Falsul de Moneda, Timbre Si Alte Valori

UNIVERSITATEA "SPIRU HARET"

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ CONSTANȚA

SPECIALIZAREA DREPT

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Coordonator științific:

Lector univ.dr.

David Mihail

Student:

Ilie (Moraru) Ionela

2012

UNIVERSITATEA "SPIRU HARET"

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ CONSTANȚA

SPECIALIZAREA DREPT

FALSUL DE MONEDĂ, TIMBRE

SAU ALTE VALORI

Coordonator științific:

Lector univ.dr.

David Mihail

Student:

Ilie (Moraru) Ionela

2012

Cuprins

Introducere

Forma „bani” a valorii nu a fost cunoscută, în comuna primitivă. Mijloacele de producție și produsele muncii erau în proprietatea comună a obștii arhaice, fără să fie transformate în mărfuri care să facă obiectul troc-ului cum s-a întâmplat odată cu descompunerea comunei primitive ca efect al diviziunii muncii și al apariției surplusului și al deficitului de anumite bunuri. Trocul și-a pierdut din utilitate, însă nu a dispărut cu totul niciodată, el rămânând forma de schimb cea mai larg cunoscută și practicată fiind și astăzi un mijloc de schimb destul de frecvent utilizat.

Dezvoltarea schimbului de bunuri a condus implicit la dezvoltarea comerțului. Nevoia tot mai acută pentru a simplifica și ușura schimburile a fost premisa apariției anumitor etaloane, așa-numitele mărfuri-echivalent. S-au descoperit și identificat o mulțime de astfel de obiecte-echivalent sau etaloane premonetare (armele, obiectele casnice, dinții de mistreț, de delfin și de elefant, scoici, blănuri, ceai, tutu, sar, grâu, pește uscat, vite, vin, argilă, ceramica etc).

Viteza cu care s-au dezvoltat relațiile comerciale precum și avântul raporturilor bănești între diverși agenți economici au impus o reală diversificare a mijloacelor de plată, dar odată cu acestea și o simplificare a acestora. Spre exemplu : moneda scripturală de o mare utilizare și la fel de mare varietate de forme sub care se prezintă (titluri de credit, cecuri, cambii), banii electronici (cunoscuti ca e-gold, e-money, electronic cash, electronic currency, digital money, digital cash sau digital currency).

Numeroasele falsuri și contrafaceri, precum și mulțimea celor înșelați, au condus la primele reglementări oficiale (Grecia, Roma și Orientul Antic) care acordau numai statului dreptul de a bate monedă, precum și la apariția a numeroase legi prin care cei deprinși cu „arta” contrafacerilor monetare erau drastic pedepsiți, cum ar fi „Lex Cornelia de Falsis”.

Interesant este faptul că multe din marile fraude monetare au fost promovate chiar de către emitenți. În această situație s-a aflat conducătorul Atenei, Hippias, care a domnit intre 527 – 510 î. Hr. și care a fost autorul retragerii de pe piață a monedelor aflate în circulație. După opinia noastră acesta poate fi considerat precursorul practicilor legate de abuzurile monetare, de acoperire a deficitelor de producție a mărfurilor prin creșterea masei banilor sau a volumului de numerar în circulație, procedee, care alături de alți factori duc la inflație și depreciere monetară.

Circulația unor monede false a fost atestată atât în Dacia din perioada de dinaintea ocupației romane, (fapt dovedit de descoperirea a patru ștanțe cu care se băteau monede romane) cât și în timpul dintre domnia lui Burebista și cea a lui Decebal (monede geto – dacice, care imitau aproape perfect monedele romanice). Modalitățile de falsificare continuă să existe în timpul Imperiului Roman, precum și în perioada feudalismului când circulau în concomitent monede de argint și bronz (bilon), având aceeași valoare, mărime și chiar tipologie, metalul fiind însă cel care era diferit.

Utilizarea generalizată a monedei și mai târziu a bancnotei, aduce după sine în majoritatea statelor lumii o creștere a fenomenului infracțional, manifestându-se chiar o internaționalizare al falsificărilor (punerea în circulație de monedă contrafăcută), metodele evoluând tot mai mult, falsificatorii punându-și la punct tehnici de imitare și contrafacere din ce în ce mai performante.

Ruperea echilibrelor monetare, la începutul anilor ’20 când economia mondială a suferit o severă criză de reconversiune reflectând dificultatea de a readapta economia de război condițiilor de pace, a favorizat apariția falsurilor în masă ce au afectat si au provocat haos în multe state (Olanda, Portugalia, Germania, România). Aceste catastrofe care au afectat atât de puternic sistemele monetare, politico-economice din atât de multe țări au dus la încheierea mai multor tratate și convenții privitoare la stoparea acestui flagel, tocmai pentru adoptarea unei legislații uniforme cu sancțiuni pe măsură.

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial nu evidențiază o situație mai bună în privința infracțiunilor de fals. Europa postbelică, secătuită de ororile războiului, se confrunta cu probleme extrem de serioase în privința falsificărilor din domeniul monetar. Monede ca lira engleză, dolarul american, pesetas-ul spaniol, moneda elvețiana, belgiana, olandeză, germană, cunosc o recrudesceță a falsificării. Situația ajunsese cu atât mai acută cu cât falsul a fost ridicat la nivel de politică de stat tocmai pentru a târî în mizerie economiile naționale ale unor țări importante ca putere din Europa (regimul hitlerist a tipărit 150 milioane de lire sterline urmărind ruinarea economiei Marii Britanii), și chiar din alte zone ale lumii (cazul Spaniei pe al cărei teritoriu afacerile cu falsuri de bancnote prospera, găsindu-și aici un mediu propice).

Urmând evoluția generală a omenirii, odată cu perfecționarea decontărilor fără numerar, hoția în domeniu a ajuns de la „diligențe și tezaure” atacate la fraudele electronice (persoane numite hack-eri, interceptează tranzacții comerciale și decontări ori pur și simplu sparg protecții la calculatoarele băncilor). Celebrele urmăriri de convoaie monetare și spargeri de bănci au rămas de domeniul trecutului și al filmului de suspans. Astăzi, rareori hoții de „clasă” se mai luptă cu grilaje, blindaje, sisteme de alarmă și echipaje umane de pază și protecție. Mai marii lumii interlope au trecut la sustragerea din conturile bancare prin intermediul card-urilor contrafăcute și plasate în diferite părți ale lumii, prefațând tendința de globalizare oficială a falsurilor, contrafacerilor și furturilor. Mai nou, în țările în care internet-ul este la modă, furtul electronic este și mai „acasă”.

În plan social inflația erodează puternic economiile populației, în contextul în care acestea nu sunt protejate prin dobânzi real pozitive, afectând mai grav categoriile de populație cu venituri fixe (pensionarii, bursierii, beneficiarii ajutoarelor sociale), comparativ cu alte categorii (salariați,, acționari, proprietari), ale căror venituri evoluează în același sens cu inflația, dar de regula mai lent decât aceasta. Agenții economici, sistemul bancar, investițiile, poziția financiara a statului, într-un cuvânt întreaga societate este puternic afectata în sens negativ de fenomenul inflatiei care erodeaza puterea de cumparare a monedei descurajând investitiile si cresterea economica.

Evoluția fenomenului criminalității economico-financiare se află în strânsă corelație cu dinamica întregului ansamblu economico-social, constituind o reflectare indirectă a disfuncționalității acestuia. Activitatea de prevenire și combatere a criminalității a impus realizarea unei strategii globale care include măsuri economice, sociale, tehnico-organizatorice și legislative referitoare la toate sferele economico-sociale.

În lupta împotriva criminalității organizate și a corupției sunt angrenate instituțiile statului de drept cu responsabilități în realizarea, protejarea și afirmarea intereselor fundamentale ale României. Ministerul Public, pilonul principal între instituțiile statului implicate în combaterea criminalității organizate, prin atribuțiile sale specifice are rolul de conducere și coordonare a întregii activități de cercetare penală efectuată în scopul reprimării acestui fenomen infracțional.

Capitolul I

Considerații generale referitoare la falsificarea și contrafacerea monedelor și bancnotelor

1.1. Considerații de ordin istoric

Multimilenara istorie a banului, indiferent cum s-a numit acesta în diferite zone geografice sau perioade istorice, scopurile în care a fost folosit, contribuția sa la ascensiunea sau prăbușirea unor personalități ori state, precum și rolul avut în viața cotidiană a oricărui om, au determinat diverse și largi accepțiuni ale termenului de ban.

Pe bună dreptate s-a afirmat că „istoria sistemului bănesc al unei țări este o parte din istoria economiei naționale care, la rândul său, este o parte din istoria societății”.

Banii, ca măsură a valorii și ca instrument de circulație, de plată și de economisire, mijlocesc evaluarea producției și consumului precum și circuitului valorilor materiale, asigurând evidența generală a avuției naționale, a producției materiale și a valorii nou create.

Pentru a ajunge la forma actuală de dezvoltare, banii au parcurs diferite stadii, desprinzându-se din rândul celorlalte mărfuri și căpătând rolul de echivalent general cu proprietăți și particularități deosebite.

Istoria banilor a început, probabil, atunci când omul a realizat că, în loc să producă prin propria sa muncă obiecte de necesitate curentă, le poate obține printr-un schimb. Așadar, barterul a devenit pentru o bună perioadă de timp un „modus vivendi” acceptat și prețuit. Odată cu intensificarea schimburilor, posibilitățile de evaluare obiectivă între obiecte din ce în ce mai diferite ca valoare de întrebuințare a devenit tot mai dificilă. Apare o nevoie stringentă de a obține o standardizare a valorii care constituie fundalul pe care apare, în forma sa primitivă, banul.

Banul este deci un mijloc recunoscut și acceptat de plată care trebuie să îndeplinească trei condiții:

să permită compararea valorică a obiectelor;

să permită schimbul de produse chiar și între persoane care nu au nevoie de produsul specific al celuilalt;

să permită acumularea de valoare în timp.

Banul primitiv a cunoscut trei etape în evoluția sa:

„tool money” (banul reprezentat de diverse obiecte de folosință);

obiecte prețioase și rare;

alimente.

„Tool money” au reprezentat o varietate infinită de obiecte, arme (cuțite în Congo, armuri în Persia, scuturi la triburile celte), obiecte casnice (ace de păr în China, pungi de piele în Peru, haine și pături la unele triburi de indieni din Canada, obiecte de ceramică în Indonezia, tobele în Africa și Indonezia). Omul însuși a devenit în anumite perioade negre ale istoriei valoare de schimb, ban: sclavia practicată multe sute de ani în diverse zone ale lumii, legaliza valoarea de schimb a omului bazată pe forța sa de muncă.

Folosirea denumirii de monedă, prezentă în mai multe limbi, vine din acele vremuri, urmare a faptului că atelierul unde se confecționau piesele metalice fusese instalat lângă templul zeiței JUNO MONETA din Roma.

Odată cu apariția marilor civilizații ale omenirii în China, Valea Indusului și Asia Mică funcția de ban nu mai poate fi îndeplinită de diversele obiecte folosite până atunci. Începe să apară metalul ca înlocuitor al acestora. Pentru o perioadă de timp metalul a conviețuit cu vechiul sistem, cu sare, cu alimentele, cu obiectele de podoabă (în Babilon, funcția banilor era îndeplinită concomitent de metal și ovăz, evreii foloseau vite și argint, iar hitiții între anii 1600-1200 î.e.n., foloseau în același scop oi și argint).

La început, metalele erau transformate în mici lingouri, care trebuiau cântărite de fiecare dată când se efectua o plată. În Babilon și în Egipt autoritățile încep să folosească vopseaua sau un sigiliu pentru a marca aceste lingouri și ale garanta valoarea. Lingourile erau mari și de valoare ridicată, de aceea au început să fie divizate, acest proces constituind un pas decisiv în apariția monedei. Moneda era confecționată la început din metale diferite dar, cu timpul, bronzul, aurul și argintul au rămas singurele metale folosite.

Dreptul de a bate monezi este mai mult sau mai puțin universal, dar, în timp, începând din secolul al XIV-lea, secolul apariției statelor moderne, acest drept este acordat exclusiv conducătorilor. Când marile descoperiri geografice au ratificat adevărul că pământul este o sferă și nu plat, ca o monedă, iar lumea a intrat în zodia acumulării de capital, comerțul și banii au acumulat un carusel de relații la dimensiuni planetare. Importuri, piețe și cămătării, se încrucișau mărfuri și monede din lumea întreagă, urzindu-se o simfonie cu accent de avânt economic, dar și cu unele tonalități sumbre, născute din cel puțin două handicapuri: deprecierea natură și cea frauduloasă a banilor din metal.

Într-o a doua etapă, adică în decursul ultimelor trei veacuri, în care monedele metalice au continuat să fie folosite, dar cu un rol mai redus, o importanță crescândă au dobândit-o semnele monetare din hârtie, mai întâi bancnotele, biletele de tezaur și diverse forme ale monedei de hârtie, după care ponderea numerarului a scăzut, crescând importanța banilor de cont, transferați cu ajutorul documentelor bancare. Cecuri, viramente și o mulțime de efecte de comerț au servit și mai servesc și acum la transferul fondurilor între conturi, banii ajungând astfel să apară sub o formă simbolică, scriptică, de cifre înscrise în evidențele bancare și transmise între titulari prin anumite documente.

Avantajele banilor de hârtie au fost și sunt de necontestat: emiterea banilor în cantități ce țin pasul cu ritmul impetuos al valorilor create de societate și posibilitatea înlocuirii lor atunci când se degradează. În marile centre comerciale se dezvoltă treptat băncile cele din Veneția, Florența și Sierra începând să acorde chiar credite caselor regale europene. Casele de bancheri Fuggare, Bladelon și Coeur devin băncile dinastiilor aflate la putere în Europa.

Invenția cea mai așteptată și mai căutată în această perioadă este bancnota. Dreptul de a tipări bancnote este astăzi exclusiv rezervat băncilor centrale. Ele sunt cele care se ocupă de alegerea desenului, hârtiei și altor specificații tehnice, absolut necesare producerii lor.

La începutul, anilor '30 majoritatea bancnotelor europene reprezentau alegorii, simbolizând știința, arta, comerțul sau industria. S-a trecut apoi la reprezentarea unor portrete de personalități naționale din diferite domenii. Actualmente, pe lângă aceste teme enunțate, există bancnote stilizate, moderne. Olanda, fiind foarte reprezentativă în acest domeniu, pune accent pe simplitatea concepției, claritate, colorit diferit pentru fiecare denominație. De asemenea, bancnotele elvețiene reprezintă o concepție modernă în acest domeniu.

În contrast, bancnotele SUA se caracterizează prin uniformitate în dimensiune și culoare. În timp ce în țările europene dezvoltate se folosește computerul pentru crearea monedelor și bancnotelor, în SUA se tipăresc bancnote după metodele vechi, motivația fiind aceea a factorului „psihologic”, schimbarea „greenback-ului” – cum este cunoscut dolarul – putând antrena neîncrederea cetățenilor în această valută, foarte folosită în toată lumea.

A treia etapă a început acum câteva decenii, o dată cu introducerea masivă a instalațiilor electronice în operațiunile de plăți. Numerarul, adică bancnotele și monedele, continuă să existe, cecuri și înscrisuri circulă în număr mare, dar un volum crescând de operațiuni se efectuează instantaneu, prin simpla comandă transmisă calculatoarelor. De la cartelele cu bandă magnetică puse la dispoziție persoanelor fizice (carduri), până la legătura directă între calculatoarele marilor bănci și societăți, care înmagazinează enorme active și pasive, etalonul valoric al instrumentul de plată pe care continuă să-l reprezinte banii, îmbracă forma nouă a „monedei electronice”.

Apărut odată cu banii, falsul monetar este o maladie din aria inechităților sociale și a violenței. Infracțiune gravă, falsul de bani a fost întotdeauna sancționat de lege, dar a renăscut mereu în umbra și în lacunele legii.

O dată cu apariția monedei, s-a născut și tendința unora de a o falsifica. Una dintre primele mențiuni referitoare la falsificarea de monedă a fost făcută de Herodot, care pomenește în însemnările sale că „odată, pe când se aflau împresurați de spartani, samienii au izbutit să-i amăgească la răscumpărarea ridicării asediului ce amenința cetatea. Căci, știutor al lăcomiei conducătorilor macedonieni și ieșit dintr-o veche familie de pirați, Policrates, tiranul din Samos, le-a trimis acestora drept plată o mare sumă alcătuită din monede – valoroase doar la înfățișare, fiind bătute din plumb, poleit cu un strat subțire de aur”. Veridicitatea faptelor petrecute cu peste 2000 de ani în urmă a fost confirmată prin descoperirea, ca urmare a unor săpături arheologice, de monede având miez de metal ieftin și înveliș din aur și argint.

În cantități mari, banii falși ori contrafăcuți pot amplifica dezechilibrele economice și furturile monetare, patima înavuțirii fără muncă, mizeria și disperarea săracilor, scoaterea la mezat a sorții imigranților, traficul de droguri, compromiterea unor persoane pe arena politică, în general parazitismul social și delincvența.

Asemănător cu reglementările juridice din multe state și din țara noastră au existat incriminări și măsuri severe împotriva celor care falsificau bani, ceea ce denotă că au existat asemenea fapte.

Astfel, existența de monede „calpe” în Moldova, a fost semnalată încă din timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), când Aga Iordache Balș l-a închis pe boierul Constantin Conta pentru că „a bătut bani calpi”. În scopul preîntâmpinării unor asemenea fapte domnitorul Vasile Lupu precizează în pravila ce-i poartă numele, următoarele: „orișicine va face bani mincinoși de-ntâi să i se taie capul, apoi să-i arză trupul în foc, și câte bucate va avea toate domnești să fie”.

Cu toate aceste pedepse și în ciuda altor incriminări ulterioare moneda autohtonă în circulație a fost în repetate rânduri falsificată, fiind o permanentă tentație pentru infractorii specializați în acest gen de fapte.

În România, ca și în majoritatea statelor lumii de altfel, banii reprezintă însemnele echivalentului general de schimb și au dublă garantare: prin mărfuri și prin aur ori alte metale prețioase.

Având rolul de echivalent general în schimbul de mărfuri, banii au constituit din totdeauna o mare tentație pentru răufăcători. Procedeul cel mai des utilizat pentru însușirea lor este furtul. Mult mai periculos însă decât furtul, deoarece poate avea consecințe foarte grave asupra echilibrului financiar al țării, este procedeul falsificării de bani.

S-a afirmat cu temei că banii nu reprezintă un rău în sine, ci numai modul în care sunt folosiți. Despre bani s-a scris mult în decursul timpului, problemele monetare devenind în lumea contemporană o problemă publică, datorită implicațiilor pe care le au în viața economico-socială, asupra condițiilor de viață ale fiecăruia dintre noi.

1.2. Accepțiuni și termeni

Banii, ca simbol al echivalentului general în schimbul de mărfuri se prezintă sub două forme: moneda metalică și bancnota din hârtie (bilet de bancă). Pentru a face o distincție mai clară între aceste două forme, se utilizează, de regulă, termenii consacrați și anume: pentru banii din metal – moneda metalică, iar pentru banii din hârtie – bancnotă.

