.falsul Material In Inscrisuri Oficiale
CAPITOLUL 1
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE FALS
SECȚIUNEA 1 Aspecte comune referitoare la infracțiunile de fals
Urmărind ocrotirea celor mai importante valori sociale, legea penală a socotit că este necesar să incrimineze și acele fapte prin săvârșirea cărora alterându-se adevărul, se creează un pericol grav sau se aduce o vătămare concretă anumitor interese ale statului ori ale unor persoane fizice.Sfera faptelor prevăzute de legea penală prin care se denaturează sau se alterează adevărul este deosebit de cuprinzătoare, incluzând atât grupul special al infracțiunilor de fals incorporate în Titlul VII al Părții Speciale a Codului Penal, cât și alte infracțiuni cuprinse, în raport cu obiectul lor, în alte titluri ale Codului Penal. Ce este specific pentru infracțiunile de fals prevăzute în Titlul VII al Părții Speciale și le diferențiază de alte fapte de denaturare a adevărului este împrejurarea că înșelarea încrederii publice se realizează prin produsul activității infracționale (monede, timbre, titluri de credit, sigilii, instrumente de marcat, înscrisuri, etc.).Aceste lucruri care constituie prin ele înseși proba adevărului se bucură obiectiv de încrederea generală, independent de persoana care a efectuat acea activitate.
Cu alte cuvinte, în cazul infracțiunilor de fals, alterarea adevărului, deși se realizează printr-o activitate ilicită a persoanei, rezultatul acestei activități, și anume înșelarea încrederii publice, se obține prin produsul activității făptuitorului și nu prin activitatea propriu-zisă a persoanei care a realizat produsul menționat.Pe de altă parte, în cadrul acestui grup de infracțiuni, ceea ce se incriminează este alterarea adevărului în cuprinsul unor entități private în ele însele ca lucruri care ar trebui să se bucure de o încredere deplină, neștirbită, având juridic însușirea de a servi ca probă a adevărului pe care îl exprimă.
In cazul altor infracțiuni, legiuitorul incriminează fapta care aduce atingere valorilor sociale ocrotite prin mijlocirea unor entități ale căror conținut a fost alterat, denaturant.In funcție de aceste elemente de delimitare, vom putea defini infracțiunile de fals ca fiind acele fapte săvârșite cu vinovăție și care sunt de natură să aducă atingere încrederii publice acordată anumitor lucruri, semeni sau înscrisuri cărora li se atribuie din punct de vedere juridic însușirea de exprima adevărul.
Faptele incriminate sub denumirea de infracțiuni de fals, constituie o categorie bine particularizată și extrem de variată în sfera vastă a faptelor socotite ca social periculoase.Faptele de fals aduc o gravă atingere adevărului și încrederii care trebuie să determine formarea și desfășurarea relațiilor dintre oameni.Orice relație socială privește și grevează pe o anumită realitate pe care subiecții relației o au în vedere și a cărei existență implică deci o reciprocă încredere și buna credință din partea acestor subiecți: fără îndatorirea de respect față de adevăr și fără sentimental de încredere că acesta este efectiv respectat, relațiile sociale nu ar fi posibile decât cu anevoioase precauțiuni și cu inevitabile riscuri.
De aceea, legea penală a socotit că este necesar ca, pentru ocrotirea acestor relații, pentru asigurarea normalei formări și desfășurări a acestora să fie incriminate faptele prin săvârșirea cărora, alterându-se adevărul, se creează un grav pericol sau se aduce o vătămare anumitor relații sociale.După cum s-a menționat mai sus, sfera acestor fapte este complexă, conținând variate categorii ce pot fi diferențiate fie datorită specificului relațiilor sociale atinse prin fapta de alterare a adevărului, fie datorită naturii încrederii care este acordată acestui adevăr presupus ca fiind respectat.
Astfel, în cazul infracțiunii de seducție, art. 199, calomnie, art.206, denunțare calomnioasă, art. 259, mărturie mincinoasă, art. 260 și altele, alterarea adevărului se face prin cuvinte, oral sau scris, iar încrederea este acordată subiectiv, personal celui care a săvârșit fapta. In cazul infracțiunii de înșelăciune, art. 215 și art. 229, uzurpare de calități oficiale, art.240, represiune nedreaptă, art.268, exercitarea fără drept a unei profesii, art.281, înșelăciunea la măsurătoare sau la calitatea mărfii, art.296 și art. 297și altele, falsul se face prin diverse mijloace frauduloase simple sau calificate, iar încrederea este acordată atât subiectiv față de cel care folosește aceste mijloace, cât și obiectiv față de mijloacele amăgitoare.
La grupul special al infracțiunilor de fals, falsul cade asupra unor lucruri cărora li se atribuie juridic însușirea și funcțiunea de a servi drept probă adevărului pe care îl exprimă sau îl atestă cu prilejul diverselor relații sociale.Desigur și în cazul acestor infracțiuni, alterarea adevărului se obține prin activitatea infracțională a unei sau a unor persoane, în raport cu rezultatul acestei activități, adică cu înșelarea încrederii, aceasta realizându-se prin produsul activității și independent de persoana sau persoanele care au săvârșit infracțiunea.
Aceste particularități justifică crearea în sistemul Părții Speciale a Codului Penal a unui grup aparte de infracțiuni din faptele incriminate sub denumirea de infracțiuni de fals, cuprinse în art. 282-294.
1.1.Obiectul juridic
Prin incriminarea faptelor care alcătuiesc grupul infracțiunilor de fals, legea penală a înțeles să ocrotească relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare ar putea fi primejduite sau vătămate prin săvârșirea de astfel de fapte.Pericolul social pe care îl reprezintă faptele incriminate ca infracțiuni de fals decurge din alterarea adevărului săvârșită asupra unor entități (lucruri care au însușirea legală de a servi ca mijloc de probă, de a constitui dovada unor realități de existența și veracitatea cărora depind formarea și desfășurarea diferitelor relații sociale.
Sancționând penal alterarea adevărului asupra unor astfel de lucruri cu însușire probatorie, legea penală creează o protecție juridică pentru aceste lucruri, întărind încrederea pe care oamenii trebuie să o aibă în valoarea lor probatorie, încredere care contribuie la ocrotirea și implicit la larga și nestânjenita dezvoltare a relațiilor sociale și deci la progresul social. Pretutindeni întâlnim necesitatea și utilitatea de necontestat a folosirii diferitelor lucruri cu însușiri probatorii (monede, titluri de credit, timbre, înscrisuri oficiale cu caracter economic, administrativ sau judiciar, diplome de diferite naturi, acte de stare civilă și tot felul de înscrisuri autentice, legalizate sub semnătură privată, etc.). Fără ajutorul acestor lucruri probatorii, relațiile sociale ar fi greu de conceput și tot atât de greu de realizat, iar fără apărarea prin mijloace penale a acestor lucruri cu funcție probatorie, încrederea pe care ele ar inspira-o, deci puterea lor probantă ar fi, dacă nu inexistentă, în orice caz considerabil slăbită. Importanța ocrotirii penale în cazul infracțiunilor de fals este deci vădită; această ocrotire se răsfrânge în mod firesc asupra întregului sistem juridic al probelor, contribuind la întărirea rolului și a eficienței acestui sistem și deci la ocrotirea relațiilor sociale. Aceste infracțiuni de fals pot fi săvârșite în raport cu fiecare din relațiile sociale în a căror formare și desfășurare pot fi folosite lucruri cu funcție probatorie.Obiectul juridic generic al infracțiunilor de fals îl constituie relațiile sociale care se constituie și se dezvoltă în legătură cu valoarea socială a încrederii publice, de care se bucură anumite lucruri cãrora legea le atribuie însușirea de a exprima adevărul.
Increderea publică (fides publica ) reprezintă una dintre cele mai importante valori sociale și este specifică statului de drept. Încrederea publică este deci, în sfera instituțiilor de drept penal, o categorie juridică distinctă de încrederea personală pe care și-o pot acorda oamenii între ei, și această încredere personală, după cum s-a mai arătat este ocrotită de legea penală, dar nu ca o valoare socială distinctă, ci ca o cerință specială în cadrul anumitor relații sociale.
Această particularitate, privind obiectul ocrotirii penale în material infracțiunilor de fals, s-a răsfrânt și asupra denumirii acestui grup de infracțiuni, în sensul că, pe când în privința altor grupuri de infracțiuni este folosită de regulă denumirea de “infracțiuni contra “ (indicându-se categoria de relații sociale respectivă), în cadrul infracțiunilor de fals, a fost folosit, ca denumire de grup însă și denumirea materială a acestor infracțiuni, denumire de “fals”, care împiedică ideea de alterare a adevărului și deci de înșelare a încrederii.
In cazul infracțiunilor de fals prevăzute în Titlul VII, încrederea este acordată în regim, adică însuși lucrului căruia i se atribuie însușirea de a exprima adevărul, adevăr care a fost alterat prin fapta săvârșită.
Obiectul juridic propriu tuturor infracțiunilor de fals constă, prin urmare în această valoare socială a “încrederii publice” care trebuie să fie acordată de orice persoană lucrurilor, semnelor și însușirilor cu valoare probatorie expresă (cum ar fi: actele de stare civilă, înscrisurile autentice legalizate sau sub semnătură privată, diplome, declarații oficiale consemnate, probe scrise, etc) sau implicită (ca de exemplu: monedele, timbrele, titlurile de credit, cecurile, biletele de călătorie sau transport, etc) atunci când lucrul asupra căruia s-a efectuat falsificarea nu are însușirea de a servi ca probă, nu ne vom afla în cazul unei infracțiuni de fals, fapta constituie eventual o altă infracțiune cum ar fi înșelătoria ( de exemplu, dacă alterarea adevărului privește o monedă ieșită din circulație, situație în care moneda respectivă nu mai poate avea o funcție probatorie). Din punct de vedere al conceptului lor, toate infracțiunile de fals implică referirea la un anumit adevăr presupus ca fiind dovedit, dar care în realitate este alterat prin săvârșirea falsului. O monedă falsă circulă fiindcă aparent ea este socotită ca exprimând adevărul, un obiect purtând în mod fals semnul de marcaj al unui material prețios este acceptat ca valabil fiindcă aparent poartă atestarea adevărului, iar un înscris fals produce efecte juridice fiindcă este presupus aparent că exprimă adevărul. Acolo unde nu existã adevãr care sã fie presupus dovedit nu poate exista infracțiune de fals, ci o fapta de fals inutil sau o fapta putativã (de exemplu, un debitor falsificã o chitanțã de platã a unei datorii care însã era prescrisã sau care îi fusese remisã prin testament creditorului decedat).
1.2.0biectul material
La majoritatea infracțiunilor de fals, întâlnim și un obiect material care poate fi reprezentat de înseși materialele din care este contrafăcut obiectul sau titlul (de exemplu, în cazul contrafacerii de monedă sau titlu de valoare), fie chiar din obiectele sau înscrisurile falsificate (în cazul alterării conținutului acestuia) asupra cărora se exercită acțiunea infracțională: monedă metalică sau de hârtie, timbre, mărci, bilete de transport, instrumente de autentificare sau marcare, înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată, etc.
1.3.Subiectul activ nemijlocit
Din punct de vedere al subiectului activ nemijlocit (autor) toate infracțiunile de fals pot fi săvârșite de orice persoană, nefiind necesară vreo calitate specială decât în anumite cazuri.Așadar, va putea fi subiect activ al acestor infracțiuni persoana care îndeplinește condițiile generale pentru a răspunde penal și anume să fie persoană fizică, să îndeplinească condiția de vârstă și să nu fie constrânsă fizic sau psihic. La infracțiunea de fals intelectual, subiectul activ nemijlocit trebuie să îndeplinească calitatea de funcționar în accepțiunea art.147 Cod Penal. Aceeași calitate constituie o circumstanță agravantă în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, potrivit art.288, alin.2 Cod Penal. La toate infracțiunile deterial care poate fi reprezentat de înseși materialele din care este contrafăcut obiectul sau titlul (de exemplu, în cazul contrafacerii de monedă sau titlu de valoare), fie chiar din obiectele sau înscrisurile falsificate (în cazul alterării conținutului acestuia) asupra cărora se exercită acțiunea infracțională: monedă metalică sau de hârtie, timbre, mărci, bilete de transport, instrumente de autentificare sau marcare, înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată, etc.
