Familia Monoparentala

CAP. I INTRODUCERE

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie între unul dintre parinți (părintele singur) și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune. În abordarea sociologică, familia monparentală este un grup primar, iar menbrii săi întrețin relații directe, informale, iar conform Codului familiei, art 97 “Dintr-o perspectivă juridică, familia monoparentală apare ca un grup de persoane între care s-au stabilit drepturi și obligații, reglementate prin norme legale“. În analizele referitoare la familia monoparentală, un accent deosebit este pus pe consecințele asupra evoluției copiilor, pe starea de sănătate, succes, eșec sau abandon școlar, stabilitate în familiile pe care le formează. În cadrul familiei monparentale, autoritatea comportă tendințe contradictorii: o suprasolicitare a părintelui singur, dar și momente de criză atunci când acesta nu mai face față solicitărilor, problemelor cotidiene. În funcție de raportul relațional dintre adulți, prin care unul dintre ei a abandonat, s-a separat de familie, a divorțat, nu a dorit legalizarea relației cu partenerul/partenera sau a decedat, se pot imagina probleme, dificultăți pe care familia monoparentală le va avea de depășit pe viitor. “În general structura familiei are două semnificații: o componentă numerică (structura pe generații, precum și setul de statusuri și roluri aferente) și o componentă ce ține de diviziunea rolurilor în interiorul familiei și exercitarea autorității “(I. Mihailescu, ,,Structura si functiile familiei”, in Sociologie generala, Polirom, Iasi, 2003, pag. 203).

În România, principala sursă de integrare și de sprijin este familia, țara noastră numărându-se printre statele europene în care oamenii se bazează cel mai mult pe familie. Cu toate acestea, monoparentalitatea a devenit și în România un tip “normal” de familie, odată cu creșterea frecvenței acesteia. Uneori părintele este obligat să-și crească singur copilul datorită decesului soțului/soției, dar cele mai frecvente cazuri se datorează divorțului sau separării soților/părinților. Familiile monoparentale sunt adesea victime ale sărăciei, deoarece există un singur membru aducător de venit în familie, fapt ce conferă familiei monoparentale un grad ridicat de vulnerabilitate. Potrivit studiilor statistice, incidența sărăciei este mai mare în cazul familiilor monoparentale, 25,3% dintre aceste familii aflându-se în stare de sărăcie conform unui raport elaborat la cererea Comisiei Naționale Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii sociale de către Institutul Național de Statistică și Universitatea București în anul 2004. Părintele muncește adesea un număr mai mare de ore, pentru a acoperi nevoile financiare ale familiei, fapt ce afectează calitatea și cantitatea timpului liber pe care părintele ar trebui sa-l petreacă în compania copiilor. 

În aceste condiții se discută despre calitatea vieții familiilor monoparentale. Calitatea vieții se referă la toate aspectele bunăstării indivizilor dintr-o societate. Calitatea vieții, ca metodă de cercetare, are în vedere resursele și oportunitățile existente în societate, precum și condițiile de viață necesare pentru a avea acces la aceste resurse și oportunități de dezvoltare. 

CAP.II CARACTERISTICILE FAMILIEI

MONOPARENTALE

2.1. PREZENTARE GENERALĂ A FAMILIEI MONOPARENTALE

În cazul familiei monoparentale nu de puține ori responsabilitățile mamei se amplifică întrucât ea trebuie să suplinească rolul tatălui absent, anume cel de agent securizant, inițiator, model. Nereușind să răspundă singură nevoilor copilului, tânăra mama apelează la diverse instituții/forme de protecție socială.

Intervenția specializată în aceste cazuri și exploatarea resurselor familiale poate conduce la construirea unui mediu propice pentru copil alături de mama sa.
Fenomen răspândit atât la nivel global cât și la nivel național monoparentalitatea este din ce în ce mai des întâlnită. Astfel se remarcă o creștere a numărului de familii monoparentale, reprezentând 24% din familii la nivel mondial. O creștere procentuală a fenomenului, reprezintă un pericol pentru dezvoltarea normală a familiei și pentru societate. Studiile realizate în acest domeniu arată că persoanele cu risc crescut de a forma o familie monoparentală sunt persoanele de gen feminin, tinerele cu nivel scăzut de școlarizare și care provin din familii dezorganizate.

În epoca modernă contemporană familia nu mai este o instituție fundamentală pentru supravețuirea și reproducerea societății, această funcție preluată de alte instituții și grupuri sociale; rolul social al familiei, funcțiile ei sociale, importanța ei pentru funcționarea societății se estompează continuu.
Căsătoria nu mai este debutul constituirii uniunii conjugale și prin aceasta debutul procreării. Tinerii încep să se separe de părinți din ce în ce mai devreme, locuind fie singuri, fie cu prietenii, fie în cuplu, astfel, procentul coabitării juvenile devine din ce în ce mai frecvent mai durabil, încetând să fie o formă prealabilă a casătoriei, ci tinzând către permanență. Uniunea partenerilor într-o altfel de coabitare este bazată, în marea majoritate a cazurilor pe afectivitate, dar pentru că sentimentele sunt fluide, aceste uniuni au tendință de a fi mai instabile decât o căsătorie oficială.

Este de remarcat nu numai creșterea ponderii coabitărilor ci și durata lor de coabitare. Ele tind să renunțe la aspectul juvenil, adică sa fie prezente doar sub 30 de ani, ca o formă de uniune premaritală, ținând să reprezinte cu adevarăt o alternativă la căsătorie. Datorită gradului ridicat de instabilitate, această formă alternativă la căsătorie este generatoarea apariției familiei monoparentale și asta cu atât mai mult cu cât fenomenul nașterilor în afara căsătoriei se situează deja la 25% din totalul nașterilor anuale, pentru majoritatea țărilor occidentale.

2.2. PROBLEME FAMILIALE ÎN INTERIORUL FAMILIEI MONOPARENTALE

Părintele rămas, poate trece prin stări emoționale pe care nu și le-a imaginat. Și în același timp, nu poate uita de prezența minorului spectator și vulnerabilizat de situație. Dificultatea de adaptare presează părintele cu un rol-status modificat, căruia îi este dificil să "prindă" calea de mijloc în relațiile cu copilul său.

Femeile părinți singuri se confruntă mai ales cu dificultăți financiare, iar barbații părinți singuri cu dificultăți privind munca domestică, ceea ce îi determină să apeleze la ajutor solicitând rude, prieteni, cunostințe. Se spune că mamele au disponibiltăți mai mari pentru relații parteneriale cu copii, dezvoltă diverse modalități de ajutorare în favoarea familiei lor. Barbații singuri implică mai puțin copiii în treburile casei, dar fac apel la ajutor din afară. Rolul parental este mai bine evidențiat dacă tatăl s-a aflat împreună cu copilul sau în permanență, iar interacțiunea cu copilul a fost de la început. Se poate observa că experiența paternității în singurătate poate determina femeile să se masculinizeze, să devină mai ferme în deciziile pe care le iau, iar bărbații să se feminizeze apărând ca persoane sensibile și empatice în raporturile cu ceilalți.

Atunci când se despart, mamele continuă să se îngrijească de copii, iar rolul taților se rezumă adesea la plata unei pensii alimentare; într-o altă ordine de idei familia monoparentală este condusă în cele mai multe cazuri de mamă, iar starea economico-finaciară a familiei este precară, făcând apel de multe ori la sprijinul de factură publică. În absența sprijinului pentru mamă din partea familiei, a comunității și chiar a societății conduc la abandonul copilului. De aceea, măsurile de factură publică vizează diminuarea, eliminarea cazurilor extreme de abandonare a copiilor.

Abandonul a cunoscut o cotă ridicată de manifestare atât în ultima perioadă a regimului comunist, cât și în primii ani de tranziție. Printre cauze, sunt enumerate în primul rând explozia sărăciei, ignorarea mijloacelor de planificare familială, creșterea ponderei mamelor tinere, apoi lipsa serviciilor de asistență socială, a serviciilor pentru familie.

Creșterea numărului famiilor monoparentale este un fenomen care se petrece în întreaga lume. Acest fapt a făcut ca și atitudinea față de acest tip de familie să evolueze, mai mult sau mai putin, în funcție de zone, de evoluția culturală a acestora.