În situația în care într-un context se face referire la bani în general, se folosește termenul de monedă, care subînțelege atât moneda metalică precum și banii din hârtie, prin „fals de monedă” înțelegându-se falsificarea banilor de orice fel.

În practica judiciară se utilizează frecvent termenii de falsificare și contrafacere. Falsul ca substantiv neutru, este considerat neadevăr, contrafacere, schimbare a adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături, prin imitarea semnăturii ori substituire de persoane etc., iar ca verb infinitiv, a falsifica, înseamnă a face un lucru să semene cu altul, cu intenția de a înșela, a contraface, a prezenta altfel decât este, a denatura. Rezultă, așadar, sinonimia între termenul analizat și cuvântul compus contrafacere, din vorbirea curentă, care în știința dreptului penal dispare prin apariția diferențelor explicate.

Dicționarul de drept penal oferă o definiție generică pentru falsificare, arătând că este o acțiune de denaturare a adevărului, ce se poate efectua prin orice mijloace susceptibile de a produce o contrafacere a unui lucru, semn sau înscris, ori o alterare, în forma sau substanța sa, a unui lucru, semn sau înscris.

Dicționarul juridic – selectiv se ferește de la o formulare de principiu a falsului, făcând trimitere la Codul penal.

Dicționarul diplomatic și Dicționarul de drept internațional public nu fac referire” la fals”, în general, ele vizând doar specificitatea falsului de monedă, a cărui importanță este accentuată și prin referire la documente internaționale („Convenția pentru reprimarea falsificatorilor de monede”, de la Geneva din 1929). „Moneda”, în exprimarea dată de dicționare dobândește un înțeles exhaustiv, cuprinzând în egală măsură, monede metalice sau de hârtie, titlurile de credit public, cecurile , titlurile de orice fel pentru efectuarea plăților sau orice alte valori asemănătoare. Coroborând cele două enunțuri care tratează falsul de monedă ca infracțiune internațională, pot fi sesizate doar diferențe de formă, însă fondul ideatic al unui text se regăsește în celălalt, grație terminologiei de specialitate, instrument de cunoaștere asimilat limbajului juridic.

De altfel, legiuitorul român, când se referă la falsificarea de bani( în cuprinsul alin. 1 al articolului 464 din Codul penal), folosește numai termenul de monedă la care adaugă: metalică sau de hârtie.

Abordarea problemei falsificării banilor presupune, în mod necesar, prezentarea istoriei acestora de la apariție până în prezent, întrucât istoria banilor și istoria falsificării lor merg paralel. Indiferent că este comisă de cetățeni români, străini sau apatrizi, și că vizează moneda românească ori străină, falsificarea acestor valori este tot mai frecvent asociată conceptului de „crimă organizată”.

Pentru a apăra integritatea materială și de conținut a acestor instrumente și pentru a ocroti încrederea publică în valoarea lor probatorie, legea penală incriminează, sub denumirea de „fals”, orice acțiune de contrafacere sau falsificare a acestora.

Chiar dacă în înțeles strict juridic, contrafacerea este o modalitate de falsificare a banilor, în sens practic, în interesul muncii operative și criminalistice, acești termeni trebuie abordați distinct.

Legea penală nu face nici o deosebire între activitățile desfășurate pentru realizarea falsului, referindu-se numai la efect, la rezultatul produs: falsificarea. În practică sunt recunoscute însă două modalități prin care infractorii realizează o bancnotă falsă:

falsificarea bancnotei;

contrafacerea de bancnote.

1.2.1. Falsificarea bancnotei

Astfel, prin „falsificare” se înțelege modificarea valorii unei bancnote, urmărindu-se majorarea cupiurii acesteia (la o bancnotă de l dolar se modifică unele elemente de ansamblu, astfel încât aceeași bancnotă să indice valoarea de 10 sau 100 de dolari).Am ales, pentru exemplificare, dolarul și nu euro sau leul, pentru că bancnota americană, cea mai falsificată din lume, se pretează la asemenea activități, cel puțin pentru următoarele trei motive:

A. Între bancnotele autentice cu valori diferite există și multe elemente de asemănare, astfel încât falsificatorul nu trebuie să intervină asupra întregii bancnote;

B. Caracteristicile dolarului sunt puțin cunoscute întrucât nu este folosit în circulația bănească internă în mod curent, iar pentru cei care intră în posesia unor asemenea bancnote, pentru prima dată, sunt chiar necunoscute;

C. Operațiunile cu dolari nu se desfășoară întotdeauna în condiții care să permită noului posesor să verifice autenticitatea bancnotelor.

Valorificând, în plan teoretic, rezultatele activității de investigare criminalistică, în special cele de expertiză criminalistică, se pot desprinde următoarele considerații cu privire la falsificarea bancnotei:

întotdeauna se acționează asupra unei bancnote cu valoare mică pentru a rezulta o altă bancnotă, dar cu valoare mai mare;

riscul de a întâlni o bancnotă cu valoare mică, falsificată, aflată în circulație, este minim dar acesta crește odată cu creșterea cupiurii înscrise pe bancnotă;

falsificarea bancnotei, în modalitatea arătată, se referă cu mici excepții, la bancnote izolate sau la cantități mici de bancnote;

realizarea unui astfel de fals nu presupune obligatoriu mijloace tehnice deosebite, sofisticate, complexe;

falsificarea poate fi realizată și individual, fără a fi nevoie de constituirea unui grup;

de regulă, falsificatorul este și plasator, fiind cel care pune în circulație bancnota falsificată;

este greu, chiar imposibil de prevenit un astfel de fals, întrucât nu necesită acte sau activități pregătitoare deosebite ori de lungă durată sau care să dea de bănuit organelor de anchetă;

este foarte greu de probat cine a executat falsul.

În raport de modalitățile de falsificare descrise, văzând și ce anume presupune falsificarea din punct de vedere practic, rezultă că numai bancnota poate fi falsificată, nu și moneda .Aceasta din urmă poate fi numai contrafăcută.

1.2.2.Contrafacerea bancnotelor

Prin „contrafacere” se realizează de fapt un alt bilet de bancă sau o altă monedă, în sfera ilicitului, indiferent de mijlocul folosit (de regulă fotocopierea, xerocopierea color, utilizarea unor tehnici de tipărire – în cazul bancnotelor, iar pentru monede metalice – turnarea sau poansonarea). Pentru aceste motive, „falsificarea” este considerată, în limbajul tehnico-criminalistic, un fals parțial, pe când contrafacerea este un fals total.

Contrafacerea, fiind o activitate complexă, care nu este la îndemâna oricui, presupune, atât o bună calificare în domeniul din care sunt folosite mijloacele tehnice, cât și posesia acestor mijloace tehnice, apte să producă rezultatul urmărit. Precizarea este necesară având în vedere aspectele practice ale problemei întrucât, din punct de vedere teoretic, legea nu cere un subiect special. Teoretic, contrafacerea poate fi comisă de orice persoană; practic, însă atunci când apar in circulație bancnote contrafăcute, organul de urmărire penală își îndreaptă căutările spre anumite persoane, având în vedere metoda folosită pentru contrafacere, precum și eventualitatea posesiei unor mijloace tehnice specifice.

Contrafacerea inițială prin desenare, a constituit o metodă grosolană, rudimentară de obținere a unui fals, și nu mai poate fi utilizată astăzi ca urmare a multiplelor și complexelor măsuri de securitate luate de emitenții de bancnote. Au existat și contrafaceri realizate prin metode fotografice, mai puține, dar în prezent, o imitație bună s-a obținut prin tipărire, și foarte bună, cu ajutorul multiplicatoarelor color, de producție recentă.

Cert este însă un lucru: chiar dacă prin mijloacele tehnice moderne se reușește să se redea aproape perfect o bancnotă contrafăcută, aptă să inducă în eroare pe oricine, celelalte elemente care conferă siguranță bancnotei autentice nu pot fi contrafăcute. La o examinare atentă falsul poate fi imediat pus în evidență.

Tehnologia modernă, economia de piață și libera circulație a persoanelor au creat mari avantaje falsificatorilor și au îngreunat considerabil sarcinile organelor de anchetă. Accesul la tehnica modernă a acestora din urmă este limitat, iar economia de piață presupune și plata informației, deci fonduri bănești, pe care organele judiciare nu le au. Deschiderea granițelor și libera circulație a persoanelor au permis realizarea legăturilor între falsificatori într-un timp scurt și, practic, oriunde departe de supravegherea organelor naționale de anchetă.

Și în practica internațională termenii „falsificare” și „contrafacere” sunt abordați distinct; de altfel în cadrul Organizației Internaționale de Poliție Criminală – INTERPOL în cadrul subdiviziei „Delicte economice și financiare” funcționează așa numitul „grup F” – falsificări și contrafaceri, iar prestigioasa revistă de informare profesională în materie, editată tot de O.I.P.C. – INTERPOL se numește „Contrafacons et Falsifications”.

Funcțiile economice deosebit de importante pe care le îndeplinesc banii în cadrul național și internațional justifică pe deplin protejarea acestora prin mijloace de drept penal.

Având în vedere corelația nemijlocită ce exista între bani ca expresie a valorii și sistemul economic, rezultă evident că orice perturbație în sistemul monetar și valutar al țării are urmări negative asupra întregului sistem economic. Dacă s-ar face referire numai la fenomenul inflației care, teoretic vorbind, poate fi declanșat prin plasarea masivă de monede falsificate, ușor se pot imagina consecințele acestei infracțiuni.

Pe de altă parte, în cadrul relațiilor comerciale exprimate prin raportul sintetic bani – marfă, când banii îndeplinesc funcția de valoare de schimb, dacă moneda este falsificată atunci și raporturile comerciale sunt prejudiciate la modul cel mai direct, în locul mărfurilor livrate neintrând valoare acestora.

1.3 Falsificarea de monede sau de alte valori

1.3.1. Conținutul legal

Sub această denumire marginală, în art.282 C. pen. sunt incriminate, în varianta tip, o infracțiune principală și două infracțiuni derivate (alin. l și 2), precum și două variante agravate, prevăzute în alin. 3 al aceluiași text.

Infracțiunea principală constă în falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăților, emise de instituția bancară ori de alte instituții de credit competente sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare.

Infracțiunile derivate există atunci când sunt puse în circulație, în orice mod, valorile falsificate menționate la infracțiunea principală sau când acestea sunt deținute în vederea punerii lor în circulație.

Variantele agravate se realizează atunci când faptele prevăzute la varianta tip ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar sau când acestea au cauzat efectiv o pagubă importantă sistemului financiar.

1.3.2. Condiții preexistente

A) Obiectul infracțiunii:

a) Obiectul juridic generic este identic cu al celorlalte infracțiuni de fals, respectiv relațiile sociale privind încrederea publică.

b) Obiectul juridic special al falsificării de monede sau de alte valori este reprezentat de ansamblul relațiilor sociale care se formează și se desfășoară în legătură cu valoarea socială pe care o denumim în mod generic „încredere publică” (fides publica) și care privește în egală măsură monedele, precum și celelalte valori ce se găsesc în mod oficial în circulație, precum și operațiunilor legale efectuate în cadrul circulației monetare sau a instrumentelor de credit și plată.

c) Obiectul material al acestei infracțiuni diferă după cum activitatea făptuitorului se concretizează într-o acțiune de contrafacere (plăsmuire) sau de alterare.

Atunci când falsificarea a fost realizată prin contrafacere, obiectul material al infracțiunii va fi reprezentat de materialele din care au fost confecționate monedele sau titlurile de valoare contrafăcute, acestea din urmă reprezentând, de fapt, produsul infracțiunii.

Dacă falsul s-a înfăptuit prin alterare, moneda sau titlul de valoare veritabile care au fost supuse operațiunii de falsificare vor constitui concomitent și produs și obiect material al infracțiunii, în acest sens, în accepțiunea art. 282 C. pen., obiect material al infracțiunii de falsificare de monede sau de alte valori pot fi, în mod limitativ, moneda metalică sau moneda de hârtie, titlurile de credit public, cecurile și titlurile de orice fel.

Moneda metalică sau moneda de hârtie reprezintă mijlocul de circulație și de plată în cadrul economiei oricărei țări. În România circulația bănească este realizată prin biletele de bancă și monedele metalice emise de Banca Națională.

Biletele de bancă (moneda din polimer) sunt în valoare nominală de 1, 10, 50, 100, 200 și 500 lei, iar monedele metalice sunt de 1, 5, 10 și 50 bani.

Titlurile de credit public sunt acele documente scrise care reprezintă o obligațiune a statului de rambursare la scadență a unei sume de bani determinate. Asemenea titluri apar cel mai frecvent sub forma rentelor și obligațiilor, fiind purtătoare de dobândă fixă. Ele pot fi negociate (vândute) la burse, pe piața financiară. Pe baza cererii și ofertei de capital bănesc, la bursă se formează cursul (prețul de piață) al titlurilor de credit public, în felul acesta, titlurile de credit au o valoare nominală fixă, de emisiune și o valoarea reală, variabilă, de piață.

Cecurile constituie acel mijloc de plată prin care posesorul unui cont de decontare sau cont curent dă ordin băncii la care are deschis contul să plătească sau să vireze în contul persoanei sau instituției indicate, o anumită sumă de bani. Cecurile pot fi nominale sau la purtător. Ele pot fi utilizate, în mod curent, pentru plata diferitelor servicii sau pentru procurarea unor mărfuri.

Teoria și practica dreptului penal s-a pronunțat în mod constant în sensul că libretul C.E.C. nu constituie „cec” în accepțiunea art. 282 C. pen., deoarece acesta nu este apt prin el însuși să servească la efectuarea de plăți și în doctrina dreptului penal s-a exprimat în mod individual părerea că această infracțiune ar avea un obiect juridic special complex format din relațiile sociale ce vizează protejarea autenticității valorilor monetare sau de credit, precum și relațiile sociale ce privesc asigurarea sistemului financiar și de credit, stabilitatea sistemului monetar, într-un sens mai larg astfel că falsificarea lui va reprezenta un fals material în înscrisuri oficiale potrivit art. 288 C. pen.

Mai pot fi contrafăcute sau alterate titlurile de orice fel pentru efectuarea plăților emise de instituția bancară ori de alte instituții de credit competente, precum și prin alte titluri sau valori asemănătoare. Cât privește aceste titluri, nu are importanță denumirea sau valoarea lor, ci doar faptul că acestea trebuie să se afle în mod legal în circulație, cu alte cuvinte, în momentul săvârșirii infracțiunii să aibă putere circulatorie.

Cât privește infracțiunile derivate, de punere în circulație sau de deținere în vederea punerii în circulație, prevăzute de alin. 2 al art. 464 C. pen., ele au ca obiect material valorile falsificate și anume: moneda metalică, moneda de hârtie, titlurile de credit public, titlurile de orice fel pentru efectuarea plăților sau alte titluri ori valori asemănătoare.

B) Subiecții infracțiunii:

a) Subiect activ nemijlocit al infracțiunii de falsificare de monede sau de alte valori poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale. Participația penală este posibilă sub toate formele sale, cu mențiunea că această infracțiune, prin complexitatea activităților ce le realizează, implică, de regulă, o pluralitate de subiecți activi, fie sub forma coautoratului, dar și a complicității și instigării. Falsificarea monedelor sau a altor valori presupunând operațiuni deosebit de dificile este realizată, în cele mai multe rânduri, prin participarea unor persoane cu aptitudini sau calificare specială, cum sunt: tipografii, chimiștii, desenatorii, graficienii, etc.

În cazul infracțiunilor derivate, de punere în circulație a valorilor falsificate sau de deținere a lor în vederea punerii în circulație, subiecți activi pot fi, de asemenea orice persoane, cu mențiunea că la infracțiunea de deținere de monede sau valori falsificate nu pot fi subiecți activi cei care au participat anterior la executarea activității de falsificare, deoarece aceasta din urmă în mod obiectiv este urmată, în toate situațiile, de o acțiune de deținere (pe care o absoarbe), oricât de scurtă ar fi ca durată de timp. Aceeași legătură se realizează și între fapta de deținere și cea de punere în circulație, cea de-a doua nefiind posibilă fără o prealabilă deținere, în cazul în care, însă, după falsificarea monedelor sau a altor valori făptuitorul le-a pus în circulație, va fi reținută atât infracțiunea prevăzută în art. 464 alin. l, cât și cea prevăzută în art. 282 alin. 2 aflate în concurs real de conexitate, potrivit art. 33 lit. a, Teza a II-a C. pen.

b) Subiectul pasiv al infracțiunii este instituția care a emis moneda sau titlu de valoare supuse falsificării, ale cărei interese, autoritate și încredere publică sunt puternic afectate în urma săvârșirii respectivei activități infracționale.

Poate fi subiect al infracțiunii prevăzută în art. 282 C. pen. și persoana fizică sau juridică indusă în eroare prin înmânarea monedei sau valorii falsificate și care în felul acesta este prejudiciată din punct de vedere material.

Pentru existența infracțiunii de falsificare de monede sau de alte valori legea nu cere nici o condiție cu privire la locul sau timpul săvârșirii.

1.3.3 Conținutul constitutiv

A. Latura obiectivă:

a) Elementul material este nuanțat în raport cu săvârșirea, infracțiunii principale sau a uneia din cele două infracțiuni derivate, în cazul săvârșirii infracțiunii principale, elementul material se realizează printr-o acțiune de falsificare care presupune fie o operațiune de contrafacere, fie una de alterare.

Contrafacerea, denumită și plăsmuire, este acea manoperă prin care sunt confecționate monede sau alte valori false care imită monedele sau valorile adevărate. Această activitate se va realiza diferit, după cum este vorba de monede metalice (prin turnarea sau baterea acestora) sau de monede de hârtie ori alte valori (prin copiere, imprimare, fotografiere, etc.).

Acțiunea de contrafacere va constitui element material al infracțiunii prevăzute în art. 282 C. pen. doar în măsura în care moneda sau valoarea unitară are putere circulatorie la data falsificării, cu alte cuvinte, acestea se află în circuitul monetar sau financiar.

Nu are relevanță dacă imitarea este perfectă, dacă se apropie totuși de original sau dacă, dimpotrivă, este neizbutită. Din punct de vedere juridic este important ca moneda sau valoarea contrafăcută să aibă capacitatea de a oferi o anumită credibilitate, cu alte cuvinte, să poată fi apreciată, la primul impact, drept o monedă sau valoarea veritabilă.

Doctrina și practica dreptului penal considerăm în mod justificat că fapta de contrafacere nu poate constitui infracțiune atunci când imitarea este grosolană și, ca atare, produsul infracțiunii fiind total necorespunzător, nu va avea aptitudinea de a circula.

Alterarea constă în modificarea conținutului sau aspectului unei monede a unei valori adevărate, creându-se, de regulă, aparența unei valori mult mai ridicate care i-ar asigura făptuitorului avantaje materiale superioare celor care s-ar fi putut obține cu moneda sau valoarea inițială. Moneda metalică poate fi alterată prin modificarea greutății sau a compoziției sale, iar moneda de hârtie sau alte valori vor fi alterate atunci când este modificată, culoarea, semnele sau cifrele originale.

