Falsul Material In Inscrisuri Oficiale

=== 6d540c8866d04bd007e57052039451b794bf194d_636701_1 ===

Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Drept

Lucrare de licență

cu titlul

Falsul material în înscrisuri oficiale

Coordonator științific:

Prof. univ.dr. Boroi Alexandru

Absolvent:

Țichir Cristina

București

2018

Cuprins

INTRODUCERE 4

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE INTRODUCTIVE 6

1.1.Noțiunea de justiție și importanța ocrotirii acesteia 6

1.2.Aspecte comune alte infracțiunilor de fals 8

1.2.1.Obiectul juridic 8

1.2.2.Subiecții 10

1.2.3.Latura obiectivă 11

1.2.4.Latura subiectivă 13

1.2.5.Forme și sancțiuni 14

CAPITOLUL II. ANALIZA INFRACȚIUNII DE FALS MATERIAL ÎN

ÎNSCRISURI OFICIALE 17

2.1. Cadrul juridic legislativ 17

2.2. Elementele constitutive ale infracțiunii 18

2.3. Formele infracțiunii 25

2.4. Consumarea infracțiunii 25

2.5. Sancțiune 26

2.6. Aspecte procesuale și legea penală mai favorabilă 27

CAPITOLUL III. JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ 29

CONCLUZII 31

BIBLIOGRAFIE 33

Introducere

Lucrarea de față este structură pe trei capitole și cuprinde aspecte teoretice și practice cu privire la infracțiunile de fals și în special cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Justiția reprezintă acea stare generală a societății care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte și pentru toți împreună a satisfacerii drepturilor și intereselor legitime, fiind unul din mijloacele cele mai importante pentru garantarea respectului, protecției și promovării drepturilor omului. Prin definiție, aceasta trebuie să garanteze drepturile cetățenilor împotriva oricăror abuzuri, sancționând pe cei vinovați de încălcarea legii și restabilind drepturile ce au fost încălcate.

În cadrul primului capitol am prezentat pe larg elementele comune infracțiunilor de fals, așa cum sunt ele prevăzute în cadrul legislației penale în vigoare în România. Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este prezentată în cadrul Noului Cod Penal, în Partea Specială, legiuitorul prezentând toate infracțiunile de fals în cadrul Titlului VI. În ceea ce privește elementele comune infracțiunilor de fals, menționăm în primul rând obiectul juridic. Obiectul juridic în cadrul infracțiunilor de fals este reprezentat de valoarea de încredere publică care trebuie să fie acordată de către orice individ înscrisurilor cu valoare expresă sau implicită, valoare socială fundamentală și relațiile sociale care se nasc și evoluează în jurul și în strânsă legătură cu această valoare. Infracțiunile prezintă pe lângă obiect juridic și obiect material, însă acesta din urmă, spre deosebire de obiectul juridic, nu este prezent la toate categoriile de infracțiuni, ci doar la unele dintre acestea. În cazul infracțiunilor de fals obiectul material este reprezentat de însăși materialele care sunt falsificate sau obiectele și materialele din care sunt contrafăcute obeictele sau titlurile cu privire la care se fac referire.

Referitor la subiectul activ, respectiv persoana care a comis infracțiunea, este important de menționat faptul că acesta poate fi orice persoană cu condiția să respecte cerințele prevăzute de legislația penală pentru subiectul activ. Există, de asemenea și infracțiuni de fals în cadrul cărora subiectivul activ trebuie să fie calificat respectiv să aibă calitatea de funcționar public. În ceea ce privește această condiție, trebuie spus faptul că este îndeplinită dacă sunt respectate prevederile legale din cadrul Noului Cod Penal, respectiv articolul 175.

În cadrul celui de-al doilea capitol am prezentat pe larg infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, dar și cele mai importante modificările legislative care au vizează această infracțiune. Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este reglementată prin intermediul articolului 320 din Noul Cod Penal, fiind prima dintre infracțiunile de fals în înscrisuri prezentată în cadrul capitolului destinat acestora. În conformitate cu primul alineat al articolului menționat anterior, falsificarea oricărui înscris oficial este considerată infracțiune în conformitate cu legislația penală în vigoare și pentu aceasta, legiuitorul prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Tot prin intermediul primului alineat al articolului 320 din Noul Cod Penal, legiuitorul definește acțiunile ce este considerate fals în înscrisuri oficial, considerându-se astfel orice scriere contrafăcută sau orice subscriere, precum și acțiunea care constă în alterarea înscrisului oficial indiferent de modul în care se realizează acest lucru.

Ultimul capitol este de natura practică și prezintă câteva hotărâri ale instanțelor de judecată cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE INTRODUCTIVE

1.1.Noțiunea de justiție și importanța ocrotirii acesteia

Termenul de justiție provine de la latinescul jus care înseamnă drept. Noțiunea de dreptate folosită de filosofi este transferată în drept sub conceptul de justiție. Un principiu al dreptului este principiul echității și justiției care poate fi denumit și principiul dreptății . Conceptul de justiție este punctul de plecare al tuturor sistemelor de drept, a doctrinelor partidelor politice și a programelor lor de guvernare. Noțiunea de justiție a apărut în perioada clasică a filosofiei grecești, fiind aprofundat de filosofia medievală.

Justiția reprezintă acea stare generală a societății care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte și pentru toți împreună a satisfacerii drepturilor și intereselor legitime, fiind unul din mijloacele cele mai importante pentru garantarea respectului, protecției și promovării drepturilor omului. Prin definiție, aceasta trebuie să garanteze drepturile cetățenilor împotriva oricăror abuzuri, sancționând pe cei vinovați de încălcarea legii și restabilind drepturile ce au fost încălcate. Prin finalitatea sa, justiția se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relații sociale, deoarece întruchipează virtutea morală fundamentală, menită să asigure armonia și pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale și juridice.

Justiția, așa cum bine știm, este realizată prin intermediul instanțelor judecătorești, de aceea, ea reprezintă puterea judecătorească din cadrul unui stat. În cadrul Constituției României sunt stabilite principiile fundamentale care stau la baza justiției din cadrul țării. Astfel că, conform articolului 21 din cadrul legii fundamentale, se instituie principiul privind accesul liber la justiție. Conform acestui articol, orice membru al societății are dreptul a invoca în fața instituțiilor care înfăptuiesc justiția în țara noastră orice încălcare sau nerespectare cu privire la drepturile, libertățile și interesale sale legitime. Totodată, prin intermediul aceluiași articol, se prevede tuturor cetățenilor dreptul de a avea parte de un proces echitabil în fața instanțelor de judecată romanești și de asemenea rezolvarea tuturor cauzelor într-o perioadă de timp rezonabilă.

Justiția administrativă este foarte importantă deoarece aceasta are rolul de a proteja drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor în cadrul raportului care există între aceștia și administrația publică. Așadar, administrația publică prezintă un rol fundamental în cadrul societății și de aceea este nevoie ca pentru o bună funcționarea a acesteia să se respecte anumite principii fundamentale care trebuie să existe la baza desfășurării activității de către funcționarii administrației publice. Este vorba în primul rând de transparență, astfel ca toți membrii societății să poate cunoaște toate informațiile și documentele ce le sunt necesare în vederea exercitării drepturile pe care le au și totodată transparența se referă și la procesul decizional. Cu alte cuvinte, pentru o bună administrare a intereselor cetățenilor este necesar ca funcționarii din cadrul administrației să se afle permanent în serviciul cetățenilor, satisfăcând cerințele vieții sociale prin aplicarea corectă a legilor sau prin organizarea aplicării în practică a acestora.

În cadrul Constituției României sunt de asemenea prevăzute alte principii care trebuie să stea la baza justiției. Astfel că, în cadrul capitolului privind autoritatea judecătorească, legiuitorul constituant prevede în primul rând faptul ca justiția trebuie să se realizeze doar în numele legii. Cu alte cuvinte, în procesul de ducere la îndeplinire a justiției, instituțiile și funcționarii însărcinați trebuie să își desfășoare activitatea doar în conformitate cu normele juridice în vigoare.