1.3.Subiectul activ nemijlocit
Din punct de vedere al subiectului activ nemijlocit (autor) toate infracțiunile de fals pot fi săvârșite de orice persoană, nefiind necesară vreo calitate specială decât în anumite cazuri.Așadar, va putea fi subiect activ al acestor infracțiuni persoana care îndeplinește condițiile generale pentru a răspunde penal și anume să fie persoană fizică, să îndeplinească condiția de vârstă și să nu fie constrânsă fizic sau psihic. La infracțiunea de fals intelectual, subiectul activ nemijlocit trebuie să îndeplinească calitatea de funcționar în accepțiunea art.147 Cod Penal. Aceeași calitate constituie o circumstanță agravantă în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, potrivit art.288, alin.2 Cod Penal. La toate infracțiunile de fals, participația penală este posibilă sub forma coautoratului, a instigării, cât și a complicității. La infracțiunile de fals care presupun existența unui subiect calificat, această calitate va trebui să existe și în persoana coautorilor.
1.4.Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al acestor infracțiuni este statul român care este periclitat prin apariția sentimentului de neîncredere publică în anumite lucruri, obiecte, valori sau înscrisuri care au o funcție probatorie care asigură ocrotirea și nestânjenita dezvoltare a relațiilor sociale. La unele infracțiuni vom întâlni și un subiect pasiv secundar (persoană fizică sau juridică )ale cărui interese sunt vătămate prin activitatea infracțională concret săvârșită. Săvârșirea infracțiunilor de fals nu este condiționată de existența unor cerințe privind locul și timpul unde acestea au fost executate. Dar în cazul falsului prin folosirea emblemei Crucii Roșii, infracțiune prevăzută în art.294 Cod Penal, există condiția ca fapta să fie comisă în timp de război pentru a fi incidentă circumstanța agravantă corespunzătoare.
1.5.Latura obiectivă
1.5.1.Element material
În ceea ce privește elementul material al laturii obiective a acestor infracțiuni, acesta se realizează prin comisiune (acțiune) deci infracțiunile de fals sunt fapte comisive. Acțiunea care constituie elementul material al acestor infracțiuni trebuie să constea într-o operațiune de alterare a adevărului săvârșită în orice mod (material, scriptic sau oral), dar care se concretizează totdeauna în obiectul care conține alterarea adevărului. Chiar în cazul alterării pe cale orală (exemplu, declarații false făcute verbal) operația de alterare a adevărului se sublimează în conținutul înscrisului întocmit de organul care a primit declarația, înscris care va servi ca mijloc de probă. Acțiunea prin care se alterează adevărul în cazul infracțiunilor de fals poate apărea sub forma contrafacerii sau alterării în diferite moduri. Acțiunea de falsificare poate fi totală sau parțială. În categoria infracțiunilor de fals sunt incluse fapte de fals propriu-zis dar și unele fapte derivate care, datorită legăturii lor cu primele au fost reglementate în același capitol. Faptele derivate se realizează și ele prin acțiuni, altele decât cele pe care le implică faptele de fals propriu-zis. Asemenea acțiuni sunt: punerea în circulație sau deținerea în vederea punerii în circulație a monedelor sau valorilor falsificate, fabricarea sau deținerea instrumentelor sau materialelor destinate a servi la falsifîcarea de monedă sau alte valori, folosirea instrumentelor de autentificare sau marcare falsifîcate, folosirea înscrisurilor falsificate. Atât faptele de fals propriu-zis cât și cele derivate se caracterizează prin faptul că produc o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită, adică încrederea publică în autenticitatea monedelor, timbrelor sau altor valori, instrumentelor de autentificare sau de marcare, înscrisurilor. În general, faptele de fals sunt infracțiuni de pericol adică urmarea socialmente periculoasă se concretizează într-o stare de pericol la adresa unei valori ocrotite. Dar unele fapte derivate reglementate în acest titlu, fie în formă simplã, fie în cea agravată sunt și cauzatoare de vătămări. De exemplu, falsul prin folosirea emblemei Crucii Roșii constituie o infracțiune potrivit art. 294 Cod Pen. dacă fapta a cauzat pagube materiale. Punerea în circulație de monede sau alte valori falsificate este mai gravă potrivit art. 282/alin. 3 C.P. dacă a cauzat o pagubă importantă sistemului financiar.
1.5.2.Urmarea imediată
Urmarea imediată a acestor infracțiuni constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită prin lege, adică pentru încrederea publică acordată anumitor valori, bunuri, semne, înscrisuri etc. Toate infracțiunile de fals propriu-zis ca și infracțiunea de deținere de valori falsificate de instrumente sau materiale destinate falsificării sunt infracțiuni care produc o stare de pericol; chiar și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este producătoare a unei stări de pericol în forma tentative. Urmarea arătată este implicită săvârșirii acțiunii incriminate deoarece legea nu condiționează, de regulă existența infracțiunii de producerea unui rezultat determinat. Unele dintre faptele incriminate în acest titlu pot deveni, în anumite situații, și fapte cauzatoare de vătămări atunci când implică producerea unui rezultat independent de acțiune și determinat de aceasta. Astfel, infracțiunile derivate de punere în circulație sau de folosire a lucrului fals pot deveni infracțiuni cauzatoare de vătămare când prin aceasta s-a produs o inducere în eroare, dar îmbracă forma infracțiunii generatoare a unei stări de pericol în cazul în care tentativa lor este sancționată. Infracțiunile de fals, ftind, de regulă, infracțiuni de pericol, deci care nu cuprind în descrierea normei un rezultat, identificarea raportului de cauzalitate nu ridică probleme deosebite deoarece urmarea imediată este rezultatul implicit al acțiunii.
1.6.Latura subiectivă
1.6.1.Forma de vinovăție
Toate infracțiunile care fac parte din titlul consacrat infracțiunilor de fals se săvârșesc, prin prisma formei de vinovăție, cu intenție directă sau indirectă. Deoarece la unele infracțiuni scopul cu care se comit este explicit prevăzut de lege ca o cerință esențială a laturii subiective forma de vinovăție în cazul acestora este intenția directă. în aceste situații, făptuitorul prevede că prin contrafacerea, alterarea unui obiect, înscris etc., aceasta va avea un conținut care nu corespunde adevărului și urmărește realizatea faptei în acest mod, implicit producerea stării de pericol care constituie urmarea imediată a acțiunii. Elementul subiectiv trebuie să fie constant și verificat în raport cu necare faptă în parte, atunci când vin în concurs fapte de fals propriu-zis cu fapte derivate. Astfel, s-ar putea ca un înscris alterat din culpă și deci nu ar constitui infracțiune pentru înfăptuitor, să fie ulterior folosit cu intenție de către aceasta sau de către o altă persoană știind că înscrisul conține o alterare de adevăr, caz în care va exista infracțiunea de uz de fals și invers, o monedă sau un înscris a fost falsificat cu intenție și există deci infracțiune, dar cel care pune în circulație acea monedă sau cel care se folosește de acel înscris nu știu că există alterare de adevăr, în acest caz fapta nu constituie infracțiunea de uz de fals, chiar dacă făptuitorului i s-ar putea reproșa vreo culpă. Faptele de alterare a adevărului nu constituie infracțiune dacă sunt săvârșite din culpă.
1.6.2.Mobilul
Mobilul infracțiunilor de fals poate fi, în cele mai multe situații, avariția, dorința obținerii cu ușurință a unor ridicate profituri materiale. Chiar dacă mobilul nu este cerut de lege pentru existența vreuneia dintre aceste infracțiuni, identificarea și probarea lui este deosebit de importantă în procesul de individualizare a răspunderii penale, precum și pentru luarea anumitor măsuri de siguranță sau a unor măsuri de prevenire.
1.6.3.Scopul
Determinarea scopului cu care se săvârșesc aceste infracțiuni, ca cerință a laturii subiective, va ajuta la stabilirea formei de vinovăție, ea fîind intenția directă. Dar chiar și atunci când scopul nu este prevăzut expres în textul de lege, el trebuie precizat deoarece acesta va putea ajuta la o corectă individualizare a pedepsei.
1.7. Forme. Modalități. Sancțiuni
1.7.1.Forme
Activitatea infracțională în cazul infracțiunilor de fals este susceptibilă de desfășurare în timp, putând parcurge atât etapa actelor de pregătire, cât și etapa tentativei. Actele de pregătire nu sunt incriminate ca formă a infracțiunii după faza de realizare a activității infracționale și în consecință nu sunt sancționate. În ceea ce privește tentativa, aceasta este sancționată în cazul următoarelor infracțiuni de fals: falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport (art. 283, alin.final Cod Pen.), falsul material în înscrisuri oficiale (art.288 alin. final Cod Pen.), falsificarea instrumentelor oficiale (art.288 alin.2 Cod Pen.), falsul intelectual ( art.289 alin.2 Cod Pen.) și falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art.280 alin.2Cod Pen.). Consumarea infracțiunilor de fals are loc în momentul în care acțiunea incriminată este dusă până la capăt și se produce urmarea periculoasă a faptei, adică starea de pericol pentru valoare socială ocrotită de lege. De regulă, sub aspectul consumării infracțiunii, nu se cere ca fapta să fi produs vreun prejudiciu material. Excepție face numai infracțiunea de fals prin folosirea emblemei Crucii Roșii și falsificarea de monedă sau alte valori în formă agravantă , care presupunând producerea unei pagube, se consumă în momentul în care se produce rezultatul cerut de lege.
1.7.2.Modalități
Infracțiunile de fals sunt incrimmate sub numeroase modalități normative: simple sau agravante. La rândul lor, fiecare modalitate normativă poate cunoaște nenumărate modalități faptice, de realizare concretă, determinate de diversitatea metodelor și mijloacelor cu care acestea pot fi executate.
1.7.3.Sancțiuni
Pedeapsa principală pentru infracțiunile de fals diferă de la o infracțiune la alta, fiind, sau pedeapsa cu închisoare prevăzută ca pedeapsă principală unică, sau pedeapsa închisorii, alternativ cu cea a amenzii.Pedepsele variază între o lună și 20 de ani pentru formele agravante ale unor infracțiuni. În cazurile în care tentativa se pedepsește, se aplică regulile de sancționare prevăzute în art.21 Cod Penal. La o singură infracțiune, falsificarea de monede sau de valori se prevede și pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi. La aceste infracțiuni acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
1.8.Sistematizare
Din categoria infracțiunilor de fals fac parte, după cum s-a arătat, infracțiuni care implică falsificarea unor entități cu însușire probatorie de o mare varietate (monede, timbre sau alte valori, instrumente de autentificare sau de marcare, înscrisuri). Preocupat să realizeze o cât mai bună sistematizare a acestor infracțiuni, legiuitorul le-a împărțit, în raport cu natura entităților cu privire la care se alterează adevărul, în următoarele trei subgrupe:
falsificarea de monede, timbre sau alte valori falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare falsuri în înscrisuri
Fiecare dintre aceste subgrupe de infracțiuni are în felul acesta, o anumită omogenitate, determinată de caracterul omogen al entităților cu privire la care se alterează adevărul. Desigur această omogenitate nu este deplină, deoarece din fiecare subgrupă nu fac parte numai fapte de fals propriu-zis, ci și alte fapte legate de acestea, ceea ce explică existența chiar și în cadrul subgrupelor a unor diferențieri privind atât conținutul infracțiunilor cât și modul lor de sancționare.
1.9.Aspecte procesuale
Din punct de vedere procesual, la toate infracțiunile de fals acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. În ceea ce privește competența organelor de urmărire și a instanțelor de judecată există însă unele deosebiri, în sensul că, în cazul infracțiunilor din Cap. II și III (art.286-294) se aplică regulile obișnuite, în timp ce pentru infracțiunile din Cap. I (art.282-285) competența de a efectua urmărirea o are numai procurorul (art.209 Cod Procedură Penală), iar judecata în prima instanța este de competența tribunalui județean (art.27 pct. 1 lit. A Cod Procedură Penală). Între infracțiunile de fals propriu-zise și infracțiunile derivate există, după cum s-a arătat, o firească conexitate cu caracter de corelație în sensul că existența infracțiunii posterioare depinde de existența celei anterioare (de exemplu existența infracțiunii de punere în circulație de monede sau valori falsificate de existența acestor instrumente, infracțiunea de folosire de înscrisuri false presupune existența infracțiunii de fals în înscrisuri). Ținând seama de această corelație, pentru a se evita hotărârile inconciliabile, se va face ori de câte ori este posibil aplicarea dispozițiilor privitoare la indivizibialitate și conexitate(art.32-35 Cod Procedură Penală). În procesul penal, privitor la infracțiunile de fals este necesar, de regulă, să se dispună efectuarea, după caz, a unei cerecetări tehnico-științifice(art.ll2 Cod Procedură Penală) sau a unei expertize (art. 116 Cod Procedură Penală), constatarea alterării adevărului și deci a existenței falsului reclamând de cele multe ori cunoștințe tehnice și de specialitate. Dacă după descoperirea falsului, obiectul falsificat (monedă, titlu, înscris, sigiliu., etc.) a dispărut sau a fost distrus, existența falsului va putea fi dovedită prin orice alte probe.