Elementul material al infracțiunii principale, prevăzută în art. 282 alin. 1 C. pen., este întregit de două cerințe esențiale care decurg din respectivul text de lege: în primul rând, moneda sau valoarea falsificată trebuie să corespundă uneia dintre monedele,sau titlurile de valoare enumerate de lege, iar în al doilea rând, aceste valori să se găsească, în momentul falsificării, în circuitul legal monetar sau financiar. Această ultimă cerință este îndeplinită și atunci când moneda sau valoarea falsificată a fost retrasă din circulație, dar ea mai poate fi încă preschimbată în mod legal. În cazul infracțiunilor derivate prevăzute în alin. 2 al art. 282 C. pen., elementul material constă fie într-o acțiune de „punere în circulație”, fie în acțiunea de „deținere a lor în vederea punerii în circulație”.

Punerea în circulație este operațiunea prin care produsul acțiunii de falsificare este introdus, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, în angrenajul circulației monetare sau financiare. Această acțiune poate fi realizată prin efectuarea de plăți, schimburi, depuneri, expedieri poștale, substituirea unor valori adevărate cu cele falsificate etc.

Deoarece punerea în circulație se realizează, în cele mai multe cazuri, prin acte repetate, în baza uneia și aceleiași hotărâri infracționale, ce capătă caracterul unei infracțiuni continuate.

Deținerea valorilor falsificate în vederea punerii lor în circulație presupune primirea și păstrarea monedei sau valorilor falsificate, în vederea punerii ulterioare în circulație.

Deținerea, precum și punerea în circulație reprezintă o formă specială de tăinuire sau favorizare, incriminate ca infracțiune de sine stătătoare în materia falsificării de monede sau de alte valori.

Pentru ambele acțiuni, atât în cazul punerii în circulație, cât și al deținerii în vederea punerii în circulație, latura obiectivă este întregită de existența unei cerințe esențiale pe care am întâlnit-o și la infracțiunea principală și anume: monedele sau valorile falsificate puse în circulație sau deținute să fie enumerate în alin 1 al art. 282 C. pen.

În cazul acțiunii de deținere, legea impune și o a doua cerință esențială și anume: deținerea să fie săvârșită, „în vederea punerii în circulație”. Lipsa acestei cerințe esențiale înlătură caracterul penal al faptei de deținere.

Neîndeplinirea acestei cerințe esențiale va putea atrage răspunderea penală a făptuitorului doar dacă sunt întrunite elementele infracțiunii de favorizare (art. 264 C. pen.).

b) Urmarea imediată a:infracțiunii principale, pe lângă crearea unei stări de pericol, este și aceea a obținerii unei monede sau a unui titlu de valoarea aparent asemănător cu moneda sau titlul a cărui falsificare s-a urmărit. Prin urmare, legea cere să existe un rezultat determinat separat de acțiune, cerință comprimată în noțiunea care denumește acțiunea incriminată (falsificarea înseamnă atât acțiunea de falsificare, cât și rezultatul, întocmai ca și uciderea, distrugerea ș.a.).

Urmarea imediată a infracțiunii derivate constând din punerea în circulație este, de asemenea, un rezultat separat de acțiune și anume trebuie să se producă pătrunderea monedelor sau a valorilor false în circulația obișnuită (punerea înseamnă și acțiunea și rezultatul).

c) Între acțiune și rezultat trebuie să se stabilească existența legăturii de cauzalitate.

Urmarea imediată a infracțiunii constând din deținerea monedelor sau valorilor false este starea de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de lege, această urmare rezultă implicit din acțiunea incriminată ca și legătura de cauzalitate între faptă și rezultat.

B. Latura subiectivă:

Infracțiunea prevăzută în art. 282, atât sub forma falsificării, cât și a deținerii și a punerii în circulație a valorilor falsificate, se comite cu intenție directă sau indirectă. Este exclusă cu desăvârșire culpa. Dacă la activitatea infracțională au participat mai multe persoane, iar unul dintre autori a fost indus în eroare asupra contribuției sale, vor fi aplicabile dispozițiile referitoare la participația improprie. Mobilul și scopul infracțiunii nu au relevanță pentru încadrarea juridică a faptei, dar evidențierea acestora va contribui la o corectă individualizare a răspunderii penale.

1.3.4 Forme. Modalități

A. Forme

Falsificarea de monede sau de alte valori atât ca infracțiune principală, cât și ca infracțiune derivată, este după cum am văzut, o activitate intenționată realizată prin acțiune, fiind susceptibilă de o desfășurare în timp sub forma actelor pregătitoare, a tentativei, și a infracțiunii consumate.

a) Actele pregătitoare – nu sunt incriminate ca formă a infracțiunii. Totuși, datorită pericolului lor ridicat, unele activități de pregătire în vederea falsificării de monede sau de alte valori sunt pedepsite ca infracțiuni de sine stătătoare, potrivit art. 285 C. pen. În același timp, actele pregătitoare efectuate în vederea punerii în circulație a monedelor sau a valorilor falsificate sunt incriminate autonom sub forma infracțiunii derivate de deținere de valori falsificate în vederea punerii lor în circulație. În felul acesta este asigurată reprimarea indirectă a actelor pregătitoare la infracțiunea prevăzută în art. 282 C. pen.

b) Tentativa – La toate cele trei infracțiuni, indiferent dacă sunt în varianta tip sau în una din cele două variante asimilate se pedepsește conform alineatului ultim al art. 282 C. pen.

În situația infracțiunii principale de falsificare există tentativă atunci când acțiunea de contrafacere sau de alterare a fost întreruptă, pe parcursul executării sale, din cauze independente de voința făptuitorului sau, deși a fost dusă până la capăt, rezultatul nu s-a produs, nefiind obținute monedele sau valorile falsificate dorite de făptuitor. Dacă rezultatul nu s-a produs datorită insuficienței sau defectuozității mijloacelor sau materialelor folosite în scopul falsificării, va exista o tentativă improprie la infracțiunea principală prevăzută în art. 282 C. pen.

În cazul infracțiunii derivate de punere în circulație va exista tentativă atât în situația în care acțiunea făptuitorului a fost întreruptă atunci când acesta încerca să efectueze punerea în circulație, precum și atunci când autorul a încheiat activitatea de remitere a monedelor sau valorilor falsificate către un terț de bună credință deoarece acesta din urmă, constatând că valorile sunt false, nu le-a primit.

Cea de-a doua infracțiune derivată îmbracă forma tentativei atunci când acțiunea de primire pentru deținere a fost întreruptă din cauze independente de voința făptuitorului sau atunci când, după ce s-a efectuat predarea, dobânditorul s-a aflat în posesia valorilor falsificate un interval de timp insuficient pentru a califica fapta sa ca fiind o deținere în accepțiunea art. 282 C. pen. (al. 2).

c) Consumarea infracțiunii – Intervine atunci când, după executarea acțiunilor de falsificare, de punere în circulație sau de deținere a valorilor falsificate în vederea punerii lor în circulație, s-a produs urmarea imediată specifică faptelor incriminate în art. 282 C. pen.

d) Deoarece infracțiunea de falsificare de monede sau de alte valori și infracțiunea de punere în circulație a monedelor sau a valorilor falsificate, îmbracă în cele mai multe cazuri, caracterul de infracțiune continuată, iar deținerea de monede sau valori falsificate este invariabil o infracțiune continuă, în cazul executării acestor acțiuni există și un moment al epuizării care are loc odată cu încetarea ultimei acțiuni.

B. Modalități

Fiecare din cele trei infracțiuni (una principală și două derivate) se prezintă sub forma unei modalități normative simple și a câte două modalități normative agravate. Circumstanțele agravante care sunt prin urmare comune au în vedere capacitatea potențială a actelor infracționale în forma simplă, de a cauza o pagubă împotriva sistemului financiar sau o vătămare efectivă a sistemului financiar și într-o măsură considerabilă.

Importanța pagubei pentru sistemul financiar se apreciază de la caz la caz, în raport de prejudiciul imediat care s-a produs ori care s-ar fi putut produce, de efectele pe termen mediu sau lung pentru stabilitatea monetară internă și, nu în ultimul rând, se vor avea în vedere chiar implicațiile internaționale ale activității infracționale .

Agravanta care se referă la o posibilă pagubă pentru sistemul financiar intervine și în cazul tentativei dacă se constată că, în eventualitatea consumării faptei, aceasta ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar.

1.4 Falsificarea de valori străine

Potrivit art. 284 C. pen., dispozițiile cuprinse în acest capitol se aplică și în cazul când infracțiunea privește monede sau timbre ale altor state ori alte valori.

1.4.1 Condiții preexistente

A. Obiectul infracțiunii

a) Obiectul juridic generic – este comun tuturor infracțiunilor de fals.

b) Obiectul juridic special – este identic cu cel al infracțiunilor prevăzute în art. 282 C. pen.

Codul nostru penal a consacrat un text special falsificării valorilor străine, dorind prin aceasta să coreleze legislația internă cu prevederile Convenției de la Geneva din 2 aprilie 1929, care a fost semnată și de România și prin care falsificarea de monedă a fost considerată o infracțiune ius gentium. Textul art. 284 C. pen. reprezintă în acest fel o dovadă elocventă a disponibilităților țării noastre de colaborare internațională în lupta împotriva criminalității.

c) Obiectul material fiind relativ asemănător cu cel al infracțiunii prevăzute în art. 282 C. pen. Cât privește moneda străină, aceasta trebuie să aibă putere circulatorie.

B. Subiecții infracțiunii. Explicațiile anterioare date cu privire la subiecții infracțiunii prevăzute în art. 282 C. pen. sunt valabile și pentru falsificarea de valori străine.

a) Art. 284 C. pen., nefăcând nici o precizare referitoare la subiectul activ nemijlocit al acestei infracțiuni, desprindem concluzia că acesta poate fi un cetățean român, un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, cu domiciliul în țară sau străinătate, iar fapta poate fi săvârșită în România sau în afara granițelor acesteia.

În măsura în care falsificarea valorilor străine se realizează în țara noastră, legea penală română se va aplica făptuitorului, indiferent de apartenența acestuia potrivit principiului teritorialității legii penale, inclusiv când pe acest teritoriu ori pe o navă ori o aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracțiunii (criteriul ubicuității).

Dacă falsificarea valorilor străine a fost comisă în străinătate de un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie domiciliată în țara noastră, prevederile art 284 C. pen., vor fi aplicate în baza art.11 C. pen., care consacră principiul personalității.

În varianta în care falsificarea de valori străine, sub forma infracțiunii principale sau a celei derivate a fost săvârșită în străinătate de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază în țara noastră, prevederile legii penale române vor fi aplicate în baza principiului universalității și în limitele prevăzute în art. 13 C. pen.

b) Subiectul pasiv – al infracțiunii coincide cu cel care este specific infracțiunilor prevăzute în art. 282 și 283 C. pen., cu mențiunea că, în secundar, devine subiect pasiv și statul.

1.4.2. Conținutul constitutiv

Explicațiile date la infracțiunile prevăzute în art. 282 și 283 C. pen. referitoare la latura obiectivă și latura subiectivă, precum și cât privește formele, modalitățile și sancțiunile sunt valabile și în cazul falsificării de valori străine.

1.5 Deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori

1.5.1. Conținutul legal

Ultima infracțiune din Capitolul I al Titlului VII al Părții speciale este prevăzută în art. 285 și constă în fabricarea ori deținerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen.

1.5.2.Condiții preexistente

A) Obiectul infracțiuni: a) Obiectul juridic este identic cu al celorlalte infracțiuni de fals.

b) Obiectul juridic special este, la rândul său, similar cu cel al infracțiunilor cuprinse în acest capitol privind relațiile sociale referitoare la încrederea publică acordată valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen. și operațiunilor care se efectuează cu acestea.

c) Obiectul material al infracțiunii este reprezentat de instrumentele sau materialele care sunt deținute în scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen. (tiparnițele, copiatoarele, metalele, hârtia filigranată, cernelurile, substanțele chimice, etc.).

B) Subiecții infracțiunii. Infracțiunea este susceptibilă de a avea unul sau mai mulți subiecți activi și unul sau mai mulți subiecți pasivi.

a) Subiect activ nemijlocit (autor) poate fi orice persoană fizică, deoarece legea nu cere ca acesta să fie calificat. Totuși, în modalitatea „fabricarea”, dacă făptuitorul este totodată specialist și angajat la unitatea în care se realizează valorile veritabile ce sunt supuse uneia din acțiunile de falsificare incriminate în art. 282-284 C. pen. (tipograf, chimist, grafician etc.), respectiva calitate va fi socotită ca o împrejurare agravantă (art. 75, alin. 2 C. pen.).

Infracțiunea prevăzută în art. 285 C. pen., în ambele sale modalități normative (fabricarea și deținerea), poate fi săvârșită și în participație, în oricare din formele acesteia (coautorat, instigare, complicitate).

b) Subiectul pasiv principal al infracțiunii este statul, interesele acestuia în asigurarea stabilității și încrederii publice în operațiunile ce se efectuează cu monede, timbre sau alte valori fiind periclitate prin fabricarea ori deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori. Subiect pasiv secundar este instituția care are abilitarea legală sa emită sau să efectueze operațiuni cu valorile sau titlurile enumerate în art. 282-284 C. pen.

Pentru existența infracțiunii de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, legea nu cuprinde cerințe speciale privind locul sau timpul săvârșirii.

1.5.3. Conținutul constitutiv

A) Latura obiectivă

a) Sub aspectul elementului material infracțiunea prevăzută în art. 285 C. pen. presupune fie o acțiune de fabricare, fie o acțiune de deținere de instrumente sau materiale ce pot servi la falsificarea valorilor sau titlurilor care cad sub incidența Capitolului I din Titlul VII al Parții speciale a Codului penal. Acțiunile respective nu reprezintă, prin urmare, niște acțiuni de falsificare, ci doar activități pregătitoare pentru executarea infracțiunilor enumerate în art. 222-284 C. pen., acte pregătitoare care au fost incriminate ca infracțiune de sine stătătoare datorită pericolului social mai ridicat al acestora.

Fabricarea este acțiunea prin care sunt produse, confecționate sau adaptate instrumentele ori preparate sau prelucrate materialele necesare a servi la falsificare.

Deținerea constă în primirea, păstrarea, ascunderea, transportarea sau finanțarea către alte persoane a instrumentelor sau materialelor necesare falsificării.

Ambele acțiuni, atât fabricarea, cât și deținerea trebuie să se refere la instrumente sau materiale care sunt apte de a servi la falsificarea de monedă, timbre sau de alte valori.

Urmarea imediată se caracterizează prin apariția unei stări de pericol pentru încrederea publică ce este acordată valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen. Această urmare este implicită acțiunilor incriminate deoarece legea nu condiționează existența infracțiunii de prezența unui rezultat determinat.

Între această urmare și faptele incriminate trebuie să existe o legătură de cauzalitate, care rezultă din însăși acțiunea incriminată.

B) Latura subiectivă.

Forma de vinovăție cu care este săvârșită infracțiunea de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori este intenția directă, deoarece făptuitorul execută acțiunile de fabricare sau deținere a instrumentelor sau materialelor cu scopul ca acestea să servească la falsificarea de monede, timbre sau alte valori (intenție calificată prin scop).

1.5.4. Forme. Modalități. Sancțiuni

A) Forme. Fabricarea și deținerea de instrumente sau materiale, cu scopul de a servi la falsificarea de monede, timbre sau alte valori, chiar dacă în esența lor constituie acte pregătitoare, fiind incriminate în cuprinsul art. 285 C. pen. ca infracțiune de sine stătătoare, pot parcurge toate formele inerente desfășurării unei activități comisive,tentativă, consumare, epuizare; legea nu incriminează însa decât forma infracțiunii consumate.

Fabricarea de instrumente sau materiale poate să ia forma infracțiunii continuate, iar deținerea instrumentelor sau materialelor este, prin însăși natura sa, o infracțiune continuă; de aici concluzia că infracțiunea prevăzută în art. 285 C. pen. este susceptibilă de a cunoaște și forma epuizată.

B) Modalități. Infracțiunea are doua modalități normative ce corespund conținutului dispoziției incriminatoare: fabricarea și deținerea. în același timp, infracțiunea este susceptibilă de a cunoaște numeroase modalități faptice.

C) Sancțiuni. Infracțiunea de deținere de instrumente sau materiale în scopul falsificării de valori sau titluri este sancționată potrivit prevederilor art. 285 C. pen. cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Instrumentele și materialele care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 285 C. pen. vor fi confiscate în baza art. 118, lit. b C. pen

Capitolul II

Elementele de protecție tehnico-administrative ale emisiunilor monetare

2.1. Metode și mijloace moderne de protecție și siguranță a bancnotei

Având în vedere valoarea deosebită a banului în toate sferele vieții, cât și neîntreruptul șir de falsuri care l-a însoțit de-a lungul istoriei, este normal ca emitentul să ia toate măsurile de protecție, pentru prevenirea falsului.

Progresele științei și tehnicii au pus la dispoziția emitentului mijloace de realizare a unei bancnote tot mai greu de imitat. Dar, știința și tehnica se află, în același timp, și la dispoziția falsificatorilor, astfel încât lupta devine mai dificilă.

Perfecționarea tiparului a permis imprimarea unor bancnote cu un desen complicat din ce în ce mai mult, considerându-se că acesta conferă siguranță suficientă bancnotei, fiind foarte greu de reprodus. Chiar și așa, falsurile au continuat să constituie o problemă deosebită pentru siguranța circulației monetare.

În prezent, pentru imprimarea bancnotelor se folosesc două moduri: „offset” (umed sau uscat) și „intaglio”, bancnotele moderne fiind realizate prin combinarea celor două procedee.

Imprimarea intaglio, pe lângă o calitate deosebită a desenului, produce o ieșire în evidență a cernelii sub formă de relief, sesizabil, atât la privirea bancnotei, cât și la pipăire. În general, această imprimare se folosește pentru unul sau mai multe elemente ale desenului bancnotei, de regulă, pentru portret, denumirea emitentului și valoare nominală a bancnotei în cifre, litere sau ambele forme de înscriere. Concluzia inițială, că protecția cea mai sigură a bancnotelor o constituie semnarea olografă a fiecărei bancnote de către persoane anume desemnate de emitent, a fost aplicată în practică, dar măsura a avut caracter temporar. Aceasta întrucât emisiunile de mari mase monetare au făcut imposibilă aplicarea măsurii, așa încât s-a trecut la „reproducerea semnăturii”.

Pentru a se asigura protecția bancnotelor, au fost introduse diverse elemente de dificultate în confecționarea lor, astfel încât falsificatorul să aibă cât mai multe obstacole de depășit în tentativa sa de a realiza o imitație (contrafacere).

2.2. Elementele de protecție ale monedelor Uniunii europene

Robert Mundell – părintele monedei unice.