Este foarte important ca societatea, să considere familia monoparentală ca fiind o familie normală, ca pe o alternativă și nu ca pe un model nereușit al așa zisei familii clasice. Acest punct de vedere ar ajuta mult persoanele care se confruntă cu această problemă, în special copiii care cresc în familii monoparentale.

2.2.1. PROBLEME FINANCIARE

Familiei monoparentale îi sunt asociate o serie de probleme de ordin social și psihologic la care se adaugă și cele legate de aspectele de ordin financiar. Atenția guvernului este orientată asupra problemelor cu care se confruntă această categorie de persoane, formulând legi în acest sens, care au ca principal scop bunăstarea membrilor familiilor monoparentale și protecția lor socială.

Familiile monoparentale sunt adesea victime ale sărăciei, iar copiii au tendința de a repeta experiența părinților. Studiile efectuate arată că monoparentalitatea rezultată din divorț este corelată cu o diminuare a activității educative: mama este suprasolicitată atât din punct de vedere emoțional cât și material și relațional și este mai putin disponibilă pentru copil exact când acesta are mai mare nevoie de atenție și eforturi sporite. În acest timp rolul patern este analizat în termenii "absenței paterne", "deprivării paterne", deresponsabilizarii paterne."(Cristina Stefan ,Familia monoparentala, O abordare politica 2003, pag. 10-50)

Atunci când mama are un loc de muncă stabil putem spune că este un caz fericit, și, chiar dacă este nevoită să muncească suplimentar, poate asigura cât de cât un minim financiar pentru întreținere. Cazurile mai grave sunt în mediul rural, unde, pe lângă pregătirea profesională redusă, mama se confruntă și cu absența locului de muncă sau lucrează sezonier, veniturile fiind de-a dreptul insuficiente, ele limitându-se la alocația minorului.

Astfel, în martie 2004, prin Legea nr.41, a fost aprobata Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.105/2003 privind alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală.

Astfel beneficiază de alocația de susținere pentru familia monoparentală familiile formate din persoana singură și copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta,  dacă realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la salariul minim net pe economie. Cuantumul alocatiei de sustinere este de:

70 lei pentru familia cu un copil; 

80 lei pentru familia cu 2 copii; 

85 lei pentru familia cu 3 copii; 

90 lei pentru familia cu 4 sau mai multi copii.

Această decizie politică se înscrie în cadrul unui ansamblu de măsuri prevazute în favoarea familiei. “Preocuparea pentru familie, în general, și pentru familia monoparentală, în special, se datorează mutațiilor care au avut loc în ultimul timp cu privire la structura și dimensiunile acestui tip de grup social” (I. Mihailescu, ,,Structura si functiile familiei”, in Sociologie generala, Polirom, Iasi, 2003, pag 196)

2.2.2. PROBLEME SOCIALE ALE FAMILIEI MONOPARENTALE

De regulă problemele sociale ale familiei monoparentale sunt multiple și vin să le amplifice pe cele financiare și sufletești, formând astfel un caz complex si mai dificil de rezolvat.

Astfel, nu de puține ori, o mamă care a rămas să își crească singură copiii, nu mai poate fi atât de disponibilă pentru rămânerea peste program la locul de muncă și fie este mai prost remunerată, fie își poate pierde chiar locul de muncă, socializează mai greu sau chiar pierde prieteni.

Copiii poartă o povară mult prea grea vârstele pe prevazute în favoarea familiei. “Preocuparea pentru familie, în general, și pentru familia monoparentală, în special, se datorează mutațiilor care au avut loc în ultimul timp cu privire la structura și dimensiunile acestui tip de grup social” (I. Mihailescu, ,,Structura si functiile familiei”, in Sociologie generala, Polirom, Iasi, 2003, pag 196)

2.2.2. PROBLEME SOCIALE ALE FAMILIEI MONOPARENTALE

De regulă problemele sociale ale familiei monoparentale sunt multiple și vin să le amplifice pe cele financiare și sufletești, formând astfel un caz complex si mai dificil de rezolvat.

Astfel, nu de puține ori, o mamă care a rămas să își crească singură copiii, nu mai poate fi atât de disponibilă pentru rămânerea peste program la locul de muncă și fie este mai prost remunerată, fie își poate pierde chiar locul de muncă, socializează mai greu sau chiar pierde prieteni.

Copiii poartă o povară mult prea grea vârstele pe care le au deoarece pe lângă faptul că trebuie să înțeleagă de ce unul dintre părinți nu este alături de el trebuie să facă față diverselor răutăți din partea colegilor de școală, a partenerilor de joacă etc., fapt care poate duce la interiorizare sau la agresivitate.

Nu de puține ori indiferența societății din care familia monoparentală face parte naște adevărate drame în interiorul acesteia, și, deși poate părea perimat ajutorul unui slujitor al bisericii a fost în unele cazuri de folos.

În ultimul secol, au devenit cunoscute și mediatizate opiniei publice din România teme de interes pentru problemele pe care le întâmpină femeile mame sigure, unele într-o fateța negativă, cum este cazul prostituției, inclusiv prostituția forțată, realizată prin traficul de persoane, violența domestică, iar altele într-o fațetă pozitivă, cum sunt aspectele care implică acordarea unor șanse egale.

2.3. DATE DEMOGRAFICE ÎN ROMANIA

În România 84,5% din nucleele familiale monoparentale sunt de tipul "mame cu unul sau mai mulți copii", restul de 15.5% fiind "tați cu copii”.

Din totalul nucleelor familiale cu copii (4.260.609), nucleele monoparentale reprezintǎ mai mult de o cincime (20,1%). Se constată că la toate nucleele monoparentale (materne și paterne) tipul predominant de nucleu monoparental este cel cu 1 copil (în jur de două treimi), urmat de cele cu doi copii. La polul opus, se situează nucleele monoparentale cu 5 copii și peste, care dețin mai puțin de 1% din total, pe fiecare dintre tipurile de astfel de nuclee monoparentale.

Nucleele familiale monoparentale dețin 13,4% din totalul nucleelor familiale, fiind repartizate între mediile de rezidențǎ diferențiat, 7,7% în mediul urban și 5,7% în mediul rural. (Studiu privind evoluția fenomenului familiilor monoparentale în România, realizat de către Institutul Național de Statistică)

Periodic sunt realizate studii de către Institutul Național de Statistică pe baza recensămintelor efectuate de-a lungul timpului pentru a putea observa o evoluție a mediului familial și a putea face anumite comparații între tipurile de familii.

În ceea ce privește structura familiei, pe baza datelor recensământului populației și gospodăriilor din 1992 s-a realizat o estimare a repartiției gospodăriilor populației pe diferite structuri. (Apud Anuarul statistic al României, 1993, pp. 108-110; Recensământul populației și locuințelor – 7 ianuarie 1992 C.N.S., București, l993, p. 843).

O estimarea structurii gospodăriilor populației conform datelor recensămăntului din 7 ianuarie 1992 poate fi prezentată în tabelul de mai jos.

Astfel este și tabelul de mai jos care ne oferă date statistice despre familiile mono și bi-parentale la nivelul anului 2002 în mediul rural și cel urban.

Observăm:

– Predominanța cuplului conjugal (două treimi din totalul gosdpodăriilor).

– Marea majoritate (aproape două treimi) a cuplurilor conjugale au copii, puține depășind însă numărul de doi copii. Forma dominantă a familiei românești este cea nucleară cu 1-2 copii.

– Familiile monoparentale sunt relativ puține, ceea ce este o consecință a unui comportament familial caracterizat printr-o divorțialitate moderată

CAP.III FAMILIA MONOPARENTALĂ ȘI

INFLUENȚA ASUPRA COPIILOR

În urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de părinte este puternic diminuată, unii părinți comunică mai puțin bine cu copiii, sunt mai puțin afectuoși le controlează mai puțin bine comportamentul. În fața despărțirii copiii reacționează diferit, în funcție de sex – fetita se va identifica cu mama iar baiatul cu tata. Pot aparea complexe "oedipiene" sau "electra" -, vârstă, calitatea relațiilor din familie, temperament. Reacțiile lor pot fi de agresivitate, ură, tristețe, frustrare, confuzie, anxietate, rușine, revoltă față de parintele pe care îl consideră vinovat. Cel mai mult suferă copiii de vârstă mică pentru că ei nu pot întelege ce se întamplă și consideră că sunt pedepsiți, dezavantajați, că li se ia ceva cu forța.