SECȚIUNEA 2: Precedente legislative și elemente de drept comparat
2.1.Precedente legislative
Infracțiunile de fals le găsim, (private, monede, sigilii), dar sunt și legiuiri care prevăd separat aceste infracțiuni (exemplu: falsul monetar este separat de falsul în înscrisuri prezente în toate legislațiile, cu nuanțări determinate de evoluția socială și economică a statelor, precum și cu regimuri de sancționare diferite impuse de politica penală a fiecărei țări.
Faptele de fals au fost socotite ca activități ilicite în toate timpurile și în toate orânduirile și au fost sancționate, după gravitatea lor, în raport cu epoca respectivă, fie ca infracțiuni, fie ca abateri de ordin civil. În ceea ce privește falsul în înscrisuri regimul lor a fost variat în raport cu natura și importanța înscrisului.
Incepând cu cele din antichitate legile penale prevedeau sanctiuni foarte severe pentru astfel de fapte. Astfel, falsificarea unui înscris emanat sau pretins ca fiind emanat de la șeful statului era sancționată în epoca feudală prin aplicarea de pedepse corporale (arderea, spânzurarea, tăierea mâinii, marcarea). De asemenea, falsul testamentar a cunoscut un regim sancționator foarte sever.
Falsul în înscrisuri private era sancționat pecuniar, de regulă cu îndoitul prejudiciului produs sau pe care 1-ar fi putut produce. Vechile noastre legiuiri penale (pravile) conțineau reglementări interesante privind incriminarea faptelor de fals. Astfel, în primajumătate a secolului al XIX-lea, Pravila Caragea în Muntenia, în vigoare în 1817 care, deși nu era o legiuire penală conțmea unele dispozitii penale în cuprinsul cărora era prevăzută „tăierea mâinii" pentm „plastografi" în cazul falsificării „iscăliturii sau pecetei domnești" și „osânda la ocnă" pentru falsificarea înscrisurilor domnești.
In Moldova, pentru aceleași fapte Condica criminală a lui Sandu Sturza din 1826 prevedea nediferențiat doar pedepse privative de libertate. Legislațiile moderne au adoptat, sub înrâurirea părerilor cuprinse în lucrările de doctrină penală, diferite concepții și sistematizări în reglementarea infracțiunilor de fals.
Legislațiile respective au cuprins într-o grupare separată infracțiunile de fals propriu-zise (înscrisuri publice).
De asemenea, în diverse Coduri Penale infracțiunile de fals sunt socotite diferențiat ca infracțiuni "contra intereselor publice", "contra încrederii publice", "crime și delicte contra intereselor publice", sau "de fals", regimul de sancționare diferit.
Toate codurile penale moderne prevăd ca infracțiuni derivate punerea în circulație sau folosirea produsului falsificării. Aceste concepții au pătruns și în legislația noastră penală. Astfel, Codul Penal Știrbei de la 1850 a grupat infracțiunile de fals în departamentul referitor la "Crimele și delictele contra intereselor publice". Ulterior, în 1864, Codul Penal al lui Cuza, păstrând trăsături tradiționale ale legiuirilor românești, dar și sub influența principală a Codului Penal napoleonian a grupat, de asemenea, infracțiunile de fals în departamentul referitor la "Crimele și delictele contra intereselor publice", iar o întreagă secțiune era consacrată falsificării de înscrisuri publice sau autentice, începând cu falsul sâvârșit de un functionar (art.123), falsul săvârșit de un particular (art. 125), falsificarea de pașapoarte (art. 129), falsificarea de certificate (art. 135), falsificarea de atestate (art. 139), precum și infracțiunea de servire de înscrisuri publice false (art. 126), infracțiunea de servire de înscrisuri private false (art. 127) sau abuzul de semnătură în alb (art. 128).
Aceeași concepție și sistematizare a fost păstrată și în Codul Penal "Carol al II-lea" din 1936 care a grupat infracțiunile de fals în Titlul IX al Părții Speciale, intitulat "Crime și delicte contra intereselor publice" de la art. 385 până la art.416.
In acest mod, unele incriminãri erau formulate similar celor din codul anterior, altele reprezentau reglementări noi, cum ar fi art. 413 care incrimina folosirea unui certificat medical fals în scopul de a induce în eroare o autoritate sau o societate de asigurare.
Actualul Cod Penal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, a grupat infracțiunile de fals în Titlul VII al Părtii Speciale, iar Capitolul III a fost
consacrat infracțiunilor de „Falsuri în înscrisuri".
Trecând peste unele modificări neesențiale care au fost aduse prin Legea nr.6/1973 articolele 287 alin. 2, 290 alin.l, 291, 292 și 297 Cod Penal, este necesar să precizăm că Legea nr.140/1966 pehtru modificarea și completatrea Codului Penal include și unele dispozitii referitoare la infracțiunile de fals, fie modificând regimul actual de sancționare (art.282 alin.l), fie introducând unele nuanțări determinate de reconsiderarea termenului „public” (art.292 și art.293 alin.l c.p.).
Pe lângă incriminările referitoare la diferitele fapte de fals ( pe care le denumim fals propriu-zis), sunt prevăzute și unele “incriminări conexe” privitoare la fapte care au o strânsă legătură cu infracțiunile de fals. Aceste fapte nu numai că împrumută caracterul lor ilicit de la infracțiunea de fals dar la rândul lor contnbuie în mod esențial la crearea sau agravarea pericolului social pe care îl prezintă aceste infracțiuni. Incriminările conexe privesc faptele derivate și anume: faptele de punere în circulație sau de deținere în vederea punerii în circulație a monedelor sau materialelor destinate a servi la falsificarea de monede sau valori, fapte de folosire a instrumentelor de autetitificare sau marcare falsificate ori de folosire a înscrisurilor falsificate și fapta de a face declarații mincinoase, producătoare de consecințe juridice, în fața organelor competente.
Datorită acestei strânse conexiuni, între fapta principală (falsul și faptele derivate (conexe), incriminarea faptelor derivate în cadrul infracțiunilor de fals apare ca deplin justificată.Dispozițiile cuprinse în Titlul “Infracțiunilor de fals” își găsesc explicație atât timp cât nu există vreo dispoziție derogatorie, fie în cuprinsul Codului Penal, fie vreo lege specială, prin care se incriminează în mod diferit vreo faptă care în lipsa acelei dispoziții ar fi intrat în cadrul infracțiunilor de fals.
De exemplu: efectuat asupra unui înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român, fapta se va încadra în dispoziția privitoare la „compromiterea unor interese de stat” (art.168) ; declarația mincinoasă producătoare de consecințe juridice făcută în fața organului competent costituie o infracțiune de fals (art.292), dacă declarația este făcută însă de un martor, într-o cauză judiciară, faptă ce se va încadra în dispoziția privitoare la mărturia mincinoasă (art.260), declarațiile făcute de exemplu în materie vamală, în materia mijloacelor de plată străine, în materia fiscală, sunt anume sancționate prin legile speciale care reglementează materiile respective.
2.2 Elemente de drept comparat
Sunt semnificative și merită a fi cunoscute unele reglementări în materie din legislația străină.
Codul penal francez, intrat în vigoare la 1 septembrie 1993, cuprinde infracțiunea de fals în Capitolul 1 at Titlului IV consacrat „Faptele care aduc atingere încrederii publice". De la art.441-1 la art.444-4 sunt încriminate infracțiunile de fals în înscrisuri, uzul de fals, deținerea frauduloasă a unui document fals, falsul comis într-un înscris public sau autentic, procurarea frauduloasă altei persoane a unui document elaborat de administrația publică, contrafacerea sau falsificarea de monedă sau de bilete de bancă cu curs legal în Franța sau emise de instituții străine sau internaționale abilitate în acest scop, transportul, punerea în circulație sau deținerea în vederea punerii în circulație de semne monetare contrafăcute sau falsificate, contrafacerea sau falsifîcarea de monede sau bilete de bancă franceze sau străine care n-au curs legal sau nu mai sunt autorizate, punerea în circulație a oricărui semn monetar neautorizat având ca obiect înlocuirea monezilor sau biletelor de bancă având curs legal în Franța, întrebuințarea sau deținerea fără autorizație de materiale și instrumente special destinate la fabricarea de monede sau de bilete de bancă, contrafacerea sau falsificarea timbrelor poștale sau a altor valori poștale, inclusiv a acelor care sunt emise de serviciile de poștă ale unei țări străine, contrafacerea sau falsificarea sigiliului statului sau a timbrelor naționale sau a instrumentelor de marcare a obiectelor de aur, argint și platină, uzul acestora, precum și alte reglementări cu semnificații mai reduse.
Codul Penal german din 15 mai 1871, cu modificările pănă la 9 iunie 1989, cuprinde incriminările referitoare la falsul în înscrieri în Capitolul 23 al Părții Speciale intitulat „Falsuri în înscrisuri” paragrafele 267-281. În alte capitole ale Codului sunt cuprinse în dispoziții referitoare și la alte forme ale falsului, cum sunt: falsificarea de monedă (paragraful 146), punerea în circulație de monede false (paragraf 147), falsificarea de bancnote oficiale (paragraf 148), acte de pregătire în vederea falsificării de monede și bilete de bancă (paragraf 149) sau atestarea falsă în timpul serviciului (paragraful 348).
Paragraful 151 prevede că sunt asimilate monedelor, hârtiile de valoare stabilite de lege, iar paragraful 152 extinde apticarea dispozițiilor privitoare la falsificarea de monede, bilete de bancă, hârtii de valoare și la valute străine. Codul german rezervă un articol separat 152 a falsificării de imprimate pentru eurocecuri.
Parcurgând conținutul și al altor coduri europene vom semnala, de asemenea, câteva dintre cele mai interesante dispoziții referitoare la falsuri. În Codul Penal elvețian din 21 decembrie 1937 Titlul X este consacrat falsificării banilor, timbrelor oficiale de valoare, a mărfurilor oficiale, a măsurilor și greutăților, fiind incriminate, prin articole separate următoarele fapte: fabricarea banilor falși art .240, falsificarea banilor, art 241, punerea în circulație a banilor falși, art.242, deprecierea banilor art.243 .
La rândul său Codul Penal italian din 1930 conține o serie de prevederi vizând falsul de monedă, timbre sau alte valori(art.453-454-459-460-461-464), falsificarea sigiliului de stat și uzul sigiliului contrafăcut, art.467 contrafacerea altor sigilii publice sau instrumente destinate autentificării adevărate art.471, precum și falsurile în înscrisuri (art.476-479-482-483-484-485-489). Câteva referiri vom face și asupra Codului Penal spaniol din 14 septembrie 1973 cu modificârile până în anul 1992. Titlul 2 al Cărții a doua prevede începând cu articolul 269 și următoarele: falsificarea semnăturii sau ștampilei statului sau semnăturii miniștrilor, falsificarea sigiliului statului, falsificarea sigiliilor autorităților. Falsurile de monedă sau de valori sunt pedepsite potrivit articolelor 283-284-291 și falsurile în înscrisuri sunt incriminate în art. 302-303-304-305-306-307, art. 308 prevede infracțiunea de deținere de instrumente și materiale în vederea falsificării. 0 altã legislație iberică și anume Codul Penal portughez intrat în vigoare la 23 septembrie 1982 cuprinde un număr important de dispoziții referitoare la falsuri după cum urmează: falsul în documente art.228, contrafacerea și falsificarea datelor și planurilor tehnice, art.230, falsul săvârșit de un funcționar în exercitarea atribuțiilor de serviciu, art. 233, eliberarea de certificate false, art.234, uzul de documente de identificare ale altei persoane, art. 235, contrafacerea de monedă art. 236, falsificarea sau alterarea valorii monedei, naționale art.237. Menționăm câteva din orientările cuprinse în Codul Penal model american, ediția 1985 în materia infracțiunilor de fals și anume: falsul în declarații și uzul de fals, secțiunea 241.3., falsul în înscrisuri oficiale secțiunile 241.7 și 241 .8, falsul în înscrisuri private și falsul de monede, efecte publice, timbre, sigilii, cărti de credit, mărci de fabrică (secțiunea 224.1)
Și Codul Penal al Federației Ruse cuprinde reglementări în ceea ce privește falsul material în înscrisuri oficiale. Ceea ce în codul nostru penal este cuprins într-un singur articol și anume art. 288, în Codul Penal rus sunt afectate mai multe articole pentru abordarea acestei probleme.
Aceste articole la care mă voi referi privesc chestiunea referitoare la falsul material, dar există referiri și la unele infracțiuni derivate. De exemplu, în art. 327 este incriminată falsificarea, producerea sau vânzarea de documente false, decorații, ștampile, sigilii, formulare. Codul nostru penal cuprinde un articol distinct referitor la falsificarea sigiliilor și ștampilelor și anume art. 286.
