Falsul In Documentele de Calatorie

UNIVERSITATEA ”ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAȘI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER CRIMINALISTICĂ

FALSUL ÎN DOCUMENTELE DE CĂLĂTORIE

Coordonator: Absolvent:

Lector Univ. Dr. GEORGICĂ PANFIL STAMATE MIRCEA-ȘTEFAN

Iași, 2016

CUPRINS:

CAPITOLUL I:

SCURTE CONSIDERAȚII ISTORICE PRIVIND FALSIFICAREA DOCUMENTELOR

În criminalistică, sub denumirea de act scris sau de document se înțelege orice scris tipărit, dactilografiat, manuscris, schiță, desen, prin care se atestă starea civilă, identitatea personală, pregătirea școlară ori profesională, încheierea de diferite contracte, felurite declarații, precum și biletele de călătorie, de bancă, timbrele etc.

Falsificarea documentelor a apărut dată fiind importanța patrimonială a înscrisurilor care cuprindeau convenții ori care atestau anumite evenimente. Prin fals se înțelege, în limbajul curent, tot ceea ce nu este conform realității, ceea ce este contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat, care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial.

Expertiza documentelor datează încă din antichitate, reprezentând probabil unul dintre cele mai vechi mijloace de probațiune cu caracter tehnic la care s-a apelat în procedurile judiciare, ceea ce dovedește că odată cu circulația mai intensă a actelor scrise au apărut și primele falsuri. Printre primele preocupări atestate istoric privind cercetarea falsului în înscrisuri sunt cuprinse în ”Lex Cornelia de falsis” emisă de dictatorul roman Lucius Cornelius Sulla (138-78 Î.C.), cu trimitere la litigiile având ca obiect stabilirea autenticității unor acte scrise, întocmite în activitatea de comerț.

O lege a împăratului Constantin (aproximativ din anul 300 d. Hr.) cuprinde un capitol special consacrat falsului, în care se indică printre mijloacele de aflare a adevărului compararea scrisurilor (scripturarum collatione), iar în anul 539 Iustinian citează în novela 73 o eroare judiciară cauzată de faptul că experții declaraseră un act fals, dovedit ulterior a fi autentic. De altfel, încă din novela 49 se negase că examinarea scrisurilor poate atinge certitudinea, luându-se măsuri pentru asigurarea pieselor de comparație.

Unicul aspect pozitiv al evoluției falsurilor a fost generarea unei puternice reacții a organelor judiciare care, în mod constant, prin efort, inventivitate și apelare la tehnica adecvată au reușit să demonstreze, în cadrul examinării criminalistice, falsificarea sau contrafacerea documentelor.

Practica judiciară confirmă faptul că în săvârșirea unor infracțiuni făptuitorii folosesc metode rafinate, precum și procedee și mijloace tehnice dintre cele mai moderne. Există situații în care infractorii comit faptele în așa fel încât să lase impresia că acestea ar avea la bază cauze obiective, își creează diferite alibiuri sau iau măsuri de distrugere a urmelor, ori folosesc substanțe care să îngreuneze activitate de strângere a probelor necesare dovedirii faptelor infracționale. De aceea se impune ca organele judiciare să dispună de cele mai moderne metode și mijloace tehnico-științifice pentru a le putea folosi împotriva criminalității.

Intrarea criminalisticii pe scena luptei justiției penale împotriva infracțiunilor constituie o necesitate obiectivă, deoarece mijloacele dreptului penal și ale celui procesual penal se dovedesc insuficiente față de numărul infracțiunilor săvârșite, de profesionalizarea infractorilor, care se dovedesc din ce în ce mai pricepuți, mai bine organizați, recurgând la metode și mijloace perfecționate de comitere, încercând să adapteze la rândul lor diferitele realizări ale științei la scopurile activității pe care o desfășoară.

I.1. Concluzii

Așadar, din cele expuse anterior se poate observa că intereseul față de falsificarea documentelor a apărut datorită importanței patrimoniale a înscrisurilor. Încă din Antichitate, o dată cu apariția primelor falsuri, în marea majoritate vizând înscrisuri ce atestau diferite acte de comerț, au apărut și primele preocupări referitoare la expertiza documentelor.

O dată cu dezvoltarea civilizației moderne, frauda documentară a cunoscut, inevitabil, o evoluție, făptuitorii căutând continuu să adapteze realizările științei la scopul activității ilicite pe care o desfășoară. În acest sens, în lupta împotriva acestui gen de criminalitate, organele judiciare trebuie să dispună atât de metode, procedee și mijloace tehnice adecvate, cât mai ales de specialiști în descoperirea falsurilor și contrafacerilor.

CAPITOLUL II:

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A DOCUMENTELOR DE CĂLĂTORIE

În categoria documentelor, din punct de vedere criminalistic, sunt incluse: documentele de identitate (buletine, cărți de identitate, pașapoarte), documente de stare civilă, permise de conducere, documente de călătorie, instrumente de plată, bancnote, foi de vărsământ, ordine de plată, înscrisuri autentice, înscrisuri sub semnătură privată, etc.

Conform Prado, fraudarea identității și fraudarea documentelor se realizează astfel:

Documentul autentic poate fi utilizat atât ilegal prin impostură sau prin obținerea unui document în mod fraudulos, cât și prin utilizarea neconformă a acestuia, în această ultimă categorie fiind incluse documentele expirate și documentele utilizate în mod abuziv. La un document expirat se verifică data expirării („Valabil până la”) din document, precum și dacă documentul este, în conformitate cu legea aplicabilă, încă valabil în scopul în care acesta este utilizat. În categoria documentelor utilizate în mod abuziv se include o utilizare abuzivă suspectată – de exemplu, o viză de student este utilizată pentru imigrare, dar titularul imigrant intenționează de la bun început să lucreze în țara gazdă. Această categorie de documente utilizate necorespunzător acoperă și situațiile în care, de exemplu, un permis de ședere pe termen scurt este utilizat în loc de o viză sau titularul unei cărți de identitate diplomatice pot utiliza în mod legal acest tip de permis în loc de viză (dacă viza este necesară).

Documentul fals obținut prin falsificare, contrafacere, realizarea unui document nerecunoscut sau document ”alb„ furat (personalizat în mod fraudulos).

Acest model privind fraudarea identității și a documentelor a fost adoptat de Rețeaua pentru analiza riscurilor privind frauda de documente în Uniunea Europeană (EDF-ARA 2012 Ref R023) și este, de asemenea, utilizat de FRONTEX.

II.1.: Metode de falsificare și tehnici de detectare a falsurilor

Zilnic sunt examinate milioane de pașapoarte, rezultatul controlului urmând a confirma identitatea și cetățenia participantului la traficul internațional.

Posesorii de drept, în marea lor majoritate prezintă documente valabile, care le dau dreptul de a trece frontiera unui stat. Totuși, o mică parte din aceste documente pentru călătorie prezintă diferite alterări, iar imposibilitatea de a le depista poate genera consecințe grave.

Cazuistica, referitoare la acțiunile ilicite descoperite în pașapoarte, evidențiază o mare varietate de falsuri, la a căror comitere, infractorii au utilizat diverse metode, unele simple, având ca rezultat falsuri grosolane, sesizabile chiar și cu ochiul liber, altele, mult mai complicate, utilizând tehnici perfecționate, care sunt de natură să inducă în eroare nu numai un neavizat, ci chiar și pe un specialist.

Falsificarea documentelor de identitate (buletine, pașapoarte, permise de conducere, auto, legitimații etc.) a devenit frecventă și în practica noastră judiciară, raportându-ne la documentele emise de autoritățile române și, mai ales străine, obiectul falsificării făcându-l, în primul rând, pașapoartele, documentele auto, documentele însoțitoare ale unor mărfuri.

În funcție de modalitățile de falsificare, deși diferite în linii mari, acestea pot fi clasificate în falsuri parțiale și falsuri totale sau contrafaceri. Dintre acestea, potrivit unor statistici vest-europene, circa 70 la sută sunt reprezentate de falsurile partiale.

Astfel, se procedează la falsificarea unor documente autentice (furate sau pierdute), prin înlocuirea fotografiilor, modificarea numelor și a prenumelor, a numărului documentului. De regula, aceste falsuri sunt simplu de descoperit, datorită măsurilor de protecție (activă sau pasivă) cu care sunt prevăzute documentele, orice intervenție mecanică sau chimică conducând, de pildă, la alterarea fondului de protecție, ușor sesizabilă sub acțiunea radiațiilor.

Posibilitățile tehnice de depistare a falsului de pașapoarte, tot mai frecvent în prezent, ca și al documentelor similare, s-au lărgit prin apelarea la tehnici radiografice (vezi sistemul american Porta Ray sau Philips MG-20). Astfel, prin radiografiere este examinată coperta pașaportului și a ,,ferestrei” practicate în ea, în care este înscris numele titularului și numărul pașaportului. Tot prin radiografiere se depistează fotografiile și paginile substituite. Falsificarea totală sau contrafacerea acestor documente este mult mai greu de realizat întrucât ar impune o succesiune întreagă de contrafaceri, începând cu hârtia și cerneala, până la imprimarea ori imitarea altor elemente de protecție auxiliară (timbru sec, ștampilă etc.), ceea ce face aproape imposibilă falsificarea, deși în practică, mai ales în cazul pașapoartelor și al vizelor.

Înainte de a trata metodele utilizate de infractori în ultima vreme pentru realizarea unor documente false, voi proceda la o succintă abordare a tehnicilor falsului în acte. Faptul că au apărut tehnici noi, nu înseamnă că celelalte au fost abandonate. Mai mult, am putea chiar spune că tehnicile moderne sunt doar reluări de pe o altă treaptă de tehnicizare a celor clasice.

Într-o lucrare de referință pentru cercetarea criminalistică a falsului în acte se relevă că procedeele cele mai frecvente de alterare a actelor sunt ștersăturile și adăugirile. Aceste forme de modificare a unui act se pot întâlni separat sau împreună. Sigur că metodele de falsificare, alterare a conținutului unui document nu se opresc aici. La cele pe care autorul citat le amintește ca fiind mai frecvente, se adaugă și falsul prin acoperire de text, falsul prin compunere din părți disparate a unui act nou, precum și falsul realizat prin spălare chimică (corodare) care precede de obicei adăugirile sau rescrierea integrală a unui act.

Examinarea criminalistică va fi mai întâi îndreptată asupra elementelor de conținut, topografie a elementelor de text și imprimare, precum și asupra realizării. Pe temeiul acestor examinări se vor putea efectua primele aprecieri în legătură cu posibilul autor și metodele folosite de acesta. Actele falsificate în întregime de aceeași persoană au unitate de structură, atât logică cât și grafică, ceea ce lipsește în majoritatea cazurilor de falsuri parțiale.

Din punct de vedere criminalistic, analizând întinderea acțiunii ilicite a falsificatorului, deosebim două categorii de falsificare – falsificarea parțială și falsificarea totală a unui document.

II.2.: Falsificarea parțială a unui document

În acest caz, activitatea falsificatorului nu are ca scop alterarea întregului conținut al pașaportului, ci numai a unei părți din acesta, în așa fel încât, efectele juridice ale documentului de călătorie să fie altele decât cele pentru care a fost constituit inițial.

Falsificările parțiale dintru-un pașaport vizează numele și prenumele, data nașterii, data eliberării și valabilității pașaportului, rubricile destinate însoțitorilor (pentru copii în special) semnele particulare, filele și nu în ultimul rând, fotografia din document.

Cele mai uzitate metode de falsificare a unui pașaport sunt următoarele:

• Modificarea și înlăturarea de text, litere sau cifre;

• Acoperirea de litere cu timbre consulare;

• Adăugarea de text sau litere;

• Decuparea și reconstituirea unor file;

• Falsificarea filei cu datele de identitate;

• Falsificarea filei informatizate;

• Înlocuirea fotografiei clasice;

• Înlocuirea fotografiei integrate;

• Contrafacerea în totalitate sau a unui segment de ștampilă sau timbru sec;

• Completarea de către persoane neautorizate a unor pașapoarte procurate în alb, pe căi ilicite.

Falsul prin înlăturare de text are loc în principal prin folosirea metodelor de înlăturare fizică: răzuirea și radierea. Gradul în care acestea sunt vizibile este determinat de substanțele folosite la scrierea, imprimarea textului, mențiunilor ori semnelor ce se doresc a se înlătura, de intensitatea imprimării și de tipul de suport material pe care s-a operat. Pe de altă parte are importanță și priceperea celui care a înlăturat inscripțiile anterioare, precum și finețea instrumentelor folosite – corpuri ascuțite, lame metalice, ace, pulberi abrazive, etc. De obicei, falsul prin radiere se întinde pe o suprafață mai mare decât prin răzuire, vizând mai multe semne.

Când răzuirea ori radierea au fost realizate neglijent, rămân vizibile porțiuni din traseele scrise sau tipărite anterior. Fibrele hârtiei sunt rupte și deteriorate în acel loc. Examinând suportul actului prin transparență se observă în locurile unde au fost îndepărtate unele inscripții, o mai mare transparență a hârtiei. Alături de aceste aspecte, intervențiile de natură mecanică asupra hârtiei se manifestă și prin: estomparea luciului hârtiei, deteriorarea fondurilor de protecție, întinderea cernelii, pătarea și mătuirea hârtiei și modificarea gradului de presiune al imprimării.

Atunci când au fost îndepărtate porțiuni ale unor texte, asupra locurilor răzuite sau radiate, se poate face o observare sub iluminare obligă și fotografii de umbre. Literatura de specialitate relevă faptul că observația microscopică, combinată cu dirijarea luminii, permite localizarea ștersăturii prin evidențierea umbrelor pe care le formează fibrele de hârtie descleiate și scămoșate.

Relevarea scrisului preexistent poate fi făcută și prin folosirea convertizorului de raze infraroșii, a unei soluții pe bază de iod activ sau a fotografiei sub raze ultraviolete.

O metodă mai precisă de depistare a îndepărtării mecanice a unor porțiuni de pe cate o constituie betagrafia prin contact. Imaginea clișeu obținută prin radiații beta este suprapusă pe un clișeu dispozitiv al actului realizat în lumină normală, apoi se realizează o fotografie color cu cele două clișee suprapuse. Locul ștergerii va deveni astfel vizibil.

O metodă mai precisă, dar mai puțin accesibilă este holografia. Utilizând două fascicule laser ce interferează la trecerea prin documentul suspect se va obține pe o placă fotosensibilă o imagine care va permite o rezoluție deosebită, iar pe cale de consecință să se discearnă dacă elementele de modificare ”parțin hârtiei ca atare sau au fost create ca urmare a procesului de falsificare”.

Evidențierea locurilor atacate mecanic de pe acte se poate realiza și printr-o metodă relativ mai simplă. Documentul suspect se presară cu o pulbere mecanică, se poate folosi chiar pulbere toner de copiator. Actul este apoi introdus între două plăci metalice între care există o sarcină de electricitate statică. Pulberea se va aglomera în locurile unde fibrele hârtiei au fost deranjate, și aceasta este mai subțire, sarcina electrică fiind mai sensibilă în aceste zone.

Actele pot fi alterate și prin metode chimice de corodare ori spălare. Corodarea este o înlăturare de text prin utilizarea unor reactivi chimici, decolorând scrisul și transformând cerneala într-o compoziție slab colorată ori chiar incoloră. În acest scop, de obicei, se folosesc acizi diluați și substanțe alcaline care au în soluție o reacție bazică.

Spălarea se realizează tot prin reactivi chimici, mai ales al solvenților organici și decolorează scrisul sau chiar îl dizolvă, de aceea traseul, de multe ori, dispare total. Partea vizată are, de obicei, o nuanță de culoare diferită de cea a regiunilor necorodate sau nespălate, este mai fragilă, cu însemnate pierderi din netezime și luciu. Dacă textul înlăturat a fost înlocuit cu altul, acesta din urmă diferă de primul prin grosimea scrisului, nuanțe de culoare și prin difuzarea substanței în hârtie.

Mijloacele de evidențiere sunt în general cele ce permit și depistarea ștergerii mecanice. La acestea se mai poate adăuga și examinarea în radiație ultravioletă. Zonele atacate chimic vor avea o fluorescență diferită de restul actului. Trebuie amintit aici faptul că această metodă nu dă rezultate atunci când substanța folosită la spălare chimică nu produce reacția de fluorescență.

Prin menținerea actului în contact cu o placă fotografică un anumit timp se va produce o reacție a emulsiei fotografice cu reactivii ce pot fi întrebuințați la corodarea sau spălarea chimică. De asemenea, tot prin contact, cu hârtia de turnesol se pot evidenție manoperele de ștergere chimică. O altă metodă este măsurarea conductibilității electrice a hârtiei, aceasta fiind modificată în zonele atacate chimic.

Înlăturarea textului scris are însă ca variante și cele în care textul este acoperit cu diferite substanțe, fie prin hașurare, fie prin repasare (rescrierea) unor caractere, litere, cifre, fie prin rebaterea unor caractere dactilografiate. Pentru aceste situații metodele de abordare pot fi diverse. Ele vor fi alese atât în funcție de modul de înlăturare a textului, cât și de substanța de acoperire. Procesul examinării va fi orientat mai întâi spre conținutul textului ce a fost alterat. Prezența unor mențiuni făcute cu alte instrumente ori materiale de scris decât cele inițiale, trebuie să fie examinată cu cea mai mare atenție. Într-un act de înmatriculare auto au fost realizate modificări ale tipului, capacității cilindrice și anului de fabricație al autovehiculului. Examinarea în radiație ultravioletă, lumina polarizată și microscopie în infraroșu au permis să se stabilească care au fost inscripțiile anterioare, acestea din urmă concordând cu cele existente în evidențele organelor de poliție privind respectivul certificat de înmatriculare și permițând stabilirea fără dubii a unui fals prin înlăturare de text urmat de adăugarea unor mențiuni noi.

În cazul textelor înlăturate prin acoperire cu diferite substanțe solubile în apă (cerneală) se poate aplica o metodă simplă constând din folosirea hârtiei de filtru sau a hârtiei fotografice a cărei gelatină a fost umezită. Aceasta se așază peste textul acoperit și se lasă câteva minute. Prin înmuiere, cerneala se va depune pe gelatină, iar inscripția inițială va apărea inversată pe hârtia fotografică. Această operație trebuie realizată în condiții de întuneric, sub un filtru de lumină roșie sau verde, pentru a preveni înnegrirea hârtiei foto în contact cu lumina zilei.

Frecvent se folosesc cu succes radiațiile invizibile, îndeosebi radiațiile infraroșii, dată fiind proprietatea acestora de a străbate hârtia și de a fi reținute de substanțe pe baza de carbon, săruri metalice, acizi etc. Dintre radiațiile invizibile, se mai apelează și la radiațiile roentgen, cu ajutorul cărora se realizează fotoelectronografii, ca urmare a iradierii atomilor din cerneala textului acoperit. Cea eficientă rămâne însă aparatura de tip ,, Video Spectral Comparator”, destinată special cercetării unor astfel de falsuri.

Înlăturarea mecanică, chimică și prin acoperire a textelor trebuie să fie abordată cu atenție procedând la examinări prealabile vizând mai ales aspectul hârtiei în locurile unde s-au efectuat răzuiri, radieri, spălări etc. În special la pașapoarte, datorită hârtiei speciale folosite la confecționare, falsul poate fi relativ repede observat. Având în masa hârtiei substanța de încleiere din abundență, suprafața este lucioasă. Mențiunile inițiale nu vor pătrunde adânc în fibre datorită stratului superficial de încleiere. În schimb, după atacarea fizică, suprafața lucioasă este lezată, având loc o rupere a legăturii fibrelor din hârtie, iar particulele fine de fibre și cerneală inițiale sunt înlăturate. Acum însă, fibrele rămase devin absorbante ale cernelii, stratul neimpregnat cu lianți devenind descoperit. Locul răzuit sau radiat are un aspect mai mat sub iluminare polarizată cu unghi mic de incidență, iar scrisul devine difuz, lățit în masa hârtiei.

Refacerea textului înlăturat este în funcție, în primul rând, de natura materialului de scriere (cerneala, tuș, creion.), și apoi de cea a suportului pe care s-a scris, inclusiv de vechimea scrisului și de condițiile în care a fost păstrat.

Revelarea sau refacerea textului înlăturat este posibila prin metode fizice și metode chimice care, însă, pot conduce la modificarea înfățisării înscrisului, cum ar fi, de pildă, folosirea vaporilor de acid sulfo-cianhidric în evidențierea textului scris cu cerneluri pe bază de fier.

Referitor la procedeele de examinare folosite în laboratoare, în ipoteza întrebuințării de metode cu caracter așa-zis distructiv, este absolut necesar avizul organului judiciar care a dispus expertiza. Aplicarea unor asemenea metode se face numai după ce fotografierea prealabilă a înscrisului în litigiu și după ce s-a constatat că procedeele nedistructive nu au condus la nici un rezultat.

Refacerea textului este posibilă datorită existenței în masa hârtiei a unor resturi ori particule din compoziția materialului de scriere, cum este mai ales cazul cernelurilor, dar și datorită urmelor de presiune create de instrumentul cu care s-a scris, urme vizibile pe versoul acesteia sunt posibil de evidențiat prin fotografia de umbre, iar, mai nou, prin utilizarea laserului.

Metodele-fizice de refacere a textelor scrise cu cerneală sau cu creioane chimice au la baza radiațiile invizibile atât cele ultraviolete, cât și cele infraroșii, sau radiațiile roentgen.

Radiațiile ultraviolete determină apariția unei fluorescente specifice a resturilor de coloranți aflați în masa hârtiei. În ipoteza folosirii radiațiilor UV, textul se mai poate reface prin metoda stingerii fluorescenței, situație în care se folosește o substanță de tipul eosinei, ce iși pierde fluorescența în porțiunile textului înlăturat.

Radiațiile infraroșii pătrund în masa hârtiei, cu excepția locurilor în care se găsesc particule de cerneală, migrate în masa hârtiei, astfel că ele nu vor impresiona materialul fotosensibil așezat sub înscris, fiind absorbite de acele resturi.