Economistul canadian Robert Mundell, profesor la Universitatea Columbia, este cel care a formulat teoriile pe baza cărora a fost creată moneda unică europeană. În 1999 a primit Premiul Nobel pentru economie. Academia Regală Suedeză de Științe l-a premiat pentru analizele sale asupra ratelor de schimb și a modului în care fluctuațiile acestora afectează politicile monetare.

Mundell nu se consideră însă „părintele euro”. „Asta ar fi prea mult. Mai degrabă, nașul său, și mai bine, unul dintre mai mulții nași ai monedei unice europene„ – spune Robert Mundell.

Mundell a pus bazele teoretice ale creării Uniunii Monetare Europene, a fost unul dintre susținătorii cei mai înfocați ai monedei euro. El însă nu a participat direct la elaborarea planurilor de lansare a euro.

Simbolul euro a fost creat de Comisia Europeană, iar conceperea trebuia să satisfacă trei criterii:

să fie un simbol ușor de recunoscut al Europei;

să poată fi scris ușor de mână;

să aibă un design plăcut;

Mai mult de treizeci de monede au fost desenate. Dintre acestea zece au fost supuse aprobării publicului, iar două dintre monedele s-au distanțat clar în preferințele acestuia. Dintre ele, Jacquis Santer, președintele de atunci al Comisiei Europene, și comisarul european însărcinat cu euro, Ives-Thibault de Silguy au ales varianta finală.

Desenul a fost inspirat din litera grecească epsilon, evocând astfel perioada clasică și leagănul civilizației europene. Simbolul se referă de asemenea și la prima literă a cuvântului Euro, iar cele două linii paralele semnifică stabilitatea euro. Abrevierea oficială a monedei unice este EUR, termen înregistrat la Organizația Internațională pentru Standardizare (I.S.O.).

De la 1 ianuarie 2001, bancnotele și monedele euro au fost introduse în cele 12 state ale zonei euro. Este vorba de șapte bancnote și opt monede.

În luna februarie 1996, Consiliul Institutului Monetar European, predecesorul Băncii Centrale Europene, a organizat un concurs de grafică pentru realizarea machetelor bancnotelor EURO.

Graficienii desemnați de băncile centrale naționale, au realizat o serie de 7 (șapte) bancnote, având un subiect impus, respectiv: „Epoci și stiluri în Europa”. Ulterior, un juriu alcătuit din experți renumiți în domeniul comercial, stilism și istoria artei, au preselecționat cele mai bune cinci serii de machete, din fiecare categorie, care au fost suspuse unui sondaj de opinie, efectuat în Europa.

Machetele câștigătoare, realizate de către Robert Kalina, grafician al Băncii Centrale Austriece, care s-a inspirat din tema: „Epoci și stiluri în Europa”, evocând șapte stiluri arhitecturale majore ale culturii europene, au fost alese în decembrie 1996, de către Consiliul European. Dintre cele 14,5 miliarde de bancnote, care vor fi emise pe întreg continentul zeci de miliarde vor înlocui bancnotele naționale, iar restul va fi păstrat în rezervă.

Serviciile poliției specializate colaborează pe linia prevenirii falsificării și contrafacerii monedei euro și oficiul de luptă antifraudă al Comisiei Europene (OLAF). Acesta este o structură însărcinată cu anchete administrative asupra afacerilor de fraudă, corupției și spălării de fonduri, în detrimentul finanțelor Uniunii Europene. Deși OLAF nu desfășoară decât anchete administrative, personalul său se compune din polițiști și este abilitat să colaboreze la anchetele judiciare, aducând un sprijin operațional și tehnic în detectarea contrafacerilor monedei europene.

Bancnotele europene sunt emise în cupiuri având valori nominale de 5, 10, 20, 50, 100, 200 și 500 euro, fiind însoțite de monede metalice cu valori nominale de 1 și 2 euro precum și de 1, 2, 5, 10, 20, 50 cenți.

Grafica bancnotei euro, aleasă de Consiliul Monetar European (EMI) pentru cele șapte cupiuri, este inspirată din tema „Epoci și stiluri europene” și prezintă principalele stiluri arhitecturale pe care le-a cunoscut Europa, cu accent pe redarea a trei elemente: ferestre, arcade și poduri. Acest subiect a fost ales întrucât îmbină evoluția în timp a tehnicii, artei arhitecturale și a comunicațiilor în Europa.

Bancnotele euro au cromatici și dimensiuni diferite, astfel:

Motivele arhitectonice din grafica noilor bancnote nu reproduc modele anume, ci redau elemente reprezentative care pot fi întâlnite în mai multe zone europene, dorindu-se a avea o simbolistică aparte – spirit de deschidere și cooperare. De aceea s-a evitat redarea graficii unor monumente cunoscute, dar care fac parte din patrimoniul cultural al unei anumite țări membre, iar imprimarea unor efigii a fost respinsă din start, aceasta putând crea animozități într-un domeniu încă sensibil.

Bancnotele de 5, 10 și 20 euro au elemente de protecție asemănătoare, la fel și cele cu valoare nominală mai mare de 50 euro. Din practica tehnico-criminalistică s-a constatat că bancnotele cu valoare nominală mică nu sunt ținta preferată a falsificatorilor, contrafacerea lor nefiind suficient de profitabilă. De asemenea, nici bancnotele cu valoare mai mare nu sunt contrafăcute frecvent, ele fiind greu de pus în circulație datorită creșterii vigilenței persoanelor la care urmează să fie plasate.

2.2.1. Elementele de protecție ale bancnotei de 5 euro

AVERSUL (vezi figura 2.1)

Filigran – este vizibil un desen și conține valoarea nominală a bancnotei când este ținută în contralumină.

Banda metalică holograficǎ – la înclinarea bancnotei se poate observa valoarea nominalǎ a acesteia și simbolul Euro.

Fir de siguranțǎ – vizibilă o linie întunecată la ținerea în contralumină.

Fig. 2.1. Aversul bancnotei de 5 euro

REVERSUL (vezi figura 2.2)

Dimensiuni: 120x62mm

Culoare: gri

Stil arhitectural reprezentat: clasic

Banda iridiscentă apare numai pe revers, atunci când bancnota este înclinată în lumină, și are o culoare diferită de cea a fondului bancnotei. La înclinare, pe banda iridiscentă se poate observa valoarea nominală a bancnotei și simbolul Euro.

Fig. 2.2. Reversul bancnotei de 5 euro

2.2.2. Elemente de siguranță ale bancnotelor de 10 și 20 euro

Tipărire intaglio – Inițialele Băncii Centrale Europene scrise în limbile țărilor membre (BCE, ECB, ECZ, EKT, EKP), grupul de cifre „20” din partea dreaptă superioară, grafica ce reprezintă ferestrele, grupul de cifre „20” din partea stângă jos și scrisul EURO și EYPΩ de lângă acesta, toate aflate pe aversul bancnotei.

Ω= semnul omega din grafia elenă.

Fir de siguranță – încorporat total, plasat central, inscripționat cu scrisul "EURO 20 EURO" cu spații mari între cuvinte.

Filigran – combinat (luminos și întunecat), redă parțial grafica aversului, sub care se află unul luminos ce redă valoarea nominală, ambele plasate pe manșeta din stânga aversului.

Microtext – mai multe grupuri de texte minuscule imprimate atât pe avers, cât și pe revers. Pe avers este depus în următoarele zone:

în interiorul hologramei, pe toată suprafața este scris repetat "EURO EYPO EURO.. "

în interiorul literelor EYPΩ din colțul din stânga jos este scris repetat și fără spații "202020…"

pe o suprafață triunghiulară a desenului ornamental, plasată sub Drapelul Uniunii Europene și în interiorul celor două stele din zona interioară, este scris repetat și fără spații "EUROEYPΩEURO…"

Pe revers, cele cinci linii paralele din partea superioară, care sugerează suprafața apei și desparte imaginea podului de reflectarea sa, sunt formate din cuvintele "EURO" și "EYPΩ" scrise repetat.

Fig. 2.3. Aversul bancnotei de 10 euro

Hologramă – sub formă de coloană, plasată în partea dreaptă a aversului, la schimbarea unghiului de expunere sau de iluminare se pot vizualiza alternativ grupul de cifre „20”, simbolul euro și desenele ornamentale formate din cifrele 20 cu dimensiuni diferite și suprapuse, având în ansamblu un aspect danteliform (vezi figura 2.4).

Fig. 2.4. Holograme ale bancnotelor de 10, 20 și 50 euro

Cerneală irizantă – depusă pe revers sub forma unei benzi verticale de culoare galben pal, vizibilă în unele unghiuri de iluminare. Prin neimprimare se formează imaginea valorii nominale și cea a simbolului euro.

Imprimare anticopiere – dreptunghiul plasat în colțul din stânga jos al reversului este imprimat cu tuș de culoare gri deschis și un text abia vizibil ce redă valoarea nominală.

Elemente fluorescente – imprimate sau înserate în masa suportului atât pe avers, cât și pe revers.

Pe avers (vezi figura 2.5) sunt prezente următoarele elemente:

Drapelul Uniunii Europene cu fluorescentă galbenă;

Cercurile mici de culoare galbenă depuse central stânga și stelele din partea centrală dreaptă au fluorescentă carmin.

Pe revers, grafica ce redă podul, harta Europei și valoarea nominală are fluorescentă galbenă. Pe ambele fețe ale bancnotei sunt înserate în masa hârtiei fibre fluorescente de culoare carmin, galben și bleu, depuse aleatoriu.

Fig. 2.5. Reversul bancnotei de 10 euro

Fig. 2.6. Aversul bancnotei de 20 euro

Fig. 2.7. Reversul bancnotei de 20 euro

2.2.3. Elementele de protecție ale bancnotei de 50 euro

AVERSUL (vezi figura 2.8)

1. Filigran – ținută în contralumină, devine vizibil un desen și valoare nominală a bancnotei (vezi figura 10).

2. Fir de siguranță – ținută în contralumină,devine vizibilă o linie întunecată, este plasat central încorporat integral, inscripționat cu pauze mari „EURO 50 EURO”, cu poziționări diferite astfel să poată fi citit corect odată (vezi figura 10).

3. Hologramă – ținută înclinată în lumină, pe hologramă va deveni vizibilă o imagine și valoarea bancnotei (vezi figura 10).

Fig. 2.8. Aversul bancnotei de 50 euro

REVERSUL (vezi figura 2.9)

4. Cerneală variabilă optic – la înclinare, cifrele reprezentând valoarea nominală își schimbă culoarea de la purpuriu la verde oliv sau maro (detaliu al microtextului) (vezi figura 11).

5. Elementele fluorescente ale bancnotei de 50 euro (revers)

Fig. 2.9. Reversul bancnotei de 50 euro

123

Fig. 2.10. (1) filigran; (2) fir de siguranță; (3) hologramă

Fig. 2.11. Cerneală variabilă optic la bancnota de 50 euro

Elemente fluorescente – fibre cu fluorescență de culoare carmin, galbenă și bleu depuse aleatoriu pe toată suprafața bancnotei. Pe avers, Drapelul Uniunii Europene are fluorescență galbenă, stelele albastre au fluorescență galbenă-verzui, iar cele de culoare galbenă au fluorescență portocalie, la fel ca și cercurile galbene din partea din dreapta sus. Pe revers, grafica podului, harta Europei și valoarea nominală au fluorescență galbenă (vezi figura 2.12).

Fig. 2.12. Elemente fluorescente la bancnota de 50 euro

Tipărire intaglio – grupurile de litere BCE, ECB, ECZ, EKT, EKP reprezentând inițialele Băncii Centrale Europene scrise în limbile țărilor membre, grupurile de cifre „50” din partea dreaptă superioară și stângă inferioară, grafica ferestrelor și cuvintele „EURO” și „EYPΩ”.

Microtext – plasat pe ambele fețe ale bancnotei. Pe avers poziționarea este următoarea:

în interiorul hologramei, este înscris în cercuri concentrice și fără spații „50EURO50EYPΩ…”;

în interiorul stelelor de culoare albastră și în interiorul cuvântului „EYPΩ” din colțul din stânga jos este scris fără spații „505050…”;

banda inferioară de culoare maro este formată din scrisul repetat și fără spații „50EURO50EYPΩ…” depus pe șase rânduri.

Pe revers, banda inferioară de culoare bej, întreruptă de conturul ce reprezintă nordul Africii, este formată din textul depus pe mai multe rânduri „50EURO50EYPΩ…”.

Imprimare anticopiere – dreptunghiul din stânga jos al reversului este imprimat cu tuș de culoare bej deschis și un text cu umbre ce creează iluzia optică a prezenței unui timbru sec, care nu pot fi sesizate de senzorii optici ai aparatelor de reprodus.

Pe bancnota de 50 de euro, ca și pe cele de 100, 200 și 500 euro, valoarea nominală din partea dreaptă inferioară a reversului este imprimată cu cerneală metalizată bicromatică, care își schimbă culoarea din maro în mov strălucitor funcție de schimbarea unghiului de examinare sau iluminare.

În ceea ce privește microtextul, cu excepția celui din corpul literelor cuvântului „EYPΩ” din partea stângă inferioară a aversului, celelalte microtexte sunt plasate diferit la fiecare cupiură.

Astfel, pe bancnota de 100 euro microtextul „100EURO100EYPΩ…” este plasat în colțul din stânga sus a aversului, pe zece rânduri orizontale din zona dreaptă superioară (dintre care șase sunt realizate cu trasee pline și patru depuse pe benzi continue de culoare albastră), iar pe revers, cele cinci linii orizontale, care sugerează suprafața apei și delimitează imaginea podului de reflectarea sa sunt formate din microtext cu același conținut.

Pe aversul bancnotei de 200 euro, banda verticală din dreapta textului „EURO” este formată din imprimarea cu trasee pline a cuvintelor „EURO” și „EYPΩ” și sub formă de timbru a valorii nominale, pe zece coloane albastre, iar pe revers, stâlpii podului și arcada inferioară sunt formate din microtextul „EURO EYPΩ…”

Pe aversul bancnotei de 500 în partea inferioară a graficii clădirii (zona albă) este depus microtextul „500EURO500EYPΩ…” pe trei rânduri, cel de sus sub formă de bandă, iar celelalte formate din trasee pline ale grafismelor componente, microtext cu același conținut este plasat pe două benzi aparente la stânga și la dreapta graficii clădirii, formate din câte patru rânduri. Pe revers, baza podului și desenul cablului superior de susținere sunt formate din microtexte, primul realizat prin lipsă de imprimare pe fondul violet, secundul format din trasee pline ale grafismelor componente.

2.2.4. Elementele de protecție ale bancnotei de 100 euro

AVERSUL (vezi figura 2.13)

Filigran – conține valoarea nominală a bancnotei

Banda metalica holografică – la înclinarea bancnotei se poate observa valoarea nominală.

Fir de siguranță

Fig. 2.13. Aversul bancnotei de 100 euro

REVERSUL (vezi figura 2.14)

Dimensiuni: 147×82 mm

Culoare: verde

Valoarea nominală a bancnotei – realizată cu cerneală variabilă optic.

Fig. 2.14. Reversul bancnotei de 100 euro

2.2.5. Elementele de protecție ale bancnotei de 200 euro

AVERSUL (vezi figura 2.15)

1. Filigran – ținută în contralumină, devine vizibil un desen și valoarea nominală a bancnotei (vezi figura 16).

2. Hologramă – ținută înclinată în lumină, pe hologramă va deveni vizibilă o imagine și valoarea bancnotei (vezi figura 2.16).

Fig. 2.15. Aversul bancnotei de 200 euro

(1) (2) (3)

Fig. 2.16. (1) Filigran; (2) Hologramă; (3) Holograma din alt unghi

REVERSUL (vezi figura 17)

3. Cerneală variabilă optic – la înclinare, cifrele reprezentând valoarea nominală își schimbă culoarea de la purpuriu la verde oliv sau maro (vezi figura 18).

4. Fir de siguranță – ținută în contralumină, devine vizibilă o linie întunecată și valoarea nominală a bancnotei (vezi figura 18).

Fig. 2.17. Reversul bancnotei de 200 euro

Fig. 2.18. Cerneală variabilă și fir de siguranță

2.2.6. Elementele de protecție ale bancnotei de 500 euro

AVERSUL (vezi figura 2.19)

Filigran – conține valoarea nominală a bancnotei

Holograma – la înclinarea bancnotei se poate observa valoarea nominală a acesteia

Fir se siguranță

Fig. 2.19. Aversul bancnotei de 500 euro

REVERSUL (vezi figura 2.20)

Valoarea nominală a bancnotei realizată cu cerneală variabilă

Dimensiuni 160×82 mm

Culoare : violet

Stil arhitectural reprezentat: arhitectura modernă a sec. XX

Fig. 2.20. Reversul bancnotei de 500 euro

2.2.7. Monedele EURO

Seria acestora este compusă din 8 valori. Fiecare dintre acestea vor prezenta o imagine comună tuturor statelor membre Uniunii Europene.

Machetele desenelor au fost realizate de către Luc Luycx, din cadrul Băncii Regale Belgiene, fiind selectate în urma unui concurs realizat de către Comisia Europeană, înainte de a fi aprobate de către miniștrii statelor membre.

Monedele cu valoarea de 1, 2 și 5 cenți indică locul Uniunii Europene pe harta lumii, în timp ce monedele în valoare de 10, 20 și 50 cenți prezintă Adunarea Națiunilor.

Monedele de l Euro și 2 Euro prezintă Europa unită, fără frontiere.

Toate monedele Euro au o față comună europeană, iar pe verso fiecare stat membru a ales desenul care se va bate. Indiferent de desen, monedele pot fi utilizate în oricare din cele 12 state membre.

La data de 01.01.2002, în țările membre ale Uniunii Europene au fost puse în circulație 7 tipuri de bancnote Euro, respectiv cupiurile 5, 10, 20, 50, 100, 200 și 500 Euro.

Grafica este aceeași pentru toate țările membre ale Uniunii Europene și va reprezenta ferestre, arcade, portalii, poduri, cât și o hartă a Europei și drapelul european. Toate acestea simbolizează spiritul de cooperare și comunicare între țările europene, cât și între acestea și restul lumii.

De asemenea, fiecare bancnotă va avea o culoare dominantă și un aspect specific.

Elementele de siguranță ale bancnotelor, dintre care unele au fost utilizate la protejarea diferitelor bancnote naționale, au fost încorporate în bancnota Euro, permițând recunoașterea imediată a celor autentice.

Bancnotele pot fi recunoscute prin palpare, fiind evidențiată tipărirea în relief, prin studierea bancnotei în contraproiecție de lumină (filigran, fir de siguranță) sau prin înclinare (banda metalizată holografică sau holograma, precum și banda iridiscentă și cerneala de culoare schimbătoare).

Bancnotele sunt imprimate pe hârtie specială, având un conținut de fibre din bumbac, ceea ce îi conferă o textură specială.

Monedele Euro sunt fabricate conform unor specificații tehnice precise, reproducerea lor fiind extrem de dificilă și foarte ușor detectabilă.

O grijă specială a fost acordată protejării monedelor de l și 2 Euro, prin încorporarea unor elemente de siguranță specifice.