Prin formular în sensul art. 327 se înțelege o coală de hârtie pe care sunt imprimate ștampile și texte care folosesc la realizarea unui anumit document (formular pentru licență, pașaport, legitimatie, anchetă, cerere și altele). Mai pot fi unele formulare de evidență strictă care conțin numere ori serii având un regim special.
Ceea ce se apropie cel mai mult de art. 288 Codul Penal român este mențiunea referitoare la documente. Prin document oficial în sensul acestui articol se înțelege înscrisul publicat de organele legislative, executive sau judecătorești, având un caracter normativ, informațional sau decizional. În practica judecătorească a Federației Ruse noțiunea de document oficial reprezintă un document care se află în circuitul organelor de stat, organizații care îndeplinesc anumite condiții. Acest articol privește și falsificarea de legitimații. Legitimația este un document care arată un drept, un statut sau o stare civilă, (permis de conducere, pașaport, livret militar). Este incriminată falsificarea legitimației sau a altui document oficial care reprezintă un anumit drept sau exonerează de o anumită obligație în scopul folosirii sau vânzării.
Articolul 288 referitor la falsul material în înscrisuri oficiale consideră înscrisuri oficiale biletele, tichetele și orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice. Codul nostru penal nu face nici o referire la această noțiune.
Din acest motiv norma ar putea fi considerată una deschisă pentru că lasă la latitudinea organului judiciar de a considera dacă falsificarea unui imprimat oarecare constituie sau nu infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Astfel, la art. 326 este incriminată falsificarea sau distrugerea numărului de identificare a mijlocului de transport.
Falsificarea sau distrugerea numărului de identificare al caroseriei, al șasiului, al motorului precum și falsificarea numărului de înregistrare al mijlocului de transport în scopul folosirii sau vânzării se pedepsește.
Obiectul material al acestei infracțiuni este constituit în primul rând din numărul de identificare al mijlocului de transport. Acesta este numărul atașat la mijlocul de transport de către producător. Se folosește pentru marcarea unora dintre părțile mijlocului de transport.
Numărul de înregistrare al mijlocului de transport este un mijloc special de identificare aplicat pe autovehicul prin decizia organelor de inspectie pentru automobile din Ministerul Administrației și Internelor. Sub raportul elementului material această infracțiune se prezintă sub forma falsificării sau distrugerii numărului de identificare a caroseriei, a șasiului, motorului precum și a numărului de înregistrare al mijlocului de transport.
Prin falsificarea numărului de identificare a caroseriei șasiului, motorului se înțelege modificarea prin orice metodă (batere, frezare) a unei părți din materialul pe care este inscripționat numărul sau a întregului număr original sau executarea unui număr fictiv (în cazul în care numărul lipsea). Asemenea infracțiuni se întâlnesc deseori și în practica judiciară română. De aceea se impune reglementarea în mod distinct în codul penal a unor asemenea fapte de fals. În lipsa unor reglementări speciale, astfel de fapte vor forma conținutul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Acestă infracțiune se mai poate comite și în varianta falsificării numărului de înregistrare. Aceasta se realizează prin modificarea prin orice metodă a componentelor numărului de înmatriculare (număr, seria, numele regiunii, însemnul statului pe teritoriul căruia a fost înregistrat mijlocul de transport).
În legislatia noastră prin Decretul 328/1966 este sancționată punerea în circulație a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals. În cazul în care numărul este falsificat de o persoană și tot ea îl aplică unui autoturism după care circulă cu acesta pe drumurile publice, va răspunde pentru concurs de infracțiuni între fals material în înscrisuri oficiale și conducerea pe drumurile publice a unui mijloc de transport cu număr de înmatriculare fals.
În art. 326 din C. Pen. rus este incriminată fapta de falsificare a numărului de înmatriculare în scopul folosirii. De aceea, sub aspectul laturii subiective vom avea intenție directă calificată prin scop. Codul Penal rus folosește exprimarea "intenție directă cu finalitate specială (folosirea sau vinderea mijloacelor de transport)".
SECȚIUNEA 3: Aspecte criminologice ale infracțiunii de fals
Criminalitatea românească în formele sale variate -fenomen determinat de criminogeneze (exogene-endogene) complexe -cuprinde încă din societatea antică a geto-dacilor și crimele pedepsite de lege sub denumirea infracțiunii de fals. Determinate de factori criminogeni generali și specifici în criminalitatea societății românești de tranziție, proliferarea continuă a faptelor de acest fel se datorează criminogenezelor specifice, cadru în care cercetările de specialitate pun în lumină adevărul în condițiile economiei de piață, operațiunile de falsificare al entităților (lucrurilor) din categoria banilor, instrumentelor de marcare sau autentificare, înscrisurilor, ispitește pe cei dornici de a obține venituri pe căi ilicite, scopuri care nu ar putea fi realizate altfel sau pe cei cărora alterarea adevărului apare ca singura modalitate de rezolvare a situației critice în care se află. Criminogenezele endogene specifice infracțiunilor de fals au în cadrul lor pe lângă conștiința și voința infractorului dominat de hotărârea că va reuși să dea aparență de adevăr produsului operațiunii de fals, certitudinea că în genere este ușor de a obține bani sau alte foloase prin manopere simple sau frauduloase menite să altereze încrederea publică . Determinate de criminogeneze specifice, între care notăm criminogenezele caracteristice criminalității intelectuale organizate în baza unor scenarii cu caracter secret, operațiunile de falsificare a banilor, valorilor, instrumentelor de autentificare sau de marcare, a înscrisurilor etc., au modalități variate de săvârșire și pe lângă situația că ele constituie un mijloc pentru realizarea de profituriț deseori operațiunile de fals sunt comise pentru a servi ca mijloc de săvârșire sau ascunderea săvârșirii altor iniracțiuni cum sunt infracțiunile contra patrimoniului (delapidarea, furtul etc.). Studiul de caz efectuat în astfel de infracțiuni conexe, pune în lumină adevărul că factorii criminogeni specifici infracțiunilor de fals se află în interacțiuni firești cu factori criminogeni care se află la originile infracțiunilor în vederea cărora este folosită operațiunea de fals. Studiul întrepris însă asupra criminalității descoperite și judecate pe raza municipiului București, oferă date asupra unei tipologii aparte de infractori falsificatori. Cadru pe cât de larg pe atât de variat, tipologiile infractorilor falsificatori cuprindea:
1. Categoria promotorilor, adică a celor care inițiază, organizează și finanțează criminalitatea de acest fel mai ales criminalitatea organizată pe plan național ori internațional (în care se află și „criminalitatea gulerelor albe").
2. Categoria executanților, formată din persoane care datorită funcțiilor lor au posibilitatea de a realiza operații necesare alterării adevărului (de exemplu funcționarii publici) ori persoane care au aptitudini deosebite pentru astfel de operațiuni (desenatori, graficieni, fotografi, etc.). 3. Categoria valorificatorilor produsului criminalității, adică cei care pun în circulație monedele, valorile falsificate de cei din categoria executanților. Întâlnit în cadrul criminalității organizate, acest trio caracteristic tipologiei infractorilor falsificatori, nu apare în cazul falsurilor cu produs unic ( de exemplu falsificarea unei diplome de studii).
Variați, ca și formele de existență și manifestare a infracționalității produsă prin operațiuni de fals, factorii criminogeni pe terenul cărora apare tipologia infractorilor falsificatori au totuși ca trasătură definitorie structurarea concreată a criminogenezelor vechi sau noi prin personalitatea omului infractor aparținând uneia sau altei din tipologiile arătate. În finalul acestor considerațiuni, apare deci necesară sublinierea cerinței cunoașterii infracțiunilor de fals, nu numai prin prisma dispozițiilor incriminate prevăzute în Titlul 7 din Partea Specială a Codului Penal, ci și din unghiul de vedere al criminologiei generale și speciale. În considerarea celor afirmate mai sus s-ar putea diferenția unele aspecte criminologice definitorii:
a) Falsificarea este o faptă care ispitește ușor pe cei dornici de a realiza pe căi ilicite scopuri pe care le-ar fi greu dacă nu imposibil să le realizeze altfel sau pe cei cărora falsul le apare ca singura posibilitate de a ieși dintr-o situație critică. Această ispitire este determinată, pe deoparte, de convingerea făptuitorului că va izbuti să dea aparența de adevăr produsului falsificării, iar, pe de altă parte, de credința că, în genere, este ușor de surprins încrederea altora. Ca mobil, infracțiunile de fals sunt totdeauna săvârșite din dorința sau necesitatea de a trage direct sau indirect un profit.În afară de faptele de fals care constituie prin ele însăși un mijloc de realizare de prfituri, deseori aceste fapte sunt comise pentru a servi mijloc la săvârșirea sau la ascunderea săvârșirii altor infracțiuni. În aceste situații aspectele criminologice ale falsului se împletesc cu cele ale infracțiunilor în vederea cărora este folosită infracțiunea de fals. Din punct de vedere al specificului criminologic uman al infracțiunilor de fals se deosebesc cele trei specii de cooperatori la faptele de fals de oarecare importanță. Acest trio criminologic nu este însă absolut necesar putându-se reduce la un duo sau chiar la un solo în cazul falsificării unei diplome atestat, foi de drum, sau a unei piese justificative sau livrete de economii. Factorii criminogeni care acționează asupra acestor specii de cooperatori la activitatea infracțională de fals pot fi însă diferiți pentru fiecare specie, dar la toți apare însă un stigmat comun: deficiența morală
b) Infracțiunile de fals ocupă în societate un loc de frunte, prin numărul și varietatea lor, în coloanele cronicilor judiciare și în rubricile statisticelor criminale. Criminalitatea acestui gen de infracțiuni se manifestă în forme diferite, începând de la săvârșirea izolată a unei fapte de fals de către faptuitori care operează izolat și ajungând până alcătuirea de asociații care se îndeletnicesc cu producerea în serie de valori false (bancnote, titluri de credit obligații de stat, acțiuni etc) cu care sunt inundate bursele marilor metropole și piețele orașelor de toate dimensiunile. Infracțiunile de fals, din punctul de vedere al geneticii lor, se situează în orânduirea capitalistă în același compartiment cu infracțiunile contra patrimoniului. Și unele ca și celelalte sunt generate fîe de condițiile vitrege de trai ale celor lipsiți de mijloace din societatea capitalistă, fie de neînfrânta cupiditate, de goana după profituri prin orice mijloace care domină conștiința majorității oamenilor din lumea capitalistă. Aceasta explică continuiule schimbări intervenite în activitatea falsificatorilor , care au trecut de la falsul de monede metalice rentabil pe vremuri la falsificarea de bancnote iar apoi falsificarea valorilor de credit sau a instrumentelor de plată susceptibile a oferi posibilitatea unor mari profituri. În tehnica criminalistică sunt folosite numeroase procedee și mijloace perfecționate pentru depistarea și constatarea falsurilor, dar în același timp falsificatorii organizați recurg la abile și ingenioase operațiuni menite să asigure obținerea unor falsuri cât mai reușite și să neutralizeze eforturile investigațiilor criminalistice.
c)In statele cu orânduire socialistă infracțiunile de fals constituie în genere un fenomen infracțional limitat, înrudit cu cel al infracțiunilor contra avutului obștesc. Cele mai multe fapte de fals sunt săvârșite pentru a înlesni sau ascunde aceste infracțiuni patrimoniale iar făptuitorii lor aparțin acelei categorii de elemente neevoluate a căror conștiință este stăpânită de porniri generate de rămășițele sau exemplele trecutului. Ca și infracțiunile patrimoniale, infracțiunile de fals vor dispare treptat ca rezultat inevitabil al procesului continuu de asanare a conștinței tuturor elementelor rămase în urmă. Acest proces este o legitate în orânduirea societății noastre, fiindcă datorită marilor și necontenitelor transformări ale condițiilor de viață din țara noastră care asigură satisfacerea tot mai deplină a tuturor nevoilor materiale culturale și morale ale oamenilor, aceste condiții obiective de viață vor acționa puternic asupra tuturor celor a căror conștiință se află încă la un nivel scăzut. Conștiința acestora va deveni din ce în ce mai receptivă la exemplul grăitor pe care zi de zi îl dă imensa majoritate a oamenilor prin atitudinea lor de înaltă ținută morală, prin respectul neclintit fată de legi și față de regulile de conviețuire socială.