Un alt principiu fundamental care stă la baza bunei înfăptuiri a justiției este cel reglementat în cadrul celui de-al doilea alineat al aceluiași articol, în conformitate cu care justiția trebuie dusă la îndeplinirea astfel încât niciunul dintre cei aduși în fața acesteia să nu fie discriminat, ci dimpotrivă toți cetățenii trebuie să aibă parte de același tratament. Imparțialitatea justiției este obligatorie pentru respectarea intereselor cetățenilor, astfel ca toți însărcinați să înfăptuiască justiția este necesar să dea dovadă de obiectivitatea și de apreciezi nepărtinitoare și juste în orice situație este adusă în fața lor. În cadrul ultimului alineat, legiuitorul constituat introduce norma potrivit căreia judecători trebuie să fie independenți și totodată să își desfășoare activitatea doar în conformitatea cu legile în vigoare.

1.2.Aspecte comune ale infracțiunilor de fals

1.2.1. Obiectul juridic

În cadrul infracțiunilor prevăzute de Noul Cod Civil, obiectul infracțiunii poate fi clasificat în două categorii, astfel că întâlnim obiect juridic al infracțiunii și obiect material. În cadrul acestei secțiuni vom prezenta pe larg obiectul juridic al infracțiunii în general, dar și particularități și aspecte comune în ceea ce privește obiectul juridic al infracțiunilor de fals.

Obiectul juridic al oricărei infracțiuni este definit ca fiind acea valoarea socială ce se află sub protecția normei juridice prevăzute de legislația penală, normă care este încălcată prin săvârșirea respectivei infracțiuni. Important de menționat este faptul că obiectul juridic este o valoarea abstractă, astfel că el nu este un bun sau obiect palpativ, respectiv un bun determinat, fapt care face și deosebirea între obiectul juridic și cel material, deoarece obiectul material este palpabil, poate fi un bun corporal sau necorporal etc.

Obiectul juridic, constând în valoarea socială ocrotită, ocupa un loc central în construcția de către legiuitor a incriminarii-tip din norma penală și prin urmare în cadrul teoriei infracțiunii. Așadar, este important de menționat faptul că în cadrul unui sistem penal dintr-un stat de drept este aproape imposibil să se poată vorbi de existența unei infracțiuni care să nu aibă obiect juridic. Obiectul juridic al infracțiuni, își găsește corespondentul în ideea formulată în cadrul doctrinei conform căreia pentru a se atrage răspunderea penală nu este suficient ca o faptă să fie prevăzută de către legislația penală în vigoare, ci este necesar ca săvârșirea acesteia să aducă atingere unei valori sociale. Acesta este prezentat în doctrina că principiul ofensivității.

În ceea ce privește obiectul juridic al infracțiunilor prevăzute de legislația penală, numeroși autori din cadrul literaturii de specialitate, l-au clasificat în mai multe categorii și anume: obiect juridic general , obiect juridic generic, precum și obiect juridic special.

În ceea ce privește obiectul juridic general acesta este reprezentată de ansamblul valorilor sociale ocrotite, pentru că se consideră că odată săvârșită o faptă prevăzută de legea penală, aceasta aduce atingere întregii ordini juridice. Pe de altă parte, există obiectul juridic generic, care desemnează un anumit grup de valori sociale ocrotite de către lege, valori sociale de natură a desemna un anumit grup de infracțiuni, așa cum sunt ele prezentate în cadrul Noului Cod Penal. Obiectul juridic generic al infracțiunilor de fals îl voi prezenta pe larg în cadrul acestei secțiuni. Exista de asemenea și obiectul juridic special care este reprezentat de o anumită valoare socială protejată prin intermediul normelor ce sunt nerespectate. Aceste obiect juridic este specific fiecărei infracțiuni.

Important de menționat este și faptul că în funcție de tipul infracțiunii, este posibil ca prin încălcarea normei să se aducă atingere mai multor valori sociale, astfel că putem întâlni infracțiuni al căror obiect juridic prezintă în cadrul structurii lui atât o valoare socială principala cât și o valoare socială secundară, acesta situație fiind întâlnită și în cazul infracțiunilor de fals, analizate în această lucrare.

Obiectul juridic în cadrul infracțiunilor de fals este reprezentat de valoarea de încredere publica care trebuie să fie acordată de către orice individ inscrisurilor cu valoare expresă sau implicită, valoare socială fundamentală și relațiile sociale care se nasc și evoluează în jurul și în strânsă legătură cu această valoare.

Putem vorbi, de asemenea, și în cadrul infracțiunilor de fals de infracțiuni care prezintă un obiect complex deoarece pe lângă increderea publica sunt vătămate și alte relații sociale.

Infracțiunile prezintă pe lângă obiect juridic și obiect material, însă acesta din urmă, spre deosebire de obiectul juridic, nu este prezent la toate categoriile de infracțiuni, ci doar la unele dintre acestea. În cazul infracțiunilor de fals obiectul material este reprezentat de însăși materialele care sunt falsificate sau obiectele și materialele din care sunt contrafăcute obeictele sau titlurile cu privire la care se fac referire.

1.2.2.Subiecții

În cadrul acestei secțiuni voi prezenta principalele aspecte cu privire la subiectele infracțiunilor în general și a infracțiunilor de fals în particular.

Prin subiecții unei infracțiunii sunt desemnate acele persoane implicate în cadrul unei infracțiuni, fie în calitate de persoană care a săvârșit-o, fie în calitate de persoana căreia i s-a provocat o vătămare prin săvârșirea respective infracțiuni. Așadar, așa cum rezultă din definiția subiecților infracțiunii, avem două categorii de subiecți. Aste vorba de persoana implicată în infracțiune ca urmare a săvârșirii acesteia, respectiv persoana care participa activ la săvârșirea infracțiunii și persoana care suferă o vătămare prin săvârșirea infracțiunii respective, respectiv subiectul pasiv al acesteia.

În ceea ce privește calitatea de subiect activ al infracțiunii, au existat numeroase discuții în literatura de specialitate cu privire la persoanele care pot dobândi această calitate.În opinia unor autori, nu pot fi subiect activ la comiterea unei infracțiuni persoanele care nu au îndeplinit vârsta de 14 ani, precum și cele care nu au acționat cu discernământ și nu s-au bucurat de libertatea de voință.

În continuare voi prezenta subiecții în cazul infracțiunilor de fals. În ceea ce privește subiectul activ, respectiv persoana care a comis infracțiunea, este important de menționat faptul că acesta poate fi orice persoana cu conditia sa respecte cerintele prevazute de legislatia penala pentru subiectul activ. Exista, de asemenea si infractiuni de fals in cadrul carora subiectivul activ trebuie sa fie calificat respectiv să aibă calitatea de functionar public. În ceea ce privește această condiție, trebuie spus faptul că este îndeplinită dacă respectate prevederile legale din cadrul Noului Cod Penal, respectiv articolul 175.

De cealaltă parte de află subiectul pasiv al infracțiunii, cel căruia i s-a produs o vătămare prin comiterea infracțiunii, respectiv statul deoarece lui i-au fost legate interesele prin comiterea faptei prevăzute de legea penală.

1.2.3. Latura obiectivă

În ceea ce privește latura obiectivă, aceasta este definită prin referire la următoarele elemente: elementul material, respectiv acțiunea sau inacțiunea, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.

