Falsul In Acte

Lucrarea mea de licență are ca țel principal cunoașterea trecutului și prezentului cercetării criminalistice a falsului în acte.

Din cele mai vechi timpuri, documentele au avut o importanță deosebită în viața omului, iar însemnătatea lor considerabilă devine tot mai pregnantă.

Deși omenirea s-a dezvoltat într-un ritm alert, o problemă de actualitate este reprezentată de falsificarea înscrisurilor. După cum putem observa, deseori, pentru a obține diferite beneficii și pentru a atinge scopuri înalte, oamenii recurg la falsificarea actelor -numărul cazurilor de falsificare și activitatea de falsificare s-au răspândit într-un mod rapid si îngrijorător, căpătând un caracter internațional.

Documentele, fie că sunt falsificate de cetățeni ai țării noastre, străini sau apatrizi, sunt considerate a prezenta un pericol social, așadar, este absolut necesară combaterea într-un mod eficient al acestor fapte și sporirea eforturilor pentru prevenirea lor. Prin falsificarea actelor, are loc o pagubă adusă societătii, atât în ceea ce privește numărul documentelor falsificate, cât și a conținutului falsului. Pentru motivele menționate anterior, această temă merită a fi studiată.

Dezvoltarea științei si tehnicii a dat posibiltatea folosirii si procurării aparatelor de multiplicat și copiat, astfel, falsificările au devenit destul de greu de depistat.

Ca parte integrantă a criminalisticii, cercetarea criminalistică a documentelor trebuie să corespundă cerințelor perioadei contemporane. Criminalistica este știinta care acordă lucrătorilor practici metodele necesare de descoperire a infracțiunilor, astfel legea penală se aplică într-un mod just,corect.

Lupta cu falsificatorii contribuie la crearea statului dorit de către noi toți, statul de drept- deoarece statul de drept are ca obiectiv lichidarea încălcărilor de drept,dorindu-se înlăturarea cauzelor ce duc la apariția criminalității.

Pentru înlăturarea încălcărilor de drept și lichidarea criminalității este de preferat să existe o perfecționare permanentă a metodelor de descoperire a infracțiunii, ideal fiind ca această descoperire să fie făcută cât mai repede cu putință. Mijloacele și metodele tehnice criminalistice se folosesc și pentru preîntâmpinarea infracțiunilor.

Doar folosind datele complete referitoare la cercetarea falsurilor, inclusiv a celor mai recente, va putea avea loc preîntâmpinarea, descoperirea și contribuția la scăderea numărului actelor falsificate. Așadar, apărarea valorilor sociale,cercetarea, preîntâmpinarea infracțiunilor- ca cea mai importantă direcție de apărare a legalității trebuie să fie efectuată la un nivel înalt tehnic, profesional și științific.

Pentru a avea loc o dezvoltare social-economică sănătoasă și pentru a fi atinsă o situație favorabilă în toate sferele vietii țării noastre, dar și în alte țări, este necesară lupta activă cu ceea ce numim criminalitate, inclusiv cu falsificatorii de documente.

Actualitatea și însemnătatea problemei unei lucrări despre cercetarea criminalistică a falsului în documente este astfel de notorietate, evidentă.

La întocmirea acestei lucrări de licență, am apelat la diverse cursuri universitare, tratate,monografii, cât și la Codul de procedură penal Român.

Procedeele de lucru pe care le-am utilizat au fost variate- am început cu studierea lucrărilor existente în acest domeniu, aplicând metoda analizei, continuând cu metodele comparative și experimentale.

Prezenta lucrare, cu tema ,,Cercetarea criminalistică a falsului în acte”,are menirea de a prezenta informații referitoare la falsul în înscrisuri, prin acest studiu dorim să contribuim la reducerea număruluiui documentelor false.În conținutul lucrării am încercat să arăt modalitățile practice în care se poate realiza falsul documentelor, unele măsuri de protecție și siguranță pe care le iau organele emitente încât fac aproape imposibilă sau greu de realizat falsificarea, dar în special de a depista prin multiple metode un document fals.

CAPITOLUL I

I.1. Necesitatea cercetării criminalistice a documentelor

Prin înscris sau document în sens criminalistic, se înțelege ,,orice înscris tipărit , dactilografiat, manuscris, desen, schiță, prin care se atestă starea civilă, identitatea personală, pregătirea școlară și profesională, încheierea de duferite contractem felurire declarații, precum și bilete de călătorie, de bancă, timbrele, etc.

Falsificarea actelor a fost și va rămâne o problemă de o importanță deosebită care a devenit signifiantă în condițiile societății moderne.

Prin examinarea criminalistică a documentelor se stabilesc formele de falsificare sau contrafacere a documentelor original, condiționarea și rolul lor fiind în strânsă legătură cu evoluția și structura societății.

Printre obiectivele principale ale cercetării înscrisurilor în criminalistică, putem avea în vedere următoarele:

Mijloacele și substanța cu care au fost scrise documentele;

Vechimea documentelor;

Descoperirea falsului, modalităților prin care se poate falsifica un document;

Evidențierea scrisului înlăturat, adăugat, modificat sau invizibil;

Reconstituirea scrisului în actele care au fost deteriorate;

Identificarea persoanelor după scris sau dactilografie;

Cercetarea textelor dactilografiate, a monedelor falsificate, a biletelor de bancă precum și a timbrelor.

În examinarea criminalistică a documentelor, problemele care sunt supuse cercetării sunt foarte variate, asemeni actelor ce trebuie examinate.Gama actelor ce se cer a fi examinate se întinde de la simplele acte sub semnătură privată, până la acte de identitate, acte oficiale, cărți de credit, acte oficiale. Spectrul problemelor care tind a se rezolva cuprinde modul de falsificare ori de contrafacere a documentelor, modificările aduse documentelor, ajungând pănă la stabilirea vechimii unui act, diferențele de vechime între anumite mențiuni.