Grație aplicării unei tehnologii avansate în combinarea metalelor, aceste monede sunt foarte greu de contrafăcut.

Pe de altă parte, moneda de 2 Euro prezintă gravuri pe cantul său.

Monedele Euro încorporează elemente de siguranță care pot fi ușor recunoscute de aparate, în special de distribuitoarele automate de produse. În anul 2001 moneda unică a fost introdusă în 12 țări: Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia și Finlanda, trei sute de milioane de cetățeni ai Europei spunând adio monedei naționale în mai puțin de trei ani.

În vederea evitării unor eventuale crize sau dezechilibre și pentru ca preschimbarea să se realizeze în cele mai bune condiții, chiar și pentru a pregăti populația și piețele cu noua monedă, B.C.E. a stabilit 4 termene principale până la care să se efectueze distribuirea bancnotelor și monedelor Euro.

Acestea sunt:

l noiembrie 2001 – alimentarea băncilor centrale din sistemul Euro, a băncilor comerciale și altor grupuri;

l ianuarie 2002 – furnizarea către populație a bancnotelor și monedelor Euro;

l martie 2002 – Euro va avea putere circulatorie unică;

30 iunie 2002 – încheierea operațiunii de preschimbare.

Simbolul grafic al Euro se inspiră din litera greacă epsilon amintind de leagănul civilizației europene și de prima literă a cuvântului Europa. Liniile orizontale semnifică stabilitatea, abrevierea oficială a Euro – EUR – fiind înregistrată la Organizația Standardelor Internaționale ( ISO ) și este utilizată în toate tranzacțiile financiare.

Toate cele 8 monede Euro pot fi deosebite cu ușurință, întrucât ele diferă prin formă, mărime și culoare:

monedele de valoare mai mare – 1 și 2 Euro – sunt bicolore, argintiu și galben ;

monedele de valoare medie – 10 , 20 , și 50 de cenți – sunt galbene;

monedele de valoare mică – 1 , 2 și 5 de cenți – au culoarea cuprului.

Fețele comune ale monedelor Euro prezintă trei contururi ale Comunității Europene și cele 12 stele, simbol al Uniunii Europene. Așadar, aversul tuturor celor 8 monede este identic, reversul este însă specific fiecărei țări și are forme diferite, pentru fiecare din cele 12 state ale spațiului EURO.

Capitolul III

Traficul cu monedă falsificată sau contrafăcută

Problema contrafacerii și falsificării bancnotelor este o problema care preocupă în mod special factorii chemați sa protejeze circulația bănească, întrucât valorile care interesează sunt mult mai mari decât în cazul monedelor metalice și în foarte multe situații, sunt contrafăcute bancnote străine cu o mare putere circulatorie.

Dacă în cadrul contrafacerilor de monede, mijloacele și procedeele sunt artizanale, empirice și de interes local, în cazul contrafacerilor de bancnote se folosesc utilaje dintre cele mai moderne, existând, în multe situații, adevărate „industrii” de falsificare și organizații care se ocupă de plasarea bancnotelor falsificate, în special a celor străine.

Metodele, procedeele și mijloacele folosite de falsificatori în contrafacerea, falsificarea și plasarea bancnotelor depinde în ultima instanță de pregătirea, dotarea și interesul infractorilor în cauză.

Astfel, sunt cazuri în care falsificarea (contrafacerea) se realizează prin mijloace simple, dar și ușor de identificat, și cazuri în care contrafacerea este atât de reușită încât depistarea și reliefarea elementelor ce probează contrafacerea necesită o examinare deosebit de profundă.

Printre cele mai folosite metode de fabricare a falsurilor de bancnote, amintim: litografie (offset), tipografie (letter press), gravură, termografie și cu ajutorul copiatoarelor de birou.

3.1. Metode și mijloace de contrafacere și falsificare a bancnotelor

3.1.1. Contrafacerea prin tipărire (letter press)

Tehnicile de tipărire folosite de infractori sunt foarte diferite, plecând de la cele mai simple – placa tipografica – până la mașini complicate care reușesc o fină suprapunere a clișeelor astfel încât elementele imprimate pe avers și revers să permită o plasare relativ puțin riscantă.

Un element esențial în efectuarea contrafacerilor prin tipărire îl constituie realizarea clișeelor. Cum însă bancnotele moderne au elemente de protecție destul de sigure, inclusiv în domeniul cadrului general – microtexte, holograme, scriere „în undă”, nuanțe de culori foarte apropiate, separația culorilor pentru realizarea unor clișee de către falsificatori este dificilă, iar clișeele realizate nu mai redau la imprimare un cadru fidel.

În situația contrafacerii prin tipărire apar o serie de caracteristici care indică neautenticitatea, dintre care, cele mai frecvente sunt următoarele:

• lipsa unor detalii existente pe bancnotele autentice;

• apar suprapuneri, hașuri, urme de retuș în zonele de maxima finețe a textului;

• serie și prefix unic;

• contururile sunt inegale în dimensiuni.

Hârtia folosită de infractori în astfel de operații nu este o hârtie autentică ci, de regulă, hârtie obișnuită. Ca atare, unele elemente de protecție specifice hârtiei, vizibile cu ochiul liber sunt improvizate. Astfel filigranul este imitat prin aplicarea unor substanțe „grase”, care dau transparența, sau prin contururi cu cerneală de culoare deschisă, firul de siguranță este imitat prin aplicarea unui desen liniar, în zona și de dimensiunile respective. Nu pot fi imitate elementele fluorescente, elementele magnetice (deși s-a încercat cu pilitura metalica fină) și microtextul.

Cernelurile folosite sunt de regulă tușuri tipografice obișnuite, a căror examinare chimică poate determina sursa generică de proveniență.

3.1.2. Contrafacere prin litografiere

Metoda constă în fotografierea (în negativ) a unei bancnote autentice, cu o cameră specială, care poate face negative după bancnota autentică în trei moduri diferite.

Până la negativare pentru offset se șterg numărul de serie și sigiliul Trezoreriei. Sigiliul și numărul de serie se negativează și ele separat.

Mașina offset este monocromă, este nevoie de trei momente succesive de imprimare cu cerneluri de culori diferite. Cu ajutorul plăcii de imprimat offset prin transpunerea din negativ, bancnota este imprimată pe o suprafața intermediară și apoi pe hârtie (de aceea se numește offset).

Suprafața intermediară (pătura de pe cilindru) rămâne permanent imprimată, nu poate fi ștearsă, de aceea primul lucru este verificarea acestui cilindru.

Firele roșii și albastre pot fi imprimate în prima faza pe hârtia albă sau ulterior după tipărirea bancnotei în totalitate.

Diferența dintre bancnotele realizate pe computer color față de cele realizate în offset, constă în faptul că, liniile de contur la primele sunt punctate, nu au continuitate, fata de cele prin offset. Acest lucru se poate observa la microscop sau cu o lupă puternică.

3.1.3. Falsificarea prin modificarea cupiurii

O metoda frecvent întâlnită în falsificarea monedelor o constituie modificarea valorii înscrise pe bancnota autentică. Acest mod de operare poate fi numit adevărată falsificare deoarece, spre deosebire de cazurile de contrafaceri, unde bancnota este în totalitate falsă, în acest caz hârtia și cea mai mare parte a elementelor bancnotei sunt autentice, ceea ce se falsifica este numai valoarea înscrisă pe bancnotă.

În fapt, falsificatorii operează manual prin ștergerea însemnelor valorii inițiale și înscrierea, în locul acesteia, a unei valori mai mari.

Trebuie menționat că acest procedeu se aplică de regulă bancnotelor americane, deoarece au dimensiuni identice, iar coloritul și cadrul general sunt asemănătoare. Se constată ca falsificatorii, în cele mai multe cazuri, modifică și valoarea înscrisă în litere, întrucât portretul este specific fiecărei valori, iar modificarea acesteia nu se poate realiza, rămâne un element cert de identificare „la prima vedere” a falsificării. De fapt, acest tip de falsificare se plasează numai pe piața neagră, fiind, de regulă niște falsificări nereușite. În momentul în care bancnota respectivă ajunge în mâna unui casier cât de cât avizat, obișnuit cu însemnele monetare americane, falsul este descoperit.

Se poate aprecia că bancnotele românești moderne, aflate în circulație, nu au intrat în preocupările falsificatorilor care operează prin acest procedeu.

3.1.4. Contrafacerea prin utilizarea foto-copiatoarelor color

A) DETALIEREA PROCEDEULUI

Procedeul contrafacerilor prin utilizarea copiatoarelor color este un procedeu actual, larg răspândit, care tentează un număr din ce în ce mai mare de falsificatori.

Contrafacerea prin utilizarea copiatoarelor are două variante:

• contrafacerea prin utilizarea copiatoarelor alb-negru și culoarea ulterioară a desenului cu carioca sau diverse tușuri.

• contrafacerea prin utilizarea copiatoarelor color. Cu aproximativ 20 de ani în urma copiile erau numai alb-negru. Această tehnologie cerea folosirea unei hârtii speciale, ușor de sesizat cu ochiul liber.

Între timp tehnica s-a dezvoltat rapid și a devenit posibil să se facă copii alb-negru pe orice tip de hârtie, fără restricții serioase.

Copiatoarele color au fost, de asemenea, perfecționate în mod continuu; dacă la început calitatea copiilor a fost slabă, în prezent performanțele acestora au crescut enorm (posibilitatea de a reproduce 250 de nuanțe pe mm A2 creează imposibilitatea detectării contrafacerii chiar și de un specialist).

Atracția infractorilor pentru acest mod de operare este determinată, în mod evident, de următoarele avantaje:

• calitatea contrafacerii: înalta fidelitate a copiilor color este greu de detectat de către cei nefamiliarizați cu caracteristicile acestui produs. Din acest motiv, fotocopierea este principalul mod de operare.

• costul scăzut: prețul unui fotocopiator color, de ultimul tip , este relativ mic și o asemenea investiție poate fi rapid amortizată în contextul unei infracțiuni de amploare.

• ușurința de operare: multe din aceste aparate sunt automate și produc fotocopii la o simplă atingere de buton. Chiar și corelarea față-verso este automată și, în mod cert, orice persoană este capabilă să realizeze copii color.

• rata scăzută a detecțiilor: calitatea produselor finale este ridicată și de aceea, contrafacerile astfel realizate sunt greu de detectat nu numai de marele public, ci și de funcționari care sunt insuficient pregătiți.

B) DETECȚIA CONTRAFACERII

Indiferent de numărul și calitatea avantajelor pe care le prezintă un aparat de tipul Canon Laser Printer Photo Copy Machine, care este larg folosit în realizarea contrafacerii prin fotocopiere, fiind considerat dintre cele mai performante, totuși o fotocopiere se deosebește de original prin mai multe elemente, cele mai frecvente fiind următoarele:

Hârtia. Bancnota autentică este tipărită pe o hârtie 100% specială, cu elemente specifice, intrinseci, de siguranță. Falsul este tipărit pe o hârtie obișnuită, care este ușor de detectat cu razele ultraviolete întrucât lipsesc fluorescența și elementele anticopiere.

Firul de siguranță este elementul din structura hârtiei si ca atare, este imitat printr-o linie desenată, care însă este ușor de detectat.

Filigranul lipsește complet.

Inconsecvența culorii. Culoarea unei copii se realizează prin descompunerea și recombinarea a patru culori fundamentale (galben, negru, purpuriu și albastru). Ca atare, culoarea poate varia în intensitate pe o copie, chiar dacă aceasta are cadrul general identic cu originalul.

Încețoșarea imaginilor fine ca în cazul fotocopierii, în cazul contrafacerii de bancnote, imprimarea poate fi mai puțin precisă în punctele (zonele) foarte fine, sensibile ale originalului.

Microtextele și în general microtipăriturile sunt aproape imposibil de reprodus prin fotocopiere.

Prezența unui tipar de baleiaj. Procesul de fotocopiere se realizează cu ajutorul unui fascicol care „citește” imaginea pe care urmează să o transpună; imaginea se descompune și se recompune apoi pe suport dintr-o succesiune de puncte care se derulează în plan orizontal. Acest fapt lasă semne specifice pe copie, cu o anumită aparență de microspații regulate în plan orizontal, ca niște linii, pe bancnotă. Aceste linii sunt ele însele o amprentă, reprezentând o particularitate a toner-ului aparatului și, în, consecință o evidențiere a contrafacerii.

3.2. Metode moderne de descoperire a falsului de bancnote

Mijloacele tehnice – unele simple, altele deosebit de complexe – de examinare a bancnotelor, se folosesc de instituțiile specializate implicate în circuitul bănesc și vizează întreaga cantitate de masă monetară care intră în bancă, precum și de către specialiști desemnați pentru expertizarea bancnotelor presupuse a fi false, vizând prevenția sau descoperirea falsurilor ori luarea din timp a unor măsuri suplimentare de siguranță și protecție

În vorbirea curentă se face confuzie între „descoperirea” unui fals și „demonstrarea” acestuia, deși în realitate ele constituie probleme diferite, astfel:

practic, descoperirea este sinonimă cu depistarea, iar demonstrarea înseamnă probare;

teoretic, legea nu situează falsul de bancnotă în categoria infracțiunilor pentru care se cere un mod special de probare, deci probațiunea se poate face prin orice mijloc de probă;

fiind o infracțiune de fals, în practica judiciară este de neconceput trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monedă, fără ca în cauza penală respectivă să se fi efectuat expertiza criminalistică sau constatarea tehnico-științifică.

3.3. Mijloace de examinare a bancnotelor și a altor mijloace de plată

La examinarea bancnotelor și mijloacelor de plată suspecte de contrafacere se folosesc mijloace clasice – lupa, stereomicroscopul, microscopul comparator, lămpi cu radiații ultraviolete – dar și mijloace moderne, intrate relativ recent în dotarea laboratoarelor criminalistice. Acestea din urmă sunt aparatele DOCUBOX și POLILIGTH, care pot și sunt folosite la examinarea unei game largi de documente.

DOCUBOX-ul permite examinarea unei bancnote sau document prin mai multe procedee și surse de lumină:

– în lumină filtrată, apropiată ca temperatură și culoare celei naturale (filtru DOCU 2-50, 3);

– în lumină incidentală polarizată;

– în transparență;

– în radiații ultraviolete.

Imaginea este preluată de o cameră de luat vederi de înaltă rezoluție și vizualizată pe un monitor. Prin comenzi simple pot fi reglate intensitatea luminii (mărirea sau micșorarea puterii acesteia și diafragma) și mărirea optimă a zonei examinate, prin zoom-are.

Imaginea reflectată poate fi prelucrată prin filtre cu valori de 570, 630, 645, 695, 715, 780, 830, 850 și 1000 nanometri, situație în care devin vizibile unele imagini latente imprimate cu cerneluri speciale, se diferențiază traseele executate cu substanțe scripturale diferite, pot fi îndepărtate depunerile parazitare și pot fi vizualizate textele acoperite. Aparatul este conectat la un calculator cu program special de prelucrare a imaginii. Cu ajutorul acestuia pot fi efectuate suprapuneri sau juxtapuneri ale unor imagini preluate și memorate, cu cele aflate în obiectivul camerei video. Calculatorul poate memora mai multe imagini care pot fi inversate, diapozitivate și îmbunătățite din punct de vedere al contrastului, pentru efectuarea examinărilor comparative. Rezultatele examinărilor pot fi fixate și ilustrate prin intermediul unui videoprinter Sony UP 860 C6, care redă pe hârtie termică format 8×10 imaginea prezentată pe monitor.

Principalul avantaj al utilizării DOCUBOX-ului rezidă în obținerea unor imagini instantanee ale examinărilor efectuate în radiații ultraviolete, lumină incidentală și în transparență, obținându-se rapid fotogramele necesare efectuării demonstrațiilor rapoartelor de expertiză. Procedeele clasice necesitau efectuarea de fotografii cu mai mulți timpi de expunere, developarea filmului și diapozitivele acestuia, apoi realizarea fotografiilor, operațiuni care durau 3-4 ore.

DOCUBOX-ul prelucrează numai imaginea reflectată. Pentru mărirea posibilităților de examinare se poate folosi aparatul POLILIGHT. Astfel cu ajutorul POLILIGHT-ului, bancnotele și alte documente pot fi examinate în lumină de emisie cu lungime de undă cuprinsă între 350 și 830 nanometri, acoperind spectrul vizibil și o mare parte din radiațiile ultraviolete și infraroșii.

Pentru examinări au fost proiectate și construite și alte aparate, cum ar fi DOCUCENTER, VSC 4 și VSC 2000, ultimul fiind considerat cel mai performant la ora actuală.

Capitolul IV

Metodologia cercetării infracțiunii de falsificare de monedă

4.1. Probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea în cazul contrafacerii de monedă

4.1.1. Competența de cercetare și alte aspecte de ordin procesual penal

Despre săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede, organele de urmărire penală pot fi sesizate prin toate modurile de sesizare cunoscute: plângere, denunț sau din oficiu. Potrivit legii procesual penale, în cazul unor astfel de fapte urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul de la parchetul de pe lângă instanța care judecă în primă instanță. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Legea penală română este aplicabilă oricărei persoane – chiar dacă este cetățean străin sau persoană fără cetățenie – dacă a săvârșit un act de executare a infracțiunii sau numai rezultatul acesteia s-a produs pe teritoriul statului român.

4.1.2. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Pentru realizarea conținutului infracțiunii nu există nici o condiție de timp sau de loc în raport cu care să subziste sau nu fapta sau care să-i confere elemente de circumstanțiere. Totuși, cunoașterea locului și timpului comiterii infracțiunii permite descoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor și mijloacelor materiale de probă, identificarea martorilor și formarea corectă a cercului de bănuiți.

În ceea ce privește termenul de prescripție, pentru falsificarea și punerea în circulație a monedelor falsificate acesta curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni, iar pentru deținerea acestora termenul curge de la data încetării acțiunii de deținere.

4.1.3. Alte probleme care trebuie lămurite de către organul de urmărire penală

Cercetarea infracțiunii de falsificare de monedă mai are în vedere și alte probleme de clarificarea cărora trebuie să se ocupe care organul de urmărire penală, respectiv:

Activitatea ilicită desfășurată de către făptuitori.

Făptuitorii, calitatea și contribuția acestora la activitatea infracțională.

Persoanele păgubite, cuantumul prejudiciului cauzat și consecințele activității ilicite.

Persoanele care au cunoștință despre infracțiunile comise și modul cu au luat cunoștință despre acestea.

Existența concursului de infracțiuni și posibilitatea extinderii cercetărilor pentru alte fapte sau făptuitori.

Cauzele, condițiile și împrejurările care au generat, favorizat sau facilitat săvârșirea infracțiunilor.

4.2. Activități care se întreprind pentru administrarea probatoriului

4.2.1. Constatarea infracțiunilor flagrante

Poate mai mult decât în cazul altor infracțiuni, constatarea infracțiunii flagrante capătă o importanță cu totul aparte atunci când produsul infracțiunii îl constituie monedele falsificate.