Dintre metodele fizice, apreciate ca fiind cele mai sigure sunt procedeele de refacere a textului înlăturat pe baza întăririi fotografice a contrastului imaginii, precum și metoda difuzocopiativă prin care înscrisul, presat pe o coală fotografică, va determina desensibilizarea acesteia în locurile în care s-a aflat textul înlăturat, revelarea având loc după developarea hârtei fotografice.

Când se considera necesar, se poate apela la procedee tehnico-științifice de vârf, cum ar fi, de pildă, tratarea cu izotopi radioactivi și, mai ales, examinarea holografică.

Metodele chimice de refacere a textului înlăturat au la baza reacția dintre diverși reactivi chimici și componentele cernelii sau creionului, pătrunse în masa hârtiei, care, în funcție de natura lor, vor intra în reacție cu soluțiile de revelare. Dintre numeroasele metode de refacere chimică a textului, amintim reacția nitratului de argint cu clorurile sau sulfurile din cerneală, tratarea cu vapori sulfocianici de polisulfat de amoniu ori cu o soluție clorhidrică de ferocianură.

Acoperirea de litere cu timbre consulare. Falsificarea realizată prin acoperirea unor litere cu timbre consulare reprezintă în general o manoperă grosolană, sesizabilă chiar și cu ochiul liber. Pentru restabilirea literelor acoperite avem la îndemână vizarea în lumină albă prin transparență și compararea semnăturii titularului, cu noul nume.

Falsul prin adăugare de text, ca și prin înlăturare, este, de regulă, tipic pentru falsurile parțiale. Aceasta categorie de fals poate fi excutată prin simpla modificare a unei litere sau cifre ( 8 din 3, 9 sau 6 din 0 etc.), din adăugari de cifre sau de cuvinte, ajungându-se la rânduri intregi.

În cazul adăugirii sau intercalării de text, datorită introducerii de noi cuvinte, cifre sau litere, are loc o înghesuire a semnelor între cele existente. Când pentru adăugire se folosesc instrumente, substanțe, mașini de scris diferite, scrisul va apărea diferit prin nuanțe, culoare, aspect, caractere grafice.

Falsul prin adăugare de text poate fi efectuat atât de persoana care a întocmit inițial înscrisul, ori de către altă persoana, falsificatorul apelând la un instrument scriptural similar celui folosit inițial sau la altul, precum și la unele cerneluri asemănătoare sau diferite.

Prin examinarea microscopică vor putea fi observate pe traseul realizat ulterior, particule fine desprinse din materialul uscat al primului traseu. De asemenea, studierea continuității liniare a striațiilor lăsate pe traseu de muchiile active ale instrumentelor de scris sau de literele mașinii de scris, poate oferi informații cu privire la utilizarea altor instrumente sau mașini de scris.

În special în cazul documentelor de călătorie metodele clasice de falsificare includ decuparea și reconstituirea unor file ori introducerea unor file contrafăcute pentru a înlocui anumite părți ale unor documente.

Decuparea urmată de reconstituirea filei de pașaport presupune două modalități mai des uzitate: tăierea filei la o distanță de 1-2 mm, măsurată de la interior către exterior, pentru a lăsa posibilitatea lipirii filei noi (metodă ușor de depistat) și desfacerea broșării (cusăturii), scoaterea filei și introducerea celei noi, urmată de rebroșare (metodă mult mai greu de depistat). Unii falsificatori nu folosesc file de același tip și cu aceeași numerotare, fapt ce determină o reconstituire mai grosolană, datorită recurgerii la ștersături mecanice sau chimice, a unor cifre sau cuvinte, care pot fi ușor de depistat.

De regulă, se procedează la detașarea unor porțiuni din act ce conține datele de identitate. Porțiunile vor fi introduse într-un act nou de pe care, de asemenea, au fost detașate elementele respective sau care vor fi acoperite de cele noi. Uneori, se procedează la subțierea hârtiei de pe catul ce va fi modificat prin compunere, iar porțiunile detașate de pe alt act sunt și ele subțiate prin abraziune pe verso, apoi umezite și uscate prin presare peste actul modificat, adăugând uneori și adeziv. Aceste manopere sunt relativ ușor vizibile cu ochiul liber, grosimea hârtiei fiind mai mare în locurile unde s-a operat. Aspectul zonelor respective este de uzură mai pronunțată, uneori doar pagina afectată fiind mai uzată. Este utilă și observarea atentă a verso-ului paginii recompuse, putându-se vedea unele denivelări nejustificate ale hârtiei, boțiri datorate uscării inegale a adezivului, chiar scurgeri ale surplusului de adeziv pe la marginile porțiunii adăugate. Examinarea sub radiațiile ultraviolete va putea pune în evidență prezența substanței de lipit, care va avea o fluorescență deosebită de restul suprafeței. Adeseori, datorită uzurii, sau chiar compoziției diferite a hârtiei actului modificat și a hârtiei provenite de la alt document, chiar și aceste vor avea nuanțe diferite sub radiația ultravioletă.

Falsificarea filei cu datele de identitate și falsificarea filei informatizate sunt metode de falsificare ce folosesc aceleași tehnici ca ți în cazul decupării și reconstituirii unor file.

Înlocuirea fotografiei clasice. În funcție de soluțiile de asigurare a fotografiilor, pe care le-au adoptat instituțiile ce se ocupă cu construcția documentelor pentru trecerea frontierei, falsificatorii și-au adaptat permanent acțiunile ilicite, în scopul inducerii în eroare a organelor de control specializate.

Practica criminalistică a evidențiat mai multe tehnici de fixare, astfel fotografia poate fi aplicată în pașaport cu ajutorul unei substanțe de lipit fiind asigurată:

– cu timbru sec sau cu timbru sec și ștampilă;

– cu timbru sec, după aplicarea unei folii de plastic;

– cu o ștampilă și folie de plastic;

– cu ajutorul unei ștampile. De cele mai multe ori, refacerea segmentelor de ștampile presupune activități artizanale, care la o cercetare atentă sunt ușor de evidențiat, documentarea falsului transformându-se într-o acțiune de rutină. Sesizarea relativ ușoară a acțiunilor ilicite a determinat pe unii falsificatori să evite aceste activități artizanale, recurgând la tăierea fotografiei inițiale pe lângă conturul ștampilei originale. Această metodă de falsificare prezintă avantajul că nu se mai recurge la contrafacerea segmentului de ștampilă, dar evidențiază și un mare dezavantaj în sensul că, utilizând un dispozitiv optic de mărit sau o lupă care mărește de cel puțin 4 ori, se poate releva urma de tăietură de pe noua fotografie. Considerăm că această metodă de falsificare se constituie într-una grosolană, întrucât tăieturile pot fi simțite și tactil, fără a necesita mărirea zonei de aplicare a ștampilei.

– cu o folie simplă sau cu un laminat de plastic. În cazul unor astfel de pașapoarte, cercetarea criminalistică se va orienta pe două direcții principale: cercetarea amănunțită a foliei sau laminatului de plastic pe întreaga sa suprafață pentru a observa consistența acțiunii de lipire sau laminare – se observă practic, zona de sub folie sau laminat și cercetarea amănunțită a foliei sau laminatului de plastic pe întreaga sa suprafață pentru a observa corectitudinea procesului de lipire sau laminare – se observă folia sau laminatul la suprafață. Ca urmare a primei proceduri de cercetare, pe lângă fotografie se observă zone destul de mari în care, folia sau laminatul nu s-a fixat perfect de suportul de hârtie al filei. De asemenea, sub folia sau laminatul de pe întreaga suprafață a fotografiei sunt evidențiate o multitudine de bule de aer, care demonstrează inconsistența de lipire sau laminare. Zonele nelipite sau nelaminate integral, precum și bulele de aer, sunt un rezultat al desprinderii foliei protectoare de pe fila cu fotografia titularului, acțiune premergătoare înlocuirii acesteia. Desprinderea foliei sau laminatului produce o deteriorare, atât a acestora, cât și a suportului de hârtie. Orice încercare de relipire sau relaminare, după desfacerea foliei sau laminatului și fixarea noii fotografii, lasă urme de genul celor evidențiate mai sus. Pentru protejarea mai eficientă a pașapoartelor împotriva încercărilor de înlocuire a fotografiilor a determinat autoritățile unor state să fixeze sub folia protectoare o chinegramă sau hologramă care, după lipire sau laminare, cuprinde, atât fotografia, cât și fila documentului – o înlocuire modernă a ștampilei sau timbrului sec. În aceste cazuri, orice încercare de înlocuire a fotografiei, pe lângă urmele de falsificare prezentate mai sus, sunt prezente și deteriorări evidente ale chinegramelor sau hologramelor.

– folosind capse rotunde. Când capsele sunt desfăcute, în vederea facilitării înlocuirii fotografiei, în toate cazurile apar urme duble de capse, datorită lărgirii orificiilor din suportul de hârtie. Această metodă de înlocuire a fotografiei este însoțită și de activități ilicite ce privesc contrafacerea în întregime sau numai a unui segment de ștampilă sau timbru sec. De asemeni, când capsele nu sunt desfăcute în vederea înlocuirii fotografiei, nu apar urme duble de capse, întrucât acestea rămân în același loc, tăindu-se numai fotografia. Și această metodă de înlocuire a fotografiei este însoțită de activități ilicite ce privesc contrafacerea în întregime sau numai a unui segment de ștampilă sau timbru sec.

– cu striații pe un singur rând, pe laturile verticale ale fotografiei;

– cu o kinegramă.

Referitor la înlocuirea fotografiei integrate, trebuie făcută distincție între:

– fotografiile integrate, imprimate peste desenul de fond situație în care fotografiile originale sunt șterse și nu sunt detașate de pe suportul de hârtie. După ștergere, în locul rămas gol, se procedează la scanarea unei noi fotografii. Cercetarea criminalistică trebuie să stabilească diferențele dintre imprimantele cu laser sau inkjet sau pur și simplu diferențe dintre diferite imprimante, care folosesc aceeași tehnologie.

– fotografiilor integrate, protejate de o anumită codificare. În acest din urmă caz s-a recurs la o metodă mai eficace, prin introducerea pe fotografie a unei anumite codificări, denumită „I.P.I. – invisible personal information”. Fotografiile de acest tip pot fi verificate/decodate cu ajutorul unei lamele speciale sau prin intermediul unui soft.

Contrafacerea în totalitate sau a unui segment de ștampilă sau timbru sec. Sigiliile pot fi realizate atât din cauciuc cât și din metal. În general, ele produc urme de stratificare cu tuș, dar pot fi și sigilii seci (”timbre seci” de genul celor aplicate pe diplomele de studii, certificate de cetățenie, pe unele documente autentificate etc., în general pe acte care dovedesc o anumită calitate, stare.

Confecționarea sigiliilor se efectuează după anumite reguli privind forma (de exemplu, sigilii rotunde cu stemă, pătrate cu inscripții, triunghiulare de viză, etc.). Unele elemente sunt generale – forma, dimensiune, lungime, caracterele literale – iar altele cu caracter individual, având un potențial identificator. Unele provin chiar din procesul de confecționare a ștampilei, fiind legate de calitatea instrumentelor și a materialului folosit. Alte caracteristici identificatoare se datorează uzurii, deformării conturului, știrbirii muchiilor, îmbâcsirii cu tuș sau fibre microscopice de hârtie a caracterelor, etc. Elementele de uzură sunt adesea interpretate greșit de către falsificatori și sunt omise de pe copia (falsul) pe care o confecționează.

Tratarea acestei metode de falsificare a scăzut foarte mult în importanță, datorită dezvoltării activității de cercetare, privitoare la descoperirea de noi elemente de securitate, care să fie capabile să asigure din ce în ce mai bine documentele pentru trecerea frontierei.

În ceea ce privește falsificarea ștampilelor, acestea se pot realiza prin următoarele procedee:

– contrafacere – se poate face fie prin confecționarea manuală a copiei unei ștampile (caz în care copia va prezenta diferențe clare față de original), fie prin realizarea unei ștampile noi, cu concursul unor firme specializate (existând diferențe caracteristice, mai ales în cazul în care originalul prezenta uzură);

Pentru demonstrarea falsului este necesar examenul comparativ între o impresiune autentică și cea aflată pe pașaportul falsificat, la acesta din urmă putându-se observa următoarele: imprimarea neuniformă a ștampilei pe toată suprafața sa, existența unor cifre ori litere cu dimensiuni nestandardizate, care diferă flagrant față de elementele ștampilei originale, lipsa de simetrie a elementelor, neuniformitatea acestora și a intervalelor dintre ele, variațiuni în grosimea traseelor grafice care redau desenul ștampilei, neregularităși ale traseelor, erori gramaticale, prescurtări, redarea defectuoasă a unor simboluri, etc.

– transferul impresiunii autentice pe actul fals (spre exemplu prin utilizarea de hârtie foto), caz în care impresiunile vor fi estompate, difuze;

– copierea impresiunii ștampilei cu ajutorul tehnicii de calcul;

– desenarea impresiunii de ștampilă, caz în care falsificatorul nu va putea să păstreze dimensiunile veritabile ale cifrelor ori literelor, cu atât mai puțin elementele de finețe ale diverselor desene.

Completarea de către persoane neautorizate a unor pașapoarte procurate în alb, pe căi ilicite constituie cea mai periculoasă metodă de falsificare, întrucât suportul documentului este perfect valabil, iar falsificatorul, cu ajutorul aparaturii de vârf, pe care o are la dispoziție, poate imita destul de bine, atât tehnicile de integrare a fotografiei, cât cele de scriere.

Având în vedere că, în astfel de situații, posibilitățile criminaliștilor sunt foarte limitate, pentru demonstrarea falsului, trebuie să se țină cont de următoarele:

– cunoașterea formei și modalităților de completare și integrare a fotografiilor din documentele aflate în litigiu;

– studiul atent al unor obiecte, al căror loc de proveniență nu-l poate justifica – aspect

important de tactică criminalistică;

– dirijarea unui interviu eficient, care poate oferi elemente referitoare la modul în care a

obținut un document.

II.3.: Falsificarea totală sau contrafacerea unui document

Falsul total sau contrafacerea în totalitate a unui document reprezintă acea acțiune de reproducere sau imitare frauduloasă a unui document autentic, putând fi realizată fie de persoane particulare, fie de diferite organizații cu preocupări de natură ilicită. Încercarea unor persoane de a trece ilegal frontiera, utilizând pașapoarte false total, constituie un fenomen care este în atenția autorităților din foarte multe state ale lumii.

În prezent, falsificatorii unor astfel de documente folosesc tehnici dintre cele mai avansate, având la dispoziție aparatură de vârf (scanere, copiatoare și imprimante performante, asistate de calculatoare de ultimă generație, mașini speciale de tipărit), reușind să contrafacă mai multe tipuri de documente, ale căror elemente de siguranță nu sunt totuși relevate în totalitate. În scopul documentării falsului într-un document contrafăcut este necesară cercetarea în paralel, atât a celui fals, cât și a unui specimen de același tip. Această metodă de cercetare duce în toate cazurile la o demonstrare corectă și eficientă a activităților ilicite desfășurate de falsificator.

Contrafacerea documentelor se realizează, mai cu seamă în contextul actual al dezvoltării domeniului IT, cu predilecție prin utilizarea tehnicii de calcul. Există următoarele posibilități de realizare a unui document:

– scanarea unui original, editarea cu un program în domeniu (spre exemplu Photoshop), apoi imprimarea. În acest caz, dificultățile sunt legate de fidelitatea scannerului, care nu poate obține o copie 100% fidelă, apărând și elemente de distorsiune. Este nevoie de un scanner de rezoluție mare pentru a putea obține o imagine fidelă a documentului. O variantă a acestei categorii o reprezintă fotografierea documentului dorit, care implică inevitabil pierderi considerabile de calitate.

Trebuie subliniat faptul că, indiferent de capacitățile hardware ale scannerului (rezoluția fizică), achiziția de imagine nu se poate face în condiții de fidelitate 1 la 1, comparativ cu sursa originală a documentului scanat. În procesul de achiziție vor surveni pierderi de imagine, datorate fie suprafeței de scanare, microparticulelor străine de pe suprafața documentului ori suprafața scanerului, algoritmilor de codare a imaginii, formatul de imagine ales etc.

– crearea directă a documentului în programul de editare, apoi imprimarea. Realizarea ”din ochi” a documentului în format electronic implică posibilitatea crescută de plasare a elementelor documentului în mod greșit, nerespectare a proporțiilor etc. Astfel de documente create din memorie sau bazate pe imagini (fotografii ori imagini în format electronic) sunt de regulă foarte slabe calitativ.

– obținerea unei matrițe (documentul în format electronic nativ, ori elemente descriptive ale acestuia – dimensiuni, elemente de siguranță ș.a. – de la cei ce dețin dreptul legal de realizare a acestor categorii de documente), aplicarea modificărilor și imprimarea sa. Acest procedeu poate elimina cu succes inconvenientele celor două, cel puțin virtual documentul realizat fiind identic cu originalul. Inexistența unor tehnologii de imprimare identice cu cele ale originalului, care să permită și introducerea elementelor de siguranță, împiedică falsul să fie unul perfect.

Toate aceste procedee sunt dependente de imprimanta utilizată. O imprimantă de uz casnic nu poate, de regulă, realiza un document cu credibilitate. Se exclude, cu atât mai mult, realizarea documentelor de identitate, documentelor de călătorie, bancnotelor etc. În plus, cel mai adesea este necesară o procesare post-imprimare (utilizarea de aparatură de laminare, plastifiere, lăcuire, broșare etc.). În general, grupările organizate apelează la procurarea de imprimante dedicate care furnizează rezultate superioare, fiind uneori chiar identice echipamentelor utilizate de către autorități. Singurele scăpări sunt legate de calitatea elementelor de siguranță, eventual a cernelurilor speciale, și, aproape întotdeauna, a seriei documentului, fiind aproape imposibil să fie utilizată o serie validă. Cu toate acestea, în ultima perioadă falsurile, mai cu seamă cele de bancnote și documente de identitate, au devenit din ce în ce mai bine realizate.

Elementele care atestă falsul realizat cu ajutorul tehnicii de calcul (prin procedeul imprimării, indiferent de dispozitivul utilizat) sunt:

– lipsa urmelor de adâncime în masa hârtiei;

– nu există o uniformitate a răspândirii substanței de imprimare la nivelul traseelor grafice;

– traseele grafice manifestă policromie, evidentă mai ales la examinarea la microscop, și nu o culoare unitară;

– marginile traseelor grafice au un aspect neregulat, zimțat ori în scară, raportat la caracteristicile dispozitivului care a realizat imprimarea;

– existența unor stropi accidentali pentru utilizarea imprimantelor cu jet și a redării relative în relief pentru cele cu laser (tonerul se depune pe suprafața hârtiei, nu în profunzimea acesteia, ca la ink-jet);

– existența unor puncte izolate de diferite culori pe spațiile albe, etc.

II.4: Concluzii

Acest al doilea capitol debutează cu modalitățile prevăzute în PRADO de fraudare a identității și a documentelor, respectiv obținerea unui document autentic și folosirea lui ilegală prin substituire de persoană ori prin utilizarea neconformă a acestuia (spre exemplu, documente expirate ori utilizate în mod abuziv – vize de studii folosite pentru imigrare, etc.) sau obținerea unui document prin falsificare, contrafacere ori a unui document ”în alb” personalizat fraudulos.

În ceea ce privește modalitățile de falsificare, acestea pot fi clasificate în falsuri parțiale și falsuri totale sau contrafaceri.

În cazul falsului parțial, făptuitorul nu alterează întregul conținut al documentului ci numai a unei părți a acestuia, producând astfel efecte juridice importante. Falsificările parțiale ale unui document de călătorie pot viza elemente precum: numele și prenumele, data nașterii, data eliberării și data expirării documentului, fotografia titularului, ștampile de trafic, file ce pot conține vize, interdicții, etc. În realizarea scopului infracțional, falsificatorii recurg la modificarea sau înlăturarea de text, litere sau cifre, acoperirea unor litere folosind timbre consulare, adăugări de text sau litere, decuparea și reconstituirea unor file, falsificarea filei informatizate, înlocuirea fotografiei, contrafacerea unei ștampile sau a timbrului sec și personalizarea unor documente furate ”în alb”.

Falsul total sau contrafacerea unui document reprezintă acea acțiune de reproducere sau imitare frauduloasă a unui document autentic. Chiar dacă majoritatea elementelor de siguranță nu sunt făcute publice, falsificatorii, utilizând tehnici avansate și aparatură de ultimă generație, reușesc totuși contrafacerea documentelor de călătorie..

În contextul actual al dezvoltării domeniului I.T., contrafacerea se realizează folosind tehnica de calcul, fie prin scanarea unui document original, editarea și ulterior imprimarea lui ori crearea directă a unui document în programul de editare și apoi imprimarea lui, fie prin obținerea unei matrițe (documentul în format electronic nativ sau a elementelor descriptive ale acestuia de la funcționarii care dețin dreptul legal de realizare a acestor documente).

CAPITOLUL III:

ETAPELE CERCETĂRII DOCUMENTELOR DE CĂLĂTORIE

Determinarea autenticității unui înscris constituie o operație efectuată curent de către organele de urmărire penală, de către instanțele de judecata, de alte autorități sau reprezentanți ai unor instituții publice sau private.

Frecvent, se solicită stabilirea autenticității documentelor sau buletinelor de identitate, a legitimațiilor de serviciu, a permiselor de acces în diverse locuri sau de exercitare a anumitor profesiuni, a actelor de stare civilă, cu caracter fiduciar, cum ar fi, de exemplu, moneda de hârtie, diferite titluri, cecuri diverse, titluri de credite.

Principalele elemente comune avute în vedere la stabilirea autenticității unui document sunt următoarele:

– îndeplinirea cerințelor legale privind forma și conținutul;

– aflarea în termenul de valabilitate, care, în majoritatea situațiilor, este limitat la o anumită perioadă de timp, specificată în document;

– corespondența între înfățișarea persoanei și fotografia de pe documentul pe care aceasta și-l atribuie, precum și a corespondentei dintre datele referitoare la identitatea persoanei menționate în actul cu care aceasta se legitimează;

– existența elementelor de protective sau de securitate, destinate să ateste autenticitatea unui document și să prevină falsificarea sau contrafacerea sa.