Așadar, prin document, din punct de vedere al cercetării criminalistice, înțtelegem orice înscrisuri ce emană de la întreprinderi, instituții și autorități publice, persoane fizice sau juridice, organizații, prin care se atestă anumite împrejurări sau stări de fapt necesare stabilirii adevărului într-o cauză penală.

I.2 Elemente de ordin terminologic privind noțiunile de scriere, act și document

CAPITOLUL II

INFRACȚIUNILE DE FALS ȘI UZ DE FALS ÎN ACTE OFICIALE

II.1. Falsul material în înscrisuri oficiale

Potrivit articolului 288 din Noul Cod Penal, alineatul 1, această infracțiune se realizează prin falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea subscrierii sau a scrierii sau prin alterarea lui in orice fel de naturâ sa genereze consecințe juridice.

Potrivit aceluiași articol, sunt asimilate cu înscrisurile oficiale: biletele, tichetele, sau orice alte imprimate care produc consecințe juridice.

În ceea ce privește conținutul infracțiunii, obiectul juridic constă in acele relații sociale care asigură veridicitatea și autenticitatea înscrisurilor oficiale, prin acestea asigurându-se încrederea publică.Obiectul material al infracțiunii este înscrisul oficial, acesta trebuind să întrunească două condiții:să fie un instrument de constatare, prin scrierea unei manifestari de voință a unor acțiuni, evenimente, împrejurări sau stări, care are scopul să le probeze.A doua condiție:să fie un înscris oficial-înscrisurile care emană de la o unitate prevăzută în articolul 45 din Codul Penal.

Latura obiectivă se poate realiza prin următoarele căi alternative:

Contrafacerea (confecționarea prin imitare) scrierii –aceasta constă în imitarea prin reproducerea conținutului obișnuit al înscrisului falsificat; contrafacerea scrierii este plăsmuire, așadar confecționarea unui înscris identic cu cel oficial(un buletin-carte de identitate este necesar să conțină mențiunile unui astfel de act).

Contrafacera subscrierii (a semnăturii înscrisului oficial)- înseamnă aplicarea unei semnături care să aibă aparența că este a celui care trebuia să fi semnat, cu arătarea în paranteză sau sub semnătura a prenumelui și numelui pretinsului semnatar.

Alterarea (modificarea) înscrisului- înseamnă o modificare, o denaturare materială, o schimbarea a conținutului unui înscris official, fie prin adăugiri între rânduri sau marginale,fie prin ștersături sau bifări, fie prin modificări de de cifre sau de date, fie prin pătare, decolorare, etc.

Mijloacele și procedeele de falsificare sunt diverse și din ce în ce mai rafinate, astfel, persoana care plăsmuiește un înscris oficial săvârșește infracțiunea care este prevăzută în articolul 320 , nefiind necesar ca înscrisul respectiv să fie folosit.

Pentru a se realiza elemental material al falsului material în înscrisuri oficiale, este de ajuns să se realizeze una dintre acțiunile descries mai sus, iar în cazul în care avem mai multe infracțiuni, va rezulta o singură infracțiune.

În cazul variantei agravate, este necesar a se constata că fapta a fost săvârșită de funcționarul public aflat în exercitiul atribuțiilor de serviciu.

Falsul material în înscrisuri oficiale reprezintă o alterarea a adevărului, în mod fizic, material, a însuși înscrisului, iar falsul material(cel care nu constă în contrafacere) se redactează printr-o modificare fizică, materială a respectivului înscris, putând fi constatat pe calea unei expertise a scrisului.

Subiectul pasiv al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale poate fi orice persoană fizica ce întrunește condițiile generale de responsabilitate penală.Participația penală la această infracțiune este posibilă sub toate formele: complicitate, instigare și coautorat).Subiectul pasiv este persoana juridică de drept public al cărei înscris a fost falsificat.

În ceea ce privește tentativa și consumarea acestei infracțiunii actele preparatorii nu sunt incriminate.Consumarea infracțiunii are loc în momentul realizării acțoinoo de falsificare a înscrisului oficial.Această infracțiune se poate prezenta și ca o infracțiune continuată.

Conform Codului Penal, pentru săvârșirea acestei infracțiuni sancțiunea este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar varianta agravată se pedepseșste c inchisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

II.2 Falsul intelectual

Obiectul material, ca și la infracțiunea de fals, este tot un înscris oficial.Înscrisul în care se consemnează informații neadevărate nu poate fi obiect al falsului material pentru același funcționar, pentru că înscrisul pentru infractor nu este unul oficial,dar pentru terți acesta poate fi obiect al falsului material.

În ceea ce privește subiectul activ, acesta este unul calificat, deci un funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu.Este de menționat faptul că infracțiunea nu poate fi comisă de o persoană juridică în calitate de autor.

Latura obiectivă, respectiv elemental material al acesteia se poate realize printr-o inacțiune, fie printr-o acțiune, ce are ca urmare falsificarea unui înscris official în conținutul său, rezultând alterarea adevărului cu privire la împrejurările și faptele despre care înscrisul este destinat să facă proba, acțiunea constând în atestarea de împrejurări sau fapte necorespunzătoare adevărului.

Latura subiectivă are în vedere vinovăția făptuitorului- intenția poate fi directă sau indirectă.Este de menționat că fapta săvârșită din culpă nu este o infracțiune de fals intelectual.

