Familia Intre Schimbare Si Stabilire

INTRODUCERE

„Familia este asocierea stabilită în mod natural pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale omului.” Aristotel

Unul dintre pilonii familiei, tatal, reprezinta un model atat educational cat si comportamental pentru tanarul adolescent.

Dezvoltarea ulterioara a copilului este influentata in mod direct de catre prezenta sau absenta modelului patern.

Lucrarea de fata vizeaza vitalitatea prezentei modelului patern. Modul in care din punct de vedere educational prezenta sau absenta tatalui in viata adolescentului va fi benefica sau va avea consecinte negative asupra dezvoltarii copilului cat si modul in care absenta tatalui are efecte negative asupra comportamentului social si atitudinea fata de mediul educational.

Consider ca absenta tatalui reprezinta un factor major in esecul scolar si in adaptabilitatea sociala a tanarului.

Figura tatalui in peisajul familiei este o parte esentiala dintr-un puzzle care se formeaza in mintea adolescentului. Lipsa acestei parti importante creaza in sufletul tanarului o lacuna majora in dezvoltarea psihica. De aceea prezenta tatalui asigura temelia pe care anumite trasaturi de caracter ale adolescentului trebuie sa se sprijine. Tatal putand sa ajute la consolidarea din punct de vedere emotional si cognitiv. Tatal devine catalizator pentru copil, il ajuta sa invete sa isi asume riscuri, sa aiba initiativa, sa exploreze, sa faca fata obstacolelor, sa se afirme ca o personalitate in fata celor din jur.

Autoritatea paterna ar trebui utilizata pentru insusirea unor principii de viata.

Tatal este cel care ar trebui sa dea o consistenta morala educatiei si care in momentele cheie din viata copilului, poate introduce conceptele de „nu”, „nu ai voie”.

Asadar lucrarea de fata infatiseaza aspectele educationale si sociale asupra carora tatal actioneaza in mod direct sau indirect si modul in care viata copilului, relationarea si aspectele educationale sunt afectate de catrea acesta.

Familia intre schimbare si stabilire

Familia este colectivitatea capabila sa-i asigure individului acea capacitate emotionala necesara echilibrului psihic, sa-i asigure increderea de care el are nevoie pentru a rezolva cu succes problemele vietii.

Familia este prima care influenteaza dezvoltarea omului, punandu-si amprenta pe intreaga sa personalitate. Cea dintai scoala a omului a fost si ramane familia, ea da temelia pe care se construieste personalitatea, iar trainicia constructiei depinde de calitatea temeliei.

Familia este considerata colectivitatea sociala cea mai potrivita pentru dezvoltarea si formarea omului, ii ofera acestuia modelele rolurilor sociale pe care le are de indeplinit in functie de sex, varsta si pregatire.

Formarea personalitatii este un proces care se continua pe toata durata vietii, dar bazele sale se pun inainte ca scoala si alte institutii educative sa intervina in mod intentionat in aceasta directie. Primele valor sunt insuflate de familie. In familie copilul invata o serie de lucruri pe care scoala le considera cunoscute la inceperea procesului de educatie.

Punerea bazelor personalitatii in cadrul familiei care este determinata de necesitatea psihologica esentiala a acestei varste de a se atasa afectiv de persoana adulta. Adultul iubit devine model, iar copilul il va imita in toate manifestarile lui. In acest fel el va imita toate rolurile sociale pe care adultul le joaca. Insa, se stie ca toate aceste roluri se structureaza diferit de la individ la individ. Personalitatea se creaza diferit pe baza a ceea ce mosteneste si a ceea ce experimenteaza chiar din primii ani de viata. In procesul de formare a personalitatii, scoala continua ceea ce familia a inceput, dar poate si sa rastoarne ceea ce aceasta a pus la baza prin inlocuirea modelelor oferite de familie cu altele noi. O personalitate bine orientata este capabila sa asculte de cei ce au autoritate, sa colaboreze usor cu cei din colectivitatea sociala din care face parte, sa isi asume responsabiliutatea si sa poata avea la randul sau autoritate. Aceste aspecte se invata in familie, cel mai adesea de la modelul patern.

Reusita influentelor educative ale familieidepinde, in primul rand, de ambianta in care ele se produc.

Climatul este alcatuit din cuplu si copii. Dar simpla unire dintre un barbat si o femeie, la care se poate adauga existenta catorva copii nu este suficienta pentru a da nastere caminului. Mai este necesara acea uniune spirituala bazata pe relatii afective profunde. Climatul familial in care copilul se dezvolta si se formeaza ii marcheaza in mod inevitabil personalitatea.

Bazele unui climat sanatos al familiei se pun inainte de aparitia copiilor, se pune in clipa in care se incheaga casnicia, prin criteriile care stau la baza acesteia: afectiunea si stima reciproca, respectul fata de personalitatea si demnitatea celuilalt, unitatea de idealuri, simtul raspunderii reciproce si fata de copii etc.

Caminul reprezinta pentru copil un micromediu la nivelul caruia el traieste. El este alcatuit din membrii familiei si locuinta in care acestia isi petrec cea mai mare parte a existentei lor.

In tara noastra, precum si in alte tari, conform cercetarilor facute s-a stabilit ca la baza carentelor educationale ale familiei sta in primul rand, nerecunoasterea rolurilor parentale. Cand tatal trebuie sa consoleze in secret copiii de indiferenta unei mame pe care ei o iubesc, cand mama are de luat decizii in fata carora se da in laturi un tata lipsit de vointa, cand caminul apare in ochii copilului ca o scoala a urii mocnite si nu ca una a iubirii si solidaritatii, cand rivalitatea dintre frati si surori se transforma in tiranie, atunci putem spune ca nici unul din factorii educativi ai familiei nu isi indeplineste bine rolul.

O atmosfera vesnic tensionata, deformata de lipsa de afectiune a membrilor, plina de certuri si acte de violenta constituie un mediu traumatizant pentru copil. El va privii oamenii, societatea cu teama. Acestea sunt primele forme de neadaptare pe care le manifesta un copil crescut intr-un astfel de camin.

Dragostea celor care-l inconjoara, dar in primul rand dragostea mamei, este necesara copilului nu numai pe planul afectivitatii ; ea are ecou profund si pe planul dezvoltarii fizice si intelectual. Dar dragostea trebuie sa fie sincera. Copilul se inseala rareori si va simti imediat daca dragostea oferita nu este decat una de parada. El este mult mai intuitiv decat adultul, si asa se explica atractia sau, dimpotriva, repulsia fata de anumite persoane cu care intra in contact.

Siguranta in care trebuie sa se simta copilul pentru a se dezvolta normal este conditionata de stabilitatea mediului familial. Daca in locul unui teren solid si sigur el gaseste unul miscator, gata in orice secunda sa se dezintegreze, atunci cresterea lui va fi intarziata sau deformata. Nimic nu este mai daunator pentru copil decat nesiguranta ambiantei. Instabilitatea ambiantei materiale este mai putin grava decat instabilitatea afectiva, decoarece de aceasta din urma depinde atitudinea pe care copilul o va avea mai tarziu in raport cu viata, cu ceilalti oameni.

Primul mediu afectiv al copilului este familia ; de aceea, de tonusul relatiilor din interiorul ei depinde dezvoltarea afectiva a copilului.

Cu toate ca in prima perioada a vietii copilului are in aparenta o viata inerta, relatiile lui cu mediul familial sunt hotaratoare pentru dezvoltarea si structura sa pasihica. Dragostea materna este prima forma de afectivitate pe care o percepe copilul, de ea depinde intreaga influenta nedefinita pe care o are mama asupra copilului si prin care ea in medeleaza, il educa.

FAMILIA TRADITIONALA

I. și N. Mitrofan (1991, p145) definește cuplul conjugal ca fiind “nucleul generativ almicrogrupului familial”, exprimând structural și funțional modul în care două persoane de sex opus,după ce se căsătoresc, se intermodelează creator, dezvoltânduse, motivânduse și determinându-se mutual prin interacomodare și interasimilare, simultan în plan biologic, psihologic, și social.Familia s-a dezvoltat o dată cu societatea și se modifică odată cu aceasta.

Ea îndeplinește anumite funcții sociale cum ar fi procrearea, creșterea și socializarea copiilor.“Ca formă de comunicare umană, familia este poate cea mai trainică dintre ele ‘fiind caracteristică pentru toate treptele de dezvoltare istorică și având o mare stabilitate ca structură socială’”. (Constantinescu M. , 2004, p10)

Familiile au structuri diferite sau număr diferit de membri. De exemplu în trecut, familiile aveau 4-6 copii, în medie, iar acum în societățile industriale, au în medie 1-2 copii.