Este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire. Este, de asemenea, considerată flagrantă și infracțiunea al cărui făptuitor, imediat după săvârșire este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l considera participant la infracțiune. În cazurile de mai sus, orice persoană are dreptul să-l prindă pe făptuitor și să-l conducă înaintea autorității.

Dacă infracțiunile au fost comise în participație, prinderea unuia dintre făptuitori în flagrant constituie premisa identificării operative a tuturor celor care au conlucrat la realizarea activităților infracționale. Observația este valabilă în aproape toate modalitățile faptice de comitere.

Exceptând cazurile când punerea în circulație a monedelor contrafăcute sau alterate se constată spontan, de regulă, constatarea infracțiunii presupune o temeinică pregătire prealabilă, mergând până la cele mai mici detalii. În analizarea necesității și, mai ales, oportunității organizării prinderii în flagrant, organele de urmărire penală trebuie să pornească de la datele obținute până în acel moment, respectiv:

modul de operare al făptuitorului;

persoanele semnalate că sunt angrenate în activitatea infracțională;

timpul când sunt puse în circulație monedele falsificate și locurile vizate de făptuitori pentru plasarea produsului infracțiunii;

locurile unde se intenționează ascunderea monedelor falsificate;

mijloacele de transport utilizate în săvârșirea infracțiunii;

măsurile pe care și le iau făptuitorii pentru a nu fi surprinși (coduri, parole, semnale, etc.);

dacă cei în cauză acționează înarmați sau folosesc substanțe iritante, etc. pentru a-și asigura scăparea;

dacă cei semnalați au legături cu organizații internaționale care se ocupă cu astfel de fapte;

punctele de frontieră pe care le folosesc cu predilecție pentru intrarea și ieșirea din țară, inclusiv persoanele din acest punct cu care au legătură.

Alegerea momentului intervenției reprezintă condiția de bază pentru reușita întregii acțiunii. Momentul ales pentru surprinderea făptuitorului diferă de la caz la caz în funcție de specificul infracțiunilor pe care se presupune că le va desfășura cel în cauză. Practica judiciară și tactica criminalistică recomandă ca în cazul vânzării monedelor străine falsificate, intervenția organelor de urmărire să se facă după încheierea tranzacției, în momentul imediat următor înmânării „valutei” și încasării prețului. Astfel, se realizează un scop dublu: pe de o parte, prinderea făptuitorului în postura de autor al unei infracțiuni consumate de punere în circulație a unei monede falsificate, iar, pe altă parte, găsirea asupra „beneficiarului” a produsului infracțiunii. Acesta, împreună cu sumele de bani înmânate vânzătorului și declarația cumpărătorului vor constitui probe certe în demonstrarea vinovăției, greu de combătut în fața instanței de judecată.

Atunci când există date că făptuitorii vor transporta monedele falsificate într-un anumit loc, constatarea infracțiunii flagrante poate fi realizată fie pe traseu, fie la destinație după începerea operațiunilor de descărcare și depozitare sau după plasarea mărfii.

Dacă infracțiunea se săvârșește prin introducerea în țară de monede falsificate este indicat să se intervină după ce făptuitorul s-a prezentat la punctul de frontieră și i s-a făcut verificarea documentelor.

În situația în care monedele falsificate sunt trimise prin poștă – fie prin mandat, fie prin colet – momentul intervenției trebuie să se situeze în timp după ce făptuitorul s-a prezentat la ghișeu, a completat formularele, a înmânat oficiantei banii sau coletul, a achitat taxele aferente și i s-a eliberat recipisa.72 x 133 mm.

Oricare ar fi momentul ales pentru intervenție, înainte de a se trece la surprinderea făptuitorilor se impune supravegherea atentă a acestora, înregistrarea tuturor activităților desfășurate și a persoanelor cu care au intrat în contact. După intervenție și identificarea făptuitorului/făptuitorilor, prima activitate obligatorie care se impune este percheziția corporală, urmată de controlul detaliat asupra bagajelor și mijloacelor de transport folosite, iar după percheziționare, făptuitorul trebuie izolat de restul persoanelor și supus unei supravegheri atente.

Totodată, trebuie depuse toate diligențele pentru identificarea tuturor martorilor oculari, în caz contrar pierzându-se o sursă importantă de informații utile pentru cauză.

Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante trebuie să rezulte, în principal, următoarele:

data și locul unde s-a făcut constatarea;

calitatea, numele și prenumele celor care au făcut constatarea și unitatea din care fac parte;

numele și prenumele specialiștilor care au făcut parte din echipă și unitatea din care provin;

temeiul de fapt al intervenției;

baza legală a constatării infracțiunii flagrante;

numele, prenumele și celelalte date de identificare ale martorilor asistențe;

activitatea desfășurată de făptuitor înaintea intervenției;

identitatea făptuitorului, cu precizarea actului în baza căruia s-a făcut identificarea;

bunurile, înscrisurile sau valorile care s-au găsit asupra făptuitorului;

rezultatul percheziției asupra bagajelor și mijloacelor de transport;

explicațiile făptuitorului cu privire la activitățile desfășurate înaintea intervenției și cu privire la bunurile și valorile descoperite asupra sa;

declarațiile martorilor;

mențiuni despre bunurile, înscrisurile și valorile ridicate;

mențiuni despre fotografiile judiciare efectuate cu ocazia intervenției;

observațiile martorilor asistenți, ale martorilor oculari și ale făptuitorului cu privire la modul de efectuare a constatării, precum și la modul de redactare a procesului-verbal.

Atunci când este cazul, după prinderea făptuitorului și efectuarea activităților menționate se va proceda la cercetarea la fața locului, rezultatul acesteia consemnându-se în același act de constatare.

4.2.2. Cercetarea la fața locului

Ca la orice infracțiune – care prin natura și modul de săvârșire lasă urme la locul unde s-a comis – și în cazul falsificării de monedă cercetarea la fața locului se înscrie printre activitățile care contribuie în mod substanțial la realizarea scopului procesului penal.

În accepțiunea de „loc al faptei” intră locurile unde s-au realizat – în tot sau în parte – operațiile necesare falsificării monedelor, unde materialele și instrumentele folosite la falsificare, precum și locurile unde se află produsul infracțiunii ori monede în diferite faze de falsificare.

Apropierea organelor de urmărire penală, precum și pătrunderea în imobil trebuie să se facă cu mare precauție, elementul surpriză jucând rolul hotărâtor.

Cercetarea la fața locului se face după regulile cunoscute, respectând întocmai normele procesuale penale și cele de tactică criminalistică. În afara monedelor falsificate, la locul faptei mai pot fi descoperite următoarele:

monede aflate în diferite faze de falsificare;

probe făcute pentru obținerea modelului dorit de bancnotă;

monede avute drept model pentru falsificare;

diverse materiale utilizate pentru falsificare: hârtie, cerneală, tuș, etc.;

instrumente sau aparate folosite la falsificarea de monedă;

diverse înscrisuri emanate de la făptuitor sau de la persoanele cu care este în legătură, etc..

Rezultatele cercetării la fața locului se consemnează după regulile cunoscute.

Alături de procesul-verbal, fotografia judiciară executată la fața locului se numără printre cele mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării. De asemenea, schița locului faptei constituie o modalitate de reprezentare grafică a situației de la fața locului și ajută mai exact la înțelegerea mai exactă a tabloului real al locului infracțiunii. În aceeași ordine de idei, filmul are menirea de a reda cu fidelitate diferitele aspecte ale cercetării locului faptei.

4.2.3. Efectuarea perchezițiilor și ridicarea de obiecte și înscrisuri

Percheziția este o activitate cu o pondere deosebită în instrumentarea cauzelor privind falsificarea de monede, fiind în același timp o activitate complexă și dificilă. În primul rând, se impune ca percheziția să fie făcută cu autorizație de la instanță, exceptând cazurile când se face ca urmare a constatării infracțiunii flagrante. În al doilea rând, dacă activitatea apare ca necesară și oportună, ea trebuie efectuată cu maximă operativitate, orice întârziere putând duce la pierderea momentului prielnic.

Pregătirea percheziției presupune cunoașterea persoanei, obținerea de date referitoare la modul de viață, locurile pe care le frecventează, persoane cu care își petrece timpul, vicii, pasiuni, cu cine locuiește, date despre locuință, etc. Acțiunea trebuie declanșată atunci când există certitudinea că se vor obține maximum de probe.

Percheziția vizează următoarele aspecte:

găsirea de monede falsificate;

probe realizate de făptuitor înainte de falsificarea propriu-zisă;

descoperirea de monede în curs de falsificare;

descoperirea de instrumente și materiale folosite la falsificare;

prinderea unui falsificator care se ascunde;

prinderea altor participanți care se sustrag de la urmărirea penală;

identificarea și ridicarea obiectelor folosite pentru ascunderea monedelor falsificate;

identificarea și ridicarea unor înscrisuri privind modul de procurare a instrumentelor și materialelor utilizate pentru falsificarea monedelor;

descoperirea bunurilor și valorilor obținute în urma valorificării monedelor falsificate;

descoperirea unor bunuri și valori deținute contrar dispozițiilor legale în vigoare.

În realizarea scopului percheziției, un rol aparte îl are observarea și capacitatea celor care desfășoară această activitate de a se orienta în raport cu diversitatea situațiilor în care sunt nevoiți să acționeze, de a sesiza, selecta și atribui adevărata semnificație celor mai neînsemnate reacții emoționale ale celui percheziționat. În raport de împrejurările de la fața locului și ținând cont de necesitatea supravegherii necontenite a celui percheziționat, activitatea de supraveghere trebuie încredințată unuia dintre membrii echipei – de regulă, șeful acesteia – sau chiar mai multor persoane.

În mod obligatoriu, se începe cu percheziția corporală înaintea oricăror activități de căutare a bunurilor și valorilor care formează scopul percheziției. Observarea părților componente ale imobilului trebuie să se facă cu atenție pentru a se observa orice modificări survenite în aspectul inițial al acestora, cum ar fi:

examinarea pereților în scopul evidențierii omogenității materialului de construcție și a tencuielii, inclusiv a stratului ce acoperă tencuiala;

modul de fixare a dușumelei sau parchetului, în sensul lipsei cuielor, a prafului dintre scânduri sau plăci, stabilității și culorii acestora, etc.;

examinarea mobilierului și a părților componente ale acestuia, sub aspectul reliefării stării vopselei și a luciului acesteia, existenței ornamentelor și a modului de asamblare, a diferenței de material și culoare dintre acestea și restul mobilierului;

examinarea pervazurilor ferestrelor și a tocurilor ușilor – inclusiv a sistemelor de închidere și a spațiilor libere dintre acestea – sub aspectul omogenității materialelor din care sunt confecționate și a faptului că sunt sau nu folosite în mod curent;

starea conductelor, a caloriferelor sau sobelor, funcționarea lor parțială sau integrală, spațiile existente între acestea și perete, etc.;

existența unor articole casnice scoase din uz care nu permite utilizarea lor ulterioară nici în scopul inițial și nici în alte scopuri;

examinarea instalațiilor sanitare, mai ales a locurilor special amenajate pentru necesitățile gospodărești, acestea oferind multiple posibilități de ascundere și camuflare, în mod similar pentru instalațiile electrice;

examinarea minuțioasă a balustradei, a nișelor, cămărilor, debaralelor, boxelor și a celorlalte anexe ale gospodăriei ș.a.

Fotografierea monedelor false descoperite, a locurilor de ascundere, precum și a instrumentelor folosite este utilă nu numai pentru documentarea activității infracționale în cauza aflată în lucru, dar și pentru instruirea practică a organelor de urmărire penală.

În orice situație trebuie asigurată prezența apărătorului, iar, când este cazul, a interpreților. Rezultatul percheziției se consemnează într-un proces verbal, care trebuie să cuprindă următoarele:

anul, luna, ziua și localitatea unde s-a efectuat percheziția;

numele, prenumele, calitatea și unitatea din care fac parte cei care au desfășurat activitatea, inclusiv numele, prenumele, calitatea și unitatea din care fac parte ceilalți participanți;

baza legală a percheziției (numărul și data autorizației și parchetul care a eliberat-o); în caz de infracțiune flagrantă se va face această mențiune;

numele, prenumele și datele de identificare ale martorilor asistenți;

adresa unde se găsește locul percheziționat;

persoanele găsite la locul percheziției, datele lor de identificare și calitatea lor față de proprietarul imobilului;

mențiune despre faptul că organele de urmărire penală s-au legitimat, au arătat scopul sosirii la locuință și au prezentat autorizația de percheziție;

mențiune despre solicitarea făcută persoanei percheziționate de a preda toate obiectele, valorile sau înscrisurile care interesează cauza sau care sunt deținute contrar legii;

consemnarea răspunsului persoanei percheziționate cu privire la această solicitare;

configurația imobilului – numărul încăperilor, destinația acestora, dependințe, anexe și persoanele care le folosesc în exclusivitate sau în comun;

locurile care au fost percheziționate și activitățile de căutare desfășurate;

monedele descoperite (locul și modul de descoperire), felul, numărul, valoarea nominală a fiecăreia, datele înscrise pe avers și revers;

materialele, instrumentele ori aparatele descoperite și care par a avea legătură cu activitatea de falsificarea de monedă;

alte înscrisuri sau valori descoperite;

mențiune despre faptul că monedele, înscrisurile sau obiectele descoperite au fost prezentate percheziționatului și persoanelor prezente, primul semnându-le spre neschimbare, după care au fost etichetate și sigilate;

mențiune despre faptul că în afara monedele, înscrisurile sau obiectele nu a mai fost ridicat altceva din locuința percheziționatului;

dacă este cazul, obiectele care au fost lăsate în păstrarea percheziționatului, cu precizarea că i s-au adus la cunoștință obligațiile ce îi revin și consecințele legale ale nerespectării acestora;

fotografiile judiciare efectuate și ce reprezintă acestea;

ora începerii, ora terminării și condițiile de luminozitate în care s-a efectuat percheziția;

observațiile martorilor asistenți, ale celorlalți participanți, obiecțiile percheziționatului cu privire la modul de efectuare a percheziției sau cu privire la cele consemnate în procesul verbal;

numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal și destinația acestora.

Ridicarea de obiecte și înscrisuri poate fi efectuată și ca activitate de sine stătătoare, în afara percheziției. Această activitate se efectuează atunci când se cunosc obiectele și înscrisurile ce prezintă interes pentru cauză, se dețin date și informații despre existența lor și sunt stabilite și persoanele care le dețin și locurile unde acestea se află.

O altă activitate importantă este reținerea și predarea corespondenței și a obiectelor care prezintă interes pentru cauză. Această activitate se dispune de procuror printr-o rezoluție motivată, un exemplar a acesteia fiind înaintată unității poștale sau de transport împreună cu o adresă prin care se solicită reținerea și predarea corespondenței și a obiectelor care prezintă interes pentru cauză.

Rezultatele activității se materializează într-un proces verbal care trebuie să respecte condițiile de fond și formă prevăzute de legea procesual penală.

4.2.4. Dispunerea constatărilor tehnico-științifice și a expertizelor

Cercetând grupul de infractori implicați în falsificarea de bancnote se impune uneori și dispunerea de constatări tehnico-științifice sau expertize fizico-chimice, grafoscopice, contabile asupra obiectelor, înscrisurilor sau valorilor descoperite asupra acestora.

Expertiza criminalistică este caracteristică acestui gen de infracțiuni, ocupând un rol central în cadrul laboratoarelor de criminalistică atât în țară, cât și în străinătate.

Examinarea criminalistică a monedelor presupuse false se face prin metodele generale folosite în examinarea înscrisurilor. Acestea vor fi examinate sub mai multe aspecte: al hârtiei, la tușului sau cernelii, al filigranului, al desenelor existente pe hârtia în litigiu, precum și al modului de imprimare.

Astfel, în cazul bancnotelor contrafăcute organele de urmărire penală vor solicita specialiștilor să răspundă la întrebări de genul:

dacă moneda prezentată spre examinare este sau nu este autentică;

în caz negativ, caracteristicile fizico-chimice ale hârtiei bancnotei supuse examinării;

dacă hârtia pe care este imprimată bancnota prezintă aceleași caracteristici fizico-chimice cu cele ele hârtiei ridicate de la locul faptei;

care a fost procedeul prin care s-a contrafăcut bancnota în cauză;

dacă contrafacerea s-a făcut cu instrumentele sau aparatele ridicate de la învinuit sau inculpat;

ce alte elemente demonstrează contrafacerea bancnotei, cu referire în special la filigran, cerneală, desen (de pe avers sau revers) și particularitățile imprimării, etc.

4.3. Măsuri întreprinse de organul de urmărire penală

Ofițerii care își desfășoară activitatea pe această linie se documentează permanent cu privire la numărul și amplasamentul caselor de schimb valutar și a altor unități de profil, condițiile în care se efectuează schimbul valutar și documentele care se întocmesc în acest scop.

Stabilirea unui sistem de legătură eficient între poliție, organele bancare, casele de schimb valutar ș.a., atât în timpul, cât și în afara programului, care să asigure o intervenție operativă în cazul negocierii frauduloase a mijloacelor de plată sus-menționate.

Difuzarea către unitățile interesate a caracteristicilor bancnotelor false semnalate pe rețeaua Interpol sau bancară.

Împreună cu specialiști din Ministerul de Finanțe și Banca Națională a României se realizează instruirea temeinică și permanentă a mânuitorilor de monedă străină pentru a cunoaște valorile străine contrafăcute sau falsificate și modalitățile de acțiune în situația în care descoperă asemenea falsuri.

Aceste instructaje privesc:

obligația de serviciu a mânuitorilor de monedă europeană de a sesiza organele de poliție când constată că cetățenii străini sau români încearcă să plaseze monedă falsă;

elementele care deosebesc o monedă sau o bancnotă falsă de una autentică, indicându-se procedeul tactic cel mai eficient de a face comparație între un fals și o bancnotă din aceeași cupiură aflată în casă sau în albume cu specimene;

modul în care se procedează când există suspiciuni că se află în fața unei valori false.

În asemenea situații, mânuitorii de monedă străină solicită cu tact pașaportul persoanelor implicate, invitându-i politicos să efectueze operațiunile de schimb necesare, timp în care va fi anunțată poliția.

Dacă se solicită restituirea valorii false și a pașaportului, nu se va da curs acestei cereri, iar dacă din comportarea lor rezultă intenția de a dispare, se va încerca sub diverse pretexte reținerea acestora, până la sosirea lucrătorilor de poliție.

La fel se procedează și în cazul când pașapoartele prezentate ridică suspiciuni de fals, chiar dacă valuta este autentică.

Când poliția a fost sesizată că s-au plasat mijloace de plată străine, lansează cercetările pentru identificarea și prinderea autorilor. Acestea vor fi efectuate de Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog care, în raport de situație, va proceda astfel:

când plasatorul prins în flagrant este cetățean străin, cercetarea acestuia se desfășoară ca și în cazul cetățenilor români, efectuându-se percheziția corporală a acestuia, a autoturismului și a spațiului unde este cazat. De asemenea, va fi amprentat și fotografiat. Se exceptează străinii care se bucură de imunitate diplomatică cărora li se vor nota numai datele de identitate;

în situația în care fapta a fost reclamată ulterior, se va acționa pentru stabilirea persoanei sau grupului de persoane care au efectuat schimbul valutar sau au făcut diverse operațiuni de plată în cursul aceleiași zile, cercul de bănuiți formându-se în funcție de datele rezultate.