Cât despre consumarea infracțiunii, aceasta are loc în momentul în care înscrisul este perfectat prin aplicarea ștampilei și a sigiliului,prin semnare, moment în care încrederea public pe care trebuie să o inspire orice înscris oficial este știrbită de producerea stării de pericol.

Potrivit Codului Penal, infracțiunea de fals intelectual se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

III.2 Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

Obiectul juridic specific al acestei infracțiuni este constituit de relațiile sociale care se bazează pe încrederea publică ce este acordată realității și autenticității acestora.Pentru apărarea acestor relații sociale este necesară implicarea încrederii publice în raport cu adevărul exprimat de înscrisurile sub semnătură privată.

În ceea ce privește înscrisul sub semnătură privată falsificat, acesta constituie atât obiectul material cât si produsul infracțiunii. De asemenea, în cadrul acestei infracțiuni,obiect material mai poate fi și materialul de care s-a servit autorul pentru a putea realiza falsul .

Pentru a constitui obiect material al falsului în înscrisuri sub semnătură privată, un înscris ar trebui să îndeplinească două condiții, și anume:

Să emane de la o persoană particulară, să fie datat și semnat;

Sa producă consecințe juridice, adică să aibă un conținut cu relevanță juridică, astfel putând servi drept dovadă a conținutului său cu toate că nu a fost întocmit având acest scop;

Latura obiectivă- elementul material al acesteia presuune o acțiune de falsificare a unui înscris sub semnătură privată.Falsificarea acestui înscris sub semnătura privată se va realiza prin vreunul din modurirle regăsite în articolul 288 din Codul Penal: contrafacerea scrierii, a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice alt mod.

Fapta este săvârșită cu intenție directă pentru a se realiza scopul special, și anume ca înscrisul falsificat și încredințat altuia să producă consecințe juridice.Latura subiectivă a infracțiunii este considerată a fi realiyatăe și atunci când înscrisul falsificat a fost folosit pentru dovedirea unui fapt adevărat.

Orice persoană poate fi subiect activ, iar participația esre posibilă sub toate formele.

În Codul Penal Român, sancțiunea pentru această infracțiune este cuprinsă între 3 luni și 2 ani sau amendă.

II.4 Falsul privind indentitatea

Obiectul material al falsului privind identitatea este un înscris caree servește în mod direct :pentru dovedirea stării civile ( certificate de căsătorie, certificat de naștere), pentru legitimare (legitimație acces, legitimație de serviciu). Aici nu se includ acele acte prin care se poate stabili în mod indirect indentitatea (brevete, carduri bancare, diplome de absolvire). Subiectul activ al acestei infracțiuni poate fi orice persoană.

În forma din alineatul 1, elementul material se realizează prin două acțiuni alternative care constă în prezentarea sub o identitate falsă, dar și prin atribuirea unei asemenea identități altei persoane.

Știind și voind să se prezinte sub o identitate falsă sau să își atribuie o astfel de identitate având ca scop producerea unei consecițe juridice, pentru altul sau pentru sine. Infracțiunea de fals constituie o cale prin care se pot săvârși infracțiuni cum ar fi: uzurparea de calități oficiale, înșelăciune, astfel are loc un concurs de infracțiuni ( latura subiectivă).

Participația penală este posibilă în toate formele iar subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană.

În cazul acestei infracțiuni tentativa este posibilă, însă nu se pedepsește. Pentru fapta regăsită in alineatul 1, consumarea infracțiunii are loc în momentul prezentării sub o identitate falsă sau în momentul în care se atribuie o asemenea identitate altei persoane.Pentru fapta din alineatul 2, consumarea are loc în momentul încredințării înscrisului care severște pentru dovedirea stării civile, pentru identificare, pentru legitimare.

II.5 Uzul de fals

Această infracțiune constă în aceea că se folosește un înscris sub semnătură privată sau un înscris oficial, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice (art. 323).

Obiectul juridic este același cu ale infracțiunilor despre care am scris anterior iar obiectul material este înscrisul material de care se face uz.Dacă un înscris este considerat fals, originalul acestuia, care este de asemenea și obiect material, trebuie prezentat pentru a se face anumite cercetări.

Subiectul activ poate fi orice persoană, iar cel care a falsificat înscrisul și apoi l-a folosit va răspunde pentru concurs de infracțiuni.

Latura obiectivă- fapta se poate realiza prin invocarea înscrisului sau prezentarea înscrisului în fața unei autorități , sau în fața unei persoane cu scopul de a-i crea o imagine denaturantă, nefiind necesar să se fi reușit crearea imaginii denaturate, fiind sufficient ca folosirea să fie aptă de a produce consecințe juridice.

Latura subiectivă are în vedere vinovăția făptuitorului sub forma intenției directe, infracțiunea existând chiar dacă dacă scopul este realizat sau nu, sau dacă respective consecință se urmărește pentru sine ori pentru altul.

Referitor la tentativă, aceasta este posibilă, însa legea nu o sancționează.a Consumarea acestei infracțiuni are loc în momentul în care declarațoa scrisă și mincinoasă a fost primită sau în momentul în care declarația mincinoasă verbală a fost consemnată de organul competent.

Sancțiunea este cuprinsă între 3 luni și 2 ani sau amendă.

CAPITOLUL III

METODE, PROCEDEE ȘI MIJLOACE TEHNICE DE COMITERE A FALSURILOR ȘI DE EXAMINARE ÎN LABORATOR

III.1 Examenul preliminar al documentelor

Înainte de a intervenția expertului criminalist, cercetarea actelor cunoașste si o fază preliminară, în care documentelor se analizează de organele judiciare sau de către alte organe. În cadrul examinării prealabile distingem două etape: examinarea generală și examinarea specială.