Cuplul nu este întotdeauna unit și perfect. În cele mai multe cazuri în cupluri apar fenomenelenegative, apar certurile, neajunsurile, infidelitatea etc.Toate aceste lucruri sunt cauza celor mai multe divorțuri. Familia trebuie asociată cu stabilitate, echilibru, moralitate și durabilitate. Întotdeauna în familie trebuie să existe armonie pentru ca durata căsniciei să fie cât mai lungă.

Modelul traditional de familie este larg raspandit in Europa Occidentala pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea, iar referinta principala este familia extinsa/largita, cel mai adesea cu domiciliul pe un teren agricol patrimonial. Cei mai multi autori au considerat ca tipul extins al familiei, caracteristic societatilor agrare traditionale, ofera numeroase avantaje fata de alte forme de familie. Acestea ar putea fi sistematizate astfel:

„ capacitatea sportita de a furniza servicii sociale membrilor familiei (ingrijirea familiei, bolnavilor, varstnicilor);

posibilitatea de a acumula mai multe resurse;

durabilitatea si continuitatea acestei forme de asociere, vizibile in conditiile disparitiei unuia dintre membrii familiei;

influenta mai mare pe care o poate exercita asupra comunitatii locale (mai ales in mediul rural); (Voinea M. , Sociologia familiei, p35)

Mai multe studii arata ca acest tip de familie nu a fost niciodata dominant in Europa Occidentala sau Statele Unite. Familia largita, a fost mai degraba modelul ideal, puternic valorizat. Unele cercetari au aratat ca dimenisunea medie a gospodariei in Anglia se situa in jurul a 4,5 membrii (incluzand servitorii) incepand cu secolul al XVI-lea si a ramas constant pana la sfarsitul secolului al XIX-lea , cand a inceput sa inregistreze un declin de pana la trei membrii pana la inceputul secolului al XX-lea (Morgan, 1985, p 164).

„Desi tipul extins de familie nu a reprezentat modelul cel mai raspandit, ci mai degraba cel mai puternic idealizat, poate fi considerat caracteristic societatii preindustriale prin atributele asociate: rolul fundamental in societate, functiile de baza pe care le indeplineste, relatiile strict reglementate dintre membri, distributia inegala a statusurilor si rolurilor, situatia statului si izolarea de societate.” (Popescu R., 2009, p 29)

Familia traditionala reprezinta o institutie conservatoare, in care sistemul valoric era puternic influentat de valorile religioase si se baza pe pastrarea traditiilor si obiceiurilor, pe baza unor reguli rigide care sa mentina stabilirea „spiritului de grup”. Familia traditionala era o comunitate inchisa. Loialitatea fata de familie era mai presus de propriul interes. „Spiritul de clan (…) conduce la o moralitate dubla, in care obligatiile morale fata de autoritatiile de tot felul sunt mai putin importante decat cele fata de rude (…) in cadrul familiilor este concentrat foarte mult capital social, dar in afara lor exista relativ putin.”(Fukuyama F. , 2002, p 48)

La nivelul functiilor, familia traditionala asigura toate nevoile individului, de la functia de reproducere, educatia copiilor pana la transmiterea traditiilor si obiceiurilor culturii respective. In familile traditionale dezvoltarea personalitatii era putin importanta, functia dominanta a acesteia fiind reproducerea.

In familia traditionala rolurile sunt distribuite conform ierarhiei, conformismului si puterii. Acestea arata superioritatea parintilor asupra copiilor, a varstnicilor asupra tinerilor, a barbatilor asupra femeilor, a fratilor mai mari asupra celor mai mici, etc. Relatiile de gen erau asimetrice, barbatul detinand pozitia privilegiata.

Armonia si cursul „natural” al vietii de familie in comunitatile traditionale au fost tulburate de schimbarile microsociale care au avut loc odata cu dezvoltarea urbana si industrializarea. Modernitatea aduce importante schimbari la nivel social si transformarea structurii familiale si o reorientare a stilului de viata. Se configureaza o noua structura si ordine sociala pe bazele carora apar noi stiluri de viata.

Daca in comunitatile traditionale familia era o unitate inchisa, toate activitatile desfasurandu-se in cadrul gospodariei, societatea industriala face ca individul, prin intermediul ocupatiei sa participe la viata publica si il face pe acesta sa devina punctul de legatura al familiei cu exteriorul. Asadar, familia a fost nevoita sa se adapteze modelului industrial, la nivelul structurii si al stilului de viata. In contemporaneitate a inceput sa se puna foarte mult accentul pe dezovoltarea personala, pe nevoia de independenta si pe libertatea alegerii partenerului. Nevoia de intimitate, functia de solidaritate devin tot mai importante. „Principala distinctie dintre familia traditionala si cea moderna priveste primordialitatea obligatiilor si a afectiunii.”(Chipea F. , 2001, p 267)

FAMILIA CONTEMPORANA

Familia moderă se caracterizează prin structura de autoritate și putere. In această familie parteneriiau aceeași autoritate, deciziile le iau în comun, nu ca în familia tradițională cand doar bărbatul luadecizii, atât în privința hotărârilor care viza viața conjugală. Relația modernă surprinde reciprocitatea puterii și autorității, pe diferite nivele și în diferite intensități. Totusi, in lupta cu rolurile de gen traditionale, femeile ajung sa fie prinse in conflictul dintre autonomia maritala si dependenta economica pe care piata muncii ii genereaza si il intretine intr-un cerc vicios ( Vlasceanu L. , 2007, p 186).

Implicarea tot mai accentuată a femeii în viața socială a adus la ruperea acestuia de universal îngust al familiei și la rolul și locul femeii în relația de cuplu. Acesta este un alt factor care duce familiala un univers mai larg. Relaționarea cu alte persoane a membrilor unui cuplu duce la egalitatea autoritățiiși puterii. Cu cât relaționarea este mai mică, cu atât crește apariția unui model unidirecțional de putere și autoritate (în special de la bărbat la femeie).

Principalele transformari ale institutiei familiale datorate modernizarii pot fi rezumate in felul urmator :

modelul nuclear de familie devine puternic idealiza;

autoritatea patriarhala este in scadere se creste rolul individului in decizia asupra momentului casatoriei si a alegerii partenerului;

mobilitatea spatiala, neolocatia ;

o parte dintre functiile familiei (economica, educational-socializatoare) incep sa fie preluate de alte institutii (piata, statul, scoala ) ;

familia isi diminueaza rolul economic, conservand numai functia de consum, menajul comun ;

femeia incepe sa patrunda pe piata muncii ;

tendinta de egalizare a rolurilor domestice;

schimbarea perspectivei asupra valorii copilului in familie : nu mai reprezinta forta de munca, ci are valoare in sine; costul sau devine tot mai ridicat; se reduce numarul de copii ai cuplului ;

desi in proces de transformare, familia isi conserva statutul de institutie fundamentala in societare.

În familia modernă, relația părinte copil este diferită de relația din familia tradițională. Concepțiile privind relația parentală au evoluat semnificativ.

“Din această perspectivă, E Duval evidențiază existența a două tipuri de modele: modelul mameitradiționale (ce impune prin perseverență și rigiditate) și modelul mamei moderne (axat pe dezvoltarea capacităților instructivo- formative ale copiilor, în condițiile unei libertăți și flexibilități crescute)”. (Ciupercă C. , 2000, p.130)

În familia modernă socializarea implică unele procese de identificare și diferențiere. O serie deidentificări constituie personalitatea.Pentru copii, părinții sunt primele repere pentru autoidentificare, pentru a-și găsi sinele. Un copil învață să fie matur de la părinți în primul rand. De exemplu băiatul trebuie să se atașeze mai mult de tată spre al lua exemplu, fiind și de același sex au mai multe puncte în comun, însă nu trebuie să-l urmeze întot ceea ce face tatăl. Trebuie să ia de la el doar părțile bune și nu cele rele.Însă fata trebuie să rămână alături de mama sa pentru a se autoidentifica și de a se regăsi și poateacesta este unul din motivele pentru care fetele se maturizează mai repede decât băieții. Greutățile pecare le întâmpină fata în procesul de identificare se leagă de rolul pe care îl vede la mama sa, acela de afi gospodină (de a avea grijă de gosodărie ,de familie).

