Familia Direcții de Interpretare Filosofice
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Asist.univ.dr.Ionuț Răduică
Absolvent:
Rădoi Ștefania-Alina
CRAIOVA
2016
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA LICENȚĂ:FILOSOFIE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Familia:direcții de interpretare filosofice
Coordonator științific:
Asist.univ.dr.Ionuț Răduică
Absolvent:
Rădoi Ștefania-Alina
CRAIOVA
2016
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………………………………..
Capitol 1.Paradigme diacronice ale familiei europene………………………….
Familia antică…………………………………………………………………..
Familia creștină………………………………………………………………..
Familia contemporană……………………………………………………….
Capitolul 2.Viziuni filosofice asupra căsătoriei…………………………………….
2.1 Căsătoria ca formă estetică……………………………………………….
2.2 Libertate individuală și familială………………………………………..
2.3 Sensul căsătoriei……………………………………………………………..
Capitolul 3.Provocări actuale ale instituției căsătoriei…………………………..
3.1 Căsătorie și morală…………………………………………………………..
3.2 Căsătorie și divorț…………………………………………………………….
Concluzii…………………………………………………………………………………………..
Bibliografie……………………………………………………………………………………….
INTRODUCERE
Familia și instituția căsătoriei au fost,sunt și vor fi două dintre cele mai importante obiective ale ființei umane,cu o importanță desăvârșită în procesul de creție al umanității.De-a lungul timpului, așa cum bine știm s-au produs extrem de multe mutații în rândul familiei și a rolului său în cadrul societății, datorită procesului de globalizare. Familia,simbol al înțelegerii depline,al iubirii necondiționate și frumuseții interioare,este rezultatul multor discuții pro sau contra,pe care omenirea le-a avut de obiectat în decursul timpului, până în momentul actual.După cum bine știm,familia este primul nostru ghid în viață,care ne oferă și ne îndrumă pașii în căutarea binelui propriu și a unei vieți liniștite,prospere și împlinite din toate punctele de vedere,astfel activitatea filosofilor și persoanelor specializate în probleme de familie,consiliere și educare a generației viitoare,aduce un plus de informare în ceea ce privește familia,care deține un rol de o imoprtanță nestemată,dat fiind faptul că aceasta este o necesitate pentru noi toți,chiar dacă noțiunea timpului a suferit modificiări o dată cu modernizarea societății și bineînțeles a ființei umane.Indiferent de cât de bogați sau săraci vom fi,familia va fi sprijinul nostru în tot ceea ce ne propunem să realizăm,cu alte cuvinte aceasta este singura prietenie din viața noastră,căci doar ea ne ridică din umbra grea a realității.
În primul capitol vom vorbi despre rolul și importanța familiei,necesitatea averii femeii în momentul logodnei dar și nivelul educației,din perioada antică,creștină și contemporană.În antichitate după cum am observat totul se rezuma la decizia bărbatului,considerat simbol al paternității din cadrul unei societăți,iar femeia avea drepturi depline asupra diverselor probleme ce înlesneau activitatea și buna funcționare a unui stat. Antichitatea cu alte cuvinte a fost o epocă bine structurată,cu obiective clare și precise atât cât îi era permis la acea vreme.
Iată că în egală măsură,instituția familiei rămâne destul de apreciată și în epoca următoare,a creștinismului,chiar dacă aici familia,căsătoria și celibatul au fost martore unor schimbări majore și extrem de pronunțate.Evident,celibatul în această perioadă a avut o puternică rezonanță,deoarece acesta era considerat,o degradare a ființei umane.Celibatul avea o aplicabilitate vehementă atât în cadrul societăților antice,creștine cât și în cele europene,dat fiind faptul că,cei mai mulți dintre reprezentanții sexului masculin mizau pe aventură,iubirea de moment și pura întâmplare,lucru extrem de criticat de mulți dintre cei care erau împotriva acestui act,printre care se numărau filosofi și oameni înțelepți din acea vreme.Practicarea acestui tip de conviețuire desigur a atras nemulțumiri,mai cu seamă din partea celor ce respingeau acest tip de abordare,și anume acceptării unei vieți de familie și a unui echilibru stabil,bazat pe dragoste reciprocă,înțelegere,respect și nu în ultimul rând credința că Dumnezeu este pretutindei în orice gând sau faptă săvârșită de noi.
Evaluând cele petrecute pe tot parcursul cercetării și având ca subiect central familia dar și modul în care această instituție păstrează din vechiile tradiții care au o puternică legătură cu societatea, din perspectivă filosofică,aceasta este o temă cu o încărcătură emoțională imensă,și care oferă o multitudine de efecte celor care și-o asumă cu adevărat.Familia este precum o paletă de culori,adică deține o senzație aparte cu aspecte bune sau mai puțin bune,plăcute sau sumbre.Argumentele care atestă faptul că instituția familiei deține un loc primordial,sunt într- adevăr multe dar un lucru nu trebuie omis,și anume că oricât de sărac,bogat,avar ar fi omul,familia va fi întotdeauna una dintre puținele instituții care nu vor lăsa omul cu povara grea a vieții.Astfel spus,prin intermediul familiei omul capătă putere și devine matur,capabil de propriile decizii dar și de consecințele faptelor sale,cu alte cuvinte transformările acestea pot fi definitive asupra întregii vieți.
Prin urmare,subiectul ales ne oferă o deschidere către tot ceea ce ne reprezintă pe noi ca ființe umane încă din vremea Mântuitorului Iisus Hristos.Cu alte cuvinte,familia de la început a fost împărțită în două tabere:o parte compusă din cei care susțineau legământul cununiei și totodată întemeierea unei familii așa cum vom observa în cercetarea noastră,iar cealaltă parte susținea faptul că,în singurătate pot fi cel mai bine trăite și simție pasiunile unui om,adică statutul de burlac și aventurier coincide perfect cu dragostea imediată,trecătoare potrivit argumentelor menționate în lucrarea de specialitate,pe care o vom justifica cu lux de amănunte în capitolele studiate.În astfel de situații cele două tabere cu siguranță nu își găsesc puncte comune după cum am observat din diferite eșantioane aplicate de diverși specialiști,atât în mediul urban cât și în mediul rural,valorile bineînțeles variînd în funcție de societate,cultură,economie.
Legământul sfânt pe care doi oameni îl fac reprezintă un pas de o importanță și o încărcătură emoțională aparte,deoarece astfel de legământ întărește iubirea dintre doi oameni și o duce către un alt nivel,acela al întemeierii unei familii,un cămin protector,având ca scop perpetuarea speciei umane,și bineînțeles răspândirea binelui și sentimentului de iubire în întreaga lume,așa cum însuși Dumnezeu a făurit în timpul petrecut pe pământ acum mii de ani, potrivit scrierilor biblice dar și urmașilor care au crezut în El,în credința și iubire necondiționată a Sa.
Existența umană potrivit cercetării noastre,surprinde trei dintre cele mai importante etape ale ființei umane și anume:
Etapa estetică
Etapa etică
Etapa religioasă
Per ansamblu,existența umană s-a dovedit pe tot parcursul timpului,din antichitate până în contemporaneitate conform lucrării noastre,că este capabilă să își ducă la bun sfârșit toate acțiunile indiferent de schimările survenite o dată cu globalizarea tuturor societăților, ca mai apoi făcându-se remarcată pentru fiecare epocă.Conform celor spuse în ceea ce privește specia umană și uniunea sa cu o alta, prin intermediul căsătoriei,în mod cert putem afirma că ființa umană este cea mai complexă specie atât din punct de vedere etic,estetic dar și religios,deoarece trăiește clipa precum un burlac neîmblânzit de greutățile și responsabilitățile vieții,se conformează fiecărei perioade și societate,aducând un plus de frumusețe și nu în ultimul rând dorește o conviețuire cât mai apropriată de cel care l-a creat,Dumnezeu.Cu alte cuvinte,omul indiferent de natura sa,a fost,este și va fi întotdeauna rodul creației lui Dumnezeu prin însăși crearea lui Adam și Eva.
În cele din urmă,familia va dărui speranță lumii și mulțumire lui Dumnezeu,prin gândurile bine intenționate aproapelui nostru și prin altruitatea fiecăruia atunci când cel de lângă noi are nevoie de un sfat, gând bun,speranță și afecțiune.Cu alte cuvinte,familia este pentru toți o binecuvântare și cel mai important este singura noastră bogăție care nu se poate cuantifica în nici un fel,ea fiind muza noastră în tot ceea ce dorim să realizăm în viitorul apropriat.
CAPITOLUL 1
PARADIGME DIACRONICE ALE FAMILIEI EUROPENE
1.1.Familia antică
În ceea ce privește familia și importanța sa în societatea antică medievală,unitatea centrală era deținută atât de tatăl,simbolul patriarhal al epocii medievale ,cât și de condițiile sociale,condițiile natural și economice din cadrul acesteia.În antichitate,familia detinea un rol foarte important în luarea deciziilor,iar tatăl era considerat stâlpul casei ,deoarece puterea sa, nu era comparabilă cu puterea femeii,indiferent de natura activitații.
Familia avea aici o însemnantate clară,aceasta fiind implicată integral în luarea deciziilor pe plan economic,religios,social și educativ,al lumii antice.Chiar dacă,bărbatul era figura principală a societații antice,fără de care deciziile nu puteau fi luate ,femeia se bucura totuși de mai multe drepturi,unde putea să participle la diverse întrunirii familiale,își putea expune punctul de vedere cu privire la situația societații,fiind admirată si respectată de toți ceilalți.Cu alte cuvinte,femeia nu era privată de anumite drepuri.Asemeni femeii din Orientul antic,era si femeia romană,care deși se află sub autoritatea sacră a bărbatului,se bucura pe deplin de anumite privilegii,cum ar fi:
participă la diverse întruniri publice și familiale
era invitată la evenimente:banchete,spectacole,jocuri publice,etc
se bucură de respectul masculin
De remarcat, este faptul că nu toate femeile se bucurau de această libertate de opinie in cadrul unor activitați ,ce priveau societate si buna funcționare a acesteia, așa cum sunt femeile din Orientul Antic,Egipt și Roma,care se bucurau de aceste privilegii,însa nu același lucru îl putem spune despre femeia din societatea greacă,unde dreptul la viața publica îi erau excluse ,fiind supusă bărbatului.Femeia aici,era inferioară,având datoria de a crește copii și de a duce la bun sfâșit activitățile gospodărești .Puterea femeii grecești era limitată și dominată de superioritatea bărbatului ,prezența acesteia fiind pusă într-o lumină schizoidă ,în comparație cu femeile din alte societăți,unde opinia si respectul acestora erau importante.
Datorită acestei neglijențe de care aveau parte femeile din diverse societăți,unde gradul de educație era unul scazut,limitate erau și drepturile copiilor de gen feminin,educația lor fiind una sumară lipsită de atenție și căldură parintească,pe când băieții primeau o educație aleasă și o importanță mai mare în concepția parintelui de gen masculin.Copiilor de gen masculin din societatea greacă,le era permis accesul la cultură,prin faptul că mergeau la școală și studiau diverse materii,cum ar fi:matematica,gramatica,poezia,istoria,muzica și cea mai importantă activitate exceptând pe cele educative,era sportul,deoarece îi pregatea să devină bărbați,din punct de vedere fizic.
Din punct de vedere, al stilului vestimentar,al alimentației,al locuinței,al obiceiurilor, cât si a legislației și modul de peterecere a timpului liber,toate acestea se deosebeau în mod cert prin :
situația financiară
poziția în societate,atât a bărbatului dar și a femeii
influențe politice
descendența dintr-o familie monahală
Importanța averii,a zestrei din perioada antică ,prezintă un interes major,deoarece,atât în Grecia și Roma,practicarea acestor obiceiuri era probabil cea mai importantă,din cadrul căsătoriei.Acest principiu a continuat nu doar în societațile clasice,antice,ci și în marile societăți europene.Zestrea femeii din momentul căsătoriei,era atent dezbătută de membrii viitoarei familii,desemnând astfel dacă căsătoria putea avea loc.Cu alte cuvinte,averea reprezenta baza acestei viitoare înrudiri ale celor doi tineri,și de ce nu ,crea o grupare distinctă de ceilalți membri ai societății.
Întemeiera familiilor atât în Grecia antică ,dar și în Roma antică, erau în primul rând analizate din punct de vedere al statutului financiar,al funcției în cadrul societății și al terenurilor pe care le deținea aceasta în momentul actual.Mentalitatea aceasta ,a rămas valabilă nu doar epocii antice medievale ,ci și societătilor europene ,fiind considerată o caracteristică fundamentală în vederea întemeierii unei famili.Potrivit acestor criterii,familia se încadra în societate mult mai bine ,fiind admirată ,și respectată de ceilalți membrii ai societății antice medievale.