Este cunoscut faptul că mulți copii proveniți din familii divorțate au un sentiment de vinovăție, cred că ei sunt cauza despărțirii. Trebuie să i se explice că ambii părinți îl iubesc, chiar dacă nu mai stau împreună. Contează foarte mult reacția mamei, cât de puternică este, cum depășește acest eveniment. O mamă care se plange toată ziua de cele întâmplate, care discută în permanență despre acest subiect cu oricine intră în casă, care repetă mereu cât de supărată este, care își cataloghează soțul în fel și chip, va face mult rău copilului. Acesta se va simți lipsit de apărare, dezavantajat față de ceilalți copii, percepe divorțul ca pe o mare nenorocire. Acest mod de a privi lucrurile nu-l avantajează deloc. Mama trebuie să înteleagă că, mai mult decât condiții materiale, trebuie să-i ofere copilului sprijin moral. Dacă și-a asumat responsabilitatea creșterii lui trebuie să șteargă cu buretele lucrurile urâte din trecut, să fie optimistă, încrezătoare, sigură pe ea pentru că această stare i-o va transmite și copilului. Desigur, nu este ușor, dar în ultimă instanță fericirea copilului este mult mai importantă, deci merită acest efort.

În societatea modernă, tot mai mulți adulți își cresc copiii singuri, fără a avea alături un partener (soț/soție), pe al cărui ajutor să se poată bizui. Cele mai multe familii monoparentale au ca unic părinte femeia. Uneori părintele este obligat să-și crească singur copilul datorită decesului soțului/soției, dar cele mai frecvente cazuri se datorează divorțului sau separării. Se întamplă și ca părintele să fie singur pentru ca așa a ales, așa a dorit. 

Majoritatea psiho-sociologilor au ajuns la concluzia ca este mai indicat pentru copil o familie monoparentală, decât una bântuită de certuri și de probleme. De aceea, dacă în trecut se credea că este mai bine pentru copil ca familiile care au căsătorii nefericite să rămână împreună de dragul copiilor, în prezent mulți cred că este mai bine pentru copii dacă parinții se despart, în loc să-i supună unui permanent conflict în familie. Problema care apare însă în familiile în relații afective stabile, consistente și de durată. Inter-relatiile din triunghiul mama-copil-tata plămăduiesc matrițele afectivității pentru o viață.

Familia exercită o influență destul de adâncă asupra copiilor. O mare parte din cunoștințele despre natură, societate, deprinderile igienice, obișnuințele de comportament, copilul le datorează educației primite în familie. Trăsăturile de personalitate, temperamentul acestora, precum și formarea conștiinței sine sunt influențate de familia în care copilul crește. De aceea este foarte important ca un copil să crească într-o familie sănătoasă, în care să primească afecțiune de la ambii părinți. Chiar dacă aceștia sunt divorțați trebuie sa conștientizeze faptul că copilul lor are nevoie de amândoi pentru a se dezvolta normal și pentru a deveni un adaptat din punct de vedere social.

A crește un copil este destul de dificil pentru un părinte singur. Prejudecățile în această privință au fost răspândite fără o motivație serioasă. Un părinte rămas singur acordă foarte mare atenție copilului și înlocuiește lipsa partenerului cu dragostea lui. Este important să înțelegem modul în care se comportă copiii crescuți de un singur părinte și felul în care mama sau tata îi educă.

Studiile unor specialiști afirmă că unii copii suferă în urma pierderii unui părinte sau a unui divorț, adaptându-se destul de greu împrejurărilor. Mulți dintre ei se interiorizează și refuză orice tip de comunicare. Este greșit să judecăm această situație din punct devedere al faptului că părintele nu se descurcă să își educe copilul. Problema este lipsa de comunicare.

Oamenii cred că familiile cu un singur părinte nu reprezintă un mediu potrivit pentru dezvoltarea copilului. Trebuie să realizăm însă că neînțelegerile între părinți afectează negativ dezvoltarea tânărului și din acest motiv divorțul poate constitui unica soluție de a trăi în armonie și liniște.

Multe studii au arătat aspectele pozitive ale educației oferite de familia cu un singur partener. Acesta învață să se descurce în diferite situații iar copilul își dezvoltă simțul responsabilității. Comunicarea este mult mai ușor de realizat și membrii familiei petrecmai mult timp împreună.

Un studiu realizat de diferiți psihologi arată că veniturile familiei contribuie la modificarea stimei de sine a copilului. Din cauza faptului ca familiile cu un singur părinte obțin venituri mai mici, copiii se resimt nesiguri și tind să se interiorizeze. Părinții trebuie să le explice că „ceea ce ești nu se bazează pe ceea ce ai”. Modelând acest respect față de propria persoană copilul câștigă încrederea în forțele proprii și are mai multe șanse să se impună în societatea din care face parte.

Tulburările afective sunt prezente atunci când copilul simte că nu mai este protejat, că nimeni nu are grijă de el. Cele mai grave repercusiuni le resimt copii îndeaproape depărinți. Când se trezesc dintr-o dată cu un singur părinte, universul lor se sparge, se dărâmă ca un castel de nisip, iar acești copii nu știu ce să facă.

Studii arată că lipsa mamei sau a tatălui afectează viața copilului, generând adevărate drame, de la comportament deviant, ticuri până la suicid. Chiar dacă nu îi lipsește nimic din punct de vedere al alimentației, igienei, copilul cu un singur părinte simte că nu are cine sa-l reprezinte, se simte abandonat. El are o încredere în sine scăzută pentru că nu-i are pe mama și pe tata ținându-l de mânuță la serbare, să se laude și el față de colegii săi spunând: „Uite, ea este mămica mea, el este tăticul meu”. Dimpotrivă, copilul părăsit de unul din părinți consideră că nu este important în cadrul sau se afiliază într-o gașcă, pentru că acolo își poate manifesta agresivitatea. Ce modalitate de a se manifesta găsește un astfel de copil care se consideră neînsemnat, cum să iasă și el în evidență? Scuipând, înjurând, bătându-i pe ceilalți, pentru că numai așa i se acordă atenție. Se observă că la grădiniță cei mai agresivi copii sunt cei crescuți de un singur părinte sau de bunici. În unele cazuri însă, copilul trece de la polul opus, se interiorizează, nu mai vrea să comunice, se simte foarte singur, nu-și dorește nimic, pare tern și fără emoții.

Orice schimbare din viața unui copil se poate verifica prin performanța școlară. Absența unui părinte, moartea unei persoane din familie duc la scăderea rezultatelor școlare, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. Se observă scăderea notelor, copilul nu se mai implică în activitățile școlare, nu-l mai interesează relațiile cu colegii sau dascălii, începe să chiulească.

Elevii proveniți dintr-o familie monoparentală reprezită o categorie aparte a copiilor cu traume din punct de vedere psihologic, pentru că deseori acești copii tind să fie marginalizați întrucât ei au un grad de sensibilitate și de timiditate ceva mai accentuat. Nu se pune problema că nu ar fi sociabili, ci problema acestor copii constă în refuzul lor de a vorbi despre ceea ce simt și ceea ce le provoacă suferința.

Deseori, acești copii sunt ori victimele unor violențe intercolegiale, ori cei care provoacă certurile sau bătăile dintre copii. Ei fie au tendința de a se închide în lumea lor și de a refuza să pătrundă în vreun grup, fie doresc să ascundă problemele lor și ajung liderii unor grupuri care se “ocupă” de terorizarea celorlalți colegi.

Cazurile particulare ale copilului-problemă provenit dintr-o familie monoparentală seamană, uneori cu cele ale copilului ce provine dintr-un cuplu marital în derivă.