Dacă un copil crește într-o familie mai organizată, cu principii și el va vrea să-și construiască viața asemenea părinților, însă dacă a crescut într-o familie dezechilibrată, dezbinată, același lucru va face șiel, nu îl va interesa casa, familia, copii săi cid oar să trăiască cât mai bine și săi fie lui bine. La început părinții încearcă să-și învețe copiii cum să gândească și să acționeze în viață. Primele lucruri pe care îi învață sunt dintre curat-murdar și dintre permis-interzis. Apoi copilul, ieșind din exteriorul familiei încearcă să devină independent, să aibă libertate totală. Încearcă să-și afirme dorința de frustrare sau de permisivitate. Majoritatea cercetărilor spun că cele mai frecvente conflicte între părinți și copii sunt în perioada adolescentă, atunci când adolescentul are dorința de libertate și autonomie.

Dorința de libertate și autonomie sporește odată cu înaintarea în vârstă.

De cele mai multe ori, divergențele între generații apar din cauza lipsei de interes pentru problemele adolescentului.

Schimbari importante au avut loc chiar si in privinta stilurilor de viata familiala. Familiile monoparentale au devenit tot mai raspandite, familiile comasate fiind tot mai des intalnite, mai sunt si alte tipuri de menaje cum ar fi : casatoriile intre homosexuali, persoane care se unesc doar pentru a imparti cheltuielile, etc. Tot mai multe cupluri alegand coabitarea neoficializata in locul casatoriei legale.

Conform datelor de la Recensamantul din 2002, dimensiunea medie a gospodariei din Romania este de 2,92 de persoane. Aproape 80% din gospodatiile populatiei sunt de tip familial.

Modelul familial cel mai raspandit este cel al cuplurilor cu un copil, ponderea acestora fiind in crestere in ultimii ani. Gospodariile cu un singur copil reprezentand 56,1% din totalul gospodariile populatiei. Dintre acestea 52,2% cu un singur copil, 34,0% cu doi copii si doar 13,8% sunt familiile cu trei sau mai multi copii. Scaderea nivelului de trai a facut ca familiile sa isi concentreze resursele pentru ingrijirea unui singur copil.

Prin comparatie cu celelalte tari europene, Romania reprezinta o pondere ridicata a gospodariilor de tip familial, iar in cadrul acestora, o proportie destul de mare o au familiile extinse. Romania are de cel putin doua ori mai multe familii extinse comparativ cu majoritatea tarilor din Uniunea Europeana.

Tabelul 1. Tipurii de gospodarii ( % din totalul gospodariilor familiale )

(Popsescu R. , 2009, p 49)

Tablou comparativ. Familia tradițională și familia modernă

Roluri și funcții în cadrul familiei

In societatile noastre ocidentale se pare ca familia tinde tot mai mult sa se limiteze la micul grup fundamental pe care il formeaza mama, tatal si copiii, traind sau, mai exact, locuind sub acelasi acoperis. De la mama, copilul, se asteapta la satisfacerea nevoilor sale fundamentale, securitate si afectiune, de la tata copilul asteapta, de asemenea, de afectivitate, protectie, initiere in viata si nu in ultimul rand un model. Mai mult decat atat, cei doi formeaza un cuplu are repercursiuni asupra copilului. Comportamentul celor doi marcand copilul.

Din toate mediile sociale cu care familia vine in contact, singurul care ii poate oferi o varietate mare in relatii, intr-o colectivitate atat de precis conturata, este familia. Ea cuprinde indivizi mari si mici, slabi si puternici, tineri si varstnici, barbati si femei, atasati unii altora prin legaturile vietii in comun si prin afectiune.

Copilul traieste in sanul familiei o gama intinsa de relatii interindividuale. Dintre acestea cele mai importante sunt cele dintre sot si sotie si cele dintre parinti si copii. Pe baza lor copilul isi formeaza prima imagine despre familie si indatoririle ei sociale. Viata in familie faciliteaza copilului cunoasterea celor mai importante comportamente sociale.

Educatia familiala nu se datoreaza numai mamei si tatalui, ci intregului ansamblu de interrelatii familiale.

Familia reprezinta pentru copil mediul in care el se va dezvolta, de la mama la tata la frati, surori, bunici si intr-un cerc mai larg la unchi, matusi si verisori. Totodata reprezinta pentru el, la scara redusa, o imagine a societatii in care va trebui cumva sa se integreze. Nucleul familial tata, mama, copii indeplineste importante functii ce privesc comunitatea nationala. Indeplineste si unele functiice ai privesc pe parinti : el contribuie mai cu seama la determinarea statutului lor de adulti si la configurarea unor importante aspecte ale personalitatii.

Fiecare membru al familiei are rolul sau:

Rolul mamei

Mama este pentru copil primul intermediar al sau cu lumea, si de aceea nu poate fi indiferent daca prima legatura a sa cu viata este placuta sau neplacuta, daca ea raspunde sau nu primelor sale necesitati. Mama reprezinta pentru copil un permanent de „cum sa traiesti” sau „cum sa te porti”. Copilul vede lumea prin ochii mamei. Optimismul ei este si optimismul sau , prin mama copilul ia contact cu viata. In relatiile cu mama copilul cunoaste primele relatii umane, primul model uman pe care il urmeaza si primul dascal de la care invata este mama.

Fiecare mama isi indeplineste rolul in raport cu posibilitatile sale afective. Competenta mamei educativa nu este determinata de cultura sau de posibilitatiile materiale si nici de timp, ea este determinata in primul rand de capacitatea ei de a iubi si de dorinta ei de a se perfectiona, de a se ridica la inaltimea acestui rol.

Dragostea de mama este un schimb pe plan afectiv intre mama si copil. Exista, totusi, atatea moduri de a iubi cat tot atatea mame. Absenta sau insuficienta dragostei materne face copilul nefericit, dar si dragostea exagerata poate fi nociva.

Absenta mamei, impusa adesea de sarcinile profesionale, micsoreaza relatia de afectivitate la care copilul are dreptul. Exista, din pacate, si mame care desi nu lipsesc din camin, dau dovada de o crasa indiferenta fata de proprii copii. Aceasta indiferenta ascunde deseori ostilitatea impotriva unui copil nedorit. Printre aceste mame se numara si cele care sunt prea tinere pentru a avea copii, care vad in acestia o piedica in satisfacerea propriilor capricii.

Dragostea unei mame este cel mai dezinteresat sentiment uman, o mama nu se gandeste niciodata la recompensa. Viata inregistreaza zilnic multiple cazuri de daruire totala, de imens sacrificiu matern, incat vorbele raman neputincioase in fata faptelor. Exista insa si o dragoste abuziva, posesiva si exclusivista, in care mama indreapta asupra copilului o afectivitate mult prea puterica pentru puterile lui. Acestea sunt fie mamele inaintate in varsta, fie mamele foarte tinere, care la primult copil se detaseaza de soti si isi revarsa asupra copilului si dragostea cuvenita acestora. Consecintele dragostei abuzive se resimt in primul rand pe plan psihologic. Copiii care au fost supusi unei asemenea dragoste din partea mamei vor pastra intreaga viata un aer de infantilism, vor fi incapabili sa se desprinda de fusta mamei.

Imperfectiunile unei asemenea mame sunt adesea compensate de prezenta tatalui. Indiferent de lipsurile pe care le poate avea un camin, prezenta ambilor parinti fereste copilul de influentele nocive ale unuia dintre ei. In cazurile in care femeia este singura in camin, educatia copilului are de suferit.

Femeia a fost si va ramane stalpul familiei. De prezenta ei fizica si spirituala depinde existenta societatii, a poparelor, deoarece ea este aceea care asigura fondul biologic si moral al natiunilor, pastreaza si transmite valorile spirituale ale oamenilor.

In epoca noastra, femeia a simtit nevoia sa iasa din orizontul stramt al preocuparilor casnice si sa patrunda in sfera activitatiilor sociale. Femeia nu numai ca nu si-a parasit caminul, dar a revenit in el mult mai bine pregatita sa isi poata indeplini rolul de sotie, mama si educator. Contactul si participarea directa a femeii la viata sociala ii amplifica personalitatea, ii da simtul realitatii si al actualitatii, fara de care nu se poate face educatie.

Principala cauza a modificarilor rolurilor parentale o constituie emanciparea femeii. Ea a adus modificari atat in relatia de cuplu cat si in relatia cu copiii. Reactia barbatului a fost si inca pare sa fie, o fireasca opozitie la realizarea egalitatii totale pe planul indatoririlor familiale. De aceea tatal apare in ochii copilului ca fiind autorul actelor importante , al deciziilor in cadrul familiei, de a dispune de administrarea bugetului comun si de a-si pastra prioritatea pe plan economic, chiar daca mama sau alti membri ai familiei castiga mai mult. Si mai se pot da si alte exemple ce dovedesc ca in mentalitatea multor barbati mai persista notiunea de sef al familiei, fapt ce duce la scaderea prestigiului mamei in ochii copilului, subminand autoritatea ei. Barbatul trebuie sa accepte sa impatra autoritatea cu femeia pe care a considerata demna de a-i fi sotie.

