Familia creștină [603534]

1
Familia creștină
− eseu –

Familia este piatra de temelie pe care se construiește societatea . Este locul în care
omul se naște, trăiește, învață și se împlinește prin iubire. Familia este unul dintre cele mai
mari idealuri la care aspiră omul din totdeauna, este calea cea mai ușoară de a -ți asigura
fericirea și locul în care vei găsi întotdeauna susținerea de care ai nevoie. Familia este un dar
de la Dumnezeu și o cale de mântuire. Însă nu putem vorbi despre familie dacă nu vorbim
despre bărbat și femeie. Prima familie a fost formată din bărbat și femeie. Dumnezeu l-a creat
prima dată pe bărbat (Adam). Apoi El a hotărât: „Nu este bine să fie omul singur; să -i facem
ajutor pe potriva lui ” (Fac. 2, 8). Și astfel a fost creată femeia, Eva, și implicit familia, căci
„Dumnezeu i- a binecuvântat, zicând: creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și supuneți –
l” (Fac. 1, 28). În cadrul familiei, un bărbat poate avea o singură femeie , poligamia fiind
respinsă total de Biserică, căci Dumnezeu i -a creat omului o singură femeie, și nu mai multe.
Prin aceasta, Dumnezeu i- a arătat omului menirea pe care o are, de continuator și organizator
al vieții. Aceste deziderate pot fi împlinite în cadrul familiei, la baza căreia se află căsătoria –
legătura fizică, spirituală și divină dintre un bărbat și o femeie.
Bărbatul și femeia sunt complementari atât fizic, cât și psihic și spiritual. „O femeie
aduce în viața unui bărbat ceea ce el nu are, iar un bărbat aduce în viața unei femei ceea ce
ea nu are ” (Alexandra Nadane, revista „Pentru viață”, nr. 3, Toamnă 2014). Această real itate
a complementarității o putem vedea cel mai ușor în faptul că, pentru a apărea o nouă viață
umană (adică pentru a se naște un copil), este nevoie de un bărbat și de o femeie (în lipsa
unuia dintre ei, nu se poate vorbi de concepție).
În cadrul familiei esențială este iubirea, căci „nimic nu este mai important în lume
decât dragostea care ne leagă” (Ana Blandiana, revista „Cuvinte către tineri” , nr. VII, 2014).
Căsătoria se întemeiază pe fondul iubirii dintre soți, căci iubirea dintre ei îi leagă, în primul
rând. Ulterior, iubirea dintre cei doi este desăvârșită în Cer, de către Dumnezeu, prin Sfânta
Taină a Cununiei, leg ătura lor devenind unitară și indisolubilă (unitatea familiei a fost
evidențiată chiar de la începutul creației: „De aceea va lăsa omul pe tatăl să u și pe mama sa
și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” ; Fac. 2, 24), iar rodul iubirii lor pe
pământ este copilul. Nașterea de prunci este, de fapt, scopul și împlinirea familiei.
Scriitoarea Ana Blandiana, membră a mai multor academii de poezie (Academia
Europeană de Poezie, Academia Mondială de Poezie etc.), membru fon dator al Academiei

