ impropriu:

– Familie descompusă – divorț sau deces. În cazul decesului unuia dintre părinți, cel supraviețuitor va trebui să aibă multă disponibilitate emoțională pentru a compensa pierderea suferită și de asemenea va trebui să dea foarte mare atenție copilului, dând totuși dovadă de echilibru în educația copilului. În cazul unui divorț – cercetări recente relevă faptul că un copil se simte mai bine, are condiții mai bune de dezvoltare în cazul în care, între părinți, existând neînțelegeri majore, violență verbală/fizică, divorțează, decât dacă ar trăi în atmosfera aceea nocivă cu certuri, înjurături, violență (N. Goodman, 1992).

– Familia reconstituită – prin recăsătorie (pot apărea resentimente între copil și părintele vitreg). Este nevoie de multă dragoste, înțelegere din partea adultului pentru a nu se creea dezechilibre emoționale.

– Violența în familie – este un fenomen ce ia o amploare tot mai mare, în toate clasele sociale. Este o vină în mod special a bărbaților din familie. Cercetările care confirmă și cele spuse mai sus, specifică faptul că cei ce au fost maltratați în copilărie, maltratează la rândul lor (perpetuarea unui ciclu de violență). Copiii maltratați sunt frustrați de dragoste, pierd bucuria de dragoste și înțelegere a semenilor, sănătatea psihică și emoțională, încrederea în sine.

– Certuri și neînțelegeri – produc efecte traumatizante.

– Divergențe dintre părinți cu privire la măsurile educative – măsuri negative asupra educației copilului.

– Comportament indezirabil al părinților (furt, minciună, necinste, violență verbală/fizică, consum de băuturi alcoolice, droguri) – copiii imită cu preponderență modelul părinților.

Este evidentă importanța familiei în dezvoltarea copilului. Am putea spune că este factorul cel mai important de care depinde evoluția copilului din toate punctele de vedere. Descoperirea, conștientizarea și luarea deciziilor potrivite în ceea ce privește eventualele dificultăți, probleme ale copiilor pot diminua considerabil neajunsurile ivite în evoluția prescolara – școlară și de integrare socială a celor mici. Până a se ajunge la descoperirea faptului că există la copil o problema de dezvoltare, familia este prima care realizează eventualele disfuncționalități în evoluția copilului (limbaj, văz, auz, atenție, socializare etc.).

1.3. Conceptul de familie. Tipuri de familii

Familia este unul dintre cele mai răspândite tipuri de grupuri sociale. Orice individ, dacă este întrebat, ar putea spune ce este o familie, pentru că fiecare om a avut de-a face în decursul vieții sale cu familii, fie că este vorba de familia în care s-a născut, de propria lui familie sau de familiile din comunitatea în care trăiește. Din perspectivă sociologică, familia poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de căsătorie, consanguinitate și rudenie, membrii grupului împărtășind sentimente, aspirații și valori comune.
Din această perspectivă, familia este un grup primar în care predomină relațiile directe, informale, nemediate. Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane între care s-a instituit un set de drepturi și obligații, reglementat prin norme legale. Aceste norme se referă la modul de încheiere a căsătoriei, stabilirea paternității, drepturile și obligațiile soților, relațiile dintre părinți și copii, modul de transmitere a moștenirii etc. Din perspectivă juridică, familia este un grup formal, reglementat prin legi și alte acte normative.
Un cuplu separat prin divorț nu mai este o familie, întrucât nu mai îndeplinește funcțiile definitorii esențiale ale familiei. Totuși, separarea celor doi parteneri în menajuri diferite nu semnifică încetarea oricăror raporturi juridice între ei. În cazul în care partenerii care divorțează au copii, între ei continuă să existe anumite raporturi juridice privind încredințarea copiilor unuia dintre soți, obligațiile celuilalt soț pentru sprijinul financiar al copiilor minori, dreptul de vizită etc. Perspectivele sociologică și juridică se completează reciproc deoarece, în unele situații, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei juridice și, implicit, la schimbarea reglementărilor legale privind familia.
Familia constituie unitatea fundamentală a societății și mediul natural pentru creșterea și bunăstarea copilului. Fiecare societate are un anumit sistem familial de reglementare a relațiilor dintre bărbații și femeile de vârstă matură și dintre aceștia și copii.
Familia este și se comportă ca matrice de viață fundamentală pentru existența și formarea personalității copilului, ca mediu educativ determinant, dar și ca sursă de dezadaptare și comportament deviant al copilului; din păcate, poate constitui o sursă de influență negativă. Familia constituie cel dintâi și cel mai important context de viață cu un rol deosebit în socializarea copilului. Dar, în perioada actuală, din punct de vedere sociologic, familia contemporană cunoaște un proces de eroziune structurală, de demisie de la funcțiile sale fundamentale, o degradare continuă a autorității, și implicit a calității mediului educativ.

Numerosi sociologi, istorici si antropologi au incercat sa descrie si sa explice variatiile si schimbarile familiei de-a lungul timpurilor. Astfel, ni se prezinta „familia burgheza” – tip de familie intalnit in in Europa secolelor XVI – XVII centrata pe mariajul dintre un barbat si o femeie cu roluri de gen bine definite.

Filosofii si psihiatrii ne prezinta familia patriarhala, constituita din sot, sotie, copii, care avea ca scop perpetuarea si impunerea autoritatii in societate si transmiterea proprietatii. In acest tip de familie se cultiva supunerea si ascultarea, iar reprimarea fizica si sociala erau considerate valori dezirabile.