De-a lungul timpului,au apărut și schimbări cu privire la căsătoriile întocmite în functie de consistența averii ,însă acest lucru s-a diminuat treptat în rândul tuturor societăților ,o data cu perioada modernității.Eliminarea acestor criterii, a generat de asemenea și consecințe nefavorabile membrilor, rămași oarecum în trecut ,datorită neadaptării condițiilor actuale, ale epocii moderne.Făcând abstracție de cantitatea averilor din râdul societății care miza pe acest lucru în momentul în care doreau sa îsi căsătorească copii,și-a făcut apariția căsătoria între membrii aceleiași familii,lucru contestat de către creștinism.Chiar dacă creștinismul nu a exprimat acelasi gând ,al căsătoriei între familii,pentru greci și romani nu a reprezentat o piedică această interzicere din partea creștinismului.
Astfel,acest tip de căsătorie era permis în societatea greacă și romană,chiar dacă nu era o normalitate în sens statistic,până în momentul apariției creștinismului care a respins acest tip de căsătorie,considerându-l mai cu seamă,un incest,un păcat,portivit dogmei creștine.
Interzicerea acestor căsătorii,cu siguranță a reprezentat o temă amplu criticată și comentată din mai multe perspective și tipuri de societăți.Acest lucru nu a reprezentat bineînteles,singura schimbare pe care creștinismul a avut-o la adresa endogamiei.Apariția acestui tip de căsătorie în interiorul familiei,a condus la o ruptură față de tradițional,transformare care este mențintă și în momentul actual,când țările din Europa , spunem noi, s-au emancipat.Cu siguranță,astfel de căsătorii încă se mai practică și în zilele noastre,doar că ,gradul lor de exercitare este unul infim.
În consecință,căsătoriile endogame au fost atent criticate,o data cu apariția creștinismului în Europa și nu numai.Influența ideologiei creștine cât și a parcticii acesteia asupra societatilor din Roma și Grecia antică,a reprezentat în mod cert, o ruptură a celor două societăți, cu privire la permiterea căsătoriilor în interiorul familiei,căsătorie care ,atât pentru romani cât și pentru atenieni,reprezenta ,păstrarea bunurilor material doar între membrii aceleiași familii,excluzâd înstrăinarea și pierderea legăturilor de sânge dintre neamuri.
1.2.Familia creștină
Din perspectivă creștin-ortodoxă,familia a fost înțeleasa ca ,”o refelectare a chipului, lui Dumnezeu în om.Dumnezeu a numit legătura bărbatului cu femeia într-un singur trup,familie,deoarece prin intermediul acestui concept înțelegem,procreerea neamului,înmulțirea ființei umane.
Familia,reprezintă principiul fundamental al societații:antice,creștine,contemporane.Crearea bărbatului și mai apoi a femeii de către Dumnezeu,a aduc cu sine multe controverse deoarece,căderea în păcat a venit întâia oară din partea femeii,căci ea l-a ispitit pe bărbat,iar apoi bărbatul a răspuns cerinței Evei,astfel ambii au fost acuzați că au introdus păcatul în lume.Intrarea păcatului în lume a însemnat în fond,și o parte pozitivă,pentru că dacă nu s-ar fi petrecut acest lucru procreerea nu ar fi auvut loc cu putiință,iar porunca divină nu s-ar fi îndeplinit.Chiar dacă păcatul este perceput greșit de însăși adepții creștinismului,Dumnezeu a iertat acest fapt și a permis unirea bărbatului și a femeii într un singur trup cu dragoste deplină și aducere de sens vieții prin nașterea de prunci.
În primul rand,Dumnezeu a creat bărbatul,după chipul si asemanarea Lui,însa pe parcursul timpului a observat că în singurătate omul nu se poate descurca,astfel a creat un ajutor de nadejde ,femeia,care îl va ajuta în depașirea obstacolelor vieții.Prin unirea celor doi,Adam și Eva,se speculează și intrarea păcatului în lume,lucru contestat de unii și susținut de către alții.Astfel,binecuvântarea nupțială dată de Sfânta Taină a Căsătoriei unui cuplu,aduce conform spuselor,proclamarea păcatului.Păcatul săvârșit de prima pereche ,Adam și Eva reprezintă pe lângă căderea în păcat,și înmulțirea speciei umane.Cu alte cuvinte,păcatul,ințial nu reprezintă o mare tragedie dupa Soren Kierkegaard,deorece așa cum bine știm,Biserica nu a fost niciodata împotriva acestui act al binecuvântării unui cuplu în momentul căsătoriei,ci dimpotrivă îi îndeamnă pe tineri să inițieze acest pas.
Conform celor spuse,instituția Bisericii prin intermediul Sfintei Scripturi,îndrumă ființa umană pe calea cea dreptă și bună,iar referitor la comiterea acetui păcat,acesta a și fost pedepsit,deoarece „femeia va naște în dureri și chinuri,și va trebuii să se supună bărbatului.Săvâșirea păcatului originar și nașterea,reprezintă pentru Soren Kierkegaard,o transfigurare a vieții umane,deoarece nașterea din punct de vedere estetic,este frumoasă dar, distinctă în acelși timp de nașterea unui animal, care este clasat pe o treaptă mult mai joasă decât cea a umanității.
Din punctul meu de vedere,prin concepul familie ,înțelegem atât forma sa socială de bază,săvârșită prin Sfanta Taină a Căsatoriei creștine,cât și o forță nemărginită de putere,respect,frumos,iubire de sine ,de aproapele tau și nu în ultimul rând de DUMNEZEU.Instituția Bisericii,nu condamnă femeia la sclavie,doar pentru faptul că aceasta l-a împins pe bărbat la păcat,ci dimpotrivă,Dumnezeu i-a creat pe ambii,fiindcă unul fără celălalt nu se puteau descurca,și nu puteau împlinii porunca divină.Rolul creștinismului și al Bisericii,este acela de a pune în valoare instituția familiei,cât și a raportului său în societate.
În decursul istoriei,familia a fost percepută ca fiind temelia de bază a societăților,din antichitate pâna în prezent.Chiar daca în trecut,familia reprezenta cea mai importantă instituție,astazi pare că își pierde din însemnătate și oarecum devine în rândul tinerilor un subiect neimportant,ușor neînțeles,datorită unei lipsei considerabile de educație și cultura oferite atât in școli cât și în sânul propriei famili.Familia,cu alte cuvinte este un izvor de noutate ,datorită unirii bărbatului cu femeia și procrecării neamului.Cu alte cuvinte,iubirea de cuplu, simbol al căsătoriei,emană o mare iubire și momente frumoase care dau o aură poetică,sensibilă și oferă în același timp ,un cadru romantic,intim iar din punct de vedere spiritual,iubirea conjugală presupune o luptă alături de Dumnezeu,în care dorești să dobândești putere,răbdare și încredere de sine.Astfel spus,Soren Kierkegaard,ridică iubirea conjugală la stadiul de a prioritate și constanță,deoarece aceasta măsoară puterea în ceea ce este trăit si readuce la ea ,ceea ce a fost găsit.
Iubirea este valoarea cea mai de preț dată de la Dumnezeu,potrivit scrierilor Sfinților Părinți și Apostoli,dar și reprezentanți ai creștinismului.Așa cum însuși Mântuitorul Iisus Hristos l-a creat pe om după chiupul și asemănarea sa,adică un om bun,înțelept,curajos,altruist și nu în ultimul rând Dumnezeu i-a dat omului cea mai mare valoare,și anume iubirea și dragostea față de părinții lui,copii și soția sa,conform predicii Sfântului Apostol Pavel că”De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”,adică încă de la apariția sa pe pământ,omului i-a fost îngăduit să deosebească iubirea părintească de cea conjugală,dat fiind faptul că la un moment dat acesta își va forma propria familie cu femeia aleasă și iubită.Sentimentul pur al iubirii reprezintă lucrul cel mai însemnat într un cămin conjugal,deoarece prin iubire ființa umnaă poate depășii toate greutățiile vieții,neaajunsurile cauzate de situația financiară,socială,etc.Prin urmare dragostea ne înalță și ne ghidează către cele mai frumoase culmi,pentru că iubind vei fi răsplătit la rândul tău cu o altă iubire,care unită va forma un întreg nemărginit de bine,frumos și nostalgie.
Toate acestea au fost sădite în firea umană de Dumnezeu,cu scopul de a reduce răutatea în lume,și de a menține un echilibru constant de dragoste și respect între fiecare ființă umană.Prin intermediul acestui nobil sentiment,dragostea,omul se poate elibera de toate păcatele acumulate în întreaga sa viată,fiindcă doar iubirea are puterea necesară de a readuce omul la sensul originar,neprihănit,înțelept și plin de speranță.Ajutor de nădejde sentimentului de iubire,a fost,este și va fi voința.Dragostea și voința,prin unirea lor crează o aură indestructibilă oricărei forțe exterioare,atât timp cât cele două valori sunt îndeplinite corect din punt de vedere etic,estetic și religios,după rânduiala străveche înfăptuită de Dumnezeu cu mii de ani în urmă.Scopul prim al Bisericii este deci, de a dărui iubirie,și pe baza căreia să se întemeiaze o familie, o căsătorie liber consimțită între doi oameni,care nu se va schimba niciodată,căci prin dăruirea sentimentului de iubire,omul poate primii iubirea celuilalt.
Creștinismul,a apărut odata cu nașterea lui Iisus Hristos( aproximativ în secolul al-IV-lea,i.Hr),și avea ca scop:credința în Dumnezeu,în Iisus Mântuitorul și credința în Sfânta Treime. În linii mari,creștinismul promova,iubire,speranță,înțelegere,egalitate,apropiere față de Dumnezeu și iertarea celor necuviincioși.Asemenea celorlalte religii,creștinismul i-a avut ca reprezentanții pe:
Sfântul Pavel;
Sfântul Petru;
Apostolul Andrei,precum și alți misionari ai creștinismului.
Cu siguranță,impactul creștinismului asupra popoarelor din Europa,și nu numai ,a condus la numeroase conflicte ,fie de natură politică,religioasă,sociala,etc.Asupra familiei europene creștine, cât și catolice,plana o aură mai puțin benefică,cu o direcție bine stabilită,aceea de acumlare de fonduri din bugetele familiilor și statului,conducând astfel la consecințe extrem de importante.Strângerile acestea de fonduri,aveau deja o idee implementată,adică erau realizate cu scopul, de a mai păstra câteva aspecte legate de familie dar ,și prelingirea și menținerea gradului de rudenie,proprietate care în mod cert le asigurau o poziție favorabilă ,respectabilă în societate.De cele mai multe ori,apariția creștinismului a generat conflicte,între Biserică și stat,deoarece consideră J.Goody,uneori aceste mici conflicte depășau cu mult sfera familiei și a problemelor sale .Conform reglulilor și normelor impuse de catre Biserică,familiei și căsătoriei pe parcursul istoriei europene,aveau ca scop crearea unei imagini perfecte ,atât a instituției Bisericii dar și a familiei,subiecte acceptate de popor.Impuerea acestor norme a condus deasemenea la multe schimbări ,nu tocmai preferate de cetățeni.Aceste reguli care au condus la pierderea importanței cultului religios au fost următoarele:
acceptul contracepțiilor;
acceptul avortului;
acceptul divorțului;
În prezent,toate aceste norme care vizau căsătoria și familia ,au devenit normale societații în care trăim,și bineînțeles,unele dintre acestea acceptate de către Biserică.Transformările familiei și căsătoriei în procesul secularizării ,industrializări ,au condus deasemenea la modificarea acestor norme și reguli,chiar dacă impactul creștinismului a fost unul foarte puternic.Acestea au avut efecte radicale în ceea ce privește viața domestică,continuate de altfel în procesul de industrializare din secolul al XIX lea,dar și de schimbările socio economice,din perioada celui de al doilea război mondial.
Impactul creștinismului asupra instituției familiale,a genearat în mod sigur pe lângă opiniile pozitive,și opinii negative,deoarece nu toți adepții acestui cult și-au exprimat aceleași gânduri pozitive.Biserica după cum bine știm, s-a confruntat cu diverse probleme legate de neajunsuri,materiale,economice,dar și politice,deoarece înte biserică și Stat au existat și vor exista întotdeauna divergențe de orice natură.Totuși un lucru este cert,anume că,în pofida a tot ce s-a petrecut de-a lungul timpului,Biserica a încercat să înțeleagă și să accepte multitudinea transformărilor care au survenit în societatea europeana ,și nu numai.
1.3.Familia contemporană
Într-adevăr,debutul societății contemporane și a familiei în mod special,a adus cu sine o diversitate de opinii pro sau contra,cu privire la locul pe care familia îl mai ocupă azi în societate.Familia în momentul actual,și-a pierdut oarecum din însemnătate,din tradiție,datorită ritmului prea alert în goana după bani,și o carieră de succes,atât în rândul bărbatului cât și cel al femeii,care de-a lungul timpului a cunoscut o înflorire în cadrul statului,bucurându-se de apreciere și respect,la locul de muncă.Toate aceste schimbări care au intervenit “sunt atât de importante încât și termenul de familie a devenit tot mai ambiguu,tinzând să acopere realități semnificativ diferite de cele caracteristice generațiilor precedente”.
Datorită globalizării,proces care și-a pus amprenta asupra instituției familiale,familia în linii mari a încercat să se mențină pe linia de normalitate și tradiționalitate,păstrându-și totodată,identitatea.Aceasta este considerată ca fiind,un mic univers de identitate culturală,care în urma modificărilor din trecut și pâna în prezent,a încercat o mai buna adaptare la noul context.