O viata de familie organizata, cu sarcini precise pentru fiecare membru, formeaza in copil simtul responsabilitatii si al disciplinei sociale.

In primii ani ai copilariei afectivitatea materna este absolut necesara dezvoltarii normale fizica si psihica a copilului.

Prezenta mamei, cel putin temporara, este necesara si mai tarziu. In adolescenta, cand copilul trece prin schimbarile pubertatii prezenta mamei este absolut necesara. In adolescenta, cand se produc marile „raspunderi de valori” , cand parintii nu mai sunt singurii indrumatori, iar comportamentul exterior pare sa respinga autoritatea celor doi, influenta mamei ramane hotaratoare.

Primele deprinderi de munca, primele convingeri ce stau la baza comportamentului si caracterului uman se formeaza sub influenta mamei. Tot ea e cea care dezvolta in copil dragostea de patrie cu ajutorul basmelor, a cantecelor de leagan si a povestirilor ei. Nu degeaba s-a spus ca „ femeia poarta in poala nu numai copii, ci si popare”.

Rolul tatalui

In ceea ce priveste dragostea tatalui pentru copil, ea este mai egocentrica. Chiar de la cea mai frageda varsta a copilului, tatal vede in acesta viitorul matur care-i va perpetua fiinta, de aceea este mai pretentios si mai nerabdator sa vada realizate in el propriile sale idealuri si aspiratii.Oscilatiile prea mari pe planul relatiilor afective cu copilul se rasfrang asupra echilibrului psihic al acestuia. In prezenta unui tata rigid, copilul se va atasa de mama dar va suferi din lipsa posibilitatii de a-si ibi si tatal, si invers. Copilul are nevoie sa simta ca este abiectul dragostei si al mandriei ambilor parinti. La randul lor, acestia isi simt viata imbogatita prin prezenta copilului. Exista in acest raport omenesc ceva puternic si viu care modifica caracterele. Beneficiar ne fiind numai copilul, raporturile sunt reciproce.

Este lesne de inteles ca absenta unuia din cei doi parinti determina adesea pe celalalt sa aiba o comportare cu urmari daunatoare pentru educatia copilului. Este interesant, de asemenea , de subliniat faptul ca nu rareori comportarea nefasta a unuia dintre parinti este echilibrata de celalalt , in multe cazuri mama a tinut locul tatalui decazut moral si invers.

Imaginea tatalui si a rolului sau nu deriva in inchipuirea copilului numai din raporturile ce se stabilesc intre ei si viata cotidiana, ci si din ceea ce asteapta de la tata inasasi familia si intreaga societate. Si cu toate ca acest rol evolueaza pe masura ce societatea noastra se dezvolta, cu toate ca cei tineri isi afirma adesea dorinta de a avea relatii mai „autentice”, stereotipul ramane in constiinta lor mai mult sau mai putin fix, si tatal, cu riscul de a-i deceptiona, trebuie totdeauna sa i se conformeze intr-o masura mai mare sau mai mica. „Nici un alt rol social nu este mai impovarat de greutatea traditiilor milenare ca cel al tatalui.” („Cunoasterea copilului”- Rose Vincent, p125).

Margareta Mead sustine ca rolul tatalui ar fi „strain din punct de vedere psihologic si impus in mod artificial de civilizatie in scopul supravietuirii rasei… o inventie sociala, nascuta undeva in umbra istoriei” ( dupa J. Josselyn, in Cultural Forces Motherliness and Fatherliness. American Journal of Orthopsychiatry, 1956), totusi este evident ca nimic din inzestrarea lor biologica nu le impune barbatilor sa-si asume de-a lungul a douazeci de ani din viata, sarcina grea a paternitatii. Pana nu demult nimic si nimeni, in societatea noastra, nu ii pregatea pe tati pentru rolul lor. Fetita care isi inchipuie viitorul isi imagineaza in primul rand ca va avea copii, din partea celor din jur ea primeste in mod inconstient o continua pregatire pentru maternitate. Baiatul isi imagineaza viitorul profesional sau social, uneori pe viitoarea sotie, dar nu se ganeste ca odata va deveni tata.

„Tatal este in general dornic sa-si asume in conditiile cele mai bune rolul care i se incredinteaza si care are trei astepcte principale:

• afectiune, simbolizeaza prin prezenta lui alaturi de familie;

• protectia prin intermediul sprijinului material pe care il datoreaza familiei si al hotararilor salvatoare care se asteapta din partea lui in caz de dificultate;

• initierea in viata, in general, dar mai cu seama in viata sociala, din partea lui se asteapta sa fie un model pentru imitare si pentru identificare, sa-si exercite controlul prin autoritatea sa, sa-i daruiasca copilului cunostintele si experienta sa.” („Cunoasterea copilului”- Rose Vincent, p126).

Tatal este un personaj cu atat mai de admirat cu cat, datorita unor imprejurari impuse de viata cotidiana, mai putin apropiat de copil decat de mama, inspira o incredere de care trebuie sa se arate demn. Sentimentul de siguranta pe care il are copilul in preajma tatalui provine din impresia ca tatal domina lumea exterioara. El este cel ce ii inspira copilului dorinta arzatoare de a deveni ca el. „Oricarui copil ii lipseste tatal, daca nu-l poate admira pe al sau.”( Plaquevent J. , 1955).

Tatal inseamna mai presus de orice dragoste si siguranta pentru mama prin aceasta, indirect si pentru copil : „el ofera sotiti sale sprijin afectiv gratie caruia ea poate intampina copilul cu acel sentiment de fericire si cu acea dispozitie armonioasa care ii sunt indispensabile „ (Bowlby, p6).

Din punctul de vedere al copilului, rolul tatalui are la inceput manifestari in buna parte indirecte, dar acesta nu-i stirbeste caracterul esential. Acest rol indirect nu trebuie sa ne faca sa pierdem din vedere ca tatal are de jucat si un rol direct, care nu e secundar decat in aparenta.

Unul din elementele increderii si admiratiei familiei este rolul traditional de protector pe care il are tatal. Un studiu de M. Komarovski arata ca prestigiul patern scade in mod considerabil in ochii adolescentului daca tatal nu castiga suficient pentru a-si intretine familia. (Mirra Komarovski in Blue Collar Marriage, Random House, 1964).

Pe vremuri, tatal domnea in familie in felul unui despot mai mult sau mai putin luminat. Fara indoiala ca rolul sau era mai simplu si mai usor de jucat. Dar, prin forta imprejurarilor s-a apropiat de copiii sai. Rolul tatalui in familia actula nu este deloc usor. Ca si in cazul mamelor, stadiul actual de evolutie al societatii pune tatilor raspunderi grele, mai diversificate, mai putin specifice, sunt din multe puncte de vedere asociati cu mamele in ceea ce priveste sarcinile educative si casnice, prea apropiati de copii pentru ca autoritatea sa se mai poata pastra intreaga. Scutiti de atributele intangibilei autoritati de odinioara, ei pot macar sa isi schimbe rolul de semi-zei cu rolul omului fata de copiii lui. Evident, este nevoie de multa nprezenta si autenticitate. Dar numai cu pretul acesta pot inlocui fata de copii vechiul cult al autoritatii si ii pot initia pe acestia in spiritul reciprocitatii si al cooperarii, al respectului reciproc, ii pot pregati sa traiasca intr-un mod mai putin anxios si le pot stimula initiativa intr-o societate care nu mai ramane la forme incremenite.

Chiar daca autoritatea mamei se manifesta intr-un mod mai direct si continuu in viata curenta a copilului, nu exista indoiala ca tatal reprezinta in ochii copilului autoritatea suprema.desi tatal stabileste in tot mai stransa intelegere si de comun acord cu mama ceea ce s-ar putea numi „politica” familiei si valorile care predomina in acesta politica, traditia si circumstantele socio-economice fac din el agentul prin care familia se leaga de mediul material si social mai larg, pentru ca functia sa esentiala este esential exterioara caminului. Fara a minimaliza catusi de putin autoritatea prin care mama se impune in ochii copilului, se poate totusi considera ca autoritatea paterna se coloreaza cu o nuanta proprie pentru ca, mai fundamentak decat mama, tatal este angajat in confruntarea cu o realitate care e si exterioara si de neinduplecat. In casnicie, dupa cum bine a spus-o Alain, barbatul este „ mesagerul acestei puteri surde si mute: necesitatea”, el reprezinta ceva asupra caruia farmecul, sentimentul sau discutia nu au nici o putere, o realitate careia trebuie sa i te supui de la inceput, chiar pentru a o putea invinge.