Examinarea prealabilă generală are în vedere:

cercetarea de ansamblu a documentului;

cercetarea conținutului, a hârtiei sau a formularului;

materialul de scriere;

mențiuni antet, dată, rezoluții, semnături, număr de înregistrare;

stabilirea fotografiei sau a timbrului;

Indiciile care indică neautenticitatea pot fi date: modificarea cifrelor, urme de hașurare, suprapunere sau acoperire a scrisului, urme de ștergere, comprimarea grafismului, deformări, poziția anormală a semnăturii în text.

Examinarea prealabilă specială este executată cu aparatură optică: lupă, fibre de lumină sau sub acțiunea radiațiilor ultraviolete și infraroșii, microscop.

La această examinare se pot constata intervenții de adăugare, de ștergere, de copiere a semnăturii sau a impresiunii de ștampile.

Pentru ridicarea și conservarea documentelor scrise există anumite reguli care trebuie respectate, și anume: actele scrise vor fi ridicate cu mănuși și pensetă, pe înscrisuri nu vor fi făcute sublinieri și mențiuni, documentele vor fi introduse în plicuri transparente.

III.2. Reconstituirea actelor deteriorate sau distruse

Manipularea actelor este o operație prin care organul judiciar este obligat să păstreze actele în condiții de precauție maximă, fiind conservate în starea în care au fost găsite și ridicate.

Spre exemplu, refacerea documentelor arse sau rupte, este importantă pentru rezolvarea unor cauze penale și civile. Prin reconstituirea documentelor ,,dispărute”, avem în vedere înscrisurile distruse sau degradate parțial, adică acele documente la care refacerea este posibilă.

La refacerea înscrisurilor tăiate sau rupte este nevoie de o operațiune amplă care presupune că: hârtiile de la locul faptei sunt apreciate după caracteristicile lor generale, după aceea putând apărea pe hârtie natura sau calitatea hârtiei și a cernelii, caracterele scrisului, ștampile ori alte semne.

Pentru a se reface documentele arse, este nevoie de o atenție sporită și de operațiuni laborioase -pentru a nu exista pericolul ca documentele să fie distruse definitiv- atât de către expertul care ridică proba cât și de către organul judiciar.Dacă înscrisul arde în momentul sosirii organului judiciar, se va întreprinde o acțiune pentru a-l stinge. După ce focul este stins, în funcție de degradarea documentului, prelevarea acestuia se va efectua folosind un clește special ce prezintă laturi externe late.

Înscrisurile carbonizate se transport cu ajutorul unor cutii , cu un material de bumbac, acesta având rolul de a proteja respectivul înscris.

Prima acțiune care se întreprinde la efectuarea examinării în laborator- cu rolul de a conserva documentul- constă în pulverizarea cu ajutorul unui instrument special care elmină vapori de apă și a unui ulei preparat din ricin, pentru păstrarea înscrisului prelevat.

Prelevarea scrisului din cadrul documentului cu un support de hârtie carbonizat, se poate face cu ajutorul fotografierii separatoare de culori, a radiațiilor infraroșii, a radiațiilor ultraviolete. Radiațiile infraroșii sunt cele care au cel mai bun randament vizibil.

Refacerea înscrisurilor distruse de acțiunea apei diferă în funcție de caliatea cernelii și a hârtiei, timpul cât a stat în apă și vechimea acelui act.O primă acțiune necesară pentru refacere este dezlipirea foilor de hârtie, punerea acestora la uscat- la o temperatură nu prea mare, cu luminozitate scăzută. Următoarea acțiune constă în fixarea și presarea înscrisului între doua plăci de sticlă.

III.3. Stabilirea autenticității documentelor

Pentru a se stabili autenticitatea unui înscris sau a unui document necesită o operațiune realizată de către organele de urmărire penală, de către instanțele de judecată sau alte autorități reprezentative a unor instituții publice sau private.

La stabilirea autenticității unui document se au în vedere elemente cum ar fi :

îndeplinirea cerințelor legale – actul trebuie datat, semnat, ștampilat, înregistrat;

similitudinea dintre înfățișarea persoanei și imaginea care apare în legitimație;

aflarea actului în termenul de valabilitate, acesta să nu fie depășit , în majoritatea situațiilor fiind limitat la o anumită perioada de timp;

existența unor elemente de protecție cu rol de a atesta veridicitatea unui document, prevenind falsificarea acestuia;

Măsurile de prevenire în domeniul falsificării înscrisurilor

În cadrul securității hârtiei, este vorba despre compoziția schimbată a hârtiei și filigranare ca două măsuri pasive.

Tendința este una de perfecționare a elementelor continue de recunoaștere.

Imprimarea de securitate se realizeză prin tipografie sau heliogravuri și totodată graficarea unor imprimeuri cum ar fi linii, spirale.

III.4.1. Individualitatea scrisului

Comunicarea dintre oameni are loc atât pe cale verbală cât și prin reprezentarea cuvintelor și sunetelor prin semen grafice, adică prin intemerdiul scrisului. Scrisul, poate fi considerat tot o urmă, însă cu un gen aparte.

Pentru a identifica persoana de la care provine înscrisul, se realizează prin două proprietăți esențiale ale scrisului: individualitatea și stabilitatea scrisului. Aceasta se realizează comparând mostrele cu cele de la o persoană suspectă care se presunupune că este autorul faptei.

Individualitatea scrisului e determinată de însușirile sale: echilibrul, forța și mobilitatea proceselor nervoase superioare, la care se adaugă și altți factori externi, în special condițiile concrete ale scrierii.