În ceea ce privește modificarea societății și a întregului glob pământesc,au avut loc următoarele aspect:
ocuparea unui loc de muncă a femeii,cât și implicarea acesteia în diverse activități extra-familiale
lărgirea nivelului de cultură,prin participare la diverse simpozioane,spectacole teatrale,conferințe,etc
extinderea sferei de selecție a partenerului conjugal
modernizarea tipului de relație prin asocierea dintre sexe,cum ar fi:uniuni consenuale,heterosexuale,homosexual,căsătorii de probă,ș.a.m.d.
nivelul de scolarizare mult mai ridicat,care le permite o instruire amanunțită.
De-a lungul timpului,familia a avut de exercitat asemeni oricărei instituții,anumite funcții dintre care amintim:
funcții interne:economică,culturală,morală,educativă,biologică,solitară
funcții externe:o mai buna comunicare,socializare,intgrare în societateparticipare la diverse activități extra-familiale sau de altă natură.
Scopul prim, al acestor funcții pe care familia le are de exercitat,este de a menține o mai bună organizare,și de a le permite soților o mai bună comunicare.
Datorită procesului de modernizare, a tuturor societăților din Europa,repercursiunile nu au întârziat sa apară.Disoluția obiceiurilor și a tradiției în general,nu a întârziat să apară,o data cu emanciparea societăților din Europa,a femeii și nu in ultimul rând, a tuturor instituțiilor.Din cauza globalizării,familia a avut de suferit nu doar din punct de vedere economic,ci,și al religiei.Funcția religioasă a familiei,nu mai prezintă acelasi interes de altă dată,în care mersul la Biserică împreună cu familia era obligatoriu,pe când astăzi acest lucru și-a pierdut din importanță.
Conform mai multor studii realizate atât în mediul urban dar și rural,funcția religioasă a rămas puțin în umbră,petru marea majoritate a tinerei generații,deoarece ,lupta pentru o viată mai bună,din punct de vedere financiar dar și cultural-educativ,este cu mult mai importantă în viziunea lor decât cea religioasă.În perioada antică,oamenii se bucurau de pace în suflet,în familie,de bunăstarea celorlalți,și aveau credința că Dumnezeu este pretutindeni în orice activitate sau gând,pe când astăzi acest lucru lasă de dorit,iar avaritatea care a pus stăpânire pe marea majoritate a oamenirii,ne-a făcut să uităm de faptul că suntem totuși,ființe sensibile,puternice și cu credinta în Dumnezeu.
Chiar dacă implicarea emoțională și întemeierea unei familii lasă de dorit în rândul tinerei generații,o mică parte dintre aceștia totuși își doresc să formeze o familie,în primul rând pentru a nu rămâne singuri și de ce nu ,pentru a căuta un refugiu atunci când viața le crează neplăceri.Familia în afara faptului că îți dă o mare de responsabilitate,îți dă și o stare de mulțumire,de fericire,respect,iubire și ne oferă sentimentul identității,într-o lume prea agitată.Modernizarea societăților dar și a familiei,a adus cu sine celibatul,coabitarea cosensuală,fără obligații sau copii,uniunea cu persoane de același sex,lucruri nu tocmai corecte,din perspectiva cultului religios.Familia, indiferent de gradul de emancipare din cadrul oricărui stat, trebuie să prezinte același interes,acela de procreere a nemaului.
Factorii care au stat la baza nereușitei familiale datorită procesului de globalizare au fost:
absorția părinților de carieră și de ritmul alert al societății
eșecul obținerii unui loc de muncă,care duce la separarea de familie
conflictul dintre generații,care deasemenea poate avea repercursiuni extrem de grave în rândul adolescenților.
De cele mai multe ori studiile au arătat că opiniile în ceea ce privește importanța familiei au fost împărțite,iar unii susțin că famila trebuie în continuare să reprezinte temelia unei căsnicii,iar alții susțin că importanța statutului financiar este cu mult mai importantă decât cea clasică,chiar dacă tradiția își pierde din însemnătate.În prezent,căsătoria este privită cu îndoială,nesiguranță și neîncredere în viitorul partener,deoarece câștigul încrederii este mult mai ridicat pentru tânăra generație. Procesul de modernizare,și înlăturarea regimurilor comuniste din Europa, au adus și câștiguri deoarece” au desființat cu fermitate constrângerile religioase și au permis divorțul și avortul,au scăzut rata natalității,au înmulțit locurile de muncă,au înbunătățit sistemul educațional și oportunitățile pentru femei în general,alocând fonduri pentru asistența copiilor atât în cadrul școlii,cât și în afara ei.
În consecință,influența masivă a mass-mediei,a sferei largi de cunoaștere din diverse domenii,au permis familiei să se extindă și să distrugă barajul trecutului.Familia, datorită pătrunderii curenților europeni,a cunoscut numeroase înfloriri,de la rolul ei în societate,politică,până la responsabilitatea de acasă.Schimbările venite pe parcursul timpului,au făcut să dispară din peisaj tipul familiei clasice,tradiționale,deoarece și-au făct apariția alte stiluri de conviețuire cum ar fi:celibatul,coabitarea consensuală,căsătoria fără copii,căsătoriile între persoane de același sex,etc. Chiar dacă pătrunderea masivă a mai multor stiluri de viață, a afectat într o mică parte instituția familiei,aceasta nu s- a dezbinat în întrgime,deoarece familia, a fost și va rămâne întotdeauna instituția cea mai stabilă din istorie,căci,oricât de mult ne-am schimba și ne-am desprinde de sfera tradiționalului,familia rămâne o legătură indestructibilă.
CAPITOLUL 2
VIZIUNI FILOSOFICE ASUPRA CĂSĂTORIEI
2.1.Căsătoria ca formă estetică
Soren Kierkegaard, în lucrarea”Legitimitatea estetică a căsătoriei”,investighează sensul estetic al căsătoriei,în raport cu cel al burlacului.El pleacă de la ipoteza că pasiunile trăite estetic se desfășoară în singurătate și nu în cadrul căsătoriei.Așadar care sunt argumentele în favoarea singurătății?Lucrarea presupune un dialog între două personaje,unul susținând căsătoria iar celălalt burlacia.Cei doi își fac unul altuia portretul,astfel încât cel care susține căsătoria îl consideră pe burlac,un „excentric”,”vehement”,”pasional absolut altceva decât un fenomen”,sau precum un „cal sălbatic și neîmblânzit încă,care în orice moment al vieții este gata să te lovească”.
În ceea ce privește celibatarul,autorul ne transmite faptul că acesta nu este întocmai un dușman al mariajului în sine,ci mai cu seamă se complace în postura de persoană liberă,fără compromisuri,un aventurier convins,care trăiește clipa,și care nu ține seamă de părerile celorlalți.Asa cum am spus,celibatarul preferă o relație nefondată,o aventură tratată superficial,unde pasiunea este corelată cu „o pânză de păianjen în care te înfășori și din care stai la pândă”.În comparație cu omul burlac,lipsit de griji și dornic să se distreze,adeptul căsătoriei și al întemeierii unei familii,își critică adversarul,și îl definește ca fiind o persoană neobișnuită,care de fiecare data oscilează între un copil și o persoană matură,cu o experiență de viață înainte.
Portretizarea pe care cei doi și-o fac unul altuia este una cât se poate de normală,având în vedere multitudinea schimbărilor ce au survenit de-a lungul timpului,din antichitate până în contemporan.Descrierea pe care adeptul mariajului o expune celibatarului,denotă faptul că acestuia îi convine situația ,el fiind un bun observator al plăcerii de a se îndăgostii de azi pe mâine,și care conform afirmațiilor celulilalt,burlacul nu se va îndrepta niciodată către un loc sigur,protector în care să mediteze la tot ceea ce este nesigur pentru sine și nu numai.Soren Kierkegaard percepe celibatarul ca fiind o ființă vicleană,căruia îi surâde ideea de a se strecura pe sub pielea oamenilor și de a-i testa prin diverse tehnici doar de el știute.Într-adrevăr curajul și încrederea de sine îi conferă burlacului o poziție ideală modului său de gândire,și îi dă un parfum aparte care uneori poate fi benefic iar alteori toxic.
Suprapunerea celor două concepte celibatar-familist pe care ni le prezintă autorul încă de la început,atestă atât păstrarea a tot ceea ce este clasic în vederea căsătoriei dar și pătrunderea europeană a diverselor tipuri de conviețuire,concept cu o sensibilitate aparte, pentru cei care au continuat pe linia tradiționalului.Spre exemplu,adeptul căsătoriei și al menținerii tradiționaliste în întemeierea unei familii,are misiunea de a preciza importanța estetică a căsătoriei și modul în care aceasta încă mai dăinuie asupra noastră,având în vedere infiltrarea sentimentului de frică,neîncredere, pe care adesea îl întâlnim.O exemplificare concretă ne este oferită chiar de adeptul mariajului și a vieții sale intime,deoarece un model propriu este mult mai facil,în demonstrarea unor argumente.Expunerea propriei căsnicii a celui care susține unirea a doi îndrăgostiți,denotă o mai clară viziune a tot ceea ce ne interesează.El admite aici că,frumusețea nu reprezintă cea mai esențială caliate a genului feminin,dar mai ales a soției sale pe care autorul,ne o descrie „ca fiind o femeie al cărui nas, este subiectul multor glume inocente”,lucru nu tocmai plăcut,dar pe care acesta nu dorește sa- l modifice prin simplu fapt că,acel mic defect considerat de unii inestetic,pentru el reprezintă o trăsătură unică,plăcută și naturală,căci prin originalitatea și naturalețea unei femeii vei tânji o eterniate. Cu alte cuvinte,autorul Soren Kierkegaard ne îndeamnă să prețuim mai mult pe cel de lângă noi,și să ne mulțumim cu ceea ce avem,fără să invidiem pe alții,iar importanța sentimentelor,indiferent de natura lor ia amploare în momentul în care sunt împărtășite reciproc,dar la fel de bine se pot mistui atunci când sunt trăite în singurătate.Prin urmare,opiniile sunt împărțite iar fiecare își apără propriile idei,interacționând superficial unul cu celălalt,iar în ceea ce privește conservarea tradiționalului, acesta începe să își piardă din importanță datorită influenței unui stil modernist în raport cu estetica căsătoriei și renunțarea unor practici,considerate uneori neimporatnte.
Frumusețea sentimentului de iubire constă întocmai în faptul că întotdeauna este pusă la încercare de neajunsurile vieții,de discuțiile în contradictoriu a celor doi soți.Potrivit lui Soren Kierkegaard,căsătoria poate îmbrăca diverse forme.Astfel,din punct de vedere estetic,căsătoria este o artă,o reprezentare a frumosului și a binelui,corect proporționată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.Căsătoria este rezultatul contopirii a două ființe,care și- au declarat iubire și respect,și nu în ultimul rând, este fundamentul prim ,în consolidarea vieții de familie.Într-adevăr legământul a două persoane crează un sentiment unic și grandios,însă nu trebuie sa omitem că,toate aceste momente pot sa fie distruse,de vreme ce sentimentele nu dețin sinceritate.Potrivit autorului,o căsătorie care se formează pe un fundament puternic și sănătos,va trăi întotdeauna prezentul și nu timpul trecut,căci aceasta „este deci senzuală dar și spirituală în același timp,este liberă fiind necesară,este absolută în ea însăși dar, țintește dincolo de ea”.
O altă formă a căsătoriei poate fi educația,caci ne modelează și maturizează spiritul,personalitatea și ne accentuează sentimentul de iubire.De vreme ce căsătoria ne face mai maturi în gâdinre și comportament,aceasta ne oferă în același timp „greutatea unei responsabilități,pe care nu trebuie să o elimini din grija pentru celălalt,pe motiv că îl iubeși”, și o tentă de noblețe,care potrivit bărbatului o face pe femeie sa se rușineze,dar conform celor spuse de autor „femeia este conștiința bărbatului”,adică,aceasta deține controlul asupra minții bărbatui său.Prin căsătorie,bărbatul își controlează emoțile iar apoi le transformă în emoții melodioase,oferindu-i femeii,o stare de liniște interioară și protecție deplină.Datorită caracterului mai slab,cu care femeia a fost înzestrată de Dumnezeu,prin unirea cu bărbatul ales,aceasta devine mult mai puternică pe propriile forțe și bineînțeles asupra propriilor sentimente.
După cum am observat,căsătoria este în principiu actul formării unei familii,și poate fi înfăptuită din mai multe motive,dintre care amintim:
Căsătorie din obligație și constângeri exterioare
Căsătorie din interes
Căsătorie între persoane de același sex
Căsătorie aranjată de un membru al familiei
Căsătorie endogamă
Căsătorie exogamă
Căsătorie în grup,etc
În viziunea autorului,căsătoriile înfăptuite din dragoste,care au la bază pe lângă momente frumoase și gânduri mai puțin frumoase,soldate cu mici tachinări sau îndoieli,pot fi considerate din punct de vedere estetic dar și religios,normale,deoarece,prin prisma micilor necazuri și neînțelegeri pe care viața ni le oferă,sensul căsătoriei poate fi înfrumusețat,și ridicat la un nivel mult mai amplu decât cel precedent.Cu siguranță,ducerea la extrem a sentimentului de îndoială,nu mai poate fi considerat act sincer și estetic,ci imoral,rău intenționat,finalizat dintr -un motiv imanent.Imoraliatea,gelozia,neîncrederea, într-o căsătorie nu trebuie să aibă loc,pentru că sentimentul prim al iubirii poate de ce nu, sa fie alterat și astfel distrus la un moment dat de factorii naturali sau artificiali,ai societății actuale.O altă componentă importantă a căsătoriei este,discreția.