Cu alte cuvinte, din punct de vedere istoric, distingem doua mari tipuri de familie: familia extinsa, patriarhala, de tip traditional si familia nucleara, onjugala, de tip modern (Mitrofan si Mitrofan, 1991).

Caracteristici ale tipurilor de familie:

Familia extinsa sau familia unita (joint family) cuprinde pe langa nucleul familial si alte rude si generatii: parinti, frati, surori ai/ale sotului/sotiei, bunici, unchi, matusi etc. (Ilut, 1995)

In familiile extinse sistemul de reguli si norme se perpetueaza de la o generatie la alta, conservatorismul fiind principala caracteristica.

Sistemul de valori culturale, religioase, etice are un grad mare de inertie si transmisibilitate. Stilurile educationale si practicile de crestere a copiilor sunt mai rigide. Familia extinsa „actioneaza ca o modalitate institutionala ce se bazeaza pe solidaritate mutuala elementara, asumandu-si trecutul si garantand viitorul” (Mitrofan si Ciuperca, 2002, p. 45).

Familia extinsa se aseamana cu o mica comunitate: copii petrec mai mult timp in compania adultilor, fapt ce ar putea influenta in sens pozitiv dezvoltarea lor. Femeile stau insa acasa si fac menajul pentru intreaga familie, fiind responsabile si de educatia copiilor, de insusirea limbii materne sau a bunelor maniere. In multe culturi (Africa, Coreea, India, Estul Asiei) familia extinsa constituie baza comunitatii.

Familia nucleara este alcatuita de regula din tata, mama si copiii lor. Dupa opinia lui Merriam –Webster, sintagma „familie nucleara” dateaza dinainte de 1947. In acest tip de familie, adultii pot fi sau nu casatoriti, iar copii pot fi biologici sau adoptati. Antropologi de renume, ca Malinowski sau Murdock, au sustinut ideea ca familia nucleara este si universala, si esentiala, pentru ca de la ea pleaca apoi toate celelalte forme de organizare sociala, acestea existand ca grup distinct si puternic functional in fiecare societate cunoscuta (Uzoka, 1979).

Datorita dezvoltarii industriale la inceputul secolului XX, foarte multe familii ajung sa devina independente financiar fata de familia extinsa. Ea este preferata de majoritatea indivizilor, deoarece asigura unele functii de baza, cum ar fi: cooperare economica intre soti, relatii sexuale, reproducere si educarea copiilor.

Numita si „familie conjugala”, acest tip de grup este o structura domestica, bazata, de regula, pe egalitate si consens (Mitrofan si Mitrofan, 1991).

Comparatic cu familia extinsa, familia nucleara este mai expusa instabilitatii „divortul emotional fiind mai frecvent decat cel legal” (Mitrofan si Ciuperca, 2002, p.46).

In zilele noastre , o familie nucleara stabila isi poate ajuta membrii ei sa treaca peste situatiile stresante, devenind astfel o retea cu un important rol protectiv.

Familia monoparentala este acel tip de familie in care unul sau mai multi copii traiesc doar cu unul dintre parinti.

Au existat intodeauna pericole care au amenintat integritatea familiei, aceste lucruri erau mai rare in secolele anterioare, pe cand in secolul XXI cazurile sunt tot mai dese. Principalele probleme cu care se confrunta familia contemporana, si care duc la destramarea ei sunt:

– Adulterul. Multa vreme adulterul a fost singura cauza care facea posibil divortul.

In zilele noastre, adulterul, numit si infidelitate conjugala, nu mai reprezinta ceva tabu sau nu mai este vazut ca un delict atat de grav ca in secolele trecute. Viata moderna si avantul fulminant al tehnologiei au facut ca numarul infidelitatilor sa creasca alarmant.

– Noile tipuri de familii si deviatiile sexuale actuale. O cauza grava a destramarii familiei traditionale o constituie modelele noi de familie, care nu sunt altceva decat forme denaturate ale modului de convietuire fireasca dintre un barbat si o femeie. Acestea sunt:

-Concubinajul. Sociologia defineste concubinajul ca ”un mod de a trai impreuna al cuplurilor moderne, in afara contractului de casatorie”.

– Familiile reconstituite, care se formeaza in prin recasatorie, in urma unu divort, deces etc. Aceste tip de familie nu este neaparat daunator sociatatii, dar in urma casatoriilor anterioare copii rezultati nu poti fi educati adecvat si care nefiind frati de sange creaza stari de conflict.

– Deviantele sexuale. Prin devianta sexuala se intelege orice forma comportament sexual ilicit, sau forme total denaturate de relatie nefireasca dintre persoane de acelasi sex,

– Migratia. Din pacate acest fenomen creaza scenarii nefavorabile familiei, fiind la moda in Romania, mai ales in zonele rurale. De obicei, unul dintre parinti este plecat la munca in strainatate, iar celalalt ese lasat in tara sa se ocupe de cresterea si educarea copiilor. Cel mai grav este atunci cand ambii parinti sunt plecati, iar copiii sunt lasati in grija neamurilor, fapt ce atrage dupa sine consecinte foarte grave: copiii sunt privati de dragostea si prezenta parintilor, dar sunt stimulati financiar, lucru nu tocmai bun in cele mai multe cazuri. Copiilor li se deschid usi interzise (droguri, abandon scolar, prostitutie), dar cel mai grav este numarul sinuciderilor in cazul copiilor. Acest lucru duce la divortul parintilor.

– Influenta mass-media. Nu ne este strain faptul ca mass-media este a patra putere in stat, iar influenta sa este de cele mai multe ori negativa. Televiziunea, internetul, revistele, programele de TV inoculeaza mesaje total nesanatoase vietii de familie, distorsionand adevarata viata de familie.