Individualitatea scrisului este manifestată atât în ceea ce privește conținutul cât și forma, aceste fiind niște consecințe ale dezvoltării și formării persoanei, atât în ceea ce privește personalitatea, cât și pe plan intelectual.

O altă caracteristica importantă a scrisului este stabilitatea caracteristicelor grafice, fiind vorba despre o stabilitate relativă, datorită modificărilor pe care le întâlnim in evoluția unui scris: conducerea mâinii de altă persoană, scrierea rapidă, stările de intoxicație cu alcool și stările patologice.

III.4.2 Caracteristicile generale și particulare ale scrisului

Caracteristicile generale ale scrisului mai sunt cunoscute ca ,,dominantele grafice” sau ,,caracterele obiective ale scrisului”.

Falsificatorii au o atenție deosebită la construcția literelor, deoarece caracteristicile generale sunt mai puțin sesizabile.

C.I Parhon este de părere că prin caracteristicile generale ale scrisului se înteleg acele caracteristici sau calități ale scrisului care determină aspectul general al acestuia.

Gradul de evoluție al scrisului reprezintă măsura în care o persoană și-a apropiat deprinderea de a scrie în nivelul de însușire a tehnicii de scriere.

Gradul de evoluție este împărțit la rândul său în grade inferioare, superioare și mediocre.

La scrisurile inferioare mișcarea de coordonare e slabă iar automatizarea gesturilor este redusă sau inexistentă Autorul nu are un control asupra mișcărilor și coordonărilor, astfel scrisurile inferioare sunt caracterizate printr-o capacitate scriptuală redusă a celui care scrie.

La scrisurile inferioare se întâlnește un grad înalt de coordonare, acesta se face într-un ritm alert.Tipul acesta de scris îl întâlnim la acele persoane care scriu mult iar deprinderea de scriere este făcută printr-o permanentă repetare a acțiunii pentru o coordonare mai bună a semnelor grafice.

Scrisurile mediocre sau altfel numite, scrisurile medii se caracterizează printr-o stare intermediară dintre scrierea superioară și cea inferioară.În cadrul acestui tip de scriere, se întâlnesc greșeli gramaticale sau greșeli de ortografie, prin aceasta rezultând un nivel mijlociu de pregătire intelectuală al persoanei care îl folosește. Persoanele care au un scris inferior, nu pot să imite un scris superior cu rezultate acceptabile.

Dimensiunea scrisului se caracterizează prin înălțimea care nu poare fi mai mică sub 2 milimetri însă nici mai mare de 2-3 milimiteri, sau prin lărgime -aceasta poate fi dilatată sau comprimată.

În funcție de proporționalitate, se cunosc scrisuri subânălțate și scrisuri supraînălțate. Scrisurile supraînălțate se caracterizează de mărimea exagerată a majusculelor, alungirea depasantelor superioare (l, h, t, etc) și cele inferioare (p, j, g, etc). Supraînălțimea poate să apară numai la anumite litere, fapt ce îi dă expertului care o analizează un element cu valoare identificatoare.

Forma scrisului reprezintă structurarea acesteia, element ce atrage atenția examinatorului și apare mai pregnantă la comparația cu alt scris.La examinarea unui înscris în ceea ce privește forma, trebuie să avem în vedere modul de trasare al literelor, configurația acestora. După această configurație se deosebesc două tipuri de scrisuri, cea cu caracter tipografic și cea cursivă.

Tipul mișcărilor este un factor esențial în precizarea formei scrisului, astfel, putem identifica:

scrisuri rotunjite – sunt definite de forma circular a ovalelor;

scrisuri ghirlandate la care trăsăturile de unire și cele inferioare au o formă concavă

scrisurile unghiulare –la acestea, trăsăturile au un aspec ascuțit;

scrisurile arcadate –la acestea este predominantă forma de arcadă la trăsăturile superioare ale literelor;

După gradul de simplificare al scrisului putem deosebi:

scrisurile simple, lipsite de trăsături;

scrisurile complicate –literele conțin trăsături suplimentare, dându-i scrisului un aspect ornate;

scrisurile simplificate –dispar multe trăsături din modelul caligrafic iar literele se reduc la strictul necesar;

Viteza scrisului este dată de rtimul mișcărilor, putând fi determinată prin măsurarea deplasării mâinii în unități de timp: lent, rapid și normal.

Înclinarea scrisului constă în orientarea axei longitudinale a literelor în raport cu linia de bază a scrisului.

Presiunea scrisului este reprezentată de grosimea trăsăturilor și a urmelor de adâncime din stratul de hârtiei.

În cazul scrierilor rapide presiunea este mică, vârfiș atinge ușor suprafața actului, sărind uneori pe alocuri iar la scrierile lente presiunea scrisului este mare. Instrumentul de scris este cel mai important în cercetarea presiunii scrisului.

Spațierea scrisului privește atât distanța dintre rânduri și cuvinte, dar și intervalul dintre litere. Putem deosebi: scrisuri normale, înghesuite și rispite.

Gradul de legare a semnelor grafice compornente este de fapt continuitatea scrisului- scrierile se divid în scrieri legate (literele care alcătuiesc cuvântul sunt unite), scrisuri nelegate (literele sunt separate, uneori chiar părțile unei litere) și scrisuri grupate (înlănțuite).

După tipul de legătura, scrisul se mai împarte în : legături arcadate, unghiulare și ghirlandate.

După direcția rândurilor deosebim scrisul orizontal, descendent și ascendent, iar după forma rândurilor se deosebesc scrisuri drepte, scrisuri convexe, scrisuri concave, scrisuri șerpuitoare, scrisuri etajate.