Discreția,este o condiție a păstrării esteticului în căsătorie,dat fiind că în interiorul acesteia se află o parte considerabilă de sinceritate.Sinceritatea îi revine aici,burlacului,o persoană care se mulțumește cu fantezia,aventura și trăirea de moment a clipei de iubire.Spre exemplu,burlacul își imaginează o căsnicie minunată,pură iar sentimentul de iubire să nu poată fi distrus de niciun act al realității.Prin urmare,o viață de cuplu pentru a fi discretă nu trebuie să fie mușamalizată de ceva anume,ci aceasta „trebuie să poarte amprenta întâmplării,dar în această întâmplare să se ghicească arta discretă de a o provoca”.O trăsătură definitorie a sentimentului de discreție,conform celor spuse de autor,o reprezină timiditatea.Sentimentul de timiditate,face parte din întraga noastă ființă umană,iar acest lucru îl descoperim numai în momentul când iubim pe cineva și vrem sa îl descoperim ,dar nedorind sa îl clasificăm drep un bun obținut,îl vom cuceri de fiecare dată.În consecință,pentru a păstra puritatea senntimentului de iubirie,trebuie în primul rând să putem dărui,căci doar așa putem demonstra iubirea adevărată,iar discreția are ca scop încurajarea propriei persoane.Într adevăr,o funcționare bună a unei căsnicii ține seamă de multe criterii pentru a o numi cu adevărat căsătorie,deaceea omul fiind o ființă diferită din toate perspectivele,el poate să clacheze în viață,și să distrugă ceea ce a construit.La fel ca și discreția,misterul este o componentă foarte importantă într o căsătorie.
În comparație cu discreția,misterului i se aduc la cunostiință mult mai multe referințe,fie în favoarea sau în defavoarea sa.Astfel,scopul misterului potrivit autorului,nu este în genere de a dezbina o căsnicie,ci dimpotrivă acest criteriu poate conduce la fericirea unui cuplu.Misterul cu siguranță are părțile lui pozitive,atât timp cât totul este echilibrat,pentru că în diverse situații acesta poate scăpa de sub control,devenind mai exact despotic.Despotismul creat de mister, are aici rolul de a eticheta femeia drept o sclavă a dorintelor bărbatului,lucru întocmai nefiresc,deoarece ambii parteneri sunt egali prin lege.Adesea femeile sunt clasificate ființe cu caracter slab,deoarece în comparație cu bărbații,nu sunt capabile de responsabilități prea mari cantitativ,întocmai neadevărat,pentru că atât bărbatul dar și femeia posedă forța necesară de a duce o actiune la bun sfârșit.Acestea fiind spuse,Soren Kierkegaard este de acord cu faptul ca femeia să nu mai fie discriminată în orice situație,și etichetată în mod greșit.
Prin urmare,ideea de mister într-o căsnicie este acceptată în limita respectului față de cel de lângă tine,și după cum am spus poate crea și neplăceri,dar potivit lui Soren Kierkegaard,toate aceste luctruri definesc” principiul vital al căsătoriei fără de care aceasta ar fi inestetică și în fond imorală”.În consecință,viața de familie reprezintă o adevărată provocare pentru mulți dintre noi.De cele mai multe ori,realitatea este nefastă cu fiecare dintre noi,lucru destul de normal dat fiind faptul că o familie implică o diversitate de probleme.Rolul nostru în această lume este de a da sens,importanță trăirilor noastre și de a prețui orice lucru.Omul,din antichitate până în prezent a fost perceput ca fiind o fire altruistă,sensibilă și cu simțul critic bine conturat.Caracteristicile definitorii familiei sunt determinate de factorii naturali și biologici ai societății actuale.În sensul cel mai general,familia este instituția cea mai elocventă,datorită faptului că a fost supusă multor modificări,o data cu perioada modernizării societății.Fiind instituția cea mai importantă,familia este un izvor de frumusețe care nu va muri niciodată. Omul cunoaște adevărata frumusețe doar în momentul contopirii sale cu ființa iubită,generând astfel un univers de împlinire și iubire.
Analizând filosofia lui Soren Kierkegaard,vom considera că pentru a păstra estetica unei vieți conjugale,trebuie să transformăm micile impedimente exterioare ale realității ,în unele interioare,deoarece toate se rezumă la o singură etapă:Credința. Potrivit autorului,prin intermediul credimței “soțul care nu și- a uitat iubirea și care- și păstreză curajul în momentul în care o adversitate i- a apărut în cale,care afirmă că pentru el ceea ce contează cel mai mult,nu este de unde va putea face rost de bani și cu ce preț îi va procura,ci,înainte de orice,iubirea lui întreagă,acest soț face dovada faptului c-a menținut o înțelegere de iubire curată și fidelă cu femeia de care și- a legat viața”.Cu alte cuvinte,iubirea nu înseamnă renunțarea la realitate și la tot ce ne înconjoară,ci dimpotrivă implicarea societății și a problemelor diverse,va întării cu mult mai mult viața unei familii.În ceea ce privește partea estetică a vieți,aceasta ne este prezentată o data în plan exterior iar alta data în plan interior.
Partea exterioară reprezină modul în care o persoană își dobândește bunul propus,astfel Soren Kierkegaard,susține că o istorie exterioară nu poate deține o realitate adevărată,reprezentarea poetică și artistică fiind corecte în drumul către o atenție palpabilă,pe când istoria interioară este mult mai importantă,deoarece ea deține fiecare moment sau trăire a noastră.Timpul și iubirea reprezintă partea interioară și estetica vieții.Elemente defintorii ființei umane din punct de vedere estetic sunt:mândria,curajul,răbdare,arta,muzica,poezia,pictura,etc.Toate aceste reprezentări interioare,au a bază timpul prezent,deoarece atât estetica, dar și realitatea se confruntă cu ceea ce este reprodus.Reproducerea face referire la iubirea romantică și la viața conjugală,iar un numitor comnu celor două poate fi ,fidelitatea și sinceritatea soților.Potrivit lui Soren Kierkegaard,iubirea dintre două persoane reprezintă o luptă care are repercursiuni în timp,asemeni actului creștin ,al binecuvântării nupțiale,căci doar timpul poate păstra tot ceea ce este originar.În definitiv,lucrul care ne înfrumusețează viața de familie și care ne crează o responsabilitate,este simțul datoriei.Datoria ne definește personalitatea,și ne crează o stabilitate conjugală,în pofida micilor imedimente generate de factori naturali sau biologicii ai societății actuale.De vreme ce iubirea vizează Binele într-o căsătorie,omul încă din antichitate și până în momentul actual aîncercat să dea un ses mult mai vast acestui sentiment,însă nu întodeauna acțiunile sale au avut de câștigat.
În consecință,estetica unei căsătorii presupune să aibe la bază simțul imediat al scânteiei dragostei,care conform lui Soren Kierkegaard,va trebuii să domine pe tot parcursul unei relații,căsătorii.Simțul imediat al iubirii este rezultatul unei necesității absolute,de care iubirea nu se poate lipsi.Iubirea este o necesitate a fiecăruia dintre noi pe care ne dorim să o fructificăm mai devreme sau mai târziu.Aceasta vizează de cele mai multe ori ceva superior,adică iubirea față de Dumnezeu,care este cu mult mai mare decât în raport cu celelalte persoane.În divinitate,iubirea își găsește infinitatea pe care omul o căuta cu disperare în sentimentul imediat, ca produs al gândirii.
De aceea,iubirea se consideră a fi întâia piatră a temeliei într-o căsătorie,și dincolo de ea,o imensă oază de blâdețe,puritate,frumusețe.Considerată fiind cea mai puternică și indistructibilă forță,iubirea găsește alinare și încredere în slujba de logodnă.Logodna este o altă etapă esențială a vieții noastre,potrivit căreia iubirea îi aparține.Ea reprezintă o aprofundare a sentiemntului de iubire,o libertate a individului,deoarece atât logodna dar și căsătoria reprezintă partea substanțială a sentimentului în sine,din puct de vedere estetic.Libertatea într-un mariaj presupune o mai bună desfășurare a sentimentelor care de cele mai multe ori erup ca un vulcan,iar nestăpânite corect pot genera disoluția a tot ceea ce a fost clădit cândva. Din punct de vedere al esteticii,căsătoria trebuie să reprezinte o uniune liber consimțită din ambele părți,și pune în valoare trăsăturile cele mai frumoase ale vieții de cuplu,de aceea probabilitatea că iubirea este cel mai puternic atu al nostru este vastă,fiindcă numai prin intermediul acestui sentiment vom putea ține fruntea sus,indiferent de natura și gravitatea lucrurilor.
Conchid aici cu faptul că iubirea deține un infinit de curaj și putere,gata oricând să riposteze pentru ce își propune,oferindu-ți de altfel posibilitatea de a acționa conform propriei voinței,iar în raport cu religiosul sau eticul,primii fiori ai dragostei nu au suferit modificări,ba dimpotrivă au contribuit la o mai bună și vizibilă apropriere față de aceasta.
2.2.Libertate individuală și familială
Tot mai des auzim și participăm cu voia sau fără voia noastră,la diverse discuții cu privire la libertatea individuală,la ce anume ne folosește acestă valoare,modul în care o atribuim și cel mai important lucru,ce loc ocupă conceptul de libertate în viața noastră?
Potrivit mai multor studii din diverse domenii dar mai cu seamă din domeniul filosofiei,libertatea este rezultatul acțiunilor noastre lipsite de contrângeri exterioare.Cu alte cuvinte libertatea unui individ,în rapot cu inșii dintr o societatea,familia și nu numai,reprezintă o exprimare a propriilor idei,o stăpânire de sine mult mai mare,o dovadă a maturizării noastre.Luarea deciziilor într-o familie ne dă o responsabilitate și mai mare,deoarece deciziile care vizează în general propria noastră familie au o încărcătura emoțională dar și psihică mai profundă.Pentru început consider libertatea în sine o necessitate,pentru că fără aceasta lucrurile ar lua o întorsătură dramatică.Libertatea unei personae desemnează caracterul său și modul de gândire,adică în momentul în care un ins crede cu tărie ceva și dorește sa demontreze acel lucru,luptă și își valorifică ideea,exprimându-și propria opinie fără a se simții contrâns de anumite situații exterioare,interioare sau de altă natură.A fi liber,înseamnă a-ți exprima în voie gândurile,sentimentele,ideile,necazurile,pentru a putea astfel trece la următorul nivel din viață.Neîncrederea de sine indiferent de natura situației presupune un dezinteres total față de tine ca individ în rapot cu societatea dar și o teamă,o piedică în crearea propriului drum.Evaluând activitatea mai multor istorici,filosofi și teologi,observăm implicarea majoră a acestora,pentru a elucidarea acest concept destul de controversat,al libertății individuale și familiale, atat în perioada antică cât și în contemporaneitate.După cum bine știm,conceptul libertății a fost comentat și aprofundat de mulți filosofi ai diferitelo perioade isorice, preum: Mircea Eliade,Jean Jack Rousseau,Benjamin Constant,John Locke,Jean-Paul Sartre,John Stuart Mill,Issaiac Berlin,etc.
Comparabil cu ceilalți filosofi și contemporani ai săi,Soren Kierkegaard un filosof,scriitor dar și teolog,de origine daneză al secolului al-XIX-a,și-a exprimat dorința de a aprofunda filosofia constrângerilor asupra omului,făcând apel la teologie dar și la realitate,existența în genere.În ceea ce privește libertatea unui individ în relație cu societatea,familia și înfăptuirea primilor fiori ai iubirii,Soren Kierkegaard investighează atent și precis, sentimentul alegerii unui ins în raport cu eticul,religiosul și existențialul.Din punct de vedere estetic,libertatea individuală reprezintă acțiunea unui om lipsită de piedici,venite din exterior sau din interior în vederea obiectului propus,în plan religios libertatea alegerii este motivată de legile creștine.Libertatea aici,capătă mai multe înțelesuri,deoarece Kierkegaard aduce în discuție sentimentul prim a iubirii în relație cu acela al liberului arbitru și al căsătoriei.