Acest personaj plin de prestigiu, purtand insemnul autoritatii, a fortei si puerii, este evident de temut, dar si atragator : copilul este mandru de el si doreste sa ii semene. Autoritatea lui este temperata de admiratia si afectiunea pe care i-o poarta copilul, asa cum este temperata de interesul si tandretea pe care tatal le poarta copilului. Prin acest interes. Copilul afla ca „i se da importanta”, ca este acceptat si luat in serios, el invata sa se intereseze de sine insusi si sa-si evalueze comportamentul. Tatal invata copilul sa se judece si sa se conduca singur si in acelasi timp ii arata, intocmai ca mama, cum traieste si se comporta un adult.

Exista inclinarea, poate excesiva, de a vedea in autoritatea paterna instanta formativa prin excelenta o constiintei morale a copilului si a acelei cenzuri inconstiente a impulsurilor instinctive.

Exercitarea autoritatii de catre tata pricinuieste intotdeauna copilului un numar de frustrari dintre care multe sunt inevitabile si fara indoiala ca au chiar un efect bun. Chiar prezenta tatalui este o frustrare, deoarece ea il obliga pe copil sa isi imparta mama cu altul. Tatal este intotdeauna o persoana „inoportuna”, fie ca ii place, fie ca nu. Cand acest personaj important, plin de prestigiu si cateodata suparator, este de fata, copilul trece pe al doilea plan, puterea lui, libera lui manifestare dsunt mai mult sau mai putin stanjenite. tatal trezeste in copil forte de rezistenta, de opozitie si de afirmare de sine, dorinta de a-l egala, de a-i lua locul, chiar de a se debarasa pur si simplu de el, iar aceste sentimente se exrima cateodata deschis. „Unele cercetari au aratat ca, copiii separati de tata din pricina razboiului se comporta altfel decat cei ce traiesc cu tatal lor. Nu numai ca tatal absent era idealizat, si din acest punct de vedere s-au observat la acestia reactii asemanatoare cu cele ale fetitelor ce traiesc cu tatal lor, dar s-a vazut si ca, baietii care traiesc cu tatal lor manifesta mai multa agresivitate fata de acesta si mult mai multa fantezie autoagresiva.” (Paul Osterrieth, Copilul si familia, p175). Prezenta tatalui pare sa trezeasca agresivitate, mai ales la baieti, si totodata reactii concomitente de culpabilitate.

Nu este absolut necesar sa recurgem la tehnici proiective pentru a ne da seama de prezenta agresivitatii. Viata cotidiana ne ofera din plin aceasta ocazie, iar daca ea o arata ca fiind mai violenta la baieti , ne dezvaluie prezenta agresivitatii si la fete. Sub fatada lipsei de respect, a opozitiei sfidatoare si uneori chiar a brtutalitatii fizice.

Tatal trezeste in copil pornirea spre lupta pentru o existenta personala, il indeamna sa se desprinda, sa se emancipeze. Reprezentand autoritatea, tatal provoaca revolta.Vointa copilului de a fi el insusi cuprinde tot atata opozitie cata identificare cu tatal, acesta fiind aspectul pozitiv al agresivitatii inevitabile fata de tatal inevitabil frustrant si stanjenitor. Dirijarea agresivitatii apare astfel ca una dintre problemele rolului patern, pe o parte tatal nu poate „lasa copiii sa i se suie in cap”, deoarece autoritatea este necesara copilului

Se intalnesc uneori parinti care declara cu satisfactie vadita ca, copilul lor „stie de frica tatalui sau”. In gura acestora, expresia semnifica ca tatal exercita cu succes autoritatea ce ii revine. Au dreptate, mai mult decat cred daca ne gandim numai la sentimentele copilului, dar specialistii considera ca prin aceasta rolul patern este grav denaturat. Fara indoiala, se poate intampla ca tatal sa se vada obligat sa „faca dreptate” sau sa pedepseasca, dar e periculos sa faci dintr-un tata un impartitor de dreptate care inspaimanta, mama trebuie sa aibe prin ea insasi autoritate pentru a nu transforma fiecare interventie a tatalui intr-o „sedinta de tribunal”. Daca tatal apare in ochii copilului ca „sperietoare” acesta nu isi mai poate indeplini cu adevarat rolul de tata.

Tatal, pentru care nimic nu este imposibil, este totodata si cel care stie orice. Tatal este acela care deschide portile copilariei spre minunile si raspunderile lumii externe, el este acela care stimuleaza copilul sa isi urmeze drumul propriu, sa devina el insusi. Tatal nu ii arata numai calea datoriei, dar si pe aceea a libertatii. Si nu trebuie in nici un caz ca ceva sa devina un obstacol in indeplinirea acestei functii pe care acesta o are.

Tatal care inspaimanta risca sa dea nastere unui sentiment de teama fata de barbati fiicei sale, si sa provoace la baieti refuzul de a-i semana, consecinta fiind faptul ca, atat in cazul fetelor cat si al baietilor, acestia se vor refugia langa mama.

Fiica vede in tata primul obiect de dragoste imediat dupa mama si parintele trebuie sa constientizeze cat de profunda si completa este aceasta dragoste. In ochii fiului, tatal este rivalul fericit care o impiedica pe mama sa ii stea la dispozitie, de aceea tatal trebuie sa accepte agresivitatea pe care o trezeste si despre care am stabilit ca nu este numai negativa, in ochii fiului, el este cel omul pe care vrea sa il inlocuiasca, si ii devine chiar exemplu si model. In ochii ficei care declara ca vrea sa se casatoreasca cu tatal ei, acesta apare ca o anticipare a barbatului iubit. In ambele cazuri este bine ca tatal sa reprezinte o umanitate exemplara. Prin prezenta lui in camin, tatal isi provoaca oarecum fiul sa devina mai masculin si fiica mai feminina. In sfarsit, tatal are pentru copil o valoare de exemplu in ceea ce priveste calitatea sa de sot, aceasta ne fiind in nici un caz cea mai mica din raspunderile sale.

Dupa cum se vede oricat de primordial ar fi rolul mamei, rolul tatalui nu ramane deloc mai prejos. Numerosi tati nutresc inchipuirea confortabila a educatiei copiilor, deoarece acestia lasa in seama sotiilor aceasta responsabilitate, iar ei se sustrag de la aceasta raspundere pentru a se dedica „treburilor serioase”, cand in realitate implicarea lor in procesul educativ este esentiala. Asa cum trebuie sa existe doi oameni pentru a concepe un copil, tot asa trebuie sa existe tot doi sa ajute copilul sa se dezvolte armonios si sa se realizeze ca om. Daca tatal nu participa la experientele infantile fundamentale, el devine strain pentru copil, cateodata de temut si detestat, uneori simpatic, dar cel mai adesea indiferent. Nu lasa decat un gol si o absenta in zonele personalitatii copilului pe care avea datoria de a le insufleti.

Toate cele spus mai sus ne permit sa intrevedem ca daca dezertarea materna are efecte catastrofale pentru copil, efectele lipsei tatalui nu sunt mai putin evidente.

„Chiar acum cativa ani, Hanselmann [20] aprecia ca absenta tatalui in timpul copilariri are ca efect suprimarea dorintei de realizare a copilului, a dorintei de „a deveni cineva”, si impiedica elaborarea unui ideal personal. El considera ca copilul fara tata nu poate dobandi increderea in sine necesara pentru a-si fixa obiective si pentru a incerca sa le atinga, si ca el devine cu mai multa greutate constient de valorile supraindividuale care trebuie sa-i conditioneze comportamentul.” (Paul Osterrieth, Copilul si familia, p181) Exista si lucrari mai recente care au intarit intr-o anumita masura aceast mod de a vedea. A fost comparat un esantion mare de copii dificili cu un altii ce nu puneau probleme de comportament, si s-a constatat faptul ca intr-adevar lipsa tatalui era mai frecventa la cei cu un comportament dificil. Un numar mai ridicat din acestia isi pierdusera tatal fie prin deces fie prin parasirea caminului. Mai multi dintre ei traiau impreuna cu tatal, dar acesta avea o atitudine negativa fata de ei.

S-au facut cercetari pe baza carora s-a constatat ca moartea tatalui este profund resimtita de copil, cu cat copilul este mai mic cu atat disparitia tatalui prin deces este mai daunatoare. Copilul mic intelege mai greu ce inseamna un deces si gaseste absenta tatalui ca o forma de abandon. Copilul are atata nevoie de o imagine paterna si are de asemenea tot atata nevoie de a fi „ca ceilalti”. Din nefericire, nu sunt rare cazurile in care copiii fara tata isi creaza un tata imaginar, caruia cauta sa ii semene si cu care se va mandri in fata colegilor.

