Familia creștină între tradiție și modernitate [617801]

1
Familia creștină între tradiție și modernitate

GURAN ANDREI
Master – T.S.F.B.P – ANUL II

Familia este cel dintai cadru social de care fiecare om are nevoie pentru a viețui . Ea este
mediul cel mai prielnic pentru nașterea, dezvoltarea și desăvarșirea ființei umane. Dintre toate
viețuitoarele, omul se naște cel mai plăpand și cel mai neputincios în a-și satisface nevoile vitale
existenței: total dezarmat, singurul lui mijloc de conservare fiind lacrimile. De aceea, el are neapărată
nevoie de ajutorul ne incetat al părinților săi, care, în această lucrare, nu pot fi intrecuți de nimeni. În
lumina acestor principii, familia creștină depășește dimensiunea sa exc lusiv instituțională, juridică și
socială, pentru a intra in orizontul teologic și sacramental, in orizontul darului lui Dumnezeu și al
iubirii dintre Hristos și Biserică.
Sfânta Scriptură ne descoperă familia ca instituție voită și rânduită de Dumnezeu prin însăși
actul creației, omul fiind destinat, după chipul lui Dumnezeu, vieții comunitare. Nunta sau Căsătoria ,
că legătură naturală pe viață în iubire intre un bărbat și o femeie, stând la baza întregii umanități și
constituind umanitatea, este o temă fundamentală a vieții și persoanei umane, legată și binecuvântată
de Dumnezeu.
Familia a fost instituită după modelul Sfintei Treimi, iar relația complementară dintre bărbat
și femeie releva atât consubstanțialitatea omului, cât și predispune rea persoanelor umane spre relații
interpersonale. Bărbatul și femeia numai împreună alcătuiesc umanitatea. Dumnezeu a creat -o pe
Eva nu numai ca să -l ajute pe Adam , ci și pentru că a văzut că „nu este bine să fie omul singur”
(Facerea 2, 18) , deci să -l ferească de singurătate. Căci numai dacă se completează reciproc, ei sunt
omul deplin. Dumnezeu a făcut pe om bărbat și femeie, deci Dumnezeu a creat coexisten ța, mai
exact comuniunea. Căsătoria este socotită cea mai veche instituție a dreptului divin, fiind că ea a luat
ființă odată cu crearea primilor oameni. Ea este socotită și instituție de drept natural, iar familia drept
celula indispensabilă și de neînlocuit a societății. Prima familie a fost întemeiată în Rai, având ca
martor și „preot ” pe Dumnezeu : „Și Dumnezeu i -a binecuvântat, zicând: Creșteți și vă înmulțiți și
umpleți pământul și -l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate
animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” (Fac erea 1,28).
Păcatul primilor oameni a dus la căderea familiei primordiale din ordinea haric ă, în ordinea
naturală. Căderea protopărinților a fost o cădere din ordinea valorilor, o pervertire a conștiinței dusă
la secătuirea sensibilului de sevă spirituală, de pr incipii, de sensuri, un act, o jertfire oarbă, goală de
sens. Prin păcat, omul a pierdut unitatea ființei și ființa însăși a actului jertfei.