Pentru început voi prezenta aspecte generale cu privire la elementul material al infracțiunii. Aceasta desemnează actul de conduită interzis prin intermediul normei de incriminare. Acțiunea ca element material al infracțiunii poate fi definită ca fiind mișcare a corpului de natură a aduce atingere intereselor protejate prin norma care a fost încălcată. O problemă că a apărut în legatură cu acțiunea este dată de caracterul voluntar sau involuntar al acesteia. Conform reglementărilor din Noul Cod Penal, legiuitorul prevede clar caracterul voluntar în vederea săvârșirii acțiuni de natură a aduce atingere unei valori sociale. Conform articolului 16 din Noul Cod Penal, constituie infracțiune doar acea faptă săvârșită cu intenție de către autorul ei, în mod excepționat fiind considerată infracțiune și cea săvârșită din culpă, doar în cazul în care legea prevede astfel.

În ceea ce privește modalitatea prin care poate fi îndeplinită acțiunea respectivă, menționează faptul că aceasta poate formată atâta dintr-un singur act cât și din mai multe acte de executare. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prin omisiune, această situație este reglementată în cadrul articolului 17 din Noul Cod Penal. Inacțiunea este definită ca o nerealizare a unei acțiuni posibile pe care persoana avea obligația juridică de a o realiza sau, de asemenea, ca neîndeplinirea unei acțiuni pe care o anumită persoană o aștepta.

Elementul material al infracțiunilor de fals se prezintă de cele mai multe ori sub forma unei acțiuni de natură să conducă la distrugerea și alterarea adevărului, astfel ca această acțiune poate fi realizată atât prin alterare, cât și prin contrafacere, în funcție de infracțiunea de fals la care se face referire.

Un al doilea element al laturii obiective este reprezentat de urmarea imediată. Aceasta mai poate fi denumită și ca rezultatul faptei și reprezintă acea modificare care apare în mediul exterior, ca urmare a acțiunii sau a inacțiunii persoanei în cauză. Urmarea este, așa cum am precizat și anterior, un element distinct de acțiune, atât în plan spațial cât și în plan temporar. Important de menționat este faptul că există concepții în conformitate cu care nu toate infracțiunile prezintă urmare imediată, ceea ce a permis clasificarea acestora în infracțiuni de rezultat și infracțiuni de pură conduită, în cazul cărora lipsește rezultatul imediat

Având la baza urmarea, infracțiunile pot fi clasificate în două categorii și anume infracțiuni de rezultat și infracțiuni de pericol. În ceea ce privește infracțiunile de rezultat, acestea sunt cele prin săvârșirea cărora se produce un rezultat material, în timp ce categoria infracțiunilor de pericol le include doar pe cele prin săvârșirea cărora urmarea se concretizează doar într-o stare de pericol asupra valorilor sociale protejate prin norma încălcată. Urmarea imediată a infracțiunilor de fals este caracterizată prin producerea unei stări de pericol pentru valoarea ocrotita prin lege, respectiv pentru valoarea de incredere publica. Ele apar ca infracțiuni de pericol, deoarece legea nu prevede un anumit rezultat.

Un ultim element al laturii obiective este reprezentat de raportul de cauzalitate. Acesta definește legătura care există între acțiunea sau inacțiunea subiectului activ și rezultatul produs ca urmare a respectivei acțiuni sau inacțiuni. Important de menționat este faptul că, în cadrul doctrinei, se prevede ideea potrivit căreia problema raportului de cauzalitate se pune doar în cazul infracțiunilor de rezultat.

1.2.4. Latura subiectivă

În continuare voi prezenta elementele laturii subiective ale de fals.. Latura subiectivă a unei infracțiuni definește atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta săvârșită și urmările ei, precum și motivul și scopul pentru care respectiva fapta a fost săvârșită.

În doctrina penală, cercetarea laturii subiective a componenței infracțiunii se face prin prisma semnelor sale componente. Semnul de bază, uneori singurul ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracțiuni, este vinovăția. Ea nu poate lipsi, întrucât reprezintă, în același timp, și o trăsătură esențială a infracțiunii, astfel cum rezultă și din articolul 16 din Noul Cod Penal. În cazul anumitor infracțiuni, pentru completarea laturii subiective, prin textele de incriminare ale acestora, sunt prevăzute însă și alte condiții, referitoare la scop sau motiv.

Așa cum am precizat, cel mai important dintre elementele laturii subiective este vinovăția, care cunoaște mai multe forme. Aceste forme ale vinovăției sunt prevăzute în cadrul articolului 16 din Noul Cod Penal. Nu voi prezenta fiecare dintre formele prevăzute de lege, ci doar pe cea care trebuie să existe pentu ca fapta săvârșită de o persoană să poată fi considerată infracțiune. Astfel că, așa cum prevede legiuitorul în cadrul ultimului alineat al articolului 16, trebuie să fie comisă cu intenție pentru a da naștere unei infracțiuni. De asemenea, poate exista infracțiune și în situația în care fapta este comisă din culpă, însă numai cu condiția ca acest lucru să fie expres prevăzut de către lege.

Prin motiv al infracțiunii se înțelege impulsul interior care determină hotărârea infracțională și implicit comiterea infracțiunii.

Scopul infracțiunii reprezintă finalitatea urmărită prin săvârșirea faptei ce constituie elementul material al infracțiunii, obiectivul propus și reprezentat de făptuitor ca rezultat al faptei sale. Scopul infracțiunii poate să fie expres prevăzut în cadrul normei de incriminare, caz în care acesta este numit ca fiind scop special. Așadar, faptul că scopul este în mod expres urmărit de către făptuitor, determina existența unei intenții calificate, ceea ce înseamnă că va fi analizat în vederea aplicării legii, în strânsă legătură cu aceasta.

În ceea ce privește doctrină, s-a ajuns la concluzia că în situația în care exista un anumit scop special menționat în cadrul normei de incriminare, atunci respectiva fapta prevăzută de legea penală nu poate fi comisă decât cu intenție directă. Pe de altă parte însă, în doctrina străină s-a relatat faptul că existența unui scop în cadrul normei de incriminare nu înseamnă că nu poate exista intenție eventuală în ceea ce privește persoană ce comite infracțiunea.

Cel de-al treilea element al laturii subiective este reprezentat de mobil, sau motivul săvârșirii infracțiunii. Ca și în cazul scopului, și mobilul constituie un element tipic atunci când acesta este prevăzut în cadrul normei de incriminare. Important de menționat este faptul că atunci când mobilul este prevăzut în cadrul normei nerespectate, acesta poate constitui o cauza agravanta pentru infracțiunea de bază, însă există și situații, deși foarte rare, când prezența motivului constituie cauza atenuantă. Așa cum bine se poate observa, cu toate că mobilul și scopul sunt două elemente diferite, între acestea există o strânsă legătură și coordonare, ceea ce face ca de multe ori menționarea în cadrul normei juridice a unui scop special sau a unui motiv special să țină exclusiv de alegerea legiuitorului.

În ceea ce privește doctrină, trebuie să menționăm faptul că , ca și în cazul scopul, în cele mai multe situații, infracțiunile care prezintă un mobil special sunt săvârșite cu intenție directă de către autor.

În ceea ce privește infracțiunile de fals acestea se săvârșesc cu intenție directă, infractorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui având un scop bine determinat – de a suprima sau știrbi încrederea publică. De asemenea, infracțiunile de fals pot fi săvârșite și cu intenție indirectă.

Mobilul în cazul acestor categorii de infracțiuni este reprezentat de dorința celui care le săvârșește de a obține un câștig material cu o cât mai mare ușurință, în timp ce scopul urmărit de făptuitor este cel care va ajuta la stabilirea formei de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea, ca fiind intenția directă.

1.2.5.Forme și sancțiuni

În cadrul acestei secțiuni vom prezenta formele infracțiunii în general, precum și ale cele ale infracțiunilor de fals, dar și sancțiunile aplicate acestora.