Dar, nu intotdeauna este vorba de deces. Oricine cunoaste cazuri in care tatii sunt mai mult absenti in viata copilului decat prezenti, fie din motive profesionale, fie ca fug de acasa, in orice caz, rolul patern ramane fara titular iar, lipsa tatalui este inlocuita adesea cu un exces de autoritate materna, pana in momentul in care tatal apare iar pentru a rasfata copilul sau pentru a-l teroriza, pana cand va pleca din noi pentru o perioada mai mult sau mai putin indelungata. Diferite cercetari scot in evidenta raportul care exista intre o dominare excesiva din partea mamei, in timpul copilariei mici si comportamentele agresive care conduc ulterior baietii spre delincventa, ca si cum ei ar cauta sa isi afirme virilitatea ofensata. S-a observat aceasta manifestare mai ales in cazul copiilor de marinari, despartiti frecvent de tata.

Personalitatea paterna poate fi stearsa sau slaba. Iar, copilul are „fundamental nevoie de un tata puternic” (Slavson S. , 1952, p 36), din motive subliniate mai sus. Nu numai ca un tata slab isi obliga sotia sa il inlocuiasca dar, pe langa aceasta slabiciune trezeste in copil sentmentul de insecuritate si anxietate. Adesea, un astfel de teata reactioneaza el insusi la slabiciunea si sentimentele lui de inadecvare prin izbucniri sporadice, prin afirmari aberante de autoritate, iar prin acestea isi denatureaza actiunea si se devalorizeaza si mai mult. In asemenea caz, deseori copilul devine arogant in fata tatalui, incearca chiar sa il provoacesau chiar sa il atace direct.

Cat despre tatal autoritar, acesta este un om slab, care fara indoiala nu isi cunoaste rostul, un asemenea tata blocheaza dezvoltarea si vointa copilului.

Rolul bunicilor

Rolul bunicilor in educatia copiilor trebuie sa fie complementar si indirectavand sarcina sa sustina parintii in atitudinea lor fata de copii si nu sa li se substituie. In ochii nepotilor ei vor aparea ca persoane care intaresc autoritatea parintilor. Acest rol are si dificultati, deoarece, nemaiavand raspunderea directa a educatiei copiilor, bunicii sunt inclinati spre o bunavointa exagerata fata de nepoti.

Ceea ce mama si tata nu au timp sa faca, fac bunicii. Ei asculta cu rabdare micile necazuri ale nepotilor, care se cred victime ale masurilor luate de parinti. In cazul in care acestia traiesc impreuna se asista uneori la adevarate competitii de autoritate intre bunici si parinti. Bunicii avand deseori tendinta de a se implica mereu in educatia copiilor pe motiv ca stiu mai mult „pe vremea mea nu se proceda asa” sau „nu stiti sa va cresteti copiii!”, lucru care lezeaza amorul propriu al parintilor. Important este faptul ca si parintii si bunicii trebuie sa constituie un permanent exemplu pentru copii.

Din pacate multi dintre tinerii casatoriti au tendinta de a se debarasa de copii pe motiv ca sunt prea ocupati si ii lasa numai in grija bunicilor. Urmarile acestui procedeu pot fi grave atat pentru copii cat si pentru parinti. In absenta copilului simtul maternitati si al paternitati se atrofiaza, iar cei doi parinti devin tot mai egoisti. Pe de alta parte copilul ajunge sa nu isi mai recunoasca parintii. Dragostea lui fiind indreptata, dupa cum e si firesc, asupra celor ce il ingrijesc. S-au vazut cazuri in care din cauza timpului prea indelungat in care copiii au stat departe de parinti, atunci cand acesti au locuit cu parintii erau nefericiti.

Parintii sunt direct responsabili de existenta copilului si de educatia acestuia.

Deformari de rol

Nu ne vom extinde la delicata problema a coordonarii rolurilor paterne si materne, dar tot ce am am mentionat mai sus subliniaza importanta acestei coordonari si necesitatea ei mai ales intr-un moment cand rolurile nu mai sunt determinate pur si simplu de sex. Este important ca, copilul sa nu simta nici lacune, nici discordante si cu atat mai putin rivalitati intre parinti, ale caror roluri sunt atat de strans complementare. In ceea ce priveste modalitatile acestei coorodanari, ele difera de la o pereche la alta si depind de caracterisiticile personale ale sotilor, de varsta lor, de varsta copiilor si de asemenea de circumstante.

Coordonarea celor doua roluri se intemeiaza pe autenticitarea fiecarui partener si pe armonia lor profunda. Educarea copiilor presupune intelegere intre parinti si dragostea reciproca. Din nefericire, nu de putine ori intalnim cazuri in care parintii nu isi dau seama ca totul ii desparte, decat dupa aparitia copiilor, iar atunci e putin cam prea tarziu pentru a trage concluzii practice. Marea majoritate se consoleaza cu ideea ca „toate acestea le vor aranja copiii”, fara a-si da seama ca fac din proprii copii testul de calitate al propriei casnicii, asa cum mai tarziu optiunea conjugala va fi testata de educatia data copilului. In majoritatea cazurilor copiii nu „aranjeaza” nimic si pe deasupra acestia vor fi victimele nevinovate ale faptului ca menajul parintilor nu are o baza sanatoasa. Prezenta copiilor nu rezolva problemele, din contra le sporeste numarul, iar pentru a face fata este necesara o intelegere prealabila, altfel ele se vor amplifica zi de zi prin dezacordurile pe care le scot in evidenta.

Fara indoiala, aceste dezacorduri nu sunt usor de observat. Multe cumpluri considerate armonioase lasa sa se vada in relatiile dintre soti o incordare ce se manifesta adesea doar prin replici ceva mai „taioase” si „impunsaturi” ironice. Incoradrea poate fi numai latenta, poate chiar momentana si trecatoare, dar aceste manifestari, de care desori parintii nici nu isi dau sema, copilul este pornit sa le ia asa cum apar si sa le interpreteze mergand la drmnificatia lor ascunsa, care exprima cu totul altceva decat o joaca afectuasa si hazlie, de aceea copilul manifesta adesea o stare de neliniste.

Conflictul poate fi si mai ascuns, uneori chiar inconstient. Sotii nu se mai simt bine impreuna, se evita pentru diverse motive intemeiate si cu gandurile cele mai bune, se ajunge la refugiu in munca sau in alte activitati. Rezultatul cel mai limpede pentru copil este ca el se simte practic respins si ca nu mai are mama sau tata sau chiar pe niciunul din ei.

Copilul este in mare masura legat de parintii si tot in aceeasi masura dependent de ei, mai ales cand e mic, cand acesta se dovedeste extraordinar de sensibil la tot ceea ce ai priveste, cu atat mai mult cu cat si propriul lui sentiment de siguranta este in joc, de aceea el reactioneaza la cea mai mica incordare, la cel mai mic semn de conflict si chiar atunci cand nu e vorba de un semn exprimat prin cuvinte.

Dupa cum am mentionat si mai sus prezenta ambilor parinti in viata unui copil este fundamental necesara pentru dezvoltarea armonioasa a acestuia, dar de se intampla cand copilul creste fara unul din parinti sau mai rau fara ambii parinti fiind lasati in grija altcuiva? Pot alte persoane sa suplineasca rolul parintilor?

In ziua de azi intalnim tot mai multe cazuri in care copiii traiesc doar cu un parinte sau sunt lasati in grija rudelor tot mai adesea din cauze financiare, cand unul sau ambii parinti aleg sa plece din tara pentru un trai mai bun, sau in urma unui divort.

Fenomenul migratiei

Fenomenul migrației a stârnit multe controverse nu numai în cercurile politice, ci și în straturile societății, adică la nivel interpersonal, divizând fizic si emoțional prieteni, familii și comunități.

Efectele negative ale emigrării se observă și asupra familiilor care, de multe ori, se destramă, se micșorează rata natalității, se încurajează viața libertină reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor.

Deplasarea unuia dintre membrii familiei pentru o perioadă în străinătate poate să ducă la modificări de roluri și funcții în familie: unul dintre membrii familiei rămași în țară preia funcția de cap de familie. Efortul membrilor familiei de a îndeplini sarcinile celui plecat este adesea resimțit negativ.