Toate aceste probleme pot fi corectate atât de părinți, cât și de învățătorii sau profesorii acestor elevi. Ei necesită o atenție deosebită pentru că lipsa unuia dintre părinți trebuie suplinită de atenția și afecțiunea unei alte persoane cu care intră zilnic în contact. 

Încercarea de a afla care sunt problemele pe care nu le poate discuta cu părintele pe care îl are aproape poate fi un prim pas spre a-l ajuta să comunice. Evident, trebuie abordat cu mult tact întrucât acești copii sunt deseori mai maturi decat ceilalți de vârsta lor si pot simți imediat dacă sunt “descusuți”. Aici este vorba de a-l ajuta să privească toate problemele care îl neliniștesc dintr-un alt unghi, de a-l ajuta să treacă peste necazuri mai ușor și de a-l ajuta să se integreze într-un anumit grup potrivit lui.

Lucrarea de față a fost aleasă deoarece din ce mai multe persoane devin părinți singuri, copiii rămași în îngrijirea acestora trebuie să facă față tuturor problemelor care survin și de cele mai multe ori nici copii și nici părinții nu pot depăși anumite momente fără întervenția unui psiholog sau sociolog.

Cazurile sunt numeroase și trebuie tratate individual, niciunul neasemănându-se cu altul.

CAP. IV STUDII DE CAZ

4.1. ALEGEREA METODEI DE CERCETARE

Cercetarea de față este una calitativă, ce folosește ancheta sociologică pe bază de interviu. O definiție cunoscută a cercetării calitative, este cea formulată în 1994 de către Norman K. Denzin și Yvonna S. Lincoln: „cercetarea calitativă este concentrarea mai multor metode, implicând o abordare interpretativă și naturalistă a subiectului studiat.

Aceasta înseamnă o studiere a lucrurilor în mediul lor natural, încercând să se înțeleagă sau să se interpreteze fenomenele în termenii semnificațiilor pe care oamenii le investesc.

Cercetarea calitativă implică folosirea și colectarea unei varietăți de materiale empirice studii de caz, experiență personală și introspectivă, povestirea vieții, interviul, observația, texte istorice, materiale vizuale, sau care acoperă interacțiunea [subiect-obiect] astfel încât să se descrie momente obișnuite și deosebite din viața indivizilor, precum și semnificațiile lor” (Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Editura Economică 2004, pag.).

Cercetarea mea este bazată pe mai multe studii de caz.

Studiul de caz se poate defini ca „studiul unui singur caz particular și complex în vedereaînțelegerii funcționării lui cu circumstanțele importante”. Specific acestui tip de cercetare este, faptul că „fenomenele studiate sunt de mare complexitate, neputând fi abordate experimental sau prin anchete sociologice, iar concluziile, chiar dacă permit generalizări ale propozițiilor teoretice nu conduc la extrapolarea rezultatelor la alte populații decât cele investigate”. De altfel studiul de caz poate fi cel mai simplu definit ca studierea unei singure unități delimitate spațial. Un studiu de caz poate fi considerat ca un construct teoretic sau ca reprezentând o unitate empirică. Decizia cercetătorului de a considera studiul de caz într-un fel sau altul, depinde de alegerea pe care o face între nominalism, ce definește studiile de caz drept construcții teoretice menite să servească interesul cercetătorului, sau realism care consideră studiile de caz drept o strategie de cercetare ce permite investigarea fenomenelor sociale în contextextul lor real.

Unitatea de analiză a cercetării mele o reprezintă, la acest nivel, individul.

Metoda pe care am utilizat-o este ancheta sociologică căreia i-am atașat o serie de tehnici de cercetare corespunzătoare.

Am folosit, așadar, ca primă tehnică de culegere a datelor tehnica interviului.

Interviul este definit ca „o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socio-umane. Interviul se bazează pe comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și chestionarul. Spre deosebire însă de chestionar, unde întrebările și răspunsurile sunt scrise, interviul implică întotdeauna informații verbale. Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului, în timp ce întrevederea nu constituie decât o condiție care facilitează transmiterea informațiilor unidirecționale de la persoana intervievată spre operatorul de interviu.

Intreviul urmărește aflarea unor informații ce au un oarecare grad de generalitate și privesc socialul.

Putem realiza următoarea clasificare a interviurilor:

-interviul față în față sau prin telefon (după genul convorbirii)

-interviul structurat, semistructurat și nestructurat (după gradul de libertate în formularea întrebărilor de către cercetator în cursul vorbirii)

-interviul individual și de grup (după numărul de participanți) conform Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București Editura Economică 2004, pag.

În interviul semistructurat sunt prestabilite temele în jurul carora se va purta discutia. Astfel încât operatorul va pleca cu un ghid de interviu. Aceste ghiduri sunt variate, începând de la unele ce cuprind teme generale, până la altele cu o listă lungă de subiecți și întrebări specifice.

Interviul nestructurat presupune ca cercetatorul să poarte discuții total libere cu anumiți membri ai populației vizate pe o singură problemă.

Interviul structurat este identic cu metode față în față sau prin telefon, a chestionarului standardizat.

Interviul de grup se poate realiza și el prin trei forme: structurat, semistructurat, nestructurat. Interviul de grup structurat este o metodă calitativă pentru că presupune interacțiunea participanților, schimbul de replică, de opinii, de idei. Interviul de grup nestructurat implică mai multe complicații de organizare, de structurare, de conducere adică intervievatorul trebuie să-și trădeze cât mai puțin propria părere față de tema discutată, dar să știe să depășească momentele dificile, cum ar fi cele create de participanți care monopolizează schimbul de replică, să știe să-i încurajeze pe cei timizi și să fie capabil să planeze tensiunile ce se pot ivi.

4.2. CONCEPTE

Pentru o analiză obiectivă a problematicii familiei monoparentale este necesar să cunoaștem înțelesul conceptelor ce urmează a fi folosite în această cercetare.

– familia este o formă complexă de relații biologice, sociale, materiale și spirituale între oameni legați prin căsătorie, sânge sau adopție.

– familia monoparentală este un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie între unul dintre părintele singur și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune.

4.3. DOCUMENTAREA

Pentru documentarea cercetării am purtat discuții cu femei, bărbați și copii din familii monoparentale care locuiesc în mediul rural și urban au vârstă cuprinsă între 25 și 48 de ani adulții și 5 și 17 ani copiii.

4.4. STABILIREA OBIECTIVELOR

1. cauzele formării familiei monoparentale

2. problemele familiei monoparentale

3. integrarea socială a familiilor monoparentale

4.5. UNIVERSUL CERCETĂRII

Populația țintă a cercetării în domeniul familiei monoparentale este reprezentată de familii monoparentale din mediul urban și rural. Cercetarea este realizată pe un număr de 6 familii.

Ținând cont defaptul că tema pe care am abordat-o este una delicată, am realizat interviuri bine structurate în favoarea unor discuții libere și utilizarea unui limbaj potrivit.

4.6.INSTRUMENTE DE LUCRU

Am ales ca intrument de lucru ancheta pe bază de interviu.

4.7. DIMENSIUNI ȘI INDICATORI

Familia monoparentală

– cauza apariției familiei monoparentale

– familia monoparentală din mediul urban

– familia monoparentală din mediul rural

Nivel de trai:

– venituri

– locuință

– calitatea bunurilor consumabile

– calitatea bunurilor de larg consum

Studiul nr. 1

1. structura familială

Familie monopartentală formată din Badea Adina – mama 33ani și Popescu Mihai Andrei – fiu în vârstă de 7 ani.

2. Veniturile familiei

Salariul mamei de aproximativ 1200 lei, alocație de stat minor 42 lei și 120 lei pensie alimentară plătită de către P.M.

3. Mediul social

Familia provine din mediul urban, locuiește într-un apartament cu trei camere împreună cu mama d-nei Badea Adina, B.M în vârstă de 60 ani, posedă autoturism Dacia Nova, niciodată, nici măcar în timpul căsătoriei nu a avut alt domiciliu.

4. Cauze care au dus la formarea familiei monoparentale

În anul 2003 Badea Adina s-a căsătorit cu P.M. Din căsătoria celor doi a rezultat minorul Popescu Mihai Andrei, născut în anul 2004. Cei doi s-au despărțit în anul 2008, când P.M. a plecat mutându-se la actuala soție (din relatările d-nei Badea Adina). Pe toată perioada căsătoriei au locuit împreună cu B.M.