CAPITOLUL II
CONCEPTUL LEGAL AL FALSULUI MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE
SECȚIUNEA I. CONCEPT ȘI CARACTERIZARE
1.1.Concept
Falsul material în înscrisuri oficiale este fapta persoanei care in mod material, prin contrafacere creează un înscris oficial neadevărat sau prin alterare modifică conținutul unui înscris oficial adevărat. Pentru a lâmuri mai bine conceptul de fals material trebuie să începem prin lămurirea noțiunii de fals. In sensul larg al cuvântului prin fals se înțelege tot ceea ce nu corespunde adevărului. Noțiunea de fals este un concept antinomic, derivat din noțiunea de adevăr. Nu poate exista fals, adică o alterare de adevăr, decât acolo unde este de conceput existența sau posibilitatea existenței adevărului. Este fals ceva care are numai aparența adevărului, autenticitătii, ceva imitat artificial.
Strâns legată de noțiunea de fals este și cea de falsificare. Falsificarea reprezintă operația prin care se realizează acțiunea de alterare a adevărului. Falsificarea presupune ca și falsul existența unui adevăr și a unor lucruri, entități care servesc pentru dovedirea lui și asupra cărora se efectuează acțiunea de alterare a adevărului. Neantul nu poate fi falsificat. Falsificarea se poate efectua prin orice mijloace susceptibile de a produce o alterare a adevărului (plăsmuire, contrafacere, denaturare, alterare).
Falsul material în înscrisuri oficiale este un mod ilicit de confecționare sau de modificare a unui înscris făcându-1 să aibă aparent însușirile și deci efectele probatorii ale unui înscris oficial adevărat.
Acestă faptă prezintă pericol social fiindcă aduce o gravă atingere încrederii pe care oamenii o acordă înscrisurilor ofîciale, înscrisuri care în condițiile vieții sociale sunt indispensabile pentru formarea și desfășurarea normală a relatiilor sociale de tot felul. Fără respectarea unor reguli relațiile sociale ar fi stânjenite, ar scădea la un nivel redus. Dacă înscrisurile nu inspiră încredere, trebuie să se recurgă la verificări în fapt, ceea ce duce la serioase ezitări pentru formarea oricărei relații sociale. De aceea, înscrisurile oficiale nu trebuie falsificate și implicit trebuie încrimmat falsul în înscrisuri oficiale.
Apariția în sfera relațiilor sociale a unor înscrisuri oficiale falsificate ar atrage neîncrederea publicului față de orice înscris ofîcial, ceea ce ar duce la o vătămare gravă a relatiilor sociale în sectoml în care ar apare înscrisurile oficiale.
1.2. Caracterizare
Față de conceptul și caracterul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale această infracțiune se încadrează sub raportul calificării de grup în categoria falsului propriu-zis, adică a falsului în care alterarea adevărului operează asupra unei entități având legal însușiri probatorii, iar în cadrul infracțiunilor de fals propriu-zis în subgruparea fals în înscrisuri.
Fals în sensul larg al cuvântului este tot ceea ce nu corespunde adevărului.Noțiunea de fals este un concept antinomic, derivate din noțiunea de adevăr.Nu poate exista fals, adică o alterare de adevăr, decât acolo unde este de conceput existența sau posibilitatea adevărului.
Falsificarea este operația prin care se realizează acțiunea de alterare a adevărului.Falsificarea presupune, ca și falsul, existența unui adevăr și a unor lucruri, entități, care servesc pentru dovedirea lui și asupra cărora se efectează operațiunea de alterare a adevărului.Falsificarea se poate face prin orice mijloace susceptibile de a produce o alterare a adevărului (plăsmuire, contrafacere, alterare, denaturare, etc.).Falsificarea poate fi materială sau intelectuală, totală sau parțială, esențială sau ajutătoare, reușită, de natură a suscita suspiciuni, etc. Adevărul alterat prin falsificare poate privi lucruri, personae, întâmplări, situații, drepturi, obligații, angajamente, orice entitate susceptibilă de a genera consecințe cu relevanță juridică.Alterarea adevărului poate privi la rândul său diferite aspecte specifice fiecărei dintre entitățile menționate, de exemplu: după caz, existența sau inexistența acestora, însușirile lor calitative, întinderea, cuantumul sau valoarea lor, particularități principale, date referitoare la originea sau proveniența, la tip și loc, etc.In sistemul legii penale, faptele incriminate ca infracțiuni de fals privesc alterarea adevărului și deci falsificarea numai atunci când aceasta poartă asupra vreuneia dintre entitățile (lucrurile) cu însușiri probatorii anume arătate în dispozițiile incriminatoare. Cuvintele “fals” și “falsificare”, însoțite de anume precizări, sunt în cazul altor incriminări prevăzute de Codul Penal, de exemplu: semnalizarea falsă, art. 276, falsificarea de mărfuri, art. 297, falsificarea de alimente, art. 276; aceste fapte nu constituie însă infracțiuni de fals, ele sunt săvârșite tot printr-o alterare a adevărului, dar nu privesc, în materialitatea lor,lucruri care au însușirea juridică de a servi ca probă. Încrederea este starea psihică determinată de prezumția de bună credință pe care și-o acordă persoanele în relațiile dintre ele și prezumția de veridicitate privind existența lucrurilor; încrederea poate fi deci personală (acordată unei personae) sau obiectivă (acordată unui lucru).
Fasul, prin natura sa, aduce întotdeauna o atingere încrederii pe care oamenii sunt nevoiți și trebuie deci să și-o acorde reciproc în relațiile dintre ei sau pe care trebuie să o aibă fața de lucrurile socotite, în mod obișnuit, ca fiind expresia și proba adevărului.Fără un minim de reciprocă încredere, realizarea acestor relații ar fi real și continuu stânjenită, lipsa de încredere impunând la tot pasul efectuarea de investigații, verificări de afirmații, luări de garanții etc.
Ocrotirea încrederii în cadrul relațiilor de fals, prin incriminarea altor fapte care, fără a conține o alterare de adevăr, se înfăptuiesc prin nesocotirea încrederii acordate unei persoane (infracțiunile de: delapidare, abuz de încredere, gestiune frauduloasă, ruperea de sigilii și sustragerea de sub sechestru săvârșită de custode, divulgarea secretului economic, etc.) Dar, pe când în infracțiunile săvârșite prin violarea încrederii această încredere este de regulă acordată între personae, adică ținându-se seama de condiția personală a celui căruia i se acordă încrederea, la infracțiunile de fals încrederea este acordată in rem, adică însuși lucrul care este considerat ca fiind expresia adevărului și deci, ne găsim în fața violării unei încrederi acordată lucrului căruia i se atribuie juridic însușirea de a exprima adevărul, adevăr care a fost însă alterat.
Ori de câte ori mijloacele obiective întrunesc elementul unei infracțiuni de fals cu ajutorul căreia a fost săvârșită ori a fost mascată săvârșirea unei infracțiuni prin înșelarea încrederii personale, va exista concurs de infracțiuni; dimpotrivă, atunci când mijlocele obiective, deși conțin o alterare de adevăr, nu constituie o infacțiune de fals, va exista o singură infrcțiune, aceea privitoare la înșelarea încrederii personale.
SECȚIUNEA 2. OBIECTUL INFRACȚIUNII DE FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE
2.1. Obiectul juridic
Falsul material în înscrisuri oficiale este încriminat în vederea ocrotirii penale a relațiilor sociale a căror formare și desfășurare se bazează pe încrederea publică în veridicitatea lucrurilor cu funcție probatorie.
Obiectul juridic al infracțiumi este generic și specific.Obiectul juridic generic al acestei infracțiunii îl formează relațiile sociale a căror existență implică apărarea acelei valori sociale care este încrederea publică.
Încrederea este starea psihică determinată de prezumpția de bună credință pe care si-o acordă persoanele în relațiile dintre ele și prezumția de veracitate privind existența și valoarea lucrurilor. Încrederea poate fi personală (acordată unei persoane) sau obiectivă (acordată unui lucru). In cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale încrederea este obiectivă acordată înscrisului.
Obiectul juridic generic este încrederea publică ce corespunde sub acest aspect și cu privire la celelalte infracțiuni de fals. Încrederea publică trebuie acordată de orice persoană lucrurilor cărora legea le atribuie funcție probatorie indiferent dacă atribuirea acestei funcții probatorii este prevăzută explicit în lege (probele scrise, declaratii oficiale consemnate, diplome), fie că ea decurge din natura lucrului (monedă, timbru, titlu de credit).
În cadrul relațiilor sociale și în raport cu specificul acestora încrederea devine publică și capătă caracter de valoare socială. Încrederea publică este deci în sfera instituțiilor de drept penal o categorie juridică distinctă de încrederea personală pe care si-o pot acorda oamenii între ei.
Obiectul juridic specific al ocrotirii penale îl formează relațiile sociale a căror formare și desfășurare normală depind de încrederea publică acordată înscrisurilor oficiale. Așadar, este vorba de acele relații sociale referitoare la încrederea publică, în autenticitatea și veridicitatea acestor înscrisuri, în adevărul pe care ele au menirea să îl exprime. Apărarea acestei încrederi implică apărarea însăși a tuturor înscrisurilor oficiale, în contra falsificării lor materiale.
Cum majoritatea relațiilor sociale includ în mecansimul lor folosirea de înscrisuri oficiale s-ar putea spune că prin încriminarea și sancționarea falsului material în înscrisuri oficiale sunt ocrotite aproape toate relațiile sociale.
2.2. Obiectul material
În general, prin obiect material se înțelege bunul, lucrul sau persoana asupra căreia acționează în mod direct făptuitorul în cadrul activității infracționale.În cazul acestei infracțiuni înscrisul oficial falsificat apare ca produs al infracțiunii. De aici poate apare și o oarecare confuzie.
Este adevărat că în urma activității infracționale rezultă un înscris ofîcial falsificat, dar se are în vedere faptul că s-au folosit anumite instrumente, materiale (hârtie, tuș, cemeală) asupra cărora s-a acționat infracțional. De aceea, se consideră că înscrisul oficial este obiectul material al infracțiunii. Această discuție apare atunci când se săvârșește infracțiunea în varianta contrafacerii scrierii sau subscrierii. Dacă se săvârșeșete în varianta alterării înscrisului în orice mod, nu mai există nici un dubiu în ceea
ce privește obiectul material, acesta fiind înscrisul oficial adevărat și preexistent.
Noțiunea de înscris ofîcial este prevăzută în art. 150. alin. 2 C.P. unde se arată că prin înscris ofîcial se înțelege orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145/C.P. sau care aparține unei asemenea unităti.
La art. 145 C. pen. este definit termenul „public", prin care se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, admmistrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public precum și bunurile de orice fel care potrivit legii sunt de interes public. După cum am spus, înscrisurile oficiale sunt cele care aparțin unei unități din cele prevăzute la art. 145 C. pen. sau care emană de la o asemenea unitate. 0 primă categorie de înscrisuri ar putea-o constitui cele care sunt întocmite, emise sau confirmate de fals material în înscrisuri oficiale trebuie îndeplinite mai multe condiții referitoare la înscris și la modul de emitere.
În primul rând unitatea emitentă trebuie să fie competentă a-1 emite. înscrisul trebuie să poarte ștampila sau sigiliul acelei unități, precum și semnătura celui care 1-a emis. În cazul acelor înscrisuri la care pentru întocmirea lor valabilă trebuie îndeplinite și anunite formalități este necesar să fie respectate și acestea sub sancțiunea nulitătii absolute. Această condiție este necesară deoarece un înscris care nu este valabil nu poate fi falsificat în această situație neputând produce consecințe juridice.
S-a reținut săvârșirea infracțiunea de fals intellectual, inculpatul fiind trimis in judecată pentru că, în calitate de membri ai Primăriei și ai Comisiei comunale de aplicare a Legii nr.18/1991, au întocmit mai multe referate falsificate cărora nu le-au aplicat ștampilele unității insă aceste acte au produs consecințele scontate la organele la care au fost depuse ulterior.
In conformitate cu prevederile art 150 alin(2) C.Pen “înscris oficial” este inscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art 145 C.Pen, sau care aparțin unei asemenea unități.
In ințelesul legii este vorba de orice unitate care desfășoară una din activitățile enumerate in art 145, categorie in care se incadrează atât comisia comunală pentru aplicarea Legii 18/1991, cât si Primăria, inculpații intocmind referatele falsificate in calitate de reprezentanți ai acestora si nu ca persoane particulare. De altfel, inculpații au menționat calitățile lor in cadrul referatelor, astfel că apare evident că ei au acționat in exercițiul atribuțiilor de serviciu cu ocazia intocmirii acestora. Nu are nici o relevanță imprejurarea că referatele nu poartă antetul și sigiliul unității emitente.