Întrucât cercetarea criminalistică a documentelor se poate prelungi din punctul de trecere a frontierei, până în laboratoarele specializate ale Poliției de Frontieră (laboratoarele teritoriale și laboratorul central), activitățile specifice sunt etapizate.

În cadrul primei etape, conform recomandărilor din „Catalogul Schengen“ se disting două niveluri de control, după cum urmează:

Nivelul primar

Controlul primar al pașapoartelor se execută în punctele de trecere a frontierei. Cu această ocazie, polițistul de frontieră efectuează două activități criminalistice foarte importante. Una este legată de stabilirea valabilității documentului, iar cealaltă se referă la identificarea persoanei în raport cu imaginea din fotografia pașaportului, după metoda portretului vorbit.

În această fază, polițistul de frontieră poate utiliza un instrumentar minim și ușor de manevrat, compus dintr-o lupă, care să mărească de cel puțin 4 ori, o lampă cu raze ultraviolete, un minimicroscop portabil, prevăzut cu sursă de lumină și eventual o lampă retroreflectivă pentru laminatele tip 3M.

Controlul se rezumă la o primă chestionare a persoanei și la verificarea optică a documentelor și vizelor.

În cazul în care, la acest nivel apar unele suspiciuni legate de valabilitatea documentelor și vizelor, este interzisă orice verificare mai intensivă.

Conform metodologiei de lucru și pentru a se asigura fluidizarea traficului, documentarea falsurilor se va realiza într-un loc special amenajat, utilizându-se un echipament mult mai perfecționat, de regulă un aparat tip Comparator video-spectral.

Nivelul secundar

Dacă în această fază se confirmă unele suspiciuni de fals și se conturează elementele constitutive ale unei infracțiuni, se întocmesc acte premegătoare, care vor fi înaintate la structurile de cercetare penală.

În cadrul celei de-a doua etape se trece la executarea unui control criminalistic aprofundat al documentelor și vizelor, activitate premergătoare întocmirii raportului de constatare tehnico-științifică sau după caz, a expertizei, în baza unei ordonanțe motivate.

Activitățile criminalistice de cercetare se execută numai în cadrul laboratoarelor criminalistice care dispune de specialiști și echipamentele necesare, iar după finalizarea cercetărilor se întocmesc și „Fișe de falsuri“.

În cazul în care lucrătorii criminaliști evidențiază documente și vize contrafăcute (false total), file informatizate contrafăcute (false total) și înlocuiri de fotografii integrale, pe lângă întocmirea raportului de constatare tehnico-științifică sau după caz, a expertizei, vor realiza, după consultarea Serviciului Criminalistic din I.G.P.F., un material în format electronic (numai pe un C.D.), care va fi înaintat de urgență la Laboratorul Central din I.G.P.F. în vederea întomirii unei „Fișe de alertă”.

Pentru toate categoriile de falsuri descoperite și cercetate, lucrătorii Compartimentelor Criminalistice vor întocmi „Note de caz„ care se vor prezenta tuturor structurilor de pe raza Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră.

A treia etapă de control se desfășoară la nivelul Serviciului Criminalistic din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, se întocmesc rapoarte de constatare tehnico- științifică, sau după caz expertize, în baza unor ordonanțe motivate, pentru cauzele complexe aflate în rezolvarea structurilor Poliției de Frontieră Române, precum și în alte cauze, care sunt instrumentate de polițiștii de frontieră din I.G.P.F.

Pentru situațiile în care, cercetarea din Compartimentele Criminalistice reclamă posesia unui specimen de document sau viză, sau pentru falsurile deosebite, mai greu de evidențiat, finalizarea constatărilor se va realiza la Laboratorul Central din I.G.P.F.

Tot în această etapă de control se întocmesc și rapoarte de constatare tehnico-științifică, sau după caz expertize, în baza unor rezoluții motivate, solicitate de alte structuri ale M.A.I., Parchete sau Instanțe de Judecată. „Fișele de alertă”, care evidențiază metodele de falsificare, se întocmesc numai la nivelul Serviciului Criminalistic din I.G.P.F. și se transmit pentru informare la toate structurile teritoriale și instituțiilor interesate.

III.1.: Reguli privind ridicarea și conservarea documentelor

Manipularea înscrisurilor care ar putea conține sau purta o urmă o unei infracțiuni, face parte dintre operațiile care impun organului judiciar, încă de la primul său contact cu aceste mijloace materiale de probă, respectarea unor cerințe minime de precauție necesara păstrării și conservării înscrisului în starea în care a fost găsit ori ridicat.

Ridicarea și conservarea actelor scrise se fac în așa fel încât urmele existente să nu fie distruse și, totodată, să nu creeze alte urme noi. Potrivit unei bogate practici existente în materie, autorii de specialitate au scos în evidență următoarele reguli de manipulare a înscrisurilor-probe materiale:

– înscrisurile presupuse purtătoare de urme papilare sunt prinse de colțuri cu o pensetă, o clemă sau folosind o mănușă;

– înscrisurile trebuie protejate de acțiunea factorilor care le-ar putea altera, cum ar fi, de exemplu, umezeala, căldura, lumina puternică, în special cea solara.

– pe înscrisuri nu se fac nici un fel de sublinieri, de mențiuni sau precizări referitoare la conținutul, la aspectele și locurile asupra cărora trebuie să-si concentreze atenția expertul.

– înscrisurile nu se capsează, nu se cos la dosar și nu se pliază, decât în situația în care este absolut necesar și, în acest caz numai la limita urmelor de îndoire deja existente.

– pentru protejare și prindere la dosar, înscrisurile se introduc în plicuri sau mape special constituite în acest sens,, preferabile fiind cele din material plastic transparent.

– metode de cercetare cu caracter distructiv, deci de natură să altereze forma sau conținutul înscrisului, nu se aplică decât de expertul criminalist, după o examinare prealabilă, cu aprobarea organului care a dispus expertiza și numai după fixarea fotografică a imaginii inițiale a actului scris.

III.2.: Cercetarea modernă a documentelor

În cadrul ședinței din 28 mai 2001, Consiliul a stabilit ca obiectiv pentru activitatea Grupului de Lucru asupra Evaluării Schengen, identificarea „celor mai bune practici, în special cele ce privesc frontiera, pentru a servi ca exemplu statelor candidate, precum și pentru cele ce aplică deja aquis-ul Schengen.

Aceste evaluări precum și identificarea celor mai bune practici se folosesc ca material de inspirație pentru stabilirea standardelor în vederea aplicării minime a aquis-ului Schengen (ex: echipament de bază pentru fiecare structură a Poliției de Frontieră) în cadrul grupurilor de lucru relevante”.

În cadrul nivelului 1 de control este recomandat, următorul instrumentar:

– minilupă X8;

– lupă cu sursă de lumină proprie;

– lampă cu lumină albă dirijată retroreflectivă pentru laminatele tip 3M;

– minimicroscop cu sursă proprie de lumină x30;

– lampă portabilă cu surse de lumină albă și cu raze ultraviolete.

Nivelul 2 de control

Practica cercetării criminalistice a scos în evidență atât perfecționarea activităților de falsificare, ca urmare a accesului și posibilităților rețelelor de crimă organizată de a intra în posesia unor echipamente de ultimă generație, cât și tendințele specialiștilor criminaliști de a identifica noi metode științifice de cercetare a documentelor, utilizând în acest sens o tehnică de lucru, din ce în ce mai performantă.

Dezvoltarea cercetării criminalistice în domeniul documentelor false ori falsificate a avut în vedere, în primul rând, creșterea în valoare a materialului probator, prin evidențierea pe baze științifice a concluziilor din rapoartele de constatare și expertize.

Atingerea acestui nivel de performanță nu este posibilă, decât dacă se utilizează aparatură care poate permite lărgirea ariei de cercetare și evidențierea cât mai aproape de realitate a zonelor din documente supuse activităților ilicite de alterare.

Comparatorul Video-Spectral – tip V.S.C.- 4C

Datorită părții sale mecanice, acest echipament poate fi utilizat, atât individual, pentru cercetarea simplă a unui document, cât și conectat la o unitate de calcul, care prin soft-ul aferent oferă posibilități multiple de investigare a zonelor supuse alterării.

Performanțele acestui aparat sunt evidențiate de posibilitățile sale de cercetare:

– posibilitate de mărire a imaginii – automat sau manual;

– claritatea imaginii – automat sau manual;

– lumină albă perpendiculară pe imagine;

– lumină albă prin transparență;

– lumină albă dirijată din lateral – stânga/dreapta;

– lumină retroreflectivă pentru anumite tipuri de laminat sau chinegrame;

– raze ultraviolete perpendiculare pe imagine, în trei lungimi de undă;

– raze ultraviolete prin transparență;

– raze infraroșii;

– filtre color de lumină – roșu, galben, verde și albastru.

2. Comparatorul Video-Spectral – tip V.S.C.-5000

Echipamentul, care permite o vizionare în diferite spectre de lumină și condiții variate de expunere a documentelor, constituie o variantă perfecționată a Comparatorului Video-Spectral – tip V.S.C.-4C, manevrabilitatea fiind posibilă numai cu ajutorul unui soft performant.

Comparatorul videospectral este un sistem complex destinat analizei documentelor, beneficiind de captarea imaginilor de mare rezoluție și oferind facilități multiple de examinare a elementelor de siguranță, întrunind toate cerințele unei investigații performante.

Sistemul dispune de cameră color cu filtre multiple și cameră alb-negru cu lentile zoom, filtru UV cu lungime de undă mică (254 nm), medie (312 nm) și mare (354 nm), lumină vizibilă multifiltru cuprinsă între 530-1000 nm și spectrometru, cu posibilități de efectuare a măsurătorilor pe imagine, de comparare a imaginilor în regim automat și manual și procesare de imagine, astfel, cercetarea criminalistică a documentelor căpătând un plus de tehnicitate și, implicit, de credibilitate.

Pe lângă posibilitățile care sunt prezente și la Comparatorul Video-Spectral – tip V.S.C.-4C, tipul V.S.C.5000 este un sistem complex bazat pe analiza documentului numai pe baza unui P.C. Funcțiile aparatului V.S.C. 5000 sunt următoarele:

– manipularea (ajustarea) contrastului vizual prin selectarea sursei de lumină specială și alegerea spectrului de filtru, pentru a pune în evidență diferitele adăugiri, ștersături sau marcaje de securitate ale documentului;

– măsurări sau comparații pentru detectarea micilor diferențe dintre documente;

– spectrometrie și colorimetrie pentru analiza diferitelor cerneluri și pigmenți;

– managementul studiilor de caz pentru realizarea analizelor pe categorii de documente și falsuri.

Aplicații ale comparatorului videospectral:

– evidențierea elementelor ascunse sau acoperite;

– iluminarea cu raze ultraviolet scoate în evidență elementele cu fluorescență ale documentelor;

– examinarea cu lumină transmisă (în transparență) face vizibil filigranul și alte elemente ascunse;

– punerea în evidență a trăsăturilor grafice în relief ori în adâncime cu lumina incidentală din unghiuri și direcții diferite;

– prin obținerea fluorescenței în infraroșu se pune în evidență alterarea documentului prin adăugarea de text;

– punerea în evidență a hologramelor;

– în spot de lumină infraroșie, cerneala verde anti-stokes devine vizibilă;

– identificarea documentelor ”spălate chimic” și restabilirea scrisului anterior;

– compararea prin suprapunere (transparență și colorare diferită) a imaginilor live și stocate în sistem;

– realizarea juxtapunerilor orizontlae și verticale;

– cuplarea la sistem a stereomicroscopului asigură examinarea detaliilor mărite de până la 500X;

– analiza spectrală a substanțelor scripturale urmată de reprezentarea spectrografică și cromatografică a rezultatelor.

3. Video-microscop – accesoriu la V.S.C.-5000

Acest echipament este un accesoriu al V.S.C.5000 și constă dintr-o video cameră de înaltă rezoluție montată pe un stereomicroscop.

4. Video-Comparator – tip V.D.F.-100

Video – Comparatorul V.D.F. 100 este confecționat în România și poate funcționa prin comenzi manuale date de la tastatura dispusă pe panoul frontal al aparatului sau prin intermediul softului specializat „Paper Checker”. Softul „Paper Checker” asigură următoarele aplicații:

– managementul modului de comandă a luminilor, camerei și filtrelor;

– posibilitatea de a face „zoom” pe imagine; o Stocarea imaginilor în computer;

– înlocuirea paletei de culori a imaginilor din alb-negru în color și vice-versa;

– împărțirea ecranului pentru compararea imaginilor „live” cu cele memorate;

– măsurători pe imagine: măsurarea distanței dintre două puncte, măsurarea de lungimi de linii, măsurarea ariei definită de utilizator, măsurarea unghiurilor, adnotări pe imagini – text, linii, elipse, dreptunghiuri, memorarea imaginilor cu adnotări în calculator, posibilitatea de a lucra de la distanță prin rețea „LAN”.

– comanda optimă a filtrelor pentru mascarea luminiscenței din interior;

– întoarcere în oglindă a imaginilor;

– rotirea imaginii în pași de 90 grade;

– schimbarea negativ/pozitiv a imaginilor;

– stocarea unei imagini pentru suprapunerea ei;

– examinare video, în diferite benzi spectrale;

– reglarea calității video a imaginilor – luminozitate, contrast, acuitate etc.;

– existența unui canal de comunicație (chat) între stația server și stația client;

– afișarea imaginilor din computer;

– inserare de adnotări și elemente grafice pe o imagine;

– printarea imaginii de pe monitor; o Stocarea imaginilor în computer;

– încărcarea unei imagini salvate (în scopul analizării) sau a altor imagini în formatele standard (bmp, jpg, tif);

– afișarea alternativă a imaginii în timp real și a celei din memorie;

– inversarea imaginii afișate;

– imprimarea imaginilor pe hârtie.

5. Sistemul Docubox Dragon

Sistemul funcționează pe baza unei aplicații informatice și este compus din unitatea centrală de examinare, calculator cu o configurație performantă, făcând posibilă examinarea documentelor în diferite lungimi de undă, în scopul identificării falsurilor și contrafacerilor, verificării elementelor de siguranță, modificărilor, cum ar fi adăugarea, ștergerea, repasarea sau acoperirea unui text.

Unitatea centrală a sistemului folosește drept surse de lumină:

– lumina albă prin intermediul căreia documentul examinat poate fi vizualizat în zona de interes;

– surse IR care prin combinarea filtrelor de excitație și emisie, conduce la evidențierea unui text acoperit, îndepărtat pe cale chimică sau mecanică;

– surse de lumină laterale pentru evidențierea tiparului adânc și a celui înalt;

– surse de lumină pnetru vizualizarea prin transparenâă a documentelor, utilizate în special pentru observarea firelor de siguranță și a filigranelor;

– surse de lumină ultraviolet (365 nm) folosite la evidențierea fibrelor fluorescente, planșetelor, altor desene fluorescente, etc.

Cu ajutorul echipamentelor Docubox Dragon se obțin imaginile optime, de mare rezoluție, care evidențiază cu exactitate detaliile pe care le folosește expertul, acestea fiind vizualizate și comparate în aplicația LUCIA Forensic. Acest element de noutate reprezintă un câștig deosebit în ceea ce privește timpul efectiv de efectuare a unei examinări (plus de operativitate) și nu în ultimul rând o modalitate modernă de abordare a acestui gen de expertiză.

III.3.: Rolul iFado în descoperirea fraudei documentare

Esențial pentru a depista un fals, indiferent de natura acestuia ori domeniul de care aparține, este nivelul de instruire al persoanelor care vin în contact cu aceste documente. Un ochi experimentat poate sesiza imediat diferențe calitative în ceea ce privește eventualele deficiențe rezultate în urma imprimării, dar anumite elemente (de securitate, raportate la suportul de imprimare) pot fi sesizate chiar și de o persoană mai puțin obișnuită cu acest domeniu.

În acest sens, pentru perfecționarea personalului în depistarea și cercetarea falsurilor, autoritățile și agențiile de aplicare a legii naționale și europene implicate în verificarea identității (spre exemplu: polițiști de frontieră, ambasade și consulate, poliție, agenții de securitate socială, Europol, Frontex) au la dispoziție, pe lângă bazele de date naționale, și baza de date instituită la nivel european – iFado (intranet False and Authentic Documents Online). iFADO reprezintă al doilea nivel al FADO și conține doar informații neclasificate, dar cu circulație restrânsă. Aceste informații furnizate, nu sunt destinate publicului larg, ci sunt etichetate drept "exclusiv pentru uzul autorității de control".

iFADO își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare și la stabilirea autenticității documentelor; cazurile în care există dubii pot fi ulterior urmărite de experți în documente. iFADO cuprinde, de asemenea, informații referitoare la documente falsificate și la tehnici de falsificare tipice, precum și orientări pentru depistarea cazurilor de fraudare a identității. iFADO conține cele mai importante informații privind valabilitatea și alte aspecte legate de documente, precum și descrieri tehnice (inclusiv descrieri ale celor mai importante elemente de securitate). Sunt descrise documentele de călătorie și alte documente de identitate autentice, precum și vize, ștampile și unele documente de stare civilă autentice ale statelor membre ale Uniunii Europene și ale multor state din afara UE.

Deoarece iFADO descrie specimene de documente de călătorie, vize și ștampile autentice, precum și cazuri tipice de falsificări (cu anonimizarea datelor cu caracter personal), nu există suprapuneri între iFADO și, de exemplu, SIS. Informațiile din iFADO provin din sistemul Expert FADO clasificat "EU RESTRICTED" . Informațiile conținute de iFADO sunt selecționate și furnizate de experți în documente din statele membre ale Uniunii Europene, Islanda, Norvegia și Elveția. iFADO este găzduit de Secretariatul General al Consiliului EU (SGC) în cadrul Direcției generale Justiție și Afaceri interne.

III.4.: Constatarea tehnico-științifică și expertiza documentelor de călătorie

Actele ridicate, înainte de a fi trimise expertului criminalist, sunt supuse de către organul judiciar unui examen general. Prin examenul general se urmărește aspectul de ansamblu al actului, dacă în funcție de natura și destinația sa, este întocmit conform cerințelor legale, plecând de la organul emitent, materialul suport și substanța scrierii până la cerințele formale. Cu ocazia acestei cercetări generale a actului scris se pot descoperi anumite indicii care să trezească dubii asupra autenticității sale.

Pentru ca obiectele produs al infracțiunii să poată fi folosite ca mijloc de probă în procesul penal, organele de cercetare penală trebuie să constate îndeplinirea următoarelor condiții:

– fapta prin care au fost produse obiectele respective să fie prevăzută de legea penală;

– obiectul să fie ”produs” prin fapta ce formează obiectul cauzei penale investigate;

– să se fi dispus începerea urmăririi penale în cauză;

– obiectele să fie identificate și ridicate prin activități specifice probațiunii judiciare, admise și reglementate de lege.

În cursul săvârșirii infracțiunilor în raport cu modul de operare utilizat, făptuitorii creează urme variate, valoarea probatorie a acestora putând fi evidențiată în urma cercetărilor efectuate de specialiști. Examinarea de specialitate s-a impus astfel ca fiind un procedeu probator de mare importanță în soluționarea temeinică și legală a cauzelor.

Literatura de specialitate a evidențiat faptul că, oricât de bine ar fi dotat un laborator criminalistic, oricât de variate și moderne tehnici de analiză ar utiliza, aportul cuceririi științei este sensibil diminuat dacă cel care instrumentează cauza nu caută și nu descoperă toate urmele infracțiunii, nu are cunoștințe generale referitoare la examinările ce se fac în laboratoarele criminalistice, nu analizează exact urmele susceptibile a fi valorificate științific și, mai ales, nu formulează sau formulează incomplet, întrebările la care trebuie să răspundă specialiștii.

Constatarea tehnico-științifică a fost definită în literatura criminalistică drept o activitate de interpretare și valorificare științifică a urmelor, mijloacelor de probă și a împrejurărilor de fapt, desfășurată la cererea organelor de urmărire penală, în scopul identificării făptuitorului și a obiectelor folosite pentru săvârșirea infracțiunii. Se apelează la specialiști, în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice, când nevoia constatării de specialitate se conjugă cu imperativul clarificării urgente a unor fapte, împrejurări ale cauzei sau cu pericolul dispariției mijloacelor de probă ori schimbare a unor situații de fapt care formează obiectul interpretării. În asemenea cazuri, constatarea tehnico-științifică este preferată expertizei deoarece este mai operativă și eficace.

Pentru a stabili concludența și valoarea probatorie a urmelor rămase pe obiecte (contrafaceri, alterări etc.), a obiectelor folosite sau destinate să servească la săvârșirea infracțiunii (instrumente sau alte materiale folosite la falsificarea documentelor) ori a obiectelor care sunt produse în urma infracțiunii (spre ex. documentele de călătorie, cărțile de identitate etc.), specialiștii recurg la cele mai avansate cunoștințe științifice.

Constatarea se efectuează, de regulă, de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală, fără ca aceștia să-și însușească atribuții de organ de urmărire penală.

Conform art. 113 din Codul de Procedură penală, constatarea tehnico-științifică se dispune numai de către organele de urmărire penală, exceptând cazul refacerii sau completării acesteia, când poate fi dispusă și de către instanță.

În cazul confruntării cu moduri de operare caracterizate prin utilizarea de către făptuitori a înscrisurilor falsificate, chiar dacă nu există pericolul dispariției mijlocului de probă sau de schimbare a unor situații de fapt, constatarea tehnico-științifică este justificată de necesitatea identificării neîntârziate a făptuitorului.

Spre deosebire de constatarea tehnico-științifică, efectuarea expertizei nu este supusă imperativului urgenței astfel încât este posibilă o cercetare mai aprofundată și mai completă a mijloacelor materiale de probă. Expertiza ca procedeu probator este utilă pentru a stabili dacă anumite înscrisuri și obiecte conțin date susceptibile de a servi ca probă. De asemenea, expertiza poate fi utilă pentru a lămuri unele contradicții existente între alte mijloace de probă.