2
Căderea în păcat a rupt comuniunea cu Dumnezeu. Prin păcat omul a murit cu totul pentru
cele dumnezeiești, s -a îmb olnăvit, a pierdut sfințenia, curăția și putința de a nu muri. Prin cădere,
întreaga ființă a omului a fost întinat ă și coborâtă, omul decăzând din persoan ă în individ, a dispărut
armonia cu sine, cu semenii și cu natura înconjurătoare.
Biserica Ortodoxă a acordat și acordă o importanță m a jo r ă căsătoriei și familiei creștine
care trebuie să fie considerată, în primul rând, în legătura cu viața comună a Bisericii, familia fiind
icoana Bisericii și icoana iubirii lui Hristos față de umanitate. Căsătoria, c a legătură naturală pe viață
între un bărbat și o femeie, se înte meiază pe faptul că bărbatul și femeia numai împreună alcătuiesc
umanitatea completă. Ca instituție civilă, familia este socotită ca fiind un fenomen social, o formă de
relații social e dintre oameni legați între ei prin căsătorie sau rudenie. Privită din punct de vedere
sociologic, familia este definită ca forma specifică de comunitate umană, desemnând grupul de
persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizeaz ă prin comunitate de viață,
interese și întrajutorare.
Sociologii disting familia simplă sau nucleară formată din părinți și copii și familia extinsă
sau largă, formată și din alte persoane decât în primul caz. Î n sens juridic, familia desemnea ză grupul
de persoane între care exista drepturi și obligații, car e izvorăsc din că sătorie , rudenie, precum și din
alte raporturi asimilate relațiilor de familie. În acest sens, familia este o realitate juridică prin
reglementarea ei de către lege.
Taina căsătoriei e ste mai cuprinzătoare decât familia, este Taina iubiri i dumnezeiești. Taină a
existenței peste tot, fiind motivul pentru care ea interesează toată Biserica și prin Biserică, întreaga
lume. Căsătoria începe cu o iubire în care se sintetizează atracția trupe ască și cea spirituală, cu o
iubire în care fiecar e prețuiește taina celuilalt și afirm ă în iubirea sa disponibilități nelimitate de a-l
respecta ca persoană, de a se jertfi și osteni pentru el. Soții creștini, ca mădulare ale trupului tainic al
lui Hristo s, particip ă la taina unității și a iubirii fecunde dintre Hristos -Mirele și Biserica – Mireasa.
Căsătoria creștină este altfel nu numai semn, ci și mijloc sau instrument al sfințeniei, adică
este o Sfântă Taină care desăvârșește instituția de la creație. Căsătoria a fost creată după modelul
iubirii intratrinitare, având ca model de împlinire și desăvârșire legământul dintre Dumnezeu și
poporul ales și nunta dintre Hristos și Biseric ă, ceea ce devine icoană a nunții în Noul Testament.
Lumea contemporană este confruntata de două concepții „teologice ” diferite, eronate, ale
căror consecințe sunt grave. Primă concepție este deismul, fiind specifică majorității lumii creștine și
elimin ă pe Dumnezeu din creație și îl închide înt r-o transcendentă inaccesibilă, iar cea de -a doua este
specifică religiilor orientale, hinduism sau budism, care confundă în chip panteist Divinitatea cu
creația. Teologia răsăriteana afirmă prezen ța lui Dumnezeu în imanen ța creației prin lucrările sau
energiile Sale necrea te și veșnice și scoate în evidență transcenden ța absolută a lui Dumnezeu în

3
raport cu creația. Deci, apariția secularizării este rezultatul luptei culturii fără Dumnezeu împotriva
Bisericii. Biserica a căutat să sacralizeze și să -și extindă autoritatea ei asupra lumii, iar cultura
apuseană, începând cu renașterea și sfârșind cu iluminism ul și revoluția franceză, a dat naștere l a
secularizare care tinde către emanciparea omului de sub autoritățile religioase .
Secularizarea este o consecință a relativizării credinței creștine, pentru că ea eliberează pe om
de puterile și constrângerile lumii. Aceast ă ruptură radicală dintre lumea naturală și supranatural ă a
făcut ca familia creștină să -și piardă suportul ei transcendent si sensul profund al comuniunii ei
spirituale în Hristos și Biseric ă.
Familia „modernă” este o familie mutilată spiritual, care trăiește într -un orizont spiritual și
cultural confuz, mediocru, având obsesia confortului și a bunăstării materiale. Omul modern este
dependent de consum, iar pre ocupările sale esențiale sunt legate doar de bunurile economice. În
zilele noastre observăm, mai mult ca oricând, că se duce o adevărată luptă împotriva învățăturii de
credință, în general, și a spiritualității creștin -ortodoxe, în special. Observăm cu stu poare cum
postmodernismul a coborât omul în lumea obiectelor, astfel încât el are un preț și este vându t la bursa
de acțiuni a acestor „ dregători ”.
Lumea postmoderna este o lume în care misterul nu reprezintă ceva abia admis, ci o lume în
care se pot întâ mpla lucruri fără nicio cauză, care să le facă necesare, iar oamenii pot face lucruri fără
nici un scop rezonabil. Aspectele specifice postmodernismului sunt: predeterminarea, fragmentarea,
performanț a, construcționismul, iar consecințele reale ale provocă rilor asupra lumii sunt: urbanismul
modernist, tehnologismul, dezumanizarea, primitivismul și erotismul.
Biserica Ortodoxă, prin tradiția ei teologică și moral ascetică, rezumată în Sfânta Liturghie, a
păstrat vie perspectiv a restaurării omului. Comunicar ea reală a lui Dumnezeu cu lumea, iubirea
chenotică ce culminează cu iubirea pentru dușmani și isihasm, care salvează întâietatea persoanei,
constituie singurele premise pentru resta urarea lumii creștine alienate. Biserica își este datoare să
facă din nou din Taina Căsătoriei o posibilitate de libertate și de relație. Adevărata libertate se
dobândește prin autodepășire ascetică și adevărata relație se trăiește prin moartea de bunăvoie a
eului.
Din analiza textelor scripturistice se poate observa o diversit ate de norme și obiceiuri ce
reglementează viața familiei, astfel încât aceasta să -și păstreze unitatea și, mai ales, să corespundă
țelului pentru care a fost instituit ă, anume nașterea de urmași. Excepțiile de la această unitate, așa
cum este poligamia un ora dintre regii lui Israel, sau căsătoriile cu femei de alt neam și, implicit de
altă credință, constituie un bun exemplu al modului in care influen ța culturală, politic ă, militară sau
socială poate influența moralitatea unui popor. Situația familiei din timpul regalității iudaice,
raportată la starea actuală a lucrurilor, pare să ofere similitudini izbitoare. Se poate observa aceeași