Cât privește aptitudinea acestor acte de a produce consecințe juridice, trebuie observat că ele efectiv au și produs asemenea urmări, dîndu-li-se eficiență deplină de către autoritățile la care au fost depuse. Prin urmare, faptele inculpaților realizează conținutul infracțiunii de fals material in inscrisuri oficiale. (Curtea de Apel Cluj, Sec pen, dec nr 141/1997).
În practica judiciară s-a reținut fals material în înscrisuri oficiale fapta de a modifica bonurile de plată, majorând sumele de plată, fapta de a modifîca datele unui abonament de călătorie pe C.F.R., modificarea unei declarații autentice precum și încheierea notarului de stat, modificarea unor date din carnetul de muncă sau a datelor dintr-un libret C.E.C.
O a doua categorie de înscrisuri sunt cele depuse și înregistrate la o unitate din cele prevăzute în art. 145. Aceste înscrisuri pot să emane de la o altă asemenea unitate sau de la un particular.
În practica judiciară s-a decis – de exemplu – că falsificarea unui formular C.E.C. după ce acesta a fost înregistrat și s-au făcut formele de restituire, constituie infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Partea din formular falsificată reprezintă cererea de restituire a deponentului. Acesta este un înscris sub senmătură privată. De aici ar putea rezulta o confuzie în sensul că s-ar putea reține infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acest lucru este fals deoarece cererea de restituire fîind înregisitrată la o unitate C.E.C., ea a căpătat caracterul de înscris oficial, mai ales că asupra ei s-au facut și verifcări ale datelor înscrise.
Prin sentința penală nr 71/1 oct 1992, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul D.G, intre altele pentru săvârșirea infracțiunilor de inșelăciune și falsificare de monede sau de alte valori prevăzută in art 282 alin(1) si (2) din C.pen, săvârșită prin aceea că, in calitate de patron al Asociației Familiale “Calypso” din Galați, deși nu avea in contul de la bancă decât o disponibilitate de 807,70 lei, a completat cecuri in care a inscris disponibilități de 411000 lei si de 290 000 lei, pe care le-a folosit la cumpărarea unor mărfuri.
Apelurile declarate de Parchetul de pe langă Tribunalul Galați și de inculpat au fost admise prin decizia penală nr 53/a/ 21 dec 1993 a Curții de Apel Galați și s-a dispus schimbarea incadrării juridice din prevederile art 282 alin (1) și (2) C.pen, in participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals in inscrisuri oficiale prevăzută in art 31 raportat la art 289 alin (1) si in participație improprie la infracțiunea de uz de fals prevăzută in art 31 raportat la art 291 C.pen.
Soluția instanței nu este corectă.
Fapta unei persoane de a inscrie intr-un cec date necorespunzătoare adevărului constituie infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori prevăzută in art 282 C.pen, și nu infracțiunea de fals material in inscrisuri oficiale, formularul cec cu limită de sumă dobândind valoare prin completarea lui de către emitent.
Curtea de Apel a schimbat deci in mod greșit incadrarea juridică a faptei in fals material in inscrisuri oficiale, incadrarea corectă fiind aceea in prevederile art 282 alin (1) C.pen, care se referă, expres, intre alte titluri de credit la cecuri. (Curtea Supremă de Justiție sec pen, decizia nr 787/19 mai 1994).
În raport cu legea penală, constituie înscris oficial atât originalul cât și copiile legalizate sau certificate pentru conformitate cu originalul. Pentru existența infracțiunii nu interesează dacă s-au falsificat originalul sau copia legalizată, deoarece și aceasta era aptă de a produce consecințe juridice. De asemenea, nu prezintă relevanță pentru existența infracțiunii faptul dacă mai există sau nu originalul. Fapta va fi infiracțiune din moment ce și copia legalizată este de natură să producă consecințe juridice.
Conform art. 288 alin. 2 C. Pen. sunt asimilate înscrisurilor oficiale, biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice. Din această categorie fac parte de exemplu biletele și tichetele de intrare la spectacole, libretele C.E.C., dar numai în situația completării lor cu date inexacte și în măsura în care nu constituie infracțiunea prevăzută în art.283 C. pen. sau infracțiunea prevăzută în art. 282 C. Pen.
În practica judiciară s-a reținut falsul material în înscrisuri oficiale fapta inculpatului de a modifica mai multe etichete aplicate unor mărfuri ce-I aparțineau.
Etichetele aplicate mărfurilor nu reprezintă înscrisuri oficiale in sensul art 150 alin (2); ca urmare, modificarea acestora nu poate constitui infracțiunea de fals material in inscrisuri oficiale ci fals in inscrisuri sub semnătură privată. (Tribunalul Suceava sec.pen. Dec nr 598/1998).
În practica judiciară s-a apreciat că falsificarea seriei șasiului de la un motor al unui autoturism constituie infracțiune de fals meterial. în acest caz tăblița pe care este inscripționată seria este obiect material al infracțiunii deoarece asupra ei se acționează și anume se desfășoară activitatea de falsificare. Această tăbliță ar putea fi inclusă în categoria "alte imprimate producătoare de consecințe juridice". Materialul pe care este inscripționată seria nu este înscris oficial propriu-zis dar este asimilat acestuia.
În proiectul de modificare a Codului Penal falsificarea seriei șasiului motorului este incriminată ca faptă distinctă. În practica judiciară s-a decis că realizează conținutul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și nu al infracțiunii de falsificare de timbre, mărci sau de bilete de transport, fapta de a completa un bilet de călătorie pe căile ferate cu date inexacte referitoare la persoana care călătorește, calitatea acestuia, ruta, localitatea de destinație sau fapta de a falsifica un abonament de călătorie pe C.F.R., emis pe numele inculpatului.
Mai sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele de intrare la spectacole sau petreceri sportive, bilete de loterie sau alte jocuri de noroc autorizate, tichete de masă la cantine sau restaurante, unele imprimate pentru ridicarea alocației de stat.
Toate aceste înscrisuri, pentru a putea fi obiect material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale trebuie să fie producătoare de consecințe juridice. A produce consecințe juridice înseamnă să aibă calitatea de a fi apte să dea naștere, să modifice și să stingă raporturi juridice, drepturi și obligații. înscrisurile la care se referă art. 288 C. pen. pot fi redactate în limba română sau în orice altă limbă (e vorba de înscrisuri oficiale străine, în original sau în traduceri oficiale).
Un alt aspect care trebuie menționat este legat de actele încheiate între particulari. Acestea nu au calitatea de înscrisuri oficiale, dar în condițiile autentificării lor, chiar când acestea privesc raporturi juridice particulare capătă însușirea de înscris oficial fiindcă încrederea publică pe care ele o exprimă în acest caz este rezultatul autentificării.
După cum am mai menționat articolul 288 impune cerința ca înscrisul asupra căruia poartă activitate infracțională să fie unul oficial. Modalitățile de falsificare prevăzute în art. 288 pot fi întâlnite și în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Sub aspectul elementului material aceste infracțiuni se aseamănă, dar infracțiunea de la art. 290 impune 2 condiții în plus:
– în primul caz să fie folosit înscrisul falsificat de cel care a efectuat activitatea de falsificare;
– în al doilea caz înscrisul să fie încredințat altei persoane spre folosire.
Ceea ce diferențiază cele două infracțiuni este în primul rând obiectul material care în cazul infracțiunii de la art. 290 este înscrisul sub semnătură privată. Astfel, într-o speță inculpații au falsificat o adeverință prin care se atesta că o a treia persoană este angajată a unei societăți comerciale cu capital privat.
În fapt, s-a reținut că inculpatul M. O., dorind să întocmească acea adeverință a aplicat ștampila societății pe o coală de hârtie, iar inculptul N.V. a redactat conținutul adeverinței contrafăcând și semnătura directorului acelei societăți.Având în vedere că cei doi știau că adeverința va fi folosită de C.D., și acționând cu voință comună M.O. și N.V. vor fi coautori ai infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar C.D. va răspunde pentru infracțiunea de uz de fals. În concluzie, este vorba de infracțiunea prevăzută în art. 290 pentru că adeverința respectivă emană de la o societate comercială cu capital privat și nu are calitatea de înscris oficial, ci de înscris sub semnătură privată.
Într-o altă speță inculpatul a falsificat înscrisuri sub semnătură privată și apoi s-a folosit de ele la controlul efectuat de organele de poliție. In declarațiile date la dosar, inculpatul a recunoscut fără rezerve că a acționat in modul sus descris.
Prin sentința penala Nr 93/1998 a Judecătoriei Gheorghieni, inculpatul G.M. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de fals material in inscrisuri oficiale, in formă simplă, dar cu caracter continuat și de uz de fals, infracțiune prevăzută și pedepsită de Art 288 alin.(1) C pen, cu aplicarea Art. 41 alin (2) c pen, a Art 42 C Pen, a Art 37 lit. b), C Pen și a art 13 C Pen.
Actele modificate ilicit de inculpat sunt înscrisuri oficiale nupentru că ar proveni de la o unitate din cele la care se referă Art 145 C pen, ci pentru că ele au fost folosite in fața unor autorități publice și anume in fața organelor de poliție.
Este de principiu că un înscris privat devine un înscris public când este prezentat unei autorități publice, or tocmai așa ceva a avut loc in speța de față.(Curtea de Apel Tg Mureș, secția penală, Dec nr 41/ R/27 feb 1999).
SECȚIUNEA 3. SUBIECȚII INFRACȚIUNII DE FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE
Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale implică în mod necesar un subiect activ și un subiect pasiv.
3.1. Subiectul activ
Subiectul activ al acestei infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale de tragere la răspundere penală. După cum știm acesta trebuie să fie persoană fizică, să îndeplinească condiția de vârstă și să nu fie constrâns fizic sau psihic. În general, nu se cere subiectului activ o calitate specială. În anumnite împrejurări calitatea subiectului activ poate constitui o circumstanță agravantă. Conform art. 288 alin.2 fapta este mai gravă dacă este săvârșită de un funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Prin funcționar se înțelege în primul rând funcționarul public și în al doilea rând orice alt funcționar care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane jundice, altele decât cele la care se referă art. 145. Conform art. 147 prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu indiferent cum a fost investită o însărcinare de orice natură retribuită sau nu în serviciul unei unități din cele la care se referă art. 145. Pentru existența variantei agravate a acestei infracțiuni alin. 2 al art. 288 impune cerința ca funcționarul să se găsească în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Prin atribuții de serviciu înțelegem însărcinările pe care le îndeplinește funcționarul la locul de muncă. Atribuțiile de serviciu trebuie să corespundă pregătirii funcționarului. Îndatoririle pe care le îndeplinește funcționarul corespund fișei postului pe care el îl ocupă, dar, acesta, trebuie să execute și anumite dispoziții pe care le primește pe cale ierarhică de la persoane îndreptățite din conducerea unității.
Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale poate fi săvârșită de o singură persoană dar și în participație. Deci pot participa la săvârșirea infracțiunii mai multe persoane în calitate de coautori dar se pot întâlni și instigatori sau complici. Participația poate exista atât în ceea ce privește varainta simplă a infracțiunii, cât și în ceea ce privește varianta agravată a acesteia. În forma coautoratului în ipoteza prevăzută la art. 288 alin. 2 toți participanții trebuie să aibă calitatea de funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Dacă unii dintre aceștia nu au această calitate vor fi considerați doar complici. Tot complici vor fi considerate și persoanele care vor efectua acte de pregătire la infracțiune, cu condiția ca acestea să nu fie făcute și de autor. Falsul material se poate realiza și prin aplicarea unui sigiliu fals sau a unei ștampile false. Falsificarea sigiliului sau a ștampilei constituie de asemenea acte de pregătire în vederea săvârșirii falsului material, dar totodată cele două activități de falsificare sunt acte ilicite, fiind variante altemative ale unei infracțiuni distincte, iar cel care le-a săvîrșit nu va fi complice ( deoarece a efectuat acte de pregătire pentru relizarea falsului), ci va răspunde ca autor al unei infracțiuni de sine stătătoare.
3.2.Subiect pasiv
Ca și în situația altor infracțiuni de falsificare a anumitor entități, lucruri investite cu putere probatorie a adevărului, infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, punând în pericol drepturile reglementate și apărate de legea penală poate avea ca subiect pasiv fie o unitate din cele prevăzute de art. 145 C.P. fie o persoană vătămată în drepturile sale.
După cum am văzut, având în vedere faptul că falsul material în înscrisuri pune în pericol încrederea acordată acestor înscrisuri, în primul rând subiect poate fî organizația căreia i se atribuie în mod mincinos înscrisul ofîcial falsificat. Înscrisul oficial fals poate fi producător de consecințe juridice care să contravină intereselor unei persoane fizice.