Importanța expertizei constă în valorificarea cunoștințelor și metodelor științifice pentru aflarea adevărului cu privire la existența infracțiunii, identificarea făptuitorului, precum și alte împrejurări ce trebuie stabilite pentru justa soluționare a cauzei. Elementele de probă îndoielnice sau simple indicii pot, prin efectuarea expertizei, să fie reținute ca probe temeinice ori înlăturate ca fiind fără valoare.

Organul judiciar, constatând existența unor fapte sau împrejurări ale cauzei care, prin conținutul lor specific, în vederea aflării adevărului, impun apelarea la cunoștințele unui expert, dispune efectuarea unei expertize (art. 116 C.P.P.). Se poate recurge la acest procedeu probator chiar dacă organul judiciar nu întrevede posibilitatea unor concluzii certe în raport cu materialul de examinat care poate fi pus la dispoziția experților, ori în raport cu nivelul dezvoltării științei și a posibilităților tehnice existente în domeniul respectiv.

Constatând necesitatea unei examinări de specialitate, organul de urmărire penală va dispune prin ordonanță, după începerea urmăririi penale, efectuarea expertizei, iar instanța prin încheiere. În conținutul ordonanței sau al încheierii se indică: numele expertului sau al organului competent conform legii să efectueze expertiza, obiectul acesteia, întrebările la care trebuie să răspundă expertul, obiecțiile și cererile părților, ale expertului, se fixează termenul până la care trebuie efectuată lucrarea.

După ce este investit cu efectuarea unei expertize, expertul are obligația de a verifica competența sa, starea obiectelor supuse examinării și a celor oferite spre comparație pentru că nu toate au origini adevărate.

În cursul anchetelor penale, se pune deseori problema efectuării de expertize criminalistice în urma cărora să se stabilească dacă un document de călătorie a fost falsificat sau contrafăcut, elemente pe baza cărora este determinabilă activitatea infracțională. Este necesar ca înainte de a dispune efectuarea unor expertize, organele judiciare să consulte specialiștii, experții criminaliști asupra posibilităților de determinare, profunzimii și preciziei cu care se pot pronunța. Se pot obține astfel, în funcție de pregătirea și cunoștințele celui care solicită lucrarea, informații preliminare cu privire la cele mai adecvate moduri de formulare ale unora dintre obiective. Vor fi evitate exprimările generale, ambiguitățile ori imprecizia desemnării unora dintre obiective, de natură a conduce la concluzii de imposibilitate, generate de lipsa unor elemente cu conținut identificator, de calitatea necorespunzătoare a materialelor de comparație ori insuficienta dotare materială.

În realizarea expertizei criminalistice activitățile trebuie să se conformeze caracterului de examinare științifică pe care îl presupune munca criminalistică. Ea se realizează prin etape succesive, cu grade de dificultate și complexitate consecutive și înlănțuite în mod riguros și necesar. Corespunzător metodicii examinării criminalistice, ca în orice proces de identificare, se va face trecerea gradată de la general spre particular prin utilizarea procedeelor logice care constituie temeiul rațional și operațional pentru orice demers de identificare.

Cu ajutorul acestor fundamentări logice și conceptuale, procesul de examinare va parcurge următoarele etape: pregătirea pentru realizarea expertizei, examinarea prealabilă, examinarea intrinsecă și examinarea comparativă.

Pregătirea pentru realizarea expertizei. Prin pregătirea pentru realizarea expertizei se pot subînțelege două aspecte:

pregătirea realizată de către autoritatea judiciară ce urmează a dispune efectuarea expertizei, pregătire ce se realizează prin: identificarea necesității dispunerii unei constatări ori expertize, delimitarea (riguroasă, judicioasă) a obiectului examinării, procurarea materialelor necesare examinării (trebuie să răspundă atât calitativ, cât și cantitativ), formularea întrebărilor (cu respectarea condițiilor de formă și fond) și însușirea și aplicarea regulilor metodologice privind transportul și conservarea probleor pentru a fi puse la dispoziția expertului.

pregătirea expertului ori specialistului pentru efectuarea expertizei, sau, după caz a constatării. Din acest punct de vedere, se poate specifica faptul că pregătirea expertului este dată de elemente obiective sau subiective, respectiv calitatea umană a expertului sau specialistului (cu tot ce cuprinde acest concept), dar mai ales experiența pozitivă a acestuia.

Examinarea prealabilă în cadrul căreia expertul ori specialistul verifică: legalitatea și conținutul actului de dispunere, starea sigiliilor/ambalajului, corectitudinea ambalării, fișa de custodie, concordanța dintre materialele puse la dispoziție și cele prevăzute în actul de dispunere, existența de incompatibilități ce ar putea împiedica implicarea expertului în cauză, existența aparaturii necesare realizării analizelor etc.

Examinarea intrinsecă. În cadrul acestei etape se examinează materialul pus la dispoziție, cel ridicat în urma săvârșirii infracțiunii precum și modelele sau probele de comparație. Se vor avea în vedere dacă numărul și calitatea lor permit stabilirea apartenenței la gen și identificarea individuală a obiectului creator, dacă obiectele sunt sau nu apte pentru efectuarea comparațiilor, identificarea acelor trăsături cu real potențial identificator ce pot fi utile pentru individualizarea obiectului în cadrul unei clase de bunuri. Astfel se va permite delimitarea clară a caracteristicilor generale și particulare ce sunt specifice materialelor supuse examinării (acte de identitate, pașapoarte etc.). Acestea vor fi analizate și diferențiate în funcție de specificul lor și de corespondența cu obiectul expertizei și cu materialele de comparație. Când se cer a fi examinate în cadrul aceleiași expertize criminalistice mai multe documente diferite – de exemplu pașapoarte, permise de ședere, vize, etc. – acestea vor fi triate și repartizate spre examinare pe categorii, având în vedere și ceea ce se cere a fi examinat la ele.

În această etapă, expertul se va orienta asupra stabilirii caracteristicilor actului contestat sub aspect general: forma, conținutul și integritatea documentului, suportul folosit, imprimarea, elementele de securitate, cernelurile pentru a putea evidenția ceea ce este esențial, individualizant și specific documentului respectiv, dar care în același timp îl face să fie concordant cu cerințele generale ale clasei de documente din care face parte. Se vor sorta de asemenea și materialele de comparație în funcție de proveniență, stabilindu-se corelații generale pe tipuri de documente și elemente de securitate, impresiuni de siguranță, rețete și probe de hârtie, cerneluri, toner.

Examinarea comparativă. Mai întâi sunt comparate proprietățile și caracteristicile generale ale obiectelor, iar apoi vor fi avute în vedere proprietățile și caracteristicile individuale, în scopul stabilirii identității sau non-identității lor. Se vor nota cu precădere elementele distincte ce diferențiază obiectele. Condiția de bază pentru existența acestei etape este aceea ca obiectele să poate fi comparate.

Examinarea comparativă presupune ca, în raport cu natura materialelor și a elementelor ce sunt supuse cercetării, să se folosească cele mai adecvate procedee și mijloace tehnico-științifice de comparare a însușirilor caracteristice, în vederea stabilirii coincidențelor sau a divergențelor.

Odată atins acest punct, plecând de la constatările făcute, urmează ca expertul, prin intermediul procesului de sinteză și evaluare globală, dar în același timp sintetică a informațiilor obținute pe calea observației directe, ca și pe cale instrumentală să realizeze explicarea, demonstrarea și ilustrarea constatărilor sale. Aceasta este etapa proceselor de apreciere multilaterală care precede formularea concluziilor și din conținutul căreia se alcătuiește acea parte a unei expertize criminalistice privind constatările expertului.

Deși denumirea este limitativă în aparență, ea constituie corpul principal al conținutului expertizei criminalistice, în care, așa cum am arătat, pe lângă observații și rezultate ale unor măsurători, experimente etc. se vor face în măsura în care sunt necesare, deducții logice și demonstrații.

Deducțiile și demonstrațiile se întemeiază pe acele date, teze și principii ale științei criminalistice, ale logicii formale și simbolice care rezultă ca reguli generale de apreciere și explicare. Când în cadrul demonstrațiilor se face apel la datele altor științe vor putea fi expuse calcule, rezultate de analize, grafice de absorbție a radiației UV, cromatograme, explicate moduri de funcționare ale unor parate, programe, etc. În principiu, organul judiciar trebuie să obțină din partea de constatări a expertizei criminalistice exact acele informații care să-i ușureze munca. Concluziile nu sunt totdeauna suficiente, ele fiind uneori prea lapidare. Ele trebuie însoțite și precedate de clarificări. Spre exemplu, cu privire la modul de contrafacere al unui document expertul apreciază că tehnologiile și aparatele folosite impun activitatea unei/unor persoane cu pregătire de specialitate. Caracterul complet și convingător al examinărilor și al constatărilor depinde de modul de analizare, demonstrare și ilustrare.

Așadar, întreaga activitate a expertului sau specialistului se materializează într-un raport de constatare ori expertiză, raport alcătuit din trei părți:

– partea introductivă ce cuprinde autoritatea care a dispus expertiza, data când s-a dispus, data efectuării și întocmirii raportului, numele și prenumele expertului, locul de efectuare, obiectivele expertizei (întrebările formulate în cauză), materialele primite, etc.;

– partea expozitivă se referă la descrierea detaliată a modului în care a fost efectuată constatarea sau expertiza și cuprinde metodele de examinare, temeiul științific al utilizării acestora, metodele, programele, echipamentele utilizate;

– concluziile precum și alte precizări ori constatări ale expertului nu trebuie să cuprindă speculații teoretice, orice opinie formulată trebuie susținută cu argumente în strictă legătură cu cauza investigată. Trebuie evitate însă exprimările echivoce, care lasă loc de interpretări. Este adevărat că în cele din urmă organul judiciar va decide, dar, alături de celelalte probe din dosar, expertiza trebuie să asigure o imagine exactă (științifică) asupra anumitor împrejurări și nu imagini alternative (subiective) asupra faptei.

Practica expertizei criminalistice a identificat următoarele categorii de concluzii:

Concluziile certe sunt aserțiuni cu caracter categoric. ele indică faptul că în cursul și pe temeiul examinărilor făcute, expertul a ajuns la identitate sau neidentitate. Aceste tipuri de concluzii certe sunt expresia unor adevăruri obiective, ele servind la stabilirea validității, contrafacerii ori falsificării unui anumit document. Ele au menirea de a înlătura orice îndoială asupra aspectului examinat.

În experiza criminalistică tehnică a documentelor, concluziile certe pot purta și asupra metodelor, procedeelor ori aparatelor folosite la redactarea, copierea sau contrafacerea unui anumit act. Indiferent că sunt cert pozitive sau cert-negative concluziile categorice sunt foarte importante, ele putând orienta determinant cercetările ulterioare.

Concluziile de probabilitate sunt produsul situațiilor în care expertul nu poate formula decât o ipoteză cu privire la eventualitatea existenței unui anumit fapt. Când datele accesibile expertului sunt reduse, ori datorită unor erori anterioare de ridicare a materialelor de comparație, sunt decelabile doar un număr redus de caracteristici particulare ale actului sau procesului supus examinării. Pot apărea, alături de coincidențe și elemente neexplicabile, divergente. Expertul se află deci, în imposibilitatea de a formula o concluzie cu caracter de certitudine, întrucât elementele constatate de el la nivelul caracteristicilor generale și individuale nu au suficient potențial identificator. el va trebui să formuleze o apreciere ipotetică, ce poate fi răsturnată de probe noi, contrare, suplimentare, etc.

Concluziile de imposibilitate a soluționării problemelor supuse examinării apar ca urmare a unor factori având în general un caracter obiectiv. Unul dintre aceștia este starea materialelor supuse examinării ale căror caracteristici generale nu mai sunt exploatabile. Uneori, ajungerea la o soluție de imposibilitate se datorează întinderii foarte reduse a urmelor litigioase. Când au rămas urme vizibile dar foarte mici și disparate porțiuni de traseu dintr-un text răzuit sau radiat, este extrem de dificil a stabili ce a fost scris anterior, iar a formula o concluzie ”pe ghicite” este cel puțin lipsit de seriozitate și profesionalism, în lipsa posibilității de demonstrare și ilustrare.

Nu în ultimul rând, concluzia de imposibilitate poate fi generată și de limitele cunoașterii și a experienței, pentru un moment și domeniu dat, de lipsa unor metode și proceduri cu caracter științific, precum și a unor dotări tehnice adecvate complexității și chiar lipsa pregătirii, competenței sau superficialitatea muncii expertului. Aplicarea defectuoasă a unor tehnici de examinare sau alegerea greșită a metodelor de lucru pot și ele conduce la concluzii de imposibilitate a soluționării problemei.

Ajungerea la acest gen de concluzie trebuie însă să fie însoțită întotdeauna de o analiză temeinică și de descrierea tuturor împrejurărilor pe temeiul cărora nu se poate formula o concluzie de probabilitate sau una categorică.

III.5.: Cercetarea criminalistică a hârtiei și a cernelurilor

Cercetarea hârtie. Analiza tehnică criminalistică a hârtiei, care reprezintă principalul material folosit ca suport pentru întocmirea actelor scrise, este necesară atât în numeroasele cazuri de fals material în înscrisuri cat și în falsul de bancnote, de timbre sau al altor valori, când, sub raport tehnic, ne aflăm în prezența unei contrafaceri.

Elementele pe baza cărora se stabilesc caracteristicile hârtiei sunt urmatoarele:

– dimensiunea hârtiei, respectiv grosimea, lungimea și lățimea, variază în funcție de tipul și destinația acesteia, precum și diferențele de grosime ce pot apărea la un document, ca urmare a acțiunii asupra masei hârtiei în vederea înlăturării textului inițial și înlocuirea lui cu un altul.

– greutatea hârtiei, depinde de compoziția și de condițiile de depozitare, în special de umiditate. Pentru compararea greutății, este necesar ca hârtia în litigiu să fie ținută un timp în aceleași condiții ca hârtia de referință.

– raportul dintre grosimea și greutatea hârtiei, este calculată pe baza raportului grosime în microni/gramaj, el variind între 0,7 si 2.5.

– culoarea hârtiei, variind, în primul rând, în funcție de natura coloranților și a celorlalte substanțe care intră în compoziția sa, dar și în funcție de acțiunea luminii precum și factorilor de depozitare.

– elasticitatea și rezistența hârtiei, mai mare la bancnote, pașapoarte etc. și mai mică la hârtia de calitate mai slabă, potrivit destinației sale.

– transparența hârtiei, determinată, ca și elasticitatea, de grosimea, de compoziția acesteia, respectiv de calitatea fibrei de celuloză și a materialelor auxiliare introduse în pastă.

– filigranarea realizată în procesul de fabricație, prin rărirea pastei de celuloză cu ajutorul unor cilindri filigranori, având rolul de a preveni încercările de falsificare, mai ales a bancnotelor, a unor acte de identitate, a altor înscrisuri de valoare.

În ceea ce privește filigranarea, practica a demonstrat diverse metode de imitare folosite de către falsificatori, precum: aplicarea unei ștanțe cu glicerină, parafină sau vaselină, umezirea abundentă a hârtiei și aplicarea unei ștanțe metalice încălzite, aplicarea unei soluții de sodă caustică, acid sulfuric sau azotic, urmată de o spălare temeinică, aplicarea unor figuri în relief ce generează o ambutisare a hârtiei, aplicarea unor simboluri din hârtie pe documentul fals când hârtia este încă umedă sau imitarea filigranului prin desenarea lui sau imprimarea cu vopsea albă.

– compoziția chimică a hârtiei. Materialul care stă la baza fabricării hârtiei îl constituie celuloza, obținută din lemn, plante industriale, resturi cerealiere și materiale textile. La acestea se adaugă substanțe de încleiere (amidon, clei, rășini) și diverse materiale de umplutură, necesară măririi rezistenței, elasticității, transparenței etc., în funcție de destinația hârtiei.

Determinarea caracteristicilor hârtiei este posibilă prin mai multe metode tehnice de examinare criminalistică, ce pot fi grupate în două mari categorii, în afara celor destinate simplei determinări a dimensiunilor sale.

1. Examinarea optică în vederea stabilirii gradului de transparență precum și a fluorescenței, sub acțiunea radiațiilor ultraviolete. În cadrul acestei cercetări intră și examinarea structurii suprafeței hârtiei, folosindu-se surse de lumină incidentă.

2. Examinarea compoziției atât în vederea identificarea substanțelor de încleiere (amidonul, gelatina, gomajul), a naturii și modului de prelucrare a pastei de hârtie, cât și a naturii fibrelor de celuloză (textile, lemn, păioase).

Analiza se realizează pe baza unor reactivi chimici și sub observarea la microscop a modului cum se comporta hârtia la acțiunea acestora. De asemenea, se mai poate recurge la examinări fizico-chimice de genul analizelor spectrale, a fluorescenței, a rezistenței electrice etc.

Identificarea unui anume sortiment de hârtie este posibilă prin examinarea comparativă, optică și microanalitică, între hârtia aflată în litigiu și hârtia referință ale organelor judiciare ori ale fabricilor de specialitate.

Expertiza criminalistică a cernelurilor se impune ori de câte ori este necesar să se stabilească diferențele dintre tipurile de cerneala întâlnite în falsul material prin adăugare de text, vechimea unui înscris, compoziția cernelurilor sau tușurilor folosite în contrafacerea de bancnote, cecuri și alte hârtii de valoare.

Compoziția cernelurilor ca, de altfel, a tuturor materialelor folosite la scriere, este deosebit de variată, cu toate că, în prezent, asistăm la o anumită uniformizare a ei. În cazul bancnotelor, al documentelor de identitate, pașapoartelor etc. se utilizează cerneluri cu o compoziție specială, care nu numai că asigură durabilitatea scrisului, dar și previn o eventuală încercare de alterare sau contrafacere.

În compoziția cernelurilor intră diverși coloranți, mai frecvent fiind utilizați coloranții organici, precum și alte substanțe care asigură fluiditatea și fixarea cernelii în masa hârtiei. Coloranții organici pot fi acizi sau bazici, cei acizi asigurând o fixare mai bună prin migrarea în masa hârtiei. Aceste ultime elemente servesc la transportarea coloranților, la solubilizarea și, respectiv, uscarea lor după scriere.

Cercetarea criminalistică de laborator are în vedere:

– examinarea fotometrică microscopică a trăsăturilor de cerneală și la diferențierea culorii prin metode fotometrice. Examinarea fotometrică se realizează atât în lumină vizibilă, cât și în radiații invizibile (ultraviolete, infraroșii).

– analiza chimică a componentelor unei cerneli se realizează, după separarea lor cromatografică (cromatografie în strat subțire), iar identificarea acestora se efectuează îndeosebi prin analize spectrale, teoretic putându-se recurge și la bombardarea cu neutroni. În examinare pot fi folosiți diverși reactivi chimici, cu mențiunea că acest gen de analiză are un caracter distructiv, determinând alterarea unei porțiuni din înscrisul ce constituie proba materială, motiv pentru care se întrebuințează mai rar.

III.6: Concluzii

În capitolul III au fost tratate etapele cercetării documentelor de călătorie, pornind de la controlul primar al pașapoartelor (cu ocazia prezentării acestuia la controlul de frontieră) și finalizând cu particularitățile constatărilor tehnico-științifice și a expertizelor care se efectuează în cazul depistării unui document falsificat.

Mai întâi de toate, pentru stabilirea autenticității unui document trebuie avute în vedere: îndeplinirea cerințelor legale privind forma și conținutul, aflarea acestuia în termenul de valabilitate, existența elementelor protective sau de securitate, corespondența dintre înfățișarea persoanei și fotografia de pe documentul pe care aceasta și-l atribuie și concordanța dintre datele de identificare trecute în document și cele ale persoanei prezente la control.

Așadar, conform ”Catalogului Schengen”, controlul documentelor vizează două etape: cea preliminară ce presupune efectuarea unor verificări minime și cea de-a doua etapă în care se efectuează cercetării criminalistice aprofundate în situația menținerii suspiciunilor legate de autenticitatea unui document, fiind folosite echipamente tehnice specifice (videocomparator spectral, stereomicroscop, sistem docubox, etc.)

Esențial pentru a descoperi un fals, pe lângă dotarea cu mijloace tehnice adecvate, este și nivelul de instruire al lucrătorilor care intră în contact cu astfel de documente. În acest sens, al nivel european a fost instituit iFADO ce conține informații neclasificate dar cu circulație restrânsă, fiind accesibil autorităților și instituțiilor de aplicare a legii.

Subcapitolul 4 a fost dedicat constatărilor tehnico-științifice și expertizei documentelor. trebuie reținut că, organul de urmărire penală, mai înainte de a trimite documentul suspect a fi falsificat spre expertizare, trebuie să constate îndeplinirea următoarelor condiții: fapta în urma căreia au fost produse, constituie o infracțiune și ele sunt produsul activității ilicite, în cauză a fost începută urmărirea penală, iar obiectele au fost identificate și ridicate prin activități judiciare admise și reglementate de lege.

Constatarea tehnico-științifică reprezintă o activitate de interpretare și valorificare științifică a urmelor, mijloacelor de probă și a împrejurărilor de fapt desfășurată cu scopul identificării făptuitorului și a obiectelor folosite la săvârșirea infracțiunii. Conform articolelor 113 și 115 din Codul de Procedură Penală, constatarea tehnico-științifică se dispune de către organul de urmărire penală prin ordonanță, cu excepția situației de refacere sau completare, când poate fi dispusă și de către instanță. Constatarea tehnico-științifică trebuie să lămurească aspecte legate de autenticitate unui document și, chiar dacă nu există pericolul dispariției sau schimbării unor situații de fapt, este necesară stabilirea modului de realizare al falsului și identificarea făptuitorului.

Efectuarea expertizei se dispune atunci când este necesară o cercetare mai aprofundată și mai completă a mijlocului de probă, fiind utilă pentru a stabili dacă obiectele conțin date ce pot servi drept mijloc de probă. Conform articolului 172 din Codul de Procedură Penală, se efectuează expertiza atunci când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări importante pentru aflarea adevărului este necesară opinia unui expert.