Mărginirea textului se clasifică în următorul fel:

după margine: nemărginite, încadratem dextromarginate, sinistrimarginate;

după mărimea marginii: mică, normal și mare;

O altă caracteristică generală este șo aceea referitoare la plasarea diferitelor elemente cum ar fi: antetul, titlul și semnătura.

Caracteristicile particulare și speciale ale scrisului sunt reproduse de falsificatori până la asemănări frapante cu scrisul original. Cu toate acestea, pot fi depistate diferite deosebiri, scăpări ale unor forme grafice personale, aceste caracteristici speciale fiind considerate de practicieni ca fiind esențiale pentru identificarea unei persoane după scris.

Prin construcția literară sau cifrică putem înțelege modul în care este alcătuită o cifră sau o literă, modelul utilizat, forma ei, adică grafotehnica semnului grafic.

Primul lucru care se studiază la examinarea morfologiei literelor este modelul semnelor grafice, prin care se urmărește dacă literele au la baza lor modelul tipografic sau cel caligrafic.

Forma elementelor imprimă individualitatea unei construcții grafice, iar analizând formele de bază ale cifrelor și literelor, putem deosebi: trăsături unghiulare, trăsături convexe, trăsături concave, trăsături ondulate, trăsături buclate și ovoidale, trăsături

circulare (complet circulare, semi-circulare și în spirală), trăsături drepte (verticale, oblice și orizontale).

Direcția predominantă a mișcărilor se împarte în trei categorii:

După sens: dextrogire și sinistrogire;

Pe orizontală: abducție și aducție ;

Pe vertical: extensive și flexiune;

Modul de începere a semnelor grafice este caracterizat prin trăsătura de atac și poziția punctului incipient. Prin această trăsătură de atac se înțelege „atacarea literei printr-o trăsătură nefuncțională care precedează construcția propriu-zisă a literei sau trasarea directă a corpului literei după ce s-a renunțat la trăsătura preliminară, uneori la însăsi structura semnului grafic’’.

Legarea semnelor și elementele lor –obiectul de analiză se limitează la construcțiile grafice separate, mai exact asupra modului în care se leagă elementele componente

Înclinarea semnelor grafice și ale elementelor lor

Alinierea semnelor grafice și ale elementelor lor- este reprezentată de linia care leagă extremitățile inferioare

Dimensiunea semnelor grafice și ale elementelor lor –importanța este dată caracterizarea în ansamblu al unor scrisuri și analizarea semnelor grafice.

Modul de scriere a unor semne grafice

Repartizarea presiunii –se analizează în condițiile în care scrisul care se examinează se pretează ca acesta să aibă trăsăturile individuale cu o calibrare diferită.

Modul de scriere a unor mențiuni –datele calendaristice, prescurtările, operațile matematice, numerotarea paginilor, bifările, etc.

4.3 Procedee de contrafacere

În afara scrisurilor sincere și a scrisurilor deghizate, există și o categorie, aceea a scrisurilor contrafacute. Scrisul contrafăcut este asemănător cu scrisul natural al unui om, însă nu provine de la acesta. Din punct de vedere tehnic, putem distinge două procedee de contrafacere: imitarea și copierea.

4.4 Imitarea

Această categorie de falsuri este cea mai frecvent întâlnită în practică în cazul semnăturilor, al mențiunilor sau textelor de mică întindere. Imitarea îmbracă două fome: liberă și servilă.

Falsul prin imitare liberă este realizat cu modelul în față, dar și din memorie, cei mai frecvenți indici de plastografie fiind:

Prezența caracteristicilor propriului scris al plastografului;

Depistarea unor caracteristici de ordin particular;

Ignorarea modului de executare și de dispunere a semnelor diacritice și de punctuație;

Falsul prin imitare servilă se execută prin urmărirea strictă de către plastograf a modelului scrierii originale, model pe care îl are în față. Falsul prin imitare servilă poate fi depistat cu ajutorul unor elemente specifice:

Grosimea uniformă a trăsăturii;

Viteza scăzută de scriere;

Lipsa de spontaneitate;

Scrisurile imitate sunt caracterizate printr-un ritm lent de execuție, multe reluări și întreruperi -în special la imitatia servilă. Acest scris șochează prin lipsa de dinamism și artificialitate. Chiar și acele scrisuri neevoluate   sunt pline de gesturi și mișcări spontane , cu toate ca sunt greoi executate ; astfel, scrisul natural si cel contrafăcut nu pot fi confundate.

4.5. Copierea

Copierea sau calchierea poate fi realizată prin copierea directă –presupune ca foaia pe care se va întocmi contrafacerea se suprapune peste actul care poartă semnătura de copiat; prin copiere indirect -între actul cu semnătură model, aflat deasupra și cel pe care trebuie să apară contrafacerea, aflat dedesupt, se întreripe o hârtie copiativă (indigo) și se retrasează semnătura autentică, folosindu-se un vârf ascuțit.

O altă metodă este: prin copierea cu grafit-se acoperă spatele contrafăcut cu un strat subțire de grafit, după care semnătura este retrasată cu un vârf ascuțit.

Descoperirea falsului prin copiere e posibilă datorită apariției de elemente caracteristice ale procedeului folosit de plastograf, falsificarea de semnături fiind cea mai des întâlinită iar consecințele acesteia fiind nebănuite.

Imitarea și copierea apar pe texte scurte, în general (chitanțe, bilete de loterie) –textele lungi au un aspect forțat , existând aspect vizibile ale presiunii, în special pe spatele colii de hârtie.