Această persoană este subiectul pasiv eventual al infracțiunii care va deveni subiect pasiv efectiv atunci când înscrisul va fi folosit împotriva sa deoarece atingerea adusă intereselor acestui subiect își are cauza nu numai în folosirea înscrisului oficial fals ci și în fapta care a creat acest înscris fals, adică infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Așadar, subiect pasiv poate fi de exemplu o unitate de învățământ care a emis o diplomă de bacalaureat care ulterior a fost falsificată de o persoană prin falsificarea mediei.
CAPITOLUL III
CONȚINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACȚIUNII DE FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE
SECȚIUNEA 1. LATURA OBIECTIVĂ
Săvârșirea infractiunii de fals material în înscrisuri oficiale nu poate fi concepută fără preexistența unei stări de fapt sau de drept care să impună, să facă necesară sau să justifice întocmirea unui înscris oficial din cadrul vast și diferit al obiectului juridic și material examinat anterior. În acest cadru legal se află deci și acele stări de fapt sau de drept care, potrivit alin. 3 al art. 288 impun sau justifîcă întocmirea de către instituțiile publice sau organizațiile compente a diferitlelor înscrisuri oficiale din categoria biletelor, tichetelor sau altor imprimate producătoare de consecințe juridice.
Un înscris oficial fals care nu ar avea nici o întrebuințare, care nu ar corespunde unor cerințe reale impuse de o stare de fapt este un fals inutil și inofensiv care nu cade sub rigorile legii. Chiar atunci când prin înscrisul oficial fals se urmărește crearea unei situații noi (drept, titlu academic, scutire) încă trebiue să existe situația premisă, adică starea de fapt care reclamă producerea înscrisului oficial pentru promovarea situației noi care nu ar putea în condițiile acelei stări de fapt fi creată altfel. De exemplu, un salariat de la o unitate de stat lipsește în mod nejustificat de la serviciu.
Pentru aceasta i se eliberează o scutire pe o anumită perioadă pe care el face unele modifîcări care privesc data eliberării. Situația de fapt care impune falsificarea înscrisului este absența nejustificată de la serviciu. În lipsa acestei situații de fapt falsul ar fi inutil. Actiunea de falsificare trebuie să se îndrepte asupra unui înscris oficial. Practica judiciară a decis că nu există infracțiunea prevăzută în art. 288 C. pen. în situația în care s-au falsificat unele bucăți de carton pe care erau înscrise prețurile unor produse prin majorarea acestora deoarece astfel de cartoane folosite pentru afișarea prețurilor nu sunt înscrisuri oficiale.
Inscrisurile oficiale care sunt supuse acțiunii de falsificare pot aparține organelor de stat și oranizațiilor economice și ele se manifestă sub forma diferitelor corespondențe a certificatelor, a actelor de gestiune.
1.1.Elementul material
Elementul material constă în acțiunea de falsificare în mod material a unui înscris oficial. Această acțiune se poate realiza prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii (semnăturii )sau prin alterarea înscrisului în orice mod. Modalitățile pe care le poate îmbrăca elementul material sunt: contrafacerea scrierii, contrafacerea subscrierii și alterarea înscrisului în orice mod. A falsifica un înscris oficial prin contrafacerea scrierii nu înseanmă a falsifica înscrisul prin imitarea scrisului având în vedere faptul că înscrisurile oficiale nu sunt scrise de mână (ci în majoritate dactilografiate), ci înseamnă a reproduce conținutul pe care îl are în mod obișnuit un asemenea act. Prin contrafacere trebuie să se înțeleagă o imitare prin reproducerea conținutului înscrisului. În literatura juridică prin contrafacere se înțelege confecționarea unui înscris identic. În practica judiciară s-a decis că există această infracțiune atunci când făptuitorul plăsmuiește în întregime sau parțial un înscris oficial ori întocmește o copie după un act inexistent sau semnează în fals pe fîșa de instructaj pentru protecția muncii pe perioada pretins instruită ori semnează în fals numele deținătoruhu unui mandat poștal spre a încasa contravaloarea acestuia, ultimele două cazuri fiind vorba de contrafacerea subscrierii. Intr-o altă părere prin contrafacere se înțelege plăsmuirea, confecționarea sau ticluirea unui înscris fîctiv prin imitare dându-i aparența unui înscris oficial autentic.
Inscrisul oficial falsificat, oricare ar fî acesta, trebuie să aibă conținutul înscrisului ofîcial adevărat. De exemplu, o diplomă falsă trebuie să aibă conținutul unei diplome adevărate, un proces verbal de constatare trebuie să aibă conținutul unui astfel de înscris, un buletin de identitate trebuie să conțină mențiunile unui astfel de act. Dacă ar lipsi anumite mențiuni înscrisul fals nu ar putea avea aparența unui înscris adevărat. După cum am menționat falsificarea poate privi orice înscris. A falsifica spre exemplu o diplomă de absolvire prin contrafacerea scrierii înseamnă a reproduce conținutul pe care îl are o astfel de diplomă, adică a tuturor mențiunilor pe care aceasta le conține. Dar această diplomă trebuie atribuită unei persoane care nu a absolvit cursul sau unitatea de învățământ respectivă, în caz contrar lipsind situația premisă. De exemplu, la angajarea într-o unitate de stat infractorul prezintă diploma de bacalaureat prin care se atestă absolvirea liceului cu examen de bacalaureat promovat (în realitate acest lucru nu este adevărat).
Situația este diferită dacă infractorul are liceul absolvit cu diplomă de bacalaureat, dar el efectuează unele modificări asupra mențiunilor din diplomă. În această situatie este vorba despre o falsificare prin alterarea înscrisului oficial.
Situația se schimbă aproape în totalitate când un funcționar în exerecițiul
atribuțiilor de serviciu (secretara unui liceu) completează diploma de bacalureat cu date necorespunzătoare realității (note mai mari la examenele susținute). În cazul de față va fi vorba de infracțiunea de fals intelectual.
Falsificarea diplomei prin alterare poate fi făcută chiar de secretară după ce în prealabil fusese completată cu date exacte de alt funcționar, în acest caz fiind vorba despre infracțiunea prevăzută de art. 288., alin.2. Falsifîcarea unui înscris prin contrafacerea scrierii înseamnă reproducerea în mod fraudulos, plăsmuirea sau ticluirea unui înscris. Plăsmuirea se poate realiza prin diferite procedee, cum ar fi: copierea, reproducerea, trucarea fotografică, alte mijloace sofisticate de copiere .
Înscrisul oficial poate fi falsificat și prin contrafacerea subscrierii, întâlnită atunci când este plăsmuită semnătura pe un înscris oficial, fiind imitată semnătura celui care trebuia să semneze înscrisul sau aplicându-se o semnătură care dă aparența că este a celui îndrituit să semneze. Semnătura poate fi aplicată pe un înscris oficial adevărat sau plăsmuit. Nu interesează dacă e vorba de semnătura unei persoane reale sau imaginare, dacă se reproduce semnătura oficială sau se senmează fictiv. De asemenea, nu interesează dacă reproducându-se semnătura unei persoane reale aceasta mai deține sau nu funcția despre care se face referire în înscrisul respectiv. Ceea ce interesează este ca semnătura să aibă aparența unei semnături autentice.
Când se semnează în locul altei persoane semnătura se poate inscripționa pe hârtie prin copiere sau imitare după un studiu prealabil al semnăturii adevărate. Există această infracțiune chiar și atunci când infractorul aplică pe înscris propria semnătură, dar cei care nu cunosc semnătura legitimă acordă credibilitate actului semnat în acest fel.
Falsul material prin contrafacerea subscrierii se va reține și atunci când este contrafăcută amprenta unei ștampile pe un înscris oficial. In această situație infractorul va răspunde pentru infracțiunile de falsificarea instrumentelor oficiale și de fals material în înscrisuri oficiale aplicându-i-se regulile concursului de infracțiuni.
Înscrisul oficial mai poate fi falsificat prin alterare în orice mod. Prin alterare se înțelege denaturarea materială a unui înscris oficial adevărat și deci preexistent. Alterarea presupune modificarea, transformarea, schimbarea conținutului unui înscris oficial existent prin adăugiri sau ștersături aplicate pe acesta. Adăugirile pot fi între rânduri sau marginale. De asemenea, înscrisurile pot fi falsificate prin modificări de cifre sau date, bifări sau prin aducerea în stare de ilizibilitate a unor părți din înscris (pătare, decolorare). În această modalitate de săvârșire a infracțiunii infractorul poate acționa direct asupra înscrisului prin modifîcarea scrierii (de exemplu, în locul cuvintelor „nu se aprobă" scrie „se aprobă").
In practica judiciară s-a reținut că inculpatul s-a angajat ca șofer pe autobuz la RATL Pitești, folosind un Carnet de Conducere falsificat, el neavând permis pentru această categorie de autovehicul.
Fapta inculpatului intrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material in inscrisuri oficiale prevăzută de art 288 alin(1) C.pen si uz de fals prevăzută de art 291 C.pen. (Curtea Supremă de Justiție, sec.pen, dec nr 1451/1996).
Modificarea punctuației poate constitui și ea un procedeu de alterare a unui înscris oficial dacă prin aceasta se schimbă sensul sau înțelesul frazelor și conținutul înscrisului respectiv. Dacă modificările făcute în cuprinsul unui înscris oficial nu constituie o alterare a adevărului pe care înscrisul era destinat să îl exprime, fapta nu realizează elementul material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În practica judiciară s-a decis că semnarea unui stat de plată cu numele propriu în rubrica rezervată altei persoane urmată de încasarea sumei de bani cuvenită acestuia nu constituie infracțiunea preavăzută în art. 288, deoarece prin activitatea sa, inculpatul nu a alterat cu nimic înscrisul oficial. De asemenea, nu va constitui infracțiunea prevăzută în art. 288 fapta inculpatului de a completa cupoanele permisului C.F.R. cu numele titularului real. În acest caz, folosind ilegal permisul C.F.R. va răspunde doar pentru înșelăciune în paguba avutului public. Nu avem de a face cu infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și nici cu o altă infracțiune dacă funcționarul a antedatat un referat care exprimă realitatea, iar modificarea datei nu era de natură să producă vreo consecință juridică sau dacă a adăugat pe un certificat de studii mențiunea „grupa II", deși acesta nu era în principiu susceptibilă să producă consecințe juridice. În practica judiciară infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este destul de des întâlnită. S-a decis că există această infracțiune în cazul în care făptuitorul modifică datele înscrise pe libretul C.E.C. ori contraface amprenta unei ștampile C.E.C. de pe libret sau modifică copia bonului de vânzare ori avizele de expediție spre a acoperi o lipsă de gestiune, sau dacă ridică de la un furnizor pe baza unor acte false o cantitate mai mare de mărfuri decât trebuie în realitate.
Uneori, există dificultăți în a se stabili dacă o faptă constituie sau nu infracțiunea prevăzută în art. 288 C. pen. într-o speță inculpata, vânzătoare într-un magazin de confecții a modificat prețul unor costume, preț care era trecut pe niște bucăți de carton. Întrebarea care se pune aici este dacă aceasta a săvârșit sau nu infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Pentru a exista această infracțiune trebuie îndepinite mai multe conditii:
> să fie vorba de un funcționar în exercitiul atribuțiilor de serviciu;
> înscrisul falsificat să fie oficial;
> fapta să producă consecințe juridice.
Fapta prezentată s-ar încadra la prima vedere la art. 288 alin. 2 și luând în considerare acest lucru prima condiție este îndeplinită deoarece vânzătoarea îndeplinește calitatea de funcționar în sensul art. 147. În ceea ce privește a treia condiție referitoare la producerea de consecințe juridice și aceasta este îndeplinită deoarece cumpărătorii vor plăti un preț mai mare, iar unitatea va fi prejudiciată deoarece în urma acestei fapte vânzările vor scădea. Referitor la a doua condiție există unele discuții. Bucata de carton pe care este afișat prețul nu are însușirea de înscris oficial. Situația era cu totul alta dacă prețul era inscripționat pe un formular tipizat cu ștampila unității și semnătura conducătorului acelei unități. În speță se vor reține infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și contra intereselor publice.