Activitatea de examinarea a unui document trebuie să parcurgă anumite etape, pornind de la pregătirea pentru realizarea expertizei ce presupune, pe de o parte pregătirea autorității judiciare ce urmează a dispune efectuarea expertizei, iar pe de altă pregătirea expertului pentru efectuarea acesteia, continuând cu examinarea prealabilă, examinarea intrinsecă și finalizând cu examinarea comparativă.

Întreaga activitate a expertului se materializează printr-un raport de expertiză, raport alcătuit din trei părți: partea introductivă, partea expozitivă și concluzii care la rândul lor pot fi certe, de probabilitate sau de imposibilitate.

În continuarea am punctat câteva aspecte ce țin de cercetarea criminalistică a hârtiei și cernelurilor. Așadar, hârtia trebuie cercetată din punct de vedere criminalistic, sub aspectul: dimensiunii (grosime, lungime, lățime), greutății, culorii, elasticității, rezistenței, transparenței, compoziției chimice și filigranării. Determinarea acestor caracteristici este posibilă atât printr-o examinare optică în vederea stabilirii gradului de transparență și a fluorescenței, cât și printr-o examinare a compoziției.

Cercetarea criminalistică a cernelurilor are în vedere: examinarea fotocromatică microscopică a trăsăturilor de cerneală și diferențierea culorii prin metode fotometrice și analiza chimică a componentelor unei cerneli.

CAPIITOLUL IV:

ÎNCRIMINAREA INFRACȚIUNILOR CE AU LEGĂTURĂ CU FALSUL DOCUMENTELOR DE CĂLĂTORIE

Înainte de a aborda problematica incriminării pe plan intern a infracțiunilor ce au legătură cu falsul documentelor de călătorie, consider oportun a face unele precizări. În primul rând, scopul comiterii unor astfel de infracțiuni este, evident, migrația ilegală pentru persoanele care prezintă la controlul de frontieră documente de călătorie falsificate, dar și obținerea unor profituri considerabile din partea falsificatorilor.

Migrația ilegală este alternativa uzitată de către persoanele care nu pot folosi calea legală pentru a călători în diverse state. Componentă a traficului de persoane, migrația ilegală este un flagel din ce în ce mai extins și mai greu de stăpânit din cauza rețelelor criminale implicate și a ingeniozității infractorilor. Nu trebuie uitat nici aportul migranților care, în îndeplinirea scopului la care aspiră sau la amenințările ori indicațiile traficanților, preferă să păstreze tăcerea sau să nege orice legătură cu persoanele ori grupurile infracționale care îi ajută.

Totuși, care sunt situațiile care determină o persoană să recurgă la această formă de migrație ilegală prin punctele de trecere ale frontierei?

În acest sens, un prim răspuns îl regăsim la articolul 6 din Regulamentul 399/2016 al Parlamentului European cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere al frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen):

Pentru șederile preconizate pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere, condițiile de intrare pentru resortisanții țărilor terțe sunt următoarele:

să fie în posesia unui document de călătorie valabil care să permită titularului să treacă frontiera și care să îndeplinească următoarele criterii:

să fie valabil pentru o perioadă de cel puțin trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statelor membre. În caz justificat de urgență, această obligație poate fi înlăturată;

să fi fost eliberat în ultimii 10 ani;

să fie în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație, cu excepția cazului când respectivii sunt titularii unui permis de ședere valabil sau ai unei vize de lungă ședere valabile;

să justifice obiectul și condițiile șederii planificate și să dispună de mijloacele de subzistență suficiente, atât pentru durata șederii, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia este garantată sau să fie în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;

să nu fie o persoană care face obiectul unei alerte emise în SIS, în scopul de a i se refuza intrarea;

să nu fie considerat o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia dintre statele membre și, în special, să nu facă obiectul unei alerte emise în scopul de a i se refuza intrarea în bazele de date ale statelor pentru motivele enumerate anterior.

Persoanele care se prezintă într-un punct de trecere al frontierei fac obiectul verificărilor la frontiere, acestea constând în efectuarea unei verificări minime vizând stabilirea identității pe baza producerii sau prezentării documentelor de călătorie. Verificarea minimă constă într-o examinarea simplă și rapidă a valabilității documentului care îl autorizează pe titularul legitim să treacă frontiera și a prezenței indiciilor de falsificare sau de contrafacere, recurgându-se, după caz, la dispozitive tehnice și consultând bazele de date relevante cu privire la informațiile referitoare exclusiv la documente furate, deținute fără drept, pierdute sau anulate.

La intrare și la ieșire, resortisanții țărilor terțe fac obiectul unei verificări amănunțite astfel:

la intrare se verifică detaliat următoarele elemente:

– verificarea dacă resortisantul țării terțe deține un document valabil și care nu a expirat, care permite trecerea frontierei, iar documentul respectiv să fie însoțit, după caz, de viza sau permisul de ședere solicitat;

– examinarea amănunțită a documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau de contrafacere;

– verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză, mijlocul său de transport sau obiectele pe care le transportă nu sunt în natură să pună în pericol ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unui stat membru. Respectiva verificare incluse consultarea directă a datelor și a alertelor cu privire la persoane și, dacă este necesar, a obiectelor incluse în SIS și în bazele de date naționale, precum și, după caz, a măsurii ce urmează să fie întreprinse în urma unei alerte;

– dacă resortisantul unei țări terțe este deținătorul unei vize menționate la art. 6, alin 1, lit b), verificările amănunțite la intrare includ și verificarea identității deșinătorului vizei și a autenticitășii vizei, prin consultarea Sistemului de Informații privind Vizele (VIS) în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

verificările amănunțite la ieșire cuprind:

– dacă resortisantul deține un document valabil pentru a trece frontiera;

– examinarea documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau contrafacere

– ori de câte ori este posibil, verificarea dacă resortisantul țării terțe nu este considerat o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau relațiile internaționale ale unui stat membru;

– verificarea dacă persoana deține o viză valabilă, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001, cu excepția cazului în care persoana respectivă este titulară a unui permis de ședere valabil; o astfel de verificare poate include consultarea în VIS în conformitate cu art. 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

– consularea alertelor cu privire la persoane și obiecte incluse în SIS și în bazele naționale de date.

Aceste condiții de intrare și de ieșire ale cetățenilor țărilor terțe își găsesc corespondentul și în legislația internă la articolul 6, respectiv 15 din Ordonața de Urgență nr. 194 din 12 decembrie 2002, privind regimul străinilor în România.

Cât privește cetățenii care se bucură la liberă circulație, condițiile privind intrarea și ieșirea acestora de pe teritoriul statelor membre sunt prevăzute la articolele 4 și 5 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, condiții transpuse în legislația naționala prin Ordonața de Urgență nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene. Astfel, articolul 5 prevede că: ”intrarea cetățenilor Uniunii Europene pe teritoriul României este permisă prin toate punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului de persoane, cu condiția prezentării documentului național de identitate, a pașaportului sau a unui document eliberat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență pentru cetățenii Uniunii Europene, valabil, fără a se aplica ștampila de intrare de către organele poliției de frontieră în oricare dintre aceste documente.”

Cetățenilor Uniunii Europene, precum și membrilor familiilor lor li se refuză intrarea pe teritoriul statului român numai în următoarele situații:

– dacă nu prezintă documentele corespunzătoare prevăzute la art. 5 din OUG 102/2005 și nu fac dovada, prin orice mijloc, că beneficiază de dreptul la liberă circulație și rezidență pe teritoriul României;

– dacă au fost declarați indezirabili, în condițiile legii, sau dacă împotriva acestora a fost dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul României;

-există indicii temeinice că persoana în cauză constituie o amenințare reală și prezentă la ordinea publică, securitatea națională sau sănătatea publică.

Așa cum reiese din cele expuse anterior, autorii unor astfel de infracțiuni sunt persoane care nu îndeplinesc condițiile de intrare, în marea majoritate cetățeni terți, izolat chiar și persoane care se bucură la dreptul la libera circulație. Pentru mulți dintre cei care se prezintă cu documente de călătorie false (în această categorie incluzând atât pașapoartele, cât și cărțile de identitate, colantele de viză, colantele de prelungire a valabilității pașapoartelor, permisele de ședere, etc.), scopul este migrația. Totodată, având în vedere contextul migraționist actual, nu trebuie scăpată din vedere și acea categorie care constituie o amenințare reală adusă ordinii publice, siguranței internă, sănătății publice sau relațiilor internaționale. Aceste grupări infracționale își cunosc prea bine ”obiectul de activitate” și faptul că pot fi semnalați de organizații internaționale, de instituții specializate în combaterea terorismului că finanțează, pregătesc, sprijină sau comit acte de terorism, că fac parte din grupuri infracționale cu caracter transnațional sau sprijină în orice mod activitatea acestor grupuri, ori au săvârșit sau au participat la săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii ori a unor crime de război sau crime contra umanității. Consider oportun a preciza că, legiuitorul român a lăsat posibilitatea organelor Poliției de Frontieră să nu permită intrarea cetățenilor străini și dacă au săvârșit alte infracțiuni pe perioada altor șederi pe teritoriul României ori în străinătate împotriva statului sau a unui cetățean român, au introdus sau au încercat să introducă ilegal pe teritoriul țării alți străini, ori au încălcat regimul vamal, au trecut sau au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat a României.

Pentru a concluziona cu privire la formele infracționale ce trebuie avute în vedere de către organele judiciare în cadrul anchetării activităților ilicite, trebuie făcută o analiză a modului în care legiuitorul român a reglementat domeniul.

Consider necesar ca, înainte de prezentarea infracțiunilor ce au legătură cu acest gen de fapte, să fac referire la definiția dată de legiuitor noțiunii de „frontieră de stat”. Astfel, în conformitate cu art. 1, litera a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, frontiera de stat reprezintă „linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul; la fluviul Dunărea și celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile, convențiile și înțelegerile dintre România și statele vecine, cu luarea în considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internațional fluvial este acela că frontiera trece pe mijlocul șenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la mjlocul pânzei de apa; la Marea Neagră, frontiera de stat trece pe la limita exterioară și limitele laterale ale mării teritoriale a României.”

Persoanele care prezintă în punctele de trecere ale frontierei deschise traficului internațional documente false/falsificate sau, deși sunt autentice, aparțin altor persoane (așa-numita substituire de persoană) săvârșesc una sau mai multe dintre următoarele fapte:

Trecere frauduloasă a frontierei de stat

Așadar, trecerea frauduloasă a frontierei de stat este incriminată în Codul Penal în Titlul III – Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat, la articolul 262, constând în intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României.

Trecerea frontierei de stat trebuie să se realizeze numai prin locurile amenajate în acest scop (puncte de trecere a frontierei) sau prin alte locuri stabilite de comun acord cu statele vecine și numai în baza unor documente legal emise. Varianta simplă de incriminare a fost preluată din art. 71 al O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

Obiectul juridic generic al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale care presupun apărarea riguroasă a frontierei de stat, iar obiectul juridic special este format din relațiile sociale care se formează în legătură cu necesitatea de a se asigura inviolabilitatea frontierei și respectarea regulilor de trecere ale acesteia. Subiecți ai acestei infracțiuni sunt, pe de o parte, atât cetățenii terți cât și persoanele care se bucură la dreptul de liberă circulație, iar, pe de altă parte, statul român, în calitate de subiect pasiv, a cărui autoritate este lezată prin comiterea faptei. Participația este posibilă numai sub forma instigării sau a complicității, deoarece fiecare persoană care trece ilegal, frontiera comite o faptă proprie.

Elementul material îl constituie oricare din cele două acțiuni menționate: intrarea sau ieșirea din țară. Cerința esențială a elementului material presupune ca trecerea frontierei prin intrarea în țară ori ieșirea din țară să se realizeze în mod nelegal, fraudulos. Astfel, trecerea frontierei este considerată nelegală dacă se face prin alte locuri decât acelea amenajate în acest scop, precum și atunci când trecerea frontierei se face prin locurile special amenajate, dar făptuitorul se sustrage controlului de frontieră, ascunzându-se fizic (în autoturism, tren, vapor, avion, etc.) ori ascunzându-și identitatea reală (prin utilizarea documentelor de identitate false). În practica judiciară s-au reținut în sarcina persoanei care intră fraudulos în țară și apoi iese din țară în același mod, două infracțiuni de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în concurs real. Urmarea imediată este o stare de pericol pentru autoritatea statului care are dreptul suveran de a controla intrarea și ieșirea din țară a persoanelor.

Latura subiectivă – fapta poate fi comisă numai cu intenție directă sau indirectă, tentativa fiind pedepsită. Forma tip a infracțiunii se sancționează cu închiosare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar în forma agravantă, în alineatul al 2-lea sunt descrise elementele circumstanțiale de agravare: în funcție de scopul urmărit de făptuitorul – sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse ori a unei măsuri educative, privative de libertate și în funcție de calitatea subiectului activ – străinul declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod, dreptul de intrare sau de ședere în România.

De asemenea, în alineatul 4 este prevăzută o cauză de înlăturare a răspunderii penale, astfel că trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către o persoană victimă a traficului de persoane ori de minori nu va atrage sancționarea acesteia.

Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revinind judecătoriei.

Falsul privind identitatea

Falsul privind identitatea este prevăzut și incriminat în Codul Penal în Titlul VI ”Infracțiunile de Fals”, la Capitolul III – ”Falsul în înscrisuri”, articolul 327. Această infracțiune constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unui funcționar public (în cazul de față polițiști de frontieră sau lucrători din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări) sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice.

Față de vechiul Cod Penal, actualul a clarificat reglementarea în scopul evitării unor soluții contradictorii în doctrină și jurisprundență tranșând prin noul conținut al infracțiunii disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracțiuni, pornindu-se de la premisa că funcționarul în fașa căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei.

Prin incriminarea falsului privind identitatea, legiuitorul a înțeles să protejeze relațiile sociale referitoare la încrederea publică în adevărul privind concordanța dintre identitatea sub care se prezintă cineva și adevărata sa identitate. Infracțiunea a fost inclusă în categoria celor de fals în înscrisuri, deoarece alterarea adevărului cu privire la identitatea persoanelor se săvârșește, de regulă, cu ajutorul înscrisurilor care servesc la dovedirea stării civile, la legitimare sau identificare.

Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care societatea o are în constatările organelor competente cu privire la identitatea unei persoane.

Obiectul material, în general lipsește; în cazul în care falsul privind identitatea se realizează prin prezentarea unui înscris fals ori prin încredințarea unui înscris pentru a fi folosit pe nedrept, obiectul material constituie înscrisul respectiv.

Subiecți ai acestei infracțiuni sunt, pe de o parte, orice persoană fizică (necircumstanțiat) care are capacitate penală, iar subiectul pasiv este unitatea în cadrul căreia funcționarul își desfășoară activitatea. În general, coautoratul nu este posibil, paticipația penală fiind posibilă sub forma instigării sau a complicității.

În cazul în care infracșiunea este săvârșită prin atribuirea unei identități false unei persoane prezente în aceeași împrejurare, care își însușește identitatea falsă, aceasta din urmă are calitatea de coautor; dacă persoana căreia i s-a atribuit identitatea falsă nu este prezentă la locul săvârșirii faptei, însă în prealabil a fost de acord să fie prezentată sub o altă identitate falsă, va avea calitatea de complice. În situația în care infracțiunea este săvârșită prin încredințarea unui înscris pentru a fi folosit pe nedrept, iar cel care l-a primit îl folosește atribuindu-și o identitate falsă, cel care încredințează înscrisul are calitatea de autor al variantei atenuate, iar cel care folosește înscrisul are calitatea de autor al formei de bază.

Elementul material – cerința esențială este prezentarea sub o identitate falsă trebuie făcută prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare (carte de identitate, pașaport etc.), legitimare ori la dovedirea stării civile (certificat de naștere etc.) sau a unui act falsificat. Identitatea sub care se prezintă făptuitorul trebuie să fie fictivă; în ipoteza în care este întrebuințată identitatea reală a unei alte persoane se va reține varianta agravată a infracțiunii. Uzul de fals este absorbit de falsul privind identitatea.

Urmarea imediată este constituită de starea de pericol pentru valorile juridice protejate, iar latura subiectivă de intenția directă.

Forma agravată din alin. (2), constând în întrebuințarea identității reale a unei persoane, nu are corespondență în incriminarea anterioară. Agravanta se justifică prin aceea că, în afară de obiectul juridic special, sunt încălcate și interesele legitime ale persoanei a cărei identitate este atribuită pe nedrept, persoană care, spre exemplu, poate fi amendată în locul făptuitorului. Consecința juridică avută în vedere, alta decât aceea care ar corespunde realității, poate fi urmărită pentru sine sau pentru altul, fiind indiferent dacă este obținută sau nu.

Varianta atenuată o reprezintă încredințarea unui act ce servește la identificare (carte de identitate, pașaport etc.), legitimare ori la dovedirea stării civile (certificat de naștere etc.) spre a fi folosit fără drept.

Falsul material în înscrisuri oficiale

Falsul privind identitatea este prevăzut și incriminat în Codul Penal în Titlul VI ”Infracțiunile de Fals”, la Capitolul III – ”Falsul în înscrisuri”, articolul 320. Această infracțiune constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea în orice mod (ștergeri, adăugiri, înlăturare de text), dacă înscrisul oficial falsificat este de natură să producă consecințe juridice.

Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale. Obiectul material este reprezentat de înscrisul preexistent alterării, în cazul în care falsul se realizează în această modalitate. În ipoteza falsificării unui înscris oficial prin contrafacere, înscrisul falsificat va reprezenta produsul infracțiunii, iar nu obiectul material al acesteia. Potrivit art. 178 alin. 2 din Codul Penal, înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 [autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. 2 Cod Penal (persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public) sau care aparține (înregistrat sau depus) unor asemenea persoane. Înscrisul care emană de la o unitate dintre cele prevăzute la art. 176 Cod Penal ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. 2 Cod Penal trebuie să respecte condițiile ad validitatem prevăzute de lege, să aibă valoare probatorie și să fie apte de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Așadar, este necesar ca înscrisul oficial să nu fie lovit de o cauză de nulitate absolută, care să fie evidentă. dacă acțiunea de falsificare privește un înscris care este lovit de o cauză de nulitate relativă, fapta va constitui infracțiunea de fals material.

Subiect al infracțiunii poate fi, pe de o parte orice persoană cu capacitate penală (necircumstanțiat), pe de altă parte unitatea emitentă sau cea căreia îi aparține înscrisul oficial. În ipoteza în care subiectul activ nemijlocit este un funcționar public care comite falsul material în exercitarea atribuțiilor de serviciu se va reține varianta agravată a infracțiunii. Participația penală este posibilă sub toate formele: coautoratul, instigarea sau complicitatea.

Elementul material este constituit din falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a semnăturii sau prin alterare, prin activitatea infracțională acționându-se asupra formei materiale a înscrisului (instrumentum). Contrafacerea (plăsmuirea, ticluirea) este modalitatea de falsificare a unui înscris oficial constând în reproducerea, prin imitare, a obiectului falsificat. Alterarea este modalitatea de falsificare a unui înscris oficial prin modificarea în sens material a acestuia (de exemplu, prin efectuarea unor adăugiri, ștersături, modificări în înscris).

În situația falsificării unui înscris oficial prin aplicarea unei ștampile false, se va reține în concurs falsul material în înscrisuri oficiale și folosirea de instrumente false. Nu este necesară pentru săvârșirea infracțiunii și folosirea înscrisului oficial falsificat. În ipoteza în care a falsificat înscrisul oficial îl și folosește, se va reține concursul real între infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și uzul de fals.

Urmarea imediată o constituie starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale.

Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale poate fi săvârșită atât cu intenție directă cât și cu intenție indirectă.

Este mai gravă comiterea falsului material în înscrisuri oficiale de un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu (indiferent dacă sarcina de serviciu făcea parte din atribuțiile funcției făptuitorului ori dacă acestea i-au fost încredințate prin dispoziția conducerii unității). Se poate reține coautoratul dacă infractorii au calitatea specială cerută de lege. Se va reține instigarea sau complicitatea la varianta agravată dacă participantul a cunoscut sau a prevăzut calitatea autorului.

Uzul de fals

Acestă infracțiune este prevăzută și incriminată în Codul Penal în Titlul VI ”Infracțiunile de Fals”, la Capitolul III – ”Uzul de fals”, articolul 323 și constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată falsificat, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice.

Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale ori cele sub semnătură privată, în timp ce obiectul material îl reprezintă înscrisul oficial sau cel sub semnătură privată fals, folosit de făptuitor.

Subiecți ai acestei infracțiuni sunt, pe de o parte, orice persoană fizică sau juridică (necircumstanțiat) care are capacitate penală, iar pe de altă parte, persoana fizică sau juridică vătămată material sau moral prin folosirea înscrisului falsificat.

Persoana care falsifică un înscris oficial și apoi îl folosește în vederea producerii de consecințe juridice săvârșește un concurs real de infracțiuni reținându-se fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Elementul material constă în folosirea efectivă (prezentare, invocare, depunere) a unui înscris oficial ori sub semnătură privată falsificat în prealabil. De asemenea, este necesar ca făptuitorul să cunoască că înscrisul respectiv este fals și să urmărească producerea unei consecințe juridice, de aceea înscrisul folosit trebuie să fie apt de a produce consecințe juridice.

Fapta de folosire, cu vinovăție, de acte vamale false la Registrul Auto român, în vederea verificării unui autoturism adus din străinătate în scopul înmatriculării acestuia, constituie infracțiunea de uz de fals.

Urmarea imediată al acestei infracțiuni este starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale sau cele sub semnătură privată.

Actele pregătitoare și tentativa, deși sunt posibile, nu sunt încriminate. Infracțiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică. Poate fi realizată în formă continuată, caz în care infracțiunea se epuizează la data realizării ultimului act de executare.

CAPITOLUL V:

Securizarea documentele de călătorie

Documentele sunt rezultatul unui proces de tipărire ori imprimare sau al scrierii realizate direct, de către mâna umană. În funcție de procedeele utilizate pentru tipărire sau imprimare, textul rezultat va prezenta anumite caracteristici ce pot furniza indicii prețioase în activitea de analiză și identificare a documentului.