În același timp se vor efectua verificări la celelalte case de schimb sau agenți economici în scopul stabilirii dacă în ziua respectivă, de la aceeași persoană s-au încasat bancnote cu aceleași caracteristici de contrafacere (cupiură, bancă emitentă, an de emisie, prefix, număr de imprimat,placă tipar, clișee etc.).

fiecare caz va fi cercetat temeinic, stabilindu-se împrejurările în care s-a realizat plasarea, legăturile plasatorilor, datele de stare civilă ale acestora.

Acolo unde există puncte de trecere a frontierei se vor lua măsuri de instruire a salariaților organelor vamale și a poliției de frontieră, pentru a semnala de îndată poliției persoanele asupra cărora s-au descoperit bancnote străine a căror autenticitate prezintă suspiciuni.

Activitățile de prevenire se desfășoară permanent și cu precădere în timpul unor manifestări internaționale (târguri, expoziții, congrese, competiții sportive, etc. și în sezonul estival, în perioada sărbătorilor naționale și religioase).

4.4. Aspecte criminologice și de procedură penală

În raport cu specificul valorii sociale căreia îi aduc atingere, unele dintre faptele incriminate de alterare a adevărului, au fost incluse în categoria infracțiunilor contra patrimoniului (înșelăciunea) sau contra persoanei (calomnia, seducția), altele au fost incluse în categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției (denunțarea calomnioasă, mărturia mincinoasă) sau în cea a infracțiunilor la regimul stabilit pentru anumite activități economice.

Sub denumirea de „infracțiuni de fals”, legiuitorul român a inclus într-o categorie distinctă de infracțiuni, în Titlul VII al părții speciale a Codului penal, faptele de alterare a adevărului cu privire la anumite entități: monede, timbre sau alte valori, instrumente de autentificare sau de marcare, înscrisuri, care au menirea, potrivit legii, să facă dovada adevărului pe care îl exprimă sau îl atestă. Infracțiunea de falsificare de monedă, ca, de altfel, și infracțiunile corelative sau derivate din aceasta, prezintă un grad ridicat de pericol social din mai multe considerente. Astfel, produsul infracțiunii – moneda falsificată – este de natură să surprindă și să înșele încrederea persoanelor puse în postura de a primi o asemenea valoare.

Faptele de acest gen – inclusiv infracțiunile derivate – lezează grav încrederea publică față de monedă, existența în circulație a unor piese false conducând, în mod invariabil, la îngreunarea și chiar împiedecarea unei circulații bănești normale, cu toate consecințele negative ce decurg din aceasta, în plan economic, social și politic.

Așadar, prin incriminarea acestei fapte profund antisocială, legea penală protejează relațiile sociale a căror formare, dezvoltare și desfășurare normală implică încrederea în autenticitatea monedelor. Totodată, legea penală apără interesele civile ale persoanelor fizice și instituțiilor statului abilitate în emiterea monedei și asigurarea circulației bănești.

Făcând parte din grupul faptelor incriminate sub denumirea generică de „infracțiuni de fals”, falsificarea de monede constituie o categorie bine individualizată și particularizată, atât sub aspectul structurii și conținutului juridic, cât și al modalităților faptice de comitere.

În afară de monede, legea penală acordă protecție juridică egală și „altor valori”, prin aceasta înțelegându-se „titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăților”.

Organele de urmărire penală pot fi sesizate despre săvârșirea infracțiunii de falsificare de monedă prin toate modurile de sesizare cunoscute: plângere, denunț sau din oficiu, potrivit art. 221 alin. 1și 4, art. 222, art. 223 și art. 227 din Codul de procedură penală.

În prezent, după modificările și completările legii procesual penale române, cercetarea penală a acestor infracțiuni se efectuează de organele de poliție, sub supravegherea și controlul exercitat de procurorul de la parchetul corespunzător instanței care judecă în primă instanță cauza. Până la intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 207 din 15 noiembrie 2000, infracțiunile prevăzute de art. 282-283 Cod penal se judecau în primă instanță de către tribunale, conform art.27, pct. 1, lit. a din Codul de procedură penală. După această dată, instanțele competente să judece cauze având ca obiect infracțiuni prevăzute de art. 282-283 Cod penal sunt judecătoriile.

Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, dacă nu se constată incidența vreunuia din cazurile prevăzute, limitativ, de art.10 din Codul de procedură penală.

Infracțiunile derivate – punerea în circulație și/sau deținerea de monede falsificate în vederea punerii lor în circulație – subzistă și pot fi urmărite chiar dacă împotriva autorului acțiunii principale nu a putut fi pusă în mișcare acțiunea penală (de pildă, a decedat sau este minor sub vârsta de 14 ani).

Legea penală română este aplicabilă oricărei persoane (cetățean român, cetățean străin sau persoană fără cetățenie) dacă aceasta a săvârșit un act de executare a infracțiunii – principale, derivată sau în modalitate agravată – ori numai rezultatul acesteia s-a produs pe teritoriul statului român, conform prevederilor art. 10 din Codul penal.

Atât teoretic, cât și practic pot exista situații când falsificarea monedelor ori numai o parte a operațiilor de contrafacere ori alterare s-a efectuat în străinătate, iar punerea în circulație (implicit deținerea) s-au efectuat pe teritoriul românesc.

Cu alte cuvinte, indiferent în ce modalitate normativă sau faptică s-a săvârșit fapta pe teritoriul național, aceasta atrage competența de cercetare a organelor judiciare române, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie (apatrid) are sau nu domiciliul ori reședința pe teritoriul țării. În aceeași ordine de idei, dacă infracțiunea s-a comis în străinătate, dar autorul este cetățean ori persoană fără cetățenie, cu domiciliul în România, organele de urmărire penală trebuie să facă aplicarea prevederilor referitoare la personalitatea legii penale, potrivit art. 11 din Codul penal.

Literatura de specialitate și practica judiciară s-au pronunțat în sensul că legea penală română se aplică faptelor săvârșite în străinătate de un cetățean român sau de către o persoană fără cetățenie, domiciliată pe teritoriul statului român, dacă aceste fapte sunt incriminate ca infracțiuni și de legea noastră și există un tratat de asistență juridică cu statul pe teritoriul căruia s-a consumat activitatea infracțională. Existența unui astfel de tratat implică și obligația ca fiecare stat, la solicitarea celuilalt, să pornească acțiunea penală (în conformitate cu propria sa lege) împotriva unei persoane – cetățean al său – atunci când există probe că acesta a comis pe teritoriul celuilalt stat o infracțiune ce atrage extrădarea.

În astfel de cazuri trebuie avute în vedere și convențiile internaționale la care România este parte ori la care a aderat. Este o reflectare în plan juridic a faptului că legea penală română a instituit un tratament sancționator egal pentru falsificarea monedelor naționale și străine drept consecință a considerării acestor fapte penale ca făcând parte din categoria infracțiunilor „jus gentium”.

Dacă faptele au fost săvârșite în totalitate în străinătate, iar autorul este cetățean străin sau persoană fără cetățenie care nu domiciliază în România, organele judiciare române vor ține seama de dispozițiile privitoare la legea penală aplicabilă și convențiile internaționale, în măsura în care acestea conțin prevederi derogatorii de la dispozițiile privind realitatea și universalitatea legii penale.

Se poate ca o monedă sau valoare aparent veridică să fie produsul unei greșeli săvârșite cu ocazia baterii monedei adevărate sau imprimării titlului de o valoare adevărată, iar nu al unei acțiuni de falsificare. În genere, legătura de cauzalitate este mai întotdeauna vădită și nu are nevoie de probatorii speciale.

Acțiunea de falsificare a unei monede sau a unei valori nu este relevantă penal decât dacă este săvârșită cu vinovăție, adică cu voință și intenție.

Latura subiectivă este alcătuită, deci, din voința făptuitorului de a efectua acțiunea de falsificare (de contrafacere sau de alterare) și intenția acestuia de a realiza prin acea acțiune o monedă sau o valoare care aparent să corespundă unei monede sau valori adevărate, astfel încât, dacă ar pătrunde în circulația obișnuită, ar putea fi primită ca atare. Propriu zis, nu se cere ca falsificatorul să fi urmărit anume punerea în circulație a monedei sau valorii falsificate (intenție directă), fiind suficient faptul că el și-a dat seama (a prevăzut) că acest rezultat este posibil și a acceptat producerea lui (intenție indirectă).

Cum acțiunea de falsificare este efectuată în genere de mai multe persoane, cu roluri diferite, existența elementului subiectiv, adică voința și intenția, vor trebui să fie cercetate și verificate în raport cu fiecare participant. Când vreunul dintre cooperatorii la realizarea falsificării a fost indus în eroare asupra contribuției sale, se vor aplica dispozițiile privitoare la participația improprie.

Infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori nu poate fi săvârșită din culpă. Procedura de urmărire și judecată este cea obișnuită. Din punct de vedere probatoriu, cercetarea tehnico – științifică și expertiza sunt totdeauna obligatorii. Organele de urmărire penală și instanțele de judecată pot cere, când este necesar, lămuriri de la institutul de emisie.

Rezultatul examinărilor bancnotelor și mijloacelor de plată suspecte de contrafacere, ținându-se cont de elementele de protecție specifice, se materializează într-un raport de expertiză. Expertiza criminalistică este un mijloc de probațiune prevăzut de legea procesual penală:

„Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală ori instanța de judecată dispune, la cerere ori din oficiu, efectuarea unei expertize”.

Experții sunt numiți de organele de urmărire penală printr-o rezoluție motivată sau ordonanță, iar de către instanțele judecătorești printr-o încheiere motivată. În realizarea obiectivului urmărit prin expertiză, expertul are dreptul să ia la cunoștință de materialele dosarului și poate să ceară lămuriri cu privire la anumite fapte sau împrejurări.

Concluziile rezultate în urma examinărilor sunt expuse într-un raport scris. Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză, eventualele deosebiri de păreri fiind consemnate în cuprinsul lucrării sau într-o anexă.

Expertizele sunt efectuate de către experți criminaliști oficiali. În temeiul hotărârii Curții Constituționale a României nr. 143 din 5 octombrie 1999 privind neconstituționalitatea dispozițiilor articolului 120, alin. 5 al Codului de procedură penală, prin Ordonanța Guvernului nr. 75 din 24 august 2000 se reglementează activitatea experților criminaliști autorizați de organele judiciare, la cererea părților, să participe la efectuarea expertizei.

Concluzii

Falsificarea de monedă este considerată pretutindeni ca fiind cea mai gravă dintre infracțiunile de fals, lucru ce a fost avut în vedere și de instituțiile europene, când au decis lărgirea competențelor EUROPOL și în ceea ce privește falsificarea de monedă. În ceea ce privește prejudiciul cauzat, punerea în circulație a unei bancnote false se deosebește de oricare altă infracțiune, în sensul că prejudiciul nu este dat de valoarea sa, ci de numărul de operațiuni în care a fost implicat, pentru că la fiecare operațiune se achiziționează ceva echivalent cu valoarea sa reală, dar nu se plătește nimic.

Plasați în cantități mari în rulajul financiar, banii falși pot amplifica dezechilibrele economice și furtunile monetare, respectiv lovesc nemijlocit în avutul public și privat, iar pe de alta parte discreditează sistemul financiar al statului, prin crearea unei neîncrederi a populației în moneda națională. Incriminarea faptelor de fals se impune întrucât ele ocupă un loc de frunte în variata gamă a infracțiunilor și rămân un atentat permanent la securitatea sistemului financiar.

Activitățile specifice desfășurate de Oficiul Național Central în anul 2005, au condus la identificarea și anihilarea la nivelul țării a mai multor rețele falsificatori și plasatori de monedă, fapt ce a contribuit la micșorarea semnificativă a numărului plasărilor de monedă.

Un capitol important pe linia punerii în circulație de valută contrafăcută îl constituie moneda unică europeană; moneda EURO a câștigat interesul cetățenilor și datorită valorii sale ridicate față de moneda națională și față de dolarul american.

În ceea ce privește plasarea valutei contrafăcute, se menține tendința introducerii în România a acesteia din exteriorul țării, fenomen care îmbracă două aspecte, deținerea și respectiv contrabanda cu astfel de bancnote. Dacă în primul caz avem în vedere cetățenii români, care, aflați la muncă în străinătate, revin în țară sau trimit rudelor economiile realizate în exterior, și care, în majoritate, nu cunoșteau că se află în posesia monedei falsificate, ei intrând întâmplător în posesia lor, în cea de a doua situație ne referim la contrabanda cu contrafaceri. Pe teritoriul României plățile nu se efectuează decât în monedă națională, neexistând terenul propice distribuirii în cantități mari a valutei contrafăcute și, în consecință, grupările infracționale organizate evită să investească sume mari în contrafaceri destinate pieței interne, acestea fiind destinate tranzitului către alte țări. De asemenea, marile cantități descoperite au fost în relație cu comiterea altor infracțiuni, spre exemplu cu traficul de droguri. Se constată de asemenea o scădere constantă a numărului de bancnote false identificate în circulație pentru moneda americană și tendințelor de economisire și efectuare a tranzacțiilor în moneda unică europeană. Se identifica o constanță în privința cazurilor de depistare în circulație de bancnote EURO contrafăcute, majoritatea falsurilor provenind din țările U.E. (ponderea o deține cupiura de 50 Euro).

La nivel European, din analizele efectuate în domeniul combaterii falsificării de monedă s-au evidențiat următoarele tendințe:

•Falsificarea de monedă a evoluat în mod tehnic într-o manieră din ce în ce mai rapidă odată cu apariția numeroaselor metode de reproducere, ceea ce are ca efect în primul rând, înmulțirea numărului potențialilor falsificatori și favorizarea diseminării locațiilor de contrafacere.

•Falsul de monedă nu mai este o activitate criminală aparținând în mod necesar unor echipe specializate și este (total sau aproape) integrat în criminalitatea transnațională.

•Importanța obiectivă a falsului de monedă este mai redusă în comparație cu alte infracțiuni grave din sfera criminalității organizate (terorism, trafic de stupefiante, de ființe umane), pentru care, capacitarea de efective specializate în lupta pentru combaterea falsului de monedă nu constituie o prioritate absolută. Și nivelul de pregătire al ofițerilor europeni în materie este extrem de variabil, ceea ce este logic, având în vedere situația operativă specifică fiecărui stat. Raportul EUROPOL menționează că, în contrafacerea și plasarea EURO sunt implicate două tipuri de grupuri, respectiv:

grupurile organizate care recrutează plasatori din rândul comunităților locale sărace, pe care îi înlocuiesc cu ușurință în cazul că sunt identificați și arestați;

grupuri de oportuniști care utilizează pentru contrafacere tehnică de calcul, care se poate achiziționa din magazine cu ușurință, falsurile realizate fiind inferioare calitativ celor realizate de primul tip de grupuri.

Diferența între aceștia constă în aparatura utilizată, mijloacele de comunicații folosite și, nu în ultimul rând, modul de organizare a activităților infracționale.

Prin prisma situației operative au fost identificate o serie de aspecte sau oportunități, în contextul noilor realități, legate de:

interesul constant al B.N.R. în reprimarea falsului de monedă;

interesul Băncii Centrale Europene și EUROPOL în reprimarea falsului de monedă;

oferta de suport și sprijin logistic, financiar și de specialitate din partea organizațiilor polițienești internaționale, pentru modernizarea infrastructurii, implementarea de programe și logistică și instruirea lucrătorilor, toate pe fondul existenței la nivelul instituției a unui program de reformă instituțională susținut de U.E.

Abordarea strategiei viitoare a Oficiului Național Central, va ține cont și de aspectele pozitive identificate sau ceea ce putem defini ca "puncte tari", însemnând: accesul curent la bazele de date informatizate și rețeaua de comunicații (Intranet) a M.I.R.A.; întocmirea unei noi fișe fals monedă în cadrul aplicației informatice „Fals Monedă” conform standardelor EUROPOL, precum și actualizarea periodică a programului „RAPACE” pus la dispoziție de ONC din Franța pentru identificarea și verificarea operativă a tipurilor de fals cunoscute la moneda EURO; o colaborare susținută implicând și schimb de date și informații în mod curent sau în cazuri concrete care a fost demarată în ani trecuți cu BNR, biroul ofițerilor de legătură „US Secret Service”, organizațiile SECI, INTERPOL, EUROPOL; eficiența interpretării datelor în cauze penale sau investigații în derulare prin Serviciul de analiza informațiilor din cadrul DGCCO și nu în ultimul rând alinierea concepției ONC la strategia unitară la nivelul Poliției Române, de luptă împotriva criminalității.

Se are în vedere compatibilizarea din punct de vedere al performanțelor și competențelor Oficiului cu celelalte Oficii Naționale Centrale din țările membre U.E., Comisia Europeană oferind statelor candidate oportunitatea de a învăța din experiența statelor membre, pentru facilitarea și intensificarea prevenirii și combaterii infracțiunilor de fals de monedă euro.

De subliniat faptul că se impune intensificarea schimbului de informații, a dialogului, precum și cooperarea cu statele membre și țările candidate, în acest sens fiind necesară identificarea metodelor și căilor precum și a resurselor necesare atingerii acestor scopuri, centralizarea informațiilor privind falsificarea de monedă euro trebuind să fie realizată atât la nivel național, cât și la nivel european.

Monitorizarea îndeplinirii tuturor obligațiilor, inclusiv a celor privind cooperarea, revine Comisiei Europene, în virtutea rolului de „gardian al tratatelor UE”. E accentuat, faptul că în prezent, la nivel european, cadrul legislativ în domeniu trebuie reformat, în sensul creșterii rolului prevenirii falsificării monedei euro. Protecția penală presupune, în principal, creșterea și uniformizarea pedepselor pentru infracțiunile în domeniu, o protecție eficace fiind posibilă doar prin aplicarea principiului echivalenței: protejarea patrimoniului european ca pe cel național.

Având în vedere evoluția fenomenului infracțional general, la nivelul societății civile, în vederea prevenirii și combaterii contrafacerii și plasării de mijloace de plată, se impun desfășurarea unor acțiuni specifice comune, cu instituții implicate direct în combaterea fenomenului – bănci, instituții de stat specializate – pentru realizarea unei strategii naționale, care să permită o intervenție mai fermă din partea organismelor abilitate.

Esențială este prevenirea pătrunderii în circuitul monetar a unor însemne false sau contrafăcute, fapt ce se realizează, în primul rând, prin introducerea în procesul de fabricație a unor elemente de siguranță foarte greu de reprodus.

În acest context apare necesitatea unei protecții, dincolo de sfera emisiunii monetare și anume în circulația acestuia, domeniu în care intervin activitățile calificate desfășurate de unitățile de crimă organizată, care trebuie să aibă sub control permanent „rulajul” cotidian, de așa manieră încât contrafacerile realizate de infractori să fie cât mai repede depistate și retrase din circuitul monetar.