Acceptarea sau neacceptarea de către copii a migrării peste hotare a părinților este determinată mai multi factori. Printre aceștia se regăsesc:

modalitatea prin care părinții au solicitat opinia copiilor,

vârsta copiilor,

persoana în grija căreia au fost lăsați,

frecvența comunicării dintre copii și părinți prin intermediul mijloacelor tehnice și în perioadele de revenire a părinților acasă.

Diferite studii au aratat modalitățile de consultare a copiilor de către părinți privind intenția lor de a pleca la muncă peste hotare, acestea variind atât în funcție de vârsta copiilor, cât și de modelul relațional specific familiilor. În cele mai multe cazuri, solicitarea opiniei copiilor a avut forma unei discuții, în care părinții au adus la cunoștință necesitatea și oportunitatea plecării lor la muncă și au încercat să convingă copiii să accepte situația. Cu cât mai mare este vârsta copiilor, cu atât mai frecvent părinții solicită opinia lor, or, odată cu creșterea copiilor evoluează și gradul de încredere a părinților în capacitatea copiilor de a face față unor situații dificile.

Exista insa si situatii in care parintii aleg sa nu ceara si opinia copiilor pundu-i pe acestia in fata unor situatii ce nu pot fi schimbate, decat acceptate. Deși copiii depun eforturi pentru a înțelege necesitatea migrației părinților, majoritatea dintre ei încerca să isi convingă părinții să rămână acasă și să nu plece.

Datele statistice din România ne dau informații importante despre valorile numerice ale fenomenului și prin corelarea cifrelor din mai multe studii putem observa amploarea fenomenului.

Sursa : Manual pentru profesioniștii care lucrează cu copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, 2007.

Putem vorbi de aproape 750.000 din circa 5 milioane de copii, cât are în prezent România, care au fost într-o anumită măsură afectați de migrația părinților.

Figura 1. Estimările numărului de copii cu părinți plecați în străinătate în baza celor două studii UNICEF și SOROS

Sursa : Manual pentru profesioniștii care lucrează cu copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, 2007.

Odată cu plecarea părinților peste hotare, copiii preiau rolurile acestora nu doar în întreținerea gospodăriei, dar și în ceea ce privește îngrijirea fraților și a surorilor mai mici. Echilibrul familiei este perturbat prin plecarea unui părinte. Familia trebuie să se reorganizeze și să se adapteze, ceea ce reprezintă un proces îndelungat, care poate dura și câteva luni. Această perioadă este resimțită ca o criză și este considerată cea mai dificilă perioadă. Acest proces se încheie prin restabilirea unui echilibru atunci când alți membri ai familiei reușesc să împartă și să preia rolurile și responsabilitățile celui plecat.

Există o categorie de minori care nu se află sub directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau cunoștință). În general, cei peste 13-14 ani și sunt lăsați de părinți singuri, fără bunici sau alte rude. Pentru ei riscurile de a abandona școala, de a fi implicați în comiterea de fapte penale sau consum de droguri, sunt mai mari. Copilul resimte atât lipsa informării cât și lipsa participării la decizie, într-un mod negativ, cu consecințe asupra atitudinii și comportamentului în lipsa părinților.

Majoritatea copiilor își asumă « eșecul » familiei considerând că ei sunt de vină pentru plecarea părinților, au tendința să se considere responsabili de situația creată. Este posibil ca acest fapt să fi e amplificat, în mod neintenționat, de părinții care obișnuiesc să spună copiilor că pleacă pentru a le asigura lor un viitor mai bun.

Singurul lucru pozitiv invocat de către copiii ai caror parinti lucreaza in afara tarii este bunăstarea materială. Copiii migranilor, în special cei cu ambii părinti plecati, tind într-o pondere mai mare, să aibă experiena unor călătorii în străinătate comparativ cu ceilali copii.

In judetul Iasi au fost facute cateva cercetari, iar in urma acestora a reiesit ca, copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca le lipsesc:

Sursa : Manual pentru profesioniștii care lucrează cu copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, 2007.

Deși plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale unei despărtiri pe termen lung sau definitive. Copii ai căror părini sunt plecai la muncă în străinătate au un profil asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despăririi părinilor sau a decesu.

Tabel 2 : Influența lipsei unui părinte/a părinților din familie, în %lui unuia dintre ei.

Sursa : MODELUL FAMILIEI ÎN TRANZIȚIEȘI RĂSPUNSUL POLITICILOR PUBLICE LA SCHIMBĂRI DE VALORI ȘI STRUCTURI SOCIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Divortul

Toti cunoastem cupluri ce au copii si totusi au divortat ori s-au separat. Nimeni nu are nevoie sa i se reaminteasca numarul barbatilor, femeilor si copiilor care au trecut s-au chiar trec printr-o experienta similara.

Divortul nu mai este demult o problema care ramane doar in familie. A devenit mai mult decat un proces privat ce implica doar cuplul, pentru ca acum toti ceilalti membri ai familiei, copii si prietenii sunt afectati de ruptura respectiva. Daca unul s-au ambii parteneri discuta cu cei apropiati despre ceea ce se intampla, acestia se afla intr-o situatie delicata, pentru ca deseori nu se pot decide pe cine sa sustina.

Daca, psihologic, divortul este fara indoiala fara sens si o monstruozitate din punct de vedere al copilului si daca efectele lui au fost de mult descrise, multi autori astazi inclina sa considere ca el constitue totusi o masura mai putin daunatoare decat aceea care consta in a lasa copilul sa creasca intr-o admosfera, de lupte si rivalitati continue.

Impartit intre dragostea pe care o poarta fiecaruia din parintii si agresivitata pe care o dezvolta pentru ei in acelasi timp, copilul ajunge in imposibilitatea de a-si armoniza energiile afective. De cele mai multe ori, copilul ajunge la solutia distantarii defensive ,la indiferenta afectiva ce ii ameninta grav dezvoltarea si risca sa tina in el orice sensibilitate, mai ales daca parintii fac din propriul copil o miza s-au un arbitru al conflictelor lor. Este limpede ca in acest caz imaginile ambilor parintii se vor degrada si devaloriza definitiv, prin urmare raporturile parintilor cu copilul nu vor mai avea deloc eficienta educativa.

Un numar important de cercetari,ce au urmarit efectele pe care le au conflictele parintilor asupra copilului au dus la constatarea faptului ca la originea delincventei juvenile si a diverselor tulburari de personalitate se vor descoperii adesea conflictele de natura amintita. In ceea ce priveste restul, concluziile cercetarilor nu sunt prea clare, ceea ce nu e de mirare daca ne gandim la nenumaratele situatii in care poate aparea neintelegerea conjugala. Examenul individual al copiilor nu lasa loc de indoieli, este cu totul exceptional sa nu se descopere la copii urmele clare ale conflictelor. De cele mai multe ori sentimentul copilului de siguranta devine foarte problematic, copilul ajungand sa se indoiasca de propria valoare si incearca sentimente de inferioritate si neacceptare. In sfarsit, imaginea pe care si-o face copilul despre viata conjugala si despre relatiile dintre soti este in general perturbata, aceasta pare sa fie unul din motivele pentru care divortul este pentru unele familii oarecum ereditar.

Chiar daca neintelegerile dintre parinti creaza conditii absolut nefavorabile pentru dezvoltarea copilului, trebuie avut in vedere ca divortul nu constitue o solutie, cel putin in marea majoritate a cazurilor, deoarece in urma unui divort copilul este privat de influenta absolut necesara a mamei sau a tatalui. Si, foarte rar se intampla ca aceasta influenta sa fie radical daunatoare pentru copil, foarte rar se intampla ca copilul sa nu aiba nici un sentiment pozitiv si psihopedagogic fata de parintele de care se vede despartit brusc. Aceasta masura, atat de nefavorabila pentru el, este cel mai adesea aplicata fara a se tine seama de perspectiva proprie a copilului si de interesele dezvoltarii lui. In cazul in care divortul este prezentat fara nici o pregatire prealabila copilulu, ca un fapt implinit si ca o chestiune ce nu poate fi schimbata, ci doar aceptata, el nu poate raspunde decat prin reactii de spaima mai mult sau mai putin evidenta, dar care, nu reprezinta decat o imagine palida a tulburarii spre care este brusc impins. Deseori intalnim parintii care se mira de slabul randament scolar sau de dificultatile de conduita ale copilului.