Săvârșirea unei infracțiunii prezintă două faze, faza internă și faza externă.Așa cum este de așteptat, faza internă nu este sancționată, ceea ce înseamnă că nu reprezintă o formă a infracțiunii, ci doar faza externă. În cadrul fazei externe sunt parcurse mai multe etape care sunt sancționate, astfel ca acestea capăta noțiunea de formă a infracțiunii. Voi vorbi în primul rând despre etapa actelor preparatorii care este prima fază în perioada externă, în care se trece de la adoptarea hotărârii infracționale la executarea ei prin acte care numai pregătesc, din punct de vedere material și moral, săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, fără să se treacă la executarea propriu-zisă a acesteia. Acestea constituie o fază a infracțiunii intenționate, astfel ca ele nu pot fi realizate decât în raport cu această infracțiune și totodată sunt săvârșite cu aceeași formă de vinovăție, respectiv cu intenție.

Aceste acte de pregătire de cele mai multe ori nu sunt necesare comiterii infracțiunii, ci sunt săvârșite având în vedere opțiunea subiectului și complexitatea acțiunii proiectate.În ceea ce privește sancționarea actelor de pregătire, trebuie să menționăm faptul că în dreptul penal roman acestea nu sunt sancționate, însă sunt prevăzute numite situații în care acestea pot fi asimilate tentativei sau când sunt sancționate ca infracțiune de sine stătătoare.

O altă etapă din cadrul infracțiunii este cea a actelor de executare care este cea mai importantă fază în desfășurarea activității infracționale, ce se caracterizează prin săvârșirea actelor de natură să realizeze însăși acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii. Acțiunile de executare a infracțiunii reprezintă forța care transformă posibilitatea intelectuală și materială de cauzare a rezultatului infracțional în rezultatul infracțional de fapt. Această posibilitate este determinată de cele două etape anterioare, respectiv formarea intenției și actul preparator. Această fază a actelor de executare poartă denumirea de tentativă în legislația actuală. Tentativa este reglementată în cadrul Noul Cod Penal la articolul 32.

Conform definiției din cadrul Noului Cod Penal, observăm că există anumite condiții care trebuie să fie îndeplinite pentru a exista tentativă. Astfel că, în primul rând este necesar, așa cum rezultă și din etapa în care ne aflăm, realizarea unor acte de executare, acte care trebuie să fie săvârșite cu intenție de către autor. Totodata, este necesar ca executarea să fi fost întreruptă, iar în caz contrar, să nu își fi produs efectul dorit de autorul faptei.

În ceea ce privește sancționarea tentativei în cadrul legistatiei actuale, conform articolului 33 din Noul Cod Penal, tentativa se pedepsește doar în acele situații expres prevăzute de legislație.

În ceea ce privește infracțiunile de fals, trebuie să menționăm faptul că acestea, așa cum am menționat și anterior, se săvârșesc prin acțiune, nu prin omisiune, trecând prin toate formele prevăzute de legislație, putână îmbraca atât forma actelor pregatitoate, a tentativei, și ajung până la infracțiunea consumată. Referitor la pedeapsele aplicabile infracțiunilor de fals, acestea diferă în funcție de tipul infracțiunii săvârșite și sunt prevăzute de legislația penală în vigoare pentru fiecare infracțiune în parte.

CAPITOLUL II. ANALIZA INFRACȚIUNII DE FALS MATERIAL ÎN

ÎNSCRISURI OFICIALE

2.1. Cadrul juridic legislativ

Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este prezentată în cadrul Noului Cod Penal, în Partea Specială, legiuitorul prezentând toate infracțiunile de fals în cadrul Titlului VI. Infracțiunile de fals sunt clasificate de legiuitorul penal în trei categorii:

Falsul de monede, timbre sau alte valori, prezentate în cadrul Capitolului 1, Titlul VI din Partea Specială a Noului Cod Penal;

Falsificarea instrumentelor folosite pentru marcare sau autentificare, prezentate în cadrul Capitolului 2, Titlul VI din Partea Specială a Noului Cod Penal;

Falsificarea de înscrisuri, prezentate în cadrul Capitolului 3, Titlul VI din Partea Specială a Noului Cod Penal.

Așa cum am precizat și anterior, infracțiunile de fals în înscrisuri sunt numeroase, de aceea legiuitorul prevede un capitol destinat numai acestora, separându-le astfel de celelalte infracțiuni de fals, doarece prezintă niște particularități comune.

Infracțiunea de fals în înscrisuri este reglementată prin intermediul articolului 320 din Noul Cod Penal, fiind prima dintre infracțiunile de fals în înscrisuri prezentată în cadrul capitolului destinat acestora. În conformitate cu primul alineat al articolului menționat anterior, falsificarea oricărui înscris oficial este considerata infracțiune în conformitate cu legislația penală în vigoare și pentu aceasta, legiuitorul prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Tot prin intermediul primului alineat al articolului 320 din Noul Cod Penal, legiuitorul definește acțiunile ce este considerate fals în înscrisuri oficial, considerându-se astfel orice scriere contrafăcută sau orice subscriere, precum și acțiunea care constă în alterarea înscrisului oficial indiferent de modul în care se realizează acest lucru.

În cadrul celui de-al doilea alineat al articolului 320 din Noul Cod Penal, este prevăzută o variantă agravantă a infracțiunii de fals în înscrisuri și anume situația în care infracțiunea este săvârșită de un subiect calificat, calificarea acestuia fiind data de calitatea lui de funcționar public, formă a infracțiunii pentru care leguitorul prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani, precum și o altă sancțiune și anume interzicerea exercitării unor drepturi expres prevăzute de lege.

2.2. Elementele constitutive ale infracțiunii

Infracțiunea de fals în înscrisuri materiale este prevăzută de către legiuitorul penal, atât în formă tip, varianta de bază, cat și în formă agravanta. În ceea ce privește forma tip, așa cum am specificat și anterior, aceasta se săvârșește ca urmare a comiterii faptei de efectuare a scrierii contrafăcute sau a subscrierilor în cadrul unui înscris oficial, precum și a faptei prin intermediul căreia se duce la alterarea sub orice modalitate a inscrisului respectiv. Pentru a înțelege cât mai bine această infracțiune este important să stabilim încă de la început conținutul clar al noțiunii de înscris oficial. Totodată, în cadrul prezentării variantei de bază, legiuitorul mai prezintă o altă condiție importanta în ceea ce privește săvârsirea infracțiunii de fals material în înscrisuri și anume aceea că subscrieriile sau scrierile contrafăcute trebuie să fie de natură să dea naștere unor consecințe juridice.

În ceea ce privește înscrisul oficial acesta poate fi definit ca fiind orice înscris ce este emis de către o autoritate publică, precum și de la orice altă instituție de interes public, care însă aparține unei astfel de unități.

Referitor la cea de-a doua varianta a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, trebuie precizat că în vederea săvârșirii acesteia, legiuitorul prevede obligativitatea existentei unui element circumstanțial al agravantei și anume calitatea pe care trebuie să o prezinte subiectul activ, astfel ca pentru a se considera infractiune de fals în înscrisuri materiale, trebuie ca fapta să fie comisă de către o persoană ce ocupa o funcție publică, aceasta fiind necesar să fie săvârșită în cadrul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Noțiunea de funcționar public, trebuie de asemenea clarificată, acesta fiind reglementata în cadrul articolului 175 din Noul Cod Penal.

.

Așa cum am precizat anterior, infracțiunile de fals în înscrisuri sunt reglementate de noul Cod Penal în Partea Specială, Titlul VI, Capitolul III.