Pentru ca cele trei acțiuni de falsificare (contrafacerea scrierii, contrafacerera subscrierii și alterarea în orice mod a înscrisului oficial) să constituie elementul material al infracțiunii prevăzute la art. 288 trebuie îndeplinite două cerințe esențiale: înscrisul falsificat să fie un înscris oficial și să fie apt de a produce consecințe juridice. Această ultimă cerință este îndeplinită dacă falsificarea privește un înscris care are putere probatorie și conținut cu relevanță juridică, iar pe de altă parte înscrisul fals are aparența unui înscris oficial adevărat autentic. Pentru aceasta nu este necesar ca imitarea sau asemănarea cu înscrisul adevărat să fie perfectă, ci este suficient ca ea să imprime înscrisului fals aparența veridicitătii, să facă posibilă credința sau impresia că este un înscris veritabil și valabil, susceptibil să producă consecințe juridice. Împrejurarea dacă înscrisul fals are sau nu aparența unui înscris adevărat se stabilește în fiecare caz de către organul judiciar. După cum am mai menționat înscrisul oficial care este falsificat trebuie să fie autentic. Când falsul pivește un înscris oficial perimat cerința esențială nu este îndeplinită fiindcă un atare înscris, chiar veridic nu poate produce consecinte juridice (situația este similară în cazul alterării unui înscris oficial nul). Totuși, atunci când cauza de nulitate nu este atât de evidentă incât să poată fi observată de îndată de către cel căruia i se adresează înscrisul fapta poate produce consecințe juridice și prin urmare poate constitui infracțiunea de la art. 288. În literatura de specialitate se exprimă opinia că nulitatea absolută a înscrisului nu constituie în principiu un obstacol în calea aplicării art. 288. în cazul falisficării unui înscris oficial lovit de nulitate relativă infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale există deoarece un astfel de înscris, producându-și efectele până în momentul când anularea lui este cerută de cel îndreptățit și pronunțată prin hotărâre judecătorească, fapta îndeplinește condiția cerută de lege pentru existența acestei inracțiuni, adică este de natură să producă consecințe juridice. Prin consecințe juridice se înțelege nașterea, modificarea ori stingerea raporturilor juridice potrivit legislației în vigoare.
Elementul material al acestei infracțiuni nu trebuie să fie însoțit de îndeplinirea anumitor condiții de loc, timp, mijloace, mod sau împrejurări. Aceste condiții nu prezintă relevanță pentru existența infracțiunii.Excepție face alin. 2 din art. 288 când trebuie îndeplinită o condiție de timp și anume fapta să fie săvârșită de un funcționar în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
1.2. Urmarea imediată și legătura de cauzalitate
Pentru existența laturii obiective a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este necesar ca acțiunea de falsificare (contrafacere, alterare) să aibă ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, pericol decurgând din relizarea unui înscris oficial fals care prezintă aparent toate însușirile unui înscris oficial corespunzător. Înscrisul oficial este periculos prin însăși existența lui, nefiind important dacă este folosit sau nu. Falsificarea înscrisurilor oficiale de către o persoană este un fapt grav, pentru că subminează încrederea oamenilor acordată unor asemenea înscrisuri. Acest lucru provoacă tulburări în cadrul relațiilor sociale ocrotite, dă naștere la situații păgubitoare pentru cetățeni și organizațiile economice. De exemplu, o persoană care prezintă la angajare acte de studii false va reuși o perioadă de timp să primească o retribuție necorespunzătoare și necuvenită pregătirii sale reale, va produce greutăți unității în care își desfașoară activitatea. Dacă cineva falsifică acte de gestiune sau de evidență a mărfurilor va reuși mai ușor un timp să își acopere sustragerile de bunuri pe care le-a făcut din avutul public. Pentru ca starea de pericol să fie socotită ca produs al unei acțiuni de falsificare trebuie să se constate că între starea de pericol și acțiunea de falsificare există o legătură de cauzalitate. Dacă nu se constată existența acestei legături implicit nu va exista nici infracțiune.
SECȚIUNEA 2 LATURA SUBIECTIVĂ
2.1. Vinovăția
Fapta de fals material în înscrisuri oficiale constituie infracțiune numai dacă a fost săvârșită cu voință și vinovăție. Forma de vinovăție care constituie elementul subiectiv al acestei infracțiuni este intenția. Există intenție când faptuitorul și-a dat seama că prin acțiunea pe care o săvârșește falsifică în mod material un înscris oficial, a prevăzut că în acest fel se creează o stare de pericol pentru încrederea pe care trebuie să o inspire un astfel de înscris și a urmărit acest rezultat sau a acceptat producerea lui.
Așadar, intenția poate fi directă sau indirectă. Această infracțiune nu poate fi săvârșită cu forma de vinovăție culpă. Săvârșirea faptei în condițiile necunoașterii cerințelor esențiale prevăzute în dispoziția art. 288 C. pen. de care depinde caracterul penal al acesteia, conduce la aplicarea dispoziției art. 51, alin.l privind eroarea de fapt. De exemplu, făptuitorul nu a cunoscut că înscrisul falsificat este oficial (s-a aflat în eroare în ceea ce privește autentificarea de către notar a unui înscris sub semnătură privată).
2.2. Mobilul și scopul
Deși dispozițiile incriminatoare examinate nu prevăd condiții legale privind mobilul și scopul, așa cum s-a arătat în doctrina noastră penală, aceste elemente completează în mod necesar latura subiectivă a oricăror infracțiuni a căror formă de vinovătie este intenția. Este inutil să reamintim că mobilul și scopul există și în cazul infracțiunii de la art. 288 C.P. iar dovedirea acestora prin orice mijloace de probă reprezintă o cerință a aflării adevărului ca una din regulile de bază ale procesului penal din oricare sistem de drept contemporan. În felul acesta se înlătură confuzia ce poate să apară din unele studii de drept penal mai vechi care arată că pentru existența infracțiunii nu interesează mobilul și nici scopul acesteia. Fapta constituie infracțiune chiar dacă înscrisul a fost falsificat în vederea umu scop legitim (de exemplu, pentru a dovedi un fapt adevărat pentru care nu există probe).
În literatura de specialitate s-a arătat pe drept cuvânt, că între interesul unei persoane și încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile oficiale, legea a dat prioritate acesteia din urmă, ori un înscris oficial falsificat aduce atingere încrederii publice prin simplul fapt că este fals. În practica judiciară s-a decis că este irelevantă pentru existența infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale împrejurarea că prin falsul comis s-a unnărit acoperirea unei cheltuieli făcute pentru nevoile unității. Desigur, dacă falsificarea s-a făcut în vederea unui scop legitim instanța de judecată va ține seama de această împrejurare la individualizarea judiciară a pedepsei. împrejurarea că înscrisul falsificat servește interesului individual legitim al unei persoane va fi cel mult o cauză de atenuare iar nu de justificare a faptei penale.
CAPITOLUL IV
FORME, MODALITĂȚI, SANCȚIUNI
SECȚIUNEA 1. FORME, MODALITĂȚI, SANCȚIUNI
1.1. Forme
După cum se știe, formele infracțiunii intenționate după fazele ei de desfașurare pot fi definite ca fiind acele modalități pe care le poate îmbrăca o infracțiune intenționată în raport cu stadiul până la care a fost dusă ori oprită activitatea infracțională. Aceste forme sunt actele pregătitoare, tentativa, fapta consumată și fapta epuizată.
a) Actele pregătitoare, deși posibile și necesare (exemplu: procurarea de instrumente și materiale, adaptarea lor în vederea executării falsului, efectuarea de probe, etc) nu cad sub incidența legii penale, nefiind incriminate de aceasta. Când acțiunea de falsificare este pusă în executare, actele de pregătire săvârșite de altă persoană capătă relevanță dm punct de vedere juridic în sensul că ele vor fi pedepsite ca acte de complicitate anterioarâ la săvârșirea infracțiunii.
Un mijloc necesar la săvârșirea unei astfel de fapte îl poate constitui de multe ori folosirea de sigilii sau ștampile false. Pentru aceasta făptuitorul își confecționează sigilii și ștampile false care pot fi considerate acte de pregătire la săvârșirea infracțiunii, dar ele capătă aspect penal în sensul că în Codul Penal este prevăzută ca infracțiune distinctă falsificarea instrumentelor oficiale (art. 286).
b) Tentativa există atunci când executarea acțiunii de falsificare a început, dar a fost întreruptă sau a rămas fară rezultat din cauze străine de voința făptuitorului. Există tentativă și atunci când executarea a mers până la capăt dar nu s-a produs urmarea imediată, înscrisul falsificat fiind inutilizabil din cauza defectelor sale (fals grosolan) ușor de observat chiar de o persoană mai putin atentă. Așadar, dacă falsul este grosolan (de exemplu, modificarea unor cifre cu cerneală de altă culoare încât modificarea ar putea fi observată de oricine) infractorul nu va răspunde pentru fals material în formă consumată, ci pentru tentativă la această infracțiune. Dacă falsificarea este atât de grosolană încât înscrisul nu are nici cea mai vagă aparență de autenticitate, potrivit art. 20, alin. 3 Cod pPenal va exista tentativă absolut improprie și deci nu se va pedepsi.
c) Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale se consumă în momentul în care acțiunea de falsificare a fost dusă până la capăt și s-a produs urmarea socialmente periculoasă a faptei, prin crearea unui înscris oficial fals cu aparență de autenticitate și aptitudinea de a produce consecințe juridice. Pentru consumarea infracțiunii nu are importanță dacă înscrisul oficial a fost folosit sau nu. Dacă a fost folosit, infractorul va răspunde și pentru infracțiunea de uz de fals în concurs real cu infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Consumarea falsului material în înscrisuri oficiale având loc în momentul în care acțiunea de falsificare se termină prin relizarea înscrisului oficial fals, distrugerea ulterioară a acestui înscris nu are nici o influență asupra existenței infracțiunii.
d) La această infracțiune momentul consumării coincide cu momentul epuizării. Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este infracțiune de pericol. Așadar consumarea ei are loc după executarea elementului material, după efectuarea în întregime a acțiunii de falsificare și este condiționată de producerea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită.
1.2. Modalități
Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale poate fi săvârșitâ într-una din cele trei modalități normative arătate în art. 288 alin. 1. Ea are și o variantă agravată prevăzută în alin. 2, art. 288. Toate cele trei modalități normative din alin. 1 pot fi săvârșite atât în variantă simplă, cât și în variantă agravată.
Varianta agravată a infracțiunii este determinată de calitatea subiectului activ și anume fimcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Fiecare modalitate normativă poate fi realizată în diferite modalităti faptice, după natura și rostul fiecărui înscris oficial (acte de stare civilă, diplome de studii, carnete de muncă, acte notariale), după procedeul de falsificare (tipar, dactilografiere, scris de mână, ștersături, adăugiri).
De toate aceste modalități normative și faptice și orice alte modalități posibile se va ține seama la evaluarea gradului de pericol social concret al faptelor comise și la individualizarea răspunderi penale.
1.3. Sancțiuni
Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în varianta simplă este sancționată potrivit dispoziției din alin. 1 al art. 288 Cod Penal cu pedeapsa închisorii de la trei luni la trei ani. Pentru varianta agravată prevuzută la alin.2 al art. 288 pedeapsa va fi închisoarea de la șase luni la cinci ani. Când un funcționar a săvârșit falsul material în înscrisuri oficiale dar în afara atribuțiilor de serviciu, calitatea de funcționar va putea fi retinută ca o circumstanță agravantă judiciară, dar la forma simplă a infracțiunii.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
ACTE NORMATIVE:
CONSTITUȚIA ROMÂNIEI CODUL PENAL AL ROMÂNIEI
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL ROMÂNIEI
LEGEA 82/1991- LEGEA CONTABILITĂȚII
LEGEA 141/1197- CODUL VAMAL AL ROMÂNIEI
LUCRĂRI DE SPECIALITATE
LEGEA 87/1994- PENTRU COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE
1. Al. Boroi
Drept penal, Partea generală
Ed. All Beck, Bucuresti, 2000
2. Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi
Drept Penal, Partea specială
Ed. All Beck, București 2002
3. Chivulescu Gh. Antoniu C., Bulai C.
"Dictionar juridic penal"
Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976
4. Dongoroz V., Kahane S.
Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol.III
Ed. Academiei Române, Bucuresti, 1971
5. V. Dongoroz , S. Kahane
Explicatii teoretice ale Codului Penal Român, Partea speciala, vol. IV,
Ed. Acad. Româna, Buc. , 1969.
6. Sandu D.
Falsul în înscrisuri,
Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994
7. Papadopol V., Popovici M.
Repertoriu alfabetic de practică judiciara în materie penală pe anii 1968-1985,
Ed. ștințifică si Enciclopedica, Bucuresti,1989
8. I. Gh. Bradet
Drept penal român, Partea speciala, vol. II
Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996
9. V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazar
Drept penal, Partea generala si speciala,
Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1997
10. C-tin Bulai
Drept penal, Partea generală,
Edit. All, Buc. , 1997
11. C-tin Mitrache
Drept penal, Partea generală,
Edit. Șansa, Buc. 96
12. C. Bulai
Culegere de probleme din practica judiciară,
Edit. Casa de Editura si Presa Șansa, București, 1996
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .falsul Material In Inscrisuri Oficiale (ID: 125344)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.