5. Impactul social

D-na Badea Adina mărturisește că deși după plecarea soțului a simțit o ușurare deoarece au încetat scandalurile și nu a mai trebuit „să-i fie rușie de mama și de vecinii care auzeau țipetele” a întâmpinat greutăți, deoarece a pierdut și o prietenă pe care o considera apropiată, cu care aveau relații sociale, care subtil a întrerupt relația cu aceasta pe motiv că acum fiind singură și cu un copil nu se poate încadra în clasa socială bună.

B.A. susține că a fost mai greu din punct de vede psihic și social să suporte un soț veșnic nemulțumit, care își umilea soția indiferent de locul unde se aflau (acasă sau la prieteni) cu atât mai mult cu cât tatăl ei (mort într-un accident de circulație) era calm și calculat, decât divorțul care i-a adus o ușurare.

După divorț au început și suprasolicitările în cadrul serviciului, exemplu stat mai mult peste program, „Căci acum nu mai ești presată să ajungi la oră fixă acasă și ai nevoie de bani să-ți crești copilul” (din relatările d-nei Badea Adina).

Adaptarea B.A. la noul statut social de „femeie divorțată cu un copil” a fost grea și datorită ideii greșite a unor persoane care au considerat că acum „va ieși la vânătoare” după un bărbat singur și cu situație materială mai bună alături de care să poată cumpăra locuință proprie și să asigure o așa-zisă prestanță socială.

Acestă situație a dus la o anumită „retragere” de pe „scena socială”a B.A. alături și de faptul că minorul crește și este necesar ca timpul liber să fie dedicat în întregime acestuia (lecții după orele de școală, diverse activități extrașcolare – pictură și studiul unui limbi străine). Datorită faptului că ea însăși este mult mai liniștită activitățile pe care le desfășoară împreună cu fiul sunt mult diversificate, de la plimbări în parc la povești citite seara.

Minorul Popescu Mihai Andrei nu a răspuns la interviu, deoarece atât mama cât și eu am considerat că nu este necesar deoarece acesta era mult prea mic atunci, dar B.A. susține că deocamdată M.A. nu are probleme la școală, fiind un copil activ la ore, sociabil, are prieteni în clasă și la locul de joacă, nu este agresiv, din contră când simte că ar putea fi generat un conflict tinde să se retragă (cu siguranță datorită scenelor la care a fost nevoit să asiste la o vârstă fragedă). Activitățile extrașcolare pe care acesta le desfășoară le face cu ușurință fără a fi copleșit de ele. Comunică cu mama povestind diverse întâmplări de la școală și de la cercul de pictură și nu de puține ori dă dovadă de maturitate.

La interviu a răspuns și d-na B.M. informându-mă că în timpul în care fiica dânsei este la servici se ocupă de minorul Popescu Mihai Andrei, în vârstă de 7 ani, ducându-l și aducându-l de la școală și la diverse alte activități, iar atunci când B.A. nu face față cheltuielilor aceasta o susține financiar din pensia dânsei în cuantum de aproximativ 1400 lei.

Cazul trebuie urmărit în continuare deoarece se pare că acum minorul este mulțumit de situația familială poate și datorită faptului că pretențiile copiilor la vârsta de 7 ani nu sunt așa de mari și lumea se vede altfel prin ochii de copii.

B.A. este economistă într-o instituție publică, bunica maternă este fostă educatoare, gradul de cultură al celor două este ridicat, astfel adaptarea socială este mai ușoară.

Pentru a realiza prezentul studiu am purtat atât discuții libere și am constat că persoanele mai sus amintite au capacitatea de a se adapta social și se a face față momentelor dificile prin care au trecut, dar am pregătit în prealabil și un mic chestionar pentru a obține date referitoare la mediul social, veniturile familiei etc.

Interviurile din asistena socială au caracteristici speciale care le diferentiază de conversațiile cotidiene. Au un anumit text, sunt direcționate spre un scop particular, munca are o durată planificată, iar uneori limitată (Veronica Couslhed Practica asistenței sociale, Editura Alternative, 1993, pag 50-63).

Studiul nr. 2

1. structura familială

Familie monoparentală formata din I.P. în vârstă de 21 ani și Ana P. 3 luni.

2. Veniturile familiei

Mama nu înregistrează venituri și nu a fost niciodată salariată.

3. Mediul social

Familia provine din mediul rural, I.P. este absolventă de liceu, locuiește cu părinții F.P și M.P. într-o casă cu trei camere, dintre care una ține loc și de bucătărie pe timp de iarnă.

4. Cauze care au dus la formarea familiei monoparentale

Minora Ana P. este un copil rezultat dintr-o relație de concubinaj de 2 ani care nu s-a finalizat cu căsătoria, tatăl minorei nici măcar nu a vrut să-și recunoască fiica.

5. Impactul social

Din interviul realizat am constatat că I.P. nu iși cunoaste drepturile, nu știe cum să actioneze interesul ei și al copilului ei datorită lipsei informației. Nu are cunostință despre legea privind alocația pentru familia monoparentală.

Nu a renunțat la copil și nici nu s-a gândit vreodata sa faca acest lucru, chiar dacă într-un anumit moment părinții nu au sprijinit-o.

Acum se bazează pe cei 200 lei ai minorei și pe produsele care se obțin în gospodăria proprie. Deși au teren, nu sunt înstăriți, tatal I.P. are o pensie de invaliditate în urma unui accident de muncă, iar mama acesteia muncește cu ziua.

Întrebată cum își va intretine copilul de acum înainte I. P. ne răspunde ca va merge și ea la munca cu ziua îndată ce minora se va mai mări, sau va face toate treburile gospodărești pentru ca mama ei să poata lucra zilnic, și, poate după ce “ce mică” va împlini patru ani “ca să poată sta tata cu ea cat e mama plecată” va pleca în străinatate la muncă.

Din experiența personală știu că în general la sate mama mai merge la muncă cu copilul după ea, lăsându-l pe o pătură în timp ce ea ajută la săpat. Deși nu se câștigă mult și nici nu poate face acest lucru zi de zi, aceste familii se luptă pentru traiul zilnic, reușind să supraviețuiască cu greu.

Persoana cu care am realizat acest interviu deși poseda cunostințe generale medii nu și le poate pune în valoare deoarece și zona din care provine – la 25 Km de un mic orășel – este o zonă moartă din punct de vede economic, adică nu există industrie, iar spitalul din orașel s-a închis, distanța până la cel mai apropiat spital aflat în orașul reședință de județ fiind la 55 Km.

Deși la o familie monoparentală – de nivel mediu – din mediul urban poți observa lucruri de mobilier mai noi, haine, o astfel de familie din mediul rural nu are asemenea posibilități și nu de puține ori hainele micuților sunt și din mila altor persone mai înstărite cu copii mai mari.

I. P. nu pare a avea nevoie de sedințe cu un psiholog – pe care oricum nu și le-ar putea permite – totul pentru ea este ceva normal, așa a văzut, așa este obisnuită, acolo toata lumea trăieste greu și munceste la câmp, puține sunt persoanele care sunt salariate, marea majoritate sunt persoane vârstnice.

Acest studiu a fost realizat prin discuții libere, nu am avut cum să întocmesc în prealabil un chestionar, deoarece pe numita I.P. am cunoscut-o într-un cadru restrâns, în familia unor prieteni, rudă cu I.P., aceasta s-a comportat bine povestind situația ei fără a avea rețineri sau sentimente de rușine, pare a accepta situația socială așa cum este ea.

Ca o comparație la primul caz am întâlnit o ambiție pentru mai bine, pentru mai mult, bazată pe independența financiară a mamei, în timp ce la cazul al doilea am remacat o împăcare cu supraviețuirea, un fel de “vom trăi și vom vedea” deoarece “atât avem, de unde mai mult”.

Studiul de caz nr.3

structura familială

Ioan B. din jud Giurgiu, preot văduv cu 2 copii de 15 și respectiv 12 ani.