Orice caracteristică a unui imprimat ce nu poate fi reprodusă sau imitată cu rezultate satisfăcătoare folosind materiale, metode și echipamente convenționale, disponibile pe piață, poate fi considerată ca fiind un element de securitate. Pentru fiecare tip de document care necesită protecție sunt alese elementele de securitate care au cea mai mare eficiență și utilitate în contracararea încercărilor de contrafacere sau falsificare. Numărul mare de elemente de securitate disponibile la aceasta oră permite asigurarea unui nivel bun de protecție atât împotriva falsificării și contrafacerii "manufacturiere" cât și împotriva celei "profesionale", realizate folosind mașini și echipamente industriale. Există, de asemenea, cercetări permanente pentru îmbogățirea portofoliului de mijloace de protecție împotriva falsificării și contrafacerii.

Indiferent de cauza în care este implicată prezența unui document, ori dacă vorbim despre un fals total sau parțial, este esențial pentru criminalist a înțelege cum a fost realizat acel document ori ce alte documente au fost utilizate la crearea sa. În ceea ce privește documentele imprimate sau fotocopiate, constituie un element important identificarea metodei folosite pentru realizare. Pe lângă metoda de imprimare, este nevoie, de asemenea, de analiza cernelurilor și tonerului folosite.

Documentele de călătorie emise de statul român întrunesc standardele stabilite la nivel european; spre exemplu, pașapoartelor electronice conțin datele biometrice ale titularului corespunzător categoriilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2.252/2005 al Consiliului, toate aceste caracteristici generale ale pașapoartelor electronice fiind prevăzute în Hotărârea nr. 557 din 26 aprilie 2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulație pașapoartele electronice, precum și forma și conținutul acestora. De asemenea, responsabilă cu producerea pașapoartelor electronice este Compania Națională ”Imprimeria Națională”, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 94/2008. După producerea lor, aceste pașapoarte sunt personalizate la Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice, prin gravare laser, în conformitate cu cerințele și standardele de securitate ale Uniunii Europene și standardele ICAO (Organizația Internațională a Aviației Civile).

Începand cu data de 31 decembrie 2008, România a pus în circulație pașaportul electronic. Cea mai importantă noutate adusă pașaportului electronic românesc este introducerea mediului electronic de stocare (cipul), care include toate datele personale existente în fila informatizată (nume, prenume, data nașterii, codul numeric personal, termenul de valabilitate al documentului, organul emitent, cetățenia), imaginea faciala și amprentele digitale (cu exceptia minorilor sub vârsta de șase ani , care potrivit reglementarilor UE nu pot fi amprentați și a cazurilor de excepție ale persoanelor la care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă, fie temporar, fie definitiv, având în vedere anumite accidente suferite).

V.1.: Tipărirea și imprimarea documentelor

1. În funcție de procedeele și tehnicile de tipărire ale unui document, există tipar:

Înalt – caracterizat prin faptul că elementele imprimate ale formei au o înălțime mai mare decât cele neimprimate, iar, ca rezultat, cerneala se va acumula spre exteriorul caracterelor, traseele grafice sunt dispuse în adâncimea hârtiei iar pe suprafața acestora este vizibilă microporozitatea suportului. Este o tehnică de imprimare directă, ca și flexografia (tehnică mai modernă), care poate fi folosită pentru imprimarea aproape a oricărui tip de suport, inclusiv folii de plastic, de exemplu. Acest tipar este caracteristic uneia dintre cele mai vechi tehnici de imprimare – imprimarea tipografică. Ca element de securitate la documente, imprimarea tipografică este adesea folosită pentru tipărirea numerelor secvențiale, precum numerele de serie.

Matriță tipografică pentru imprimare de text Număr de serie realizat prin imprimare tipografică

Adânc – particularizat prin faptul că elementele imprimabile ale formei au o înălțime mai mică decât cele neimprimabile. Pentru realizare se folosește ca și șablon un cilindru cu cămașă de cupru, iar hărtia presată va prelua cerneala foarte fluidă, pe baza forței de aderență. Traseele grafice sunt realizate din substanță scripturală depusă deasupra suportului (în relief), iar microporozitatea hârtiei nu este vizibilă. Tiparul adânc se realizează prin tehnica intaglio, relieful tactil ridicat putând fi recunoscut și la lumină oblică. În securizarea documentelor, tehnica intaglio este des utilizată pentru obținerea efectului de imagine latentă.

Imagine realizată prin tehnica intaglio

Imprimarea intaglio, fără a se utiliza cerneală, conduce la o deformare a hârtiei și poate fi, astfel, folosită pentru a produce un efect de ștanțare produs prin procesul litografic. De asemenea, este posibilă producerea unor efecte de imagine latentă fără cerneală utilizând intaglio oarbă (ștanțare intaglio).

Imagine latentă – reprezintă un motiv imprimat prin intaglio, vizibil în lumină oblică, atunci când este înclinat. În funcție de unghiul luminii oblice, imaginea apare deschisă pe un fond mai închis sau vice-versa.

În funcție de unghiul luminii oblice, sunt vizibile literele „RP” de culoare mai deschisă sau mai închisă

Imagine latentă pusă în evidență prin înclinarea paginii documentului

Procedeul de colorare multiplă cu șabloane (tipare) – numit uneori și procedeu Orlof (Orlov) – este utilizat la intaglio și permite imprimarea simultană și precisă a mai multor culori cu o singură placă de imprimare. O mașină de tipărit modernă poate adesea imprima mai multe culori (de exemplu 3, 4 sau 5). Culorile individuale sunt aplicate prin intermediul unor tipare individuale care corespund elementelor sau părților desenului final prevăzut. Aceste tipare (stencils) sunt, de asemenea, denumite șabloane (schablons sau chablons). Cernelurile se pot suprapune într-o mică măsură și, din acest motiv, se poate observa în imaginea finală imprimată o ușoară tranziție între culori.

Intaglio în două culori

Intaglio în trei culori

Tranzițiile între culori pot să nu fie paralele cu sensul în care imprimă dispozitivul de imprimare, ca în cazul imprimării în iris (imprimare offset).

Având în vedere particularitățile acestei tehnici de tipărire, intaglio nu trebuie confundat cu PEAK (tehnologie care combină imprimarea offset și intaglio; sunt vizibile modificări ale culorii ori alte modificări în funcție de unghiul de observare și de unghiul de incidență a luminii), gravarea laser în relief (tactilă) utilizată în laminatele sau cadurile din plastic sau imprimarea după o formă gravată. Această din urmă tehnică de imprimare, similară cu intaglio, utilizează plăci de imprimare cu zone sau alveole retrase care formează imaginea imprimată. Placa de imprimare intră în contact direct cu suportul. Adâncimea și mărimea alveolelor retrase determină cantitatea de cerneală care este transferată pe suport. Se folosesc cerneluri foarte fluide și cu uscare rapidă. Aceasta permite, de asemenea, suprapunerea cernelurilor. Structura alveolelor poate fi, în anumite cazuri, vizibilă.

Imprimare după o formă gravată, model pentru imprimarea textului

În desenul de siguranță, tehnica imprimării după o formă gravată este folosită, de exemplu, pentru supraimprimarea laminatului.

Detalii cu supraimprimarea laminatului

Plat (elementele imprimabile și neimprimabile se află în același plan, iar principiul de funcționare are la bază particularitatea cernelii de a respinge apa. Are ca subdiviziuni tipărirea offset și serigrafia.

Imprimarea offset, denumită și litografie sau offset umed, este cea mai răspândită tehnică de imprimare, în care suportul final nu este imprimat direct de pe placa tipografică, transferul fiind intermediat de un cilindru de cauciuc ce primește cerneala de pe placă și o transferă pe hârtie). În cazul tiparului offset monocolor, cerneala este dispusă uniform în plan cu hârtia, fiecare traseu grafic este format dntr-o singură nunață de culoare iar microporozitatea suportului este vizibilă de-a lungul acestor trasee. În ceea ce privește tiparul offset full color, traseele grafice sunt formate din dispuneri ordonate (matriciale) de puncte de formă relativ circulară, iar microporozitatea suportului este vizibilă de-a lungul acestora.

Imprimare offset – se poate observa distribuția uniformă a cernelii și margini cu limite precise.

Un alt procedeu de tipărire indirectă, asemănător offset-ului, este și imprimarea tipografică indirectă (denumită uneori și letterset, offset uscat sau relief indirect), des utilizată în realizarea imprimărilor de siguranță. În acest caz, laserul sau procedeele fotografice (de exemplu nyloprint® – placa de imprimare cu fotopolimeri) sunt aplicate plăcii de imprimare flexibile, producând o suprafață în relief; doar părțile ridicate intră în contact cu suprafața de cauciuc. Rezultatul imprimat este foarte asemănător cu „offset-ul umed”.

Serigrafia, cunoscută și sub denumirea de imprimare serigrafică, este o tehnică de imprimare constă în presarea cernelii cu ajutorul unei lamele de uniformizare (așa-numita „doctor blade”) prin zonele permeabile ale unui grătar (sită) pe suportul aflat sub acesta. Serigrafia permite aplicarea, într-o singură operație, a unui strat mai gros de cerneală decât orice alt procedeu de imprimare. Cele mai importante caracteristici ale serigrafiei sunt: acoperirea în general densă cu cerneală, strat gros și structură în rețea cu margini zimțate. În imprimarea de securitate, serigrafia este utilizată în principal pentru supraimprimări ale laminatelor sau imprimarea de OVI.

OVI (Optic variable ink/cerneală optic variabilă) folosit în serigrafie

De asemenea, tehnica offset este utilizată, în mod tradițional, în realizarea Guilloche-urilor (desene fine, complexe, compuse din linii continue încrucișate, dispuse în modele geometrice). Desenul de siguranță reunește modele de guilloche-uri sau alte texturi cu linii fine în scopul de a mări dificultatea recreării și reproducerii.

Modele de guilleoche-uri în pozitiv și în negativ

Guilloche-urile și alte texturi cu linii fine sunt uneori combinate cu imprimarea în iris.

Imprimarea în iris, cunoscută și sub denumirea de imprimare cu canale separate, acest procedeu de colorare este folosit pentru protejarea documentelor împotriva separării culorilor sau a copierii prin îmbinarea subtilă a culorilor, având ca rezultat o modificare graduală de culoare.

Alături de Guilloche-uri, la realizarea desenului de fond sunt folosite și alte elemente de securitate, precum: microimprimare, imprimare în iris, element de suprapunere, imagine latentă, etc.

Desen de fond / de siguranță cu diverse caracteristici, în cazul de față:

guilloche-uri / texturi cu linii fine

textură de tip grilă

microimprimare

zone colorate solid

linii fine în relief.

Miniiimprimarea și microimprimarea sunt rânduri sau motive compuse din litere sau cifre foarte mici care se disting greu cu ochiul liber; acestea alcătuiesc adesea, în cadrul documentelor, instrucțiunile de completare. Miniimprimarea se poate percepe cu ochiul liber (dar mai clar prin mărire), în timp ce microimprimarea va necesita adesea folosirea unui grosisment mic, de exemplu o lupă de bijutier. Adesea, metodele de reproducere de bază nu permit microimprimarea detaliată. De aceea, documentele falsificate vor prezenta adesea microimprimări imposibil de citit. Cu toate acestea, prin folosirea unor tehnici de reproducere avansate este posibilă reproducerea de miniimprimări și microimprimări la un standard ridicat.

Miniimprimare (textul de culoare albastră) și microimprimare (literele mai mici de culoare purpurie)

Element de suprapunere – imaginile de pe recto și de pe verso sunt imprimate cu potrivire exactă între față și spate. Modele sau motive parțiale par imprimate în mod aleatoriu pe rectoul și pe versoul suportului, dar ele se potrivesc perfect și formează un nou motiv complet când sunt privite la lumină transmisă. Absența potrivirii în cazul documentelor false va genera o imagine neclară când acestea sunt observate la lumină transmisă.

Motivul de pe recto

Motivul de pe verso

Element de suprapunere

În funcție de tehnologia de imprimare folosită, se disting:

Imprimante matriciale – folosesc la imprimare 9 sau 24 de pini ce acționează asupra unei benzi de tuș aflate în contact cu hârtia. Principiul de funcționare este foarte similar celor al mașinilor de scris clasice. Simbolurile obținute sunt punctate, discontinue, cu margini zimțate. Calitatea imprimării este una foarte slabă, chiar și în cazul imprimantelor de acest gen care folosesc tehnologia dublei imprimări., adică suprapunerea punctelor pentru obținerea de trasee grafice compacte, care păstrează însă marginile zimțate.

Imprimare matricială

Imprimante cu jet de cerneală (ink jet) – au la bază proiectarea prin intermediul unor canale de mici dimensiuni, reunite în duze, a unor particule minuscule de cerneală încălzită (cu diametrul de 50-60 microni).

Numărul de duze determină rezoluția imprimantei. Pentru tipărirea de text în alb și negru este suficientă o rezoluție de 600×600 dpi. Imprimantele foto uzuale au o rezoluție maximă de 2400×1200 dpi, iar cele mai performante au o rezoluție de 4800×1200 dpi. Imprimantele color folosesc patru rezervoare cu cerneluri de diferite culori (cyan, magenta, galben și negru). Atunci când cele patru cerneluri sunt amestecate, imprimanta poate reproduce practic orice culoare.

Pentru aplicarea cernelii pe hârtie și formarea imaginii se folosesc tehnici variate, cum ar fi: jet unic continuu, jet cu cap multiplu, sistem cu jet-impuls și sistem cu cerneală solidă care este transformată în lichid (jet-bulă) în momentul transferului. Cele mai uzuale sunt două tehnologii de bază:

– Cu bule termice (în engleză thermal bubble), o metodă cunoscută generic sub numele de „bubble jet”, este folosită de firme ca Hewlett Packard și Canon. Cartușele cu cerneală au duzele prevăzute cu mici rezistori ce produc căldură care vaporizează cerneala producând bule. Pe măsură ce bulele se măresc, o parte din cerneală este împinsă prin duze către hârtie. Când bulele se sparg, se creează vid și, ca urmare, în capul de imprimare intră o nouă cantitate de cerneală. Un astfel de cap de imprimare obișnuit este prevăzut cu 300 până la 600 de duze, toate putând funcționa simultan.

– Cu efect piezoelectric. Această tehnologie, patentată de firma Epson, folosește cristale. În spatele fiecărei duze este plasat un cristal. Acesta vibrează atunci când primește un impuls electric. Când cristalul vibrează spre interior, cerneala este împinsă spre în afară și proiectată pe coala de hârtie, iar când acesta vibrează spre exterior, cerneala consumată este înlocuită și pregătită pentru a fi plasată pe coala de hârtie la următoarea vibrație.

Integrare de date de identificare / fotografie prin utilizarea tehnicii ink jet

Imprimante cu laser – folosesc la tipărire pudră de toner pe care o depun pe hârtie sub forma unor puncte microscopice. Particulele care alcătuiesc imaginile sunt dispuse dezordonat la suprafața hârtiei și nu în profunzimea acesteia, existând un aspect de zimțuire a simbolurilor.

Principiul de funcționare:

O sarcină electrică este proiectată pe un tambur ce se rotește datorită unui roller primar de sarcină. Tamburul are o suprafață formată dintr-un plastic special. Dispozitive electronice administrează un sistem care scrie pe tambur cu lumină. Lumina face ca sarcinile electrice să dispară din părțile expuse ale tamburului. Suprafața acestui tambur trece printr-o baie de particule fine din pudră uscată de plastic (tonerul). Părțile încărcate electrostatic de pe tambur atrag aceste particule de pudră, după care tamburul pune pudra pe o hârtie care trece printr-un fel de fuzionator (fuser). Fuserul lipește pudra de plastic de hârtie prin intermediul presiunii și a căldurii.

Toate aceste etape se pot realiza prin mai multe posibilități tehnice. Cea mai interesantă poate fi utilizarea de către unele imprimante așa-zise cu laser a unui șir liniar de leduri (diode luminescente) pentru a scrie cu lumină pe tambur. Tonerul este format în general din cerneală în care se poate introduce și plastic sau ceară pentru a face ca particulele să se topească când trec prin fuser. Hârtiile pot fi încărcate sau nu cu sarcină de semn opus. Fuserul poate fi un cuptor cu infraroșu. La unele imprimante mai rapide și mai scumpe, fuserul poate fi o lumină de xenon. La alte imprimante fuserul poate fi și o rolă încălzită.

Imprimare laser a MRZ-ului (machine-readable zone)

În imprimarea prin termotransfer sunt generate semitonuri prin aplicarea unui raster (imprimare compusă din puncte). Transferul unui strat omogen de culoare generează puncte sau zone cu margini bine definite. Se pot folosi, de asemenea, panglici cu cerneluri speciale, de exemplu cu pigmenți metalici. Textul și imaginile se produc în urma efectului unui cap de printare termic (format din 200 pana la 600 rezistențe termice filiforme per inch linear, care degajă căldură). Imprimare prin termotransfer

Reprezentarea principiul de funcționare a imprimării prin termotransfer

În mod asemănător imprimantelor cu termotransfer, imprimantele cu sublimare folosesc o panglică cu tuș. Colorantul de pe folie este încălzit la o temperatură specifică la care se evaporă, după care pătrunde în suport. Pentru acest proces de dispersie este necesar un suport acoperit cu material special. Cantitatea de colorant care pătrunde în suport variază în funcție de temperatura aplicată. Aceasta facilitează obținerea unei imagini cu tonuri continue de culoare. (Foto dreapta – integrarea unei fotografii prin termosublimare)

V.2.: Cernelurile de securitate

Cerneala este o substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc.

Cele mai utilizate elemente de securitate din categoria celor aplicate pe suportul de imprimare sunt cernelurile cu proprietăți speciale. Aceste cerneluri sunt fabricate din materii prime speciale, în condiții de securitate sporită. Ele pot permite atât autentificarea cât și de evidențierea încercărilor de falsificare a înscrisurilor de pe documentele și hârtiile de valoare la imprimarea cărora sunt utilizate. Toate cernelurile folosite la securizarea documentelor au culori, compoziții și proprietăți speciale ce constituie secrete de fabricație și sunt păstrate în condiții de maximă securitate.

În funcție de nivelul la care permit autentificarea documentelor în care sunt încorporate, elementele de securitate se împart în:

deschise sau vizibile cu ochiul liber, fără ajutorul nici unui instrument sau echipament de verificare. În această categorie se includ:

a) Cernelurile iridiscente (spre exemplu: cernelurile perlate, cernelurile perlate cu luciu, cernelurile sidefii) conțin în general pigmenți transparenți care sunt formați dintr-o peliculă subțire care conține fulgi de mică. Aceștia generează interferențe cu lumina incidentă. Acest lucru produce efecte strălucitoare, cu sclipiri sidefii și cu schimbări de culoare atunci când unghiul de observare sau de iluminare se modifică.

Permis de ședere emis de Polonia imprimat folosind cerneală iridescentă

Grupul de litere ”PL” observat dintr-un alt unghi

b) Cerneala termocromă – are proprietatea de a-și modifica culoarea în mod reversibil atunci când intră în contact cu o sursă de căldură nedistructivă.

Cerneala sensibilă la diluanți (penetrantă) este o cerneală de securitate care conține coloranțicare, împreună cu solventul folosit, penetrează („sângerează în afara sau prin”) suportul de hârtie, astfel încât orice încercare de ștergere mecanică va cauza deteriorarea vizibilă a documentului.

Număr de serie imprimat cu cerneală sensibilă la diluanți (penetrantă)

O parte din cerneala folosită la numerotare a pătruns prin suportul de hârtie putând fi observată pe verso.

Cerneala fugitivă este un tip de cerneală solubilă care se dizolvă în anumiți solvenți sau în apă; de exemplu, atunci când un falsificator încearcă să șteargă și să modifice textul de personalizare care este imprimat peste desenul de fond, această cerneală cauzează dispariția sau albirea unor părți ale desenului de fond/de siguranță.

Reacția cauzată de acțiunea solvenților asupra desenului de fond

e) Pigmenții metalici de tipul aluminiului și bronzului sunt utilizați drept componente ale cernelurilor tipografice pentru obținerea de suprafețe cu luciu metalic. Cerneala metalică nu este o cerneală de securitate propriu-zisă, întrucât este disponibilă pe piață pentru orice tipograf. Cu toate acestea, cerneala metalică este o cerneală anticopiere tipică, întrucât efectul inițial nu poate fi obținut prin copiere (inclusiv copiere cu o imprimantă de birou).

Pigment metalic de culoare argintie

semideschise sau vizibile numai cu ajutorul unor instrumente simple (lupă, lampă UV sau detector de cerneală magnetică). Din această categorie se disting:

a) Cerneala fluorescentă – conține nu numai pigmenți de culoare, ci și substanțe fluorescente (pigmenți fluorescenți) fiind utilizată pentru a imprima atât text cât și motive. Acest tip de cerneală este vizibilă la lumină normală și devine fluorescentă la lumină UV. Fluorescența este o emisie de lumină de scurtă durată, strălucirea încetând practic imediat după ce sursa de lumină a fost stinsă – într-un interval de 10-8 secunde.

Desen de fond în lumină albă, alăturat reacția cernelii fluorescente sub lumina UV

b) Cerneală magnetică – are proprietăți magnetice verificabile cu ajutorul detectoarelor magnetice manuale sau încorporate în echipamentele de verificare.

c) Cernelurile fotocromatice își modifică culoarea în momentul expunerii la lumină UV. După îndepărtarea sursei de lumină UV, culoarea modificată subzistă o anumită perioadă de timp înainte de a își recăpăta nuanța inițială.

Supraimprimarea laminatului cu cerneală iridiscentă, fotocromatică

După expunerea la lumină UV, supraimprimarea verzuie iridiscentă rămâne albastră pentru o anumită perioadă de timp

d) Cernelurile metamerice sunt perechi de culori diferite (din punct de vedere chimic) care pot fi deosebite cu greu la un tip de lumină (de obicei la lumină normală, diurnă naturală), dar care pun în evidență un contrast de culoare vizibil la un alt tip de lumină, de multe ori la lumină infraroșie, sau când sunt observate printr-un filtru optic roșu special. Un efect metameric special este, de exemplu, pierderea la lumină infraroșie: cerneala vizibilă în alte condiții nu se poate vedea în categoria infraroșie a spectrului.

