Familia Factor Important In Relationrea Si Socializarea Copilului Prescolar

Deseori am auzit credința că un copil „deștept” va reuși în viață. Însă, oamenii de știință au observat, de-a lungul timpului , că inteligența emoțională, abilitatea copilului de a stabili relații bune cu cei din jur le asigură acestora adaptarea și performanța în viața de adult. Dinamica schimbărilor sociale contemporane solicită fiecărei persoane o bună capacitate de adaptare la mediu, iar acest lucru este realizabil dacă înțelegem rolul folosirii inteligente a emoțiilor.

Dezvoltarea abilităților emoționale este importantă pentru că:

– ajută la formarea și menținerea relațiilor cu ceilalți;

– ajută copiii să se adapteze în grupul școlar;

– previne apariția problemelor emoționale și de comportament.

Cu alte cuvinte, o dezvoltare emoțională echilibrată ajută copilul să identifice rapid emoțiile și sentimentele, să le exprime și să le facă față corespunzător situației.

Cu toate că este cunoscută importanța abilităților emoționale și sociale pentru performanța școlară, pentru adaptarea școlară a copiilor pănă la vârsta de 10 ani, realitatea ne arată că la școală vin, de la an la an, din ce în ce mai mulți copii „neînțărcați afectiv”, copii răsfățați, copii cărora le este greu să se adapteze regulilor, deoarece acestea nu au existat în viața lor până acum, sau, dacă au existat, nu au fost formate corespunzător. Prin urmare, reglarea emoțională este deficitară și se realizează greu deoarece procesul de interiorizare a regulilor nu s-a finalizat.

Încă mai întâlnim părinți ce stimulează competitivitatea cu alți copii și nu a lor, iși îndrumă copiii să lovească atunci când sunt loviți de alți copii, „să pârască”, iar la cel mai mic conflict interrelațional să apeleze la o altă persoană pentru a-l rezolva. De multe ori, rezolvarea conflictului de către profesor este acceptată de părinți doar dacă propriul copil este considerat o „victimă” și refuză să accepte ideea că propriul copil a fost inițiatorul unui conflict. Copiii nu sunt responsabilizați, nu se respectă nici pe ei și nu respectă nici pe cei din jur. O explicație, poate, ar fi aceea că familiile au doar un singur copil, și, prin urmare, abilitățile de relaționare nu au fost suficient și corect întărite, luând forma unor convingeri nesănătoase; copiii singuri având în familie doar rolul „soarelui” în jurul căruia gravitează ceilalți membri ai familiei, care nu au alt rol decât acela de a rezolva și infăptui dorințele copilului.

Astfel, copiii ajung înainte de intrarea în școală să își dezvolte doar acele abilități sociale și emoționale care sunt conforme cu normele acceptate de către familia sau grupul din care provin și sunt privați, din cauza tendinței de hiperprotecție a părinților, de oportunități în dezvoltarea socio-emoțională, favorizând astfel în mod indirect dezvoltarea unor probleme psihologice precum problemele de comportament, anxietate și depresie.