4
lipsă de respect și interes față de Le gea lui Dumnezeu și de tradițiile consacrate ale poporului,
precum și o tendință excesivă către erotism și superficialitate conjugală, aspru condamnate de către
profeți.
Dilemele la adresa familiei sunt în mare măsură comune Noului și Vechiului Testament. Pe
de altă parte, în Noul Testament și în teologia Sfinților Părinți aflam răspunsuri clare și soluții viabile
la problemele ridicate de societatea iudaică și nu numai la adresa familiei.
Lucrarea Bisericii fără lucrarea familiei în sânul ei nu ar fi compl etă, după cum nici lucrarea
familiei în afara Bisericii nu poate aduce roadele așteptate . Biserica este chemată să dea atât un
răspuns coerent, cât și un exemplu de viață eficient. Este nevoie de o intensă acțiune de încreștinare a
societății actuale, atât prin intermediul mijloacelor clasice precum cateheza, îndrumarea
credincioșilor către Sfânta Liturghie și către viața Bisericii in general, prin acțiunile filantropice, dar
și prin intermediul mijloacelor moderne, precum căile media, discursul public, ini țierea de proiecte
cultural religioase prin intermediul cărora să putem da bun răspuns la problemele societății în care cu
toții trăim.
Dovedindu -se a fi una din cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care
asigura perpetuarea speciei, evoluția și continuarea vieții sociale, familia trebuie reașezata la
adevărata ei valoare de leagăn al vieții și civilizației, de mediul cel mai prielnic al afirmării personale
și comunitare, de loc și atmosfera propice dobândirii fericirii și împlinirii trupești și spirituale, dar
mai presus de toate, de „biserică în devenire” și antecamer ă a Împărăției lui Dumnezeu.
Concluzionand tema casatori ei și a famili ei din vremea noastr ă, afirmăm că singura iesire spre
maturitate, spre constientizare a responsabil itatii relatiei, este comuniune a dintre membrii familiei .
Casatoria este ocazia daruit ă de Dumnezeu omului pentru a se maturiza si pentru a se sfinti. Reu șita
acesteia va fi mult mai stralucit ă intr-o societate care apără și susține casatori a si viața de familie.
In contextul actual al epocii noastre, caracterizată prin schimbări socio -culturale profunde,
considerăm că este absolut necesară o intensificare a lucrării pastoral -misionare a Bisericii noastre,
pentru a conștientiza, mai ales familiile tine re, de faptul că viața lor impreună trebuie să depășească
necesitatea biologică și simpla atracție naturală, pentru a intra in orizontul tainei lui Dumnezeu. Uniți
prin Taina Cununiei, in Biserică, căminul lor trebuie să devină o ,,mică biserică” in care, prin
credință, nădejde și dragoste ei dau mărturie despre iubirea jertfitoare a lui Hristos pentru lume.