Astfel,prima dragoste este pusă pe un piedestal,deoarece ea reprezintă amintirea cea mai de preț a fiecăruia dintre noi,și după care am tânjit la un moment dat.De exemplu,în concepția autorului prima dragoste apare ca o “vibrație extraordinară pe care o conține acest cuvânt și nu ți-ai dori altceva pe lume”.Din perspectivă religioasă,iubirea a fost condiționată de ceva,pusă în raport cu absolutul,adică cu Dumnezeu,astfel pierzându-și din semnificația originară.Libertatea aici nu mai este nemijlocită ci, dimpotrivă este asociată cu divinitatea și cu legile sale.Prin urmare,primii fiori ai dragostei resimțiți de fiecare dintre noi,reprezintă o generalizare a libertății ca ceva necesar,dat fiind faptul că”individul se simte atras cu o forță irezistibilă spre un alt individ,dar,în această stare,el are limpede conștiința libertății sale”Cu alte cuvinte,atracția față de o persoană,ne crează o certitudine clară,deci,rezultă că suntem liberi de acțiunile noastre voluntare sau involuntare,fără a fi contrânși de cineva.Sentimentul prim al iubirii,potrivit celor spuse de autor sunt sentimente care îți pot oferi asigurare și protecție în orice moment,fiindcă siguranța de care dă dovadă prima dragoste ne face să ne dorim și mai mult ceva,și pe care de altfel sa-l obținem fără niciun fel de piedică.
Libertatea de opinie și a responsabilității primelor semne de dragoste pot coexista cu unirea a doi tineri prin căsătorie.Voința ființei umane a reprezentat un avantaj în păstrarea intactă a sentimentului de iubire,căci potrivit lui Soren Kierkegaard „esența primei iubiri n-a fost modificată,structura ei dură n-a fost clintită,are mai departe toată frumoasa ei încredere în ea însăși;a fost doar încorporată într-o sferă superioară”,astfel prin raportul voință-iubire,omul este perceput ca o ființă liberă și responsabilă în același timp de acțiunile sale,esența sa originară nefiind denaturată în nici un fel.Familia raportată la libertatea individului,este percepută ca o necesitate,deoarece întemeierea unei familii aduce cu sine libertatea celor doi soți de a jura credință veșnică în fața lui Dumnezeu,de a se respecta și de sprijini unul pe celălalt în momentele mai grele.Spre exemplu,adeptul căsătoriei înțelege perfect definiția conceptului de căsătorie,și încearcă sa îl pastreze,sa îl înfrumusețeze încă de la început,pe când burlacul nu este întocmai cu adversarul său,din motive bine întemeiate de acesta.Celibatarul evită pe cât posibil o apropriere față de Dumnezeu și față de Sfânta Taină a Căsătoriei,deoarece pentru el aceste etape nu au o relevanță,și nu îi conferă o deplină încredere în timpul unei relații.Pentru acesta sentimentul prim a iubirii are o însușire imanentă a tot ce este frumos,deoarece iubirea prin senzulalitatea specifică ei este însușită creștinismului,lucru de dezaprobat încă de la început,lăsând astfel loc de multe interpretări ale celor care admiteau căsătoria și tot ceea ce îi aparținea.
Ceea ce cu adevăarat îl instigă pe burlac,este constrângerea evenimentelor care atestă legătura ,mariajul în sine.Faptul că prin căsătorie acesta trebuie să jure fidelitate celei alese,îi provoacă un oarecare dezgust,căci pentru el aceste cuvinte nu au nici un fel de importanță și valabilitate în timp.Potrivit autorului,celibatarul infirm valabilitatea jurământului din fața lui Dumnezeu,deoarece consider că nimic nu este sigur,și că totul se poate modifica chiar din acel moment,adică jurământul să fie valabil doar pe momentul ceremoniei.Bineînțeles burlacului i se aduc critici la adresa comportamentului său asupra căsătoriei,fiindcă mulți nu îi înțeleg atitudinea sa de bărbat cuceritor și aventurier,al cărui șarm te învie și apoi te lasă cu sufletul rănit.Atitudinea sa este descrisă aici,ca fiind nepăsătoare și dornică de nou,astfel autorul conchie că”este limpede că tu nu simți nevoia să lași iubirea să se transfigureze într-o sferă superioară sau,mai degrabă-având în vedere faptul că prima dragoste se transfigurează spontan,fără ajutorul nimănui-simți această nevoie dar u dorești să-i dai satisfacție.”.În definitiv acțiunea celibatarului de a acorda sentimentului de iubire o tentă de neîncredere este una cât se poate de liberă,datorită felului său de a fi și de ce nu a experiențelor trăite.În ceea ce privește familia,aceasta îi îngăduie individului să acționeze liber,și să își însușească binele intenționat în procreerea ființei umane așa cum Dumnezeu a zămislit prima dată, când a creat primul cuplu,Adam și Eva.Libertatea pe care instituția familiei o oferă individului este cât se poate de normal,aceasta neimpunându-se în mod intenționat,ci creând o stare de bine.În cadrul unei familii,individul se poate aclimatiza cu mediul și regulile sale sau în unele cazuri poate eșua,însă fără a pune presiune asupra ființei inadaptabile,în cazul nostru cel al burlacului,care funcționează conform propriilor norme.Libertatea în genere este o adevărată artă,adică poate fi înfrumusețată potrivit proprilor crietrii,astef încât omul să nu fie îndrumat de cineva sau de un alt obiect din exterior.Vizavi de comentariile anterioare cu privire la libertatea lăuntrică a fiecărei ființe umane,Soren Kierkegaard susține că „eternitatea pe care o conține prima iubire,deși este iluzorie,face ca iubirea să aibă trăsăturile eticului.În momentul în care îndrăgostiții îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru iubirea lor,gestul de mulțumire pune această iubire,pe intenția și angajamentul îndrăgostiților,pecetea absolută a eternității”,cu alte cuvinte intenția blochează anumite aspecte ale primei iubiri și o supune eternității,de aici remarcându-se limitarea conceptului de libertate atât supra individului cât și asupra familiei.
În consecință libertatea individuluală înalță căsătoria la un nivel mult mai plăcut din punct de vedere estetic,datorită libertului arbitru și voinței,care fac posibilă o relație deschisă a celo doi îndăgostiți și de ce nu,aceasta îți dă puterea de a trece peste obstacolele vieții cu calm și încredere în propriile forțe.
2.3.Sensul căsătoriei
Analizând activitatea multor sciitori,filosofi și părinți ai Bisericii Creștine în ceea ce privește importanța și rolul căsătoriei în detrimentul fiecărei ființe umane,am constatat cu stupoare că legătura dintre un bărbat cu o femeie prin taina căsătoriei,reprezintă o mulțumire în primul rând a noastră către Dumnezeu dar și o satisfacere a plăcerii erotice pe care o presupune aceasta,prin actul binecuvâtării nupțiale.Căsătoria în sensul cel mai general,îi dă ființei o imagine a perfecțiunii lumii,deoarece prin contopirea celor doi cu ei înșiși dar și cu universul,omul se împlinește și are puterea necesară de a da o altă valoare vieții lui,prin procreerea rasei umane,conform pildei lui Dumnezeu”crește-ți și vă înmulțiți”.Potrivit lui Soren Kierkegaard,ceea ce stă la baza unui mariaj bine consolidat este, voința care spre deosebire de alte caracteristici aceasta are o intensitate și o rezonanță aparte,înălțând iubirea și mărind senzualul din om.Căsătoria din punctul său de vedere, este în primul rând înfăptuită în fața lui Dumnezeu,ca apoi aceasta să devină o îndatorire a celor ce doresc o aprofundare a relației,trecând peste limitele existenței și astfel jurământul lor să asigure și să păstreze eternitatea sentimentului de iubire.
Vizavi de opinia lui Kierkegaard în ceea ce privește importanța căsăstoriei și rolul acesteia în viața noastră,se remarcă și argumentul Preotului Constantin Mihoc,potrivit căruia”Căsătoria și familia reprezintă un adânc ocean purtat de valurile timpului de la prima pereche de oameni până astăzi,o sinergie între opera lui Dumnezeu și implicarea umană,o măsură a iubirii în ambele sensuri,între Creator și coroana creației,pe verticală,și între cei cununați,pe orizontală”,adică atât instituția familiei cât și cea a căsătoriei sunt rezulatele lui Dumnezeu asupra firii umane,o coordonată esențială a umanității din momentul în care omul a fost creat și pus în fața realității.Ceea ce vrea să spună autorul aici,este faptul că atât căsătoria dar și iubirea poartă pecetea unei metafore,a relației dintre om și poporul său,concepție pe care o putem observa în Vechiul Testament.În opinia părintelui Constantin Mihoc,căsătoria și familia erau percepute ca o completare a ființei umane pe Pământ,o bucurie incomensurabilă oricărui alt lucru săvârșit de om pe parcursul vieții sale.Cu alte cuvinte,fericirea și împlinirea unui om nu stă în bogăția materială dobândită de a lugul timpului,ci în dăruirea de noi sensuri prin procreație.
În lucrarea Legitimitatea estetică a căsătoriei Soren Kierkegaard pune în antiteză scopul celibatarului cu cel al adeptului unei relații serioase,în ceea ce privește importanța căsătoriei a fiecăruia.Astfel,înverșunarea burlacului și a adeptului,pornește de la cât de importantă și necesară este făurirea unei familii.Spre exemplu burlacul rămâne la aceeași părere,și anume că psiunile intense trăite estetic se desfășoară mult mai bine în singurătate decât în cadrul unui mariaj,deoarece în singurătate își poate exprima liber doleanțele,sentimentele, pe când în cadrul unei legături mult mai serioase, celibatarul nu își poate exprima în voie sentimentele el simțindu- se constrâns de situația dată.Caracterizat ca o pasăre care zburdă peste tot și mizează îndeaproape pe partea erotică a doi oameni,burlacul se simte liber și disponibil la tot ceea ce este nou,fiindcă noutatea reprezintă esența în cadrul unui cuplu din punctul său de vedere.
O altă trăsătură de o vastă importanță o deține voința.Aceasta este considerată responsabilă dat fiind faptul că, ea se află în umbra unui mariaj și a sentimentului erotic.Intensitatea acestui cuvânt le provoacă îndrăgostiților o stare de invincibilitate,deoarece voința stă la baza unei relații sănătoase și împlinite.De altfel,rolul căsătoriei în opinia lui Kierkeaard este acela de a da o realitate sentimentului în sine,căci în viață se spune că iubim cu adevărat doar o singură dată,iar această iubire ne va însoți pretutindeni oriunde vom merge..Cu alte cuvinte,familia dar și căsătoria reprezintă unitatea de baza a unei societăți,unitate care de cele mai multe ori a generat conflicte în rândul umanității.Cu siguranță, căsătoria nu reprezintă o obligație ci mai degrabă o necesitate și o libertate a unui om ca rezultat al primei iubiri,sau ca „o sinteză de contraste,pentru că ea are un contrast suplimentar,și anume,spiritualul,care-l face și mai profund pe celălalt,pe cel senzual”,adică din perspectivă spirituală,căsătoria înseamnă binecuvâtarea dată de Dumnezeu ființelor umane încă din clipa conceperii sale,a apariției primilor părinți Adam și Eva.
Într-o altă ordine de idei,un mariaj care se formează pe un fundament puternic și sănătos va trăii întotdeauna prezentul,și nu trecutul,căci ea este ”senzuală dar și spirituală în același timp,este liberă fiind necesară,este absolută in ea însăși dar țintește dincolo de ea”,adică aceasta are un scop venit în mod natural,prin intermediul unei armonii intime dar în același timp rațională.De cealaltă parte,adeptul căsătoriei se lasă cuprins de o gândire negativistă, a temei morții ființei dragi,teamă care îl întristează pe moment știind că alături de acea persoană ai trăit clipe de neuitat și neînlocuit.Într-adevăr tristețea acestui gând îți inspiră o oarecare nesiguranță a sentimentului de iubire,însă ceea ce vrea cu adevărat să exemplifice autorul,este că amintirea a tot ce am trăit va rămâne intactă la orice condiție neprielnică a realității.Argumentele care întăresc mariajul sunt relatate de către autor astfel:
Căsătoria este percepută ca fiind o formă a educației,care ne modelează psihic,și ne maturizează spitual personalitatea,punând accent pe sentimentul de iubire
Prin săvârșirea actului de căsătorie,aceasta va dobândi”greutatea unei responsabilități,pe care nu trebuie să o elimini din grija pentru celălalt,pe motiv că îl iubești”
Căsătoria reprezintă o expresie a caracterului ființei umane,deoarece ea ne dă o latură nobilă și delicată
Motivul central al societății actuale în cee ce privește căsătoria,este cel al întemeierii unui cămin.Cel mai adesea întemeierea unei familii a devenit un simplu joc,acest lucru datorâdu-se în mare parte modernizării societății și inclusiv a individului.Această schimbare nu este întocmai favorabilă,deoarece a te căsători din pură plictiseală înseamnă a încălca promisiunea față de Dumnezeu,și nu în ultimul rând, pierzi demnitatea proprie.Sensul căsătoriei pentru mulți dintre noi,a fost modificat o data cu apariția mai multor tipuri de căsătorii,bulversând totodată umanitatea,Biserica,etc.În opinia lui Soren Kierkegaard,sensul căsătoriei tinde să se emancipeze o dată cu individul,pentru a putea astfel să reziste în timp.Un exemplu elocvent pe care autorul ni-l expune încă de la început, este raportul celibatar versus adept al căsătoriei,care ne poate satisface pe fiecare dintre noi în ceea ce privește căsătoria,familia și tot ceea ce implică ea în adevăratul sens al cuvântului.Proiecția sa în ceea ce privește legitimitatea estetică a căsătoriei dar și modul în care aceasta își mai păstrează originalitatea,sunt dezbătute de către cei doi protagoniști cu lux de amănunte, și puse în antiteză cu diverse percepții culturale,religioase,etice.