5.Stabilirea vechimii documentelor

În ceea ce privește terminologia folosită în literatura de specialitate, în momentul în care se pune problema vechimii documentului, este necesar a fi precizat că, unii autori se referă la stabilirea datei întocmirii actului, iar alții de stabilirea vechimii, însă se are în vedere acelașo aspect, prin ambele.

Prin folosire termenului de ,,vechime’’ se previn neînțelegeri din partea persoanelor neavizate , care , prin ,,stabilirea datei’’se așteaptă la determinarea timpului precis, exprimat în termeni calendaristici a momentului în care a fost întocmit înscrisul.

Există diferite neconcordanțe între perioada la care se presupune că a fost redactat textul și conținutul acestuia:

Ortografia și stilul epocii;

Numele unor localităti, străzi;

Numele unei persoane;

Cuvinte noi apărute în vocabular;

După examinarea cernelurilor se analizează gradul de oxidare sub acțiunea luminii, umidității, căldurii. Cu cât un act este mai vechi, cu atât se va dizolva mai greu cerneala din actul scris, culoarea deschizându-se într-o gamă de nuanțe de la albastru la bleu.

Intersectarea trăsăturilor de cerneală ne arată diferențele de vechime, lucru pe care îl întâlnim la falsul prin adăugare de text, realizându-se o suprapunere a unui rând superior peste rândul inferior și revărsarea cernelii proaspete peste cea uscată.

În funcție de tipul instrumentului scriptural folosit ne putem da seama de vechimea înscrisului.

6. Cercetarea criminalistică a materialelor din care sunt constituite documentele

6.1. Cercetarea criminalistică a hârtiei

Cercetarea hârtiei presupune analiza tehnică criminalistică, reprezentată de principalul material folosit pentru întocmirea actelor scrise. Cercetarea aceasta se folosește în cazul falsului de timbre, bancnote, determinarea vechimii unui înscris.

Caracterisiticile hârtiei se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

Dimensiunea hârtiei privește aspect privind lungimea, grosimea și lățimeea colii care poate varua în funcție de destinația și tipul acesteia

Greutatea hârtiei depinde de compoziția și condițiile de depozitare

Culoarea hârtiei variază în funcție de natura substanțelor și coloranților din compoziția sa, dar și în funcție de lumină și condițiile de depozitare a acesteia.

Transparența hârtiei este determinată dde grosime, compoziție și calitatea fibrei de celuloză.

Elasticitatea și rezistența hârtiei

Filigranarea are loc în procesul de fabricație și constă în rărirea pastei de celuloză prin intermediul unor cilinri filigranori

Compoziția chimică a hârtiei este materialul propriu-zis (celuloză, plante industriale, hârtie, etc).

Determinarea trăsăturilor hârtiei este posibilă prin mai multe metode tehnice de examinare criminalistică ce pot fi grupate în două categorii:

Examinarea optică;

Examinarea compoziției;

În examinarea categoriilor de urme și microurme, a mijloacelor materiale de probă purtătoare de elemente caracteristice de identificare, este necesar să se apeleze la aceste instrumente de examinare.

Lupa este cel mai simplu instrument optic de mărit , aceasta fiind folosită pentru descoperirea urmelor de la locul faptei, dar și pentru a examina mijloacele materiale de probă. Putem identifica: lupe simple, formate dintr-o lentilă convergentă și lupe compuse formate dintr-un sistem convergent de lentile.

Dioptriile reprezintă capacitatea de mărire, aceasta fiind invers proporțională cu distanța focală.

Microscopul optic este un instrument optic de cercetare elemntar în examinarea urmelor și desfășurarea proceselor de identificare. Microscopul este format din două părți principale: partea optică, f’compusă dintr-un obiectiv și un ocular, caracteristicile acesteia fiind grosismentul, puterea de rezoluție, apertura, claritatea și partea mecanică- parte compusă din tubul mecanic, revolverul în care se montează obiectivele , un stativ și o masă cu dispozitive de deplasare grosiere, talpa de susținere a microscopului.

Cele mai importante metode din microscopie sunt: vizualizarea în câmp luminos, vizualizarea în câmp întunecat, ultramicroscopia, contrastul de fază și polarizarea.

Tipurile de microscoapte optice folosite în laboratoarele criminalistice sunt:

Microscopul comparator –este alcătuit din două obiective și un ocular împărțit în două câmpuri

Stereomicroscopul are o largă utilizare în examinarea optică a mijloacelor material de probă și examinarea în relief a suprafeței obiectului.

Microscopul de polarizare se folosește la efectuarea unor determinări calitative din compoziția unor corpuri aparent omogene sau asemănătoare.

Alte tipuri de microscoape optice: microscoape de cercetare în radiațoo invizibile ultraviolete și infraroșii, microscoape pentru măsurarea dimensiunilor liniare sau a valorilor unghiulare, microscoape pentru controlul rugozității suprafețelor.

În ceea ce privește microscopul electronic, este de menționat faptul că acesta are o consturcție analoagă microscopului optic, în locul razelor de lumină acest microscop folosește un fasciclul de electroni.Părțile participante sunt: sursa de electroni, lentilele electronice, lentile condensori și obiectivi, dar și ecranul fluorescent de observare.

Referitor la metodele de analiză spectrală, radiațiile electromagnetice folosite în analizele spectrale înglobează o categorie în care intră atât radiațiile spectrului vizibil cât și cele invizibile. Instrumentele de analiză se împart în aparate spectrale cu prismă și aparate spectrale cu rețea.

Analiza spectrală prin emisie este destinată atât determinărilor calitative, cât și a celor cantitative. Analiza spectrală prin absorbție este o metodă definită ca având un grad înalt de sensibilitate, de multe ori superior analizei spectrale prin emisie , fiind indispensabile în analiza lichidelor, a cristalelor sau a unor probe ce conțin peste trei elemente chimice care se manifestă în aceeași regiune a spectrului.