Atunci cand se ajunge la aceasta situatie extrema, ar fi mult mai bine sa ii fie explicat cu calm copilului ce anume se petrece, sa fie lamurit cu afectiunea asupra hotararilor luate si mai ales sa fie asigurat de faptul ca indiferent de relatiile dintre parinti, acestia il vor iubi neconditionat si se vor ingriji de el. Din nefericire multi dintre parintii aflati in aceasta situatie considera aceasta metoda ca fiind una naiva si chiar cruda, desi e mai putin cruda decat aceea care consta in a tine secret aceasta decizie si a-l lasa pe copil prada banuielilor, pana va afla adevarul cel mai adesea de la un strain. O asemenea problema trebuie prezentata copilului intr-un mod cat mai accesibil, copilul are nevoie sa ii fie data ocazia sa isi exprime sentimentele, in caz contrar el se va simti respins si exclus.

Problema cea mare este aceea ca parintii, chiar divortati, trebuie sa ramana parinti, deci sa pastreze o unitate in materie de educatie si o oarecare coerenta in actiunile lor, daca nu, copilul se va atasa de cel care ofera mai mult.

Fara sa insistam prea mult pe posibilele consecinte ale recasatoriei unuia din parinti. Rareori aceasta masura readuce starea de echilibru de care are nevoie copilul, cel mai adesea ea pune probleme noi. Dar este limpede ca in exista nici o solutie buna in caz de divort, aceasta masura a adultilor constituie intotdeauna un act inacceptabil pentru copil.

PARTEA A DOUA – CERCETARE APLICATIVĂ

METODOLOGIA CERCETĂRII

Obiectivele investigației:

• Identificarea influenței tatalui asupra educatiei copilului;

• Analiza diferentelor de comportament intre copiii ce au crescut cu tata si cei ce au crescut fara ;

• Identificarea gradului de interes pe care tatal il are pentru educatia copilului;

Ipoteza

Absenta tatalui din viata copilului determina substituirea acestuia de catre mama

Lipsa tatalui determina starea de pesimism a copilului.

Esantion

Lotul de subiecți a fost format din 40 de tineri cu varste cuprinse intre 20 – 28 de ani si 20 de parinti, dintre care 10 tati si 10 mame. Pentru stabilirea eșantionului final am clasificat populația de referință după criteriile relevante ce fac obiectul investigației noastre, iar apoi prin procedeul eșantionării aleatorii simple am stabilit eșantionul final.

Tabel nr. 1 Structura eșantionului în raport cu variabila sex

Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor

Chestionarul a fost aplicat subiecților individual în perioada 23.01 2015- 30 04. 2015

La itemul „ Cat timp petreci cu tatal tau?”din cei 20 de subiecti :

40% respectiv 8 dintre subiecti au marturisit ca petrec suficient timp cu tatal lor, dintre acestia 5 sunt de sex mascultin si doar 3 de sex feminin;

30% respectiv 6 dintre subiecti isi petrec mult timp in preajma tatalui, 2 sunt de sex mascultin si 4 de sex femini;

15% respectiv 3 au ales varianta destul de mult, 2 subiecti de sex mascultin si doar 1 de sex feminin;

10% respectiv 2 dintre respondenti isi petrec putin timp in preajma tatalui, 1 dintre acestia fiind de sex masculin si 1 de sex feminin;

5% respectiv 1 dintre acestia nu petrece deloc timp cu tatal sau, respondentul fiind de sex feminin.

La intrebarea „Ce fel de activitati desfasurati?” , subiectii care isi petrec mult timp cu tatal lor desfasoara activitati precum : gatitul ( in cazul subiectilor de gen feminin), meciuri de fotbal ( in cazul subiectilor de gen mascultin), plimbarile in aer liber si vizioneaza filme, aceste activitati se regasesc si la subiectii ce isi desfafoara destul de mult timp si chiar suficient cu imaginea paterna, cei ce petrec doar putin timp si respectiv deloc cu tatal declara ca singurul moment pe care il petrec impreuna este atunci cand iau masa.

Marea majoritate au declarat ca au o relatie apropiata cu tatal, exceptie facand singurul respondent ce a declarat ca nu petrece timp cu tatal sau.

La intrebarea „ Cat de importanta crezi ca este implicarea tatalui in educatia copilului?” 95% dintre subiecti considera ca implicarea tatalui este foarte importanta in educatie, subiniind faptul ca o educatie buna si o dezvoltare echilibrata are loc doar atunci cand ambii parinti sunt prezenti in viata unui copil, unul din respondenti considera ca importanta tatalui in educatia copilului .

La intrebarea „ Tatal tau reprezinta un moedl pentru tine? Daca da, care sunt acele trasaturi de caracter sau valori pe care le-ai dobandit de la el?” 90% dintre subiecti au marturisit ca tatal le este model, el fiind cel care le-a insuflat curajul, taria de caracter, puterea si increderea in sine. 10% din respondenti nu isi considera tatal ca fiind un model.

La ultima intrebare „In ce mod consideri ca prezenta tatalui ti-a influentat dezvoltarea?” 95% dintre respondenti au declarat ca imaginea paterna le-a influentat dezvoltarea si nu numai prin simpla prezenta ci si prin sfaturile si indrumarile date, si doar un subiect considera ca nu a fost influentat de tata.

In urma aplicarii chestionarelor aplicate copiilor crescuti fara tata am primit urmatoarele raspunsuri:

Din cei 20 de respondenti 11 dintre ei isi cunosc tatal , 4 dintre acestia au o relatie buna cu acesta, iar 6 au declarat ca nu au nici un fel de relatie cu tatal lor, din cei 6, 2, si-au pierdut tatal in urma unui deces si 4 in urma unui divort.

La intrebarea „ Consideri ca lipsa tatalui te-a afectat in vreun fel? Daca da, cum?” toti cei 20 de respondenti au raspuns afirmativ

La intrebarea „Au existat momente in care iti doreai cu ardoare ca tatal tau sa fie langa tine? De ce?” cele 20 de raspunsuri au fost afirmative urmate de completari

La intrebarea „Lipsa tatalui ti-a afectat relatia cu mama? Daca da, in ce fel?” doar 2 subiecti au raspuns afirmativ, acestia declarand ca in urma divortului mama s-a recasatorit si relatia s-a rupt, iar restul de 18 respondenti au raspuns negativ cu, completarea ca, din contra acest impediment mai mult i-a apropiat de figura materna.

La intrebarea „Consideri ca mama ti-a oferit o educatie buna in lipsa tatalui? Daca da, de ce?” 2 respondenti au raspuns negativ, considerand ca, figura materna nu i-a ajutat deloc, in timp ce 18 dintre acestia au raspuns pozitiv, rgumentand ca figura materna le-a inlocuit-o de cele mai multe ori si pe cea paterna, devenind astfel un model pentru ei.

La ultima intrebare a chestionarului „Suporti mai bine lipsa tatalui acum decat in copilarie? Daca da, care crezi ca este motivul?” 16 subiecti au raspuns afirmativ motivand ca acum sunt la varsta la care se pot descurca singuri, iar 4 subiecti au raspuns negativ spunand ca lipsa figurii paterne o vor simti toata viata.

BIBLIOGRAFIE

Baran-Pescaru A. , 2009, „Familia azi. O perspectiva sociopedagogica”, Editura Aramis.

Batrinu E. , 1980, Educatia in familie, Editura Politica.

Braconnier A. , 2008, „Cum sa fii un tata bun pentru fiica ta”, Editura Trei.

Briers S. , 2009, „Ghid practic pentru parinti”, Editura Polirom, Iasi.

Dimitriu C. , 1973, „Constelatia familiala si deformarile ei”, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti.

Dolto F. , 2009, „Dificultatea de a trai. Povesti psihanalitice despre copii”, Editura Trei.

Gordon T. , 2014, „Parintele eficient”, Editura Trei.

Mitrofan I. , 1989, „Cuplul conjugal. Armonie si dezarmonie”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

Mitrofan I. ,Mitrofan N. , 1991, Familia de la A…la Z, Editura Stiintifica, Bucuresti.

Montessori M. , 1991, „Copilul”, Editura CEDC.

Osterrieth P. , 1973, „ Copilul si familia”, Editura didactica si pedagogica.

Popescu R. , 2009, „Introducerea in sociologia familiei. Familia romaneasca in societatea contemporana”, Editura Polirom, Iasi.

Segalen M. , 2011, „Sociologia familiei”, Editura Polirom, Iasi.

Slavson S. R. , 1952, Child Psychotherapy, Editura Columbia Universitaires, New York.

Stanciulescu E. , 1997, „Sociologia educatiei familiale” Vol. I, Polirom, Iasi.

Vincent R. , 1971, „Cunoasterea copilului”, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti.

Vlasceanu L. , 2007, Familia si relatiile de gen in Sociologie si modernitate. Tranzactii spre modernitatea reflexiva, Editura Polirom, Iasi.