Căsătoria,din punctul meu de vedere reprezintă o completare a ființei umane,completare care la rândul său vine cu un bagaj consistent de: responsabilitate,sinceritate,iubire și solidaritate față de cel de lângă tine.Actualmente căsătoria nu mai are ca bază dragostea necondiționată,ci ea tinde către alte valori,cum ar fi cele materiale,care le pot aduce fericire și sprijin celor ce doresc să porneacsă pe acest drum.Atitudinea tinerilor de azi vizavi de o posibilă întemeiere a familiei și aprofundarea acesteia prin Taina Căsătoriei,este pentru unii o banală acțiune iar pentru alții reprezintă o necesitate.Din antichiate și până în momentul actual căsătoria dar și perspectivele unei familii au suferit modificări care au variat de la o comunitate la alta.Chiar dacă în perioada antică căsătoriile erau încheiate de către părinți și aveau un caracter imoral,o parte dintre astfel de căsătorii rezistau și iși mențineau cursul indiferent de gravitatea unei situații,însă așa cum bine știm,nu trebuie în mod obligatoriu să empatizăm cu astfel de căsătătorii care erau pur și simplu aranjate de alți membri ai familiei,ci doar să reflectăm asupra lor.Bineînțeles,aceste tipuri de căsătorii ne par groteși în zilele noastre,și probabil tinerii și din această cauză și au schimbat perspectivele de a se căsători,aceștia dorind în primul rând o stabiliate financiară și o realizare profesională cât mai bună,ca mai apoi să se realizeze și în plan sentimental.
După cum am observat,celibatarul nu se complică și nu acordă o mare importanță acestui lucru,el fiind mai degrabă un bărbat șarmant,care se mulțumește cu o simplă aventură în care sentimentele nu își găsesc locul,ci doar atracția de moment.Persoană centrată mai mult pe aventură și pe tot ceea ce e nou,burlacul în raport cu adetpul unei căsătorii,nu deține încrederea de sine și responsabilitatea faptelor acțiunilor sale,pe când celălalt consideră întemeierea unei familii o necesitate,o normalitate pe care trebuie să ne-o însușim în cele din urmă.
Prin urmare,o căsătorie în afara faptului că îți aduce o mare de liniște,înțelegere și iubire,ne maturizează caracterul,ne înobilează și ne oferă o educație aleasă,cunoscându-ne mai bine unul pe celălalt,ajutând la menținerea respectului de sine și al altruismului față de cel de lângă noi.Potrivit autorului Soren Kierkegaard,o căsătorie care include pe lângă momente frumoase și mici îndoieli,este un mariaj sănătos care poate rezista în timp,căci o relație de acest fel înfrumusețează viața unui om,indiferent de poziția sa în societate.
CAPITOLUL 3
PROVOCĂRI ACTUALE ALE INSTITUȚIEI CĂSĂTORIEI
3.1.Căsătorie și morală
Căsătoria până în momentul actual, a reprezentat un legământ sfânt,săvârșit în fața lui Dumnezeu de către bărbar și femeie,pentru a da sens vieții pe Pământ, înmulțind specia umană.Rolul căsătoriei este acela de a da naștere de viață nouă,și de a menține o strânsă legătură cu Dumnezeu pe tot parcursul trăirii unui om.Potrivit filosofilor dar și preoțior părinți ai tuturor bisericilor,mariajul în sine denotă în primul râmd un act de voință și liberă alegere a actelor noastre pe parcursul vieții,dat fiind faptul că la baza legământului stă puterea voinței.Contractul căsătoriei, potrivit lui Soren Kierkegaard este necesar speciei umane,căci doar în acest mod va fi împlinită porunca divină,conform primilor părinți Adam și Eva.
În ultimii ani o serie de evenimente au influențat în mare parte și au distrus legământul sacru al căsătoriei,datorită unui val de schimbări ce a venit o dată cu apariția modernității în lume.Schimbări majore au avut loc în toate domeniile și instituțiile,tradițiile intrând ușor-ușor în umbra procesului de globalizare.Iubirea și dragostea necondiționată au încetat să mai existe datorită avarității omului și a plăcerii intime duse la extren din cadrul unei relații.
Evaluând activitatea lui Kierkegaard în raport cu păstrarea esteticului și originalului în căsătorie,este evidențiat prin prisma celor două pesonaje care își fac portretul unul altuia în funcție de anumite criterii întreprinse de aceștia.Din perspectivă creștină,conform spuselor preorului Constantin Mihoc„Dumnezeu l-a creat pe om bisexual,bărbatul și femeia fiind deopotrivă după chipul lui Dumnezeu.Ceea ce înseamnă că omul este destinat,prin însăși,creația sa,vieții de comuniune după modelul comuniuni care există între persoanele Sfintei Treimi”,cu alte cuvinte omul încă de la naștere a fost înzestrat cu atracție simultană către ambele sexe,pentru a procrea lumea,astfel încât legea iubirii dintre un bărbat și o femeie să fie bine conturată,pentru a putea fi considerată o unire sacră și indisolubilă.
Provocările aduse de noile reglementări instituției căsătoriei,au generat modificări și în plan religios,deoarece apariția noilor tendințe de înfăptuire a căsătoriilor a creat mici conflicte între Biserică și persoanele cu o altă orientare sexuală(comunitatea homosexuală) decât cea prevăzută de legea creștină.Legea homosexualității deși a fost adoptată de mai multe țări, a atras numeroase critici în mod special din partea Bisericii,care nu acceptă înfăpuirea unei astfel de căsătorii,considerând-o imorală,și totodată încalcă rânduială creștină.Un astfel de exemplu predispune specia umană la părăsirea cutumelor străvechi întreprinse de omenire de a lungul timpului.Toate aceste demersuri au avut drept rezultat pierderea principiului originar al căsătoriei dar și disoluția sferei tradiționalului.Tradiționalitatea aici pierde teren în lupta cu modernitatea tuturor,inclusiv a ființei umane.Ceea ce în secolele trecute era săvârșit din dragoste pentru aproapele tău,astăzi căsătoria devine mai cu seamă o obligație,o temere de singurătate, atât a bărbatului dar și a femeii,stablind o conviețuire aranjată și postromantică.Organizarea acestor moduri de conviețuire distruge ceea ce Dumnezeu a creat în urmă cu mii de ani,și lasă plăcerea fizică să domine într-o relație conjugală,iubirea și dragostea adevărată lăsând de dorit.
De exemplu păstrarea purității în cadrul familieir și dragostea curată,contituie principiul vital unei relații conjugale sănătoase și puternice,dăruite de Dumnezeu.Prin urmare aceste caracteristici pot fi distruse de factori externi sau interni specifici vieții actuale,cum ar fi:
Invidia
Desfrânarea
Adulterul
Păcatul Gomorei
Incestul
Vizavi de antichitate,unde iubirea și respectul femeii în cadrul unei societăți erau evidențiate prin diverse activității familiale sau în afara vieții conjugale,în epoca contemporană,iubirea față de sexul opus își pierdea principiul originar,datorită influențelor modernismului, care viza în mare parte conviețuirea aranjată dintre doi tineri.Într-adevăr în perioada antică,omul nu avea acces la atât de multe informații în raport cu momentul actual,unde acesta are posibilitatea de a cunoaște foarte multe lucruri astfel,în trecut căsătoria chiar dacă era uneori fundamentată pe anumite criterii,își păstra puritatea sacră,prin respectarea obiceiurilor dar nu numai,pe când astăzi procesul globalizării a distrus din punct de vedere moral societatea și cel mai important,a distrus omul.Conservarea spiritului tradițional al căsătoriei și formării unei familii,au rămas oarecum în trecut,deoarece în contemporan omul își schimbă aspirațiile,și se concentrează într o măsură mult mai mare statutului său din cadul unei societăți și poziției financiare,ca mai apoi să se poate gândi la momentul în care va forma o familie,se va căsătorii și o dată cu acestea va avea o responsabilitate mult mai mare decât în timpul burlăciei.Avaritatea omului din zilele noastre,reprezintă o consecință imorală,având în vedere faptul că tradiția a pierdut în fața modernismului iar căsătoria a pierdut din importanța de odinioară.De vreme ce căsătoria deține în interioritatea sa elementul cel mai semnificativ și pur,și anume iubirea,atunci în mod cert căsătoria încă mai păstrează o fărâmă de moralitate,tradiționalitate.
.Rolul iubirii pe pământ a fost acela de a crea speranță iar prin speranță omul să poată dezvolta sentimentul de iubire.Cu siguranță,ceea ce Dumnezeu a lăsat în această lume,omul a încercat să perfecționeze,să distrugă sensul originar al tuturor lucrurilor,motiv pentru care a fost și pedepsit.Distrugerea legământului sacru prin unirea a două persoane de același sex,a reprezentat o altă caracteristică lipsită de respect,în primul rând față de cel care ne a creat după chipul și asemanarea Lui.Potrivit lui Soren Kierkegaard,căsătoria a fost întotdeauna împroșcată cu răutate,de către cei care încălcau anumite reguli cum ar fi:
Seducătorii,care respingeau uniunea sfântă dintre doi oameni,mixând cel mai adesea pe satisfacerea nevoilor și plăcerilor trupești.
Homosexualii, care deasemenea încălcau porunca divină,asemeni celor două cetăți Somora și Gomora care au fost pedepsite aspru de către Dumnezeu,deoarece uzurpau legile divine.
Celibatarii sau rebelii,care mereu tânjesc după iubirea,plăcerea imediată,cu alte cuvinte ,aventura.
Prin urmare,desprinderea de originalitatea căsătoriei prin inermediul homosexualilor,celibatarilor,seducătorilor de ocazie, a generat o otrăvire a speciei umane și a raporurilor acesteai cu natura și tradițiile străvechi.O succintă analiză a reglementărilor lui Kierkegaard dar și a preotului Constantin Mihoc despre legământul sacru al căsătoriei, o dată cu apariția modernismului,relevă următoarele aspecte:
Conform supuselor preotului Constantin Mihoc în ceea ce privește disoluția căsătoriei și a jurământului sacru,acesta consideră actul părăsirii căminului conjugal ca pe un adulter,deoarece o dată săvârșită Taina Căsătoriei va rămâne o uniune eternă,chiar dacă desfrânarea unuia sau alutuia dintre soți a avut loc.Cu alte cuvinte, pedepsit fiind păcatul desfânării,acesta este în cele din urmă iertat dar nu în totalitate.
Desfrânarea și părăsirea soțului sau a soției din motive nefondate sau care țin de aspectul fizic,nu înseamnă așadar o normalitate,deoarece ceea ce Dumnezeu a legat prin Sfânta Taină a Căsătoriei,omul să nu desfacă,motiv pentru care v-a încălca porunca divină și jurământul cununiei.
Năruirea speciei umane prin practicarea păcatului săvârșit întâia oară de protopărinții noștri Adam și Eva,a condus la multe nenorociri spirituale,psihice,fizice,etc,dar o dată cu venira Mântuitorului pe Pământ,legătura iubirii,căsătoriei și nu numai au fost întărite de înuși Dumnezeu,în primul rând pentru a le acorda celor căzuți în păcat o șansă nouă,căindu-se pentru faptele lor într-un final.
Evaluând activitatea filosofului Soren Kierkegaard,acesta aduce argumente asemănătoare lui Constantin Mihoc despre disoluția căsătoriei o dată cu modernizarea speciei și societății, astfel:deși legământul sacru al bărbatului și al femeii ar trebuii să reprezintă o intensificare a sentimentului de iubire și o bază solidă într o familie,astfel de uniuni mai pot fi realizate din pură curiozitae,plictiseală sau de ce nu de teama solitudinii în viitorul apropriat.În consecință,potrivit autorului o căsnicie nu trebuie să conțină nici un sâmbure de minciună,sau îndoială,deoarece astfel de lucruri pot conduce la destrămarea mariajului,și la uzurparea promisiunii făcute în fața lui Dumnezeu din momentul logodnei sau căsătoriei.
Scopul căsătoriilor exprimate din alte motive decât cele admise,imanente și cu valabilitate în timp,de câtre Biserică sau alte instituții, este de a crea o imagine inestetică și imorală legământului sacru,destabilizându-o din temelie.
Conservarea și înfrumusețarea căsătoriei în momentul actual,nu se mai bazează pe sinceritate,pe iubirea pură și necondiționată care odinioară își lăsau o amprentă plăcută asupra ființei umane.În zilele noastre,toate aceste lucruri nu mai atestă aceași valoare,astfel omul încearcă să se adapteze oricărei schimbări care a survenit în viața sa, întâmplător sau nu.Omul încă de la naștere a fost înzestrat cu calități dar și cu defecte,pentru că altfel toată viața noastră ni s ar părea un joc organizat conform anumitor reguli.Prin urmare,tot ceea ce trăim cu bune sau cu mai puțin bune,reprezintă universul nostru.