Acestea infracțiuni sunt foarte importante, deoarece săvârșirea lor este de natură să ducă la scăderea încrederii pe care o au membrii unei societăți în inscrisuri, fie ca ele sunt oficiale, fie că sunt de tipul înscrisurilor sub semnătură privată. Importanta înscrisurilor, indiferent de forma pe care acestea o îmbrăca are un caracter din ce în ce mai pronunțat în toate domeniile de activitate, de aceea legiuitorul urmărește o reglementare cât mai strictă a acestor categorii de infracțiuni, în vederea eliminării pe cât posibil a acestui fenomen infracțional care este de natură să ducă la scăderea încrederii cetățenilor în conținutul pe care îl prezintă inscrisurile, dar și în faptele și evenimentele cu privire la care fac referire. Ca urmare a existenței incertitudinii cu privire la veridicitatea informațiilor și a datelor care reies din cadrul inscrisurilor, în cadrul unei societății nu ar mai fi posibilă existența unor bune relații de natură socială. Așadar, ultima subgrupa din cadrul titlului privind infracțiunile de fals este destinată falsurilor în înscrisuri, făcându-se astfel trimitere la alterarea adevărului care ar putea să apară ca urmare a conținutului unor înscrisuri contrafăcute sau deteriorate.

În continuare vom prezenta pe larg elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisurile oficiale. Prima dintre condițiile preexistente ale oricărei infracțiuni este reprezentată de obiectul juridic. În cadrul oricărei infracțiuni poate apărea atât un obiect material, cât și un obiect juridic al infractiuni. Deși există multe situații în care obiectul material al infracțiunii lipsește, acesta nu este și cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în cadrul căreia obeictul material există.

Obiectul juridic al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este una dintre condițiile preexistente esențiale ale infracțiuni și în cazul acesteia, există două tipuri de obiect juridic:

Obiect juridic generic;

Obiect juridic special.

Obiectul juridic generic al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este același ca cel întâlnit în cazul oricarei infracțiuni din această categorie și este reprezentat de valoarea socială ce constă în încrederea publică, precum și totalitatea relațiilor sociale, ce apar în legătură cu încrederea publică.

Referitor la cel de-al doilea tip de obiect juridic care apare în ceea ce privește această faptă prevăzută de legislația penală în vigoare, respectiv obiectul juridic special, spunem că acesta este reprezentat de totalitatea raporturilor de natură socială ce iau naștere și se desfășoară în mod normal numai în condițiile în care este apărată valoarea socială a încrederii publice pe care ar trebui să o aibă cetățenii în ceea ce priveste înscrisurile indiferent de forma sub care acestea se prezintă, dar mai ales înscrisurile oficiale, deoarece tipul instituției de la care acestea provin, respectiv instituțiile publice, ar trebui să fie cele care inspiră cea mai mare încredere membrilor societății, cu privire la legalitatea în care își desfășoară atribuțiile prevăzute de lege. Așadar, obiectul juridic special definește relațiile ce se formează ca urmare a apărării veridicității pe care o prezintă înscrisurile oficiale ce sunt de natură să dea naștere consecințelor juridice.

Cel de-al doilea tip de obiect al unei infracțiuni, care spre deosebire de obiectul juridic, ce este existenta în cazul tuturor, de multe ori lipsește, însă acesta nu este și cazul infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, care prezintă ca obiect material acel înscris oficial, așa cum este el definit de legislația în vigoare, înscris care este supus acțiunii acestei infracțiuni și anume acțiunii de falsificare. În conformitate cu alineatul 2 al articolului 178 din Noul Cod Penal, înscrisul oficial este acel înscris care apare în urma activității unei persoane juridice, din categoria celor prezentate în cadrul legislației penale menționată anterior, în cadrul articolelor 176 și și 175 alin (2), ori care aparține acestor categorii de persoane. De asemenea, important de menționat în ceea ce privește înscrisurile oficiale este și faptul că, în conformitate cu legislația penală, sunt considerate înscrisuri oficiale, atât originalul, cât și duplicatul, triplicatul, dar și acele copiile legalizate sau certificate efectuate.

Important de menționat este și faptul că există și elemente care sunt asimilate celor ce sunt considerate înscrisuri oficiale și implicit intra în categoria obiectelor materiale ce stau la baza infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, iar aceste elemente sunt prevăzute de legislația penală în vigoare și sunt reprezentate de elemente precum tichete, bilete ori orice alte obeicte imprimate ce sunt de natură să dea naștere unor consecințe juridice. Înscrisurile oficiale, ca obiect material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, trebuie să producă consecințe juridice, adică să fie apte a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice, drepturi și obligații.

Cel de-al doilea element constitutiv al infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale este reprezentat de subiecții infracțiunii. În ceea ce privește subiectii, așa cum se întâmplă în cazul fiecărei infracțiunii și așa cum am prezentat și în cadrul primului capitol, acești sunt de două tipuri: subiect activ și subiect pasiv. Subiectul activ este cel care savarseste infractiunea, iar în cazul acestei categorii de infracțiunii, în ceea ce privește forma de bază, este lesne de observat din cadrul primului alineat al articolului 320 ca subiectul activ nu trebuie să îndeplinească nicio altă condiție, ci poate fi orice persoană care indeplineste condițiile de bază cu privire la atragerea răspunderii penale. Referitor la subiectul activ, în cazul acestei infracțiuni, aceasta poate să fie săvârșită fie de un singur autor, fie la săvârșirea ei pot participa mai multe persoanele sub oricare dintre formele prevăzute de legislația penală în vigoare, astfel că falsul material în înscrisuri oficiale poate fi comis atât sub formă de coautorat, cât și prin participarea la săvârșirea acestora, a complicilor și a instigatorilor.

În ceea ce privește cea de-a doua formă a infracțiunii analizată, legiuitorul instituie regula potrivit căreia pentru săvârșirea acesteia este necesar ca subiectul activ să fie unul calificat, ceea ce înseamnă că fapta nu poate fi comisă decât de o persoană ce deține o funcție în cadrul unei instituții publice și, de asemenea, fapta trebuie comisă în legătură cu atributiile de serviciu pe care acesta le are de îndeplinit. În situația în care fapta este comisă sub formă de coautorat, iar la săvârșirea acesteia doar unul dintre subiectii activi a avut calitatea de funcționar public, acest lucru nu duce la încadrarea faptei în cadrul variantei agravante pentru cei care nu dețin această calitate, ci ea a fost doar o circumstanță persoana a unuia dintre autori.

De cealaltă parte se afla subiectul pasiv al infracțiunii care, în cazul acesteia este reprezentat de acea instituție publică care a emis înscrisul oficial în cadrul căruia sunt scrieri contrafăcute, sau acel înscris care a fost deteriorat ca urmare a comiterii faptei. Totodata, subiectul pasiv poate fi organul, regia autonomă sau societatea comercială cu capital de stat ori majoritar de stat sau orice altă persoană juridică căreia i se atribuie în mod mincinos înscrisul oficial falsificat. Acesta este subiectul pasiv principal, de bază, însă în cadrul faptei de fals material în înscrisuri oficiale se întâlnește și un subiect activ secundar care, poate s afie reprezentat de acea persoană, indiferent că este fizică sau juridică, care a avut de suferit ca urmare a comiterii faptei respective, înscrisul producându-și consecințele juridice în ceea ce o privește.

Un alt element important în cazul infractiunilor este reprezentat de locul și de momentul săvârșii acestora, însă în cazul infracțiunii analizată, dispozițiile legale în vigoare nu conțin nicio reglementare cu privire la aceste două aspecte.

Vom prezenta în continuare latura obiectiva a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Aceasta face referire la mai multe elemente. Este vorba în primul rând de elementul material care constă în acțiunea sau inacțiunea prin intermediul căreia a fost comisă fapta. Falsul în înscrisuri oficiale, așa cum reiese foarte clar din cadrul definiție prezentată în articolul 320 din Noul Cod Penal, nu poate fi comisă prin omisiune, respectiv prin intermediul unei inacțiuni, ci poate apărea doar în urma săvârșii acțiunii de falsificare. Cu alte cuvinte, infracțiunea de fals material poate fi săvârșită doar prin comisiune. În acest sens, legiuitorul a relatat în mod expres ideea potrivit căreia, pentru a fi considerat fals în înscrisuri oficiale este necesar ca subiectul activ să săvârșească acțiuni precum subscrierea unui astfel de înscris, introducerea unei scrieiri contrafăcute, ori deterioarea în orice mod al înscrisului, acest din urmă lucru neputându-se realiza decât tot prin intermediul unei acțiuni.