2. Veniturile familiei

Veniturile familiei sunt provenite din salariul de preot, pensiile de urmaș ale celor doi copii și alocațiile de stat. Nu beneficiază de ajutor de încălzire de la primărie pentru că nici nu l-au solicitat “Cu ajutorul lui Dumnezeu avem, și apoi ar fi ceva rușinos ca tocmai eu, preot să am așa ceva. Dacă aș fi bătrân, bolnav, neajutorat da, dar cât timp sunt în putere nu. Să beneficieze cei necajiți cu adevărat”.

3. Mediul social

Provine din mediul rural este “preot de țară”

4. Cauze care au dus la formarea familiei monoparentale

Ioan B. a rămas văduv deoarece soția a decedat în urma unui accident de muncă.

5. Impactul social

La întrebarea “Cum vă descurcați” primesc un raspuns la care nu m-aș fi așteptat “Cu ajutorul lui Dumnezeu bine”, nu se pot plânge că le-ar lipsi hrana deoarece “Dumnezeu ne ajută și cu roadele câmpului și cu grădina și cu păsările”.

Întrebând cum se descurcă cu treburile gospodărești primim răspuns de la Maria B. fiica acestuia în vârstă de 15 ani care mărturisește că la bucătărie este mai greu, dar mai vine mamaia de la pangar și mai dă sfaturi, mai ajută puțin, e mai sărată mâncarea uneori, sau poate puțin arsă când uită de ea, dar e bine că este. Curățenia o fac toți.

Mihai B. fiul în vârstă de 12 ani s-a adaptat mai greu, plânge destul de des după mama moartă de 2 ani, nu a vrut la început să facă nimic în casă, nici curat, nici să aducă lemne pentru foc, nici măcar hainele nu și le strangea, venea de la școală și le arunca pe unde apuca, iar duminica începuse să nu mai vină la biserică, începuse chiar să se bată cu colegii la școală, iar rezultatele la învățătură au scăzut. Era supărat pe toată lumea. Psihologul școlii alături de învățătoarea A.A. și de Ioan B. a reușit să îl facă să înțeleagă că nu este nimeni vinovat de moartea mamei, și a fost pus să facă acele lucruri care l-ar fi făcut să se simtă mai apropiat de ea. Astfel el este cel care îngrijeste mormântul acesteia, iar acasă a aranjat un mic altar care cuprinde o icoană a Maicii Domnului, o fotografie a mamei și o lumânare. “Seară de seară se roagă pentru mama lui acolo, îmi mărturisește Ioan B. cu lacrimi în ochi, iar Maria îi pune mereu flori”. Învățătoarea mai trece din când în când pe la el îl mai ajută la teme, fără a cere ceva căci “datorită lui G.B. preotul bătrân, tatăl lui Ioan B. este învățătoare”. Mihai a fost solicitat la diverse treburi în școală, dar și în parohie, a fost susținut și lăudat, s-a încercat să i se creeze idea că este bun la ceva, că au nevoie de el, că este important. Deși la început a fost necesar chiar un ușor tratament antidepresesiv acesta acum nu mai este necesar, Mihai este vesel, face acum totul cu plăcere și pare a se adapta.

Grea a fost adaptarea și pentru Maria care s-a văzut nevoită să facă față lipsei mamei, lacrimilor fratelui mai mic, școlii și treburilor gospodărești. “Mama nu a avut părinți, a ramas orfană de mică și a fost crescută de o mătușă, apoi la 18 ani a luat-o tata de nevastă și mi-a povestit ce greu a fost. Mi-am spus că dacă ea reușit la 5 ani fără mamă și tată, eu cu tata și cu fratele meu trebuie să reușesc”.

A mai fost alături pshihologul școlii, asistenta socială din comună a carei fiică este prietenă cu Maria, mamaia care vinde lumânări la biserică și mai ales tatăl. A fost groaznic, dar începe să treacă”.

Ioan B. spune că a învățat să calce rufe și să gătească. Încearcă încă să depășescă monetele grele, mai ales când cel mic plânge “mi se rupe inima. Atunci merg la biserică și mă rog pentru noi toți și pentru sufletul soției mele, și parcă e mai bine. Mă tem să plâng în fața lor, ca să nu-i dezamăgesc și să nu-i tulbur.”

Deoarece Ioan B. este preot acesta nu se poate recăsători, viața lui socială se desfașoară printre enoriașii din sat, și “mai cu un botez, mai cu o nuntă mai cu o înmormantare Dumnezeu îmi arată că viața merge mai departe” Chiar dacă nu are rude frați, surori, părinți sunt oamenii din sat în mijlocul cărora traiește și pentru care slujește. Nu a fost ușor, ca de altfel întreaga viața, dar nu se dă bătut.

Aceștia au mare credința în Dumenzeu, rugăciunile de seară și de dimineață, masa de seară servită împreună reprezintă momentele de legătură și de sustinere pentru ei, nu se simt deznădăjduiți deoarece “Dumnezeu și Maica Domnului este mereu cu noi, nu suntem singuri. Ajutorul se vede în roadele câmpului, în faptul că învățăm ușor, în faptul că avem prieteni sinceri, iar la școală profesorii înțeleg situația și ne susțin. Toți se iubesc foarte mult au încredere unii în alții.

Maria spune că nu a încercat sî îi ia locul mamei în fața fratelui ei, dar încearcă să facă lucrurile împreună cu el. Văzându-l cât suferă, a încercat să nu îi arate prea mult propria suferință, sprijinul fiind tatăl ei.

Nu s-au gândit niciodată la un sprijin mai mare din partea parinților/bunicilor deoarece nu l-au avut niciodată, sunt obișnuiți așa și nu simt o astfel de lipsă.

Studiul de caz nr. 4

1. structura familială

Elena P. în vârstă de 36 ani și Ana M. în vârstă de 13 ani.

2. Veniturile familiei

Elena P. este profesoară la una din școlile din orașul Giurgiu, veniturile sunt constituite din salariul de profesoară, meditațiile pe care le oferă, pensia alimntară și alocația de stat a minorei Ana M.

3. Mediul social

Elena P. provine din mediul urban, și anume din orașul Giurgiu.

4. Cauze care au dus la formarea familiei monoparentale

Elena P. a urmat cursurile facultății de litere din Iași – deși departe, aici a putut sta pe timpul facultății la o soră din partea tatălui -, aici l-a cunoscut pe D. M., economist – tot din mediul urban -, cu care s-a căsătorit.

Menționez aici faptul că Elena P. este singurul copil al familiei, pe când D.M. mai are un frate și o soră tot în orașul Iași.

Mama Elenei P. s-a îmbolnăvit, boala nu îi permite să își schimbe domiciliuil în Iași, mai ales datorită condițiilor climatice, iar Elena P. este nevoită să se mute în Giurgiu împreună cu soțul și copilul. După ce a găsit service pentru ea și pentru sotul ei, acesta deschide acțiune de divorț, motivând că nu își mai dorește să o urmeze și invocă “vina ambelor părți” pentru a se despărți “omenește”.

5. Impactul social

Impactul asupra Elenei P. este devastator, aceasta se îmbolnăvește – capătă o afecțiune a glandei tiroide, care o face să se îngrașe în decursul unui an cu 25 kg. Nu a putut afla niciodată motivul adevărat pentru care soțul nu a mai vrut să o urmeze, cu atât mai mult cu cât acesta nici nu s-a recăsătorit, acesta nu discută cu ea decât probleme legate de minora Ana M., căreia îi trimite pensie alimentară și o susține financiar atunci când este nevoie. Vine regulat să o vadă, o plimbă prin oraș, o singură dată a luat-o cu el la Iași la bunica paternă pentru o săptămână.

Sunt divorțați de 9 ani, Elena P. nu se gândește să își refacă viață pe motiv că nu știe pe cine bagă în casă peste fiica ei, consideră că oricum nu este atrăgătoare deoarece este obeză și nu vrea să pară “o balenă în căutarea unui bărbat”, muncește foarte mult acordând meditații, și, mărturisește timid că ar fi de accord să se împace cu fostul soț deoarece “nu am dus-o rău”, poate după ce mama lui nu va mai fi și nu va mai avea cine să îl influențeze.