Culorile metamerice sunt folosite, de exemplu, în bancnotele EURO.

La lumină normală Pierdere la lumină infraroșie

închise sau ascunse care sunt cunoscute numai de către emitenți și detectate numai cu ajutorul unor echipamente speciale. Din această categorie fac parte unele cerneluri cu proprietăți magnetice sau metamerice dar și cerneala cu absorbție în IR. Acest din urmă tip de cerneală are proprietăți de absorbție în domeniu infraroșu, verificabil cu ajutorul unor senzori speciali încorporati în echipamentele specifice.

V.3.: Suporturile de securitate

Hârtia reprezintă suportul scriptural cel mai frecvent utilizat. Aceasta este obținută din fibre de celuloză amestecate, care se mențin împreună fără un alt liant, cu excepția legăturilor de hidrogen și a împletirii fibrelor. Fibrele sunt extrase din pulpa lemnoasă a unor arbori de esență moale, bumbac, in, trestie, etc.

Hârtia se obține în urma unui proces de extragere a fibrelor, măcinare/presare a lor, încleiere și umplere a acesteia, colorare și operațiuni de finisare.

În timpul procedeului de extragere a pulpei celulozice, aceste fibre microscopice sunt separete unele de altele, iar acolo unde lanțul polimolecular a fost rupt chimic sau mecanic, suprafețele ”libere” intră în contact una cu alta creând punți hidrogenate care conferă duritate, dar și elasticitate viitorului material.

În cazul procesării chimice, separarea pulpelor se realizează prin utilizarea unor substanțe chimice care dizolvă liantul organic (lignină) ce ține laolaltă fibrele. În funcție de calitatea agenților de separare, dar și de gradul de purificare a ligninei, hârtia rezultată va fi din ce în ce mai ”fină” și mai albă. De altfel, hârtia obținută prin procesare chimică este una superioară calitativ.

Pentru procesarea mecanică, lemnul este presat mecanic, fără eliminare ligninei, obținându-se stratul de hârtie. Acest gen de hârtie se va îngălbeni în timp și va fi foarte fragilă, iar textura va fi una aspră.

Următoarea etapă o constituie măcinare fibrelor și hidratarea acestora, procese ce vor influența rezistența, porozitatea și transparența acesteia. Pentru încleierea hârtiei se vor adăuga substanțe (rășini sintetice) pentru a preîntâmpina împrăștierea materialelor de scriere în masa hârtiei.

Umplerea hârtiei va avea ca finalitate adăugarea în masa hârtiei a unor aditivi pentru creșterea caracteristicilor de elasticitate, rezitență, modificarea nuanței etc. Dacă este cazul, se vor adăuga pigmenți pentru obținerea culorii dorite.

În etapa următoare amestecul va fi trecut printr-o serie de prese care vor îndepărta apa folosită pentru hidratarea fibrelor. În plus, prin elemente termice se va recurge și la uscarea hârtiei.

Etapa finală a procesului o constituie tăierea colilor obținute conform necesităților. De asemenea, în funcție de ulterioară a hârtiei, se poate reurge la adăugarea de straturi suplimentare, ce vor influența greutatea, strălucirea, comportamentul la tipar ori expunerea la diverși reactivi, gradul de penetrare al diverselor culori etc. Dintre straturile ce se pot adăuga (pe una sau ambele fețe ale hârtiei), se pot aminti caolinita, carbonatul de calciu, lianți organici ori sintetici, rășini, filtre ultraviolete ș.a.

Hârtia de securitate nu conține agenți optici pentru efect luminos și, de aceea, pare închisă la culoare în lumină UV. Cu toate acestea, folosirea suportului de hârtie cu agenți optici pentru efect luminos la pașapoarte și alte documente de securitate este, de asemenea, posibilă (dar nu este foarte frecventă). Agenții optici pentru efect luminos sunt substanțe încorporate în cursul fabricării în pasta de hârtie pentru a conferi suportului o culoare mai albă. Prezența agenților optici pentru efect luminos poate fi detectată prin fluorescența albăstruie a acestora la lumină UV.
Fibrele sintetice sunt folosite drept componentă principală în mai multe hârtii de securitate speciale; ele conferă suportului durabilitate și rezistență foarte mare. Exemple de mijloace de imprimare sintetice:

– Neobond, de exemplu: permisul de conducere german modelul vechi

– Teslin, întrucât este comercializat, Teslin® este adesea folosit și pentru a contraface cărți de identitate.

Indiferent de tipul de document la care urmează să fie utilizată, hârtia specială de securitate are unele caracteristici care o deosebesc în mod esențial de hârtia obișnuită și care sunt determinate de tehnologia specială prin care este obținută:

– nu prezintă fluorescență în masă la examinarea sub lampă UV;

– este fabricată în mediu neutru astfel încât să aibă o rezistență mare la îmbătrânire;

– este sensibilizată chimic astfel încât să trădeze orice încercare de alterare neautorizată a tiparului sau inscrisurilor.

Securizarea hârtiei este realizată prin două moduri: securitate pasiva și securitate activă.

Securitatea pasivă se realizează, în general, prin modificări ale compozitiei pastei hârtiei (de exemplu, hârtie care conține fibre de bumbac în proporție de 25% până la 100%) și prin filigranare.

Un filigran tradițional este un motiv reprezentând o imagine, un text sau un caracter produs prin aplicarea de presiune asupra suportului în procesul de fabricație, obținându-se astfel o grosime variabilă a hârtiei. Este numit uneori și filigran Fourdinier.

Filigranul poate fi observat la lumină transmisă. În locurile în care suportul este mai subțire, se poate vedea mai multă lumină și o imagine mai clară. Acolo unde suportul este mai gros, se va vedea o imagine mai întunecată.

Se disting mai multe tipuri de filigrane:

Filigran cu un singur ton

Filigran cu un singur ton (închis) Filigran cu un singur ton (deschis)

Filigran cu două tonuri – motivul unui filigran cu două tonuri este în același timp deschis și închis la culoare:

Filigran cu mai multe tonuri – numit uneori și filigran cu matriță cilindrică.

Securitatea activă constă în încorporarea în masa hârtiei, cu ocazia procesului de fabricație, a unor elemente de securitate, precum:

Fibrele cu proprietăți fluorescente (vizibile la lumină UV) sunt dispuse în locuri aleatorii și la adâncimi variate, diferite pe fiecare pagină. Acestea pot fi vizibile (fibre de siguranță colorate) sau invizibile la lumină normală.

Fibrele fluorescente pot prezenta una sau mai multe culori la lumină UV.

Planșetele sunt încorporate în mod similar fibrelor de siguranță colorate. Planșetele pot fi metalice sau transparente și, de asemenea, pot deveni fluorescente la lumină UV sau pot conține o substanță iridiscentă care își modifică culoarea. Planșetele sunt mici discuri colorate cu proprietăți fluorescente (vizibile la lumină UV) încorporate în suportul de hârtie. Planșetele fluorescente pot fi fie vizibile, fie invizibile la lumină normală.

Pigmenții fluorescenți (hi-lites) sunt particule fluorescente foarte mici inserate în suport (vizibile la lumină UV). Sunt amestecate în pasta de hârtie în cursul procesului de fabricare a suportului de hârtie pentru a constitui un element de securitate.

Un fir de siguranță este o bandă (de plastic, metalică sau din alt material) încorporată în suport în cursul fabricării pentru a constitui un element de securitate suplimentar. Există o gamă largă de fire de siguranță diferite, de la benzi laminate din polimeri, acoperite cu metal, colorate și microimprimate până la fire foarte complexe care pot fi citite cu ajutorul dispozitivelor speciale, de exemplu fire de siguranță personalizate magnetice sau holografice.

Fir de siguranță cu microimprimare în negativ (în lumină transmisă)

La anumite pașapoarte, pentru a oferi un plus de securitate suportului de hârtie în scopul protejării datelor introduse împotriva falsificării, fila informatizată se laminează. Laminatul este o folie din plastic aplicată prin intermediul:

– presiunii – laminatul aplicat la rece;

– căldurii – laminatul aplicat la cald. Exemplu: Kinefilm® – laminat aplicat la cald cu bandă de kinegramă integrală, existând atât în versiune metalizată, cât și transparentă. Laminatele groase aplicate la cald pot conține linii de fragmentare încorporate în mod deliberat. Laminatele pot încorpora și elemente de securitate specifice care nu sunt de obicei disponibile pe piață.

Supraimprimarea laminatului este un element de securitate care este plasat, în general, pe versoul (= partea interioară) laminatului sau între stratul de adeziv și laminat. Acest lucru protejează împotriva uzurii și a modificărilor. Supraimprimarea laminatului poate fi vizibilă sau invizibilă la lumină normală. În general, supraimprimarea laminatului se realizează utilizând imprimarea serigrafică, imprimarea după o formă gravată sau imprimarea flexo.

Ștanțarea laminatului înseamnă elemente tactile ale laminatului, cum ar fi desene complexe de texturi cu linii fine sau microimprimare, care sunt încorporate în laminatele de securitate prin ștanțare.

În practică, sunt cunoscute două forme mai uzuale ale laminatului, astfel:

– laminatul iridiscent prezintă efecte strălucitoare, sidefii, cu schimbări de culoare dacă unghiul de observare sau de iluminare se modifică;

– laminatul retroreflectiv este alcătuit dintr-o imagine invizibilă încorporată în laminat, ce poate fi vizualizată doar folosind lumina coaxială cu ajutorul unui dispozitiv de citire sau echipament tehnic special.

Policarbonatul este un polimer termoplastic. În cazul utilizării acestuia ca suport pentru documente (de exemplu, carduri cu date de identificare integrate, în pașapoarte sau cărți de identitate din policarbonat), mai multe straturi sunt lipite la temperatură înaltă și la mare presiune. Spre deosebire de cardurile din PVC, cardurile policarbonat produc un sunet cu rezonanță metalică atunci când sunt lăsate să cadă pe o suprafață tare.

Pe un suport de tip policarbonat se pot integra o gamă largă de elemente de securitate, de exemplu:

1. desen de fond / de siguranță;

2. personalizarea culorilor prin imprimare cu jet de cerneală în interiorul structurii laminate cu mai multe straturi a unui card policarbonat;

3. gravare cu laser – imaginile și textul sunt gravate pe folii sau carduri de plastic prin intermediul laserului. În cadrul procesului de gravare cu laser, datele sunt scrise prin înnegrirea (carbonizarea) foliilor sensibile la laser ( PVC sau PC sensibilizat). Prin folosirea unor materiale fotosensibile diferite, pot fi obținute de asemenea culori. Adâncimea efectelor cu laser poate fi prestabilită; sunt utilizate o serie de variații tehnice:

Gravare internă (a unor straturi specifice) – înnegrire în straturi subiacente prin folii de acoperire transparente (insensibile la laser).

Permisul de conducere Germania (prenume, data și locul eliberării, semnătură)

Gravare cu laser în relief (tactilă)

Germania: permis de conducere (nume de familie, data și locul nașterii, număr de serie, categorii de carnete de conducere)

4. imagine secundară perforată cu laser. O a doua imagine facială (imagine fantomă sau umbră) a titularului documentului poate fi inclusă în documentul de identitate, pe pagina cu date de identificare sau pe o a doua pagină care conține informații de identificare. Aceasta poate fi aplicată prin același procedeu de imprimare utilizat pentru imaginea facială primară sau prin procedee diferite, folosind de exemplu: cerneală fluorescentă, perforarea cu laser sau identigrama.

Imagine secundară (fantomă) perforată cu laser observată la lumină transmisă (pe dreapta)

5. imagine cu laser variabilă. O imagine laser variabilă este o imagine gravată cu laser cu efecte de înclinare, încorporată în carduri de plastic. Imaginile sunt gravate în unghiuri diferite printr-o rețea de lentile cilindrice ștanțate pe suprafața cardului. Imaginea care poate fi observată se modifică în funcție de unghiul de observare. Imaginile laser variabile se subîmpart în: CLI – imagine laser variabilă (Changeable Laser Image) și MLI – imagine laser multiplă (Multiple Laser Image)

MLI – în funcție de unghiul de observare, sunt vizibile fie seria documentului, fie anul de expirare.

CLI – imagine laser variabilă (Changeable Laser Image)

6. fereastră transparentă este inclusă în suport în procesul de fabricație. În momentul folosirii luminii transmise și a unui dispozitiv de mărire, pot deveni vizibile, de exemplu, CLI sau detalii ale datelor de identificare.

7. gravare cu laser în relief (tactilă);

8. ștanțarea laminatului;

9. OVD (elemente optic variabile) sunt elemente de securitate care furnizează informații diferite, în funcție de condițiile de vizualizare și/sau iluminare. Modificarea aspectului este reversibilă, previzibilă și reproductibilă. Se disting următoarele tipuri de OVD:

a) Dispozitive cu modificări de culori bazate pe interferența unor straturi subțiri:

– OVI: cerneală optic variabilă

– laminat iridiscent

– cerneală iridiscentă

b) Materiale/ Structuri cu caracteristici de reflexie variabile:

– laminat retroreflectiv

– efect de înclinare

c) DOVID – elemente de difracție cu imagine optic variabilă. DOVID conțin grile (de obicei sub formă de reliefuri de suprafață) care modifică lumina prin difracție. Astfel, sunt create efecte diferite precum imagini bidimensionale sau tridimensionale sau/și efecte de modificare a culorii. Diversele DOVID diferă în ceea ce privește rezoluția imaginii, strălucirea acesteia și capacitățile de animație. În general, DOVID sunt cunoscute prin numele lor de marcă:

Hologramă este este cel mai răspândit tip tradițional de DOVID, fiind folosită ca element de securitate. Sunt posibile mai multe efecte, de exemplu holograme 2D (holograme bidimensionale) cu schimbări de structură și culori, holograme 3D cu imagini, holograme cu efecte cinematice etc.

Hologramă 2D Hologramă 3D

Kinegrama este o hologramă generată de calculator capabilă să producă imagini multiple de înaltă rezoluție. Aceasta conține tipuri speciale de elemente optice de difracție generate de calculator. Acestea pot fi proiectate în diferite moduri astfel încât să prezinte efecte cinematice, de schimbare a culorii, inversare a contrastului și alte efecte speciale.

Identigrama este un element de securitate holografic utilizat, de exemplu, în pașapoarte și cărți de identitate, combinând mai multe elemente individuale (o imagine facială holografică a titularului și MRZ zonă de citire optică) și elemente care sunt identice pentru toate documentele din serie.

Pagina cu date de identificare cu identigramă

DID conține două culori cu difracție vizibilă la unghi de reflecție directă. La o rotație de 90° în plan este vizibilă o schimbare clară a culorii.

10. microcip

11. bandă magnetică

12. banda optică

V.4: Integrarea datelor de identificare

Integrarea datelor de identificare se referă acele operațiuni ce utilizează tehnici de imprimare, gravare (cu laser) sau tehnici fotografice (spre deosebire de o mașină de scris sau scrisul de mână) pentru a încorpora o imagine (fotografie a titularului), o semnătură sau un text cu date de identificare direct în suport sau în laminat în cursul procesului de personalizare. În cazul integrării de fotografie, imaginea nu va constitui o componentă separată (de exemplu lipită) a documentului, ci va face parte integrantă din acesta. Fotografia este imprimată (uneori, există, în plus, și o imagine secundară) pe zona de control vizual al paginii cu date de identificare. Adesea, pentru integrarea datelor de identificare sunt folosite procedee, precum: imprimarea cu jet de cerneală, gravarea laser, imprimarea laser, termosublimarea, imprimarea prin termotransfer.

Personalizarea este procesul prin care imaginea, semnătura și datele de identificare ale titularului sunt încorporate într-un document.

Datele de identificare ale titularului apar atât în zona de control vizual (zona VIZ), cât și în MRZ (zona de citire optică) a unui pașaport, a unei cărți de identitate sau vize. În pașapoartele electronice astfel de date sunt incluse și în microcip.

Card cu date de identificare integrate (pagina cu date de identificare ) a unui pașaport

Elementele verificabile prin citire optică sunt elemente de securitate care pot fi citite și verificate de aparate (dispozitive de citire optică a documentelor). Acestea permit autentificarea unui document de călătorie sau de identitate prin detectarea sau măsurarea unor proprietăți fizice speciale ale elementelor sau structurilor documentului și contribuie de asemenea la autentificarea titularului documentului.

Printre alte elemente verificabile prin citire optică (opționale) se numără:

– elemente de securitate legate de structură, ca de exemplu: OVD (element optic variabil), laminat retroreflectiv și ferestre transparente;

– elemente de securitate legate de substanță, precum pigmenții adăugați, de exemplu, la cernelurile de securitate, precum și la fibrele colorate și/sau fluorescente și la planșetele adăugate în suport;

– elemente de securitate legate de date, ca de exemplu un fir de siguranță holografic sau magnetic care stochează date codate, sau o imagine (imprimare) care conține informații personale invizibile (IPI) sau informații ascunse referitoare la document.

Zonă de citire optică (MRZ). Într-un document de călătorie cu citire optică (MRTD), zona de citire optică conține anumite informații din zona de control vizual sub forma unei secvențe de caractere alfanumerice și a simbolului „< ”, formând două sau trei rânduri. Această secvență de caractere este citită de dispozitive OCR (Optical Character Recognition – Recunoaștere Optică a Caracterelor).

Forma MRZ-ului:

– format ID1 / TD1: 86 (85,6) x 54 (53,98) mm, trei rânduri a câte 30 de caractere fiecare, situate pe partea din spate (verso) a documentului.

– format ID2 / TD2: 105 x 74 mm, două rânduri a câte 36 de caractere fiecare, situate în partea de jos a paginii cu date de identificare sau a vizei.

– format ID3 / TD3 (MRP – Machine Readable Passport – pașaport cu citire optică) :125 x 88 mm, două rânduri a câte 44 de caractere fiecare, situate în partea de jos a paginii cu date de identificare.

Card cu date de identificare integrate care poate fi citit cu un dispozitiv de citire optică (pagina cu date de identificare), format ID3

Cu ajutorul unor instrumente software speciale, o imagine invizibilă este codată într-o imagine vizibilă (în cadrul imprimării). De exemplu: informații individuale, cum ar fi numărul pașaportului, sau informații personalizat, sunt integrate în mod invizibil în fotografia titularului (informații invizibile personale – IPI) sau informațiile statice referitoare la document (numele țării) sunt integrate în desenul de fond al documentelor de călătorie. Aceste informații sunt invizibile pentru ochiul uman, deoarece sunt imprimate în format „ascuns” și nu pot fi văzute decât cu o lentilă specială de decodare (dispozitiv special de vizualizare) sau cu echipament tehnic special (inclusiv scaner sau aparat de fotografiat și software de procesare a imaginilor).

În cazul de față, ca excepție de la regulă, un card de plastic transparent este integrat în pașaport înaintea paginii cu date de identificare. Acesta include o lentilă de decodare care se suprapune imaginii faciale pentru a dezvălui IPI (informații personale invizibile)

Microcipul cu contact, prezent la unele carți de identitate electronice, este un circuit integrat pentru stocarea și prelucrarea datelor. Acest instrument electronic securizat conține următoarele date personale: numele, data nașterii, locul nașterii, autoritatea emitentă și o versiune digitalizată a imaginii titularului. O carte de identitate cu microcip trebuie introdusă într-un dispozitiv de citire pentru a intra în contact cu conectorii electrici, în scopul de a putea citi informațiile de pe aceasta. Părțile vizibile ale modulului cipului sunt contactele aurite tipice.

Un circuit microcip fără contact este folosit în scopul stocării și al prelucrării de date, fiind încorporat de exemplu în pașapoarte, cărți de identitate și permise de ședere biometrice. Microcipul (invizibil în majoritatea documentelor), este conectat la o antenă care permite comunicarea cu dispozitivul de citire prin unde electromagnetice identificare prin frecvență radio ). Pentru inițierea transmisiei este necesară apropierea de dispozitiv. Conținutul protejat al cipului poate fi citit de la o distanță de 0-10 cm. Acest cip poate fi încorporat în documentul de călătorie în diverse moduri. Cipul poate fi (cum se observă în imagine) integrat într-o folie groasă și transparentă, în coperta documentului sau într-o pagină specială din policarbonat. Pentru păstrarea securității datelor se efectuează deseori un control de bază al accesului (BAC – basic access control). Cipul fără contact poate fi citit de dispozitivul corespunzător numai după ce a fost deblocat prin validarea unui cod PIN, precum și un control aprofundat al accesului prin autentificare la terminal. Ca măsură de siguranță, o semnătură digitală utilizând PKI (infrastructură cu cheie publică) protejează autenticitatea și integritatea datelor stocate.

O bandă optică este un dispozitiv cu memorie care poate fi citit cu laser, dispunând de o capacitate de stocare de până la 4 MB. Se pot stoca categorii multiple de date, inclusiv imagini; de asemenea, pentru autentificarea rapidă a cardului, pot fi vizualizate elemente vizuale, cum ar fi o micro-imagine, modele de securitate și un OVD (element optic variabil).

De asemenea, cu un dispozitiv de citire optic se pot verifica și codurile de bare prezente în anumite pașapoarte. Un cod de bare (cod de bare 1D) stochează date prin intermediul lățimilor liniilor paralele imprimate (barelor) și al spațiilor dintre acestea , iar un cod de bare 2D (cod de bare bidimensional) stochează date în două dimensiuni și, de aceea, poate conține mult mai multe informații decât codul de bare 1D.

Cod de bare 1D reprezentând numărul de serie

V.5.: Perforarea, legarea și ștanțarea

Perforare cu ace reprezintă acea operațiune ce constă în efectuare de găuri în mod mecanic (prin străpungere sau ștanțare) în scopul de a încorpora un număr sau un motiv într-un document. Numerele de serie sunt perforate conform unui aranjament regulat, de tip matriță, de găuri circulare de mărime egală, străpunse întotdeauna în aceeași direcție. Perforarea cu ace se recunoaște prin marginile ridicate („bavuri”) care pot fi simțite pe spatele suportului.