În ceea ce privește prima acțiune menționată de legiuitor care odată săvârșită da naștere acestei infracțiuni, contrafacerea scrierii, aceasta fiind privita stricto sensu, vizeaza crearea prin tehnica imitatiei a unui inscris care sa para identic cu cel original.

Pe de altă parte, acțiunea de contrafacere, trebuie analizată și lato senso, astfel ca ea presupune contrafacerea scrierii prin incercarea de reproducerea e unui inscris original oficial, cu alte cuvinte, confecționarea unui înscris similar cu cel oficial. O cea de-a doua acțiune menționată de legiuitor prin intermediul căreia se poate săvârși această infracțiune este contrafacerea subscrierii care vizează modalitatea prin care este imitata semnătura unei persoane care era în măsură să semneze respectivul înscris sau contrafacerea unei semnaturi care să dea impresia că este a celui îndreptățit să semneze.

În cadrul literaturii de specialitate este admisibila ideea potrivit căreia se consideră că este îndeplinită acțiunea de contrafacere a subscrierii atunci când cel care îndeplinește calitatea de subiect activ își aplica în cadrul unui înscris oficial, semnătura sa, cu țâțe ca acesta nu era îndreptățit să semneze înscrisul. Este considerată o astfel de infracitune dooarece cei care intră în contact cu înscrisul respectiv și nu cunosc semnătura ce era îndreptățită sa fie aplicată pe respectivul document, considera să înscrisul este unul credibil, iar semnătură este cea îndreptățită să se afle pe acesta.

O ultimă acțiune prin intermediul căreia se poate săvârși infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale este acțiunea de alterare a unui astfel de înscris. Alterarea se poate considera îndeplinită atunci când aceasta constă în transformarea sau modificarea sub orice formă a conținutului pe care îl prezintă înscrisuri, transformari și modificări care pot apărea prin diferite ștersături sau adăugiri.

Pe de altă parte însă, este important de mentionat faptul că nu poate fi considerată infractiune de fals material în înscrisuri oficiale acea faptă ce a apărut ca urmare a antedatării unui referat de către un funcționar public, referat al carui conținut nu a fost modificat astfel încât să nu mai prezinte realitate, deoarece această modificare de data nu este de natură să producă consecințe juridice. Tot în această situație ne aflăm și atunci când se fac modificări sau adăugiri pe un certificat de studii sau pe un cupon CFR, atâta timp cât acste anu sunt d natura să dea naștere la consecințe juridice, ca urmare a săvârșirii lor.

În concluzie, referitor la elementul material, trebuie să spunem faptul că acesta desemnează această acțiune de falsificare, însă este necesar ca pentru considerarea acesteia ca element material al falsului material în înscrisuri oficiale, aceasta să îndeplinească două condiții fundamentale: să fie de natură a da naștere unor consecințe juridice și actul asupra cărora este comisă să fie un înscris oficial, așa cum este el prevăzut de legislația penală în vigoare.

O altă componentă a laturii obiective este reprezentată de urmărea imediata care, în cadrul oricărei infracțiuni este de natura să definească acea stare ce apare ca urmare a săvârșii acțiunii elementului material. În cazul falsului în înscrisuri oficiale, urmărea imediata este reprezentată de acea stare de pericol ce vizează valoare socială protejata prin legislație prin întocmirea înscrisului care în mod aparent pare că are toate trăsăturile unui înscris oficial ce poate fi considat la o primă vedere, autentic. Nu în cele din urmă, o ultimă componentă a laturii obiective este reprezentată de legătură de cauzalitate, astfel că falsul în înscrisuri oficiale prezintă legatura de cauzalitate între acțiunea de falsificare și rezultatului produs, prin faptul că atunci când un astfel de înscris este falsificat într-un mod evident, atunci nu există urmarea cerută de legislație, ci doar o încercarea de falsificare la care este supus înscrisul.

De cealalata parte, orice infracțiune, pe lângă latura obiectiva, prezintă și latura subiectivă. Acesta vizează în primul rând forma de vinovăție prevăzută de lege ca fiind necesară pentru a se considera îndeplinită infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale. Așadar, după cum bine știm vinovăția poate apărea atât sub forma intenției cât și a culpei. Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale poate fi săvârșită cu intenție, indiferent de forma sub care acesta se prezintă: intenție directă sau intenție indirectă, în timp ce fapta comisă având ca formă de vinovăție culpa, nu este considerată infracțiune.

Ultimele elemente ale laturii obiective sunt reprezentate de mobilul și scopul infracțiunii. Falsul în înscrisuri nu prezintă un mobil și un scop care să aibă relevanță în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii, astfel că va fi considerată infracțiune, chair și acea faptă care constă în falsificarea unui înscris oficial, deși acest lucru s-a făcut având la bază un scop legitim, singura diferență care apare între falsul material în înscrisuri oficiale în scop legitim și cel comis în scop nelegitim este reprezentată de consecințele pe care le prezintă cu privire la sancțiune ce va fi aplicată infractorului.

2.3. Formele infracțiunii

În cadrul acestei secțiuni vom prezenta formele sub care se poate prezenta infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. În primul rând trebuie menționat faptul că această infracțiune fiind posibila să fie comisă doar prin intermediul unei acțiuni, având la bază ca formă de vinovăție intenția, ea este susceptibilă de desfășurarea în timp, ceea ce înseamnă faptul că poate apărea în cadrul acestea și una dintre formele imperfecte prevăzute se lege și anume actele preparatorii și tentativă.

În ceea ce privește actele pregătitoare, această formă este una dintre cele mai frecvente în ceea ce privește infractiunea de fals în înscrisuri, însă cu toate acestea, este important de menționat faptul că ele nu sunt incriminate în conformitate cu legislația penală în vigoarea, ceea ce înseamnă că acestea pot fi săvârșite fără ca pentru autorul faptei respective să fie prevăzută de către lege, vreo sancțiune. Cu toate acestea, pot apărea și anumite cazuri în care îndeplinirea unor acte pregătitoare în ceea ce privește falsul în înscrisuri poate să dobândească o altă natură juridică, ceea ce duce, implicit la intrarea acestora sub dispozițiilor legale penale și totodată la sancționarea lor în conformitate cu acestea. În acest sens putem menționa situația în care actele pregătitoare vizează acțiunea de falsificare a unei ștampile sau a unui sigiliu care urmează să fie utilizate la contrafacerea unui înscris oficial, momentul în care acea activitate ca fi incriminata ca o faptă penală de sine stătătoare, existentă în formă continuata.

Cea de-a doua formă imperfectă sub care poate apărea infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este tentativa. În conformitate cu alineatul 4 al articolului 320 din Noul Cod Penal, tentativa la săvârșirea acestei infracțiuni se pedepsește. Așadar, exista tentativa atunci când s-a început executarea acțiunii de falsificare, dar aceasta a fost întrerupta din cauza unor intamplari ce nu țin de voința făptașului.

2.4. Consumarea infracțiunii

Infracțiunea se considerată consumată în momentul în care elementul material ce constă în acțiunea de falsificare se considera încheiat și de asemenea a apărut urmarea imediata care constă în realizarea înscrisului oficial ce prezintă un conținut fals și totodată aparența unui înscris oficial real, prin intermediul căruia se pune în pericol încrederea pe care o au cetățenii în ceea ce privește înscrisurile oficiale.

Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale se prezintă sub forma unei variante simple și a unei variante agravate. Diferențierea dintre cele două modalități normative apare ca urmare a calitații subiectului activ care, în formă calificată, trebuie să fie un funcționar public care a comis falsul în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

Infracțiunea, atât în varianta simplă, cât și în cea agravata, poate fi săvârșită în una din cele trei modalități normative care sunt enumerate în alin. (1) al articolului 320 din Noul Cod Penal și anume, contrafacerea scrierii, contrafacerea subscrierii, respectiv a semnăturii și alterarea unui înscris oficial. Fiecare dintre aceste trei modalități normative poate fi realizată într-o diversitate de modalități faptice.

2.5. Sancțiune

În cadrul acestei secțiuni vom prezenta sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Astfel că, în conformitate cu articolul 320 din Noul Cod penal, acesta infracțiune implica două sisteme de sancțiuni în funcție de forma sub care se prezintă.

În ceea ce privește varianta de bază, respectiv cea prezentată la alineatul 1 al articolului menționat, legiuitorul prevede ca sancțiune pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 6 luni, aceasta fiind singura sancțiune menționată de legiuitor. În cazul variantei asimilată, respectiv cea în care infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este săvârșită de către un funcționar public, atunci legiuitor prevede sancțiuni mai drastice și anume pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dar și interzicerea unor drepturi. Este oarecum de așteptat faptul că legiuitorul prevede o sancțiune mai drastică în cadrul variantei asimilate ca urmare a calității pe care o are subiectul activ al infracțiunii și anume aceea ce funcționar public, calitate care stabilește în sarcina acestuia o serie de responsabilități în ceea ce privește protecția și aplicarea corectă a legislației. De asemenea, se poate observa faptul că pe lângă pedeapsa închisorii este prevăzută și sancțiunea de interzicere a exercitării unor drepturi, deaorece fapta este săvârșită de către acesta în cadrul atribuțiilor de serviciu, lucru care va duce în mod firesc la pierderea acelor drepturi pe care le-a avut și de care a abuzat odată cu săvârșirea infracțiunii.

2.6. Aspecte procesuale și legea penală mai favorabilă

În continuare vom prezenta aspecte procesuale, dar și modificările care au fost aduse acestei categorii de infracțiuni prin intrarea în vigoare a noului cod penal, pentru a determina legea penală mai favorabilă. Așadar, așa cum am menționat și anterior, în cadrul vechiului cod penal, infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale era prevăzută în cadrul articolului 288, sub aceeași denumire.

În ceea ce privește conținutul variantei de bază prezentată în cadrul primului articol al legislației prezentate, menționat faptul că acesta nu s-a modificat comparativ cu cel existent în cadrul vechii legislații, însă cele care au suferit modificări au fost limitele impuse de legiuitor în ceea ce privește sancțiunile aplicate. În acest sens, spunem că și anterior era prevăzută ca sancțiune pedeapsa cu închisoarea, însă limitele minime ale acesteia au fost modificate în sensul creșterii, ceea ce înseamnă că legiuitorul a dorit o sancționare mai drastică a acestei infracțiuni din diferite considerente, printre care frecvența din ce în ce mai mare cu care a început să apară în rândul infracțiunilor și totodată că urmare a consecințelor care apar în urma săvârșirii acesteia, la nivelul întregii societății.

Revenind, în urma modificării legislației penale, au fost majorate limitele pedepsei cu închisoare de la 3 luni, cât era prevăzut în vechea reglementare, la 6 luni, Pe de altă parte, modificări au apărut și în ceea ce privește cuprinsul conceptului de înscrisuri oficiale, astfel ca prin noua reglementare, sunt prevăzute de către legiuitor ca fiind asimilate noțiunii de înscrisuri oficiale și acele bilete, tichete sau orice alte astfel de elemente imprimate care sunt de natură să dea naștere consecințelor juridice, în timp ce în cadrul vechiului cod penal, legiuitor menționa că elemente asimilate inscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.

În continuare vom prezenta modificările apărute în ceea ce privește varianta asimilată celei de bază în cadrul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și legea penală mai favorabilă. Așadar, în ceea ce privește varianta asimilată, așa cum am menționat și anterior, aceasta apare în momentul în care fapta prevăzută la varianta de bază ia naștere ca urmare a existenței în calitate de subiect activ, a unui funcționar public, așa cum este el prevăzut de legislația în vigoare. Așadar, această variantă din legislația actuală menționează în mod clar faptul că infracțiunea pentru a fi încadrată în varianta asimilată este necesar să fie săvârșită de către un functionar public ce este aflat în exercițiul atribuțiilor sale, în timp ce dispozițiile din vechiul cod penal ce prevedeau această variantă, menționau ca subiect activ funcționarul aflat în exercițiul atribuțiilor. Cu alte cuvinte, în acest din urmă caz, era luată în considerare calitatea de funcționar, nu cea de funcționar public ca în legislația prezentă.

Totodată, trebuie menționat faptul că, în ceea ce privește varianta asimilată, ca și în cazul celei de bază, apar modificări referitoare la regimul sancționator aplicabil. Așadar, dacă în vechiul cod penal, faptei când falsul material în înscrisuri oficiale era săvârșită de către un funcționar i se prevedea ca sancțiune pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani, în cazul legislației actuale pedeapsa cu inchisoare este de la 1 ani la 5 ani. Observăm astfel ca legiuitorul a crescut limita minimă a pedepsei de la 6 luni la 1 ani. Totodata referitor la cealaltă sancțiune aplicabilă, respectiv interzicerea unor drepturi, aceasta a exista și în legislația veche și a fost preluată și în actuala legislație.

CAPITOLUL III. JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ

În cadrul acestei secțiuni vom prezenta câteva aspecte practice cu privire la noțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Prima dintre hotărâri pe care o vom analiza este Sentința Penală Nr. 84/2011 pronunța de Judecătoria Târgu Mureș.

În vederea pronunțării acestei hotărâri, instanță de judecata a reținut faptul că o persoană având calitatea de martor în cadrul procesului ce se judecă în fața sa, și-a informat verbal șeful, care are tot calitatea de martor cu privire la fapta unei alte persoane care a depus o cerere privind eliberarea pașaportului în regim de urgență, iar în schimbul acestui serviciu a plătit către persoana care are calitatea de inculpat în cadrul procesului de față, o anumită sumă de bani, urmând că ulterior îndeplinirii serviciului să plătească diferența. Ulterior însă, a fost efectuat un control în vederea dovedirii temeiniciei sau netemeiniciei acestor informații și s-a constatat că nu a fost plătită nicio sumă de bani, cu toate că inculpatul a preluat și a analizat actele respective.

Totodată, cel care se pretinde că a oferit suma de bani a afirmat faptul că era plecat din țară și în această perioadă pașaportul i-a fost furat, de aceea a încercat să obțină un pașaport în regim de urgență fără a fi necesară prezența sa în țară, iar ca urmare a acestui lucru a aflat că cel care are calitatea de inculpat în cazul de față, poate elibera un astfel de pașaport contra unei sume de bani. Pe de altă parte, inculpatul din speță, nu era angajat în cadrul serviciului de pașapoarte însă a menționat faptul că poate obține acest pașaport ca urmare a ajutorului pe care îl va primi de la unul dintre angajații din acest domeniu. Ca urmare a tuturor probelor din cadrul urmării penale, adunate în favoare și în defavoarea inculpatului de către organele de urmărire penală, s-a ajuns la concluzia că toate acuzatiile aduse acestora sunt adevărate, chiar dacă acestea nu au fost recunsocute sau au fost recunoscute în mod parțial de către unul dintre inculpați.

În cadrul procedurii de obținere a pașaportului, inculpatul a procedat la semnarea cererii de obținerea pașaportului precum și declarația pe propria răspunderea ce trebuia depusă alături de acesta la serviciul de pașapoarte, în numele celui ce a solicitat pașaportul. În acest sens, instanță a reținut pe lângă celelalte infracțiuni, infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în conformitate cu  dispozițiile din cadrul articolului 17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 coroborat cu articolul 288 din vechiul cod penal, cod care era aplicabil la momentul săvârșirii respectivei infracțiuni.