Ana M. a fost foarte marcată de acest lucru, mereu îi cere mamei ei să aibă și ea un tată, deși învață foarte bine și nu este un copil recalcitrant. În schimb suferă foarte mult și adesea i se umplu ochii de lacrimi când vine acasă de la școală și povestește mamei ei cum alți colegi au fost la mare cu părinții, sau la țară la bunici și s-au distrat alături de ei. Cel mai mult a plans când prietena ei bună a venit după Anul nou la ea în vizită și a povestit cum a fost la țară la bunici, au tăiat porcul ca mama și tata, și pentru că tatăl a fost mai vesel de la țuica fiartă a făcut numai giumbușlucuri, le-a frecat cu zăpadă pe ea și pe mama ei, a alunecat pe gheața care se formase lângă casă și se ruga de soția sa să-și facă milă să-l ridice într-un mod care a stârnit râsul tuturor, cum în prima zi a anului a mers cu tatăl ei și cu alți prieteni cu plugușorul și au fost serviți cu vin fiert, cozonac și prăjituri după ce au tras o brazdă în curțile caselor etc. Elena P. povestește că Ana nu se putea opri din plâs, era foarte tristă, nu invidioasă, dar își dorea și ea o familie complectă. Elena P. a luat legătura cu un psiholog pentru a încerca să discute cu fiica ei, se teme ca aceasta să nu facă vreo depresie, mai ales că și la școală sunt colegi care o resping din discuții pe motiv că “nu are ce povesti. Unde poate să meargă ea doar cu mama?”

Elena P. muncește mult, timpul pentru o viață socială nu este prea mare, viața lor socială se rezumă la vizite la două familii prietene, și acestea când prietenii nu sunt plecați la țără la părinți, iar acum mama Elenei P. este din ce în ce mai bolnavă și aceasta trebuie să o și îngrijească.

Având în vedere sentimentele fiicei, Elena a luat legătura și cu D. M. povestindu-i problemele sentimentale pe care Ana le are, iar acesta a promis că va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a o sprijini, chiar a propus o ieșire la munte pe două zile împreună cu ele, într-un weekend.

Deși Elena P. și D.M. sunt despărțiți, ei își asumă responsabilitatea creșterii și educării Anei M. asigurându-i acesteia tot ceea ce este necesar pentru a cunoaște mai multe – i-au cumpărat un calculator performant, îi plătesc meditații la limbile engleză și franceză, o trimit în tabere și excursii, îi asigură suportul informațional prin cărți, reviste și CD-uri, etc.

Regretabil în această situație este faptul că nici Elena P. nu beneficiază de sprijinul moral al lui D.M., nici Ana M. nu are un tată care să îi fie alături zi de zi și cu care să se mândrească. Amândouă sunt convinse de faptul că dacă D.M. ar fi cu ele viața lor ar fi și mai frumoasă, mai plină.

Studiul de caz nr. 5

1. structura familială

Familia din prezentul studiu este formată din Vasile G. în vârstă de 39 ani și Mario G. de 13 ani.

2. Veniturile familiei

Veniturile nu sunt mari deoarece Vasile G. lucrează cu ziua la vecini, primește o pensie de întreținere a minorului în sumă de 350 lei de la Ioana D. la care se adaugă și alocația de 42 lei a minorului. Ajutorul social al domnului Vasile G. a fost sistat deoarece primăria comunei O. din județul Giurgiu nu mai are fonduri, iar Vasile G. nu prestează muncă în folosul comunității.

3. Mediul social

Familia provine din mediul rural, condițiile de locuit sunt destul de precare, casa în care aceasta locuiește este din lemn, construită de către bunicii lui Vasile G., nu au baie în casă, iar bucătăria este pe timpul verii sub un “șopru”, iar iarna se mută în camera unde este o plită aproape dărâmată.

4. Cauze care au dus la formarea familiei monoparentale

Numita Ioana D. a plecat la muncă în Italia pe când minorul Mario G. nu avea decât 5 ani, acolo s-a recăsătorit cu un Italian și trimite pensie de întreținere. Mario G. nu și-a mai văzut mama de când aceasta a plecat, abia dacă își mai amintește cum arată.

5. Impactul social

Mario G. este un copil problemă, deși ar trebui să fie în clasa a VII-a este de abia în clasa a VI-a deoarece a repetat un an, nici acum nu merge regulat la școală, mai ales că Vasile G. nu se ocupă de creșterea și educarea acestuia, niciodată nu a fost căsătorit cu Ioana D., iar banii pe care aceasta îi trimite lunar nu au fost impuși printr-o hotărâre judecătorească. Mario G. are probleme de adaptare în mediul social, adeseori merge la cerșit pe la biserici și în piețele din orașul Giurgiu, la școală nu prea merge, rezultatele la învățătură sunt foarte slabe indicând faptul că acesta este semianalfabet, deseori sare la bătaie la alți copii, înjură și uneori consumă bere. Vasile G. are probleme cu alcoolul, deseori el este văzut băut, iar la muncă rareori este luat de către vecini datorită acestui fapt, de regulă prestează munci grele pentru aceștia și pe sume foarte mici de bani sau pe mâncare, băutură și eventual “țoale vechi”.

Psihologul școlii nu a putut închega discuții serioase care să conducă la o schimbare în viața minorului sau în comportamentul tatălui, a anunțat asistenta socială din comună, care a procedat la întocmirea unui raport către Direcția pentru Protecția Copilului cu scopul de a se lua măsuri în favoarea minorului Mario G.

Începând cu data de 01.01.2012 minorul va fi preluat de către Protecția Copilului Giurgiu care se va ocupa de integrarea socială a acestuia.

De la Vasile G. nu am putut obține răspunsuri la interviul întocmit de mine în prealabil, de altfel nici Mario G. nu a fost comunicativ, mai multe detalii am putut afla de la vecini și de la asistenta socială.

CAP. V CONCLUZII

Din pacate, monoparentalitatea a devenit normală în sensul sociologic, în condițiile în care se înregistrează o creătere a frecvenței ei și devine o conduită comună în societățile actuale

Părerea mea este că toți copiii au nevoie de un stâlp de susținere emoțional și psihologic, și acest lucru poate fi realizat de oricare dintre cei doi părinți, atâta vreme cât părintele respectiv pune fericirea copilului mai presus de fericirea proprie și este capabil să aleagă calea logică în favoarea căii emoționale. Atâta vreme cât copiii primesc acest sprijin emoțional și psihologic, chiar și de la un singur parinte, ei se pot dezvolta la fel de armonios ca oricare alt copil, chiar și provenit dintr-o familie stabilă.

Deși repet, susțin faptul că problemele sociale ale familiei monoparentale sunt multiple și vin să le amplifice pe cele financiare și sufletești, formând astfel un caz complex si mai dificil de rezolvat.

Din studiile prezentate am tras concluzia că nu numai femeile pot fi responsabile și pot face sacrificii pentru copii aflați în grija lor, ci și bărbații, dar există și cazuri nefericite, în care minorii sunt neglijați și ajung să constituie o problemă pentru societate, nu se pot integra și nu înțeleg nici responsabiltățile pe care le au, nici consecințele faptelor lor.

De-a lungul timpului au fost mediatizate diverse cazuri sociale, care au nevoie de ajutor, scopul acestei mediatizării fiind nu numai de a ajuta familiile monoparentale defavorizate ci și de a face cunoscut nouă tuturor faptul că probleme sociale sunt complexe și trebuie tratate individual.

Țara noastră trece în prezent prin mari dificultăți generate de criza economică mondială, dificultăți care vin să accentueze și mai mult problemele sociale și financiare ale familiilor defavorizate și ale familiilor monoparentale. Deși minorii nu resimt prea mult criza, părinții acestora se simt presați de situația materială, doresc să asigure minorilor un trai adecvat mileniului III și un acces la informație cum este cazul preotului Ioan B., al Adinei Badea și al E.D., dar există și situații în care o familie întreagă luptă pentru supraviețuire, sau cazuri excepționale în care părinții nu sunt capabili nici să se întrețină pe ei înșiși nicidecum pe copii lor, aceștia din urmă fiind nevoiți să ajungă în grija statului sau în plasament.