Potrivit lui Soren Kierkegaard, în celebra sa lucrare despre căsătorie și ceea ce exprimă această uniune,”sinceritatea,deschiderea,manifestarea pe față,înțelegerea alcătuiesc principiul vital al căsătoriei fără de care aceasta ar fi inestetică și în fond imorală”,cu alte cuvinte în cardul unei căsătorii esențiale sunt și înțelegerea partenerului sau partenerei,sinceritatea,încrederea,deci nu doar iubirea.Bineînțeles iubirea este valoarea cea mai importantă a omului cu care acesta în mod cert va rămâne chiar și dincolo de moarte,căci sentimentul pur al iubirii nu va muri niciodată,ba dimpotrivă va dăinui prin creațiile lor pe pământ.
Căsătoria în sensul cel mai amplu,a fost,este și va fi partea cea mai reprerezentativă etapă a ființei umane,deoarece ridică omul la un alt nivel,îi oferă noi oportunități,responsabilitate și seriozitate.Participarea omului la un astfel de eveniment unic din viața sa,vine cu o încărcătură emoțională în primul rând foarte mare dar și cu voința, de a face un prim pas către o lume cu totul diferită și cu valoare incomensurabilă.În ceea ce privește raportul acesta al tradiției și obiceiurile unei căsătorii,și modul în care acestea s au menținut mai mult sau mai puțin,au stârnit numeroase critici,în mod special din partea comunităților rurale,care încă își doresc să mențină obiceiurile care alcătuiesc uniunea a doi tineri.Desigur,căsătoria este un act puternic,deoarece este înfăptuit în fața lui Dumnezeu iar acest lucru îi dă o mai mare grandoare și noblețe omului.Căsătoria și tradiția în momentul de față se află într o luptă continuuă de dominare,dat fiind faptul că o dată cu trecerea timpului,totul capătă altă formă,se schimbă nu numai condițiile de mediu ci în primul rând omul,ființa cea mai importantă creată de însuși Dumnezeu.Trecerea de la o epocă la alta a adus cu sine scimbări majore,atât în plan economic,cultural cât și spiritual,religios,deoarece instituția Bisercicii a trebuit o dată cu trecerea timpului să se adapteze cerințelor speciei umane,dar păstrând o parte de originalitate,fiindcă altfel Biserica nu ar mai avea aceeași înfățișare.
După cum bine știm,căsătoria ne transpune într-o altă dimensiune,adică ne deschide noi orizonturi,cu noi întâmplări, de o responsabilitate substanțială din toate punctele de vedere. Rolul prim al uniunii unui bărbat cu o femeie este acela de a dărui noi sensuri,adică de a da viață pe pământ,și prin asta de a împlini porunca divină de a crește și de a ne înmulți neamul,căci doar așa omul se poate simți împlinit și realizat sufletește.Deși tradiția a dispărut oarecum din peisaj,totuși în ciuda numeroaselor schimbări,omul a dorit să împlinească porunca lui Dumnezeu,aceea de a dărui viață și de cunoaște căile adevărate ale iubirii,pure și originare de la începuturi până în prezent.
În cele din urmă,conform lui Soren Kierkegaard „păstrând sentimentul intim al datoriei în iubire,n-o fac cu neliniștea lipsită de sens care-i stăpânește uneori pe oamnei a căror înțelepciune a redus la neant imediatul și care ascultat de datorie numai la bătrânețe;care zămislesc ceea ce este firesc,care glorifică prostește datoria,ca și cum,în acest mod,i-ar scimba esența”,adică omul indiferent de natura sa schimbătoare,nu trebuie să renunțe în niciun fel la ceea ce Dumnezeu a creat prima dată,ci trebuie să păstreze esența pură a sentimentului de iubire,și să se identifice cu ființa iubită sufletește.
3.2.Căsătorie și divorț
Deși căsătoria, încă de la creația primilor părinți a reprezentat celula de bază în consolidarea unui cămin,conform scrierilor Vechiului și Noului Testament,aceasta prin natura sa poate fi distrusă de legea umană,chiar dacă la un moment dat,omul a rostit un jurământ în fața lui Dumnezeu de conviețuire la bine și la rău alături de femeia sa.Dumnezeu a creat ființa umană liberă de propriile decizii,fapt pentru care căsătoria nu reprezintă o întemnițare a bărbatului sau a femeii,ci din contră le oferă posibilitatea de a desface ceea ce Dumnezeu a unit prin Taina Căsătoriei,căci în momentul comiterii actului de adulter fie din partea bărbatului sau a femeii,Biserica prin canoanele sfinte rânduite de Dumnezeu se vede obligată să desfacă Taina Cununiei,adulterul fiind considerat un păcat extrem de grav conform spuselor preotului Constantin Mihoc și anume “Adulterul este un mare păcat,o gravă încălcare a voii și Legii lui Dumnezeu,el este întotdeauna preadesfrânare,spre deosebire de păcatul desfrânării,săvârșit de cineva care n-a fost niciodată legat prin Taina Cununiei sau n-a păcătuit cu cineva care are o astfel de legătură”.Cu alte cuvinte,căsătoria pe lângă faptul că reprezintă un act sfânt,aceasta are și o bază social umană,deoarece Dumnezeu nu este numai creatorul legilor divine, ci și ale legilor naturale.Așadar,omul este ființa care se supune legilor divine și în același timp acționează conform consecințelor naturale,păstrând astfel un ecilibru constant între ceea ce este rațional și spiritual.Revenind la subiectul propus și anume, acela al disoluției căsătoriei dintre două persoane,atât Biserica cât și statul permit soților separarea lor liber consimțită.
Divorțul, așa cum bine cunoaștem reprezintă desfacerea unui bărbat și a unei femei de Taina Cununiei,din motive culturale,economice,sociale,sau potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur,preadesfrânarea este acel păcat comis cu altcineva înafară de soțul sau soția ta legitimă atât în fața lui Dumnezeu dar și în societate.Într-adevăr părăsirea căminului conjugal este evidențiată mai cu seamă în epoca contemporană, modernă pentru că libertatea de exprimare prinde contur, în comparație cu perioada antică,unde dreptul la opinie era condiționat,limitat și astfel o căsătorie își menținea cursul indiferent de natura situației.În trecut săvârșirea acestor fapte aveau repercursiuni extrem de grave,fiin analizate minuțios atât din perspectivă religioasă,cea mai importantă dar și din punt de vedere social,deoarece astfel de păcate afectau nu doar victima suferindă din cauza infidelității soțului sau soției,ci întreaga comunitate,căci după cum bine stim în acele vremuri opinia poporului era sfântă,iar pedepsirea trebuia să fie organizată și și combătută de către întregul colectiv.
Privit din toate ungiurile,dar în mod special din perspectivă creștină,religioasă,divorțul prin căderea în păcat a unuia dintre soți,transforma ființa umană într o făpută fără scrupule,lipsită de sentimentul pur al dragostei adevărate și mistuită fără milă de rezultatul păcatuli comis.Disoluția vieții conjugale,macină inclusiv ceea ce prin Taina Cununiei a fost săvârșit,dragostea și iubirea față de Dumnezeu și față de cel ales.Conform scrierilor din Vechiul și Noul Testament,adulterul târăște ființa umană prin plăcerile mizere ale diavolului,și astfel omul să devină mai păcătos decât s-a născut,”Căutarea plăcerii”l-a pierdut de multe ori pe om”și sufletește și trupește,iar”poftele tiind că ele l-au înșelat întotdeauna”,adică omul prin natura sa a avut datoria de a încerca iar apoi de a se căii,prin taina spovedaniei menită să curețe omul de păcate.
Încălcarea jurămâtului din timpul căsătoriei de către unul sau de ce nu din partea ambilor soți,este evidențiată în Noul Testament prin cuvântările preotului Constantin Mihoc,care aduce la cunoștiință ceea ce Dumnezeu a afirmat în urmă cu mii de ani,adică cel sau cea care nu își poate stăpâni poftele trupești nici în timpul căsătoriei,este acuzat de adulter.Adulterul sau infidelitatea,sunt considerate de către Biserică în primul rând,o nelegiuire a cuvântului lui Dumnezeu dat prin Sfânta Taină a Căsătoriei,și în al doilea rând reprezintă încălcarea jurământului față de cel sau cea aleasă,de dăruire,iubire,respect și întelegere la bine și la greu.Toate aceste demersuri ale ființei umane de îndepărtare a sentimentului de iubire,o dată cu globalizarea,a creat o mare de critici,deoarece în momentul actual omul nu consideră celibatul sau dragostea din diverse motive,un păcat.Chiar dacă Dumnezeu în Noul Testament nu găsește un alt motiv în cazul divorțului decât cel al adulterului,incestului,specia umană o dată modernizată dorește sa își satfiscafă toate plăcerile indiferent dacă sunt corecte din punct de vedere etic,estetic sau biblic.
Având în vedere considerațiile biblice referitoare la căsătorie dar și la disoluția acesteia prin divorț,în lucrarea preotului Constantin Mihoc Taina căsătoriei și familia creștină, este expusă atât tema săvârșirii căsătoriei conform datinilor străvechi creștine,cât și tot ceea ce ține de această latură,implicit și tema indisolubilității unei căsătorii și a divorțului,acte recunoscute de cultul creștin și transpuse în scrierile Noului și Vechiului Testament,unde prin căsătorie atât soțul dar și soția formează un singur întreg,inseparabil de forța umană,așa cum însuși Mântuitorul Iisus Hristos a predicat în Sfintele Scripturi.
Cu alte cuvinte,dacă Dumnezeu a voit să dea un sens omenirii prin creația Evei și a lui Adam,iar aceștia la rândul lor să fie binecuvântați prin naștere de prunci,fericire,omul mai târziu să nu dorească să desbine întreaga făpură prin căderea în păcat,cădere care de altfel a fost săvârșită întâia oară de primii părinți Adam și Eva dar care în timp s-au căit și au ascultat porunca divină.Cultul creștin ortodox confirmă existența indisolubilități și divorțului de legătura biblică potrivit afirmației preotului Constantin Mihoc care”Pentru a arăta valoarea acestei rânduieli dumnezeiești,caracterul de taină și indisolubilitatea căsătoriei,Apostolul Pavel aseamănă unirea legiuită între bărbat și femeie cu unirea tainică dintre Biserică și Hristos”,adică așa cum Dumnezeu s a unit cu Biserica și a jurat credință veșnică,respect și iubire necondiționată,asemenea îi dorește și omului,chiar dacă încercările vieții îl fac confuz în unele momente.Omul, indiferent de noile schimbări care au survenit pe parcursul timpului întregii omeniri,trebuie să își păstreze credința,voința și speranța,fiindcă toate aceste valori îl pot ajuta pe om la conservarea Binelui în lume.
De vreme ce divorțul reprezintă încălcarea jurământului sfânt din cadrul cununiei și nelegiuirea partenerului sau partenerei,Biserica are o atitudine înțeleaptă și în același timp rațională,deoarece acceptă divorțul,căci este o încălcare a poruncii divine și lasă ființa umană liberă,cu condiția de a nu mai face acest pas,fiindcă o a doua căsătorie nu mai deține aceeași însemnătate ca prima,la fel cum Soren Kierkegaard,face la un moment dat o distincție între prima iubire ca simbol al purității și aventura,total opusă celui dintâi sentiment,unic și memorabil pentru oricare dintre noi.Analogia pe care o face Soren Kierkegaard în celebra sa lucrare intitulată Legitimitatea estetică a căsătoriei,îmbină raționalul cu esteticul,prin portretizarea a două personaje distincte:celibatar vs adept al căsătoriei și al întemeierii unei familii.Potrivit lui Kierkegaard,celibatarului îi displace ideea unei căsătorii sau întemeierea unei familii,deoarece acesta mizează în mod special pe prezent,pe trăirea sentimentului de moment,neimplicându se emoțional,fiindcă spune acesta cele mai puternice pasiuni,plăceri sunt exprimate în libertate,singurătate,și nu în cadrul unei situații limitate,cum este căsătoria.
De cealaltă parte,oarecum apropriată de cerințele creștine expuse de preotul Constantin Mihoc,în lucrarea „Taina căsătoriei și familia creștină”,adeptul căsătoriei și al vieții de familiie,conchide prin faptul că omul are menirea de a respecta poruna divină,de a foma un cămin și cel mai important de a da și mai multă importanță lumii peste prin înmulțirea speciei umane,adică nașterea unui copil.Chiar dacă procrerea este aducătoare de păcat,conform scrierilor biblice,Dumnezeu a pedepsit acest păcat prin suferința femeii în timpul nașterii,căci doar așa omul se poate curăța de păcat,prin căință și suferință.Cu toate acestea,adeptul și binevoitorul unei vieți de familie,este de acord cu cele sfinte,fiindcă în singurătate omul nu poate fi fericit și împlinit cum se cuvine,ci doar parțial prin exprimarea plăcerilor și gândurilor cu persoane oarecare,întâmplătoare,așa cum burlacul preferă.Celibatarul și adeptul,au ales întotdeauna căi diferite în drumul lor,fiecare abordând propria tactică în a acționa pe parcursul timpului.