Variante ale analizei spectrale de absorbție sunt: spectrofotometria în radiații infraroșii și spectroscopia de absorbție atomică, spectrometria de masă, spectroscopia în raze, microanaliza spectrală cu excitație laser.

Printre metodele fizico-chimice analitice, un loc important îl ocupă metodele cromatografice, acestea se utilizează în investigațiile produselor alimentare, toxicelor, stupefiantelor, materialelor de scriere, dar și în cazul urmelor de sol.

Există următoarele tipuri de cromotografii:

Cromatografie în strat subțire –această metodă constă în separarea amestecului pe o placă de sticlă , aceasta fiind acoperită cu un strat subțire de absorbant

Cromatografia în faza gazoasă –presupune transformarea componentelor probei în gaze sau vapori care sunt transportați de un gaz inert printr-o coloană cromatografică;

Există și alte metode cromatografice cum sunt: cromatografia de lichid de înaltă performanță, electrofreza.

6.2 Cercetarea criminalistică a cernelurilor și a altor materiale de scriere

Expertiza criminalistică a cernelulilor se efectuează atunci când este necesară stabilirea diferențelor dintre tipurile de cerneală întâlnite în falsul material prin adăugare de text, vechimea unui înscris, compoziția tușurilor sau cernelurilor folosite în contrafacerea de cecuri, bancnote și alte hârtii de valoare. Compoziția cernelurilor și a materialelor folosite la scriere este foarte variată. Astfel, în cazul documentelor de identitate, pașapoartelor și bancnotelor se foloseses cerneluri cu o compoziție specială, acestea având rolul de a preveni o încercare de contrafacere sau altererare, prin asigurarea durabilității scrisului.

Analiza criminalistică a cernelurilor se poate realiza prin metode fizice: prin examinare fotometrică microscopică în lumină vizibilă și sub radiațoo ultraviolete, infraroșii, precum și prin metode chimice: cromotografiere în strat subțire urmată de analize spectrale sau bombardarea cu neutroni, dar și prin reactivi chimici.

Stabilirea vechimii cernelii vizează două aspecte: vechimea cernelii pe hârtie și vechimea ca atare a cernelii. Pentru a se determina vechimea cernelii, se examinează gradul de oxidare al cernelii, pierderea solubilității, gradul de transferabilitate, nivelul migrării ionilor de cloruri și sulfuri în masa hârtiei.

Trăsăturile e creion sunt determinate de compoziția lor chimică: mine colorate din caolin[, clei și substanțe minerale de diferite culori, mine dermatografice și chimice, mine de gafit cu adios e caolină. Examinarea scrisului ce se ralizează cu creioane, se face prin examen comparativ la microscop sau pe baza unor reactivi chimici.

6.3 Elemente de protecție sau de securitate destinate să prevină falsificarea sau contrafacerea documentelor

CAPITOLUL IV

CERCETAREA FALSULUI PARȚIAL ÎN DOCUMENTE

Falsul prin înlăturare de text

Înlăturarea sau ștergerea de text se realizează pe cale mecanică sau chimică și reprezintă o modalitate de falsificare pe care o întâlnim frecvent în practica judiciară, civilă și penală. Cercetarea propriu-zisă a înlăturării soluționează mai multe probleme, în special cele privitoare la modul în care s-a operat.

Alterarea pe cale mecanică se realizează prin radiere cu guma sau răzuire cu lama sau orice alt instrument ascuțit, rezultând deteriorarea hârtiei prin subțiere, a fibrelor hârtiei din straturile superioare, dar și dispariția strălucirii.

Urmele vor puteas fi găsite în urma analizei microscopice, a examinării actului în transparență, a expunerii la vapori de iod, a iluminării laterale sub un unghi e incidență, a examinării în radiații. Prin descoperirea fragmentelor de scris, ștergerea este pusă în evidență -un exemplu ar fi șanțurile de presiune din scrisul înlăturat sau distrugerea liniaturii formularului.

Alterarea pe cale chimică se realizează prin corodare sau splălarea cu anumite substanțe chimice a unui text, aceasta putându-se realiza parțial sau în întregime, dorindu-se decolorarea sau chiar înlăturarea definitivă a textului.

Alterarea prin acoperire a unui text sau a unor semne grafice este realizată prin hașurare, pătare, scrierea deasupra, etc.

Falsul prin adăugare de text

Falsul prin adăugare de text se poate realiza prin simpla modificare a unei litere sau cifre sau prin adăugiri de cifre ori cuvinte. Acest fals poate fi precedat de înlăturarea textului, cercetarea parcurgând mai multe etape:

Studiul caracteristicelor grafice ale textului:

Prescurtarea sau îngrămădirea literelor;

Modificarea sau orientarea diferită a liniei de bază;

Micșorarea distanței dintre rânduri însoțită de reducerea dimensiunii literelor, pentru a încăpea între rânduri;

Modificări cauzate de schimbarea suportului pe care a fost așezat înscrisul;

Schimbarea instrumentului scriptural.

Cercetarea materialului de scriere se realizează prin examinarea fizico-chimică a materialului cu care s-a scris (cerneală, tuș, creion).

Studierea modului de intersectare a trăsăturilor

Regula este că trăsăturile executate ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior, iar traseele rândurilor inferioare le intersectează pe cele superioare.

Tehnicile de evidențiere sunt: investigarea în microscopie electronic cu baleaj, investigarea optică studierea luminiscenței infraroșii, etc.