Prin utilizarea tehnologiei cu laser se pot efectua perforări de diferite tipuri și mărimi:

Numărul de serie al documentului de identitate este perforat cu laser prin suport. Se obțin semne distinctive tipice: urme de ardere în jurul marginilor găurilor, lipsa marginilor ridicate în jurul găurilor în suport (hârtie) pe versoul perforărilor, descreșterea conică a mărimii găurilor perforate în documentul sub formă de carnet atunci când sunt privite din față spre spate

Structuri cu linii fine și desene (linii de fragmentare pentru securizare) perforate cu laser

Imagine secundară (fantomă) perforată cu laser

Imagine secundară (fantomă) perforată laser în permisul de conducere Bulgaria

Perforare cu laser cu efect de înclinare – literele individuale ale TLI ® (imaginii laser înclinate – Tilted Laser Image) sunt perforate în unghiuri diferite. Astfel, imaginea care poate fi observată la lumină transmisă se modifică în funcție de unghiul de observare.

Legarea este actul de a îmbina coli separate pentru a forma o carte, un carnet sau o broșură. Cele mai frecvente tehnici de legare folosite pentru documente de identitate:

Coaserea cu fir – „cusut în cotor” (legare la mijloc cu fir de cusut ). Un fir de cusut este un fir (poate fi format, de asemenea, din mai multe fire individuale, împletite) utilizat pentru a lega paginile unui carnet. Acesta poate fi fluorescent, situație în care prezintă fluorescență în una sau mai multe culori, când este expus la UV.

La lumină normala Sub lumină UV

Modul de legare: un carnet poate fi asamblat sub formă de carnet simplu sau carnet multiplu.

Carnet simplu Carnet multiplu

Bandă de întărire: permite o legare mai solidă

Ștanțarea reprezintă operațiunea mecanică de fasonare la cald sau la rece, fără așchiere, a unor obiecte de aceeași formă, din material cu una sau două dimensiuni mici față de celelalte efectuată prin tăiere cu ajutorul unor ștanțe sau prin deformare plastică. 

În acest sens, se disting:

Ștanțarea în relief este numită uneori și ștanțare oarbă, ștanțare incoloră de imagini sau text. Ștanțarea în relief sau oarbă constă în ștanțarea cu înaltă presiune de litere, motive sau alte desene.

Ștanțarea la cald implică transferul foliei prin intermediul unei ștanțe încălzite. Diferențele principale dintre ștanțarea la cald și imprimarea tipografică constau în folosirea unei folii de ștanțare în locul cernelii vâscoase ca material de imprimare și în încălzirea indirectă a suportului de imprimare. Ca urmare a efectului combinat al temperaturii și presiunii, un strat de folie este eliberat de pe ștanță în locurile în care aceasta are zone în relief și apoi este transferat pe suport, în care este integrat în mod permanent și indelebil. Ștanțarea la cald este folosită adesea pentru imprimarea textului și motivelor pe coperta unui pașaport, dar și pentru aplicarea de holograme și kinegrame etc.

Timbrul sec este o imprimare în relief efectuată prin intermediul unui sigiliu sau ștampilă, de exemplu pentru a autentifica un document sau o imagine a titularului fixate în mod convențional (de exemplu prin lipire) în document. Imprimarea apare cu o suprafață parțial ridicată/coborâtă, atât pe recto cât și pe verso.

CAPITOLUL VI:

Studiu de caz – Pașaportul temporar românesc, model 2001

Descrierea evenimentului

În data de 05.10.2007, ora 14.30, la P.T.F. Galați -I.J.P.F. Galați, s-a prezentat pentru a ieși din țară o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră pașaportul românesc temporar, seria 085474087.

În urma verificării documentului, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea pașaportului românesc, s-a trecut la controlul în linia a 2-a. În urma examinării documentului, s-a constatat ca acesta are fila informatizată falsificată.

Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean R.Moldova, aceasta declarând că a achiziționat documentul românesc din Italia, de la o persoană necunoscută, contra sumei de 2000 de euro și urma a fi folosit pentru călătorii multiple în spațiul statelor membre.

În urma verificării documentului în bazele de date a rezultat că pașaportul figurează, în realitate, pe numele G.P. și este declarat pierdut sau furat din data de 12.01.2007.

Persoanei i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: uz de fals (art. 291 C.P), complicitate la fals material în înscrisuri oficiale (art. 26 C.P. coroborat cu art. 288 alin.1 C.P.), intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat (art. 70 alin. 1 din O.U.G. 105/2001) și tentativă de ieșire din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat (art. 70, alin 1 coroborat cu alin. 3 din O.U.G. 105/2001).

Descrierea materialului:

Documentul model de comparat:

Formatul general: carnet simplu

Dimensiuni: lațimea de 88 mm și înălțimea 125 mm.

Coperta din material plastic, coperta de culoare grena.

Conține 16 pagini împreună cu fila informatizată.

Filele pașaportului sunt cusute prin broșare la paginile 8-9. (Foto 1 și 2)

Fila informatizată:

– este prinsă prin broșare (coasere) în carnet;

– desenul de fond este tipărit offset (Foto 3);

– cuprinde tipul pașaportului, țara emitentă, numărul de pașaport alcătuit din 8 cifre, datele de identitate ale titularului (numele și prenumele, data și locul nașterii), sexul, codul numeric personal, data eliberării, valabilitatea, autoritatea emitentă, semnătura titularului scanată, datele informatizate citibile optic, fotografia titularului și fotografia în umbră tipărite inkjet;

– fotografia titularului este imprimată prin tehnică inkjet (jet de ceneală) (Foto 4);

– fila informatizată:

este protejată de un laminat care conține imagini optic variabile;

fila informatizată prezintă un filigran cu două tonuri constând în însemnul heraldic al statului român (acvila) (Foto 5);

sub lumina U.V. se observă în partea superioară un desen tip guilloche, în partea centrală cuvântul ”ROMANIA” încadrat de un desen tip guilloche și fibre fluorescente (Foto 6).

Foto 1 Foto 2

Foto 1 și 2 reprezentând broșarea (coaserea) pașaportului, aceasta realizându-se cu un fir de ață în tre culori: roșu, galben și albastru.

Foto 3 reprezentând imaginea marită a desenului de fond. Se poate observa o imprimare offset a desenului de fond, grupul de litere ”SOL” din numele titularului fiind imprimate inkjet.

Foto 4 – detaliu din fotografia titularului, imprimată prin metoda inkjet (jet de cerneală). Acest tip de imprimare folosește o imprimantă de calculator care funcționează prin proiectarea unor particule minuscule de cerneală lichidă care patrund direct în suport.

Foto 5 – imaginea filei informatizate sub lumină albă transmisă. Se poate observa filigranul în două tonuri reprezentând acvila, însemnul heraldic al statului român.

Foto 6 – Fila informatizată vazută în lumină U.V. Fibrele fluorescente ce se găsesc în masa hârtiei sunt vizibile și dispuse aleatoriu pe suprafața suportului.

Documentul aflat în litigiu:

Formatul general: carnet simplu

Dimensiuni: lațimea de 88 mm și înălțimea 125 mm.

Coperta din material plastic, coperta de culoare grena.

Conține 16 pagini împreună cu fila informatizată.

Filele pașaportului sunt cusute prin broșare la paginile 8-9.

Fila informatizată:

este prinsă prin broșare (coasere) în carnet;

desenul de fond este tipărit laser;

cuprinde tipul pașaportului, țara emitentă, numărul de pașaport alcătuit din 9 cifre, datele de identitate ale titularului (numele și prenumele, data și locul nașterii), sexul, codul numeric personal, data eliberării, valabilitatea, autoritatea emitentă, semnătura titularului scanată, datele informatizate citibile optic, fotografia titularului și fotografia în umbră tipărite inkjet;

fotografia titularului este imprimată prin tehnică inkjet (jet de ceneală);

fila informatizată:

este protejată de un laminat care conține imagini optic variabile;

filigranul filei informatizate nu este vizibil;

sub lumina U.V. fibre fluorescente nu sunt evidențiate,

neregăsindu-se la suprafață sau în masa hârtiei.

Examinări comparative – constatări:

În continuare am procedat la examinarea și compararea pașaportului temporar românesc, model 2001 cu pașaportul aflat în litigiu cu ajutorul unui videocomparator spectral FOSTER+FREEMAN și a stereomicroscopului Discovery.

Vizualizare în lumină alba a filei informatizate

Se observă că, ambele pașapoarte, atât cel autentic (Foto 7), cât și cel aflat în litigiu (Foto 8) conțin mențiuni referitoare la tipul pașaportului, țara emitentă, numărul de pașaport, datele de identitate ale titularului (numele și prenumele, data și locul nașterii), sexul, codul numeric personal, data eliberării, valabilitatea, autoritatea emitentă, semnătura titularului scanată, datele informatizate citibile optic, fotografia titularului și fotografia în umbră.

Foto 7 – Fila informatizată a pașaportului temporar românesc, model de comparație

Foto 8– Fila informatizată a pașaportului temporar românesc, în litigiu

Analizând cele două file informatizate, se poate observa că:

la pașaportul în litigiu, la rubrica ”Tip” întâlnim grupul de litere ”PT”, în timp ce, la pașaportul autentic, la aceeași rubrică vom găsi doar litera ”P”. De asemeni, deasupra fotografiei titularului la pașaportul în litigiu întâlnim cuvintele ”PASAPORT/ PASSPORT/ PASSEPORT”, (Foto 9) iar la pașaportul autentic grupurile de cuvinte ”PASAPORT TEMPORAR/ TEMPORARY PASSPORT/ PASSEPORT TEMPORAIRE” (Foto 10).

Foto 9 – documentul în litigiu Foto 10 – documentul model de comparație

pașaportul în litigiu seria este alcătuită din 9 cifre (Foto 11), în timp ce la pașaportul autentic aceasta este alcătuită din 8 cifre (Foto 12).

Foto 11 – zonă marită a seriei pașaportului în litigiu

Foto 11 – zonă marită a seriei pașaportului model de comparație

analizând imprimarea desenului de fond și a seriei pașaportului se constată că, deși ambele serii sunt imprimate inkjet, se pot observa diferențe între cele două imprimări. Totodată, desenul de fond în cazul pașaportului falsificat este realizat laser (Foto 12), în timp ce la un pașaport autentic desenul de fond este realizat offset (Foto 13).

Foto 12 – zonă mărită a seriei pașaportului în litigiu Foto 13 – zonă mărită a seriei pașaportului autentic

aceleași diferențe de imprimare inkjet se evidențiază și in cazul fotografiilor titularilor celor două pașapoarte (Foto 14 și Foto 15).

Foto 14 – În litigiu, fotografia posesorului este integrată prin imprimare cu jet de cerneală, cu o amprentă diferită de cea prezentă la documentul specimen

Foto 15 – Fotografia posesorului din documentul specimen, integrată prin imprimarea inkjet

alte elemente de securitate prezente pe fila informatizată sunt microimprimarea cuvântului ”ROMANIA” și desenul de fond tip guilloche format din linii paralele care se întrepătrund. La documentul în litigiu se observă că desenul de fond este imprimat laser, iar linia de microtext nu este lizibilă (Foto 16). În schimb, la pașaportul autentic desenul de fond și linia de microtext sunt imprimate offset, imprimare caracterizată printr-o imagine clară, cu linii, caractere și nuanțe bine definite (Foto 17).

Foto 16 – Detaliu cuprinzând microimprimarea și desenul de fond din pașaportul în litigiu

Foto 17 – Detaliu cuprinzând microimprimarea și desenul de fond din pașaportul specimen.

Vizualizarea în lumină ultraviolet a filei informatizate

Cu toate că fila informatizată a pașaportului falsificat reacționează la U.V., se poate observa o reacție ”nefirească”. Unele elemente, cum sunt fibrele fluorescente, nu sunt evidențiate, în timp ce altele (Foto 18) reacționeaza prea mult. La pașaportul autentic, fibrele cu proprietăți fluorescente sunt amestecate în pasta de hârtie în timpul procesului de fabricare a suportului. Aceste fibre fluorescente apar în locuri aleatorii și la adâncimi diferite (Foto 19).

Foto 18 – În litigiu, sub lumina U.V., fibrele fluorescente nu sunt evidențiate, neregăsindu-se la suprafață sau în masa hârtiei.

Foto 18 – Sub lumina U.V., la documentul autentic se observă prezența fibrelor fluorescente

Vizualizarea în lumină albă transmisă a filei informatizate

Sub acțiunea luminii albe transmise, la fila informatizată a pașaportului falsificat nu este vizibil filigranul, ca urmare a alterării fizico-chimice (Foto 19), în timp ce la documentul autentic filigranul este vizibil, reprezentat de însemnul heraldic al statului român. (Foto 20).

Foto 18 – Aversul filei informatizate a documentului în litigiu, văzut în lumină albă transmisă

Foto 19 – imaginea filei informatizate sub lumină albă transmis, la pașaportul autentic. Se poate observa filigranul în două tonuri reprezentând acvila, însemnul heraldic al statului român. Acest tip de filigran se obține prin aplicarea de presiune asupra suportului în procesul de fabricație, obținându-se astfel grosimi variabile. În locurile în care suportul este mai subțire, se poate vedea mai multă lumină și o imagine mai clară, iar acolo unde suportul este mai gros, se va vedea o imagine mai întunecată.

Concluzii

Pașaportul românesc temporar, seria 085474087 are fila informatizată contrafăcută, modalitatea de falsificare constând în:

– debroșarea pașaportului;

– fila informatizată autentică a documentului supus cercetării a fost ștearsă chimic;

– a fost aplicată o hârtie imprimată cu un tipar ce imită imprimarea întâlnită la un document autentic și personalizată cu datele persoanei în cauză;

– pașaportul a fost rebroșat;

Notă: prezentul material a fost întocmit, exclusiv, în baza informațiilor oferite de site-urile:

http://www.consilium.europa.eu/prado/RO/6742/index.html

http://www.consilium.europa.eu/prado/RO/prado-glossary/prado-glossary.pdf#nameddest=061

http://www.politiadefrontiera.ro/revista_pdf/4_2013.pdf – paginile 18-19

http://www.politiadefrontiera.ro/revista_pdf/9_2013.pdf – paginile 18-19

http://www.politiadefrontiera.ro/revista_pdf/10_2013.pdf – paginile 18-19

CAPITOLUL VII: CONCLUZII FINALE

Evoluția fenomenului infracțional în perioada pe care o traversează societatea noastră își are originile, într-o mare măsură, în profundele schimbări de ordin social, economic și politic care s-au produs după 1989, aducând astfel o nouă perspectivă asupra unor valori. La toate acestea se adaugă și impactul pe care evoluția științei și tehnicii o are asupra acestui fenomen. Inevitabil orice progres înregistrat în aceste domenii sunt preluate cu repeziciune și îndemânare și de către mediul infracțional în vederea perfecționării metodelor și mijloacelor pentru atingerea scopului propus.

Dacă până în 1989 majoritatea cazurilor de fals cu care se confruntau specialiștii criminaliști gravitau în jurul metodelor ”clasice” de falsificare, răsturnarea structurilor totalitare precum și situația economică precară, alături de declinul temporar de autoritate al unor organe abilitate să asigure respectarea ordinii și legalității au permis infiltrarea și dezvoltarea unor rețele infracționale specializate în falsificarea documentelor, astfel misiunea specialiștilor nostri devenind tot mai dificilă.

Pe de altă parte, din cauza poziției geostrategice pe care o ocupă, România a devenit un punct de tranzit pentru fluxului migraționist provenit din statele ex-sovietice, precum și din alte state afro-asiatice, al cărui destinație finală sunt statele din Europa occidentală. Odată cu acesta, teritoriul statului nostru este tranzitat și de numeroase documente cu destinații dintre cele mai variate, inevitabil fiind prezente și o mare diversitate de documente false ori contrafăcute. Din acest motiv, dar și ca urmare a cerințelor și exigențelor integării impuse de structurile europene, este necesară adaptarea permanentă la standardele și cerințele de securitate ale comunității europene.

Pe fondul acestor profunde schimbări, pe lângă aspectele pozitive aduse de acestea, au apărut forme noi de falsificare și contrafacere ca urmare a preocupării active manifestată de

grupările infracționale specializate în falsuri care au urmarit în permanență sa se perfecționeze. Acest fenomen a fost amplificat de exitența unor condiții propice dezvoltării acestuia, precum relativa simplitate a unor documente românești și extinderea atât a grupărilor infracționale care acționează din afara țării, cât și a celor de pe teritoriul national. În acest sen, nu trebuie omise nici așa-numitele ”schimburi de experiență” dintre mediile infracționale din România și cele din afara granițelor care au avut loc aproape în același timp cu procesul de modernizare și perfecționare a măsurilor de protecție din documentele de călătorie emise de statul roman.

În vederea obținerii unor falsuri sau contrafaceri cât mai fidele documentelor autentice, infractorii tind să utilizeze tehnica de ultima oră, care de multe ori este superioară cele întâlnite în unele laboratoare criminalistice, în acest caz descoperirea falsurilor ținând mai mult de măiestria și priceperea specialiștilor. Nu în ultimul rând, trebuie amintită și lipsa unei ofensive profesionale concertată spre aceste probleme și a unui ”training” continuu la nivel național și european în vederea găsirii unor soluții eficiente pentru combaterea acestui fenomen.

Cu siguranță, pe măsura apropierii de standardele comunității europene se va intensifica și colaborarea cu specialiștii din aceste domenii, dar este necesar un progres mai semnificativ pe plan intern, întrucât timpul nu așteaptă și nici nu ține cont de dificultățile de buget și imobilitățile instituționale.

Totodată, dobândirea unor echipamente performante și completarea cunoștințelor de spacialitate va permite aplicarea unor noi metode și tehnici de investigare criminalistică sau punerea la punct și perfecționarea celor deja existente. Consider că nu este suficientă doar dotarea cu aparatură de ultimă generație, este necesar, în primul rând, formarea din timp și mai ales la timp a unor specialiști în combaterea fraudei documentare.

BIBLIOGRAFIE:

Bibliografie selectivă:

Sorin Alămoreanu, Metodologia expertizelor criminalistice, Note de curs, Editura Politehnica Press, București, 2013

C. Bălteanu, Examinarea actelor alterate prin ștersături, în Tratat Practic de Criminalistică vol. III, Ministerul de Interne, 1980

Vasile Bercheșan, Cercetarea penală (Criminalistică – teorie și practică). Îndrumar complet de cercetare penală, Ediția a doua revăzută și adăugită, Editura și Tipografia ICAR, București, 2001

Elisabeta Boțian, Drept Penal – Partea Specială, Note de curs, http://www.roger-univ.ro/studenti/avizier-virtual/note-de-curs/drept-penal-partea-speciala.pdf

Drăghici Constantin, Adrian Iacob, Ciprian Iftime, Metode și tehnici moderne de cercetare și identificare criminalistică: tratat, Editura Lumina Lex, București, 2006

Nicolae Grofu, Realizarea scopului și a regulilor de bază ale procesului penal prin metode și tehnici ale criminalisticii, Editura Universul Juridic, 2012

Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura C.H. Beck, bucurești, 2010

Augustin Lazăr, Sorin Alămoreanu – Expertiza criminalistică a documentelor, Aspecte tactice și tehnice, Lumina Lex, București, 2008

Grigore Nicolae Labo, Elemente de tehnică criminalistică, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2012

Ion Mircea, Criminalistică, Ed. Lumina Lex, București, 2010

Georgică Panfil, Dănuț Nechita, Enache Petruț, Vasile Viorel coord. – Tehnică Criminalistică, Îndrumar teoretic și practic, Editura Estfalia, București, 2014

Constantin Paveliuc, Ghidul polițistului de frontieră pentru combaterea fraudei în documente și vize. Partea a II-a , Editura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, 2008,

http://www.editura.mai.gov.ro/documente/biblioteca/2008/ghid%20fraude%20pasapoarte/ghidul%20politistului%20de%20frontiera.pdf

Ion Poiană, Investigarea criminalistică a falsurilor filatelice, Editura Alma Mater, Sibiu, 2006

Gheorghe Popa – Tehnică criminalistică: curs universitar, Editura Pro Universitaria, București, 2008

A. Radu, Examinarea holografică, Tratat de criminalistică, vol. III

Marin Ruiu, Metodologie criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2013

D. Sandu, Falsul în acte, Descoperirea și combaterea prin mijloace criminalistice, București, Editura Lumina Lex, 1994

Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ediția a VI-a revăzută, Editura Universul Juridic, București, 2015

Tudorel Toader și colab.- Noul Cod penal, Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București, 2014

Mihail Udroiu – Drept penal. Partea speciala. Noul Cod penal. Sinteze si Grile – Editura C.H. Beck, București, 2014

Bibliografie normativă:

Codul Penal al României

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României

Catalogul Schengen

Ordonața de Urgență nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene

Ordonața de Urgență nr. 194 din 12 decembrie 2002, privind regimul străinilor în România

Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora

Regulamentul 399/2016 al Parlamentului European cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere al frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen)

Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, D.P. 85/P/1998, Raport de expertiză criminalistică nr. 87/1998 (nepublicat)

Î.C.C.J, Secțiile Unite, Decizia nr. 19/2006, www.legalis.ro

Siteologie:

http://www.consilium.europa.eu/prado/ro/prado-glossary/prado-glossary.pdf

http://www.consilium.europa.eu/prado/RO/prado-glossary/prado-glossary.pdf#nameddest=061

http://www.politiadefrontiera.ro/revista_pdf/4_2013.pdf

http://www.politiadefrontiera.ro/revista_pdf/9_2013.pdf

http://www.politiadefrontiera.ro/revista_pdf/10_2013.pdf

http://www.imprimeriabnr.ro/cerneluri.php.htm

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cerneală

https://ro.wikipedia.org/wiki/Imprimantă_cu_jet_de_cerneală

https://ro.wikipedia.org/wiki/Imprimantă_laser

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ștanțare

http://www.arduph.ro/domenii/refugiati-persoane-disparute-2/fenomenul-migratiei-si-traficul-de-persoane/

https://dexonline.ro/definitie/fals