Analizând activitatea preoților,filosofilor,sfinților din cadrul Noului Testament,aceștia ne spun că legământul sau uniunea unui bărbat și a unei femei prin Sfânta Taină a Cununiei,îl elibereaza pe acesta de singurătate pentru a se putea la un moment dat să i se poată darui altei persoane prin intermediul sentimentului de iubire.Prin urmare,cartea sfântă a Noului Testament,pune ființa umană la loc de cinste,deoarece aici spre deosebire de Vechiul Testament unde Dumnezeu a permis poligamia,ca urmare a înmulțirii neamului omenesc,iar în Noul Testament,omul era aspru criticat în cazul în care dorea încălcarea legilor divine,de a trăii în singurătate fără nici un fel de responsabilitate.Intenția lui Dumnezeu de a permite poligamia,conform scrierilor din Vechiul Testament,nu avea drept scop disoluția speciei umane,ci dimpotrivă,își dorea înmulțirea neamului omenesc prin naștere de prunci,nu numai cu soția legitimă ci și cu alte femei pe care soțul le agrea.Toate aceste demersuri care au avut loc de a lungul istoriei,în ceea ce privește acordul unei uniuni în fața lui Dumnezeu a omului,a adus cu sine numeroase avantaje dar și dezavantaje.Avantajele unei căsătorii,constau în procreerea rasei umane,prin naștere de prunci sănătoși,adusă drept mulțumire Celui care ne-a creat.Dezavantajele unei astfel de uniuni,vizau în mare parte persoanele care nu își doreau o întemeiere a unei familii,și anume celibatarii.Aceștia și au manifestat dorințele nu doar în epoca contemporană,ci chiar în urmă cu mii de ani în timpul Mântuitorului Iisus Hristos,unde celibatarii își controlau plăcerile pentru perioade mai mari sau mici,din motive religioase,etice sau culturale .
Potrivit scrierilor Noului Testament,divorțul a avut drept cauză principală căderea în păcat al primilor părinți Adam și Eva,căsătoria îndepărtându se tot mai mult de poziția sa originară.Încercările preoților și părinților de a păstra Taina Căsătoriei intactă au fost în zadar,conform cărților sfinte deoarece aducerea păcatului în lume a reprezentat o consecință iremediabilă a legăturii prin căsătorie a bărbatului și a femeii.Tot aici Mântuitorul dorește să readucă căsătoria la stadiul de dinaintea căderii în păcat,salvând iubirea conjugală și puritatea acesteia prin participarea sa la nunta din Cana Galileii,participare care avea drept scop înonirea,înobilarea sentimentului de iubire,prin gustarea vinului aducător de bine cuplului proaspăt căsătorit dar și întregului popor,căci după cum bine știm vinul reprezintă sângele Mântuitorului Iisus Hristos vărsat în timpul răstignirii sale pe cruce.Conform celor spuse de Dumnezeu în cartea sfântă a Noului Testament,căsătoria nu trebuie să ajungă să se destrame datorită acelora care nu se simțeau destul de puternici în fața responsabilității.Divorțul cu alte cuvinte,a fost adus în lume ca urmare a căderii în păcat și bineînțeles a adulterului,faptă extrem de gravă considerată de Biserică.Adulterul,cază primă a desfacerii Tainei Căsătoriei a fost singurul motiv pentru care Dumnezeu dar și instituția Bisericii și-au dat consimțământul de a desface această uniune și de a nu mai putea vreodată să-l înfăptuiască.
Așadar,dacă Dumnezeu a dorit să l creeze pe om,acesta ar trebuii să țină cont de predica sa și să nu desfacă ceea ce El a creat.Ceea ce vrea să fie afirmat aici,este faptul că oricât de multe defecte ar avea persoana de lângă tine,alături de care ai ales să îți petreci restul vieții,nu ar trebuii să recurgi la alte gesturi sau de ce nu mai grav la comiterea adulterului față de soțul sau soția ta, pe motive estetice sau morale,ci din contră Dumnezeu ne a învățat să ne prețuim aproapele indiferent de natura aspectului fizic,și să punem mai cu seamnă accent pe latura sensibilă,sufletească a omului.Motivul pentru care căsătoria poate deveni imorală,este cel al adulterului,singurul act de infidelitate al omului față de persoana iubită,poate mai grav decât alte fapte prevăzute în legile bisericești.
În consecință,adulterul conduce la destrămarea unei căsătorii și la degradarea speciei umane originare.Săvârșirea acestui păcat este menționat atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament,ca fiind o abatere de la porunca divină.
CONCLUZII
Familia și direcțiile sale de interpretare din cadrul societăților antic,cotemporan și creștin,prin amploarea și prin viteza cu care se desfășoară în tot acest timp,se află într un proces continuu de schimbare,datorită aspirației ființei umane către noutate și comoditate.În urma precizărilor din decursul timpului,familia a fost caracterizată drept simbol al Binelui pentru toate societățile care își doreau prosperitate,împlinire și mulțumire deasemenea. În ceea ce privește familia din perioada antică,am concluzionat prin faptul că în pofida neajunsurilor,și a gradului de informare,omul în general era o persoană extrem de activă în cadrul societății,deoarece se implica și dorea o mai bună funcționare a întregului sistem.Cu toate că bărbatul era desemnat ca fiind simbol patriarhal,iar totul se rezuma în jurul său,femeia spre deosebire de statul grec,deține putere în stat,participă la diverse întruniri cu caracter politic,economic,social,educativ,fapt pentru care ea este considerată drept o persoană puternică și nu o sclavă a plăcerilor bărbătești și a muncilor gosopodărești.
În primul capitol,după cum am sesizat în întregimea cercetării noastre,ne-am ocupat de modul de gândire al anticilor,contemporanilor și creștinilor,în ceea ce privește importanța,tradiția și rolul familiei din cadrul unei societăți.
Scopul acestui prim capitol este de a realiza o incursiune istorică a familiei,de la începuturi până în momentul actual,din perspectiva mai multor filosofi,specialiști în probleme familliale și părinți ai Bisericii creștine,pentru a crea o idee despre modul de funcționare al acesteia din toate punctele de vedere.S-a constatat aici bineînțeles și un dezechilibru al familiei,bazat în unele state din perioada antică pe importanța averii.Dezechilibru considerat de unele personalități din acea vreme, acesta și a continuat cursul până în prezent,deoarece averea este considerată și astăzi o caracteristică fundamentală în întemeierea unui cămin.Cu siguranță acest criteriu este o necesitate pentru fiecare dintre noi,însă gestionarea dusă la extrem poate conduce la o serie de neplăceri și neîmpliniri din toate unghiurile.Împortanța averii din această epocă a fost aspru criticată de către creștinism,deoarece creștinismul avea la baza unei familii dragostea adevărată,sinceră,pură în comparație cu statul antic.
Cu alte cuvinte,perioada creștină respinge acest criteriu devenit pentru contemporani și antici o necesitate absolută,precizând clar că, avaritatea și lăcomia într-o căsnicie,familie va lăsa urme adânci de neîmpliniri sufletești,interioare.Prin urmare acest prim capitol ne deschide apetitul pentrucultură,tradiție,istorie,religie și modernitate,toate acestea având ca nucleu:familia și rolul său în comunitate.
În cel de al doilea capitol,ne-am confruntat cu o nouă serie de probleme,de această dată din perspectivă filosfică,estetică și a libertății personale și familiale.Am observat că în concepția filosofului Soren Kierkegaard dar și în lucrarea sa Legitimitatea estetică a căsătoriei evidențiază prin intermediul portretizăii cele două personaje: burlac vs. adept al căsătoriei și întemeierii unei familii.Scopul acestui capitol secund este de a investiga pe de o parte sensul estetic al căsătoriei iar pe de altă parte modul de gândire al celibatarului,prin prisma pasiunilor trăite de către cei doi în singurătate sau nu.Punctele forte ale acestui capitol,se raportează în întregime la cei doi protagoniști în ceea ce privește aspectul estetic al unei vieți conjugale.Burlacul și adeptul sunt centrul de greutate al acestei lucrări,cu ramificații către alte perspective totodată.Autorul definește burlacul ca fiind o perosană liberă,șarmantă și gata să cucerească de fiecare dată,cu toate că acesta nu este perceput ca fiind un dușman al căsătoriei și întemeierii unui cămin,acesta complăcându se în postura de Don Juan și veșnic cuceritor.
Adeptul căsătoriei și al unei vieți stabile critică partea adversă,deoarece acesta consideră burlăcia doar o simplă etapă imatură din viața noastră,caracteristică doar unei anumite vârste,nicidecum oun model demn de urmat,potrivit învățăturii creștine.Astfel,înfrumusețarea unei vieși conjugale constă în respectul față de cel de lângă tine și invers,iubirea și bineînțeles aducerea de nou sens prin nașterea de prunci sănătoși,căci doar în acest fel,omul se poate lepăda de păcate conform învățăturii creștine și nu numai.
Soren Kierkegaard o personalitate complexă,se ocupă îndeaproape de aspectele definitorii ale umanității,cum ar fi:întemeierea unei familii,consolidarea legământului sfânt al căsătoriei,iubirea,singurătatea,moartea,discreția,misterul,etc.
Astfel spus,acest pasaj ne îndeamnă să reflectăm mai mult asupra acestui mic detaliu considerat de unii neimportant și anume FAMILIA.Aceasta este temă complexă cu rezonanță puternică care transformă ființa umană și o înalță în gândire și comportament,o cizelează și îi oferă o educație benefică propriului eu.Deși se confruntă cu unele deficiențe și unele disfuncționalități,datorită procesului de globalizare,familia în genere să se mențină pe linia de plutire în pofida abunenței schimbărilor care survin o dată cu pătrunderea curentulu modernist în societate.
Libertatea o altă temă discutată în cerecetarea noastră,conchide prin faptul că indiferent de statutul într o societate,o persoană trebuie să fie liberă de propriile decizii dar și responsabilă.Liberatea potrivit lui Soren Kierkegaard,presupune înfrumusețarea sentimentelor de iubire,curaj,putere și voință.Voința un avantaj solid în păstrarea intactă a sentimentului de iubire,este considerat drept esența primei iubiri care intensifică snzualul din om.Astfel,o căsnicie solidă are la bază o bună educație și o maturitate psihică și spirituală,iar împreună evidențiază și glorifică sentimentul de iubire și dau ființei umane expresie,noblețe și delicatețe.Prin urmare întregirea și armonizarea cadrului familial constă în menținerea pasiunii și iubirii dintre două persoane.
Cel de al treilea capitol Provocări actuale ale instituției căsătoriei,reprezintă o structură a prezentului ca punte de legătură între tradiție și modernitate.Analizând cele petrecute per ansamblu,am observat că în acest capitol o unitate între tradiție și elementele noi pe care omul le a preluat pe parcurs.Principalele modificări care au apărut în rândul familiei,a fost desfacerea actului de căsătorie ,divorțul.Divorțul,cira dacă nu este considerat o trădare a iubirii față de Dumnezeu și față de cel ales,nu reprezintă conform învățăturii biblice o întemnițare a ființei umane,ci dimpotrivă,Dumnezeu a creat omul liber de propriile decizii și dorințe. O altă modificare a familiei,o reprezintă desfrânarea,căderea în păcat,preadesfrânarea sau uniunea ființei cu același gen,lucru vehement contestat de către Biserică .Divorțul,adulterul sau homosexualitatea,reprezintă o încălcare a rânduielii divine.
Prin urmare,săvârșirea acestui păcat ne conduce către o lume mizeră,rece și greșită,datorită faptului că este o abatere de la porunca divină,potrivit scrierilor din Vechiul și Noul Testament.
BIBLIOGRAFIE
Constantin,Mihoc,Taina căsătoriei și familia creștină în învățăturile marilor Părinți ai Bisericii din secolul IV,Sibiu,Editura Teofania,2002.
Cornelia,Rada,Valori identitare ale familiei românești contemporane în contextul globalizării:O abordare antropologică,București,Editura Muzeul Național al Literaturii Române,2013.
Dunăreanu,Ion,Familia românească,Târgu Mureș,Editura Dimitrie Cantemir,2000.
Goody,Jack,Familia europeană:O încercare antropologică,Iași,Editura Polirom,2003.
Jean,Yves,Branchet,Căsătorie și familie,Cluj-Napoca,Casa de editură„Viața creștină”,1997.
Mihăilescu,Ioan,Familia în societățile europene,București,Editura Universității din București,1999.
Kierkegaard,Soren,Legitimitatea estetică a căsătoriei,București,Editura Mașina de scris,1998.
Voinea,Maria,Familia contemporană:Mică enciclopedie,București,Editura Focus,2005.
1. http://www.moldovenii.md/md/section 217
2. http://bereczliviu.wikispaces.com/file/view/Microsoft+Word+-+MARILE+RELIGII+ALE+ANTICITATE
3. http://revistaheteron.ro/Anul%20II,%20Nr.%205,%20aprilie-iunie.pdf
4.file:///C:/Documents%20and%20Settings/Abc/My%20Documents/Downloads/resurse-multimedia-Biblia%20ANANIA.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Familia Direcții de Interpretare Filosofice (ID: 115426)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.