Ca urmare a acestora, instanță a pronunțat mai multe sancțiuni pentru inculpatul, în sarcina căruia au fost reținute atât infracțiunea de trafic de influența, cât și cele de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals intelectual. Pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale reținută în sarcina inculpatului, a fost aplicată sancțiune pedepsei cu închisoarea de 1 an , însă ca urmare a faptului că au fost prevăzute sancțiuni pentru toate faptele săvârșite, în conformitate cu dispozițiile codului penal în vigoare la momentul săvârșirii infracțiuni, pedepsele au fost contopite și astfel inculpatul a obținut pedeapsa cea mai grea, respectiv cea cu închisoarea pe o perioada de 3 ani.

O altă hotărâre cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este reprezentată de Sentința nr 1024/3003 pronunțată de Judecătoria Constanța prin care a fost achitat inculpatul în cauza pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în conformitate cu prevederile articolul 288 alin.1 din codul penal în vigoare în acel moment, coroborat cu articolul 41 din codul penal, având ca temei că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În speță, instanță a fost sesizată cu fapta inculpatului de a multiplica copii a unor adeverințe, împreună cu încheierile de autentificare, false. Având în vedere activitatea desfășurată de inculpată, în sensul că ea s-a subscris în copierea unor acte care s-au dovedit a fi false, dar cum acest aspect nu a fost cunoscut de inculpat, nu se poate reține că acesta a săvârșit infracțiunea cu intenție pentru a fi realizată latura subiectivă a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Ca urmare, instanță de fond a pronunțat achitarea inculpatului motivând că fapta nu constituie infracțiune, deoarece nu prezintă pericol social.

Împotriva acestei hotărâri a fost declarat apel atât de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, cât și de partea civilă, iar Tribunalul Constanța prin decizia penală nr.116/12.02.2004, a admis ca fondat apelul parchetului, a desființat sentința penală, dispunând, în baza art.288 alin.1 din codul penal coroborat cu articolul art.41 alin.2 cod penal, condamnarea inculpatului la 7 luni de închisoare.

Concluzii

Infracțiunile de fals sunt foarte importante, deoarece săvârșirea lor este de natură să ducă la scăderea încrederii pe care o au membrii unei societăți în înscrisuri, fie ca ele sunt oficiale, fie că sunt de tipul înscrisurilor sub semnătură privată. Importanta înscrisurilor, indiferent de forma pe care acestea o îmbrăca are un caracter din ce în ce mai pronunțat în toate domeniile de activitate, de aceea legiuitorul urmărește o reglementare cât mai strictă a acestor categorii de infracțiuni, în vederea eliminării pe cât posibil a acestui fenomen infracțional care este de natură să ducă la scăderea încrederii cetățenilor în conținutul pe care îl prezintă înscrisurile, dar și în faptele și evenimentele cu privire la care fac referire. Ca urmare a existenței incertitudinii cu privire la veridicitatea informațiilor și a datelor care reies din cadrul inscrisurilor, în cadrul unei societății nu ar mai fi posibilă existența unor bune relații de natură socială.

Așa cum am precizat anterior, infracțiunile de fals în înscrisuri sunt reglementate de noul Cod Penal în Partea Specială, Titlul VI, Capitolul III. La baza infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale sta articolul 320 din Noul Cod Penal. În conformitate cu dispozițiile acestui articol infracțiunea poate să fie apara sub două forme, prezentate la alineatele 1 și 2.

Este vorba de varianta sau forma de bază, în conformitate cu care falsificarea oricărui înscris oficial este considerată infracțiune în conformitate cu legislația penală în vigoare și pentu aceasta, legiuitorul prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și varianta asimilată, prevăzutaăla alineatul 2 al articolului 320 din Noul Cod Penal , respectiv situația în care infracțiunea este săvârșită de un subiect calificat, calificarea acestuia fiind data de calitatea lui de funcționar public, formă a infracțiunii pentru care leguitorul prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani, precum și o altă sancțiune și anume interzicerea exercitării unor drepturi expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește sancționarea infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, așa cum era de așteptat, varianta de bază prevede o sancțiune mai blândă comparativ cu cea agravanta, respectiv cea săvârșită de către funcționarul public, astfel că în situația în care fapta este săvârșită de către orice persoană ce nu are calitatea de funcționar public, limitele pedepsei sunt de 6 luni, respective 3 ni, în timp ce pentru fapta săvârșită de funcționarul public, prevede ca sancțiuni pedeapsa cu închisoarea de minim un an și maxim 5 ani, dar și o sancțiunea de interzicere a exercitării unor drepturi.

O altă concluzie la care am ajuns ca urmare a analizei infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este reprezentată de faptul că noua legislație penală prevede sancțiuni mai dure comparativ cu cele prevăzute în cadrul vechiului cod penal.

Referitor la formele sub care se poate prezenta infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale menționăm că una dintre cele mai frecvente forme este cea a actelor pregătitoare însă cu toate acestea, este important de evidențiat faptul că ele nu sunt incriminate în conformitate cu legislația penală în vigoarea, ceea ce înseamnă că acestea pot fi săvârșite fără ca pentru autorul faptei respective să fie prevăzută de către lege, vreo sancțiune. Dar, pot apărea și anumite cazuri în care îndeplinirea unor acte pregătitoare în ceea ce privește falsul în înscrisuri poate să dobândească o altă natură juridică, ceea ce duce, implicit la intrarea acestora sub dispozițiilor legale penale și totodată la sancționarea lor în conformitate cu acestea.

De asemenea, infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale poate apărea și sub forma tentativei. În conformitate cu alineatul 4 al articolului 320 din Noul Cod Penal, tentativa la săvârșirea acestei infracțiuni se pedepsește. Așadar, există tentativa atunci când s-a început executarea acțiunii de falsificare, dar aceasta a fost întrerupta din cauza unor întâmplări ce nu țin de voința făptașului.

BIBLIOGRAFIE

I.TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

Alexandru Boroi, Drept Penal.Partea Specială, Conform Noului Cod Penal, Editura C.H.Beck, București, 2011

Costică Voicu, Teoria generală a dreptului, Editura Sylvi, București, 2001

Costică Bulai, Manual de drept penal, Partea generală,Editura Universul Juridic ,București, 2006

Constantin Mitrache, Constantin Mitrache, Drept Penal Roman.Partea Generală, Editura Universul Juridic, București, 2006

Florin Streteanu, Tratat de Drept penal.Partea generală, Editura C.H.Beck, București, 2008

Gheorghe Ivan, Drept Penal.Partea Generală I.Curs Universitar, “Universitatea Dunărea de Jos” Galați, Galați, 2009

Ion Chipaila, Cristina Popă, Gheorghe Ciolan, Drept Penal- Partea Specială, Ediția a II-A, Editura Sitech Craiova, 2010

Matei Basarab, Drept Penal. Partea generală Vol.I-II., Editura Lumina Lex, București, 1999

Matei Basarab-coordonator, Codul Penal Comentat.Partea Specială, Volumul ÎI, Editura Hamangiu, București, 2008

Nicolae Volonciu, Tratat de procedura penală. Partea Generală, Volumul I, Editura Paideia, București, 1996

Octavia Maria Cilibiu, Reflecții privind dreptatea, justiția și justiția administrativă, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 4/2012

Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica Stănoiu, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, Volumul IV, Ediția a II-a, Editura Academiei Române, Editura All Beck, București, 2003

II. LEGISLAȚIE ȘI SITE-URI

Legea 135/2010 privind Noul Cod de Procedura Penală, publicată în Monitorul Oficial nr.486 din 15 iulie 2010

Noul Cod Penal

https://www.jurisprudenta.com

www.portal.just.ro