În ceea ce privește valuta contrafăcută, aceasta este introdusă în țară, prin diverse filiere, folosindu-se itinerarii în care România este fie stație terminus, fie este tranzitată cu diverse destinații. În ambele situații, cantități mari de valută contrafăcută rămân pe teritoriul Capitalei, unde este pusă în circulație de către grupări de infractori, în majoritate tineri, cetățeni români.

Din punct de vedere al locurilor plasării, s-a constatat că predomină punerea în circulație a contrafacerilor cu ocazia efectuării unor achiziții în târguri și magazine stradale sau la case de schimb valutar, infractorii profitând de aglomerație, neatenția vânzătorilor sau, după caz, a clienților. De asemenea, sunt vizate persoanele fizice de condiție modestă, care nu cunosc elementele de siguranță, în special cu ocazia unor schimburi valutare „la negru” sau a diferitelor tranzacții.

În ceea ce privește penetrarea în circuitului monetar bancar al contrafacerilor, aceasta se datorează, în mare măsură, nerespectării procedurilor oficiale și a atribuțiunilor de serviciu din partea mânuitorilor de valori sau a slabei pregătiri și dotări cu mijloace tehnice.

Din punct de vedere al locului identificării contrafacerilor, valuta contrafăcută este identificată la bănci și case de schimb valutar.

S-a constatat că valuta este contrafăcută în exteriorul țării, fiind introdusă, pe de o parte de către cetățeni români care desfășoară activități lucrative în străinătate, sau, pe de altă parte, de către cetățeni români sau străini care au intenția de a o pune în circulație.

Din punct de vedere al persoanelor implicate, în cazul valutei, a scăzut numărul cetățenilor străini implicați în astfel de activități și s-a observat o creștere a numărului de cetățeni români autori de infracțiuni de plasare, cu intenție. Aceștia, fie sunt racolați de străini, fie în străinătate intră în contact cu grupări de la care obțin banii falși pe care apoi îi introduc în țară, unde organizează adevărate rețele de plasatori.

Din activitatea desfășurată în domeniul prevenirii și combaterii falsului de monedă, se desprind următoarele concluzii:

pericolul social al faptei este deosebit de grav, falsificarea de monedă poate pune în pericol economia statului și poate zdruncina încrederea cetățenilor în moneda națională și străină;

intensificarea interesului infractorilor pentru perfecționarea activităților de contrafacere, prin imitarea cât mai fidelă a elementelor de siguranță;

implicarea în astfel de activități a unui număr mare de persoane, organizate în grupări, care sunt caracterizate printr-un grad ridicat de specializare în domeniul informatic și cu posibilități financiare din ce în ce mai mari;

creșterea interesului manifestat de către cetățenii români în activități de introducere a valutei contrafăcute în țară;

de cele mai multe ori, operațiunile în valută se efectuează „la negru”, în afara cadrului legal, ceea ce îi determină, de cele mai multe ori, pe cei care au intrat în posesia contrafacerilor să nu sesizeze instituțiile competente, ci să încerce să scape de banii falși, plasându-i altor persoane;

mijloacele tehnice, din ce în ce mai perfecționate, ajunse la îndemâna falsificatorilor, le dau acestora posibilitatea să realizeze contrafaceri reușite care pot induce în eroare nu numai publicul larg, dar chiar și instituțiile specializate;

internaționalizarea fenomenului, care oferă posibilitatea infractorilor să lucreze „în liniște” departe de granițele țării a cărei monedă este falsificată.

Propuneri pentru eficientizarea activităților

Continuarea cooperării cu agențiile de aplicare a legii în domeniul combaterii falsificării de monedă sub directa supraveghere a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

Monitorizarea, coordonarea și controlul permanent al activităților desfășurate de serviciile teritoriale și centrele zonale; monitorizarea atentă a activităților desfășurate de către B.C.C.O. Bacău, Mureș, Suceava, București, pentru obținerea de rezultate în conformitate cu situația operativă;

Transmiterea caracteristicilor contrafacerilor bancnotelor, EUROPOL prin S.E.C.I., în vederea efectuării de conexiuni cu alte plasări existente;

Continuarea monitorizării seriilor bancnotelor contrafăcute ce vor apare în circulație, în vederea stabilirii locurilor predispuse mai frecvent la plasare, a tipului de bancnote și a posibilei implicări a mânuitorului de valori monetare, în vederea realizării de conexiuni;

Schimbul de informații cu celelalte structuri (S.R.I., Poliția de Frontieră);

Continuarea colaborării cu I.G.P.F. pentru implementarea în baza de date a D.G.C.C.O. a tipurilor de bancnote false ce au fost descoperite de ofițerii I.G.P.F. în activitatea specifică;

Pregătirea antiinfracțională a populației pentru identificarea atât a bancnotelor cât și a cec-urilor de călătorie contrafăcute prin intermediul Institutului de prevenire și combatere a criminalității;

Colaborarea cu băncile comerciale și Asociația Națională a Băncilor, pentru combaterea infracțiunilor cu cecuri de călătorie false;

Continuarea perfecționării lucrătorilor de la nivelul Oficiului și teritoriu;

Întrucât infracțiunea de fals de monedă este considerată pretutindeni ca fiind cea mai gravă dinte infracțiunile de fals, poate pune în pericol economia țării și poate zdruncina încrederea în moneda națională, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, considerăm că se impune ca lucrătorii nominalizați pe linia de muncă fals de monedă, să nu mai aibă și atribuțiuni pe alte linii de muncă.

Anexa 1

Fișa fals monedă

Secret de serviciu

(după completare)

FIȘĂ FALS MONEDĂ

Cap.I – Expeditor

C.Z.C.C.O.A

Numărul

Data

Cap.II – Data descoperirii (plasării) Cap. III – Particularitate loc (se bifează)

Data plată-târg bancă

Județul casă de schimb C.E.C

Localitatea magazin locuință

admin. financiară altele

Cap. IV – Descrierea modului de descoperire (descriere detaliată)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cap.V – Natura contrafacerii (se bifează)

fotocopiere offset modificare cupiură

scanare calculator tipar în relief altele

Cap.VI – Alte caracteristicifalse se bifează)

filigran text în undă altele

fir de siguranță hârtie specială

microtext hârtie obișnuită

Cap.VII – Date cu privire la locul unde s-a realizat falsul

Țara……………………………………………………………………………………………………………………………..

Localitatea…………………………………………………………………………………………………………………….

Alte detalii…………………………………………………………………………………………………………………….

Cap.VIII – Bancnota (coloana din stânga se completează pentru lei și alte valute, iar coloana din dreapta pentru dolari SUA)

Fel…………………………………….. Fel…………………………………………….

Valoare (cupiura)………………… Valoare (cupiura)………………………..

Banca emitentă…………………… Banca emitentă…………………………..

An emisiune……………………….. Serie (an emisiune)……………………..

Nr. imprimat………………………. Litera de control…………………………

Nr. exemplare…………………….. Nr. pătrat……………………………………

Clișeu avers………………………………..

Clișeu revers………………………………

Nr. imprimat………………………………

Nr. exemplare…………………………….

Indicativ (tip contrafacere)…………..

Pagina din revista de fals…………….

Cap.IX – Persoane implicate

Persoana 1. autor plasator suspect plasator ocazional

Nume……………………………………………. Prenume………………………………………………….

Data nașterii Cod personal…………………………………………..

Locul nașterii

Adresa…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Alte date rezultate din cercetări

………………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Fișă suspect………………………………………………….

Persoana 2. autor plasator suspect plasator ocazional

Nume……………………………………………. Prenume………………………………………………….

Data nașterii Cod personal…………………………………………..

Locul nașterii

Adresa…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Alte date rezultate dincercetării ………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Fișă suspect………………………………………………….

Anexa 2 – Speță

Anexa 2 Speță

În luna ianuarie 2012, organele de poliție din cadrul B.C.C.O. BACĂU au fost sesizate telefonic de numita B.I.A, operatoare la casa de schimb valutar S.C. BACHIDE PROD COM S.R.L, punct de lucru de pe str. Griviței, bl. A2, sc. A despre faptul că în acea zi s-au prezentat la casa de schimb valutar numitele I.V. și P.E. pentru a schimba în lei o sumă de 100 de EURO. Cu această ocazie operatoarea de schimb valutar a constatat că bancnota din cupiura de 100 EURO cu seria P00810784207 emisia 2006 este contrafăcută.

Agentul de schimb valutar B.I.A., sub un pretext, a întârziat tranzacția, reținându-le pe numitele I.V. și P.E., anunțând în acest timp organele de poliție.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care procedând la identificarea tinerelor în cauză, a constatat că acestea se numesc I.V. și P.E. ambele cu domiciliul în Bacău, eleve la Colegiul Național Ștefan cel Mare.

Cele în cauză au declarat în prezența martorilor asistenți că au primit bancnota cu titlu de împrumut de la un tânăr de cetățenie italiană, pe nume A.C, pentru a plăti o datorie unui coleg. Tinerele au declarat că cetățeanul italian mai deținea și alte bancnote, din care schimba aproape zilnic în lei, bani pe care îi cheltuia la un cazinou din oraș. Cetățeanul italian își petrece timpul în compania proprietarului restaurantului CELLY și a unui văr, care este tot cetățean italian. Cu această ocazie în temeiul articolului 96 Cod procedură penală s-a procedat la ridicarea bancnotei de 100 EURO. În continuare s-a procedat la efectuarea de verificări la casele de schimb valutar din mun. Bacău pentru a descoperi eventualele bancnote plasate de numitul A.C., percheziție în urma căreia au mai fost descoperite 7 bancnote de 200 EURO care prezentau suspiciuni de contrafacere și caracteristici asemănătoare bancnotei din cupiura de 100 EURO descoperită anterior.

În urma verificărilor în bazele de date s-a descoperit că numitul C.A. își avea reședința în mun. Scornicești, jud. Olt și era cunoscut cu antecedente penale. În continuare, lucrătorii B.C.C.O. BACĂU au luat legătura cu compartimentul de combatere a criminalității organizate din mun. Scornicești, ocazie cu care au aflat că numitul C.A. este suspectat de trafic cu monedă falsificată. În urma schimbului de informații s-a constatat că pe raza județului Olt au fost plasate un număr de 10 bancnote dintre care 7 din cupiura de 200 euro și 3 din cupiura de 100 euro, care aveau serii apropiate, aceeași placă tipar, același an de emisiune și aceleași semne de contrafacere.

Pentru documentarea activității ilicite a numitului C.A. s-a procedat la obținerea unei autorizații pentru interceptarea telefonului acestuia. Din analiza convorbirilor s-a constatat faptul că numitul C.A. colabora cu un alt cetățean italian pe nume M.M., cu domiciliul în mun. BACĂU, care, la sfârșitul anului 2006, îi furnizase un CD care conținea imagini cu o bancnotă din cupiura de 200 euro, respectiv o bancnotă din cupiura de 100 euro, precum și o imprimantă color marca CANON, pe care numitul C.A. urma să le folosească la obținerea bancnotelor contrafăcute.

Tot din convorbirile celor doi cetățeni italieni s-a aflat faptul că în data de 22 februarie numitul C.A. urma să meargă la casa de schimb valutar de la restaurantul CELLY să schimbe suma de 200 euro. Cunoscându-se această informație s-a procedat la realizarea unei acțiuni de prindere în flagrant a numitului C.A. la casa de schimb valutar S.C. BACHIDE PROD COM S.R.L. aflată în incinta restaurantului CELLY. Cu această ocazie, numitul C.A. a declarat faptul că bancnota o are de la un văr al său, pe nume M.M. și că mai deține acasă încă 3 bancnote din cupiura de 100 euro.

În continuare s-a procedat la efectuarea de percheziții la domiciliile numiților C.A., respectiv M.M., ocazie cu care s-au descoperit următoarele:

La domiciliul lui C.A.: o unitate centrală a unui computer AMDK7/800MHZ, o imprimantă CANON, un CD care conținea imaginea unor bancnote din cupiurile de 200, respectiv 100 euro și un număr de 20 de bancnote din cupiura de 200 euro, respectiv 15 bancnote din cupiura de 100 euro.

La domiciliul lui M.M. s-a descoperit o unitate centrală a unui computer AMDK7/800MHZ, un scanner marca CANON și un CD care conținea imagini ale unor bancnote din cupiurile de 100, 200 și 500 euro. Cu această ocazie O.M., vărul numitului M.M. a predat un CD marca TDK despre care a declarat că l-a citit la calculator și a observat că prezintă imagini avers și revers ale unei bancnote din cupiura de 200 EURO. Totodată O.M. a declarat că acest CD aparține vărului său și după ce l-a citit si-a dat seama că acesta a contrafăcut prin imprimare bancnote de 200 EURO, iar pentru ca acesta să nu aibă probleme a șters acest CD de parchet pentru a-l distruge.

În continuare în aceeași cameră au fost găsite două coli de hârtie tip cu o textură asemănătoare cu hârtia bancnotelor euro format A4 pe care se aflau imprimate câte 3 imagini ale unei bancnote de 200 EURO cu seria P00810786221. Într-o vitrină tip bar au fost găsite 12 coli din același format A4 ce aveau decupate câte 3 sectoare de dimensiunea unei bancnote de 200 EURO.

Fiind audiat M.M., acesta a confirmat faptul că i-a dus CD-ul învinuitului C.A. Din declarația lui M.M. a rezultat faptul că în ziua de 19.10.2006 în timp ce se afla într-un bar din Bacău a fost contactat de numitul C.A., care l-a rugat să-i scaneze la calculatorul său bancnote de 500, 200 și 100 EURO, deoarece a pierdut foarte mulți bani la cazinou și vrea să încerce să schimbe câteva pentru a face rost de lei.

Deoarece calculatorul era defect, numitul M.M. i-a spus că le va scana el în câteva zile și i le va trimite pe un CD. Peste 2 zile i-a dat un CD cu imaginea bancnotelor de 100 și 200 euro, urmând să-i dea și imaginea bancnotei de 500 euro în câteva zile. De asemenea, numitul M.M: recunoaște că a păstrat un CD cu imaginile celor trei bancnote, dar nu i-a mai dat lui C.A. CD-ul cu bancnota de 500 euro.

A doua zi, după ce învinuitul C.A. a intrat în posesia CD-ului, cu imaginile bancnotelor, s-a întâlnit cu M.M. căruia i-a dat mai multe coli cu imaginea bancnotelor de 200 EURO.

S-a procedat la verificarea memoriei calculatorului lui M.M., ocazie cu care au fost identificate două imagini, respectiv aversul și reversul unei bancnote de 500 EURO realizate prin scanarea unei bancnote autentice cu ajutorul programului PHOTO EXPRESS.

În continuare învinuitul C.A. a declarat că a mai pus în circulație alte bancnote din cupiura de 200 EURO la diferite case de schimb valutar, dar nu a contrafăcut sau pus în circulație bancnote din cupiura de 500 de euro. Datorită faptului că aparatura respectivă a fost folosită pentru săvârșirea infracțiunii urmează a se propune măsura confiscării. Bunurile în cauză urmează a fi introduse în camera de corpuri delicte a I.P.J-ARGEȘ.

Bancnotele contrafăcute și raportul de expertiză au fost anexate la dosarul în cauză.

În temeiul art. 256 și 262 pct.1 lit.a C.p.p s-a propus punerea în mișcare a acțiunii penale, întocmirea rechizitorului și trimiterea în judecată a învinuiții C.A. și M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede sau de alte valori, faptă prevăzută și pedepsită de art.464 C. Pen.

Bibliografie

Constituția României

Codul Penal

Codul de procedură penală cu modificările aduse până la data de 17 septembrie 2006

Legea 39 din 29.01.2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Codul de conduită pentru polițiști, adoptat prin Rezoluția Adunării Generale O.N.U., nr. 14163/1979.

Programul MI de prevenire al criminalității – nr. 7982/17.11.1994.

Moitorul Oficial al Româmiei, Partea I Nr.5/8.1.2003 Acte ale Băncii Naționale a României – REGULAMENT privind procedura în cazul constatării de bancnote și monede euro false sau contrafăcute.

Buletinele informative ale DGCCOA, 2005 – 2007.

Revista Română de Criminalistică nr. 2-5/1999, nr. 1-2/2000 „Mijloace și modalități de depistare a valorilor monetare false”, nr. 3-6/2000- Elemente de protecție ale bancnotelor străine – Buzatu Nicolae.

Alecu G, Reglementarea penală și investigarea criminalistică a infracțiunilor din domeniul informatic, Ed Pinguin Book, București 2006

Alecu G, Drept penal. Partea Generală, București 2007

Buzatu N., Popa Gh., „Expertizarea bancnotelor și a altor mijloace de plată”, Ed. Little Star, București, 2003

Boroi A., Nistoreanu Gh., „Dreptul penal – partea generală”, Ed. All Beck, București, 2004

Boroi A., Nistoreanu Gh., „Drept penal – partea specială”, Ed.All Beck, București, 2004

Ungureanu Șt.-G., „Criminologie”, Ed.Academica, 2002

Cergă C., „Investigarea criminalistică a falsului de bancnote”, Ed.Universitaria, Craiova 2002.

Duțu T, "Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei și cauzele justificative", Ed. Europolis, Constanța 2007

Duțu T, Instituții de drept procesula penal, partea I-a, manual practic pentru studenți, Ed. Europolis, Constanța 2009

Duțu T, Instituții de drept procesula penal, partea a II-a, manual practic pentru studenți, Ed. Europolis, Constanța 2011

Duțu T, Instituții de drept procesula penal român curs universitar, Ed. Europolis, Constanța 2008

David Mihail, Drept penal, partea special, Ed Europolis, Constanța, 2008

Paraschiv A. și colectiv, „Drept de procedură penală”, Ed. Europa Nova, București, 2000.

Pitulescu I. și Albu P., „Crima Organizată”, IGP, 1993

„Criminalitatea organizată și agresarea fizică”, IGP, București, 1994.

Năstase N., Țical G., Barbu N. „Curs de poliție judiciară”, vol. 1-3,., Ed. Academica, 2001.

Dascălu I., Țical G, „Curs de combaterea crimei organizate” , vol 1-2, Ed. Academica, 2001.

Jose Adolfo Reyes, „Bilete de bancă false și metode de investigare”.

J.C. Darco, expert al Laboratorului Judiciar al Jandarmeriei din Canada „Detaliu al contrafacerilor prin copiere în culori”.

M.A. Doncenti, Comisar adjunct, directorul Poliției Economice, Jandarmeria Generală a Canadei, „Combaterea Falsurilor monetare”.

Vochescu L., Bercheșan V. „Bancnota și falsificatorii de bancnote”, Ed. Șansa,București ,1996.

Suciu C. „Criminalistică”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1972.

Sandu. D. „Falsul în acte”, Editura Dacia, București,1977.

Negrea R., „Moneda, de la scoicile monedă la cecurile electronice”, Ed. Albatros, București ,1988.

Mircea Al, Albu P., „Banii între certitudinea autenticității și îndoiala contrafacerii”, Ed. M.I.,1996.