Cazurile de familii monoparentale sunt numeroase, atât în mediul rural cât și în mediul urban, condițiile de trai grele se întâlnesc însă și la sat și la oraș, iar reușita pe plan financiar nu depinde neapărat de studiile părinților.

Am putut remarca la cazurile studiate o oarecare retragere din viața socială și anume o reducere a întâlnirilor cu prieteni de familie, probabil datorită faptului că sarcinile care în mod normal se distribuie la doi revin unui singur părinte. Adesea acesta este nevoit să muncească mai mult pentru a suplimenta veniturile familiei, iar timpul rămas „liber” este acordat treburilor gospodărești și educării minorului sau minorilor aflați în grijă.

Întrebarea „Doriți să vă refaceți viața?” nu a avut un răspuns simplu, clar de tip „Da” sau „Nu”, ci au fost de forma „Da, dar decât cu un soț acum am mai avut mai bine singură și liniștită”, „Poate, dar un om responsabil, care nu se teme de copii”, „Pe soția mea nu o poate înlocui nimeni, și apoi ca preot nu este permis”, din toate răspunsurile răzbătând la suprafață experiența avută.

Pot afirma că familiile monoparentale sunt urmarea mai mult a unor evenimente traumatizante atât pentru părinți cât și pentru copii, decât a unei alegeri benevole, de tip „am făcut un copil cu cine mi-a plăcut, ca să am pe cineva”, și nu de puține ori acestea au nevoie de sprijin în integrarea socială.

ANEXA NR. 1

CHESTIONAR

(pentru Studiul de caz nr. 1)

Prezentul studiu este destinat famililor monoparentale pentru a putea delimita problemele cu care acestea se confruntă.

Cum vă numiți?

Ce vârstă aveți dumneavoastră și copilul dumneavoastră?

De când sunteți părinte singur și care au fost cauzele care au condus la acest fapt?

Ce studii aveți? Cu ce vă ocupați?

Unde locuiți? De când?

Care sunt veniturile de care dispuneți?

Ce îi puteți oferi copilului dumneavoastră?

Cum v-ați adaptat situației atât dumneavoastră cât și copilul?

V-ați gândit să vă recăsătoriți?

Cu ce probleme se confruntă copilul dumneavoastră la școală/grădiniță?

Vă crează probleme copilul dumneavoastră?

Cum faceți față treburilor gospodărești?

Întrebările adresate minorului

Cum te descurci cu școala?

Cu cine îți place să te joci?

Ce jocuri îți plac mai mult?

Ce părere crezi că au ceilalți copii despre tine?

CHESTIONAR

(pentru Studiul de caz nr. 2)

Pentru acest studiu am eliminat anumite întrebări – cele destinate copilului – datorită vârstei minorului

Cum vă numiți?

Ce vârstă aveți dumneavoastră și copilul dumneavoastră?

De când sunteți părinte singur și care au fost cauzele care au condus la acest fapt?

Ce studii aveți? Cu ce vă ocupați?

Unde locuiți? De când?

Care sunt veniturile de care dispuneți?

Ce îi puteți oferi copilului dumneavoastră?

Cum v-ați adaptat situației atât dumneavoastră cât și copilul?

V-ați gândit să vă recăsătoriți?

Vă crează probleme copilul dumneavoastră?

Cum faceți față treburilor gospodărești?

Părinții dumneavoastră vă susțin material și moral?

Ați dori să plecați din sat? Dacă da, unde?

În cazul în care ați pleca cine ar avea grijă de copil?

Credeți că ați găsi un serviciu aproape de casă? Pe ce post ați dori, sau credeți că vi s-ar potrivi?

Doriți să vă căsătoriți?

CHESTIONAR

(pentru Studiul de caz nr. 3)

Deoarece familiile monoparentale au ca unic părinte atât femeia cât și bărbatul, acest chestionar se adresează unei persoane de sex masculin.

1. Cum vă numiți?

Ce vârstă aveți dumneavoastră și copiii dumneavoastră?

De când sunteți părinte singur și care au fost cauzele care au condus la acest fapt?

Ce studii aveți? Cu ce vă ocupați?

Unde locuiți? De când?

Care sunt veniturile de care dispuneți?

Ce le puteți oferi copiilor dumneavoastră?

Cum v-ați adaptat situației atât dumneavoastră cât și copiii?

Cum vă descurcați cu treburile gospodărești?

Cum ați primit vestea morții soției?

Cine vă ajută în gospodărie?

Chestionarul de mai jos a fost destinat copiilor, însă dat fiind faptul că băiatul este mai sensibil în ceea ce privește moartea mamei acesta este mai simplu.

Ai timp să înveți și să te ocupi de gospodărie?

Cum te întelegi cu fratele tău?

Cum te înțelegi cu sora ta?

Ce faceți împreună?

Cum ar fi dacă ați avea un sprijin de la bunci/parinți?

Crezi că ai depășit momentul tragic prin care ai trecut?

Cum crezi că ești privită de colegi și de profesori?

CHESTIONAR

(pentru Studiul de caz nr. 4)

Cum vă numiți?

Ce vârstă aveți dumneavoastră și copilul dumneavoastră?

De când sunteți părinte singur și care au fost cauzele care au condus la acest fapt?

Ce studii aveți? Cu ce vă ocupați?

Unde locuiți? De când?

Care sunt veniturile de care dispuneți?

Ce îi puteți oferi copilului dumneavoastră?

Cum v-ați adaptat situației atât dumneavoastră cât și copilul?

V-ați gândit să vă căsătoriți?

Vă crează probleme copilul dumneavoastră?

Fostul soț vă sprijină în creșterea și educarea minorei?

Care sunt relațiile minorei cu ceilalți copii?

Ce rezultate are la școală?

Întrebări pentru minora Ana M.

Cum vezi tu despărțirea părinților?

Cum se comportă ceilalți copii cu tine?

Ce își dorești de la tatăl tău?

Cum ar fi dacă părinții tăi s-ar împăca și s-ar recăsători?

Câți prieteni ai?

CHESTIONAR

(pentru Studiul de caz nr. 5)

Prezentul studiu este destinat famililor monoparentale pentru a putea delimita problemele cu care acestea se confruntă.

Cum vă numiți?

Ce vârstă aveți dumneavoastră și copilul dumneavoastră?

De când sunteți părinte singur și care au fost cauzele care au condus la acest fapt?

Ce studii aveți? Cu ce vă ocupați?

Unde locuiți? De când?

Care sunt veniturile de care dispuneți?

Ce îi puteți oferi copilului dumneavoastră?

Cum v-ați adaptat situației atât dumneavoastră cât și copilul?

V-ați gândit să vă recăsătoriți?

Cu ce probleme se confruntă copilul dumneavoastră la școală/grădiniță?

Vă crează probleme copilul dumneavoastră?

Cum faceți față treburilor gospodărești?

Întrebările adresate minorului

Cum te descurci cu școala?

Cu cine îți place să te joci?

Ce jocuri îți plac mai mult?

Ce părere crezi că au ceilalți copii despre tine?

La acest chestionar nu am obținut prea multe răspunsuri deoarece atât tatăl, cât și copilul nu sunt comunicativi. Informațiile pe care le-am prezentat sunt obținute prin bunăvoința asistentei sociale.

BIBLIOGRAFIE

1. Mihu, Achim, Introducere in sociologie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992
2. Neculau, Adrian (coord.), Psihologie sociala, Editura Polirom, Iasi, 1996
3. Radu, Ioan (coord.), Psihologie sociala, Editura Exe, Cluj-Napoca, 1994
4. Rotariu, Traian; Ilut, Petre, Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996
5. Rudica, Tiberiu, Maturizarea personalitatii, Editura Junimea, Iasi, 1990
6. I. Mihailescu, ,,Structura si functiile familiei”, in Sociologie generala, Polirom, Iasi, 2003

7. Cristina Stefan, Familia monoparentala, O abordare politica 2003

8. Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București Editura Economică 2004

9. Studiu privind evoluția fenomenului familiilor monoparentale în România, realizat de către Institutul național de Statistică