2
Civice și cea care a realizat Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței de la Sighet
spunea despre familie: „Cred că o familie este cu atât mai fericită, cu cât este mai
tradițională. Iar printr -o familie tradițională înțeleg o familie în care legătura dintre
membrii ei este iubirea ” („Cuvinte către tineri” , nr. VII, 2014). Așadar, atunci când soții se
iubesc, fericirea nu are cum să lipsească din casa lor. Iubind vor dărui, iar „dăruind vor
dobândi ”. Din dragoste se naște și respectul copiilor față de părinți, dar și respectul părinților
față de timpul pe care trebuie să -l dedice copiilor lor, ei fiind responsabili de educația
copiilor, de dezvoltarea lor fizică, intelectuală, morală și spirituală.
Iubirea consolid ează relațiile interfamiliale. Astfel, nimic nu poate destrăma o familie.
Indisolubilitatea familiei este pusă în lumină de însuși Domnul și Mântuitorul nostru, Hristos,
când acesta le spune fariseilor: „… ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă… căci din
pricin a învârtoșării inimii voastre v -a dat voie Moise să vă lăsați femeile, dar la început n -a
fost așa” (Matei 19, 5-9).
Copilul este binecuvântarea lui Dumnezeu peste cei doi soți. Este un mare dar. El
reprezintă expresia unirii celor doi, căci părinții se unesc în pruncul născut. Este parte din
familie și ajută foarte mult cuplul prin faptul că atenția părinților va focaliza către noul
membru, lepădându -se astfel de egoisme, învățând ce înseamnă iubirea adevărată, jertfelnică
și consolidându -și și mai mult relația.
Odată ce vine pe lume primul copil, care „ este al lui Dumnezeu ” (cf. Ieșirea 34, 19),
părinții nu mai au altă preocupare în afară de creșterea acestuia. Încep să apară grijile și
adevăratele probleme ale vieții, iar lepădarea de sine este primul aspect vizibil în
comportamentul soților. Părinții sunt nevoiți să -și taie voia, adică să pună pe primul loc
binele copilului, și nu propriile aspirații / dorințe.
Pentru ca un copil să crească într -un mediu sănătos, pentru a se putea identifica ca
persoană, pentru a înțelege lumea care îl înconjoară și pentru a se integra în ea, „bărbatul
trebuie să fie foarte bărbat și femeia, foarte femeie” (pr. prof. univ. Constantin Coman,
revista „Familia ortodoxă” , nr. 59-60 / 2014), adică fiecare dintre părinți trebuie să -și asume
cu responsabilitate rolul de părinte, de mamă, și respectiv de tată, fiecare având un rol diferit
în viața copilului lor.
Mama este ce a care, de cele mai multe ori, hrănește și îngrijește fizic copiii, este
blândă și iertătoare cu aceștia, având totodată tendința de a fi mereu protectoare, și este cea
care are o legătură fizică strânsă cu copiii când aceștia sunt mici. O mamă este mângâi ere /
Pentru al său copil iubit, / Și-i dă tot ce -i mai bun și cere, / Chiar de- i prunc sau căsătorit.

3
Tatăl are autoritatea de a impune separarea ei de copii. El este puțin mai rigid, are o
stabilitate emoțională mai mare, comparativ cu mama, fiind capabil să îi învețe pe copii, prin
exemplul personal, să depășească mai ușor momentele dificile ale vieții.
În familia ortodoxă, părinții își învață copiii de mici să păzească poruncile lui
Dumnezeu, îi învață să spună rugăciuni, mai cu seamă rugăciunea domnească, „Tatăl nostru” ,
îi duc la biserică, unde cunosc treptat valorile ortodoxiei, cum ar fi: iubirea, înfrânarea,
iertarea, sinceritatea, comuniunea și dialogul cu preotul (prin Taina Mărturisirii).
Tinerii care merg regulat la Biserică, în special pentru a participa la Sfânta și
Dumnezeiasca Liturghie, își hrănesc sufletul și mintea cu valori și principii morale,
dobândesc maturitate în relațiile interumane, și conștientizează care este Adevărul; află care
este adevăratul sens al vieții și care este rolul oamenilor pe pământ, află cum am apărut în
această lume și motivul pentru care trăim această viață: Hristos.
În tinda bisericii, tinerii își dau seama că „există pe această lume și momente
înălțătoare – cele de iubire autentică” (Vasyly Dovhey). Biserica este locul de întrunire a
unei familii mai numeroase, membrii ei având aceleași aspirații. Scopul lor este împreuna
comuniune cu Hristos Dumnezeu, spre mân tuirea sufletelor lor și a tuturor oamenilor.
Cu trecerea timpului, tinerii învață (de multe ori fără să constate acest lucru) în sânul
familiei și în Sfânta Biserică cum să devină ei înșiși părinți pentru că, la rândul lor, își vor
întemeia propria familie, pe fondul valorilor pe care le- au dobândit pe parcursul vieții. În
cartea sa, „Și dacă e adevărat…” , Marc Levy spunea: „Părinții sunt niște munți pe care
încercăm toată viața să -i escaladăm, neștiind că într -o bună zi noi vom fi aceia care le vom
juca rolul. ”
În opinia mea, familia creștină (ortodoxă) înalță adevărați stâlpi ai societății, prin
copiii pe care părinții îi cresc într -o lege morală bazată pe principii de empatie și valori
precum: iubirea, iertarea, integritatea (cinstea, corectitudinea), sinceritatea, altruismul, va lori
morale ce formează oameni pe care societatea se poate baza, ei căpătând totodată tărie /
fermitate morală la încercările vieții (stoicism). Totodată, familia ortodoxă este o cale de
mântuire prin iubire, dăruire și împreună comuniune cu Dumnezeu.
În concluzie, familia creștină este piatra de temelie pe care se construiește societatea ,
afirmație susținută de argumentele și exemplele prezentate mai sus. Familia creștină dăruiește
societății oameni empatici și statornici, capabili să treacă peste decepțiile și supliciile pe care
viața le scoate în calea lor în anumite conjuncturi.
Irașoc Adrian, elev în clasa a XII -a B
Colegiul Național „ A.T.Laurian ” Botoșani